Generali din serviciile secrete, prieteni cu infractorii… Amăgirile satanei ne-au adus durere, dar Prietenul păcătoşilor a transformat suferinţa în Arma Duhovnicească, prin Atotputernicia căruia, după ce i-a zdrobit capul, la Golgota, NE CHEAMĂ să-i strivim şi NOI coada (Rom.16/20)- căci trupul omenesc, întrupat din păcat şi născut în fărădelege, merită să sufere, cu bucurie, cu plăcere;” Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; „(1 Petru 4/1)… ”Patriarhul ” Suferintei este Iov,dar vindecatorul este Iisus,caci toate chinurile omului si ale cosmosului pe Dumnezeu il dor … ” Țările care nu ajută în problema refugiaților nu primesc bani comunitari”// Pregatirea! A inceput eliminarea incomozilor din calea Potopistilor Globalizatori//Citeva frinturi ale Adevărului despre 11 septembrie 2001!Vremurile de pe urma. Lupta asupra Leviatanului// Ucenicii raului se joaca de-a potopul//Satanistii din Guvernul Mondial au creat CRIZA IMIGRANȚILOR pentru a castiga …

General (r) Dr. Mircea Chelaru: ”În jurul nostru bate crivăţul, se fac poduri peste România, iar noi ne batem între noi ca idioţii!”…(Dupa acuzatii de hotii ,subminarea economiei etc) Miniștrii PSD nu mai sunt acuzați de corupție, ci de incultură si de alte masonerii”… “Dumnezeu a fost ucis de Occident…Iată de ce a fost asasinat Ceauşescu! Uitaţi-vă la Dumnezeu cum priveşte spre pământ, cum vede durerea noastră şi aşteaptă să-I întindem mâna să ne vină în ajutor, dar noi, orgolioşi, ne descurcăm şi fără EL!…Deși suferința ne pare un monstru pe care nu-l vrem și atunci când dăm de el- ori ne luptăm, ori vrem să fugim…suferința de orice natură are beneficiile ei 

kjMinistrul german , Sigmar Gabriel, a avertizat, într-un interviu în cotidianul Bild, că țările din Uniunea Europeană care nu împărtășesc valorile privind empatia și solidaritatea umană nu mai pot conta pe primirea de fonduri din partea blocului comunitar, relatează vineri agenția Reuters, citată de Agerpres. Oficialul german a criticat indirect Ungaria, dar pe lista țărilor vizate se află și România, care a anunțat că se opune cotelor obligatorii de refugiați.pp
În ultimii 27 de ani, România a fost jefuită de 3,3 ori mai mult decât ne-au jefuit 3 imperii în 530 de ani de istorie… Dumnezeu a lucrat şi lucrează pentru ca suferinţa noastra să fie uşurată…Mesajul unui fermier englez către cel român dupa BREXIT!

 

 

Reluând avertismentul lansat în această săptămână de către colegul său de la interne Thomas de Maziere, Gabriel a afirmat că, în timp ce Germania deschide săli de sport, barăci și case pentru familii de refugiați, alte țări ”ridică garduri de sârmă ghimpată la granițele lor și închid porțile”.

 

Comentariile, notează Reuters, reprezintă o săgeată ușor voalată în direcția Ungariei, care a ridicat un gard la granița sa cu Serbia și a început construirea altuia la frontiera sa cu Croația, pentru a opri afluxul de refugiați de război din Siria, Irak, Afganistan și din alte regiuni să intre în spațiul Schengen.

 

”Europa este o comunitate de valori bazate pe empatie și solidaritate umană și, cu timpul, cei care nu împărtășesc valorile noastre nu mai pot conta pe banii noștri”, a declarat Gabriel. ”Dacă se continuă astfel, Europa este în pericol, mai mult decât era din cauza crizei financiare sau a crizei elene’, a adăugat ministrul german.

 

Reuters precizează că politica premierului ungar Viktor Orban, de închidere a granițelor și de introducere a unor legi ce fac mai ușor pentru guvernul său să-i respingă pe imigranți, a contribuit la reducerea afluxului de solicitanți de azil care călătoresc prin Austria și intră în Germania.

 

Dar imaginile cu polițiști ungari care au făcut uz de gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva refugiaților au umbrit de asemenea imaginea Europei și au pus în evidență divizările în ce privește modul de răspuns la afluxul a sute de mii de persoane — bărbați, femei și copii — care au fugit dintr-un Orient Mijlociu răvășit de război

 

 ”Patriarhul ” Suferintei este Iov,dar vindecatorul este Iisus,caci toate chinurile omului si ale cosmosului pe Dumnezeu il dor ………………..A inviat Hitler?Iata ca Vicecancelarul Germaniei ordona:” Țările care nu ajută în problema refugiaților nu primesc bani comunitari”// Pregatirea! A inceput eliminarea incomozilor din calea Potopistilor Globalizatori//Citeva frinturi ale Adevărului despre 11 septembrie 2001!//ATENȚIE, ȘOFERI! Iata ce trebuie să faceți ca să vă recuperați banii de la CNADNR | Dacă ați fost victima unui accident rutier din cauza marcajelor rutiere necorespunzătoare, PUTEȚI DA STATUL ÎN JUDECATĂ!//Vremurile de pe urma. Lupta asupra Leviatanului// Ucenicii raului se joaca de-a potopul//Satanistii din Guvernul Mondial au creat CRIZA IMIGRANȚILOR pentru a…

Pregatirea! A inceput eliminarea incomozilor din calea Potopistilor  Globalizatori

 

Corneliu Vadim Tudor a fost ajutat sa se  stinga fulgerator, la doua zile dupa ce fusese vazut in public, la un eveniment care a avut loc la Ambasada Rusa. Tribunul nu parea bolnav si nici suferind, asa ca nimeni nu se gandea ca peste doar doua zile, tribunul va ajunge pe mana doctorilor care nu vor mai putea sa-i salveze viata.

  Pornind de la ideea ca Vadim a deranjat foarte mult prin violenta limbajului sau, autorii site-ului crestin saccsiv.wordpress.com -acrediteaza ideea ca politicianul ar fi fost lichidat. Autorul articolului pune cap la cap cateva informatii care au circulat in ultima vreme in randul preotimii si le coroboreaza cu unele atacuri ale tribunului la adresa „capeteniilor Bisericii Ortodoxe Romane” si a unor organizatii considerate oculte.

„O personalitate din zona manastirilor, care doreste sa-si pastreze anonimatul, nu exclude ipoteza. Iata doua texte care mi le-a trimis pe e-mail, dintre care ultimele postari au aparut pe Facebook, pe contul CVT: Cateva intrebari la adresa capeteniilor Bisericii Ortodoxe Romane? Va e mila de arabii pagani, dar nu va pasa de milioanele de romani pribegi prin lumea larga? L-ati abandonat pe Iisus pentru Allah si pe Brancoveanu pentru Osama Bin Laden? Biblia spune sa fim milostivi, dar nu sinucigasi. (…) In urmatoarea perioada, eu si PRM vom organiza un mare miting si mars de protest impotriva invaziei barbare si impotriva amenajarii marelui focar de infectie: Moscheea Mamut…”, scrie saccsiv.wordpress.ro, citand cateva postari ale poetului. In acelasi articol este amintita o poezie in care Vadim infiera masonerie, o organizatie cu caracter secret acuzata ca doreste instaurarea Noii Ordini Mondiale: „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie / Scapa de masonerie! / Numai neamuri proaste, smecheri, impostori / Toti sunt Mari Maestrii (in a trage sfori)”. „Moartea sa survine intr-un moment oportun pentru maestrii haosului. Cu cat mai mult cu cat o alta voce, cea a lui Gigi Becali tace. Asadar chiar daca nu sunt adeptul, teoretic, nici nu pot exclude ipoteza eliminarii sale”, incheie autorul articolului.

Citeva frinturi ale Adevărului despre 11 septembrie 2001!

 

 

Adevărul despre 11 septembrie 2001. Cuvinte care au devenit unul dintre cele mai populare subiecte de mai bine de o decadă, atât pe internet, cât şi în afara acestuia. Un subiect care ajuns atât de popular şi care a influenţat atât de mulţi oameni, încât sondajele de opinie sugerează că mai bine de 50 la sută nu cred povestea oficială publicată de guvernul american prin raportul comisiei 9/11.

 

Pentru o lungă perioadă de timp oamenii au fost ridiculizaţi pentru că au pus sub semnul întrebării versiunea oficială, fiind numiţi teoreticieni ai teoriilor conspiraţiei, anti americani, nebuni, etc. . Şi totuşi, are sens ca aceşti oameni să fie puşi în astfel de categorii, când de fapt există numeroase evidenţe care sugerează faptul că versiunea oficială nu e adevărată? Şi nu vorbim despre tot felul de teorii care pot fi găsite pe internet, ci de dovezi ştiinţifice serioase.

 

Deși discuțiile și publicarea acestor teorii este restrânsă în pagini de internet, cărți, filme documentare și conversații, câteva știri din mass-media au acoperit totuși subiectul.

 

Ani la rând nimeni din cadrul mass-mediei principale nu a atins evenimentele petrecute la 11 septembrie 2001 altfel decât respectând versiunea oficială prezentată de către autorităţile americane. Aceasta poate pentru că au fost instruiţi să nu o facă sau pentru că a fost un subiect irascibil. Poate şi-au dat seama că nu există veridicitate în versiunile oficiale şi nu au mai insistat.

 

Cu toate acestea, în prezent pot fi găsite ştiri care acoperă un subiect care a fost în sfârşit expus şi care ar putea schimba totul în lume. În multe din acestea se pot observa îndoieli privind adevărul din spatele tragicelor evenimente care au avut loc în urma cu 14 ani şi care ar putea trasforma modul în care oamenii văd războaiele actuale, terorismul internaţional, propriile guverne si mainstream media.

 

În cadrul unui interviu C-SPAN, Richard Gage, fondatorul comisiei arhitecţilor şi inginerilor pentru aflarea adevărului 9/11 vorbea despre prăbuşirea controlată a clădirii WTC 7. Ceea ce a prezentat Richard G. erau dovezi fizice şi ştiinşifice riguroase.

 

Richard Gage este de peste 25 de ani arhitect în zona golfului San Francisco, membru al Institului American al Arhitecţilor şi fondator al comisiei arhitecţilor şi inginerilor pentru aflarea adevărului 9/11(AE911Truth.org) . Aceasta din urmă reprezintă mai bine de 2200 arhitecţi şi ingineri licenţiaţi care au semnat o petiţie în favoarea unei investigaţii noi şi independente, cu puteri depline, referitoare la distrugerea turnurilor gemene şi a clădirii de 47 de etaje cunoscută sub numele de World Trade Center 7. Petiţia a fost semnată şi de mai mult de 17.000 de oameni de ştiinţă, avocaţi, etc., din Statele Unite şi din întreaga lume. Aceştia aduc ca argumente evidenţele care arată că prabuşire clădirilor s-a datorat unor explozii controlate.

 

 

 

În altă ordine de idei, unul dintre autorii raportului Senatului american privind atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, senatorul Bob Graham, cere administraţiei Obama să desecretizeze 28 de pagini din document, decizie care ar arăta, potrivit acestuia, rolul major pe care l-a avut Arabia Saudită în finanţarea teroriştilor, scrie „The Daily Beast”.

 

În cadrul unei conferinţe pe care a susţinut-o  la Capitol Hill, Bob Graham afirmă că cele 28 de pagini ar „arăta cu degetul către Arabia Saudită, această ţară fiind principalul finanţator” al atacurilor de la Turnurile Gemene.   „Această poveste poate părea veche pentru unii, dar este de fapt extrem de actuală”, a spus senatorul Bob Graham făcând aluzie la cele mai recente atacuri teroriste care au avut loc în Franţa.

 

 

Surse:

 

http://www.collective-evolution.com/2014/10/08/over-2200-architects-engineers-crush-the-official-911-commission-report/

 

http://adevarul.ro/international/statele-unite/un-senator-american-cere-desecretizarea-totala-raportului-privind-atentatele-world-trade-center-1_54bb1270448e03c0fdb392e4/index.html

   

Ucenicii  raului  se joaca de-a potopul

Pregatirile pentru iminentul conflict global se intensifica. Tensiuni in crestere intre Rusia si SUA pe tema Statul Islamic

Mai mult de 95.000 de militari aparținând Rusiei și aliaților săi regionali, au început exercițiile centralizate anuale care se intind de la Volga pana in Siberia.

„Centrul-2015(cum este numita operatiunea), este ultimul pas al pregătirilor militare ale Forțelor Armate în anul 2015”, a declarat Ministerul Apărării, care a precizat că au fost efectuate, aproape 80 de manevre militare numai în luna august, precum și o inspecție inopinată a trupelor implicate în exercițiile de săptămâna trecută.

 

In aceste exercitii de război, vor fi implicate mai mult de 7.000 de piese de echipament militar, până la 170 de avioane și 20 de nave de război. De asemenea, 20 de zone diferite de antrenament, vor fi utilizate de trupe care fac parte din toate ramurile de securitate, inclusiv grăniceri, FSB și Politia Antidrog, manevrele intinzandu-se pe 6.000 de km. Exercițiile fiind programate sa dureze pana la 20 septembrie.

„Ceea ce vedem acum nu a mai fost văzut din timpul Războiului Rece – sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980. Armata nu se ocupa doar cu testarea noilor vehicule, echipamente si tehnici, ci utilizeaza toate resursele disponibile,” a declarat istoricul militar Vyacheslav Filatov.

 

Kazahstanul va oferi trupe, în timp ce alți membri ai Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care de asemenea fac parte si Belarus, Armenia, Tadjikistan și Kîrgîzstan, trimit ofițeri pentru a observa și a se ocupa de diferitele segmente ale exercitilor militare.

Scenariul cuprinde exercitii de razboi, in care armata aliată încerca sa localizeze o amenințare internațională provenind din Asia Centrală. Cele mai multe trupe vor opera pe teren necunoscut și vor fi simulări in cazul in care va fi nevoie sa acorde ajutor medical unui număr mare de victime, in care „răniții”, vor fi transportati catre spitale mobile.

 

„În timp ce aceste manevre sunt defensive prin natura lor, NATO priveste aceste exercitii cu îngrijorare”, a declarat expertul militar Serghei Fedorov pentru Zvezda. „Ei sunt uimiți de amploarea acestor exercitii – asa ceva NATO a văzut foarte rar, ei nefacand niciodata astfel de simulari, limitandu-se doar la exercitii in situatii de urgenta.”

 

Tot incepand de luni, aproximativ 1.000 de militari din Letonia, cu același număr veniti si de la aliații NATO, inclusiv SUA, Marea Britanie si Germania, au inceput exerciții militare conventionale. O zi mai devreme alianța a terminat Swift Response 15, cele mai mari exerciții militare din Europa de la prăbușirea Zidului Berlinului, care au implicat aproximativ 5.000 de soldați.

 

La inceputul lunii, SUA a desfășurat două drone fără pilot MQ-1 Predator cu rază lungă de supraveghere și 70 de piloti, într-o misiune de antrenament din Letonia.

 

În luna mai, Lituania, Letonia și Estonia au cerut creari de baze NATO permanente in tarile lor, datorita faptului că Rusia are capacitatea de a le invada în termen de patru ore, de la comanda unui atac. Moscova a criticat aceasta mutare, spunând că ea contravine Actului Fondator NATO-Rusia semnat in anul 1997. – rt.com

 

Un inalt oficial american a declarat: Rusia a trimis tancuri în vestul Siriei pentru susținerea armatei lui Al-Assad. Trupele rusești s-ar putea întâlni cu aviația americană!

 

Oficial american: Rusia a trimis tancuri în vestul Siriei pentru susținerea armatei lui Al-Assad. Trupele rusești s-ar putea întâlni cu aviația americană!

 

Oficiali americani, citați de agenția Reuters, afirmă că Rusia a adus tancuri la un aerodrom militar din vestul Siriei, în contextul acțiunilor de susținere a armatei siriene în războiul civil din această țară.

 

„Am observat mişcări ale personalului militar şi lucruri care ar indica faptul că Rusia ar intenţiona să creeze o bază de avangardă la periferia sudică a oraşului Latakia”, a declarat Jeff Davis, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

 

Rusia a cerut SUA să reinițieze cooperarea pe dosarul sirian, în contextul în care  Moscova este acuzată de Washington că a consolidat forţele pentru protejarea regimului Bashar al-Assad. SUA coordonează o campanie internațională de raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale reţelei teroriste Stat Islamic, dar Rusia acuză faptul că această acțiune are un caracter „ciudat”, care evită bombardarea pozițiilor ISIS.

 

Pentru prima oară, după mult timp, există riscul ca trupele rusești și americane să se întâlnească în același teatru de operațiuni. – activenews.ro

 

 

Rusia, manevre militare și tiruri cu rachete în largul coastei siriene

 

Rusia face exerciţii militare în largul costei siriene. Prezenţa sporită a ruşilor în regiune provoacă îngrijorare în rândul statelor occidentale – care suspectează Moscova că, sub pretextul luptei împotriva terorismului, va susţine şi mai mult regimul Bashar Al Assad.

 

Potrivit notificării înaintate de Moscova, exerciţiile militare au loc până pe 17 septembrie în apropierea portului Tartus, unde se află un punct militar logistic extern al Rusiei. Sunt programate tiruri de antrenament cu rachete, ceea ce ar putea afecta traficul aerian civil în zonă. Rusia a recomandat piloţilor de pe avioanele civile să fie mai atenţi în spaţiul aerian la est de Cipru, transmite corespondentul TVR la Moscova.

 

Presa occidentală scrie că în ultimele zile au ajuns în Siria trei avioane-cargo militare de tip Antonov iar prin strâmtoarea Bosfor s-a observat o intensificare a tranzitării navelor de război ruse.

 

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, afirma vineri că este nevoie de o coordonare militară între Rusia și Statele Unite pentru a evita producerea de ‘incidente involuntare’ în Siria, unde ambele țări au un anumit grad de implicare militară.

 

Pe de altă parte, Lavrov a cerut coaliției antijihadiste conduse de SUA să coopereze și cu armata siriană în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI). În raidurile aeriene efectuate asupra SI, coaliția ‘trebuie să interacționeze cu forțele terestre siriene, pentru că cea mai eficientă și puternică împotriva SI este armata siriană. – activenews.ro

 

Sa comentam acum un pic aceste stiri, razboiul dragii mei, in opinia mea este iminent. Este doar o chestiune de timp pana se va declansa nebunia generala.

 

Cum va spunea mai de mult, cele doua mari puteri militare, pe de-o parte Rusia si aliatii sai, iar de cealalta parte SUA si NATO, au luat doar o pauza pentru a se pregati atat militar, cat si din punct de vedere startegic pentru marea confruntare care ne asteapta.

 

Pregatirile de razboi continua. Motivul pentru care acordul de la Minsk este doar o cacealma si nu poate dura prea mult

 

SUA ne spune pe fata deja ca ei sunt sutinatorii ISIS-ului si cine se ia cu ei la tranta, se ia cu America. Aceasta concluzie vine in urma faptului ca Washington-ul s-a declarat pe fata deosebit de nemultumit de faptul ca Rusia a trimis tehnica militara, cat si soldati pentru a-l sprijini pe presedintele Siriei, Bashar al-Assad in efortul sau de a face fata invaziei Statului Islamic. Mai mult decat atat, SUA a cerut Bulgariei si Greciei sa nu permita accesul in spatiul lor aerian, al avioanelor militare rusesti care sunt trimise catre Siria.

 

Bulgaria de altfel conformandu-se acestei cererei, motiv pentru care Rusia a amenintat Bulgaria ca va suporta consecintele acestei actiuni.

 

Acum vin eu si va intreb, nu e oare ISIS-ul considerat dusmanul si problema numarul 1 in acest moment pe glob? De ce SUA e nemultumita ca  Rusia vine practic in sprijinul Statelor Unite pentru a anihilia aceasta gupare terorista, despre care americanii spun ca nu reusesc sa-i faca fata?

 

  CRESTINI SI COPII DE CRESTINI DECAPITATI DE ORGANIZATIA CRIMINALA ISIS

 

Daca situatia ar sta asa, SUA chiar ar trebui sa multumeasca Rusiei pentru ajutorul dat si sa colaboreze in acest sens, nu sa-i puna bete in roate, ba mai mult amenintand ca e posibila o viitoare confruntare intre fortele rusesti si aviata militara americana.

 

Dar situatia nu sta deloc asa, SUA sprijina din rasputeri ISIS-ul, pentru ei este un mare ajutor prin haosul creat, pentru a putea pune mana pe resursele Siriei. Care pe langa rezervele de petrol pe care le detine pe teritoriul sau, tinta elitelor care controleza America si cele mai mari companii de petrol Chevon si Exxon, este Leviatanul, una dintre cele mai bogate zone in gaze si petrol descoperita pe glob in ultimul timp. Resurse la care au dreptul Siria, Liban, Turcia, Israel, Cipru, Egipt si Palestina daca ar fi recunoscuta ca stat independent, acesta fiind si motivul principal pentru care Israelul a macelarit in ultimul timp Fasia Gaza. Dar despre acest subiect am scris in detaliu, in articolul:

 

Vremurile de pe urma. Lupta asupra Leviatanului.

 

De asemenea Turcia, aliatul SUA, ii ataca pe Kurzi, care sunt singurii care lupta contra ISIS-ului.

 

Irak-ul de asemenea au adus si ei dovezi ale sprijinului pe care SUA il acorda Statului Islamic:

 

Potrivit rapoartelor Irakiene, SUA si Marea Britanie continua sa alimenteaze gruparea ISIS cu arme lansate din avioane

 

Iar acum mi se confirma si temerile mai vechi pe care le aveam, ISIS-ul printre altele a fost creat de SUA, pentru a fi un pretext in vederea inceperii unui conflict cu Rusia.

 

Armata de o sută de mii de jihadiști din Irak a fost creata sa atace Rusia?

 

Conflict care este tot mai aproape, Siria putand fi teritoriul unde se vor infrunta pentru prima data cele doua mari super puteri.

 

Deci avem zone de conflicte si posibile conflicte in Siria, Ucraina, de asemnea avem parte de tensiuni in crestere in Marea Chinei intre China si SUA, plus tensiuni economice intre aceleasi tari, care au dus la tot felul de atentate in ultimul timp.

 

A inceput un razboi ascuns intre SUA si China? Exploziile din China nu par a fi intamplatoare. Nave militare chinezesti observate in apropiere de Alasaka

 

O alta tesiune s-a creat in jurul rezervelor de gaze si petrol, gasite in zona artica, tot intre SUA si Rusia.

 

Un alt posibil conflict care mocneste de mai mult timp, este cum bine stiti intre Korea de Nord si Korea de Sud.

 

Situata imigrantilor din Europa de asemenea poate scapa oricand de sub control, liderii Islamisti amenintand ca deja 4000 de luptatori ai Statului Islamic au intrat in Europa odata cu valurile de imigranti si sunt gata de atentate pe tot cuprinsul batranului continent.

 

Controlul total, principalul scop al migratiei controlate

Alte MILIOANE de IMIGRANTI sunt pe drum sau se afla deja la portile Uniunii Europene? Haosul general ameninta sa cuprinda intreaga planeta!

Rusia este de asemenea tot mai aproape de o alinta solida si cu Iranul, pentru care SUA este total nemutumita si ameninta Iranul tot mai vocal cu razboiul. Cei doi viitori posibili presedinti ai Americii, avand de altfel discursuri foarte hotarate in acest sens:

 

Priviti cu mare atentie ce va urma odata cu alegerea in fruntea Americii a lui Donald Trump!

Hillary Clinton ca si Donald Trump vrea bombardarea Iranului

 

Satanistii din Guvernul Mondial au creat   CRIZA IMIGRANȚILOR  pentru a introna  dictatura Apocaliptica  STABILITA de  NOUA ORDINE MONDIALĂ !Haosul creat de imigranți în Europa va duce la stabilirea Noii Ordini Mondiale după dictonul Iluminati: „Ordine din haos”

Conform jurnaliștilor de la The Truth Seeker, criza imigranților din Europa nu este întâmplătoare, ci, susțin ei, a fost atent plănuită și pusă în practică de agenții Noii Ordini Mondiale cu scopul de a distruge națiunile prin amestecarea uriașă între popoare. Criza refugiaților sirieni din Europa duce la haos, la conflicte etnico-ideologice, la violențe și tensiuni și într-un final la schimbarea ordinii mondiale prin stabilirea unei Noi Ordini Mondiale conform dictonului „Ordo ab Chao” („Ordine din haos”), un celebru dicton Iluminati.

 

În momentul de față, criza imigranților crează probleme geopolitice grave. Dacă în anul 2013 nu mai puțin de 17 țări din Europa și din SUA au fost de acord să accepte refugiați din Siria, dar și din alte țări, până anul acesta foarte multe țări din Europa au primit deja mai mult de două milioane de cereri de azil de la persoane din Siria, Irak și Eritreea, SUA a acceptat recent aproximativ 10.000 de refugiați sirieni, iar Australia intenționează și ea să accepte în jur de 12.000 de astfel de refugiați. Mai mult de atât, patru milioane de sirieni și-au părăsit țara și jumătate din populația de 23 de milioane de locuitori a Siriei a fost forțată să își abandoneze casele și cel mai probabil va veni să invadeze Europa.

 

Toate aceste milioane de persoane va trebui să lucreze în Europa în contextul în care mii de europeni nu își găsesc nici ei un loc de muncă în economia actuală și astfel populația Europei va ajunge să se elimine treptat și va trece printr-un proces rapid, dar sigur de extincție. Pentru această lovitură de stat din Europa sunt răspunzători agenții Noii Ordini Mondiale care au provocat în mod deliberat toată această criză.

 

Michael Ledeen, analistul politic american susținător al Noii Ordini Mondiale este de părere că în lume, vechea ordine se schimbă în fiecare zi, în toate domeniile: afaceri, știință, literatură, artă, arhitectură, politică, legislație și este timpul ca și la nivel geopolitic să aibă loc unele schimbări, chiar dacă acestea ar aduce cu sine și numeroase repercusiuni negative.

 

Agenții Noii Ordini Mondiale au stabilit că Europa trebuie să fie invadată de refugiați din Siria, dar și din alte părți ale lumii pentru a deveni un loc multicultural, iar dacă nu va reuși să se adapteze acestei transformări va dispărea.

 

Europa este invadată de milioane de imigranți din Orientul Mijlociu pentru că Noua Ordine Mondială plănuiește ca treptat lumea să treacă la iudaism, să îi convertească pe toți oamenii, să supună și să uzurpe ordinea morală și politică deoarece iudeii sunt numiți poporul ales de Dumnezeu și sunt considerați a fi o lumină pentru neamuri și o binecuvântare pentru toate națiunile

 

 

”Patriarhul ” Suferintei este Iov,dar vindecatorul este Iisus,caci toate chinurile omului si ale cosmosului pe Dumnezeu il dor 

Cartea prezinta doua motive pentru suferinta lui Iov: pe de o parte, avem de a face cu suferinta ca si consecinta a înfruntarii nevazute dintre Dumnezeu si Satan, iar pe de alta parte, avem de a face cu suferinta ca o disciplinare a mîndriei si a unei prea mari încrederi în sine. Daca toata actiunea s-ar fi încheiat odata cu Iov 2:10, am fi ramas cu parerea ca Iov a fost un om desavîrsit: „În toate acestea, Iov n-a pacatuit de loc cu buzele lui”. Actiunea cartii continua însa si noi descoperim treptat ca Iov este un om remarcabil printre semeni, dar lipsit de perfectiune cînd este confruntat cu standardul lui Dumnezeu. Cînd Dumnezeu intervine, dupa interminabilele înfruntari dintre Iov si cei trei prieteni ai sai, glasul Sau rasuna din mijlocul furtunii plin de mînie acuzatoare: „Cine este cel ce îmi întuneca planurile, prin cuvîntari fara pricepere?” (Iov 38:2). Fata în fata cu Dumnezeu Creatorul, Iov se pleaca într-o pocainta sincera si adînca: „Da, am vorbit, fara sa înteleg, de minuni, care sînt mai presus de mine si pe care nu le pricep”. „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. De aceea mi-e scîrba de mine si ma pocaiesc în tarîna si în cenusa” (Iov 42:1-6). În fata lui Dumnezeu, nimeni nu poate sa se laude: „Caci toti au pacatuit si sînt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Chiar si cel mai bun dintre oameni merita pedeapsa divina. Chiar si cel mai stralucit exemplar uman are nevoie de har si de iertare: „Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu, si ca se va ridica la urma pe pamînt. Îl voi vedea si-mi va fi binevoitor” (Iov 19:25-27).
În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poarta numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl considera drept o personalitate proeminenta demna sa fie pusa alaturi de Noe si Daniel (Ezec. 14:14, 20), iar apostolul Iacov îl citeaza în Noul Testament ca pe un exemplu de rabdare în suferinta (Iacov 5:11).
Se pare ca aceasta carte a fost scrisa initial în proza de Elihu, unul dintre personajele cartii si ca a fost tradusa în ebraica si versificata mai tîrziu de Moise. Elihu prefera sa ramîna anonim ca autor, tot asa cum a preferat sa nu se prezinte prea mult pe sine nici în textul cartii.
Iov a trait înainte de vremea lui Avraam. Lungimea vietii lui este caracteristica acelei perioade. Numai dupa suferinta sa, Iov a mai trait înca 140 de ani! (Iov 42:16). În textul cartii se aminteste de o moneda numita în evrreieste: „Chesita”. Despre aceasta moneda nu mai aflam decît în textele care amintesc de viata patriarhilor (Gen. 33:19). Viata lui Iov ar trebui plasata între capitolele 11 si 12 ale cartii Geneza. tara „Ut” în care a trait Iov poarta numele unuia dintre nepotii lui Noe (Gen. 22:20-21).
Cartea lui Iov nu este numai o carte de istorie. Ea este o poema dramatica care ni-l prezinta pe Iov în aspectul sau filosofic. Tema cartii este realitatea si sensul suferintei în viata oamenilor lui Dumnezeu. Scena actiunii cuprinde cerul si pamîntul deopotriva. Dumnezeu si Satan se înfrunta în lumea nevazuta, iar consecintele se fac resimtite în lumea noastra prin încercari, binecuvîntari si suferinte. Cartea lui Iov este o perla a literaturii universale. Profunzimea ideilor ei transcend timpul si civilizatiile, fiind la fel de actuale astazi ca si în vremea în care au fost asezate pe hîrtie.
Cartea ni-l prezinta pe Iov în cîteva ipostaze distincte: Iov – omul neprihanit persecutat de Diavol din pricina neprihanirii lui (Iov 1:1-2:10), Iov – omul plin de sine care se cearta neîncetat cu prietenii sai si cu Dumnezeu (Iov 2:11-31:40), Iov – omul care se pocaieste în fata maretiei lui Dumnezeu (Iov 32: l – 42:6), Iov – omul pus în slujba pentru recuperarea celorlalti (Iov 42:7-9) si Iov – omul binecuvîntat din nou de Domnul (Iov 42:10-17).

Cartea Iov este unul dintre mesajele lui Dumnezeu adresate omenirii. Ea ne spune ca suferinta este de multe ori un sol pe care ni-l trimite El pentru a ne ajuta sa ne vedem corect pe noi însine si sa ne dam seama ca sîntem neputinciosi si avem nevoie de mîntuire: „Dumnezeu vorbeste însa, cînd într-un fel, cînd într-altul, dar omul nu ia seama. ªi prin durere este mustrat omul în culcusul lui, cînd o lupta necurmata îi framînta oasele” (Iov 33:13-19), „Dar Dumnezeu scapa pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, si prin suferinta îl înstiinteaza” (Iov 35:15).

