“ Cele patru coarne care au crescut in locul acestui corn frant sunt patru imparatii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atata putere.
- La sfarsitul stapanirii lor, cand pacatosii vor fi umplut masura nelegiuirilor, se va ridica un imparat fara rusine si viclean.
- El va fi tare, dar nu prin puterea lui insusi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti in tot ce va incepe, va nimici pe cei puternici si chiar pe poporul sfintilor.
- Din pricina propasirii lui si izbandirii vicleniilor lui, inima i se va ingamfa, va pierde pe multi oameni care traiau linistiti si se va ridica impotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fara ajutorul vreunei maini omenesti.
- Iar vedenia cu serile si diminetile, de care a fost vorba, este adevarata. Tu, pecetluieste vedenia aceasta, caci este cu privire la niste vremuri indepartate.””Daniel ,8/21-26)