Profund, echilibrat și convingător, eseul analizează rolul Coroanei în viața românească democratică și liberă. Cei doi tineri intelectuali români care au făcut acest remarcabil gest public au în spatele lor o întreagă generație strălucită, care gândește și simte la fel.Un manifest pentru normalitate democratică şi instituţională în România
„Monarhia este un sistem de guvernământ în care puterea este exercitată pentru binele tuturor.”
(Aristotel, filosof grec)
„Monarhia parlamentară îndeplineşte un rol pe care niciun preşedinte ales nu-l poate îndeplini niciodată. Ea limitează formal setea de putere a politicienilor, deoarece prin ea funcţia supremă în stat este ocupată odată pentru totdeauna.”
(Max Weber, economist german)
„Publicul a ajuns să accepte ideea că monarhia este cea mai bună formă a autorităţii constituţionale şi un mod bun de a păstra ţara unită, întreagă, laolaltă într-o lume în schimbare.”
(Tony Blair, premier britanic)
~10 Mai 2011~
La 30 decembrie 1947 România a început un proces de transformare continuă prin degradare statală şi instituţională. Într-o singură zi, printr-un act semnat sub presiunea şantajului, statul român a pierdut ultimul simbol al identităţii şi democraţiei, devenind o colonie stalinistă. În 1947 statul român a pierdut mai mult decât un rege. A pierdut prestigiu, credibilitate internaţională, demnitate, loialitate şi simţ al răspunderii – calităţi care au fost inaugurate în practica politică autohtonă începând cu 1866, anul devenirii noastre ca naţiune. Statalitatea şi regimul democratic-constituţional au fost suprimate, istoria cenzurată şi mitizată iar valorile răsturnate. Cei aproape 50 de ani de comunism au modificat radical România, de la mentalitatea civică, la aspectul fizic al comunităţilor urbane şi rurale, depărtându-ne astfel de Europa şi apropiindu-ne tot mai mult de un model statal sovietic, total nereprezentativ pentru societatea românească.
În decembrie 1989 românii au repudiat regimul comunist şi şi-au recâştigat democraţia şi libertatea, dar nu şi-au recăpătat identitatea, valorile şi simbolurile statale. Din orgoliu şi interes personal, noua elită politică a preferat să nu repare erorile trecutului şi să nu reaşeze statul român pe făgaşul său natural. După mai bine de 60 de ani de pribegie republicană, România este astăzi o ţară cu o reputaţie slabă pe plan internaţional, cu instituţii neconsolidate, cu reprezentanţi puţin sau deloc sensibili la năzuinţele şi problemele societăţii, cu o tânără elită intelectuală care îşi caută destinul în străinătate.
Considerând că România nu este o întreprindere privată care se conduce după bunul plac al oamenilor politici şi încrezători în reafirmarea demnităţii şi prestigiului demult pierdute, relansăm prin acest manifest ideea discuţiei publice privind restauraţia monarhiei constituţionale. Acesta nu este un manifest pentru a elogia trecutul, ci un manifest argumentat pentru o construcţie temeinică a viitorului ţării noastre.
ARGUMENTUL INSTITUŢIONAL
de Vlad Badea
(1) Independenţa şi neutralitatea politică sau omul de stat vs omul politic
De la crearea funcţiei de Preşedinte al României în 1974 şi până astăzi, experienţa politică ne-a demonstrat că oricare om politic român va ajunge să exercite această înaltă demnitate publică nu va reuşi în cursul mandatului să păstreze o relaţie echidistantă şi independentă faţă de partidele parlamentare. Rând pe rând, discret sau făţiş, toţi preşedinţii au căutat să-şi instaleze premierii preferaţi şi să promoveze partidele care i-au propulsat, în detrimentul celorlalte, sfidând constituţia, opinia publică sau majoritatea parlamentară. Astfel, România nu a avut niciodată un şef de stat al tuturor românilor, ci un preşedinte politic, de stânga sau de dreapta.
Revenirea la monarhia constituţională ar înlătura problema favoritismului în practica politică românească. Monarhul este prin natura sa un om de stat şi nu un politician, astfel că el este dezlegat de orice legături personale sau financiare faţă de partide. Independenţa şi neutralitatea sunt utile în măsura în care dorim ca poziţia fruntaşă în statul român să fie reprezentativă pentru toţi românii, nu doar pentru aceia cu anumite afinităţi politice.
(2) Reprezentarea şi guvernarea – două competenţe distincte
Din necesitatea electorală de a se afirma în faţa competitorilor politici, preşedinţii au fost nevoiţi să intervină deseori în afacerile guvernamentale, fără a avea însă o bază constituţională pentru o asemenea implicare. Intervenţia preşedinţilor în administrarea statului şi diferenţele de opinii dintre aceştia şi premierii lor au condus de multe ori la blocaje în relaţia dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Dintre acestea reamintim conflictul Ion Iliescu – Petre Roman (soluţionat prin mineriade), conflictul Emil Constantinescu – Victor Ciorbea, conflictul Ion Iliescu – Adrian Năstase pe tema alegerilor anticipate şi, nu în ultimul rând, conflictul Traian Băsescu – Călin Popescu Tăriceanu, a cărui expresie se regăseşte în alungarea de la putere a partidului prezidenţial şi în formarea majorităţii netransparente din parlament (dintre liberalii care guvernau şi social-democraţii din opoziţie).
Rolul prim-ministrului, demnitarul legitim în actele guvernării statului, a fost adesea minimalizat prin implicarea excesivă şi neautorizată a preşedintelui, înaltul demnitar însărcinat cu reprezentarea statului şi a cetăţenilor. În replică, premierul, frustrat de subminarea şi desconsiderarea puterilor sale de către preşedinte, a contribuit la materializarea unor planuri pentru înlăturarea rivalului său. Aşa s-a ajuns, de pildă, la suspendarea Preşedintelui României în 2007, care a paralizat mersul firesc al statului pentru câteva săptămâni.
Conflictul dintre puterea care reprezintă statul (preşedinte) şi puterea care îl guvernează (premier) este cauzat în principal de dorinţa celei dintâi de a o domina pe cea din urmă. Acest conflict alimentează neîncrederea în instituţii şi în buna lor funcţionare şi influenţează negativ percepţia mediului internaţional asupra stabilităţii politice interne din România.
