Domnule Preşedinte- Iohannis Klaus- sunteţi ales, nu doar să umblaţi cu Dumnezeu, ca Enoh ci, prin Isus, să deveniţi UNA cu El şi cu acest Popor (înnoit)- mult prea minţit, manipulat, exploatat, sărăcit, rătăcit, prigonit, martirizat; Vă rog, prin Mijlocirea Lui, aprindeţi Foamea şi înflăcăraţi Trezirea Duhovnicească, pentru ca toţi să cunoaştem, să practicăm, să împlinim Poruncile, să mâncam Pâinea Vieţii şi să bem Apa Vie(Invăţătura Lui), pentru a iradia Pocăinţa, Credinţa Cristică şi naşterea din nou, ca să intrăm în “Corabia” Cristică, nu în Arca lui Noe… Prin Isus, ajutaţi la EXODUL acestui Popor din idolatria “egipteană= feseniană”, grăbind ieşirea din letargie- Babilonia „cultică”, din păcătuirea komunisto-faraonică, din idolatrie, datini, ritualuri şi din alte popisme! Dezarmaţi de komunism(satanism), dar blindaţi cu arsenalul Dumnezeiesc, să ne înzidim în Templul Păstorului cel Bun (Ioan, cap 10/1-21), “căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile…” (Obadia 1/15) „… păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei. „(1 Petru 5/2-4) Nu mai lăsaţi pe bieţii oameni să fie exploataţi de lupi devoratori, răpitori, îmbrăcaţi în miei- morţi după banii adunaţi din idolatrii, formalisme, pomeni şi taxe, oameni atât de debusolaţi, încât nu mai ştiu să deosebească stânga de dreapta lor” (Iona, cap. 3 şi 4)… Şi noi, Oşteni de pretutindeni, să ne înrolăm în Armata Domnească, înarmaţi cu Învăţăturile Cărţii, pentru a scăpa de globalism, fesenism, comunism, adică SATANISM, împotriva căruia- prin Atotputernicia Lui luptăm, ca să biruim pe veci!

Vreți autostrăzi și spitale? Atunci tăiați ajutoarele sociale pentru putori!Cum a devenit Dan Voiculescu „oligarhul” de astăzi? Iata si ticăloșia Austriei…Prof. dr. psihiatru Aurel Romila – “90% din oamenii  pe  care-i ascult sunt profund nefericiţi. Au fost manipulati sa-si  piarda valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate”Suntem vrednici de martirajul STRAMOSILOR NOSTRI??? Sfat antologic primit de la Ambasadorul Norvegiei: Măi românilor, sunteți zdraveni la cap? Potrivit laureatului Nobel pentru economie, Sir James Mirrlees, România (a iesit jumulita din URSS,ca sa fie jupuita in UE si…),dar ar trebui să iasă din Uniunea Europeană dacă vrea să amortizeze şocul social…Doctor în chimie: Toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația…Noua Ordine Mondială pe scurt

pl

Stimate Popor Român- Domnule Preşedinte, Iohannis Klaus, a sosit clipa Îndumnezeiriii şi Veşnicirii Noastre, intru MANTUIREA- salvarea, purificarea, iertarea, împăcarea  şi vindecarea Tuturor Semenilor, nu doar prin botezul pocăinţei, făcut în apă, ci prin Botezul Purificator, Transformator, gratuit, în Moartea lui Isuss (Rom. cap.6-8)………Chemare la pocainta pentru pocaiti… Pocaitul care nu se pocaieste, de Jim Elliff; Psalmul 51, prin care Pocaitii redescopera pocainta autentica; Prin Psalmul 84 primim  Putere de transformare a lacrimilor in izvoare de Apa vie
cdDaniel Brânzei – Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Treaba mea este să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton, împreună cu tot ceea ce reprezintă ea, pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă. Toți membrii elitelor, care sunt antichriști în atitudinea lor față de Dumnezeu și de Christos, au fost frânați prin această înfrângere…Care au fost ultimele șapte rostiri ale lui Isus de pe cruce și ce înseamnă ele? NU TE TEME…crucea e doar un popas! S-a isprăvit! Isus Hristos Este Singura Ta Speranţă, de Bob Jennings; Florin Ianovici – Cronica crucii: Tata iarta-i ca nu stiu ce fac; Învierea lui Isus Hristoszx
Papalitatea, condusă de Illuminati şi Oculta Mondială? Vaticanul doreşte şi el o nouă ordine mondială… Fostul agent NSA, Edward Snowden, ne recomanda sa renuntam la Facebook si Google pentru siguranta ! Cele mai frumoase locuri din …DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENITIN LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)9ROMÂNIA FURATĂ. Dosarul Siveco: bani în sacoșă, contracte supraevaluate, achiziții inutile…   bilanț provizoriu: Pierderi de 12,5 miliarde de dolari din privatizări eșuate sau contracte păguboase… De ce comunismul trebuie să moară… Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE… Securistul Dan Voiculescu a pus haite de postaci să-i facă propagandă pe Internet… Cum l-a lucrat Securitatea pe ultimul dictator comunist… De ce comuniștii nu trebuie să aibă drepturi… Universitatea “Spiru Haret”, cea care a distrus învăţământul superior din România, este creaţia fostei nomenclaturi comunistedesCe trebuie să cunoască fiecare om despre naşterea din nou? Trezirea… dupa voia lui Dumnezeu,de LEONARD RAVENHILL; AU LOC MIȘCĂRILE DE TREZIRE ÎN BISERICI? De ce să ne rugăm pentru trezirea spirituală a bisericii? Compilații trezire… Hristos zideşte Biserica Sa, de D. Wilkerson si… O avertizare pentru creştini, de D. Wilkerson

973eeee55566600076u

aaaaaasscx

 

 

 

 

Ce trebuie să cunoască fiecare om despre naşterea din nou?

Întrebare:

Cum să te naști din nou? Ce trebuie să faci? Ce se întâmplă atunci? În momentul când te naști din nou, simți o putere pe care nu ai mai avut-o până în acel moment? Oamenii care se nasc din nou nu mai revin la viața de până atunci? Vă rog să-mi răspundeți la aceste întrebări, caci eu chiar nu pot înțelege nicicum. Mulţumesc.

Ce trebuie să cunoască fiecare om despre naşterea din nou?Domnul Isus i-a prezentat pe larg acest subiect lui Nicodim, un fariseu care era fruntaş al Iudeilor. El a adresat unele din aceste întrebări, aşa că cel mai bine va fi să urmărim discuţia Mântuitorului cu Nicodim ca să înţelegem adevărurile esenţiale despre naşterea din nou. Le voi aborda şi eu sub formă de întrebări.

Aşa dar…

De ce trebuie să te naşti din nou?

Capitolul 3 al Evangheliei după Ioan începe astfel:

Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:1-5)

Nicodim nu ştia despre naşterea din nou şi spre deosebire de autoarea întrebării, nici măcar nu adresase o astfel de întrebare. Dar, pentru că naşterea din nou este foarte importantă, Domnul Isus a mers direct la subiect şi a punctat două lucruri majore despre importanţa naşterii din nou şi anume:

  • dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu
  • dacă un om nu se naşte din apă şi din Duh (naşte din nou) nu poate să între în Împărăţia lui Dumnezeu

Astfel, oricine doreşte să moştenească viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu nu va ignora acest subiect, ci va face tot ce ţine de el ca să cunoască…

Ce este naşterea din nou?

Când Domnul Isus a spus că dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” (Ioan 3:4)

El a întrebat aşa pentru că s-a gândit că naşterea din nou este o naştere fizică sau similară cu ea. De aceea..

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan 3:5-7)

Există două păreri cu privire la semnificaţia naşterii din apă. Prima susţine că atunci când Domnul Isus a spus de apă se referea la Cuvântul lui Dumnezeu pentru că în Epistola lui Iacov scrie:

El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. (Iacov 1:18)

Şi este adevărat că nici un om nu se poate naşte din nou până nu cunoaşte şi nu crede adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

O altă părere este că naşterea din apă se referă la naşterea fizică, pentru că fătul se află într-un mediu de ape şi când o femeie începe să nască prima vine scurgerea acestor ape care în popor este numită “ruperea apelor”. Cu siguranţă însă că nu se referă în acest pasaj la botez, cum cred unii, pentru că botezul este cel care urmează naşterii din nou.

Un lucru este absolut clar şi foarte important în acest pasaj şi anume că Domnul Isus insistă mult la Nicodim să înţeleagă că naşterea din nou este naştere din Duh şi această naştere din Duh o pune în contrast cu naşterea din carne. Tot despre naşterea din nou relatează Scriptura când ne spune despre venirea Domnului Isus pe pământ şi despre oamenii care l-au primit în inimi:

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:12-13)

Deci, naşterea din nou:

  • nu este naştere din carne (naştere fizică)
  • este naştere din Duh
  • nu este din sânge, nici din voia firii omeneşti, nici din voi oamenilor
  • este naştere din Dumnezeu

Dacă am aflat ce este naşterea din nou, vom dori să cunoaştem…

Cum este omul născut din nou?

Domnul Isus i-a spus lui Nicodim astfel despre omul născut din nou:

Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3:7-8)

Aşa cum vântul nu poate fi văzut cu ochii cum şi de unde vine tot aşa este şi cu omul născut din nou. Nu poate fi văzută naşterea din nou cu ochii fizici de către ceilalţi oameni din jur, dar ei văd efectele naşterii din nou. Oamenii nu pot vedea cum un om a fost născut din Duhul Sfânt şi nu pot vedea cum naşterea din nou îl duce în Împărăţia lui Dumnezeu, dar ei văd efectul naşterii din nou, pentru că viaţa omului născut din nou se deosebeşte total de felul cum a trăit înainte să fie născut din nou. După ce cunoşti aceste lucruri despre naşterea din nou şi dacă le crezi, atunci, fără îndoială, îţi va apărea întrebarea…

Cum să te naşti din nou?

După ce Domnul Isus a prezentat aceste adevăruri importante despre naşterea din nou:

Nicodim I-a zis: „Cum se poate face aşa ceva?” (Ioan 3:9)

Prin credinţă. Doar prin credinţă în Domnul Isus. Iată de ce Mântuitorul a început răspunsul său cu o mustrare la adresa Fariseilor care nu credeau şi a zis:

Isus i-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri? Adevărat, adevărat îţi spun că Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia Noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti, şi nu credeţicum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer. (Ioan 3:10-13)

După ce i-a mustrat pe Farisei (în persoana lui Nicodim) pentru necredinţa lor, Domnul Isus răspunde la întrebarea “Cum se poate face naşterea din nou?”  şi spune:

Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:14-16)

Împărăţia lui Dumnezeu este viaţa veşnică şi a întra în această Împărăţie înseamnă a avea viaţă veşnică. Domnul Isus spune că doar cel ce crede în El nu va pieri
ci va avea viaţi veşnică. Nu uitaţi, că în acest pasaj Domnul Isus răspunde la întrebarea lui Nicodim  cum poate fi realizată naşterea din nou. Aceasta poate avea loc doar prin credinţă în Domnul Isus Hristos. Dar va spune cineva: “Dar toţi cred azi în Isus Hristos. Deci, automat, toţi sunt născuţi din nou…” Ce bine ar fi să fie aşa… Dar cu părere de rău, sunt foarte puţini cei care sunt născuţi din nou şi cu adevărat creştini. Atunci..

Ce trebuie să faci specific ca să te naşti din nou?

Naşterea din nou şi mântuirea (salvarea, izbăvirea de la pierzarea veşnică) sunt cuvinte aproape sinonime în Sfintele Scripturi pentru că doar atunci când este născut din nou cineva este mântuit de la pierzarea veşnică. În Epistola către Romani, Apostolul Pavel a scris:

Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.” (Romani 10:9-11)

Trebuie să crezi din toată inima în Domnul Isus şi dacă crezi în El, atunci să-L mărturiseşti cu buzele tale ca şi Domn. Azi cuvântul “Domn” nu mai are semnificaţia din primul secol. Azi cuvântul “Domn” este mai degrabă o adresare de politeţe. Atunci, însă, robii se adresau astfel stăpânilor lor de care erau absolut dependenţi şi le erau într-o supunere totală. Să mărturiseşti pe Isus ca Domn înseamnă să iei o decizie fermă în inima ta să te supui total voii Mântuitorului, pentru tot restul vieţii. Voia lui este scrisă în Sfintele Scripturi. Deci, să-L mărturiseşti pe Domnul Isus ca Domn însemnă să decizi ferm să trăieşti în deplină ascultare de El. Dacă aceasta este dorinţa inimii tale, atunci, după citirea acestui articol, pleacă genunchi şi în rugăciune adresează-te la Dumnezeu. Iată un model de rugăciune pentru intrare în Noul Legământ şi naştere din nou:

Dumnezeu Atotputernic, În Numele Domnului Isus Hristos vin înaintea Ta şi îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat viaţă şi mi-ai păstrat-o până în ziua de azi. Îţi mulţumesc pentru Fiul Tău, Domnul Isus Hristos pe care L-ai jertfit la crucea de la Golgota pentru păcatele mele. Te rog să-mi ierţi toate păcatele mele săvârşite până în ziua de azi. Eu vin acum înaintea Ta cu dorinţa să mă supun total voii Tale, să întru în Noul Legământ  şi să trăiesc pentru restul vieţii în deplină ascultare de Cuvântul Tău scris în Sfintele Scripturi. Te rog sa-mi dai Duhul Tău cel Sfânt ca să pot trăi o viaţă sfântă şi neprihănită. Ajută-mi să fiu un bun copil al Tău în toate zilele vieţii mele şi să le spun tuturor oamenilor despre mântuirea Ta. Îţi mulţumesc că m-ai primit şi că mi-ai dat privilegiul să fiu copilul tău şi să fim mântuit. Fii slăvit în veci! Amin.

Ce se întâmplă în momentul naşterii din nou?

Lucruri majore şi foarte importante. Atunci primeşti iertare de la Dumnezeu pentru toate păcatele tale. Tot atunci primeşti Duhul Sfânt de la Dumnezeu care de acum înainte te va călăuzi în tot adevărul şi te va împuternici ca să fii biruitor asupra păcatului.

Ce simţi când te naşti din nou?

Scriptura nu învaţă că trebuie neapărat să simţi ceva special în momentul naşterii din nou. Este însă evident că la naşterea din nou are loc o schimbare majoră în viaţa oamenilor şi se schimbă priorităţile lor. Omul născut din nou va avea o foarte mare dorinţă să cunoască Sfintele Scripturi şi să le studieze şi aceasta pentru că este înflăcărat de dorinţa să-I fie plăcut lui Dumnezeu şi să facă totul potrivit cu Cuvântul Lui.

Cred că este binevenit să împărtăşesc aici cum a avut loc naşterea mea din nou şi ce am simţit atunci. În seara zilei de 27 noiembrie 1991, eram în Hotelul “Izmailovo” din Moscova şi am luat hotărârea fermă să intru în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos. Am îngenunchiat şi m-am rugat Domnului cu o rugăciune asemănătoare modelului care vi l-am dat mai sus. După ce m-am rugat, deplin încredinţat de promisiunea lui Dumnezeu în Biblie, am ştiut că El mi-a iertat păcatele, că m-a făcut copilul Său şi mi-a dat Duhul Său cel Sfânt. Am dormit foarte bine şi liniştit în noaptea aceea, spre deosebire de celelalte nopţi când mă frământam în necredinţa şi nehotărârea mea. A doua zi m-am trezit cu o pace de nedescris în inima mea. Cea mai mare dorinţă  era să citesc Sfintele Scripturi şi să le înţeleg. De aceea, am ales să merg la o librărie creştină şi mi-am cumpărat o Enciclopedie Biblică ca să pot găsi explicaţia la ce nu voi înţelege din Biblie. Într-un timp foarte scurt am citit din nou întreaga Biblie. Ardeam de dorinţa să vin la Chişinău şi să-mi cer iertare de la oamenii faţă de care mă făcusem vinovat cu ceva, lucru care altă dată nicicum nu-l făceam. Mai ardeam de dorinţa să ajung cât mai repede acasă şi să le spun la ai mei despre naşterea mea din nou. La venirea acasă aşa am şi făcut. Apoi, am căutat repede o biserică evanghelică pentru că acolo am găsit oameni născuţi din nou ca şi mine şi care aveau aceeaşi dorinţă vie să trăiască potrivit cu Sfintele Scripturi.

Mai revin la viaţa păcătoasă cei născuţi din nou?

Nicidecum. Pentru că aceşti oameni au făcut un legământ cu Domnul Isus şi pentru că au primit Duhul Sfânt şi trăiesc prin credinţă ei sunt biruitori asupra păcatului şi nu mai revin la viaţa păcătoasă. Iată ce spune Scriptura în acest sens:

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. (1 Ioan 3:9)

Dar va întreba cineva…

Şi ce va fi cu cel născut din nou dacă se întâmplă să păcătuiască?

Se întâmplă şi celui născut din nou să păcătuiască accidental din neveghere. Dar în astfel de cazuri el nu are linişte până nu-şi mărturiseşte păcatul înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor faţă de care a păcătuit. De aceea Apostolul Ioan a mai scris:

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9)

Şi mai spune…

Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. (1 Ioan 2:1-3)

Când le vorbesc oamenilor despre naşterea din nou de multe ori îmi mai este adresată următoarea întrebare…

Poţi să fii născut din nou şi să nu te ataşezi la nici o biserică?

Nu, nu poţi aşa. Scriptura  mai scrie:

Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. (1 Ioan 5:1-2)

Cel născut din nou iubeşte pe ceilalţi copiii ai lui Dumnezeu. În ziua când te naşti din nou devii membru al familiei lui Dumnezeu. Biserica este adunarea celor născu
ţi din nou. Cum poţi să fii parte din această familie şi să ignori pe ceilalţi membri. Apoi, fiecare creştin are o datorie să slujească Bisericii cu darurile lui spirituale. Cum poţi sluji unor oameni pe care îi ignori. Dacă te naşti din nou este foarte important să cauţi o biserică locală alcătuită din oameni născuţi din nou care studiază Sfintele Scripturi şi s-au dedicat să trăiască potrivit cu învăţătura lui Hristos. Aşa să te ajute Dumnezeu.

 

Trezirea… dupa voia lui Dumnezeu

LEONARD RAVENHILL
  • Dumnezeu a facut din asirieni toiagul maniei Sale (Isaia 10/5-6), trimitandu-i impotriva ipocritei natiuni a lui Israel.
    Cine sau ce va fi toiagul Lui in aceasta generatie?
    Un colaps total al economiei mondiale? Un invadator strain?
    Tot mai multe cutremure si inundatii devastatoare?
    Alte si alte boli, la fel de incurabile precum si sida?

    Iata intrebarile pe care le ridica Leonard Ravenhill in 1983 la sfarsitul acestei carti, dupa ce priveste la o biserica adormita si la o lume oarba care se distreaza in drumul ei spre un iad vesnic.

    Astazi, nu trebuie sa ne mai punem aceasta intrebare: „Cine sau ce va fi toiagul Lui in aceasta generatie? Pentru ca „toiagul maniei Sale” il simtim pe pielea noastra.

    Daca atunci trezirea dupa voia lui Dumnezeu nu era o optiune, ci imperativa, ce mai putem spune astazi?

    Pentru ca multe focuri straine s-au numit „treziri”, am incetat sa ne mai rugam pentru trezirea dupa voia lui Dumnezeu, si in loc de un lan de porumb cu o sperietoare de ciori, avem un lan de sperietori de ciori in jurul unui stiulete; dar dupa cum cea mai mare piedica in calea unei adevarate treziri nu sunt oamenii care se impotrivesc trezirii, ci aceia care „produc” una falsa, tot asa cea mai mortala lovitura care poate fi adusa trezirilor false si inselaciunii este o trezire dupa voia lui Dumnezeu. Aceasta trezire nu poate fi „produsa” de om, dar Dumnezeul trezirii cauta oameni pe care sa-i poata folosi.
    Esti tu un om al lui Dumnezeu destoinic pentru orice lucrare buna?

    Hristos zideşte Biserica Sa, de D. Wilkerson

    https://trezireazi.com/2014/10/09/hristos-zideste-biserica-sa-de-d-wilkerson/

     

    O explicaţie simplă şi cuprinzătoare a ceea ce înseamnă Biserica Domnului în mod practic şi cum o putem identifica în mijlocul a peste 30 000 de denominaţii „creştine”.

    M-am gândit că ar fi potrivit să pun înaintea acestui material video câteva citate pe aceeaşi temă din C. H. Mackintosh, autor creştin recunoscut care a trăit în sec. al XIX-lea:

    „Biserica este în pustie. Este o adunare care trece prin această lume cum trecea Israel de-a lungul pustiei. Biserica, aşa cum o vede Dumnezeu, este tot atât de despărţită cu desăvârşire de această lume, cum era Israel de pustiul înconjurător. Cele mai strălucitoare momeli şi cele mai ademenitoare ispite ale lumii sunt pentru Biserica lui Dumnezeu ce erau pentru Israel şerpii, scorpiile şi celelalte numeroase primejdii ale pustiei.

    Dumnezeu are o Biserică în lume. În timpul de faţă se află pe pământ un Trup locuit de Duhul şi unit cu Hristos – Capul. Această Biserică – acest Trup – este alcătuit din toţi cei ce cred cu adevărat în Fiul lui Dumnezeu şi care sunt uniţi între ei prin puterea marelui fapt al prezenţei Duhului Sfânt.

    În mijlocul prăpădului şi dărâmăturilor, luptei şi dezbinării, încurcăturii şi vrăjbii, sectelor şi partidelor, Biserica lui Dumnezeu este ceva separat, pus de-o parte pentru El. Dumnezeu a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul binecuvântat, ca să locuiască în răscumpăraţii Săi, să alcătuiască un singur Trup şi să-i unească în El, Capul binecuvântat din ceruri. Acest Duh este puterea unirii, a părtăşiei, a legăturii frăţeşti, a slujbei şi adunării de închinare.”(Gânduri asupra cărţii Numeri, de C.H. Mackintosh)

     

    O avertizare pentru creştini, de D. Wilkerson

     „Fraţilor, este timpul să luăm Cuvântul lui Dumnezeu în serios! Dumnezeu chiar va face ceea ce spune! Cred că Dumnezeu priveşte astăzi către o Biserică care este mai mult adormită. Priveşte chiar acum spre o Biserică care este nepăsătoare în privinţa venirii Lui!

    „Biserica nu mai are intimitate cu Hristos, nu mai depinde de sfinţenia lui Dumnezeu, nu mai depinde de Duhul Sfânt, ci acum se bazează pe scheme, pe planuri, pe vise, pe internet, pe strategii, pe reuniuni ale comitetelor, pe tot ce este firesc mai degrabă, decât să depindă de Dumnezeu, de Dumnezeul Cel atotputernic!”

    „Biserica nu are nevoie de nimic altceva, decât de Dumnezeul Cel atotputernic pe tronul Său!”

     

    Semnele apariției lui Anticrist

    „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.” (1 Ioan 2:18) „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus … Continuă să citeștiSemnele apariției lui Anticrist


    Imnul trezirii

    “Dacă a existat vreodată o vreme în care oamenii lui Dumnezeu trebuie să se trezească, aceasta este chiar acum! Duhul lui Dumnezeu lucrează trezind oamenii! Și apoi, când oamenii sunt treji, când oamenii lui Dumnezeu se trezesc, focul rugăciunii începe să ardă! Nu este nimic mai mort decât o adunare de rugăciune seacă! Și nu este nimic mai viu decât o întâlnire de rugăciune în … Continuă să citeștiImnul trezirii


    Transformări – trezire spirituală (partea a II-a)

    Mărturii ale puterii lui Dumnezeu manifestată în timpul trezirilor contemporane. Materialele video cuprind lucrări de trezire ale Duhului Sfânt înfăptuite în a doua jumătate a sec. XX în Columbia (Cali), Kenia, SUA, Guatemala (Almolonga), Canada (între inuiții din zonele arctice), Scoția (I. Hebride) și Uganda (Kampala). Când vom putea relata și noi ceva similar petrecut aici, în România? Daniel 9:19 „Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia … Continuă să citeștiTransformări – trezire spirituală (partea a II-a)


    Trezirea din Fiji

    „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” (2Cr. 7:14) „În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!” (Ps. … Continuă să citeștiTrezirea din Fiji


    Trezirea moraviană – „Fabrica de misiune moraviană”

    Costul trezirii este şi va fi întotdeauna unul singur – predarea totală. Istoria Bisericii ne oferă numeroase exemple de oameni atinşi de Duhul Domnului, prin care Dumnezeu a lucrat pentru a răspândi Evanghelia literalmente până la marginile pământului. Urmărind documentarul realizat de fr. Dean Taylor, nu putem zice decât „Amin!” la rugăciunea din final: „Doamne, mai fă o dată această trezire! Fă-o din nou, te … Continuă să citeștiTrezirea moraviană – „Fabrica de misiune moraviană”


    Wake up, church! – Biserică, trezeşte-te!

    Am un puternic îndemn din partea Domnul să împărtăşesc din nou cu toţi cei care vizitează acest blog, mesajul de trezire poate cel mai clar pe care l-am postat cu aproape doi ani în urmă. Aş vrea să îndemn din toată inima şi cu toată dragostea pe toţii fraţii sinceri în Hristos, să ia aminte la cuvintele profetice ale oamenilor Săi, selectate pe scurt în … Continuă să citeștiWake up, church! – Biserică, trezeşte-te!


    Durere pentru Trupul lui Hristos

    În epoca creştinismului instituţionalizat, super-organizat şi formalizat, unde sunt adevăraţii proroci ai lui Dumnezeu? Unde sunt vocile care să strige împotriva decăderii morale a bisericii şi a liderilor ei corupţi? Unde sunt cei sătui de gâdilatul duminical al urechilor pe care oamenii bine plătiţi din spatele amvoanelor îl livrează cu atâta zel? Unde sunt cei care mor faţă de sine, faţă de lume şi plâng … Continuă să citeștiDurere pentru Trupul lui Hristos


    Hristos în voi – nădejdea slavei, de Major Ian Thomas

    Deseori, atunci când Evanghelia este vestită prin Duhul Sfânt, se aude un răspuns negativ: „Aşa este, dar eu nu pot trăi o viaţă fără păcat!” Câtă dreptate în această afirmaţie, aparent negativistă… Într-adevăr, noi nu putem trăi o viaţă creştină, în totalitate predată lui Dumnezeu, prin propriile eforturi. De aceea Evanghelia este nu doar o veste bună a iertării de tot trecutul păcătos, ci şi … Continuă să citeștiHristos în voi – nădejdea slavei, de Major Ian Thomas


    Despre cei mulţi şi cei puţini

    Potrivit Scripturii, a existat şi va exista până la sfârşit un raport de opoziţie accentuat între cei mulţi şi cei puţini, care poate fi rezumat în câteva aspecte principale: (1) Mulţi care se pierd: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea … Continuă să citeștiDespre cei mulţi şi cei puţini


    Te va costa totul – preţul uceniciei

    „Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el şi să zică: „Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi.” … Continuă să citești

    AU LOC MIȘCĂRILE DE TREZIRE ÎN BISERICI?

    Una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în aceste zile sunt mișcările de trezire spirituală. Apariția lor semnalează o cădere în anost a bisericilor. Trebuie să înțelegem că oamenii care doresc o apropiere reală de Dumnezeu caută medii care să faciliteze acest lucru. Să nu uităm că nu toți membrii noștri se mulțumesc cu doza de spiritualitate pe care le-o administrăm duminica și încă o zi pe săptămână. Spre deosebire de marea parte a credincioșilor moderni cărora și atât li se pare prea mult, sunt unii care realmente doresc o trăire mai intensă a părtășiei bisericii. Dacă pastorul, conducerea și biserica locală ar da dovadă de înțelepciune și în loc să suprime aceste tendințe le-ar da curs în spațiul supravegheat al comunității am fi scutiți de multe accidente.

    Să nu uităm că și în Biblia enoriașilor, trăirea zilnică a Bisericii Primare este descrisă ca fiind vibrantă, încărcată cu experiențe supranaturale, motivată de câștigarea sufletelor pentru Împărăția lui Dumnezeu. Pierdem respectul maselor atunci când doar denigrăm aberațiile unor impostori ca și Chris dar nu le oferim oamenilor nimic din ceea ce scrie Cuvântul lui Dumnezeu că înseamnă adevărata viață de credință. Pentru o acoperire elegantă a indolenței noastre ne-am reorientat doctrina pe concepte la fel de dăunătoare ca cea a extremelor carismatice: cesaționismul!

    Problema cesaționismului este nu numai că NU oferă o bază logică sau teologică temeinică ci și faptul că este contrazisă de realitate. Să nu aveți impresia că mă refer în primul rând la bisericile baptiste care au o mai mare predispoziție pentru această teorie. Sunt (prea) multe biserici penticostale unde nici nu mai există termenul de stăruință, pastorii locali nu știu să-l argumenteze biblic, iar credincioșii trăiesc un cesaționism practic. Normal că după o vreme își vor da seama că se poate mai mult și mai bine decât li se îngăduie în corsetul instituțional.

    Ca majoritatea mișcărilor de trezire, Străjerii, Rugul Aprins, Măslinul etc. nu se vor materializa niciodată ca instituții. Ele vor dispărea (unele în devieri eretice) și altele le vor lua locul. Odată ce am reușit să le discredităm pe unele, dacă nu vom iniția noi înșine o mișcare de trezire în biserica locală, apar altele. Nu îmi permit să mă erijez în sfătuitor al pastorilor, dar dacă am investi o fracțiune din energia consumată pentru a înăbuși aceste mișcări, în scopul întreținerii lor în bisericile noastre ar fi cu mult mai bine.

    Dincolo de maimuțărelile lui Chris, Benny Hinn și alții ca ei, am putea să recunoaștem că darurile spirituale sunt absolut necesare Bisericii din vremea noastră? Pentru că falimentul acestor mișcări de trezire nu justifică în niciun fel întoarcerea în obișnuințele zonei noastre de confort. Ele ar trebui să fie o provocare la trezire autentică începând cu noi! Altfel vom intra într-un fel de perpetuum mobile, numărând cu mândrie scalpurile agonisite în… lucrare.

    Sincer, nu mă deranjează prea mult, dar cred că mustăcelile răutăciose și triumfaliste ale unora nu sunt de niciun folos și dovedesc o măsură mai mare de ignoranță și lipsă de eleganță decât a celor pe care îi batjocoresc. Așa că nu respirați prea ușurați că vine altceva. Mai bine ne-am pune pe treabă să vedem cum am putea să lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze între noi cu puterea Sa. Sau vom continua să le spunem oamenilor că cea mai înaltă treaptă a relației lor cu Dumnezeu este ceea ce le oferim noi! Vom vedea câți ne vor (mai) crede…

     

    De ce să ne rugăm pentru trezirea spirituală a bisericii?

    1. Pentru că biserica are nevoie de trezire spirituală. Biserica este într-o condiție spirituală în care trezirea este imperativă. Biserica este cel puțin amețită sau ațipită, dacă nu adormită total d. p. d. v. spiritual. Gândiți-vă la atmosfera spirituală din biserica dvs., la atitudinea care este în închinare, la pasiunea care este (sau nu prea este)! Credeți că Dumnezeu își găsește plăcerea într-o biserică care se chinuie să se închine Lui?
    2. Pentru că întotdeauna, înainte să aducă trezirea, Dumnezeu a pus în inima unora din biserică să se roage pt. aceasta. Trezirea este o lucrare suverană a lui Dumnezeu, lucrare pe care Dumnezeu o dă când vrea și cum vrea, însă întotdeauna Dumnezeu aduce trezirea prin rugăciune. Înainte să vină trezirea, Dumnezeu pune în inima unuia sau mai mulți credincioși un foc al rugăciunii pentru trezire. De aceea este important să ne rugăm pentru trezire și să o facem insistent, dar numai prin Duhul și la îndemnul Lui. Îndemnul Duhului pt. mine în ultimul timp este să mă rog pt. trezirea bisericii.
    3. Pentru că răpirea bisericii este aproape. Domnul Isus vine curând să își ia biserica. Aici nu mă refer la prezicerile cu privire la 21 decembrie, ci mă refer la realitatea istorico-spirituală în care trăim. Suntem conștienți aproape toți creștinii (mai mult sau mai puțin) că revenirea Domnului Isus este tot mai aproape, indiferent de concepția escatologică cu privire la răpire. Când Domnul vine, El vrea să găsească o biserică vegheatoare, trează, curată. Domnul vine să își ia biserica Lui ca și mireasă și vrea ca biserica să fie pregătită. Vi se pare că biserica locală în care sunteți este pregătită pt. răpire? Mie mi se pare că nu prea. Eu vreau să cred și mă rog ca înainte de răpire să trimită Dumnezeu o trezire spirituală în biserica Lui pt. ca biserica să fie pregătită pentru Domnul, când El va veni să o ia.
    4. Pentru ca biserica să aibă putere spirituală în propovăduirea Evangheliei. Trezirea este necesară pentru ca biserica să poată propovădui lumii Evanghelia lui Hristos, în puterea Duhului Sfânt. Fără trezire puterea Duhului nu poate fi activă în biserică. Când dormim, oricât de puternici am fi, puterea este inactivă. Pentru ca energia care este în noi să fie activă, noi trebuie să fim treji. Dumnezeu ne-a dat Duhul Lui, Duhul Lui este în noi cei care facem parte din Biserică și în Biserică ca și trup al lui Hristos, însă dacă biserica doarme, atunci puterea Duhului este inactivă. Biserica a fost lăsată în lume să propovăduiască Evanghelia lui Hristos pentru ca și alții să vină la Domnul Isus și să facă parte din biserica Lui, însă propovăduirea aceasta trebuie făcută în puterea Duhului. De aceea trebuie să ne rugăm pentru trezire.
    5. Pentru ca Dumnezeu să fie glorificat prin trezire. Aceasta o spune R. A. Torrey în cartea Puterea Rugăciunii. La întrebarea: „De ce să ne rugăm pentru trezire?” Torrey răspunde în felul următor: „Pentru ca Dumnezeu să fie glorificat prin trezire; pentru că nu mai putem suporta ideea ca Dumnezeu să fie dezonorat de nivelul scăzut al vieții creștinilor practicanți și de creșterea ticăloșiei și nelegiuirii în întreaga lume; pentru că nu mai putem îndura ca Dumnezeu să fie dezonorat de păgânismul mul mai periculos al multor membri ai bisericii și chiar al unor pretinși predicatori ai Evangheliei. Trebuie să ne rugăm pentru o trezire pentru ca Dumnezeu să fie glorificat prin aducerea bisericii la nivelul vieții creștine care-L slăvește pe El, pntru ca Dumnezeu să fie glorificat prin convertirea păcătoșilor, prin închiderea gurilor celor necredincioși, prin izbăvirea unor membrii ai biserici și ai unor predicatori de erezie și necredință periculoasă pentru ca astfel să primească credința în Cuvântul Său și în adevărul, credința care-l onorează pe Dumnezeu.”[1]

    Așadar, să ne rugăm pentru trezire spirituală. Doamne ajută! Doamne, dă izbândă!


    [1] R. A. Torrey, Puterea rugaciunii si rugaciunea cu putere, Suceava. Ed. Perla Suferintei, 2009, p. 140.

    După cum “atotştiutorul” comunism a fost “omorât” de proprii MIZERABILI, cu atât mai mult, Poporul Român,răscumparat cu Sânge Dumnezeiesc,dar batjocorit,ţinut mort în păcate de către falşi “păstori”, poate fi înviat prin naşterea din nou (Ioan, cap 3), prin primirea Salvatorului Eliberator, căci Isus este viaţa veşnică, învierea, calea,pacea, bunătatea, iertarea, iubirea , adevărul şi Totul Totului Tot.” Sunteţi chemat,pentru ca prin Isus, să cunoasteţi,să faceţi Voia Lui aici,acum,pe pământ ,din respect,din dragoste faţă de El si  faţă de Poporul Roman,(dar  si din ură faţă de păcat-SATAN…Căci Dumnezeu vrea ca nici un  om  să nu piară. Tatăl Nostru vrea ca Poporul Român să aibă o veşnicie fericită, îndumnezeită.El,Focul Mistuitor,Duhovnicesc, vă aşteaptă să aprindeţi Faclia Tării şi să inflăcăraţi , să da ţi  Foc Pocăinţei -Credinţei, Naşterii din nou a acestui  Popor.El îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru Învierea, Mântuirea şi Veşnicirea Poporului Român, pentru că în nimeni altul nu este mântuire, decât numai în( “Corabia” ) Isus, unde suntem aşteptaţi cu  Sfânta nerăbdare.

     rege

    Nu Dumnezeu vrea să ne mâncăm precum hienele; nu Domnul vrea ca românii să fie alungaţi de sărăcie, stângăcie şi strâmbătăţi  legislative – printre spinii şi ciulinii lumii nenascute din nou ; Isus a sângerat pentru noi ca să biruim şi să fim biruitori prin El! “Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin Sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.” (Rom.5/8-21).

     

     

    Oamenii v-au votat, dar Dumnezeu v-a ales din veşnicie, ca să lucraţi dimpreună cu aleşii Domnului, ostaşi botezaţi în Moartea Sfântă şi Purificatoare, (Cristică);Ei sunt Una cu Isus,mai mult decât Iosif, salvatorul poporului său-evreul aruncat de fraţii lui în mlaştina pieirii, dar “pescuit”, înviat de Domnul Domnilor… Iată că El vi l-a trimis şi  pe Nicu Butoi,si pe  unul,IOSIF TON, dimpreună cu alte Pietre vii, (savuraţi cap 4, Exod, trimiterea lui Moise, Aavram…), mădulare născute din sămânţa Duhovnicească, pocăiţi,  înzidţi în Trupul Bisericii Universale, slujbaşi care,clădiţi,inzidiţi,in El, au drept căpetenie numai Capul Isus.Prin venele lor circula  Sange Cristic,Gandul Dumnezeiesc,primit prin Transfuzia  botezului in Moartea lui Isus .În Isus,( caci El este Împărăţia lui Dumnezeu), nu are acces credinţa strămoşească, babtistă, musulmană, adventistă etc, căci, El s-a dăruit gratis TUTURORA, pentru ca, prin moartea eului, să primim Credinţa Cristică, neprihănirea, iertarea, împăcarea, blândeţea şi alte “arme” Dumnezeieşti; După ce Isus a zdrobit capul celui rău la Golgota, prin sângerarea Lui să biruim, să zdrobim şi coada minciunii,hotiei,pornografiei,curviei ,adică a păcatului sub călcâiele noastre, dimpreună cu Armata Mielului care-  pretutindeni,este Una…

    r3 

     Dacă prin pocăinţă şi naşterea din nou nu îndreptaţi inimile copiilor spre părinţi şi inimile Poporului spre Isus, incât, măcar veşnicia să fie fericită pentru TOŢI semenii  răscumpăraţi să devenim Una, tot va veni un “PREOT CERESC”, dar o să daţi socoteală toată veşnicia; Deja preoţilor lumeşti li s-a luat slujba (Ezechiel/34, Matei/23), căci este vai de cărturari, farisei şi “slujbaşi” robiţi de câştiguri mârşave! Să nu vă închipuiţi că după încheierea mandatului ve-ţi scapa de pedeapsa veşnică, pentru că acum sunteţi la adăpostul “împărăţiei”… Căci, dacă tăceţi ACUM, ajutorul şi izbăvirea  tot vor veni din altă parte pentru ROMANI, “şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri

     

    Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4/13-14) Doriţi să păstoriţi un popor manipulat, cârtitor, prigonit, muribund şi înglodat în nelegiuiri, clădit pe nedreptăţi, certuri şi alte trăsături maimuţăreşti, descrise în Gal.5/20? Sau doriţi oameni corecţi, drepţi, punctuali, productivi, iubitori, deştepţi, (atot) puternici, oameni înnoiţi, care să gândească, să simtă şi să făptuiască totul DUMNEZEIEŞTE? După 40 de ani de rătăciri prin pustia komunismului, (fără de Dumnezeu-  necartonat, neiconat), nu ni se mai îngăduie să bajbiim alţi 40 de ani prin deşertul fesenismului, contra lui Dumnezeu! Cei care au păstorit oamenii până acum, i-au prostit, minţit, manipulat şi i-au ţinut în întunecimi, pentru că lor le este frică de oamenii înviaţi, deştepţi, puternici, bogaţi. SĂ NU UITAŢI CĂ interesele masonice, ale Fiarei sau ale Anticristului (şi alte idolatrii la un loc care vă curtează…)nu sunt mai mari şi mai tari decât ale Atotcunoscătorului Creator. Adevărul, iubirea, dreptatea, blândeţea sunt veşnice, nu minciuna , ura, corupţia…. Nu vă fie frică de nimic şi de nimeni! Păstoriţi DUMNEZEIEŞTE Poporul Român, PENTRU CARE A SÂNGERAT Isus, popor sătul de păcătuiri şi de adus în van pomeni, bani sau lumânări, căci în Împărăţia lui Dumnezeu nu au ce să caute aceste formalisme,datini traditii de facut bani si “crestini”manipulabili. Împărăţia nu este mâncare, băutură,pomeni sau fum de lumânări. Căci acolo nu este întunecosul satan, ci Isus hraneste,luminează totul, căci El este Lumina Lumii. Ne-am săturat de “adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti.” (Osea 11/2b)

     

     1l

     

    Iată unde duce educaţia datinilor, idolatriilor, falselor învăţări:” Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.” (Osea 11/7)Iată de ce Romanilor plecaţi printre străini le plângi de milă, dar şi cei rămaşi în ţară sunt în cea mai mare nenorocire, groază şi ocară! Pentru că te-am supărat prea tare, te-am neglijat prea mult; Nu am păzit poruncile Tale şi am pus la spate bunele Tale orânduieli.” Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale

     

    N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţă de ruşine, nouă, tuturor oamenilor (Poporului Roman s n ) lui Iuda, locuitorilor  (Romaniei s n ) Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţă de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!” (Daniel 9/5-8)… Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” (Iacov 5/4)

     daa

    Acesta este “epistola”Daruită Poporului Roman, primită în Turnul de Veghe -cu mult înaintea zorilor: Înălţaţi o întăritură de apărare, zidită din rugăciuni, cereri,  Post Duhovnicesc Naţional, Comunitar şi Particular (Iona 3/5-10).În calitate de “Căpetenie” a Poporului Român, staţi în mijlocul spărturii, ca să nu fie ucisă Tara, ca să nu fie prigonit tot Poporul! (Ezechiel 22/30-41) …Căci satan a cerut să cearnă România ca pe grâu …Nimeni nu poate scăpa, decât, numai cine este în Isus şi în cine El a prins contur şi, întrupat, domneşte suveran! Niciunul să nu zicem că nu am ştiut!

     

     

    “De aceea,… pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău…!” (Amos 4/12), căci… “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” (Ap.3/15) De aceea să ne pregătim pentru întâlnirea cu Acela care vine să aducă Mântuirea pentru cei care …aşteaptă clipă de clipă. Sa INVATAM  de la Toţi cei care pun la spate Îndreptarul Dumnezeiesc, “Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi,care  s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: “Cadeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Ap.6/15-17)…” În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.” (Ap 9/6)

    97u

     

    Romani, nu uitaţi:” “Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare; dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo  voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.” (Neemia1/8-9)

     

     

    “Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri. Din zilele părinţilor noştri am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, prada sabiei, robiei, jafului şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa. Şi totuşi Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre. Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră.” (Ezra 9/6-9)

     

     ui

     

    Românie, Românie, care ţi-ai omorât elitele,i-ai inzidit de vii in tunele,canale, palate ,care  ai despuiat nobilimea, ai înfundat puşcăriile cu spuma Ţării şi ai alungat în toată lumea Valorile Naţionale; Popor Roman, care ai tăcut când părinţii tăi săpau canale cu dinţii şi cu unghiile zdrobite de călăi, şi acum ai votat kălăi prigonitori şi furători ai Avuţiei Naţionale, care “omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie;” (Matei 23/37-39)

     

     

    Să nu aşteptăm navala de lăcuste nucleare, sau alte urgii rămase de la nimicirea poporului faraonic! Să nu amânăm până în mormânt pocăinţa, precum bogatul ajuns în iadul veşnic (Luca 16/19-21) Acum,când ni se dă munţi de Har,dacă intârzaiaţi Trezirea,Invăţarea prin Duhul Sfânt şi Înnoirea Duhovnicească, Domnul va alege pe altul, dar nu dorim ca impreună cu Poporul Roman  să suferiţi toată veşnicia…”Vedeţi starea nenorocită în care suntem!” (Neemia 2/17)…” noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.” (Neemia 4/22) Aşa cum vă place să urcaţi pe munte, urcaţi şi pe acoperişuri şi strigaţi din răsputeri, să vă audă fiecare muritor din ţară şi din toată lumea. Revărsaţi Mireasma cunoaşterii Lui- de la Viaţă la viaţă  a Invitaţiei Dumnezeieşti: “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3/9) Strigaţi din toată inima, sunaţi din trâmbiţa trezirii şi implicării Dumnezeieşti!

     7o

    De aceea iubiţi Munţii,să…” Răcniţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!” (Ioel 2/1b) Strigaţi din balconul Casei Poporului,  Strigaţi de pe acoperişul palatelor… ţării… şi spuneţi:  Strângeţi-vă pe munţii Samariei (României s n) “ şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!” (Amos 3/9-15) DAR…” Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce, şi casele cele multe se vor nimici, zice Domnul.”

     

    “Ascultaţi cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri: “Daţi-ne să bem!” Domnul Dumnezeu a jurat pe sfinţenia Lui şi a zis: “Iată vin zile pentru voi, când vă vor prinde cu cârligele, şi rămăşiţa voastră, cu undite de pescari; veţi ieşi prin spărturi, fiecare drept înainte, şi veţi fi lepădate în… Şi Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetăţile voastre şi lipsa de pâine, în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat. Două, trei cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul! Am trimis în voi ciumă, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul… –

     xxx

    De aceea, îţi voi face astfel,   (Românie s n)- şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău,  Căutaţi-Mă, şi veţi trăi! Nu mai căutaţi fesenismul,komunismul,natonismul… , nu vă duceţi la Ghilgal şi nu treceţi la Beer-Seba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit.” Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă, ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, …Fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă, voi care prefaceţi dreptul în pelin şi călcaţi dreptatea în picioare!”…

     

    “De aceea, pentru că pe sărac îl călcaţi în picioare şi luaţi daruri de grâu de la el, măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcar că aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor! “Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.” De aceea, în vremuri ca acestea, înţeleptul trebuie să tacă; căci sunt vremuri rele. Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi, şi că astfel, Domnul Dumnezeul oştirilor să fie cu voi, cum spuneţi voi! Urâţi răul, şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul Dumnezeul oştirilor va avea milă de rămăşiţele lui Iosif. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Cel Atotputernic: “În toate pieţele se vor boci şi pe toate uliţele vor zice: “Vai! Vai!” Vor chema pe plugar la jale şi la bocire pe cei ce fac jelanii pentru morţi.

     lup

    În toate viile va fi bocet, când voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul. Vai de cei ce doresc “ziua Domnului”! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe!

     

    Nu va fi oare ziua Domnului întuneric în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe care-i aduceţi că jertfe de mulţumire, nici nu Mă uit la ei. Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul lăutelor tale! Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” (Amos 5/4-24)…Isaia 1/1-31…Mica de la cap.1-7 ş a

    focc

    Privatizarea neagră a României

    Peste 1200 de mari întreprinderi au fost “privatizate” după 1990 

    Ele au fost vândute în ciuda avertizărilor venite din partea organelor abilitate în securitatea naţională


      În 21 de ani de capitalism sub conducere neo-comunistă România a pierdut toată capacitatea de producţie şi tot controlul asupra zăcămintelor  

    Ţara noastră a acumulat în tot acest timp datorii de peste 150 de miliarde de euro
    ZIUA NEWS prezintă lista privatizărilor din România, care ne-au transformat într-o ţară de consumatori şi generatori de servicii. România a pierdut în ultimii 20 de ani toate mijloacele proprii de producţie. Peste o mie de mari întreprinderi au fost privatizate din 1990 până în prezent. Mai exact este vorba despre 1256. Grave sunt modul şi motivul pentru care acestea au fost vândute. Sector cu sector, de la energie la producţia de oţel, de la resursele subterane la pescuitul oceanic, au fost înstrăinate după un calcul riguros.
    Majoritatea cazurilor ascund fraude de proporţii, care, în mod normal, ar fi trebuit să constituie obiectul unor dosare penale şi să se finalizeze cu condamnări. Nu s-a întâmplat însă aşa. Mai grav este însă că niciunul dintre rapoartele serviciilor secrete, care au informat despre fraudele comise, lobby-urile şi diligenţele preprivatizare făcute în favoarea unor grupuri de interese, nu au fost luate în considerare. Toate au fost puse în sertar şi uitate acolo. Aşa s-a ajuns în situaţia ca multe dintre întreprinderile care odată constituiau coloana vertebrală a unei industrii să fie deţinute de afacerişti interesaţi doar de patrimoniul acestora sau de realizarea unor profituri mari extrem de rapid. Nu trebuie omis nici că multe dintre întreprinderile privatizate în ultimii 20 de ani au fost vândute la fier vechi, iar pe terenurile lor s-au dezvoltat cartiere rezidenţiale sau mall-uri. Totul sub ochii îngăduitori ai autorităţilor şi ai guvernanţilor care ne-au condus după 1989.
    Efectele unei politici dezastruoase duse timp de 20 de ani se văd acum. România a ajuns să fie dependentă de marile companii străine, să nu mai aibă niciun mijloc propriu de supravieţuire şi să importe ceea ce exporta înainte de Revoluţie. După 20 de ani de privatizări frauduloase, România are o datorie externă de peste 150 de miliarde de euro. Asta în condiţiile în care în 1990, ea era de 0 lei.
      Lista cu marile întreprinderi privatizate în România.
    1 Intreprinderea electrocentrale Curtea de Arges Arges
    2 Intreprinderea electrocentrale Borzesti Bacau
    3 Intreprinderea electrocentrale Oradea Bihor
    4 Intreprinderea electrocentrale Braila Braila
    5 Intreprinderea electrocentrale Cluj Cluj
    6 Intreprinderea electrocentrale Constanta Constanta
    7 Intreprinderea electrocentrale Craiova Dolj
    8 Intreprinderea electrocentrale Galati Galati ETCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCC

    ADIO, ROMÂNIA! Scrisoarea unui tânăr român devenită virală pe internet

    Hățișul birocratic și taxele împovărătoare îi determină pe tot mai mulți români să renunțe și să se gândească să plece din țară. Un exemplu este cel al lui Stefan Moisanu, un tânăr om de afaceri, care a publicat pe internet o scrisoare deschisă adresată României în care se declară învins de sistem.

    ”Nu mai merge. Tot am incercat, am crezut ca pot, dar am obosit. Vreau sa ne despartim. Esti o tara minunata si sunt convins ca intr-o zi vei face un alt cetatean foarte fericit. Dar eu trebuie sa plec pana nu imi pierd mintile. Acum, la sfarsit, imi e greu sa spun daca te-am iubit vreodata. Nu stiu de ce am fost atat de convins ca da, dar am crescut alaturi de tine si nu mi-am imaginat cum as putea exista in afara ta. Cele mai frumoase momente din viata le-am avut alaturi de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune si rele, e asa datorita tie. Dar si cele mai abisale clipe ale disperarii le-am aflat tot de la tine.

    Cand eram la scoala ti-am adus primele jigniri. Am pus la indoiala calitatea dascalilor tai. Am trecut cu 10 la Romana nascocind citate din Tudor Vianu si altii si niciunul din ei nu a avt tupeul sa spuna ca sunt inventate, de teama sa nu se faca de rusine ca nu l-au citit niciodata. Le-am spus eu. Am avut curajul sa ii spun profesoarei de chimie ca e psihopata si sa imi sustin cauza in fata inspectoratului. In facultate le-am spus profesorilor ca eu nu am venit la facultatea de Microsoft si Oracle si ca nu voi fi partas la smenurile lor. Ai incercat sa ma scoti din sistem pe toate caile si sa ma pui jos cu alti invinsi dar am reusit de fiecare data sa rezist. Si nu te intelegeam de ce erai atat de inversunata impotriva unui tanar ce doreste sa fie mai bun pentru a produce pentru tine.

    Mai tii minte cand eram student si mi-am facut prima firma? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factura, scrisa pe genunchi la un client care se amuza uitandu-se la mine cu incerc sa calculez TVA-ul. In doua saptamani mi-ai trimis Garda Financiara care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru ca nu trecusem numarul contractului pe factura. Le-am spus celor de la Garda ca nu am, ca abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus ca lasa, ai parinti, rude, esti tanar.

    Dar cand am hotarat sa imi declar dragostea pentru tine si sa cumpar cu munca mea o bucata din tine? Cand am facut primul credit sa iau un teren, sa fac o casa unde sa muncesc pentru a prospera ca parte din tine si unde sa mor pentru a ma intoarce in pamantul tau. Mai tii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus ca nu e problema lor ca sunt gresite planurile si ca un sfert din teren e in sosea. Pierderea mea, ofranda ta.

    Stii tu oare cate zile am pierdut in templele tale cu ghisee? Am invatat in ele umilinta in toate declinarile ei si tot nu am fost demn de tine, tot arogant am ramas.

    Stii tu oare ca mi-am petrecut peste 5000 de ore conducand? Stii tu ca era sa mor intr-un accident? Si toate pentru ca nu poti construi drumuri si cai ferate, stii doar sa le desenezi ca un retardat pe servetele.

    Am muncit cu bucuria si energia pe care numai tineretea ti-o dau, si pentru ca am avut cap si maini dibace am produs cat pentru a hrani cei 121 de fii ai tai ce mi-au fost angajati in anii astia. Si din banii pe care i-am facut vanzand roadele muncii mele ti-am pus lunar pe masa o parte frumusica. I-ai luat de fiecare data fara macar sa zambesti. Si daca am fost stramtorat si nu i-am avut mi i-ai luat tu singura din buzunar. Si daca nu ii aveam ti-ai trimis recuperatorii sa ii scoata de la mine cu bataia.

    Hmm, mi-aduc aminte de cate ori am pus tot ce aveam gaj sa construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, si totul a fost la un pas sa se naruiasca pentru ca o hartie zacea sub salamul cuiva la un ghiseu.

    Nu am fost demn nici de oamenii tai. Oricat am muncit, abia am reusit sa acopar tepele pe care mi le-au dat. Pentru ca ti-ai invatat oamenii ca atunci cand sunt furnizori sa nu livreze, ca atunci cand sunt clienti sa nu plateasca, ca atunci cand le imprumuti bani sa nu iti mai raspunda. Si eu nu pot munci pe cat fura ceilalti.

    Si pentru ca vorbim de oameni, te-ai schimbat, sa stii. Ai devenit mai rea, mai incrancenata, mai apasatoare. Si ai devenit barbara, in sensul istoric al cuvantului. Fiii tai stiu mai putina carte dar fura mai mult, violeaza mai mult, beau mai mult, mananca pana le crapa burtile si sunt intr-un permanent razboi. Ai distrus mediul sanatos in care familia, izvorul normalitatii, moralitatii si evolutiei, putea sa se nasca si sa creasca. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii sa traga pe linie moarta o mutatie genetica nereusita, un experiment social ratat”.

    Stii ce, daca ma gandesc mai bine, it is you. Tot ce ti-am cerut a fost sa ma lasi sa muncesc si as fi impartit cu tine roadele cu bucurie. Sunt tanar, inteligent, doritor sa muncesc, si unde imi pun mintea si mainile ramane ceva in urma. Tu esti cea care m-ai transformat intr-un etern mester Manole. Si ca sa nu se naruiasca peste noapte ce am cladit, am zidit in temelii multe din cele ce imi erau dragi. Si cand politicienii tai se lauda ca edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun ca in el sunt inchise suflete si sacrificii ale unor fraieri ca mine.

    Cred ca vei muri batrana si singura. Cei care te-au iubit si pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta cand nu vei mai putea sa le oferi nimic. Si mai cred ca iti meriti soarta

     

    Planul secret de distrugere a agricultorilor și fermierilor români! Dezvăluirile profesorului Avram Fițiu

    Un POPOR care VINDE MATERIE PRIMĂ este CONDAMNAT SĂ DISPARĂ!

    SUNT UN ȚĂRAN ȘI MĂ SIMT ȚĂRAN. Un popor care vinde materie primă, adică buștean, adică miel, adică vițel este condamnat să dispară! Nu mai știm să vindem brânză, carne, lână! Nu mai știm cum ne cheamă! Tradiția noastră se destramă. Oierii au fost alungați din munte și-n munte multinaționalele străine taie ultimul lemn„, avertizează Avram Fițiu, profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj Napoca

    Profesorul  de la USAMV  Cluj Napoca s-a întâlnit cu fermierii la sfârșitul săptămânii trecute, la Sibiu.

    Sunt un țăran și mă simt țăran, este mândru Avram Fițiu. Poartă șerpar, un brâu lat din piele, chimir, și-a cumpărat o turmă de oi pe care vrea să o aducă la 300 de capete, a cutreierat munții din Europa în căutarea ciobanilor și a văzut că fermierul nostru român își pierde cu fiecare zi tradiția și numele. Nu știm să ne vindem produsele, noi vindem doar materie primă și de asta suntem amenințați cu dispariția. 

    Din Munții Apuseni, de 25 de ani au dispărut oierii și s-au făcut văcari pe văi. Au părăsit crestele munților și astăzi acolo multinaționalele străine ne taie ultimul lemn. Fermierii noștri își pierd tradiția. Au ajuns să se bazeze pe subvenție și mai puțin pe vânzare, pe comerț, așa cum făceau înaintașii.

    „Când vom învăța să revenim și să purtăm tradiția ca stare de spirit, cum se întâmplă astăzi în Carpații Nordici din Polonia, unde oierii plecați din Gorj, din Sibiu, acum 100 de ani, 300 de ani, 700 de ani, 900 de ani? Să știți că în sistemul de vânzare al brânzei din Polonia de astăzi ultimul oier vorbește cu noi în limba mea, nu în limba lui, că brânza se cheamă brânză în poloneză, și-n cehă, și-n slovacă. Când veți vedea ce fac oamenii ăia în materie de vânzare de brânză sau de carne, veți vedea un popor plecat de aici, iar noi, fraților rămași acasă, suntem vai de capul nostru din punct de vedere al vânzării, al marketingului”, spune Avram Fițiu.

    PLANUL SECRET: 700.000 de AGRICULTORI EXCLUȘI de pe listele APIA până-n 2020!

    MAI PUȚINI CU 700.000 LA SUBVENȚII. Dacă mai rămân 200.000 de agricultori pe listele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până-n 2020, e mare lucru! Acesta ar fi planul secret al politicienilor noștri și al Europei, dezvăluie Avram Fițiu, profesor la USAMV Cluj Napoca.

    „Ca să vedeți și cifra. Sunteți astăzi 900.000 de văcari, oieri, de agricultori la APIA, în 2020 cifra este de 200.000. Trebuie să dispară 700.000 de țărani până-n 2020! Voit! Imaginați-vă că din 2007 până-n 2016 au dispărut 3,1 milioane de familii care nu mai au acces la APIA. 3 milioane! Vor mai dispărea încă 700.000 prin ce mecanisme vă spun imediat. Deci, 700.000 dintre voi dispar până-n 2020 prin mecanisme banale gen intabulare terenului până la 1 ianuarie 2018. Dacă mai rămân 200.000 de agricultori la APIA până-n 2020 e mare lucru. Cam asta este gândirea în Comisia de agricultură din Camera Deputaților, 200.000 de țărani în 2020.”, le-a spus Avram Fițiu fermierilor.
    Existența unui număr mare de ferme mici este o caracteristică pentru agricultura din România. Comasarea terenurilor agricole ar putea duce la dispariția multor ferme mici, multor gospodării țărănești și extinderea fermelor mari, comerciale.
    Pentru campania din 2015, 942.889 de fermieri au solicitat subvenții la Agenția de Plăți. Pentru campania 2016, numărul agricultorilor care cer subvenții a scăzut  la 900.927. Deci, 41.962 de fermieri au dispărut de pe listele cu subvenții într-un singur an. Aceste cifre sunt oficiale și ne-au fost furnizate de Agenția de Plăți.
    Liliana Sime, Olivia Firi

    APEL

    pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României,
    având ca fundament un raport elaborat de Academia Română

    Excelenţele voastre,….

    MASONII au dezvaluit ce este ASCUNS in MUNTII BUCEGI: … ! C) In aceasta Lacrima sunt oasele Romanilor “comunitari” B) Comunistii au lucrat fara Dumnezeu si s-a ales praful ,dar GLOBALISTII lucreaza contra lui Dumnezeu si se va alege pulberea Apocaliptica-Senator Sorin Ilieşiu: Apel pentru…

     

     Vă rog, ajutaţi-mă, prin Isus, cu puterea Duhului Sfânt, să nu lăsăm şi hiene VASLUIENE, doldora de doctorate  de “pocăinţă”, să devore pe cei  peste care Isus “face să răsară soarele Său”, dar, pe care,”mironosiţii de şifoner” ii ingroapa de vii pe oamenii rascumparati de Isus ;“Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Rom.1/32)rr

     

    Măcar voi nu refuzaţi Botezul în Moartea Scumpă, Sfântă, Unică şi Unicată , prin care innecăm si ingropăm pe “Gunoierul “cosmic din noi ; Si astfel…trecem Marea Rosie pe valuri, spre Tărâmul Cananului Ceresc – de pe ţărmul hoţiei, curviei, bădălăniei, pornografiei, vicleniei , sărăciei, prostiei şi a celorlalte roade satanice scrise in Gal. 5/ 20, întreţinute în ascuns şi fardate la vedere de catre …”crestini” …diplomati

     

     


     
    …” Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

     

     ee

    Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,Întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra LuiFiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţă pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşi vă lui Dumnezeu, că vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, că pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.

     

      7u

    Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inima de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o

     

     

     Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.  Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

     wq

    Marele mason Massini a aruncat o informație bombă în 2003. El susține că are informații și documente ultrasecrete care provin de la Statul Major al Pentagonului, referitor la un loc din România. El spune că grupul Bilderberg are reprezentanți în cele mai importante organisme economice, politice și militare din SUA.

    Dincolo de aceste grupări există formațiuni de elită care monitorizează viața științifică și tehnologia de pe întreaga planetă.

    Tot ceea ce este important sau se descoperă este adus la cunoștința celor din elita mondială. Aceasta a fost și cazul observațiilor secrete în ceea ce privește teritoriul României.

    Pentagonul are mai multe programe militare și de spionaj geodezic, folosind mai mulți sateliți geostaționari de înaltă tehnologie.

    Unul dintre aceștia, care se bazează pe tehnologia bionică și pe cea a undelor de formă, a reperat în 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munților Bucegi. În primul rând, spațiul gol identificat în interiorul muntelui, nu comunică cu exteriorul ci începe direct din interiorul muntelui, la o anumită distanță de panta acestuia.

    În al doilea rând, are forma unui tunel regulat care cotește brusc spre centrul muntelui, într-un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului este perfect plan. Cel de al treilea element a pus pe gânduri pe cei de la Pentagon.Scanarea din satelit a muntelui a evidențiat două blocaje majore ale structuri din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului și sfârșitul acestuia și respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca și cum ar fi protejat ceva în acel loc.

    Erau baraje energetice artificiale. Primul era plan, drept ca un zid, care bloca accesul în tunel. Al doilea era masiv, ca o cupolă sau o semisferă, care se află la capătul opus al tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini afirmă că acolo se află ceva deosebit de important.

    Ansamblul tunel-hemisferă se află într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creasta numită Babele. După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amorfă.

    Conținutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce venerabilul Massini își dorea pentru el și pentru elita masonilor. Amorfa conține un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternați când au constatat că substanța are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obținut mai ales în formula de puritate foarte mare. Pulberea de aur în starea ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri și schimburi energetice la nivel celular și neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire.

    Teoretic, un om poate să trăiască în același corp fizic mai multe mii de ani cu condiția să consume la anumite intervale de timp, bine determinate și în anumite cantități, pulbere de aur monoatomic.Așa se explică longevitatea anumitor personalități și intențiile ascunse ale masonilor.

    După această descoperire americanii au venit la București și au interzis autorităților române să dea publicității aceste informații.

    Discuțiile dintre oficialii americani și partea română s-au făcut cu ușile închise și fără translator. Discuțiile au fost foarte violente, încât diplomații strigau unii la alții, proferând amenințări și represalii economice. Celelalte state ale lumii nu cunoșteau nimic din această problemă, iar americanii știau bine că oricând o altă țară puternică s-ar fi coalizat cu România.

    Declarația ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munții Bucegi, punând la dispoziția întregii lumi dovezi, fotografii și alte elemente esențiale pentru clarificare. Ar fi fost invitați cei mai mari oameni de știință pentru cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirea despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii și despre istoria reală carea fost aproape complet contrafăcută. Americanii au reacționat vehement pentru că această declarație ar fi spulberat într-o clipă influența lor planetară și poate ar fi aruncat în haos economia și ordinea mondială.

    Acesta a fost principalul motiv invocat de americani. România a primit un mesaj de la Papa care solicita o cumpătare înainte dea face acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chir că va pune la dispoziția statului român anumite documente străvechi, din arhiva secretă a Vaticanului. Au făcut intervenție masonii la Vatican? Ideea a fost, după aceste dezbateri îndelungate, ca aceste dovezi să fie făcute publice gradual, să nu fie panică și haos

    Noua Ordine Mondială pe scurt

    Noua Ordine Mondiala: Ce inseamna acest termen?

