Publicat la:
Septembrie 3, 2024
Femei în închisorile comuniste: Maria Ioana Cantacuzino… Romanii alungati de saracie,hotie,prostie-fesenie sunt omorati printre straini… Uniunea Europeană, declarată „zonă de libertate LGBT” de către Parlamentul European-”Persoanele LGBTIQ oriunde în Europa trebuie să se bucure de libertatea de a trăi şi de a-şi arăta public orientarea sexuală şi identitatea de gen fără teama intoleranţei, discriminării sau persecuţiei, iar autorităţile de la toate nivelurile de guvernare în întreaga Uniune Europeană trebuie să protejeze şi să promoveze egalitatea şi drepturile fundamentale pentru toţi… Valer Dorneanu, un coleg apropiat al torţionarilor comunişti … Lista fostilor securisti comunisti angajati in SRI dupa 1989 … Banii din conturile Securitatii au ajuns la Dan Voiculescu…Renate Weber, Premiul „Secera şi Ciocanul”, din partea Societăţii Timişoara
“Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!” (Osea 4/6) “De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor” (Ezech.9/10)… Poporule- vrei armonie, împăcare, vindecare, belşug, înviere, vitalitate, ori doreşti în continuare ceartă, sărăcie, cârtire, nedreptate, hoţie, preacurvie, porno-marxie, nedreptate, mineriade, idolatrii, datini, tradiţii, ritualuri, moaşte iconate cu alte roade satanice -împănate (Gal.5/19-21)? Află că NUMAI pocăinţa, credinţa Dumnezeiască, naşterea din nou (Ioan, cap.3), din Sămânţa Duhovnicească (Rom.cap.6), prin ieşirea din sine- din comunism (Gen. 12/1-2), evadarea din lenevie, indiferenţă, viclenie, corupţie poţi fi salvat prin conectarea la Învierea adevărată, prin transfuzia cu Sânge- Spirit roditor, purificator, tranformator- învăţătură care îndumnezeieşte omul-poporul, căci „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.” (Ef.1/11-12)
…După ce Poporul Evreu a fost scos din cuptorul încins al păcătuirilor faraonice, pentru a-i sluji Domnului, (Exod, 3/12) Prietenul tuturor păcătoşilor ne-a eliberat din carcera satanei, ne-a spălat picioarele, dar şi inima (în care, satan a pus numai urâţenii, răutăţi, mizerii, certuri, minciuni şi alte otrăvuri)… „Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile…Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului…SCOPUL LUI DUMNEZEU CU… 4. Încercarea lui Iov… 5. Încercarea lui Avraam… 6. Încercarea lui Moise… 7. Încercarea lui David… 8. Încercarea lui Elisei şi a lui Ghehazi… 9. Încercarea lui Petru şi a lui Iuda… 10. În compania celor aprobaţi de Dumnezeu… Zac Poonen : CĂŞTIGÂND APROBAREA LUI DUMNEZEU… Ziua micilor începuturi…
Ce afectiuni poate trata varza…Dieta specială pentru bolnavii de guta…O noua metoda pentru diagnosticarea artritei…Acidoza metabolică: din ce cauze apare şi de câte tipuri este…Plante periculoase pe care nu ar trebui să le ai acasă…5 remedii naturiste pentru reglarea glicemiei…Suntem invitati sa navigam in Carul de Biruinta-in Hristos cu Vasile Hozan ,Zac Poonen,A.W.Tozer ,Spurgeon,Sabina si Richard Wurmbrand ,Virgil Neagu,TrezireAzi, Iosif Ton ,Nicu Butoi,Dragoș Croitoru, Malin Bot etc 
… Lăcomia fără sfârșit a PSD-istului Toni Greblă. De la furtul de bani la furtul de voturi. 12.000 de euro pe lună pentru „nababul alegerilor”, care e și „revoluționar”, și mega-pensionar special; Proces răsunător în Austria: șpăgi de 14 milioane de euro către Adrian Năstase și câțiva miniștri ai săi!Șpăgarul Adrian Năstase – vedetă în “Kronen Zeitung”; De ce ex-premierul Năstase Adrian nu-i decât un şpăgar ce trebuie împuşcat; Băncile statului, fabricile de milionari: Bancherii de la stat și-au bătut învățătorul. Șefii CEC și Exim Bank – venituri peste superbugetarul Isărescu; Acum înțelegeți de ce vor să îl aresteze pe Donald Trump? DISTRUGEREA GENOMULUI UMAN PRIN VACCINARE; ( EU: Dupa plata si rasplata…)Ceaușescu. Trădarea Securității, trădarea Armatei și trădările Familiei – Reflector Podcast Ep. 03l Statul profund, subteran, paralel și statul degeaba; (In afara pensiilor absconse-criminale, iata…) Cele mai mari pensii speciale plătite în România; Cum s-a predat justitia statului subteran? INDUSTRIA DE OMORAT DOSARE – Deputatul Dumitru Coarna acuza valul de clasari, chiar si atunci cand parchetele au toate probele pe tava: ASTA NU MAI E JUSTITIE; CLASARE PE BARBA SRI … Preot din Galați: „Dacă îl prind pe Cumpănă, îi rup capul și îl târăsc prin toată Constanța!” Sinodul tâlhăresc al B.O.R. și-a bătut joc de poporul roman; (Asa s-a nascut burghezia globalista…)Claudiu-Iorga Palaz și mafia terenurilor; Cum fac unii preoți averi… PF Daniel „funcționează” fără avizul psihiatric al medicului; Aur Neamț despre „Mădălina Ciubotaru și Jaful de la Negulești”: „Județul e condus de infractori!”…ASASINELE ÎN HALATE ALBE: ”Ăsta e de lăsat”. Stenograme terifiante de la Sf. Pantelimon: ”Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecționat mesajele… la aia, la toți le-a modificat noradrenalina. Le-a modificat și la alții le-a pus ser în loc de noradrenalină”… 
(Pentru a ramane o zdreanta curata…) DOCUMENT SENZATIONAL – In ziua asasinarii, Ion Iliescu a emis un decret de comutare a pedepsei cu moartea, in detentie pe viata pentru Elena si Nicolae Ceausescu! A jucat dublu? REMEMBER – Lista procurorilor militari care au ingropat in perioada 1990 – 1993 dosarele criminalilor din decembrie 1989, care au ucis 942 de personae; (Si…) Adjunctul lui Kovesi, Tiberiu Nitu a primit 8.000 m.p. intravilan ca revolutionar, desi a tras cu arma in casele de la Televiziune, ca militar in termen! „GROPARUL DOSARELOR REVOLUTIEI” A MAI TURNAT O LOPATA! CULMEA OBRAZNICIEI …Generalul Ion Vasilache si cei 4 colonei care au semnat ultima clasare a dosarului Revolutiei s-au plans ca niste virgine ca sunt hartuiti de presa; ILIESCU ACUZA – Iata plangerea pe care fostul presedinte Ion Iliescu a depus-o impotriva procurorilor din “Dosarul Revolutiei”: AIDA POPA SI ENESCU AU PUS CRUCE – “Dosarul Revolutiei” a picat din nou!
Dumnezeu iubește sau urăște păcătosul? Un legământ cu ochii mei; Ce înseamnă că Isus este Prietenul păcătoșilor? (Cand religiile lumii il inlocuiesc pe Dumnezeu cel infinit cu o pictura iconata,limitata,facatoare de bani,chiar El ne lasa in voia propriei alegeri,cum citim in Romani,cap. 1,v. 18-32,dand socoteala si pentru pacatuirile care incendiaza planeta…) Grecia, prima țară ortodoxă care a legalizat căsătoria între persoane de același sex; DJ Barbara Butch: „Sunt o lesbiană grasă, evreică, queer și sunt foarte mândră”; (Cand religia bate palma cu statul demonic,totul devine desertaciune si…)În zilele masacrului de la Timişoara, BOR îi omagia pe dictatori: “O epocă de aur ce vă poartă într-un mod firesc numele”. “Mult stimata doamnă Elena Ceauşescu, luminat om de ştiinţă”; Renunțarea la Dumnezeu. Declinul global al religiei s-a accelerat surprinzător, din 2007;
“Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!” (Osea 4/6) “De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor” (Ezech.9/10)… Poporule- vrei armonie, împăcare, vindecare, belşug, înviere, vitalitate, ori doreşti în continuare ceartă, sărăcie, cârtire, nedreptate, hoţie, preacurvie, porno-marxie, nedreptate, mineriade, idolatrii, datini, tradiţii, ritualuri, moaşte iconate cu alte roade satanice -împănate (Gal.5/19-21)? Află că NUMAI pocăinţa, credinţa Dumnezeiască, naşterea din nou (Ioan, cap.3), din Sămânţa Duhovnicească (Rom.cap.6), prin ieşirea din sine- din comunism (Gen. 12/1-2), evadarea din lenevie, indiferenţă, viclenie, corupţie poţi fi salvat prin conectarea la Învierea adevărată, prin transfuzia cu Sânge- Spirit roditor, purificator, tranformator- învăţătură care îndumnezeieşte omul-poporul, căci „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.” (Ef.1/11-12)
Spre Biinele TUTUROR, va oferim aceasta aparitie editoriala, inmiresmata cu multumiri si recunostinta pentru cititori
Det. aici
https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/cum-poti-sa-devii-crestin-pasi-prin-evanghelie-in-primul-rand-poti-fi-sigur-ca-dumnezeu-iubeste-neconditionat-si-pe-cel-mai-murdar-vinovat-si-doreste-sa-devii-una-cu-el/
Si aici este pdf:
https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/wp-content/uploads/2020/12/Viorel-Arhire-reflec%C8%9Bii-.pdf
După ce Poporul Evreu a fost scos din cuptorul încins al păcătuirilor faraonice, pentru a-i sluji Domnului, (Exod, 3/12) Prietenul tuturor păcătoşilor ne-a eliberat din carcera satanei, ne-a spălat picioarele, dar şi inima (în care, satan a pus numai urâţenii, răutăţi, mizerii, certuri, minciuni şi alte otrăvuri)… „Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.” „(Marcu 7/14-23) ; El s-a jertfit şi pentru înnoirea noastră, ca să-i permitem Lui să domnească drept Căpetenie, să ne slujească Dumnezeieşte (Luca 22/27) Dacă nu ne naştem din nou, El nu are nevoie nici de aurul nostru, sau de bani, fapte”(ne)bune”- jertfe, pentru că ale Lui sunt toate-şi ochiul, gandirea,urechea.auzul şi gura şi privirea şi vorbirea şi luna şi mişcarea şi amurgul şi începutul/sfârşitul… Totul Totului Tot
SCOPUL LUI DUMNEZEU CU
Introducere
website: www.cfcindia.com; email: cfc@cfcindia.com
Doamne, dă-mi lumină
1. Dacă n-am renunţat la toate Ca răspuns la chemarea ta de dragoste; Dacă de Tine am ascuns ceva, Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Doamne, ajută-mă să mă cercetez în fiecare zi, Pe-această cale nouă şi dătătoare de viaţă să pot păşi. Caut harul Tău cu toată inima mea, Pentru a fi făcut pur, Ţie asemenea.
2. Dacă ceva de pe pământ M-atrage cu valoarea sa; Dacă banii au asupră-mi vreo putere, Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
3. Dacă viaţa toată în jurul meu se-nvârte Şi a grijilor pentru a mea familie; Dacă trăiesc doar pentru mine, Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
4. Este ceva bun ce-ar fi trebuit să fac? Este vreun suflet pe care să nu-l fi câştigat? Am rănit nepăsător pe cineva? Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
5. Dacă eşecul cuiva nu a adus Întristare şi grijă în inima mea; Dacă am judecat pe alţii în gândirea mea, Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
6. Dacă mi-a păsat de aplauzele oamenilor, Sau le-am căutat pe ale mele şi m-am ferit de cruce; Dacă mi-a fost teamă de batjocura lor, Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
7. Dacă-n rugăciune n-am căutat puterea Ta, Datorită trudirilor şi îngrijorărilor pe care le dă lumea; Dacă nu tânjesc după Tine, Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Chemaţi, aleşi şi credimcioşi
Una este să fii acceptat de Dumnezeu; şi cu totul altceva este să fii APROBAT de Dumnezeu.
Rămăşiţa Credincioasă
Cartea Apocalipsa vorbeşte despre victoria Mielului lui Dumnezeu. Dar ni se spune că Mielul are o armată de ucenici prin care El îşi duce bătăliile şi biruieşte. Aceşti ucenici sunt chemaţi, aleşi şi credincioşi.
“Mielul… este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor, şi cei care sunt cu El sunt cei chemaţi, aleşi şi credincioşi.”(Apocalipsa 17:14).
Mulţi sunt chemaţi, puţini sunt aleşi dar şi mai puţini sunt credincioşi. Aceştia sunt biruitorii despre care se vorbeşte de zece ori în cartea Apocalipsa. Ei sunt ucenici ai lui Isus care, nu doar au fost acceptaţi de Dumnezeu, dar care au fost încercaţi de El prin numeroase împrejurări şi au fost aprobaţi de El.
Au fost mulţi cei care au crezut în Isus atunci când El era pe pământ, însă El nu s-a încredinţat tuturor.
“Pe când era El în Ierusalim…….mulţi au crezut în Numele Lui văzând semnele pe care le făcea. Dar Isus Însuşi nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.” (Ioan 2:23,24).
Isus ştia că marea majoritate a celor care credeau în El căutau propriul interes şi veneau la El doar pentru binecuvântari personale. Păcatele lor fuseseră iertate, însă ei nu doreau să fie biruitori. Pentru a fi învingător, trebuie să te eliberezi de urmărirea interesului propriu.
Când Ghedeon a adunat armata pentru a lupta împotriva duşmanilor Israelului, avea cu el 32,000 de bărbaţi. Însă, Dumnezeu ştia că nu toţi erau cu toată inima acolo. Aşa că Dumnezeu i-a redus treptat. Fricoşii au fost primii trimişi acasă. Au mai rămas încă 10,000. Aceştia au fost duşi la râu şi testaţi. Numai 300 au trecut testul şi au fost aprobaţi de Dumnezeu (Judecători 7:1-8).
Felul în care cei 10,000 de oameni au băut apă din râu ca să-şi potolească setea a fost mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a hotărî cine se califica să intre în armata lui Ghedeon. Nici n-au realizat că erau testaţi. 9,700 dintre ei au uitat de tot de duşman în timp ce îngenuncheau să-şi sature setea. Doar 300 dintre ei au rămas pe picioare, în alertă, bând apă cu măinile căuş.
Testat în viaţa de zi cu zi
Dumnezeu ne testează tocmai în lucrurile obişnuite ale vieţii – în atitudinea noastră faţă de bani, plăcere, reputaţie lumească şi confort etc.. La fel ca armata lui Ghedeon, adeseori nici noi nu realizăm că Dumnezeu ne testează.
Isus ne-a avertizat să nu ne împovărăm cu îngrijorările acestei lumi. El a spus: “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără veste.” (Luca 21:34).
Pavel i-a îndemnat pe creştinii corinteni spunându-le: “timpul s-a scurtat; de aceea cei care au soţii să fie ca şi cum n-ar avea; cei care plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei care cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; cei care se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece…………vă spun lucrul acesta ca să puteţi sluji Domnului fără piedică.” (1 Corinteni 7:29-35).
Nu trebuie să permitem ca ceva din această lume să ne abată de la devotamentul total faţă de Domnul. Lucrurile legitime ale lumii sunt o capcană mai mare decât lucrurile păcătoase – deoarece lucrurile legitime par aşa de inocente şi inofensive!
Ne putem potoli setea – dar trebuie să ne facem mâinile căuş şi să bem exact atât cât e necesar. Mintea noastră trebuie să fie fixată asupra lucrurilor de sus şi nu asupra lucrurilor de pe pământ. Trebuie să renunţăm la tot, dacă e să fim ucenici ai lui Isus.
Ca un elastic întins, mintea noastră poate fi prezentă la lucrurile necesare din lume. Dar, odată ce s-a îngrijit de ele şi s-a eliberat de tensiunea lor, asemenea elasticului ţâşnind înapoi la poziţia sa normală, la fel şi mintea noastră trebuie să ţâşnească înapoi la lucrurile Domnului şi la veşnicie. Aceasta înseamnă “Gândiţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ…” (Coloseni 3:2).
Totuşi, în cazul multor credincioşi, elasticul lucrează în direcţia opusă. Mintea lor este întinsă din când în când să gândească la lucrurile veşnice şi când este dată drumul, revine la modul ei normal, fiind ocupată cu lucrurile acestei lumi!
Aprobat de Dumnezeu
Pavel îl îndemna pe Timotei spunându-i: “Nici un ostaş nu se încurcă în treburile vieţii dacă vrea să placă celui care l-a înrolat ca ostaş.” (2 Timotei 2:4).
Pavel nu-i spune aici lui Timotei cum să fie salvat, ci cum să fie un ostaş eficient al lui Hristos.
“Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu”, i-a spus Pavel (2Timotei 2:15). Timotei fusese deja acceptat de Dumnezeu. Acum era nevoie ca el să se străduiască să câştige aprobarea lui Dumnezeu.
Pavel însuşi fusese pus de către Hristos în slujba creştină pentru că el câştigase aprobarea lui Dumnezeu.
El spune:
“Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere, că m- a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui.” (1 Timotei 1:12)
Pavel a fost printre cei chemaţi, aleşi ŞI CREDINCIOŞI – şi îşi dorea fierbinte ca
şi Timotei să fie în acest număr.
Dar Pavel fusese testat înainte de a fi aprobat. Noi suntem de asemenea testaţi.
Dumnezeu nu Se încredinţează niciodată cuiva înainte de a-l încerca.
Din acest motiv, relatările care ni se prezintă în Scriptură despre încercarea mai multor oameni – dintre care unii au fost aprobaţi şi alţii au fost respinşi – sunt foarte valoroase pentru noi, ele fiind scrise spre învăţătura noastră.
Plăcut Tatălui
În Noul Testament, citim despre Unul plăcut Tatălui şi de asemenea despre un grup de oameni care nu i-au fost plăcuţi lui Dumnezeu. Studiul acestui contrast este cel mai interesant.
Ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu
Despre cei 600,000 de israeliţi care au pierit în pustie în necredinţa lor, este scris că “ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu” (1Corinteni 10:5).
Acei israeliţi fuseseră răscumpăraţi din Egipt prin sângele mielului (simbolul izbăvirii noastre prin Hristos), fuseseră botezaţi în Marea Roşie şi în nor (simbolul botezului în apă şi al botezului în Duhul Sfânt) (1 Corinteni 10:2). Totuşi Dumnezeu nu S-a bucurat de ei.
Cu toate acestea, Dumnezeu a fost foarte bun cu ei, asigurându-le în mod supranatural toate nevoile fizice şi materiale. “Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici picioarele nu ţi s-au umflat în timpul acestor patruzeci de ani”, le-a spus Moise la sfârşitul celor 40 de ani de pribegie (Deuteronomul 8:4).
În acelaşi timp, Dumnezeu le-a vindecat şi bolile. Biblia spune că “nici unul din seminţiile Lui n-a fost neputincios.” (Psalmul 105:37).
Pentru ei, Dumnezeu a făcut multe minuni. De fapt, nici un grup de oameni din istoria lumii n-a văzut atâtea minuni câte au văzut acei israeliţi necredincioşi, pe care “Dumnezeu S-a mâniat patruzeci de ani” (Evrei 3:17).
Aceasta ne învaţă că Dumnezeu răspunde şi rugăciunilor credincioşilor fireşti (carnali) – şi că El le satisface nevoile pământeşti, chiar în mod supranatural, dacă este necesar. Faptul că Dumnezeu face minuni pentru noi nu dovedeşte nimic despre spiritualitatea noastră. Dovedeşte doar că Dumnezeu este un Dumnezeu bun care face să strălucească soarele Lui asupra celor drepţi şi celor nedrepţi deopotrivă.
Isus ne-a avertizat totodată că, în ultima zi a judecăţii, mulţi care vor fi făcut miracole în Numele Lui vor fi respinşi şi descalificaţi pentru că au trăit în păcat. El a spus: “Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune: “niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”.” (Matei 7:22,23).
Evident că El se refereră la predicatori şi vindecători creştini care au făcut minuni veritabile în Numele Lui. Din cuvintele lui Isus, devine clar că MULŢI din aceşti oameni (nu doar câţiva şi nu toţi, ci mulţi), care au slujiri miraculoase, nu sunt eliberaţi de păcat în viaţa lor privată, în gândurile şi în atitudinile lor. Această stare de fapt va fi demascată la scaunul de judecată al lui Hristos.
Suntem învăţaţi foarte clar că lucrarea minunilor în sine nu este un indiciu al faptului că un om este aprobat de Dumnezeu. Oare am înţeles noi acest lucru în profunzime? Dacă nu, vom fi înşelaţi.
Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea în El
În contrast cu israeliţii din Vechiul Testament care nu erau plăcuţi lui Dumnezeu, citim în Noul Testament despre Isus care Îi era plăcut Tatălui.
Când Isus avea 30 de ani, Tatăl a spus din ceruri aceste cuvinte despre El, în auzul tuturor, “Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Mi-am găsit desfătarea.” (Matei 3:17).
Şi era într-un moment când Isus nu făcuse nici o singură minune, nici nu ţinuse vreo predică!
Care era atunci secretul aprobării Lui de către Dumnezeu? Categoric nu se datora lucrării Lui, pentru că El nici măcar nu începuse slujirea publică. Ci se datora modului de viaţă pe care El îl trăise timp de treizeci de ani.
Suntem aprobaţi de Dumnezeu nu pe baza succesului slujirii noastre ci, mai degrabă, pe baza credincioşiei demonstrată în confruntarea zilnică cu ispitirile.
Singurele lucruri care ni se spun despre cei treizeci de ani de viaţă necunoscuţi ai lui Isus (în afara incidentului din templu) sunt – că “El a fost ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat” (Evrei 4:15), şi că “El nu Şi-a plăcut lui Însuşi” (Romani 15:3).
El se împotrivise cu credincioşie ispitirii în fiecare moment şi niciodată nu a căutat propriul interes în nici o chestiune. Aceasta este ceea ce L-a încântat pe Tatăl.
Poate că realizările noastre externe îi impresionează pe oamenii lumeşti şi pe credincioşii carnali. Dar Dumnezeu este impresionat numai de caracterul nostru. Caracterul singur ne poate aduce aprobarea lui Dumnezeu. Şi, de aceea, dacă vrem să ştim care este opinia lui Dumnezeu despre noi, trebuie să ne ştergem, în mod deliberat, din minte ce am realizat în slujirea noastră şi să ne evaluăm numai pe baza atitudinii faţă de păcat şi faţă de centrarea pe sine din viaţa lăuntrică. Aceasta şi doar aceasta este măsura infailibilă a condiţiei noastre spirituale.
Astfel, predicatorul/ vindecătorul care călătoreşte prin toată lumea şi mama ocupată care nu poate niciodată să-şi părăsească limitele casei ei, au exact aceleaşi oportunităţi de a obţine aprobarea lui Dumnezeu.
De aceea, vom descoperi la scaunul de judecată al lui Hristos că mulţi care sunt primii aici în lumea creştină vor fi ultimii acolo şi mulţi care au fost consideraţi ultimii aici pe pământ (pentru că n-au avut o slujire recunoscută) vor fi primii acolo!
Credincioşie acasă şi la muncă
Isus este Exemplul nostru în toate lucrurile. Tatăl aranjase ca Isus să-Şi petreacă primii treizeci de ani din viaţa Lui pământească în două locuri esenţiale – casa Lui şi locul Lui de muncă (atelierul de tâmplărie).
Credincioşia lui Isus în aceste două locuri a fost aceea care I-a adus aprobarea Tatălui. Acesta este un fapt foarte încurajator pentru noi, căci ne găsim constant în aceste două locuri – casa noastră şi locul nostru de muncă. Şi în aceste două locuri ne testează Dumnezeu în primul rând.
Casa lui Isus era o casă săracă. Iosif şi Maria erau atât de săraci încât nu-şi puteau permite nici măcar să aducă un miel pentru jertfa de ardere-de-tot. Legea poruncise că “Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel……”(Leviticul 12:8). Iar Iosif şi Maria au luat “după cum este scris în Legea Domnului”, “o pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Luca 2:24).
Isus avea cel puţin patru fraţi şi două surori, mai mici decât El, care locuiau în aceeaşi casă. Marcu 6:3 ne spune că oamenii din ţinutul său au comentat astfel cu privire la Isus: “Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici, între noi?”.
Ne putem imagina presiunile şi luptele cărora a trebuit să le facă faţă Isus pe măsură ce a crescut în casa aceea sărăcăcioasă.
Şi ca să le pună capac la toate, fraţii lui mai tineri erau necredincioşi. Este scris că, “nici fraţii Lui nu credeau în El.” (Ioan 7:5).
Cu siguranţă că L-au ironizat în multe feluri. El nu a avut în casa lui o cameră personală unde să se retragă, atunci când se confrunta cu tensiunea ispitirii venită din partea celorlalţi din casă. În acelaşi timp, în acea casă trebuie să fi văzut bătăi şi certuri şi vorbire răutăcioasă şi egoism (comune tuturor căminelor). Şi în mijlocul unor astfel de circumstanţe, Isus a fost ispitit în toate aşa cum suntem şi noi; şi El niciodată nu a păcătuit nici măcar o dată în faptă, în cuvânt, în gând, în atitudine ori motivaţie sau în orice alt mod.
Dacă Isus ar fi venit într-o condiţie oarecum diferită de a noastră, într-o fire care ar fi fost imposibil de ispitit, atunci n-ar fi avut nici un merit în trăirea lui în puritate în asemenea împrejurări. Dar El a fost făcut ca noi în toate lucrurile.
Cuvântul lui Dumnezeu spune: “A TREBUIT SĂ SE ASEMENE fraţilor Săi în toate, ca să poată fi, în lucrurile privitoare la Dumnezeu, un mare preot milos şi credincios…..” (Evrei 2:17).
El a suferit presiunea fiecărei ispitiri pe care am putea-o noi vreodată întâlni. În momentele în care suntem ispitiţi, aceasta este ceea ce ne dă curaj nemăsurat că şi noi putem învinge. Aceasta este speranţa pe care Satan caută să ne-o
jefuiască, încercând să ascundă de noi adevărul glorios că Hristos a venit în trupul nostru omenesc şi a fost ispitit la fel cum suntem şi noi.
Ca tâmplar în Nazaret, Isus trebuie să se fi confruntat cu toate ispitirile comune celor angajaţi în orice tip de afaceri. Dar niciodată nu a înşelat pe nimeni căruia i-a vândut ceva. Niciodată nu ar fi cerut mai mult pe un articol şi niciodată nu şi-ar fi compromis în vreun fel dreptatea oricât L-ar fi costat (sau pierdut). El nu intra în competiţie cu alţi tâmplari din Nazaret. El doar muncea ca să-Şi câştige existenţa. Astfel, prin cumpărare şi vânzare şi prin manipularea banilor (ca tâmplar), Isus s-a confruntat cu toate ispitirile pe care noi le întâmpinăm în zona banilor. Şi El a învins.
Atât de mulţi ani, Isus a trăit în supunere faţă de părinţii imperfecţi care L-au crescut. Acest fapt trebuie să-L fi expus la diferite forme de ispitiri interioare (în domeniul atitudinal); şi totuşi, El niciodată nu a păcătuit.
Iosif şi Maria se aflau încă sub vechiul legământ, deci, cu siguranţă nu erau victorioşi faţă de păcat. Trebuie să fi ridicat vocea şi să se fi certat, aşa cum fac toate cuplurile căsătorite care nu sunt victorioase. Pe de altă parte, Isus trăia într-o victorie perfectă. Totuşi, El niciodată nu i-a dispreţuit. Dacă ar fi făcut-o, El ar fi păcătuit. Îi respecta, chiar dacă El era mult mai pur decât ei. Aici întâlnim frumuseţea umilinţei Lui.
Astfel vedem că, departe de a trăi o viaţă fără întâmplări în timpul celor treizeci de ani în Nazaret, Isus s-a aflat tot timpul în mijlocul unui conflict împotriva ispitirii – un conflict care creştea în intensitate pe măsură ce trecea fiecare an – pentru că Tatăl trebuia să-L treacă pe Căpetenia salvării noastre prin tot şirul de ispitiri posibile ale fiinţelor umane, înainte ca El să poată deveni Salvatorul şi Marele nostru Preot.
Cuvântul lui Dumnezeu spune: “Se cuvenea ca Acela pentru care sunt toate lucrurile şi prin care sunt toate lucrurile, aducând pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.”(Evrei 2:10).
Au mai fost câteva ispitiri (ca de exemplu, cele provenite din faima naţională etc.,) cărora Isus a trebuit să le facă faţă în ultimii trei ani şi jumătate din viaţa Sa pământească. Dar cu ispitirile obişnuite, cu care ne confruntăm noi toţi acasă şi la locul de muncă, El s-a luptat şi le-a învins în primii treizeci de ani. Şi Tatăl I-a dat lui Isus calificativul Lui de aprobare la botez.
Dacă ne-ar fi ochii deschişi să vedem fundamentul pe baza căruia ne dă Dumnezeu aprobarea Lui, aceasta ar revoluţiona vieţile noastre în totalitate. N- ar mai râvni nici unul dintre noi la o slujire de-alungul întregii lumi ci, mai degrabă, la credincioşia în momentele ispitirilor din viaţa zilnică. Ne-am opri de la admirarea minunilor fizice şi am începe să admirăm vieţile transformate. Astfel, ni s-ar reînnoi mintea prin fixarea corectă a priorităţilor.
Ce încurajare grozavă este aceasta, să ştim că răsplătirile cele mai mari ale lui Dumnezeu şi recomandările lui cele mai înalte sunt rezervate acelora care fac
faţă ispitirii cu aceeaşi atitudine cu care a făcut faţă Isus – care este: “Mai degrabă mor decât să păcătuiesc sau să nu ascult în vreun loc de Tatăl Meu”.
Acesta este înţelesul îndemnului din Filipeni 2:5-8, care spune: “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…Care S-a făcut ascultător până la moarte.”
Astfel, noi toţi avem aceeaşi oportunitate de a fi învingători şi de a fi printre cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, indiferent de darul nostru sau de slujirea noastră şi indiferent de sex sau vârstă.
Încercarea lui Adam şi Eva
Atunci când i-a creat, Dumnezeu a avut în minte planuri mari pentru Adam şi Eva. Dar aceste planuri nu puteau fi duse la bun sfârşit fără ca ei să fie testaţi. Aşadar, El a pus în Eden un pom atrăgător cu fructe delicioase numit pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi le-a interzis lui Adam şi Evei să mănânce din el.
Eşecul lui Adam şi Eva din Eden a fost, în primul rând, un eşec al credinţei.
Credinţa este sprijinirea totală a personalităţii umane pe Dumnezeu, cu încredere totală în înţelepciunea, iubirea şi puterea Lui perfectă.
Eva a căzut de la a avea o asemenea încredere în Dumnezeu şi astfel a fost atrasă de Satan în nesupunere faţă de porunca lui Dumnezeu.
Încredere în înţelepciunea lui Dumnezeu
Satan i-a sugerat Evei că ar fi o fisură în judecata lui Dumnezeu de a nu le permite să mănânce din acel pom.
Dumnezeu nu-i dăduse lui Adam nici un motiv datorită căruia pomul era interzis. Credinţa nu are niciodată nevoie de un motiv pentru a se supune lui Dumnezeu. Intelectul nostru este acela care vrea să ştie motivul mai întâi. Întotdeauna, ascultarea de Dumnezeu trebuie să fie ascultarea credinţei, iar nu ascultarea raţiunii.
Pavel a spus că el a fost chemat „să aducă ascultarea credinţei printre toate neamurile” (Romani 1:5). El mai spunea şi că “vestirea lui Isus Hristos ….a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, pentru ascultarea credinţei” (Romani16:25,26).
Intelectul nostru este duşmanul credinţei, aşa cum reiese clar din Proverbe 3:5: “Încrede-te în Domnul din toată inima ta (nu „mintea”) şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta.”
Înţelepciunea lui Dumnezeu este ascunsă de cei iscusiţi şi inteligenţi şi arătată celor care cred pur şi simplu ca nişte copilaşi. Isus a spus: “Te laud, Tată, Doamne al cerului şi pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11:25).
Intelectul este un servitor bun dar un stăpân rău; şi de aceea locul lui potrivit în om, stabilit de Dumnezeu, este ca servitor al duhului – duhul însuşi fiind expus la Duhul Sfânt.
Dumnezeu nu-i oferise lui Adam nici un motiv pentru care nu i se permitea să mănânce din pomul interzis, deoarece El dorea să dezvolte credinţa lui Adam în El. Şi aceasta este prima zonă unde ne testează Dumnezeu şi pe noi. Putem noi să-L ascultăm chiar şi atunci când nu înţelegem de ce ne cheamă să facem ceva
anume? Dar atunci când Dumnezeu ne cheamă să facem ceva ce raţiunea noastră ne spune că e inutil?
Când Isus i-a cerut lui Petru să iasă din barcă şi să meargă pe apă, acea poruncă a fost contrară la tot ceea ce raţiunea lui Petru îi spunea. Dar, dacă ar fi urmat raţiunea, niciodată nu ar fi experimentat acel miracol.
Am putea cita aici multe asemenea exemplificări din Scriptură. În acest loc zace motivul lipsei de putere a multor creştini şi a faptului că mulţi credincioşi nu experimentează niciodată lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu în viaţa lor. Ei trăiesc prin raţiune şi nu prin credinţă.
Încredere în dragostea lui Dumnezeu
În acelaşi timp, credinţa este şi o încredere totală în dragostea lui Dumnezeu. Satan i-a sugerat Evei că Dumnezeu nu-i iubea suficient, de aceea El a
păstrat acel fruct fermecător ca o zonă de frontieră faţă de ei.
Dacă Eva ar fi trăit prin credinţă şi nu prin raţiune, ar fi răspuns: „Ei bine, Satan, nu înţeleg de ce Dumnezeu ne-a spus să nu mâncăm din acel pom. Dar sunt sigură de un lucru – că Dumnezeu ne iubeşte fierbinte; şi deci sunt sigură că El nu ne va interzice niciodată vreun lucru bun. Deci, dacă El a interzis acest fruct, trebuie să existe un motiv foarte bun pentru aceasta, având în perspectivă binele nostru.”
Acesta ar fi fost răspunsul credinţei. În schimb, ea a căzut pentru minciuna Diavolului.
Numai scutul credinţei în dragostea perfectă a lui Dumnezeu pentru noi “poate stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău.” (Efeseni 6:16).
Toate descurajările şi depresiile sunt rezultatul trăirii prin raţiune şi nu prin credinţă. Toată anxietatea şi frica îşi au de asemenea rădăcinile în aceeaşi cauză. Dumnezeu permite ca noi să fim testaţi – să fim ispitiţi să punem la îndoială dragostea Lui, atunci când retrage de la noi „simţămintele” prezenţei Lui manifeste – astfel încât să putem fii puternici în credinţă şi aşa să ajungem la locul maturităţii unde El Îşi poate împlini scopurile Lui prin noi.
Dumnezeu a făcut atrăgător acel pom al cunoştinţei binelui şi răului pentru că numai aşa Adam şi Eva puteau fi testaţi. Ar respinge ei ceva aşa de atrăgător, în favoarea lui Dumnezeu? Sau ar respinge ei mai degrabă pe Dumnezeu ca să aleagă ceea ce le place lor înşişi?
Aceasta este alegerea care ni se pune înainte şi nouă în momentele de ispitire. Şi de aceea Dumnezeu a permis ca ispitirea să fie atât de atractivă. Numai când respingem un lucru interzis care este cu adevărat atrăgător, şi faţă de care ne simţim extraordinar de atraşi şi care ştim că ne poate aduce plăcere, numai atunci dovedim că Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima.
Tot aşa ne dovedim şi credinţa în dragostea perfectă a lui Dumnezeu pentru noi
– crezând că ceea ce Dumnezeu a interzis a făcut-o din dragoste perfectă pentru binele nostru suprem. Astfel, fiecare ispitire de a păcătui şi a nu asculta de Dumnezeu devine o încercare a credinţei noastre. A trăi prin credinţă înseamnă să crezi că fiecare poruncă a lui Dumnezeu a venit dintr-o inimă de dragoste perfectă care ne doreşte binele suprem.
Când Dumnezeu le-a dat israeliţilor cele zece porunci, Moise le-a spus:
„Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare” (Exodul 20:20) . Se spune în Deuteronomul 33:2,3, “Din dreapta Lui ieşea o lege de foc. Da, (aceasta dovedeşte că) El iubeşte popoarele.”
Vor crede ei că acea lege de foc era o dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru ei? Acela a fost testul.
Acolo unde Eva a căzut de la încrederea în Dumnezeu, israelţiii de asemenea au căzut şi ei la fel şi nu s-au supus poruncilor.
Dar tocmai aici este locul unde Isus a biruit. El a trăit prin credinţă. Fiecare ispitire adusă asupra Lui de către Satan în pustie a respins-o prin simplul răspuns “Este scris…..”. Isus a trăit în ascultare de orice cuvânt al lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu a fost dat din dragoste perfectă pentru om şi Isus l-a scultat în credinţă. De aceea el a devenit ÎnainteMergător pentru noi. Dacă vrem să slujim oamenilor lui Dumnezeu în mod eficient, este esenţial să trăim prin credinţă – şi să ne manifestăm credinţa prin ascultare totală de poruncile lui Dumnezeu. Numai aşa putem fi exemple altora.
Încredere în puterea lui Dumnezeu
Credinţa este totodată o încredere totală în puterea lui Dumnezeu. Dacă Eva ar fi simţit că atracţia ispitirii era irezistibilă, ar fi putut striga după ajutor la Domnul; şi l-ar fi primit.
Puterea lui Dumnezeu este suficientă pentru a învinge atracţia oricărei ispitiri.
În zilele vieţii Sale pământeşti, Isus a strigat după această putere şi a primit-o. De aceea El nu a păcătuit niciodată.
Cu referire la Isus, ni se spune că „în zilele vieţii Sale pământeşti, a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care putea să-L scape din moarte şi a fost ascultat din pricina evlaviei Lui”. Ni se mai spune că, „măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit”. (Evrei 5:7,8).
Acum ni se porunceşte să venim cu încredere la tronul harului şi să cerem har ca să ne ajute în momentele noastre de strâmtorare.
“Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.” (Evrei 4:16).
Dumnezeu caută martori pe pământ – martori adevăraţi ai înţelepciunii Lui perfecte, ai dragostei şi puterii Lui.
Când creştinii modifică poruncile Noului Testament, ei îşi declară solemn necredinţa în înţelepciunea lui Dumnezeu. În consecinţă, ei sugerează că atotştiinţa lui Dumnezeu nu este suficientă pentru a avea în vedere presiunile specifice vieţii secolului 20!
Isus a spus: “Oricine va înlătura una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar oricine le va practica şi va învăţa pe alţii, va fi chemat mare în împărăţia cerurilor” (Matei 5:19).
Dumnezeu ne testează ascultarea şi credinţa prin atitudinea noastră faţă de poruncile MAI MICI ale Cuvântului Său. Poruncile mari, ca “Să nu ucizi sau să nu comiţi adulter etc.,” sunt respectate de către majoritatea creştinilor – chiar şi de către ne-creştini. Dar faptul dacă vom fi aprobaţi sau nu de Dumnezeu, este determinat de atitudinea noastră la poruncile mai mici.
Isus a spus: “Oricine îşi va lăsa soţia şi se va căsători cu alta, comite adulter împotriva ei” (Marcu 10:11). Neascultarea totală în zilele noastre de această poruncă şi atitudinea lejeră, lumească faţă de divorţ şi recăsătorire din cercurile creştine (mai ales în Vest) este doar un indiciu al succesului lui Satan în determinarea numeroşilor creştini de a schimba poruncile lui Isus pentru a se adapta confortului şi plăcerii omului.
Cuvântul lui Dumnezeu spune: “Dar orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul descoperit, îşi necinsteşte capul…….Dacă o femeie nu-şi acoperă capul, să se şi tundă…” (1 Corinteni 11:5,6).
Aceasta este o chestiune minoră. Dar dispariţia acoperământului capului printre femeile din multe biserici „occidentalizate” este o altă indicaţie a lipsei de respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu printre creştinii de astăzi.
Chiar şi botezul cu apă, asupra căruia Isus şi apostolii au insistat, nu mai este predicat în cercurile creştine „interconfesionale”, pentru a evita ofensarea unora. Creştinilor de azi nu le pasă că Îl nemulţumesc pe Dumnezeu, atâta timp cât le fac oamenilor pe plac.
“Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…..?” a fost întrebarea lui Satan pentru Eva. Şi este aceeaşi întrebare cea cu care introduce neascultarea de poruncile clare ale lui Dumnezeu în creştinismul de astăzi.
Dumnezeu i-a încercat pe Adam şi Eva şi ei au căzut.
Astăzi, tu şi eu suntem cei încercaţi.
Încercarea lui Iov
Biografiile oamenilor lui Dumnezeu şi ale celor care au căzut înaintea Lui au fost scrise în Biblie spre învăţătura şi avertizarea noastră. Avem multe de învăţat, dacă medităm la ele, cu o ureche acordată la vocea Duhului.
Când citim despre oamenii din Vechiul Testament, un fapt de care trebuie să ţinem seama este că ei toţi au trăit într-o perioadă anterioară venirii „harului” prin Isus Hristos.
“Căci legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” (Ioan 1:17).
De aceea, nici chiar Dumnezeu nu s-a aşteptat ca ei să se ridice la standardele Noului Testament.
Matei 19:8,9 ilustrează aceasta. Isus a explicat acolo fariseilor de ce Moise a permis divorţul sub vechiul legământ. El a spus: “Din cauza împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi soţiile”. Dar sub noul legământ, Dumnezeu ne îndepărtează inima tare şi ne dă în schimb o inimă blândă. Şi astfel divorţul nu mai este permis acum.
Dumnezeu este numit “Dumnezeu Care încerci pe cel drept” (Jer. 20:12).
El nu ispiteşte nici un om să comită răul. “Dumnezeu nu poate fi ispitit de rele şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” (Iacov 1:13). Dar El îl ÎNCEARCĂ pe cel drept.
Un om exemplar
Iov a fost unul din slujitorii aleşi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu putea să-l arate Satanei ca pe un om de pe pământ care se temea de Dumnezeu în toate căile lui.
“Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe slujitorul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău”.” (Iov 1:8).
Dumnezeu nu spune nimic despre inteligenţa, sau talentele ori bunăstarea lui – pentru că acestea nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu. El doar remarcă puritatea şi dreptatea lui. La fel ca în cazul lui Isus, caracterul lui Iov a plăcut inimii lui Dumnezeu, şi nu realizările sau slujirea lui.
Chiar şi Satan are daruri supranaturale şi inteligenţă. El cunoaşte de asemenea şi Biblia!! Totuşi, ceea ce caută Dumnezeu este caracterul. Când Dumnezeu ne încearcă, ne testează caracterul iar nu cunoaşterea Bibliei.
Când Dumnezeu caută un om cu care să se laude, pe care să-l poată arăta lui Satan, El se uită după un om de caracter – un om nevinovat şi un om integru, unul care se teme de Dumnezeu şi care urăşte răul.
Putem avea reputaţie printre alţi credincioşi pentru spiritualitatea noastră. Dar poate Dumnezeu, Care ne cunoaşte pe de-a-ntregul, să ne arate lui Satan? Un asemenea calificativ pe care Dumnezeu l-a dat lui Iov este mai mare decât orice onoare pământească pe care am putea s-o obţinem vreodată. Însăşi toată slava deşartă a creştinătăţii este ca gunoiul inutil comparat cu aceasta.
Deci, cea mai importantă întrebare nu este „ce opinie au alţii despre spiritualitatea mea?” ci, mai degrabă, „Poate Dumnezeu să mă arate Satanei ca unul cu care să Se laude?”
Primul pas al lui Satan
Când Dumnezeu i-a spus Satanei despre Iov, Satan a răspuns că Iov Îi slujea lui Dumnezeu pentru că, făcând aceasta, se bucura de beneficii şi prosperitate.
“Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Oare pentru nimic se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai înconjurat Tu cu un gard de protecţie, pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui acoperă ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă”.” (Iov 1:9-11).
Dumnezeu a respins această acuzare şi i-a permis Satanei să-l testeze pe Iov să descopere singur că acuzaţia lui nu era adevărată. Dumnezeu a făcut aceasta pentru că ştia integritatea lui Iov.
Dar noi? Îi slujim noi lui Dumnezeu pentru profitul material? Va trebui ca Dumnezeu să recunoască că Satan a avut dreptate, dacă Satan ar arăta spre oricare dintre noi ca înspre unul ce serveşte lui Dumnezeu datorită câştigului personal?
De exemplu, India este plină de lucrători creştini şi păstori care se găsesc în lucrarea creştină doar pentru câştigul personal – unii pentru salariu, alţii pentru onoare şi poziţie socială, iar alţii ca să obţină călătorii gratuite în ţările Vestice. Oricine face lucrarea creştină pentru câştigul personal îl serveşte pe Mamona iar nu pe Dumnezeu. Adevărata slujire pentru Dumnezeu ne va costa întotdeauna ceva.
Gândiţi-vă la cuvintele lui David când urma să-i aducă Domnului o jertfă. El a spus: “nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi-de-tot care să nu mă coste nimic”. (2 Samuel 24:24).
Cât de puţini sunt aceia care au acest duh!
Adevărata slujire pentru Dumnezeu ne va aduce pierdere materială, nu câştig. Profitul va fi doar spiritual.
Pe de altă parte, slujirea care aduce câştig material aparţine Babilonului şi nu Ierusalimului ceresc.
Referindu-se la Babilonul spiritual, Biblia spune: „Cei care fac comerţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei” (Apocalipsa 18:15).
În mijlocul lucrătorilor creştini interesaţi doar de ei înşişi, Pavel putea să-l arate pe Timotei ca pe o excepţie rară. Cu privire la el, a spus, „Căci n-am pe nimeni care să fie însufleţit de acelaşi sentiment, ca să se îngrijească de starea voastră; căci toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos”. (Filipeni 2:19- 21).
Pavel nu s-a înşelat. Cunoştea condiţia spirituală a colegilor lui. Nici Dumnezeu nu este înşelat cu privire la noi.
Dumnezeu a avut o încredere atât de mare în Iov încât l-a lăsat pe Satan să-l testeze. Chiar dacă Iov şi-a pierdut toţi copiii şi proprietăţile într-o singură zi, totuşi el a continuat să-L venereze pe Dumnezeu şi să-I slujească. El a spus:
„Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce. Domnul a dat, şi Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!” (Iov 1:20-22).
El ştia că tot ce avea – copii şi proprietăţi şi chiar sănătatea sa – erau darurile gratuite ale lui Dumnezeu pentru el şi că Dumnezeu avea tot dreptul să le ia oricând El ar fi dorit astfel. Omul nu-L poate venera cu adevărat pe Dumnezeu până când nu renunţă la tot – adică, renunţarea la dreptul de a poseda orice ca aparţinând-i.
Al doilea pas al lui Satan
Apoi, Dumnezeu i-a permis lui Satan să meargă un pas mai departe şi să-l chinuie pe Iov cu buboaie din cap până-n picioare.
Boala este de la Satan. Dar chiar şi aceasta poate fi folosită de Dumnezeu pentru a-Şi sfinţi şi perfecţiona slujitorii.
Pavel a fost chinuit de un spin în carne, despre care precizează clar că venea de la Satan. Nu era un mesager al lui Dumnezeu, ci un mesager al lui Satan. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a lăsat să rămână şi nu avea să-l îndepărteze (în ciuda rugăciunilor repetate ale lui Pavel), deoarece el servea scopului de a-l ţine pe Pavel smerit.
Pavel spune:
„Şi ca să nu mă umflu de mândrie din cauza strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, pentru ca să nu mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să-l depărteze de la mine. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte”.” (2 Corinteni 12:7-9).
Al treilea pas al lui Satan
Al treilea pas al lui Satan a fost să-l întristeze pe Iov prin soţia lui.
„Soţia lui i-a zis: „Tu rămâi neclintit în integritatea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”” (Iov 2:9).
Este chiar o încercare a sfinţirii, atunci când propria ta soţie se întoarce împotriva ta şi te acuză.
Cuvântul lui Dumnezeu porunceşte: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu păstraţi amărăciune împotriva lor …..Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. (Coloseni 3:19; Efeseni 5:25).
Niciodată un soţ nu trebuie să fie crud împotriva soţiei lui în nici o circumstanţă, şi trebuie s-o iubească tot timpul.
Dacă ai o soţie dificilă, în loc să te plângi de soarta ta în viaţă şi să-i invidiezi pe alţii care au soţii evlavioase, uită-te la circumstanţele tale ca mijloace ale sfinţirii proprii.
Dumnezeu ne testează chiar în aceste împrejurări să vadă dacă ne calificăm să primim calificativul Lui de aprobare. El te testează, când soţia ta ţipă la tine şi te ironizează, să vadă dacă te califici să fii un reprezentant adevărat al lui Isus Hristos care a fost numit nebun chiar de rudele Lui proprii.
Înregistrarea din evanghelie spune, „Rudele Lui, când au auzit au venit să pună mâna pe El, căci ziceau: „Şi-a ieşit din minţi!”.” (Marcu 3:21).
Isus a suportat acea insultă cu răbdare. Suntem chemaţi să-L urmăm şi să-L reprezentăm.
Al patrulea pas al lui Satan
Al patrulea pas al lui Satan a fost să-l acuze pe Iov prin intermediul prietenilor săi predicatori (Iov capitolele 4 până la 25).
Aceasta a fost cea mai grea lovitură pe care a trebuit s-o suporte Iov – pentru că acei predicatori au venit la el să se comporte ca profeţi ai lui Dumnezeu spunându-i că toate bolile i se datorau păcatelor lui ascunse. Nici nu au realizat acei predicatori că acţionau inconştient ca agenţi ai „Acuzatorului fraţilor” (Apocalipsa 12:10).
Dar Dumnezeu le-a permis să facă aceasta ca să-l purifice pe Iov.
Învingând prin har
Iov a trăit în perioada pre-harului şi de aceea el nu putea trăi într-o biruinţă constantă, aşa cum putem noi astăzi.
Promisiunea de astăzi a lui Dumnezeu este că „păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.” (Romani 6:14). Dar Iov a trăit într-o eră când victoria asupra păcatului nu era posibilă. Şi de aceea, în final, a căzut pradă autocompătimirii, autojustificării, depresiei şi tristeţii.
Din când în când, credinţa lui strălucea prin întuneric. Dar experienţa lui era una sus-jos.
Acum că harul a venit prin Isus Hristos, dacă suntem testaţi în mod similar, nu mai are rost nici măcar un moment de depresie sau tristeţe. Poruncile din Noul Testament sunt „Nu vă îngrijoraţi de nimic……Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!……mulţumiţi pentru toate…” etc., (Filipeni 4:6,4).
Astfel de porunci nu au fost date în Vechiul Testament, deoarece harul nu venise încă. Dar acum putem vedea mâna lui Dumnezeu în toate şi acum harul este disponibil în fiecare moment să ne ţină victorioşi în mod constant.
Strigătul de biruinţă a lui Pavel era „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne conduce totdeauna în carul lui de biruinţă în Hristos.” (2 Corinteni 2:14).
Acum putem fi învingători, chiar dacă ne pierdem proprietăţile şi copiii, ori dacă soţiile şi soţii noştri ne acuză, sau dacă prietenii noştri credincioşi ne înţeleg greşit şi ne critică, sau orice altceva s-ar întâmpla ca Dumnezeu să considere potrivit a trimite în viaţa noastră.
Dumnezeu demonstrează astfel lui Satan că are o rămăşiţă pe pământ, care nu doar că se va supune tuturor lucrărilor Lui cu ei, dar care totodată vor accepta bucuroşi fiecare încercare, convinşi că aceste dureri uşoare sunt destinate de Dumnezeu să producă în ei o greutate veşnică de slavă.
Biblia spune: „Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă, în timp ce privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd…” (2Corinteni 4:17,18).
O mărturie pentru Satan şi Cetele lui
Noul Testament ne spune că Dumnezeu doreşte să Îşi arate înţelepciunea domniilor şi stăpânirilor din ceruri prin intermediul bisericii.
Efeseni 3:10 spune: „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”.
Efeseni 6:1 2 ne spune că acele stăpâniri sunt duhurile răutăţii din locurile cereşti. Lucrurile care vin asupra noastră nu sunt întâmplătoare, ci planificate în mod specific pentru noi şi cântărite (astfel încât să nu fie peste puterea noastră de suferinţă) „după sfatul bine hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 2:23) – având un scop dublu, de transformare spre asemănarea cu Hristos şi de demonstrare faţă de domniile satanice din locurile cereşti că Dumnezeu încă mai are un popor pe pământ care-L va iubi, I se va supune şi-L va lăuda, în credinţă, în toate circumstanţele.
Fiecare încercare prin care trecem este o încercare a credinţei noastre. Chiar şi în timpul lui, Iov putea spune că „El ştie ce cale am urmat”. (Iov 23:10).
Astăzi putem merge un pas mai departe şi să spunem (pe baza Romani 8:28) că “Dumnezeu PLĂNUIEŞTE fiecare detaliu în ceea ce mă priveşte”.
Oare crezi tu cu adevărat că orice-ţi apare pe cale a fost în întregime planificat de Dumnezeu în înţelepciune şi dragoste perfectă, şi că forţa Lui este atotputernică să ne elibereze din încercare, la timpul potrivit?
Va găsi oare Dumnezeu în tine şi în mine pe aceia pe care să-i arate cu îndrăzneală Satanei ca oameni care niciodată nu se vor plânge sau murmura sub nici o împrejurare, dar care vor aduce doar mulţumiri pentru toate lucrurile în toate timpurile?
Încercarea lui Avraam
A venit o zi în viaţa lui Avraam, aproape la cincizeci de ani după ce Dumnezeu îl chemase pentru prima dată, când Dumnezeu Însuşi i-a dat lui Avraam acest calificativ de aprobare: „Ştiu acum că te temi de Dumnezeu” (Geneza 22:12).
Acela n-a fost o licenţă fără valoare de la vreun colegiu Biblic sau vreun doctorat onorific de divinitate! Avraam n-ar fi dat doi bani pe astfel de hârtii ieftine după care tânjesc în zilele noastre creştinii. El a dorit lucrul adevărat – calificativul de aprobare al lui Dumnezeu pentru viaţa lui – şi l-a obţinut.
Nu a fost un drum uşor până în acea zi de absolvire de pe Muntele Moria! Dar au meritat toate prin care a trecut Avraam ca să audă acele cuvinte de la Dumnezeu.
Dumnezeu nu dă calificativele Lui cu uşurinţă. Lui Avraam i l-a dat după cincizeci de ani de testare.
În cazul lui Isus, am văzut că Tatăl şi-a proclamat public plăcerea Lui în El numai după treizeci de ani de testare a Lui în Nazaret.
Primul test
Când Avraam avea 75 de ani, Dumnezeu l-a chemat să-şi părăsească oraşul natal şi rudele lui din Ur, Caldeea, şi să plece cu credinţă în Dumnezeu în necunoscut. Acela a fost primul test pe care l-a trecut. Nu este uşor să rupi legătura cu tatăl, cu mama, cu fraţii şi surorile etc.. Dar până când acel cordon ombilical care ne leagă de ei nu este rupt, nu putem fi niciodată ucenicii lui Isus!
Isus a spus:
„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu “. (Luca 14:26).
Avraam s-a supus imediat lui Dumnezeu.
M-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă Avraam ar fi refuzat chemarea lui Dumnezeu. Cu siguranţa că Dumnezeu nu l-ar fi forţat. Dumnezeu ar fi găsit pe altcineva; şi n-am mai fi auzit nimic despre Avraam. Acela altcineva care ar fi răspuns lui Dumnezeu ar fi devenit tatăl în credinţă şi strămoşul lui Mesia! Cât de mult ar fi pierdut Avraam dacă ar fi căzut la acel prim test! Când a ieşit din Ur, întorcând spatele implorărilor rudelor sale, puţin şi-a dat el seama ce viitor glorios planificase Dumnezeu pentru el.
Dumnezeu încă cheamă oameni aşa cum l-a chemat pe Avraam. Cei chemaţi nici nu realizează ce miză nemaipomenită atârnă în balanţă când aud chemarea lui Dumnezeu. Istoria bisericii, de-alungul tuturor acestor 20 de secole, este
plină de povestiri uimitoare ale bărbaţilor şi femeilor care au răspuns imediat chemării lui Dumnezeu, cu bucurie şi cu toată inima, la fel ca Avraam, şi care au împlinit scopurile lui Dumnezeu.
Totuşi, numai veşnicia va arăta cât de mulţi alţii au fost de asemenea chemaţi, care n-au răspuns şi şi-au irosit viaţa. Tânărul conducător bogat care s-a abătut de la Isus pentru a-şi îmbrăţişa banii un pic mai strâns, a fost doar unul printre mulţi care au fost chemaţi dar care au făcut alegerea greşită când au fost testaţi.
Aceia pe care îi cheamă Dumnezeu descoperă, de obicei, că prima şi cea mai mare piedică vine din partea rudelor neconvertite şi fireşti. La aceasta se referea Isus când vorbea de „a-ţi urî tatăl şi mama” ca primă condiţie a uceniciei.
Aici, Avraam a trecut testul – deşi nu printr-un singur pas. Tatăl lui l-a însoţit în călătoria afară din Ur şi l-a convins pe Avraam să se oprească la Haran (la jumătatea drumului spre Canaan).
„Terah a luat pe fiul său Avraam şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, nora sa, soţia fiului său Avraam. Au ieşit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31).
În mila sa, Dumnezeu l-a îndepărtat pe tatăl lui Avraam prin moarte, astfel încât Avraam să nu mai poată fi împiedicat deloc. Apoi Avraam s-a mutat în Canaan.
Niciodată nu trebuie să lăsăm ca dragostea pentru rudele noastre să ne împiedice de la scopul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră.
Peste patru sute de ani mai târziu, fiii lui Levi au trebuit să-şi asume o împotrivire similară faţă de rudele lor, când copiii lui Israel s-au închinat viţelului de aur.
Atunci, Moise a coborât de pe munte şi a strigat: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” (Exodul 32:26). Fiii lui Levi au venit la el de îndată. Li s-a poruncit să se ducă în tabără şi să-i ucidă cu sabia pe idolatrii – şi să nu-şi cruţe nici măcar rudele. Fiii lui Levi au făcut aceasta fără ezitare.
Descriind acţiunea lor, Moise a spus mai târziu: „Care a zis despre tatăl său şi despre mama sa: „Nu i-am văzut”/ Şi despre fraţii lui „Nu vă cunosc”,/ Iar de copii n-a vrut să mai ştie./ Căci ei au păzit Cuvântul Tău Şi au ţinut legământul Tău:/ ( de aceea ) El învaţă pe Iacov poruncile Tale/ Şi pe Israel legea Ta;/ Ei pun tămâie sub nărilel Tale/ Şi ardere de tot pe altarul Tău.” (Deuteronomul 33:9,10).
Nici nu şi-au dat seama israeliţii în acea zi că Dumnezeu i-a testat să vadă care puteau fi preoţii Lui.
Leviţii s-au calificat. Şi aşa Dumnezeu i-a făcut preoţii Lui. Aceea nu a fost părtinire. Dumnezeu testase în acelaşi timp toate cele doisprezece seminţii. Numai seminţia lui Levi a trecut testul.
Al doilea test
Odată ce Avraam s-a eliberat de rudele sale, Dumnezeu l-a putut testa mai departe, de data aceasta în raport cu lucrurile materiale. Aceasta este, de asemenea, o altă cerinţă a uceniciei. Isus a spus: „Tot aşa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33).
În Geneza capitolele 13 şi 14, citim de două incidente în care Avraam a fost testat în relaţie cu Mamon (bogăţiile materiale). Prima dată s-a întâmplat când el şi Lot au fost nevoiţi să se separe pentru că turmele lor deveniseră prea numeroase ca să mai poată sta împreună. Ar fi fost uşor şi totodată drept pentru Avraam să fie primul care alege pământul, pentru că el era mai în vârstă şi pe el îl chemase Dumnezeu în Canaan. Dar cu un altruism natural şi cu inimă largă, i-a spus lui Lot să aleagă primul. Lot a ales ceea ce a părut ochilor umani a fi cel mai bun – pământul Sodomei.
Dar nici Avraam, nici Lot nu au realizat că Dumnezeu fusese un martor tăcut al acestei tranzacţii – aşa cum este El pentru toate tranzacţiile noastre financiare. Lui Dumnezeu I-a plăcut atât de mult dezinteresul manifestat de Avraam, încât El i-a vorbit imediat şi i-a spus că sămânţa lui va moşteni tot pământul pe care- l putea cuprinde Avraam cu privirea – în toate cele patru direcţii. Acesta cuprindea inclusiv partea aleasă de Lot. „Domnul a zis lui Avram, după ce Lot s- a despărţit de el: „Ridică-ţi ochii, şi din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pentru totdeauna.” (Geneza 13:14,15).
Astăzi, după aproape 4000 de ani, descoperim că Dumnezeu Şi-a ţinut cuvântul. Urmaşii lui Avraam (evreii) trăiesc în pământul pe care Dumnezeu l-a dat lui Avraam. Însă, urmaşii lui Lot (unii dintre arabi) au pierdut ceea ce apucase strămoşul lor. Aşa sunt căile lui Dumnezeu. Cei blânzi vor moşteni pământul.
În Geneza 14, îl întâlnim din nou pe Avraam comportându-se cu demnitatea unui slujitor adevărat al lui Dumnezeu, în chestiunea lucrurilor materiale. Avraam scăpase poporul şi averea regelui Sodomei din mâna duşmanilor acestora. Drept răsplată, regele Sodomei i-a oferit lui Avraam toate
bogăţiile. Dar Avraam a refuzat să ia ceva.
„Avraam a spus împăratului Sodomei, „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avraam…” Nimic pentru mine, afară de ce au mâncat tinerii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei să-şi ia partea lor”.” (Geneza 14:22,23).
Cu alte cuvinte, ceea ce a spus Avraam a fost:
„Atâta timp cât Dumnezeul meu este Proprietarul cerului şi al pământului, nu am nevoie de nimic de la tine”.
Din nou Dumnezeu a fost un ascultător tăcut al discuţiei. El S-a arătat de îndată lui Avraam şi i-a spus că El Însuşi îl va răsplăti.
„După aceste lucruri, Cuvântul Domnului a venit la Avram într-o viziune şi a zis:
„Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare”.” (Geneza 15:1).
Dacă Îl cinstim pe Dumnezeu, în mod sigur şi El ne va cinsti pe noi.
Copiii lui Adam sunt maeştrii la apucarea lucrurilor din mâna celorlalţi – dacă nu prin forţă, atunci cel puţin când acestea sunt oferite gratis. Nu realizăm că Dumnezeu ne testează în tranzacţiile noastre şi în discuţiile noastre despre problemele financiare.
Bazându-se pe modul cum ne comportăm în astfel de situaţii, Dumnezeu hotărăşte ce loc putem avea în împărăţia Lui şi în armata Sa rămasă pe pământ.
Al treilea test
Avraam fusese testat în raport cu părinţii săi şi cu bunăstarea materială. Acum el trebuia să fie testat în relaţia cu fiul său.
Acesta urma să fie testul final înainte să primească calificativul de aprobare de la Dumnezeu.
Când în acea noapte Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l aducă jertfă pe Isaac, Avraam avea 125 de ani şi deja dobândise numele de om al lui Dumnezeu printre ceilalţi oameni. Geneza 21:22 ne spune că „În timpul acela, Abimelec (regele) însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit lui Avraam, spunând: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci”.”
Dar pentru Dumnezeu nu înseamnă nimic opiniile înalte pe care le au alţi oameni despre noi. Dumnezeu a vrut să-l testeze El Însuşi pe Avraam. Şi de aceea El i-a vorbit liniştit în acea noapte; şi nimeni altcineva nu a auzit ce-i vorbise Dumnezeu. Geneza 22:1 ne spune:
„După aceste lucruri (adică după ce Regele Abimelec îi dăduse lui Avraam calificativul de om al lui Dumnezeu) , Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el”.”A fost un lucru scump ceea ce i-a cerut Dumnezeu lui Avraam în acea noapte. Avraam ar fi putut să se trezească a doua zi şi să nu facă nimic, şi nimeni n-ar fi ştiut că Avraam nu l-a ascultat pe Dumnezeu. În acel mod urma să-l testeze Dumnezeu pe Avraam dacă se temea sau nu de El.
Şi tot aşa ne testează Dumnezeu şi pe noi. El vorbeşte în secret inimii noastre – aşa de tainic încât nici măcar cei care locuiesc cu noi nu ştiu ce ne-a spus Dumnezeu. Unul din motivele pentru care ne-a dat fiecăruia un spaţiu total intim – viaţa noastră dinlăuntru – este să ne testeze dacă ne temem sau nu de El.
Dacă gândurile noastre s-ar auzi în afară la fel cum se aud cuvintele noastre, atunci ne-am păstra toate gândurile pure, pentru că nu ne-am dori ca cineva să gândească mai puţin despre noi. Dar când gândurile noastre sunt aşa de secrete încât numai Dumnezeu le poate vedea, este uşor de descoperit dacă ne temem sau nu de El.
Dacă nutrim gânduri impure şi neiubitoare pe care nu ne-am dori ca semenii noştri credincioşi să le afle, aceasta dovedeşte clar că ne temem de oameni dar nu de Dumnezeu. Din nefericire, aceasta este condiţia majorităţii vaste a credincioşilor. Dumnezeu i-a testat şi au căzut la acest test.
Cât de puţini sunt cei ca Iosif care a fost ademenit sexual în secret şi care a spus „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9). Astfel de tineri sunt aceia care obţin calificativul de aprobare al lui Dumnezeu.
Foarte, foarte puţini credincioşi sunt total fideli în zona purităţii sexuale în viaţa lor lăuntrică. Dar prin aceştia puţini poate Dumnezeu demonstra lui Satan că El încă are fii pe pământ care mai degrabă şi-ar scoate ochiul drept decât să comită un păcat cu acel ochi, şi care mai degrabă ar muri decât să poftească în gândurile lor. Calea către viaţă este îngustă şi puţini sunt cei care o află. Dar cel mai minunat lucru este că există câţiva!
Avraam a trecut testul. El nu a căutat să fie o mărturie bună înaintea oamenilor. El a vrut să se supună lui Dumnezeu chiar şi în spaţiul secret. Aşadar l-a luat pe Isaac în dimineaţa imediat următoare şi au mers către Muntele Moria şi acolo el l-a oferit lui Dumnezeu pe iubitul inimii lui, spunând prin aceasta,
“Doamne, Te iubesc pe Tine mai mult decât pe oricine şi orice de pe pământ.”
Atunci i-a dat Dumnezeu lui Avraam calificativul Lui de aprobare şi i-a promis să-l binecuvinteze nemăsurat: „”Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni poarta vrăjmaşilor ei. Toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de glasul Meu”.” (Geneza 22:16-18).
Nimic mai mult nu-I place Domnului ca ascultarea jertfitoare.
A avea „inima curată” înseamnă mai mult decât a avea o viaţă lăuntrică curată (Matei 5:8). Înseamnă să nu ai nimic în inimă, decât pe Dumnezeu. Cu toate acestea, mulţi care duc o viaţă curată şi integră au un ataşament idolatru faţă de munca lor sau faţă de slujirea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Ei nu au învăţat
să aducă jertfă înapoi pe altarul lui Dumnezeu pe fiii lor Isaac dăruiţi lor de către Dumnezeu.
Îl doreşti pe Dumnezeu plus un dar anume, sau Dumnezeu plus o slujire, sau Dumnezeu plus opiniile bune ale oamenilor, sau poate Dumnezeu plus sănătate? Dumnezeu plus un Isaac? Sau este Dumnezeu singur suficient pentru tine?
Nimeni nu poate fi aprobat de Dumnezeu dacă nu trece testul aici. Numai când ajungem în locul unde putem să-i spunem sincer Domnului: „Pe cine altul am eu în cer, afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” (Psalmul 73:25), ne calificăm.
Acesta este Muntele Moria pe care fiecare dintre noi trebuie să urce, unde să aducem tot ceea ce ne este drag pe altarul lui Dumnezeu şi unde să rămânem numai cu Dumnezeu.
Dacă bucuria noastră creşte printr-un spor la salariu sau printr-o promovare la locul de muncă, sau printr-un dar pe care-l primim, sau dacă scade când nu obţinem promovarea ori darul aşteptat, aceasta indică clar că bucuria noastră se găseşte în Dumnezeu plus ceva pământesc. Atunci avem nevoie să ne purificăm bucuria până când învăţăm să ne „găsim plăcerea” numai în Domnul. Dacă ne găsim bucuria doar în Domnul, ea nu va creşte la adăgarea vreunui lucru pământesc, nici nu va scădea când pierdem ceva de pe acest pământ.
Filipeni 4:4 ne porunceşte „să ne bucutăm în Domnul totdeauna”.
Cauza datorită căreia majoritatea credincioşilor nu se pot bucura ÎNTOTDEAUNA este aceea că bucuria lor nu se găseşte doar în Domnul. Ea este în Domnul plus altceva. Când inima noastră este curată – având loc doar pentru Domnul – şi bucuria noastră va fi curată.
Dumnezeu îl condusese pe Avraam pas cu pas până în acest loc al dedicării totale – şi acum Dumnezeu urma să binecuvinteze toate familiile de pe pământ prin el. Râurile de binecuvântări au început să curgă din viaţa lui Avraam când a coborât de pe Muntele Moria. Scopul lui Dumnezeu este ca binecuvântarea lui Avraam să fie şi a noastră.
Galateni 3:14 spune: „pentru ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim făgăduinţa Duhului”.
Dumnezeu doreşte ca râurile de apă vie (binecuvântarea Duhului) să curgă acum prin fiecare dintre noi.
Însă câţi sunt aceia care doresc să plătească preţul?
Şi câţi se califică atunci când Dumnezeu îi testează?
Încercarea lui Moise
Moise a fost un alt om care a primit calificativul de aprobare de la Dumnezeu şi despre care Dumnezeu a spus, „robul Meu Moise: el este credincios în toată casa Mea”. (Numeri 12:7).
La moartea lui Moise s-a spus că „în Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă către faţă” (Deuteronomul 34:10).
Detronarea înţelepciunii umane
Moise nu a devenit un lider spiritual prin primii lui patruzeci de ani de pregătire în palatul şi în academiile militare ale Egiptului. Nu. Ci prin zdrobirea de către Dumnezeu a puterii „Sinelui” său, când a petrecut următorii patruzeci de ani păstorind oile în pustie.
La vârsta de optzeci de ani, cu încrederea în propriile abilităţi sfărâmată, Moise s-a putut sprijini pe Dumnezeu şi a devenit eliberatorul poporului lui Dumnezeu.
La construirea cortului întâlnirii în pustie, citim o frază repetată de optsprezece ori în Exodul capitolele 39 şi 40 – fraza, „întocmai aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise”. Proiectul cortului dat de către Domnul a fost o treabă în aparenţă simplă şi modestă.
Era la mare depărtare de piramidele fantastice pe care Moise le văzuse construite în Egipt.
Dacă lui Moise i s-ar fi dat planul cortului la vărsta de 40 de ani, când puterea
„Sinelui” său era în plină floare, cu siguranţă l-ar fi modificat şi l-ar fi făcut să arate mai atractiv.
Dar la vârsta de 80 de ani, Sinele se stinsese aşa de tare, încât el a făcut întocmai cum Domnul i-a poruncit. Şi acest fapt a adus slava Domnului în cort.
Înţelepciunea noastră omenească trebuie să fie detronată dacă e să dobândim înţelepciune Divină.
Biblia spune: „dacă cineva dintre voi se crede înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept”. (1 Corinteni 3:18).
Dumnezeu l-a putut aproba pe Moise numai atunci când pleava înţelepciunii Egiptului fusese măturată de la el.
Apostolul Pavel studiase trei ani la picioarele lui Gamaliel, marele profesor de teologie de la şcoala Biblică din Ierusalim. De aceea a trebuit să petreacă trei ani după convertirea sa în pustia Arabiei, să i se îndepărteze înţelepciunea lui Gamaliel din sistemul lui de gândire şi să fie înlocuită cu înţelepciunea Divină.
Pavel face referire la această perioadă în Galateni 1:17,18: “nici nu m-am suit la Ierusaim la cei care erau apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia……După trei ani m-am suit la Ierusalim…”.
De-abia pe urmă a putut deveni Pavel un slujitor al Domnului.
Detronarea inteligenţei umane este fundamentală pentru oricine Îl va sluji pe Domnul. Deşi sunt doar câţiva cei care învaţă această lecţie în totalitate.
Dumnezeu l-a testat pe Moise când a construit cortul întânirii să vadă dacă îl va face întocmai cu proiectul pe care-l primise pe munte. Slava lui Dumnezeu venită în acel cort a fost indicaţia vizibilă a mulţumirii lui Dumnezeu faţă de lucrarea lui Moise.
Ce se poate spune despre noi în ceea ce facem şi construim pentru Domnul? Este oare întocmai cu proiectul găsit în Scripturi? Sau l-am modificat cu înţelepciunea acestei lumi? Dacă e aşa, atunci aceasta este cu siguranţă una din cauzele absenţei slavei lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Fără a urmări interesul propriu
Dumnezeu l-a încercat mai departe pe Moise într-o altă zonă. De două ori Dumnezeu l-a testat să vadă dacă va căuta propria onoare cu preţul israeliţilor. Moise a trecut testul cu felicitări.
Prima ocazie a fost când copiii lui Israel s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu făcându-şi viţelul de aur. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Acum, lasă-Mă; mânia Mea se va aprinde împotriva lor şi-i voi mistui; dar din tine voi face un neam mare”. (Exodul 32:10).
A doua ocazie a fost când israeliţii au refuzat să intre în Canaan, şi Dumnezeu i-a spus atunci lui Moise: „De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi-l voi distruge, dar pe tine te voi face un popor mai mare şi mai puternic decât el”. (Numeri 14:12).
În ambele ocazii, Dumnezeu i-a spus lui Moise că El va distruge israeliţii şi va face din Moise şi urmaşii lui un mare popor. Moise avea atunci ocazia să devină moştenitorul promisiunilor făcute lui Avraam şi celor doisprezece seminţii ale lui Israel.
Oamenii mai mici ar fi căzut la acel test, dar nu Moise. În ambele ocazii, el L-a implorat pe Dumnezeu să-i cruţe pe israeliţi. Odată, a mers aşa de departe încât era gata să moară şi să-şi petreacă veşnicia în iad, dacă aşa s-ar fi putut salva Israelul.
„Şi Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! Poporul acesta a făcut un păcat mare, şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum dacă vrei păcatul! Dacă nu, atunci Te rog şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!””(Exodul 32:31,32).
Moise avea cu adevărat spiritul lui Hristos Însuşi – care a fost gata să fie părăsit de Tatăl pe cruce ca noi să putem fi salvaţi.
Dumnezeu a fost aşa de fermecat de altruismul lui Moise încât după aceea El a început să vorbească cu Moise foarte intim. „Şi Domnul vorbea cu Moise faţă către faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11). Dumnezeu i-a dat lui Moise chiar şi privilegiul de nedescris de a-I vedea slava. Când Moise s-a rugat spunând:
„Arată-mi, Te rog, slava Ta!”,
Domnul i-a spus,
„Iată un loc lângă Mine; acolo tu vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte, de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea.” (Exodul 33:18-23).
Cel mai important calificativ pentru un slujitor al lui Dumnezeu este că el nu caută interesul propriu.
Căutarea propriului câştig sau glorie este aşa de adânc înrădăcinată în noi toţi, încât Dumnezeu are o sarcină grea ca să ne elibereze de ea. El aranjează circumstanţele noastre astfel încât să ne vedem spiritul căutării de sine, să ne putem judeca şi curăţa de el. El ne vorbeşte prin Cuvântul Lui şi în mod constant prin Duhul Lui (dacă avem urechi de auzit), îndemnându-ne să ne curăţim pe noi înşine de acest spirit al căutării de sine.
Şi totuşi, în pofida a toate, foarte puţini trec clasa şi se califică pentru calificativul de aprobare al lui Dumnezeu.
Moise a fost unul dintre aceştia. Pavel şi Timotei au fost alţi doi. Nu sunt mulţi, dar sunt câţiva.
Marea lipsă a spiritului intervenţiei pentru alţii, aşa cum l-a avut Moise chiar sub vechiul legământ, se datorează în principal faptului că aproape oricine, în adâncul inimii, caută propriul interes într-un fel sau altul. Nu câştigăm nici o onoare când ne rugăm pentru alţii în secret. De aceea doar câţiva credincioşi fac asta vreodată.
Aici este locul unde suntem testaţi de Dumnezeu. Pentru că El nu se poate încredinţa pe Sine acelora care caută propriul interes.
Reacţia la critică şi opoziţie
Alt lucru frumos pe care îl vedem în Moise este reacţia lui când este criticat sau când cineva i se împotriveşte. Când oamenii s-au revoltat şi au spus
„Lasă-ne să ne numim un alt conducător”, Moise a căzut cu faţa la pământ şi a tăcut.
Citim că,
„Atunci Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ, în faţa întregii adunări a fiilor lui Israel care era strânsă laolaltă”. (Numeri 14:5).
El a refuzat să se apere singur.
Când Core şi aproape 250 de alţi conducători ai lui Israel s-au revoltat împotriva conducerii lui Moise, din nou citim: „Când Moise a auzit lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.” (Numeri 16:4).
El nu s-ar fi apărat singur, sau să ţină de poziţia lui, sau să-şi exercite autoritatea.
Când propria lui soră şi frate l-au criticat pe la spate şi Dumnezeu a început să- i judece pentru aceasta, Moise din nou a căzut cu faţa la pământ rugându-se ca Dumnezeu să le arate milă. „Moise a strigat către Domnul, zicând: „Dumnezeule, Te rog vindec-o!” (Numeri 12:13).
Cu adevărat el a fost cel mai smerit om pe pământ în timpul vieţii sale. Biblia înregistrează că: „Dar bărbatul Moise era foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului”. (Numeri 12:3). Dumnezeu Se poate încredinţa numai unor asemenea oameni.
Puterea şi autoritatea asupra altora au o cale de corupere a oamenilor. Există un proverb în lume care spune că
“Puterea corupe, şi puterea absolută corupe în mod absolut!”
Însă pe Moise puterea absolută nu l-a corupt nici măcar un pic. Dumnezeu l-a testat iar şi iar prin revoltele mulţimii lui. Moise a trecut testul de fiecare dată.
Conducerea spirituală are pericole mari strâns legate de ea. Dar binecuvântaţi sunt aceia care ştiu cum să cadă cu faţa la pământ iar şi iar, şi cum să-şi ţină limba şi să se înfrâneze de la autoîndreptăţire şi autoafirmare.
Promisiunea lui Dumnezeu pentru slujitorii lui este că El Însuşi îi va apăra. El a spus: „Orice armă pregătită împotriva ta va fi fără putere; şi, pe orice limbă care se va ridica împotriva ta, o voi condamna. Aceasta este moştenirea slujitorilor Domnului; dreptatea lor este de la Mine.” (Isaia 54:17).
De aceea cel mai bine este să lăsăm astfel de lucruri Domnului decât să le luăm în mâinile noastre. Singura noastră sarcină este să ne încredinţăm cauza Lui Care judecă cu dreptate aşa cum a făcut Isus.
“Când era insultat, nu răspundea cu insulte; şi când suferea, nu ameninţa, ci se încredinţa în mâinile Celui care judecă drept.” (1 Petru 2:23).
De trei ori e înregistrat în Isaia 53:7, că Isus a tăcut – când a fost chinuit, asuprit şi dus la măcel.
“El a fost asuprit şi chinuit, dar nu Şi-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Şi-a deschis gura.” (Isaia 53:7).
Acela care nu ştie cum să tacă în astfel de momente nu se poate aştepta să devină vreodată un lider spiritual.
Împotrivirea căreia trebuie să-i facem faţă este unul din mijloacele prin care Dumnezeu ne testează credinţa, să vadă dacă ne putem sau nu încrede că El are grijă de situaţia noastră.
Greşelile Slujitorului lui Dumnezeu
Biografiile oamenilor lui Dumnezeu din Biblie sunt o încurajare pentru noi deoarece, spre deosebire de biografiile moderne, ele ne arată şi părţile slabe ale acelor oameni. Un om care niciodată nu a comis vreo greşeală în viaţa lui nu va putea fi o încurajare pentru noi care facem aşa de multe greşeli.
Însă greşelile oamenilor lui Dumnezeu din Biblie sunt înregistrate nu doar pentru încurajarea noastră, ci şi pentru avertizarea noastră.
Standardele pe care le cere Dumnezeu slujitorilor Săi unşi sunt mult, mult mai înalte decât ceea ce aşteaptă de la alţi credincioşi. De la cei cărora li s-a dat mult, tot mult li se şi cere.
Dumnezeu le-a dat zece şanse israeliţilor necredincioşi, înainte de a le refuza intrarea în Canaan. Cu privire la ei, El a spus: „căci toţi bărbaţii care au văzut slava Mea şi semnele pe care le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi M-au ispitit de zece ori acum şi n-au ascultat de glasul Meu, cu nici un chip nu vor vedea ţara pe care am jurat-o părinţilor lor că le-o voi da, toţi cei ce M-au nesocotit n-o vor vedea.” (Numeri 14:22,23).
Dar lui Moise, El i-a dat o singură şansă. Şi când Moise a acţionat numai o dată în necredinţă şi neascultare – şi într-o măsură destul de mică – Dumnezeu i-a interzis cu promptitudine intrarea pe pământul făgăduinţei.
Incidentul este înregistrat pentru avertizarea noastră în Numeri 20:7-12: „Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând: „Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii înaintea ochilor lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să dai de băut adunării şi vitelor lor”. Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise El. Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, au băut şi vitele. Atunci Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea ochilor fiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-am dat-o”.”
De data aceasta Dumnezeu îi spusese lui Moise să vorbească stâncii ca apa să ţâşnească. Stânca fusese o dată lovită deja, cu patruzeci de ani în urmă, aşa cum citim în Exodul 17:6: „Şi Domnul i-a zis lui Moise: ….”Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; şi tu vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea şi poporul va bea”. Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.”
Aceasta Îl simboliza pe Hristos răstignit o dată şi numai o dată. Nu era deloc nevoie ca stânca să mai fie lovită a doua oară.
Dar Moise şi-a pierdut cumpătul şi a lovit stânca (Numeri 20:10). Apa încă a ţâşnit – în ciuda neascultării slujitorului lui Dumnezeu. Faptul că apa a curs, a dovedit doar că Dumnezeu îi iubea pe oamenii cărora le era sete. Nu a aprobat neascultarea slujitorului lui Dumnezeu.
Aceasta explică motivul existenţei binecuvântării chiar şi în slujirea bărbaţilor
şi femeilor care nu se supun poruncilor lui Dumnezeu în viaţa personală.
Dar Moise nu putea fi lăsat cu nesupunerea lui, doar pentru că apa a curs. Dumnezeu l-a pedepsit sever. Şi El va pedepsi într-o zi toţi slujitorii Lui neascultători.
Timp de patruzeci de ani, Moise privise înainte la ziua când va intra în Canaan; şi acum, la graniţa Canaanului, a fost descalificat. Este posibil să predici altora şi totuşi tu însuţi să fii descalificat – chiar spre sfârşitul vieţii. Pavel a recunoscut aceasta şi a zis: „Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, să fiu eu însumi dezaprobat.” (1 Corinteni 9:27).
Biblia spune: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale fiilor lui Israel.” (Psalmul 103:7).
Israeliţii văzuseră doar ACŢIUNILE EXTERIOARE ale lui Dumnezeu, dar Moise a avut privilegiul de a cunoaşte CĂILE lui Dumnezeu. De aceea de la Moise era aşteptat mai mult decât de la alţi israeliţi.
Privilegiile slujitorilor lui Dumnezeu sunt multe, însă responsabilitatea lor este corespunzător mai mare.
Nici nu a realizat Moise la Meribah că Dumnezeu îl testa. Dacă ar fi ştiut, ar fi fost mai atent. Nici noi nu ne dăm seama că Dumnezeu ne testează, cântărind acţiunile şi motivele noastre în situaţiile ivite în viaţa zilnică. Chiar dacă sunt oameni binecuvântaţi prin slujirea noastră, într-o bună zi, noi încă va trebui să răspundem pentru vieţile noastre personale la scaunul de judecată al lui Hristos.
O dată, mai la început în viaţa lui Moise, Dumnezeu îi dăduse un indiciu al cerinţelor stricte pe care El le face slujitorilor Lui.
Curând după chemarea lui Moise de a fi eliberatorul Israelului, Dumnezeu era aproape să-i ia viaţa datorită neascultării sale de a-şi circumcide fiul. Căci Dumnezeu nu ar fi putut tolera cu nici un preţ vreo neascultare de-a lui Moise.
Incidentul este înregistrat pentru avertizarea noastră în Exodul 4:24-26: „”Şi în timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas peste noapte, Domnul l-a întâlnit şi a vrut să-l omoare. Atunci Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui şi i-a zis: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine”. Şi El l-a lăsat.”
Chiar dacă Moise era în acel moment cel mai important om de pe pământ pentru împlinirea scopurilor lui Dumnezeu, acest lucru n-a contat pentru Dumnezeu. El ar fi luat chiar şi viaţa lui Moise, dacă ar fi găsit în el neascultare. La Dumnezeu nu există părtinire.
Totuşi, deşi Dumnezeu i-a refuzat lui Moise privilegiul de a conduce israeliţii în interiorul Canaanului, pentru că el fusese un slujtor aşa de credincios tot timpul până atunci, Dumnezeu i-a permis în marea Lui îndurare, 1,500 de ani mai târziu, să păşească pe pământul făgăduinţei şi să stea cu Isus pe muntele schimbării la faţă, aşa cum ni se spune în Matei 17:2,3: „Şi El (Isus) S-a schimbat la faţă înaintea lor (Petru, Iacov şi Ioan).….Şi iată, li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El”. (Matei 17:2, 3).
Dumnezeu este îndelung răbdător şi milos, şi El nu este nedrept ca să uite lucrările jertfitoare de dragoste ale cuiva.
„Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor.” (Evrei 6:10).
Dar Dumnezeu este de asemenea foarte riguros.
„Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu…” (Romani 11:22).
Pentru a oferi o slujire lui Dumnezeu acceptată de El, trebuie să mergem cu frică pioasă.
„Fiindcă am primit o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o slujire care să-I fie plăcută, cu respect şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.” (Evrei 12:28,29).
La fel ca Timotei, şi noi trebuie să stăruim în a fi lucrători „aprobaţi înaintea lui Dumnezeu”. (2 Timotei 2:15).
Încercarea lui David
Dumnezeu a mărturisit despre David, spunând: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toată voia Mea”. (Faptele Apostolilor 13:22).
Saul fusese prima alegere a lui Dumnezeu pentru a fi regele Israelului. Dar Saul a căzut la ambele teste pe care Dumnezeu i le-a dat – prin nerăbdare (1 Samuel3) şi neascultare (1 Samuel 15). Şi aşa Dumnezeu a luat de la el împărăţia şi i- a dat-o lui David.
Dar a fost un drum lung şi extrem de greu pe care a călcat David din momentul în care a fost uns împărat până în momentul în care a stat realmente pe tronul Israelului. De-a lungul tuturor acelor ani a fost testat de Dumnezeu prin numeroase moduri – şi el s-a calificat.
Credincioşie acasă şi la muncă
Primul lucru pe care îl observăm cu privire la David este că Dumnezeu l-a chemat în timp ce îşi îndeplinea cu credincioşie sarcinile pământeşti acasă şi la locul lui de muncă – în calitate de păstoraş.
„Apoi Samuel i-a zis lui Isai (când a venit la porunca lui Dumnezeu să-l ungă pe unul din fiii lui Iese rege al Israelului) : „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a spus: A mai rămas cel mai tânăr, dar iată, paşte oile”.”(1 Samuel 16:11).
Credincioşia acasă şi la locul nostru de muncă este fundamentală dacă vrem ca Dumnezeu să ne aprobe viaţa.
Am avut în vedere acest aspect când am analizat cum a obţinut Isus aprobarea lui Dumnezeu. Dar merită să repetăm, pentru că este foarte important.
Isus nu a chemat niciodată o persoană fără ocupaţie să vestească Cuvântul. Fiecare apostol a cărui chemare este descrisă în evanghelii, a fost chemat de la locul lui de muncă.
Tragedia lucrării creştine în India de astăzi este că vasta majoritate a celor implicaţi în activitatea creştină permanentă sunt oameni care nu au avut niciodată o slujbă laică. Numai acest fapt pune sub semnul întrebării chemarea lor de către Dumnezeu în serviciul Lui. Dumnezeu acordă o importanţă imensă credincioşiei în sarcinile obişnuite ale vieţii noastre pământeşti. Aceasta este ceea ce ne califică pentru serviciul Lui.
Consideraţie pentru Numele lui Dumnezeu
Al doilea lucru pe care îl vedem la David este grija lui pentru slava Numelul lui Dumnezeu. În timp ce Goliat sfida armatele lui Israel, nu o dorinţă ieftină de aventură l-a condus pe David să-l provoace pe uriaş – ci consideraţia pentru onoarea Numelui lui Dumnezeu.
Citim că „David a zis bărbaţilor de lângă el: „Ce se va face bărbatului care va omorî pe filisteanul acesta şi va lua batjocura de deasupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest necircumcis, ca să sfideze oştirea Dumnezeului Celui viu?” (1 Samuel 17:26).
Principalul semn al fiecărui slujitor adevărat al lui Dumnezeu este că în gândirea lui consideraţia pentru slava Numelui lui Dumnezeu este predominantă. „Sfinţească-Se Numele Tău” este prima cerere naturală în rugăciune. (Matei 6:9).
Orice altceva – confortul şi securitatea personală – este secundar. Acesta este punctul unde Dumnezeu ne testează pe toţi, în circumstanţe variate. Câţiva trec testul. David fost unul care l-a trecut.
Grija pentru onoarea Numelui lui Dumnezeu a fost aşa intensă în David încât o credinţă puternică a venit în inima lui că Dumnezeu îl va ajuta cu siguranţă să- l învingă pe Goliat. Această credinţă a alungat toată teama lui. Înarmat cu credinţă a înaintat şi l-a ucis pe uriaş alungând duşmanii lui Israel.
Dacă am fi aşa de interesaţi de slava Numelui lui Dumnezeu cum a fost David, am descoperi şi noi cum credinţa în Dumnezeu alungă toată frica din inimile noastre şi cum Goliaţii sunt ucişi. Tocmai fiindcă adeseori grija noastră pentru slava lui Dumnezeu este aşa de redusă, rămânem în timiditate, în loc să înaintăm curajoşi în credinţă.
Refuzul de a se răzbuna
Încercările lui David nu s-au terminat cu uciderea lui Goliat. Ele doar începuseră. Gelozia lui Saul şi popularitatea lui David, l-a făcut pe Saul să-l hăituiască pe David în tot Israelul ca să-l ucidă. David fugea dintr-un ţinut într- altul şi dintr-o peşteră în alta.
În două ocazii, când Saul a fost singur, a ajuns la mila lui David care ar fi putut să-l omoare cu uşurinţă. Dar David a refuzat. El n-ar fi atins regele uns de Dumnezeu – chiar dacă regele era un renegat. David nu a vrut să apuce tronul de la Saul. El a crezut că Dumnezeu era destul de capabil să-l pună pe tron la timpul Lui cuvenit.
Credinţa lui David în suveranitatea lui Dumnezeu este un lucru mult mai minunat de văzut decât credinţa în capacitatea lui Dumnezeu de a-l ajuta să-l omoare pe Goliat.
David a fost testat de Dumnezeu când Saul a rămas la mila lui – nu doar o dată, ci de două ori.
Prima ocazie este înregistrată în 1 Samuel 24:3-7: „A ajuns la nişte stâne de oi, care erau lângă drum; şi acolo era o peşteră în care Saul a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau în fundul peşterii. Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îţi zice: „Iată, dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va
plăcea.” David s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul. După aceea, inima lui David îi bătea tare pentru că tăiase colţul hainei lui Saul. Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o asemenea faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.” Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi şi i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peşteră şi şi-a văzut înainte de drum.”
A doua ocazie este înregistrată în 1 Samuel 26:6-12: „David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată, Saul era culcat şi dormea în cort, în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc în pământ dintr-o lovitură, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” Şi David a zis lui Abişai: Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să fie fără vină?” Şi David a zis: Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi: fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de luptă şi va pieri. Sa mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului. Ia, te rog, numai suliţa de la căpătâiul lui şi urciorul cu apă, şi să plecăm.” Şi David a luat suliţa şi urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci toţi dormeau, pentru că Domnul îi cufundase într-un somn adânc.”
De fiecare dată David a trecut testul. Nu şi-ar fi luat revanşa – pentru că el ştia că răzbunarea aparţine doar Domnului. El era hotărât să biruiască răul prin bine.
Biblia spune: „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Deci, dacă-i este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci făcând astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” (Romani 12:19-21).
Credinţă în Suveranitatea lui Dumnezeu
Dumnezeu îi promisese lui David tronul. Şi David era gata să-L aştepte pe Dumnezeu să i-l dea. Este chiar o încercare a credinţei şi răbdării noastre să aşteptăm ceea ce Dumnezeu deja ne-a promis că ne va da.
David n-a pierdut niciodată nimic aşteptând şi încrezându-se în Dumnezeu. Dumnezeu plănuise pentru David să devină rege imediat ce şi-ar fi sărbători vârsta de 30 de ani; şi circumstanţele au condus exact la ceea ce Dumnezeu planificase.
„David era în vârstă de treizeci de ani când a devenit împărat…” (2 Samuel 5:4).
David învăţase din biografia lui Iosif să nu se îndoiască de faptul că Dumnezeu putea să pună un om pe tron la timpul stabilit de El.
Cu mulţi ani în urmă, cuvântul Domnului îl testase şi pe Iosif în circumstanţe foarte chinuitoare.
„I-au strâns picioarele (lui Iosif) în butuci, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a împlinit ce vestise el şi l-a încercat Cuvântul Domnului.” (Psalmul 105:18,19). Dar imediat ce Iosif a împlinit vârsta de treizeci de ani, timpul lui Dumnezeu a venit şi Iosif a devenit viceguvernatorul Egiptului.
„Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului.” (Geneza 41:46).
Nici gelozia fraţilor săi, nici falsa acuzaţie a soţiei lui Potifar nu au putut împiedica împlinirea planului lui Dumnezeu pentru viaţa lui Iosif. În realitate, nu au putut nici măcar să întârzie cu o zi împlinirea voii lui Dumnezeu.
David citise acea povestire şi acum era hotărât să dovedească suveranitatea şi credincioşia lui Dumnezeu în propria viaţă. Şi a descoperit că ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Iosif, va face şi pentru el.
Întrebarea care se pune acum este dacă şi noi avem credinţa că ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Iosif şi David şi pentru mulţi alţii, El va face şi pentru noi. În locul acesta e testată credinţa noastră.
Crezi, de exemplu, că partenerul tău de viaţă, pe care Dumnezeu l-a planificat pentru tine va veni la tine, fără să fie nevoie să dai năvală sau să intri în relaţii sexuale? Şi în acelaşi fel, că locul de muncă sau casa pe care Dumnezeu le-a planificat pentru tine – şi toate celelalte lucruri de care ai nevoie pentru viaţa pe pământ – vor veni la tine la timpul stabilit de Dumnezeu? Tocmai atunci când suntem confruntaţi cu astfel de nevoi ne este testată credinţa.
„Cei care aşteaptă cu nădejde în Mine nu vor fi daţi de ruşine.” (Isaia 49:23).
„Cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei care aşteaptă totul de la El.” (Isaia 64:4).
Oamenii de credinţă obţin întotdeauna ceea ce e cel mai bine pentru ei – fără ca ei să apuce singuri.
Cât de diferit s-a întâmplat cu Iacov care şi-a înşelat tatăl ca să obţină dreptul de întâi născut! Dacă Iacov ar fi încredinţat problema lui Dumnezeu şi ar fi crezut în El, ar fi putut obţine dreptul de întâi născut fără să fie nevoie să spună minciuni (Geneza 27). Dar pentru că Iacov l-a obţinut pe calea greşită, a trebuit să fugă de acasă şi să sufere mult în următorii douăzeci de ani.
Toate aceste incidente sunt înregistrate în Scriptură pentru învăţătura şi avertizarea noastră, aşa încât noi să nu acţionăm cu necredinţă şi nerăbdare în nici un moment.
Când suntem ispitiţi să spunem o minciună la birou ca să ascundem ceva, putem să refuzăm ispita şi să-l onorăm pe Dumnezeu şi să ne încredem în El că va avea grijă de noi. Niciodată nu vei pierde spunând adevărul şi onorându-L pe Dumnezeu. În cele din urmă, Dumnezeu este cu siguranţă mai puternic decât
orice minciună. Şi dacă o minciună te poate scăpa, cu cât mai mult te poate scăpa Dumnezeu!!
„Căci nici de la răsărit, nici de la apus ( adică din întâmplare), nici din deşert (adică de la vreun om) nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel care judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul.” (Psalmul 75:6,7).
Dumnezeu este acela care îl poate înălţa pe un necunoscut Iosif şi pe un necunoscut David la o slujire importantă, după ce i-a testat şi i-a găsit credincioşi.
Prin necazuri către prosperitate
Relatând mai târziu experienţa sa, David spune, „Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule: ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul; ne-ai adus în laţ şi ne-ai pus o grea povară pe coapse; ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre; am trecut prin foc şi prin apă; dar Tu ne-ai scos la loc larg.” (Psalmul 66:10-12).
