Onorificul preşedinte LAPAR şi consilier prezidenţial Rădulescu, nu trebuia să se lepede de foştii colegi !?

Dacă reprezentanţii noştri au negociat cu spatele, ce vină avem să primim cea mai mică subvenţie şi aceasta acordată cu întârziere, devalorizandu-se şi mai mult!
Dacă „asigurarea a minimum 11 ore/zi lumină artificială cu o valoare a iluminării de 50 lux”, din cadrul Măsurii 2.1.5, „Plăți în favoarea bunăstării animalelor – Pachet A – porcine”, provoacă atâtea intunecimi, de ce nu vrem să facem lumină? Fostul parlamentar Rădulescu, respins de alegători dar promovat la mari înălţimii… poate că dintr-o “scăpare” s-a lepădat de foştii “colegi”, spunând că: „În ceea ce privește nemulțumirea proprietarilor de ferme tip Muntenia, cu privire la imposibilitatea accesării subpachetului de lumină, consider că aceștia nu au dreptate”. Domnilor MINISTERIABILI, de ce nu elaboraţi şi nu publicaţi ghidul pentru fiecare măsura şi de ce nu îl faceţi cunoscut măcar cu 30 de zile înainte de lansarea sesiunii de depunere de proiecte? De ce tot prelungiţi în ascuns sesiunile de depunere a dosarelor? Cum credeţi că incertitudinile ne pot ajuta să performam? De ce în ţara asta se lucrează în spatele uşilor închise? fermier Ioan Afusoaie, Botosani

1 Comentariu adauga un comentariu

  1. Mihail says:

    Tradarea prietenilor a fost si este un pacat pentru cei fara D-zeu. domnul radulescu ar trebui sa se lepede de sine si de felul in care a parvenit. este o bucurie ca lumea lepadata a scapat de el

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*