Dacă anul trecut banii pentru susţinerea fermierilor nu au venit la timp, de ce întârziem şi acest an cu finanţarea ? Dacă pregătirea profesională lasă de dorit, de ce nu se acordă fonduri pentru împrospătarea cunoştinţelor, pentru a aplica o agrotehnică performantă şi pentru creşterea randamentului/ha?
Pentru a recupera decalajul trebuie avută în vedere echilibrarea subvenţiilor şi îmblânzirea dobânzilor, organizarea teritoriului şi a fermierilor, realizarea lucrărilor de cadastrare, reorganizarea învăţământului şi a practicii agricole, retehnologizarea fermelor prin accesarea de fonduri UE, rentabilizarea sistemului de irigaţii, comasarea terenurilor agricole pentru ca să se ajungă la o medie de fermă de 150-200 hectare cum este în Franţa sau Spania.
Din exportatori de temut, am ajuns umili importatori de rebuturi
Pentru anul trecut, deficitul balanţei comerciale a României cu produse agroalimentare a fost de 745,45 milioane de euro, de aproape două ori mai mare decât în anul 2011, când s-a cifrat la 375,96 milioane euro. Valoarea produselor importate a depăşit 4,66 miliarde euro, fiind cu aproximativ 372 de milioane de euro mai mare decât în anul precedent. Cât despre calitatea importurilor, nu sunt cuvinte. Ruşinos, dar adevărat, România se află pe locul 12, la nivel mondial, în ce priveşte importul de produse agroalimentare, deşi are un potenţial agricol pentru a hrăni peste 80 de milioane de locuitori, a declarat, reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură – FAO în România, Bogdan Bazgă.
daca nu ne trezim la timp , daca nu ne organizam, ne semnam singuri falimentul. sabotorii nationali sunt printre noi si lor ar trebui sa li se ia cate o declaratie pentru nemurire.