Iată cum a început paharul lui David să dea pe afară. (În Psalmul 23:5, David foloseşte acelaşi cuvânt ebraic pentru „a da pe afară” pe care îl foloseşte în Psalmul 66:12 pentru „loc larg”).
Scopul ultim al lui Dumnezeu este să ne aducă într-un loc de libertate glorioasă unde râuri de apă vie să curgă din noi în mod continuu. Dar nu ne poate conduce acolo fără să ne testeze mai întâi.
El ne va trece prin foc şi apă. El le va permite oamenilor să ne insulte şi să ne înşele.
Ne va pune într-o plasă – îngrădindu-ne mişcarea şi lucrarea. În toate aceste situaţii El se va uita la reacţiile noastre. Dacă ne plecăm în smerenie şi acceptare bucuroasă a tot ceea ce El a ordonat pentru viaţa noastră, cu siguranţă că tot El ne va duce în final la locul larg.
Recunoaşterea sinceră a păcatului
Un aspect final al caracterului lui David pe care-l putem analiza, este consimţirea sa de a se judeca singur, chiar şi după ce a devenit rege. Când a căzut în păcat cu Bat-Şeba nu a realizat imediat gravitatea păcatului său. Mai târziu, însă, când profetul Natan a venit şi l-a încărcat cu păcatul lui, îl găsim pe David recunoscându-şi umil vina. „Şi David i-a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” (2 Samuel 12:13).
Noi nu putem să ne comparăm cu David care a căzut în adulter pentru că el a trăit sub vechiul legământ. El nu era sub har. Standardul pe care îl aşteaptă Dumnezeu de la noi astăzi este mult mai înalt.
Standardul stabilit acum pentru noi de către Isus, în această zonă, este descris în Matei 5:28,29:
„Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi comis adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept este
o cursă pentru tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”
Dar putem învăţa o lecţie utilă de la reacţia lui David faţă de condamnarea păcatului.
Cum de Dumnezeu a luat împărăţia din mâna lui Saul din cauza a ceea ce, omeneşte vorbind, a fost o ofensă neglijabilă? Şi cum de Dumnezeu i-a permis în continuare lui David să fie împărat, când delictul lui – după adulter urmează crima – a fost de departe mai mare? Răspunsul îl găsim în reacţia acestor doi oameni în momentul când au fost confruntaţi cu păcatul lor. Saul şi-a recunoscut păcatul în taină faţă de Samuel, dar a căutat gloria înaintea poporului.
„Şi Saul a zis (lui Samuel), „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu şi în faţa lui Israel….”.” (1 Samuel 15:30).
El păcătuise dar încă dorea reputaţia înaintea oamenilor.
Pe de altă parte, David nu a încercat să-şi ascundă păcatul, ci l-a recunoscut în mod public scriind Psalmul 51.
Ceea ce învăţăm noi de la aceşti oameni este că celor, care caută onoarea oamenilor, le este mult mai greu să se întoarcă la Dumnezeu cu adevărat zdrobiţi şi în pocăinţă, decât celor care au comis o crimă sau un adulter. Isus l- a iertat atât pe criminalul de pe cruce cât şi pe femeia prinsă în adulter, pentru că s-au pocăit. Dar fariseilor, care au continuat să caute slava oamenilor, le-a fost greu să se pocăiască. Şi de aceea ei nu au putut fi iertaţi.
Căutarea slavei omeneşti este o formă de idolatrie. Şi în această zonă ne testează Dumnezeu cel mai mult pe fiecare dintre noi.
Binecuvântaţi sunt cei care trec testul, la fel ca David.
Eşecurile noastre trecute nu trebuie să ne împiedice de la împlinirea scopurilor lui Dumnezeu – pentru că Dumnezeu dă harul Lui celui smerit.
Încercarea lui Elisei şi a lui Ghehazi
Într-o perioadă crucială în istoria Israelului, Dumnezeu l-a ridicat pe profetul Ilie să fie martorul Lui pentru acest popor. Ilie a avut un servitor numit Elisei pe care Dumnezeu l-a ales să fie următorul profet al poporului.
Elisei a avut un servitor Ghehazi.
Este un studiu interesant să vedem contrastul dintre Elisei şi Ghehazi.
Credincioşia lui Elisei
Dumnezeu l-a uns pe Elisei cu o parte dublă din ungerea pe care a avut-o Ilie. Aceasta a fost pecetea aprobării lui Dumnezeu pentru viaţa lui Elisei. Dar, înainte ca Dumnezeu să-l ungă astfel, el fusese testat.
Ca în cazul tuturor slujitorilor adevăraţi ai lui Dumnezeu, şi Elisei a fost chemat în slujire în timp ce-şi îndeplinea cu credincioşie datoriile laice.
„Ilie a plecat de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi şi el era cu a douăsprezecea. Şi Ilie s-a apropiat de el şi şi-a aruncat mantaua pe el.” (1 Împăraţi 19:19).
După aceea, Elisei şi-a petrecut mulţi ani îndeplinind sarcini de slugă pentru profetul Ilie. El era cunoscut ca fiind acela „care turna apă pe mâinile lui Ilie”. (2 Împăraţi 3:11b).
El nu a căutat lucruri înalte pentru sine însuşi, dar Dumnezeu a avut planuri mari pentru acel tânăr.
Înainte ca Ilie să se urce la cer, Elisei a trebuit să fie testat. Şi astfel, Ilie i-a spus lui Elisei să rămână în Ghilgal, cât timp se ducea el în Betel. Elisei a refuzat să rămână înapoi şi a fost hotărât să meargă cu Ilie. La Betel, Ilie a încercat din nou să scape de Elisei spunându-i că el trebuia să meargă în Ierihon.
Dar Elisei s-a lipit de el ca o lipitoare. În final, la Ierihon, Elisei a mai fost testat o dată. Elisei a mai trecut încă o dată testul perseverenţei şi l-a însoţit pe Ilie la Iordan. Prin aceasta a obţinut el partea dublă de ungere – cel mai bun din ce avea Dumnezeu pentru viaţa lui. (2 Împăraţi 2:1-14).
Care este aici mesajul pentru noi? Există diferite nivele în dezvoltarea noastră spirituală la care Dumnezeu ne testează să vadă dacă suntem satisfăcuţi cu ceea ce deja am primit sau dacă noi vom continua către cel mai înalt nivel la care ne poate duce Dumnezeu.
Ghilgal reprezintă locul unde păcatele noastre sunt iertate.
„Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi am ridicat ruşinea Egiptului de deasupra voastră.” Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal până în ziua de azi.” (Iosua 5:8,9).
Mulţi creştini ajung atât de departe şi se opresc acolo.
Unii înaintează până la Betel (însemnând „casa lui Dumnezeu”) – care simbolizează părtăşia cu credincioşii din familia lui Dumnezeu.
„A dat locului acestuia numele Betel……..Iacov a făcut un jurământ şi a zis: „….şi piatra aceasta pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte va fi casa lui Dumnezeu (Geneza 28:19,22).
Unii se opresc aici.
Dar câţiva merg mai departe la Ierihon – care simbolizează manifestarea puterii supranaturale a lui Dumnezeu.
„…poporul a strigat tare şi zidul s-a prăbuşit….Au luat cetatea (Ierihon). (Iosua 6:20).
Acesta este locul cel mai îndepărtat până la care poate ajunge vreodată majoritatea creştinilor.
Foarte, foarte puţini parcurg tot drumul până la Iordan – care semnifică identificarea cu Hristos în moartea Lui, aşa cum se simbolizează prin botez.
„Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.” (Matei 3:13).
Foarte, foarte puţini sunt gata să parcurgă calea către cruce – „pe calea cea nouă şi vie pe care El ne-a deschis-o prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său”. (Evrei 10:20).
Dar aceşti câţiva, care sunt cu toată inima hotărâţi să continue către moarte totală a Sinelui, vor primi partea dublă – maximum de la Dumnezeu.
Noi toţi suntem astăzi testaţi – unde ne vom opri.
Necredincioşia lui Ghehazi
Aşa cum Elisei îl succedase pe Ilie ca profet, Ghehazi probabil că ar fi putut la fel de bine să fie succesorul lui Elisei ca următorul profet, dacă ar fi fost credincios. Dar Ghehazi a trebuit să fie testat mai întâi.
Această încercare a avut loc atunci când Naaman, generalul sirian s-a întors la Elisei după ce fusese vindecat de lepra sa. Ca mulţumire pentru vindecarea sa, Naaman i-a oferit lui Elisei argint şi aur în valoare de aproximativ un milion de euro şi zece costume de haine siriene costisitoare. Ce ispitire pentru un om mai mic decât Elisei! Dar Elisei a refuzat oferta fără nici un moment de ezitare.
Naaman era un necredincios şi un om care făcea compromisuri iar Elisei nu ar fi primit nimic de la el.
Faptul că Naaman era un om care făcea compromisuri se vede clar din ceea ce el îi spune lui Elisei după ce fusese vindecat. I-a explicat că el era nevoit să se închine idolilor, datorită poziţiei lui oficiale. Naaman ştia că idolatria era păcat. Dar nu dorea să-şi sacrifice locul de muncă în numele adevărului, cum fac mulţi astăzi.
Naaman i-a spus lui Elisei, „Iată, totuşi, ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon; să ierte Domnul pe robul tău, pentru lucrul acesta.” (2 Împăraţi 5:18).
Elisei n-ar fi primit nimic de la un astfel de om.
Primii apostoli au urmat acelaşi model. „…căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la cei dintre neamuri.” (3 Ioan 7).
Ghehazi observase atitudinea lui Elisei faţă de banii lui Naaman. Dar a simţit că Elisei fusese nebun să refuze ceea ce Naaman îi oferise aşa de benevol. De aceea a fugit după Naaman (întocmai cum aleargă astăzi mulţi indieni după creştinii din Vest), i-a spus câteva minciuni şi a strâns argint în valoare de aproximativ patruzeci de mii de euro şi două costume siriene.
Elisei care putea vedea cu uşurinţă printr-un om necinstit, i-a demascat imediat lăcomia lui Ghehazi.
I-a spus lui Ghehazi că atâta timp cât a apucat banii lui Naaman, va primi la fel de bine şi lepra lui Naaman.
I-a spus: „ „De aceea, lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna.” Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui plin de lepră, alb ca zăpada.” (2 Împăraţi 5:27).
În loc să obţină o parte dublă din ungerea lui Elisei, Ghehazi a primit instant lepră.
Nici n-a realizat Ghehazi că fusese testat de Dumnezeu în acea zi. Numai să fi
ştiut ce lucruri extraordinare erau în joc, el ar fi fost mai prudent.
Dar aşa cum am văzut, în mod repetat, de obicei noi nu realizăm când ne testează Dumnezeu – în special în zona bogăţiilor materiale (mamon).
Este scris un cuvânt despre Împăratul Ezechia că, la un moment dat,
„Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui.” (2Cronici 32:31).
Aceasta a fost adevărat şi pentru Ghehazi. Dumnezeu i-a permis să fie în situaţia în care nimeni nu-l vedea. Numai aşa putea fi testat.
Rezultatul final al lăcomiei
La fel s-a întâmplat cu Acan în Ierihon, cu mulţi ani în urmă. Dumnezeu i-a permis lui Acan să fie singur într-o casă, fără ca cineva să-l poată vedea, ca să-l testeze să vadă dacă ar lua sau nu ceea ce Dumnezeu interzisese. Acan a căzut.
Acan descrie căderea lui astfel: „Am văzut….. am poftit….. le-am luat…..sunt ascunse…..” (Iosua 7:21).
Aceeaşi secvenţă s-a repetat în cazul lui Ghehazi.
Prin urmare, Acan şi familia lui au pierdut moştenirea în Canaan; şi tot astfel, Ghehazi a pierdut chemarea pe care o avea Dumnezeu în plan pentru el.
Atât Acan cât şi Ghehazi au mers pe urmele lui Esau „care pentru o mâncare şi- a vândut dreptul de întâi-născut.” (Evrei 12:16).
Contrastul dintre Elisei şi Ghehazi este izbitor. În timp ce Elisei a alergat după Ilie pentru o parte dublă de ungere, Ghehazi a alergat după Naaman după puţină bogăţie. Amândoi sunt reprezentativi celor două tipuri de lucrători creştini din zilele noastre – şi fiecare dintre noi cunoaşte în care categorie intră!!
Fără îndoială că Ghehazi era familiar cu povestea lui Balaam. Cu toate acestea niciodată nu s-a gândit că sfârşitul lui Balaam va fi şi al lui. Balaam a fost un profet pe care Duhul lui Dumnezeu a stat un timp.
Citim că, la un anumit nivel, „Balaam şi-a ridicat ochii şi a văzut pe Israel locuind în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.” (Numeri 24:2).
El s-a rătăcit, nu pentru că era necinstit în problema banilor, ci pentru că iubea banii.
Iubirea de bani şi iubirea de glorie din partea unui împărat pământesc l-au orbit aşa de tare pe Balaam, încât nici n-a văzut că mergea împotriva voii lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a testat pe Balaam să vadă ce era în inima lui.
Când, la început, Balaam a căutat voia lui Dumnezeu, dacă să meargă sau nu cu solii lui Balac să-l întâlnească pe rege, Dumnezeu i-a dat un răspuns clar:
„Să nu te duci cu ei.” (Numeri 22:12). Răspunsul n-ar fi putut să fie mai clar.
Dar când Balac i-a oferit mai mulţi bani şi mai multă onoare, Balaam a fost ispitit să ceară din nou permisiunea. Când Dumnezeu a văzut că Balaam chiar dorea să meargă, El i-a spus să meargă. Dar Balaam a suportat consecinţele.
Uneori, Dumnezeu poate onora cererea noastră, chiar dacă nu este după voia Lui, doar pentru că El vede că noi dorim acel lucru atât de mult. Dar rezultatul spiritual va fi întocmai cum este scris despre israeliţi în Psalmul 106:15: „El le-a dat ce cereau, dar a trimis uscăciune în sufletele lor.”
Balaam nici nu a realizat că fusese testat şi că iubirea lui de bani l-a condus în rătăcire.
El a continuat să profeţească, dar deja făcuse primul pas pe panta alunecoasă a căutării câştigurilor lumeşti şi era doar o chestiune de timp până când avea să ajungă la fund. El, care odată cunoscuse relaţia intimă cu Dumnezeu a sfârşit ca un vrăjitor şi a fost măcelărit de israeliţi.
Se spune, „Între cei pe care i-au ucis fiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.” (Iosua 13:22).
Lui Ghehazi i-a scăpat să îşi asume acest avertisment pentru sine însuşi.
Dar ce vom spune de multitudinea de creştini de astăzi care au ambele exemple ale lui Ghehazi şi Balaam ca avertisment şi care încă merg în rătăcire.
Iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele. Dumnezeu a permis ca lucrurile materiale să ne atragă ca să ne testeze credincioşia şi dedicarea faţă de El.
Isus nu a destinat ca vreunul din ucenicii Lui să obţină lucrurile materiale alergând după ele. Suntem chemaţi să căutăm împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui mai întâi. Apoi, toate lucrurile materiale de care avem nevoie ne vor cădea în poală, atât cât şi atunci când avem nevoie.
Niciodată Dumnezeu nu a intenţionat ca vreun copil al Lui să strângă bunuri materiale dincolo de nevoile lui. Nici nu a plănuit ca vreunul din noi să vâneze bunăstarea. Dacă ne încredem în Dumnezeu, El ne va da ceea ce consideră că este cel mai bun pentru noi – şi aşa nu vom fi ruinaţi de bani.
Când Domnul ne binecuvintează, tot ceea ce e necesar ne va fi furnizat, şi nu va fi însoţit de nici o supărare.
„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz.” (Proverbe 10:22).
„Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Hristos Isus.” (Filipeni 4:19).
Însă, prosperitatea pe care o obţinem alergând după ea va veni la noi împreună cu multe necazuri.
Pavel îl avertizează pe Timotei cu privire la acest pericol spunând: „Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri.” (1 Timotei 6:10).
Nu putem sluji atât lui Dumnezeu cât şi lui Mamona (lucrurilor materiale). Trebuie să „urâm pe unul şi să iubim pe celălalt, sau să ţinem numai la unul şi să-l dispreţuim pe celălalt”. (Luca 16:13).
Cine are urechi de auzit, să audă.
Încercarea lui Petru şi a lui Iuda
Dintre cei doisprezece apostoli aleşi de Isus, probabil că personalitatăţile lui Petru şi Iuda Iscarioteanul au fost cele mai contrastante.
Petru era un om simplu, neînvăţat şi cu o inimă caldă. Iuda Iscarioteanul era inteligent, isteţ şi ambiţios.
Atitudinea lui Petru faţă de bani
Dumnezeu a avut o chemare deosebită pentru Simon Petru. Dar nu putea fi îndeplinită înainte să fie testat şi aprobat.
Totuşi, Petru nu avea nici o idee despre planul minunant al lui Dumnezeu în momentul în care Isus l-a chemat. Dumnezeu ne dezvăluie doar câte un pas din planul Său la momente de timp diferite.
Într-o zi, Isus a venit în barca lui Petru şi i-a spus să ducă barca la apă adâncă şi să arunce plasa după peşti. Petru a făcut aşa şi a prins cea mai mare captură din viaţa sa (Luca 5:1-11).
Dacă Petru ar fi fost ca unii oameni de afaceri creştini din zilele noastre, i-ar fi spus lui Isus ceva de genul, „Doamne, este fantastic! Hai să fim parteneri – tu şi eu. Tu predici şi eu îţi asigur suportul financiar. Dacă afacerea mea cu peştele o să continue în aşa fel, în curând voi fi cel mai bogat om de afaceri din tot Israelul; şi zeciuielile mele o să te susţină, nu doar pe tine, ci o mulţime de alţi lucrători creştini în multe părţi ale ţării cât şi în afara ţării!”
Petru ar fi putut merge apoi în toată lumea mărturisind la diverse conferinţe pentru oamenii de afaceri şi învăţându-i pe aceştia despre un Hristos care poate să le facă afacerea să prospere.
Aceasta este modul de judecată al minţii fireşti.
Dar Petru nu a făcut aşa. Când Isus l-a chemat să părăsească năvoadele, el şi-a lăsat imediat afacerea cu pescuitul şi l-a urmat pe Isus. El a trecut testul.
Nici nu realizează creştinii că, atunci când Dumnezeu face să le prospere căile astfel încât ajung să câştige mai mulţi bani, ei sunt de fapt testaţi. Majoritatea creştinilor cad la acest test. Ei acceptă mai degrabă să fie milionari goi, când probabil ar fi putut să devină apostoli.
Câţiva ani mai târziu, Petru, departe de a fi un om de afaceri prosper, putea spune „Argint şi aur n-am…” (Faptele Apostolilor 3:6). Dar el avea ceva mult mai bun decât argint şi aur. El renunţase la gunoiul vieţii lumeşti pentru propesperitatea veşnică a împărăţiei lui Hristos.
În aceste zile, librăriile creştine sunt pline de cărţi care pretind să-i înveţe pe creştini cum să devină prosperi din punct de vedere material şi să facă bani, avându-l pe Isus drept partener! Creştinii sunt încurajaţi în aceste cărţi să pretindă automobile scumpe, case şi proprietăţi – toate prin credinţa în Hristos.
Chiar şi un copil poate vedea mintea lumească a acestor scriitori şi, cu toate acestea, mulţi credincioşi sunt înşelaţi. Mărturiile oamenilor din aceste cărţi care au primit lucruri materiale pot fi cât se poate de adevărate – dar oare câţi dintre ei realizează că Dumnezeu îi testa aducându-le bogăţiile? Ei erau testaţi când deveneau bogaţi, să vadă dacă puteau învăţa să renunţe la bunăstarea materială şi „să se îmbogăţească faţă de Dumnezeu” (Luca 12:21). Dar ei au căzut la test – spre deosebire de Petru.
Sinele este centrul fiecărui copil al lui Adam. Când suntem transformaţi, Sinele nu moare, dar caută în moduri subtile să-L facă pe Dumnezeu să servească propriilor lui interese. Aceasta este sursa creştinismului firesc care reclamă obţinerea binecuvântărilor materiale şi fizice de la Dumnezeu, şi care vine la noi în aceste zile prin intermediul cărţilor de acest fel, îmbrăcate în haina
„credinţei”.
Aceste cărţi servesc totuşi unui scop, prin aceea că ele descoperă ceea ce inimile cititorilor lor doresc cu adevărat – ceea ce e pământesc sau ceea ce e ceresc. Aşa se cerne grâul de pleavă în Creştinism!
Atitudinea lui Petru faţă de corectare
Vedem cum Isus l-a testat pe Petru şi în alt mod când l-a certat pe acesta în public cu cea mai aspră mustrare pe care a adus-o El vreodată unei fiinţe umane.
Când Isus le-a spus apostolilor că El urma să fie respins şi răstignit, Petru, cu o dragoste umană intensă pentru Domnul, „L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (Matei 16:22).
Isus s-a întors şi i-a zis lui Petru în public (în auzul celorlalţi apostoli), „Înapoia Mea, Satan! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine…” (Matei 16:23).
Este insultător pentru ego-ul nostru să fii mustrat în public. Este şi mai rău să fii numit „Satan”.
Cu toate acestea, Petru nu s-a simţit ofensat.
Când mulţi ucenici ai lui Isus s-au simţit ofensaţi de mesajul morţii Sinelui pe care-l predica Isus, şi L-au părăsit, Isus i-a întrebat pe cei doisprezece apostoli dacă nu pleacă şi ei.
Petru a fost cel care a răspuns atunci spunând: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice…” (Ioan 6:68).
Aceste cuvinte au fost rostite de către Petru curând după ce primise acea mustrare grea de pe buzele lui Isus.
Iată ceea ce face cuvintele lui Petru să sune şi mai minunat. El a simţit că orice cuvinte de mustrare venite de pe buzele lui Isus erau doar cuvinte ale vieţii veşnice!
Capacitatea noastră de a accepta mustrarea de la un frate mai bătrân este un test al umilinţei noastre.
Petru a trecut testul cu felicitări.
Atitudinea lui Iuda faţă de bani
Iuda Iscarioteanul, ca unul dintre cei doisprezece apostoli aleşi de Isus, a avut întocmai aceeaşi şansă bună ca şi ceilalţi să se califice pentru calificativul
„Aprobat de Dumnezeu”.
Dar, ca şi ceilalţi, şi el trebuia să fie testat.
Cuvântul evangheliei spune că „Iuda Iscarioateanul a devenit trădător” (Luca 6:16). Aceasta presupune că el a fost la fel de sincer ca ceilalţi unsprezece ucenici când Isus l-a ales. Dar a alunecat teribil prin ambiţia egoistă.
Biblia ne avertizează: „Căci acolo unde este invidie şi ceartă, este dezordine şi orice lucru rău.” (Iacov 3:16).
Viaţa lui Iuda este un avertisment pentru noi toţi, fiindcă este posibil pentru oricare dintre noi să devenim ca el dacă nu suntem atenţi.
El era vistiernicul grupului lui Isus şi a avut o oportunitate grozavă să-şi demonstreze credincioşia în zona lui mamon. Ar fi putut deveni chiar unul dintre autorii epistolelor din Noul Testament, dacă ar fi fost credincios. Iar numele lui, cu siguranţă, ar fi fost pe una dintre pietrele fundaţiei zidului Noului Ierusalim.
Biblia spune că
„zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului”. (Apocalipsa 21:14).
Dar Iuda Iscarioteanul a căzut când a fost testat.
Una din întrebuinţările pungii de bani era strângerea de fonduri pentru a da săracilor şi celor în nevoie (aşa cum vedem în Ioan 13:29): „Unii presupuneau că, deoarece Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru sărbătoare” sau să dea ceva săracilor”.
Iuda a declarat deschis că l-ar interesa această activitate, însă el fura toţi banii care erau donaţi pentru săraci.
Este scris că „Iuda Iscarioteanul…..nu purta grijă de săraci, ci era un hoţ, şi pentru că el ţinea punga, lua el din ce se punea în ea.” (Ioan 12:4-6).
Am putea să ne întrebăm, „De ca nu l-a demascat Isus pe Iuda numaidecât?”
Ca să răspundem la această întrebare, putem pune o alta, „De ce nu-i demască Isus pe toţi aceia care fac bani pentru ei înşişi în zile noastre în numele creştinismului?” Există mii care-I slujesc lui Dumnezeu chiar şi astăzi, şi care nu sunt 100% cinstiţi cu banii care le sunt daţi pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Dar Domnul este răbdător. El lasă timp fiecăruia ca să fie testat.
Dacă ar fi ştiut Iuda ce urma să piardă alegând banii, cât de diferit ar fi acţionat! Şi dacă lucrătorii creştini de astăzi ar şti ce pierd alegând banii, cât de diferit ar acţiona în relaţie cu banii!!
Problema lui Iuda era că iubea să primească dar ura să dea.
Isus Îşi învăţase ucenicii despre binecuvântarea dăruirii. „…să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, pe care El Însuşi le-a spus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti”.” (Faptele Apostolilor 20:35).
Petru a înţeles aceasta. Dar nu şi Iuda. Iuda a crezut că fericirea vine cu cât primeşti mai mult şi mai mult.
Fiecare creştin intră în una din aceste categorii: aceia ca Petru, care renunţă la tot şi care iubesc să dăruiască lui Dumnezeu şi celor în nevoi; şi aceia ca Iuda, care iubesc să primească şi să strângă doar pentru ei.
Dacă vreodată aceşti Iuda dăruiesc, se va întâmplă într-un mod meschin, doar ca să-şi uşureze conştiinţa – şi aceasta cu mare şovăială. Totuşi, n-au nici o reţinere când e să primească!!
Dumnezeu ne testează în problema primitului şi a datului să vadă dacă dorim să trăim după principiile lumii sau ale împărăţiei Sale.
Dacă vrem să fim aprobaţi de Dumnezeu, va trebui să răstignim radical plăcerea de a primi daruri care se găseşte în firea noastră. Va trebui să ne dezvăţăm de vechile obiceiuri şi să învăţăm în loc unele noi. Atât cât am fost de experţi în trecut la primirea de daruri, acum putem deveni experţi la dăruire.
Dar să nu sperăm să devenim experţi în ceva peste noapte. Numai practica constantă ne face experţi în orice. Trebuie să începem să dăm şi să continuăm apoi până când caracterul nostru este transformat cu adevărat, astfel încât, în final, Dumnezeu Însuşi să poată mărturisi despre noi că mai degrabă dăm decât să primim.
Adevăratul ucenic al lui Isus este acela care a învăţat cum să se îmbogăţească faţă de Dumnezeu şi cum să dea altora care sunt în nevoie. În propriile lui
momente de nevoie, va descoperi cum Dumnezeu îi înapoiază cu aceeaşi măsură cu care a dat.
Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Daţi şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38).
Isus ne-a învăţat că dacă suntem necredincioşi cu lucrurile pământeşti, nu putem spera niciodată să primim bogăţii spirituale de la Dumnezeu. El a spus:
„Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?” (Luca 16:11).
Domnul l-a supus pe Iuda la probă cu punga de bani şi acesta a pierdut. Pierderea lui a fost veşnică.
Astăzi, tu şi eu suntem la probă cu punga noastră de bani.
Atitudinea lui Iuda faţă de corectare
Am văzut că Petru a fost testat de Isus în reacţia faţă de mustrarea în public. Iuda a fost şi el testat în această zonă. Dar, spre deosebire de Petru, Iuda a căzut.
Când acea femeie a turnat o sticluţă de alabastru de parfum pe picioarele lui Isus, din mulţumire pentru ceea ce Domnul făcuse pentru ea, Iuda şi-a exprimat propria opinie cum că gestul era o risipă de bani. Totuşi, Isus a ţinut partea femeii şi a spus: „Las-o, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.” (Ioan 12:7,8).
Greu de spus că Isus l-ar fi mustrat aici pe Iuda Iscarioteanul. De fapt, în comparaţie cu modul în care l-a certat pe Petru, aceasta nu a fost nimic!
Cu toate acestea, Iuda Iscarioteanul s-a simţit ofensat.
În pasajul paralel din evanghelia după Matei, citim despre ceea ce a făcut Iuda imediat după acest incident: „ATUNCI unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” (Matei 26:14,15).
Cuvântul semnificativ aici este „atunci”. Provocarea imediată care l-a determinat pe Iuda să meargă la preoţi şi să se ofere să-L trădeze pe Isus a fost faptul că-l mustrase Domnul.
Petru a trecut testul triumfător. Dar Iuda a căzut în mod mizerabil.
Astăzi, tu şi eu suntem testaţi oricând suntem corectaţi de către cei pe care Dumnezeu îi plasează cu autoritate deasupra noastră.
Copiii sunt testaţi când sunt corectaţi de părinţii lor. Soţiile sunt testate când sunt corectate de soţii lor. Angajaţii sunt testaţi când sunt corectaţi de către angajatorii lor.
Şi în biserică, suntem cu toţii testaţi când suntem corectaţi de bătrânii noştri.
Reacţia noastră la corecţie este unul dintre cele mai evidente teste ale umilinţei noastre. Dacă ne ofensăm, suntem în gaşca lui Iuda Iscarioteanul.
Dacă vedem că ne ofensăm când suntem corectaţi, avem nevoie să strigăm la Dumnezeu după ajutor, ca să putem face ego-ul nostru să moară, astfel încât să nu ne pierdem răsplata veşnică.
Mize veşnice atârnau de reacţiile lui Petru şi ale lui Iuda faţă de corecţie. Ei nici nu au realizat că se aflau sub probă.
Tot aşa, mulţi dintre noi nici nu realizăm că Dumnezeu ne observă reacţia la corecţie.
Nu poţi fi aprobat de Dumnezeu dacă nu eşti dispus să fii corectat sau dacă te ofensezi când eşti corectat.
În compania celor aprobaţi de Dumnezeu
În Apocalipsa 14:1-5, citim despre un număr mic de ucenici, care L-au urmat pe Domnul cu toată inima în viaţa lor pământească. Ei stau în picioare cu Isus, în ultima zi, ca biruitori – pentru că Dumnezeu a putut să-Şi împlinească scopul Lui total în viaţa lor.
Aceia ale căror păcate sunt iertate este o mulţime imensă, pe care nu o poate număra nici un om, aşa cum vedem în
Apocalipsa 7:9,10: „După aceste lucruri m-am uitat şi iată o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă, stând în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini. Şi strigau cu glas tare, zicând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului”.”
Dar grupul de ucenici, despre care se menţionează în Apocalipsa 14, este unul mai redus, care poate fi numărat – 144,000. Dacă numărul este literal sau simbolic (aşa cum este mare parte din cartea Apocalipsei), nu are importanţă. Ideea este că avem de-a face cu un număr foarte mic comparat cu mulţimea imensă.
Aceasta este rămăşiţa care a fost adevărată şi credincioasă înaintea lui Dumnezeu pe pământ. Ei au fost încercaţi şi au obţinut calificativul de aprobare de la Dumnezeu. Referindu-se la ei, Dumnezeu Însuşi certifică „ei sunt aceia care nu s-au întinat….ei sunt aceia care urmează pe Miel oriunde merge El…. în gura lor nu s-a găsit minciună….. sunt fără vină” (versetele 4,5).
Acestea sunt primele roade ale lui Dumnezeu. Ei formează mireasa lui Hristos. În ziua nunţii Mielului, va deveni limpede tuturor că a meritat totul să fii total adevărat şi credincios lui Dumnezeu, în toate lucrurile – atât mari cât şi mici.
În acea zi, strigătul din ceruri este: „Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit!” (Apocalipsa 19:7).
Aceia care au umblat pe pământ după propriul câştig şi onoare, vor înţelege pe deplin numai în acea zi cât de mare este într-adevăr pierderea lor. Aceia care şi- au iubit tata sau mama, soţia sau copiii, fraţii sau surorile, sau propria viaţă, sau lucrurile materiale mai mult decât pe Domnul, vor descoperi în acea zi pierderea lor eternă.
Atunci va deveni clar că cei mai înţelepţi oameni de pe pământ au fost aceia care s-au supus în mod total poruncilor lui Isus şi care au căutat cu toată inima să umble aşa cum a umblat El.
Onoarea goală a creştinătăţii va fi atunci văzută în lumina a ceea ce este – gunoi. Vom vedea atunci cum banii şi lucrurile materiale au fost doar mijloace prin care Dumnezeu ne-a testat să vadă dacă ne calificăm să fim în Mireasa lui Hristos.
O….dacă ochii noştri ar putea să se deschidă chiar acum să vadă ceva din realităţile pe care le vom vedea în mod limpede în acea zi!Cea mai mare onoare pe care o poate avea vreo fiinţă umană este să aibă un loc în Mireasa lui Hristos în acea zi – ca unul care a fost testat şi aprobat de Dumnezeu Însuşi!
Cine are urechi de auzit, să audă. Amin.
CĂŞTIGÂND APROBAREA LUI DUMNEZEU
scris de : Zac Poonen
Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului
EŞECUL OMULUI
Aceasta nu înseamnă că niciodată nu vei mai cădea în păcat. Dar, niciodată nu va mai fi vreo înşelătorie sau viclenie în viaţa ta. Niciodată nu va mai fi nici o şiretenie în viaţa ta.
Apoi, Dumnezeu i-a mai spus lui Iacov: „de azi înainte te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu, sau: Prinţ al lui Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor”. Ce transformare! Dintr-un înşelător un prinţ al lui Dumnezeu! Şi aceasta a fost complet săvârşită numai când Iacov a fost zdrobit.
Aceasta este şi chemarea noastră, de a fi înscăunaţi ca prinţi, împreună cu Hristos, pe tronul Lui, exercitând
autoritate spirituală peste Satan şi eliberând bărbaţi şi femei care au fost înrobiţi de el. Ca membri ai trupului lui Hristos, noi suntem chemaţi să avem putere să biruim cu Dumnezeu şi cu oameni. Suntem chemaţi să fim o binecuvântare pentru toţi oamenii. Dar acestea pot avea loc numai când suntem zdrobiţi. Şi putem fi zdrobiţi, numai când suntem sinceri cu Dumnezeu, în legătură cu făţărnicia şi viclenia noastră.
Cu multe secole după aceea, când Domnul Isus s-a întâlnit cu un descendent al lui Iacov, şi anume cu Natanael, „a zis despre el: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug”(Ioan 1:47). „Iată un Israel (prinţ al lui Dumnezeu) adevărat, în care nu este nimic din Iacov (nici o şiretenie, şmecherie, înşelătorie)”‼ Apoi, El a reamintit lui Natanael de scara pe care a văzut-o Iacov la Betel şi i-a spus că şi el era un „Israel”, nu pentru că Natanael ar fi fost perfect, ci pentru că nu era în el nici o viclenie sau prefăcătorie.
Iacov a numit acel loc „Peniel”, pentru că, acolo, a văzut în sfârşit faţa lui Dumnezeu. La Betel el a fost fascinat de casa lui Dumnezeu. Tu poţi fi în casa lui Dumnezeu de mulţi ani şi încă n-ai văzut faţa lui Dumnezeu. Atunci tu ai nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu, în care vei vedea faţa Lui.
Iacov a exclamat plin de emoţie: „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă” (Geneza 32:30).
”Acum văd faţa Ta, o Doamne, şi totuşi rămân în viaţă‼”
„ „Trebuia să fiu dat afară din companie, dar mi s- a triplat salariul‼”
„Trebuia să ajung în Iad, dar, în loc de aceasta, El
m-a umplut cu Duhul Lui cel Sfânt‼ Halleluiah‼”
Cred că acum ne putem da seama de justeţea faptului că mulţi credincioşi nu sunt umpluţi cu Duhul
Sfânt. Ei încearcă să câştige această umplere. Ei încearcă să o merite, să fie vrednici de a o poseda. În acelaşi mod, o mulţime de oameni sinceri, în multe religii, caută iertarea păcatelor lor. De ce nu obţin siguranţa iertării? Pentru că ei încearcă să câştige această iertare prin fapte.
Cum ai primit iertarea păcatelor tale? Ai obţinut-o pe bună dreptate, ca răsplată pentru munca ta? Nu. A venit o zi în viaţa ta când ai realizat că nu vei fi niciodată vrednic de iertarea lui Dumnezeu. Atunci ai venit la Isus, nu ca un creştin, ci ca un păcătos. Şi păcatele tale au fost imediat iertate. În acelaşi mod, trebuie să venim şi pentru a primi plinătatea Duhului.
Sunt mulţi credicioşi în zilele noastre care postesc, se roagă şi stăruiesc timp îndelungat, pentru a primi plinătatea Duhului Sfânt. Nu este nimic rău în a face oricare din aceste lucruri. Toate acestea sunt bune. Dar, dacă tu faci oricare din acestea pentru a deveni vrednic de a primi plinătatea Duhului, atunci ai intrat pe un făgaş greşit.
Dacă nu primeşti plinătatea Duhului, poate chiar întrebi pe Dumnezeu spunând: „Doamne, am postit şi m-am rugat şi am aşteptat în stăruinţă. De ce nu m-ai umplut?” Însă tu nu poţi să câştigi prin muncă, sau să-L meriţi pe Duhul Sfânt, la fel cum nu poţi câştiga prin merite iertarea păcatelor tale. Ambele le primim cadou de la Dumnezeu. Şi tu nu poţi plăti pentru niciunul din acestea. Trebuie să le primeşti ca pe daruri nemeritate, sau, dacă nu, nu le vei primi deloc.
Toate darurile lui Dumnezeu sunt fără plată. Dar omul face greşeala de a încerca să plătească lui Dumnezeu pentru ele şi, astfel, nu primeşte niciunul din aceste daruri. Dacă încerci să te faci vrednic pentru a merita darurile lui Dumnezeu, nu le poţi avea.
Acesta poate fi principalul motiv pentru care încă nu ai
fost umplut cu Duhul Sfânt.
Când a fost Isus pe pământ, fariseii considerau că sunt cei mai vrednici dintre toţi ca să aibă păcatele iertate. Dar, ei n-au obţinut această iertare şi au mers în Iad. Pe de altă parte, păcătoşi notorii, ca Maria Magdalena, au primit imediat, în dar, iertarea păcatelor lor. Un tâlhar, care a trăit o viaţă plină de hoţii şi crime, a fost iertat într-o clipă şi a mers în Paradis, chiar în noaptea care a urmat după crucificare.
Dumnezeu dă darurile Sale cele mai bune acelora care nu le merită. Aceia care au venit să lucreze în vie la ceasul al unsprezecelea, erau cunoscuţi de toţi ca fiind cei care nu merită nimic, aşa că Stăpânul i-a plătit pe ei întâi. Dar cei ce veniseră cel mai devreme, care simţeau că-şi meritau salariul, au fost retribuiţi ultimii.
În pilda fiului risipitor citim că tatăl avea un inel în deget. Într-o zi, el şi-a dat jos inelul şi l-a dat fiului mai tânăr, care irosise toţi banii lui. De ce nu l-a dat fiului mai mare? Pentru că acesta era auto-îndreptăţit. În ochii oamenilor el era fiul mai mare care merita acel inel. Dar tatăl l-a dat fiului mai tânăr.
Aceasta e calea lui Dumnezeu. El face astfel de lucruri pentru a smeri trufia omului, astfel ca, nimeni să nu se poată lăuda în prezenţa Lui. Căile Lui nu sunt căile noastre, iar gândurile Lui nu sunt gândurile noastre.
Dacă aţi înţeles acest adevăr, pe care încerc să vi-l scot în evidenţă, atunci aţi înţeles un principiu fundamental al modului în care Dumnezeu tratează cu omul.
A fost bunăvoinţa lui Dumnezeu că m-a condus pe mine primul la pocăinţă. Şi toată bunăvoinţa, de care Dumnezeu a dat dovadă în continuare după aceea, m-a condus numai la pocăinţă, şi pocăinţă tot mai mare.
Lasă bunăvoinţa lui Dumnezeu să te conducă şi pe tine la pocăinţă. Nu abuza de bunătatea Lui, prin faptul că-ţi avantajezi firea pământească. Dumnezeu este bun cu noi în multe feluri. Dar, n-ar trebui să ne imaginăm că El e şi mulţumit de noi, deoarece este bun cu noi. Nu! El este bun cu toţi oamenii. Bunătatea Lui ne este dată numai pentru a ne conduce la pocăinţă. Când ne întoarcem la El, fără nici o falsitate sau viclenie, El va pune inelul Său şi pe mâna noastră. El a păstrat acel inel, în mod special, pentru păcătoşi ca noi.
Isus le-a spus odată, usturător, fariseilor, că: „Voi toţi sunteţi sănătoşi şi n-aveţi nevoie de doctor. Cei ce au nevoie de doctor sunt oamenii bolnavi. Şi Eu pentru ei am venit” (Matei 9:12). „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi…căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Dorind să-i trezească la realitate, El a fost caustic cu ei, dar motivat pe deplin de dragoste.
Isus nu a venit să cheme pe cei ce se consideră virtuoşi, ci pe cei ce recunosc că sunt păcătoşi. E foarte posibil că mulţi dintre cei care staţi aici şi mă ascultaţi să fiţi la fel de bolnavi cum erau acei farisei, şi nici măcar să nu vă daţi seama de aceasta. Bolnavi de prefăcătorie, înfumurare şi auto-îndreptăţire. Aceste boli sunt mai periculoase decât SIDA şi cancerul, şi pot să vă distrugă! Comparativ cu acestea, alte păcate, cum ar fi crimele sau adulterul, sunt numai ca o răceală sau o febră. Poate că ai reuşit să înţelegi că ucigaşul şi curvarul sunt bolnavi. Dar voi puteţi fi mai bolnavi decât amândoi la un loc‼
Dumnezeu vrea să ne dea viaţa Lui, puterea Lui şi autoritatea Lui. De aceea ne lasă să cădem din nou şi din nou, până când, în final, are loc zdrobirea noastră.
În relatarea despre Iov, vedem cum Dumnezeu l-a adus până la nivelul cel mai scăzut, lăsând să-şi piardă proprietăţile, copiii şi sănătatea. Într-un anumit sens el
îşi pierduse chiar şi soţia, (care a devenit cicălitoare şi-l îndemna la răzvrătire) şi a pierdut trei prieteni (care l-au înţeles greşit şi l-au criticat). Prietenii lui, transformaţi în predicatori auto-îndreptăţiţi, se întreceau în a-l „călca în picioare” prin cuvântările lor. Ei au continuat să „dea cu picioarele”,, până când Dumnezeu, în îndurarea Lui, a intervenit El însuşi şi a pus capăt lucrurilor. În mijlocul tuturor acestor presiuni, Iov s-a dezvinovăţit pe sine în mod repetat. În final, când Dumnezeu i-a vorbit, Iov a văzut putreziciunea propriei auto-îndreptăţiri şi s-a pocăit.
Într-adevăr, Iov „era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău” (Iov 1:1). Aceasta era bine. Însă era mândru de neprihănirea lui. Aceasta era rău. Dar, după ce Dumnezeu s-a socotit cu el, a devenit un om zdrobit. Din acel moment a slăvit numai pe Dumnezeu. Aşa că scopul lui Dumnezeu pentru Iov s-a împlinit.
Reţineţi ce a spus Iov lui Dumnezeu când a fost zdrobit: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:5-6). Aceasta a fost Peniel-ul lui Iov! Şi el a văzut faţa lui Dumnezeu, şi totuşi a rămas în viaţă. Şi care a fost rezultatul? S-a pocăit în praf şi cenuşă. Dumnezeu, printr-o descoperire a bunătăţii Lui, a săvârşit în Iov, într-o clipă, ceea ce predicatorii aceia n-au putut face nici chiar după zile întregi de predicare. Ceea ce l-a zdrobit pe Iov şi l-a condus la pocăinţă a fost bunăvoinţa lui Dumnezeu.
Cei mai mulţi dintre noi auzim despre Dumnezeu de la predicatori, în adunări. Însă, ceea ce avem nevoie este o întâlnire faţă-n faţă cu Dumnezeu, unde vedem bunătatea Lui îndreptată spre noi şi revărsându-se înspre noi; şi prin aceasta suntem zdrobiţi. Aceasta s-a
întâmplat şi cu Petru. Vă amintiţi ce s-a întâmplat imediat după ce Petru s-a lepădat de trei ori şi a cântat cocoşul? El a văzut faţa Domnului. Şi Petru a avut Peniel-ul lui! Citim că: „Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru.” (Luca 22:61). Şi care a fost rezultatul:
„(Petru) a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:62).
Acea privire a lui Isus, plină de bunătate şi iertare, a zdrobit inima aceea aspră de pescar.
Sub Vechiul Legământ, Dumnezeu a promis lui Israel sănătate, bogăţie şi orice binecuvântare materială. Dar era o binecuvântare, care era cea mai mare dintre toate, şi anume, cea descrisă în Numeri 6:22-26. Aici, citim că i s-a poruncit lui Aaron să binecuvânteze poporul astfel: „Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!”
Nu e regretabil faptul că mulţi credincioşi din zilele noastre caută binecuvântările inferioare ale sănătăţii şi bogăţiei materiale (pe care necredincioşii le obţin fără rugăciune) şi experienţe emoţionale (dintre care multe nu sunt autentice), în loc de a căuta cea mai mare binecuvântare, care le poate transforma în totalitate viaţa, şi anume, întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu?
Chiar dacă n-am deveni niciodată bogaţi şi niciodată nu ne-am vindeca, dacă vedem faţa Domnului, avem împlinirea tuturor nevoilor noastre.
Când s-a întâlnit cu Dumnezeu, trupul lui Iov era plin de furuncule, dar, nu L-a întrebat pe Dumnezeu despre vindecarea lui. Întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu e de aşa natură încât omul, care are parte de ea, spune:
„Am văzut faţa Domnului şi aceasta este îndeajuns pentru mine”. Cei trei predicatori, care pretindeau să aibă
„judecată limpede” şi „un cuvânt de la Dumnezeu”, au spus lui Iov că el era pedepsit pentru ceva păcate secrete din viaţa lui. Există şi astăzi profeţi autoproclamaţi, care
vin cu mesajele lor false de genul: „aşa vorbeşte Domnul”, care condamnă şi rănesc oamenii lui Dumnezeu, aidoma celor care-l necăjeau pe Iov. Dar Dumnezeu nu l-a ameninţat pe Iov cu judecata, aşa cum au făcut acei trei predicatori.
Dumnezeu nu a vorbit cu Iov despre căderile lui şi nici nu i-a reamintit de lamentările şi reclamaţiile (împotriva lui Dumnezeu) pe care le făcuse când era sub presiune. Dumnezeu doar şi-a descoperit bunătatea înaintea lui Iov, bunătate relevată în universul minunat pe care L-a creat pentru desfătarea oamenilor şi relevată, de asemenea, în animale, care sunt subordonate oamenilor. A fost acel gen de descoperire a bunătăţii Lui, aşa cum ştie Dumnezeu s-o dea, încât aceasta l-a condus pe Iov la pocăinţă. Mulţi profită de bunătatea lui Dumnezeu, avantajându-şi firea pământească şi abuzând de favoarea acestei bunătăţi. Cât despre Iov, bunătatea lui Dumnezeu l-a condus la pocăinţă. Şi apoi, Domnul l-a binecuvântat pe Iov, cu dublul a tot ceea ce a avut înainte.
Scopul final al lui Dumnezeu, cu zdrobirea noastră, este să ne facă fericiţi, aşa cum citim în Iacov 5:11. Obiectivul pe care l-a avut Dumnezeu în minte, pentru Iov, a fost spulberarea auto-îndreptăţirii şi mândriei lui şi transformarea lui într-un om zdrobit, astfel încât Domnul să-I poată arăta faţa Lui şi să-l poată binecuvânta din abundenţă. Dacă nu vedem faţa Lui în spatele tuturor acestor lucruri, tocmai binecuvântările materiale şi fizice pe care ni le dă Dumnezeu pot să ne ruineze, prin faptul că ne abat direcţia de la El. Cât de mulţi credincioşi au deviat de la Dumnezeu prin prosperitatea materială!
O viziune a feţei lui Dumnezeu ne poate elibera de pofta nestăvilită după toate lucrurile pe care ni le poate oferi lumea:
„Arată-mi faţa Ta, o întrezărire doar a frumuseţii Tale divine;
Şi niciodată nu mă voi gândi şi nu voi visa la o altă iubire în afară de a Ta.
Toate luminile mai slabe se vor întuneca, orice
glorie mai mică va intra-n declin.
Frumuseţea pământului nu va mai apărea frumoasă niciodată”.
Petru a văzut faţa Domnului şi a plâns cu amar. Acum, ne-am putea închipui că Petru a fost zdrobit definitiv. Dar nu a fost aşa. Înainte ca el să fie gata pentru Peniel-ul lui, Domnul avea să-l mai conducă printr-o experienţă de eşec.
În Ioan 21:3 citim că Petru a spus colegilor lui apostoli: „Mă duc să prind peşte”. Prin aceasta, el n-a vrut să spună că mergea la pescuit doar în seara aceea. El se întorcea la slujba lui de pescar, renunţând la apostolia lui, deoarece eşuase ca apostol.
Cu câţiva ani în urmă, când a fost chemat de Domnul, Petru renunţase la ocupaţia lui de pescar. El a abandonat totul şi L-a urmat sincer pe Domnul, în cel mai bun mod pe care l-a ştiut el. Însă a eşuat. Acum, el simţea că această ocupaţie, de a fi un apostol, nu era pentru el. După trei ani şi jumătate de audiere a celor mai minunate mesaje care s-au predicat vreodată, venite de la cel mai mare predicator care a trăit vreodată, el, Petru, s- a lepădat de Isus categoric şi în public, nu numai o dată, ci de trei ori. Se săturase să tot încerce să fie un apostol.
Dar exista un lucru pe care încă ştia să-l facă bine: pescuitul. A practicat aceasta din copilărie şi era un expert în domeniu. Aşa că a decis să fie din nou un pescar. Unii din ceilalţi apostoli au simţit şi ei la fel. Şi ei
Îl părăsiseră pe Domnul chiar în ceasul nevoii Lui, au evadat de lângă El şi s-au ascuns. Aşa că şi ei s-ar fi întors la pescuit, pentru că eşuaseră în a fi „apostoli”‼
Ei erau oameni sinceri; apreciaseră mesajele lui Isus şi inimile lor ardeau în ei când Îl ascultau. Ei au vrut din toată inima să fie ucenicii Lui. Dar au căzut!
Experienţa ta poate fi similară cu a lor. Poate ai auzit mesaje pline de putere şi ai fost mişcat de ele. Poate că inima ta ardea în tine când ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Poate ai lăsat totul şi ai căutat în mod sincer să-L urmezi pe Domnul. Poate şi tu te-ai străduit, plin de speranţă, luând decizii din nou şi din nou, după ce auzeai acele mesaje pline de viaţă. Ai mers poate chiar mai departe de atât, şi, după căderi repetate, îţi spuneai din timp în timp: „de data aceasta chiar că-s hotărât să reuşesc”. Dar, ai căzut din nou şi ai simţit că te-ai epuizat. Azi, dacă te uiţi înapoi în timp, poate că poţi vedea doar o mulţime de eşecuri, cădere peste cădere, poate un morman format din mii de nereuşite. „Nu ies la liman. Tot aşa de bine m-aş putea retrage. Această Evanghelie poate că funcţionează la alţii. Dar, în cazul meu, nu s-ar părea că merge. Lucrurile s-au stricat prea tare la mine. Niciodată nu voi reuşi”.
Te simţi cumva astăzi aşa? Ai decis să nu mai încerci niciodată, pentru că nu e de niciun folos să mai încerci? Ai decis să mergi înapoi în lume, să-ţi cauţi acolo norocul sau ceva plăceri deşerte? Simţi că ar fi mai bine pentru tine să devii o persoană lumească, pământească în carne şi sânge, cu viaţă mondenă, care trăieşte clipa cu adevărat şi care nu are pretenţia de a fi un creştin? Ar fi mai bine decât să afirmi că eşti un ucenic al Domnului Isus?
Ei bine, exact aşa s-au simţit acei apostoli, când au decis să se întoarcă la ocupaţia de pescar. Şi Domnul i-a lăsat să plece, ca şi cum ar fi zis: „Daţi-i drumul înainte.Încercaţi să pescuiţi şi vedeţi dacă veţi izbuti în asta”. Aşa că Petru şi prietenii lui au încercat toată noaptea să prindă peşte şi au eşuat îngrozitor. Niciodată înainte, în toată viaţa lor, n-au avut aşa o noapte urâtă.
Odată ce Dumnezeu te-a chemat să fii al Lui, nu te va putea despărţi nimic de dragostea Lui. El se va asigura că tu eşuezi la pescuit şi la orice altceva ai încerca să faci! Poţi încerca cât de mult vrei, dar vei eşua. Iubirea lui Dumnezeu nu-ţi va permite să-ţi iroseşti viaţa în banalităţi. Aşa că, dacă încerci să o iei în sensul depărtării de El, frânghia dragostei Lui se va tensiona şi vei fi un ratat, pe oriunde vei merge, în orice vei încerca, până când te vei întoarce la El.
Dar aceasta nu se aplică la cei pe care Domnul nu i-a chemat. Sunt mulţi oameni de afaceri şi politicieni necinstiţi, care au făcut o mulţime de bani „negri”, care continuă să trăiască sănătoşi, fără Dumnezeu. De ce permite Dumnezeu asta? Pentru că ei nu sunt copiii Lui. Dar nu vorbesc despre ei acum. Îţi vorbesc ţie, pe care Dumnezeu te-a chemat dinainte de întemeierea lumii, ca să fii al Lui personal.
Oricât ar părea de ciudat, erau mulţimi de peşti în lacul Galileii, şi sunt sigur că alţi pescari au prins belşug de peşte în noaptea aceea. Acei peşti au mers în jurul altor bărci. Dar Dumnezeu i-a ţinut departe de barca lui Petru, aşa că niciun peşte nu s-a apropiat. Acei alţi pescari, poate chiar au vâslit aproape de barca lui Petru, spunându-i ce pescuire bogată au avut. Şi aceasta i-a făcut, probabil, pe Petru şi pe prietenii lui să se mire şi mai mult de faptul că ei nu prindeau nimic!
Te-ai mirat vreodată de ce n-ai putut niciodată să faci bani la bursa de valori, în timp ce alţii din jur făceau? Te-ai mirat de ce afacerea ta nu pare să vâneze
„milioane”, ca afacerile altora? Oamenii din jurul tău par să se îmbogăţească din ce în ce, dar prosperitatea nu pare
să vină deloc pe calea ta. E din cauza chemării pe care o are Dumnezeu pentru viaţa ta; El vrea ceva mai bun pentru tine decât ceea ce au oamenii din lume.
Petru a păşit în afara chemării pe care o avea Dumnezeu pentru viaţa lui şi Dumnezeu l-a lăsat să cadă, pentru că trebuia să-l zdrobească încă o dată. Acei apostoli au început să pescuiască cam pe la ora 6 seara. Dar Isus n-a venit la ei până în ziua următoare, pe la 5 dimineaţa. Domnul ştia că Petru nu va prinde niciun singur peşte în noaptea aceea. De ce nu a venit la ei mai devreme, de îndată ce au ieşit la pescuit, astfel încât să nu-şi mai piardă vremea? De ce nu a venit la ei, în seara aceea, să zicem pe la ora 9? De ce a aşteptat chiar până la 5 dimineaţa? De ce a aşteptat până când ei erau sleiţi de puteri, după ce s-au zbătut 11 ore şi n-au prins nimic?
În răspunsul la această întrebare descoperim schema după care ne lasă Dumnezeu să cădem. Aici vom vedea scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului. Vom înţelege de ce n-a venit niciodată să ne ajute în acele situaţii critice, pe care ni le amintim din trecut, când noi ne trudeam din greu, cu toate că strigam în mod repetat după ajutor, şi de ce unele din cererile noastre rămân încă fără răspuns.
Când Petru şi prietenii lui au ieşit în seara aceea la pescuit, pe la ora 6, încă nu erau nişte eşuaţi. Ei erau plini de speranţa reuşitei pe care o vor avea în curând. Pe la ora 9 seara n-aveau niciun peşte prins şi probabil erau puţin descurajaţi. Dar, nici acum încă, expediţia lor nu se putea numi un „eşec”. Pe la miezul nopţii, probabil că erau deja foarte deprimaţi. Pe la 4 dimineaţa, au început să-şi piardă orice speranţă de reuşită. Dar ei urmau să devină total falimentari. Pentru aceasta trebuia să mai cadă de câteva ori. Graficul încrederii în ei înşişi a început să coboare vertiginos. Dar trebuia să continue căderea până la zero, până la capătul de jos. Şi aceasta s-a
întâmplat numai la ora 5 dimineaţa. Atunci erau gata să abandoneze. Acum erau nevoiţi să spună: „N-are niciun rost să mai încercăm. Să mergem acasă!”.
Acela a fost momentul în care a apărut Domnul. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Şi Domnul a umplut plasele lor până la refuz. În toată viaţa lor, în nicio altă zi, ei n-au avut o pescuire aşa bogată. În dimineaţa aceea ei au prins 153 de peşti mari. Ei prindeau în zilele bune probabil 20 sau 30 de peşti. Dar aceasta a fost o minune reală. Nimeni n-a mai prins pe lacul acela, într-o singură zi, atât de mulţi peşti. Această prindere a intrat în cartea recordurilor din Galilea! Ei îşi vor aminti în veci că Domnul a făcut o minune pentru ei, chiar atunci când nu mai aveau nicio speranţă!
Eşti cumva astăzi în situaţia în care „ai fost lăsat perplex”, neştiind pe care cale s-o mai apuci sau ce să faci mai departe, pentru că, peste tot unde te-ai întors, ai avut numai dezamăgire şi eşec? Atunci, eşti probabil foarte aproape de locul în care Domnul este gata să apară. Nu te teme. El doar aşteaptă ca încrederea în tine însuţi să atingă punctul zero. Dacă n-a venit încă la tine, înseamnă doar că graficul încrederii tale în propriile aptitudini n-a scăzut încă la zero. El încă mai vede că au rămas în tine întărituri ale EU-lui, care, de asemenea, trebuie să plece. Lazăr avea să moară şi să fie îngropat, înainte ca Domnul să vină!
Ce i-a întrebat Isus când a venit, în final, în acea dimineaţă pe malul lacului? El ştia că n-aveau niciun peşte. Totuşi i-a întrebat: „Aveţi ceva peşte?” (Ioan 21:5). Îmi închipui tonul pe care ucenicii au răspuns: „Nu”. Ei au recunoscut că sunt falimentari. Au fost sinceri – aşa cum a fost înaintea lor Iacov şi Iov. Aceasta a fost tot ce a vrut Domnul – ca ei să recunoască, în mod sincer, că erau la pământ.
Una din marile bucurii din viaţa mea a fost când am descoperit acest adevăr glorios că: Principalul lucru pe care Dumnezeu îl pretinde de la noi, în orice moment al vieţii noastre, este sinceritatea. El poate atunci să facă minuni pentru noi.
„Aveţi ceva peşte?” „Nu”. „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă”. Şi ce minune a avut loc‼
„Care e numele tău?” „Înşelător”. „Numele tău nu va mai fi Înşelător, ci Prinţ al lui Dumnezeu”. Iată ce minune a avut loc‼
Fraţii mei şi surorile mele – aceasta e calea lui Dumnezeu.
Tot ce pretinde Dumnezeu de la noi, este sinceritatea.
Simţi că azi încă nu poţi fi sincer cu El?
Biserica noastră e ca un spital. Aici, noi toţi suntem pacienţi. Nu suntem specialişti sau experţi. Unii din noi suntem în acest spital mai de mult timp decât alţii. Dar noi toţi suntem pacienţi. Există numai un singur Doctor, şi acesta e Isus Însuşi. Nu avem consultanţi în mijlocul nostru. Specialiştii şi consultanţii se găsesc printre oamenii auto-îndreptăţiţi, din cadrul cultelor, şi nu în Biserica Dumnezeului celui viu. Toţi sunteţi bine veniţi în spitalul nostru. Cu cât sunteţi mai grav bolnavi, cu atât aveţi mai mare nevoie să fiţi în mijlocul nostru, pentru a găsi vindecare. Chiar acesta este mesajul nostru:
„Isus n-a venit pentru sănătoşi, ci pentru bolnavi” şi
„Hristos Isus a venit în lume să salveze pe cei păcătoşi,dintre care cei dintâi suntem noi”.
Dumnezeu caută să întâlnească pe cei care n-au niciun merit. Rugăciunea vameşului spune:
„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). El se numea pe sine „păcătosul”. Aceasta înseamnă că el îi simţea pe toţi în jurul lui ca pe nişte sfinţi în comparaţie cu el! În ochii lui, el era SINGURUL PĂCĂTOS de pe
faţa pământului! Isus a spus că acest om s-a dus acasă socotit neprihănit (îndreptăţit, justificat, aliniat – nota trad.). Numai pe astfel de oameni îi socoteşte Dumnezeu neprihăniţi.
Permiteţi-mi să vă împărtăşesc ceva, despre ceea ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt „a socoti neprihănit (a justifica)”. Este un cuvânt frumos şi totodată un cuvânt eliberator (Luca 18:14).
Uitaţi-vă la paginile unei cărţi. Vedeţi cum este aliniată, pe fiecare pagină, marginea din dreapta a scrisului, la fel ca marginea din stânga? Ca să obţii acest fel de aliniere când scrii pe calculator, foloseşti comanda „justify” (care înseamnă alinierea tuturor liniilor (justificare) prin umplerea spaţiilor dintre cuvinte cu caractere netipăritoare – nota trad.). Deşi, la fiecare rând, numărul de litere este diferit, totuşi calculatorul va alinia marginea din dreapta, adică o va face să fie perfect dreaptă. Acum, dacă vrei să scrii ceva pe calculator, fără să faci această „aliniere”, vei constata că marginea din dreaptă este neregulată. Aşa ieşeau paginile noastre, în zigzag, pe vremea când foloseam maşinile de scris. Era imposibil să scrii, chiar şi o singură pagină, într-un mod în care toate rândurile să aibă aceeaşi lungime. Dar acum vedem „minunea alinierii”, şi aceasta nu doar prin despărţirea în silabe a cuvintelor de la capătul rândurilor. Nu. Dacă te uiţi la paginile unei cărţi, vei vedea că, de obicei, nici nu se fac despărţiri în silabe, pentru că, ar arăta tot neplăcut. Calculatorul ajustează spaţiile dintre cuvintele fiecărui rând aşa încât fiecare rând este perfect „aliniat”.
Chiar dacă ai scris deja 30 de linii pe o pagină, care au marginea din dreapta a textului neregulată, acum poţi da calculatorului comanda de „aliniere” la tot ce ai scris deja – şi ce să vezi, prin apăsarea unei singure taste, toate liniile sunt imediat „aliniate”!!
Dumnezeu face exact acelaşi lucru cu noi, când ne justifică (ne socoteşte neprihăniţi (Biblia – Cornilescu), ne aliniază în raport cu dreptatea (sfinţenia) lui Dumnezeu – nota trad.). Poate că în trecut ţi-ai murdărit viaţa, şi fiecare zi a vieţii tale s-a terminat aidoma unei linii nealiniate, prea scurte, ce lasă marginea în zigzag. Dar, dacă vii la Hristos, în mod similar, Dumnezeu TE ALINIAZĂ (te justifică, te socoteşte neprihănit – nota trad.) într-o clipă. Fiecare din liniile vieţii tale din trecut este transformată într-o linie perfectă, ca şi cum n-ai fi păcătuit niciodată în toată viaţa ta, ci ai fi făcut numai fapte neprihănite, aliniate perfect la sfinţenia lui Dumnezeu. Nu mai rămân linii insuficiente ce dau zigzag, ci rămâne doar o singură aliniere perfectă.
Aceasta este nemaipomenit, nu-i aşa? Ceea ce face calculatorul pentru paginile noastre, face Dumnezeu pentru vieţile noastre. Astfel, avem o ilustraţie potrivită cu secolul XXI, pentru expresia „socotit neprihănit” (justificat, aliniat în raport cu sfinţenia lui Dumnezeu, pus într-o stare după voia lui Dumnezeu (Biblia – Cornilescu, Isaia 53.11) – nota trad.).
Permiteţi-mi să vă dezvălui ceva chiar mai mult de atât. Odată ce am dat calculatorului comanda de
„aliniere” (justificare), fiecare din rândurile pe care le scriem după aceea, vor fi şi ele automat aliniate, perfect aliniate cu celelalte linii. „Alinierea” se aplică şi la viitorul nostru, exact în aceeaşi măsură ca la trecutul nostru. Aceasta este cu adevărat o Evanghelie nemaipomenită!
Acum, Dumnezeu ne vede în Hristos. Nu mai avem nicio neprihănire a noastră proprie care ar putea fi vreodată obiectul mândriei noastre. Hristos Însuşi este neprihănirea noastră.
Când Dumnezeu ne consideră neprihăniţi prin meritele lui Hristos, este ca şi cum, în toată viaţa
noastră, n-am fi comis niciun singur păcat şi n-am fi făcut nicio singură greşeală. Şi suntem în mod continuu socotiţi neprihăniţi prin sângele lui Hristos; pentru că, în timp ce noi umblăm în lumină, sângele lui Hristos ne curăţeşte continuu de toate păcatele noastre, atât de cele de care avem cunoştinţă, cât şi de cele de care nu suntem conştienţi.
Una din cele mai mari greşeli pe care le putem face, când citim Scripturile, este să folosim raţionamentul logic, specific rezolvării unei probleme de matematică. Nu putem înţelege inima lui Dumnezeu în acest mod, pentru că Dumnezeu nu lucrează corespunzător logicii matematice‼ Aşa că, pentru viaţa noastră, nu putem utiliza logica seacă, atunci când încercăm să pricepem cum se face că, după ce am făcut atâtea greşeli în trecut, încă putem să împlinim planul desăvârşit al lui Dumnezeu. În concordanţă cu logica unei rezolvări aritmetice aceasta ar fi imposibil. La rezolvarea unei probleme de matematică, dacă un singur pas este greşit, întotdeauna rezultatul final este greşit.
Dacă ai folosi acest fel de logică, ar trebui să spui că, dacă în trecut ai ratat voia lui Dumnezeu vreodată (indiferent că aveai 2 ani sau 52 de ani), acum n-ai mai putea împlini niciodată planul desăvârşit al lui Dumnezeu, indiferent cât de conştiincios te-ai străduit şi indiferent cât de mult te-ai pocăit, pentru că, indiferent la care pas ai făcut o greşeală în cadrul rezolvării problemei matematice (la pasul 2 sau la pasul 52), rezultatul final ar fi tot greşit‼
Dar, Dumnezeu spune: „Căile Mele nu sunt căile voastre.” (Isaia 55:8-9).
Mulţumim lui Dumnezeu că planul Lui pentru viaţa noastră nu lucrează în concordanţă cu logica matematică. Dacă ar funcţiona astfel, atunci nici o singură fiinţă omenească (nici chiar apostolul Pavel) n-ar
fi fost capabil să împlinească planul desăvârşit al lui Dumnezeu. Pentru că, într-un moment sau în altul, fiecare din noi am căzut. Chiar şi după ce am devenit credincioşi, am căzut de atât de multe ori! Toţi, cei care sunt sinceri, recunosc aceasta imediat. Dar adevărul copleşitor este că mai există speranţă pentru fiecare din noi.
Matematica condamnă fără milă pe toţi cei care au comis cea mai mică greşeală. Nu este permisă nici cea mai mică eroare. 2 + 2 nu-i egal cu 3,99999999. Trebuie să fie exact 4. Cu nimic mai mult şi cu nimic mai puţin.
Dar planul lui Dumnezeu nu lucrează ca
matematica. În planul Lui, eşecul este necesar.
Nu există nicio altă modalitate, prin care oricare din noi ar putea fi zdrobit, în afară de modalitatea eşuărilor repetate. Şi deci, putem spune că, în educaţia noastră spirituală, eşuarea este o parte esenţială a planului de învăţământ. Isus a fost Singurul care a trăit fără să fi căzut niciodată în păcat. Dar noi ceilalţi, inclusiv şi cei mai buni dintre noi, toţi am avut nevoie să fim zdrobiţi de Dumnezeu prin eşecuri. Chiar şi Petru şi Pavel au trebuit să fie zdrobiţi prin căderi repetate.
Deci, bucuraţi-vă de mesajul Evangheliei şi fie ca bunătatea lui Dumnezeu să vă conducă la pocăinţă. Lăsaţi-o să vă conducă într-o viaţă plină de bucurie şi odihnă desăvârşită în Dumnezeu, o odihnă care vine prin cunoaşterea faptului că, Dumnezeu, „în Prea Iubitul Lui” Fiu (Efeseni 1:6), v-a acceptat şi vă acceptă permanent.
În fiecare zi noi facem atât de multe greşeli! Noi alunecăm şi cădem în păcat, chiar dacă numai accidental sau în mod
Introducere
Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului
Să citim din Luca 22 versetul 31.
Vedem aici că Domnul Isus îl avertizează pe Petru în legătură cu un pericol iminent. El i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi”.
Noi ştim cu toţii că Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, chiar în noaptea aceea. În versetul 34 citim că Isus i-a spus lui Petru: „Petre, fiindcă nu Mă cunoşti, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori”.
Ceea ce vreau să împărtăşesc cu voi acum este scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului. Acest scop ne va încuraja pe fiecare dintre noi, care ne simţim frustraţi şi descurajaţi din cauza eşecurilor noastre, dându-ne speranţă.
Înainte de toate, prima întrebare este: Dumnezeu lasă eşecul? Îl permite El? Există un scop în eşec? Sau, este eşecul ceva care nu are nici un scop în voia desăvârşită a lui Dumnezeu şi pe care Dumnezeu nu-l poate folosi în sprijinul scopurilor Sale?
Când citim acest pasaj, vedem că Dumnezeu nu l-a prevenit pe Petru să nu se lepede de El. De ce nu a spus Isus: „Simone, m-am rugat pentru tine, ca să nu te lepezi de Mine niciodată”. De ce Domnul s-a rugat doar ca
credinţa lui Petru să nu se piardă, chiar dacă Petru însuşi va eşua? Nu este interesant faptul că Domnul nu s-a rugat ca Petru să nu se lepede de El?
Unii am dori ca Domnul să se roage pentru noi să nu avem niciodată insuccese. Noi am dori ca Domnul să ne spună: „Fiul meu, fiica mea, m-am rugat pentru tine, astfel că tu niciodată nu vei cădea şi niciodată nu vei eşua”. Dar, destul de interesant, Domnul nostru nu rosteşte astfel de rugăciuni pentru noi.
Ce s-a rugat Isus pentru Simon? El S-a rugat ca atunci când Satan îl va ispiti, credinţa lui să nu se piardă. El nu s-a rugat ca Petru să nu cadă în ispită, ci ca atunci când va eşua, credinţa lui în dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu să nu-l părăsească, astfel încât, chiar şi când Petru a ajuns în fundul prăpastiei insuccesului, să poată recunoaşte: „Dumnezeu încă mă iubeşte”.
Aceasta trebuie să ne fie credinţa, şi această mărturisire trebuie s-o avem întotdeauna pe buzele noastre şi în inimile noastre, indiferent cât de adânc ne-am afundat sau am căzut: că Dumnezeu încă ne iubeşte, AŞA CUM SUNTEM.
Aceasta a fost ceea ce a recunoscut fiul risipitor. Când starea lui a ajuns în ultimul hal, încât nu putea fi mai rău, el totuşi a mai crezut că tatăl lui îl iubeşte. Nu-mi pot imagina pe cineva să ajungă atât de jos, încât să dorească să mănânce ceea ce mănâncă porcii. Acest băiat ajunsese la capătul drumului. Dar când a ajuns la punctul cel mai de jos, el şi-a adus aminte de un fapt: că tatăl lui încă îl mai iubea. Altfel, el nu s-ar mai fi întors niciodată acasă. Presupunând că ar fi auzit că tatăl lui a murit, şi acum fratele lui mai mare conduce casa, credeţi că s-ar fi întors acasă? Nu! El îl cunoştea pe fratele lui mai mare, şi ştia ce fel de om era acesta. Şi cunoscând aceasta, el niciodată nu ar fi venit înapoi. El s-a reîntors doar pentru faptul că ştia că tatăl lui îl iubeşte.
Sunt păcătoşi care niciodată nu vin la unele biserici, deoarece ei simt că pastorul sau cei care sunt la conducere sunt ca fratele mai mare din această pildă. Nu poţi arunca vina pe păcătoşii aceia pentru că nu vin. Dacă însă bătrânii bisericii sunt ca tatăl, atunci chiar şi cei mai răi dintre păcătoşi vor veni la acea biserică să caute salvare, tot aşa cum au venit oamenii la Isus. Biserica noastră trebuie să aibă o astfel de imagine, încât cei mai răi dintre păcătoşi să se simtă liberi să vină la noi. Dacă Isus este în mod real în mijlocul nostru, atunci, cei care simt că sunt foarte păcătoşi, vor veni cu siguranţă şi vor găsi salvare între noi.
Există speranţă pentru toţi cei care au eşuat complet, pentru toţi cei care şi-au ratat viaţa şi pentru toţi cei care au ajuns la fundul prăpastiei. De acolo Domnul poate să te ridice şi să te aşeze pe înălţimea gloriei. Rugăciunea Lui pentru noi este ca încrederea noastră în dragostea lui Dumnezeu să nu se piardă niciodată.
Dacă n-ai nevoie de acest mesaj astăzi, cândva, în viitor, când vei ajunge la punctul terminal, vei avea nevoie de el cu siguranţă. Aminteşte-ţi un fapt în ziua aceea: că Dumnezeu încă te iubeşte, indiferent unde eşti, oricât de mare este prăbuşirea. Fie ca, în acel ceas, încrederea ta în dragostea lui Dumnezeu să nu se piardă.
Esenţa credinţei este încrederea că Dumnezeu încă ne iubeşte. El nu iubeşte păcatele noastre, El nu vrea să continuăm să păcătuim. El este ca un tată care-şi vede copilul cuprins de o boală şi urăşte acea boală, dar îşi iubeşte copilul. Gândiţi-vă la o mamă, care-şi vede copilul plin de lepră sau tuberculoză. Acea mamă îşi iubeşte copilul aşa de mult! Dar urăşte acele boli din tot sufletul ei. Dumnezeu iubeşte pe păcătoşi, dar El urăşte păcătoşenia lor.
Iubirea lui Dumnezeu în favoarea păcătoşilor şi
oroarea Lui împotriva păcatului, le vedem manifestate la
crucea de la Calvar. Dragostea Lui pentru păcătoşi L-a determinat să-L lase pe Isus să moară pe cruce pentru noi. Ura Lui împotriva păcatului o vedem manifestată când şi-a întors faţa de la Isus, când El era încărcat cu păcatele tuturor la cruce.
Oamenii întreabă, uneori, cum poate un Dumnezeu al dragostei să trimită oameni în Iad. Cum este Iadul? Iadul este un loc complet părăsit de Dumnezeu, un loc unde Dumnezeu nu poate fi găsit. Acest Pământ nu a fost părăsit de Dumnezeu. De aceea sunt încă atâtea bunătăţi şi frumuseţi pe Pământ. Uitaţi-vă la frumuseţea creaţiei, de exemplu. Uitaţi-vă la decenţa şi bunătatea care este în multe fiinţe omeneşti. Demonii ar vrea să posede TOATE fiinţele omeneşti, dar ei nu reuşesc, deoarece Dumnezeu a pus un zid restrictiv în jurul oamenilor; de aceea, demonii nu pot face tot ce vor. Este indulgenţa lui Dumnezeu că oamenii au sănătate, prosperitate şi multe alte elemente de confort. Toate aceste binecuvântări sunt acordate de Dumnezeu atât oamenilor buni, cât şi celor răi. Toate acestea ne arată, că Dumnezeu nu a părăsit această lume. Dar Iadul nu este la fel. În Iad nu este deloc îndurare, deoarece Iadul este un loc cu adevărat părăsit de Dumnezeu.
Există bunătate în mulţi oameni nepocăiţi în această lume, deoarece influenţele lui Dumnezeu sunt încă peste ei. Dar aceiaşi oameni, de-ndată ce merg în Iad, vor ajunge la fel de răi ca diavolul însuşi, pentru că harul lui Dumnezeu nu va mai fi peste viaţa lor.
În Iad, oamenii experimentează pentru prima oară, cum e să fii complet părăsit de Dumnezeu. Aceasta a fost ceea ce a experimentat Isus pe cruce. Isus a trăit Iadul pe cruce în toate cele trei ore de întuneric, când Dumnezeu Îl părăsise în mod real. Se vede cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul.
Atunci, care este răspunsul la întrebarea: Poate un Dumnezeu al dragostei să trimită oameni în Iad? Răspunsul îl descoperim, dacă răspundem la o altă întrebare: Poate un Dumnezeu al dragostei să-L lase pe singurul Lui Fiu să experimenteze durerile teribile ale Iadului pe cruce, când păcătoşenia lumii era peste El? Dacă a putut face aceasta, El poate şi să trimită oameni în Iad. Un Dumnezeu al iubirii îşi va întoarce faţa de la aceia care continuă în păcătoşenie, care-I spun lui Dumnezeu: „Eu nu voi asculta de Tine. Mi-am ales propria cale şi voi continua să merg pe ea pentru totdeauna.”
Biblia ne spune în Proverbe 29:1 că: „Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac”. Cu alte cuvinte, un om care este mustrat de mai multe ori şi refuză să accepte corecţia va fi zdrobit la un moment dat şi el nu va mai avea o altă şansă. Dacă un om nu se opreşte din a refuza invitaţiile pline de iubire ale lui Dumnezeu, se află într-un pericol real.
Acum nu vreau ca nici unul din voi, fraţi şi surori, care aveţi un cuget foarte sensibil, să vă simţiţi condamnaţi auzind acestea, pentru că acest verset nu a fost scris pentru cei care cad în păcat, ci pentru a avertiza pe aceia cărora le place să păcătuiască şi care vor să continue să fie păcătoşi. Nu a fost scrisă pentru cei care încearcă să trăiască în nevinovăţie, dar adesea cad. A fost scrisă pentru cei răzvrătiţi, care-L sfidează pe Dumnezeu şi vor să păstreze posibilitatea de a păcătui.
Cum poţi şti dacă eşti un răzvrătit? E foarte uşor de constatat: întreabă-te pe tine însuţi, dacă ai vreo dorinţă de a te pocăi şi a te întoarce înapoi la Dumnezeu? Dacă există în tine chiar şi cea mai slabă dorinţă de a te întoarce la Dumnezeu şi a-L iubi pe El,
aceasta certifică faptul că Duhul Sfânt încă lucrează în viaţa ta şi că Dumnezeu caută să te apropie de El. Poate eşti un căzut, dar nu eşti un răzvrătit. Este o diferenţă enormă între unul care a căzut (eşuat) şi unul care se răzvrăteşte.
A existat un scop pentru care Dumnezeu l-a lăsat pe Petru să cadă. Acesta s-a întâmplat pentru a-l cerne pe Petru. Ceea ce Satan ar fi vrut cu adevărat era de a-l distruge cu desăvârşire pe Petru, însă Dumnezeu nu ar fi vrut una ca asta. Dumnezeu nu permite ca noi să fim încercaţi sau triaţi peste puterile noastre. Aşa că lui Satan i s-a permis să-l cearnă pe Petru. Ca un rezultat al eşecului prin care a trecut, Petru a fost curăţit de o mulţime de nonvalori din viaţa lui.
Acesta e adevăratul scop, pentru care ne lasă Dumnezeu şi pe noi să cădem.
Nu e acesta un lucru bun, să fie îndepărtată pleava din viaţa noastră? Cu siguranţă! Când un agricultor recoltează grâul, mai întâi, îndepărtează pleava de pe el. El trebuie să-l cearnă înainte de a-l putea folosi.
Domnul îl foloseşte pe Satan ca să îndepărteze nonvaloarea din viaţa noastră. Este uimitor faptul că Dumnezeu îşi duce la bun sfârşit planurile, lăsându-ne să eşuăm în mod repetat!! Dumnezeu a folosit pe Satan pentru a împlini acest scop în cazul lui Petru, şi El va folosi pe Satan, pentru a împlini acest scop şi în viaţa noastră. Există o mulţime de pleavă în fiecare din noi: îngâmfare, încredere în propriile puteri, auto-îndreptăţire; şi Dumnezeu îl foloseşte pe Satan să ne facă să cădem în mod repetat, pentru a îndepărta complet această pleavă din noi.
Tu însuţi cunoşti dacă Domnul a reuşit sau nu, să împlinească planul Său, în viaţa ta. Căci dacă pleava este îndepărtată, tu vei fi mai smerit şi mai puţin auto-îndreptăţit. Nu te vei uita de sus la alţii care trec
prin eşecuri în viaţa lor. Nu te vei considera mai vrednic decât oricare altul.
Aşa cum am spus, Dumnezeu permite ca Satan să acţioneze pentru a îndepărta pleava de la noi, prin faptul că ne lasă să cădem în mod repetat. Aşa că nu vă descurajaţi dacă aveţi eşecuri. Sunteţi mai departe în mâna lui Dumnezeu. Există un scop glorios, care este împlinit prin căderile voastre repetate. În aceste timpuri de eşec, trebuie neapărat să nu se împotmolească încrederea voastră în iubirea lui Dumnezeu pentru voi. Aceasta a fost rugăciunea lui Isus pentru Petru, atunci, şi este rugăciunea Lui pentru noi, azi. El nu se roagă ca noi să nu cădem niciodată, ci El se roagă ca atunci când atingem nivelul cel mai scăzut, să rămână neclintită certitudinea noastră cu privire la iubirea lui Dumnezeu pentru noi.
Numai prin mai multe insuccese, vom atinge un
„punct zero”, unde vom fi îndeajuns de zdrobiţi. Acesta e punctul în care Petru a avut o a doua întoarcere (Luca 22:32). El a avut o întoarcere radicală. Dovada faptului că rugăciunea lui Isus pentru Petru a fost ascultată este că, atunci când Petru s-a lovit de fundul prăpastiei, el s-a pocăit cu adevărat. El n-a stat acolo întins, doborât şi descurajat. El nu şi-a pierdut credinţa, ci s-a ridicat, printr-o înnoire a minţii, la o nouă perspectivă. Dumnezeu nu a rupt legătura dintre El şi Petru, ci doar a lăsat ca frânghia de legătură să fie lungă. Dar, când Petru a ajuns la distanţa maximă, Dumnezeu l-a tras înapoi.
Este un lucru minunat să fii copilul lui Dumnezeu. Dacă ne-am predat în mâna Lui, ne leagă de El cu o frânghie ca să ne protejeze. Sunt multe bucle pe această funie de legătură, aşa că, probabil, vei face greşeli şi vei cădea de multe mii de ori şi căderile vor fi chiar în sensul îndepărtării de Domnul. Dar, într-o zi, tu vei ajunge la
capătul frânghiei de legătură şi atunci Dumnezeu te va trage înapoi la El, ca să ajungi mai aproape de El ca înainte.
Bineînţeles, când eşti la capăt şi frânghia e tensionată la maxim, tu poţi decide să tai frânghia şi să fugi dinaintea Domnului. Ori poţi alege să fii zdrobit în prezenţa bunătăţii Domnului, să plângi şi să te întorci la El. Aceasta a făcut Petru. A plâns şi s-a întors înapoi la Domnul. Dar, Iuda Iscarioteanul nu a făcut aşa. În răzvrătire faţă de autoritatea Domnului peste viaţa lui, el a tăiat frânghia şi a fost pierdut pe veci. Dar sper că tu vei face ceea ce a făcut Petru.
Isus a mai spus lui Petru: „…după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi”. Cu alte cuvinte, când te vei întoarce şi vei fi întărit, să întăreşti pe fraţii tăi.
Numai după ce suntem zdrobiţi putem fi întăriţi destul de mult, pentru a fi în stare să întărim pe alţii.
Numai după ce Petru a fost slab şi zdrobit a devenit cu adevărat puternic. Aşa de puternic încât era capabil să-i întărească pe fraţii şi surorile lui. Am putea spune că pregătirea lui Petru pentru o slujire plină de Duhul Sfânt a venit prin experienţa căderii lui. Dacă ar fi fost umplut cu Duhul Sfânt fără această experienţă a căderii, el s-ar fi ridicat în ziua Cinzecimii ca un om mândru, ca unul care niciodată n-a căzut, uitându-se-n jos cu dispreţ la săracii păcătoşi pierduţi din faţa lui. Şi Dumnezeu ar fi devenit duşmanul lui, pentru că, Dumnezeu stă împotriva celor mândri‼
Aceasta este tragedia care-i surprinde pe mulţi creştini din zilele noastre, care au avut odată experienţa umplerii cu Duhul Sfânt. Ei n-au fost niciodată zdrobiţi. Poate că au avut o umplere autentică cu Duhul Sfânt, dar ei niciodată n-au devenit cu adevărat zdrobiţi (vulnerabili
în prezenţa lui Dumnezeu – nota trad.). Şi astfel, prin mândrie, ei au pierdut ungerea foarte curând.
În propria mea viaţă, Dumnezeu m-a învăţat adevărurile căii crucii şi ale zdrobirii, cu mult timp înainte de a mă umple cu Duhul Sfânt. Aceasta a fost bine pentru mine, deoarece m-a păzit de a o lua pe căi greşite. Prin mulţi ani de căderi, Dumnezeu a sfărâmat încrederea în propriile-mi puteri şi auto-îndreptăţirea mea. Da, au fost ani de căderi, zi după zi. Dacă ar trebui să reprezint grafic cei 60 de ani ai vieţii mele, ar fi ceva de genul: când m-am născut am fost inocent şi drăgălaş, aşa cum sunt toţi bebeluşii, fără să fac nici un păcat. După ce m-am născut din nou (când aveam 19 ani), lucrurile au mers bine o perioadă de timp, de câţiva ani. Graficul a început să urce lent. Însă, pe măsură ce Dumnezeu a început să binecuvânteze slujirea mea şi să fiu mai bine cunoscut în cercurile creştine, m-a cuprins mândria şi graficul meu a început să meargă în jos, fără ca măcar să-mi fi dat seama de aceasta. În aparenţă, eram încă un predicator bine cunoscut. Dar viaţa mea interioară şi umblarea mea cu Dumnezeu au început să se deterioreze. În omul meu dinlăuntru am devenit un recidivist. În final, am ajuns la un punct în care graficul vieţii mele a atins minimul. Aceasta a fost acum 26 de ani. În acest punct al vieţii, mă gândeam în mod serios să renunţ de tot la slujirea publică, deoarece nu voiam să continui să-i înşel pe oameni, predicându-le ceea ce nu puneam în practică. În acel moment, eu meritam numai condamnare din partea lui Dumnezeu, pentru ipocrizia mea şi recidivismul meu. Însă în loc să mă judece şi să mă trimită în Iad, ştiţi ce a făcut Dumnezeu? El m-a umplut cu Duhul Sfânt.
De ce a făcut El asta? Deoarece căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre. Permiteţi-mi să folosesc o ilustrare să înţelegeţi minunea aceasta!
Gândiţi-vă că aţi fi un angajat al unei mari companii multinaţionale şi aţi fi necredincioşi companiei, neascultând ordinele primite, abuzând şi profitând de avantajele bunătăţii ei şi dizgraţiind numele ei. Într-o zi aţi face ceva teribil de rău, aceasta fiind ultima picătură care varsă paharul. Atunci, preşedintele ar veni la voi şi în loc să vă dea afară, v-ar spune: „Am hotărât în consiliul de administraţie să vă iertăm totul şi să vă triplăm salariul de azi înainte”. Puteţi să vă imaginaţi un astfel de lucru întâmplându-se? Nu? Bine, aceasta ilustrează chiar diferenţa dintre căile lui Dumnezeu şi căile omului. A fost o ilustraţie a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine, acum 25 de ani.
Care a fost rezultatul tratamentului pe care mi l-a administrat Dumnezeu? Oare m-a făcut un profitor de bunătatea Lui şi m-a făcut din acea zi un om care păcătuia tot mai mult? Nu! Din contră, aşa cum scrie în ,Romani 2:4 că: „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă”, aceasta m-a condus la o adâncă mâhnire şi la zdrobire. Bunătatea lui Dumnezeu m-a zdrobit şi a produs în mine, de atunci înainte, o dorinţă arzătoare să trăiesc o viaţă curată şi sfântă pentru El.
Dar aici aş vrea să fiu sincer cu voi. Din acea zi graficul vieţii mele nu a fost doar crescător. Nu. Am mai avut suişurile şi coborâşurile mele, ca alţi creştini care se luptă din greu. Ca şi Pavel, am mai avut „de afară lupte, dinăuntru temeri”. Încă mai am nevoie de ajutorul fraţilor mei, pentru a fi „consiliat când sunt apăsat”. Dar caut cu insistenţă să ajung desăvârşit.
Dumnezeu a trebuit să mă lase în mod repetat în groapa căderii, înainte de a mă putea folosi în lucrarea Lui. Şi acesta I-a luat 16 ani după naşterea mea din nou, înainte de a putea să mă aducă la acel punct zero. La acel moment eu aveam 35 de ani. Jumătate din viaţa mea s-a dus. Probabil că în cazul tău nu va lua atât de mult timp,
pentru că nu vei fi atât de încăpăţânat cum am fost eu. Dar am vrut să-ţi încredinţez mărturia mea pentru a te încuraja, astfel ca niciodată să nu îţi pierzi nădejdea. Dacă Dumnezeu a putut face asta pentru mine, atunci poate să o facă pentru oricare dintre voi.
Nu există cazuri fără speranţă. Ai auzit asta? Nu există cazuri fără speranţă. Există speranţă pentru fiecare din voi, pe toată durata cât eşti încă în viaţă. Speranţa este pierdută numai când ai murit.
Petru a trebuit să ajungă şi el la un astfel de punct zero, înainte de a putea fi ceea ce voia Dumnezeu să fie.
Odată ce noi înşine am fost în fundul prăpastiei, nu vom mai putea niciodată să dispreţuim pe alţii care încă mai sunt acolo. Nu vom putea să ne mai uităm în jos la cei care păcătuiesc, ori la credincioşi care au recidivat, sau chiar la conducători creştini care cad. Nu vom putea să fim mândri pentru biruinţa noastră asupra păcatului, pentru că ştim în ce prăbuşiri am fost noi înşine, odată.
De aceea, însuşi Petru avertiza pe alţi creştini spunând: „să nu uitaţi niciodată cum aţi fost voi înşivă curăţiţi cândva de păcatele voastre” (2 Petru 1:9). El îi avertiza că, dacă vor uita, vor deveni orbi, întocmai ca cei care umblă cu ochii închişi. Vreau să umblu cu ochii deschişi şi să am o vedere ascuţită, cu orizont larg, pentru a vedea tot timpul valorile cereşti şi veşnice.
Cine sunt cei orbi? Cei în ochii cărora au preţ lucrurile pământeşti, plăcerile păcatului, bunăstarea materială, onoarea dată de oameni şi aprobarea dată de ei. Toţi aceşti oameni sunt orbi. Ei nu pot să vadă mai departe de ceea ce pot pipăi.
Noi trebuie să simţim regret pentru astfel de credincioşi. Dacă vezi un om orb fizic, sau unul care are vederea atât de slabă încât nu vede mai departe de câţiva metri, nu te enervezi pe el. Simţi întristare pentru starea lui. Dacă vezi un om care ţine o carte la câţiva centimetri
de ochii lui ca să poată citi, nu devii mânios pe el. Simţi milă pentru el, nu? În cazul în care un doctor oftalmolog întrebă pe un om care poartă ochelari cu lentile groase dacă poate citi literele din diagrama oftalmologică şi omul răspunde că vede doar litera cea mai mare, dar nu e sigur că este “E” sau “S”, ce va face doctorul? Se va supăra pe acel bolnav? Nu. Va simţi compasiune pentru el.
Şi, când vedem credincioşi care sunt atât de orbi încât trăiesc pentru bani, pentru plăcerea păcatului şi pentru aprobarea oamenilor, nu trebuie să le reproşăm, plini de supărare. Trebuie să ne fie milă de ei, pentru că ei au ajuns să aibă vederea teribil de scurtată şi îngustată. Ei sunt pe calea care duce la mari regrete, când vor sta, într- o zi, în faţa Domnului.
Sunt mulţi, prea mulţi astfel de credincioşi. Şi ştiţi cum au devenit ei orbi? Ei au uitat de păcatele de care au fost curăţiţi (2 Petru 1:9). După ce Dumnezeu i-a ridicat din groapa lor, ei au uitat de prăpastia din care i-a scos El şi au devenit mândri de faptul că Dumnezeu i-a binecuvântat.
Nu vreau să uit niciodată de prăbuşirea din care m-a ridicat Dumnezeu. Ştiu că toate păcatele mele au fost şterse şi Dumnezeu nu mai ţine în evidenţa Lui niciun singur păcat pe care l-am comis vreodată. Stau în faţa lui Dumnezeu azi, prin meritele Lui, aşa ca şi cum n-aş fi păcătuit niciodată în toţi cei 60 de ani din viaţa mea, pentru că am fost „socotit neprihănit, prin sângele lui Hristos” (Romani 5:9). Aşa mă vede Dumnezeu. Dar nu voi uita niciodată ce am fost cândva. Dumnezeu mi-a spus: „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile tale” (Evrei 8:12). Dar eu îmi voi aduce aminte întotdeauna ceea ce am fost cândva.
Acum, nu-mi aduc aminte trecutul meu într-un mod în care să-l las pe Satan să mă condamne, sau să mă deprime, prin amintirea păcatelor mele. Nu! Niciodată.
Căci „nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Când diavolul mă acuză îi spun în faţă că: „sângele lui Isus m-a curăţat de TOATE păcatele mele”. Îl biruiesc pe Satan „prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12:11). Dar nu voi uita niciodată de groapa în care am fost cândva, când Dumnezeu s-a întâlnit cu mine, şi m-a umplut cu Duhul Lui cel Sfânt.
Aşa cum a spus odată Dumnezeu lui Iuda, aşa eram eu: „La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldat în apă, ca să fii curăţit, nici n-ai fost frecat cu sare, şi nici n-ai fost înfăşat în scutece. Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncat pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale. Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălit în sângele tău…erai tot gol, gol de tot. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost al Meu! Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn… Te-am îmbrăcat în mătase. Te-am împodobit cu scule scumpe,…astfel, ai fost împodobit cu aur şi cu argint…căci erai desăvârşit de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezechiel 16:4-14).
Cum stau lucrurile în cazul tău, fratele meu şi sora mea? Ştiu că mulţi dintre voi aţi fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Dar n-aş putea spune exact dacă Dumnezeu a terminat sau nu zdrobirea voastră, spulberarea încrederii în voi înşivă şi mândria voastră. Îţi poţi da seama foarte uşor dacă au avut loc în viaţa ta aceste transformări. Trebuie doar să răspunzi la următoarele două întrebări:
În primul rând: Te uiţi de sus la alţii, poate la cei
care sunt din alte confesiuni?
Poate că în materie de doctrină nu suntem de acord cu mulţi credincioşi, dar niciodată n-avem voie să ne uităm de sus la niciunul din ei. Pot spune, în mod sincer, că eu consider pe mulţi bărbaţi credincioşi, din alte confesiuni, ca fiind mai buni decât mine. Nu pot lucra împreună cu mulţi dintre ei datorită diferenţelor doctrinare; dar nu dispreţuiesc pe niciunul din ei.
Tu spui totdeauna ca fariseul: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni” (Luca 18:11)? Dacă da, atunci nu eşti un om zdrobit, oricare ar fi experienţa pe care ai fi avut-o cu Duhul Sfânt.
Şi apoi a doua întrebare: Cu privire la progresul tău spiritual, la înzestrările tale şi la realizările tale eşti îngâmfat, mândru, încrezut sau arogant?
Un om zdrobit recunoaşte că nimic bun nu locuieşte în firea lui pământească şi este gata să dea toată slava lui Dumnezeu pentru orice rod pe care-l vede în viaţa lui sau în slujirea lui publică.
Deci, acestea sunt cele două trăsături caracteristice
ale unui om zdrobit:
- 1. El nu se uită de sus la nimeni, nici la credincioşi, nici la necredincioşi.
- 2. El nu-şi atribuie o slavă proprie pentru creşterea lui spirituală sau pentru slujirea lui publică.
Iacov este un exemplu clasic de om în care a avut loc zdrobirea lui Dumnezeu. El a avut două întâlniri cu Dumnezeu: una la Betel (Geneza 28), iar cealaltă la Peniel (Geneza 32).
Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu” (un simbol al bisericii), iar Peniel înseamnă „faţa lui Dumnezeu”. Noi toţi avem nevoie să trecem mai departe de intrarea în Biserica lui Dumnezeu, pentru a vedea Faţa lui Dumnezeu.
La Betel citim că „asfinţise soarele”
(Geneza 28:11). Acesta pare a fi doar o împrejurare
geografică, dar de fapt e şi un indicativ, spre ceea ce s-a întâmplat în viaţa lui Iacov, deoarece următorii 20 de ani au fost pentru el o perioadă de adânc întuneric. Apoi, la Peniel, citim că „răsărea soarele” (Geneza 32:31). Din nou o împrejurare geografică, dar şi Iacov a intrat definitiv în lumina lui Dumnezeu.
Aşa cum Petru a avut cele două întoarceri la Dumnezeu, tot aşa mulţi credincioşi, care au umblat cu Dumnezeu de-a lungul anilor, au avut două întâlniri cu Dumnezeu. Prima a fost când ei au intrat în Casa lui Dumnezeu (Biserica), prin naşterea lor din nou. A doua a fost când ei l-au întâlnit pe Dumnezeu faţă-n faţă, au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi viaţa lor a fost transformată.
