Publicat la:
Aprilie 9, 2013
Aditivii furajeri sunt substanţe care utilizate în cantităţi mici pot modifica favorabil caracteristicile nutreţurilor sau producţiile animalelor.
Ei pot fi sub formă de substanţe chimic pure, bine definite, pot fi microorganism, ca în cazul probioticelor sau pot fi preparate enzimatice, cum ar fi b-glucanazele şi xylaza, utilizate în doze extreme de mici, adesea exprimate în mg/kg nutreţ combinat.
În linii generale aditivii furajeri trebuie să aibă:
• eficacitate: să genereze un efect benefic asupra caracteristicilor hranei, asupra organismului animalelor, asupra producţiei obţinute sau asupra dejecţiilor rezultate de la acestea
• siguranţa: să nu fie nocivi pentru animale, pentru consumatorul produselor obţinute de la acestea.
•economicitate: să coste mai puţin decât valoarea cuantificată a efectului benefic.
Clasificarea aditivilor furajeri:
a) aditivi nutriţionali – vitamine, oligominerale, aminoacizi
b) aditivi pronutritionali – enzyme, antibiotice, probiotice, prebiotice, emulsifianti, antioxidanţi, agenţi detoxifianţi, preparate hormonale.
c) aditivi tehnologici – conservanţi, lianţi, agenţi de creştere a palatabilitati, pigmenţi, agenţi de control a mediului.
d) aditivi medicinali – coccidiostatice, histomonostatice, alte produse sau substanţe medicamentoase, extracte natural din plante.
În cele ce urmează voi face obiectul a două capitol din aditivi pronutritionali enzimele şi respectiv aditivi tehnologici lianţi.
ADITIVI PRONUTRITIONALI
Noţiunea de pronutrient a fost propusă de Rosen (1996), pentru a defini o substanţă sau un produs ingerat de animal pe cale orală şi în cantitate mică în scopul creşteri valorii intrinseci a hranei printr-o mai bună valorificare a nutrienţilor.
PREPARATE ENZIMATICE
Helmont von J.B. (1577-1644) studiind o serie de fenomene natural ca acrirea laptelui, transformarea mustului în vin etc., a stabilit că acesta s-ar datora unor substanţe pe care le-a denumit “fermenţi”
Berzelius J.J. (1779-1848) studiind comportarea unor “fermenţi” a introdus termenul de “cataliza” şi a precizat că un catalizator este acea substanţă care adăugată în cantităţi foarte mici, uneori chiar infirme, unui substrat format din unul sau mai mulţi compuşi, determină transformarea chimică a acestuia.
Kuhne (în anul 1887) a folosit pentru prima dată termenul de enzimă pentru a numi o substanţă catalitică obţinută din drojdii.
Enzimele sunt catalizatori mai exact biocatalizatori, care acţionează în desfăşurarea, coordonarea şi reglarea reacţiilor biochimice de degradare şi sinteză.
Componenţa de bază a enzimelor. Enzimele sunt alcătuite dintr-o component proteică (apoenzime), care le conferă specificitate de substrat şi o parte neproteică (coenzimă) necesar pentru manifestarea activităţii enzimatice, conferind specificitate de acţiune.
Clasificarea enzimelor
Clasificarea enzimelor se face în primul rând după natura reacţiei pe care o catalizează şi apoi, după substratul şi produşi specifici:
Oxidoreductaze – catalizează reacţii de oxidare-reducere, denumite donor dehidrogenaze.
Transferaze – catalizează transferul unor grupări chimice de la o moleculă la alta, denumite fosfotransferaze.
Hidrolaze – catalizează ruperea pe cale hidrolitică a legăturilor C-C, C-N, C-O, sau C-P, reacţiile catalizate implicând două substraturi, din care unul –acceptorul- este întotdeauna apa, denumite protease, celulaze, amilaze.
Liaze – catalizează reacţiile de eliminare sau de adiţie ce rezultă în urma ruperi legăturilor de tip: C-C, C-N, C-O, denumirea decarboxilare
Izomeraze – catalizând rearanjamente structurale şi denumite în funcţie de tipul izomerizare şi de natura substratului.
Ligaze – catalizând formarea de legături C-C, C-O, C-N cuplate prin hidroliza legăturilor fosfoenergetice
Dintre acestea, sunt folosite în alimentaţia animalelor hidrolazele, pentru capacitatea lor de a degrada anumite substanţe, în scopul folosiri lor de către organism.
Microorganismele se pretează foarte bine la producerea enzimelor; această producţie poate fi considerabil sporită prin dirijarea factorilor de cultură sau/şi prin modificarea genomului microbian. În biotehnologiile actuale se folosesc:
enzyme libere
enzyme inmobilizate
cellule microbiene
Din grupa sistemelor enzimatice de origine microbiană cele mai folosite sunt cele care acţionează asupra polizaharidelor şi proteinelor , mai puţin cele care acţionează asupra lipidelor.
cont in nr urmator