Restauraţia monarhiei constituţionale ar soluţiona definitiv problema relaţiei dintre reprezentantul naţiunii şi conducătorul ei. Atribuţiile monarhului constituţional sunt limitate la puteri ceremoniale, simbolice şi de reprezentare a statului şi cetăţenilor. El nu mai are nevoie să concureze cu premierul în administrarea statului, pentru a-şi demonstra capabilitatea, deoarece poziţia sa în stat este asigurată pe viaţă. Prin urmare, monarhul va fi întotdeauna îndemnat să-şi asume doar atribuţiile constituţionale de reprezentare, lăsând astfel guvernarea în sarcina acelora mandataţi să o înfăptuiască.
(3) Dimensiunea diplomatică a regalităţii
Monarhia este prin ea însăşi o punte de legătură cu alte state, deoarece relaţii de rudenie există aproape între toate Casele Regale ale Europei. Aşadar, putem spune că regalitatea facilitează natural relaţia dintre state. Acesta nu este însă singurul argument pentru a afirma utilitatea diplomatică a instituţiei monarhiei.
Casa Regală a României a efectuat în fiecare an de la reîntoarcerea în ţară vizite externe pentru a susţine interesele României pe lângă politicieni influenţi, oameni de afaceri, organizaţii sau fundaţii non-profit din străinătate.
Probabil cel mai clar exemplu de susţinere diplomatică este efortul benevol depus în perioada postdecembristă de Casa Regală a României pentru a determina guvernele statelor membre UE şi NATO să accepte ţara noastră în cadrul acestor organizaţii internaţionale de integrare şi, respectiv, apărare. Problema aderării la spaţiul Schengen a readus în discuţie posibilitatea implicării Casei Regale în activitatea de lobby internaţional, astfel că liberalii şi conservatorii au realizat de curând vizite la Palatul Elisabeta pentru a discuta cauza comună.
(4) Monarhia – un factor psihologic pentru coeziunea socială
Monarhul este adesea considerat în societăţile vest-europene drept „părintele naţiunii”, îndeplinind un rol care transcende caracterul funcţionalist pe care îl au preşedinţii aleşi. El este un model inspiraţional care uneşte societatea şi recompensează ceremonial elitele intelectuale, profesionale sau politice. Monarhia este mai umană şi mai apropiată de popor decât instituţia preşedintelui, care poate fi caracterizată mai mult prin sobrietate şi – în cele mai fericite cazuri – tehnocraţie, – în cele mai rele – populism.
Modelul laudativ şi unificator al monarhiei constituţionale se contrapune astfel modelului critic şi dezbinator al prezidenţialismului cu care societatea noastră este atât de obişnuită.
(5) Continuitatea
România este la ora actuală un stat fără un proiect pentru dezvoltare durabilă. Fiecare preşedinte îşi fixează la începutul mandatului o agendă, care de cele mai multe ori nu este dusă până la capăt în cursul mandatului de patru sau cinci ani. Preşedintele succesor are propria agendă de îndeplinit, astfel că activităţile iniţiate de predecesorul său rămân nefinalizate şi deci fără impact considerabil în dezvoltare.
Monarhul are puterea de a sfătui şi de a încuraja partidele care se perindă la guvernare, în direcţia continuării proiectelor majore de construcţie sustenabilă a statului. Deşi nu poate aduce direct prosperitate ţării, el poate acţiona ca îndrumător pentru a se asigura o transpunere coerentă, înlănţuită şi cu efecte durabile ale diferitelor agende politice. Din acest punct de vedere, instituţia monarhiei este un element constant pe scena politică.
În acest spirit, Casa Regală a României a realizat un pas înainte în anul 2007, publicând documentul România – O viziune pe 30 de ani, care cuprinde o strategie concentrată pe două perioade ale dezvoltării, 2007-2017 şi 2017-2037.
(6) Profesionalizarea funcţiei de şef de stat
Prezidenţialismul porneşte din start cu un handicap în comparaţia cu modelul regal, prin aceea că dacă în sistemul monarhic principele moştenitor este educat întreaga viaţă pentru a îndeplini într-o bună zi funcţiunea de şef de stat, preşedinţii nu beneficiază de o asemenea pregătire, întrucât pentru ei calitatea de preşedinte este o circumstanţă specială a carierei lor profesionale. Niciun cetăţean român nu ştie de la naştere că îi va reprezenta cândva pe conaţionalii săi dintr-o poziţie atât de înaltă. Prezidenţialismul devine parte a vieţii unora dintre aceşti cetăţeni norocoşi în general după vârsta de 40 de ani, când formarea academică şi profesională este în bună măsură încheiată, dar într-o direcţie care nu are nimic a face cu statul.
Astfel, am ajuns să avem în fruntea naţiunii române un neuropsihiatru (1947-1952), doi avocaţi (1952-1958 şi 1958-1961), un electrician (1961-1965), un angajat CFR (1965-1967), un ucenic de cizmar (1967/1974-1989; primul Preşedinte al României), un inginer hidroelectric (1990-1996, 2000-2004), un profesor universitar (1996-2000) şi un marinar (2004-prezent). Dintre aceştia, profesorul universitar a avut cel mai scurt mandat. Toţi preşedinţii menţionaţi înainte au slujit, în anumite perioade ale vieţii lor, Partidul Comunist Român, ai cărui membri au fost. Rezultatele acestei realităţi se observă de fiecare dată când trecem graniţa către Apus.
Decizia de a transforma un şef de stat într-un mecanic auto şi un electrician într-un şef de stat este reprezentativă pentru tabloul mai amplu al răsturnării valorilor care s-a produs în societatea românească postbelică.
Profesionalizarea funcţiei supreme de reprezentare este o condiţie necesară pentru urmărirea interesului general al românilor. Deşi nobilă şi idealistă, acordarea dreptului de reprezentare statală tuturor cetăţenilor este nerealistă prin slaba performanţă care rezultă din comparaţia cu modelul regal. Foarte puţini români din aceeaşi generaţie ajung să beneficieze de acest drept, iar aceia care o fac nu sunt pregătiţi profesional pentru o asemenea „meserie”.
