ALERTA-Komunisti/globalişti/înţelepţi/analfabeţi/atei şi falşi creştini de pretutindeni „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin…” (F.A. 17/30-31) Şi să ştiţi că ochii, vorbirea, gândirea, somnul, fecundarea, ploaia, mişcarea, iubirea,fotosinteza, iertarea, asimilaţia, amurgul, anticorpii, diviziunea celulară, creşterea, ploaia, pulsul inimii, respiraţia, senzualitatea, tot ce este bun, plăcut, desăvârşit, plin de roduri bune ne sunt împrumutate de Creator, pentru a da socoteală de fiecare talant, când TOŢI ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată (2 Cor.5/10)… Adevărat este că El dă soare şi peste buni şi peste rai (Mat.5/45), dar asta nu înseamnă să-l înlocuim cu un dumnezeu –manechin, cartonat, limitat, pictat, iconat, căruia îi întoarcem spatele… Chiar dacă luăm totul ca de apucat, fără a–i fi recunoscători, noi nu suntem ai noştri (Rom.14/8); Fiindcă şi sexul apune, vremea trece, dar dragostea nemaimuţărească-Dumnezeiască, nu piere niciodată (1 Cor. cap.13) şi Marea strâmtorare ne cuprinde pe toţi, totuşi Venirea Domnului răsare pentru veşnicire, iar noi- astfel îl întâmpinăm? Ba- unii ispravnici, îngroapă talanţii împrumutaţi şi-l judecă! Dar Stăpânul său i-a răspuns: “Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Pentru că… de la cel ce n-are se va lua şi ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Mat.25/26-30)

bilant romania furata Lichidatorii TARII si GROPARII Poporului Roman ,alaptati de Iliescu, votati in masa de  mincatorii de…mici, dau in vileag pe ASASINII ECONOMICI GLOBALI:Negociatorii FMI şi BM sunt asemănători comisarilor sovietici/ Pentru ca hotia Iliesciana a Avutiei Obstesti are picioare scurte,Privatizările din România au eşuat în proporţie de 80%, recunoaste “parintele “hotiilor Nicolae Văcăroiu…Kaghebist, tortionar, viclean -satan sa fii – electorat orbit sa ai … 30 de ani de la alegerile din Duminica Orbului…SA NU UITATI  SA LE SPUNETI SI URMASILOR URMASILOR:„Am văzut-o pe mama împuşcată în cap. Tata era ghemuit, nimerit în stomac“;Cine ii clasifica pe “fermierii”pricopsiti din furtul fostelor CAP-uri/IAS-uri/SMA-uri si a altor ctitorii comuniste (ale tuturora ), furate numai de mafiotii iliescieni , scosi basma curata de …”justitiari”/ Doctorul docent, stiintific, Academicianul furtului Avutiei Obstesti= Vacaroiu, l-a turnat pe ex-premierul Ponta/Amintiri despre citeva odrasle cu stea in frunte  66Criminalii loviturii de stat continua sa atace România, CONDAMNATĂ din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei/ https: // www. youtube. com/ watch? v=Y8K7EmMHtBs…C am pe aici sunt jertfele,suferintele si lacrimile dumneacoastra -Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România? Top 25 cei mai bogați oameni din lume 2019;  Cine erau milionarii României acum 70 de ani;Rusii- prin ce hotii cuceresc lumea! ROMÂNIA FURATĂ. Cazul Mechel – cum au ajuns rușii să controleze mare parte din siderurgia românească;Cum au devenit boieri HOTOMANII nostri ; Afacerea Megapower. Un dosar instrumentat de procurorul Victor Ponta, cu un prejudiciu de 12 milioane de dolari; klosca  cu puii de rusi ataca preferential  … Dupa noi-potopul pesedist -Cristi Diaconescu cere actiuni penale contra PSD-istilor: „Sa lasi Fondul de urgenta gol e o chestiune aproape legata de infractionalitate”…Pentru ca sa poata primi spagi de la amarastenii omorati cu zile, le-au fost marite salariile “ingerilor pazitori” -Medic șef de secție 42.658 lei, infiemieră 5729 lei, portar 4.721 lei, liftier 4821 lei
vc Pastor John Piper- Ce se întâmplă atunci când mori? Scaunul de judecată al lui Hristos… Ce reprezintă Scaunul de Judecată al lui Hristos? Judecata finală; PLANUL VEŞNIC AL LUI DUMNEZEU; Romani 14;10. Dar pentruce judeci tu pe fratele tău?by john Fischer; Itinerar Biblic Ep. 1063 – APOCALIPSA Cap. 20:12-21:1-2; Ilie Demeter: “Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață.” Cartea “Ce spune Scriptura” – autor Ewald Frank  78 Iadul… New Age… Miscarea New Age sau „oculta veche”, marca moderna „marca Illuminati” impotriva crestinismului… Noua Ordine Mondiala va incepe cu primii 8 pasii… Iata cine niveleaza calea anticristului..„Cum a fost fabricat Zeul Isus Hristos” a doua aberatie a lui Pavel Corut… Un impostor ce se credea Mesia… Aleister Crowley, cel mai malefic om de pe planetă… Parabolele lui Iisus(XLVI) – Talentații vor moșteni Împărăția… Pilda Talanţilor (I), Matei 25:14–30;33

p6p3654

 

vvvv

 

Pentru ca are la spate Poporul orbit de forte malefice …A inviat Iliescu si il ataca pe Iohannis: „Are tendinte totalitare”. Lauda CCR si Avocatul Poporului: „Sa le apreciem la adevarata valoare”

Ion Iliescu sustine, la implinirea a 30 de ani de la alegerile din 20 mai, ca acestea „au fost kilometrul zero al evolutiei democrate a Romaniei”. Alegerile au fost insa marcate de o uriasa campanie de manipulare si dezinfirmare coordonata de FSN, predecesorul PSD

„Demonizarea acelor alegeri poate fi, pana la un punct, explicata, in contextul unei lupte politice , specifica acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora sa spuna. Alegerea, atunci, nu s-a facut in necunostinta de cauza, dimpotriva. Privind retrospectiv, niciodata ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atat de puternic cu agenda publica. Am ales, atunci, un Parlament, care era si Adunare Constituanta”, sustine Iliescu.

El tine sa adauge ca atunci au luat fiinta CCR si Avocatul Poporului, care acum se lupta cu „tendintele totalitare”.

„Am construit institutii, pe baza unei Constitutii care a preluat multe dintre obiectivele Revolutiei Romane, din decembrie 1989. Acum, cand se manifesta tot mai fatis o anumita tentatie totalitara, apreciem la adevarata lor valoare Curtea Constitutionala a Romaniei si Avocatul Poporului”, adauga Iliescu.

„Romania s-a schimbat mult in bine, dar sunt si lucruri care ne dezamagesc, si ne ingrijoreaza. Daca in 1990 clasa politica, aflata in proces de structurare, se prezenta in fata societatii, cu proiecte si programe, cu valori democrate, acum constatam ca ea, clasa politica, se rupe tot mai mult de societate, devenind, in anumite aspecte, un soi de frana sociala. Agenda publica este ignorata, dialogul cu societatea este superficial, si nu de putine ori, ipocrit. Ar fi o dovada de intelepciune, si de responsabilitate pentru clasa politica, daca ar folosi oportunitatea oferita de criza si s-ar intoarce la agenda cetateanului si la servirea interesului public.

Alegerile din 20 mai 1990 au fost kilometrul zero al evolutiei democrate a Romaniei. Nu a fost totul perfect, nu au mers lin toate lucrurile. Dar programul enuntat atunci, in lunile care au precedat alegerile, a unit natiunea in jurul unui proiect strategic, cel al integrarii europene si euro-atlantic”, a mai pretins Iliescu, care in 1990 vorbea de o „democratie originala”, refuzand apropierea de Occident.

Kaghebist, tortionar, viclean -satan sa fii – electorat orbit sa ai … 30 de ani de la alegerile din Duminica Orbului

În urmă cu 30 de ani, în 20 mai 1990, exact în Duminica Orbului, au avut loc primele alegeri prezidențiale și parlamentare după căderea comunismului. Au fost considerate alegeri democratice, deși ele s-au desfășurat în condițiile în care Frontul Salvării Naționale (FSN), cel care a preluat puterea imediat după Revoluția din decembrie 1989, participa la scrutin, cu toate că Ion Iliescu, liderul FSN, promisese să nu o facă. Alegerile au avut loc și în contextul marii manifestații-maraton din Piața Universității, unde se cerea, pe lângă punerea în practică a Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, și ca FSN să nu se transforme în partid politic și să nu candideze.

Alegerile din 20 mai 1990 sunt câștigate de FSN cu 67,02%, iar Ion Iliescu este ales președinte cu 85% din voturi. Scrutinul din Duminica Orbului a adus la putere pentru eșalonul doi al nomenclaturii comuniste, fapt care a abătut România de la un drum democratic și european, spre deosebire de alte țări din fostul bloc comunist.

Piața Universității- ”Mai bine mort, decât comunist”

Plecat de la un miting electoral al Partidului Național Tărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), protestul a început în 22 aprilie 1990, principala revendicare a celor câteva mii de oameni care au ocupat Piața Universității fiind aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara din 11 martie 1990, care cerea introducerea lustrației pentru nomenclatura comunistă și membrii Securității pe o perioadă de 10 ani.

Protestul din Piața Universității 1990

Protestul din Piața Universității 1990

În zilele următoare, în Piață se adună sute de mii de oameni, se deschide balconul Universității București, de unde vorbesc liderii studenților ( Marian Munteanu), intelectuali, revoluționari. Se strigă sloganuri anticomuniste, rămase celebre prin umorul de bună calitate, se cântă ( Imul golanilor este fredonat și acum la protestele anti-PSD), dar mai ales se cer alegeri libere, democrație. ”Fenomenul Piața Universității, cum a fost denumit la vremea respectivă, a fost cel mai lung protest anticomunist din Europa, cu un discurs radical și moral.

FSN vs partidele de opoziție

Încă din ianuarie 1990 se reînființează Partidul Național Liberal (PNL), condus de Radu Câmpeanu și Partidul Național Țărănesc (PNȚCD), al cărui lider era Corneliu Coposu. Frontul Salvării Naționale s-a constituit în primele zile ale revoluției din decembrie 1990 și controla întreaga putere: armata, forțele de ordine, justiția, economia și Televiziunea Română. Ion Iliescu, fost nomenklaturist comunist, a promis că organizația ”emanată” în zilele revoluției nu se va transforma în partid politic și nu va participa la primele alegeri libere. Promisiunea nu a fost însă ținută în pofida protestelor opoziției și celor din Piața Universității.

Campania electorală

Întreaga perioadă de pînă la alegeri a fost marcată de conflicte, care au prefațat sciziunea profundă din societate, nevindecată nici după 30 de ani. În 29 ianuarie, ca răspuns la un miting organizat cu o zi înainte de opoziție în Piața Victoriei, noua putere a mobilizat minerii din Valea Jiului și muncitori de la Intreprinderea de Mașini Grele București (IMGB) și de pe alte platforme industriale care au ”restabilit ordinea” la sediile PNȚCD și PNL. Corneliu Coposu, care fusese închis 20 de ani în temnițele comuniste, a fost ”salvat” de premierul de atunci, Petre Roman, care a trimis un TAB al armatei să-l scoată din sediul partidului pentru a nu fi bătut de muncitorii care strigau ”Coposu, roade osu”, IMGB face ordine!” și „Noi muncim, nu gândim!”

Dezbaterea prezidențială

Dezbaterea dintre cei trei candidați la prezidențiale (Ion Iliescu, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu) a rămas celebră prin lecția de democrație oferită de Ion Rațiu. Astăzi dezbaterea stârnește zâmbete ironice: cei doi candidați din opoziție nu i-au reproșat lui Iliescu nici violențele din Piața Universității, nu au pomenit de trecutul lui de secretar județean comunist și nu i-au spus ”cine a stat cinci ani la ruși nu poate gândi ca Bush”. E drept, nici moderatorii dezbaterii, Răzvan Theodorescu, președintele TVR numit în post de FSN, nici Emanuel Valeriu și Victor Ionescu nu au pus astfel de întrebări stânjenitoare. Erau însă zorii democrației. Lui Ion Iliescu i se mai vedea urma de la șapca proletară, iar limbajul trăda deprinderea ședințelor PCR, poate de aceea a și câștigat cu 85%. În schimb, Ion Rațiu, cu zâmbetul pe buze, a dat o definiție a democrației care i-ar fi fost utilă nu doar lui Iliescu, ci și tuturor președinților care i-au urmat: “Chintesența democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”

O lecție pe care Iliescu nu a înțeles-o. La nici o lună de la alegeri are loc mineriada din 13-15 iunie.

Pentru ca sa poata primi spagi de la amarastenii omorati cu zile, le-au fost marite salariile “ingerilor pazitori” -Medic șef de secție 42.658 lei, infiemieră 5729 lei, portar 4.721 lei, liftier 4821 lei

Cât câștigă un medic, o infiemieră, un brancardier, un portar sau un bucătar în Spitalul Județean Ploiești? Sume uriașe au fost scoase la iveală de o publicație locală din Prahova, care publică și un document care atestă veridicitatea datelor. Astfel, un medic primar șef câștigă lunar 42.658 lei, un medic specialist – 31.682 lei, în timp ce bucătarul primește 4.436 lei, iar portar – 4.721 lei. Sumele sunt brute, la care se adaugă și sporurile primite de angajații Ministerului Sănătății.

Spitalul Județean Ploiești are, de departe, cel mai mare buget la capitolul cheltuieli de natură salarială comparativ cu orice altă unitate medicală din județ. Cel mai mare salariu lunar, cel al unui medic primar șef, ajunge la 42.658 de lei, în timp ce o telefonistă câștigă 4.633 de lei, iar un liftier 4.821 de lei, notează observatorulph.ro.

La salarii se mai adaugă și sporuri pentru ture, gărzi, norma de hrană și alte drepturi

Pe lângă salariul de bază, veniturile totale lunare includ sporuri acordate conform Ordinului 547/2010, sporul pentru tură, alte drepturi salariale (concedii de odihnă, concedii medicale, sume compensatorii), sume aferente gărzilor, orele lucrate în zilele nelucrătoare, precum și norma de hrană.

Salariile brute, la care se adaugă sporurile, conform documentului citat de observatorulph.ro:

  • medic primar șef – 42.658 lei
  • medic specialist – 31.682 lei
  • medic primar coordonator – 25.682 lei
  • medic rezident – 13.220 lei
  • medic dentist – 14.928 lei
  • analist programator – 6.059 lei
  • operator xerox – 3.751 lei
  • registratură – 4.214 lei
  • telefonist – 4.633 lei
  • infirmieră – 5.729 lei
  • îngrijitor – 5.613 lei
  • brancardier – 5598 lei
  • electrician – 5114 lei
  • bucătar – 4.436 lei
  • portar – 4.721 lei

Salariile sunt brute și apar pe site-ul spitalului județean, www.sjup.ro.

Bugetul anual al Spitalului Județean Ploiești, numai pentru cheltuieli salariale, prognozat pentru 2020 este de 246.500.000 de lei, mai scrie sursa citată. Suma aferentă cheltuielilor salariale reprezintă mai mult de jumătate din bugetul propriu al Ploieștiului.

Noi cotizam pentru gradati si ei ne zdrobesc sub ciubote ca pe 17 decembrie 1989-Ziua în care Armata şi-a ciuruit poporul în Timişoara: „Am văzut-o pe mama împuşcată în cap. Tata era ghemuit, nimerit în stomac“

Data de 17 decembrie 1989 rămâne una dintre cele mai sângeroase ale Revoluţiei. A fost ziua în care Armata şi trupele de Securitate au deschis focul împotriva manifestanţilor din Timişoara.

Manifestanţia pro-Tőkés László din Piaţa Maria din Timişoara, începută în 15 decembrie avea să se trasforme a doua zi, pe 16 decembrie, într-un protest anti-Ceauşescu şi anti-comunist. După luptele cu forţele de ordine de la „Maria”, demonstranţii s-au deplasat în principalele cartiere ale oraşului şi la Comitetul Judeţean de Partid unde au revendicat drepturi economice şi politice.

Grupuri de manifestanţi vor să dialogheze cu autorităţile în cursul zilei de 17 decembrie. Acolo sunt întâmpinaţi de militari, scutieri şi tunuri de apă. În confruntarea care a avut loc, demonstranţii ies victorioşi. Forţele de represiune se retrag. Apoi, noi trupe de securitate obligă oameni să se retragă înalte puncte ale oraşului unde au loc confruntări.

La Timişoara, au fost trimişi Secratarul Comitetului PCR Ion Coman şi generalii Ştefan Guşe, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu, pentru a pune capăt revoltei.

Teleconferinţa lui Ceauşescu

Nicolae Ceauşescu organizează de urgenţă o teleconferinţă cu factorii de decizie de la Timişoara. În jurul orei 17.30, dictatorul avea să dea ordin să se deschidă foc împotriva civililor.

„În Timişoara, toate trupele primesc muniţie de război. Se somează şi oricine nu se supune, se socoteşte stare necesitate şi se aplică legea. În Timişoara s-a atacat şi sediul, nu s-a reacţionat, s-a întors şi obrazul celălalt de parcă ar fi fost Iisus Cristos… Oricine atacă un soldat, un ofiţer, trebuie să primească riposta. Oricine intră într-un sediu de partid sau se sparge un geam de la un magazin, trebuie să primească riposta imediat. Fără nicio justificare. Umanismul nu înseamnă capitualarea sau pactizarea cu duşmanul. Umanismul înseamnă apărarea poporului, integrităţii ţării şi socialismului. Toate unităţile militare sunt în stare de alarmă şi au armamentul de luptă. Nu pleacă nicăieri fără muniţie de luptă. Toate unităţile ies cu armamentul uşor din dotare, de luptă“, a spus Ceauşescu, care a cerut ca într-o oră să fie restaurată liniştea.

„A început să se tragă deja. Coman vă raportează… Raportez încă o dată, am ordonat să se tragă foc. Terminat!“, a transmis Ion Coman.

Ordinul va fi dus la îndeplinire şi la Timişoara vor cădea primele victime în după-amiaza aceleiaşi zile. Cei care au deschis foc asupra mulţimii au fost cadre ale MApN şi ale Securităţii, care au pus în aplicare ordinul „Radu cel Frumos“, iar trupele deschid focul în manifestanţi în mai multe zone din oraş: Catedrală, Piaţa Libertăţii, Piaţa 700, Podul Decebal, Calea Girocului, Calea Lipovei, Calea Aradului.

18 decembrie 1989. Operaţiunea Trandafirul. Mărturii din morga de la Timişoara: „Erau morţi peste tot pe coridorul întunecat“  

19 decembrie 1989. Muncitorii de la ELBA refuză să intre în secţii. Se delanşează greva. Generalul Guşă este apostrofat de muncitori  

Mascarul de la Podul Decebal

Ioan Bânciu şi-a pierdut soţia, pe Leontina, în măcelul care a avut loc la Podul Decebal. Demonstranţii au încercat să ajungă la Comitetul Judeţean de Partid dinspre Bulevardul Pârvan.

„Actuala Prefectură era apărată de maşini militare, de maşini de pompieri şi de soldaţi pe mai multe rânduri. Erau hotărâţi să ne oprească. Cei din spate împingeau mulţimea. Un elicopter al Miliţiei i-a urmărit pe manifestanţii care se îndreptau spre sediul Miliţiei, cu gândul să ceară eliberarea arestaţilor. Eram hotărâţi şi siguri pe noi, pentru că toate forţele se dădeau la o parte. Pe Podul Decebal, surpriză! Au început să tragă fără somaţie. Vedeam gloanţele care loveau caldarâmul şi stâlpii. Se trăgea şi de peste canalul Bega“,a declarat Ioan Bânciu, unul dintre revoluţionarii timişoreni.

Patru persoane au murit şi 21 au fost rănite la pod. Dispozitivul era format din militarii de la U.M. 01185 Timişoara şi două plutoane de trupe ale Securităţii, de la Arad şi de la Timişoara. Pe pod, erau transportoare blindate şi tancuri de la U.M. 01115 Timişoara. Răniţii au declarat că s-a tras dinspre cordoanele de militari şi TAB-urile ce blocau accesul pe pod.

S-a deschis focul la Catedrală

 

În seara zilei de 17 decembrie, după încetarea actelor de vandalism din Centru, s-a deschis focul împotriva celor câteva mii de persoane care scandau lozinci în zona Catedralei. Conform procurorului Romeo Bălan, grupul de persoane care spărgeau magazinele în Piaţa Operei şi apoi le-au incendiat s-au detaşat de masa demonstranţilor. Acolo au acţionat cei de la UM 01233 Buziaş. Au fost împuşcate mortal 12 victime şi au fost rănite de gloanţe 34 de persoane.

În jurul orei 19.00, s-a deschis focul dintr-un cordon de militari dinspre cinematograful Capitol sau de pe transportoare blindate şi de vizavi de catedrală. Din rapoartele depuse de unităţile militare, care au acţionat în Timişoara, nu rezultă ce unităţi au fost la Operă.

Piaţa Operei din Timişoara

După orele 19.00, la Operă şi în apropiere s-a deschis focul împotriva manifestanţilor. „S-a tras dinspre cordoane de militari, dar au acţionat şi persoane care nu erau în uniformă militară“, afirmă procurorul Romeo Bălan. Au fost împuşcate mortal nouă persoane şi au fost rănite 13. Profesorul Csizmarik a fost împuşcat în timp ce cânta „Deşteaptă-te române!“, în apropiere de Operă. Din raportul U.M. 01121 Timişoara rezultă că au avut în zonă trei transportoare blindate de cercetare cu cinci ofiţeri şi 20 de militari în termen.

Crimele din Piaţa Libertăţii

În Piaţa Libertăţii, demonstranţii au fost împinşi dinspre Judeţeana de Partid, în jurul orelor 16.00-17.00. Unii manifestanţi au incendiat chioşcurile de ziare şi maşinile unor miliţieni. S-a aruncat cu sticle incendiare spre Garnizoană şi de la Comandamentul Diviziei Mecanizate. Oamenii au fost avertizaţi mai întâi cu foc de avertizare de militari şi câteva autoblindate au încercat să împrăştie mulţimea violentă. Au sosit în zonă şi câteva camioane cu militari, care au acţionat. În urma focurilor au rămas 3 morţi şi 22 de răniţi. „Când am ajuns în faţa Garnizoanei, cineva din cordon a deschis focul cu un pistol mitralieră. Când s-a oprit focul, am văzut-o pe mama căzută cu faţa la pământ, chiar în poarta de la garnizoană. A fost împuşcată în cap şi în piept. Tata era tot jos, ghemuit, nimerit în stomac. Eu am rămas în picioare şi am început să strig”, a povestit Ioana Bărbat.

În câteva clipe, a sosit la faţa locului un bărbat cu parpalac de piele, cu doi soldaţi. „Ne-au luat şi ne-au dus într-o încăpere a restaurantului militar. Acolo era un domn gras, de vreo 100 de kile, care ne înjura. Urla să nu plâng că mă omoară şi pe mine. Spunea că dacă am ieşit în stradă, acum să tăcem. Apoi, toţi am fost duşi la Spitalul Militar, dar pentru că nu aveau voie să acorde ajutor, ne-au trimis la Judeţean, cu o salvare”, a mai spus Ioana Bărbat.

Pentru împuşcarea soţilor Bărbat a fost cercetat şi judecat căpitanul de contrainformaţii Vasile Joiţoiu. A fost condamnat la 18 de ani închisoare de Tribunalul Militar, în 1991, însă a fost achitat de Tribunalul Militar Bucureşti. „Militarii care erau acolo au spus că Joiţoiu a tras. Acesta a luat arma de la unul dintre soldaţi. La 20 de ani, am văzut declaraţia unui fost lucrător în armată, pe TVR, care a spus că Joiţoiu a făcut un pariu că ne omoară pe toţi trei“, a mai spus Ioana Bărbat. În intersecţia de lângă Clinica de Oftalmologie au fost împuşcaţi mortal Radian Belici şi Remus Tăşală, alte şase persoane fiind rănite.

Recuperarea tancurilor din Calea Girocului

Mii de persoane au protestat în după-amiaza zilei pe Calea Girocului. La intersecţia Căii Girocului cu strada Lidia, au fost oprite cinci tancuri ale U.M. 01115 Timişoara. Conducătorii tancurilor au fost molestaţi de timişoreni. Tancurile ar fi trebuit să ajungă în centrul oraşului pentru a-i împrăştia pe demonstranţi. Aveau 275 de obuze. Revoluţia eliberatoare a fost trăită ca un război de timişorenii din Calea Girocului.

Ştefan Mariş a fost unul dintre cei care şi-au dat viaţa în Calea Girocului, la sosirea comandoului care avea misiunea să recupereze tancurile blocate de manifestanţi. „După ce am luat masa de prânz, am auzit zgomotul maşinilor mari. Veneau tancurile de la Unitatea Militară din Giroc. Soţul mi-a spus că e ca la război afară. S-a îmbrăcat şi a plecat. Demonstranţii au atacat tancurile şi i-au dat jos pe militari. Au ridicat baricade din ce au putut. Un firobuz a fost postat de-a lungul drumului. Am avut o stare sufletească ciudată. Ştefan mi-a spus că dacă vor veni ajutoare să elibereze tancurile va fi prăpăd. Am văzut un TAB de pe care au coborât militarii cu armele întinse şi strigau: «Intraţi în scări că trag!» În acel moment, au şi tras. L-am văzut când a picat. A fost împuşcat în gât şi a paralizat de sus în jos. Eu m-am apropiat de el şi i-am spus că nu m-a ascultat! Spunea că nu îl doare nimic, dar a vrut să fie dus la spital. Avea măduva secţionată. L-au operat, dar pe 23 decembrie a murit“, a spus Rozalia Mariş, soţia eroului Ştefan Mariş.

Soldaţii care veniţi să recupereze cele cinci tancuri blocate de revoluţionari au ciuruit tot ce au prins în jur. 11 persoane au murit, 22 au fost rănite. Din ordinul generalului Ştefan Guşe, militarii de la U.M. 01140 Lugoj, conduşi de maiorul Vasile Paul, au deschis focul fără milă. După Revoluţie, maiorul Paul a fost avansat general şi chiar a ajuns profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara. În zonă, au acţionat şi militari de la U.M. 101125 Timişoara, U.M. 01008 Timişoara şi U.M. 01380 Arad.

S-a tras din Unitatea Militară din Calea Lipovei

Sute de demonstranţi se aflau în Calea Lipovei şi au manifestat împotriva regimului. Au existat, ca şi în alte zone, grupuri răzleţe de persoane care spărgeau vitrinele magazinelor. În urma intervenţiei militarilor de la U.M. 01942 Timişoara, care îşi aveau sediul chiar în zonă, au murit 6 persoane şi au fost rănite alte 29.

„În după-amiaza zilei a fost trimis la Timişoara un colectiv cu reprezentanţi de vârf ai PCR, în frunte cu secretarul cu probleme speciale al CC al PCR, Ion Coman. Din acest colectiv au mai făcut parte generalul Constantin Nuţă, adjunctul ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei, generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, generalul Victor Atanasie Stănculescu, prim-locţiitor al ministrului Apărării şi generalul Mihai Chiţac, şef al Trupelor Chimice ale Garnizoanei Bucureşti. Toate aceste persoane, împreună cu forţele locale, au organizat reprimarea brutală a manifestaţiilor şi au pus în executare ordinul de deschidere a focului dat de Ceauşescu.

Au deschis focul atât forţele MApN, cât şi cele ale ale M.I. În această zi s-au înregistrat cele mai multe victime, respectiv 65 de morţi şi 268 de răniţi, dintre care 224 prin împuşcare. Alte 44 de persoane au fost rănite în altercaţiile cu forţele de ordine. Până în 17 decembrie, forţele de ordine au reţinut 200 de persoane, depuse la Penitenciarul Timişoara fără nicio formă legală”, a relatat procurorul Romeo Bălan. Ziua următoare, la ordinul Elenei Ceauşescu, s-a pus în practică Operaţiunea „Trandafirul“, prin care victimele de la morgă, 44 la număr, au fost încărcate într-un camion al Comtimului, transportate la Crematoriu Cenuşa din Bucureşti, unde au fost arse, pentru a se şterge urmele masacrelor.

Sursa: www.adevarul.ro

18 decembrie 1989. Operaţiunea Trandafirul. Mărturii din morga de la Timişoara: „Erau morţi peste tot pe coridorul întunecat“

Alexandra Enache, directorul Institutului de Medicină Legală din Timişoara, a fost medic rezident la Morga Spitalului Judeţean în 1989. Secvenţele de coşmar ale acelor timpuri o urmăresc şi acum.

După ce cadrele Ministerului Apărării Naţionale şi ale trupelor de la Securitate şi de la Ministerul de Interne au deschis focul asupra mulţimii, pe 17 decembrie 1989 s-a înregistrat cel mai mare număr al morţilor la Revoluţia din Timişoara. Gloanţele au secerat 65 de vieţi, iar 224 de persoane au fost rănite prin împuşcare. Medicii lucrau, în acel decembrie însângerat, la foc automat.

Oficialităţile comuniste erau în gardă. Morga Spitalului Judeţean era plină de cadavre, iar imaginile erau apocaliptice. Pentru a ajunge în sala de autopsie de la Morgă, se traversează, prin subsolul spitalului, un coridor lung şi întunecat. Şi astăzi este o zonă întunecoasă, darămite acum 25 de ani, când ici-colo abia ardea câte un bec. Pe 18 decembrie 1989, Alexandra Enache, atunci rezident la Laboratorul de Medicină Legală din Timişoara, avea să ajungă la lucru. Avea 32 de ani şi terminase facultatea.

„S-a cerut doar examenul extern“

„Ştiam că pe 17 decembrie s-a tras, ştiam despre ce s-a întâmplat în Piaţa Maria. Nu ştiam însă nimic despre morţi. Când am ajuns la serviciu, am constat că morga era plină. Era plin şi coridorul acela întunecat. Erau morţi peste tot“, îşi începe mărturia Alexandra Enache. Acesta a făcut parte din echipa de cinci legişti care au avut misiunea de a face autopsia cadavrelor. Ceilalţi membri ai echipei au fost Milan Dressler, şeful Laboratorului de Medicină Legală, profesorul Traian Crişan, Viorel Ciobanu şi Adrian Moisa.

„În mod obişnuit, aveam cam 1.000 de autopsii pe an. Asta înseamnă o medie de trei pe zi. De această dată eram în faţa a zeci şi zeci de morţi. În mod normal, la moartea cuiva trebuia să vină o solicitare din partea Miliţiei sau a Procuraturii. Erau însă foarte multe cadavre, aşa că nu era posibil să se facă autopsie, astfel că s-a cerut doar examenul extern. Adică descrierea rănilor şi leziunilor care se vedeau pe corp. Avem două mese de autopsie, iar cadavre erau peste tot în hol“, a continuat Alexandra Enache.

„Eram păziţi de miliţieni înarmaţi“

Legiştii au avut asupra lor obişnuitele fişe pe care se fac constatările, însă fiecare îşi făcea notiţe şi într-un caiet personal. Alături de ei, în morgă erau şi miliţienii de la Judiciară, şi procurorii criminalişti, care au fotografiat fiecare cadavru, întocmindu-şi notiţele lor.

„Condiţiile au fost groaznice. Erau inşi cu plăgi impuşcate, cu arsuri de intrare, cu explozie la ieşire, erau plăgile craniene, cu deformări de fizionomie“, a relatat Enache, care îşi aduce aminte şi de ofiţerul de miliţie Iosif Veverca, desemnat să supravegheze operaţiunile în spital. „Era foarte agresiv. Şi în atitudine, şi în ţinută. Avea o armă în mână. Eram păziţi de miliţieni înarmaţi, nu aveam voie să ieşim“, a precizat actualul director al Institului de Medicină Legală din Timişoara.

Intrările din 18 decembrie 1989

Persoanele care avea asupra lor buletinul au putut fi identificate, mai greu a fost pentru cei fără acte. Munca făcută de legişti în acea zi de 18 decembrie avea să fie extrem de importantă pentru identificarea ulterioară a persoanelor.

17 decembrie 1989. Ziua în care Armata şi-a ciuruit poporul în Timişoara: „Am văzut-o pe mama împuşcată în cap. Tata era ghemuit, nimerit în stomac“

19 decembrie 1989. Muncitorii de la ELBA refuză să intre în secţii. Se delanşează greva. Generalul Guşă este apostrofat de muncitori  

„Am lucrat la foc automat“

„Am descris cu ce era îmbrăcată fiecare victimă, am notat semne distinctive, cicatrici sau tatuaje. După ce am terminat, am dus aceste documente în birou, unde trei colege le-au dactilografiat. Interesant este că au dispărut toate fotografiile şi documentele procurorilor. Nu însă şi cele întocmite de noi, probabil pentru că aveam biroul într-o altă clădire“, a adăugat Alexandra Enache.

A doua zi, pe 19 decembrie, când a revenit la muncă, Alexandra Enache a avut parte de o surpriză. O mare parte din cadavre au dispărut de la morgă. Altele au fost aduse de pe străzi. Era o stare de disperare pentru că familiile îşi căutau morţii.

Medicii legişti au evidenţiat locul de intrare al glonţului (figura din dreapta) şi cel de ieşire (figura din stânga)

„Noi am lucrat la foc automat şi în zilele următoare. Erau aduşi oameni morţi prin împuşcare. Nu pot să uit acele clipe nici după 25 de ani. Nici nu avem voie să uităm“, a încheiat Alexandra Enache.

„Operaţiunea Trandafirul“

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 s-a pus în aplicare „Operaţiunea Trandafirul“, prin care oamenii ucişi de armată pe 17 decembrie să fie luaţi din Morga Spitalului Judeţean. Cadavrele ar fi urmat să fie transportate la Bucureşti şi să fie incinerate la Crematoriul Cenuşa, apoi era prevăzut să se lanseze zvonul că dispăruţii ar fi fugit din ţară.

Generarul Constantin Nuţă i-a ordonat lui Ion Deheleanu, şeful Miliţiei Timiş, să se ocupe de problemă. Acesta a comandat o autoizotermă de la Comtim, de la Autobaza de la Berecsăul Mare, iar adjunctul său, Ioan Corpodean, a format echipa de ofiţeri care să transporte cadavrele.

Din această echipă au făcut parte Gheorghe Avram, Iosif Veverca, Eugen Mişea şi Tiberiu Grui. Conducătorul acţiunii de la spitala fost colonelul Nicolae Ghircoiaş, şeful Institutului de Criminalistică din Bucureşti. Doctorul Ovidiu Golea, directorul Spitalului Judeţean, a fost cel care a deschis lacătul de la morgă.

„Colete“ în autoizoterma de la Comtim

Pentru a se putea „lucra“ în linişte, s-au stins becurile din curte, iar geamurile saloanelor au fost acoperite cu perdele. În aceea noapte, miliţienii au încărcat peste 40 de cadavre.

Între orele 1.30 şi 4.00, miliţenii au încărcat în camion 47 de cadavre, indicate de Ghircoiaş. După încărcarea cadavrelor, autoizoterma s-a întors la Inspectorat, de unde a fost preluată de şoferul Dorel Ceaca. Dimineaţa avea să plece la Bucureşti, împreună cu căpitanul Valentin Ciucă. De altfel, ofiţerul a şi condus camionul înainte de intrarea în Bucureşti. Autoizoterma a fost însoţită de un autoturism în care se aflau trei miliţeni.

S-a lucrat din greu la crematoriu

Ofiţerii de miliţie din Capitală ar fi trebuit să preia „coletele“. Conducătorul acţiunii din Bucureşti a fost adjunctul Miliţiei, Ioan Baciu. La intrarea în Bucureşti, plăcuţele de înmatriculare ale camionului au fost înlocuite. Cei veniţi de la Timişoara au fost cazaţi la un hotel, până când cei de la la crematoriu „rezolvau“ problema.

Au fost chemaţi la lucru toţi angajaţii crematoriului, care au primit câte 2.000 de lei, cu condiţia să semneze că nu vor divulga secretul operaţiunii. În dimineaţa de 20 decembrie, patru pubele cu cenuşă au fost duse pe raza localităţii Popeşti-Leordeni şi au fost deşertate într-o gură de canal. La revenirea în Timişoara, şoferul, care nu ştia ce a transportat, a fost trimis să spele izoterma.

Documentele au fost distruse

Maiorul Iosif Veverca avea să declare la proces: „Corpodeanu ne-a spus că este o acţiune secretă şi cine va spune ceva va fi împuşcat“. Pentru a şterge complet urmele, s-a ordonat distrugerea întregii documentaţii privind victimele. Pe 22 decembrie au fost arse toate documentele medicale întocmite de ofiţerii criminalişti, inclusiv filmele foto care au fost realizate. Au scăpat însă documentele întocmite de medicii legişti.

Sursa: www.adevarul.ro

Doctorul docent, stiintific, Academicianul  furtului Avutiei Obstesti= Vacaroiu, l-a turnat pe  ex-premierul Ponta 

Nicolae Văcăroiu l-a turnat pe premier pentru guvernarea  pe care a dus-o din 2013 încoace

 
Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că din 2013, premierul Victor Ponta folosește fondul de rezervă al țării în alt scop decât cel pentru care a fost creat. Opoziția face în acest moment demersuri, anchetând printr-o comisie specială neregularitățile pe care premierul Victor Ponta le-a tot perpetuat de când a ajuns la putere. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat că se va ancheta și proasta gestionare a proiectului de autostradă Comarnic-Brașov.
Nicolae Văcăroiu nu se bagă însă în Parlament, pentru că, așa cum știm, comisiile de anchetă din Parlament nu fac decât să îngroape problemele. Acesta nu a făcut decât să furnizeze documentele și informațiile necesare Direcției Naționale Anticorupție și organelor capabile să ia decizii în legătură cu furăciunea pe care Ponta o tot face din 2012, de când a ajuns premier.
sursa: http://turnul.blogspot.ro
Daniel Sebastian Yaskin Lafayette

Amintiri despre citeva odrasle cu stea in frunte…

  News  v-a prezentat preocuparile citorva  urmași ai câtorva  bogaților  oameni din România. Astăzi vom afla cei mai fac fetele și băieții altor  politicieni . Discreți sau nu, ei au fost mereu în atenția presei. Chiar și în timpul guvernării CDR, adică în urmă cu mai bine de zece ani, numele copiilor lui Emil Constantinescu apăreau prin ziare. Mai mult sau mai puțin. În orice caz, mult mai puțin decât apare acum Elena Băsescu.

Dragoș Constantinescu, fiul fostului președinte Emil Constantinescu, nu a avut o viață de familie tocmai fericită. S-a întors în România în 1996, după ce urmase cursurile unei facultăți din Belgia și absolvise și un masterat în economie. Cât timp tatăl său a fost președintele țării a lucrat la Media Pro, unde a fost președintele Fundației „Copiii României”. În acea perioadă a cunoscut-o pe indonezianca Sana Hendartono-Cipaianu. De profesie medic stomatolog, ea era fiica secretarului Ambasadei Indoneziei la București. S-au căsătorit în 1999, iar după ce Constantinescu nu a mai candidat, Dragoș a emigrat cu soția și cu fiul său în Cehia. S-a angajat la o companie de telefonie mobilă. În acest timp, Sana a cunoscut un belgian bogat și l-a părăsit pe Dragoș. La rândul său, în ultimele luni de căsnicie, tânărul a avut o relație cu Ioana Ginghina, actriță din telenovelele „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire”. În 26 februarie 2006, el a introdus acțiunea de divorț și a obținut custodia băiatului său, care are acum 11-12 ani. Potrivit tabloidelor, Sana s-a întors în România după ce povestea de dragoste cu belgianul a eșuat. Ea a fost fotografiată la noul loc de muncă, o clinică din București unde lucrează ca medic stomatolog. În prezent, Dragoș este angajat al unei companii din Capitală și locuiește cu chirie într-un apartament.

Fiica lui Emil Constantinescu, Norina, locuiește cu soțul său, Cristian Boru, într-un apartament cu trei camere în apropiere de Academia Militară. Ea este director la compania Pro East Consulting, iar el este chirurg la spitalul Caritas din București, potrivit inpolitics.ro. Cei doi soți au o mașină Volskwagen și își fac concediul în locuri precum stațiunea 2 Mai. Fetița cuplului învață la o școală de cartier din Panduri.

 

 

 

Tudor Vasile, colecționar de vedete

Despre cei doi fii ai fostului premier Radu Vasile, Tudor și Mihai, presa a scris că au avut multe eșecuri școlare, ei fiind corigenți de mai multe ori în timpul liceului. În ciuda acestor probleme, Tudor, în vârstă de 34 de ani, (foto) învârte în prezent multe afaceri și este unul dintre bărbații bogați din high-life-ul bucureștean. Potrivit OK Magazine, Tudor este de profesie pilot de avion. În prezent, locuiește într-un apartament în zona Unirii.

Tânărul și-a deschis prima afacere la 22 de ani, în timp ce tatăl său conducea Guvernul României, iar acum are mai multe firme și este implicat în afaceri imobiliare. El deține 40% din Flexo Graphic SRL, o companie specializată în tipărirea de etichete pentru ambalaje. Potrivit lui Marian Beșleagă, director al firmei, Flexo Grafic a investit 10 milioane de euro în mașini de rottogravură. Sediul firmei este în Filipeștii de Pădure, județul Prahova, care a avut statut de zona defavorizată, iar investitorii au beneficiat de mai multe avantaje fiscale, potrivit „Cațavencu”. Tudor a fost și co-proprietar al clubului pentru homosexuali „Soho” din centrul istoric (fostul „Club Cabaret”).

În ceea ce privește relațiile amoroase, Tudor a arătat o înclinație evidentă pentru vedete. Andreea Raicu, Maria Marinescu, Anna Lesko au fost, pe rând, iubitele lui. Ultima cucerire este Norina Sandra, un fotomodel de 28 de ani. Fratele lui Tudor, Mihai, lucrează într-o instituție bancară. În afară de cei doi fii, Radu Vasile mai are o fiică dintr-o căsătorie anterioară, a relatat Q Magazine.

Studii la Groton și Harvard pentru fata lui Ciorbea

Oana Ciorbea, fiica fostului premier Victor Ciorbea, are 28 de ani și locuiște în Statele Unite, la New York. În anul 2002, ea a absolvit Magna Cum Laudae liceul Groton School din SUA. Iar în 2006 a absolvit Universitatea Harvard, tot Magna Cum Laudae. Oana a lucrat la Citi Group New York în perioada 1 iulie 2006 – noiembrie 2007, iar acum lucrează la un fond privat de investiţii din metropola americană. În iunie 2008 a participat la o licitație caritabilă de obiecte de artă pentru ajutorarea comunităților sărace din Africa.

Mihai Văcăroiu, fiul fostului premier Nicolae Văcăroiu, are 40 de ani și s-a remarcat de-a lungul timpului prin afacerile dubioase pe care le-a învârtit. Când Petrom era companie de stat, Mihai a avut cu aceasta un contract foarte atractiv pentru firma sa: el deținea monopol pe distribuția de gumă de mestecat, țigări, dulciuri și alte produse consumabile în benzinăriile Petrom. Apoi, în 2005, asociatul său la firma Best XZ, Adrian Negru, a fost cercetat de DNA pentru că ar fi deturnat fonduri europene prin firma respectivă. Însă procurorii au decis că Văcăroiu junior nu a fost implicat. De-a lungul timpului, Mihai a apărut în compania unor personaje controversate precum Nicu Gheară, alături de care a petrecut Revelionul din 2006, în localitatea Kitzbuhel, în Alpii austrieci. El a fost însoțit la petrecere și de iubita lui, Cristina Băleanu, care îi este asociată în cadrul mai multor afaceri.

Catinca Roman, din nou însărcinată

Cele două fete ale lui Petre Roman, Catinca și Oana, sunt de mult timp favoritele presei de scandal, fie că poartă decolteuri extrem de adânci sau că se cuplează cu stripperii de la „Flamingo Boys”. În prezent, Catinca – fiica vitregă fostului premier – este din nou însărcinată și urmează să nască în această toamnă. În vârstă de 44 de ani, ea mai are o fetiță de 12 ani, Calina, dintr-o relație anterioară. Catinca nu a fost căsătorită niciodată, iar despre tatăl viitorului copil a spus doar că este cetățean străin, că are părul brunet și că este înalt. În această iarnă, tabloidul „Cancan” a publicat niște fotografii dintr-un club bucureștean unde Catinca se săruta și se îmbrățișa cu un puști de maximum 20 de ani. Profesional, creatoarea de modă tocmai și-a lansat o nouă colecție (prêt-à-porter Escale), după o pauză de șapte ani. Catinca are o relație foarte proastă cu fostul premier, după ce acesta și-a  părăsit soția, pe Mioara, pentru a se căsători cu Silvia Chifiriuc, o cântăreață de manele cu 27 de ani mai tânără decât el.

Oana, fiica naturală a lui Roman, este PR-ul surorii sale, organizator de evenimente și de director de imagine al companiei Direct Aeroservices, divizia aerotaxi. Recent, ea a organizat evenimentul „Dinner in the Sky” de la Mogoșoaia, prin care cei cu dare de mână au luat masa suspendați de o macara la 50 de metri deasupra pământului. Oana a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Sorbona și are în prezent 34 de ani. După modelul surorii sale, a avut mai multe relații cu băieți mult mai tineri decât ea. Acum este singură. Nu a fost căsătorită niciodată și nici nu are copii. Petre Roman are un copil și cu actuala soție. Petruș are un an și jumătateși a fost botezat de Dinu Patriciu.

Ana Maria Geoană, poze sexy în costum de baie

Mircea Geoană are doi copii: Ana Maria și Alexandru. Ana are 16 ani, însă anul trecut își trecuse pe pagina de Facebook o vârstă mai mare, de 20 de ani, a relatat inpolitics.ro.  Adolescenta a postat pe rețeau de socializare multe poze foarte provocatoare: în pat alături de alte două prietene, îmbrăcată în rochii foarte scurte sau doar în costum de baie. La acea dată, tabloidele au scris că Ana voia să o copieze pe Elena Băsescu la capitolul imagine. Când avea 12 ani, adolescenta a cochetat cu actoria: ea a jucat alături de starurile William Dafoe şi Jeff Goldblum în filmul american „Adam Resurrected”.

Alexandru Geoană are 18 ani și învață la liceul „Jean Monnet” din Capitală. Părinții au vrut să îl trimită pe Alexandru la un liceu din Statele Unite, dar băiatul a ales să rămână în țară, pentru că nu a dorit să se despartă de gașca de prieteni. În septembrie 2009,  „Cațavencu” a publicat mai multe fotografii în care fiul lui Geoană apărea conducând o mașină în Dorobanți, deși la vremea respectivă nu avea decât 16 ani. În ciuda scandalului iscat, Alexandru nu conducea ilegal mașina Fiat 500 retro deoarece avea permis pentru a conduce vehicule sub 500 de cmc. În prezent, Alexandru se pregătește de BAC și urmează să își continue studiile în SUA sau Marea Britanie, după cum a declarat tatăl său. La fel ca sora sa, Alexandru a jucat roluri secundare în două filme “horror” turnate la Castel Film, pe când avea 13 ani – “Blood Feud” și “Love Hurts”, din seria “Pumkinhead”.

Andrei și Mihnea Năstase: vitezomanul și „nazistul”

Andrei Năstase, fiul lui Adrian Năstase, urmează modelul altor copii de VIP-uri: face afaceri, e vitezoman, merge în cluburi selecte și declanșează scandaluri. În urmă cu două luni, tânărul de 25 de ani a rămas fără permis auto pentru o perioadă de 90 de zile, după ce Tribunalul București a respins irevocabil contestația sa față de măsura Brigăzii Poliției Rutiere care l-a surprins, în august 2009, conducând cu 140 de kilometri la oră pe Șoseaua Kiseleff. Andrei acuzase “vicii” și “greșeli” ale aparatului de înregistrare. Deși nu a obținut ce voia, fiul fostului premier a avut dreptul să conducă pe toată perioada procesului, adică aproape doi ani de zile. Andrei a terminat Facultatea de Economie la Universitatea Bocconi din Milano, iar acum se ocupă de afaceri imobiliare prin intermediul unei firme din Slobozia. Totodată, el este proprietarul petshop-ului “Doggie Style” din Capitală, potrivit Kamikaze. Alături de iubita lui, Bianca Crivăț, Andrei apare des prin cluburi, în special în Gaia și Bonton din Herăstrău. În februarie 2010, presa a scris că garda sa de corp, din prea mult zel, i-a dat un cap în figură, spărgându-i arcada, unui tânăr care se așezase din greșeală la masa odraslei lui Năstase.

Și Mihnea Năstase, fiul cel mic al fostul premier, a intrat în vizorul presei după ce și-a pictat o svastică pe braț. Revista „Kamikaze” a publicat mai multe fotografii în care Mihnea apărea cu simbolul nazist pe braț în timpul unei petreceri de  Halloween organizată de liceul din Elveția la care studiază (taxa anuală este de 40.000 de euro). Adrian Năstase l-a pedepsit pe fiul său înscriindu-l în timpul verii la un stagiu de internship la „Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel”.

Fiul lui Hrebenciuc: asistent universitar cu mașină de 60.000 de euro

Andrei Hrebenciuc, fiul de 27 de ani al liderului PSD Viorel Hrebenciuc, este un alt personaj drag presei de scandal. Ghinionul pare să îl urmărească de ceva vreme pe junior: mașina sa luxoasă, un model BMW Seria 6 în valoare de 60.000 de euro, i-a fost furată de două ori în ultimii doi ani. De fiecare dată, bolidul a fost recuperat de poliție. Își petrece timpul liber în localuri selecte: Casa di David, Restaurant Gondola, cafenelele de pe Radu Beller sau Clubul Bamboo. Locuiește împreună cu părinţii într-o vilă de 200 de metri pătraţi, în valoare declarată de 200.000 de lei, trecută pe numele său. Totuși, el are și preocupări mai alese. Este preparator universitar și doctorand la Academia de Studii Economice din Bucureşti, unde predă microeconomie, macroeconomie şi economie europeană. Toamna trecută a lansat la librăria „Diverta” volumul „Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice”, lucrare ce cuprinde viziunea sa asupra  situaţiei economice din lume. Dacă teoretic pare să stăpânească economia destul de bine, practic are probleme serioase. Potrivit „Adevărul”, la sfârșitul anului 2008, tânărul era acționar la două firme care înregistrau pierderi serioase („Moda zilei” – comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei și „La Magic Roma” – bar).

În prezent, după o relație de lungă durată cu Elena Băsescu, Andrei este împreună cu Irina Noapteș, de 22 de ani, fiica lui Alexandru Noapteş, fostul director general al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar “CFR Călători”. El este judecat în libertate de procurorii DNA, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor statului, pentru un prejudiciu de 700.000 de euro.

La final, câteva vorbe despre fetele lui Tranian Băsescu. După o carieră de fotomodel și relații amoroase cu Andrei Hrebenciuc, Ionuț Gheorghe sau ziaristul Radu Prunaru, Elena Băsescu, ajunsă la 31 de ani, are acum o meserie mai serioasă: este europarlamentar și totodată membru PDL. A continuat să gafeze și la Strasbourg. În martie 2010, într-o intervenție în plenul PE a vorbit despre scutul antirachetă, încurcând data la care România a acceptat invitația SUA de a participa la sistemul antirachetă. Apoi a susținut că acordul pe acest subiect trebuie ratificat de Parlamentul European, ceea ce era fals. Recent, ea s-a împăcat la Cannes cu fostul ei iubit Bogdan Ionescu, poreclit Syda, a relatat „Click”.

Spre deosebire de sora sa, Ioana Băsescu duce o viață mult mai discretă. De profesie notar, ea a petrecut doi ani în judeţul Vrancea, în comuna Păuneşti, unde a avut deschis un cabinet. La sfârșitul anului trecut, ea s-a mutat în noul său cabinet, amplasat într-un conac boieresc de pe șoseaua București-Ploiești. Ea are o relație cu italianul Giovani Francesco, proprietarul Music Channel.

Pentru ca hotia Iliesciana a Avutiei Obstesti are picioare scurte,Privatizările din România au eşuat în proporţie de 90%,în condiţiile în care statul este nevoit acum să vândă companii strategice într-o perioadă de criză, a declarat Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi

“Nu vrem să recunoaştem că, din păcate, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec. După cum nu vrem să recunoaştem că, iată, vindem acţiuni la companii strategice, în perioadă de criză, în contextul în care capital autohton nu există”, a declarat Văcăroiu, la un eveniment care a marcat aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice (ASE).

Fostul premier al României a adăugat că există o reticenţă în recunoaşterea faptului că statul are prea puţine soluţii de dezvoltare.

Realizările guvernului Văcăroiu: Legea privatizării în masă

Cea mai importantă realizare a cabinetului Văcăroiu a fost Legea 55/1995 privind accelerarea privatizării. Concret, actul normativ prevedea transferul efectiv şi cu titlu efectiv al acţiunilor aferente cotei de 30% din capitalul social al companiilor de stat către cetăţenii români îndreptăţiţi, precum şi vânzarea acţiunilor emise de aceste societăţi.

Transfertul cu titlu gratuit al acţiunilor s-a făcut pe baza unor certificate de proprietate în valoare de 25.000 de lei şi a unor cupoane de privatizare în valoare de 974.000 de lei.

Pentru mulţi români depunerea cuponului la una din cele circa 4.000 de companii propuse spre privatizare a fost un pariu, deoarece Guvernul nu a oferit suficiente informaţii privind situaţia economică a respectivelor companii, multe dintre acestea înregistrând pierderi de ani de zile.

Privatizarea în masă, denumită “cuponiadă”, a continuat să lase adevărata putere economică în mâinile statului. Fondul Proprietăţii de Stat (actuala Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului) controla circa 70% din capitalul celor mai multe companii de stat.

“Totul e impus de Fondul Monetar Internaţional”

Preşedintele Curţii de Conturi a adăugat că politicile statului au ajuns să fie dictate de creditorii săi internaţionali.

“Totul e impus de-afară. Fond Monetar, cu restricţii bugetare, de natură salarială”, a spus Văcăroiu.

În opinia sa, încercând să urmeze sfaturile instituţiilor din vest, statul a pierdut din vedere industriile competitive ale României care au dispărut începând cu anii 90.

“Din păcate, trebuie să recunoaştem că am distrus mult, mult mai mult decât era necesar. Astăzi ar fi trebuit să vorbim despre o Românie cu un PIB de cel puţin de trei ori mai mare decât cel de astăzi. Pur şi simplu, au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea mare uşurinţă, începând din 90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României”, a spus Văcăroiu.

România a avut două acorduri cu Fondul în perioada guvernării Văcăroiu

Nicolae Văcăroiu a fost prim-ministru al României în perioada 1992-1996. Cabinetul Văcăroiu s-a instalat la Palatul Victoria pe 19 noiembrie 1992, după ce Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN), partid format de către un grup de politicieni plecaţi din Frontul Salvării Naţionale (FSN), după alegerea lui Petre Roman ca preşedinte al formaţiunii, a câştigat alegerile parlamentare, iar Ion Iliescu alegerile prezienţiale.

În acea perioadă, România a avut două acorduri de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, ambele de tip stand-by, valoarea totală a sprijinului financiar pus la dispoziţia României fiind de peste 580 de DST (drepturi speciale de tragere).

Preşedintele Curţii de Conturi a mai atras atenţia în cadrul evenimentului aniversar al ASE că sectorul bancar este printre puţinele care beneficiază de un sprijin real din partea guvernanţilor.

“Mă bucur însă că aveţi un sector unde se trăieşte bine. Sectorul bancar: salarii serioase. Nu numai la noi, în toată Europa, în toată lumea, iar dacă aici se clatină ceva, toate guvernele, imediat, recapitalizare, le dăm. Păi, săracii, să rămână preşedinţii ăştia fără bonusuri anuale şi trimestriale?”, a precizat Văcăroiu.

Lichidatorii TARII si GROPARII Poporului Roman,alaptati de Ilioescu,votati in masa de  mincatorii de…mici, dau in vileag pe ASASINII ECONOMICI GLOBALI:Negociatorii FMI şi BM sunt asemănători comisarilor sovietici

Motto: “FMI-ul trebuie să se reformeze şi din alte puncte de vedere. Deşi are putere de influenţă asupra membrilor săi, aceasta se aplică numai în momentele de criză şi numai ţărilor mai mici, care au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată. China, Japonia, Statele Unite şi Germania, naţiuni care îndeplinesc rolul de creditori pentru restul lumii, pot să ignore FMI-ul” – Nouriel Roubini/Stephen Mihm, “Economia crizelor”, ed. Publica, 2010

Nicolae Văcăroiu, fostul premier al României între 1993 şi 1996, face dezvăluiri incendiare despre presiunile infernale pe care Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, dar şi Uniunea Europeană le fac asupra autorităţilor române de la cel mai înalt nivel pentru a le fi pusă România la picioare, despre mecanismul complex şi extrem de eficient prin care ţara ajunge o colonie dispusă să înghită orice, să rabde oricât. Vorbeşte şi despre trădare, iar printre rânduri pot fi identificate figurile sclivisite ale “gulerelor albe” şi ale politicienilor care stau la coadă nerăbdători să-şi trădeze neamul şi ţara. Acum, când Victor Ponta şi ai săi par că tropăie de nerăbdare să dea şi ultimele resurse ale economiei româneşti – de la Roşia Montană la Oltchim, de la Căile Ferate Române la cupru şi gaze de şist -, dezvăluirile fostului premier, făcute în 1998, în volumul “România, jocuri de interese”, constituie un adevărat manual despre cum să-ţi iubeşti ţara. Fără declaraţii pompoase, fără parade ci muncind pe brânci, cu inteligenţă şi maximă responsabilitate.

Victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI

“FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, pot să afirm că ei reprezintă în domeniul financiar-monetar, dar şi în politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una şi aceeaşi, pe care o aplică în toate ţările aflate în tranziţie, fără să ţină seama de specificul şi de evoluţia ţării respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, în funcţie de condiţiile concrete din fiecare ţară. Personal, nu cunosc vreo ţară care să fi obţinut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI şi Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situaţia deja critică a celor săraci. În cartea sa «Scandalul şi Ruşinea», editată în 1997, Bertrand Schneider – o mare personalitate a Clubului de la Roma – spunea: «Într-adevăr, câmpul vizual al Băncii Mondiale s-a îngustat într-o asemenea măsură încât ea sfârşeşte prin a reprezenta o sursă de sărăcie şi de subdezvoltare în contradicţie totală cu însuşi spiritul misiunii sale». Un eveniment semnificativ în ceea ce priveşte «succesul» celor două organisme financiare internaţionale s-a petrecut în urmă cu circa doi ani, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a FMI şi BIRD. Organizaţii neguvernamentale din întreaga lume au organizat în paralel un forum sub lozinca «50 de ani ajung». Toţi participanţii au fost alături de Vandana Shiva când aceasta a cerut «un minut de tăcere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI.

Am încercat în acele perioade de negocieri să spargem acest model general, această matrice şi să adoptăm o serie de măsuri convenabile”.

Sinucidere prin cădere economică

“S-a dorit să ni se impună, pentru anul 1993, o cădere economică de circa 15%. Aceasta era principala problemă care ni se punea în faţă. Adăugaţi acest procent la căderea de cca. 54% din perioada 1990-1992 şi veţi avea, cred, imaginea a ceea ce ar fi rămas din economia românească. Ar fi însemnat păstrarea doar a câtorva segmente ale economiei şi coborârea capacităţilor de producţie la o serie de obiective sub pragul de eficienţă. A accepta aşa ceva era echivalent cu o sinucidere, însemna în primul rând distrugerea perspectivei capitalului autohton, care nu ar mai fi avut ce să deservească. Să deservească populaţia? De acord, dar asta în proporţie, să zicem, de 30%, în rest trebuie să deservească marea industrie. Însămarea industrie era pur şi simplu propusă spre lichidare.

Într-adevăr, când am preluat guvernarea, cam 80% din economie se afla în blocaj financiar şi circa 1800 de societăţi mari şi mijlocii erau în pierdere, sau la limită, dar a lichida aceste obiective dintr-un condei ar fi însemnat decapitarea economiei româneşti şi rămânerea fără nici un fel de perspectivă de dezvoltare ulterioară. (…)Se solicita, de regulă, închiderea societăţilor comerciale din ramurile de prelucrare finală, deci cele cu grad ridicat de prelucrare.”

“Să nu exportăm buşteni, ci mobilă”

“De asemenea, interzisesem exportul de fier vechi, minereuri brute, blocuri de marmură şi granit, buşteni etc. – deci materii prime brute – pentru o anumită perioadă de timp, pentru a da posibilitatea producătorilor din ţară (indiferent de forma de proprietate) să se modernizeze, retehnologizeze, restructureze, pentru a ajunge la performanţă în prelucrarea acestor materii prime brute. Cu alte cuvinte, să nu exportăm buşteni ci mobilă, nu blocuri din marmură ci plăci fine, nu fier vechi ci metal prelucrat etc. Era o formă de a atrage investitori străini în realizarea de produse cu grad înalt de valorificare, în România. Asta însemna dezvoltare industrială, asigurarea de noi locuri de muncă, export etc.”

Dispute foarte dure şi foarte serioase

“Când, în locul unei scăderi de 15% am propus o creştere, fie şi mică, reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale au spus că aşa ceva este practic imposibil, dar eu ştiam că putem şi am demonstrat-o. Aveam experienţă, eram, sub aspectul pregătirii profesionale, cel puţin la nivelul echipei lor, o echipă condusă de un anume Watson, un irlandez. În ţară aveau ca reprezentant permanent pe un anume Green.

Rezultatele obţinute au dovedit viabilitatea programului nostru de guvernare şi capacitatea profesională a echipei guvernamentale. Concret, am realizat în anul 1993 o creştere a PIB cu 1,3% faţă de anul 1992 şi nu o cădere de cca. 10% cât era estimarea organismelor financiare internaţionale. Au fost şi alte mici victorii în confruntarea cu reprezentanţii FMI şi Băncii Mondiale. Spre exemplu, mi-au spus că prin introducerea TVA veniturile bugetului de stat se vor diminua cu 0,5%, în timp ce noi susţineam că vor creşte cu 0,5%. Rezultatul final a condus la creştere a veniturilor cu 0,4%.

Până la urmă, am dobândit un anumit respect profesional din partea acestor echipe de negociatori, însă disputa a rămas în cotinuare foarte dură şi foarte serioasă. Să nu vă închipuiţi însă că stăteam şi ne târguiam zi de vară până seară, că apăream cu dânşii la televiziune, aşa cum s-a întâmplat ulterior. Discutau cu specialiştii noştri din Ministerul de Finanţe, Banca Naţională, ministerele economice, iar la primul ministru nu stăteau decât o jumătate de oră, o oră maxim, aşa cum este normal.”