Citim că la Betel Iacov „a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la Cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.” (Geneza 28:12). În Ioan 1:51 Isus interpretează această scară ca referindu-se la El Însuşi, Calea de la pământ la Cer: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea Cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului”. Deci, ceea ce a văzut Iacov, era de fapt o viziune profetică despre Isus, care deschide calea către Cer. În acel vis, Domnul a promis multe lucruri lui Iacov. Dar, Iacov, era atât de înclinat spre lucrurile pământeşti, încât el s-a putut gândi numai la siguranţa vieţii pământeşti, la sănătate fizică şi la prosperitate financiară. Şi acolo,
„Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” (Geneza 28:20-22). Iacov l-a perceput pe
Dumnezeu ca pe o gardă personală care avea grijă de el. Iar dacă Dumnezeu făcea asta, Iacov Îi dădea comision 10% din venitul lui‼
Exact la fel îl tratează pe Dumnezeu şi mulţi credincioşi din zilele noastre. Ei doresc numai confort material de la El. Iar dacă Domnul le dă aceste lucruri, ei frecventează regulat adunările bisericii şi dau pentru lucrarea lui Dumnezeu o parte din banii lor. Astfel de credincioşi fac de fapt afaceri cu Dumnezeu, la fel ca un negustor din lume, căutând confortul şi profitul propriu.
Iacov a petrecut 20 de ani din viaţa lui agonisind lucruri materiale. El a încercat să intre în posesia unei soţii din familia lui Laban şi s-a ales cu două! El n-a vrut două, dar, i-a fost exploatată dorinţa de a o avea pe cea pe care şi-a pus ochii‼ Apoi el a folosit metode frauduloase de însuşire a oilor lui Laban, ajungând astfel foarte bogat. A intrat în casa lui Laban fără un ban, dar a ieşit cu mari avuţii de acolo. Fără îndoială că el a atribuit prosperitatea aceasta binecuvântării lui Dumnezeu, ca mulţi credincioşi ai zilelor noastre‼
Dar care este adevăratul semn distinctiv al
„binecuvântării lui Dumnezeu”? Este prosperitatea? Nu.
Este să fii transformat în asemănare cu Hristos.
La ce foloseşte să ai o slujbă bună, o casă bună şi multe elemente de confort, dacă viaţa ta rămâne nefolositoare lui Dumnezeu şi oamenilor?
Dar Dumnezeu nu Şi-a terminat încă socotelile cu
Iacov. El i-a dat o a doua întâlnire, la Peniel.
Vreau să vă spun, fraţi şi surori, că mulţi dintre voi aveţi nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu, o întâlnire care va avea loc atunci când veţi ajunge la punctul cel mai critic din viaţa voastră şi când Dumnezeu, în loc să vă judece şi să vă trimită în Iad, vă va umple cu Duhul Său cel Sfânt!
Citim în Geneza 32 că Iacov era îngrozit, pentru că tocmai auzise de ieşirea lui Esau (de la care, cu 20 de ani înainte, luase prin înşelăciune dreptul de întâi născut) pentru a se întâlni cu el. Acum era sigur că Esau căuta să-l omoare. Ne prinde bine atunci când Dumnezeu ne lasă să ajungem în situaţii care ne îngrozesc. Pentru că, fiind înfricoşaţi de ceea ce ar putea să ne facă omul, ne vom trage cât mai aproape cu putinţă de Dumnezeu.
La Peniel Iacov era singur (Geneza 32:24). Înainte de a se putea întâlni cu noi, Dumnezeu trebuie să prindă un moment când suntem singuri. De aceea, Satan a impus un ritm alert şi supraaglomerat de viaţă (mai ales în oraşele mari), pentru ca, în viaţa multor credincioşi, timpul petrecut singur cu Dumnezeu să fie redus la minim. Viaţa lor a devenit atât de ocupată, încât activităţile mai puţin prioritare (cum ar fi Dumnezeu) sunt scoase mereu din orarul lor! Aceasta e tragedia creştinătăţii de azi.
Dumnezeu s-a luptat cu Iacov ore întregi în noaptea aceea, dar Iacov nu s-a lăsat. Această luptă ne relevă antagonismul în care a ajuns Iacov faţă de Dumnezeu în cei 20 de ani care au trecut. Şi când Dumnezeu a văzut că Iacov era înverşunat în încăpăţânarea lui, în final, i-a dislocat articulaţia şoldului. Iacov avea în acea vreme cam 40 de ani şi era un om foarte puternic. Avraam, bunicul lui, a trăit peste 175 de ani. Deci putem spune că Iacov era în floarea tinereţii lui, având de trăit încă 75% din viaţa lui. La o aşa vârstă a tinereţii, a avea dislocată articulaţia şoldului, trebuie să fi fost ultimul lucru pe care şi l-ar fi putut dori Iacov, pentru că, dintr-odată, şi-a văzut spulberate toate planurile pe care şi le făcuse pentru viitor. Gândiţi-vă că era ca şi cum un tânăr de 20 de ani, din zilele noastre, ar avea dislocată articulaţia şoldului şi ar trebui să umble în cârje tot restul vieţii‼ Aceasta poate fi o experienţă zdrobitoare. În tot
restul vieţii lui, Iacov n-a mai putut umbla niciodată fără
cârje.
Dumnezeu a încercat în atât de multe moduri să-l zdrobească pe Iacov, dar n-a reuşit; şi, în final, i-a dat o dizabilitate fizică permanentă. Prin aceasta, în sfârşit, a reuşit să-l zdrobească pe Iacov.
Dacă consideră că e spre binele nostru, Dumnezeu poate face acelaşi lucru şi pentru noi. El disciplinează numai pe cei pe care Îi iubeşte, pentru a-i păzi de catastrofe mult mai mari.
Dacă totuşi Dumnezeu a încetat să te corecteze, atunci poate că te lasă, chiar ca recidivist, să trăieşti deplin sănătos, să câştigi bani din abundenţă şi să-ţi iroseşti viaţa. Dar cine vrea aşa ceva? Eu mai degrabă aş vrea ca Dumnezeu să mă determine cât mai repede să fac voia Lui, să mă disciplineze şi să mă zdrobească chiar acum (chiar şi fizic dacă e necesar), astfel încât să pot umbla cu El şi să împlinesc scopurile Lui pe pământ.
Pentru a-l ţine zdrobit, chiar şi marele apostol Pavel a avut nevoie de un ţepuş în carnea lui (2 Corinteni 12:7
Planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru cei care au căzut
Sunt mulţi fraţi şi surori care simt că nu pot împlini acum planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lor, din cauza faptului că au păcătuit şi s-au îndepărtat de Dumnezeu într-o anumită perioadă a vieţii lor din trecut.
Haideţi să ne uităm la ceea ce au de spus Scripturile în această privinţă, şi să nu ne sprijinim pe priceperea noastră sau pe propriul nostru simţ raţional.
În primul rând, observaţi cum începe Biblia: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1).
Când a creat Dumnezeu Cerurile şi Pământul, ele trebuie să fi fost perfecte, pentru că din mâna Lui niciodată nu poate veni în fiinţă ceva imperfect sau incomplet.
Dar, câţiva din îngerii pe care i-a creat El au căzut şi s-au răzvrătit, şi acest episod este descris pentru noi în Isaia 14:11-15 şi în Ezechiel 28:13-18. Acesta a fost momentul când Pământul a ajuns în condiţia descrisă în Geneza 1:2, „pustiu, gol şi întunecos”.
Restul versetelor din Geneza 1, descriu cum Dumnezeu a prelucrat acest material pustiu, gol şi întunecos, şi a făcut ceva aşa de frumos din el, încât El Însuşi l-a calificat ca fiind: „foarte bun” (Geneza 1:13). Citim în Geneza 1:2-3 că Duhul lui Dumnezeu se mişca
peste ape şi Dumnezeu rostea Cuvântul Lui, şi acestea au produs marea schimbare.
Ce mesaj actual ne este comunicat prin acest cuvânt?
În mod similar, indiferent cât de mult am căzut sau cât de rău am încurcat lucrurile în viaţa noastră, prin Duhul Lui şi prin Cuvântul Lui, Dumnezeu încă poate scoate ceva glorios din viaţa noastră.
Dumnezeu a avut un plan perfect pentru ceruri şi pentru pământ, când le-a creat. Dar planul iniţial avea să fie pus de-o parte datorită căderii lui Lucifer. Şi Dumnezeu a refăcut cerurile şi pământul, producând totuşi ceva „foarte bun” din haos!
Acum fiţi atenţi, la ce s-a întâmplat mai departe.
Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva şi a început totul din nou. Dumnezeu trebuie să fi avut un plan desăvârşit şi pentru ei, care bineînţeles nu includea păcătuirea lor prin neascultare de porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului. Dar ei, totuşi, au mâncat din fructul oprit şi au zădărnicit planul iniţial al lui Dumnezeu pentru ei, oricare ar fi fost acesta.
Logica ne-ar sugera că ei nu mai puteau împlini vreodată planul desăvârşit al lui Dumnezeu. Totuşi, vedem că atunci când Dumnezeu a venit să-i întâlnească în grădină, El nu le-a spus că de acum înainte vor avea de trăit restul vieţii lor în cel mai bun plan secundar posibil. Nu! El le promite în Geneza 3:15 că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Aceasta a fost o promisiune a jertfei lui Hristos pentru păcatele lumii şi a victoriei, asupra lui Satan, la Calvar.
Acum, luaţi aminte la acest fapt şi vedeţi dacă puteţi face legătura.
Noi ştim că încă din veşnicie, jertfa lui Hristos a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu. În traducerea King James Version a Bibliei, este menţionat:
„Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii ” (Apocalipsa 13:8). Mai ştim că Hristos a murit doar din cauză că Adam şi Eva au păcătuit şi l-au dezamăgit pe Dumnezeu. Deci, în mod logic, noi am putea spune că planul desăvârşit al lui Dumnezeu de a-L trimite pe Hristos ca jertfă pentru păcatele lumii a fost împlinit nu în ciuda căderii lui Adam, ci din cauza căderii lui Adam! Noi n-am fi cunoscut dragostea lui Dumnezeu arătată la crucea de la Calvar fără să fi fost păcatul lui Adam.
Aceasta derutează logica noastră şi, de aceea, Scriptura spune ca să „nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbe 3:5).
Dacă Dumnezeu ar fi lucrat după logica matematică, atunci ar fi trebuit să spunem că venirea lui Hristos pe pământ a fost planul secundar cel mai bun al lui Dumnezeu. Însă ar fi o blasfemie să spunem aşa ceva. Aceasta a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu nu face nicio greşeală. Ci, din moment ce Dumnezeu este atotputernic şi veşnic, şi din moment ce cunoaşte sfârşitul încă de la început, şi din moment ce mereu plănuieşte tainic pentru noi în dragoste, raţionamentul uman eşuează când încercăm să explicăm cum se socoteşte El cu noi.
Căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre şi gândurile Lui nu sunt gândurile noastre. Diferenţa dintre ele este aşa de mare ca distanţa de la cer la pământ (Isaia 55:8-9). Aşa că e bine pentru noi, să punem deoparte raţionamentele noastre ingenioase şi logica omenească, atunci când încercăm să înţelegem căile lui Dumnezeu.
Care este atunci mesajul de pe aceste pagini ale Bibliei, pe care vrea Dumnezeu să ni-l transmită şi pe care ar vrea să-l transpunem în trăirea noastră? Tocmai faptul că, El poate lua un om care a căzut, să facă ceva
glorios din el şi să-l facă încă să împlinească planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui.
Acesta e mesajul lui Dumnezeu pentru om şi n-avem voie să-l uităm niciodată:
Dumnezeu poate lua un om care a căzut în mod repetat şi poate încă să-l facă să împlinească planul Lui desăvârşit; nu planul secundar cel mai bun care i-a mai rămas lui Dumnezeu, ci planul cel mai bun al lui Dumnezeu.
Aceasta deoarece, chiar căderea poate face parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu, în scopul de a-l învăţa, pe cel căzut, câteva lecţii de neuitat. Aceasta e imposibil de „prins” pentru logica omenească, pentru că Îl cunoaştem pe Dumnezeu atât de puţin.
Dumnezeu poate să folosească numai bărbaţi zdrobiţi şi femei zdrobite. Şi un mod de a ne zdrobi este prin căderi repetate.
Una din problemele majore, pe care le are Dumnezeu cu noi, este să ne binecuvânteze într-un astfel de mod, încât binecuvântarea să nu ne umfle de mândrie. A obţine biruinţă asupra unui acces de mânie şi apoi a deveni încrezut datorită acestei victorii, înseamnă a cădea într-o prăpastie incomparabil mai adâncă decât cea în care ai fost înainte! Dumnezeu trebuie să ne păstreze smeriţi în biruinţe.
Adevărata biruinţă asupra păcatului este totdeauna însoţită de cea mai adâncă umilinţă. Tocmai aici, căderile repetate au rostul de a distruge încrederea în noi înşine. Astfel, suntem convinşi că biruinţa asupra păcatului nu e posibilă separat de harul lui Dumnezeu. Numai harul care face posibilă această biruinţă. Atunci când vom obţine o victorie, niciodată nu vom putea să ne fălim cu ea.
Mai mult, dacă noi înşine cădem în mod repetat, nu vom putea niciodată dispreţui pe alţii care cad. Noi ne putem pune în situaţia celor care cad, deoarece am ajuns să cunoaştem slăbiciunea cărnii noastre prin nenumăratele noastre căderi. Noi putem fi ca acel „mare preot luat din mijlocul oamenilor” care „poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune” (Evrei 5:2-3).
Auzind un astfel de mesaj, omul care reduce totul la logica omenească, ar putea atunci să spună: „Hai să facem răul pentru ca din aceasta să iasă binele!” Însă Romani 3:7-8 răspunde unui astfel de om, prin cuvintele:„Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.”
Nu, noi nu predicăm că ar trebui să păcătuim, ca să vină binele din păcat. Nici nu spunem că putem profita de harul lui Dumnezeu pentru a ne avantaja firea pământească şi că putem întreţine neascultarea noastră faţă de Dumnezeu în mod deliberat şi sfidător, şi, totuşi, să evităm recoltarea a ceea ce am semănat prin aceste atitudini. Nu!
Ci, spunem că, logica omenească nu poate pricepe harul lui Dumnezeu faţă de omul căzut. Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu, nici chiar să ne aducă în voia Lui desăvârşită, după ce am căzut îngrozitor şi repetat. Numai necredinţa noastră poate să-L împiedice.
Dacă spui: „Dar, eu de aşa de multe ori am stricat deja lucrurile! Acum, este imposibil pentru Dumnezeu să mă mai aducă în planul lui desăvârşit”. Atunci, ai grijă că va fi „imposibil pentru Dumnezeu”, pentru că TU nu vrei să crezi în ceea ce El poate face pentru tine. Însă Isus a
spus că, dacă noi credem, nimic nu-i imposibil lui Dumnezeu să facă pentru noi.
„Facă-vi-se după credinţa voastră!”, este regula lui Dumnezeu în toate lucrurile (Matei 9:29). Ni se va acorda ceea ce cerem cu credinţă. Dacă credem că ceva e imposibil ca Dumnezeu să facă pentru noi, atunci acel lucru nu va fi împlinit în viaţa noastră.
Pe de altă parte, tu vei rămâne consternat, la Scaunul de Judecată al lui Hristos, descoperind că alt credincios care, cu toate că a încurcat mai rău lucrurile în viaţa lui decât tine, totuşi a împlinit planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Iar acest lucru se va întâmpla numai pentru că el a crezut că Dumnezeu poate ridica „piesele sparte” ale vieţii lui şi să facă din ele ceva „foarte bun”.
În acea zi, cât de mare regret va fi în viaţa ta, descoperind că nu căderile (oricât de multe ar fi fost ele), au fost cele care au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru tine, ci necredinţa ta!
Ceea ce s-a întâmplat în cazul fiului risipitor, care a irosit atâţia ani, ne arată că Dumnezeu dă tot ce are mai bun chiar celor rataţi. Tatăl a spus:
“„aduceţi repede haina cea mai bună”,best robe pentru unul care l-a dezamăgit aşa de mult. Acesta e mesajul Evangheliei: un nou început; nu doar o dată, ci, din nou şi din nou, pentru că Dumnezeu nu abandonează şi nu renunţă la nimeni..
Pilda „gospodarului care a ieşit dis-de-dimineaţă, să-şi tocmească lucrători la vie” (Matei 20:1-16), ne dă aceeaşi învăţătură. Oamenii care au fost angajaţi la ceasul al unsprezecelea, au fost aceia care au fost răsplătiţi primii. Cu alte cuvinte, cei care şi-au irosit 90% (mai precis în proporţie de 11/12 = 91,66%) din viaţa lor, nefăcând nimic pentru valoarea veşnică, pot încă, în cele 10 procente rămase din viaţa lor, să facă ceva superb pentru Dumnezeu. Aceasta e o încurajare fantastic de mare pentru toţi cei care au căzut.
„Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (1 Ioan 3:8)
Acest verset s-ar mai putea traduce: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să desfacă toate încurcăturile şi înnodările pe care le-a legat diavolul” în vieţile noastre. Fixează-ţi acest adevăr, gândindu-te în felul următor: Când ne-am născut, am putea spune că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia din noi un ghem de sfoară înfăşurată perfect. Pe măsură ce trăiam viaţa de zi cu zi, noi am început să desfăşurăm acest ghem, spiră după spiră, şi am început să încurcăm sfoara şi s-o înnodăm din ce în ce mai rău (adică să păcătuim). Azi, după mulţi ani de desfăşurări şi încurcări, am ajuns la disperare, văzând miile de înnodări pe care le-am putut face. Dar Isus a venit să „desfacă toate înnodările pe care le-a legat diavolul”. Aşa că, există speranţă pentru aceia care au cele mai încurcate şi mai înnodate sfori ale vieţii lor. Domnul poate să deznoade toate nodurile şi să dea din nou în mâinile tale un ghem de sfoară perfect rotund. Acesta e mesajul evangheliei: Poţi să faci un nou început.
Tu spui: „Asta-i imposibil!”. Ei bine, ţi se va face după credinţa ta! Va fi cu neputinţă în cazul tău. Însă, am auzit pe cineva, care a avut viaţa mai coruptă decât a ta, spunând ceva diferit, de genul: „Da, eu cred că Dumnezeu va face acea lucrare în mine”. Şi în cazul lui, va fi tot după credinţa lui. Dar, în viaţa lui, planul desăvârşit al lui Dumnezeu va fi împlinit.
În Ieremia 18:1-6, Dumnezeu a rostit Cuvântul Său lui Ieremia printr-o ilustraţie practică. Lui Ieremia i s-a cerut să meargă la casa olarului şi acolo el l-a văzut pe olar încercând să facă un vas. Dar vasul „pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului”.
Ce a făcut olarul? „Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă”.
Atunci a urmat aplicaţia. Întrebarea lui Dumnezeu a fost: „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui …?”. (Completează numele tău în locul liniilor punctate şi aceasta ar putea fi, întrebarea lui Dumnezeu pentru tine).
Dacă există în viaţa voastră o mâhnire sfântă pentru toate căderile voastre, atunci chiar „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18), aşa cum a promis Dumnezeu sub Vechiul Legământ (Isaia 1:18); dar El a promis chiar mai mult, în Noul Legământ: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8:12).
Oricare ar fi greşelile grosolane sau căderile pe le-ai avut, tu poţi face un nou început cu Dumnezeu. Şi chiar dacă ai făcut o mie de începuturi noi în trecut şi ai ajuns să cazi, tu încă poţi face astăzi al 1001-lea nou început. Dumnezeu încă mai poate scoate ceva superb din viaţa ta. Cât timp mai este viaţă, mai este speranţă.
Deci niciodată să nu eşuezi în a te încrede în Dumnezeu. El nu poate face multe din lucrările Lui pline de putere, pentru mulţi din copiii Lui, nu pentru că ei L-au pierdut pe El în trecut, ci pentru că nu au încredere în El acum, în prezent.
Haideţi, ca întăriţi prin credinţa noastră să dăm slavă lui Dumnezeu, aşa cum scrie în Romani 4:20 despre Avraam, încrezându-ne în El în zilele care vor urma, încrezându-ne în legătură cu lucrurile pe care până acum le consideram imposibile.
Toţi oamenii, tineri şi vârstnici pot avea nădejde, indiferent cât de mult au căzut în trecut, dacă doar recunosc căderilor lor, vin cu umilinţă şi se încred în Dumnezeu.
Deci, noi toţi putem să învăţăm din căderile noastre şi să progresăm, înspre împlinirea planului desăvârşit al lui Dumnezeu pentru vieţile noastre.
Iar în epocile care vor urma, Dumnezeu ne va putea arăta o mulţime de alte exemple a ceea ce a putut face El cu aceia ale căror vieţi au fost complet eşuate.
În acea zi, El va arăta ceea ce a putut face în noi prin „nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (Efeseni 2:7).
Ziua micilor începuturi
scris de Zac Poonen
Ascultând de Vocea lui Dumnezeu
Ușile mari se învârt în balamale mici. Dumnezeu ne testează de multe ori și în multe feluri, înainte de a ne înmâna o lucrare importantă. Înainte să ne încredințeze lucruri mari, ne pune la încercare să vadă cât de credincioși îi suntem în lucrurile “mici” . Așa cum le-a cerut lui Adam și Eva, Dumnezeu vrea mai întâi de toate să ascultăm de Vocea Lui.
Una dintre cele mai timpurii amintiri legate de ascultarea vocii Domnului a fost momentul când aveam 15 ani, imediat după înrolarea în Academia Națională de Apărare (National Defence Academy) în Khadakvasla (orașul Pune), cu scopul de a deveni un ofițer de marină. Era anul 1955 și eu eram în vacanță în New Delhi, unde locuiau părinții mei. Într-o seară de duminică, m-am dus împreună cu fratele meu mai mic la biserică. După încheierea slujbei, pe la ora 20, așteptam amândoi autobuzul în stație ca să ne întoarcem acasă. Din senin, în mintea mea a apărut un gând: trebuie să mărturisesc cuiva despre Hristos. Auzisem vestea cea bună a evangheliei din nou în acea seară și simțeam că trebuie să o împărtășesc cu cineva înainte să merg la culcare. Nu eram sigur dacă acest imbold venea de la Domnul sau dacă era propriul meu gând. În orice caz se făcea târziu și trebuia să mă întorc acasă.
Am zărit în depărtare farurile unui autobuz care se îndrepta spre noi. I-am spus Domnului: “Dacă acesta NU este autobuzul în care trebuie să mă urc, atunci îl voi lua ca un semn de la Tine știind că trebuie să mărturisesc cuiva în seara aceasta; dar dacă este autobuzul nostru, voi
merge acasă.” Când a ajuns destul de aproape, am văzut că acel autobuz NU era cursa mea. Semnul pe care îl cerusem s-a împlinit. I-am spus frățiorului meu că trebuie să merg undeva și l-am rugat să plece singur acasă. M-am plimbat spre un parc din apropiere sperând să găsesc pe cineva, căruia să-mi fie ușor să-i mărturisesc
– deoarece era prima dată când mă aventuram în a mărturisi despre Domnul într-un loc public, singur.
Am văzut un om bătrân care stătea pe o bancă în parc și m-am așezat lângă el. După ce am povestit câteva minute cu el în limba hindusă, am prins destul curaj să îi vorbesc despre lucrurile eterne. I-am spus de dragostea lui Dumnezeu pentru omenire, de jertfa lui Hristos și mesajul simplu al evangheliei pe care îl știam. M-a ascultat cu răbdare. Din moment ce Dumnezeu a pus acest îndem în mine, să mărturisesc cuiva în seara aceea, presupun că l-a avut pe acest om în planul Lui. Sper ca într-o zi să îl reîntâlnesc în rai. Aceea a fost prima mea evanghelizare făcută de unul singur într-un loc public. Dumnezeu m-a testat să vadă dacă mă supun îndemnurilor Duhului Său. Aceea a fost “ziua micilor începuturi” (Zaharia 4:10). De atunci Dumnezeu mi-a dat oportunitatea să predic Cuvântul Său miilor de oameni, în multe părți ale lumii, dar totul a început de la un mic act de ascultare dintr-o duminică seara, în New Delhi.
Fii sensibil la vocea Duhului Sfânt. Doar când vei ajunge înainte Domnului vei știi cât ai pierdut ori de câte ori nu ai dat ascultare acestei voci.
Siguranța mântuirii
Unii credincioși își amintesc perfect ziua și ora în care au fost născuți din nou. Eu nu pot să-mi amintesc. De fapt nici măcar nu știu în ce an m-am născut din nou. Asta nu înseamnă că nașterea din nou este un proces gradual. Nu este așa. Trecerea de la moarte la viață în Hristos are loc într-o clipită însă mulți oameni ca mine, născuți și crescuți în familii temătoare de Dumnezeu, nu pot să redea cu exactitate momentul în care a avut loc acea minune. Asta se întâmplă pentru că, mulți asemeni mie, îl roagă pe Domnul să vină în inimile lor de nenumărate ori, de aceea nu putem să ne dăm seama a câta oară s-a întâmplat cu-adevărat Acest lucru. Dacă îmi amintesc bine, prima dată când l-am rugat pe Domnul să vină în inima mea aveam 13 ani. Nu am știut dacă a intrat sau nu, deoarece nu am simțit și nici nu am
experimentat nimic când m-am rugat. Așa că am continuat să-i cer Domnului să intre în inima mea din nou și din nou – poate de peste o sută de ori, în următorii ani- dar, de fiecare dată, nu am simțit nimic, așa că nu știam dacă eram mântuit sau nu.
Cât timp am fost acasă, restricțiile impuse de părinții mei m-au ținut departe de multe forme de divertisment lumești (cinema etc.), dar, odată ce m-am înrolat în Academia Militară și în Marină (Indian Navy), am ajuns pe cont propriu și aceste restricții au dispărut. Încetul cu încetul am devenit un creștin lumesc, care mergea la biserică doar din obicei, nu dintr-o încredințare interioară.
Gustând din distracțiile lumii am învățat un lucru bun. Am descoperit că tot ce îmi oferea lumea era gol, sec și fără valoare, era ceva ce nu putea să mă satisfacă pe o durată lungă de timp. Într-o zi de iulie, 1959, stăteam în camera mea la baza navală din Cochin și mă gândeam la toate acestea. Citind din Biblie am dat peste versetul din Ioan 6:37 în care Isus spune că “pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară”. Citisem versetul acesta de multe ori înainte, dar în acea zi m-a străpuns cu putere și l-am crezut. Eu am venit la Domnul de multe ori. Dintr-o dată am realizat că dacă eu mi-am făcut partea și Isus a făcut partea Lui, m-a primit. În acel moment mi-am dat seama că necredința este cel mai mare păcat (Ioan 16:9). Eu îl făceam pe Dumnezeu mincinos prin faptul că nu credeam Cuvântul Său și asta era cea mai mare ofensă pe care putea cineva să o aducă Domnului, așa că după 6 ani de zbucium, am crezut și eram sigur că am fost mântuit. Ce am învățat din această experiență? Două lucruri. În primul rând că atunci când nu ești sigur de mântuirea ta este foarte ușor să fii descurajat și să dai înapoi. În al doilea rând am învățat faptul că credința este un dar de la Dumnezeu. Aveam 19 ani când m-am convins cu adevărat
că sunt mântuit. Au trecut mai mult de 46 de ani de atunci, dar niciodată nu m-am mai îndoit de mântuirea mea. Am avut dubii legate de multe lucruri în acești ani, dar niciodată de salvarea mea. De când m-am ancorat în Cuvântul Domnului, corabia mea nu s-a mai abătut nici la stânga, nici la dreapta. Chiar dacă multe furtuni au trecut prin viața mea și uneori pânzele erau la pământ, ancora mea a rezistat. Cum aș putea să explic acest lucru? Pot doar să spun că Dumnezeu mi-a dat harul să “cred” Cuvântul Său în acea zi. Chiar și credința este un dar de la Domnul ca să nu ne putem mândri nici măcar cu credința noastră. Tot ce putem face este să-l slăvim pe Dumnezeu în umilință.
Un ajutor în vreme de nevoie
În iulie 1959 locuiam în baza navală de la Coachin. Fusesem promovat la gradul de ofițer de marină. În aceeași lună am primit și siguranța mântuirii și am decis să trăiesc totalmente pentru Domnul. Într-o seară, doi colegi de-ai mei mi-au spus că se va rula un film bun la cinematograful bazei și mi-au propus să mergem împreună să îl vizionăm. Înainte mergeam des cu ei la cinema dar acum eram născut din nou și am decis să nu mai vizionez astfel de filme niciodată. Domnul îmi scosese și dorința aceasta, de a merge la cinema, din inimă. Totuși nu am avut curajul să spun colegilor mei că eram un creștin născut din nou, asa că am mers cu ei. În timp ce ne îndreptam spre sala de cinema inima mea plângea și îi spunea Domnului să mă salveze cumva din acea situație. Îndată ce am ajuns, am văzut un anunț afișat pe perete care spunea că rola de film nu a ajuns la timp, prin urmare progamul din acea seara a fost anulat. Prietenii mei au fost foarte dezamăgiți dar eu eram bucuros. Eram plin de bucurie că Dumnezeu a făcut o minune pentru mine. Incidentul acesta mi-a întărit foarte mult credința și m-a ajutat să realizez faptul că Dumnezeu cu-adevărat este ” un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmul 46:1). El a răspuns unei rugăciuni care era doar în inima mea și pe care nici măcar nu am rostit-o cu buzele. Atunci am experimentat pentru prima dată un răspuns la rugăciune într-un mod miraculos. Dumnezeu este un Tată care înfăptuiește minuni pentru copiii Lui. Biblia spune: ” Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce îți dorește inima “. În acea zi Domnul fusese desfătarea mea și tot ce îmi doream era prezența Lui. Dorința inimii mele era să scap de filmul
acela și Dumnezeu a împlinit-o. Când am ajuns în cameră Dumnezeu mi-a spus că nu va face acest lucru pentru mine de două ori și că data viitoare vrea ca eu să spun “Nu!” colegilor – căci doar așa voi deveni puternic în Harul Său. Dacă Dumnezeu ar face asta pentru mine de fiecare dată, nu aș ajunge niciodată curajos și puternic spiritual. Următoarea dată când am fost invitat la film am răspuns cu îndrăzneală spunând că sunt creștin și că de acum înainte nu voi mai merge cu ei la cinema. Atunci am înțeles de ce Dumnezeu nu ne dă tot ce îi cerem în rugăciunile noastre: deoarece cerem minuni doar pentru a ne face viața mai ușoară. Dacă Dumnezeu ne-ar da tot ce îi cerem, am deveni niște creștini leneși și grași, nu puternici, plini de viață și îndrăzneală cum vrea El să fim de fapt. Dumnezeu ne va încuraja din când în când prin răspunsuri miraculoase la unele rugăciuni, dar nu la multe deodată ca nu cumva să rămânem slabi și lași. Odată ce am înțeles acest adevăr, am reușit să răspund multor din întrebările legate de rugăciune.
În acești 46 de ani, Dumnezeu mi-a dat răspus TUTUROR rugăciunile mele, da, sută la sută din rugăciunile mele au primit răspuns. Te surprinde acest lucru? Dă-mi voie să explic. La fel cum semaforul din trafic are trei culori, și Dumnezeu mi-a spus câteodată “Da” (Verde), altădată “Așteaptă” (Portocaliu) sau “Nu” (Roșu), dar mi-a răspuns fiecărei rugăciuni, în parte. Dacă te supui acestor culori din trafic ești în siguranță. Am găsit și eu această siguranță atunci când am acceptat răspunsul lui Dumnezeu – oricare ar fi fost acela.
Pas cu pas, supunere
În toți acești ani am descoperit faptul că Dumnezeu ne conduce pas cu pas. Promisiunea Lui este: ” Când vei umbla, pasul nu-ți va fi stânjenit” (Proverbe 4:12). Un stâlp de nor i-a condus pe israeliți zi de zi, așa cum ne conduce pe noi Duhul Sfânt azi.
Imediat după ce am primit siguranța mântuirii, mi s-a spus că următorul pas este botezul în apă. Eu fusesem creștinizat în biserica Ortodoxă Siriană ca nou-născut, într-o ceremonie pe care ei o numesc botez. Știam că existau creștni autentici și de-o parte și de alta a gardului teologic – adică atât între cei care erau botezați de mici, ca și mine, cât și între cei botezați ca și credincioși, la maturitate. Așa că m-am decis să cercetez Cuvântul Domnului, să văd ce spune în legătură cu acest subiect.
Am descoperit o serie de adevăruri: în primul rând, nu se menționează nicăieri în Noul Testament ceva despre botezul copiilor. Sunt locuri în care scrie că toată familia a fost botezată, dar nu se spune dacă în acea familie existau și copii, și nu putem clădi o doctrină pe tăcerea Bibliei. Ioan Botezătorul a botezat doar adulți. Chiar și Isus a fost botezat abia la maturitate. Isus boteza adulții iar peste copii doar își punea mâinile (îi binecuvânta). (În ciuda actui fapt, multe biserici fac exact opusul: îi botează pe copilași, și peste adulți doar pun mâinile (confirmare)!). Când Dumnezeu mi-a șters trecutul, a inclus și botezul meu nescriptural, de când eram copil. Primul pas de supunere pe care l-a făcut fiecare credincios în Faptele Apostolilor a fost botezul în apă.
Toate acestea m-au convins că trebuie să fiu botezat, dar câțiva dintre credincioșii care practicau botezul copiilor mi-au spus că nevoia de predicare a evangheliei în bisericile Ortodoxe era mult mai mare decât cea din adunările celorlalți creștini, și că dacă cumva voi face botezul, voi fi exclus din biserica Ortodoxă, pierzând astfel multe oportunități de evanghelizare a necredincioșilor de acolo. Acesta mi s-a părut un argument convingător – așa că am decis să nu mă botez.
Optsprezece luni am gândit așa și, de fiecare dată când îngenuncheam, simțeam că Dumnezeu îmi spunea: “Dacă tu nu Mă asculți, Eu de ce să te ascult pe tine?”. În aceste optprezece luni NU am avut nici un progres spiritual, fapt care începea să mă deranjeze. Într-un final i-am spus Domnului că mă voi supune Lui, chiar dacă voi fi dat afară din toate bisericile din lume, așa că în ianuarie 1961 am încheiat și legământul în apa botezului. După aceea creșterea mea spirituală a luat avânt. Mi-am dat seama că nu am cum să fiu o binecuvântare pentru alții
dacă nu împlinesc poruncile Domnului. Am decis să împlinesc întotdeuna Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare aspect – mare sau mic – orice ar spune oamenii sau bisericile. Ce mult pierdem, din punct de vedere spiritual, când alegem să ascultăm de argumentele oamenilor și nu ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu. De la acel prim pas al supunerii, de acum 43 de ani, Dumnezeu mi-a mai arătat mulți astfel de pași, dar, doar câte unul, pe rând, nu toți odată. Cuvântul lui Dumnezeu este “o candelă pentru picioarele noastre” (Psalmul 119:105) aceasta însemnând că ne descoperă doar următorul pas, nu tot drumul pe care îl avem înainte. Este ca și cum am umbla pe un drum întunecat ținând în mână o făclie; vedem doar o mică porțiune din cale, cât să facem următorul pas. Ca să vedem mai mult din drum trebuie să înaintăm. Dacă nu făceam acel prim pas de supunere, poate că Dumnezeu nu mi-ar mai fi arătat nici un semn al voii Lui în toată viața mea -și mi-aș fi irosit zilele pe pământ, chiar dacă aș fi ajuns în cer.
Dacă Dumnezeu ți-a arătat acum, într-un mod clar, un anumit pas de supunere, fă-l imediat, ca să nu ratezi voia Domnului pentru viața ta. Supunerea este un proces care se face pas cu pas.
Achitarea datoriilor
La începutul anului 1961, imediat după botez, Domnul mi-a arătat următorul pas care trebuia să-l fac în umblarea mea cu El. Vina mea (sau datoria mea) față de Dumnezeu a fost rezolvată în întregime. Acum era momentul să-mi achit datoriile față de oameni, de
asemenea în întregime. Mi-am amintit că în trecut înșelasem statul cu niște bani. Isus a spus “dați Cezarului ce este al Cezarului” pentru ca apoi să putem da “lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22:21). Altfel, pur și simplu îi vom da lui Dumnezeu banii furați de la “Cezar”. Așa că am calculat cât trebuia să returnez statului. Oscilam între două sume – una cu 20% mai mare decât celălaltă, din care, comform naturii mele umane am ales suma mai mică. Într-una din zile, am citit în Numeri 5:6,7 că Dumnezeu le-a poruncit israeliților să mai adauge a cincea parte din ceea ce datorau (20% atunci când făceau despăgubiri pentru furt. Dumnezeu, prin cuvântul acesta, a vorbit clar și direct inimii mele : Achită suma mai mare! Aceasta însemna de patru ori salariul meu lunar, așa că am început să economisesc cât mai mult, lună de lună, ca să îmi achit datoria cât mai repede.
Când reușisem într-un final să adun suma propusă, m-am confruntat cu o altă problemă. Statul nu avea un departament special unde oamenii cinstiți să poată să facă restituiri și să-și achite datoriile, așa că am mers la gară și am cumpărat bilete de tren spre celălalt capăt al Indiei (de toți banii pe care trebuia să îi returnez), apoi am rupt biletele. În acest fel am fost sigur că banii ajung în cufărul statului. Contul meu bancar era gol acum, dar inima mea era plină – plină de bucuria Domnului.
Când Zacheu a decis să dea înapoi banii celor pe care i-a nedreptățit, Isus i-a zis: ” Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta – pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut ” (Luca 19:9,10). La fel tuturor oamenilor, Zacheu era pierdut în iubirea de bani, dar Isus l-a salvat de aceasta. Și eu eram pierdut în iubirea de bani și Isus m-a salvat. ” Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”
(1 Timotei 6:10), și Domnul vrea ca să scăpam de ea. Doar atunci El va putea să spună și în dreptul nostru că “mântuirea a intrat în casă “. El este unicul care poate tăia din rădăcini acest rău din inimile noastre, dar va face acest lucru doar pentru cei ce Îl roagă.
Datoriile nu sunt doar financiare. Am putea datora scuze cuiva. Când eram tânăr, obișnuiam să colecționez timbre, și o dată furasem un timbru (aproape fără nici o valoare) din colecția unui prieten. Domnul mi-a amintit de acest lucru și mi-a spus să mărturisesc acest păcat (comis în urmă cu 10 ani) și să-i cer iertare acelei persoane. A fost mai greu pentru mine decât să dau banii înapoi statului, deoarece implica să mă smeresc înaintea altei persoane. Totuși am decis să-i scriu o scrisoare, cerându-mi iertare. Din nou, bucuria Domnului mi-a umplut inima. Există însă unele cazuri în care este imposibil să îndrepți răul cauzat. În aceste situații nu trebuie să-i dăm voie lui Satan să ne hărțuiască, ci trebuie să acceptăm iertarea Domnului și să stăm liniștiți. Dumnezeu ne va arăta lucrurile care trebuie îndreptate și, când aceasta se va întâmpla, va fi un test prin care să vadă dacă ne smerim și ne supunem voii Lui imediat, oricare ar fi prețul.
Dacă nu aș fi ascultat de Dumnezeu imediat, în aceste două situații, aș fi târât un lanț în urma mea timp de patruzeci și trei de ani. Aș fi pierdut chemarea Domnului pentru viața mea și Dumnezeu nu mi-ar mai fi dat lucrarea aceasta. Ce regret mare aș fi avut în rai…
Dumnezeu vrea ca noi, copiii Lui, să fim liberi de orice datorie față de oameni. Există în viața ta o datorie din trecut nerezolvată? Rezolv-o imediat! Dacă nu vrei să îți pierzi chemarea în viața aceasta și să ai multe regrete în veșnicie. Acum a sosit timpul pentru supunere totală! Ușile mari se învârt în balamale mici.
Să cumpăr sau nu?
În 1961, când lucram la baza navală din Bombay, am văzut în vitrina unui magazin de instrumente muzicale un acordeon. M-am gândit să-l cumpăr și să învăț să cânt la el. Știam că, fiind un copil al lui Dumnezeu, trebuia să caut voia Lui în toate lucrurile – mici sau mari; așa că m-am rugat și am căutat voia Domnului. Dar nu știam cum să descopăr care este voia Lui în astfel de situații, deci i-am cerut un semn. I-am spus așa: dacă prețul acordeonului se încadrează într-o anumită sumă atunci voi ști că este voia Ta să-l cumpăr iar dacă costă mai mult înseamnă că nu vrei ca eu să-l iau. Din moment ce eram foarte entuziasmat de acel acordeon, am sperat cu tot dinadinsul ca prețul să fie mai mic decât cifra stabilită, însă acordeonul costa cu puțin peste prețul la care m-am gândit. Începusem să iau în considerare următorii factori: în primul rând aveam destui bani la mine; în al doilea rând statul a interzis importarea acordeoanelor, ceea ce însemna că probabil era ultimul acordeon disponibil din Bombay; și în al treilea rând aveam de gând să-l folosesc doar la întâlnirile creștine. Chiar așa, toți acești factori păleau înaintea faptului că semnul pe care îl cerusem de la Domnul nu s-a împlinit. Am decis să nu cumpăr acordeonul și am ieșit din magazin. Am fost dezamăgit că nu îl cumpărasem dar fericit că am ascultat de Domnul.
Câteva zile mai târziu, mărturiseam unui coleg despre Hristos. El mi-a pus o întrebare, la care nu am știut răspunde. Mi-a fost rușine că eu, ca și creștin, nu cunoșteam răspunsul la o întrebare din Biblie. M-am
întors în camera mea și am decis să studiez Cuvântul de la început la sfârțit, astfel încât să pot răspunde la orice întrebare din Scriptură.
De când primisem siguranța mântuirii, din anul 1959, aveam o dorință de a citi zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. La început am vrut să citesc Biblia în întregime, repede. Am reușit să fac asta în șase luni. Nu înțelesesem multe, dar credința mea era întărită de tot ce citeam. Totuși nu studiam în adâncime Cuvântul. Acum, pasiunea mea era să studiez Cuvântul Lui Dumnezeu. Începusem să stau ore în șir cu Biblia, zi și noapte, în timpul meu liber. Mi-am strâns niște bani și am cumpărat o Concordanță (Young’s Concordance) ca să studiez apariția anumitor cuvinte în Biblie. Într-un timp scurt, eu, care nu știam aproape nimic din Biblie, începeam să înțeleg adevăruri profunde. De-abia atunci am înțeles de ce Dumnzeu nu a vrut să cumpăr acel acordeon. Dacă îl cumpăram, mi-aș fi petrecut timpul învățând să cânt din ce în ce mai bine. Pentru că, așa cum știu toți muzicienii, nu atingi niciodată perfecțiunea atunci când cânți la un instrument. Este o căutare fără sfârșit. Aș fi devenit sclavul acordeonului.
E interesant, deorece, șase ani mai târziu, am cumpărat un acordeon de la cineva, dar ajunsesem atât de devotat Cuvântului, încât instrumentul acela nu mai putea să pună stăpânire pe mine, ci eu îl stăpâneam. Nu am devenit muzician, pentru că Dumnezeu avea ceva mai bun pregătit pentru mine, ceea ce nu știam în anul 1961. Astăzi sunt atât de mulțumitor pentru faptul că nu sunt muzician ci învățător și că mi-am petrecut viața studiind Biblia, nu muzica. Sunt destui creștini muzicieni buni, dar nu mulți învățători care au ungere de sus. Ușile mari se învârt în balamale mici.
Botezul cu Duhul Sfânt
La începutul anului 1963 am fost trimis din nou la baza navală din Cochin. De mai mult de doi ani, studiasem Scriptura în mod serios, dobândind astfel multe cunoștințe biblice, destul de multe încât să predic în biserică. Totuși, simțeam o mare lipsă de putere în lucrarea mea. În biserica în care mergeam, se studia Biblia, dar în același mod în care am studia o carte de istorie, doar la nivel intelectual! Mesajele pe care le auzeam la întâlniri erau grele și plictisitoare, fără prospețimea și focul Duhului Sfânt.
Cândva, Isus le-a spus saducheilor că nu cunoșteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22:29). Eu cunoșteam într-o anumită măsură Scripturile, dar în mod cert nu cunoșteam puterea lui Dumnezeu. Isus le-a spus ucenicilor că vor primi putere doar atunci când vor fi botezați cu Duhul Sfânt (Fapte 1:5,8). Curând am aflat că bisericile creștine tratează diferit acest subiect. Unii spuneau că orice creștin născut din nou este automat botezat cu Duhul, atunci când se produce această naștere din nou chiar dacă nu și-a dat seama. Alții spuneau că un creștin trebuie să-L caute pe Domnul într-un mod specific pentru botezul cu Duhul Sfânt. Eram confuz. Dar am văzut că Isus însuși a fost uns cu Duhul, înainte să-și înceapă lucrarea (Fapte 10:38). Cu atât mai mult eu aveam nevoie de acest lucru. Isus a mai spus că oricine crede în El poate să aibă râuri de apă vie care să țâșnească din inima lui; însă din mine ieșea doar câte o picătură. Am realizat că ceva lipsea, așa că am decis să caut puterea
lui Dumnezeu, lăsând deoparte orice argument teologic despre Duhul Sfânt. Îmi doream râuri de apă vie.
Am vizitat o adunare care punea accentul pe lucrarea Duhului Sfânt, să văd dacă m-ar putea ajuta cumva. Oamenii erau foarte zeloși, dar am rămas dezamăgit când am văzut ce se petrecea în mijlocul lor. Făceau multă gălăgie și erau foarte emoționali, dar nu vorbeau deloc despre biruința asupra păcatului sau despre caracterul lui Hristos (ceea ce dorește Duhul Sfânt să creeze în noi, în primul rând). Pe deasupra, mulți dintre păstorii lor păreau să fie mari iubitori de bani! Unul dintre ei mi-a spus să repet cuvântul “Aleluia”, din nou și din nou, dacă vreau să fiu botezat cu Duhul! Am refuzat să fac asta, deoarece știam că nu așa au fost botezați apostolii. După tot ce am văzut, am realizat că nu aveau plinătatea Duhului, pe care o căutam eu. Totuși, această contrafacere m-a făcut să înțeleg că produsul adevărat este foarte valoros, pentru că oamenii falsifică doar lucruri valoroase! I-am spus Domnului că nu îmi doresc ce am văzut în acel grup, ci vreau să primesc botezul autentic cu Duhul Sfânt, la fel cum au primit și apostolii în ziua Cinzecimii; aceasta era rugăciunea mea zilnică. Am văzut în Scriptură cum Isus a fost uns cu Duhul Sfânt când a ales să fie botezat în apă, ceea ce înseamnă că a ales calea renunțării la Sine. Domnul mi-a arătat în acel moment legătura strânsă dintre viața umplută cu Duhul și calea crucii. Mi-a spus că dacă voi alege de fiecare dată calea crucii, voi avea și puterea Lui peste mine întotdeuna. Atunci Dumnezeu m-a umplut cu Duhul Său cel Sfânt. Nu a fost nici o manifestare fizică, exterioară, dar ulterior, am găsit prospețime, libertate și îndrăzneală în lucrarea mea. Am început să experimentez darul profeției – să sfătuiesc, să încurajez și să provoc și pe alții la adevăraa umplere cu Duhul Sfânt (1Corinteni 14:3). Îl iubeam pe Isus cu mai mult zel și
căutam să-I slujesc cu toată inima. Calea crucii devenise prețioasă pentru mine. Aveam o dorință arzătoare să-i aduc și pe alții la Hristos. Nu am vorbit în alte limbi atunci, aceasta a venit doar unsprezece ani mai târziu. Ce experimentasem eu era doar începutul. De atunci am fost umplut cu Duhul din nou și din nou și din nou. (Citim în Faptele Apostolilor despre trei dăți în care Petru a fost umplut cu Duhul). Un pahar, o fântână și un râu pot fi pline toate, însă capacitatea lor diferă. Pe măsură ce capacitatea noastră crește, avem nevoie sa fim reumpluți. Capacitatea mea în acel moment a fost doar de măsura unui pahar, dar era plin de dădea peste el! Odată cu anii, paharul s-a transformat în râu.
O ușă larg deschisă
Mulți tineri au impresia că frații mai în vârstă îi opresc sau nu le dau voie sa aibă o lucrare în biserică; dar dreptul acesta nu-l primim de la oameni, ci de la Domnul. Dacă Dumnezeu hotărăște să-ți dea ungerea Lui și să-ți încredințeze o anumită slujbă, nici un om nu poate să împiedice ca scopul lui Dumnezeu pentru viața ta să se împlinească. Chiar El îți va deschide ușa potrivită, la timpul potrivit. Nu va trebui să te zbați tu, sau să tot mergi pe la oameni cerându-le o lucrare. Nu vei avea de ce să te plângi niciodată, cum că cineva te-ar opri sau ți-ar pune piedici. Domnul Isus are cheile oricărei uși de lucrare (Apocalipsa 3:7,8) și El poate să le deschidă pentru noi, exact cum se deschid ușile acelea automate, imediat după ce te apropii de ele. Nu trebuie să facem nimic pentru a deschide aceste uși! Unul din motivele
pentru care Dumnezeu nu le dă o lucrare tinerilor, este faptul că ei caută în primul rând lucrarea, nu pe Dumnezeu, ei vor onoarea pentru ei însuși.
În 1963 aveam vârsta de 23 de ani și eram convertit de patru ani. Prezbiterii bisericii mele nu îmi dădeau voie să vorbesc la adunare, pentru că mă considerau tânăr și neexperimenta, așa că mergeam să vizitez creștinii neînsemnați și pe cei nou veniți la credință din locuri îndepărtate (unde nimeni nu dorea să meargă) și țineam studii biblice cu trei sau patru persoane în casă, săptămânal. Astfel am învățat să predic Cuvântul lui Dumnzeu.
În August 1963 veneam din marină și am decis să fac o vizită bisericii “Hebron” din Hyderabad pentru a avea părtășie cu oamenii lui Dumnezeu de acolo. Aceasta era biserica principală a fratelui Bakht Singh, cel mai cunoscut conducător de biserică din India; dar în acea dimineață nu a fost prezent. Un frate mai în vârstă m-a rugat să am eu mesajul principal la acea întâlnire. Vorbisem la una din bisericile lor din Madras și probabil auzise de vreo binecuvântare rezultată în urma acelei predici. Dar biserica din Hyderbad era mult mai mare, avea peste o mie de membri; niciodată nu mai vorbisem unei mulțimi atât de mari.
Când i-am cerut Domnului un cuvânt, am simțit imboldul să vorbesc despre sacrificiile vieții. Așa că, în acea dimineață, am vorbit despre “jertfele care ne costă ceva” bazat pe cuvintele lui David din 2 Samuel 24:24. Mesajul a primit o ungere specială și peste oamenii din biserică s-a revărsat un duh de pocăință și trezire. Am fost uimit de ce am văzut. Când fratele acela mai în vârstă a văzut cum lucrase Domnul, a anunțat imediat alte două întâlniri, în care eu trebuia să predic, una în seara aceea și alta în seara următoare. Până și culoarul a fost plin în fiecare seară, ceea ce era neobișnuit la întâlnirile de pestesăptămână. Ungerea lui Dumnzeu a fost prezentă la ambele slujbe. Am fost uimit să văd cum Dumnezeu mișca inimile oamenilor. Nicăieri nu mai văzusem o astfel de trezire spirituală.
Am mers la Madras în ziua următoare, unde m-am întâlnit cu fratele Bakht Singh care mi-a spus că a auzit de trezirea spirituală și m-a întrebat de ce nu am rămas în Hyderabad să continuu cu întâlnirile. Eram tânăr, neobișnuit cu trezirile și nu știam ce aș mai fi putut face. Totuși, această experiență m-a încurajat să cred că Dumnezeu vrea să mă folosească în lucrarea Lui. Odată cu răspândirea veștii despre trezire multe uși s-au deschis pentru mine în multe adunări.
Nu am mers la Hyderabad în căutarea unei lucrări, ci Îl doream doar pe Dumnezeu. Însă El avea un plan să mă folosescă în slujba Lui și a știut când am fost pregătit. La timpul potrivit – timpul hotărât de El – a deschis o ușă de lucrare pentru mine, fără ca eu să fac vreun efort. Nimeni nu poate să oprească planul Lui Dumnezeu pentru viața ta, dacă te încrezi în El.
Rugăciune ascultată
Lucram în baza navală din Cochin și îmi doream să particip la o conferință despre viața spirituală (se numea “Adunarea Sfântă”), găzduită de “Hebron Fellowship” (“Părtășia de la Hebron”) din Hyderabad (biserica principală a fratelui Bakht Singh), în luna octombrie 1963. Chiar dacă inițial obținusem un permis de plecare pe întreaga perioadă a conferinței, o săptămână mai târziu am aflat că trebuie să țin locul unui ofițer demarină care trebuia să plece în luna octombrie la Mysore pentru o prezentare. Permisul de plecare mi-a fost anulat, așa că mi-am luat gândul de la conferința din biserica Hebron.
Într-o dimineață de 12 octombrie aveam un timp de liniște și îmi citeam porția zilnică din 2 Samuel capitolul 2. Primul verset zicea astfel: ” David l-a întrebat pe Domnul: Să mă sui în vreuna din cetățile lui Iuda? Domnul i-a răspuns: Suie-te. ” Mă întrebam dacă prin versetul acesta Domnul îmi spunea să merg la conferință sau poate căutam,într-un fel, să satisfac dorința inimii mele (cum se mai întâmplase în trecut). M- am rugat și apoi am citit în continuare. Versetul spunea astfel: ” David a zis: Unde să mă sui? Și Domnul a răspuns: La Hebron.” Am fost surprins să găsesc mențiunea aceasta. Poate Domnul cu-adevărat dorea ca eu să particip la “Părtășia de la Hebron”. M-am rugat zicând: “Doamne, dacă anularea permisului meu a fost după voia Ta, accept bucuros, dar dacă Satan vrea să mă oprească din a merge la conferință, mă împotrivesc lui cu putere, în numele Tău.” Știam că Domnul ne îndeamnă să ne rugăm și cu alți credincioși atunci când trecem prin situații dificile (Matei 18:19), așa că am făcut și acest lucru.
După două zile ceva extraordinar s-a întamplat; sosise un ordin de la Sediul Marinei (Naval Headquarters) care anunța că regimentul nostru nu mai trebuia să participe la prezentarea din Mysore. Așa mi-am recuperat și permisul de plecare. Am fost uimit să văd cum Dumnezeu schimbă lucruri așa de mari, ca să ajute pe unul dintre copiii Lui, mic și neînsemnat.
La aceste conferințe, de obicei, fratele Bakht Singh avea mesajul principal. De 15 ani, nimeni altcineva nu a mai predicat seara (atunci erau adunați cei mai mulți oameni). Nu a lăsat această lucrare importantă nici măcar în mâinile colucrătorilor lui mai în vârstă dar într-una din seri m-a rugat să predic eu. Aveam doar 23 de ani și acolo erau peste 5000 de oameni. Dumnezeu mi-a dat ungerea Lui și libertate să predic Cuvântul Lui.(Puteți citi acel mesaj pe website-ul meu : http://poonen.org/zac).
Neobișnuita libertate, ungerea care mi-a fost dată la întâlnire și reacția oamenilor m-a încurajat mult. Chiar și Bakht Singh a văzut acest lucru și m-a chemat să vorbesc împreună cu el la alte întâlniri publice și în multe alte locuri. Am înțeles că Dumnezeu m-a uns ca slujitor al Cuvântului Lui. Eram tânăr și aveam nevoie de această confirmare de la Dumnezeu. M-a ajutat mult să știu exact ce am de făcut atunci când, 7 luni mai târziu, El m-a chemat să renunț la marină și să-I slujesc în totalitate. Din această experiență am mai învățat că există o putere nemaipomenită în rugăciunea făcută cu credință și în rugăciunea împreună cu alții. Autoritatea lui Hristos coboară să susțină pe copiii Lui atunci când ei se roagă împreună în unitate și credință. Acesta a fost un eveniment important din viața mea. Dacă nu ar fi fost anulată participarea unității noastre la prezentarea din octombrie 1963, eu nu aș fi mers la acea conferință creștină. Nu aș fi primit siguranța că Dumnezeu m-a pregătit pentru o lucrare mai mare, în plus, dacă nu aveam obiceiul să mă rog și să ascult de Domnul pe baza Cuvântului, poate niciodată nu m-aș fi rugat ca El să-mi schimbe circumstanțele. Aș fi ratat planul lui Dumnezeu pentru mine. Poate aș fi fost doar un simplu amiral de marină, dacă nu deschidea Dumnezeu în mod miraculos această ușă a oportunității de a fi un slujitor al celui mai măreț Dumnzeu. Ușile mari se învârt în balamale mici.
Mărturisind cu îndrăzneală
În anul 1964 lucram la baza navală din Cochin. Cunoșteam destul de bine Cuvântul și, pe măsură ce descopeream adevăruri binecuvântate, doream să le împărtășesc și oamenilor din biserica de care aparțineam, însă, de când fusesem tânăr, nu am prea avut oportunitatea să predic acolo; așa că am decis să predic pe stradă, unde nu aveam nevoie de permisiunea nimănui. De două ori pe săptămână, când ieșeam de la lucru, săream peste masa de prânz, stăteam două-trei ore în rugăciune, iar apoi predicam pe străzi cam două ore. Mai luam un frate cu mine să traducă predica în limba malayalam. Stăteam la un colț de stradă și începeam prin a cânta un refren. Când se adunau cinci, zece oameni, le predicam evanghelia timp de cinci minute. Împărțeam câteva broșuri și Biblii, după care ne mutam în alt loc și o luam de la capăt.
Obișnuiam să predic departe de baza navală, unde oamenii nu mă cunoșteau, deoarece nu aveam îndrăzneală să vorbesc celor care mă cunoșteau, dar îi ceream Domnului să îmi dea această îndrăzneală. Răspunsul Domnului avea două părți. Cunoșteam deja o anumită măsură din ungerea Duhului Sfânt (despre care am vorbit în capitolul anterior), dar am realizat că am nevoie să fiu umplut cu Duhul din nou, ca să devin îndrăzneț (așa cum au avut nevoie și apostolii, chiar și după Ziua Cinzecimii – vezi Fapte 4:31). În al doilea rând, Dumnezeu mi-a descoperit ce înseamnă autoritatea totală a lui Hristos. Această revelație mi-a fost dată când citeam prin Geneza 41:44, unde Faraon îi spunea lui Iosif :”fără tine nimeni nu va ridica mâna sau piciorul “. În situația aceea, Iosif îl închipuia pe Isus. Ceea ce am înțeles eu din acest verset, este că nimeni nu poate să ridice mâna sau să vorbească împotriva mea, sau să mă rănească, fără permisiunea lui Hristos. Dacă oamenii îmi ziceau “diavol” pe stradă, știam că acest lucru a fost permis de Dumnezeu. Revelația aceasta m-a ajutat mult mai încolo, când m-am confruntat cu unele opoziții în lucrarea mea.Atunci am înţeles de ce Isus le-a spus apostolilor că El are ” toată puterea în cer și pe pământ” înainte să-i trimită să facă ucenici din toate neamurile (Matei 28:18-20). Am fost convins că autoritatea lui Hristos va fi cu mine, susținându-mă, oriunde aș predica. Ungerea Duhului Sfânt și siguranța autorității Lui mi-au dat curajul să predic chiar lângă baza navală. Superiorii și subordonații mei, toți m-au văzut acolo, dar lucrul acesta nu mă mai deranja.
Domnul mi-a mai spus să scriu două versete pe scuterul meu, așa că am scris: “FII GATA SĂ TE ÎNTÂLNEȘTI CU DUMNEZEUL TĂU” pe-o parte, și “HRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE”
pe cealaltă parte, cu litere mari. Când comandantul meu a văzut versetele mi-a dat ordin să le șterg în 24 de ore. I-am răspuns, cu respect, că Dumnezeu îmi spusese să le scriu. În ziua următoare, când a văzut că versetele erau tot acolo m-a dus în fața căpitanului bazei. (Acesta este primul pas către tribunalul militar, pentru nerespectarea ordinelor). În același fel respectuos, i-am răspuns și căpitanului. Acesta m-a tratat cu milă și nu m-a trimis în fața tribunalului militar, dar mi-a interzis să mai intru cu scuterul în baza navală, prin urmare, îmi lăsam scuterul în afara bazei, la casa unui prieten, iar pentru deplasarea în interior, foloseam o bicicletă.
Am fost dezamăgit la început, crezând că diavolul a câștigat teren oprindu-mă din a proclama evanghelia tuturor colegilor mei prin acele versete, dar Dumnezeu a inversat lucrurile – cum face întotdeauna. Când oamenii de la bază mă vedeau pe bicicletă erau curioși să știe ce s-a întâmplat și mă întrebau care este cauya acestui lucru. În acest fel, versetele de pe scuterul meu s-au răspândit mult mai repede prin bază decât dacă le-ar fi văzutafișate. Unii dintre colegii mei ofițeri, cu care m-am întâlnit după mulți ani, mi-au spus că încă nu a uitat acele versete. În felul acesta, Domnul a distrus planul lui Satan și m-a făcut un creștin mai îndrăzneț, liber de orice opinii ale oamenilor. Această îndrăzneală m-a ajutat mult în lucrarea mea.
Ungerea Duhului și autoritatea lui Hristos au fost puterea și sprijinul meu ori de câte ori mă ridicam să predic, în orice parte a lumii, dar aceste adevăruri le-am descoperit pe stăzile Ernakulam-ului, în urmă cu mai mult de 40 de ani.
Călăuzit de Dumnezeu
În mai 1966, am părăsit marina pentru a-i sluji Domnului în întregime. Eram necăsătorit și am decis să mă mut în Vellore (Tamilnadu) , de unde să pot călători prin împrejurimi făcând lucrarea Domnului. În luna octombrie 1967, am fost invitat să vorbesc într-o tabără pentru studenți și absolvenți, organizată de Evangelical Graduates Fellowship (Părtășia Absolvenților Evanghelici), în Ahmedabad. Așa că am luat trenul și am ajuns dimineața devreme în Ahmedabad, după o călătorie
de două zile. De îndată ce am ajuns acolo, chiar în prima zi de tabără, am primit o telegramă din partea tatălui meu (care trăia în Vellore), care spunea că a fost diagnosticat cu cancer, de doctorii Spitalului CMC Vellore (CMC Hospital Vellore) și că trebuia să intre de urgență în operație. Fiindcă eu eram cel mai mare băiat (și singurul care mă aflam în India, dintre cei trei fii ai lui), m-a rugat să mă întorc cât pot de repede, pentru a putea fi cu el în timpul operației.
Mă gândeam ce să fac. Din moment ce mai era încă un predicator în tabără, gazdele mi-ar fi înțeles situația și mi-ar fi permis să plec, dacă i-aș fi rugat – chiar dacă ar fi însemnat o mare povară pentru celălalt vorbitor. Voiam să știu dacă ceea ce se întâmpla era planul Satanei de a mă împiedica să vorbesc în acea tabără, așa că am apelat din nou la Domnul.
Aveam obiceiul să citesc Scriptura, capitol cu capitol, în fiecare dimineață. În ziua aceea citisem din Deuteronom capitolul 1, unde versetele 3 și 7 spuneau astfel: ” …în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii” Dumnezeu a zis: “Întoarceți-vă și plecați; duceți-vă… “. Mă gândeam că poate, prin aceste versete, Dumnezeu îmi spunea când trebuie să mă întorc. Nu obișnuiam să îmi ghidez viața după versete din Scriptură scoase din context, deoarece știam că este un lucru periculos, dar totodată, știam că în unele situații deosebite, Dumnezeu își călăuzește slujitorii în acest fel. Așa că m-am rugat și am căutat voia Domnului. În timp ce mă rugam, simțeam în inima mea o siguranță și o pace crescândă, ceea ce m-a făcut să cred că acesta era îndemnul Domnului. M-am dus la gară și mi-am rezervat un bilet pentru întoarcerea acasă, pentru prima zi din luna a unsprezecea (noiembrie) – era penultima zi de tabără. Aceasta însemna că voi rămâne în Ahmedabad pe întreaga perioadă a taberei, mai puțin la întâlnirea de
dimineață, din ultima zi; așa că i-am trimis o telegramă tatălui meu rugându-l să-și amâne operația până în prima săptămână din noiembrie, fiindcă doar atunci mă voi întoarce. [Dați-mi voie să vă avertizez: să nu citiți fiecare verset din Biblie ca pe o călăuzire spectaculoasă. Dumnezeu mi-a dat o astfel de călăuzire printr-un verset, de două sau trei ori în toți cei 46 de ani de credință.]
Am vorbit la diverse conferințe în tabără, care au avut loc pe tot parcursul săptămânii – și binecuvântarea Domnului s-a revărsat peste noi. Chiar și după 30 de ani, am întâlnit oameni care mi-au spus cât de binecuvântați și provocați au fost de mesajele mele din acea tabără. Am plecat din Ahmedabad în întâi noiembrie, și am ajuns în Vellore după două zile.
Când tatăl meu a primit telegrama și a realizat că nu mă voi întoarce decât peste o saptămână, a decis ca în acest timp, să își refacă analizele, cerând părerea unui alt doctor. Așa că și-a trimis radiologiile altui doctor (mai bun) pentru o a doua opinie. Acest medic i-a spus tatălui meu cu certitudine, că nu are cancer și că nu este nevoie de nicio operație; prin urmare, tatăl meu a fost slavat de masa de operație. După acest incident, a mai trăit încă 15 ani fără să fi avut cancer.
Dacă m-aș fi întors în Vellore de îndată ce primisem acea telegramă, tatăl meu înaintat în vârstă, ar fi trecut printr-o operație fără rost. Cine știe ce complicații ar fi avut, la vârsta lui; și tinerii din tabără nu ar fi auzit ce voia Domnul să le spună prin mine. Este bine să căutăm voia lui Dumnezeu chiar și în cele mai mici aspecte ale vieții – fiindcă e probabil ca pe acele balamale mici, să se învârtă niște uși mari.
Importanța micilor decizii
Chiar și deciziile mici pe care le luăm în timpul tinereții noastre sunt importante, deoarece unele dintre ele ne pot îndepărta total de voia lui Dumnezeu pentru viața noastră, într-un final. De aceea nu trebuie să ne grăbim atunci când luăm decizii, ci întotdeuna să căutăm voia Domnului, cu răbdare, înainte de a ne hotărî asupra vreunui lucru.
După ce am părăsit marina, nu am știut cum să încep să fac lucrarea Domnului; nu știam de unde să încep, nici măcar unde să locuiesc; până când, un frate mai în vârstă (pe care îl cunoșteam) m-a invitat să petrec un timp cu el, în biserica lui, așteptând răspunsul Domnului. Am mers deci în adunarea lui. Acolo am stat cam o lună în rugăciune, ținând și unele perioade de post. Chiar și în urma acelui timp de rugăciune nu eram sigur ce aveam de făcut, dar inima mea era plină de pace, deoarece eram sigur că Domnul îmi va arăta planul lui pentru viața mea, la momentul potrivit. Așa că am continuat să trăiesc de la o zi la alta, fără să îmi fac griji pentru ziua de mâine. Am înțeles că Dumnezeu îngăduie momente de incertitudine în viețile noastre pentru a ne testa motivațiile și pentru a ne învăța răbdarea. Așadar timpul petrecut în post și rugăciune s-a dovedit a fi foarte folositor, iar Dumnezeu m-a ocrotit, ajutându-mă să nu greșesc în deciziile pe care le-am luat în săptămânile și anii care au urmat.
Având încredere că Domnul, El mă va învăța Cuvântul Său
Cineva mi-a sugerat în vremea aceea să mă înscriu într-un colegiu biblic/teologic ca să am o diplomă, deoarece m-ar pregăti mai bine pentru lucrare și astfel aș
avea mai multe oportunități de slujire. Nu aveam nimic împotriva școlilor biblice, dar știam că:
(1) În Vechiul Testament: Nici un profet nu a mers vreodată la școala biblică, chiar dacă existau astfel de școli în Israel.
(2) În Noul Testament: Isus nu și-a trimis ucenicii la școala biblică, chiar dacă Gamaliel avea o astfel de școală în Ierusalim în acele vremuri.
(3) În zilele noastre: 99% din oamenii lui Dumnezeu au slujbe legate de lumea aceasta și nu ar putea merge vreodată la o școala biblică.
Am simțit că trebuia să fiu un exemplu pentru acești 99% de oameni ai lui Dumnezeu, demonstrând că se poate face lucrarea Domnului într-un mod eficient fără să mergi la vreo școală biblică. Am decis deci să nu mă înscriu la nicio școală, ci să am credință că Duhul Sfânt mă va învăța Cuvântul și căile Lui, așa cum i-a învățat și pe ucenici în trecut. Un colegiu teologic din Canada mi-a oferit atunci un loc, cu bursă întreagă și toate taxele de zbor plătite, doar să studiez acolo. Aceasta ar fi fost o ofertă tentantă pentru mulți creștini, dar nu și pentru mine, deci am refuzat. Un alt prieten de-al meu a ocupat acel loc, și până la urmă s-a mutat definitiv în Canada. Dumnezeu m-a salvat de această soartă și de a nu face voia Lui. Sunt mulțumitor că nu am mers la nicio școală biblică – căci Dumnezeu mi-a dat revelații extraordinare din Cuvântul Său, pe care nu le-aș fi primit dacă mintea mea ar fi fost antrenată să gândească în felul în care școlile acestea își educă studenții să gândească. Bărbații și femeiile ale căror viață și scrieri m-au influnțat, au fost, de asemenea, oameni care nu au frecventat nicio școală teologică – Madam Guyon, Charles Finney, D.L.Moody, Jessie Penn-Lewis, Watchman Nee, A.W.Tozer, Sadhu Sundar Singh, Bakht Singh etc.
Având încredere că Domnul se va îngriji de nevoile mele pământești
Un alt adevăr pe care l-am descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu, a fost acela că Isus și apostolii nu și-au expus niciodată nevoile pământești în fața vreunui om – nici nevoile personale, nici cele legate de lucrarea lor. Aceștia se încredeau doar în Tatăl lor din cer, pentru orice nevoie. Mi-am dat toate economiile (strânse în cei 8 ani petrecuți în marină) pentru lucrarea Domnului și credincioșilor săraci; atunci când am părăsit marina contul meu bancar era gol și nu aveam alte economii. Însă credeam că dacă Marina Indiană s-a îngrijit de toate nevoile mele pământești atunci când le slujeam, cu atât mai mult Tatăl meu cel ceresc va fi credincios cât timp îi voi sluji. În acest fel m-am decis să nu îmi afișez nevoile în fața lumii ci să apelez doar la Tatăl meu ceresc, care știe exact cum și când să dea. Obișnuiam să primesc unele daruri de la credincioși; se aduna cam 15% din cât aveam salariu în marină, dar am învățat să trăiesc simplu așa încât nu am dus lipsă de nimic.
Într-o zi, președintele unei organizații mari din vest, care deținea un post de radio creștin cu acoperire în toată India, mi-a propus să devin directorul acelei organizații. Mi-au oferit un salariu foarte bun, plus achitarea chiriei, mașină și telefon gratuit și alte beneficii suplimentare. Apreciam mult lucrarea organizației, dar dacă mă alăturam lor, ar fi trebuit să mă ocup în primul rând de munca administrativă și de promovarea lucrării în diferite biserici. Dumnezeu însă, m-a chemat să predic Cuvântul Lui, nu să stau la un birou și să fac administrație. Ce ofertă tentantă… Dumnezeu probabil că mă testa să vadă ce aleg – o viață comfortabilă sau voia Sa perfectă. Am refuzat această ofertă și am continuat să mă încred în Domnul pentru împlinirea nevoilor mele. Nu aș fi renunțat la chemarea mea pentru niciun beneficiu sau profit financiar.
De aproape 40 de ani, Domnul s-a îngrijit de toate nevoile mele și ale familiei mele – de nenumărate ori și-a dovedit credincioșia.
Tinerii sunt deseori tentați să facă compromisuri care trec peste principiile Cuvântului lui Dumnezeu – mai ales când văd pe slujitorii mai în vârstă procedând astfel; dar tădacă te încrezi în Domnul și rămâi la principiile Cuvântului Său vei vedea cum Dumnezeu va face multe minuni pentru tine. Îl vei cunoaște mai bine pe Dumnezeu și lucrarea ta de asemenea va fi îmbogăți. Deci, aș vrea să încurajez pe fiecare tânăr sau tânără, să nu se compromită niciodată trecând peste principiile Cuvântului lui Dumnezeu, oricare ar fi prețul.
Să mă căsătoresc sau nu?
Pe vremea când încă lucram la baza navală din Cochin (în 1963), într-una din zile, când meditam la Cuvântul lui Dumnezeu, am ajuns la Ieremia 16:2 unde scria astfel: ” Să nu-ți iei nevastă și să n-ai în locul acesta nici fii nici fiice “. Când citeam Biblia, uneori găseam versete care îmi săreau în ochii și mă afectau profund. Acesta era un astfel de verset. După ce m-am rugat, am simțit că era într-adevăr un cuvânt din partea Domnului pentru mine. Așa că am decis să nu mă căsătoresc niciodată, pentru a-i putea sluji Domnului. Eram deja activ în lucrarea Domnului și în același timp, încântat de gândul că îmi voi petrece toată viața „ în devotament total pentru Domnul“, fără să-mi distragă atenția lucrurile legate de căsătorie (cum sunt menționate în 1 Corinteni 7:32-35).
Tânăr fiind, la 24 de ani, aveam și eu dorințe normale, pe care le au toți tinerii la vârsta aceasta dar, din moment ce primisem acel cuvânt de la Domnul, m-am oprit din a privi surorile tinere ca pe niște potențiale partenere de viață. Am întâlnit multe surori frumoase prin locurile în care călătoream, dar nu m-am gândit la ele în felul acela nici măcar pentru un moment, deoarece nu vroiam să mă abat de la chemarea Domnului pentru viața mea. Când vorbeam la întâlniri, priveam doar la frați, nici măcar nu îmi întorceam privirea spre surori!
Datorită faptului că aveam un salariu mare ca și ofițer de marină, am primit multe propuneri de căsătorie, cu toate că eram foarte tânăr. Le-am refuzat pe toate, fără să stau pe gânduri. Le spuneam tuturor că Dumnezeu m-a chemat să îmi trăiesc viața fără să fiu căsătorit. Am spus acest lucru și în biserica din care făceam parte, pentru ca toate surorile tinere (și părinții lor) să știe care era chemarea mea. Apoi am putut să vorbesc mai liniștit cu ele, fără să mă tem că le-aș putea da idei. Pe deasupra, am fost scăpat de multe ispite datorită acelui cuvânt din partea Domnului. Așa m-a păstrat Dumnezeu în tinerețea mea, neclintit în devotamentul meu pentru El, petrecându-mi tot timpul liber în rugăciune și meditând la Cuvântul lui Dumnezeu.
În mai, 1966, părăsisem marina pentru a-i sluji Domnului cu normă întreagă. Pentru că nu mai aveam niciun venit și lucram printre oamenii săraci din satele Indiei, eram sigur că nimeni niciodată nu mă va mai vrea de soț sau de ginere. În același timp, începuse să-mi cadă părul și deveneam cu fiecare lună ce trecea, mai chel. Acesta era un alt avantaj, care, credeam că mă va descalifica total în ochii tinerelor surori! Dar, în ciuda
tuturor acestor lucruri, în călătoriile mele din următoarele 12, 15 luni, când vorbeam la întâlniri sau la conferințe, unii părinți, care își doreau un “slujitor înzestrat al Domnului” pentru fata lor, mă ocheau – chiar dacă eram chel!! Deci trebuia mereu să am grijă. De asemenea auzisem de unii predicatori care au căzut în imoralitate – și știam că aveam aceeași carne și fire ca ei. Mi-am dat seama că un tânăr necăsătorit, care Îl slujește pe Domnul în întregime, are de înfruntat multe pericole. Din nou am căutat voia Domnului în rugăciune și simțeam că Domnul dorea să iau în considerare căsnicia. Dar lucrul acesta se contrazicea cu ceea ce mi-a spus Domnul în urmă cu 4 ani, din Ieremia 16:2.
Am recitit Ieremia 16:2 – din nou și din nou. Dintr-o dată, am văzut ceva în acel verset ce nu văzusem înainte. Porunca Domnului zicea clar “în locul acesta” să nu te căsătorești – când eram în marină. Aceasta m-a eliberat de frica de a încalca voia Domnului dăcă m-aș căsători. Atunci m-am întrebat de ce Dumnezeu a îngăduit să înțeleg în felul acesta versetul, timp de patru ani…
Am găsit două motive:
1.Domnul vroia să cred că întradevăr voi fi singur toată viața mea – ca să nu îmi aleg o fată în timpul carierei de ofițer. Nu a vrut să am alte gânduri, ci doar să mă concentrez asupra Cuvântului Său. El plănuia, ca în viitor să-mi dea o lucrare de învățare, ceea ce eu nu știam atunci; și a vrut să-mi construiesc o bază solidă de cunoștințe în tinerețe, fiindcă știa că odată cu căsnicia, nu voi mai avea mult timp liber pentru a studia Biblia.
2. Domnul m-a testat să vadă dacă eram dispus să renunț la casătorie de dragul Său – la fel cum l-a testat și pe Avraam, să vadă dacă îl va sacrifica pe Isaac. După patru ani de testare, când Dumnezeu a văzut că sunt dispus să fac acest lucru, mi-a înapoiat acest “Isaac”, spunându-mi să iau în considerare și căsătoria.
Ce privilegiu să fii călăuzit de Domnul, pas cu pas, la fel cum au fost îndrumați și profeții și sfinții din vechime.
Dumnezeu alege un partener de viață
De tânăr, am pus căsătoria pe altarul lui Dumnezeu; însă El mi-a dat-o înapoi la timpul potrivit, dăruindu-mi cea mai bună soție. Mă bucur că l-am lăsat pe Dumnezeu să aleagă – fiindcă am primit cea mai minunată fată.
Văzusem atâtea căsătorii eșuate și atâtea soții cicălitoare, ca niște piedici în lucrarea soțului, încât, mi-a fost frică că și eu (într-un moment de slăbiciune) aș putea alege fata nepotrivită. Obișnuiam să mă rog Domnului cu disperare, spunându-i să trimită un cutremur (dacă este necesar) în timpul nunții mele, în caz că din greșeală am ales fata care nu era și alegerea Lui pentru mine. În cultura indiană creștină din anii 60, nu era permis ca fetele să vorbească cu baieții decât într-un mod formal, deci nu era ușor să ajungi să cunoști cu-adevărat o fată. Așa că m-am rugat ca Dumnezeu însuși să îmi dea informațiile necesare cu privire la fata la care mă gândeam, ca să pot ” deosebi voia Lui desăvârșită” (Romani 12:2).
În mijlocul anului 1967 (când aveam 27 de ani și jumătate), fratele Bakht Singh mi-a vorbit despre o fată pe nume „Annie” care tocmai absolvise școala Christian Medical College (Facultatea Creștină de Medicină) din Vellore – mi-a spus să mă rog în privința ei. Nu mi-a păsat de faptul că era medic, dar am rămas impresionat când am auzit de implicarea ei în lucrarea Domnului – în biserică, între colegii de la facultate și chiar în închisoarea de femei, unde mergea să vorbească deținutelor despre Isus. Tot în aceeași perioadă, doi membri din echipa E.U. (Evangelical Union) (Uniunea Evanghelică), au venit la mine (separat unul de celălalt) și mi-au sugerat aceeași “Annie”. M-am rugat ca Dumnezeu să îmi spună mai multe desprea ea, ca să știu dacă această fată era cu-adevărat aleasă de El. Din moment ce în inima mea aveam primul rând povara de a le vorbi oamenilor săraci din satele Indiei, îmi doream alături pe cineva care să aibă aceeași dragoste și grijă față de săraci.
Am aflat apoi că Annie a decis să lucreze printre leproși, într-un spital din nordul Indiei. De la vârsta de 16 ani, a vizitat spitalul în fiecare an, făcând voluntariat. (Înainte de asta, nici o altă femeie-medic nu lucrase în acel spital). Rudele lui Annie o avertizau spunându-i că dacă va lucra cu leproșii, șansele ei de a găsi un soț bun vor fi mici. Ceea ce considerau ei a fi un dezavantaj, pe mine m-a convins de dragostea lui Annie pentru săraci.
Într-o zi, s-a întâmplat să aud o conversație între doi frați din biserica din Vellore: Vorbeau despre o soră, “Annie”, care, cu toate că era medic, a stat lângă patul unei surori sărace și bolnave (din biserică), îngrijându-se de ea multe nopți la rând, în salonul oamenilor săraci din spitalul din Vellore. Acei frați nu știau că eu mă gândeam la aceeași “Annie”, ca la o potențială soție! Dumnezeu în suveranitatea Lui, a rânduit lucrurile în așa fel încât să aud conversația aceea, și să fiu din nou convins de procuparea lui Annie pentru cei săraci.
Mai târziu am aflat că și Annie a citit aceleași cărți creștine și biografii misionare pe care le-am citit eu. Înțelesese calea crucii – în felul în care am înțeles și eu. Amândoi aveam aceeași pasiune de a-I sluji Domnului printre oamenii săraci. Așteptam doar o ultimă confirmare din partea Domnului, pe care am găsit-o în scriptură, în timp ce îmi citeam porția zilnică, în Ezechiel 44:15,22 : „ se vor apropia de Mine să-Mi slujească… și vor lua de nevastă numai fecioare din sămânța casei lui Israel;” Acest verset m-a convins – și inima mea se lega de a ei.
Dumnezeu a pregătit într-un mod minunat această fată, departe de mine, timp de 24 de ani, ca într-un final să mi-o dăruiască. La fel cum a pregătit partenera perfectă pentru Adam și mie mi-a dăruit o fată cu care mă potriveam perfect. Am văzut că Dumnezeu nu ține seama de limitațiile culturii indiene, ci El este același Dumnezeu iubitor care i-a adus împreună pe bărbat și femeie, în Eden.
Annie m-a auzit predicând de câteva ori, deci știa că Dumnezeu m-a chemat să-I slujesc. În afară de asta, nu știa mai nimic despre mine; așa că i-am spus sincer că nu am niciun venit, dar mă încred în Domnul, pentru
toate nevoile mele. I-am mai spus că nu știam exact care va fi lucrarea mea; dar aveam pe inimă o povară de a le sluji săracilor și studenților, oameni care aveau foarte puțini bani ca să mă susțină. Nu aveam economii, iar pensia tatălui meu era foarte mică. I-am ilustrat o viață cu multe probleme financiare și greutăți, dar în același timp umplută cu bucuria de a-I sluji Domnului. I-am spus să caute voia Domnului și să nu se grăbească în a lua o decizie. Între timp, primise cereri de la niște doctori sus-puși. S-a rugat, căutând să facă voia Domnului și a fost sigură că eu am fost ales de Domnul pentru ea – le-a spus acest lucru și părinților.
Părinții ei s-au împotrivit imediat acestei cereri în căsătorie, datorită faptului că nu aveam niciun venit! Poate au crezut că vreau să mă căsătoresc cu Annie doar pentru banii pe care i-ar putea câștiga ca medic. Ei nu știau că eu mă încredeam în Domnul pentru împlinirea nevoilor mele și nu în salariul lui Annie. (Annie nu a câștigat niciun ban în cei 37 de ani de căsnicie, deoarece a oferit ajutor medical la mii de oameni săraci, pe gratis).
Am decis să respectăm voia părinților ei și să așteptăm până când mă vor accepta – și am continuat să ne rugăm. În șase luni, Dumnezeu ne-a răspuns rugăciunii și tatăl lui Annie a acceptat căsătoria. După încă patru luni, am fost căsătoriți. Fratele Bakht Singh a condus programul nunții noastre, în Vellore, în data de 19 iunie 1968 și a rostit următoarea proorocie: „ Ei sunt uniți pentru binecuvântarea multor oameni, din multe țări. Lumina lui Dumnezeu va străluci prin unitatea lor în multe părți ale lumii . ”
Nu am acordat multă atenție acelor cuvinte și chiar le uitasem complet, până când, după 30 de ani, am vizionat caseta video de la nunta noastră. Dintr-o dată am realizat că profeția a fost împlinită.
În ultimii 37 de ani, am întâlnit multe femei în călătoriile mele prin lume, dar până acum nu am cunoscut vreo femeie mai potrivită pentru mine decât Annie – cea aleasă de Dumnezeu.
Alegerea lui Dumnezeu este desăvârșită pentru cei care Îl pun pe primul loc în toate lucrurile! Toată slava să fie dată numelui Lui!
Salvat de la moarte
“El ne-a izbăvit de moarte și ne va mai izbăvi încă” (2 Corinteni 1:10)
În toată viața noastră, cu siguranță au existat momente în care am fost salvați de la moarte prin intervenția lui Dumnezeu. Chiar și eu am trecut prin astfel de situații. Dumnezeu ne salvează cu un scop.
Primul incident care îmi vine în minte a avut loc în anul 1951, când aveam doar 12 ani. Într-o seară, stăteam cu părinții mei afară, în curte și pe masă era o lampă de noapte. Dintr-o dată lampa s-a stins, cu toate că în casă curentul funcționa. M-am gândit că poate există o întrerupere de curent în cablul lămpii. Prostuț fiind, am mers de-a lungul cablului, cu mâinile pe fir, căutând întreruperea. În momentul în care am atins partea stricată cu degetele, curentul a trecut prin corpul meu, aruncându-mă pe iarbă, cu firul încă lipit de degete. Am țipat. Când a văzut mama ce mi s-a întâmplat, a fost inspirată să oprească imediat sursa de electricitate principală. În felul acesta am fost salvat. Pe vremea aceea, nu eram născut din nou. Dacă aș fi murit, cu siguranță aș fi ajuns în iad.
Al doilea incident la care mă gândesc s-a întâmplat în perioada când încă eram în marină. Fusesem numit ofițer executiv al unui dragor de mine în Bombay, în timpul războiului cu Pakistan, anul 1965. Flota noastră plănuise să bombardeze portul Karachi. Nava mea trebuia să meargă înaintea navelor mari din flotă și să dea la o parte minele explozive puse de dușmani, pentru a-și proteja portul. Doar așa ar fi putut flota noastră să înainteze. Era simplu pentru noi să dăm minele la o parte, deoarece aveam echipamentul și experiența
necesară pentru slujba aceasta, dar în același timp, vasul nostru ar fi fost o țintă ușoară pentru raza extinsă de acțiune a armelor din Karachi care ar fi tras spre flota noastră. În mod cert vasul nostru s-ar fi scufundat. Acesta era prețul care trebuia plătit pentru ca restul flotei să poate bombarda portul. Războiul începuse de două săptămâni și noi eram pregătiți să pornim spre Karachi, când deodată, a fost declarat un armistițiu – și războiul a luat sfârșit. Astfel, viața mea a fost salvată. Dacă războiul ar fi continuat doar încă câteva zile, aș fi murit la marginea portului Karachi. Însă Dumnezeu a avut un plan cu mine, chiar înainte de facerea lumii – și în acel plan eu nu trebuia să mor atunci. El a oprit acel război pentru binele meu. Dumnezeu ar face orice pentru copiii Lui.
A treia experiență de acest fel s-a întâmplat în august 1993. Eram în Bangalore, mă întorceam de la piață pe moped și trebuia să trec un pasaj de nivel al unei căi ferate (cam la 700 metri distanță de casa mea). După ce trecuseam de prima linie, cantonierul a coborât bariera (fără să mă vadă). Bariera m-a lovit direct pe piept și pe mâini, aruncându-mă de pe moped pe calea ferată, unde m-am lovit la cap. Am zăcut acolo inconștient. (Mai târziu am alfat că, cantonierul nu era cel obișnuit, ci doar un înlocuitor nepriceput). Nici acum nu știu cât timp am stat acolo, pe calea ferată. Cineva m-a ridicat și doar atunci mi-am revenit. Când am ajuns la spital, mi-au spus că aveam o crăpătură în craniu de lățimea unui fir de păr și un umăr dislocat. În rest, eram bine. Atunci i-am spus Domnului: ” Doamne, încă nu Ți-am mulțumit îndeajuns pentru jertfa de la calvar. Mai dă-mi câțiva ani să îți arăt recunoștința mea, slujindu-ți .” Mi-am ținut brațul într-un bandaj câteva săptămâni, după care mi-am revenit total. Din acea zi până acum, Domnul mi-a dat
12 ani de sănătate perfectă, ca să Îi slujesc și să-mi arăt recunoștința pentru mântuirea dată în dar.
Pe lângă aceste incidente, au mai fost multe situații, când mergeam cu scuterul în Bangalore, din care Dumnezeu m-a salvat – odată când s-a rupt cablul de frână, sau altă dată când am fost aruncat de pe scuter din cauza unor șoferi neatenți. De 43 de ani conduc mașini și scutere, dar prin mila Domnului, niciodată nu am fost rănit grav și nici nu am ranit pe alții.
Aceste evenimente îmi amintesc mereu că aș fi fost mort azi, dacă întâmplările de mai sus ar fi decurs altfel. M-am întrebat mereu de ce mi-a salvat Dumnezeu viața. Pentru ca să trăiesc doar pentru El, nu pentru mine. Aceste amintiri m-au ajutat atunci și mă ajută acum să fiu devotat Domnului, trăind numai și numai pentru El.
Toți ar trebui să ne amintim de astfel de momente, în care Dumnezeu ne-a salvat de la moarte sigură, și să ne întrebăm ce scop ne-a cruțat viețile. Astfel de amintiri ne vor ajuta să ne rededicăm viețile în întregime Domnului.
Un timp de zdrobire și o nouă povară
Când am părăsit marina, credeam că pentru tot restul vieții voi sluji în adunările fratelui Bakht Singh; dar Dumnezeu nu ne arată dintr-o dată tot viitorul – chiar și pe mine mă așteptau unele surprize;
În anul 1969, un tânăr (din adunarea fratelui Bakht Singh) m-a întrebat ce se va întâmpla cu toate aceste adunări, când va muri Bakht Singh. I-am spus că probabil toate adunările se vor împrăștia și vor fi divizate, din moment ce doar Bakht Singh putea să le țină unite.
Nu ar fi trebuit să răspund în grabă și să vorbesc așa ușor despre munca unui lucrător a lui Dumnezeu. Totuși, aveam doar 30 de ani și eram foarte nechibzuit. Câțiva din co-lucrătorii fratelui Bakht Singh au auzit despre comentariul meu și l-au anunțat imediat pe fratele Bakht Singh – care a rămas fost foarte supărat. Îndată, le-a spus co-lucrătorilor să nu îmi dea voie să mai vorbesc în vreo adunare. În urma acestui lucru, nu am mai fost bine-primit nici măcar în adunarea unde vorbisem cândva la conferință. Prin vorbirea mea grabnică, am pierdut o ușă deschisă de lucrare. M-am căit de ceea ce făcusem, prin urmare aveam voie să stau pe ultimul rând din adunarea din Vellore, dar fără să mai iau cuvântul vreodată acolo. În vremea aceea, Dumnezeu îmi spunea să nu mă simt jignit de această disciplină, ci să îmi țin gura închisă. Mi-a spus să respect bătrânii adunării, să nu-i critic ci să păstrez o atitudine bună față de ei, tot timpul; și așa am făcut, însă eram confuz, deoarece nu știam încotro se îndreaptă lucrarea mea. Toate planurile care le făcusem când am părăsit marina în urmă cu 3 ani, erau năruite. Eram căsătorit doar de un an și împreună cu soția mea ne întrebam ce ar trebui să facem.
Timp de 3 ani am stat pe ultimul rând din adunarea din Vellore, cu o atitudine bună față de bătrânii de acolo. Mulți oameni nu înțelegeau de ce eram pus sub disciplină – iar eu nu căutam să le explic, doar îmi țineam gura închisă. Acei ani au fost anii în care Dumnezeu m-a zdrobit și m-a testat să vadă dacă mă mulțumesc doar cu El, sau dacă vreau o lucrare publică, cum avusesem până atunci. În toată viața mea de creștin, nu mi-am dorit să am decât un singur lucru – pe Domnul, și eram gata să dovedesc acest lucru. În acei ani de tăcere, profitam de orice oportunitate să le mărturisesc studenților de la Facultatea de Medicină din Vellore. În timp ce făceam această lucrare, am realizat că era o mare nevoie de cărți creștine scrise special pentru studenții indieni. Majoritatea cărților erau scrise de oameni din vest, nu dintr-o perspectivă indiană. De asemenea, erau prea scumpe pentru studenții din India. Nu aveam vreo ambiție să scriu cărți, pentru că știam că nu sunt scriitor; dar pe inima mea era această povară pentru studenți. Am decis să scriu pe hârtie tot ce împărtășisem cu ei la întâlnirile noastre, ca mesajul să poată ajunge la toți, pentru a putea fi studiat individual.
Datorită faptului că nu eram chemat să predic nicăieri, aveam mult timp la dispoziție. Am început să pun pe hârtie, întâi, o serie de patru mesaje, discutate cu studenții de la Colegiul Medical Creștin, Vellore. Mi-a trebuit mult timp să scriu acele 60-70 de pagini – și să le corectez, să le rescriu – la o mașină de scris veche, pe care o aveam din marină. După multe luni, am finalizat lucrarea. Am citit și recitit manuscrisul de multe ori – și realizasem că Dumnezeu mă ajutase, într-adevăr, să transpun povara din inima mea, pe hârtie. Apoi m-am întrebat care ar fi cel mai bun mod de a circula aceste scrieri printre studenți, însă Dumnezeu s-a gândit la un plan mult mai bun pentru manuscrisul meu, fapt pe care nu-l știam- îmi arăta doar câte un pas, pe rând.
Chiar dacă a fost în întregime vina mea, pentru pierderea ușii de lucrare în adunările lui Bakht Singh, văd acum, că Dumnezeu a reușit să facă ceva glorios chiar din eșecul meu. Dacă aș fi continuat slujba în acele biserici, nu aș fi intrat poate niciodată în lucrarea de a scrie. Ce măreț și ce bun este Dumnezeul nostru!!
Pot spune acum ca și Ieremia, când vorbea despre zilele lui din tinerețe (când era într-un proces de zdrobire și formare ca profet): ” Și am zis: „S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nicio nădejde în Domnul.” Gândește-Te la necazul și suferința mea, la pelin și la otravă! Când își aduce aminte sufletul meu de ele, este
mâhnit în mine. Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să mai trag nădejde:bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. și credincioșia Ta este atât de mare! “Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjdu-iește în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. Este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui. Să stea singur și să tacă, pentru ca Domnul i l-a pus pe grumaz; să-și umple gura cu țărână și să nu-și piardă nădejdea; să dea obrazul celui ce-l lovește și să se sature de ocări. Căci Domnul nu leapadă pentru totdeauna. Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură iarăși de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeste cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.” (Plângerile lui Ieremia 3:18-33)
Dumnezeu mă îndreaptă spre o lucrare de scriere
Aleluia! Spre sfârșitul anului 1969, terminasem de scris primul meu manuscris (descris în capitolul anterior). Nu am trimis manuscrisul la nicio editură, deoarece credeam că nimeni nu ar fi fost interesat să publice cartea unui tânăr necunoscut, așa că l-am păstrat cu mine.
Chiar în acea perioadă, “s-a întâmplat” ca Agnus Kinnear (redactorul cărților lui Watchman Nee) să vină în Vellore și “din întâmplare” l-am întâlnit. Acum înțeleg că Dumnezeu l-a trimis, exact la momentul potrivit, doar pentru mine. Știind că e un scriitor cu experiență, i-am arătat manuscrisul meu și l-am rugat, dacă ar putea să-l citească și să-mi dea unele sugestii. A fost de acord și l-a luat cu el în Anglia. În scurtă vreme, am primit o scrisoare de la el în care îmi spunea că a fost mulțumit de manuscris, că l-a trimis la redactat și apoi la GLS Bombay spre a fi publicat. Cartea – “THE SUPREME PRIORITIES” (Prioritățile Supreme) – a fost publicată în anul 1970. Așa m-a îndreptat Dumnezeu spre o lucrare de scriere.
Liderii Uniunii Studenților Evanghelici din India (Union of Evangelical Students of India) au văzut această carte și “din întâmplare” m-au întrebat (în același an) dacă aș putea să scriu încă două cărți – una despre călăuzire și a doua despre sex și căsătorie – concepute în mod specific pentru studenții indieni.
M-am rugat lui Dumnezeu cu sinceritate, cerându- I înțelepciune, și m-a ajutat să termin manuscrisul inițial al ambelor cărți în 3 luni. Am petrecut încă 4 luni, corectând și retipărind manuscrisele pe vechea mea mașină de scris. În sfârșit, într-o seară a anului 1970, terminasem de scris ultima pagină din cele 150 de pagini ale ambelor cărți.
Nu învățasem niciodată să bat la mașină, prin urmare, scriam uitându-mă la fiecare tastă în parte (metoda “căutați și veți găsi” !!). Pe deasupra, nu puteam scrie decât cu un singur deget de la fiecare mână!! Progresam foarte încet. Încă îmi amintesc că în noaptea aceea, mi-au amorțit total cele două degete, după atâtea luni de tipărit! Dar m-am dus la culcare plin de bucurie, deoarece Dumnezeu îmi dăduse har și înțelepciune să duc la bun sfârșit sarcina care mi-a înmânat-o. Cărțile
“FINDING GOD’S WILL” (Găsind Voia lui Dumnezeu) și “SEX, LOVE & MARRIAGE” (Sex, Dragoste și Căsătorie) au fost publicate de GLS în 1971.
La începutul anului 1971 fusesem invitat “din întâmplare” să vorbesc la o conferință anuală numită Părtășia Evanghelică a Indiei (Evangelical Fellowship of India), în Vellore. Acolo am avut trei mesaje despre Ilie. Domnul mi-a dat o ungere deosebită la acea conferință – și am simțit că trebuie să împărtășesc aceste mesaje cu mai mulți oameni imediat. Dumnezeu m-a ajutat să scriu și acele mesaje – și am intitulat cartea “Needed – Men of God” (Este nevoie de oameni ai lui Dumnezeu).