(7) Costurile
În mod eronat se afirmă că monarhiile sunt costisitoare şi greu de întreţinut. Există diferite modele în ceea ce priveşte finanţarea monarhiilor. De pildă, Casa Princiară a micului stat Liechtenstein se întreţine doar din fonduri private, constând în averea personală a Principelui domnitor. În alte cazuri, finanţarea instituţiei monarhiei se realizează atât din fonduri publice, cât şi din resurse private (de exemplu, Domeniile Coroanei).
Iată un clasament al câtorva monarhii europene, după costul per capita:
Statul / Costul (euro, 2010) / Populaţia / Cost per capita (euro)
Luxemburg / 8.9 mil. / 502,202 (2010) / 17.7
Norvegia / 27.9 mil. / 4,955,200 (2011) / 5.6
Olanda / 39.4 mil. / 16,665,200 (2011) / 2.3
Belgia / 13.7 mil. / 11,007,020 (2011) / 1.2
Marea Britanie / 48.6 mil. / 60,003,000 (2009) / 0.8
Spania / 7.4 mil. / 46,030,109 (2010) / 0.2
Costurile variază de la caz la caz, criteriul cel mai important fiind populaţia. Pentru un stat ca România, cu o populaţie de 22 milioane de locuitori, care în 2010 îşi fixa cheltuielile Instituţiei Preşedintelui la 40,688,000 milioane de lei (≈1.8 lei/loc. sau ≈0.5 euro/loc.), costurile în monarhie ar putea rămâne aceleaşi ca în republică.
La aceste socoteli mai adăugăm minusurile din buget care rezultă din lipsa organizării alegerilor. Imaginaţi-vă, din această perspectivă, economiile unei domnii neîntrerupte a Regelui Mihai, din 1940 şi până astăzi.
Mai putem scădea, de asemenea, costurile aferente deplasărilor şi participărilor Preşedintelui României la reuniunile internaţionale, de tipul Consiliului European, deoarece într-o monarhie constituţională prim-ministrul conduce diplomaţia guvernamentală, împreună cu ministrul de resort.
ARGUMENTUL ISTORIC
de Filip-Lucian Iorga
(1) Monarhia – forma de guvernământ tradiţională spaţiului românesc
Unul dintre clişeele vehiculate este acela al superiorităţii formei republicane de guvernământ, graţie tinereţii sale. Monarhia ar fi vetustă, ar reprezenta un vestigiu al trecutului, iar republica ar fi un semn al modernităţii, al unei lumi care s-a desprins de povara unui trecut incomod. Nimic mai fals! De fapt, ambele forme de guvernământ îşi au rădăcinile în vremurile antice, iar monarhia constituţională este cea mai tânără şi cea mai suplă formă de guvernare a unui stat. Astăzi, unele dintre cele mai prospere, mai libere şi mai respectate ţări din lume sunt monarhii constituţionale (Marea Britanie, Japonia, Spania, ţările scandinave etc.), iar recordurile în materie de sărăcie şi deficit democratic pot fi găsite toate în republici.
În spaţiul românesc, statul s-a născut luând chip monarhic şi a continuat să existe neîntrerupt şi prin figura voievodului. Fie că au fost fondatori precum Basarab I sau Bogdan-Vodă, garanţi ai echilibrului precum Alexandru cel Bun sau Mircea cel Bătrân, sfinţi precum Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, războinici precum Mihai Viteazul, constructori precum Petru Rareş, cărturari precum Dimitrie Cantemir, reformatori precum Mavrocordaţii, Ghiculeştii sau Sturdzeştii, unificatori precum Alexandru Ioan Cuza, domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti au asigurat fiinţa statului, continuitatea unor cutume, au condus oşti şi au protejat credinţa strămoşească a poporului, au reprezentat un puternic element identitar, o garanţie a demnităţii. Chiar şi domnitorii cărora le-au lipsit legitimitatea sau cinstea s-au putut raporta la modele reale, pe care republica nu ni le poate oferi.
Greutatea tradiţiei monarhice este, aşadar, strivitoare. Ce poate aşeza republica în balanţa istoriei românilor? Forma de guvernământ republicană nu a fost dorită de români, ci a fost impusă de tancurile sovietice. A adus cu sine comunismul, le-a răpit românilor libertatea, tradiţiile, prosperitatea, iar pe mulţi dintre ei i-a aruncat în închisorile politice care au împânzit ţara. Tabloul dezastruos al republicii comuniste este completat de portretul dezolant al republicii post-comuniste, ajunsă după mai bine de 20 de ani într-un impas pe care îl percepem cu toţii. Este eşecul unei forme de guvernământ care nu are nicio legătură cu trecutul ţării şi pe care ar trebui să o ajutăm cât mai repede să nu mai aibă nicio legătură nici cu viitorul ei.
În fine, să ne amintim de traseul biografic al ofiţerului Candiano Popescu, liderul efemerei republici de vodevil proclamate în 1871 la Ploieşti: după escapada republicană, el avea să ajungă aghiotantul Regelui Carol I.
(2) Moştenirea Dinastiei Române
Elitele pe care România le avea în secolul al XIX-lea erau conştiente că doar un prinţ străin pe tronul ţării ar fi putut aplana conflictele dintre facţiunile rivale, ar fi adus stabilitate şi prestigiu internaţional. Personalitatea excepţională a Regelui Carol I a adus rigoarea germană într-o ţară care se desprindea cu greu de secolele de influenţă orientală. El a condus România către independenţă, în 1877, ca monarh constituţional, asigurându-i echilibrul politic şi având un rol fundamental în modernizarea societăţii. Carol I devenise în 1866 domnitor al unei provincii otomane şi murea în 1914 ca Rege al unui stat modern, prosper şi respectat al Europei. Soţia lui, Regina Elisabeta, protectoare a artiştilor şi ea însăşi talentată scriitoare, a rămas în memoria colectivă sub numele de “Carmen-Sylva”.