Cîta vreme cauta sa se dovedeasca nevinovat înaintea lui Dumnezeu, Iov se umple de vinovatie: „Este vreun om ca Iov, care sa bea batjocura ca apa” (Iov 34:7). Cît timp se lauda în fata lui Dumnezeu, Iov este vinovat de pacatul mîndriei, iar pentru cei mîndrii cerul se închide: „Sa tot strige ei atunci, caci Dumnezeu nu raspunde, din pricina mîndriei celor rai. Degeaba striga, caci Dumnezeu n-asculta, Cel Atotputernic nu ia aminte” (Iov 35:12-13).
I. PROOLOG l – 2
a. Iov – neprihanit în belsug, 1:1-5
b. Satan – rautacios si pornit pe rau, 1:6-19
c. Iov – neprihanit în nenorocire, 1:20-22
d. Satan – perseverent în rautate, 2:1 -8
e. Iov – neprihanit pîna la capat, 2:9-13

II. DIALOG 3 – 42
a. Plîngerea lui Iov, 3
b. Prima triada de dialoguri, 4-14
c. A doua triada de dialoguri, 15 – 21
d. A treia triada de dialoguri, 22-31
e. Elihu intervine, 32 – 37
f. Dumnezeu intervine, 38-41

III. EPILOG 42:7-17
a. Iov – laudat de Dumnezeu, 42:7
b. Cei trei prieteni condamnati de Domnul, 42:8
c. Iov – suferinta lui înceteaza, 42:10
d. Iov – rasplatit cu binecuvîntare, 42:11-17

 

  Uitaţi-vă la Dumnezeu cum priveşte spre pământ, cum vede durerea noastră şi aşteaptă să-I întindem mâna să ne vină în ajutor, dar noi, orgolioşi, ne descurcăm şi fără EL!…

 

Psalmi 88:9 Mi se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mâinile spre Tine! Suferinţa…cui îi place suferinţa? De multe ori m-am întrebat şi eu de ce Dumnezeu îngăduie atâta suferinţă, atâta durere…şi nu am aflat răspunsul decât atunci când am ajuns şi eu să sufăr cu adevărat. Ştiţi care e problema noastră…a oamenilor? Chiar şi atunci când suferim şi ne topim de durere căutăm soluţii tot la oameni. EL – Mielul lui Dumnezeu care a purtat păcatul lumii şi toată suferinţa, stă cu mâinile Lui străpunse de cuie…şi aşteaptă să ne ia pe braţe. De ce Îl refuzăm? De ce căutăm ajutorul la oameni? Psalmi 56:11 Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni? Când ne încredem în EL pe deplin, suferinţa dispare, durere trece şi inima ne este mângâiată şi plină de pace. Ce pot oamenii să ne facă când Dumnezeu e de partea noastră? În ultimul timp, am avut parte de suferinţă pe calea de credinţă. Dar nu suferinţă trupească, ci una spirituală…o decizie greu de luat…nopţi nedormite…lacrimi…durere în inimă..dar ştiţi ce am observat? Dumnezeu nu m-a părăsit nici o clipă şi a vegheat lângă mine. Dacă mă trezeam noaptea să mă rog, Îl simţeam prezent lângă mine. Dacă mergem pe stradă plângând, El era Cel care îmi ştergea lacrimile printr-o cântare sau un Cuvânt din Biblie. Şi când m-a cuprins dezamăgirea şi mai tare.. am nascut poezia  care este postată mai jos!

Şi am ânteles atunci că suferinţa mea, este spre slava Sa! Atunci mi-am amintit un verset drag inimii mele: Isaia 65:16b “…căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.” Şi inima mi s-a umplut de bucurie, căci ştiam că nu sunt singură…”ŞI OMUL DE MĂ PĂRĂSEŞTE, EU ŞTIU CĂ DOMNUL MĂ IUBEŞTE” Slavă Lui! 2 Corinteni 1:7 Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângîiere. Aceasta este suferinţa care aduce mângâiere: SĂ-L SIMŢI APROAPE PE DUMNEZEU ÎN CLIPELE GRELE ŞI SĂ-L LAŞI PE EL SĂ-ŢI FIE MÂNGÂIERE!!!

Pentru toţi care suferiţi în diverse moduri, vă las un verset care să vă mângâie inimile: Romani 8:18 Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. BUCURAŢI-VĂ CĂ SUFERIŢI PENTRU CĂ AVEŢI PARTE DE MÂNGÂIEREA LUI DUMNEZEU, NU A OMULUI!!

NU  MĂ  LAS  DE  DOMNUL

De Tine Doamne nu mă las
Căci Tu-mi conduci al vieţii pas,
Şi prin necaz, şi prin durere
ISUSE – îmi eşti mângâiere.

Când toţi o, Doamne m-au lăsat
Pe braţul Tău, Tu m-ai purtat.
Şi mi-ai şoptit: “O nu te teme,
Voi fii cu tine-n orice vreme!”

Când ochii lacrimi mi-au vărsat
ISUS – doar Tu nu m-ai uitat.
Şi mi-ai promis că-n orice zi,
Îmi vei da numai bucurii.

Şi vreau o, Doamne să-Ţi slujesc
Cât pe acest pământ trăiesc,
Să caut sfântă voia Ta
Să se-mplinească-n viaţa mea.

De Tine Doamne nu mă las!
Chiar de-mi curg lacrimi pe obraz.
Şi omul de mă părăseşte,
Eu ştiu că Domnul mă iubeşte.

De Tine Doamne nu mă las
Chiar de-ar venii al morţii ceas,
Căci Tu pe cruce când ai fost
Ai dat vieţii mele rost.

Poezie scrisa de Florina Patru

Rolul suferinţei în viaţa noastră

 

Suferinţa este văzută în lumini diferite şi rezultate la fel de diferite de la persoană la persoană. Timpul suferinţei poate fi convertit de cel suferind într-un timp al sensibilizării, al apropierii de Dumnezeu, al evaluării propriei libertăţi, al introspecţiei, al meditaţiei şi al consimţirii în a-L primi în suflet pe Dumnezeu Cel iubitor.

Unii, precum consolatorii maligni ai lui Iov, vor considera întotdeauna că suferinţa este o marcă a respingerii sau a pedepsei divine. Pentru ei, suferinţa pare a fi o veste fără îndoială rea. Pare a arăta că cei cuprinşi de ea sunt îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu. Dar suferinţa este văzută în creştinism ca o pecete potenţială a bunăvoinţei, a dragostei şi a prezenţei lui Dumnezeu.

Suferinţa nu înseamnă neapărat că ne-am îndepărtat de Dumnezeu; poate însemna că suntem atraşi mai aproape de El şi ne este îngăduit ca să trecem printr-o experienţă ce va înlătura ultimele bariere sau obstacole dintre noi şi El. Prin amara experienţă a “ghimpelui din carne” a învăţat Sfântul Apostol Pavel cea mai importantă dintre toate lecţiile spirituale – că slava lui Dumnezeu îi era suficientă, că puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciunea umană (II Cor. 12, 7-10). Suferinţa este un instrument prin care Dumnezeu ne poate curăţi de satisfacţia de sine şi de autoamăgire şi ne poate ajuta să facem faţă slăbiciunii noastre prin puterea Lui, ca să putem mărturisi împreună cu Sfântul Apostol Pavel că “toate le pot în Hristos Cel care mă întăreşte” (Filip. 4, 13).

Cine este hotărât să nu vadă nici un sens în suferinţă nu va învăţa nimic din această experienţă. Dar cine crede că Dumnezeu poate folosi suferinţa în favoarea lui, să vorbească în ea şi prin ea, va fi deschis în a vedea mâna lui Dumnezeu la lucru în această nenorocire. Pentru creştini, Dumnezeu lucrează la fel de mult prin eşec ca şi prin succes, prin suferinţă la fel de mult ca şi prin bucurie. Cuvioşii Părinţi, atinşi de nenumărate boli, mulţumeau lui Dumnezeu şi le considerau pe acestea ca fiind “iubirile lui Dumnezeu”.

În acest sens, Cuviosul Părinte Porfirie menţionează: “Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli (traducătorul cărţii menţiona că părintele a suferit de următoarele boli: infarct miocardic, insuficienţă renală cronică, ulcer cu nişă – cu repetate gastroragii, cataractă, herpes zosterial pe faţă, dermatită stafilococică pe mână, hernie inghinală – cu dese strangulări, guşă endemică cronică, adenom la hipofiză – n.n.). De multe ori îi spun: “Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!” E o minune cum de mai trăiesc. Printre alte boli ale mele, am şi cancer la hipofiză. S-a făcut acolo o tumoare care creşte şi apasă pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. Mă doare înfricoşător. Mă rog, însă, ridicând Crucea lui Hristos cu răbdare. Vedeţi inima mea cum este? S-a mărit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului la cap. Şi cu cât merg, o să se înrăutăţească. Se va mai mări, o să-mi fie greu să vorbesc. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu Se străduieşte să mă curăţească (se vede aici marea smerenie a acestui cuvios părinte îmbunătăţit duhovniceşte şi harismatic – n.n.).

Atunci când eram de şaisprezece ani, Îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o boală grea, un cancer, ca să mă doară pentru iubirea Lui şi să-L slăvesc în durere. Multă vreme m-am rugat aşa. Dar Bătrânul meu mi-a spus că asta este egoism şi astfel Îl constrâng pe Dumnezeu. Dumnezeu ştie ce-o să facă. Aşa că n-am mai stăruit. Vedeţi însă că Dumnezeu n-a uitat cererea mea şi mi-a dat această binefacere după atâţia ani!

Acum nu-L rog pe Dumnezeu să-mi ia ce I-am cerut. Mă bucur că o am, ca să fiu şi eu părtaş la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea lui Dumnezeu. “Căci pe cine îl iubeşte, Domnul îl ceartă” (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebită bunăvoinţă a lui Dumnezeu, Care mă cheamă să pătrund în taina iubirii Lui şi prin harul Lui să mă străduiesc să-I răspund. Dar eu nu sunt vrednic. (…) Pentru aceasta nu mă rog ca să mă facă Dumnezeu bine. Mă rog să mă facă mai bun. Sunt încredinţat că Dumnezeu ştie că mă rog. Însă mă rog pentru sufletul meu, ca să-mi ierte păcatele. Nu iau medicamente, nici n-am mers la operaţie, nici la analize. O să-L las pe Dumnezeu să rânduiască” (Ne vorbeşte părintele Porfirie, pp. 367-369).

Deseori ne răsună în urechi sau ne frământă mintea următoarea întrebare: Care este rolul pozitiv al suferinţei în vieţile noastre? Într-un sens logic sau filosofic, faptul suferinţei este neutru. Ceea ce importă cu adevărat este finalitatea acesteia – atât în privinţa modului în care o înţelegem, cât şi a modului în care îi permitem să ne afecteze.

Suferinţa elimină “iluziile de securitate şi nemurire care par a prevala în afara credinţei creştine. Decojeşte spoiala de siguranţă care poate acţiona ca o barieră atât de puternică în faţa Evangheliei. Slăbind trupul, suferinţa facilitează acţiunea sufletului, mistuit poate de amintirea purităţii pierdute” (Alister McGrath, Suffering, 1992, p. 80).

Suferinţa poate conduce la o perfecţionare sau la o desăvârşire a credinţei. Trebuie doar să ne deschidem lui Dumnezeu, să explorăm ceea ce ne-ar putea transmite El prin experienţa dureroasă prin care trecem. Să învăţăm să gândim pozitiv, creativ şi pios faţă de ceea ce experimentăm, iar nădejdea în Dumnezeu Proniatorul să nu fie zdruncinată de nimic. Suferinţa nu este un rău absolut, un rău care izolează, separă şi însingurează, ci dimpotrivă, ea poate naşte legături interumane şi comuniune cu ceilalţi semeni ai noştri.

Suferinta nu este pedeapsa divina;de aceea, nu atat multimea incercarilor trebuie sa ne puna pe ganduri, cat lipsa lor.

 

O conceptie intalnita tot mai des astazi in randul crestinilor ortodocsi, se refera la faptul ca inclinam sa vedem cele mai multe incercari ale vietii noastre (boala, moarte prematura, calamitati), ca pedepse divine. La baza acestei conceptii stau doua idei, pe de-o parte, una scolastica, potrivit careia  suferinta ,ca urmare a  pedepsei Divine, reprezinta o plata sau satisfactie adusa onoarei jignite a lui Dumnezeu prin pacat, iar pe de alta, o idee de vadita influenta gnostica, ce vorbeste despre o suferinta purificatoare prin care sufletul trebuie sa treaca, pentru a atinge desavarsirea.

Aceste puncte de vedere sunt straine de teologia si traditia patristica ale Bisericii Ortodoxe. In Molitfelnic (v. ed. IV, Buc. 1984, p. 248) exista o rugaciune foarte potrivita pentru ilustrarea “teologiei suferintei”: “Tu care pedepsesti si iarasi tamaduiesti, si dai pedeapsa cu bunatate si cu iubire de oameninu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput, pe care am pierdut-o prin slabiciunea mintii si prin sfatul vrajmasului, vrand iarasi a se ridica si in tot chipul purtand grija sa scapi ce a mai ramas din caderea aceea“.

Chiar daca este folosit termenul scolastic pedeapsa ,dupa cum constatam din cuprinsul rugaciunii acest act dumnezeiesc nu denota un aspect juridic, ci mai ales unul viu, relational. Pedeapsa divina se arata a fi o realitate antinomica. In cazul lui Dumnezeu, pedeapsa nu este amestecata cu ura nefiind o manifestare a razbunarii. Din contra, “Dumnezeu pedepseste si tamaduieste”. Ba chiar, “pedepseste cu bunatate si iubire de oameni”.

Ortodoxia a preferat dintotdeauna cuvantul “incercare” celui de “pedeapsa” pentru a face referire la aceasta manifestare a proniei dumnezeiesti. Dumnezeu trimite incercari asupra noastra mustrandu-ne cu dragoste de parinte: “Certand m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat” (Ps. 117, 18). Nu ne da mortii deoarece “nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Cum se spune in rugaciune: “nu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput”.

Incercarile dumnezeiesti sunt intotdeauna parte a pedagogiei divine. De aceea, gresim atunci cand ne raportam numai la incercari, pierzand din vedere binefacerile primite de la Dumnezeu prin ele. Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca Dumnezeu ingaduie “incercari, ocari peste capul nostru, cu rostul ca sa ne scarbim de noi insine si sa ni se toceasta tot gustul de cele de aici, caci altfel nu putem muri noua insine.”

Tot Sfantul Maxim afirma ca “multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute sau spre indreptarea neatentiei prezente sau spre ocolirea pacatelor viitoare”.

Suferinta nu este mantuitoare decat atunci cand este asumata. Si poate fi asumata doar cand aduce in noi pocainta. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul ne spune: “precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai ii fac sanatosi, iar pe ceilalti ii pregatesc spre pocainta”. Termenul grec metanoia, tradus prin “pocainta”, insemana de fapt o  “schimbare a mintii”, o intoarcere a acesteia de la pacat spre Dumnezeu.

Plata pacatului este moartea, in sensul de consecinta naturala, nu de pedeapsa. Hristos Insusi a suferit si a murit pentru noi, fiind “fara de pacat”  dar si “fara de moarte”. De aceea si calea catre Imparatia Cerurilor nu ne-a fost deschisa de catre El prin pedeapsa, ci prin iubire: “Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el. Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta. In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai. (I Ioan 4; 16-19)

Numerosi sfinti au avut la randul lor de facut fata multor boli cu toate ca duceau o viata plina de sfintenie. Acestia, oricat de bolnavi erau sau oricator alte incercari erau supusi, nu se aratau lipsiti de bucurie. In aceasta se arata maretia crestinismului, in faptul ca poate exista bucurie pana si in suferinta. Impreuna cu Hristos, in fiecare dintre noi, oricat de neputinciosi am fi, se manifesta biruinta vietii asupra mortii.

Parintele  Paise Olaru ne arata in putine dar minunate cuvinte ca suferinta nu este pedeapsa: “Nu uita ca Domnul, pe cine iubeste, il incearca, ca mai mult sa fie aproape de El. Sa ne bucuram si sa multumim bunului si induratului Dumnezeu pentru toate. De frica bolii si a altor incercari “nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, caci cu noi este Dumnezeu!”

 

Cateva DE VERSETE BIBLICE pentru  ÎNCURAJARE ÎN SUFERINȚĂ

 

 

E incredibil cât de multă suferință este în jurul nostru. Și mai uimitor e cât de ușor ne obișnuim cu ea. Trecem pe lângă spitale fără să ne doară inima pentru cei din ele. Parcă e nevoie de tragedii să ne trezească la realitatea suferinței din jurul nostru. Mai jos sunt 25 de pasaje, de la Geneza la Apocalipsa, prin care Domnul ne oferă soluția Sa la problema suferinței.

După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Geneza 15:1

Lui Avram (care urma să primească numele de Avraam), Domnul îi spune aici: „Nu te teme!”.

Avea Avram motive să se teamă? Se temea el oare? Da. Tocmai întors victorios de pe câmpul de luptă, cred că Avram a fost ispitit să se îngrijoreze pentru siguranța taberei lui. Da, fusese victorios în lupta împotriva celor 5 împărați. Dar asta însemna că ei puteau oricând să se întoarcă la luptă împotriva lui. Dar Domnul îi promite apărare și răsplată. Deja avusese parte de ele, dovadă fiind faptul că fusese învingător. Acum, Domnul îi oferea făgăduința că va continua să îi ofere binecuvântările de până atunci.

Poate tu nu ești acum în război la propriu, dar se duce un război pentru mintea ta, pentru sufletul tău. Stând lângă Domnul, ai asigurată siguranța și răsplata. Și chiar dacă ar veni un război militar, făgăduințele Domnului sunt aceleași.

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu. 2 Samuel 22:29

Nu cred că sunt singura care experimentez momente de „întuneric”. În momentele acelea nu sunt conștientă că „Domnul e lumina mea”. Uit că El e atotputernic, că El poate lumina întunericul meu. De aceea vreau să memorez versetul acesta. Pentru că am credință că, în felul acesta, îmi va veni mai repede soluția în minte.

Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El. Psalmul 22:24

Poate n-am ajuns să urăsc necazurile cuiva, dar cu siguranță am minimizat problemele cel puțin unuia dintre cei din apropierea mea.

Când am citit prima dată versetul acesta în contextul listei acesteia, mi-a venit în minte imaginea unui cerșetor: e nenorocit, are necazuri și tind deseori să disprețuiesc sau să „îmi ascund fața”, mai degrabă decât să ascult. Nu încurajez cerșetorii, dar îmi dau seama că și ei sunt incluși în versetul acesta.

Un citat care amplifică versetul de mai sus și mă încurajează întotdeauna este acesta:

Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile tale, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale. Poverile tale nu-L vor împovăra şi nici nu-L vor obosi. El, care ţine socoteala până şi de perii capului tău, nu rămâne indiferent faţă de nevoile copiilor Săi. „Domnul este plin de milă şi de îndurare” (Iacov 5, 11). Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi chiar de strigătul nostru de durere. Să aducem înaintea Lui tot ceea ce ne apasă. Nimic nu este prea greu pentru El, pentru că este Cel care ţine lumile şi guvernează întregul Univers. Nimic din ceea ce, într-un fel oarecare, are legătură cu pacea noastră nu este prea neînsemnat pentru ca El să nu-l ia în seamă. În experienţa noastră nu există un capitol prea întunecat pentru ca El să nu-l poată citi şi nici încurcături aşa de dificile pe care El să nu le poată rezolva. Nici o nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nici o îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nici o bucurie nu-l poate încânta şi nici o rugăciune sinceră nu-i iese de pe buze fără ca Tatăl nostru ceresc să nu observe, fără ca El să nu manifeste un interes viu pentru toate acestea.

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. Psalmul 23

În mod justificat, unul dintre cele mai bine cunoscute pasaje din Sfânta Scriptură. Când spui cu psalmistul: „nu voi duce lipsă de nimic” și „chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții”, nu se poate să nu se înfiripe credință în inima ta.

Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi. Psalmul 27:1,3

Pentru că atunci când înțelegi cine e Domnul, nu mai încape frica în inima ta. Nici măcar dacă se profilează război la orizont (și David știa ce spune când vorbea de oștiri și războaie…).

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. Psalmul 34:18

Domnul este aproape… Chiar e… Chiar dacă nu simt asta întotdeauna. Când am „inima (în)frântă” și „duhul zdrobit” sunt predispusă să simt pe Dumnezeu mai departe de mine, dar Cuvântul care e demn de încredere spune că e lângă mine. Și că îl doare durerea mea.

Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta? Psalmul 56:8

Îți dai seama? Lacrimile mele, lacrimile tale sunt adunate de El. Și niciuna din ele nu trece neobservată. Chiar dacă ai impresia că nimeni nu știe că plângi înainte de a adormi, este Cineva care nu doarme, ci veghează somnul tău. Și știe…

Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. Psalmul 94:19

Îmi amintesc de o tabără în care am ales versetul acesta ca verset de memorat. Tocmai atunci am avut cea mai mare nevoie de încurajare din Cuvânt. Până azi, rămâne un verset deosebit pentru mine, pentru că am o experiență legată de el. Poate fi la fel și pentru tine. Cel care te iubește cel mai mult vrea să te mângâie și să te învioreze…

Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă. Psalmul 119:50

În aventura mea de un an prin Psalmi, am făcut un popas mai lung la Psalmul 119. M-a uimit felul în care prezintă David poruncile. Parcă e îndrăgostit de ele. M-a intrigat, așa că am decis să aprofundez studiul. Unul din versetele de care am prins drag în mod deosebit e acesta. De ce spune el: „făgăduința ta îmi dă iarăși viață”? În ce necaz pot fi încât să (simt că) nu mai am viață? Cred că asta înseamnă că nu este situație fără speranță. Nici măcar moartea nu e fără soluție pentru Dumnezeu, pentru că El, Cuvântul Lui „dă iarăși viață”.

Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. Isaia 26:3-4

Aceeași idee de bază: încrede-te în Domnul și El îți va da pace! Stai cu picioarele pe Stânca Veacurilor și ești în siguranță.

El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc. Isaia 40:29-31

Ești obosit? Simți că nu mai poți? Încrezându-te în El, primești puteri noi!

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Isaia 41:10

Nu te teme, orice s-ar întâmpla. El e cu tine. Te întărește, te ajută, te spriijină… Deja a biruit lupta, deci alege doar să stai de partea Lui.

Acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele! „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba, în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus. Isaia 43:1-5

Nu te teme de nimic: nici de foc, nici de apă, nici de probleme. Toate acestea sunt lipsite de valoare în lumina adevărului că ești prețios în ochii Domnului, că Dumnezeul universului te iubește!

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia 53:4-5

El a purtat durerile și suferințele noastre, pentru ca noi să avem pace. Asta înseamnă că alegând să mă îngrijorez fac lipsită de valoare jertfa Lui. El vrea să îmi dea pace și vindecare. Mai mult de atât, vrea să mă scape de păcatele și fărădelegile mele (1 Ioan 1:9). Ce minune!

Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu, şi slava neamurilor, ca un pârâu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi, veţi fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi. Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!” Isaia 66:12-13

Dacă făgăduințele Domnului dau viață, vreau să îmi umplu mintea cu ele. Pentru că astfel, cred eu, va veni pacea peste noi ca un râu și vom simți mângâierile Domnului. Pentru că avem parte cu siguranță de ele.

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Matei 5:4

Probabil am memorat în copilărie fericirile din Matei 5. Nu îmi amintesc să-mi fi ridicat nişte semne de întrebare în dreptul versetului acesta. Cum adică e ferice de cei ce plâng? Nu mă înţelege greşit, mă bucur de asta. Pentru că plâng (uneori). Şi am prieteni care se plâng că sunt plângăcioşi. Dar imaginea celor care plâng parcă e altfel aici, în Evanghelia după Matei. Uneori când plâng am senzația (aproape) copleșitoare că toți ochii sunt pe mine, ceea ce mă face să mă simt incomod. Dar Isus creează o altfel de imagine în versetul acesta. Eu nu îi văd pe cei ce plângca fiind centrul afirmației, ci parcă toată greutatea e în a doua jumătate: ei vor fi mângâiați. Ei, adică și eu, și tu, și oricine, oricând e cuprins de tristețe și doborât de suferință.

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Matei 11:28

Mă uimește invitația aceasta… Trudiți și împovărați. Obosiți și cu poveri. Indiferent dacă povara e stresul la școală sau la locul de muncă, lipsa de siguranță, multele decizii care trebuie luate sau orice altceva, promisiunea e odihnă. Nu e de mirare că ne simțim uneori obosiți și împovărați. Trăim în mijlocul unei mari lupte. În fiecare zi, mintea noastră e câmpul de bătaie asaltat de milioane de stimuli. Totuși, pot găsi și poți găsi ce îți lipsește, însă doar în prezența Celui ce e victorios în război. El promite odihnă și pace.

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Ioan 14:27

Vă las pacea, articulat. Nu orice pace, ci pacea. Și Prințul păcii detaliază: e pacea Mea, nu e pacea lumii. Cred ceva despre pacea Lui: că nu poate fi descrisă ușor în cuvinte și că cel mai sigur mod de a învăța să o distingi de pacea lumii e experimentând-o. Pacea în momente de liniște și comfort e ușor de înțeles și prezența ei e aproape de așteptat. Dar când inima tinde să se tulbure și ai motive să îți fie frică, pacea e nenaturală. E divină!

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Romani 5:3-5

Ne bucurăm! Chiar și în necazurile noastre. La felul în care prezintă Pavel aici lucrurile, e chiar logic să te bucuri în necazuri… Mai ales având dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre.

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. Romani 8:18

Adică, având perspectiva slavei viitoare, suferințele de acum (mai mult sau mai puțin comparabile cu cele ale bisericii din primele secole) se pierd în fundal.

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Romani 8:28,31

Toate lucrurile. (Chiar și cele care nu îmi plac. Chiar și cele care îmi provoacă discomfort sau durere.) Toate lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Vreau și eu să învăț să spun în orice dificultate: dacă Dumnezeu e pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 2 Timotei 1:7

Uneori inima mea e plină de frică. Și mă simt ca paralizată, incapabilă să o iau în nicio direcție. Făgăduința asta, pe care am vrut neapărat să o memorez, parcă șoptește inimii mele speriate că Mântuitorul meu vrea să ia toată frica din mine și să pună în locul ei puteredragoste și chibzuință.

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. 1 Petru 5:7

Îmi plac cuvintele. Mereu mă prind de câte un cuvânt care mi se pare că dă toată greutatea unei afirmații. Aici e cuvântul toate. Nu doar îngrijorările majore, nu doar ceea ce te ține treaz noaptea, nu. Toate. Și „mărunțișurile” pe care poate de multe ori vreau să le duc eu, să nu le las în mâna Celui Atotputernic.

Îmi doresc să devin din ce în ce mai conșientă că Dumnezeu știe fiecare pas al meu, că Îi pasă și îngrijește de mine.

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. 1 Petru 5:10

Indiferent de cât de multă suferință avem parte aici, veșnicia e infinit mai lungă. Asta înseamnă că oricât de multă ar fi, tot puțină e, comparativ. Și promisiunea e că suferința are ca finalitate desăvârșirea, întărirea, puterea și statornicia!

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Apocalipsa 21:4

Avem făgăduința că, la final, nu va mai fi nici durere, nici moarte, nici suferință… Datorită Lui!

   Dumnezeu a lucrat şi lucrează pentru ca suferinţa noastra să fie uşurată

 

Trebuie să ne reamintim că suferinţa îşi are originea în grădina Edenului. Dumnezeu i-a dat omului libertatea de alegere, pentru ca acesta să aleagă binele sau să aleagă răul. Acea parte din alcătuirea omului, care îl distinge dintre alte vieţuitoare de pe pământ, este tocmai capacitatea lui de a alege şi a lua decizii morale. Omul este un agent moral liber. Satan nu le oferă copiilor săi o asemenea libertate. Adam a ales să urmeze sfatul lui Satan, şi a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Astfel, alegerea lui Adam, păcatul lui, a deschis calea suferinţelor omenirii.

   Un studiu atent al Genezei ne arată că actul lui Adam a produs un larg spectru de suferinţe: fizice, spirituale, sociale, psihologice şi chiar şi ecologice. Într-un sens foarte real, suferinţa acestei lumi a fost creată de omul însuşi. Tendinţa de a păcătui, natura păcătoasă, reprezintă o caracteristică umană, transmisă de Adam şi Eva la a doua generaţie de oameni şi apoi fiecărei generaţii următoare, până în zilele noastre. Ea este o parte a naturii umane pe care am moştenit-o fiecare dintre noi. şi totuşi, Dumnezeu este Cel care a luat iniţiativa pentru a rezolva această problemă. În grădina din Eden, EI i-a dat lui Adam o rază de speranţă, promiţându-i că, într-o zi, ÎI va trimite pe Fiul Său, sămânţa femeii, pe pământ, pentru a distruge lucrarea diavolului şi a rezolva problema păcatului şi a suferinţelor omului. Noi am văzut lucrul acesta împlinindu-se istoric în Domnul Isus Cristos. Prin viaţa, moartea şi apoi învierea Sa, EI a triumfat asupra lui Satan şi a păcatului şi tot EI este cheia pentru soluţionarea problemei suferinţei. Prin moartea Sa, EI ne eliberează de sub pedeapsa păcatului. Prin viaţa Sa, de înviere, EI ne dă putere asupra tendinţei de a păcătui, în măsura în care ÎI lăsăm pe EI să ne conducă viaţa. Acţiunile păcătoase ale omului, cum ar fi uciderea, furtul, violul, terorismul etc., aduc suferinţe celorlalţi semeni. Dacă toţi oamenii L-ar lăsa pe Domnul Isus să trăiască în vieţile lor, o mare parte din suferinţa acestei lumi n-ar fi numai uşurată, ci complet eradicată. Astfel, noi vedem că Dumnezeu n-a stat pasiv în privinţa nenorocirii care a dat peste om. EI a făcut tot ce trebuia făcut. De fapt, întreaga istorie se îndreaptă către un timp în care Dumnezeu va stabili domnia lui Cristos asupra întregului univers. Satan, păcatul şi suferinţa vor fi eliminate totalmente. Dumnezeu promite să ne elibereze de sub pedeapsa şi de sub puterea păcatului şi, într-o zi, EI va crea ceruri noi şi un pământ nou în care oamenii vor trăi liberi de prezenţa păcatului şi a suferinţei care este asociată cu păcatul.

Noi trebuie să ţinem minte că Dumnezeu a acţionat în favoarea noastră pentru a curăţi lumea de suferinţă. şi faptul uluitor este că a făcut lucrul acesta suferind EI Însuşi. EI este Tatăl care a fost martor la torturarea şi uciderea unicului Său Fiu. Dumnezeu, care L-a iubit pe Fiul Său, L-a lăsat să sufere pentru ca tu şi eu să putem fi scăpaţi de suferinţă. Datorită patimilor şi morţii Domnului Cristos, aceia care L-au primit pe EI ca Mântuitor al lor personal, vor fi scăpaţi de cea mai intensă suferinţă imaginabilă: eterna separare de Dumnezeu.

   În suferinţa lui Dumnezeu Însuşi trebuie să vedem marea Lui dragoste. Nu este necesar să încercăm a evalua caracterul lui Dumnezeu şi să judecăm dacă EI este un Dumnezeu iubitor sau nu, atunci când privim la suferinţele noastre. Numai în clipa în care privim la crucea Domnului Isus, vom ajunge să cunoaştem şi să experimentăm adâncul iubirii lui Dumnezeu faţă de noi.

Astfel, vedem că Dumnezeu are un plan pentru eliminarea suferinţei. Dar de ce nu îndepărtează Dumnezeu acum întreaga suferinţă din lumea noastră? Doar are puterea s-o facă! De ce nu-şi exercită EI acum această putere spre binele omenirii?

   În primul rând, dacă Dumnezeu ar vrea să elimine tot răul de pe planeta aceasta, ar trebui să-i elimine pe toţi oamenii răi. Şi oare cine n-ar intra în această categorie? “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Dumnezeu a ales să acţioneze pentru transformarea omului rău, nu pentru eliminarea lui. Chiar zilele trecute am primit o scrisoare în legătură cu un deţinut condamnat să moară pe scaunul electric. Cu douăzeci şi patru de ore înainte de execuţie, aceasta a fost amânată. Datorită apropierii atât de mari de moarte, omul a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu în mod personal, primindu-L în inimă pe Domnul Isus Cristos şi de atunci a început să-L mărturisească şi celorlalţi condamnaţi la moarte. Douăzeci şi doi dintre aceştia studiază acum Biblia împreună cu el. Ei au fost cu toţii îmboldiţi de experienţa lui, moartea a devenit pentru ei o realitate; acum prin relaţia lui personală cu Dumnezeu şi mărturia lui, el este folosit de Dumnezeu chiar acolo, în secţia condamnaţilor la moarte. În Cristos, noi putem deveni oameni noi. “Dacă este cineva în Cristos, el este o nouă creaţie. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Dumnezeu poate face mult bine prin orice viată care Îi este predată Lui.