Măsurile impuse de FMI duc la destabilizarea ţării

“Măsura care ni se cerea era de lichidare rapidă a tuturor societăţilor comerciale cu pierderi, care nu-şi pot onora obligaţiile financiare faţă de furnizori, bugetul de stat şi de asigurări. Era o analiză economică la rece care nu ţinea seama de situaţia concretă din ţară, de efectele dezastruoase pe care le-ar provoca asupra întregii societăţi, pe termen mediu şi lung, punerea în aplicare a măsurilor propuse de aceste organisme financiare internaţionale

În 1993, când se purtau aceste discuţii, aproape întreaga economie se afla în blocaj financiar, mai bine de jumătate din industrie îşi închisese porţile (în primii trei ani de după revoluţie se produsese deja o restructurare, involuntară, haotică), agricultura se afla în plină criză, nemaiputând să asigure securitatea alimentaţiei populaţiei, subcapitalizarea societăţilor comerciale atinsese cote alarmante (creditul pentru producţie depăşea, în medie, 75% din necesarul de capital circulant) în mare parte şi ca efect al practicării de dobânzi real pozitive exagerate timp de trei ani. Şi nu uitaţi că economia ajunsese în această stare după punerea în aplicare de către guvernanţi a măsurilor impuse prin acorduri de către FMI şi Banca Mondială. A continua pe această linie ar fi însemnat colapsul total al economiei, costuri sociale imposibil de suportat, declanşarea de conflicte sociale puternice, destabilizarea ţării.

Sigur că aveam alternative pregătite – chiar acceptând unele din măsurile cerute de organismele financiare internaţionale – pe care le-am pus pe masă în discuţiile purtate mai bine de jumătate de an. În final, au fost acceptate multe din măsurile propuse de noi. În practică, rezultatul noilor mecanisme s-a concretizat în reducerea treptată a blocajului financiar de la 80% din PIB (la 1 ianuarie 1993) la cca. 18% din PIB (la 31 decembrie 1996), refacerea echilibrelor macroeconomice prin creştere economică şi nu prin cădere, aşa cum ni se propunea, recuperarea în mare parte a pieţelor externe, dezvoltarea sectorului privat, care la predarea mandatului nostru contribuia cu 52% la crearea PIB.”

Preţuri mari impuse la electricitate şi gaze

“Am avut discuţii interminabile şi în ceea ce priveşte impunerea unor preţuri la energia electrică şi la gazele naturale. Punctul meu de vedere a fost acela că, fiind producători de astfel de resurse, nu e nevoie să includem o serie de cheltuieli în preţ ca şi cum am importa energie. De altfel, ceea ce se solicita şi anume un preţ de 50 de dolari pe MW nici nu exista ca atare în economia mondială, era un preţ artifical. Până la urmă, am reuşit să cădem de acord asupra unui mecanism de recalculare în baza păcurii, care avea preţul cel mai scăzut. De asemenea, s-a acceptat, pentru câţiva ani, să practicăm un tarif mai scăzut la energia electrică şi termică livrată populaţiei, comparativ cu cel suportat de agenţii economici. Oricum, industria, agricultura etc. primeau energia la un tarif mediu de 40-45 dolari/MW, faţă de 65-75 dolari/MW în prezent în comparaţie cu 40-45 dolari/MW cât este tariful mediu pe piaţa mondială.

Am obţinut deci o serie de succese în aceste negocieri, ceea ce a dus la unul dintre cele mai mari ritmuri de creştere mediu anuale din Europa, de 5-6% în industrie, iar în agricultură reuşisem, după o muncă de selecţie, să reabilităm marile complexe de creştere a porcilor şi a păsărilor şi să reintroducem şi să dezvoltăm sistemul de subvenţii şi prime, desigur în măsura în care ne permiteau resursele. În acest fel, până în 2002, când era prevăzută liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană, am fi ajuns la acelaşi mecanism cu cel practicat în ţările respective. Am fi ajuns şi noi, spre exemplu, să acordăm producătorilor de carne, de la buget, o subvenţie de 40% din preţ şi o primă de export de 10-15%, aşa cum procedează astăzi ţările membre ale Uniunii Europene şi chiar unele ţări vecine, cum este Ungaria. Efectele scontate: valorificarea potenţialului agricol deosebit de care dispune România; asigurarea securităţii alimentaţiei populaţiei la preţuri accesibile; transformarea agriculturii, prin export, într-o ramură aducătoare de aport valutar; relansarea industriei care deserveşte agricultura; creşterea substanţială a veniturilor celor care lucrează în această ramură.”

Florin Georgescu: ”Se naţionalizează pierderile şi se privatizează profiturile”

“Am privatizat 2800 de unităţi şi, mă rog, se poate comenta că au fost multe sau că au fost puţine, dar criteriul nu a fost numărul lor ci oportunitatea de a le privatiza, creşterea producţiei, a calităţii acesteia în condiţii superioare de profitabilitate. Nu mi-aş fi putut permite în nici un caz să scot la privatizare societăţile cele mai profitabile, să scot la vânzare fabricile de ciment care făceau două sute de miliarde profit pe an şi să le dau unui investitor strategic. Trebuie să spun ori de câte ori am prilejul că aceste societăţi trebuiau scoase la momentul oportun la privatizare, respectiv când ar fi existat condiţii de participare a capitalului autohton la acest proces şi prin ofertă publică şi în orice caz printr-o formulă adecvată care să conducă la spargerea monopolului. Mai ales că la fabricile de ciment – ca să rămân doar la acest exemplu – nu era nevoie de investiţii deosebite, poate de câteva milioane de dolari ca să fie cumpărate filtrele pentru a diminua poluarea. Am realizat că este o crimă să dai din mână societăţile cele mai profitabile, să faci ceea ce a spus la un moment dat Florin Georgescu despre ceea ce se întâmplă acum, respectiv că «se naţionalizează pierderile şi se privatizează profiturile».

Mi se cerea atunci – şi iată că după aceea s-a şi realizat – să facem privatizarea la normă, conform unui plan, fără să privesc în perspectivă, să văd în ce măsură este profitabil pentru economia naţională.

Nevoia de guvernanţi puternici, inteligenţi, care să nu piardă cel mai aprig război – al pieţelor de desfacere

“Este vorba şi de o strategie conjugată, bine gândită, impusă de FMI şi Banca Mondială. Nu trebuie ascuns faptul că aceste organisme financiare internaţionale fac jocul marilor puteri care deţin pachetul majoritar de acţiuni şi nu ţin seama de condiţiile specifice din fiecare ţară. Aplicarea brutală a unor strategii economico-financiare generale duce automat la o scădere pronunţată pe plan industrial, agricol şi efectele se regăsesc în căderea pieţei interne, pierderea pieţelor externe, ceea ce transformă totul într-o măsură eficace de penetrare a produselor din ţările dezvoltate pe pieţele eliberate. Să nu uităm că la sfârşit de secol XX ne confruntăm cu cel mai aprig şi dureros război – lupta pentru pieţe de desfacere. Lovitura sub centură, pe la spate, face parte, ca ceva normal, din regulile de bază ale acestui război. Cine câştigă? Aproape întotdeauna ţările superindustrializate, căci au de partea lor puternicele corporaţii multinaţionale (urmăriţi fuziunile din ultima vreme) şi bineînţeles organismele financiare internaţionale. Ţie, ca ţară în curs de dezvoltare, aflată în traziţie, ţi se cere să iei măsuri rapide de fărâmiţare a terenurilor agricole, să divizezi societăţile mari în mai multe societăţi, să distrugi sistemele integrate din domeniul energetic, transporturi etc. În aceste condiţii, ai nevoie de guvernanţi puternici, inteligenţi, care aleg cu răbdare calea, nu pentru a câştiga dar cel puţin pentru a nu pierde acest război.”

Trădarea din interior

“România, la începutul lui 1995, începuse să aibă o imagine excelentă în mediile politice occidentale şi mai ales pe piaţa privată de capital. Deci, se impunea să procedăm ca celelalte ţări, Ungaria, Polonia, Cehia, să ieşim pe piaţa privată de capital de unde să luăm două, trei miliarde de dolari, bani pe care să-i introducem în totalitate în rezerva valutară a statului pentru a da încredere în moneda naţională. Era o măsură obligatorie, pe care alţii au realizat-o, fiindcă în acest fel puteam ieşi de sub dependenţa totală de FMI şi Banca Mondială. (…) Am avut discuţii destul de dure cu guvernatorul Băncii Naţionale, discuţii care nu au dat rezultate. Sigur, Banca Naţională n-a spus nu, de altfel o şi ajutasem să poată ieşi pe o astfel de piaţă, cu ajutorul ambasadorului nostru în Japonia, domnul Dijmărescu, cu care am colaborat personal pentru a intra în legătură cu societatea financiară Nomura. Nu s-a spus deci un «nu» ferm, dar m-a deranjat enorm – şi o spun pentru prima oară – faptul că în urma acestei discuţii într-un cerc restrâns, care avea un caracter oarecum confidenţial, reprezentantul misiunii FMI a venit urgent la Bucureşti.Cineva îl informase că premierul forţează ieşirea pe piaţa privată de capital. L-am întrebat de ce este interesat de această problemă, i-am explicat că rolul său este să-şi vadă de atribuţiile pe care le are, că FMI şi Banca Mondială sunt totuşi bănci internaţionale, unde şi ţara noastră este acţionar şi că nu au dreptul de a trage la răspundere guvernul pentru intenţia de a atrage şi alte surse financiare externe. Discuţia s-a închis foarte rapid.

În concluzie, operaţiunea a fost declanşată cu aproape un an de zile întârziere, când am ieşit, într-adevăr, pe piaţa privată de capital pentru prima dată în istorie. Este vorba de piaţa japoneză, piaţa care dispunea de lichidităţi şi era cea mai receptivă în acel moment. Ne-a ajutat să facem acest pas faptul că România obţinuse ca urmare a rezultatelor pe linia reformelor, a ritmurilor ridicate de creştere economică, a stabilităţii macroeconomice realizate în a doua parte a anului 1994 etc., o cotă de risc de ţară bună (BB+), apropiată de cea a Cehiei şi a Poloniei. (…) Aceasta a fost deci a doua acţiune care, cu toată buna mea intenţie şi cu toată activitatea depusă, n-am putut să o realizez la timp, ceea ce ne-a costat. Normal ar fi fost să avem până în 1996 cel puţin patru, cinci ieşiri pe piaţa privată de capital, să avem cinci-şase miliarde de dolari de pe această piaţă. În momentul când s-a înregistrat o cădere a PIB de peste 10% în 1997, am devenit din nou dependenţi aproape în exclusivitate de FMI şi Banca Mondială.”

„Se dorea să revenim la nivelul dinainte de 1945”

“Când am preluat guvernarea, circa 80% din PIB se afla în blocaj financiar şi, mai mult decât atât, peste 1400 de societăţi şi regii se aflau în pierdere. La sfârşitul mandatului meu, acest număr se redusese la 200, ca urmare a muncii de aplicare a programelor de restructurare.

Dacă aş fi mers pe principiile aplicate sau măcar enunţate în anul 1997 şi impuse de FMI, ar fi însemnat, pur şi simplu, ca toate aceste societăţi şi regii să fie lichidate, ceea ce ar însemnat ca economia românească să funcţioneze la circa 20% din nivelul anului 1989. Practic, însemna să nu mai aibă industrie, să revenim, poate, la nivelul dinainte de 1945, să nu mai contăm pe piaţa externă, să nu mai putem asigura satisfacerea necesităţilor populaţiei, să fim condamnaţi să ne transformăm într-o ţară puternic importatoare de absolut orice.

Ar fi fost o tragedie naţională, ar fi însemnat intrarea ţării în situaţia de a nu mai putea plăti, chiar şi cu un buget destul de restrâns, aparatul public, am fi ajuns ca Rusia, Ucraina, să nu mai putem plăti pensiile decât la patru sau la şase luni de zile, n-am mai fi avut bani pentru armată, pentru sănătatea publică, pentru cultură, pentru cercetarea ştiinşifică.”

Privatizare la doi lei

Asemenea gafe nu se pot face decât din nepricepere, dar la fel de adevărat este că în spatele acestor iniţiative au fost şi sunt jocuri de interese, mai întîi cele externe, care urmăresc eliminarea concurenţilor de pe piaţa externă şi penetrarea pe piaţa internă a României, şi în al doilea rând cele interne prin realizarea de venituri personale sau de grup, privatizând societăţi comerciale atractive în faza de lichidare, respectiv la un preţ mult mai scăzut decât cel real.

(…)Şi acum apare şi reaua intenţie, fiindcă în paralel cu desfiinţarea societăţii Promex Brăila, care producea excavatoare, buldozere, s-au început negocierile pentru încheierea unor contracte de import (din SUA) de utilaje complexe (maşini agricole, buldozere, excavatoare etc.) în valoare de cca. 180 de milioane de dolari, desigur cu garanţia guvernului român. Fiindcă nu trebuie uitat că până în 1989, peste 60% din producţia de aici era livrată la export, iar excavatoarele şi buldozerele din Brăila erau cunoscute în întreaga lume.

Cum poţi, deci, să iei decizia de desfiinţare a unei astfel de societăţi numai fiindcă ţi-a cerut-o cineva de la FMI sau Banca Mondială şi în acelaşi timp să vorbeşti despre buna ta credinţă? Vreţi ca FMI şi Banca Mondială să ţină cu România, sau cu americanii, germanii, japonezii etc., care sunt principalii acţionari?”

Devalorizarea teribilă a leului şi majorarea explozivă a dobânzilor, mijloacele falimentării

“La începutul anului 1997, Guvernul şi Banca Naţională au acceptat, sub presiunea FMI, punerea în aplicare a două măsuri – deprecierea leului de la 4.035 lei/USD la 8.500 lei/USD şi majorarea dobânzilor la credite de la 70% pe an la peste 200% pe an, măsuri care au provocat punerea în situaţia de a falimenta a majorităţii societăţilor comerciale, indiferent de forma de proprietate. Efectul s-a regăsit în căderea serioasă a veniturilor bugetare, obligând Ministerul Finanţelor să emită pe bandă rulantă noi titluri de stat, cu dobânzi uriaşe, chiar şi de 400%. Sigur că în atare situaţie băncile comerciale au redus operaţiunile de creditare a economiei, cumpărând titluri de stat, unde realizau profituri de 4-5 ori mai mari. Şi iată cum, după ce ne-au criticat vehement, într-un singur an, 1997, datoria publică a ajuns la peste 18 mii de miliarde.

Şi acum să discutăm despre o a doua acuzaţie. S-a spus că eu am ţinut cursul de schimb pe loc. Absurd, fiindcă Banca Naţională nu-mi era subordonată. S-a trecut însă la această devalorizare masivă – şi opinia mea este că ea a fost realizată de Banca Naţională în înţelegere cu FMI – care a fost una dintre cele mai mari gafe posibile ale actualei guvernări.”

Desfiinţarea rezervei strategice de grâu

“În 1997 s-a realizat o producţie-record de cereale, datorită campaniei agricole din 1996, numai că aceste produse nu au mai avut valorificare, iar producătorul agricol nu a mai avut cum să-şi achite datoriile.

De ce nu s-au mai vândut cerealele, iarăşi este interesant să analizăm. În primul rând, s-a desfiinţat practic rezerva strategică de cereale a României, mai ales la grâu, printr-o măsură impusă din exterior. Măsura a fost bine gândită ca să ne pună pe butuci. Concret, rezerva de grâu a ţării era, dintotdeauna, de cca. două milioane de tone (din care un milion de tone pe stoc de siguranţă), respectiv trebuia să se asigure aprovizionarea populaţiei cu pâine pe un an de zile, în cazuri deosebite – secetă, inundaţii, război etc. În 1997 această rezervă s-a redus la 350 mii de tone.

Au fost presiuni externe şi asupra mea, în 1993, şi m-am opus categoric să desfiinţez rezerva strategică. M-am opus, fiindcă exact în acelaşi o trăsesem, ca să spun aşa, pe pielea mea, avusesem un an agricol dezastruos pe vremea Guvernului Stolojan şi m-am văzut în situaţia de a rămâne fără grâu pentru pâinea populaţiei şi de a apela la marii exportatori, adică la Canada, Franţa etc. Preţul la grâu era atunci 115-120 dolari, dar ştiind că am nevoie au crescut imediat preţul la 175 de dolari tona. Iată ce înseamnă lupta pe piaţă pentru profit, cum se realizează în fapt sprijinul ţărilor dezvoltate către cele aflate în tranziţie.”

Odată distrusă, industria nu se mai poate reconstrui

“La bănci, unde profiturile sunt mari, s-a făcut deci restructurare cu bani publici, iar la societăţile importante pentru economie nu se preiau datoriile şi sunt lăsate în faliment. Iată un exemplu clar de cum se acţionează faţă de interesele României.

Unii au spus că mecanismele de piaţă trebuie puse imediat în funcţiune, chiar în mod brutal, iar piaţa va juca rolul de regulator. S-ar închide astfel circa 90% din industrie, după care s-ar încerca punerea pe picioare, aproape de la zero, a unei noi economii. Întrebarea – sau una dintre întrebări – este în cât timp am putea reuşi să construim din nou industria care ne trebuie. Ne-ar trebui 30 de ani? Ne-ar trebui 60?

Cert este că o industrie nu se construieşte în cinci ani sau într-un deceniu.

Următoarea întrebare ar fi dacă principiile globalizării economice ne-ar mai permite să creăm o industrie în România. Ne mai putem întreba, legat de acestă ultimă problemă, dacă putem identifica vreun segment al industriei pe care vrem să o construim din nou în care să nu existe în ţările dezvoltate mari producători, care domină astăzi piaţa mondială şi care să nu se confrunte periodic cu supraproducţia. Deci, întrebarea este dacă există cineva în lume dispus să vină în România cu tehnologie de vârf într-un anumit domeniu, în situaţia când ţările industrializate se confruntă cu criza de supraproducţie? Şi dacă ar fi cineva dispus să ne ofere o astfel de tehnologie, îi va permite statul lui acest lucru? ”

România – colonie corporatistă internaţională

“Noi suntem în situaţia ca într-un an-doi să avem raportul despre care vorbeam răsturnat şi să avem 60-65% investitori străini care vor deţine puterea economică şi numai 35-40% capital autohton şi aceasta doar în întreprinderile mici şi mijlocii. În acel moment putem spune că România va pierde independenţa economică cu toate implicaţiile ce decurg. Trebuie să pornim de la faptul că noi am moştenit o economie centralizată, o economie în care totul era proprietate publică a acestor 23 de milioane de locuitori. Oamenii care au muncit, au stat în frig, au răbdat de foame sunt cei care au creat, cu suferinţa lor, tot ce s-a creat. Nu poţi să bagi capul în nisip şi să le spui acestor oameni că nu te interesează ceea ce au construit, că te-ai decis să vinzi totul către oamenii de afaceri străini, deci să nu dai nici o şansă capitalului autohton, nici măcar la societăţile comerciale cu profit. Să fim clari şi corecţi, cine deţine puterea economică, controlează întreaga societate românească.

Nu poţi, de asemenea, să le spui că 1% vor deţine bogăţiile României, iar cei care au muncit pe acest pământ românesc nu au altă şansă decât să muncească în continuare pentru profitul altora şi să trăiască, cel puţin o bună perioadă de vreme, mai rău decât pe timpul lui Ceauşescu. Nu poţi să provoci dintr-odată o asemenea suferinţă populaţiei cel puţin pentru motivul că efectul va fi dezastruos şi imediat. Ne putem afla în situaţa unei destabilizări totale, când nu se va mai putea aplica nici un fel de reformă în România, nici graduală, nici de şoc. Iar remediul unei asemenea situaţii nu ar putea fi altul decât reinstaurarea dictaturii, ori eu cred că nimeni nu îşi doreşte aşa ceva. Iată că situaţia poate deveni foarte gravă dacă analizăm posibilele evoluţii în timp. Permanent trebuie să ne gândim să nu pierdem autonomia economică a ţării, să nu ne transformăm într-o colonie corporatistă internaţională în aşa fel încât generaţiile care vin după noi să înceapă lupta pentru independenţă, să declanşeze un nou război, de data aceasta politic şi economic, pentru independenţa României.

De la construcţia de avioane la spătare pentru Mercedes

Vă întreb, la ce ar folosi la un moment dat chiar dacă vor veni în România câteva miliarde de dolari, dacă populaţia e slăbită, bolnavă, lipsită de mândrie naţională, lipsită de speranţă? Reconstruirea unei societăţi moderne ar dura extrem de mult, poate câteva generaţii. Şi în această perioadă nu putem realiza acea pătură mijlocie, întreprinzătorii mici şi mijlocii? Pe cine să deservească aceste întreprinderi mici şi mijlocii? Să facă un spătar de lemn pentru Mercedes, aşa cum se face la Codlea? Dacă considerăm că asta va fi industria de viitor a României, industrie care produce astăzi elicoptere şi avioane, nave etc., atunci nu mai avem ce discuta. (…) Pierderea autonomiei economice ar crea probleme serioase în ceea ce priveşte păstrarea statului naţional unitar român, care este primul principiu al Constituţiei.

Industria şi agricultura, pe butuci

“Ceea ce se întâmplă acum este întru totul asemănător cu ceea ce s-a întâmplat cu CAP-urile. Aduceţi-vă aminte că în 48 de ore s-a distrus tot, o întreagă avuţie naţională, s-au distrus grajduri, s-au împărţit animale, s-au scos din funcţiune utilaje, sisteme de irigaţii. S-a mai refăcut ceva în agricultură? S-ar mai putea reface ceva în industrie după ce ea ar fi complet distrusă?

Eu, indiferent ce mi s-ar spune că se doreşte, nu pot fi de acord cu o politică prin care vând fier vechi din România, vând blocuri de marmură din România, vând lemn brut, totul fiind de vânzare, cât mai liber, iar noi terminăm cu fabricile de mobilă, cu fabricile de prelucrare a blocurilor de marmură şi cu metalurgia românească.

Plan Marshall, nu para-ndărăt prin „asistenţă tehnică”

“Economia de piaţă din ţările dezvoltate s-a construit în timp, până a ajuns la performanţă, şi a început să funcţioneze când au fost puse în aplicare cu o rigoare extraordinară două instrumente şi anume hotărârea de a face cea mai puternică lege din contractul dintre părţi (orice întârziere în respectarea contractelor însemnând amenzi şi penalităţi extrem de dure) şi, în al doilea rând, când s-au dat puteri depline poliţiei fiscale şi orice încălcare a disciplinei fiscale a fost sancţionată foarte dur, cu închisoarea.

În momentul când au fost puse la punct aceste două instrumente, abia atunci a început să funcţioneze cum trebuie economia capitalistă.

În ţările europene avansate, după ce s-a ajuns la performanţă economică, având, fireşte, în spate un Plan Marshall, nu o asistenţă tehnică în care banii se întorc la cei care ni-i dau, ci o finanţare directă, nerambursabilă, aşadar după ce s-a construit o economie dezvoltată, s-a pus accentul pe fiscalitate, cum este în Suedia, unde fiscalitatea este de 55%, faţă de 32% în România şi astfel s-a ajuns la o redistribuire care să asigure pacea socială şi stabilitatea iar cei care fac afaceri să nu fie tulburaţi de cei care nu au ce mânca şi trebuie să fure sau să provoace acte din ce în ce mai perturbatoare pentru societate.”

Agricultura, obligatoriu bine dezvoltată

“Deci, să aducem în ţară valută şi cu ea să realizăm modernizarea, retehnologizarea, astfel încât să ajungem, spre 2005-2010, la o industrie care să fie cât de cât competitivă, la o agricultură obligatoriu bine dezvoltată, fiindcă aici este punctul cel mai sensibil al competiţiei cu ţările UE, competiţie în care dacă nu ne putem angaja, atunci murim. Iar în acest timp să acţionăm pentru pregătirea noilor generaţii în domeniul informaţional, ceea ce începe cu dotarea şi pregătirea din şcoli.”

S-au acceptat toate condiţiile impuse de FMI

“Am spus că trebuie renegociate acordurile cu FMI şi Banca Mondială, fiindcă multe din măsurile înscrise în aceste acorduri ne conduc spre prăpastie şi s-a spus da (de către premierul Radu Vasile – n. red.), se vor renegocia, dar deocamdată lucrurile au rămas la fel. Programul economic este la ora actuală alcătuit din tot felul de principii generale care nu servesc la nimic, luate toate din respectivele acorduri şi astfel circa 80% din măsurile programului Guvernului Radu Vasile le găsim în programele ASAL şi FESAL, cu toate că se spune că sunt programe pur româneşti.

Din păcate, în februarie 1997, o dată cu sosirea misiunilor FMI şi Băncii Mondiale,guvernanţii s-au grăbit nepermis de mult (practic, nu au negociat), şi au acceptat toate condiţiile impuse de aceste organisme internaţionale. Le găsiţi în detaliu în memorandumul semnat cu FMI şi în acordurile ASAL şi FESAL semnate cu Banca Mondială. (…) Efectul îl scontam, fiindcă în aceste acorduri am regăsit în mare parte condiţiile care se încercase să mi se impună în 1993. Am regăsit şi unele condiţii cum ar fi aceea, esenţială, că refacerea echlibrului macroeconomic trebuie să se facă prin cădere economică şi nu prin creştere. S-au acceptat condiţii noi, cum ar fi privatizarea prin lichidare, pentru ca apoi să se spună că a fost o greşeală de traducere, că era vorba de privatizare sau lichidare. S-a stipulat chiar şi un număr exact de societăţi care trebuie lichidate, fără ca în prealabil să se facă o analiză de fond a fiecărui caz în parte.”

Victor Ciorbea a fost umilit

”Pentru mine a fost o surpriză neplăcută (când premierul Victor Ciorbea a prezentat noul program de guvernare în faţa televizoarelor fiind însoţit de reprezentanţii organismelor financiare internaţionale – n.red.) şi am considerat că primul ministru a fost umilit, mai precis s-a pus în situaţia de a fi umilit. Nu este admisibil ca şeful executivului unei ţări, nu contează care este acea ţară, să iasă braţ la braţ cu nişte funcţionari ai unor organisme financiare internaţionale la o conferinţă de presă. Este nefiresc şi nu am auzit să se fi întâmplat un caz similar în alt colţ al lumii.”

Ordonanţe şi decizii de proastă calitate

“(…) Membrii Guvernului (Ciorbea – n. red.) au început să nu mai consulte specialiştii, care de o viaţă întreagă studiau problemele din domeniul lor, ci pur şi simplu să se întâlnească ei între ei şi să ia decizii, emiţând ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă «pe picior>, cum se spune, ordonanţe şi decizii de proastă calitate. Iar după semnarea acordurilor cu FMI şi Banca Mondială, au început pur şi simplu să le pună în aplicare, măsură cu măsură, fără măcar a consulta specialiştii din ministere cu privire la efectele asupra economiei şi societăţii româneşti în ansamblul ei.”

UE, împotriva grâului românesc

“La aceasta s-a adăugat şi măsura stipulată în acordul cu Banca Mondială de desfiinţare a rezervei strategice de grâu. De la două milioane de tone de grâu s-a ajuns la 350 de mii de tone, care înseamnă consumul pentru panificaţie de circa o lună, o lună şi jumătate. Această măsură a fost forţată nu numai de Banca Mondială ci şi de UE, datorită faptului că grâul este unul dintre produsele de bază care circulă în economie, face obiectul exportului, iar UE se confruntă cu excedente la grâu, ca şi Canada ori SUA, ţări interesate să pătrundă cu livrări de grâu şi pe piaţa românească.Dădeam primele şi subvenţiile cu condiţia ca 40% din producţie să o contracteze cu statul şi să preluăm grâul la rezerva strategică, acolo unde nu putea aduce decât grâu de calitate.”

„Am exportat lemn în disperare”

“Pentru a se suplini această cădere a producţiei prelucrate, s-au dat o serie de ordonanţe care ne-au surprins. S-a liberalizat exportul pentru lemnul pe picior,am început să exportăm buşteni, ceea ce a făcut ca preţul să explodeze şi fabricile de prelucrare a lemnului să fie puse pe butuci. Deci, am început să exportăm lemn oarecum în disperare, nu a fost tras nici măcar în cherestea sau în parchete, nu s-a urmat nici cel puţin al doilea ciclu de valorificare. Am început să exportăm fără limită fier vechi sau blocuri de marmură, în condiţiile în care avem şase, şapte fabrici private de prelucrare a marmurii care au adus instalaţii ultramoderne în valoare de zeci de milioane de dolari pentru tăierea blocurilor de marmură în plăci, crescând gradul de valorificare de la unu la patru.

Adăugaţi la toate acestea politicile comerciale şi politicile în domeniul vamal care ne-au descumpănit o dată în plus. Ne-am trezit peste noapte cu o serie de măsuri, dintre care unele, sunt convins, deservesc o serie de interese de grup, prin care se produc modificări ale nivelului taxelor vamale, reduceri masive care au lăsat fără protecţie industria naţională, agricultura, zootehnia şi toate acestea în condiţiile în care aveam un acord semnat cu UE care ne permitea să avem taxe vamale ridicate până în 2002, când aceste taxe trebuiau reduse.

Efectul nu este altul decât prăbuşirea sectoarelor respective din economie, mergând până la lichidare, până la închidere.

Au fost şi cazuri de-a dreptul hilare, cum ar fi exemplul pe care l-am discutat deja privitor la introducerea taxelor vamale la importul de bumbac, în condiţiile în care România nu produce bumbac. Deci, se reduce sau se desfiinţează taxele vamale la lână, în condiţiile în care avem lână în ţară şi se măresc la bumbac, pe care nu-l producem, ceea ce pur şi simplu, ca observator al acestor fenomene, te poate pune serios pe gânduri.

Pot eu să spun că aceste măsuri sunt luate din nepricepere? S-a venit cu argumentul că nu s-a făcut altceva decât să fie aplicat acordul de asociere cu UE semnat pe timpul Guvernului Văcăroiu. Dar operaţiunile au fost făcute înainte de termen şi, în al doilea rând, în contextul în care s-au acceptat măsuri de cădere economică trebuia imediat să se treacă la renegocierea acestui acord fiindcă nu mai corespundeau termenele, trebuia mărit intervalul de protecţie a economiei româneşti. Renegocierea trebuia făcută cu atât mai mult cu cât nu facem parte din rândurile ţărilor care au fost acceptate pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.”

“Nici reprezentanţii FMI în România nu cred în reuşita programului lor”

Reprezentanţii FMI vin cu lecţia bine învăţată de acasă şi pentru orice abatere cer aprobarea conducerii FMI. (…) E greu să-ţi dai seama de tot ceea ce gândesc, dar cred că în mare parte nici reprezentanţii FMI în România nu cred în reuşita programului lor, pentru simplul motiv că programele FMI nu au dat rezultate în nici o ţară, cel puţin până la ora actuală. De altfel, în ultimii ani aceste organisme financiare internaţionale sunt supuse unor critici din ce în ce mai acerbe ale unor specialişti de marcă în probleme de economie mondială. Tot mai mulţi coloşi ai gândirii economice critică aceste politici şi practici ale FMI de a impune o matrice unică, foarte bună teoretic, pentru toate ţările aflate în tranziţie. Este ca şi cum ai trata un bolnav, indiferent de boala lui, numai cu aspirine. Sau nu, ar fi bine dacă ar fi un tratate numai cu aspirine, dar e vorba de un tratament chirurgical, se taie şi după ce te-a tăiat şi ţi-a scos câteva organe, constată că acele organe sunt sănătoase.

Repet afirmaţia că nu trebuie uitat pe cine reprezintă FMI, că acest organism este, în fond, o bancă ai cărei acţionari majoritari sunt marile puteri industrializate care nu au şi nu vor avea niciodată interes să-şi creeze concurenţi pe anumite pieţe printre ţările în curs de dezvoltare. Aceşti reprezentanţi ai FMI sunt bine instruiţi înainte de a pleca în misiunile lor. Pe ei nu-i interesează condiţiile concrete din ţările unde sunt trimişi iar mandatul lor este limitat, vrei să faci ceea ce-ţi cere, bine, nu vrei, pleacă acasă, se mai discută… şi aşa mai departe.

Duritatea acestor negocieri este mare, având în vedere jocul de interese, iar până la urmă totul depinde de măsura în care ai forţa şi pregătirea să-l ţii în corzi, fireşte, nu la nivel de prim ministru, ci la nivelul specialiştilor, al Băncii Naţionale. Specialiştii trebuind să aibă şi pricepere şi forţă şi, mai ales, să aibă dorinţa de a lupta pentru ţară, nu plăcerea de a face pe gustul FMI.”

FMI nu-şi asumă eşecurile

“Este de ştiut că nici FMI şi nici Banca Mondială nu-şi asumă responsabilitatea în caz de eşec. De fiecare dată, reprezentanţii acestor organisme internaţionale declară public (după ce ai acceptat măsurile cerute, în caz contrar eşti ameninţat cu ruperea relaţiilor) că programul de măsuri este al guvernului şi deci toată responsabilitatea este a lui. Este însă la fel de adevărat că atunci când în negocieri vii cu argumente solide, ai câştig de cauză în faţa FMI şi a Băncii Mondiale. (…) Când misiunea FMI se loveşte de argumente puternice, cedează. Nu uitaţi că premierul Ciorbea a avut un mare avantaj, acela de a fi avut la îndemână o serie de acorduri încheiate de noi cu FMI şi Banca Mondială, acorduri în care o serie de măsuri impuse până în 1992 au fost apoi eliminate.”

România, dependentă total de FMI

“Nerespectarea unor prevederi (din acordurile încheiate în 1997 – n. red.) ar însemna o ruptură totală cu FMI şi Banca Mondială, ceea ce ar fi o mare greşeală. Au fost ţări care şi-au permis acest lucru, dar numai după ce au avut o serie de surse financiare atrase de pe piaţa privată de capital. Ori, ceea ce am început noi în 1996, prin ieşirea pe piaţa privată de capital şi în Japonia şi în Europa şi în SUA, s-a blocat o dată cu căderea economiei în 1997, o dată cu creşterea riscului de ţară.Am rămas astfel descoperiţi şi acum singura noastră sursă este FMI şi Banca Mondială, am devenit în totalitate dependenţi de aceste organisme.

Este suficient ca aceşti comisari financiari ai marilor puteri să dea un semnal negativ pentru a nu mai avea acces pe piaţa mondială de capital.

“Am îngenuncheat şi facem sluj”

“Nimeni nu ne vrea binele, precum nimeni nu ne vrea răul, ci îşi urmăreşte binele propriu. Important este ca noi înşine să ne dorim binele şi când am discutat despre relaţiile noastre cu FMI şi Banca Mondială nu am dorit să culpabilizez aceste organisme, ci să demonstrez că nu ele greşesc, ci noi greşim. Acum, însă, am impresia că am îngenuncheat, că ascultăm prea uşor o serie de sfaturi, că indiferent cine ne spune ceva noi punem imdeiat în aplicare.

(…) Ne-am umilit şi m-a durut, ca fost prim ministru, dar şi ca cetăţean, să văd cum facem sluj pe la diferite mărimi. Şi îmi pare rău de faptul că mari specialişti ai ţării, mari personalităţi ale culturii, economiei etc., care înţeleg foarte bine ce se întâmplă la această oră în România, nu au curaj să-şi exprime opiniile de teamă.Imediat ce spune cineva un cuvânt împotriva unei măsuri cuprinse într-un acord financiar internaţional, imediat este catalogat drept conservator, comunist, antireformator, ceea ce provoacă o stare generală de frică.

Cred că este timpul ca specialiştii să nu se mai teamă, să ridice problemele, să spună ce gândesc, la televiziune, în presă, la întâlnirile cu politicienii, să arate efectele care se produc, să spună ce se întâmplă cu ţara, să vină cu idei, soluţii, să se bată pentru ele.

Este momentul să înţelegem că am înlocuit frica totalitară, ceauşistă, printr-o altă frică, la fel de dăunătoare pentru destinul naţional.

Dacă nu vom înţelege asta, înseamnă că ne merităm soarta.

 

 Criminalii  loviturii de stat  continua sa atace România, CONDAMNATĂ din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Ce DESPĂGUBIRI vor primi opt REVOLUŢIONARI

România a fost condamnată din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Opt victime ale Revoluţiei au câştigat câte 2.400 de euro daune, pentru că nu au fost pedepsiţi vinovaţii. Între timp, Parchetul General a închis dosarul penal.

România, condamnată de CEDO pentru dosarul Revoluţiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a prezentat marți decizia care vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil.

CEDO a decis ca fiecare reprezentant care a luat parte la acele evenimente să fie despăgubit de statul român cu suma de 2.400 de euro daune morale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare au clasat, pe 23 octombrie, dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a unor persoane, precum și distrugerea unor bunuri.Parchetul Militar a decis ca 16 persoane din dosarul Mineriada din 13-15 iunie 1990 să fie urmărite penal, printre aceștia, Petre Roman și fostul președinte al Româțniei, Ion Iliescu. Ancheta a fost reluată tot în urma unei decizii a CEDO, dosarul fiind inițial clasat.

 

Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?

Forbes România vă prezintă date despre averile celor mai bogați oameni de afaceri din România, iar lista completă a celor 500 de companii o puteți găsi în cea mai recentă ediția a topului Forbes 500 miliardari 2019.
bani dolari euro

Evaluarea averilor oamenilor de afaceri incluși în top are la bază meteodologia de calcul realizată de Forbes România, pornind de la multiplii medii pentru cifra de afaceri, profitul net și un set de oeficienți aplicabili fiecăruia dintre acești indicatori financiari, pentru estimarea cât mai corectă a valorii companiilor.

Multiplii au fost furnizați de către Deloitte România, pe baza analizei bursiere a ompaniilor listate din Europa Centrală și de Est, în toate domeniile și sectoarele de activitate. Alte informații au fost obținute din surse oficiale, de pe site-ul Ministerului Finanțelor, de la Registrul Comerțului, din bazele de date ale portalului termene.ro sau de la oamenii de afaceri intervievați.

 

 

 

Top 25 cei mai bogați oameni din lume 2019

Cine sunt cei mai bogați oameni din lume?

Majoritatea persoanelor au cât de cât o idee care sunt numele ce se vor regăsi într-un top cu cei mai bogați oameni din lume.

Chiar dacă ai legături directe cu aceștia, ești antreprenori, ai un interes aparte pentru domeniul financiar sau pur și simplu îți place să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume, multe dintre personalitățile ce vor fi prezentate în acest clasament îți vor fi, cu siguranță, cunoscute.

Iată de ce ne-am gândit să întocmim acest top cu acei câțiva extrem de norocoși ce se regăsesc în topurile financiare din întreaga lume.

INVESTEȘTE ÎN ACȚIUNI CU ETORO!

Este imposibil să discutăm despre averi de calibru mondial, fără să vorbim de investiții.

 

Dacă și tu vrei să îți dezvolți un portofoliu investițional și crezi că acum ar fi momentul cel mai bun, începe să investești chiar astăzi prin intermediul aplicației eToro și bucură-te de următoarele beneficii:

  • Costuri 0 pentru depunerea de bani și efectuarea de tranzacții
  • Fără costuri fixe de administrare a portofoliului investițional dacă nu lași contul inactiv mai mult de 12 luni
  • Poți urmări și chiar imita profilul investițional al unor persoane experimentate ce activează pe site
  • Ai acces la toate tipurile de investiții: CFD-uri, acțiuni, indici bursieri, ETF-uri, Forex, mărfuri precum și criptomonede

În plus, la înregistrare, ți se va deschide, automat, și un cont demo, pe care poți testa diverse plasamente financiare – un avantaj imens, în special pentru aceia dintre noi cu ceva mai puțină experiență investițională!

Fă-ți un cont eToro acum!

Așadar, cei mai bogați oameni din lume 2019 sunt următorii.

25. Michael Dell

cel mai bogat om din lume

Venit net: 34.3 miliarde dolari

Michael Dell este președintele și CEO-ul companiei Dell Technologies, ce a fost fondată în anul 2019, atunci când Dell a fuzionat cu gigantul din industria computerelor EMC, pentru suma record de 60 miliarde dolari.

Până în momentul de față, Dell a donat peste 1.5 miliarde Dolari către ONG-uri ce au ca scop ajutarea copiilor din țări sărace.

24. Sheldon Adelson

cei mai bogati oameni din lume

Venit net: 35.1 miliarde dolari

Sheldon Adelson este un businessman, magnat, investitor și filantrop american, printre afacerile conduse de el numărându-se Las Vegas Sands Corporation, o companie ce deține mai multe cazinouri de succes din Orașul Luminilor.

23. Karl Albrecht Jr.

top cei mai bogati oameni din lume

Venit net: 36.1 miliarde dolari

Moștenitor al lui Karl Albrecht Sr., care a decedat în 2014 la vârsta de 94 de ani, lui Karl Albrecht Jr. i-a revenit averea tatălui și drepturile asupra brandului Aldi, care este un lanț de magazine stil Lidl și despre care se vehiculează de ani buni că urmează să intre și pe piața din România.

22. Hui Ka Yan

top 10 cei mai bogati oameni din lume

Venit net: 36.2 miliarde dolari

Hui Ka Yan este președintele dezvoltatorului imobiliar din Hong Kong ce se numește China Evergrande Group. Compania este foarte activă în construirea atât de proprietăți rezidențiale, cât și a spațiilor comerciale și a fabricilor.

21. Jack Ma

cel mai bogat om din lume 2019

Venit net: 37.3 miliarde dolari – o scădere de peste 5 miliarde comparativ cu anul trecut, ajungând astfel de pe poziția 16 în 2018, pe 21 în 2019.

Cu toate că fondatorul site-ului chinezesc Alibaba a fost vreme de mulți ani unul dintre cei mai bogați oameni din Asia, doar de doi ani încoace el se regăsește și pe lista cu 25 dintre cei mai bogați oameni din lume.

Jack Ma are o poveste incredibil de motivațională. Născut dintr-o familie săracă, el nu a reușit în primă fază să se angajeze, cu toate că își depunea CV-ul pentru o mulțime de job-uri, unul dintre ele fiind și acela de lucrător comercial în cadrul primului restaurant KFC care s-a lansat în China.

20. Ma Huateng

cel mai bogat om din lume 2020

Venit net: 38.8 miliarde dolari – o scădere de 12 miliarde dolari, ceea ce îl face ca anul acesta să ocupe poziția a 20-a în topul cu cei mai bogați oameni din lume 2019, comparativ cu locul 13 în 2018.

Ma Huateng este, așa cum singur se descrie, un magnat afacerist, investitor, inginer, antreprenor în internet și tehnologie. Este, totodată, și fondatorul companiei Tencent, care a devenit cu timpul una dintre cele mai valoroase firme din Asia.

19. Steve Ballmer

cei mai bogați oameni din lume

Venit net: 41.2 miliarde dolari – o creștere de 1.2 miliarde de dolari și două poziții în clasamentul nostru.

Patronul echipei de baschet din Conferința Nord-Americană (NBA) Los Angeles Clippers și fostul CEO al gigantului Microsoft, Steve Ballmer are o avere estimată pentru anul 2019 la 41.2 miliarde de dolari. Totodată, el este și un mare filantrop, donând mai bine de 2 miliarde dolari pentru ajutorarea americanilor săraci.

18. S. Robson Walton

cei mai bogati oameni din lume 2019

Venit net: 44.3 miliarde dolari – o creștere cu 2.5 miliarde de dolari, dar cu toate acestea a scăzut un loc în clasamentul cu cei mai bogați oameni din lume comparativ cu anul trecut.

Fratele cel mare al lui Alice Walton, Rob este unul dintre moștenitorii averii lăsate de tatăl său Sam Walton după ce a decedat (1992) și a făcut parte din consiliul de administrație a lanțului Walmart din 1992 și până în 2015.

În trecut, Rob ocupa o poziție mai bună decât fratele său mai mic Jim în clasamentul cu cei mai bogați oameni din lume, însă anul acesta se pare că lucrurile sunt puțin diferite.

17. Alice Walton

cei mai bogati oameni din lume 2020

Venit net: 44.4 miliarde dolari – o creștere cu 2.8 miliarde dolari, datorită căreia Alice a crescut o poziție în clasamentul nostru comparativ cu anul trecut, întrecându-și fratele, Rob. 

Alice Walton este fiica lui Sam Walton și una dintre moștenitorii lanțului de supermagazine Walmart din Statele Unite ale Americii. În anul 1988 a încercat și un business propriu, prin deschiderea Llama Company, dar de atunci firma s-a închis.

16. Jim Walton

cine este cel mai bogat om din lume

Venit net: 44.6 miliarde dolari – o creștere de 2.7 miliarde dolari nu l-a ajutat pe Jim să mai crească în clasament, el ocupând aceeași poziție 16 ca și anul trecut.

Jim Walton este cel care deține în momentul de față funcția de președinte al lanțului american de magazine Walmart, el fiind fiul cel mai mic al lui Sam Walton, cel ce a lansat ideea de afacere. Totodată, are deschisă și o bancă proprie – Arvest Bank.

15. Francoise Bettencourt Meyers

top 10 cei mai bogati oameni din lume 2019

Venit net: 49.3 miliarde dolari – cu toate că a înregistrat o creștere de 4.8 miliarde dolari, Francoise ocupă tot locul 15, la fel ca în clasamentul cu cei mai bogați oameni din lume de anul trecut.

Chiar dacă pentru mulți bărbați, numele Francoise Bettencourt Meyers nu spune mare lucru, doamnele și domnișoarele o vor recunoaște pe Fracoise drept moștenitoarea lanțului L’Oreal după moartea mamei sale, în anul 2017.

Doamna Meyers este în prezent președintele companiei și deține împreună cu familia ei 33 % din totalul acțiunilor firmei pariziene specializate în cosmetice.

14. Sergey Brin

top 10 cei mai bogati oameni din lume 2020

Venit net: 49.8 miliarde dolari, sumă și poziție similară cu cea de anul trecut

Sergey Brin este cel care alături de Larry Page a fondat Google în anul 1998. Greu de crezut că toate acestea s-au întâmplat într-un mic garaj, iar astăzi cei doi co-fondatori au acumulat averi ce îi fac să se regăsească pe locul 14, respectiv pe 10 în topul cu cei mai bogați oameni ai planetei.

13. Mukesh Ambani

cel mai bogat om din asia

Venit net: 50 miliarde dolari – Mukesh a cunoscut o creștere senzațională a averii personale, de peste 11.3 miliarde dolari comparativ cu anul trecut, când ocupa poziția a 22-a.

Mukesh Ambani este considerat de mult timp unul dintre cei mai bogați oameni din Asia și iată că anul acesta își găsește locul pe poziția a 13-a topul celor mai avuți din întreaga lume. El este în prezent președintele companiei inovative indiene Reliance Industries Limited, ce se bazează pe dezvoltare durabilă și energie regenerativă.

11. David Koch

care este cel mai bogat om din lume

Venit net: 50.5 miliarde dolari – o scădere de 11.3 miliarde dolari față de 2018, motiv pentru care cei doi frați se văd pierzând două poziții în clasamentul cu cei mai bogați oameni ai lumii 2019.

David Koch împreună cu fratele său, Charles Koch dețin funcția de președinți executivi și câte 43 % din acțiunile companiei Koch Industries. Cei doi au averi egale, motiv pentru care împart poziția a 11-a în clasamentul nostru.

11. Charles Koch

cine e cel mai bogat om din lume

Venit net: 50.5 miliarde dolari

Charles Koch, se regăsește pe aceeași poziție cu fratele lui, David, în top oameni bogați 2019, asta deoarece averea lor este asemănătoare.

Koch Industries, 43 % din acțiunile căreia sunt deținute de Charles, este o companie ce se ocupă cu echipament tehnologic folosit în controlul poluării, dezvoltarea de minerale, fertilizatori, îmbrăcăminte și multe altele.

10. Larry Page

topul celor mai bogati oameni din lume

Venit net: 50.8 miliarde dolari – cu toate că a înregistrat o pierdere de 2.7 miliarde de dolari, Larry Page a crescut o poziție în clasamentul de anul acesta, detronându-i pe frații Koch.

Larry Page este asociatul lui Sergey Brin, ambii fiind co-fondatorii Google. Google este de departe cel mai utilizat motor de căutare din lume, iar faptul că au achiziționat acum câțiva ani YouTube nu a făcut decât să le mărească averea personală a celor doi președinți.

9. Michael Bloomberg

cei mai bogati oameni

Venit net: 55.5 miliarde dolari – o creștere de peste 3.4 miliarde dolari l-au ajutat pe Michael să urce trei poziții în acest top oameni bogați.

Cei care știu despre piețele de capital, acțiunifonduri de investiții etc. cu siguranță au auzit de Bloomberg. Acesta este antreprenor, politician și fondatorul companiei Bloomber L.P, una dintre cele mai redutabile firme din sectorul financiar-media.

Din păcate, în ultimii ani, averea sa a pierdut câteva miliarde de dolari și de aceea Michael abia dacă face parte din top 10 cei mai bogați oameni ai lumii.

8. Mark Zuckerberg

top cei mai bogati oameni

Venit net: 62.3 miliarde dolari – din cauza scandalurilor în care a fost protagonist anul trecut, Mark a pierdut 12.3 miliarde dolari din averea personală, ajungând de pe poziția a 5-a în 2018, pe a 8-a anul acesta.

Despre Mark Zuckerberg considerăm că nici nu mai este cazul să spunem prea multe lucruri. El este cel care a fondat gigantul Facebook, care în scurt timp a devenit cea mai populară și de departe cea mai valoroasă companie de social media din lume.

Iar când te gândești că totul a început din camera lui Mark de cămin, iar astăzi el este al optulea cel mai bogat om din lume, îți cam vine să pui în aplicare planurile de afaceri.

7. Larry Ellison

cei mai bogati romani 2019

Venit net: 62.5 miliarde dolari – în scădere cu 1.6 miliarde de dolari, dar crește o poziție datorită scăderii averii lui Zuckerberg.

Larry Ellison este co-fondatorul Oracle Corporation și a și fost persoana care a deținut funcția de CEO a companiei până în septembrie 2014. De-a lungul anilor, Oracle a devenit una dintre cele mai de succes firme din industria tehnologiilor moderne, având în prezent peste 136.000 angajați, inclusiv în sediile din țara noastră.

În decembrie 2018, Larry a devenit parte a comitetului de conducere Tesla, după achiziția a 3 milioane din acțiunile firmei.

6. Amancio Ortega

cei mai bogati romani 2020

Venit net: 62.7 miliarde dolari – o scădere de 7.8 miliarde dolari, dar cu toate acestea, tot a crescut un loc în clasament datorită scăderii mult mai puternice a deținătorului Facebook.

Pe locul 6 în clasamentul cu cei mai bogați oameni din lume se regăsește Amancio Ortega, fondatorul Inditex Fashion Group, care deține unul dintre cele mai populare lațuri de magazine din lumea fashion, Zara.

Acum doi ani, Ortega ocupa o poziție mult mai bună în acest top. Din păcate, el a pierdut aproape 19 miliarde de dolari în ultimii doi ani și de aceea este clasat doar pe poziția a 6-a.

5. Carlos Slim Helu

top cei mai bogati oameni din lume 2019

Venit net: 64 miliarde dolari – scade cu aproape 6.5 miliarde dolari față de anul trecut, dar tot urcă o poziție, ocupând în momentul de față locul pe care îl avea Zuckerberg anul trecut.

Al cincilea cel mai bogat om din lume este Carlos Slim Helu. Acest businessman și investitor mexican este deținătorul conglomeratului Grupo Carso, care are în portofoliu branduri dintr-o multitudine de industrii, printre care: media, energie, construcții și retail.

La fel ca și în cazul de mai sus, în ultimii doi ani Carlos a pierdut peste 12 miliarde de dolari, ajungând de pe locul 4 pe 6 anul trecut și acum pe 5 în clasamentul celor mai bogați oameni ai planetei.

4. Bernard Arnault

top cei mai bogati oameni din lume 2020

Venit net: 76 miliarde dolari – venit asemănător și poziție identică cu cea de anul trecut.

Locul 4 în topul celor mai bogați oameni ai planetei este ocupat de Bernard Arnault, CEO-ul LVMH (Louis Vitton Moet Hennessey).

Conglomeratul a fost format prin fuziunea celor două companii: Louis Vitton, care este un brand fashion de foarte mare succes și Moet Hennessey ce este specializat în producerea de șampanie și cognac de foarte bună calitate. Bernard ocupa în același clasament locul 14 acum doi ani, astfel că progresul lui în 2018 și 2019 este unul impresionant.

3. Warren Buffet

top cei mai bogati romani 2019

Venit net: 82.5 miliarde dolari – scade aproape 9 miliarde dolari comparativ cu anul trecut (cu toate că 3.5 miliarde au reprezentat donații), dar își păstrează poziția în clasament.

Al treilea cel mai bogat om din lume este Warren Buffet. Americanul antreprenor, investitor și CEO al Berkshire Hathaway este de departe cel mai bun investitor al zilelor noastre, iar milioane de alți traderi îl consideră un real simbol în piața acțiunilor și de capital.

Plasamentele sale sunt excelente, iar experții spun că parcă are un al șaselea simț în ceea ce privește unde și ce finanțează. În 2019, însă, se pare că lucrurile nu i-au mers chiar așa cum și-ar fi dorit.

2. Bill Gates

top cei mai bogati romani 2020

Venit net: 96.5 miliarde dolari – o creștere de 4.3 miliarde dolari

Pe locul doi în clasamentul cu cei mai bogați oameni ai planetei se găsește Bill Gates. Fondatorul Microsoft a dominat în ultimi ani topuri de acest fel, iar în anumite perioade se părea că nimeni nu îl va putea ajunge din urmă.

Numai în ultimii doi ani, Bill a înregistrat încasări în conturile personale de peste 14 miliarde de dolari. El este, însă, întrecut de către cineva. Poți să ghicești cine este el?

1. Jeff Bezos

cel mai bogat om

Venit net: 131 miliarde dolari – cu toate că averea lui Bezos este estimată undeva la 167 miliarde dolari, analiștii se așteaptă ca acesta să piardă cel puțin 35 miliarde din cauza divorțului pe care i l-a intentat soția.

Și, cum probabil deja te așteptai atunci când ai văzut că Bill Gates este pe locul doi, titlul de cel mai bogat om din lume este dedicat fondatorului Amazon, Jeff Bezos.

Când te gândești că Amazon a început ca o simplă și mică librărie online în dormitorul lui Jeff, totul pare de necrezut, nu-i așa?

Bezos a devenit cel mai bogat om 2019 după ce a adăugat la averea personală peste 40 de miliarde de dolari în doar doi ani de zile. Este primul om care a trecut de pragul de 100 de miliarde și nimeni nu știe unde se va opri.

Concluzii

Ei bine, acesta este topul cu cei mai bogați oameni din lume 2019. Câți dintre ei se vor regăsi și în clasamentul pe care ți-l vom prezenta anul viitor? Ce modificări de poziții vor avea loc? Nu avem de unde știi, dar nu ne rămâne decât să așteptăm cuminți și să vedem cum le vor merge afacerile acestor antreprenori în anul ce urmează.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu ezita să vizitezi și pagina dedicată celor mai bogate 10 țări ale lumii. Este America cea mai avută țară? Sau poate China ocupă această poziție? Citește articolul pentru a afla!

 

 

Cine erau milionarii României acum 70 de ani

Secătuită de domniile fanariote şi de principii străini, cu o clasă artistocratică desuetă şi conservatoare, România n-a produs averi personale uriaşe şi trainice până aproape de începutul secolului XX.
Cu excepţiile notabile ale câtorva familii boiereşti, mari latifundiari, averile câştigate în România luau calea Istanbulului ori erau pierdute la masa verde la Paris ori Viena de către moştenitori iresponsabili. Abia după Războiul de Independenţă şi, mai ales, după Marele Război, apar marile averi antreprenoriale, create într-o generaţie sau două. În continuare, câţiva dintre cei mai bogaţi români de până la venirea la putere a comuniştilor.

O avere cât o industrie: Nicolae Malaxa

Născut la Huşi, în decembrie 1884, Nicolae Malaxa era fiul unui aromân cu origini greceşti şi al ficei unui dregător local. Pasionat de tehnică şi cu ajutorul familiei, Malaxa urmează cursurile Politehnicii din Karlsruhe (Germania), studii care-l vor ajuta mai târziu în afacerile sale. În 1921, la marginea Bucureştiului înfiinţează un atelier de reparaţii material rulant, unde erau reparate locomotive şi vagoane. Pentru că afacerea sa era explozivă, în 1923 începe construcţia unei fabrici mari, un proiect greenfield în termenii de astăzi, înfiinţând Uzinele Faur. Conectat la lumea politică, Malaxa devine unul dintre beneficiarii principali ai decretelor guvernamentale prin care se dorea sprijinirea industriei româneşti şi, în 1927, primeşte o comandă cu plata în avans pentru construcţia primelor locomotive româneşti. Trebuie spus că Uzinele Malaxa erau printre cele mai moderne din Europa, o realizare deosebită, având în vedere că industria grea era inexistentă într-o Românie care a păşit în perioada contemporană ca o ţară eminamente agrară. La un an după semnarea contractului cu Căile Ferate, de pe porţile uzinei ieşea prima locomotivă Malaxa, 100% românească. Remarcabile la Malaxa erau rapiditatea şi uşurinţa cu care adopta inovaţiile într-una dintre cele mai moderne industrii ale vremii. În 1931, a produs primul automotor cu motor Diesel, iar în 1935 producţia anuală a Uzinelor Malaxa a atins un record de 93 de locomotive. Între timp, afacerile lui Nicolae Malaxa s-au extins şi în alte domenii, înfiinţând fabrica de ţevi de oţel fără sudură, actuala Republica, iar din grupul său industrial au ajuns să facă parte Uzinele Tohani Zărneşti sau Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi. De asemenea, industriaşul avea pachete de acţiuni importante la Astra Arad, Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa, IOR Bucureşti sau Unio Satu Mare.

Afacerile lui Malaxa au supravieţuit instaurării regimului Antonescu, care i-a pus sechestru pe fabrici, însă nu şi comuniştilor. Cu toate că iniţial a avut o relaţie bună cu noul regim, în 1948 i-au fost naţionalizate toate companiile şi tot în acelaşi an a emigrat în SUA, unde îşi transferase deja o bună parte a averii. Industriaşul român a murit în 1965 în New Jersey, fără a reuşi să repete şi în America succesul fulminant din România.

Deseori, chiar şi atunci când era la apogeul puterii sale, Malaxa a fost contestat pentru metodele neortodoxe de a-şi finanţa companiile. La un moment dat, 96% din producţia fabricilor sale era achiziţionată de către statul român, de obicei cu plata în avans. A fost un apropiat al partidelor politice, finanţând pe toată lumea, inclusiv Garda de Fier sau Partidul Comunist. De notorietate sunt şi relaţiile sale cu regele Carol al II-lea şi cu camarila regală, relaţii despre care se presupune că l-au ajutat în afaceri. Celebre sunt şi valizele cu bani pe care le oferea sub formă de donaţii regelui. De cealaltă parte, contribuţia miliardarului la modernizarea ţării este incontestabilă. Pe lângă inovaţiile tehnologice adoptate în fabricile sale – în 1945 a reuşit să producă primul automobil românesc, de exemplu – Malaxa a fost şi un filantrop, un susţinător al cercetării ştiinţifice şi al artelor. Averea sa nu a fost niciodată cuantificată, însă ca să vă faceţi o idee, statul român a dat sau urmează să dea urmaşilor săi despăgubiri de peste 300 milioane de dolari pentru proprietăţile confiscate de comunişti. Iar aici nu intră banii pe care a apucat să-i transfere în străinătate înainte de emigrare sau proprietăţile nerevendicate.

Miliardar de modă veche: Jean Mihail

Despre olteanul Jean Mihail s-a spus că a fost cel mai bogat român şi este foarte posibil să fi fost aşa. Jean Mihail (1875-1936) era al doilea fiu al latifundiarului Constantin Mihail, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Oltenia. Pe lângă moştenirea primită de la tatăl său, Jean Mihail şi-a consolidat averea moştenind două mătuşi bogate, ajungând să deţină sute de mii de hectare de teren. Pe lângă proprietăţi, deţinea şi una din cele mai mari averi lichide, în jurul unui miliard de lei, depuşi în diverse bănci. La valoarea de la începutul anilor 1920, lichidităţile lui Mihail echivalau cu peste 9 tone de aur. De fapt, el avea atâţia bani încât la izbucnirea crizei financiare a putut gira statul condus de Carol al II-lea pentru o parte din împrumuturile guvernamentale din străinătate. Jean Mihail s-a stins din viaţă în 1936, fără moştenitori, lăsându-şi uriaşa avere statului român. Potrivit testamentului, statul trebuia să vândă pământurile sale ţăranilor, în loturi mici şi la preţuri convenabile, cu banii obţinuţi urmând a se construi şcoli, spitale şi biblioteci. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, din una dintre cele mai mari averi româneşti alegându-se praful. A rămas Palatul Jean Mihail, actualul Muzeu de Artă din Craiova, reşedinţa familiei Mihail, pe care Constantin Mihail a vrut s-o acopere cu monede de aur, cerând chiar acceptul regelui pentru asta. Personalitate retrasă şi discretă, Jean Mihail a locuit un timp într-o singură cameră din palat, despre care se spune că nici măcar n-o încălzea iarna.

Concurentul: Max Auschnitt

Milionarul s-a născut în februarie 1888 în Galaţi, fiind fiul lui Osias Auschnitt, proprietarul unei mici fabrici. După ce a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale din Viena, Max s-a întors acasă şi a înfiinţat o fabrică de cuie şi lanţuri în 1910. La sfârşitul Primului Război Mondial, Auschnitt a pus bazele grupului Titan-Nădlac-Călan, ce avea în componenţă laminorul de la Galaţi şi mai multe alte uzine metalurgice. Max a fost delegat mai apoi ca administrator la Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa, de departe cea mai mare companie românească interbelică, cu un capital de peste un miliard de lei şi cu peste 22.000 de angajaţi. Pe lângă afacerile din industria grea, Auschnitt a fost implicat în multe alte companii, între care Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni, şi a avut numeroase proprietăţi imobiliare, între care şi somptuoasa vilă de lângă piaţa Victoriei, cumpărată de Gigi Becali de la moştenitorii săi.

 

Soarta lui Auschnitt este strâns legată de cea a lui Malaxa, cei doi concurând nu doar în business, ci şi în obţinerea favorurilor camarilei regale. El a pierdut lupta cu Malaxa şi, în urma unui scandal enorm, a fost arestat şi condamnat la şase ani de închisoare. După fuga lui Carol al II-lea, mareşalul Antonescu l-a eliberat, însă Auschnitt n-a mai făcut afaceri de amploare. A murit în 1956 la New York, unde emigrase după venirea comuniştilor. Moştenitorii săi au primit despăgubiri de circa 40 milioane de dolari (în acţiuni ale Fondului Proprietatea), precum şi drepturile pentru mai multe imobile.