Asemenea lui Carol I, Regele Ferdinand şi-a sacrificat ataşamentul faţă de Germania lui natală, pentru a respecta voinţa naţiunii pe care o reprezenta şi pentru a apăra interesele României, pe tronul căreia se afla. Sacrificiul i-a fost răsplătit, el fiind regele sub sceptrul căruia s-a împlinit visul României Mari. Tot el a dat ţării o dreaptă reformă agrară şi o nouă Constituţie. A avut-o alături pe Regina Maria, unul dintre cele mai carismatice şi mai benefice personaje din istoria României, iubită în ţară şi admirată în afara ei, curajoasă pe timp de război şi fermecătoare pe timp de pace, bun strateg înzestrat şi cu o sensibilitate artistică aparte.
Perioada interbelică, spre care privim astăzi cu nostalgie, a adus României un nou salt către prosperitate şi modernitate. În timpul domniei Regelui Carol al II-lea, ţara a atins un punct de vârf al dezvoltării sale. Ca o ironie a istoriei, până şi comuniştii aveau să se raporteze încă, după decenii, la anul 1938 ca la un an de apogeu al prosperităţii.
(3) Regele Mihai al României şi problema abdicării
Regele Mihai I a domnit în vremuri grele pentru România şi pentru lume, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1944 şi-a asumat, cu riscul dispariţiei sale fizice, răspunderea ieşirii din alianţa cu Germania şi a alăturat România Alianţei anti-naziste. Gestul Regelui României a scurtat războiul cu câteva luni şi a salvat zeci de mii de vieţi.
Tânărul rege a luptat apoi câţiva ani pentru menţinerea regimului democratic şi împotriva politicii de sovietizare impuse de Armata Roşie. Ţara intrase însă în sfera de influenţă a URSS şi era condamnată să rămână în lagărul comunist. La sfârşitul anului 1947, Regele şi instituţia monarhică rămăseseră ultimul obstacol în calea impunerii regimului comunist. În ziua de 30 decembrie 1947, Palatul Elisabeta a fost înconjurat de unităţi militare fidele comuniştilor, iar Garda Regală a fost dezarmată. Petru Groza şi Gh. Gheorghiu-Dej l-au silit pe Majestatea Sa Regele Mihai I să abdice, şantajându-l cu executarea a peste o mie de studenţi anticomunişti ţinuţi în arest. Sub ameninţarea anihilării fizice, Regele a semnat documentul de abdicare. Prin faptul că abdicarea s-a făcut sub presiunea şantajului, actul este lovit de nulitate. În şedinţa Parlamentului, convocată în grabă după abdicare, ar fi urmat ca aceasta să fie confirmată, dar cvorumul necesar pentru asemenea decizii nu a fost realizat. Aşadar, abolirea monarhiei nu a fost niciodată aprobată de Parlamentul României şi nici nu a fost supusă referendumului.
În exil, Regele a muncit pentru a-şi întreţine familia, continuând în acelaşi timp să-şi reprezinte poporul rămas dincolo de Cortina de Fier. După 1989, cu toată ostilitatea arătată de unele dintre autorităţile republicane, nu a făcut şi nu face altceva decât să îşi servească ţara, alături de Principesa Moştenitoare Margareta şi de întreaga Familie Regală.
România are şi astăzi marele privilegiu istoric ca Regele ei, cel care poartă cu sine istoria ţării şi a Dinastiei, să o poată reprezenta aşa cum se cuvine şi să-i poată reda chipul ei cel adevărat.
***
„Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.”
(Regele Mihai I al României)
|
LAMULTI ANI SI MULTA SANATATE INTREGII FAMILII REGALE.
dORESC CU TOATA PUTEREA SUFLETULUI rESTAURATIA mONARHIEI IN rOMANANIA PENTRU CA ESTE SINGURA SOLUTIE SI CEA MA BUNA DEA A PUNE tARA NOASTRA PE PICIOARELE EI. eSTE ATAT DE FRUMOASA SI BOGATA DAR PROST GESTIONATA SI SUNTEM IN PRAG DE SARACIE DATORITA POLITICIENILOR AVIZI DE PUTERE SI DE ACUMULARE NUMAI PENTRU EI.
TRAIASCA RELEGELE TRAISCA ROMANIA MARE
CU STIMA SI RESPECT
Ma bucur ca cineva a eplicat in clar ce e o monarhie,ce reprezinta,,sper ca toti sa fie convinsi e e singura solutie pentru noi.Traiasca monarhia romana,traiasca regele si regina Romaniei si toata familia regala.
Va multumesc ptr aceasta postare, dar sa nu uitam cat de umilit a Regele Mihai cand a vrut sa-si viziteze Tara si Pamantul Romanesc, Cei care l-au umilit sunt astazi la putere, ei sunt cei care ne-au adus la saracie, apoi sa nu uitan de Basescu cand a spus ca Regele a fost un “tradator”, si nu’numa el, au spus-o si alti servitori credinciosi lui T. Basescu. Am sperat ca ,dupa caderea lui Ceausescu poporul roman sa se trezeasca, sa invete istoria adevarata a Casei Regale si sa-si doreasca o tara respectata si un trai mai bun, dar n-a fost asa. Comunistii de ieri si cei de azi, ne-au luat ultima farama de mandrie si demnitate si conduc tara dupa bunul lor plac. Sunt o Regalista convinsa si sper sa apuc ziua cand voi putea striga din toata inima TRAIASCA REGELE, TRAIASCA MONARHIA !!! Vreau Regele Meu pe Tronul Tarii Noastre. Va multumesc.
Pentru schimbarea formei de guvernământ era necesar un referendum naţional ceeace nu s-a făcut când s-a decretat ca România să fie republică. Acum pentru revenirea la monarhie se cere un referendum, care consider că nu este necesar. Este suficient ca Parlamentul să constate nulitatea de drept a actului de abdicare şi actului de instaurare a republicii.
Monarhia salvează România ?
Pornesc de la premiza că sunt împotriva oricărei ”rememorări istorice” în ceea ce priveşte forma de guvernare şi o să explic de ce:
În primul rând, ”căutarea în trecutul recent” a formei de guvernare, demonstrează… lipsa de imaginaţie a unui popor, care disperat de falimentul actualei clase politice, nu este capabil să se gândească la altceva, adaptat timpurilor moderne, refugiindu-se în ”şabloane”, care deja şi-au demonstrat … ineficienţa. Din păcate, puţini realizează că o Mare Schimbare, nu poate veni în cadrul actualului Sistem.
