În absenţa unei viziuni româneşti, responsabile, în absenţa unei strategii MINISTERIALE, zootehnia are şanse să orbecăie din lac în puţ. Ilie Van (foto), preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, atrage atenţia că în absenţa micşorării TVA-ului la 9%, peste jumătate din fermele de păsări se vor închide. Dacă Guvernul nu convinge pe reprezentanţii de la FMI de utilitatea acestei scăderi, vom importa şi carne de pasăre. Costurile de producţie din fermele noastre sunt la nivel european, iar preţurile de vânzare au rămas la nivelul puterii de cumpărare a românilor. Nu văd cum ar rezista un crescător cu TVA de 24% Cei din Comisia Europeană chiar pun în practică proverbul românesc:” Frate frate, dar… brânza este pe bani.” Ei nu prea au motive să asigure vreo formulă de sprijin suplimentară pentru fermele avicole din România. Până la 25% din numărul crescătorilor de păsări din România au surse proprii de producere a cerealelor. Ceilalţi cumpără concentratele la preţul pieţei. Preţul la cereale a crescut cu 70% în 2012, faţă de 2011, şi cu 110%, faţă de 2009. Iar preţul cărnii de pui a crescut cu numai 16% în ultimii trei ani. Nu acoperă nici rata inflaţiei. Am discutat cu ministrul Daniel Constantin şi aşteptăm un semnal clar. Guvernul vorbeşte de reducerea TVA, dar practic nu a făcut nimic.”
am citit in pag acestei reviste ca au vrut sa ne falimenteze bombardandu-ne cu microbii gripei aviare fabricate in laboratoarele lor. daca ne-au luat de fraieri cu gripa cum credem noi ca nu vom fi pacaliti si de alte boli.