Bancherul-poet: Aristide Blank

Primul absolvent român al Academiei de Ştiinţe Comerciale şi Financiare de la Viena, Aristide Blank, s-a născut în 1883 la Bucureşti, fiind fiul lui Mauriciu, asociat al celebrului cămătar evreu Jacob Marmorosch. Aristide a intrat în 1914 în conducerea băncii Marmorosch-Blank – care finanţase eforturile de război ale României în 1877 – pe care a dezvoltat-o la nivel internaţional folosindu-şi relaţiile consolidate în calitatea sa de împuternicit financiar al statului înainte de Marele Război. În 1923, Marmorosch-Blank avea 25 de sucursale în ţară şi reprezentanţe la Paris, Istanbul, New York şi Viena. Aristide Blank a cumpărat şi importante suprafeţe de teren în nordul Bucureştiului şi a investit în ziare, iar din 1930 a devenit consilier economic al regelui Carol al II-lea. Surprinzător, banca Marmorosch-Blank a intrat în incapacitate de plată în 1931 şi nu a mai putut fi salvată nici de intervenţia regelui. Statul român i-a despăgubit pe deponenţii băncii până în 1940, cu o sumă totală de 5 miliarde de lei. Poet şi pasionat de teatru, Blank a rămas în România până în 1958, când a fost condamnat de comunişti la 20 de ani de închisoare. A scăpat prin relaţiile sale şi a murit în 1960 la Paris.

 

Poveştile celor mai bogaţi români din perioada interbelică sunt legate, fără excepţie, de regele Carol al II-lea. Fără a intra în detaliile poveştii de viaţă a regelui, se spune despre acesta că ar fi fost cel mai bogat român al acelor vremuri. Cunoscut pentru stilul său de viaţă luxos, Carol cheltuia averi impresionante în hoteluri şi cazinouri. Nu există prea multe detalii despre averea sa, despre câţi bani ar fi avut în străinătate, însă după abdicare, în septembrie 1940, a plecat din România cu un tren compus din 12 vagoane pline cu obiecte de patrimoniu, tablouri, aur şi alte valori. Fostul rege a trăit în lux la Estoril până la sfârşitul vieţii, alături de amanta şi apoi soţia sa, Elena Lupescu.

 

 Cum au devenit boieri HOTOMANII nostri -Bilanț ROMÂNIA FURATĂ. Statul, păgubit cu peste 70 de miliarde de dolari

bilant romania furata

Este un tablou conturat în cele mai diverse nuanţe de gri. Căci, după şase decenii de stat în întuneric, într-un totalitarism pe care l-am simţit până şi în frigidere, griul ne-a fost impus ca singură opţiune. Toate guvernele pe care le-am girat prin votul câştigat cu sânge în 1989 şi-au pus amprenta asupra acestui pastel deprimant: oraşe în colaps, industrii strategice puse, la propriu, la pământ şi o pagubă estimată până în acest moment la peste 70 de miliarde de dolari.

În linii mari aceasta a fost campania „România furată” de până acum. Uşile care ne-au fost trântite în nas nu au fost deloc puţine, ca să vă arătăm toate aceste lucruri, la fel ca afirmaţiile asumate de actuali sau foşti oficiali. Una au spus în faţa camerei de luat vederi, alta au descoperit reporterii Digi24.

Multe declaraţii au venit chiar dinspre actualul Legislativ, care la 25 de ani de la Momentul ’89, se poate lăuda cu o performanţă nu tocmai onorabilă. Unul din zece parlamentari români este trimis în judecată, urmărit sau condamnat într-un dosar penal. Asta pe lângă cei 16 legiuitori deja ieșiţi din Parlament ca urmare a condamnării, arestării sau incompatibilităţii decise definitiv de instanţă. Din cei peste 50 de aleşi care au probleme cu justiţia iese în evidenţă aşa-numitul „lot Microsoft”. 10 foşti miniştri, din trei cabinete post-decembriste, au fost puşi sub anchetă doar în afacerea privind digitalizarea instituţiilor statului. Asta pentru că întreprinderi nu prea mai avem.

 

Afacerea Megapower. Un dosar instrumentat de procurorul Victor Ponta, cu un prejudiciu de 12 milioane de dolari

Decizia implicării statului român în această afacere ar fi fost luată prin două hotărâri de guvern semnate de foștii miniștri Petre Roman, Theodor Stolojan, Victor Stănculescu, Eugen Dijmărescu, Victor Babiuc și Florin Georgescu. Iniţiativa i-ar fi aparţinut profesorului american de origine română Robert Deutsch, consilier la acea vreme în Comisia guvernamentală pentru tranziţia la economia de piaţă. El i-ar fi recomandat lui Victor Atanasie Stănculescu, ministru al Industriilor, implicarea României în producerea de hardware şi software în străinătate. Estimările arătau că o implicare în firma Megapower ar fi adus un profit de 85 de milioane de dolari într-o perioadă de patru ani.

Pentru a investi, IIRUC SA a luat un credit de 11,7 milioane de euro de la Banca Românească de Dezvoltare. Guvernul şi-a dat acordul.

Banii care ar fi ajuns în Statele Unite, în conturile unor avocaţi ai firmei Megapower, ar fi fost cheltuiţi astfel: 3,5 milioane de dolari pentru cumpărarea unei licenţe de producţie, 2,4 milioane pentru dezvoltarea ei, 1,8 pentru producţie şi vânzări, 1,3 pentru îmbunătăţirea echipamentului şi a proprietăţii închiriate, 900 de mii pentru facilităţi, 800 de mii pentru pregătirea personalului din străinătate şi 200 de mii taxe legale şi contabilitate.

În 16 ianuarie 1994, compania intră sub supravegherea Tribunalului de falimente San Jose din California. Ulterior, e declarată falimentară.

În 1998, în portul Constanţa ajunge un container cu documente. După ce timp de 150 de zile nu îl revendică nimeni, ofiţeri ai poliţiei de frontieră desigilează containerul şi găsesc în el documente din arhiva companiei Megapower.  Autoritățile vamale consideră că documentele sunt de siguranţă naţională şi solicită ajutorul SRI-ului.

În anul 2000, procurorul Victor Ponta îl trimite în judecată pe fostul director al IIRUC, considerat singurul vinovat de eşecul afacerii Megapower.

În 2003, la șase luni după ce Curtea Supremă decidea condamnarea lui Corneliu Moldovan la 10 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, preşedintele Ion Iliescu îl graţiază.

Există informaţii că dosarul în privinţa celor doi români care au implicat România în Afacerea Megapower – Cristian Lazarovici şi Robert Deutsch – a rămas în arhivele Parchetului.

Scandalul Megapower a fost repus pe tapet în campania electorală din 2014, în contextul în care premierul României, candidat la Preşedinţie, Victor Ponta, a fost acuzat că ar fi fost agent secret al Serviciului Român de Informaţii Externe.

 

Dupa noi-potopul pesedist -Cristi Diaconescu cere actiuni penale contra PSD-istilor: „Sa lasi Fondul de urgenta gol e o chestiune aproape legata de infractionalitate”

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, atrage atentia asura modului in care Romania a intrat in lupta cu coronavirusul, reamintind ca Fondul de urgenta al Guvernului era zero. „Sa lasi Fondul de urgenta gol, si spun asta indiferent de ce guvern vorbim, mi se pare o chestiune aproape legata de infractionalitate. Nu se poate!”, spune Diaconescu.

„Am fost si eu in vreo trei guverne si va spun un lucru – niciodata Fondul de urgente nu era cheltuit prin decizii guvernamentale decat pe urgente, inundatii, catastrofe, crize teroriste, tin minte ca dupa atentatele din Spania s-au aprobat fonduri de urgenta pentru repatrierea romanilor afectati.

Deci sa lasi Fondul de urgenta gol, si spun asta indiferent de ce guvern vorbim, mi se pare o chestiune aproape legata de infractionalitate. Nu se poate! Exista o Lege a raspunderii ministeriale, care are niste prevederi”, a declarat Cristian Diaconescu pentru Lumea Libera.

El a scos in evidenta si lipsa spitalelor regionale, promise de PSD.

„Intr-un moment in care s-au inchis frontierele Europei, si in exterior, si in interior, oamenii s-au inchis in casa, Romania avea in afara frontierelor sale cateva milioane de oameni. Marea lor majoritatea dorind sa se intoarca acasa

Cea mai mare parte nu au facut-o, intelegand pericolul, si TOT RESPECTUL (accentueaza) in fata acestor oameni! Pentru ca a fi despartit de familie, intr-o astfel de perioada, mi se pare un lucru mult mai complicat. Nu se putea realiza planul de masuri anti-pandemie daca romanii nu ar fi inteles si ar fi ramas in tarile lor de adoptie, niciun guvern din lumea asta nu putea face fata unui val atat de mare de oameni.

Proportional, la numarul de cetateni, cineva din Germania imi spunea: ce s-ar fi intamplat daca Germania, tara performanta in lupta anti-pandemie, s-ar fi confruntat in doar cateva zile cu o solicitare de intrare in tara a cetatenilor germani de un milion de jumatate de oameni – numar ce ar fi fost mai mare proportional cu populatia in raport cu Romania – cum ar fi reusit Germania sa gestioneze o astfel de criza?

Mai departe, raspunsul sanitar: am avut politicieni si partide politice care ne-au promis OPT spitale regionale. Hai sa ne imaginam ce-ar fi insemnat sa avem nu opt, ci patru sau cinci, astazi operationale in Romania. Deci din acest punct de vedere, iata cum trebuie sa fie calibrata reactia populatiei! Ca nu tot ce ne arata la Tv si ne minte frumos se intampla in realitate, ci se pierde intr-o retorica fara niciun rezultat practic.

Inca o data: cat ne-ar fi ajutat azi, cati oameni ar fi supravietuit sau nu ar fi trecut prin chinurile tratamentelor anti-virus daca am fi avut suficiente institutii spitalicesti? Nu fac politica, dar vorbesc de o realitate de fapt”, a mai spus Diaconescu.

 

Rusii- prin ce hotii cuceresc lumea! ROMÂNIA FURATĂ. Cazul Mechel – cum au ajuns rușii să controleze mare parte din siderurgia românească

mechel campia turzii mediafax

Județul Dâmbovița, august 1970. În planurile de dezvoltare trasate de comunişti, județul Dâmbovița trebuia industrializat. Printr-o hotărâre a consiliului de ministri, este inființată, ca pilon principal pentru întreaga zonă, “Uzina de Oțeluri Aliate”.

„Problema siderurgiei românești este una care, într-un fel, ar putea fi caracterizată ca un miracol in deșert”, spune Gheorghe Zaman, directorul Institutului de Economie Națională.

Din 1975, comuniștii adaugă secții noi mastodontului, iar uzina devine Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște. Cei peste 10.000 de angajați produc oțeluri aliate și înalt aliate pentru industria civilă și de apărare. În anii 80, trec la prodcuţia oţelurilor nucleare, folosite la construcția Centralei de la Cernavodă.

În 1990, prin hotărâre de guvern, COS Târgovişte devine societate comercială pe acţiuni. Noua firmă, aflată în subordinea Ministerului Metalurgiei, preia patrimoniului fostului combinat. După 30 de ani de directive, trebuie să se conducă singură, fără linie de la partid.

Instalațiile din România erau marea majoritate instalații învechite și chiar acolo unde instalațiile erau performante din punct de vedere tehnologic, din punct de vedere al mediului existau carențe substanțiale”, afirmă Petru Ianc, fost director al Direcției de Politici Industirale din Ministerul Economiei.

Lupta pentru supraviețuire

În primii ani de democraţie, COS supraviețuiește cu greu. Lipsa directorilor cu experiență în economia de piaţa și taxele de export mari duc la vânzarea produselor cu prețuri modeste. Principalii beneficiari rămân statele ex-sovietice și cele din Orient.

În 1993, după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, restructurarea siderurgiei este dictată de la Bruxelles: România trebuia să-şi reducă, în următorii 15 ani, capacitatea de producţie, de la 14 milioane de tone, la două milioane de tone oțel anual.

Planul trebuia pus în aplicare prin „distrugerea fizică a instalațiilor, astfel încât să nu poată fi repuse în funcțiune”. În schimb, Uniunea ne lasa să exportăm fără taxe în statele comunitare.

„Acest program a fost gândit pentru ca România să acumuleze niște fonduri care să fie utilizate pentru restructurare”, spune Petru Ianc.

Măsurile impuse de Bruxelles sunt îndeplinite. Până la finalul anilor 90, producţia este redusă. Pe plan național, restructurarea are alte consecințe.

„Situatia mai degrabă s-a agravat decât s-a îmbunătățit, pentru că, pe parcurs, consumul intern a scăzut, au apărut supracapacități”, precizează Petru Ianc.

Asta înseamnă că marile combinate – Sidex Galați, Siderugica Hunedoara, CS Reșița, Industria Sârmei Câmpia Turzii, COS Târgoviște și Siderca Călărași – au lucrat, dar nu au avut cui să vândă.

Politica de stat se schimbă

În anii 2000, politica de stat se schimbă: garanțiile guvernamentale pentru investiții sau aprovizionare şi ștergerea datoriilor sunt măsurile luate pentru a menţine liniştea socială.

„Țara era foarte agitată și, atunci, nu se mai dorea ca alături de mineri să mai apară încă o forță”, spune Petru Ianc.

În zece ani, sub guvernele Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile, Victorea Ciorbea, Mugur Isărescu și Adrian Năstase, cele şase combinate siderurgice din România primesc ajutoare de 1,2 miliarde de euro.

Politicienii vremii vorbesc despre “gaura neagră” a economiei româneşti, fabrici de care statul trebuie să scape.

Sub guvernul Năstase, în 2001, vânzarea întreprinderilor metalurgice intră în linie dreaptă.

Executivul își angajează răspunderea în fața Parlamentului: guvernul va privatiza totul în ritm accelerat. Printre angajamente se află şi vânzarea fabricilor păguboase, cu prețul simbolic de un euro.

„Acest program de privatizare a fost o stingere ușoară, cu pași mărunți, a economiei românești”, afirmă Mihai Toma, fost lider sindical la COS Târgoviște.

În baza legii asumate de Guvern, Fondul Proprietăţii de Stat, sub conducerea lui Ovidiu Mușetescu, întocmeşte o listă cu fabricile care trebuie privatizate de urgență. Teoretic, erau doar fabrici în declin. Practic, în document au fost incluse și societăți considerate viabile.

Printre ele, şi combinatul de Oțeluri Speciale de la Târgoviște.

La finalul anului 2000, întreprinderea avea profit de jumătate de milion de dolari. Cu o linie de producție proaspăt retehnologizată, uzina producea osii pentru trenuri de viteză şi palete de turbină pentru compania General Electric. Combinatul găsise piețe de desfacere în Germania, Italia, Anglia și Portugalia.

„Tehnologia de la COS Târgoviște era una performantă, n-am știut noi s-o utilizăm când era proprietate de stat”, atrage atenția Gheorghe Zaman.

În 2002, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, succesoarea FPS, hotărăște vânzarea combinatului de la Târgovişte.

În conducerea uzinei sunt numiţi: doi consilieri de-ai premierului Adrian Năstase, unul al şefului AVAS și deputatul PDSR, Ana Gheorghe. La scurt timp, Combinatul de Oțeluri Speciale face, galopant, datorii și devine păgubos pentru buget.

„Multi au avut interes să aducă în pierdere unități de stat ca să poată fi privatizate la un preț mai scăzut”, susține Gheorghe Zaman.

„Datoriile au fost artificiale, pentru că regiile de stat s-au constituit ca instrumente politice, pentru că lângă prețurile foarte mari ale fluidelor energetice percepeau penalizări de întârziere, dar și majorări”, spune Ionel Marcel, fost director tehnic al COS Târgoviște.

Gaura neagră bună de vândut

Societatea se transformă într-o gaură neagră şi e potrivită pentru lista întreprinderilor bune de vândut. Pentru alegerea investitorului, AVAS pune o singură condiţie: minimum cinci ani de experiență în domeniu. Se înscriu în lupta pentru pachetul majoritar două firme – ERDEMIR ROMANIA SRL parte a Erdemir Group, cel mai mare producator de oțel din Turcia, şi off-shore-ul elveţian Conares Trading, cu legături în siderurgia rusească.

„S-au interesat și firme consacrate din Italia, firme din Germania. Am avut și Sheffield-ul din Anglia care și-a exprimat intenția pentru privatizarea combinatului”, susține Ionel Marcel.

„A venit momentul privatizării…trimis de guvernanții de la București. A rămas bătut în cuie că vin rușii. Au venit oamenii, ne-au spus: avem bani în băncile elvețiene. Noi, românii, ce-am zis: bun, bănci elvețiene, au bani, au asta..gata, e curată treaba”, spune Ion Bucur, fost maistru la COS Târgoviște

În august 2002 este perfectat contractul de privatizare. 76,7 la sută din acţiunile combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște sunt vândute cu 2.027.335,62 de dolari.

Ucraina ar fi vândut un combinat similar la 15 miliarde de dolari, susține Ionel Marcel.

Contractul este semnat. ERDEMIR ROMANIA SRL este descalificată, iar Conares Trading, societate fără experienţa solicitată în domeniu, devine proprietar majoritar al COS Târgovişte în urma unei negocieri directe.

Conares Trading era un off-shore înfiinţat, cu câteva luni înainte de privatizare, în catonul ZUG, din Elveția, de rusul Vladimir Iorich, apropiat al oligarhului Igor Ziuzin, patron al grupului Mechel.

Ziuzin este unul dintre cei mai puternici miliardari moscoviţi. Presa internaţională susţine că şi-a ridicat imperiul industrial sub protecţia Kremlinului postsovietic.

Imediat, o parte din acțiunile Conares Trading ajung la Mechel International Holdings, casa de comerț a grupului Mechel şi, astfel, combinatul devine, oficial, parte a gigantului rus.

„Lucrurile au fost cunoscute la un nivel foarte înalt din punct de vedere politic”, spune Ionel Marcel.

„Erau în curtea combinatului circa 15.000 de tone de produse si creanțe, bani de încasat de la diverși beneficiari, cam 500-600 de miliarde de lei”, susține Mihai Toma, fost lider sindical la COS Târgoviște.

Datorii eșalonate pe cinci ani

Prin contractul de privatizare, secretizat și la această oră, datoriile către furnizorii de curent și gaz sunt eșalonate pe o perioadă de cinci ani. Mechel este scutit şi de la plata majorărilor și penalităților aferente.

În contrapartidă, investitorul este obligat să nu vîndă, timp de cinci ani, activele societății, să respecte contractul colectiv de muncă şi să facă investiții tehnologice și de mediu de 20 de milioane de dolari.

Ajutoarele de la stat vin şi în anii următori.Între 2003 și 2004 combinatul primeşte, prin Hotărâre de Guvern, 67,7 milioane de dolari, de cinci ori mai mulţi bani decât primise între 1990 și momentul privatizării, 2002.

„Elementele pe care le-a pus statul român vizavi de această privatizare sunt elemente respectate de investitor. Am pus prea puține, n-am luat în calcul toate elementele, n-am avut toate datele problemei”, recunoaște Liviu Pop, fost ministru delegat pentru Dialog Social.

O nouă achiziție

În 2003, grupul Mechel îşi întăreşte poziţia în România. Cumpără combinatul de sârmă de la Câmpia Turzii, cu 27,2 milioane de euro. Condiţiile sunt aproape aceleaşi ca la Târgoviște: investiții de 20 de milioane de euro in schimbul ştergerii unei datorii de 58 de milioane de dolari, de opt ori mai mult decât ajutorul oferit din 1989 până la privatizare.

La şase luni de la preluarea combinatului de la Câmpia Turzii, la Registrul Comerțului este înregistrată, de acelaşi off-shore elveţian Conares Trading, firma MECHEL Casa de Comerț, administrată de Oleg Svedakov.

SRL-ul își deschide puncte de lucru la Câmpia Turzii și la Targoviște şi devine unicul exportator al produselor celor două combinate. Mecanismul pus la punct de casa de comerţ asigură profitul doar într-un singur sens, către Rusia, şi se bazează pe așa-numitele prețuri de transfer.

„Se exporta semifabricatul de la COS Targoviște, care era primit de firma-mamă, și la firma-mamă se mai punea un ambalaj, o marcă, o prelucrare sumară dacă era cazul și se reexporta, inclusiv în România, dar la un preț probabil cu mult mai mare decat prețul de export. Firma-mamă câștigă cu mult mai mult decât firma-fiică exportatoare”, explică Gheorghe Zaman.

Cu toate că ambele combinate sunt monitorizate de stat, Mechel încalcă înţelegerea de privatizare iniţială şi reduce numărul angajaţilor. Doar în cazul uzinei de la Târgoviște, sunt daţi afară o mie de oameni, în trei ani de la privatizare.

„A fost un adus aici, în România, un director care întelegea că sa conduce ca un gulag acest combinat. Pentru el, legile se terminau la poarta combinatului”, susține Mihai Toma.

La începutul lui 2005, la Târgoviște, este numit director general, de către Moscova, Shmyga Viatcheslav, directorul Diviziei Metalurgice Europa de Est a Mechel. Urmările se văd imediat.

„Prin 2005, a fost oprită oțelăria. În același timp a fost oprită și secția de forjă. Ce s-a întâmplat, de fapt,…România, încet-încet, a pierdut piața oțelurilor speciale, respectiv a celor inoxidabile, a pierdut-o din diverse motive”, spune Aurel Diamandi, director tehnic COS Târgoviște.

Vladimir Gofman, actualul director general al COS Targoviste, a fost adjunctul lui Viatcheslav până în 2008.

„Fiecare manager are părți puternice și părți slabe. Dumnealui are și plusuri și minusuri în egală măsură”, spune Gofman.

Prețuri de achiziție umflate

Sub mandatul lui Shmyga Viatcheslav, aprovizionarea cu materii prime se face doar cu ştiinţa companiei-mama din Rusia. Preţurile de achiziţie sunt, în unele cazuri, mai mari cu până 50 la sută decât cele ale pieţei. Conducerea cumpără materie primă, deşi nu are piaţă de desfacere pentru produse.

Investiţia în fier vechi se dovedeşte o afacere proastă de două ori, pentru că, o dată cu venirea crizei, preţul materiei prime se prăbuşeşte.

„Mmanagementul de atunci al combinatului de la Târgoviște a blocat sume uriase în depozite de fier vechi și semi-fabricate”, afirmă Petru Ianc.

Printre firmele folosite pentru decapitalizarea combinatului un loc aparte îl ocupă off-shore-ul austriac MTC MINERAL TRADING COMPANY. Prin intermediul lui, fabrica achiziţionează feroaliaje de la mai multe companii ucrainene.

Pe circuitul financiar mai sunt interpuse şi societați înregistrate în Statele Unite și în paradisurile fiscale din Belize și Insulele Virgine Britanice. Afacerile prin intermediul interpuşilor au făcut ca fabrica să înregistreze pierderi: in mandatul lui Schmyga Viatcheslav pierderile totale însumează 20 de milioane de euro.

Tot pe timpul lui Shmyga Viatcheslav, în 2007, statul încetează monitorizarea post-privatizare.

„Au început tovarășii să-și arate adevărata față și au început să preia din combinat ceea ce le lipsea lor, în speță tehnologie și utilaje”, povestește Mihai Toma.

„Într-adevăr au fost relocate utilaje, dar așa a decis acționarul. Practic, el este stăpânul și este normal să hotărască să facă ce vrea cu utilajele”, afirmă Vladimir Gofman.

Instalație certificată de NATO, dezmembrată de ruși

Forja de Blocuri și Bare era singura instalație certificată NATO din Europa de Est și care se încadra în categoria capacităţilor speciale prevăzute de legea privind pregătirea în caz de război .

„Practic, făcea țevi de tun. La nivelul lui 1988 se investise în ea cam 100 de milioane de dolari. Ea n-a apucat să funcționeaze. Nici măcar faza de probe nu a fost încheiată”, spune Mihai Toma.

„A fost dezmembrată, împachetată, dusă în Ucraina. Au luat tot români de la forjă ca să-i instruiască pe ăia acolo”, susține Ion Bucur, fost maistru la COS Târgoviște.

Utilajul dispare din combinat în 2008 și ajunge în Rusia, la uzina MECHEL din Chelyabinsk, o zonă puternic industrializată, cunoscută trept „Tankograd” în perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Aici a fost locul de naștere al celebrului tanc T-34, cu care Rusia a câștigat ofensiva împotriva Germaniei naziste.

La momentul respectiv, conducerea Mechel România îşi motiva deciziile de management astfel: „Cererea pentru produse forjate de pe piaţa românească şi pieţele europene s-a diminuat semnificativ”.

„Probabil că, la ora asta, produce țevi și armament pentru armata rusă”, spune Alexandru Rus, președintele Federației METAROM.

Utilajul este relocat. Şi asta, în ciuda faptului că investitorul nu ar fi avut voie să facă aşa ceva. Clauzele din contractul de privatizare prevăd că rușii trebuie să menţină toate utiliajele şi instalaţiile pentru apărarea naţională la parametri normali.

Proces de extindere

Tot în 2008, înainte ca efectele crizei financiare să afecteze Europa, şi în ciuda previziunilor directorilor, combinatul de la Târgoviște înregistrează un profit de 40 de milioane de euro. Mechel decide să se extindă în România.

În aprilie cumpără cu 142 de milioane de euro, de la societatea WBS din Italia, uzina de sârmă și plase Ductil Steel Buzău, cu tot cu punctul de lucru de la Oțelu Roșu. Tranzacția intră în vizorul Consiliului Concurenței. Pentru că rușii erau proprietari şi ai combinatului de sârmă de la Campia Turzii, erau suspecţi de monopolizarea pieţei.

„La prima vedere au rezultat niște semne de întrebare. Totuși, dupa câteva luni, operațiunea a fost abrobată în 2008, fără să se impună condiții”, afirmă Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliul Concurenței.

În același an, în Rusia, patronul Mechel, oligarhul Igor Ziuzin, este acuzat de Vladimir Putin că ar fi practicat prețuri mai mici la export decât pe piața internă și că nu a plătit taxele aferente tranzacțiilor.

În februarie 2010, Mechel se extinde din nou. Cumpără, printr-un off-shore din Cipru, Laminorul Brăila. Pentru combinatul înființat în 1923, Mechel plătește 9,4 milioane de euro. Rușii ajung să deţină, în plină criză economică, cinci combinate metalurgice din România.

Proteste după restructurări masive. Rușii vând combinatele

Toate cele 5 întreprinderile încep restructurări masive. Datoriile către bugetul de stat cresc, iar salariaţii ies in stradă.

Pe fondul protestelor virulente, în septembrie 2012 Guvernul cere AVAS verificarea contractelor de privatizare de la Târgoviște și Câmpia Turzii. Concluzia cercetărilor: Mechel și-a respectat angajamentele asumate în momentul cumpărării.

La finalul lui 2012, Mechel oprește întreaga activitate de la Câmpia Turzii, Târgoviște și Brăila. În același timp, ANAF trece la executarea silită împotriva COS Târgoviște pentru datorii de peste 10 milioane de euro.

Cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2012, activele de la Câmpia Turzii sunt puse gaj pentru un împrumut de 50 de milioane de euro.

Mechel Campia Turzii primeşte banii împrumut de la un off-shore, parte a companiei mama, MECHEL INTERNATIONAL HOLDINGS, înregistrat în Elveția.

După doar două luni, Mechel anunţă vânzarea tuturor combinatelor româneşti ca parte a „strategiei actualizate a Mechel, care este îndreptată către dezvoltarea direcţiilor de producţie cheie şi vânzarea business-urilor non-profit.”

Pentru cele cinci combinate metalurgice, Mechel primeşte 52 de euro. Cumpărătorul este societatea românească Invest Nikarom SRL, cu capital social de 99.000 de lei, şi cu sediul într-un apartament de trei camere din Bucureşti. În fapt, în spatele SRL-ului cu nume românesc sunt tot cetăţeni ruşi, apropiaţi Mechel.

Vânzarea combinatului de la Târgovişte a fost făcută cu patru zile înainte de a fi anunţată public.

Pachetul de 86,6 la sută din acţiuni al Mechel Târgovişte ajunge la Mazur Investments, un off-shore înființat la Nicosia în iulie 2012. În aceeaşi zi, off-shore-ul cipriot şi, implicit combinatul, sunt preluate de SC Invest Nikarom SRL. Societatea e deţinută de rușii Svetlana și Oleg Chumachov, părinții fostului reprezentant al Mechel în România, Olga Chumachova.

În 19 februarie 2013, ziua în care Mechel anunțată vânzarea către Invest Nikarom, avocații combinatului de la Târgoviște cer Tribunalului Dâmbovița intrarea fabricii în în insolvență.

Administrator special este numit Oleg Shvedakov – fostul administrator al Mechel Casa de Comerț SRL, firma care a intermediat toate exporturile din România în ultimii ani.

În primele două luni, Oleg Shedakov semnează deciziile de concediere a 500 de salariați. Ruşii cer insolvenţa şi pentru restul combinatelor.

Datoriile combinatelor ajung la jumătate de miliard de euro, mare parte la bugetul de stat. Pe lista creditorilor, cea mai mare datorie o înscrie o companie din Braşov – specializată în colectare de fier vechi, demontarea sau dezasamblarea maşinilor şi echipamentelor scoase din uz – SILNEF SRL.

Cu șase luni înainte de intrarea combinatului în insolvenţă, SILNEF îşi deschisese un punct de lucru la sediul combinatului. Ea are de recuperat 50 de milioane de euro.

SILNEF SRL se laudă cu demolare unor secţii din Rafo Onești, Tractorul Brașov, Rulmentul Brașov sau Nitramonia Fagăraș.

Societatea este controlată de omul de afaceri Silviu Strejuţ, și este cercetată de DNA într-un dosar de evaziune fiscală de peste un milion de euro prin comercializarea de fier vechi.

Invest Nikarom reia producția

După preluarea combinatelor, Invest Nikarom reia producția la Târgoviște și Buzău, cu mână de lucru redusă la minimum.

„Ne-am redimensionat atat din punct de vedere al personalului, cât și din punctul de vedere al produselor”, spune Marius Toader, director tehnic la Ductil Steel Buzău.

Anul acesta, noii acționari au redeschis o parte și din Laminorul Brăilă și o secție la Câmpia Turzii. Asta în timp ce combinatul de la Oțelu Roșu este trecut în conservare, iar planurile de reogarnizare impuse de intrarea în insolvență așteaptă să fie aprobate de instanțe.

Dacă în ultimii zece ani, Guvernele României nu au mai pompat bani în industria metalurgică, a făcut-o Uniunea Europeană, dintr-un fond special destinat dezamorsării efectelor globalizării şi dispariţiei unor ramuri economice la nivel european.

Primii care au primit 3,5 milioane de euro din aces fond au fost muncitorii de la Câmpia Turzii, care trebuie să se pregătească în alte domenii şi să înceapă noi afaceri, Banii acoperă, paradoxal, nu numai efectele globalizării, ci și cele produse de administrarea păguboasă. La fel ca-n cazul combinatului de la Târgoviște.

În comparație cu perioada de glorie, fostele combinate ale rușilor de la Mechel mai produc azi doar o cantitate infimă de sârmă, cuie și fier beton.

Asta în timp ce despre oțeluri speciale pentru industria civilă și mai ales de apărare nici nu poate fi vorba.

„E trist ce s-a intamplat, din punctul meu de vedere, acolo. Trist pentru economia românească”, spune Liviu Pop, fost ministru delegat pentru Dialog Social.

Cu puțin peste 2.000 de angajați în toate întreprinderile, din peste 14.000 câți erau în 1999, totul se poate traduce într-o notă de plată. Achitată de noi toți, dar și de Uniunea Europeană.

klosca  cu puii de rusi ataca preferential – CNCD o spala pe Olguta si il amendeaza pe Iohannis. Afirmatia „Iohannis, sef de lagar de concentrare” ar fi OK

CNCD a decis, miercuri, sa il amendeze pe Klaus Iohannis pentru discriminare la adresa maghiarilor, in timp ce afirmatiile Liei Olguta Vasilescu privind comportamentul „nazist” al lui Iohannis au fost incadrate la „libertate de exprimare”. CNCD este dominat de PSD si UDMR.

  „Afirmatia domnului Klaus Werner Iohannis: ‘Jo napot kivanok, PSD! (Va doresc o zi buna, PSD).Este incredibil, dragi romani, ce se intampla in Parlamentul Romaniei. PSD a ajutat UDMR sa treaca prin Camera Deputatilor o lege prin care da autonomie larga Tinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce intelegeri se fac in Parlamentul Romaniei! In timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autoritati ne luptam pentru vietile romanilor, ne luptam ca sa scapam de aceasta pandemie, PSD, marele PSD, se lupta in birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Buna ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, in schimbul acestei intelegeri? Vedeti, dragi romani, asta inseamna o majoritate toxica, majoritatea toxica pesedista. De aceea, dragii mei, se intelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale natiunii sa fie hotarate de PSD. Eu nu mai vreau ca aceasta majoritate toxica pesedista sa hotarasca impotriva Romaniei si impotriva romanilor. Este inadmisibil asa ceva si, pana cand sunt eu Presedintele Romaniei, o astfel de lege nu va exista. Va multumesc!’ reprezinta fapta de discriminare si incalca dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenta etnica/nationala, conform art. 2 alin. (1) si art. 15 din O.G. 137/2000, republicata.

S-a aplicat sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 5.000 lei fata de Klaus Werner Iohannis. Constatarea a fost 6-1, amenda 5-1”, a anuntat CNCD intr-un comunicat de presa.

Este printre cele mai dure sanctiuni date miercuri de CNCD

In schimb, Lia Olguta Vasilescu a scapat caepa  curata.

„Afirmatia doamnei Lia Olguta Vasilescu: ‘Domnul Klaus, cred deja se si vede sef de lagar de concentrare si toti PSD-istii bagati acolo la reeducare’, se incadreaza in limita libertatii de exprimare si este protejata de art. 10 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Hotarare adoptata cu unanimitate de voturi (8 voturi)”, se mai arata in comunicat.

 

Iadul

Unii nu înţeleg cum se împacă existenţa iadului cu dragostea lui Dumnezeu, cum ar putea un Dumnezeu care este dragoste să lase oamenii să ajungă în iad.

Unul dintre motive este că Dumnezeu e sfânt, drept  şi neprihănit pe de o parte şi plin de dragoste, indurare şi har pe de altă parte. Aceste atribute nu sunt contradictorii, ci complementare. Când este încălcată legea lui Dumnezeu, care spune că păcatul trebuie pedepsit, urmează judecata şi pedeapsa, pentru că Dumnezeu nu Îşi ia cuvântul înapoi. Dacă Dumnezeu pedepseşte pe cineva, nu înseamnă că nu-l iubeşte. Tot astfel, chiar dacă Dumnezeu ne iubeşte, nu poate lăsa păcatul nepedepsit. De aceea L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Isus Cristos, să primească pedeapsa în locul nostru, astfel încât dreptatea lui Dumnezeu să poată fi satisfăcută.

„Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).

Biblia vorbeşte despre un loc al pedepsei pentru cei care nu cred în mântuirea pe care ne-a pus-o la dispoziţie Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos. Acest loc este cunoscut ca iad, nu un anumit loc geografic, ci o stare de fapt. Un loc în care va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, un loc în care viermele nu moare şi focul nu se stinge, un loc de întuneric şi chin veşnic. Unul dintre cuvintele folosite în Biblie pentru a înlocui cuvântul „iad” este „gheena”, o vale din apropierea Ierusalimului unde copiii erau arşi ca jertfă în ritualuri păgâne.

Marcu 9:47-48: „…să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”.

Matei 8:12: „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Matei 13:41-42: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

Matei 25:46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică”.

În Apocalipsa 20:12-15, apostolul Ioan vorbeşte despre judecata finală a tuturor oamenilor, vii sau morţi: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”

În ziua judecăţii, fiecare va răspunde pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care l-a rostit: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36).

Iadul este unul dintre subiectele cele mai deranjante; oamenii nu vor să audă despre pedeapsă, sau se gândesc că vor vedea în clipa morţii dacă este adevărat sau nu. Din păcate, atunci va fi prea târziu. Existenţa iadului şi a pedepsei veşnice, a separării de Dumnezeu, nu este un lucru care poate fi tratat cu uşurinţă.

 

 

New Age


„Eu sunt Dumnezeu! Eu sunt Dumnezeu!” a strigat actriţa Shirley MacLaine în mini-seria autobiografică „Out on a Limb”. În 1987, seria de televiziune a fost bazată pe cartea autobiografică cu acelaşi nume şi a croit drum mişcării New Age pe scena naţională. Această declaraţie izbitoare a ţiuit prin minţile oamenilor captivaţi de povestea ei romantică a iluminării spirituale.

Au urmat alte autobiografii bestselling, fiecare celebrând farmecul experienţelor New Age, fie prin contact cu vreun spirit, reîncarnare sau experienţe „în afara trupului”, fie prin cultivarea puterii interioare prin yoga şi meditaţie. Shirley MacLaine nu este doar o voce singuratică strigând prin pustietate, ci una din corul crescând al convertiţilor New Age reînviind „înţelepciunea antică” pentru masele moderne.

Promisiunea lor este ispititoare şi afirmaţia lor este uluitoare: „Nu suntem doar muritori. Putem crea propria noastră realitate ca şi zei şi zeiţe.” În binecunoscuta serie de televiziune şi carte „Puterea Mitului”, profesorul Joseph Campbell a proclamat că „fiecare din noi este o încarnare a lui Dumnezeu”. „Noi toţi suntem manifestări ale conştiinţei lui Buddha sau Hristos, doar că nu ştim acest lucru”, a afirmat el.

Mai mult decât muritori? Ce este „mişcarea New Age” promovată de Shirley MacLaine, Joseph Campbell, şi alţii?

Este un termen „umbrelă” care acoperă o varietate de evenimente, idei, oameni, practici, şi organizaţii. Cei implicaţi vorbesc adesea între ei de o „reţea” pentru scopuri personale şi transformare socială.  „Mişcarea” este cel mai bine văzută ca fiind o schimbare în gândirea publicului decât o funcţionare completă şi bună a societăţii. Cu toate acestea, influenţa ei este simţită peste tot pornind de la seminarii de afaceri la educaţie publică, îngrijire medicală, filme. Esenţa gândirii New Age poate fi exprimată în câteva idei principale:

1.  Mişcarea New Age îmbrăţişează un spirit vesel şi optimist
O nouă eră a păcii, dragostei şi liniştii se întrezăreşte. Economia prezentă a planetei noastre, crizele ecologice, politice şi militare pot şi trebuie să fie biruite printr-o „transformare a conştiinţei” care implică o nouă gândire şi un nou set de experienţe mistice. Unii, captivaţi de viziunea New Age, caută un mare lider mondial (câteodată numit „Hristosul”) care să aducă pacea.

2.  New Age proclamă „Dumnezeul interior” al tuturor
„Eu sunt Dumnezeu” strigă Shirley MacLaine, la fel ca mulţi alţii. Provenind din învăţăturile orientale despre mistic şi ocult, gândirea New Age vede totul ca fiind divin. Şi tot ce există, este cu adevărat Dumnezeu. Totul este una cu Dumnezeu. Dumnezeu nu este o Persoană morală şi personală, ci mai degrabă un principiu impersonal, vibraţie sau esenţă ca „Forţa” din filmul SF „Războiul Stelelor”.  New Age ne provoacă să trezim „conştiinţa dumnezeului” nostru prin diferite metode mistice cum ar fi meditaţia transcedentală, metoda de gândire Silva, yoga, auto-hipnoză, vizualizare sau participare la programe de înălţarea conştiinţei cum ar fi „Izvorul Vieţii” (Lifespring) sau „Forumul” (The Forum).

3.  New Age promovează potenţialul nelimitat al oamenilor
Totul este posibil cu noi. Doar ignoranţa în ce priveşte divinitatea noastră ne trage în jos. Ca fiinţe divine, paranormalul ne ademeneşte: ESP, telepatia, contactul cu „spirite călăuzitoare” (canalizare) şi „experienţele din afara trupului” devin de dorit. Noi suntem miracole gata să aibă loc.  Shirley McLaine ne învaţă că: „suntem nelimitaţi doar că nu ştim.” (Suntem nişte dumnezei care, oarecum, am uitat că suntem dumnezei…) Şi dacă nu „stăpânim responsabilităţile” dumnezeieşti în această viaţă, reîncarnarea ne asigură că vom avea alte posibilităţi nesfârşite pentru avansare.

4.  Adepţii New Age tind să nege standardele obiective şi absolute ale moralităţii
Joseph Campbell susţine că Dumnezeu este dincolo de orice noţiune a binelui şi răului şi că trebuie să acceptăm tot ce se întâmplă fără să judecăm.  Un proeminent scriitor New Age, W. Brugh Joy  învaţă că: „absoluturile sunt o scorneală a minţii raţionale.” Aceasta derivă din credinţa New Age că Dumnezeu nu este un Creator drept şi bun, ci numai o forţă impersonală fără atribute morale. Nu este o Persoană. Viziunea New Age a unei lumi restaurate prin intrarea în energia infinitului este ademenitoare şi intrigantă. Suntem mai mult decât muritori?

New Age si Scriptura

„Întotdeauna am crezut că tot ceea ce am crezut a mers împreună cu Biblia. Că nu s-au contrazis, ci doar le-am pus împreună.” Crezul Pamelei Wheaton include o varietate de ESP, astrologie, şi alte activităţi New Age. S-a mândrit cu propriul ei succes de a controla minţile altor oameni. Dar adevărata ei împlinire a venit când o „prezenţă ” a vizitat-o într-o noapte şi a experimentat proiecţia astrală. „Am simţit că eu sunt în control. M-am simţit foarte puternică. Am simţit că am găsit o religie mult mai avansată decât creştinismul …”

Mulţi scriitori New Age se referă din când în când la părţi din Biblie şi la învăţăturile lui Isus Hristos. Oare credinţa New Age se adaugă la învăţăturile biblice, aşa cum sugerează mulţi oameni? Să studiem asemănările şi contrastele dintre învăţăturile biblice şi credinţa New Age.

crestinismul

Un alt  fel de Dumnezeu 

În timp ce gândirea New Age Îl vede pe Dumnezeu ca o conştiinţă universală, Biblia Îl descrie foarte diferit. De la prima la ultima carte a Bibliei, Duhul Suprem este arătat a fi Domnul personal şi adevărat al universului. În Vechiul Testament, când Dumnezeu i s-a descoperit lui Moise în rugul aprins, El a declarat „Eu sunt Cel ce sunt” (Exodul 3:14). Dumnezeu vorbeşte ca o fiinţă personală. Biblia nu Îl prezintă niciodată ca fiind abstract şi impersonal cum ar fi un principiu, esenţă sau forţă. Dumnezeu nu este impersonal, ci e o Persoană.  Dumnezeul biblic îndeplineşte faptele unei fiinţe personale. O citire a Bibliei va arăta că Dumnezeu creează, aude, vorbeşte, judecă, iartă. El este Dumnezeu şi nu este identificat cu creaţia Lui.  Apostolul Pavel, în scrisoarea lui către Romani, subliniază punctul de vedere biblic atunci când scrie despre aceia care îl neagă pe Dumnezeu: „căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin” (Romani 1:25). Pentru Pavel, nu totul a fost Dumnezeu; dar totul ar trebui să-L laude pe Creator, care este singurul Dumnezeu. 

Un alt fel de oameni 

Atât New Age, cât şi Biblia, prezintă oamenii ca fiinţe spirituale importante. Dar dincolo de aceasta, ideea New Age a potenţialului nelimitat al omului şi natura sa inerentă dumnezeiască sunt într-un contrast dramatic cu învăţăturile biblice.  Potrivit Bibliei, oamenii sunt mai asemănători cu Dumnezeu decât orice altceva în univers. Noi suntem „făpturi minunate” (Psalmul 139) în „imaginea şi asemănarea ” cu El (Gen. 1:26). Totuşi, Biblia mai spune şi că suntem departe de a fi dumnezei. Ca şi creaturi, noi nu posedăm acreditarea Creatorului.  Acest lucru este foarte bine arătat în diferite pasaje din Biblie care arată cum Dumnezeu vorbeşte prin om. De exemplu, Dumnezeu a vorbit prin prorocul Ezechiel voievodului Tirului, un vechi dumnezeu impostor: „Fiul omului, spune voievodului Tirului: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: „Eu sunt Dumnezeu, şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor”, măcar că nu eşti decât un om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu” (Ezechiel 28:2). Dumnezeu a pronunţat judecata pentru o asemenea mândrie prostească şi îl întreabă pe acest încăpăţânat pretins Dumnezeu: „Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: „Sunt Dumnezeu” măcar că eşti om şi nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide?” (v.9). Când Shirley McLaine a exclamat „Sunt Dumnezeu”, a vorbit în contradicţie directă cu marele „Eu Sunt” al Bibliei. Aşa cum a declarat prin prorocul Isaia: „Eu sunt Dumnezeu şi nu este nici unul ca Mine” (Isaia 46:9).

Măsura dumnezeirii noastre 

Să luăm în considerare şi alte învăţături biblice care sunt în contrast sever cu această mentalitate New Age: Dumnezeu este peste tot simultan (fără a fi totul); dar noi putem fi doar într-un singur loc la un moment dat. Dumnezeu este Atotputernic; noi suntem limitaţi de faptul că suntem creaţi. Dumnezeu ştie totul; noi cunoaştem în parte. Dumnezeu este perfect din punct de vedere moral; noi suntem foarte clar departe de perfecţiunea morală. Bazat pe aceste învăţături biblice, cu siguranţă merităm un rang mic în divinitate. Dacă Dumnezeu este sfânt şi drept, atunci căderile noastre morale ne pun cu un pas în afara caracterului şi scopurilor Lui. Cea mai mare întrebare a Bibliei care necesită răspuns este: Cine poate trăi la înălţimea standardelor perfecte şi a bunătăţii lui Dumnezeu?

Isus – Guru sau Domn?

Cei din mişcarea New Age îl stimează pe Isus ca fiind mare învăţător, stăpân, guru sau yogin. Totuşi, nimic în Biblie nu contrazice gândirea New Age mai mult decât Isus din Noul Testament.  Isus nu a pretins că este exemplul unui guru format prin puteri proprii, ci mai degrabă revelaţia unică şi irepetabilă a unui Dumnezeu personal. În timp ce persoanele implicate în New Age pretind să-şi atingă divinitatea (cu diferite grade de succes), Biblia arată că Isus Și-a demonstrat divinitatea prin moduri neaccesibile vreunei personalităţi din istorie. El a făcut nenumărate miracole în ce priveşte natura, boala, şi chiar moartea atunci când l-a înviat din morți pe prietenul Său, Lazăr. Surzii au auzit, orbii au văzut şi ologii au sărit de bucurie. A învăţat cu o autoritate care nu poate fi contestată şi care fie a impus respectul, fie a alimentat ura acelora care nu au putut suporta adevărul. A pretins că nu este mai prejos decât Dumnezeu, în forma umană, când a spus că are autoritate pe pământ să ierte păcatele (Marcu 2:1-12).Când a declarat „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:58) a folosit numele divin „Eu Sunt” pentru El Însuşi şi audienţa Lui a ştiut că este Dumnezeu adevărat.

Într-o misiune de salvare pe pământ 

Dacă luăm în serios ceea ce a spus Isus despre El Însuşi, atunci trebuie să luăm în considerare următoarele:

Problema diagnosticată
Isus nu a învăţat niciodată că oamenii au suferit din cauza lipsei de înţelegere a adevăratei lor naturi ca divină. Mai degrabă, a diagnosticat problema ca fiind una de etică, localizând rădăcina necurăţiei morale în inima omului.

El a spus: „Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om” (Marcu 7:21-23) .

Isus a ştiut de asemenea că această necurăţie nu a fost o problemă ocazională, ci o condiţie generală a umanităţii. El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun … că oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului” (Ioan 8:34). Acei ce înclină să vadă ca păcat doar cele mai rele fapte (cum ar fi crima şi hoţia) ar trebui să ia în considerare şi standardele lui Isus. Regula Lui pentru bunătatea morală a fost: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” şi „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37, 39).

A spus despre El Însuşi: „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10).

Isus a fost într-o misiune de salvare pe planeta pământ pentru a mântui pe cei ce erau pierduţi în păcat, pe cei ce nu puteau trăi la nivelul cerinţelor lui Dumnezeu. Isus a mai proclamat că „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Și dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45).

Isus a fost aşa de îndrăzneţ încât a împărţit oamenii în conformitate cu răspunsul lor faţă de El, spunând: „Cine nu este cu  Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte” (Matei 12:30).

Isus a invitat ascultătorii să îşi pună credinţa în El şi să se dedice doar lui.  El a spus: „Fiind că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). 

Nu o cale, ci CALEA
Atunci când ucenicii L-au întrebat care este calea către Dumnezeu Tatăl, Isus a rostit o afirmaţie cât se poate de clară despre identitatea şi misiunea lui. El a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

calea

Numai Isus a primit acreditarea de a face ca afirmaţia lui să rămână fermă. Şi-a dat viaţa pentru toţi cei ce aveau nevoie de o viaţă nouă: „Eu sunt păstorul cel bun,” a spus El, „Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10:11).

Plătirea unei datorii
Aceasta este însemnătatea crucificării lui Isus. Chiar dacă a avut autoritatea de a chema legiuni de îngeri pentru a-l scăpa de la moarte, El şi-a oferit viaţa ca sacrificiu pentru oile care s-au rătăcit. Aşa cum a spus apostolul Pavel, „El măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2Cor. 8:9).

Pavel explică mai departe marea dragoste a lui Dumnezeu arătată prin Isus Hristos: „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu, îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:6-8).
Moartea lui Isus pe cruce a fost dată ca „răscumpărare pentru mulţi”. În moartea Lui, El, care a fost fără păcat şi perfect, a plătit pedeapsa pentru păcatul omenirii. Pavel explică clar acest lucru: „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21).

Păcatul: un subiect inconfortabil şi de neevitat 

Deşi adepţii New Age cred că ideea păcatului este negativă şi limitată, trebuie să o luăm în serios dacă vrem să-L înţelegem pe Isus Hristos. Viaţa, învăţăturile, şi moartea lui Isus sunt simple absurdităţi fără adevărata însemnătate a păcatului. Isus a venit să moară pentru păcatele noastre pentru a ne pune într-o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu. Aici se găseşte marea diviziune dintre spiritualitatea New Age şi mesajul lui Isus.

Dumnezeul prezentat de New Age este o abstractizare impersonală şi amorfă care nu iubeşte nimic şi nu simte nimic. O sursă de energie nu ne poate arăta compasiune. Nu poate muri pentru a ne salva. Fiind impersonal, nu se poate raporta la noi de la persoană la persoană.  Dar Isus a declarat că a venit în lume în dragoste ca să-i salveze pe cei înrobiţi păcatului. Lui Dumnezeu, Domnul personal, Îi pasă destul pentru a oferi o soluţie pentru starea noastră jalnică. Şi un Dumnezeu drept nu cere mai puţin decât un sacrificiu perfect pentru iertarea păcatului. Isus Și-a oferit viaţa pentru a o salva pe a noastră şi astfel a înfrânt puterea păcatului şi a lui Satana însuşi.  Apostolul Ioan a spus: „Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). Aceasta este iubirea lui Dumnezeu în acţiune.

Moartea înfrântă

Pentru a-şi justifica afirmaţiile, Isus a făcut ceea ce nimeni altcineva nu putea face. După trei zile în mormânt, a înviat din morţi ca să nu mai moară niciodată, aşa cum a prezis. Chiar înainte de moarte, Isus a fost sigur de victoria Lui asupra morţii, a păcatului şi a diavolului. El a proclamat: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11:25).

Isus nu a oferit speranţă în reîncarnare ca şi o cale de găsire a eliberării. El a îndreptat oamenii către Sine pentru viaţă eternă. A-L găsi pe El înseamnă a găsi viaţa, a-L respinge înseamnă a pierde viaţa. El spune: „De aceea, pe ori şi cine mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri” (Matei 10:32-33).

legamant

În Isus şi numai în El putem găsi speranţa pentru o nouă viaţă, speranţă, şi pace. Cei ce Îl urmează cunosc bucuria de a fi iertaţi de păcate şi bine primiţi în tovărăşia lui Dumnezeu însuşi. În lumina supremaţiei lui Isus Hristos, experienţele New Age sunt nesemnificative. Ele sunt, de fapt, alunecări periculoase dincolo de realitatea spirituală. ” … Am crezut că am ajuns la aşa multă putere personală încât nu puteam muri.” Crezul Pamelei Wheaton a fost întărit când a scăpat din câteva accidente rutiere severe. Dar un accident final, în timp ce era sub influenţa marijuanei, i-a sfărâmat încrederea. Fiul ei cel mai tânăr a fost rănit grav. „Cum pot să-mi continui viaţa şi să gândesc că sunt atât de puternică şi aşa de avansată spiritual când, de fapt, sunt nimic,” s-a gândit ea. „Uite ce i-am făcut fiului meu. Puteam să-l omor. Puteam să-l ologesc pe viaţă.”  Fiul Pamelei şi-a revenit. Între timp, Pamela a avut o altă întâlnire supranaturală. De data aceasta a fost vizitată de Isus însuşi. Prezenţa Lui a adus în amintire toate experienţele ei anterioare. Pam, lovită de realitatea propriei neputinţe, i-a cerut lui Isus să fie Domnul vieţii ei. „M-a speriat pentru că am realizat că am avut de-a face cu duhuri mult mai puternice decât mine. Acum cred că Dumnezeu m-a protejat de tot ceea ce putea să mi se întâmple. Ce mi-a oferit Isus a fost mult mai măreţ şi mai puternic, mult mai bun şi mai semnificativ. ESP nu a însemnat nimic. Nu mi-a dat niciun răspuns pentru viaţă. Doar mi-a arătat că există o putere.” – Pam Wheaton, fostă adeptă New Age.

Isus însuşi se referă la cei ce încă mai practică „artele magice” (ocultul) că sunt pierduţi în iad (Apoc. 22:15).

În timp ce New Age promite bunăstare şi potenţial nelimitat prin descoperire personală şi experienţe oculte, Isus se promite pe El însuşi ca şi satisfacere finală: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan: 7:37-38).

În loc să căutăm în interiorul nostru puterea nelimitată, mai bine să ne uităm la Isus pentru putere, înţelepciune, şi direcţie. Apostolul Pavel a ştiut acest lucru bine când a spus: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi” (2 Cor. 4:7).

Cei ce cunosc această putere de la Dumnezeu doresc să-l facă pe Isus cunoscut şi să trăiască conform principiilor lui pentru a sluji unei lumi nevoiaşe.  „Chiar şi la nivel experimental, când l-am acceptat pe Hristos în viaţa mea, am realizat că am luat legătura cu adevărul, nu doar cu vreo stare mistică. Este diferenţă între o stare mistică şi Adevăr.” – Paul McGuire, autorul a câtorva cărţi despre New Age.

Calea către viaţă 

Acest dătător de viaţă, Isus cel înviat, a cerut ceva de la noi practic totul. Muritorii îşi găsesc valoarea şi semnificaţia – nu pretinzând a fi suverani – ci slujind pe Cel ce este suveran. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l facem.  Isus a spus: „Căci cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga” (Matei 10:39). Dacă trăim pentru noi înşine, în cele din urmă vom pieri.  Dacă trăim pentru Cel ce ne-a creat şi ne-a dat viaţa veşnică, vom câştiga totul. Apostolul Petru a proclamat despre Isus: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12).

Această mântuire nu poate fi nici câştigată, nici găsită în interiorul nostru. Poate fi doar primită ca şi un dar prin credinţa în ceea ce Isus a făcut prin moartea şi învierea Sa. Dacă doreşti să te supui conducerii şi autorităţii iubirii lui Isus, fii sigur că El te va auzi şi va răspunde rugăciunii tale.

Doamne Isuse, nu mă pot mântui singur. Am păcătuit şi nu am atins standardele Tale perfecte. Recunosc că nu sunt Dumnezeu. Renunţ la încercarea mea inutilă de a ajunge la dumnezeire. Te rog, iartă-mă. Cred că ai murit pentru păcatele mele şi că ai înviat din morţi. Te mărturisesc ca Domn al universului şi al vieţii mele. Mă încred în Tine pentru iertarea păcatelor mele şi Te rog învaţă-mă cum să trăiesc pentru Tine. Îţi mulţumesc pentru că mă cureţi. Îţi mulţumesc pentru că ai venit în viaţa mea. Amin.

 

Miscarea New Age sau „oculta veche”, marca moderna „marca Illuminati” impotriva crestinismului

Mişcarea New Age este o mişcare atât religioasă cât şi socială. De fapt, cultura occidentală experimentează în prezent o schimbare fenomenală, spirituală, ideologică şi sociologică. Este o viziune a lumii religioase care este străină şi ostilă creştinismului. New Age este o sinteză, în grade diferite a religiilor mistice din Extremul Orient, în principal din hinduism, budism şi taoism, la care se adaugă ocultismul occidental, dar şi cultura occidentală şi materialistă.

Cine a creat Mişcarea New Age?

Primele expresii ale Mişcării New Age în timpurile moderne au apărut la filozofi ca Emanuel Swedenborg (1688-1772), transcendentalişti ca Thoreau, Emerson şi Wordsworth (la începutul anilor 1800), dar mişcarea a căpătat forme concrete odată cu scrierile teozofice ale celebrei Madame Helena Blavatsky (1831-1891). Dar, Mişcarea New Age a intrat în forţă odată cu anii 1960, când a avut loc o revigorare a misticismului oriental. Zenul, Carlos Castanada, Beatles, meditaţia transcedentală, tantra şi multe altele au devenit populare în întreg Occidentul.

Din New Age fac parte incredibil de multe organizaţii...şi e răspândită peste tot

Mişcarea New Age constă dintr-o reţea incredibil de mare şi de bine organizată de mii de grupuri, trusturi, fundatii, cluburi, loje şi grupuri religioase ale căror scop este acela de a pregăti lumea pentru a intra în “Era Vărsătorului”. Vom numi doar câteva organizaţii ce fac parte din Micarea New Age: Amnesty International, Zero Population Growth, California New Age Caucus, New World Alliance, World Goodwill, Biserica Universală, Societatea Teozofică, Clubul de la Roma, Christian Science sau Şcoala Unită de Creştinism. Această listă demonstrează diversitatea organizaţiilor New Age, care funcţionează în diferite domenii: economice, politice sau religioase.

Mişcarea New Age nu este un sistem unificat de credinţe şi practici, chiar dacă rădăcinile sale provin din religiile orientale şi din ocultism. Ea nu are nici vreun lider oficial, vreun sediu central sau vreun număr de membri, dar, în schimb, e formată dintr-o reţea de grupuri de lucru ce au obiective specifice. Se crede că în întreaga lume există câteva zeci de milioane de adepţi de diverse practici New Age.

Mişcarea New Age a câştigat o influenţă semnificativă în lume, afectând aproape în fiecare zonă a culturii – sociologie, psihologie, medicina, ecologie, ştiinţă, arte, educaţie, comunitatea de afaceri, mass-media, divertisment, sport şi chiar şi biserica. Mişcarea se exprimă în forme foarte diferite, de la forme evident ostentative la forme subtile. Ea se exprimă şi în foarte multe forme seculare şi spirituale, ca de exemplu tabere de meditaţie transcendentală sau sub forma unor practici alternative de sănătate. Mişcarea are parte şi de câteva sute de publicaţii, dintre care am putea aminti “New Age Journal”, “Body Mind Spirit”, “Yoga Journal”, “Gnosis”, “East West”, “Noetic Sciences”, “Omega”.

Scopul New Age: un “Hristos” pentru oameni şi Noua Ordine Mondială

Scopul major al Mişcării New Age este acela de a pregăti lumea în momentul intrării în Era Vărsătorului. Acest lucru va fi realizat, în principal, prin aducerea în prim plan a unui lider mondial, numit (batjocoritor pentru creştini) “Hristos” sau “Maitreya”, care se presupune că ar trebui să vină ca să ne înveţe cum să trăim în pace unii cu alţii. Alte obiective declarate ale mişcării sunt acelea de a stabili tot felul de autorităţi mondiale: o autoritate alimentară la nivel mondial, o autoritate mondială pentru apă, o autoritate economică mondială…de fapt, instalarea unei Noi Ordini Mondiale. Coincidenţă sau nu, acelaşi obiectiv îl are şi organizaţia malefică Illuminati, ceea ce arată că ea nu este străină de această mişcare.

Ar trebui remarcat aici că una dintre cerinţele pentru ca o persoană să intre în New Age este că ea va trebui să treacă printr-un fel de “iniţiere luciferică,” un fel de angajament de credinţă în “Hristos” sau “Matreiya”, în New Age şi în Noua Ordine Mondială.

New Age propăvăduieşte doctrinele gnosticismului, care recunoaşte “doi dumnezei”

Deşi Mişcarea New Age propăvăduieşte o largă deschidere pentru toate religiile, filozofia sa de bază reprezintă o subminare atent calculată în special a creştinismului, dar şi a celorlalte două mari religii înrudite cu creştinismul, iudaismul şi islamismul. Mişcarea New Age conţine învăţături din două doctrine importante: gnosticismul şi ocultismul. Gnosticismul este o doctrină veche care învaţă că oamenii sunt suflete divine închise într-o lume materială, creată de un Dumnezeu imperfect, Demiurgul, care este frecvent identificat cu Dumnezeul lui Avraam din Biblie. Aşadar, Demiurgul poate fi descris ca o încorporare a răului, alături de el existând o altă Ființă Supremă îndepărtată și incognoscibilă ce încorporează binele. Pentru a se elibera de lumea inferioară materială, este nevoie de gnostic, sau cunoaștere ezoterică spirituală disponibilă prin experiență directă sau cunoaștere (gnostic) a acestui incognoscibil Dumnezeu. Aşadar, e clar că Mişcarea New Age, prin încorporarea învăţăturilor gnostice, face un atac direct asupra creştinismului biblic, atacând doctrina Trinităţii, a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Totodată, prin faptul că sinele omului este declarat a fi Dumnezeu, Mişcarea New Age se potriveşte cel mai bine descrierii unei religii a Antihristului.

Doctrinele de bază ale lui New Age

Douglas R. Groothuis, autor al cărţii “Demascarea New Age” identifică 6 gândiri de bază ale filozofiei New Age:

(1) totul este unul;

(2) totul este Dumnezeu;

(3) umanitatea este Dumnezeu;

(4) o schimbare în conştiinţă;

(5) toate religiile sunt aceleaşi;

(6) un optimism evolutiv cosmic.

Un alt autor, Norman Geisler, identifică 14 doctrine de bază ale Mişcării New Age:

(1) un Dumnezeu impersonal (o forţă);

(2) un Univers etern;

(3) o natură iluzorie a materiei;

(4) un caracter ciclic al vieţii;

(5) necesitatea reîncarnărilor;

(6) evoluţia omului în dumnezeire;

(7) continuă revelaţiilor de la fiinţele de dincolo de lume;

(8) identitatea omului cu Dumnezeu;

(9) nevoia de meditaţie (sau alte tehnici de schimbare a conştiinţei);

(10) practicile oculte (spiritism, astrologie etc);

(11) vegetarianismul şi sănătatea holistică;

(12) pacifismul;

(13) Noua Ordine Mondială;

(14) sincretismul (unitatea tuturor religiilor).