La mijlocul anului 1971 fusesem invitat să vorbesc la Convenția Keswick, din Nilgiri Hills, în Tamilnadu. Am avut patru mesaje despre cum influențează viața lui Hristos, viața noastră personală. Înregistrările de predici erau foarte rare în vremea aceea, dar prin suveranitatea lui Dumnezeu, cineva “din întâmplare” a înregistrat cele patru mesaje. După trei luni, cineva a venit “din întâmplare” la mine, oferindu-se să transcrie acele mesaje de pe casetă, pe hârtie.
La primirea transcrierii, am editat și am intitulat cartea “Beauty for ashes” (Frumusețe în loc de cenușă). Dacă acele mesaje nu ar fi fost înregistrate și transcrise de către cineva, acea carte nu ar fi fost scrisă niciodată – din cauza faptului că nu aveam la fel de mult timp liber ca și în anii precedenți, acum că primeam mai multe chemări de slujire. În toate aceste momente, văd suveranitatea lui Dumnezeu, care i-a adus pe oamenii potriviți la mine, la timpul potrivit (fără ca eu să fac vreun efort), să mă încurajeze să scriu, să mă roage să scriu despre anumite subiecte și să îmi înregistreze, iar apoi să îmi transcrie predicile. Văd suveranitatea lui Dumnezeu și în acei trei ani în care mi-a redus lucrarea de predicare considerabil – astfel încât să am timp de scris – și de bătut la mașină!!
Mulți autori în zilele noastre cheltuie mulți bani cu ustensile, cu computere; se izolează în niște centre scumpe pentru luni de zile, doar ca să scrie o carte! Eu nu am avut nimc, decât o mașină de scris veche. Am locuit cu soția mea și cu copilul meu într-o cameră mică, în care am lucrat din 1969 până în 1971.
Nu eram talentat în a scrie și, cu certitudine, nu doream să fiu cunoscut ca autor, dar Dumnezeu a pus în mine o dragoste pentru cei tineri și o povară de a-i atinge cu adevărul. Așa m-a îndreptat El spre o lucrare de scriere, când am împlinit 30 de ani – scrisesem cinci cărți, într-o perioadă de mai puțin de trei ani. Știu că Dumnezeu a făcut această lucrare; și știu că a facut-o deoarece îi iubea pe tinerii din India și dorea ca ei să cunoască adevărul despre El și despre Cuvântul Său.
Am realizat faptul că nu e nevoie de bani sau de circumstanțe favorabile pentru a scrie cărți creștine, nici măcar de vreun talent special. Petru și Ioan erau niște pescari săraci, nu scriitori. Pavel a scris când era în închisoare; dar toți au căutat doar gloria lui Dumnezeu în viețile lor și Dumnezeu le-a dat ungerea Duhului Sfânt. Ei au scris ce experimentau în viețile lor – nu teorii goale. Acesta era secretul. De aceea Dumnezeu le-a folosit scrierile să binecuvânteze milioane de oameni din toată lumea, în acești 2000 de ani.
O nouă locație și o casă
Începusem să primesc mai multe invitații de slujire de peste tot din India, în urma răspândirii cărților mele în anul 1971. Nu era ușor să călătorești dintr-un loc atât de
izolat și uitat de lume ca Vellore, așa că, împreună cu soția mea, începusem să ne rugăm pentru o posibilă mutare într-un oraș din care deplasarea să fie mai ușoară. Doream de asemenea, să trăim într-un oraș în care să avem tangențe cu studenții. Ne-am gândit la două posibilități: Madras și Bangalore. Pe măsură ce ne rugam pentru acest lucru, luând în considerare mai mulți factori, am văzut că în Madras exista deja o lucrare extinsă printre studenți, iar în Bangalore aproape deloc. Tindeam să ne mutăm în Bangalore, dar doream o confirmare din partea Domnului mai întâi.
Chiar în acea perioadă, un misionar (pe care îl cunoșteam bine), care păstorea o bisercă baptistă în Bangalore, fără să știe nimic despre gândurile noastre, m-a rugat să stau în locul lui în biserică, cât timp pleacă el în vacanță pentru trei luni. Ne-a spus că putem sta în casa lui în acele 3 luni, cât timp el și familia lui erau plecați. Aceasta era confirmarea pe care o căutam, deci am acceptat invitația. Cu această ocazie, aveam și 3 luni la dispoziție să ne căutăm o casă a noastră.
Ne-am mutat în Bangalore în Aprilie 1972. În acea vreme nu aveam economii, nici multe lucruri pământești. Tot ce aveam pe pământ a încăput într-o dubă mică, cu care ne-am mutat în Bangalore. Am predicat în acea biserică baptistă timp de trei luni. La întoarcerea misionarului, i-am înapoiat amvonul. Acesta fusese primul pas în planul lui Dumnezeu – deoarece în acele trei luni de lucrare în Bangalore, am cunoscut câțiva oameni care au să formeze mai târziu miezul bisercii plantate de Domnul (trei ani mai târziu).
Eu cu Annie ne-am mutat în Bangalore cu scopul de a lucra printre studenți, dar până la urmă nu am lucrat cu studenții deloc; în schimb, Domnul a plantat o biserică. Necunoscute sunt căile lui Dumnezeu. Nu ne arată întreg viitorul, ci doar câte un pas. El îngăduie uneori să ne închipuim că mergem într-un loc pentru a face o anumită lucrare, când de fapt, de la început, avea în plan ceva cu totul diferit pentru noi! ” Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite – și El face și căile noastre desăvârșite ” (Psalmul 18:30,32). Aleluia!
Dumnezeu ne planifică viitorul într-un mod mult mai bun decât am putea s-o facem noi vreodată. Atunci când căutăm mai întâi Împărăția și neprihănirea Lui, El ne dăruiește toate lucrurile de care avem trebuință și în această viață pământească. Creștinii au tendința de a merge în două extreme. Unii își închipuie că Dumnezeu dorește să ne binecuvânteze în primul rând cu lucruri materiale, iar alții cred că pe Dumnezeu nici măcar nu Îl intereseză nevoile noastre pământești. Ambii greșesc. Lui Dumnezeu îi pasă de noi mai mult decât ar putea să-i pese oricărui tată pământesc de copilul lui și vrea să se îngrijească de fiecare nevoie a noastră – întâi de cele spirituale și-apoi de cele pământești.
Dumnezeu știa că întreținerea unei locuințe în Bangalore avea să devină foarte costisitoare în anii următori, ceea ce eu nu știam; așa că El a avut grijă să împlinească această nevoie pentru mine. Tatăl meu era pensionar și nu avea mulți bani, dar avea o mică casă părintească în Kerala, în care nu locuise de 40 de ani. Era dată în chirie. Când tatăl meu a încercat să vândă casa, chiriașul a cauzat probleme. Partidul comunist fusese la putere în Kerala mulți ani și întotdeuna susținuse chiriașii, așa că tatăl meu renunțase la posibilitatea de a- și vinde casa. Însă Dumnezeu avea un plan; nu după multă vreme, partidul comunist pierduse alegerile și un alt guvern ajunse la putere. Totuși, în scurt timp, și acest guvern a căzut și comuniștii au reluat puterea; dar în acel scurt interval – în care comuniștii pierduseră puterea – Dumnezeu a îngăduit tatălui meu să vândă casa! Nu primise mulți bani pe ea, dar mi-a daruit partea mea. Cu suma aceea, am cumpărat o casă veche în Bangalore, în anul 1972. Când negociam prețul de cumpărare a casei cu propietara (o doamnă respectabilă), i-am spus că nu aveam de gând să-i dau “bani negri”, ci tot prețul casei va fi achitat cu un cec de “bani albi”. În India, aproape toată lumea cumpăra și vindea case cu un procent mare din preț achitat în “bani negri” (bani păstrați în numerar deoarece erau nejustificați). Această doamnă primise oferte mult mai atractive decât a mea, chiar și de la propriile rude, dar ea le-a spus: “Domnul Poonen este un om cinstit și îi voi vinde casa doar lui!” Noi nu avea nici măcar mobilă, dar am descoperit că acestă doamnă vindea și mobila împreună cu casa, la un preț foarte convenabil. Chiar și azi folosim acea mobilă. Grija Domnului pentru nevoile noastre a fost exactă! Și, mai mult decât orice, această casă a devenit, după trei ani, locul nașterii bisericii – în 1975.
Când am dat tot câștigul meu pentru lucrarea Domnului și am părăsit marina pentru a-I sluji Lui, nu m-am gândit niciodată că voi avea o casă în toată viața mea, dar Dumnezeu avea planuri de care eu nu știam nimic. El a înlăturat un guvern din Kerala pentru a-mi da posibilitatea să cumpăr această casă în Bangalore. Este minunat să vezi cât de perfectă este sincronizarea lui Dumnezeu în toate lucrurile pe care le face. Când căutăm să-L onorăm pe El, El ne onorează pe noi. Aleluia!
Renunțând la tot ce am
Isus a spus că oricine vrea să fie ucenicul Lui, trebuie să se lepede de tot ce are (Luca 14:33). Dacă cu-adevărat dorim să devenim ucenicii Lui, atunci Dumnezeu ne va duce mereu în locul unde va trebui să renunțăm la tot ceea ce consideră lumea că este valoros.
Odată ce am părăsit cariera de ofițer naval, hotărâsem să renunț la onoare, poziție și bani. Acum eram pus față-n față cu o nouă decizie – cu privire la averea pământească.
Nu am crezut că voi avea vreodată o casă, dar cum am menționat și mai devreme, reușisem să cumpăr una – chiar dacă era veche. Începusem să mă întreb dacă mă voi atașa de această propietate pământească. Nu vroiam să intervină ceva între mine și Domnul sau să fiu vreodată atașat de vreun lucru pământesc. Doream să fiu ca și biruitorii de care se vorbește în Apocalipsa, care erau “răscumpărați de pe pământ” (14:3), așa că L-am rugat cu toată inima mea pe Domnul, dacă cumva această casă avea să devină un idol pentru mine, să ardă toată. Ar fi fost foarte ușor pentru Domnul să creeze un scurt-circuit electric sau un foc accidental ca să ardă casa, atunci când noi nu am fi fost în ea. M-am rugat această rugăciune de multe ori – foarte sincer; și de multe ori când mă întorceam de undeva, mă așteptam să îmi văd casa în flăcări iar pe soția și copilul meu privind cum arde.
Am pus acest “Isaac” pe altar și l-am dăruit Domnului (Geneza 22), dar Domnul nu ne-a distrus casa, ci a îngăduit să o păstrăm – chiar și azi o avem deși nu este a noastră. Niciodată nu a fost a noastră, ci din totdeauna a Domnului – folosită pentru El și oamenii Lui. Am trăit în casa aceea mai mult de 33 de ani – și dăm slavă Domnului că a fost casa lui Dumnezeu și o poartă spre cer pentru mulți oameni. Sufletele pierdute l-au găsit pe Domnul în casa aceea, bolnavii au fost vindecați, cei stăpâniți de demoni au fost eliberați și biserica Dumnezeului cel Viu a fost construită acolo. Multe cărți și casete au fost răspândite din acea casă în întreaga lume, aducând binecuvântare multor oameni. Văd acum pentru ce ne-a dăruit Dumnezeu casa; și acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne dăruiește multe lucruri pământești – să le folosim pentru binecuvântarea altora. Valoarea maximă a lucrurilor pământești este atinsă doar atunci când acestea sunt folosite pentru a-i ajuta și a-i binecuvânta pe alții – nu atunci când le folosim doar pentru noi și pentru familia noastră.
După o vreme, mi-am cumpărat un nou scuter – pentru că cel din timpul marinei era învechit și uzat. Eram foarte grijuliu cu acest scuter (la fel cum suntem toți când avem ceva nou), și eram atent ca nu cumva să apară vreo zgârietură pe el. După câteva zile, începusem să aud o bătaie de motor, ori de câte ori îl conduceam și mă întrebam care ar putea fi problema. L-am dus la mecanic, care, în urma unei verificări amănunțite, a spus că totul este în regulă cu motorul și cu toate părțile scuterului. L-am întrebat pe Domnul și El mi-a spus că încă nu I-am dăruit acest scuter și nu l-am pus pe altarul Lui. Am realizat atunci că pot să mă atașez, fără să-mi dau seama, de un lucru așa mic, cum este scuterul – mai ales dacă era nou! Am pus deci scuterul pe altar, dăruindu-l Domnului. Acum, acest scuter era al Lui și putea să facă tot ce vrea cu el. Dacă ar fi vrut să i-l împrumut unuia dintre copiii Lui (sau chiar să îl dăruiesc de tot), aș fi făcut întocmai așa – pentru că era a Lui; sau dacă cineva care l-a împrumutat l-ar fi stricat sau l-ar fi pierdut, nu aș fi permis ca aceasta să mă tulbure. Bătaia aceea de motor s-a oprit imediat.
Am văzut că Dumnezeu dorea ca eu și soția mea să fim liberi de orice atașament de lucrurile pământești – începând de la lucrurile mari, cum ar fi casa, până la cele mici: scuterul și alte dispozitive electronice pe care le foloseam în casă – chiar și hainele pe care le purtam. Nu consideram nimic din ce aveam, ca fiind al nostru. Când se strica câte un aparat de înregistrat sau câte un mixer din casa noastră, ne aminteam mereu că, deși trebuie să folosim cu grijă aceste lucruri, nu trebuie sa le iubim sau să ne atașăm de ele.
Domnul era gelos pentru duhul nostru, că ar putea fi pângărit cu atașamentul de orice lucru pământesc. Aceasta este o condiție principală, dacă vrei să fi ucenic și să zidești biserica Lui. Domnul a vrut ca eu și soția mea să fim ucenicii Săi – care, cu toate că aveam lucruri pământești în casă, nu le consideram ca fiind ale noastre. Viața noastră devenise liberă de orice îngrijorare, zgârcenie și orice invidie. Bucuria noastră era însuși Domnul – și numai El! Aleluia!
Când ajungi complet doborât
În perioada 1971-1974 (de la vârsta de 31 până la 34 de ani) ajunsesem faimos în lucrarea mea publică. În același timp, fusese cea mai grea perioadă de cădere din toată viața mea personală. Popularitatea și păcatul merg mână-n mână în viața multor predicatori.
Faima mea de predicator, autor și crainic/vorbitor la radio se răspândea în lung și-n lat. Scrisesem șase cărți, care circulau peste tot; câteva dintre ele fuseseră traduse în alte limbi indiene. În 1971 l-am întâlnit pe Ken Taylor (traducătorul variantei The Living Bible) care mi-a cerut permisiunea să îmi publice cartea “Găsind Voia lui Dumnezeu” prin editura lui din Statele Unite ale Americii. Aceasta a fost publicată în anul 1972 la editura Tyndale House. Programul meu săptămânal de radio era difuzat până în Asia de Sud-Est și eram invitat ca vorbitor principal la multe conferințe în Singapore, Anglia, Australia și în multe locuri din India. Îmi amintesc de un lanț de întâlniri în care am predicat în fiecare zi, timp de 21 de zile, consecutiv. Mulți oameni s-au căit de păcatele lor și erau atrași spre Domnul. Eram o stea în devenire în creștinismul evanghelic!
Totuși, în toată această perioadă, eu eram căzut înlăuntrul meu chiar dacă viața mea exterioară, înaintea oamenilor era fără pată. Eram drept și onest în toate chestiunile mele financiare și plăteam toate taxele în mod cinstit, dar eram înfrânt în interiorul meu, la nivelul gândului iar în viața de familie eram înfrânt de mânie etc.; dar nimeni dintre cei care mă ascultau la radio, sau de la amvon în toată lumea, nu știa lucrul acesta, deoarece continuam să predic cu putere. În darul acesta, de a predica, nu se schimbase nimic. Ba, mai mult, când am fost în Melbourne (Australia) în decembrie 1973, să vorbesc la Convenția „Keswick”, am fost numit de către un ziar australian creștin, „ cel mai bun predicator care fusese vreodată ascultat la convențiile Keswick “. Ei nu știau că eu, cel care predicam o viață mai profundă de biruință asupra păcatului, eram eu însumi învins în gândurile mele. Atunci am realizat că, deși oamenii sunt credincioși autentici, pot fi înșelați, considerând un om ca fiind spiritual datorită unui dar puternic de predicare. Am păstrat o copie a acelui articol de ziar, să îmi amintesc mereu că un om poate fi“cel mai bun predicator” și în același timp cel mai mare înfrânt.
Prin căderea mea, Dumnezeu m-a învățat următoarele lecții:
1. Binecuvântarea Domnului peste munca noastră, și rezultatele obținute în urma lucrării nu dovedesc că Dumnezeu aprobă viața noastră. Starea noastră spirituală poate fi evaluată doar de puritatea vieții noastre interioare.
2. Când lucrarea noastră este binecuvântată într-un mod deosebit, suntem în mare pericol să cădem în mândrie spirituală – iar mândria este cauza principală a căderii.
3. Dumnezeu îngăduie oamenilor să își exercite darurile cu putere, chiar dacă trăiesc conștient în păcat, pentru a-i testa să vadă ce apreciază mai mult: aprobarea Lui sau onoarea primită de la oameni.
4. Elocvența predicatorilor talentați și așa-numitele lor minuni nu mă mai impresionează – pentru că eu cred ce a spus Isus: mulți care au profețit și au făcut minuni în numele Lui vor merge în iad, deoarece au trăit în păcat în viețile lor personale. (Matei 7:22,23).
Aceste lucruri m-au ținut în siguranță în ultimii 30 de ani.
Pe la mijlocul anului 1974, eram atât de sătul de viața mea ipocrită, încât am decis să renunț la lucrare – deoarece nu doream să trăiesc o viață dublă sau să îi înșel pe oameni. Am început să-L caut pe Domnul în rugăciune, spunându-I că, dacă este voia Lui să îmi continui lucrare, trebuie să mă boteze din nou cu Duhul Sfânt și să facă astfel încât viața mea interioară să corespundă cu ceea ce predicam. Timp de șase luni m-am rugat în mod regulat împreună cu un frate care era în aceeași nevoie. În ianuarie 1975, Dumnezeu m-a umplut din nou cu Duhul Său cel Sfânt și mi-a schimbat complet viața.
Știu că Dumnezeu nu dă Duhul Său celor care-L merită, ci doar celor care realizează nevoia lor disperată de El. Nu am meritat Duhul Sfânt atunci și nu îl merit nici acum. Duhul Sfânt este un dar gratuit – precum iertarea păcatelor. Din aceea zi, de acum 30 de ani, viața ea a fost complet schimbată. Am mers “din slavă în slavă“. Harul lui Dumnezeu i-a fost dat din abundență unui păcătos ca mine, care merita doar focul iadului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru Isus, care a venit „să cheme la pocăință pe cei păcătoși, nu pe cei neprihăniți”. A trebuit să ajung complet doborât la pământ și să fiu zdrobit în întregime, înainte ca Domnul să poată să realizeze ce vrea în mine și prin mine.
Iată două rezultate a acestei zdrobiri:
(1) Îmi este foarte greu să mă umflu în pene acum (orice ar face Dumnezeu prin mine) sau să îmi închipui că sunt cineva.
(2) Îmi este greu acum să disprețuiesc păcătoșii sau oamenii înfrânți, oricât de jos ar fi căzut.
Așa m-a pregătit Dumnezeu pentru a putea construi Biserica Lui șase luni mai târziu. Aleluia!
O nouă ungere cu putere
Dumnezeu permite zdrobirea noastră prin multe lucruri din viața aceasta, ca să fim împinși spre a ne pune încrederea doar în El. Până la sfârșitul anului 1974, Dumnezeu mă zdrobise timp de 15 ani, în foarte multe feluri. Mulți dintre frații mai în vârstă din biserici mă înțeleseseră greșit, fuseseră geloși pe lucrarea mea, mă respinseseră și mă dăduseră la o parte. Eșuasem de mult ori în viața mea personală; iar în casa noastră, eu cu Annie trecusem printre niște nevoi financiare foarte grele. Pe deasupra, când m-am mutat în Bangalore, m-am îmbolnăvit.
Întotdeuna am fost un tânăr sănătos, dar de îndată ce m-am mutat în Bangalore au început să mă chinuiască cumplit atacuri de astm repetate. Erau atât de severe încât nu puteam să dorm și trebuia să stau toată noaptea ridicat, într-un scaun. Pentru a putea respira ușor, trebuia să utilizez mereu medicamente pentru astm, sub formă de spray. Oamenii îmi spuneau că Bangalore este cel mai nepotrivit loc din India pentru o persoană cu astm. Cu toate acestea, eu știam că Dumnezeu mi-a îndreptat pașii mei și ai lui Annie spre Bangalore, deci acest lucru era, în mod evident, un atac al lui Satan pentru a mă determine să mă mut din Bangalore.
În anul 1974, am primit o invitație de a pastora o biserică baptistă din Bangalore. Le-am spus că le voi predica în fiecare duminică dimineața și seara, cu două condiții: – (1) să nu mi se spună “păstor” (fiindcă uram titlurile religioase) și (2) să nu primesc salariu de la biserică (fiindcă simțeam că doar așa voi fi în stare să le predic întregul adevăr). Au acceptat aceste condiții și astfel am început să predic în acea biserică baptistă. Totuși, aveam o nevoie spirituală disperată în viața mea personală, așa că am început să-L caut pe Dumnezeu cu seriozitate, împreună cu un alt frate, care avea și el o nevoie disperată. Cu toate astea, parcă nimic nu se schimba, lună după lună.
În ianuarie 1975, un predicator carismatic din Anglia a venit în Bangalore pentru niște întâlniri. Citisem cărțile lui și fusesem binecuvântat de învățătura echilibrată despre botezul cu Duhul Sfânt pe care o avea. Am participat la întâlnirile lui și apoi l-am rugat să vină să vorbească duminică dimineață și în biserica noastră. A acceptat cu bucurie.
Înainte de începerea programului de duminică dimineață, Domnul m-a întrebat dacă sunt gata să mă ridic în fața congregației (care mă respecta foarte mult) și să mărturisesc că sunt un ipocrit. Am spus: „Da, Doamne”. (Nu trebuie sa ne mărturisim păcatele ascunse în mod public, dar în cazul meu, îi înșelam pe toți prin ipocrizia mea.) Ajunsesem complet doborât în viața mea, și eram gata să fac orice, să plătesc orice preț, doar să-L pot întâlni din nou pe Domnul.
Acel predicator carismatic, făcea întotdeuna la sfârșitul întâlnirilor, o invitație să vină în față cei care aveau nevoie de rugăciune. Îmi propusesem să fiu primul care iese în față și să îmi mărturisesc ipocrizia. Spre surprinderea mea, în acea dimineață, nu a mai făcut invitația, așa că nu am mai avut ocazia să mărturisesc public. Am simțit că Domnul a văzut sinceritatea mea și că sunt gata să îmi sacrific reputația – și atât a vrut să vadă. L-am pus pe “Isac” pe altar și Domnul mi l-a înapoiat.
L- am invitat pe predicator după program, să luam masa la mine acasă. După ce am mâncat, ne-am retras într-o cameră și i-am spus despre nevoia mea disperată după puterea lui Dumnezeu. El mi-a spus: „Nu se poate, Zac, ca Dumnezeu să te cheme în lucrarea Sa și apoi să refuze să îți dea puterea Lui”. În timp ce spunea aceste cuvinte, a început să se nască credință în inima mea – și am crezut că Dumnezeu a răspuns rugăciunii mele pentru putere. Am îngenuncheat amândoi, și el s-a rugat pentru mine; apoi m-am rugat și eu, mulțumindu-i Domnului pentru că mi-a răspuns rugăciunii. În timpul acesta, m-am trezit că rostesc niște silabe ciudate, neintenționat. M-am întors la limba engleză, dar din nou m-am trezit rostind acele silabe, pe care nu le înțelegeam. Eram nedumerit, dar în același timp bucuria mi-a inundat inima. Ne rugasem doar de câteva minute. Când ne-am ridicat de la rugăciune, l-am întrebat pe acest frate ce a auzit. El mi-a spus că am vorbit în limbi. Chiar și soția mea a realizat că s-a întâmplat ceva de bine cu mine, când m-a văzut venind de la timpul de rugăciune – deoarece era o lumină pe fața mea. Cu adevărat Dumnezeu s-a întâlnit cu mine – și nimic nu a mai fost la fel de atunci.
Aceasta nu înseamnă că nu am mai greșit sau nu am mai căzut niciodată; sau că urcarea mea a fost o linie dreaptă tot timpul, dar pot să spun că în acea zi de 12 ianuarie 1975 direcția vieții mele s-a schimbat. Graficul vieții mele a început să o ia în sus, și este în urcare de atunci. 30 de ani au trecut de la acea zi binecuvântată și viața mea nu a mai fost aceeași. Totuși, dacă te uiți îndeaproape la grafic, vei observa că linia nu este complet dreaptă, ci are mici zimțuiri. Sunt câteva urcușuri și coborâșuri mici de-alungul liniei, dar graficul arată o urcare constantă, iar aceste șerpuiri dispar din ce în ce mai mult, pe măsură ce mă apropriu de Domnul. Nu am ajuns la desăvârșire, dar tind spre aceasta, iar ca un rezultat secundar, al acestei întâlnirii cu Dumnezeu, El m-a vindecat de astm și nu am mai avut probleme cu această boală de atunci. În sfârșit am descoperit ce înseamnă „viață în noul-legământ și în Duh” – viața pentru care a murit Isus pe cruce, ca să o poată dărui Bisericii Lui în ziua Cinzecimii. Aleluia!
Umplut cu Duhul și viața după aceea
Atât eu, cât și Annie, ne aflam într-o biserică baptistă (Brethren) în timpul transformării noastre, ceea ce a făcut să ne fie destul de greu să acceptăm doctrina despre botezul cu Duhul Sfânt și despre darul vorbirii în limbi. Experimentasem deja ceva din ungerea Duhului (dar fără “vorbire în alte limbi”) în 1963 și eram deschis și pentru a primi darul vorbirii în alte limbi, dacă Dumnezeu ar fi vrut să mi-l dea. Obișnuiam să ascult multe casete despre botezul cu Duhul Sfânt, dar Annie era împotriva acestei doctrine și nu îi plăcea să ascult aceste casete de teamă că voi deveni penticostal.
Totuși, ajunsese și ea într-o nevoie disperată. Ca și tânără studentă, Annie fusese foarte activă, mărturisind pentru Domnul la facultatea ei, în închisoarea pentru femei etc. Acum era soția unui slujitor cu normă întreagă, care nici măcar nu avea o înțelegere deplină asupra lucrării sale. Nici măcar nu aveam bani să ne luăm o chirie și locuiam într-o cameră, în casa părinților mei. Tocmai ni se năsuse primul fiu, deci Annie avea și un mic băiețel de care trebuia să se îngrijească. Trebuia să ne agonisim toți banii, pentru a putea cumpăra lapte praf pentru fiul nostru în fiecare lună. Toate acestea au adus-o pe Annie într-o stare de descurajare.
Într-o zi, în anul 1969, o soră pe care Annie o cunoștea, a întrebat-o dacă ar vrea să participe la un timp de rugăciune la ea acasă și Annie a acceptat. La întoarcere, a fost total transformată; am văzut cum radia. Ceva se întâmplase cu ea. Mi-a povestit cum a plâns și s-a rugat lui Dumnezeu în ultimele luni, cu privire la nevoia ei disperată. În sfârșit, Dumnezeu s-a întâlnit cu ea în acea dupăamiază, dăruindu-i Duhul Sfânt și de asemenea, darul vorbirii în alte limbi ei, cea care era împotriva acestor lucruri; dar Dumnezeu a doborât prejudecățile ei și s-a întâlnit cu ea. Din acel moment, a început să se roage ca și eu să primesc acest dar. Nu mi-a spus niciodată că se roagă pentru mine, nici nu m-a îndemnat să caut acest dar. Tot ce făcuse a fost să se roage pentru mine în secret.
După 5 ani, Dumnezeu a răspuns rugăciunii ei, întâlnindu-se și cu mine – în 12 ianuarie, 1975. Chiar în ziua de după întâlnirea mea cu Domnul, am început să mă îndoiesc de experiența mea. Oare chiar fusesem umplut cu Duhul Sfânt? Oare chiar primisem darul autentic al vorbirii în alte limbi, sau inventasem eu acele silabe?
Dacă cu adevărat fusesem umplut cu Duhul Sfânt, trebuia ca Biblia (care era scrisă de Duhul Sfânt) să fie mult mai grăitoare și mai vie pentru mine de-acum înainte! Am început să recitesc Noul Testament – de la Capitolul 1. Am meditat asupra genealogii lui Hristos însă nu am primit nici o inspirație, dar când am ajuns la versetul 20 am fost cutremurat de cuvintele : „… ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt…”! am simțit că Dumnezeu mi-a vorbit direct; convingerea din inima mea și cuvintele rostite cu o zi înainte, erau de la Duhul Sfânt!! M-am bucurat să Îl laud pe Domnul pentru această confirmare.
Domnul a început să-mi vorbească prin acest pasaj. În primul rând, Maria a fost singura care a știut ce făcuse Duhul Sfânt în ea și ceilalți au judecat-o; la fel ca ea, doar eu știam ce făcuse Duhul Sfânt în mine și mulți mă înțeleseseră greșit. În al doilea rând, Duhul a venit peste Maria ca să-l producă pe Hristos în ea, la fel cum a venit peste mine pentru a-L produce pe Hristos în mine. Domnul mi-a spus că darul limbilor a fost înțeles greșit și vorbit de rău multă vreme în lume, iar eu, acum, trebuie să îi dau frumusețe printr-o viață ca a lui Hristos, astfel încât oamenii să capete iarăși încredere în acest dar. Aceasta a fost căutarea mea timp de 30 de ani.
Din acel moment, parcă întreg iadul s-a ridicat împotriva mea. Se dusese vorba prin biserici că
„Zac Poonen vorbește în limbi”. În creștinismul Indiei de azi, darul vorbirii în limbi este mult mai respectat și mai puțin contestat, deoarece mulți credincioși au primit acest dar, dar, în 1975, în India, lucrurile erau altfel. Zvonurile spuneau că îi trag pe oameni de limbă, ca să îi fac să vorbească în limbi!! Satan a avut o zi foarte ocupată bârfind cu lucrătorii săi din creștinism! Însă eu nu eram tulburat. Nu mă așteptasem să vorbesc în limbi și am fost surprins când Dumnezeu mi-a făcut acest dar. El m-a avertizat că majoritatea vor înțelege greșit.
Începusem să învăț bazele biblice ale botezului cu Duhul Sfânt în biserica baptistă din care făceam parte. Am vorbit despre aceasta câteva săptămâni la rând și câțiva frați, devenind conștienți de lipsa de putere din viețile lor, au început să-și dorească acest lucru. Am început să ne întâlnim săptămânal, pentru rugăciune. După trei luni, un predicator carismatic evlavios a venit în Bangalore și l-am rugat să vorbească la noi la biserică. În timpul întâlnirilor, câțiva din biserică au fost botezați cu Duhul Sfânt, ducând la tulbularea baptiștilor.
Satan era furios, dar Dumnezeu, în suveranitatea Lui, își înfăptuia scopul și facea planuri pentru mine în dragoste.
Sfârșitul unui capitol și începutul altuia
Nu ar fi existat creștinism în ziua de azi pe pământ, dacă nu ar fi avut loc puternicul botez în Duhul al apostolilor, primit în ziua Cinzecimii, care i-a transformat în martori vii pentru Hristos ajutându-i să ducă evanghelia pretutindeni. Nu mă surprinde faptul că Satan a făcut din acest botez cea mai controversată doctrină și cea mai contrafăcută experiență din actualul creștinism.
Pe măsură ce predicam botezul cu Duhul Sfânt în biserica baptistă, în primele șase luni din anul 1975, mulți au fost deranjați, pentru că învățătura aceasta era diferită de „tradiția bisericii“. Isus și ucenicii Săi au avut probleme cu tradiția oriunde predicau (Marcu 7:13).
În iulie 1975, am fost invitat în Anglia pentru niște întâlniri. În timpul șederii mele acolo, într-o dimineață, Domnul mi-a vorbit într-un mod foarte clar; niciodată în viața mea nu Îl auzisem vorbindu-mi atât de clar. Nu înțelesesem în acel moment tot ce îmi spusese, dar privind în urmă, după 30 de ani, văd că Domnul mă încuraja și mă pregătea pentru începutul unui nou capitol în viața mea și unei noi lucrări, însă nu știam că acest capitol avea să înceapă de îndată ce mă voi întoarce în Bangalore. Ce minunat ne încurajează Domnul, în avans, când știe că vom avea de înfruntat ape învolburate în viitor.
La întoarcerea mea acasă, am observat că exista o murmurare în biserica baptistă, cu privire la predicile mele. Dumnezeu nu este autorul confuziei, ci al păcii – așa că am căutat calea păcii. I-am chemat pe diaconii bisericii și le-am spus că nu-mi doream să creez confuzie sau să le separ biserica din cauza problemei botezului cu Duhul Sfânt. Dacă dorința lor era să plec, aveam de gând să plec în liniște. Au spus că vor să plec imediat. I-am rugat să îmi permită să am un mesaj de rămas bun în biserică, duminica următoare. Ei au spus „Nu”, însă în următoare zi au convenit să îmi permită să vorbesc, așa că am avut mesajul de despărțire pentru congregație într-o duminică de 17 august 1975. Le-am spus că au de luat o decizie crucială, ca israeliții ajunși la granița țării promise. Pot să înainteze într-o viață în Duhul Sfânt sau să continue să rătăcească prin pustiul tradițiilor religioase. De îndată ce am terminat, un frate, care era pastorul adjunct, s-a ridicat și a spus că, din moment ce biserica mi-a respins mesajul, s-a hotărât să demisioneze și să părăsească și el biserica.
Un frate evlavios (care ne-a vizitat în urmă cu patru luni), a prorocit prin mesajul lui spunând că dacă biserica va respinge învățătura despre lucrarea Duhului Sfânt, Domnul mă va scoate din mijlocul lor și mă va folosi cu putere în toată India, departe de ei.
Așa s-a încheiat un capitol din viața și lucrarea mea. Eu nu știam atunci că Domnul a pregătit ceva nou pentru mine și eram confuz, dar abia ajunsesem în punctul pentru care m-a antrenat Domnul atâta timp – să fac uncenici și să zidesc trupul lui Hristos. Această lucrare avea să ducă la persecuție și opoziție puternică – cum nu am mai experimentat în toată viața mea – aproape din partea tuturor grupurilor de credincioși existente în creștinism. Dumnezeu nu permite să fim încercați peste puterile noastre, așa că el m-a pregătit 16 ani pentru a putea face față unei astfel de opoziții.
În acea duminică, după ce am părăsit amândoi biserica baptistă, nu am știut ce să facem în continuare; așa că am decis să ne întâlnim la mine acasă, seara, pentru rugăciune. În mod cert, nu aveam niciun plan să facem o nouă biserică. Ne înțelesesem să ne mai întâlnim și în timpul săptămânii pentru mai multă rugăciune și părtășie. Următoarele trei zile, le-am petrecut în post și rugăciune, căutând o direcție pentru viitor. Duminica următoare ni s-au alăturat câteva familii și am început să ne întâlnim de patru ori pe săptămână, petrecând multe ore în post și rugăciune. Privind în urmă, vedem că atunci se năștea un „ copil“, era începutul unui „trup” – o expresie a trupului lui Hristos.
În vremea aceea, un pastor american înainatat în vârstă, al unei biserici penticostale trebuia să iasă la pensie și m-a întrebat dacă vreau să preiau locul lui de păstor. I-am răspuns imediat „Nu”, fiindcă știam că Dumnezeu nu dorea să intru din nou într-o bisercă confesională. Era burduful nou pe care-l dorea Dumnezeu în Bangalore.
Așa am înaintat noi – luând fiecare zi la rând – conduși de Duhul, ca israeliții îndrumați de nor în pustie. A fost un timp emoționant – greșeam și învățam din greșeli. De exemplu, nu știam cum să exercităm darurile Duhului. Din fericire, niciunul dintre noi nu proveneam dintr-un mediu penticostal, așa că apelam doar la Scriptură pentru orice învățătură. Prin încercări și erori am învățat despre prorocie, vorbirea în limbi, tălmăcire și vindecări etc. Numărul celor ce participau la întâlniri începuse să crească (la 20 și apoi la 30). Unii erau sinceri, iar alții căutau doar ajutor financiar. Nu prea am avut discernământ în zilele acelea și fusesem înșelați de mai multe ori, dar am învățat din greșelile noastre.
Toți eram departe de a fi desăvârșiți, dar eram determinați să tindem spre perfecțiune. Acesta era următorul capitol …
Banii și lucrarea Domnului
De ce trebuie să începem cu un capitol despre bani dacă vorbim despre zidirea trupului lui Hristos? Deoarece banii reprezintă al doilea cel mai mare stăpân din lumea aceasta și Isus a spus că omul nu poate sluji și lui Dumnezeu și banilor (Luca 16:17). Harul este cea mai mare forță din Împărăția lui Dumnezeu, pe când banii sunt cea mai mare forță din lumea aceasta.
Am realizat că era vital pentru mine să fiu liber de dragostea de bani dacă vreau să zidesc trupul lui Hristos și că banii necesari pentru nevoile personale sau pentru lucrare trebuie obținuți doar prin metode evlavioase. Mulți lucrători creștini nu au meditat destul asupra acestei probleme – așa că au sfârșit în fel și fel de compromisuri.
Când am început să slujesc Domnului full-time, am luat două decizii în ceea ce privesc banii:
(1) Nu voi face niciodată cunoscute nevoile mele financiare oamenilor, ci doar Tatălui meu ceresc.
(2) Voi trăi simplu, astfel încât nevoile mele să fie minime.
Prin harul lui Dumnezeu, am respectat aceste principii până în ziua de azi.
La începutul lucrării mergeam doar în bisericile de la țară, unde oamenii erau săraci – am refuzat să primesc daruri de la ei, deoarece nivelul lor de trai era cu mult mai scăzut decât al meu. Existau totuși câteva persoane (mai bogate decât mine), care îmi dădeau uneori daruri și primeam atât cât să-mi ajungă pentru o lună. După ce m-a m căsătorit și am avut un copil, am văzut că nu era îndeajuns ceea ce primeam pentru a-mi acoperi toate nevoile.
Cum puteam să acopăr nevoile familiei mele? Nu doream să fiu salariatul niciunei organizații creștine, ca să nu ajung sclavul lor. Nici nu aveam de gând să trimit scrisori în care să mă plâng de nevoile mele sau să încep să vizitez bisericile bogate, doar ca să primesc daruri din partea lor. Cei mai cunoscuți predicatori ai Indiei predicau doar în marile orașe; dar cea mai mare nevoie de evanghelizare era printre oamenii săraci din sate. L-am rugat pe Domnul să mă trimită în aceste sate – iar El mi-a ascultat rugăciunea.
Totuși, îmi dădusem seama că mă gândeam la bani destul de des, din moment ce trebuia să am grijă de familia mea. Știam că cei care sunt chemați să-I slujească Domnului cu normă întreagă nu trebuie să se gândească des la bani – la fel cum o persoană care simte chemarea să trăiască singur, nu ar trebui să se gândească tot timpul la sex. Este evident că un om căruia îi este plină mintea cu gânduri legate de sex nu este chemat la o viață celibatară; și un om căruia îi stă capul doar la problemele financiare, nu ar trebui să fie într-o lucrare cu normă întreagă, așa că în ianuarie 1970, am luat o hotărâre înaintea Domnului, să aștept încă 6 luni. Dacă la sfârșitul acestor 6 luni, mintea mea nu va fi eliberată de preocuparea mea de probleme financiare, aceasta va dovedi că nu am harul de a continua lucrarea Domnului cu normă-ntreagă. În acest caz, mă voi angaja undeva și îi voi sluji Domnului în timpul liber.
Cu o săptămână înainte de a expira cele 6 luni (la sfârșitul lunii iunie 1970), un grup de creștini mi-a trimis o scrisoare spunând că vor să mă susțină financiar, cu o sumă fixă, care să-mi fie îndeajuns pentru nevoile familiei mele. Eu trebuia să le dau în schimb toate darurile care le primeam pentru lucrarea mea. Puteam să aleg orice lucrare și să merg oriunde eram îndemnat să merg – ei nu aveau de gând să mă controleze în nici un fel. Am fost uimit de oferta lor, deoarece nu cunoșteam nici o organizație care să-i susțină pe lucrătorii creștini fără să-i controleze. Întotdeuna cei care dădeau banii, trăgeau sforile! Am văzut cum Domnul îmi confirma prin această ofertă chemarea la o lucrare cu normă întreagă.
Odată ce am început să facem întâlnirile în casa noastră, am simțit că trebuie să mă opresc din a primi acest ajutor financiar, pentru a putea fi un exemplu pentru ceilalți, în India. Domnul m-a ajutat atunci să mă descurc singur, la fel ca pe apostolul Pavel. Dumnezeu s-a îngrijit de nevoile lui Pavel, în primul rând prin slujba pe care i-a dat-o (construcția de corturi) și prin darurile primite din partea creștinilor filipeni. Dumnezeu mi-a schimbat și mie modul de susținere financiară – și a făcut- o într-un mod atât de minunat, astfel încât dorința mea de a NU mă gândi niciodată la bani să fie îndeplinită. Aveam 35 de ani când am început biserica în casă. Tot ce știam eu să fac, era să navighez, să trag cu arma și să torpilez – ceea ce nu mă ajuta să fac rost de o slujbă în Bangalore! Nici la lucrul cu mâinile nu mă prea pricepeam. Aveam nevoie de un venit care să nu mă țină legat de Bangalore, deoarece eram împovărat să răspândesc vestea cea bună în multe locuri din India. În primul rând și înaint de toate, eram robul Domnului. Exemplul apostolului Pavel mi-a fost de mare folos. Chiar dacă s-a întreținut singur pentru mulți ani în Corint, Tesalonic, Efes, el nu a permis ca slujba seculară să fie pe primul loc. Înainte de toate era apostol și întotdeuna lucrarea Domnului era cea dintâi prioritate pentru el.
Mă decisesem să investesc puținii bani primiți ca moștenire de la părinți, în companii care să-mi dea un profit bun în urma investiției. Ca să nu îmi pierd vremea cu specularea bursei de valori și gândul meu să nu fie mereu la acțiuni, am decis să investesc direct în companii, fără să verific bursa. Dumnezeu a lucrat într-un mod extraordinar, permițând ca guvernul Indiei să dea anumite legi în timpul acela care să îmi dea voie să investesc direct în mai multe companii multinaționale. În timpul acela, nu știam nimic despre investiții, la fel cum nu am știut nimic despre predicat sau scris. Dumnezeu văzuse că dorința mea nu era să fac bani, ci să am destui bani pentru a-mi întreține familia. Aveam foarte puțini bani de investit dar Dumnezeu a luat cele cinci pâini și le- a binecuvântat într-un mod miraculos, astfel încât mi-am întreținut familia mai mult de 30 de ani cu acel puțin. Prin harul lui Dumnezeu „ făina din oala n-a scăzut și untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat” (1 Împărați 17:16)
Întotdeuna mi-am dorit să fiu o mărturie vie a faptului că avem un Tată iubitor în cer, căruia îi pasă de copii Săi. Dumnezeu a îngăduit să port acestă mărturie pentru El. Toată slava și gloria i se cuvin doar Lui! Amin.
Când oamenii te vorbesc de rău
Când am părăsit marina pentru a fi în slujba Domnului full-time, în anul 1966, luna mai, persoana care m-a încurajat cel mai mult și care m-a sfătuit a fost fratele Bakht Singh. În vremea aceea era cel mai de seamă evanghelist și îl respectam mai mult decât pe oricine fiindcă era cu adevărat un om a lui Dumnezeu. Trei sfaturi pe care le-am primit din partea lui s-au dovedit a fi extrem de valoroase pentru mine în ultimii 40 de ani. Acestea erau:
1. Să nu-ți faci cunoscute nevoile înaintea oamenilor.
2. Să trăiești simplu, fără să cheltui prea mult pe nevoile personale.
3. Dacă oamenii te critică sau te vorbesc de rău, nu riposta.
În ultimul capitol am vorbit despre cum m-a ajutat Domnul să ascult primele două sfaturi. Nevoia pentru cel de-al treilea sfat a devenit mai evidentă după anii 1975-1976.
În anii 1975 și 1976 s-au întâmplat trei lucruri care i-au determinat pe mulți creștini din India să își schimbe atitudinea față de mine, devenind respingători.
1. Domnul mi-a dat o umplere nouă cu Duhul Sfânt și darul vorbirii în limbi. (Sunt grupuri creștine care cred că „vorbirea în limbi”, în ziua de azi, vine doar de la demoni!)
2. Domnul a început o nouă biserică în casă mea. (Fapt care era un lucru foarte antipatizat în zilele acelea de interdenominaționalism și ecumenism)
3. Duhul Sfânt mi-a descoperit prin revelație despre partea umană a lui Hristos – în mod deosebit despre adevărul că „a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi dar fără păcat” (Evrei 4:15). Am văzut aceasta ca fiind „taina evlaviei” (1 Timotei 3:16) și am început să predic acest adevăr glorios pretutindeni. (Pentru unii oameni, adevărurile biblice care nu au fost predicate de secole par a fi erezii când cineva le descoperă și le predică din nou).
Aceste trei lucruri m-au făcut să fiu un creștin fericit, bucuros, care începuse să aibă biruință asupra păcatului în viața personala și în cea de familie. Pentru prima dată în viață am început să experimentez părtășia într-o biserică locală care era un colt de rai. Toate acestea îl înfuriau pe Satan.
Ori de câte ori binecuvântarea Domnului crește în viețile noastre și mânia lui Satan față de noi crește. Domnul permite astfel de atacuri din partea lui Satan, pentru că doar așa poate să ne țină smeriți, să ne atragă mai mult spre El; ne conduce în lupta spirituală, în urma căreia suntem întăriți și devenim o binecuvântare pentru cei din jur. Asemeni stâncii care a fost lovită, trebuie să fim zdrobiți înainte de a avea râuri de ape vii care să curgă din inimile noastre pentru alții. Împotrivirea oamenilor și acuzațiile lor false ne țin zdrobiți înaintea lui Dumnezeu, la fel cum bobul de grâu cade în pământ, își pierde orice valoare în fața oamenilor și moare dar apoi dă roade din belșug.
Satan fusese mulțumit atâta timp cât eram faimosul dar înfrântul predicator, vorbind în mod ipocrit despre “o viață mai adâncă”. Odată ce am intrat în noul legământ și am început să zidesc biserici bazate pe noul legământ și să mă susțin singur din punct de vedere financiar, Satan a început să se mânie și să se agite foarte tare. Lideri și pastori creștini din toată țara erau împotriva mea – oameni geloși pe lucrarea mea sau deranjați de faptul că le expuneam ipocrizia, dorința lor de înălțare sau dragostea lor de bani. Începuseră să spună ca sunt un „profet fals” cu învățătură eronată despre “perfecțiunea fără păcat” sau “Hristos a avut păcat în firea lui” și alte erezii. Aceste acuzații nu erau adevărate și acuzatorii mei nu găseau dovezi în niciuna din cărțile sau casetele mele pentru a demonstra că am vorbit despre aceste lucruri. Am observat că mulți lideri creștini îl iau de mână pe „Satan, acuzatorul fraților” și răspândesc povești despre copiii lui Dumnezeu, fără să aibă vreo dovadă. Multe reviste și edituri creștine nu au mai multă morală decât tabloidele seculare – deoarece se alătură majorității acuzatoare și publică “povești” fără a le verifica.
Am ajuns să am nevoie de cel de-al treilea sfat. A trebuit să învăț să-mi țin gura închisă și să-l urmez pe Domnul, care a tăcut ca un miel când a fost acuzat pe nedrept. Domnul m-a ajutat la aceasta mai mult de 30 de ani. Am refuzat să mă apăr în fața acuzatorilor mei. Deseori, când eram atacat fără milă de acuzații false, Domnul mă întreba dacă vreau să mă justific în fața acuzatorilor sau dacă vreau să îi las pe mâna Lui. Răspunsul meu era la fel de fiecare dată: „Doamne, prefer să te ocupi Tu de ei.” Aceste acuzații nu au încetat să apară timp de 30 de ani, dar când Dumnezeu este cu noi, putem înfrunta lumea întreagă dacă este nevoie. Dumnezeu mi-a dat harul să iert și să iubesc pe toți acuzatorii mei. Nu am făcut niciodată ceva pentru a le răsplăti rău cu rău, sau să rănesc pe oricine a încercat să mă rănească.
Răzbunarea este treaba lui Dumnezeu, nu a mea.
„Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti, zice Domnul” este o afirmație din noul legământ (Romani 12:19) – și Dumnezeu este foarte strict când vine vorba despre asemenea “răsplătiri”!
De fapt nimeni nu a reușit să-mi facă rău. Eu sunt “lumina ochilor lui Dumnezeu” (Zaharia 2:8) și am experimentat împlinirea versetului din Romani 8:28 în toate atacurile întâlnite. Au lucrat împreună spre slava lui Dumnezeu și pentru binele meu.
Iată un exemplu: unii dintre cei care au fost avertizați împotriva mea, mi-au citit cărțile, au ascultat casetele cu scopul de a găsi greșelile doctrinei pe care o predicam. În urma acestui lucru, ei au fost captați de adevăr – s-au alăturat bisericilor noastre și acum ne sunt frați și surori!
Astfel Dumnezeu întoarce planurile lui Satan, din nou și din nou.
Slavă Domnului!
Pregătire pentru zidirea bisericii
Din anul 1965, am avut o povară pe inimă să vizitez o biserică locală, care stăruia în învățătura apostolilor, trăirea în sfințenie și separarea de lume. Aici, ucenicii Domnului erau identificați prin dragostea lor față de ceilalți (cum a spus Isus, în Ioan 13:35) – nu în funcție de doctrina lor. Acum înțeleg că Dumnezeu a plănuit să construiască o astfel de biserică de când ne-a mutat în Bangalore. Înainte ca biserica să fie construită, Domnul a trebuit să mă testeze în două lucruri importante.
Două dintre cele mai mari păcate ale predicatorilor din creștinism în ziua de azi, sunt:
1. Să profiți de pe urma darurilor spirituale și a lucrării. (Nimeni nu poate fi un slujitor al Domnului dacă iubește banii – Luca 16:13).
2. Să cauți faimă și onoare prin folosirea darurilor spirituale și a lucrării. (Nimeni nu poate fi un slujitor al lui Hristos dacă el caută să facă pe plac oamenilor, sau să-i impresioneze – Galateni 1:10). Eșecul în fața acestor două ispite este motivul principal pentru care mulți predicatori înzestrați nu pot deveni „prorocii” lui Dumnezeu și “slujitori” adevărați ai Domnului în țara noastră.
În aceste două domenii a trebuit să mă testeze Domnul, înainte să-mi încredințeze lucrarea Lui.
Am vorbit într-un capitol anterior despre cum Domnul m-a testat în primul domeniu și cum m-a ajutat să ajung să mă susțin singur cu scopul de a fi un exemplu pentru ceilalți lucrători creștini (cum a fost și Pavel) – în India.
În ceea ce privește cel de-al doilea domeniu, Domnul mi-a cerut de două ori în viață, să renunț la faimă și la onoare.
Prima oară a fost în anul 1964, când avansam în cariera mea cu repeziciune. Mă descurcam extrem de bine la locul de muncă când Domnul mi-a cerut să renunț la marină și să-I slujesc Lui.
A doua oară, în anul 1975, când devenisem din ce în ce mai faimos în cercurile creștine. Eram recunoscut ca și autor, predicator la radio și vorbitor la mule conferințe internaționale.
Tatăl meu fusese președintele primei campanii
„Billy Graham” în India (în Delhi, anul 1956) și obișnuia să îmi spună că și eu aveam acest dar de predicare ca și Billy Graham și că Dumnezeu m-ar putea folosi peste tot în lume.
Însă, în 1975, Domnul mi-a spus să nu caut o lucrare internațională, ci în fiecare zi să cad în pământ și să mor. Mi-a arătat că secretul unei lucrări roditoare nu stă în darurile spirituale sau în lucrări de scară mondială, ci în a muri ca bobul de grâu – la fel cum a făcut și El în ziele Lui pe pământ. (Ioan 12:24)
Dumnezeu dorea să mă îndepărtez de umblarea după faima din lumea seculară dar și din cea creștină. Doar atunci putea cu adevărat să mă recunoască ca slujitor al Său. Cu harul lui Dumnezeu am îngenuncheat înaintea chemării Lui refuzând ambele “lumi”.
Domnul mi-a spus că îmi va da în mod constant puterea și ungerea Sa, cu condiția să aleg mereu calea crucii. Aceasta însemna să mor față de propriile-mi alegeri, față de părerile oamenilor despre mine (fie ele bune sau rele), să ignor critica pe care mi-o aduceau dușmanii, să-i iubesc, să mor față de comfortul pământesc, față de dorințele mele personale privind unde să merg, unde să predic, să mor față de propria-mi istețime și să depind în întregime de Domnul pentru descoperire și călăuzire în toate lucrurile, să mor față de atașamentul față de oameni (care ar putea să mă influențeze spre compromis sau să arăt parțialitate față de membrii familiei sau co-lucrători), etc. În alte cuvinte, El mă chema să mor față de eul meu și să accept voia Domnului în fiecare domeniu din viața mea.Domnul mi-a arătat că această măreață sarcină are două părți – predicarea evangheliei tuturor oamenilor (poruncă care se află în Marcu 16:15) și a doua parte, care este facerea de ucenici și învățarea lor să împlinească TOT ce Isus a poruncit (Matei 28:18-20) – Domnul mi-a arătat că partea a doua a acestei lucrări a fost neglijată aproape peste tot în India și că pe ea trebuie pus accentul.
Așa m-am decis în anul 1975 să renunț la lucrarea de predicare la nivel mondial și să încep o lucrare mai puțin strălucitoare, de a face uncenici și de a-i așeza în biserici locale. După de 30 de ani de slujire în sensul acesta, pot spune că în ciuda greutății lucrării, este cu mult mai satisfăcătoare. Aduce roadă pe durată mai lungă
– pentru veșnicie. Este ușor să fii un consilier spiritual, care călătorește prin lume, dând sfaturi oamenilor. Este mai dificil să fii un tată spiritual, care lucrează răbdător cu ucenicii, ajutându-i să se maturizeze. La final, ai mai multă satisfacție ca tată spiritual decât ca un consilier spiritual!
În ziua de azi, nu regret deloc că am ales calea crucii în loc să fiu un predicator cu faimă internațională!
Câteva caracteristici ale noii biserici
Când am început întâlnirile în casa mea, în august 1975, nu aveam nicio intenție să începem o nouă biserică. Doar apostolii plantau biserici – și în mod cert, nu mă simțeam calificat să fac așa ceva! Însă, cu trecerea timpului, veneau din ce în ce mai mulți oameni la întâlnire și nu aveam altă opțiune decât să continuăm să ne adunăm. Niciodată nu am invitat pe nimeni să ni se alăture, mai ales pe oamenii care veneau doar pentru că se săturaseră de bisericile lor, fiindcă știam că într-o zi se vor sătura și de noi! Isus i-a chemat la El doar pe cei
„trudiți și împovărați” (Matei 11:28) – în alte cuvinte, pe acei care s-au săturat de viețile lor înfrânte și caută cu disperare biruința. Astfel de oameni doream și noi.
În India existau deja sute de denominații și eram siguri că Dumnezeu nu dorea să înceapă încă una prin noi. Încă de la reforma protestantă, orice mișcare începută de Domnul a avut scopul de a evidenția anumite caracteristici ale vieții din Noul Legământ, caracteristici pe care celelalte biserici nu le luau prea mult în considerare. Altfel, nu ar fi fost niciun motiv care să-L determine pe Dumnezeu să înceapă ceva nou.
Dumnezeu începuse o biserică nouă în mijlocul nostru și ne întrebam ce caracteristici voia să accentueze prin noi. Nu eram mai spirituali ca alții, cu siguranță, ci eram doar niște păcătoși salvați prin har, conștienți de imperfecțiunile noastre, în multe domenii. Totuși, nu puteam fi de acord cu multe biserici, deoarece se depărtaseră de învățătura și practica nou-testamentală. Pe măsură ce ne întâlneam, lucrurile cu care nu eram de acord, începuseră să se cristalizeze în mintea noastră:
1. Botezul în apă: Noi practicam botezul prin scufundare a credincișilor în numele Trinității, spre deosebire de majoritatea denominațiilor care practicau botezul bebelușilor.
2. Botezul cu Duhul Sfânt: Ne diferențiam față de biserica evanghelică și cea baptistă prin faptul că credeam în botezul cu Duhul Sfânt și în toate darurile Lui, iar față de penticostali și carismatici prin faptul că nu credeam că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt, ci mai degrabă primirea puterii lui Dumnezeu (Fapte 1:8 și 10:38).
3. Ucenicie: Am văzut că Domnul ne-a poruncit să facem ucenici (Matei 28:19) care să îndeplinească condițiile de ucenicie scrise în Luca 14:26 și 33, așa că era în dezacord cu alte biserici care încurajau doar evanghelizarea, nu și ucenicia.
4. Pastori: Am văzut că un „pastor” este un dar (Efeseni 4:11), nu un birou în biserică. În Noul Testament scrie că bisericile erau conduse de
„batrâni/prezbiteri”, nu de pastor (Tit 1:5) și trebuia să fie în fiecare biserică cel puțin doi prezbiteri – pentru a evita pericolul conducerii unui singur om și pentru a menține echilibrul. Această convingerea ne-a diferențiat aproape de toate bisericile.
5. Banii: Banii au o așa mare putere, încât Isus i-a numit stăpânul alternativ lui Dumnezeu
(Luca 16:13)! Văzusem că aveam nevoie de o mărturie clară în acest domeniu, deoarece cea mai mare parte a lucrării creștine din India avea o reputație proastă datorită unor practici financiare neevlavioase. Predicatorii și pastorii cerșeau bani prin rapoartele și scrisorile lor. Isus și apostolii nu dădeau raportul muncii lor nimănui (doar celor cu care lucrau împreună); și nu au cerut nimănui suport financiar, nici pentru ei înșiși, nici pentru lucrare. Ei se încredințau în Tatăl lor ceresc să miște oameni, pentru a le da banii necesari pentru munca lor. Și noi puteam să ne încredințăm în Tatăl nostru în acelaș fel. Am decis atunci să nu dăm nimănui raportul despre munca noastră (cu excepția bisericii- familie) și să nu cerem nimănui bani. Am hotărât, de asemenea, să nu primim banii în timpul serviciului bisericesc, ci doar să păstrăm o cutie în care fiecare să pună cât dorește – din moment ce Domnul a spus că orice dărnicie (sau milostenie) să fie făcută în secret (Matei 6:1-4). Astfel, politica noastră financiară diferă într-un mod fundamental față de aproape toate bisericile din India.
6. Auto-susținere: Majoritatea lucrătorilor creștini din India priveau lucrarea creștină ca o modalitate de a-și câștiga existența, nu ca o chemare din partea lui Dumnezeu. Mulți dintre ei s-au alăturat organizațiilor creștine vestice pentru salariu. Lucrarea creștină era o afacere pentru ei, prin care scoteau un mare profit! Apostolul Pavel, pe de altă parte, a lucrat cu mâinile lui pentru a avea cele necesare, tocmai ca să se diferențieze de asemenea predicatori în vremea lui (2 Corinteni 11:12). Nu este absolut nimic greșit ca credincioșii din biserică să îi susțină pe prezbiterii care lucrează full-time, dar, din cauza situației din India, am simțit că noi, prezbiterii trebuie să ne auto-susținem – pentru a fi diferiți de alți lucrători, la fel cum a făcut Pavel în vremea lui. Și în acest domeniu ne deosebeam de aproape toate bisericile din India.
7. Dependența de vest: multe biserici din India depindeau de creștinii din Vest – atât pentru lucrare, cât și pentru bani. Acest lucru era o piedică în mărturia noastră pentru necredincioșii indieni. Observasem că mulți predicatori din India imitau orbește metodele americane și fără să verifice, acceptau teologia lor. Am decis astfel să nu ne legăm de nicio organizație străină, nici să nu depindem de vreo sursă străină (nici pentru bani, nici pentru lucrare). Doaream ca lucrarea noastră să fie cu adevărat indiană, și să avem conducători indieni – dar în același timp, acceptând credincioșii indiferent de nație. Și aici ne deosebeam de majoritatea bisericilor din India.
Acestea au fost motivele pentru care Dumnezeu începea o nouă biserică în India. Am văzut că Dumnezeu avea nevoie de o mărturie în țara noastră, așa că ne-am supus Lui lăsându-L să facă ce va vrea cu noi.
Orice biserică are principii minunate la început, dar timpul pune la încercare toate aceste principii. Cum stau lucrurile după câțiva zeci de ani? Acum, privind în spate, după 32 de ani, chiar dacă încă avem multe neajunsuri, în multe alte domenii, îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a păstrat fără compromis în toate cele 7 de mai sus.
Toată slava fie dată Numelui Său!
Autoritate asupra lui Satan
Isus a spus fariseilor, „ Dar, dacă Eu scot dracii cu Duhul Lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. ” (Matei 12:28).
Faptul că Isus scotea draci prin puterea Duhului Sfânt era dovada că Împărăția lui Dumnezeu a venit atunci și acolo. Petru a mai spus: „ Isus a fost uns cu Duhul Sfânt și îi vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul ” (Fapte 10:38). Isus a trăit o viață fără păcat pentru 30 de ani în Nazaret, dar, doar după ce a primit ungerea Duhului Sfânt la botezul Lui, a început să intre în conflict direct cu Satan (Matei 4:1-10) și să elibereze oamenii de duhurile rele.
Am văzut că Dumnezeu chema biserica noastră cea nouă din Bangalore să fie un model în miniatură a Împărăției lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta ne va aduce în conflict direct cu împărăția lui Satan. Ca și trup al lui Hristos pe pământ, eram chemați să folosim aceeași autoritate pe care a folosit-o și Capul nostru, Isus. Nu puteam face acest lucru decât cum l-a facut El – prin Duhul Sfânt. Nici unul dintre noi nu aveam experiență în legarea activităților lui Satan în rugăciune sau în scoaterea de draci. Oamenii posedați de diavolul nu puteau fi ajutați prin consiliere sau prin îndemnuri la pocăință. Ei aveau nevoie de eliberare de duhurile rele care îi posedau!
În jurul nostru există o lume a duhurilor pe care, omenește, nu o putem simți. Putem doar să observăm manifestările acestor duhuri. Înainte să fiu umplut cu Duhul Sfânt, nu știam ce era de făcut dacă mă întâlneam
cu o persoană posedată de demoni, dar, odată botezat cu Duhul Sfânt, am devenit conștient de împărăția aceasta a duhurilor.
Tuturor oamenilor le este frică de Satan. Primul lucru pe care mi l-a arătat Domnul, a fost că Satan este înfrânt și a fost dezbrăcat de toată armura lui, pe cruce (Coloseni 2:15, Evrei 2:14). Satan nu se poate atinge de niciun copil al lui Dumnezeu, sub nicio formă, doar dacă Domnul permite acest lucru, spre sfințirea acelei persoane. Domnul mi-a mai arătat că El a dat copiilor Lui autoritate peste TOATĂ puterea vrăjmașului” (Luca 10:19).
Pentru a mă încuraja împotriva lui Satan, Domnul a început să-mi dea vise noaptea în care îl întâlneam pe Satan. Citim în Fapte 2:17 că Dumnezeu ne vorbește ocazional prin vise: „ zice Dumnezeu, voi turna din Duhul meu peste orice făptură … tinerii voștrii vor avea vedenii și bătrânii vor visa vise “. Chiar și Noul Testament începe cu cinci incidente (în primele două capitole), prin care Dumnezeu a îndrumat oamenii prin vise (Matei capitolul 1 și 2). Nu fiecare vis pe care îl avem este de la Dumnezeu. Multe dintre ele sunt fără sens, sau doar rezultatul unei mese copioase din seara dinainte. Totuși, cateodată, un vis poate fi de la Dumnezeu. Dacă ne încurajează și ne ridică moralul, este de la El.
Într-un vis, m-am văzut cum mă întorceam singur în camera mea, în urma unei seri în care am predicat cu toată inima la o întâlnire. În spatele meu, s-a auzit o voce care îmi spunea: „Nu a fost destul de bine. Ai fi putut să predici mai bine.” Eu credeam că am dat tot ce am avut mai bun în seara aceea – dar poate Domnul nu era satisfăcut – la auzul acestor cuvinte am fost descurajat. L-am întrebat pe Domnul (în visul meu), „Doamne, de ce tot timpul când îmi vorbești din față, mă simt încurajat, dar când îmi vorbești din spate, mă simt întotdeuna
descurajat?” Domnul mi-a spus: „Întoarce-te și vezi cine îți vorbește.” M-am întors și am văzut că diavolul îmi vorbise. De îndată ce l-am recunoscut, a zburat și a dispărut.
L- am trezit din vis și am învățat în ziua aceea am învățat un lucru: Domnul nu spune nimănui „Nu a fost destul de bine”. Cât timp a fost pe pământ nu a spus-o nimănui și nici acum, când este în cer nu o face. Astfel de cuvinte vin întotdeuna de la Satan, cu scopul de a ne descuraja. Pe de altă parte, Domnul ne încurajează și cel mai mic efort, dar noi ne imaginăm că vorbele care ne provoacă să ne facem mai buni, pot veni doar din partea Domnul, niciodată de la Satan, apoi suntem descurajați, simțind că Domnul nu va fi niciodată mulțumit, oricât de mult am încerca. Aceasta este una din multele minciuni ale lui Satan. El este un maestru în a se deghiza în înger de lumină (2 Corinteni 11:14)!
Domnul mi-a spus să predic despre această tactică a lui Satan peste tot unde voi merge; și aceasta am făcut de atunci. Majoritatea credincioșilor, care știu că Hristos a murit pentru păcatele lor pe cruce, nu știu că, pe aceeași cruce, Satan a fost total înfrânt. De aceea se tem de el și sunt deseori depresivi.
Orice descurajare sau auto-condamnare vine doar de la Satan. Tatăl nostru ceresc nu ne va spune niciodată ceva care să ne descurajeze. El este „Dumnezeul mângâierii” (Romani 15:5) și este cel care „ ne mângâie în toate necazurile noastre” (2 Corinteni 1:3,4).
Fusesem rob al depresiei mulți ani, dar revelația cu privire la victoria lui Hristos și autoritatea noastră asupra lui Satan, pusă împreună cu botezul cu Duhul Sfânt, m-a eliberat de depresie si de descurajare – complet și permanent.
Isus este „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:2). El nu a fost niciodată descurajat
sau depresiv. Datorită faptului că El l-a învins pe Satan, putem și noi să umblăm pe acest pământ cum a umblat El
– liber de orice descurajare sau depresie. (1 Ioan 1:7).
Slavă Domnului!
Influențând guvernul
Biserica lui Isus Hristos este ambasadorul lui Dumnezeu în fiecare țară. Suntem chemați să ne rugăm pentru conducătorii din guvern și pentru toți cei cu autoritate, ca „ să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea ” (1 Timotei 2:1). La începutul întâlnirilor noastre ca biserică, am constatat că aceasta este una dintre responsabilitățile majore ale unei biserici din Noul Legământ. Dumnezeu ne-a așezat în India cu scopul de a influența conducerea țării și a orașului nostru, spre bine, prin rugăciunile noastre.
Știam că Dumnezeu nu căuta o mulțime impunătoare, care să se roage, ci doar câțiva oameni (doi sau trei), care să aibă conștiința curată și care să fie uniți (Psalm 66:18; Matei 18:18-20). Eram puțini la număr în biserica noastră, dar căutam cu sinceritate sfințirea și eram uniți.
Dumnezeu ne-a folosit în mai multe situații și a influențat chestiunile țării și ale orașului nostru.
O primă situație: Într-o noapte, eram în nordul Indiei; m-am trezit dintr-o dată din somn, pe la ora 2 și am avut o vedenie. Este poate singura vedenie pe care am avut-o în viața mea. (Noaptea, uneori, este dificil să deosebești visul de vedenie). În această vedenie, am văzut fața unui ministru important din guvernul Indiei iar apoi fețele multor oameni din mai multe zone din India și am auzit o voce care spunea: „Puterea de a-i elibera pe acești oameni stă în biserică”.Nu am știut ce însemna această viziune, dar eram sigur că era din partea Domnului, așa că începusem să mă rog în alte limbi. La întoarcerea mea în Bangalore, am împărtășit această vedenie cu restul credincioșilor din biserică, care mi s-au alăturat în rugăciune. Din moment ce nu știam exact pentru ce mă rugam, am continuat să mă rog în limbi. După 10 zile, acest ministru din visul meu, a intrat într-un conflict cu cei din partidul său și a părăsit partidul. După încă două luni a demisionat chiar și din funcție. În urma acestui fapt au rezultat două facțiuni în partidul conducător – una îl susținea pe prim-ministru, iar cealaltă pe acest om, care a deminisonat. În lunile care au urmat, au avut loc multe încercări de a uni aceste două facțiuni. Când citeam despre aceste lucruri în ziar, pe inima mea se punea povara să mă rog pentru aceasta. Eu nu făceam parte din niciun partid politic, deci puteam să mă rog dintr-un punct neutru, fără subiectivitate. Din moment ce mă rugam în limbi, nu știam pentru ce mă rugam, dar știam că este după voi lui Dumnezeu – oricare ar fi fost aceasta! După aproximativ 8 luni, o lege anti-creștină a fost propusă de către un membru al partidului majoritar, în Parlamentul Indiei, dar pentru că acest partid era împărțit în cele două facțiuni, nu s-au putut uni pentru a aproba legea (de a-i hărțui pe creștini). Până la urmă acest partid a pierdut puterea și a rămas divizat. Atunci am înțeles de ce Dumnezeu mi-a dat această povară de a mă ruga: pentru a preveni aprobarea acelei legi. Noi suntem co-lucrători cu Dumnezeu, iar El lucrează în vederea rugăciunilor noastre. Câteva state din India au acum o astfel de lege, care inetrzice convertirea, dar această lege nu a ajuns niciodată valabilă pentru întreaga țară – astfel creștinii au libertatea să predice în mod liber Evanghelia, în majoritatea statelor.
A doua situație: Într-o seară, în timpul unei întâlniri de rugăciune, m-am trezit rugându-mă pentru țară și guvern, să trăim în pace și liniște pe pământul nostru. India trecea printr-o perioadă dificilă, cu zvonuri de corupție la cel mai înalt nivel de conducere. Am împărtășit gândul acesta cu biserica și ne-am rugat cu toată inima pentru țară. În cursul a 24 de ore a avut loc o întorsătură dramatică; Dumnezeu a îndepărtat o persoană de la putere, cea care fusese rădăcina problemelor, după care situația politică a țării s-a schimbat total – spre bine. Acesta a fost un răspuns clar și rapid la rugăciune.
A treia situație: În 1981, muncitorii tuturor companiilor publice din Bangalore intraseră în grevă deja de două luni și unii începuseră să fie violenți. Situația era atât de gravă, încât poliția a tras spre mulțimea revoltată în una din zile. Întreg Bangalore era o bombă cu ceas. Poliția reușea să-i oprească pe huliganii care cauzau probleme, dar nu putea să țină duhurile rele care îi stârneau pe oameni. Aceasta era treaba bisericii; așa că am chemat biserica la trei zile de rugăciune pentru pacea orașului. La sfârșitul acestor zile, simțeam cu toții că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea. Ca o confirmare, un paznic al unei companii publice, îi spusese unui membru al bisericii noastre că toți oamenii care lucrau la pază erau într-un suspans cumplit, neștiind ce se va întâmpla- până într-o anumită zi când situația s-a schimbat și tensiunea a dispărut. Acea zi era ultima zi de rugăciune a bisericii! Imediat după aceea greva s-a oprit și pacea s-a reîntors în orașul nostru. Dumnezeu a folosit o biserică mică să aducă pace milioanelor de oameni din Bangalore.
Pe lângă toate aceste situații, am influențat și alegerile din țara noastră în mod radical, nu doar o dată.
Creștinii din India erau prea puțini ca să influențeze alegerile prin vot, dar știam că prin rugăciune putem influența întreg electoratul Indiei. Ne-am decis deci să votăm pentru „voia desăvârșită a lui Dumnezeu” la întâlnirile de rugăciune. Pe măsură ce ne rugam, Dumnezeu putea să îndrepte gândurile oamenilor în direcția în care vroia. Ne mai rugam împotriva guvernelor anti-creștine, ori de câte ori ajungeau la putere, în India sau în statul nostru și vedeam de fiecare dată cum Dumnezeu lucra într-un mod uimitor. (Nu eram singura biserică care se ruga; mai erau și altele; Dumnezeu a răspuns la rugăciunile tuturor.)
Am fost încurajați prin aceste întâmplări, văzând că Dumnezeu ne face sarea și lumina Indiei – sarea care dădea gust împrejurul ei și lumina care strălucea puternic pentru Domnul în toată țara.
Scoaterea duhurilor rele
Slavă Domnului!
„ Apoi le-a zis: Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. […] Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede:” în Numele Meu vor scoate draci; … ” (Marcu 16:15-17).
Bărbați și femei au fost posedați de demoni, chiar de la începutul istoriei, dar citim că, doar după venirea lui Isus, oamenii au fost eliberați. Acum că Hristos l-a învins pe Satan pe cruce, oricine poate fi complet eliberat de demoni în Numele lui Isus – la fel cum oricine poate să aibă păcatele iertate total, în Numele lui Isus. Isus i-a trimis pe ucenici să vestească această dublă veste bună, peste tot în lume – că oamenii pot fi eliberați atât de vina
păcatelor lor, cât și de duhurile rele. Totuși, până când nu am fost botezat în Duhul Sfânt, nu am avut credință să eliberez oamenii de demoni; a trebuit să fiu convins că Isus l-a înfrânt pe Satan pe cruce.
Una dintre primele întâlniri cu un astfel de duh rău a fost când vorbeam studenților de la colegiul biblic. (Isus a scos draci chiar și în sinagogă!). Experimentasem o ungere deosebită în vorbire în dimineața aceea și tocmai îmi încheiasem mesajul, rugându-i pe toți să ne plecăm capetele în rugăciune. Dintr-o dată, unul din studenții de pe ultimul rând, s-a ridicat și a început să danseze pe culoar. Mi-am dat seama imediat că acesta era un demon, care încerca să distragă atenția studenților, ca aceștia să nu răspundă mesajului. Din moment ce toți erau plecați în rugăciune, am știut că orice mustrare gălăgioasă a demonului îi va face pe oameni să-și ridice capetele și să privească în jur, așa că am spus în șoaptă (atât de încet, încât nici cei de pe banca din spatele meu nu au auzit) „În Numele lui Isus, stai jos!”. Imediat, tânărul (care era la aproape 12 de metri de mine) s-a așezat pe scaun și eu am continuat cu rugăciunea de încheiere. După acea întâlnire, am părăsit colegiul biblic și nu am aflat cine fusese acel tânăr. Câteva luni mai târziu, am primit o scrisoare din altă țară, în care o persoană îmi spunea despre cum fusese posedat de un demon, într-un templu, cu câțiva ani în urmă, după care a devenit creștin și s-a înrolat la colegiul biblic (unde vorbisem eu). Spunea că el a fost acel tânăr de la întâlnire care s-a ridicat în picioare, apoi a scris: „M-am așezat pe scaun când mi-ați spus să stau jos”! Am fost uimit la citirea acestei propoziții – deoarece urechile lui, cu siguranță nu au auzit șoapta mea atunci, pentru că era prea departe, dar demonul din el a auzit cuvintele mele – și s-a supus.
În ziua aceea, Domnul m-a învățat două lecții despre demoni: în primul rând, că demonii au auzul foarte ascuțit și nu trebuie să strigăm la ei (cum fac mulți oameni), când îi scoatem afară și, în al doilea rând, dacă viața noastră este curată și avem credință în biruința lui Isus asupra lui Satan pe cruce, este nevoie să le poruncim demonilor o singură dată – și ei vor pleca imediat. Nu trebuie să continui să le poruncești (cum fac mulți oameni). Isus scotea dracii cu o singură propoziție: „El, prin cuvântul Lui, a scos duhurile necurate” (Matei 8:16). Dacă demonul nu pleacă după o singură poruncă, înseamnă că credința noastră este slabă. Atunci trebuie să ne retragem, să mergem să postim și să ne rugăm mai întâi (Matei 17:21).
Cu altă ocazie, o soră din biserică a adus o doamnă la mine acasă pentru rugăciune, deoarece avea niște probleme. Am vorbit cu această doamnă, împreună cu soția mea, după care i-am spus să se pocăiască de păcatele sale și să Îl primească pe Isus ca Salvator. I-am mai spus să proclame: „Satan, acum nu îți mai aparțin. Isus te-a înfrânt pe cruce.” (Acest lucru le cer tuturor care vor să fie mântuiți). Dintr-o dată, și-a schimonosit fața, s-a întors spre mine agitată și, cu o voce schimbată mi-a spus: „Nu am fost înfrânt pe cruce” . Până în acel moment, nici măcar nu m-am gândit că ar putea avea un demon, fiindcă ne-a vorbit cu blândețe. Când am realizat că demonul era acolo, i-am spus imediat : „Ești un mincinos. Tu ai fost înfrânt pe cruce. Ieși din femeia aceasta în Numele lui Isus.” Demonul a plecat imediat și știam acest lucru, deoarece am rugat-o pe doamnă să spună aceleași cuvinte din nou lui Satan și a putut să o facă fără ezitare.
În ziua aceea, am învățat o a treia lecție despre Satan și demoni – nu le place să li se aducă aminte că au fost înfrânți pe cruce. Atunci am decis să îi aduc aminte
lui Satan mereu că Isus l-a înfrânt pe cruce și să predic acest adevăr glorios și credincioșilor. (Noi trebuie să îi spunem aceste cuvinte lui Satan, din moment ce nu poate auzi gândurile noastre sau ce spunem în inima noastră. Poate datorită faptului că nu știu sau nu cred că Satan a fost total înfrânt pe cruce (cum scrie în Coloseni 2:15 și în Evrei 2:14), creștinii trăiesc cu frică de el, că ar putea să le facă rău într-un anumit fel.
Domnul îmi dădea și vise din când în când – vise în care mă eram față-n față cu oameni posedați și scoateam dracii din ei, sau vise în care Satan venea la mine în forma unui șarpe sau scorpion etc., dar nu putea să îmi facă niciun rău, chiar dacă mă atingea. Isus le-a spus ucenicilor: „ V-am dat autoritate să călcați peste șerpi, peste scorpioni și peste toată puterea vrășmașului și nimic nu vă va putea vătăma .”(Luca 10:19). Ceea ce a fost interesant în toate aceste vise, a fost faptul că nu mi-a fost frică, deloc -nici în timpul visului, nici după. Așa m-a învățat Domnul că pot să-l înfrunt pe Satan fără frică tot timpul – la fel cum a făcut Isus când era pe pământ.
„Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume – (Satan)…
„Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta …
„ În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica ” (1 Ioan 4:4, 17, 18).
Slavă Domnului!
Începutul întâlnirilor și înaintarea lucrării
La început (august 1975), ne întâlneam ca biserică de trei sau patru ori pe săptămână, la noi în casă. Nu știam planurile lui Dumnezeu cu privire la noi. Eram familii sărace care trăiau de pe o zi pe alta; eu eram singurul care aveam scuter, ceilalți aveau biciclete, sau nimic. Eram singurul care avea telefon (și acesta ne-a fost dat, doar pentru că Annie era medic). Totuși, aveam o mare părtășie unii cu alții și descoperisem, ca biserică, ce însemna să fim o familie.
Când am început întâlnirile, eu cu Annie aveam trei băieți (de vârstele: 6 ani, 2 ani și 8 luni). Cel de-al patrulea băiat s-a născut doar după 3 ani. Copiilor noștri le plăcea să aranjeze scaunele pentru întâlnire și să stea în părtășie cu frații tineri, care rămâneau des să doarmă peste noapte, la noi. Ne păsa unul de altul și nu trecea o zi fără să nu întâlnesc pe cineva din biserică. Dacă vreunul dintre noi era în nevoie, puneam mână de la mână și ajutam pe acea persoană, sau familie. Dacă vreo familie trebuia să se mute într-o altă chirie, mergeam cu toții și îi ajutam. Aveam mai puțin de 40 de ani în vremea acea și puteam face multe lucruri, pe care azi nu mai pot să le fac. Îmi aduc aminte cum căram dulapuri pe scări în jos, sau cum curățam podelele și spălam toaletele multor frați de-ai mei. Unii oameni ni se alăturau doar ca să profite de bunătatea și generozitatea noastră. Am fost înșelați de câțiva, dar nu regretăm nimic, deoarece ne-am comportat cu bunătate și dragoste față de ei și am învățat din greșeli. Am continuat să ne axăm pe ucenicie și pe calea crucii. Cei care nu au fost prinși de acest mesaj, după un timp, au plecat din mijlocul nostru.
Am simțit povara de a împărtăși aceste adevăruri care ne-au transformat viețile și cu restul oamenilor din India, așa că, în ianuarie 1977, am început să scriem un ziar de 8 pagini, cu mesajul despre viața biruitoare, ziar care avea să fie scos lunar. Obișnuiam să scriu articolele cu vechea mea mașină de scris, să le corectez, să le rescriu și apoi să le dau la tipărit. Nu aveam mulți bani, așa că
foloseam o tipografie ieftină, care avea doar un tipar cu zaț (cu caractere metalice), care tipărea foarte încet. În următoarele zile, când era gata prima schiță, o luam de la tipar și o verificam cu atenție. Găseam multe greșeli și trebuia să o duc din nou la tipografie, să le corecteze, după care mi-o dădea înapoi, să o corectez iarăși. Înainte să fie printată copia finală, o verificam din nou cap-coadă. Câteodată, în ciuda faptului că o verificam de patru, cinci ori, “tiparul diavolului” își găsea de lucru. Am trecut printr-o situație în care tiparul a pierdut o literă din propoziția “We should never be anxious!” (Să nu ne îngrijorăm niciodată!) și a ieșit “We should ever be anxious!” (Să ne îngrijorăm întotdeuna!); așa că, unii dintre noi ne-am pus să corectăm de mână toate copiile printate! În anii care au urmat, am ajuns să expediem aceste ziare la 600 de adrese. În fiecare lună, câțiva din membrii bisericii se adunau să pună hârtia în plicuri pentru expediere. Acest lucru a ajutat și la clădirea părtășiei între noi.
De asemenea, înregistram pe casetă fiecare mesaj predicat – în primul rând pentru cei din biserică ce doreau să asculte a doua oară mesajul, sau pentru cei care doreau să dea o copie și altora. Puțin câte puțin, începusem să avem o mică bibliotecă de casete. Pentru a face aceste copii, conectam două reportofoane și copiam întâi o parte a casetei, apoi întorceam caseta și copiam cealaltă parte. Acest proces dura 90 de minute. Câteodată, oameni din alte locuri din India auzeau despre noi și cereau o casetă; atunci copiam o casetă, o împachetam, mergeam la oficiul poștal și o expediam. Nu aveam multe cereri pentru casete în vremea aceea așa că m-am descurcat singur cu această lucrare. Cererile acestea începuseră încet să crească – ceea ce mă ținea destul de ocupat.
Dumnezeu, care cunoaște toate lucrurile, a văzut că cererea pentru casete avea să crească foarte mult în viitor și ne-a pregătit o surpriză, fiindcă El ” plănuiește în tăcere pentru noi în dragoste” (Țefania 3:17 parafrazat). O familie din Germania (pe care nu o cunoșteam) a primit o casetă cu mine de la cineva, a ascultat-o și a dat- o mai departe la alții. Datorită faptului că au fost binecuvântați de ceea ce au auzit, mi-au scris spunându- mi că au fost călăuziți de Domnul să ne trimită un dispozitiv rapid de copiat casete. Nici nu știam că există așa ceva! Când acesta a ajuns prin poștă, cei de la oficiul poștal mi-au cerut o sumă exagerată pentru taxa vamală. Probabil că voiau să le dau mită, ceea ce nu a aveam de gând să fac. M-am rugat Domnului pentru ajutor și am mers să mă întâlnesc cu ofițerul superior al departamentului, care s-a dovedit a fi o femeie creștină care mi-a citit cărțile și îmi știa numele, chiar dacă nu ne cunoscusem niciodată. I-am spus că sunt dispus să plătesc costul legal pentru acel lucru – oricât ar fi fost, doar să nu plătesc mită sau să fiu hărțuit fără motiv. A vorbit imediat cu funcționarii care se ocupau de mine și astfel am primit pachetul plătind doar suma legală a taxei poștale și fără să fiu hărțuit.
Acest dispozitiv putea copia o casetă în 3 minute. Aceasta însemna că am câștigat 87 de min pentru fiecare casetă pe care o copiam! Cererea pentru casete crescuse enorm de mult după aceea și am copiat mii de casete în anii care au urmat! Ce bun a fost Dumnezeu când i-a călăuzit pe acei oameni în a ne trimite darul acela la timpul potrivit. Întotdeauna am crezut că nu trebuie să ne facem nevoile cunoscute nimănui, decât lui Dumnezeu. Întâmplarea aceasta a fost încă o dovadă a grijii pe care ne-o poartă El.
La început am decis să vindem materialele literare și casetele la cel mai mic preț posibil, nu cu scopul de a
face profit; și mie nu avea să-mi revina nimic în plus, pentru cărțile sau casetele publicate de biserică. Am respectat acest principiu până în ziua de azi.
Peste 200.000 de casete cu predici au fost distribuite peste tot în lume până în prezent (2007), în multe limbi – nu doar de biserica noastră, ci și de alți oameni și biserici. Aceste mesaje se găsesc azi și pe CD-uri și DVD-uri – și pot fi descărcate de pe internet oricând, gratis. În felul acesta, mesajul Noului Legământ a ajuns pe toate cele 5 continentele, pornind de la mica noastră biserică. Ne bucurăm de faptul că oameni de peste tot din lume, sunt provocați să trăiască o viață biruitoare.
Toată slava I-o dăm lui Dumnezeu pentru ce a făcut! Atunci când Îl cinstim pe El, El ne cinstește pe noi. Slavă Domnului!
Un loc de întâlnire
Între anii 1975 și 1979, numărul celor care frecventau întâlnirile din casa noastră a crescut. Unii erau sinceri și veneau cu dorința de a deveni ucenicii Domnului Isus, pe când alții, erau atrași de noutatea acestui grup care apăruse! Noi i-am primit pe toți și am lăsat pe Domnul să separe pleava la timpul potrivit. Camerele casei noastre erau mici, iar duminica, oamenii stăteau în toate patru. Cel care vorbea stătea undeva în mijloc, să poată fi văzut de majoritatea oamenilor.
Chiar din primul an, am organizat o conferință de 4 zile în casa noastră, în timpul vacanței din octombrie și am continuat să facem aceasta în fiecare an. Oameni din alte părți din India, care au fost binecuvântați citind cărțile noastre, participau la aceste conferințe. Noi le ofeream mâncare și cazare fără plată tuturor celor care veneau și chiar îi ajutam pe unii mai săraci, plătindu-le biletul de tren. Găteam mâncarea în curtea din spate a casei, iar noaptea, frații dormeau pe podeaua camerei din față. Nu acceptam daruri niciodată – nici măcar în timpul conferinței, ci aveam o cutie la intrare, pentru oricine dorea să dăruiască ceva – în secret și cu bucurie. Astfel, Dumnezeu s-a îngrijit de toate nevoile noastre. Am urmat acest principiu timp de 31 de ani – și am descoperit că nevoile noastre au fost întotdeuna împlinite. Nu a trebuit vreodată să ne împrumutăm cu bani sau să fim datori. Dumnezeu a cinstit acest principiu al nostru, întrucât și noi căutam să îl cinstim pe El.
Văzând că numărul celor care participau la întâlnirile de duminică creștea, am realizat că în curând nu vom mai încăpea în casa noastră. Totuși, nu aveam bani să cumpărăm pământ pentru construirea unui nou locaș. Am început să căutăm un pământ mai ieftin, în afara orașului, dar nu am găsit un loc pe care să ni-l permitem.
Atunci Domnul a făcut ceva minunat pentru noi: tatăl meu cumpărase un pământ aproape de casa noastră și dăduse un avans de 20% pentru el. Plănuia să vândă casa din Madras și să-și construiască o locuință în Bangalore, dar, între timp, s-a îmbolnăvit de astm, iar clima de aici nu era potrivită pentru el. Astfel Domnul îl oprea din a se muta în Bangalore, așa că a decis să vândă pământul. Mulți doreau să-l cumpere, deoarece locația acestuia era foarte bună și prețul crescuse; tatăl meu însă a decis să dăruiască acest pământ bisericii noastre. (Trebuia doar să plătim diferența și taxele de întabulare). Noi dispuneam doar de 50% din această sumă – și era tot ce strânsesem în 4 ani! Am decis să nu spunem nimănui despre nevoile noastre – nici chiar celor din biserică,pentru că toți erau săraci și nu doream să-și sacrifice economiile de-o viață pentru noi. Ne-am rugat și am spus Domnului că, dacă acesta este locul pe care l-a ales pentru noi, atunci trebuia să ne dea banii necesari, fără ca noi să spunem altora despre nevoia aceasta.
Trebuia să întabulăm pământul până la o anumită dată – data stabilită de propietarul inițial, pentru tatăl meu, pentru plătirea diferenței și realizarea transferului de propietate. Cu câteva zile inainte de data aceea, am primit un cec prin poștă, trimis de o persoană pe care nici unul dintre noi nu o cunoștea, deci nu avea de unde să știe de nevoia noastră. Probabil făcuse rost de adresa noastră din altă parte. În mod surprinzător, acel cec conținea suma exactă de care aveam nevoie pentru finalizarea transferului! Nici în ziua de azi nu știm cine a fost acea persoană – nici nu ne-a mai trimis altă donație după aceea, dar era clar că Dumnezeu a îndrumat-o să ne ajute. Mulți numesc astfel de întâmplări coincidențe, dar pentru noi era mâna Tatălui nostru iubitor din Cer, care ne confirma prin aceasta că voia Lui perfectă pentru noi era cumpărarea pământului.
Am înregistrat pământul pe numele de „Christian Fellowship Centre” (Centrul Creștin de Părtășie), deci trebuia să construim o sală de adunare. Din nou am decis să nu spunem nimănui despre nevoia noastră. Puțin câte puțin, în următorii 2 ani, am strâns banii – din cutia noastră de donații, de aici, de dincolo.
Apoi, am întâmpinat o altă problemă. În vremea aceea, la noi în țară era o lipsă de ciment și, pentru a-l obține, trebuia un permis de la guvern – pentru 50 de saci. Am aplicat pentru obținerea primului nostru permis și am vorbit cu funcționarul de la minister, care mi-a spus să revin într-o săptămână. Când am mers în săptămâna următoare, mi-a spus să vin mai târziu. Am pățit așa de mai multe ori, până când, cineva, care cunoștea acest sistem, mi-a spus că e modul funcționarului de a cere mită! Așa că ne-am rugat. M-am întâlnit cu directorul departamentului și am continuat să vin în fiecare săptămână – în acest timp, am acumulat multă răbdare! În sfârșit, după multe săptămâni, am obținut primul nostru permis. Am aplicat doar pentru ciment, dar am primit și răbdare pe parcurs! Dumnezeu ne dă întotdeuna mai mult decât cerem!
Dumnezeu s-a folosit de un funcționar corupt pentru a mă face să iau parte la natura divină – răbdare! Dacă i-aș fi dat mită, aș fi primit mai repede cimentul, dar nu aș fi primit răbdare. După puțin timp, Dumnezeu ne-a răspuns rugăciunilor într-un mod cu mult peste așteptările noastre; cimentul a devenit disponibil în India și guvernul a anulat cererea pentru permise, iar astfel am cumpărat oricât de mult ciment am avut nevoie direct din piață.
Am construit sala de întâlnire și ne-am adunat pentru prima oară acolo în luna octombrie a anului 1981. Chiar în aceeași lună am organizat o conferință – și de data aceasta au venit mai mulți oameni. Dumnezeu știa că un număr mare oameni avea să participe la conferințe și știind această nevoie cu mult înainte s-o vedem noi, ne- a dat aceasta sală de întâlnire exact la timp – la fel cum ne-a dat multe alte lucruri înainte să ne dăm seama că avem nevoie de ele.
Dumnezeu plănuise pentru noi în dragoste încă o dată – și continuă să facă aceasta și azi (Țefania 3:17).
Ajungând în diferite locuri
Nu ne-am cristalizat ca și biserică timp de șapte ani în Bangalore, deoarece Dumnezeu a vrut să ne concentrăm un timp doar pe noi înșine. Chiar dacă pentru cei din jur acest lucru părea egoist, Dumnezeu însă știa ce făcea. Există un timp potrivit pentru fiecare lucru plănuit de voia lui Dumnezeu. Nu vom putea niciodată să construim biserica lui Isus Hristos în modul și timpul pe care îl vrem noi, ci trebuie să așteptăm timpul ales de Dumnezeu pentru a fi călăuziți de Duhul Său la fiecare pas.
Dumnezeu știa că biserica noastră trebuia construită în primul rând ca familie, înainte să chemăm și pe alții din India “să vină și să vadă”. În Vechiul Legământ, accentul cădea pe “Veniți și auziți”. Profetul Vechiului Legământ invita israeliții să vină și să audă ceea ce Dumnezeu îi spunea lui, dar în Noul Legământ, accentul este pus pe o manifestare vizibilă a vieții lui Hristos printr-un trup local de credincioși, nu doar pe mesajul vorbit. Isus a spus că toți oamenii vor cunoaște că suntem ucenicii Lui, atunci când vor vedea dragostea pe care o avem unii față de alții, nu când ne vor auzi predicând (Ioan 13:35).
Astfel, Dumnezeu a construit ceva în interiorul nostru ca biserică, în primii șapte ani (1975-1982). A făcut o lucrare adâncă în mulți dintre noi și ne-a făcut să înțelegem calea crucii, învățând astfel să ne iubim unii pe alții. El a deschis ușă după ușă pentru noi, ca să ajungem în alte părți ale Indiei – și în cele din urmă, în lumea întreagă. Calea lui Dumnezeu este întotdeauna cea mai bună cale.
În anul 1980, am fost invitat să vorbesc 3 zile la adunarea anuală a celei mai largi denominațiuni penticostale din India. La adunarea aceea au participat aproximativ 12.000 de oameni. Le-am spus că povara pe care Dumnezeu a pus-o pe inima mea este să vorbesc nu doar enoriașilor, ci și păstorilor, liderilor (dintre care mulți stăteau pe scenă). Am vorbit două zile despre cum să fii credincios în privința banilor în lucrarea creștină. A treia zi, dimineața, păstorii mai vârstnici mi-au trimis un mesaj prin care mi-au spus că nu vor să mai predic. Mulți dintre ei au fost jigniți de felul meu simplu de a vorbi. Am acceptat cu bucurie decizia lor, întrucât am simțit că Domnul a spus tot ceea ce a vrut să spună în acele două zile – și nu a mai fost nimic de zis.
După ce adunarea s-a terminat, a trebuit să plec în alt loc, în Kerala. Organizatorii întâlnirii ar fi putut fără nicio problemă să mă ducă acolo în una dintre mașinile lor – dar nu au făcut-o. Așa că mi-am luat bagajul și am mers în autogară, să găsesc un autobuz care să mă ducă acolo. Nu eram familiar cu traseele autobuzelor din acea zonă și m-am urcat în autobuzul greșit. Mi-am dat seama de greșeala mea abia după ce am parcurs o distanță destul de lungă. Am coborât din autobuz și m-am urcat în altul, dar Domnul planificase toate acestea cu un scop anume. Al doilea autobuz era plin de pasageri și a trebuit să stau în picioare. Chiar în fața mea stătea un frate tânăr care se întorcea de la aceeași adunare. Am vorbit cu el timp de zece minute, după care a trebuit să coboare. Totuși, întalnirea aceea a fost începutul unei relații care a rezistat până în ziua de azi. Mai târziu mi-a spus cum căutase cu disperare o viață victorioasă în perioada aceea și era sigur că Dumnezeu a fost Cel care m-a trimis pe mine în calea lui.
Dumnezeu l-a folosit pe acest frate mai târziu pentru a ajuta la stabilirea unei biserici în Kottayam – și de acolo în mai multe părți din Kerala. Am văzut că Dumnezeu m-a trimis în acel loc în primul rând să-l întâlnesc pe acest frate, nu ca să vorbesc celor 12.000 de oameni. Ce bine că organizatorii adunării nu m-au dus cu mașina în ziua aceea! Ce bine că m-am urcat în autobuzul greșit! Dacă lucrurile nu se întâmplau astfel, probabil nu l-aș fi întâlnit pe acest frate drag niciodată; și ce bine că atunci când l-am întâlnit, nu eram într-o dispoziție proastă din cauza insultelor și a neplăcerilor întâmpinate, ci într-un duh de mulțumire pentru suveranitatea lui Dumnezeu. El plănuiește perfect toate lucrurile ca noi să putem să Îi aducem mulțumire – pentru toate lucrurile în orice vreme.
