1. Nebunia LUCID-ului (666) prevede ca pentru fiecare, chiar şi pentru nou-născuţi – să fie emis un card universal biometric de identitate

 gg
  2. Prin cardul Fiarei se vor afla toate informaţiile despre orice om, în fiecare zi, graţie sateliţilor de spionaj    3 . Fiara va stăpâni peste tot pământul, va avea putere peste toate rasele şi neamurile   4 . Oriunde te-ai afla, poţi fi întotdeauna reperat prin această „plasă tehnologică ” de pe SATELIŢI CARE NE SPIONEAZĂ   5 .  „Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” – Apoc 13, 17  6 . “Beneficiile “cardului introneaza  sistemul  totalitar de înrobire a omenirii printr-o reţea computerizată globală, găsind soluţii pentru analfabeţii creati  de globalisti   7 . Totodată, prin sistemul lor de atac inteligent, poate transmite mesaje care să le imbolnaveasca  starea fizică şi psihică,mai ales daca sunt “pui de teroristi”!…8 . Echipamentul EMF   colectează informaţii de la circuitele electronice ale calculatoarelor personale prin decodificarea emisiilor de unde RF  .Astfel se poate pătrunde în orice computer personal

 

Acest “card intelligent” include un microcip performant, care va putea stoca milioane de biţi de informaţie în legătură cu posesorul – fotografia,amprenta digitală, amprenta plantara, imaginea obţinută prin scanarea irisului (ochiului), codul genetic ADN, anticorpii specifici, statutul financiar şi curriculum vitae (date personale) etc Proiectul L.U.C.I.D pune la cale construirea unei uriaşe baze de date, de tip „Big Brother”, PRIN care se va infiltra în viaţa intimă a fiecăruia.Fişierele ciberspatiale ale lui L.U.C.I.D. vor putea fi accesate de agenţi de poliţie şi de alte “santinele”, presărate pretutindeni. Agenţiile militare şi de spionaj de dimensiuni planetare vor avea acces la dosarul fiecăruia. Toate datele biografice şi informaţiile personale vor fi stocate şi prelucrate de biroul central.

  2. Prin cardul Fiarei se vor afla toate informaţiile despre orice om, în fiecare zi, graţie sateliţilor de spionaj

Aceşti sateliţi spioni ne urmăresc oriunde, ca un uliu uriaş, care planează pe deasupra prăzii sale, gata să se năpustească la nevoie… Camere video minuscule, ascunse, vor înregistra activităţile noastre, afară şi în casa – fie zi, fie noapte –, invadându-ne în chip neruşinat intimitatea şi transmiţând instantaneu miliardele de imagini la biroul central prin intermediul fibrei optice.Televizoarele interactive la care privim, ne vor urmări în acelaşi timp în care le urmărim şi vor transmite informaţiile la computerul Fiarei de la cartierul general [sediul central]. Convorbirile telefonice interceptate automat sunt transcrise de Agenţia Naţională de Securitate (NSA). Totul va fi înregistrat, stocat şi accesat după bunul plac de agenţii  care administrează acest sistem monstruos, L.U.C.I.D. În timp ce poliţiştii supertehnologizati şi senzorii lor vor monitoriza de la distanţă vieţile noastre personale, bunurile materiale vor fi de asemenea meticulos controlate, de cei care stăpânesc şi mânuiesc instrumentele magice ale ciberspaţiului

 

   3 . Fiara va stăpâni peste tot pământul, va avea putere peste toate rasele şi neamurile

Proiectul L.U.C.I.D este un sistem universal de date prin care Puterile care ne guvernează deja folosesc multe elemente ale acestui sistem draconic de control computerizat.Cu ajutorul Cardulului Biometric Universal (CBU), Cartela L.U.C.I.D. devine un „Card Inteligent”, adică o carte de credit de mărimea unui buletin de identitate din plastic cu un microcip transparent încorporat. CBU va conţine acest microcip reprogramabil.Fiecare va fi direct conectat la Computerul Central (Master Computer) aflat în sediul cartierului general prin spionaj şi contrainformaţii. Cardul computerizat „nu numai că va stoca mai mult de 5 gigabiţi de date personale, dar va fi şi citit prin intermediul unui translator amplasat împreuna cu un scaner pe unităţi mobile sau imobile ale poliţiei.” Pentru siguranţă şi precizie, sistemul L.U.C.I.D. se va folosi de ceea ce este unic la fiecare om şi anume de parametrii biologici („biometrici”).

