Comisia pentru Agricultura a initiat o propunere legislativa privind clasificarea fermelor. Daca propunerea va trece, OUG 108/2001 prin care era definita dimensionarea exploatatiilor agricole comerciale, ar urma sa se abroge.
“O clasificare dupa dimensiunile economice ale exploatatiilor agricole poate constitui baza care va permite agriculturii romanesti sa se adapteze PAC-ului 2014-2020 si creeaza premisele adoptarii celor mai bune decizii pentru programarea si utilizarea fondurilor comunitare”, se arata in expunerea de motive a proiectului de lege.
Conform propunerii legislative, in functie de dimensiunea economica, fermele si exploatatiile agricole se clasifica:
– sub 1,99 UDE – ferme de subzistenta care produc in totalitate pentru consumul propriu (UDE – Unitatea de Dimensiune Economica – reprezinta valoarea productiei agricole in echivalent a 1.200 euro);
– 2 – 5,99 UDE – ferme de semi-subzistenta, care isi asigura consumul propriu si o mica parte din productie agricola o comercializeaza;
– 6 – 11,99 UDE – ferme comerciale mici, care comercializeaza mai mult de 50% din productia agricola pe care o realizeaza;
– 12 – 99,99 UDE – ferme comerciale/exploatatii agricole mijlocii care isi comercializeaza intreaga productie agricola pe care o realizeaza;
– peste 100 UDE – ferme comerciale/exploatatii agricole mari care isi comercializeaza intreaga productie agricola pe care o realizeaza.
Proiectul de act normativ prevede si ca fermele de semi-subzistenta pot procesa, din productia proprie, produse traditionale, dar si ca fermele si exploatatiile agricole comerciale sunt forme de comasare a terenurilor agricole si pot dispune si de unitati proprii de procesare, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.