    Noua Ordine Mondiala este un termen folosit pentru a descrie un acord intre marile puteri ale lumii de a conduce, a oferi securitate si a mentine premisa “pacii globale”. Conceptul are in vedere aducerea lumii sub controlul unui singur guvern suprem, introducerea unei singure religii comune controlate si a unui sistem economic mondial (Uniunea Europeana deja a facut acest lucru prin introducerea unei monede unice “Euro”). In realitate, acest lucru este o schimbare catre o lume satanică, controlata fara Dumnezeu.

    Acest lucru nu este o idee sau un plan recent a miscarii New Age. Desi liderii mondiali din secolele XX si XXI au vorbit mult despre intrarea intr-o “era noua” prin stabilirea unei “Noi Ordini Mondiale”, se spune ca planul a inceput inca din secolul XII de un grup cunoscut ca si “Illuminati” care duce la Cavalerii Templieri si Riturile Scotiene ale Masoneriei Libere.

    Noua Ordine Mondiala: Cine este implicat?

    Sustinatorii Noii Ordini Mondiale cred ca aceasta cauza este una demna, pentru ca pana la urma, cine nu vrea pace in toata lumea? In timp ce multi studenti, profesori si alti oameni adera la aceasta schema, cel mai inalt esalon al proiectantilor NWO include multi dintre cei mai bogati oameni ai planetei, lideri politici de top si elita corporatiilor.

    De exemplu, Primul Ministru sovietic, Mihail Gorbachov s-a adresat Organizatiei Natiunilor Unite in Decembrie 1988 spunand:

    “Progresul global in viitor este posibil acum doar prin cautarea unui consens universal in ce priveste miscarea catre o noua ordine mondiala”.

    La intalnirea din 1990 care a avut in Finlanda, fostul presedinte al Statelor Unite, George H. W. Bush a mentionat:

    “Fundamentul noii ordini mondiale va fi pus in Helsinki si va fi stabilit sub autoritatea Natiunilor Unite”.

    Mai tarziu, Bush a adaugat :

    “Daca natiunile lumii, actionand impreuna, continua asa cum a facut-o pana acum, vom pune baza unei ordini internationale mult mai pasnice decat oricare alta pe care am cunoscut-o”.

    Sataniștii Noii Ordini Mondiale au devenit mult mai publici in timpul presedintiei in Statele Unite a lui Bill Clinton. Un lobby puternic, Caucusul Progresiv, a inceput sa promoveze deschis principiile socialismului si s-au alaturat agendei Socialistilor Democratici din America. Clinton a reusit sa impinga destul de bine “marele guvern” in viata privata americana. Acest lucru a facut posibil ca libertarile democratice subtile sa dispara in timp ce era stabilit un tot mai mare control guvernamental.

    Filmele incluzand Skulls and National Treasure (Craniile si Comoara Natioanala – n. tr.) a fost facut despre “societati secrete” precum Societatea “Craniu si Oase”.

    Alte fratietati secrete si/sau organizatii internationale implicate sunt Bilderbergerii, Comisia Trilaterala, Illuminati, Organizatia Mondiala a Sanatatii si Natiunile Unite.

    In timp ce lumea devine tot mai secularizata si ateista, gasim multe alte influente care ii conduc pe oameni spre agenda Noii Ordini Mondiale.

    Falsa corectitudine politica si desensibilizarea (fata de crima, violenta, genocid, necredinta, ocultism, etc) au avut loc in timp ce persecutia impotriva crestinilor si a se desfasura furios in intreaga lume.

    Pastorul Ron Riffe (Cutting Edge – “Pe muchie de cutit”, n. tr.) scrie:

    “Aceasta lume este scaldata in literatura oculta precum Codul lui Da Vinci si Evangheliile Gnostice. Programele de televizor extrem de scumpe despre obiectele zburatoare neidentificate si multe alte subiecte oculte sunt difuzate in primele minute fiindca ei stiu ca atunci este audienta maxima. Hipnoza maselor are loc inaintea ochilor nostri, iar evidentele sunt uluitoare.

    Texe Marrs, autorul Mystery Mark of the New Age (Semnul misterios al New Age – n. tr.) ne aminteste ca aceia care sunt familiari cu Biblia vor recunoaste ca va fi un guvern mondial sub directa autoritate a Anticristului. Biblia spune ca Dumnezeu va triumfa impotriva intregului rau. Mesajul New Age nu este deloc nou! Este aceeasi veche razvratire impotriva lui Dumnezeu!

    Afla ce spune Biblia referitor la planul Anticristului si ceea ce poti face cand au loc aceste lucruri. “Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta. Fiindca ai lepadat cunostinta, si Eu te voi lepada, si nu-mi vei mai fi preot. Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai” (Osea 4:6).

    Conceptul “Noua Ordine Mondiala”

    “Noua Ordine Mondial” se vrea un concept care a fost propus pentru prima oara de catre Winston Churchill, cu referire la o perioada din istorie care va reflecta schimbari fundamentale dupa Primul si Al Doilea Razboi Mondial. Idea generala era ca se vor putea implementa propuneri idealistice cu privire la guvernarea globala pentru rezolvarea problemelor care depaseau capacitatea individuala a statelor.

    Deloc surprinzator este faptul ca nu exista o singura teorie a conspiratiei a Noii Ordini Mondiale, despre o singura organizatie secreta cu un singur tel, acela de a domina intreaga planeta prin instaurarea unui guvern mondial.

    Satana, Anticristul si Falsul Profet

    Sfarsitul lumii este cel mai vechi motiv invocat de cei care cred in existenta unui pact mondial intre Satana, Anticristul si Falsul Profet, un fel de trinitate pagana care are ca singur scop impingerea umanitatii catre iadul vesnic. Cel mai intalnit scenariu este cel in care Falsul Profet este Papa sau institutia Bisericii Catolice sau un guru carismatic din miscarea New Age, Anticristul va fi ori presedintele Uniunii Europene, ori Secretarul General al Natiunilor Unite. In era digitala, rolul Anticristului ar putea fi luat de un supercomputer.

    Pact ocult al francmasonilor si Illuminati

    Adeptii anti-masonici ai teoriilor conspiratiei cred ca francmasonii cu grade inalte in organizatie sunt implicati intr-o intelegere oculta pentru realizarea Noii Ordini Mondiale. Acestia sustin ca parintii fondatori ai Statelor Unite (Founding Fathers of the United States), printre care George Washington si Benjamin Franklin, au inserat simbolistica masonica si geometrie sacra in societatea americana, in marele sigiliu al SUA, bacnota de un dolar si chiar in arhitectura străzilor din Washington DC.

    Ordinul Illuminati a fost o societate secreta din perioada Renascentista, fondata pe data de 1 mai 1776, in Bavaria. Miscarea era formata din liber-cugetatori, secularisti, liberali, republicani si profeministi care au fost recrutati in lojele masonice din Germania, si care cautau sa promoveze perfectionismul prin invataturi mistice.

    In perioada interbelica dintre Primul si Al Doilea Razboi Mondial, propagandistii fascisti, ca istoricul revizionist englez Nesta Helen Webster si socialistul american Edith Starr Miller, nu numai ca au popularizat mitul unei conspiratii Illuminati, dar au si sustinut ca este o societate secreta care serveste interesele elitelor evreiesti care subminau interesele finantelor capitaliste sau si ale comunismului sovietic, pentru a diviza si conduce lumea.

    Protocolul Batranilor in Sion

    O alta conspiratie care implica de aceasta data o alianta intre elitele evreiesti si masoni, a fost pentru prima oara sugerata in Rusia, in 1903, intr-un articol numit Protocolul Batranilor in Sion (The Protocols of the Elders of Zion). In text sunt „dezvaluite” un fel de stenograma a unei intalniri secrete ale unor lideri evrei, cooptati in masonerie, in care puneau la cale dominatia lumii, in favoarea evreilor, pentru ca se credeau a fi alesii lui Dumenzeu.
    Gradualismul

    Curentul “gradualismului” este cea mai credibila teorie a conspiratiei, mai ales ca o parte din pasii catre Noua Ordine Mondiala au fost deja implementati, in mod gradual. Etapele pot fi usor identificate de-a lungul istoriei: crearea sistemului de rezerve federale din Statele Unite in 1913, a Fondului Monetar in 1944, a Natiunilor Unite in 1945, a Bancii Mondiale tot in 1945, a Organizatiei Mondiale de Sanatate in 1948, a Uniunii Europene si a monedei euro in 1993, a Organizatiei Mondiale a Comertului in 1998 si a Uniunii Africane.

    Un pas important in aceasta conspiratie globala care se intinde pe o durata de zeci de ani, este creearea, cel putin intr-un mod ascuns, a Uniunii Nord Americane si a monedei amero, formata din America de Nord, Mexic si Canada. Teoria spune ca un grup de oameni necunoscuti, din elita internationala, planuiesc sa inlocuiasca guvernele lumii cu un guvern transnational.

    Revolutia franceza a fost planuita de organizatia illuminatilor lui Adam Weishaupt, profesorul evreu de drept de la Universitatea din Ingoldstadt scolarizat de iezuiti a caror structura organizatorica a adoptat-o In organizatia lui luciferica numita Ordinul Illuminati-lor. Faptul ca a folosit structura organizatorica perfectata de iezuiti si ca a convins alti doi iezuiti sa i se asocieze a oferit un pretext celor care sustin ca ura lui talmudica si organizatia lui luciferica sunt „iezuite”. In realitate, nimic nu ura Weishaupt mai mult pe lume decat pe Iisus Hhristos, crestinismul, si Biserica ; si organizatia lui avea drept scop tocmai distrugerea acestora.

    Scopul lui Weishaupt era scopul clasic: revolutia mondiala si instaurarea Guvernului Mondial. Platforma lui era eradicarea crestinismului, eliberarea sexuala, eliminarea nationalismului, eliminarea principilor si regilor, abolirea proprietatii private, si instaurarea „libertatii si egalitatii universale” si a „drepturilor omului”, pentru instaurarea carora In primul rand se preconiza distrugerea religiei si a moralei, distrugerea familiei si cresterea copiilor de catre stat si nu de catre parintii lor.

    Dezvăluirile unui fost agent CIA: „Ne-au dat milioane ca să dezmembrăm Iugoslavia”

    „Am mituit partide şi politicieni ca să cultive ura între naţiuni. Scopul nostru final era să vă facem sclavii noştri!” spune Robert Baer, fost agent CIA într-un interviu.
    Publicaţia Web Tribune din Serbia publică un interviu cu Bobert Baer, fost agent CIA, care vorbeşte despre activităţile agenţiei americane în fosta Iugoslavie.
    Baer se afla într-un turneu de promovare a cărţii sale «Secretele Casei Albe», în Quebec, Canada, în momentul în care a acordat interviul pentru publicaţia sârbă. Robert Baer este autorul mai multor cărţi în care dezvăluie secrete ale CIA şi administraţiilor Bill Clinton şi George W. Bush. Fostul agent a fost arestat şi reţinut de mai multe ori după ce a dat publicităţii informaţii din interiorul adminstraţiilor americane. Mitt Waspurh, un prieten apropiat al lui Baer şi fost funcţionar în Senatul SUA, după ce i-a furnizat mai multe informaţii, a fost ucis prin împuşcare.

    Reporter: Când şi unde aţi avut prima misiune în Iugoslavia?
    Baer: Am ajuns la bordul unui elicopter împreună cu 3 agenţi. Am aterizat pe 12 ianuarie 1991 la Sarajevo. Misiunea noastră era să ţinem sub observaţie presupuse atacuri teroriste ale sârbilor care ar fi trebuit să aibă loc în oraş.
    – Cine erau teroriştii respectivi şi de ce ar fi atacat?
    – Am primit de la CIA documente, despre un grup care se numea «Serbia Supremă», în care erau detaliate planurile lor de a desfăşura atacuri cu bombă în clădiri împortante din Sarajevo, ca răspuns la dorinţa Bosniei de a-şi declara independenţa faţă de Iugoslavia.
    – Acel grup chiar a existat şi ce anume făceaţi în Sarajevo, care era misiunea primită de la CIA?
    – Acel grup nu a existat niciodată. Cei de la sediul central ne-au minţit. Misiunea noastră era să alarmăm lumea şi să împrăştiem panica printre politicenii bosniaci, să le împuiem capetele cu ideea că sârbii vor ataca.

    Ca să clarific. Am acceptat povestea livrată de CIA, dar după o vreme am început să o punem la îndoială. De ce să provocam isterie când era clar că acel grup nu exista.
    – Cum şi când s-a încheiat misiunea şi dacă avea un nume?
    – Pentru mine s-a terminat după două săptămâni, când am fost trimis într-o nouă misiune în Slovenia. Operaţiunea a durat o lună şi purta numele de «Istina» (adevărul) cu toate că numai adevar nu era.
    – De ce v-aţi dus în Slovenia?
    – Am primit informaţia că Slovenia era gata să-şi declare independenţa. Ni s-au dat bani, câteva milioane de dolari, ca să finanţăm diverse ONG-uri, partide de opoziţie şi diverşi politicieni care au stârnit ura şi au inflamat societatea.
    – Care este părerea dumneavoastră despre propaganda CIA, ce gândeau colegii?
    – Nimeni nu refuza o misiunea primită de la CIA, mai ales că toţi eram agitaţi şi cu tendinţe paranoide. Mulţi agenţi şi ofiţeri au dispărut pentru că, pur şi simplu, au refuzat că facă propagandă îndreptată împotriva sârbilor în Iugoslavia. Personal, am rămas şocat la enorma cantitate de minciuni cu care erau „hrăniţi” politicenii de către agenţii CIA. Mulţi din ei habar nu aveau că livrează minciuni. Fiecare ştia numai câte o mică bucăţică din poveste şi numai cei care creaseră toată istoria cunoşteau şi ce se ascunde în spate, iar aceia sunt politicienii.
     Aşadar, era numai propaganda anti-sârbească?
    – Şi da, şi nu. Scopul era divizarea republicilor, astfel că Iugoslavia să nu mai existe ca un întreg. Serbia a fost aleasă numai pentru simplul motiv că trebuie dată vina pe cineva, dar oarecum şi pentru motivul că este succesoarea fostei Iugoslavii.
    – Puteţi da nume de politicieni din fosta Iugoslavie care au fost mituiţi de CIA?
    – Da, cu toate că este o chestiune delicată: Stipe Mesic, Franjo Tudjman, Alija Izetbegovic, mulţi consilieri şi membrii ai guvernului din Iugoslavia, am plătit generali, jurnalişti, chiar şi unităţi militare. Radovan Karadzic a fost plătit şi el, numai că, după o vreme, nu a mai acceptat, şi-a dat seama că va ajunge să fie sacrificat şi acuzat de crimele de război din Bosnia. Toată regia a aparţinut administraţiei americane.

    – Ați preciat că mass-media a fost controlată și finanțată. Cum exact s-a întâmplat acest lucru?

    – Asta se știe deja, câțiva agenți ai CIA au fost însărcinați să scrie declarațiile oficiale pe care reporterii le citeau în cadrul știrilor. Bineînțeles, prezentatorii știrilor erau neștiutori, primeau știrile de la șefii lor, iar ei le primeau de la omul nostrum. Toată lumea avea aceeași misiune: să răspândească ură, naționalism și diferențele dintre oameni prin intermediul televiziunilor.

    – Cine este vinovat pentru genocidul de la Srebrenica?
    – Vina aparţine bosniacilor, sârbilor şi americanilor, adică noi! Însă toată vina a fost aruncată pe sârbi. Din nefericire multe victime înmormântate ca musulmani, erau de fapt sârbi sau alte naţionalităţi. […] Oraşul Srebrenica a fost sacrificat pentru a da Amercii motivul să atace Serbia în urma pretinselor atacuri.

    – În cele din urmă, de ce credeți că s-a destrămat Iugoslavia și de ce guvernul dumneavoastră a dorit acest lucru?

    – Totul este cât se poate de clar, oamenii care au incitat la război și au dictat termenii păcii acum sunt proprietarii companiile care exploatează diverse resurse naturale. Ei, pur și simplu, v-au transformat în sclavi, oamenii voștrii lucrează pe degeaba și producțiile merg în Germania și America… Ei sunt câștigătorii! Voi ajungeți în cele din urmă să cumpărați și să importați ceea ce ați creat voi înșivă, și, pentru că nu aveți bani, trebuie să împrumutați. Aceasta este întreaga poveste a ceea ce s-a petrecut în Balcani!

    – Nu ați fost niciodată în Kosovo ca agent al CIA, dar ați simțit vreo presiunea din partea Americii?

    – Bineînțeles! Kosovo a fost luat din două motive, primul pentru resursele sale minerale și naturale, iar al doilea pentru ca Kosovo să fie o bază militară a NATO. Este cea mai mare bază militară din inima Europei.

    – Aveţi un mesaj pentru oamenii din fosta Iugoslavie?
    – Am. Uitaţi trecutul, a fost o înscenare, este un fals. V-au manipulat, au obţinut ce au vrut şi este prostesc să vă urâţi între voi, trebuie să arătaţi că sunteţi mai puternici şi că vă daţi seama cine a creat acest lucru. Îmi cer iertare, sincer. Acesta este motivul pentru care, de multă vreme, dezvălui secrete ale CIA şi Casei Albe.

    B) Comunistii au lucrat fara Dumnezeu si s-a ales praful de ctitoriile socialite,dar GLOBALISTII lucreaza contra lui Dumnezeu si se va alege  pulberea Apocaliptica-Senator Sorin Ilieşiu: Apel pentru… condamnarea totalitarismului comunist și raportul pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal

    În nr. 2 al revistei Contemporanul a fost publicat „Apelul pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, având ca fundament un raport elaborat de Academia Română”, apel adresat de senatorul Sorin Ilieşiu primului ministru al României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintelui Academiei Române. Menţionăm că Sorin Ilieşiu este autorul următoarelor iniţiative pentru condamnarea totalitarismului comunist: 2005 (aprilie): „Proclamaţia pentru România” – în care se solicită pentru prima dată condamnarea comunismului şi decomunizarea României (Ziua, 30 apr. 2005); 2005 (octombrie):  Raportul neoficial pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal (BBC-⁠Romania, 5 oct. 2005; Ziua, 24-⁠26 oct. 2005; web-⁠site-⁠ul GDS, 10 mar. 2006; Revista 22, Supl. 22 plus, 21 mar. 2006); 2005 (octombrie): Apelul către preşedintele României pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal, în baza respectivului raport neoficial (Ziua, 24-⁠26 oct. 2005); 2006 (martie): Apelul – în nume colectiv – către preşedintele României pentru condamnarea  regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal, apel semnat de peste 700 de personalităţi şi de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de cetăţeni (Ziua, 11 mar. 2006; Adevărul în 11 mar. 2006; Revista 22 în 14 mar. 2006). Apelul a avut ca anexă raportul neoficial redactat de Sorin Ilieşiu în 2005; 2006 (mai): Apelul pentru condamnarea internaţională a criminalităţii şi nelegitimităţii comunismului, semnat de sute de personalităţi precum Monica Lovinescu, Vladimir Bukovsky, St.Courtois, André Glucksmann, Al.Litvinenko (Revista 22, 22 dec. 2006); 2009 (martie): Apelul pentru condamnarea în Parlamentul European a crimelor comuniste şi a pactului Hitler-⁠Stalin (pactul Ribbentrop-⁠Molotov), apel semnat de peste 800 de personalităţi din România şi din afara României.

    Republicăm în acest număr al revistei Contemporanul debutul „Apelului pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, având ca fundament un raport elaborat de Academia Română”. Publicăm, în continuare, documentul anexat acestui apel: „Raportul pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal”, raport redactat de Sorin Ilieşiu în 2005.

    C ă t r e:

    Domnul Călin Popescu Tăriceanu – Preşedintele Senatului
    Domnul Victor Ponta – Primul Ministru al României
    Domnul Valeriu Zgonea – Preşedintele Camerei Deputaţilor
    Domnul Ionel Haiduc – Preşedintele Academiei Române

    Apel pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României,
    având ca fundament un raport elaborat de Academia Română

    Excelenţele voastre,

    Vă retrimit apelul de mai jos, în speranţa că vă veţi asuma cât mai curând posibil decizia morală şi politică de csorin_iliesiu_foto-3ea mai mare însemnătate care se impune faţă de un asemenea apel. Dacă ne uităm trecutul, suntem condamnaţi să-⁠l repetăm – spunea filosoful american George Santayana. Putem ierta crimele comuniste, dar, pentru ca acestea să nu se mai repete niciodată, nu avem voie să le uităm. În spiritul acestei responsabilităţi este necesară o adevărată condamnare a totalitarismului comunist, care să fie adoptată de reprezentanţii poporului român din Parlament. O asemenea acţiune politică trebuie să aibă ca fundament un raport elaborat de Academia Română – cel mai înalt for ştiinţific şi autoritate neangajată politic – cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului de la Sighet (care este, din punct de vedere ştiinţific, cel mai apreciat memorial de acest fel din lume).

    Se cuvine ca Uniunea Social Liberală şi Parlamentul României să-⁠şi asume această decizie politică de mare responsabilitate. Aşa cum am propus, condamnarea celor mai multe dintre crimele comuniste ar trebui să fie exclusiv morală, în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale.

    Viitorul raport trebuie să pornească de la premiza că nu noi, românii, am inventat regimul comunist. Nu noi l-⁠am instaurat cu forţa, în mod nelegitim. Nu noi l-⁠am implementat astfel încât să fie nu doar antidemocratic, ci şi criminal. În schimb, noi am fost condamnaţi să-⁠l trăim şi să-⁠i îndurăm fărădelegile şi crimele, în timp ce căutam soluţii prin care să ne salvăm limba, cultura şi ţara, să ne salvăm de la desfiinţare fiinţa naţională. Această salvare a fost meritul poporului român, inclusiv al unora dintre liderii comunişti.

    România are nevoie de o adevărată condamnare a totalitarismului comunist pentru că, spre dezonoarea noastră, a tuturor, România a avut parte, în 2006, de o farsă a acestei condamnări. […]

    Raport pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal

    Raport neoficial redactat şi publicat în anul 2005 de Sorin Ilieşiu,
    propus în acelaşi an Preşedintelui României.

    Raportul este necesar pentru a condamna criminalitatea comunismului în mod incontestabil şi în deplină cunoştinţă de cauză, întrucât la fel s-⁠a procedat şi în cazul condamnării Holocaustului, un număr deosebit de mare de oameni fiind exterminaţi în ambele cazuri de genocid.  Raportul a fost propus la solicitarea Preşedintelui României Traian Băsescu de a condamna regimul comunist din România în baza unui raport elaborat de o comisie validată ştiinţific. Prezentul raport neoficial este rezumatul unui material obiectiv, riguros ştiinţific, elaborat de o echipă de istorici supervizată de personalităţi recunoscute, incontestabile, specialişti în istoria comunismului mondial şi românesc. Textul reprezintă în cea mai mare parte un rezumat concis al materialului documentar-⁠ştiinţific elaborat în ultimii 12 ani de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundaţiei Academia Civică. Consiliul ştiinţific este format din: Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University, Washington D.C.), Vladimir Bukovski (Cambridge), Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris), Dennis Deletant (London University), Helmut Müller-⁠Enbergs (Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI, Berlin), Şerban Papacostea (academician, Bucureşti), Alexandru Zub (academician, Institutul „A.D.Xenopol” Iaşi). O parte din materialul documentar este cuprins în Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, iniţiat de Ana Blandiana şi Romulus Rusan în 1993. Argumentele recunoaşterii caracterului obiectiv şi riguros ştiinţific al acestui material documentar de condamnare a crimelor comunismului, reprezentat în forma specifică de Memorialul de la Sighet, sunt următoarele: În 1995 Memorialul a fost luat sub egida Consiliului Europei. În 1997 Parlamentul Romaniei l-⁠a declarat ansamblu de interes naţional. În 1998 Consiliul Europei îl considera printre primele trei locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Franţa. La seminarul internaţional de la Weimar din 2004 a fost recunoscut ca cel mai obiectiv ştiinţific dintre toate memorialele existente în fostele ţări comuniste.

    I n t r o d u c e r e
    […]

    Citat din mărturia lui Corneliu Coposu (1914-⁠1995), liderul anticomunismului în România postcomunistă.

    „Poporul român a fost singurul dintre popoarele ocupate de sovietici, din sud-⁠estul Europei, care n-⁠a capitulat după ocupaţia sovietică şi care a protestat retrăgându-⁠se în munţi, formând echipe de rezistenţă. Poporul român n-⁠a dezarmat după ce toate statele din jurul nostru s-⁠au resemnat în a accepta comunismul care le-⁠a fost impus de armata de ocupaţie sovietică, şi enumăr: Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania de răsărit. Doar partidul nostru (P.N.Ţ.) a dat 272.000 de oameni arestaţi dintre care trei sferturi au murit în închisoare. Asta a fost adevărata rezistenţă românească. Victimele acestei rezistenţe au fost pe de o parte intelectualitatea română, ofiţerimea română, tot ceea ce a avut ca suprastructură neamul românesc, în frunte cu toţi şefii de partide, toţi foştii miniştri, foştii şefi de şcoală, foştii oameni de înaltă gândire filosofică, oameni care s-⁠au realizat în toate domeniile. N-⁠a scăpat nici unul de această persecuţie comunistă. Au fost sacrificaţi sute de mii de oameni care au murit în cele 50 de locuri de detenţie, în cele câteva zeci de lagăre, în lagărele de muncă, la canalul Dunăre – Marea Neagră, în toate instituţiile represive care au vânat tot ceea ce reprezenta o luciditate, o gândire, o dorinţă de independenţă în poporul român. Regimul comunist a concentrat, cu evident scop de exterminare, pe cei socotiţi că reprezintă vârfurile rezistenţei anticomuniste. Puşcăria nici nu avea rostul să conserve deţinuţii, ci dimpotrivă, să suplinească ezitările puterii politice de a-⁠i lichida prin glonţ. De aceea au fost atât de puţini supravieţuitori. Sigur că scopul a fost realizat în proporţie de 90%. În orice caz, am verificat pe viu proverbul românesc să nu-⁠i dea Dumnezeu omului atât cât poate să suporte. Omul suportă extraordinar de mult, peste limita pe care şi-⁠ar îngădui-⁠o să şi-⁠o imagineze.” (Notă: fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-⁠Longin de Corneliu Coposu).

    Preambul: repere istorice din perioada 1917-⁠1944,  semnificative pentru nelegitimitatea regimului comunist în România.

    decembrie 1917: la Iaşi, bolşevicii încearcă să răstoarne guvernul român şi să-⁠i izgonească pe viitorii făuritori ai României Mari: regele Ferdinand Întregitorul şi legendara regina Maria (cea mai celebră regină a epocii sale, nepoată a reginei Victoria a Angliei şi a ţarului Alexandru al II-⁠lea al Rusiei; ultimul ţar, Nicolae al II-⁠lea, vărul reginei Maria, a fost ucis de bolşevici în 1918).
    martie 1918: la Chişinău, Parlamentul Basarabiei (provincie românească ce se declarase independentă de puterea bolşevică) votează Unirea Basarabiei cu România.
    noiembrie 1918: la Cernăuţi, Consiliul Naţional din Bucovina (fostă provincie a defunctului imperiu austro-⁠ungar), a votat Unirea Bucovinei cu România.
    1 Decembrie 1918 (ziua naţională a României postcomuniste): la Alba Iulia, Adunarea Naţională din Transilvania, a votat unirea Transilvaniei şi Banatului (foste provincii ale defunctului imperiu austro-⁠ungar) cu România. Astfel, unirea românilor într-⁠un singur stat a fost realizată înainte de Conferinţa de pace de la Paris, fiind recunoscută de aceasta (suprafaţa României întregite fiind 295.042 km2). În perioada interbelică, România va deveni un stat puternic şi prosper.
    august 1919: armata română ocupă Budapesta şi eliberează Ungaria de regimul sovietic instaurat în martie 1919 de Bela Kun (la iniţiativa şi cu sprijinul lui Lenin). Bela Kun acţionase pentru a sovietiza Transilvania.
    1921: la iniţiativa Uniunii Sovietice, este înfiinţat Partidul Comunist din România (P.C.d.R.), care va fi dirijat exclusiv de Moscova. Comparativ cu celelalte partide comuniste din Europa interbelică, P.C.d.R. va avea cei mai puţini membri.
    1924: conform indicaţiilor Moscovei, P.C.d.R. urma să declanşeze o revoluţie bolşevică care avea ca scop final desfiinţarea Regatului României şi înglobarea teritoriului românesc în Uniunea Sovietică. P.C.d.R. este interzis datorită activităţii lui antinaţionale şi antistatale.
    1939: este semnat Pactul Ribentropp-⁠Molotov, dintre Hitler şi Stalin; pactul stipulează „interesul” sovietic faţă de statele baltice, estul Poloniei şi Basarabia (provincie a României).
    iunie 1940: prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România este forţată să cedeze nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei cu toate că ultimele două nu au aparţinut niciodată Rusiei. Populaţia românească va fi supusă la acţiuni de represiune, teroare şi masacre, elita antisovietică fiind exterminată.
    iunie 1941: guvernul condus de mareşalul Ion Antonescu declară război Uniunii Sovietice şi eliberează teritoriile pierdute cu un an în urmă. Ulterior, armata română va lupta timp de 3 ani alături de armata germană împotriva Uniunii Sovietice.
    august 1944: din ordinul M.S. Regelui Mihai, mareşalul Antonescu este arestat. România declară război Germaniei alăturându-⁠se coaliţiei antina­ziste, aducându-⁠şi întregul ei potenţial militar şi economic până la sfârşitul războiului. Armata română începe eliberarea propriei ţări ocupate de trupele germane (eliberarea este finalizată la 25 octombrie 1944).
    octombrie 1944: La Moscova, Stalin şi Churchill convin neoficial asupra viitoarelor sfere de influenţă (referitor la România, Stalin a impus o preponderenţă de 90%). În acest timp armata română eliberează nordul României (Transilvania de nord-⁠est fusese cedată în 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena). Menţionăm că pe măsură ce armata română şi-⁠a eliberat propria ţară de ocupaţia nazistă, sovieticii au ocupat România declarându-⁠se „eliberatori” şi instalându-⁠şi propriul guvern la Bucureşti sub forma Comisiei de Control al Armistiţiului.

    Notă: majoritatea datelor de mai sus au fost preluate din situl oficial al Preşedinţiei României, respectiv din secţiunea referitoare la istoria României, redactată de istoricul Ion Calafeteanu.

    Regimul comunist din România (1945-⁠1989) a fost nelegitim şi criminal, având în vedere următoarele:

    1). Trădarea intereselor României de către guvernul dominat de comunişti, impus de Stalin în martie 1945. Anexarea nedreaptă şi prin forţă a României la imperiul sovietic, începând din 1945.
    În februarie 1945 a avut loc Conferinţa de la Yalta la care au participat Uniunea Sovietică, Statele Unite şi Marea Britanie, reprezentate la vârf de Stalin, Roosevelt şi Churchill. Printre acordurile neoficiale convenite a fost reconfirmată „influenţa” de 90% a Uniunii Sovietice în România, procent impus de Stalin lui Churchill cu patru luni în urmă, la Moscova. În timp ce la Yalta se pecetluia sacrificarea României ignorându-⁠i-⁠se în acelaşi timp meritele deosebite, armata română îşi continua campania antinazistă eliberând Ungaria, Cehoslovacia şi o parte a Austriei. Subliniem că datorită României, al doilea război mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata română jertfind pe frontul antinazist viaţa a peste 100.000 de militari, România plasându-⁠se în această privinţă pe locul 4 între naţiunile lumii, după Uniunea Sovietică, Statele Unite şi Marea Britanie. Menţionăm în mod suplimentar că Stalin a impus armatei române o strategie militară de exterminare la limita maximă posibilă.
    La 6 martie 1945, imediat după acordul de la Yalta şi conform prevederilor neoficiale ale acestuia, Stalin impune în România un guvern-⁠marionetă dominat de comunişti (condus de Petru Groza, un politician burghez prosovietic), guvern care îşi va îndeplini sarcina de a începe sovietizarea ţării, respectiv de a demara lichidarea democraţiei pentru a face posibilă instaurarea comunismului, trădând astfel interesele României. În consecinţă, a început teroarea: au început să se facă arestări, epurări şi deportări, internări în lagăre de detinuţi politici şi de asemenea, s-⁠a instituit cenzura. Una dintre sarcinile oficiale ale guvernului-⁠marionetă era tocmai de a organiza „alegeri libere si corecte”.

    2). Instaurarea nelegitimă şi prin forţă a puterii comuniste prin fraudarea uriaşă a alegerilor din 1946.
    În condiţiile de teroare instaurată de comunişti, alegerile din noiembrie 1946 au fost câştigate cu o majoritate covârşitoare de opoziţia anticomunistă care a obţinut între 70% şi 90% din voturi, conform unor mărturii orale şi unor documente. Însă comuniştii au inversat pur şi simplu rezultatul oficial: 70% în favoarea blocului politic dominat de comunişti. Fraudarea uriaşă a alegerilor a constituit o crimă împotriva poporului român, prin furtul voinţei naţiunii. După alegeri, ritmul sovietizării s-⁠a intensificat.

    3). Trădarea de către puterea comunistă din România a intereselor fundamentale ale României prin acceptarea condiţiilor nedrepte ale Tratatului de pace de la Paris din 1947.
    Notă: Premisele sunt prezentate în preambulul istoric al acestui material, precum şi în paragrafele anterioare.
    În cadrul tratativelor Conferinţei de pace de la Paris din 1946-⁠1947 şi prin semnarea Tratatului de pace (10 februarie 1947), puterea comunistă din România, respectiv guvernul-⁠marionetă dirijat de Stalin, se face vinovat că a acceptat ca României să nu i se recunoască statutul de ţară co-⁠beligerantă conform meritelor României în lupta antinazistă, ci dimpotrivă, puterea comunistă a acceptat ca România să fie tratată ca o ţară învinsă de Uniunea Sovietică. Menţionăm că România a luptat aproape 3 ani împotriva Uniunii Sovietice şi aproape un an (în finalul războiului) ca aliată a Uniunii Sovietice, împotriva Germaniei. Puterea comunistă (din România) a ignorat eforturile umane şi economice pe care România le făcuse pentru cauza Naţiunilor Unite, precum şi faptul că datorită alăturării României la coaliţia antinazistă începând din august 1944, al doilea război mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata română jertfind pe frontul antinazist viaţa a peste o sută de mii de militari, România plasându-⁠se în această privinţă pe locul 4 între naţiunile lumii după Uniunea Sovietică, Statele Unite şi Marea Britanie.
    În cadrul tratativelor Conferinţei de pace, puterea comunistă (din România) a ignorat nelegitimitatea înţelegerii dintre Stalin şi Hitler prin pactul Ribbentrop-⁠Molotov, precum şi nelegitimitatea ocupării de către Uniunea Sovietică, în 1940, a teritoriilor româneşti Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţei. Nu a fost invocat faptul că ultimele două nu au aparţinut niciodată Rusiei, şi de asemenea nu a fost invocat faptul că în 1918 Basarabia a decis unirea cu România, prin proprie voinţă. Nu a fost invocată legitimitatea intrării în război a României (în 1941) pentru a-⁠şi elibera propriile teritorii. Acceptând condiţiile Tratatului de pace, puterea comunistă (din România) se face vinovată că a acceptat să fie cedate Uniunii Sovietice teritoriile româneşti Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţei având o suprafaţă de 44.000 km2, locuite în acel moment de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români. Ulterior, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare. Teritoriile româneşti cedate de puterea comunistă au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.
    De asemenea, puterea comunistă a acceptat să plătească Uniunii Sovietice despăgubiri în valoare de 300.000.000 dolari şi a acceptat ca România să fie în continuare ocupată de trupe ale armatei sovietice pentru încă 90 de zile. Ulterior armata sovietică de ocupaţie a rămas în România până în 1958, întreţinerea acesteia costând 2 miliarde de dolari.
    Menţionăm în mod suplimentar, ca un merit al Tratatului şi implicit al puterii comuniste, recunoaşterea retrocedării teritoriilor din nord-⁠estul Transilvaniei la România cedate în 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena.

    4). Distrugerea forţată a regimului democratic multipartidic prin lichidarea opozitiei politice democratice şi înlocuirea democraţiei cu dictatura partidului unic (1947).
    Prin distrugerea forţată a celor trei partide româneşti tradiţionale (naţional-⁠ţărănesc, naţio­nal-⁠liberal şi social-⁠democrat), comuniştii au făcut trecerea de la un regim democratic multipartidic la dictatura partidului unic, partidul-⁠stat, respectiv Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), redenumit ulterior Partidul Comunist Român.

    5). Suprimarea forţată a monarhiei (1947).
    După actul de la 23 august 1944, când s-⁠a alăturat coaliţiei antihitleriste dând peste o sută de mii de morţi pe frontul antinazist, România a fost transformată de sovietici din stat aliat în stat satelit. România era singura dintre ţările ce urmau a fi sovietizate care avea un rege iubit de popor – considerat astfel ultimul obstacol împotriva impunerii comunismului. După ce fusese recunoscut ca unul din artizanii sfârşitului războiului, decorat de ruşi şi americani, comuniştii l-⁠au silit pe M.S. Regele Mihai să abdice pentru a instaura republica de tip sovietic.

    6). Sovietizarea totală, prin forţă, a României (1948).
    Dacă în anii anteriori comuniştii obţinuseră majoritatea sau unanimitatea puterii, folosind de fiecare dată teroarea şi viclenia, în 1948 şi-⁠au impus propriul sistem economic şi social, potrivit reţetelor experimentate în deceniile anterioare de Lenin şi Stalin.
    În anul 1948, practic toate instituţiile statului au fost refăcute după şablonul existent în URSS: justiţia, securitatea, învăţământul, academia, cultele.
    Au continuat, cu şi mai mare amploare, batjocorirea justiţiei prin procese politice înscenate, precum şi supunerea cetăţenilor printr-⁠o propagandă bazată pe neadevăr având scopul uitării adevărului (mancurtizare). De altfel, batjocorirea justiţiei şi supunerea cetăţenilor prin propagandă se numără printre constantele regimului comunist.
    A fost adoptată constituţia republicii populare după model sovietic. A fost constituit Partidul Muncitoresc Român, „partidul unic al clasei muncitoare”, organul suprem de conducere a statului (partidul-⁠stat). Au fost schimbaţi conducătorii principalelor culte religioase (cu scopul aservirii totale a Bisericii ortodoxe) şi a fost interzisă Biserica greco-⁠catolică. A fost decretată naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie, de la fabricile siderurgice, la atelierele de cremă de ghete). În mediul rural a fost copiat de la sovietici sistemul cotelor obligatorii de cereale, ca şi împărţirea ţăranilor în „săraci”, „mijlocaşi” şi „chiaburi”. S-⁠au făcut mii de arestări în rândul tineretului anticomunist, dar şi al membrilor de frunte ai partidului comunist (cei neagreaţi de Stalin şi de Dej, ca de exemplu lotul Pătrăşcanu acuzat de „deviaţie naţionalistă”). A continuat procesul programatic de distrugere a intelectualităţii. A fost lichidată presa liberă. Academia Română a fost practic înlocuită în bloc cu favoriţi ai puterii, vechii membri au fost excluşi în totalitate, doar o mică parte fiind ulterior reprimiţi; mare parte a celor excluşi au fost arestaţi, unii murind în detenţie. Învăţarea limbii ruse în şcoli a devenit obligatorie, de asemenea, învăţarea istoriei partidului bolşevic şi a geografiei Uniunii Sovietice. Predarea religiei a fost interzisă. Au fost introduse defilările comuniste obligatorii (uneori chiar de Sărbătoarea Sf. Paşte), iar în şcoli, în locul icoanelor au fost introduse portretele conducătorilor comunişti.

    7). Exterminarea programată a cetăţenilor prin acţiunile Securităţii, precum şi alte forme de reprimare (1948-⁠1989).
    În anii ’50, Securitatea a căutat, la cererea partidului, să lichideze pe toţi virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventată „reţinerea administrativă”, fără mandat, anchetă şi proces. Sub pretextul „reeducării prin muncă”, sute de mii de oameni au fost ridicaţi şi trimişi pe diverse şantiere de lucru, unde erau supuşi unui regim de exterminare în masă prin foame, istovire şi umilinţă. Arestările se făceau pe motive politice: complot, propagandă împotriva regimului, uneltire contra ordinii sociale etc.
    După 1965 Securitatea pretindea că apelează, profilactic, la conştiinţa cetăţenilor. Prin aceasta se înţelegea creşterea numărului de „informatori” („turnători”), care îşi luau în scris obligaţia să semnaleze „pericolele care ameninţau patria”.
    În anii „80 Securitatea a conceput un program sistematic de îndoctrinare şi manipulare în masă, prin zvonuri, intrigi, înscenări, delaţiuni, provocări, crearea de conflicte între diferitele pături ale populaţiei, înăsprirea cenzurii sau reprimarea celui mai mic gest de independenţă al intelectualilor. Urmele acestei siluiri a conştiinţei naţionale persistă şi azi în mentalităţile publice.

    8). Exterminarea programată a deţinuţilor politici (1945-⁠1989).
    Numărul deţinuţilor politici este estimat ca fiind între 500.000 (limita minimă) şi 2.000.000 (limita maximă). Menţionăm că în timpul regimului Ceauşescu numărul deţinuţilor politici a fost de ordinul sutelor sau miilor, aceştia fiind camuflaţi intenţionat în infractori de drept comun sau internaţi în spitale psihiatrice unde erau trataţi cu şocuri electrice şi cu narcotice.
    În România au existat peste 230 de locuri de detenţie politică, cifră în care se includ spaţiile de anchetă, de triaj, de încarcerare propriu-⁠zisă (penitenciarele), ca şi lagărele de muncă forţată şi de deportare. Dacă adăugam sediile de Securitate în care deţinuţii erau aduşi după arestare şi supuşi interogatoriilor, cifra creşte cu peste 100. Azilele psihiatrice cu caracter politic unde celor arestaţi li se aplicau tratamente de „reeducare” erau cel puţin 15. Numărul locurilor de execuţie, al locurilor unde s-⁠au desfăşurat lupte între partizani şi Securitate şi al gropilor comune descoperite în ultimii ani trece de 90.
    Regimul penitenciar al deţinuţilor politici a fost un regim programat de exterminare lentă, în primul rând prin înfometare, prin frig, prin diferite forme de tortură, prin lipsa aproape totală a asistenţei sanitare, a igienei ş.a.m.d.. Înainte de a ajunge în penitenciare, în cadrul anchetelor de la Securitate, deţinuţii politici erau de regulă torturaţi prin metode de o cruzime extremă. Nu puţini au decedat în timpul anchetei. În penitenciare, torturile continuau şi sub alte forme. Deţinuţii consideraţi recalcitranţi erau izolaţi în obscuritate totală, înlănţuiţi de un inel din centrul celulei. Uneori erau ţinuţi cu picioarele pe un grătar aflat într-⁠o pânză de apă. Deţinutul era încarcerat dezbrăcat şi desculţ. Raţia de hrană era redusă la jumătate. În întuneric, în frig, înfometat, uneori şi legat, era obligat să stea în picioare toată ziua şi toată noaptea.
    Cităm din mărturiile lui Corneliu Coposu (fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-⁠Longin): „Am trecut prin 17 puşcării. Am intrat în închisoare având 112 kg şi am ieşit cântărind 51 kg. Frigul era permanent. Temperatura aproape nemodificată şi vara şi iarna, din cauza grosimii zidurilor. Mâncarea era şi ea de exterminare, cu aproximaţie 400-⁠500 de calorii pe zi: o turtă făcută dintr-⁠un amestec de făină de mălai cu făină de seminţe de mătură. Am fost bătut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost pus să fac manej…, bine, nu mai vorbesc de suspendările pe o rudă de fier pentru a fi bătut la tălpi. La ieşirea din închisoare (…) uitasem sa vorbesc. Bineînţeles că fiecare deţinut, fiind singur, era exclusă orice conversaţie şi legăturile cu ceilalţi ocupanţi ai celulelor s-⁠au făcut multă vreme prin Morse bătut în zid, până când sistemul a fost descoperit şi sancţionat foarte sever. După aceea, comunicările se făceau prin tuse Morse, care era extrem de obositoare, epuizantă, mai ales în halul de slăbiciune în care ne găseam toţi deţinuţii acolo. Încrederea în supravieţuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistenţei.”
    În lagărele de muncă forţată deţinuţii erau exterminaţi din cauza eforturilor supraomeneşti, a regimului alimentar (între 500-⁠1000 calorii pe zi faţă de cele 2000-⁠2500 calorii ale unui regim alimentar normal), a lipsei de medicamente şi condiţiilor neomeneşti de cazare. La toate acestea, se adăuga de obicei tortura din timpul muncii sau de după muncă din cauza neîndeplinirii normei.
    După expirarea pedepsei, numeroşi deţinuţi erau deportaţi în condiţii de mizerie extremă; după 2-⁠3 ani, adeseori urma o nouă condamnare care de fapt însemna reluarea torturilor până la exterminarea foarte probabilă.
    Prezentăm câteva exemple de torturi cu scop de exterminare (preluate din studiile lui Cicerone Ioniţoiu): bătăi cu ranga de fier, cazma, lopata, cravaşa, unii murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilozi pe toată viaţa; interzicerea tratamentului medical deţinuţilor bolnavi şi scoaterea lor la muncă, în mod forţat, contrar prescripţiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea deţinuţilor în carcere descoperite iarna, dezbrăcaţi, sau chiar în pielea goală; alergarea deţinuţilor şi călcarea lor în copitele cailor; scoaterea deţinuţilor la lucru dezbrăcaţi, în timp de iarnă şi pedepsirea unora de a sta până la prânz în apa îngheţată; îngroparea unor deţinuţi de vii în pământ; unii deţinuţi s-⁠au sinucis pentru a scăpa de torturi, iar alţii au înnebunit, datorită presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi.

    Fenomenul Piteşti (1949-⁠1951)
    „Ceea ce n-⁠a ajuns însă – şi încă – la cunoştinţa tuturor este că în Arhipelagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-⁠a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: închisoarea de la Piteşti.” – Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti.
    Alexandr Soljeniţîn – laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1970 -⁠ consideră că experimentul de la Piteşti este „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”.
    Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, consideră Fenomenul Piteşti ca „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-⁠a cunoscut epoca noastră”.
    În anii 1949-⁠1951, distrugerea elitelor societăţii era pe cale de a se înfăptui: intelectualii, diplomaţii, preoţii, militarii, magistraţii, poliţiştii, oamenii politici ai vechiului „regim burghezo-⁠moşieresc” erau în închisori, ţăranii cei mai gospodari erau deportaţi în coloniile de muncă forţată. Tuturor împreună şi fiecăruia în parte li se aplica eticheta de „duşman al poporului”. Mai rămăseseră tinerii, o forţă socială imprevizibilă şi care trebuia să fie anihilată. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Piteşti, denumit de Securitate „reeducare”.
    Metodele cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate asupra tinerilor deţinuţi „recalci­tranţi”, cu scopul de a-⁠i face să se umilească reciproc, să se maltrateze (fizic şi psihic) reciproc. Victimele sunt transformate în călăi, deţinuţii sunt torturaţi chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinţă. Scopul: „reeducarea” prin distrugerea fizică şi psihică, transformarea tinerilor în atei, în delatori ai prietenilor lor.
    Exemple de torturi psihice: a). În noaptea Paştelui, deţinuţii care refuzau să-⁠şi facă „autodemascarea” totală (să spună tot ce se presupunea că n-⁠au declarat în timpul anchetelor la Securitate) sunt împărtăşiţi cu materii fecale; b). Cei bănuiţi că încă ascund informaţii despre participanţi la acţiuni anticomuniste, sunt băgaţi de torţionari cu capul în tinete cu urină; c). Deţinuţii sunt forţaţi să scuipe în gură pe şeful lor de luptă anticomunistă, pentru a-⁠l face să se răzbune, „demascându-⁠i”; d). În ziua de Crăciun, un deţinut este forţat să se aşeze pe tinetă pentru a simboliza naşterea lui Isus; ceilalţi deţinuţi politici sunt forţaţi să stea în genunchi şi să i se închine.
    „Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu (N.R.: şeful torţionarilor) se dezlănţuia mai ales atunci când avea de-⁠a face cu studenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau „botezaţi” în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi materii fecale, în timp ce ceilalţi în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conţinutul făcea bulbuci. Când deţinutul recalcitrant era pe punctul de a se îneca, era scos, i se dădea un scurt răgaz să respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre aceşti „botezaţi” căruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automa­tism care l-⁠a ţinut vreo două luni de zile: mergea în fiecare dimineaţă şi-⁠şi băga singur capul în hârdău, spre hazul reeducatorilor.” – Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti.
    În final, majoritatea celor „reeducaţi” ajungeau să recunoască faptul că merită orice înjosire şi că nu se pot reabilita decât parţial, devenind ei înşişi torţionarii noilor veniţi. La cea mai mică ezitare, erau din nou supuşi torturilor.
    Această operaţie diabolică de depersonalizare şi de asasinat moral s-⁠a desfăşurat cu începere din decembrie 1949 în penitenciarul Piteşti, continuând apoi, cu o putere mai scăzută, în penitenciarele Gherla şi Târgu Ocna. Experimentul de la Piteşti este considerat un unicat în panoplia mijloacelor de distrugere în masă a personalităţii umane.

    Munca forţată
    Munca forţată – adică folosirea deţinuţilor politici ca mână de lucru pe diverse şantiere sau în mine – a fost larg utilizată în perioada comunistă şi avea ca scop exterminarea în masă.
    Cel mai cunoscut dintre şantiere a fost Canalul Dunărea-⁠Marea Neagră, început în 1950, întrerupt în 1953. Mâna de lucru era asigurată de „elementele reacţionare”, majoritatea „reţinute administrativ”, fără proces. Canalul era denumit, „un mormânt al burgheziei româneşti”. După cele mai prudente estimări, în lagărele lui au fost concentraţi, numai în 1950, peste 40.000 de deţinuţi. Alţi 20.000 erau aşa numiţii „lucrători voluntari”.

    Femei în închisoare
    În afara închisorilor mixte au existat unele rezervate exclusiv femeilor: Mislea, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni sau Arad. Naşterea, maternitatea capătă cu totul alte dimensiuni în închisoare. Uneori, mamele închise erau despărţite în mod tragic de copiii lor.

    9). Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă în munţi (1945-⁠1962).
    Rezistenţa împotriva comunismului a început să se manifeste imediat după preluarea conducerii de către comunişti. Erau arestaţi, anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi nu numai cei ce se opuneau direct instaurării comunismului (de cele mai multe ori aceştia se opuneau epurărilor din armată, colectivizării sau introducerii în şcoli a comunismului), ci şi rudele lor, fraţii, părinţii, surorile care îi ajutau. În faţa acestui val masiv de agresiuni, o bună parte din cei vizaţi s-⁠au refugiat în munţii României. Majoritatea acestora s-⁠au organizat spontan în formaţiuni sau grupuri de partizani care împânzeau munţii. Astfel, în anii 1945-⁠1959 găsim partizani atât în Carpaţii Orientali cât şi în cei Meridionali, în Făgăraş, Retezat, Semenic, în Carpaţii Apuseni şi în Obcinele Bucovinei, precum şi în pădurile Babadagului, în Munţii Gutâiului şi Ţibleşului. Armamentul partizanilor era repezentat de diferite arme recuperate după războiul mondial. Formaţiunile constituite (în medie, 10-⁠40 de persoane) nu reprezentau o ameninţare majoră pentru puterea comunistă. Erau compuse din tineri, bătrâni, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), ţărani, foşti ofiţeri din armată, avocaţi, medici, studenţi, muncitori. Erau de toate vârstele, din toate categoriile sociale şi orientările politice, sprijiniţi de săteni, care le aduceau alimente şi îmbrăcăminte şi adesea le asigurau adăpost. Propaganda comunistă le-⁠a pus tuturor eticheta de „bandiţi”. Terorizarea de către anchetatori a familiilor celor din munţi, a rudelor acestora, eliminarea din şcoli a copiilor lor, folosirea unor metode sălbatice, i-⁠a determinat pe mulţi dintre ei să se predea pentru a-⁠i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnaţi la ani grei de temniţă şi confiscarea averilor, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”. Majoritatea au fost omorâţi. Ultimii partizani au fost capturaţi abia în 1962. Rezistenţa anticomunistă a partizanilor a durat 14-⁠17 ani şi a fost un fenomen spontan, fără să fi existat, se pare, o coordonare la nivel naţional între diversele formaţiuni.

    10). Represiunea împotriva Bisericii. Arestarea sau exterminarea celor care se opuneau comunis­mului. (1948-⁠1989)
    Comunismul a urmărit dezrădăcinarea credinţei religioase şi impunerea ateismului.
    În cazul Bisericii Ortodoxe Române înalţii ierarhi au fost înlocuiţi în 1948, unii dintre ei murind în condiţii suspecte, alţii fiind arestaţi şi primind „domiciliu obligatoriu” în mănăstiri. De-⁠a lungul anilor au fost arestaţi în jur de 2000 preoţi de mir. În plus au fost arestaţi un mare număr de călugări şi maici. În 1959, Securitatea şi Departamentul pentru Culte au redus cu două treimi numărul mănăstirilor şi al călugărilor, pe motiv că aşezămintele monahiceşti ascundeau partizani din munţi şi elementele reacţionare. Unele mănăstiri au fost evacuate prin forţa armată. În 1959-⁠1960 au fost arestaţi sute de preoţi pe motiv că răspândesc misticismul, predică împotriva materialismului dialectic sau se opun orânduirii socialiste.
    Biserica Greco-⁠catolică (Unită cu Roma), cea de a doua biserică naţională, cu 1,5 milioane de aderenţi români, a fost interzisă în 1948. Un număr redus de preoţi au semnat declaraţia de trecere la ortodoxie. Pentru că au refuzat, episcopii şi preoţii au fost arestaţi spre exterminare. De exemplu, episcopul greco-⁠catolic Iuliu Hossu – cel care a citit proclamaţia de la Alba Iulia în cadrul Marii Adunări de la 1 Decembrie 1918 pentru Unirea Transilvaniei cu ŢARA-⁠mamă, a murit în captivitate.
    Biserica Romano-⁠Catolică a fost considerată o „oficină imperialistă”, „cuib de spioni şi trădători” etc. pentru că avea „legături cu străinătatea”. O serie de procese politice s-⁠au soldat cu condamnarea sau expulzarea. Ca şi în cazul celorlalte biserici, şcolile catolice au fost desfiinţate, preoţii „reacţionari” au fost înlăturaţi şi arestaţi.
    Cultele protestante şi neoprotestante au fost, de asemenea, urmărite şi persecutate, pe motiv că ar fi fost „dirijate din exterior”.

    11). Arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă de colectivizare (1949-⁠1962).
    În spiritul „luptei de clasă”, ţăranii au fost împărţiţi în trei categorii: „săraci”, „mijlocaşi” şi „chiaburi”. Luptând împotriva „chiaburilor” şi a „mijlocaşilor” care „şovăiau”, săracii trebuiau să „fie lămuriţi” de avantajele intrării în gospodăriile agricole. Rezistenţa ţăranilor a fost însemnată: în primii ani de după Plenara P.M.R. din martie 1949 (care a hotărât trecerea făţişă la colectivizarea de tip sovietic) activiştii trimişi pe teren erau refuzaţi şi goniţi, iar în multe comune au avut loc răscoale şi lupte cu trupele de miliţie, care s-⁠au soldat cu morţi, răniţi, condamnări şi deportări. După datele P.M.R.-⁠ului, între 1949-⁠1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de ţărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentinţe de închisoare. În răscoalele din 1959-⁠1962 şi-⁠au pierdut viaţa sau libertatea alţi ţărani. Răscoala din Vadu Roşca (regiunea Galaţi), în care şi-⁠au găsit moartea nouă oameni, a fost reprimată de Nicolae Ceauşescu personal. În alte sate s-⁠a tras cu tunul pentru intimidarea şi „lămurirea” ţăranilor. În 1962, 96% din suprafaţa arabilă a ţării şi 3.201.000 familii au fost cuprinse în structurile colectiviste, conform rezultatelor anunţate de Gheorghiu-⁠Dej.

    12). Deportările cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea şi „vânzarea” evreilor şi germanilor.
    În ianuarie 1945 peste 75.000 de etnici germani, cetăţeni români, au fost deportaţi în Uniunea Sovietică pentru a „reconstrui” economia devastată de război. 20% au murit. Supravieţuitorii au putut să revină în România abia în 1949-⁠1950.
    În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost duşi români, germani, sârbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni. Oamenii au fost încărcaţi în vagoane de marfă, puse sub pază militară, iar după zece-⁠paisprezece zile de mers au fost aruncaţi în câmp şi lăsaţi să-⁠şi construiască prin forţe proprii case din chirpici sau pământ bătut, acoperite cu paie sau stuf. În aceste aşezări – optspreze­ce la număr – majoritatea deportaţilor au fost reţinuţi cinci ani, până în 1956, însă alţii au rămas aici pentru totdeauna.
    După revoluţia maghiară din 1956 comunitatea maghiară din Transilvania a fost supusă persecuţiilor, fiind operate numeroase arestări.
    Prin procesele intentate sioniştilor în anii ’50 au fost efectuate persecuţiile împotriva comunităţii evreieşti din România.
    Majoritatea cetăţenilor români de etnie germană şi evreiască au părăsit România în anii ’70 şi ’80 printr-⁠o cinică şi umilitoare formă de „vânzare”, respectiv prin plătirea unei taxe oficiale substanţiale în valută forte (USD) în schimbul aprobării cererii de plecare definitivă din România comunistă. Această crimă istorică din punct de vedere cultural şi spiritual a fost îndreptată împotriva celor care, trăind sute de ani pe teritoriul României, şi-⁠au adus o contribuţie extrem de importantă la cultura şi civilizaţia poporului român.

    13). Represiunea împotriva culturii. Cenzura extremă. Arestarea intelectualilor protestatari. (1945-⁠1989)
    Odată cu instaurarea comunismului, partidul comunist a impus o orientare pro-⁠sovietică, proletcultistă în toate domeniile. Bibliotecile şi librăriile au fost epurate de titlurile necorespunzătoare din punct de vedere politic (peste 8.000). Nimic nu putea fi publicat, jucat sau interpretat fără aprobare. S-⁠au luat măsuri pentru lichidarea a tot ceea ce însemna legătura cu tradiţiile europene şi cu propriile tradiţii. Istoria României a fost falsificată. S-⁠a trecut la înlocuirea caracterului naţional al culturii cu „realismul socialist”. Cultura şi învăţământul au fost pervertite. Valorile autentice au fost distruse fiind înlocuite cu false valori. Numeroşi oameni de cultură au fost aruncaţi în închisori, altora li s-⁠a interzis să mai publice. A fost un adevărat genocid cultural, ale cărui urmări dăinuie până azi în mentalităţile publice.

    14). Reprimarea mişcărilor studenţeşti din 1956. Arestarea studenţilor protestatari.
    Pentru lagărul comunist, anul 1956 a însemnat revoluţia din Ungaria, lichidată prin intervenţia brutală a trupelor sovietice. Ecouri ale acestei mişcări anticomuniste s-⁠au simţit însă în toate ţările est-⁠europene. În România cei care au reacţionat imediat au fost studenţii. În câteva centre universitare au avut loc proteste soldate cu numeroase arestări şi exmatriculări. Cea mai organizată mişcare studenţească a fost la Timişoara, unde au fost 300 de arestări. Dar şi la Bucureşti şi Cluj s-⁠au constituit grupuri organizate, care au încercat o solidarizare sau o simultaneizare cu mişcarea anticomunistă din Ungaria. Reacţia autorităţilor a fost imediată – arestarea studenţilor, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori, înfiinţarea unor asociaţii studenţeşti care să supravegheze activităţile studenţilor.

    15). Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977) şi Braşov (1987). Arestarea şi deportarea muncitorilor protestatari.
    În 1977 a fost reprimată greva a mii de mineri din Valea Jiului care s-⁠au revoltat împotriva condiţiilor de viaţă, o parte dintre protestatari fiind arestaţi şi trimişi la închisoare, mare parte fiind obligaţi să-⁠şi schimbe locul de muncă în alte regiuni ale ţării printr-⁠o formă camuflată de deportare. În 1987 a fost reprimată revolta a peste zece mii de protestatari din Braşov, în special muncitori, împotriva condiţiilor de viaţă; sute de participanţi au fost arestaţi şi anchetaţi dur, o parte dintre protestatari au fost obligaţi să-⁠şi schimbe locul de muncă în alte zone printr-⁠o formă mascată de deportare. Mişcările muncitoreşti din Valea Jiului şi de la Braşov au reprezentat o dovadă că partidul comunist era contestat chiar de clasa muncitoare, în numele căreia pretindea că guvernează. După ce în anii ’50-’60 a fost zdrobită rezistenţa elitelor intelectuale şi ţărăneşti, în anii ’70-’80 au fost reprimate chiar protestele muncitorimii.

    16). Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii ’70 şi ’80. Arestarea şi asasinarea celor mai periculoşi oponenţi.
    În 1979 a luat naştere Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), organizaţie paralelă celor oficiale; întemeietorii sindicatului şi cei înscrişi ca membri au fost arestaţi şi internaţi în aziluri psihiatrice cu regim de reeducare. Începând cu Mişcarea Paul Goma şi S.L.O.M.R., cu acţiunile curajoase ale Doinei Cornea, ale lui Vasile Paraschiv şi ale altor opoziţionişti din diferite oraşe şi medii, continuând cu „propaganda împotriva orânduirii socialiste” întreprinsă de zeci de tineri, între care Radu Filipescu, încheind cu omorârea inginerului Gheorghe Ursu, cu condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Răceanu şi cu editarea ziarului clandestin „România” de către un grup de ziarişti curajoşi, între care Petre Mihai Băcanu, toate acestea reprezintă cazuri de excepţie dintr-⁠o ţară care fusese redusă la tăcere şi supunere.

    17). Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin demolările din anii ’80. Constrângerea unei părţi a populaţiei României de a-⁠şi părăsi locuinţele.
    Demolările făcute – în Bucureşti în anii 1980 de regimul lui Ceauşescu – au fost cele mai grave operaţii de distrugere a patrimoniului istoric şi cultural. Piesa de bază a acestui proiect era un palat prezidenţial în jurul căruia să fie concentrate ministerele şi alte instituţii publice. În acest scop, precum şi în alte scopuri, au fost distruse 29 de biserici şi mănăstiri, unele vechi de peste 300 de ani, alături de nenumărate case familiale, blocuri şi clădiri publice. Alte biserici au fost mutate sau ascunse complet privirii de noile clădiri. Cea mai notorie şi mai puţin justificabilă demolare a fost însă a ansamblului Mănăstirii Văcăreşti (secolul XVIII) situată în periferiile Capitalei. De asemenea, în majoritatea centrelor istorice ale oraşelor au fost făcute demolări pentru a fi construite „centre civice”. Au mai fost făcute demolări în sate şi comune, în vederea „sistematizării”.

    18). Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-⁠1989).
    În scopul oficial al creşterii populaţiei, începând din 1966 şi până la Revoluţia din 1989 au fost interzise avorturile (în urma decretului dat de Ceauşescu în 1966). Femeile aflate la vârsta fertilităţii erau supuse unui examen ginecologic obligatoriu pentru a fi luate în evidenţă în situaţia în care erau gravide şi pentru a se constata dacă folosesc mijloace contraceptive (cele mai uzuale fiind „steriletele”). Femeile însărcinate care nu doreau să păstreze sarcina apelau la forme rudimentare şi extrem de riscante de avort clandestin. Se estimează că datorită unor asemenea tentative de avort, au decedat peste 10.000 de femei. Mulţi copii nedoriţi de părinţi s-⁠au născut cu probleme grave de sănătate. Condiţiile sanitare din maternităţi erau adeseori improprii. În această perioadă a crescut mortalitatea infantilă; pentru a fi diminuate cifrele oficiale, înregistrarea naşterii putea fi făcută doar cu două săptămâni întârziere. Adeseori, copiii nedoriţi erau abandonaţi în spitale imediat după naştere, ajungând ulterior în Leagăne de copii şi apoi în Case de copii; datorită problemelor de sănătate şi a condiţiilor precare o parte dintre aceşti copii (probabil câteva mii) au murit la vârste fragede. Menţionăm de asemenea că în 1987 au fost semnalate de medici primele cazuri de SIDA la copii, acestea nefiind recunoscute oficial şi prin urmare nefiind tratate corespunzător.

    19). Obligarea intenţionată şi nejustificată a imensei majorităţi a populaţiei României, în special în anii ’80, de a trăi în condiţii de mizerie extremă.
    Câteva exemple datorită cărora starea generală de sănătate a populaţiei a fost grav afectată: Înfometarea populaţiei prin „raţionalizarea alimentaţiei” şi cartelarea alimentelor de bază (carne, făină, ouă, unt, zahăr, ulei etc.); Neacordarea frecventă a asistenţei medicale de urgenţă în cazul persoanelor în vârstă; Oprirea intenţionată a căldurii şi lipsa cronică a apei calde în blocurile de locuinţe; Oprirea intenţionată a energiei electrice, a gazului metan şi a apei. De regulă, aceste opriri se făceau frecvent, pe perioade necunoscute şi fără o avertizare prealabilă. Menţionăm de asemenea că situaţiile de reluare a livrării de gaz metan au determinat accidente şi cazuri grave de intoxicare cu gaz (unele soldându-⁠se cu decese). Menţionăm de asemenea că în anii ’80 iluminatul public a fost oprit total sau aproape total.