Dacă omul e Dumnezeu, nu mai e nevoie de evoluţie spirituală

Deşi unele din aceste idei sună bine, neavând nimic dăunător în ele (de exemplu, vegetarianismul, pacifismul sau meditaţia), ele sunt introduse subtil pentru a induce în eroare lumea şi pentru a masca doctrine sataniste, cum este aceea a identităţii omului cu Dumnezeu. Doar Satana încearcă să inducă oamenilor ideea că fiinţele umane sunt deja perfecte, divine, şi atunci nu mai e nevoie de nicio evoluţie spirituală. Aici constă adevăratul pericol al Mişcării New Age: de ce ar mai trebui să mai facem ceva, dacă noi deja suntem Dumnezeu?

Personalităţi ce au susţinut Mişcarea New Age

Dintre personalităţile care au susţinut şi susţin Mişcarea New Age, îi putem numi pe: Alice Bailey, Alvin Toffler, Dr. Barbara Ray, Benjamin Creme, Levi Dowling, George Trevelyan, Fritjof Capra, Abraham Maslow, Barbara Marx Hubbard, Ruth Montgomery, Shirley MacLaine, J.Z. Knight, Marilyn Ferguson, David Spangler, Jeremy Rifkin, Norman Cousins, Elizabeth Clare Prophet, John Denver, George Lucas sau Norman Lear.

Înclinaţii spre simboluri sacre…

Adepţii New Age acordă o mare importanţă pentru artefacte, relicve şi obiecte sacre, ca de exemplu clopote tibetane, ceaiuri de plante exotice, energizante solare, forme de curcubeu, fluturi, triunghi etc., sau simboluri aşa-zis sacre ca inorogul, Pegasus, zvastica, yin-yang, pentagrama, semiluna etc.

E mai degrabă o Ocultă străveche

În concluzie, termenul de “New Age” este un termen informal derivat din astrologie, care indică faptul că Pământul, dacă nu chiar Cosmosul, este pe punctul de a face tranziţia de la Epoca Pestilor (ce simbolizează raţionalitatea) la epoca Vărsătorului (ce simbolizează spiritualitatea, fericirea şi armonia tuturor lucrurilor). Chiar dacă trece printr-o revigorare semnificativă, “New Age” (în traducere în limba română “Noua Eră”) nu este chiar nou, ci un concept vechi. Un termen mult mai potrivit ar trebui să fie “Old Occult” (în limba română “Oculta veche”).

Iată, în final, vom compara învăţătura New Age cu ceea ce susţine creştinismul, pentru a arăta încă o dată că această mişcare a fost special creată pentru a submina şi distruge creştinismul:

1) Nu recunoaşte un Dumnezeu exterior

New Age susţine că nu există nicio sursă externă de autoritate, ci doar una, din interiorul fiecăruia (“Dumnezeul din noi”). Creştinismul crede însă că toată învăţătura spirituală a fost oferită oamenilor de către Dumnezeu: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3:16).

2) Promovează venerarea omului

Mişcarea New Age confundă Creatorul cu creaţia Sa şi crede că Dumnezeu este parte a Creaţiei, nu separat de ea. Ea împrumută de la religiile orientale credinţa în monism – că “totul este Unul” – doar o singură esenţă în întreg Universul. Totul este o formă diferită a acelei esenţe (energie, conştiinţă, putere, iubire, forţă). Dar credinţa în monism este de fapt un panteism hindus, care spune că totul este Dumnezeu. Mişcarea New Age cred că fiecare persoană şi lucru este “împletită” cu Dumnezeu, şi foloseşte pentru aceasta versetul din Luca 17:21 (“Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”), în ciuda faptului că “înlăuntrul vostru” înseamnă, de fapt, “în mijlocul vostru”. Mişcarea New Age susţine că fiecare om are o scânteie divină în el, pentru că face parte din esenţa divină. În mod evident, acest concept transformă Mişcarea New Age intr-o religie a idolatriei şi autovenerării. Dacă omul este Dumnezeu, el ar trebui să se venereze pe el însuşi.

3) Nu crede în păcat

În New Age nu există vreun loc pentru păcat, pentru că nu există niciun Dumnezeu transcendent împotriva căruia cineva se poate răzvrăti. În esenţa lui, omul fiind divin şi perfect, nu poate exista conceptul de păcat. New Age, într-adevăr, vorbeşte de anumite “dorinţe neplăcute” ale omului care par a fi impulsuri naturale ale fiinţei umane, dar acestea nu sunt considerate a fi păcate. Asta contrar învăţăturii biblice, care spune că păcatul este inerent omului: “De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12).

Cum păcatul nu este recunoscut de New Age, atunci nu este nevoie nici de pocăinţă sau de iertare; în aceste condiţii, Iisus nu ar fi murit pentru păcatele noastre. Dar una din doctrinele de bază ale creştinismului e aceea că Iisus Hristos a murit pentru păcatele noastre: “Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie” (Romani 5:8-9).

4) Nu mai e nevoie de un “Mântuitor”

Dar Mişcarea New Age elimină astfel nevoia de mântuire sau de un Salvator. De fapt, mântuirea nu este chiar o problemă pentru New Age. Conform credinţei sale, sufletul este o parte a Universului şi nu moare niciodată. El se reîncarnează în diferite trupuri, printr-o succesiune de vieţi viitoare. Karma bună sau rea câştigată de-a lungul vieţilor determină care va fi încarnarea ulterioară. În viziunea lui New Age, omul îşi va atinge perfecţiunea spirituală prin forţe proprii, şi nu prin prin mântuirea prin harul lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Hristos, aşa cum spune Biblia.

5) Lucifer, o fiinţă puternică de lumină

În literatura New Age, Lucifer nu este văzut ca un diavol sau ca Satana, ci, mai degrabă, ca o fiinţă puternică de lumină, ca un domn al umanităţii.

David Spangler, un credincios New Age, spune că “Lucifer lucrează în noi pentru a ne aduce unitatea, şi, odată ce ne îndreptăm spre o nouă eră, care este cea a unităţii omului, fiecare din noi este adus la punctul pe care eu l-aş numi iniţiere luciferică”. Tot conform lui Spangler, Lucifer îi ghidează pe oameni printr-o serie de experienţe menite să-i trezească şi să-i facă să fie conştienţi de divinitatea interioară. Pentru că, acest Lucifer ar fi cel care intră în interiorul fiinţei umane,pentru a crea lumina, iar Hristos ar fi cel care eliberează aceaastă lumină, această înţelepciune, această iubire în Creaţie. Astfel, Lucifer şi Hristos devin parteneri în această acţiune. Pentru că Spangler îl numeşte pe Lucifer drept “agentul iubirii lui Dumnezeu”!

Concluzie

Mişcarea New Age este o revitalizare modernă a unei tradiţii foarte vechi, care vrea să pună la îndoială existenţa şi autoritatea lui Dumnezeu. Această mişcare, de origine malefică, încearcă să-i insufle omului credinţe false, pentru a-l abate de la adevărata evoluţie spirituală.

 

Iata cine niveleaza calea anticristului..„Cum a fost fabricat Zeul Isus Hristos” a doua aberatie a lui Pavel Corut

După ce în primul articol „Ce fac religiile din oameni” una din aberatiile lui Pavel Corut·•
am analizat aberaţiile acestui pseudo-mistic securist pe nume Pavel
Coruţ care crede că oamenii religioşi sunt nebuni şi laşi, în articolul
de faţă vom analiza ce crede acest Coruţ despre Iisus Hristos, pe
forumul său, în articolul “Cum a fost fabricat Zeul Iisus Hristos”.
Vom observa câte prostii şi dezinformări – în stilul vechii Securităţi –
vom întâlni în subiectul analizat de Coruţ. Aşadar, pregătiţi-vă pentru
spectacol! Să-i dăm drumul la “Pavel Coruţ Show!”

Iată cum îşi începe fostul securist articolul:

Cel putin un miliard de pamanteni cred cu tarie ca Isus
Hristos este fiul lui Dumnezeu,ba chiar si parte din Divinitatea vazuta
ca “sfanta treime”. Aceasta cumplita ratacire e determinata de
ignoranta si confuzie intre zeii biblici si Adevaratul Dumnezeu.

Bine că 1 miliard de oameni sunt rătăciţi, iar tu, marele Coruţ eşti
lumina adevărată a lui Dumnezeu care ne arată calea! Asemenea îngâmfare
rar mai vezi în lume.

Oculta mondiala intretine ignoranta si confuzia,cu
ajutorul catorva sute de mii de slujitori religiosi bine
platiti,deoarece are nevoie de o populatie intoxicata mistic,care sa
nu-si apere drepturile de oameni[turma zeului pastor].

De acum înainte începe seria de aberaţii:

– Religia creştină e veche din secolul I d.Hr., pe când Oculta
Mondială nu a apărut mai devreme de secolele XVII-XVIII d.Hr. Deci, o
diferenţă de vreo 1.700 de ani, aşa că afirmaţia că Oculta Mondială ar
întreţine “confuzia” privind religia creştină este una absolut idioată
(şi încă sunt blând când spun “idioată”), căci ea arată lipsa totală de
cunoştinţe minime de istorie;

– Preoţii sunt plătiţi parţial de către stat, iar parţial iau bani de
la enoriaşii lor. Sunt de acord că există şi preoţi ahtiaţi după bani
şi care cer taxe imorale de la credincioşi, dar nu despre asta doream să
vorbesc aici, ci despre afirmaţia domnului securist care spune că
preoţii ar fi întreţinuţi de…Oculta Mondială! Aţi auzit vreodată de
vreun preot plătit de ocultişti!?? Eu n-am auzit în viaţa mea de o
asemenea prostie. Prostie prezentă în capul lui Coruţ;

– Prin Oculta Mondială eu înţeleg partea ocultă a francmasoneriei.
Dar, organizaţiile francmasonice au fost întotdeauna respinse atât de
către Biserica Catolică, cât şi de Biserica Ortodoxă. Astfel, în 1738,
papa Clement al XII-lea a emis bula “In Eminenti” în care condamnă
francmasoneria ca fiind o organizaţie păgână şi ilegală. În 1933,
Sinodul Bisericii Ortodoxe Grece consideră francmasoneria ca fiind o
religie ce are ca scop adorarea naturii .
Aşadar, cum ar putea ca Oculta Mondială să susţină creştinismul, când
însuşi creştinismul condamnă francmasoneria ocultă!? Iată un mister la
care Coruţ nu s-a prea gândit.

Să continuăm cu aberaţiile coruţiene:

Nici o sursa istorica a vremii nu-l mentioneaza pe Jeshua
din Nazaret,zeificat de preotii salbatici din urma cu circa 19 secole
sub numele grecesc Kristos[de unde si denumirea cultului crestin] sau
Isus Hristos.Istoricul judeu Flavius Josephus il mentioneaza pe Ioan
Botezatorul,dar nu spune nimic despre Jeshua recunoscut de acesta ca
Mesia,nici de minunile descrise in evanghelii.Daca Jeshua ar fi fost cu
adevarat o fiinta semidivina si ar fi savarsit minunile enumerate in
evanghelii,toti istoricii vremii l-ar fi mentionat cu lux de amanunte.

Iată încă o serie de manipulări securistice ale lui Pavel Coruţ. În
primul rând, nu doar Iosif Flavius îl menţionează pe Iisus Hristos, ci
şi alţi istorici. Şi în al doilea rând, Flavius chiar îl menţionează pe
Iisus, nu pe Ioan Botezătorul! Iată ce putem citi din cartea sa, Antichităţi iudaice: “În
acel timp a trăit un înţelept cu numele Isus. Purtarea sa era bună şi
era stimat pentru virtutea sa. Mulţi au fost printre evrei şi alte
neamuri cei care au devenit ucenicii lui. Pilat l-a condamnat să fie
răstignit şi să moară. Dar cei care deveniseră ucenicii lui nu au
încetat să-i urmeze învăţătura. Ei au povestit că le-a apărut după trei
zile de la răstignire şi că era viu. Poate era Mesia, cel despre care
profeţii au povestit atâtea lucruri minunate.”

Deci, clar, e vorba de Iisus, nu de Ioan Botezătorul! Şi asta nu doar
datorită menţionării numelui, ci şi ca urmare a faptului că nu se
cunoaşte că Ioan Botezătorul ar fi fost răstignit şi înviat la trei zile
după moarte. Dar, Coruţ, obişnuit cu metodele sale de la Securitatea
unde a lucrat, manipulează cu neruşinare şi spune că e vorba de Ioan
Botezătorul!

Dar, nu doar Iosif Flavius îl menţionează pe Iisus Hristos, ci şi alte surse ca:

* În anul 73 – după trei ani de la distrugerea Ierusalimului şi a
templului – un oarecare Mara, istoric sirian, îi trimite fiului său,
Serapion, care studia la Edessa, o scrisoare în care îi aminteşte
printre altele că evreii l-au condamnat pe regele lor înţelept care
încercase să le dea legi noi. De aceea, ca pedeapsă – scrie autorul
scrisorii – Israelului i s-a luat regatul, o mare parte a populaţiei a
fost masacrată, iar cei care au rămas în viaţă au fost împrăştiaţi în
lumea întreagă. „Ce le-a folosit atenienilor că l-au condamnat la moarte pe Socrate, se întreabă autorul, samienilor
că l-au ars pe Pitagora, evreilor că l-au torturat pe înţeleptul lor
rege? Pe bună dreptate, Dumnezeu i-a răzbunat pe cei trei înţelepţi”.

Cornelius Tacitus (cca 56-120 d.C.), cel mai mare istoric
latin, a dedicat lui Cristos o pagină din Annales, cea mai importantă
lucrare a sa. El descrie incendiul provocat intenţionat în anul 64 de
împăratul nebun Nero, care a mistuit aproape întreaga Romă. Scrie
Tacitus: Nero a căutat nişte vinovaţi cărora le-a dat nişte pedepse
crunte. Pe aceştia norodul îi numea creştini… Cristos, de la care îşi
luaseră numele, fusese osândit pe vremea împăratului Tiberiu de către
procuratorul Ponţiu Pilat
. Ca un istoric autentic ce era, Tacitus
şi-a luat informaţiile cu privire la Cristos direct de la arhivele
Senatului Roman care încă existau pe vremea lui. Palestina era provincie
romană, iar în arhivele Romei se păstrau registrele cu data naşterii
şi a morţii tuturor supuşilor imperiului.

* Suetonius, un alt mare istoric roman (cca. 70-140 d.C.), care a
făcut parte din cele mai înalte cercuri ale curţii imperiale şi care a
avut şi el acces la arhivele imperiului, vorbeşte de două ori despre
Cristos: o dată în Viaţa lui Nero (18,2), descriind şi faptul descris de Tacitus, şi a doua oară în Viaţa lui Claudius (25,4) vorbind despre expulzarea creştinilor din Roma în anii 51-52 de către împăratul a cărui viaţă a descris-o.

* Istoricul Plinius cel Tânăr care fiind proconsul în Bitinia (Asia
Mică) îi scrie în 110 o epistolă împăratului Traian la Roma în care
spune printre altele că „ei [creştinii] se întrunesc înainte de
răsăritul soarelui, iau masa împreună, cântă un imn lui Cristos ca unui
dumnezeu şi fac jurământ să nu fure, să nu mintă şi să nu săvârşească
adulter”.

Aşadar, cum rămâne cu afirmaţia lui Coruţ, precum că Iisus Hristos
n-a fost menţionat de nicio sursă istorică?? Judecaţi voi singuri!

Apoi, securistul de Coruţ începe să ne prezinte o versiune proprie a
poveştii lui Iisus Hristos, la fel de plină de aberaţii ca şi începutul
articolului. Nu înţeleg de ce se mai chinuie s-o facă, când tot el
susţinea că Iisus nici nu ar fi existat. Păi, dacă nu a existat, de ce
susţii o versiune proprie a lui Iisus, domnule Coruţ? Tu nu vezi cât de
mult te contrazici? Nu, nu vezi.

Conform lucrarilor apocrife,tamplarul Iosif din Nazaret
s-a insurat cu o fata Miriam,insa a descoperit ca era deja
insarcinata.Iosif a plans si a vrut s-o omoare pe Miriam,insa un inger i
s-ar fi aratat in vis si i-ar fi spus ca pruncul din pantecele ei
fusese zamislit de Sfantul Duh.Acest lucru nu era posibil ,datorita
interdictiei din Cartea lui Enoh[Vechiul Testament],prin care fapturile
divine nu aveau voie sa se metiseze cu salbatici pamenteni,insa Iosif a
crezut spusele ingerului.

Da, e adevărat că în Vechiul Testament, îngerii nu au voie să aibă
relaţii sexuale între ei sau cu oamenii, însă, conform Noului Testament,
Fecioara Maria nu a rămas însărcinată cu un înger, ci cu Sfântul Duh,
adică cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu este deasupra oamenilor, îngerilor şi
deasupra acestui Univers. E atât de greu de înţeles?

Ca atare,la scurta vreme dupa nunta,a plecat cu sotia
insarcinata catre Bethleem (…) In Bethleem,cei doi soti au gasit cazare
numai intr-un grajd,in care pruncul s-a nascut,intr- noapte
senina,blanda si instelata de primavara.Ca urmare,pana in secolul 4
e.n.,crestinii au sarbatorit nasterea lui Isus  pe 28 martie,18
aprilie si 29 mai.In acel secol,nasterea a fost suprapusa peste
sarbatoarea romana Sol Invictus din 25 decembrie si asa a ramas pana in
prezent.Legendele si ritualurile crestine din prezent nu mai tin cont
de faptul ca primavara din Judeea nu e friguroasa,ci intoxica populatia
naiva cu scenete si cantece despre nasterea in frig,sub suflarea
boilor etc.Trei magi calauziti de o stea ar fi venit la ieslea
pruncului,pentru a i se inchina ca unui mesager ceresc.Tacamul legendei
e complet ,nu?Mult asteptatul Mesia se nascuse.

Pavel Coruţ se înşeală ca întotdeauna. Naşterea Domnului n-a fost
stabilită pe 25 decembrie pentru a se suprapune sărbătorii solare romane
Dies Natalis Solis Invicti de pe 25 decembrie. Dacă ar fi ştiut
istorie, ar fi aflat că împăratul Aurelian a introdus sărbătoarea Solis
Invicti pe 25 decembrie pentru a contracara sărbătorile creştine ale
Crăciunului care se întâmplau deja tot pe 25 decembrie. Şi cum religia
creştină era în creştere şi ameninţa Imperiul Roman, împăratul Aurelian
a luat această hotărâre. E adevărat că data naşterii lui Iisus a fost
uitată de primii creştini. În acele zile, diverse grupări creştine
sărbătoreau fie pe 6 ianuarie, fie pe 21 aprilie, fie pe 1 mai. De ce
s-a hotărât însă să se sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie? Probabil
pentru că 25 decembrie reprezintă 9 luni de la 25 martie, data creării
lumii. Evreii credeau că data creării lumii este 25 martie; întrucât
Cuvântul lui Dumnezeu a devenit încarnat din momentul concepţiei sale,
acest lucru înseamnă că Iisus, petrecând 9 luni în pântecele Fecioarei
Mariei, s-a născut pe 25 decembrie.

In acel an,Jeshua s-ar fi botezat in Iordan,sub
supravegherea lui Ioan Botezatorul,un profet salbatic,ce taria in
desert,se hranea cu lacuste si miere,umbla aproape gol,critica
depravarea neamului sau si anunta sosirea “imparatiei Domnului”.Cu
ocazia botezului,s-ar fi deschis Cerul si s-ar fi auzit o voce
spunand:Tu estie fiul meu cel iubit,intru tine am binevoit.Puteti crede
ca Dumnezeu se adresa astfel unui salbatic de pe o minuscula planeta
din Calea Lactee?Cat de mic si de lipsit de preocupari serioase trebuie
sa fie Dumnezeu in conceptia misticilor crestini!In realitate,este
atat de grandios,de atotcunoscator,atotputernic…

Pavel Coruţ, judeci cu mintea unui om limitat. Tu crezi că Dumnezeu
este orgolios, aşa cum suntem noi oamenii? Şi apoi, Tatăl nu s-a adresat
unui simplu om, ci însuşi încarnării Sale pe Pământ. Desigur, dacă nu
ai inima credinţei, e greu să crezi aşa ceva.

Dupa botez,Jeshua a fost de Duh in pustiu sa ,posteasca
40 de zile si sa fie ispitit de diavol.Cam ilogica chestia,nu?Duhul
unui Univers infinit a coborat pe o planeta cat un fir de praf,sa se
joace de-a verificarea credintei propriului fiu.Nici un organism nu
rezista fara apa mai mult de cateva zile,mai ales in desert.Un post de
40 de zile ucide cel mai puternic om,iar Jeshua era om,caci Duhul nu
procrea cu o salbatica pamanteanca,impotriva propriei interdictii.

Coruţ, n-ai înţeles nici până acum!? Interdicţia de a nu procrea era
adresată îngerilor, iar Sfântul Duh nu e înger!! De ce îţi place să
insişti în prostie? Şi, în plus, ce-i atât de incredibil să posteşti 40
de zile? Tu n-ai auzit de Jasmuheen, femeia care se “hrăneşte” doar cu
prana din 1970? . Sau de bărbatul acesta din India care susţine că n-a mai mâncat şi băut de 70 de ani?  Dacă aceşti oameni simpli pot, de ce n-ar putea însuşi Fiul lui Dumnezeu?

Ispitirea de catre diavol este o noua gogomanie
salbatica.In primul rand,in Univers nu exista oponenti ai Divinitatii
de tip supranatural[diavol,satan,demon etc].Singurii rasculati
impotriva vointei divine sunt salbaticii idolatri,dar cine ii baga in
seama?Conform Vechiului Testament ,Satana nu era diavol,ci un inger de
la curtea zeului Iahve.Termenul diabolus nu era cunoscut de
Jeshua,deoarece a fost inventat de romani ,la un secol dupa moartea
sa[insemna om clevetitor].Cine l-a ispitit pe aspirantul la zeificare
Joshua? Cum putea Joshua sa-i replice diavolului ca el se inchina numai
Domnului Dumnezeu,cand nu avea nici cea mai vaga notiune despre
Divinitate,ci se inchina zeilor tribali ai neamului sau ,in special lui
Eli,al carui fiu se credea ,in secret?

Da de unde ştii tu că nu există Satana? Eşti atotcunoscător, Coruţ?
În plus, iar dezinformezi, sau eşti ignorant. Satana e echivalent cu
diavol chiar din Vechiul Testament. Citeşte acest verset din Vechiul
Testament, de exemplu: “Şi a zis Domnul către Satana: “Ceartă-te pe
tine Domnul, diavole, ceartă-te pe tine Domnul, Cel care a ales
Ierusalimul! Acesta nu este el, oare, un tăciune scos din foc?”
 (Zaharia 3:2).

Iată şi câteva argumente ale securistului Coruţ care crede că Iisus n-ar fi nici măcar o fiinţă “semi-devină”:

1]Jeshua nu avea habar de Adevarata
Divinitate,descoperita abia de savantii secolului 20 e.n.,ci se inchina
la zeii tribali ignoranti,cruzi,ilogici,imorali etc. din Vechiul
Testament.Credea toate aberatiile din acest document si afirma ca a
venit pe Lume pentru a-l completa,nu pentru a-l strica.

Bine că tu ai habar ce înseamnă adevărată divinitate! Pentru tine, ce
e Dumnezeu, Coruţ? Securitatea? În care fragment din Biblie vezi tu că
Iisus s-ar fi închinat unor zei!?? În care fragment din Noul Testament
apare că Iisus s-ar fi închinat unor zei? Tu ai citit vreodată Biblia?
Aşa de curiozitate…Eu cred că nu.

2]Nu cunostea modul de organizare si functionare a
Cosmosului apropiat ori macar a sistemului nostru solar,lucru cunoscut
de invatatii egipteni contemporani cu el.Nu stia macar ca Terra era
sferica si cuprindea mai multe continente,cu mai multe populatii.Lumea
sa se reducea la Judeea , statuletele vecine si Imperiul Roman
cotropitor.Isi insusise conceptia astronomica gresita conform careia
infinitul Univers se reducea la o mica parte din Terra si bolta
cereasca vizibila de deasupra ei,in care el imagina o imparatie
cereasca a zeilor tribali judei,in frunte cu”tata Eli’.

3]Jeshua n-a invatat judeii ignoranti si saraci din timpul sau sa
cunoasca bine natura si sa traiasca mai bine,prin folosirea
cunostintelor,deoarece era el insusi un ignorant.De exemplu,egiptenii
din timpul sau foloseau electricitatea si irigatiile,europenii foloseau
circa l4o de plante medicinale,chinezii produceau matase si hartie
etc..Daca ar fi fost faptura divina,ar fi determinat un salt in
cunoasterea stiintifica si in creatia material-spirituala a evreilor,cam
cum a produs zeul Oannes la babilonieni[se pare ca Oannes a fost un
extraterestru-erou civilizator].

Coruţ, ai înţeles greşit menirea lui Iisus. El n-a venit în această
lume ca mare astronom, mare astrolog sau mare om de ştiinţă. El n-a
venit să înveţe lumea câte planete se află în sistemul nostru solar, ce
distanţă este până la steaua Sirius sau care sunt cometele care ne
ameninţă Pământul. El a venit să ne înveţe spiritualitatea, iar
spiritualitatea nu are nicio treabă cu materialitatea. Dar tu confunzi
planurile rău de tot… Crezi că spiritualitatea e unul şi acelaşi lucru
cu astronomia. Frumoasă “logică”! În plus, stau şi mă gândesc cum
foloseau vechii egipteni electricitatea. Parcă şi văd piramidele
egiptene iluminate pe timpul faraonilor cu faruri puternice…

Mai sunt şi alte afirmaţii ale acestui securist, dar mă opresc aici.
Credeţi-mă că am vrut să merg mai departe cu analiza, dar nu mai pot.
Atâta prostie, manipulare şi ignoranţă rar am mai întâlnit la un om.

Noua Ordine Mondiala va incepe cu primii 8 pasii

Am
observat că există unii oameni care nu sunt deloc conştienţi de
pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria ocultă, aşa zisa “Ocultă
Mondială” de care am vorbit de atâtea ori în cadrul acestui site.
“Bilderberg”, “Comitetul celor 300″, “Illuminati”, “CFR” sunt câteva din
organizaţiile secrete ce fac parte din aşa-zisa Ocultă Mondială. Ele
s-au instalat în poziţii-cheie din guvernele lumii, precum şi din marile
corporaţii mondiale, astfel încât doar o mică parte din elita actuală a
lumii putem spune că nu face parte din Oculta Mondială.

Care este scopul acestor organizaţii oculte şi malefice şi de ce sunt
ele periculoase pentru omul obşinuit? În acest articol am încercat să
fac o sinteză a scopurilor urmărite de marea majoritate a organizaţiilor
oculte. Cu ocazia aceasta, poate veţi înţelege mai bine pericolul
Ocultei Mondiale.

1) Stabilirea unui unic guvern mondial şi a unei noi ordini mondiale.
E vorba de o uniune atât politică, cât şi financiară a tuturor ţărilor
lumii. De ce este important pentru Oculta Mondială aşa ceva? Întrucât,
având un organism unic la nivel mondial, ar putea mai uşor controla
toate deciziile care s-ar lua. Cum în prezent în lume există 196 de
state, e extrem de greu ca o decizie care să fie în interesul Ocultei
Mondiale să fie luată în toate cele 196 de ţări. O guvernare mondială
unică ar uşura această problemă. Mondializarea se va face atât la nivel
politic, cât şi la nivel financiar. Primii paşi spre mondializare au
fost deja făcuţi (vezi organizaţii ca ONU, Uniunea Europeană sau Liga
Arabă); din punct de vedere financiar, Oculta Mondială îşi doreşte o
singură monedă mondială, emisă de o singură bancă de emisiune mondială.
De ce? Pentru că cine va controla emisiunea de bancnote, va controla şi
finanţele lumii.

2) Distrugerea identităţii naţionale a naţiunilor lumii.
Acest scop merge mână în mână cu primul scop, acela al stabilirii unui
unic guvern mondial. Dacă prin educaţia din şcoli, mândria şi orgoliul
naţional vor dispărea, atunci cetăţenilor unui anumit stat o să le fie
indiferent dacă o să aibă parte de un guvern naţional sau de unul
mondial.

3) Distrugerea religiilor lumii (în special a creştinismului) şi crearea unei unice religii.
Religiile autentice ale lumii promovează pace, toleranţă, iubire şi
libertate. Toate aceste principii sunt incompatibile cu principiile
Ocultei Mondiale, care-şi doreşte un om care să nu se închine lui
Dumnezeu, ci noii ordini pe care ea vrea s-o creeze. Pentru aceasta, în
ultimul secol au apărut o mulţime de secte şi “noi religii” (gen New
Age), dar şi puternice mişcări (ca mişcarea ateistă) ce luptă împotriva
religiilor tradiţionale. Creştinismul e cea mai periculoasă religie
pentru Oculta Mondială, de aceea el trebuie discreditat şi distrus din toate părţiile

4) Controlul total omului şi transformarea sa în robot.
Omul este o fiinţă liberă în gândire, iar acest lucru este foarte
periculos pentru Oculta Mondială. Omul nu trebuie să gândească sau, cel mult, să gândească ceea ce i se oferă. Astfel, au apărut o mulţime de tehnici de manipulare subtilă, folosindu-se de industria muzicală sau de jocuri video. Credeţi că întâmplător au apărut formaţii sau
interpreţi ca Rihanna, Lady Gaga şi alţii, ce promovează existenţa unui
om sclav şi robot? De asemenea, oamenii vor fi urmăriţi în fiecare
mişcare pe care o vor face, cu diverse dispozitive electronice instalate în propriile maşini
sau…de ce nu, chiar în ei!

5) Depopularea masivă a întregii lumi. 7 miliarde de
oameni sunt cam greu de manipulat şi de aceea, Oculta Mondială doreşte
rapid o depopulare masivă a Pământului sub mai puţin de 1 miliard de
oameni, ce ar fi mult mai simplu de manipulat. Pretextul folosit adesea
că “7 miliarde de oameni” sunt imposibil de întreţinut este unul
ridicol, atât timp cât Pământul nostru are resurse naturale suficiente
pentru a întreţine şi mai mulţi oameni decât 7 miliarde. Depopularea se
va face prin mijloace specifice: războaie mondiale, înfometarea
intenţionată a populaţiei sărace, controlul fertilităţii etc.
6) Promovarea depravării oamenilor. Pentru ca
oamenii să nu mai gândească raţional (aşa cum am precizat în punctul 4
din acest articol) trebuie să li se satisfacă poftele “animalice”, dar
şi să li se întunece minţile. Pentru aceasta, sexul şi pornografia vor
fi ridicate la rangul de “religie”, iar legalizarea drogurilor va deveni
nu peste mult timp un fapt real. Cu oameni drogaţi şi implicaţi în sex,
controlul se va putea face mult mai uşor.

7) Distrugerea societăţii actuale şi a instrumentului ei fundamental, familia.
Orice societate se bazează pe familie; dacă aceasta nu ar mai exista,
Oculta Mondială ar împuşca mai mulţi iepuri deodată: oamenii nu şi-ar
mai dori a face copii (şi astfel populaţia ar scădea – vezi punctul 5);
oamenii ar fi implicaţi mai mult în relaţii sexuale pasagere (vezi
punctul 6); ar descuraja religia (vezi punctul 3); copiii nu ar mai avea
un “tată” şi o “mamă”, fiind crescuţi în centre sociale uriaşe, unde
vor putea fi manipulaţi şi învăţaţi încă de mici în ideile noii ordini
mondiale. Pentru realizarea acestui deziderat, Oculta Mondială va
promova aberaţii sexuale (gen homosexualism sau swinging – schimb între
parteneri), dar şi mişcări sociale puternice (ca feminismul, ce vrea ca
femeia să nu-şi mai dorească familie

8 ) Distrugerea libertăţii de exprimare şi, astfel, a libertăţii presei.
Deşi în marile democraţii occidentale se tot vorbeşte de existenţa
libertăţii presei, aceasta este o minciună, întrucât marile mijloace
mass-media se află sub controlul şi influenţa unor proprietari ce au
legătură cu Oculta Mondială. Odată cu apariţia Internetului, s-au scos
la iveală o mulţime de informaţii despre Oculta Mondială, dar şi despre
manipulările sale. Acest lucru e perceput ca o ameninţare de către
Oculta Mondială, căci astfel nu şi-ar mai putea realiza punctul 4, adică
controlul total al omului. De aceea, în întreaga lume se pregăteşte o
îngrădire din ce în ce mai mare a Internetului

Toate aceste punct care le-am prezentat mai sus nu sunt nişte
fantezii. Unele din ele se află în plin proces de îndeplinire, doar că
noi nu suntem conştienţi de acest lucru.

 

Un impostor ce se credea Mesia

acum uitată, scurta carieră a lui John Thom (1799-1838), un impostor şi
fals Mesia, a fost una extraordinară. Protestant prin naştere, după ce
mama sa a murit într-un azil de nebuni din Cornish, propria lui nebunie a
condus la moartea sa şi a nouă adepţi. Un bărbat frumos şi impunător,
luându-şi numele stilat de Sir William Courtenay, moştenitor la titlul
de conte de Devon, Thom a atras mai întâi atenţia în 1832, când s-a
autodenumit candidat parlamentar de Canterbury.

Câştigând doar o cincime din voturile necesare şi deja asumându-şi
titlul de rege al Ierusalimului şi cavaler de Malta, în 1833 a început
să publice (şi să scrie) Leul, un ziar teologic radical, în
care declara că toate bisericile întemeiate în lume au ca „unic scop
îmbogăţirea”. După opt ediţii, în 1835 a fost acuzat de mărturie falsă
împotriva unor presupuşi contrabandişti, a fost declarat de tribunal
alienat mintal şi trimis la azilul Kentish din Barming Heath. Aici,
demenţa lui mesianică s-a accentuat.

Eliberat în 1838, şi-a reluat identitatea de Sir William Courtenay,
cavaler de Malta, şi a început un tur al teritoriului ca un nou Mesia,
„salvatorul lumii”. Câştigând mulţi adepţi săraci, el pretindea că este
imun la orice glonţ sau tăiş de sabie şi că „poate ucide zece mii de
oameni doar printr-o lovitură cu mâna sa dreaptă asupra muşchiului
braţului stâng, după care e capabil să dispară”.

Incitând la revoltă populară şi având deja aproape o sută de adepţi,
el insista că, atunci când va avea loc încoronarea reginei Victoria, va
deveni mâna ei dreaptă. Autorităţile fiind deja alarmate, el şi-a
asigurat discipolii că nu pot fi împuşcaţi şi că, dacă li se va părea
cumva că a murit, să nu se teamă căci el se va ridica din mormânt în a
treia zi şi îi va conduce spre victorie. La 31 mai 1838 a împuşcat
mortal un bărbat pe nume Mears, trimis să-l aresteze, apoi i-a mutilat
trupul neînsufleţit şi s-a autodeclarat Hristos. Un regiment de
infanterie a fost trimis să-l captureze. „Courteney” l-a împuşcat, la
locul altercaţiei, pe ofiţerul lor, locotenent Bennett. Soldaţii au
deschis atunci focul. Thom şi nouă dintre adepţii săi au murit, dar nu
şi febra insurecţiei căreia el îi dăduse naştere. Chiar şi după decesul
lui, mulţi muncitori din Kentish credeau cu adevărat că Thom este Mesia.

 

Ascultarea de Dumnezeu face mai mult decât orice!

Când oamenii sunt trimişi în locuri îndepărtate pentru a vesti Evanghelia nu conteză pt ei dacă mai trăiesc sau dacă mor.Uni se sacrifică în diferite moduri ca exemplu:
-îi inchid in inchisori
-primesc diferite pedepse
-pe uni îi împuşcă
-pe alţi îi maltratează
-alti sunt gata chiar sa moară pt Isus Christos decât să renunţe la El.
Aceşti oameni care sunt impotriva lui Dumnezeu de al primi ca Mântuitor in viaţa lor se numesc Anticrestini.
Referitor la ceea ce am spus în prima propoziţi de mai de sus vreau să vă povestesc in acest articol despre o fam.care nu vrea să-L accepte pe Isus Christos ca Mântuitor al lor.
Totul începe când o familie de creştini ,,penticostali”
fiind greu încercaţi decid ca să lase un membru din familia lor in Italia la o familie de catolici ca să-i ajute să treacă din aceea incercare.Fiind voia Domnului nimeni nu mai putea să împiedice aceea plecare in Italia a acelui membru din aceea fam.Membru acelei fam.fiind o fata de 15-16 ani.
Fata aceea ajunsă la fam.aceea de catolici a inceput cu timpul să vorbească despre Domnul Isus Christos.
Fam.aceea era despărţită dintr-o anumită cauză.După două luni si ceva aceea fată a fost instiinţată de Duhul lui Dumnezeu ca să ţină post 40 de zile ca să se impace soţul cu soţia.Fata aceea nu i sa impotrivit Domnuli pe moment.A ţinut post cam 3 zile consecutive iar intervenind o ceartă intre ea si femeia aceia a fam.necreştine fata a încetat să nu mai ţină post.A 4-a zi in timp ce fata aceea făce mâncare a inceput in gândul ei să cânte cântări pt
înmormântare.Atunci ea s-a intrebat.:
-Oare cine o să mai decedeze acum?
Simţea că cineva din aceea fam.va deceda.Iar prima persoană la care s-a gândit a fost soţul acelei femei.Deşi ea nu il cunoaşte si nu l-a vazut niciodată doar numele îi stia Domnul a făcut ca ea să cunoască si cauza morţi lui.Fata aceea nu a spus nimic nimănui nu era sigură pe ea.Nu după mult timp a sunat o persoană pe femeia aceea si a spus ca soţul ei s-a sinucis.Femeia aceea nu i-a spus nimic acelei fete.Fata a observat ca nu e in regulă ceva cu ea dar nu i-a spus nimic.După câteva ore femeia aceea a chemat la ea o prietenă iar pe fată a trimis-o la fam acelei prietene.Fata a pleca iar după aceea a venit şi ia acolo la prietena ei.Femeia aceea a mers intr-o cameră iar fata a stat in altă cameră cu copii acele prietene.Fata a vrut să meargă să o ia pe fetiţa acelei prietene si a auzit că ei vorbeau despre sicriu.Fata aceea atunci şi-a dat seama că ceea ce Dumnezeu
a inştiinţat-o era adevarat.Atunci a realizat dece Dumnezeu a trimis-o acolo si care a fost scopul ei.Dar a fost prea târziu când şi-a dat seama.Dumnezeu de aceea i-a spus ca să ţină post de 40 de zile căci ştia ce planuri are vrăşmaşul cu acel om.Dar fiind neascultătoare de Voce Domnului nu a mai băgat in seamă că era o viaţă in planul Vraşmaşului.Înainte cu două zile ca să fie ingropat acel om a venit nişte neamuri de a lui din România.Când le-am deschis uşa să intre inăuntru femeia la care statea ea a fost prima care a intrat .Fata când a văzut-o a inceput să se simtă ciudat cum nu sa mai simţit niciodată. A început să tremure sa inroşit la faţă si nu mai vedea pe nimeni in jurul ei decât pe aceea femei care era cuprinsă de o umbră intunecată.Fata nu mai putea să stea in casă şi a ieşit afară.Iar după aceea şi-a dat seama ce se intâmpla cu ea.A dormit o săptamîna la o prietena de a ei dar a mai mers in timpul acelei săptămâni la femea aceea.Ia ia mărturisit totul ce sa intîmplat.Iar apoi iar a deschis subiectul despre Dumnezeu .Fata i-a mai explicat incă o dată ce scop a avut Dumnezeu când a venit El pe Pământ.Şi ….i-a explicat mai multe despre Dumnezeu. Ea a ascultat dar i-a spus că ea nu poate să credă in Dumnezeu.Ea are religia ei şi nu poate sa accepte altă religie.Ea i-a spus bine ca tu crezi in Dumnezeu dar eu nu pot.Atunci fata aceea i-a zis ca dacă ea nu o să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei si dacă nu crede in El atunci Dumnezeu nu o să se oprească aici.O să-i deea atătea incercări până o să vadă ca exista un Dumnezeu care îi dă încercarea dar si o ajută să treacă biruitoare.Eu mă opresc la aceste rânduri si vă dau mici sfaturi:
,,Dumnezeu poate lua locul oricui dar locul Lui Dumnezeu nu-l poate lua nimeni”

Un sfat pe care l-am primit si eu de la o persoana:
,,Religia ucide,Christos SALVEAZA  

 

 

Banii din perspectiva Biblica

Banii din perspectiva Biblica

Referințe
Deuteronomul 28:1-11

Banii din perspectiva Biblica

Deuteronom cap. 28: 1 – 11

Cati dintre noi nu s-au gandit ce bine ar fi sa mostenim sau sa catigam brusc o suma mare de bani, iar apoi mintea a inceput sa conceapa scenarii cu ce anume am face cu acei bani?

Banii au fost si sunt tot timpul un subiect aprins si important pt oameni, din aceasta cauza si Isus are multe invataturi despre bani sau posesiuni. Banii sunt modalitatea de asigurare a existentei, iar pentru ei barbatii ajung sa isi vanda sufletul facand compromisuri in afaceri, iar femeile isi vand trupurile.

Cei ce au si cei ce nu au impart de cand este istoria, umanitatea in doua categorii, dar ce este paradoxal este faptul ca amandoua tipurile de oameni sunt stresati: primii, cei care au sunt distrusi de stresul ca au prea multi bani si nu stiu ce sa faca cu ei ca nu cumva sa-I piarda (in ce sa mai investeasca, ce anume sa cumpere ca sa nu li se devalorizeze averea), iar cei din a doua categorie, cei care nu au sunt distrusi de faptul ca au prea putini si nu pot sa realizeze lucrurile dupa care inima lor tanjeste. In ambele situatii apare ingrijorarea, iar ingrijorarea este un substituent al rugaciunii.

Din aceasta cauza trebuie sa avem o perspectiva corecta, biblica asupra banilor.

Banii in sine sunt amorali, ei pot fi o binecuvantare sau un blestem, depinde doar de modul in care sunt folositi. 1 Timotei 6:10 Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelora se observa ca se specifica foarte clar, iubirea de bani; nu bani, ci pofta de bani ii robeste pe oameni.

Sclavia si-a schimbat forma, si are culoarea banilor, iar pt ei tinerii sunt dispusi sa lucreze pana la epuizare sau chiar moarte (au fost cazuri de tineri care au murit la birou din cauza multor ore nedormite si a epuizarii intelectuale). De asemenea barbatii au tentatia de a-si masura barbatia nu prin greutatile care le ridica, ci prin banii pe care-I castiga (ce fel de masina are, ce costume imbraca, ce fel de ceas poarta pe mana, etc.) Dar barbatul a fost creat pt slava lui Dumnezue si nu ca sa fie robul banilor. Cu toate acestea Dumnezeu nu a vrut si nu vrea niciodata ca barbatii sa traiasca fara castig, fara sa-si poata intretine familia, ci El vrea ca barbatii sa caute mai intai imparatia cerurilor, iar castigul le va fi dat pedeasupra. Matei cap 6; 31 Nu va ingrijorati, dar, zicand: „Ce vom manca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom imbraca?”32. Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele.33. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.Cautarea imparatiei lui Dumnezeu trebuie sa fie principalul scop al fiecarui barbat si nu imbogatirea.

Pornind de la aceste versete din Matei putem sa spunem ca lipsa binecuvantarilor materiale din viata noastra este unul din barometrele cu care putem vedea cat de mult cautam imparatia lui Dumnezeu. Haideti sa vedem daca este asa, si sa ne uitam la doi oameni ai Vechiului testament care au fost extrem de bogati. In Exod cap 12:1 – 7 este prezentat Avram, care l-a cautat pe Dumnezeu, si din mijlocul nebuniei create la turnul Babel a ales sa asculte de glasul lui Dumnezeu si sa merga in tara in care Dumnezeu avea sa i se faca cunoscut in mod personal. In urma acestei cautari si ascultari a venit propasirea lui Avram. Un alt om al vechiului Testament extrem de bogat este Iov cap. 1: 1 – 5. Uitati-va la Iov ce se spune despre el, Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau.La fel ca si in cazul lui Avram, propasirea lui Iov a venit in urma cautarii lui Dumnezeu. Cred ca cea mai mare binecuvantare a lui Iov a fost faptul ca Domnul l-a folosit pt a castiga lupta spirituala cu Satan, demonstrand ca omul poate sa-l iubesca pe Dumnezeu pt ceea ce este El si nu pt ceea ce-i ofera El omului.

Dar exista in Vechiu Testament cineva care a fost mai bogat decat Avram si Iov, ascultati concluzia lui cu privire la bogatie: Eclesiastul 2: 1-11

Ecuatia fundamentala a economiei unei tari este urmatoarea:

valoarea banilor aflati pe piata = valoarea bunurilor produse,

ceea ce inseamna ca bunurile, posesiunile noastre sunt tot bani. Asa ca daca te intreba cineva cat esti de bogat sa te gandesti de doua ori si sa nu spui ca esti sarac pt ca nu reusesti sa pui nimic deoparte, pt ca aproape fiecare familie are o casa (sau apartament), o masina si poate si ceva pamanturi mostenite de la parinti; deci cat esti de bogat? Un calcul simplu: un apartament – 30.000 – 50.000 euro, o masina 3.000 – 10.000 euro si inca cateva pamanturi de cateva mii de euro. Deci cand ne vine gandul sa ne plangem ca suntem saraci sa ne aducem aminte ca suntem in situatia in care fiecare avem cateva posesiuni valoroase, si este exact ca si cand am fi castigat brusc o suma 50.000 – 60.000 euro pe care am folosit-o pt a ne cumpara casa, masina, etc.

Propasirea sau bunastarea decurge in mod natural din neprihanirea traita in viata.

Cand Dumnezeu si-a scos poporul din Egipt si i-a dus in Canaan nu le-a refuzat binecuvantarea materiala, ci i-a avertizat doar ca aceasta va dura atata timp cat vor fi constienti ca datorita harului lui Dumnezeu au ei iscusinta sa-si faca averi si nu datorita puterii lor. Deuteronom cap 28:1-11 A se observa ca Dumnezeu nu-i duce intr-o tara unde va ploua cu bani din cer sau unde vor gasi comori plide de bani, ci ii duce intr-o tara unde va binecuvanta munca mainilor lor, si intradevar pana si azi evreii sunt cap si nu coada in majoritatea domeniilor, inclusiv in cel financiar la nivel mondial ei sunt cei care dicteaza regulile. Generatia lui Iosua, prima intrata in tara a avut parte de aceste binecuvantari materiale, dar apoi incet incet pe masura ce poporul s-a indepartat de Domnul scotandu-l din viata lor si au asezat in loc posesiunile materiale, in lipsa relatiei cu Dumnezeu a disparut si bunastarea, ba chiar au ajus sa fie robi in Babilon.

Exista de asemenea un pericol foarte mare de a considera saracia egala cu evlavia. In momentul in care gandesc ca nu pot fi evlavios decat daca sunt sarac, eu refuz practic sa folosesc talantul pe care Dumnezeu l-a pus in mine pt propasirea mea si a celor din familia mea. Daca esti medic, Dunezeu vrea sa iti asigure bunastarea prin asta, si atunci fi cel mai bun medic astfel incat sa-I dai posibilitatea sa te binecuvinteze dpdv material prin meseria ta de medic. Nu trebuie sa ne impotrivim binecuvantarilor pe care Dumnezeu vrea sa ni le dea, iar ele nu vin doar prin afaceri ci mai ales prin vocatia noastra; daca esti pianist da-I posibilitatea lui Dumnezeu sa te duca pe cele mai mari scene ale lumii, dar odata ajuns acolo sa nu faci greseala poporului Israel, crezand ca puterea ta a facut toate posibile.

Nu doar daca esti sarac poti fi evlavios, iar in cazul lui Iov, Satana vine sa tintesca tocmai lucrul acesta, si acuza ca Iov este drept doar pt ca este bogat. Dar prin taria sa, Iov a aratat ca poti fi drept si neprihanit si in bogatie si in saracie, Domnul afirmand in ultimul capitol : n-ati vorbit asa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov., iar datorita acestei tarii, propasirea finala a lui Iov a fost mai mare decat la inceput.

Asadar banii pot fi o binecuvantare sau un blestem, depinde de inima noastra in ce parte se inclina balanta.

Aleister Crowley, cel mai malefic om de pe planetă

Crowley-1Tatăl satanistului, membru al sectei creştine “Frăţia Playmouth”

Aleister Crowley, pe numele său adevărat Edward Alexander Crowley, s-a născut în anul 1875 în Anglia. Tatăl său era berar şi era membru al Frăţiei Plymouth (Plymouth Brethren), o sectă creştină care credea că doar ea promovează adevăratul creştinism. O să vorbesc puţin despre această sectă. Ea a fost înfiinţată la sfârşitul anilor 1820 în Dublin (Irlanda), având acelaşi model ca alte secte (mormonii sau Martorii lui Iehova) ce nu credeau decât în “cuvântul Bibliei”. Unul dintre fondatorii principali ai acestei secte, John Nelson Darby, era susţinătorul ideii că britanicii sunt urmaşii celor 10 triburi ale Israelului şi că familia regală britanică îşi are ascendenţa în regele David al Israelului. Cei din Frăţia Plymouth nu au preoţi, nu poartă simboluri (de genul, crucilor) şi au drept carte de căpătâi doar Biblia. Această sectă are în lume la ora actuală între 1 şi 2,5 milioane de membri.

Băieţelul Crowley tortura de mici pisici şi, ca adolescent, umbla cu prostituate

Băieţelul Crowley a fost trimis la o şcoală pentru fiii Frăţiei Plymouth, unde Biblia şi nuiaua erau principalele mijloace de educare. La vârsta de doisprezece ani a fost acuzat de încercarea de a corupe alt băiat. Multe dintre poveştile pe care le-a relatat despre copilăria lui nu au nimic excepţional, dar există una profund tulburătoare, despre torturarea unei pisici, care demonstrează cât de lipsit de imaginaţie şi de nemilos era. A urmat apoi colegiile Malvern şi Tonbridge, pe care le-a detestat. La un moment dat a avut un tutore, care l-a introdus în lumea cărţilor de joc, a curselor, a biliardului, a pariurilor şi a femeilor; acela era genul de educaţie pe care o dorea de fapt băiatul, deşi atunci s-a îmbolnăvit de o boală cu transmitere sexuală de la o prostituată din Glasgow.

Sadomasochismul lui Aleister şi atracţia sa pentru vărsările de sânge

La vârsta de douăzeci de ani, a decis să-şi spună „Aleister”, inspirându-se de la crainicul radiofonic Alfred Cooke, care adoptase prenumele „Alistair”, deşi similitudinile încetează aici. Deşi adolescentul Aleister era membru al Frăţiei Plymouth, totuşi el s-a alăturat unei mici secte elitiste, afundându-se într-o lume religioasă ezoterică. La maturitate însă, a fost atras de lumea întunecată a magiei negre. A descoperit că descrierile de torturi sau vărsări de sânge îl aţâţau şi îl inspirau. Îi plăcea să se imagineze în agonie, şi mai ales suferind suferind sub mâinile unor femei depravate şi independente.

Poezia satanică şi magia

Crowley-3La 21 de ani, tânărul Crowley a avut o revelaţie. Brusc, a devenit conştient de faptul că prin intermediul magiei putea explora domenii întregi ale personalităţii sale, până atunci inaccesibile. A avut ideea că ar putea controla realitatea prin intermediul gândirii mistice. Doi ani mai târziu, a scris un poem lung, intitulat Aceldama, din care a tipărit o sută de exemplare pe cont propriu la Cambridge, unde era student. A fost o tentativă de a transplanta satanismul lui Baudelaire în Anglia.

Crowley devine membrul al societăţii oculte “Golden Dawn”

Un chimist pe care l-a întâlnit, pe nume Julian Baker, l-a introdus pe Crowley într-o societate ocultă înfloritoare şi la modă: Hermetic Order of the Golden Dawn (adică „Ordinul Hermeneut al Zorilor Aurii”). Crowley s-a simţit atunci în elementul său. Golden Dawn îşi clasifica membrii într-o ierarhie clară: din Primul Ordin, sau Exterior, făceau parte patru grade, care participau la ceremoniile ezoterice, însă nu practicau magia. Magia era învăţată şi practicată doar de membrii care atingeau al Doilea Ordin, sau Interior. Gradul al şaptelea, cel mai înalt din al Doilea Ordin, se numea Adeptus Exemptus.

Sexul şi drogurile lui Crowley

Iniţierea lui Crowley în Golden Dawn a condus la o serie de relaţii bizare, implicând diverse dependenţe de natură psihologică, sexuală şi mistică. Crowley era foarte activ din punct de vedere sexual, şi asta încă de la prima sa relaţie avută la vârsta de 15 ani. Se hotărâse să încerce toate tipurile posibile de experienţe sexuale înainte de a atinge vârsta de 20 de ani, ceea ce se pare că a reuşit. Apetitul sexual uriaş era completat de o opinie foarte proastă despre femei, pe care le considera un simplu produs consumabil. Relaţiile din Golden Dawn au implicat şi droguri; opiul, morfina şi cocaina erau relativ uşor de obţinut şi mulţi membri ai Ordinului le consumau.

Crowley şi monstrul din lacul Loch Ness

În 1900, Crowley a plecat în Scoţia şi, luându-şi pseudonimul mistic de Perdurabo, a început să caute un loc potrivit pentru „construirea unui oratoriu”. S-a decis asupra casei fără etaj Boleskine de lângă satul Foyers, de pe malul lacului Loch Ness. Adoptând titlul de „Laird de Boleskine”, Crowley se voia mai mult decât un simplu „moşier” scoţian, ci ceva mai apropiat de conceptul englez de nobil. Drept urmare, şi-a ştanţat hârtiile cu o coroană. A nu se uita că lui Crowley i-a plăcut mereu să creadă că se trăgea din Louise de Keroualle, ducesă de Portsmouth (1649-1734, amanta regelui Charles al II-lea al Angliei), deşi între ei nu exista absolut niciun grad de rudenie.

Din cele relatate mai sus, reţinem toţi un nume cunoscut “Loch Ness”, şi celebrul său mister: posibilul monstru din lacurile sale. A avut Crowley vreo influenţă în apariţia acestei legende?

Nebunie şi sexualitate la maximum

La scurt timp după aceea, Crowley s-a întors la Londra şi a cerut să fie avansat în Golden Dawn. Fiind refuzat, a decis să distrugă Ordinul, îmbrăţişând cauza paranoicului. De acum Crowley dovedea toate trăsăturile care aveau să-i marcheze restul vieţii: vanitate, aroganţă, autoamăgire, aspiraţia la titluri grandioase, dorinţa de a-i controla pe alţii, subevaluarea semenilor, credinţa absurdă în propriul său geniu, caracterul distrugător. Nu avea absolut nicio inhibiţie. Când apărea posibilitatea unei noi aventuri, în mintea lui nu exista nicio voce care să-i spună că era nerezonabilă, sau inconsecventă cu ce făcuse până atunci; el mergea pur şi simplu mai departe. Şi – cel mai rău dintre toate – nu se temea de nebunie, care pândea întotdeauna la numai câţiva paşi. O altă trăsătură distinctă era lipsa totală de respect faţă de propriul lui corp sau faţă de corpurile altora, ceea ce ar explica entuziasmul cu care se angaja în activităţi sexuale aproape cu oricine.

“Mi-am putrezit carnea, mi-am înveninat sângele, mi-am torturat nervii ca în iad”

Ajuns la vârsta mijlocie, a înfiinţat Abaţia Thelemei şi s-a descris în termeni remarcabili: „Mi-am putrezit carnea, mi-am înveninat sângele, mi-am torturat nervii ca în iad, mi-am lăsat creierul călărit de vrăjitoare, am infestat întreaga lume cu corupţie.” Nu este greu de observat tonul laudativ, dar cum poate cineva să creadă că ar fi bine sau meritoriu să infestezi întreaga lume cu corupţie? Probabil că ar fi mai simplu de înţeles în termenii dorinţei de putere. Crowley dorea să aibă efect asupra lumii. Dacă unicul efect posibil era distructiv, atunci aşa avea să fie.

Era, desigur, nebun. Îi acuza permanent de furtul bunurilor sale pe cei cu care se certa. Odată cu vârsta, această tendinţă s-a transformat într-o adevărată manie. Absurdele descrieri teatrale ale propriilor lui depravări sunt concepute în mod evident pentru a şoca, şi aduc mai degrabă cu discuţiile deocheate ale băieţaşilor când vor să-şi şocheze colegii sau să-i scandalizeze pe vârstnici.

Crowley mai era şi plagiator

O mare parte din lucrările lui mistice nu sunt originale. Primul poem a fost preluat de la Baudelaire prin intermediul lui Swinburne. Ulterior, a apelat la scrierile erotice ale lui Sir Richard Burton, pe care l-a admirat enorm, şi la autorii orientali, când a călătorit în India, Nepal şi China. A împrumutat de asemenea din scrierile ezoterice ale astrologului reginei Elisabeta I, dr. John Dee.

Victor Neuburg, sclavul lui Crowley, omul care s-a transformat în…cămilă!

În Victor Neuburg, Crowley a găsit acolitul perfect. Neuburg simţea nevoia psihologică de a avea un stăpân, de a fi sclavul lui Crowley, iar acesta a fost de acord să-l înrobească şi să-l umilească, ba chiar a desfăşurat un ritual în care l-a convins că fusese transformat în cămilă. Neuburg i-a fost util şi în alte moduri. El avea bani, iar Crowley avea nevoie de bani. Au început să apară ediţii mai luxoase ale cărţilor sale şi, într-una dintre ele, intenţiona să divulge secretele Ordinului Golden Dawn.

Crowley l-a omorât pe şeful lui Golden Dawn?

MacGregor Mathers a reuşit să obţină însă o hotărâre judecătorească de blocare a publicării, pe temeiul că deţinea drepturi de proprietate asupra materialelor, iar judecătorul Bucknill i-a acordat Ordinului Golden Dawn protecţia dorită. Crowley a fost surprins, a făcut apel împotriva deciziei şi a câştigat. În 1909, Crowley rupsese legăturile cu paranoicul Mathers, şeful Ordinului, şi începuse să tânjească la propriul său Ordin. Mathers a murit în timpul epidemiei de gripă din anul 1918, dar s-a zvonit că l-ar fi ucis Crowley.

Crowley îşi dorea să-şi câştige reputaţia de cel mai ticălos om de pe planetă

Crowley şi-a înfiinţat Ordinul, Abaţia Thelema, şi a iniţiat pentru discipolii săi ceremonii complexe, în care figurau de obicei actele sexuale. Setea lui de notorietate era de nestins. A fost încântat când scriitorul Somerset Maugham (1874-1965) l-a prezentat în “Magul” (1926) sub numele de Oliver Haddo: „un bărbat înalt şi voinic, căruia îi plăceau hainele extravagante”. „Nu am fost deloc jignit de încercările cărţii de a mă prezenta ca fiind, din multe puncte de vedere, un şarlatan atroce, pentru că a fost foarte corect în privinţa calităţilor de care sunt mândru… Magul a însemnat de fapt o recunoaştere a geniului meu pe care nu visasem niciodată că aş putea s-o inspir.” Şi aşa mai departe, pe o pagină întreagă.

Crowley era şi homosexual

În mod straniu, Crowley a căutat permanent reputaţia de a fi omul cel mai ticălos din lume, şi a ajuns să fie numit ca atare în presa populară. În acelaşi timp, nu a ezitat să intenteze procese de calomnie. Ba chiar îi plăcea la nebunie. N-a avut prieteni, pe de o parte din cauza nevoii lui permanente de a controla oamenii. El avea nevoie de discipoli, de ciraci, nu de prieteni. Doar Herbert Pollitt i-a fost, cât de cât, prieten, sau, mai degrabă parteneri sexuali. Crowley l-a cunoscut pe Pollitt pe când avea douăzeci şi trei de ani şi era în ultimul an la Cambridge. Crowley i-a descris frumuseţea părului, ceea ce pare o recomandare, dar Pollitt nu era interesat de niciuna dintre preocupările sale. Interesul reciproc pare să fi fost pur sexual. Potrivit lui Crowley, „relaţia dintre noi a fost acea intimitate ideală pe care grecii o considerau cea mai de seamă splendoare a bărbăţiei şi trofeul cel mai preţios al vieţii”.

Crowley şi legăturile sale cu societatea ocultă “Ordinul Templi Orientis”

Crowley-2Într-o seară a anului 1912, la uşa lui Crowley a bătut un străin misterios cu o mustaţă uriaşă. Se numea Theodor Reuss şi era conducătorul Ordinului Templi Orientis şi în acelaşi timp membru al serviciului secret german. El l-a acuzat în mod direct pe Crowley de publicarea celui mai preţios secret al organizaţiei sale: Al Nouălea Arcan. Crowley a tăgăduit, dar Reuss s-a dus biblioteca lui, a scos “Cartea de minciuni”, a deschis-o şi a citit: “Adeptul fi-va înarmat cu Bagheta-i Magică”. Crowley a fost impresionat de sinceritatea şi elocvenţa sa, şi cei doi bărbaţi au stat de vorbă până târziu în noapte, făcând schimb de secrete. La scurt timp după aceea, Crowley a fost promovat din nou în ierarhia magilor, devenind Mare Administrator General Patriarh.

La declanşarea primului război mondial, Crowley a plecat din Elveţia, întorcându-se în Anglia, pentru a-şi servi ţara, dar guvernul britanic nu i-a dorit serviciile. Se ştiau destule despre isprăvile lui pentru a nu se dori nicio legătură cu el. Este de asemenea posibil să se fi ştiut despre relaţia lui cu Reuss. De aceea, în luna octombrie, Crowley a plecat spre America la bordul Lusitaniei, care a fost torpilată câţiva ani mai târziu.

Crowley devine celebru în America…toţi devin fascinaţi de înfăţişarea sa!

În America a căpătat foarte multă atenţie din partea mass-media, ceea ce l-a încântat; înfăţişarea lui Crowley i-a fascinat pe mulţi. Un reporter de la The World Magazine scria: „Uneori parcă arată de şaptezeci de ani, alteori abia de douăzeci şi cinci de ani. Aspectul i se schimbă aparent după voie. Acum este un bătrân cu chip sacerdotal, peste o clipă este un tânăr oarecum efeminat, cu mâini moi şi dolofane şi trăsături feminine.”

Voia să picteze tot felul de ciudaţi şi deformaţi

Crowley a început să picteze şi, fară să se dezmintă, a făcut-o într-un chip bizar, care cerea atenţia. El a publicat un anunţ în ziare, solicitând modele: „Se caută: pitici, cocoşaţi, femei tatuate, manechine, ciudaţi de toate felurile, femei de culoare, doar dacă sunt excepţional de urâte sau deformate, ca să pozeze pentru artist. Înscrierile se fac cu o scrisoare însoţită de fotografie.”

Crowley provoacă scandaluri în presă

În anii 1920, Crowley s-a ocupat de punerea pe picioare şi mediatizarea noii sale religii la aşa-numita Abaţie a Thelemei. Prin actele groteşti şi obscene de magie neagră, încerca din răsputeri să devină faimos şi controversat. Cotidianul “Sunday Express” punea următorul titlu: „DEMASCAREA COMPLETĂ A TICĂLOSULUI AUTOR DROGAT. Trecutul negru al lui Aleister Crowley. Exploatarea perverşilor. Abaţia lui. Depravare şi viciu în Sicilia.” Toate acestea pe pagina întâi. A fost oare scandalizat? A fost oare încântat? Reacţia i-a fost pe atât de remarcabilă şi imprevizibilă, pe cât a fost tot ce a făcut vreodată. I-a scris lordului Beaverbrook, proprietarul ziarului, cerând fair play şi spiritul investigaţiei independente.