Există o vorbă de duh, care spune că : „fiecare popor, are liderii pe care şi-i merită!”
Astăzi, majoritatea românilor sunt nemulţumiţi de Băsescu, ieri erau nemulţumiţi de Iliescu şi Constantinescu, iar mâine vor fi nemulţumiţi de viitorul Preşedinte, pentru că Sistemul ”programează victimele sacrificale”, ce asigură… continuitatea sa !
Dacă de Băsescu putem să ne descotorosim, datorită prevederilor constituţionale, de o familie regală nu o să putem, decât printr-o formă violentă, ceea ce este … ”un pas înapoi”. Cine ne garantează că monarhia este răspunsul la problemele actuale ? Toţi suntem revoltaţi de imixtiunea grupurilor de putere masonice, bilderbergice, etc. , dar suntem gata să ne aruncăm în braţele unei monarhii ereditare !? Cine ne garantează că nu sunt nişte ”degeneraţi” ?
Mulţi se gândesc la economiile rezultate din eliminarea urnelor, dar o soluţie mai bună poate fi alegerea de către SFATUL ŢĂRII, a unui lider expresie a acestuia, cu puteri limitate temporal şi cu prerogative strict delimitate constituţional. Am scris SFATUL ŢĂRII, pentru că nu înţeleg de ce trebuie să folosim PARLAMENT, un cuvânt străin nouă, care mă duce cu gândul la zicătoarea :„vorbă lungă, sărăcia omului”. Tot aşa, va trebui să revenim la DREGĂTORII, SFETNICI, VISTERIE, etc.
Mulţi văd în Monarhie, calea spre integrarea europeană, fără să ţină cont ca aceasta nu ne-a adus de-a lungul timpuri, decât deposedări şi aservirea la scopurile puţin ortodoxe ale unui Occident imperialist.
Domnitorul pământean Alexandru Ioan Cuza, a fost înlăturat de marile puteri ale timpului, în acest scop !
Este adevărat că monarhia a reprezentat o pagină importantă în Istoria Neamului, lăsând însă, amprente nu mereu conforme Interesului Naţional.
Aducerea unui domn străin, a reprezintat incapacitatea de Autodeterminare şi nu poate fi motiv de mândrie naţională.
A fost o manevră a Clerului Ortodox şi a partidelor politice ale vremii, deoarece îşi vedeau periclitate interesele de PUTERE.
Se susţine că numai astfel se putea menţine unitatea naţională!?
FALS!
UNITATEA NAŢIONALĂ este garantată „pe termen lung” de LIMBĂ, TRADIŢII, OBICEIURI, CULTURĂ, etc.
Nu o să pricep niciodată de ce România a renunţat fără luptă la o parte din Transilvania şi la Basarabia şi Bucovina, acţiuni ce sunt datorate Casei Regale şi Legionarilor, ce au înlăturat pe cel mai mare om politic al Neamului, care a fost Nicolae Titulescu. Acesta „avea în buzunar” Tratatul de Prietenie cu Rusia, prin care ni se recunoştea apartenenţa din veci şi pentru veci a Basarabiei !
Înlăturarea sa, a dus la ”urcarea Ţării în căruţa germană” (sângele regal apă nu se face !) şi ne-a pus în conflict cu „uriaşul cu picioare de lut”de la Răsărit, dar şi cu Franţa şi Anglia. Urmarea a fost pierdera Basarabiei, a unei părţi a Bucovinei şi a unei părţi a Transilvaniei ! Mulţi istorici, consideră că dacă la Yalta, ruşii s-ar fi prezentat ca aliaţi ai noştri, Tragedia Naţională nu s-ar fi petrecut !
Mulţi or să spună : „dacă baba avea roate, era tramvai !” , ceea ce mă face să accept că acestea sunt… supoziţii.
Regele este binevenit în sânul Neamului, în concordanţă cu Spiritul acestui popor, dar nu trebuie să cadă victimă zicalei . „i se dă un deget şi el ia toată mâna !” Mai ales că şi-a redobândit proprietăţi imense, în timp ce mulţi moşneni pământeni, încă mai luptă prin Tribunale, pentru a-şi redobândi pădurile strămoşeşti !
Observ că mulţi aderenţi sunt simpatizanţi monarhişti, aşa cum alţii sunt simpatizanţi ai legionarismului, social-democraţiei, liberalismului, etc. Cu toate astea, nu o să menajez pe nimeni, deoarece „Mişcarea DACIA”, are o altă Ideologie, Tactică şi Strategie pentru Renaşterea Neamului şi scopul nostru este acela de a aduna toate forţele responsabile, pentru că a trecut vremea diviziunilor impuse de vechiul Sistem şi trebuie să privim înainte, ci nu înapoi !
Continuă „orbecăiala” în căutarea unui Lider, în speranţa că acesta ne poate scoate din rahat, fără a se pricepe că nu liderii hotărăsc soarta unei naţii, ci … SISTEMUL !
Adică ce poate face în plus un Rege ? Puţinele monarhii rămase numai cu numele în Europa, arată că nu incid cu NIMIC, în destinul popoarelor respective, fiind numai nişte „păpuşele” manevrate de SISTEM, cu intenţia de a diviza Opinia Publică, după principiul „Dezbină şi Stăpâneşte”.
Ce ar aduce nou Monarhia în România ?
Ne-ar umple telejurnalele cu galele lor, de parcă nu ne-ar fi suficiente „păpuşelele” PD-L-iste, PNL-iste, PSD-iste, etc. !
Cine să vină rege ? Ramolitul, Duda, sau prinţesele ? Ce ştiu ăştia despre Dezvoltarea Sustenabilă, despre Economie, Agricultură, Ecologie, Educaţie, Sănătate, Politică, Istoria Neamului, etc. ? Ce CV pot prezenta ?
Chiar nu se pricepe că SISTEMUL este responsabil de catastrofa actuală nu numai în România, ci în Lume ?