La începutul anului 1983, acest frate m-a invitat la niște întâlniri speciale într-o biserică mică, de vreo 50 de persoane, în care era și el membru în Kottayam. De asemenea, mai primisem o invitație de a fi vorbitorul principal la o adunare anuală a altui mare cult penticostal, la care luau parte foarte mulți oameni – în același timp. M-am rugat în privința acestor două invitații și am simțit că Dumnezeu mă călăuzea să refuz invitația adunarii mai mari și să merg la biserica mai mică. Această decizie a avut consecințe pe termen lung. O mână de oameni din această biserică mică au fost cuprinși de adevărurile Noului Legământ și au decis să iasă din denominația lor și să se adune separat. Acesta a fost începutul lucrării noastre în Kerala. Și astăzi, ca și în vremea lui Isus, Domnul caută, nu mulțimi mari, ci ucenici dăruiți pe deplin.
În același an (începutul anului 1983), Dumnezeu a deschis și ușile către Tamilnadu. În luna mai, 1982, am fost invitat să vorbesc la o adunare denominațională în Madras. Un pastor care m-a ascultat la această întâlnire, m-a invitat să vorbesc la niște întâlniri în Madurai. Au participat la acele întâlniri câțiva tineri născuți din nou (care erau membrii unei denominațiuni mari din Tuticorin) și au fost atinși de ceea ce au auzit, chiar dacă ei nu au avut bani sau influență pentru a organiza o întâlnire pentru mine în orașul lor. Totuși, în înțelepciunea lui Dumnezeu, cineva care lucra într-o altă organizație a aranjat o serie de întâlniri publice pentru mine în Tuticorin. Câțiva pastori din oraș au fost prezenți chiar de la prima întâlnire, dar la sfârșitul acesteia, toți au fost ofensați de mesajul meu și nu s-au mai întors. Chiar și organizatorul acelor întalniri a fost ofensat și a dispărut!
Deci, acești tineri (care m-au ascultat în Madurai) au preluat întâlnirile și au condus închinarea – iar eu am vorbit. Am fost impresionat de râvna lor și m-am întalnit mai apoi cu ei în particular. Am petrecut multe ore vorbind, până noaptea tarziu – trecut de miezul nopții. Atunci am realizat că toate evenimentele precedente au fost plănuite de Dumnezeu, doar pentru a întâlni acest grup de tineri. Mai târziu, în iunie 1983, acești tineri au decis să își părăsească denominațiunea și să se întâlnească împreună ca biserică separată. M-au invitat să îi îndrum, așa că am avut prima conferință a bisericii în Tuticorin, în 1983. Ce bine că organizatorul întâlnirilor din Tuticorin s-a simțit ofensat și m-a lăsat cu acești tineri deosebiți. Căile lui Dumnezeu sunt într-adevar minunate.
După câteva săptămâni, am avut niște întâlniri speciale în Thanjavur, unde am întâlnit alți câțiva frați care erau copleșiți de mesajul victoriei asupra păcatului. Aceste întâlniri au deschis multe uși în Tamilnadu și, foarte curând, au fost plantate noi biserici locale în tot statul.
Nu am făcut nimic din toate acestea prin propria noastră înțelepciune sau după planurile noastre. Dumnezeu a planificat și a executat lucrarea Sa în ropriul Său mod suveran. Noi doar am urmat “stâlpul de nor” după cum ne-a călăuzit Dumnezeu, dintr-un loc în altul!
Slăvit să fie Domnul!
Eliberarea oamenilor apăsaţi de Diavolul
“…cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. ” (Faptele Apostolilor 10:38)
Exemplul lui Isus menţionat aici, indică faptul că cei ce vor fi unşi cu Duhul Sfânt vor primi puterea lui Dumnezeu (vezi Fapte 1:8) şi prezenţa lui Dumnezeu va fi cu ei. Prin urmare, aceştia umbladin loc în loc făcând binele şi vindecă pe toţi cei apăsaţi de diavolul.
Eliberarea oamenilor de sub stăpânirea lui Satan este una dintre principalele lucrări pe care le avem ca slujitori ai Noului Legământ. Cei ce trăiau sub Vechiul Legământ nu puteau face aceste lucruri deoarece Satan nu fusese înfrânt în acele timpuri.
Acum însă, fiindcă Satan a fost înfrânt la cruce, el nu mai are putere asupra niciunui copil al lui Dumnezeu care umblă în lumină. Acesta a fost unul dintre marile adevăruri pe care Dumnezeu mi le-a descoperit şi El doreşte ca eu să le vestesc credincioșilor de pretutindeni. De asemenea, El mi-a dat şi câteva experienţe pentru a demonstra aceste lucruri.
În apropierea casei noastre era o casă, unde locuia un bărbat în vârstă, bolnav. Pentru a-l vindeca, au adus
un medic-vrăjitor care a petrecut câteva săptămâni, preparând o poțiune într-o oală, în mod public, la ei în garaj. Într-o dimineaţă, am găsit un vas mic conținând ceva, situat în curtea noastră. Auzisem că medicii vrăjitori încearcă să transfere boala dintr-o casă în alta în felul acesta, prin urmare mulți oameni se temeau chiar să atingă un astfel de vas, temându-se că un rău va veni peste ei. Dar pentru noi, aceasta a fost o mare oportunitate de a-i învăța pe copiii noștri neputința lui Satan împotriva copiilor lui Dumnezeu. Aşadar, am ridicat vasul şi l-am aruncat departe, învăţând pe copiii noştri ca niciodată să nu se teamă de Satan pentru că el nu se poate atinge de noi, dacă umblăm în lumină. Niciun rău nu a venit peste noi, dar bătrânul din acea casă a murit. Însă i-am dat Evanghelia înainte de a muri. Orice armă făurită împotriva noastră va fi fără putere (Isaia 54:17).
Oamenii posedaţi de demoni obişnuiau să fie aduşi uneori în casa noastră pentru eliberare. Unii creştini ne-au avertizat că nu ar trebui scoatem demoni în casă, deoarece aveam copii mici în familie, dar noi nu am avut nicio teamă pentru că Satan este un dușman învins. Chemarea noastră a fost de a face ceea ce a făcut Isus – eliberarea oamenilor de pretutindeni de asuprirea lui Satan. Dumnezeu însuşi ne va proteja copiii. Aşadar, am continuat să scoatem demoni la noi acasă. Şi nici noi, nici copiii noştri nu am avut probleme niciodată. Acesta a crescut doar credința lor în puterea lui Dumnezeu.
Odată, la sfârşitul unei conferinţe, cineva a adus o tânără la mine pentru rugăciune. În timp ce vorbeam cu ea, cerându-i să-şi predeadea viața Domnului, ea s-a întors spre mine brusc, şi-a schimbat vocea și a spus: “Am fost aici atâta vreme și tu încerci să mă scoţi?” Am fost surprins pentru un moment de aceste cuvinte. Dar am ştiut că fusese posedată de un demon. M-am rugat în limbi (încet, în șoaptă) pentru a-mi consolida credința în puterea Domnului și apoi am poruncit demonului să plece, în Numele lui Isus. Deoarece mă grăbeam să prind un autobuz, am cerut prezbiterilor bisericii locale să verifice dacă demonul a lăsat-o cu adevărat. Am întâlnit fata ulterior și am constatat că ea a fost complet eliberată. Am avut două ocazii în care oameni sub stăpânire demonică au intrat direct în clădirea bisericii noastre din Bangalore, în timpul unei întâlniri. Odată, chiar la începutul sesiunii de după-amiază a unei conferinţe, un om a venit târându-se pe unul din culoare, ca un șarpe, către partea din față a sălii. Tocmai începusem un studiu biblic şi nu doream ca Diavolul să îmi perturbe studiul cu alte probleme secundare. Așa că am poruncit demonului în Numele lui Isus, să se culce chiar acolo unde era. Omul a adormit imediat la fața locului. De îndată ce studiul biblic s-a încheiat și am spus Amin-ul final, omul s-a trezit imediat, apoi l-am sfătuit.
Cu altă ocazie, cineva a venit în holul bisericii noastre, chiar la sfarsitul întâlnirii de duminică, dorind să mă cunoască. I-am spus să îl cheme pe Isus în viaţa lui şi să mărturisească că Isus Hristos este Domnul. El a strigat în prezența întregii biserici, “Isus Hristos nu este Domnul”. Din moment ce era un creștin nominal, am realizat că acest lucru nu a fost el cel ce vorbea ci un demon. Am poruncit demonului să iasă, în Numele lui Isus. El a luat deodată o poziție de karate și apoi a alunecat jos pe podea ca un șarpe. Aceasta a fost ziua în care am descoperit că erau duhuri demonice în spatele artelor marțiale, cum ar fi karate. Atunci l-am luat și i-am cerut să mărturisească că Isus Hristos este Domnul. El a făcut acest lucru imediat, și ne-a spus că migrena pe care o avuse până atunci a dispărut. Aceste două evenimente au întărit credința multora în biserica noastră.
Într-o întâlnire publică într-o parte a Indiei, cu mulți ani în urmă, unde 30.000 de oameni au fost prezenți, cum vorbeam de la platformă, un om din public s-a ridicat deodată și a început să danseze în fața platformei. I-am cerut să se așeze – mai mult decât o singură dată, dar el a continuat să danseze, distrăgând atenția oamenilor. Atunci am realizat că era un drac. I-am poruncit în Numele lui Isus să se așeze – și el a șezut jos imediat. Există o putere extraordinară în Numele lui Isus. Demonii se cutremură la auzul acestui Nume și ei trebuie să se supună imediat.
În Statele Unite ale Americii, o tânără a fost odată adusă la mine pentru consiliere la sfârșitul unei reuniuni. Am fost surprins să o văd îmbrăcată în haine foarte murdare, deoarece nu acesta era modul în care se îmbrăcau tinerele americane. I-am împărtășit Evanghelia și am rugat-o să repete după mine rugăciunea păcătosului, pentru a-L primi pe Hristos ca Mântuitor personal. Când am ajuns la Numele lui Isus în rugăciune, ea a devenit tăcută, spunând că nu poate rosti acest Nume. Doar atunci am înţeles că avea un demon. Am poruncit duhului să o lase și ea a fost eliberată imediat. Apoi am poruncit fetei în Numele lui Isus să cheme Numele lui Isus. Ea a făcut acest lucru imediat și a fost mântuită. Transformarea aspectului ei a fost atât de uimitoare, încât a fost foarte greu de recunoscut, atunci când a venit la întâlnire în dimineața următoare elegant îmbrăcată! Această dragă tânără nu avea nevoie de consiliere psihiatrică ci de eliberare!
Am spus toate acestea, nu pentru a vorbi despre ceea ce am făcut eu, ci pentru ca astfel credincioșii de pretutindeni să poată recunoaşte faptul că Hristos a învins pe Satan pe cruce. Această lucrare de eliberare este practicată nu numai de mine, ci şi de alții în bisericile noastre. Orice copil al lui Dumnezeu, care umblă în lumină și cunoaște autoritatea existentă în Numele lui Isus poate scoate draci.
Cu toate acestea, tragedia a fost că mulți dintre cei care au fost eliberaţi de draci şi-au păstrat casa (inima) goală și, astfel, au fost expuși la atacuri demonice mai severe mai târziu – exact așa cum Isus ne-a avertizat în Matei 12:43-45.
Totuşi, unii dintre cei eliberaţi au ajuns să caute pe Dumnezeu cu sinceritate, și au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, devenind ucenici ai lui Isus. Unii sunt acum presbiteri în bisericile noastre.
Lăudat să fie Domnul!
Binecuvântări călătoare
De aproape 41 de ani (2007) lucrez pentru Domnul full-time și călătoresc în mod constant. Împreuna cu soția mea Annie, am călătorit sute de mii de mile, peste tot în lume – cu bicicleta, căruța, mopedul, autobuzul, scuterul, ricșa cu motor (mașina cu trei roți), mașina, vaporul și cu avionul. Am fost uimit de bunătatea lui Dumnezeu și de felul în care ne-a protejat în toți acești ani.
Prin harul lui Dumnezeu, din câte îmi amintesc, în toți acești 41 de ani, nu am pierdut nicio serie de întâlniri (la care am spus că voi merge) – chiar dacă aș fi fost bolnav, sau aș fi pierdut un autobuz, tren sau zbor, sau din oricare alt motiv. Acest lucru este în totalitate rezultatul credincioșiei lui Dumnezeu.
Acum am vârsta de 68 de ani și Dumnezeu m-a păstrat într-o condiție extrem de bună în toți acești ani. El ne “echipează” trupul încă din pântecele mamei noastre, cu abilitățile necesare pentru lucrarea pe care El ne-a pregătit-o. Două calități foarte importante, pentru cei care călătoresc mult sunt: abilitatea de a dormi oriunde și de a mânca orice – și Dumnezeu mi-a echipat corpul cu ambele, atunci când m-am născut. Astfel, pot să dorm oriunde chiar și în ziua de azi – atât pe pat, cât și pe podea, în mașină, în autobuz, în tren sau în avion. De asemenea mi-a înzestrat trupul, astfel încât pot să mănânc orice tip de mâncare – vestică, estică sau nimic (pentru câteva zile!). Astfel, mi-a fost mult mai ușor să călătoresc în orice parte a lumii. Nu vreau să mă fălesc cu asta, pentru că este în totalitate Mâna Domnului și felul în care mi-a creat trupul. Eu doar îl slăvesc pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui. Cel mai grav lucru pe care l-am experimentat în trupul meu a fost pierderea temporară a vocii, de două-trei ori, datorită faptului că am vorbit mult. În ultimii 25 de ani, am mers în fiecare an în Tuticorin, pentru conferințele din bisericile noastre Tamilnadu, din sudul Indiei. Mult timp nu au existat servicii feroviare care să ducă la Tuticorin și trebuia să călătoresc peste noapte cu autobuzul, timp de 16 ore ca să ajung acolo. Drumurile aveau nenumărate gropi – ceea ce ne garanta că vom sta treji majoritatea timpului! Când ajungeam la Tuticorin, prima sesiune a conferinței era deja în desfășurare – iar eu trebuia să merg direct la întâlnire, să predic Cuvântul lui Dumnezeu. Urma să vorbesc într-o serie de 9-10 sesiuni, a câte o oră fiecare, pe durata următoarelor trei zile, după care, la sfârșitul ultimei întâlniri, ne îndreptam imediat către autobuz, pentru călătoria de 16 ore înapoi spre casă. Totuși, prin harul lui Dumnezeu, nu m-am îmbolnăvit și nu mi-am pierdut vocea niciodată, la niciuna din aceste conferințe,timp de 25 de ani.Călătorind prin India, rămâi cu niște experiențe de neuitat! Am fost buzunărit de două ori – o dată când călătoream într-un autobuz aglomerat în Madras și a doua oară când eram într-un tren plin, în Bombay. Mi-au fost furați banii, dar nu și bucuria. Eu m-am asigurat că bucuria mea este întotdeuna în inimă, nu în portofel! și m-am rugat pentru acei hoți de buzunare. Sunt sigur că aveau nevoie să se roage cineva pentru ei, poate din acest motiv Dumnezeu a permis să mă buzunărească chiar pe mine! Dumnezeu a permis să se întâmple acest lucru, ca să mă elibereze încă puțin de dragostea de bani. El a trebuit să mă elibereze de atitudinea mea, aceea de a-mi calcula tot timpul banii – astfel încât să nu jelesc după fiecare rupie pierdută sau să mă bucur de fiecare rupie câștigată! El voia să îmi găsesc bucuria doar în El – și numai în El – o bucurie care nu poate fi mărită de niciun câștig material sau diminuată de vreo pierdere materială.
La începutul lucrării, eram nevoit să călătoresc cu trenul mult timp, în compartimente aglomerate și neîncăpătoare. De cele mai multe ori, băncile erau ocupate și trebuia să stau pe podea sau în picioare pe tot parcursul drumului. Chiar de la stația inițială, compartimentul era plin cu oameni și bagaje; la fiecare stație lucrurile deveneau din ce în ce mai greu de suportat, din moment ce intrau tot mai mulți oameni și tot mai multe bagaje – și presiunea fizică creștea odată cu ispita de a mă plânge de pasagerii care nu conteneau să intre. Atunci am primit o revelație: „Dacă aș putea să mă prefac într-o furnică aici, nu aș avea niciun fel de presiune asupra mea. Mă simt presat doar pentru că sunt așa mare. Unei furnici i s-ar părea locul acesta mai mult decât încăpător. Există o lecție spirituală aici: Dacă sunt mereu mic în ochii mei, voi fi liber de orice presiune, tensiune și nemulțumire față de alții. Atunci voi putea să mă odihnesc în Dumnezeu!” Am văzut că pot învăța ceva din orice situație.
Odată am călătorit într-un astfel de compartiment, unde toate locurile erau ocupate, dar am observat că un om stătea picior peste picior pe una dintre bănci, ocupând locul a două persone. Urma să călătoresc toată noaptea în tren așa că l-am rugat să stea normal ca să am și eu loc. Nu a vrut. Ceilalți oameni de pe bancă mi-au înțeles situația, și erau gata să îmi facă loc, dar acest bărbat nu s-a mișcat nici un centimetru. M-am rugat ca Domnul să îi umple vezica, astfel încât să fie nevoit să meargă la toaletă. În următoarele cinci minute s-a ridicat și a plecat la toaletă! Oamenii de pe bancă s-au mutat repede și au ocupat spațiul extra făcându-mi și mie loc să stau jos.
În majoritatea trenurilor de noapte din India, trebuia să îți rezervi locul cu multe zile înainte (de obicei 60 de zile) pentru a prinde o cabină cu pat. Odată am fost invitat într-un anumit loc în sudul Indiei pentru niște întâlniri, ceea ce însemna că aveam nevoie de o cabină cu pat. L-am rugat pe fratele care m-a invitat (cu 60 de zile înainte), să îmi rezerve un pat într-un compartiment din tren, pentru întoarcerea mea în Bangalore. Acest frate a realizat că uitase să facă acest lucru doar când ajunsesem la locul de întâlnire. Și-a cerut scuze pentru neglijență și a trimis imediat pe cineva la gară, să rezerve o astfel de cabină pentru mine, dar nu a putut face rost decât de un loc la al doilea nivel de compartimente, deoarece toate celelate cabine de dormit erau luate. După ce s-au sfârșit întâlnirile, m-am urcat în tren. Nu m-am plâns, ci l-am slăvit pe Domnul pentru că mi-a dat acel loc. Lângă mine stătea o călugăriță romano-catolică bătrână și m-a rugat să-i fac o favoare. Ea avea un pat rezervat în acel compartiment, dar era prea bătrână să urce în el, așa că mi-a spus să mă urc eu în pat, astfel încât să se poată întinde puțin și pe locul meu. I-am spus că o ajut cu plăcere! Așa am primit loc de dormit pentru călătoria înapoi spre Bangalore – și nici măcar nu a trebuit să plătesc.
Aceste incidente nu au fost evenimente cutremurătoare, dar mi-au arătat că Tatălui meu iubitor din Cer, îi pasă chiar și de cele mai mici comforturi din viața mea atunci când călătoresc în lucrarea Lui.
Dumnezeu e bun – în orice vreme. „Dar El știe ce cale am urmat…” (Iov 23:10).
Plantarea bisericilor in alte ţări
Isus a spus apostolilor Săi că atunci când vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt, vor primi o putere şi Îi vor “fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. ” (Fapte 1:8). Dumnezeu lucrează încet şi constant – din aproape în aproape. Am descoperit acest adevăr şi în slujirea mea.
Niciodată nu am plănuit să începem o biserică nouă în Bangalore. A fost în totalitate Mâna lui Dumnezeu. Apoi, niciodată nu ne-am gândit că Domnul ar ajunge prin noi și în alte părți ale Indiei. Am fost încântaţi să vedem că alte biserici erau fondate în diferite părţi ale Indiei. Atunci credeam că India este singura noastră chemare. Dar Dumnezeu avea alte planuri pentru noi.
Timp de mulţi ani, una dintre rugăciunile mele a fost aceasta: “Doamne, dacă este cineva care caută o viață duhovnicească în aceste părți, condu-l la noi sau du-ne pe noi la el, dacă nu vei face niciuna dintre aceste lucruri, atunci spune-ne ce este în neregulă cu noi.” Rugându-ne astfel, Dumnezeu ne-a arătat multe lucruri care trebuiau
îndreptate în biserica noastră. Unul dintre lucrurile esențiale pe care El ni le-a descoperit a fost că trebuie să scăpăm de duhul legalist şi neprinetenos pe care îl aveam. Pe măsură ce ne curăţeam de aceste lucruri, Dumnezeu a început să trimită la noi oameni înfometaţi – prima dată din Bangalore, apoi din alte părţi ale Indiei şi în cele din urmă oameni din diferite părţi ale lumii fără ca noi să mergem în căutarea acestora. Dumnezeu îi trimitea la noi.
Aici sunt cinci exemple de plantare a bisericilor în anumite țări. (Nu am menționat numele persoanelor sau a țărilor pentru a păstra anonimatul.)
Ţara 1 : Un frate tânăr care locuia în această ţară (originar din India) a venit în India cu scopul de a-ş vizita rudele. Fiind în Madras, un vecin îi oferise o copie după un ziar lunar pe care îl publicam şi care conţinea un articol de-al meu. Provocat de ceea ce citise, a decis să se întâlnească cu mine când va veni în Bangalore. Nu eram în oraş când a venit acasă, dar s-a întâlnit cu Annie. A luat câteva din cărţile noastre şi s-a întors în ţara unde locuia. Prins de ceea ce a citit, a venit înapoi în India anul următor și a petrecut șase săptămâni în Bangalore având părtășie cu biserica noastră. După ce s-a întors în ţara lui, a căutat oameni interesaţi de o viaţă de biruinţă şi a găsit unul sau doi Câţiva ani mai târziu m-a întrebat dacă aş merge în ţara lui doar să mă întâlnesc cu ei trei. Am fost de acord, am mers şi am împărtăşit Cuvântul lui Dumnezeu cu ei. Din acel început slab, a luat naştere o biserică care acum este o manifestare a Trupului lui Hristos în acel oraş. I-am vizitat de nenumărate ori în ultimii 20 de ani şi am avut confeinţe pentru biserică, precum și întâlniri publice. Domnul a adăugat unii frați și surori minunate în această biserică și a îndepărtat, de asemenea, pe unii care nu erau chemați să fie cu noi. Fratele care ne-a contactat iniţial este acum prezbiterul care conduce această biserică. Ca urmare a vizitei în această biserică, Dumnezeu mi-a dat deschis uşi către alte orașe din această țară și lucrul acesta a făcut ca mulți oameni să fie cuprinşi de adevărul Scripturii şi în aceste orașe.
Ţara 2 : La începutul anilor 70, vorbind la o conferinţă în această ţară, am vizitat o biserică mare și aici am cunoscut un frate. El m-a invitat să îl vizitez oricând voi fi în trecere. Zece ani mai târziu, am simțit deodată o povară pentru a-l vizita, dar neştiind de ce. Nu aveam bani pentru biletul de avion aşa că mi-am vândut motoreta (cu două roți) , am cumpărat un bilet de avion și am călătorit în această țară. Am ajuns într-o sâmbătă și acest frate mi-a pus la dispoziţie camera de oaspeți a bisericii lor să stau acolo. Duminică, vorbitorul care trebuia să vorbească la serviciul de dimineata a acelei biserici nu a ajuns (pentru că zborul său a fost amânat). Prezbiterii auziseră că eram în oraș și m-au rugat să vorbesc. Dumnezeu îmi dăduse cuvânt pentru ei şi am avut oportunitatea de a predica. Întâlnirea a fost atât de binecuvântată încât prezbiterii m-au întrebat dacă aș vorbi din nou. Am fost de accord, aşa că ei au organizat întâlniri speciale în următoarele trei seri. După fiecare întâlnire, petreceam multe ore vorbind cu numeroşi fraţi tineri. Sesiunile de discuţii se încheiau la 2 dimineaţa pentru cei ce erau flămânzi după cunoaşterea adevărului. Şase luni mai târziu, aceşti tineri şi-au lăsat bisericile şi au început să facă ei întâlniri. M-au invitat la prima lor conferinţă în biserică. Ulterior i-am vizitat în fiecare an, pentru o serie de conferințe. În timp, la fel ca în orice loc, unii frati au părăsit biserica și noi frați au venit să le ia locul. Acesta a fost modul lui Dumnezeu de a lucra pretutindeni.
Ţara 3 : Un frate tânăr, indian (care inițial lucra într-o țară străină) audiase unele dintre casetele mele cu
privire la vinul nou (Matei 5, 6 și 7) în burdufuri noi (biserica Noului-Legământ). S-a pocăit, a fost botezat şi a decis să fie un apostol. Când a venit în vacanţă în India, un pastor Indian i-a spus că eu predic doctrine false şi l-a avertizat să evite contactul cu mine. Dorind să descopere singur adevărul, acest frate a venit în Bangalore şi a petrecut câteva ore cu mine descoperind că acuzaţiile care mi-au fost aduse erau false, bazate pe ignoranţă şi gelozie. Mai târziu, m-a ascultat vorbind la o întâlnire publică şi a realizat importanţa vieţii de familie a unui discipol. Întrucât nu putea să îşi ducă familia în ţara unde lucra, a demisionat şi s-a întors în India, pentru a putea să acorde prioritate familiei. Dumnezeu l-a binecuvântat şi i-a dat o slujbă mai bună într-o ţară unde îşi putea duce şi familia cu el. A fost credincios adevărului şi alte două familii i s-au alăturat. (La prima conferinţă pe care am avut-o, am avut 3 zile de întâlniri cu doar 3 familii.) Puțin mai târziu, celelalte doua familii s-au ofensat și au plecat, dar Dumnezeu a adus familii noi. De atunci, i-am vizitat de mai multe ori și Domnul a adăugat multe altele. Biserica de aici a fost folosită de Dumnezeu mulți ani pentru a răspândi Cuvântul Său, prin casete si CD-uri la mii de oameni din întreaga lume.
Ţara 4 : Alături de fratele de mai sus, mai era un frate care lucra în acea ţară şi care ascultase şi el aceleaşi două casete (menţionate mai sus). Pătruns de adevăr, a părăsit grupul în care era şi a decis să construiască o biserică nou-testamentală. Am avut ocazia să vizitez acea ţară şi am avut câteva conferinţe acolo pentru biserica locală. Ca şi în alte părţi, şi aici Dumnezeu a adăugat unii oameni şi i-a îndepărtat pe alţii în decursul anilor. Dar biserica înaintează.
Ţara 5 : Am mers în această ţară doar cu scopul de a întâlni doi tineri din India care lucrau acolo. Plănuisem să stau doar o zi sau două. Nu aveam nicio întâlnire
plănuită pentru că nu cunoşteam pe altcineva în acel loc. Plecarea mea a fost întârziată 4 sau 5 zile pentru că nu puteam obţine viza de călătorie, mai departe, spre o altă ţară . Toate birourile de imigrare au fost închise pentru 4 zile de sărbători. Prin urmare, am decis să am întâlniri acolo, în fiecare zi, dimineaţa, la amiază şi seara. A fost o conferinţă neplănuită,… neplănuită de oameni, dar plănuită de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a condus în acele zile spre un frate care era în căutarea unei vieţi duhovniceşti. Acum, există o biserică înfloritoare acolo, sub conducerea sa. ” Domnul întăreşte paşii omului (la fel şi opririle), când Îi place calea lui ” Psalmi 37:23. Lăudat să fie Domnul!
Domnul este suveran în modul în care El ne conduce în lucrarea Sa. Toată puterea i-a fost dată în Cer şi pe pământ şi, de aceea ne-a spus să mergem în orice loc şi să facem ucenici – si El a promis că va fi cu noi oriunde vom merge. (Matei 28:18-20). În ultimii 32 de ani, am descoperit că Domnul m-a condus cu credincioşie oriunde m-am dus ca apostol. Cel mai minunat lucru dintre toate este că El a ridicat prezbiteri duhovniceşti, ca să conducă bisericile Sale din toate ţările.
Lăudat să fie Domnul!
Independența de vest
Acum 40 de ani (1967), în Madras, la o evanghelizare în aer liber, am avut o întâlnire cu un domn hindus, pe care nu am uitat-o niciodată. Când i-am oferit o carte scrisă de un autor creștin american, el m-a întrebat imediat dacă sunt un agent american plătit. Am fost șocat. Nu eram agentul nici unei țări, predicator sau organizații – nici din Vest, nici indiană. Omul acela nu știa că eu am renunțat la o slubă bine plătită ca să Îi pot sluji Domnului Isus, sau faptul că nu predicam cu scopul de a face bani! Am realizat că dădeam o impresie greșită oamenilor mei, atunci când promovam cărți creștine scrise în Vest. La urma urmei, impresia pe care o dăm oamenilor este mesajul nostru. Acest incident m-a provocat într-un mod considerabil și mi-a deschis devreme ochii în lucrare, ca să știu cum să-L slujesc pe Domnul în India.
Majoritatea indienilor sunt de părere că creștinismul este o religie vestică și că lucrătorii creștini în India sunt agenți plătiți de organizații americane, care predică doar pentru a trimite înapoi un raport și a primi mai mulți dolari (sau euro), ca să poată trăi în lux. Am simțit că trebuie să fac tot ce îmi stă în putință pentru a îndepărta această impresie falsă din mintea concetățenilor mei – și ca mărturia să aibă efect. Sadhu Sundar Singh a spus cândva: „ Trebuie să dăm oamenilor noștri din India Apa Vieții, într-un vas indian.”
De 50 de ani, am avut ocazia să călătoresc peste tot în India și să văd lucrările multor organizații și biserici creștine (de mai multe confesiuni). Am observat următoarele (dar să șiți că nu judec pe nimeni, ci este doar părerea mea personală):
1. Mai mult de 95% din creștinii care lucrează full-time (dintre care îi cunosc), nu au avut niciodată o slujbă seculară. De fapt, cei mai mulți dintre ei nu ar fi în stare să-și găsească o slujbă decentă, bine-plătită, în lume, chiar dacă ar încerca. Totuși, mulți câștigă de 10 ori mai mult decât colegii lor din lume. Acești “lucrători-creștini” au parte de case gratuite, mașini și alte lucruri (primite din partea bogaților sponsori din Vest) – pe care, în India, doar oamenii bogați și le permit.
Astfel, creștinisumul a ajuns să fie un mijloc de a face profit pentru ei, nu o cale de sacrificiu – cum a fost pentru Isus și pentru apostoli. Evanghelia arată că Isus nu a chemat la apostolie nici măcar un șomer, ci i-a chemat doar pe aceia care aveau slujbe – iar ei au fost nevoiți să sacrifice totul, înainte să-L urmeze pe El. Astfel de oameni cheamă El și astăzi.
2. Majoritatea creștinilor care lucrează în India nu pot supraviețui fără ajutorul venit din Vest, acest lucru dând naștere așa numitelor “scrisori de rugăciune” (“scrisori cerșetoare”) și repoartelor exagerate cu privire la convertiri, care sunt trimise în mod constant de către organizațiile creștine din India spre partea de vest. În zilele noastre, mulți creștini vicleni au început să ceară sponsorilor vestici mari sume de bani, să poată investi în clădiri și propietăți în India, astfel încât să poată să se descurce singuri în viitor – ca și ispravnicul viclean din Luca 16:1-8. Orice necredincios putea vedea că nu este ceva în regulă cu sponsorizarea creștinismului indian de către americani. Mai ales acum, când se predică atât de des evanghelia prosperității și pastorii americani cerșesc fără rușine bani la televizor, (90% din predicatorii din televiziunea creștină din India sunt americani), necredincioșii din India sunt convinși, nu doar de faptul că creștinismul este o religie americană, ci și că este o afacere foarte profitabilă.
3. Teologia creștină din India o imită pe cea vestică orbește – în fiecare biserică și școală biblică pe care am văzut-o. Majoritatea predicatorilor creștini indieni nu au nicio revelație proprie, ci doar repetă ce au citit în cărțile din Vest. E ca și cum Dumnezeu ar vorbi doar americanilor, nu și indienilor! Predicatorii indieni îi imită pe cei din Vest chiar și în manifestările de la amvon! Vechea mentalitatea a sclavilor (care provine de la vechea conducere britanică) îi face să îi urmeze pe cei din Vest chiar și în ceea ce privește muzica, anumite obiceiuri de predicare (cum ar fi împingerea oamenilor jos pe platformă și repetarea unui anumit slogan de către toată audiența, etc.). Sloganurile erau foarte populare printre creștinii din partea de vest, și intraseră și în vocabularul clonelor lor din India!
Toți acești factori ne-au compromis mărturia noastră ca și creștini indieni, în India. Banii indieni nu sunt mai sfinți decât banii din Vest, așa că oricine, (fie din Vest sau din India), poate susține lucrarea lui Dumnezeu din India. Totuși simțeam că dependența de Vest va face o impresie proastă despre creștinism oamenilor mei, așa că am început să plantez biserici în India de peste 30 de ani și am decis că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom păși pe o altă cale: nu vom depinde de Vest sau de vreun om – nici pentru nevoile noastre pământești, dar nici pentru teologie.
Atunci când am părăsit marina, am luat o hotărâre să mă disciplinez, în așa fel încât să nu am un venit mai mare decât aș fi avut dacă aș fi continuat să lucrez în marină. Am mai decis să trăiesc întotdeuna la un standard mai scăzut decât cum trăiam în marină – deoarece și Isus a avut un standard mai scăzut de viață decât în Rai și să nu primesc niciodată daruri de la oamenii care aveau un venit mai mic decât al meu, sau a cărui standard de viață era mai scăzut decât al meu – deoarece aceasta era poziția pe care a adoptat-o și Isus.
Prin harul lui Dumnezeu, nu a trebuit să fac cunoscute nevoile mele sau ale lucrării mele niciunui om până acum. Tatăl meu din Cer S-a îngrijit de acele nevoi într-un fel sau altul. El a decis, de asemenea, în suveranitatea Lui, cât ar trebui să primesc – și întotdeuna am fost mulțumit de deciziile Lui. Ca rezultat, nu am fost nevoit să mă împrumut niciodată, nici nu am fost dator, la fel ca Isus. Când predicam în bisericile din Vest, sau în țările bogate de lângă golfuri, eram prezentat ca „singurul predicator indian care nu a cerut niciodată bani pentru el sau pentru lucrarea lui”. Sunt mulțumit de reputația aceasta – aceasta era și atitudinea lui Isus față de bani.
Am mai decis să pun la îndoială orice doctrină învățată de oameni – chiar și a celor mai mari învățători biblici – și să accept doar ce vedeam și eu clar în Scriptură. Am respins teologia practicată de creștinii indieni de pretutindeni care urmărea orbește Vestul. Iată câteva exemple a ceea ce am respins:
1. Învățătura nescripturală că biserica va fi răpită înainte de marele necaz.
2. Definițiile nescripturale ale darurilor Duhului Sfânt proclamate de predicatorii carismatici din Vest.
3. Manifestările nescripturale de la amvon, practicate de pastorii carismatici din Vest, spunând că sunt manifestările Duhului Sfânt.
Eram hotărât să le arăt oamenilor mei că creștinismul vine din Cer, nu din Vest. Eram convins că Domnul dorea ca eu să am o mărturie clară, fără echivoc în această privință înaintea indienilor, dacă doream să fiu un bun martor pentru El în India.
Am decis să fiu un martor viu și o dovadă pentru tovarășii mei indieni că, dacă caut întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, El se va îngriji de toate nevoile mele.
Nu trebuie să avem o explicație pământească pentru evlavia vieții noastre, sau eficacitatea lucrării noastre, sau pentru împlinirea nevoilor noastre pământești. Singura explicație trebuie să fie aceea că Tatăl nostru din Cer ne susține și se îngrijește de fiecare nevoie – nu contactul cu vreun om bogat din Vest. Doar așa, toată gloria va fi dată Domnului prin viața noastră.
Așa să fie pentru fiecare dintre noi. Amin.
Viața de acasă
Biblia spune că, dacă un om nu poate să-și cârmuiască bine casa lui, într-un mod care îl glorifică pe Dumnezeu, nu este potrivit pentru a conduce sau a avea vreo slujire în biserică (1 Tim.3:5). Biserica este familia lui Dumnezeu, iar familia noastră este locul unde Dumnezeu ne testează să vadă dacă suntem potriviți pentru slujire în biserica Lui. Trebuie să ne construim mai întâi familia noastră într-un mod duhovnicesc, înainte de a putea construi familia lui Dumnezeu.
De când am început să călătoresc des în slujire, L-am căutat pe Dumnezeu pentru înțelepciune pentru a echilibra slujirea în nevoile din familia mea cu slujirea nevoilor bisericii. Îmi doream des, în acea perioadă, să fi avut un tată spiritual la care să pot merge, pentru sfaturi practice în această privință – dar nu am avut pe nimeni. Și astfel, am făcut multe greșeli – dar am învățat treptat din greșelile mele și așa am dobândit ceva înțelepciune.
De vreme ce venitul meu era mic (din afacerea mea cu corturi), soția mea a fost nevoită să fie o femeie simplă, care era dornică să ducă o viață cumpătată și să lucreze manual acasă. De asemenea, ea a fost nevoită să fie o persoană căreia îi place să fi ospitalieră, pentru că aveam adesea musafiri neașteptați. Cât de mulțumitor sunt că Dumnezeu mi-a dat întocmai acest mod de viață cu Annie. El a pregătit-o pe Annie din tinerețe pentru a fi tipul de soție de care aveam nevoie în slujirea mea. Și ea a făcut ca lucrarea mea să fie mult mai bogată și eficientă. După întâlnirile de duminică, invitam adesea persoane acasă pentru prânz – în special pe cei ce veneau din părțile mai depărtate din Bangalore. Am aflat mai târziu că de multe ori Annie a sărit peste prânzul de duminică, pentru a-i hrăni pe musafiri!
Mulți frați tineri obișnuiau să stea peste noapte în casa noastră după întâlnirile de seară, deoarece era prea târziu să meargă acasă. Luau cina cu noi și foloseau liber bucătăria pentru a face cafea dimineața înainte de a merge la facultate. Am avut o conferință de patru zile în casa noastră în fiecare an, la început – și apoi casa era plină cu musafiri peste zi.
Odată, am fost departe de casă pentru cinci săptămâni, în slujire. Aveam doar trei băieți atunci – și toți s-au îmbolnăvit în același timp. Annie s-a rugat pentru ei, a avut grijă de ei, niciodată nu m-a împovărat cu acea problemă și nici nu m-a rugat măcar să vin acasă mai devreme ca să o ajut. Când s-a măritat cu mine, Dumnezeu i-a spus: „soțul tău este slujitorul Meu; iar Eu te-am chemat să îl susții, să te îngrijești de el și să îi faci timp pentru lucrarea Mea.” Iar Annie a îndeplinit cu credincioșie această slujbă pentru aproape 40 de ani.
Nu am avut biruință asupra mâniei când m-am căsătorit, dar lucrurile s-au schimbat după câțiva ani, prin harul Domnului. Acum relația noastră de acasă este glorioasă. Glumind unul cu celălalt, în fiecare zi, este o parte majoră din viața noastră împreună. Am crezut pentru multă vreme că umorul între soț și soție este cea mai clară dovadă a unei relații bune între aceștia.
Călătorind frecvent, Annie era cea care a avut marea responsabilitate de a-i aduce pe cei patru fii ai noștri pe căile Domnului. S-a rugat pentru ei și cu ei constant. Din zilele copilăriei lor, ea a fost prietena lor – vorbind cu ei când veneau de la școală despre experiențele lor din timpul zilei. Se și juca împreună cu ei.
Sarcina mea ca tată a fost să îi întrețin și să îi instruiesc în principii spirituale. Îi duceam la școală cu scuterul – până la 12 ani, după care au început să meargă ei cu bicicletele. Dumnezeu ne-a protejat pe toți de accidente severe pe drum de multe ori. Toți suntem în viață astăzi pentru că Domnul Și-a trimis îngerii să ne protejeze pe drumurile periculoase din Bangalore.
Mi-am încurajat băieții în educația lor și în a participa la activitățile extra-curriculare de la școală. Annie și cu mine obișnuiam să îi ajutăm cu temele și învățatul – Annie mult mai mult decât mine.
Era responsabilitatea mea să-mi disciplinez copiii. Am urmat ce e scris în Proverbe (și în Evrei 12), și anume: copiii ar trebui să fie disciplinați. Și asta am făcut, chiar dacă niciodată nu mi-a plăcut să o fac. L-am respectat pe Dumnezeu și am știut că a Sa Cale era cea mai bună pentru fiii mei. După disciplinarea lor, mă rugam adesea cu ei. Știam că mânia e un păcat, așadar am vrut să-mi disciplinez copiii fără mânie. Dar nu am reușit asta mereu. Și astfel, de câte ori îi disciplinam cu mânie, rămâneam singur cu Dumnezeu și mă pocăiam și Îl rugam să mă elibereze de mânie. Trebuie să recunosc că uneori, îi pedepseam și din greșeală, din cauza informațiilor greșite. Dacă îmi amintesc bine, rareori mi-am disciplinat copiii fizic, odată după ce-au împlinit 13 ani și probabil niciodată după 15 ani. După acea vârstă, dacă făceau ceva greșit, mă rugam cu ei și îi ceream lui Dumnezeu să îmi arate unde am eșuat ca tată în creșterea lor. În cele din urmă, trebuie să spun că nu disciplina mea i-a ținut pe Calea Domnului, ci numai Mila Sa.
Dacă fiii mei aveau un eveniment la care luau parte, la școală, Annie și cu mine participam, ca să-i încurajăm. Când au avut examene importante, mă asiguram că eram disponibil să îi ajut. Nu am vrut ca vreunul din ei să spună vreodată “tata a fost prea ocupat să slujească Domnului, încât nu a avut timp pentru noi.” De asemenea, îmi luam fiii într-o ieșire personală, unul câte unul, odată pe lună, de obicei sâmbăta sau în vacanță. Mergeam să mâncăm ceva simplu undeva și să vorbim. Copiii mei așteptau mereu aceste “întâlniri.” Din păcate, datorită călătoriilor mele frecvente, nu am făcut asta atât cât ar fi trebuit. Unul din cele mai mari regrete pe care le am astăzi este acela că nu am petrecut mai mult timp individual cu fiecare din băieții mei – datorită cerințelor slujirii.
Îmi amintesc bine cum, la aniversarea unuia dintre copii, am promis să îl scot în oraș seara. Era îmbrăcat și dornic de plecare. Dar atunci un frate de la biserica noastră a venit la mine cu o problemă și am petrecut mult timp consiliindu-l. Când am terminat, se făcuse întuneric și era prea târziu să îmi duc băiatul în parc. Fiul meu a fost foarte dezamagit. Până azi îmi amintesc acel incident cu mare regret. L-aș fi rugat pe acel frate să vină să ne întâlnim în următoarea zi, din moment ce nu era ceva urgent. Dar nu am fost înțelept atunci. Totuși, fiul meu m-a iertat – iar când l-am întrebat despre acest incident mult mai târziu, nici măcar nu și-l amintea. Dumnezeu e atât de bun! Îi sfătuiesc pe tați să petreacă mai mult timp cu copiii lor și să respecte promisiunile făcute lor.
Voiam să câștig inimile băieților mei cu orice preț – ca ei să Îl urmeze pe Domnul din toată inima. Voiam ca ei să fie slujitori ai Domnului, („ca producători de corturi”), după cum Pavel i-a slujit Domnului și după cum și eu am făcut-o. Azi sunt mulțumitor că toți îl iubesc pe Dumnezeu – și ne și respectă și onorează pe Annie și pe mine pentru ce am încercat să facem pentru ei – ca părinți imperfecți.
Toată gloria să fie a lui Dumnezeu!
Modul meu de a predica
Dumnezeu, în marea Lui înțelepciune, a hotărât să mântuiască oamenii prin „nebunia propăvăduirii” (1 Corinteni 1:21); predicarea este astfel cea mai mare lucrare în care se poate înrola un om. Mă simt foarte onorat că Dumnezeu m-a chemat la această lucrare. Totuși, predicarea este lucrarea cea mai abuzată de către iubitorii de bani și de către înșelători.
Ne este poruncit să căutam darul proorociei (care se regăsește și în darul de a predica atât timp cât încurajează, provoacă și îi zidește pe oameni – 1 Corinteni 14:1,3) așa că am început să caut acest dar de îndată ce am fost botezat în apă. Când Dumnezeu m-a uns cu Duhul Său cel Sfânt, mi-a dăruit și acest dar. La început eram ispitit să impresionez oamenii prin predicile mele, ca să fie mișcați emoțional, dar într-o zi Domnul m-a întrebat: „Vrei să îi ajuți pe oameni sau să-i impresionezi?” Eu am spus că vreau să-i ajut; atunci Domnul mi-a spus: „Atunci nu mai încerca să-i impresionezi!” Nu mi-a fost ușor să biruiesc ispita aceasta de a-i impresiona pe oameni, dar m-am luptat împotriva ei și am biruit-o gradual.
Orice predicator are propriul stil de a predica. Majoritatea predicatorilor indieni îi imită pe predicatorii carismatici americani. Eu am decis că cel mai bun lucru care l-aș putea face ar fi să îmi modelez predica după șablonul predicii lui Isus, așa că am căutat să văd cum predica Isus. Primul lucru pe care l-am descoperit a fost că Isus nu predica doar ceea ce și făcuse deja. Făcea și doar apoi învăța (Fapte 1:1), astfel încât predicile Lui aveau întotdeuna o aplicație practică. Știam că în Biblie scrie „ să folosesc darul proorociei doar după măsura credinței mele ” (Romani 12:6) – cu alte cuvinte, doar până la nivelul experienței mele spirituale. Am eșuat aici deoarece căzusem pradă ispitei de a impresiona oamenii.
Astfel am ajuns să fiu un om care dă înapoi, timp de câțiva ani, dar Dumnezeu a avut milă de mine și m-a reumplut cu Duhul Sfânt în luna ianuarie, 1975, restaurându-mă! Atunci m-am decis să predic doar ceea ce practicasem și trăisem sau (măcar) ceea ce am căutat cu tot dinadinsul. După aceasta, Dumnezeu m-a trecut prin diferite încercări cu scopul de a mă învăța să am încredere în El în orice situație grea și să cunosc căile Lui. Am crescut astfel în credință și în înțelepciune – și am putut să transmit această credință și înțelepciune altora, prin predica mea.
În al doilea rând, Isus predica întotdeuna prin puterea Duhului Sfânt. Când a mers cu cei doi ucenici spre Emaus, în timp ce le predica, inima ucenicilor ardea în ei. Am păstrat acest exemplu în mintea mea și doream să predic în felul acesta de fiecare dată. O pulpă de pui scoasă din congelator este total neapetisantă, dar odată ce este pusă pe foc, stârnește pofta oricui. Aceasta este diferența între adevărul rece sau același adevăr predicat cu focul Duhului Sfânt. Dependența totală de ungerea Duhului Sfânt în predicile mele a ajuns prioritară. De fiecare dată când predic, depind de Dumnezeu, să-mi dea ungerea Sa, astfel încât cuvintele mele să înflăcăreze inimile oamenilor.
În al treilea rând, atunci când Isus vorbea, apela la mintea oamenilor, nu la emoțiile lor. Predicile Sale provocau, convingeau de păcat și stimulau spre credință și supunere, nu le creau doar niște emoții, cum fac mulți predicatori din ziua de azi. Ni s-a spus să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră dar și cu cugetul nostru. Simțeam că toate mesajele mele trebuie să fie ca niște mese copioase – atât hrănitoare cât și delicioase!
Aveam nevoie de mai mult timp să pregătesc predica decât a avut vreodată o femeie să pregătească o masă bună. O gospodină bună, încearcă să pregătească masa în cel mai atractiv mod posibil; și eu aveam nevoie să îmi pun gândurile în ordine înainte să predic. Mulți predicatori nu fac acest lucru – și ajung să piardă timpul oamenilor, încurcându-se în predica lor. Dumnezeu este Dumnezeul rânduielii (1 Corinteni 14:33,40) – și El este glorificat atunci când un mesaj este prezentat într-un mod ordonat și ușor de înțeles.
În al patrulea rând, Isus a avut întotdeuna cuvintele potrivite din două motive: Asculta de Tatăl în mod constant (Isaia 20:4) și avea o mare dragoste pentru oameni. Am studiat Cuvântul lui Dumnezeu în tot timpul meu liber pentru a cunoaște cu exactitate mintea lui Dumnezeu. Mulți studiază ebraica sau greaca pentru a înțelege mai bine Scriptura, dar eu știam că nu am nevoie să cunosc aceste limbi, ci de revelația Duhului Sfânt, din moment ce El e autorul Cuvântului. Duhul Sfânt m-a învățat multe adevăruri minunate din Cuvântul Său, adevăruri pe care nu le-am auzit niciodată din gura unui om. Acestea m-au condus la o apropiere de Dumnezeu salvându-mă de multe înșelăciuni și falsificări care inundă creștinismul în ziua de azi. Duhul Sfânt m-a ajutat apoi să învăț aceste adevăruri, umplându-mi inima de dragoste și compasiune pentru oamenii Lui (Romani 5:5). Astfel, lucrarea mea a devenit una de încurajare și de convingere, nu una de legalism și acuzare.
În al cincilea rând, predicile lui Isus erau întotdeuna interesante – nu plictisitoare. Este un păcat să pierzi timpul oamenilor. Mulți predicatori nu realizează că a fura timpul cuiva este ca și cum le-ai fura banii. Dacă plictisim o congregație de 200 de persoane doar pentru 15 minute, am furat de la ei 50 de ore; dacă venitul lor ar fi 50 de rupii pe oră, am fi furat de la ei 2500 de rupii în timpul acela. M-am rugat să mă ajute Dumnezeu să predic mereu într-o manieră interesantă și să nu plictisesc pe nimeni niciodată. La început, reușeam să fac aceasta doar pentru un timp scurt, așa că vorbeam mai puțin. Crescând în cunoașterea Domnului, am putut să vorbesc mai mult.
În al șaselea rând, Isus a folosit multe ilustrații simple, pentru a face mesajul clar, vorbea despre pâine, pești, păsări, copaci, flori, mărgăritare, fermieri, clădiri, etc. Aceste ilustrații făceau ca adevărurile adânci despre care vorbea, să fie mult mai ușor de înțeles. Nu a căutat să își facă un renume, folosind ilustrații complicate, pe care doar oamenii isteți să le priceapă. Am căutat să urmez exemplul lui Isus și aici. Câteodată, căutam oameni mai puțin educați în biserică și vorbeam la nivelul lor. Apoi am văzut că mesajele mele au ajuns să fie pe înțelesul tuturor. După ce predicam, obișnuiam să îi întreb pe copii dacă au înțeles mesajul meu, iar dacă ziceau că nu, știam că modul meu de predicare trebuie să devină și mai simplu.
În al șaptelea rând, Isus folosea câteodată umorul sau exagerările. Vorbea despre o cămilă care trece prin urechea acului, de cei care au o bârnă în ochi, pe când se uită la paiul din ochii altora – expunând astfel ipocrizia și mândria spirituală. Umorul poate face mesajul interesant, la fel cum condimentele dau gust mâncarii. Totuși, mulți predicatori duc aceasta în extremă, încercând să-i facă pe oameni să râdă tot timpul (doar pentru a-și face o reputație prin acest umor). Astfel de oameni devin clovni de circ! Nu folosesc niciodată umorul în predicile mele pentru a-i distra pe oameni – ci doar pentru a-i menține atenți în timpul unui mesaj mai lung, sau pentru a trage o concluzie.
În al optulea rând, Isus repeta mesajele de multe ori. El nu a căutat să primească onoare, vorbind de
fiecare dată despre ceva nou și modern, deoarece oamenii au nevoie să audă un lucru de mai multe ori, înainte să fie captați de acesta. M-am decis deci, să nu încerc să impresionez oamenii prin predicarea unui lucru nou în fiecare mesaj, ci să repet un mesaj de atâtea ori de câte este nevoie, ca oamenii să fie prinși de acel adevăr. Totuși, de fiecare dată când repetam un mesaj, căutam să îl prezint într-o manieră nouă, în felul în care mă conducea Duhul Sfânt.
În al nouălea rând, Isus predica fără să folosească schițe, pentru că umblarea Lui cu Dumnezeu era atât de apropiată și intimă, încât Duhul îi dădea cuvintele pe care trebuia să le vorbească, chiar în timp ce predica. Mulți predicatori nu pot vorbi astfel, pentru că nu îl cunosc pe Dumnezeu la fel de bine, așa că, este mai bine pentru 99% din ei să își pregătească predica cu mare grijă și să folosească notițe, dacă vor să fie eficienți. Așa începusem și eu. Chiar și acum, când fac studiu biblic, folosesc notițe pentru a trece pe hârtie unele versete astfel încât să nu uit nicio idee. Nu sunt sclav nici notițelor, nici lipsei lor, fiindcă nici una dintre aceste metode nu este mai spirituală ca cealaltă. Dacă cineva vrea să vorbească eficient fără notițe:
1. Ar trebui să fi fost umblat cu Dumnezeu mult timp, pentru a putea vorbi din propria experiență.
2. Trebuie să trăiască sub ungerea Duhului Sfânt și să aibă darul supranatural al proorociei.
3. Trebuie să cunoască Biblia foarte bine, ca să știe ce învațătura dă ea despre orice subiect.
4. Trebuie să aibă o memorie foartă bună, să știe unde să găsească versete despre orice subiect.
5. Ar trebui să știe bine să comunice, ca să poată să-i țină pe oameni atenți pe întreaga durată a mesajului.
Dacă cineva nu are toate aceste calități, este mai bine pentru el să folosească notițe pentru predică.
În ultimul rând, Isus nu striga atunci când predica (Matei 12:19) și nici nu spunea „Aleluia” din când în când. Și în această privință am urmat exemplul lui Isus. Când predicatorii strigă atunci când vorbesc, nu o fac prin focul Duhului Sfânt, ci doar încercările lor emoționale de a-i manipula pe oameni; acest „Aleluia” este doar un obicei de a umple spațiile goale, în timp ce se gândesc la ce vor spune în continuare!
În predicile mele, am căutat să îi fac pe oameni să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, să-și ia crucea în fiecare zi și să-l urmeze pe Isus – nu doar să Îi miște emoțional pentru puțin timp. Scopul predicării mele a fost „ să înfățișez orice om desăvârșit în Hristos” (Coloseni 1:28, 29; 1 Timotei 1:5).
Timpul lui Dumnezeu este cel mai bun timp
” Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui .” (Eclesiastul 3:1)
Cu toate că nevoia omului a existat încă din vremea păcatului lui Adam, Fiul lui Dumnezeu a așteptat în Cer timp de 4000 de ani înainte să vină să salveze omul. El a venit “la împlinirea vremii” (Galateni 4:4), iar, după ce a venit pe pământ, El a mai așteptat încă 30 de ani în Nazaret “să-i vină ceasul“, înainte de a-Și începe lucrarea de predicare. (Ioan 2:4).
Există un timp potrivit și pentru noi – pentru orice lucrare.
Până în 1995, predicasem Cuvântul lui Dumnezeu în majoritatea statelor din India, dar nu am vizitat niciodată Mizoram. O biserică evanghelică din Aizawl (capitala Mizoram) a aranjat o serie de întâlniri speciale în octombrie 1995, pentru a sărbători 100 de ani de creștinism în Mizoram. Erau în căutarea unui vorbitor și cineva (pe care ei îl respectau) le-a spus că, dacă vor să audă întregul adevăr, ar trebui să mă invite pe mine! Și astfel m-au invitat și m-am dus.
Când am ajuns în Aizawl, ploua abundent. Imediat m-am gândit la Ilie care Îl rugase pe Dumnezeu să oprească ploaia acum 3000 de ani. Așa m-am rugat și eu, ca Domnul să oprească ploaia pentru următoarele șapte zile, ca oamenii să poată veni mai ușor la întâlniri. Mi-am amintit că Ilie s-a rugat spunând: “Doamne, fă ca acești oameni (care îi respectă pe proorocii lui Baal și mă cred pe mine un prooroc fals) să știe că sunt slujitorul Tău” (1 Împărați 18:36). Și m-am rugat la fel – dar nu știam de ce!
Domnul a răspuns primei mele rugăciuni și ploaia s-a oprit complet înainte ca prima întâlnire de seara să înceapă; și am avut parte de vreme bună în toate cele șapte zile de întâlnire!
Dar după ce toate întâlnirile se terminaseră, am auzit această poveste uimitoare: presbiterii acestei biserici voiau să mă invite cu mulți ani înainte, dar li s-a spus că învăț erezii, și astfel nu m-au inviat mai devreme. Plouase puternic în Aizawl timp de șapte zile consecutive înainte de întâlniri. Când presbiterii bisericii au văzut ploaia abundentă, au început să se întrebe dacă Dumnezeu le spunea prin aceasta că au invitat predicatorul nepotrivit pentru întâlnirile lor! Păstorul bisericii mi-a spus (la finalul întâlnirilor) că în ziua de dinaintea întâlnirilor, s-a rugat public în cadrul întâlnirii lor de rugaciune de dimineață, spunând: “Doamne, dacă
Zac Poonen este într-adevăr slujitorul Tău pe care Tu l-ai ales să vorbească la întâlnirile noastre, atunci dă-ne un semn, oprind ploaia și dându-ne vreme bună la prima noastră întâlnire de seară.”
Dumnezeu le-a dat acelor credincioși mai mult decât semnul pe care îl ceruseră: vremea a fost bună pe tot parcursul celor șapte zile de întâlnire, iar pentru a confirma că Dumnezeu a făcut asta, a început din nou să plouă puternic exact în ziua când s-au încheiat întâlnirile! De asemenea, tot atunci, a pornit o grevă de două zile în Aizawl, care a paralizat viața din oraș. Dumnezeu a oprit atât forța naturii, cât și forța rebeliunii în timpul celor șapte zile de întâlnire! Atunci am înțeles de ce m-am rugat și cea de-a doua parte a rugăciunii lui Ilie. Dumnezeu a răspuns și la aceea!
Am avut 15 mesaje despre “Libertatea perfectă în Cristos” și “Adevărata ucenicie”. În timp ce nu a existat ploaie fizică în cele șapte zile, a fost ploaie spirituală din plin la fiecare întâlnire! Aproximativ 600 de persoane au fost prezente la prima întâlnire. Acest număr a crescut la aproximativ 1200 în ultima zi, mulți oameni stând în afara clădirii, pe drumul principal. Duhul Sfânt a lucrat cu putere. În ultimele două seri, i-am întrebat pe toți cei care voiau să se pocăiască și să predea totul Domnului, pe cei care voiau să-și ia zilnic crucea și să-L urmeze pe Isus și pe cei care voiau botezul cu Duhul Sfânt să se ridice. S-au ridicat câteva sute și m-am rugat pentru ei.
Liderii bisericii erau emoționați să vadă lucrarea pe care Domnul a făcut-o. Unul din ei mi-a spus că au auzit cuvinte dulci de la alți predicatori în trecut, dar acum au auzit adevărul pur și sincer al lui Dumnezeu, pentru prima dată.
Am înțeles atunci de ce Domnul le-a permis oamenilor să le vorbescă acestor lideri împotriva mea mai devreme. Dacă nu i-ar fi avertizat cu privire la mine, m-ar fi invitat în Aizawl zece ani mai devreme, când inimile de acolo nu erau pregătite. Atunci efortul meu ar fi fost în zadar. Dumnezeu a văzut asta – și astfel Le-a permis liderilor bisericii să fie împotriva mea pentru încă zece ani. Odată ce inimile acelor oameni au fost pregătite, Dumnezeu le-a înlăturat prejudecata și m-a duc acolo – la timpul potrivit – să proclam întreaga învățătură a lui Dumnezeu.
L-am văzut pe Dumnezeu lucrând într-un mod similar și în alte locuri.
Toată lumea are nevoie să audă întreaga Evanghelie – dar inimile oamenilor trebuie să fie pregătite să o audă. Terenul trebuie să fie arat în inimile lor înainte ca sămânța să poată fi semănată. Și numai Dumnezeu stie când un grup de oameni este pregătit să audă adevărul Său deplin. Dacă trăim în voia lui Dumnezeu, El ne va conduce la astfel de oameni la timpul potrivit. Căile lui Dumnezeu sunt perfecte. Așadar, este cel mai bine să acceptăm timpul Său în toate mișcările noastre și să fim mulțumitori și pentru respingere – căci chiar și aceea poate să împlinească scopurile lui Dumnezeu. El se folosește de ce face Satan, pentru a-ți împlini mai departe scopurile Sale. Astfel, El îl face de râs pe Satan din nou și din nou.
Lăudat fie Domnul!
Dumnezeu adaugă biserici
Două dovezi ale faptului că Dumnezeu încă lucrează în biserică sunt: El încă adaugă ucenici care I-au dăruit toată inima, și înlătură pe cei care nu vor să-L urmeze. Citim în Scriptură: „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți” (În vremea aceea, doar cei ce acceptau mesajul uceniciei erau considerați mântuiți) (Fapte 2:47). Domnul spune, „Voi scoate din mijlocul tău pe cei trufași și îngâmfați și voi lăsa pe cei mici și smeriți. Domnul Dumnezeul tău va fi atunci în mijlocul tău și nu va mai putea de bucurie pentru tine.” (Țefania 3:8-17). Am văzut cum Dumnezeu a lucrat astfel și în biserica noastră, chiar de la început.
Într-o țară ca India, unde populația depășește un miliard de oameni, a găsi pe cei care vor să fie ucenicii Domnului Isus Hristos este ca și cum ai căuta câteva ace într-un car cu paie! Am putea să căutam toată viața în acest car cu paie și totuși să găsim doar unul sau două ace. O metodă mai eficientă ar fi să folosim niște magneți foarte puternici în afara grămezilor de paie și atunci acele vor fi atrase spre acești magneți – cu cel mai mic efort! Aceasta este cea mai bună și eficientă metodă de a găsi pe cei care au inima în întregime dată lui Dumnezeu. Aceasta este metoda pe care vrea și Dumnezeu să o folosim. Isus a spus că oamenii vor ști că suntem ucenicii Lui, dacă vom avea dragoste unii față de alții (Ioan 13:33-35). Mărturia noastră ca biserică trebuie să îi atragă și pe alții la noi. Tot așa ne-am dorit ca biserica noastră (și orice altă biserică pe care a plantat-o Domnul prin noi) să fie magneți care să atragă pe adevărații ucenici din mulțimea de paie din India – dar și din alte părți.
Din moment ce Domnul ne-a poruncit să facem ucenici, (nu convertiți) (Matei 28:18-20), noi predicam cele trei condiții ale uceniciei (menționate în Luca 14:26-33) chiar de la început, – trebuie să-l iubești pe Isus mai mult decât orice, să mori zi de zi față de tine însuți și să fii liber de orice atașament față de lucrurile materiale pe care le deții. În bisericile noastre, acceptam doar pe cei care erau dispuși să împlinească aceste condiții, așa că ne-am rugat ca Dumnezeu să adauge la numărul nostru pe oamenii care doreau să devină astfel de ucenici. Nu invitam niciodată pe nimeni să ni se alăture pentru că doream ca oamenii să vină de unii singuri. Din anul 1975, în tot acest timp, nu am invitat nici măcar o singură persoană să devină membru în bisericile noastre și i-am primit doar pe acei care veneau în totalitate din propria inițiativă. Credeam că Domnul îi va trimite la noi doar pe cei la care suntem chemați să le slujim și să-i păstorim. Domnul Însuși este Cel care adaugă oameni în biserica Sa. Isus a spus: „ Tot ce-mi dă Tatăl ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară ” (Ioan 6:37). Am crezut că acest verset se va împlini și pentru noi, ca trup al lui Hristos pe pământ.
Domnul a folosit moduri minunate de a adăuga ucenici bisericii. Iată câteva exemple:
Într-o țară din apropiere, avea loc un război și, din acest motiv, oamenii trebuiau să lase totul în urmă și să fugă cu familiile lor în bărci mici. Dintre aceste bărci, unele s-au scufundat în mare și mulți au murit, dar unii au supraviețuit, atingând țărmul Indiei. Guvernul Indiei i-a adăpostit pe acești refugiați într-o tabără, în apropierea căreia erau plasate două dintre bisericile noastre. Astfel, unii din frații noștri din acele biserci i-au vizitat pe acești refugiați (care erau creștini nominali neconvertiți) și au împărtășit Evanghelia cu ei și mulți dintre ei au fost născuți din nou. Frații noștrii au început să-i viziteze regulat și i-au numit ca biserică. De asemenea au participitat la conferințele noastre din Bangalore sau din alte locuri, timp de aproximativ doi ani. Entuziasmul lor de a mărturisi cum Dumnezeu lucrează în viața lor era atât de mare, încât se grăbeau spre amvon, și vorbeau cu îndrăzneală la conferințe. Ceilalți membri ai bisericii de abia mai aveau timp să mărturisească ceva, atunci când ei erau prezenți! Toți eram provocați când vedeam zelul lor. La una dintre conferințe, după ce vorbisem despre învățătura Bibliei cu privire la supunerea soției la fel cum biserica trebuie să-i fie supusă lui Hristos, o femeie proaspăt căsătorită a plâns și s-a rugat Domnului, implorându-l să îi dea harul acesta de a fi supusă încă de la începutut căsniciei ei. Niciodată în viața mea nu am auzit o femeie să plângă și să se roage cu așa disperare pentru o asemenea cerere!
După vreo doi ani, guvernul Indiei a decis să-i trimită înapoi, dar acești credinciși deveniseră tari în credință și am putut să numim între ei trei prezbiteri, înainte să plece. Dumnezeu a programat perfect șederea lor în India. Nu după mult timp după ce se reîntorseseră acasă, a început un alt război în zona lor, și au fost împrăștiați în trei locuri diferite! În mod uimitor, fiecare din aceste grupuri avea cu ei unul dintre cei trei prezbiteri care fuseseră numiți de noi, funcționând astfel ca trei biserici sub conducerea acestora! Mulți alții s-au alipit de aceste biserici prin mărturia lor. Unul dintre frații noștri, i-a vizitat de câteva ori și a avut întâlniri cu ei, încurajându-i.
Unul din frații noștri a fost transferat datorită slujbei sale, într-un oraș mic, unde nu existase niciodată vreo biserică. El mărturisea oamenilor, în timpul șederii lor și Domnul a început să salveze oameni. Împreună cu un alt frate (dintr-o biserică de-a noastră) lucrau împreună în acest oraș și în câțiva ani, s-a format o biserică frumoasă acolo – prima în 2000 de ani. Imediat după aceea, am numit prezbiteri care să conducă această nouă biserică. În câțiva ani, biserica crescuse atât de mult, încât atinsese zonele înconjurătoare și s-au mai format încă două biserici în locurile acelea. De câțiva ani încoace, ținem regulat conferințe în acele biserici și se adună mai mult de 1200 de oameni pentru a slăvi numele lui Isus.
Un alt frate a decis să se mute în alt loc și să înceapă o mică afacere. Nici în acest loc nu existase vreodată o biserică, dar prin mărturia acestui frate, câțiva oameni au devenit ucenici și acum a luat naștere și acolo o biserică frumoasă pentru prima dată în 2000 de ani.
Totuși cea mai mare minune care a facut-o Dumnezeu în mijlocul nostru în ultimii 25 de ani, nu este plantarea bisericilor în locuri unde de 2000 de ani nu s-a auzit de așa ceva, ci, mai degrabă, existența și creșterea unor prezbiteri evlavioși care să fie în stare să conducă aceste biserici. Este cu-adevărat o minune, ca într-o țară ca India – unde majoritatea lucrătorilor creștini sunt plătiți, cu bani care vin în cea mai mare parte din surse străine – să găsești lideri spirituali care sunt gata să slujească și să păstorescă mielușeii și oile lui Dumnezeu, fără absolut nicio plată. Dumnezeu ne-a trimis bărbați, care au slujit în bisericile noastre ca prezbiteri, păstori, fără nicio plată – de câteva decenii. Datorită faptului că noi nu plătim salariu nici unuia dintre prezbiterii noștri, am fost scutiți de mulți “afaceriști(profitori) creștini” care altfel, ni s-ar fi alăturat. Aceasta este problema cu care se confruntă în ziua de azi multe alte biserici creștine și organizații.
Magneții noștrii au străbătut întreaga țară, scoțând niște ace frumoase și autentice din grămezile de paie. Sperăm să atragem și mai multe în zilele care vor urma. Slavă Domnului!
Dumnezeu scoate din biserică
În ultimul capitol am văzut cum Dumnezeu adaugă biserici.
Dumnezeu de asemenea scoate din biserică „ pe cei mândri şi trufaşi” (Tefania 3:8-17). Apostolul Ioan a văzut întâmplându-se aceasta în zilele lui. El a spus: ” Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri .” (1 Ioan 2:19). Bătrânii fiecărei biserici stabilesc ce standard spiritual vor să menţină în biserică. Bisericile care nu au niciun standard de sfinţenie, nu vor avea vreunul care să le părăseacă. Dar bisericile care au dorinţa de a trăi după standardele propăvăduite de Isus, vor afla că vor fi părăsiţi, la fel cum Însuşi Isus a fost părăsit. Şi am văzut aceasta întâmplându-se şi în mijlocul nostru.
La început, au părăsit biserica cei bogaţi şi puternici, care au fost ofensaţi pentru că nu au primit un tratament preferenţial în mijlocul nostru, cu care erau obişnuiţi în lume şi în alte biserici. Nu bogăţia sau poziţia lor i-a împiedicat să devină ucenici ai lui Isus, ci mândria lor în aceste lucruri. Niciodată nu ne-a interesat bogăţia pământească a cuiva sau poziţia sa. Am onorat doar pe cei care erau smeriţi şi temători de Dumnezeu – fie ei bogaţi sau săraci (Psalmul 15:4).
Alţii ne-au părăsit pentru că doreau să fie prezbiteri în bisericile noastre – şi nu au fost numiţi! Iar alţii care au fost numiţi prezbiteri, ne-au părăsit când au fost rugaţi să renunţe la poziţia lor, din cauza că au abuzat de poziţia lor. Unii dintre ei au vrut să câştige bani prin abilitatea lor de a predica (1 Petru 5:2) – şi nouă ne-a fost poruncit să stăm departe de toţi cei care predică Evanghelia pentru a face bani (1 Timotei 6:3). Alţii au domnit peste turmă ca domni (1 Petru 5:3)., iar alţii i-au apropiat pe oamenii de ei înșişi, şi nu de Dumnezeu (Fapte 20:30)! Dumnezeu a înlocuit toţi aceşti prezbiteri cu oameni mai buni, confirmându-ne astfel că El Însuşi i-a îndepărtat!
Alţii ne-au părăsit deoarece voiau să fie uniţi cu o biserică bogată, din vest – şi nu cu o biserică săracă din India, ca a noastră. Cei mai mulţi creştini indieni cred că creştinii din vest sunt superiori din punct de vedere spiritual, şi de aceea se supun lor orbeşte. Multe biserici din India nu organizează niciodată întâlniri speciale, fără a avea cel puţin un predicator american sau european ca vorbitor principal. Doar aşa pot ei să atragă oameni la întâlnirile lor! Noi însă, am tratat oamenii de orice rasă ca fiind egalii noştri şi am căutat să îi atragem în bisericile noastre prin ungerea Duhului şi prin mesajul pe care l-am predicat – şi nu prin culoarea pielii predicatorului! Mulţi creştini indieni se agaţă de grupurile din vest pentru câştigul financiar şi pentru a primi excursii gratis acolo! Noi am fost împotriva “căutării propiului interes”.
Apoi au fost alţii care ne-au părăsit pentru că au simţit că standardul sfinţeniei pe care noi îl predicam era prea înalt! Am predicat ucenicia, botezul Duhului Sfânt (şi darurile Lui), victoria asupra oricărui păcat conştient, predica de pe munte (Matei capitolele 5, 6 şi 7), sârguinţa pentru perfecţiune, umblarea ca a lui Isus, o viaţă de familie duhovnicească, purtarea zilnică a crucii, separarea de duhul lumii, eliberarea de iubirea de bani, postul şi rugăciunea, iertarea din inimă a tuturor, să iubim pe alţii cum ne-a iubit Isus, construirea bisericii locale ca Trupul lui Cristos etc. Asemenea predici i-au făcut pe câţiva dintre noi să ne părăsească. Dar aceasta nu ne-a deranjat, deoarece ştiam că mulţi au fost ofensaţi şi de mesajul lui Isus şi l-au părăsit (Ioan 6:60,66). Totuşi ne-a uimit cum creştini care au ales cele mai bune şcoli pentru educaţia copiilor lor şi cele mai bune spitale pentru îngrijire medicală, au ales pentru părtăşia lor spirituală biserici cu standarde joase de sfinţenie. Aceasta doar a demonstrat că ei pun mai multă valoare pe lucrurile pământeşti, decât pe cele spirituale, şi pe trupurile lor decât pe sufletele lor.
Am fost şi mai uimiţi să vedem cum cei care nu aveau nicio dorinţă pentru o viaţă duhovnicească au ales să rămână în biserica noastră. Am descoperit totuşi că au rămas doar pentru că au considerat atmosfera din mijlocul nostru propice pentru familiile lor. Biserica noastra era ca un club bun care nu percepea taxă de apartenenţă!! Aşa că un număr de creştini “babilonieni” au rămas în bisericile noastre. Isus l-a avut pe Iuda Iscarioteanul în biserica Lui deasemenea!
Oricum, am căutat să menţinem un standard înalt între prezbiterii bisericilor noastre, prin întâlniri frecvente şi conferinţe organizate special pentru ei. Dumnezeu a ridicat nişte bărbaţi destoinici pentru a fi prezbiteri în bisericile noastre. Mulţi dintre ei nu erau predicatori elocvenţi, dar au căutat gloria lui Cristos şi au avut o grijă sinceră pentru bunăstarea oamenilor lui Dumnezeu (Filipeni 2:19-21). Dacă nu am fi reuşit să găsim nici măcar un astfel de frate într-un loc, nu am fi început o biserică acolo – pentru că fără un păstor duhovnicesc, ne-am dat seama că oile s-ar rătăci.
Uitându-ne la bisericile noastre astăzi, vedem că suntem încă departe de ceea ce vrea Dumnezeu să fim, dar ne străduim să ajungem la desăvârşire şi căutăm să păstrăm standardul sfinţeniei învăţat de Isus – indiferent de cei care ni se alătură sau care ne părăsesc.
Biserica este casa lui Dumnezeu – aşa cum cortul întâlnirii a fost în Vechiul Testament. Acel cort avea trei părţi – curtea exterioară, Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor. În curtea exterioară, mulţimi de oameni se adunau lângă altar şi marea de aramă (care simbolizează iertarea păcatelor şi botezul în apă). În Locul Sfânt, totuşi, numărul celor care se adunau era mult mai mic. Acolo, sfeşnicul, masa pentru punerea pâinii şi altarul tămâierii simbolizau ungerea Duhului Sfânt, studierea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunea. Dar în Sfânta Sfintelor nimeni nu putea să intre în Vechiul Testament. E un loc sfânt care astăzi e deschis pentru toţi aceia care caută părtăşia cu Dumnezeu, care supun totul Lui şi caută părtăşia cu El în duh şi în adevăr.
Aceste trei părţi ale cortului întânirii reprezintă trei cercuri ale intimităţii cu Dumnezeu şi fiecare biserică (inclusiv a noastră) este formată din oameni care au ales să trăiească în unul din aceste trei arii. Biruitorii sun cei care au ales să trăiască în Sfânta Sfintelor tot timpul, şi care, prin urmare, vor rămâne credincioşi Domnului până la capăt. Ei sunt adevarata putere a bisericilor noastre – şi a fiecărei biserici.
Modelul de lucrare a Noului Legământ
Chiar de la începutul lucrării noastre în India, am decis să urmăm întocmai modelul pe care îl găsim în Noul Testament – și nu ceea ce vedeam în bisericile din jurul nostru.
În primul secol, Domnul a folosit apostoli, profeți, eveangheliști, păstori și învățători pentru a-Și construi biserica (Efeseni 4:11) așa că ne-am rugat ca aceste cinci lucrări să zidească și biserica noastră din India.
Apostolii: ei erau aceia care plantau biserici și numeau prezbiteri (Fapte 14:23). Erau părinții spirituali ai prezbiterilor și batrânilor bisericilor și îndrumau bisericile pe care le plantau. Nu adunau toate bisericile într-o denominațiune, ci permiteau fiecărei biserici să fie independentă, în ceea ce privește conducerea.
Nu văzusem prea multe dintre elementele din lucrarea apostolilor în bisericile din jurul nostru, ci două feluri de sisteme, fabricate de oameni, pentru conducerea bisericilor:
1. Sistemul piramidă. Acesta este un sistem centralizat, de control, condus de Papă sau de un director sau de un președinte, care are în subordinea sa episcopi, care, la rândul lor, au în subordine preoți și păstori, care administrează bisericile. În multe din aceste biserici, pozițiile cele mai înalte sunt ocupate prin alegere, imitând cu exactitate modelul ierarhic din lumea afacerilor.2. Sistemul independent. În acest sistem, fiecare biserică este independentă și nu răspunde nimănui despre acțiunile sale. O comisie aleasă, alege un om cu o diplomă de școală biblică și-l invită să fie păstorul salariat al bisericii. După câțiva ani, păstorul va găsi o biserică mai mare, unde ar putea primi un salariu mai mare – și se mută acolo. Apoi comisia caută alt păstor pentru biserică! În niciunul din aceste sisteme nu există părinți spirituali – doar lideri aleși și plătiți. Am respins aceste sisteme făcute de om și am decis să urmăm modelul apostolic descris în Noul Testament.
Porfeții: (1 Corinteni 12:28) Aceștia erau cei cărora le erau descoperite păcatele și eșecurile secrete ale bisericii și cei care, de asemenea, puteau să prescrie un antidot (1 Corinteni 14:25). Lucrarea lor era pentru provocarea, încurajarea și zidirea bisericii (1 Corinteni 14:3), dar, o astfel de lucrare profetică era foarte rară în zilele noastre. Ce văzusem noi în schimb: proroci falși, care înșelau credincioșii, prefăcându-se că le prezic viitorul (asemeni vrăjitorilor). Domnul ne-a protejat de astfel de înșelători, dându-ne o lucrare profetică autentică în mijlocul nostru.
Evangheliștii: aceștia îi aduceau pe oameni la Hristos și îi integrau într-o biserică locală. În zielele noastre, erau foarte întâlnite „campaniile evanghelistice”, unde cei care veneau la Hristos, nu erau adunați împreună spre zidirea unei biserici nou-testamentale locale. Majoritatea convertirilor înregistrate în Faptele Apostolilor, au fost prin evanghelizare personală; Dumnezeu ne-a dat niște evangheliști excepționali, care nu doar că aduceau oamenii la Hristos, dar îi și integrau într-una din bisericile locale. Le spuneam fraților și surorilor să se roage pentru a fi călăuziți de Duhul spre oamenii din jurul lor care urmăreau să aibă o viață în temere de Dumnezeu. Domnul a răsuns acestei rugăciuni, adăugând mulți ucenici bisericilor noastre. La început, când ne-am întâlnit pentru prima dată în casa mea (în luna august, anul 1975), am fost patru familii de credincioși, dar Dumnezeu a mai adăugat mii de oameni la numărul nostru, de peste tot din lume – și majoritate acestora s-au întors la Domnl prin evanghelizarea personală.
Păstorii: Păstorul este un dar dat bisericii (Efeseni 4:11) – nu un titlu de lider (cum este perceput în bisericile din ziua de azi). Liderii din Noul Testament se numeau „bătrâni” sau prezbiteri – nu păstori – și în fiecare biserică erau mai mulți prezbiteri, așa că am hotărât ca în fiecare biserică pe care a plantat-o Dumnezeu prin noi să fie cel puțin doi. Uneori trebuia să așteptăm un timp să găsim oameni calificați, dar până la urmă, Domnul ne-a dat prezbiteri evlavioși, care să conducă fiecare biserică. Totuși aveam nevoie de mulți păstori în bisericile noastre, (în afară de prezbiteri și bătrâni), care să ajute la păstorirea turmei. Exemplul pe care ni-l dă Isus redă faptul că un om poate păstori eficient un grup de 12 adulți, prin urmare, într-o biserică de 120 de membri, am avea nevoie de cel puțin 10 păstori. Dumnezeu ne-a dăruit mulți frați cu inimă de păstor, care aveau grijă de miei și de oi, dar nu atinsesem încă proporția de 1 păstor la 12 persoane.
Învățători: Învățătorul, în Noul Testament, avea sarcina de a-i învăța pe credincioși să facă „tot ce a poruncit Isus” (Matei 28:20). Aceștia nu prezentau Scriptura într-un mod academic, ci cât mai practic, îndemnându-i pe oameni să împlinească poruncile Domnului – cum ar fi „Iubește-ți dușmanii!”, „Iartă!”,
„Nu te mânia!”, „Nu pofti!” , „Nu căuta să primești onoare de la oameni!”, „Nu iubi banii!”, etc. (Matei 5:22-44; 6:1-24). Nu auzisem niciodată să se vorbească de aceste adevăruri în bisericile din jurul nostru, dar Dumnezeu ne dăduse învățători care să îi învețe pe credincioși să împlinească poruncile Domnului.
Suportul financiar pentru lucrători: În Noul Testament, slujitorii Domnului erau susținuți financiar în două feluri: unii erau susținuți de darurile credincioșilor iar alții, precum Pavel, se întrețineau singuri. În India, aproape fiecare lucrător creștin era, ori salariatul bisericii, ori susținut de darurile oamenilor. Văzusem că există în India nevoia ca lucrătorii să se întrețină singuri, demonstrând astfel și a două metodă de suport financiar din Noul Testament – și astfel, să redea echilibru. Am decis să mă întrețin singur și să slujesc în bisericile din India, fără nici o plată. Am mai hotărât să nu cer dreptul de autor pentru nici una din cărțile sau casetele care au fost publicate de biserica noastră. I-am îndemnat și pe tovarășii mei prezbiteri să îmi urmeze exemplu, iar acum, minunea este că, în India sunt peste 70 de prezbiteri care de mulți ani, îl slujesc pe Domnul gratis iar unii dintre aceștia slujesc în cele mai sărace sate din India.
Rapoarte: Noul Testament conține multe scrisori scrise de apostoli, dar în niciuna dinte acestea, nu dau raportul asupra muncii lor, nici nu cer bani pentru lucrare sau pentru ei înșiși. Totuși, aproape toate organizațiile creștine (pe care le știam), trimiteau regulat rapoarte despre munca lor – și cereau bani oamenilor cu nerușinare. Noi am decis să urmăm exemplul apostolilor
– și să nu trimitem nici un raport sau poze despre munca noastră nimănui nici să nu insinuăm că am avea nevoie de bani, ci doar să îi spunem Tatălui nostru ceresc. Am urmat acest principiu chiar de la începutul lucrării, din 1975 – și Dumnezeu s-a îngrijit din plin de toate nevoile noastre. Pavel vorbea despre munca lui doar cu tovarășii săi de lucru – și noi am făcut la fel.
Părtășia: Isus se ruga mereu ca între ucenici să existe unitate și părtășie (Ioan 17); la fel și apostolii. Cele mai multe biserici din ziua de azi promovează activitatea
– întâlnri după întâlniri – nu părtășie și unitate. Chiar dăcă prețuiam întâlnirile, consideram că părtășia este mult mai importantă, de aceea, organizam tot felul de ieșiri, unde aveam ocazia să ne cunoaștem mai bine. Ne jucam jocuri când ieșeam în aer liber cu tinerii și cu copiii bisericii, adâncind astfel părtășia dintre noi. În felul acesta am construit o frumoasă părtășie între noi care era de mare preț și nu se putea compara cu nimic în lume.
Mai există domenii în care procedam altfel decât bisericile din jurul nostru; era o luptă pentru noi să prezentăm lumii un alt fel de a face lucrurile și să ne întoarcem la practicile din Noul Testament. Satan ni s-a opus cu putere și mulți creștini ne-au criticat, dar Dumnezeu a fost cu noi – și doar aceasta a contat.
Mesajul Noului Legământ
Când am început să ne adunăm ca biserică, nu știam ce înseamnă biruința – nici în viețile personale, dar nici în familie. Privind la creștinii din jurul nostru, am observat că erau la fel ca noi, așa că nu puteam apela la ei pentru ajutor. Am căutat răspunsul la Dumnezeu, prin post și rugăciune, împreună cu toată biserica. Cele mai multe dintre sărbătorile publice le petreceam în post și rugăciune. Dumnezeu începuse în mod gradual să ne descopere adevăruri din Cuvântul Său despre noul legământ, iar pe măsură ce înțelegeam aceste adevăruri, deveneam din ce în ce mai liberi – iar viețile și casele noastre erau transformate încetul cu încetul.
Simțeam o responsabilitate de a proclama aceste adevăruri pentru ca și ceilalți oameni să le cunoască. Eram sigur că aveam chemarea de a vorbi în special despre acele adevăruri din Biblie care nu erau tratate de majoritatea creștinilor; așa că ascultam cu atenție ce se predica în jurul meu, descoperind astfel ceea ce trebuia să accentuez în lucrarea mea de învățare.
Mesajul întreg al Evangheliei: Auzeam mulți predicatori folosind termenul de „evanghelie completă”; dar atunci când comparam învățătura lor cu ceea ce scrie în Scriptură, vedeam că nu predicau deloc întregul mesaj al Evangheliei. În Evrei 4, Duhul Sfânt descrie„evanghelia” (versetul 2) ca fiind nu doar „ieșirea din Egipt”, ci și „intrarea în Canaan”. Citeam mai departe că oamenii trebuie să intre în „odihna de Sabat” (versetul 9). Din ceea ce am citit, am înțeles că mesajul iertării păcatelor este doar jumătate din Evanghelie, iar intregul mesaj însemna deasemenea și biruința asupra păcatelor (cucerirea uriașilor din firea noastră pământescă). Viața aceasta devenise o realitate pentru mine, de aceea începusem să predic Evanghelia completă.
Pocăința: Majoritatea evenghleiștilor spuneau că singurul lucru pe care trebuie să-l faci pentru ca păcatele să îți fie iertate este să crezi în Hristos. Pocăința de păcate era foarte rar predicată și chiar atunci când era menționată, nu se clarifică faptul că rădăcina păcatului se găsește în egoism, îngâmfare și dorința de a face propria- ți voie; din acestă cauză, oamenii nu știau ce trebuie să urască și de ce trebuie să se îndepărteze. Chemarea mea era să explic clar care este rădăcina păcatului, astfel încât toți oamenii să știe de ce trebuie să se pocăiască.
Ucenicia: Noii convertiți nu erau învățați că trebui să se facă și ucenici ai lui Hristos. Nu erau explicate cele trei condiții ale ucenicizării (pe care Isus le-a întocmit):
1. Să-L iubești pe Isus cu toată inima (mai mult decât membrii familiei); 2. Să îți iei crucea în fiecare zi (să mori față de sine) și 3. Să renunți la tot ce ai (să nu fii atașat de posesiunile materiale) (Luca 14:26-33). Și acesta a devenit un lucru pe care trebuia să-l accentuez în predicile mele.
Botezul cu Duhul Sfânt. Aproape toți cei care predicau botezul cu Duhul Sfânt, spuneau că dovada inițială este „vorbirea în limbi”, dar eu am observat că aceștia erau oameni lumești și iubitori de bani. În cealaltă extremă erau cei care afirmau că orice vorbire în alte limbi era de la diavolul. Totuși, Isus a spus că dovada botezului cu Duhul Sfânt este puterea – puterea de a fi martorii Lui (referindu-se la felul nostru de trăire nu doar să-L mărturisim cu gura) (Fapte 1:8). Proclamam că vorbirea în alte limbi este unul din darurile Duhul Sfânt care este dat unora. Datorită acestui lucru, penticostalii mă numeau baptist, iar baptiștii mă numeau penticostal!
Eram mulțumit să fiu la distanță egală de ambele extreme.
Milă și Har. Timp de mulți ani, am crezut că mila și harul sunt același lucru; dar am descoperit faptul că mila se referă în principiu la iertarea păcatelor, iar harul este puterea care ne-o dă Dumnezeu să putem învinge păcatul și să trecem peste încercările vieții (Evrei 4:16; Romani 6:14; 2 Corinteni 12:9). Iar harul acesta a venit prin Hristos (Ioan 1:7) și a devenit valabil doar după pogorârea Duhul Sfânt în om, în ziua Cinzecimii. Acest lucru a devenit o parte importantă din mesajul meu.
Partea umană a lui Hristos. Toți creștinii îl venerează pe Hristos ca Dumnezeu, dar foarte puțini accentuează faptul că El a fost de asemenea și un Om, al cărui exemplu este vrednic de urmat. Cei care accentuează partea lui umană, nu recunosc că a fost și Dumnezeu cât timp a trăit pe pământ. Foarte rar am găsit creștini care să afirme punctul de vedere echilibrat al Scripturii asupra acestui aspect, și anume că Hristos a fost atât Dumnezeu cât și Om pe pământ. Am realizat că secretul „trăirii unei vieți evlavioase” stă în a-L vedea pe Hristos biruind păcatul în timp ce era Om (1 Timotei 3:16; Evrei 4:15, 16). Am început să accentuez și acest lucru în vorbirea mea.
Banii: La începutul lucrării în anul 1975, evanghelia prosperității (despre care se vorbește atât de mult astazi) nu era în vogă, dar și în vremea aceea, creștinii iubeau la fel de mult banii ca în ziua de azi. Isus spunea că cei care iubesc banii, îl urăsc pe Dumnezeu (Luca 16:13), totuși nu am auzit nici un predicator spunând acest lucru. Majoritatea bisericilor își învățau membrii doar să dea zeciuiala. Zeciuiala este însă parte din vechiul legământ și a fost desființată în Hristos. Eu predicam mesajul eliberator al noului legământ, de a da Domnului cu bucurie, în secret și nesilit de nimeni. Am mai observat că în bisericile din India (pe care le cunoșteam) nu se predica împotriva acestui obicei rău de a cere zestre într-o căsătorie – un obicei înjositor pentru toate femeile din India. Eu predicam cu tărie împotriva acestei practici rele, iar când conduceam nunți, ceream certificate semnate de către soți prin care declarau că nu a existat nici un fel de tranzacție de bani între ei sau între părinții acestora.
Suflet și Duh. Încă un subiect care nu se predica. În timpul Vechiului Testament, nu era revelată în mod clar diferența dintre sufltetul și duhul omului, pe când în Noul Testament acestă distincție este clarificată (Evrei 4:12). Din moment ce mulți creștini nu știau care este diferența dintre acestea două, erau înșelați cu ușurință de trucurile psihologice a predicatorilor isteți și de contrafacerile emoționale ale darurilor Duhul Sfânt. Am început să îi învăț pe oameni diferența dintre ce este cu adevărat spiritual și ce este doar sufletesc.
Trupul lui Hristos. Am înțeles că scopul final al lui Dumnezeu este de a-i contopi pe toți copii Lui într-un singur trup al lui Hristos. Biserica nou-testamentală trebuie să fie un trup, nu o congregație. Într-un trup, (la fel ca în trupul uman), fiecare membru este conectat cu celelalte membre, fiecare având o funcție unică. Hristos este singurul care este Capul, iar ceilalți sunt membrii egali. Știam că așa vrea Dumnezeu să fie fiecare biserică de pe pământ, așa că, am decis ca toată viața mea să construiesc astfel de expresii ale Trupului lui Hristos, oriunde este cu putință pe pământ.
Noul Legământ. Toate aceste adevăruri sunt legate de noul legământ făcut de Dumnezeu cu omul prin moartea și învierea lui Hristos. Am văzut că cea mai mare nevoie a credincișilor este aceea de a li se deschide ochii pentru a vedea desluțit cu cât este mai mare slava noului legământ față de vechiul legământ. Acest lucru a devenit cel mai important în toate predicile mele – și continuă să fie astfel.
Acestea sunt câteva adevăruri care mi le-a arătat Dumnezeu și pe care am căutat să le proclam în toate felurile posibile -prin predici, cărți, etc. – tovarășilor mei credincioși. Povara mea a fost de a răspândi aceste adevăruri de-a lungul Indiei, dar Dumnezeu a considerat că aceste mesaje trebuie răspândite și mai departe – în multe alte țări.
Toată slava fie dată Numelui Său!
Greșeli
La fel cum bebelușii învață să umble doar după multe căzături, Dumnezeu îngăduie ca și copiii Săi, atunci când învață să umble prin Duhul, să cadă de nenumărate ori. În afară de Domnul nostru Isus Hristos, niciun alt om sau biserică nu a reușit să evite greșelile, pe parcursul umblării cu Domnul. Ca și biserică, am făcut de asemenea multe greșeli – chiar de la început, dar am decis să recunoaștem aceste greșeli și să învățăm din ele tocmai pentru a nu le repeta în viitor. Astfel, pe parcursul înaintării noastre, făceam din ce în ce mai puține boacăne.
Chiar și apostolul Pavel a făcut unele greșeli – tăierea împrejur a lui Timotei (Fapte 16:3), faptul că s-a ras pe cap pentru a îndeplini o juruință evreiască (Fapte 21:24-26) și spre sfârșitul vieții lui, s-a mâniat pe un judecător (Fapte 23:3). Luca (prietenul apropiat al lui Pavel), cel care a scris cartea Faptele Apostolilor, nu ar fi vrut să consemneze și greșelile lui Pavel (cum se obișnuiește în bibliografii), dar știind aceasta, cu siguranță Pavel l-a silit să scrie tot, chiar și despre ceea ce a greșit. Pavel nu a vrut ca oamenii să îl considere mai bun decât este (2 Corinteni 12:6). La fel ca el, nici noi nu dorim ca să fim considerați mai buni decât suntem.
Asistența socială: Prima greșeală care am facut-o a fost aceea de a ajuta pe oricine apela la noi pentru ajutor financiar și material. Eram puțini la număr și săraci, dar împărțeam tot ce aveam – eram foarte nechibzuiți. Într-o țară ca și India, există mulți oameni care s-ar da drept creștini și s-ar alătura unei biserici doar ca să profite de generozitatea ei. Îi ajutam pe oameni cu bani, iar soția mea pregătea nenumărate mese pentru vizitatori și avea grijă de copiii lăsați la noi acasă de către mamele care lucrau. Nenumărate famili care vizitau Bangalore stăteau la noi acasă și profitau de ospitalitatea noastră. Unul dintre aceștia l-a scăpat pe fiul nostru nou-născut pe podeaua de beton, în timp ce îl azvârleau încoace și încolo, ca și cum ar fi fost o minge. Le slujeam oamenilor cu scopul de a le arăta dragostea lui Hristos, sperând că vor ajunge ucenicii Domnului. Nu regretăm nici un sacrificiu făcut. Am știut că trebuie să plătim un preț dacă vrem să zidim Trupul lui Hristos. Pe parcurs, am realizat că Dumnezeu nu ne-a chemat să facem asistență socială, ci să facem ucenici. Am observat că aproape fiecare pesoană, pe care am încetat să o mai ajutăm, a părăsit biserica. Această ne-a arătat că astfel de persoane nu aveau niciun interes să devină ucenici ai lui Hristos, ci vroiau doar ajutorul nostru financiar și fizic. Lumea este plină de oameni care caută suport monetar și să fie serviți gratis. Am învățat lecția și am decis să ne concenrtăm pe creșterea de ucenici. Încă îi ajutăm și pe cei săraci, dar o facem cu chibzuință.
Legalismul: A doua greșeală serioasă pe care am făcut-o în căutarea noastră de a ne sfinți a fost să accentuăm slova Scripturii mai mult decât duhul ei. Toți oamenii care caută sfințirea și perfecțiunea fac această greșeală. Știam că lumeascul era în atitudinea minții noastre, nu în exterior, dar cu toate acestea, puneam accentul și pe unele părți ale exteriorului, cum ar fi: stilul de îmbrăcăminte, lungimea părului, etc. Din păcate am fost influențați de niște predicatori “sfinți” care ne-au vizitat. Erau și lucruri bune în învățăturile lor, dar conțineau mari doze de legalism. Era ca și cum am mânca un pui curry cu șopârlă moartă în el, care ne-ar putea otrăvi și ucide. În timp, am relizat că schimbările exterioare îi fac pe oameni farisei mai mari! Majoritatea bisericilor evanghelice erau ori în extrema lumească, ori în cea legalistă. Nu a fost ușor să găsim cale cea strâmtă de mijloc între acestea. Încetul cu încetul și cu ajutorul Domnului, am găsit-o și am început să vedem ce înseamnă să umbli în Duhul.
Privirea spre interior: O altă greșeală în căutarea de sfințire este să privești spre interior în mod constant și să te auto-examinezi cu scopul de a scoate la suprafață toată mizeria pe care o găsești în firea pământească – iar firea pământească este un abis adânc (Romani 7:18). Chiar și cântecele pe care le cântam erau destinate interiorului. Foarte rar cântam cântari de mulțumire și laudă la adresa lui Dumnezeu. În urma acestor lucruri am ajuns să fim despresivi, îmbufnați, duri și răi unii față de alții. Dumnezeu, în dragostea Lui cea mare, a îndepărtat influențele legaliste și cântarile care ne făceau depresivi și ne-a condus în „slăvita libertate a copiilor lui Dumnezeu”. Am realizat că trebuie să alergăm în lupta creștină, privind doar la Isus – nu la noi înșine. Pe măsură ce vedem slava Sa, vedem mai bine nevoia noastră și suntem gata să o recunoaștem. Apoi, ne punem încrederea în El, să ne ajute să fim eliberați de acele păcate. Astfel nu vom mai fi nici depresivi, nici supărați.
Darurile Duhului: Încă o greșeală a fost lipsa atenției asupra manifestărilor darurilor Duhul Sfânt. Ca biserică, am început prin a accentua botezul și darurile Duhul Sfânt, dar în timp ce eram preocupați cu roadele Duhului și ca o reacție la extremele grozave pe care le-am văzut la carismatici și la penticostali, fiind de asemenea influențați de predicatori care nu vorbeau niciodată despre darurile Duhul Sfânt, am ignorat multe dintre acestea. Rezultatul a fost faptul că credincișii din mijlocul nostru nu au experimentat puterea și darurile primilor creștini. Doar după mulți ani am reînceput să predicăm despre putearea Duhul Sfânt și darurile supranaturale ale acestuia.