Îşi punea discipolii să bea sânge…

Era însă adevărat că jocurile psihologice ale lui Crowley vătămau minţile oamenilor şi le distrugeau vieţile. Un tânăr, Raoul, şi-a găsit chiar sfârşitul. Motivul decesului n-a fost clar, dar soţia lui a suspectat o formă de otrăvire; uneori, Crowley le cerea discipolilor săi să bea sânge – o cale sigură de transmitere a infecţiilor.

Crowley îl admira pe criminalul Gilles de Rais

Crowley, care-şi adăugase cu mândrie titlul de „Marea Bestie” la lunga listă a titlurilor autoacordate, a fost invitat să susţină o conferinţă la Societatea Poetică a Universităţii Oxford. A propus să citească un material despre Gilles de Rais, un vechi practicant al magiei negre şi, implicit, după cum îşi imagina el, unul dintre predecesorii lui. Părintele Knox, capelanul catolic al Universităţii, a reuşit să afle subiectul propus şi a interzis prelegerea. Hugh Speaight, secretarul Societăţii Poetice, a fost silit de Knox să-i scrie lui Crowley şi să-l anunţe că se anulase conferinţa. Crowley a fost încântat că “Oxford Mail” l-a intervievat despre acest lucru. „Poate că interzicerea prelegerii mele a fost cauzată de faptul că despre Gilles de Rais se spune că ar fi ucis opt sute de copii în crime rituale şi asta ar avea cumva o legătură cu persoana mea, deoarece acuzaţia nu numai că aş fi ucis, ci şi că aş fi mâncat copii, este una dintre multele afirmaţii false care au circulat despre mine.” Crowley a izbutit să adopte un ton de inocenţă nedreptăţită, care este fie şocantă, fie caraghioasă, în funcţie de felul în care vedeţi lucrurile

Moartea lui Crowley

Crowley a ajuns un mag ieşit la pensie, care se îndopa cu cantităţi uriaşe de droguri. A murit la 72 de ani, pe 1 decembrie 1947, de degenerare miocardică şi bronşită cronică. După ce-a murit, cineva i-a furat ceasul de la mână. A fost incinerat în crematoriul din Brighton. După aducerea sicriului, unul dintre discipolii săi a recitat Imnul lui Pan. Acel ultim scandal a stârnit destulă nemulţumire din partea municipalităţii. S-a spus că după aceea crematoriul a fost sfinţit din nou.

 Matei 25:14-30

Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.

Împăraţii cerurilor. [Talanţii, Matei 25,14-30. Cf. la Luca 19,11-28. Despre parabole, vezi p.203-207]. Cuvintele Împărăţia cerurilor se aseamănă au fost adăugate de către traducători. Despre împrejurările în care a fost spusă parabola aceasta, vezi la cap. 24,1-3; 25,1. În ceea ce priveşte adevărul pentru ilustrarea căruia fusese data, vezi la cap. 24,45-51.

În timp ce parabola celor zece fecioare (cap. 25,1-13) pune accentul pe pregătirea personală pentru făgăduita revenire a lui Hristos, cea a talanţilor accentuează răspunderea lucrării salvatoare de suflete pentru alţii. Astfel, a veghea (cap. 24,42) include atât pregătirea personală, cât şi lucrarea misionară personală.

Parabola aceasta şi aceea a talanţilor sunt asemănătoare în multe privinţe, dar sunt şi mari deosebiri. Un om, care, când era sa plece. [Un om călătorind, KJV]. Vezi la Luca 19,12. Isus Se referă astfel la Sine. O alta tara. [O ţară depărtată, KJV]. Isus S-a reîntors în cer. Omul de neam mare din parabola cu talanţii s-a dus ca să-şi ia o împărăţie (Luca 19,12).

Robii săi. [Slujitorii săi personali, KJV]. Isus desemnează în felul acesta pe ucenicii Săi cărora le-a încredinţat conducerea treburilor Sale pe pământ (vezi la cap. 28,19.20). Noi aparţinem lui Dumnezeu în temeiul puterii Lui creatoare şi a harului Său răscumpărător. Noi înşine şi tot ce avem Îi aparţinem Lui.

Le-a încredinţat. [Le-a predat, KJV; Le-a dat pe mina, G. Gal.]. Stăpânul avea doua obiective: 1) sa-şi sporească veniturile şi 2) să pună la încercare pe slujitorii săi încredinţându-le anticipat răspunderi mai mari. La fel, Hristos, a încredinţat lucrarea Evangheliei oamenilor pentru a face să propăşească interesele împărăţiei Sale pe pământ şi pentru a educa pe slujitorii Săi pentru răspunderi mai mari. Vezi la Matei 25,21; Luca 19,13.

15Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.

Talanţii. Argintul dintr-un talant ar valora acum cam 622,19 dolari (vezi p.49), dar puterea lui de cumpărare pe vremea lui Isus era mult mai mare decât astăzi (vezi la Luca 19,13). Talanţii reprezintă daruri speciale ale Duhului, împreuna cu toate înzestrările naturale.

Fiecăruia. Fiecare din noi are o lucrare de făcut pentru Dumnezeu. Deşi sunt diferite grade de răspundere, nimeni nu este scutit cu totul de răspundere.

După puterea lui. [După capacitatea lui, KJV]. Cantitatea încredinţată fiecărui slujitor nu era mai mult decât – după aprecierea stăpânului său – ar fi putut el administra cu înţelepciune; în acelaşi timp era îndestulător pentru a solicita ingeniozitatea şi iscusinţa lui şi în felul acesta de a-i da un prilej sa câştige experienţă. Stăpânul a exercitat discriminare în cantitatea încredinţată fiecărui slujitor şi apoi a cerut credincioşie în îndeplinirea răspunderii cuprinse în administrarea ei.

16Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.

S-a dus, i-a pus în negoţ. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p.146) cu privire la faptul dacă cuvântul îndată aparţine v. 15 – şi a plecat îndată – sau versetului 16 – îndată… s-a dus, i-a pus în negoţ. Potrivit cu exprimarea ulterioara. Slujitorul n-a pierdut timp pentru a porni la îndeplinirea însărcinării dată lui. El s-a dovedit sârguincios.

17Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei. 18Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.

A făcut o groapă în pământ. [A săpat în pământ, KJV]. În vechime, aceasta era socotit mijlocul cel mai sigur de a păstra o comoară (cf. cap.13,44). Monedele vechi din muzeele de astăzi provin adesea din asemenea îngrămădiri de comori.

19După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.

Cerut socoteală. Vezi la cap. 18,27.

20Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”

Alţi cinci. Vezi la Luca 19,16, unde profitul era mult mai mare.

21Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Bine. Aprobarea stăpânului nu era proporţională cu măsura profitului în fiecare caz, ci mai degrabă cu credincioşia manifestată (vezi la cap. 20,8-16).

Te voi pune. [Te voi pune cârmuitor, KJV]. Slujitorul manifestase judecată sănătoasă şi urmase principii drepte în puţin şi exista un motiv de a crede că va face acelaşi lucru când i se va încredinţa mai mult. Răsplata pentru serviciu credincios urma să fie o ocazie sporită pentru a sluji. Folosirea ocaziei mai mici era măsura capacitaţii de a se folosi de ocazii mai mari. În parte, o răsplătire pentru serviciu credincios, vine în viaţa aceasta, dar Isus Se refera aici în primul rând la răsplătirile lumii viitoare (COL 361).

Bucuria stăpânului tău. Aceasta constituie partea a doua şi nu mai puţin reala a răsplătirii pentru o slujire credincioasă.

22Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.” 23Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” 24Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:

Doamne, am ştiut. [Doamne, te-am cunoscut, KJV]. Vezi la Luca 19,21. Slujitorul admite candid că felul sau de purtare nu era datorat ignoranţei sau lipsei de capacitate. El era deliberat.

Aspru. Gr. skleros, asprusever. Slujitorul neglijent din parabola cu polii, acuză pe stăpânul său că este austeros, austerstrictneprietenos. În ambele cazuri, acuzaţia era cu totul nedreaptă.

N-ai semănat. Slujitorul neglijent se gândea numai la profitul material şi trecea cu vederea răsplătirile mai puţin tangibile, dar nu mai puţin reale care i-ar fi revenit ca rezultat al serviciului credincios (vezi la v. 2 ). Pentru comentariu mai amănunţit, vezi la Luca 19,21.

Vânturat. [Împrăştiat, KJV]. Gr. diaskorpizo, a împrăştia.

25mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”

Mi-a fost teama. Slujitorul neglijent acceptase talantul şi făcând astfel făgăduise în mod tacit să facă ceva cu el. El se temea ca o acţiune de afaceri lipsită de succes nu numai că nu ar fi adus câştig, dar ar fi putut avea ca rezultat pierderea capitalului investit în ea. El presupunea că orice profit ar merge la stăpânul sau şi orice pierdere va fi pusa în socoteala sa personală. El nu era dispus să accepte răspunderea implicată şi ar fi făcut la fel dacă i s-ar fi oferit ocazii mai mari.

Ţi-am ascuns talantul. Vezi la Luca 19,20.

26Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;

Viclean şi leneş. [Nelegiuit şi leneş, KJV]. Mulţi oameni cu mari capacităţi realizează puţin deoarece încearcă puţin (vezi COL 331).

Ai ştiut. Scuza slujitorului neglijent se dovedeşte a fi osândirea lui. Propria lui gură a admis vinovăţia lui.

27prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!

Se cădea. [Ar fi trebuit, KJV]. Cunoştinţa servului îi impunea o răspundere din care nu era cale de scăpare. El ar fi putut să facă ceva în situaţia dată, dacă ar fi ales să facă aşa. Era fără de scuză. El avea capacitatea să dubleze acel singur talant. Dumnezeu primeşte pe un om potrivit cu ceea ce poate face şi nu aşteaptă niciodată de la el mai mult decât atât ( 2 Corinteni 8,12 ). El nu cere de la un om nici mai mult – nici mai puţin – decât ce poate el mai bine.

Zarafi. [Schimbători, KJV]. Adică, bancherii timpului (vezi la Luca 19,23). Slujitorul ar fi putut să investească bani, dacă se temea (vezi la Matei 25,25) să nu fie prins într-o acţiune de afaceri mai complicată. Măsura profitului ar fi putut sa fie mai mica, dar chiar şi aceasta ar fi putut să fie mai bine decât absolut nimic.

Dobândă . [Camătă, KJV]. Dobândă (vezi la Exod 22,25).

28Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.

Luaţi-i dar. Răsplata pentru serviciu credincios era un prilej de a face un serviciu şi mai mare ( vezi la v. 21 ). Pedeapsa pentru că nu servise era pierderea oricărui alt prilej de a servi. Ocaziile neglijate sunt curând pierdute. Pentru comentarii mai amănunţite, vezi la Luca 19,24, cf. COL 364.

Daţi-i. Prilejurile şi însărcinările pe care cineva le refuză sunt date altuia care se va folosi de ele. În privinţa principiului cuprins aici, vezi la Luca 19,24.25.

29Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!

Ce are. Acest mare adevăr a fost enunţat de către Isus în diferite ocazii (cf. la cap. 13,12).

Se va lua. Talanţii sunt acordaţi pentru ca să fie folosiţi, iar dacă nu sunt folosiţi, este numai natural ca ei să fie luaţi. Invers, folosirea în modul cel mai bun a ocaziilor restrânse, are adesea ca rezultat ocazii tot mai mari.

30Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Aruncaţi-l. Robul netrebnic fusese neglijent în însărcinarea lui, un lucru pe care el îl admitea făţiş. Nereuşita lui era deliberată şi premeditată, iar el trebuia să poarte răspunderea pentru nereuşita aceea. În marea zi a judecăţii finale, aceia care s-au lăsat împinşi fără rost într-o parte şi alta, lăsând să le scape ocaziile şi fugind de răspunderi, vor fi puşi de către marele judecător la un loc cu făcătorii de rele (COL 365).

Netrebnic. [Nefolositor, KJV]. Sau “netrebuincios, fără valoare. Întunericul de afară. Vezi la cap. 8,12; 22,13. Plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Comparaţi cap. 8,12; 22,13; 24,51. Isus a repetat cuvântul acesta în numeroase ocazii, ca o descriere plastică a remuşcării celor pierduţi.

 

Pilda Talanţilor (I), Matei 25:14–30

Pilda talanţilor sau : Nu cumva sunt eu ?

Caracteristicile eu-lui, ale omului plin de el, care nu va ajunge în Cer …

Stăpânul său i-a răspuns : „Rob viclean [gr. ponēre, înseamnă răutăcios] şi leneş [gr. oknēre … ponēre şi oknēre … este interesant jocul de cuvinte din greacă] !

Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat ; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu !

Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos ; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are ! Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară : acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 25 : 14 – 30).

Rău. I. Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obişnuit, neplăceri altora … 2. Care nu-şi îndeplineşte îndatoririle morale şi sociale legate de o anumită circumstanţă, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situaţii; necorespunzător, nepotrivit.  (Lat. reus  „acuzat, vinovat”). (Dex)

RăutăciosPlin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăţi. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără ; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. (Dex)

Viclean1. Care se poartă, vorbeşte fără sinceritate, ascunzându-şi adevăratele intenţii (reprobabile); făţarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) şiret, şmecher, isteţ. (Dex)

În limba greacă cuvântul tradus de Cornilescu cu viclean este ponēre (răutăcios, hain, hapsân) şi provine din ponos, (durere), care la rândul lui are îl are ca etimon, pe penes (săracnevoiaş, muritor de foame) şi este folosit de trei ori :

  1. Matei 18 : 32 „Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean [gr. ponēre! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat”.

  2. Matei 25 : 26 „Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean [gr. ponēreşi leneş ! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat … ”.

  3. Luca 19 : 22 „Stăpânul i-a zis: „Rob rău [gr. ponēre; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat … ”. În New American Standard Bible, acest cuvânt este tradus cu worthless : “nevrednic, netrebnic”.


Om dificil este expresia care arată poate cel mai bine, ce fel de om este acesta … fiindcă el încă trăieşte, prin cei care sunt asemenea lui !

Pentru a înţelege un mare adevăr, vom alătura două texte Biblice :

„ … voi, care sunteţi răi” … „ … fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Matei 7 : 11 şi Efeseni 4 : 32).

Răi sunt toţi oamenii, prin natura păcătoasă, (sau firea pământească), dar nu toţi se poartă cu răutate şi nu devin răutăcioşi, chiar dacă aceasta este pornirea naturală, prima reacţie când cineva se ia de noi !

Domnul Isus a spus :

Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer !” (Luca 11 : 13).

De Duhul Sfânt au nevoie cei care-şi văd limitele, problemele interioare şi vor să treacă la un alt nivel de trăire spirituală, care este suprafiresc şi pe care nu-l pot atinge prin puterea lor !

Exact la o astfel de frământare interioară poate se referea şi David, cu mult timp în urmă :

De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită şi zic : „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine !” (Psalmul 61 : 2).

Distanţă, îndepărtare de Dumnezeu pe toate planurile şi pe plan orizontal, (De la capătul pământului) şi pe plan vertical :

Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine !” Acestea sunt stările sufleteşti interioare, invizibile dar foarte reale !


Există în om un standard de sfinţenie care este pus de Dumnezeu :

Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui.” (Evrei 9 : 9).

Prin conştiinţă, omul îşi poate da seama când ceva nu este în regulă … cumva putem spune că : standardele vieţii Divine sunt înscrise în noi !

În Romani (2 : 14 – 16), apostolul Pavel a scris :

Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege ; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.

Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor”.

În urmă cu mulţi ani, exact aceste cuvinte mi-au venit în minte (şi i le-am spus unui cunoscut), care spunea că nu este corect să fie osândiţi oamenii, care nu au auzit niciodată Evanghelia …

Robul din pilda aceasta avea probleme şi în felul în care ÎL cunoaştea pe Stăpân şi în felul în care proceda, fiind total inconsecvent, în trăirea de zi cu zi, faţă de felul în care spunea că vede el lucrurile …

Dacă ar fi fost convins de ceea ce spunea, ar fi fost mai harnic decât ceilalţi, tocmai pentru a nu avea probleme cu stăpânul cel dificil. Petru scria :

Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.” (I Petru 2 : 18).

Din moment ce credea că Stăpânul este într-un anumit fel, cu atât mai mult trebuia să fie mai atent să nu-L supere ! Dar omul respectiv, una spunea, dar cu totul altceva gândea şi făcea. Poate şi de aceea, cuvântul este tradus uneori cu viclean.


În categoria greu de mulţumit, îl plasa şi robul răutăcios pe stăpânul lui, pentru a-şi justifica inactivitatea lui … Dar, în realitatea faptelor, el a primit un talant în administrare, (şi nu trebuie să uităm că un talant este echivalat cu şase mii de zile de muncă … la ora actuală înseamnă 25 de ani de muncă) ! Faptele dovedesc, că Stăpânul tuturor este bun şi se pare că exact de aceea a şi profitat robul, care poate se gândea, că nu va avea nicio problemă !

Problema lui este şi problema multora din zilele noastre, pentru care Dumnezeu este bun … atât ! Apostolul Pavel scria că adevărul întreg este altul :

Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu : asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.” (Romani 11 : 22 ).

Robul a putut constata acest lucru, pe pielea lui, (cum se spune), din osânda pe care a primit-o ! Probabil că el nu avea în realitate, nu în vorbe, frica de Domnul !

Conform Bibliei, toţi suntem răi, numai că din numărul total de locuitori ai pământului, unii aleg să se poarte cu bunătate, (pe care o importă non stop din Cer, prin intermediul Duhului Sfânt, deoarece nefiind produsul firii lor nu o au), dar alţii, care nu sunt deloc interesaţi de Cer şi de Cel ce locuieşte în Cer, decid să trăiască … ca şi cum Dumnezeu nu ar exista !

Ei se poartă răutăcios şi pentru faptul că nu sunt născuţi din nou, nu este chiar aşa de grav, (deşi există moralitatea), dar în cazul creştinilor, care au acces la bunătatea Divină şi totuşi aleg să se poarte cu răutate, este foarte grav.

De ce ? Răutatea este caracteristica de bază a celui rău. Practic, în loc să trăiască cum a trăit Isus, (ca Isus), ei trăiesc exact ca satan. Întrebarea este : Dacă Isus trăieşte în mine, cum pot să am un comportament de satan ?

Viclenia şi leneapar a fi combinaţia ideală, pentru cei care vor să trăiască degeaba … dar în Ziua Judecăţii, adevăratul caracter al omului, va ieşi la iveală, în faţa dreptului Judecător, care va şi pronunţa sentinţa veşnică … condamnare sută la sută reală, care va fi adusă imediat la îndeplinire ! Singura noastră şansă de-a ajunge în Cer este prin Isus !

Pilda talanţilor (II), Evanghelia după Matei 25.26

Un alt cuvânt din aceeaşi familie cu ponēre (Matei 25 : 26) în Pilda talanţilor este : ponēra (fiind folosit de cincisprezece ori) şi se referă la :

  1. Gânduri : „Şi iată că unii din cărturari au zis în ei înşişi: „Omul acesta huleşte!” Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele [gr. ponēraîn inimile voastre?”. (Matei 9 : 3 – 4)

  2. Om : „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău [gr. ponērascoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui”. (Matei 12 : 35)

  3. Naţiune (de patru ori este folosit cuvântul, pentru a arăta răutatea contemporanilor Domnului Isus) :

  • Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean [gr. ponēraşi preacurvar cere un semn ; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona”. (Matei 12 : 39). În ce sens a fost Iona un semn ? O părere personală este aceasta : Există probabilitatea ca, la un anumit moment dat, unii dintre cei care au fost cu Iona în corabie şi care erau siguri că a murit, (deoarece au văzut clar, când a fost aruncat din corabie în apă) … să-l întâlnească viu ! Nu trebuie să uităm că semnul este dat naţiunii viclene, căreia Domnul Isus nu i s-a arătat după Înviere. Isus S-a arătat numai celor sinceri. Cei vicleni L-au aruncat din ţara lor şi din viaţa lor şi cândva vor avea surpriza să vadă, cine era El cu adevărat, la fel cum fraţii lui Iosif, au ajuns la un moment dat, să se întâlnească cu cel căruia îi spuneau în faţă că este mort ! Cât de eficientă poate fi minciuna primită în minte şi spusă celor din jur !? Au ajuns şi ei să o creadă : „ … „Avem un tată bătrân şi un frate tânăr, copil făcut la bătrâneţea lui ; băiatul acesta avea un frate care a murit şi care era de la aceeaşi mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.” (Geneza 44 : 20). La părerea aceasta se ajunge, după ani în care s-au tot autominţit, că Iosif este mort : („Ei au luat atunci haina lui Iosif ; şi înjunghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge. Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună : „Iată ce am găsit ! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” Iacov a cunoscut-o şi a zis : „Este haina fiului meu ! O fiară sălbatică l-a mâncat ! Da, Iosif a fost făcut bucăţi !” Geneza 37 : 31 – 33). Practic ei au făcut doar o înscenare … nu au minţit iniţial cu vorba, ci au dat de înţeles ceva … De unde s-a pornit ? De la o minciună scornită, pentru acoperirea adevărului ! Interesant este faptul că pe Iosif îl considerau făuritor de vise … iar ei au ajuns să făurească mincina : „Iată că vine făuritorul de vise ! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi ; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” (Geneza 37 : 19 – 20) ! Adevărul însă, va ieşi la iveală … atunci când hotărăşte El ! O altă problemă a evreilor, pe care Domnul Isus o accentuează este faptul că nu au primit mesajul Lui …

  • Matei 12 : 45 „Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el : intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean [gr. ponēra.”

  • Matei 16 : 4 „Un neam viclean [gr. ponēraşi preacurvar cere un semn ; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” Apoi i-a lăsat şi a plecat”.

  • Luca 11 : 29 „Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună : „Neamul acesta este un neam viclean [gr. ponēra]; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona”.

  1. Lucruri : „El le-a mai zis: „Ce iese din om aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele [gr. ponēraies dinăuntru şi spurcă pe om.” (Marcu 7 : 20 – 23)

  2. Lucrări : „Pe voi lumea nu vă poate urî ; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele [gr. ponēra]”. (Ioan 7 : 7).

  3. Duhuri necurate :

  • Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele [gr. ponēra]”. (Fapte 19 : 11 – 12)

  • Fapte 19 : 13 „Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele [gr. ponēra], zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”.

  1. Ziua : „De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea [gr. ponēraşi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul”. (Efeseni 6 : 13)

  2. Inima : „Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea [gr. ponēraşi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu”. (Evrei 3 : 12)

  3. Lauda : „Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea [gr. ponēra]”. (Iacov 4 : 16)

  4. Fapte : „ … nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele [gr. ponēra], iar ale fratelui său erau neprihănite”. (I Ioan 3 : 12).

Viaţa dublă poate merge până la Ziua Judecăţii … atunci se descoperă cine este cu adevărat omul. Până atunci îi vedem faţa, sau în cel mai rău caz, doar masca afişată de omul respectiv, (prin care vrea să dea bine la exterior). De aceea, dacă Ziua Judecăţii vine încă de pe pământ, pocăinţa poate fi la vremea potrivită, iar rezultatul este binecuvântat !

Robul descris în Matei 25 : 26, avea motive de calitate … nu şi o viaţă de calitate. De vină, pentru ce nu a făcut el … era Stăpânul ! Cu alte cuvinte, Stăpânul ar fi putut să-i spună, (dar nu a intrat în polemică cu el) : Dacă ştiai că sunt aşa, de ce nu ai trăit altfel, aşa cum trebuia să îţi fie comportamentul, faţă de un om dificil ?

Răspunsul era cunoscut, pentru robul a cărui problemă era de fapt, pe lângă răutate şi viclenia, de aceea trebuie să fim foarte atenţi la cuvintele lui David : „Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie !” (Psalmul 32 : 2)

Pilda Talanţilor (III), Matei 25.28-30, (Dumnezeu a dat / luat, dă / ia)

În Pilda talanţilor scrie :

„Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are [lit. la tot cel ce arezece talanţi. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos ; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are !

Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară : acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 25 : 28 – 30).

Există trei variante ale textului :

  1. de la cel ce n-are se va lua şi ce are ! Apare exact la fel în Matei 13 : 12, Matei 25 : 29 şi în Marcu 4 : 25.

  2. celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.” (Luca 8 : 18).

  3. „ … de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are” (Luca 19 : 26).

Întrebări : dacă omul nu are, nu i se va da ? Şi dacă unui om nu i se dă, nu va putea primi !? La ce se referă versetul ?

În context, este vorba despre cei trei robi, care primesc fiecare cât Domnul a hotărât pentru ei, (iar Dumnezeu dă omului, cât ştie El, că poate administra persoana respectivă) !

Lipsa de preocupare pentru lucrul Stăpânului, poate aduce luarea pierderea şi acelui ceva !

Drept răspuns, Ioan i-a zis : „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. (Ioan 3 : 27).

Cantitatea de venit este stabilită de sus. Fiecare are un dat al lui. De exemplu Iov, iniţial a ajuns până la un anumit nivel de trai pentru că Dumnezeu i-a dat, cât a considerat El, că trebuie. Iov spunea : „Domnul a dat …”, (în cap. 1 : 21).

Cel rău Îi reproşa cumva lui Dumnezeu :

Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.” (Iov 1 : 10).

Dar Iov a ajuns să piardă tot ce-a avut iniţial … şi totuşi, după perioada de testare, primeşte exact dublu, faţă de cât a avut la început, (a se vedea Iov 1 : 3

„Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.” … dar Iov 42 : 12 …

În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe”).

Şi lucrul acesta ne arată că există un anumit plafon, până la care poate ajunge un credincios la un anumit moment din viaţa lui, dar peste el, nu va putea trece !


Două cecuri în alb pe care le au credincioşii :

  1. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima”. (Psalmul 37 : 4)

  2. În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da”. (Ioan 16 : 23)


Datul şi luatul

[Tot ce este pe lista cu lucruri de dat primit, poate trece pe lista cu de luat] !

„ … celui ce are i se va da” (Matei 25 : 29) Ce putem primi de la Dumnezeu ?

  1. Izbânda. (Sinonime : Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reuşită, succes (într-o acțiune), conform Dex).

  • Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu”. (Geneza 24 : 40).

  • Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta”. (Deuteronom 28 : 7).


  1. Răspunsul la întrebări. Iosif a răspuns lui faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon !” (Geneza 41 : 16).


  2. Mâncarea.

  • Carne. Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui ; căci ce suntem noi ? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.” (Exod 16 : 8)

  • Pâinea şi apa

  • Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă, în strâmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi”. (Isaia 30 : 20)

  • „ … acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare ; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi”. (Isaia 33 : 16)


  1. O ţară ! El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare ; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.” (Geneza 48 : 4) … „ … atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinţilor voştri că le voi da o ţară în care curge lapte şi miere, cum vedeţi astăzi.” – Şi eu am răspuns: „Amin, Doamne!” (Ieremia 11 : 5).


  2. Izbăvirea. (A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. (Dex). „Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată”. (Exod 14 : 13)


  3. Recolta. Eu vă voi da binecuvântarea Mea în anul al şaselea, şi pământul va da roade pentru trei ani. 26:4 vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da roadele”. (Levitic 25 : 21)


  4. Proprietăţile materiale. Să nu vă încăieraţi cu ei ; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau … Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui: „Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot … şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot”. (Deuteronomul 2 : 5, 9, 19).


  5. Ploaia.

  • El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul ; de asemenea, va da iarbă în câmpiile tale pentru vite, şi vei mânca şi te vei sătura”. (Deuteronomul 11 : 14 – 15)

  • Atunci El va da ploaie peste sămânţa pe care o vei pune în pământ, şi pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă şi hrănitoare; în acelaşi timp, turmele tale vor paşte în păşuni întinse”. (Isaia 30 : 23)

  • Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară”. (Ioel 2 : 23)


  1. Inima înţeleaptă şi pricepută. „ … voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine”. (I Împăraţi 3 : 12 – 13).


  2. Întâietatea.

  • „ … îţi va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie, şi vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, cum ţi-a spus.” (Deuteronom 26 : 19)

  • Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ”. (Deuteronom 28 : 1)


  1. Autoritatea. „ … şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii. Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi-ţi voi da zece seminţii din ea … ”. (1 Împăraţi 11 : 31, 35).


  2. Viaţa (sau o viaţă liniştită). Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge.” (Ieremia 45 : 5). „Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui”. (1 Cronici 22 : 9).


  3. Fericirea.

  • „ … dacă eşti curat şi fără prihană, atunci negreşit, El va veghea asupra ta şi va da înapoi fericirea locuinţei tale nevinovate”. (Iov 8 : 6)

  • Domnul ne va da şi fericirea, şi pământul nostru îşi va da roadele”. (Psalmul 85 : 12)


  1. Viaţa nouă şi înţelegerea spirituală. „Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor”. (Ieremia 24 : 7). „Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne … ”. (Ezechiel 11 : 19). „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne”. (Ezechiel 36 : 26). „Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului şi i-a vorbit aşa: „Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea !” (Daniel 2 : 25). „ … că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele şi să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat, dar, Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea !” (Daniel 5 : 12).


  2. Puterea fizică şi spirituală.

  • Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă”. (Isaia 58 : 11)

  • Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi”. (I Petru 5 : 10)


  1. Sănătatea. Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie”. (Ieremia 33 : 6).


  2. Sfatul. Ieremia a răspuns lui Zedechia : „Dacă ţi-l voi spune, mă vei omorî ; iar dacă-ţi voi da un sfat, nu mă vei asculta.” (Ieremia 38 : 15).


  3. Copiii. Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, când vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe care ţi le voi da ca fiice … ”. (Ezechiel 16 : 61). Exemple : Avraam l-a primit pe Isaac, Isaac i-a primit pe Esau şi Iacov, Ana l-a primit pe Samuel …


  4. Tăria. În ziua aceea, voi da tărie casei lui Israel şi-ţi voi deschide gura veselă în mijlocul lor ; şi vor şti că Eu sunt Domnul.” (Ezechiel 29 : 21).


  5. Cuvântul profetic. „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da !” (Iona 3 : 2). În Marcu 13 : 11 este scris : „Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela ; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt”.


  6. Curăţia spirituală. Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând”. (Ţefania 3 : 9).


  7. Pacea. Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2 : 9). În Isaia 9 : 7 scrie : „El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor”.


  8. Binecuvântarea. Apoi să prăznuieşti sărbătoarea Săptămânilor şi să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ţi-o va da Domnul Dumnezeul tău. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău”. (Deuteronomul 16 : 10, 17). Alt exemplu avem, în Hagai 2 : 19, unde este scris : „Mai era sămânţă în grânare ? Nici via, nici smochinul, nici rodiul şi măslinul n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.” Zaharia 8 : 12 „Ci semănăturile vor merge bine, viţa îşi va da rodul, pământul îşi va da roadele, şi cerurile îşi vor trimite roua ; şi toate aceste lucruri le voi da în stăpânirea rămăşiţei poporului acestuia”.


  9. Roua. Ci semănăturile vor merge bine, viţa îşi va da rodul, pământul îşi va da roadele, şi cerurile îşi vor trimite roua; şi toate aceste lucruri le voi da în stăpânirea rămăşiţei poporului acestuia”. (Zaharia 8 : 12)


  10. Odihna. Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale, şi după aspra robie care a fost pusă peste tine”. (Isaia 14 : 3). Domnul Isus a spus : „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”. (Matei 11 : 28).


  11. Autoritatea spirituală.
    Matei 16 : 19 „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.


  12. Mâncarea spirituală. „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului ; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6 : 27), iar în Apocalipsa 2 : 17 avem o altă promisiune : „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”


  13. Duhul Sfânt.

  • Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer !” (Luca 11 : 13).

  • Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac …”. (Ioan 14 : 16).

  • Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii”. (Apocalipsa 21 : 6).


  1. Viaţa veşnică.

  • Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea … ”. (Romani 2 : 7)

  • Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul : „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 2 : 7).


  1. Răsplata veşnică . De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”. (2 Timotei 4 : 8). În Apocalipsa 2 : 10 scrie : „Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”


  2. Viaţa. „Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage ; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela”. (I Ioan 5 : 16)


  3. Harul jertfirii. „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui”. (Isaia 53 : 10)


  4. Lucrurile bune. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer !” (Matei 7 : 11). În Romani 8 : 32, avem o altă promisiune deosebită : „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile ? Atenţie însă ! Tot cu oferta lucrurilor vine şi cel rău, pentru a deturna sensul vieţii creştinului ! În Matei 4 : 9, cel rău Îi spune Domnului Isus : „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” Umblarea după lucruri, poate avea o sursă demonică … chiar dacă omul nu aude o voce, ci pur şi simplu, are pofta multor lucruri … să tot adune ceva nou. Unii vor, doar informaţii noi, alţii vor tot alte lucruri !


  5. Seminţe de semănat ! Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre”. (II Corinteni 9 : 10)


  6. Pricepere. „Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile”. (II Timotei 2 : 7)


  7. Pocăinţa. „ … să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului … ”. (II Timotei 2 : 25). Pentru a avea pocăinţa reală, tot Dumnezeu mai dă harul necazurilor, apăsărilor spirituale etc., care ne readuc la Dumnezeu. Şapte disciplinări Divine :

  8. Ocara. Dar ocrotirea lui faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară”.
    (Isaia 30 : 3).

  9. Lipsurile materiale. În Levitic 26 : 20, 26 scrie : „Vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da roadele … Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura”.

  10. Lovitura de nuia. La fiecare lovitură de nuia hotărâtă pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele şi harpele, Domnul va lupta împotriva lui cu mâna ridicată”. (Isaia 30 : 32)

  11. Mânia. „El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmaşilor Săi şi va da ostroavelor plata cuvenită !” (Isaia 59 : 18). În Romani 2 : 8, apostolul Pavel scria că Dumnezeu : „ … va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire”.

  12. Plata cuvenită. „Da, pustiitorul se aruncă asupra lui, asupra Babilonului ; vitejii Babilonului sunt prinşi, şi li se sfărâmă arcurile. Căci Domnul este un Dumnezeu care răsplăteşte ! El va da negreşit fiecăruia plata cuvenită lui !” (Ieremia 51 : 56).

  13. Necazul şi strâmtorarea. „ … vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea”. (Proverbe 1 : 27)

  14. Chinul. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi aduce împotriva lor o mulţime de gloată mare şi le voi da pradă chinului şi jafului”. (Ezechiel 23 : 46)


Concluzie : De la Dumnezeu putem primi absolut tot ce avem nevoie, fie ca binecuvântare, fie ca disciplinare, (care are tot un scop bun) ! În Iov 20 : 18 scrie : „ … va da înapoi ce a câştigat şi nu va mai trage folos din câştig ; va da înapoi tot ce a luat şi nu se va mai bucura de el … ”. Dar, şcoala necazului ne apropie de Dumnezeu !

Parabolele lui Iisus(XLVI) – Talentații vor moșteni Împărăția

Matei 25, 14-30: (Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă și cu omul din parabola aceasta): un om (poate un negustor – n.n.) se pregătea să plece din țară și i-a chemat la el pe servii lui (cei mai apropiați) și le-a încredințat toată averea lui: unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și ultimului unu, fiecăruia după puterea lui, și a și plecat de îndată. Primul, care primise cinci talanți, i-a luat și s-a dus să-i înmulțească (să-i investească, să-i depună la bancă-n.n.) și a mai făcut cinci talanți. La fel a făcut și cel ce primise doi, câștigând alți doi talanți. Dar ultimul, care primise un singur talant, s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo argintul stăpânului lui. După mult timp se întoarce stăpânul și se socotește cu servii lui. S-a apropiat primul, care primise în grijă cinci talanți și i-a dat stăpânului împreună cu ceilalți cinci talanți spunându-i: cinci talanți mi-ai dat în grijă, iată-i și iată și alți cinci pe care i-am câștigat cu ei. Și stăpânul i-a zis: bine, slujitor bun și credincios. Puține ți-am încredințat și m-ai servit cu credință; multe-ți voi da să le chivernisești. Intră, dar, în bucuria domnului tău. A venit și al doilea serv care primise doi talanți și a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat în grijă, iată-i și iată alți doi pe care i-am câștigat cu primii. Și stăpânul i-a zis: bine, slujitor bun și credincios. Puține ți-am încredințat și m-ai servit cu credință; multe-ți voi da să le chivernisești. Intră, dar, în bucuria domnului tău. S-a apropiat și ultimul, care primise un talant, și a zis: doamne, te știam că ești om aspru care seceră unde n-a semănat și care adună de unde n-a aruncat sămânța și m-am temut. M-am dus și am îngropat talantul tău în pământ. Uite, ai înapoi ce-i al tău! Stăpânul i-a răspuns: serv viclean și nepăsător! Știai că secer unde n-am semănat și că adun de unde n-am aruncat sămânța ! Trebuia să dai argintul meu la zarafi și când aș fi venit mi l-aș fi primit înapoi cu dobândă. Luați-i talantul și dați-l celui care are zece, căci oricui are i se va da și îi va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce n-are i se va lua și pe servul care n-a fost bun de nimic aruncați-l în întunericul cel mai adânc. Acolo este plângerea și scrâșnitul dinților.

Matei 25, 14-30
: ῞Ωσπερ γὰρ ἄνθρωπος ἀποδημῶν ἐκάλεσε τοὺς ἰδίους δούλους καὶ παρέδωκεν αὐτοῖς τὰ ὑπάρχοντα αὐτοῦ, καὶ ᾧ μὲν ἔδωκε πέντε τάλαντα, ᾧ δὲ δύο, ᾧ δὲ ἕν, ἑκάστῳ κατὰ τὴν ἰδίαν δύναμιν, καὶ ἀπεδήμησεν εὐθέως. πορευθεὶς δὲ ὁ τὰ πέντε τάλαντα λαβὼν εἰργάσατο ἐν αὐτοῖς καὶ ἐποίησεν ἄλλα πέντε τάλαντα. ὡσαύτως καὶ ὁ τὰ δύο ἐκέρδησε καὶ αὐτὸς ἄλλα δύο. ὁ δὲ τὸ ἓν λαβὼν ἀπελθὼν ὤρυξεν ἐν τῇ γῇ καὶ ἀπέκρυψε τὸ ἀργύριον τοῦ κυρίου αὐτοῦ. μετὰ δὲ χρόνον πολὺν ἔρχεται ὁ κύριος τῶν δούλων ἐκείνων καὶ συναίρει μετ᾿ αὐτῶν λόγον. καὶ προσελθὼν ὁ τὰ πέντε τάλαντα λαβὼν προσήνεγκεν ἄλλα πέντε τάλαντα λέγων· κύριε, πέντε τάλαντά μοι παρέδωκας· ἴδε ἄλλα πέντε τάλαντα ἐκέρδησα ἐπ᾿ αὐτοῖς. ἔφη αὐτῷ ὁ κύριος αὐτοῦ· εὖ, δοῦλε ἀγαθὲ καὶ πιστέ! ἐπὶ ὀλίγα ἦς πιστός, ἐπὶ πολλῶν σε καταστήσω· εἴσελθε εἰς τὴν χαρὰν τοῦ κυρίου σου. προσελθὼν δὲ καὶ ὁ τὰ δύο τάλαντα λαβὼν εἶπε· κύριε, δύο τάλαντά μοι παρέδωκας· ἴδε ἄλλα δύο τάλαντα ἐκέρδησα ἐπ᾿ αὐτοῖς. ἔφη αὐτῷ ὁ κύριος αὐτοῦ· εὖ, δοῦλε ἀγαθὲ καὶ πιστέ! ἐπὶ ὀλίγα ἦς πιστός, ἐπὶ πολλῶν σε καταστήσω· εἴσελθε εἰς τὴν χαρὰν τοῦ κυρίου σου. προσελθὼν δὲ καὶ ὁ τὸ ἓν τάλαντον εἰληφὼς εἶπε· κύριε· ἔγνων σε ὅτι σκληρὸς εἶ ἄνθρωπος, θερίζων ὅπου οὐκ ἔσπειρας καὶ συνάγων ὅθεν οὐ διεσκόρπισας·  καὶ φοβηθεὶς ἀπελθὼν ἔκρυψα τὸ τάλαντόν σου ἐν τῇ γῇ· ἴδε ἔχεις τὸ σόν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ κύριος αὐτοῦ εἶπεν αὐτῷ· πονηρὲ δοῦλε καὶ ὀκνηρέ! ᾔδεις ὅτι θερίζω ὅπου οὐκ ἔσπειρα καὶ συνάγω ὅθεν οὐ διεσκόρπισα! ἔδει οὖν σε βαλεῖν τὸ ἀργύριόν μου τοῖς τραπεζίταις, καὶ ἐλθὼν ἐγὼ ἐκομισάμην ἂν τὸ ἐμὸν σὺν τόκῳ. ἄρατε οὖν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ τάλαντον καὶ δότε τῷ ἔχοντι τὰ δέκα τάλαντα. τῷ γὰρ ἔχοντι παντὶ δοθήσεται καὶ περισσευθήσεται, ἀπὸ δὲ τοῦ μὴ ἔχοντος καὶ ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ᾿ αὐτοῦ. καὶ τὸν ἀχρεῖον δοῦλον ἐκβάλετε εἰς τὸ σκότος τὸ ἐξώτερον· ἐκεῖ ἔσται ὁ κλαυθμὸς καὶ ὁ βρυγμὸς τῶν ὀδόντων.

Suntem la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor. Este ultima călătorie a lui Iisus și ultima mare predică în fața mulțimilor.
Peste  două zile, de Paște, avea să fie răstignit, ne spune Matei.  Mai mult ca niciodată Iisus le spune oamenilor parabole.
Parabola noastră, parabola talanților, este și ea, ca și celelalte, despre Împărăția lui Dumnezeu sau, mai bine spus, despre cum ar trebui să fie locuitorii ei.

Îmbunătățiți ! Acesta este cuvântul cheie și mesajul subtil al poveștii înmulțirii talanților.

Nu întâmplător, de la acest pasaj din Matei, talantul a devenit în limbile noastre… talent !

În elină talanta/τάλαντα, un plural, erau cele două talere ale balanței, de unde balanță și… talantul, moneda cea mai mare în vechea Grecie.

La Atena, un talant echivala cu 26 kg de argint și cu 6000 de drahme, iar o drahmă însemna venitul pe o zi al unui muncitor/ lucrător.   Existau talanți de argint și talanți de aur.  De pildă un talant de argint ar echivala astăzi cu  5000 – 9000 de lire sterline, iar unul de aur cu 140 000 – 150 000 de lire sterline.

Talanta/τάλαντα au ajuns să însemne în latina creștină, târzie… talent, dar, har… !

Iisus a ales această pildă pentru că era la îndemâna oricui s-o înțeleagă. Și nu de înmulțirea banilor este vorba acolo, ci de îmbunătățire, a fiecăruia, după puterile lui. De creșterea de sine. De folosirea darurilor fiecăruia, mai multe sau mai puține… în slujba lui Dumnezeu – Stăpânul care ne face să ne naștem fiecare cu darurile noastre.
„În slujba lui Dumnezeu” însemnând, de fapt, în folosul sau în ajutorul celorlalți.

Desigur că lecția subtilă a parabolei talanților este aceea că vom putea deveni locuitori ai Împărăției lui Dumnezeu doar folosindu-ne darurile/harurile personale, talentele, virtuțile, cu îndrăzneală/curaj și râvnă și nu îngropându-le, ascunzându-le sau lăsându-le nefolosite… din teama de a nu reuși. Pentru că ne-au fost date să le folosim pentru noi și pentru ceilalți.

 

Parabola talanților, Rembrant

Iată și varianta lui Luca:

Luca 19, 12-27: Și a spus atunci Iisus: un om de neam mare a plecat într-o țară, departe, ca să-și primească domnia, și să se întoarcă. Și-a chemat zece servi și le-a dat zece mine, fiecăruia câte una, spunându-le: înmulțiți-le până mă întorc. (…) Și s-a făcut că, la întoarcere, după ce a primit domnia, a spus să fie chemați slujitorii cărora le dăduse argintul ca să știe cine ce a neguțătorit cu el. Și se înfățișează primul spunând: doamne, mina ta a mai făcut zece mine. Și stăpânul i-a zis: bine, slujitor bun, pentru că ai fost credincios peste puținul pe care ți l-am încredințat, ai să fii stăpân peste zece orașe. Și a venit al doilea și a zis; doamne, mina ta a făcut cinci mine și stăpânul i-a spus și lui: și tu fii stăpân peste cinci orașe. Și vine și celălalt zicând: doamne, uite mina ta pe care am ținut-o într-o năframă. Mi-a fost frică de tine, că ești om aspru. Iei ce n-ai pus și culegi ce n-ai semănat și aduni de unde n-ai aruncat sămânța. Iar stăpânul i-a răspuns: cu gura ta te judec, slujitor viclean. Știai că sunt om aspru care ia ce n-a pus, culege ce n-a semănat și adună de unde n-a aruncat sămânța. De ce n-ai dat argintul meu la bancă ca la întoarcere să fi primit și o dobândă ? Iar celor de față le-a spus: luați de la el mina și dați-i-o celui care are zece mine. Și i-au spus lui: doamne, dar acela are zece mine ! Dar stăpânul le-a răspuns: eu vă spun vouă că oricui are i se va da, dar de la cel ce n-are se va lua și ce are.

Luca 19, 12-27: εἶπεν οὖν· ἄνθρωπός τις εὐγενὴς ἐπορεύθη εἰς χώραν μακρὰν λαβεῖν ἑαυτῷ βασιλείαν καὶ ὑποστρέψαι. καλέσας δὲ δέκα δούλους ἑαυτοῦ ἔδωκεν αὐτοῖς δέκα μνᾶς καὶ εἶπε πρὸς αὐτούς· πραγματεύσασθε ἐν ᾧ ἔρχομαι. (…) καὶ ἐγένετο ἐν τῷ ἐπανελθεῖν αὐτὸν λαβόντα τὴν βασιλείαν, καὶ εἶπε φωνηθῆναι αὐτῷ τοὺς δούλους τούτους οἷς ἔδωκε τὸ ἀργύριον, ἵνα ἐπιγνῷ τίς τί διεπραγματεύσατο. παρεγένετο δὲ ὁ πρῶτος λέγων· κύριε, ἡ μνᾶ σου προσειργάσατο δέκα μνᾶς. καὶ εἶπεν αὐτῷ· εὖ, ἀγαθὲ δοῦλε! ὅτι ἐν ἐλαχίστῳ πιστὸς ἐγένου, ἴσθι ἐξουσίαν ἔχων ἐπάνω δέκα πόλεων. καὶ ἦλθεν ὁ δεύτερος λέγων· κύριε, ἡ μνᾶ σου ἐποίησε πέντε μνᾶς. εἶπε δὲ καὶ τούτῳ· καὶ σὺ γίνου ἐπάνω πέντε πόλεων. καὶ ἕτερος ἦλθε λέγων· κύριε, ἰδοὺ ἡ μνᾶ σου, ἣν εἶχον ἀποκειμένην ἐν σουδαρίῳ. ἐφοβούμην γάρ σε, ὅτι ἄνθρωπος αὐστηρὸς εἶ· αἴρεις ὃ οὐκ ἔθηκας, καὶ θερίζεις ὃ οὐκ ἔσπειρας, καὶ συνάγεις ὅθεν οὐ διεσκόρπισας. λέγει αὐτῷ· ἐκ τοῦ στόματός σου κρινῶ σε, πονηρὲ δοῦλε. ᾔδεις ὅτι ἄνθρωπος αὐστηρός εἰμι ἐγώ, αἴρων ὃ οὐκ ἔθηκα, καὶ θερίζων ὃ οὐκ ἔσπειρα, καὶ συνάγων ὅθεν οὐ διεσκόρπισα·  καὶ διατί οὐκ ἔδωκας τὸ ἀργύριόν μου ἐπὶ τὴν τράπεζαν, καὶ ἐγὼ ἐλθὼν σὺν τόκῳ ἂν ἔπραξα αὐτό; καὶ τοῖς παρεστῶσιν εἶπεν. ἄρατε ἀπ᾿ αὐτοῦ τὴν μνᾶν καὶ δότε τῷ τὰς δέκα μνᾶς ἔχοντι. καὶ εἶπον αὐτῷ· κύριε, ἔχει δέκα μνᾶς. λέγω γὰρ ὑμῖν ὅτι παντὶ τῷ ἔχοντι δοθήσεται, ἀπὸ δὲ τοῦ μὴ ἔχοντος καὶ ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ᾿ αὐτοῦ.

Note:  1. Luca a topit în parabola talanților povestea reală a Arhelau, unul din fiii lui Irod cel Mare, care în anul 4 d. Hr. s-a dus la Roma  ca să fie confirmat rege al Iudeii.  Augustus l-a numit, însă, doar etnarh al Iudeei, Samariei și Idumeei. Așa făcuse și tatăl său, Irod cel Mare cu Marc Antoniu. Povestea numirii celor doi regi iudei, tată și fiu, la Roma o găsim la Flavius Josephus în Antichități Iudaice  (XVII, 11,1, 299-303 și XIV, 14, 5, 386-389).  2. Sudarium era o pânză cu care se șterge sudoarea, un ștergar, o  năframă sau o batistă. 3. O mină este a 60-a parte dintr-un talant (un talant = 60 mine) și echivala cu 100 de drahme sau cu 100 de dinari și însemna salariul unui lucrător pe 100 de zile.

 

 

 

Romani 14;10. Dar pentruce judeci tu pe fratele tău?…….

f43bd-picture1bibliacutrandafir

Romani 14;10. Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

Intrun posting anterior am spus ceva despre acest termen de a judeca. Oricum, Versetul ne aduce In atentie relatia dintre Frati.Avem si alte locuri In Cuvant care ne da acest drept. Dar nu de a judeca ci de a analiza atitudinile unui frate sau a unei surori. Dar nu Inainte de a ne judeca (analiza) pe noi Insine sa ne vedem cum stam In relatia cu Dumnezeu. Ca, sa vedem de ce duh suntem calauziti atunci cand am vrea sa analizam un aspect sau altul din viata unui Frate sau a unei surori care consideram noi ca nu este potrivit cu Cuvantul lui Dumnezeu.Ap, Pavel era judecat de unii care Ii contestau apostolia.Si la un moment dat spune el;1 Corinteni 4;3. Cît despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sînt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.

In toate timpurile In strangerile laolalta au fost situatii cand trebuiau “judecate” analizate unele situatii din adunare. Asa cum am spus sa fim foarte atenti In privinta aceasta.Dar pentruce judeci tu pe fratele tău?Este mult mai Intelept sa nu apelam la aceasta forma de a analiza viata unui Frate sau a unei Surori Inainte de a face-o cu noi Insine..Este Dumnezeu care are toata privirea Indreptata asupra rascumparatilor Lui.Recent Un Frate cu sotia mi-au facut o vizita. Si fratele a adus In atentie versetul;2 Corinteni 5;10. Unde citim;Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, Fratele avea o Intelegere difarita .Avem In Cuvant destule locuri care ne arata ca; Cei rascumparati nu mai sunt judecati In Intelesul pe care Fratele Il avea si l-a adus In discutie. Subiectul acesta ca si multe altele Din Cuvant,nu-l putem Intelege daca nu armaonizam Cuvantul lui Dumnezeu.

Mi-am expus gandul cu privire la acest subiect.Si ca  versetul trebuie inteles In armonie cu alte locuri unde citim ca; Domnul Isus a luat asupra lui judecata noastra a celor pe care i-a rascumparat.Orce Frate are aceasta libertate de as expune ceia ce gandeste asupra unui subiect sau altul din Cuvant.Sigur, ma gandesc sa nu fie cu ideei preconcepute de alti. Sa lasam Duhul lui Dumnezeu sa ne aduca o lumina propie fiecaruia dintre noi.Iata un verset care ne vorbeste ca cei rascumparati, adusi la viata nu mai vin la judecata.Ioan 5;24. Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.Daca totusi ar fi sa aplicam aceasta stare de judecata la cei rascumparati ne vom Incadra In acest verset;1 Petru 4;17. Căci sîntem în clipa cînd judecata stă să înceapă dela casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfîrşitul celorce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?Cu alte cuvinte, Cei rascumparati sunt judecati aici pe pamant, Acolo, nu intra nimic Intinat.

Noi suntem judecati aici pe pamant ca unii care facem parte din Casa lui Dumnezeu.I-am adus Inainte Fratelui si Momentul de Intalnire cu Scumpul nostru Mantuitor pe norii Cerului.1 Tesaloniceni 4;17. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.Fratele sustine acest verset In care citim;2 Corinteni 5;10. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup.Personal, Inteleg ca; Odata ce Il vom Intalni pe Scumpul nostru Mantuitor suntem ca El.Dece? Pentruca Il vom vedea asa cum este. Cu alte cuvinte In trupuri de slava.Si Cuvantul spune ca Il vom vedea asa cum este.1 Ioan 3; 2. Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.

Acest verset din 2 Corinteni 5;10.Ma gandesc ca trebuie sa fie o alta Intelegere. Si iata dece? Pentruca,  atunci cand ne vom Intalni cu Domnul Hristos, ne va lua si ne va duce in Casa Tatalui.Iata ce are de spus Cuvantul cu privire la cei ai Lui rascumparati. Iata ce spune Domnul Isus;Matei 25;34. Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: «Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită dela întemeierea lumii.In acest verset nu vedem ca ar fi vre-o judecata fie ea si de rasplatire.Simplu ne ia si ne duce Inaintea Tatalui Sau si al nostru.Daca e sa privim si la ceia ce citim In Cartea Apocalipsei,cu privire la cununi, Vom vedea ca Insasi cei douzeci si patru de Batrani Is aruncau cununile le picioarele Mantuitorului.Intreg ca,Cerul va avea privirea Indreptata la Fiul lui Dumnezeu. Apocalipsa 4;10. In noua structura a trupului de slava,nu mai poate fi invidie din pricina diferentieri Intre sfinti.Ap, Pavel nu mentioneaza de judecata care va avea loc In cer.Deaceia trebuie sa Intelegem ca;In Cer nu va mai fi aduse Inaintea celor rascumparati lucrurile negative . Dece? Pentruca ei deja sunt In trupuri de slava Inaintea lui Dumnezeu.Toate au fost de natura pamanteasca.Si ce e pamantesc nu are nimic de aface cu Cerul.

        Acolo suntem Sotia Mieluui si nimic mai mut. Interpetarea ca unii vom fi as zic renumereti In bine si alti In rau?.Nu Is gaseste locul In Scriptura o astfel de gandire. Chiar si logic analizand acest aspect, nu vom putea gasi ceva care sa ne Indreptateasca ca va fi o diferentiere Intre cei rascumparati.As Indrazni sa spun ca; Sangele Domnului Isus ca pret platit pentru rascumpararea fiecarui In parte comporta aceiasi valuare de curatiere pentru toti care au fost nascuti din nou.Chiar daca se vor gasi si unii care vor spune cum mi-a spus cineva ca Ii place sa creada…..Este una sa-ti placa sa crezi fireste, cu credinta aceasta de natura umana.Poti crede ceia ce vrei si alta sa ne supunem autoritati Cuvantului lui Dumnezeu.Iata aceste cuvinte din Romani 14;10…….Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.Cum trebuiesc ele Intelese In armonie cu Cuvintele Domnului Hristos? Care spune asa;nu vine la judecată,.Ioan 5;24.Am adus Inainte cu ceva timp In urma etapele vieti in crestere spre maturitatae a unui Copil al lui Dumnezeu.

In aceste etape se Incadreaza si ce spune Ap, Pavel despre el insusi.1 Corinteni 13;11. Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.Spuneam atunci ca orce varsta is are gradul ei de cunostinta . dar si de a asimila din cunostinte.Daca totusi vrem sa armonizam ceia ce spune Ap, Pavel cu ceia ce spune Ap, Petru,va trebui sa armonizam cu 1 Petru 4;17….. judecata stă să înceapă dela casa lui Dumnezeu…… Deci, Inteleg ca nu este vorba de judecata dupa ce ne Intalnim cu Domnul Isus pe norii Cerului.Aici pe pamant Dumnezeu lucreaza la curatirea deplina a celor rascumparati.Odata ajunsi In Casa tatlui lucrurile sunt deja stabilite. Adica; Nimic Intinat nu va intra acolo. Nu avem In Cuvant niciun loc In care sa citim ca Domnul Isus va zice celor rascumparati la Intalnirea cu El pe nori aceste cuvinte; Veniti binecuvantatii Tatalui Meu “sa va duc la scaunul de judecata”?

John Balarie

Los Angeles California!

 

PLANUL VEŞNIC AL LUI DUMNEZEU

 

De ce ne-a creat Dumnezeu? A avut un scop în minte încă de la început? Nu ştia că toţi se vor răzvrăti împotriva Lui? Nu prevăzuse consecinţele răzvrătirii noastre, toată suferinţa şi tristeţea cu care s-a confruntat omenirea de atunci încolo? Şi atunci de ce ne-a mai creat?

Biblia răspunde acestor întrebări. Ea ne spune că, încă înainte de a-i crea pe Adam şi pe Eva, El ştia că ei şi toţi ceilalţi vor păcătui. Surprinzător, El deja concepuse un plan de mântuire prin Hristos pentru umanitatea căzută. Despre acest plan dinainte de creaţie Pavel a scris:

Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii (2 Tim. 1:8b-9; subliniere personală).

Harul lui Dumnezeu ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veşnicie, nu pentru veşnicie. Acest lucru indică faptul că sacrificiul morţii lui Isus este ceva ce Dumnezeu a planificat înainte de vremurile trecute.

În acelaşi mod, Pavel a scris în scrisoarea lui către Efeseni:

…după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru (Efes. 3:11; subliniere personală).

Moartea lui Isus pe cruce nu a fost ceva organizat mai târziu, o planificare rapidă pentru a repara ceea ce Dumnezeu nu prevăzuse.

Nu numai că Dumnezeu a avut un plan înainte de veşnicie de a ne acorda harul Său, dar a şi ştiut înainte de veşnicie cine va alege să primească harul Său şi chiar a scris numele acestora în cartea vieţii:

Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina [fiarei din Apocalipsa], toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat [Isus] (Apoc. 13:8; subliniere personală).

Căderea lui Adam nu L-a luat pe Dumnezeu prin surprindere. Nici căderea mea, nici căderea ta. Dumnezeu a ştiut că vom păcătui şi a ştiut, de asemenea, cine se va pocăi şi va crede în Domnul Isus.

Următoarea întrebare

Dacă Dumnezeu a ştiut dinainte că unii vor crede în Isus Hristos şi alţii Îl vor respinge, de ce i-a creat pe oamenii despre care ştia că Îl vor respinge? De ce nu i-a creat pe cei despre care ştia că se vor pocăi şi vor crede în Isus?

Răspunsul la această întrebare este mai dificil de înţeles, dar nu imposibil.

Mai întâi, trebuie să înţelegem că Dumnezeu ne-a creat cu liber arbitru. Adică, fiecare dintre noi are privilegiul de a decide pentru el însuşi dacă Îl va sluji sau nu pe Dumnezeu. Decizia noastră de a asculta sau nu, de a ne pocăi sau nu, nu este predeterminată de Dumnezeu. Ea reprezintă decizia luată de noi.

Astfel stând lucrurile, fiecare dintre noi trebuie testat. Desigur că Dumnezeu a ştiut ce vom face, dar noi trebuia să facem ceva la un anumit moment pentru ca Dumnezeu să prevadă.

Putem lua ca exemplu un meci de fotbal. Dumnezeu ştie scorul înainte de a se juca partida, dar trebuie să existe un meci care să fie jucat pe scor pentru ca Dumnezeu să cunoască rezultatul. Dumnezeu nu prevede (şi nu poate prevedea) rezultatele meciurilor de fotbal care nu sunt jucate niciodată, deoarece nu există rezultate pe care să le poată prevedea.

În acelaşi fel, Dumnezeu nu poate prevede deciziile agenţilor morali liberi, decât dacă acestora li se dă posibilitatea de a lua deciziile respective. Trebuie să fie testaţi. Şi de aceea Dumnezeu nu a creat (şi nu putea crea) numai oamenii despre care ştia mai dinainte că se vor pocăi şi vor crede în Isus.

O altă întrebare

Aş putea fi, de asemenea, întrebat: „Dacă tot ceea ce doreşte Dumnezeu sunt oameni ascultători de El, atunci de ce ne-a creat cu liberul arbitru? De ce nu a creat o rasă veşnică de roboţi ascultători?”

Răspunsul este că Dumnezeu este Tată. El doreşte să aibă o relaţie tată-copil cu noi şi această relaţie nu poate exista cu roboţi. Dorinţa lui Dumnezeu este aceea de a avea o familie eternă de copiii care au ales de bună voie să Îl iubească. Conform Scripturii, acesta a fost planul Său predestinat:

…în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale (Efes. 1:4b-5; subliniere personală).

Dacă vrei să ai o idee despre cât de multă bucurie ar fi putut avea Dumnezeu din partea unor roboţi, ia în mână o păpuşă şi pune-o să îţi spună că te iubeşte. Nu cred că vei fi înduioşat! Păpuşa aceea spune doar ce o faci să spună. Nu te iubeşte cu adevărat.

Ceea ce face ca dragostea să fie specială este faptul că ea se bazează pe alegerea pe care o face o persoană prin liberul arbitru. Păpuşile şi roboţii nu ştiu nimic despre dragoste, fiindcă nu pot decide nimic pe cont propriu.

Deoarece Dumnezeu a dorit o familie de copii care să aleagă să Îl iubească şi să Îl slujească din inimă, El a trebuit să creeze agenţi morali liberi. Această decizie implica şi asumarea riscului ca unii agenţi morali să aleagă să nu Îl iubească şi slujească. Şi aceşti agenţi morali liberi, după ce s-au opus o viaţă întreagă lui Dumnezeu care Se descoperă pe Sine şi care atrage toţi oamenii prin creaţia Lui, prin conştiinţa lor şi prin chemarea Evangheliei, vor trebui să înfrunte pedeapsa dreaptă, dovedindu-se a fi demni de mânia lui Dumnezeu.

Nici o persoană din Iad nu poate îndrepta un deget acuzator înspre Dumnezeu, deoarece El le-a oferit o cale prin care fiecare persoană să poată scăpa de pedeapsa Iadului. Dumnezeu doreşte ca fiecare persoană să fie mântuită (vezi 1 Tim. 2:4; 2 Petru 3:9), însă fiecare persoană trebuie să decidă în dreptul ei.

Predestinarea Biblică

Dar cum rămâne cu acele pasaje biblice din Noul Testament care vorbesc despre faptul că Dumnezeu ne-a predestinat şi ne-a ales înainte de întemeierea lumii?

Din nefericire, unii cred că Dumnezeu a ales în mod specific anumiţi oameni ca să îi mântuiască şi pe restul ca să îi condamne, bazându-şi această decizie pe ceva ce aceştia nu au făcut. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ar fi ales deja cine să fie mântuit şi cine nu. Această idee elimină în mod evident conceptul liberului arbitru şi în mod categoric nu este propovăduit de Biblie. Haide să considerăm ce spune Scriptura despre predestinare.