Eu garantez că sunt suficiente 50 de Creiere româneşti (inclusiv) de la Los Alamos şi Silicon Valley, ca să punem România pe calea cea bună ! Am zis 50, nu unul !!!
Care Rege îl doriţi :
Acela care a înlăturat domnitorul pământean, ca să facă pe plac Imperiilor din jur ?
Acela care L-a condamnat la moarte pe EMINESCU ?
Acela care a topit Plăcuţele de la Sinaia, ca să-şi facă Peleşul, că nu avea condiţii bune la Mânăstire, aruncând în întuneric Istoria Neamului ?
Acela care l-a mazilit pe Nicolaie Titulescu, adevăratul „autor” al României interbelice, destrămând astfel sistemul de alianţe şi tratate, care nu ar fi permis Marea Tragedie a Naţiei ?
Acela care a instaurat Dictatura, sau acela care a ordonat asasinate politice ?
Acela care a lăsat în voia soartei 150.000 de oşteni cu direcţia Siberia, pentru ORDINUL VICTORIEI ?
Acela care a deposedat Moşnenii de pădurile strămoşeşti, ca să le dea cadou boierimii de extracţie fanariotă ?
Aş putea să continui, dar cred că este suficient !
Ţara nu are nevoie de Lideri, ci de o clasă conducătoare expresie a unei „alegeri de jos în sus” şi a desemnării ei pe criterii STRICT de COMPETENŢĂ şi RESPONSABILITATE, deoarece DEMOCRAŢIA unanim acceptată azi, produce o clasă politică de DELINCVENŢI, deoarece noi toţi suntem constrânşi să intrăm în majoritatea constituită din… DELINCVENŢI.
DEMOCRAŢIA a fost instaurată cu succes în România şi Aiurea, majoritatea „manelistă” impunând demni şi proprii reprezentanţi !!!
Până când nu va dispare „măcăiala partidică”, inclusă deci şi cea monarhistă, cu rol de deviere a atenţiei publice de la adevăratele probleme ale omenirii, nu vom face „ saltul înainte” !
DESPRE MONARHIE
Revin asupra chestiunii, în urma citirii MANIFESTULUI REGAL, elaborat de Vlad Badea şi Filip Lucian Iorga, pentru a „demonta” eşafodajul argumentelor INSTITUŢIONALE şi ISTORICE prezentate.
O să răspund punct cu punct:
ARGUMENTE INSTITUŢIONALE
1. Independenţa şi neutralitatea politică
Experienţa ne arată că nici un preşedinte al României nu a fost în stare să păstreze o relaţie echidistantă şi independentă faţă de partidele parlamentare, constituindu-se astfel în sursă de instabilitate. Preşedinţii României nu au fost ai tuturor românilor, ci mai degrabă reprezentanţi ai unor partide – fie ele de stânga sau de dreapta. Instituţia monarhiei este, dimpotrivă, caracterizată de independenţă şi neutralitate politică.
RĂSPUNS:
1. Prin reintroducerea MONARHIEI EREDITARE, s-ar instituţionaliza de fapt CAMARILA REGALĂ, care tot un partid a fost şi va fi, aşa cum o demonstrează trecutul!!!
Ca probă, DICTATURA REGALĂ a fost şi poate să mai fie instaurată, în barba DEMOCRAŢIEI invocate de autori!
2. Distincţia între competenţele de reprezentare şi guvernare
De-a lungul timpului, preşedinţii au intervenit adeseori în afacerile guvernamentale, fără a avea o bază constituţională pentru astfel de demersuri – care au condus, inevitabil, la conflicte între preşedinţi (cu funcţie reprezentativă) şi prim-miniştri (cu rol de guvernare) şi la alimentarea neîncrederii populaţiei în instituţiile statului. Monarhia constituţională ar elimina aceste probleme, întrucât monarhul are atribuţii de reprezentare, nefiind un “concurent” al premierului (cu atribuţii de guvernare)
RĂSPUNS:
2. Numai cine nu cunoaşte Istoria monarhiei româneşti, poate face astfel de afirmaţii!?
Actul TRĂDĂRII de la 23 August, este principala, dar nu singura probă!
3. Dimensiunea diplomatică a regalităţii
Dincolo de înrudirea cu alte case regale europene – ce constituie în sine o punte de legătură cu alte state – , Casa Regală a României a întreprins numeroase acţiuni de susţinere a intereselor României pe lângă politicieni, oameni de afaceri sau ONG-uri din străinătate, inclusiv în problema aderării României la UE şi NATO sau la spaţiul Schengen.
RĂSPUNS:
3. Invocarea înrudirii cu alte case regale, demonstrează în primul rând SUSŢINEREA GLOBALIZĂRII de către monarhişti, cu a sa menire de INSTAURARE A UNEI GUVERNĂRI MONDIALE.
Pe de altă parte, aceste rubedenii nu au mişcat un deget la DICTATUL DE LA VIENA, la PACTUL RIBBENTROP-MOLOTOV, la 23 August şi la ABDICARE, ba dimpotrivă!? Clasa politică a vremii şi regalitatea au preferat o Românie Mică, pierderii PRIVILEGIILOR. România trebuia să lupte pentru integritatea teritorială, atât în 1939, cât şi în 1940 şi 1944!
Un alt „sprijin” pentru România, a fost şi semnarea DECLARAŢIEI DE LA BUDAPESTA de către Mihai!?!?… halal sprijin!!!
Îl altă ordine de idei, nu ne interesează câtuşi de puţin relaţiile de rudenie cu persoane care au instaurat IMPERII COLONIALE. De fapt, instituţia monarhiei este în criză în toate ţările unde mai persistă, numeroase scandaluri afectându-le pe toate!
4. Efectul pozitiv asupra coeziunii sociale
În regimurile monarhice europene, regele este adesea considerat drept „părintele naţiunii”, îndeplinind un rol care transcende caracterul funcţionalist pe care îl au preşedinţii aleşi, fiind un model inspiraţional care uneşte societatea.
RĂSPUNS:
4. Luaţi-o mai uşor cu „părinţii naţiunii”, cu alte rădăcini decât româneşti!
Societatea NU va fi unită în jurul monarhismului, deoarece o bună parte din populaţie a evoluat şi nu mai crede în mistificări, „sânge albastru” şi „unşii lui Dumnezeu”! Până şi englezii au început să se trezească!?
