1 După ce directorul APIA Suceava, implicat în scandalul subvenţiilor ilegale, inclusiv cu preasfinteniile de preoţi, a fost repus în funcţie, au urmat alte furturi, alte arestari-eliberari, căci dosarele au fost spălate în familie şi neinfractorii au fost scoşi basma curată
2 Alt incubator de coruptie cu oua europene tot la APIA, anchetat de procurorii DNA
3 Sunt un contributor al bugetului, şi vreau să mă interesez de soarta „ulei contra şpagă” la Partidul Conservator – Pană şi Voinea-care au dat cu subsemnatul la DNA
1 Directorul executiv APIA Suceava, Eugen Mogoş, şi-a reluat activitatea după ce a fost suspendat din funcţie în urma cercetărilor în cazul de corupţie pentru acordarea unor subvenţii ilegale.
Mogoş a declarat că va intra în concediu de odihnă, iar după această perioadă este posibil „să meargă la un centru dintr-un alt judeţ”. Cercetările în acest dosar continuă, existând posibilitatea ca Mogoş să fie chemat la audieri.
La începutul lunii iunie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început cercetările într-un amplu caz de corupţie privind acordarea de subvenţii ilegale în judeţul Suceava.
Directorul APIA, Dorel Gheorghe Benu şi directorul adjunct al APIA Succeava, Delia Moldoveanu, precum şi a unui medic veterinar de la ANSVSA sunt acuzaţi de admiterea la plată a unor subvenţii în sectorul vegetal sau zootehnie către persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Din documentele anchetatorilor a reieşit că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013 alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava.
Prejudiciul total estimat se ridică la cinci milioane de lei.
Procurorii DNA Suceava au dispus reținerea lui Gheorghe Dorel Benu, director general în cadrul APIA București, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de foloase necuvenite, în forma continuată și favorizarea făptuitorului.În locul lui Benu, ministrul Agriculturii l-a desemnat în calitate de director general interimar pe domnul Mihai Puțintei, în prezent director general al Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
2 Alt incubator de coruptie cu oua europene tot la APIA, anchetat de procurorii DNA
Procurorii DNA cercetează un nou caz de corupţie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Botoşani, existând suspiciuni de obţinere nelegală de fonduri europene.
Potrivit unui comunicat de presă remis de DNA, s-au „efectuat 16 percheziții domiciliare în locații situate în judeţele Botoşani şi Suceava, dintre care două la sedii de instituții publice, iar restul la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice”.
Potrivit Mediafax, cele două instituţii vizate de ancheta DNA sunt Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoşani şi sediul unei primării din acelaşi judeţ. Zeci de persoane suspecte şi 12 martori urmează să fie audiaţi.
Scandalul care a zdrucinat APIA
În acest an, scandalurile de corupţie au zdruncinat serios APIA. La începutul lunii iunie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început cercetările într-un amplu caz de corupţie privind acordarea de subvenţii ilegale în judeţul Suceava.
Directorul APIA, Dorel Gheorghe Benu şi directorul adjunct al APIA Succeava, Delia Moldoveanu, precum şi a unui medic veterinar de la ANSVSA sunt acuzaţi de admiterea la plată a unor subvenţii în sectorul vegetal sau zootehnie către persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Din documentele anchetatorilor a reieşit că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013 alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava.
Prejudiciul total estimat se ridică la cinci milioane de lei.
Procurorii DNA Suceava au dispus reținerea lui Gheorghe Dorel Benu, director general în cadrul APIA București, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de foloase necuvenite, în forma continuată și favorizarea făptuitorului.
În locul lui Benu, ministrul Agriculturii l-a desemnat în calitate de director general interimar pe domnul Mihai Puțintei, în prezent director general al Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
3 Sunt un contributor al bugetului, şi vreau să mă interesez de soarta „ulei contra şpagă” la Partidul Conservator – Pană şi Voinea-care au dat cu subsemnatul la DNA
Potrivit informaţiilor comunicatului de presă al DNA, faţă de directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, care deținea și funcția de secretar executiv în cadrul Partidului Conservator, a fost începută urmărirea penală de către procurorii anticorupție într-un dosar de luare de mită și trafic de influență.În același dosar mai este urmărit penal pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită și Mugur George Voinea, membru al Partidului Conservator (PC) Diaspora, responsabil pentru departamentul „Relația cu reprezentanțele diplomatice”, dar și directorul firmei SC Evalserv Standard SRL.Cei doi urmează să fie prezentaţi astăzi instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, a precizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de presă.