Într-adevăr, Scriptura ne învaţă că Dumnezeu ne-a ales, dar acest fapt trebuie bine precizat. Înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a ales să răscumpere oamenii pe care îi ştia dinainte că se vor pocăi şi vor crede în Evanghelie sub influenţa atragerii Lui, însă de propria lor alegere. Citeşte ce spune apostolul Pavel despre oamenii pe care Dumnezeu îi alege:

Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa“? Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.“ Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har (Rom. 11:2-5; subliniere personală).

Observă că Dumnezeu i-a spus lui Ilie că „Şi-a păstrat şapte mii de bărbaţi“, dar aceşti şapte mii de bărbaţi luaseră mai întâi decizia de a nu-şi „pleca genunchiul înaintea lui Baal“. Pavel a spus că în acelaşi fel exista şi o rămăşiţă de evrei credincioşi conform alegerii lui Dumnezeu. Deci putem spune că da, Dumnezeu ne-a ales, dar Dumnezeu i-a ales pe cei care au luat mai întâi decizia corectă în viaţa lor. Dumnezeu a ales să îi mântuiască pe toţi cei care cred în Isus şi acesta a fost planul Său chiar înainte de creaţie.

Preştiinţa lui Dumnezeu

În acest context, Scriptura ne învaţă, de asemenea, că Dumnezeu îi ştia dinainte pe cei care vor lua decizia bună în viaţa lor. De exemplu, Petru a scris:

…către aleşii care trăiesc ca străini…după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl (1 Petru 1:1-2a; subliniere personală).

Suntem aleşi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu. Pavel a scris, de asemenea, despre credincioşii cunoscuţi mai dinainte:

Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit (Rom. 8:29-30).

Dumnezeu i-a ştiut dinainte pe cei care vor alege să creadă în Isus şi i-a predestinat să fie asemenea chipului Fiului Său, devenind copiii lui Dumnezeu născuţi din nou în familia Lui extinsă.

Pentru a păstra acest plan etern, Dumnezeu ne-a chemat prin Evanghelie, ne-a îndreptăţit (ne-a sfinţit) şi, în final, ne va glorifica în viitoarea Sa Împărăţie.

Într-o altă scrisoare Pavel a scris:

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui (Efes. 1:3-6; subliniere personală).

Acelaşi adevăr este prezent şi aici – Dumnezeu ne-a predestinat pe noi, cei despre care ştia dinainte că ne vom pocăi şi vom crede, înainte de întemeierea lumii, să devenim copiii Lui sfinţi prin Isus Hristos.

După cum am menţionat deja, unii răstălmăcesc înţelesul acestui pasaj biblic, ignorând tot restul învăţăturii biblice şi susţinând că de fapt nu am avut nici o alegere în ceea ce priveşte mântuirea – decizia se presupune că I-a aparţinut lui Dumnezeu.

Această doctrină este numită „alegerea necondiţionată“. Dar cine a mai auzit de o astfel de „alegere necondiţionată“, adică despre o alegere care nu se face pe baza împlinirii anumitor condiţii? În ţările democrate, candidaţii politici sunt aleşi pe baza unor condiţii existente în mintea noastră pe care trebuie să le împlinească. Ne alegem partenerii de viaţă pe baza unor condiţii pe care trebuie să le împlinească şi a unor caracteristici care îi fac doriţi. Totuşi, unii teologi vor să credem că presupusa alegere a lui Dumnezeu referitoare la cine să fie mântuit şi cine nu este o „alegere necondiţionată“, care nu este bazată pe vreo condiţie pe care să o împlinească oamenii! Astfel, mântuirea indivizilor este pur şi simplu „noroc chior“, capriciul unui monstru crud, nedrept, ipocrit şi lipsit de inteligenţă numită Dumnezeu! Această frază în sine – „alegere necondiţionată“ – se contrazice pe sine, întrucât cuvântul alegere presupune condiţionare. Dacă este o „alegere necondiţionată“ atunci nu este de fapt o alegere; este doar baftă.

Imaginea de ansamblu

Acum putem vedea imaginea de ansamblu. Dumnezeu a ştiut că vom păcătui cu toţii, dar a alcătuit un plan prin care să ne mântuiască înainte chiar de a se fi născut vreunul dintre noi. Acest plan descoperea dragostea şi dreptatea Sa extraordinare, întrucât El cerea ca Fiul Său neprihănit să moară în locul nostru. Şi Dumnezeu nu numai că a predestinat ca noi, cei care ne vom pocăi şi vom crede să fim iertaţi, dar să şi devenim asemenea Fiului Său Isus, după cum a spus şi Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“ (Gal. 2:20).

Noi, cei care suntem copiii lui Dumnezeu născuţi din nou, vom avea într-o zi trupuri nemuritoare şi vom trăi într-o societate perfectă, iubindu-L şi având părtăşie cu minunatul nostru Tată ceresc! Vom trăi pe un pământ nou şi într-un Ierusalim nou. Toate aceste lucruri au fost făcute posibile prin moartea jertfitoare a lui Isus! Slavă Domnului pentru planul Său predestinat!

Viaţa prezentă

De îndată ce am înţeles planul etern, putem înţelege mai bine şi ce înseamnă viaţa prezentă. În primul rând, această viaţă slujeşte ca un test pentru fiecare dintre noi. Decizia fiecăruia în parte stabileşte dacă se va bucura de privilegiul binecuvântat de a fi unul dintre copiii lui Dumnezeu şi dacă va trăi alături de El pentru totdeauna. Cei care se smeresc pe ei înşişi răspunzând chemării lui Dumnezeu, pocăindu-se şi crezând, vor fi înălţaţi (vezi Luca 18:14). Această viaţă este în primul rând un test pentru viaţa viitoare.

Această perspectivă ne ajută, de asemenea, să înţelegem unele dintre misterele care împresoară viaţa. De exemplu, mulţi s-au întrebat: „De ce li se permite lui Satan şi demonilor lui să ispitească oamenii?“ sau „Când Satan a fost aruncat din ceruri, de ce i s-a permis să aibă acces pe pământ?“

Acum putem vedea că până şi Satan slujeşte unui scop divin în planul lui Dumnezeu. În primul rând, Satan slujeşte ca alegerea alternativă pentru umanitate. Dacă singura alternativă ar fi fost aceea de a-L sluji pe Isus, atunci toată lumea I-ar fi slujit fie că ar fi vrut, fie că nu.

Ar fi ca în cazul unor alegeri electorale în care toată lumea trebuie să voteze, dar nu există decât un candidat. Acel candidat ar fi ales în unanimitate, însă nu ar putea avea niciodată încrederea că este iubit sau chiar plăcut de vreunul dintre alegătorii săi! Aceştia nu au avut nici o altă alegere, nu l-au putut vota decât să îl voteze pe el! În aceeaşi postură ar fi şi Dumnezeu dacă nu ar fi nimeni care să concureze cu El pentru inimile oamenilor.

Analizează lucrurile din următorul unghi: Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu i-ar fi pus pe Adam şi pe Eva într-o grădină în care să nu le fi fost interzis nimic? Atunci Adam şi Eva ar fi fost nişte roboţi datorită contextului. Nu ar fi putut spune: „Am decis să ascultăm de Dumnezeu“, deoarece nu ar fi avut posibilitatea de a nu I se supune.

Mai important încă, Dumnezeu nu ar fi putut spune „Ştiu că Adam şi Eva Mă iubesc“, deoarece Adam şi Eva nu ar fi avut nici o şansă de a-şi dovedi dragostea faţă de Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să dea agenţilor morali liberi posibilitatea neascultării pentru a-Şi putea da seama dacă aceştia doresc să I se supună. Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni (vezi Iacov 1:13), dar îi testează pe toţi (vezi Ps. 11:5; Prov. 17:3). Una dintre modalităţile prin care îi testează este aceea de a-i permite lui Satan să îi ispitească, slujind astfel scopului divin al planului veşnic al lui Dumnezeu.

Un exemplu perfect

În Deuteronom 13:1-3 citim:

Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haidem după alţi dumnezei“ – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti – „şi să le slujim!“ să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru (subliniere personală).

Este logic să concluzionăm că nu Dumnezeu a fost cel care a dat acelui profet fals abilitatea supranaturală de a face semne şi minuni – trebuie să fi fost Satan. Totuşi, Dumnezeu a permis şi a folosit ispita lui Satan ca pe un test prin care să descopere ce era de fapt în inimile oamenilor Săi.

Acelaşi principiu este ilustrat şi în Judecători 2:21-3:8, când Dumnezeu a permis lui Israel să fie ispitit de către naţiunile înconjurătoare pentru a hotărî dacă vor asculta sau nu de El. De asemenea, şi Isus a fost dus în pustie de Duhul cu scopul de a fi ispitit de diavol (vezi Mat. 4:1), fiind astfel testat de Dumnezeu. El trebuia să Se dovedească fără păcat, şi singura cale de a dovedi acest lucru era aceea de a fi testat prin ispite.

Nu trebuie să dăm toată vina pe Satan

Satan a înşelat deja un mare număr de oameni, orbindu-le minţile pentru a nu vedea adevărul Evangheliei, însă trebuie să conştientizăm că Satan nu poate orbi chiar pe oricine. El îi poate înşela doar pe cei care îi permit acest lucru, pe oamenii care resping adevărul.

Pavel a declarat că necredinioşii „au mintea întunecată“ (Efes. 4:18) şi ignorantă, dar a expus, de asemenea, şi rădăcina motivului pentru care au mintea întunecată şi ignorantă:

…să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lorEi şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie (Efes. 4:17b-19; subliniere personală).

Cei nemântuiţi nu sunt doar oameni nefericiţi care au fost din păcate prinşi în capcană de Satan. Ei sunt mai degrabă păcătoşi răzvrătiţi care sunt ignoranţi de bună voie şi care vor să fie înşelaţi în continuare, deoarece inima lor este foarte împietrită.

Nici o persoană nu trebuie să rămână înşelată, şi viaţa ta o dovedeşte din plin! De îndată ce ţi-ai despietrit inima faţă de Dumnezeu, Satan nu te-a mai putut ţine în minciună.

În cele din urmă, Satan va fi legat pe perioada celor o mie de ani de domnie a lui Hristos şi atunci nu va mai avea nici o influenţă asupra nimănui:

El [îngerul] a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme (Apoc. 20:2-3).

Observă că, înainte de închiderea lui, Satan „a înşelat neamuri“, dar, când va fi legat, nu le va mai putea înşela. Totuşi, odată eliberat, va înşela naţiunile din nou:

Când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului… ca să-i adune pentru război…Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit (Apoc. 20:7-9; subliniere personală).

De ce l-ar elibera Dumnezeu pe Satan pentru această scurtă perioadă de timp? Motivul este acela ca toţi cei care Îl urăsc pe Hristos dar care au simulat ascultarea faţă de El în timpul domniei Lui să se poată manifesta. Apoi vor putea fi judecaţi pe drept. Acela va fi testul final.

Din acelaşi motiv i se permite lui Satan să se manifeste acum pe pământ – pentru ca cei care Îl urăsc pe Hristos în inima lor să poată acţiona şi apoi să poată fi judecaţi. De îndată ce Dumnezeu nu va mai avea nevoie de Satan pentru a-Şi împlini scopurile divine, înşelătorul va fi aruncat în iazul de foc şi torturat acolo pentru totdeauna (vezi Apoc. 20:10).

Pregătirea pentru lumea viitoare

Dacă te-ai pocăit şi ai crezut Evanghelia, ai trecut primul şi cel mai important test din această viaţă. Totuşi, nu te gândi că nu vei mai fi testat(ă) în continuare, pentru ca în acest fel Dumnezeu s-ar putea să stabilească dedicarea ta continuă şi credinţa în El. Numai cei care „continuă în credinţă“ vor fi prezentaţi înaintea lui Dumnezeu ca „sfinţi şi fără vină“ (Col. 1:22-23).

Dincolo de acest aspect, din Scriptura este clar că toţi vom sta într-o zi în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu, când vom fi răsplătiţi individual conform supunerii noastre faţă de El pe pământ. Deci, suntem în continuare testaţi, pentru a dovedi că suntem demni de răsplăţile viitoare din Împărăţia lui Dumnezeu. Pavel a scis:

Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.“ Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu (Rom. 14:10-12; subliniere personală).

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup (2 Cor. 5:10).

De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu (1 Cor. 4:5; subliniere persoanlă).

În ce va consta răsplata

În ce anume va consta răsplata dată celor care îşi dovedesc dragostea şi devotamentul faţă de Isus? Scriptura vorbeşte despre cel puţin două tipuri diferite de răsplată – lauda de la Dumnezeu şi mai multe posibilităţi de a-L sluji. Ambele sunt revelate de Isus în pilda omului de neam mare:

„Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli, şi le-a zis: «Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.» Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: «Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.» Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ. Cel dintâi a venit, şi i-a zis: «Doamne, polul tău a mai adus zece poli.» El i-a zis: «Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.» A venit al doilea, şi i-a zis: «Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.» El i-a zis şi lui: «Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.» A venit un altul, şi i-a zis: «Doamne, iată-ţi polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar; căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus, şi seceri ce n-ai semănat.» Stăpânul i-a zis: «Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat; atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?» Apoi a zis celor ce erau de faţă: «Luaţi-i polul, şi daţi-l celui ce are zece poli.» «Doamne», i-au zis ei, «el are zece poli.» Iar el le-a zis: «Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace, şi tăiaţi-i înaintea mea»“ (Luca 19:12-27).

Este foarte clar că omul de neam mare care absentase, dar care în cele din urmă se întorsese, Îl reprezenta pe Isus. La venirea lui Isus va trebui să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut cu darurile, abilităţile, lucrările şi oportunităţile pe care ni le-a dat, reprezentate de banii daţi fiecăruia dintre slujitorii din această pildă. Dacă am fost credincioşi, vom fi răsplătiţi cu laudă din partea Lui şi ni se va da autoritatea de a-L ajuta să împărăţească şi să domnească peste pământ (vezi 2 Tim. 2:12; Apoc. 2:26-27; 5:10; 20:6), care este reprezentat de oraşele peste care au fost autorizaţi cei doi slujitori credincioşi din pildă să stăpânească.

Dreptatea cu care vom fi judecaţi

O altă pildă pe care a spus-o Isus ilustrează dreapta judecată cu care vom fi judecaţi:

„Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar, care a ieşit dis-de-dimineaţă, să-şi tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi, şi i-a trimis la vie. A ieşit pe la ceasul al treilea, şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. «Duceţi-vă şi voi în via mea», le-a zis el, «şi vă voi da ce va fi cu dreptul.» Şi s-au dus. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, şi a făcut la fel. Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă, şi le-a zis: «De ce staţi aici toată ziua fără lucru?» Ei i-au răspuns: «Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.» «Duceţi-vă şi voi în via mea», le-a zis el, «şi veţi primi ce va fi cu dreptul.» Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: «Cheamă pe lucrători, şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.» Cei din ceasul al unsprezecelea au venit, şi au luat fiecare câte un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, şi ziceau: «Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.» Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: «Prietene, ţie nu-ţi fac nici o nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine, şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?» Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi“ (Mat. 20:1-16).

Isus nu învăţa prin această pildă că toţi slujitorii lui Dumnezeu vor primi aceaşi răsplată la sfârşit, întrucât nu numai că acest lucru nu ar fi drept, dar ar şi contrazice alte scripturi (vezi, de exemplu, Luca 19:12-27; 2 Cor. 3:8).

Mai degrabă, Isus îi învăţa că fiecare slujitor al lui Dumnezeu va fi răsplătit nu numai pe baza a ceea ce a făcut pentru El, ci şi pe baza câtor oportunităţi le-a oferit. Lucrătorii din pilda lui Isus care au muncit o oră ar fi muncit toată ziua dacă ar fi găsit un gospodar care să le dea această ocazie. Deci, cei care au dat tot ce au putut în acest timp de o oră, au fost răsplătiţi în mod egal cu cei cărora li s-a dat posibilitatea să muncească toată ziua.

În concluzie, Dumnezeu dă ocazii diferite fiecăruia dintre slujitorii Săi. Unora le dă marea oportunitate de a sluji şi binecuvânta mii de oameni prin folosirea darurile extraordinare pe care li le-a dat. Altora le dă ocazii şi daruri mai puţine şi totuşi pot primi aceeaşi răsplată la sfârşit, dacă sunt la fel de credincioşi cu ceea ce le-a dat Domnul.[1]

Concluzia

Nu este nimic mai important ca ascultarea de Dumnezeu, iar într-o zi toţi vor înţelege acest lucru. Oamenii înţelepţi ştiu acest adevăr şi se comportă ca atare!

Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău (Ecles. 12:13-14).

Ucenicizatorul autentic ascultă de Dumnezeu din toată inima lui şi îşi dă toată silinţa să-şi motiveze ucenicii să facă la fel!

Pentru un studiu mai aprofundat referitor la acest subiect important al judecăţii viitoare vezi: Mat. 6:1-6, 16-18; 10:41-42; 12:36-37; 19:28-29; 25:14-30; Luca 12:2-3; 14:12-14; 16:10-13; 1 Cor. 3:5-15; 2 Tim. 2:12; 1 Pet. 1:17; Apoc. 2:26-27; 5:10; 20:6.


[1]De asemenea, această pildă nu ne învaţă că cei care se pocăiesc la o vârstă fragedă şi care lucrează cu credincioşie de mulţi ani vor fi răsplătiţi la fel ca cei care se pocăiesc în ultimul an de viaţă şi Îl slujesc pe Dumnezeu cu credincioşie doar un an. Acest lucru ar fi nedrept şi nu ar fi bazat pe oportunitatea pe care a creat-o Dumnezeu pentru fiecare, întrucât Dumnezeu a dat fiecăruia în viaţă posibilitatea de a se pocăi. Astfel, cei care vor lucra mai mult timp vor primi o răsplată mai mare decât cei care vor lucra mai puţin timp.

Va judeca Dumnezeu lumea ?

Multi sunt cei care afirma ca nimeni niciodata nu va da socoteala de faptele traite in viata aceasta, sa fie oare adevarat ?

Oare oameni ca Hitler, Stalin si alti mari criminali, sa fi scapat asa usor, cu o moarte simpla ca toti ceilalti ? Oare oameni care si-au dedicat viata binelui pana-n intr-atat ca si-au ignorat-o pe a lor, sa aiba si ei aceiasi rasplata , adica putrezirea si inexistenta ?

Oare Cel care a ceat toate lucrurile cu atata intelepciune, sa nu se fi gandit mai dinainte la o rasplata pentru cei buni sau rai ?

Sa vedem ce ne invata cartea Sfanta biblia, in aceasta privinta.

In levitic, Dumnezeu indeamna pe poporul Sau sa nu faca nedreptate la judecata si nici in comert.

Sa nu faceti nedreptate la judecata : Sa nu cauti la fata saracului si sa nu partinesti pe nimeni din cei mari, ci sa judeci pe aproapele tau dupa dreptate. (Lev.19:15)

In proverbe vedem ca dreptatea si judecata sunt mai placute lui Dumnezeu decat jertfele.

A face dreptate si judecata, este mai placut Domnului decat jertfele. (Prov.21:3)

Ieremia ne face cunoscut ca Domnul face mila, judecata si dreptate pe pamant.

Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul care fac mila, judecata si dreptate pe pamant! Caci in acestea gasesc placere Eu, zice Domnul. (Ier.9:24)

Este greu de imaginat ca un Dumnezeu atat de drept, care cere de la oameni o judecata dreapta pana si in cele mai mici detalii, sa nu aplice aceste principii in ceea ce il priveste pe El.

Toata biblia, respectiv vechiul si noul testament vorbeste de o judecata viitoare

A vorbit Dumnezeu de-a lungul timpului despre o judecata ? Da ! Dumnezeu tot timpul a spus clar ca va judeca lumea indifierent de timpuri si imprejurari.

Iata Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, in care Isi gaseste placere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. (Isa.42:1)

Vuietul ajunge pana la marginea pamantului; caci Domnul Se cearta cu neamurile, intra la judecata impotriva oricarei fapturi si da pe cei rai prada sabiei, zice Domnul.” (Ier.25:31)

Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va intampla, si Eu il voi implini! Nu Ma voi lasa, nu voi avea mila, nici nu Ma voi cai. Vei fi judecata dupa puterea ta si dupa faptele tale, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezec.24:14)

Apoi va veni judecata si i se va lua stapanirea, care va fi prabusita si nimicita pentru totdeauna. (Dan.7:26)

Multi din cei ce dorm in tarana pamantului se vor scula: unii pentru viata vesnica, si altii pentru ocara si rusine vesnica. «( Daniel 12 : 2)

Si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul vor invia pentru judecata. (Ioan.5:29)

Dar, pe cand vorbea Pavel despre neprihanire, despre infranare si despre judecata viitoare, Felix, ingrozit, a zis: “De asta data, du-te; cand voi mai avea prilej, te voi chema.” (Fapt.24:25)

Si crezi tu, omule, care judeci pe cei ce savarsesc astfel de lucruri, si pe care le faci si tu, ca vei scapa de judecata lui Dumnezeu? (Rom.2:3)

Dar pentru ce judeci tu pe fratele tau? Sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. (Rom.14:10)

Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup. (2Cor.5:10)

Invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica. (Evr.6:2)

Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, (Evr.9:27)

Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit, ci i-a aruncat in Adanc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata; (2Pet.2:4)

Iar cerurile si pamantul de acum sunt pazite si pastrate, prin acelasi cuvant, pentru focul din ziua de judecata si de pieire a oamenilor nelegiuiti. (2Pet.3:7)

El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta. (Iuda.1:6)

Si pentru ei a prorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam, cand a zis: “Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca o judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti de toate faptele nelegiuite pe care le-au facut in chip nelegiuit si de toate cuvintele de ocara pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” (Iuda.1:14,15)

Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata. Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Isus si din pricina Cuvantului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se inchinasera fiarei si icoanei ei si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mana. Ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani. (Apoc.20:4)

In intaia epistola catre corinteni, Pavel spune ca sfintii vor judeca lumea, pana acum nu se stie ca sfintii sa fi judecat vre-o data lumea, deci Pavel facea referire la acea judecata din viitor.

Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Si daca lumea va fi judecata de voi, sunteti voi nevrednici sa judecati lucruri de foarte mica insemnatate? (1Cor.6:2)

Tot Pavel ne mentioneaza in scrisoarea sa catre Timotei ca pacatele unora sunt cunoscute si merg inainte la judecata, iar ale altora vin pe urma. Ce vrea sa zica Pavel prin aceasta ? El vorbeste de doua categorii de oameni, unii care vor fi iertati in Hristos si pentru care judecata nu vai mai fi necesara caci pacatele lor vor fi sterse, si altii care nu vor fi iertati in Hristos, si deci vor trebui sa dea socoteala de viata lor traita in trup. Deci este vorba de o judecata viitoare.

Pacatele unor oameni sunt cunoscute si merg inainte la judecata, iar ale altora vin pe urma. (1Tim.5:24)

Așadar, Biblia, care este cuvântul lui Dumnezeu, mărturisește că într-o zi, fiecare suflet va trebui să dea socoteală în curtea cerească de faptele săvârșite în timpul vieții pe pământ, dacă iertarea nu a fost obținută în numele lui Iisus Hristos care a murit și a înviat pentru a spăla păcatele umanității.

 

Judecata finală Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Judecata finală   Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Judecata finală

 

 

Ecranul 1

Să ne rugăm:
Tatăl nostru,
Va avea loc o judecată?

Dacă da, în ce va consta? Când va avea loc? Cine va fi judecat?

Iată tot atâtea întrebări la care Cuvântul tău poate răspunde, dacă ne trimiţi Duhul Tău Sfânt pentru a ne învăţa. Din cauza aceasta cerem ajutorul Tău în cursul acestui studiu.

Îţi mulţumim în numele Domnului Nostru Isus Hristos.

Amin.





Ecranul 2

Ioan 16:12
Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.
—————————————————-
Înţelegerea acestui studiu necesită ca voi să fi studiat
Vă încurajăm deci să revedeţi aceste studii înainte de a continua.





Ecranul 3

Iov 19:29
Şi să ştiţi că este o judecată.
—————————————————-
Biblia afirmă clar că într-o zi va exista o judecată.




Ecranul 4

Biblia afirmă clar că într-o zi va exista o judecată:
«Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău.» (Eclesiastul 3:17)
«Atunci cînd va veni vremea hotărîtă, zice Domnul, voi judeca fără părtinire.» (Psalmii 75:2)

«Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate.» (Faptele Apostililor 17:31)

«Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii.» (2 Timotei 4:1)

«Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.» (Evrei 9:27)

«Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată.» (2 Petru 3:7)





Ecranul 5

Gândurile noastre, vorbele noastre acţiunile noastre vor fi judecate:
«De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor.» (1 Corinteni 4:5)
«Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.» (Matei 12:36)

«Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cît eşti tînăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.» (Eclesiastul 11:9)





Ecranul 6

2 Corinteni 5:10
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
———————
Romani 14:10
Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
———————
Evrei 10:30
Domnul va judeca pe poporul Său.
—————————————————-
Cazul fiecăruia va fi judecat.
Indiferent dacă îl urmăm pe Dumnezeu sau nu, Biblia e limpede: odată cazul nostru va fi judecat.





Ecranul 7

Ioan 5:24
[Isus spune:]
«Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.»

—————————————————-
Cum poate deci Isus să afirme că acela care crede în El nu va veni la judecată, când în altă parte Biblia arată că vom apărea cu toţii în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu?
Foarte simplu, deoarece acei care acceptă salvarea oferită de Dumnezeu îşi vor vedea cazul apărat de Isus însuşi, slujindu-le ca şi apărător în faţa Tatălui.





Ecranul 8

Dacă vrem cu adevărat, Isus va apăra şi va câştiga cazul nostru în faţa Tatălui!
«Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.» (Evrei 9:24)
«Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.» (1 Ioan 2:1)

«Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.» (Romani 5:9)

«De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.» (Matei 10:32)

«Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.» (Romani 8:1)





Ecranul 9

Daniel 7:9-11
Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui ca un foc aprins.
Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.

S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.

Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie, pe care le rostea cornul acela.

—————————————————-
Judecata va începe înainte de revenirea lui Isus.
Într-adevăr, această viziune a judecăţii va avea loc atunci când cornul (putere pe care o vom identifica în curând) îşi va fi împlinit faptele rele aici, pe pământ.

Putem afla data începutului judecăţii.





Ecranul 10

Daniel 9:22,23
[Gabriel] spune:
«El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi -a zis: Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.

Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi -l vestesc; căci tu eşti prea iubit şi scump.

Ia aminte dar la cuvântul acesta, şi înţelege vedenia!»

—————————————————-
Pentru a înţelege subiectul judecăţii, trebuie întâi să ne întoarcem la cartea profetului Daniel.
Încă de la studiul «Profeţia celor 70 de săptămâni» l-am văzut pe îngerul Gabriel ajutându-l pe Daniel «să înţeleagă vedenia» cea din capitolul 8, care a rămas neexplicată: profeţia celor 2300 de seri şi dimineţi.





Ecranul 11

Daniel 9:24,25
Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte. (…)
Să ştii dar, şi să înţelelgi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului (…).

—————————————————-
Am văzut de asemenea că cele 70 de săptămâni, simbolizând o perioadă de 490 de ani sunt parte a unei perioade mult mai lungi de 2300 de ani.
Cele 70 de săptămâni încep în anul 457 î.Hr., când Ierusalimul trebuia să fie reconstruit, şi se termină în 34 d.Hr., cu omorârea lui Ştefan, de evrei.

Pentru a completa cei 2300 de ani, nu ne rămâne decât să adăugăm 1810 ani (2300 – 490 = 1810) la anul 34, rezultând anul 1844.

Să vedem o listă recapitulativă rezumând profeţiile celor 70 de săptămâni şi a celor 2300 de zile.





Ecranul 12





Ecranul 13

Daniel 8:13,14
«În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaş şi oştirea?»
Şi el mi -a zis:

«Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit!»

—————————————————-
Studiul judecăţii trece deci prin profeţia celor 2300 zile de la curăţirea sanctuarului.
Cele 2300 de zile desemnează o perioadă de 2300 de ani începând în 457 î.Hr. şi terminându-se în 1844 data începutului curăţirii sanctuarului ceresc.

În ce constă această curăţire? Tocmai aceasta vom studia.





Ecranul 14

Numeri 28:3
Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere de tot necurmată.
—————————————————-
Din lecţia «Cele două sanctuare» am văzut că Dumnezeu a cerut poporului Israel să construiască un Sanctuar.
În acest Sanctuar aveau loc două servicii:

– Serviciul zilnic, când mieii erau sacrificaţi pentru păcatele individuale ale oamenilor. Păcatele erau apoi transferate asupra Sanctuarului.

– La sfârşitul anului religios, al doilea serviciu, Ziua Ispăşirii trebuia să fie celebrată, pentru a curăţa Sanctuarul.





Ecranul 15

Levitic 23:27-29
În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.
Să nu faceţi nici o lucrare în ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru.

Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.

—————————————————-
Curăţarea sanctuarului avea loc odată pe an, în ziua ispăşirii.
Deci păcatul celor care se pocăiau sincer era pe deplin şters.





Ecranul 16

Evrei 9:24
Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
—————————————————-
Am văzut de asemenea că sanctuarul terestru era o machetă a sanctuarului ceresc unde acum îşi desfăşoară Isus lucrarea.
În caliatate de Miel al lui Dumnezeu El ia asupra Sa păcatele celor care se pocăiesc şi le transferă asupra sanctuarului ceresc.

Ar trebui ca într-o zi acest Sanctuar ceresc să fie şi el curăţat, ca cel de pe pământ?





Ecranul 17

Evrei 9:23
Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca însuşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.
—————————————————-
Da, sanctuarul ceresc trebuie de asemenea să fie curăţit.
După profetul Daniel, această curăţire a început în anul 1844, prima fază a judecăţii.

Aşa cum curăţirea sanctuarului pământesc nu viza decât poporul lui Israel curăţirea sanctuarului ceresc nu vizează decât pe credincioşii care au ales să îl urmeze pe Dumnezeu.





Ecranul 18

1 Petru 4:17
Căci sîntem în clipa cînd judecata stă să înceapă dela casa lui Dumnezeu.
Si dacă începe cu noi, care va fi sfîrşitul celorce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

—————————————————-
Judecata a început în sanctuarul ceresc în 1844, cazul fiecărui credincios fiind examinat.
Am văzut că din ziua curăţirii sanctuarului pământesc fiecare evreu care persista în păcatele sale era îndepărtat din poporul său, chiar dacă a sacrificat miei tot anul.

De asemenea, mulţi pretind a-L urma pe Isus, dar judecata va arăta a cui pocăinţă este adevărată.





Ecranul 19

Matei 7:21-23
Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»

Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.»

—————————————————-
Deci, din 1844, judecata separă creştinii adevăraţi de cei falşi.
Să observăm de asemenea că minunile nu sunt dovada absolută a unei pocăinţe autentice.





Ecranul 20

Numele creştinilor falşi va fi şters din cartea vieţii:
«Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii.» (Apocalipsa 3:5)
«Domnul a zis lui Moise: “Pe cel ce a păcatuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.”» (Exodul 32:33)

«Să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!» (Psalmii 69:28)

«Însă dacă cel neprihanit se abate de la neprihanirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiasca el oare? Nu, ci toata neprihanirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele.» (Ezechiel 18:24)





Ecranul 21

Apocalipsa 20:12
Nişte cărţi au fost deschise.
Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii.

—————————————————-
Mai multe cărţi vor fi consultate în timpul judecăţii.
Întâi, cartea vieţii despre care vom vorbi, conţinând numele tuturor celor care pretind a fi salvaţi de Isus.

Aşa cum a văzut, înainte de revenirea lui Isus, Dumnezeu va şterge din această carte numele tuturor a căror pocăinţă nu a fost autentică nerămânând decât numele celor care au făcut voia lui Dumnezeu până la sfârşit.





Ecranul 22

Maleahi 3:16
Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisa înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui.
———————
Apocalipsa 22:12
Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecaruia după fapta lui.
—————————————————-
Apoi este cartea de aducere aminte, conţinând faptele bune ale copiilor lui Dumnezeu, justificând recompensa fiecăruia pe Noul Pământ.




Ecranul 23

Iona 8:7
Domnul a jurat pe slava lui Iacov:
«Niciodata nu voi uita niciuna din faptele lor!»

———————
Ieremia 2:22
«Chiar dacă te-ai spăla cu silitra, chiar dacă ai da cu multa sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea,» zice Domnul, Dumnezeu.
—————————————————-
În fine, sunt cărţile conţinând faptele rele ale tuturor celor care au respins salvarea pe care le-a oferit-o Dumnezeu prin Isus.
Aceste cărţi vor justifica pedeapsa fiecărui necredincios la sfârşitul timpurilor.





Ecranul 24

Romani 2:12,13,16
Şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege.
Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihaniţi. (…)

Faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

———————
Iacov 2:12
Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei.
—————————————————-
Baza judecăţii va fi legea lui Dumnezeu, subiect al unui studiu următor.




Ecranul 25

Luca 12:47,48
Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregatit deloc, şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.
Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri.

———————
Faptele Apostolilor 17:30
Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.
—————————————————-
Judecata ţine cont de gradul de cunoştinţă al fiecăruia.




Ecranul 26

Apocalisa 22:11,12
Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihana, şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!
Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

—————————————————-
Curăţirea sanctuarului ceresc se va termina în curând.
Atunci va fi sfârşitul primei faze a judecăţii, separând credincioşii de necredincioşi.

Soarta fiecăruia va fi stabilită iar Isus va reveni pentru a lua la Sine pe poporul Său.





Ecranul 27

Apocalipsa 20:4
Am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata.
Am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinasera fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mâna.

Ei au înviat, şi au împărţit cu Hristos o mie de ani.

—————————————————-
Aşa cum am văzut în studiul «Cei 1000 de ani ai Apocalipsei», o perioadă de 1000 de ani va urma revenirii lui Isus.
Este a doua fază a judecăţii, în timpul căreia poporul lui Dumnezeu îi va judeca pe necredincioşi.





Ecranul 28

1 Corinteni 6:2
Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?
———————
Luca 22:29,30
[Isus spune:]
«De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregatit -o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împăraţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.»

—————————————————-
În timpul acestei perioade de 1000 de ani, după cum am văzut, poporul lui Dumnezeu va studia cazul fiecărui om nepocăit, gradul de vinovăţie, după gândurile, cuvintele şi faptele sale.




Ecranul 29

Apocalipsa 20:12,15 şi 21:8
Nişte cărţi au fost deschise. A fost deschisă o alta carte, care este cartea vieţii.
Morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. (…)

Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

(…) partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adica moartea a doua.

—————————————————-
După aceşti 1000 de ani, cei nepocăiţi vor reveni la viaţă pentru a lua cunoştinţă de sentinţa pronunţată în dreptul lor: o distrugere totală şi definitivă.




Ecranul 30

Apocalipsa 14:6,7
Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentruca s’o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod.
El zicea cu glas tare:

«Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi -I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui.»

—————————————————-
Într-adevăr a sosit ceasul judecăţii lui Dumnezeu.
Vom putea cu toţii să contăm pe Apărătorul prin excelenţă, Isus Hristos, care va mijloci pentru noi în faţa tronului lui Dumnezeu, şi va obţine iertarea lui Dumnezeu.





Ecranul 31

Faptele Apostolilor 24:25
Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis:
«De astă data, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.»

—————————————————-
Sau poate suntem şi noi precum Felix, speriaţi de judecată pentru că nu ne-am pus încă viaţa în mâinile lui Isus, singurul şi unicul Salvator şi Domn?




Ecranul 32

Eclesiastul 12:13,14
Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
Căci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

—————————————————-
Să ne amintim că, cu toţii va trebui să apărem în faţa tribunalului divin.
Singurul mijloc de a fi achitat este de a accepta că Isus să devină Mântuitorul nostru personal.

Prezenţa Sa în inimile noastre ne va face capabili să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu, exprimând voinţa Sa pentru fiecare dintre noi.





Ecranul 33

Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a acordat salvarea:
Tatăl nostru,
Acum ştim că judecata ta a început. Fără un apărător bun, cauza noastră ar fi pierdută.

Dar Tu ne-ai iubit atât de mult încât L-ai dat pe singurul Tău fiu, Isus pentru a ne servi de jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi de avocat în faţa tronului ceresc.

Vrem să îl acceptăm acum ca Mântuitor personal. Mulţumită prezenţei Sale în sufletele noastre, noi vrem ca de acum înainte să facem voia Ta, pentru ca numele nostru să nu fie şters din cartea vieţii.

În numele lui Isus te-am rugat.

Amin.

 Ce reprezintă Scaunul de Judecată al lui Hristos?

 

Răspuns: Romani 14:10-12 spune: “Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos… Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.” De asemenea, 2 Corinteni 5:10 declară: “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup”. În contextul ambelor pasaje din Scriptură, este foarte clar că acestea se referă la creştini şi nu la necredincioşi. Prin urmare, Scaunul de Judecată al lui Hristos este locul unde credincioşii vor da socoteală înaintea Mântuitorului Hristos pentru felul în care şi-au trăit vieţile de credinţă. Scaunul de Judecată al lui Hristos nu va determina mântuirea, pentru că mântuirea este oferită prin jertfa lui Hristos la cruce în locul nostru (1 Ioan 2:2) şi prin credinţa noastră în El (Ioan 3:16). Toate păcatele noastre sunt iertate şi noi nu vom mai fi niciodată condamnaţi pentru ele (Romani 8:1). Nu trebuie să privim la Scaunul de Judecată al lui Hristos ca la Dumnezeu judecând păcatele noastre, ci mai degrabă ca la Dumnezeu recompensându-ne pentru vieţile noastre. Desigur, aşa cum scriu Sfintele Scripturi, noi vom fi nevoiţi să dăm socoteală pentru felul în care ne-am trăit vieţile de credinţă. Şi cu siguranţă că o parte din această dare de socoteală va fi să răspundem cu privire la păcatele pe care le-am comis. Cu toate acestea, nu acesta este principalul scop al Scanului de Judecată al lui Hristos.

La Scanul de Judecată al lui Hristos, credincioşii vor fi răsplătiţi pentru cât de plini de credinţă l-au slujit pe Hristos (1 Corinteni 9:4-27; 2 Timotei 2:5). Lucrurile care ne vor fi aduse la această judecată vor consta în cât de mult ne-am supus ascultării şi împlinirii Marii Trimiteri (Matei 28:18-20), cât de biruitori am fost în lupta cu păcatul (Romani 6:1-4), cât de bine ne-am controlat vorbirea (Iacov 3:1-9) etc. Biblia spune despre credincioşi că vor primi coroane pentru diferite lucruri pe baza a cât de credincios L-au slujit pe Hristos (1 Corinteni 9:4-27; 2 Timotei 2:5). Aceste coroane diverse sunt descrise în 2 Timotei 2:5; 2 Timotei 4:8; Iacov 1:12; 1 Petru 5:4 şi Apocalipsa 2:10. Iacov 1:12 ne oferă o descriere concentrată asupra modului cum ar trebui să ne gândim la Scaunul de Judecată al lui Hristos: “Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.”

Scaunul de judecată al lui Hristos

 

»Căci noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Ca unii care deci cunoaştem frica de Domnul, căutăm să-i convingem pe oameni.«

                                                                                                                    2 Corinteni 5, 10 – 11a

   Aceste două versete din Epistola către Corinteni ne arată că fiecare trebuie să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi este bine că nu este vorba de condamnare sau de judecată, ci de descoperire. Aici nu este vorba numai de cei necredincioşi, ci şi de copiii lui Dumnezeu. Acesta este unul din puţinele locuri din Cuvântul lui Dumnezeu în care prin cuvântul »noi« se înţelege nu numai cei credincioşi, ci şi cei necredincioşi, deci toţi oamenii. Aceasta devine clar din versetul 11; după ce în versetul 10 s-a spus că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm, pentru ca fiecare să primească răsplata după ce a făcut în trup, după felul cum a lucrat, fie bine, fie rău, citim: »Ca unii care cunoaştem frica de Domnul căutăm să-i convingem pe oameni«. În continuarea acestui capitol găsim Evanghelia minunată, că Dumnezeu roagă permanent pe oameni şi îi imploră să vină la El ca să-i împace cu Sine, şi că El, pentru a putea face aceasta, a dat pe Singurul lui Fiu: »Pe Cel ce nu a cunoscut nici-un păcat … ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El«.

    Este o realitate faptul că toţi oamenii trebuie să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Vom vedea însă că nu toţi se vor înfăţişa în aceiaşi zi. Eu cred că este simplu să vedem de ce este aşa. Un tribunal tratează o anumită faptă, care probabil durează mai multe zile. Dar când au ajuns să tragă concluzia şi au încheiat un dosar vine o altă faptă la rând. Şi cu toate acestea este acelaşi tribunal. Tot aşa este şi cu scaunul de judecată al lui Hristos, sau aşa cum este numit el în Romani 14, 10b, scaunul de judecată al lui Dumnezeu. Sunt mai multe şedinţe şi în fiecare şedinţă este vorba de o altă grupă de oameni. Găsim aici marele principiu, că fiecare se va înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos pentru ca să primească răsplata »după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.«

   Este de reţinut faptul că fiecare va primi după ce a făcut când trăia în trup. Aceasta înseamnă că nimeni nu va veni înaintea scaunului de judecată de îndată ce a murit, ci abia după învierea sa.

   Citim în Cuvântul lui Dumnezeu că Dumnezeu a făcut pe om ca trinitate: duh, suflet şi trup. 1 Tesaloniceni 5, 23 spune clar aceasta, dar şi alte locuri din Scriptură. Sufletul este rezidenţa eului, a personalităţii; din el iau naştere sentimentele şi poftele. Duhul este supremul din om şi este mai mult în legătură cu intelectul şi diferenţiază pe om de animale. Animalele nu au duh. În relatarea despre creaţie citim că animalele au fost create ca »suflete vii« (Geneza 1, 20), ca şi omul (Geneza 2, 7). Dumnezeu nu a suflat duh de viaţă în nările animalelor ci numai în nările omului, omul a devenit astfel un suflet viu într-un alt mod decât animalele. Dumnezeu a dotat pe om cu duh, care îl face apt să intre în legătură cu Dumnezeu, ceea ce animalele nu pot face. A fost intenţia lui Dumnezeu ca omul prin duhul lui să stăpânească şi să-I slujească cu judecată. Intelectul lui trebuia să slujească cu înţelepciune lui Dumnezeu şi să asculte de El, să acţioneze potrivit gândurilor lui Dumnezeu, aşa cum se cuvine unei creaturi faţă de Creatorul său. Citim în Coloseni 1, 16 că Domnul Isus ca Creator a creat totul pentru Sine. El a creat totul, ca toate să-I slujească şi să stea la dispoziţia Lui. Nu este de fapt aceasta de la sine înţeles? Când cineva face ceva, atunci el are dreptul să dispună de acel lucru şi el îl va face în aşa fel, încât să aibe foloase de la el.

    În felul acesta Domnul Isus ca Creator a creat pe om cu trup, suflet şi duh, sufletul constituind personalitatea, iar duhul determină mai mult aptitudinile omului. Duhul şi sufletul se pot manifesta numai prin trup. Dacă duhul meu vrea ca eu să spun ceva, atunci el trebuie să folosească gura mea; când sufletul meu mă face să spun ceva, atunci el poate face aceasta numai prin gura mea, sau prin coardele mele vocale. Aşa este în toate privinţele. Trupul este unealta prin care sufletul şi duhul se prezintă în exterior.

    Dumnezeu a dat omului duh, ca prin duhul său omul să-şi stăpânească trupul, să-şi împlinească atribuţiile cu înţelepciune şi cu ajutorul intelectului, adică să slujescă lui Dumnezeu potrivit cerinţelor lui Dumnezeu, Creatorul, şi potrivit scopului pentru care l-a creat. Dumnezeu aşteaptă ca omul să-L iubească cu tot sufletul său, cu toată mintea (intelectul) sa şi cu toate aptitudinile sale (Deuteronom 6, 5; Marcu 12, 30) – şi aceasta nu numai pentru că El are dreptul la aceasta, ci şi pentru că este cea mai mare satisfacţie pentru om să facă aceasta. Noi toţi ştim că un aparat este util numai atunci când este folosit potrivit cu scopul pentru care a fost produs. Şi deoarece omul a fost creat ca să slujească lui Dumnezeu, el poate avea deplină satisfacţie numai atunci când slujeşte lui Dumnezeu. Toate componentele lui – sufletul, duhul şi trupul lui – vor fi numai atunci folosite desăvârşit şi pe deplin satisfăcute, când vor sluji lui Dumnezeu, şi este cea mai mare fericire a omului când face aşa. Dumnezeu i-a dat duh ca să poată să-I slujească cu înţelepciune, în sensul cum sunt îndemnaţi credincioşii în Romani 12, 1 ca să aducă lui Dumnezeu trupurile lor ca o jertfă vie, iar apoi se adaugă: »aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească«.

   Înţelegem că omul, chiar dacă acţionează cu trupul, în realitate trebuie să antreneze şi duhul şi sufletul. Dacă în inima mea se naşte gândul de a ucide pe cineva, duhul şi sufletul meu pot împiedica exercitarea acestui gând. Duhul şi sufletul au nevoie de trupul meu, aşa că păcatul pe care un om îl înfăptuieşte, îl face prin trup. Sufletul – şi probabil câte-o dată şi duhul – este izvorul plăcerilor şi sentimentelor care se exteriorizează prin trup, omul fiind astfel responsabil pentru ceea ce a făcut în această trinitate compusă din suflet, duh şi trup.

   În concordanţă cu aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu spune că omul nu va fi judecat atunci când trupul, sufletul şi duhul vor fi despărţite, adică după moarte. În Cuvântul lui Dumnezeu expresia »muritor« nu se foloseşte niciodată cu privire la duh şi suflet, ci numai cu privire la trupul nostru. Atunci când un om moare, trupul lui putrezeşte, dar sufletul şi duhul lui continuă să existe. Sufletul şi duhul ar putea spune: noi nu am păcătuit, trupul nostru este vinovat. De aceea Dumnezeu în dreptatea Sa va judeca pe om abia după ce a avut loc învierea, deci atunci când sufletul şi duhul s-au reunit cu trupul.

   Am auzit că fiecare om trebuie să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată al lui Hristos,  »ca să primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.«  – Aici se pune marea întrebare: care este omul care primeşte răsplata pentru bine, şi care om primeşte răsplata pentru rău? Este o întrebare foarte serioasă pentru toţi oamenii care nu-L cunosc pe Domnul Isus, căci Cuvântul lui Dumnezeu spune că un om care nu s-a pocăit şi nu este născut din nou nu poate face binele. Deja în cartea Geneza capitolul 6 versetul 5 spune Dumnezeu că toate întocmirile gândurilor din inima omului sunt îndreptate în fiecare zi numai spre rău; şi dacă ceva este numai spre rău, atunci înseamnă că nu există nimic bun. În Psalmul 14, 2 se spune că Dumnezeu a privit în zadar din cer pe pământ »ca să vadă dacă este vreunul cu pricepere, care-L caută pe Dumnezeu.« În Romani 3, 10 – 12 citim: »Nu este nici-un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.« Cei mai mulţi oameni, şi chiar mulţi credincioşi, nu pot înţelege că tot ce face un necredincios este păcat. Desigur depinde de măsura cu care se măsoară şi cine este cel ce face evaluarea a ceea ce este păcat, când cineva face binele sau răul. Este clar că numai Judecătorul decide dacă ceea ce a făcut omul care se află înaintea scaunului de judecată este, sau nu este păcat.

   Cu ani în urmă am fost oprit în Olanda cu autoturismul meu. Mi s-a spus că am mers prea repede. Şi astăzi sunt convins că poliţistul s-a înşelat; căci am fost foarte atent să nu merg prea repede. Nu am putut să particip la judecată atunci când am fost programat şi am scris o scrisoare în care am prezentat cum s-au desfăşurat lucrurile. Cu toate acestea am fost pedepsit, chiar dacă pedeapsa a fost mică. Poliţistul a mărturisit împotriva mea, judecătorul i-a dat dreptate, şi în felul acesta am fost socotit vinovat. Chiar dacă aş fi crezut de o sută de ori că sunt nevinovat, aceasta nu ar fi schimbat cu nimic situaţia. Judecătorul decide ce este bine şi ce este rău, cine este vinovat şi cine este nevinovat.

   La întrebarea, ce este păcatul, poate da numai Unul singur răspuns. Este Acela care şade pe scaunul de judecător, Dumnezeu Însuşi. De aceea este vorba aici de scaunul de judecată al lui Dumnezeu (Romani 14, 10b), chiar dacă în 2 Corinteni 5 este numit scaunul de judecată al lui Hristos. Este judecata pe care Dumnezeu ca Creator o va face fiecărui om – este scaunul de judecată al lui Dumnezeu înaintea căruia fiecare om va trebui să se înfăţişeze. Judecata va fi făcută de către Domnul Isus, căci Tatăl I-a încredinţat Lui toată judecata. Domnul Isus spune în Evanghelia după Ioan 5, 22-23: »Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte nici pe Tatăl, care L-a trimis.« În versetul 27 citim că Tatăl a dat putere Domnului Isus, Fiul Său, ca să judece, întrucât El este Fiul Omului, adică este om. În Faptele Apostolilor capitolul 17, versetele 30 – 31 găsim acelaşi principiu: »Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre carea a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi«.

    Aici se spune clar că este scaunul de judecată al lui Hristos – chiar dacă este şi scaunul de judecată al lui Dumnezeu -, deoarece Hristos face judecata. Fiul lui Dumnezeu va face judecata, dar ca Omul Isus Hristos, ca Fiu al Omului. Aceasta ne arată dreptatea minunată a lui Dumnezeu, înţelepciunea Sa minunată. Domnul Isus a fost aici pe pământ; El a umblat aici şi a fost în toate împrejurările în care se poate afla un om acum. Dacă Dumnezeu ar fi judecătorul, atunci oamenii ar putea spune, cum de altfel mulţi spun acum: Dumnezeule, a fost total imposibil să împlinim cerinţele Tale. Tu eşti Dumnezeu, iar eu sunt om, şi eu nu am putut în toate lucrurile să întreb care este voia Ta.

   Acesta este principiul păcatului. În 1 Ioan 3, 4 ne este spus ce este păcatul. »Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.« Este greşit când în unele traduceri se spune că păcatul este încălcarea Legii. Aici nu se spune aşa, şi cu certitudine nu este corect, căci aceasta ar însemna că oamenii care au trăit înainte de darea Legii nu au păcătuit niciodată; Legea a fost dată abia pe Sinai. Epistola către Romani ne spune clar, că şi aceşti oameni au păcătuit şi de aceea au murit. »De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit. Căci înainte de Lege păcatul era în lume« (Romani 5, 12 – 13a).

    Vedem deci că în 1 Ioan 3, 4 nu poate fi vorba de încălcarea Legii. Cuvântul grecesc înseamnă fărădelege şi fărădelege înseamnă să nu recunoşti nici-o autoritate. De aceea se spune că păcatul este fărădelege şi fărădelegea este păcat. De aceea putem înţelege ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, că nici-un om nu poate face binele înainte de a se naşte din nou şi de a se întoarce la Dumnezeu.

   Potrivit cu Coloseni 1, 16b, şi multe alte locuri din Sfânta Scriptură, Domnul Isus, Creatorul, a creat pe om ca să-I slujească. El l-a creat pentru Sine Însuşi. Este deci clar că omul are voie să facă numai ceea ce i se încredinţează, şi anume, să slujească numai Creatorului. Dacă nu face aşa, atunci el nu corespunde aşteptărilor lui Dumnezeu cu privire la el. Deci orice faptă pe care omul o face fără să-i fie încredinţată de Dumnezeu, orice cuvânt pe care îl rosteşte fără porunca lui Dumnezeu, orice gând care nu corespunde gândurilor lui Dumnezeu este păcat.

   Cuvântul lui Dumnezeu ne spune – şi dacă noi ne cunoaştem puţin, vom spune că aşa este -: »Toate întocmirile gândurilor din inima lui sunt îndreptate toată ziua numai spre rău«. Un om care nu este întors la Dumnezeu, care nu a venit la Dumnezeu cu vina şi cu păcatele sale şi care nu a primit viaţa nouă prin naşterea din nou, nu întreabă ce porunceşte Dumnezeu cu privire la ceea ce face, vorbeşte sau gândeşte el. El gândeşte, vorbeşte şi lucrează fiind călăuzit de voia lui proprie. De aceea anticristul care va veni este numit »omul păcatului«, »omul fărădelegii«, căci el, aşa cum spune Daniel 11, 36, »va face ce va voi«.

   Înţelegem astfel ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, şi anume că omul care nu s-a întors la Dumnezeu face numai răul şi el va primi plata după faptele lui, adică după răul care l-a făcut. Vedem în Apocalipsa 20, unde este descrisă judecata celor necredincioşi, ce fel de plată este aceasta. »Plata păcatului este moartea« (Romani 6, 23). Moartea este singura plată pe care o va primi omul necredincios atunci când se va înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

   În 2 Corinteni 5 se mai spune că sunt oameni care vor primi plată pentru binele pe care l-au făcut. Aceasta este valabil pentru cei credincioşi. Acesta este un adevăr minunat, faptul că înaintea scaunului de judecată al lui Hristos se vor înfăţişa oameni ale căror păcate vor fi văzute, dar care nu vor mai fi pedepsiţi pentru păcatele lor – despre ei se mărturiseşte că au făcut lucruri bune şi pentru aceasta vor primi o plată.

    În 2 Timotei 4, 8, de exemplu, apostolul Pavel spune despre sine şi despre alţii că vor primi o cunună. »De acum mă aşteptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „în ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.« În Apocalipsa 2 şi 3 Domnul face făgăduinţe şi promite plată celor ce vor birui. Există deci realmente oameni care vor primi o plată.

   S-ar putea atunci pune întrebarea: Cum este aceasta în concordanţă cu ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, că un om face de la sine însuşi numai rău, pentru că totul are loc din necredinţă şi neascultare de Dumnezeu, oricât de bun ar părea să fie ceea ce face?

   În această privinţă am dat deseori exemplul cu o doamnă care angajează o fată pentru întreţinerea gospodăriei. Fata vine, se aşează la pian şi începe să cânte cu dăruire. Ea cântă minunat, toată dimineaţa. Credeţi că doamna va spune la prânz: mi-ai plăcut foarte mult! Sunt foarte mulţumită cu tine!? Dimpotrivă, ea va spune: da, tu cânţi bine. Dar eu nu te-am angajat să cânţi la pian, ci să-mi ajuţi la lucrul în gospodărie. Nu am nevoie de tine; du-te acasă. – A fost păcat, că fata a cântat la pian? Nu, dar nu a fost ceea ce i s-a încredinţat să facă.

    Tot aşa un om poate face ceva care este bun în sine însuşi. Dar dacă nu face în ascultare faţă de Acela căruia îi datorează ascultarea, atunci este păcat.

   Să presupunem că proprietarul unei firme are un angajat care trebuie să lucreze cu o anumită maşină. Dar el aleargă într-un alt sector şi începe să lucreze acolo. S-ar putea ca el să lucreze foarte bine acolo. Dar probabil va fi dat afară, căci nu a făcut lucrarea pe care trebuia s-o facă. Un astfel de om nu poate fi folosit într-o întreprindere organizată.

   Etalonul, dacă un om păcătuieşte sau nu, constă în faptul dacă el face, vorbeşte şi gândeşte ceea ce Domnul, ceea ce Dumnezeu îi spune. Numai atunci el nu păcătuieşte, numai atunci este ascultător. Cuvântul lui Dumnezeu spune că niciunul care nu este născut din nou nu face aceasta. Toţi lucrează fiind călăuziţi de propriile gânduri.

   Şi totuşi sunt oameni care vor primi o plată. Ei o vor primi »după binele pe care-l vor fi făcut«. Aceasta este înaintea scaunului de judecată partea minunantă a tuturor acelora care cunosc pe Domnul Isus, partea credincioşilor.

   Da, este adevărat, un credincios s-a recunoscut că este un păcătos pierdut. Nu există nici-un credincios care să nu se fi văzut aşa şi care să nu fi recunoscut înaintea lui Dumnezeu că este un păcătos pierdut. Dacă cineva nu vine la Dumnezeu şi nu mărturiseşte că este pierdut şi că Dumnezeu este drept atunci când îl condamnă şi îl aruncă pentru veşnicie în iad, atunci acela nu va primi niciodată har şi nu va deveni niciodată credincios. Abia atunci când va mărturisi înaintea lui Dumnezeu că este un păcătos şi că Dumnezeu este drept atunci când îl judecă, Dumnezeu va spune: acesta este primul gând corect pe care îl ai. Acum spui pentru prima dată cuvinte care sunt adevărate şi despre care Eu ţi-am spus să le crezi. Acum există mântuire pentru tine. Aceasta a fost prima ta faptă bună. Eu am trimis pe Fiul Meu pentru păcătoşii pierduţi, »pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibe viaţa veşnică«.

   A doua faptă bună a unui păcătos constă în aceea că el crede Cuvântul lui Dumnezeu şi prin credinţă primeşte pe Domnul Isus. Atunci Dumnezeu îi dă viaţa veşnică şi iertarea păcatelor. »În felul acesta avem pace cu Dumnezeu« (Romani 5, 1) şi »am trecut din moarte la viaţă« (1 Ioan 3, 14). În Evanghelia după Ioan 5, 24, Domnul Isus spune clar: »Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel care M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.« Acest verset conţine adevăruri aşa de adânci, că trei cărţi din Cuvântul lui Dumnezeu tratează ce se cuprinde în el. (Evanghelia după Ioan: viaţa veşnică, Epistola către Romani: eliberarea de judecată, Epistola către Efeseni: trecerea din moarte la viaţă). Aflăm din el care este drumul pe care un om poate fi mântuit de Dumnezeu. »Cine aude Cuvântul Meu«, spune Domnul Isus, deci cine aude cuvântul Domnului Isus, Îl crede şi Îl primeşte. În al doilea rând: »… şi crede în Cel care M-a trimis«, deci crede ce a spus Tatăl, şi anume: »Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Mi-am găsit plăcerea, de El să ascultaţi.« Putem citi aceasta în Evanghelia după Matei 17, parţial în Evanghelia după Luca 9, 35 şi în Evanghelia după Marcu 9, 7. Dar în Evanghelia după Matei 17, 5 se spune textual aşa. Cine crede ce a spus Dumnezeu Tatăl despre Domnul Isus, şi anume că El este Fiul Lui şi de El trebuie să ascultăm, şi cine apoi crede cuvintele Domnului Isus, acela »are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă« (Ioan 5, 24).

   În mijlocul acestui verset este o realitate minunată! Oricine a mers pe acest drum nu vine la judecată. Este adevărat, el trebuie să apară înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, aşa cum am văzut în 2 Corinteni 5, 10, dar el nu va fi judecat. De ce nu? Citim în 2 Corinteni: »Pe Cel ce nu a cunoscut nici-un păcat (pe Domnul Isus), El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu în El«. Iar în 1 Petru 2, 24 citim: »… El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn«. Acesta este lucrul minunat pe care îl citim în Evanghelia după Ioan 3, 16: »Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică«. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său şi Domnul Isus a mers la cruce, şi acolo a purtat păcatele noastre. Dumnezeu Însuşi le-a pus asupra Lui, păcatele tuturor acelora despre care Domnul Isus ştia că Îl vor primi cândva. Dumnezeu L-a făcut acolo păcat, ca şi cum El ar fi fost izvorul din care ieşeau toate faptele păcătoase. Dumnezeu, care ştia cine va crede mai târziu în El, L-a judecat în locul acestor oameni, aşa că Dumnezeu poate spune: dacă te refugiezi la Mine şi prin credinţă primeşti pe Fiul Meu, atunci pentru tine nu mai există judecată; căci toate păcatele tale şi judecata asupra lor a purtat-o Domnul Isus în trupul Său pe lemnul crucii.

   Dumnezeu nu pedepseşte niciodată de două ori pe un păcat. Dumnezeu este drept, desăvârşit de drept, şi ar fi nedrept să pedepsească un păcat de două ori. De aceea Domnul Isus poate spune aici că cine crede în El nu vine la judecată. Nu mai există judecată pentru el, aşa cum spune şi în Romani 8, 1: »Nu mai este nici-o osândire pentru cei ce sunt în Hristos«.

   Dar Ioan 5, 24 spune şi mai clar: el are viaţa veşnică şi a trecut din moarte la viaţă. Aceasta dovedeşte în mod desăvârşit că pentru un credincios nu mai este judecată. Sentinţa de judecată sună astfel: plata păcatului este moartea. Acelaşi lucru îl găsim în Apocalipsa 20, 12b: »Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea«. După aceea se spune că ei au fost aruncaţi în iazul de foc. »Aceasta este moartea a doua. Oricine nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc« (Apocalipsa 20, 13-15).

   Cuvântul lui Dumnezeu spune deci că plata păcatului este moartea. Prin aceasta se înţelege în primul rând moartea trupului, aşa cum spune şi în Epistola către Romani 5, 12: »… prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit«. Dacă ar exista pe pământ un om care niciodată nu a păcătuit şi niciodată nu va păcătui, atunci el nu va muri. Dar această moarte nu este judecata finală. Morţii vor învia şi apoi va urma judecata celor necredincioşi înaintea mareului tron alb. Şi ce pedeapsă vor primi ei? Ei vor fi aruncaţi în marea de foc, aceasta înseamnă despărţire veşnică de Dumnezeu, de Izvorul vieţii. Să fii veşnic sub judecata lui Dumnezeu, în întuneric, aceasta este moartea a doua.

    Cine va exercita judecata? Am văzut deja în Evanghelia după Ioan 5, 22 şi 27, precum şi în Faptele Apostolilor 17, 31: Domnul Isus este Cel ce face judecata. Dar El spune aici că acela care crede în El, a trecut din moarte la viaţă şi a primit viaţa veşnică. Asta înseamnă că el a trecut din domeniul judecăţii în domeniul unde nu este judecată. Judecătorul, care va rosti sentinţa morţii veşnice pentru cei necredincioşi, ne asigură deja astăzi, că oricine crede în El nu va fi judecat. El Însuşi le dă viaţa veşnică, adică viaţă care nu se va sfârşi niciodată. Este imposibil ca cineva, care a primit viaţă de la Domnul Isus, să mai fie pedepsit; căci pedeapsa ar fi moartea, dar viaţa veşnică nu poate avea un sfârşit.

    Şi în Epistola către Romani 8, 1 citim: »Acum dar nu este nici-o condamnare pentru cei ce sunt în Isus Hristos«.