5. Continuitatea
Prin revenirea la monarhie s-ar depăşi eterna problemă a lipsei unui proiect de dezvoltare durabilă la nivel naţional – proiect care în teorie există pe agenda fiecărui preşedinte în parte, dar care, evident, se schimbă cu fiecare preşedinte ales, prelungindu-se astfel o stare de fapt defavorabilă dezvoltării pe termen lung a României. Monarhul constituţional – element constant pe scena politică, ar favoriza un proiect de ţară pe termen lung.
RĂSPUNS:
5. Parcă se vorbea de neutralitatea instituţiei monarhice faţă de partide!?!?
DEZVOLTAREA DURABILĂ este o chestiune de IDEOLOGIE, TACTICĂ ŞI STRATEGIE POLITICĂ, deci apanajul PARTIDELOR, ci nu ale regelui. Dacă are ROL REPREZENTATIV cum se invocă, nu poate avea ROL DE DECIZIE POLITICĂ!!!
PROIECTUL DE ŢARĂ PE TERMEN LUNG îl fac OAMENII COMPETENŢI, nefiind suficient să ai „sânge albastru”!?!?
6. Profesionalizarea funcţiei de şef de stat
Din acest punct de vedere, modelul prezidenţial prezintă dezavantaje faţă de cel monarhic: în vreme ce la funcţia de preşedinte poate accede oricine, indiferent de pregătire, regele este educat toată viaţa pentru rolul ce-l va juca în viaţa statului.
RĂSPUNS:
6. Monarhiştii promovează astfel CULTUL PERSONALITĂŢII!?!?
Adicătelea, acesta nu era bun pentru Ceauşescu, dar e bun pentru Mihai???
Nu este deloc adevărat că azi poate deveni oricine PREŞEDINTE!… numai cei desemnaţi de SISTEM o pot face. Eu personal mă întreb ce „meserie” e aceea de monarh!? Un medic, inginer, agricultor, etc. poate fi preşedinte, dar nu pentru vecie şi asta e un bine, nicidecum un „defect”, deoarece se ştie că PUTEREA se întăreşte în timp. În vreme ce pe plan mondial se limitează temporal mandatele de deputat, noi trebuie să lăsăm veşniciei şi eredităţii pe acela de ŞEF DE STAT???
7. Costuri
În ciuda unor idei preconcepute, monarhia nu reprezintă o povară financiară; în România, costurile s-ar putea menţine la nivelul celor implicate de instituţia prezidenţială.
Iată un clasament al câtorva monarhii europene, după costul per capita:
Statul / Costul (euro, 2010) / Populaţia / Cost per capita (euro)
Luxemburg / 8.9 mil. / 502,202 (2010) / 17.7
Norvegia / 27.9 mil. / 4,955,200 (2011) / 5.6
Olanda / 39.4 mil. / 16,665,200 (2011) / 2.3
Belgia / 13.7 mil. / 11,007,020 (2011) / 1.2
Marea Britanie / 48.6 mil. / 60,003,000 (2009) / 0.8
RĂSPUNS:
7. Dacă regele urmează să aibă exclusiv ROL REPREZENTATIV, nu va avea nevoie de CAMARILĂ, deci costurile ar trebui să fie mult inferioare!?… asta ca să nu amintim retrocedările masive de care a beneficiat regele, alături de alte „lipitori”!?
MIŞCAREA DACIA are în PROGRAM o GRILĂ DE SALARIZARE şi TAXAREA PROGRESIVĂ pentru toţi cetăţenii ţării (1:6 să zicem), deci cheltuiala pentru preşedinte / rege s-ar reduce la 0,1 euro-cent/cetăţean.an.
DISCREPANŢA tot mai evidentă între pătura bogată şi restul populaţiei, este şi pe agenda de lucru europeană, deci nu este o invenţie a MIŞCĂRII DACIA!
ARGUMENTE ISTORICE
1. Monarhia este forma de guvernământ tradiţională în spaţiul românesc;
În ciuda unor opinii ce tind să se generalizeze, monarhia nu este nicidecum “arhaică”, nici republica nu este o formă nouă de guvernământ; ambele îşi au rădăcinile în Antichitate, iar monarhia constituţională este ” cea mai tânără şi cea mai suplă formă de guvernare a unui stat”. Pe teritoriul românesc statul a fost de la început monarhic – model tradiţional, deci, pentru societatea noastră. Republica ne-a fost impusă din afară, fiind adusă cu forţa, de către un regim cu totul străin de neamul românesc, iar bilanţul ei până în momentul de faţă este dezastruos, demonstrându-şi, cu prisosinţă, eşecul.
RĂSPUNS:
1. Din link-ul următor, rezultă că MONARHIA persistă în câteva ţări ale Pământului, mai ales dacă eliminăm sudul Africii, Australia şi Canada, unde numai despre monarhie nu poate fi vorba în practică!?http://ro.wikipedia.org/wiki/Monarhie_constituțională#mediaviewer/Fișier:World_Monarchies.svg
Este FALS că MONARHIA EREDITARĂ (ultimul cuvânt este evitat cu grijă!?) este un model tradiţional românesc!!!
Organizaţiile prestatale şi statale ale strămoşilor noştri au fost conduse de domni/voievozi, care nu-şi transmiteau ereditar conducerea statului. Numirea lor se făcea de către SFATUL ŢĂRII, de cele mai multe ori sub presiunea diverselor imperii, care au subjugat de-a lungul ultimilor 2 milenii spaţiul carpato-dunăreano-pontic.
DOMNUL primului stat cu numele de România, a fost ALEXANDRU IOAN CUZA.
Nu REPUBLICA ne-a fost „adusă de afară”, ci tocmai MONARHIA EREDITARĂ a Hohenzollernilor!!!
Pe de altă parte, atât REPUBLICA, cât şi MONARHIA, au responsabilităţi egale în DEZASTRUL ROMÂNIEI, deoarece e o minciună sfruntată că „înainte era mai bine”! SISTEMUL era şi este acelaşi: PRIVILEGII celor bogaţi, în dauna celor mulţi!!!… în plus, MONARHIA introduce PRIVILEGIUL EREDITAR, ceea ce este inadmisibil!