    20). Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a puterii comuniste.
    Toate formele de reprimare fizică şi pshihică, toate formele de mizerie materială şi morală, menţionate anterior în mod explicit sau implicit, au reprezentat tot atâtea mijloace de lezare a demnităţii umane, de umilinţă, de dezonorare, de înjosire, de degradare, de terorizare. Toate acestea au sădit în sufletul cetăţenilor români frica de sine şi frica de semeni, spaima generalizată, desperarea, deznădejdea, exasperarea, sentimentul zădărniciei, neîncrederea în sine şi în semeni, suspiciunea faţă de oricine – colegi, vecini, prieteni şi chiar faţă de persoanele cele mai apropiate. Toate acestea au reprezentat în mod programatic mijloace de supunere şi de menţinere a puterii comuniste.

    21). Masacrarea cetăţenilor în timpul Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989.
    Spre deosebire de toate celelalte ţări foste comuniste din Europa în care comunismul a căzut fără nici o victimă (sau aproape fără victime), România a fost singura ţară în care înlăturarea comunismului s-⁠a făcut cu vărsare de sânge. Populaţia civilă paşnică şi neînarmată a fost masacrată: peste 1.100 de morţi şi peste 3.300 de răniţi. Numărul de victime vorbeşte de la sine despre criminalitatea regimului comunist din România.

    C)  In aceasta Lacrima sunt oasele Romanilor “comunitari”

    Imagine  Mai-marii UE, în frunte cu Angela Merkel și José Manuel Barroso, au declanșat un program dement de austeritate, ce a aruncat Europa în cea mai gravă criză economică și socială de la Al Doilea Război Mondial încoace.Acum este mai evident decît oricînd că liderii UE au cu totul altă agendă. Măsurile fără precedent pe care le-au adoptat în ultimii ani, atacurile fățișe la adresa libertăților omului pe care le-au patronat, arată că Uniunea Europeană este o organizație de sorginte neo-fascistă, al carei unic scop este introducerea opresiunii, punerea bocancului pe gîtul celor vizați a fi spoliați de resurse.Agenda birocraților corupți din fruntea UE nu include în nici un caz eradicarea crizei economice ba, din contră, adîncirea ei, cu atît mai mult cu cît se poate spune că factorii de decizie ai Uniunii au contribuit din plin la intrarea în depresiune, pentru că le-a convenit de minune.
    Imagine
    În astfel de perioade tulburi le este foarte ușor politicienilor corupți să servească interesele cărora le sînt ei cu adevărat devotați. Neo-fasciștii care conduc Uniunea Europeană pot trece acum la implementarea fățișă a măsurilor cerute de marile corporații internaționale, de Marea Finanță mondială.Europa nici nu ar fi dealtfel primul continent răvășit de lăcustele neo-liberale. Cea mai mare parte din America de Sud se zbate și acum în sărăcie lucie, în urma jafului de proporții epice la care au fost supuse țările sud-americane de către marile corporații, prin intermediul Statelor Unite ale Americii, FMI și Bancii Mondiale.Din cîte se pare, a venit acum rîndul țărilor din Sudul și Estul Europei să fie jefuite de către Vestul cel pricopsit, neo-colonialismul pe care Berlinul îl impune, în spirit neo-imperialist, via Bruxelles, fiind mai apăsător și nemilos decît orice invazie militară.Controlul politic și socio-economic al Berlinului este impus prin globalizarea culturală și corporatismul dirijat de la centru, Germania beneficiind acum de resursele țărilor asuprite fără să fie nevoită să tragă un foc de armă. Autoritățile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităților economice, profitând de criza de amploare cu care se confruntă economiile de pe bătrânul continent pentru a implementa așa-zise ”reforme” pe care cetățenii Europei nu le-ar fi votat niciodată. 67 de rapoarte ale Fondului Monetar Internațional (FMI) realizate în perioada 2008-2011, rapoarte în care FMI,împreună cu Comisia Europeană (CE) și guvernele europene arată că au alte preocupări decât ieșirea din criză, și anume: reducerea sectoarelor publice, reducerea drepturilor salariaților, tăierea cheltuelilor cu asistența socială și de sănătate.
    De asemenea, toate recomandările FMI legate de forța de muncă vizează reducerea drepturilor angajaților, prin diminuarea plăților pentru accidentele de muncă, a ajutoarelor de șomaj, creșterea vârstei de pensionare și eliminarea contractelor colective de muncă. Măsurile au fost recomandate și susținute inclusiv de directorii europeni ai FMI, ceea ce ne dezvăluie care este agenda politică pe care ”troica” formată din Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Centrală Europeană (BCE) dorește să o impună, lăsând revirimentul economiei europene într-un plan secundar. Acest tip de măsuri au slăbit țări precum Grecia și Portugalia, criza economică ce a afectat aceste două state venind ca o consecință directă a politicilor impuse de factorii de decizie ai UE. Țara noastră a fost supusă, cel puțin din 1996 pînă în prezent, unui jaf de proporții colosale, prin complicitatea criminală a intereselor externe și a politicienilor autohtoni, iar românii stau încă și cască ochii ca proștii la “civilizația” occidentală și la europenii cei pricopsiți din Occident. În loc să vrem să ajungem și noi bogați, îi rugăm pe ei să ne fure, ca să putem merge să le spălăm veceurile pe mărunțiș, arătînd aceeași mentalitate de slugi înapoiate ca acum 300 de ani…
    Imagine
    Ca răspuns la jaful la care a fost supusă, România trebuie să amenințe cu naționalizarea capacităților de producție furate de UE. Să ne reamintim doar că România a fost obligată, pentru a fi acceptată în UE, să îşi vîndă virtual pe nimic principalele capacităţi de producţie. Statul român a trebuit să renunţe la industrie, la băncile sale, şi-a concesionat extrem de ieftin resursele naturale, agricultura a fost pusă pe butuci ca urmare a implementării normelor europene. Am cedat practic controlul economiei.România a devenit doar o piaţă de desfacere pentru economiile dezvoltate din UE, o furnizoare de forţă de muncă ieftină şi slab pregătită, de căpşunari şi bone. Colonia perfectă, poligonul în care îşi confruntă forţele diversele interese financiare şi economice externe.La fel s-a întîmplat şi cu celelalte state nou-admise în UE. În aceste condiţii, în care economiile au fost practic controlate de grupurile internaţionale de interese, de marile corporaţii economice şi financiare, de guvernele corporatiste europene, să dai vina pe greci sau pe alţii pentru situaţia economică dezastruoasă este ca şi cum a-ţi acuza o colonie de faptul că nu ai administrat-o aşa cum se cuvine.Este aceeaşi situaţie cu cea în care Băsescu ţipă la pensionari că li s-au dus banii de pensii din vina lor.Dar iată că nu este de ajuns. Germania condusă de Angela Merkel şi Uniunea Europeană controlată de PPE pregătesc noi măsuri care îi fac chiar şi pe apologeţii UE să vorbească despre moartea democraţiei în statele europene.Astfel, introducerea Uniunii bancare şi a Pactului de stabilitate fiscală conduc la pierderea totală a controlului deţinut de guvernele naţionale, în favoarea factorilor economici de decizie de la nivelul Uniunii Europene.Cum se mai justifică existenţa partidelor politice şi a alegerilor libere în statele europene, într-un cuvînt, a democraţiei, daca cele mai importante decizii economice şi politice legate de viaţa oamenilor de rînd din Europa vor fi luate de un grup restrîns de birocraţi de la Bruxelles?Partidul Popular European controlează autoritar Parlamentul European încă din 1999. Toate instituţiile europene actuale au fost create şi sînt controlate de către membri ai PPE. Principalii factori de decizie ai UE şi deţinători ai funcţiilor-cheie din instituţile europene aparţin aceluiaşi partid. Partid dominat fără doar şi poate de creştin-democraţii din Germania, de cancelarul Angela Merkel.Aşadar, pentru starea de fapt din Europa zilelor noastre singurii responsabili sînt politicienii de dreapta din PPE. Ei au fost cei care au luat deciziile, ei au gestionat cum nu s-a putut mai prost criza economică.Iar politicile de dreapta ale Partidului Popular European, impuse de mîna forte a creştin-democraţilor germani, laolaltă cu lachei ai lor precum Sarkozy, Belusconi sau Băsescu, au condus la cvasi-dominaţia economică a Germaniei în Europa, la segregarea cetăţenilor europeni în stăpîni şi populaţie de mîna a doua, în bogaţi care comandă şi săraci care primesc insulte.Proiectul unei Europe unite a eşuat lamentabil, în condiţiile în care bunele intenţii legate de o circulaţie liberă a cetăţenilor, de schimburi de valori şi de tradiţii, precum şi de drepturi egale pentru toţi europenii au fost înlocuite de ambiţiile de putere ale unora în detrimentul celorlaţi, de impunerea fără scrupule a intereselor de natură economică.În ceea ce priveşte reacţiile oficialilor europeni de sprijinire a lui Traian Băsescu, este clar că ele nu au nici o legătură cu aşa-zisele lor îngrijorări legate de starea democraţiei în România. Este doar încercarea evidentă a unor grupuri de interse externe de a-şi impune şi pe mai departe, în mod totalitar şi autoritarist, lacheul, în detrimentul voinţei poporului român.Principala idee pe baza căreia Adolf Hitler şi-a construit utopia celui de-Al Treilea Reich a fost cea a spaţiului vital pentru naţiunea germană, care ar fi avut dreptul să se folosească, după bunul plac, de teritoriul şi resursele altor popoare.Dar este oare Uniunea Europeană altceva decît un spaţiu vital pentru Germania Angelei Merkel? Pentru a doua oară după cel de-al doilea Război Mondial, România este victima unei agresiuni externe. Aşa cum foarte bine a fost denumit de către unele voci, amestecul fără precedent şi de netolerat al intereselor politico-economice europene şi americane în politica internă se constituie într-un adevărat Dictat de la Bruxelles.
    Imagine
    Spre deosebire de soldaţii ruşi veniţi pe tancuri, emisarul american, venit repede-repede să rezolve situaţia, s-a scoborît din limuzina blindată, iar inspectorii sovietici au fost înlocuiţi de cei europeni. E adevărat, metodele diferă un pic, dar asemănările în ceea ce priveşte modul brutal de a-şi impune interesele sînt evidente.Şi mai există o asemănare cu dominaţia sovietică de după 1944 în România: şi acum, ca şi atunci, s-au găsit destui trădători de ţară de partea română, care să facă jocul invadatorilor şi să cînte în struna propagandei străine.Deosebirea majoră între cele două momente istorice ar fi trebuit să vină din statutul de ţară al României. Dacă după 1944 am fost consideraţi învinşi în război şi trataţi ca atare de către sovietici, acum se presupunea că România este o ţară independentă, cu drepturi egale cu ale celorlalte membre ale Uniunii Europene (UE).Ăsta a fost şi motivul pentru care românii s-au repezit orbeşte să adere la structurile europene şi nord-atlantice, în speranţa că independenţa politică şi economică a ţării nu vor mai fi puse vreodată la îndoială. Dar iată că nu este chiar aşa, ba, din contră, am putea spune.Statutul României este în momentul de faţă tot acela al unui învins în război. Ţara noastră a pierdut de această dată războiul economic, iar Uniunea Europeană, această URSS pe stil nou, nu are nici un motiv în a se abţine să ne pună cizma pe grumaz.Din nefericire, nu foarte mulţi dintre concetăţenii noştri conştientizează acest lucru. Ei sînt în continuare dispuşi să se raporteze, în vechea concepţie românească de slugă, la construcţia politică numită Uniunea Europeană ca fiind Lumina care vine de la răsărit. Chiar dacă Bruxellesul se află la vest de Bucureşti.Chiar dacă este evident acum că UE nu este o construcţie realizată pe principiul dreptăţii, cu drepturi şi obligaţii egale pentru toţi membrii ei. Că este un mamut corupt şi birocratizat, în care decizia luată de la centru de către un număr redus de politruci este impusă cu brutalitate periferiei. Că nu are nici o legătură cu apărarea intereselor cetăţenilor europeni, ci este doar braţul politic al unor interese economice şi financiare mai mult sau mai puţin obscure.În aceste condiţii, populaţia din România dă dovadă de o însemnată doză de ipocrizie, atunci cînd,sînt adepţi fanatici ai UE şi nu se mai plîng în legătură cu asta. Dacă nu au determinarea şi curajul să ia o decizie pe termen lung pentru ţara lor, dacă nu sînt dispuşi să îşi apere interesele, spoliate în prezent în mod sălbatic de către forţele externe, locuitorii României nu au decît să îşi accepte situaţia de coloniali roşi de sărăcie, de vasali plini de umilinţă. UE tinde să se transforme pe zi ce trece într-un fel de Comitet Central al URSS, căci ea scoate din joben reglementări şi legi ce nu ţin cont de voinţa europenilor, dictând pur şi simplu asupra ţărilor membre UE ce le este permis şi ce nu le este permis. Voinţa popoarelor? Dă-o dracului! Democraţie? O afişăm de faţadă, ca să mai păcălim nişte proşti! Comisia Europeană s-a transformat într-un monstru, un organism ce ascultă doar de marile corporaţii şi de uriaşele lor interese financiare. În plus, pentru ca imaginea prostiei noastre să fie perfectă, le-am mai oferit aproape pe gratis şi resursele de petrol, gaze şi energie companiilor europene, doar pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană.Şi cu ce ne-am ales? Cu nişte firmituri de pâine. Unii vor spune: “Dom’le, dar putem călători în Uniunea Europeană fără vize!” . Daca ne iubim atât de mult ţara, de ce-am lăsat ca Uniunea Europeană sau NATO ori FMI să ne dicteze ce să facem în ţara noastră ? Halal iubire de patrie mai avem … Aproape toţi am aprobat intrarea în Uniunea Europeană, fără să ne dăm seama că o parte din suveranitatea noastră am pierdut-o. Uniunea Europeană ne spune cât să fie accizele, cât să fie preţurile, ce standarde trebuie să respectăm în construcţii, cum să creştem plantele sau cum să tăiem porcul de Crăciun. Bine că nu ne-au zis de câte ori avem voie să folosim baia în fiecare zi. România a ajuns mai rău decât pe vremea Imperiului Otoman, când domnitorii noştrii pupau mâna sultanului de la Istanbul. Măcar atunci plăteam un bir şi turcii ne lăsau să ne administrăm ţările cum doream noi…nu se băgau în treburile noastre interne. Dar acum, oficialii de la Bruxelles se bagă în toate chestiunile administraţiei acestei ţări. Am devenit sclavii Bruxelles-ului. De ce naiba am mai făcut atunci războiul din independenţă din 1877-1878, dar şi Marea Unire din 1918? De ce am mai fost atunci patrioţi, pentru ca acum să fim nişte sclavi occidentali? De ce am acceptat această situaţie? Unde ne-a dispărut patriotismul? Dar bine că ne aducem aminte pe 1 decembrie în fiecare an că trebuie să fim patrioţi… Ne iubim atât de mult ţara încât am lăsat-o pe mâna străinilor…Halal patriotism! Articol preluat și prelucrat de pe invectiva.ro și Lovendal.ro

    Cel mai bun remediu natural pentru prostata!

    Una dintre cele mai mari probleme de sănătate cu care se confruntă mulți oameni din întreaga lume sunt problemele cu prostata. Aproape fiecare om în vârstă de 45 de ani are probleme cu prostata și există o mare posibilitate ca toti barbatii sa aiba aceste probleme atunci cand imbatranesc.
    Prostata este un organ muscular de dimensiunea unei nuci care închide cu o parte, tractului urinar.
    Atunci cand oamenii imbatranesc apar diverse probleme ale prostatei, cele mai comune fiind marirea prostatei, inflamatia acuta sau cronica si recent cancerul de prostata. Cancerul de prostata este cea mai comuna forma de cancer la barbati in afara de cancerul la plamani.

    Prostată reprezinta același lucru pentru barbati ca problemele cu sanii sau pentru femei.
    Răspunsul medicamentos este format din diferite terapii dar de foarte multe ori tratamentele medicale sunt ineficiente sau nu suficient de eficace. Unele dintre dificultățile pe care barbatii le intampina atunci când au probleme cu prostata sunt: ​​urinare excesiva, incapacitatea de urinare completa, urinare în timpul nopții, slăbiciune, frig și dureri în partea inferioară a spatelui și organele genitale, probleme cu erectia, probleme cu ejacularea etc.
    Daca vorbim de tratamentele naturale pentru aceasta boala, nu sunt foarte multe variante. Cele mai frecvente remedii sunt: ceaiul de afine și semințe de dovleac și ulei.
    In acest articol vă vom prezenta cea mai puternică armă pe care natura ne-a dat-o în lupta împotriva tuturor bolilor de prostata de mai sus. Este o planta numita Epilobium parviflorum sau cunoscut sub numele de pufulita cu flori mici.
    Aceasta planta poate fi plantata si la noi sau o puteti cumpara din magazinele de produse naturiste.
    Aceasta planta este cunoscuta de multe secole, dar a fost uitata din cauza influentei si marketingului medicamentelor moderne. Cel mai faimos naturist austriac, Maria Treben, a făcut această plantă populară din nou în cărțile ei care sunt vândute în mai mult de 10 de milioane de exemplare. Maria Treben a vindecat personal mii de pacienti cu probleme de prostata in Europa, folosind doar pufulita cu flori mici.

    Rețetă:

    Pune 1 lingura de aceasta planta, acesta poate fi uscat sau proaspăt, în 2 ml apa calda. Lasa-o pentru 5-10 min, scoate plante și bea. Ar trebui să consumi acest ceai de doua ori pe zi, o dată dimineața pe stomacul gol și o dată seara, înainte de a merge la culcare. Acest ceai trebuie să fie consumate atât timp cât este necesar, dar cel puțin pe durata catorva saptamani. Primele rezultate pot fi văzute foarte repede.

    Doctor în chimie: Toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația…

    Se pare că toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația. Sunt chimist. Îmi place abordarea științifică. Când am lucrat în industria farmaceutică – acolo m-am ciocnit cu respingerea completă a științei. În aceste companii farmaceutice , în interviuri de angajare nu ezitau să spună următoarele: „Tineți minte că noi dezvoltăm medicamente pentru a înlătura simptome. Noi nu tratăm”, spune Shane Ellison.

    Deci este un model de business care permite a oferi oamenilor medicamente toată viața. Ce este de făcut când se termină simptomele? Următorul nivel de publicitate a medicamentelor – a inventa maladii.

    Dacă nu există simptome, atunci se termină clientela pentru vânzări și rămâne doar să se inventeze alte maladii. Cu preparate psihiatrice puteți inventa maladii fără sfârșit. Exista doua cuvinte de care se teme un psihiatru. Două cuvinte: Dovediți acest lucru.

    Și dacă medicul nu poate dovedi, iar el nu poate dovedi în nouă cazuri din zece, nu administrați medicamentul. Acest lucru oferă pacientului puterea de a lua o decizie. Fiind chimist, eram surprins – se fabrică medicamente cu capacitatea de a ucide, acest lucru se depistează în toate laboratoarele, medicamentele sunt periculoase, ineficiente, provocând aceleași efecte pentru care ele sunt concepute. Cum companiile farmaceutice reușesc să le vândă? Cum le vând?

    Companiile farmaceutice au departamente de marketing, giganții farmaceutici au cele mai bune departamente de marketing din lume. Pur și simplu, geniale. Trebuie doar să plătiți profesioniștii – medicii, savanții, psihiatrii – pentru rapoarte care indică că studiul a avut rezultate pozitive. Le plătiți, cumpărați știința.

    Cel puțin 125 de mii de persoane în fiecare an mor din cauza medicamentelor prescrise de medici, s-ar crede că ar trebui să se cheltuiască mai mulți bani pentru cercetare, pentru a reduce rata mortalității. Nu. Companiile farmaceutice continuă să dezvolte marketing. Publicitate, publicitate, publicitate. Să hipnotizeze oamenii.

    Ii hipnotizați și ii obișnuiți cu medicamente, ii îndreptați la psihiatri, încât oamenii să înghită în liniște Cymbalta sau Prozac sau orice altceva pe care le vor oferi, indiferent de numele preparatului. Veți primi o industrie de miliarde de dolari, care face o mulțime de oameni bolnavi și care prosperă în urma acestui lucru.

    Articol relatat de efemeride.ro

     

    10 cele mai frumoase locuri din județul Suceava

    Județul Suceava este situat în partea de nord-est a României și face parte din zona folclorică Bucovina. Acesta este unul dintre cele mai frumoase județe din regiunea istorică Moldova, aici regăsindu-se numeroase obiective turistice. Aici puteți descoperi mănăstiri vechi, cetăți medievale, stațiuni turistice renumite, dar și zone cu peisaje pitorești. Dacă ajungeți în această zonă a țării, vă recomandăm 10 obiective turistice care merită vizitate. Iar dacă vreți să vă cazați în Bucovina, aflați de aici unde puteți face asta.

    Suceava

    suceava_48735837

    Orașul Suceava este reședința județului cu același nume. Acesta este unul dintre cele mai frumoase orașe din regiunea istorică Bucovina, o localitatea plină de obiective turistice ce impresionează atât prin istoria, cât și prin frumusețea lor.

    Suceava este unul dintre cele mai vechi orașe din nord-estul țării, urme ale locuirii sale descoperindu-se încă din perioada paleoliticului. Documentele istorice spun că, în secolele II – III, pe acest teritoriu exista o așezare a dacilor liberi, dar importanța locului a fost atestată și în Evul Mediu, când aici a fost ridicată Cetatea de Scaun a Sucevei.

    Printre cele mai cunoscute obiective turistice din „capitala” județului Suceava se numără: Casa Memorială Simion Florea Marian, Ruinele Palatului Domnesc și statuile lui Ștefan cel Mare și Petru Mușat, Complexul medieval Zamca, Muzeul Satului Bucovinean, Mănăstirea Zamca, Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc”, Planetariu, Biserica Arbore, dar și Parcul Central. Aflați mai multe despre Suceava de pe pagina oficială sau de Wikipedia și descoperiți unde puteți găsi cazare dacă ajungi aici.

    Cetățile Sucevei

    cetatea-de-scaun-a-sucevei_44929125

    În orașul Suceava au existat două dintre cele mai importante cetăți medievale din Moldova. Este vorba despre Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Șcheia. Acestea datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea și au fost ridicate de către domnitorul român Petru al II-lea Mușat, pentru a servi drept centre de apărare împotriva invaziei otomane.

    Cetatea de Scaun a Sucevei, cunoscută și ca Cetatea Sucevei, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 și în urmă cu câțiva ani a intrat într-un proces de renovare. În prezent, aceasta poate fi vizitată de turiști.

    În schimb, din Cetatea Șcheia, cunoscută și ca Cetatea din Apus, nu se mai pot observa decât niște ruine acoperite de pământ și iarbă.

    Vatra Dornei

    vatra-dornei_12445508

    Vatra Dornei, supranumită și „Perla Bucovinei”, este un alt obiectiv turistic important din județul Suceava. Turiștii vin aici atât pentru apele minerale și termale, cât și pentru a face alpinism sau pentru a parcurge trasee turistice montane, aflate în această zonă. De asemenea, în stațiune este amenajată o pârtie unde, în sezonul rece, se pot practica diferite sporturi de iarnă.

    Stațiunea balneară este una dintre cele mai cunoscute din țară, aici putându-se trata afecțiune precum cele cardiovasculare, locomotorii, ginecologice, digestive sau ale aparatului respirator.

    În afara drumețiilor și a băilor în apele termale și minerale, în Vatra Dornei mai puteți vizita și două muzee: Muzeul de Științele Naturii și Cinegetică și Muzeul de Etnografie. Vă recomandăm, însă, și o plimbare prin oraș, pentru a admira arhitectura clădirilor. Descoperiți mai multe informații despre această stațiune de pe site-ul oficial și căutați o unitate de cazare în apropiere.

    Gura Humorului

    gura-humorului_6164076

    Dacă încă nu ați rămas impresionați de frumusețea Bucovinei și a județului Suceava, vă recomand să încercați și traseele turistice din stațiunea Gura Humorului. În acest oraș se află și Mănăstirea Voroneț, unul dintre cele mai importante monumente istorice religioase din Bucovina, care a fost construită în secolul al XV-lea, la porunca domnitorului Ștefan ce Mare.

    În afara traseelor turistice, stațiunea turistică bucovineană include și zona de agrement „Lunca Moldovei”, unde este amenajat un parc de aventură și un parc dendrologic. De asemenea, aici este amenajată și o pârtie de schi, situată în apropierea Mănăstirii Voroneț, care este dotată cu telescaun, nocturne și instalații de produs zăpadă. Zona de agrement „Ariniș” este o altă locație de agrement apreciată de turiști, aici fiind amenajate mai multe terenuri de sport, o piscină de dimensiuni olimpice, un bazin de înot pentru copii și un patinoar artificial.

     

    Munții Rarău

    muntii-rarau_57994189

    Munții Rarău fac parte din Munții Bucovinei și se întind pe o parte a județului Suceava. Turiștii vizitează acești munți, nu foarte înalți (altitudinea lor maximă, de 1650 m, este atinsă în Vârful Rarău), datorită frumuseții peisajelor lor. Pentru că munții sunt formați în principal din conglomerate și calcare, aceștia prezintă formațiuni de relief spectaculoase ca și aspect. Printre cele mai cunoscute atracții turistice naturale de aici sunt: Pietrele Doamnei, Popii Rarăului, Piatra Șoimului, Codrul Secular Slătioara, Cheile „Moara Dracului” și Peștera Liliecilor.

    Obcinele Bucovinei

    obcinele-bucovinei_48735822

    Una dinte cele mai pitorești zone naturale ale județului Suceava este cea a Obcinelor Bucovinei, o subunitate a Carpaților Orientali, desemnată arie protejată de lege în anul 2011.

    În total, aria naturală bucovineană include șapte obcine: Brodina, Curmătura, Feredeu, Humor, Mestecăniș, Moldovița și Obcina Mare. Aceasta a fost declarată sit de importanță comunitară datorită faptului că pe fiecare dintre aceste obcine se întinde câte o localitate.

    Aria naturală prezintă peisaje spectaculoase și sate răsfirate de munte, iar biodiversitatea Obcinelor Bucovinei includ și câteva habitate naturale. Dintre acestea amintim doar pădurile dacice de fag, fânețele montane și vegetația specifică malurilor râurilor montane.

    Mănăstirile din Bucovina

    manastirea-sucevita_60350975

    În Bucovina, ce cuprinde și județul Suceava, se pot vizita unele dintre cele mai frumoase mănăstiri din nordul Moldovei, dar și din România. Pe lângă frumusețea lor arhitecturală, mănăstirile de aici au și o valoare istorică importantă. Multe dintre acestea au fost construite, între secolele XV și XVI, de foști domnitori și boieri moldoveni printre care îi amintim doar pe Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș sau Alexandru Lăpușneanu.

    Cele mai mai cunoscute dinte acestea sunt Mănăstirea Putna și Mănăstirea Voroneţ, ambele ctitorite de Ștefan cel Mare. Acestora li se adaugă și mănăstirile pictate: Sucevița, Moldovița, Humor, Dragomirna, Râșca și Bogdana.

    chilia-daniil-sihastrul_13301929

    Chilia lui Daniil Sihastrul este o altă atracție turistică a județului Suceava. Aceasta se află în apropierea satului Putna și reprezintă o grotă săpată într-o stâncă, în care a trăit cuviosul Daniil Sihastrul. El este un sfânt român care a trăit în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Cunoscut inițial sub numele de David, acesta era un renumit ieromonah, foarte căutat de către creștini pentru harul său monahal.

    Legendele locului spun că grota în care s-a retras călugărul, după ce a îmbrăcat schima cea mare (n.r. ultima treaptă a călugăriei) și a luat numele de Daniil, a fost sculptată chiar de către el, cu o daltă. Aceasta este formată din patru încăperi: pronaos, naos, altar și chilia (aflată sub paraclis).

    Salina Cacica

    salina-cacica_60865380

    Salina Cacica, situată în localitatea suceveană cu același nume, este cunoscută datorită faptului că aici a existat una din cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură din Europa, ce datează din perioada neoliticului, dar și pentru izvoarele sale cu apă sărată.

    Exploatările de sare au început în secolul al XVIII, iar de-a lungul timpului salina a devenit accesibilă și pentru turiști. Aici au fost amenajate o capelă romano-catolică și una ortodoxă, dar și impresionantă sală de dans, situată la 37 de metri adâncime, în care au fost săpate în sare trei balcoane. În plus, salina adăpostește și un lac artificial, iar pe pereții ei se pot observa diferite sculpturi precum cea care îi reprezintă pe Adam și Eva.

    Muzeul Oului – Vama

    muzeul oului vama

    Dacă doriți să descoperiți tradițiile și obiceiurile meșteșugărești bucovinene trebuie să faceți o vizită la Muzeul Oului. Acesta se află în localitatea Vama, situat în apropiere de Gura Humorului și adăpostește cea mai mare colecție de ouă încondeiate din România și una dintre cele mai importante din Europa.

    Muzeul adăpostește peste 3000 de ouă, din întreaga lume. Acestea sunt lucrate în diferite tehnici și pe diferite tipuri de suport, precum: coajă de ou, lemn, ceramică, porțelan, piatră sau sticlă. De asemenea, aici puteți admira și o colecție de ouă rare, provenite de la diferite animale și păsări. În plus, în atelierul de pictat ouă veți putea învăța cum să realizați chiar voi un astfel de exponat.  Dacă ați rămas impresionat de această zonă pitorească a țări și de istoria ei, vă recomandăm să vizitați și Muzeul Apei din Fălticeni, Casa Muzeu „Țăran Leonida” din Ciocănești, Casa memorială a poetul Nicolae Labiș din Mălini, Casa memorială a compozitorului român Ciprian Porumbescu din Stupaca, dar și Muzeul Arta Lemnului și Muzeul etnografic „Casa Ion Grămadă” din Câmpulung Moldovenesc.

    Cele mai frumoase locuri din Vrancea – meleaguri care merită vizitate cel puţin o dată în viaţă

    cele mai frumoase locuri din vrancea

    Cele mai frumoase locuri din Vrancea oferă turiştilor care vor să petreacă un weekend minunat peisaje de neuitat. De la staţiuni care au cel mai curat aer din România, până la rezervaţii incredibile de pini şi cascade cu un puternic impact vizual. Click! a întocmit un top cu cele mai frumoase locuri din Vrancea şi vi le prezintă pe fiecare în parte.

    Deşi nu există un număr mare de turişti care vizitează aceste meleaguri, Vrancea este o destinaţie de vacanţă excelentă. Ea cuprinde câteva obiective turistice care merită vizitate. În continuare vă aratăm cele mai frumoase locuri din Vrancea.

    Cele mai frumoase locuri din Vrancea: Staţiunea Lepşa

     

    Lepşa, aşezată în inima munţilor Vrancei, reprezintă staţiunea de referinţă a judeţului Vrancea. Satul din comuna Tulnici se află la 75 km de Focşani. Pe lângă pensiuni şi casele localnicilor, te mai poţi caza şi la cort, o zonă de camping fiind amenajată la marginea satului. Este una dintre cele mai frumoase locuri din Vrancea, iar cascada Lepşa are o lungime de 80 de metri, iar apa ajunge într-un lac cu o adâncime de circa 12 metri, ea fiind şi declarată monument al naturii. Aici poate fi vizitată şi o superbă mănăstire de măicuţe.

    Cele mai frumoase locuri din Vrancea: Rezervaţia de pini de la Gălăciuc

    Printre cele mai frumoase locuri din Vrancea se numără şi o rezervaţie de pini. La mică depărtare de Lepşa se află o interesantă rezervaţie de conifere. Chiar în mijlocul pădurii de pini se află Tabăra Gălăciuc, cu o capacitate de 250 de locuri. Tabăra este disponibilă atât pentru elevi, cât şi pentru turiştii care vor să petreacă câteva zile liniştite în Munţii Vrancei, înconjuraţi de natură.

    Cele mai frumoase locuri din Vrancea: Staţiunea Soveja

    Soveja, una dintre cele mai frumoase locuri din Vrancea. Staţiunea care în anii ’80 era vizitată anual de zeci de mii de turişti, este acum închisă oficial, din anul 2006. La Soveja e cel mai curat aer din România, iar asta este un avantaj pentru sporturile în aer liber. Este un aer ozonat, curat şi datorită zonei împădurite. Deşi e la 600 de metri altitudine, Soveja este înconjurată de păduri de conifere. Aceasta se numără printre cele mai frumoase locuri din Vrancea şi se află la 81 km de Focşani. Comuna, străbătută de un superb râu şi mărginită de munţi, are parte şi de câteva obiective antropice, cum este biserica ctitorită de Matei Basarab în 1654.

    Cele mai frumoase locuri din Vrancea: ”Focul viu” de la Andreiașu de Jos

     

    În munții Vrancei, la aproximativ 37 de kilometri de Focșani, se află ”focul viu” de la Andreiașu de Jos. Acesta este un fenomen natural produs de emanaţiile de gaze naturale din pământ, gaze ce se aprind în bătaia razelor de soare. Aici este, cu siguranţă, unul dintre cele mai frumoase locuri din Vrance. Din 1973, zona ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi în judeţul Vrancea şi a fost declarată rezervaţie geologică. În apropierea ”Focului Viu” de la Andreiaşu de Jos se află trei lacuri, Mocearu, Meledic şi Lacul Limpede. De asemenea, puteţi vizita Vulcanii Noroioşi şi peşterile din zonă.

    Top 10 cele mai frumoase locuri nestiute din Romania

    Cati dintre noi cunoastem pe deplin istoria stramosilor nostri, mai mult decat gasim in proverbialele carti scolare sau geografia locurilor uimitoare ale tarii noastre? Si chiar mai putini dintre noi, continuam traditii si obiceiuri vechi ce fac cinste poporului roman, atat de incercat in lupte pentru pastrarea identitatii nationale. Qbebe te invita intr-o calatorie virtuala catre destinatiile ascunse ale tarii noastre, ce iti vor incanta privirea si te vor transporta intr-un itinerariu unde vei descoperi traditii uitate, paduri dese, cascade fabuloase si lacuri fermecate.

    Loc special pentru indragostiti

    Un loc special in topul Qbebe il ocupa Tunelul Dragostei situat intre Caras-Severin si Otelu Rosu.

    Tunelul se intinde pe ruta de cale ferata intre Caransebes si Boutar, intre localitatile Obreja si Glimboca, la 10 km de Caransebes. Intre aceste localitati se afla o sosea dreapta. Dinspre Glimboca, in partea stanga, soseaua se bifurca si un drum coteste catre calea ferata.
    Tunelul dragostei, asa cum a fost el denumit dupa cel din Ucraina , este un loc perfect pentru indragostitii care se pot bucura aici din plin de natura, nestingheriti, pot face fotografii spectaculoase sau pur si simplu admira peisajul care te lasa fara suflare.
    Florin Avramescu, un cunoscut fotograf de la noi a postat pe blogul personal cateva fotografii incredibile cu acest tunel, povestind totodata despre aceasta minunatie mai putin cunoscuta romanilor : “In urma atator discutii aprinse de pe paginile grupurilor care promoveaza locurile frumoase din Romania precum ca acest loc ar fi in Ucraina si nu in Romania m-am gandit ca ar fi bine sa incerc sa documentez si prin alte poze si prin povestea lui ca locul este in Romania si nicidecum in alta parte.”

    Mai multe fotografii puteti gasi pe blogul lui Florin Avramescu: florinavramescu.blogspot.com

    10. Soveja, statiunea cu cel mai ozonat aer din Europa

    Atestata documentar in secolul al XVII-lea, Soveja este o comuna de aproximativ 2000 de locuitori, situata in judetul Vrancea, formata din satele Rucareni si Dragosloveni. Statiunea din Soveja, atat de populara in anii ’80, este acum inchisa oficial. Statiunea era foarte populara printre sutele de sportivi care isi faceau aici cantonamentele, profitand de aerul curat. Situata la 600 de metri altitudine, statiunea beneficiaza de cel mai ozonat aer din Romania,si este inconjurata de o padure de conifere.In ultimul timp, s-au derulat o serie de programe pentru revitalizarea turismului in zona, dar fara succes. Numai cateva unitati de cazare au rezistat timpului, precum pensiunea Perla Vrancei, care ofera un confort de 5 stele, insa si cateva pensiuni mai micute. Lepsa, un satuc situat la cativa kilometri de Soveja, pe de alta parte, este in plina dezvoltare, fiind la o altitudine mai mare, si avand o oferta de cazare mult mai extinsa.

    9. Momârlanii, dacii de odinioara care traiesc in prezent

    In Petrosani, orasul cunoscut pentru mineritul practicat aici, traieste una dintre cele mai vechi comunitati rurale din Romania, momârlanii. Din cauza exploatarilor miniere din zona si a dezvoltarii urbane, comunitatea momârlanilor a trebuit sa se adapteze la un nou stil de viata. Dar identitatea lor nu este inca pierduta. Momârlanii profita de orice ocazie pentru a imbraca impresionantele straie populare si de a povesti celor ce viziteaza Petrosaniul despre traditiile lor.
    Urmele momârlanilor sunt pastrate in cele doua muzee din Petrosani ce pot fi vizitate oricand. Putine lucruri se stiu despre ei, dar cele mai interesante sunt legate de perceptia acestora fata de viata si moarte. In trecut, momârlanii obisnuiau sa-si ingroape mortii in curtea casei lor, de aceea refuzau sa isi vanda casele, pentru a nu-si “vinde” stramosii. Totodata, printre obiceiurile pagâne ale acestora se numara si spoveditul la un brad, sau sarutatul unui copac inainte de a-l taia. Desi in dictionar “momârlan” are, pe de o parte, explicatia de “badaran”, tindem sa credem ca cea de-a doua definitie, de “muntean, taran de la munte” este cea potrivita in aces caz, mai ales ca momârlanii sunt cei care pastreaza cu sfintenie ideea de ospitalitate, specifica poporului care se trage din vechii daci.

    8. Rozariul de la Mandruloc

    Frumosii trandafiri sunt printre cele mai iubite si admirate flori, dar putini dintre noi stiu cate ceva despre ingrijirea acestora, si chiar mai putini sunt specialisti in domeniu. La Mandruloc, langa Arad, exista un rozariu cu peste 3000 de soiuri de trandafiri, adusi din toate colturile lumii. Proprietara parcului, Mihaela Buzatu a inceput plantarea primilor soiuri de trandafiri in 2002. Ambitia aradencei este de a crea cel mai mare parc dendro-floric din Europa de Sud-Est.Eutopia Gardens se intinde pe 25 de ha si este inca in extindere. Numele vine din greaca si este ales in concordanta cu numele romanesc, Mandruloc: in greaca “eu-” semnifica “frumos” iar “topos”, “loc”.
    Aici pot fi gasite peste 5000 de taxoni din tari precum Franta, Belgia, Olanda si Anglia. Oricine poate vizita acest parc si se poate bucura de mirosul imbatator al diferitelor specii de trandafiri, precum soiul german Kordes, trandafiri “Shakespeare”, un soi englezesc sau chiar si soiuri romanesti , cum este cel creat de Wilhelm Muhle la Timisoara in 1888. Situat la 10 km de Arad, pe DN 7, parcul este deschis oricand vizitatorilor si nu percepe taxa de intrare, astfel incat iubitorii acestor flori se pot delecta cu o plimbare pe aleile parcului, intr-un peisaj de vis.

    7. Morile de apa de la Rudaria

    La poalele Muntilor Almajului din Banatul montan, in localitatea Rudaria, se afla cel mai mare complex mulinologic din sudul Europei. Situata in judetul Caras-Severin, intre Anina si DN 7, pe Valea Almajului, localitatea Rudaria gazduieste peste 22 de mori de apa, presarate de-a lungul raului cu acelasi nume. Morile au fost prima oara consemnate oficial in 1722, dar folosirea acestor sisteme primare de macinare dateaza inca din secolele 2-3. Localnicii si-au creat un program de folosire a morilor: fiecare moara este luata in ingrijire de 15-20 de familii, care o folosesc pe rand pentru a-si macina cerealele. Peisajul in care aceste mori se incadreaza perfect iti taie respiratia,si te simti de parca din aceste locuri fantastice s-au inspirat majoritatea basmelor lui Petre Ispirescu, cu zmei si Ilene Cosânzene.

    6. Ansamblurile rupestre de la Corbii de Piatra si Basarabi-Murfatlar

    In judetul Arges se afla complexul manastiresc Corbii de Piatra. Manastirea Corbii de Piatraeste situata in comuna Corbu, sat Jgheaburi, atestata oficial in secolul al XIV-lea. Biserica rupestra a fost sapata in peretele de stanca inalt de 30 de metri si lung de circa 14 metri. Corbii de Piatra este singura biserica cu doua altare. Exista supozitia ca cele doua altare au fost create pentru a deservi atat cultul catolic cat si cel ortodox.  Valoarea deosebita a bisericii este data de picturile originale realizate in stil bizantin, din secolul al XIV-lea.

    Un alt ansamblu rupestru de mare valoare arheologica este Basarabi-Murfatlar, sit arhelogic si  complex de manastiri din Dobrogea secolelor X-XI, situat in comuna Basarabi la 15 km de litoralul romanesc. Complexul este format din camere si galerii sapate intr-un deal de creta langa cariera de extragere a cretei din comuna Basarabi. Se crede ca ansamblul de la Basarabi ascunde prima biserica si primele chilii ale unei manastiri de pe teritoriul Romaniei.

    5. Rezervatia naturala Focul Viu

    In Valea Milcovului, in satul Andreiasul de Jos, se afla o rezervatie naturala unica in Europa: Focul Viu. Denumit asa de localnici, datorita flacarilor ce ies in permanenta din pamant, fenomenul rar se datoreaza emanatiilor de gaze, care, din cauza razelor soarelui, mentin flacarile aprinse. Desi de o frumusete rara, Focul Viu este putin cunoscut turistilor din tara si din strainatate si nu este deloc promovat in circuitele turistice. Noaptea, focurile dansatoare capata veleitati mistice impresionante, si nu putini sunt cei care, daca au citit sau au vizionat povestile lui Tolkien din Stapânul Inelelor, vor fi de acord ca se afla in tinutul fantastic din Mordor.

    4. Canionul Sapte scari

    Canionul Sapte Scari este un defileu sapat in calcare, in partea vestica a Muntilor Piatra Mare, din judetul Brasov. Canionul reprezinta niste chei sapate in piatra, cu o lungime de 160 de metri, la 984 de metri altitudine. Denumirea Sapte Scari vine de la cele 7 cascade formate acolo datorita rupturilor de perete. Cel mai usor se poate ajunge la canion din localitatea Timisu de Jos, la aproximativ 2 km de Brasov. De aici, traseul este marcat si se ajunge la canion in aproximativ o ora. Canionul poate fi parcurs pe scarile metalice in cel mult 30 de minute. Frumusetea acestuia este data de schimbarile dese de directie. Cea mai inalta dintre cascade are peste 35 de metri si se varsa de-a lungul peretilor de piatra inalti de 50 de metri. Traseul turistic ofera o frumusete de neegalat atat datorita formatiilor calcaroase cat si cascadelor si vegetatiei dese. Dupa ce canionul a fost parcurs, traseul poate fi continuat catre Cabana Piatra Mare.

    3. Padurea Letea, cea mai nordica padure subtropicala din Europa

    Incredibila padure de la Letea este cea mai veche rezervatie naturala din tara noastra. Cunoscuta pentru frumusetea ei salbatica, neintinata de civilizatia moderna in expansiune, padurea se intinde pe aproape 3000 de hectare de vegetatie, cu tei, plopi, stejari brumarii si frasini, si este inconjurata de un stufaris des ce o protejeaza, ingreunand accesul in padure. Situata in judetul Tulcea, sub administratia Comunei C.A. Rosetti, Padurea Letea este cea mai nordica padure subtropicala din Europa cu o vegetatie specifica si cu o flora si fauna neobisnuita pentru tara noastra: aici se gasesc peste zece specii de orhidee si pasari precum vulturul codalb, prigoria, pupaza si soimuletul de seara. Padurea Letea este populata de peste 2500 de cai salbatici ce traiesc nestingheriti prin tufarisul des al padurii si ofera un spectacol de basm turistului cosmopolit, ce va gasi printre liane, prin solul nisipos, si printre maiestuosii copaci un colt de natura uitata de o frumuseste imbatatoare.

    2. Ochiul Beiului sau prin gradina Edenului

    Lacul Ochiului Beiului se afla in Parcul National Cheile Nerei Beusnita si este inconjurat de muntii Aninei si Locvei. Lacul se intinde pe o suprafata de 20 de metri si are o adancime de 6 metri. Este situat in apropierea celor trei cascade ale raului Beusnita cat si de ruinele cetatii medievale Ilidia, construind impreuna un traseu turistic de neegalat in diversitate si farmec. Provenienta acestui lac este carstica si forma lui este una de cuva. Lacul este alimentat de un izvor care il impiedica sa inghete iarna, si are o culoare turcoaz care ii ofera un aspect deosebit. Datorita temperaturii apei, in timpul iernii aici poposesc pasari migratoare precum starci cenusii si rate salbatice. Se spune ca lacul este fermecat si ca in noaptea de Sanziene aici vin ielele sa se imbaieze si sa danseze pana in zori de zi. Se mai spune ca un bei (titlu nobiliar in Imperiul Otoman) foarte bogat a fost la vanatoare prin aceste meleaguri. S-a indragostit de o fata ce isi pastea oile. Cum a aflat tatal beiului de dragostea dintre cei doi, a hotarat sa-i desparta. In graba a trimis un calau sa omoare fata ce ii sucise mintile fiului sau. Beiul indragostit si-a gasit iubita injunghiata in locul unde acum este lacul. Din lacrimile lui s-a format izvorul care ii poarta numele.

    cascada beusnita

    1. Cascada Bigar, cea mai frumoasa din lume

    Atat de putin cunoscuta de romani, Cascada Bigar din Caras Severin a fost inclusa de site-ul World Geography pe lista celor mai frumoase destinatii alaturi de locuri celebre din Statele Unite si Australia. Pe locul doi, dupa frumoasa noastra cascada se afla Eternal Flames Fall din Statele Unite ale Americii, urmat de cascada Asik-Asik din Filipine. Un alt aspect inedit despre cascada este ca aceasta se afla chiar pe linia paralelei 45. Foarte putin cunoscuta in Romania, cascada atrage turisti din toate colturile lumii. Caderea de apa este situata la 12 kilometri de localitatea Bozovici si face parte din Parcul National Cheile Nerei Beusnita. Apa cade de la o inaltime de peste 200 de metri si se varsa in raul Minis. Din pacate, cascada de o frumusete atat de rara a fost lasata de izbeliste; in zona nu s-au mai facut investitii de peste 20 de ani.

    Surse: descopera.ro, wildstate.ro, lumeamare.ro, bmcity.ro, Stirile ProTv, locuriuitate.com, Adevarul, dincolodeharti.blogspot.ro, aradeanca.co, bogdanbalaban.ro

     

     

     

     

     

    DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENITIN LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)

    Sincer, sunt foarte fericit ca ma aflu aici, in mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversari de la infiintarea acestei atat de vechi si de ilustre universitati. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevarul insa e foarte rar placut auzului; el este mai intotdeauna amar.

    Discursul meu de astazi contine o parte de adevar. Vi-l aduc fiindu-va prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus in S.U.A. sa spun lucruri care au fost respinse, care au parut inacceptabile. Astazi sunt numerosi cei care le consimt

    Caderea ‘elitelor’

    Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternica a Apusului. Lumea occidentala si-a pierdut curajul civic, atat in ansamblu, cat mai cu seama in fiecare tara, in fiecare guvern si, desigur, in Organizatia Natiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seama in patura conducatoare si predominant in patura intelectuala, de unde senzatia ca intreaga societate este lipsita de curaj.

    Politicienii si intelectualii in mod deosebit manifesta aceasta slabiciune, aceasta sovaiala, in actiunile lor, in discursuri si mai ales in consideratiile teoretice pe care le ofera cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra ca acest fel al lor de a actiona, care fundamenteaza politica unui stat pe lasitate si servilism, este unul pragmatic, rational, legitim, situandu-se chiar la o anume altitudine intelectuala si chiar morala.

    Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge pana la pierderea oricarei urme de barbatie, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor si/sau intelectualilor cuprinsi de un acces subit de vitejie si de intransingenta, in fata guvernelor slabe, a tarilor slabe pe care nu le sustine nimeni sau ale miscarilor condamnate de toti si incapabile de orice riposta. In schimb, limbile li se usuca si mainile le intepenesc atunci cand se afla in fata guvernelor puternice, a fortelor amenintatoare, in fata agresorilor si a Internationalei terorii. Mai este cazul sa amintim ca declinul curajului a fost intotdeauna socotit ca semnul premergator al sfarsitului?

    Atunci cand s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul ca guvernele se afla in slujba omului, a carui viata este orientata spre libertate si cautarea fericirii (lucruri evidentiate de catre americani in Declaratia de Independenta). Astazi, in sfarsit, dupa atatea decenii de progres social si tehnic, s-a ajuns la indeplinirea acestei aspiratii: un Stat care sa asigure bunastarea generala. Fiecare cetatean si-a vazut libertatea atat de mult dorita, calitatea si cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispozitie, pe care oricand poate sa si le procure, cel putin teoretic, o fericire completa, dar o fericire in sensul unei saraciri, daca avem in vedere felul in care s-au scurs aceste decenii.

    O societate in depresie

    In tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorinta de a poseda mereu mai mult si de a avea o viata si mai buna, iar lupta permanenta pentru acestea a intiparit pe numerosi obraji din Apus, trasaturile adanci ale anxietatii si chiar ale depresiei, cu toate ca e obisnuit fireste, sa ascunda cu grija astfel de sentimente. Aceasta competitie intensa si activa sfarseste prin a acapara gandirea umana, nedeschizand deloc lumii calea spre libertatea unei cresteri spirituale.

    Independenta individuala in fata mai multor forme de presiune a fost garantata de stat, majoritatea oamenilor a beneficiat de bunastare la un nivel pe care parintii si bunicii lor nu si l-au putut imagina; a devenit posibila cresterea tinerilor in conformitate cu aceste idealuri, de a-i pregati si chema la dezvoltarea fizica, la fericire, la divertisment, la posesia de bunuri materiale si bani, la recreere, la o libertate practic nelimitata in alegerea placerilor. Pentru ce sa renunte la toate astea? In numele a ce sa-si riste pretioasa existenta pentru apararea binelui comun, mai cu seama cand, in mod suspect, securitatea nationala ar trebui aparata undeva, intr-o tara indepartata?

    Biologia insasi ne invata ca un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astazi confortul vietii din societatea occidentala incepe sa-si dea de-o parte masca vatamatoare. Societatea occidentala si-a ales tipul de organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care as numi-o legalista. Limitele drepturilor omului si ale binelui sunt fixate in cadrul unui sistem de legi; aceste limite insa sunt foarte relative. Occidentalii au dobandit o impresionanta usurinta in a utiliza, interpreta si manipula legea, in acelasi timp in care legile tind sa devina mult prea complicat de inteles pentru o persoana de nivel mediu, fara sprijinul unui specialist.

    Orice conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care trebuie sa-si spuna ultimul cuvant. Daca cineva se situeaza pe un punct de vedere legal, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i poate atrage atentia ca s-ar putea afla totusi intr-o situatie ilegitima. De neconceput sa-i vorbesti despre jena, retinere sau renuntarea la aceste drepturi; cat despre a-i cere vreo jertfa sau un gest dezinteresat, asta ar parea cu totul absurd. Nu vom auzi niciodata vorbindu-se despre o abtinere, o renuntare de buna voie. Fiecare lupta pentru a-si extinde propriile drepturi pana la limita extrema a cadrului legal.

    ‘Mediocritate spirituala’

    Toata viata mea am trait sub un regim comunist si pot sa va spun ca o societate fara o raportare legala obiectiva este ceva absolut ingrozitor. Insa o societate bazata doar pe litera legii, fara sa mearga putin mai departe, esueaza lipsindu-se de folosirea in propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibilitati umane. Litera legii este prea rece si prea formala pentru a avea o influenta benefica asupra societatii. Cand intreaga viata, in ansamblul ei, este intesata de relatii in spiritul legii, se degaja o atmosfera de mediocritate spirituala care paralizeaza si cele mai nobile elanuri ale omului. Si va fi pur si simplu imposibil sa facem fata provocarilor secolului nostru, inarmat amenintator, doar cu armele unor structuri sociale legaliste.

    Astazi societatea occidentala ne arata ca imparateste peste o inegalitate intre libertatea de a indeplini binele si libertatea de a savarsi raul. Un barbat de Stat care vrea sa faca un lucru efectiv constructiv pentru tara sa trebuie sa actioneze cu o sumedenie de precautii, chiar cu timiditate, am putea spune. Inca de la inceput se izbeste frontal de mii de critici pripite si iresponsabile. Se afla expus constant directivelor Parlamentului European si presei. Trebuie sa-si justifice pas cu pas deciziile, cat de bine sunt intemeiate si lipsite de cea mai mica greseala. Iar un om exceptional, de mare valoare, care are in cap proiecte neobisnuite si neasteptate, nu are nici o sansa sa se impuna.

    Inca de la inceput i se vor intinde mii de capcane. Rezultatul este acela ca mediocritatea triumfa sub masca restrictiilor democratice. Este usor sa subminezi de oriunde puterea administrativa si, de fapt, ea chiar s-a diminuat considerabil in toate tarile occidentale. Apararea drepturi lor individuale a capatat asemenea proportii, incat societatea ca atare se afla acum complet lipsita de aparare impotriva oricarei initiative. In Apus este timpul de a apara nu atat drepturile omului, cat mai cu seama indatoririle sale.

    Pe de alta parte, s-a acordat un spatiu nelimitat unei libertati distructive si iresponsabile. Se adevereste ca societatea nu are decat infime mijloace de aparare in fata prapastiei decadentei umane, bunaoara in ceea ce priveste proasta folosire a libertatii in materie de violenta morala asupra copiilor, prin filme care abunda in pornografie, crime si groaza. Se considera ca toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate si ca poate fi contrabalansata, teoretic, prin dreptul pe care acesti copii il au sa nu se uite sau sa respinga asemenea spectacole. Organizarea legalista a vietii si-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apara impotriva eroziunii raului

    Evolutia a fost treptata, insa pare sa fi avut ca punct de plecare binevoitoarea conceptie umanista conform careia omul, stapan al lumii, nu poarta in sine nici un fel de samanta a raului, si tot ceea ce existenta noastra ne ofera in materie de viciu este pur si simplu rodul sistemelor sociale gresite, ce trebuie amendate si corectate. Totusi, este destul de straniu sa vezi cum crima nu a disparut in Occident, chiar daca aici par a fi fost atinse cele mai bune conditii de viata sociala. Ba chiar crima este mai prezenta decat in societatea sovietica mizerabila si fara lege

    Media confectioneaza un ‘spirit al vremii’

    Desigur, presa se bucura si ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce responsabilitate se exercita asupra jurnalistului sau jurnalului, la intalnirea cu cititorii sai, ori cu istoria? In cazul in care acestia au fost inselati prin divulgarea unor informatii sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori ce s-au comis la cel mai inalt nivel de Stat, exista un singur caz de jurnal sau jurnalist care sa-si fi exprimat public regretul? Nu, bineinteles ca nu, asta ar afecta vanzarile. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai rau pentru o natie, jurnalistul ‘se scoate’, scapa intotdeauna.

    Avand in vedere ca este nevoie de o imediata si credibila informare, el se vede nevoit sa recurga la zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, si nimic din toate astea nu e dat la o parte; insa minciunile astea se instaleaza in memoria cititorului. Cate judecati pripite, fara discernamant, superficiale si inselC4toare sunt astfel emise zilnic, revarsand tulburare asupra cititorului si lasandu-l prada ei? Presa poate juca rolul de opinie publica sau de a amagi.

    Asa se face ca vedem teroristi zugraviti cu trasaturile unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea nationala divulgate in piata publica, sau amestecul fara pic de rusine in viata intima a persoanelor cunoscute, in virtutea sloganului ‘Toata lumea are dreptul sa stie tot’. Numai ca este un slogan ipocrit, al unei societati ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept, dreptul oamenilor de a nu sti, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de barfe, prostii si vorbe in vant. O persoana care duce o viata plina de truda si sens nu are deloc nevoie de acest suvoi apasator si neintrerupt de informatii (…)

    Alt lucru care nu va scapa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa riguros univoca: descoperirea unui curent general de idei privilegiate in sanul presei occidentale in ansamblu, un fel de spirit al vremii, dupa criterii de judecata recunoscute de toti, de interese comune, suma acestora dand sentimentul nu al unei competitii, ci al unei uniformitati. Exista poate o libertate nelimitata a presei, dar cu certitudine nu si una pentru cititor. Ziarele nu fac decat sa transmita cu putere si emfaza toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie dominant.

    Fara sa aiba nevoie de cenzura, curentele de gandire, de idei la moda sunt separate cu grija de cele care nu le canta in struna, iar acestea din urma, fara a fi propriu-zis interzise, nu au decat putine sanse sa patrunda printre celelalte reviste literare si periodice, ori chiar sa fie transmise in invatamantul superior. Studentii vostri sunt liberi in sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtati goi de entuziasmul modei.

    Fara sa fie vorba, ca in Est, de o violenta fatisa, aceasta selectie operata de moda, aceasta nevoie de a te conforma modelelor standardizate, impiedica pe ganditorii cei mai originali sa-si aduca contributia lor la viata publica si provoaca aparitia unui primejdios spirit gregar, care se opune unei cresteri in adevaratul sens al cuvantului. In S.U.A. mi s-a intamplat sa primesc scrisori din partea unor persoane de o eminenta inteligenta poate un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renasterea si mantuirea tarii sale, dar tara nu avea cum sa-l auda, pentru ca mediei nici nu-i trecea prin cap sa-i dea cuvantul. Iata ce da nastere unor puternice prejudecati de masa, unei orbiri care, in epoca noastra, este in mod special primejdioasa (…)

    Eroarea materialista a gandirii moderne

    Toata lumea accepta ca Vestul este cel care arata lumii calea catre reusita dezvoltarii economice, chiar daca in acesti ultimi ani a putut fi serios zdruncinat de o inflatie haotica. Cu toate astea, o multime de oameni din Vest nu sunt satisfacuti de societatea in care traiesc. O desconsidera, sau o acuza ca nu se situeaza la nivelul de maturitate cerut de umanitate. Si multi se simt indemnati sa alunece spre socialism, ceea ce reprezinta o tentatie falsa si periculoasa.

    Nadajduiesc ca nimeni dintre cei prezenti aici nu ma va suspecta ca doresc sa fac critica sistemului occidental in ideea de a sugera socialismul ca alternativa. Nici gand! Dat fiind ca am cunoscut o tara unde socialismul a fost pus in lucrare, nu ma voi pronunta catusi de putin pentru o asemenea alternativa. Dar de as fi intrebat invers, daca as putea propune Vestul, in stadiul sau actual, ca model pentru tara mea, as da cu toata onestitatea un raspuns negativ.

    Nu, nu voi lua societatea voastra drept model de transformare pentru tara mea. Bineinteles o societate nu poate sa ramana in abisurile anarhiei, cum este cazul tarii mele. Dar este la fel de injositor pentru o societate sa se complaca intr-o stare fada, lipsita de suflet, cum este cazul vostru. Dupa ce a suferit vreme de decenii din pricina violentei si agresiunii, sufletul omenesc aspira la lucruri mai inalte, mai arzatoare, mai pure decat cele oferite astazi de stereotipiile unei societati masificate, modelate prin revoltatoarea invazie a publicitatii comerciale, prin abrutizarea venita prin intermediul televizorului si printr-o muzica intolerabila.

    Toate acestea reprezinta un lucru sensibil pentru numerosi observatori din orice colt al planetei. Modul de viata occidental reprezinta din ce in ce mai putin un model de urmat. Sunt simptome relevante prin care istoria lanseaza avertismente inspre o societate amenintata ori aflata in pericol. Astfel de avertismente sunt, in cazul de fata, declinul artelor, sau absenta unor barbati de Stat. Si se intampla uneori ca semnele sa fie in mod particular concrete si explicite. Centrul democratiei si culturii voastre a fost lipsit de curent vreme de cateva ore (in ziua de 13 iulie 1977 o pana de curent a afectat noua milioane de oameni in New York, ramasi in intuneric pentru 25 de ore – n. tr.), si iata ca brusc o multime de cetateni americani s-au dedat la jafuri si scandal.

    Ceea ce inseamna ca tencuiala mai trebuie finisata si ca sistemul social e instabil si chiar slab intr-un anume punct. Dar lupta pentru planeta noastra, o lupta fizica si spirituala, o lupta de proportii cosmice, nu se afla undeva intr-un viitor indepartat, ea deja a inceput. Fortele Raului au inceput ofensiva lor decisiva. Deja simtiti presiunea pe care o exercita, si, cu toate astea, ecranele si scrierile voastre sunt pline de zambete la comanda si pahare ridicate. De ce aceasta bucurie? Cum oare de a putut Vestul sa alunece din mersul sau triumfal in debilitatea lui de azi? A cunoscut cumva in evolutia sa momente fara intoarcere care sa-i fi fost fatale, a ratacit drumul? Nu pare a fi cazul. Vestul a continuat sa avanseze cu pasi fermi, adecvati intentiilor proclamate pentru societate, brat la brat cu un progres tehnologic uluitor. Si absolut dintr-o data s-a pomenit in starea de slabiciune de azi.

    Asta inseamna ca eroarea trebuie sa se afle la radacina, la fundamentul gandirii moderne. Ma refer la viziunea asupra lumii care a prevalat in Occident, in epoca moderna. Ma refer la viziunea asupra lumii care a prevalat in Occident si care s-a nascut in Renastere, si ale carei dezvoltari politice s-au manifestat incepand cu Secolul Luminilor. Ea a devenit baza doctrinei social-politice si ar putea fi numita umanismul rationalist sau autonomia umanista; autonomia proclamata si exercitata de om la intalnirea cu toate fortele superioare lui. Putem vorbi, de asemeni, de antropocentrism: omul este vazut ca fiind centrul a tot si a toate.

    Din punct de vedere istoric, este posibil ca usorul declin care s-a petrecut in Renastere sa fi fost inevitabil. Evul Mediu ajunsese la epuizare din pricina represiunii intolerabile asupra naturii carnale a omului, in favoarea naturii sale spirituale. Insa, indepartandu-se de spirit, omul s-a instapanit de tot ceea ce este material. Cu exces si fara nici o masura. Gandirea umanista, care s-a proclamat drept calauza a noastra, nu admitea existenta unui rau intrinsec in om si nu vedea alta indatorire mai nobila decat raspandirea fericirii pe pamant.

    Iata ce angaja civilizatia occidentala moderna, nou nascuta, pe panta primejdioasa a adorarii omului si nevoilor materiale. Tot ceea ce se afla dincolo de bunastarea fizica si de acumularea bunurilor materiale, toate celelalte nevoi umane caracteristice unei naturi subtile si superioare, au fost zvarlite in afara campului interesului de Stat si a sistemului social, ca si cum viata n-ar avea nicidecum un sens mai inalt. In acest fel s-au lasat falii deschise, prin care s-a napustit raul, iar halena lui putregaita sufla astazi libera. Mai multa libertate in sine nu reduce catusi de putin din problemele umane ale lumii, ba chiar adauga unele noi.

    Vestul la fel de materialist ca si Estul

    Cu toate astea, in tinerele democratii, precum democratia americana nou nascuta, toate drepturile individuale ale omului se intemeiaza pe credinta ca omul este o creatura a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordata individului conditionat, supusa constant responsabilitatii sale religioase. Aceasta a fost mostenirea secolului trecut [XIX].

    Toate limitarile de acest fel s-au atenuat in Occident, unde a survenit o emancipare deplina, in pofida mostenirii morale a veacurilor crestine, cu miracolele lor de indurare si jertfa. Statele devin fara incetare din ce in ce mai materialiste. Occidentul a aparat cu succes si chiar cu asupra de masura drepturile omului, insa omul a vazut cum i se ofileste de tot constiinta propriei responsabilitati fata de Dumnezeu si de societate. In tot timpul ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel incat lumea se gaseste intr-o crunta criza spirituala s i intr-un impas politic. Iar toate izbanzile tehnicii, inclusiv cucerirea spatiului, a Progresului atat de mult trambitat, n-au reusit sa rascumpere mizeria morala in care a cazut veacul al XX-lea si pe care nimeni nu a banuit-o in veacul al XIX-lea .

    Umanismul devenind in cresterea sa din ce in ce mai materialist, permite, cu o incredibila eficacitate, conceptelor sale sa fie utilizate mai intai de socialism, apoi de comunism, astfel incat Karl Marx a putut spune in 1894 ca ‘comunismul este un umanism naturalizat’. S-a adeverit ulterior ca aceasta judecata era departe de a fi falsa. Vedem aceleasi pietre care stau atat la baza unui umanism alterat, cat si la cea a tuturor tipurilor de socialism: un materialism de nestavilit, o eliberare fata de religie si de responsabilitatea religioasa, o concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare pretins stiintifica. Nu este intamplator ca toate aceste promisiuni retorice ale comunismului se centreaza pe Omul cu O mare si fericirea lui terestra. La prima vedere este vorba de o apropiere rusinoasa: cum ar putea exista astazi puncte comune intre gandirea occidentala si cea a Estului? Aici este logica materialista

    Nu ma gandesc la cazul unei catastrofe aduse de un razboi mondial si la schimbarile ce ar putea surveni in societate. Atata vreme cat ne sculam in fiecare dimineata sub un soare blajin, viata noastra inevitabil se va tese din banalitatile cotidiene. Insa este vorba de un dezastru care pentru multi este deja prezent in noi. Ma refer la dezastrul unei constiinte umaniste perfect autonome si nereligioase. Ea a facut din om masura tuturor lucrurilor pe pamant, omul nedesavarsit, care nu este niciodata complet dezbracat de mandrie, egoism, invidie, pofte, vanitate si atatea alte pacate. Platim astazi pentru greselile care n-au aparut asa hodoronc-tronc la inceputul calatoriei noastre. Pe drumul care ne-a purtat din Renastere pana astazi, experienta noastra s-a imbogatit, dar am pierdut ideea unei entitati superioare care, odinioara, mai infrana din patimile si iresponsabilitatea noastra.