   Găsim aici realitatea importantă, că cei credincioşi, când se vor înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, nu vor fi condamnaţi. Nu pentru că nu au făcut nici-un păcat! Şi pentru cei credincioşi este valabil faptul că până în momentul când s-au născut din nou au făcut permanent păcate. Şi fiecare credincios trebuie să mărturisească despre sine însuşi, că după întoarcerea sa la Dumnezeu a înfăptuit o mulţime de păcate. Şi dacă luăm etalonul oferit de Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 3, 4), şi anume că orice faptă, făcută de mine, orice cuvânt, pe care îl rostesc, orice gând, pe care îl am, desconsiderând autoritatea Domnului asupra mea şi faptul că în toate trebuie să fiu ascultător de El, este păcat, atunci orice credincios ştie – eu ştiu despre mine însumi – că după întoarcerea sa la Dumnezeu a făcut mii şi milioane de păcate.

    Cuvântul lui Dumnezeu spune că Domnul Isus a purtat toate aceste păcate în trupul Său. În momentul în care eu m-am refugiat la El, El mi-a dat viaţa şi prin aceasta m-a asigurat că nu am de ce să mă mai tem de judecată. El, Judecătorul care decide asupra vieţii şi asupra morţii, m-a declarat deja acum liber. El mi-a dat viaţa şi prin aceasta m-a scos din domeniul morţii, unde vor fi trimişi toţi aceia care nu-L au.

    Urmează marea întrebare: De ce atunci un credincios trebuie să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată al lui Hristos? Da, se spune »înfăţişeze« şi nu »judecat«. Despre cei necredincioşi se spune că vor fi judecaţi. Pentru cel credincios este valabil: »… nu va veni la judecată« (Ioan 5, 24), dar el trebuie să se înfăţişeze, să fie descoperit.

   Odată am fost la o şedinţă de judecată, ca martor, nu ca acuzat. Toată starea de lucruri şi toată comportarea mea a fost discutată şi analizată. Contribuţia mea a fost numai pentru clarificarea lucrurilor, căci eu am fost nevinovat, vinovatul fiind persoana cealaltă.

    Aici găsim acelaşi lucru. Ştiu că sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu care nu înţeleg aceasta şi le este frică să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Însă eu pot spune despre mine, că eu – ca şi apostolul Pavel – am dorinţa să stau înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca acolo să fiu descoperit pe deplin şi să văd totul. Voi vedea acolo toate păcatele, pe care le-am făcut înainte şi după întoarcerea mea la Domnul: toate faptele mele făcute în neascultare de Domnul. Voi recunoaşte că au fost păcate. Tot aşa va fi cu cuvintele şi cu gândurile mele: tot ce am spus, sau am gândit fără a fi dependent de Domnul, toate miliardele de gânduri vor fi descoperite.

   Lucrul minunat va fi însă, că eu voi vedea toate acestea, dar totodată voi vedea că Domnul Isus a purtat toate aceste păcate îngrozitoare şi toată pedeapsa pentru ele în trupul Său pe lemn, şi abia atunci voi înţelege cu adevărat cât de mult a făcut El pentru mine, ce preţ a plătit pentru mântuirea mea, cât a suferit, ca eu să pot fi mântuit. Abia atunci voi înţelege pe deplin ce înseamnă cuvintele minunate din Epistola către Galateni 2, 20b: »Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine«. Va putea oare să mă umple de frică faptul că voi recunoaşte ce dragoste minunată a avut Domnul Isus pentru mine, din ce stare m-a salvat şi cât de mult Îi datorez? O, nu, nu pot decât să am dorinţa să văd clar în ce stare nenorocită am fost, care ar fi fost soarta mea, dacă Domnul Isus nu ar fi murit pentru mine, şi să recunosc pe deplin ce dragoste a fost în inima Lui atunci când a mers la crucea Golgota, ca să moară pentru mine, El, Cel care a purtat păcatele mele în trupul Său pe cruce!

   Este aşa cum Domnul Însuşi spune în Evanghelia după Luca 7, 47: »Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin«. Dacă aş şti că Domnul Isus mi-a iertat o mie de păcate, fără îndoială I-aş fi recunoscător. Dar când văd că nu au fost o mie, ci poate zece miliarde, sau mai mult, cât de mare va fi atunci recunoştinţa mea! Cât de minunată va deveni dragostea Lui faţă de mine atunci când văd că dragostea Lui pentru mine L-a făcut să poarte aceste zeci de miliarde de păcate în trupul Său sfânt, şi că Acela, care nu a cunoscut păcatul, le-a luat de bună voie asupra Sa şi a purtat judecata lui Dumnezeu asupra lor, pentru că m-a iubit şi nu a vrut ca eu să merg la pierzare!

    Aceasta avem noi aici. Şi cine înţelege aceasta, acela va dori clipa când se va înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, când va vedea totul, aşa cum Domnul Isus totdeauna a văzut, şi va judecata totul, aşa cum Domnul Isus Însuşi judecă totul, aşa că gândurile lui vor fi în deplină concordanţă cu gândurile Domnului. Sunt convins că în viaţa mea sunt lucruri pe care eu le apreciez altfel decât o face Domnul Isus, lucruri despre care am gândit că sunt bune, dar care nu pot sta înaintea ochilor Domnului Isus, căci eu am fost călăuzit de motive greşite.

   Dacă trebuie să apreciez pe cineva, atunci de cele mai multe ori văd mai clar lucrurile care-l privesc pe el; cu privire la mine însumi mă pot înşela. În Epistola către Evrei 4, 12 citim despre Cuvântul lui Dumnezeu, da, despre Dumnezeu Însuşi, că »judecă simţirile şi gândurile inimii«, şi că Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, asta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu, că Domnul Însuşi judecă nu numai faptele şi cuvintele noastre, ci şi gândurile noastre, şi chiar izvorul din care ies aceste gânduri. Vin ele din suflet, sau din duh?

   Să dăm un exemplu: acum vă vorbesc. De ce stau eu aici? Cu adevărat numai din ascultare şi dragoste faţă de El? Sau este poate mândrie, ca să arăt cât de bine pot vorbi şi cât de multe ştiu? Domnul judecă aceasta. Eu mă pot înşela cu privire la mine însumi. Eu pot fi orbit cu privire la mine însumi. Dar El vede foarte exact. Înaintea scaunului de judecată al lui Hristos voi vedea şi eu. Acolo voi recunoaşte exact realitatea, adică aşa cum Domnul Isus a văzut-o totdeauna. Abia din acel moment voi avea părtăşie desăvârşită cu El. Un soţ şi o soţie nu pot avea părtăşie într-o anumită problemă, atâta timp cât ei gândesc diferit asupra ei. Părtăşia este abia atunci prezentă, când gândurile lor sunt în concordanţă.

    Tot aşa este cu Domnul Isus şi cu noi, şi astfel noi cei credincioşi putem mulţumi Domnului că ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos; căci numai prin aceasta vom fi în chip desăvârşit una cu El pentru veşnicie. Atunci vom vedea pe deplin cât de mare este dragostea şi harul Domnului.

   După ce am văzut ce înseamnă pentru noi cei credincioşi să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, vrem să vedem acum alte două aspecte ale scaunului de judecată al lui Hristos. Citim de mai multe ori în Cuvântul lui Dumnezeu că Domnul Isus este gata să judece vii şi morţii. Vrem să ne ocupăm mai întâi cu judecata celor vii.

   Ieri şi alaltăieri am văzut deja că Domnul va veni din cer ca să judece pe cei vii din Europa de vest. El va nimici toată armata Europei de vest şi va arunca pe conducătorii ei de vii în iad. În continuare va avea loc judecata împăratului nordului şi a Rusiei. Aceasta a fost o parte a judecăţii celor vii.

   În Evanghelia după Matei 25 citim ceva care va avea loc probabil după judecata Rusiei (Ezechiel 38 şi 39). »Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care va fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”Atunci cei neprihăniţi îi vor răspunde: »Doamne, când Te-am văzut noi flămând, şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

   Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi nu aţi venit pe la Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?” Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori nu aţi făcut acest lucru unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.« (Matei 25, 31-46).

   Vedem aici o altă înfăţişare înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Dar această înfăţişare nu este în acelaşi loc cu înfăţişarea celor credincioşi. Înfăţişarea celor credincioşi are loc în cer, după ce au fost înălţaţi în slavă. După ce am primit trupurile noastre noi – trupuri asemenea trupului slavei Sale (Filipeni 3, 21) – după ce am ajuns în casa Tatălui şi după ce vom avea deja cununile de aur pe capetele noastre şi vom şedea pe tron, aşa cum spune Apocalipsa 4, 4, noi cei credincioşi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. În felul acesta orice teamă că s-ar putea să fim condamnaţi este exclusă. Cum ar fi posibil ca, după ce am intrat în casa Tatălui şi am fost îmbrăcaţi cu toată slava Domnului să fim aruncaţi afară? Nu, este imposibil!

   La scurt timp după înfăţişarea celor credincioşi, Domnul va veni pe acest pământ ca să exercite judecata asupra Europei de vest şi asupra Rusiei; la aceasta se adaugă judecata prezentată în Matei 25. Vedem că această judecată va avea loc pe pământ, când Fiul Omului va veni în slava Sa – nu Fiul lui Dumnezeu, ci Fiul Omului. Desigur, Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu; El este Dumnezeu Fiul. Dar El este văzut aici ca om. El vine deci în slava Sa pe pământ, aşa cum ne spune Filipeni 2, 20 – 11, şi orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi că El este Domnul. Atunci va începe să domnească, va instaura împărăţia Sa, minunata împărăţie de o mie de ani, despre care se vorbeşte foarte mult în Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, când va veni în slava Sa şi toţi îngerii împreună cu El, El va şedea pe tronul Lui de slavă şi »toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui«.

   Şi aceasta arată clar că este judecata celor vii. În moarte nu mai sunt neamuri. Dacă cineva care locuieşte în Germania moare, el nu mai este german. Şi un olandez odată cu moartea încetează să mai fie un olandez. Dacă un iudeu moare, după moarte el nu mai este iudeu. În starea veşnică (Apocalipsa 21) se spune despre cei credincioşi: Dumnezeu locuieşte împreună cu oamenii (versetul 3). Acolo nu mai sunt diferenţieri. În capitolul 20, unde este vorba de judecata celor necredincioşi, se spune că morţii stau înaintea marelui tron alb. Împărţirea în naţionalităţi este rezultatul păcatului; la începutul omenirii nu a existat această împărţire. La câteva sute de ani după potop, când au început să construiască turnul Babel, ca să-şi facă un nume, şi ca o forţă unită să se împotrivească lui Dumnezeu, Dumnezeu a dat oamenilor ca pedeapsă diversele limbi şi i-a împărţit în naţiuni. După moarte va înceta să mai existe această împărţire.

   Când Domnul Isus va fi venit din cer ca să nimicească Europa de vest, Rusia şi popoarele din jurul Palestinei, respectiv să le judece, atunci El va şedea pe tronul Său şi toate naţiunile vor fi aduse înaintea Lui. Dar ele nu vor fi judecate pentru păcatele lor, ci după felul cum s-au comportat cu fraţii Împăratului (Matei 25, 40). Nu se spune »fraţii Domnului«, ci Împăratul spune »fraţii Mei«. Aceasta este important.

   Domnul ca Împărat este Împăratul iudeilor. El este Împăratul poporului de pe pământ al lui Dumnezeu, şi El are fraţi, care după răpirea Adunării vor ieşi şi vor vesti Evanghelia Împărăţiei, aşa cum spune Domnul în Evanghelia după Matei 24, 14: »Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor oamenilor. Atunci va veni sfârşitul.« Aceşti iudei din cele două seminţii ale lui Iuda şi Beniamin, care se vor renaşte prin acţiunea deosebită a Duhului lui Dumnezeu, după ce Adunarea va fi în cer, vor vesti câţiva ani – probabil trei ani şi jumătate, cel mult şapte ani – Evanghelia în toată lumea – nu Evanghelia care se vesteşte acum, ci Evanghelia pe care o vestea Ioan Botezătorul şi Domnul Isus: »Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape« (Matei 3, 2 şi 4, 17). În aceşti puţini ani vor vesti Evanghelia în toată lumea, ceea ce noi credincioşii nu am putut să facem în 2000 de ani.

   Ei vor fi foarte prigoniţi. Citim în Apocalipsa 13 că, căpetenia împărăţiei romane va prigoni până la moarte pe cei credincioşi din acest timp (versetul 7). Ei vor vesti deci Evanghelia cu riscul vieţii lor. Domnul judecă aici naţiunile după felul cum au primit pe aceşti vestitori; căci vestitorii sunt fraţii Împăratului.

   Se poate spune că aici este vorba de atitudinea naţiunilor faţă de iudei; căci dacă acum iudeii sunt puşi la o parte de Dumnezeu şi stau sub judecata Sa – ei rămân totuşi poporul pământesc al lui Dumnezeu şi Dumnezeu Se va răzbuna pe toţi cei ce se ridică împotriva iudeilor. Dar aici este vorba în mod deosebit de timpul de după răpirea Adunării, timp în care rămăşiţa credincioasă va vesti Evanghelia.

   Acum înţelegem cuvintele Împăratului. Aceia care au primit pe aceşti vestitori – cu riscul vieţii lor – i-au vizitat în închisori, i-au îngrijit, atunci când au fost bolnavi, le-au dat mâncare, atunci când le-a fost foame, vor intra în împărăţie. »Moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii« (versetul 34b). Aceasta este împărăţia minunată de o mie de ani, când pustia va înflori ca o grădină, când nu va mai fi nici-o boală, când nu va mai muri nimeni, cu excepţia că a păcătuit. Vor trăi acolo unde blestemul va fi înlăturat de pe pământ şi unde Domnul va domni în neprihănire.

    Dar aceia care nu vor primi pe aceşti vestitori vor fi omorâţi. Vor fi pierduţi pentru veşnicie, căci Domnul spune: »Aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică« (versetul 46).

   Ca să înţelegem clar aceasta, trebuie să ne gândim cum vor fi atunci împrejurările. Când cineva din Milspe sau Schwelm va primi Evanghelia, asta înseamnă că va veni la Dumnezeu cu vina şi cu păcatele sale şi prin credinţă va primi pe Domnul Isus, împrejurările exterioare nu se vor schimba mult pentru el. În Germania, sau în Olanda nu este aşa că, cineva care se întoarce la Dumnezeu este prigonit, aruncat în închisoare, sau condamnat la moarte. Aceasta era în timpul imperiului roman şi la noi în timpul Reformei, dar acum nu mai este aşa.

   Când însă Adunarea va fi răpită şi împăratul roman va batjocori pe Dumnezeu şi împreună cu tovarăşii lui, cu anticrist, cu omul păcatului, omul fărădelegii, va stăpâni, oricine se va declara public de partea drepturilor lui Dumnezeu, acela va fi prigonit până la moarte, căci anticrist însuşi se va aşeza în Templu (2 Tesaloniceni 2, 4) şi va cere să i se aducă adorare, spunând că el este Dumnezeu, aşa că va fi un mare pericol pentru cei ce vor mărturisi pe Hristos. De aceea vor fi puţini aceia care vor primi pe aceşti vestitori, numai cei ce vor crede mesajul adus de ei şi vor recunoaşte că vestitorii aduc Evanghelia Împărăţiei. De aceea toţi cei care vor primi în timpul acela această Evanghelie, vor intra în împărăţie.

   Dacă în această sală sunt oameni care nu s-au întors la Dumnezeu şi nici nu se vor întoarce, după răpirea bisericii nu vor mai avea ocazia s-o facă. Toţi aceia care în timpul harului au auzit Evanghelia şi nu au primit-o, au pierdut ocazia care le-a fost oferită. 2 Tesaloniceni 2, 11 – 12 ne spune că Dumnezeu Însuşi »le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună; pentru ca toţi cei ce nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi«. Aceasta o face Acelaşi Dumnezeu, despre  care am citit în 2 Corinteni 5: »Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos, şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!« (2 Corinteni 5, 18 – 20).

    Acelaşi Dumnezeu, care astăzi roagă cu stăruinţă pe oameni: »Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!«, care acum se pleacă spre păcătos, ca »să-i dea viaţa«: Împacă-te! Salvează-te!, Acelaşi Dumnezeu te va împiedica să te întorci la Dumnezeu, dacă nu ai făcut-o până atunci. El va trimite un duh de rătăcire. El, Cel Atotputernic, va face ca oricine nu a primit acum Evanghelia, să creadă atunci o minciună, şi nu adevărul. Atotputernicia lui Dumnezeu va împiedica atunci ca cineva să se mai poată mântui.

    Acelora însă, care în timpul nostru nu au auzit Evanghelia, li se va vesti Evanghelia Împărăţiei. Asta înseamnă că în ţările noastre civilizate – de exemplu Olanda, Germania, Belgia, Anglia, Elveţia – se vor întoarce foarte puţini la Dumnezeu, dar în ţările în care Evanghelia nu a fost cunoscută, ca de exemplu China, India sau Africa, mulţi vor putea veni la Dumnezeu.

   Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu căci în Apocalipsa 7, 9 citim că va fi »o mare mulţime« care va primi atunci Evanghelia. Ei vor putea atunci face aceasta pentru că nu au respins Evanghelia Harului, care se vesteşte acum.

   Aceasta este deci judecata celor vii: toţi cei care nu au primit Evanghelia Împărăţiei, care nu au murit în judecata făcută Europei de vest, sau în judecata Rusiei, vor fi judecaţi aici. Toţi aceia care nu au fost născuţi din nou, şi prin aceasta au dovedit că nu au primit pe vestitorii Evangheliei Împărăţiei şi nu i-au îngrijit – ceea ce ar fi fost cu riscul vieţii -, vor fi omorâţi, iar ceilalţi vor intra în Împărăţia de o mie de ani.

   Ajungem la cea de-a treia înfăţişare înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Ea are loc o mie de ani mai târziu şi va fi ultima înaintea stării veşnice, ultimul act făcut în timp. Timpul a început atunci când Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, când a creat pe om, aşa cum citim la sfârşitul capitolului 1 din Geneza. Cât timp a trecut de la crearea cerurilor şi a pământului şi până la crearea omului nu ştim. Nu ne este făcut cunoscut. Ştim numai că Dumnezeu a creat pe om acum aproximativ 6.000 de ani în urmă, orice ar putea spune cei necredincioşi împotrivă.

   În Apocalipsa 20 găsim judecata finală, ultima zi, aşa cum o numeşte Scriptura. Realmente este ultima zi a lumii în starea ei actuală, ultima zi a omenirii ca oameni naturali pe pământ.

   În capitolul 19 citim despre venirea Domnului pe pământ, ca să nimicească împărăţia romană. La începutul capitolului 20 găsim: »El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani«. În versetul 4: »Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.«

   Citim apoi: »Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici-o putere; ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani« (versetele 5 – 6).

   Aici se face diferenţierea între »prima« înviere şi cealaltă înviere, care nu este numită »a doua înviere«. Căci cei ce au parte de întâia înviere nu vor putea avea parte de o a doua moarte, în timp ce ea, moartea, va avea putere de stăpânire asupra celorlaţi.

   Aflăm din 1 Corinteni 15 cine are parte de prima înviere şi cine are parte de a doua înviere. »Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. La urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea« (versetele 20 – 26).

   Găsim aici ordinea în care are loc învierea; »Cel dintâi – „pârga”- Hristos«. Ştim că aceasta a avut loc acum aproape 2.000 de ani în urmă. »… apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos«. Din acest »apoi« s-au scurs aproape 2.000 de ani şi se va împlini atunci când va veni El să ia pe toţi ai Lui şi să trezească pe cei ce au adormit în Hristos. 1 Corinteni 15 şi 1 Tesaloniceni 4: cei morţi vor fi treziţi fără a fi supuşi putrezirii. Noi vom fi transformaţi şi astfel vom întâmpina pe Domnul în văzduh.

   În Apocalipsa 20 citim că cei credincioşi, care după răpirea Adunării au fost omorâţi din cauza prigonirii, vor învia la începutul Împărăţiei de o mie de ani, deci când Domnul va veni cu noi pe pământul acesta ca să exercite judecata. Aceştia sunt »cei ce sunt ai lui Hristos, la venirea Lui«.

   »La urmă, va veni sfârşitul« (1 Corinteni 15, 24). Acest »la urmă« cuprinde o mie de ani, tot aşa cum »apoi« durează de aproape 2.000 de ani. Şi când va fi sfârşitul? Citim: » Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea« (1 Corinteni 15, 26). Aceasta înseamnă deci: când moartea va fi nimicită, atunci a venit sfârşitul. Atunci va învia a doua grupă, toţi cei care nu sunt ai lui Hristos şi despre care se spune în Apocalipsa 20 că moartea are putere asupra lor (versetul 6).

   Revenim la Apocalipsa 20: »Şi am văzut pe morţii, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă şi o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii – accentuez, morţii, nu unii morţi, ci toţi morţii care se vor găsi atunci – au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc« (Apocalipsa 20, 12 – 15).

   Acesta este ultimul act pe acest pământ, în universul acesta, aşa cum este el acum, ultimul act în timp şi ultima înfăţişare înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. El este văzut ca un scaun mare şi alb, ceea ce înseamnă că aici se va face judecata într-o sfinţenie şi curăţie desăvârşită. Pe el şade Unul »dinaintea Căruia pământul şi cerul au fugit, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele«. Ne gândim la ceea ce am găsit scris în Evanghelia după Ioan 5, 22, 27 – 30 şi în Faptele Apostolilor 17, 31, că Domnul Isus ca Fiu al Omului este Cel ce şade pe acest scaun de domnie. Slava Lui va fi aşa de mare, că pământul şi cerul vor fugi, iar morţii, mari şi mici, vor sta înaintea scaunului ca să fie judecaţi.

   Există deci o zi, în care toţi morţii vor fi judecaţi. Însă numai cei necredincioşi vor fi atunci în moarte; toţi credincioşii au fost înviaţi la prima înviere. Pe tot parcursul Împărăţiei de o mie de ani nu va mai muri nici-un credincios, da, nici măcar cei necredincioşi, cu excepţia cazului că vor păcătui public împotriva Domnului Isus. În Psalmul 101, 8 citim că în fiecare dimineaţă se va face judecata, ca fiecare care s-a împotrivit Domnului să fie pedepsit cu moartea. Isaia 66, 24 spune: »Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea«. Deoarece cei născuţi din nou nu vor face aceasta, căci satana nu va mai putea să-i înşele, vor muri numai unii necredincioşi.

   După ce a avut loc această ultimă judecată, nici-un credincios nu va mai fi în mormânt, în timp ce toţi cei necredincioşi vor fi omorâţi. Căci în Apocalipsa 20, 7 – 9 citim că la sfârşitul Împărăţiei de o mie de ani satana va fi dezlegat pentru scurt timp. Toţi cei care nu vor fi născuţi din nou vor alerga după el, vor asculta de el şi se vor lăsa antrenaţi de el să se răscoale împotriva Domnului Isus. Toţi vor fi ucişi de Domnul Isus. După aceea toţi morţii vor sta acolo, niciunul nu este uitat. »Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele« (versetul 13).

   În moarte sunt trupurile celor morţi; căci numai trupul este muritor. Locuinţa morţilor, Hadesul, primeşte sufletele celor necredincioşi, nu ale celor credincioşi. Moartea şi Locuinţa morţilor vor găzdui morţii, aşa că înaintea marelui tron alb vor sta toţi morţii. La sfârşit Moartea şi Locuinţa morţilor vor fi aruncate în iazul de foc, în iad, aşa că chiar dacă cineva s-ar mai găsi în acest loc intermediar, tot va ajunge în iad.

   Vor sta înaintea marelui tron alb şi cărţile se vor deschide. Da, Dumnezeu ţine evidenţa, şi pentru fiecare este o pagină în această evidenţă. Dumnezeu a notat tot ce a făcut omul în viaţa sa. Şi toţi cei necredincioşi vor vedea, aşa cum am văzut noi cei credincioşi când am stat înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Noi am recunoscut că Domnul Isus a purtat pedeapsa pentru toate păcatele noastre. Cei necredincioşi vor fi judecaţi după faptele lor.

   Se va aduce apoi cartea vieţii, care în capitolul 13, 8 a fost numită »cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat«. Vor fi chemaţi ca să vadă că niciunul din ei nu este scris acolo, că niciunul nu are viaţa, aşa cum am citit în Ioan 5, 24 despre aceia care au crezut în Domnul Isus. Dar niciunul din ei nu este scris în cartea vieţii.

   Nu ştia Dumnezeu aceasta? Nu ştia Domnul Isus? O, da, Dumnezeu ştie, şi Domnul Isus ştie. De aceea Domnul Isus spune în Evanghelia după Matei capitolul 25 la judecata celor vii: »Aceştia vor merge în pedeapsa veşnică« (versetul 46). Aceiaşi oameni stau aici încă o dată. Domnul Isus ştie că judecata finală va avea aceiaşi sentinţă ca şi sentinţa rostită de El atunci când la începutul Împărăţiei de o mie de ani i-a trimis la moarte.

   Înaintea marelui tron alb vor sta oameni care aici pe pământ au spus mereu: am trăit făcâd totdeauna ce este bine, am dat fiecăruia ce i se cuvenea, nu mă tem de judecată! Am auzit deseori spunânduse aşa. Ei vor sta acolo, iar Dumnezeu îi va convinge. Dumnezeu este aşa de drept, că îi va judeca ca să le arate clar că viaţa lor a fost greşită iar judecata lui este dreaptă.

   Dreptatea lui Dumnezeu se va arăta şi prin aceea că El va lăsa ca judecata să se facă prin Domnul Isus ca Fiu al Omului. Deci acolo va sta un Om pe tron. Un om mort ar putea spune: cum ar putea un om să trăiască pe pământ fără să se gândească şi fără să se întrebe cum gândeşte Dumnezeu despre un lucru sau altul? Cum poate un om, înainte de a rosti un cuvânt, să întrebe care este voia lui Dumnezeu şi la orice faptă să se întrebe cum gândeşte Dumnezeu? Este imposibil!

   Dar Judecătorul care şade acolo va putea răspunde: Eu Însumi am fost 33 de ani pe pământ. Am fost un copilaş, am fost băiat, am fost tânăr, am fost om matur. Am trăit în aceleaşi împrejurări ca şi voi, da, în cele mai îngrozitoare împrejurări şi totdeauna am făcut voia lui Dumnezeu. Am putut să spun lui Dumnezeu: fac totdeauna ce este plăcut înaintea Ta. Am fost om cu adevărat, născut dintr-o femeie (Galateni 4, 4) şi am fost aşa cum ar trebui să fie o creatură. Nici-un om nu va putea spune: nu am putut împlini cerinţele lui Dumnezeu.

   Şi dacă va fi vre-un om care va spune: am făcut ce este bine, atunci Dumnezeu va spune: aici este cartea în care stă scris tot ce ai făcut. Arată-Mi un cuvânt pe care l-ai spus în ascultare faţă de Mine. Arată-Mi o faptă pe care ai făcut-o din dragoste pentru Mine. Arată-Mi unul din gândurile tale care a fost potrivit cu voia Mea! Ei vor trebui să recunoască: Dumnezeu este drept. Am trăit numai pentru noi înşine şi am nesocotit drepturile lui Dumnezeu asupra noastră.

   Cu 15 ani în urmă mi s-a întâmplat că un tânăr stătea la marginea străzii şi m-a rugat să-l duc cu maşina. După un timp l-am întrebat: »Dacă vom avea un accident şi amândoi vom muri, ştiţi unde veţi merge?« »Da, sigur«, mi-a răspuns el, »părinţii mei m-au botezat când am fost copil, aşa că ştiu că totul este în ordine«. El gândea că dacă părinţii lui l-au botezat, el va merge în cer. Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune că oricine nu crede în Fiul va pieri.

   Cât de mulţi oameni sunt, care spun că au făcut binele şi de aceea nu se tem de moarte! Dar aici Domnul le va arăta cartea vieţii, ca să vadă că ei nu sunt scrişi în ea, aşa că vor trebui să recunoască: viaţa noastră a fost greşită, a fost rea. Puteam să trăim altfel; căci Judecătorul a dovedit-o, judecata pe care ne-o face Dumnezeu este dreaptă. »Oricine nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc« (versetul 15).

   Poate va gândi cineva: nu este posibil ca toate gândurile mele, cuvintele şi faptele mele să fie date la iveală. Câte cuvinte nu am rostit eu, pe care nimeni nu le-a auzit! Câte gânduri am avut, pe care nimeni nu le ştie! Gândurile zboară, aşa se spune. Dar Dumnezeu este de altă părere. Şi chiar ştiinţa ştie că nu este aşa cum spunem noi.

   Anul trecut am vorbit cu o soră tânără din Canada. Ea studiază neurologia şi mi-a povestit că a fost de faţă când un profesor renumit a făcut o operaţie pe creer. Cu această ocazie a trăit ceva foarte ciudat: când profesorul a apăsat pe o anumită zonă din creer, pacientul a început să povestească ce a făcut la vârsta de 19 ani. Şi când profesorul a atins o altă zonă din creer, pacientul a povestit din viaţa lui la vârsta de 17 ani. Un al treilea loc avea înregistrat ce a făcut el la 14 ani.

   Tot ce a făcut omul este înregistrat în creer. Ştiinţa ştie acum; Dumnezeu a ştiut dintotdeauna. El a făcut creerul aşa. Şi în afară de aceasta Dumnezeu a scris în cărţile Sale, şi toate vor fi arătate.

   Vreau să adresez un cuvânt acelora care încă nu-L cunosc pe Domnul Isus, care nu vor merge cu Domnul Isus, dacă El ar veni în seara aceasta, deoarece ei nu şi-au recunoscut păcatele şi vina lor înaintea lui Dumnezeu şi nu au primit pe Domnul Isus prin credinţă. Aici aveţi viitorul, viitorul fiecărui om care nu s-a întors la Dumnezeu, care nu s-a pocăit (Faptele Apostolilor 17, 30) şi care nu a crezut în Domnul Isus. »Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică«. »Să creadă în El« nu înseamnă numai să fii sigur că El trăieşte acum şi că odinioară a fost pe pământ, ci să-ţi pui toată încrederea în El, să-L primeşti ca Mântuitor al tău, pe El, Fiul lui Dumnezeu, care a murit, pentru ca noi să fim mântuiţi. Cine Îl primeşte în felul acesta, acela are viaţa veşnică.

   Dacă însă spuneţi lui Dumnezeu: nu vreau harul Tău! – Nu trebuie să spuneţi aceasta în cuvinte, este suficient dacă nu apucaţi mâna întinsă a lui Dumnezeu – dacă nu vreţi să mărturisiţi că sunteţi un păcătos şi să-L primiţi pe Domnul Isus: aici este viitorul vostru. Veţi fi aruncat în iazul de foc, după ce Dumnezeu vă va arăta clar, vă va dovedi că aţi meritat judecata. Când veţi sta înaintea tronului Aceluia »dinaintea Căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele«, nu veţi îndrăzni să spuneţi: am trăit făcând totdeauna bine. Aceiaşi voce, care acum vă strigă: »Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă« (Matei 11, 28), vă va trimite atunci în moartea veşnică, în iazul de foc, despre care se spune: »Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor« (Apocalipsa 20, 10). Acesta este locul despre care Domnul Isus spune că viermele nu moare şi focul nu se stinge (Marcu 9, 44, 46, 48), unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Acesta va fi viitorul vostru.

   Repet scurta istoriară pe care am citit-o cu câteva săptămâni în urmă despre o fată tânără dintr-o familie bogată, care nu credea în Dumnezeu. Fata s-a întors la Dumnezeu, a venit cu păcatele ei la Dumnezeu, a primit prin credinţă pe Domnul Isus şi în felul acesta a primit iertarea păcatelor. Fratele ei a întrebat-o: te-ai gândit bine asupra consecinţelor care urmează din hotărârea ta? El s-a gândit la cuvintele Domnului Isus, cine vrea să zidească un turn să-şi facă bine socoteala înainte de a începe să zidească (Luca 14, 28). Voia s-o facă să înţeleagă că de acum încolo ea va fi ca un străin în famila lor, aşa cum mulţi au fost alungaţi din casă din momentul în care au primit pe Domnul Isus – că ea va fi un străin pentru prietenele ei şi »o persoană nesociabilă«. Dar ea a spus: da, am calculat preţul. Dar am calculat şi cât mă va costa dacă nu-L voi primi pe Domnul Isus, şi acest preţ a fost mult mai mare.

   Da, te costă, să-L primeşti pe Domnul Isus. Te costă ceva, să te pui înaintea lui Dumnezeu şi să recunoşti: sunt un păcătos pierdut, care numai prin har poate fi mântuit, care nu se poate ajuta singur, care a meritat judecata. Te costă mândria proprie şi trebuie să renunţi la voinţa proprie; căci începând din acest moment trebuie să întrebi: Doamne, ce vrei Tu să fac, care este voia Ta pentru mine?

   Dar dacă nu-L veţi primi pe Domnul Isus, partea voastră este condamnarea veşnică. Ca plată veţi primi moartea a doua, aceasta este iazul de foc. Domnul o numeşte întunericul veşnic, unde viermele nu moare şi focul nu se stinge. Amintirea că în seara aceasta şi probabil în alte sute de seri aţi auzit Evanghelia şi puteaţi să fiţi mântuiţi, vă va chinui veşnic. Dar nu aţi vrut. Va fi aşa cum spune în Evanghelia după Matei 25; uşa se va închide şi o voce dinlăutru vă va zice: nu te cunosc.

   Facă Dumnezeu ca niciunul din noi să nu trebuiască să audă aceasta!

1 august 1993
Biserica Baptistă „Betleem”
Pastor John Piper

Ce se întâmplă atunci când mori?

„Toţi ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”

2 Corinteni 5:1-10


Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. 2 Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, 3 negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. 4 Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. 5 Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. 6 Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, 7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 8 Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. 9 De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă. 10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Dacă credeţi în teoria evoluţionistă, teorie care atrage şi fascinează minţile multor oameni contemporani, atunci înseamnă că, pentru voi, ceea ce vi se întâmplă când muriţi nu are mai multă importanţă decât ceea ce i se întâmplă unui pom atunci când moare. S-a terminat. Treci în nefiinţă. Nu simţi nimic, nu ştii nimic, nu conştientizezi nimic. Opinia dumneavoastră despre această serie de predici ar fi că e absurdă. Nu are nimic de a face cu realitatea – cu ceea ce se întâmplă.
Dar dacă găseşti scris pe tăbliţa inimii tale adevărul că există un Dumnezeu Creator şi că eşti creat ca să ai o relaţie cu El, că ceea ce te deosebeşte de balene, delfini şi cimpanzei nu sunt mutaţiile şi chimicalele, ci persoana în asemănarea lui Dumnezeu, atunci probabil că vei sta treaz în miez de noapte şi te vei gândi la veşnicie. Deoarece în Eclesiastul 3:11 ni se spune că „Dumnezeu a pus gândul veşniciei în inima omului.”
Şi dacă, la fel ca alte milioane de oameni, L-ai întâlnit pe Isus Cristos în paginile Bibliei şi ai fost convins că El merită încrederea ta, atunci nu trebuie să fii nesigur de ceea ce urmează după moarte. El ne-a spus multe pentru a ne încuraja şi a ne elibera de goliciunea teoriei evoluţioniste şi de frica de moarte.

Ceea ce am înţeles este că toţi credincioşii în Isus vor fi cu El atunci când vor muri. Versetul 8: „Ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” Fiindcă pentru aceia dintre noi care se încred în Isus ca Mântuitor şi Domn „a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:21) „…Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:23)
În al doilea rând, am observat că există ceva mai mult decât părăsirea trupului nostru şi plecarea la Cristos. Este şi o înviere a trupului. Asta este ceea ce am înţeles săptămâna trecută: „Toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15:51-52) Cristos va veni şi va schimba trupul stării noastre smerite într-unul asemănător cu trupul Său glorios. (Filipeni 3:21) El nu spune că vom fi suflete fără trup pentru totdeauna. Va exista o înviere a morţilor.

Astăzi ne concentrăm atenţia asupra unui al treilea adevăr despre ceea ce se întâmplă atunci când credincioşii mor. Versetul asupra căruia ne centrăm atenţia în această dimineaţă este al zecelea: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
Am să fac patru observaţii simple şi clare privitoare la această judecată. Apoi vom aborda problema următoare: de ce vor fi judecaţi şi creştinii dacă Isus Cristos a fost deja judecat pentru ei (Romani 5:8-9), iar acum nu mai este nicio condamnare pentru aceia care sunt în Isus Cristos (Romani 8:1).

1. Toţi creştinii se vor înfăţişa înaintea lui Cristos ca judecător: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos.” Nu doar cei necredincioşi, ci şi „noi.” Şi nu doar unii dintre noi, ci „toţi.”

2. Cristos va fi judecătorul nostru. Judecata este şi a lui Dumnezeu (Romani 14:10-12 – „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu…”), dar Dumnezeu „I-a dat [lui Cristos] putere să judece” (Ioan 5:27). Deci Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Tatăl sunt una în judecata Lor, dar Fiul este Cel care ne va sta înainte ca Judecător.

3. Judecata noastră va avea loc după ce vom muri. Aceasta se înţelege din text iar Evrei 9:27 clarifică: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” Nu avem nevoie să fim mai expliciţi decât atât. Să specificăm doar că înainte de a intra în starea finală de glorie cu trupurile noastre înviate, pe pământul cel nou, vom sta înaintea lui Cristos ca Judecător.

4. Când ne vom înfăţişa înaintea lui Cristos ca Judecător, vom fi judecaţi după faptele noastre din această viaţă. „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” Aceasta nu este o învăţătură separată în Noul Testament. Isus a spus în Matei 16:27 – „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Şi în ultimul capitol al Bibliei Isus spune: „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:12) Cu alte cuvinte, e important modul în care îţi trăieşti viaţa.

Acum întrebarea mai grea: de ce este important cum trăiesc? De ce faptele făcute în trup sunt o dovadă în această sală de judecată? Scopul acestei judecăţi este oare acela de a declara cine este pierdut şi cine este mântuit, potrivit cu faptele făcute în trup? Sau acela de a desemna măsura răsplăţii în viaţa viitoare conform cu faptele făcute în trup?
Eu cred că răspunsul Noului Testament le cuprinde pe ambele. Faptele îi vor dovedi pe cei care vor intra în viaţa viitoare dar vor şi arăta măsura răsplăţii lor în viaţa ce va veni. Vă voi arăta într-o clipă de ce cred asta. Acum vreau să mă opresc la cea mai mare problemă a creştinilor când vine vorba de aşa ceva. Pentru mulţi credincioşi, cele spuse mai sus par a fi în contradicţie cu mântuirea prin har şi prin credinţă. Efeseni 2:8-9 spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.” Mântuirea nu este „prin fapte.” Asta înseamnă că faptele nu câştigă mântuirea. Faptele nu Îl fac dator pe Dumnezeu cu plata onorariului. Asta ar contrazice harul. „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Mântuirea se distribuie prin har, fără plată, şi e primită prin credinţă, nu prin fapte.

Atunci, cum pot eu să spun că judecata credincioşilor nu va fi doar o declaraţie publică a măsurii răsplăţii în împărăţia lui Dumnezeu potrivit cu faptele noastre, ci şi o declaraţie publică a mântuirii noastre – a intrării noastre în împărăţie – conform faptelor noastre?
În câteva cuvinte, răspunsul ar fi că faptele vor fi dovada publică adusă înaintea curţii lui Cristos, care va confirma credinţa noastră ca fiind una autentică. Iar faptele noastre vor fi o dovadă publică, adusă ca să arate măsura variată a ascultării noastre în credinţă (Romani 12:3; 1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 1:11). Altfel spus, mântuirea este prin credinţă şi răsplata este prin credinţă, însă dovada credinţei invizibile în sala de judecată a lui Cristos va fi o viaţă transformată. Faptele noastre nu sunt baza mântuirii noastre, ci dovada. Ele nu sunt fundamentul, ci proba.

Acum să vă arăt de ce cred asta.
Există o învăţătură atât în scrierile apostolului Pavel cât şi în cuvintele lui Isus, o învăţătură potrivit căreia credincioşii vor primi răsplată variată în funcţie de gradul exprimării credinţei lor în fapte de slujire, dragoste şi dreptate. De exemplu, în 1 Corinteni 3:8 Pavel spune: „Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” Iar în Efeseni 6:8 Pavel spune că robul „va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.”
Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc pilda polilor din Luca 19:12-27. Isus compară plecarea Sa la cer şi întoarcerea Sa cu întâmplarea unui nobil care, înainte să plece de acasă, a dat câte un pol la zece servitori de ai săi, spunându-le să-l pună fiecare în negoţ, până la întoarcerea sa. Omul le-a cerut socoteală la întoarcerea sa. Unul dintre servitori a pus polul în negoţ şi a câştigat alţi zece. Nobilul îi răspunde că răsplata lui va fi autoritatea peste zece oraşe. Un altul a avut un câştig de cinci poli. Şi nobilul i-a dat ca răsplată stăpânirea a cinci oraşe. Altul a păstrat mina şi nu a făcut nimic cu ea. Acestuia nobilul i-a spus: „Te voi judeca după cuvintele tale.” Şi i-a luat singurul pol ce-l avea.

Ceea ce ne învaţă pilda este acelaşi lucru pe care ne învaţă şi Pavel: sunt diverse niveluri de răsplată în funcţie de credincioşia vieţilor noastre. Dar Pavel merge mai departe arătând că există o pierdere nu numai a răsplăţii, ci şi a veşniciei celor care pretind a fi credincioşi, dar care nu fac nimic să arate că preţuiesc darurile lui Dumnezeu şi că Îl iubesc. Acesta este cazul celui de-al treilea servitor, care nu a făcut nimic cu darul său. El nu numai că şi-a pierdut răsplata, dar şi-a pierdut şi viaţa. Isus spune în Matei 25:30 – „Iar pe robul acela netrebnic aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Aceasta ne conduce la al doilea scop al judecăţii. Primul scop al judecăţii era de a face o demonstraţie publică a diverselor niveluri de răsplată primite de creştini pentru practicarea credinţei lor în ascultare. Al doilea scop al judecăţii este să declare în mod deschis realitatea credinţei şi mântuirii poporului lui Dumnezeu prin dovada faptelor lor. Mântuirea se datorează credinţei. Mântuirea este arătată prin fapte. Când Pavel spune (în v.10) că noi „vom fi recompensaţi… după binele sau răul pe care-l vom fi făcut”, el nu spune că doar răsplata noastră va fi conform faptelor noastre ci şi mântuirea noastră.
De ce cred aceasta?
Există numeroase texte care se îndreaptă în această direcţie. Epistola lui Pavel către Romani 2:5-7 este unul dintre acestea şi se referă la „revelaţia dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” În versetele 6-8 spune: „[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui: va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce […] se împotrivesc adevărului…” Cu alte cuvinte, aşa cum spune textul nostru, judecata este „după faptele fiecăruia.” Dar aici problema este viaţa veşnică în antiteză cu mânia lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel a expus de mai multe ori anumite fapte precizând că „cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:21; 1 Corinteni 6:9-10) Altfel zis, când aceste fapte sunt expuse la judecată ca mod de viaţă al unei persoane, ele vor fi dovada că credinţa lor este moartă; şi ei vor fi pierduţi. Aşa cum a spus Iacov în cartea sa, în capitolul 2, versetul 26: „…credinţa fără fapte este moartă.” Aşa va arăta la judecată.

Isus a expus lucrurile astfel (şi a folosit exact aceleaşi cuvinte pentru faptele bune şi rele, pe care le găsim aici în 2 Corinteni 5:10): „…vine ceasul, când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele; cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” Ioan 5:28-29 Cu alte cuvinte, modul în care ai trăit va demonstra dacă ai înviat pentru viaţă sau pentru a experimenta judecata ca şi condamnare.
Cu cinci versete mai sus, în Ioan 5:24, El spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele […] are viaţa veşnică.” A auzi şi a crede înseamnă să ai viaţa veşnică – prin har şi prin credinţă. Dar când această credinţă este reală – nu una moartă – viaţa se schimbă şi Isus poate spune, fără nicio reţinere: faptele acestei vieţi vor fi temeiul public al judecăţii la înviere. Fiindcă faptele noastre sunt dovada realităţii credinţei noastre. Şi credinţa în Cristos ne mântuieşte.

Să închei cu o ilustraţie care cred că va clarifica modul în care faptele au efect la Judecata de Apoi.
Amintiţi-vă istorisirea modului în care cele două femei prostituate au adus copilul în faţa regelui Solomon ca el să acţioneze ca judecător între ele. El a cerut să i se aducă o sabie şi copilul să fie tăiat în două. O jumătate să i se dea uneia dintre femei, iar a doua jumătate celeilalte. Adevărata mamă a strigat printre lacrimi: „O, domnul meu, dăruieşte-i ei copilul şi în niciun caz să nu îl omori.” Solomon a răspuns: „Daţi copilul acestei femei, căci ea este mama.”
Ce urmărea Solomon? El nu urmărea o lucrare prin care să câştige un copil. El dorea un act prin care să dovedească faptul că acel copil aparţinea prin naştere femeii. Acesta este modul în care priveşte Dumnezeu la faptele noastre. El nu aşteaptă fapte care să ne aducă scuze la judecată. El aşteaptă fapte care să dovedească faptul că noi suntem deja în graţia Sa. Însuşirea iertării noastre a fost sângele lui Isus, suficient o dată pentru totdeauna, ca să ne acopere toate păcatele. Şi mijloacele care ne aparţin sunt credinţa şi numai credinţa.

Copyright 1993 John Piper
Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org

Tradus de Daniel Ilaş

 

Ilie Demeter: “Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață.”

Grădina Eden, pe care a sădit-o Dumnezeu, a fost creată pentru strămoşul nostru, care primeşte chipul si asemănarea lui Dumnezeu, ca „s-o lucreze şi s-o păzească”. Adam și Eva nu și-au îndeplinit menirea pe care o aveau în grădină, au vrut  mai mult, la șoapta Diavolului, să fie ca și Dumnezeu. Ce greșeală, ce eroare, să nu asculți de Creatorul Tău, de Binefacătorul Tău, de Cel care îți dorește tot binele și fericirea veșnică?! Într-o clipă de neascultare s-a pierdut totul, am pierdut totul. Intrarea in grădina Eden a fost pusă sub paza unor „heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumu la pomul vieţii” (Gen 3:24).

Neascultarea și încălcarea poruncilor lui Dumnezeu le-am acoperit cu frunze de smochin, dar El ne-a căutat dându-ne o viață nouă prin sacrificul suprem al Fiului Său….

În anul 1962 s-a instaurat colectivizarea și în satul meu. Tata nu a vrut sa lucreze nici o zi la colectiv dar mama avea de făcut in fiecare an un numar de zile de munca (numite norme) pentru C.A.P., ca la sfârșitul fiecărui an să primească produse agricole. Eram elev la liceu și în fiecare vară veneam și făceam completare la zilele de muncă (norma care îi revenea mamei) prin lucru la câmp (prășit, secerat, la fân, etc.). În vara anului 1969 într-o zi am lucrat până seara târziu la prășitul porumbului ca să termin parcela care era atribuită mamei. Am fost înțepat de țânțari sau viespi, am ajuns acasă, am făcut febră, am intrat in șoc, am fost inconștient până spre dimineață, când mi-am revenit. În acest timp am avut un vis în care Domnul Isus a apărut pe nori ca semn al sfârșitului, pământul de sub mine s-a despicat și eu trebuia să trec in partea cealaltă ca să fiu salvat. Despicătura pământului nu era mare ca sa n-o pot sări, dar n-am facut-o. Am început să cad in deschizătură (în hăul acela), având mustrari de cuget, gândindu-mă de ce n-am sărit peste prăpastie, lucru pe care-l puteam face. Spre dimineață, când mi-am revenit, mama era lângă mine, nu dormise toată noaptea, iar eu eram foarte fericit că a fost doar un vis și am înțeles că Dumnezeu mă iubește și mi-a acordat șansa de a sări peste și a intra în raiul lui Dumnezeu. I-am promis lui Dumnezeu si i-am mulțumit că mă are in vedere și pe mine, un tânăr de 17 ani, dintr-un sat izolat și mic. După 2 ani, am împlinit promisiunea și l-am primit pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor al meu și am fost botezat la BCB Sibiu.

După mii de ani a trebuit să vină Cineva care era peste heruvimi, cu jertfa Lui ca să ne deschidă din nou intrarea in raiul ceresc, în Împărăția lui Dumnezeu. Acum putem cânta așa: „Noi raiul prin Adam pierdeam, dar prin Isus îl dobândim iar. Prin Lege condamnaţi eram, prin har iertare avem.”

Ruben Bucoiu: Judecata veșnică

Invăţătura despre judecată este inclusă de scriitorul Epistolei către Evrei în lista celor dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, unul dintre adevărurile începătoare ale lui Hristos; cu alte cuvinte în lista învăţăturilor fundamentale, de bază, aproape – am putea spune – de la sine înţelese, pe care orice creştin, orice urmaş al lui Hristos e normal şi necesar să o cunoască la fel ca şi pe celelalte învăţături fundamentale ale creştinismului – temelie care nu este scop în sine, ci doar etapă de început în complexa construcţie a vieţii umane.

Crezul credinţei creştine care sumarizează în cine şi ce anume crede creştinul, spune la un moment dat astfel: “Cred într-Unul Domn Isus Hristos, care […] S-a înălţat la ceruri şi şade la dreapta Tatălui; şi iarăşi va să vină cu mărire, să judece viii şi morţii. (subliniere adăugată)

Chiar dacă înţelegem foarte clar că Judecătorul este Hristos (după cum El însuşi ne spune că, “Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului”, Ioan 5:22), că judecata aceasta este un eveniment viitor, şi că, indiferent de formalocul sau timpul în care va avea loc, ea îi va cuprinde pe toţi oamenii, fie ei vii la momentul respectiv, fie morţi, trebuie totuşi să citim cu atenţie tot ce ne spune Scriptura şi să împărţim drept Cuvântul adevărului care vorbeşte şi despre subiectul acesta.

Când lecturăm Noul Testament observăm că scriitorii lui inspiraţi de Duhul lui Dumnezeu îi împart pe oamenii acestei lumi după alte criterii decât cele cu care suntem noi obişnuiţi (ex.: cultură, rasă, naţionalitate, etc.), iar judecata urmează şi ea rânduiala divină potrivit acestor categorii de oameni, şi nu altora.

Chiar dacă Scriptura afirmă că “…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27), totuşi nu toţi oamenii vor avea parte de aceeaşi judecată, în acelaşi loc şi timp şi cu acelaşi scop. Teoria “Judecăţii generale” nu este o învăţătură biblică, nu o regăsim în scrierile noutestamentare, prin urmare nu o credem şi nu o mărturisim – ci considerăm că este mai important să “avem acelaşi duh de credinţă” cu apostolul Pavel, “potrivit cu ceea ce este scris” (2 Cor. 4:13), potrivit cu ceea ce ne-a fost revelat în Cuvântul lui Dumnezeu.

În lumina acestei revelaţii, înaintea lui Dumnezeu nu este nicio deosebire între oameni, “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Iar pe de altă parte “…nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă” (Romani 10:12). Totuşi, din alte puncte de vedere, potrivit planurilor Lui, Scriptura ne spune că Dumnezeu a împărţit oamenii între “Poporul ales” (evreii) şi “Neamuri” (celelalte popoare), iar după întruparea, moartea, învierea şi înălţarea lui Hristos, Dumnezeu a înfiinţat o a treia categorie de oameni, distinctă de celelalte două, şi anume “Biserica”. Împărţirea aceasta o găsim în 1 Corinteni 10:32 în îndemnul apostolului Pavel către corinteni: “Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.”  

Cu aceste lucruri în minte, înainte de a încerca să înţelegem la ce se referă textul biblic atunci când vorbeşte despre „judecata veşnică[1],  vă propun să creionăm pe scurt direcţiile majore în care o ia textul Noului Testament atunci când vine vorba despre judecată.

Tipuri de judecăţi prezentate în Noul Testament:

  1. Judecata păcatelor credinciosului

“Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5:24)

Aceasta este Evanghelia adusă de Hristos; un har care odată acceptat prin credinţă aduce omului ispăşire. Plata păcatului este moartea, însă moartea aceasta a suferit-o Hristos de dragul nostru, pentru ca odată satisfăcută dreptatea divină să putem căpăta iertarea şi să scăpăm de osânda judecăţii. “Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare…care dă viaţa.” (Romani 5:16)
Judecata divină (adică, moartea) a căzut asupra lui Hristos pentru ca noi să putem scăpa de ea. “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat…” (Ioan 3:17-18).

  1. Judecata de sine a credinciosului

Acesta este un alt tip de judecată menţionat în scrierile noutestamentare, judecată care i se cere credinciosului, faţă de el însuşi, şi pe care trebuie să o exercite în toate relaţiile pe care le are – în relaţia cu sine şi cu semenii săi, în relaţia cu Dumnezeu şi în lumina acestei relaţii. “Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi (sau, disciplinaţi) de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.” (1 Corinteni 11:31-32)

  1. Judecata de la scaunul de judecată al lui Hristos

Judecata aceasta este judecata Bisericii[2], care va avea loc nu în vederea mântuirii[3] sau osândirii, ci în vederea răsplătirii – criteriile acestei judecăţi, pe lângă dreptatea divină[4], desigur, sunt faptele făcute de cei mântuiţi prin har şi credinţă. “Căci toţi (scrie apostolul către Biserica din Corint) trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:10)

  1. Judecata Neamurilor la venirea lui Hristos în slavă

Judecata aceasta, cunoscută şi ca “judecata oilor şi a caprelor[5]” este probabil cea mai ambiguă şi cea mai răstălmăcită dintre tipurile de judecăţi despre care ne vorbeşte Noul Testament. Pentru că explicare ei detaliată nu este scopul principal al acestei scrieri ne vom limita doar la creionarea direcţiilor generale pe care textul Evangheliei ni le prezintă.

Ni se spune că judecătorul este Hristos şi că judecata va avea loc când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, însă El stă de data aceasta pe scaunul de domnie al slavei Sale ca să judece toate Neamurile, potrivit cu felul în care s-au purtat cu o categorie aparte de oameni, numită de El “aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei.” Cei care au parte de aprobarea divină sunt numiţi binecuvântaţi şi neprihăniţi, şi sunt invitaţi să moştenească Împărăţia şi viaţa veşnică, iar ceilalţi sunt numiţi belstemaţi, şi sunt izgoniţi în focul cel veşnic, în pedeapsa veşnică. (Matei 25:31-46).

Chiar dacă împărţirea tuturor Neamurilor în cei de la dreapta şi cei de la stânga nu ne lămureşte foarte clar cui i se adresează judecata aceasta, nu putem să nu remarcăm termenii drastici aflaţi în vădită opoziţie cu care ea se finalizează: viaţa veşnică pentru unii, şi pedeapsa veşnică pentru alţii, mai exact “focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41) – termeni care ne aduc mai aproape de subiectul pe care încercăm să-l aprofundăm, şi anume învăţătura despre “judecata veşnică.”[6] (Evrei 6:2)

  1. Judecata morţilor la marele tron alb

Ultima judecată menţionată în Scriptură este o judecată de care vor avea parte doar către cei morţi, în faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie mare şi alb, la sfârşitul celor o mie de ani de domnie ai lui Hristos. Scriptura ne spune că momentul acestei judecăţi marchează sfârşitul Universului material aşa cum îl cunoaştem noi, pentru că Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Imediat după descrierea judecăţii, apostolul Ioan scrie următoarele cuvinte: Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră. (Apocalipsa 20:11, 21:1)

Nişte cărţi vor fi deschise. Şi va fi deschisă şi o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii vor fi judecaţi după faptele lor, după cele ce sunt scrise în cărţile acelea. Deşi noi ştim din alte texte ale Noului Testament că nimeni nu poate fi mântuit de păcatele lui prin propriile fapte bune, ca să nu se laude – mai ştim şi că adevărata dovadă a credinţei noastre sunt faptele noastre, şi că Dumnezeu a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate. Tocmai menirea aceasta se pare că o au cărţile deschise, şi anume dovedirea dreptei judecăţi divine, prezentarea dovezilor înregistrate acolo.

Rezultatul judecăţii nu va fi favorabil pentru niciunul din cei ce vor fi judecaţi atunci, ci va fi o cutremurătoare condamarea veşnică, numită moartea a doua. Nu doar o aruncare în întunericul de afară, ci o împlinire a variantelor alese de oameni prin respingerea lui Dumnezeu, o împărtăşire de soartă cu fiinţele angelice căzute, cu Diavolul şi întreaga lui împărăţie, o separare[7] veşnică de Dumnezeul care este Lumină şi Viaţă. “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.” (Apocalipsa 20:14-15)

Judecata veşnică

Iată-ne ajunşi în punctul maxim al acestui subiect prezentat într-o diversitate de feluri şi forme (lingvistice) în întreaga Scriptură, de la întâia ei carte scrisă, cartea Iov, (“Şi să ştiţi că este o judecată!” 19:29), până la ultima ei carte, Apocalipsa. Citind şi căutând să înţelegem cât mai corect aceste învăţături, dilema care se ridică – şi care este de netrecut pentru mulţi oameni -, este tocmai aparent-vădita contradicţie între dreptatea divină (temeiul judecăţii) şi aspectul ei veşnic, pentru că tocmai acest aspect căutăm acum să-l aprofundăm, anume judecat veşnică.

Cum este posibil, ne întrebăm, ca Dumnezeul care ni se prezintă ca fiind bunmilosîndelung răbdătoradevărat şi drept, şi care atât de mult a iubit lumea încât şi-a dat la moarte propriul Fiu pentru mântuirea omenirii căzute în păcat, să judece şi să pedepesească cu o veşnicie de întuneric, de chin şi de suferinţă, pe un om care I-a întors spatele, L-a ignorat şi s-a răzvrătit în neascultare împotriva Lui întreaga viaţă, adică, pentru noi cei de astăzi, o perioadă relativ scurtă de 70-80 de ani, sau chiar mai puţin? Unde-i dreptatea unei asemenea judecăţi, ne întrebăm noi[8], şi ne grăbim să tragem tot felul de concluzii în favoarea noastră: fie că Dumnezeul acesta nu-i drept, aşa cum pretinde; fie că nu-i bun, aşa cum pretinde; ceea ce înseamnă că e un Dumnezeu rău, căruia în „nedreptatea” aceasta a Lui îi face plăcere să se răzbune şi să-i chinuie pe oamenii care l-au respins.

 Varianta aceasta de interpretare este acceptată cu uşurinţă de mulţi, ca fiind varianta “corectă” – rezolvarea rapidă a “problemei”, însă trebuie adăugat că de cele mai multe ori răspunsul corect depinde de întrebarea corectă; dreptatea în cazul judecăţii divine fiind definită de Dumnezeu în termenii Lui, nu ai noştri. După aproape două mii de ani de creştinism, bănuiesc că ştiţi că nu suntem deloc primii care încercăm să întelegem corect învăţătura aceasta a Scripturii precum şi aspectele ei aparent contradictorii. Iată ce scrie John Piper:

Iadul este o realitate înspăimântătoare. A vorbi despre el cu uşurinţă dovedeşte că nu ne dăm seama cât este de oribil. […] Ar trebui să ne cutremurăm.

De ce? Pentru că ororile infinite ale iadului sunt menite de Dumnezeu să fie o demonstraţie vie a valorii infinite a gloriei Lui pe care păcătoşii au depreciat-o. Afirmaţiile biblice despre dreptatea şi realitatea iadului sunt mărturia cea mai clară a imensului păcat de a nu-l glorifica pe Dumnezeu. Toţi am păcătuit. Toate naţiunile au păcătuit. De aceea greutatea vinei infinite se răsfrânge asupra fiecărei fiinţe umane datorită faptului că nu am reuşit să ne găsim plăcerea în Dumnezeu mai mult decât în propria noastră suficienţă.

[…] Obiecţia ridicată de secole, că pedeapsa eternă este disproporţională cu o viaţă finită de păcat, omite un lucru esenţial pe care Jonathan Edwards l-a văzut atât de clar, şi anume că gradul vinovăţiei nu este în raport direct proporţional cu cât de mult timp ai ofensat o persoană, ci cu cât de înalt a fost rangul persoanei pe care ai ofensat-o.[9]

Vina unei persoane care nesocoteşte şi dispreţuieşte pe cineva este proporţional mai mult sau mai puţin odioasă în raport cu obligaţia mai mare sau mai mică de a asculta de cel ofensat. De aceea, dacă există vreo persoană faţă de care avem datoria infinită de a o iubi, de a o cinsiti şi de a o asculta, atitudinea contrară faţă de ea ar fi o vină infinită.

Datoria noastră de a iubi, de a cinsti şi de a asculta de o persoană este proporţională cu dragostea, consideraţia şi autoritatea faţă de aceasta… Dar Dumnezeu este o Persoană infinit de minunată pentru că are o desăvârşire şi o frumuseţe infinită…

Deci păcatul împotriva lui Dumnezeu, fiind violoarea unei datorii infinite, este o vină infinit de mare, care merită astfel o pedeapsă infinită… Eternitatea pedepsei oamenilor neevlavioşi o face să fie propoţională cu grozăvia păcatului de care se fac vinovaţi.[10]
__________________

[1] De observat că nu se foloseşte termenul general de “judecată viitoare” – deşi, de vreme ce încă n-a avut loc, se subînţelege că respectiva judecată va avea loc cândva în viitor.
[2] Biserica Universală, adică totalitatea credincioşilor în Hristos din toate timpurile şi toate locurile, de la prima venire a lui Hristos până la reîntoarcerea Lui.
[3] Mântuirea “…nu (este) prin fapte, ca să nu se laude nimeni”, Efeseni 2:9.
[4] Ioan 7:24 “Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.”
[5] Matei 25:32 “Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre.”
[6] Alte texte, precum cel din Iuda 1:6, ne vorbesc în termenii perspectivelor veşnice despre judecata îngerilor căzuţi (a demonilor), judecată despre care nu ni se dau multe detalii, nu ştim când şi cum va avea loc. (“El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.”) Putem trage totuşi concluzia, din texte precum cel din Matei 25, că soarta lor va fi împărtăşită de unii oameni.
[7] Moartea înseamnă separare (de viaţă).
[8] Ţi se pare drept, zicem noi? De parcă dreptatea divină se ia după ce ni se pare nouă, după ochiul nostru minuscul, după perspectivele noastre înguste şi limitate?
[9] John Piper, “Să se bucure popoarele”, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1998, pag.152
[10] “Dreptatea lui Dumnezeu în condamnarea păcătoşilor”, The Works of Jonathan Edwards, vol.1, Edinburgh, Banner of Truth Trust, 1974, pag.669

Itinerar Biblic Ep. 1063 – APOCALIPSA Cap. 20:12-21:1-2

 

Dragi crestini , în ultima noastră întâlnire am văzut ce se întâmplă înaintea Tronului Mare şi Alb al Judecăţii divine. Însă nu am epuizat desfăşurarea acestor evenimente aşa că vom merge mai departe astăzi.

v.12  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

v.13  Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

Da, dragi prieteni, toţi vor avea parte de un proces corect. Viaţa voastră este înregistrată pe bandă şi Domnul Isus Hristos are această bandă. Când o va pune veţi vedea toată viaţa, aşa cum aţi trăit-o pe pământ, şi nu vă va plăcea ce veţi auzi. Sunteţi gata să staţi înaintea lui Dumnezeu şi să ascultaţi această bandă a vieţii voastre? O veţi vedea proiectată ca pe un mare ecran de cinematograf. Credeţi că viaţa voastră ar trece cu bine acest test? Eu, unul, ştiu că nu aş putea trece de test, dacă nu L-aş avea pe Domnul Isus. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harul Său. “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8).

