Numai crescător de porci în România este frumos să fii, ştiind că şi când nu te aştepţi,se poate întâmpla ceva …Deci APIA a încheiat cel de-al doilea act adiţional la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet la porcine.
Potrivit acestor acte adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, adeverinţa prin care se atestă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor şi, de asemenea, suma înscrisă în adeverinţă reprezentând diferenţa dintre valoarea cumulată a deconturilor justificative depuse de beneficiar şi valoarea celor 2 adeverinţe eliberate de către Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.