    Ne-am pus prea multe nadejdi in transformarile politico-sociale, iar acum iese la iveala faptul ca am dat la o parte tocmai ce aveam mai de pret: viata noastra interioara. In Est ea e calcata in picioare de balciul Partidului unic, in Vest de balciul Comertului. Ceea ce e infricosator nu este nici macar realitatea unei lumi sfaramate, ci faptul ca partile ei sufera de aceeasi boala. Daca omul, asa cum o declara umanismul, ar fi fost nascut numai pentru fericire, cu atat mai mult nu ar fi fost nascut ca sa moara. Insa, dedicat trupeste mortii, sarcina lui pe acest pamant este cu atat mai spirituala. Nu un urlet zilnic, nu cautarea celor mai bune mijloace de achizitie, iar apoi cheltuiala vesela de bunuri materiale, ci implinirea unei dure si permanente indatoriri, astfel incat drumul intregii noastre vieti sa devina experienta unei inaltari spirituale: sa parasim aceasta lume ca niste creaturi mai inalte decat cum am intrat in ea.

    A privi in sus la scara valorilor noastre umane

    Este imperativ sa privim in sus, in ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actuala este inspaimantatoare. Nu mai este posibil ca vechea masura cu care se cuantifica eficienta unui presedinte sa se limiteze doar la cat de multi bani pot fi castigati, ori la cat de indreptatita este constructia unui gazoduct. Este vorba de o miscare acceptata de bunavoie, care sa atenueze patimile noastre, o miscare acceptata cu seninatate, astfel incat umanitatea sa se ridice deasupra curentului materialist care a incatusat lumea. Chiar daca am reusit sa o ferim a fi distrusa de un razboi, viata noastra trebuie sa se schimbe, daca nu vrem sa piara prin propriul ei pacat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru viata si societate. Este adevarat ca omul se afla deasupra tuturor si a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitatile umane si sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea materiala? Avem dreptul de a promova aceasta expansiune in detrimentul integritatii vietii noastre spirituale?

    Daca lumea nu a ajuns inca la final, atunci ea atins o etapa hotaratoare in istoria ei, asemanatoare cu importanta cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renastere. Aceasta cotitura pretinde din partea noastra o dragoste spirituala. Va trebui sa ne ridicam la o perspectiva mai inalta, la o noua conceptie de viata, in care natura noastra carnala sa nu mai fie diabolizata, asa cum s-a intamplat in Evul Mediu, iar firea noastra spirituala sa nu mai fie calcata in picioare, asa cum s-a intamplat in epoca moderna. Ascensiunea noastra ne indreapta spre o noua etapa antropologica. Nimeni, pe acest Pamint, nu mai are alta solutie decit sa se ridice spre inaltimi. Mereu mai sus.

    Traducere de Razvan Ionescu

    Daniel Brânzei – Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Treaba mea este să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton, împreună cu tot ceea ce reprezintă ea, pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă. Toți membrii elitelor, care sunt antichriști în atitudinea lor față de Dumnezeu și de Christos, au fost frânați prin această înfrângere…

    Prima impresie: Mulțumim lui Dumnezeu
    Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Este treaba mea să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton, împreună cu tot ceea ce reprezintă ea, pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă. Toți membrii elitelor, care sunt antichriști în atitudinea lor față de Dumnezeu și de Christos, au fost frânați prin această înfrângere.
    M-am grăbit să citesc presa europeană și am aflat că ambasadorul francez a declarat: ,,După Brexit, această alegere a lui Tump. Privim cum lumea se prăbușește înaintea ochilor noștri“. Care lume? Lumea planurilor lor demonice. Podesta, marele preot în cultul morții, a apărut în locul doamnei isterice și a spus cuvinte absolut fără rost. Sunt bezmetici, sunt turbați, dar nu vă așteptați să renunțe la planurile lor întunecate. Bătălia continuă. Schimbarea de ton și de titluri din presa engleză și germanp mi-a amintit de succesiune de titluri după evadarea lui napoleon: ,,Tiranul a fugit!“, ,,Nebunul se apropie de Franța“, … ,,Împăratul a reintrat în capitala care-l aștepta nerăbdătoare“ …
    Un comentator spunea că numărul mare de evanghelici a avut un rol important. Și numărul, completez eu, și rugăciunile împreună cu postul lor. Masele populare ,,inculte“ au refuzat direcția pe care le ducea ,,elita păstorilor lumii“. Până și francezii de rând și-au dat seama de aceasta:
    Împotriva doamne Hillary și a elitelor mondiale am fi votat și pentru o coadă de mătură!

    Am crezul în această victorie? Bineînțeles că nu, dar m-am rugat pentru ea. Am avut același gând ca liderii creștini din America: ne-am rugat ca Dumnezeu să mai amâne deznodământul final pentru ca mai mulți oameni să poată veni la pocăință.
    Nu știu ce va face Trump. Sunt fericit că am scăpat de ceea ce avea de gând să facă doamna Clinton. Dumnezeu a mai dat lumii o șansă. Fie ca mulți să o folosească.
    John MacArthur a spus: ,,Nu vă faceți iluzi. Lumea este deja condamnată și nu o va sfârși bine. Cei entuziasmați de politică sunt afalimentari. Lumea este un Titanic care se scufundă. iar ei rearanjează scaunele pe punte. Noi … Noi le oferim pasagerilor barca de salvare“.
    S-o facem cu râvnă.

     

    Romanii nu ii mai pot cinsti pe sfintii inchisorilor dar Clujul il comemoreaza pe dictatorul fascist Horthy pe bani publici

    La doar o lună de la promulgarea noii legi care interzice ideologia şi simbolurile fasciste, dictatorul fascist maghiar Miklos Horthy este comemorat la Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment finanţat de municipalitate.

    Cu ocazia zilelor culturale maghiare de la Cluj Napoca, desfășurate cu sprijinul Primăriei orașului, va avea loc și o prelegere despre Horthy Miklos, “susținută de academicianul maghiar Romsics Ignac, în cadrul seriei de Istorie și memorie organizate de Academia Korunk”, relatează pesurse.ro.

    Evenimentul se va desfășura în sala de conferințe a sediului Societății Muzeului Ardelean (str. Napoca, nr. 2), miercuri, 19 august, începând cu ora 17.00. Promovarea lui Horthy se va face pe bani publici, anunță portalul Napoca News.

    Conform viceprimarului Horvath Anna, susținerea municipalității a crescut față de anii precedenți, suma acordată pentru cea de-a șasea ediție fiind de 300.000 de lei, dintr-un buget total al Zilelor Culturale Maghiare de aproximativ 250.000 de euro, bani proveniți din fonduri publice și private.

    “Așadar, pe 19 august, ne vom reaminti de ocuparea Transilvaniei pe banii Primăriei din Cluj! Bine că românii nu mai au voie să-l cinstească pe Țuțea, Vulcănescu sau pe alți martiri ai comunismului, dar avem prelegeri despre ocupantul Horthy la noi în țară!”, afirmă deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele PRU.Miklos Horthy a condus Ungaria în perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, instaurând un regim autoritar de dreapta. Același regim autoritar l-a exercitat și în Transilvania, ocupată în urma Dictatului de la Viena. Tot de numele său este legată deportarea a peste 166.000 evrei români și maghiari.
    sursa: activenews.ro

     
    COMPATRIOŢI, Revista Informaţii Agrorurale vă oferă câteva LACRIMI ale Corolei de Rezistența Anticomunistă din România, pentru a fi o pildă TUTUROR acelora care VOTEAZĂ stangăcii-şi nu ştiu că globalism, fesenism, comunism, înseamnă satanismul – care ne-a adus cel mai mare număr de martiri din lume!

    Rezistența anticomunistă românească este o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului comunist român (6 martie 1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând cu anul 1945 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unele grupuri de luptători izolați subzistând efectiv până la mijlocul anilor ’70. În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la cunoștința publicului. Dacă românii cunoșteau deja existența bandelor armate, acest lucru era posibil numai via propaganda comunistă care le evoca în mod regulat, faptele fiind deformate, puterea arătându-i pe luptătorii anticomuniști drept niște vulgari tâlhari la drumul mare, în solda puterilor imperialiste externe.Dispersați, dar numeroși, acești oameni constituiți în mici grupuri înarmate se auto-denumeau uneori „Haiduci”, refugiați în Munții Carpați, unde se vor ascunde timp de zeci de ani din fața autorităților. Unul dintre ultimii combatanți a fost eliminat în Munții Banatului în 1962, în timp ce un alt luptător din Munții Făgăraș a fost capturat în 1976. Rezistența română a fost una dintre mișcările de rezistență cele mai longevive din cadrul Blocului Estic[1]. Este important de subliniat că subiectul reprezintă o descoperire relativ recentă în România, grație deschiderii parțiale a arhivelor Securității, fapt care a permis examinarea de date istorice precise, unele necunoscute istoricilor înainte de anul 2005. La nivelul anului 2010, acest proces era încă în faza de început; arhivele sunt considerabile, chiar dacă o parte importantă a dosarelor a dispărut[2]. Cercetările și descoperirile recente vor aduce astfel noi perspective și clarificări asupra subiectului.

    Harta României – punctele roșii indică principalele puncte de rezistență armată.

    Geneză

    În martie 1944, Armata Roșie invadează Bucovina de Nord, care, la acel moment, era o provincie a Regatului României, aliat celui de-al Treilea Reich. Primul act de rezistență este oficial și este organizat de Marele Stat Major Român: un batalion de rezistenți este creat[a 1][3][4] și antrenat pentru a lupta împotriva invadatorului sovietic[5] și a NKVD-ului: Batalionul Fix Regional din Bucovina[6].

    Trenuri cu refugiați români din Bucovina ocupată de către trupele sovietice.

    Sute de români au fugit atunci din calea terorii sovietice și a deportărilor[7], pentru a se refugia în păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în grupuri de 15 până la 20 de persoane[8][3][a 2]. Primele grupuri de luptători au apărut astfel în nordul Bucovinei, uneori încadrate și susținute de comandamentul militar german, dar conduse întotdeauna de români.

    Constituit exclusiv din voluntari locali, acest batalion va atinge un efectiv de 1378 de combatanți, repartizați în 3 companii. Un ofițer de rezervă era însărcinat cu instrucția militară a voluntarilor. În urma retragerii germane, aceștia au fost urmăriți de NKVD, executați sau deportați în Siberia. Urmele existenței acestei prime faze a rezistenței se regăsesc până în luna octombrie 1944[9].

    După armistițiul româno-sovietic (11-12 septembrie 1944), forțele sovietice dispun de toată libertatea de a acționa pe teritoriul României, iar guvernul român își pierde orice autoritate asupra Bucovinei de Nord. De la sfârșitul anului 1944 și până la începutul anului 1945, în România au fost antrenate câteva grupuri armate având drept misiune hărțuirea Armatei Roșii, în perspectiva unui viitor conflict Est-Vest[8].

    Odată terminat războiul, cea mai mare parte a acestor grupuri sunt desființate, dar unele se mențin în continuare în munți, rezistând activ. În mai 1946, Generalul Aurel Aldea, fost ministru de interne în guvernul Constantin Sănătescu, este arestat și acuzat că ar fi reunit sub comanda sa mai multe grupuri subversive. În realitate, „Mișcarea Națională de Rezistență” pe care o coordona nu reprezenta decât o slabă amenințare[10][j 1][n 1][11] la adresa înființării regimului comunist.

    Alegerile generale din România anului 1946, masiv viciate de fraude și de intimidări, într-o țară ocupată integral de trupele sovietice, au favorizat fuziunea forțelor anticomuniste. S-a constituit o structură reunind generali, ofițeri superiori și oameni politici pentru a pregăti și coordona sub un singur comandament grupurile armate[b 1]. Structura centrală de coordonare în România raporta unui Consiliu Național Român instalat la Paris[12]. Acesta din urmă informa, la rândul său, guvernele occidentale. Proiectul a fost în cele din urmă descoperit de către autoritățile comuniste, care au procedat la arestări masive în primăvara anului 1948. Autoritățile au reușit astfel să arunce o plasă peste mai mult de 80% dintre persoanele implicate în mișcare. Prin urmare, rezistența națională coordonată a fost decapitată.

    Începutul mișcării de rezistență armată…

    La începutul toamnei anului 1948 și în pofida dispariției oricărei coordonări la nivel național, mai multe grupuri, sau doar indivizi, intră în clandestinitate, în Munții Carpați. Se vor constitui astfel diverse puncte de rezistență armată în ceea ce a devenit o mișcare totalizând mai multe mii de persoane. Rebelii proveneau din toate păturile sociale și din toate regiunile țării[13].

    Factori determinanți

    • Aplicare brutală a politicii comuniste instaurate din 1946 de regimul dictatorial al Partidului comunist român

    Un ansamblu de măsuri radicale ce tulbură societatea elimină o parte importantă a populației active sau îi obligă pe români să se adapteze prin metode ce includ supunerea totală. Acest cadru inflexibil a produs, evident, o respingere a regimului și un refuz din partea multor cetățeni de a participa la distrugerea societății existente. Poziția constituțională de jure a Partidului comunist român ca “partid unic și organ conducător al statului” interzice de facto constituirea de asociații, sindicate sau alte structuri sociale independente de putere și impune o autoritate totală a partidului comunist, mergând de la vârf (Comitetul Central) și până la bază. La acest tablou sumbru trebuie să adăugăm prezența masivă în societate a organelor de securitate ale poliției politice, activă prin cenzură, dar și implementarea unei politici de supraveghere cu spectru larg, fără control judiciar[14]. Pe plan economic, o planificare de stat strictă afectează nu doar orientările macro-economice, ci toate aspectele producției, distribuției și consumului, în ciuda resurselor disponibile, a posibilităților tehnice, a mediului și a nevoilor populației. În cele din urmă, controlul total al activităților culturale[15], sportive[16], controlul mass media, dispariția libertății de exprimare și restricțiile de călătorie blochează orice inițiativă culturală și interzice existența oricărui spațiu de libertate.

    • Valurile masive de arestări și epurări

    “Curățarea” profundă și sistematică a sistemului administrativ se abate asupra țării după ce comuniștii pun mâna pe putere în ajunul lui 1948. Armata suferă o epurare completă[17], marea majoritate a cadrelor formate înainte de instaurarea comunismului sunt pensionați sau trecuți în rezervă. În paralel, măsurile politice și economice menite să elimine toate profesiile liberale și toată autonomia profesională sau autonomia țăranilor i-au privat pe aceștia din urmă și clasa medie de mijloacele de supraviețuire[18]. Avem aici de a face cu cele mai puternice pârghii care au dus la nașterea unei rezistențe armate. Ruinate, victimele economice ale noului regim puteau fi țărani cărora li se confiscaseră mijloacele de producție pentru că fuseseră etichetați drept “chiaburi”, meșteri lăsați fără ateliere sau comercianți cărora li se luaseră magazinele în primele valuri ale naționalizărilor. Lista este lungă și include foștii funcționari, angajații de la stat sau din instituțiile importante, concediați pentru că nu prezentau încredere din punct de vedere politic. Tot aici intră membrii guvernelor și parlamentelor anterioare, polițiștii, judecătorii, preoții, numiți « lachei ai capitalismului », dar și foștii membrii ai claselor conducătoare : profesiuni liberale, șefi de întreprinderi, acționari, bancheri, aristocrați, considerați de regim « exploatatori ai poporului ». Mulți dintre ei riscă pușcăria, chiar eliminarea fizică, din cauza apartenenței sociale sau politice din trecut. În cele din urmă, la această listă se adaugă cei care intră în clandestinitate pentru a scăpa de o arestare iminentă. Un număr mare de familii s-au refugiat în munți la sfârșitul lui 1948 și începutul lui 1949. În acest sens, responsabilul Consulatului Britanic la Cluj scrie la 1 mai 1949, referitor la subiectul situației partizanilor conduși de Generalul Corneliu Dragalina:

    Hainele și medicamentele lipseau și probabil că acest lucru este adevărat pentru că numărul lor crescuse cu o proporție considerabilă de femei și copii începând cu expropierile de la 1 Martie. Mi s-a comunicat valoarea de 20.000 ca număr al celor care s-au alăturat după expropiere (…) Creșterea numărului de femei și copii va crea probleme de supraviețuire în iarna următoare (…) și mi se spune din nou că la partizani ajung camioane cu provizii militare, uneori prin captură, alteori prin dezertare, dar nu pot estima anvergura acestui fenomen…[b 1].
    • Opoziția țăranilor la colectivizare

    Este elementul esențial al revoltei împotriva puterii comuniste. În 1945, România era o țară 80% rurală, prin urmare, desființarea proprietății private a fost un șoc pentru lumea de la sate. Respinsă de aceasta, colectivizarea a fost considerată drept un furt cu violență și a fost puternic combătută de țăranii atașați de pământurile lor. S-au intensificat refuzurile de supunere față de noile legi, manifestațiile și actele de nesupunere civilă. Reprimate dur de Securitate[19], care nu ezita să închidă sau să execute conducătorii protestelor, campaniile au constituit creuzetul unei rezistențe și, de asemenea, suportul ei logistic pe termen lung. Rezistența țăranilor la colectivizarea forțată și brutală[9][20] este un fenomen puțin cunoscut atât în Europa de Vest cât și în Europa Centrală. Într-o țară cunoscută pentru agresivitatea poliției politice, Securitatea mult temută, dar și pentru pasivitatea sau indiferența poporului în fața dominației comuniste, intensitatea opoziției țăranilor față de regimul stalinist este o realitate ieșită din comun.

    • Forța mișcării legionare

    În 1937, rezultatele au arătat că peste 15,58% din voturi erau pentru Partidul « legionar » Partidul Totul pentru Țară, echivalentul a 478 000 votes. În 1938, mișcarea legionară cuprindea sute de mii de membri[21], inclusive o forță paramilitară semnificativă. Foarte active, organizată și având puterea politică între septembrie 1940 și ianuarie 1941, această formațiune devenise ilegală, dar a rămas “interesantă” din punct de vedere politic în 1944-1945, în special pentru comuniști care le-au “uitat” atitudinea anticomuniști și acțiunile uneori violente, recrutând până în 1948[22][23][24] foști legionari. La acel moment, PCR căuta să diminueze riscul unei opoziții masive la reformele radical pe care urma să le implementeze în societate, mai ales că formațiunea de extremă-stângă avea numai câteva sute de membrii, iar mișcarea legionară câteva zeci de mii, o parte dintre aceștia din urmă fiind antrenați și înarmați. Importante grupuri de tineri cu pregătire militară și care făcuseră parte din organizații legionare au intrat în clandestinitate după lovitura de stat eșuată din ianuarie 1941, devenind adversari ai regimului Antonescu, s-au văzut nevoiți să colaboreze cu inamicii lor de dinainte de război: comuniștii. Unii “legionari”, în special cei din mediul muncitoresc și cei care erau împotriva elitelor interbelice, au profitat de mână întinsă[25] mai ales că alternative părea să fie închisoarea; alții, precum Ion Gavrilă Ogoranu au preferat clandestinitatea, împotrivindu-se pe cale armată împotriva comuniștilor și a ocupantului sovietic. De-a lungul războiului rece, Occidentul, în special Franța și Statele Unite, au profitat de legionarii refugiați în vestul continentului și care erau dispuși[m 1] să sprijine rezistența anticomunistă din România[m 2], mai ales că opoziția democratică românească din exil se dovedise incapabilă să furnizeze resursele.

    • Refuzul dictaturii comuniste

    Un alt element important al Rezistenței armate este motivația indivizilor și a grupurilor convinse că doar o implicare armată ar putea să reducă teama crescândă și să oprească ajungerea irevocabilă a comuniștilor la putere. Grupurile de rezistență conduse de foști ofițeri acționau în mod coordonat și planificat. Se pare că își puneau speranțele în incitarea la o insurecție armată generală, la o revoltă masivă, care nu s-a produs niciodată. O categorie mai redusă de insurgenți dornici să lupte împotriva comunismului era formată din refugiați români recrutați în Europa de Office of Policy Coordination (OPC)[r 1], antrenați în Franța, în Italia și în Grecia și apoi parașutați în Carpați. Majoritatea dintre ei nu au reușit să creeze contacte locale, care le erau indispensabile pentru supraviețuire, și au fost rapid capturați[b 1].

    • Persecuția Bisericii Greco-catolice române.

    Considerate “reacționare” prin naturalor, instituțiile bisericești și mișcările religioase pacifiste au fost verificate și supravegheate atent, dar politica PCR față de acestea a variat de la caz la caz[26]: deoarece nu avea legături de subordonare sau de interdependență cu alte state și nici nu poseda o rețea școlară proprie[27], Biserica Ortodoxă Română a făcut obiectul unei schimbări rapide de generații la nivelul conducerii (o parte a fost întemnițată, la fel ca prelații care au protestat), precum și a unei monitorizări vaste a clerului. Niciun preot sau călugăr nu putea accede pe o înaltă poziție în ierarhia ecleziastică fără aprobarea poliției politice comuniste. Este interesant de citat o frază populară în epocă: « Dacă vrei să denunți pe cineva fără să te demaști ca informator, du-te la « spovedanie »[28]. În contrapartidă, Bisericile catolice, indiferent că erau de rit latin sau de rit grec, precum și Bisericile protestante, cea Iudaică și musulmană, aveau școli confesionale și legături solide cu străinătatea, în special cu țări considerate drept “imperialiste”[29] : prin urmare, persecuția lor a fost mult mai dură. Școlile pe care le dețineau au fost desființate, numeroase mânăstiri și lăcașuri de cult închise, unii clerici fiind întemnițați sau uciși, iar proprietățile confiscate. O parte dintre acestea din urmă au fost atribuite Bisericii Ortodoxe. Astfel, la sfârșitul lui septembrie 1948, în încercarea de a rupe legătura cu occidentul și de a diminua influența Romei în rândul catolicilor români[30], regimul comunist a impus credincioșilor și preoților Greco-catolici să treacă la ortodoxie. Autoritățile au declarat ilegală, desființând practic Biserica greco-catolică la 1 decembrie 1948, confiscându-I acesteia toate bunurile[31]. S-a instituit o represiune brutală și sistematică ce avea să dureze până în 1964[32][33]. Toți episcopii greco-catolici catolici (dar și unii romano-catolici, precum Anton Durcovici) vor fi trimiși la închisoare, unde o parte dintre ei vor muri din cauza condițiilor de detenție.” Unii preoți au fost torturați, încarcerați în lagăre de muncă sau pur și simplu asasinați. În consecință, unii preoți și credincioși catolici, cu precădere din Transilvania, s-au alăturat mișcărilor de rezistență anticomunistă.

    Tentative de rețele susținute din exterior

    Estimați la 20-50.000 de către serviciile occidentale, dintre cei 70.000 de români aflați în taberele de refugiați din occident[34], români care își doreau să lupte contra regimului comunist[r 2] reprezentau o mană cerească pentru serviciile de informații din lumea liberă. Printre aceștia se aflau și numeroși legionari gata de luptă[m 1]. CIA a văzut în asta oportunitatea de a forma o rețea de agenți infiltrați în Blocul Estic și a recrutat pe unii dintre ei, refugiați cel mai des în Germania, Austria și Iugoslavia. Decizia a fost luată împreună de președintele american Harry Truman și de președintele francez Vincent Auriol[35]. Deja organizați, solidari și beneficiind de formare militară în cea mai mare parte, legionarii au fost foarte apreciați în acest context, în care trecutul lor tumultuos și contestabil era pus între paranteze în fața nevoii de a combate comunismul. Acceptând oferta americană[36], șefii legionari[37] au jucat un rol important în recrutarea și coordonarea viitorilor agenți.

    Act de cauzare nr. 1343 împotriva rezistenți anticomuniști legionara, parașutați și capturați în România în 1953, și susținătorii lor.

    În 1949, informate de Foreign Office că rezistența anticomunistă română se intensifica și beneficia de sprijin popular la țară, serviciile de informații occidentale au investit serios în acest proiect. Au fost selectați 100 de agenți, dintre care 50 urmau să fie parașutați în interiorul țării, iar 50 trebuiau să îi susțină din exteriorul frontierelor românești. Combatanții vor fi pregătiți și antrenați în Franța și Germania. Alți 100 de voluntari vor fi antrenați în Italia și Grecia. Șeful operațiunilor secrete ale CIA din acel moment, Gratien Yatsevich, a declarat că acțiunile realizate în România nu erau depășite, ca număr de agenți și ca resurse alocate, decât de acțiunile organizate pentru Albania, acestea din urmă fiind cele mai importante dintre acțiunile întreprinse în timpul războiului rece din Europa de Est[38]. Primii combatanți au fost trimiși în România în noiembrie 1951. Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan formau grupul “Jacques”, parașutat lângă Agnita. Apoi, în noaptea dintre 1 și 2 octombrie 1952[39], a fost parașutat al doilea grup, sub numele de cod “Robert”: Mircea Popovici și Alexandru Tănase, undeva aproape de Calafat, lângă frontiera cu Bulgaria. Au urmat grupurile “Pascal”: Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, la 1 iulie 1953, în Apuseni, și “Fii Patriei”: Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, în iulie 1953, într-o zonă împădurită aflată undeva între județele Satu Mare, Sălaj și Bihor[40]

    Alți agenți vor fi trimiși din Grecia, printre aceștia numărându-se Toma Bebi, prins de Securitate exact la aterizare. Bebi va colabora cu Securitatea până la prinderea altor 12 parașutiști legionari.

    Printre românii recrutați de CIA la începutul lui 1951 se numără: Constantin Saplacan, Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Matias Bohm, Ilie Puiu. Securitatea îi va prinde și va descoperi că au fost recrutați în Italia. Guvernul român va trimite o notă de protest americanilor, acuzându-i de ingerințe în problemele interne ale țării și subliniind că agenții CIA capturați fuseseră trimiși “pentru a pune în aplicare acte de sabotaj și de spionaj contra armatei române[38].

    Conform declarațiilor lui Gordon Mason[o 1], șeful biroului CIA la București între 1949 și 1951, misiunea agenților parașutați consta în contactarea grupurilor de rezistenți din munți, informarea acestora cu privire la faptul că Occidentul era interesat de soarta lor, aprovizionarea lor cu arme, muniții, medicamente și bani. De asemenea, era prevăzut ca rezistenții români să primească stații de emisie recepție, prin care să rămână în contact cu Occidentul. Obiectivele esențiale erau, tot conform lui Gordon Mason, cunoașterea forțelor de care dispuneau mișcările de rezistență, furnizarea de informații despre activitatea armatelor române și sovietice, încurajarea combatanților din Rezistență pentru a acționa contra trupelor sovietice în caz de război.

    Majoritatea operațiunilor de parașutare au eșuat din cauza infiltrării de către sovietici a serviciilor occidentale, a scurgerilor de informații pe această filieră și a organizării defectuoase[41]. Ipoteza bazată pe scurgeri interne de informații din cadrul serviciilor de informații britanice (contraspionaj MI6), și în special din cauza spionului Kim Philby[o 2][d 1][d 2] aflat în solda sovieticilor, care informa direct NKVD-ul nu este confirmat de C.N.S.A.S în 2016. Astfel, trei agenți formați de americani și trimiși în iunie 1953 în Munții Apuseni au fost capturați fără să fie executați, deoarece autoritățile comuniste doreau să facă din ei agenți dubli. În regiunile orașelor Oradea și Satu Mare, trei agenți parașutați au fost omorâți: unul într-un schimb de focuri, alți doi executați[c 1]. În 1953, CIA formează un alt grup, din 13 români legionari refugiați în Germania, iar mai apoi îi trimite în România[m 3][m 1][m 2]. În octombrie 1953 are loc procesul acestor 13 parașutiști, cu mare vâlvă. Cei 13 au fost condamnați la moarte și executați la 31 octombrie 1953, în închisoarea Jilava[42].

    Grupurile de rezistență

    Grupurile de rezistenți români din munți au fost foarte numeroase și diferite[b 1][43][j 2], puțin peste o mie. Puține dintre ele au reușit să se coordoneze la nivelul regiunii în care se aflau. Conform arhivelor Securității care au putut fi recuperate și după mărturiile rezistenților care au supraviețuit, există câteva grupuri mai importante. Prin ” importanță ” înțelegem fie numărul de membri, fie acțiunile excepționale întreprinse, fie urma vie pe care au lăsat-o în regiunea în care au combătut. Totuși, clasificarea grupurilor este o acțiune dificilă, deoarece pentru unele dintre ele informațiile nu sunt disponibile în totalitate (dosare clasate încă secrete în Arhivele Securității), iar pe de altă parte, martorii au fost de multe ori eliminați în totalitate de autoritățile comuniste sau, pur și simplu, au dispărut. Luând în considerare drept criteriu importanța activității lor și literatura disponibilă în arhive, sunt reținute șapte grupuri, descrise pe scurt, aici. Dacă ținem cont doar de mărimea dosarelor din arhivele oficiale ale statului, atunci numărul grupurilor este mult mai mare. Din această cauză am ales să prezentăm într-un tabel toate în rândul grupurile cele mai cunoscute, conform arhivelor C.N.S.A.S, arhivelor Naționale, studii istorice[44][45]

    Teodor Șușman

    Primar al satului Răchițele (în Munții Apuseni) de trei ori, pentru mai mult de zece ani, înainte de 1945, Teodor Șușman[l 1][l 2][l 3][l 4] a devenit unul dintre cei mai cunoscuți rezistenți ca urmare a descoperirii osemintelor sale, la 23 iunie 2010, de către CICC, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, dar și după cercetările făcute pe 5 și 6 iulie 2011[l 5], cu scopul de a găsi osemintele fiilor săi, care l-au urmat în luptă: Toader și Avisalon Șușman.

    Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

    Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

    Șef respectat și recunoscut în Țara Moților, Șușman va intra rapid în colimatorul autorităților comuniste, apoi va fi destituit din funcția de primar, la puțină vreme după ajungerea comuniștilor la putere, în 1945. Fiind greco-catolic și susținând Partidul Național Țărănesc, va fi calomniat și acuzat pe nedrept de comuniștii locali oportuniști și geloși pe reușita lui personală. După ce a încercat de mai multe ori, fără succes, prin mai multe scrisori[l 6], să își dovedească inocența și să arate cât de perfizi erau acuzatorii, Șușman se simte în pericol și decide să fugă în munți. Acest lucru se va întâmpla în august 1948, iar Șușman va fi însoțit de cei trei fii ai săi: Toader (Teodor junior), Avisalon și Traian. La început, rezistența lor se va limita la asigurarea supraviețuirii, apoi va include reacția la teroarea impusă de comuniști asupra țăranilor care îi ajutau. Vor ataca mai multe cooperative și societăți de exploatare forestieră, fără să facă vreodată uz de violență contra muncitorilor sau cadrelor și încercând să micșoreze consecințele pentru aceștia din urmă. După trei ani de rezistență în fruntea unui grup format din zece persoane, Teodor va fi împușcat în 1951. Doi dintre cei trei fii ai lui vor muri în 1958, într-o șură incendiată de Securitate. Întreaga familie Șușman va avea un destin tragic, cu excepția lui Traian, singurul care va supraviețui după ani lungi de pușcărie.

    Maior Nicolae Dabija – Rețeaua Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci

    Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

    Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

    Există încă un grup armat din regiunea Munților Apuseni, numit Frontul Apărării Naționale – Corpul de Haiduci, pe care istoricii îl consideră drept important. Acest grup era condus de un fost ofițer al armatei regale, care participase la războiul împotriva URSS pe Frontul de Est, Maiorul Nicolae Dabija[h 1][h 2][h 3], și va ataca biroul perceptorului din Teiuș, înarmat cu carabine și pistoale. Autoritățile române vor descoperi refugiul rebelilor după ce îl vor aresta pe unul dintre ei, iar acesta le va indica locul, pe Muntele Mare. O operațiune condusă de forțele de securitate se lansează împotriva rebelilor în dimineața zilei de 4 martie 1949. Conduși de Colonelul Mihai Patriciu, securiștii vor ataca vârful unde erau ascunși rebelii. Au urmat focuri și lupte corp la corp. Vor fi trei morți și trei răniți, în rândul comuniștilor. Dabija a fost arestat pe 22 martie 1949, după ce a fost denunțat de către un sătean. Pe 28 octombrie 1949, șapte membri ai grupului, printre care și Maiorul Nicolae Dabija, vor fi executați la Sibiu[c 2][h 4].

    Colonelul Ion Uță

    Colonel Ioan sau Ion Uță, rezistența în Banat

    Colonel Ioan sau Ion Uță, rezistența în Banat

    Inițiator al unui grup de rezistență important din Banat, Colonelul Ion Uță[a 3][d 3][d 4][46][47][48] este unul dintre cele mai extraordinare personaje ale Rezistenței române. Unul dintre grupurile de rezistență pe care le-a fondat a fost implicat într-o adevărată bătălie contra trupelor de Securitate, la Pietrele Albe, fapt foarte rar în mișcările de rezistență din România, care erau cel mai des axate pe defensivă. Prefect al județului Severin (între cele două Războaie Mondiale), în perioada 1943-1944 căpitan în armata română, Ion (sau Ioan) Uță a fost numit Colonel, apoi trecut în rezervă odată cu epurarea armatei de către comuniști. Șef (local) în Partidul Național Țărănesc (PNȚ) cu ocazia alegerilor generale din 1946, Uță a trebuit să fugă, deoarece se știa urmărit de Securitate. Prin urmare, el se retrage în munții Țarcul și Cernei. Încă de la implicarea lui în Rezistență, va căuta să organizeze și să coordoneze între ele diferitele grupuri de rezistență românească din Banat, cu scopul de a întări și a unifica forțele existente, apoi de a organiza o revoltă populară generală în regiune. Este unul dintre rarii șefi de rețea care au dorit să creeze un schelet regional, apoi național, pentru Rezistență, printr-un plan precis și un calendar. Format exclusiv din locuitori ai satelor de munte din Severin, grupul său va include 30 de persoane – în grup se vor infiltra elemente ale Securității, iar Uță va fi omorât în 1949.

    Gogu Puiu – Rețeaua Haiducii Dobrogei

    În jurul lunii iulie 1947, la București se decide formarea unei organizații de Rezistență în Dobrogea – aceasta va începe să acționeze în 1948, sub conducerea fraților Nicolae și Dumitru Fudulea (în nordul Dobrogei)[49][50] și a lui Gogu Puiu (în sudul Dobrogei)[51]. Li se va alătura Nicolae Ciolacu[d 5] care va conduce mișcarea din centrul regiunii.

    Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.

    Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.

    Grupul a fost numit Haiducii Dobrogei[d 6][g 1][g 2]. Legionar macedo-român, întors din Germania împreună cu alți câțiva camarazi, Gogu Puiu a organizat și a structurat Rezistența, sprijinindu-se în fiecare localitate pe micile grupuri de rezistenți care acționau independent, fiecare având propriul șef. Coordonarea va fi realizată printr-un grup de comandă ce va comunica printr-un sistem eficient de curieri. Între 1947 și 1956, Dobrogea a fost un centru de rezistență extrem de activ, în care au fost implicate numeroase familii, dintre care multe au devenit victime ale represiunii comuniste. Rezistența din Dobrogea a reușit să strângă 2000 de partizani combatanți și de susținători locali. Aproape toți vor fi uciși de Securitate, sau vor muri ca urmare a torturilor. Supraviețuitorii vor fi trimiși în coloniile de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, adevărate colonii de exterminare prin epuizare, în care regimul comunist trimitea opozanții pe care nu dorea să îi mai vadă revenind în societate[52][53][54][55].

    Având în vedere că Puiu era considerat spion de către autoritățile comuniste, în 2014 dosarul lui nu este nici declasificat și nici disponibil pentru cercetători[56]. Este aproape sigur că Gogu Puiu a intrat în contact cu serviciile secrete franceze și americane la Viena, în 1945-1947, apoi, probabil, a fost format în vederea luptelor clandestine și a celor de gherilă. Carismatic, întotdeauna îmbrăcat în uniformă militară, Puiu va lăsa după el impresia unui luptător curajos, hotărât, superior, asemeni haiducilor din secolele trecute. În iulie 1949, va alege să se sinucidă, explodând grenada pe care o avea tot timpul la el, în loc să cadă în mâinile comuniștilor.

    Obiectivul Rezistenței din Dobrogea era să pregătească România pentru eventualitatea unui război între Occident și URSS. După 1945, industriașii români au fost implicați în finanțarea acestei mișcări. În mod neoficial, armata română a sprjinit și ea mișcarea, prin amiralul Horia Măcelaru. În acest context, Gogu Puiu ar fi putut fi un agent de legătură și cel care trebuia să pregătească terenul pentru sosirea americanilor.

    Ion Gavrilă OgoranuGrupul Carpatin Făgărășan

    Ca urmare a arestărilor masive din 1947, care afectează în mod special sute de studenți, militari și legionari din regiunea Făgărăș, toți cei care au scăpat cu viață au format grupul Carpatin Făgărășan.

    Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).

    Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).

    Longevitatea grupului – 9 ani[57] – se explică prin organizarea sa de tip militar și prin tactica utilizată. Nu exista o centralizare geografică sau un cartier general, zona de intervenție era foarte largă, mobilitatea sporită, totul era făcut în așa fel încât să surprindă inamicul și să facă cercetările cât mai dificile. Folosind tactici de gherilă și despărțindu-se în mod regulat în grupuri mici, pentru a-și crește șansele de supraviețuire, Grupul Carpatin de Rezistență Națională Armată este cunoscut în special datorită supraviețuirii șefului său, Ion Gavrilă Ogoranu[d 7][j 1][j 2][j 3][j 4][j 5], personalității sale marcante, scrierilor lui[58], care aduc numeroase detalii cu privire la supraviețuirea partizanilor în munți, în condiții extrem de dificile. Legionar și credincios fervent, Ion Gavrilă Ogoranu a marcat spiritele și a servit chiar ca sursă de inspirație pentru un film românesc ce povestește viața de zi cu zi a unui grup de tineri rezistenți anticomuniști[59]. Dintre cei douăzeci de tineri care vor alege să își sacrifice tinerețea și viața socială pentru a lupta pentru libertate, doar doi vor supraviețui[60] în fața Securității. Majoritatea vor fi împușcați în timpul ciocnirilor cu Securitatea, sau vor fi trădați de apropiați ori de agenți infiltrați.

    Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul "Haiducii Muscelului", Munții Făgăraș (versantul de sud).

    Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul “Haiducii Muscelului”, Munții Făgăraș (versantul de sud).

    Toma Arnăuțoiu – Rețeaua Haiducii Muscelului

    Longevitatea este prima caracteristică a grupului de rezistenți fondat și condus de locotenentul Toma Arnăuțoiu[n 2][d 8][k 1][k 2] [k 3] [k 4]. Haiducii Muscelului și-au dat 10 ani din viață pentru lupta împotriva comunismului. Mulți săteni și în special femei curajoase i-au susținut în tot acest timp și, dacă au fost prinși, au avut aceeași soartă cu ei. Majoritatea rezistenților au fost executați sumar, ceilalți au fost aruncați în pușcărie pentru mulți ani, în condiții inumane, și, de multe ori, nu au supraviețuit. Elisabeta Rizea a scăpat de acest destin, în ciuda torturii și a persecuției, și a devenit un simbol viu, apoi o icoană a Rezistenței românești. Durata acestei lupte a lăsat numeroase urme în arhivele Securității, permițând astfel istoricilor să facă multiple studii și analize. Conform informațiilor pe care le găsim aproape sistematic în rapoartele și mărturiile disponibile despre rețelele de rezistență, această rețea a fost nimicită de Securitate din cauza corupției membrilor săi, a trădărilor și a infiltrărilor agenților externi.

    Victor Lupșa – Rețeaua Vlad Țepeș II

    Personaj controversat al Rezistenței din regiunea Vrancea, Victor Lupșa[61][a 4][e 1][62][63][64] era pentru unii un șef respectat și dinamic, un colonel format în Iugoslavia, pentru alții un mincinos care nu avea decât studii primare, fusese reformat din cauză că avea un picior mai scurt, iar pentru o a treia categorie un spion în solda Securității și un trădător[65]. Informațiile accesibile și disponibile în 2014 nu ne permit să tragem o concluzie clară și nici măcar să știm în ce condiții a fost arestat în 1955, apoi executat în 1956. Totuși, se pare că era vorba despre un personaj ciudat, care folosea minciuni și exagerări pentru a-i convinge pe țărani să se revolte. Va povesti tuturor că are susținerea lui Tito și a americanilor și că aceștia din urmă vor aduce arme și materiale. Începând din vara 1948, Victor Lupșa și Gheorghe Corneliu (Szarvas) au înființat organizația Vlad Țepeș II, pe care au extins-o în trei regiuni: Galați, Brașov și Vrancea. Obiectivul lor era să ridice la luptă populația din zonele muntoase.

    Victor Lupșa.

    În 1948, Lupșa redactează un manifest anticomunist semnat cu propriul său nume și ștampilat cu o cruce creștină înconjurată de mențiunea Vlad Țepeș II. Mai apoi distribuie acest manifest șefilor de grupuri din diferitele sate în care își lansase mișcarea. Mesajul și referința la un mare domnitor român cunoscut pentru onestitate și dreptate, dar și pentru lupta neobosită împotriva hoților și a invadatorilor turci pare să-i fi sedus pe oamenii simpli și să fi ușurat fondarea acestei mișcări. Dar particularitățile locale au favorizat și ele aderarea la acest apel: mentalitatea regională foarte independentă (cultura secretului, dar și întâlnirile clandestine în păduri erau practicate de secole), o regiune izolată și înapoiată, căi de acces puține, drumuri foarte proaste sau chiar inexistente[66]. Asemeni multor altor români, Lupșa credea în venirea iminentă a americanilor pentru a elibera teritoriul de comuniști și se purta în consecință. Astfel, a pus la punct noduri de rezistență și a pregătit structuri care să permită o revoltă masivă. Tipul lui de organizare era militar, incluzând paznici și semne de recunoaștere vizibile. Victor Lupșa va intra în contact cu mai multe grupuri civile sau religioase și va încerca, dar fără succes, să trimită un plic la legația americană. Securitatea pornise deja în căutarea lui, prin urmare, în februarie sau martie 1950, Lupșa se va ascunde în munți, împreună cu Gheorghe Corneliu.

    Episodul numit chermeză a aruncat o umbră asupra intențiilor reale ale lui Victor Lupșa. În noaptea dintre 23 și 24 iulie 1950, apare un zvon conform căruia urma să fie dat semnalul pentru începerea revoltei.[67] 19 sate așteaptă în van acest semnal, care trebuia să fie însoțit de arme, alimente și echipamente, ce urmau să fie parașutate. O singură comună va trece la acțiune: Bârsești. Un grup de țărani înarmați va reuși să îi oprească pe milițieni și pe activiștii comuniști. Dându-și seama de alerta falsă (din cauza inerției tuturor celorlalte sate), răsculații se vor refugia în pădure. Majoritatea vor fi prinși de Securitate, judecați și închiși. În septembrie 1950, în Munții Vrancei se ascundeau peste 100 de partizani. Gheorghe Corneliu se va sinucide în 1951, pentru a scăpa de următorii comuniști, iar Lupșa se va ascunde în pădurile din Munții Zagon, de unde se și trăgea. După mai mulți ani de urmărire și fugă, pe 27 noiembrie 1955, Lupșa s-a predat autorităților din Câmpulung Muscel, declarând că nu dorește să facă recurs la sentința din iunie 1951, de condamnare la moarte în contumacie. Va fi executat la penitenciarul din Iași, pe 3 decembrie 1956.

    Dincolo de zona de umbră care planează asupra personajului Victor Lupșa, mișcarea Vlad Țepeș II rămâne, de departe, cea mai importantă dintre toate mișcările de rezistență din țară. Mii de țărani vor fi arestați și trimiși în pușcărie ca urmare a celei mai mari operațiuni represive lansate vreodată de Securitate, între iulie și octombrie 1950.

     

    Cele mai importante rețele de rezistenți și localizarea acestora[d 9][69][a 2][3][44][70]
    REGIUNE NUMELE GRUPULUI ȘEFUL GRUPULUI (PRINCIPALII MEMBRI) PERIOADĂ
    Apuseni Teodor Șușman[l 1][l 2][l 3][l 4] Teodor Șușman (Toader -Teodor junior, Avisalon și Traian Șușman, Nuțu Bortoș, Gheorghe Mihuț, Ion Ciota, Roman Oneț, Mihai Jurj) 1948 – 1958
    Partizanii Regelui Mihai – Armata Secretă[71][72] Căpitan Alexandru Suciu (Preot Gheorghe Mureșan, Lazăr Bondor, Ionel Manu) 1948 – 1950
    Capotă-Dejeu Dr Iosif Capotă și Dr Alexandru Dejeu 1947 – 1957
    Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci[h 1][h 2][h 3] Maior Nicolae Dabija (Frații Macavei, Sandu-Alexandru-Maxim, Cornel Pascu, Iosif Clamba) 1948 – 1949
    Organizația Cruce și Spadă[73][a 5] Gheorghe Gheorghiu Mărășești (Gavrilă Fortu, Aurel Potra, Alexandru Covaci, Traian Mereuț, Nicolae Negoiță, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pașca, Ion Torcea) 1948 – 1949
    Leon Șușman[74][75][c 3][76] Leon Șușman 1948 – 1957
    Ștefan Popa[3] Ștefan Popa (Ioan Robu, Bratu, Nicolae Suciu, Petre Mărgineanu[77], Silvestru Bolfa, Nicodim Lazăr, Sandu -Alexandru – Maxim) 1948 – 1949
    Sandu (Alexandru) Maxim[78][h 1][3][79][i 1] Sandu (Alexandru) Maxim (Cornel Pascu, preotul greco-catolic Nicolae Suciu, Petre sau Petru Mărgineanu, Florian Picoș, Mihai Florinc) 1948 – 1949
    Frații Spaniol[80][h 1][i 2] Aron și Vasile Spaniol (Mulea Gavrilă, Popa Romul) 1948 – 1950
    Maior Emil Oniga[a 6][h 1][79] Maior Emil Oniga 1948 – 1949
    Cornel Deac – Nicolae Moldovan[i 3] Cornel Deac (Nicolae Moldovan, Ioan Mărgineanu) 1949 – 1953
    Bacău “Uturea” sau Gheorghe Ungurașu[81][3] Gheorghe Ungurașu (Petre Baciu) 1947 – 1948
    Banat[82][83][84][85] Colonel Ion Uță[a 3][d 3][d 4][46][47][48] Colonel Ion Uță (Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț) 1947 – 1949
    Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului, Partizanii României Mari[86][a 7][87] Ion Tănase (Teodor Ungureanu) 1948 – 1949
    Grupul de la Teregova[82][d 3][88][89][90]. Notarul Gheorghe Ionescu[91] Spiru Blănaru, Comandor Petre (sau Petru) Domășneanu 1948 – 1949
    Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu[d 4][d 10][88][92][93][a 8] Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu (Constantin Jumanca, Miron Ivănescu, Sebastian Crăsnaru, Ion Jumanca din Vârciorova, Gheorghe Cristea, Victor C. Bisericosul) 1947 – 1949
    Petre (sau Petru) Ambruș[a 9][94] Petre (sau Petru) Ambruș 1948 – 1950
    Dumitru Ișfănuț (zis “Sfârloagă”)[95][96][a 3] Dumitru Ișfănuț și Dumitru Mutașcu (Nistor Duicu, Ioan Caraibot, Victor Curescu, Gheorghe Serengău, Maria Vlădescu, Nicolae Ciurică[97], Iancu Baderca) 1949 – 1954
    Nicolae Doran[d 11][98][a 10][99][100] Nicolae Doran (Nicolae Popovici) 1948 – 1950
    Dr Liviu Vuc[101][d 12][102] Dr Liviu Vuc (Iosif Hlobil, Virgil Atnagea, Anton Atnagea, Ștefan Drăgan, Ioan Beg) 1948 – 1952
    Bârlad Constantin Dan[j 2][103][104] Constantin Dan (Nicolae Borca, Costin Rusu) 1958
    Bistrița-Năsăud Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanele Negre[e 2][105][d 13][106][107][108][109] Căpitan Gavrilă Olteanu[110] (Locotenenți Dumitru Șteanță și Nicolae Paleacu) 1946
    Bistrița-NăsăudMunții Rodna Liga Națională Creștină sau Garda Albă[111][112][113][114][115][116][68][j 2] Căpitan Leonida Bodiu[112][111][117][118][119][120][121][122][123][124](Ioan Burdeț, Dumitru Toader) 1948 – 1949
    Brașov[125] Organizația Vlad Țepeș II (Brașov)[a 4][e 1][63][64][65] Victor Lupșa[65] și Gheorghe Corneliu (zis “Szarvas”) (Ion Neguț) 1949 – 1950
    Bucovina[a 11][126][127][128] Constantin Cenușă[129][130][131][132][133] Constantin Cenușă 1948 – 1951
    Vasile Motrescu[129][134][135][n 3][136][137][138] Vasile Motrescu 1948 – 1958
    Colonel Vasile Cârlan[139][a 12] Colonel Vasile Cârlan 1948 – 1950
    Grigore Sandu[130][140] Grigore Sandu
    Vasile Cămăruță[a 11] Vasile Cămăruță 1949 – 1950
    Gavril Vatamaniuc[135][141][142][143][144][7][145][146][147][148][149][150][151][152] Gavril Vatamaniuc (Ion și Gheorghe Chiraș) 1948 – 1955
    Vladimir Macoveiciuc[153][a 11][154][o 3][155][156] Vladimir Macoveiciuc 1944 – 1946
    Suceava Silvestru Hazmei[j 2][44] Silvestru Hazmei
    Gărzile lui Decebal[e 3][d 14][p 1][157][158][159] Filaret Gămălău[d 14][p 2][160], Sublocotenentul Jenică Arnăutu[d 14][161][162][163][164] (Radu Cacina, Strătescu, doctor Vasilache, Aurel Botnariuc, Gheorghe Petrescu, Nicolae Chelsoiu) 1944 – 1949
    Crișana și Arad Valer Șirianu[a 13] Valer Șirianu[q 1][165] (General Baloșiu, colonel Rădulescu, dr. Boieriu, Preot Tiberiu Dârlea, sub-ofițer Ion Ardelean, Sabin I. Sas din Târnova, județul Arad) 1948
    Gligor Cantemir[a 14][166][167][168][169][170] Gligor Cantemir (Ioan Faur din Baltele, Pavel Bacoș din Valea Mare, Hagea Iulian zis Leanu, Dărău Igna din Cil, Ioan Lazăr din Roșia, Ioan Jurcuța, Iulian Hagea, Ioan Lulușa, Pavel Dobre, Pavel Lulușa, Ioan Lupei) 1947 – 1952
    Mișcarea Națională de Eliberare[167] Ioan Blăgăilă[167] (Ioan Grosolina din Tăgădău) 1949 – 1952
    Adrian Mihuț[171][172][173][174][d 15][167] Adrian Mihuț 1948 – 1956
    Craiova General Ion Carlaonț[d 16][175][176][177][178] Ion Carlaonț (colonelul Cărăușu, maiorul Lucian Dimitriu, Radu Ciuceanu, Remus Radina) 1946 – 1948
    Dobrogea[g 1][179] Haiducii Dobrogei Gogu Puiu[d 5][g 2] (Gheorghe Fudulea, frații Croitoru, Nicolae Ciolacu, Niculae Trocan) 1947 – 1952
    Munții Făgăraș (Nord)[180] Grupul Carpatin Făgărășan[d 7][j 1][j 2][j 3][j 4][j 5] Ion Gavrilă Ogoranu (Ion Ilioiu, Remus Sofonea, Gheorghe Arsu, Virgil Radeș, Gheorghe Șovăială, Ion Chiujdea, Ion Novac, Ion Mogoș, lon-Victor Pica, Nicolae Mazilu, Petre Novac, Jean Pop, Laurian Hașu, Andrei Hașu, Cornel Cîlțea, Marcel Cornea, Gelu Novac, Gheorghe Hașu, Mihai Malgan, Gheorghe Ramba, Dumitru-Bambu Moldovan, Vasile Moldovan, Ion Bărcuț, Toma Pîrîu zis Porîmbu) 1948 – 1956 / 1976
    Munții Făgăraș (Sud) Haiducii Muscelului sau Gruparea Nucșoara[n 2][d 8][k 1][k 2][k 3][k 4] Toma Arnăuțoiu și Colonel Gheorghe Arsenescu (Petre Arnăuțoiu, Titu Jubleanu, Ion Chircă, Elisabeta Rizea, Constantin-Tică Jubleanu, Maria Jubleanu, Benone Milea, Virgil Marinescu, Ion Marinescu, Alexandru Marinescu, Gheorghe Mămăligă, Maria Plop[181][182], Cornel Drăgoi, Părintele Ion Drăgoi, Nicolae Ciolan, Mihai Gheorghe, Ion Pățitu, Nicolae Pățitu, Ion Săndoiu, Nicolae Adămoiu) 1948 – 1958
    Apostol[n 2][d 8][183][184][185][186] Dumitru Apostol 1948 – 1949
    Gorj Căpitan Grigore Brâncuși[187][d 17][188] Grigore Brâncuși (Locotenent-colonel Micandru Ionescu Vintilă, Ion Rădoi, Alexandru Stoichițescu, Constantin Tabacu, Gheorghe Martin, Gheorghe Dineu, Constanța Tabacu și Polina Sîrbulescu) 1949 – 1951
    Hunedoara Liga Partizanilor Români din Hațeg[j 2][189][190][191][192][193] Lazăr Caragea (Petru Vitan[189] ) 1948 – 1952
    Maramureș[194] Grupuri de preoți uniați (în diferite grupuri de rezistență)[72][195][196] 1948 – 1967
    Gavrilă Mihali-Strifundă[a 15][197][198][199][200][201][202][203][204] Gavrilă Mihali-Ștrifundă 1945 – 1949
    Vasile Popșa[a 16][205][206][207][208][195][209][210] Vasile Popșa (Ion Popșa, Mihai Sofron, Ioan Rusu, Ioan Hotea zis Hricu, Stefan Tand, Gavrila I. Iusco, Gavrila G. Iusco, Ioan Dunca, Preoți greco-catolici: Ioan Dunca Joldea, Alexandru Chindriș și Vasile Iusco, Călugărul Pelagia Iusco, Maria Sas) 1948 – 1949
    Grupul Dragomirești[a 17][211][195][212][213][3] Ion Popșa și Ion Ilban (Frații Gheorghe, Dumitru Pașca, Ilie Zubașcu) 1949 – 1956
    Vasile Dunca[d 18][a 18][214][3] Vasile Dunca (Părăscău, Șerban Vasile-Simion, frați Gherman, Ion Frunză, frați Șandordin Budești, Ion Andreiea, Vasile Tomoioagă, Gheorghe Dunca) 1948
    Nicolae Pop[a 19][215][216][217][218][195][219] Nicolae Pop (Achim și Aristina Pop[220][221][222][223], Preot greco-catolic Atanasie Oniga, Vasile Pașca, Vasile Hotea, Ioan Mâț, Ilieș Dunca, Gavrilă Dunca, Ioan Hotico, Dumitru Hotico, Vasile Chindriș, Ștefan Chindriș, Dumitru Chindriș, Mircea Dobre, Ioan Rusu, Vasile Tivadar, Vasile Blaga) 1949 – 1953
    Gheorghe Pașca[a 17][j 2][217][195][224][225][226][227][228][229][230][231][232][233][234][235][236][237][238] Gheorghe Pașca (Ioana Vlad) 1946 – 1956
    Sibiu Grupul Fetea (Pădurile Fetea – Noul Săsesc)[a 20][239][240][241][3][242] Ionel Golea (Ion Golea, Ștefan Popa, Axente Păcurariu, Ion Samoilă, Vasile Vlad, Șerban Secu, Ion Cristea, Bubu Pintea, dr. Teofil Mija, ing. Aurel Ursu) 1944 – 1948
    Vâlcea Partizanii de la Arnota[243][244][245] Ghiță Piele și Ion Oprițescu (Ștefan Teodorescu, Ion Constantin, Gabriel Bălănescu, Mircea Măzărean) 1948 – 1949
    Vrancea[246] Grupul Paragină (sau Vrancea)[a 21][d 19][247][248][249][250][251][252][253][254] Frații Ion și Cristea Paragină (Gheorghe Mălăcescu, Vasile Sava, Ilie Nistor, Nicolae Ambrozie, Mihai Timaru[255][256], Aristide Zdru, Gheorghe Ungureanu, Teodosie Filimon, Evghenie Hulea) 1948 – 1953
    Gheorghe Militaru (Dumitrești – Vrancea)[a 22][d 19][257][67][64] Gheorghe Militaru (Colonel Ioan Strâmbei, Victor Isofăchescu, Ionel Militaru, Grigore Cucu, Constantin Cucu, Ioan Cucu) 1948 – 1950
    Mâna Albă[a 23] Căpitan de aviație Mândrișteanu 1951
    Organizația Vlad Țepeș II (Vrancea)[a 24][66][n 4][258][257][64][259] Victor Lupșa (Corneliu Gheorghe, Dumitru Murguleț, Simion Baraghina, Teodor Bușilă, Dumitru Boșchiop, Costică Dantis, Nicolae Burlui, Vasile Matei, Vasile Macovei, Ion Caloianu, Dumitru T. Boștiog, Frații Nicolae și Maftei Dănilă) 1948 – 1950

    Structura și modul de operare

    Dimensiunea grupurilor variază de la mici (mai puțin de 10 membri) la grupuri cu peste 100 de membri. Majoritatea grupurilor numără în jur de douăzeci de membrii[b 1][j 2]. Conform acestor ipoteze, numărul total de luptători din cadrul Rezistenței active era de peste 10 000, la care trebuie să adăugăm între 40 000 și 50 000 de persoane care asigurau sprijinul logistic[74].

    Repartizarea pe categorii sociale a rezistenței anticomuniste[260]
    Țărani 69%
    Muncitorii 8.8%
    Mic burghezi 3.7%
    Funcționari 2.11%
    Preoți 1.8%
    Comercianți 1.8%
    Militari 1.6%
    Alte 10.5%

    Faptul că Rezistența a fost dispersată și întinsă în timp și spațiu a făcut ca cercetările de după 1990 să fie mai dificile, în special în ceea ce privește identificarea informațiilor despre structura mișcării. O evaluare a arhivelor Securității, făcută de Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității (C.N.S.A.S) în 2003, oferă o cifră provizorie – 1196 grupuri de rezistență active între 1948 și 1960[74].

    După mărturiile rezistenților care au supraviețuit și prin coroborare cu rapoartele Securității, le putem face un portret destul de fidel.

    Marea majoritate a grupurilor erau mici[261]. Structura socială a grupurilor era eterogenă, incluzând un număr important de țărani, mulți studenți și intelectuali, dar și mai mulți soldați din armată[b 1]. Ținând cont de faptul că schimbările sociale dramatice produse de dictatura comunistă au afectat toate clasele sociale (colectivizarea pământurilor, desființarea profesiilor liberale, naționalizarea tuturor întreprinderilor etc.), spectrul social al rezistenței române din munți semăna cu societatea română în ansamblul ei, deci țăranii reprezentau 80% dintre combatanți. În ceea ce privește etichetele politice, după opinia lui Georges Diener[260], afilierea rezistenților și a celor care îi sprijineau este marcată de o majoritate fără partid, restul împărțindu-se între Partidul Național Țărănesc (PNȚ) al lui Iuliu Maniu, Mișcarea legionară și Frontul Plugarilor. Este interesant de constatat că circa 5% dintre rezistenți erau comuniști, dar în dezacord cu puterea comunistă instalată la Moscova.

    Rezistența acoperea aproape exclusiv zonele muntoase, dar și alte regiuni cu păduri dese, acesta fiind singurul tip de relief care le permitea să se ascundă și să supraviețuiască. Orice tip de rezistență urbană ar fi fost foarte dificilă, din cauza prezenței descurajante a sutele de mii de soldați ruși și a omniprezenței poliției politice și a informatorilor săi. Mulți dintre rezistenți nu își mai puteau exersa profesia (adeseori urbană) din cauza interdicțiilor sau a abolirilor decretate și erau obligați să fugă la țară. Pentru aceștia din urmă, rezistența reprezenta răspunsul la problema supraviețuirii în fața unei administrații care le devenise ostilă dar și, pentru cei mai curajoși, răspunsul la dorința de a se lupta cu dictatura.

    Culorile politice ale Rezistenței anticomuniste[260]

    fără culoare politică (63%)

    Partidul Național Țărănesc (11%)

    Frontul Plugarilor (9.82%)

    Mișcarea legionară (9.1%)

    Partidul comunist (5.22%)

    Partidul Național Liberal și alți (1.86%)

    Păduri dese în munți, văi abrupte, platouri la care se ajungea cu greu, toate acestea ofereau rezistenților un refugiu și o vizibilitate bună către câmpiile înconjurătoare. Mulți țărani sau pădurari din satele din jur îi sprijineau logistic și le furnizau informații prețioase despre mișcările unităților de Securitate sau ale miliției.

    Grupurile de rezistenți se așezau întotdeauna în zone aflate în apropierea unor localități, fapt care le permitea să fie ajutați de un număr important de săteni. Aceștia îi adăposteau, le dădeau mâncare și informații. Fără un astfel de sprijin, nici una dintre insulele de rezistență nu ar fi putut funcționa pe termen lung, în unele cazuri chiar până la 15 ani. Membrii Rezistenței armate nu erau numiți “partizani” de către populație, ci Haiduci[262], termen care desemnează bandiții generoși, considerați eroi populari. Rezistentul și legionarul Ion Gavrilă Ogoranu, care a condus un grup de rezistență în Munții Făgăraș între 1948 și 1956 și a fost prins de-abia în 1976, descrie cu lux de amănunte viața și organizarea mai multor grupuri de rezistenți[j 2].

    Mai degrabă decât o acțiune planificată, mișcarea de rezistență a fost o reacție spontană la valurile de teroare pornite de autoritățile ajunse la putere la începutul lui 1948[263]. Această spontaneitate explică fragmentarea puternică și lipsa de coordonare între grupuri. Cu toate acestea, acțiunile independente și locale le-au permis acestor grupuri să fie multiforme și flexibile, fapt care a complicat anihilarea lor și chiar a asigurat o anduranță remarcabilă pentru unele dintre ele. În plus, în anumite regiuni, rețelele eliminate erau înlocuite de noi grupuri de rezistență.

    O trăsătură caracteristică a Rezistenței din România este aspectul ei fundamental defensiv. S-au înregistrat foarte puține acțiuni ofensive, de genul sabotajelor sau al ocupării unor localități[263]. Deși rezistenții nu constituiau o amenințare majoră pentru autorități, regimul îi considera periculoși din cauza simbolului pe care îl reprezentau. Atâta vreme cât insurgenții rămâneau liberi, ei constituiau o provocare tangibilă pentru regimul comunist, care pretindea să exercite un control asupra întregii țări[264]. Viața era grea pentru acești oameni, iar mila nu avea ce căuta printre ei. Riscul cel mai important era infiltrarea securiștilor sau a informatorilor trimiși de Securitate. Infiltrații sau elementele dubioase, odată demascați, erau rapid eliminați, uneori după o judecată sumară.

    Nu este o exagerare să vorbim despre eroism, căci condițiile luptei pentru libertate erau adeseori îngrozitor de dificile, fără nici un sprijin semnificativ din străinătate[265], și asta uneori pe durata a 10 – 15 ani. Este greu de făcut o paralelă cu condițiile Rezistenței Interioare Franceze, deoarece aceasta din urmă, care nu a durat decât 3-4 ani, față de ocupația germană și de regimul de la Vichy, a beneficiat de un sprijin important din partea Aliaților și a fost, în cea mai mare parte, coordonată din exterior.

    Represiunea

    Forțele de securitate române au reușit să înfrângă forțele rebele datorită coordonării dintre poliția politică (Securitatea) și Miliție, prin infiltrarea informatorilor în grupuri, prin strângerea de informații[266] și prin manipulare[c 4]. Rezistenții au fost ținta acțiunilor militare desfășurate pe termen lung și în mod sistematic de trupele regulate și bine echipate ale Securității. Forțele acestei instituții mergeau de la secțiune la batalion, ba chiar până la un regiment întreg. Ele includeau vehicule blindate, artilerie, uneori și aviație. Rezistenții sufereau adeseori pierderi serioase, cel mai adesea fiind victime ale trădării din partea celor care îi sprijineau sau din partea informatorilor infiltrați.

    Metodică, Securitatea aplica 7 tehnici diferite[267]:

    1. Crearea unei rețele de informare. Informatorii erau recrutați sub tortură, dar și prin corupție, șantaj, sau prin utilizarea resentimentelor personale față de partizani.
    2. Deportarea familiilor celor fugiți în munți.
    3. Infiltrarea de informatori sau de ofițeri de Securitate în grupurile de rezistenți. Astfel, agenții se infiltrau în mănăstiri sau în sate de munte, deghizați în fugari, tăietori de lemne, păstori sau vânători.
    4. Trimiterea de grupuri întregi de ofițeri de Securitate care se dădeau drept localnici.
    5. Supravegherea electronică.
    6. Defăimarea partizanilor în fața populației și utilizarea masivă a propagandei.
    7. Utilizarea a numeroase trupe de Securitate pentru prinderea și blocarea grupurilor de rezistenți, ceea ce însemna trimiterea a sute de oameni pentru 5 sau 6 luptători pentru libertate.