În al doilea rând, dacă Dumnezeu ar elimina tot răul de pe planeta noastră, dar I-ar lăsa totuşi cumva pe om pe ea, ar însemna că esenţa a ceea ce este omul a fost distrusă. Omul ar deveni un robot. Daţi-mi voie să vă explic ce vreau să spun prin aceasta. Dacă Dumnezeu ar elimina răul prin programarea omului pentru a întreprinde numai acţiuni bune, omul şi-ar pierde caracteristica lui distinctivă şi anume capacitatea de a alege. EI n-ar mai fi un agent moral liber; ar fi redus la statutul de robot. Să mergem un pas mai departe. Roboţii nu iubesc. Dumnezeu I-a creat pe om cu capacitatea de a iubi. Dragostea se bazează pe dreptul cuiva de a alege să iubească. Noi nu putem forţa pe cineva să ne iubească. ÎI putem forţa doar să ne slujească şi să ne asculte. Însă adevărata dragoste se întemeiază pe libertatea individului de a alege să iubească. Omul ar putea fi programat să facă binele, dar elementul iubire ar fi pierdut. Dacă omul ar fi forţat să facă binele, suferinţa ar fi eliminată; dar eliminată ar fi şi dragostea. Cum s-ar putea trăi într-o lume fără dragoste?

Vedem prin urmare că, dacă Dumnezeu Şi-ar folosi puterea ca să elimine răul acum, aceasta nu ar fi o soluţie pozitivă în problema suferinţei. Rezultatul unei asemenea acţiuni ar crea dileme Şi mai mari: ori omul ar fi redus la nivelul de robot pentru o lume fără dragoste, ori el ar fi totalmente anihilat. În realitate, ceea ce-L reţine pe Dumnezeu de la îndepărtarea răului din lume printr-o acţiune a puterii Lui, este tocmai dragostea Sa. Planul lui Dumnezeu este să îndepărteze răul printr-o manifestare a dragostei Sale, demonstrată pe crucea calvarului. În dragostea lui Dumnezeu găsim cheia rezolvării definitive a problemei suferinţei. Aşadar, răspunsul la această problemă milenară se află în înţelegerea şi aprecierea caracterului lui Dumnezeu. Acesta este lucrul pe care I-a descoperit lov. După ce a fost lipsit de toată averea şi de toţi copiii săi, după ce boala oribilă de piele a îndepărtat de la el pe fraţii săi şi i-a făcut pe cei ai casei să-I privească ca pe un străin, într-o culme a suferinţei şi a nedumeririi cu privire la cauza pentru care i se întâmplă toate acestea, Dumnezeu i S-a revelat lui lov în diferite aspecte ale caracterului Său. Lui lov i-a fost făcută o copleşitoare demonstraţie a înţelepciunii lui Dumnezeu. Prin experienţa aceasta, lov a ajuns să-şi dea seama că se poate încrede în Dumnezeu pe baza caracterului lui Dumnezeu. Cu toate că lov n-a putut înţelege scopul ultim al acţiunilor lui Dumnezeu, el s-a putut încrede, pur şi simplu, în Dumnezeu. Datorită faptului că Domnul cunoaşte şi înţelege toate lucrurile, noi ne putem încredinţa Lui, ştiind că EI va proceda cu noi cum este mai bine. Întotdeauna vor exista secrete în spatele acţiunilor lui Dumnezeu şi motive pentru care noi nu putem cuprinde aceste secrete. Dumnezeu este infinit; omul, în schimb, este finit. Cunoaşterea noastră şi înţelegerea noastră sunt limitate. Dar, bazându-ne pe ceea ce ştim despre caracterul lui Dumnezeu, demonstrat în chip suprem la cruce, putem fi încredinţaţi că EI face ceea ce este mai bun pentru vieţile noastre.

O scriitoare creştină, care a trecut prin lagărele de concentrare naziste, spunea că viata, cu toate semnele ei de întrebare, se aseamănă cu o broderie care ar sta undeva deasupra noastră şi noi am privi la ea de jos în sus. Din partea aceasta, nu se văd decât capete de aţă şi noduri, într-o amestecătură neclară. Numai privind de deasupra se poate vedea minunatul desen al broderiei. Tot la fel, omul vede numai capetele de aţă dezlânate. Dumnezeu însă este Cel care vede forma desăvârşită a planului Său pentru întreaga noastră viaţă. “Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28).

Sa iubim Încercările (suferinţele),caci Iisus a dus greul,ca sa ne modeleze caracterul

 

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. ” (Iacov 1:2-4)

Încercările au ca scop să îţi încerce credinţa. Interesant este că atunci când zici că ai credinţă, Dumnezeu ţi-o încearcă. Încercarea are ca scop să arate dacă credinţa ta este autentică.
Apostolul Iacov ne spune că trebuie să ne bucurăm de încercări tocmai din motiv că aceasta ne va modela caracterul.
Încercările ne cresc răbdarea, iar prin răbdare ajungem desăvârşiţi, întregi, nu ducem lipsă de nimic.
Cine n-ar dori să fie cu un caracter integru? Doar că nu toţi s-ar aştepta ca acest proces să fie cel mai plăcut.
Posibil la moment duci lipsă de bani, poate stai rău şi cu hrana şi nu ştii cum să-ţi întreţii familia; posibil nu ai servici sau eşti tratat urât din cauza credinţei tale în Hristos – dar toate acestea te fac mai bun în ochii lui Dumnezeu.
Un diamant bun se şlefuieşte într-un an sau doi, aşa suntem şi noi în faţa lui Dumnezeu la momentul pocăinţei – nişte diamante brute care după ce nimeresc în mâna unui Meşter iscusit – ajuge să fie foarte preţios şi preţuit de alţii.
Tu eşti un diamant, deci lasă-te şlefuit şi acceptă cu bucurie încercările vieţii.

Încercările au ca rezultat mântuirea sufletelor.

„În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie,  sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. ” (1 Petru 1:;6-9)

Apostolul Petru ne spune că încercările sunt de puţină vreme; deci ele au o proprietate – trec, nu se reţin în viaţa ta.
Încercarea credinţei prin suferinţe are rol de a ne curăţi de ce este rău în noi;exact aşa cum se purifică aurul.
La topirea aurului  el devine lichid,dar un lichid cu o densitate mare , aşa că impurităţile din aur care au densităţi mai mici – vor ieşi la suprafaţa aurului topit; ca în final impurităţile să fie curăţite de la suprafaţă.
Acest proces , pentru creştini , are loc pe durata la întreaga viaţă. Exact cum spune Iacov, „trecem” dintr-o încercare în alta.

Prin încercări ai parte de patimile lui Hristos.

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine. ” (1 Petru 4:12-19)

Plăcut este să aflu că încercările au o finalitate fericită , dar Biblia ne spune că Domnul Isus a suferit pentru noi şi trecând prin încercări sau suferinţe – avem parte de suferinţele prin care a trecut Domnul Isus.
Eşti tu gata să fii scuipat pentru că eşti creştin? Te bucuri atunci când eşti vorbit de rău deoarece ai hotărât să urmezi învăţăturile biblice? Atunci când afirmi că eşti fecior/ă şi ceilalţi râd de tine, cum reacţionezi?
Nu uita că Domnul Isus ne-a dat un exemplu – El a mers până la capăt, şi noi de asemenea trebuie să mergem până la capăt, căci astfel ne vom mântui sufletele.
Şi încă ceva, bucură-te. Fii diferit de lumea aceasta, căci nu eşti din lume – eşti a lui Isus.

Cercetează-te , ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a păcatului din viaţa ta şi nu o încercare a credinţei tale.
Vezi ce mod de viaţă ai, ca nu cumva suferinţele să fie o consecinţă a neascultării tale.

 

Importanţa suferinţei şi a bolilor pentru mântuirea omului

 

 

Trebuinţele trupului când sunt satisfăcute, pricinuiesc plăcere, şi când nu sunt satisfăcute pricinuiesc durere. Omul s-a deprins însă atât de mult cu plăcerea satisfacerii trebuinţelor trupeşti, încât le satisface chiar peste măsura necesară, căutând plăcerea în ea însăşi. Iar de durere fuge, chiar cu preţul renunţării la valorile care menţin sănătatea spirituală a firii, acceptând o adevărată descompunere spirituală. În toate acestea se manifestă o teribilă slăbire a firii noastre, care trece cu vederea viitorul durabil, de dragul clipei prezente. Trece cu vederea că satisfacerea de mai multe ori repetată a unor plăceri prezente va aduce un lanţ continuu de dureri viitoare [1] .

Foarte frumos sintetizează părintele Dumitru Stăniloae din Sfântul Nicolae Cabasila astfel: Dumnezeu schimbă răul în bine. A inventat de la început durerea si moartea împotriva păcatului. De aceea îndată după păcat Dumnezeu a îngăduit moartea şi durerea, nu ca să aducă judecată păcătosului, ci ca să ofere un leac celui bolnav. Moartea a venit ca să nu fie nemuritor păcatul[2].  Comentând această învăţătură a Sfântului Nicolae Cabasila, P. Nellas zice că îndată ce a apărut în creaţie moartea, Dumnezeu, ţinând în mâna Sa toată iniţiativa, a folosit-o cum a voit şi prin întrebuinţarea ei diferită a schimbat radical firea ei. Îngăduind moatea, o întoarce împotriva coruptibilităţii şi prin moartea naturală pune capăt coruptibilităţii şi cauzei ei, păcatului.

Încercările date de Dumnezeu „nu-s pedeapsă, ci şcoală, lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare, n-am învăţa nimic. Precum plăcerea e dascălul păcatelor, aşa durerea e dascălul înţelepciunii; iar din odihnă, până acuma încă n-a ieşit ceva de folos” [3].

Părintele Arsenie Boca spune că toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. „Oamenii tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri”[4].

Necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută,  – şi mai târziu îl scoate din topirea suferinţelor, fie spre viaţa cea fără de trup, fie întorcându-l spre viaţa pământească, ca pe un înţelepţit.

Pe cei care nu se statornicesc în bine, ci iarăşi s-ar întoarce la rele, uitând făgăduinţa pe care au făcut-o  la strâmtorare , pe unii îi scoate din viaţa cea deşartă, atunci când după ştiinţa lui Dumnezeu, au ajuns la cea mai bună pocăinţă din viaţa lor, ca în aceea să se socotească în vecii fără de sfârşit. Aceştia în acest fel sunt mai câştigaţi pentru mântuire, primindu-i Dumnezeu cu o nădejde de pocăinţă.

Pe cei care au trecut prin suferinţe şi au câştigat întărire şi statornicie spre bine şi printr-înşii ştie Dumnezeu că ar dobândi mântuire şi alţii, pe aceştia îi scapă şi îi întoarce  acasă. Dacă se dedau iarăşi stricăciunii şi îngrămădirii în păcate, iarăşi îi cheamă la şcoală.

De obicei oamenii nu se întorc la Dumnezeu decât atunci când dau de primejdii, „adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au făcut”[5].

Prin suferinţă se desţeleneşte din lăuntrul sufletului omenesc orice rădăcină egoistă, orice împietrire. Acestea pleacă şi omul rămâne smetrit cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Când eşti binecuvântat în alte împrejurări există pericolul să te mândreşti, dar când  eşti binecuvântat în durere şi suferinţă, atunci cu greu te poţi mândri. Ci, dimpotrivă, te smereşti, te topeşti, te umileşti, devii ca un fum înaintea lui Dumnezeu [6].

Problema nu este, aşadar că suferim, ci în felul în care reacţionăm la suferinţă.

Suferinţa este un instrument pedagogic pe care Dumnezeu îl foloseşte întotdeauna spre binele omului, pentru izbăvirea lui din capcanele sau din captivitatea unei existenţe autonome, suficiente sieşi, dedată plăcerilor trecătoare. Suferinţa, oricât de grea ar fi şi de chinuitoare, este un semn al prezenţei şi al lucrării lui Dumnezeu, un semn al atenţionării şi al iubirii concrete a lui Dumnezeu faţă de om..

Unul dintre cele mai relevante texte legate de importanţa suferinţei în viaţa omului se gaseşte înPateric: „Zis-a un părinte oarecare: ceara de nu se va înfierbânta în foc, să se moaie, nu se va putea tipări pecetea ce vei pune peste dânsa. Aşa şi omul: de nu va fi muiat de fierbinţeala focului scârbelor, bolilor, ostenelilor, suferinţelor şi a ispitelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh. Că pentru zice Domnul Sfântului Apostol Pavel: ajungă-ţi darul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvârşeşte. Şi însuşi Pavel zice: cu dulceaţă este mie a  mă lăuda pentru neputinţele mele, ca să se sălăşluiască în mine puterea lui Hristos. Aşa şi tu, fiule, după putinţa ta rabdă pentru Domnul cu mulţumire scârbele, necazurile, năpraznele, bolile şi ispitele ce-ţi vor veni după voia lui Dumnezeu pentru folosul tău; că numai prin răbdarea scârbelor cu mulţumire va intra omul în Impărăţia lui Dumnazeu, precum Însuşi Domnul zice: cu multe scârbe se cade a intra în Împărăţia cerurilor”[7].

Suferinţa îl ajută pe om să se descopere ca persoană, adică să-şi descopere dimensiunea tainică, cea a comunicării cu Dumnezeu în duh şi adevăr; prin suferinţă omul conştientizează dependenţa de Dumnezeu şi dependenţa socială (dimensiunea comunitară a existenţei); suferinţa conştientizează limitele anatomice şi fiziologice ale omului, dar şi puterea ce se vădeşte în slăbiciune; suferinţa naşte nevoia de comunicare.

Mesajul evanghelic este pedagogia divină care însoţeşte suferinţa; bola nu este numai pedeapsă şi nu rămâneniciodtă la stadiul de pedeapsă; ea este crucea care îi determină bolnavului drumul spre cercetare proprie, spre vindecare, spre Împărăţie.

Taina Sfintei Cruci prezentă în inima creştinului şi înălţată de Sfintele Taine îl face pe omul creştin bolnav să sufere boala cu răbdarea celui ce presimte viaţa veacului viitor în suferinţa asumată cu credinţă şi smerenie; presimţirea veacului viitor îi aduce bolnavului creştin o bucurie care nu e din lumea aceasta.

 

[1] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a  Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997,  pag. 48

[2]  Ibidem, pag. 64 în P. G., 150, 513 C

[3] Pr. Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 1999pag. 49

[4] Ibidem, pag. 55

[5] Ibidem, pag. 114

[6] Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina Suferinţei, Editura Bizantină, Bucureşti, 2007 pag. 21

[7] XXX,  Patericul, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 1999, pag. 370

 

 

DOMNUL ISUS HRISTOS – Marea Lui Suferinţă dinaintea Biruinţei !!!

 3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

  • 4Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
  • 5Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:3-5).

 Dupa vreo 700 de ani, aceasta proorocie transmisa de DUMNEZEU prin proorocul Isaia, s-a implinit matematic, spre binele tuturor oamenilor care accepta jertfa DOMNULUI ISUS HRISTOS!

  • 11Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba.
  • 12Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?”
  • 13Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!”
  • 14„Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!”
  • 15Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.
  • 17L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap.
  • 18Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
  • 19Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.
  • 33La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
  • 34Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
  • 37Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.
  • 38Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos.    ( Marcu 15, versetele mentionate ).

        In Exodul capitolul 12 ni se arata cum au fost instituite Pastele de catre DUMNEZEU, cand fiecare familie trebuia sa sacrifice ” un miel fara cusur, de parte barbateasca de un an „ , cu ocazia scoaterii Israelului din robia egipteana, de catre DUMNEZEU, prin Moise.

 

       Acest miel IL prefigura, cu 1500 de ani inainte, pe FIUL LUI DUMNEZEUDOMNUL ISUS HRISTOS” Mielul Lui DUMNEZEU care ridica pacatul lumii! „(Ioan 1:29), pe care DUMNEZEU L-a sacrificat pentru a scoate din robia pacatului pe toti cei care vor accepta jertfa LUI, din intreaga omenire!

     Invierea Domnului ISUS HRISTOS, Pastele de azi, este o Sarbatoare a Bucuriei, si e normal sa fie asa, pentru ca e biruinta VIETII asupra mortii! E bine sa fim bucurosi la aceasta sarbatoare si mai ales e important ca motivul bucuriei noastre sa fie nu atat hainele noi, cadourile, etc. cat Invierea Domnului ISUS!

    Daca bucuria invierii Domnului Isus a fost mare atunci pentru ucenicii Sai si e mare si azi pentru cei care-L servesc pe El, tristetea si drama dinaintea invierii a fost pe masura! Pentru ca Invierea Domnului Isus presupune mai intai moartea Lui, iar inainte de moarte, marea Lui suferinta! Aceasta a avut semnificatii si implicatii deosebite.

    Toti cei patru evanghelisti (Matei, Marcu, Luca, Ioan), care descriu rastignirea, arata ca Domnul Isus inainte de a fi rastignit, a fost mai intii batjocorit, scuipat, batut, torturat. Batjocurile si torturile au fost manifestarea exterioara a urii din inimile celor care au dorit, si au indeplinit actul rastignirii Domnului. (Privind in lumea animalelor, vom observa ca ele nu au astfel de comportare).

Dar uitati-va si vedeti Cine a fost batjocorit: FIUL LUI DUMNEZEU, PRINTUL

UNIVERSULUI! Biblia arata ​asta ​la Filipeni 2:9-11:

  • 9De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
  • 10pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
  • 11şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

El e, asadar, Cel care a contribuit la crearea Universului si a omului (1 Cor. 8:6), adica chiar a fiintei care-L batjocorea! E parca incredibil, dar din nefericire, e adevarat! Ce groaznica scena!

   Locul unde a fost batjocorit si rastignit Isus Hristos, este Pamantul, o mica planeta din Sistemul Solar, Calea Lactee, o farama a Universului.

     Cine sunt, in fond, cei care L-au batjocorit pe Fiul lui Dumnezeu?

 

     Vorbind la modul general, omul a fost in stare de asa ceva, adica fiinta creata de Dumnezeu sa-L serveasca pe El si sa-I aduca slava Lui si Fiului Lui. Creatura si-a batut joc de Creator! Un „nimic” s-a gasit sa-si bata joc de cel Atotputernic! Am vrut sa fac o comparatie cu ceva din lumea noastra, sau din universul cunoscut de noi, dar nu am gasit nimic care sa poata fi comparat cu acest eveniment.

 

    Specific vorbind, Biblia ne arata toate categoriile de oameni care s-au comportat intr-un mod incalificabil.  ​

 Ea ne spune ca si-au batut joc de El, trecatorii, cei carora Domnul Isus nu le facuse nici un rau, ba dimpotriva. (Poate ca printre ei au fost si din aceia pe care Domnul Isus i-a vindecat de boli, i-a hranit, i-a invatat, etc.). Oricum toti cei din jurul Lui primisera cel putin un lucru pretios de la El, si anume, viata. In loc sa-I multumeasca, ei Il scuipau, Il batjocoreau!

    Alta categorie de batjocoritori si tortionari au fost soldatii romani (Imperiul Roman se intindea atunci si peste Israel). Acestia erau pagani si nu aveau de-a face cu Dumnezeul adevarat. Ei parca ar avea o scuza, dar numai la prima vedere, pentru ca ei preferau sa se inchine unor lucruri facute de ei – zei din aur, argint, lemn, etc. -, in loc sa se inchine Dumnezeului adevarat si Domnului Isus de ale carui minuni ei au avut ocazia sa auda, sau poate chiar sa le vada!

 

De asemenea, ne spune Cuvantul Sfant, ca isi bateau joc de El, oameni din poporul evreu – descendentii lui Avraam -, cei care purtau un nume minunat: oameni din „Poporul lui Dumnezeu”! Cind strainii isi bat joc de tine desigur ca te doare, dar cind ai tai, cind rudeniile, poate chiar cei din familia ta, te batjocoresc, atunci asta te doare mult mai mult. Biblia confirma asta cand spune: 

A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. (Ioan 1:11).

     Printre cei ce si-au batut joc de Domnul Isus a fost si unul dintre cei doi talhari care au fost rastigniti alaturi de El. Ultimul om, pleava societatii, plaga societatii, s-a incumetat sa-L ironizeze pe Fiul lui Dumnezeu! Poate credeti ca nefiind „dus pe la biserica”, cum se spune, nu stia cine este Cel rastignit! Din dialogul celor doi talhari se vede clar ca ei au stiut cine era cel rastignit alaturi de ei (Luca 23: 39-42).

 

     La urma amintesc citeva grupuri de oameni care s-au facut vinovati in mai mare masura de evenimentele dinaintea rastignirii, si a rastignirii propriu zisa a Domnului Isus. Aceste categorii sunt:

 

    Fruntasii poporului evreu. Cei care erau in fruntea poporului, conducatorii, cei care ar fi trebuit sa conduca poporul in directia buna, au instigat, au directiont oamenii spre rau, spre crima (Luca 23:35).

 

    Carturarii. Cei cu scoala, cei care cunosteau Scripturile, cei culti, care au stiut ca Mesia va veni, au facut pe ignorantii, au derutat cu buna stiinta pe oamenii simpli (Matei 27:41). 

     Batranii poporului. Barbatii cu parul alb, cei care ar fi trebuit sa fie intelepti, retinuti si echilibrati, un bun exemplu pentru popor, au fost tocmai cei care au induplecat poporul ca sa ceara lui Pilat sa-L condamne pe Isus Hristos la moarte. (Matei 27:20).

 

     Preotii cei mai de seama. Capii religiosi ai vremii, cei care slujeau in Templu (pe Dumnezeu, ziceau ei ca-L slujesc), cei care cunosteau Scripturile si astfel aveau menirea sa invete poporul frica de Dumnezeu si respectul pentru semeni, au fost cei mai inversunati,cei mai dornici sa-L vada pe Fiul lui Dumnezeu, mort.(Marcu 15:11)

 

    Cardasia celor patru grupe de oameni, a fost redata asa de clar de evanghelistul Marcu (15:1), care a scris: 

„Dimineata, preotii cei mai de seama au facut indata sfat cu batraniicarturarii si tot Soborul. Dupa ce au legat pe Isus, L-au dus si L-au dat in miinile lui Pilat „.

 

   Acestia sunt oamenii (daca-i putem numi asa) care L-au batjocorit, L-au scuipat, L-au batut si apoi L-au rastignit pe Fiul lui Dumnezeu- Domnul Isus Hristos -, pe Cel care nu a avut nici o vina. Istoria poporului Israel, confirma ca fapta lor josnica, precum si cuvintele usuratice spuse atunci de ei: 

Singele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri” 

(Matei 27:25), a avut urmari si implicatii deosebit de grave de 2.000 de ani asupra acestui popor care purta cel mai frumos nume.

 

    Desigur consideram ca cei de atunci au fost oameni falsi, rai, josnici, calai, criminali.

 

   Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem fiecare din noi acum, este, daca nu cumva eu, care ma consider om religios – fie ca sunt preot ori simplu enorias, fie ca sunt un om in varsta sau tanar, ca sunt cu multa scoala sau cu mai putina, ca sunt fruntas al poporului sau om de rand (doar un simplu trecator prin viata aceasta) , iL batjocoresc pe Fiul lui Dumnezeu, pe urmasii Lui, sau pe semenii mei.

 

   Aceasta intrebare se impune pentru ca felul in care iL putem batjocori pe Isus Hristos imbraca o multime de forme si metode: de la simpla indiferenta fata de suferinta Lui, pana la vorbele urate la adresa Lui; de la injuraturi pina la fapte reprobabile, poate chiar crime.

    Daca ai facut asta pana acum, te indemn chiar in momentul in care citesti aceste rinduri, sa te opresti in a-L mai batjocori si rastigni a doua oara pe Isus Hristos, prin purtarea ta sau prin indiferenta ta, si sa vii cu credinta, pocainta si multumire inaintea Lui! Numai astfel te vei putea bucura de Invierea Domnului ISUS HRISTOS, si de Propria-Ti Inviere la o viata noua

  Rodul binecuvântat al suferinţei

 

Pe tot parcursul vieţii trebuie să suferim. Suferinţa este o realitate. Ea nu este un scop al vieţii, chiar dacă aceasta era afirmaţia lui Elifaz din Teman în cuvintele: „Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7). Venim în această viaţă şi întâlnim, la tot pasul, suferinţă în diverse forme: fizică, emoţională sau spirituală. Astfel întâlnim boală şi moarte, pericole, suferinţa celor dragi care ne produce suferinţă, moartea copiilor, a părinţilor, a celor apropiaţi. De asemenea batjocura din partea altora ne produce suferinţă, sunt nedorite dispreţul, persecuţiile, singurătatea, dorul de casă, lipsa unui scop în viaţă, abandonul, trădarea, infidelitatea, problemele sociale din ţară, problemele financiare, nesiguranţa, pericolul de moarte, ca să numim câteva provocări ale vieţii, generatoare de suferinţă.

Într-un fel suferinţa este caracteristica inevitabilă a acestei vieţi, deşi nu este scopul vieţii. Omul suferă în această viaţă, deşi nu se naşte ca să sufere. Suferinţa nu este scopul vieţii, dar adesea este calea de a ne atinge ţelul în viaţă.

 

Problema suferinţei o putem aborda din două perspective. Pe de o parte, putem vorbi de suferinţa tuturor oamenilor în general, ca o componentă a vieţii. Adesea cei necredincioşi nu sunt gata să audă răspunsul lui Dumnezeu la această provocare, ci vor doar să-L acuze pe Dumnezeu pentru suferinţa lor. Pe de altă parte, putem aborda suferinţa credincioşilor. Aceştia sunt mereu gata să audă ce zice Domnul despre suferinţa lor şi, chiar atunci când Domnul tace, ei înţeleg că suferinţa poate fi transformată în binecuvântare, dacă ei se încred în Domnul.

Suferinţa credincioşilor este o realitate. Uneori suferă mai mult decât necredincioşii. Asta spune Asaf în Psalmul 73.  „Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi când vedeam fericirea celor răi. N-au parte de suferinţe omeneşti şi nu sunt loviţi că ceilalţi oameni. Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, căci în fiecare zi sunt lovit.”

Sunt câteva motive pentru care oamenii suferă.

Suferinţa datorită păcatului. Odată cu intrarea păcatului în lume a intrat şi suferinţa. Uneori, suferinţa este o consecinţă directă a păcatului personal, dar nu întotdeauna este aşa. Asaf zicea: sunt lovit în fiecare zi cu toate că mi-am curăţit inima în nevinovăţie. De aceea, atunci când suferim, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva atitudinea sau acţiunile noastre sunt cauza problemelor, dar nu trebuie să ne învinuim neîntemeiat. Cu atât mai mult, când suferă vreun semen de-al nostru nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzii privind vinovăţia sa, deşi, ca oameni, suntem înclinaţi astfel. Ucenicii l-au întrebat pe Domnul Isus despre orbul din naştere: “Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan.9:2) În cazul acela nu păcatul personal era motivul suferinţei.

Durerea ca necesitate este un alt motiv pentru suferinţă. Suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm: „De ce este necesară durerea?”. Răspunsul este cât se poate de simplu. Dacă de exemplu, nu am avea durere atunci când ne rănim, nu ne-am grăbi să ne îngrijim rana şi pierderea de sânge ar putea să ne fie dăunătoare, poate chiar să ne cauzeze moartea. Teama, de asemenea, poate să cauzeze suferinţa, dar, dacă nu am avea teamă, am merge în locuri periculoase sau am face lucruri care pot să ne dăuneze sănătăţii sau chiar vieţii. De aceea, suferinţa ca avertizare poate fi o reală binecuvântare. Aşadar, adesea, durerea este necesară, este bună. Dacă nu am simţi durere nu ne-am da seama că un obiect ne poate arde decât după ce am vedea carne arsă. Durerea ne atrage atenţia asupra unei situaţii în care trebuie să acţionăm imediat. După păcatul primilor oameni, Dumnezeu a spus femeii „Voi mări foarte mult suferinţa ta…”. Asta înseamnă că suferinţa ca necesitate se poate să fi existat şi înainte de cădere la o scară mai mică. De aceea Domnul a zis: „Voi mări suferinţa”. Odată ce oamenii au ajuns mai insensibili, datorită păcatului, era nevoie de o suferinţă mai mare care să-i facă să reacţioneze.

Suferinţa pentru o cauză ce nu o cunoaştem la momentul respectiv. Este o suferinţă de care poate să aibă parte un credincios care este gata să accepte aceasta, fără să pună la îndoială dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu. În general o astfel de suferinţă este de scurtă durată, iar aceasta este urmată de binecuvântări prin care Dumnezeu apreciază credincioşia celui care a suferit. În plus, cel care trece prin suferinţă devine mai călit, mai pregătit pentru a se bucura de binecuvântările vieţii, mai experimentat, mai curat.

Suferinţa datorată iubirii. Este o suferinţă de care avem parte dacă-L iubim pe Dumnezeu şi alături de El manifestam iubire faţă de semeni. Este comod să ne bucurăm cu cei ce se bucura, însă adesea este inconfortabil, dar necesar, să plângem cu cei ce plâng. Dacă-L iubim pe Dumnezeu s-ar putea să avem parte de suferinţă tocmai pentru aceasta. Iubirea adevărată este gata să sufere. Nu trebuie neapărat persecuţie pentru a avea parte de suferinţă. Suferim adesea când vedem pe altcineva că trece printr-un necaz pământesc, sau poate suferim pentru cei nemântuiti din apropierea noastră sau din jurul nostru. Apostolul Pavel zicea:” simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi! (Gal.4:19). Dacă cei răi pun faţă în fata suferinţa din lume şi Dumnezeul iubitor ca să arate nepotrivire, noi putem să le vedem împreună, aşa cum de fapt sunt. Chiar dacă pentru unii este un paradox, Dumnezeu iubeşte şi suferă. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca lumea să fie binecuvântată în El, prin moartea Lui. Altfel spus, venirea Domnului Isus în lume ca să sufere, este răspunsul dragostei lui Dumnezeu la suferinţa umană. El nu a stat în nepăsare ci ni s-a alăturat în suferinţă şi chiar mai mult: a suferit în locul nostru.

Chiar dacă în viaţa asta avem uneori parte de suferinţe, nu privim la suferinţă ca la un scop al vieţii, ci atunci când durerile vin, le folosim ca mijloace de a ne ridica mai sus. În versurile sale, fratele Traian Dorz spunea: ”Nu norul este veşnic, ci soarele-i acel          ce-nvinge şi rămâne stăpân în urmă el.”

Să avem ochii aţintiţi spre Împărăţia lui Dumnezeu, ca să putem afirma ca apostolul Pavel că suferinţele de acum nu merită să fie puse alături de slava viitoare, când Domnul va şterge orice lacrimă din ochii fiecărui credincios. Iar dacă avem parte de suferinţă, ştiind că raiul nu este acum şi aici, putem să ne rugăm cu mai mare ardoare:” Doamne, să vină Împărăţia Ta!”.

Suferinta Domnului Isus  ne da  mântuirea

 

 

De ce a ales Dumnezeu calea suferinţei pentru mântuirea omenirii prin Isus Hristos? Întrebarea este bazată pe ceea ce spune profetul Isaia în capitolul 53.

 

Isaia 53:10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Suferinţa, păcatul şi mântuirea sunt inseparabile. La început nu a fost aşa. În planul lui Dumnezeu nu a exista ideea de necaz, strâmtorare sau suferinţă. Însă, ceea ce a dorit Dumnezeu de la început s-a modificat, nu datorită Lui, ci datorită omului.
Dacă vă aduceţi aminte, dupa căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, Dumnezeu le-a spus:

Geneza 3:16-19 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Suferinţa a venit ca rezultat sau, mai bine zis, ca efect principal al păcătuirii pmului. Dumnezeu a ales ca să-l “îmbuneze”, să-l facă pe om să se mai gândească şi la cele veşnice pe calea suferinţei. Când trece prin greutăţi şi necazuri, omul se roagă mai mult, merge la biserică, este mai aproape de Dumnezeu.
Atunci când Domnul Isus a venit pe pământ şi S-a întrupat, a trebuit să se asemene nouă:

Filipeni 2:6-8 “El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”

Dacă Domnul Isus Hristos nu ar fi trecut prin suferinţă, dacă nu ar fi avut aceleaşi probleme ca şi ale noastre şi dacă n-ar fi fost ispitit ca şi noi, atunci noi am fi avut scuze, ba chiar şi Satan ar fi adus argumente împotriva mântuirii prin Hristos.