Lucrarea femeilor: Încă o greșeală facută de mulți dintre prezbiterii bisericilor noastre a fost cauzată de șovinismul masculin și de prejudecățile culturii indiene. Ei urmau regula creștinilor după evanghelie și anume aceea de a nu le lăsa pe femei să vorbească deloc. Aveau voie să se roage, dar nu erau încurajate să împărtășească Cuvântul lui Dumnezeu la întâlnirile de la biserică sau să le ajute și să le încurajeze pe surorile mai tinere. Acești prezbiteri au uitat că în noul legământ „fii și fiicele lui Dumnezeu vor profeți” (Fapte 2:17). Astfel, timp de mulți ani, practicile vechiului legământ au persistat în aproape toate bisericile noastre, lăsându-le pe surorile mai tinere fără nici un fel de sfătuire spirituală din partea surorilor mai în vârstă, iar aceasta ducând la suferință spirituală. Soția mea avea darul profeției. Știam aceasta fiindcă am fost binecuvântat prin profețiile ei de nenumărate ori, totuși, nu vroiam să o promovez în fața bisericii. Învățam despre privilegiile ficelor lui Dumnezeu în biserică, dar a fost nevoie de mult timp până când prezbiterii să-și schimbe părerea și să creadă comform Scripturii. A fost foarte dificil să rupem tradiția construită într-un timp atât de îndelungat. În consecință, mulți dintre tinerii noștrii au avut de suferit.
Au mai existat și alte greșeli mai mici cu care ne-am confruntat, dar Dumnezeu ne-a dat harul Său și astfel am progresat.
Orice mișcare începe să slăbească în timp, datorită mulțimii oamenilor care i se alătură și care nu sunt serioși în ceea ce privește ucenicia. Chiar și unii prezbiteri pot să dea înapoi atunci când Dumnezeu le binecuvântează munca și prosperă pe plan financiar. În mijlocul nostru s-au întâmplat astfel de lucruri, de aceea nu suntem diferiți de nici o mișcare pe care a ridicat-o Dumnezeu de-alungul secolelor, așa că umblăm în smerenie, cu capul plecat înaintea Lui și Îl rugăm să ne păstreze în credincioșie față de El până la sfârșit.
Dumnezeu ne-a dăruit un grup de lucrători excelent și fantastic de loial în Bangalore și în alte locuri. Prin acești oameni, Dumnezeu a construit o părtășie de calitate unică între noi – o părtășie care i-a protejat și i-a păstrat pe copiii noștri și cu adevărat a fost anticiparea raiului. Nu am găsit niciodată o astfel de părtășie în altă parte. Pentru acesta suntem mulțumitori Domnului.
Cea mai mare încurajare în toți acești ani a fost faptul că Dumnezeu ne-a în mod continuu lumină asupra greșelilor și labilităților noastre. Cea mai mare dovadă a binecuvântării Sale în viețile noastre a fost faptul că ne-a arătat care părți nu sunt după voia Lui și ne-a ajutat să le transformăm, prin Duhul Său. Acest mesaj trebuie accentuat într-o lume în care majoritatea creștinilor cred că prosperitatea financiară și sănătatea sunt dovezile principale ale binecuvântării lui Dumnezeu.
Toată slava fie dată doar lui Dumnezeu pentru mila și harul Său care ni le-a dat din belșug, zi după zi și an după an.
Faceți ucenici din toate neamurile
Din moment ce era mai ușor să aduci convertiți decât să faci ucenici, majoritatea bisericilor din India doar îi converteau pe oameni. Noi însă am decis să luăm porunca Domnului în serios și să facem ucenici (Matei 28:19). Am început să promovăm standardele de sfințenie pe care le-a proclamat Isus în predica de pe munte (Matei 5-7). Învățam ce a învățat și Isus – și anume că nimeni nu poate să-L urmeze, dacă nu moare, zi de zi, față de eul său (Luca 9:23) și oricine iubește banii, nu îl poate iubi și pe Dumnezeu (Luca 16:13).
Dumnezeu are o chemare specială pentru fiecare biserică. Bisericile noastre au fost crescute de Dumnezeu nu pentru lucrarea de misiune, deoarece existau deja foarte mulți care făceau această muncă bună și necesară, ci ne-a chemat să facem ceea ce restul lumii nu făcea – să facem ucenici din convertiți. Ne-a spus să îi învățăm pe noii credincioși acele adevăruri biblice pe care alți predicatori nu îi învățau, să îi conducem înspre viața noului legământ (vinul nou) și să îi ajutăm să formeze împreună biserici ale noului legământ (burdufuri noi). Mulți credincioși ne-au criticat pentru faptul că nu făceam evanghelizări, dar noi ne țineam de chemarea noastră. Știam că nu toate părțile corpului au aceeași funcție. Mâna duce mâncarea din farfurie spre gură (o imagine a evanghelizării), în timp ce rinichii își petrec tot timpul purificând fluxul sangvin și menținând echilibrul substanțelor în sânge (imagine a purificării și a echilibrării credincioșilor). Noi ne țineam de chemarea noastră dată de Dumnezeu de a fi “rinichii” corpului.
De asemenea, am urmat principiul financiar din Noul Testament: nu plăteam salariu nici unuia dintre prezbiterii bisericii. Fiecare prezbiter trebuia să aibă propriul venit personal sau să se încreadă în Domnul pentru toate nevoile sale, la fel cum au făcut apostolii și prezbiterii Noului Testament. La fel ca apostolii, nu am făcut cunoscute nevoile noastre financiare înaintea oamenilor.
Cea mai mare parte a lucrării creștine din India depindea de banii primiți din vest, de aceea, aproape toată creștinătatea indiană era superficială. Lucrarea Domnului nu poate fi făcută prin dependența de bani, așa că ne-am decis să nu ne alăturam nici unei organizații străine. Am hotărât să depindem doar de Duhul Sfânt.
Am știut că numărul nostru va crește foarte încet dacă urmăm principiile Noului Testament, dar acest lucru nu ne-a deranjat fiindcă știam că pe Domnul îl interesa calitatea noastră, nu cantitatea. Ca și slujitori ai lui Dumnezeu, eram responsabili de calitate, iar Domnul avea întotdeauna grijă de aspectul cantității. El a adăugat la numărul nostru pe aceia pe care trebuia să îi păstorim – și i-a adus la momentul cel mai potrivit – atunci când am fost în stare să ne ocupăm de ei. Căile Domnului sunt perfecte.
Știam că doar câțiva vor alege acestă cale a uceniciei, pentru că Isus a spus: „Calea acestei ucenicii pe care am descris-o (referindu-se la predica de pe munte – Matei 5-7) este foarte strâmtă, dar duce la viață și puțini sunt cei ce o află. Păziţi-vă totuși de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi (având doctrina bună), dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Ei vă vor spune că mulți vor fi deveni ucenicii mei și mulți vor găsi această cale a vieții” (Parafrazare din Matei 7:13-16).
Am înțeles din cuvintele Domnului nostru că dacă vom proclama aceste standarde cu strictețe, ni se vor alătura foarte puțini. Numărul nostru ar crește doar dacă am lăsa standardul mai jos. Am refuzat să fim proroci mincinoși! Nu am sacrificat nici măcar unul din aceste principii biblice de dragul unui număr mare de oameni.
O altă traducere (Message Bible) a versetelor de mai sus spune astfel: „ Feriți-vă de predicatorii mincinoși care zâmbesc des, prefâcându-se că sunt sinceri… Ei vor să te fure într-un fel sau altul. Nu îi crede, chiar dacă mulțimi de oameni o fac. Nu te lăsa impresionat de farmecul lor; caută caracter. Este importana cine sunt predicatorii, nu ceea ce spun. Un lider autentic nu îți va exploata niciodată emoțiile sau portofelul.”
Dumnezeu își ține slujitorii ascunși și îi testează în secret înainte să le încredințeze o lucrare. L-a păstrat pe Moise ascuns în mijlocul deșertului timp de 40 de ani și l-a testat înainte să îl trimită după Israel în Egipt. Isus a fost ascuns și testat timp de 30 de ani în Nazaret înainte să fie trimis în lucrarea Sa. La fel a făcut Dumnezeu și cu biserica noastră. Timp de 20 de ani ne-a ținut ascunși (din anul 1975 până în 1995) sub o pătură de reproșuri, critică și neînțelegere din partea altor creștini. Dumnezeu ne-a testat să vadă dacă Îi vom rămâne credincioși, în ciuda puternicei opoziții, și dacă le vom plăti cu aceeași monedă acuzatorilor noștri, ori Îl vom lăsa pe El să ne protejeze și să ne răzbune la timpul hotărât de El.
Odată trecuți de aceste teste, Dumnezeu a deschis ușă după ușă, în întrega lume, ca să putem proclama glorioasa evanghelie a noului legământ- ceea ce a adus roade minunate în viețile și în căminele noastre. Numărul celor care au răspuns acestor adevăruri a fost mic, dar a cuprins oameni din toată lumea. În principiu, am reușit să transmitem aceste adevăruri prin materiale scrise, casete, CD-uri și internet. Nu a fost doar munca unui om, ci a multor bărbați și femei din Trupul lui Hristos, care au lucrat împreună pentru a împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu.
Literatură: Ținându-ne de chemarea noastră, am publicat cărți și reviste despre subiectele Noului Testament despre care ceilalți nu scriau nimic. Dumnezeu a pus povara de a traduce aceste cărți și în alte limbi indiene pe inima unor frați – și aceștia au lucrat din greu pentru a produce și a distribui aceste traduceri. Astfel, Cuvântul Domnului a fost răspândit în tot Sudul Indiei – și s-au născut multe biserici. Aproximativ un milion de copii ale cărților noastre în diferite limbi au fost distribuite oamenilor.
Casete și CD-uri: Una dintre bisericile noastre mai mici a multiplicat și distribuit aproape 35.000 de casete și CD-uri cu mesajele noastre, oamenilor din oraș. Mulți dintre cei care au primit aceste casete, au făcut copii și le-au distribuit mai departe, în multe ținuturi. (Îi încurajam pe oameni să facă lucrul acesta). În SUA, doi lideri de biserică au adăugat casetele noastre catalogului lor de casete, ceea ce a însemnat aproximativ 100.0 casete cu mesajele noastre care circulau de bună voie prin multe regiuni. Un lider de misiune din Sudul Indiei m-a invitat să fac un studiu al fiecărei cărți din Biblie în colegiul său biblic, în luna decembrie a anului 2000. Dumnezeu mi-a dat har să fac acest lucru în 70 de ore – într-o perioadă de 14 zile, 5 ore pe zi. Aceste mesaje au fost înregistrate pe CD-uri. Astfel am făcut împreună primul CD audio din lume care să conțină 70 de ore de studiu asupra fiecărei cărți biblice. Și acest CD a circulat peste tot, ajutând mii de credincioși din multe părți să înțeleagă mesajul esențial a fiecărei cărți din Biblie.
Internet: În timp ce rețeua de internet devenea din ce în ce mai accesibilă oamenilor, am decis să ne facem un website pentru biserica noastră. Acest website a devenit o unealtă importantă în transmiterea mesajului în multe țări. La timpul potrivit, Dumnezeu ne-a dăruit o echipă minunată de frați pricepuți în ale tehnologiei care să creeze și să mențină acest website. În fiecare săptămână, trimitem scurte mesaje scrise și postăm noile mesaje-video pe acest website. Multe dintre mesajele audio și cărțile în limba engleză (și alte câteva limbi) se pot găsi aici. Toate materialele sunt oferite gratis pentru oricine vrea să citească, să asculte, să urmărească sau să descarce aceste materiale. Acest lucru ne-a pus în contact cu mulți credincioși de peste tot din lume care vor să ducă o viață evlavioasă. În unele țări, familii care nu au găsit o biserică bună în care să meargă în orașul lor, au făcut din mesajele noastre săptămânale serviciul lor de duminică dimineață – în fiecare săptămână!
Toată slava fie a lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut.
Privind înainte
Privesc spre viitor cu o puternică încredințare pentru că ceea ce este necunoscut pentru mine, Tatăl meu ceresc cunoaște pe deplin. El a plănuit fiecare detaliu din viața și lucrarea mea viitoare – fiecare circumstanță prin care voi trece vreodată. Nimic nu îl surprinde – pentru că El e Dumnezeu. Singura mea dorință în viață este să Îi fac Lui pe plac și să Îl slăvesc, prin urmare, nu am nici un fel de frică sau îngrijorare pentru viitor.
Cel mai mare adevăr pe care m-a învățat Dumnezeu din Biblie este că El mă iubește la fel de mult cum l-a iubit pe Isus (Ioan 17:23) și că se îngrijește de mine la fel cum a facut-o pentru Isus. Toată viața lui Isus a fost plănuită, până la ultimul detaliu, de la nașterea Sa până la moarte Sa. La fel a plănuit Dumnezeu și viața mea. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! (Psalmul 139:16,17).
Eu am o relație specială cu Domnul meu (cum este descrisă în Cântarea lui Solomon). Aceasta este o relație foarte personală, intimă și plină de iubire. Îmi trăiesc viața „rezemat pe iubitul meu Domn” (Cântarea Cântarilor 8:5) și din această relație curge lucrarea mea. Eu și Domnul meu mergem să lucrăm câmpul lumii împreună (Cântarea 7:11,12). Nu doresc să merg nicăieri dacă nu mă conduce El. Eu îi spun: „Doamne, ia-o înaintea mea, spune-mi unde mergi și eu voi veni cu Tine. Nu voi alege eu unde să merg de unul singur. Spune-mi ce să predic – și aceea voi predica.” În felul acesta i-am slujit Domnului timp de mulți ani.
Astfel lucrarea mea nu a fost niciodată o povară pentru mine și nu m-am plâns niciodată de nimic și de nimeni – nici măcar de cei care m-au înșelat, mi-au făcut rău sau au căutat să mă facă să sufăr. Îi iubesc pe toți pentru că știu că și Salvatorul meu îi iubește și El m-a învățat să mă rog pentru cei care caută să îmi facă rău astfel: „ Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”. Viața și timpul meu sunt în mâna Domnului. Oamenii nu au putut să îl aresteze sau îi facă niciun rău lui Isus „până când nu i-a venit vremea” (Ioan 7:30, 8:20). La fel și mie, nimeni nu poate să-mi facă rău până când nu îmi va veni vremea – și doar Tatăl meu ceresc poate decide ora aceea.
Dumnezeu nu i-a permis niciodată lui Satan să mă ispitească peste puterea mea (1 Corinteni 10:13). El m-a făcut „să mă iau la întrecere cu oameni” la început,pentru ca mai apoi să pot alerga „împotriva cailor” (Ieremia 12:5). Fiecare încercare prin care am trecut prin harul lui Dumnezeu m-a făcut mai puternic, pregătindu- mă pentru încercări și mai mari. Umblarea mea de creștin a fost o educație – și încercările au fost testele prin care Dumnezeu mă promova la o clasă superioară! Harul lui Dumnezeu mi-a fost îndeajuns în fiecare situație întâlnită până acum și îmi va fi îndeajuns și în viitor. Până când îmi voi duce la bun sfârșit formarea spirituală aici pe pământ.
Domnul mi-a dat o lucrare aparte de îndeplinit în Trupul Său – în primul rând, să predic acele adevăruri biblice despre care nimeni nu predică și să expun practicile și obiceiurile nescripturale și necreștine care au loc în creștinismul din ziua de azi. Prin harul lui Dumnezeu, vreau să continuu să fac această lucrare până la sfâtșit.
Știu că voi întâlni împotriviri în lucrarea mea; este un lucru de așteptat. Când Pavel a scris că „ toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi .” (2 Timotei 3:12) nu a exagerat, ci pur și simplu a fost realist – și a fost inspirat de Duhul Sfânt. Isus le-a spus ucenicilor că vor fi prigoniți de lume, la fel cum și El a fost (Ioan 15:18-21) – și Isus a fost persecutat mai mult de evreii religioși decât de lume. Știu că și eu voi avea mai multe împotriviri din partea creștinilor religioși decât din partea necredincioșilor. Fariseii erau invidioși pe lucrarea lui Isus și Îl criticau mereu. Creștinii religioși vor fi invidioși pe lucrarea mea și mă vor critica. Isus a fost acuzat că predica o doctrină falsă. Așa se va întâmpla și cu mine. Isus a fost dus în tribunal – de către farisei. Așa voi fi dus și eu – de către creștinii religioși. Dușmanii lui Isus erau chiar cei din familia Lui (Ioan 7:5). Așa vor fi și dușmanii mei. Isus a spus: „Chiar și cei mai apropiați – frații și rudele – te vor trăda și te vor da să fii arestat. Vei fi urât, pentru că ești al meu”. El a mai spus „ Lumea religioasă Mă urăşte pe Mine, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele .” (Ioan 7:7). Singura cale prin care un creștin ar putea să evite aceste acuzații ar fi calea tăcerii. Totuși promisiunea Domnului pentru mine a fost aceasta: „ Nici un păr din cap nu vi se va pierde… Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului ” (Luca 21:16-18; Isaia 54:17).
Acum câțiva ani, cineva mi-a spus că un grup satanic din Bangalore au făcut din mine subiectul petițiilor lor către Satan. Știam deja de mulți ani de când Satan mă urăște – deoarece eram slujitorul lui Dumnzeu și o amenințare pentru împărăția lui, dar, totodată, știam că el nu poate să se atingă de mine sau de familia mea, pentru că trăiam sub conducerea lui Hrisos, cel care l-a înfrânt pe Satan pe cruce. Eu și familia mea suntem înconjurați de o armată de îngeri și facem parte din puternicul Trup de credincioși care se roagă pentru noi constant. Domnul mi-a vorbit recent spunându-mi: „La fel cum odată îți era frică de Satan, de acum înainte, lui îi va fi frică de tine, pentru că Eu sunt cu tine.” La fel cum i-a fost frică de Isus, lui Satan îi va fi frică și de noi, dacă vom umbla în lumină, pentru că așa „ Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta” (1 Ioan 4:17). Astfel, nu ne temem deloc de Satan.
Încercările și greutățile permise de Domnul în viața mea, au fost plănuite de El, ca să mă facă să cunosc puterea Lui și să experimentez eliberarea Lui. Atunci când mi s-au împotrivit oamenii și demonii am văzut cu adevărat puterea lui Dumnezeu la lucru. Astfel de experiențe m-au ajutat să întăresc și credința altora. O lucrare eficientă nu vine doar în urma studiului biblic și a ungerii Duhului, ci și prin înfruntarea încercărilor și biruința asupra lor (2 Corinteni 1:2-6).
Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie minunată. Mi-a dat o soție deosebită, care are un discernământ spiritual excelent și un mod simplu de viață. Ea a stat tot timpul lângă mine în lucrarea mea, în toți acești 40 de ani în care am fost căsătoriți. Dumnezeu ne-a mai dat patru fii minunați care iubesc pe Domnul, ne iubesc pe noi și iubesc biserica. Ei slujesc generațiilor de astăzi răspândind adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu care le-au văzut în viețile noastre și le-au auzit în biserică.
Dumnezeu mi-a mai dat o echipă de lucrători care au ungerea Domnului peste ei și sunt prezbiteri în bisericile din India și în alte țări. Ei fac o slujbă excelentă prin păstorirea bisericilor și m-au scăpat astfel de multe responsabilități, așa încât eu pot să călătoresc și în alte părți să predic Cuvântul lui Dumnezeu.
Trăim într-o vreme de foamete de cuvânt profetic (cum este prezis în Amos 8:11,12). Foarte rar găsești o revelație proaspătă asupra Cuvântului lui Dumnezeu și majoritatea predicatorilor sunt iubitori de bani. Mulți credincioși s-au săturat de predicile plictisitoarele și de cererile pentru bani despre care vorbesc liderii lor în fiecare săptămână. În vremea aceasta, Dumnezeu ridică voci profetice în diferite locuri – și Îl lăudăm pentru aceasta.
Suntem mulțumitori pentru priveligiu de care ne-a făcut parte Dumnezeu, să putem proclama și noi cuvântul profetic al vieții credincioșilor din diferite denominații. Uni din cei care au ascultat mesajul nostru predică exact același mesaj în propriile lor biserici – biserici care nu m- ar fi invitat niciodată să vorbesc! Astfel Dumnezeu a trecut de orice barieră făurită de mâini omenești. Lucrarea noastră este o parte foarte mică din trupul lui
Hristos – dar vrem să îndeplinim această lucrarea specială pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru acest timp.
În viitor, calea mea va fi grea sau ușoară – nu știu, dar Dumnezeu va alege ce este mai bun pentru mine și știu că mă va „conduce întotdeuna în biruința Sa” (2 Corinteni 2:14). Din moment ce este mereu de partea mea, în lupta cu Satan, El mă va face „mai mult decât biruitor” în orice situație.
Predestinarea înseamnă că ultima mea destinație a fost pre-hotărâtă de către Dumnezeu. Această destinație nu este cerul, ci asemănarea totală cu Hristos (Romani 8:29). Fiecare zi mă apropie de această destinație. Slavă Domnului!!! și chiar dacă această cale spre destinația mea trece prin puțină suferință aici pe pământ, mă voi bucura în ea.
Când Îl voi vedea pe Domnul față-n față, vreau să-L aud spunându-mi: „Bine ai lucrat rob bun și credincios!”.
Amin.
Dumnezeu iubește sau urăște păcătosul? Un legământ cu ochii mei; Ce înseamnă că Isus este Prietenul păcătoșilor? (Cand religiile lumii il inlocuiesc pe Dumnezeu cel infinit cu o pictura iconata,limitata,facatoare de bani,chiar El ne lasa in voia propriei alegeri,cum citim in Romani,cap. 1,v. 18-32,dand socoteala si pentru pacatuirile care incendiaza planeta…) Grecia, prima țară ortodoxă care a legalizat căsătoria între persoane de același sex; DJ Barbara Butch: „Sunt o lesbiană grasă, evreică, queer și sunt foarte mândră”; (Cand religia bate palma cu statul demonic,totul devine desertaciune si…)În zilele masacrului de la Timişoara, BOR îi omagia pe dictatori: “O epocă de aur ce vă poartă într-un mod firesc numele”. “Mult stimata doamnă Elena Ceauşescu, luminat om de ştiinţă”; Renunțarea la Dumnezeu. Declinul global al religiei s-a accelerat surprinzător, din 2007;
Renunțarea la Dumnezeu. Declinul global al religiei s-a accelerat surprinzător, din 2007.
-Relația dintre secularizare și infracțiuni precum crima și corupția
De George Grigoriu
Sursa: Pixabay
Începând cu anul 2007, declinul religiei pe plan mondial a devenit tot mai accentuat, iar datele existente arată că până în 2019 situația este chiar surprinzătoare, potrivit unei analize publicate de Foreign Affairs. Care sunt resorturile fenomenului, la ce ne putem aștepta pe mai departe și poate avea Covid-ul vreun impact, într-un sens sau în celălalt? Răspunsurile se cristalizează, iar cifrele disponibile sunt în cantitate semnificativă.
„În primii ani ai secolului XXI, religia părea în ascensiune. Prăbușirea comunismului și a Uniunii Sovietice a lăsat un vid ideologic care a fost umplut, în Rusia și alte state ex-sovietice, de creștinismul ortodox. Alegerea în Statele Unite a președintelui George W. Bush, un creștin evanghelic care nu-și ascundea evlavia, a sugerat că creștinismul evanghelic crește ca forță politică în țară. Iar atacurile din 11 septembrie au îndreptat atenția internațională asupra puterii islamului politic în lumea musulmană.
Cu o duzină de ani în urmă, eu și colega mea, Pippa Norris, am analizat date privind tendințele religioase din 49 de țări, inclusiv câteva teritorii subnaționale, cum ar fi Irlanda de Nord, (datele disponibile acoperind perioada 1981 – 2007). Aceste țări includeau 60% din populația lumii. În ciuda pretențiilor în acest sens, nu am găsit o revenire universală a religiei. Majoritatea țărilor cu venituri ridicate au devenit mai puțin religioase, dar am constatat că în 33 din cele 49 de țări pe care le-am studiat, oamenii au devenit mai religioși în acei ani. Acest lucru era valabil în majoritatea țărilor ex-comuniste, în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare și chiar într-o serie de țări cu venituri ridicate. Descoperirile noastre au arătat clar că industrializarea și răspândirea cunoștințelor științifice nu au determinat dispariția religiei, așa cum unii cercetători au presupus cândva.
Dar, din 2007, lucrurile s-au schimbat cu o viteză surprinzătoare. Din 2007 până în 2019, majoritatea covârșitoare a țărilor pe care le-am studiat – 43 din 49 – au devenit mai puțin religioase. Declinul credinței nu s-a limitat la țările cu venituri ridicate, ivindu-se în cea mai mare parte a lumii.
Este tot mai mare numărul oamenilor care nu mai consideră că religia este o sursă necesară de sprijin și sens în viața lor. Chiar și Statele Unite – citate adesea ca dovadă că o societate economică avansată poate fi puternic religioasă – s-au alăturat acum altor țări bogate, în ceea ce privește îndepărtarea de religie. Mai multe forțe au generat această tendință, dar cea mai puternică dintre ele declinul unui set de credințe strâns legate de imperativul menținerii unei rate ridicate de nașteri. Societățile moderne au devenit mai puțin religioase, în parte, deoarece nu mai trebuie să susțină tipurile de gen și norme sexuale pe care marile religii mondiale le-au insuflat de secole.
Deși unii conservatori religioși avertizează că retragerea din credință va duce la prăbușirea coeziunii sociale și a moralității publice, dovezile nu susțin această afirmație. Oricât de neașteptat ar părea, țările care sunt mai puțin religioase tind să fie mai puțin corupte și să aibă rate mai mici de crime decât cele mai religioase. Inutil să spun că religia în sine nu încurajează corupția și criminalitatea. Acest fenomen reflectă faptul că, pe măsură ce societățile se dezvoltă, supraviețuirea devine mai sigură: foametea, odată omniprezentă, devine ceva neobișnuit; speranța de viață crește; crimele și alte forme de violență se diminuează. Și, pe măsură ce acest nivel de securitate crește, oamenii tind să devină mai puțin religioși.
Ridicarea și căderea credinței
Studiul nostru anterior, publicat în 2011, a comparat nivelurile credinței religioase măsurate încă din 1981 cu constatările din ultimele sondaje disponibile atunci, în jurul anului 2007, punând capăt unei perioade de aproximativ un sfert de secol. În fiecare sondaj, respondenții au fost rugați să indice cât de important a fost Dumnezeu în viața lor, alegând o valoare pe o scară care variază de la 1 – „Deloc” – până la 10 – „Foarte”.
Examinarea modului în care nivelul de religiozitate al unei țări s-a schimbat de-a lungul timpului a condus la câteva constatări izbitoare. Majoritatea țărilor chestionate au relevat creșteri ale credinței în importanța lui Dumnezeu. Cele mai mari creșteri au fost în țările ex-comuniste. De exemplu, din 1981 până în 2007, scorul mediu al publicului bulgar a crescut de la 3,6 la 5,7. În Rusia, a crescut de la 4,0 la 6,0. În parte, această creștere a religiozității a fost un răspuns la declinul sever al securității economice, fizice și psihologice, cunoscut după dezintegrarea Uniunii Sovietice; religia umplea vidul ideologic lăsat de prăbușirea comunismului. Credințele religioase au crescut și în multe țări în curs de dezvoltare din afara fostei Uniuni Sovietice, inclusiv în Brazilia, China, Mexic și Africa de Sud. Pe de altă parte, religia a scăzut în majoritatea țărilor cu venituri ridicate.
Din 2007, a apărut o tendință remarcabil de ascuțită. Practic, în fiecare țară cu venituri mari, religia a continuat să scadă. În același timp, multe țări sărace, împreună cu majoritatea fostelor state comuniste, au devenit și ele mai puțin religioase. Din 2007 până în 2019, doar cinci țări au devenit mai religioase, în timp ce marea majoritate a țărilor studiate s-au deplasat în direcția opusă.
India este cea mai importantă excepție de la modelul general al religiozității în declin. Perioada studiului coincide aproximativ cu revenirea la putere a partidului naționalist hindus, Bharatiya Janata, a cărui politică urmărește să combine identitatea națională cu identitatea religioasă. Guvernul BJP a susținut politici care-i discriminează pe adepții altor religii, în special marea minoritate musulmană a Indiei, polarizând comunitățile și dărâmând sentimentele religioase.
Cea mai dramatică schimbare pe terenul religios a avut loc în rândul publicului american. Între 1981 și 2007, Statele Unite erau una dintre cele mai religioase țări din lume, nivelurile de religiozitate schimbându-se foarte puțin. De atunci, Statele Unite au cunoscut cea mai mare îndepărtare de religie dintre toate țările pentru care avem date. Aproape de sfârșitul perioadei inițiale studiate, evaluarea medie a americanilor cu privire la importanța lui Dumnezeu în viața lor a fost de 8,2, pe o scară de 10. În cel mai recent sondaj din SUA, care datează din 2017, cifra scăzuse la 4,6, un declin uimitor de accentuat. Ani buni, Statele Unite au fost cazul-cheie care demonstrează că modernizarea economică nu trebuie să producă secularizare. Acum, Statele Unite se situează pe locul 11 între cele mai puțin religioase state pentru care avem date.
Gânditori influenți, de la Karl Marx la Max Weber și Émile Durkheim, au prezis că răspândirea cunoștințelor științifice va risipi religia în întreaga lume, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pentru majoritatea oamenilor, credința religioasă a fost mai mult emoțională decât cognitivă. Iar în cea mai mare parte a istoriei umane, pura supraviețuire a fost incertă. Religia ne-a asigurat că lumea se află în mâinile unei puteri (sau unor puteri) infailibile, care a promis că, dacă cineva respectă regulile, lucrurile vor funcționa în cele din urmă pentru cel mai bun. Într-o lume în care oamenii trăiau adesea aproape de foame, religia îi ajuta să facă față incertitudinii și stresului sever. Dar pe măsură ce a avut loc dezvoltarea economică și tehnologică, oamenii au devenit din ce în ce mai capabili să scape de foame, să facă față bolilor și să suprime violența. Devin mai puțin dependenți de religie – și mai puțin dispuși să accepte constrângerile acesteia, inclusiv ținerea femeilor în bucătărie și ascunderea homosexualilor în dulap – pe măsură ce insecuritatea existențială s-a diminuat și speranța de viață a crescut.
Secularizarea nu se întâmplă peste tot simultan; apare atunci când țările ating niveluri ridicate de securitate existențială și chiar și atunci se mișcă de obicei într-un ritm glaciar, pe măsură ce o generație o înlocuiește pe alta. Se poate inversa chiar, societățile devenind mai religioase, dacă traversează perioade prelungite de securitate diminuată. Secularizarea a avut loc treptat, încă din secolul al XIX-lea, începând cu societățile din Europa de Vest și America de Nord, care erau cele mai sigure din punct de vedere economic și fizic și apoi s-a răspândit în tot mai multe părți ale lumii.
Deși secularizarea are loc în mod normal în ritmul de înlocuire a populației inter-generaționale, poate atinge un punct de vârf atunci când opinia dominantă se schimbă și, influențată de forțele conformismului și dorinței sociale, oamenii încep să favorizeze perspectiva căreia i se opuneau odată – producând o schimbare culturală extrem de rapidă . Grupurile mai tinere și mai bine educate din țările cu venituri ridicate au atins recent acest prag.
Pierderea religiei lor
Câțiva alți factori, dincolo de creșterea nivelului de dezvoltare economică și tehnologică, ajută la explicarea declinului religiei. În Statele Unite, politica reprezintă o parte din declin. Începând cu anii ’90, Partidul Republican a căutat să obțină sprijin adoptând poziții creștine conservatoare cu privire la căsătoria între persoane de același sex, avort și alte probleme culturale. Dar acest apel politic la alegătorii religioși a avut ca efect îndepărtarea de religie a altor alegători, în special pe tineri și liberali din punct de vedere cultural. Odată era general admis că credințele religioase modelează punctele de vedere politice, nu invers. Dar dovezi recente indică faptul că, în termeni de cauzalitate, se poate merge și în sens invers: studiile de grup au descoperit că mulți oameni își schimbă mai întâi opiniile politice și apoi devin mai puțin religioși.
Îmbrățișarea necritică a președintelui Donald Trump – un lider care nu poate fi descris ca un simbol al virtuții creștine – de către mulți evanghelici proeminenți a făcut ca alți evanghelici să se teamă că tinerii vor părăsi bisericile în masă, accelerând o tendință continuă. Biserica Romano-Catolică, la rândul ei, și-a pierdut adepții din cauza propriilor sale crize. La începutul acestui an, Centrul de Cercetare Pew a descoperit că 92% dintre adulții americani erau la curent cu recente relatări despre abuzuri sexuale comise de preoții catolici și că aproximativ 80% dintre cei chestionați au spus că cred că abuzurile sunt „probleme în curs de desfășurare, care încă au loc”. În consecință, 27% dintre catolicii americani chestionați au declarat că și-au redus participarea la Liturghie, ca răspuns la această situație.
Dar poate cea mai importantă forță din spatele secularizării este o transformare a normelor care guvernează fertilitatea umană. Timp de multe secole, majoritatea societăților le-au atribuit femeilor rolul de a produce cât mai mulți copii posibil și au descurajat divorțul, avortul, homosexualitatea, contracepția și orice comportament sexual care nu are legătură cu reproducerea. Scrierile sacre ale religiilor majore ale lumii variază foarte mult, dar așa cum am demonstrat, practic toate religiile lumii le-au insuflat adepților lor aceste norme pro-fertilitate. Religiile au subliniat importanța fertilității, deoarece era necesară. În lumea mortalității infantile ridicate și a speranței de viață scăzute, care au predominat până de curând, femeia medie a trebuit să producă cinci până la opt copii, pur și simplu pentru ca populația să poată fi înlocuită.
În secolul al XX-lea, un număr tot mai mare de țări au reușit reducerea drastică a ratei mortalității infantile și atingerea unei speranțe de viață mai mari, făcând ca aceste norme culturale tradiționale să nu mai fie necesare. Acest proces nu s-a întâmplat peste noapte. Religiile majore mondiale au prezentat normele pro-fertilitate ca reguli morale absolute și au rezistat puternic schimbării. Oamenii au renunțat încet la convingerile familiare și la rolurile societale pe care le cunoșteau încă din copilărie în ceea ce privește sexul și comportamentul sexual. Dar atunci când o societate a atins un nivel suficient de ridicat de securitate economică și fizică, generațiile mai tinere au crescut luând această securitate ca atare, iar normele privind fertilitatea s-au retras. Ideile, practicile și legile privind egalitatea de gen, divorțul, avortul și homosexualitatea se schimbă acum rapid.
Această schimbare este cuantificabilă. Datele colectate de-a lungul anilor de World Values Survey oferă o privire asupra transformării profunde. Sondajul utilizează o scară de zece puncte bazată pe acceptarea, în fiecare țară, a divorțului, avortului și homosexualității. Punctul de vârf este în jurul mijlocului scalei, la 5,50: scorurile mai mici indică faptul că majoritatea oamenilor din țară au puncte de vedere mai conservatoare, iar scorurile mai mari indică faptul că majoritatea au puncte de vedere mai liberale, axate pe alegerea individuală. În jurul anului 1981, majoritățile din fiecare țară pentru care avem date au susținut normele pro-fertilitate. Chiar și în țările cu venituri mari, scorurile medii au variat de la 3,44 (Spania), 3,49 (Statele Unite), 3,50 (Japonia), 4,14 (Regatul Unit) și 4,63 (Finlanda) până la 5,35 pentru Suedia – pe atunci cea mai liberală țară, dar cu un scor încă puțin sub punctul de vârf al scalei. Dar o schimbare profundă era în curs. Până în 2019, scorul mediu al Spaniei a crescut la 6,74, în Statele Unite la 5,86, Japonia la 6,17, Regatul Unit la 6,90, Finlanda la 7,35 și Suedia la 8,49. Toate aceste țări se aflau sub punctul de vârf de 5,50 când au fost chestionate pentru prima dată și toate au ajuns peste, până în 2019. Aceste cifre oferă o imagine simplificată a unei realități complexe, dar reflectă scara accelerării recente a secularizării.
Această tendință s-a răspândit în restul lumii, cu o excepție majoră. Populațiile celor 18 țări cu majoritate musulmană pentru care sunt disponibile date în cadrul sondajului privind valorile mondiale au rămas cu mult sub punctul de vârf, rămânând puternic religioase și angajate să păstreze normele tradiționale privind genul și fertilitatea. Chiar și controlând dezvoltarea economică, țările cu majoritate musulmană tind să fie ceva mai religioase și mai conservatoare din punct de vedere cultural decât media.
Lucrurile nu se vor face țăndări
De secole, religia a servit ca forță pentru coeziunea socială, reducând criminalitatea și încurajând respectarea legii. Fiecare religie majoră inculcă o versiune a poruncilor biblice „Să nu furi” și „Să nu ucizi”. Deci, este de înțeles că conservatorii religioși se tem că retragerea religiei va duce la dezordine socială, cu creșterea corupției și a criminalității. Dar, într-o măsură surprinzătoare, această preocupare nu este susținută de dovezi.
Din 1993, Transparency International a monitorizat corupția relativă și onestitatea oficialilor guvernamentali și a oamenilor de afaceri din întreaga lume. În fiecare an, acest ONG publică Indicele de percepție a corupției, care clasifică corupția din sectorul public în 180 de țări și teritorii. Aceste date permit testarea relației reale dintre religiozitate și corupție: Corupția este mai puțin răspândită în țările religioase decât în cele mai puțin religioase? Răspunsul este un NU fără echivoc – de fapt, țările religioase tind să fie mai corupte decât cele seculare. Statele nordice, extrem de laice, au unele dintre cele mai scăzute niveluri de corupție din lume, iar țările extrem de religioase, precum Bangladesh, Guatemala, Irak, Tanzania și Zimbabwe, au unele dintre cele mai ridicate.
În mod clar, religiozitatea nu provoacă corupție. Țările cu niveluri scăzute de securitate economică și fizică tind să aibă un nivel ridicat de religiozitate și, de asemenea, un nivel ridicat de corupție. Deși religia ar fi putut juca odată un rol crucial în susținerea moralității publice, acel rol se micșorează pe măsură ce societățile se dezvoltă economic. Oamenii din țările religioase sunt puțin mai susceptibili de a condamna corupția decât oamenii din țările mai puțin religioase, dar impactul religiei asupra comportamentului se termină acolo. Religia îi poate face pe oameni mai pedepsiți, dar nu îi face mai puțin corupți.
Acest model se aplică și altor infracțiuni, cum ar fi crima. Oricât de surprinzător ar părea, rata omorurilor este de peste zece ori mai mare în țările cele mai religioase decât în țările cel mai puțin religioase. Unele țări relativ sărace au rate scăzute de crimă, dar, în general, țările prospere, care le oferă locuitorilor lor securitate materială și juridică, sunt mult mai sigure decât țările sărace. Desigur, religiozitatea nu cauzează crime, ci atât criminalitatea, cât și religiozitatea tind să fie ridicate în societăți cu niveluri scăzute de securitate existențială.
Dovezile sugerează că societățile moderne nu vor coborî în haosul nihilist fără credința religioasă care să le lege, dar este posibil să nu fi fost întotdeauna cazul. În primele societăți agrare, când majoritatea oamenilor trăiau chiar deasupra nivelului de supraviețuire, religia ar fi putut fi cel mai eficient mod de a menține ordinea și coeziunea. Dar modernizarea a schimbat ecuația. Pe măsură ce religiozitatea tradițională scade, un set la fel de puternic de norme morale pare să apară pentru a umple golul. Dovezile din Studiul valorilor mondiale indică faptul că în țările extrem de sigure și laice, oamenii acordă o prioritate din ce în ce mai mare exprimării de sine și liberei alegeri, cu un accent din ce în ce mai mare pe drepturile omului, toleranța față de cei din afară, protecția mediului, egalitatea de gen și libertatea vorbire.
Religiile tradiționale pot crea falii periculoase în societatea globală contemporană. Religiile tind în mod inerent să-și prezinte normele ca valori absolute, în ciuda faptului că reflectă de fapt istoriile și caracteristicile socio-economice ale societății lor. Rigiditatea oricărui sistem de credințe absolute poate da naștere la intoleranță fanatică, așa cum au demonstrat conflictele istorice dintre catolici și protestanți și creștini și musulmani.
Pe măsură ce societățile se dezvoltă de la agrar la industrial până la bazat pe cunoaștere, creșterea securității existențiale tinde să reducă importanța religiei în viața oamenilor, iar oamenii devin mai puțin ascultători față de liderii și instituțiile religioase tradiționale. Această tendință pare să continue, dar viitorul este întotdeauna incert. Pandemii precum COVID-19 reduc sentimentul de securitate existențială a oamenilor. Dacă pandemia durează mulți ani sau duce la o nouă Mare Depresie, schimbările culturale din ultimele decenii ar putea începe să se inverseze.
Dar această schimbare rămâne puțin probabilă, deoarece ar fi contrară tendinței puternice, pe termen lung, bazată pe tehnologie, de prosperitate în creștere și speranță de viață crescută, care ajută oamenii să se îndepărteze de religie. Dacă această tendință continuă, influența pe care autoritățile religioase tradiționale o exercită asupra moralității publice va continua să se micșoreze pe măsură ce o cultură a toleranței în creștere devine din ce în ce mai puternică”.
George Grigoriu
George Grigoriu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul www.universul.net. Publicația noastră are o echipă extinsă de autori, care acoperă o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, știri externe sau sport. Cel mai important deziderat al nostru este informarea corectă și echidistantă a cititorilor noștri. Tocmai de aceea, toți oamenii pe care îi cooptăm în echipa noastră sunt atent aleși și corespund celor mai înalte norme în materie de etică și deontologie profesională.
/////////////////////////////////////////////////
(Cand religia bate palma cu statul demonic,totul devine desertaciune si…)În zilele masacrului de la Timişoara, BOR îi omagia pe dictatori: “O epocă de aur ce vă poartă într-un mod firesc numele”. “Mult stimata doamnă Elena Ceauşescu, luminat om de ştiinţă”
De Catalin Nica
Gestul Patriarhului Daniel, de a lega prăbuşirea regimului comunist din România de interzicerea închinării la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou, a fost întâmpinat de istoricul Mădălin Hodor, cercetător CNSAS, cu amintirea unui alt episod din zilele Revoluţiei. Este vorba de “mesajul Patriarhului Teoctist din 19 decembrie 1989, la o zi după masacrul de la Timișoara”. Pelerinajul de anul acesta a fost afectat de restricţii impuse de autorităţi, în contextul creşterii numărului de infecţii cu coronavirus.Telegrama prezentată de Hodor pe pagina sa de Facebook era “adresată tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, de membrii sfîntului sinod, împreună cu reprezentanţii clerului şi credincioşilor bisericii ortodoxe române, întruniţi în sesiune anuală de lucru a adunării naţionale bisericeşti,prin care îşi exprimă profunda bucurie şi deplina satisfacţie pentru realegerea în înalta funcţie politică de conducere a poporului”.“Patriarhul Bisericii Ortodoxie Române a lansat la adresa autorităților o, cum să îi spun, amenințare cu revoluția cred. Leagă dânsul, în spirit bisericesc desigur, niște evenimente din care rezultă că regimul comunist a căzut și datorită divinității, jignite de interdicția impusă în toamna lui 1989 de a venera moaștele Sfântului Dimitrie.Paralelă este în mod evident menită că un mesaj pentru Guvern, cunoscute fiind disputele din ultima vreme pe tema pelerinajelor. Nu am nicio problemă cu modul în care Patriarhul BOR își gestionează instituția și nici cu modul în care interpretează evenimentele istorice. Dacă el spune că regimul comunist a căzut din pricina moaștelor Sfântului Dimitrie e opinia dansului. Am însă o nedumerire. Dacă așa stau lucrurile și BOR a fost de partea revoluționarilor din 1989 (așa se înțelege) cum explică domnia sa mesajul Patriarhului Teoctist din 19 decembrie 1989, la o zi după masacrul de la Timișoara? Dacă revoluția a fost inclusiv vrerea lui Dumnezeu, cum de BOR îl felicita pe cel care încerca să o înăbușe? E doar o întrebare pentru că în opinia mea ceva nu se leagă în logica discursului de astăzi”.
Documentele postate de Mădălin Hodor:
Det. aici
/////////////////////////////////////////////////
DJ Barbara Butch: „Sunt o lesbiană grasă, evreică, queer și sunt foarte mândră”
DJ-ul francez este unul dintre icoanele Pride premiate la Premiile Attitude Pride 2023, în asociere cu Magnum
DJ Barbara Butch este beneficiarul unuia dintre premiile Attitude Pride, sponsorizate de Magnum.
Străbunica îmi spunea mereu că „Toată lumea este frumoasă; fiecare trup este frumos.” Acest mesaj este unul pe care Barbara Butch l-a purtat cu ea încă din copilărie. DJ-ul franceză, activistă lesbiană și susținătoare a pozitivității corporale a înfruntat homofobia, fatfobia și două relații abuzive în cei 42 de ani. În ciuda acestui fapt, ea a învățat să preia aceste experiențe negative și să le transforme în ceva pozitiv, răspândind în același timp acest etos în comunitatea LGBTQ+ prin dragostea ei pentru muzică. Ea este o primitoare foarte demnă a unui premiu ICON la Premiile Attitude Pride 2023, în asociere cu Magnum .
„Ceva rău este întotdeauna ceva bun. Trec prin viață cu asta în minte. Când mi se întâmplă ceva rău, se întâmplă cu un motiv; Învăț din asta.”Crescut într-o familie de imigranți evrei din Paris, educația lui Barbara a fost una tradițională. Barbara Butch într-o rochie roz închis cu textură trandafiri și un colier Barbie. Mâinile îi împing sânii și zâmbește larg.
„Ceva rău este întotdeauna ceva bun.”
„Când ai crescut într-o familie de evrei, când ești copil, ți se spune că trebuie să crești și să te căsătorești cu un evreu și să ai un copil”, explică ea.
Unii dintre membrii familiei ei au fost uciși în Holocaust și ea admite că această moștenire „a fost mult de luat pe umerii mei, chiar și acum”.
Din păcate, și antisemitismul a făcut parte din copilăria Barbara. Crescând într-un cartier „rasist”, ea ar fi batjocorită de copiii locali din cauza moștenirii familiei ei.
„Am cunoscut o fată și m-am mutat cu ea într-un alt oraș din Franța, pentru a scăpa de realitatea mea.”
Ea a găsit în cele din urmă un refugiu în cercetașii evrei francezi, pe care ea îl descrie drept un „spațiu sigur” cu „copii săraci și bogați”. Aici, ea și-a făcut incursiunea inițială în muzică învățând să cânte la chitară. De asemenea, și-a explorat sexualitatea prin aventuri cu colegi cercetași.
Când Barbara avea 18 ani, a venit la familia ei și a început prima ei relație serioasă, părăsind Parisul pentru a fi cu noua ei iubită. „Am cunoscut o fată și m-am mutat cu ea într-un alt oraș din Franța, pentru a scăpa de realitatea mea. Dar, din păcate, a fost foarte violentă cu mine, așa că a fost o primă experiență foarte grea.”
După ce a fost salvată de mama ei, Barbara s-a mutat în cele din urmă înapoi la Paris, deși durerea din fosta ei relație a rămas – și se întâmplă și astăzi.
„Când ți se spune că nu ești suficient, ești prea mult, ești dezgustător, rămâne pentru totdeauna – în trupul tău și în sufletul tău.
Barbara Butch purtând un pansament auriu strălucitor ținându-și trofeul „a” Attitude.
„Toată lumea este frumoasă; fiecare trup este frumos.”
„Mi-am spus că nu se va mai întâmpla niciodată, dar s-a întâmplat [într-o a doua relație]. După aceea, mi-a fost greu să am din nou încredere și să fiu mai încrezător, să mă respect și să nu las pe nimeni altcineva să mă lipsească de respect”, spune Barbara.
La 23 de ani, Barbara s-a ramificat pe cont propriu prin deschiderea unui restaurant în sudul Franței. A fost o aventură de scurtă durată, dar avea să definească restul vieții ei.
„În seara deschiderii, am avut un prieten DJ care s-a oferit să-și aducă deck-urile și să cânte niște discuri. Nu s-a mai întors după aceea, dar și-a lăsat echipamentul în urmă. M-am învățat singur cum să DJ cu el.”
Acest eveniment întâmplător a făcut-o pe Barbara să aprecieze modul în care muzica „face oamenii să se unească, așa cum a spus Madonna”. În restaurantul ei, oameni de toate mediile ar mânca, bea și dansa cu bucurie – pe melodiile alese de Barbara. A fost o perioadă magică din viața ei, dar care nu va dura pentru totdeauna. La mai puțin de trei ani, a fost forțată să închidă restaurantul din cauza homofobiei.
„Ieși afară – nu vrem lesbiene aici”
„Nu am deschis un restaurant gay, dar multor localnici nu le-a plăcut că o persoană gay îl conduce. Am primit mesaje pictate pe ușă, de genul „Ieși afară – nu vrem lesbiene aici”, și dacă aș pune steaguri afară în timpul Mândriei, oamenii le-ar da jos.
Barbara a început, de asemenea, să experimenteze ceea ce a simțit că sunt vizite nejustificate de la inspectori și chiar de la poliție. Ea a recunoscut în curând înfrângerea, și-a închis afacerea și făcând concerte de DJ cu jumătate de normă pentru a se menține pe linia de plutire. Ea s-a întors în cele din urmă la Paris, lucrând într-un magazin de haine în următorii câțiva ani.
Apoi, în 2013, Barbara și-a început oficial cariera de DJ cu normă întreagă, deși cântând în micile baruri din Paris pentru un modest de 50 de euro pe noapte. În următorul deceniu, spectacolele ei în locații din Franța au ajutat la amplificarea reputației ei, nu numai ca DJ proeminent, ci și ca avocat al vizibilității lesbienelor și al pozitivității corporale.
În 2021, Barbara a fost aleasă ca chip al parfumului Jean Paul Gaultier La Belle Intense, un eveniment pe care îl consideră un punct de cotitură major în misiunea vieții sale.
Barbara Butch într-o rochie roz închis cu textură trandafiri și un colier Barbie.
„Nu am avut modele ca lesbiană.”
„În copilărie, nu am avut modele ca lesbiană. Lesbienele au fost afișate doar în scene de sex din filme proaste. Vreau să le arăt tuturor lesbienelor care trăiesc pretutindeni că existăm și că putem face lucruri uimitoare și putem reuși”, spune ea.
„Sunt o lesbiană grasă, evreică, queer și sunt cu adevărat mândră de toate identitățile mele, pentru că ele mă fac ceea ce sunt acum ca om. Toată violența și negativitatea pe care le-am experimentat, pot face ceva mai mare pentru a-i ajuta pe alții să înainteze cu multă dragoste.” Acum într-o relație fericită cu „dragostea vieții mele”, etosul transformării adversității într-un catalizator al pozitivității a fost fundamental pentru cariera Barbara, făcând ecou înțelepciunea împărtășită de străbunica ei.
„Cred că munca mea nu este doar să-i fac pe oameni să danseze, ci să îi fac pe oameni să se simtă mai încrezători și să le dau dreptul de a exista așa cum sunt.”
Numărul Atitudine iulie/august este disponibil pentru descărcare și comanda acum.
///////////////////////////////////////////////
(Cand religiile lumii il inlocuiesc pe Dumnezeu cel infinit cu o pictura iconata,limitata,facatoare de bani,chiar El ne lasa in voia propriei alegeri,cum citim in Romani,cap. 1,v. 18-32,dand socoteala si pentru pacatuirile care incendiaza planeta…) Grecia, prima țară ortodoxă care a legalizat căsătoria între persoane de același sex
De
Vlad Popa
Parlamentul grec a spui joi seara “da” căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi dreptului de a adopta copii pentru părinţii de acelaşi sex, potrivit AGERPRES.Din cei 254 de deputaţi prezenţi în parlamentul unicameral, 176 au votat pentru, 76 împotrivă şi doi s-au abţinut, la finalul a două zile de dezbatere, uneori aprinse.
Grecia a 37-a ţară din lume, a 17-a ţară din Uniunea Europeană şi prima ţară creştin-ortodoxă care a legalizat adopţia pentru părinţii de acelaşi sex.În momentul anunţării rezultatului, zeci de persoane, fluturând drapele curcubeu, şi-au manifestat bucuria în faţa Parlamentului din centrul Atenei.
Grecia, prima țară ortodoxă care a legalizat căsătoria între persoane de același sex
///////////////////////////////////////////////
Ce înseamnă că Isus este Prietenul păcătoșilor?
RĂSPUNS
Faptul că Isus este Prietenul păcătoșilor înseamnă că e Prietenul nostru și că așteaptă să recunoaștem prezența și disponibilitatea Lui. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi e aproape dincolo de imaginație. Când ne gândim la Întruparea lui Isus – faptul că a lăsat cerul să Se nască ca un copil uman neajutorat, pentru a crește și a gusta viața în mijlocul nostru – începem să zărim o licărire din adâncimea acelei dragoste. Când adăugăm la aceasta și moartea Lui ca jertfă pe cruce, adâncimea devine amețitoare.Pentru a fi „Prietenul păcătoșilor”, Isus S-a supus trăirii într-o lume căzută, depravată, pentru că noi „toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). În ciuda stării noastre de păcat, Isus a dorit să aibă relație cu noi.Sintagma „Prietenul păcătoșilor” vine din pasajul paralel din Evanghelii, unde Isus spune: „Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Și cu cine seamănă ei? Seamănă cu niște copii care stau în piață și strigă unii către alții: «V-am cântat din fluier, și n-ați jucat; v-am cântat de jale, și n-ați plâns.» În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, și ziceți: «Are drac.» A venit Fiul omului, mâncând și bând, și ziceți: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor.»” (Luca 7.31-34, cf. Matei 11.16-19)
În acest pasaj, Isus indică nivelul de imaturitate spirituală din mijlocul celor care se considerau pe ei înșiși „neprihăniți” și cei mai „spirituali”. Ei își bazau performanțele spirituale pe împlinirea cu rigurozitate a ritualurilor, a Legii și pe aparențele exterioare, în loc să se bazeze pe o înțelegere clară a inimii lui Dumnezeu și pe o relație cu El. Ei L-au criticat pe Isus că petrecea timp cu oamenii desconsiderați, „inacceptabili social”, numindu-L „Prietenul păcătoșilor”.
Povestea oii pierdute arată importanța celor pierduți și vulnerabili, aceia care au rătăcit din locul de siguranță. Pentru Dumnezeu, cei pierduți sunt atât de importanți, încât îi va căuta până când vor fi găsiți și aduși înapoi în siguranță. „Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Și fariseii, și cărturarii cârteau și ziceau: «Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei.» Dar El le-a spus pilda aceasta: «Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe islaz și se duce după cea pierdută, până când o găsește?»” (Luca 15.1-4)…Isus a arătat clar că „a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10). Era dispus să Se asocieze cu cei care, după standardele fariseilor care se autoîndreptățeau, nu erau suficient de buni. Dar aceștia erau deschiși să-L asculte pe Cristos, și contau în ochii lui Dumnezeu!
Matei 9.10-13 relatează un alt moment când Isus a fost ridiculizat de liderii religioși pentru asocierile Lui. El le-a răspuns zicându-le: „N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” (versetul 13) În Luca 4.18, Isus citează din Isaia 61.1-2: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului.” Pentru a le duce vești bune celor nenorociți, celor cu inima zdrobită, robilor și prinșilor de război, Isus trebuia să aibă contact cu ei.Isus nu a trecut cu vederea păcatul și nu a luat parte la comportamentele distructive ale celor neevlavioși. Fiind un „Prieten al păcătoșilor”, Isus a arătat că „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință” (Romani 2.4). Isus a trăit o viață perfectă, fără păcat și a avut „putere pe pământ să ierte păcatele” (Luca 5.24). Din cauza aceasta, avem posibilitatea să experimentăm o inimă și o viață transformate.
Isus, Prietenul nostru, a petrecut timp cu cei păcătoși nu pentru a Se alătura căilor lor păcătoase, ci pentru a le prezenta vestea bună că iertarea este la dispoziția lor. Mulți păcătoși au fost transformați de cuvintele vieții pe care le-a rostit – Zacheu fiind un bun exemplu (Luca 19.1-10).Când dușmanii lui Isus L-au numit „Prietenul păcătoșilor”, au făcut acest lucru să-L insulte. Pentru gloria Lui și pentru beneficiul nostru veșnic, Isus a îndurat astfel de ofense și a devenit „un Prieten care ține mai mult la tine decât un frate” (Proverbele 18.24)
https://www.gotquestions.org/Romana/prietenul-pacatosilor.html
////////////////////////////////////////////////////////
Un legământ cu ochii mei
De: Bob Sorge
„Făcusem un legământ cu ochii mei și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare.” Iov 31:1
Pregătește-te pentru o chemare plină de îndrăzneală la o consacrare sexuală cum nu ai mai citit până acum. Pentru bărbați, pentru femei, pentru tineri și bătrâni.Dumnezeu te invită să faci efectiv un legământ cu privire la lucrurile la care privesc ochii tăi. El îți dă har să obții curăția după care inima ta tânjește.
„Nu m-am gândit niciodată că aș avea nevoie de un legământ cu ochii. Era ceva cu care bărbații se confruntau. Dar am descoperit o libertate nouă în domeniul fanteziilor și gândurilor, și am descoperit că acest legământ este pentru mine și că pot să îl fac.” Tracey, 40 de ani, soție și mamă a 4 copii…„Greutatea primului verset din Iov 31 m-a izbit direct între ochi. Acum că am făcut acest legământ, viața mi s-a schimbat. Sunt copleșit de harul și victoria experimentate în domeniile ispitei sexuale. Efectele acestui legământ au fost de-a dreptul supranaturale.” Joseph, 30 de ani, soț și tată a 2 copii
https://alfaomega.tv/librarie/slujind-trupul-lui-hristos/un-leg%C4%83m%C3%A2nt-cu-ochii-mei-produs
////////////////////////////////////////////
Dumnezeu iubește sau urăște păcătosul ?
Câteva gânduri scurte asupra unui subiect dificil.
Uneori se spune că Dumnezeu iubește păcătosul și urăște păcatul. Este adevărat? Răspunsul este: da, această afirmație este adevărată! Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt și nu poate trece cu vederea păcatul. El urăște păcatul. Pe de altă parte, Dumnezeul nostru este dragoste și El este cel care ne-a oferit dovada dragostei Sale trimițând pe Fiul Său în lume pentru a-l mîntui pe om.
Există dovada amplă a dragostei lui Dumnezeu. Citiți cu atenție versete ca Ioan 3.16, Romani 5:8, Tit 3:4, Efeseni 2:4, 1 Ioan 4:9,10 și veți fi copleșiți de faptul că Dumnezeu ne iubește. Dragostea Lui întrece orice înțelegere omenească!
Cu toate acestea, a spune că Dumnezeu urăște păcatul dar iubește pe păcătos este doar jumătate de adevăr. Dumenzeu este dragoste dar Dumnezeu este și lumina. Deci un păcătos în păcatul lui nu va putea să stea niciodată în fața unui Dumnezeu sfânt. Răutatea/păcătoșenia nu este niciodată ceva ce poate fi separat de cel care comite astfel de lucruri. De aceea citim că Dumnezeu ”urăște pe toți lucrătorii nelegiuirii” (ps. 5:5) și că El urăște pe cel rău (ps. 11:5). Ioan 3.36 vorbește de mania lui Dumnezeu care rămîne asupra celui care nu se supune Fiului Său.
Există deci două fețe ale monezii. Nu le putem separa. Nu avem voie să le amestecăm sau să le lovim una pe cealaltă. Le distingem dar nu le separăm niciodată.
- Dumnezeu este dragoste și sunt multe afirmații că Dumnezeu iubește păcătosul. Dacă nu ar fi așa atunci de ce a mai salvat pe omul căzut chiar în grădina Eden? El și-a dat propriul Fiu pentru a ne mîntui. În El dragsotea lui Dumnezeu devine vizibilă.
- Dumnezeu este lumina și El nu poate accepta/ primi oameni (inglodati in intunecimi) în prezența sa care sunt caracterizați de ceea ce este o urâciune pentru El. Nu încercați să despărțiți păcatul de păcătos, adică cel care îl comite. Dacă cineva moare în păcatele lui mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui.
Dar: nu faceți această gravă greșeală! Biblia nu învață niciunde că Dumnezeu iubește pe unii și urăște pe alții dinainte – nu există așa ceva cum ar fi predestinat pentru pierzare veșnică în avans! Aceasta este o învățătură rea!
Dumnezeu a iubit lumea (pe toți cei care fac parte din ea, nu doar “lumea celor credincioși”). Harul lui Dumnezeu aduce cu el mîntuire (oferta) către toți oamenii (Tit 2:14). Adevărul este că Dumnezeu urăște pe cei caracterizați de păcat și iubește pe toți și vrea să-i salveze.Problema noastră este că deseori experiența noastră este aceasta, fie iubim fie urâm. Experimentăm că dragostea și ura nu corespund una alteia ci se contrazic una pe cealaltă. Fie iubim fie urâm. Ne imaginăm cu greu ca cineva care ne urăște ne și iubește în același timp. Dumnezeu este diferit: “nu voi împlini aprinderea mîniei Mele, nu voi distruge pe Efraim, pentru că eu sunt Dumnezeu și nu om, Cel Sfânt în mijlocul tău și nu voi veni cu mânie. (Osea 11:9). Mânia lui Dumnezeu nu este doar mânia oarbă omenească care exclude dragostea. Ura lui Dumnezeu împotriva păcatului și a păcătoșilor nu este doar o atitudine negativă omenească sau un sentiment ci o repulsie divină și sfântă față de tot ceea ce este rău și este împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu urăște și iubește în același timp. Doavada acestui lucru este la crucea de la Golgota:
Dacă vrei să vezi dragostea lui Dumnezeu – privește la cruce!
Dacă vrei să vezi ura lui Dumnezeu – privește la cruce!
Ceea ce noi oamenii nu putem împăca – dragostea și ura- au fost aduse împreună la cruce! Nu există contradicție între bunătate și adevăr, între pace și dreptate, între dragoste și ură. Aceste atitudini sunt complementare atunci când este vorba despre Dumnezeu. Dragostea lui este oferită tuturor păcătoșilor (1 Timotei 2:4) în toate timpurile. Dar cei care-L resping pe El și dragostea Lui sunt deja sub sentința mâniei veșnice și a pedepsei și vor rămăne acolo.
Concluzie:
Este cu totul adevărat că Dumnezeu iubește și urăște în același timp. Deoarece noi oamenii suntem limitați în înțelegerea noastră, putem vedea doar o față a monezii, în timp ce Dumnezeu se uita în același timp la ambele părți. Dumnezeu iubește păcătosul și dorește să-l mîntuiască- fără excepție: oferta măntuirii merge către orice păcătos. Dumnezeu urăște păcatul și deci păcătosul nu poate sta în prezența Lui.
Un articol de Ernst August Bremicker.
/////////////////////////////////////////////
O noua metoda pentru diagnosticarea artritei
Tehnologia folosita de ingineri pentru a depista podurile care se fisureaza ar putea fi utilizata si pentru gasi genunchii suferinzi de artrita, arata un nou studiu.
Practic, tot ce au de facut medicii este sa lipeasca un microfon de genunchii pacientului banuit ca ar suferi de artrita, pentru a capta sunetele de inalta frecventa, asociate cu aceasta boala, arata ziare.com, care citeaza BBC.
Acestea nu pot fi auzite de urechea noastra, insa pot fi analizate pe calculator.
Diagnosticul osteoartritei nu este unul usor de pus.
Osteoartrita genunchiului este o boala degenerativa comuna a articulatiilor, aceasta manifestandu-se prin dureri mari, rigiditate si atriculatii umflate.
Deocamdata metoda nu a fost testata pe alte parti ale corpului
In cadrul studiului in care au fost implicate trei universitati britanice de prestigiu, Lancaster University, University of Central Lancashire si Manchester University, au fost atasate microfoane de genunchii a 89 de adulti si ulterior au fost ascultate zgomotele facute de genunchii acestora.
Foarte usor au fost identificate zgomotele facute de genunchii suferinzi, asa ca aceasta metoda de diagnostic ar putea fi folosita pe viitor.
Metoda este considerata mai putin invaziva decat radiografiile, care se folosesc in prezent.
In plus, acestea trebuie repetate la cateva luni, pentru a se vedea cum si daca a evoluat boala.
In cadrul cercetarii s-a constatat ca, cu cat era mai „vocal” un genunchi, cu atat boala era mai severa, se arata intr-un raport publicat de jurnalul PLOS One.
/////
Dieta specială pentru bolnavii de guta…
Dieta specială pentru bolnavii de guta. Guta este o formă de artrită care afectează în special bărbații si care provoacă atacuri de durere articulară intensa. Un nivel anormal de ridicat de acid uric, produs de degradarea purinelor, este la originea gutei. Dieta specială este, prin urmare, săracă în purine și are drept scop reducerea nivelului de acid uric pentru a reduce atacurile de durere articulară.
Ce alimente trebuie evitate ca parte a dietei speciale de guta
Nu este suficient să favorizezi anumite alimente pentru a lupta împotriva gutei, este necesar, înainte de toate, să eviți alimentele cu un nivel ridicat de purine care să crească nivelul acidului uric. În mod similar, unele alimente afectează sănătatea ficatului și pot agrava rezistența la insulină și atacurile de gută.
Dieta specială pentru bolnavii de guta: alimente bogate în purine
Este recomandabil să evitați pe cat posibil sau să reduceți considerabil consumul de alimente bogate în purine, ca parte a dietei speciale in gută. În general, carnea roșie, alcoolul, peștele și fructele de mare sunt asociate cu un risc crescut de gută. Se recomandă cu tărie să se limiteze consumul de carne la 150 g pe zi pentru a preveni crizele dureroase.
Alimentele bogate în purină sunt:
hamsie
măruntaie
creveți
ficat
carnea roșie
macrou
hering
sardine
sosuri de vin
Alimentele cu un conținut moderat de purină sunt:
sparanghel
ciuperci
conopidă
spanac
fulgi de ovăz
fructe de mare
leguminoase
pâine și boabe integrale
apă dulce și pește de mare
mazăre
bulion de carne
germeni de grâu și grâu
păsări de curte
acizi grași saturați
Acizii grași saturați scad capacitatea organismului de a elimina acidul uric. În plus, consumul de mese bogate în grăsimi favorizează creșterea în greutate, ceea ce, la rândul său, crește riscul de gută. Este un cerc vicios care are nevoie de atenție.
//////
Cat de periculos este tartrul
Igiena necorespunzatoare nu este responsabila doar pentru aparitia cariilor dentare, dar este si cauza principala a inflamatiei gingiilor si a altor tesuturi care sustin dinti. Tartrul este o placa bacteriana calcificata care se aseaza in jurul dintilor. Mai intai inflameaza marginea gingiei si apoi, treptat, inflamatia se poate extinde pana la tesuturile mai adanci, pana ajunge la osul care se retrage si, in consecinta, dintele incepe sa se miste si apoi sa cada. Episoadele acute ale acestui proces se numesc abcese parodontale si provoaca probleme si durere.
Primele bacterii care colonizeaza suprafata dintilor sunt in principal gram-pozitive, cocci, in special din speciile de streptococi si cocobacili. Colonizarea initiala se caracterizeaza printr-o depunere a acestora, trecatoare si reversibila la dinte. In timp, aceasta depunere devine mai puternica si mult mai greu de indepartat. Apar bacterii filamentoase care inlocuiesc treptat bacteriile cocoide.
Treptat, exista, de asemenea, modificari ale tesuturilor moi in gingia adiacenta, inclusiv imflamarea si umflarea, care dau nastere la formarea unui sant gingival profund, un mediu ideal pentru dezvoltarea microbioticelor anaerobe (nu au nevoie de aer pentru a se dezvolta). Bacteriile anaerobe care colonizeaza aceasta regiune subgingivala includ tije mobile si spirochete. Cele mai multe dintre speciile bacteriene suspectate in prezent de cauza bolii parodontale sunt specii anaerobe, gram-negative, a caror principala nisa este regiunea subgingivala. In acest mediu protejat, ele sunt intr-o pozitie excelenta pentru a participa la distrugerea tesuturilor din jurul dintelui, cu mentinerea si extinderea ulterioara a habitatului lor subgingival. Prezenta bacteriilor specifice in sant este un element indispensabil pentru determinarea bolilor parodontale inflamatorii. Prezenta microorganismelor nu este suficienta pentru a produce distrugeri care apar in tesuturile de sustinere ale dintilor. Flora bacteriana declanseaza, de fapt, un raspuns imun complex (reactie de aparare la stimuli iritanti) al organismului gazda. Acest raspuns este, in cele din urma, responsabil pentru distrugerea care are loc in tesuturile parodontale. Gingivita care afecteaza gingia marginala se distinge si este reversibila dupa o terapie adecvata si parodontita care determina o distrugere ireversibila a tesuturilor de sustinere a dintelui (ligamentul parodontal, os alveolar).
Pentru a preveni astfel de probleme, este necesara efectuarea regulata a detartrajului. O oferta detartraj buna puteti gasi la Clinica Cris Smile Studio si consta in detratraj, periaj profesional si airflow, la pretul de 150 lei/ambele arcade in loc de 250 lei! Oferta este valabila pana la data de 31 octombrie. Pentru a sublinia importanta detartrajului, sa vedem cateva detalii ale fiecarei afectiuni bucale in parte:
- Gingivita. Aceasta afecteaza gingia marginala si se caracterizeaza prin inrosirea marginii gingivale, edem (umflare), sangerare si uneori hipertrofie gingivala (cresterea dimensiunii).
- Parodontita. Este un grup de boli caracterizate prin distrugerea aparatului de sustinere a dintilor. Clinic, se manifesta cu pierderea atasamentului si a oaselor, formarea buzunarului si uneori formarea recesiunii. Acestea sunt clasificate, conform Federatiei Europene de Parodontologie, in:
– Parodontita cu debut precoce, care se dezvolta la o varsta frageda;
– Parodontita adulta, care se dezvolta dupa varsta de 35 de ani (cea mai frecventa);
– Parodontita necrotizanta.
Bolile parodontale sunt strans legate de stilul de viata, sunt cauzate de unele specii de bacterii si sunt influentate in cursul lor de numerosi factori locali (igiena orala proasta) si de factori generali sau sistemici (predispozitie genetica, fumat, diabet, stres, administrarea unor medicamente ).
In prezent, parodontita este una din principalele cauze ale pierderii dintilor in Romania. In multe cazuri, acestea nu sunt diagnosticate la timp si consecintele sunt grave. Parodontita poate reprezenta un factor de risc pentru posibila aparitie a infectiilor in sange. Prin urmare, boala parodontala trebuie diagnosticata si tratata cu atentie. De cele mai multe ori este suficient sa se stabileasca o terapie de intretinere pentru a-i controla evolutia (vizitele la dentist, indepartarea iritantilor locali cu proceduri necomplicate, cum ar fi indepartarea tartrului sau curatarea gingivala, igiena orala exacta la domiciliu), fara a apela ulterior la interventii mai complexe si costisitoare.
Prevenirea si un detartraj efectuat la timp sunt foarte eficiente in majoritatea cazurilor.
/////
Sunătoarea, iarba de leac – La ce ne ajută
Prezentă mai pe toate pajiştile, sunătoarea a fost folosită drept remediu naturist timp de secole. Planta ce se atârna, pe vremuri, deasupra uşilor, pentru a alunga spiritele rele, are şi numeroase beneficii pentru sănătate.
Este utilizată pentru a ameliora problemele şi leziunile musculare, reduce inflamaţiile şi, asociată cu alte plante, este un bun remediu pentru cazurile de depresie şi anxietate.
Datorită ingredientelor pe care le conţine, sunătoarea are o serie de beneficii asupra organismului! Nutriţionistul Mihaela Bilic a explicat de ce este atât de bună sunătoarea.
De peste 2500 ani efectele terapeutice ale sunătoarei sunt multiple, uluitoare şi incontestabile, de la tratarea depresiei până la vindecarea rănilor, arsurilor şi infecţiilor. Poate nu va vine sa credeţi, dar nu există o iarbă de leac mai complexă ca sunătoarea. Vă enumăr efectele:
-antiseptic, astringent, cicatrizant
-analgezic, antiinflamator
-sedativ, antispasmodic
-anxiolitic, antidepresiv
-antioxidant, antiviral
Cunoscută ca fiind cel mai puternic antidepresiv natural, sunătoarea creşte cantitatea de serotonină din creier şi scade nivelul de cortizol (hormon de stres). Te scapă nu doar de stările de teamă şi nelinişte, dar ameliorează digestia, tulburările din sindromul premenstrual, afecţiunile biliare şi tulburările circulatorii. Sunătoarea este un fel de multi-medicament eficient pe care Natura ni-l oferă cu generozitate.
/////
Ceaiul care te ajuta sa scapi de durerile menstruale, te calmeaza si reduce balonarea
Acest ceai are proprietati vindecatoare si a fost folosit secole de-a randul pentru a ameliora crampele menstruale, spasmele si balonarea.
Efectul acestui ceai este cumulativ si poate dura pana la doua saptamani.
Ingrediente
24g de radacina de turmeric rasa
13g de radacina de ghimbir rasa
un sfert de lingurita de scortisoara
cateva boabe de piper negru
80g miere
sucul de la jumatate de lamaie
Mod de preparare
Amesteca ingredientele intr-un borcan. Pastreaza mixtura la frigider.
Pentru a-ti prepara ceaiul, amesteca o lingurita din mixtura cu 200ml de apa fierbinte.
/////
Acidoza metabolică: din ce cauze apare şi de câte tipuri este
Dezechilibru între acizi şi baze, acidoza metabolică apare când corpul produce prea mult acid sau când rinichii nu-l pot elimina şi poate avea mai multe cauze.
Acidoza metabolică se declanşează când echilibrul chimic între acizii şi bazele din sânge este afectat: fie corpul produce prea mult acid, fie nu elimină suficient. Deşi, în general, acidoza metabolică este o afecţiune moderată, episoadele severe pot pune viaţa în pericol.
De câte tipuri este acidoza metabolică
Există 3 tipuri de acidoză metabolică: acidoza diabetică (sau cetoacidoza diabetică), acidoză hipercloremică şi acidoza lactică.
Cetoacidoza diabetică este o complicaţie a diabetului de tip 1 şi, rar, a celui de tip 2. Acest tip de acidoză apare când glicemia este foarte mare şi cetonele se strâng în corp până la un nivel periculos, deci atunci când în corp nu există un nivel suficient de insulină pentru a procesa glucoza din sânge. Simptomele cetoacidozei diabetice pot include urinare frecventă, sete extremă, glicemie crescută, nivel ridicat de cetone în urină, greaţă şi vărsături, dureri abdominale, confuzie, respiraţie dulceagă, înroşirea feţei, oboseală, respiraţie accelerată, gură uscată. Cetoacidoza diabetică este o urgenţă medicală, care poate duce la comă sau la moarte, deci sună la 112 dacă o experimentezi. Persoanele aflate la risc să dezvolte cetoacidoză diabetică sunt în special pacienţii cu diabet de tip 1 cu vârste sub 19 ani, care fumează, sunt dependenţi de alcool sau de droguri, au suferit o traumă emoţională sau fizică. Această afecţiune poate fi prevenită prin administrarea medicamentelor antidiabetice conform prescripţiei, respectarea unei diete corespunzătoare şi menţinerea unui nivel optim de hidratare. De asemenea, se va limita consumul de alcool, iar glicemia trebuie verificată regulat şi, dacă se observă o problemă, trebuie semnalată medicului.
Acidoza hipercloremică rezultă în urma pierderilor de bicarbonat din corp. Acest tip de acidoză este cauzat de diaree şi vărsături.
Acidoza lactică apare când în corp este prea mult acid lactic. Această situaţie poate fi cauzată de consumul excesiv de alcool, anumite medicamente, cancer, boli renale, insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică, lipsă prelungită de oxigen şi glicemie mică. Uneori, acidul lactic se acumulează şi în caz de exerciţii fizice prelungite.
Cum se tratează acidoza metabolică
Pentru a trata acidoza metabolică, medicul va trata cauza acesteia. Dacă echilibrul acido-bazic nu este restabilit, pot fi afectate oasele, muşchii şi rinichii, deci cu cât este tratată mai repede cu atât este mai bine. În general, acidoza metabolică se tratează cu insulină, bicarbonat de sodiu sau cu fluide intravenoase. De asemenea, se recomandă dezintoxicarea în cazul persoanelor afectate de alcoolism sau de consumul de droguri.
////
Ce afectiuni poate trata varza…
Varza este un aliment bogat in vitamine, in special in provitamina A, vitaminele C si E, dar si in fibre, elemente care asigura sanatatea celulelor. Vitaminele din grupa B sunt si ele foarte bine reprezentate: B1, B2, B3, B5, B6, B9. Fibrele sunt compuse in cea mai mare parte din celuloza, ceea ce explica anumite intoleranțe intestinale. Conținutul in minerale este foarte bine reprezentat: calciu, magneziu,fier; la fel si cel in oligoelemente: iod, cupru, mangan, sulf.
Varza are proprietați dezinfectante si cicatrizante la nivelul țesuturilor, precum si proprietați expectorante. Datorita conținutului bogat in vitamine, minerale si clorofila, varza restabileste flora intestinala si contribuie la cresterea numarului de hematii; de aceea varza este recomandata in oboseala, astenii, demineralizari si chiar depresii. Favorizeaza metabolismul glucidelor si absorbția oxigenului in celule. Totodata, are acțiune anticancerigena: specialistii recomanda folosirea verzei in mod regulat, deoarece conținutul ei crescut de caroten scade riscul apariției cancerului; in acelasi timp, sulful si hitidina pe care le conține varza diminueaza tumorile, asigurand eliberarea toxinelor. Varza, in special cea gatita la abur, scade nivelul colesterolului din sange, iar sucul de varza ajuta in tratamentul ulcerului la stomac.
Gastrita, ulcer gastroduodenal, inflamatii ale traiectului digestiv, bronsita cronica, bronsiectazie, astm, litiaza urinara, boli reumatice, guta. Consumati de doua ori pe zi, pe stomacul gol, cate 100 ml de suc de varza amestecat cu 100 ml de suc de morcovi si cu o lingurita cu miere. Se face cura timp de trei saptamani, se tine pauza de o saptamana, apoi cura se reia.
Ulcer varicos, rani vechi, leziuni, tumefieri cauzate de lovire sau cazaturi, inflamatii, vanatai. Aveti nevoie de cateva frunze de varza alba, care se spala, se usuca, li se indeparteaza nervura centrala proeminenta si se strivesc pe o suprafata plana cu o sticla sau un tocator. Se inmoaie repede in apa fierbinte, apoi se aplica in doua-trei straturi pe locul afectat, fixandu-se cu un bandaj, timp de 3 ore. Procedura se repeta de doua ori pe zi.
Tuse persistenta, raguseala, bronsita cronica, astm. Fierbeti 100 grame frunze proaspete de varza alba, maruntita, intr-un litru de apa, timp de 5 minute. Lasati sa se raceasca si strecurati. Se beau 3 cani pe zi, adaugand cate o lingurita cu miere.
//////
Plante periculoase pe care nu ar trebui să le ai acasă
Uneori, pericolul se poate ascunde în spatele frumuseții. Acesta este cazul următoarelor șapte plante periculoase, pe care nu ar trebui să le ai acasă. Află totul despre ele în rândurile de mai jos!
Plantele oferă locuinței tale o notă specială. Ele creează un mediu natural, purifică aerul și ajută la înfrumusețarea aspectului oricărui spațiu. Cu toate acestea, există unele plante periculoase ce pot fi toxice, în special pentru copii și animale de companie.
De obicei, etichetele care vin lipite pe ambalajele plantelor îți recomandă cum să le crești. Cu toate acestea, informațiile de pe etichete nu avertizează întotdeauna despre daunele pe care acestea le pot provoca. Oamenii care le cumpără nici măcar nu bănuiesc că plantele pot fi periculoase.
De asemenea, este posibil ca, în timp ce mergi prin țară, să vezi o plantă frumoasă pe care poate dorești să o iei acasă, fără să știi dacă este periculoasă sau nu. Uneori frumusețea este o capcană care poate cauza multe probleme de sănătate.
7 plante periculoase pe care nu ar trebui să le ai acasă
- Hortensiile
Hortensiile sunt plante periculoase
Hortensiile sunt plante foarte populare pentru decorarea casei. Deși florile lor albastre sau roz sunt foarte atrăgătoare, acestea reprezintă partea cea mai periculoasă a plantei.
Mestecarea unei flori de hortensie poate provoca stop respirator, tensiune arterială scăzută și risc ridicat de a suferi de amețeli și leșin. Frunzele și tulpina provoacă, de asemenea, aceste efecte, dar la o scară mai mică.
Aceste simptome sunt cauzate de hidrazină, un compus din familia cianurilor care este prezent în această plantă decorativă.
- Crinii
Crinii sunt flori cu adevărat populare pe care le vei vedea în multe aranjamente florale și ghivece decorative. Cu toate acestea, proprietarii de pisici ar trebui să-i evite complet.
Există multe tipuri diferite de crini, dar toate au efecte negative asupra pisicilor. Unii crini irită tracturile digestive ale pisicilor și provoacă diaree și vărsături. Alte tipuri de crini le afectează rinichii și pot provoca chiar moartea.
Cu toate că nu s-a descoperit încă ce substanță din crini provoacă otrăvirea la pisici, s-a stabilit că două petale pot fi fatale.
- Salvia divinorum
Salvia divinorum
Cel mai mare risc al Salviei divinorum este faptul că este un potențial halucinogen.
Salvia divinorum poate lua mulți oameni prin surprindere, deoarece este adesea confundată cu salvia comună, care este comestibilă și are multe beneficii pentru sănătate.
Salvia divinorum conține un compus halucinogen similar cu LSD. Deși indigenii din Amazon o folosesc în ritualuri, utilizarea acesteia poate provoca daune ireversibile. Acest lucru apare ca urmare a faptului că produce pierderea cunoștinței și halucinații care uneori devin recurente și permanente.
Din acest motiv, dacă vezi că pe etichetă scrie „salvia”, asigură-te că termenul nu este urmat de „divinorum”.
- Brugmansia
Arborea sau trompeta îngerilor: una dintre cele mai periculoase plante
Brugmansia Arborea este o plantă decorativă groasă care face flori. Florile sunt foarte atrăgătoare și atârnă ca o fustă. Sunt foarte tentante, deoarece au un gust dulce și plăcut.
Cu toate acestea, trompeta îngerilor este o plantă psihoactivă periculoasă. Florile sale provoacă episoade psihotice, tulburări și paralizii și pot fi fatale.
Acest lucru apare din cauza prezenței alcaloizilor tropani, substanțe care inhibă sistemul nervos. Alcaloizii sunt prezenți și în drogurile sintetice.
- Floarea de hârtie
Floarea de hârtie cu flori roz
Continuăm lista de plante periculoase pe care nu ar trebui să le ai în casă cu floarea de hârtie.
Această plantă cățărătoare este periculoasă din cauza efectelor sale cardiotonice. Este foarte comună în exteriorul caselor, deoarece se urcă pe pereți. Are flori viu colorate.
Florile, tulpina și semințele florii de hârtie conțin cianogeni și oleandrină, substanțe toxice care afectează inima. Dacă înghiți această plantă în mod intenționat sau întâmplător, vei începe să suferi de aritmie și tahicardie, precum și de amețeli, vărsături și diaree câteva ore mai târziu.
- Leandrul
Cunoscut și sub denumirea de „Nerium”, leandrul are flori mici, delicate, care îl transformă într-o plantă preferată în interior și exterior. Cu toate acestea, leandrul se află pe lista de plante periculoase atât pentru oameni, cât și pentru animale.
Leandrul conține glicozide care accelerează ritmul cardiac și provoacă transpirație, greață, vărsături, diaree și probleme de respirație.
De asemenea, leandrul este periculos dacă vine în contact cu pielea, deoarece tulpina sa conține o substanță lăptoasă care poate fi iritantă. Prin urmare, ar trebui să porți mănuși la plantarea, transplantarea sau tăierea acestei plante.
- Limba soacrei
Limba soacrei se află pe lista de plante periculoase
Aceasta este una dintre cele mai cunoscute plante de interior și exterior datorită ușurinței de întreținere. Cu toate acestea, limba soacrei este o plantă periculoasă deoarece poate provoca iritații ale pielii.
Limba soacrei conține asparagină, care este un iritant ce poate provoca probleme ale pielii la anumite persoane. Dacă o mesteci, poate provoca dureri în gât și probleme cardiace.
/////\
5 remedii naturiste pentru reglarea glicemiei
Dacă urmezi deja un tratament medicamentos pentru reglarea glicemiei, consultă un medic înainte de a încerca următoarele remedii naturiste.
Ai nevoie de câteva remedii naturiste pentru reglarea glicemiei? Hiperglicemia se declanșează atunci când pancreasul nu secretă suficientă insulină sau pacientul suferă de rezistență la acest hormon.
Prezența unui nivel crescut de glucoză în sânge are un efect negativ asupra stării generale de sănătate, afectând bunăstarea ochilor, a rinichilor și a sistemului cardiovascular.
Hiperglicemia poate fi consecința urmării unor obiceiuri alimentare nocive pentru perioade lungi de timp, dar a fost asociată și cu sedentarismul, obezitatea și anumiți factori genetici.
Cel mai îngrijorător aspect este faptul că, în general, hiperglicemia nu provoacă simptome vizibile în fazele inițiale. Așadar, un număr mare de pacienți dezvoltă complicații.
Vestea bună este că glicemia poate fi ținută sub control în mod natural. Adoptând obiceiuri sănătoase, poți să o readuci în limitele normale. În plus, completând această măsură cu diverse remedii naturiste, îți va fi mult mai ușor să reduci nivelul glucozei în sânge.
- Ceaiul de frunze de guava
Ceaiuri pe lista de remedii naturiste pentru reglarea glicemiei
Frunzele de guava sunt folosite în medicina naturistă datorită conținutului lor ridicat de antioxidanți, care poate ține sub control glicemia. Acest ingredient conține un flavonoid numit quercetină, o substanță cu efect hipoglicemic foarte utilă pentru pacienții cu diabet.
Ingrediente
5 frunze de guava
1 cană (250 ml) de apă
Mod de preparare
Pune frunzele de guava într-un ibric și toarnă apa peste ele.
Lasă să fiarbă timp de 5 minute, apoi ia ibricul de pe foc.
Așteaptă până când infuzia se răcește la temperatura camerei, după care o poți strecura și bea.
Mod de consum
Servește o cană de ceai de frunze de guava înainte de fiecare masă.
- Vinul cu salvie
Antioxidanții din componența vinului cu salvie pot regla glicemia, îmbunătățind utilizarea insulinei. Acest remediu nu este recomandat copiilor sau minorilor.
Ingrediente
5 linguri (50 g) de frunze de salvie
3 căni (750 ml) de vin roșu
Mod de preparare
Pune frunzele de salvie într-o oală și toarnă vinul roșu peste ele.
Pune oala la încălzit. De îndată ce începe să dea în clocot, redu focul și lasă să fiarbă 2-3 minute.
După ce s-a scurs intervalul de timp indicat, lasă lichidul să se răcească, apoi strecoară-l.
Toarnă remediul într-un borcan de sticlă închisă la culoare.
Mod de consum
Servește o cană mică de vin cu salvie după fiecare masă.
- Apa de anghinare și grepfrut, pe lista de remedii naturiste pentru reglarea glicemiei
Remedii naturiste pentru reglarea glicemiei cu anghinare
Apa de anghinare și grepfrut conține o glucidă numită inulină, cu abilitatea de a reechilibra glicemia. Această băutură oferă fibre și antioxidanți, reglând nivelul de lipide acumulate în artere.
Ingrediente
1 anghinare
Sucul a 2 grepfruturi
3 căni de apă
Mod de preparare
Toacă anghinarea și pune-o într-o oală împreună cu apa. Încălzește până atinge punctul de fierbere.
De îndată ce anghinarea a devenit moale, ia oala de pe foc și lasă să infuzeze.
Stoarce sucul grepfruturilor și combină-l cu apa de anghinare.
Mod de consum
Consumă acest remediu de 2-3 ori pe zi, de preferință după masă.
- Ceaiul verde
Datorită abilității sale de a crește sensibilitatea organismului la insulină, consumul regulat de ceai verde poate reduce riscul de diabet și îmbunătățește funcția metabolică. În plus, această băutură previne obezitatea, una dintre principalele cauze ale dezechilibrării glicemiei.
Ingrediente
1 cană (250 ml) de apă
1 linguriță (5 g) de frunze de ceai verde
Mod de preparare
Încălzește cana de apă și adaugă frunzele de ceai verde.
Lasă să infuzeze 10 minute, strecoară și servește.
Mod de consum
Bea o cană de ceai verde în fiecare zi, de îndată ce te trezești dimineața.
- Ceaiul de schinduf
Schinduful pe lista de remedii naturiste pentru reglarea glicemiei
Nutrienții din componența semințelor de schinduf stimulează celulele pancreasului, îmbunătățind producția de insulină.
Ingrediente
3 linguri (30 g) de semințe de schinduf
1 cană (250 ml) de apă
Mod de preparare
Încălzește cana de apă și adaugă semințele de schinduf.
Lasă să infuzeze peste noapte și, dimineața următoare, pisează semințele.
Strecoară și servește.
Mod de consum
Bea ceai de schinduf timp de cel puțin 3 săptămâni, de îndată ce te trezești dimineața.
În afară de a folosi cele 5 remedii naturiste pentru reglarea glicemiei prezentate în acest articol, evită cu orice preț zahărul rafinat. Ca să-ți menții nivelul de glucoză din sânge sub control, optează pentru fructe și legume proaspete.
Femei în închisorile comuniste: Maria Ioana Cantacuzino
Din 8 martie 2021, #IICCMER reia campania „#Femei în închisorile comuniste”.
Maria Ioana Cantacuzino, născută la 21 aprilie 1936, la Fălticeni, fiica lui Constantin (Bâzu) Cantacuzino, pilot militar de elită în cel de-al doilea război mondial, și a Ancăi Diamandi a fost arestată pe 11 iunie 1952, la doar 16 ani, ca „șefă a organizației de rezistență Pătratul Roșu”, din care mai făceau parte și alte nume ilustre ale istoriei românești, precum Mihai Sturdza, Grigore Ghica, Radu Miclescu, în total lotul fiind format din 14 minori. În timpul interogatoriilor, Maria Ioana Cantacuzino recunoaște că a creat organizația „Pătratul Roșu” cu scopul de a îndemna oamenii să lupte împotriva comuniștilor până la venirea americanilor. În timpul interogatoriilor are o atitudine sfidătoare, „obraznică” pe limba ofițerilor, menținută de-a lungul întregii detenții.
Anchetată pentru „uneltire contra regimului”, acuzația nu a putut fi probată într-un proces, Maria Ioana Cantacuzino fiind internată administrativ într-o colonie de muncă începând cu noiembrie 1952. Astfel, după sediul anchetei din strada Uranus, Maria Ioana Cantacuzino a fost închisă la Jilava, Văcărești, CTB, Pipera, Târgşor și Mislea.
În iunie 1954, după un protest al deținutei, în urma confiscării pijamalelor, pe care cususe poezii patriotice ostile comunismului, este transferată la Ploiești pentru anchetă, moment în care declară greva foamei, nemulțumită de suspendarea unor drepturi. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, la Jilava de astă dată, recurge la același gest grevist, motivând că nu și-a mai văzut mama de peste 14 luni, nu știa pentru ce fusese arestată și nici dacă și pentru cât timp fusese condamnată. Fiindu-i ignorate cererile, Cantacuzino simulează o tentativă de sinucidere, reușind să atragă atenția. În ianuarie 1955, Tribunalul Regiunii Militare București hotărăște eliberarea ei și, eventual, judecarea în libertate, fiind eliberată în aceeași lună, dar niciodată judecată.
În libertate, Maria Ioana Cantacuzino duce o viață marginală, prestând activități diverse de la ajutor de sudor pe șantier (1955-1956), la figurantă la Studioul de Cinema București (iulie 1957), la taxatoare pe autobuz, (1959-1960, concediată pentru că nu avea voie să gestioneze bani ca „dușman al poporului”) sau șamponeză la Hygiena (1963-1965), reușind continuarea studiilor liceale, doar la fără frecvență, în 1965.
În 1968 publică primul său volum, „Calul de duminică”, sub pseudonimul Oana Orlea, volum care va fi urmat de alte șase romane, devenind membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Tracasările, supravegherea, cenzura tot mai accentuată o determină să plece în Franța, în 1980. Aici va publica alte două volume de literatură, dar și volumul de amintiri din detenție. Maria Ioana Cantacuzino decedează la 23 iulie 2014, la Maignelay-Montigny, Franța unde este și înmormântată.
Muncitor român omorât într-un abator din Germania. Criminalul a fost arestat
Un muncitor român în vârstă de 34 de ani a fost ucis în abatorul Tönnies din Rheda-Widenbrück, Germania, el fiind înjunghiat în timp ce se afla la banda de tranşare a cărnii, scriu jurnaliştii de la Deutsche Welle. Agresorul, în vârstă de 35 de ani, şi prietena acestuia, care ar avea legătură directă cu crima, au fost reţinuţi de către poliţişti nemţi. Suspectul de crimă este tot român, iar fapta s-a petrecut vineri.
Crima ar fi avut loc la începutul programului de lucru, iar colegii celor doi citaţi de jurnaliştii de la Deutsche Welle au declarat că mobilul crimei ar fi fost gelozia.
„Tânărul rănit a fost transportat la spital, dar, în ciuda eforturilor, medicii nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului de 34 de ani. Secţia a fost închisă. Poliţia l-a arestat pe suspect, un cetăţean român în vârstă de 35 de ani, şi a reţinut-o pe prietena acestuia, care se pare că are legătură directă cu mobilul crimei. A fost constituită o comisie de anchetă, urmând ca rezultatele autopsiei să fie anunţate în cel mai scurt timp”, scrie Deutsche Welle .
Aceştia îl citează pe purtătorul de cuvânt al concernului Tönnies, André Vielstädte, care a declarat că firma „sprijină complet” ancheta.
Şeful organizaţiei angajaţilor din cadrul Tönnies, Mustafa Kuyucu, citat de asemenea de jurnalişti germani, s-a declarat şocat de cele petrecute: „Suntem trişti şi consternaţi de cele întâmplate. Asigurăm tot ajutorul necesar angajaţilor, rudelor şi prietenilor.”
Uniunea Europeană, declarată „zonă de libertate LGBT” de către Parlamentul European
Parlamentul European a votat joi o rezoluţie prin care declară Uniunea Europeană ”zonă de libertate LGTBIQ”, la doi ani după ce autorităţi locale din Polonia au creat peste o sută de ”zone libere de LGBTIQ”, anunţă legislativul european într-un comunicat.
Rezoluţia Parlamentului European, sprijinită şi de Comisia Europeană, a fost adoptată cu 492 de voturi pentru, 141 împotrivă şi 46 de abţineri.
”Ca răspuns faţă de regresul drepturilor LGBTIQ în unele state ale UE, în special Polonia şi Ungaria, membrii Parlamentului European au declarat joi Uniunea Europeană o ”Zonă de Libertate LGBTIQ””, precizează legislativul european, menţionând că această declaraţie este şi o reacţie împotriva creării ”zonelor libere de LGBTIQ” în Polonia.
Acestea din urmă, scrie Parlamentul European în comunicatul său, ”sunt parte a unui context mai larg în care comunitatea LGBTIQ în Polonia este supusă la tot mai multe discriminări şi atacuri, în special creşterea discursului de ură din partea autorităţilor locale, oficialilor aleşi (inclusiv actualul preşedinte) şi mass-media proguvernamentale”.
Deşi executivul comunitar a respins finanţări europene pentru oraşele poloneze criticate la Bruxelles pentru aceste măsuri, legislativul european cere Comisiei Europene să meargă chiar şi mai departe cu represaliile împotriva Poloniei, sugerând astfel proceduri de infringement, activarea Articolului 7 şi aplicarea recentului mecanism de suspendare a fondurilor europene prin invocarea încălcării statului de drept, potrivit Agerpres.
Declaraţia Parlamentului European face referire şi la Ungaria, criticând rezoluţia adoptată de oraşul Nagykáta în noiembrie 2020 pentru interzicerea ”diseminării şi promovării propagandei LGBTIQ” şi amendamentele constituţionale adoptate o lună mai târziu de parlamentul de la Budapesta care, potrivit Parlamentului European, ”limitează şi mai mult drepturile persoanelor LGBTIQ” şi ”nu ţin cont de existenţa persoanelor transgender şi non-binare şi le limitează dreptul la viaţa de familie”.
”Persoanele LGBTIQ oriunde în Europa trebuie să se bucure de libertatea de a trăi şi de a-şi arăta public orientarea sexuală şi identitatea de gen fără teama intoleranţei, discriminării sau persecuţiei, iar autorităţile de la toate nivelurile de guvernare în întreaga Uniune Europeană trebuie să protejeze şi să promoveze egalitatea şi drepturile fundamentale pentru toţi, inclusiv pentru persoanele LGBTIQ”, concluzionează Parlamentul European în declaraţia votată.
Dezbătută miercuri, aceasta a fost sprijinită de principalele grupuri politice europene, respectiv grupul popularilor (PPE), cel al socialiştilor (S&D) şi Renew Europe, care a iniţiat rezoluţia, în timp ce grupul Identitate şi Democraţie şi cel al Conservatorilor şi Reformiştilor au catalogat-o drept ”ridicolă”, potrivit agenţiei EFE
Renate Weber, Premiul „Secera şi Ciocanul”, din partea Societăţii Timişoara
Societatea Timişoara a anunţat că, printre premianţii din acest an, se numără Avocatul Poporului, Renate Weber. Aceasta care primeşte premiul „Secera şi Ciocanul”, pentru „susţinerea în Parlamentul european a încercărilor de subminare a statului de drept în România, proces iniţiat şi promovat de Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD”.