   4 . Oriunde te-ai afla, poţi fi întotdeauna reperat prin această „plasă tehnologică ” de pe SATELIŢI CARE NE SPIONEAZĂ

             Ochii atotvăzători şi tentaculele electronice ale caracatiţei monstruoase vor fi literalmente peste tot. Vom fi supravegheaţi, măsuraţi, evaluaţi şi rassupravegheati. Prin intermediul senzorilor de la distanţă, care vor localiza şi monitoriza, ascunşi fiind în unghere în care nici nu ne-am putea imagina că sunt. Când purtaţi în poşeta sau în portofel un CBU nou-nouţ, un satelit vă poate repera mişcările, căci se învârte pe orbita Pământului 24h din 24. Biocipul va constitui filiera prin care se vor purta toate tranzacţiile financiare. Fără el nu vor fi permise tranzacţii de nici un soi; fără el nu vom avea hrană, îmbrăcăminte, adăpost; odată folosit la scară mondială, sistemul satanic de înrobire totală cu aceste cătuşe electronice va fi impus tuturor cetăţenilor de artizanii Noii Ordini Mondiale. Nimeni nu se va putea eschiva de la a purta acest „MARK” (SEMN) fără a I se înscena moartea, prin dictonul: „ACCEPTA sau MORI”!

 

 5 .  „Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” – Apoc 13, 17

Cine va refuza acest CBU, nu va putea să vândă ori  să cumpare. Nu va putea să conducă maşina sau să obţină o slujbă. Nu vom putea să încasam banii de pe un cec sau să obţinem îngrijire medicală. Se preconizează că acest CBU să fie implantat chiar sub piele! CBU va fi o parte străină a organismului nostru.  În acest apropiat SISTEM FINANCIAR ELECTRONIC FĂRĂ BANI GHEAŢĂ, nimeni nu va putea CUMPĂRA SAU VINDE nimic de nicăieri, fără biocipul Noii Ordini Mondiale „MARK” implantat pe mâna sau pe frunte (semnul Fiarei).A

 

 6 . “Beneficiile “cardului introneaza  sistemul  totalitar de înrobire a omenirii printr-o reţea computerizată globală, găsind soluţii pentru analfabeţii creati  de globalisti

 

Înainte ca societatea să producă prosti pe bandă,” cardistii” au găsit deja soluţii la «Cum să le ţii minte pe toate?» Master Card a găsit soluţia: codul numeric personal pe un deget».De ce să umpli capul cu teorii, studii, lecturi?  Master Card ne va scuti de necazul de a memora toate acele numere.  Doar prin scanarea degetului, instantaneu, informaţia necesară este înregistrata şi decodata, fără cheltuieli!… Un sistem a cărui implementare e foarte ieftină permite ca mii de persoane din orice pătură socială să fie spionate neîncetat prin mecanisme de monitorizare RNM de la distanţă.Echipamentul RNM al NSA citeşte encefalogramele subiecţilor pentru a-i urmări.

 

 7 . Totodată, prin sistemul lor de atac inteligent, poate transmite mesaje care să le imbolnaveasca  starea fizică şi psihică,mai ales daca sunt “pui de teroristi”!…

 

Zeci de mii de persoane în orice zonă lucrează ca agenţi sub acoperire [detectori] şi spioni ai vecinilor şi colegilor de muncă (uneori în mod inconştient), urmăresc subiecţii care au intrat în atenţia personalului NSA. Agenţii care nu lucrează la birou se pot afla într-o legătură constantă cu aceşti detectori, care ţin permanent urma celor care sunt urmăriţi de NSA. Agenţii NSA pot identifica instantaneu de la distanţă (prin programul RNM) orice individ din mulţime care ia legătura cu subiectul supravegheat.

 8 . Echipamentul EMF   colectează informaţii de la circuitele electronice ale calculatoarelor personale prin decodificarea emisiilor de unde RF  .Astfel se poate pătrunde în orice computer personal  

 

Adevărul e scos prin substanţe chimice şi toxice introduse în blocurile de locuinţe prin intermediul ţevilor de plastic secrete, instalate şi întreţinute de NSANSA are locuri special amenajate, prin care poate construi ţevi care să intercepteze conductele de apă şi de aerisire ale celor supravegheaţi şi să deverseze în acestea substanţe toxice (de pildă gaze somnifere sau droguri de spălare a creierului). ESB (stimularea electrică a creierului) prin intermediul semnalelor EMF este utilizată pentru a-i controla pe subiecţi.   Tot echipamentul camuflat, toată tehnologia ţinută secretă, toate cercetările ştiinţifice neraportate (ca în cazul cercetărilor în domeniul războiului electronic) iese la iveală. Deşi este cu desăvârşire necunoscută publicului larg, implementarea completă şi minuţioasă a acestui sistem a avut loc încă de la începutul anilor ’80.
 
 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*