Domnul Isus a cunoscut toate situaţiile grele prin care trece omul. El a cunoscut şi cunoaşte slăbiciunile omului pentru ca a fost ca şi noi, a trecut prin aceleaşi situatii prin care trecem noi (poate chiar mult mai grave) dar nu a păcătuit. A fost obosit, i-a fost foame, i-a fost sete, a îndurat durere şi a simţit  ceea ce simte on mom normal.

Evrei 4:15 “Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”

 

Iată nişte versete care descriu foarte clar legătura dintre suferinţa fizică a Domnului Isus Hristos şi mântuirea păcătosului pocăit:

Isaia 53:5  “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”

Apostolul Petru reia ideea şi o exprimă puţin diferit, dar foarte limpede:

1 Petru 2:24  “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”

Singura variantă de iertare era vărsarea de sânge. Aşa a rânduit Dumnezeu chiar în sistemul ceremonial din Vechiul Testament când murea un miel nevinovat în locul unui păcătos. Mielul suferea ceea ce ar fi trebuit să suporte păcătosul.

Evrei 9:22  “Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.”

Toate profeţiile Vechiului Testament au anunţat faptul că Isus va pătimi, va suferi. Asta era clar pentru toţi cei ce cercetau Scripturile existente din vremea Domnului Hristos.

Luca 24:46  “Şi le-a zis: „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.”

Faptele Apostolilor 17:2-3  “Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,  dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu” zicea el „este Hristosul.”

Faptele Apostolilor 26:22-23  “Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple;  şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”

 

Suferinta – un „partener” (ne)dorit   

 

 

In timpul terorii pe care a declansat-o generalul Tito, dupa ce a preluat puterea in fosta Yugoslavie, au avut loc mai multe arestari si condamnari la moarte ale unor lucratori crestini. Printre ei se afla si un lucrator voluntar al Bisericii Ortodoxe, care a fost condamnat la moarte prin impuscare. Inainte de a fi executat, el s-a sinucis prin spanzurare, lasand sotiei sale un bilet pe care scria:
“Ma duc sa-I amintesc lui Dumnezeu de o lume pe care a uitat-o.” 
Sunt cuvinte cutremuratoare, cu atat mai mult cu cat ele apartin unui crestin. Si nu unui crestin oarecare, care merge la biserica de doua sau trei ori pe an, ci unui crestin devotat, care in mod voluntar s-a angajat in lucrarea lui Dumnezeu, cu toate riscurile si cu toate privatiunile pe care le implica o astfel de angajare.
Ce se ascunde de fapt in spatele acestor cuvinte ?
1. O profunda dezamagire cu privire la Dumnezeu si la puterea Lui de a-Si ocroti copiii de pe pamant.
2. Mai mult decat dezamagire, cuvintele acestea ascund chiar revolta fata de un Dumnezeu care se descopera in Biblie ca fiind plin de iubire si grija fata de pacatosi, dar care ii abandoneaza pe ai Sai in mijlocul suferintelor lor.
3. Cuvintele mai ascund o credinta slaba, pipernicita, ce nu reuseste sa strapunga norii intunecosi ce umbresc adesea vietile noastre.
4. Si, in final, cele cateva cuvinte ale nefericitului crestin ascund o ignoranta totala fata de originea si rolul suferintei in viata omului.
Aceasta ignoranta, privind rolul suferintei si atitudinea lui Dumnezeu fata de suferinta umana, ii arunca adesea pe cei mai fideli si sinceri copii ai lui Dumnezeu in bratele deznadejdii, scepticismului si chiar ateismului. Poate cel mai comun exemplu in acest sens este cel al lui Charles Darwin care, desi primise o educatie crestina, a cazut in cursele evolutionismului. Cauza ?  Darwin nu a reusit sa-si explice existenta suferintei.
Sistemele de educatie care exista astazi in lume acorda importanta, fie stiintelor exacte, fie celor umaniste, fie artelor… Se invata o multime de lucruri, multe dintre ele complet inutile, in timp ce o “materie” esentiala pentru viata aceasta, dar si pentru cea viitoare, este complet  neglijata- “stiinta suferintei “
( daca vreti sa inventam un nou termen- “suferologia” ). O astfel de materie ar trebui sa-i invete pe elevi ce este suferinta, originea ei, cauzele, remediile si atitudinea optima fata de suferinta.
Augustin spunea: “Invata sa scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.”Iata un indemn bun, dar unde se poate invata asa ceva ?
Din nefericire, o astfel de materie inca nu exista in programa scolara, iar consecintele se vad la tot pasul: oamenii nu sunt pregatiti sa dea piept cu suferinta- acest dusman redutabil al fericirii. Oricat am dori sa ocolim aceasta materie neplacuta, dar foarte importanta, in mod sigur ne vom confrunta cu ea. Iar atunci cand suferinta va bate la usa vietii mele, nu ma vor ajuta sa o depasesc cu bine nici matematica, nici fizica, nici artele plastice, nici limbile straine, nicio alta materie invatata in scoala.
Sa-I fim recunoascatori lui Dumnezeu ca aceasta materie importanta- stiinta despre suferinta- poate fi studiata de cei care doresc. Biblia este o istorie a suferintei, incepand cu cea umana si terminand cu cea divina. Gasim in acest “manual” informatii detaliate despre originea suferintei, cauzele ei, formele in care se manifesta, remediile si mai ales, solutia oferita de Dumnezeu la marea problema a suferintei.
Subiectul fiind deosebit de vast, ceea ce urmeaza reprezinta doar o introducere, poate chiar o provocare la un studiu mai aprofundat.
Ce este suferinta ?  Greu de spus !
Un anunt la intrarea unei biserici spunea: “Daca aveti necazuri , intrati si spuneti-ne cum putem sa va ajutam. Daca nu aveti necazuri, intrati si spuneti-ne cum de reusiti.” 
Parafrazand acest anunt interesant, as spune la randul meu: “Daca stie cineva ce e suferinta, sa ne spuna si noua, iar daca nu stie, sa ne spuna cum de a reusit sa nu stie ?”
In Biblie nu gasim o definitie a suferintei, asa cum suntem obisnuiti sa gasim in dictionare. Poate ca ea nici nu trebuie definita teoretic. Suferinta se traieste, se simte… Fiecare dintre noi stie ce e suferinta , chiar daca nu poate sa o defineasca. Dar, desi Biblia nu defineste suferinta, ea vorbeste mult despre ea. Fara sa gresim, putem spune ca Biblia nu este altceva decat o istorie a suferintei, care urmareste ca o umbra, istoria pacatului.  Doar primele doua pagini si ultimele versete ale Bibliei nu vorbesc despre suferinta: primele pagini vorbesc despre lumea desavarsita creata de Dumnezeu, iar ultimele vorbesc despre restabilirea armoniei universale dupa ce se va fi incheiat Planul Mantuirii. Paradisul, asa cum a iesit din mainile Creatorului, nu a cunoscut ce este suferinta. De asemenea, Noul Pamant, atat de frumos zugravit in Apocalipsa cap. 21 si 22 , nu va cunoaste aceasta experienta dureroasa. In rest, tot ce e cuprins intre aceste doua repere fericite este insotit de suferinta, sub toate formele, cu toate intensitatile si cu toate nuantele ei.
O observatie: Citind Biblia, vom observa ca Dumnezeu Insusi ne avertizeaza cu privire la prezenta suferintei in viata omenirii, in general, dar si in viata celor credinciosi, in special, pana la revenirea Mantuitorului si restabilirea armoniei universale. Cateva exemple:
1. Dupa caderea in pacat, Dumnezeu le-a aratat primilor nostri parinti intreaga varietate de forme de suferinta pe care le va cunoaste omul, odata ce a ales calea neascultarii ( Geneza 3, 16-19 ):
 – suferintele fizice: “Cu durere vei naste copii “ ( vers. 16 ). E de subliniat faptul ca nasterea e singurul proces fiziologic dureros. In conditii de sanatate, toate procesele fiziologice din organismul uman sunt nedureroase: circulatia sangelui, digestia, respiratia, metabolismul, gandirea…Singurul proces fiziologic dureros, chiar in conditii de sanatate, este nasterea. De ce ? Medicina nu poate explica aceasta enigma. Doar Biblia ne ofera un raspuns: pentru ca asa a hotarat Creatorul, in urma neascultarii omului.
– suferintele sufletesti: “Dorintele tale se vor tinea dupa barbatul tau si el va stapani peste tine” ( vers. 16 ). Ca urmare a caderii in pacat, omenirea urma sa guste din amaraciunea neintelegerilor dintre membrii familiei, frustrari, conflicte generate de tendintele de dominare ale unuia asupra celuilalt…
 – suferinte legate de lupta pentru existenta: “In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea “(vers.19)
– suferinta suprema-moartea cu tot ceea ce implica ea: “…Pana te vei intoarce in pamant, caci tarana esti si in tarana te vei intoarce.” ( vers. 19 )
2. Dupa biruinta obtinuta de Avraam impotriva imparatilor de la Rasarit, Dumnezeu il incurajeaza pe acesta : “Avraame, nu te teme, caci Eu sunt scutul tau si rasplata ta cea foarte mare.” ( Geneza 15, 13-15 ). Apoi, Dumnezeu ii vorbeste lui Avraam despre suferintele de care vor avea parte urmasii sai , ca robi intr-o tara straina, timp de 400 de ani. Facand aceasta dezvaluire, Dumnezeu nu face decat sa ne avertizeze ca suferinta va exista chiar si in mijlocul copiilor Sai credinciosi, uneori ei avand parte de dureri mai mari decat cele traite de lumea necredincioasa.
3. Mantuitorul isi avertizeaza biserica de faptul ca “in lume veti avea necazuri, dar indrazniti ! Eu am biruit lumea.” ( Ioan 16,33 ). Vorbindu-le ucenicilor , Domnul incearca sa le explice ca suferintele de care vor avea parte in lume nu se vor datora pacatelor lor, ci vor fi provocate de ura celor nelegiuiti.  ( Matei 10, 16-18; 21-22 ).
4. In timpul ultimei intalniri dintre Mantuitorul si ucenicii Sai, dupa inviere, lui Petru i se descopera ca va trebui sa sufere din cauza credintei, ajungand sa-si incheie viata ca martir.
5. Lui Saul din Tars, dupa experienta avuta pe drumul spre Damasc, Dumnezeu ii descopera prin Anania “ tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu” ( Fapte 9, 15-16 )
6. In soliile catre cele sapte biserici din  Apocalipsa cap.2 si 3, Iisus descopera suferintele de care vor avea parte cei credinciosi in diferite perioade istorice.
 “Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce in temnita pe unii din voi ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile . Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii!”   ( Apocalipsa 2, 10 )
Exemplele pot continua…Cu cat ele sunt mai numeroase, cu atat iese mai mult in evidenta un adevar imporatnt : de la intrarea pacatului in lume, suferinta a existat, exista si va exista nu doar in viata celor nelegiuiti, ci si in viata celor credinciosi. Mai mult decat atat, istoria biblica, dar si viata insasi, ne invata ca cei ce iubesc neprihanirea, binele, frumosul, adevarul si dreptatea au parte uneori de mai multe suferinte decat cei ce au trecut de partea raului, a minciunii si a nedreptatii.
Oare de ce procedeaza Dumnezeu in felul acesta ? De ce ne avertizeaza ca suferinta va exista si in viata celor credinciosi ? Doreste El sa ne inspaimante ? Vrea El sa ne pierdem elanul in fata problemelor vietii si sa pierdem lupta inainte de a o incepe ?
Nicidecum !  Daca Dumnezeu ne avertizeaza de prezenta suferintei, El o face pentru a ne inarma, pentru a nu fi surprinsi de sosirea ei si pentru a gasi din timp un adapost sub aripile ocrotitoare ale indurarii Tatalui ceresc. Nu este acesta o dovada de iubire din partea lui Dumnezeu ?
Cand un bolnav consulta un medic, iar acesta consata ca omul sufera de o boala incurabila, medicul poate lua una din urmatoarele doua atitudini:
1. Sa-i ascunda adevarul cu privire la gravitatea bolii, dandu-i sperante desarte omului, desi stie ca zilele lui sunt numarate.
2. Sa-i spuna adevarul,  oricat ar fi acesta de neplacut.
Fiecare din cele doua atitudini ale medicului are ratiunile sale. Medicul care ascunde adevarul cu privire la gravitatea bolii nu vrea sa-si ingrozeasca pacientul, stiind ca acesta mai are putin de trait. De fapt e vorba de minciuna imbracata in haine umanitare. Cu toate acestea, ea tot minciuna ramane ! Medicul care spune bolnavului adevarul, oricat este el de dureros, are alte ratiuni. Omul din fata lui mai are doar cateva zile de trait si, prin urmare, el trebuia sa stie acest lucru. E dreptul lui de a cunoaste adevarul despre sine. In felul acesta, omul poate sa-si rezolve ultimele probleme si sa-si incheie viata cu demnitate, impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine.
Din cele doua metode amintite, Dumnezeu nu o foloseste niciodata pe prima. El este un Dumnezeu al adevarului. Din acest punct de vedere, avem un motiv in plus sa apreciem Biblia ca fiind o carte realista, care nu ne face niciodata promisiuni desarte. Niciunde in Cuvantul lui Dumnezeu nu ni se promite ca vom fi purtati spre Imparatia cerurilor pe pat comod de flori, in mijlocul veseliei, al prosperitatii si al laudelor. Dimpotriva , ni se spune ca vom suferi, ca va trebui sa luptam, ca unii chiar vor cadea.
“In Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.”  ( Fapte 14, 22 up. )
 “Toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Christos Iisus vor fi prigoniti.” ( 2 Timotei 3, 12 )
Da, Dumnezeu  nu ne ascunde adevarul, oricat ar fi de dureros. El ne aminteste mereu pe paginile Scripturii ca “viata e scurta , dar plina de necazuri” ( Iov 14, 1 ), tocmai pentru ca noi sa apreciem valoarea ei, folosind fiecare zi si fiecare ocazie pentru a ne pregati pentru cer.
Dumnezeu insa nu se multumeste sa stea ca un spectator indepartat al suferintei umane, ci El se implica in viata celor ce sufera. Cele mai frumoase fagaduinte de pe paginile Bibliei ne asigura de acest lucru.
“Cand Ma va chema, ii voi raspunde; voi fi cu el in stramtorare; il voi izbavi si-l voi proslavi. Il voi satura cu viata lunga si-i voi arata mantuirea Mea.”  ( Psalmul 91, 15 )
“Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant.”Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.”    (  Isaia 57, 15 )
Daca totul s-ar rezuma la cunoasterea si memorarea unor fagaduinte biblice, nu ar fi decat o simpla teorie neconvingatoare. Insa eu, asemenea multora dintre cei ce vor citi aceste ganduri, pot da marturie ca Dumnezeu nu ne paraseste in mijlocul suferintelor pe care le ingaduie in viata noastra. Dimpotriva, in acele momente de durere fizica sau sufleteasca, prezenta Lui este mai evidenta decat in zilele senine.
In 1984 m-am imbolnavit grav de plamani. Era, nu o pedeapsa, ci un avertisment din partea lui Dumnezeu ca nu mergeam pe o cale buna. Nimic altceva, probabil, nu m-ar fi trezit la realitate. Si atunci, a venit vestea ca trebuie sa stau in spital sapte sau opt luni. Vestea a cazut ca o bomba in familia mea: copilul era mic, sotia plangea, parintii de asemenea… Eu insumi eram descurajat de perspectiva de a-mi face mutatia de flotant la spitalul in care trebuia sa stau internat o perioada atat de lunga.
Medicul nu mi-a dat deloc sperante, dimpotriva. Eram palid, fiecare pas pe care-l faceam era un efort pentru mine si mi s-a spus ca va trebui sa fiu perfuzat inca din prima zi de spitalizare, banuindu-se ca bolii de plamani ii era asociata si o anemie severa.
Insa nu erau locuri libere in sectia de ftiziologie, fapt pentru care am fost lasat acasa inca o saptamana, pana la eliberarea unui pat. Inca din primele zile de la aflarea diagnosticului, L-am simtit pe Dumnezeu  mai aproape de mine ca oricand. Imi aduc aminte ca intr-o dimineata, cand sotia plangea in fata perspectivei de a fi spitalizat o perioada atat de lunga, am deschis impreuna Biblia si am citit textul de la “straja diminetii“: “Le voi vindeca vatamarea adusa de neascultarea lor. ii voi iubi cu adevarat, caci mania Mea s-a abatut de la ei.” ( Osea 14, 4 )  Era oare intamplator ca, din miile de texte biblice, tocmai acest text trebuia citit  in acea dimineata? Pentru noi a fost primul semn ca Dumnezeu nu ne paraseste , chiar daca, spre binele nostru, ingaduie sa suferim.
Apoi, in saptamana in care am fost lasat acasa, am primit indemnul de a face o cura de coacaze negre. Era vara si era tocmai sezonul lor. Citisem undeva ca aceste fructe acrisoare au proprietatea de a regenera singele. Zis si facut ! De trei ori pe zi, cate o farfurie plina de coacaze negre nu lipsea de la masa. A sosit si ziua internarii si, primul lucru care mi s-a facut au fost analizele. Cand medicul a citit rezultatele analizelor, m-a privit cu uimire, spunandu-mi, contrar previziunilor lui de la primul consult, ca am un sange foarte bun. Era prima dovada a ajutorului primit din partea Domnului.
Au urmat zile si saptamani de tratament…Dupa doar o luna ma simteam foarte bine si l-am rugat pe medic sa-mi faca radiografiile. Nu le-am facut decat dupa doua luni si jumatate, caci asa cereau regulile tratamentului. Cand medicul a vazut filmul, a exclamat: “Cu dumneata s-a intamplat o minune. Esti perfect vindecat.” In loc de sapte sau opt luni, Dumnezeu a scurtat suferinta si sederea in spital la minimum posibil. Mai tarziu am aflat si de ce a trebuit sa raman in acel spital cele doua luni si jumatate: pentru un suflet pretios pe care Dumnezeu dorea sa-l salveze si sa-l conduca la adevar prin mine. Astazi acel om pe care l-am cunoscut in mijlocul suferintei comune, face si el parte din biserica lui Christos, impartasind aceeasi speranta a mantuirii.
Privind in urma, peste ani, pot spune astazi ca nu regret ca mi s-a dat sa trec prin acea suferinta. Experientele castigate atunci m-au intarit in convingerea ca Dumnezeu ii iubeste pe pacatosi si, chiar daca ii atinge uneori cu nuiaua suferintei, El stie de ce o face. Si apoi, mangaierile primite in acele clipe din partea Lui sunt de nepretuit. Suferinta este intr-adevar un “partener” nedorit in viata noastra, insa este atat de necesara in conditiile pacatului. Scoala pe care o urmam prin suferinta este de rang mai inalt decat orice academie. Unde mai putem invata lectiile pe care ni le ofera ea ?  In minunatul si complexul Plan al Mantuirii noastre, suferinta isi are rolul ei  de neinlocuit.  Doar in cer vom intelege cat de mult ne-a ajutat ea sa apreciem adevaratele valori vesnice.

 

Promisiuni pentru imbarbatare

 

Iosua 23:10 Unul singur dintre voi urmarea o mie din ei, caci Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum v-a spus.

2 Imparati 2:8 Atunci Ilie si -a luat mantaua, a facut -o sul, si a lovit cu ea apele, cari s-au despartit intr-o parte si intr-alta, si au trecut amandoi pe uscat.

Psalmi 18:29 Cu Tine ma napustesc asupra unei osti inarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid intarit.

Proverbe 24:5 Un om intelept este plin de putere, si cel priceput isi oteleste vlaga.

Zaharia 4:6 Atunci el a luat din nou cuvantul si mi-a zis: „Acesta este cuvantul Domnului catre Zorobabel si suna astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul ostirilor!

Faptele Apostolilor 4:33 Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti.

Faptele Apostolilor 6:8 Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne mari in norod.

1 Corinteni 2:4-5 Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere, pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Efeseni 3:16-21 si-L rog ca, potrivit cu bogatia slavei Sale, sa va faca sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul dinauntru, asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca, avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi, a Lui sa fie slava in Biserica si in Hristos Isus, din neam in neam, in vecii vecilor! Amin.

1 Tesaloniceni 1:5 In adevar, Evanghelia noastra v-a fost propovaduita nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfant si cu o mare indrazneala. Caci stiti ca, din dragoste pentru voi, am fost asa printre voi.

2 Timotei 1:7 Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta.

Promisiuni pentru cei care trec prin necazuri

Psalmii 37:39 Scaparea celor neprihaniti vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

Psalmii 146:8 Domnul deschide ochii orbilor; Domnul indreapta pe cei incovoiati; Domnul iubeste pe cei neprihaniti.

Naum 1:7 Domnul este bun; El este un loc de scapare in ziua necazului; si cunoaste pe cei ce se incred in El.

Psalmii 37: 23,24 Domnul intareste pasii omului, cand Ii place calea lui; daca se intampla sa cada, nu este doborat de tot, caci Domnul il apuca de mana.

Psalmii 32:7 Tu esti ocrotirea mea, Tu ma scoti din necaz, Tu ma inconjori cu cantari de izbavire.

Psalmii 71: 20 Ne-ai facut sa trecem prin multe necazuri si nenorociri; dar ne vei da iarasi viata, ne vei scoate iarasi din adancurile pamantului.

Psalmii: 42:11 Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inauntrul meu? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda; El este mantuirea mea si Dumnezeul meu.

Psalmii 73: 26 Carnea si inima pot sa mi se prapadeasca: fiindca Dumnezeu va fi pururi stanca inimii mele si partea mea de mostenire.

Psalmii 91: 10,11 de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tau. Caci El va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale;

Psalmii 126:5,6 Cei ce seamana cu lacrimi vor secera cu cantari de veselie. Cel ce umbla plangand, cand arunca samanta, se intoarce cu veselie cand isi strange snopii.

Psalmii 31: 23 Iubiti, dar, pe Domnul, toti cei iubiti de El. Caci Domnul pazeste pe cei credinciosi, si pedepseste aspru pe cei mandri.

Psalmii 68:13 Pe cand voi va odihniti in mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint, si penele lui sunt de un galben auriu.

Iov 8: 20,21 Nu, Dumnezeu nu leapada pe omul fara prihana si nu ocroteste pe cei rai. Ba inca, El iti umple gura cu strigate de bucurie, si buzele cu cantari de veselie.

Psalmii 22:24 Caci El nici nu dispretuieste, nici nu uraste necazurile celui nenorocit si nu-Si ascunde fata de el, ci il asculta cand striga catre El.

Iov 5:19 De sase ori te va izbavi din necaz si de sapte ori nu te va atinge raul.

Psalmii 9:9 Domnul este scaparea celui asuprit, scapare la vreme de necaz.

Psalmii 138: 7 Cand umblu in mijlocul stramtorarii, Tu ma inviorezi, Iti intinzi mana spre mania vrajmasilor mei, si dreapta Ta ma mantuieste.

Psalmii 18:28 Da, Tu imi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu imi lumineaza intunericul meu.

Psalmii 34: 19 De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana, dar Domnul il scapa intotdeauna din ea.

Plangerile lui Ieremia 3: 31,32,33 Caci Domnul nu leapada pentru totdeauna. Ci, cand mahneste pe cineva, Se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea mare: caci El nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor.

Psalmii, 18: 2 Doamne, Tu esti stanca mea, cetatuia mea, izbavitorul meu! Dumnezeule, Tu esti stanca mea in care ma ascund, scutul meu, taria care ma scapa si intaritura mea!

Mica 7: 8-9 Nu te bucura de mine, vrajmasa, caci, chiar daca am cazut, ma voi scula iarasi, chiar daca stau in intuneric, totusi Domnul este lumina mea! Voi suferi mania Domnului, caci am pacatuit impotriva Lui – pana ce El imi va apara pricina si-mi va face dreptate; El ma va scoate la lumina, si voi privi dreptatea Lui.

Ioan 16:33 V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.”

 

Mângâiere personală în mijlocul suferinței

 

Text biblic: Plângerile lui Ieremia 3 : 21 – 33

Cartea Plângerile lui Ieremia reprezintă un strigăt de durere al omului lui Dumnezeu. Este o carte a lacrimilor, o carte a durerii pe care omul lui Dumnezeu o simte nu doar pentru el, ci și pentru poporul lui, pentru dezastrul spiritual în care a ajuns Ierusalimul. Ieremia se identifică în nenumărate rânduri cu Iov atât în suferință, cât și în limbaj. El își mărturisește propria suferință și descrie propriile traume. În versetele 3, 4 și 13 spune:

„Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua. Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele. În rinichi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.” 

Apoi vorbește despre suferințele sufletești și spune:

„M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.” (3 : 15, 17)

În ultimul rând, de la versetul 18 la versetul 20, descrie singurătatea prin care a trecut:

„S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.”Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă! Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.”

Ieremia a primit o grămadă de promisiuni  de care acesta era conștient, dar care parcă au înghețat sau au fost risipite de atmosfera macabră în care trăia: venirea lui Necadnețar la tron, cucerirea Țării lui Iuda, distrugerea Ierusalimului și luarea în robie a poporului.

Dar, în capitolul 3, de la versetul 21, tonul lui Ieremia se schimbă și devine mult mai pozitiv. Omul care nu demult spunea că viața lui se sfârșește, vine acum și recunoaște un motiv care aduce multă mângâiere în acest caz, și anume că nădejdea lui în Domnul nu este zadarnică. Are trei argumente pentru această nădejde, trei argumente care sunt stâlpi ai vieții spirituale a poporului lui Dumnezeu din toate timpurile.

  1. Dumnezeu încă oferă har

„Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare” (v. 21, 22, 23)

Un argument foarte puternic în momente de necaz, în momente de mare suferință, care l-a ajutat pe Ieremia să-și ducă până la capăt credința, este că Dumnezeu încă oferă har. Dumnezeu este Același. Dumnezeu nu se schimbă, chiar dacă situațiile și circumstanțele se schimbă. Ieremia a știut că Dumnezeu îi va ajuta, îi va izbăvi și îi va ridica.

Totuși, Ieremia scoate în evidență câteva condiții pe care, însă, poporul nu le-a luat în seamă:

– Poporul trebuia să persevereze în nădejde – să creadă în Dumnezeu chiar și în momentele grele

– Poporul trebuia să Îl caute pe Dumnezeu – lucru pe care ei nu l-au făcut.

Acestea erau condiții foarte importante ca ei să se bucure de har.

  1. Dumnezeu poate ajuta

Al doilea argument al nădejdii nezdruncinate a lui Ieremia în Dumnezeu este prezentat în versetul 26, și anume că Dumnezeu poate să ajute.

„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.”

Ieremia a înțeles că Dumnezeu, chiar în momentele acelea critice, chiar în momentele acelea grele, poate să ofere ajutor. Știți care este problema la noi atunci când e vorba de ajutorul lui Dumnezeu? Ne lăsăm foarte repede furați de factorul timp. Când e vorba de ajutor, parcă nu mai avem răbdare și nu lăsăm ca Dumnezeu să-Și împlinească voia și planul Său până la momentul când El ne va da ajutorul. Atunci, de multe ori, firea noastră parcă se revoltă împotriva lui Dumnezeu și avem o rebeliune tăcută, avem gânduri pe care I le adresăm lui Dumnezeu, dar nu cu voce tare. Ne întrebăm de ce trebuie să trecem pe aici.

Psalmistul spune în Psalmul 121, „Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?” De multe ori ne uităm la munții aceștia de probleme pe care îi avem în față, fie boală, fie șomaj, fie lipsuri  – munți pe care noi singuri nu îi putem muta. Dar psalmistul spune că, după ce privește la munți, se gândește că dincolo de ei există Cineva care poate să ajute. Isus ne călăuzește, ne poartă și ne ajută. Ar trebui să așteptăm și să ne uităm unde trebuie,  nu să așteptăm ajutor de la oameni.

  1. Dumnezeu are întotdeauna un plan special cu fiecare om

Al treilea argument al nădejdii este că Dumnezeu, atunci când îngăduie ca omul să treacă prin necaz, are întotdeauna un plan special cu om. Ieremia prezintă câteva lucruri ale planului lui Dumnezeu:

  1. a) Omul să primească acest plan al lui Dumnezeu din tinerețea lui – „să poarte un jug”

„Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz” (v, 27, 28)

În Matei 11 : 29, Domnul Isus spune așa de frumos acolo:  „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” 

Să accepți lucrarea lui Dumnezeu din tinerețe înseamnă să accepți planul lui Dumnezeu în viața ta. Să accepți învățătura Domnului Isus Hristos înseamnă să te supui acestui plan. În Ieremia 29 : 11 scrie: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Dumnezeu parcă le garantează acest plan. Beneficiul care vine din acceptarea acestui plan este imens. Dacă accepți planul lui Dumnezeu chiar și când treci prin suferințe, vei avea pace cu Dumnezeu și vei avea belșug spiritual, dar și belșug în nevoile de zi cu zi.

  1. b) Omul să nu judece planul lui Dumnezeu

Versetele 28 și 29: „Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea” Să nu judecăm planul lui Dumnezeu și să nu ne luptăm cu Dumnezeu. Atâția oameni fac acest lucru de ani de zile și nu-L lasă pe Dumnezeu să le binecuvinteze viața și să le-o schimbe. Dumnezeu are un plan așa de frumos cu noi, să nu judecăm acest plan dacă ni se pare prea grea sau nedreaptă situația prin care trecem acum.

  1. c) Omul trebuie să se smerească

„să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.”Să ne smerim sub mâna tare a lui Dumnezeu ca la vremea potrivită El să ne înalțe. În planul lui Dumnezeu mai primim și palme, mai primim și cuvinte care sunt neplăcute firii noastre. Dar toate acestea lucrează la desăvârșirea noastră.

Acolo unde vom primi palme, când ne vom întâlni cu Isus vom primi sărutarea Lui. El va șterge orice lacrimă.

Ieremia a învățat două lecții și a vrut să le arate poporului Său:

– Dumnezeu nu leapădă pentru totdeauna. Nu abandonează, chiar dacă este supărat, dar El are planul Lui de disciplinare.

– Dumnezeu face rana, dar tot El o vindecă.

Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă ajute să acceptați planul Lui special cu privire la viețile voastre.

Unde este Dumnezeu când te confrunţi cu suferinţa?

Unde putem găsi forţa interioară pentru a face faţă temerilor, tragediilor, dezastrelor şi atacurilor teroriste? Pentru ce anume ne putem baza pe Dumnezeu?

Cât de mult ne putem baza că Dumnezeu va fi cu noi? Este El o persoană la care putem apela… atunci când trecem prin necaz ca şi atunci când suntem liniştiţi?

Unde este Dumnezeu?

Dumnezeu este Creatorul universului, care doreşte foarte mult ca noi să-L cunoaştem. De aceea ne aflăm aici pe pământ. Dorinţa Lui este ca noi să ne bazăm pe El şi să experimentăm puterea, dragostea, dreptatea, sfinţenia şi mila Lui. Prin urmare, El le spune tuturor care doresc: „Veniţi la Mine”.

Spre deosebire de noi, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, anul viitor, peste zece ani. El spune: „Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul ca Mine. Eu am vestit sfârşitul de la început”1. El ştie ce se va întâmpla în lume. Mult mai important, El ştie ce se va întâmpla în viaţa ta şi poate fi alături de tine dacă ai ales să Îl incluzi în viaţa ta. El ne spune că poate fi „adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”2. Dar trebuie să Îl căutam cu sinceritate. El spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta din toată inima”3.

