Guvernul a aprobat miercuri, în şedinţa săptămânală, o serie de acte normative vizând ajutoarele care se acordă pentru producătorii agricoli, atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.Hotărârile de guvern aprobate miercuri vizează subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură, cuantumul plăţilor pe suprafaţa agricolă şi a plăţilor în sectorul zootehnic.
“Astăzi, cu sprijinul Ministerului de Finanţe, am reuşit să identificăm sumele necesare şi, odată ce HG va fi publicată în Monitorul Oficial, vom putea să decontăm toate facturile pe care fermierii le depun la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură pentru motorina folosită în agricultură. (…) Sumele care sunt prevăzute a fi decontate pe parcursul anului 2013 sunt de 125 de milioane de lei, iar pe parcursul anului 2014 – de 430 de lei. Avem prevăzute prin HG 555 de milioane de lei pentru subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură”, a detaliat Constantin.
Guvernul a mai aprobat două hotărâri referitoare la cuantumul plăţilor pe suprafaţă. Prima HG vizează cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă, a plăţilor separate pentru zahăr şi a plăţilor specifice pentru orez.
“Suma totală prevăzută din fonduri europene pentru cererile depuse în 2013 este 1,223 de miliarde de euro. Intenţia noastră este ca, din 16 octombrie, să plătim în avans 50% din aceste sume. Ceea ce am calculat până în acest moment arată că plata pe suprafaţă, cel puţin la plata de bază pentru cereale, este de 139,17 euro pe hectar”, a spus ministrul.
Altă hotărâre de guvern aprobată miercuri stabileşte nivelul plăţilor naţionale complementare.
“De la bugetul de stat, pentru cereale, plata complementară este de 21 de euro. Practic, pentru cereale, plata cumulată va fi în acest an de 160,17 euro la hectar. În ceea ce priveşte plata suplimentară care se acordă pentru sfecla de zahăr, acolo unde din fonduri europene a avut loc această plată în cuantum de 331 de euro pe hectar, pentru orez se acordă o plată specifică de 300 de euro pe hectar. Bugetul de stat, de asemenea, vine complementar, dincolo de plata de bază pentru cereale, cu o serie de plăţi: pentru in şi cânepă pentru fibră – 63,37 de euro pe hectar, pentru hamei – 335 de euro pe hectar, pentru tutun – 1.279 de euro pe hectar şi pentru sfecla de zahăr – 113,65 de euro pe hectar”, a detaliat Constantin.
El a spus că sumele prevăzute de la bugetul de stat pentru a fi plătite pe această schemăsunt de 663 de milioane de lei. O parte din aceste sume vor fi plătite pe parcursul anului 2013, restul – pe parcursul anului 2014.
O altă HG se referă la aprobarea cuantumului plăţii naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pentru specia bovine şi caprine pentru 2013.
“A fost alocată o sumă de la bugetul de stat de 78.128.680 de euro, care se acordă pentru cei care au depus cereri în 2013, în funcţie de verificările pe care Agenţia de Plăţi le face pe teren, în funcţie de numărul de efective care au fost solicitate la plată”, a spus Constantin.
De asemenea, Guvernul a identificat bani pentru a-i ajuta pe crescătorii de oi şi capre din zonele defavorizate.
“E prima dată când reuşim să plătim suplimentar pe zonele defavorizate, să venim cu o primă suplimentară pentru crescătorii de ovine şi caprine – sumă de 6,7 milioane de euro, dar numai pentru acele efective din zonele defavorizate. Dacă în România avem peste 9 milioane de efective la ovine şi caprine, vreau să vă spun că în zonele defavorizate sunt 1,6 milioane de efective. Cu alte cuvinte, în acest an, dacă cele 9 milioane de efective vor primi aproximativ 40,9 lei la hectar, pentru cele 1,6 milioane de efective se va primi o plată suplimentară de 6,5 euro pe hectar. Este un efort pe care l-am făcut tocmai pentru a ajuta acest sector care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp şi am ţinut cont de condiţiile speciale în care se face agricultură în zonele defavorizate”, a spus Constantin.
Alte două acte normative vizează condiţii tehnice pentru absorbţia de fonduri europene şi pentru sprijinirea celor care activează în agricultura ecologică.