„O şpăguţă mică de-aş avea (1,2 milioane euro), o şpăguţă mică mi-ar plăcea… “
Din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în perioada mai – august 2013, învinuitul Pană Aurel, în calitate de director general adjunct al APIA și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziția de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a condiționat atribuirea contractelor de achiziție de ulei, unei anumite societăți comerciale, de primirea unui comision de 10% din valoarea contractelor, precum și de externalizarea serviciilor de transport către o anumită societate recomandată de învinuit, se arată de DNA .„Valoarea contractelor de achiziţie publică este de aproximativ 16 milioane euro. Învinuitul Aurel Pană a pretins de la reprezentantul societăţii comerciale care depusese oferte la licitaţia organizată de APIA comisionul reprezentând circa 5.200.000 lei (1.200.000 euro) atât în mod direct, cât şi prin intermediul învinuitului Voinea. Potrivit unei înţelegeri cu Aurel Pană, pentru disimularea foloaselor necuvenite pretinse, învinuitul Voinea a pretins încheierea unor contracte având ca obiect servicii de transport şi servicii de consultanţă în valoare de circa 5.200.000 lei (valoarea comisionului pretins). Plăţile urmau a fi efectuate în baza unor operaţiuni fictive”, mai scrie sursa citată.
Conform informaţiilor puse la dispoziţia presei de către DNA, în data de 29 iulie 2013 a fost semnat un contract de lucrări prin care SC Evalserv SRL, societate la care învinuitul Voinea Mugur George este director, urma să primească de la societatea câștigătoare a licitației organizate de APIA suma de 516.871,00 lei la care se adaugă TVA de 124.049,04 lei. Contractul reprezintă, susțin procurorii, doar o modalitate de disimulare a foloaselor necuvenite pretinse.
Ulterior, mai susțin oficialii DNA, la 7 august 2013, pe fondul presiunilor exercitate de cei doi, reprezentantul societății câștigătoare a licitației a semnat contractul prin care externaliza serviciile de transport către societatea recomandată de Aurel Pană.
Din informațiile date publicității de DNA, licitația organizată de APIA avea ca obiect atribuirea unor contracte de achiziție de ulei în cadrul programului de furnizare de ajutoare alimentare destinate categoriilor de persoane defavorizate din România, program cu finanțare europeană.
În baza acestui program, APIA le plătește societăților comerciale selectate prin licitație valoarea ajutoarelor alimentare și cheltuielile de transport necesare derulării planului. În acest dosar, anchetatorii au făcut, marți, percheziții la sediul APIA, potrivit unor surse judiciare. În urma percheziției DNA, trei calculatoare au fost ridicate.
Aurel Pană a încasat legal subvenții de la APIA
Directorului adjunct al APIA, Aurel Pană, a încasat subvenții chiar de la instituția pe care o conduce în prezent, conform declaraţiei sale de avere. Concret, în documentul oficial depus anul trecut la numirea în funcție, Pană menționa că a încasat peste 9.000 de lei drept subvenții APIA, pentru terenurile pe care le are în proprietate.
Conform declaraţiei sale de avere, Pană deține trei terenuri agricole care totalizează mai bine de 70 000 mp, în județele Ilfov, Călărași și Giurgiu. Înainte să ajungă director adjunct la APIA, Pană a câștigat de la firma pe care o administra, Minerva SRL, 38 000 de lei pe an, iar soția sa, puțin peste 10 000 de lei la Sonimpex, firma care produce magiunul de Topoloveni.
Cu puţin timp în urmă, APIA a publicat la rândul său un comunicat de presă în care precizează că, cităm: „Referitor la comunicatul de presă al DNA privind începerea urmăririi penale a domnului Pană Aurel, director general adjunct al APIA, legat de desfăşurarea licitatiei de ulei pentru programul destinat persoanelor defavorizate din România (PEAD 2013), APIA precizează că vor fi dispuse măsurile legale care se impun pentru reglementarea situaţiei profesionale a domnului Pană Aurel. Se vor continua procedurile pentru garantarea bunei desfaşurari a aplicării programului european amintit”.



Publicat la:
Septembrie 29, 2014