    Amestecul de tehnici de infiltrare și atac frontal masiv era combinația cel mai frecvent utilizată de poliția politică. Pe de altă parte, în perioada de 1945-1947, regimul comunist s-a folosit de foști legionari în lupta împotriva rezistenței. Astfel, au existat grupări fantomă, organizate de NKVD și Siguranță[268], constituite din ex-legionari, utilizate de autorități în depistarea și prinderea celor care se aflau în munți (cazul gruparii Mandea)[269].

    Elisabeta Rizea – eroină a rezistenței anticomuniste, torturată de Securitate.

    Rebelii arestați și cei care îi sprijineau erau fie uciși în interogatorii, fie judecați în procese publice sau cu ușile închise. Condamnările erau foarte mari: moartea, sau ani lungi de pușcărie sau de muncă silnică[q 2]. Au fost pronunțate mai multe mii de condamnări. Unele penitenciare sau colonii de muncă sunt cunoscute pentru numărul mare de morți și pentru practicarea curentă a torturii. Astfel, mulți rezistenți au murit de epuizare, din cauza torturii sau a tratamentelor la care au fost supuși în sistemul carceral comunist[270]. Pedepsele cu moartea erau executate discret, iar cadavrele se aruncau în gropi comune sau în păduri[271][272][78], sau în public, pentru a intimida localnicii. Un număr important de deținuți care nu au fost executați au fost omorâți în afara pușcăriilor, în condiții ce nu au fost explicate și în totală ilegalitate[273][274]. În zonele în care rebelii erau activi, țăranii sufereau în mod sistematic de pe urma intimidării și a terorii impuse de autoritățile comuniste.

    Adriana Georgescu Cosmovici[275][276], secretara particulară a Primului Ministru, generalul Nicolae Rădescu, a fost una dintre primele persoane arestate pe motivul apartenenței la o mișcare de rezistență. În iulie 1945, tânăra a fost arestată la București, bătută sălbatic de inspectorii poliției secrete și violată de paznici[b 2][277]. Într-o declarație dată la Paris în 1949, ea denunța trei anchetatori care o amenințaseră cu arma, unul dintre ei fiind Alexandru Nicolschi[b 2]. Nicolschi nu era pe atunci decât la începutul unei lungi cariere de torționar și asasin, conform dosarului său complet publicat de IICCMER și bazat pe arhivele C.N.S.A.S, mărturiilor înregistrate și muncii istoricilor[278]. Considerând că justiția era prea “blândă” cu inamicii comunismului și în special cu rezistenții, pe lângă tortura pe care o practica în mod curent în timpul interogatoriilor, Nicolschi organiza lichidări extra-judiciare, scoțând prizonierii din celule sub pretextul unor anchete suplimentare. Urma executarea lor cu un glonț în cap, pe traseul transferului. Elisabeta Rizea și soțul ei, doi țărani care s-au opus politicii de colectivizare forțată a guvernului, s-au alăturat grupului de gherilă Haiducii Muscelului, comandat de Colonel Gheorghe Arsenescu, ajutându-i pe membrii acestuia cu alimente și alte provizii. Prinsă în 1952, Elisabeta Rizea[k 1] va petrece 12 ani în pușcărie, timp în care va fi torturată în mod regulat. Considerată o eroină de către români, ea a devenit un adevărat simbol național al Rezistenței române, grație unui reportaj de la TVR difuzat în 2006[f 1]. La 18 iulie 1958, Vasile Motrescu a fost executat. În 1959, 80 de persoane conduse de Vasile Blǎnaru au fost judecate pentru “insurecție armată” în regiunea Câmpulung Muscel[8].

    Numărul de victime ucise din rândul rezistenților poate fi stabilit după studierea arhivelor dar și a numeroaselor memorii publicate după 1990. Arhivele oficiale indică mai multe sute de condamnări la moarte și totuși un număr mult mai mare de rezistenți au fost uciși în luptele cu autoritățile sau în diferitele etape ale detenției[1]. Se estimează că au murit în jur de 2000 de persoane.

    Vânătoarea implacabilă la care erau supuși rezistenții de către autorități, dar și tăcerea absolută cu privire la existența vreunei rezistențe demonstrează preocuparea exacerbată a regimului și teama ca nu cumva un simbol al nesupunerii să devină contagios[b 1]. Simpatizant al Gărzii de Fier, Gavrilă Ogoranu relatează discursul pe care rezistenții l-au ținut unor vagabonzi din munți în anii 1950:

    Spuneți-le tuturor că există întotdeauna un loc în Regatul României. Atâta vreme cât avem capul pe umeri, acest colț de țară va rămâne liber. Spuneți-le oamenilor să nu își piardă încerderea, căci va veni ziua când toată România va fi liberă. Rugați-vă la Dumnezeu pentru ea, pentru ca Dumnezeu să ne ajute[279].

    Privirea României asupra Rezistenței și a Securității

    Securitatea era organul esențial al PCR. Asigura menținerea partidului la putere prin acțiuni de supraveghere, prin spionajul intern a vieții private a populației și prin represiune. Această represiune a fost în mod particular foarte brutală până în 1964 și era îndreptată împotriva oricărei forme de contestare sau de rezistență. De aceea nu este posibilă disocierea Rezistenței românești de acest organ de poliție politică al puterii. Securitatea era, de altfel, vârful de lance și principalul instrument utilizat de puterea comunistă pentru a contracara toate mișcările de rezistență armată și, în cele mai multe din cazuri, de a le anihila. Subiectul rezistenței anticomuniste armate sau nu este strâns legat de Securitate. Perspectivele românești asupra fiecăruia dintre cele două subiecte trebuie să fie evocate împreună.

    • Deși există mai multe institute de stat[280] create pentru a face lumină asupra crimelor comunismului și un raport prezidențial din 2006[281][282] condamnând fără drept de apel regimul comunist român, deși s-au publicat sute de cărți și de articole documentate despre Rezistență și eliminarea fizică a opozanților, deși arhivele Securității s-au deschis și s-au făcut exhumări științifice ale victimelor Securității, se pare că România, sau cel puțin cei care o conduc, nu dorește să meargă până la capăt în acest demers de descoperire a adevărului cu privire la trecutul comunist al țării și în special cu privire la Rezistența anti-comunistă, subiect minimalizat de autorități și de majoritatea forțelor politice, în principal din cauza influenței puternice a foștilor membri ai sistemului comunist și a apropiaților acestora. Conducerea institutelor sus-menționate se schimbă odată cu venirea unui nou guvern și face obiectul unor polemici aprinse cu privire la probitatea persoanelor aflate în vârful ierarhiei și la faptul că aceste organisme nu sunt decât niște instrumente în slujba orientării politice aflate la guvernare[283]. Există voci care pun chiar sub semnul întrebării o parte din credibilitatea acestor instituții din cauza faptului că ar fi dependente politic[284].

    Arme și muniții confiscate de Securitate, cca. 1952.
    • La mai bine de 25 de ani după căderea lui Ceaușescu și a regimului comunist, gradul slab de înlocuire a elitelor politice, adeseori ieșite din același sistem, și acapararea de către foști securiști sau comuniști a politicii[285] dar și a economiei[286] – în România se vorbește chiar despre “privatizarea comunismului”[287][288][289] – sunt, după mai mulți comentatori și analiști, cheile pentru înțelegerea jumătăților de măsură, chiar a măsurilor false care au fost luate. Astfel, contrar celor întâmplate în alte țări din Est care au trecut prin dictatura comunistă, un număr foarte limitat[278] de membri ai Securității sau ai Partidului Comunist, sau chiar de torționari ai regimului, au fost urmăriți pentru a fi judecați în România și un număr și mai mic au fost condamnați[290][291]. Tot așa, încă nu s-a făcut nici o anchetă și nici o inculpare pentru crimă împotriva umanității, deși nu mai există nici un dubiu cu privire la ce anume reprezentau ororile comise de Partidul Comunist Român și de brațul lui armat: Securitatea[292]. În timp ce, în 2014, rezistenții care au supraviețuit după ce au fost eliberați au în continuare dosar penal plin de informații cu privire la delictele sau crimele comise împotriva regimului comunist, la polul opus, ofițerii de Securitate pensionari, cei care fost responsabili pentru persecuțiile sau crimele pe care acum justiția română le consideră prescrise, beneficiază de pensii mai mult decât rezonabile[293]. Este interesant să constatăm și că, până mai 2016[294], autoritățile române nu au dispus ridicarea vreunui monument important în memoria și onoarea Rezistenței Române din Carpați[295].
    • Se pare că românii înșiși, tulburați de polemicile și luptele politice continue pe tema moștenirii comunismului, de după 1990, dezorientați de schimbările economice radicale din societatea românească (în special cei mai în vârstă), și mai preocupați de criza economică actuală (2008-2014), și-au pierdut parțial interesul pentru acest subiect[296][297]. Prezența unor rapoarte false[118][298] în arhivele Securității și tehnicile de manipulare a informației utilizate în mod curent de această instituție[299] fac și mai dificilă lectura acestei surse de informații. Iar foștii securiști profită de asta pentru a încerca să discrediteze arhivele, producând o confuzie și mai mare.
    • Pentru înțelegerea situației actuale, trebuie să menționăm un alt element important[300]. Pentru a supraviețui într-o societate aflată sub supraveghere permanentă (apartamentele blindate cu microfoane, vecinii informatori făceau parte din realitatea cotidiană), în care teroarea suplimentară asigura menținerea la putere a regimului comunist, românii s-au închis în tăcere și uitare. Mulți dintre ei nu vor să vorbească despre trecutul lor sau al apropiaților lor, fapt care reduce numărul de mărturii și alungă efortul de memorie necesar[301].
    • În cele din urmă, caz unic în Europa de Est, după diferite sondaje făcute în ultimii ani în România, o mare parte a populației pare să considere în continuare că bilanțul comunismului este unul pozitiv[302]. Astfel, chiar dacă lucrurile aveau tendința să se schimbe, o parte importantă dintre români privesc cu suspiciune acțiunile rezistenților și îi consideră bandiți, conformându-se astfel propagandei comuniste a vremii. Cu toate acestea, România este una dintre fostele țări comuniste în care epurarea și persecuțiile comuniste au fost cele mai profunde. Faptul că este o țară tânără (cu frontiere și coeziune națională datând de la sfârșitul secolului XIX) nu face decât să întărească procesul de “curățare” realizat de comuniștii sprijiniți de armata roșie și de NKVD în anii 1950. Toate acestea au facilitat eliminarea aproape completă a oricărei opoziții structuate, a elitei culturale și intelectuale a țării. Forța Securității, influența pe care a avut-o în societatea românească[303], numărul impresionant de informatori (se consideră că un român din trei lucra pentru poliția politică) completează tabloul unei societăți blocate în ea însăși de comuniști. Astfel, a fost dificil să avem în România o renaștere democratică și pluralistă după 1990. Absența unei legi serioase a lustrației[304], așa ca în Ungaria, Republica Cehă, Polonia sau Germania de Est, este un exemplu foarte lămuritor.

    Ziua memoriei

    Monumentul “Aripi”, realizat în memoria luptătorilor de rezistenţă anticomunistă 1945-1989, dezvelit la 30 mai 2016.

    În 2014, România nu își sărbătorește oficial rezistenții. Au existat mai multe legi sau inițiative parlamentare în acest sens, dar nici una nu a ajuns la bun sfârșit. Contrar Poloniei, care își sărbătorește din 2011 Soldații blestemați, sau altor țări din fostul Bloc de Est care au votat o zi de comemorare națională, România rămâne înțepenită[305] în ceea ce privește Datoria de memorie. Există, totuși, unele localități care își sărbătoresc eroii din mișcarea de Rezistență față de comunism. Amalgamul care pune semnul egal între rezistenți și legionari (adeseori acuzați de fascism și antisemitism), susținut în mod activ de moștenitorii partidului comunist român și de foști securiști[306], joacă un rol important în blocajul legislativ în care se află proiectul de zi comemorativă, sau chiar propunerea de indemnizare a foștilor rezistenți și deținuți politici. Și totuși, după părerea multor istorici, mișcarea legionară era extrem de puțin reprezentată în rândul Rezistenței, chiar dacă, în acea vreme, era foarte activă.

    Cu toate acestea, din anul 2000 există o altă formă de recunoaștere din partea Națiunii: Crucea comemorativă a Rezistenței anticomuniste[307]. De altfel, în Mai 2016, președintele Klaus Iohannis a inaugurat la București un monument dedicat memoriei lor, situat în fața Casei Presei Libere în locul unde, din 1960 și până în 1990, se înălța o uriașă statuie a lui Lenin[294].

    Articole conexe

    Legături externe

    • Legiunea Arhanghelul Mihail – Site internet oficial al organizației Mișcarea Legionară cunoscută și sub numele de Garda de Fier.
    • Estonia Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Communistcrimes.org – Site internet estonian dedicat crimelor comunismului, pagina despre România.

     

     

    Acţiunile criminale de intoxicare a populaţiei prin intermediul chemtrails-urilor s-au intensificat

    Dezvăluirile incendiare care s-au făcut în ultima vreme despre chemtrails (aşa-zisele „dâre ale morţii” pe care le lasă în urma lor unele avioane) nu au reuşit să oprească acţiunile criminale ale celor care se folosesc de orice mijloace, oricât de abjecte, pentru a reduce populaţia globului la 1 miliard de oameni. Pentru aceasta, printre alte metode criminale de intoxicare, otrăvire şi îmbolnăvire a oamenilor, sunt răspândite pe cale artificială, de exemplu prin pulverizare din avioane, substanţe toxice, virusuri şi germeni patogeni. Am primit de la un cititor al site-ului yogaesoteric din Bristol, Anglia, nişte fotografii extrem de elocvente ale unor chemtrails-uri apărute recent în zona respectivă.

    Fenomenul nu este singular, ba din contră. Nici în România nu suntem feriţi de aceste acţiuni criminale. În ţara noastră se pot observa deseori aceste dâre chimice deasupra mai multor oraşe. De exemplu, în luna martie 2016, în mai multe oraşe din sudul ţării a căzut din cer o pulbere cărămizie ce conţinea fier, cupru, plumb şi alte metale grele. Acest praf a putut fi observat în săptămânile care au urmat şi în Bucureşti, în judeţul Constanţa, în Bărăgan.

    Specialiştii Agenţiei de Protecţia Mediului spun că în mod normal, în aer nu ar trebui să existe nicio urmă de astfel de metale şi că inhalarea lor este deosebit de periculoasă.

    În Dobrogea, de exemplu, ploaia de pulbere conţinea crom, plumb, nichel, arseniu şi cadmiu, metale care se găsesc în mod normal în sol şi nicidecum în aer. De asemenea s-a eliminat ipoteza că aceste prafuri au fost aduse de la mare depărtare de curenţii de aer, deoarece în acea perioadă meteorologii nu au constatat nicio mişcare a curenţilor de aer care să fi venit din nordul Africii, aşa cum au presupus cei de la Mediu. Această ipoteză nu a fost decât „praf în ochi” (de data aceasta, la propriu) pentru naivii care se lasă prostiţi de declaraţiile sforăitoare ale autorităţilor.

    Multe persoane au observat aceste prafuri chimice ce cad din cer sub formă de ploaie sau se depun pur şi simplu pe lucrurile aflate la sol. Unii spun că după ploaie, frunzele au fost acoperite de negreală şi de atunci tufele de flori nu mai înfloresc. Alţii spun că legumele se ofilesc şi florile arborilor fructiferi se scutură înainte de vreme, în urma unor astfel de ploi otrăvite. La fel se petrece cu viţa de vie, care pare arsă.

    Fostul primar Peter Vereecke din Evergem, Belgia a făcut unele afirmaţii legate de ceea ce el numeşte „o industrie a morţii – Chemtrails” , într-un interviu luat de Willy De Buck în ziarul De Gentenaar, 26 iulie 2009. Aici citiţi varianta online:
    http://chellow.blogspot.com/2009/07/former-mayor-crusade-against-white.html

    Redăm fragmente din acest interviu:
    „…Chemtrails sunt nori de chimicale şi germeni cauzatori de boli  care intenţionat sunt împrăştiaţi peste noi pentru a ne îmbolnăvi şi a ne manipula comportamentul.”

    Opinia mea este următoarea: toate procesele globale implică bani, putere şi control. Creierele din spatele Chemtrails se află la vârful industriilor farmaceutice şi chimice. Acum 100 de ani de exemplu, 1% din oameni aveau cancer. Astăzi a ajuns să aibă cancer unul din trei oameni. Acest fapt este foarte convenabil pentru unii. Industria curativă a cancerului este o afacere de miliarde de dolari. La fel ca şi tratamentul atâtor boli  „spreiate din avioane” în ultimii 10-15 ani. Alzheimer, Parkinson, autism, ADHD, astm, diabet, alergii… niciodată nu am fost atât de bolnavi ca şi acum. Psihicul nostru, sănătatea emoţională şi intelectuală sunt sistematic subminate. Cum explicaţi asta?”

    Priviţi. Cu certitudine ei joacă un rol în asta pentru că avioanele care împrăştie substanţe sunt folosite mult mai intensiv în ultimii câţiva ani. Puteţi observa fenomenul în ţara noastră (Belgia) cel puţin 10 zile pe lună. De ce nu vedeţi aceste Chemtrails deasupra Saharei sau Amazonului? Pulverizarea chimicalelor asupra acestor zone menţionate ar fi o acţiune lipsită de sens atâta timp cât acolo nu trăiesc oameni. Întregul nostru mediu este infestat chimic: mâncarea, sistemul de sănătate, totul este bazat pe chimie.


    Nimeni nu face nimic…
    Pentru că procesul nostru de gândire este condiţionat. Priviţi ochii oamenilor de pe stradă, sunt sedaţi şi se plimbă ca nişte zombi. Priviri plictisite lipsite de „bucurie de viaţă” şi fără o perspectivă a vieţii. De aici începe cruciada mea: oameni treziţi-vă, deschideţi-vă ochii, acţionaţi, înainte să fie prea târziu
    !”Si acum iată instalațiile de la bordul avioanelor care șpreiază aceste substanțe nocive organismului uman

    Continui să susțin faptul că acesta este un genocid asupra țărilor membre NATO (deasupra Rusiei sau Chinei nu o să vedeți așa ceva), o cârdășie a facțiunii Bush/Rockefeller/Clinton, premeditată pentru reducerea numărului populației și îmbolnăvirea în masă, pentru creșterea cererii de medicamente de sinteză, vaccinuri, etc. și de aici implicit creșterea profitului corporațiilor farmaceutice.

     Până la urmă toți aceștia, ingineri, tehnicieni, piloți, trebuie aduși în fața justiției și condamnați pentru crime împotriva umanității.

     O investigație Rise Project care a pus cap la cap arhive și baze de date ale mai multor țări arată, pas cu pas, cum a devenit Dan Voiculescu „oligarhul” de astăzi?

     

    Firma Crescent Austria, companie care se află la temelia imperiului politico-financiar al lui Dan Voiculescu, își găsește rădăcinile în colaborarea lui Dan Voiculescu cu Securitatea, scrie Rise Project, care arată că deși Dan Voiculescu neagă legăturile dintre Crescent și Securitate, există documente care arată că filiala din Austria a Crescent a fost înființată de către un cetățean german a cărui racolare a fost propusă Securității chiar de către Dan Voiculescu.

    Iată o parte din investigația Rise Project:

    19 Decembrie 1977. Dan Voiculescu, sub numele de informator Felix, scrie o notă informativă către Securitate care îl are ca subiect pe cetățeanul vest-german Gert Lichtblau. La acea dată Voiculescu fusese deja recrutat ca informator al Securității și îi fuseseră atribuite două nume de cod: Felix și Mircea. Nota furnizează detalii despre afacerile lui Lichtblau, un neamț născut în România și implicat în două firme în Germania. La finalul informării, Voiculescu spune: “Relațiile noastre cu G.L. (Gert Lichtblau) sunt de natură a permite abordarea unor probleme care vor fi considerate majore, fiind necesară însă o pregătire minuțioasă a acestei abordări.”

    18 Noiembrie 1982. Același Gert Lichtblau, neamțul care fusese turnat la Securitate de către Dan Voiculescu și un cetățean austriac, Lorant Racz, înființează în localitatea Hornstein, Austria, nu departe de frontiera cu Ungaria, firma Racz & Co GmbH și își împart în mod egal acțiunile acesteia.

    13 ianuarie 1983. Dan Voiculescu, în calitate de reprezentant al firmei Crescent Commercial & Maritime Co Ltd din Pireus, Grecia, semnează un document prin care autorizează preluarea de către Crescent a unei părți din acțiunile companiei Racz & Co GmbH.
    Crescent Commercial & Maritime Co Ltd din Pireus, Grecia, a fost înființată în 1980, fiind prima companie din seria Crescent. Vom reveni într-un material viitor asupra afacerii din Grecia.

     

     

    Potrivit laureatului Nobel pentru economie, Sir James Mirrlees, România (a iesit jumulita din URSS,ca sa fie jupuita in UE si…),dar ar trebui să iasă din Uniunea Europeană dacă vrea să amortizeze şocul social

     

    Mai mult, în opinia savantului, doar în acest mod salariile ar putea crește și țara și-ar putea dezvolta infrastructura. ”Cred ca este solutia care ar reduce  socul cel mai bine. Pentru ca sa devina posibil sa faci lucruri precum construirea unor sosele, spre exemplu, sau sa te descurci cu mai putini bani, pentru ca ai nevoie de bani ca sa faci ceva si nu poti face nimic pentru ca toate rezervele de bani sunt controlate de alte banci. Ai probleme de barbatie? Iata o metoda vicleana de a rezolva problema! Doar 5 minute pe săptămână și vei renunța la FUMAT pentru totdeauna! E foarte simplu să economisești energia electrică ! Trebuie doar… Asa ca acesta este varianta mai buna de ajustare a costului fortei de munca. Se va devaloriza mai mult decat prin taierile date de Guvern, iar asa nu mai trebuie taiate salariile pentru functionarii publici. Asa sunteti si capabili sa va extindeti si sa cresteti ocuparea fortei de munca. Dar imi este greu sa ma gandesc la alte solutii cat timp sunteti in “jacheta stramta” a sistemului euro”, spune Mirrlees pentru Calea Europeană. Sir James Mirrlees este un economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1996). A fost numit cavaler de catre regina Marii Britanii in 1998. In timpul in care a studiat la Oxford, acesta a publicat lucrari pe teme economice pentru care a primit Premiul Nobel. El s-a axat in lucrarile sale pe situatii in care informatiile economice erau incomplete sau asimetrice, determinand masura in care acestea ar trebui sa afecteze rata optima de economisire. Printre alte rezultate, ei au demonstrat principiile “hazardul moral” si “pragul optim alimpozitarii”. Metodologia, a fost, de atunci, standardul in domeniu

    Sfat antologic primit de la Ambasadorul Norvegiei: Măi românilor, sunteți zdraveni la cap?

     

     

    Am citit cea mai dură, tranșantă, nemiloasă dojană meritată ,transmisă poporului meu de un ambasador străin. Un fel de mă, măi românilor, sunteți întregi la minte? O spune nu un neica nimeni, ci ditamai ambasadorul Norvegiei la București. Omul ăsta, diplomat venit dintr-o țară în care nu prea crește nici grâul, nici pătlăgica, nici floarea soarelui, nici leușteanul, nu pricepe cum o țară cu un asemenea pământ, toată traversată de gârle și izvoare și izvorașe, capabilă să hrănească fără probleme, cu îndestulare, 80 de milioane de oameni, nu-i în stare să hrănească o populație de cinci ori mai mică.

    E un uriaș paradox, zice ambasadorul, exprimându-și astfel perplexitatea. E, citesc eu pe dedesubtul răgnetului dojenitor,  o idioțenie. Cum să imporți tu, România, cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, lăptuci din Brazilia? Cum să cumperi struguri când ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masă și de vin încât să umpli toate mesele princiare ale lumii?

    Cum să cumperi măi România, nu ți-e rușine, struguri de masă din soiul Italia veniți chiar din Italia când și nesăpată o vie de la Drăgășani sau Pietroasele sau Valea Călugărească sau Odobești îți poate da struguri de masă la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei cumpărați din Cizmă și stropiți abundant cu pesticide?

    Se miră ambasadorul Norvegiei, azi, într-o conferință publică și o sută de politicieni și oameni de afaceri și de gură casă prezenți în sală îi dau tâmp dreptate și apoi pleacă acasă liniștiți. Alo, domnule Guvern, ai vreo soluție să nu mai cumpărăm praz din Egipt fiindcă se ridică Nea Mărin din mormânt, fiindcă-i insulți nu doar Băileștii, ci și opera umoristică?

    Alo, nea ministrule agricol, ai vreo idee cum să nu mai cumpărăm vagoane de usturoi din China, fertilizat cu căcat uman, fiindcă chinezii nu aruncă nimic și găsesc utilitate și productului ieșit din găoază, și să folosim usturoiul nostru, îngrășat cu gunoi de grajd, fiindcă la noi crește un usturoi mai bun și mai usturoi ca usturoiul lor, cu condiția să-l pui în pământ?

    Ne spune, nu un neica nimeni, ci un diplomat care nu-și pierde cumpătul cu una cu două, uluit – din iubire pentru noi fiindcă altă motivație n-ar avea – că suntem, ca să nu zică idioți, paradoxali. Da, nea norvegianule! Suntem un paradox european. Și dacă mai cauți nițel mai găsești și alte paradoxuri. Îți mai zic eu unul. Acum un sfert de veac exportam mobilă în toată lumea.

    Pădurile noastre erau vândute ca viori și paturi și scrinuri sculptate. Nemții cumpărau, era singura șmecherie îngăduită, în lădițe de lemn, musai în lădițe de lemn, legume și fructe românești. Îi interesau în primul rând lădițele. Azi vindem, în lumea arabă mai întâi, apoi în lumea europeană și-n toate lumile, exclusiv bușteni. Lemn brut. Cumpărăm de-ale gurii.

    Cumpărăm grâu în țara grânelor și cumpărăm cireșe. Când, mă întreb, vom cumpăra dude? Din Guinea Bissau sau din Tanganica? Și zarzăre. Încă nu importăm zarzăre. Să cumpărăm și zarzăre. Da, domnule norvegian, ai slobozit un strigăt pe care-l recepționez ca pe o dovadă de dragoste. Transmite dragostea asta care să ne trezească, chiar dacă te ferești să ne numești  idioți, ci doar paradoxali.

     Eurodeputatul francez critica Politica Agricolă Comună – dezastruoasa

     

    Parlamentului European a cerut Uniunii Europene să vizeze subvențiile la întreprinderile mici și mijlocii, și să promoveze lanțurile scurte de aprovizionare și alimentele ecologice pentru stimularea ocupării forței de muncă în sectorul agricol.

    Europarlamentarul francez Éric Andrieu a vorbit, într-un interviul pentru EurActiv Franța, despre raportul său privind modul în care PAC poate îmbunătăți crearea de locuri de muncă în zonele rurale și care urmează să fie votat de către deputații europeni la Strasbourg

    Textul solicită o menținerea unei finanțări adecvate, dar distribuită mai eficient, pentru a sprijini ocuparea forței de muncă din mediul rural.

    Éric Andrieu este un eurodeputat socialist francez și membru în Comisia de Agricultură a Parlamentului European. Éric Andrieu consideră că subvențiile viitoare ar trebui să fie rezervate pentru fermele mici, care creează mai multe locuri de muncă și sunt mai puțin poluante.

    De ce ați examinat legătura dintre politica agricolă comună (PAC) și ocuparea forței de muncă?

    UE alocă 40% din bugetul său pentru agricultură. Ei spun că Comisia Juncker dorește să promoveze ocuparea forței de muncă, că aceasta este prioritatea lor. Dar nimeni nu a s-a îngrijorat vreodată cu privire la legătura dintre PAC și locurile de muncă. Totuși, această relație a fost destul de dezastruoasă. Prin încurajarea intensificării producției pentru export, ne-am concentrat pe agricultură în loc să ne gândim la planificarea terenurilor.

    Asta înseamnă că PAC distruge locurile de muncă?

    În 1962, 20% dintre europeni au lucrat în agricultură. Acum, cifra este mai mică de 4%. Deci da, am împins o politică publică care a distrus locurile de muncă agricole. A fost acesta un obiectiv? Desigur că nu.

    Ne-am concentrat asupra competitivității exporturilor noastre, încurajând diferite specialități din fiecare țară, cerealele în Franța, carnea de porc în Germania, etc. Dar astăzi trebuie să ne întrebăm ce fel de agricultură ne dorim pentru mâine, pentru a alege un obiectiv, pentru a face un plan. Deocamdată, nu există niciun plan, deoarece nimeni nu se poate pune de acord asupra cărui obiectiv țintim.

    Va crește ritmul de distrugere a locurilor de muncă în agricultură?

    Totul depinde de politicile viitoare. Dar, dacă vom continua așa, având în vedere că doar 6% dintre agricultorii din Europa au sub 35 de ani, în curând nu va mai fi niciunul. Este atât de simplu.

    Ce face Uniunea Europeană pentru tinerii fermieri?

    Fiecare țară este liberă să-și aleagă propria politică pentru a încuraja tinerii. Ele pot aloca o parte din fondurile PAC pentru a ajuta tinerii să înceapă în agricultură, pentru cumpărarea de terenuri și pentru formare, de exemplu. A devenit imposibil de a intra în profesie fără ajutor.

    Dar nu toate țările fac acest lucru. Tinerii se opresc adesea din agricultură în termen de trei ani de la început, deoarece din punct de vedere financiar, ei, pur și simplu, nu se pot descurca.

    Sunteți foarte critic cu privire la actuala PAC, care nu lasă pe nimeni satisfăcut. Nici fermierii, nici consumatorii. Nu este un tabu la Bruxelles să pui la îndoială acest pilon al construcției europene?

    Este, însă dezbaterea trebuie să aibă loc. Și noi, politicienii, trebuie să răspundem la întrebarea “Ce viitor ne dorim pentru agricultura europeană?”. Am observat că cei mai vechi membri ai Parlamentului European nu doresc să schimbe nimic. Cei mai recenți sosiți, pe de altă parte, văd că sistemul nu funcționează și abia așteptă ca acesta să se schimbe.

    Care este punctul de vedere al sindicatelor fermierilor?

    Când le-am întrebat care sunt obiectivele lor, au spus că este mai bine să se evite acest subiect cu totul, pentru că nimeni nu poate fi de acord. Acest lucru nu este acceptabil. Noi le dăm pachete de buget monstruoase, iar la schimb ar putea cel puțin să știe ce vor să facă cu ele.

    Ce obiective ar trebui să ne stabilim pentru a încuraja crearea de locuri de muncă în agricultură?

    Cred că trebuie să ne gândim în primul rând la teren. Și la stoparea creării concurenței între statele europene. Să punem un accent mai mare pe plan local, cu lanțuri scurte de aprovizionare și producție durabilă, precum și o legătură mai puternică între subvențiile publice și crearea de locuri de muncă, ar îndeplini mai multe cerințe importante, cum ar fi amenajarea teritoriului, calitatea produselor, plata fermierilor, mediul înconjurător.

    Mecanizarea a contribuit la pierderea de locuri de muncă. Ar trebui să fim precauți în ceea ce privește modernizare agriculturii europene?

    Nu, desigur că nu. Dar trebuie să instruim oamenii și să dezvoltăm rețele locale pentru a crea locuri de muncă în prelucrarea și vânzarea de produse, de exemplu. Digitizarea poate ajuta fermierii să urce în lanțul valoric prin punerea lor în contact cu consumatorii. Acest lucru ar trebui să fie încurajat.

    Ce agricultori ar trebui să fie ajutați prioritar?

    Cred că ar trebui să ne concentrăm pe o parte a sectorului agricol, pe întreprinderile mici și mijlocii. Ele sunt cele mai rezistente, cele mai eficiente pentru mediu și creatoare de locuri de muncă. Deci, acest lucru ar însemna îndepărtarea a mai mult de 3% din întreprinderile agricole din cadrul PAC. Ele dețin 50% din terenul agricol al UE, dar nu creează locuri de muncă și generează multă poluare.

    79% din ferme sunt IMM-uri, astfel încât prin orientarea lor, vom ajunge la cel mai mare număr posibil de agricultori. Cele mai mici sunt în prezent îngrijite de către autoritățile locale sau de servicii sociale.

    Este foarte frecvent în regiunea Ariège (în Pirinei) sau în România ca agricultorii să aibă doar pentru subzistență trei vaci și câteva găini

    Vreți autostrăzi și spitale? Atunci tăiați ajutoarele sociale pentru putori! 

     

    Recunosc, îi detest pe toți aceia care își beau ajutoarele sociale pe marginea șanțului sau, mai rău, beneficiază de stipendii de la stat locuind prin vreo vilă, având mașini de zeci de mii de euro și diferite afaceri ,,la negru’’.

    Ne-au ajuns la urechi informații cum că, în anumite zone din județ, multe persoane își iau ajutoarele sociale, chiar și pe cele alimentare, de la UE, cu vreun BMW sau Audi.

    Chiar și țiganii de la Berevoiești care țineau în lanțuri, la propriu, zeci de sclavi, beneficiau de ajutor din banii statului. În timp ce majoritatea comunelor din România sunt desprinse, parcă, din Evul Mediu, nefiind bani de drumuri sau de canalizare, mare parte din buget se duce pentru ajutorarea unor oameni certați cu munca și cu bunul simț ne informează argesplus.ro

    Cum noi nu scriem fără a avea niște date în față, putem afla din statistici că aproximativ jumătate din bugetul consolidat al statului, echivalentul a 16% din PIB, se duce către asistența socială. Da, mai mulți bani se duc pe asistență socială decât pe Sănătate, Educație și Apărare la un loc.

    Să ne înțelegem, România nu a fost niciodată un stat social în adevăratul sens al cuvântului, nici măcar pe vremea lui Ceaușescu. Dacă am avea un stat social, resursele statului s-ar concentra pe integrarea cetățenilor dezavantajați în câmpul muncii, pe oferirea resurselor necesare copiilor din comunitățile sărace de a-și asigura o pregătire cerută pe piața muncii sau pe crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu handicap, așa cum se întâmplă în țările cu apă caldă. Adică, să îi transformăm pe majoritatea celor care sunt ajutați de stat în plătitori de taxe și impozite.

    Nu, România, în ultimii 27 de ani, a devenit un stat ASISTENȚIAL! Mulți dintre locuitorii acestei țări nu au fost niciodată la vreun ghișeu al Fiscului, nu și-au plătit niciodată o asigurare medicală (în condițiile în care spitalele de stat sunt pline de astfel de, să le spunem, cetățeni) și, niciodată, nu vor contribui cu ceva la progresul acestei nații! Dimpotrivă! Mulți dintre ei, în special cei tineri, nu au muncit niciodată, în ciuda oportunităților oferite de o piață a muncii colosală, la nivelul UE.

    De ce statul român alocă, totuși, 16% din PIB pentru asistență socială? Păi, milioanele de români care își iau aceste stipendii de la stat sunt votanți disciplinați. De aceea primarii închid ochii când vine vorba de a face analize la sânge ale ,,candidaților’’ pentru ajutoare sociale. La următorul scrutin, după ce ar tăia din ajutoarele sociale, ar pierde scaunul de edil! Personal, cunosc numeroase situații în județ, când primarii sunt, pur și simplu, șantajați de acești puturoși.

    Autoritățile județene se duc în control numai în cazul spargerii unui puroi social, precum cel de la Berevoiești, în timp ce autoritățile centrale… Ce glumă bună!

    Când milioane de români beneficiază de aceste alocații, mizerabile, dacă e să le luăm individual, dar colosale prin numărul extrem de mare de membri care beneficiază de acestea, este de înțeles cum categoriile privilegiate ale României au mână liberă să-și ofere pensii speciale și alte avantaje, fie că ne referim la securiști, militari, parlamentari etc.

    În următorii ani, bugetul nu are cum să crească foarte mult, ținând cont de apatia cu care statul impozitează anumite categorii sociale și profesionale și de recuperarea banilor din averile făcute prin furtul banului public.

    În schimb, am putea tăia din cheltuielile pe protecția socială. Aproape că nu este buletin de știri în care să nu aud că asistații din nu știu ce comună din sudul Moldovei sau din Oltenia au refuzat să se angajeze la o fabrică abia deschisă, care vrea să angajeze sute de persoane, pe motiv că salariile nu sunt de mii de euro, preferând să lenevească pe ajutoare sociale.

    Dacă vrem autostrăzi și spitale mai de Doamne-ajută, e necesar ca aceste cheltuieli cu protecția socială să scadă mult sub 16% din PIB, cât sunt acum! Nu de alta, dar românii care muncesc și plătesc cu conștiinciozitate impozitele, lună de lună, vor să circule pe autostrăzi moderne și să nu fie mâncați de viermi în spitale, nu să-l țină pe nea Gheorghe la cârciuma din sat sau pe Mercedesa într-un cătun de țigani, pirandă care fată puradei pe bandă rulantă! Puradei crescuți, hai să fim serioși, tot pe banii proștilor care își plătesc taxele.

    Sursa: canalmedia.tv

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila – “90% din oamenii  pe  care-i ascult sunt profund nefericiţi. Au fost manipulati sa-si  piarda valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate”

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila - "90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate"

    - N-a făcut caz de marile sale reuşite, cum n-a ţinut nici să iasă în faţă cu orice preţ. În spatele discreţiei şi a modestiei în care s-a învăluit o viaţă întreagă, se ascunde însă unul din marii profesionişti ai României. Doctor în medicină, profesor şi iniţiator al secţiei de Resocializare din cadrul spitalului “Al. Obregia” din Bucureşti, Aurel Romila este şi autorul unei “Psihiatrii” ce a devenit manual de referinţă printre cunoscători. O somitate a medicinei, ale cărei cercetări au făcut istorie, o minte curioasă şi neobosită în căutări, care a extras din psihiatrie o filosofie de viaţă -De unul singur, la zece ani- Domnule doctor, nu sunt psiholog, dar vă pro­pun totuşi jocul întoarcerii în timp. Poartă copilăria în ea sâmburele a ceea ce aţi devenit peste ani?- Am făcut mereu eforturi să rămân în prezent. Cu toate astea, sunt convins de o idee pe care am re­gă­sit-o şi la H. Bergson, şi anume, că viitorul nu e posibil dacă nu-ţi analizezi în detaliu trecutul. Aşa mi-am dat seama că ar trebui să-mi reiau biografia, ca să înţeleg mai bine care au fost momentele care au dat durată vieţii mele. Acum, la vârs­ta mea, de aproa­pe 80 de ani, pot spu­ne cu certitudine că momentul-cheie a fost dispariţia tatălui meu, când eu aveam zece ani. Am crezut atunci că am pierdut tot, că s-a sfârşit lumea. Mama a suplinit însă extraordinar ab­senţa tatălui. Nu s-a mai căsătorit, ci şi-a dedicat tot efortul să mă ţină la şcoală, la Bucureşti.- De unde vă trageţi?

    – M-am născut la Medgidia şi, ca toţi copiii de dobrogeni, visam să ajung la şcoală la Constanţa. Nu ve­deam mai mult de atât. Eram un copil obişnuit, me­diocru la învăţătură, din­tr-o familie ceva mai înstă­rită. După moartea tatălui, care m-a afec­tat mult (lu­ând în considerare şi contextul is­toric şi politic, era anul 1944), învăţătoarea a sfătuit-o pe mama să mă dea la o şcoală mai bună, din Ca­pitală, ca să nu mă pierd. Îmi amintesc bine vorbele învăţătoarei. Mi-a zis: “Să ştii că n-ai de ce să te temi. Ce ai învăţat tu e valabil şi la Bucureşti, şi peste tot în lume. Mate­ma­tica e aceeaşi, gramatica e aceeaşi.” Am plecat deci destul de speriat la Bucureşti, unde am fost înscris la Liceul “Mihai Viteazu”, ca intern, iar mama s-a în­tors, desigur, la Medgidia. Acum ar fi de neconceput să-ţi laşi copilul singur la zece ani.

    - Nu v-a marcat singurătatea din copilărie? Nu s-a plătit scump curajul ăsta?

    – N-am lăsat singurătatea să mă acapareze. A predominat, în anii aceia, instinctul de supravieţuire. Eram preocupat să mă adaptez. Eram, din multe puncte de vedere, inferior faţă de colegii mei bucu­reşteni. Aveam mult de recuperat, mai ales la limbi străine. Şi o făceam de unul singur, în timp ce de ei se ocupa cineva, aveau preparatori şi acasă. Încet, încet, tocmai din singurătate şi din îndârjirea mea mi-am extras energia care m-a împins înainte. Îmi amintesc că vara, când reveneam la Medgidia, mă verifica fosta mea învăţătoare. Notele mele erau des­tul de mici, speram în secret că mi se va da voie să mă întorc acasă, însă ea m-a încurajat cu multă căl­dură să continuu. Cum, de altfel, au făcut-o şi pro­fe­sorii mei din Bucureşti, care mi-au apreciat de foar­te devreme claritatea şi limpezimea gândirii. Lite­ratura o studiam cu Vladimir Streinu, iar matema­ticile cu fratele scriitorului Ionel Teodoreanu. Ca să mă susţină, acesta din urmă s-a oferit chiar să-mi dea o cămăruţă la ei acasă, un fel de ca­meră a servitoarei, cum era pe vremuri, ca să mă apropie de familia lor. Eu însă am fost foarte reticent, n-am acceptat, mi-a plăcut să rămân cu colegii mei de la internat. În orice caz, m-a încurajat enorm să nu cedez, oricât de greu ar fi, fiind convins că eu voi urma matematica. Nu mai ştiu cât m-a afectat sau nu singurătatea aceea, ştiu doar că n-am fost niciodată un euforic. N-am avut mari distracţii în tinereţea mea, nici aniversări deosebite, am avut o viaţă foarte aus­teră, ale cărei singure bucurii erau faptul că reuşeam să trec de la un an la altul.

    “Când am ales psihiatria, colegii au crezut că am înnebunit”

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila -

    - Şi când toată lumea se aş­tepta să urmaţi Ma­tematica, aţi ajuns la Medicină.

    – A fost un declic care s-a produs brusc şi care are legătură cu faptul că mi-am pierdut tatăl atât de de­vre­me. Voiam să fac o meserie care să prevină dra­mele de genul ăsta, care să ajute, care să susţină viaţa. Şi am făcut-o cu pasiune. Am fost cu mult mai bun la facultate decât în şcoala generală şi în liceu. Colegii mă priveau ca pe un lider, iar profesorii voiau să mă ia fiecare la catedra lui, să rămân în mediul uni­ver­sitar. Eu nu cedam însă, nu mă interesa nici fizio­logia, nici anatomia, mi se părea că mă îngustez dacă ră­mân la o disciplină atât de strictă. Aşa că am în­ceput să duc o viaţă dublă. Când aveam cursuri, eram la facultate, dar când eram liber, eram la biblio­tecă, la teatru, la concerte. Îmi amintesc ziua când, plim­bându-mă prin Bucureşti, am trecut pe lângă Ateneu şi mi-am zis: “Domnule, dar eu n-am intrat niciodată aici!”. E greu de spus ce mi se întâmpla, erau căutări in­terioare, care pot explica de ce nu mi-a fost nicio­dată suficientă medicina.

    - Simţeaţi că omul e mult mai mult de atât?

    – Niciodată nu m-a sa­tisfăcut aspectul ana­to­mo-fiziologic. Nu m-au în­cântat cadavrele, ope­raţiile, eu eram tot timpul cu mintea pe deasupra, mă interesa ansamblul, nu concretul. Or, am mai spus-o, cei că­rora le place întregul nu sunt oameni foarte realişti. Am avut cu­rajul să gândesc în ma­re, de foarte devre­me, deşi nu ştiam atunci că trebuie să mai adaug ceva în schemă.

    - Acel ceva fiind…?

    – Acel ceva fiind ceea ce am înţeles mai târziu, când am ales psihiatria. Când m-am întors din Ar­deal, unde-mi făcusem rezidenţiatul, am dat examen de intrare în Bucureşti. Aş fi putut lua radiologie, ORL, oftalmologie, dar am ales psihiatria. Colegii au crezut că am înnebunit. Însă eu m-am dus după ceea ce-mi lipsea din om, din tablou. Nu luasem în con­siderare spiritul. Or, spiritul fiinţei umane e o valoare indiscutabilă, de la care ar trebui să plece orice medic. Orice ar fi, chiar dacă ar face zece Alzheimere, voi preţui întotdeauna omul ca pe un copil al lui Dumne­zeu.

    - Domnule doctor, aţi putea da o definiţie su­fle­tului?

    – Sufletul e o noţiune populară. Psihiatria nu pune semnul egal între suflet şi psihic. Psihiatriei îi con­vine noţiunea de psihic, sufletul e doar partea afec­tivă, cea mai profundă, care e legată de inconştient. Omul e un ego cu două laturi, ceea ce se vede (cor­pul) şi ceea ce nu se vede (spiritul). Trupul şi spiritul sunt un sine. Suntem deci un ego susţinut de un sine. Am fost întrebat la o conferinţă “Bine, dar ce este ego-ul?” Răspunsul e acelaşi ca în cazul întrebării “Ce este Dumnezeu?” Ego-ul este ceea ce ne con­duce, dar nu se vede.

    “Populaţia României se împarte, în mare măsură, între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi)”

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila - Facultatea de Medicină din Bucureşti

    - În ultimele decenii, numărul persoanelor afec­tate de tulburări psihice este în creştere peste tot în lume, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300.000 de bolnavi. Cine e de vină că am devenit atât de dezechilibraţi psihic?

    – Dacă socoţi societatea ca o fracţie, atunci o să observi la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară. De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depre­sivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recu­noaşte? Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut se­lecţia umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi. Şi asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câţi oameni de valoare nu au fost eli­­mi­naţi din societate de nişte nimicuri, de nişte ano­nimi? Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de norma­li­tate, bun simţ, armonie, transcendenţă, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român. N-o să iau mi­traliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez.

    - Am vorbit de boală, dar nici graniţele nor­ma­lităţii nu mai par azi chiar atât de fixe. Ce în­seam­nă, de fapt, normalitatea?

    – Ce mai înseamnă azi normalitatea, când totul e permis, totul e normal, anormal e să arăţi tu cu dege­tul? Aţi văzut Eurovisionul şi femeia cu barbă? Aţi văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E nor­mal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru şi armo­nie în­tre cunoaştere, afectivitate, inteligenţă şi voinţă. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau sub­dez­­voltată, armonia se pierde şi apare boala sau su­ferinţa. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi, o societate care şi-a pierdut valo­rile de bine, frumos, adevăr şi dreptate. Şi mai ales de non-nocivitate. În medicina romană, primul în­demn era non nocere, să nu faci rău!

    “Despre Dumnezeu e mai bine să taci!”

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila - În cabinetul cu… cărţi

    - Credinţa în Dumnezeu e şi ea parte din ecuaţia normalităţii?

    – E fundamental să pleci de la premisa existenţei unei alte realităţi transcendente. Însă trăim într-o lume de tâmpiţi, în care dacă rosteşti numele lui Dumnezeu, se ridică toţi împotriva ta. Mai ales în mediul psihiatric, lumea e plină de prejudecăţi. Cum adică divinitate? Istoria umanităţii a depăşit faza mi­tică. Acum e supremaţia omului! Dar credinţa e o for­ţă extraordinară, care te înalţă. Ce l-a ţinut pe Brân­coveanu să nu cedeze, dacă nu credinţa? Dar nu mă pu­neţi să vorbesc despre asta. Lucrurile mari nu tre­buie rostite toată ziua bună ziua, că-şi pierd înţele­sul. La fel cum nu spui toată ziua “bună ziua”, “te iu­besc!”, că se banalizează, şi despre Dumnezeu e mai bine să taci.

    - Totuşi, e de folos rugăciunea în bolile psihice? Sunt mai receptivi la tratament pacienţii cre­din­cioşi?

    – S-a dovedit deja în urma unor experienţe şi teze fă­cute la Voila şi la Piteşti, ca să vorbim numai de ţara noastră, că mersul la liturghie, spunerea unor rugăciuni în momentele de criză, îi linişteşte enorm de mult pe pacienţi, îi face mai cooperanţi, iar trata­men­tul medicamentos dă rezultate mai bune. Cre­dinţa e de foarte mare ajutor. De fiecare dată când simt un pic de deschidere la pacienţii mei necre­dincioşi, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi şi Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi şi există, câştigi totul! Dincolo de asta, însă, psihiatrii trebuie să fie foarte atenţi când vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic. O fostă pacientă şi-a neglijat trei ani de zile soţul, nu s-a atins de el, fiind dedicată pos­tului, mai abitir ca măicuţele de la mânăstire. Alteia i s-a părut că nu i-a îmbrăcat pe cei goi, a apucat-o frenezia şi şi-a dat toate hainele pe care le avea. Aţi auzit, probabil, de cazul celebru al lui Petrache Lupu de la Maglavit. Pe mărturiile lui s-a ridicat o biserică. Însă marele profesor neurolog Gh. Marinescu l-a che­mat să-l examineze. Şi ce a descoperit? Că avea si­filis nervos, care dă halucinaţii. Aceşti oameni tre­buie ajutaţi să-şi regăsească echilibrul. Să nu mă înţe­legeţi greşit, nu exclud posibilitatea unor revelaţii divine. Eu însumi am avut revelaţia credinţei, văzând un tablou de Rafael, la Muzeul de Artă din Viena. Re­prezenta o madonă de o frumuseţe neomenească, de o puritate a culorilor ca­re m-a făcut să cred de­finitiv în Maica Domnului. Însă revelaţiile adevărate, legă­turile fine, superioare, nu sunt concrete.

    “Cât timp vom fi liberi, merită să trăim”

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila - La o conferinţă de psihiatrie, pasionat şi convingător

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila -

    - Domnule doctor, sun­teţi mereu înconjurat de bolnavi. Cum faceţi să nu vă lăsaţi contaminat de nefericirea lor?

    – Am luat de peste tot, din isihasm, din india­nis­tică, din ortodoxie, din medicina tibetană, din me­ditaţie, tot felul de învă­ţături care să mă ajute să-mi păstrez echilibrul. Din ele extrag ceea ce voi aţi putea numi fericire. Însă eu nu-i spun aşa, prefer să-i spun muzică interioară. Mă duc acum acasă, de pildă. Ai mei ştiu că vin obosit de la clinică şi-mi dau ceva de mâncare. Dar asta nu e esenţial. Esenţial e că mă retrag la ale mele. Care sunt ele? Soluţia mea e eclec­tică, nu e o pilulă. E un mix în care intră rugăciunea, lectura, muzica…

    - Sunteţi un adevărat cunoscător al muzicii. Poate fi ea şi o formă de terapie?

    – Muzica poate fi o cale de autocu­noaş­tere. Ea cere răb­dare, o simfonie nu se în­ţelege din pri­ma, dar pâ­nă la urmă e o for­mă de iniţiere. Pui un disc şi din­tr-o dată te simţi mai puţin sin­gur, muzica te poartă şi te invită să priveşti înlăuntrul tău. Şi ce găseşti acolo? Melan­coliile lui Chopin, fră­mântările lui Beethoven, transpa­renţa lui Mozart, gra­vitatea lui Bach, care scot la suprafaţă pro­priile tale angoase, spaime, nelinişti, bucu­­rii. Retrăindu-le, te cureţi, te linişteşti şi te echi­li­­brezi. Cred că pasiunea mea pentru muzică a fost chiar mai puternică decât cea pentru medicină, din moment ce s-a transmis mai departe. Înainte de a se naş­te copiii mei, aveam deja pian în casă şi toate co­lecţiile muzicale. Au făcut amândoi muzică, n-a vrut niciunul să audă de medicină. Ginerele meu e muzi­cian şi el, conduce “So­cie­tatea Bach”. Chiar acum o săptămână, a­mân­doi copiii au avut concert la patru mâini, la Ateneu.

    - Vă simţiţi împli­nit după atâţia ani de ca­rieră? Aţi găsit în psi­hiatrie o cale de înţele­gere a lumii?

    – Nu. “Împlinire”, “fericire” sunt cuvinte prea mari pentru mine. Sunt noţiuni pe care nu le pot ad­mite integral, nu le înţeleg încă la modul profund, sincer o spun. Aşa cum nu înţeleg moar­tea sau sensul vieţii. Nu am răspunsuri la marile întrebări ale exis­tenţei. Poate tocmai de aceea am preţuit mai mult în­trebările. Mai presus de teologi şi de artişti i-am so­cotit mereu pe filosofi. Filosofia a fost secretul vieţii mele, inepuizabila mea pasiune, din care am extras mustul care m-a dus mai departe. Dacă vii la mine acasă, ai să întrebi unde sunt psihiatria, me­di­cina? Sunt şi tratatele medicale pe undeva, pe-aco­lo, dar bi­blioteca mea e o bibliotecă de filosofie. Am avut de tânăr marea curiozitate să citesc în ori­gi­nal, fiind convins că toate traducerile mă “tra­duc”. Des­pre posteritate nu-mi fac iluzii, e plin la “Bellu” de oameni mari. Nu mă intere­sează decât să am un cerc de continuatori, care să ducă mai departe ideile mele. Cu toate astea, nu m-am oprit din căutări. Încerc să nu rămân în urmă, mă in­formez tot timpul online, citesc reviste, particip la congrese. Aş putea foarte bine să zic, la vârsta mea, gata, cântecele astea nu le mai pot auzi! Dar nu se poate aşa, informaţia nu ră­mâne veşnic aceeaşi, totul se schimbă, trebuie să lupţi pentru fiecare condiţie, să o atingi şi să lupţi apoi ia­răşi, ca să o depăşeşti. Mintea şi inima trebuie antre­nate tot timpul, echilibrul, normalitatea trebuie recu­cerite permanent, nu sunt o ştampilă valabilă veşnic.

    Prof. dr. psihiatru Aurel Romila - Locul de “muncă grea” al profesorului Romila – Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”

    - Beethoven a fost întrebat cândva ce pre­ţu­ieşte mai mult dintre toate calităţile umane. Răs­pun­sul lui a fost: bunătatea. Vă pun şi dvs., la fi­na­lul dialogului, aceeaşi întrebare. Dvs. ce aţi alege?

    – Sunt totuşi un tip care a trăit 45 de ani în so­cialism. Eu preţuiesc libertatea. M-ar îngrozi, ca sub diverse măşti, să o pierdem din nou. Oricâtă mi­zerie ar fi, oricâtă ratare, oricâtă inferioritate, cât timp vom fi liberi, merită să trăim

    Ticăloșia Austriei: scoate petrolul din România, ne defrișează pădurile, trage sforile în sistemul bancar românesc dar… NU vrea România în Shengen

    ActiveNews.ro: Trei state europene au mitraliat într-o zi intențiile României de a adera la Schengen. Austria, Germania și Olanda au spus un NEIN ferm intrării României în spațiul Schengen.

    Austria, cel mai mare investitor în România, a fost prima care și-a anunțat, joi, opoziția față de aderarea României la spațiul Schengen. Cancelarul social-democrat Christian Kern a calificat drept „necugetată” abordarea lui Juncker, amintind că pentru adoptarea monedei euro trebuie respectate cu strictețe criteriile de la Maastricht.

    Ministrul de externe, Sebastian Kurz a accentuat că „zona euro și spațiul Schengen sunt deschise tuturor celor care îndeplinesc criteriile”, iar dacă aceste criterii nu sunt îndeplinite, nimic nu este posibil.

    Ulterior, Mark Rutte, premierul Olandei, țară care de ani buni pune bețe-n roate aderării noastre la Schengen, afirma că viziunea despre viitorul Uniunii Europene expusă de Jean-Claude Juncker este cea a unui ”romantic”. ”Cred că atunci când cineva are viziuni, trebuie să consulte un doctor”, a completat Rutte.

    Întrebat despre propunerea lui Juncker ca România și Bulgaria să fie primite în Schengen imediat, premierul olandez a răspuns: „Nu acum. Ne opunem. Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția”.

    În aceeași notă a fost și declarația ministrului german de Interne, Thomas de Maiziere. El spune că nu vede pentru România și Bulgaria „nicio posibilitate să intre în spațiul Schengen. „Sincer vorbind, mai au un drum lung de parcurs”, a punctat responsabilul german.

    Mai tranșant a fost președintele comisiei de finanțe a Uniunii Creștin Sociale (CSU – aliata bavareză a Uniunii Creștin Democrate a cancelarului Angela Merkel), Hans Michelbach, care s-a pronunțat clar împotriva extinderii zonei euro și a spus direct că România și Bulgaria nu îndeplinesc condițiile pentru a se alătura acestei zone.

    NTERVIU Cum ieșim din ”închisoarea minții” după o lună de izolare și încă una la orizont? Specialist în psihoterapie de cuplu și de familie: Peste 9 luni ori se vor naște mulți copii, ori vor exista multe divorțuri

    (n.r Fara Eliberatorul Isuss,nu putem iesi din carcesa eului-satanei )

    A trecut oficial o lună de la izolare și mai urmează una. Ce efecte produce izolarea asupra psihicului, cum afectează viața de cuplu, ce înțeleg copiii din vacanța cu teme online și cum ar trebui să arate programul ideal pentru a face mai ușor față ieșirii din viața socială?

    ”Peste 9 luni ori se vor naște mulți copii, ori vor exista multe divorțuri. Cuplul poate avea de suferit sau nu, în funcție de modul în care a relaționat până la acest moment (…) Multe din cuplurile actuale au devenit de-a lungul timpului doar colegi de apartament care împart acelasi dormitor si cheltuielile lunare”, afirmă, într-un interviu pentru G4Media.ro, Cristina Dimitrescu, psihoterapeut cu formare în Psihoterapie Sistemica de Cuplu si Familie.

    Psihologul susține că nu e bine ca această perioadă să devină obișnuință. ”Este o închisoare a minții, care pe mulți i-a paralizat fizic”, mai spune Cristina Dimitrescu. Ea oferă o serie de soluții pentru a trece mai ușor prin perioada de izolare.

    Rep: După mai bine de o lună de izolare socială, care sunt principalele efecte pe care este normal să le resimtă cineva care a stat între patru pereți și a redus contactele obișnuite cu colegii, prietenii și a renunțat la viața socială?

    Cristina Dimitrescu: În primul rând aș spune că o parte dintre cei care sunt izolați forțat la domiciliu, sau în stare de urgență, resimt unele efecte, în general persoanele extroverte, cele care au nevoie de o viață socială, cele introverte mult mai putin sau deloc.

    Efectele sunt începând cu anxietatea și terminând cu depresia. Dar trebuie să menționăm că doar s-a limitat contactul social față în față, în același timp s-a extins folosirea mediului virtual pentru menținerea contactului între oameni.

    Rep: Viața de cuplu are, în general, de suferit în izolare sau, dimpotrivă, se refac, se întăresc legăturile?

    CD: Imediat ce s-a instaurat această stare de necesitate am spus că peste 9 luni ori se vor naste multi copii, ori vor exista multe divorțuri.

    Cuplul poate avea de suferit sau nu, în funcție de modul în care a relaționat până la acest moment. Dacă pentru ei a fost o normalitate a discuta în fiecare zi, a împărți momentele de bucurie și cele de supărare, atunci această perioadă va trece cu liniște și cu armonie.

    Rep: Ne putem aștepta la o creștere a numărului de divorțuri după reluarea vieții obișnuite?

    CD: După cum am spus da, este posibil, pentru că multe din cuplurile actuale au devenit de-a lungul timpului doar colegi de apartament, care împart același dormitor și cheltuielile lunare. Chiar și în week-end nu stăteau doar unul cu celălalt, ci ieșeau cu grupul de prieteni, inclusiv în concediul de odihnă.

    Rep: Cum pot fi evitate monotonia, depresia, pierderea interesului?

    Sursa Foto: Arhiva Personală

    CD: În primul rând, această perioadă, atât pentru cei care stau acasă fără să lucreze, cât și pentru cei care și-au transformat o cameră în loc de muncă, este propice pentru a-și pune pe hârtie ce și-au dorit de mult să facă și nu au reușit: să citească o carte, să stea mai mult cu partenerul sau/ și cu copiii, să învețe o limbă străină, să privească o piesă de teatru.

    Multe domenii s-au transferat în mediul online, ai acces la multe cursuri de dezvoltare personală și profesională, cu bani sau nu.

    Crearea unei rutine este cea mai importantă, care să includă activități diverse.

    Am văzut și petreceri sărbătorite pe Zoom, oameni care se bucură de un pahar de vorbă și în condițiile distanțierii sociale, deci se poate.

    Rep: Cei care pot lucra de acasă, lucrează mai eficient sau mai prost decât la serviciu?

    CD: În general, eficiența a crescut, din câte am observat, numai și prin faptul că nu ești nevoit să înfrunți traficul de dimineața și seara din oraș. Dar trebuie să atragem atenția asupra faptului că, cu cât se prelungește această stare de izolare, cu atât oamenii își doresc mai mult să revină la locul de munca fizic, în companii.

    Până la urmă, omul este o ființă socială și are nevoie de contactul fizic cu ceilalți. Iar noi, românii, întotdeauna am profitat de sărbători pentru a reuni familia sau întotdeauna la greu am fost unii lângă alții.

    Rep: Ce efecte are izolarea asupra copiiilor și cum poate fi diminuat impactul?

    CD: În primul rând, copiii școlari au avut o perioadă în care erau foarte derutați: oare suntem în vacanță, că nu mergem la școală? Apoi a venit avalanșa de lecții predate online, de către cadre didactice care nu erau pregătite din punct de vedere metodologic și, uneori, nici tehnic pentru acestea.

    Pentru cei care nu sunt la școală, trimiterea lor la bunici, la țară a putut sa creeze multă anxietate, poate și să experimenteze abandonul din partea părinților, dacă până atunci nu au fost separați atât de mult timp și atât de brusc. O altă categorie este a celor ce au rămas acasă și nu înțeleg de ce părinții trebuie să lucreze și de ce nu le acordă mai multă atenție.

    Impactul poate fi diminuat prin a descoperi, fiecare familie, ce înseamnă echilibrul. Prin a găsi puterea să stabilești niște granițe foarte stricte în ceea ce privește amestecul muncii în viața de familie.

    REP. Următoarea lună va fi mai dificilă decât prima sau intervine obișnuința?

    CD: Incertitudinea nu creează obișnuința. Frica impregnată de către autorități la nivelul oamenilor este foarte mare. Gândiți-vă cum reacționăm fizic, mental și emoțional în momentul în care ni se strigă în megafoane „Stați în casă”.

    Părinții și bunicii au trecut prin razboi, prin foamete și lipsuri de toate felurile. Toate emoțiile trăite se transmit transgenerational urmașilor care nu înteleg de ce ne bate inima mai tare cand vedem mașini cu jandarmi, polițiști sau armata la intersecțiile mari.

    Este o situație anormală. Nu este normal să ajungem să fie obișnuință. Să ne fie frică să ieșim pe stradă, chiar dacă avem voie, în condițiile legilor actuale de stare de urgență. Este o închisoare a minții care pe mulți i-a paralizat fizic.

    Rep: Cum poate fi traversată cât mai ușor perioada de izolare? Cum trebuie să arate programul ideal?

    CD: Nu stiu dacă există o rețetă general valabilă, dar cu siguranță o rutină sănătoasă ne poate duce la ieșirea din această perioadă fiind sănătoși din punct de vedere fizic, emoțional și mental prin:

    • Exerciții fizice regulate atât în casa, cât și în afara ei
    • Alimentație cât mai sanătoasă, dar să nu ne învinovățim dacă mai simțim nevoia de dulce uneori
    • Petrecerea timpului în familie cât mai distractiv prin jocuri, dans, teatru de improvizație etc
    • Timp dedicat cititului, dezvoltării personale
    • Somn minimum 7 ore pe noapte
    • Activități de voluntariat, ce poate fi chiar și a cumpăra o pâine vecinului care este mai în vârstă

    Notă: Cristina Dimitrescu este psiholog clinician si psihoterapeut cu formare în Psihoterpie Sistemica de Cuplu si Familie, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, Fondatorul Clinicii Mind Help

    Interviu realizat via e-mail/ Sursa Foto: Pexels.com

    NU TE TEME… când auzi ,,s-a isprăvit”!

    NTT04.28

    Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, în cei treizeci de ani de viaţă n-a făcut altceva decât să împlinească  Voia Tatălui. Voia Tatălui era să rezolve problema păcatului omenirii, deschizând calea spre mântuirea şi restaurarea omului. Întreaga lucrare de predicare a Evangheliei, săvârşirea de minuni, facerea de ucenici a fost făcută cu un singur obiectiv : să-l proslăvească pe Tatăl pe pământ. Fiecare pas, minune, vindecare, învăţătură, facere de ucenici era perfect ansamblată în planul veşnic gândit de Tatăl. A venit un moment, când lucrarea Lui a intrat « în linie dreaptă ». A fost arestat şi judecat. A fost dus pe dealul Golgota şi aşezat pe o cruce. Acolo a suferit durerea şi batjocura oamenilor şi mai marilor vremii. În timp ce era pe cruce i s-a dat să bea oţet. Acela a fost momentul când Christos a rostit : « s-a isprăvit ». Ce semnificaţie avea acest « s-a isprăvit » ? Ce-a comunicat Christos în acel moment ? Isus când a rostit pe cruce « s-a isprăvit » a spus de fapt că s-a terminat lucrarea Lui, că este săvârşită în întregime, împlinită din toate punctele de vedere şi toată suferinţa s-a încheiat. A fost momentul când şi-a dat duhul pe cruce, murind pentru păcatele noastre, împlinind în acest fel dreptatea lui Dumnezeu. Când privim la această scenă şi ne uităm la viaţa şi lucrarea noastră, s-ar putea să ne bântuie o întrebare :

    Când se termină  totul ?