Acest lucru nu înseamnă că cei care Îl cunosc pe Dumnezeu nu vor avea perioade dificile, pentru că vor avea. Când un atac terorist produce suferinţă şi moarte, şi cei care Îl cunosc pe Dumnezeu vor suferi. Dar prezenţa lui Dumnezeu le ve da pace şi putere. Un urmaş al lui Cristos a spus aşa: „Suntem apăsaţi din toate părţile, dar nu zdrobiţi; suntem dezorientaţi, dar nu disperaţi; suntem persecutaţi, dar nu abandonaţi; suntem doborâţi la pământ, dar nu omorâţi”4. Realitatea ne spune că în viaţă vom avea probleme. Totuşi, dacă trecem prin ele cunoscându-L pe Dumnezeu, putem reacţiona având o perspectivă diferită şi o putere care nu este a noastră. Nici o problemă nu este de netrecut pentru Dumnezeu. El este mai mare decât toate problemele care ne lovesc şi nu suntem lăsaţi să ne confruntăm singuri cu ele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Domnul este bun. El este un loc de adăpost în ziua necazului şi-i cunoaşte pe cei care se încred în El”5. Şi: „Domnul este lângă toţi cei care-L cheamă, lângă cei care-L cheamă cu toată inima. El le împlineşte dorinţele celor care se tem de El, le aude strigătul şi îi scapă”6.

Iisus Cristos le-a spus ucenicilor aceste cuvinte pline de alinare: „Nu se vând oare două vrăbii pe un dinar? Şi totuşi, niciuna dintre ele nu va cădea pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi firele de păr din cap vă sunt numărate. Prin urmare, nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”7. Dacă te întorci la Dumnezeu cu adevărat, El se va îngriji de tine aşa cum nu a mai facut-o nimeni şi cum nimeni nu o poate face.

Voinţa noastră liberă

Dumnezeu a creat omul cu capacitatea de a alege. Aceasta înseamnă că nu suntem forţaţi să intrăm într-o relaţie cu El. El ne îngăduie să Îl respingem şi să comitem şi alte fapte rele. El ne-ar fi putut forţa să fim iubitori. Ne-ar fi putut forţa să fim buni. Dar atunci, ce fel de relaţie am fi avut cu El? Nu ar mai fi fost deloc o relaţie, ci o ascultare forţată şi controlată. Dar El ne-a dat demnitatea umană a voinţei libere.

Fireşte, strigăm din adâncul inimii noastre: „Dar Doamne, cum ai putut lăsa ceva atât de grav să mi se întâmple mie”?

Cum am vrea să acţioneze Dumnezeu? Vrem ca El să controleze acţiunile oamenilor? Care ar fi numărul acceptabil de morţi, pe care Dumnezeu să îl îngăduie, în cazul unui atac terorist? Ne-am simţi mai bine dacă Dumnezeu ar îngădui să moară numai câteva sute de persoane? Am prefera ca Dumnezeu să permită doar moartea unei singure persoane? Dar dacă Dumnezeu ar împiedica moartea unei singure persoane, nu ar mai exista libertatea de a alege. Oamenii aleg să Îl sfideze pe Dumnezeu, să meargă pe calea lor şi să comită fapte oribile unii împotriva altora.

Lumea noastră

Planeta aceasta nu este un loc sigur. E posibil să fim împuşcaţi de cineva sau să fim loviţi de o maşină. E posibil să fie necesar să sărim de pe o clădire atacată de terorişti. Şi mai sunt o mulţime de alte lucruri care ni s-ar putea întâmpla în acest mediu nemilos numit Pământ, locul unde voia lui Dumnezeu nu este întotdeauna urmată.

Totuşi, Dumnezeu nu stă la mila oamenilor, ci lucrurile stau exact invers. Din fericire, noi suntem la mila lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care a creat universul cu mulţimea lui de stele, prin simpla rostire a cuvintelor: „Să fie nişte luminători pe întinderea cerului”8. Acesta este Dumnezeul care spune că El „domneşte peste naţiuni”9. Puterea şi înţelepciunea Lui sunt nelimitate. Deşi problemele ni se par de netrecut, avem un Dumnezeu extraordinar de capabil, care ne reaminteşte: „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva cu neputinţă pentru Mine?”10 El poate să le lase oamenilor libertatea de a alege şi totuşi să Îşi ducă la îndeplinire voia. Dumnezeu spune foarte clar: „Eu am plănuit şi eu voi înfăptui”11. Dacă vieţile noastre Îi sunt supuse, putem sta liniştiţi, ştiind toate aceste lucruri. „Căci Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”12

Unde este Dumnezeu acum?

Mulţi dintre noi – nu, noi toţi – alegem uneori să-L respingem pe Dumnezeu şi căile Lui. În comparaţie cu alţii, şi în mod cert în comparaţie cu un terorist, ne-am putea considera persoane respactabile şi iubitoare. Dar dacă ar fi să stăm înaintea lui Dumnezeu în toată sinceritatea, am fi conştienţi de păcatele noastre. În momentul în care începem să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, nu ne cuprinde oare acel sentiment că El ne cunoaşte foarte bine gândurile, acţiunile şi egoismul noastru? Prin vieţile şi prin acţiunile noastre ne-am distanţat de Dumnezeu. Adesea am trăit ca şi cum ne-am conduce foarte bine vieţile şi fără El. Biblia spune: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”13.

Consecinţa? Păcatul nostru ne-a separat de Dumnezeu şi afectează nu numai această viaţă. Pedeapsa pentru păcat este moartea sau separarea veşnică de Dumnezeu. Totuşi, Dumnezeu a pregătit o cale prin care noi să fim iertaţi şi să Îl cunoaştem.

Putere interioară prin dragostea lui Dumnezeu

Dumnezeu a venit pe pământ pentru a ne salva. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”14.

Dumnezeu cunoaşte durerea şi suferinţa cu care ne confruntăm în această lume. Iisus a părăsit siguranţa casei Sale şi a intrat în acest mediu nemilos, în care trăim noi. Lui Iisus I S-a făcut foame şi sete, a obosit, a înfruntat acuzaţii din partea altora şi a fost ostracizat de familie şi de prieteni. Numai că Iisus a exeprimentat mult mai mult decât greutăţi de zi cu zi. Iisus, Fiul lui Dumnezeu în trup omenesc, a luat de bună voie păcatele noastre asupra Sa şi a plătit pedeapsa cu moartea în locul nostru. „Dragostea stă în faptul că El Şi-a dat viaţa pentru noi.”15 A fost torturat, a murit de o moarte lentă şi umilitoare, sufocându-se pe cruce, pentru ca noi să putem fi iertaţi.

Iisus le-a spus celorlalţi cu mult înainte că va fi crucificat. El a mai spus că va învia după trei zile, demonstrând că este Dumnezeu. Nu a spus că se va reîncarna. (Dacă s-ar fi reîncarnat, cine ar ştii că este El cu adevărat?) El a spus că după ce va sta în mormânt trei zile, se va arăta fizic celor care L-au văzut crucificat. A treia zi, mormântul lui Iisus a fost găsit gol şi mulţi oameni au depus mărturie că L-au văzut înviat.

Acum ne oferă viaţă veşnică. Nu o merităm. E darul pe care Dumnezeu ni-l oferă, dar pe care-l primim atunci când Îi cerem să intre în viaţa noastră. „Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Iisus.”16 Dacă ne pocăim de păcatele noastre şi ne întoarcem la El, putem avea darul vieţii veşnice prin Iisus Cristos. E foarte simplu. „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, iar această viaţă este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.”17 El doreşte să intre în viaţa noatră.

Putere interioară prin planul lui Dumnezeu

Ce putem spune despre cer? Biblia spune că Dumnezeu a „pus în om gândul veşniciei”18. Poate că asta înseamnă că ştim, în inimile noastre, cum ar arăta o lume mai bună. Moartea celor pe care îi iubim ne convinge de faptul că ceva nu e bine cu viaţa şi cu lumea aceasta. Undeva în adâncul sufletului nostru ştim că trebuie să fie un loc mai bun, lipsit de dureri şi dificultăţi chinuitoare. Fără îndoială, Dumnezeu chiar are un loc mai bun, pe care ni-l oferă. Va fi o lume complet diferită, în care voia Lui se va face în permanenţă. În acea lume, Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii oamenilor. Nu va mai fi jale, plâns, moarte sau durere.19 Iar Dumnezeu, prin Duhul Său, va locui în inimile oamenilor în aşa fel, încât aceştia nu vor mai păcătui niciodată.20

Atacurile teroriste sunt înfricoşătoare. Dar a refuza o relaţie veşnică cu Dumnezeu, pe care ţi-o oferă Iisus, este şi mai rău. Şi aceasta nu numai în lumina vieţii veşnice, pentru că în această viaţă nu există nicio altă relaţie care să poată fi comparată cu cunoaşterea lui Dumnezeu. El este scopul nostru în viaţă, sursa noastră de mângâiere, înţelepciunea noastră în vremuri tulburi, puterea şi speranţa noastră. „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Binecuvântat este omul care se încrede în El.”21

Unii au spus că Dumnezeu este doar o cârjă. Dar e foarte probabil că El este singura pe care te poţi spijini.

Iisus a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte”22. Iisus a spus că cei care se încred în El în timpul vieţii sunt ca cei ce îşi zidesc casa pe Stâncă. Indiferent de dificultăţile cu care te confrunţi în viaţă, El te poate ţine tare.

Putere interioară prin Fiul lui Dumnezeu

Îl poţi primi pe Iisus în viaţa ta chiar acum. „Tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.”23 Prin Iisus Cristos ne putem întoarce la Dumnezeu. Iisus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”24. Iisus ne mai spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el”25.

Chiar acum Îl poţi ruga pe Dumnezeu să între în viaţa ta. Poţi face acest lucru printr-o rugăciune. Prin rugăciune vorbeşti deschis cu Dumnezeu. Chiar în acest moment Îl poţi chema pe Dumnezeu, spunându-I în mod sincer ceva de genul acesta:

„Dumnezeule, m-am îndepărtat de Tine, dar vreau să schimb acest lucru. Vreau să Te cunosc. Vreau să Îl primesc pe Iisus Cristos şi iertarea Lui în viaţa mea. Nu mai vreau să fiu despărţit de Tine. Fii Dumnezeul vieţii mele de azi înainte. Mulţumesc, Doamne”.

L-ai rugat chair acum în mod sincer pe Dumnezeu să între în viaţa ta? Dacă da, te aşteaptă multe lucruri frumoase. Dumnezeu a promis că îţi va da o satisfacţie şi mai mare în viaţă prin faptul că Îl cunoşti pe El.26 Unde este Dumnezeu? El a promis că va face din inima ta casa în care va locui.27 Şi El îţi dă viaţă veşnică.28

Indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, Dumnezeu poate fi acolo lângă tine. Cu toate că oamenii nu urmează căile lui Dumnezeu, El poate folosi circumstanţele oribile pentru a-Şi împlini în final planul Său. Dumnezeu este în ultimă instanţă în control peste evenimentele din lume. Dacă Îi aparţii lui Dumnezeu, te poţi bucura de promisiunea că „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”29.

Iisus Cristos a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”30. El promite că nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi niciodată.31

Pentru a creşte în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a voii Sale pentru viaţa ta, citeşte cărţile Matei, Marcu, Luca şi Ioan din Biblie.

 

Deși suferința ne pare un monstru pe care nu-l vrem și atunci când dăm de el- ori ne luptăm, ori vrem să fugim…suferința de orice natură are beneficiile ei  

GRIJA EXCESIVĂ A CELORLALȚI

Chiar dacă te simți rău și poate nu ești conștient de acest beneficiu că doar vrei să scapi și de durere (fizică sau psihică), atâta vreme cât ți se răspunde la niște pretenții și ceilalți stau după fundul tău, se formează un beneficiu de pe urma suferinței tale, căci la un anumit nivel ți-e bine, ești băgat în seamă, etc.

  • De exemplu, am avut o clientă care făcea febră foarte mare în fiecare lună. Medicii nu mai știau ce să-i dea pentru imunitate și i-au recomandat să meargă și la psiholog.

Am descoperit împreună că făcea febră de fiecare dată când soțul ei trebuia să plece mai multe zile de acasă, în delegații. Când ea se îmbolnăvea, soțul îngrijorat își amâna plecarea. Așa a învățat și corpul ei că primește ce vrea dacă face febră.

  • Sau un alt caz, o clientă cu atacuri de panică a cărei beneficiu era printre altele și atenția soțului care era mult mai grijuliu și se simțea responsabil și pentru treburi casnice și bani și tot.

Deci la acest punct, ar trebui să fim atenți din ambele părți. Și ce obținem când avem parte de-o durere, suferință, boală, etc…dar și cum îi handicapăm pe cei de lângă noi când vrem să-i salvăm.

Căci aici întrebarea e “Cât de important te simți și de ce vrei să salvezi pe cineva? Daca persoana de lângă tine brusc s-ar simți bine, cine ai mai fi tu și ce ai face?”

VICTIMIZAREA

Este un beneficiu al suferinței pentru că avem impresia că viața ne este datoare să ne dea/facă ceva, iar dacă ne victimizăm un pic și nu ne văd ceilalți…poate ne vede viața/Dumnezeu/soarta și ne răspunde la pretenții.

Și victimizarea este o superioritate, pentru că nu mă văd decât pe mine și problema/durerea mea căreia îi dau o super importanță de parcă nimic altceva n-ar mai exista (inclusiv ceva bun în viața mea).

Apoi pretind să se întâmple ceva, în loc să văd ce pot face eu în acest moment. Și prefer să stau în drame pentru că nu pot/nu vreau să-mi asum partea mea de responsabilitate.

Alții-s de vină/altceva e problema. Alții sau viața să rezolve.

În acest punct, gândește-te ce poți să faci în acest moment (dacă poți) și ce anume din viața ta ignori chiar în acest moment.

VALIDAREA PROPRIILOR POVEȘTI ȘI DRAME

Un alt beneficiu este că poți vorbi cu cei cunoscuți ție care trec prin lucruri asemănătoare. Și legați povești în care e un soi de competiție care are viața mai dezastruoasă, suferința mai mare, etc.

Nimeni nu se uită spre soluții, ci doar vă validați unul la altul problema. Da, vai, ce grav! Da, ce dobitoc e soțul/soția, Da, așa-i, e greu să…

La aceste situații ar fi ok să te gândești ce vrei. Dacă vrei să ai dreptate și să te plângi, bucurându-te că nu ești singurul…sau vrei să rezolvi problema. Dacă e varianta a doua, poți tu să atragi atenția celor cu care vorbești și să vă concentrați și pe responsabilitatea voastră. Ce e de făcut adică.

COMPLACEREA ȘI AFUNDAREA ÎN SUFERINȚĂ

Suferința o resimți ca pe o umilință din partea cuiva sau a vieții (iar asta pentru că te-ai crezut prea tare cândva). Afundându-te în ea, te delegi de responsabilitatea de a-ți asuma greșelile și ce-ai putea face în prezent sau pe viitor.

Uită-te ce resurse ai (native precum memorie, inteligență…sau materiale, competențe, etc) și ce poți să faci în acest moment ca să ieși de acolo.

Este bine să stai cu stările tale neplăcute fără să încerci să fugi, dar să stai cu ele și în stare nu înseamnă să te afunzi în ea, ci să nu încerci să fugi și să nu amplifici suferința inițială cu alte povești.

  • De exemplu, observă-te într-un moment de furie sau îngrijorare…peste starea inițială…câte alte gânduri și emoții ai adăugat
IMAGINEA SUFERINȚEI

Suferința are avantajele ei. Chiar și mila oamenilor. Pe unii îi enervează asta, așa că apelează la suferințe trecute și depășirea lor ca să-și facă imaginea de om puternic.

Și astfel, suferința autentică se transformă într-o imagine grandioasă care cerșește ceva. Atenție, milă, admirație, sacrificiu, etc.

Are și suferința superioritatea ei

Ne simțim deosebiți și unici în problemele și durerile noastre.

Aici eu îmi pun o întrebare utilă: “Cine aș fi eu și ce aș face fără suferința/durerea/problema asta?”

De multe ori am descoperit de ce era indispensabilă și renunțarea la ea mi-ar fi adus pierderi de avantaje obținute ușor. Încearcă să vezi un pic dincolo de acest moment și observă-te ce imagini îți creezi, profitând de suferința ta. 

Și urmărește următoarele puncte, unde nu mai creezi monștri, ci suferința este utilă.

BENEFICIILE UTILE ALE SUFERINȚEI

TE SMEREȘTE

Umilința pe care o resimțim atunci când suntem prăbușiți, este datorată ignorării unor semnale din partea vieții și a dorinței noastre de a ne crede superiori.

De multe ori m-am observat cum apărea un gând fin în mine…că mă cred prea tare și să las garda jos.

Dar l-am ignorat. Sau aveam răspunsuri precum “Mai stau doar 5 min (să mă scald în superiorități)”, “Numa un pic…”sau “da sunt îndreptățită să mă simt tare. Pentru că sunt!”

Am ignorat toate astea până când am dat de suferința de a mă vedea și-n micimea și neputințele mele, iar atunci mi-am amintit că am o poliță de plătit.

Dacă nu te smerești tu, te umilesc consecințele propriilor tale alegeri de la un moment dat

Smerenia nu înseamnă să ai capul plecat, ci să îți știi locul (calități și defecte, puncte forte și limite; să nu uiți cine ești, nu cine vrei să pari).

Ăsta mi se pare cel mai mare beneficiu, căci dacă n-aș fi avut și etape de suferințe, de prăbușiri, de revelații…aș fi murit ca proasta în visele mele de importanță. Deci e de bine!

Suferința vrea doar să colaborezi cu ceilalți și cu viața, iar asta poți să faci de pe un fond vulnerabil și smerit, când vezi că nu ești zeu și-ți accepți natura umană cu tot cu limite.

SUFERINȚA ÎȚI ARATĂ UNDE AI GREȘIT/GREȘEȘTI

Dacă nu ai avea parte de niște consecințe a alegerilor tale, ai merge ca orbul până la capăt și ai cădea mult mai rău. Suferința cred că este și un soi de iubire din partea vieții, care vrea să ne arate ceva.

Când vezi unde ai greșit sau greșești…ideea nu e să te judeci (că atunci intri în punctele nocive ale suferinței), ci să alegi altceva.

Responsabilitate și asumare adică. Mai ales că pentru majoritatea suferințelor noastre…cândva am obținut niște beneficii din greșelile noastre (pe care nu le-am văzut sau n-am vrut să le vedem). Alea (avantajele și derapajele noastre de atunci) trebuie musai respectate.

  • De exemplu, în situația care o ziceam mai sus de superioritățile mele…oricât nu mi-a convenit mie suferința când m-au ajuns consecințele din urmă, n-am putut să nu văd și recunosc că m-au satisfăcut cândva acele greșeli. Tot ce conta era ca data viitoare când văd că am aceleași impulsuri și atitudini, să mă trag de acolo, amintindu-mi că mi s-a arătat care e prețul.
ÎȚI OFERĂ O OPORTUNITATE (EVOLUȚIE)

Suferința este o oportunitate de a învăța ceva și a alege ce vrei să fii. Victimă, călău? Sau om demn, responsabil, cu aspirații puternice.

Uneori nu pot face nimic, iar atunci oportunitatea este să văd cum stau în starea mea fără să mă afund mai tare. Iar în timpul ăsta trebuie să apară ceva soluții, idei, doar să fiu prezentă în viața mea.

SUFERINȚA ÎȚI AMINTEȘTE CE E IMPORTANT

De fiecare data când ai parte de o suferință (fie ea fizică sau nu), ți se amintește ce contează de fapt în viața ta.

De aceea cele mai multe revelații au loc când moare cineva drag nouă, când ne doare o parte din corp căreia nici nu i-am sesizat importanța până atunci, când mental și sufletește suntem atât de dezechilibrați încât nu mai știm cum să ne adunăm.

Și atunci ne vedem mai bine și știm ce e important. De aceea trebuie să respectăm suferința: ne amintește ceva relevant pentru ființa noastră.

Vorba dragului meu Cristi “Boala este ca un prieten bun care te conduce acasă în siguranță, în timp ce tu ești mort de beat.” La fel e și suferința.

TE VINDECĂ (SUFERINȚA CA DETOXIFIERE SUFLETEASCĂ)

Dacă ai experimentat o dată o detoxifiere fizică, știi că înainte să-ți fie mai bine…ți-e mai rău, dacă în corp s-au acumulat mai multe toxine.

  • Eu de exemplu, când am început să mănânc cât de cât sănătos, mi-au apărut multe coșuri, transpiram mai abundent, mațele îmi chiorăiau de parcă mă certau că am trecut la salate de la cefe de porc, mă durea capul după ce am renunțat la pepsi, etc.

Era o suferință fizică, dar nu toxică, ci una de curățare. M-am concentrat atunci pe respectul față de aceste consecințe care trebuie să mi le duc dacă tot mi-am intoxicat corpul cu prostii multe.

Și m-am bucurat că măcar iese afară ce nu-i priește (prin coșuri, diaree, transpirație, etc).

Trebuia doar să rezist în acest process și să nu pun presiune să-l grăbesc cu ceva. Are și corpul ăsta…ritmul lui.

La fel este și în cazul detoxifierii sufletești

După ce o perioadă te-ai obișnuit să fii iresponsabil, să te crezi buricul pământului, să pretinzi totul de la ceilalți și viață, să iei decizii greșite…ai parte de niște consecințe neplăcute, apoi începi să faci pași spre ce contează.

Și aici, înainte să fie mai bine…o să fie mai rău.

  • Îți spun prin ce am trecut eu în acest caz: O furie mare de fiecare dată când nu mi se răspundea la așteptări și eu știam că trebuie să tac că nu-i corect să poruncesc nimic, nimănui.

Trafic mental cu un milion de gânduri pe minut, unde trebuie să stau cuminte și să aștept să se evapore, fără să mă lupt aiurea cu ceva ce nu pot atinge.

După ce mi-am dat seama că nu-s așa importantă precum credeam și nu-s niciun buric în niciun Univers, o suferință acută mi-a dat năvală și plângeam des, gândindu-mă că nu știu cine sunt în afară de imaginile mele.

Vise agitate noaptea. Mă durea carnea pe mine. Și de multe ori, la propriu.

În cazul ăsta, mi-era foarte greu să am răbdare sau să rezist. Însă am avut norocul să am lângă mine un om drag care-mi spunea:

“Te rog mai rezistă. Încă un pic. Și încă un pic.”

Și a venit un moment când somnul mi-era liniștit și în mine s-au așezat lucrurile. Furtuna aia a trecut.

  • Sau mai sunt cazurile de femei dependente care când ies dintr-o relație nocivă suferă, chiar dacă știu că au luat decizia corectă. Dacă își dau timp să se adapteze, să se curețe ce-i nociv, lasă loc la un soi de…liniște.

Am avut parte de câteva furtuni interioare pe măsură ce făceam schimbări și cu siguranță vor mai urma, însă deja știam/știu că suferința asta este un soi de…detoxifiere, iar de atunci întrebarea mea este:

“Așa e, sufăr. Dar cine suferă mai exact? Partea mea umană/ființa mea/sufletul meu? Sau EGO-ul/parazitul/aia care nu ii buricul pământului” Dacă este a doua variantă, las`  să sufere, să moară, să se curețe.

Prin  căderea omului în păcat, a apărut şi suferinţa. Păcatul a adus suferinţa în lume. Dar Dumnezeu nu a ignorat niciodată suferinţa omului. Suferinţa este un element în viaţa omului care nu poate fi ignorat

 

 

Din Cuvântul Domnului ştim că El a dat o importanţă deosebită suferinţei. De aceea El nu o elimină de pe pământ aşa cum nu elimină nici păcatul. Dar aşa cum Dumnezeu ne-a dat o soluţie să fim răscumpăraţi, El ne-a dat o soluţie să învingem suferinţa.

Oriunde este păcat, este şi suferinţă. Şi din cauza că păcatul a produs suferinţă, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să învingă păcatul prin suferinţă. Isus Hristos a acceptat suferinţa ca să nu primim pedeapsa păcatului, pentru a ne mai da încă o şansă.

Prin suferinţă, de asemenea, ne formăm un caracter nou, caracterul divin. Suferinţa este calea prin care Isus Hristos s-a apropiat de fiinţa umană care era fără scăpare în ghearele păcatului.

Este suferinţa preţul fericirii?

Bineînţeles, pentru a-ţi atinge scopul dorit, e nevoie de suferinţă, materială sau spirituală.

„Dacă nu ai suferit niciodată înseamnă că nu eşti binecuvântat.” (Edgar Allan Poe)

„Numai în suferinţă creşte şi rodeşte iubirea cea mare, cea adevărată şi biruitoare.” ( Liviu Rebreanu )

Eu cred că suferinţa în viaţa creştinului este un fel de test sub supravegherea Cerului. Uneori vom trece testul acesta, dar se poate şi să-l picăm şi atunci trebuie să învăţăm ceva din experienţele trecutului pentru a ne adapta în viitor.

“Si nadejdea noastra pentru voi, este neclintita, pentru ca stim ca, daca aveti parte de suferinte, aveti parte si de mangaiere”. 

Este un lucru bine stiut ca nimeni nu vrea sa sufere. Multi fac caz mare din nimic. Dar aici Pavel ne spune ca nu ne putem bucura de mangaiere numai daca avem suferinte. Multi afirma ca suferinta este o pedeapsa asupra cuiva. In timp ce credem ca suferinta a intrat in lume odata cu primul pacat totusi nu toata suferinta este datorita pacatului.

De exemplu, in pasajul citit, apostolul mentioneaza “un necaz care i-a lovit in Asia”, din pricina caruia el si tovarasii lui de lucru, au fost apasati peste masura de mult, aproape peste puterile lor. Nu stim in ce a constat, dar unii cred ca el face aluzie la rascoala lui Dimitrie argintarul din Efes, pentru ca in 1Corint.15:32, Pavel mentioneaza ca s-a luptat cu “fiarele din Efes”. Dar in acest text vedem ca: 1. Dumnezeu este Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care “ne mangaie in toate necazurile noastre”; 2. El ne trece prin necazuri cu scopul ca si noi sa putem mangaia pe altii, la randul nostru. De exemplu, cum pot mangaia o mama care si-a pierdut copilul, daca eu nici nu am copii?

Iacov ne spune: “Fratilor, sa privim ca o mare bucurie cand trecem prin felurite incercari”, iar Pavel ne spune: “daca suntem in necaz, suntem pentru mangaierea si mantuirea voastra. Pana acum am crezut ca necazul nostru poate fi o binecuvantare pentru noi, dar nu si pentru altii. Stim ca Dumnezeu vrea sa ne franga vointa, sa ne invete rabdarea, dar nu ca suferinta mea ar ajuta la mangaierea altora.

Cand un frate a aflat ca am o tumoare canceroasa s-a grabit sa-mi trimita un studiu biblic despre boala, din care reiese ca boala este rezultatul pacatu-lui si ca sub nici o forma cancerul nu poate fi pentru slava lui Dumnezeu. Dar El S-a dovedit nespus de bun cu mine. Nu am avut dureri pe care sa nu le pot suporta, am fost incurajata de multimea de simpatizanti in suferinta mea si avand timpul de recuperare la dispozitie Domnul mi-a imprimat dorinta de a scrie acest jurnal zilnic.Ce minunat e El! Sper ca la momentul potrivit sa pot mangaia pe cei ce trec printr-o experienta similara cu a mea.

Meditatia zilei: Nu crezi ca e timpul sa-ti schimbi atitudinea fata de suferinta?

 

Suferinţa este Blestem sau binecuvântare?

 

Exista anumite lucruri care pot fi intelese inainte de a porni pe calea credintei, insa exista si multe altele care presupun o anumita maturitate spirituala. Suferinta este unul dintre aceste lucruri.

Omul – credincios si necredincios, tanar sau batran, bogat sau sarac, crestin sau pagan, bun sau rau, femeie sau barbat deopotriva – nu este capabil sa evite suferinta, ea este atotcuprinzatoare. De vreme ce existi tu vei cunoaste suferinta. Nu am ales noi sa ne nastem, dar din moment ce ne-am nascut suntem obligati sa traim si implicit sa suferim.

Biblia arata ca suferinta, durerea si necazurile isi au inceputul cand un inger de lumina s-a razvratit impotriva stapanirii lui Dumnezeu. Invidia si mandria l-au impins spre dorinta de a-i vedea pe Adam si Eva inchinandu-se lui in locul Creatorului lor. Astfel, el a sedus-o mai intai pe Eva, vasul mai slab, iar apoi si pe Adam. Din acest moment, suferinta, necazul si blestemul si-au facut aparitia pe Pamant, iar deocamdata acestea nu pot fi evitate sau anihilate. Asadar, suferinta este legata organic de pacatul adamic, sau de Satana si de blestemul rostit de Dumnezeu asupra pamantului.

Pentru a sistematiza, macar sumar daca nu in detaliu, cauzele care stau la baza suferintei am ales prima epistola a lui Petru, care ne vorbeste, poate cel mai lamurit dintre epistolele nou testamentale despre acest subiect. Intelegem in I Petru ca suferinta are cel putin cinci cauze majore:

  1. Incercarea propriei credinte

“In ea (adica “mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi“) voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere si care totusi este cercat prin foc sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos” (I Petru 1:6, 7).

Apostolul Petru ne spune ca, mantuiti fiind, noi vom cunoaste deopotriva si bucurie si intristare. Iar pentru aceasta bucurie noi nu trebuie sa asteptam pana se termina intristarile, ci chiar cand vom trece prin ele ne putem bucura in Isus cu o bucurie negraita (I Petru 1:8).

Intristare si bucurie – simultan si succesiv. In ceea ce ne priveste am dori intr-adevar sa o cunoastem mai degraba pe a doua. Prima nu ne trebuie, dorim sa dispara total si definitiv. Si totusi, apostolul Petru arata ca suferinta este necesara si este hotarata de Dumnezeu. Sintagma “daca trebuie” are o importanta deosebita in citatul de mai sus. Cu alte cuvinte, vrea sa spuna apostolul Petru, intristarea noastra nu constituie parte a placerii lui Dumnezeu, insa daca trebuie (si Dumnezeu in mod sigur stie daca trebuie sau nu), El o va ingadui in viata noastra. Prin urmare, daca eu trec prin suferinta aceasta inseamna ca ea este necesara in viata mea si a fost permisa de Dumnezeu cu un scop foarte precis. Acest scop deseori scapa puterilor noastre de intelegere.

Acest lucru Petru il spune lamurit in cap. 3:17 “Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu sa suferiti pentru ca faceti binele, decat pentru ca faceti raul!” si 4:19 “Asa ca cei ce sufar dupa voia lui Dumnezeu sa-si incredinteze sufletele credinciosului Ziditor, si sa facea ce este bine “.

De ce este ea totusi necesara? Pentru a arata rolul si finalitatea suferintei, Apostolul Petru recurge la o comparatie a credintei noastre cu metalul cel mai pretios din lume. El ne spune ca omul, asemenea unei bucati de metal, in stare naturala este un amalgam de fragmente – aur, argint, lut, noroi, piatra, alte materiale sterile – aflate in stare haotica. Ori, aurul care este un material cat se poate de curat, trebuie separat de tot ce este strain. Prin urmare el va trebui trecut printr-un proces de forjare, topire, purificare si modelare. Prin acest procedeu, elementele vor fi separate, iar materialul pretios va fi si el decantat de impuritati, fragmente, prisos, haos, nebunie, impulsurile firii, influente ale sistemului demonic care domina lumea-. Iar Dumnezeu, in stiinta Lui a hotarat ca acest lucru sa se realizeze nu doar prin rugaciune si studiu biblic, ci si prin suferinta.

  1. Slujirea semenilor (2:21-25)

Caci Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca ci El sa slujeasca,…” (Marcu 10:45)

Ratiunea pentru care a suferit Hristos a fost slujirea, lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu.

Aceasta lucrare aduce cu sine ocara, vorbire de rau, critica, nedreptate, suferinta fizica uneori, umilinta, etc. De altfel Domnul Isus i-a prevenit pe ucenicii Sai de lucrul acesta “In lume veti avea necazuri.; dar indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33b). Cel mai important este ca finalitatea unei vieti de slujire a semenilor, insotita inevitabil de suferinta, este intoarcerea acestora la Dumnezeu. Psalmul 126 fagaduieste asa de frumos: “Cel ce umbla plangand cand arunca samanta, se intoarce cu veselie, cand isi strange snopii“.

