Pentru cei ce nu vor sa ştie!!!! În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor.
Mi-aduc bine aminte de tonul cu care „Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! Prin anii ’87 – ’88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.
Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile. Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?! Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”! Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!
Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român!
De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n pept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!
Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român! Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!
Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez!
Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ’70! Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor. Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.
Conchid: merită sprijinite numai acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii. Există aceste forţe?
Nota bene: Textul de mai sus a fost scris în cursul săptămânii patimilor şi va ajunge la cititori în zilele săptămânii luminate. Creştineşte a fost scris, creştineşte să fie citit, iertând greşiţilor noştri aşa cum iertare aşteptăm şi pentru greşelile noastre. Învierea Domnului nostru Iisus este şi învierea adevărului, chiar dacă în Sfînta şi Minunata Poveste a Celui Ce a înviat din morţi lipseşte un singur răspuns. Răspunsul la întrebarea Ce este adevărul? Dar stă în puterea noastră să-l căutăm sine ira et studio, adică senini şi iubitori de aproapele nostru. La mulţi ani!
*
— Din câte înţeleg, acest articol a fost publicat în primăvara lui 1992, de Paşte, în revista „Totuşi iubirea”. A avut vreun ecou?
— Adrian Păunescu şi-a dat seama de importanţa lui şi l-a băgat pe prima pagină, dacă mai ţin eu minte. Ştiu că mulţi cititori l-au decupat şi l-au păstrat ca pe un text deosebit.
— Este, într-adevăr, un text deosebit.
— Ideile din acest articol le-am reluat de la tribuna Parlamentului. Fără nici un ecou în mass media românească.
— După şase ani şi jumătate, aţi aflat dacă există în România „acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii”?
— Am aflat! Nu există!
— Şi atunci de ce mai activaţi într-un partid?
— Activez într-un partid care încearcă să fie o asemenea forţă. Încearcă cu sinceritate. Dar mai e până să reuşească.
– De ce anume aveţi nevoie?
— Avem nevoie de oameni ca dumneata, care să nu mai stea pe margine şi să comenteze steril greşelile celor din ring!
— Să ştiţi că nu stau tot timpul pe margine, în tribună. Cel puţin în ultima vreme, am coborît şi eu în ring!
— Adică?
— Bunăoară, după discuţiile purtate cu dumneavoastră, am încercat să mă interesez şi eu despre unele aspecte discutate împreună…
— Adică să verifici afirmaţiile mele?
— Vă supără?
— Nu! Deloc! Aşa se procedează! Măcar că răspunderea pentru cele afirmate de mine îmi revine în totalitate! Şi ce ai aflat?
— Am discutat cu o persoană foarte apropiată de dl. Virgil Măgureanu despre acea bancă, acel fond monetar internaţional pe care Ceauşescu a încercat şi urma să-l constituie la începutul lui 1990, împreună cu Iran şi Libia. Nu ştiu dacă de la Măgureanu avea informaţiile, dar persoana despre care vă vorbesc mi-a confirmat întocmai cele ştiute de mine de la dumneavoastră. Ba chiar a şi plusat!
— În ce fel?
— Se pare că deschiderea acelei bănci, cu un capital de 15 miliarde de dolari, era abia prima etapă. Cele 15 miliarde de dolari nici nu însemnau mare lucru pentru cât de sărace sunt ţările sărace! Fondurile cele mai importante urmau să intre de la arabi, firme, persoane fizice şi chiar state, de la arabii care şi-ar fi retras banii din băncile occidentale şi i-ar fi adus la Bucureşti. Foarte pe scurt spus, urma să se adune aici, la Bucureşti, sume din ce în ce mai mari, transformând Bucureştiul într-unul din marile centre financiare ale lumii. În plus, acest centru bancar urma să funcţioneze după alte principii, lăsând principiul profitului pe un plan secundar!…
— Interesantă informaţie! Şi foarte plauzibilă!… Veritabil finis coronat opus… Înseamnă că n-am bătut câmpii! Este o informaţie care se adaugă perfect logic la cele ce ştiam noi… Cred că am greşit evitând să mă mai văd cu dl. Măgureanu!… Da, după ce am fost propus să candidez la preşidenţia României din partea PDAR, am considerat că aşa ar fi cel mai bine, să nu mă văd cu dl. Măgureanu. Cred că am greşit! .Sursahttps://searchnewsglobal.wordpress.com
CINE CONDUCE LUMEA? Iata PIRAMIDA PUTERII ! Cine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei
Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondialasau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei “fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.
Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE.
- In primul rand ei creaza o PROBLEMA(conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict.
2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.
3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara…) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.
CARE ESTE SCOPUL LOR?
Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece “fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor.
De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere.
Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:
1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.
4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in “sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei.
6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine.
7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.
GUVERNUL MONDIAL
Guvernul Mondial functioneaza pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligenta si puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-si alege propriul destin. Cine doreste mai multe detalii poate studia acest document rar:
(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
Utilizand harta se poate urmari pe ce directii si in ce zone se propaga efectele unor decizii luate de diverse structuri componente.
Sunt detaliate relatiile si zonele de influenta la nivel mondial ale principalelor dinastii si familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat in acest document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi să se concentreze toate mijloacele de definire si stabilire a normelor de dezvoltare a unei societati de tip nou.
Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de culegere a informatiilor, inclusiv retele de tip mafiot.
De mentionat faptul ca integrarea europeana si “cedarea de suveranitate” a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul suveran peste toate tarile.
CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM CONTROLEAZA LUMEA?
Organizarea lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:
Dupa cum se observa in varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare si pe dolarul american).
Oculta Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei.
Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale.
NIVELELE PIRAMIDEI
0. Nivelul 0 – Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.
Foarte Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa “spargi” piramida si sa te sustragi controlului ei.
Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura.
Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.
Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.
1. Nivelul 1 – Familiile regale
In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Aici poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.
2. Nivelul 2 – Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.
David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”
Aceste familii sunt (in ordine alfabetica):
1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn
Membrii acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranita si imbracata TOATA populatia globului.
Familia Rothschild,500 de trilioane avere!
3. Nivelul 3 – Comitetul celor 300
Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice “sub-familii”.
Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.
Lista este prea lunga pentru a fi prezentata aici, dar cine doreste sa afle toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descarca acest document intocmit de Dr. John Coleman, fost ofiter al serviciului de spionaj britanic:
THE STORY OF THE COMMITTEE OF 300.
(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
4. Nivelul 4 – Centrul de comanda
Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda la nivel global:
– Comisia Trilaterala,
– Consiliul Relatiilor Externe (CFR),
– Grupul Bilderberg,
– Clubul de la Roma,
– Organizatia Natiunilor Unite
– Institutul Regal pentru Afaceri Internationale
Toate aceste structuri sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde.
Masa Rotunda, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structura atat de complexa, incat Dr. Coleman spunea despre ea: “Masa Rotunda insasi este alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii, institutii, banci si unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul specialistilor de inalta calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci si intelege“.
1. Comisia Trilaterala este o “asociatie particulara” infiintata in 1973 din initiativa lui David Rockefeller cu scopul de a “intari cooperarea economica si politica intre continentele american, european si asiatic”. De aceea se numeste Trilaterala. In componenta acestei comisii intra directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care si fosti presedinti ai Statelor Unite), economisti, etc. – in general cei mai influenti oameni din America de Nord, Europa si Asia. Practic aceasta organizatie privata in care se intra doar cu invitatie speciala pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. Dupa luarea unor decizii, membrii organizatiei le transmit guvernelor, iar acestea le aplica la nivelul fiecarui stat. Toate natiunile lumii sunt conduse de aceasta entitate suprastatala. In fiecare an Comisia Trilaterala are o intrunire in plenul ei si cate o intrunire zonala. In perioada 15-17 octombrie 2010 intrunirea sectiei europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la Bucuresti, intr-o discretie aproape totala. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la Bucuresti si presa abia a semnalat acest lucru. Totusi exista o inregistrare Antena 3 pe care daca o vizualizati, veti intelege ce putere imensa are aceasta Comisie.
2. Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o organizație americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale. “Consiliul pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills numea “Elita puterii” – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.” declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.
3. Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită.
Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată.
Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.
4. Clubul de la Roma, a fost infiintat in aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de stiinta şi afacerist italian şi Alexander King, un om de stiinta scotian. Doctrina clubului se bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The Limits to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o limita care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este limitata, resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are o limita. De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea acestor limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populatiei globului pare a fi o masura necesara. De remarcat Ochiul Care Vede Tot care apare in spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina oficiala).
5. Organizatia Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte si Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei – reacţie – soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.
6. Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, cunoscut si sub numele de Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie in materie de afaceri internationale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membri trebuie sa pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.
Consiliul Relatiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută opinia publică.Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii.
Daca pe primele 3 nivele se gasesc doar cei care sunt inruditi cu familiile si sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum si la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces si oameni care nu sunt rude de sange cu familiile si sub-familiile conducatoare de la nivelele 1, 2 si 3.
Chiar si politicieni/demnitari romani pot fi gasiti in structurile de comanda de pe nivelul 4. De exemplu in Comisia Trilaterala tara noastra are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isarescu (Guvernatorul BNR) siMihai Tanasescu(reprezentantul Romaniei la FMI).
In acelasi timp, Mugur Isarescu este si presedintele ARCOR, filiala romana a Clubului de la Roma.
Din ARCOR fac parte printre altii: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Calin Georgescu, Daniel Daianu, Mircea Malita, Sergiu Celac. (vezi lista completa).
Asa ca putem dormi linistiti: prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent si in tara noastra.
Centrul de Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.
5. Nivelul 5 – Controlul financiar mondial
Toate instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului? “Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.
6. Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale
Pe acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pamant sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care traiesc pe fata pamantului.
Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si comercializarea produselor.
Intentia este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate, ceea ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.
Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ulwww.codexalimentarius.com.
7. Nivelul 7 – Controlul populatiei globului
Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile. Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia.
Rezultatul este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se intampla cu ea, astfle incat orice banda politica se poate face stapanul ei.
8. Nivelul 8 – Populatia globului sau unitatile de munca
Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflam noi popuatia globului, oamenii de rand, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe cei de sus.
Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos.
De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala.
In fata acestor forte colosale care domina planeta, guvernul nostru si conducatorii nostri “alesi de popor” nu au practic nici o sansa. Ei trebuie sa execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa puna tara la dispozitia celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti conducatori ai nostri pe langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu sa negocieze mai dur conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca Romania nu se poate izola si dezvolta separat in afara contextului regional si global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si daca intreaga lume se indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in directie opusa. Pozitia pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.
sursa: inforomania.org



Publicat la:
Iunie 26, 2015