    Când vine ceasul. Isus rosteşte la un moment dat…a sosit ceasul. Despre ce ceas vorbeşte ? Era după trei ani şi mai bine de lucrare. Ştia care este punctul final al lucrării Lui. Probabil nu ştia «  ora exctă » când totul se va sfârşi. Acolo pe cruce, în agonia morţii, sorbind din paharul cu oţet a înţels că a venit ceasul. Este timpul ca totul să se sfârşească. De multe ori probabil ne gândim şi noi la momntul când totul se va sfârşi. Ne gândim la ceasul acela. Este însă ceasul pe care nu-l ştie decât Dumnezeu. El are « graficul » cu ora exactă pentru fiecare. Oricât am încerca noi să inţelegem când vine ceasul, ne este imposibil. Ce ştim însă este că pentru fiecare este un ceas, când totul se opreşte, când totul se termină. Când vine ceasul acela, nu mai poţi face nimic. Ce-ai făcut până în ceasul acela rămâne. Nu te teme de ceasul acela ci pregăteşte-te pentru momentul când Dumnezeu spune : stop ! Spune stop lucrării tale sau spune stop alergării tale pe pâmântul acesta. Ce să faci ? să-l slujeşti pe Domnul cu tot ce ai, să trăieşti pentru Domnul cu tot ce eşti.

    Când ai sfârşit lucrarea. Isus îşi încheiase lucrarea. Mereu spunea…că lucrarea Lui este să facă Voia Celui ce L-a trimis. A venit o zi când lucrarea pntru care Christos a coborât în lumea noastră , s-a terminat. Ce  înseamnă că s-a terminat? Înseamnă că a fost completă. Că El a făcut tot ce trebuia să facă, pentru a împlini Voia Tatălui. Christos avea obiective clare, pe care le-a împlinit pas cu pas. Ultimul obiectiv ce trebuia împlinit era moartea pe cruce, pentru păcatele omenirii. Odată cu împlinirea acestui obiectiv, totul s-a terminat pentru Christos. Aduceţi-vă aminte şi de apostolul Pavel, cel căruia i-a fost încredinţată lucrarea de propovăduire a Evangheliei la neamuri. Într-o zi, Pavel spune «  mi-am sfârşit cu bucurie calea şi slujba încredinţată ». Terminase şi a treia călătorie misionară. Neamurile cunoscute în vremea aceea auziseră Evanghelia. Pavel ajunse în inima Imperiului Roman cu Evanghelia. La fel ca lui Pavel, Dumnezeu încredinţează fieacăruia o lucrare. Poate este pentru o viaţă întreagă sau pentru o perioadă de timp. Lucrarea ce ţi-a fost încredinţaţtă are obiective şi parmetri clari. Când se termină totul se sfârşeşte. Poate se termină slujirea ta într-o biserică, n-ai ce face trebuie să accepţi că s-a sfîrşit. Poate lucrarea ta misionară şi-a atins ţelul şi totul se termină. Nu te teme când se sfârşeşte lucrarea ce ţi-a fost încredinţată. Acceptă Voia lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să te călăuzească la următorul pas.

    Când ai terminat alergarea. Isus era pe crucea din Golgota când alergarea lui pe pământ a luat sfârşit. Pavel ajunge la un moment dat , la sfârşitul lucrării sale, în temniţa din Roma , să exclame «  m-am luptat lupta cea bună…mi-am sfârşit alergarea, de acum mă aşteaptă cununa ». Fiecare dintre noi avem un moment când alergarea pe pământ se termină. Ceasul acela îl ştie numai Domnul. În lume, venim pe rând aşa cu îngăuie El şi plecăm pe sărite aşa cum decide El. El stabileşte algoritmul plecării fiecăruia. Când alergarea se termină nu mai poţi face nimic. Nu te teme de acel moment, pentru că nu se termină totul la mormânt . Christos de pe cruce a coborât în mormânt. Dar a înviat şi s-a înălţat la cer. Când se termină alergarea pe pământ începe veşnicia. Cel mai înţelept lucru pe care-l putem face este să nu fim preocupaţi de numărul anilor pe care ni-i dă Domnul ci de calitatea trării lor. Nu te teme să trăieşti fiecare clipă ca şi cum «  ceasul » plecării ar fi mâine şi să lucrezi în fiecare zi ca şi cum ai trăi o sută de ani.

    NU TE TEME… Christos n-a rămas pe cruce!

    ,, Era deja cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până pe la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat, iar draperia Templului a fost despicată la mijloc.

    Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi spunând aceasta, Şi-a dat suflarea.

    Când centurionul a văzut ce se întâmplase, L-a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era un Om drept!”

    Toate mulţimile care se adunaseră în faţa acestei privelişti, văzând ce se întâmplă, s-au întors bătându-şi piepturile. Toţi cunoscuţii Lui, inclusiv femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau la distanţă şi se uitau la aceste lucruri.

    Şi iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun şi drept, care nu fusese de acord cu planul şi acţiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta a venit la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus.

    NTT04.29

    Când iudeii şi romanii l-au atârnat pe Christos pe cruce… au crezut că au scăpat de El. Crucea era pentru ei locul potrivit să-i producă lui Christos suferinţă. Crucea era pentru ei locul potrivit să-l blesteme şi să-l ocărască.  Crucea a fost locul pe care l-au ţintuit pe Christos să-l vadă mort. Crucea reprezenta pentru ei semnul că ,,s-a terminat” cu Isus Christos, că este la mâna lor. S-a terminat cu învăţătura Lui. Ce gândire simplistă. Numai că Isus n-a rămas ţintuit pe cruce. Un om care l-a urmat şi L-a preţuit pe Christos, a luat trupul lui Christos şi l-a aşezat într-un mormânt. Şi dintr-o dată trupul lui Christos n-a mai fost în faţa ochilor celor ce l-au ocărât, prigonit, crucificat.

    Nu te teme…vestea bună este că Isus Christos, cel crucificat n-a rămas pe cruce! Crucea a fost doar un popas pe drumul de întoarcere în glorie. Dacă Christos n-ar fi trecut pe la cruce, viaţa mea şi viaţa ta ar fi fost pironite pentru eternitate pe-o cruce.

    S-a isprăvit!

    De cele mai multe ori când revizualizăm în mintea noastră scena răstignirii nu ne concentrăm deloc asupra crucii. Nu ne face plăcere să ne reamintim de tortura și pierdem cu mare ușurință esența, adică LUCRAREA ISPRĂVITĂ LA CRUCE! Isus a isprăvit-o pentru mine și pentru tine, EL care s-a oferit ca jertfă pentru ca noi să fim iertați și pentru a ne sfinți.

     

     Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeuşi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi (Evrei 10:11-14)

    Crucea a fost evenimentul central al lucrării Domnului Isus pe pământ cu alte cuvinte miezul Evangheliei creștine. Dumnezeu, în Hristos, S-a pus în locul nostru și a purtat păcatul nostru pe cruce, ”… că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări’’ ( 2 corinteni 5:19 a)

    Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:19-20)
    Când atârna pe cruce Isus a strigat: “S-a ispravit.” S-a plătit pentru Păcat. El a fost biciuit pentru vindecarea mea. Răstignit pentru eliberaraea mea. Isus nu va veni din nou să moară pe Cruce. A făcut-o o dată și a facut-o pentru toata lumea. Și prin aceasta jertfă am fost refăcuți perfecți in ochii Tatălui. Eu sunt perfect acum. Eu voi fi perfect mâine. Când corpul meu este bolnav, eu sunt perfect, pentru că totul s-a isprăvit prin El.Crucea a fost un preț uriaș, și EL l-a plătit pentru toata lumea inclusiv pentru mine. Este un preț personal. Da, Isus a murit pentru lume dar a murit și pentru mine.
    Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! (Isaia 49:15-16)

    Isaia a proorocit în capitolul 49 că numele noastre sunt gravate în palmele lui Dumnezeu. Gravate este prea frumos spus în comparație cu sensul original ebraic al cuvântului care tradus ar fi : că numele noastre au fost scupltate cu un cui și cu o daltă în mâinile lui Dumnezeu.

    Când te gândesti apoi la modul în care Mesia a fost crucificat, sensul este chiar mai mare. În timp ce mâinile lui Isus erau și trebuiau pironite pe cruce, se scria cu toată dragostea numele tău si al meu în ele. Dumnezeu nu te va uita, numele tău a fost săpat (scris) în palmele Fiului Sau .

    S-a isprăvit pentru că EL a făcut posibil acest lucru!

    Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos! (Romani 5:17)

    Suntem de multe ori tentați ca noi să facem, noi să rezolvăm, noi să isprăvim DAR A FACUT-O EL pentru noi! S-a isprăvit o dată și pentru totdeauna, EL ne-a făcut perfecti, sfinți.

    Deci, ce se întâmplă când mă simt copleșit?

    Ma gândesc la Cruce. A fost Isus copleșit? Da! S-a isprăvit și cu asta!

    Ce zici când te simți furios?

    Gândeste-te la Cruce. A fost furia epuizanta? Da. S-a isprăvit și cu asta!

    Când te simti frustrat?

    A fost crucea frustrantă? Poți fi sigur de asta! Dar s-a isprăvit și cu asta!

    Când vine vorba de boală?

    A fost boala isprăvită la Cruce? Absolut! S-a isprăvit si cu asta!

    De ce am nevoie să-mi amintesc de lucrarea isprăvită la Cruce? Pentru că atunci când uit că ”s-a isprăvit”, viața mea devine nebună, agitata, fără control. Refuză să accepti o viață haotică, grea, bolnavă și stresantă. S-a isprăvit într-adevăr! El, Isus a isprăvit totul pentru mine și pentru tine.

    Învierea este victoria triumfătoare și gloriosă pentru fiecare credincios. Isus Hristos a murit, a fost îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și El va veni din nou!

    Cei morți în Hristos vor învia, iar cei care rămân și sunt în viață la venirea Lui vor fi răpiți ca să întâmpine pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:13-18)

    De ce este învierea lui Isus Hristos importantă pentru mântuire? Pentru ca a demonstrat că Dumnezeu a acceptat jertfa lui Isus în numele nostru. Dovedește că Dumnezeu are puterea de a ne ridica din morți. Garantează că cei care cred în Hristos nu vor rămâne morți ci vor învia pentru viața veșnică. Slava Lui! S-a ispravit! Aceasta este nadejdea noastră binecuvântata!


    Alina Nicula


    The Greatest Life of All by Charles Swindoll

    Logos Bible Software

    http://www.gotquestions.org/resurrection-Christ-important.html

    S-a isprăvit!

    Isus Hristos pe drumul spre Golgota – Fritz von Kietzell

      

    „Tată, iartă-i!”

    Nouă ne sunt relatate şapte cuvinte ale Domnului, pe care El le-a rostit la cruce. (Luca 23.34,43; Ioan 19.26,27); Matei 27.46; Marcu 15.34; Ioan 19.28,30; Luca 23.46). Noi nu putem să le încadrăm pe toate în timp în contextul evenimentelor şi nici nu putem să recunoaştem la toate ordinea în care ele au fost rostite. Cât despre cuvântul cu care ne ocupăm acum, putem presupune că el a fost primul cuvânt pe care Domnul l-a strigat, şi anume direct după ce L-au răstignit pe cruce.

    „L-au răstignit … Şi Isus zicea: ‚Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!’” Ce rugăciune, ce cuvânt! Este unic în lume. Să ne gândim însă: nici un reproş şi nici o acuzare nu auzim de la El la cruce, şi nici un cuvânt de plângere până când „pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare”. Dacă acum El Îşi deschide gura, El o face într-un har nou, de neînţeles. Nici o izbucnire de mânie sfântă şi dreaptă, nici un strigăt după răzbunare şi după judecată divină – „Tată, iartă-i!”, acesta a fost ultimul Său răspuns la desfăşurarea îngrozitoare a răutăţii omeneşti!

    Ar fi fost ceva măreţ în ochii noştri, dacă această rugăciune ar fi fost valabilă pentru soldaţii păgâni, pentru ajutoarele de călăi neştiutoare. Dar pentru poporul Său? Pentru aceia care după „Osana!” au lăsat să urmeze aşa de repede acel „Răstigneşte-L!”, care a răsplătit multele binefaceri cu cea mai neagră nemulţumire?

    Desigur, totul se terminase cu perioada de timp de până acum, şi Israel ca popor nu a corespuns responsabilităţii sale; „în această zi” a lui (Luca 19.42) nu a cunoscut lucrurile care slujeau pentru pacea lui. Dacă ar fi rămas aşa, atunci s-ar fi terminat pentru totdeauna cu Israel, şi pentru el nu mai era nici un drum deschis spre inima lui Dumnezeu. Loviturile de ciocan la cruce au umplut măsura păcatului acestui popor; dar chiar dacă ei au făcut măsura să se reverse, în inima lui Dumnezeu era, ca în Hristos măsura harului Său să se „înmulţească şi mai mult” (Romani 5.20). El „ a fost pus în numărul celor fărădelege” – aceasta a fost ceea ce acest popor a făcut cu „Sfântul lui Israel”; dar El „a mijlocit pentru cei vinovaţi” (Isaia 53.12) – acesta a fost răspunsul minunat al Celui venit în har din cer; şi răspunsul a venit imediat după loviturile de ciocan, cu care ei şi-au atins ţelul dorinţelor lor.

    „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă prigonesc” (Matei 5.44), a învăţat Domnul atunci pe munte. Nici un cuvânt nu este aşa de mult împotriva naturii omeneşti ca acesta! Însă El a spus drept despre Sine: „Eu sunt ceea ce de la început vă spun” (Ioan 8.25). Umblarea şi învăţătura erau la El în concordanţă desăvârşită, inegalabilă.  „Când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm” (1 Corinteni 4.13), a spus marele apostol şi în privinţa aceasta L-a urmat pe Acela care „ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui”, prin aceea că El „când suferea, nu ameninţa” (1 Petru 2.21,23), ci într-un mod minunat de impresionant Se ruga pentru duşmanii Lui de moarte.

    Asemenea Domnului, şi Moise s-a rugat atunci pentru acelaşi popor, care l-a urmărit şi pe el cu înflăcărare. Sfinţenia Domnului i-ar fi nimicit, „dacă Moise, alesul Său, n-ar fi stat în spărtură înaintea Lui” (Psalm 106.23; Exod 32.30 şi versetele următoare; Numeri 14.10 şi versetele următoare). Mai târziu însă Dumnezeu nu a mai găsit între căpeteniile lui Israel nici unul asemenea lui. Acuzând El spune: „Am căutat printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea, pentru ţară, ca să n-o distrug; dar n-am găsit nici unul.” (Ezechiel 13,.5; 22.30) Acum El l-a găsit în singurul Său Fiu.

    „Tată, iartă-i!” – prin această intervenţie înaintea Dumnezeului sfânt s-au păstrat relaţiile poporului răzvrătit cu El cu privire la timpurile viitoare, şi judecata ameninţătoare justificată a fost amânată pentru un timp. Ce împlinire minunată a avut această rugăciune, atunci când Duhul Sfânt a coborât pe pământ! Primele capitole din cartea Faptele Apostolilor vorbesc despre aceasta, până în momentul când „cei tari la cerbice, necircumcişi cu inima şi cu urechile” (Faptele Apostolilor 7.51) din acest popor au trimis „omului de neam mare plecat într-o ţară depărtată”, acesta este Domnul glorificat, ca să zicem aşa, în Ştefan cel omorât cu pietre, mesajul: „Nu vrem ca Omul acesta să împărăţească peste noi!” (Luca 19.12-14). – Însă noi ştim, că încă şi acum „Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său”. Şi astăzi „este o rămăşiţă” în Israel, şi cândva, după judecăţi, „tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11.1,5,26).

    Dar pe cât de minunată este realitatea rugăciunii de mijlocire însăşi, tot aşa de minunată este şi justificarea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” – Cu siguranţă noi am fi avut altă părere! Nu au acţionat ei fiind deplin conştienţi? Nu au cunoscut ei, cine era El? Nu au recunoscut ei public, ca acolo în parabolă: „Iată Moştenitorul; veniţi să-L ucidem, ca moştenirea să fie a noastră!”? (Luca 20.14) Însă Domnul judecă altfel: „Ei nu ştiu ce fac.” – Harul era prezent şi cuprindea pe toţi cei care aparţineau acestui popor, cu „dragoste veşnică”, şi de aceea şi cu „bunătate permanentă” (Ieremia 31.3). Pe toţi? Da: „Fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri” (Faptele Apostolilor 3.17), lasă Domnul glorificat să li se spună prin apostolul Său. „Nici unul din mai-marii veacului acestuia” nu a cunoscut înţelepciunea lui Dumnezeu, spune Scriptura din acelaşi punct de vedere, „căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (1 Corinteni 2.7,8).

    Desigur, şi atunci când lucrarea puternică a Duhului Sfânt după Rusalii nu a putut să câştige inima acestui popor, când Ştefan s-a prăbuşit sub loviturile pietrelor, cu toate că „faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger”, cu toate că cuvintele lui „îi tăia pe inimă” (Faptele Apostolilor 6.15; 7.54), atunci nu mai putea fi vorba de neştiinţă, atunci trebuia să se vorbească de „păcat”; el „a strigat cu glas tare: ‚Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!’” (Faptele Apostolilor 7.60) – Cât de asemănătoare este această rugăciune cu aceea, şi totuşi, ce diferenţă gravă cu privire la stricăciunea tot mai multă spre care se îndrepta poporul iudeu!

    „În timp ce Eu îi iubesc, ei Îmi sunt vrăjmaşi” (Psalm 109.4). De zece ori găsim în evanghelia după Luca pe Domnul în rugăciune ca Om dependent umblând pe acest pământ (Luca 3.21; 5.16; 6.12; 9.16,18,28,29; 11.1; 22.32,41,44), înainte ca drumul Său să ducă la cruce. Au fost câteva nopţi în care El „a stăruit în rugăciune înaintea lui Dumnezeu”, şi o dată citim că El „a doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot” (Marcu 1.35) S-a sculat şi a ieşit să Se roage. „Către Tine strig, Doamne, şi rugăciunea Mea Te întâmpină dimineaţa” (Psalm 88.13). Ştim că şi în această ultimă dimineaţă îngrozitoare „rugăciunea Lui a întâmpinat pe Dumnezeu”, acolo în grădina Ghetsimani, când El „în luptă grea” a luat paharul din mâna Tatălui Său. „În toate zilele Te chem, Doamne, şi Îmi întind mâinile spre Tine” (Psalm 88.9). Şi aşa cum a fost „în toate zilele”, tot aşa a fost şi în ultima zi a vieţii Sale pe pământ plină de devotament: aşa cum a fost primul cuvânt de pe cruce al Domnului, tot aşa a fost şi cel de la mijloc şi tot aşa a fost şi ultimul (dacă înţelegem bine ordinea) un strigăt din adâncul inimii îndreptat spre Dumnezeu.

    O, Doamne, ce mari suferinţi

    Ai îndurat la cruce,

    Când Tu prin moarte-ai biruit

    Pe cel ce moartea-aduce.

    De Dumnezeu fiind părăsit

    Şi nici un om aproape,

    Tu ai purtat – Ce chin cumplit! –

    Povara de păcate.

    Ce-ngrozitor s-au comportat

    Cei ce-Ţi doreau pierzarea!

    Triumf! Tu viaţa Ta Ţi-ai dat

    Şi-ai săvârşit lucrarea.

    Prin Tine ne apropiem

    De tron cu adorare.

    Răscumpărare-n Tine-avem

    Şi-Ţi aparţinem Ţie.

    Care au fost ultimele șapte rostiri ale lui Isus de pe cruce și ce înseamnă ele?

    Răspuns:

    Acestea sunt cele șapte afirmații pe care le-a făcut Isus pe cruce (nu într-o ordine anume):(1) Matei 27.46 ne spune că, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aici Isus Își exprima sentimentul de abandonare, întrucât Dumnezeu a pus păcatele lumii asupra Sa – și, de aceea, Dumnezeu a trebuit să „Își întoarcă fața” de la Isus. În timp ce Isus simțea acea povară a păcatului, totodată experimenta o separare de Dumnezeu, singura dată în toată veșnicia. Aceasta a fost, de asemenea, împlinirea afirmației profetice din Psalmul 22.1.

    (2) „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23.34) Aceia care L-au răstignit pe Isus nu au fost conștienți de întreaga amploare a ceea ce fac, pentru că nu L-au recunoscut ca Mesia. Faptul că au ignorat adevărul divin nu a însemnat că au meritat iertare și rugăciunea lui Cristos rostită în mijlocul batjocurilor lor este o expresie a compasiunii fără margini a harului divin.

    (3) „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23.43) În această afirmație, Isus îl asigură pe unul dintre tâlharii de pe cruce că, atunci când va muri, va fi cu Isus în cer. Lucrul acesta a fost acordat pentru că, chiar în ceasul morții, tâlharul și-a exprimat credința în Isus, recunoscându-L ca cine este. (Luca 23.42)

    (4) „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul.” (Luca 23.46) Aici, Isus de bunăvoie Își dă sufletul în mâinile Tatălui, indicând că urmează să moară și că Tatăl I-a acceptat jertfa. El „S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu.” (Evrei 9.14)

    (5) „Femeie, iată fiul tău!” și „Iată mama ta!” Când Isus a văzut-o pe mama Lui stând lângă cruce împreună cu apostolul Ioan, pe care-l iubea, a încredințat îngrijirea mamei Sale în mâinile lui Ioan. Și, din acel ceas, Ioan a luat-o în casa lui. (Ioan 19.26-27) În acest verset, Isus, Fiul care e mereu plin de compasiune, Se asigură că mama Lui pământească are parte de îngrijire după moartea Sa.

    (6) „Mi-e sete.” (Ioan 19.28) Aici Isus împlinește profeția mesianică din Psalmul 69.21: „Ei îmi pun fiere în mâncare și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet.” Spunând că Îi este sete, i-a determinat pe romani să-I dea oțet, o procedură obișnuită în timpul crucificării, împlinind prin aceasta profeția.

    (7) „S-a isprăvit!” (Ioan 19.30) Ultimele cuvinte ale lui Isus au însemnat că suferința Lui se încheia și întreaga lucrare pe care I-a dat-o Tatăl să o facă, însemnând să propovăduiască Evanghelia, să înfăptuiască minuni și să obțină mântuire veșnică pentru poporul Lui, era terminată, realizată, îndeplinită. Datoria păcatului a fost plătită.

    Isus moare pe cruce (In 19,28-37)

    În fiecare zi din Săptămâna Mare, Comunitatea din Taizé postează un scurt moment de reflexie biblică. Astăzi, în Vinerea Mare, fr. Richard ne vorbește despre pasajul din Ioan 19, 28-37, Isus moare pe cruce.

    După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. După ce a luat oţetul, Isus a spus: „S-a împlinit”. Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.
    Întrucât era Ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta – pentru că acea sâmbătă era zi mare –, [iudeii] i-au cerut lui Pilát să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ia [de acolo]. Atunci, au venit soldaţii, au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi ale celuilalt care era răstignit cu el. Dar când au venit la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă. Cel care a văzut a dat mărturie şi mărturia lui este adevărată; el ştie că spune adevărul ca să credeţi şi voi. Acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura: „Nu i se va zdrobi niciun os”. Iar în altă parte, Scriptura mai spune: „Vor privi la cel pe care l-au străpuns”.

    “Am văzut gloria Lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.”(In
    1,14). Așa vorbește evanghelia lui Ioan despre Isus, chiar de la început. Și descriind sfârșitul vieții sale pe cruce, îi arată tortura groaznică transformată, transfigurată în victorie. Am putea spune că există o anumită formă de ironie glorioasă, sfântă, în psalmul citat de Evanghelie: „Nu i se va zdrobi niciun os” (Ps 34,21). Întradevăr, nici un os nu i s-a zdrobit, dar asta a fost doar pentru că Isus era deja mort când soldații au veni să zdrobească picioarele bărbaților răstigniți cu Isus, care fuseseră mai rezistenți decât el. Aceste cuvinte „Nu i se va zdrobi niciun os” sunt dintr-un psalm, unde celebrează puterea salvatoare și protecția lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu l-a salvat pe Isus de la moarte. Ironia citatului arată încă ceva și mai grozav. Dumnezeu nu l-a salvat de la moarte, l-a salvat chiar și în moarte.

    Isus spune: ​“Îmi este sete”​. Aceste cuvinte simple, care în textul original sunt exprimate
    printr-un singur cuvânt, au și ele mai multe semnificații. Primul sens este că, în mod evident, lui Isus, răstignit pe cruce, probabil că i-a fost teribil de sete. A doua semnificație vine din faptul că aceste cuvinte sunt spuse pentru a împlini Scriptura. În Psalmi, setea nu este doar pentru a exprima setea fizică, dar și setea de Dumnezeu: ​“Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineaţă. Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă” (Ps 63,1). :i exist[ ;i un al treilea sens pentru cuvintele: “Îmi este sete”. Isus tânjește să ne ofere viața și mântuirea. El dorește mai mult să ofere decât să primească. Și știm asta dintr-o întâlnire anterioară, pe care Isus a avut-o cu o femeie în Samaria. S-a întâmplat cam în aceeași moment din zi cu agonia de acum de pe cruce, în jurul amiezii. Isus era obosit din cauza călătoriei și îi cere femeii de la fântână să îi dea să bea. Dar i-a dat de înțeles destul de repede, că era mai dornic să îi stingă setea ei, decât să i se dea lui de băut. Și i-a spus: ​„Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune: «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie!” (In 4,10) Întâlnirea lui Isus cu femeia samarineancă prefigurează întâlnirea lui pe cruce cu întreaga umanitate. Pe cruce nu îi spune cuiva anume că îi este sete. Tânjește după fiecare dintre noi. El spune fiecăruia, fiecărei persoane din toate timpurile: “Cere-mi și îți voi da apa vie”. Astfel, evanghelia ne lasă cu această imagine incredibilă: Lui Isus îi este sete și corpul lui devine un izvor. Din coasta lui străpunsă au țâșnit sânge și apă. Sângele are legătură cu moartea violentă pe care a acceptat-o din iubire. Apa simbolizează viața pe care o dăruiește, din aceeași iubire. Isus și-a dat viața pentru a da viață. A murit cu aceste vorbe pe buze: “S-a împlinit”. Ca și fraza ​“Îmi este sete”, ​în textul original e un singur cuvânt: “împlinit”​. Înseamnă: s-a terminat, nu se mai poate face nimic. Dar, din nou, mai are un sens, unul de speranță. Această expresie ne amintește de începutul Bibliei, unde citim că ​“în ziua a şaptea Dumnezeu a terminat toată lucrarea pe care o făcuse” (Gn 2,2)​. deci acest cuvânt se referă și la un început. În Biblia noastră citim că Dumnezeu a terminat lucrarea sa în ziua a șaptea. Dar în Bibliile grecești, pe care le citeau majoritatea primilor creștini, scrie că Dumnezeu și-a terminat lucrarea în ziua a șasea. Astfel, există o paralelă evidentă între încheierea lucrării lui Dumnezeu de creație, și Isus, care spune în după-amiaza zilei a șasea: s-a încheiat, s-a săvârșit, e complet. Murind, Isus și-a terminat misiunea: să împlinească lucrarea lui Dumnezeu (In 4,34). Dăruindu-și viața pe cruce, Isus a întregit creația și a făcut ca toate lucrurile să fie bine. Evanghelia numește Sabbath-ul care începe în seara zilei în care a murit Isus: o zi de mare solemnitate. În mod evident, deoarece era și o zi de Sabbath, dar și prima zi dintr-un festival ce dura o săptămână: sărbătoarea Azimelor. Dar motivul mai profund pentru care este numit “marele Sabbath”, “o zi mare”, este deoarece e ziua în care Isus se odihnește. De-a lungul întregii sale vieți, Isus a lucrat, și vindeca chiar și în zile de Sabbath, iar celor care îl criticau pentru că făcea asta, le-a spus: ​„Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” (In 5,17)​. Acum Isus a terminat, Acum se poate odihni. Acum totul s-a săvârșit și toate lucrurile sunt bine. După ce a spus ​“S-a săvârșit” Isus ​“plecându-şi capul, şi-a dat duhul”. E o pace imensă. Chiar și aici, există un sens dublu. ​“Isus şi-a dat duhul” ​înseamnă: și-a dat ultima răsuflare, a murit. Și mai înseamnă: și oferit duhul său dătător de viață: Duhul Sfânt. Și-a dat viața pentru a da viață. Evanghelia se concentrează pe detalii. E ca și cum punctul culminant al acelui portret reiese din pătimirea lui Isus: ​“Din coasta lui a ieşit sânge şi apă”. În ultimul act de violență gratuită și fără sens, unul din soldați a străpuns coasta lui Isus cu o suliță. Prima dată a țâșnit sânge. Dar apoi această rană sângerândă se schimbă într-un izvor de apă vie. Isus a schimbat violența pe care a trăit-o în iertare. Isus și-a dat viața pentru a da viață. Așa că ne vine în minte un alt pasaj din Evanghelia după Ioan: în una din vizitele sale anterioare în Ierusalim, Isus promisese Duhul Sfânt, spunând: ​«râuri de apă vie vor curge din pieptul lui» (In 7,38)​.

    Ultimele pagini din Biblie, cartea Apocalipsei, lărgește viziunea râurilor ce curg din inima lui Isus. ​“Îngerul mi-a arătat un râu cu apa vieţii, strălucitor ca cristalul, care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului” (Apoc 22,1)​. Mielul e Isus răstignit, viu în Dumnezeu, una cu Dumnezeu, Dumnezeu răstignit. Moartea sa are dimensiuni cosmice. Râul de apă vie care curge din el ne amintește de cele patru râuri din Paradis (Gn 2,10). Citim în cartea Apocalipsei că ​“de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, care aduce douăsprezece roade: în fiecare lună îşi dădea rodul său, iar frunzele copacului erau pentru vindecarea neamurilor” (Apoc 22,2)​. Orice este irigat de Duhul Sfânt ce curge din inima lui Isus, este transformat într-o grădină. Și în acea grădină noi suntem meniți să fim, să devenim pomi ai vieții, așa cum spune Psalmul 1,3 ​“sădit pe malul apei, care dă rod la timpul potrivit”. Rodul pe care Duhul Sfânt îl face să crească în viețile noastre este iubirea, bucuria, pacea, bunătatea, generozitatea. Aceste realități fac ca viața celor din jurul nostru să fie frumoasă, chiar și în perioade dificile. Mai mult ca oricând, în aceste momente grele, Isus ne cheamă să ne oferim viața pentru a da viață.

    „Vor privi la cel pe care l-au străpuns”. Acest ultim citat este din cartea profetului Zaharia (12,10). Câteva versete mai departe, în aceeași carte, citim: ​„În ziua aceea, va fi un izvor deschis… pentru a spăla păcatul și întinarea” (Zah 13,1). Râul care curge din tronul mielului dă viață, spălând păcatele.

    „Vor privi la cel pe care l-au străpuns”. Fie ca și noi să fim printre cei care îl privesc pe Isus, fie ca imaginea crucii să ne pătrundă inima, chiar și dacă e de piatră. Fie ca râuri de apă vie să curgă și din ea, râuri abundente de iubire, de compasiune și iertare. Și fie ca ele să schimbe pustietatea (singurătatea, anxietatea, teama, disperarea) într-o grădină, într-o paradis îngrijit.

    Florin Ianovici – Cronica crucii: Tata iarta-i ca nu stiu ce fac

    Cronica Crucii Photo credit

    • Stiti despre ce iertare este vorba pe cruce? Este vorba de acea iertare care aduce viata. In mana unui om, exista puterea de a da viata celui ce ti-a gresit.
    • …cine sta in amaraciune, cine sta in neiertare, el umbla, dar nu-i viu. ..
    • In momentul cand moartea ni se infatiseaza, stiti ce ar vrea sa faca? Sa ne goleasca de orice urma de iubire. Stiti care este o alta definitie a mortii? Omul care nu iubeste.
    • Hristos, cand a strigat „Tata, iarta-i ca ei nu stiu de fac,” a schimbat moartea in viata.
    • Satana stie ca daca nu ierti, te goleste de viata.
    • Stim sa facem din cuvantul lui Dumnezeu bici si ce nu stim sa facem din cuvantul lui Dumnezeu este leac.
    • Stiti care este motivatia, cand esti fata in fata cu un om care a facut o greseala? Motivatia ta trebuie sa fie aceasta: sa-l ridic. Aleluia! Omul asta trebuie sa fie cu mine in rai. Aleluia! Omul acesta trebuie sa fie indreptat. Aleluia! Omul acesta trebuie sa fie ridicat. Deci, asta e motivatia.
    • Blandete inseamna sa ti se faca tie un rau si tu sanu vezi raul, dar sa vezi pacatosul si sa-L rogi pe Dumnezeu sa-l salveze.

    TEXT – Luca 23:26-34

    26 Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.
    27 În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei care se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau după El.
    28 Isus S-a întors spre ele şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri.
    29 Căci iată vor veni zile, când se va zice: „Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat!”
    30 Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi!”, şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!”
    31 Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”
    32 Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele care trebuiau omorâţi împreună cu Isus.
    33 Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta, şi altul la stânga.
    34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.

    Florin Ianovici:

    Iubitii Domnului, in tot Vechiul Testament exista imparati care au facut fapte de vitejie. Si faptele lor de vitejie, actiunile lor sunt conservate in carti numite Cronici. Exista I Cronici, exista II Cronici si de obicei se spune asa: …si faptele Imparatului… si cele de pe urma si cele dinatai au fost scrise in Cartea Cronicilor… Acuma, cu ajutorul bunlui Dumnezeu, tot anul acesta, in fiecare zi de cina, care o vom avea inaintea Domnului, cu bunavointa Lui, vom merge sa citim si sa invatam cronica crucii.

    Sa stiti iubitii Domnului, ca daca imparatii pamantului, care au domnit, pusi de Dumnezeu, s-au facut cronici, cu cat mai mult despre cel care Apocalipsa numeste Imparatul Imparatilor si Domnul Domnilor, ar trebui sa avem o cronica scrisa in inima noastra. Si nu exista o cronica mai buna decat cronica crucii pentru ca acolo la cruce sunt cuvinte, pentru ca acolo la cruce sunt oameni, pentru ca acolo la cruce sunt atitudini. La fiecare in parte putem vorbi. Vom incepe in prima parte a anului cu cuvintele crucii. Apoi, vom merge cu personajele de la cruce. Si apoi, vom incheia, daca Domnul va binevoi cu atitudinile de la cruce, pentru ca fiecare din aceste aspecte ne ajuta sa invatam, ce trebuie sa facem, cum trebuie sa ne purtam. Veti vedea cat de frumos e cuvantul Domnului si cat de e plin de putere.

    Si astazi, primul cuvant pe care vrem sa-l invatam impreuna, ce alt cuvant decat cel pe care l-a rostit Domnul Isus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Un rabin si-a intrebat odata ucenicii, adresandu-le urmatoarea intrebare: cum stim ca s-a sfarsit noaptea si se ivesc zorile? Stateau intr-un moment de meditatie, zorii erau sa apara si  si ei au pus aceasta intrebare: cum stim noi ca apar zorii? Si unul a zis: cand deosebim o oaie de un caine, pentru ca atunci cand e intuneric, silueta poate fi luata drept orice. Apoi, altul a zis: atunci cand facem deosebirea intre un maslin si un smochin. Caci, daca vine lumina, poti sa faci deosebire. Si rabinul s-a uitat la ei si le-a spus, unul dintre lucrurile pentru care am inceput acest lucru astazi, pentru cuvantul acesta pe care as vrea sa-l invatam, rabinul le-a spus ca: stim ca noaptea a trecut si s-au ivit zorile, cand ne uitam la un strain si-l vedem ca pe fratele nostru.

    In ultima perioada exista aceasta lupta, aceasta insingurare, aceasta instrainare, pentru ca in ultima perioada, pana si oamenii care sunt chemati sa fie oameni, pana si fratii care sunt chemati sa fie frati, pana si prietenii care sunt chemati sa fie prieteni, parca nu-i mai recunoastem ca odinioara, ca si atunci cand ne-au spus ca ne iubesc. Pentru ca avem nevoie sa vina zorii, pentru ca avem nevoie de frati si de surori si de prieteni si avem nevoie de oameni dragi pe langa noi, ma rog asa: „Doamne, fa sa rasara lumina peste noi.” Cum rasare lumina? Lumina rasare doar atunci cand Dumnezeu o lasa peste noi.

    Florin Ianovici 6 ian 2015

    As vrea sa invatam cateva lucruri simple, 3 lucruri simple:

    Cand Domnul Isus Hristos a rostit „Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac,” la cel fel de iertare se referea? Sa stiti ca exista felurite iertari pe iertari pe pamantul acesta. Exista iertari de ordin social. Ai auzit o iertare de ordin social, cand ti s-a spus: a trebuit sa mai dai niste bani, dar datoria ti s-a iertat. Sau poti fi iertat de un examen, un profesor poate sa  te ierte de un examen. Exista fel si fel de iertari pe acest pamant. Poti sa-l dezlegi pe cineva de-o datorie. Eu asa am procedat de-a lungul timpului. Cine a venit la mine sa se imprumute, am avut doua principii: nu i-am dat mai mult decat pot sa pierd. E biblic. Biblia spune ca intotdeauna sa dai cu gand ca nu o sa primesti inapoi. Dar, gandul acesta e al meu, nu trebuie sa fie al celui ce se imprumuta de la mine.  Si, al doilea principiu a fost acesta: In ziua in care a fost scadenta, daca omul acela mi-a dat banii inapoi, atunci l-am mai imprumutat si a doua oara. Daca nu mi-a dat banii inapoi, atunci i-am spus: cautati alt naiv.

    Dimineata aceasta as vrea sa vorbesc despre aceasta iertare, ca nu-i orice fel de iertare. Dar, vreau sa spun un lucru: singurul pe cruce caruia i s-a gresit si El n-a gresit nimanui era Hristos. Noi nu suntem la fel, nici unul dintre noi. Domnul Isus Hristos, in momentul cand a cerut iertare pentru cei ce l-au rastignit, a cerut iertare pentru cei ce de fapt l-au omorat. In momentul in care era crucea inaltata si stiti ce era prezent acolo? Era prezenta moartea. Sa stiti ca moartea loveste in multe feluripe pamantul acesta. Prezenta mortii, la cruce, o putem vedea in doua feluri: mai intai de toate, cumplitul pacat care a orbit omenirea si a facut sa nu vada pe Domnul Isus Hristos, sa nu vada ca El este Mesia, Cel trimis de Dumnezeu. L-au trimis la moarte pe Domnul Isus Hristos. Dar, ceea ce a realizat Domnul Isus Hristos si ceea ce as vrea sa realizam in aceasta dimineata este urmatorul lucru, fratii mei, surorile mele: in gradina Ghetimani, Domnul Isus, dupa un chin cumplit a zis asa: „Totusi, nu voia mea sa se faca, ci voia Ta.” Nu paharul pe care Mi-l doresc Eu, ci paharul care mi l-ai rezervat Tu. Paharul pe care mi l-ai pus Tu la dispozitie, acela vreau sa-l beau.

    Hristos, cand a strigat „Tata, iarta-i ca ei nu stiu de fac,” a schimbat moartea in viata. 

    Stiti despre ce iertare este vorba pe cruce? Este vorba de acea iertare care aduce viata. In mana unui om, exista puterea de a da viata celui ce ti-a gresit. In mana ta exista putere de al ucide pe cel care ti-a gresit, pentru ca neiertarea nu face altceva decat sa lipseasca de viata pe cei cel care ti-a gresit. In mana omului caruia s-a gresit exista puterea aceasta de a ierta si puterea aceasta de a ierta este puterea de a da viata. Hristos, cand a strigat „Tata, iarta-i ca ei nu stiu de fac,” a schimbat moartea in viata. A nimicit planul celui rau, pentru ca planul celui rau era: daca am reusit sa-i aduc pe oamenii astia aici si sa-l ucid pe Domnul Isus Hristos, am sa caut sa-i ucid sufletul, pentru ca cine moare in amaraciune sau cine sta in amaraciune, cine sta in neiertare, el umbla, dar nu-i viu. Intotdeauna, cel rau, va cauta sa-ti ia din tine forta cea mai puternica a vietii.

    Ni se spunea in dimineata aceasta ca forta vietii noastre e dragostea, ca puterea  vietii noastre nu e cea de a fi acuzator, ci de a fi un om care sa ierte. In momentul cand moartea ni se infatiseaza, stiti ce ar vrea sa faca? Sa ne goleasca de orice urma de iubire. Stiti care este o alta definitie a mortii? Omul care nu iubeste. Omul care nu iubeste este un om care este in moarte si el n-a vazut ce inseamna viata. E o condamnare si un chin sa traiesti in neiubire, sa traiesti in neiertare. Hristos, in momentul in care a fost pe cruce, a strigat cu putere: „Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac”. Intr-o zi, poate vor regreta, intr-o zi, poate isi vor smulge barbile. Intr-o zi, constiinta li se va trezi ca o rana deschisa. Intr-o zivor fi bantuiti de acest cosmar, ca m-au rastignit pe Mine. Dar, as vrea ca in aceasta umbra a mortii, care este aruncata peste ei, sa rasara lumina indurarii si sa auda si sa stie ca acolo pe cruce, Isus Hristos a spus: „Iarta-i, Tata, caci nu stiu ce fac!”

    Ce inseamna iertarea in Domnul Isus pe cruce? Inseamna ca ti s-a dat puterea sa daruiesti viata sau puterea sa daruiesti moarte, pentru ca in cuvantul de iertare, cuvantul iertare este un aducator de viata. Si neiertarea nu face altceva decat sa aduca umbrele mortii.   Iubitii Domnului, Domnul Isus Hristos ne invata ca viata pe care o aduce iertarea are 3 lucruri pe care ar trebui sa le gandim in dimineata aceasta. Pentru ce as lasa pe cineva din mainile mele?

    Pentru ce as cauta sa iert pe cineva?

    A ierta inseamna sa permiti lui Dumnezeu sa aduca in tine viata.

    Si primul lucru pe care as vrea sa-l spun la acest punct este urmatorul. Luca 17:3 – Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! 4 Şi, chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!”, să-l ierţi.” Intotdeauna, omul care va vrea sa aiba viata, va face un lucru. Mie mi se pare foarte greu sa ne luam rol de judecator. Eu am colegi care sunt judecatori, am fosti colegi care sunt judecatori. Stiti ce imi spun toti dintre ei? „Suntem absolut daramati. Dosare peste dosare. Nu mai avem viata.” E si datorita sistemului romanesc, in mod deosebit. Nu mai reusesc sa aiba viata pentru ca intotdeauna trebuie sa judeci trebuie sa judeci. Aproape ca nu mai reusesti sa te concentrezi la propria ta viata. Orice om care va deveni acuzaotrul fratelui lui, va deveni prizonierul fratelui lui. Orice om este prizonierul omului pe care il uraste, pentru ca el nu va mai avea viata proprie. El va fi un om care va fi in propria celula.

    Stiti care sunt cele mai teribile dintre celule? Cele pe care le faci tu. Cand cineva iti rezerva o celula pe pamantul acesta, celula unei deznadejde, celula unei amaraciuni, mai scapi din ele. Dar cand tu, cu mana ta proprie iti zidesti o celula, in momentul acela e foarte greu sa scapi. Dar, eu nu vreau sa traiesc viata celui de langa mine, eu vreau sa traiesc viata mea. Ganditi-va la cineva care poarta sambetele cuiva, cum se spune pe romaneste, la ce va sta mintea lui de dimineata? Cel rau n-are pace si se framanta ca usa in tatana- scarti in dreapta, scarti in stanga. Tot timpul se framanta. In momentul in care nu iert, viata din mine se goleste, Satana a reusit sa-mi dea o lovitura de moarte. Eu nu mai gravitez in jurul vietii, eu gravitez in jurul mortii. Eu nu mai am lumina din Hristos, eu am umbra. Eu am norul, in momentul acela, eu nu mai traiesc, in momentul acela, viata din mine se scurge. Cine traieste in iubire, se aimenteaza cu viata din Duhul Sfant. Cine traieste in iertare, se alimenteaza cu un izvor de apa vie pentru ca Hristos ne invata pe cruce, caci atunci cand strigi „Iarta-i Tata, ca nu stiu ce fac,” de fapt, tu refuzi paharul celui rau si accepti paharul lui Dumnezeu. E amar paharul lui Dumnezeu, dar e datator de viata. E dulce paharul celui rau, dar e aducator de moarte. 

    In momentul in care un om se lasa in mana lui Dumnezeu, in momentul in care lasa justitia pe mana lui Dumnezeu, in momentul acela, mintea ta nu mai framanta atat de multe planuri. Mintea ta este ca a unui copilas, care sta in bratele mamei lui si spune: Domnul sa se ingrijeasca. Domnul sa poarte de grija.  Venea cineva la mine si ma intreba: „Frate, dar de cate ori sa iertam pe cineva care ne greseste?” Acuma, dvs. stiti ca o parte din activitatea mea zilnica este cu copiii din strada. Dvs. aveti o idee de cate ori copiii au venit si au plecat? Pai, de unde sa aveti idee, ca nici eu n-am idee, dar nu stiu de cate ori. Si se simt de multe ori deznadajduiti oameniicare lucreaza cu mine si au spus: „Dar, pana cand sa ingaduim o asemenea atitudine?” Biblia spune, daca vine la tine, se uita cu ochii aia mari, senini, si spune „Iarta-ma,” ce sa faci? „Mai, nenorocitule, ma…” Nu, zice Biblia sa-l ierti. Dar, de ce sa-l iert? Stiti de ce? Uite, hai sa luam exemplul asta. Vine ala si tu te-ai suparat pe el si incepi sa-i spui: „Mai, nenorocitule, tu stii ce am suferit ca ai plecat? Mi-ai mancat painea… ” si toate minutele alea care vorbesti, zecile de minute, stii ce se intampla cu tine? Tu te omori. Iti omori inima, ii omori mintea. Iti omori pacea. Iti omori relatia cu Dumnezeu. Iti omori seninatatea. Iti omori  dulceata harului. Tu devii tepos. Tu devii un om care intepi. Si la sfarsit, o sa vezi ce se intampla. Ala sta tot linistit si tu esti om curcan.

    Hristos stia ca in momentul cand a strigat pe cruce „Tata, iarta-i”, a refuzat paharul celui rau si a luat paharul datator de viata. A ierta, inseamna mai intai de toate, sa permiti lui Dumnezeu sa aduca in tine viata. Hristos, a spus, in momentul cand a fost rastignit: „Iarta-i, Tata, ca ei nu pot decat sa-Mi rastigneasca trupul, dar, peste sufletul Meu nu va avea nimeni, niciodata, stapanire.” Pentru ca eu imi doresc viata din Hristos si Hristos a zis: „Niciodata, cel rau,  nu va reusi sa aiba acces la inima mea. E otrava. E o fierbinteala.” Este asa  lucrare, fratii mei, surorile mele, asa de multe lucruri nu le gandim in dreptul nostru. Dumnezeu ar vrea sa gandim multe lucruri in dreptul nostru. Dumnezeu ar vrea sa ne cantarim, sa ne evaluam, sa ne judecam. Dumnezeu ar vrea sa stam de vorba cu El despre fiecare radacina a intentiei noastre, despr efiecare motivatie pe care o avem. Si noi nu reusim sa facem lucrul acesta pentru ca ne concentram pe lucruri straine. Iarta-ne, Doamne.

    Dar daca cineva nu vrea sa se impace cu tine? [Inainte] am spus cea mai frumoasa varianta, vine si spune: iarta-ma. Si atunci, tu te uiti la el si-i spui: te iert. N-am sa uit niciodata ca a venit in fata mea un tanar care mi-a furat banii de la organizatie. In sfarsit, mi-a facut foarte multe lucruri rele, tremura ca o frunza. Si in momentul acela, stiti, cand a venit, mi-am adus aminte ca-s avocat. Puteam sa dau un telefon la sectorist. Si asa, sectoristul venea sa bea cafeaua la noi. Puteam sa-l iau, sa-l sperii, sa-l duc la scoala de corectie. Si in timp ce stateam cu el, asa, fata in fata- furase multi bani, ce sa va spun? Nu vreau sa va ispitesc. Erau banii organizatiei, nu mai aveam mancare. In momentul acela mi-am adus aminte ca sunt pocait. Aleluia! Si m-am gandit: ce ar vrea Hristos sa fac in asemenea imprejurari? Si am zis: „Doamne Dumnezeule, Tu vrei sa-L iert, pentru ca a zis „Iertati-ma, d-l, iertati-ma, d-l, iertati-ma, d-l!” Si, atunci, i-am zis: „Te iert, ca-s pocait.” Si apoi, mi-am adus aminte de un lucru. In timp ce eu iertam, mintea mea in momentul acela incepea sa lucreze in puterea vietii din Dumnezeu.

    Stiti de ce mi-am adus aminte in timp ce-l iertam? Ca Dumnezeu mi-a dat banii astia si tot Dumnezeu poate sa-i puna la loc. Tot Dumnezeu duce lucrarea aceasta, pentru ca in momentul in care ierti, e viata din Duhul Sfant in tine. De ce nu putem ierta? Din cauza supararii. Uite ce a facut. Mi-a pierdut bani, mi-a pierdut aia, si intram intr-o umbra a mortii,  si intram intr-o apasare care nu-i din Dumnezeu. Ca Dumnezeul nostru, cand iertam, ne da, mai intai de toate, viata in suflet. Si atunci, eu voi spune: „E o pierdere pe care eu nu pot sa o acopar?” Haideti sa va intreb: Dumnezeu din cer, daca ierti, Dumnezeu din cer, nu-ti da inapoi? Aleluia! Binecuvantat sa fie Dumnezeu. Dumnezeu din cer iti da inapoi. Stiti de ce? Ca te iubeste. „Implineste ce fac eu”.

    Si daca nu vrea sa-si ceara iertare? Ce spune Biblia?

    Spune asa, haideti sa citim. Romani 12:19 – Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. „Preaiubitilor..” – e extraordinar cum Dumnezeu foloseste acest apelativ si dupa care spune: „nu va razbunati”.. preaiubitilor, voi sunteti preaiubitii, adica, cei mult iubiti de Dumnezeu, cei peste masura iubiti de Dumnezeu. Apoi, in Romani 12:20 ne spune ce sa facem si daca cineva nu vrea sa vina sa-si ceara iertare, – Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Adica, cum ‘dimpotriva’? Adica, invers decat ai simti sa faci, la polul opus simtamantului pe care il ai. Apoi, vine si spune Biblia exact  ce va spuneam eu, Romani 12:21 – Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine. Care e raul? Raul este sa nu ierti. Raul este sa-ti faci dreptate singur. Raul este sa te pui pe tine inaintea lui Dumnezeu si sa spui: rezolv.

    Vine un frate la pastor si zice: Sa-mi faci dreptate cu cutare.
    La care, pastorul: „Dar, ce ti-a facut?”
    Ii zice: „Mai, omule, eu te invat ce te invata Dumnezeu. Iarta.”
    „Nu,” zice el, „nu-l iert. Am venit la tine. Esti dator sa-mi faci dreptate, ca esti pastor – sa faci dreptate intre oaie si oaie. Nu scrie in Biblie asa?”
    „Omule,” pastorul a zis, „hai, mai intai de toate, sa ne rugam.”
    „Da, ne rugam. Ne rugam.”
    S-a asezat pe genunchi si a zis: „Doamne, din clipa aceasta iti multumesc ca fratele meu este liber. El nu mai are nevoie de Hristos, el nu mai are nevoie de Dumnezeu. El se are pe el insusi. El este alfa, el este omega, el este inceputul, el este sfarsitul. El sta pe tron, el judeca. El are sceptru si el are coroana, Doamne, iti multumesc ca e liber si nu mai are nevoie de Tine!”
    La care, fratele a zis: „Opreste-te, nu te mai ruga asa.”
    Si atunci, pastorul s-a uitat spre el si a zis: „Opreste-te si nu mai gandi asa, daca nu vrei sa ma rog asa.”

    Cum sa faca Dumnezeu? Dumnezeu ne spune: vezi ca e un rau, e un rau care se infiripa in inima ta. Si stiti care este raul? Sa birui tu. Lasa-L pe Dumnezeu sa biruie. Stiti de ce? Pentru ca sa va spun un lucru. Noi cand lucram, lasam raniti in urma. Dumnezeu, cand lucreaza, chiar cu oamenii rai, face din Saul, un Pavel. Lasa-l pe mana mea, zice Domnul, ca ma voi infatisa inaintea lui si-i voi zice: Saule, Saule, pana cand Ma vei prigoni? Saule, Saule, de ce ma prigonesti? Lasa-L pe Dumnezeu sa lucreze. Laudat sa fie numele Lui!

    As vrea sa mai spun ceva la acest punct. Domnul Isus Hristos a strigat: „Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac,” pentru ca stia ca cel rau cauta sa ne azvarle in umbra mortii. El vrea sa ne ia din noi forta vietii si sa stiti ca taria noastra e dragostea. Tot ce nu faci din dragoste n-are nici o valoare. Si daca ti-ai da trupul sa fie ars si n-ai dragoste, tu n-ai nimic. Daca ti-ai impartit toata averea la saraci si n-ai avea dragoste, n-ai dat nimic. Vorba cuiva care intr-o seara, un bogat a visat ca a murit si a ajuns la poarta lui Dumnezeu.
    Si acolo, zice: „Da-mi voie sa intru. Dar, de ce nu ati dat voie? Cat costa? Am o gramada de bani, eu pot sa-ti dau sa intru.”
    La care i-a zis ingerul: „Da-mi. Da-mi.” Si asta s-a scormonit si nici un ban. Avea o singura moneda in buzunar si s-a uitat speriat, si a zis: „Cum, ca eu am o multime de bogatii, cum se face ca eu am un singur ban?”
    Zice: „In cer nu functioneaza legile de pe pamant.”
    In cer ai bani daca i-ai trimis. Atat ai dat milostenie in viata ta, un singur leu. Deci, asta-i singurul care l-ai trimis in cer. Restul i-ai lasat pe pamant.”

    Fratii mei, surorile mele, Satana stie ca daca nu ierti, te goleste de viata. Cand nu ierti, te face prizonierul omului aceluia pe care-l ai mereu in neiertarea ta si in sufletul tau. Dumnezeu sa ne ajute, Dumnezeu sa ne binecuvanteze. Dar, mai este un lucru care trebuie sa-l facem. Luca 6:39 – Le-a spus şi pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 41 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? 42 Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi”, şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Apoi, continua si spune asa, e important. 43 Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, şi niciun pom rău care să facă rod bun.   44 Căci orice pom se cunoaşte după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini45 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

    Atunci, eu, cand ma manii si cand sunt cu cineva care ma nedreptateste, de fapt, eu dau un extemporal la inima: sa vad daca-i visterie sau nu-i visterie, sa vad daca-i pom bun sau pom rau. Orice om care este confruntat cu o nedreptate, orice om care se afla intr-un conflict, orice om care a fost nedreptatit, este scos in extemporal. Cand ei sunt scosi la extemporal, Dumnezeu spune: Esti pom bun, dai roade bune. Daca visteria ta-i plina, vei scoate bogatii. Daca nu, scoti ce esti. Asa ca Dumnezeu ne spune, cand suntem fata in fata cu cineva care ne-a gresit: nu uita, ca atunci cand tu cantaresti pe altul, Dumnezeu te cantareste pe tine. Cand tu evaluezi pe altul, Dumnezeu te evalueaza pe tine. Si Dumnezeu, ce ar vrea sa vada ca iasa din inima ta? [zicem] „Ce, noi pocaiti suntem mai fraieri? Ce, pe mine m-ai ales acuma?” Cum ar trebui sa vorbim?

    Dacă vorbeşte cineva,  vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. – 1 Petru 4:11

    Pai, cand, asta? In cor? Cand citim din Biblie? Nu! In mijlocul conflictului. Atunci sa vorbesti cuvintele lui Dumnezeu. Inchei acest punct spunandu-va un ultim lucru:

    Iertarea presupune sa ai motivatia corecta si o modalitate corecta

    Uneori, modalitatea de corectie e mai important decat orice. Ia tu Biblia si spune: „Ba, daca nu-ti bagi tu mintile in cap… ma, tu vezi Biblia asta? Ma, tu, tie nu-ti e rusine, ma? Tu nu stii ce scrie in Biblie la Geneza, sau la Apocalipsa?” Zambiti, dar pastrand proportiile, stim sa facem din cuvantul lui Dumnezeu bici si ce nu stim sa facem din cuvantul lui Dumnezeu este leac. Ce nu stim sa facem din cuvantul lui Dumnezeu este balsam. Ca, nu oricine se pricepe sa fie doctor, dar carpaci si calau, oricine se pricepe..

    Si Biblia spune asa, Galateni 6:1 – Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Stiti care este motivatia, cand esti fata in fata cu un om care a facut o greseala? Motivatia ta trebuie sa fie aceasta: sa-l ridic. Aleluia! Omul asta trebuie sa fie cu mine in rai. Aleluia! Omul acesta trebuie sa fie indreptat. Aleluia! Omul acesta trebuie sa fie ridicat. Deci, asta e motivatia. Nu ma duc sa ma cert cu el, sa ma racoresc, frate. Dar, cine te-a incins, prietene? Ca Dumnezeu, nu. „Hai, ca sa-i zic si eu vreo doua!” Zi-i daca vrei, dar daca tu-i zici doua, cate spune el? Noua. Si atunci te miri de ce a luat foc viata ta? Si daca ramai in aceasta neiertare, ramai in valea umbrei mortii. Voi vreti sa aveti viata, prieteni? Nu vreti ca din noi sa curga viata? Laudat sa fie Domnul.

    Care este motivatia sa stai de vorba cu cineva care a gresit? „Lasa frate, nu-i zici tu, ii spun eu.” Tu ii spui, dar, cum ii spui? Caci Isus Hristos, cand a spus, a zis: eu spun in asa fel incat sa aduc viata, nu moarte!” Pentru ca neiertarea inseamna moarte si iertarea inseamna viata. SI Hristos cand a iertat, a iertat ucigasilor. De ce? Ca sa stie ca in El este viata. Asta ne asteapta cand luam din painea aceasta (de la Cina) – Viata din Hristos.  Aleluia! Noi vrem viata. Spune Biblia, nu numai motivatia sa fie buna, dar si modalitatea.  Spune: să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Va spuneam in prima zi din Anul Nou ce inseamna blandete.

    Blandete inseamna sa ti se faca tie un rau si tu sanu vezi raul, dar sa vezi pacatosul si sa-L rogi pe Dumnezeu sa-l salveze. Cu duhul blandetii. Dar ce inseamna duhul blandetii? „Mai, tu n-ai cu ce sa-mi faci mie rau.” Stiti ce spunea la un moment dat Ioan Gura de Aur, care acuma este iubit, acuma este apreciat, dar in timpul lui a fost exilat, pentru ca el s-a ridicat si a vorbit adevarul- vorbea despre bogati, ii taia la inima. Stiti ce predici avea despre cei bogati? Ii taia, pur si simplu, cand veneau in biserica ii certa: La ce ati venit sa vedeti? Veneau oamenii, se inghesuiau cu sutele, cu miile. Era un orator desavarsit. Le-a zis: „Ati venit sa ma vedeti pe mine?” Si in sfarsit, l-au exilat datorita cuvantarii lui si apoi l-au revendicatsi l-au adus iarasi pe locul pe care trebuia.

    La un moment dat, a stat fata in fata cu guvernatorul si a zis: „Daca tu nu renunti la felul asta de predica,am sa te inchid si n-ai sa mai vezi lumina zilei.”
    „N-ai cum sa ma inchizi. N-ai cum sa opresti lumina zilei, pentru ca lumina mea nu sunt oameni, lumina mea este Hristos si El vine dincolo de orice usa.”
    ” Am sa te lipsesc de toti prietenii, de toti cunoscutii. Ai sa stai izolat.”
    A zis: „Nu poti, ca prietenul meu este Isus Hristos. N-ai cum sa mi-i iei.”
    A zis: „Daca continui in felul acesta, am sa-ti iau viata. Ai sa mori, ai sa fii executat.”
    A zis: „Nu-mi puteti lua viata, ca-i ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Puteti numai sa-mi ucideti trupul. Viata, niciodata.”

    Sa ridicati cu duhul blandetii. Ce poti sa-mi iei tu, mie? Tu poti sa-mi iei mie ceva? Tu poti sa-mi iei mie numai ce eu cu mana mea mi-am adus. Tu nu poti sa-mi iei mie nimic din ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Binecuvantarea lui DUmnezeu imbogateste si El nu lasa sa fie urmata de niciun rau. Asa ca nu ma supar. M-a pacalit cineva, m-a inselat cu bani, cineva m-a inselat in asteptarile pe care eu mi le facusem cu privire la el? El nu mi-a luat mie nimic. Stiti de ce? Mie mi-a ramas Cel ce-i viu. Mi-a ramas Cel din care vin toate. Dumnezeu poate sa-ti dea, nu pe o cale, ci pe 7 cai, o mie. Dumnezeu e specialist sa aduca inapoi.

    Androcles era sclav, lucrul asta e istoric, o spune Eusebiu si Tertullian la 200  de ani dupa Hristos. S-a dus in padure, a fugit de stapanul lui. In padure a dat peste un leu. Numai ca leul acela era culcat, gemea si el a bagat in seama ca pe pernuta labei avea un spine. Si-a facut curaj, s-a dus langa leu, vorbindu-i tot timpul si i-a scos spinul din laba. Si stiti ce a facut leul? I-a lins mana si i-a mirosit-o. Si i-a dat voie si a plecat. Eusebiu spune ca Androcles, sclavul, a devenit crestin. Dupa ce a devenit Androcles crestin, stiti ca imparatul nebun, Nero, i-a aruncat in arenele circului pe crestini si i-a aruncat prada leilor si fiarelor salbatice. Si Androcles a ajuns in arena. Dar, cand a ajuns in arena, i s-a dat drumul leului din a carui pernuta a scos spinul. Si a venit leul, s-a asezat langa el si a inceput sa-i miroase mana. I-a mirosit mana si a inceput apoi sa i-o linga. Toata arena s-a ridicat si a zis: „Indurare pentru el.” Pana si leii ii mananca din palme.  A venit un alt leu ca sa se dea la Androcles si s-a ridicat leul si a marait la  si a plecat imediat de langa el. Au zis, leul, nu numai ca-i mananca din palma, dar si-l apara.

    Stiti ce este cu un om care-ti greseste? Un om cu spin in mana. Un om cu spin in el. Nu mai bine il scoti? Ca intr-o zi, mana aceea din care ai scos spinul, poate sa-ti aduca viata. Prin mana aceea, Dumnezeu poate sa-ti dea binecuvantare. Dumnezeu nu ucide. Dumnezeu da viata. Dumnezeu nu prapadeste.

    (Text din primele 34 de min. din mesaj, mai sunt aprox 24 minute.)

    bisericabetel.ro/live

    Isus Hristos Este Singura Ta Speranţă

    Vreau un Mântuitor care şi-a făcut bine treaba. Şi a rezolvat deplin păcatele mele. Dacă cineva a păcătuit, să ne amintim că avem un apărător, să nu ne mai ingrijorăm legat de ce am făcut sau ce n-am făcut. Ci să ne uităm la Mântuitorul. Avem un avocat al apărării. Fără El, suntem în tot felul de probleme cu Dumnezeul cel viu. Dar avem cel mai bun avocat al apărării. El nu a pierdut nici un caz. El niciodată nu a eşuat. Isus Hristos, Cel neprihănit.

    Nu, nu e vorba de ce am făcut noi, n-ai putea să te alături celor din jungla africană ca să oferi porci și pui pentru păcatul tău, nu ți-ar folosi la nimic. Ai putea merge în Munții Anzi să sacrifici fecioare pentru păcatul tău, tot nu ți-ar fi de folos. Ai putea aduce ca jertfă râuri de untdelemn şi mii de animale, tot nu ți-ar folosi la nimic, spune Mica. Ai putea merge şi câştiga o mie de suflete pentru Hristos, dar nici asta nu te-ar ajuta în vreun fel… Nu L-ar face pe Dumnezeu să se îndure de tine, să te grațieze. Nu poți face nimic, chiar nimic!

    Deci trebuie să venim la Hristos spunând: Nu am nimic să îți aduc, Doamne absolut nimic! Nu voi putea sta in fața Dumnezeului celui viu, în ziua aceea măreață, fără ceea ce ești și ai făcut Tu pentru mine. Isus Hristos şi El răstignit, aceasta este Evanghelia slavei. Nu are la bază faptele făcute de cineva, ci are la bază o persoană, și astfel ne punem încrederea în Isus Hristos. În persoana și în lucrarea de pe cruce a lui Isus Hristos, Cel neprihănit. Aceasta este încrederea noastră. Da, avem un avocat foarte bun, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

    El n-a cunoscut, n-a făcut, n-a avut, iar în El nu s-a găsit păcat! A trăit o viață perfectă, a murit o moarte perfectă și a înviat cu putere mare. Isus a spus: “S-a isprăvit.” (Ioan 19:30) iar Dumnezeu a fost mulțumit şi L-a înviat din morți. Și L-a aşezat la dreapta Sa, cu toată autoritatea şi I-a pus totul în mână. Lui, omului Isus din Nazaret, i-a fost dată putere peste toată suflarea ca să dea viață veșnică tuturor celor pe care I i-a dat Tatăl. Şi atunci spun: “Doamne Isuse, mă încred în Tine, cred că ai murit pentru mine.” “M-ai ispășit pe deplin de sub mânia lui Dumnezeu!” “Şi voi sta cu încredere în ziua judecății, datorită lucrării făcute de Isus.” Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Asta este dovada maximă a iubirii lui Dumnezeu faţă de tine, credinciosul. “[Orice i-aș da n-ar fi de-ajuns / Să răsplătesc iubirea Sa] / Ce-am mai de preț eu I-am adus / Primește Doamne viața mea!” Auzi, să moară Isus pentru mine, chiar pentru mine, personal. CT Studd spune: “Dacă Hristos e Dumnezeu şi a murit pentru mine, nu există nici un sacrificiu prea mare de făcut pentru El.”