Iata asadar ca fericirea veritabila oferita urmasilor Sai de catre Domnul Isus este mereu insotita de suferinta. Fericire si suferinta – simultan. De fapt a suferi “din pricina lui Hristos” inseamna a suferi pentru ca suntem implicati cu toata fiinta in lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu, iar bucuria noastra este legata organic de rod – frati si surori in Domnul. De asemenea bucuria noastra este in viitor legata de “aratarea lui Isus Hristos” (1:7) cand el ne va da “Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (I Corinteni 2:9). Comparativ cu aceste lucruri deosebite suferinta noastra devine palida si nedemna de lamentarile noastre. Gloria slavei dupa care tanjim intrece infinit de mult suferintele pe care le induram aici. Este incurajator faptul ca intristarile noastre sunt “pentru putina vreme“, adica limitate in timp si intensitate pe cand binecuvantarile divine –“lauda slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos” (1:7) – ca finalitate a suferintei; incomensurabile si eterne. Ce alinare pentru cei in suferinta!

  1. Lupta cu pacatul si ispitele diavolului (3:18; 5:8, 9)

Dumnezeu nu obisnuieste sa le dea copiilor Sai daruri fara valoare. Orice lucru valoros in lumea care traim costa. Renumitul scriitor englez Oscar Wilde marturiseste ca lectia pe care a avut-o de invatat trecand prin desertul suferintei a fost smerenia. Iata ce spunea el: “Suferintele nu sunt lipsite de sens. Acum ceva ascuns din fiinta mea imi spune ca, pe lume nu exista nimic fara sens si ca suferinta are mai mult sens decat orice alt lucru. Acest ceva ascuns in strafundul eului meu, ca o comoara, este umilinta“. Iata un motiv de ordin personal care are cuprins in sine ideea purificarii, ideea desavarsirii.

Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii” a spus Domnul Isus in Predica de pe Munte. De ce ii fericeste Isus pe acestia? Pentru ca au ales durerea curatirii de pacate si a formarii unor trasaturi care nu se nasc in om decat odata cu suferinta. Viata cotidiana ne poate incetosa privirea, insa suferinta ni-i poate deschide si poate constitui mijlocul de eliminare a tot ce este pacat si ispita diavoleasca. In acest sens, Charles Spurgeon spunea un mare adevar: “Nici un om nu va imbraca vreodata haina neprihanirii lui Hristos pana nu este dezbracat de frunzele sale de smochin” Da, este dureroasa intalnirea ta cu Hristos. In hainele tale murdare preferi, ca si Apostolul Petru altadata, ca Domnul sa plece de la tine; insa El insista sa te curateasca si sa-ti ofere haine noi. Dar mai intai tu trebuie sa te dezbraci de toata influenta demonica deoarece Satan tinde sa-ti perverteasca insasi fiinta ta, caracterul. Dar noi avem optiunea fie sa ascultam de Dumnezeu prin incredere in El si consecventa fie sa ascultam de Satana, cedand ispitei.

Deci care este finalitatea unei asemenea cai? Domnul Isus continua si spune “…caci a lor este imparatia cerurilor“. Asadar, calea suferintei este calea progresului spiritual, a desavarsirii si in nici un caz a propriei distrugeri.

  1. Trairea in neprihanire si ascultare de Hristos (2:24 3:14; 4:4, 16)

Prorocul Vechiului Testament, Ieremia, a ales intr-adevar sa fie o “insula de lumina” in mijlocul unei “mari de intuneric“. El a ales sa ramana fidel Dumnezeului sau. Chiar daca mesajul pe care il avea de transmis poporului era, in esenta, o amenintare si o judecata impotriva cetatii si a intregii tari. Aceasta cale a inclus in sine suferinta si aceasta nu din partea unui popor pagan, fara de Dumnezeu, ci chiar din partea poporului ales al lui Dumnezeu. Cu atat mai mult intre crestini si necrestini exista aceasta incompatibilitate. Daca un copil al lui Dumnezeu are ca principii de viata blandetea, dragostea, pacea, bunatatea, facerea de bine, infranarea poftelor, lumea prefera rautatea, ura, nesupunerea, facerea de rau, satisfacerea poftelor s.a.m.d. Credinciosul are siguranta pacatelor iertate si a vietii vesnice in Isus Hristos; iar ca principiu de traire credinta. Lumea nu are nici o siguranta, ea ere “credinta miopului” conform careia “aici e iadul, aici e raiul“, atat si nimic mai mult. Daca viata si existenta unui credincios ii apartin in exclusivitate lui Dumnezeu, lumea este controlata de Satan, cel caruia i-a si inchinat taria. “De aceea – spune Petru – se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei, la acelasi potop de desfrau, si va batjocoresc” (4:4).

Diferenta merge mai departe atingand viata de dincolo, unde unii vor mosteni viata vesnica iar altii pierzarea vesnica. Datorita acestor diferente crestinul va avea de suferit.

De alta parte, disciplina suferintei – a marii suferinte conditionate de trairea in neprihanire si ascultare de Hristos – este singura care a infaptuit toate inaltarile de pana acum in sfera umanului. Ganditi-va la onoarea numelor amintite in cartea Evrei capitolul 11. Ganditi-va la crestinii din primele veacuri, din timpul lui Nero, Domitian, Titus, Marc Aureliu, Septimiu Sever, Decius, Valerian, s.a.m.d. Acesti oameni au cunoscut la orice pas din viata lor primejdia mortii. Suferintele extraordinare ale acestora ar trebui sa ne copleseasca.

De fapt toti eroii biblici, pe langa fericirea autentica si profunda au gustat mai mult decat suficient din paharul suferintei. Aceasta este si definitia crestinismului, in terminologia lui Steinhardt “reteta de fericire” si “tortura de neindurat“, concomitent. Domnul Isus Hristos insusi descrie calea crestina ca fiind uneori foarte grea, alteori ca fiind foarte usoara. Variatii in extreme. El spune “ia-ti crucea si urmeaza-Ma“. Imediat dupa aceasta el afirma: “jugul meu este bun si sarcina mea este usoara“, aceasta este calea ingusta, calea ascultarii de Dumnezeu, singura cale care ne conduce spre cer. Alternativa nu exista.

  1. Desavarsirea si intarirea noastra (5:10)

Dumnezeul oricarui har, care v-a chemat in Hristos Isus la slava Sa vesnica, dupa ce veti suferi putina vreme, va va desavarsi, va va intari, va va da putere, si va va face neclintiti“.

Suferinta este o lege a lumii in care traim, inscriindu-se in ordinea naturala a lucrurilor, avand o finalitate precisa. Dumnezeu isi asuma responsabilitatea ca in suferinta sa ne desavarseasca; sa ne intareasca; sa ne incarce cu putere si sa ne faca neclintiti. Stiind acest lucru mai putem considera suferinta ca un blestem-? Apostolul Pavel spune tanarului Timotei – “Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat” (2 Timotei 2:15). Iata suferinta este menita sa te incerce pentru a-ti conferi calitatea de “om incercat“. Privita din acest punct de vedre suferinta devine un privilegiu.

Poate ca ti se pare ciudat ca toti din jurul tau sunt folositi de catre Dumnezeu; se pot bucura de viata si de lucrarea lor din Biserica, in timp ce tu esti lipsit de putere, discreditat pe nedrept si uitat. Stai linistit si nu renunta. Este doar tratamentul lui Dumnezeu pentru insanatosirea si intarirea ta. De fapt infrangerea pregateste noi victorii. Persevereaza pana la capat si cauta sa identifici cauza suferintei tale, precum si nevoia ta care inca n-a fost rezolvata in tine. Este cert ca singurul scop al lui Dumnezeu pentru care tu esti nevoit sa strabati desertul suferintei este binecuvantarea ta, intarirea si desavarsirea ta si proslavirea Lui.

In concluzie putem spune ca Dumnezeu foloseste suferinta in urmatoarele scopuri:

  1. Sa ne incerce taria credintei
  2. Sa-i castige pe cei pierduti
  3. Sa ne curete de “impuritati”
  4. Sa ne invete sa ne incredem mai mult in El
  5. Sa ne desavarseasca caracterul.

Datoria mea si a ta este sa acceptam suferinta ca pe o modalitate a lui Dumnezeu de a ne binecuvantati caracterul. Sa nu pierdem aceasta binecuvantare.

 

  Scopul lui Dumnezeu nu a fost ca oamenii să sufere sau să moară, atunci când s-a sfârşit creaţia, ea a fost descrisă astfel: „Şi Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi, iată, era foarte bine – Geneza 1:31 GBV

 

 

 

 

Dumnezeu i-a pus în Grădina Edenului, care era un parc, un paradis, o grădină a farmecului a desfătării (vezi: Geneza 2:8,Geneza 2:15 n.s. GBV) şi le-a dat stăpânirea peste pământ şi peste toate vieţuitoarele (Geneza 1:28), dar le-a dat porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16-17), aceasta era singura interdicţie din grădină!

Din Sfintele Scripturi aflăm cum Dumnezeu i-a creat pe oameni perfecţi, pentru că toate lucrările Lui sunt perfecte (Deuteronom 32:4).

Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au murit numai datorită neascultării lor faţă de Dumnezeu şi ascultării lor de satan (Geneza, cap. 2 şi 3). Satan a fost o creatură spirituală, un heruvim numită înainte de cădere: „Lucifer”, el a căzut din cauza mândriei lui şi a dorinţei lui de a fi egal cu Dumnezeu (vezi: Isaia 14:12-14; Ezechiel cap. 28).

 

Ispitiţi de satan care a posedat un şarpe şi prin care le-a vorbit, şi în primii oameni s-a aprins dorinţa de a fi ca Dumnezeu, de nu mai le stabili Dumnezeu ce este bine şi rău, ci ca ei să fie proprii lor stăpânii (Geneza 3:1-7).

 

Însă diavolul i-a minţit, el ştia că fiecare este rob celui de care ascultă (Romani 6:16), el în realitate dorea să pună mâna pe primii oamenii şi pe copiii lor, dar şi pe stăpânirea primită de ei de la Dumnezeu: pământul şi animalele. Aceasta a fost dorinţa reală a lui satan!

 

Odată cu neascultarea, primii oameni s-au retras de sub grija şi protecţia lui Dumnezeu. De fapt, ei s-au separat de Dumnezeu, „izvorul vieţii”. — Psalm 36:9. Asemenea unei maşini care, atunci când este deconectată de la sursa de alimentare, încetineşte ritmul şi se opreşte, corpurile şi minţile lor au degenerat. Drept urmare, Adam şi Eva s-au degradat, au îmbătrânit şi, în cele din urmă, au murit. Ce s-a întâmplat apoi? Au murit nu numai primii noştri părinţi, ci toţi descendenţii lor — întreaga specie umană a fost supusă şi ea morţii. De ce? Deoarece, potrivit legilor geneticii, copiii moştenesc caracteristicile părinţilor lor. Şi ceea ce au moştenit toţi copiii primilor noştri părinţi a fost: păcatul şi moartea. În Romani 5:12 ne spune: „De aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit”.

 

Dar se ridică întrebarea:

 

DE CE A PERMIS DUMNEZEU CĂDEREA LUI LUCIFER ŞI APOI CĂDEREA ÎN NEASCULTARE A PRIMILOR OAMENI?

 

Motivele pentru care Dumnezeu a permis suferinţa, sunt următoarele:

 

1) Înălţarea Domnului Isus la o poziţie superioară celei avute la început (Ioan 1:1; Filipeni 25-11).

2) Înălţarea creştinilor (comp. Efeseni 1:20-21, cu Efeseni 2:6).

3) Testarea tuturor creaturilor (Provebe 17:3; 1Petru 1:7).

4) Un scop secundar a fost desăvârşirea prin suferinţă a lui Isus (Evrei 2:10; Evrei 5:8-9) şi a slujitorilor lui Dumnezeu (Iacob 1:2-4).

 

Să analizăm aceste motive mai pe larg în continuare:

 

1) Dumnezeu încă din început, a făcut un plan în Sine Însuşi (Efeseni 1:9), ca Fiul Său să fie Înălţat la o poziţie superioară celei avute de El la început (Filipeni 2:5-11), când era Cuvânt lui Dumnezeu (Ioan 1:1), o persoană ce împlinea poruncile Tatălui.

 

Dumnezeu dorea ca Fiul Său să fie Înălţat în poziţia de Domn (Fapte 5:31), Domn al domnilor şi Rege al regilor (Apocalipsa 19:16), ca oamenii şi îngerii să i se închine şi să-l respecte în calitate de Domn şi Stăpân (Evrei 1:6;Apocalipsa 5:12-14; Ioan 5:23)! Dar şi în slujbele de Mijlocitor (1Timotei 2:5), Mare preot (Evrei 414-16), Salvator sau Mântuitor (Fapte 13:23; Filipeni 3:20), şi ca oamenii să se închine prin El l-a Dumnezeu (Evrei 7:25)!

 

Ştim că înainte de venirea Lui pe pământ, oamenii se închinau la Dumnezeu direct nu prin Mijlocitorul Isus. Iar Domnul Isus nu era pomenit în închinare, oamenii nu aveau părtăşie cu El, însă după ce a fost înălţat, după 40 de zile de la învierea Lui, El a început să fie onorat, glorificat şi prin El oamenii să se roage la Dumnezeu (vezi: Fapte 7:59; Coloseni 3:17; 2Petru 3:18; 1Ioan 1:3;Apocalipsa  5:12-13) şi creştinii să aibă părtăşie cu El prin rugăciune (1Corinteni 1:9; 1Ioan 1:3; Fapte 7:59).

 

Venirea păcatului în lume a făcut ca Tatăl să-l trimită pe Isus ca jertfă de răscumpărare (Matei 20:28; 1Timotei 2:5). Cât timp El a fost pe pământ, El s-a smerit, a suferit, a fost ispitit în toate, dar fără a cădea, rămânând fără păcat (Evrei 2:7-18; Evrei 4:14-16). Pe baza suferinţei Fiului şi a integrităţii Sale, Dumnezeu i-a dat Numele mai presus de orice nume al vreunei creaturi şi L-a înălţat mai presus de ce a fost înainte de a veni pe pământ! – Filipeni 2:6-11.

 

2) Pe lângă înălţarea lui Cristos, Dumnezeu a dorit să ridice din oameni un grup, care să fie mireasa Fiului Său, care să fie înălţaţi ca regi, preoţi şi judecători care să domnească cu Cristos (Romani 5:17), atât în actualul sistem de lucruri (Apocalipsa 1:5-6), cât şi în împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:9-10; Apocalipsa 20:4,Apocalipsa 20:6), fiind plasaţi prin harul lui Dumnezeu, deasupra celorlaţi oameni şi chiar a unor îngeri (Luca 20:35-36; Luca 10:16-18; Ioan 14:12; 1Corinteni 6:1-3)!

 

Acest scop cu privire la Fiul şi mireasa Lui, a fost revelat doar în primul secol prin Cristos, prin mesajul Evangheliei, acest scop a fost un mister sau un secret, ţinut de epoci în Dumnezeu, pe care doar Dumnezeu Tatăl l-a cunoscut, conform cu Romani 16:25-27; Efeseni 3:5,Efeseni 3:6. Acest secret a fost dezvăluit în primul secol prin scrierile creştine.

 

Dumnezeu este Atot-cunoscător, Atot-înţelept, El a ştiut mai dinainte, că Diavolul se va răzvrăti şi va ispiti pe Adam şi Eva şi aceştia vor cădea, El ştia mai dinainte aceste lucruri. Prin urmare, ştiind mai dinainte ceea ce se va întâmpla, El a întocmit un plan în Sine însuşi (Efeseni 1:9), un plan de salvare al omenirii prin Cristos (Efeseni 3:11), dar care era şi un plan de înălţare pentru Fiul Său şi pentru mireasa Lui! Dumnezeu în preştiinţa Lui i-a ales mai dinainte pe cei ce vor face parte din mireasa Lui, adică El cunoscând viitorul mai înainte ca el să se întâmple (Isaia 46:10), a cunoscut mai dinainte pe cei ce vor reacţiona cu credinţă la vestea bună şi care vor rămâne până la capăt în Cristos, şi i-a ales mai dinainte de întemeierea lumii, ca să fie spre lauda gloriei Lui (Romani 8:28; Efeseni 1:4-6; 1Petru 1:2). Dumnezeu i-a şi scris în cartea vieţii, ştiind mai dinainte care vor fi salvaţi şi care nu, pe baza preştiinţei Lui (Apocalipsa 13:8; Apocalipsa 17:8).

 

Aşa cum un om îşi i-a umbrela înainte ca să plouă, căci el ştie mai dinainte că va ploua, pe baza prognozei de la radio. Cuvântul „prognoză” vine din grecescul: „prognosis”, care apare în 1Petru 1:2, şi însemnă a cunoaşte mai dinainte. Prognoza meteo este probabilă, prognoza lui Dumnezeu este absolut sigură!

 

Astfel, Dumnezeu a permis ca Diavolul să se răzvrătească, ca oamenii să cadă în păcat, ştiind mai dinainte lucrul acesta, Dumnezeu s-a folosit de aceste lucruri rele, şi şi-a întocmit un plan, care nu doar să salveze omenirea din păcat şi moarte, dar şi să ducă la înălţarea lui Isus şi a miresiei Lui potrivit scopului Său!

 

Răzvrătirea lui Satan şi a unei părţi din îngeri, şi căderea omului, nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, El ştia că aceste lucruri urmau să aibă loc, şi de aceea a întocmit un plan în care s-a folosit de răzvrătirea lui Satan şi căderea omului, pentru a duce la înălţarea Fiului şi a adunării creştine, adică a miresei lui Cristos!

 

De aceea, Pavel Îl descrie prin cuvintele: O, adânc al bogăţiilor şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui!” (Romani 11:33 GBV).

 

Dumnezeu ştia că doar permiţând suferinţa, El îşi va împlini planul Său secret, ascuns în El Însuşi! Nu, Dumnezeu a cauzat suferinţa; ci, un heruvim s-a îngâmfat şi s-a răzvrătit contra lui Dumnezeu (Ezechiel 28:14-17;Isaia 14:12-14). El a atras de partea sa şi alţi îngeri (Apocalipsa 12:7), şi apoi şi pe primii oameni, această neascultare de Dumnezeu a dus la suferinţă! Dumnezeu s-a gândit să folosească suferinţa adus în lume de răzvrătirea lui Satan, ca pe un mijloc de înălţare a unora, de testare, de perfecţionare!

 

Dacă vom citi relatarea dreptului Iov, din cartea biblică: „Iov”, vom vedea cum satan la cerut ca să fie testat, dar vom vedem cum în final, încercarea şi suferinţa i-a adus o înălţare spirituală, precum şi una socială, materială!

 

În mod asemănător, în cazul Domnului Isus, suferinţa Lui, umilinţa Lui, a dus ca Tatăl să-L înalţe mai presus de orice Nume şi persoană (cu excepţia persoanei Lui). În Filipeni 2:5-11, este descrisă umilinţa, suferinţa dar şi înălţarea Domnului Isus.

 

În mod asemănător, miresa Lui nu poate intra în cer, ea nu poate fi înălţată dacă mai întâi nu este smerită, testată, dacă nu trece mai întâi prin cuptorul încercărilor, al suferinţelor (1Petru 1:7; Iacob 1:2-4; 2Timotei 2:12).

 

Dar pe lângă scopul înălţării lui Isus şi a miresei Lui, un alt scop pentru care a permis suferinţa este:

 

3) Ca oamenii să fie testaţi şi ei să decidă de parte cui vor fi, de partea lui Dumnezeu, suportând cu răbdare şi credinţă, încercarea, necazul, suferinţa, durerea (Romani 5:3-5; 1Petru 2:21; 1Petru 4:13-14), ştiind că nu suntem încercaţi peste puterile noastre (1Corinteni 10:13); sau de partea lui Satan, blestemând, pe Dumnezeu,  înjurându-L, sau întorcându-I spatele, sau făcând compromis pentru a fugi de suferinţă sau persecuţie (Galateni 5:11;Galateni 6:12-13; Filipeni 3:18-19).

 

4) Un alt scop secundar pentru care a permis Dumnezeu suferinţa, a fost acela de ai perfecţiona pe oameni (comp. cu Evrei 5:8-9), ai ciopli, desăvârşi, purifica prin suferinţă. Anumite calităţi de caracter, le putem cultiva doar prin suferinţa, cum ar fi: smerenia, umilinţa, răbdarea, perseverenţa, etc. (vezi:Romani 5:3-5; Iacob 1:2-4).

 

Indiferent prin ce suferinţe trecem Dumnezeu le promite slujitorilor Săi: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost omenească; şi credincios este Dumnezeu, care nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste ce puteţi, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi scăparea, ca voi să o puteţi răbda” – 1Corinteni 10:13.

 

Acest tract a analizat răspunsul la întrebarea din titlu într-un mod condensat, pentru o înţelegere mai bună pentru motivele pentru care Dumnezeu a permis suferinţă, îi invităm pe cititori să caute referinţele din Biblie puse în paranteze rotunde, de asemenea să citească întreaga Biblie şi să ceară lumină de la Dumnezeu prin rugăciune.

Iubite cititor, chiar dacă personal te afli într-o grea încercare sau durere, nu uita cuvintele Domnului Isus: „Ferice de voi, cei săraci, pentru că a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu. Ferice de voi, cei flămânzi acum, pentru că veţi fi săturaţi. Ferice de voi, cei care plângeţi acum, pentru că veţi râde”. – Luca 6:20-21 GBV.

 

Suferinţa  este îngrăşământul care hrăneşte marile bucurii…  

 

Dacă un copac roditor NU  se poate lipsi de vremea rea şi de furtuni,nici omul nu se poate plage de  nenorocire , ură, gelozie, încăpăţânare, neîncredere, indiferenţă, zgârcenie ,violenţă etc

 

 

Să ne amintim că pentru mulţi filosofi scopul suprem al vieţii constă în dobândirea fericirii, indiferent de greul durerii …,fara  contributia suferinţei, si transformarea ei în sursa unor realizări extraordinare. Pentru Friedrich Nietzsche (1844-1900) abolirea suferinţei, evitarea dificultăţilor de orice fel, constituie simptomul rătăcirii supreme a unei minţi înguste, mărginite. Dimpotrivă, asumarea durerii, a bolii, a chinului reprezintă filonul din care izvorăsc cele mai prolifice acte de creaţie. „Bucuria este sterilă sau, în cel mai bun caz, nu e în stare să nască decât avortoni”, pare să declare autorul Ştiinţei voioase, „în timp ce durerea este mama tuturor realizărilor omeneşti”. Stau mărturie în acest sens anii sălbatici în care filosoful german a gustat din plin suferinţa, fără a se lăsa copleşit, devorând-o chiar, cu o voluptate de gurmand al durerii . Ne-a arătat astfel că, în timp ce unii se lasă devoraţi de durere, alţii o sfâşie, o amestecă şi o transformă, printr-o alchimie interioară neştiută decât de ei, în aur, în sublim.

O viaţă împlinită, un destin este imposibil de obţinut fără asumarea temerară a provocărilor, dificultăţilor, amărăciunilor şi asprimilor: pierderea cuiva drag, trădarea unui prieten, despărțirea de un loc familiar etc. „Ce nu te omoară, te face mai puternic” – răsună peste veacuri îndemnul pe care deşi nu de puţine ori avem curajul de a-l rosti când viaţa ne încearcă, îl asumăm plenar arareori. Realizarea oricărui proiect uman presupune ca o condiţie prealabilă de posibilitate forjarea, distilarea acestuia în abisul renunţărilor, al eşecurilor şi neîmplinirilor cele mai cumplite. Bucuria însăşi se hrăneşte din carnea durerilor trecute, din necazuri şi adversităţi. Între ceea ce suntem şi ceea ce ne dorim să fim, între starea de fapt şi marile noastre realizări se aşează adesea nelinişti, umilinţe, concesii, ingrediente care fie ne „îngheaţă” în stadiul de virtualitate, fie ne propulsează spre actualizare şi succes.

Pentru a-şi traduce mai bine frământările, Nietzsche, duşman declarat al sistemului filosofic, a recurs la metaforă, un mijloc prin care ideea se refuză divulgării totale. Metafora – un fel de gherilă a minţii: provoacă, incită, hăituieşte gândirea celui pe care-l întâlneşte şi apoi se pierde între ceţuri, chemându-te din când în când. O metaforă prezentă în scrierile celui care îşi asuma dificila sarcină de a filosofa cu ciocanul este aceea a înălţimilor, a ascensiunii (a verticalităţii). La limită, filosofia lui este o filosofie alpină. Muntele i-a permis să-şi transpună adecvat ideea asprimilor ce trebuie înfruntate pentru a te bucura nu atât de o privelişte monumentală, cât de bucuria de a te simţi împlinit ca om. În Ecce Homo, Nietzsche spune că acela care vrea să înţeleagă ceva din filosofia sa trebuie să fie capabil să urce printre gheţuri, la altitudini (ale gândului) la care nicio pasăre nu s-a avântat vreodată. În Genealogia moralei, îşi provoacă cititorii să se obişnuiască cu aerul rarefiat al înălţimilor, cu cărările înzăpezite. În Consideraţii inactuale mărturiseşte că înţelegerea se oferă numai celui care deţine curajul de a inspira aerul rece şi pur al munţilor, de a îndura loviturile de bici ale vânturilor îngheţate, dincolo de ceaţă şi obscuritate. Poate că nu greşim prea mult dacă admitem că paginile lui Nietzsche se citesc şi se înţeleg cel mai bine în amurg (al idolilor), la capătul unei zile de urcuş istovitor pe cărări şerpuite de munte. Este ceva în paginile „maestrului suspiciunii” care revendică o conjunctură cu totul specială: aerul tare, oboseala resimţită din cauza ascensiunii, o anumită voluptate a abandonului în faţa unui peisaj ce-ţi suspendă respiraţia. Numai într-un astfel de „dincolo” de lume, deasupra spectacolului meschin uitat printre văi, într-un loc în care singura reacţie legitimă este să taci şi să (te) asculţi, spiritul textului nietzscheean ţi se revelează. Numai atunci, printre bătăile alerte ale inimii şi sub suflarea dură a înălţimilor, paşii profetului lui Zarathustra încep să se audă.

În încheierea acestor sumare consideraţii, îmi revine în minte un proverb dintr-o cultură exotică peste care civilizaţia şi-a trecut nemilos tăvălugul: „adevărata putere a unei canoe se testează numai în apele învolburate”. Cândva, nu departe de acest moment, am resimţit cu intensitate rigorile unei vâltori ce nu-i iartă nici măcar pe cei îndrăzneţi şi experimentaţi. Trăirile acelei zile, care ar fi putut cu uşurinţă să-mi devină fatala întâlnire cu destinul, m-au fortificat, mi-a hrănit inspiraţia. Sunt momentele cumplite ale unei situaţii-limită care, în ciuda oricărei intenţii, se eschivează elegant cuvântului menit a le descrie, dar care mi-au oferit, precum lecturile paginilor lui Nietzsche, o lecţie importantă: nu poţi exersa cu adevărat bucuria până nu ai trecut cu curaj prin focul purificator al suferinţei.

 

Iată de ce a fost asasinat Ceauşescu! Adevărul ieşit acum la iveală…

Cu privire la subiect, în mod sigur voi primi şi de această dată o invitaţie călduroasă de a merge să mă întîlnesc cu făuritorii mei, însă, dacă toată lumea ar fi iubit adevărul, dacă unii ziarişti din Ţară nu s-ar fi vîndut asasinilor, adevărul n-ar mai fi umblat astăzi zdrenţuros şi cu capul spart. Nici nu-şi intră bine decembrie în drepturi, că presa o dă cotită şi învîrtită cu asasinarea soţilor Ceauşescu. Indiferent ce a fost şi cum a fost, Preşedintele Republicii Socialiste România (pentru cei mai tineri, aşa era denumirea oficială a ţării noastre în 1989), Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena Ceauşescu, erau oameni de stat, şi au fost eliminaţi în stil mafiot, prin împuşcare cu rafale de Kalashnikov, în marea Sărbătoare a Sfîntului Crăciun, după o „judecată” sumară şi strîmbă. După execuţia barbară şi ruşinoasă, dictată pe 24 decembrie, prin telefon de la Bucureşti, de un grup din care făceau parte Brucan, Iliescu, Măgureanu, Roman, Voican, Militaru, Kemenici, care aveau garanţia impunităţii lor, totul s-a prăbuşit în România şi am ajuns astăzi, realmente, sclavi într-o sărăcie lucie. Cît curaj au Petre Roman şi restul asasinilor cînd afirmă că „trupurile Ceauşeştilor şi filmul execuţiei au dispărut timp de cîteva ore! Cred că extratereştii le furaseră. Ex preşedintele României şi soţia sa, Elena Ceauşescu, nu au fost condamnaţi de un tribunal oficial. Au fost executaţi potrivit unei hîrtii, scrisă şi semnată la data de 23 decembrie 1989 de către Ion Iliescu, dată la care acesta nu avea nicio calitate oficială în conducerea statului român, în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperirea” de revoluţionari, ce încercau anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mînă puterea. Conform zicalei „frica păzeşte bostănăria”, la scut timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rîndul şi lor, călăii au trecut urgent la abolirea pedepsei capitale în România, iar unii au părăsit Ţara. Ceauşeştii au fost ucişi cu sînge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui sa răspundă în faţa legii. Acum!

Cu prilejul discursurilor publice, Preşedintele Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia cu privire la pericolul imperialismului, cum că poate duce la pierderea identităţii economice, a identităţii de neam şi chiar a independenţei naţionale. Aşa s-a şi întîmplat după lovitura de stat. Cercetaţi documentele, aşa am făcut şi eu, apoi o să vă vreţi să îl comemoraţi. Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că pe plan internaţional fostul preşedinte acţiona şi gîndea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o marionetă care gîndea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra, prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova. Cinismul cu care un plutonier, pe numele său Dorin Cârlan relata anul trecut execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale, la un post central de televiziune, citez – „am făcut-o ferfeniţă pe Elena Ceauşescu şi i-am scos polimerii din cap odată cu creierii, oasele şi sîngele,” m-a cutremurat şi m-a determinat să cred că omul are bujiile ancrasate. Ori s-a scrîntit după crimele comise. Ori a fost special ales în plutonul de execuţie, pentru că nu era întreg la minte. Plutonierul acesta împuşcase doi oameni, comisese două crime, nu cu un glonţ, ci cu rafale, şi deborda de entuziasm infantil pe ecran, facînd din asta o bravadă publică. Cei care au înfăptuit asasinatul şi cei care l-au comandat, în urma mascaradei judiciare, n-au nicio scuză. Cu toate că au acţionat la comandă externă şi internă şi sub manipulările ce au guvernat lovitura de stat din 1989. Se pare că avem o vocaţie de a ne asasina patrioţii. Istoria stă mărturie. La fel ca şi Mareşalul Ion Antonescu, preşedintele Nicoale Ceauşescu a strigat înaintea primul glonţ: „Trăiască România liberă şi independentă, moarte trădătorilor!” S-a avut mare grijă, însă, ca această parte a filmului (cosmetizat, falsificat şi trucat) difuzat pînă la intoxicaţie, în fiecare an, înainte de Crăciun şi care a făcut înconjurul lumii, să nu ajungă la public, să fie tăiată. De fapt, un asasinat politic abominabil, la scara istoriei, o ruşine pentru noi, execuţia cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşesc pe 25 Decembrie, la Sfînta Sărbătoare a Naşterii Mîntuitorului, este un asasinat anticreştin, iar sub acest blestem a urmat involuţia poporului în libertatea şi democraţia mult-visată de naivi. Asasinarea soţilor Ceauşescu a fost folosită ca „o veste minunată” în presa vremii. Toate ziarele titrau cu litere de-o şchiopă: „O veste minunată: dictatorul a fost prins şi împuşcat!” O manipulare grosolană! Criminalii înlocuiseră vestea minunată a Naşterii Domnului Iisus, sărbătoarea creştinului român, cu vestea “minuantă a crimelor comise”.
Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt a fost omorît pentru că a ridicat Ţara de la stadiul de semifeudalism la cel al civilizaţiei. Devenise extrem incomod puterilor Occidentului. Ceauşescu a oferit românilor educaţie de înaltă clasă, într-un învăţămînt gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tînar, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, cînd românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială. Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tîlhărie, corupţie de stat, miniştri şi parlamentari puşcăriaşi, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brîu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de stat şi asasinarea cuplului prezidenţial au fost cu adevărat dramatici. Părinţii au trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănîncă Istoria de pînă în 1944 şi chiar cea pînă în 1964. Într-o dictatură cu regim socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce-şi însuşi, ce închide, vinde şi demola capitaliştii. S-au ridicat patru milioane de apartamente unde s-a mutat jumătate din populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste zece milioane de oameni, s-a construit Transfăgărăşanul, metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care tînjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei 24 de ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa economică. Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţămîntul şi sănătatea erau gratuite. Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident, priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da, teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie ca astăzi, cînd sîntem liberi să întreţinem bugetul statului fraudat de guvernanţii şi politicienii, care s-au îmbogăţit pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi decît în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: carduri şi credite, înregistrarea neconstituţională şi abuzivă şi expunerea codului numeric personal, controlul opiniei publice (adică tot prin frică). Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să-i obişnuiască cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sîn ca o să ajungi şomer, eşti liber pe naiba, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul la şcolile particulare ale mafioţilor şi pe bani grei, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului. Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară din case sau de la serviciu, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică, cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la F.M.I., B.M. etc.