2. Opţiunea pentru o dinastie străină
– aducătoare de stabilitate, rigoare şi prestigiu internaţional – s-a impus în condiţiile specifice ale sec. XIX, de rivalitate între facţiunile adverse, care crea o stare de permanentă instabilitate. Ulterior, această alegere avea să se dovedească din plin benefică pentru dezvoltarea ţării, prin faptele şi actele regilor ce au vegheat cu înţelepciune interesele acesteia.
RĂSPUNS:
2. Opţiunea pentru DINASTIE STRĂINĂ, este pentru majoritatea românilor ofensatoare, deoarece lezează DREPTUL LA AUTODETERMINARE şi cultivă un AUTOLEZIONISM NAŢIONAL!
Pe scurt, se cheamă VÂNZARE DE ŢARĂ STRĂINILOR!
3. Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste în timpul Regelui Mihai I a scurtat războiul cu câteva luni, salvând zeci de mii de vieţi. Ulterior, Regele Mihai a luptat pe toate planurile pentru menţinerea regimului democratic şi împotriva politicii de sovietizare impuse a Armata Roşie. Abdicarea sa forţată este lovită de nulitate, pentru că:
– s-a făcut sub presiune şi şantaj – peste o mie de studenţi anticomunişti se aflau în arest, sub ameninţarea execuţiei, dacă regele nu ar fi semnat abdicarea
– validarea ei s-a făcut în mod nedemocratic în Parlament, unde nu se întrunise cvorul necesar
– republica ce a urmat nu a fost validată de un referendum naţional.
RĂSPUNS:
FALS!!!
Arestarea lui Antonescu şi Încetarea Necondiţionată a ostilităţilor, cu 3 săptămâni înainte de semnarea armistiţiului pe 12 Septembrie 1944, a fost o LOVITURĂ DE STAT, care a permis ruşilor dezarmarea armatei române, deşi ostilităţile încetaseră, precum şi deportarea a 130.000 de soldaţi şi ofiţeri români în Siberia.
Această LOVITURĂ DE STAT a fost organizată de TOATE PARTIDELE şi de Mihai, uşurând ajungerea trupelor ruseşti la Berlin cu câteva luni mai devreme, influenţând astfel geopolitica în întreaga Europă Centrală, intrată în zona de influenţă rusă pentru 55 de ani, cu consecinţele vizibile tuturor, mai puţin monarhiştilor!?
DECEBAL şi-a dat viaţa pentru a nu cădea viu în mâinile cotropitorului, deci orice justificare a abdicării este de prisos!
Ruşii nu aveau nevoie de studenţi pentru a-l înlătura pe Mihai, după cum deciziile Parlamentului, sau un Referendum ar fi avut rezultate previzibile într-o ţară sub ocupaţie!
România a avut peste 300.000 de morţi după TRĂDARE, deci este falsă afirmaţia potrivit căreia „s-au salvat vieţi omeneşti”!… asta ca să nu mai vorbim de victimele comunismului instaurat în urma MARII TRĂDĂRI, care au fost MILIOANE!?
CONCLUZIE:
DEGRINGOLADA actualelor partide a creat SPAŢIU DE AFIRMARE MONARHISMULUI, care încearcă azi să perpetueze SISTEMUL… „ALTĂ MĂRIE CU ACEEAŞI PĂLĂRIE!!!”
În acest sens, monarhiştii pun la punct o adevărată DIVERSIUNE, care va fi fără îndoială condamnată de Istorie.
SISTEMUL care este vechi de milenii, este pe cale de a fi demolat şi mulţi vor rămâne sub „dărâmături”, deoarece „fiecare pasăre, pre limba ei piere!”
Am ramas cu un gust amar, citind cele doua comentarii ale domnului Teava Gheorghe. Sunt convins ca dansul face parte din patura comunista a Romaniei, probabil a facut si o scoala, sau macar niste cursuri intensive la – Stefan Gheorghiu. Ba cred ca imi este scarba.
INTR-O SOCIETATE SARACITA,DEBUSOLATA SI AHTIATA DUPA BANI SI AVERE,CU UN SISTEM RAPACE ,REVENIREA LA MONARHIE ESTE UN DREPT ISTORIC NICI DECUM O OPTIUNE….SUSTIN DIN TOT SUFLETUL MEU DE ROMAN,MONARHIA CONSTITUTIONALA TRAIASCA REGELE NOSTRU,TRAIASCA CASA REGALA A ROMANIEI…..
Monarhia Parlamentara este salvarea Romaniei de astazi !
Cu toata fiinta mea sprijin ca Romania sa revina la forma sa statala legala , la MONARHIA PARLAMENTARA !
Asa sa ne ajute Dumnezeu
Nimic fara Dumnezeu !
Emilian T.Vandenboer
TRAIASCA MONARHIA !
CEI IN CARE CLOCOTESTE “MANIA PROLETARA” NU POT FI ADUSI LA O GANDIRE NORMALA !
ECHILIBRUL PUTERILOR IN STAT NU POATE FI REALIZAT DECAT PRIN MONARHIE, MONARHIE CARE PRIN INTRODUCEREA ETICHETEI SPECIFICE VA ELIMINA MARLANIILE DE PE SCENA POLITICA !
Cred ca este foarte clara explicatia privind necesitatea instaurarii monarhiei care pune in opozitie forma de guvernamant prezidentiala prin care se dovedeste interesele diferitelor clase politice de a ajunge la putere pentru interese personale in detrimentul poporului roman care asteapta de ani buni prosperitatea .Casa Regala este singura capabila sa aduca tara noastra pe drumul cel bun. Traiasca Casa Regala a Romaniei!
Brava domnu ” Țeavă , esti tare dă tot. Era suficient sa scrii TRAIASCA DIVERSIUNEA REPUBLICANA. Monarhistii astia dujmani , or veni tot de la Moscova ?
Minunat,cred ca ar trebui trimise prin posta fiecarei familii din Romania.
Traiasca Regele!
Traiasca familia Regala!