„La împlinirea a 31 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea Timişoara reafirmă principiile şi valorile în care a crezut şi pentru care a luptat de la început”, se arată într-un comunicat de presă de joi, al Societăţii Timişoara.
Premiile acordate în acest an sunt:
Premiul „Speranţa” – Thierry Wolton (istoric specializat în istoria regimurilor criminale comuniste. Autor al recentei trilogii publicate la Editura Humanitas: „O istorie mondială a comunismului. Călăii. Victimele. Complicii”). Premiul „Speranţa“ se acordă pentru cea mai însemnată contribuţie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei.
Premiul „Secera şi Ciocanul” – Renate Weber (pentru susţinerea în Parlamentul european a încercărilor de subminare a statului de drept în România, proces iniţiat şi promovat de Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD). Premiul „Secera şi ciocanul“ se acordă „pentru efortul depus întru conservarea şi susţinerea sistemului şi structurilor (neo)comuniste în România“.
Premiul „Ion Monoran” – Traian Orban (rănit în revoluţie, fost preşedinte al Asociaţei Memorialul Revoluţiei). Premiul „Ion Monoran“ se acordă „pentru stăruinţa în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească“ (Ion Monoran, poet, membru fondator al Societăţii şi ziarului „Timişoara“ -la care a scris până la moartea sa, în 1993-, a fost cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Piaţa „Maria“, moment esenţial în declanşarea Revoluţiei de la Timişoara.)
Premiul „Alexandra Indrieş” – Grupul de investigaţii “Recorder”. Premiul „Alexandra Indrieş“ se acordă „pentru contribuţia avută, prin intermediul cuvântului scris, la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept în România“ (Alexandra Indrieş, fost deţinut politic, scriitoare, membru fondator al Societăţii „Timişoara“, editorialist al ziarulului „Timişoara“, a murit în 1993.)
Premiul „Oscar Berger” – Ramona Ursu şi Daniela Raţiu (jurnaliste la “ziare.com”.). Premiul “Oscar Berger” este decernat pentru înalt profesionalism, spirit civic, pentru abordarea cu curaj şi responsabilitate a unor teme majore din societatea românească şi pentru promovarea unui spirit de eleganţă şi bună credinţă jurnalistică (Oscar Berger a fost redactor şef şi director al Ziarului TIMIŞOARA până în anul morţii sale, 2013.)
Mihai Şora, premiat: Un moment de mare bucurie, revin la tinereţile mele. Tudorel Toader a primit „Secera şi ciocanul”
Mihai Şora a primit premiul „Ion Monoran”, la a 27-a ediţie a premiilor Societăţii Timişoara care a avut loc la Biblioteca Universităţii de Vest.
La eveniment au ajuns filosoful Mihai Şora şi jurnalistul Cristian Pantazi. A fost prezentă şi scritoarea Ana Blandiana, laureată în 1999 a Societăţii Timişoara.
Mihai Şora, care a primit premiul „Ion Monoran” (Ion Monoran, fost scriitor şi jurnalist, care, în timpul revoluţiei de la Timişoara, din 1989, a fost cel care a oprit circulaţia tramvaielor, acesta fiind un moment important în timpul acelor evenimente – n.r.), a venit la eveniment alături de soţia sa, Luiza Şora.
„Mă simt acasă la Timişoara. Ca un timişorean care şi-a făcut copilăria, şcoala primară şi secundară în acest oraş. E un moment de mare bucurie. Revin la tinereţile mele şi la faptul de a fi timişorean. Pentru mine asta este o confirmare la care ţin foarte mult”, a declarat Şora, după primirea premiului.
Ana Blandiana: „România nu este cea pe care o reprezintă Guvernul ei”
Printre laureaţi s-a aflat şi jurnalistul Cristian Pantazi. El a primit premiul „Oscar Berger” (fost jurnalist, redactor – şef al ziarului Timişoara – n.r.) pentru jurnalism.
Ana Blandiana a spus, potrivit News.ro, că „România nu este cea pe care o reprezintă Guvernul ei”.
„Nu ştiu cât din Proclamaţia de la Timişoara se află în Constituţia României, ştiu însă că Punctul 8 nu se află. Au fost ani mulţi, anii ’90, în primul rând, cei mai buni ani ai Alianţei Civice, în care venirea la Timişoara şi primirea unui premiu de la Timişoara şi colaborarea dintre noi au fost nu doar un titlu de glorie, ci şi o speranţă.
România nu este cea pe care o reprezintă Guvernul ei, România suntem noi şi cred că aproape ne facem datoria”, a spus Ana Blandiana.
Alţi doi premianţi nu au participat la festivitate. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, care a primit premiul „Speranţa”, a lipsit deoarece este plecat din ţară, însă a transmis că va ajunge luna viitoare la Timişoara şi atunci va primi distincţia.
Al doilea absent a fost ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cel căruia i-a fost decernat premiul „Secera şi ciocanul”.
Valer Dorneanu, un coleg apropiat al torţionarilor comunişti
Probabil că, la apariţia lui Valer Dorneanu în viaţa politică dominată de PSD, mulţi s-or fi întrebat: de unde l-au mai scos şi pe ăsta? O fi el om de încredere de i-au dat un post atât de important, şef al Camerei Deputaţilor?
Ei, nu vă speriaţi, tovarăşul Valer Dorneanu e de încredere. Înainte de 1989 a fost consilier permanent la Consiliul legislativ. Adica marile fărădelegi ale comunismului au avut parte de sfatul permanent al tovarăşului Valer Dorneanu, drept pentru care, în data de 13 iunie 1989, omul nostru (vorba vine, de fapt, omul lor, al comuniştilor criminali!) a şi fost ales în Consiliul General al Asociaţiei Juriştilor din România comunistă, pe poziţia 36, în vreme ce pe poziţia 28 era tovarăşul colonel Deheleanu, şef al Miliţiei judeţului Timiş, iar pe poziţia 110, tovarăşul Tudor Stănică, şef al Direcţiei Cercetări Penale din Inspectoratul General al Miliţiei, binecunoscut inculpat în cazul Gheorghe Ursu. Dacă vă era dor de Rodica Stănoiu, ea belferea pe poziţia 98!
Dar tovarăşul Valer Dorneanu a fost activ şi din punct de vedere editorial, fiind, în 1981, coautor al volumului Participarea sindicatelor la elaborarea şi aplicarea legislaţiei muncii, apărut la Editura Politică şi conţinând , evident, pupături în curul tovarăşului Nicolae Ceauşescu.
De remarcat că această carte apare cam în aceeaşi perioadă în care disidentul Paraschiv voia să organizeze, la Ploieşti, sindicate adevărate şi libere. Aceeaşi preocupare pentru sindicate, numai că unul e promovat şi ajunge tot mai sus pe scara politică, în vreme ce celălalt, Paraschiv adică, este urmărit şi arestat de Securitatea comunistă.
Iată, prin activitatea de căţelandru comunist a tovarăşului Valer Dorneanu, o fărâmă din răspunsul mai mare la întrebarea “De ce nu s-a făcut un proces al comunismului în România?”.
Lista fostilor securisti comunisti angajati in SRI dupa 1989
Vedeti si prima parte a listei
- Ioan Florian
Fost ofiter de securitate. În 1998 era seful sectiei SRI din Buzău. Anterior a condus Centrul Operativ Zonal din Cluj. - Nicolae Garofeanu
Fost ofiter de securitate. Recuperat de SRI, a devenit primul sef al sectiei din Pitesti. Presa a publicat documente din care rezulta deconspirarea unor informatori de pe vremuri precum si preocupări de politie politică similare celor anterioare momentului decembrie 1989. - Ion Petre Gavrilescu
Ofiter superior în serviciul de spionaj al fostei Securităti. În 2000, prin decret prezidential, a fost reactivat în SIE, sub gradul de general de divizie. Identitatea sa reală a stârnit controverse. Peste un an si ceva a fost din nou trecut în rezervă. - Mircea Gheordunescu
Fost profesor de fizică la un liceu din Bucuresti. Fost informator al Securitătii până în 1989. Ulterior, a intrat în politică si s-a alăturat Partidului National Tărănist Crestin-Democrat. În 1996 a fost numit director adjunct al Serviciului Român de Informatii. Din această pozitie, santajat de cei care-i cunosteau trecutul, a favorizat numeroase privatizări frauduloase ale unor lanturi de magazine alimentare din capitală, precum si a Hotelului Bucuresti. - Dan Gheorghe
Fost ofiter de securitate. Fost comandant adjunct al Unitătii Speciale de Luptă Antiteroristă. Participant activ la tentativa de reprimare a manifestatiilor care au condus la căderea regimului lui Nicolae Ceausescu. În decembrie 1989 – s-a semnalat în presă –, în calitate de sef al dispozitivului de apărare a Aeroportului International Otopeni, a permis unui număr de circa 50 de ofiteri de securitate să dispară în străinătate cu acte false. După decembrie 1989 a fost numit sef al Brigăzii Antiteroriste a SRI. După un popas la UM 0225, unitatea de informatii si contrainformatii a politiei, care s-a exersat mai mult în domeniul politiei politice, a fost pentru scurtă vreme directorul agentiei de stiri Universul, proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu, agentie acuzată că ar fi fost un serviciu de informatii paralel celor girate de stat. A revenit în SRI, în calitate de consilier al noului director Radu Timofte. La 1 noiembrie 2001 a demisionat, dar continuă să se învârtă în cercurile puterii. - Gheorghe Gherghina
Fost ofiter de securitate, loctiitor al colonelului Gheorghe Ardeleanu (fost Moise Bulă) la conducerea USLA. După reciclarea în SRI a devenit succesorul lui Ion Botofei la conducerea Asociatiei fostilor ofiteri SRI, de fapt a fostilor ofiteri de securitate. Asigură legătura dintre securistii din conducerea SRI si cei din rezervă. - Dan Ghibernea
Un personaj cu nume identic a fost, înainte de 1989, ofiter acoperit în serviciul de spionaj al Securitătii, acreditat ca functionar international la UNESCO. În prezent, acest Dan Ghibernea, la care ne referim, este ambasador al României la Londra. - Marius Ghile
Fost ofiter de securitate, în Directia a II-a de contrainformatii economice, specializat în contraspionaj maghiar. În 2000, a fost numit seful sectiei SRI din judetul Sălaj.
Benone Ghinea. Fost ofiter în serviciul de spionaj al Securitătii. După evenimentele din decembrie 1989, a fost reactivat în Serviciul de Informatii Externe, fiind trimis în Africa de Sud, sub acoperirea de atasat comercial. Implicându-se în niste afaceri suspecte cu elicoptere Puma si încasând comisioane necuvenite, a fost tradus în justitie si condamnat cu blândetea care se cuvine unui fost securist. - Mihai Ghită
Fost ofiter de securitate. În prezent colonel, seful sectiei SRI din Slatina. - Nicolae Goia
Fost ofiter de securitate. În prezent, membru al conducerii Serviciului de Informatii Externe. În februarie 2002 a fost înaintat la gradul de general de brigadă. - Nicolae Dorel Goron
Fost ofiter de securitate. În prezent, colponel, seful sectiei SRI din Arad. - Grama
Fost ofiter de contrainformatii în Securitate. După evenimentele din decembrie 1989, a fost recuperat de SRI sub gradul de colonel. În scurt timp, a ajuns seful biroului personal din cadrul Diviziunii G (logistică). - Ilie Anghel Grădinaru
Fost ofiter de securitate. În SRI a fost promovat în functia de sef sector culte-secte din cadrul sectiei SRI Constanta, sub gradul de maior. În primăvara lui 2000, a fost remarcat filând staful PDSR, aflat în vizită în localitate. - Corneliu Grigoras
Fost ofiter în serviciul de spionaj al Securitătii, mentinut în sistem si după evenimentele din decembrie 1989. În ajunul alegerilor din 1996, a monitorizat miscările din sediile CDR, în beneficiul PDSR. Cu toate acestea, sub presedintia lui Emil Constantinescu a fost înaintat la gradul de general si numit la conducerea Directiei generale de contraspionaj din cadrul SIE. Atras într-o capcană de doi ziaristi, s-a dovedit a fi un simplu prostănac si a fost îndepărtat din functie. - Eugen Grigorescu
Fost ofiter de securitate. În structurile SRI a fost înaintat la gradul de colonel si, apoi, general de brigadă. Sef al diviziunii de expertize tehnice, codificat Diviziunea S. - Gugiu
Fost colonel de securitate. După înfiintarea Asociatiei fostilor ofiteri SRI a devenit casierul acesteia. - Nicolae Constantin Hateganu
Fost ofiter de securitate. Presedinte al consiliului de administratie al societătii de asigurări Astra, cu un rol încă nelămurit în păgubirea societătii în favoarea lui Sorin Ovidiu Vântu. Îndepărtat din functie în martie 2001. În prezent, este anchetat. - Ioan Hancu
Fost ofiter de securitate. În SRI, sub gradul de colonel, a devenit adjunct al sefului sectiei din Cluj. Îndepărtat din functie în iulie 1998. - Gheorghe Huidu
Fost ofiter de securitate, care a avut în supraveghere Radiodifuziunea română. După decembrie 1989 a fost recuperat de SRI sub gradul de colonel. În locuinta sa s-a realizat proiectul revistei extremiste Europa, condusă de Ilie Neacsu, actual deputat PRM, trecut cu arme si bagaje la PSD. - Bujorel Iamand
Fost ofiter de securitate. După cooptarea în SRI a fost înaintat la gradul de general si promovat în functia de sef al Diviziunii de contrainformatii, numită acum de protectie. A fost îndepărtat din functie în urma scandalului Timofte-KGB. - Vasile Valeriu Iancu
Fost colonel de Securitate, în prezent prim adjunct al directorului SRI. La 30 noiembrie 1999 a fost înaintat la gradul de general de brigadă. Înainte de decembrie 1989 a lucrat în cadrul unitătii de contrainformatii externe UM 0195, formată după defectiunea generalului Ion Mihai Pacepa, si în cel al UM 0544 de informatii externe. După revolutie, a devenit primul sef al Diviziunii de contrainformatii din SRI, apoi sef al Corpului de control SRI. În prezent, este prim adjunct al directorului SRI. - Teodor Ilies
Fost ofiter în Directia de Informatii Externe a Securitătii. În prezent, face parte din conducerea SC Alliancecoop. În 1995-1996 a fost contactat de Departamentul Înzestrării Armatei, în vederea facilitării unor exporturi dubioase de armament. - Florian Ioan
Banii din conturile Securitatii au ajuns la Dan Voiculescu
Raportul Armaghedon: Media (I)
CRESCENT era o firma „off-shore”, infiintata pentru a fi scutita de taxe si impozite in Romania, conform legilor internationale in materie, tocmai pentru ca banii castigati de ea sa nu ajunga la buget, ci in conturile controlate de Dan Voiculescu. Profilat in special pe afaceri cu ciment si alumina, Dan Voiculescu-CRESCENT a scos din Romania cantitati gigantice din aceste materii prime, obtinand profituri calculate la cel putin 1,5 miliarde dolari, intr-o perioada in care toata Securitatea Statului era transformata intr-un urias mecanism de producere de bani, prin orice mijloace, cu scopul achitarii integrale a datoriei externe a RSR, de 21 miliarde de dolari. Foarte multi specialisti au ajuns dupa ’89 la o opinie comuna: Dan Voiculescu era una dintre persoanele de incredere care alimentau conturile lui Ceausescu din bancile Elvetiei si ale altor banci ale lumii. S-a estimat ca averea lui Ceasescu, ascunsa in aceste conturi ultra-secrete, s-ar ridica la peste 400 milioane de dolari. Cifra de 400 milioane de dolari a fost pronuntata public, prima data, de procurorul militar Dan Voinea, care a facut parte din completul Tribunalului Militar Exceptional, care in 25 decembrie 1989, la Targoviste, a decis impuscarea sotilor Ceausescu: „Procuror: Pe numele cui sunt cele 400 milioane de dolari din Elvetia? Elena Ceausescu: Ce bani? Procuror: 400 de milioane au fost depozitate in Elvetia! Elena Ceausescu: Dovada, dovada!” Si tot conform acestor opinii, s-a tras concluzia ca Dan Voiculescu a mostenit, dupa impuscarea sotilor Ceausescu, „averea diavolului”. Asa se poate explica si nemaipomenita prosperitate a afacerilor lui Dan Voiculescu, imediat dupa decembrie 1989. In 1990, zeci de ofiteri de securitate cu misiuni de aport valutar (AVS) s-au imbogatit devenind proprietarii sumelor valutare pe care le-au depus in anii comunismului, in conturi secrete de la BRCE, deschise de Securitate pe numele lor. Pentru ca nimeni nu a mai revendicat sumele din conturile acestor lucratori AVS, care in fapt alimentau conturile lui Ceausescu, a facut posibil ca fostii securisti sa devina azi cei mai mari oameni de afaceri. Acesti bani nu au mai iesit niciodata la iveala, toate incercarile de recuperare a lor, fiind blocate din ordin politic in 1990, atunci cand o echipa de experti canadieni de la KPMG Pat Marwick Thorne – Toronto, angajata de Guvernul Romaniei, a ajuns la firma CRESCENT. Tot mai multe voci spun azi ca Dan Voiculescu a fost una dintre persoanele care a mostenit conturile lui Ceausescu sau o parte din ele, la fel cum multi ofiteri de Securitate au avut norocul sa ramana cu importante sume valutare in conturile personale, dupa caderea regimului comunist. Nu mai este azi un secret ca ofiterii Securitatii, precum si numerosi functionari de vaza din structurile puterii de atunci, aveau fiecare misiunea sa aduca dolari, prin orice mijloace, pentru vistieria tarii, pentru Ceausescu. Cu totii erau inregistrati in Serviciul de Aport Valutar
1
pentru Stat (AVS) si aveau fiecare conturi deschise la BRCE (viitoarea BANCOREX). Acesti lucratori de Aport Valutar aveau norma sa stranga bani, sub sanctiunea retrogradarii. Asa s-au strans la buget sute de milioane de dolari, numai din rascumpararea a mii de evrei si etnici germani, care au dorit sa emigreze din Romania. De aceea ne si miram continuu de gestul lui Emil Hurezeanu, desi, financiar, ne convine. BRCE a fost in fapt banca in care toti cotizantii AVS au avut conturi personale. Dupa 1990, functionarii BRCE – BANCOREX au sters urmele acestor conturi, distrugand intreaga arhiva. Securistii care aveau aceste conturi pe numele lor s-au lansat masiv in afaceri, tocmai pentru ca banii din aceste conturi le-au revenit. Aceasta este si una dintre explicatiile de ce un procent atat de mare de securisti, au devenit marii oameni de afaceri post-decembristi. Filiera Cifra de afaceri anuala a CRESCENT, declarata de ea insasi se ridica la 200 milioane dolari. Surse care au incercat sa investigheze in 1990 firma CRESCENT au lansat insa informatia ca in realitate cifra anuala de afaceri ar fi fost de 500 milioane dolari. CRESCENT-ul avea ramificatii in Atena si Viena, unde avea reprezentante oficiale. Cea mai puternica reprezentanta era insa cea de la Bucuresti, condusa de Voiculescu, in calitate de director general. In anii ’84 – ’89, surse avizate arata ca cel care dirija la varf afacerile CRESCENT era un anume John Edgington, care isi facea veacul la Viena. Tot la Viena se afla si fratele lui Nicolae Ceausescu, Marin, seful Reprezentantei Economice a Romaniei in Austria (prin care se derulau afaceri uriase), care a fost gasit spanzurat, in 28 decembrie 1989, la trei zile dupa impuscarea dictatorilor, in pivnita casei. Versiunea oficiala, in lipsa de alte probe, a fost sinuciderea, insa nimeni nu a acceptat aceasta versiune. Cei care l-au cunoscut pe Marin Ceausescu spun ca acesta l-a cautat cu disperare, in ultimele momente ale vietii sale, pe John Edgington, dar nu a reusit sa-l gaseasca, pentru ca acesta se daduse la fund, afland ce se intampla in Romania. O stire a agentiei austriece APA, preluata de Rompres la 6 ianuarie 1990 anunta: „Marin Ceausescu, fostul sef al Reprezentantei Comerciale a Romaniei in Austria, fratele ex-dictatorului, a fost vazut, cateva ore inainte de a se sinucide, in localitatea Eisenstadt, din Burgenland, unde se gaseste sediul firmei CRESCENT COMMERCIAL MARITIME Ges Mbm, al carei sediu se afla la Nicosia. Locuitorii afirma ca de fapt aceasta firma apartinea Romaniei. Firma care platea imediat pentru produse se ocupa de importurile unor marfuri de lux occidentale, care erau trimise cu camioane particulare spre Romania, a relevat un om de afaceri din Eisenstadt”. Conturile lui Ceausescu Dupa evenimentele sangeroase din decembrie 1989, Puterea aleasa in mai 1990 a initat o palida tentativa de cautare a conturilor secrete ale Securitatii
2
lui Nicolae Ceausescu. Pentru acesta, la 14 august 1990, s-a luat Hotararea de Guvern nr. 951 (publicata in M.O. nr 104 din 13.09.1990), act care prin care s-a decis infiintarea unei Comisii Guvernamentale, care sa caute si sa recupereze conturile secrete ale Securitatii si familiei Ceausescu. Guvernul Romaniei a considerat ca „Averea Diavolului” poate fi gasita, crezand probabil, la acea data, ca ea se afla in niste conturi secrete, prin banci din Elvetia, SUA sau alte state, pe numele fostilor dictatori. S-a constituit si o Comisie Guvernamentala cu misiunea declarata: descoperirea „Averii Diavolului”. Dintre insarcinarile acestei comisii, mentionam: – identificarea si localizarea fondurilor; – initierea procedurilor judiciare pentru recuperarea fondurilor; – investigarea, in limitele legii, a cazurilor de coruptie, abuz si frauda, care au facut posibila deturnarea fondurilor de catre sau in favoarea debitorilor; Primul presedinte al comisiei a fost Ion M. Anghel, trimis la nici doua luni dupa numire, ca ambasador in Olanda. Locul sau a fost preluat de actual premier Mugur Isarescu care nu se stie cand a renuntat la aceasta calitate, pentru ca din 1992 nu s-a mai auzit nimic despre activitatea acestei Comisii. Pentru atingerea obiectivelor propuse, Guvernul a angajat o firma de experti canadieni PEAT MARWICH THORNE, din Toronto, careia i s-a platit pentru investigatiile efectuate un onorariu de peste 250.000 de dolari. Expertii canadieni s-au pus pe treaba si in cateva luni au ajuns cu cercetarile in jurul societatii cipriote CRESCENT COMERCIAL MARITIME, a carei director general al reprezentantei de la Bucuresti, era Dan Voiculescu, actualul magnat al imperiului GRIVCO. In imperiul GRIVCO, abia nascut in acel an, trecusera cu arme si bagaje, in calitate de actionari sau directorasi pe la diverse firme, o serie de fosti ofiteri ai DIE, care pana in decembrie 1989 lucrasera la intreprinderile de comert exterior ale Securitatii: ICE Dunarea, ICE Metalimportexport si altele. Unii dintre ei mai erau inca activi. In momentul in care cercetarile canadienilor au ajuns la cuibul lui Voiculescu, investigatiile au fost fatis obstructionate. Canadienii au fost intoxicati cu fel de fel de fel de adrese, provenite de la institutiile statului, astfel incat Rod Stambler, reprezentantul PEAT MARWICH THORNE a declarat presei canadiene, care a realizat un film documentar intitulat „Averea Dracului”: „La un moment dat, un moment cheie, am constatat ca a aparut un sistem care a crescut, s-a dezvoltat si functiona intr-un asemenea mod, incat sa nu poata fi identificat ca beneficiar al profiturilor. Fara indoiala ca era de la cel mai inalt nivel din interiorul Romaniei…” Canadienii au trimis si un raport Ministerului Justitiei, cu rezultatul cercetarilor lor, la data de 29.06.1990, semnat de Robert Lindquist si Edward Belobaba, in care au subliniat piedicile care li se pun la tot pasul. Comisia Guvernamentala a comunicat imediat firmei PEAT MARWICH THORNE: „Dezvaluirea continutului raportului pe care l-ati trimis ministrului Justitiei sau alte informatii legate de acesta ar putea prejudicia ancheta
3
desfasurata de Comisia Guvernamentala si ar putea antrena responsabilitatea ruperii acestui contract”. Postul national canadian CBC, a anuntat in 6 octombrie 1991 ca va difuza peste doua zile documentarul „Averea Dracului”. Surpriza: Guvernul Roman a actionat imediat in judecata postul CBC, pentru a interzice difuzarea documentarului. Procesul s-a judecat la 30 octombrie 1991, iar verdictul a fost firesc: interdictia de difuzare ceruta de Guvernul Romaniei a fost ridicata, astfel ca pe 5 octombrie, filmul a fost vizionat de telespectatorii canadieni. In mod las, Guvernul Romaniei a negat ulterior ca ar fi fost initiatorul procesului. PEAT MARWICH THORNE a fost impiedicata sa aiba acces la documentele din BRCE, de la SRI sau diverse ministere, invocandu-se secretul bancar si cel de stat. Prin astfel de metode, Guvernul Roman si Comisia lui Isarescu i-au trimis la plimbare pe canadieni, fara sa se fi recuperat un singur dolar din averea „mult cautata”. In realitate, gestul politic, de inmormantare a afacerii, a avut la baza descoperirea unui adevar: banii cautati se aflau sub controlul unor fosti ofiteri de Securitate sau din DIE, iar deconspirarea acestora ar fi bulversat structurile serviciilor interne de informatii. Aceste fonduri, provenite in majoritate din depozitele constituite la BRCE in anii comunismului, de cei din DSS si DIE, se regasesc azi in firmele private ale securistilor care „au reusit in afaceri” dupa 1989. Din februarie 1992 s-a constituit si o comisie senatoriala pentru gasirea „Averii diavolului”, condusa de senatorul PDSR Dragos Luchian. Reluata din punctul unde a fost abandonata de Comisia Guvernamentala, investigatia noii comisii a vizat verificarea conturilor din BRCE, scop pentru care s-a desemnat o echipa de sapte experti din Ministerul Finantelor, care insa, s-au apucat de treaba si nu au mai terminat-o niciodata. Arhiva BRCE a fost distrusa intre timp si peste 2 miliarde de dolari, cat se aflau in visteria BRCE, au disparut in mod misterios. Un control al Curtii de Conturi a Romaniei, efectuat la BRCE in 1996 (primul de acest gen din 1996), concluziona: – nu s-a putut stabili pe baza de documente modul de gestionare a Fondului valutar centralizat al statului, deoarece fondul a fost desfiintat nelegal si nejustificat de catre BRCE in ianuarie 1990. La data desfiintarii, fondul insuma 1,106 miliarde de dolari; – in 1991, BRCE a deschis pe numele BNR un cont numit „BNR – Fond de stat valutar”, in care prin patru operatiuni a inregistrat plati fara documente justificative de 906 milioane de dolari, facand datoare in acest fel BNR, in numele statului, cu suma mentionata, pe motiv ca ar fi achitat la extern, datorii ale statului; Expertii canadieni au stabilit in momentul cand au batut la poarta CRESCENT, a lui Dan Voiculescu, ca aceasta companie a avut la BRCE un cont necomercial nr 47.11.285.350-2 si un altul la sucursala din Bucuresti a SOCIETE GENERALE, nr. 020221. Contul de la BRCE al CRESCENT era manevrat de Rodica Vlaicu, de la Departamentul Economic. Depistarea averilor acumulate de firma CRESCENT, din afacerile purtate cu
4
firmele Securitatii (ICE Dunarea, ICE Metalimportexport, ICE Vitrocim, Danubiana etc), estimate neoficial la circa 1,5 miliarde dolari, se pot afla foarte lesne, daca institutiile abilitate i-ar lua la intrebari pe martorii afacerilor lui Dan Voiculescu, in majoritate ofiteri DIE sau de Securitate, ori colaboratori ai acestor institutii nu demult apuse. Printre acestia: – Vasile Voloseniuc, fost presedinte BRCE; – Gheorghe Crainicean, fost vicepresedinte BRCE, azi actionar si administrator la firmele lui Dan Voiculescu; – Mihai Lazar, fost functionar la ICE Dunarea, azi actionar si administrator al firmelor lui Voiculescu; – Rodica Vlaicu, fosta functionara la BRCE, care administra direct contul CRESCENT; – Nas Leon, fostul sef al Gospodariei CC al PCR, cel care inventaria fondurile secrete ale Securitatii si ii raporta regulat lui Ceausescu cuantumul sumelor; – Dan Pascariu, fost vicepresedinte pentru operatiuni internationale la BRCE; – col Gheorghe Badita, fost sef la ICE Dunarea; – col Constantin Gavril, fost sef la ICE Dunarea; – gen Aristotel Stamatoiu, fost sef la ICE Dunarea; – Ion Presura, fost director adjunct la ICE Dunarea; – Nicolae Patrubani, fost contabil sef la ICE Dunarea; Unul dintre cei mai avizati martori ai averilor facute cot la cot cu Securitatea de catre Dan Voiculescu – CRESCENT este lt. col. Anghelache Constantin (fost sef la Clubul Rapid). In 23 decembrie 1989, postul de radio „Europa Libera” a dat publicitatii un numar de cont, divulgat de ofiterul Liviu Turcu, refugiat in SUA, cont folosit de familia Ceausescu pentru operatiunile valutare facute in anii comunismului. „Contul, deschis la BRCE, a avut nr. 4721.427.300.2”, a continuat mesajul Europei Libere, „este un cont folosit de familia Ceausescu, pentru operatiunile valutare. Numele responsabilului cu actiuni valutare este lt. col. Anghelache Constantin, cu atributii importante in Ministerul Comertului Exterior, in Ministerul de Externe si BRCE. Acest lt.col. Anghelache Constantin este un martor important si trebuie facut totul sa fie pastrat pentru a sti ce stie”. „Retineti-l pe Dan Voiculescu!” Firma de contabilitate juridica PEAT MARWICK THORNE din Toronto si firma de avocatura GOWLING, STRATHY & HENDERSON au fost angajate, la data de 12 martie 1990, de catre Ministerul Justitiei, in numele Guvernului Romaniei sa depisteze conturile secrete ale Securitatii si ale familiei Ceausescu, in care se banuia ca se afla peste 400 milioane de dolari. Cercetarile detectivilor canadieni s-au blocat, asa cum am mai spus, la firma CRESCENT si la personajul ei cheie, Dan Voiculescu. In data de 8 mai 1990, canadienii au efectuat un raport in care au subliniat ca au documente care atesta ca firma CRESCENT a fost a lui Nicolae Ceausescu si au propus o serie de masuri juridice, menite sa depisteze toate conturile manuite de Dan Voiculescu, de la bancile din strainatate si din tara. Cand ancheta PMT a
5
ajuns la acest punct, Guvernul lui Iliescu nu a mai platit nici un dolar, blocand investigatiile la toate nivelele. Nimeni nu a avut acces la documentele oficiale ale serviciilor secrete romanesti sau la BRCE. Justitia lui Iliescu nu a miscat nici un deget pentru a soma, printr-o hotarare judecatoreasca, bancile straine unde CRESCENT avea o sumedenie de conturi valutare, cu toate ca unele banci din Elvetia au confirmat oficial existenta unor conturi ale lui Ceausescu. Dan Voiculescu a devenit intangibil si nimeni nu l-a mai deranjat cu asemenea probleme pana in ziua de azi, cand stapaneste o incredibila avere. Prezentam in continuare masurile de recuperare a banilor CRESCENT, propuse de PMT prin „PROIECT 13 CRESCENT”, care au culminat cu dispozitia: „RETINETI-L PE DAN VOICULESCU!” Insa nimeni nu l-a retinut sau arestat. Autorii loviturii de stat, cei care l-au asasinat practic pe Ceausescu, au musamalizat toate cercetarile canadienilor, iar banii furati poporului roman au fost deturnati in stil mafiot, ajungand in conturile unor personaje de prim rang ale regimului Iliescu-Nastase. CRESCENT – Proiect numarul 13 – compania CRESCENT a fost o companie foarte importanta in Romania; – in primele opt luni ale lui 1989, i-au revenit 97 milioane de dolari SUA; Presupunere: – din punct de vedere al beneficiilor, CRESCENT este detinuta de romani; Documentatie: – scrisoarea care demonstreaza ca detaliile legate de proprietari se afla la sucursala din Bucuresti; PERSOANE: – John Egdington – Dan Voiculescu – Teodoru Dumitru (fost angajat la ICE Vitrocim) – angajatii sucursalei CRESCENT din Bucuresti: Ion Catoi, Gheorghe Anca (secretara lui Voiculescu), Necula Gheorghe (fost colonel de securitate, soferul lui Voiculescu); BANCI: – Banci: Landeshypothekenbank, Burgenland, Austria, Telex 17725 – Byblos Arab Finance Bank, Bruxelles, Belgium, Telex 63461 – Societe Generale (director este Alain Couteau) – MISR Romanian Bank (Prelungirea Cosmonautilor nr. 4) – Manufacturer’s Hanover Trust Company (Bulevardul Republicii 16, Bucuresti) – Frankfurt Bukarest Bank (Calea Victoriei, 22-24) – Societe Generale (cont#020221) * Sursa este Sandvik International din Bucuresti ACTIVITATI BANCARE: – vezi notele de mai sus referitoare la companii si alte conturi – compania si-a mentinut un cont necomercial: #4711-285-350-2 la BRCE – compania si-a mentinut, de asemenea, un alt cont la Societe Generale din Bucuresti
6
– potrivit lui Constantin Istrate, pe 27 aprilie, nu a existat nici un cont comercial al CRESCENT la BRCE – poate fi important faptul ca Departamentul Economic BRCE, sub conducerea lui Rodica Vlaicu, a avut grija de contul necomercial al firmei CRESCENT (dupa decembrie 1989, Rodica Vlaicu a fost imediat angajata de Voiculescu); – 3 mai – SWM l-a vizitat pe SG in B si directorul a asigurat-o ca vor coopera AUDITORI: – Potrivit scrisorii CRESCENT din 16.02.1989 – Coopers and Lybrand din Cipru (Telex 2046 – Raspuns”COLY – CY”). Partenerul insarcinat cu dosarul este, aparent, D. N. Papadopoulos FACILITATI PREZENTE: – cateva proprietati la adresa Aviator Zorileanu nr. 80 (sediul CRESCENT). Telex: 11817 (mesajul de raspuns este „Crent.R”) A SE URMARI: – sa se aiba in vedere si inspectarea altor proprietati ale CRESCENT; – sa se obtina accesul prin intermediul Ministerului de Finante, la conturile CRESCENT de la Societe Generale; – sumarul complet ale calatoriilor lui Dan Voiculescu si ai altor oameni de la CRESCENT, sa se obtina pasapoartele; – sa se afle cine ocupa fostele proprietati CRESCENT din Bucuresti; – sa se determine numele de inregistrare ale masinilor de la CRESCENT; NOTA: nu au fost observate detalii legate de achizitionarea masinilor in contul necomercial de la BRCE. Daca vom afla provenienta autovehiculelor, s-ar putea sa descoperim si alte conturi; – chestionati oamenii de la CRESCENT, inclusiv pe Dan Voiculescu; – SWM – 30 aprilie sa se afle daca scrisoarea de la John Edgington din 25.04.84 a fost prezentata politiei asutriece; – 30 aprilie – sa se obtina inregistrarile telefonice ale CRESCENT pentru numerele sale de telefon; – 30 aprilie – av. Ion Nestor se va intalni cu Rod Stamler pe 9 mai, in Cipru, pentru a cerceta in continuare situatia de acolo; – 1 mai – sa se obtina cel mai recent pasaport al lui Dan Voiculescu si sa se compare cu planurile de calatorie; – 1 mai – sa se obtina inregistrarile telefonice si telex ale CRESCENT; – 1 mai – sa se obtina detalii asupra regulilor care stabilesc modalitatile prin care bancile straine opereaza in Romania; A SE URMARI LISTA DIN 1 MAI: In Romania: – obtinerea pasaportului lui Dan Voiculescu – obtinerea inregistrarilor telex si telefonice – vezi Societe Generale – continuarea cercetarilor asupra grupului CRESCENT – RETINETI-L PE DAN VOICULESCU (sugestia lui SWN) – contactarea FTE care poate oferi detalii legate de afacerile CRESCENT
7
– cercetarea INCREST din Franta (potrivit SWM, asemanarea dintre nume sugereaza ca este posibil ca INCREST sa fie detinuta de CRESCENT) – de urmarit scaderea numarului de legi referitoare la bancile din Romania – Societe Generale si alte banci straine – bancile mixte din Romania: Frankfurt Bukarest Bank, MISR Bank In afara Romaniei: – sa se afle cine detine INCREST din Franta – investigatii asupra celorlalte companii ale CRESCENT” Fragmente din raportul KPMG – Peat Marwick Thorne KPMG – Peat Marwick Thorne Personal si confidential Raport catre Ministerul Justitiei din Romania „Firma de contabilitate juridica Peat Marwick Thorne si firma de avocatura Gowling, Strathy & Henderson (numita in continuare echipa Peat Marwick) au fost angajate de catre Ministerul Justitiei pentru Guvernul Romaniei, la 12 martie 1990, in urma unui contract in care se stabileau termenii si conditiile de angajare pe perioada 12 martie – 30 iunie 1990. Apoi a avut loc o intalnire la Geneva, intre 18-20 martie 1990, la care au participat persoane oficiale din Romania, diverse firme de avocatura si echipa Peat Marwick. La aceasta intalnire s-au analizat probleme ridicate de reprezentantii romani si s-a intocmit un aide-memoir in care se specifica o directie asupra careia se convenise pentru a se asigura un efort coordonat al tuturor partilor pentru Guvernul Romaniei. Echipa Peat Marwick a stabilit un cadru de ancheta si a inceput munca. La 5 aprilie1990, Robert Linadquist, Rod Stamler si Charles Smedmor au sosit in Bucuresti. Discutiile cu intreaga echipa de ancheta care includea reprezentanti din diverse ministere ale Guvernului Romaniei (numita in continuare echipa) au inceput imediat. In zilele ce au urmat, chestiuni care fusesera discutate la Geneva au fost minutios analizate. In plus, alte probleme au fost identificate, nu doar de catre reprezentantii diverselor ministere, ci si de catre echipa Peat Marwick ca rezultat al muncii de documentare, care a inclus intalniri la Washington cu reprezentanti ai Bancii Mondiale. Ca rezultat al acestor discutii, s-a alcatuit o lista cu 33 de proiecte si s-a convenit ca acestea vor servi ca prioritati pentru echipa de ancheta. Cele 33 de proiecte au fost listate in ordinea importantei. S-a mai convenit ca eforturile initiale de cercetari legate de aceste proiecte sa fie directionate catre familia Ceausescu, Banca Romana de Comert Exterior (….)
Articole celebre
Cornel Nistorescu – Cântarea Americii (11.09.2001)
De ce sunt americanii atât de solidari între ei? Nu seamănă unul cu altul nici dacă îi vopseşti! Vorbesc toate limbile pământului şi alcătuiesc un amalgam ameţitor de civilizaţii. Unele sunt aproape dispărute, altele incompatibile între ele, iar în materie de credinţe religioase, nici Dumnezeu nu le mai ţine socoteala. Şi, totuşi, tragedia americană făcut din trei sute de milioane de oameni o mână strânsă pe inimă.
N-a sărit nimeni să acuze Casa Albă, armata sau serviciile secrete că reprezintă o adunătură de neisprăviţi. N-a sărit nimeni să-şi scoată banii din bănci. Nu s-a înghesuit nimeni pe străzile vecine să caşte gura. Americanii au dat fuga să doneze sânge şi s-au oferit ca voluntari. După primele momente de panică, au ridicat steagul pe ruinele fumegânde, punându-şi tricouri, şepci şi cravate în culorile drapelului naţional. Au fixat steaguri pe clădiri şi pe autoturisme de ziceai că în fiecare loc şi în fiecare automobile trece un ministru sau preşedintele. Si cu orice prilej au în cântecul lor tradiţional: „God Bless America”.
Mut ca bolovanul, am urmărit concertul de binefacere, difuzat sâmbătă. O dată, de două ori, de trei ori, pe tot felul de canale de televiziune. Cu Clint Eastwood, Willy Nelson, Robert de Niro, Julia Roberts, Cassius Clay, Jack Nicholson, Bruce Springsteen, Silvester Stallone, James Wood şi câţi au mai fost şi pe care nici un film şi nici o casă de producţie nu i-a putut aduna vreodată la un loc. Spiritul americanilor de solidaritate i-a transformat într-un cor. Cor e puţin spus. Se auzea artileria grea a sufletului american.
Ceea ce nu putea spune nici George W. Bush, nici Bill Clinton, nici Colin Powell fără riscul de a se împiedica în cuvinte şi sunete, se auzea măreţ şi inconfundabil în acest spectacol de binefacere. Nu ştiu cum Dumnezeu toată această cântare obsedantă a Americii nu suna nici dogit, nici naţionalist, nici ostentativ!
Te făcea să mori de ciudă că nu eşti în stare să-ţi cânţi şi tu ţara, fără a fi socotit şovin, ridicol sau suspect de cine ştie ce interese meschine. Ore întregi am urmărit transmisia în direct şi reluarea reluării, ascultând povestea celui care a coborât o sută de etaje cu o femeie într-un scaun cu rotile, fără să ştie cine este, sau a hocheistului californian, cel care s-a bătut cu teroriştii şi a împiedicat avionul căzut în Pennsylvania să se pulverizeze într-o ţintă, omorând alte sute sau mii de oameni. Cum Dumnezeu reuşeau ei să se incline în faţa unui semen?
Pe nesimţite, cu fiecare cuvânt şi notă muzicală, amintirea unore se coagula într-un mit modern al eroilor tragici. Şi cu fiecare apel telefonic se adunau milioane şi milioane de dolari într-o colectă menită a recompense nu un om sau o familie, ci un spirit ce nu poate fi cumpărat cu nimic. Ce Dumnezeu poate să-i unească pe americani într-un asemenea “hal”? Pământul acela? Istoria lor galopantă? Puterea economică? Banul?
Ore întregi am încercat să găsesc un răspuns, fredonând melodii şi îngânând propoziţii ce riscă să sune a locuri commune. Le-am întors pe toate feţele, dar n-am putut trece de o idee. Numai libertatea poate face asemenea minuni!
Notă: Articolul a fost citit în faţa soldaţilor americani. Datorăm lui Cornel Nistorescu o parte din simpatia americanilor faţă de noi.
Suntem invitati sa navigam in Carul de Biruinta-in Hristos cu
Vasile Hozan ,
Zac Poonen,
A.W.Tozer ,
Spurgeon,
Sabina si Richard Wurmbrand ,
Virgil Neagu,
TrezireAzi,
Iosif Ton ,
Nicu Butoi,
Dragoș Croitoru,Malin Bot etc
Ultimul lagăr al copiilor https://www.youtube.com/watch?v=vR5IGw42GeE
Vasile Hozan | “Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel ” Luca 13:5 https://www.youtube.com/watch?v=56pwL6h4rZ8
Zac Poonen – Omul ce a stat faţă în faţă cu Dumnezeu (Moise) https://www.youtube.com/watch?v=EruY8PtubuM
SUNAŢI DIN TRÂMBIŢE! – A.W.Tozer https://www.youtube.com/watch?v=HeNKW9Ci4Zg
Spurgeon – Alegerea suferinţei https://www.youtube.com/watch?v=3HlpMdtqoxo
Richard Wurmbrand – Fiecare punct de vedere e un punct de orbire https://www.youtube.com/watch?v=Umr9xE4bwGs
Sabina Wurmbrand – La Pasti in 2000 – Partea 2’a https://www.youtube.com/watch?v=s2Mf2Y5dxsQ
Virgil Neagu – Smerenie In Imbracaminte https://www.youtube.com/watch?v=OiYfj5EVStA
Dragoș Croitoru – Învățături despre vindecare https://www.youtube.com/watch?v=0OSO2bRpIXU
#TrezireAzi #VremeaTrezirii https://www.youtube.com/watch?v=Xx1Sj57L7t4
#TrezireAzi #VremeaTrezirii
Durere pentru cei pierduțihttps://www.youtube.com/watch?v=4WyPSDKtAEs
Grupul Eliezer – Simone spune-mi tu (versuri) – Muzica Crestina https://www.youtube.com/watch?v=0LG_mRIffhI
Psalm 139~ תהילים 139 ~Psalms sung in Hebrew https://www.youtube.com/watch?v=J-AsVxTrgWk
Iosif Ton: Cum sa vedem viitorul – partea 1 https://www.youtube.com/results?search_query=iosif+ton+2020
Nicu Butoi – Cum sa umblam smeriti cu Dumnezeu?
https://www.youtube.com/results?search_query=nicu+butoi+2020
Malin Bot– Suntem singura țară unde fac tămbălău fețe bisericești. Este otravă amestecul religiei cu politica https://www.youtube.com/watch?v=OlB7JhTLFTI
… Lăcomia fără sfârșit a PSD-istului Toni Greblă. De la furtul de bani la furtul de voturi. 12.000 de euro pe lună pentru „nababul alegerilor”, care e și „revoluționar”, și mega-pensionar special; Proces răsunător în Austria: șpăgi de 14 milioane de euro către Adrian Năstase și câțiva miniștri ai săi!Șpăgarul Adrian Năstase – vedetă în “Kronen Zeitung”; De ce ex-premierul Năstase Adrian nu-i decât un şpăgar ce trebuie împuşcat; Băncile statului, fabricile de milionari: Bancherii de la stat și-au bătut învățătorul. Șefii CEC și Exim Bank – venituri peste superbugetarul Isărescu; Acum înțelegeți de ce vor să îl aresteze pe Donald Trump? DISTRUGEREA GENOMULUI UMAN PRIN VACCINARE; ( EU: Dupa plata si rasplata…)Ceaușescu. Trădarea Securității, trădarea Armatei și trădările Familiei – Reflector Podcast Ep. 03l Statul profund, subteran, paralel și statul degeaba; (In afara pensiilor absconse-criminale, iata…) Cele mai mari pensii speciale plătite în România; Cum s-a predat justitia statului subteran? INDUSTRIA DE OMORAT DOSARE – Deputatul Dumitru Coarna acuza valul de clasari, chiar si atunci cand parchetele au toate probele pe tava: ASTA NU MAI E JUSTITIE; CLASARE PE BARBA SRI … Preot din Galați: „Dacă îl prind pe Cumpănă, îi rup capul și îl târăsc prin toată Constanța!” Sinodul tâlhăresc al B.O.R. și-a bătut joc de poporul roman; (Asa s-a nascut burghezia globalista…)Claudiu-Iorga Palaz și mafia terenurilor; Cum fac unii preoți averi… PF Daniel „funcționează” fără avizul psihiatric al medicului;Aur Neamț despre „Mădălina Ciubotaru și Jaful de la Negulești”: „Județul e condus de infractori!” ASASINELE ÎN HALATE ALBE: ”Ăsta e de lăsat”. Stenograme terifiante de la Sf. Pantelimon: ”Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecționat mesajele… la aia, la toți le-a modificat noradrenalina. Le-a modificat și la alții le-a pus ser în loc de noradrenalină”
PF Daniel „funcționează” fără avizul psihiatric al medicului
De către Constantin Cumpana
Conform vechiului proverb românesc „Gura păcătosului, adevăr grăiește!“, Patriarhul Daniel, aflat încă pe cai mari în anul 2011, nu și-a dat seama că își „săpa” propria groapă prin cuvintele rostite în fața unor jurnaliști clujeni.Prezent la Cluj, să „pregătească“ alegerile pentru postul de mitropolit, rămas vacant în urma decesului mitropolitului Bartolomeu Anania, acesta s-a dat în stambă în fața reprezentanților presei. Astfel a apărut postarea pe canalul youtube intitulată, în mod sugestiv, „Patriarhul Daniel la Cluj – jocuri de imagine pentru alegerile de mitropolit (martie 2011).“ (vezi aici).
Iată cuvintele rostite de patriarhul Daniel în urmă cu zece ani:
„Dar trebuie să facem o hotărâre a Sinodului acuma (Daniel râde șmecherește – n.a.), înainte ca… mi-a scăpat asta, înainte, înainte de a face ședință de alegeri. Că avem episcopi de 96 de ani, de trei ani nu mai mișcă din pat. (…) Nu-i pensionăm, n-auzâți, că i una să-i pensionăm și alta să nu-i mai lăsăm să se ducă la alte scaune că nu se pot deplasa (râsete copioase – n.a.)… Deci, Înaltpreasfințitul Eftimie are 96 de ani, dar de trei sau patru ani nu mai vine la Sinod, că e bolnav săracu’. Noi nu-l pensionăm. I-am pus episcop vicar, să-l ajute. Dar noi nu-l putem alege pe dânsul, de pildă, la Cluj, că nu se poate deplasa. Și atunci trebuie să fixăm un număr de ani, de 75 sau 70, că poate să rămână la el, dar nu se mai poate deplasa să înceapă instalarea și să înceapă o nouă misiune. Pentru că ați văzut, acuma și în… în legislația occidentală, după 70 de ani, dacă ești în administrație, nu mai poți să semnezi un act fără avizul medicului.“Daniel uitase cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos expuse în Evanghelia după Matei: „Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit.“ (Matei 12, 36-37).
În anul 2011, Ciobotea invoca faptul că, după împlinirea vârstei de 70 de ani, legislația occidentală impune un aviz medical pentru persoanele aflate în administrația publică. Se pare că occidentalii sunt oameni conștienți de responsabilitatea, dar și de riscurile unor persoane vârstnice, aflate în poziții de conducere în administrația publică.
Interesante sunt adevărurile rostite atunci de gura păcătosului Ciobotea! În primul rând, Patriarhul Daniel recunoștea că episcopii componenți ai Sinodului B.O.R. sunt funcționari ai administrației publice. Pe de altă parte este de menționat discriminarea la care sunt supuși preoții din cadrul B.O.R., aceștia fiind obligați să se pensioneze imediat cum împlinesc vârsta de pensionare, pe când episcopii, nu. Așadar, în opinia ierarhilor B.O.R., un preot care administrează doar un post de slujire într-o biserică parohială, este inapt să-și mai onoreze slujba!Întrebarea firească este: de ce episcopii, care au de administrat mult mai multe și mai complexe probleme decât un preot, sunt considerați apți să zacă pe scaune până la moarte, chiar până la vârsta de 96 de ani???
Să nu se mai mire Marele și Bătrânul Alb de ce Biserica nu mai este frecventată de marea majoritate a tinerilor din România!
Episcopii sunt și ei oameni și au demonstrat-o cu vârf și îndesat de-a lungul timpului. Din moment ce preoții trebuie să se retragă pentru a da posibilitatea altora mai tineri să „câștige o pâine”, de ce nu s-ar retrage și episcopii gerontofili din scaunele lor episcopale… la vreo mănăstire liniștită, pentru mântuirea sufletului?
Abuzul este evident, iar Patriarhul Daniel, considerat cândva un om promițător pentru viitorul luminos al Bisericii, a devenit doar un bătrân plin de ifose și alte fițe pseudo-duhovnicești într-o Biserică dominată de narcisism, corupție, lăcomie, simonie și apucături contra firii. Atunci să nu se mai mire Bătrânul Alb de ce Biserica nu mai este frecventată de marea majoritate a tinerilor din România!
Mai amintim doar faptul că atât Mântuitorul, cât și Apostolii care au pus bazele creștinismului, au fost persoane tinere și au murit răstigniți sau uciși în prigoane religioase, nicidecum niște vlădici arhiepiscopali și patriarhali ce zac și adorm plictisiți de bătrânețe în niște jilțuri aurite și prăfuite.
Este notabil și faptul că Patriarhul Daniel era obligat, asemenea călugărilor din orice mănăstire ortodoxă din cadrul B.O.R., să întocmească un dosar care să cuprindă și un aviz al medicului specialist în privința stării sale de sănătate psihică!
Mai ales că Art. 16 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mânăstirilor prevede: „Cel care dorește să intre în viața monahală este dator să înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisă, însoțită de următoarele acte: (…), lit. h): fișa medicală privind starea sănătății fizice și psihice“. (vezi aici).
Ne exprimăm îndoiala că fostul monah Daniel, ajuns patriarh al B.O.R., ar avea un asemenea dosar, din moment ce el nu a respectat nici termenele canonice și regulamentare de intrare în monahism, respectiv un minim de 9 luni și un maxim de 3 ani și 3 luni de ședere efectivă într-o mănăstire!
Deși Patriarhul Preafericit știe, dar se face că uită, noi n-am uitat că, asemenea multor episcopi din cadrul Sinodului B.O.R., el a intrat în monahism pe ușa din dos a mănăstirii, rătăcit vreo două săptămâni (din vacanța profesorală de la Bossey – Elveția) prin boscheții de la Mănăstirea Sihăstria.
Aceste ultime cuvinte sunt potrivite pentru Daniel Ciobotea care, prin anul 2005, îmi reproșa în mod personal la Durău de ce mi-am găsit și eu să-mi construiesc o casă în munții Neamțului „acolo, la Mănăstirea Petru Vodă, unde se practică rugăciunea prin boscheți“? Ei bine, eu am practicat „rugăciunea în boscheți“ vreo 17 ani, pe când el s-a plictisit de rugăciune în două săptămâni de ședere la Sihăstria!
Rugăciuni pentru sănătate și belșug… în toate!
Având în vedere vârsta sa de 70 de ani, împlinită deja de bătrânul patriarh al B.O.R., cum singur se descria în anul 2011, ne așteptăm să se pensioneze sau măcar să treacă pe la medic pentru eliberarea unei adeverințe medicale care să ateste dacă mai este apt să semneze acte administrative bisericești. În caz contrar, să cedeze locul unuia mai tânăr. Nu de alta, dar este vizibil că abia se mai mișcă de la un scaun la altul, fiind cel puțin un semn că veșmintele clericale sunt tot mai grele și bătrânețea îl doboară.
Îl invit pe PF Daniel să râdă de gluma mea, acum… așa cum o făcea șmecherește în 2011.
https://rezistenta.ro/blestemul-lor-se-numeste-ion-iliescu/
/////////////////////////////////////////////
Cum fac unii preoți averi
De către Constantin Cumpana
Preotul Rusu Florin-Grigore, finul Ecaterinei Andronescu.
Despre cazul cavoului de suprafață existent în incinta parcului de la Casa de Cultură, numit „catedrală“ de Teodosie și acoliții săi, ziarul nostru a mai scris (https://rezistenta.ro/cavoul-din-parcul-casei-de-cultura/), constănțenii și oricare trecător străin de oraș fiind uimiți de imbecilitatea celor care au gândit, au dorit și au aprobat amplasarea a două biserici una lângă alta.
Proiectul a fost conceput încă din anul 1990 și a fost efectul stării de euforie a „victoriei revoluției“ din 1989, ceea ce a făcut ca obiectivul amplasat pe domeniul public al Primăriei municipiului Constanța să fie numit Catedrala Eroilor «Sf. Treime».
Cavoul de la Casa de Cultură, în care nu se știe de unde și câți bani au fost îngropați.
Cavoul de la Casa de Cultură, în care nu se știe de unde și câți bani au fost îngropați.
Aprobarea planului urbanistic de detaliu – 1 iunie 2000;
Începerea lucrărilor – anul 2007;
Valoarea estimată a investiției – 200 miliarde lei (vechi);
Termen final de execuție – anul 2036;
Paroh – preot Rusu Florin-Grigore.
S-a estimat că, din terenul parcului, biserica va rupe 2.000 mp de spațiu verde și loc de odihnă și promenadă, iar Catedrala încă alți 6.000 mp.
“Dă, Doamne, bani pentru Catedrală ca să am din ce să fac avere!?
„Dă, Doamne, bani pentru Catedrală ca să am din ce să fac avere!”
Minciunile unui preot………
………det. aici
https://rezistenta.ro/cum-fac-preotii-averi/
//////////////////////////////////////////
(Asa s-a nascut burghezia globalista…)Claudiu-Iorga Palaz și mafia terenurilor
De către Constantin Cumpana
Am preluat (cu acordul proprietarului) două postări (08 aprilie 2015 și 17 aprilie 2015) de pe blog-ul domnului Metin Cerchez, fost deputat în Parlamentul României (legislatura 2000-2004), ocazie cu care a activat ca membru al Comisiei de Siguranță Națională, Apărare și Ordine Publică și șef al subcomisiei Anticorupție din Ministerul Justiției:
„De ce nu este arestat Claudiu Iorga Palaz – omul de legătură al mafiei P.D.L. – P.M.P. – Elena Udrea – Traian Băsescu la Constanța?
Să începem cu dovedirea ca mafiot al lui Palaz Iorga Claudiu, mâna dreaptă a Elenei Udrea și a lui Traian Băsescu în afacerile murdare din jud. Constanța. Acest individ, pe care l-am cunoscut foarte bine, este avid de bani și de Putere. Este înconjurat de magistrați corupți, de ofițeri orupți din serviciile secrete, gata să dea o mână de ajutor pentru o lucrare în afara legii doar pentru a crește… în grad!În 2001 devine secretarul Prefecturii Constanța și este cel care, practic, dă «legalitate» ilegalităților din Comisia de Fond Funciar (terenuri; vezi cazurile Corbu,Valu Traian, Rasova – primarul, rudă cu șeful I.P.J. Constanța etc).
Cine este, de fapt, acest individ? A fost jurist la Primăria Constanța condusă de primarul Mihăeși din partea P.D.L. Era vărul d-nei Stuparu – șefa Secției «Fond Locativ» din cadrul Primăriei Constanța, cea care dădea case, vile, terenuri mafiei imobiliare din Constanța (Ciote, Zizi Carasimu, George Despina, Gheorghe Slabu, Dan Cornel, Cușu, oamenii de casă ai lui Palaz Iorga Claudiu, etc., etc.
Ce făcea acest «corupt»? Prin Vecerdea, creierul acțiunii de la Primăria Constanța – se identificau case și terenuri – care nu aveau proprietari. Mafia imobiliară nu depunea actele false la Primărie, pentru a lua cu japca aceste imobile, de frica autorităților – D.N.A. – P.N.A. Se depuneau zeci de cereri la Judecătoria Constanța, unde Claudiu Palaz Iorga avea o judecătoare de casă, prietenă de ilegalități? Mai ții minte când i-ai zis lui A. să dea 1.000 de euro și îi dă sentință favorabilă, pentru a obține o casă? Asa că, mafioții, la sugestia lui Stuparu și Palaz Iorga, identificau – nu pe ochi frumoși, case, vile terenuri etc – le dădeau ponturile mafiei, care inventa asa-ziși proprietari din afara țării…
La (fostul-n.red.) cinema «Progresul» s-au adus actele false (procuri) ale unei așa-zise bătrâne din Canada (unde fugise George Despina, finul senatorului Moga Nicolae – pe atunci subprefect din partea P.N.L., omul șefului Miliției Economice, Șerban Ion – patron al «Freedom Star» din care făcea parte și firma «Ring Star» condusă de Moga (…)!!!
Ce mafie, ce încrengătură!… Deci mafia lui Gheorghe Slabu – șef P.P.-D.D. (acolo este și sediul P.P.-D.D. (…) ia cinema «Progresul» (împreună-n.red) cu George Despina, Dan Cornel – informatorul valutist al generalului Bogdan (Mihai – n.red.), șef Poliție Economică, protectorul L. (Lizetei-n.red.) Haralambie, ziaristă la mine la (săptămânalul-n.red.) «Incomod», (…) omul milițienilor Bogdan și Lian (Constantin, adj. cdt Poliției – n.red.) – cel care o bagă în avocatură!
Palaz Iorga Claudiu nu se prezenta la două termene consecutive (situație în care – n.red.) Primăria pierdea acele procese, deci și imobilele. Așa a dat Palaz Iorga Claudiu, către frații Ciote, «Galeriile Metropol» de pe str. Ștefan cel Mare (lângă C.E.C.) ș.a. Acum, frații Ciote au luat teren și lângă Poșta Mare (…). Cât a fost șpaga?
Cu documente false au închiriat imobilul construit către Poșta Română, alungată din imobilul aflat la doi metri, pentru plăți 6.000 euro/ lună chirie mafiei. Poșta Română e (instituție – n.red) de Stat! Dar D.N.A. se face că nu vede asta, ca și S.R.I. Tac!
I-a mai dat un imobil frumos, alungând în stradă familii de oameni necăjiți, lângă Tribunalul Constanța (str. Traian), lui Zizi Carasimu, care a mai luat un hotel (FORUM) în Costinești si vile pe str. Mihai Eminescu, unde au mai primit vile cu acte false (…), Emil Moraru – șef D.I.A.S. și George Despina, cel amintit anterior – finul lui Nicolae Moga, actual (…) vice și chestor Senat (P.S.D.), care a fost numit de Victor Ponta șef al P.S.D. Constanța (postarea este din 8 aprilie 2015 – n.red.)… Ce mafie P.D.L. – P.S.D. – P.M.P. etc!!!…
De ce nu este arestat Claudiu Palaz Iorga – omul Elenei Udrea în afacerile murdare la Constanța • 3,4 milioane euro luate pentru un teren pe Autostrada A2 și Stațiunea «Europa» – Grind Chituc – Deltă • Dosar penal 1531/ P/ 2007?
Continuăm cu prezentarea unor cazuri penale comise de (…) Elena Udrea – Claudiu Palaz Iorga – Traian Băsescu la Constanța, fără ca D.N.A. să-i rețină în aceste cazuri de mafie adevărată.
Știm cu toții cum s-au îmbogățit mafioții politici, luând terenuri pe unde urmau să treacă autostrăzile…
Palaz Iorga-Claudiu era prefect P.D.L., omul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu, cu care se întâlnea (există imagini video) la cafeneaua «Bourbon» de pe bd. Tomis (de lângă Sala Sporturilor Constanța). Acolo mai veneau și ofițeri ai S.R.I. și ai 0215 – D.G.I.P.I. (unde – n.red.) se întâlneau cu Palaz Iorga Claudiu. De ce? Pentru protecția mafioților? Șeful D.G.I.P.I. a și fost arestat!
Se spune că Palaz Iorga-Claudiu este ofițer acoperit al lui Traian Băsescu, protejatul fostului Avocat al Poporului, Iancu (referire la Gheorghe Iancu, numit Avocat al Poporului la 27 septembrie 2011 – n. red), și al unui judecător (și el ofițer acoperit), de aceea nu pățește ceva…
În 24.02.2008 firmele «Trans Pec Leasing» și «Trans Europa Manangement» au încheiat un contract (ilegal) de leasing, pentru un teren de 67.785 mp, adică vreo 7 ha!
Pe 30.07.2008, când Palaz Ioga Claudiu era prefect al Constanței, tatăl lui Palaz, Gheorghe Palaz, achiziționează terenul respectiv și terenul este ipotecat (ca și în cazul «NANA») de Ioana Băsescu), prietena lui Palaz Claudiu, și de Elena Udrea. Aceeași manevră cu terenuri, doar că aici profitul este mai mare!
În acea vreme, șeful Companiei Naționale a Administrației Porturilor Maritime Constanța era numit politic de mafia P.D.L. a Elenei Udrea, pentru că, nu-i așa?, să ajute mafia cu terenuri.
În 2008, Claudiu Palaz era subprefect, devenind imediat prefect P.D.L. El vizează licitația de la Km 0 + 540 – conectarea Autostrăzii Soarelui cu breteaua DN 39 (pentru că-n.red.). Se știa că pe acolo va veni A2 și vor obține bani mulți de la Stat, ca și în cazul Bica! Valoarea proiectului era de 30,14 milioane euro! Executanți: C.N.A.P.M.C. și S.C. «Apolodor Comimpex» S.R.L.
Contractul se încheie în 17.06.2010. Acolo trebuia făcut piciorul podului care ducea A2 către Port. Palaz Iorga cunoștea date secrete ale licitației și faptul că pe acolo va trece Autostrada Soarelui. Astfel, fără ca D.N.A. să zică ceva, Palaz Iorga Claudiu si Gheorghe Palaz – tatăl (…) prefectului, cumpără de la Ștefan D. 85% din parcela de 67.785 mp cu 150 mii euro, adică 2,6 euro/ mp, sub valoarea pieței…
Pe 21 mai 2008, Primăria Agigea eliberează certificatul de urbanism pentru «construcție pod rutier», care se construia, ca să vezi!, pe pământul familiei Palaz Claudiu, asociatul șef P.M.P. al Elenei Udrea! Alo, D.N.A., se aude?
Palaz Gheorghe, tatăl lui Palaz Iorga Claudiu, vinde 85% din pământ către «Trans Pec Leasing» Galați cu, țineți-vă bine!, 3.185.000 euro!!! În două luni, de la 150 mii euro la 3,2 milioane euro câștig! Da, dar (cine-n.red) știa că pe acolo va trece Autostrada Soarelui – A2??? Profit net de 2.557.250 (două milioane și jumătate) de euro pentru familia Palaz Claudiu – șef P.M.P.! D.N.A. tace. De ce?
Claudiu Palaz – profesionistul… de lângă bordură.
Spălarea de bani continuă. Terenul este vândut de firma din Galați a lui M.T. – lider P.D.L. în Parlamentul României, comandant de navă ca și Traian Băsescu (cu care a fost coleg), către STAT, (respectiv-n.red.) C.N.A.P.M.C.!!!, cu 422.543 euro, adică un profit de 147.241 euro, (căci-n.red) cine face afaceri cu Statul știe… date secrete!
M.T. și-a pus finul șef la firma din Galați. M.T. era șef P.D.L. în Camera Deputaților și coleg de navă cu Traian Băsescu!
O să vă dăm date și din dosarul penal 1531/ P/ 2007, în care este vorba de 2.500 hectare în zona Grind Chituc – Corbu, unde mafia rusă și Elena Udrea, Palaz Iorga Claudiu și Traian Băsescu doreau să construiască stațiunea turistică EUROPA!
Să vă spun de ce dosarul penal este mușamalizat? Pentru că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, procuror este Dragomir Matei – nașul lui Palaz Iorga Claudiu!“.
https://rezistenta.ro/claudiu-iorga-palaz-si-mafia-terenurilor/
//////////////////////////////////////////
Sinodul tâlhăresc al B.O.R. și-a bătut joc de poporul roman
De către Constantin Cumpana
În istoria Ortodoxiei au existat mai multe sinoade care au emis decizii necanonice și anticreștine, un astfel de sinod fiind numit SINOD TÂLHĂRESC de către Sfinții Părinți.
Ei bine, un asemenea Sinod Tâlhăresc a avut loc în zilele de 17 și 18 august 2017, care a confirmat atenționările („Să nu aveți așteptări prea mari de la Sinodul din 17, 18 august!”) făcute de REZISTENTA.ro, privind influența malefică a episcopilor homosexuali din așa-zisul Sfânt Sinod și previziunile noastre privind punerea „patrafirului pe țambal” în scandalul homosexualilor din conducerea B.O.R. (vezi aici).
Un comunicat sec al „Sfântului” Sinod al B.O.R. (18 august 2017) dovedește batjocorirea și jignirea inteligenței (a câta oară?) a milioanelor de credincioși din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (vezi aici), arătând că episcopul Corneliu Onilă al Hușilor „a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Huşilor și să rămână în ascultare deplină față de Sfântul Sinod”.
Teofan Savu Sinaitul – Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dă din poale să ajungă Patriarhul B.O.R.
Teofan Savu Sinaitul – Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dă din poale să ajungă Patriarhul B.O.R.
Corneliu Onilă a fost rugat să nu mai slujească!
La data de 21 iulie 2017, același Sinod mitropolitan a revenit cu un comunicat bâlbâit și nerușinat, în care anunță că „ierarhii prezenți au solicitat Episcopului Hușilor să nu mai slujească Sfânta Liturghie și celelalte slujbe bisericești, până la proxima ședință a Sfântului Sinod”.
Fricosul și perversul Teofan Savu Sinaitul nu și-a asumat atunci nicio răspundere, aruncând „izmenele murdare” ale lui Onilă în ograda Patriarhiei Române (vezi aici).
Rețineți că „s-a solicitatˮ, nu „s-a hotărât” sau „s-a impus”, porno-episcopului să nu mai efectueze slujbe!!!
Prin urmare, hotărârea Sinodului Tâlhăresc din zilele de 17 și 18 august 2017 îi asigură lui Corneliu Onilă revenirea oricând în viața bisericească, ticăloșii sinodali, în mârșava lor tradiție, urmărind cu grijă să nu creeze un precedent periculos (pentru ei!) privind caterisirea unui episcop ortodox. Mare este iubirea între homosexuali!
De asemenea, trebuie reținut și faptul că ticălosul Episcop Corneliu Onilă, protagonistul acelui film „de referință” (vezi aici) privind practicile homosexuale, nu a primit nici măcar un avertisment din partea Sinodului Tâlhăresc.
Canoanele BORAșa-zisa retragere a episcopului homosexual este necanonică
Vom demonstra mai jos că acceptarea demisiei/ retragerii Episcopului de Huși a fost/ este necanonică din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe Române și, de asemenea, vom demonstra că, în mod real, episcopul Corneliu Onilă este în continuare episcop cu drepturi depline în Biserica Ortodoxă Română, el fiind doar retras din funcția de episcop de Huși!
În acest sens, pentru a ne argumenta necanonicitatea deciziei Sfântului Sinod din zilele de 17 și 18 august 2017, facem referire la chiar Sfintele Canoane ale Ortodoxiei.
Iată cuvintele Sfântului Chiril, Patriarh al Alexandriei, cuprinse în Canonul 3 – Retragerea din scaun. Demisia din ierarhie:
„Iar scrisoarea de demisie zice că n-a dat-o de a sa bunăvoie, ci din constrângere și de frică, și în urma amenințării unora; dar și, de altfel, nu este în conformitate cu legiuirile bisericești ca unii dintre preoți să dea scrisori de demisie (sublinierile aparțin redacției rezistenta.ro – n. red). Că de sunt vrednici de a sluji, să rămână în această slujbă, iar dacă nu sunt vrednici, să nu iasă prin demisie, ci mai vârtos fiind osândiți pentru fapte în privința cărora cineva i-ar fi acuzat că sunt împotriva a toată rânduiala. Salută comunitatea fraților de la tine. Cea de pe lângă noi te salută întru Domnul.”
Canonul face referire la episcopul Petru, care se retrăsese din scaunul de episcop în urma unor acuze aduse asupra sa. Sfântul Chiril, în calitate de Patriarh al Ierusalimului, nu este de acord cu actul episcopului, întrucât demisionarea/ retragerea episcopului „nu este în conformitate cu legiuirile bisericești”. Sfântul Patriarh cerea osândirea/ pedepsirea canonică a episcopilor/ preoților „dacă nu sunt vrednici”.
Pupa-v-aș pe portofele! Greu îmi va fi fără voi la pușcărie!
Pe când o paradă a homosexualilor din Sinodul B.O.R?
În comunicatul nerușinat al Sfântului Sinod Tâlhăresc nu am găsit, așa cum era firesc, niciun articol modificat sau schimbat din Statutul de organizare şi funcționare a Bisericii Ortodoxe Române sau din Regulamentul autorităților canonice disciplinare şi al instanțelor de judecată.
Un for de conducere responsabil trebuia să comunice, tuturor clericilor și credincioșilor din B.O.R., care sunt modificările făcute la Statut și Regulament (orice apariție și/ sau modificare legislativă efectuată de Parlamentul sau Guvernul României este publicată în Monitorul Oficial).
Pe cale de consecință, turma de dobitoace (în opinia sinodalilor) a milioanelor de credincioși ortodocși români nu trebuie să cunoască modul în care poate fi judecat un „înalt ierarh” al B.O.R. (să nu mai spunem că modificările la Statutul de organizare și funcționare al B.O.R. nu pot fi efectuate fără avizul Guvernului României).
gay_parade_22-720x480De fapt, ticăloșii sinodali nu au modificat nimic, ci așteaptă să se liniștească apele, să înceteze tulburarea și „lătratul câinilor” până trece… parada de homosexuali.
Păcatele grave sunt și vor rămâne ale acestor ticăloși, căci, în această țară, sunt și români care mai gândesc și nu pot fi prostiți de o gașcă de derbedei.
Pederastul Onilă este, în continuare, episcop!
Comunicatul conducerii B.O.R. anunță că, de fapt, episcopul homosexual Corneliu Onilă nu a fost sancționat de către colegii săi ierarhi, confirmându-se astfel previziunile noastre din articolul REZISTENȚA.ro privind șantajul ordinar al episcopului Corneliu Onilă până la nivel de Patriarh (vezi aici). Daniel știe de ce!
„Retragerea din funcția de Episcop al Hușilor” presupune faptul că pederastul Corneliu Onilă este, în continuare, episcop al Bisericii Ortodoxe, poate săvârși oricând orice slujbă, inclusiv hirotonire de preoți, și se bucură oricând de toate drepturile și onorurile unui episcop ortodox.
Capture-1Corneliu Onilă s-a retras din funcția de episcop al Hușilor și nu din demnitatea de episcop. Adică, Onilă Corneliu este în continuare episcop ortodox, dar nu mai are funcția de episcop de Huși!
Vă reamintesc că nici Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, condus de pseudo-puritanul Mitropolit Teofan Savu Sinaitul, nu i-a aplicat vreo pedeapsă porno-episcopului Onilă.
Primul comunicat, cel din 14 iulie 2017, al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei anunța doar regrete pentru situația creată (vezi aici).
Nicodim Munteanu (1864-1948), Patriarh al B.O.R. între 1939-1948.
Nicodim Munteanu (1864-1948), Patriarh al B.O.R. între 1939-1948.
Homosexualitatea din B.O.R. are vechi tradiții
Din articolul publicat de „Vremea Nouă – liderul presei vasluiene” – aflăm că, la vremea respectivă și pe același model, episcopul de Huși Nicodim Munteanu, acuzat și el de homosexualitate, s-a retras pentru o perioadă la Mănăstirea Neamț, după care a revenit în forță, ajungând Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Deci, pe cale de consecință, ne putem aștepta ca, peste câțiva ani, într-un context politic favorabil, să-l vedem la conducerea B.O.R. pe Preafericitul Patriarh Homosexual Corneliu Onilă (vezi aici).
Și pentru că este la modă prostirea populației prin manipulare cu diversiunea securistică a unor inventate atacuri murdare ale Rusiei la adresa „neprihănitei fecioare virgine” B.O.R., anunțăm pe diversioniști că apucăturile homosexuale ale fostului Patriarh Nicodim Munteanu au fost dobândite în timpul studiilor sale la Academia duhovnicească de la Kiev (între anii 1890-1895, vezi aici), ceea ce relevă faptul că nici ortodoxia rusă nu duce lipsă de homosexuali, fiind problema internă a Bisericii Ortodoxe din Rusia să-și curețe ograda de ticăloșii săi.
Sinodul B.O.R. sau Ali Baba și cei 40 de hoți
În ticăloasa lor tradiție, sinodalii ortodocși români au dovedit că legendarul Ali Baba și banda lui de 40 de hoți erau cu mult mai morali decât „Sfântulˮ Sinod şi Sinodul Permanent ale Bisericii Ortodoxe Române, care s-au întrunit în „şedinţe de lucru”.
Moralitatea bandei de hoți a lui Ali Baba derivă din faptul că tâlharul și bandiții lui ticăloși nu se pretindeau SFINȚII LUI DUMNEZEU, pentru că ei jefuiau, tâlhăreau și violau fără să aibă pretenția ca lumea să-i numească „Preafericite” Ali Baba sau „Înalt Prea Sfințite” Hoț, Jefuitor, Homosexual, Curvar, Pedofil, Bețiv, Desfrânat, Simoniac ori „Prea Sfințite” Ticălos.
Sfinții Părinți ai Ortodoxiei au stipulat (după mult post, rugăciune și trăire ascetică) că cel mai mare păcat nu este ca omul să fie rău, ci ca, în viclenia lui, omul rău să vrea să pară a fi om bun și cinstit. De aceea sunt cu mult mai periculoși „preasfințiții” din Sinodul B.O.R., decât bandiții ticăloși ai lui Ali Baba.
Preoțimea română – lașă și slugarnică
Dureros și revoltător este și faptul că preoțimea ortodoxă română, deși este extrem de nemulțumită, tace în mod laș, de parcă ar fi anesteziată cu agheazma episcopilor ticăloși și homosexuali.
Această stare este foarte posibilă și de frica acuzelor canonice de neascultare, întrucât preotul de mir Cristian Pomohaci, acuzat și el de practici homosexuale, dar fără să fi existat probe atât de concludente ca în cazul episcopului porno Corneliu Onilă, a fost caterisit rapid, caterisirea însemnând, în termeni bisericești, pierderea harului preoției și interzicerea dreptului de a mai practica vreodată preoția sau vreo slujbă ce presupune demnitatea preoțească (vezi aici).
Cu mâhnire constat că, în lașitatea lor, preoții se scuză – în cele mai multe cazuri -, cu întreținerea copiilor și soțiilor, a părinților și caselor lor, în fapt ei bucurându-se la câteva prosoape, câțiva colaci, vinul, uleiul și arginții primiți la slujbele specifice. Adevărul, Lumina și Dreptatea s-au dus dracului!
Problema noastră, a clericilor și credincioșilor ortodocși români, este să nu permitem ca o gașcă de hoți, ticăloși, desfrânați și ucigași de suflete să conducă și să compromită în continuare turma Bisericii Ortodoxe Române.
ULTIMA ORĂ: – Nici măcar retragerea la o casă de lângă o mănăstire din Deva nu a fost respectată de episcopul Corneliu Onilă, individul arătându-și mușchii de episcop necaterisit și a hotărând că nu se mai mută lângă Deva, ci că „se va muta într-o casă din Târgu Ocna, din județul Bacău”. (vezi aici).
De reținut că județul Bacău este controlat de Ioachim Giosanu – Arhiepiscopul Bacăului și Romanului. Corneliu Onilă, Ioachim Giosanu al Bacăului, Casian Crăciun al Galațiului și Ciprian Spiridon Câmpineanu al Buzăului sunt „băieții tineri și deștepți” impuși în Sinodul B.O.R., încă de pe vremea răposatului Teoctist, de Daniel Ilie Ciobotea – actualul Patriarh.
Ei bine, și cu sprijinul acestora s-a impus Mitropolitul Daniel Ilie Ciobotea al Moldovei și Bucovinei ca să acceadă la funcția de Patriarh al B.O.R. Acum, flăcăii își arată recunoștința, dar și colții de fiare… dresate, lăsând impresia că haita se regrupează.
Oare ce interese se mai ascund în spatele acestei noi și perverse mișcări a episcopului necaterisit?
https://rezistenta.ro/sinodul-talharesc-al-b-o-r-si-a-batut-joc-de-poporul-roman/
///////////////////////////////////
Preot din Galați: „Dacă îl prind pe Cumpănă, îi rup capul și îl târăsc prin toată Constanța!”
De către Constantin Cumpana
Bătrânelul ăsta, ce pare blând și “pâinea lui Dumnezeu”, este un tip diabolic, capabil să afirme: „Dacă îl prind pe Cumpănă, îi rup capul și îl târăsc prin toată Constanța!”
Ascuns prin cotloanele Arhiepiscopiei și îngrijorat că îi scad încasările, Dosian-Crin-Casio-Crăciun al Galațiului și-a dezlegat javrele și le-a alungat pe facebook, unde fac și ele ce pot și cum se pricep, adică latră din spatele unor conturi false la Gruparea Cumpănă – Pitirim.
Cu gândul la recompensele în zăhărel și oscioare aruncate de la ospețele Stăpânului lor absolut, jegoșii sunt în delir și susțin aberații de genul:
„Lume lume!!! Tocmai ce l-am ginit pe Pitirim… pândarul anonim și laș care se dă mare smardoi. Face parte din clerul superior, dar nu e preot. Și nu slujește la catedrală… Și nevastă-sa e și chioambă… Ghici ghicitoarea mea… Până aici ți-a mers șmechere, cu injuriile și minciunile debitate…. Gluma e glumă, dar tocmai ce te-am acționat în judecată… și o să am grijă ca despăgubirile să fie substanțiale. Tic tac tic tac…
Post scriptum: Știm că mamaia Eleonora de mai jos este un profil fals.”
Bă, spurcaților și antihriștilor, Gruparea Pitirim are mii de Pitirimi, ticăloșilor, și sunt(em) peste tot, inclusiv în preajma voastră, rochii negre și pliate!
În spatele contului lui Ioan Fănuș se află preotul Vali – Laurențiu Giurgea sau Lau (cum îl alintă coana preoteasă), preot la biserica “Sfânta Cruce” din Galați, secretar de protoierie.
În spatele contului lui Ioan Fănuș se află preotul Vali – Laurențiu Giurgea sau Lau (cum îl alintă coana preoteasă), preot la biserica „Sfânta Cruce” din Galați, secretar de protoierie.
Ziceți că l-ați acționat în judecată pe Pitirim, lichelelor! Să-i scrieți adresa de domiciliu în plângere (ca să fie citat!) și puneți-vă pe așteptat și dat acatiste până vine la instanță, prostălăilor!
Habar nu aveți cine suntem, cine ne se susține, ce surse și planuri avem, ticăloși nevrednici!
- ●●
Preotul Ion Jalbă, pregătindu-se de împărtășanie.
Preotul Ion Jalbă, pregătindu-se de împărtășanie.
Preotul Nicolae Ionașcu, binecuvântând trandafirii PSD-ului.
Preotul Nicolae Ionașcu, binecuvântând trandafirii PSD-ului.
În urmă cu trei zile, o adunătură de preoței din anturajul lui Casio Crin Casian – blestemul Galațiului, constituiți într-o haită de lătrăi, puși pe bârfe și aranjamente de escrocherii, mă huleau prin curtea episcopiei.
Din gașcă făceau parte Ionașcu Nicolae, Jalbă Ion, Buruiană Eugen și Bulgaru Costel, dar cel care hămăia spre turla bisericii era preotul MIHAI GHERGHE, care se dădea feroce la adresa mea: „Dacă îl prind pe Cumpănă, îi rup capul și îl târăsc prin toată Constanța!”
MIHAI GHERGHE, 63 de ani, căsătorit, doi copii, preot paroh la biserica Mavramol din Galați (din 1989), un stabiliment ultracentral, una dintre cele mai bune parohii din oraș, boșorogul fiind singurul preot la ditamai biserica. Este fost consilier al lui Casio-sexcuristul, când plimba șpăgile de la bisericile în construcție.
Preoții Giurgea Laurențiu (stânga) și cumătrul acestuia, Eugen Buruiană, ambii proprietari de vile luxoase.
Preoții Vali – Laurențiu Giurgea (stânga) și cumătrul acestuia, Eugen Buruiană, ambii proprietari de vile luxoase.
Preotul Costel Bulgaru.
Preotul Costel Bulgaru.
Se spune că ar fi un mare afemeiat, preferând și agățând muierile cu probleme sentimentale ce i se bagă la spovedanie sub poale sau vin la diferite slujbe.
E împătimit după mașini (Ford și Seat) și e mereu la zi cu moda gadget-urilor (cum apare ultimul model de iPhone, imediat și-l procură… din banii proștilor și din cutiile milei).
Mihăiță, lătrăule, după ce citești aceste rânduri, să-i explici cucoanei preotese cine este muierea pe care o plimbi cu mașina și se ascunde în spatele geamurilor fumurii! Marș, potaie!
P.S. – îi atenționăm pe acești „ginitori” că vom penetra și mai adânc în existența lor, unde știm ce vom găsi, dar îi asigurăm că va afla și opinia publică.
https://rezistenta.ro/preot-din-galati-daca-il-prind-pe-cumpana-ii-rup-capul-si-il-tarasc-prin-toata-constanta/
/////////////////////////////////////////
CLASARE PE BARBA SRI –
Procurorul militar Gheorghe Stanciu i-a scos basma curata pe ofiterii SRI implicati in cazul falsificarii stenogramelor din dosarul “Sturdza-Ceteras” luand de bune sustinerile SRI. Procurorul a dat clasare pe motiv ca nu exista probe, strict in baza adresei prin care seful UM 0198 SRI Bucuresti informa Parchetul Militar ca ofiterii SRI nu au nicio vina. Din cele 32 de pagini ale ordonantei de clasare, jumatate reprezinta adresa SRI (Ordonanta)
SCRIS DE: GEORGE TARATA
Lumeajustitiei.ro a prezentat in editia din 12 martie 2018 un document exploziv al Serviciului Roman de Informatii care dezvaluia modul de operare pe langa lege al “Binomului SRI-DNA”. Era vorba despre o adresa inaintata de seful unitatii SRI UM 0198 Bucuresti catre Sectia Parchetelor Militare din cadrul PICCJ, in contextul anchetei care se derula in dosarul penal deschis la plangerile formulate de Printul Paltin Sturdza si alti inculpati, in legatura cu falsificarea stenogramelor din cauza “Sturdza-Ceteras” de catre procurorul Iulian Nica de la DNA si mai multi ofiteri SRI (click aici pentru a citi). Este insa mult spus o ancheta, caci ofiterii SRI au fost scosi basma curata de catre procurorul militar, colonel magistrat Ghoerghe Stanciu, doar in baza adresei SRI, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza.
Asadar, procurorul Stanciu de la Sectia Parchetelor Militare a PICCJ a dispus, prin ordonanta din 22.11.2017, din dosarul nr. 6/P/2017, solutia de clasare in cazul ofiterilor SRI acuzati ca au falsificat impreuna cu procurorului DNA Iulian Nica stenogramele din dosarul “Sturdza-Ceteras”, in temeiul art. 16 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala – “nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea”. Prin aceeasi ordonanta, in cazul procurorului Iulian Nica (plecat intre timp la Parchetul Tribunalului Brasov) s-a dispus trimiterea dosarului la PICCJ – Sectia de urmarire penala si criminalistica pentru continuarea cercetarilor sub aspectul comiterii infractiunilor de abuz in serviciu, fals intelectual si constituire de grup infractional organizat, vizati fiind si trei ofiteri de politie judiciara din DNA.
Procurorul a decis: ofiterilor SRI nu li se poate imputa nicio forma de vinovatie
Concret, in cazul col. Croitoru Claudiu Cristian, col. Enache Lucian, col. Bacioiu Marius Constantin, col. (rez) Dragan Iulian, col. (rez) Teaca Marius, mr. Bulz Dragos, mr. Nicolcioiu Arthur Constantin, mr. Daragus Zoltan-Attila, mr. Cosman Valentin Alexandru, cpt. Chituc Mariana, cpt. Grosu Adrian, cpt. (rez) Dogaru Radu din cadrul UM 0623 Brasov, procurorul militar Gheorghe Stanciu a stabilit ca au actionat in cadru legal si ca nu li se poate retine nicio forma de vinovatie:“Concluzia ce se desprinde din analiza declaratiilor martorilor (ofiterii de informatii din cadrul Directiei Judetene de Informatii Brasov) este aceea ca acestia au actionat in cadrul legal, avand convingerea ca activitatile intreprinse sunt materializate in acte ce reprezinta obiect de sprijin pentru organul de urmarire penala, fara a constitui inscrisuri cu caracter oficial, ele urmand a fi transformate in mijloace de proba si folosite de catre Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Brasov, in functie de obligatiile profesionale ce revin acestora.
Asa fiind, apreciem ca in sarcina ofiterilor de informatii din cadrul Directiei Judetene de Informatii Brasov nu se poate retine nicio fapta de natura penala, fiind incidenta totodata inexistenta vreunei conivente de natura infractionala si de asemenea actiunile acestora nefiind circumscrise activitatii de urmarire penala desfasurata de organele judiciare din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Brasov neputand opera conexitatea actelor materiale susceptibile a imbraca elementele tip ale unor infractiuni.
Sub aspectul calitatii in care au actionat lucratorii operativi din cadrul Directiei Judetene de Informatii Brasov este lesne de observat ca acestia au efectuat activitatile dispuse prin ordin, in temeiul disp. art. din Legea nr. 14/1992, fara sa existe elemente din care sa rezulte subrogarea in atributiile organului de cercetare penala.
Pe cale de consecinta, acestora nu li se poate imputa nicio forma de vinovatie, actele cu valoare probatorie de natura procesual penala fiind exclusiv efectuate de catre organele judiciare din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Brasov.Prin intermediul acestora, procurorul si organele de politie judiciara au fost singurele persoane cu atributii de organe de urmarire penala conform art. 55 alin. 1 C.proc.pen. Ce si-au exercitat drepturile si prerogativele organelor si a persoanelor implicate in actul de urmarire penala.
Astfel, actele procesuale trebuie sa indeplineasca cel putin doua conditii de fond:
-sa fie efectuate de organul judiciar sau de persoanele abilitate potrivit legii;
-sa cuprinda manifestarea de vointa apta sa produca efectele juridice pe care legea le prevede pentru acel act procesual.
Este evident astfel ca autorii unici ai actelor procesuale in discutie, procesele verbale de transcriere cu actele subsecvente si consecvente, incadrate de catre procuror in disp. art.138 si urm. C.proc.pen., sunt exclusiv, magistratul procuror si lucratorii de politie judiciara.
Analiza actelor si lucrarilor dosarului de urmarire penala conduce la concluzia ca in sarcina ofiterilor de informatii nu se poate retine nicio actiune, inactiune sau fapta culpabila, apta de a contura tipicitatea vreunei infractiuni, fiind incidente prevederile art. 16 alin. 1 lit. c), respectiv nu exista nicio proba ca faptele au fost savarsite de col. Croitoru Claudiu Cristian, col. Enache Lucian, col. Bacioiu Marius Constantin, col. (rez) Dragan Iulian, col. (rez) Teaca Marius, mr. Bulz Dragos, mr. Nicolcioiu Arthur Constantin, mr. Daragus Zoltan-Attila, mr. Cosman Valentin Alexandru, cpt. Chituc Mariana, cpt. Grosu Adrian, cpt. (rez) Dogaru Radu”.
Cuvantul SRI e litera de lege
Si acum haideti sa vedem cum a ajuns procurorul Gheorghe Stanciu la concluzia ca fata de ofiterii SRI se impune clasarea. Procurorul militar a decis clasarea fix in baza adresei pe care seful UM 0198 SRI Bucuresti a trimis-o la Parchetul Militar. Adresa in care se recunoaste ca Serviciul Roman de Informatii a scos stenogramele folosite de Iulian Nica in dosarul lui Paltin Sturdza, nu intr-un cadru legal, ci cu zece ofiteri amatori, nespecializati in asemenea activitati, nu din obligatie oficiala, ci la rugamintea procurorului DNA, dar ca respectivii ofiteri SRI nu au avut intentia de a falsifica vreo stenograma si nici de a comite vreo infractiune.
Desi se vorbeste despre “concluzia ce se desprinde din analiza declaratiilor martorilor (ofiterii de informatii din cadrul Directiei Judetene de Informatii Brasov”, in ordonanta procurorului Stanciu nu exista nici macar o singura declaratie a vreunui ofiter SRI. Daca au fost acestia audiati la Parchetul Militar nu stim, insa important este ca pur si simplu, procurorul militar Gheorghe Stanciu a luat de bun tot ceea ce a sustinut SRI in adresa trimisa catre Parchetul Militar. De altfel, ordonanta de clasare fata de ofiterii SRI se intinde pe 32 de pagini, iar aproape jumatate dintre acestea redau raspunsul trimis la Parchetul Militar de catre seful UM 0198 SRI Bucuresti. Apoi vine concluzia procurorului care ii scoate basma curata pe ofiterii SRI. Nu exista niciun alt element, in afara adresei SRI, cu care procurorul militar sa isi explice solutia de clasare fata de ofiterii SRI implicati in cazul falsificarii stenogramelor din dosarul “Sturdza-Ceteras”.
Mai jos, puteti vedea ordonanta de clasare a procurorului militar Gheorghe Stanciu si adresa SRI trimisa la Parchetul Militar.
Iata ordonanta procurorului militar Gheorghe Stanciu prin care s-a dispus clasarea fata de ofiterii SRI si trimiterea dosarului la PICCJ – Sectia de urmarire penala si criminalistica in cazul procurorului Iulian Nica:
………………..det. aici
https://www.luju.ro/clasare-pe-barba-sri-procurorul-militar-gheorghe-stanciu-i-a-scos-basma-curata-pe-ofiterii-sri-implicati-in-cazul-falsificarii-stenogramelor-din-dosarul-sturdza-ceteras-luand-de-bune-sustinerile-sri-procurorul-a-dat-clasare-pe-motiv-ca-nu-exista-probe-str
////////////////////////////////////////
ASTA NU MAI E JUSTITIE –
Politicieni, ridicati-va impotriva musamalizarii dosarelor procurorilor DNA care va fabrica dosare! Cereti inculparea functionarilor Inspectiei si CSM care isi permit sa ascunda faptele procurorului DNA Ploiesti Mircea Negulescu, dovedit ca face dosare in favoarea prietenilor lui, dar acoperit de CSM. Negulescu are misiunea sa faca dosarele “Ponta-Blair”, “Sebastian Ghita” si “Vasile Blaga”. De ce tace Kovesi? (Documente)
……..det. aici
https://www.luju.ro/asta-nu-mai-e-justitie-politicieni-ridicati-va-impotriva-musamalizarii-dosarelor-procurorilor-dna-care-va-fabrica-dosare-cereti-inculparea-functionarilor-inspectiei-si-csm-care-isi-permit-sa-ascunda-faptele-procurorului-dna-ploiesti-mircea-negulescu-doved
////////////////////////////////////////////
INDUSTRIA DE OMORAT DOSARE – Deputatul Dumitru Coarna acuza valul de clasari, chiar si atunci cand parchetele au toate probele pe tava:
„S-a schimbat logica. Data trecuta vorbeam de abuzuri. De aceasta data, procurorii nu stiu cum sa omoare probele, sa omoare dosarul. Dosare importante, cu oameni importanti din zona politica. Chiar daca faptele sunt atat de elocvente, incat pana si un procuror stagiar nu trebuie sa faca prea multa cercetare. Au probe anexate. Nu le cerceteaza”
SCRIS DE: V.B.
Parchetele din Romania au trecut de la o extrema la alta: daca pana de curand se intreceau sa defileze in catuse cat mai multi oameni – chiar si nevinovati –, de data aceasta procurorii nu stiu cum sa omoare mai repede dosarele, chiar daca spetele contin probe evidente impotriva celor denuntati.
Acuzatia a fost lansata de catre deputatul independent Dumitru Coarna
miercuri, 5 octombrie 2022, in emisiunea „Substantial”, realizata de jurnalistul Adrian Calin la A7TV – emisiune de investigatii care trateaza si subiecte importante din justitie.
Coarna a dat ca exemple atat celebrul scandal de frauda electorala pusa in scena la Sectorul 1 pentru ca primar sa ajunga USR-ista Clotilde Armand, cat si un caz mai putin cunoscut: acela al comisarului-sef Marian Iorga, fost sef al inspectoratelor de politie ale judetelor Prahova si Calarasi. Structura centrala a DNA s-a obosit sa-l trimita in judecata abia in 2022, chiar daca avea probele pe masa inca din 2017, a mai spus parlamentarul.
Redam afirmatiile deputatului Dumitru Coarna
„Vorbeati de DNA, ca nu mai are activitate. Sau de parchete, in general. Eu va explic de ce si va spun in mod practic: eu, in activitatea mea de parlamentar din 2020, din audiente mi-au rezultat infractiuni savarsite de primari, de autoritati publice locale (fraude la bugetul pe care-l gestioneaza)… Am avut cateva unde erau facturi achitate si lucrari neefectuate – cu probe, cu contracte, cu totul facut.
Eu, lucrand in zona penala, cand inaintez un denunt sau o plangere, anexez si materialele, astfel incat orice procuror stagiar n-are decat sa-l mai cheme, sa inceapa urmarirea penala – atat. Adica le dadeam facute gata. Ei se straduiesc sa omoare probele din dosar, ca sa-l claseze.
S-a schimbat logica: daca data trecuta vorbeam de abuzuri (adica in sensul de a gasi parchetul cat mai multi vinovati sau numai unii erau vinovati, pentru ca asa era sarcina politica), de aceasta data, tot politic vorbind (si vorbesc de judetul Calarasi – va pot da si nume), procurorii nu stiu cum sa omoare probele, sa omoare dosarul: Lehliu-Gara, Oltenita… Dosare importante, cu oameni importanti din zona politica – oameni cu functii publice, oameni care gestioneaza banii nostri. Chiar daca faptele sunt atat de elocvente, incat pana si un procuror stagiar nu trebuie sa faca prea multa cercetare, pentru ca eu le dau cu probe anexate: cu contracte, cu ce se intampla in zona respectiva. Nu le cerceteaza.
La DNA, cu domnul Iorga de la Calarasi, transferat la Prahova (n.r. comisarul-sef Marian Iorga, fost sef al IPJ Calarasi si al IPJ Prahova), cinci ani de zile am dus probe cu luare de mita. Abia dupa 5 ani de zile, onor DNA (vorbim de DNA din Stirbei Voda, nu DNA teritorial; deci cel din Bucuresti – capitala Romaniei), abia dupa 5 ani au inteles si ei ca trebuie sa inceapa urmarirea penala. Si acum au pus in miscare actiunea penala – este dosarul trimis in judecata la Calarasi, iar judecator de fond este o doamna care a fost extrem de apropiata de domnul Iorga – ca sa nu spun mai mult de atat… Acolo avem mai multe lucruri, pentru ca secretar de stat la Justitie este domnul Serban George Catalin, care a fost presedintele Tribunalului Calarasi. Sunt niste conexiuni.