Dar, ca preşedinte, cînd nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator, eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil activ, (deşi nu are loc de muncă, taxele sînt obligatorii) sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi România sînt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu cînd Ţara nu mai avea datorii şi economia mergea strună. Tocmai cînd terminasem de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puerile occidentale, au venit alogenii şi-au pus gheara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă s-a mîncat mai puţin, a fost sănătos, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pîinea, zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliaradari care să fraudeze statul. Azi există mîncare şi pîine din belşug (puterea de cumpărare fiind zero), dar garnisite cu euri mortale, care au răspîndit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decît cîinii comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brîu. Toate acestea lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să trăiţi bine!

Aşadar, mă întorc la întrebarea unui ziarist român din presa centrală. „De ce n-a făcut Ceauşescu autostrăzi”? Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă. Specialiştii timpului au gîndit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla poate desculţi. Opinca e încălţare ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989 cîţi kilometri de autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la transporturi sau Bechtel? Toată bogăţia Ţării adunată cu sudoarea poporului a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cîrdăşie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atît cît să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cisntită, de ce au îndatorat ţara pînă la sufocare, de ce au jefuit averea ţării pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai are ţara fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plîng că nu mai sînt bani pentru investiţii, de ce nu investesc ei banii furaţi de la popor? De ce oare tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cît mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vînzătorii de Ţară autohtoni, care le asigură calea spre cîştiguri ilicite. Cei care au guvernat după lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în Ţară, în afara de sedii de birouri pentru stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor etc…), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna Iliesciană în coabitare cu a lui Petrică în plover, numită „privatizare”, producţia României a fost redusă la tăcere treptat. Ce nu s-a putut fura, s-a vîndut străinilor cu capital majoritar sau total pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar pe mită grasă.

Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit înainte de 1989 performanţa echilibrului economic şi absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului,”, mi-a declarat, “tocmai de aceea sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri. Nu existau clase favorizate. Multe din lucrurile de dinainte de ’89 – păstrînd proporţia evoluţiei în timp – erau superioare celor de azi. Atunci erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la cine apela, hoţii se dau drept conducători.” Studii recente arată că pe atunci toată populaţia activă avea slujbă, astăzi aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii aveau locuinţe, azi sînt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci se întrerupea curentul electric zilnic, astăzi nu avem bani să-l plătim. Atunci erau cîteva ore de televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic, crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi îndeamnă la sex de la vîrste fragede, ducînd la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte interioare cu sinele. Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care decenii la rînd au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi.

Nu sînt bani pentru salariile medicilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mîna grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor de sănătate. „Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”. Ce a adus, aşadar „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei pe pămînt românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru generaţii de-a rîndul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că industria ţării este un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat şi azi în desfăşurare.

Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu? Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; pentru că a construit metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989 România achitase toate datoriile externe în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că acumulase depozite de aur în Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste 22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate cum au pretins neobolşevicii; pentru că a construit peste patru milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru România putea modifica oricînd preţul oţelului la bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că între anii 1971-’75, România a înregistrat o rată anuala de creştere de 11,8%, cifră neegalata niciodată în plan european. Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sînge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului. Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură, specializaţi în escrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor.

Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara lichelelor care au prădat statul român după 1989 şi au devenit chiaburi, astăzi, poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Tîrgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!

 

 

STUDENT ROMÂN la Londra: “Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!”

O scrisoare emotionanta a unei tinere studente plecata la studii in Londra rastoarna lacrimi pe intreg Internetul.

Viziunea romancei noastre despre Occident: un loc fara identitate, cu traditii care se pierd incet-incet din cauza globalizarii, in care cetatenii se tem permanent de extremismul islamic, in care nimanui nu-i pasa ce gandesti sau ce doresti. Este inutil sa va spunem ca scrisoarei tinerei se bucura de o audienta incredibila pe retelele de socializare.

“Sunt studenta in Londra la una dintre cele mai bune universitati europene. Sunt mandra ca am reusit sa ajung aici si le voi fi recunoscatoare parintilor mei pt educatie si efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a ma trimite la studii de calitate mereu.

Dar ma deranjeaza teribil intrebarea tuturor „Te mai intorci?” Si uimirea clara la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atat de ferm inainte de a ma muta in Londra.  Inainte era un „mi-as dori, daca voi avea unde sa ma intorc ma voi intoarce”.

Suntem o generatie crescuta intr-o scarba pentru patrie, am crescut cu Badea care injura tara mereu, am crescut fiind educati sa admiram valorile occidentale „superioare” si „ideale”.

Credem ca politica, cultura si educatia cat mai internationala este foarte benefica, credem In globalizare, suntem de acord cateodata ca Romania e frumoasa dar pacat ca e locuita si parca tot mai bine e in Londra… Romani scumpi, cat putem sa ne inselam…

Ce este Occidentul….?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea ii distruge incet incet toate traditiile, cenzura comunismului bolsevic s-a transformat in a fi <politic corect>, traiesti cu riscul ca un islamist extremist poate sa bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei tari in care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusa pt ca poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucisi in pantece de catre propria lor mama – avortul fiind vazut ca o metoda contraceptiva in loc sa i se spuna crima, Craciunul si Pastele precum si alte traditii stravechi subt doar un prilej de marketing , aici nu exista nici un pic de profunzime,; relatiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV si cand vrem sa ne casatorim gasim noi pe perfectmatch.com ceva nu?

Lumea discuta oameni, nimanui nu ii pasa ce gandesti, ce simti ce iti doresti.

Putini mai stiu sa iubeasca, feminismul distruge relatiile barbat femeie tot mai mult, gender role este considerat invatat asa ca nu mai invatam copiii de mici sa se comporte ca baietei sau fetite ci ii lasam pe ei sa isi aleaga ce sex vor sa aiba, ajungandu-se la un nr imens de homosexuali creati de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.

De ce oare admiram atat de mult haosul Europei vestice?

Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu de acasa o saptamana in munti cu corturile.

Noi ne salutam cu „Doamne ajuta!”

Noi avem un pamant binecuvantat de oasele si sangele atator martiri… De ce s-au sacrificat atatia romani pt viitorul nostru si noi fugim ca vitele in Occident?

De ce acceptam ca Securistii comunisti sa ne conduca in continuare prin politica si educatie?

De ce acceptam ideile occidentale cu bratele deschise?

De ce acceptam ca barbatii nostri sa fie carne de tun pt NATO dar nu suntem in stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut dupa atatia ani de la caderea comunismului?

De ce acceptam ca in continuare memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata in picioare si la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului inca nu le sunt recunoscute meritele?

De ce esti drogata scumpa Romanie cu iluzii occidentale?

In Occident unde pleaca bietii romani sa faca o paine, germanii, francezii, englezii ii trateaza ca pe niste sclavi, fiind roman esti privit ca o subrasa, in Anglia un non-european are mai multe drepturi si privilegii doar datorita faptului ca a trait sub dominatia imperiului pt decenii…

Si noi romanii care avem o tara superba, un pamant fertil, plin de zacaminte, Rosia montana, delta, Carpatii, Dunarea, Marea Neagra stam sa cersim si sa ne umilim pt o paine prin Anglia, Italia si Spania….

Imi plange inima cand vad cum sunt tratati pe pamant strain cand acasa la ei puteau manca din belsug, daca nu ar fi fost lacomia hotilor de la putere… care au vandut tara pe nimic.

VREAU SA MA INTORC IN ROMANIA cu toate ca nu voi avea niciodata banii pe care i-as avea lucrand aici. Dar cum spunea tatal lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar noptile iti vor fi ingrozitoare.

Omul nu are numai trup de hranit, mai e si sufletul. Si mai distrugatoare este setea si foamea sufletului indepartat de pamant si de neam decat foamea trupeasca…

Asa ca romani, plecati, plecati la studii, plecati ca sa vedeti in ce hal a ajuns occidentul liberal, plecati si invatati sa va iubiti tara si realizati ce frumusete ati lasat in urma.

Si apoi ne vom intoarce cu totii, valuri valuri, cu si mai multa forta si dorinta de schimbare, si dupa 68 de ani de asuprire, Romania va fi a romanilor din nou, asa sa ne ajute Dumnezeu!”

STATISTICĂ ȘOCANTĂ – În ultimii 27 de ani, România a fost jefuită de 3,3 ori mai mult decât ne-au jefuit 3 imperii în 530 de ani de istorie

 

 

Zilele trecute, am primit, la adresa mea de e-mail, un foarte interesant studiu semnat de domnul Profesor Eugen Stănescu, director la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Domnul Profesor Stănescu s-a încumetat să pună cap la cap informaţii adunate din documentele păstrate în muzeele de specialitate ale ţării şi să încerce să evalueze dimensiunile jafului la care a fost supus poporul român, în ultimele cinci secole, începând cu anul 1415, anul în care Muntenia a început să plătească tribut Imperiului Otoman..

Iată cifrele la care a ajuns domnul Profesor Stănescu:
-În perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, Imperiul Otoman a scos din Muntenia, Moldova şi Transilvania echivalentul a 341 tone de aur.
-În perioada 1678-1918, deci, în 240 de ani, imperiul Habsburgic a scos din Oltenia, Banat, Transilvania şi Bucovina, echivalentul a 876 tone de aur.
-În perioada 1711-1877, deci, în 166 de ani, Imperiul Rus a scos din Principatele Române, echivalentul a 46 tone de aur.
În total, cele trei imperii, în perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, au scos din teritoriile locuite de români o avuţie echivalentă cu 1.263 zone de aur.

Domnul Profesor Stănescu ne spune, însă, că jefuirea românilor s-a intensificat după obţinerea independenţei, în 1877, şi după Marea Unire, din 1918, astfel că în perioada care a urmat, până în anul 1945, la cele 1.263 tone de aur s-au mai adăugat alte 12.564 tone de aur, reprezentând daune de război şi profiturile scoase din ţară de corporaţiile străine care, în perioada interbelică, ajunseseră să controleze peste 80% din capitalul românesc.

Domnul Profesor Stănescu a făcut un efort extraordinar să convertească în aur diversele plăţi făcute de români către imperiile cotropitoare de-a-lungul veacurilor, sub formă de bani, sau în natură etc., astfel că cifrele în aur le putem, acum, converti în banii actuali, în lei sau în euro, luând în considerare preţul actual al aurului. În Raportul Anual al Băncii Naţionale a României, 2016, ultimul dat publicităţii, se precizează că rezervele de aur ale României la data de 31 decembrie 2016 erau de 104 tone, cu o valoare de 3,5 miliarde de euro. Preţul luat în considerare de BNR este de 35 euro pe gramul de aur, respectiv 35 milioane de euro pe tona de aur.

Conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, valoarea imobilizărilor corporale, deci a capitalului fix al României, la sfârşitul anului 1989, era egală cu 480 miliarde euro, în banii de astăzi. Asta înseamnă că, între anii 1945 şi 1989, poporul român reuşise să acumuleze un capital egal cu avuţia de care fusese deposedat de străini în cele cinci secole anterioare.

Tot conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, în perioada 1990-2016, PIB-ul realizat în România, exprimat în preţurile anului 2016, a fost egal cu suma de 3.200 miliarde de euro, din care 1.100 miliarde de euro au fost încasate de poporul român, sub formă de salarii, pensii, ajutoare sociale şi de statul român, ca venituri bugetare rămase după plata salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale. Restul, de 2.100 miliarde de euro au intrat, sub formă de profituri, în buzunarele şi conturile celor care au devenit proprietari ai capitalului românesc, după anul 1989.

Din cele 2.100 miliarde de euro trebuie să scădem 200 de miliarde care reprezintă veniturile mixte realizate de cei 2 milioane de mici întreprinzători români care se chinuie să supravieţuiască în climatul total ostil impus de marile corporaţii autohtone şi transnaţionale. Mai rămân 1.900 miliarde de euro care reprezintă profiturile încasate de marile corporaţii străine şi autohtone, cele create prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări.

Certitudinea 2

Căutați nr 2 al ziarului CERTITUDINEA în toate chioșcurile de ziare din țară

Conform datelor publicate de către Ministerul Finanţelor Publice referitoare la execuţia bugetară, îu ultimii 27 de ani, numai 20% din cele 1.900 miliarde de euro profituri au fost declarate şi impozitate, ceea ce înseamnă că, în această perioadă, valoarea profiturilor nedeclarate şi neimpozitate se ridică la peste 1.500 miliarde de euro.

Conform comunicatului nr 102/2015 al Institutului Naţional de Statistică al României, 88% din capitalul utilizat în România este controlat de corporaţiile străine, restul, de 12%, fiind controlat de cele autohtone.

Dacă aplicăm cele 88 de procente la cele 1.500 miliarde de euro profituri nedeclarate şi neimpozitate, aflăm că partea care a revenit străinilor, corporaţiilor transnaţionale, este de 1.320 miliarde de euro. La acestea trebuie să adăugăm suma de 296 miliarde de euro, care reprezintă profiturile nete, după impozitare, încasate de aceleaşi corporaţii transnaţionale, pentru profiturile declarate, şi să scădem cele 6 miliarde de euro, cât au investit aceste corporaţii în România, în perioada 1990-2016.

Ajungem, astfel, la cifra de 1.610 miliarde de euro, care reprezintă valoarea avuţiei scoase din România de Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani. Aplicăm preţul de 35 milioane de euro pentru tona de aur şi aflăm, astfel, că avuţia pe care a scos-o din România Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani este de 46.000 tone aur, pe care o putem compara cu cantităţile de aur scoase din România de către străini, până în anul 1945.

Deci, în ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 3,3 ori mai mare decât au scos toate imperiile, în 530 de ani, între anii 1415 şi 1945.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 135 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 53 ori mai mare decât a scos Imperiul Habsburgic în 240 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 1.000 ori mai mare decât a scos Imperiul Rus în cele 10 invazii făcute în teritoriile româneşti pe parcursul a 166 de ani.

În acest an, 2017, PIB-ul României va fi, foarte probabil, de circa 180 miliarde de euro, din care cel puţin jumătate, adică 90 miliarde de euro, vor intra în buzunarele şi conturile corporaţiilor transnaţionale, vor fi scoase din ţară. O sumă care echivalează cu 9.000 kilometri de autostradă, sau 2.600 tone de aur.
Imperiul Transnaţional a ajuns să scoată din România echivalentul a 2.600 tone de aur, într-un singur an, de 2 ori mai mult decât au scos din teritoriile româneşti Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, ÎMPREUNĂ, în 460 de ani.

Acesta este rezultatul ÎNSTRĂINĂRII capitalului românesc.

Acesta este rezultatul erorii strategice făcute de guvernanţii României în vara anului 1990, când au respins Varianta Cojocaru şi au adoptat Varianta Brucan, Legea 15/1990, prin care au deposedat poporul român de capitalul acumulat până în anul 1989, au trecut acest capital în proprietatea privată a statului, l-au falimentat, prin inflaţia declanşată de BNR, şi l-au trecut, apoi, cvasigratuit, în proprietatea străinilor, a transnaţionalilor, prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări, luându-şi şi ei partea din pradă, cele 10-12 procente din capital, cu care s-au autoîmproprietărit.

Ajunşi proprietari asupra capitalului, transnaţionalii au capturat şi statul român, prin corupţie, pe care îl folosesc pentru crearea sistemului juridic şi financiar, prin care îşi însuşesc mai mult de jumătate din avuţia pe care o crează poporul român, prin munca sa, prost plătită.

Din păcate, poporul nu cunoaşte nici dimensiunea jafului la care este supus nici complicatul mecanism prin care este jefuit. Adevărul este bine ascuns de către presa coruptă şi controlată de către proprietarii capitalului.

Jaful poate fi oprit însă prin ROMÂNIZAREA şi DEMOCRATIZAREA capitalului, obiective care pot fi atinse prin adoptarea Constituţiei Cetăţenilor, adoptare care poate fi realizată printr-o amplă mişcare de eliberare.naţională.

Constantin COJOCARU

 

 

Mesaj extrem de dur al unui militar român pentru politicieni |”Nu mai rezistăm mult… gunoaie ordinare”

 

 

Un  militar român a avut o ieșire de-a dreptul tăioasă la adresa guvernanților care au făcut o marea nedreptate militarilor români, din punctul său de vedere. Portalulvoceatransilvaniei.ro a prezentat mesajul postat pe facebook de militar care s-a enervat terbil deoarece guvernul Ponta a majorat, în urmă cu un an, salariile militarilor dar în același timp a tăiat o parte din norma de hrană a acestora.

Militarul s-a declarat teribil deranjat de recentele măriri de salarii ale celor care lucrează la Guvern și președinție pe care îi consideră niște jegoși care își bat joc de militari. Militarul spune sec că politicienii se află pe buza prăpastiei și că limita răbdării militarilor români a fost deja atinsă. Mai jos vezi mesajul complet al soldatului de pe facebook, așa cum a fost prezentat de cotitianul mai sus menționat:

”Ne-au luat 62 de lei din norma de hrană, la 50.000 de militari înseamnă 3.100.000 de lei, si – au votat majorări de salarii cu până la 70% , ei sunt aproximativ 600 de angajați ai guvernului și președinției, adică 5000 lei pentru fiecare jegos în plus la salariu. Nu o să mai rezistam mult să privim indiferenți. Depășiți orice limită. Nu vă dați seama dar sunteți la limita prăpastiei. Gunoaie ordinare ce sunteți”

Postarea militarului român a fost distribuită deja de aproape 1000 de persoane ceea ce arată că foarte mulți români sunt de acord cu spusele acestuia. De regulă astfel de ieșiri sunt foarte dur sancționate de Armata Română care nu acceptă în nici un fel ca militarii să se implice în politicăsau să exprime păreri referitoare la politicieni în spațiul public.

Un raport CIA arată că în 25 de ani, din România au plecat către bănci străine 400 de miliarde de dolari

Un raport CIA arată că în 25 de ani, din România au plecat către bănci străine 400 de miliarde de dolari. Analistul economic Radu Soviani se aşteaptă la investigaţii mai intense ale procurorilor care vor scoate la iveală furturile din domeniul bancar. Mai grav este că studiile arată că multe dintre firmele care declară pierderi în România îşi scot de fapt din ţară profiturile. Sunt sume de ordinul miliardelor de euro, scrie antena3.ro În ultimii 25 de ani, lichidarea industriei s-a desfăşurat la scara întregii ţări şi acum România importă aproape tot: de la chibrituri până la mâncare şi utilaje grele. Iar ce au furat românii, străinii au preluat fără nicio responsabilitate, e concluzia analiştilor.

În România ultimilor 25 de ani au dispărut zeci de ramuri industriale şi multe dintre combinatele care atrăgeau forţa de muncă din zone întregi nu mai există. Studiile arată că în România, din primele 42 de firme ca mărime şi importanţă, doar 9 aparţin statului şi capitaliştilor români. Analiştii economici atrag atenţia însă asupra unui paradox: în timp ce economia a ajuns pe mâinile străinilor, de ani de zile, în dosarele procurorilor se pare că doar românii fură.

Citeste mai mult aici http://cyd.ro/un-raport-cia-arata-ca-in-25-de-ani-din-romania-au-plecat-catre-banci-straine-400-de-miliarde-de-dolari/ .

Mesajul unui fermier englez către cel român dupa BREXIT!

 

“Am înțeles că ai aflat și tu că noi, fermierii englezi am votat în majoritate pentru ieșirea din UE. Știrea e deci că vom avea piața agro-alimentară protejată”

Mesajul unui fermier englez către cel român dupa BREXIT!

Bravo, fermier român, ai rupt gura târgului!”

Dragă colega,

Am înțeles că ai aflat și tu că noi, fermierii englezi am votat în majoritate pentru ieșirea din UE.

Știrea e deci că vom avea piața agro-alimentară protejată și că, da, în schimb nu vom mai avea subvenții de la UE ci de la statul britanic.

Dar tu fermier român, nu ți-ai luat subvențiile pe anul acesta, deși le ai printre cele mai mici din UE.

Adică ai dezavantajul principal de a fi în afara UE, tu fiind înauntru? Tare!

Și ai toate dezavantajele de a fi înauntru? Cum ar fi importuri ieftine care să te sufoce? Fără glifosat și neonicotinoide?

Cu tot felul de deștepți care te învață că dacă îți aperi piața internă, ești ne-european?

În timp ce la voi un occidental vă cumpără hectarul de teren agricol cu 1-2 salarii lunare iar ai voștri trebuie să muncească 2-3 ani ca să-și poate cumpăra un hectar de teren?

E asta egalitate și piață liberă?

În timp ce fermierii francezi, nemți și olandezi primesc subvenții de la UE de 4-5 ori mai mari ca ale tale?

E asta egalitate și piață liberă?

Iar supermarketurile străine vă aduc produse doar de la producătorii lor, în timp ce laptele vostru îl aruncați la porci.

Bravo, fermier român, ai rupt gura târgului!

Să înțeleg că ești într-o situație ciudată: cu un picior ești în gheață și cu altul în foc, și pe medie ar trebui să te simți bine, nu?

Adică culegi toate dezavantajele de peste tot: și de a fi în UE și de a fi în afara UE!

Și nici nu ai voie să te aperi, nu?

Că brusc devii împotriva economiei de piață! Păi noi, acum în afara UE vă vom arăta ce înseamnă economia de piață, căci noi, englezii am inventat-o!

Ion Cristoiu: “Am trăit s-o văd și pe asta!(Dupa acuzatii de hotii ,subminarea economiei etc) Miniștrii PSD nu mai sunt acuzați de corupție, ci de incultură si de alte masonerii”

 

 

Pentru confrații mai tineri, atmosfera din jurul procesului de formare și trecere prin Parlament a noului Guvern va fi o noutate sau, mă rog, o noutate încă.
Pentru mine, care comentez, ca Istoric al clipei, de 28 de ani, spectacolul fără egal de pe ceea ce se cheamă scena politică românească, nimic din ceea ce s-a întîmplat în aceste zile și din ceea ce se întîmplă nu m-a surprins și nu mă surprinde.

Aceasta deoarece și de data asta formarea noului Guvern a dat naștere unui iarmaroc politic și gazetăresc prin nimic deosebit de spectacolele din ultimii 28 de ani, un spectacol ale cărui note, aceleași din 1990, îl fac unul de rutină, marcat de repetiții nu de multe ori ridicole:

  1. Curiozitatea bolnăvicioasă a jurnaliștilor de a afla cine sunt fericiții desemnați.
  2. Pasiunea de chibiți pusă de jurnaliști și politicieni în urmărirea procesului de stabilire a listei finale.
  3. Pretenția, întîlnită și în cazul echipei naționale de fotbal, de a ști cine trebuie și cine nu trebuie să facă parte din noul Guvern.
  4. Declarațiile Opoziției că nu va vota investirea noului Guvern, care nou Guvern e catastrofal, e incompetent, e o punere la îndoială a interesului național.
  5. Guvernul nu va trece în Parlamente, deoarece ea, Opoziția, e convinsă că parlamentarii lucizi, luminați ai Puterii, nu vor vota lista.

Dintre toate notele de rutină de la investirea unui nou Guvern cea mai ridicolă mi se pare însă campania declanșată de presă și de Opoziție împotriva noilor nume de pe listă.
Unii dintre miniştri nu sînt noi. Prin urmare, presa nu le mai dă atenţie. Noii sînt însă supuşi iscodirii. Spectacolul are note hazlii, deoarece în 28 de ani de martor al formării unui nou Guvern, n-am întîlnit în cazul unor noi miniştri, nici un rînd de apreciere. Mai toate cele scrise despre noii miniştri sînt strîmbături din nas sau acte de acuzare.

De regulă cînd a fost vorba de un Guvern PSD, Presa și Opoziția s-au concentrat pe acuzațiile de corupție. Nici n-apuca un PSD-ist să fie propus pe listă că imediat presa se umplea de informații mai mult sau mai puțin corecte despre afacerile de corupție ale acestuia, despre bogăția nemăsurată a acestuia, într-un cuvînt de cît de baron PSD e respectivul. De data asta, așa cum excelent observa Bogdan Iacob pe InPolitics.ro, acuzațiile de corupție au lipsit. Și nu pentru că presa n-ar mai fi fost atentă la această chestiune, ci pentru că PSD a avut grijă de data asta să nu mai fie pe listă oameni cu probleme de imagine la acest capitol.

Divizia Presă a Binomului SRI-DNA a făcut mare caz de noul guvern ca de un guvern penal. Temeiul acestei campanii l-au constituit declarațiile lui Liviu Dragnea și ale altor lideri PSD potrivit cărora în noul guvern vor fi promovați și penali.
Lista supusă luni Parlamentului arată însă că penalii lipsesc de data asta. Presa Diviziei Presă și Opoziția în frunte cu Traian Băsescu au susținut și susțin că noul Guvern conține penali.
Aceşti penali ar fi Rovana Plumb şi Viorel Ştefan. Din punct de vedere juridic, nici unul dintre cei doi nu e urmărit penal. Da, răcnesc la ordin ofiţerii Diviziei Presă, dar puteau fi, dacă Parlamentul nu refuza cererea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul celor doi. E un argument prost ca noaptea. Lăsînd la o parte faptul că un om nu e penal decît după pronunţarea unei sentinţe definitive şi nu din clipa în care se începe investigarea sa, cum a impus Statul Paralel, pentru a face mai eficientă folosirea luptei împotriva corupţiei în răfuielile politico-mafiote, cîtă vreme din punct de vedere juridic un om nu e investigat se cheamă că e curat. Înainte de formarea noului cabinet, Liviu Dragnea şi alţi lideri PSD au susţinut public, producînd tremurici fătucelor de la Digi Tv şi Realitatea tv, că vor admite intrarea în Guvern a unor penali. Lista noului Guvern arată că în ultima clipă au renunţat la așa ceva.

Şi bine au făcut, chiar dacă o dată şi o dată trebuie să se pună capăt Diversiunii cu etichetarea drept penal a celui doar convocat la DNA, şi asta prin desemnarea în Guvern a unor personalităţi etichetate drept penale. Împotriva PSD se duce pe plan intern, dar mai ales extern o campanie sîngeroasă de adîncire a imaginii de partid care favorizează penalii. Dacă ar fi fost desemnat acum cineva convocat la DNA şi prin asta etichetat drept penal, campania ar fi primit noi cantităţi de cărbuni pentru a face vîlvătăi şi mai mari.

Una dintre suspiciunile lansate cu huiet împotriva ultimelor două Guverne PSD a fost cea referitoare la legătura unor miniștri, dacă nu chiar a premierilor, cu Serviciile. Se ajunsese pînă acolo încît se vorbea de miniștri plasați de Servicii în Guvern dacă nu chiar de întregul Guvern făcut de Servicii. Acuzațiile erau ridicole, deoarece se bazau pe relația publică a unei persoane cu Serviciile. Noul Guvern a fost absolvit de această acuzație. Lucru de neînțeles într-un fel dacă ne gîndim că legătura unei persoane cu Serviciile poate fi mai subtilă decît absolvirea unui curs la Academia SRI sau frecventarea pe față a Serviciilor.

Tot Bogdan Iacob observa că, în absența unor probleme de integritate, noilor miniștri li se capătă nod în papură. Și eu am văzut că presa caută și găsește lucruri negative şi acolo unde nu prea sînt. Sorinei Pintea, propusă pentru Ministerul Sănătăţii, i s-a descoperit un fiu condamnat pentru droguri, fapt din care se face un cap de ţară. Lui George Ivaşcu, actor talentat, i s-a descoperit apartenenţa la Masonerie. Un site a făcut un rechizitoriu din faptul că actorul i-a promis cuiva nu ştiu ce, şi nu s-a ţinut de cuvînt. Anton Anton de la Energie ar fi fiul unui nomenklaturist. Nicolae Burnete ar fi fost membru unei comisii care a stabilit că Victor Ponta n-a plagiat, Ioana Bran e fiică de oameni bogați.

Observam că de regulă guvernele PSD erau violent contestate pînă acum pe motiv de corupție.
Noul Guvern face obiectul unei campanii duse de jurnaliști și politicieni pe motiv de lipsă de cultură.

Pentru că despre corupția Vioricăi Dăncilă nu se poate vorbi, i s-a născocit pe loc acuzația că într-un interviu ar fi susținut că Iranul și Pakistanul ar fi membre ale UE. Dincolo de absurditatea acuzației – că Iranul și Pakistanul nu sunt membre UE știu pînă și analfabeții din presa noastră, cum să nu știe o europarlamentară? – tîlcul acuzației e străveziu. Ca și în cazul coafurii se caută a se crea imaginea unei proaste puse în fruntea Guvernului de Liviu Dragnea pentru a putea fi el adevăratul premier.

Ministrul care a fost supus unei campanii de presă violente e Valentin Popa, propus pentru administrarea Educaţiei. Valentin Popa e rectorul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceva. Are o experienţă de 25 de ani în educaţie. E profesor universitar, doctor inginer din 2009 pînă în prezent, conducător de doctorat în domeniul ştiinţei calculatoarelor. CV-ul lui Valentin Popa ne arată că e vorba de un cercetător de prestigiu într-un domeniu mai puţin accesibil inteligenţei de rînd. Cu toate acestea, după şedinţa CExN împotriva domniei sale s-a declanşat o campanie menită a-l înfăţişa drept un analfabet cu patalama. O campanie avîndu-și origineam firește, în nemulțumirea Grupării Firea din PSD că n-a fost numită la educație Ecaterina Andronescu. Un filmuleţ ivit pe neaşteptate pe Internet avea menirea să-l prezinte ca făcînd greşeli de gramatică şi mai ales incapabil să pronunţe corect anumite cuvinte româneşti.
Nu-l cunosc pe Valentin Popa. Din CV-ul domniei sale mi-e greu să cred că e vorba de un analfabet. De altfel, o petiţie semnată de mai mulţi rectori din ţară a ţinut să ne atragă atenţia că Valentin Popa e un distins intelectual.

Cînd asupra Elenei Băsescu s-a năpustit o campanie aberantă menită a o prezenta drept o analfabetă, pentru că într-o intervenție publică pronunțase succesuri în loc de succese, am apărat-o, chiar dacă eram adversar al lui Traian Băsescu, susținînd, cum o fac și azi, că bîlbîielile cuiva în public nu sunt o dovadă că e analfabet. La fel am luat atitudine și față de transformarea Elenei Udrea într-o analfabetă, pentru că la o emisiune tv nu știuse că Norvegia are rege și nu președinte. Cel care-l acuză cu huiet pe Valentin Popa de analfabetism pentru bîlbîieile din intervenții publice e Traian Băsescu, tatăl Elenei Băsescu și protectorul Elenei Udrea.