    Trebuie să fugi de mânia viitoare! Şi să spui: “Cred, Doamne Isuse, cred că ai murit pentru păcătoşi, așa cum sunt și eu. Mă îndrept spre iad, nu merit să mă duci în cer, dar cred că Tu ai murit și că ai plătit datoria păcatului meu. ” Aceasta este Evanghelia. Vestea bună… și anume că deşi sunt un păcătos care merit iadul, eu astăzi pot sta drept și am trecere înaintea lui Dumnezeu! Aceasta este vestea bună. Totul se datorează lucrării lui Isus. Slăvit fie Dumnezeu! Și slăvit fie Mielul în veci de veci! A Lui să fie lauda, slava, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor, datorită lucrării Lui

     

    S-a aflat de când știa China de riscul de pandemie. De ce s-a răspândit atât de repede virusul

    SECRET. S-a aflat de când știa China de riscul de pandemie. De ce s-a răspândit atât de repede virusul
    Secretul Chinei, dezvăluit

    Potrivit unui fost șef al Serviciului Secret de Informații al Marii Britanii, MI6, oficialii chinezi știau că se confruntă cu o problemă de sănătate publică gravă încă din data de 14 ianuarie. La acel moment se estimează că erau infectate deja peste 3.000 de persoane

    Cu toate acestea, președintele Chinei, Xi Jinping nu a avertizat publicul imediat, ci după o săptămână, pe 20 ianuarie. În intervalul în care guvernul nu a transmis nicio avertizare, păstrând informațiile secrete, mii de oameni ar fi contractat noul coronavirus. În acea perioadă, în Wuhan a avut loc și o sărbătoare, la care au luat parte zeci de mii de oameni, ceea ce a facilitat răspândirea bolii.

    Potrivit fostul șef de serviciu secret, China a ascuns gravitatea virusului față din Occident și încearcă să se sustragă de la vina de a fi responsabilă de izbucnirea pandemiei.Încercarea Chinei de a găsi calea cea mai bună între alertarea publică și evitarea panicii generalizate a creat contextul pentru o pandemie care a infectat peste două milioane de oameni și a luat mai mult de 130.000 de vieți.

     

    Armata e folosită ca medicament pentru eșecul poliției sau al unor manageri din spitale. Interviu cu Monica Macovei


    Moldova - "Moldova, quo vadis?" - "AICI este Europa Libera", Monica Macovei, Chișinău

    Moldova – “Moldova, quo vadis?” – “AICI este Europa Libera”, Monica Macovei, Chișinău

    Fostă ministră a Justiției (2004-2007), eurodeputată (2009-2019) și activistă pentru drepturile omului înainte de a intra în politică, Monica Macovei spune pentru Europa Liberă că nu e destul timp pentru numărarea greșelilor făcute de cei din conducerea unor autorități publice, din poliție sau afalți la conducerea unor spitale, pentru că „urgența li se aplică în primul rând lor, celor care ocupă funcții plătite din banii nostri și care nu sunt capabili să își facă treaba în interesul nostru”. Macovei consideră că folosirea Armatei ca “medicament” și nu ca “vaccin” împotriva eșecului unor autorități locale, instituții publice, al poliției sau al unor manageri din spitale poate fi un răspuns numai la incapacitatea acestora din urmă și nu un “vaccin”. Vaccinul este depolitizarea instituțiilor publice.

    Europa Liberă: Premierul Ungariei, Viktor Orban a decis acum 10 zile să puna în fruntea spitalelor comandanți militari în uniformă, Romania în schimb a părut să adopte soluții mai liberale. A fost mai bine?

    Monica Macovei: „Da, Romania a luat masuri mai adecvate într-o democrație comparativ cu măsurile luate de regimul totalitar Viktor Orban din Ungaria. Dar regimul Viktor Orban din Ungaria merge de câțiva ani spre dictatură, prin încalcarea statului de drept și a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum au constatat încă din 2017 Parlamentul European și Comisia Europeană. Chiar dacă sistemul de sănătate este schiopși în Romaniași în Ungaria, preluarea conducerii tuturor spitalelor civile de către sistemul militar nu este justificată, dar poate fi justificată în cazuri punctuale de eșec – așa cu cum s-a intimplat în cazul spitalului judetean Suceava- dublate de situații de urgență când sănătate și viata bolnavilor este intr-un pericol iminent. Pe scurt, propun să ne comparăm intotdeauna cu state unde democrația funcționeaza și nu cu regimuri totalitare pentru că vrem să mergem înainte, nu înapoi”.

    Europa Liberă: Pe de altă parte, fără să fie decizii clare și transparent, diferiți lideri de orașe, cum este Hîrșova sau de spitale, chiar dintre cel mai mari, cum ar fi Spitalul Universitar din Bucuresti, au cerut în nume propriu intervenția armatei pentru stabilizarea situației. E un semn că sistemul medical autohton e în colaps?

    Monica Macovei: „Sistemul medical din România este în colaps de mulți ani și o stim și o simțim cu toții. Cred că cel mai mare “rău” este și a fost făcut de politizarea conduceriiși administrarii spitalelor de către partidele aflate de-a lungul anilor la guvernare. Este vorba despre o politizare care a adus și numeroase conflicte de interese stat/privat din sistemul medical. Competența și meritocrația sunt vitale pentru un sistem de sănătate solid aflat exclusiv în interesul bolnavilor. Dar și astazi avem modele de mediciși administratori de urmat și în clinicile și spitalele noastre, iar pandemia coronavirus este un test pe care unii il trec, altii nu. Pentru că suntem intr-un moment de evaluare și reflexie, acum trebuie să punem bazele unor reguli noi în sănătateși în tot sistemul public. Orice întârziere duce spre uitare și obisnuința cu “răul”, spre “merge și așa”, or radiografia sistemului de sănătate din Romania este acum în casele tuturor, toti vedem clar cine și ce face, de la grija față de pacienti până la negarea aceasteia și efectele asupra sănătatii și vietii noastre”.

    Europa Liberă: Se află statul român în disoluție sau de ce-ar fi nevoie ca armata să facă ceea ce făceau până acum civilii?

    Monica Macovei: „Sunt sisteme și instituții publice paralizate, care nu își îndeplinesc funcția publică și obligațiile către oameni, iar acest eșec îl simțim toți, cu efect direct asupra vieții noastre. Când restricțiile se lărgesc și se aplică tuturor, și nu numai lui A care încalcă punctual regulile stabilite prin ordonanța de urgență X, înseamnă că statul nu este capabil să verifice și să sancționeze numai ce a făcut A și din această cauză ne verifică și sancționează pe toti, limitînd exercitarea drepturillor și libertăților tuturor cetățenilor și a persoanelor aflate pe teritoriul țării. Or, sancțiunile trebuie să îi fie aplicate numai lui A, cînd acesta încalcă una din reguli. De aici decurg cel puțin două consecințe dăunătoare și primejdioase. (1) Prima, instituțiile de ordine publică primesc puteri nejustificate asupra exercitării drepturilor omului de către fiecare persoană din Romania, pe ideea că dacă nu am putut să îl verific și sancționez numai pe A din cauza incompetenței mele sau a unor persoane din instituția pe care o conduc, atunci îi pedepsesc pe toți, incluziv pe cei corecți, mărind aria persoanelor față de care se aplică restricțiile. Acest mod de gândire extinde panica și frica în mod nejustificat, și reamintesc că frica alimentează ura și anarhia și apoi despotismul.( 2) A doua consecință este comportamentul individual, pe ideea că dacă eu nu am greșit de ce îmi limitezi și mai mult exercitarea drepturilor individuale?! Așa reacționează la nedreptate mintea și simțirea oamnilor: guvernanți sau șefi de instituții publice, fiți capabili și sancționati numai pe cei care au gresit! Daca nu sunteți capabili sau nu vreți, plecați ! Restricțiile și sancțiunile sunt întelese și respectate cu inteligență și ințelegere atunci când sancțiunile se aplică numai celor vinovați și în nici un caz atunci cînd suferim toți din cauza incapacității unor persoane și instituții publice de a-și face treaba. Un exemplu este incapacitatea unui numar vizibil de lucrători din poliție de a sancționa în mod proporțional persoanele care încalcă prevederile X și Y dintr-o ordonanță militară, incapacitatea lor fiind însă urmată de lărgirea grupului de persoane căruia i se aplică regulile și sancțiunile sau chiar de noi reguli si pedepse pentru toți, prin următoarea ordonanță militară, sau chiar mai mult, armata este scoasă pe străzi. Dar nu am prea văzut sancțiuni aplicate la nivelul funcțiilor de decizie/conducere mai mari sau ale mai mici ale poliției. Ieri am văzut cu toții polițiști care fotografiază declarațiile pe proprie răspundere ale oamenilor cu telefonul personal, lucru inadmisibil și de neiertat. Dacă poliția nu este coordonată cu STS și cu alte instituții, este numai vina lor și nu a noastră, asa încât cei incapabili care au permis asta trebuie să fie pedepsiți, și nu noi prin lipsirea de orice protecție a vietii private, care include datele personale. Ca să nu mai spun de posibile pericole viitoare pentru că nu știm când și la cine ajung datele personale fotografiate cu telefoanele mobile ale acelor polițisti. Chiar dacă pe unii i-a cuprins disperarea fiind trimiși cu mâna goală să verifice respectarea restricțiilor de deplasare în spațiile publice, nimic nu justifică reținerea în memoria propriilor telefoane mobile a datelor de indentitate ale persoanelor verificate.”

    Europa Liberă: „Credeți că e un precedent periculos acesta al folosirii Armatei, doar fiindca autoritățile locale, politia sau managerii unor spitale nu pot sa-și facă ordine în propria curte?”

    Monica Macovei: „Sigur că este un precedent periculos și exact din acest motiv trebuie să plătească cei din autoritățile locale, poliție sau managerii unor spitale care nu au făcut ordine în propria ogradă. Nu mai avem timp pentru explicații și nici să numărăm eșecurile lui X si Y din conducerea unor autorități publice, a poliției sau din conducerea unor spitale, pentru că urgența li se aplică în primul rând lor, celor care ocupă funcții plătite din banii nostri și care nu sunt capabili să își facă treaba în interesul nostru. Să nu uităm că gustul puterii absolute, “am gustat, mi-a plăcut și mai vreau” vine odată cu îmbătarea cu putere și dependența de putere. Riscul “îmbătării cu putere” crește exact în timpul stărilor de urgență”, ca cea de acum, în care unii oameni se simt vulnerabili. Folosirea Armatei ca “medicament” și nu ca “vaccin” împotriva eșecului unor autorități locale, instituții publice, al poliției sau al unor manageri din spitale poate fi un răspuns numai la incapacitatea acestora din urmă și nu un “vaccin”. Vaccinul este depolitizarea instituțiilor publice, aplicarea corectă și deșteaptă a regulilor care definesc profesionalismul bazat pe rezultate, a meritului și a competițiilor corecte în promovări și numiri, vaccinul este eliminarea reală a corupției și a multelor conflicte de interese stat/privat.

    Este potrivit să adaug la “precedente periculoase” îngrădirea dreptului la transparență, a dreptului la libera exprimare și a dreptului la informare corectă, completă și rapidă. Mă refer în primul rând la OUG 34/2020 care limiteaza/interzice transparenta decizionala a unor proiecte de legi, OUG, HG, fapt total nejustificat mai ales acum când comunicarea si explicarea clară și rapidă de către guvernanți a măsurilor în curs de adoptare și adoptate este vitala pentru limitarea raspindirii virusului si respectarea măsurilor luate de Guvern. In loc sa priveasca transparenta decizionala ca pe un drept al celor “conduși” și ca pe un ajutor al nostru către Guvern, mai ales când riscul de eroare/omisiune din partea ministerelor a crescut din cauza presiunii, vedem cum Guvernul trage perdelele pentru a acoperi elefantul din cameră sau pentru a ascunde sub preș mizeria dintr-un minister, de la o autoritate publica X sau din Guvern. Acest lucru duce numai la legi, OUG si HG cu care ne trezim peste noapte și în care greșelile/omisiunile nu mai pot fi reparate deloc sau numai prin alte legi de modificare/reparare, crescând haosul legislativ si haosul aplicarii legilor în România. Mai mult, lipsa de transparență a procesului adoptării legilor duce la creșterea dezinformării și la neîncrederea populației în măsurile care apar peste noapte, așa incât scade gradul de respectare a acestor măsuri, pentru că oamenii respectă numai masurile pe care le ințeleg și acceptă. Si atunci cui folosește ?”

     

    Chemare la pocainta pentru pocaiti

     

    SURSA:http://roseinthedesert.wordpress.com/chemare-la-pocainta-pentru-pocaiti/

    Mai jos aveti traducerea unei predici a lui John Mulinde din Uganda in care vorbeste despre o intalnire soc cu Dumnezeu in care acesta din urma i-a spus ca desi era un lucrator respectat cu rezultate remarcabile in lucrare inclusiv semne si minuni, nu ar fi fost rapit daca Isus ar fi venit dupa Mireasa Lui in acel moment. Va recomand sa o cititi pentru ca fiecare dintre noi are nevoie de mesajul acesta, va indemn sa distribuiti pagina la prieteni, rude, vecini, la toti pocaitii pe care ii cunoasteti, e un mesaj vital, e o chestie de viata si de moarte, un mesaj care poate salva oameni de la iad, si aici ma refer la pocaiti.

    Mike Bickle: El e din Kampala, din Uganda, în Africa, și înainte ca el să vă spună povestea pe care l-am rugat să vi-o spună – pentru că unii dintre voi nu veți ști ce se întâmpla în Uganda la vremea în care el a fost vizitat de Domnul… Domnul a venit la el. Chiar am avut șansa să fiu în Uganda la acea vreme și era o zonă de război acolo, era ca niște câmpuri de ucidere – o parte din ceea ce se întâmpla – devastare mai presus de tot ce vă puteți imagina. Iar el era cunoscut ca fiind unul dintre oamenii cei mai dedicați și abandonați lui Dumnezeu. Dar Domnul i-a zis: „John, noi nu împărtășim chiar aceeași părere. Asta e ceea ce cred oamenii despre tine. Și te iubesc și văd sinceritatea ta, dar tu nu ești atât de mult în acord cu Mine precum crezi. Chiar dacă ești înconjurat din toate părțile de devastare și de situații disperate, există mai mult din ceea ce Eu vreau să îți spun ție și ce vreau să spun prin tine.” Apoi Domnu i-a vorbit în timpul acestei vizitări și i-a spus: „Ziua Domnului este aproape. Sunt pe cale să zgudui națiunile în așa fel, încât până și cei care cred că Dumnezeu e pe cale să zguduie națiunile, nu înțeleg cu adevărat acest lucru.”

     

    Continuare pe https://isamesihhristiyanlik.wordpress.com/tag/chemare-la-pocainta-pentru-pocaiti/

    Pocaitul care nu se pocaieste

    de Jim ElliffCel care este credincios in Hristos este o persoana care se pocaieste intreaga lui viata. Incepe cu pocainta si continua in pocainta (Romani 8:12-13). David a savarsit pacate imense dar a cazut in genunchi fara cel mai mic gest de cracnire la o singura vorba a profetului, si asta pentru ca David a fost un pocait in inima lui (2 Samuel 12:7-13). Petru s-a dezis de Hristos de 3 ori, dar a suferit de 3 ori mai multa remuscare pana cand s-a pocait cu lacrimi amare (Matei 26:75). Fiecare crestin este chemat sa fie un pocait, dar el trebuie sa fie un pocait care se pocaieste continuu. Cand vorbeste despre invatatura cu privire la disciplina in biserica, Biblia ne arata ca toti credinciosii autentici trebuie sa aiba o natura de oameni care se pocaiesc. O persoana care nu este dornica sa se pocaiasca la mustrarea in dragoste a bisericii poate fi considerat ca nimic mai mult decat un “pagan si un vames” (Matei 18:15-17).

    Ce este Pocainta?

    Pocainta este o schimbare a mintii in ce priveste pacatul si in ce priveste atitudinea fata de Dumnezeu, o intoarcere interioara de la pacat catre Dumnezeu, lucru care este vizibil prin rodul sau – ascultarea (Matei 3:8; Faptele Apostolilor 26:20; Luca 13:5-9). Este o ura fata de ceea ce inainte iubeai si o iubire fata de ceea ce inainte urai, o schimbare a pacatului irezistibil cu un irezistibil Hristos. Pocaitul adevarat este dedicat, legat de Dumnezeu. Credinta este singura lui optiune. Atunci cand isi da seama pe deplin ca pacatul il falimenteaza, Dumnezeu il ia in primire (Matei 9:13b). Si fie va avea credinta, fie va ajunge la disperare; constientizarea acestui faliment fie il va elibera, fie il va devora.

    Omul religios adesea se inseala in ceea ce priveste pocainta proprie. Este adevarat, cel credincios ar putea savarsi cele mai grave pacate; dar este un semn de moarte pentru acela care ramane in iubire fata de pacat, care continua sa se simta confortabil intr-o atmosfera pacatoasa, pentru ca doar cei care se pocaiesc cu adevarat vor mosteni cerul.

    Pocaitul inselat ar putea sa fie cel mai rau dintre pacatosi daca ar putea, insa societatea il retine cumva de la aceasta. El poate tolera sau chiar se poate bucura deplin impreuna cu acei pretinsi crestini si pastori, care sunt lumesti, dar el nu isi doreste sa fie partas unei comuniuni sfinte sau a unei inchinari sfinte si fervente. Daca el nu poate suporta un serviciu de inchinare mai mult de 15 minute considerandu-l “prea lung”, cum se va simti o astfel de persoana dupa 15 milioane de ani de serviciu de inchinare eterna in rai? El aspira la un rai al desfatarii, recreerii si unei vieti usoare – un fel de vacanta continua; pentru o astfel de persoana, raiul sfinteniei totale ar fi ca un iad.

    Totusi Dumnezeu este sfant si Dumnezeu este în rai. El nu poate fi învinovatit pentru trimiterea unui om pacatos in iad, chiar daca o astfel de persoana ar declara oricat de articulat ca este un credincios (Evrei 12:14).

    Care sunt substitutele pentru Pocainta Autentica?

    1. Poti sa te reformezi in faptele tale, fara a experimenta insa pocainta din inima. (Psalmul 51:16-17; Ioel 2:13). Aceasta este o inselatorie majora, pentru ca in ea, iubirea pacatului ramane in tine (1 Ioan 2:15-17; Faptele Apostolilor 8:9-24). Fariseii erau experti la acest capitol (Marcu 7:1-23). Inima unui om este marea lui problema. Un om poate parea perfect in faptele sale, dar sa ramana condamnat pentru inima lui. Faptele lui sunt cel mult ipocrite si servesc intereselor proprii, ale eului. Nimic bun nu poate iesi vreodata dintr-o inima rea. “Oare din aceeasi vana a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara? Fratii mei, poate oare un smochin sa faca masline, sau o vita sa faca smochine? Nici apa sarata nu poate da apa dulce…” (Iacov. 3:11-12).

    2. Poti sa experimentezi emotia pocaintei dar nu si efectul ei. Acest lucru este precum amnezia. Astfel, iti poti vedea spectrul pacatului in oglinda si sa fii cuprins de groaza, si totusi imediat sa uiti ce fel de persoana tocmai ai vazut (Iacov 1:23-24). Este adevarat, pocainta include si o emotie sincera, o afectiune pentru Dumnezeu si o nemultumire vis-à-vis de pacat. Chiar valuri de regrete pot inunda inima pacatosului, si chiar este normal ca acest lucru sa se intample (Iacov 4:8-10). Dar exista un astfel de lucru precum emotia temporara care poate semana in aparenta cu pocainta; acesta emotie are insa picioare foarte slabe si nu poate sa il tina pe acel om intr-un comportament adecvat pe lungul drum al obedientei fata de Dumnezeu. Regretele tale pot chiar sa fie indelungate. Totusi daca ele nu conduc la pocainta, aceste regrete sunt lumesti si se aseamana cu o moarte vie – si poate chiar mai mult (2 Corinteni 7: 10). Ai de-a face cu un inselator vechi. Iuda a experimentat un astfel de regret, dar apoi “s-a dus de s-a spanzurat.” (Matei. 27:3-5)

    3. Poti sa marturisesti verbal folosind cuvintele unui pocait adevarat, dar sa nu te pocaiesti niciodata (Matei 21:28-32; 1 Ioan 2:4; 4:20). Marturisirea in ea insasi nu este echivalenta pocaintei. Marturisirea misca doar buzele, pe cand pocainta misca inima. A numi o fapta ca fiind rea inaintea lui Dumnezeu nu este acelasi lucru cu renuntarea la a face acea fapta. Prin marturisirea ta, poti fi onest si emotional, insa aceasta este inutila daca ea nu exprima o schimbare adevarata a inimii. Exista cei care marturisesc doar pentru a fi vazuti, a caror asa-zisa pocainta poate fi teatrala, fiind exprimata vizual, insa in realitate le lipseste pocainta autentica. Daca faci ca exprimarea pocaintei tale sa apara ca fiind de succes, nu vei acea succes in ce priveste pocainta adevarata. Vei vorbi smerit, dar vei pacatui cu aroganta. Saul a oferit modelul marturisirii (1 Samuel 15:24-26), dar mai tarziu a mers in iad. Pocainta “din vorbe” nu este pocainta.

    4. Poti sa te pocaiesti doar din frica fata de condamnare, dar nu din ura fata de pacat. Orice om se va opri din pacat atunci cand va fi prins asupra lui sau cand este aproape sigur ca va fi prins, dar asta numai daca nu cumva pedeapsa sau rusinea ce vor trebui indurate sunt suficient de insemnate (1 Timotei 1:8-11). Atunci cand pierderile sunt suficient de mari pentru a-i capta atentia, persoana respectiva se va reforma. Daca acesta este singurul motiv al pocaintei tale, atunci nu te-ai pocait absolut deloc. Este doar o lucrare a legii, dar nu a harului. Oamenii pot fi controlati prin frica, dar ceea ce se cere pentru pocainta adevarata este o schimbare a inimii. Acan si-a recunoscut pacatul dupa ce a fost prins asupra faptei, dar altfel nu ar fi recunoscut. Oasele lui se gasesc in Valea Acor, dar sufletul lui, cel mai probabil, se afla in iad (Iosua 7:16-26).

    5. Poti sa vorbesti in public impotriva pacatului ca si un pocait autentic, dar niciodata sa nu te pocaiesti in viata ta privata (Matei 23:1-3). Folosirea corzilor vocale nu iti poate schimba inima. Intr-o astfel de situatie, pacatul tau este ca o curva. Vorbesti impotriva amantei tale in public, dar o imbratisezi in dormitorul tau. Iar ea nu pare a fi afectata pentru a fi criticata in public atata timp cat iti poate capta toata atentia in viata ta privata. “Suflete prea curvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4).

    6. Poti sa te pocaiesti special pentru a beneficia de castiguri temporare decat pentru a da glorie lui Dumnezeu. Exista beneficii pentru cel care se pocaieste, insa motivatia principala pentru pocainta nu poate fi egoista. Eul este mort, iar carcasa lui mirositoare trebuie aruncata. Trebuie sa ne pocaim pentru ca Dumnezeu merita si pentru ca El este autoritatea noastra ce trebuie respectata, chiar si in situatia cand nu am castiga nimic de pe urma pocaintei. Sigur, pocainta noastra ar putea sa para ca ne-a provocat mai multe pierderi decat castigurile pe care le-am fi avut pacatuind (Matei 16:24-26; Filipeni 3:7-8). Si acesta este un test al pocaintei autentice.

    7. Poti sa te pocaiesti pentru pacatele mai mici cu scopul de a continua in cele mai grave (Luca 11:42). Noi incercam sa ne bagam in seama constiinta care nu ne da pace doar facand unele exercitii minore de pocainta, dar asta nu este pocainta absolut deloc. In cel credincios cu adevarat, intreaga inima se schimba. Pocaitul pe jumatate este un om impartit: o parte impotriva pacatului si o parte iubindu-l; o parte impotriva lui Hristos, o alta aparent de partea Lui. Dar fie una, fie cealalta trebuie sa iasa biruitoare, pentru ca omul nu poate sa slujeasca si lui Dumnezeu, si lui mamona (sau orice alt idol); trebuie sa iubeasca pe unul si sa urasca pe celalalt (Matei 6:24).

    8. Poti sa te pocaiesti intr-atat de general incat de fapt nu te-ai pocait deloc pentru vreun pacat specific. Persoana care se pocaieste in termeni mult prea generali este foarte probabil ca a vrut de fapt sa isi ascunda pacatele (Proverbe 28:13). Acolo unde schimbarile nu sunt specifice, pocainta lipseste de fapt. Pacatul este ca Hydra, animalul acela mitologic cu multe capete. Un astfel de animal nu poate fi infrant “in general”, ci este nevoie sa ii tai toate capetele, unul cate unul.

    9. Poti sa te pocaiesti din dragoste sau apreciere pentru prietenii tai sau pentru liderii religiosi, dar sa nu te pocaiesti din dragoste pentru Dumnezeu (Isaia 1:10-17). O persoana poate sa incerce sa se reformeze din afectiune fata de prieteni sau din respect fata de cei mai intelepti spiritual, si totusi sa nu faca nimic semnificativ din punct de vedere spiritual. Daca un om se intoarce de la pacatele lui dar fara a se indrepta de la pacat catre Dumnezeu, va afla ca pacatul sau doar si-a schimbat numele si se ascunde dupa mandria sa. Iar acum va fi mai dificil sa scormonesti pentru a gasi subterfugiile pacatului. I-ai iubit pe altii, dar nu pe Dumnezeu. Si cel mai mult te-ai iubit pe tine. Sotia lui Lot a parasit orasul pacatelor la insistenta unui inger si de dragul familiei sale, dar s-a intors apoi cu fata catre pacat. Si si-a pierdut inima. “Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot” (Geneza 19:12-26; Luca 17:32).

    10. Poti sa marturisesti finalul unui fapt pacatos dar sa nu te pocaiesti de obiceiul de a trai in acel pacat. Daca o persoana este onesta, este o persoana buna doar in termeni omenesti; dar nu este o persoana pocaita pana cand pacatul acelei persoane este dat mortii. In acest sens, acea persoana trebuie sa fie un “ucigas” pentru a fi a lui Dumnezeu: “Daca traiti dupa indemnurile ei (ale firii pamantesti), veti muri; dar daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai” (Romani 8:13). Dumnezeu stie ce ai facut in viata ta; ceea ce El vrea de la tine este ascultare, obedienta (Luca 6:46).

    11. Poti sa incerci sa te pocaiesti de pacatele tale, dar in acelasi timp in mod intentionat sa lasi poarta deschisa pentru oportunitati noi de a pacatui. Un om care a spus “ma pocaiesc” dar care nu paraseste sursa sau mediul acelui pacat este o persoana suspecta de lipsa pocaintei. Desi anumite situatii care cauzeaza ispitele nu pot fi schimbate, in cele mai multe situatii se poate. O persoana care nu fuge de mediul sau conditiile ispitei atunci cand este in masura sa faca acest lucru arata ca de fapt ea isi iubeste pacatul. Un soarece trebuie sa fie nebun sa isi construiasca ascunzisul sub culcusul pisicii. “Imbracati-va in Domnul Isus Hristos, si nu purtati grija de firea pamanteasca, pentru ca sa-i treziti poftele” (Romani 13:14).

    12. Poti sa faci un efort pentru a te pocai de anume pacate fara sa te pocaiesti de toate pacatele care iti sunt cunoscute. Un om de afaceri invata sa arate grija fata de nevoile clientilor sai, dar in acelasi timp isi batjocoreste sotia prin neglijenta fata de ea. Un altul isi aduce in fiecare saptamana darul in bani la biserica, dar in acelasi timp fura de la patronul sau in fiecare zi din timpul pe care este dator sa il foloseasca in interesul acestuia. Orice persoana se lauda cu unele pacate pe care le-a invins, insa adevarata pocainta consta intr-o repulsie a pacatului in totul. Cel care se pocaieste cu adevarat uraste toate pacatele, desi el poate sa cada in anumite pacate accidental mai repede decat in altele. El ar putea sa nu isi cunoasca toate pacatele, dar renunta si respinge imediat pe cele cunoscute. In cel credincios, pocainta este universala; duhul doreste pocainta chiar si atunci cand trupul este slabit (Matei 26:41).

    Pocainta si credinta sunt legate. O persoana pacatoasa nu are nici o speranta de ascultare fata de Dumnezeu în lipsa credintei in Dumnezeu, care este sursa intregii sfintenii. In pocainta fata de pacate, el isi pierde auto-suficienta, pentru ca Dumnezeu este Cel care îl sfinteste (Iuda 24-25; 1 Tesaloniceni. 5:23-24; 1Petru 1:5).

    Pocainta este un dar de la Dumnezeu (Faptele Apostolilor 11:19; 2 Timotei 2:25) si o datorie a omului (Faptele Apostolilor 17:30; Luca 13:3). Si vei sti daca ai primit-o numai daca o practici (Filipeni 2:12-13). Nu o astepta sa vina, ci alearga catre ea. “Fii plin de ravna dar, si pocaieste-te” (Apocalipsa 3:19). Alearga dupa ea, si o vei gasi; uita de ea si vei pieri.

    Tradus si folosit cu permisiune. Toate drepturile rezervate – 1994 Christian Communicators Worldwide, Inc. 201 Main, Parkville, MO 64152 USA www.CCWtoday.org.

    Psalmul 51, prin care Pocaitii redescopera pocainta autentica

    Ps. 51/ 1Sam.15.24-35Predicata: Biruinta-Arad 4-now’07 p.m.; Alexandria 25-now’07 a.m.„Noi pocaitii trebuie sa ne pocaim!” spunem adesea. Insa stim cum? Nu demult un pastor a fost acuzat ca nu stie sa se pocaiasca-dupa cum spuneau unii. In biserici insa fenomentul este evident: pocainta inaintea oamenilor, pocainta care se scuza sau pocainta de ochii lumii sunt confundate cu pocainta adevarata primita inaintea Domnului.

    Mesajul de fata ne ajuta atat pe noi sa ne pocaim inaintea Domnului, sa ajutam si pe altii sa se pocaiasca dar si sa ne lasam inselati de cei care nu stiu sa se pocaiasca si totusi au pretentii de slujire in biserica compromitand marturia acesteia.

    Introducere

    Toti oamenii pacatuiesc, dar nu toti se pocaiesc. Multi isi recunosc pacatul, o parte isi marturisesc pacatul dar putini se pocaiesc de pacat. Multi ar vrea sa se pocaiasca de pacat insa putini stiu cum s-o faca.

    In cele ce urmeaza ne vom focaliza atentia asupra modului in care trebuie sa ne pocaim privind la modelul regelui David- omul dupa inima lui Dumnezeu. Din cand in cand vom apela si la exemplul negativ al regelui Saul pentru a sublinia prin contrast coordonatele pocaintei adevarate.

    Doi regi. Cine au fost Saul si David?  Saul a fost primul rege al lui Israel iar David cel de-al doilea.

    Doi pacatosi. Amandoi au pacatuit inaintea lui Dumnezeu. Care a pacatuit mai grav? Inaintea lui Dumnezeu nu exista pacat mic si pacat mare insa noi ca oameni, in functie de consecintele pacatelor credem ca unele sunt mici iar altele mai mari.

    Saul- 1Sam.13- Saul dupa sapte zile de asteptare dupa Samuel isi pierde rabdarea si isi aroga dreptul de preot aducand jertfa pe altar de teama ca nu cumva ostirea sa se imprastie de la el. Samuel ii spune-„ai lucrat ca un nebun si n-ai pazit porunca pe care ti-o datuse Domnul…”(13-14)

    Saul- 1Sam.15.10-35. Saul din teama fata de popor ingaduie ca acestia sa opreasca din turmele date spre nimicire. Samuel il acuza ca fiind neascultator de Domnul.

    David- 2Sam.11 David pacatuieste cu Batseba si apoi ucide pe sotul acesteia.

    Daca ar trebui sa evaluam din punct de vedere uman am putea spune ca David a pacatuit mai grav insa cu toate acestea unul dintre regi- Saul este lepadat (1Sam.13.14; 15.26) pe cand David este reabilitat iar dinastia lui David continua si astazi si chiar Insusi Domnul Isus Mesia vine din linia lui David.

    Doua feluri de pocainta. Vom vedea ca si Saul a folosit cuvintele „Iarta-ma, am pacatuit…” dar cu toate astea a fost lepadat. Nu oricine zice „iarta-ma” sau recunoaste „am pacatuit” inseamna ca stie sa se pocaiasca.

    Regele care stie sa se pocaiasca ramane rege. Regele care nu stie sa se pocaiasca ajunge sa moara pe campul de lupta in dispretul dusmanilor sai. De ce pocainta regeasca a unui rege? Pentru ca in timp ce amandoi au fost regi totusi doar unul a avut o pocainta demna de a fi luata in considerata de Regele Regilor.

    “Pocainta regeasca”

    1. Se face Inaintea lui Dumnezeu

    [La cine ma duc, in fata cui ma pocaiesc?]

    Actul pocaintei se consuma sub privirile lui Dumnezeu si inaintea Lui. Intelegerea acesta este foarte importanta intrucat procesul de constiinta (vorbirea cu sine insusi) nu trebuie confundat cu pocainta; nici recunoasterea in fata semenilor (vo rbirea cu altii) nu trebuie considerata pocainta, nici a cere iertare din partea victimei nu este totul ci doar o parte din pocainta. Actul pocaintei se desfasoara doar sub privirile Domnului. Exista cel putin doua motive pentru care trebuie sa facem asa:

    -pentru ca orice pacat este comis impotriva Lui

    v.4 Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta…

    Orice pacat pe care il facem impotriva oamenilor sau chiar impotriva noastra insine- fiecare dintre aceststea intai de toate este un pacat impotriva lui Dumnezeu.

    David a curvit cu Batseba, a ucis pe Urie- in toate acestea a pacatuit impotriva lui Dumnezeu. Orice incalcare a celei de-a doua table a Legilor lui Dumnezeu este o urmare a incalcarii primei table ce are in vedere relatia cu Dumnezeu.

    Luca 15 Fiul risipitor spune „… tata am pacatuit impotriva Cerului si impotriva ta…”

    Gen.39.9 Iosif -„cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu?”- cand sotia lui potifar l-a chemat sa se culce cu ea.

    Obiectie! Atunci nu mai trebuie sa-mi cer iertare de la cel caruia i-am gresit? Ba da! Lucrul acesta trebuie facut neaparat. David n-a mai avut la cine sa mearga intrucat Urie era mort insa Domnul Isus ne invata asta atunci cand spune:

    Mat.5. Lasa-ti darul acolo inaintea altarului si du-te de te impaca cu parasul tau…

    Nu poti primi iertarea de la Dumnezeu pana nu repari tot ce se mai poate in relatie cu cel caruia i-ai gresit.

    Luca 19.8 Zacheu a inteles corect pocainta …”a statut inaintea Domnului si I-a zis: Iata Doamne jumatate din avutia mea o dau saracilor si daca am napastuit pe cineva ii dau inapoi impatrit.”

    Legea aceasta este prezenta si in Legea lui Moise cand omul este chemat sa dea inapoi victimei altfel unii ar putea spune „fur acum si apoi ma pocaiesc.” Este o gandire vicleana.

    -pentru ca singur poate sa ierte, sa spele, sa stearga si sa curete de pacat

    Acesta este al doilea motiv pentru care trebuie sa merg inaintea Domnului la pocainta. Pocainta adevarata trebuie sa cuprinda si iertare. Doar ca imi recunosc vina nu este totul de aceea trebuie sa ma pocaiesc inaintea Domnului pentru ca El imi poate da iertarea.

    Saul- pocainta in fata oamenilor

    1Sam.15.24 Atunci Saul a zis lui Samuel: Am pacatuit caci am calcat porunca Domnului si n-am ascultat cuvintele tale… acum te rog iarta-mi pacatul…

    -a zis lui Samuel si nu Domnului

    -crede ca a pacatuit impotriva lui Samuel si nu impotriva Domnului

    -cere iertare de la Samuel si nu de la Domnul

    2. Priveste Pacatul personal

    [Ce trebuie sa marturisesc Domnului, despre ce trebuie sa vorbesc?]

    -pacat personal si nu al altora

    Cu cine a pacatuit David? Cu Batseba! De unde stiti? A spus el ceva despre o Botaseba in rugaciunea lui de pocainta? Nu! Daca nu am sti nimic despre David decat rugaciunea lui de pocainta cu siguranta n-am sti nimic despre alte persoane care si-au dat concursul la pacatul lui.

    Astazi– cum se face ca din rugaciunile noastre unii afla mai mult despre pacatele altora iar cei care pretind ca se pocaiesc de fapt apar a fi doar niste victime. [Vezi -Saul care da vina pe tot poporul.]

    De aceea, cand voi veni inaintea Domnului in rugaciune de pocainta nu voi aminti nimic de altii si pacatele lor ci doar de mine si pacatul meu caci doar asa voi putea capata iertarea pentru pacatul meu si nu al altuia.

    -pacatul propriu-zis

    …ai mila de mine… sterge faradelegile mele, nelegiuirea mea, pacatul meu, imi cunosc faradelegile, am pacatuit impotriva Ta, curateste-ma, spala-ma, pacatele mele, nelegiuirile mele…

    David nu se teme sa aleaga o terminologie potrivita pentru a arata gravitatea faptelor lui. El nu spune „greseala mea, neatentia mea…” ci pacatul meu, faradelegea, nelegiuirea mea, ba chiar …nelegiuirile mele.

    1Ioan 1.9 daca ne marturisim pacatele El este credincios si drept ca sa ne ierte si sa ne curateasca de orice nelegiuire.

    Omologeo- a admite, a spune despre pacat ceea ce Dumnezeu spune despre el.

    David ne prezinta in rugaciunea lor o constienta deplina a pacatului.

    v.3 …imi cunosc bine faradelegile…

    David nu vine inaintea Domnului cu indoiala- „poate este sau poate nu este pacat.” Nu lasa la aprecierea lui Dumnezeu sa spuna daca este sau nu pacat ceea ce el a facut ci el insusi a ajuns la concluzia ca faptele lui sunt nelegiuite.

    Astazi– rugaciunile noastre de „pocainta” nu doar ca arata indoiala ci chiar mai mult de atat pot fi considerate o insulta la adresa lui Dumnezeu.

    Ex- Doamne te rog sa ma ierti DACA Ti-am GRESIT cu ceva…[Cu alte cuvinte- noi de obicei nu gresim sau cel putin nu stim. Dar totusi daca tu consideri ca este ceva GRESIT (de ce nu pacat) te rugam sa ne ierti… oricum nu ma intereseaza prea mult]

    Sarcina de a cunoaste bine pacatele noastre este a noastra. Dumnezeu oricum le stie insa este absolut necesar ca si noi sa le stim. De aceea cand voi veni in rugaciune de pocainta trebuie sa ma asigur ca stiu pentru ce vin sa-mi cer iertare fara a mai fi nevoie de a descrie pacatul, de a detalia pacatul ca nu cumva din nou sa trezesc poftele lui.

    -in condamn si nu-l justific

    In rugaciunea de pocainta atitudinea impotriva pacatului trebuie sa fie intoleranta. Trebuie sa urasc pacatul nu sa il iubesc si nici macar sa il justific ci sa il condamn. Dumnezeu in Hristos nu iarta nici un pacat pe care noi nu-l uram.

    Atentie! Nu trebuie sa urasti consecintele ci pacatul!

    Ex- doi hoti sunt prinsi de politie. Unul uraste ca a furat celalalt uraste faptul ca a fost prins. Care s-a pocait cu adevarat? Cel ce a urat faptul ca a pacatuit.

    Starea provocata de pacat este neplacuta si uram lucrul acesta- nu mai poti privi in ochii oamenilor, simti apasarea vinei…etc. Totusi nu starea asta trebuie s-o uram ci actul pacatului propriu-zis.

    Ex- David a urat pacatul sau iar Saul a urat consecintele lui- ca a fost mustrat de Samuel si lepadat de Dumnezeu.

    Poate ca nu vei gasi resurse morale puternice sa poti ura pacatul. Te va ajuta insa meditatia cu privire la Domnul Isus, jertfa Lui. Aminteste-ti ca a murit pentru pacat, din cauza pacatului si doar asa vei putea ura pacatul, iubindu-L pe El, crescandu-ti dragostea pentru El.

    Saul- pocainta care se scuza

    1Sam.15.21 dar poporul a luat din prada oi si boi…ca sa le jertfeasca Domnului Dumnezeului tau. 24 … ma temeam de popor si i-am ascultat glasul

    -aduce in discutie o multime de alti vinovati

    -cauta justificarea pacatului

    -vina personala aparent nici nu mai exista

    -asteapta sa i se dea dreptate

    3. Pretinde Eliberarea de povara vinei

    [Ce trebuie sa primesc de la Domnul, cu ce trebuie sa ma intorc din prezenta Lui ?]

    A merge la Persoana potrivita si a spune lucrurile potrivite nu este suficient. Trebuie sa te asiguri ca pleci cu ceva din prezenta Lui.

    Ill- Vamesul si Fariseul [Luca 18.9-14]  Vamesul „s-a coborat acasa socotit neprihanit.” Iata deci ca nu conteaza cum te urci la Templu ci cum te cobori. Este de folos sa ne aducem aminte si de rugaciunile lor: vamesul spune „ai mila de mine pacatosul” pe cand fariseul in rugaciunea lui vorbeste despre altii.

    Ps.51.14 …izbaveste-ma de vina sangelui varsat…-spunea David.

    Sunt mai multi termeni prin care David isi exprima de fapt cererea sa: spala-ma, curateste-ma, izbaveste-ma. Intr-un cuvant asta este „iertarea.”

    In pasajul acesta descoperim si numeroase adevaruri referitoare la doctrina despre pacat:

    Pacatul murdareste.

    Isaia 1.16 spalativa deci si curatiti-va!…

    Zaharia 3 Preotul Iosua este invatisat in haine murdare.

    Pacatul de care nu te-ai pocait ramane.

    Pacatele pe care le marturisim merg inainte la judecata iar cele nemarturisite vor veni dupa noi in Ziua Judecatii.

    Timpul nu rezolva problema pacatului.

    Ex- o familie ce traiau izolati la o ferma in SUA au descoperit abia dupa 25 de ani ca necazurile pe care le aveau in viata de familie se datorau si faptei odioase prin care si-au ingropat copilul nou-nascut in partea din spate a curtii.

    Ex- David dupa un an de zile…[cel putin 9 luni intrucat copilul se nascuse]

    Pacatul netratat cu pocainta aduce altul cu consecinte mai grave

    David aminteste de  „..sangele varsat”. Fara indoiala a fost si curvia insa cel ce-a urmat curviei a fost mai dureros, cu consecinte mai grave.

    Asigura-te de fiecare data ca ceri de la Domnul ceea ce trebuie- ceri iertare de vina pacatului tau. Nu mergi doar sa-l informezi de pacat ci sa primesti iertarea.

    4. Motivata de Dorinta de reabilitare in relatia cu Domnul

    [Pentru ce iti trebuie iertarea, de ce nu poti fara ea?]

    Dorinta credinciosului in mod evident este exprimata sub forma unei obsesii. Dorinta de reabilitarea a relatiei cu Domnul nu este privita ca o alternativa printre multe altele ci ca unica solutie, unica dorinta si chiar obsesie. Cu orice pret am nevoie de reabilitare si nu pot trai fara ea.

    Ps.42.1-2 Cum doreste un cerb izvoarele de apa asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu?

    Ps.32.3-4 cata vreme am tacut mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii…

    Cum sa nu fie reabilitarea relatiei cu Domnul o obsesie cand de fapt nu poti trai altfel?!

    Atentie! Trebuie sa lamurim ca dorinta de reabilitare a relatiei cu Domnul nu este singura motivatie ce ne poate determina sa „ne pocaim.” Da, pentru pocainta adevarata aceasta este singura motivatie insa pentru ca nu ne lasa inselati de o pocainta falsa trebuie sa amintimsi motivatia gresita– evitarea consecintelor pacatului.

    Ill. Un hot se poate pocai in doua feluri:

    -ii pare rau ca a fost prins (uraste faptul ca prestigiul lui va fi compromis)

    -ii pare rau ca a furat (ceea ce uraste este pacatul comis inaintea lui Dumnezeu)

    In primul caz nu se poate vorbi despre pocainta.

    Trebuie deci sa ma asigur ca motivatia mea este doar reabilitarea relatiei cu Domnul. Celelalte consecinte sunt mai putin importante. Eu ma voi multumi cu reabilitarea iar celelalte …daca va vrea Domnul.

    Daca Domnul m-ar intreba- „pentru ce vrei sa fii iertat?” Doamen vreau sa fiu iertat pentru ca fara iertare uite ca nu mai pot predica, nu mai pot sluji si imi pot pierde „painea.”!  sau ca sa pot canta si eu cu tinerii in formatiile bisericii. -Lucrul acesta ar fi o scarba inaitea Domnului! Singura motivatie corecta pentru a cere iertare de la Domnul este reabilitarea relatiei cu Domnul.

    Atentie! Nu exista reabilitare fara iertare. De aceea mai intai am vorbit de iertare. Ciudat faptul ca multi se considera reabilitati inaintea Domnului insa daca-i intrebi daca au pacatele iertate- nu stiu. Ai tu pacatele iertate?

    Pacatul poate cauza lepadarea si indepartarea Duhului Sfant de la credincios.

    Cu siguranta ca David avea proaspat in mintea lui si „lepadarea lui Saul.” Insa fara indoiala lui David nu i-a pasat ca pierde imparatia ci i-a pasat de relatia cu Dumnezeu. Daca i-ar fi pasat de imparatie l-ar fi omorat pe Saul atunci cand cazuse in mainile lui sau s-ar fi vaitat atunci cand a fost izgonit de Absalom.

    A nu avea Duhul Sfant sau a fi lepadat este de fapt unul si acelasi lucru.

    Rom.8.9 …daca n-are cineva Duhul lui Hristos nu este al Lui.

    Ai tu Duhul Sfant al lui Dumnezeu?

    Saul- pocainta de ochii lumii

    1Sam.15.25 Acum te rog iarta-mi pacatul, intoarce-te cu mine ca sa ma inchin pana la pamant inaintea Domnului. Samuel a zis lui Saul: „Nu ma voi intoarce cu tine: fiindca …(esti lepadat, Saul insista si rupe pulpana hainei, ca replica ii comunica ruperea imparatiei) …30 Saul a zis iarasi: Am pacatuit. Acum te rog, cinsteste-ma in fata batranilor poporului meu si in fata lui Israel, intoarce-te cu mine ca sa ma inchin inaintea Domnului Dumnezeului tau.”

    -este gata sa arate umilinta in inchinare pentru Domnului

    -insista pe langa Samuel

    -recunoate inca o data pacatul (nu mai cere iertare insa)

    -scopul insistentei lui este „cinstirea in fata oamenilor”

    -inchinarea inaintea Domnului este folosita in scop „electoral”

    -omul Domnului nu incurajeaza implicarea in inchinare a celor ce nu s-au pocait

    Pocainta nu este pocainta daca motivatia din spatele ei nu este reabilitarea relatiei cu Domnul ci reabilitarea imaginii in ochii oamenilor. La insistentele lui Saul vedem ca Samuel cedeaza si merge sa se inchine Domnului impreuna cu Saul. Totusi, chiar daca acum Saul se inchina el insa era lepadat.

    Candva- ne povesteau batranii ca in bisericile lor banca din spate era pastrata celor disciplinati. Cei disciplinati stateau acolo pana se pocaiau. Astazi- nu mai exista acea banca, astazi nici disciplinati nu mai sunt care sa sufere rusinea in mod individual insa in schimb astazi- biserica intreaga a ajuns sa nu mai fie „cinstita nici de oameni si nici de Dumnezeum”

    Astazi- nu mai avem curajul sa disciplinam pentru ca stim ca oamenii sunt tot mai mandrii si nu pot suferi rusinea cu toate ca ar fi trebuit sa sufere rusinea cand au pacatuit si nu cand se pocaiesc. Asa ca astazi cei disciplinati fie se muta la alta biserica fie asemenea lui Saul insista sa se inchinine chiar rupand mantaua lui Samuel daca se poate. Cu ce scop? Pentru ca vor sa se inchine Domnului asa cum spun ei? Asa cum a spus Saul? Nu! De fapt lor le pasa mai mult de imaginea lor inaintea oamenilor. Da, este mai de dorit o imagine a unei persoane care se inchina Domnului in fata norodului si a batranilor tarii decat imaginea unei persoane care sta undeva mai in urma.

    Ce are David de spus vis-a-vis de rusine?

    2Sam.16.81-8 Simei vorbea astfel cand blestema:”Du-te, du-te om al sangelui, om rau! Domnul face sa cada asupra ta pedeapsa pentru tot sangele casei lui Saul al carui scaun de domnie l-ai luat …iata-te nenorocit caci esti un om al sangelui.” …(Abisai vrea sa ia rusinea de peste David) …10 dar imparatul a zis: Ce aveti voi cu mine fiii Teruiei? Daca blastema inseamna ca Domnul i-a zis”Bleastema pe David!” Cine-i va zice dar „pentru ce faci asa?” (continuare v.11-13)

    -David a fost un om caruia nu i-a fost greu sa sufere rusine pe nedrept si cu atat mai mult atunci cand a meritat.

    Pocainta pe care o faci doar in fata publicului si de dragul publicului nu este pocainta regeasca, nu primeste iertarea. Pocainta este autentica daca ai face-o chiar si daca ai fi doar tu cu Dumnezeu pe toata planeta Pamant.

    5. Invoca Harul lui Dumnezeu

    [Pe ce baza indraznesti tu sa ceri iertare sau pe ce baza astepti sa primesti iertarea?]

    Este foarte important sa constientizam acest aspect. David cere iertare invocand harul lui Dumnezeu si nu meritele personale. David ar fi avut multe merite si chiar ar fi putut sa spuna „Doamne, nu-Ti mai aduci aminte cand Goliat a aruncat ocara asupra Numelui Tau in fata tuturor…cum eu am fost singurul care desi copil am fost gata sa-mi risc viata pentru Tine… acum are trebui sa ma ierti pentru asta…” Nu! Nu! Nu! David nu aminteste nimic de meritele lui inaintea Domnului caci Domnul nu este dator nimanui cu nimic. De aceea nici prin gand sa nu-ti treaca ceva prin care te astepti ca Dumnezeu iti este dator sa te ierte ci dimpotriva trebuie sa recunosti:

    -dreptatea lui Dumnezeu v.4

    Dumnezeu ia hotarari impotriva pacatului chiar si la David.

    Dumnezeu este drept chiar si atunci cand pedepseste pacatul.

    -vinovatia personala v.4

    Dragul meu, cand este vorba de pocainta uita de toate realizarile tale pentru gloria lui Dumnezeu. Nu-si au locul intr-o marturisire de pocainta.

    -apeleaza la harul lui Dumnezeu

    v.7…curateste-ma cu isop…- referire la jertfa.

    Dumnezeu este drept si trebuie sa ramana drept. Dumnezeu nu face compromis ci plateste El. Crucea lui Hristos nu este compromisul lui Dumnezeu ci intelepciunea lui Dumnezeu care prin sacrificiu de Sine satisface dreptatea si dragostea lui Dumnezeu.

    Dreptatea ar fi putut fi satisfacuta doar prin pedeapsa. Insa prin pocainta credinciosul atrage si dragostea lui Dumnezeu. Acum deci trebuie satisfacuta si dragostea si nu doar dreptatea. Concluzia- Isus Hristos- Mielul de jertfa pentru pacatele credinciosilor.

    Exod.12.22 luati un manunchi de isopsi muiati-l in sangele care va fi in vas si stropiti pragul de sus si cei doi usiori ai usii cu sangele care va fi in vas…

    Evrei 9.18-19 de aceea nici cel dintai legamant n-a fost sfintit fara sange. Pentru ca dupa ce fiecare porunca potrivit legii a fost rostita de Moise catre tot poporul, dupa ce a luat sangele viteilor si al tapilor cu apa si lana stacojie si isop…

    Ill– Un copil din biserica sparge un mare geam de termopan. El este sarac, n-are cu ce plati dar cere iertare si biserica il iarta. Va ramane geamul spart pentru ca a fost iertat? Nu- cineva trebuie sa plateasca unul nou. Baiatul se va grabi sa mai sparga si altul? Nu -pentru ca intelege ca pe cineva il costa.

    Tot asa trebuie sa intelegem si noi. Orice pacat trebuie platit. Este o ofensa adusa Gloriei lui Dumnezeu care nu poate ramane patata. Cineva „scoate din buzunar” pentru restaurarea Gloriei lui Dumnezeu. De aceea, harul inteles corect nu poate fi transformat in destrabalare.

    Asta arata si pretul …nu isopul spala, nu planta ci este o referire la jertfa, la sangele-    cat costa in realitate o pocainta?

    6. Urmata de Recunostinta inaintea Domnului

    Pocainta adevarata intotdeauna este urmata de slujire care este de fapt o forma de recunostinta pe care cel iertat o arata fata de Mantuitorul sau.

    Pacatul conditioneaza slujirea, inchinarea. v.13-15

    Cat timp era in pacat David intelege ca nu poate sa slujeasca Domnului asa cum credea Saul. David spune „atunci voi invata caile Tale pe cei ce le calca…” Este o secventa de timp.

    Saul credea ca lui Dumnezeu ii plac „jertfele mai mult decat ascultarea.” David insa crede tocmai invers- Lui Dumnezeu ii place ascultarea si abia apoi primeste si jertfele doar din partea celor ascultatori.

    De aceea nu trebuie sa ma grabesc sa slujesc Domnului intr-un fel sau altul pana nu ma asigur ca sunt iertat si ascultator de poruncile Lui.

    Pacatosul iertat se va inchina Domnului

    Slujesc pentru ca m-am pocait. Nu ma pocaiesc ca sa slujesc (ma pocaiesc ca sa fiu reabilitat.)

    Concluzia

    Cand regele se pocaieste ramane rege. Cand regele nu se pocaieste devine victima pe campul de batalie si moare in dispret.

    Trebuie sa mentionez ca pe langa toate aceste sase aspecte trebuie asistenta Duhul Sfant al lui Dumnezeu insa acesta nu sta in puterea mea sa realizez ci este harul lui Dumnezeu cand venim la El intr-o atitudine de smerenie si dependenta.

     

     

    Prin Psalmul 84 primim  Putere de transformare a lacrimilor in izvoare

    Introducere

    Geografia spirituala a crestinului are forme variate de relief unde inaltimile spirituale se invecineaza cu depresiunile. Psalmistii vorbesc adesea despre „valea umbrei mortii”(Ps.23.4), in textul nostru se aminteste despre „Valea Plangerii”(v.6). Ezechel vorbeste despre o „vale a oaselor.” Exista insa si locuri mai inalte. In textul nostru vedem cum Casa Domnului si curtile Casei Domnului se afla pe intaltime din moment ce in afara lor se afla Valea Plangerii. Apoi mai este un munte; David facand referire la locasul ceresc intreaba „Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant?”(Ps.15.1) iar fiii lui Core in textul nostru fac referire la aceasta cand spun ca sfinti Domnului „se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu in Sion.”(v.7)

    Imaginea vizuala a psalmului ne infatiseaza calatoria crestinului din curtile Casei Domnului coborand in mod inevitabil prin Valea Plangerii (lumea aceasta este Valea Plangerii) insa cu puterea primita in Casa Domnului reusesc sa treaca biruitori prin vale ajungand sa se infatiseze inaintea Domnului in Sion.

    Accentul psalmului cade pe importanta partasiei in Casa Domnului. De aceea vom vedea ca spre finalul psalmului fiii lui Core revin la Curtile Domnului afirmand valoarea acestora. Caci intr-adevar valoarea Casei Domnului se vede doar atunci cand privim viata in ansamblu si in mod special tinand cont de Valea Plangerii si puterea de a ajunge inaintea lui Dumnezeu in Sion.

    1. O zi in curtile Domnului (v.1-4)

    Admiratia v.1

    Primul verset exprima in cateva cuvinte admiratia pe care fiii lui Core o poarta fata de Casa Domnului. Nu este o intrebare… ei nu intreaba „cat de placute sunt locasurile Tale…” ci este un mod literar prin care exprima la superlativ admiratia fata de locasurile sfinte. Exprimat in alt mod fiii lui Core spun: locasurile sfinte sunt atat de placute incat nu au termen de comparatie.

    Declaratia de admiratie pe care fiii lui Core o fac cu privire la curtile Domnului fara indoiala ca vine din experienta personala. De aceea ei nu intreaba. Exprimarea admiratiei nu vine decat numai din experienta personala.

    Motivatia v.2

    Ce anume ii face pe acesti oameni sa fie asa de entuziasmati cu privire la curtile Domnului? „…inima si carnea mea striga catre Dumnezeul cel viu!”

    Oare ce anume ne-ar putea determina si pe noi sa admiram, sa suspinam si sa tanjim dupa curtile Domnului? Arhitectura cladirii, cantarea sau poezia, predica sau oamenii? Nu- ci doar prezenta Domnului.

    Fiii lui Core L-au cunoscut pe Dumnezeu. L-au iubit pe Dumnezeu. Au inteles dependenta vitala si fundamentala a sufletului si trupului lor dupa Dumnezeu. Dumnezeu era Implinirea lor sufleteasca si existentiala. Atat sufletul cat si trupul erau satisfacute in Dumnezeu. Fiii lui Core gasisera in Dumnezeu elixirul vietii, al existentei.

    De ce atunci tot vorbesc despre curtile Domnului? De ce? Pentru ca acolo era Casa Domnului si acolo intalneau prezenta Domnului.

    Respectul, admiratia si dragostea fata de Curtile Domnului au intotdeauna ca motivatie o relatie de dragoste si dependenta fata de Domnul Curtilor. Doar o cunoastere personala si autentica a Persoanei lui Dumnezeu va atrage dupa sine si o admiratie entuziasta a Locasurilor Domnului, a curtilor Domnului.

    Implicatie

    -daca unii nu gasesc placere in Casa Domnului care este cauza? Lipsa de placere in Domnul casei.

    Ill. Cand ne vizitam unii pe altii oare ce ne atrage arhitectura si marimea casei sau caracterul si relatia ce o avem cu stapanul casei?

    -care este deci solutia? Nu trebuie sa ne rugam sau sa-i rugam sa vina la Casa Domnului ci sa-i rugam si sa-i indemnam sa iubeasca pe Domnul, sa aiba o relatie cu Domnul.

    -daca noua ne lipseste dragostea pentru Casa Domnului inseamna ca trebuie sa investim mai mult in relatia cu Domnul Casei, sa ne apropiem mai mult de El.

    -daca Domnul locuieste in Casa Domnului- Casa Lui atunci inteleg ca departarea de Casa Domnului sau frecventa slaba a Casei Domnului inseamna si o departare de Domnul Dumnezeu.

    Adesea noi privim doar partea pozitiva si spunem: da, fratii nostri (rudele noastre) sunt obositi si acum se odihnesc, sau mai au de lucru sa castige un ban in plus …etc insa trebuie sa fim constienti si de marea pierdere a faptului ca se indeparteaza pe zi ce trece de Domnul. Nu ne putem ineca constiinta presupunand ca au partasie cu Domnul in casa lor.

    Fiii lui Core aveau o relatie cu Domnul si inca nu orice fel de relatie. Nu una catre un inferior, nu una catre un amic si prieten ci una catre Cel Superior din toate punctele de vedere dar Care ii ingaduie sa fie numit „Imparatul meu si Dumnezeul meu!”

    Ioan 1.12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu…

    Ilustratia v.3

    Urmeaza apoi ilustratia cu vrabia si randunica care isi fac un cuib pentru puii lor. In timp ce alti oameni ar fi gonit randunica si vrabia ca sa nu faca gunoi la casa lor, prezenta vrabiei si a randunicii simbolizeaza aici dragostea si ospitalitatea deosebita a lui Dumnezeu. Cu cat mai mult va primi Domnul cu dragoste si bucurie pe om- coroana creatiunii Sale!

    Mat.10.29-31 Nu se vand oare doua vrabii la un ban? Totusi nici una din ele nu cade pe pamant fara voia Tatalui vostru. Cat despre voi, pana si perii din cap, toti va sunt numarati. Deci sa nu va temeti! Voi sunteti mai de pret decat multe vrabii.

    Domnul pretuieste mai mult omul decat pasarile si vrabiile. Atunci, daca ele alearga dupa protectie, siguranta si odihna in Casa Domnului cu atat mai mult omul va gasi tot ce are nevoie pentru odihna si protectia sufletului sau.

    Daca vrabia isi face un cuib pentru puii ei cu atat mai mult omul trebuie sa-si incredinteze copiii, pruncii in mana Domnului pregatindu-le aici, in Casa Domnului „un cuib” unde sa gaseasca adevarata hrana si protectie necesara cresterii si maturizarii lor spirituale.

    Exclamatia v.4

    Fiii lui Core plini de o invidie sfanta ii fericesc pe aceia care iubesc prezenta Domnului si care stau in prezenta Domnului: „Ei te vor lauda fara incetare“(Trd. Cornilescu literar noua 2001)

    Lauda la adresa lui Dumnezeu isi are izvorul in partasia cu Domnul, in experimentarea prezentei lui Dumnezeu. Intotdeauna cei care iubesc pe Domnul si care iubesc Casa Domnului datorita prezentei Domnului vor avea laude neincetat la adresa lui Dumnezeu.

    Implicatie

    Vin vremurile cand laudele vor fi incredintate unor echipe de profesionisti. NU cred in asa ceva. Nu cred in echipe de inchinare. NU vad rolul lor nicaieri in Scripturi. Lipsa laudelor incepe sa fie tot mai evidenta dar asta nu pentru ca n-ar mai merita Dumnezeu sa fie laudat sau ca ne lispesc motivele ci datorita fapului ca oamenii nu mai iubesc pe Domnul si nu mai stau in prezenta Domnului.

    Cum se manifesta?

    1. cantam tot mai putin si numai atunci cand da cantarea cineva de la amvon.

    2. cantam putin dar si atunci nu reusim sa terminam toata cantare- o simtim ca o povara si avem impresia ca si pentru ceilalti este o povara de aceea preferam sa ne limitam la o strofa sau doua.

    3. folosim cantarea doar ca moment de tranzitie de la un punct din program la altul.

    4. lasam cantarea doar in seama corului si orchestrei.

    5. punem cantarile pe retro- sau video proiector

    6. nu mai purtam cu noi o carte de cantari personala

    7. inlocuim Numele Domnului Isus cu pronume personale astfel daca o fata indragostita canta cantarea s-ar putea potrivi de minune prietenului acesteia.

    8. inlocuim cantarea cu gura cu cantarea instrumentala care foarte usor poate fi cantat cu alte ocazii chiar lipsite de orice conotatie religioasa fara ca cineva sa constate nepotrivirea.

    2. Prin Valea Plangerii  (v.5-8)

    Increderea

    Cei ce locuiesc in Casa lui Dumnezeu, prin chiar faptul ca „si-au facut cuibul” acolo arata ca au incredere in rezistenta si protectia pe care acea Casa le-o ofera precum si in bunatatea Stapanului. In felul acesta si-au pus deci increderea in Domnul Dumnezeu iar in inima lor pacea, linistea, increderea, siguranta au luat locul nelinistei si framantarilor.

    Transformarea

    Primele 4 versete ni-l prezinta pe om in launtrul curtilor Domnului. Acum il vedem si in afara Curtilor Domnului, prin Valea Plangerii.

    Chiar daca locuiesc in Casa Domnului asta nu inseamna ca sunt scutiti de incercari. Incercarile vor veni cu siguranta caci Cuvantul spune „cand” nu „daca.” Totul este doar o chestiune de timp.

    Mai inteleg de aici ca aceasta Casa a Domnului este asezata pe un munte, pe un loc inalt intrucat in afara ei sunt vai, locurile joase pe care adesea trebuie sa le trecem.

    In mijlocul suferintei si a lacrimilor insa, cei ce locuiesc in Casa Domnului emana o putere transformatoare astfel ca „Valea Plangerii se preface intr-un loc plin de izvoare.”

    Da, este bine cunoscut printre copiii Domnului ca Dumnezeu n-a ales sa schimbe circumstantele in care traim. N-a ingaduit insa nici ca acestea sa ne schimbe pe noi ci El, Dumnezeu ne prelucreaza si prin increderea in El sa putem noi transforma Vaile in Izvoare.

    Succesul

    Incercarile nu doar ca nu ne doboara ci dimpotriva ne intaresc mai mult in putere, ne maturizeaza si nu ne pot impiedica sa ajungem sa ne infatisam biruitori inaintea lui Dumnezeu in Sion.

    Dupa cum acelasi Soare care topeste gheata intareste lutul tot asa aceeasi incercare care doboara pe unii intareste pe cei ce-si pun taria-n Domnul. Totul depinde de materialul din care esti facut. Daca esti al Domnului si locuiesti in Casa Lui vei „merge din putere in putere” caci Domnul ne va intari.