Luati Sectorul 1: frauda electorala – toata tara a vazut. Procurorul de caz statea si ne spunea ca nu audiaza in dosar, pentru ca trebuie sa numere politia voturile. Este nerelevant ca ieseau in minus sau in plus – fapta era facuta, iar audierile trebuiau efectuate. Omul ala n-a audiat-o decat pe doamna [Codruta] Cerva si pe Oana Lovin, la o presiune mediatica. In rest, n-a audiat nimic. Toata lumea a vazut cum alte persoane au patruns in sectie – inclusiv presedintele de sectie (care era procuror) (n.r. Nicolae Sprincu) – dupa ce se terminase programul de votare. Bun: puteam sa accept ca ala a fost presedinte – ar fi avut, intr-o situatie de exceptie, dreptul sa patrunda in sectia de votare. Dar aia 30 si ceva de oameni? Stiti ce a fost acolo? Functia aia a fost vanduta de toata zona politica din Romania. Adica PSD, PNL, USR s-au inteles ca sa castige madam Clotilde, pentru ca a venit un semnal din Franta. Inclusiv PSD si-a vandut propriul candidat (n.r. Daniel Tudorache). Cei din sectiile de votare – delegati ai partidelor politice – au semnat procesele-verbale in alb si au plecat, iar la final s-a completat cum s-a completat”.
https://www.luju.ro/industria-de-omorat-dosare-deputatul-dumitru-coarna-acuza-valul-de-clasari-chiar-si-atunci-cand-parchetele-au-toate-probele-pe-tava-s-a-schimbat-logica-data-trecuta-vorbeam-de-abuzuri-de-aceasta-data-procurorii-nu-stiu-cum-sa-omoare-probele-sa-omoare-dosa
//////////////////////////////////////////
Cum s-a predat justitia statului subteran?
SCRIS DE: SORIN ROSCA STANESCU
S-a predat. De buna voie. Nesilita de nimeni. Ea nu a fost confiscata, adica „luata cu japca”, asa cum se spune. Iar cand spun cuvantul „justitie”, ma gandesc fie doar la judecatori, singurii care au deciziile in pix, fie la cei trei parteneri ai actului de justitie, daca includ aici, asa cum este normal intr-un stat democratic, pe picior de egalitate si pe procurori si pe avocati. In orice acceptiune insa, repet si sustin ca justitia s-a pus de buna voie la dispozitia statului subteran.
Cazul grupului criminal organizat, condus de generalul negru, Florian Coldea, secondat de generalul „campului tactic”, Dumitru Dumbrava, si asistat de mai multi avocati, intre care Traila si Stoica, a intins pur si simplu o plasa in care au intrat in mod voluntar asa-zisii participanti ai actului de dreptate. Judecatori, procurori, avocati. Si totul s-a produs sub protectia parlamentarilor corupti, material si moral si jurnalistilor corupti material si moral. Cum s-a intamplat?
Originile acestui fenomen, care a explodat literalmente sub mandatul lui Traian Basescu si s-a consolidat in cei 10 ani ai mandatului Iohannis, se afla in trecutul asa-numitului „stat supus dictaturii proletariatului”, cand participantii la procesele civile si penale reprezentau asa numitul „brat juridic al dictaturii proletariatului”. De altfel, in cei mai multi ani de dinainte de 1989, inscrierea la facultatile de drept din Romania se facea in baza unui dosar politic avizat de Securitate si apoi aprobat de partid. In decembrie 1989, cand teoretic am putea marca punctul de start al statului de drept, activistii acestuia pe frontul juridic erau cei mai multi persoane compromise, identificate intr-o masura mai mare sau mai mica cu sistemul.
Aud astazi numeroase comentarii pe posturile de televiziune ale unor analisti rau intentionati sau indusi in eroare, prin care se sustine teza conform careia judecatorii, procurorii si avocatii ar fi cazut victime statului subteran. Este fals. Cei care s-au umplut de pacate in acesti ani nu sunt nici victime si nici unelte, ci pur si simplu parti componente ale statului subteran.
Daca lucrurile ar fi stat altfel, iata pe scurt ce s-ar fi putut intampla: Cand sub pretextul combaterii coruptiei declarata drept „pericol la siguranta nationala”, printr-un document CSAT – care, constitutional, nu are absolut nicio valoare juridica – judecatorii si procurorii au fost, rand pe rand, chemati in locatii SRI pentru a fi instruiti cum sa execute comenzile statului subteran, ei daca ar fi vrut sa ramana independenti ar fi trebuit ca dintr-un gest reflex sa refuze sa se prezinte acolo intr-o pozitie de drepti. Si sa denunte public acest gest de siluire a justitiei savarsit de SRI sub comanda Maior-Coldea si apoi Hellvig-Coldea. Acestia insa nu au protestat nici separat, nici colectiv. Pur si simplu s-au executat. Oare de ce?
Se spune ca judecatorii si procurorii ar fi fost santajati. Si fara doar si poate, ei au fost urmariti si monitorizati in fel si chip nu numai prin serviciul secret al Ministerului Justitiei. Problema este insa ca cei care i-au monitorizat au avut in „lucru” numerosi participanti corupti pana in maduva oaselor la asa-numitul „act de justitie”. Judecatori, procurori si avocati, care isi petreceau viata in desfrau, stiind foarte bine ca exista un sistem care ii va proteja. Iar sistemul i-a protejat. Cu conditia ca ei sa se execute intocmai si la timp. si doar cand cineva iesea din front, era santajat si, la nevoie, executat. In rest, tovarasii judecatori si procurori s-au supus de bunavoie. Iar CSM, alcatuit de personaje la fel de negative, sau chiar mai negative, nu a sarit in niciun fel la lupta pentru a proteja sistemul.
Au existat in acest sens biletele roz, cum sunt cele vanturate amenintator de Traian Basescu, in scopul de a denunta pretinse imixtiuni in actiul de justitie, savarsite de Calin Popescu Tariceanu, cand acesta era premier. Au existat biletele galbene, cele cu care se prezenta generalul Dumitru Dumbrava in justitie la judecatori pentru a-i transforma in camp tactic, si care cuprindeau pur si simplu verdictele pe care acestia urmau sa le dea. Au existat si biletele albe, din care reiesea ca cei care urmau sa fie condamnati erau vinovati, indiferent de probele existente la dosar, iar cei care urmau sa fie gasiti nevinovati erau nevinovati, indiferent de respectivele probe. Judecatorii au acceptat senini aceste biletele si s-au executat. Au existat si alte biletele, care sintetizau culpe reale sau pretinse ale judecatorilor Curtii Constitutionale, care trebuiau eliminati. Nimeni nu s-a opus acestor insemnari. A mai existat si o intreaga batalie, castigata la mare scor de Traian Basescu, impreuna cu Coldea si Kovesi, pe vremea existentei „trinomului”, pentru componenta celor doua complete penale de la inalta Curte. in final, cine trebuia sa fie condamnat definitiv si irevocabil era acolo executat. si este in continuare. Iar cine trebuie sa scape, scapa.
In toate aceste operatiuni, prin care justitia a stat literalmente in genunchi, judecatorii, procurorii si multi dintre avocati s-au comportat pur si simplu ca participanti la statul subteran. Astfel incat acum, degeaba se vaita si degeaba asteapta sa fie cainati de catre reprezentantii societatii civile. Mult mai cinstit ar fi sa iasa la rampa si sa spuna ce si cum.
Sursa: corect-news.ro
/////////////////////////////////////////////
(In afara pensiilor absconse-criminale, iata…) Cele mai mari pensii speciale plătite în România
Andrei Tudor
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în ianuarie 2024, de 10.886, în scădere cu 34 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulți (5.458) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), transmite Agerpres.
În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 22.505 lei, din care 19.944 de lei cota suportată din bugetul de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna decembrie, 738 de persoane. Pensia medie era de 6.616 lei, din care 2.996 de lei suportaţi de la bugetul de stat.În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 761 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.662 de lei (2.989 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.364 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.923 de lei, din care 8.365 de lei suportaţi din bugetul de stat.Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 603 persoane, media fiind de 9.707 lei, din care 3.140 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.962 de pensionari, pensia medie fiind de 5.702 lei, din care 2.918 lei suportaţi din bugetul de stat.
///////////////////////////////////////
Statul profund, subteran, paralel și statul degeaba
Eugen Serbanescu
Confuziile privind sintagmele stat profund–stat subteran–stat paralel continuă. Să revizităm subiectul.
Din capul locului, observăm că, în englezește, cuvântul care definește noțiunea nu are aceeași conotație peiorativă ca în românește. “Deep state”, tradus literal, înseamnă “stat profund”, dar, în românește, se folosește îndeobște sintagma “stat subteran” (care punctează sensul ascuns, subversiv) sau “stat paralel” (care indică un gen de para-instituționalitate, de substituire a prestației constituționale cu alta, care nu poate fi decât neconstituțională).
În etosul anglo-american, noțiunea nu include neapărat intenția oneroasă, malefică, dar asta nu înseamnă că aparent benigna formulare “deep state” nu poate ascunde amenințări foarte serioase la ordinea democratică.
Săptămâna trecută, un anume Dominic Cummings, care a trait în Rusia în perioada 1994 – 1997, fost consilier-șef al lui Boris Johnson (?!), a produs oarecare senzație, declarând pe un podcast că ”statul profund este real” și că “adesea e un lucru bun” – referindu-se, desigur, chiar la Regatul Unit.
În sprijinul acestei afirmații, personajul ne spune, în esență, că decidenții aleși prin vot democratic sunt proști și că funcționarii publici, cei care mișună în diverse structuri de administrație sau servicii, inclusiv cei ce întocmesc situații și mișcă hârtiile de colo-colo, inclusiv cei de la sinteză sau de pe teren (“operativii”), având experiență în domeniu, fiind înrădăcinați adânc în funcționarea statului, știu ei mai bine ce și cum stă treaba și ce drum trebuie să urmeze țara.
Prima observație: Cummings exonerează din start “statul profund” de intenții sau scopuri oneroase/ticăloase, invocând doar buna credință și interesul national ca bază a manevrelor la care conspiraționiștii se dedau, peste capul sau în contra decidenților aduși în funcții sau în demnități prin votul popular. El încearcă să îngroape și eticheta conspiraționistă – ca și cum, conspiraționiste sau disparate, manevrele respective nu ar fi oricum în afara democrației și în afara normelor Constituției și ale legilor de organizare și funcționare ale instituțiilor.După știința noastră, este prima dată când un personaj vestic de o oarecare expunere laudă “statul profund”, călcând în picioare – cu cinismul caracteristic globalist-progresiștilor – însăși rațiunea de a fi a democrației, care statuează că diriguirea treburilor țării este sarcina decidenților aleși prin vot, iar nu a funcționarilor numiți, gen Ursula de la Comisia Europeană (pe care n-a ales-o nimeni în afară de Merkel și Macron). Pentru că veni vorba, doamna a fost ministresa Apărării în Germania. Oare de ce norma democrației moderne impune ca ministrul Apărării să fie un civil? Tocmai de-aia! Tocmai pentru ca un eventual „deep-state” din Armată să nu se apuce să bage țara în război – sau, invers, s-o scoată din război, să capituleze – doar pentru că, fiind format din specialiști și profesioniști ai domeniului, „știu ei mai bine”. Ideea este că din experți și consultanți, unii se tranformă în decindenți, fără să aibă această vocație constituțională.
Cel mai grav este că “deep state” din America s-a amestecat – cu o probabilitate de 99 la sută – în ultimele alegeri prezidențiale, dându-l jos pe Trump și băgându-l în față pe Biden – ceea ce, în ordine democratică, este o crimă absolută (de principiu, nu de personaje). Cât ar fi de „înrădăcinat” și „experimentat” în securitate națională, știe „deep state” mai bine decât poporul american cine trebuie să conducă țara? Știu păstrătorii și manipulatorii tabletelor mai bine decât cei listați în acele tablete cine trebuie să le conducă țara?
Sunt mulți proști – și printre alegători, și printre aleși. Dar transferul de vocație decizională de la civili la „deep state” prin invocarea prostiei înconjurătoare nu poate fi acceptată într-o ordine democratică – ori atunci renunțăm la profesiunea de credință a democrației care este puterea dată de votul popular. Așadar, oricâte motivații înalte s-ar aduce ca încercare de legitimare a „statului profund”, ele nu-l pot absolvi în niciun fel de ilegalitatea profundă – morală și juridică – în care se află din start.
Totuși, prin invocarea bunei-credințe și a interesului national ca fiind resorturile primordiale ale statului profund de la ei, Cummings produce – fără să vrea – marea diferență față de România, unde scopurile statului subteran/paralel n-au nici în clin, nici în mânecă cu interesul național și buna-credință, fiind bazate tocmai invers: pe ticăloșii, banditisme, mafiotism, trădări ale interesului național. Din acest punct de vedere, într-adevăr, nu se poate face echivalența între deep state/statul profund (a l’anglaise) și statul subteran/paralel (a la roumaine).
Dar nici nu putem să înghițim toate hapurile de manipulare oferite de unii opinenți autohtoni pe acest subiect.
Astfel, un fost general de Securitate accentuează până la refuz pozitivitatea “statului profund” de la americani, pe care ni-l prezintă, dezinformativ, ca fiind “un concept al democrației occidentale ce se referă la aparatul profesionist al administrației publice, stabil și independent de alternanța puterii politice” (!!! – n.n.).
Fals. Tocmai ce am arătat că, pe de o parte, statul profund nu este un concept al democrației, ci al non-democrației, iar pe de alta – că nu este vorba de ÎNTREG aparatul de profesioniști, ci de un grup/grupare/falangă din cadrul / din interiorul aparatului profesionist, grup care își arogă libertatea de a folosi metodele specifice ale meseriei și de a apăsa pe butoane cu de la sine putere, de a se a substitui adică celor aleși prin scrutin și îndrituiți de Constituție și de legile specifice să facă acest lucru.
Toți foștii lucrători de securitate încearcă, uneori foarte subtil, prin ricoșee succesive, să se debaraseze de esența represivă a defunctei instituții și de rolul ei primordial – acela de a fi terorizat și însclavizat poporul român, spălându-i creierii și mancurtizându-l până la pierderea identității de sine, stare din care nu și-a mai revenit nici până în ziua de azi. Ei încearcă să albească funesta poliție politică, acreditând-o, pentru cei născuți după ’90, ca pe o entitate de securitate națională de factură perenă, care ar fi asigurat continuitatea și stabilitatea statului, pasămite dincolo de regimuri politice. Adică dincolo de stăpânirea dictatorială (neo)stalinist-dinastică Dej – Ceaușescu, pe care au slujit-o cu nesaț și cu multe crime, pe linia NKVD, care i-a dat naștere.
În acest areal nostalgic, opinentul cu vipușcă albastră ne spune, țineți-vă bine, că “în S.U.A. este de mult înrădăcinată opinia că deep state înseamnă pilonii de rezistență ai securității națiunii americane: Pentagonul, C.I.A., F.B.I. și întreagul sistem al instituțiilor perene prin care se asigură continuitatea și stabilitatea funcționării statului.” (!!! – n.n.)
Fals cât roata carului. Pentagonul nu este „deep state”. Este posibil ca O GRUPARE din interiorul Pentagonului să fie „deep state”, în care conspiraționiștii, pretinzând sau chiar fiind convinși că acționează pentru binele Americii, să se opună, să manevreze în contra decidenților politici aleși de popor – Congresul, șeful de la Casa Albă etc., inclusiv prin dezinformare și „canalizare” de decizii. Asta este posibil. Dar să spui că Pentagonul, CIA, FBI – per total – sunt „deep state” este cel puțin o nerozie, dacă nu o încercare de manipulare rizibilă.
Trecând acum la generalul Silviu Predoiu, întâlnim alt gen de confuzii, dar nu mai puțin mistificatoare. Într-un interviu la „Radio Gherila”, fostul șef operativ al SIE ne spune că responsabil de apariția statului paralel în România a fost… Consiliul Suprem de Apărare a Țării! Nici mai mult, nici mai puțin! Cităm: „Atunci când noi vorbim de statul-paralel ne gândim exact la șeful statului, la președinte, la șeful Parchetului General, la directorul SRI, la prim-adjunctul directorului SRI și putem să continuăm cu numirile. Dumnealor chiar erau statul, nu erau statul-paralel. Discuțiile nu erau în afara cadrului legal. Discuțiile erau în cabinetul șefului statului, în cabinetul directorului SRI, erau în sala de CSAT.” (!!! – n.n.)
Aflăm astfel, cu oarecare stupoare, că, în viziunea dlui Predoiu, biroul în care se duce discuția, indiferent de toxicitatea ei, reprezintă “cadrul legal”! Dacă cineva, aflându-se în biroul șefului SIE, convine cu el să trădeze niscaiva secrete de stat – asta înseamnă că este absolvit, întrucât se afla în “cadru legal”??!!
Mai zice opinentul: ”Statul-paralel este o expresie nu a puterii celor despre care vorbeam, ci a slăbiciunii celorlalți. Iar el a plecat de la o aparență de legalitate.(…) În CSAT s-a generat, înainte de statul paralel, sistemul juridic paralel, definit de hotărârile CSAT.“ (!!! – n.n.)
Uau! Aici manipularea prin jumătăți de adevăr – probabil defect profesional – atinge tavanul: nu cei numiți mai sus (președintele, șeful Parchetului și trepădușii lor sunt vinovați, ci victimele, din cauza slăbiciunii imanente care le macină!!! Adică tot mortul e de vină. Cât despre persoanele implicate în traiectul execuțiilor juridice, incluzând și lucrători ai serviciilor secrete (în al căror “spălător” Predoiu se erijează pe șestache), nu ele sunt vinovate, ci hotărârile CSAT – care ar fi dublat, ar fi creat un sistem juridic paralel!! Și bieții sublocotenenți și procurori, ca și judecătorii aflați la capătul coridorului de execuție (întrebați-o pe Camelia Bogdan), n-au mai știut după ce să se ghideze: după Codul penal sau după hotărârile CSAT?!! Te-apucă amețeala la câtă buluceală este în capul acestui domn! Și când te gândești că a fost șeful spionajului! Domeniu numit “intelligence”! Dumnezeule!
Pentru el și pentru toți cei care nu înțeleg deoarece fie nu-i duce capul, fie (mai curând) se fac că nu înțeleg, sintetizăm, pe scurt, esența statului subteran/paralel.
Fapta brută, ireductibilă, care stă la baza statului subteran/paralel constă în comiterea de către ocupantul unei funcții publice sau al unei dregătorii de stat, din proprie inițiativă sau la cererea altora (inclusiv prin șantaj, recompensare sau direct prin ordin pe unitate) a unor acțiuni de promovare și îndeplinire a unui scop/interes individual sau de grup, în orice sferă – politică, economică, financiară, administrativă, privată, de afaceri etc.
Faptele sunt realizate prin confiscarea, mistificarea, uzurparea, abuzarea, deturnarea, răsturnarea atribuțiilor și competențelor legale și constituționale de serviciu și prin aruncarea la coș a oricărei norme de deontologie profesională, inclusiv prin fabricarea aparenței de ilegalitate, imoralitate, infracționalitate în ce privește persoanele țintă. Așa cum l-a caracterizat chiar președintele Băsescu – care l-a dus la un nivel de perfecțiune neatins în nicio țară din Europa de Est (scăpându-l după aceea de sub control) – statul subteran/paralel este statul mafiot. Adăugăm noi – cu specificități de natură fanariot-securistoidă.
Mai departe. O secvență de stat subteran/paralel este o înlănțuire de asemenea fapte, configurând un mecanism de acțiuni concertate și coordonate clandestin (paralel și pe sub lege), în scopul descris mai sus. Esența mecanismului – modus operandi al statului subteran – este folosirea instrumentelor statului și a autorității statului în scop de furt de funcție, furt de afacere, avantaje materiale de tot de felul, pedepsire, răzbunare, compromitere publică, excludere din câmpul profesional, politic, de afaceri, social etc. a unei persoane (adversar, concurent) care stă în calea ori se opune interesului unui potentat din politică sau din sistemele de forță – sau rude, prieteni, anexe clientelare ale acestora. Pentru pești mari, ordinele mai vin și din străinătate.
Cazuistica este totală: de la lupta pentru șefii politice (de ex., șefia unui partid) sau de pedepsire exemplară – “arătarea pisicii” (de ex., extragerea de la Curtea Constituțională a unui judecător care nu e de acord cu comasarea Serviciilor secrete sub un singur șef) sau în Parlament (de ex., pedepsirea unui șef al Comisiei de control al Serviciilor secrete care nu mai răspunde la comenzi) sau în Procuratură (compromiterea unui procuror general “necooperativ” și înlocuirea lui cu cine trebuie) sau în Poliție (de ex., șefia Direcței Rutiere) sau în entități profesionale (de ex., șefia Ordinului medicilor), până la dușmănii personale pe cele mai pedestre spețe (de ex., un primar de provincie pedepsit că flirtează cu amanta șefului politic de la centru, aflată și ea în vizită de relaxare). Sau, pur și simplu, pentru a hrăni imaginarul public, pentru a abate atenția generală de la evenimente compromițătoare, distrugătoare de rating pentru autoritățile zilei. Sau pentru a “demonstra” activitate de anti-corupție.(“Mircea, fă-te că lucrezi!”) Orice se “rezolvă” prin statul paralel. Merge banda.Mai e ceva de adăugat? Restul n-ar trebui să fie tăcere. Poate dacă electoratul ar ieși din statul degeaba, lucrurile s-ar ameliora. Deși slabe speranțe.
//////////////////////////////////////////
( EU cred ca dupa plata si rasplata…)Ceaușescu. Trădarea Securității, trădarea Armatei și trădările Familiei – Reflector Podcast Ep. 03
////////////////////////////////////////
DISTRUGEREA GENOMULUI UMAN PRIN VACCINARE
Ce nu știați și nu v-ați întrebat niciodată despre noile vaccinuri.
De ce să ne hrănim cu OMG-uri, când putem să le introducem direct în venă (corp) prin vaccinuri.
Toți sar ca arși cînd aud de OMG (organisme modificate genetic) folosite în hrana noastră, de “E”-uri etc, dar sunt de acord să-și bage direct în vene (organism) astfel de organisme modificate prin ingierie genetică sau astfel de toxine.
Să vedem deci ce conțin vaccinurile obligatorii conform acestei legi satanice :
“Art. 3.
(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi noţiunile folosite se definesc după cum urmează:
…
- b) Vaccin – medicament care conţine virusuri sau bacterii vii atenuate sau inactivate, fragmente antigenice de virusuri, bacterii sau obţinute prin inginerie genetică şi care produc o reacţie de apărare a organismului fără să producă îmbolnăvirea. (imediată adaug eu)
…
- g) Reacţie adversă postvaccinală – reacţie nedorită apărută în urma vaccinării şi care se poate datora fie vaccinului fie particularităţilor persoanei vaccinate. (clasificate astfel doar efectele apărute imediat după vaccinare, adaug eu)
Sunt excluse reacţiile adverse datorate modului de administrare, dozei administrate şi altor condiţii care ţin de actul medical. O reacţie adversă nu este totdeauna un efect advers. Efectele adverse sunt efecte secundare efectului dorit în urma actului medical.”
Extras din legea privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România.
▪Populația României urmează să fie vaccinată cu vaccinuri de tip nou, care diferă substanțial de vaccinurile produse odată.
▪În afară de mercur și/sau aluminiu (pe post de conservanți și/sau antigeni, vezi doamne), acestea conțin viruși, bacterii și/sau organisme modificate genetic.
Pentru cei care au studiat modul în care cercetătorii au reușit la plante să introducă gene ale altor specii de plante și chiar de animale, modificându-le astfel ADN-ul, e clar faptul că la fel poate acționa și un astfel de vaccin. Cea mai mare problemă întâmpinată în încercările de modificare genetică, o reprezintă străpungerea membranei celulare. Cercetătorii au reușit asta la plante folosindu-se de anumite bacterii, acestea având această capacitate, ele sunt folosite pentru transportul intracelular a genelor dorite. De obicei se ”agață” de bacterie (de ADN-ul ei), genele ce se doresc să fie transferate.
Ca să spun așa, specia umană nu va mai fi la fel după aceste vaccinuri, genomul fiind ireversibil modificat, sau mai exact, o să conțină gene ne-umane.
Dacă e să folosesc un termen religios, cei vaccinați o să fie îndrăciți, adică nu o să mai fie puri (o să devină neghină), nu o să mai fie ai lui Dumnezeu. Dar cu toate asta biserica tace, prin asta fiind complice la această pângărire a ființelor umane. Și ca să închei cu abordarea din perspectivă religioasă, niciunul dintre cei vaccinați nu o să mai fie printre aleșii Domnului, iar șansa de a se mântui este deșarte.
Trebuie să menționez faptul că pe cale naturală sunt posibile multe combinații de ADN, dar până la un anumit nivel, astfel încât sunt bariere naturale care nu ar permite niciodată încrucișarea unor specii mult diferite, ce să mai vorbim de încrucișări între forme total diferite de viață, precum ar fi între animale și plante. E aceste bariere naturale sunt vizate, adică ADN-ul rezultat nu ar fi avut cum niciodată să apară pe cale naturală.
Sunt desigur indivizi care poartă în ADN-ul lor gene nonumane, dar doar combinații care au trecut de filtrul natural, deci permise.
Asta nu înseamnă că până acum nu s-a intervenit şi artificial asupra ADN-ului uman, dar intrrvențiile au fost decât în sensul de eliminare a unor gene, nu de adăugare sau înlocuire, aşa cum se încearcă acum.
Spre exemplu, dacă genomul unei furnici are un număr de aproape 300 000 de gene, ați putea estima, fiind şi logic, prin comparație că genomul uman are un număr mult mai mare, nu ? Cu toate astea genomul uman are mai puțin de 30 000 de gene, de ce ? Tocmai pentru că asupra lui s-a intervenit, în sensul că din el au fost îndepărtate multe gene. Genele sunt responsabile cu diferite caracteristici, particularități, astfel încât, în funcție de gena specifică activă, se manifestă caracteristica corespunzătoare. De exemplu, dacă genomul uman original, conținea gene care determinau culoarea ochilor şi pentru culoarea roşie, galbenă, violet etc. , acestea au fost eliminate şi s-au păstrat doar genele specifice pentru cele 4 culori de ochi întâlnite la oameni. Cu genele care determină culoarea pielii, la fel şi tot aşa.
O altă țintă a vaccinurilor moderne este de a anihila, distruge acea parte din ADN-ul uman, numită de indolenții sau rău intenționații oameni de știință, ADN rezidual. Această parte a ADN-ului nostru, inactivă acum la marea majoritate a oamenilor de pe Pământ, urmează să se activeze în trepte (de perechi de catene) în funcție de evoluția noastră. Odată cu activarea următoarelor perechi de catene, saltul evolutiv va face posibil ca noul om să poată gestiona și simții planuri dimensionale superioare.
Distrugerea ADN-ului așa zis rezidual, ar conduce deci la blocarea ființelor umane la gradul actual de evoluție.
Substanțele neuro-toxice, nu au nicidecum rolul declarat oficial, ci au rol inhibitor al simțurilor numite de noi paranormale și de reducere a IQ-ului, astfel încât să fim mai ușor de manipulat.
Lucrurile nu se opresc aici, acești diabolici au dezvoltat arme biologice capabile să omoare selectiv în funcție de prezența sau absența unor gene (markeri) din ADN. În acest fel, nu toți cei supuși acțiunii armei biologice vor fi afectați, ci doar cei țintă (vizați). Armele au fost mai de mult dezvoltate pe baza tipologiei specifice ADN corespunzătoare diferitelor populații, dar acum se trece deci la un nivel mult mai fin de selecție.
Din acest motiv cred că nici vaccinarea, nici nevaccinarea nu o să mai ofere protecție, ci totul depinde de dorința celor care doresc să elimine o anumită categorie (vaccinați sau nevaccinați)
Dacă mergem pe un fir logic, putem admite că mai aproape de scopul lor ar fi să păstreze pe cei docili, adică care s-au supus și s-au vaccinat ( şi au gene neumane), dar … în funcție de cum evoluează lucrurile, ei pot acționa în modul care le servește cel mai bine interesele din acel moment.
Dacă ei doresc o epidemie care să afecteze doar pe cei nevaccinați, asta fac, dacă doresc o epidemie care să-i afecteze doar pe cei vaccinați, deasemenea, ei au deci mereu posibilitatea de a jongla în funcție de cum evoluează lucrurile şi / sau planurile lor. La fel stau lucrurile şi față de tipologiile specifice de populație, dacă ei vor de exemplu ca doar arabii să fie afectați, atunci au arma biologică ce produce epidemia specifică şi tot aşa.
În concluzie, după vaccinurile de tip nou, genomul uman nu va mai fi la fel, sau pot spune că nu va mai fi, cel rezultat fiind unul mixt (uman-nonuman), o variantă care niciodată nu putea apare pe cale naturală.
Atunci când CINEVA va căuta ființele umane cu genom pur, puțini vor fi cei aleşi.
Trebuie să fi orb să nu vezi căt de mare e miza vaccinării. E clar că miza e dincolo de orice interese financiare. E clar că se fac presiuni mari pentru vaccinarea tuturor cetățenilor, se cer verificări şi garanția că toți au primit vaccinurile, e o monitorizare strictă Dacă erau doar interese financiare ale decidenților noştrii, puteau lua şpaga şi să arunce la coş dozele de vaccin rămase neutilizate. Dacă erau interesele financiare ale industriei FARMA, pentru ei nu conta ce se întâmplă ulterior cu vaccinurile, din moment ce-şi încasau banii. Banii sunt deci doar instrumentul prin care mobilizează această “armată” de corupți formată din politicieni, medici, VIP-uri, mass-medua în aproape toată integralitatea ei etc.
Nu pot să cred nicicum că miza este sănătatea noastră, doar știu cât de preocupați de noi şi bunăstarea noastră sunt decidenții noștrii.
Miza e mult mai mare, e DISTRUGEREA GENOMULUI UMAN, distrugerea ființei umane pure.
P.S.
Dacă tot am adus vorba despre barierele naturale care blochează anumite combinații ADN, care nu respectă marele algoritm și plan al creației, o să expun aici şi un alt tip de bariere naturale ce au ca unic scop protejarea și evoluția ființelor umane.
O să deranjez probabil multe persoane cu această scurtă expunere, dar …
Persoanele care au un comportament de o răutate profundă, cei extrem de egoişti, cei care au o vibrație joasă, cei care manifesră caractere care blochează sau trag înapoi ființa umană, dacă aceste caracteristici nu le-au primit genetic prin metode artificiale care au ocolit barierele naturale, ajung să-şi înscrie în ADN-ul lor, aceste tipare. Asta se întâmplă adesea cu cei corupți de la calea lor, cei picați sub influiențe oculte, cei care-şi “vând sufletul” pentru bani sau alte avantaje.
E, înscrierea în ADN-ul lor sau conflictul dintre ceea ce au înscris în ADN şi ceea ce au devenit, atrage activarea unor bariere naturale care nu mai permit ca aceştia să aibă urmaşi.
Dacă aceste persoane recurg la metode “ajutătoare”, altele decât cele naturale, la care o să mă refer ulterior, deci la soluții artificiale de înseminare în vitro sau altele, ocolesc aceste bariere, fac deci un lucru contra naturii, încalcă marele algoritm al creației, atunci, copiii lor, purtători ai ADN-ului alterat al părinților sau cel puțin al unuia dintre părinți, fapt ce va activa alte filtre, blocaje asupra acestor copii de a duce mai departe informațiile neconforme înscrise în ADN de părinții sau unul din părinții lor. Aceste aspecte sunt ceea ce anumite religii sau spiritualii numesc karmă.
Cert e că într-un final ADN-ul alterat, care trebuia să fie blocat şi să nu meargă mai departe, o să fie blocat, poate într-un mod mult mai evident decât cel al neputinței procreerii, un accident, o boală prematură, sau chiar victima unui război (permis tocmai pentru asta).
Am rămas dator cu modul natural prin care o persoană blocată de a avea copii pe care naturală, îşi poate “vindeca” ADN-ul. Păi e un proces invers decât cel care a generat şi activat tot acest mecanism natural, dar puțini din păcate vor reuşi, nu pentru că e complicat, ci pentru că nici nu înțeleg unde e problema, nici nu înțeleg cauza din care li se întâmplă asta şi deci nici nu întreprind ceva pentru a corecta. Mai e şi larga categorie a celor care deşi sunt avertizați asupra acestor greşeli, nu cred, nu vor să accepte, sau nu se consideră în nici un caz vinovați de ceva.
Cei puțini care înteleg, singuri sau ajutați, pot să-şi revizuiască comportamentul, pot să-şi ceară iertare celor cărora le-au greşit, pot să-şi spele păcatele, ca să zic aşa şi o dată cu asta să rescrie sau revină la informația corectă din ADN, astfel încât să nu se mai activeze blocajele naturale şi ei să poată avea copii.
Acest articol prezintă punctul meu de vedere, e doar o expunere a analizelor, raționamentelor și intuiției (inspirației) mele, nu reprezintă un punct de vedere avizat (așa cum se înțelege acum acest termen), nu încearcă să impună o părere sau un anumit mod de acțiune cititorilor, fiecare trebuie să decidă singur după cunoașterea, informațiile și intuiția lui.
(Autor : Leonard Chesca )
//////////////////////////////////////////
Acum înțelegeți de ce vor să îl aresteze pe Donald Trump?
În data 21 martie 2023 Donald Trump, fost președinte al Statelor Unite, a anunțat noul său plan de desființare a Deep State-lui (Statul Subteran) din America. Planul ar urma să fie pus în aplicare imediat după ce Trump și-ar începe al doilea mandat la Casa Albă, în 2024. Reamintim că în anul 2020 Donald Trump a fost brutal îndepărtat de la putere prin cea mai masivă fraudă electorală din istoria lumii, care este însă și acum acoperită sub voalul tăcerii de către media aservită rețelei globaliste care urmărește instaurarea unui Guvern Mondial tiranic.
Iată cum și-a prezentat Trump cele 10 puncte ale programului său de eliberare a Americii de sub jugul globalist:
„Iată planul meu de a dezmembra Statul Subteran (Deep State), de a ne revendica democrația și de a elimina corupția din Washington odată pentru totdeauna.
În primul rând. Voi reitera imediat Ordinul Executiv pe care l-am dat în 2020 prin care restabileam autoritatea președintelui de a elimina birocrații necinstiți și vă asigur că voi exercita această putere foarte ferm.
În al doilea rând. Vom curăța toți agenții corupți din aparatul nostru de securitate națională și de informații. Și sunt foarte mulți printre ei. Departamentele și Agențiile care au fost instrumentate vor fi complet revizuite, astfel încât birocrații fără chip să nu mai poată ținti și persecuta pe creștinii conservatori sau pe dușmanii politici de stânga, ceea ce fac acum la un nivel pe care nimeni nu-l poate crede nici măcar posibil.
În al treilea rând. Vom reforma total instanțele FISA (Foreign Intelligence Surveillance Court) care sunt atât de corupte, încât judecătorilor se pare că nu le mai pasă când sunt mințiți. În solicitările de emitere a mandatelor de arestare primite atât de mulți judecători au văzut atât de multe cereri încât știu care sunt eronate sau cel puțin ar trebui să știe. Dar nu fac nimic în privința asta și se lasă mințiți.
În al patrulea rând. Să dezvăluim fraudele și abuzurile de putere care ne-au sfâșiat țara. Vom înființa o Comisie pentru Adevăr și Reconciliere pentru desecretizare și vom publica toate documentele despre cenzura, spionajul și corupția Deep State. Sunt destule.
Cinci. Vom lansa o represiune majoră împotriva agenților guvernamentali care se ocupă cu difuzarea de știri false pentru a oferi în mod deliberat narațiuni eronate și pentru a submina guvernul și democrația noastră. Când va fi posibil, vom depune și acuzațiile penale.
Şase. Vom face ca fiecare birou al inspectorului general să fie independent și separat fizic de departamentele pe care le supraveghează, astfel încât inspectorii din teritoriu să nu devină protectorii Statului Subteran (Deep State).
Șapte. Voi cere Congresului să stabilească un sistem independent de audit pentru a monitoriza în permanență agențiile noastre de informații și pentru a ne asigura că nu îi spionează pe cetățenii noștri sau că derulează campanii de dezinformare împotriva poporului american sau că nu spionează campania electorală a cuiva, așa cum au spionat campania mea.
În al optulea rând. Vom continua efortul lansat de Administrația Trump de a muta părți ale stufoasei birocrații federale în noi locații situate în afara mlaștinii din Washington. Exact la fel cum am mutat Biroul de Administrare a Terenurilor în Colorado. La fel trebuie să facem cu aproximativ 100.000 de posturi guvernamentale care ar putea fi mutate. Și le voi muta imediat din Washington în locuri pline de patrioți care iubesc America. Și ei chiar iubesc America.
Nouă. Voi lucra pentru a interzice birocraților federali să accepte locuri de muncă la companiile cu care au de-a face și pe care le reglementează. Deci ei au de-a face cu aceste companii și reglementează aceste companii și apoi vor să ia locuri de muncă de la aceste companii. Nu merge așa! O astfel de rușine publică nu poate continua. Dar acum este în curs, așa cum avem cazul companiilor care lucrează cu Big Pharma.
Zece. Voi promova un amendament constituțional pentru a impune limite de mandat membrilor Congresului.
Deci așa voi spulbera Statul Subteran (Deep Stae) și voi restabili guvernul controlat de popor, pentru popor.
Vă mulțumesc foarte mult.”
Știrea despre planul lui Trump de a scoate definitiv din rădăcină Statul Subteran (Deep State-ul) a fost însă zgomotos și prompt acoperită de scandalul fabricat al actriței porno (cu numele de scenă) Stormy Daniels care afirma că în anul 2016 a primit 130.000 de dolari de la Trump pentru a nu scrie o carte despre relația sa cu acesta din anul 2006. Este rețeta clasică de a compromite imaginea publică a unui om politic, indiferent dacă povestea a fost sau nu reală. Ipocrizia corporațiilor mediatice din SUA și din statele partenere cu aceasta este însă evidentă dacă avem în vedere că scandalul real al afacerilor familiei Biden, al laptopului lui Hunter Biden și multe altele nu au generat niciun fel de amenințare cu arestarea sau suspendarea președintelui marionetă instalat în funcție exact de păpușarii din Deep State.
Întrebare pentru cei care mai pot gândi neafectați de hipnoza indusă de Sistem: Mai aveți vreo îndoială pentru care motiv Kabala din umbră cere arestarea lui Donald Trump?
//////////////////////////////////////
Băncile statului, fabricile de milionari: Bancherii de la stat și-au bătut învățătorul. Șefii CEC și Exim Bank – venituri peste superbugetarul Isărescu
de Adrian Stoica
Se știe că salariile din sistemul bancar sunt foarte atrăgătoare și nici cele din băncile statului român nu fac excepție de la această regulă. Dacă vorbim despre veniturile persoanelor din staffurile lor, ele sunt cu adevărat extrem de generoase. În cazul în care credeați că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avut anul trecut cel mai mare salariu, vă înșelați. Surpriza vine de la CEC Bank, unde cel mai mare salariu mediu lunar încasat a fost de 138.700 de lei, echivalentul a circa 28.000 de euro. Cu venituri totale de 110.500 de lei lunar, guvernatorul BNR a reușit anul trecut să prindă de-abia ultima poziție în topul bancherilor milionari ai statului.
Șefii BNR, CEC Bank și Exim Banca Românească, cele trei bănci ale statului român, au reuși anul trecut să aibă venituri de peste un milion de lei, adică peste 200.000 de euro. Campion la acest capitol a fost Bogdan Neacșu, director general și președinte al Comitetului de Direcție de la CEC Bank. Potrivit contractului de administrare, el a încasat anul trecut nu mai puțin de 1.664.428 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de 138.700 de lei (circa 28.000 de euro/lună). CEC Bank este controlată de statul român prin Ministerul de Finanțe.
Șeful de la Eximbank, plătit cu 1,46 milioane de lei
Pe lista celor mai bine plătiți bancheri ai statului pe locul doi figurează Traian Halalai, președintele Exim Bank. El a încasat anul trecut un salariu de 1.426.347 de lei, adică circa 119.000 lei pe lună (aproximativ 24.000 de euro). Totuși, veniturile boss-ului de la Exim Banca Românească le-au depășit pe cele ale șefului de la CEC Bank pentru că el a mai încasat 257.916 lei de la Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (GIFGA) al băncii, unde a avut calitatea de membru. Per total el a încasat 1.684.263 lei, adică 140.355 lei/lună (echivalentul a circa 28.000 de euro/lună).
Ce este acest comitet CIFGA de își permite să plătească stipendii grase unor personaje bine conectate politic și, în general, fără nicio pregătire în domeniul financiar-bancar? Conform definiției oficiale, CIFGA este organul de decizie cu privire la activitatea desfășurată de Exim Banca Românească, în numele și contul statului, iar în noiembrie anul trecut Executivul a decis să majoreze componența comitetului cu doi reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, pentru o „coordonare eficientă a activităţii”, ceea ce a urcat la 17 numărul membrilor plătiți regește.
Pensionarii Isărescu și Georgescu de la BNR au sărit de un milion de lei
La Banca Națională a României, instituție care „se finanțează integral din veniturile proprii generate ca urmare a desfășurării operațiunilor specifice băncilor centrale”, guvernatorul Mugur Isărescu și prim-viceguvernatorul Florin Georgescu au reușit să încaseze fiecare peste un milion de lei anul trecut. Mugur Isărescu a încasat 1.081.187 de lei de la BNR, 30.612 de lei de la Academia Română, iar din pensie i-au mai intrat pe card 322.097 de lei adică un total de 1.433.896. Practic, media lunară a veniturilor însumate ale guvernatorului a ajuns la 110.500 de lei, echivalentul a circa 22.000 de euro. Șeful BNR a încasat aproape 140.000 de lei în plus în 2023 față de anul anterior după ce salariul și pensia i-au crescut.
Venitul anual încasat: 1.433.896 lei – cu 138.836 lei în plus/an – 11.569 de lei în plus/lună
Salariu guvernator BNR – 1.081.187 lei (54.351 lei în plus față de declarația anterioară)
Membru titular Academia Română – 30.612 lei (-)
Pensie – 322.097 lei (84.485 lei în plus)
Guvernatoru BNR deține, împreună cu soția, trei terenuri intravilane, un apartament, o casă de locuit, una de vacanță, o mașină și o șalupă, dar și bijuterii, o colecție numismatică, tablouri, icoane și veselă de argint cu o valoare totală de peste 200.000 de euro. Are și 22 de conturi și depozite bancare în lei, euro, dintre care anul acest a deschis cinci depozite, care la cursul BNR însumează 691.268 lei.
Ce venituri au avut adjuncții lui Isărescu
-Primul său adjunct, Florin Georgescu, a încasat de la BNR 1.003.822 de lei. Pe lângă salariu, Georgescu a mai primit o pensie de 243.935 de lei pentru anul 2023, iar 86.510 de lei au fost pentru pensia specială de fost parlamentar. La proprietăți, în dreptul său figurează un teren intravilan, un apartament și o casă de vacanță la Snagov. Mandatele conducerii BNR expiră în această toamnă, iar membrii Consiliului de Administrație al BNR sunt numiți de Parlament pentru un mandat de 5 ani.
-La rândul său, viceguvernatorul BNR Leonardo Badea a încasat anul trecut 957.953 de la bancă (79.829 lei/lună) și 113.573 lei (9.464 lei lunar) de la Academia de Studii Economice (ASE), unde este profesor titular. El deține două terenuri intravilane și două case, una la Târgoviște și una în Voluntari. El deține mai multe conturi bancare și plasamente în fonduri de investiții.
-În ceea ce îl privește pe viceguvernatorul Eugen Nicolăescu, acesta a încasat o leafă de 958.358 lei de la BNR (79.863 lei/lunar) și 215.039 lei (17.919 lei/lunar) din pensie. Nicolăescu primește și o pensie specială de fost parlamentar, aceasta însumând anul trecut 54.695 lei (4.557 lei). El mai deține, împreună cu soția, patru terenuri și două apartamente. De asemenea, are 10 depozite bancare, dintre care trei deschise anul acesta în care a depus aproape 50.000 de lei, precum și plasamente în hârtii de valoare și acțiuni la Hidroelectrica.
„Specialul” Dan Radu Rușanu
Dan Radu Rușanu este un alt pensionar care a reușit să tragă lozul câștigător. El este membru în Consiliul de Administrație al BNR, de unde a încasat anul trecut un venit de 313.248 lei. El este și fericitul beneficiar al unei pensii speciale, ca fost parlamentar PNL, care i-a adus pe card anul trecut 142.750 de lei, la care s-a mai adăugat pensia de 127.800 lei.
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/banci-stat-milionari-974441.html?utm_source=libertatea.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=Libertatea%203
///////////////////////////////////////////
De ce ex-premierul Năstase Adrian nu-i decât un şpăgar ce trebuie împuşcat
În China, simpatizată de neocomunistii români, adică de PSD-iști, sigur era împușcat, la cât a furat din bani publici, iar în patria democrației autentice, SUA, era condamnat la vreo 200 de ani de pușcărie, în care era violat la greu de colegii mai puțin intelectuali de celulă, nu ca în Republica Securistică România, unde în cele 7 luni de pușcărie, a avut timp să scrie, inclusiv pe blog, texte pentru fraieri și abureli pentru minți odihnite.
Năstase Adrian ar trebui executat numai pentru faptul că pus botniță presei libere, transformându-i pe ziariști în cățeluși pe care-i domolești rapid cu un pix și două fursecuri. În țara bananieră a lui Bombonel, numit și “sistem ticăloșit” de singurul opozant autentic al acelui regim mafiot, l-am numit aici pe Comandantul Traian Băsescu, dacă mai țineți minte, erau arestați doar găinarii, adică fraierii care nu știau să fure mai mult de o mie de lei.
Îmi amintesc de o zicere a mafioților PSD-iști legată de țărăniști și ulterior de liberali. Spunea așii corupției și hoției: “Aștia (adică țărăniștii) nici să fure nu știu!”. Aveau dreptate PSD-iștii. Iar o dovadă în acest sens o constituie condamnarea fostului ministru țărănist Ioan Avram Mureșan la câtiva ani de pușcărie pentru că a luat șpagă pălincă și cârnați. Săracu’, trebuia să învețe de la “profesorul” Nastase Adrian cum poți fura zeci de milioane de euro și să faci câteva luni de pușcărie, după un circ teribil, în care a mimat sinuciderea. Mai mult decât atât, Mureșan și Remeș, acuzați că au luat pălincă și cârnați, nu au fost apărați de nimeni, condamnarea lor fiind o știre mai puțin importantă chiar decât chiloții lui Cătălin Botezatu sau amantele lui Guță_Maimuță, de la Antena Securistică 1.În cazul lui Bombonel însă, Latrina 3 a desfăsurat o companie furibundă de aparare a infractorului, doar ce contează câteva zeci de milioane acolo. Cu acești bani, folosiți eficient, ar fi avut și pensionarii un 50 de lei la pensie în plus, dar ce să-i faci, asta e: are Năstase Adrian 10 case tot în plus.
Citeste si articolele:
Despre încă un tun al guvernării „performante” Adrian Năstase – IliciKGB
Ce nu spun tembeliziunile mogulilor despre Adrian Năstase
Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, o mascaradă gen mătuşa Tamara
Cum a fost falimentată România în guvernarea Adrian Năstase
Cum au scos PeSeDistii valize de bani din Romania
De ce ex-premierul Năstase Adrian nu-i decât un şpăgar ce trebuie împuşcat
//////////////////////////////////////////
Proces răsunător în Austria: șpăgi de 14 milioane de euro către Adrian Năstase și câțiva miniștri ai săi!Șpăgarul Adrian Năstase – vedetă în “Kronen Zeitung”
De
Robert Mateescu
Profilul infracțional al fostului premier Adrian Năstase îi aduce acestuia bătăi de cap și la două decenii după ce a condus PSD și Guvernul României. Năstase este menționat într-un proces răsunător în Austria, ca beneficiar al unor șpăgi uriașe în contractul de achiziționare a licențelor Microsoft. Alți câțiva miniștri din Guvernul Năstase ar fi fost mituiți.
Potrivit Parchetului din Viena (Die Staatsanwaltschaft Wien), cinci austrieci au fraudat statul român cu 14 milioane de euro. În dosarul care va ajunge curând pe rolul instanţelor austriece apare şi numele lui Adrian Năstase, informează publicaţia Kronen Zeitung.Titlul articolului din ziarul austriac este elocvent: „Fost prim-ministru mituit? / Crimă de milioane de dolari în România: austriecii acuzați”. Iar subtitlul completeză: „Potrivit Parchetului din Viena, «comisioanele» au mers către Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României, și mai mulți dintre miniștrii săi”.
Procesul exploziv, privind deturnarea de fonduri şi mită, va începe marți, 11 iunie, în districtul Landl din Viena. Parchetul vienez a deferit instanţei cinci cetățeni austrieci: patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 54 şi 63 de ani. Acestea sunt acuzate de o presupusă infracţiune care ar fi avut loc în urmă cu 20 de ani şi în care ar fi fost implicate cercuri politice înalte.
Printre numele menţionate în dosar este şi unul răsunător în România: Adrian Năstase, prim-ministru la data comiterii faptelor. Este vorba de celebra „afacere Microsoft”, care a făcut valuri și în România, dar care l-a ocolit până acum pe Adrian Năstase.
Publicaţia Kronen Zeitung dezvăluie că, până la începutul anilor 2000, administraţia publică din România a folosit programe informatice fără licenţele corespunzătoare. Pentru a intra în legalitate, Guvernul Năstase urma să încheie un contract cu un partener Microsoft. Statul român a apelat la o companie din Viena, iar inculpaţii austrieci au fost implicaţi în mega-înţelegerea oneroasă.Concret, pe 14 aprilie 2004, statul român a achiziţionat licenţe de software pentru echivalentul a aproape 50 de milioane de euro. Este vorba de celebrele licenţe Microsoft. Potrivit rechizitoriului, „numeroşi lobbyişti şi factori de decizie ai statului român au cerut anterior plata unor «comisioane»” care fuseseră promise de inculpaţi. Dintre aceste „comisioane” (a se citi: șpăgi), unele ar fi fost plătite.
Potrivit Parchetului din Viena, beneficiarii uriașelor șpăgi au fost Adrian Năstase (prim-ministrul României din acea vreme) şi mai multor miniştri din Guvernul acestuia!
Presupusele mite, în valoare totală de aproximativ 14 milioane de euro, ar fi fost camuflate în preţul contractului. Şpăgile ar fi fost direcţionate către demnitarii respectivi prin intermediul unor societăţi fictive.
Publicaţia Kronen Zeitung mai subliniază că, potrivit rapoartelor, nu există niciun proces în curs în România. În Austria au fost programate 6 zile de proces şi au fost citaţi 25 de martori. Inculpaţii sunt reprezentaţi de avocaţi renumiți dn Viena.
///////////////////////////////////////////
Lăcomia fără sfârșit a PSD-istului Toni Greblă. De la furtul de bani la furtul de voturi. 12.000 de euro pe lună pentru „nababul alegerilor”, care e și „revoluționar”, și mega-pensionar special
De
Grigore Cartianu
Permanente (AEP), Toni Greblă, este unul dintre marii profitori ai ultimilor 35 de ani. „Rechinul” PSD-ist a fost răsplătit de partidul său – promotorul corupției generalizate – cu tot felul de funcții bine plătite, de la prefect (Gorj, București) la senator, de la membru al Curții Constituționale la președinte al AEP. Nu a ratat nici certificatul de revoluționar (cu beneficiile aferente), nici pensiile speciale. Dar tot nu i-a fost de ajuns: și-a mărit singur salariul de la AEP cu 2.000 de euro pe lună, perfect ilegal!
Din pensie, dar mai ales din pensii speciale, salarii și diurne, Toni Greblă a câștigat anul trecut peste 700.000 de lei (140.000 de euro). În medie: circa 12.000 de euro pe lună, de câteva ori mai mult decât venitul oficial al președintelui României!
Sinistrul politruc Toni Greblă (70 de ani) a revenit în atenția opiniei publice pe 28 martie 2023, în an preelectoral, când a fost numit la conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP). Fără rușine, PSD și PNL au pus lupul paznic la oi! Nimic nu-l recomanda pentru o asemenea demnitate, toate datele anterioare arătau că profitorul gorjean este total contraindixat pentru o funcție atât de importantă pentru sănătatea democrației.
La furat de voturi
Bănuiala a fost, din start, că Toni Greblă e pus șef la AEP ca să favorizeze electoral PSD și PNL, dar și să pună bețe-n roate Opoziției democratice. Realitatea a depășit temerile societății: pe 9 iunie, Greblă a patronat un uriaș mecanism de fraudă electorală.
Totul a fost premeditat: AEP, sub conducerea lui Toni Greblă, a impus reguli abuzive, toate pentru a favoriza furtul de voturi în favoarea PSD-PNL. A scos abuziv reprezentanții PMP și pe cei ai Forței Dreptei din secțiile de votare, dar i-a introdus – în premieră absolută – pe cei ai Gupului Minorităților Naționale! Evident că minoritățile nu aveau nevoie de așa ceva, dar sub umbrela lor a apărut în secțiile de votare un nou val de PSD-iști, la fel cum s-a întâmplat și cu acoperirea Pro România (partidul lui Victor Ponta, consilierul onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu).
Sectoarele 1 și 2 din București au fost relevante pentru uriașa fraudă electorală patronată de AEP, sub conducerea lui Toni Greblă. În mai mult de jumătate din secțiile de votare au fost dovedite fraude masive, care i-au ajutat pe candidații PNL (George Tuță) și PSD (Rareș Hopincă) să-i depșească, la limită, pe primarii USR (Clotilde Armand și Radu Mihaiu). Există zeci de plângeri, pe linie administrativă (la birourile electorale) și în justiție, dovezile fraudei sunt zdrobitoare, dar instituțiile nu vor să investigheze, pentru că sunt controlate de coteria PSD-PNL.
Iar pentru ca toată schema infracțională să nu fie deranjată de opinia publică, Autoritatea Electorală Permanentă a mituit televiziunile centrale cu o campanie de publicitate aberantă, de peste 500.000 de euro! O campanie în care românilor li se spune, pe banii lor, că AEP veghează la corectitudinea votului. În realitate, sub conducerea lui Toni Greblă, veghează doar la furtul de voturi!
Dosar ascuns de un alt PSD-ist: „dragnistul” Busuioc, șeful Curții de Conturi
Mihai Busuioc
În acest context, a surprins o acțiune de control a Curții de Conturi, care a descoperit noua escrocherie pusă la cale de Toni Greblă. Potrivit site-ului de investigații Snoop, care a intrat în posesia documentului oficial, Greblă și-a mărit ilegal salariul, și a făcut-o masiv, cu o lăcomie bolnăvicioasă. Curtea de Conturi i-a imputat 24.000 de euro pentru un an, deci o medie de 2.000 de euro pe lună.
Rezultatul controlului a fost ascuns de Curtea de Conturi, care de peste 5 ani e condusă de PSD-istul Mihai Busuioc, fostul „om de casă” al lui Liviu Dragnea. Busuioc a refuzat să aducă în plenul Curții de Conturi, pentru discuție și aprobare, raportul referitor la ilegalitățile făcute de Toni Greblă, fostul coleg de partid al lui Mihai Busuioc, dar și al actualului lider al partidului, Marcel Ciolacu.
Până acum, nu s-a aflat nimic despre banii pe care Curtea de Conturi i-a imputat șefului AEP, pentru că raportul a fost „parcat” pe un culoar secret.
Valoare mare: 12.000 de euro pe lună, bani în mână! Inclusiv diurnă de 1.600 de euro…
În primăvara lui 2024, la un an după instalarea în funcție a lui Toni Greblă, Curtea de Conturi a descoperit că PSD-istul a luat în plus 24.000 de euro printr-un ordin ilegal emis chiar de el!
Conform Snoop.ro, pe 30 martie 2023, la două zile după ce a fost numit în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă a emis Ordinul 174. Acesta a fost contrasemnat de secretarul general de la acea dată, dar și de alte departamente. Ordinul a stabilit un cuantum al indemnizație lunare pentru funcția de președinte al AEP la 31.500 de lei brut. Creștere spectaculoasă, pe măsura lăcomiei: +50%!
Datorită acestui Ordin, din prima zi de la instalarea în funcția de președinte, Toni Greblă a beneficiat de un salariu net de 18.427 de lei lunar, adică aproape 3.700 de euro. La acesta se adăuga o diurnă de 1.600 de euro pe lună. Diurna de deplasare o primesc angajații care nu au domiciliul oficial în București, chiar dacă beneficiază, din partea RAAPPS, de locuință de protocol în Capitală și de mașină de serviciu, cu combustibil decontat. O aberație legislativă revoltătoare, făcută de hoți pentru hoți!
În total, Greblă a câștigat de la AEP în 2023, doar din salariu și diurnă, un venit net de 5.300 de euro pe lună.
Venitul total al lui Toni Greblă, anul trecut, a fost umflat la aproape 12.000 de euro pe lună, grație altor privilegii nerușinate, gen pensii speciale (de fost parlamentar și fost membru al Curții Constituționale) și indemnizație de revoluționar!
Pensiile speciale și indemnizația de revoluționar reprezintă grosul venitului de pensionar al lui Toni Greblă. Pensia de avocat e un mărunțiș… / GRAFIC: Snoop.ro
Potrivit Curții de Conturi, creșterea cu 50% a salariului, acordată prin propriul Ordin, a fost ilegală. Instituția i-a cerut banii înapoi. Dar Greblă tot rămâne cu 10.000 de euro pe lună! Sumă netă. Bani în mână… sau pe card.
Greblă dă vina pe fostul secretar general al AEP, Mitulețu-Buică îl face mincinos
Prins cu hoția, Toni Greblă a semnat cu AEP (instituția condusă de el!) un Angajament de plată, prin care se obligă să restituie în rate cei 24.000 de euro.
Contactat de jurnaliștii de la Snoop.ro, Toni Greblă a dat vina pe fostul secretar general al Autorității, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, PSD-ist și el! Și tot oltean: Greblă e din Gorj, iar Mitulețu-Buică din Dolj.
Toni Greblă: „A fost o eroare pe care a făcut-o fostul secretar general de atunci. Eu am primit decizia în ziua în care am fost numit, fără să mă uit de unde vine asta. Am crezut că așa este. Nici nu m-am uitat la ele, am crezut că sunt pe lege și sunt bine făcute. El (fostul secretar general – n. red.) face proiectele de ordin, el le contrasemnează. Ordinul a fost semnat și de mine, bineînțeles, ca să intre în vigoare trebuie să fie semnat de președinte. De cine vreți să fie semnat? Are cinci semnături înaintea mea. El (Mitulețu-Buică – n. red.) a crezut că o să fie menținut în funcție, de aia se dădea bine. Nu știa ce să-mi facă. A spus că-mi face un favor, probabil. După aia, când l-am eliberat din funcție ca urmare a faptului că era trimis în judecată, atunci s-a supărat știind că el a făcut prostia, el a reclamat-o. Dacă nu o reclama, nici nu știam eu dacă salariul ăla e bine sau prost stabilit”.
Președintele AEP spune că fostul secretar general s-a dus la procurori în februarie 2024, pentru a-i informa despre salariul încasat ilegal de șeful său.
Toni Greblă: „Când am constatat, eu am chemat Curtea de Conturi și am spus «e o greșeală». Am dat un angajament de plată și de șase luni de zile plătesc diferența pe care au constatat-o, adică le-am spus eu celor de la Curtea de Conturi și au prins-o ca măsură rezolvată. Din martie am început să dau și diferența. Mi se reține lunar o treime din salariu, nu mai știu, îmi reține lunar o sumă… Cred că până prin noiembrie–decembrie urmează să-mi fie reținută suma, mai sunt două-trei luni”.
Florin Mitulețu-Buică
Fost președinte al AEP (2019 – februarie 2024), apoi secretar general al instituției (martie – noiembrie 2024), Florin Mitulețu-Buică îl contrazice total pe Toni Greblă, pe cae-l face vinovat de cele întâmplate.
Florin Mitulețu-Buică: „Ca secretar general am primit documentele la semnat, fără a calcula eu, ci Anca Dumitru, director resurse umane. La o lună după calculul salariului președintelui, am chemat-o pe persoana responsabilă, Anca Dumitru, și i-am explicat că, potrivit dispozițiilor legale, au calculat greșit salariul președintelui AEP. Ea a zis că a avut discuții cu președintele Autorității Electorale Permanente și dumnealui i-a spus că așa se calculează salariul în plată la momentul în care a fost angajat și nu se aplică retroactiv interdicția de a majora indemnizațiile demnitarilor”.
Florin Mitulețu-Buică este cercetat de ANI pentru că și-a angajat cumnata pe post de consilier la AEP.
Primărița încă în funcție la Sectorul 1, Clotilde Armand (USR), care revendică în justiție un nou mandat după alegerile fraudate din 9 iunie, a publicat două texte pe tema noii escrocherii a lui Toni Greblă.
Clotilde Armand, luni: „A fost pus la AEP cu o misiune de partid, să saboteze toate alegerile din acest an”
„PSD-istul răsplătit cu funcția de șef al AEP de către Ciolacu și cel care a permis frauda electorală la alegerile anterioare a fost prins de jurnaliștii Snoop.ro că și-a mărit ilegal salariul cu mii de euro pe lună.
În calitate de președinte al AEP, Toni Greblă a semnat un ordin ilegal prin care și-a mărit salariul cu 50%, vorbim de mii de euro/lună, scriu jurnaliștii de la Snoop.ro.
Toni Greblă, demnitarul care trebuie să vegheze la corectitudinea alegerilor din noiembrie-decembrie 2024, recunoaște senin că a semnat ordinul ilegal și că dă banii înapoi.
Președintele ANI, care este fratele unui secretar de stat PSD, o să facă piruete în dimineața asta, doar să nu citească investigația jurnalistică, pentru că nu vrea să-l deranjeze pe Marcel Ciolacu în campania electorală.
Toni Greblă a fost pus la AEP cu o misiune de partid, să saboteze toate alegerile din acest an, lucru care s-a văzut în vara acestui an.
Pentru că este puțin probabil să-și dea demisia din această demnitate, voi depune la ANI o plângere să cerceteze cum a încasat ilegal Toni Greblă suma de 24.000 euro.”
Clotilde Armand, marți: „Tremură Greblă! Dosar penal pentru fraudarea alegerilor locale și europarlamentare”
„Tremură Greblă!
După ce am depus la ANI sesizare, a ieșit șeful AEP să bombăne public, tremurând, următoarele: «Clotilde Armand a mai făcut și la Parchet o sesizare și nu s-a întâmplat nimic cu ea».
Really? Pun aici un facsimil, să-l vadă și aranjorul de voturi PSD-ist.
Am primit adresa asta la sfârșitul săptămânii trecute, procurorii de la Parchetul Sectorului 1 au deschis un dosar privind fraudarea alegerilor locale și europarlamentare.
De asemenea, ați omis să spuneți că sunteți cam deranjat zilele acestea și de procurorii DNA, care verifică ce s-a întâmplat la alegeri. Sunt investigate infracțiuni de falsuri în înscrisuri oficiale și falsuri intelectuale. Știți voi, în PSD, cum este cu falsurile astea, aveți în partid chiar copii legalizate de pe diplome de bacalaureat care au dispărut subit sau adeverințe de falși revoluționari.
Să-i anunțe cineva pe Ciolacu și Ciucă că vor plăti toate cozile de topor puse de PSD și PNL să fraudeze alegerile din iunie 2024: zeci de mii de voturi care au dispărut din urne și sute de procese-verbale completate în fals.”
Aur Neamț despre „Mădălina Ciubotaru și Jaful de la Negulești”: „Județul e condus de infractori!”
Aur Neamț reacționează ferm la informația că Mădălina Ciubotaru (vicepreședinte CJ Neamț, președinte Pro România Neamț) a fost găsită vinovată de prejudiciul de la Stațiunea Negulești, instanța atrăgând răspunderea fostului administratorul (M.C.) printr-o sentință definitivă și imputându-i o sumă de peste 100.000 lei.
Pe pagina organizației AUR Neamț (președinte, deputat Dumitrina Mitrea), subiectul e prezentat frontal, fără menajamente: „Jaful de la Stațiunea Negulești”, „Mădălina Ciubotaru”, „insolvență”, „i s-a atras răspunderea”, „Județul Neamț este condus de infractori”etc.
Mai jos, mesajul celor de la AUR Neamț: „Sfârșit de poveste în cazul jafului de la Stațiunea Negulești, având ca personaj principal pe Mădălina Ciubotaru – Vicepreședinte CJ Neamț.
Magistrații Curții de Apel Bacău au avut nevoie de 6 termene pentru a se pronunța definitiv în dosarul în care Mădălina Ciubotaru, unul dintre cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Neamț, i s-a atras răspunderea pentru intrarea în insolvență a societății „Neamț Turism”, firmă a CJ-ului.
După ce Tribunalul Neamț a obligat-o să plătească peste 570.000 de lei, pasiv rămas neacoperit al societății Neamț Turism, la Curtea de Apel Bacău, unde s-a judecat apelul făcut atât de Ciubotaru, cât și de Finanțe, lucrurile s-au schimbat.
Astfel, magistrații băcăuani au redus cuantumul pasivului pe care Mădălina Ciubotaru îl va suporta la suma de 110.489 lei.
Rând pe rând, ni se demonstrează că Județul Neamț este condus de infractori!”.
Articole despre sentință, AICI, AICI,
Cei de la AUR nu s-au mulțumit cu această primă postare. Acum câteva zile, doi membri din organizația condusă de deputatul Mitrea au realizat și un scurt VIDEO la stațiunea aflată acum în paragină:
Rămâne de văzut (într-un articol viitor) în ce fel afectează decizia de la Curtea de Apel Bacău capabilitățile de vicepreședinte CJ ale Mădălinei Ciubotaru. Mai exact, partea numită – tehnic sau popular – cazier fiscal. Pentru că, ipotetic, un vicepreședinte de CJ poate avea la un moment dat atribuții de semnătură în locul președintelui și pe ceea ce înseamnă documente financiar-contabile care pot include plăți (liste de salarii, facturi ale furnizorilor etc). Și, în acest punct, situația devine foarte interesantă…
După decizia definitivă de la Bacău, Mădălina Ciubotaru nu a avut nicio reacție publică, Mesajele din facebook au fost tot pe linia festivistă obișnuită, cu realizări mărețe ale ei sau ale CJ-ului. Nicio vocală sau consoană despre „Jaful de la Negulești” (cum spun cei de la AUR) sau, mai nou, despre Podul de la Luțca prăbușit după ce CJ Neamț a plătit (din fonduri PNDL) vreo 8 milioane de lei pentru repararea lui.
Nici nu i-am cerut acum vreun punct de vedere. Ultima dată – prin octombrie 2021 – când am făcut-o o astfel de interpelare directă (în legătură cu niște bani tocați de CJ Neamț într-o pretinsă acțiune socio-culturală), a promis că dă răspunsul și apoi – cu clasica indolență a politicianului român – a tot amânat și nu a mai remis nimic.
Dacă acum are de făcut vreo precizare, o poate trimite pe adresa de mail a publicației și vom decide în consecință.
Oricum, vom reveni.
Daniel VINCA
///////////////////
ASASINELE ÎN HALATE ALBE: ”Ăsta e de lăsat”. Stenograme terifiante de la Sf. Pantelimon: ”Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecționat mesajele… la aia, la toți le-a modificat noradrenalina. Le-a modificat și la alții le-a pus ser în loc de noradrenalină”
det. aici
https://www.activenews.ro/stiri/ASASINELE-IN-HALATE-ALBE-Asta-e-de-lasat-.-Stenograme-terifiante-de-la-Sf.-Pantelimon-Ce-v-am-scris-eu-acolo-v-am-redirectionat-mesajele…-la-aia-la-toti-le-a-modificat-noradrenalina.-Le-a-modificat-si-la-altii-le-a-pus-ser-in-loc-de-noradrenalina-191230
///////////////
(Pentru a ramane o zdreanta curata…) DOCUMENT SENZATIONAL – In ziua asasinarii, Ion Iliescu a emis un decret de comutare a pedepsei cu moartea, in detentie pe viata pentru Elena si Nicolae Ceausescu! A jucat dublu? REMEMBER – Lista procurorilor militari care au ingropat in perioada 1990 – 1993 dosarele criminalilor din decembrie 1989, care au ucis 942 de personae; (Si…) Adjunctul lui Kovesi, Tiberiu Nitu a primit 8.000 m.p. intravilan ca revolutionar, desi a tras cu arma in casele de la Televiziune, ca militar in termen! „GROPARUL DOSARELOR REVOLUTIEI” A MAI TURNAT O LOPATA! CULMEA OBRAZNICIEI …Generalul Ion Vasilache si cei 4 colonei care au semnat ultima clasare a dosarului Revolutiei s-au plans ca niste virgine ca sunt hartuiti de presa; ILIESCU ACUZA – Iata plangerea pe care fostul presedinte Ion Iliescu a depus-o impotriva procurorilor din “Dosarul Revolutiei”: AIDA POPA SI ENESCU AU PUS CRUCE – “Dosarul Revolutiei” a picat din nou!
AIDA POPA SI ENESCU AU PUS CRUCE – “Dosarul Revolutiei” a picat din nou la ICCJ. Judecatorii Rodica Aida Popa si Dan Andrei Enescu au respins contestatia PICCJ impotriva incheierii de restituire la parchet a cauzei in care vizati sunt fostul presedinte Ion Iliescu, ex-vicepremierul Gelu Voican Voiculescu si fostul sef al Aviatiei Iosif Rus. Dosarul este opera procurorilor militari Gheorghe Cosneanu, Catalin Ranco Pitu, Dan Mihail Mitranescu si Virgiliu Marian Istrate (Minuta)
SCRIS DE: GEORGE TARATA
Det. aici
https://www.luju.ro/aida-popa-si-enescu-au-pus-cruce-dosarul-revolutiei-a-picat-din-nou-la-iccj-judecatorii-rodica-aida-popa-si-dan-andrei-enescu-au-respins-contestatia-piccj-impotriva-incheierii-de-restituire-la-parchet-a-cauzei-in-care-vizati-sunt-fostul-presedinte-ion-ili
///////////////////////////////////////////
ILIESCU ACUZA – Iata plangerea pe care fostul presedinte Ion Iliescu a depus-o impotriva procurorilor din “Dosarul Revolutiei”: “Au fost incalcate dispozitiile care reglementeaza rezolvarea cauzelor in faza de urmarire penala si, mai ales cele care reglementeaza dreptul la aparare al inculpatului… Inexplicabila este imprejurarea ca, dupa data in care s-a sesizat instanta de judecata, se efectuau inca acte de cercetare in cauza si, deci, urmarirea penala nu era finalizata” (Document)
Det. aici…
https://www.luju.ro/iliescu-acuza-iata-plangerea-pe-care-fostul-presedinte-ion-iliescu-a-depus-o-impotriva-procurorilor-din-dosarul-revolutiei-au-fost-incalcate-dispozitiile-care-reglementeaza-rezolvarea-cauzelor-in-faza-de-urmarire-penala-si-mai-ales-cele-care-reglementeaza
///////////////////////////////////////////
CULMEA OBRAZNICIEI – Generalul Ion Vasilache si cei 4 colonei care au semnat ultima clasare a dosarului Revolutiei s-au plans ca niste virgine ca sunt hartuiti de presa. CSM: „Articolele in care s-au folosit expresiile ‘Vasilache groparul dosarului revolutiei’, ‘Ion Vasilache a musamalizat crimele produse la Revolutia din 1989’ nu sunt de natura sa afecteze reputatia profesionala a domnilor Ion Vasilache, Claudiu Culea, Iulian Dinu, Codrut Mihalache si Marian Tudor”
Det. aici
https://www.luju.ro/culmea-obrazniciei-generalul-ion-vasilache-si-cei-4-colonei-care-au-semnat-ultima-clasare-a-dosarului-revolutiei-s-au-plans-ca-niste-virgine-ca-sunt-hartuiti-de-presa-csm-articolele-in-care-s-au-folosit-expresiile-vasilache-groparul-dosarului-revolutiei-i
///////////////////////////////////////////
„GROPARUL DOSARELOR REVOLUTIEI” A MAI TURNAT O LOPATA – Procurorul militar Ion Vasilache a confirmat ordonanta de clasare dispusa de „colonei” in dosarul Revolutiei. In solutia de respingere a plangerii Asociatiei „21 Decembrie 1989”, Ion Vasilache a preluat sintagma folosita obsesiv de Ion Iliescu: „Actiune comuna impotriva unor elemente contrarevolutionare… Avand convingerea ca actioneaza impotriva unor elemente teroriste” (Ordonanta)
SCRIS DE: ALEX PUIU
Det. aici
https://www.luju.ro/groparul-dosarelor-revolutiei-a-mai-turnat-o-lopata-procurorul-militar-ion-vasilache-a-confirmat-ordonanta-de-clasare-dispusa-de-colonei-in-dosarul-revolutiei-in-solutia-de-respingere-a-plangerii-asociatiei-21-decembrie-1989-ion-vasilache-a-preluat-sintag
////////////////////////////////////////////
(Si…) Adjunctul lui Kovesi, Tiberiu Nitu a primit 8.000 m.p. intravilan ca revolutionar, desi a tras cu arma in casele de la Televiziune, ca militar in termen!
Decembrie este luna in care se celebreaza Revolutia din 1989. Dupa cum se stie, dupa decembrie 1989, Romania a fost impanzita cu certificate de revolutionar. Unele au fost date celor ce chiar meritau, care fusesera raniti, care aveau decedati in familie si au primit certificate de urmasi ai eroilor-martir, altii s-au invartit dupa viciile Legii 42/1990 si au ajuns posesori de certificat de revolutionar si, automat, posesori ai drepturile ce au decurs multa vreme din aceasta lege. Printre persoanele care au certificat de revolutionar si care au beneficiat de avantajele ce decurgeau din aceasta lege si din modificarile ei ulterioare se numara si actualul adjunct al Procurorului General al Romaniei, Tiberiu Mihail Nitu (foto) care a ajuns in aceasta functie venind de la Parchetul Tribunalului Prahova. Din declaratia de avere a lui Tiberiu Nitu reiese ca acesta a beneficiat, ca mare revolutionar, de 8.000 de metri patrati de intravilan in Prahova, conform Legii 42/1990. Ce a facut Nitu la Revolutie? A fost militar in termen. Unde s-a aflat el si ce ordine a executat? La Televiziune. Unde a primit ordin sa traga spre niste case din Dorobanti unde li se spusese, lui si camarazilor de arme ai acestuia, ca acolo s-ar afla teroristi. Dupa cum se stie, in timpul evenimentelor din decembrie, in acea zona au fost ucisi si raniti civili nevinovati prin impuscare.
Iata aici cele mai importante fragmente din propria declaratie a lui Tiberiu Nitu referitoare la implicarea sa in evenimentele din decembrie 1989: ”Pe data de 28.09.1989 am fost incorporat la U.M. 0596 Bucuresti, apartinand Ministerului de Interne (…) In perioada 28.09-01.12.1989 am efectuat perioada de instructie la sediul unitatii militare, iar pe data de 02.12.1989 am fost trimis sa efectuez serviciul militar la Compania I-a a unitatii, Garda Televiziune (…) Eu am fost repartizat la Corpul de garda al Televiziunii, unde avea sediul si conducerea Companiei I-a (…) Din ziua d 21.12.1989, impreuna cu alti colegi din Corpul de Grada, precum si alti militari de la o unitate militara din Baneasa (tot a Ministerului de Interne) am fost trimisi sa efectuam pe timp de noapte paza si apararea Televiziunii din dispozitivul amplasat pe cladire ”Corp studiouri” (langa Turnul redactional) (…) In noaptea de 21/22.12.1989, am tras cu arma din dotare peste Calea Dorobantilor, in casele situate pe aceasta strada. Arat faptul ca am primit ordin sa tragem in aceste cladiri intrucat acolo ar fi fost teroristi. Personal, in momentele cand nu se tragea din partea noastra, am auzit zgomote de focuri de arma dinspre acele cladiri”, a declarat Nitu in fata procurorilor militari.
Dupa orele 12 ale zilei de 22 decembrie 1989, Nitu sustine ca lt.mj. Giuhat a venit si a strans armele si munitia de razboi pe care militarii o aveau asupra lor. Si-a amintit insa ca dupa ce au trecut pe deasupra cele doua elicoptere in care s-ar fi aflat familia Ceausescu, ar fi deschis portile sa intre revolutionarii in Televiziune. ”Dupa un timp foarte scurt, nu mai tin minte exact, am deschis portile Televiziunii astfel incat revolutionarii care protestau la porti au intrat in Televiziune (…) In noaptea de 22/23.12.199, am fost tot pe acoperisul cladirii ”Corp studiouri” si impreuna si cu alti civili, care nu stiu de unde dar unii aveau si arme, am tras in cladirile situate pe Calea Dorobantilor, vis a vis de Televiziune”, a mai declarat Nitu. El a afirmat ca a participat la paza si apararea Televiziunii si in lunile care au urmat, din ianuarie 1990 pana in 13-15 iunie 1990.
Cum a primit Tiberiu Nitu certificat de revolutionar de vreme ce el se afla, ca militar in termen, sub ordin si executa ordinele pe care le primea? Daca Nitu a primit certificat de revolutionar pentru ceea ce spune ca a facut, atunci toti militarii in termen de la acea data trebuiau facuti revolutionari? Si de ce nu, intreaga Armata scoasa pe strazi! Unde s-a mai pomenit o asemenea prostie? Pe de alta parte, unele din lucrurile pe care acesta le-a sustinut sunt nereale sau se bat cap in cap. In primul rand, nu stim de unde a scos din cap domnul Nitu doua elicoptere cu Ceausesti, cand a fost vorba doar de unul, decolat de pe cladirea fostului CC. Apoi, ba a declarat ca dupa fuga Ceausestilor, le-a fost stransa munitia si armele, ba declara ca in noaptea ce a urmat, spre 23 decembrie, a tras impurena cu alti militari ci civili de pe acoperisul cladirii de la Televiziune in casele din jur. Cu ce? Ca doar li se luasera armele!
Cert este ca, in final, veti putea constata singuri ce situatie apocaliptica exista acum in Parchetul General pe dosarele Revolutiei. Marele “revolutionar” in termen din decembrie 1989, Tiberiu Nitu, a semnat cu manuta lui, pentru procurorul general al Romaniei, Ordonanta din 15.04.2008 prin care a fost infirmata ordonanta nr. 529/P/1999 din 26.09.2007 dispusa de generalul Dan Voinea intr-un dosar in care acesta incepuse urmarirea penala impotriva unor persoane care in timpul evenimentelor din decembrie 1989 facusera cam ceea ce facuse si domnul Nitu: trasesera aiurea pe “fronturi cu deschidere redusa ”in zone unde se aflau si oameni, asa cum si in casele in care trasese Nitu ca militar in termen se aflau tot oameni si nu sobolani! Cum a semnat Nitu acest document? Adjunctul procurorului general putea macar sa se abtina. Din prea mult spirit… revolutionar a facut altfel! A semnat in favoarea celor ce fusesera pusi sub invinuire de Voinea pentru fapte identice celor care l-au facut pe el revolutionar!
“N-a luptat impotriva Revolutiei”, dar nici pentru ea. Era sub ordin!
Multa lume se leaga de o hartie pe care gen. Voinea i-a dat-o lui Nitu in 2007 si acesta s-a folosit de ea pentru preschimbarea certificatului, la asociatia revolutionarilor din Ploiesti. Numai ca in acea hartie scrie clar ca din dosarul 97/P/1990 reiesea ca Tiberiu Nitu a efectuat mai multe activitati ordonate, respectiv scotociri in cladirile din zona si a executat trageri la ordin. Adresa se incheie asa: “Din cercetarile efectuate pana in prezent rezulta ca nu ati organizat activitati, nu ati actionat, nu ati instigat si nu ati luptat, sub nici o forma, impotriva revolutiei”. Cu alte cuvinte, nu putea fi invinuit ca a omorat sau ranit pe cineva, dar nici ca a facut ceva meritoriu PENTRU REVOLUTIE! Doar atat: a respectat niste ordine! Pentru asta i s-au dat 8.000 de metri patrati de intravilan?
* Cititi aici declaratia de avere a procurorului Tiberiu Nitu!
https://www.luju.ro/adjunctul-lui-kovesi-tiberiu-nitu-a-primit-8-000-m-p-intravilan-ca-revolutionar-desi-a-tras-cu-arma-in-casele-de-la-televiziune-ca-militar-in-termen
////////////////////////////////////////
REMEMBER – Lista procurorilor militari care au ingropat in perioada 1990 – 1993 dosarele criminalilor din decembrie 1989, care au ucis 942 de personae
Documente de importanta deosebita releva identitatea principalilor procurori militari gropari, din cauza carora au fost facuti scapati vinovatii de uciderea la Revolutie a 942 de eroi-martiri, dar si cum gandeau acestia in anii 1990 – 1993, cand pretindeau ca fac treaba in aceste dosare. Inca de atunci, procurorii stiau ca nu au existat teroristi, si ca elemente ale Armatei au fost implicate in marile crime din decembrie 1989. Toate acestea reies dintr-o serie de procese-verbale ale sedintelor de lucru din perioada 1990 – 1993 tinute de procurorii Directiei Procuraturilor Militare (DPM – actuala Sectie a Parchetelor Militare) din Parchetul General. Din procesele verbale intocmite in marea lor majoritate de fostul procurorul militar Silvestru Boeru, care indeplinea un fel de misiune de secretar de sedinta, reiese ca din colectivul de lucru pe dosarele Revolutiei faceau parte urmatorii:
– col. Mugurel Florescu, sef al DPM in perioada aprilie 90 – aprilie 93 (martor asistent la procesul sotilor Ceausescu de la Targoviste, avansat la gradul de general);
– gen. mr. Dan Ioan;
– col. Mircea Levanovici;
– lt. col. Dumitru Carp;
– lt. col. Mircea Tanase;
– lt.col. Mihai Popov;
– mr. Silvestru Boeru;
– lt. col. Ionel Slavoiu;
– lt.col. Nicolae Zaharia;
– col. Gheorghe Petrean;
– mr. Gheorghe Oancea;
– lt.col. Vasile Stanca;
– mr. Mircea Aron;
– col. Gheorghe Amivaru;
– mr. Mircea Marian;
– mr. Nicolae Smaranda;
– mr. Mihai Ghenus;
– mr. M. Marta;
Nu avem pretentia ca cei de mai sus sunt toti procurorii care au lucrat in dosarele Revolutiei in perioada 1990 – 1993. Mai sunt si altii care au “lucrat” dupa respectiva perioada – in special unii din actuala echipa a Sectia Parchetelor Militare condusa de col. Ion Vasilache. Unii dintre cei de pe lista de mai sus au fost corecti, insa cei mai multi au abdicat de la juramantul de magistrat, desi au avut toata libertatea sa scoata la lumina adevarul. Din ceea ce se discuta la sedintele de colectiv, reiese ca domniile lor stiau foarte bine ce implicatii social-politice aveau dosarele pe care le instrumentau. Stiau ca Armate e implicata si, important, seful lor de atunci – col. Mugurel Florescu le cerea aproape la fiece sedinta sa dea solutii rapide, “pe adevar” si “fara implicatii politice”.
Poate ca asemenea indemnuri au cauzat in aprilie 1993 debarcarea lui Mugurel Florescu de la sefia DPM (masura in spatele careia s-a aflat Ion Iliescu), care a fost pus la dispozitia Armatei, in pofida faptului ca a fost unul dintre participantii la executia sotilor Ceausescu.
Ramane un mister ce anume i-a determinat pe procurorii militari ca dupa discutiile din colectivele lor de lucru, sa procedeze invers. Adica sa tergiverseze dosare si sa dea pe banda rulanta solutii de neincepere a urmaririi penale pentru crimele de dupa 22 decembrie 1989 (cand au fost asasinati peste 80% din eroii-martiri de la Revolutie).
In majoritatea dosarelor cu autori cunoscuti, cei care au tras omorand si ranind alte persoane au fost scosi basma curata cu formula magica “s-au aflat in eroare de fapt”, in sensul ca nu si-ar fi dat seama ce faceau cu arma in iuresul acelor zile. In plus, procurorii s-au ferit ca dracu de tamaie sa inculpe pe cineva pentru infractiunea de genocid – singur condamnat (si executat) de aceasta fapta fiind Nicolae Ceausescu.
Ce gandea si discutau procurorii militari
Redam cateva fragmente relevante ale discutiilor procurorilor militari: “Trebuie solutionate majoritatea dosarelor in termen scurt. Eroarea de fapt trebuie verificata la persoana” (…) “Solutionarea dosarului 21/22 .12.1989 in Bucuresti va trebui sa rezolve problema: daca a tras Armata. Atentie, factorul militar la vedere MI, MApN” (…) “nu se va face politica pe dosare” (…) “Intreg colectivul DPM sa fie implicat in doctrina juridica relativ la dosarele CPEx… Si in viitor Procuratura Militara va fi tinta unoratacuri, insa este nevoie ca sa fim demni. Se multumeste intregului colectiv atat pentru munca depusa, cat si pentru tinuta fiecarui procuror in activitatea desfasurata” (…) “Desi dosarele se discuta si in alte directii din Parchetul General, raspunderea si solutionarea acestor dosare apartine Directiei Procuraturilor Militare… In aceasta saptamana se va lua legatura cu Directia de Cercetare a Armatei in legatura cu implicarea acesteia in evenimentele revolutionare” (…) “Se taraganeaza dosarele cu dezertori… Prin patrunderea de procurori civili in cadrul justitiei militare s-au strecurat unele greseli… Sunt dosare vechi in care nu se lucreaza. Sunt inca foarte multe lucruri de format in dosarele revolutiei. Numai sunt justificari de tergiversare a cercetarilor” (…) “Nu se prea solutioneaza dosare” (…) “In dosarele revolutiei trebuie stabilita modalitatea de solutionare si sa se dea solutie urgent: dosarele suspectilor; dosarele pe Legea 42/1990; dosarele revolutiei aflate la Procuratura Militara Bucuresti; dosarul Otopeni” (…) “Atentie la formularea in solutiile date. Implicatiile sunt foarte mari la solutionarea acestor dosare… In majoritatea dosarelor nu exista acte premergatoare… Fiecare solutie sa fie acoperita de probe”.
Romania se afla la un pas sa fie condamnata la CEDO de la Strasbourg pentru tergiversarea dosarelor crimelor din decembrie 1989. Chiar daca in primii ani de dupa Revolutie au existat cateva trimiteri in judecata (vezi cazul lotului CPEx), acestea s-au facut pentru fapte infractionale de reprimare a Revolutiei comise de fostii nomenclaturisti PCR. Pentru cei 942 de morti si mii de raniti inregistrati dupa data de 22 decembrie 1989, cand puterea in stat a fost preluata de catre grupul de “emanati” al lui Ion Iliescu, nimeni nu a fost tras la raspundere pana in prezent. Ocolit in prezent de procurorii Laurei Kovesi, Ion Iliescu isi permite sa iasa la rampa in fiecare luna decembrie din fiece an, pentru a minti despre implicarea lui in Revolutie, si a se erija in “primul revolutionar al tarii”. Ironia sortii face ca in timp ce asasinii sunt liberi si stiuti, iar familiile indoliate nu si-au aflat dreptatea, multi dintre procurorii militari enumerati mai sus se lafaie bine mersi la pensie, cu “pensii nesimtite” de sute de milioane de lei, pe masura faptelor lor.
De retinut ca pana in 1995, asa cum a declarat in repetate randuri fostul sef al Sectiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea, toti procurorii care au lucrat in aceste dosare au dat numai solutii de neincepere a urmaririi penale.
https://www.luju.ro/remember-lista-procurorilor-militari-care-au-ingropat-in-perioada-1990-1993-dosarele-criminalilor-din-decembrie-1989-care-au-ucis-942-de-persoane
/////////////////////////////////////////
(Pentru a ramane o zdreanta curata…) DOCUMENT SENZATIONAL – In ziua asasinarii, Ion Iliescu a emis un decret de comutare a pedepsei cu moartea, in detentie pe viata pentru Elena si Nicolae Ceausescu! A jucat dublu?
Un document senzational ajuns in posesia Lumeajustitiei.ro, in urma unei investigatii ample realizata impreuna cu Asociatia 21 Decembrie 1989 Bucuresti, condusa de Teodor Maries, demonstreaza ca in Sfanta Zi a Craciunului, cand Ion Iliescu, generalul Victor Stanculescu si complicii lor, i-au asasinat pe sotii Nicolae si Elena Ceausescu, prin mascarada de proces desfasurata intr-o unitate militara din Targoviste – acelasi Ion Iliescu isi pregatise portite de scapare. Astfel, tot in data de 25 decembrie 1989, Ion Iliescu a emis un decret prin care a comutat pedeapsa capitala aplicata Ceausestilor, prin simulacrul de proces, in detentie pe viata. Textul documentului a fost citit in premiera joi de catre presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Maries, intr-o conferinta de presa, iar actul propriu-zis il puteti vedea integral la finalul articolului. Iata continutul integral al documentului (vezi facsimil):
Presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale, asigurind interimatul functiei de Presedinte al Romaniei,
Examinind dosarul nr. 1-SP/1989 si sentinta Tribunalului Militar Exceptional pronuntata astazi 25 decembrie 1989.
Luind in consideratie faptul ca in vederea stoparii varsarii de singe condamnatul CEAUSESCU NICOLAE a luat parte activa la incetarea luptelor din partea tuturor trupelor de securitate printr-un ordin ferm dat in acest sens,
DECRETEAZA
Art. 1 – Se comuta pedeapsa capitala privind condamnatul CEAUSESCU NICOLAE la detentie pe viata.
Art. 2 – Se comuta pedeapsa capitala privind condamnata CEAUSESCU ELENA la detentie pe viata.
Art. 3 – Dispozitiile art. 1 si 2 nu aduc nici o alta atingere dispozitivului sentintei nr. 1 din 12 decembrie 1989 privind sus-numitii condamnati.
Bucuresti, 25 decembrie 1989
Presedintele
Consiliului Frontului Salvarii Nationale
ION ILIESCU
De ce a intocmit Ion Iliescu acest decret?
Documentul de mai sus contine inadvertente majore in raport cu realitatea, care ridica mai multe ipoteze asupra scopurilor in care Iliescu l-a scris. Ion Iliescu nu putea sa-l scrie pe baza unor fapte reale, intrucat sotii Ceausescu au fost executati miseleste in curtea unitatii de la Targoviste, de catre capitanul de parasutisti Ionel Boeru, prin surprindere, la ordinul direct al generalului Stanculescu, putin dupa orele 15.00 ale zilei de 25 decembrie 1989. Dupa ce i-a scos din sala de proces, in curte, legati cu mainile la spate, capitanul Boeru s-a dat brusc in spate doi pasi si a tras de la nivelul soldului o rafala de pistol mitraliera, la picioare, secerandu-i pe Ceausesti. Acesta este si motivul pentru care Nicolae Ceausescu a sarit din reflex in sus, iar apoi a cazut pe spate cu picioarele indoite sub el, iar Elena Ceausescu a lesinat de durere. Dupa Boeru au tras si ceilalti parasutisti, sotii Ceausescu fiind practic impuscati mortal (ciuruiti) pe cand erau cazuti la pamant.
Era imposibil ca in intervalul dintre pronuntarea sentintei de condamnare la moarte prin impuscare si momentul executarii – care a fost de maxim 5 minute – Ion Iliescu aflat in Bucuresti sa fi putut vedea dosarul de la Targoviste, asa cum pretinde in decret, ori sa fi examinat dosarul si sentinta (care nici macar nu era redactata).
Este evident pentru oricine ca acest decret a fost facut pro-cauza intr-un scop necunoscut inca, dar pe care putem sa-l intuim.
Ipotezele Asociatiei 21 Decembrie 1989 si Lumeajustitiei.ro
Presedintele Teodor Maries a avansat joi la conferinta de presa mai multe ipoteze, discutate impreuna cu noi, tinand cont de un element extrem important – Iliescu nu a mentionat ora decretului:
1 – este posibil ca Ion Iliescu sa fi asteptat pana in ultima clipa ordine, de la stapanii lui, care nu erau din tara, daca sa-l asasineze sau nu pe Ceausescu, inainte de a prelua Puterea. Motiv pentru care avea deja pregatite cel putin doua planuri. Primul de asasinare, iar al doilea de transformare a pedepsei cu moartea, in detentie pe viata, pentru ca, in caz ca dictatorii s-ar fi intors la Putere, sa-si poata salva pielea, aratand ca el i-a salvat de la executarea prin impuscare;
2 – este posibil ca ordinul concret de asasinare in curtea unitatii militare sa fi fost dat, peste capul tuturor, chiar de catre generalul Victor Stanculescu (despre care anumite surse sustin ca a furat agenda cu parolele conturilor secrete ale lui Nicolae Ceausescu, el devenind in mod suspect, dupa Revolutie, milionar in dolari). Se cunoaste ca dupa ce a incasat de la Inalta Curte pedeapsa definitiva cu inchisoarea pentru asasinatele comise la Revolutie, Stanculescu a scapat de necaz porumbelul: “Si i-am avut in mana pe toti!” Fara Stanculescu, care l-a adus pe Ion Iliescu in fata tuturor generalilor din MApN, ca acestia sa-l recunoasca de sef, cel din urma nu ar fi avut nicio autoritate asupra Armatei, fiind un simplu cetatean (director al Editurii Tehnice). In aceasta varianta, daca cineva s-ar fi intors impotriva asasinilor lui Ceausescu cu vreun proces penal, Ion Iliescu sa se poata apara dovedind cu Decretul ca el nu a aprobat impuscarea sotilor Ceausescu, ci altii au facut-o peste capul lui;
3 – a treia varianta, apropiata de cea anterioara, ar rezida din caracterul las, de vanzator de oameni, al lui Ion Iliescu, care desi a ordonat constituirea tribunalului ilegal pentru lichidarea lui Ceausescu, sa poata sa se eschiveze pe viitor ca nu el este autorul moral al asasinarii, pozand intr-o persoana umanista. Caracterul de vanzator de oameni al lui Ion Iliescu a fost demonstrat de acesta prin asasinarea sotilor Ceausescu, in fapt binefacatorii lui, care l-au numit in doua randuri prim-secretar PCR de judet, alaturi de care iesea la iarba verde, la jocuri si chefuri. Aceasta ultima varianta ar sta in picioare daca Decretul dat de Ion Iliescu ar fi fost scris executarea prin impuscare!
Iliescu pretinde ca documentul este o provocare si ameninta cu judecata
Asociatia 21 Decembrie 1989, prin Teodor Maries (foto 2), l-a invitat inca de miercuri pe Ion Iliescu sa participe la conferinta de presa de joi si sa explice documentul. Ion Iliescu nu a dat curs solicitarii, in schimb a dat declaratii unor institutii de presa negand ca ar fi autorul documentului. Iata ce a afirmat pentru site-ul http://www.e-politic.ro: “E o provocare si o diversiune nenorocita! Teodor Maries asta este un provocator cunoscut, un impostor, care e contestat si de revolutionari, care s-a instalat in fruntea acestei asociatii care, la origine a fost constituita de cei care au fost pe baricada in 21 decembrie! El nu a fost acolo! Si tipul asta se tine numai de provocari si de diversiuni! Pai, pe 25 decembrie s-a desfasurat procesul si a avut loc executia. Eram cu totii impreuna, nucleul de baza al cetatenilor, cui sa-i treaca prin cap asa o chestiune? E o provocare ordinara! Nu exista asa ceva. Este o minciuna si este o practica obisnuita a acestui individ, un provocator! Sa demonstreze ca au documentul! Pentru asa ceva pot sa fie si dati in judecata pentru minciuna si pentru sperjur! O asemenea decizie, daca ar fi existat, ramanea fara urmari? E o provocare ordinara pur si simplu!”
Nici nu ne asteptam ca Ion Iliescu sa recunoasca ceva. Acest personaj a mintit intotdeauna in legatura cu venirea sa la Putere (nimeni nu crede ca a venit cum spune el, in pulover, la Televiziune, ca orice om de pe strada, si toata lumea l-a aplaudat si l-a implorat sa accepte sa fie conducatorul Revolutiei – el un comunist notoriu).
Ion Iliescu poate spune orice, deoarece el nu a fost niciodata cercetat efectiv in vreun dosar penal pentru crimele de la Revolutie, chiar daca generalul Dan Voinea a inceput in urma cu cativa ani urmarirea penala impotriva sa. Procurorul General al Romaniei, Laura Kovesi a pus capac peste dosarul lui Ion Iliescu si a complicilor lui.
Generalul Dan Voinea confirma autenticitatea documentului
Generalul magistrat Dan Voinea, fostul procuror din procesul sotilor Ceausescu, a dezvaluit presei, joi, ca decretul prin care Ion Iliescu a comutat pedeapsa cu moartea a sotilor Ceausescu, in cea cu inchisoarea pe viata a fost redactat in biroul de la MApN al generalului Victor Stanculescu: ”Eu am aflat de acest document recent. Probabil ca mai stiau de el toti cei care atunci au fost alaturi de Ion Iliescu si generalul Stanculescu in biroul acestuia din urma: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu”.
* Cititi aici Decretul lui Ion Iliescu din 25 decembrie 1989 privind comutarea pedepsei cu moartea, la detentie pe viata pentru sotii Ceausescu!
* Cititi aici Decretul lui Ion iliescu din 24 decembrie 1989, prin care a ordonat constituirea Tribunalului Militar Exceptional!
https://www.luju.ro/document-senzational-in-ziua-asasinarii-ion-iliescu-a-emis-un-decret-de-comutare-a-pedepsei-cu-moartea-in-detentie-pe-viata-pentru-elena-si-nicolae-ceausescu-a-jucat-dublu
////////////////////////////////////////