Ca să vezi!
Ca și în cazul Vioricăi Dăncilă nu e vorba de o isterie procultură care a lovit presa și politica de la noi, de-ai crede că fătucele și guguștiucii sunt de nivelul lui Leonardo da Vinci, ci de o mizeră campanie avînd drept scop crearea imaginii că Guvernul Viorica Dăncilă drept unul al analfabeților, promovați miniștri după chipul și asemănarea lui Liviu Dragnea.
Dacă ne gîndim însă la tradiționala acuzație de penali aduse noilor Guverne PSD, putem spune că viața noastră politică a marcat un progres.
Miniștrii PSD nu mai sunt penali, ci inculți!

Autor: Ion Cristoiu, Sursa: IonCristoiuBlog.ro

 

ATENȚIE, MASON AJUNS MINISTRU AL CULTURII. Ziaristul Mihai Pâlșu a publicat în 2015 Documente Masonice din care reiese că Noul Ministru la Culturii: GEORGE IVAȘCU AR FI MASON GRADUL 33 “Mare Colector și Ospitalier”

 

Nota Redacției

Ca ziar și ca cetățeni ai României, așteptăm de urgență O TRANSPARENȚĂ TOTALĂ din partea NOULUI MINISTRU AL CULTURII GEORGE IVAȘCU, prin care acesta să CLARIFICE:
1. Care sunt legăturile sale cu Masoneria,
2. Din ce Organizația și Lojă Masonică face parte,
3. Ce Grad are în MASONERIE, și
4. Daă sunt sau nu ALȚI “FRAȚI MASONI” dintre cei de la PSD (mai ales de la PSD București), care l-au propus și care l-au susinut ca să ajungă Ministrul al culturii

E o dovadă de minim bun simț ca o persoană publică să clarifice Legăturile sale cu o Organizație declarată de utilitate publică care își ține întrunirile în mod secret și din care fac parte numeroase personalități din viața publică: politică, economică, culturală etc)

Avand in vedere ca Lojele Masonice au caracterul juridic al unei asociatii, membrii masoni au obligația de a consemna apartenenta in declaratia de INTERESE.


Iată documentele publicate de ziaristul Mihai Pâlșu în 2015, în care George Ivașcu apare ca fiind “Mason Gradul 33 “Mare Colector și Ospitalier”. Așteptăm rapid o declarație publică a lui George Ivașcu pe acest subiect.

Mai jos puteți vedea textul complet al acestui comunicat, așa cum a fost publicat la acea vreme de Mihai Pâlșu dar și de Evenimentul Zilei

“Ca urmare a situaţiei generate de suspendarea fratelui Costel (Constantin) Iancu din toate activităţile masonice, conform Decretului Nr. 2109/RB al Marelui Maestru al Marii Loji Naţionale din România, emis în urma Hotărârii Tribunalului Masonic din data de 21 Septembrie 2015, Supremul Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din Romania s-a întrunit, în conformitate cu Statutul Supremului Consiliu şi Marile Constituţii, în data de 25 Septembrie 2015 şi a ales noua echipă de Demnitari şi Ofiţeri, după cum urmează:

Demnitarii aleşi ai Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România: Stelian Nistor, 33 – Suveran Mare Comandor

Costin Cuneşteanu, 33 – Locotenent Mare Comandor

Ioan Grigore Popa, 33 – Mare Prior

Cristian Panciu, 33 – Mare Cancelar

Florea Voinea, 33 – Mare Ministru de Stat

Ştefan Marian, 33 – Mare Secretar General

Adrian Dragomirescu, 33 – Mare Trezorier

George Ivaşcu, 33 – Mare Colector şi Ospitalier

Nicolae Brânzea, 33 – Mare Capelan

Ofiţerii numiţi ai Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România:

Alecsandru Hociotă, – Director Executiv

Pirerre Joseph de Hillerin, – Orator

Daniel Hotăranu, – Expert

Bogdan Popescu, – Maestru de Ceremonii

Cristian Cornel Kameniczki, – Mare Comandant al Trupelor

Gheorghe Angelescu, – Mare Şambelan

Răsvan Cernat, – Purtător de Stindard

Miron Murea, – Purtător de Spadă

Dan Dumitrescu, – Herald / Arhivar

Cătălin Grigorescu, – Intendent

Tudor Nicolae, – Medic

Viorel Marian, – Secretar General Adjunct

Emanuel Florea, – Cancelar Adjunct

Traian Caramanian, – Suveran Mare Inspector General, responsabil de Regiunea Sud-Est”

Ziaristul MIHAI PÂLȘU – EXCLUSIV! DOCUMENTE MASONICE! Război fratricid în Masoneria românească. Bălănescu vs. Iancu (1 octombrie 2015)

EXCLUSIV! DOCUMENTE MASONICE! Război fratricid în Masoneria românească. Bălănescu vs. Iancu

În 23 septembrie 2015 (conform masonilor, anul 6015), Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, Radu Bălănescu, a trimis către fraţii săi o epistolă internaută în care arată motivele ce au dus la suspendarea altui mare venerabil, fratele Constantin Iancu, zis Costică raportorul lui Ioan Talpeş. Da, aţi ghicit, vorbim de specialistul în servicii secrete Ioan Talpeş, la rândul lui arondat lui Ion Iliescu. Evident, dar evident, aici discutăm de ex-preşedintele Ion Iliescu, la rândul lui omul… (Doar pentru curioşi! Documentele mi-au parvenit pe căile clasice, mioritice – Poşta Română!!!)

radu-balanescu

Practic, venerabilul pârâcios Costică este acuzat de şeful său ierarhic, maestrul diriginte Răducu, că ar fi suduit la înaltele porţi masonice, atât instituţiile milenare ale frăţiei cât şi, ţineţi-vă bine, pe cele decenice ale statului român. Curat murdar şorţuleţul lui Iancu ne informează Bălănescu…

Costel-Iancu-1

Evident că războiul fratricid din M.L.N.R. a fost dus cu armele clasice upgradate Mileniului III: în loc de pană s-a folosit tastatura, în loc de călimară, biţii, iar hârtia a fost înlocuită cu internetul…

Revenind la fraţii mioritici cu şorţuleţ, celor curioşi din fire le ofer spre lectură epistola Marelui Maestru Radu Bălănescu către fraţii săi, Decretul de suspendare al venerabilului Constantin Iancu, lista Demnitarilor aleşi în Supremul Consiliu Grad 33 şi lista cu Ofiţerii numiţi ai Supremului Consiliu Grad 33 în data de 25 septembrie 2015, pardon 6015.

Iată cele patru pagini care compun epistola Marelui Maestru Radu Bălănescu către fraţii săi:

Mason Scrisoare 1

Mason Scrisoare 2

Mason Scrisoare 3

Mason Scrisoare 4

Iată DECRETUL prin care dirigintele Răducu îl suspendă pe pârâciosul Costică cu ajutorul secretarului Cătălin Tohăneanu şi a oratorului Ovidiu Galeş:

Mason Decret

În fine, iată noii Demnitari şi Ofiţeri masonici aşa cum au fost ei aleşi sau numiţi de fraţii lor. Dintre cei 9 demnitari îi putem scoate în evidenţă pe Stelian Nistor, Cristian Panciu, Florea Voinea, Adrian Dragomirescu şi George Ivaşcu, iar dintre cei 14 ofiţeri îi nominalizăm ca fraţi de frunte pe Alecsandru Hociotă, Pierre Joseph de Hillerin, Daniel Hotăranu, Cristian Kameniczki, Tudor Nicolae şi Traian Caramanian:

Mason Conducere

Sursa : MihaiPalsu.wordrerss.com – EXCLUSIV! DOCUMENTE MASONICE! Război fratricid în Masoneria românească. Bălănescu vs. Iancu (1 octombrie 2015)

Generali din serviciile secrete, prieteni cu infractorii

Dezvăluirile din ”dosarul Shanghai” continută pe tolo.ro. Noi fotografii și fișe descoperite de ziar la Tribunalul București dezvăluie oameni tot mai puternici, ale căror nume și chipuri apar în dosarul traficanților de minore.

Cătălin Tolontan: “Kovesi a avut lacrimi în ochi”

Fișele de ofițeri întocmite de procurorul DIICOT Olga Vrânceanu și aflate la dosarul public Dosar 719/D/P/2005, de la Tribunalul București conțin grade mari și surprize de nesomn, scrie tolo.ro.

Ofițerii operativi SRI, care au lucrat la caz, l-au monitorizat chiar pe unul dintre șefii lor cei mai puternici!

Generalul Alexandru Bureșin, azi 64 de ani, era în 2005, când fotografia și fișa lui au ajuns în dosar, șeful Brigăzii Antitero a SRI.

După cum Brigada de Crimă Organizată a MAI își urmărea un șef de la IGPR, care avea să devină șef adjunct al serviciului secret al MAI.

”În 2002, cei de la ORI, Oficiul Român pentru Imigrații, au furnizat informații bune despre restaurantul Shanghai din strada Minulescu 38. Acolo se suprapuneau traficul de persoane și prostituția”, povestește unul dintre ofițerii care cunoșteau încă de atunci investigațiile.

”Știi ce fac cu ele? Dacă nu le sechestrez aicea, le iau pe fete cu frumosu, le duc în China și mă… De acolo, ori dansează și nu se mai oprește și nu mai vine niciodată în România… Dacă vrea să plece acasă, pleacă pe Dunăre… într-un geamantan” Complice al chinezului Mihai, înregistrat în arestul poliției pe 26 decembrie 2005, Dosar 719/D/P/2005
Noi fotografii și fișe descoperite de ziar la Tribunalul București dezvăluie oameni tot mai puternici, ale căror nume și chipuri apar în dosarul traficanților de minore.
Datele lor sunt acolo, de parcă procurorul DIICOT Olga Vrânceanu a vrut să lase urme pentru totdeauna.
Asta chiar dacă o forță uriașă a clasat în 2009 dosarul cu zeci de gradați care ajunseseră să fie filați de către SRI, Crima Organizată și DIICOT.
Capul rețelei, chinezul Mihai, era un combinator dominat, și el, de compatrioți mai puternici.
Unul este chinezul Wang Yan, zis și Alexandru Ioan, pe care SRI l-a și expulzat.
Alături de victime, ofițeri furioși, care au cunoscut încă de atunci cazul mușamalizat, se întorc și ei să vorbească!
Ei povestesc cum Wang Yan s-a întors și, ca și Mihai, acum e bine mersi în România.
Iar cei doi generali din dosarul DIICOT, prezentați azi, și-au încheiat și ei cariera cu elogii și funcții la vârf, ajungând apoi să lucreze cel de la SRI pentru ruși și cel de la DIPI pentru chinezul Wang.

Noaptea generalilor.

Fișele de ofițeri întocmite de procurorul DIICOT Olga Vrânceanu și aflate la dosarul public Dosar 719/D/P/2005, de la Tribunalul București conțin grade mari și surprize de nesomn.

Ofițerii operativi SRI, care au lucrat la caz, l-au monitorizat chiar pe unul dintre șefii lor cei mai puternici!

Generalul Alexandru Bureșin, azi 64 de ani, era în 2005, când fotografia și fișa lui au ajuns în dosar, șeful Brigăzii Antitero a SRI.

După cum Brigada de Crimă Organizată a MAI își urmărea un șef de la IGPR, care avea să devină șef adjunct al serviciului secret al MAI.

O simetrie atroce.

Povestea începuse devreme și investigatorii țesuseră plasa cu multă răbdare.

UN NUME ÎN FAȚA CĂRUIA SE TREMURA: WANG YAN, ”ZIS ȘI ALEXANDRU IOAN”
”În 2002, cei de la ORI, Oficiul Român pentru Imigrații, au furnizat informații bune despre restaurantul Shanghai din strada Minulescu 38. Acolo se suprapuneau traficul de persoane și prostituția”, povestește unul dintre ofițerii care cunoșteau încă de atunci investigațiile.

Abia apoi au intrat pe fir DIICOT, Brigada de Crimă Organizată de la Poliție și SRI.

”Pe baza măsurilor specifice, au fost identificați, în timp, cei care îi frecventau pe chinezul Mihai și pe alții”, spune omul.

Ce înseamnă ”alții”?

”Înseamnă că Mihai avea, la rândul lui, chinezi peste el ca forță. Unul dintre ei era un alt chinez, Wang Yan, cu nume românizat, Alexandru Ioan, pe care SRI l-a și expulzat la un moment dat”.

ÎNCĂPĂȚÂNAREA PROCURORULUI OLGA VRÂNCEANU
În tot acest timp, Mihai manevra și traficul bănos de persoane, și plăcerea de a dispune de fete tinere. Pe care le împărțea cu ofițerii români care-l protejau.

”Cinci dintre cele identificate aveau între 14 și 17 ani”, după cum scrie în rechizitoriul întocmit de procurorul Olga Vrânceanu.

”Olga Vrânceanu e o femeie care și-a făcut treaba”, spune ofițerul.

Ea este procurorul DIICOT care i-a pus în dosar, cu nume, poze, fișe, pe toți acești ofițeri, de la ”Gabi SRI”, fratele șefului SIE, și până la, iată, noile descoperiri: generalul SRI Alexandru Bureșin sau chestorul Bujor Florescu, cel care avea să devină adjunctul șefului DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne.

Astfel de oameni există în acest dosar!

”AM STINS LUMINA ȘI AM STAT ORE ÎNTREGI PE ÎNTUNERIC”
”V-am spus că ce ați arătat până acum e plevușcă!”, spune fata, revăzând, după atâția ani, pozele lui Bureșin și Florescu.

E temătoare, ca în fața unei povești care nu se mai termină niciodată.

Ea e una dintre cele care și-au pus pielea la saramură la DIICOT, sperând că se va face dreptate.

Unele patimi și spaime apar în dosar.

”Când am fugit din București și am ajuns acasă, la câteva zile, a venit unul dintre cei trimiși de chinezi și a bătut cu pumnii și picioarele în ușă. Am stins lumina și am stat așa ore întregi”Declarația uneia dintre victimele obligate să se prostitueze, dosar 719/D/P/2005
Alte episoade s-au petrecut după ce s-au dat sentințele chinezilor, 5 și 4 ani de închisoare, iar ofițerii au scăpat prin clasare.

Au urmat amenințări, bătăi, alte frici.

”NORMAL ERA SĂ FIE ADUȘI TOȚI OFIȚERII ÎN FAȚA INSTANȚEI”
Față de cei 10 ofițeri publicați deja de ziar, Bureșin și Florescu nu au fost recunoscuți de fete.

Sau recunoașterea lor nu e la dosar.

”Dar au ajuns acolo, pe fișe, după tot procesul îndelung de monitorizare. Ce procuror l-ar fi pus pe Șeful Antitero de la SRI, când lucra la dosar chiar cu SRI, fără să aibă un motiv?”,povestește ofițerul care cunoaște cazul încă de atunci.

Iar procurorul Olga Vrânceanu a decis ca toate acele fotografii să rămână probe în dosarul chinezilor, scriind că va urma o disjungere ”pentru suspiciuni de corupție în cazul ofițerilor și funcționarilor de stat”.

Ca și cum ar fi vrut să lase o urmă de neșters.

”Apoi am aflat, în 2007, de mușamalizare”, adaugă omul.

Niciunul dintre polițiști, comisari de Gardă, agenți din servicii secrete și procurori n-a mai fost cercetat.

Spre stupoarea celor de la SRI, ORI, BCCO și DIICOT care au lucrat la caz.

Cum v-ați simțit?

”Cum să ne simțim? Ne-am enervat și am mers mai departe. Dar trebuia să plătească toți! Să fie aduși în fața instanței. Așa era normal!”, spune ofițerul.

FOSTUL GENERAL SRI, ADMINISTRATOR LA FIRMA DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ A LUKOIL
Alexandru Bureșin a fost șeful Antitero de la SRI până în 2009, când a ieșit la pensie

Pe 27 mai 2009, la doar două săptămâni după ce cazul ofițerilor de la Shanghai este clasat, Bureșin se pensionează din SRI.

Este trecut în rezervă alături de alți patru generali SRI.

La jumătate de an distanță, pe 1 februarie 2010, Monitorul Oficial îl anunță pe Alexandru Bureșin mandatat drept administrator al firmei SC Agenția Lukom A România SRL.

Conform termene.ro, firma are drept obiect de activitate protecție și pază.

Se află sub tutela Lukoil prin două firme: Întreprinderea de protecție și pază Lukom A (Moscova) și Întreprinderea Privată de Pază Vâmpel Rezerv (Moscova).

În 2015, firma își schimbă numele în Traun Guard HMS SRL și trece sub administrație austriacă (Felix Hammerschmidt printr-o firmă din Austria), iar pe 1 mai 2016 i se întrerupe mandatul de administrator lui Bureșin.

În locul său vine Mihai Vidat, care apare, pe forumul SRI, ca adjunct al lui Bureșin în brigada Antitero a SRI în 2006.

BUJOR FLORESCU, UNS LA DIPI DE VASILE BLAGA
Generalul Bujor Florescu, fostul adjunct de la „Doi ș-un sfert”

Bujor Florescu a fost fișat de procurorii DIICOT

Al doilea om prezentat azi din fișele DIICOT aflate la dosarul Tribunalului București se numește Bujor Florescu, 66 de ani.

Între 2000 și 2009 lucrează la IGPR, pe diferite funcții, de la adjunct până la director al direcției de investigații criminale.

Ajunge la grad de chestor.

În 2009 devine director adjunct în DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne.

Numirea o face Vasile Blaga.

”La  nunta fetei ministrului Blaga, a venit Wang Yan, Alexandru Ioan”, povestește același ofițer care cunoaște cazul ”Shanghai”.

Anul numirii omului din poza din dosar ca adjunct la DIPI este exact anul în care DIICOT clasează cazul fără să audieze pe nimeni, fără să adune nicio probă suplimentară, conform Parchetului General, care a recunoscut asta acum două săptămâni, în urma anchetei ziarului.

Generalul Bujor Florescu se pensionează în 2011.

”Bujor Florescu s-a angajat imediat, drept consultant, la chinezul Alexandru Ioan”, sună mărturia ofițerului.

BUJOR FLORESCU: ”NU ȘTIU, N-AVEA CUM, NU EXISTĂ!”
În plus, fostul șef DIPI predă ca profesor la Universitatea Spiru Haret și e decan al Facultăţii de Drept si Administraţie Publică Craiova.

A ajuns conferențiar doctor  la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și la Facultatea de Drept, conform propriului CV, și autor al mai multor ”lucrări de specialitate”.

Figurează și drept patron de firmă de detectivi particulari.

-Domnule Bujor Florescu, ați fost vreodată la restaurantul Shanghai?
-Nu am fost niciodată acolo. Unde era? Nu am auzit de el.

-În zona Timpuri Noi, restaurant chinezesc. Pe domnul Mihai îl știați?
-Cine?!

-Patronul restaurantului, chinezul Mihai.
-Nu, domnule. Chiar nu știu.

-Apăreți într-un dosar public, fișat de procurorii DIICOT.
-(E din ce în ce mai emoționat și expeditiv) Vă spun, nu are cum, nu am fost acolo.

-Poate că n-are, dar sunteți în dosar cu poză și toate datele.
-N-avea cum, nu există. N-au nicio treabă.

-Dar…
–(Nu mai vrea) Nu. Sănătate, să aveți o zi bună!

Fostul general SRI Alexandru Bureșin n-a putut fi contactat de ziar în ciuda încercărilor repetate.

”MANUAL DE BUNE PRACTICI PENTRU TRAFIC DE PERSOANE”
Bujor Florescu a scris mai multe cărți.

Pe una chiar a coordonat-o.

„Manualul de bune practici privind modul de acțiune al poliției în cazurile copiilor dispăruți sau victime ale abuzurilor, traficului de persoane și pornografie infantilă pe internet”.

Pagina 161 din rechizitoriul DIICOT privitor la traficul de persoane și prostituție infantilă.

”S-au întâlnit în gara din Vișeul de Sus. Inculpatul Bud Dănuț, zis Gullit, a venit cu cele patru fete minore. Inculpatul Zheng Zhi Ping a fost mulțumit de aspectul fizic al fetelor”.

”Apoi le-au adus într-o parcare în apropierea aeroportului din Cluj-Napoca, Zeng Zhi Ping preluându-le doar pe G, T și T, inculpatul Bud Dănuț primind pentru cele trei fete minore suma de 29 de milioane de lei”.

”În privința părții vătămate B, inculpatul Zeng Zhi Ping a motivat că este prea mică și nu are ce face cu ea”.

Dar până la urmă au adus-o și pe ea în apartamentul cu gratii la ferestre.

General (r) Dr. Mircea Chelaru: ”În jurul nostru bate crivăţul, se fac poduri peste România, iar noi ne batem între noi ca idioţii!”

”Sunt multe interese deasupra naţiunii, iar noi suntem la o vânătoare interinstituţională.

mircea_chelaru_cristian_radu_nema_01545300

Chiar dacă protestele din Piaţa Victoriei s-au mai redus în intensitate, în aer pluteşte încă o atmosferă tulbure, ceţoasă, ca o prevestire de furtună ce poate veni oricând şi de oriunde. Se vehiculează tot felul de teorii ale conspirtaţiei privind ameninţări geopolitice, geostrategice şi de altă natură.  Ba, colac peste pupăză, azi, vine şi o declaraţie a unui înalt diplomat rus care spune că România reprezintă o ameninţare pentru Moscova. Să  fie toate acestea semne că românii, de la cei din stradă până la cei din înaltele fotolii ale puterii, trebuie să se trezească până nu e prea târziu?

O analiză de adevărat profesionist a mişcărilor de stradă şi a întâmplărilor de tot felul care bântuie, din toate direcţiile, România acestui început de an o face, în exclusivitate pentru ziarulring.ro, generalul Mircea Chelaru, fost şef al Marelui Stat-Major al Armatei, şi expert în domeniul sensibil al informaţiilor secrete, atât în zona de analiză, cât şi în cea operativ-strategică.

„Sunt multe interese deasupra naţiunii, iar noi sunem la  o vânătoare interinstituţională”

Pornind de la observarea dezbinărilor interne, analiza generalului strateg Mircea Chelaru ajunge repede la provocări externe iminente care vizează direct sau indirect România. Şi spune: „Întreaga economie şi finanţele româneşti sunt ciuruite de pompele sugative de vlagă românească ale transnaţionalelor. Dacă  o luăm de la controlul bogăţiilor subsolului şi până  la exploatarea criminală a pădurilor, până la controlul tuturor resurselor de apă, până la, dacă vreţi, controlul şi subminarea întregii teritoriatăţii agricole a României. Şi pot continua cu enumerările. Mă miră faptul că  oamenii aceşti nu ies cu sutele de mii în stradă să întrebe de ce  ni se taie pădurile, de ce ni se scoate aurul din subsol, de ce nu mai avem flotă,  de ce nu mai avem nicio bancă românească, de ce copii noştri sunt captaţi,  ca inteligenţă, şi se duc înafară. Şi aşa mai departe.  Aşadar, sunt multe interese deasupra naţiunii române (…) Iar noi sunem la  o vânătoare interinstituţională, a unor instituţii faţă de alte instituţii, lustruindu-ne care suntem cei mai prolifici în a arăta naţiunii cât de grozavi suntem”.

„În aerul pe care îl respirăm, sunt  bacilii ticăloşi ai războiului şi răzbunării”

Iar analiza continuă cu tuşe din ce în ce mai groase în jurul multor tabuuri geopolitice pe care mulţi le ocolesc sau se fac că nu le văd. „La ora actuală, echilibrul între puteri este grav zădărnicit. Este competiţia între puteri care duce la distrugerea şi vlăguirea de energie a naţiunii. Se distruge  ultimul reazem de coeziune naţională. Pentru că, dacă aţi văzut acum, românii sunt cei mai dezbinaţi chiar în momente în care la frontierele noastre, deasupra noastră, în aerul pe care îl respirăm, sunt  bacilii ticăloşi ai războiului şi ai răzbunării. Putin se întâlneşte la Budapesta, urmează să vină Trump acolo, aţi văzut iniţiativa societăţii secuieşti de a produce Republica Interioară Secuiască. Am primit  şi eu telefon din Budapesta, de la prietenii noştri, că şi în Budapesta sunt  foarte mulţi români, aşa cum în Bucureşti sunt foarte mulţi unguri. Iar acolo, pe panourile publicitare, s-au transmis continuu imagini de la protestele din Capitală şi din alte oraşe ale  României, iar în limba maghiară se subtitrează că sunt proteste pentru autonomia ţinutului secuiesc. Asta este realitatea. Deci, pe panourile publicitare din Budapesta se întâmplă asta. Nu pe toate, doar pe unele dintre ele. Dar e suficient. Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată. Toate au fost pregătite, iar  indicii de identificare ai acestor consecinţe sunt cât se poate de nefavorabili nouă”, spune generalul Chelaru.

Despre servicii şi despre secretele… legii tăcerii

Călit în teatrele de război, dar şi în tranşeele nevăzute ale structurilor secrete, militar pursânge, dar şi fin analist al domeniilor informaţiilor sensibile, generalul Chelaru nu ezită să pună degetul pe rană şi când vine vorba despre rolul serviciilor de informaţii în tot ce se întâmplă important în România acestor zile. „Eu sunt convins că cei care sunt din  interiorul serviciilor, direcţiilor, diviziunilor, a departamentelor, a serviciilor pe domenii şi-au făcut treaba. Însă degeaba îşi fac treaba dacă informaţia ajunge în  locurile unde trebuie să se ia decizia, dar chiar  acolo  este cauza neacţionării sau a trecerii sub tăcere. Unii trec sub tăcere din perspectiva înţeleaptă care spune: «Haideţi să nu amplificăm!», pespectivă care este deja falimentară. Iar alţii nu o trec sub tăcere pentru că este în interesul lor să se producă acele fenomene. Vreau să vă spun cu toată  gravitatea şi îmi asum întreaga răspundere. Pe  un parcurs de 20 de ani, aşa cum atrăgeam atenţia în cartea «O posibilă soluţie», s-au  înstilat, s-au inseminat în toate structurile în cercul  doi de supraveghere şi în cercul unu de consiliere agenţii operativi ai altor interese. Că sunt români sau neromâni, nu contează, dar ei sunt ai altor interese. Bine plătiţi, bine configuraţi, cultivaţi foarte atent în diferite medii externe, care au încăput  şi sunt convinşi că fac bine,  numai că fac bine la comandă, adică binele cu ghilimele de rigoare. Ele individual luate neavând o semnificaţie extraordinară de depreciere a statu-quo-ului instituţional românesc. Dar, însumate, ele dau un întreg foarte periculos pentru naţiunea română. Asta este situaţia. Şi  ştiţi care este culmea? Cei din supravegherea serviciilor, parţial, în jur de 70-80 la sută, cunosc  treaba asta, dar sunt legaţi de mâini şi de picioare, pentru că legea  nu le permite nici  să facă demscare publică, nu le permite nici să intervină pentru a-i anihila, legea nu le permite să intervină la decident şi aşa mai departe.  Iar parchetul de legi pentru securitatea  României a fost amânat, din 2006, sine die, tocmai pentru ca naţiunea română să fie amputată, văduvită de acest  instrument de protecţie”.

„O contramanifestaţie cu 200.000-300.000 de oameni ar fi un lucru dezastruos”

Până  unde se poate merge cu mişcările de stradă, dar şi cu provocările interne şi/sau externe, l-am mai întrebat pe generalul Chelaru. Iar acesta a găsit imediat răspunsul: „Se poate ajunge până la conflicte majore între grupări de viziuni diferite. Eu mă feresc să spun că s-ar putea produce o contramanifestaţie ca în anii `20. Din acest punct de vedere, cei de la guvernare s-au abţinut maximal ca să nu-şi cheme electoratul  şi să ajungă şi ei cu 200.000-300.000 de oameni în Bucureşti şi să spună: «Iată că şi noi suntem poporul care vrea altceva!». Dar o astfel de contramanifestaţie ar fi un lucru dezastruos, criminal. Numai că, mergând  pe o singură parte, se dezechilibrează adevărul şi încep unii să creadă  că numai acesta este adevărul.  Deci, lipsa de comunicare, insufcienţa comunicării instituţionale, argumentarea prealabilă şi pregătirea întregului sistem pentru măsurile luate a fost gafa monumentală a Ministerului Justiţiei şi nu ştiu dacă doamna Hăineală are vreo legătură cu aşa ceva sau nu. Şi cu asta cred că am spus mai multe (…) Şi încă ceva: cine i-a pus în braţe şi  l-a grăbit pe domnul Iordache (n.r. – proaspătul demisionat ministru al justiţiei) să vină cu cu proiectul  pus pe masă într-un mod vulnerabil într-o sedinţă de guvern în care nu  se afla pe ordinea de zi, şi la miez de noapte?!…  Au uitat legea celebră a dacilor care făceau toate legile în miezul zilei, ca să fie iluminaţi de măritul împărat Soare?!…”.

„Să facă Sfatul Ţării, să se dea cap în cap până le-or sări capacele…”

Generalul Chelaru are şi sfaturi pentru stârnirea înţelepciunii de pe urmă a guvernanţilor noştri. În stilu-i caracteristic, el spune: „Îl rog foarte  mult pe domnul preşedinte Iohannis, pentru că îi stă în putere, să invite la o şedinţă informală, mă rog, aproape informală, pe  preşedinţii celor două Camere, pe premier, pe preşedintele CSM, pe Avocatul Poporului şi să facă Sfatul Ţării. Să se dea cap în cap până le-or sări capacele, metaforic vorbind, şi să vină cu pacea socială. Asta este calea. Până când ei care au primit investitura neamului să ne conducă nu-şi vor găsi calea de împăcare, nici naţiunea nu se împacă. Şi în jurul nostru bate crivăţul. Un mare crivăţ al nenoricirii războiului. Uitaţi-vă că în Ucraina de Est a început din nou războiul! În inima ţării noastre se cere secesiune. Se vor întâlni Putin şi Trump la Budapesta. Se fac poduri peste România, iar noi ne batem între noi ca idioţii”.

„Domnilor, ce muşchi al alianţelor să pui pe un schelet golit de însăşi esenţa sa?”

Cu toate aceste previziuni sumbre, e posibil să se  întâmple ceva rău cu România? „Faptul că Putin i-a dat harta Moldovei de la 1812 lui Dodon îi sugerează proiectul  Moldovei Mari. Partidul moldoveniştilor şi al stataliştilor tind către aşa ceva. Aşadar, ne aşteptăm  la o escaladare a propagandei antiromâneşti, iar prin faptul că, acum, se emite ideea că în România sunt manifestaţii prosecesiune etnică este o altă formă de propagandă criminală cre este înghiţită de superficialii de la Bruxelles şi din alte părţi. Când spun superficiali mă refer la cei care chipurile iau cuvântul, dar sunt foarte bine avizaţii celor care conduc Uniunea Sovietică Europeană”, e de părere generalul Chelaru. Îl întrebăm şi dacă, totuşi, ţinând cont de faptul că suntem în UE şi în NATO, şi mai avem şi scutul de la Deveselu pe deasupra, aşadar, dacă, în aceste condiţii s-ar mai putea întâmpla vreo nenorocire pentru România începutului de secol XXI sau ar trebui să stăm liniştiţi, să nu ne facem griji. Iar răspunsul generalului pare mai degrabă un semnal de alarmă care nu trebuie neglijat: „Să nu uităm ceea ce scriam eu în cartea «Şubrezenia aliaţilor», unde spuneam că totul se poate dărâma printr-o înţelegere peste noapte. Aşa am avut asigurate graniţele şi în 1940, dar  după Pactul Ribentrop-Molotov, totul s-a prăbuşit. Apoi a venit Ciano-Molotov  şi s-a dus şi Ardealul. Aşadar, nu (n.r. – nu trebuie să stăm liniştiţi). Eu vă spun că singura certitudine pentru apărarea  şi existenţa statului naţional unitar este puterea naţiunii. Puterea diplomatică, mentală şi înţelepciunea liderilor şi puterea armată de reacţie a propriei naţiuni. Nu există în modelul istoric altă soluţie. Că ea se îmbracă ulterior cu argumente, cu relaţii, cu  UE, cu scut, cu parteneriat strategic, acesta este suplimentul la putere al unei naţiuni. Este augumentarea puterii naţiunii. Domnilor, ce muşchi al alianţelor să pui pe un schelet golit de însăşi esenţa sa? Să se înţeleagă bine ce stă în spatele acestei metafore!”.

Sursa: Ziarul Ring

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*