    Ca sa ajungi sa te infatisezi inaintea Domnului in Sion trebuie sa treci pe drumul „Vaii Plangerii” caci in Imparatia lui Dumenzeu, cum spune Pavel- trebuie sa trecem prin multe necazuri (Fapte.14.22) Oare toti vor putea sa treaca Valea Plangerii chiar daca n-au stat mai intai in Casa Domnului? Vor avea ei putere…sau vor pieri ucisi in Valea Umbrei mortii?

    Indrazneala

    In Valea Plangerii mai este nevoie si de rugaciune. Valea Plangerii se trece cu multa rugaciune caci asa cum am spus „taria noastra este in Domnul.” Dar oare toti vor gasi putere si motivatie in adancul vaii sa strige la Dumnezeu? Nu! Unii vor lupta cu propriile lor puteri si vor fi doborati, Valea Plangerii transformandu-se pentru ei in Valea Umbrei Mortii. Cei ce au iubit Curtile Domnului apeleaza cu incredere la Dumnezeul lor. Cel ce gaseste placerea in Curtile Domnului are acum indrazneala sa se roage Domnului, sa faca cereri inaintea Domnului.

    3. Hotarari sfinte de calatorie (v.9-12)

    Multumiri.

    Fiii lui Core dupa ce au putut „viziona” calatoria spirituala a credinciosului se intorc din nou la „Curtile Domnului”  Oare de ce? Fiii lui Core inteleg ca succesul calatoriei credinciosului s-a datorat in mod special timpului petrecut in Curtile Domnului, la Casa Domnului in partasie cu Domnul Casei.

    Ill. Imi aduc aminte cand eram mic, plimbandu-ma cu bicicleta pe dealurile din jurul Alexandriei ma bucuram asa de mult cand o vale era cuprinsa intre doua dealuri. Imi luam avant de pe un deal si fara sa mai pedalez puteam ajunge cu putin efort pe celalalt deal. Imi era insa foarte greu sa urc dealul fara ajutorul altui deal.

    Casa Domnului este asezata pe deal, pe inaltimi. Nu degeaba se spune si in Pilda Samariteanului milostiv ca cei ce se indeparteaza de Ierusalim coboara. Deci Casa Domnului este pe inaltimi. Locasul Ceresc este tot pe inaltimi. Intre aceste inaltimi este Valea Plangerii- lumea. Nu poti urca la Muntele Domnului decat primind putere si avand coborand de la Casa Domnului.

    Evaluarea corecta v.10.

    Fiii lui Core fac evaluarea si ajung la concluzia ca „mai mult face o zi in curtile Tale decat o mie in alta parte.” Ei atribuie succesul calatoriei crestine timpului petrecut in Casa Domnului. Da, adesea noi nu stim sa evaluam corect timpul petrecut in Casa Domnului decat prin prisma viitorului si a incercarilor din Valea Plangerii.

    Ill. Avem noi o cantare veche care spune „dar si-n cer imi voi aminti timp dulce de rugaciune.” Da, acolo vom intelege mult mai mult cat va fi facut „o zi in curtile Domnului.”

    Dorinta sfanta.

    Psalmistii au facut evaluarea, au tras concluzii insa ca unii care cred concluziile trec apoi si la decizii. De fapt, tocmai aici se vede impactul credintei mantuitoare, credinta se vede doar in fapte, in actiuni.

    v.10 …eu vreau mai bine sa stau in pragul Casei Dumnezeului meu decat sa locuiesc in corturile rautatii.

    Tu? Tu ce vrei? Ca unii care cred tot ce au spus pana aici, fiii lui Core mai intai iau o decizie personala spunand „eu vreau.” Mai exista si alta varianta- sa-i trimitem pe altii la biserica.

    „Curtile Domnului” sau „corturile rautatii”? Nu exista a treia varianta. Tin totusi sa amintesc ca aceste „corturi ale rautatii” nu sunt pe deal sau pe munte ci tot in vale, in Campia Sodomei si a Gomorei. Corturile rautatii nu te vor putea ajuta sa treci biruitor prin Valea Plangerii.

    Traire sfanta.

    Dorinta de a sta in pragul Casei Domnului are implicatii in trairea omului respectiv. El intelege ca cei ce stau in preajma Domnului trebuie sa se asemene tot mai mult cu Domnul; cei ce iubesc Casa Domnului se vor asemana tot mai mult cu Domnul Casei. De aceea…

    v.11… si nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana.

    Fiii lui Core decid sa traiasca in neprihanire. Tu?

    Haideti sa intelegem inca o data cat de importanta este sa stai o zi in curtile Domnului. O mie de zile in alta parte (indiferent unde…nu conteaza) nu pot echivala pierderea suferita prin a absenta de la Casa Domnului. De aceea…”Mă bucur cînd mi se zice; ,,Haidem la Casa Domnului!“(Ps.122.1)

     

    ROMÂNIA FURATĂ. Dosarul Siveco: bani în sacoșă, contracte supraevaluate, achiziții inutile

    siveco sediu 2

    Informatizarea școlii românești începe la jumătatea anilor ’90 cu liceele şi academiile militare, ca parte a pregătirii României pentru aderarea la NATO. Opt laboratoare sunt dotate cu computere performante.

    „A fost un model de bună practică la vremea respectivă. Am avut mai multă flexibilitate în sistemul militar… am putut inclusiv să lucrăm la ceea ce înseamnă programe școlare”, spune expertul în educație Marian Staș.

    Procesul intra în linie dreaptă în 2000. În mai, România termina negocierile de preaderare la Uniunea Europeană la capitolul „Educație, formare profesională și tineret”. Informatizarea devine prioritate pe termen scurt și mediu. Guvernul Năstase își ia obligația să nu mai trimită banii la grămadă către învațamânt, ci să îi consume organizat pentru fiecare elev în parte. Prin această reformă, cheltuielile pentru învățământ trebuiau optimizate și reduse.

    „Noi în general mergem pe trendurile mari și, evident, când urmezi un trend nu ești înaintea lui, ești după el”, spune parlamentarul Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei din Camera Deputaților.

    Nouă luni mai târziu, prin Hotărârea de Guvern 271 din 2001, este înființat Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informației, care aprobă proiectele mai mari de 100.000 euro din învățământ. Din grup fac parte prim-ministrul Adrian Năstase, care era și președinte, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, cel al Administrației Publice, Ioan Rus, cel al Educației, Ecaterina Andronescu, și cel al Comunicațiilor, Dan Nica, alături de secretarul general al Guvernului, Șerban Mihailescu, și de un secretar de stat de la Ministerul Tehnologiei Informației.

    La scurt timp, nou-înființatul grup de lucru aprobă programul „Sistem Educațional Informatizat”. Era vorba despre un program complex prin care predarea în școli și licee se făcea cu tehnologii de ultimă oră. Asta însemna că toate școlile din România trebuia să fie dotate cu calculatoare. Programul urma să fie pus în aplicare în cinci etape și avea un buget estimat la 200 de milioane de dolari.

    „A face informatizare de secol 21 pe o școală care, prin structura, ei funcționează pe structură de secol 19-20, automat conduce foarte repede la pericolul formelor fără fond”, spune Marian Staș.

    Prima etapă este una pilot şi se derulează în perioada 2001-2002. Printr-un parteneriat public-privat, prin negociere directă şi fără organizarea unei licitaţii, firma românească SIVECO împreună cu consorţiile internaţiomale IBM şi Hewelet Pakcard urmau să se ocupe de dotarea liceelor cu calculatoare. Succesul este atât de mare, încât cu acelaşi consorţiu sunt continuate încă trei etape din proiect. În anul 2008, ministerul susţinea că programul „Sistem Educaţional Informatizat” a însemnat dotarea a peste 4.600 de laboratoare complet. Alte 1000 au ajuns la personalul administrativ. În cei opt ani de când începuse proiectul, peste 15.000 de profesori au fost instruiţi şi au fost create 1.335 de lecţii interactive.

    Pentru aceeaşi perioadă, SIVECO se laudă cu realizări mai mari: 15.000 de laboratoare, peste 140.000 de profesori instruiţi şi 3.700 de lecţii interactive.

    În 2014, autorităţile încearcă să facă lumină în acest caz. DNA deschide un dosar prin care cercetează modul în care a fost informatizată şcoala românească.

    Procurorii spun că, prin hotărârea de guvern semnată de Adrian Năstase, Ministerul Educaţiei este autorizat să găsească 60 de milioane de dolari finanţare pentru cumpărarea computerelor şi softurilor.

    Ministerul Educaţiei, spun autorităţile, invită imediat doar firma SIVECO să participe la achiziţia tehncii de calcul: computere, software, copiatoare, imprimante.

    O lună mai târziu, un grup de firme, format din Siveco, IBM România SRL, Hewlett Packard România SRL şi Fujitsu Siemens Computers SRL transmite o ofertă comună pentru informatizarea a 1.061 de licee prin leasing financiar. Statul ar fi urmat să plătească aproape 52 de milioane de dolari.

    Cele patru firme îşi împărţeau afacerea cu calculatoare, servere şi imprimante: de montarea primului lot se ocupa Fujitsu Siemens Computers, lucrare pentru care urma să primească peste opt milioane de dolari. În sarcina HP intra, contra sumei de aproape 18 milioane de dolari, al doilea lot de tehnică de calcul. IBM primea 17 milioane pentru lotul al treilea din a doua etapă a informatizării şcolilor. Ultimul lot îi revenea companiei SIVECO şi, pentru el, ar fi urmat să primească 8,5 milioane de dolari.

    Siveco subcontractează obligația sa către HP, IBM și Scop Computer Trading SRL, furnizorul firmel Fujitsu Siemens Computers. Cu aceeaşi ocazie, prin semnătura directorului general Siveco, Irina Socol, și cu acordul explicit al Ministerului Educației, subcontractează, de la Fujitsu Siemens, dotarea cu echipamente a 209 laboratore de informatică. Schema este una păguboasă pentru Ministerul Educației, susțin procurorii: în acest fel, unele echipamente ajung să fie achiziționate cu prețuri duble faţă de preţul pieţei. Tot în această perioadă, Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei își dă acceptul pentru continuarea programului, prin aprobarea celei de-a treia etape.

    „Eu le-aș cuatifica undeva în jur de 30-40%, dacă mă întrebați din punct de vedere al ratei rentabilității a tot ceea ce a însemnat informatizare”, spune Marian Staș.

    În decembrie 2003, Guvernul Năstase emite două Hotarâri de Guvern, semnate de premier, de ministrul Educației, Alexandru Athanasiu, al Comunicațiilor, Dan Nica, și de cel de finanțe, Mihai Tănăsescu. Prin aceste decizii, contractul din 2002 se extinde cu încă 20 milioane dolari. Beneficiar este tot SIVECO, iar subcontractorii ei sunt Hewlett Packard România și IBM România. Fujitsu Siemens Romania nu face parte din contract.

    Până în acel moment, spune Ministerul Educaţiei, 1.220 de laboratoare şcolare fuseseră dotate, iar în fiecare școală fuseseră instruiți minimum doi administratori de rețea și șase profesori.

    „S-au creat săli în care s-au dus calculatoarele respective pe care de cele mai multe ori a stat lacătul și calculatoarele acoperite cu pungi de plastic, să nu se strice”, spune Varujan Pambuccian.

    Tot în etapa a treia, Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informației propune cumpărarea de noi produse și servicii.

    Ministrul Educației, Alexandru Atanasiu, transmite Ministerului Finanțelor Publice un proiect pentru contractarea unui nou leasing financiar, de 50 de milioane de euro. Economiștii dau aviz negativ solicitării, din lipsa banilor din buget și pentru că, spun ei, achiziția ar fi nejustificată. În ciuda opoziției, Guvernul aprobă finanțarea Educaței cu 50 de milioane de dolari, pentru computere și softuri noi: „S-a considerat necesară continuitatea achizițiilor de produse cel puțin până la concurența sumei de 200 de milioane dolari SUA prevăzută în anul 2001. Prin urmare, prin prezenta hotărâre se prevede suplimentarea finanțării Proiectului în curs cu suma de 10 milioane dolari.”.

    Banii ajung tot la compania Siveco, iar anchetatorii susțin că achiziţiile computerelor și software-ului s-au făcut la o valoare de peste 40% faţă de preţul pieţei. Procurorii au descoperit că două firme concurente – fostul partener de afaceri al SIVECO, Fujitsu Siemens Computers, şi firma Bull au depus oferte cu 30-40% mai mici.

    „Au fost situații în care fie că profesorii au intrat în blocaje din punct de vedere al utilizării sistemului informatic ca atare, fie, cum e cazul acum, pur și simplu nu au mai avut bani sau licențele nu au fost reînnoite astfel încât fie lucrează pe versiuni mai vechi fie nu mai folosesc deloc lecțiile asistate pe calculator”, spune Marian Staș.

    În 2004, prin Hotărârea 1685, „Sistemul Educațional Informatizat” devine de interes național. Pentru a patra etapă, Ministerul Educației este abilitat să cumpere tehnică de calcul și servicii, tot prin leasing financiar, în valoare de 96 de milioane de dolari. Contractul este încheiat prin negociere directă cu firma Siveco Romania, care subcontractează Hewlett Packard România și IBM România cumpărarea computerelor.

    Procurorii susțin că din cursă a fost eliminată din nou compania Fujitsu Siemens, deși oferise prețuri mai mici. Ministerul Educaţiei considerase oferta neîntemeiată și neacceptabilă, deoarece Fujitsu Siemens nu ar fi avut experiență în proiectele educaționale în România și că nu participase la niciuna din fazele anterioare ale programului. Informația nu era reală, deoarece Fujitsu Siemens fusese implicată în etapa a doua a proiectului.

    În 2005, achizițiile sunt analizate de o comisie specială înființată de noul ministru al Educației, Mircea Miclea. Aceasta ajunge la concluzia că monitoarele de computer au fost achiziționate cu prețuri duble, că softurile instalate în şcoli aveau prețuri nefundamentate, iar valoarea asistenței tehnice a fost exagerată.

    De exemplu, un calculator cumpărat prin Program cu 1.200 de dolari putea fi găsit pe piața liberă cu aproape 700. Comisia ministerială recomandă în 2005 suspendarea contractului și organizarea unei licitații pentru etapa a patra. Cere și verificarea primelor trei etape.

    Concluziile raportului ramân fără ecou. La scurt timp, intră în linie dreaptă faza a cincea a proiectului.

    În 2014, procurorii anticorupție analizează tranzacțiile și cer ridicarea imunității în vederea punerii sub acuzare a foștilor demnitari Adriana Țicău și Dan Nica, miniștrii Comunicațiilor în perioada 2000- 2004, Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor între 2000 și 2004, Ecaterina Andronescu și Alexandru Athanasiu, foști miniștri ai Educației în anii 2000 – 2005. În cazul Ecaterinei Andronescu, procurorii vorbesc despre abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.

    „Niciodată nu am făcut lucrul acesta, niciodată, subliniez, n-am fost chemata la DNA. Atunci când acuzi pe cineva trebuie să existe probe, probe c-am luat mită, probe că am făcut lucruile acestea, spălare de bani nici măcar nu știu ce înseamnă. Cum să fiu acuzată de lucrurile acestea?”, spune Ecaterina Andronescu.

    Procurorii descoperă ilegalităţile abia după finalul etapei a cincea, desfăşurată între 2005 şi 2009, şi recepţionată în mandatul lui Daniel Funeriu. Investigația pornește de la contractele fictive încheiate de Siveco cu firme fantomă şi offshore-uri, începând cu 2001, şi duce la arestarea Irinei Socol, directorul general şi unul dintre acţionarii SIVECO, şi a Aurorei Crusti, acţionar şi ea la SIVECO.

    Procurorii spun că în schemă erau implicate societăți din comuna Sintești, specializate în vânzarea fierului vechi. Acestea aveau contracte fictive cu SIVECO. Spre exemplu, societatea EUROVIP ar fi primit trei milioane de lei pentru evaluarea a 45 de programe educaționale destinate Ministerului Educației. Administratorul societații, Mihai Gogu Valentina, reucunoaşte că nu știe să scrie sau să citească și că banii primiți erau retrași de la bancă și duși cu sacoșa, la sediul central al Siveco, contra unui comision. O parte din bani erau destinați unor funcționari ai statului, mită care ar fi ajuns inclusiv prin off-shore-uri.

    „Odată ajunși banii în off-shore-urile din destinații cât mai îndepartate de teritoriul României, mitele erau plătite fie prin transferuri bancare ori erau scoși numerar din băncile din afara teritoriului României și aduși în numerar în țară, tot în mod ilicit. Erau diferiți intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta în țară, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor de persoanele care încasau mita,” spun procurorii.

    „Este incalificabil ca oricare diriguitor politic, decident politic, oricare om de afaceri… este incalificatbil să fure din educație. Așa ceva nu se face, iar eu o pun direct în termeni de atentat la, subminare a sau trădare a interesului național”, spune Marian Staș.

    Procurorii susțin că pe documentele care au legatură cu informatizarea școlii românești apar semnăturile lui Adrian Nastase, Dan Nica, Mihai Tanasescu, Ecaterinei Andronescu, Daniel Funeriu, Remus Pricopie, Varujan Vosganian, Eugen Bejinariu sau a lui Șerban Mihailescu. Toți sunt foști sau actuali demnitari, responsabilii cu supravegherea sau direcționarea bugetelor destinare modernizării României.

    „În loc să avem un singur laborator într-o școală, probabil am fi avut laboratoare în mai multe școli sau două-trei laboratoare în școala respectivă”, spune Varujan Pambuccian.

    La nivel guvernamental, investițiile în educație au fost, an de an, o prioritate dovedită cu cifre. Banca Mondială spune că, din anul 2000, chetuielile Executivului pentru educație au tot crescut, iar România a ajuns, în anumite perioade, sa cheltuiască mai mulți bani către educație decât Austria, Franța sau Germania.

    ROMÂNIA FURATĂ, bilanț provizoriu: Pierderi de 12,5 miliarde de dolari din privatizări eșuate sau contracte păguboase

    cosmin la uztel

    Ce a provocat aceste schimbări dramatice? Raspunsuri sunt mai multe: lipsa de viziune, cumpărători nepotriviți, decizii greşite. Proiectul jurnalistic România Furată a ajuns în această seară la un bilanț de etapă. Într-o ediție specială de la fostele uzine Uztel Ploiești, Cosmin Prelipceanu a prezentat o retrospectivă a primei părți a campaniei și o avanpremieră a anchetelor care vor fi prezentate în cea de-a doua parte a campaniei.

    Locul în care s-a desfășurat emisiunea nu a fost ales întâmplător. Și Uztel Ploiești a fost un simbol al economiei românești, care a trecut însă printr-o privatizare inspirată parcă din celebrul serialul Dallas.

    Fabrica Uztel Ploieşti a fost înființată în 1904 de celebrul industriaș John Rockefeller și producea cu succes, până În 1990, sonde de petrol. Odată cu economia liberă, muncitorii au vrut să devină oameni de afaceri. S-au împrumutat la bănci şi şi-au cumpărat fabrica. Doar că în loc să prospere s-au trezit datori şi implicaţi în exporturi dubioase. Au numit directorii în care aveau încredere şi care i-au înşelat.

    Care a fost soarta Uztel Ploiești după 1989 aflați dintr-un episod al campaniei România Furată, care va fi difuzat în săptămânile următoare. Până atunci, Digi24 vă prezintă bilanțul primei părți a proiectului jurnalistic: pierderile însumate ale căpușării sau distrugerii fabricilor și instituțiilor prezentate în anchetele marca România Furată:

    Siderca – 2 miliarde dolari

    Bancorex – 1 miliard dolari

    Vulcan – 20 milioane dolari

    Aro – 50 milioane dolari

    Loteria Română – 1 miliard dolari

    Tractorul Brasov – 300 milioane dolari

    Uzina Republica – 200 milioane dolari

    Moldomin – 2 miliarde dolari

    Electroputere – 2 miliarde dolari

    IPRS Băneasa – 67 milioane dolari

    Serele Codlea – 10 milioane dolari

    Hotelurile de pe litoral – 145 milioane dolari

    SIDEX Galaţi – 3 miliarde dolari

    UCM Reşiţa – 270 milioane dolari

    Societatea Naţională Tutunul Românesc – 402 milioane dolari

    ICA – 77 milioane dolari

    TOTAL 12,51 miliarde dolari

    De ce comunismul trebuie să moară… 

    Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE… 

    Securistul Dan Voiculescu a pus haite de postaci să-i facă propagandă pe Internet…

    Cum l-a lucrat Securitatea pe ultimul dictator comunist

    …De ce comuniștii nu trebuie să aibă drepturi

    Universitatea “Spiru Haret”, cea care a distrus învăţământul superior din România, este creaţia fostei nomenclaturi comuniste

    Ion Iliescu (KGB) si tovarăşul BondreaUn material din 2004 pe această temă.

    Am tot scris de ne-am obosit despre isprăvile tovarăşului Aurică Bondrea, devenit domnul profesor Bondrea după moartea unor tineri nevinovaţi în decembrie 1989.

    Dacă pentru noi toţi a fost o Revoluţie, pentru Aurelian Bondrea a fost o pierdere grea: i-au dispărut partidul şi sistemul.

    Dar nu a disperat, a reuşit să se descurce adunând în jurul lui câţiva tovarăşi de nădejde şi alcătuind repede-repede “Fundaţia România de Mâine”, în care să slaveze tovarăşii de ieri.

    Această fundaţie a scos o revistă, “Opinia naţională”, care îl avea redactor-şef pe tovarăşul Eugen Florescu, fost şef ideologic al PCR (Partidul Comunist Român – n.m.), găsit de evenimentele din 1989 inspector-expert personal al tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

    Nu mai vorbim de televiziunea România de Mâine, unde sunt (erau în 2004 – n.m.) refugiaţi elefanţii roşii ai TVR-ului ceauşist.

    În colegiile revistei Opinia Naţională s-au regăsit diverşi tovarăşi, de la înaltul securist Valentin Lipatti, la josnicul pupincurist Adrian Păunescu sau moralistul zaharisit Paul Everac.

    Fundaţia România de Mâine are (avea în 2004 – n.m.) şi ea consilii în care se regăsesc alţi exponenţi ai comunismului ceauşist.

    Iată câţiva mai vizibili: academician Radu Voinea, membru CC (Comitetul Central – n.m.) al PCR, Marin Ivaşcu, membru în CC al PCR, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale (for în faţa căruia voia Ceauşescu să răspundă), Ion Dodu Bălan, membru CC al PCR.

    Apoi apar tovarăşi cu alte munci de răspundere: Nicolae Stanciu, fost director general adjunct al TVR, şi David Davidescu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Agriculturii.

    Că s-au organizat băieţii, asta e, e dreptul lor. Numai că s-au organizat şi au pus la punct şi un sistem de a scoate bani de la bieţii studenţi care cred că Universitatea “Spiru Haret” este cea ma tare instituţie de învăţământ din ţară.

    Şi ajung la concluzia asta şi pentru că citesc pagini întregi în care pozele şi discursurile lui Nicolae Ceauşescu au fost înlocuite cu cele ale lui Aurică Bondrea. (“Academia Caţavencu”, nr. 650/2004)

    De ce comunismul trebuie să moară… 

    Comunism = NazismComunismul n-a murit în România. Nu la nivel de mentalitate și de gloată. Ciudățenia țării în care trăim, România adică, este tocmai aceea de a crede în binele unei dictaturi, așteptând prosperitate economică de la o societate liberă. Sau altfel, muncind ca-n comunism nu poți trăi ca în Germania. Despre societatea primitivă și tribală din perioada comunistă ar fi multe de spus. Unul din marile crime ale bolșevicilor a constat în spălarea creierelor unei populații îndobitocite de teroare și lipsuri. Iar această crimă a fost poate fenomenul care a contat cel mai mult, după 1989, și contează și astăzi. În România de după 1989, cel puțin în primii 20 de ani, nu puteai vorbi de ‘răul comunist’. În cătunele patriei, dacă vorbești de rău comunismul ești etichetat în fel și chip: ‘nebun’, ‘idiot’, ‘prost’ etc. Pentru rudele țiganilor din cartierul Ferentari, adică cei incapabili să înțeleagă adevăruri elementare dintr-o lume liberă (eficiență, profesionalism etc.), comuniștii care exterminau elitele românești sunt făcătorii de bine, ‘criminalii’ fiind, evident, cei care condamnă comunismul și vor libertate. Iar aceste adevăruri dureroase le-am trăit pe propria piele, adică nu din Italia sau Germania. Iată mai jos o întâmplare releventă pentru nivelul de îndobitocire a populației din mediul rural, cea care face știrile de la ora 17 (ProTV), nivel la care au contribuit din plin tembeliziunile mogulilor, cele care țiganizează zilnic România.

    Cu câteva zile înainte de avea atacul cerebral, mama mea era prin curte, iar pe drum era o căruță în care niște persoane, într-o ținută identică cu a țiganilor ce circulă pe drumurile României, adică precum niște cerșetori, vindeau varză. Fără să fie provocați în vreun fel, aceste vertebrate au început să arunce cu urlete de batjocură la adresa mamei, iar ulterior a mea. I-am ignorat, în ideea de a nu te coborî la nivelul cel mai de jos al moralei publice. Ulterior am aflat că erau din satul Scutari, comuna Mileanca, un loc în care moare speranța, demnitatea, umanitatea. O localitate în care Ilici KGB Iliescu avea stauie în sufletul unei populații îndobitocite, care așteaptă mereu pomană de la fraierii care muncesc în România. Întâmplător cunosc nivelul subuman al acelor ‘români’, copii de acolo venind în clasa a V-a (există doar ciclul primar în acea localitate) aproape analfabeți, adică fără minime cunoștințe de limbă română sau matematică. Unii dintre ei nu pot citi un text sau reproduce tabla înmulțirii. Ce faci dacă ești la periferia civilizației umane? Urli, jignești, vorbești urât, îi urăști pe cei care gândesc altfel, ai nostalgia comunismului, adică a perioadei paradisiace în care puteai fura lejer, fără să-ți pui problema că trebuie să înveți o meserie, să fii eficient, să ai un comportament decent etc. Cred cu tărie că, mai mult sau mai puțin, fiecare are ceea ce merită, adică nu poți avea o situație înfloritoare făcând rău altora. Comunismul trebuie să moară fie și numai pentru milioanele de victime ale acestui regim criminal.

    Iată și un material legat oarecum de subiect: Minciuni comuniste care sunt crezute

    Minciuna comunistă nr. 1 : altruismul egalitarist versus egoismul capitalist.

    În prima perioadă de când am început a trăi pe insulă, când vedeam aparatura electrocasnică scoasă la poartă spre a fi luată de cei care au nevoie de ea, mi s-a părut o aroganță afișată superior, o atitudine chiar ușor enervantă. Mașini de spălat, frigidere și mai ales televizoare. Mai micuțe, de bucătărie (eventual cu DVD Player încorporat) până la diagonale de peste 1m. Toate fără excepție, color. Dar majoritatea mari. Mari, cu burta la spate și grele. :roll: Funcționale, desigur.
    După un timp am constatat că nici eu personal nu am cum să păstrez și mai ales de ce, tot felul de “uzate moral” ce ocupă aiurea spații ce pot fi folosite mai deștept. Am înțeles că nimeni nu le scoate ca să demonstreze cuiva ceva. Iar dacă îl vezi întâmplător pe propietar și-i spui că nu poți căra drăcovenia la tine acasă, se prea poate să ți-o repeadă el cu propria-i trotinetă. Și foștii propietari nu văd nimic jenant în a folosi bunurile cu pricina pe care și ei le-au considerat utile cu doar puțin timp în urmă.

    În timp, tot mai multe aspecte ale fenomenului “share” au început să-mi atragă atenția, de la reclamele Tv pentru donații destinate fie salvării vre-unei specii de tigru pe cale de dispariție, fie vre-unui sătuc de schelete umane mergătoare din mijlocul Africii aflat în aceeași situație, până la shop-urile de caritate în care persoane ce muncesc voluntar vând obiecte donate, spre beneficiul unor case de bătrâni sau al vre-unui institut de cercetări medicale.

    Pentru că în anii tinereții mele doctrina comunistă picurată chinezesc pe toate căile, inclusiv ca obiect de studiu liceal (“Etica și morala socialistă” cred că se numea manualul :roll: ) avea drept vârf de lance una dintre cele mai tăioase atitudini comportamentale, respectiv altruismul comunist versus egoismul capitalist, constat încă o dată, pe viu, falsitatea teoriilor propagandei comuniste.
    Și știu că mulți, foarte mulți … poate TOȚI cei care agreează într-o formă sau alta comunismul/socialismul pornesc de la acest sentiment al deschiderii, al înfrățirii, al ajutorului și altruismului social. Cred că este una din minciunile cele mai eficiente pe care se sprijină doctrina de stânga. Oamenii își bazează orientarea doctrinar-politică (deși nu o percep ca atare) pe o uriașă minciună.

    La prima vedere, să consideri că societatea capitalistă e mai altruistă decât cea comunistă pentru că-și oferă televizoarele vechi pe stradă de pomană la trecători, pare ușor patetic.
    Poate și e.
    Gândind că perspectiva mea este totuși a unuia cu gândirea structurată în primitivismul estic, al unuia care a făcut cândva împrumut la CAR să-și ia un lădoi color să aibă și ochiul lui ce sa vază. :roll:
    Dar dacă ai avea o discuție prietenească ACUM, cu unul din susținătorii stângii, ai egalitarismului (cei 80% cu studii lipsă despre care vorbeam cu puțină vreme în urmă) la întrebarea “De fapt de ce ții tu cu comuniștii ?” cel mai probabil răspuns ar fi “Pentru că ei dau la toată lumea ! Nu lasă pe nimeni să moară de foame …. au grijă de noi toți …” sau ceva pe-aproape.
    Ori asta nu e adevărat !!!!!
    Realitatea e că de fapt nu lasă pe nimeni să trăiască !!!!!

    Întregul mod de gândire comunist se bazează pe frica primitivă că cei ce produc (ei de regulă nu spun “cei ce produc” că nu dă bine-n doctrină, spun “cei care AU” :D ) nu vor da din bunul produs de ei și celor ce “nu pot” produce. De aici înverșunarea luptei ÎMPOTRIVA liberei inițiative, dorința de a ține toate fondurile societății sub control de frică să nu le fure ĂIA.
    Este din capul locului un rezultat limpede al unei mentalități egoiste care aparent nu poate gândi/accepta ideea că venitul se poate împărți “corect” fără coerciție.
    În fapt simte că noțiunea unei “corecte împărțeli” nu avantajează membri care nu contribuie la producerea bunurilor. Drept pentru care cei care nu produc trebuie să aibă dreptul “legal” de a le lua cu forța.

    Ideologia comunistă acuză în teorie egoismul drept cauza principală pentru care unii oameni au și alții nu. Avariția bolnavă a guzganului capitalist care îl stoarce pe muncitorul harnic suflecat și cu sufletul plecat și de ultima picătură de vlagă. Ca să ia el tot și să-i moară lu’ ăla copiii cu nevastă cu tot. De foame. Și de sete. Și de păduchi.
    În speță, că în societatea capitalistă cei care au nu dau și la cei care NU au !!!!

    În practică, întotdeauna fără excepție, societățile care funcționează pe baza conceptelor comuniste, sunt societățile cele mai egoiste din lume. La toate nivelele de manifestare și la toate nivelele de relaționare ale membrilor respectivelor societăți. Au loc destule furturi, tâlhării, delapidări, acte de corupție, în toate tipurile de societate. Dar în regimurile de tip procomunist furtul se transformă în stare de normalitate, corupția e cotidiană și minciună generalizată. Este adevărat, majoritatea lor (dacă nu toate) au degenerat în regimuri dictatoriale, în societăți închise/închistate fapt care ar putea fi invocat drept circumstanță atenuantă, dat fiind că lipsa libertăților democratice ar putea fi considerată o cauză în sine, independentă de ideologia politică.
    Ar putea dar e fals.
    Atâta timp cât lipsa democrației este o consecință automată a impunerii regimului comunist, egoismul cauzat de ea poate fi cel mult consecința de rang secund a ideologiei dar în nici un caz nu poate fi rupt de ideologie cordonul ombilical cauzal. Cel mult poate fi lungit. Și puțin răsucit.

    Poate cea mai evidentă exemplificare a nivelului de egoism social se observă când e vorba de acțiuni umanitare. De la nivelele cele mai simple, ale cerșetorilor din gurile de metrou, până la acțiuni umanitare de mare anvergură, private (precum “LiveAid” sau teletoane Tv pentru ajutorarea săracilor din nu știu ce colț al Africii care nu au apă potabilă) sau guvernamentale, precum pomparea unor sume de-a dreptul uriașe din bugetul german/francez/britanic în gaura neagră elenă.
    Dacă privim cu atenție la cine/unde/când/cum au întreprins acțiuni de gen pentru ajutorul concret al cuiva și focalizăm la mentalitatea populației cauzatoare a acestor acțiuni, vom găsi aproape de fiecare dată societăți NONcomuniste. În iulie 1985, Bob Geldof a reunit cele mai mari nume ale muzicii pop ale momentului într-un concert-mamut care a început simultan pe Wembley (Londra, 72.000 de spectatori) și pe JFK Stadium (Philadelphia, cu 100.000 de oameni) reverberat la scară mondială cu alte concerte simultane în Germania și Australia și câteva inițiative simbolice în Olanda, fosta Iugoslavie și la Moscova. Acțiunea a căpătat dimensiunea unui fenomen ce a depășit cele mai optimiste previziuni posibile. Totul pentru a aduna fonduri pentru salvarea populației etiopiene de la moarte prin înfometare.
    Ce se întâmplă în acest timp într-o țară eminamente socialistă, care eticheta capitalismul celor de mai sus drept o feroce formă de egoism ????
    Să vă spun eu, că am trăit în ea !

    Nici măcar nu am avut ocazia să auzim ce au cântat cele mai mari nume mondiale ale muzicii momentului. Nu ne-am numărat nici măcar printre cele 150 de țări care au format o audiență de aproape 2 milioane de persoane. Sau cel puțin eu, care eram până-n gât în discuri “pe sub mână”, nu am auzit nimic-nimicuța despre evenimentul cu pricina la momentul cu pricina. Manifestarea moscovită a fost mai degrabă accidentală, conjuncturală, o inițiativă singulară și personală a trupei “Autograf” (???!!!) care a ținut mai degrabă să bifeze o sarcină de partid.

    Desigur cel mai prost argument pe care procomuniștii îl pot aduce acestei stări de lucruri este că “ăia au de unde, măh.. au de unde !!!”
    Nu pentru că argumentul nu ar fi “adevărat”.
    Este.
    Într-adevăr ei “au de unde”. Iar atunci când ai de unde, e mult mai ușor să fii altruist, să întinzi o mână de ajutor cuiva în nevoie.
    Dar ce a împiedicat societățile comuniste “să aiba de unde ” ??????
    Nu cumva imposibilitatea performanței economice ?
    Nu cumva tocmai eșecul economic dezastruos al ideologiei este cauza lipsurilor ce limitează drastic manifestarea altruismului și cedarea terenului de către această calitate comportamentală celei antagonice, în speță egoismului ???

    Dacă da, se explică foarte ușor de ce corupții nu se mai satură indiferent cât ar fi de mare șpaga. Pentru că acolo nu mai e vorba de o “nevoie” ci de o mutație la scufie. Dacă îl știu pe Kenny Rogers drept un donator de mare anvergură din averea obținută prin propria lui muncă, din propriul său succes, efort și sacrificiu, nu am auzit încă de vre-un șpăgar de marcă care să facă cine știe ce acte de caritate. Poate este într-adevăr o mutație provocată de lipsuri. Dar nu scuză ideologia de stânga nici cât negrul de sub unghia lui Becali !!!
    E ca și cum ai spune că nu e vina ta că nu participi la proba de tenis cu piciorul la olimpiadă pentru că nu ai cine știe ce picioare deloc, omițând elegant că tu ți le-ai tăiat singurel cu drujba puțin mai antărț ca să te lăfăi în scăunelu’ cu motoraș electric :evil:

    Mi se pare mie că societatea comunistă e atât de “altruistă” încât nu-și dă nici sie-și propriile averi minuscule, își ține TOȚI cetățenii în mizerie, pe când “egoismul” capitalist ajută uneori până și comuniștii care-i înjură.
    Poate doar mi se pare. (Sursa)

    Citeste si articolele:

      …De ce comuniștii nu trebuie să aibă drepturi

    Crimele comunistilorSunt peste tot. Beneficiază de dreptul la opinie, dar ar introduce oricând cenzura. Urăsc libertatea, dar o folosesc din plin. Urăsc accesul la informații, dar beneficiază de el. Formează o turmă ce oricând ar linșa pe cineva care gândește altfel. Ei sunt comuniștii de azi, de la cei care fac apologia comunismului în școli (parcă dictatura nu trebuie încurajată) și până la cei care guvernează azi România. De ce comuniștii nu trebuie să aibă drepturi vedem în materialul de mai jos.

    Comuniștii n-au nici un drept!

    Comuniștii n-au drept la munca.

    Cum adică: tu vii sa te angajezi la mine, sa-ti dau bani, sa-ti țin familia in spate…dar ii inciți pe ceilalți angajați sa muncească mai puțin, si sa ceara in schimb salarii mai mari? Spui in gura mare ca banii mei, de fapt, sunt ai tai? Ca firma mea, e a ta?

    Pai, ia ieși tu afara si angajează-te singur! Ca sa înveți ce-i aia, proprietate privata.

    Comuniștii n-au drept la libera exprimare si la vot.

    Ideologia comunista nu e ideologie: e incitare la furt si la distrugerea proprietății private. Toți “ziariștii” de stânga, toți sindicaliștii, asta fac!

    Daca frații Măraru se aduna si plănuiesc sa jefuiască BCR-ul, sunt pe loc arestați pentru conspirație si complicitate: pai pe comuniști de ce sa-i tratam altfel?

    Cum sa-i lăsam sa fie votați in Parlamentul României si sa lovească de acolo, in fundamentul societatii si al oricărei vieți civilizate – proprietatea?

    Comuniștii n-au drept de proprietate.

    Asta chiar ar fi culmea! Tu furi proprietatea altora, ne taxezi pana ne omori (ca sa ai de unde sa-ti umfli buzunarele), după care ai tupeul sa invoci…dreptul la proprietate?

    Tot ce au furat comuniștii in ultimii 22 de ani – case, mașini, terenuri, fabrici, conturi in bănci – absolut tot, trebuie confiscat. Si revândut la licitație, simplu si corect.

    Comuniștii n-au drept la apărare si la avocat.

    Cel mai mare comunist condamnat, a fost Adrian Năstase. Restul, mii si mii de infractori, au fost făcuți scăpați. Pe principiul ca hotul nedovedit, e negustor cinstit.

    Cat furat Adrian Năstase? Miliarde de euro. 1 miliard, numai din contractul Bechtel, pentru autostrada Transilvania (care nici n-a fost construita). Procesul lui a durat aproape 5 ani. Iar in pușcărie, n-a rămas decât…8 luni!

    8 luni, după ce-ai furat miliarde? Îmi pare rău, dar asta nu se mai cheamă justiție. Ci bătaie de joc.

    Si trebuie sa-i punem capăt, cat mai repede.

    Comuniștii n-au drept la viața.

    Sa omori un om pentru ca e evreu, țigan, român sau ungur, da, e o crima. Ca nimeni n-are nici o răspundere, pentru cum s-a născut.

    Dar nimeni nu se naște comunist. Ca sa fii comunist, trebuie sa știi mai intai ce-i aia banul, cat e de greu de făcut, cat e de grea munca. După care iți zici: pai, de ce sa mă omor eu muncind? Nu mai bine iau bani făcuți de-a gata, de altul? Comunismul e o alegere, intenționata si conștienta.

    Pentru faptele noastre, pentru ce alegem in viața, da, suntem responsabili. Iar comuniștii au ales sa fure.

    Așa ca cel mai bun comunist, e comunistul mort.

    Cine e comunist in România?

    Toți aia care, de 22 de ani, susțin statul social, cresc taxele, aduc bani la buget…după care fura la greu din el! Adică toate partidele si toți politicienii: președinții României, prim-miniștrii, miniștrii, primari, consilieri locali etc.
    Plus aia care i-au făcut scăpați pe hoți, i-au declarat nevinovați si au susținut corupția (deși erau plătiți sa lupte împotriva ei). Adică judecătorii si procurorii, care au pupat mana politicienilor.
    Plus aia care au susținut hoția: prin propaganda, minciuni si dezinformare. Adică toți jurnaliștii de stânga si postacii angajați de partide, pe internet.
    Plus, desigur, securiștii: care au fost plătiți sa apere economia României, sa asigure privatizări corecte, dar au închis ochii la toate spăgile si la cea mai crunta subminare a economiei a economiei naționale, din toata istoria. Si nu doar ca au închis ochii, ci au contribuit activ la jaf, prin dosare si șantaje. Niciodată nu s-a furat in România, ca in ultimii 22 de ani: iar securiștii si-au luat partea, la greu. Mai precis, e vorba de Serviciul Român de Informații (departamentul economic), si de serviciul Ministerului de Interne (zis “doi si-un sfert”).

    Liste negre pentru o viața mai alba!

    Toate astea înseamnă, pe scurt, trădare de tara. Care se pedepsește cu moartea, in orice tara normala.

    Așa ca, dragi cititori, faceți liste negre cu tradatori de tara. Si publicați-le peste tot: pe Capitalism pe pâine, pe Facebook, pe forumuri.

    Nu va pierdeți vremea cu nume mari, ca p-alea le știm cu toții. Iliescu, Băsescu, Adrian Năstase, Ponta, Antonescu – lasă-i p-astia, ca-i vedem zilnic la televizor si n-o sa-i uite nimeni, când va suna ceasul. Daca vrei sa-ti ajuți tara, spune-ne de aia pe care nu-i știe lumea. Șobolanii din orașele mici, din sate si comune: ca fara ei, comunismul s-ar fi prăbușit inca din 1990.

    Mișcarea Antitaxe si Capitalism pe pâine se dezvolta exploziv (vezi 400.000 de capitaliști in martie). La fel si Brigada Vlad Tepes – aripa paramilitara a Miscarii. E clar ca românii s-au saturat de jaf, bani nu mai sunt, sistemul se clatină si e in faliment. Sfârșitul e aproape.

    Iar sfârșitul va aduce ziua judecații. O judecata fara avocați, fara amânări si fara scutiri medicale. (Sursa: Capitalism pe paine)

    Citeste si articolele:

    Turnătorul la Securitate de la revista (i)morală ‘Cațavencii’

    Cornel IvanciucPuțină istorie

    Înainte de 2005, Academia Cațavencu era o revistă apreciată de cei cu IQ-ul ceva mai mare din România. Prin 2006, dacă nu greșesc, infractorul Sorin Ovidiu Vîntu devine proprietarul revistei. Așa cum era de așteptat, revista alunecă în minciună și dezinformare. Prin 2010, o parte din redactorii Academiei Cațavencu pleacă, fondând revista „Kamikaze”. După acest eveniment, este eliminat vechiul site al Academiei Cațavencu, așa încât doar cei care au colecția până în 2010 mai pot citi ceva din acea perioadă. Pe lângă revista Kamikaze, oamenii lui Vîntu au renunțat la vechea revistă și au fondat „Cațavencii”.

    Unul din redactorii acestei reviste, Catavencii adica, a fost turnător la Securitate, se numește Cornel Ivanciuc și ne explică nouă teoria chibritului. Toate scrierile acestui gunoi numit Ivanciuc sunt atacuri pline de minciuni la adresa ‘dușmanilor’ patronului său SOV. Cum a ajuns turnător? A participat la un furt (Ivanciuc, tată, da’ de ce furai?) și, cică, bărbatu’ lu’ Pește a cedat șantajului unui ofițer de Securitate (vedeți aici). Adică nu prea avea chef să facă pușcărie (un Bombonel al dictaturii comuniste). A turnat pe bani, dragi tovarăși și ‘preteni’, așa cum azi mușca de fundul lui Băsescu tot pe bani. Ei bine, dragii mei, acest turnator la Securitate a devenit ‘model’ pentru rusofonii din Basarabia, cei care urăsc România, mai precis istoria românilor. De ce? Iată ce scrie acest hoț și turnător la Securitate numit Ivanciuc:

    „Nu simt nimic pentru acest stat mutant si nu inteleg de ce, in raport cu Moldova, Romania este numita de mediile ude de entuziasm de la Bucuresti, cu un soi de alint de mastera lacoma, tara-mama, scrie Cornel Ivanciuc in Gardianul. Nu cred ca Germania se pretinde tara-mama a Austriei sau Liechtensteinului, desi ar avea mult mai multe motive sa o faca. Nu am calatorit niciodata in Moldova si nici nu am de gand sa ma deplasez curand inspre un asemenea desert. In topul tarilor pe care n-as vrea sa le vizitez, Moldova ocupa prima pozitie. Laos, Etiopia, Bolivia, Ghana sau Bhutan ma intereseaza de o mie de ori mai mult, marturiseste Invaciuc. Cica am avea o datorie de suflet fata de Moldova, s-o bagam acolo unde ea nu vrea sa intre nici in ruptul capului si unde nici nu are sanse sa patrunda prea curand. A arbora steagul instelat al UE pe flacarile presedintiei de la Chisinau, arcuite sub o secera si un ciocan tutelare, nu este suficient pentru ca Moldova sa acceada in anticamera unui edificiu care ii este complet strain. Moldova s-ar uni mai degraba cu Siberia sau Kamceatka, decat cu imperialista Romanie. Moldova este atat de ruseasca, incat nici nu conteaza daca este condusa de trupele Snails si O-zone sau de dna Greceanii. Prefer europeana minoritate maghiara oricarui amestec indigest de muscali, cazaci, gagauzi si bulgari, care ar rasturna ecuatia etnica actuala, in eventualitatea reunificarii Romaniei cu Moldova. Moldovenii simt ruseste, gandesc muscaleste si vorbesc romaneste. Pentru ei, Romania este o trambulina buna de sarit mai departe spre vest. Moldovenii folosesc pasaportul romanesc doar pentru a depasi Romania si a lasa in urma o alta generatie de rusnaci, care sa umple un spatiu golit de politica stupida a lui Basescu. Moldovenii pe care vrea sa-i salveze Basescu, dandu-le pasaport, se afla cam la cincea ofensiva impotriva comunismului. De data asta, au mai urnit cu un centimetru plaga rosie si se pot declara multumiti pentru urmatorul cincinal. Nu cunosc modul de folosire al actualei Moldove si, in afara sahului politic in care o tine Kremlinul, nu cred ca o organizatie sau alianta sanatoasa sa fie interesata de acest sindrom postsovietic, care este Moldova.”

    Ivanciuc, tată, atunci când te uiți seara în oglindă, întreabă-te dacă merită să fii o jigodie pentru o lingură de mălai în plus.

    Și, totuși, românii au murit pentru Basarabia, pământ românesc.

    Citeste si articolele:

    Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE… 

    Dan VoiculescuFinalul de mandat prezidenţial al lui Emil Constantinescu. Anul de graţie 2000. Într-un gest disperat de a mai recupera câte ceva din farmecul pierdut al anticomunismului de început de mandat, preşedintele Emil Constantinescu cere şi obţine în CSAT desecretizarea dosarului ICE Dunărea, întreprinderea de comerţ exterior a regimului comunist legată de Dan Voiculescu şi de alţi tovarăşi care, după decembrie 1989, şi-au creat averi fabuloase.

    Celebra afacere cu banii bidoanelor lui Ceauşescu şi care, mai apoi, intrau în nişte conturi ale căror deţinători rămân şi astăzi necunoscuţi. Imediat după 1989 s-au scris şi spus multe despre Dan Voiculescu. Unele reale, altele false, poate unele exagerate, poate unele nu s-au scris că nu erau şi nu sunt încă ştiute.

    Cel mai bun document despre Dan Voiculescu rămâne cel realizat în 2000 de cei de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE) despre ICE Dunărea şi Crescent. Documentul a ajuns în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cândva la finalul anului 2000 şi urma să devină public.

    Spre informarea corectă a opiniei publice dosarul ar trebui acum desecretizat, căci astfel vom afla detalii extrem de interesante despre afacerile lui Dan Voiculescu şi banii pe care şi-a clădit averea începând din seara de 22 decembrie 1989.

    Raportul SIE din 2000 prezenta mecanismul creării averii lui Dan Voiculescu. Şeful unei aşa-zise companii private din România comunistă înregistrată în Cipru şi legată de fosta Securitate, Dan Voiculescu, făcea exporturi: ciment, uree etc. Câteva vapoare au plecat la începutul lui decembrie 1989. Plata urma să vină în câteva săptămâni.

    Dar a venit revoluţia! Iar când au venit banii nu au mai urmărit circuitul dinainte: adică mai întâi în firma Crescent şi, mai apoi, împărţiţi cu tovarăşii din PCR şi Securitate. Tovarăşii dispăruseră, ca atare totul a devenit capital pentru patronul de paie al firmei Crescent, devenit acum patron cu acte în regulă pe persoana fizică.

    Regele a murit, trăiască Regele! Bineînţeles au rămas şi relaţiile de afaceri cu care s-a continuat înmulţirea banilor, dar asta e altă poveste. Poate o să o scriem altădată… Emil Constantinescu nu a mai candidat. Primul gest al preşedintelui ales în 2000, pe numele său Ion Iliescu, a fost secretizarea dosarului SIE-Voiculescu.

    Povestea e undeva în Băneasa, în arhiva SIE. De ce să nu o desecretizam? De ce să nu aflăm o parte a adevărului despre averea lui Voiculescu? Despre afacerile la Viena şi altele? Despre CIE, DIE, SIE. Chiar: DE CE NU? Cineva are ceva de ascuns? Dan Voiculescu suntem siguri că nu!

    Citeste si articolele:

    Securistul Dan Voiculescu a pus haite de postaci să-i facă propagandă pe Internet…

    Dan VoiculescuDEZVĂLUIRI: Mogulul Voiculescu a pus ”haite” de postaci să-i facă propagandă pe Internet. Fo.st postac: „Mi se părea grețos ceea ce făceam”.

    O anchetă publicată de reportervirtual.ro dezvăluie metodele cu care își face propagandă pe internet mogulul Dan Voiculescu. Mesajele manipulează publicul pe toate problemele penale și de imagine cu care se confruntă mogulul.

    Jurnaliștii de la Reporter Virtual au identificat postacii și mesajele manipulatoare pe care aceștia le împrăștie pe site-urile de știri pentru a construi o imagine mai bună a senatorului Dan Voiculescu.

    „Guerilla digitală” este deja o tactică obișnuită a partidelor politice, care au descoperit, în urmă cu câțiva ani, terenul liber al Internetului pentru propagandă politică. Echipe special pregătite de „postaci” atacă siteurile ziarelor, ale televiziunilor și cele de știri postând în grup comentarii pro sau contra, în funcție de conținutul articolului cu pricina. Această activitate sporește în perioada campaniilor electorale, dar nu încetează nici între rundele de alegeri», spun jurnaliștii de la Reporter Virtual.

    Investigația RV expune mai multe mesaje pe care ”postacii” lui Voiculescu le-au plasat pe mai multe site-uri. Articolul remarcă faptul că astfel de campanii, folosite de partide sau companii, sunt derulate pentru o ”persoană fizică”, ceea ce arată resursele pe care e dispus să le aloce Dan Voiculescu pentru a manipula publicul că este alt tip de personaj decât cel descris de nenumăratele probleme pe care le are.

    ”Dacă pentru opinia publică, acest tip de război digital pe care-l desfășoară partidele nu este o noutate, iată că există și persoane fizice – mult mai puține, pentru că este nevoie de resurse financiare și organizatorice – care folosesc aceeași tactică”, se mai arată în articolul de pe reportervirtual.ro.

    Aceștia au identificat cinci nume de postaci și au prezentat mesajele pe care aceștia le împărăștie pe internet, într-o anchetă care conține și mărturia unui postac.

    RANGER: „Voiculescu, aliatul Casei Regale”

    Pe Reporter Virtual și nu numai, îl găsim pe RANGER (nick folosit pentru comentarii):

    – „voiculescu e un tip galant din cate se vede….doar adversarii politici incearca sa-i faca o imagine negativa”, comentariu postat pe 6 decembrie la articolul „VIDEO. Dan Voiculescu, sedus, în direct, de ochii unei jurnaliste de la B1 TV” de pe Reporter Virtual

    MOS ENE: „Un politician cinstit și competent”

    Tot pe Reporter Virtual, dar și pe alte siteuri de știri, îl găsim pe MOS ENE:

    – „Mizeriile acestea basiste nu prezinta deloc credibilitate. Se pare ca alcoolistul turnator Basescu este disperat datorita faptului ca pe 09 decembrie ARD o sa piarda alegerile”, comentariu postat pe 30 noiembrie la articolul „Varanul naţional” de pe Reporter Virtual

    – „VOICULESCU MERITA MAI MULT. VOICULESCU POATE SA FIE PRESEDINTELE SENATULUI”, comentariu postat pe 14 decembrie la articolul „Pe CINE propune USL la șefia celor două Camere. Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului” din „Evenimentul zilei”.

    Jurnaliștii de la Reporter Virtual au reușit să discute chiar și cu unul dintre postacii lui Voiculescu. Acesta s-a declarat scârbit de metodele prin care mogulul înțelege să-și facă propagandă pe Internet.

    Mărturisirea unui fost postac: „Mi se părea grețos ceea ce făceam”

    În campania electorală, Dan Voiculescu și-a făcut propagandă la ”Grupa mică”. Mogulul a prezentat pe propriul blog fotografii cu el la o grădiniță.

    Pe blogul său, „Varanul” se laudă că are relații ”cordiale” cu niște copii de la o grădiniță din Corbeanca, iar în cadrul consultărilor ”bilaterale” au pus la cale trei surprize. În plină campanie electorală, „Felix” s-a lăsat călărit de copii, ca la rugby. Apoi s-a lăudat cu pozele pe blog.

    HOPA-MITICĂ judiciar, jocul cu imunitatea al lui Felix

    La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Prejudicul total a fost stabilit la 60 milioane de euro.

    La sfârşitul lunii iunie, avocatul lui Dan Voiculescu a cerut instanţei supreme declinarea dosarului său privind privatizarea ICA la Tribunalul Bucureşti, după ce le-a înmânat judecătorilor hotărârea publicată în Monitorul Oficial care atestă că Voiculescu nu mai este senator. El şi-a depus demisia din funcţie, începând cu data de 25 iunie. După ce Voiculescu a fost reales în Parlament, procesul se mută din nou la Curtea Supremă, întreaga procedură judiciară fiind întârziată luni bune în acest fel, existând riscul ca faptele pentru care este judecat să se prescrie.

    Sub titlul „Dan Voiculescu, Le Rasputine de Bucarest”, jurnaliștii francezi îl compară pe omul politic, considerat a fi în spatele procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu, cu unul dintre cele mai nefaste personaje de la curtea ultimului țar al Rusiei, Rasputin.

    Felix și Crin, tovarăși politici

    Doi foști dușmani, Dan Voiculescu și Sorin Roșca-Stănescu, și-au unit forțele și s-au încolonat în spatele interimarului de la Cotroceni, Crin Antonescu. Relațiile cu Securitatea comunistă, dosarele penale, milioanele de euro din conturi și frica de pușcărie i-au adunat în USL. Roșca- Stănescu se visează senator și ministru de Interne, în timp ce Voiculescu vrea să-și vadă liniștit de afacerile cu statul. În justiția aflată sub zodia USL, „Felix” încearcă din răsputeri să scape de acuzațiile grave de corupție și de verdictul defi nitiv de turnător.

    A făcut avere din afaceri cu statul, sub ”dictatura” lui Băsescu

    Ori de câte ori are ocazia, Dan Voiculescu se erijează într-unul dintre cei mai mari critici ai statului. „Statul-tâlhar” este una dintre expresiile favorite ale mogulului Antena 1, fie că vine vorba de nivelul de trai, taxe, impozite sau de mediul de afaceri.

    În spatele Frondei pe care o închipuie şi o conduce, afacerile controlate de familia Voiculescu prosperă şi prind consistenţă tocmai prin contracte cu instituţii ale „statului- tâlhar”. Cine pe cine tâlhăreşte?

    Voiculescu se bălăceşte în bani europeni: Îi învaţă pe ţărani să picteze

    Ponta vorbeşte de jaful banilor europeni. Patronul Antenelor este principalul beneficiar.Înainte de a demisiona din Senat, Dan Voiculescu a apucat să-şi declare afacerile cu statul. În condiţiile în care Victor Ponta denunţa „jaful” de la POSDRU şi salariile de 10.000 de euro, Dan Voiculescu este beneficiarul unui contract de un milion de euro, bani europeni. De doi ani, Felix învaţă ţăranii din patru sate să picteze, să împletească coşuri din nuiele, să sculpteze lemnul şi să fabrice ceramică. De altfel, în ultimii doi ani, fundaţiile lui Voiculescu au mai beneficiat de contracte finanţate din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 11 milioane de lei, bani folosiţi pentru formare profesională.

    Momentul în care Dan Voiculescu și-a depus candidatura pentru alegerile parlamentare, recunoscând că a fost și Felix, este un paradox care ne arată cât de greșit am condamnat ”poliția politică” în România. ”Rasputin de România” este doar exemplul cel mai cunoscut și vizibil al unui fenomen consumat din 1990: ascensiunea fulminantă a călăilor și lacheilor regimului comunist.

    Citeste si articolele:

    Comunismul a fost invazia de jos in sus a railor si invidiosilor

    Coada la paine (pe cartela) in comunismMotto: „Aşa cum nerozii nu dădeau doi bani pe stele, nici stelele nu dădeau doi bani pe nerozi” (Orhan Pamuk)

    Deşi au promovat austeritatea marxistă, au trăit în opulenţă. Deşi se erijau în protectori ai clasei muncitoare, au exploatat-o în beneficiul lor. Deşi hrăneau visuri de mai bine pentru oamenii obişnuiţi, au coborât viaţa lor la nivelul obişnuinţei de a trăi într-un coşmar tras la indigo. Pentru cei mulţi au interzis „ocupaţiile burgheze” precum echitaţia, golful, jocurile de societate etc., însă ei le consumau fără restricţii. În timp ce proletariatul se chinuia să prindă o viză de Bulgaria să treacă Dunărea la Ruse, ei deţineau paşapoarte şi călătoreau fără oprelişti. Progeniturile lor şi clienţii ideologici primeau burse în Occident în timp ce copiii proletaritatului nu puteau trimite o banală scrisoare în străinătate fără verificări riguroase. Totul se decidea într-o singură unitate poştală, din Bucuresti, vis-a-vis de Sala Palatului. În timp ce noi făceam foamea optzecistă, ei se bucurau de serviciile Gospodăriilor de Partid. Şi dacă aveai cutezanţa să ceri drepturi egale în statul muncitorilor şi ţăranilor, ei, toţi aceşti stăpâni ai vieţii tale, îţi arătau penitenciarul, lagărul de muncă, după ce treceai prin filtrul torturii fizice. Ei, toţi aceştia, sunt astăzi stăpânii politici ai României, de peste 20 de ani.

    România trăieşte sub „programarea sistematică a dezordinii” cauzată mai ales de „cursa aberaţiilor politice” şi a certurilor dintre securişti şi comunişti pentru sfere de influenţă economică. Iar aceasta se petrece în interiorul mafiei care a criogenat România într-o uriaşă plantaţie de sclavi votanţi. Sunt stăpânii cu mandat şi legitimitate electorală. În consecinţă, „pe malurile Dâmboviţei ni se planifică nu viitorul, ci, din păcate, gestionarea post-factum a crizelor în care au degenerat scandalurile politice, devenite strategie reală a guvernărilor celor mai nepotrivite şi distructive pe care le-a avut vreodată România” (Aurel I.Rogojan, 2009).

    Între 1945 şi 1989, sute de mii de intelectuali cu liceu şi cu universitate au fost coborâţi la munca de jos, mai mult manuală decât intelectuală, sau au fost sub diferite etichete politice condamnaţi la muncă silnică în lagăre şi închisori transformate în şantiere de muncă fizică. Următoarea operaţie de distrugere a României: milioane de persoane fără vocaţie intelectuală au primit denumirea de „noua intelectualitate progresistă” şi au fost instalaţi în aparatul de stat, inclusiv Universitate şi diplomaţie. Aceaste operaţiuni au furat naţiunii tezaurul de inteligenţă creatoare şi au poluat statul cu nişte paraziţi cu lăcomie în loc de eficienţă.

    Comuniştii şi securiştii epocii dinainte de 1989 excelează astăzi cu însuşiri de oportunism şi superficialitate, care îi recomandă pentru uşoară manipulare şi rentabilă utilizare de către marea finanţă oocidentală. Comunismul din Rusia şi din estul Europei a confiscat deopotrivă Libertatea şi Proprietatea şi aceasta pentru ca înrobirea să fie mai sigură şi să nu aibă cale de întoarcere. Statul totalitar 100% este acesta. De aceea, pentru cei puţin şi puternici, pentru „succesori”, viaţa este o pradă. O pradă continuă. Pentru cei mulţi şi neajutoraţi, viaţa este o pedeapsă. O pedeapsă continuă.

    Comunismul a fost invazia de jos în sus a invidioşilor şi a răilor puşi să pedepsească pe cei – spre nefericirea lor – înzestraţi da natură cu vinovăţia inteligenţei şi vinovăţia culturii.

    Cei 4 milioane de comunişti şi cei 2 milioane de securişti care peste 45 de ani au fost clasa conducătoare şi exploatatoare nu spun nimic şi nu scriu nimic pentru că în aceşti 45 de ani, cu continuitate şi azi, nu-i nimic pozitiv de reţinut în memorie şi de transmis istoriei. În afară de fenomenul substituirii istorice prin succesiune. Iar substituirea este cea mai periculoasă formă de distrugere socială, economică, culturală şi spirituală a poporului român, căci, potrivit lui Jean-François Revel: Comunismul este atât de devastator, încât nu-i de ajuns să scapi de el: trebuie să poţi ieşi din toate consecinţele lui. Iar „foştii” reprezintă aceste consecinţe care trebuiesc evacuate din istorie. Dinastia „succesorilor” trebuie eliminată din corpul social românesc. Din patologie se ştie că principalul duşman nu-i agresivitatea microbilor, ci este vulnerabilitatea organismului. Foştii activişti, securişti, politruci, UTC-işti, cadre şi obedienţi de duzină vor o societate vulnerabilă pentru a o putea controla politic, parazita economic şi malforma social.

    Citeste si articolele:

    Cum l-a lucrat Securitatea pe ultimul dictator comunist

    Executie CeausescuCeaușescu plănuia să fugă cu 24 de tone de aur

    În 1989, toate ţările comuniste au trecut la democraţie paşnic, mai puţin România, unde revoluţia a făcut victime. De ce? Un general specialist în contrainformaţii, pe care o să-l numim fictiv Ioan Gez, ne-a dezvăluit că Ceauşescu fusese convins, în decembrie, să-şi dea demisia şi să fugă în Iran cu 24 de tone de aur. Plecat pe 18, dictatorul a fost păcălit că în ţară lucrurile au reintrat în normal, astfel că două zile mai târziu s-a întors la Bucureşti. Urmarea o ştim cu toţii: dictatorul a fost împuşcat, iar aurul “s-a evaporat”.

    Generalul Gez, specialist în contrainformaţii, a condus structuri informative româneşti pe teritoriul unor ţări occidentale înainte de Revoluţie şi a fost ordonator de credite, având drept de semnătură pentru conturile structurilor pe care le conducea. Iată ce ne-a povestit: “Pe 3 decembrie, la Malta, se hotărâse deja soarta României: Ceauşescu trebuia să plece. În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1989, de pe Otopeni au decolat două avioane care au făcut două transporturi secrete, unul către Kiev, altul către Teheran. Fiecare aparat avea la bord câte 12 tone de aur. Primul era destinat ruşilor, ca preţ al libertăţii pentru Ceauşescu. Al doilea trebuia să fie luat câteva zile mai târziu de la Teheran de familia dictatorului, care urma să plece spre Chile, ţară în care să se stabilească. Ruşii voiau o revoluţie de catifea şi în România, fără vărsare de sânge. Astfel, după negocieri cu URSS, pe 17 decembrie, Ceauşescu a declarat că demisionează. Pe 18 a ajuns în capitala Iranului, Teheran, într-o vizită de prietenie”.

    Generalul Gez susţine că la şedinţa Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie, în timp ce Timişoara era în plin război civil, Ceauşescu a demisionat, la ora 17.45.

    “În mod straniu, fila care consemna acel moment a dispărut din stenogramă şi a fost refăcută, din memorie, pe 4 ianuarie 1990, de cea care consemnase datele, Maria Ionescu.

    În această variantă, Ceauşescu apare cu următoarea declaraţie: “Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci, alegeţi-vă alt secretar general! Pe 18 decembrie, a apărut un articol în Scânteia Tineretului, care dădea semnalul trupelor Securităţii să declanşeze lovitura de stat, ceea ce s-a şi întâmplat. Pe 20 decembrie, Ceauşescu s-a întors la Bucureşti, convins de anumite structuri, care îl voiau neapărat mort, că totul este sub control în ţară. A urmat ceea ce se ştie, execuţia cuplului dictatorial şi transformarea României în ceea ce vedem cu toţii. De-spre aurul din Teheran nu se mai ştie nimic. Avionul care a făcut transportul în Iran s-a întors gol în data de 4 ianuarie 1990”, ne-a spus generalul Gez. (Sursa)

    Citeste si articolele:

     

     

    Adauga un comentariu

    Nume*

    Adresa de email* [Nu va fi publicata]

    Comentariu*