Fermierii cer modificări ale Ordonanței 58/2013.Ei muncesc destul pentru cei din parlament,din ministere si pentru alti “domni “care taie frunze la ciini pe banii nostri.Ei nu vad cum aceste structuri ar urma să se autofinanțeze (totul pe fondul lipsei banilor).
Iată câteva motive din cauza cărora alegerile pentru desemnarea conducerilor Camerelor Agricole bat pasul pe loc.Pe de altă parte, ministrul de resort, Daniel Constantin, este de părere că activitatea Camerelor Agricole poate fi susţinută de fermierii mari. Acesta a mai afirmat, că agricultorilor li s-a mai oferit un răgaz de șase luni să vină cu modificări la actul normativ, mână întinsă de parlamentarii României.„Sunt două judeţe care au făcut alegeri, în majoritatea judeţelor din ţară s-au constituit Comitetele Naţională de iniţiativă şi sper ca în perioada imediat următoare să se facă şi alegeri. În mometul de faţă este o ordonanţă de urgenţă care trebuie aprobată de o lege, ştiu de intenţia a parlamentarilor de a mai da un termen de 6 luni de zile pentru a organiza alegerilor şi a aduce modificări”, a afirmat șeful MADR. „Ştiu că sunt nemulţumiri, eu i-am rugat să vină cu toate propunerile şi ele dacă sunt bune, noi le asumăm. Intenţia noastră , aceste structuri în forma finală , au rămas organizaţii nongurvernamentale de utilitate publică. Asta înseamnă că ministerul Agriculturii poate să lucreze , să le ofere facilităţi, spaţii, asta e marele câştig. Am avut două variante, să rămână la stat, sau să devină instituţii ale fermierilor care să lucreze pentru fermieri. De aici depinde mobilizarea marilor fermieri care pot să susţină această activitate”.Ceva e putred .Pina cind ne jucam in detrimentul agriculturii si a specialistilor din cadrul camerelor- prea mult hulite