“Şi am văzut pe morţi, mari şi mici.” Toţi sunt morţi pentru că, în mod evident, unii dintre ei au numele scrise în cartea vieţii. Ei nu au apelat niciodată la Dumnezeu pentru ca să fie mântuiţi. Domnul Isus a spus: “Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5:40). Cei care stau înaintea scaunului Său de domnie nu au venit la El să aibă viaţa.

Cărţile acestea consemnează faptele tuturor persoanelor. Dumnezeu păstrează benzile şi le va porni la momentul potrivit. Mulţi vor fi nefericiţi când vor vedea şi auzi ce este pe aceste benzi. Dacă sunteţi mântuiţi, nu veţi simţi la fel. Dacă sunteţi mântuiţi nu vă veţi afla la această judecată. Faptele voastre vor fi judecate ţinând seama că sunt faptele unui copil al lui Dumnezeu şi judecata va fi înaintea scaunului de domnie al lui Hristos. Va fi o judecată în vederea răsplătirii (vezi 2 Corinteni 5:10). Judecata de la scaunul de domnie mare şi alb este judecata celor pierduţi. Foarte mulţi oameni vor să fie mântuiţi în conformitate cu faptele lor. Acesta este prilejul pentru o astfel de judecată. Judecata este dreaptă, dar nimeni nu va fi mântuit prin faptele sale.

“Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea.” Cei care au avut un mormânt de apă şi ale căror corpuri au fost descompuse de apa mării vor fi înviaţi. Pentru Dumnezeu aceasta nu va fi o problemă. La urma urmei, sunt doar atomi. Tot ce are de făcut Dumnezeu este să-i pună din nou la un loc. A mai făcut-o o dată, poate s-o mai facă din nou. Mormintele de pe pământ vor da înapoi trupurile din ele; şi Hadesul (locuinţa morţilor), locul în care merg duhurile celor pierduţi, va da înapoi morţii ei (literal, McGee, îşi va vărsa conţinutul!) pentru această judecată.

v.14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

v.15  Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Locuinţa morţilor sau Hades este locul morţilor nevăzuţi şi este împărţit în două compartimente: paradisul şi locul de chin (vezi Luca 16:19-31). Paradisul a fost golit atunci când Hristos i-a luat pe credincioşii Vechiului Testament cu El atunci când S-a înălţat la cer. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.” Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se pogorâse în părţile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, este acelaşi cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.” (Efeseni 4:8-10). Domnul Isus Hristos a făcut două lucruri: a dat daruri oamenilor aici, pe pământ, dar i-a şi luat cu El în cer pe sfinţii Vechiului Testament care au murit şi care erau în acel loc numit paradis. Dar locul de chin îi va da pe cei pierduţi pentru judecata de la scaunul de domnie mare şi alb. Toţi cei care vor fi prezenţi la această judecată sunt pierduţi şi vor fi aruncaţi în iazul de foc care este moartea a doua. Domnul a mai numit acest loc “întunericul de afară”. Noi credem că acesta este un simbol pentru ceva mai rău decât focul real sau întunericul pe care-l experimentăm noi azi. Este despărţirea veşnică de Dumnezeu pentru că moartea înseamnă despărţire.

Moartea, duşmanul cel mai mare al omului, va dispărea de pe pământ. Nu se va mai spune “În Adam toţi mor” (vezi 1 Corinteni 15:22). Moartea este personificată în acest caz pentru că este duşmanul cel mai mare al omului. În Vechiul Testament citim: “Îi voi răscumpăra din mâna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!” (Osea 13:14).

Şi apostolul Pavel scrie: “Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. … Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:26, 55).

Locuinţa morţilor, Hades, închisoarea sufletelor pierdute este aruncată şi ea în iazul de foc. Cei pierduţi nu se mai află în locuinţa morţilor, ci în iazul de foc. Acolo sunt Satan, fiara şi profetul fals, precum şi toţi cei care le-au fost supuşi. Dacă omul nu acceptă viaţa lui Dumnezeu, atunci trebuie să accepte singura alternativă: tovărăşia veşnică a lui Satan. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a fi pus în acest loc, dar nu mai există altul. Iadul a fost creat pentru diavol şi îngerii săi. Eu înţeleg din asta că este un loc în care Dumnezeu nu Se duce niciodată. Moartea a doua înseamnă despărţirea totală şi veşnică de Dumnezeu.

Să mai înaintăm însă puţin, şi ne vom îndrepta acum privirile asupra capitolului 21. Tema lui este veşnicia.

Tema: intrarea în veşnicie; veşnicia revelată

Modul în care este definită ea în capitolul 21 este unul extrem de concret – un cer nou, un pământ nou, un nou Ierusalim, o eră nouă şi reşedinţa veşnică a miresei Mielului unde noi vom fi creaţii noi în Hristos Isus fără natura veche care se manifestă atât de mult în prezent. Putem folosi şi noi o expresie foarte cunoscută şi să spunem că tot ce este scris în acest capitol este “din altă lume”. Acest capitol nu se referă la lucruri de pe pământ (excepţie fac primele câteva versete). Aici vedem care este reşedinţa veşnică a Bisericii. De fapt ce este raiul sau cerul? Se spun multe lucruri sentimentale despre rai şi multora li se umezesc ochii când încep să vorbească despre cum va fi în cer, dar nu trebuie să uităm un fapt clar: raiul este un loc real. Veţi avea o adresă acolo. Veţi avea un nume astfel încât dacă vă rătăciţi un înger vă va aduce acasă – pentru că veţi avea o casă în cer.

Studiind acest capitol vom afla mai multe despre veşnicie, dar în acelaşi timp vom descoperi o nouă creaţie. Un cer nou, un pământ nou şi Noul Ierusalim se pregătesc să ne salute. Cei răscumpăraţi au primit trupuri glorificate ca al lui Hristos. Toate lucrurile sunt noi. Existenţa unui univers nou sugerează apariţia unor noi metode şi abordări ale vieţii. Legi noi vor guverna un univers nou. Modul de viaţă se va schimba cu totul.

Iată câteva din schimbările care sunt sugerate în cap. 21-22:

  1. Va lipsi total păcatul, nu va exista ispită sau punere la încercare în noua creaţie. Acest lucru marchează o diferenţă radicală.
  2. Noul Ierusalim care coboară de la Dumnezeu din cer nu înseamnă un alt satelit pentru pământ, ci mai degrabă pământul şi toată creaţia nouă, cu toate sistemele galactice se vor roti în jurul Noului Ierusalim pentru că acesta este locuinţa lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos.
  3. Legea gravităţii va fi schimbată în mod radical. Va exista trafic între Noul Ierusalim şi pământ. Biserica va fi părăsit deja pământul şi locuinţa sa va fi în Noul Ierusalim. Vom avea trupuri cu totul noi, diferite şi legea gravităţii nu ne va afecta. Mă refer la legea gravităţii de pe acest pământ sau de pe oricare altă planetă.
  4. Nu va mai fi vreun soare care să dea lumină pentru că Dumnezeu Însuşi va furniza lumină întregului univers. Nu va fi noapte. Nu va mai fi nevoie de noapte pentru că nu va mai trebui să ne odihnim, având acele trupuri noi. Eu abia aştept acest lucru, vă spun sincer.
  5. Nu va mai fi nici o mare pe pământ. Marea ocupă astăzi cea mai mare parte din suprafaţa planetei: aproximativ trei sferturi din suprafaţa planetei este reprezentată de apă. Aceasta înseamnă că viaţa pe pământ va fi revoluţionată. Nu vor mai fi peşti de mâncat. După toate aparenţele, omul va fi vegetarian în timpul celor o mie de ani şi în toată veşnicia care va urma, aşa cum era în grădina Edenului. Fructele vor constitui dieta omului care va trăi veşnic (vezi Apocalipsa 22:2).
  6. Prezenţa Domnului Hristos şi a lui Dumnezeu, împreună cu faptul că tronul lui Dumnezeu este vizibil reprezintă intrarea omului într-o epocă nouă, într-o creaţie nouă.

UN CER NOU, UN PĂMÂNT NOU, NOUL IERUSALIM.

Ioan descrie dispariţia cerului şi a pământului aşa cum le ştim noi acum în primul verset din capitolul 21.

v.1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

“Am văzut” – această afirmaţie repetată atât de des ne aminteşte mereu faptul că Ioan era spectator la toate aceste scene. El era un martor al scenei finale care anunţă veşnicia.

Scriptura ne învaţă în mod clar că ordinea actuală a creaţiei va dispărea şi vor apărea un cer noi şi un pământ nou. Domnul Isus Hristos a spus: “Cerul şi pământul vor trece…” (Matei 24:35). Vechea creaţie a fost făcută pentru primul Adam. Hristos, ultimul Adam, are o creaţie nouă pentru noile Sale creaţii. “„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17). “Căci după cum cerurile cele noi, şi pământul cel nou pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul-aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.” (Isaia 66:22).

Dumnezeu i-a promis lui Avraam o ţară pentru totdeauna, iar lui David un scaun de domnie pentru totdeauna. Daniel a profeţit despre “o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 2:44). Pământul cel nou va vedea împlinirea totală a acestor profeţii. Gândiţi-vă la credinţa oamenilor de seamă ai Vechiului Testament: “ În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că Sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că Sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:13-16). “Cerească” nu înseamnă că vor merge în cer, ci mai degrabă că cerul va veni pe pământ. La acest lucru ne gândim atunci când ne rugăm prin rugăciunea pe care o numim “Tatăl nostru” – “Vie Împărăţia Ta… precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10).

“Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:13). În a doua sa epistolă Petru afirmă clar că pământul pe care trăim în prezent va fi distrus prin foc. “ Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. […] Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.  Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă” (2 Petru 3:7, 10-11).

Caracteristica principală a noului pământ, aşa cum am mai arătat deja, este absenţa mării. Aceasta ar duce în mod automat la schimbarea climei, a atmosferei, a condiţiilor de iluminare. Este imposibil pentru mintea omenească să înţeleagă transformările extraordinare care vor avea loc în creaţia cea nouă. În trecut marea a fost o barieră şi un hotar pentru omenire, care în  unele cazuri a fost un lucru bun, în alte cazuri a fost un lucru rău. De asemenea, marea a fost un instrument al judecăţii în timpul potopului. Totuşi, prin dispariţia mării populaţia pământului se poate mări pentru că suprafaţa uscată va fi mai mare.

v.2  Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

Aceasta este partea care ar trebui să ne intereseze cel mai mult. Noul Ierusalim este locul în care vom trăi noi, cei care suntem copiii lui Dumnezeu. Când spuneţi că mergeţi în cer, la ce vă gândiţi?

Pentru cei mai mulţi oameni, cerul este un fel de insulă frumoasă undeva, nu se ştie precis unde. Totuşi, este bine să ştiţi că este un loc foarte precis, o cetate care se numeşte Noul Ierusalim. Este o planetă în sine. Scriptura vorbeşte puţin despre cer, dar aici avem câteva date şi de aceea este atât de important pentru noi acest fragment.

“Şi am văzut coborându-se de la Dumnezeu cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” Acest Nou Ierusalim nu ar trebui identificat cu vechiul Ierusalim, cel pământesc.

Nu-mi pot imagina o descriere mai frumoasă decât aceasta: “gătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.” Am avut privilegiul de a căsători mai multe cupluri şi pot să vă spun că nu am văzut nici o mireasă urâtă. Toate sunt frumoase. În timpul ceremoniei nimeni nu e atent la mire, în afară de mama lui, desigur. Ea zâmbeşte la el şi se gândeşte că este cel mai frumos tânăr din lume, dar nimeni altcineva nu se uită la el. Toate privirile se îndreaptă spre mireasă. Nu am văzut niciodată o mireasă urâtă. Mi s-a întâmplat de câteva ori să văd persoana respectivă înainte de a fi mireasă şi după ce a fost mireasă şi să mă întreb dacă e una şi aceeaşi persoană cu cea pe care o văzusem în ziua nunţii. Dumnezeu îi dă unei mirese o strălucire aparte în acele momente. Este un moment emoţionant pentru un mire să vadă cum mireasa înaintează spre el de-a lungul culoarului din biserică şi să se gândească la faptul că ea este persoana alături de care îşi va trăi restul vieţii sale. S-ar părea că pentru acele momente Dumnezeu transformă orice fată într-o mireasă frumoasă. Astfel ne putem face o imagine despre cum va fi Noul Ierusalim despre care se spune că este ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.

Noul Ierusalim este locuinţa veşnică pregătită pentru Biserică. Domnul Isus a spus: “În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:2-3). Nu putea exista o imagine mai frumoasă despre cum va fi în cer. Am citit în capitolul 19 despre nunta Mielului şi am văzut că mireasa este Biserica. Această nuntă are loc chiar înainte de revenirea Domnului Isus pe pământ.

Acest pasaj din capitolul 21 este împlinirea celor spuse de Pavel efesenilor: “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 6:25-26).

La scaunul de judecată al lui Hristos vor fi judecaţi şi răsplătiţi credincioşii. Tot ce este greşit trebuie îndreptat. Toate păcatele vor fi rezolvate acolo. Se vor atribui şi răsplăţile cuvenite. Mai mult, Domnul va curăţi Biserica prin Cuvântul Său.

Cuvântul lui Dumnezeu este un agent de curăţire foarte eficient. “Ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.” (Efeseni 5:27).

Aceasta este imaginea pe care ne-o înfăţişează Scriptura aici, în capitolul 21 din cartea Apocalipsa. Cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coboară de la Dumnezeu din cer, împodobită ca o mireasă pentru soţul ei. Nunta are loc înainte de începutul Împărăţiei de o mie de ani şi acum, la momentul celor descrise în capitolul 21, Mileniul s‑a încheiat. A fost o lună de miere foarte lungă, nu-i aşa? Cred că aş putea spune că este o lună de miere care va dura toată veşnicia.

Apostolul Pavel vorbeşte despre această relaţie minunată dintre Hristos şi Biserica Sa, comparând-o cu relaţia dintr-o căsnicie pământească. “Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).” (Efeseni 5:28-32). Această taină este dezvăluită acum înaintea ochilor noştri. Relaţia dintre soţ şi soţie este cea mai frumoasă relaţie dintre două fiinţe omeneşti. Este cea mai veche ceremonie pe care a instituit-o Dumnezeu pentru om. Îi putem trasa originea în grădina Edenului, la începutul începuturilor şi este extrem de importantă. Este o taină atât de profundă, încât chiar dacă s-au scris atâtea cărţi pe această temă şi sunt consilieri specializaţi în acest domeniu, ei n-au reuşit să pătrundă până la miezul a tot ce poate fi relaţia de căsătorie pentru credincioşi.

 

 

Revenirea lui Hristos

Introducere

Pentru ca mulţi să înţeleagă mai bine această temă grea, dar importantă, a revenirii Domnului, m-am hotărât să scriu această lucrare. Sunt conştient că anumite puncte au fost atinse doar pe scurt şi nu au fost expuse detaliat. Dacă am vrea să le prezentăm în întregime, atunci ar trebui scrise multe cărţi. Cele peste 200 de texte biblice folosite, trebuie să-i dea cititorului posibilitatea să cerceteze personal mai departe în Sfânta Scriptură („ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” – Faptele Ap. 17:11) şi să fie călăuzit de Duhul lui Dumnezeu în bogăţiile nepătrunse ale Cuvântului Său.

În timp ce scriam, două lucruri m-au umplut mereu de bucurie: primul, că Domnul mi-a acordat un mare privilegiu şi binecuvântarea de a putea să privesc atât de adânc în planul Său de mântuire; al doilea, că eu nu sunt dator niciunei direcţii de credinţă şi niciunei confesiuni religioase, putând astfel să prezint adevărurile curate şi nefalsificate ale Cuvântului lui Dumnezeu într-un mod credincios şi în contextul corect. Având în vedere că Dumnezeu mi-a dat har să capăt o privire de ansamblu în gândurile Lui şi în planul Lui măreţ cu omenirea, eu pot să mărturisesc împreună cu psalmistul David: „Căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale” (Psalm 138:2) şi cu apostolul Pavel: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!” (Rom. 11:33).

Unul dintre marii bărbaţi ai lui Dumnezeu, folosiţi după vremea apostolilor, a fost Ireneu, care a spus: „Celor care I-au fost plăcuţi, Dumnezeu le-a arătat, ca un arhitect, măreţul Său plan de mântuire”. Un autor de cântări a scris: „Fă-mă liniştit, Doamne, aceasta este ruga mea fierbinte, liniştit pentru a vedea minunile din Cuvântul Tău”. Cuvintele Domnului nostru mai sunt valabile şi astăzi: „ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” – acelora care sunt doritori să primească şi să fie învăţaţi prin Duhul.

Mă rog ca toţi cititorii să fie binecuvântaţi din punct de vedere spiritual şi să poată fi zidiţi în credinţa scumpă a gloriosului Cuvânt al lui Dumnezeu. Fiecare să cerceteze Scripturile ca să vadă dacă lucrurile sunt aşa. Această prezentare scurtă este destinată să fie doar o introducere. Restul este între dvs. şi Dumnezeu. Binecuvântatul Său Cuvânt să fie o binecuvântare pentru toţi aceia pe care El deja i-a binecuvântat.

Revenirea lui Hristos, diferitele Sale veniri şi evenimentele legate de acestea

Ca la toate temele biblice, găsim răspândite pretutindeni în Sfânta Scriptură, pasajele referitoare la revenirea lui Hristos. Acestea trebuie puse laolaltă cum se cuvine şi aşezate corect în contextul lor. Există, într-adevăr, mai multe veniri, dar numai o revenire, când El, Mirele ceresc, va fi întâmpinat în văzduh de Mireasa pământească (1 Tes. 4:13-18), pentru a o lua acasă, la ospăţul nunţii Mielului (Apoc. 19:1-10). El a făgăduit: „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:3). Revenirea lui Hristos nu a fost amintită în aşa-zisul „crez apostolic”, despre care apostolii, desigur, nu ştiau nimic, pentru că acesta a fost formulat numai în sec. IV d.H. Despre o luare a credincioşilor autentici (sau „răpire”, ca să folosim cuvântul preferat de alţi comentatori), acest mare eveniment de la sfârşitul timpului de har pentru naţiuni, nu s-a pomenit nimic în acel crez. Se spune numai: „şi iarăşi va să vie cu slavă, să judece viii şi morţii”. Judecata finală, cunoscută şi ca „judecata de apoi”, va avea loc numai după Împărăţia de o mie de ani (Apoc. 20:11-15).

Erorile dogmatice despre această temă, care s-au strecurat deja în primele secole d.H. în vestirea biblică, se mai găsesc şi astăzi – poate într-o formă uşor schimbată – în biserici. Augustin (354-430), pe care unii istorici îl consideră unul dintre cei mai mari părinţi ai bisericii, a învăţat că naşterea din nou este prima înviere. Dar Pavel, pe care el îl preţuia, se străduia să ajungă la prima înviere ca ţelul cel mai înalt al său, deşi fusese deja născut din nou şi umplut cu Duhul Sfânt (Fil. 3:10-11). Pentru Augustin, Satana fusese deja legat şi biserica era deja în Împărăţia de o mie de ani. Puterea statului unită cu a bisericii a devenit cunoscută ca „statul lui Dumnezeu”.

Nu vom face referire la ceea ce au spus oamenii pe parcursul istoriei bisericii, ci vom prezenta punctul de vedere biblic. Deşi, într-un mod bizar, niciunul dintre apostoli nu s-a ocupat de la A la Z de subiectul revenirii lui Hristos, totuşi, sunt făcute multe referinţe la aceasta, în versete răspândite în întreaga Biblie şi acestea trebuie aşezate în locul de care aparţin. Credincioşii din zilele apostolilor aveau privilegiul de a auzi multe învăţături şi predici în original despre aceste subiecte. De exemplu, Pavel a putut să spună că el a vestit tot planul lui Dumnezeu (Faptele Ap. 20:27). S-ar părea că, în scrisorile lor către biserici, apostolii au considerat că aceste lucruri erau deja cunoscute. Ei doar au reamintit din când în când, ceea ce deja învăţaseră în diferitele adunări locale. Pentru a avea o imagine completă a acestui subiect, trebuie să căutăm locurile respective în întreaga Scriptură şi să le punem laolaltă într-un mod corect.

De la Evanghelia după Matei, până la sfârşitul Apocalipsei, găsim mereu afirmaţii despre diferitele veniri ale Domnului şi despre revenirea Lui. De aceea, trebuie să cercetăm cu atenţie ca să vedem despre ce venire este vorba în fiecare caz. Aceste referinţe biblice nu sunt aşezate într-o ordine cronologică.

Pentru a vedea cât de important este să înţelegem despre ce se vorbeşte, vom alege două pasaje biblice. Uneori acestea pot fi asemănătoare şi totuşi descriu evenimente total diferite. În Matei 25:1-10 ni se spune despre aceia care vor fi pregătiţi la venirea Mirelui şi vor merge împreună cu El la ospăţul de nuntă. În Luca 12:35-40, citim despre aceia care Îl aşteaptă pe Domnul lor, când El Se întoarce de la nuntă. Între aceste două evenimente este un interval de timp de ani de zile şi este vorba despre două veniri şi două grupuri total diferite, deşi în ambele cazuri sunt folosite cuvinte asemănătoare sau chiar identice: nuntă, candele, a fi pregătit, etc.

Fiecare venire a Domnului este în legătură cu diferite evenimente. Să ne gândim numai la cele peste 100 de prorocii vechi testamentare care s-au împlinit la prima venire a lui Hristos. În ceea ce priveşte Biserica nou testamentară, pentru ea sunt trei veniri: prima dată Domnul a venit ca Mântuitor, să-i răscumpere pe ai Săi; a doua oară El vine ca Mire, ca să îi ia acasă pe răscumpăraţii Săi (aceasta va fi revenirea Lui promisă); în al treilea rând, după ospăţul nunţii, El va veni cu ai Săi (Apoc. 19:11-16), ca să lupte cu toate forţele duşmanului, după care va instaura pe pământ Împărăţia de o mie de ani (Apoc. 20).

În această prezentare ne vom ocupa, în primul rând, de revenirea lui Hristos şi de luarea Bisericii Mirese, la a doua Sa venire. Atingerea acestui ţel înalt este dorinţa fiecărui răscumpărat. Toţi credincioşii adevăraţi au aşteptat să vadă ziua aceea, de când S-a înălţat Hristos la cer. Înainte de a pleca de la ai Săi, El a spus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:2-3). El S-a referit de multe ori la acest eveniment măreţ.

În Matei 24, ucenicii I-au arătat Învăţătorului lor, frumosul templu. Spre surprinderea lor, răspunsul Lui a fost: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată” (Mat. 24:2).

După aceea, ei I-au pus trei întrebări:

1). „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri?”

2). „Şi care va fi semnul venirii Tale”

3). „şi al sfârşitului veacului acestuia?”

Oricine citeşte cu atenţie capitolul, va constata că Isus a răspuns acestor trei întrebări. Cu privire la venirea Lui, El a spus: „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului” (Mat. 24:27). Şi în alte locuri El S-a referit la aceasta:

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului” (Mat. 24:37).

„…şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Mat. 24:39).

„Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru” (Mat. 24:42).

„De aceea şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Mat. 24:44).

„Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa” (Mat. 25:10).

„Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36).

În zilele apostolilor şi în creştinismul primar, în inimile celor ce crezuseră era o nădejde vie şi o aşteptare a revenirii lui Hristos. Despre această nedejde mărturisesc mai multe pasaje biblice. Vă rog, luaţi în considerare şi următoarele referinţe biblice, într-un duh de rugăciune:

„…ca să vină de la Domnul vremile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele Ap. 3:20).

„Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (1 Cor. 11:26).

„…v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare” (1 Tes. 1:9-10).

„Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?” (1 Tes. 2:19).

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tes. 4:16).

„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tes. 5:23).

„Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor…” (2 Tes. 2:1).

„…să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (1 Tim. 6:14-15).

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Tim. 4:8).

„«Încă puţină, foarte puţină vreme» şi «Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi»” (Evrei 10:37).

„Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. …Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5:7-8).

„În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite…” (2 Pet. 1:16).

„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: «Unde este făgăduinţa venirii Lui?»” (2 Pet. 3:3-4).

„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).

„…tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Cor. 15:22-23).

Se va întâmpla în realitate

Numărul mare al textelor enumerate, ne arată importanţa acestui eveniment măreţ. Din păcate, la scurt timp după moartea apostolilor, s-au ridicat bărbaţi care au spiritualizat revenirea lui Isus Hristos şi aşa se întâmplă până în ziua de astăzi. Oamenii mor, duhurile însă nu: acestea îi iau sub stăpânirea lor pe alţii care sunt gata să răspândească învăţături false. Este bine cunoscută teoria organizaţiei care pretinde că Împărăţia lui Dumnezeu ar fi fost născută şi instaurată pe pământ în 1914. Învăţături asemănătoare, în legătură cu stabilirea anumitor date, au existat înainte şi mai există şi astăzi. Din nou este folosită şi este de actualitate expresia „parusia lui Hristos”. Adepţii acestei învăţături susţin că Hristos a venit deja şi că El este prezent ca Judecător. Revenirea lui Hristos este spiritualizată din nou şi cei care o fac vorbesc despre o „descoperire deosebită”, o „credinţă deosebită”, tot felul de lucruri „deosebite” care vor fi făcute de cunoscut numai unui grup special. De fiecare dată se pretinde acelaşi lucru. Se predică cu un mare entuziasm despre aceste lucruri şi oamenii nu observă că, în realitate, deviază de la adevăr şi că le-a fost furată fericita nădejde.

Asemenea pretenţii pot suna foarte evlavios, dar sunt false şi induc în eroare. Cuvântul grecesc „parusia” înseamnă „prezenţă”, dar presupune întotdeauna o venire personală. „Para-ousia” înseamnă „substanţă prezentă”. Dacă, de exemplu, preşedintele Statelor Unite intră în Casa Albă, atunci aceasta este parusia. Parusia nu este fantezie; o parusie reală presupune venirea vizibilă şi trupească a unei persoane. De aceea, nu există o parusie a lui Hristos, fără ca El să vină personal, trupeşte. O astfel de învăţătură este pur şi simplu o absurditate. Aşa cum prima Lui prezenţă sau „epifanie” (parusia de la prima Sa venire) a fost o realitate, tot o realitate va fi şi venirea Sa personală („parusia” sau prezenţă), în trup, la revenirea Lui. O învăţătură despre parusia lui Hristos, fără ca Hristos să Se arate personal, este lipsită de orice temelie raţională şi biblică.

Revenirea lui Isus Hristos şi evenimentele legate de aceasta, nu sunt o închipuire sau învăţătură, ci sunt realităţi. Pavel scrie: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi…” (1 Cor. 15:51). Fiecare poate să citească în Matei 17, de la vers. 2, ce înseamnă această schimbare sau transfigurare şi cum are loc: „El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina”. Ioan L-a văzut pe Domnul nostru pe insula Patmos, având aceeaşi înfăţişare: „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului” (Apoc. 1:12-18).

Transformarea implică faptul „ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Cor. 15:53). În această desăvârşire nu va exista îmbătrânire, ci tinereţe veşnică. În Iov 33:23-28 este exprimat gândul că noi vom fi schimbaţi, astfel încât vom fi iarăşi tineri. Acolo citim despre ispăşire şi mijlocitor („unul din miile acelea”). Apoi, în vers. 24 este descris preţul răscumpărării. În vers. 25 se spune că aleşii se întorc la zilele tinereţii lor, în vers. 26 că ei se vor ruga lui Dumnezeu şi El le va fi binevoitor. Da, noi vom fi readuşi la floarea tinereţii în trupul de înviere. Tranformarea se va petrece „…într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (1 Cor. 15:52).

Acest eveniment măreţ nu este numai pentru cei care trăiesc atunci în Hristos, ci şi pentru toţi aceia care au plecat înaintea noastră cu această nădejde a slavei. Şi Iov îşi exprimă credinţa lui în înviere, astfel: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:25-26).

La revenirea Domnului nostru, cei adormiţi în Hristos vor primi un trup de înviere, după cum este scris: „Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc” (1 Cor. 15:42-44).

„Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tes. 4:14). Cine învaţă că Hristos a venit deja, să ne spună unde sunt cei adormiţi pe care i-a adus cu Sine. Apoi, o asemenea învăţătură acordă un avantaj celor vii, faţă de cei adormiţi şi contrazice afirmaţia clară a sfintei Scripturi: „Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1Tes. 4:15-17a).

Observaţi, Domnul nu coboară până pe pământ, ci biruitorii, aceia care au adormit în Hristos, vor învia mai întâi, iar cei vii în El vor fi transformaţi şi, împreună, vor fi luaţi să-L întâmpine pe Domnul în văzduh „…şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes. 4:17b).

De-a lungul vremii harului, Domnul este prezent în Duhul, aşa cum a făgăduit. El este cu ai Săi şi, acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Lui, El este în mijlocul lor. În ziua Cincizecimii, El a venit în Duhul ca să locuiască în cei răscumpăraţi, după cum a promis (Ioan 14:18). „…El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Credincioşii adevăraţi sunt călători şi străini pe pământ, ei caută oraşul binecuvântat al cărui Constructor este Dumnezeu. În acelaşi timp, ei sunt deja „…împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19).

La revenirea lui Hristos, toţi aceia care sunt rânduiţi să fie în slavă, indiferent că au adormit deja sau că mai sunt în viaţă, vor primi nemurirea prin puterea lui Dumnezeu de înviere şi vor fi ridicaţi ca să-L întâlnească în văzduh. Toţi aceia care, de la prima venire a lui Hristos până la revenirea Lui, au crezut Cuvântul lui Dumnezeu predicat în vremea lor şi l-au trăit, Îl vor întâlni pe Isus Hristos, care a fost pentru ei nădejdea slavei. Amin! Pavel se exprimă astfel: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Tim. 4:8). În fiecare din cele şapte epoci ale Bisericii (Apoc. 2+3), au existat întotdeauna oameni care au ascultat ceea ce a spus Bisericilor Duhul şi au crezut că revenirea Domnului va avea loc în generaţia lor. Ei foloseau cuvântul „Maranata” – Domnul vine – pentru că în inima lor era un dor fierbinte; ei se rugau din inimă: „Vino, Doamne Isuse!” Ei nu s-au înşelat, nici nu vor fi dezamăgiţi. Doar că au plecat înaintea noastră şi aşteaptă până când numărul celor ce vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, este deplin. Acum, chiar la sfârşit, are loc o armonie deplină a Mirelui-Cuvânt cu Mireasa-Cuvânt, astfel încât la final, Duhul şi Mireasa spun acelaşi lucru (Apoc. 22:17).

Aleşii din perioada Vechiului Testament au înviat împreună cu Hristos, conform Matei 27:51-53. „Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi” (Evrei 11:39-40). Ei aşteaptă în Paradis până în ceasul când toţi vor vedea desăvârşirea. Atunci, aleşii din perioada Vechiului şi a Noului Testament vor lua parte la marele ospăţ din slavă. La aceasta s-a referit Domnul nostru, când a spus: „Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor” (Mat. 8:11).

Dorinţă împlinită

„De asemenea şi firea (creaţia) aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. …Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru” (Rom. 8:19+23).

Conform Geneza 1:27, „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu…”. Aceasta a fost în trupul duhovnicesc. Mai târziu Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din pământ: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului…” (Gen. 2:7). În acest trup de carne a avut loc căderea omului în păcat. De aceea Dumnezeu, care este Duh, a trebuit să devină om în Fiul, pentru a ne răscumpăra din acest trup de moarte şi pentru a ne readuce în starea de fii ai lui Dumnezeu, în părtăşie cu El. În cele din urmă, vom fi schimbaţi în chipul Lui, în trup duhovnicesc.

„Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29).

„Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15:47-49).

Cei care cred cu adevărat, au dorinţa să aibă parte de prima înviere, de transformarea trupului şi de răpirea de pe acest pământ în slavă.

„Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde” (Rom. 8:24). Prin lucrarea de răscumpărare împlinită pe crucea Golgotei o dată pentru totdeauna, noi suntem, de fapt, reaşezaţi în aceeaşi stare în care a fost omul înainte de căderea în păcat. Suntem răscumpăraţi în totalitate şi mai aşteptăm doar transformarea trupurilor noastre.

Pavel ardea de dor ca să aibă parte de această înviere privilegiată şi s-a exprimat astfel: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” (Fil. 3:10-11).

Aşa de sigur cum un trup pământesc este pus în mormânt, putem fi la fel de siguri că va fi înviat un trup duhovnicesc. Credincioşii adevăraţi care sunt în viaţă la revenirea lui Isus Hristos, vor fi transformaţi şi vor primi trupul de înviere. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost răstignit şi îngropat, a înviat trupeşte a treia zi. După aceea, în trupul de înviere, El a fost patruzeci de zile cu ucenicii Lui, învăţându-i lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. El a mâncat cu ei şi a avut părtăşie cu ei (Luca 24:36-49; Faptele Ap. 1:3). „El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer” (Luca 24:50-51). „…S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer»” (Faptele Ap. 1:9-11).

După cum am amintit deja, revenirea lui Isus Hristos nu va fi o fantezie religioasă, ci o realitate, un eveniment indiscutabil de la sfârşitul timpului de har, însoţit de semne vizibile. Ceea ce este scris în Luca 17:34-36 va fi o realitate amară pentru mulţi: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat”.

Strigătul

Conform 1 Tesaloniceni 4:16 la revenirea Domnului se vor întâmpla trei lucruri: 1) strigătul Lui va răsuna; 2) glasul arhanghelului va răsuna; 3) trâmbiţa lui Dumnezeu va răsuna. Toate acestea se vor întâmpla când Domnul va coborî din cer pentru a-i lua pe răscumpăraţi în slavă. Întâlnirea Miresei cu Mirele nu va avea loc pe pământ, ci în văzduh (1 Tes. 4:17).

În Ioan 11 putem citi despre strigătul Lui poruncitor. S-a întâmplat în timpul slujbei Lui pământeşti: „După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!» Şi mortul a ieşit” (vers. 43-44).

Când Domnul nostru murea, El a strigat cu glas tare şi „îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat” (Mat. 27:51-52).

În Ioan 5:25 El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia”.

Cuvântul Domnului nostru este o poruncă; este Cuvântul Celui Atotputernic. Orice spune El se întâmplă, ce porunceşte El, vine la existenţă. Cuvântul Său nu se întoarce niciodată gol, ci împlineşte întotdeauna scopul pentru care a fost trimis de El. De fapt, El ţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale (Evrei 1:3). Cuvântul grecesc „strigăt” (keleusmati), din 1 Tesaloniceni 4:16, provine din limbajul militar şi indică o comandă. Aceasta răsună când Domnul începe să coboare din cer. Cuvântul „strigăt” mai este tradus şi ca un „strigăt poruncitor”. Prin acest strigăt poruncitor al Domnului vor fi treziţi cei adormiţi în Hristos. După aceea va avea loc transfomarea trupurilor celor vii în Hristos. Astfel se descoperă suveranitatea şi autoritatea Domnului domnilor, care are stăpânire şi peste cei vii şi peste cei morţi.

Evrei 12:26 este o mărturie puternică cu privire la atotputernicia Cuvântului Său vorbit: „…al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: «Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul»”.

În Matei 25 citim despre un strigăt la miezul nopţii, care răsună chiar înaintea venirii Mirelui: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” (sau: „Iată, mirele vine; ieşiţi să-l întâlniţi” în traducerea King James – n.tr.). Aici este vorba despre ultimul şi cel mai puternic strigăt de pe pământ, pentru a-i trezi pe cei adormiţi duhovniceşte, la vremea revenirii lui Hristos. Cei ce se trezesc, îşi curăţă candelele şi se pregătesc pentru venirea Mirelui. Acest strigăt le trezeşte atât pe fecioarele înţelepte cât şi pe cele nechibzuite. „Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele” (Mat. 25:7). Cele nechibzuite, desigur, vor porni şi ele să-L întâlnească pe Mire, dar vor constata că nu le ajunge untdelemnul şi de aceea ele nu pot intra la ospăţul de nuntă.

Cu o minte deschisă, trebuie să comparăm cuvântul „strigăt” din Matei 25:6, care în greacă semnifică strigătul de trezire a celor vii care dorm duhovniceşte, cu cuvântul „strigăt” din 1 Tesaloniceni 4:16. Se poate vedea foarte uşor că este vorba despre două cuvinte total diferite. „Strigătul” din Matei 25 semnifică necesitatea unui mesaj actual care se răspândeşte printre credincioşii de pe pământ, iar „strigătul” din 1 Tesaloniceni 4:16 va fi porunca Domnului, care coboară din cer, pentru a-i striga pe cei adormiţi în Hristos.

Fără nicio urmă de îndoială, strigătul din Matei 25 răsună astăzi. Este ultimul mesaj prin care credincioşii sunt treziţi înainte de revenirea lui Hristos. Ei aud Cuvântul vieţii şi primesc mana proaspătă – Cuvântul făgăduit pentru astăzi. Mesajul lui Dumnezeu este Cuvântul acestui ceas, în care sunt cuprinse toate făgăduinţele pentru timpul sfârşitului. Numai aceia care cred acum conform Scripturii şi astfel se pun de partea lui Dumnezeu, vor şi trăi împlinirea făgăduinţelor.

Despre mesagerul care a fost trimis înainte de prima venire a lui Hristos, este scris: „Un glas strigă: «Pregătiţi în pustie…»” (Isaia 40:3-6). Fiecare cititor al Bibliei ştie că acest Cuvânt profetic şi-a găsit împlinirea prin slujba lui Ioan Botezătorul. El a mărturisit despre sine: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Neteziţi calea Domnului!», cum a zis prorocul Isaia” (Ioan 1:23).

Acum, înaintea revenirii lui Isus Hristos, încă mai răsună mesajul Cuvântului descoperit, care a fost predicat prin ultimul mesager al ultimei epoci a Bisericii, Laodiceea (Apoc. 3:14-22). Strigătul răsună şi cei care iau seama se trezesc din somnul lor şi îşi curăţă candelele. Fecioarele înţelepte îşi umplu vasele cu untdelemn. Ele au ambele: Cuvântul şi Duhul. Ele recunosc că Dumnezeu îşi aduce acum la încheiere lucrarea Lui şi iau seama la mesajul actual, la Cuvântul profetic pentru timpul acesta. Astfel ele se pregătesc pentru ziua aceea minunată.

Ioan Botezătorul, care a fost premergătorul la prima venire a Domnului nostru, a spus: „Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29). În acelaşi fel trebuie să audă şi Mireasa acum, glasul Mirelui care este Cuvântul cu toate făgăduinţele pentru acest timp. Aşa cum la prima venire a lui Hristos a existat un mesaj profetic, tot aşa răsună şi astăzi, înainte de a doua venire a lui Hristos, un mesaj profetic. Acesta este strigătul care răsună acum – Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta, mesajul pentru timpul acesta, prin care sunt descoperite toate tainele ascunse în Cuvântul lui Dumnezeu, necesare Miresei.

Strigătul pentru trezirea celor adormiţi duhovniceşte, chemarea afară şi pregătirea, trebuie să aibă loc înaintea venirii Domnului. Apostolul Ioan, când era pe insula Patmos, a văzut Mireasa într-o viziune şi a scris: „Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit” (Apoc. 19:7).

Glasul unui arhanghel

Menţionarea glasului arhanghelului în 1 Timotei 4:16 are, de asemenea, o însemnătate deosebită. Îngerii sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14). La răpire, Răscumpărătorul îi ia pe răscumpăraţi în slavă, iar Satana, împreună cu toţi cei care-l urmează, vor fi aruncaţi jos. Aceasta va marca împlinirea a ceea ce a văzut, de asemenea, apostolul Ioan într-o viziune: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui” (Apoc. 12:7-9).

Răscumpărătorul nostru l-a biruit o dată pentru totdeauna pe Satana şi toate puterile rele. „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Col. 2:15). El a învins moartea şi locuinţa morţilor (1 Cor. 15:54-57), a luat robia roabă (Efes. 4:8) şi a înviat biruitor a treia zi. „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apoc. 1:17-18).

Satana încă mai este pârâşul fraţilor. De aceea Hristos, Mijlocitorul Noului legământ, rămâne ca Marele Preot şi Avocat până când Biserica Mireasă este desăvârşită. În momentul în care numărul răscumpăraţilor este complet şi ei se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu „fără pată sau zbârcitură”, atunci Satana nu-i mai poate acuza. El va fi aruncat jos, atunci, împreună cu oştirea care-l urmează.

După cum am văzut în Apocalipsa 12:7-9, sarcina arhanghelului Mihail va fi aceea de a-şi înălţa glasul şi de a-i arăta duşmanului învins care-i sunt limitele. Tot Mihail este acela care s-a împotrivit diavolului pentru trupul lui Moise (Iuda 9). În final, el va fi acela care la timpul stabilit se va ridica şi va lupta pentru poporul Israel, după cum este scris: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău” (Dan. 12:1). Nu m-ar surprinde dacă el ar fi acela care îl va lega pe Satana şi-l va arunca în adânc înainte de Împărăţia de o mie de ani (Apoc. 20:1-3). Învăţătura care spune că arhanghelul Mihail ar fi Hristos, este absurdă. Adevărul este că Iahveh al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament, acelaşi Domn ieri, azi şi în veci. Mihail şi Gavril sunt şi în Noul Testament, ce au fost în Vechiul.

Nu mai este necesară o luptă între Biruitorul de pe Golgota şi duhurile biruite ale vrăjmaşului, care încă mai luptă în locurile cereşti (Efes. 6:10-12). „…şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui” (Evrei 10:13). La revenirea Sa, Mirele va fi preocupat doar de Mireasa Lui şi nu de altceva.

Când este vorba despre înştiinţări deosebite sau informaţii referitoare la planul de mântuire, îngerul Gavril este amintit deseori (Dan. 8:16; 9:21). Tot el i-a vestit lui Zaharia naşterea lui Ioan Botezătorul (Luca 1:19) şi apoi, Mariei, naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru (Luca 1:26). În lupta viitoare cu vrăjmaşul şi puterile lui, arhanghelul Mihail va ieşi biruitor.

La răpire vor lua parte numai aceia care fac parte din Mireasă, după cum este scris: „Cele care erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă” (Mat. 25:10). Satana nu poate intra pe uşă, pentru că Isus Hristos este uşa. El sare pe altă parte, căci este hoţul şi tâlharul (Ioan 10:1), dar va fi aruncat afară.

În Mat. 22 găsim descrierea ospăţului de nuntă şi a oaspeţilor prezenţi. „Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. «Prietene», i-a zis el, «cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?» Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: «Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară»” (vers. 11-13). Unii se poticnesc de cuvântul „prietene”, dar Isus l-a numit aşa şi pe trădătorul Lui, Iuda, în care a intrat Satana: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” (Mat. 26:50). Satana poate apărea îmbrăcat în alb, ca un înger al luminii (2 Cor. 11:14), dar el nu poate purta niciodată o haină de nuntă. Numai Mireasa va avea privilegiul să fie îmbrăcată „cu in subţire, strălucitor şi curat. (Inul subţire reprezintă faptele neprihănite ale sfinţilor)” (Apoc. 19:8).

Despre ceata biruitorilor se spune: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apoc. 12:11). Dacă noi Îl urmăm cu adevărat pe Isus Hristos, ca şi copii ascultători ai lui Dumnezeu, picioarele noastre vor călca pe urmele Lui. Astfel se împlineşte literalmente, prin noi, următorul verset: „În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim” (Rom. 14:7-8). Pavel şi toţi aceia care au murit cu Hristos, au putut să spună: „…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2:20). Nu este suficient doar să se predice, să se cânte sau să se vorbească despre aceasta, ci trebuie să devină o trăire reală în vieţile noastre, dacă dorim să intrăm în slava Sa.

Trâmbiţa

Trâmbiţa, care conform 1 Tesaloniceni 4:16, răsună la venirea Domnului, nu este una oarecare, ci este numită „trâmbiţa lui Dumnezeu”. În Vechiul Testament, la ocazii deosebite se obişnuia să se sune din trâmbiţă. Când Domnul a coborât pe muntele Sinai, poporul a văzut fulgere şi a auzit tunetele precum şi sunetul puternic al trâmbiţei (Exod 20:18). Anul de veselie, anul jubiliar – al cincizecilea an, când fiecare putea fi eliberat – era anunţat, de asemenea, în ziua ispăşirii cu sunetul trâmbiţei (Lev. 25:8-12).

Întotdeauna când citim în Sfânta Scriptură despre sunetul trâmbiţei, aveau loc evenimente neobişnuite. În legătură cu revenirea lui Isus Hristos se vorbeşte despre „trâmbiţa lui Dumnezeu”. În timpul acela Domnul Îşi încheie planul Său măreţ de răscumpărare pentru aleşii Lui. Hristos Se va întoarce în acelaşi fel cum S-a înălţat la cer. În Psalmul 47:5 este scris Cuvântul profetic: „Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei”. Când răsună trâmbiţa lui Dumnezeu, aleşii sunt chemaţi în slavă la marea sărbătoare. Pavel descrie cum şi unde va avea loc marele eveniment: „…într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna…” (1 Cor. 15:52).

Isus Hristos Se întoarce cu o poruncă puternică – un strigăt, însoţit de glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu. Cei aleşi, indiferent dacă au adormit deja sau mai trăiesc în timpul acela, vor fi luaţi înainte ca mânia lui Dumnezeu – judecăţile – să fie turnate în necazul cel mare. Imediat după acest eveniment important („răpirea Miresei”), care aparţine planului de mântuire, se va încheia timpul harului pentru naţiuni şi Dumnezeu Se va întoarce din nou spre poporul Său Israel – evreii (Rom. 11:25-27). Prorocul Isaia vorbeşte, de asemenea, despre marea trâmbiţă care va suna în acest timp deosebit (Isaia 27:13).

Revenirea Domnului se va petrece dintr-o dată, ca un fulger, într-o clipă. Atunci vor învia mai întâi morţii în Hristos, după care aceia care vor fi gata vor fi transformaţi fizic. Împreună vor fi luaţi ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh şi vor merge cu El în slavă. Aşa cum Enoh, al şaptelea după Adam, a fost mutat şi nu a mai fost găsit pe pământ, la fel acum, la sfârşitul celei de-a şaptea epoci (ultima) a Bisericii, cei care vor avea parte de răpire nu vor mai fi găsiţi pe pământ.

Condiţia

Pentru a atinge acest ţel suprem, trebuie îndeplinită o condiţie: „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Rom. 8:11). Aici nu este vorba despre o ungere pe care au primit-o milioane, ci despre o „locuire interioară”. Cuvântul „dacă”, din acest verset, este de o foarte mare însemnătate. Dacă puterea Duhului locuieşte în noi, învierea trupului muritor va avea loc, altfel nu se va întâmpla. Conform Cuvântului Domnului nostru, chiar înainte de a doua Sa venire, vor fi mulţi hristoşi mincinoşi, „unşi mincinoşi”, unii din ei chiar făcând mari semne şi minuni, prezentându-se pe ei şi aşa zisele lor slujbe unse, care de fapt îşi au rădăcina în învăţăturile prorocului mincinos (Mat. 7:21; Mat. 24). Cei ce-L numesc pe Isus Hristos, Domnul, trebuie să facă voia Tatălui ceresc.

Credinţa biblică este întotdeauna ancorată în făgăduinţele corespunzătoare, care ne sunt date în Cuvânt: „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «da»; de aceea şi «Amin», pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” („Căci toate promisiunile lui Dumnezeu, în El sunt «da» şi în El sunt «Amin», spre slava lui Dumnezeu, prin noi”, traducerea King James – n.tr.) – 2 Cor. 1:20. Credinţa adevărată vine din predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17). Acesta este cazul în ceea ce priveşte mântuirea, vindecarea şi toate celelalte făgăduinţe şi la fel este şi cu credinţa de răpire. Ea vine din mesajul actual al Cuvântului descoperit, în care se află aşteptarea şi nădejdea noastră. „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom. 5:5). „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).

Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu lucrează întotdeauna împreună în cei răscumpăraţi. Duhul făgăduinţei vine peste cei care primesc Cuvântul făgăduinţei. Ungerea Duhului nu este suficientă – El trebuie să locuiască în noi ca Mângâietor. Duhul a rămas peste Hristos şi a locuit în El, Cel întâi născut, după ce a coborât peste El (Mat. 3:16). Prin aceasta a fost pretins trupul Său şi acelaşi lucru este valabil în cazul trupurilor noastre fireşti. Noi trebuie să avem dreptul de întâi născut şi cele dintâi roade ale Duhului (Rom. 8:23). „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor. 3:18).

Cine doreşte să trăiască transformarea acestui trup pământesc, trebuie să primească în sine puterea nemuritoare a lui Dumnezeu. La viaţa veşnică se ajunge printr-o naştere din nou reală şi primind pecetea Duhului Sfânt. „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efes. 1:13-14).

Transformarea acestui trup nu se va întâmpla din exterior spre interior, ci din interior spre exterior. Mai întâi, trebuie să fie înnoit sufletul nostru, în care vine să locuiască Duhul lui Dumnezeu. Apoi, în final, trupurile noastre muritoare vor fi schimbate prin Duhul Său care locuieşte în noi. Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu din noi, prin care va avea loc schimbarea.

Este o diferenţă foarte mare între ungerea Duhului, pe care o trăiesc mulţi şi pecetluirea prin Duhul pentru ziua răscumpărării noastre. De aceasta au parte numai aceia care vor trăi transformarea trupului.

Avraam a fost ales şi a devenit „părintele credinţei”. El a primit făgăduinţe, a crezut şi L-a ascultat pe Dumnezeu. Aceasta i s-a socotit ca neprihănire. După ce a crezut Cuvântul făgăduit, dat lui, fiind socotit neprihănit prin credinţă (Rom. 4), Dumnezeu i-a dat pecetea tăierii împrejur.

Pecetluirea prin Duhul Sfânt poate fi trăită numai de aceia care sunt chemaţi afară ca Avraam. Ei primesc o tăiere împrejur în inimile lor şi sunt făcuţi părtaşi naturii divine – ei acceptă substanţa divină: Cuvântul făgăduinţei pentru timpul acesta şi, crezându-l, sunt socotiţi neprihăniţi. Isaac, fiul făgăduit al lui Avraam, a fost de fapt împlinirea făgăduinţei şi a devenit moştenitorul tuturor averilor părintelui său de credinţă. Pavel scrie în legătură cu astfel de credincioşi: „Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei” (Gal. 4:28) „Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă” (Rom. 9:8). Cuvântul făgăduinţei (Rom. 9:6) şi Duhul făgăduinţei (Faptele Ap. 2:33) vor fi primite de aceia care sunt numiţi „copiii făgăduinţei”. Duhul înfierii ne face copii ai lui Dumnezeu şi cu aceasta şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos (Rom. 8:15-17).

Pe baza cunoştinţei Sale dinainte, Dumnezeu a putut să-i hotărască mai dinainte pe aceia care urmau să primească viaţă veşnică şi să-i rânduiască mai dinainte ca fii ai Săi (Efes. 1:5). Ei trebuie să fie asemenea chipului Fiului Său (Rom. 8:28-30).

Mulţi credincioşi trăiesc o ungere cu Duhul şi se pot lăuda cu lucruri mari, dar ei merg pe propriile lor căi şi nu sunt interesaţi să îşi aducă vieţile în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel de oameni rămân îngropaţi în părerile lor tradiţionale şi trec pe lângă făgăduinţele date Bisericii pentru această perioadă de timp. Prin aceasta ei depun mărturie că nu au parte de lucrarea finală pe care Dumnezeu este pe cale s-o realizeze. Numai aceia care cred Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta, pot umbla cu Dumnezeu. Pentru a-i fi plăcuţi Lui, noi trebuie să fim în armonie totală cu Cuvântul.

Pavel a fost apostolul care a scris despre descoperirea fiilor lui Dumnezeu şi a subliniat foarte clar partea esenţială cu care are de-a face aceasta: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14). Isus a spus că Duhul adevărului va veni şi ne va călăuzi în tot adevărul şi ne va descoperi lucrurile viitoare (Ioan 16:13). Cei care sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu şi care au primit Duhul Sfânt, vor crede şi vor asculta fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Lor le este dată avertizarea: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efes. 4:30). Ei sunt singurii care vor asculta ce spune bisericilor Duhul. Oricine îşi urmează propriile gânduri şi închipuiri, nu va recunoaşte că Dumnezeu a avut şapte trimişi în perioada celor şapte epoci ale Bisericii; nici nu va recunoaşte că Dumnezeu Şi-a transmis mesajul Său bisericii prin îngerul corespunzător fiecărei epoci. Fiecare dintre cele şapte mesaje adresate celor şapte biserici (Apoc. 2+3) începe cu următoarele cuvinte: „Îngerului Bisericii… scrie-i” şi se încheie astfel: „Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.

Numai ceata biruitorilor va lua parte la nuntă. Aceşti neprihăniţi vor lăuda în slava cerească: „«Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit! Şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.» (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!» Apoi mi-a zis: «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»” (Apoc. 19:6b-9).

Planul de timp

Prorocul Daniel a fost lămurit în ceea ce priveşte planul de timp al lui Dumnezeu pentru Israel. Oricine înţelege diferitele perioade de timp despre care este vorba aici, va putea, de asemenea, să aşeze în ordine evenimentele care se petrec între răpire şi începutul Împărăţiei de o mie de ani. În Daniel 9:24-27 citim despre şaptezeci de „săptămâni”, care nu sunt săptămâni de zile, ci de ani, după cum a înţeles fiecare cititor al Bibliei. Din punct de vedere profetic, acestea sunt şaptezeci de săptămâni de ani şi după cum se poate vedea foarte clar din vers. 24, se referă numai la poporul lui Daniel, Israelul şi la sfânta cetate Ierusalim.

Sunt date trei limite de timp: mai întâi, şapte săptămâni de ani; în al doilea rând, şaizeci şi două săptămâni de ani; în al treilea rând, o săptămână de ani. Este fundamental să înţelegem corect aceasta, pentru că Hristos, Mesia, urma să fie ucis la sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni, care urmează celor şapte săptămâni descrise deja în vers. 26. În vers. 27 este scris: „El (domnitorul, Antihristul) va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât”.

Din momentul când a fost dată porunca pentru reconstruirea Ierusalimului (445 d.H.), până când Mesia a fost ucis (răstignit), au trecut exact şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni, adică exact 69 x 7 = 483 de ani. De îndată ce se va încheia timpul de har pentru naţiuni şi răpirea Bisericii-Mireasă va fi avut loc, Dumnezeu începe ultima săptămână de ani pentru Israel. Primii trei ani şi jumătate sunt pentru slujba celor doi martori, iar a doua parte este pentru necazul cel mare.

De îndată ce diavolul, balaurul cel bătrân, este aruncat din ceruri, Biblia spune: „De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc. 12:12). Evident că aici este vorba despre perioada scurtă de timp între răpirea Miresei şi începutul Împărăţiei de o mie de ani. În perioada aceasta, Satana îşi va vărsa mânia pe pământ prin Antihrist. Atunci el se va întrupa în vicarul lui, în cel Nelegiuit şi se va arăta cine este în realitate (2 Tes. 2:7-8). El nu a reuşit să-i înghită pe aleşi, Biserica Mireasă care a ajuns „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efes. 4:13). De aceea se vorbeşte în Apocalipsa 12 despre un „copil de parte bărbătească”. Balaurul cel mare (Satana), va fi furios pe Biserică – femeia care va rămâne în urmă, dar din care s-a născut copilul de parte bărbătească care „are să cârmuiască toate Neamurile cu un toiag de fier” (Apoc. 12:5). Această făgăduinţă de a cârmui toate naţiunile, nu se referă numai la Hristos, ci este una din cele şapte făgăduinţe date biruitorilor: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier…” (Apoc. 2:26-27).

În profeţia biblică, simbolul unei femei (soţii) este folosit în Vechiul Testament pentru Israel şi, de asemenea, pentru Biserică în Noul Testament. Apocalipsa vorbeşte despre două biserici diferite: Biserica lui Hristos şi cea a Antihristului. Biserica adevărată este arătată în Apocalipsa 12, iar biserica antihristă în cap. 17.

Ioan a văzut în Apocalipsa 12 o femeie învăluită în soare. Aceasta înseamnă că Biserica nou testamentară este învăluită cu Isus Hristos, Soarele neprihănirii. Luna de sub picioarele ei este temelia pe care stă ea: Cuvântul profetic ieşit în perioada Vechiului Testament. Aşa cum luna reflectează lumina soarelui, tot aşa este luminat Vechiul Testament de Soarele neprihănirii ca să ne arate împlinirea prorociilor sale în Noul Testament. Cununa cu douăsprezece stele pe care o poartă femeia, reprezintă învăţătura celor doisprezece apostoli, cu care este încununată Biserica nou testamentară (Faptele Ap. 2:42).

În fiecare epocă au existat cei chemaţi şi cei aleşi. Mulţimea biruitorilor este formată din cei aleşi. Biserica rămasă, este formată din cei chemaţi. Şi ei sunt curaţi şi sfinţi, de aceea Domnul nostru Se referă la ei ca fecioare în pilda din Matei 25, dar care sunt nechibzuite, în comparaţie cu fecioarele înţelepte care intră la nuntă.

Biserica rămasă în urmă nu cade în mâinile Satanei ci, precum Israelul în pustie, va fi hrănită într-un mod supranatural: „Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci de zile … Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui” (Apoc. 12:6+14). Chiar şi perioada exactă de timp de ocrotire şi hrănire ne este spusă: trei ani şi jumătate.

După aceasta vedem al treilea grup: „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apoc. 12:17). Este aceeaşi sămânţă, dar din altă categorie. Cei amintiţi aici nu pot fi decât cei 144.000 de israeliţi. Pentru ca toţi să ştie că în Cuvântul profetic o femeie reprezintă o biserică, vom discuta foarte scurt despre cei 144.000 despre care este scris: „Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri…” (Apoc. 14:4). Aceasta înseamnă că ei nu vor aparţine niciodată de vreo biserică sau confesiune creştină, ci vor fi chemaţi şi pecetluiţi prin slujba celor doi proroci, după răpirea Bisericii Mirese, dar înaintea necazului celui mare şi a prigoanei (Apoc. 7:1-8).

Conform Apocalipsa 11, aceşti proroci îşi vor face slujba pe o perioadă de trei ani şi jumătate, prin care cei 144.000 din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, vor fi pecetluiţi (Apoc. 7:3-8). În vers. 3 se spune: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Aceasta înseamnă că nicio judecată a lui Dumnezeu nu poate să cadă, până când va fi încheiată pecetluirea celor 144.000. În perioada aceea se împlineşte prorocia dată prin Zaharia, că duhul de îndurare şi de rugăciune va fi turnat peste Israel, „şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge…” (Zah. 12:10-11).

Evreii nu L-au recunoscut pe Mesia al lor la prima Lui venire şi de aceea nu L-au primit (Ioan 1:11). Aşa cum Iosif din Vechiul Testament s-a făcut de cunoscut fraţilor săi numai la a doua lor vizită în Egipt (Faptele Ap. 7:13), când ei l-au recunoscut, la fel va fi cu Mesia, când El va veni a doua oară la evrei: ei vor privi la Acela pe care L-au străpuns. Iosif şi-a lăsat în palat mireasa pe care a luat-o dintre naţiuni şi i-a îndepărtat pe toţi atunci când s-a făcut de cunoscut fraţilor săi. „«Scoateţi afară pe toată lumea.» Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi” (Gen. 45:1).

La fel, Hristos a ales o Mireasă dintre naţiuni; El o va duce la ospăţul de nuntă, apoi o va lăsa în palatele cereşti, ca să Se întoarcă singur şi să Se facă de cunoscut fraţilor Săi, de îndată ce ei vor fi pecetluiţi. Aceasta va fi prima Sa venire după întoarcerea Lui şi răpire. Ioan L-a văzut pe Mântuitor ca Miel împreună cu cei 144.000 pe muntele Sionului (Apoc. 14). Muntele Sionului va fi atunci punctul central de unde lucrările puternice ale lui Dumnezeu vor fi cunoscute în toată lumea: „Şi, pe muntele acesta, înlătură mahrama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile” (Isaia 25:7).

În timpul acela Israelul va recunoaşte că legământul făcut de Dumnezeu cu ei a rămas valabil. Când Domnul Dumnezeu S-a coborât la darea Legii pe muntele Sinai, El S-a arătat în chipul vizibil al unui Înger. De aceea El este numit „Îngerul legământului” (Mal. 3:1). Ştefan s-a referit la Îngerul legământului, atunci când a vorbit despre Moise, în Faptele Apostolilor 7:38: „El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri…”.

După ce Domnul S-a făcut de cunoscut fraţilor Săi, evreii, El îşi va pretinde dreptul asupra pământului şi mării, conform Apocalipsa 10. Aceasta va fi a doua Sa venire după întoarcerea Lui şi răpirea Miresei în slavă. „Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc” (Apoc. 10:1). În Sfintele Scripturi, curcubeul este semnul legământului (Gen. 9:13-16). De fapt, în acel capitol apare de şapte ori cuvântul „legământ” şi de cinci ori se vorbeşte despre curcubeu ca semnul legământului.

Prorocul Ezechiel L-a văzut pe Domnul pe scaunul de domnie. El relatează: „…şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura” (Ezec. 1:27b-28). Aproape aceeaşi descriere se găseşte în Apocalipsa 4:2-3: „Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere”. Curcubeul de deasupra capului Îngerului puternic trebuie să facă clar faptul că noul legământ este valabil şi pentru Israel: „…Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele” (Rom. 11:27; Evrei 8:6-13).

„În mână ţinea o cărticică deschisă” (Apoc. 10:2). Aceasta arată foarte clar faptul că, în timpul acestei veniri, cartea care fusese pecetluită cu şapte peceţi, este deja deschisă (Apoc. 5). El Îşi pune acum piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ, apoi strigă „cu glas tare, cum răcneşte un leu”. Aici vedem schimbarea de la miel, care ne vorbeşte de răscumpărare, la leu, care Îl semnifică pe Împăratul.

La cei 144.000 de pecetluiţi, El vine mai întâi ca Răscumpărătorul-Miel: „…ei urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel” (Apoc. 14:4). În aceeaşi legătură prorocul Osea scrie: „Ei vor urma pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El Însuşi va răcni şi copiii vor alerga tremurând de la apus” (cap. 11:10). Cuvinte asemănătoare se găsesc în Amos: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim…” (cap. 1:2). „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel” (Ioel 3:16).

În Apocalipsa 5:5, Domnul nostru este descris tot ca leu: „Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei”. Când Iacov l-a binecuvântat pe fiul său Iuda, el a vorbit prin inspiraţia Duhului cuvintele profetice: „Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo (Mesia) şi de El vor asculta popoarele” (Gen. 49:9-10).

„Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor” (Apoc. 10:3), nu înainte! Ori de câte ori vorbeşte Dumnezeu, este ca un glas de tunet. „Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său,… Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat…” (Iov 37:2-5). „Şi din cer s-a auzit un glas… Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet” (Ioan 12:28-29). Ceea ce au vorbit cele şapte tunete a fost pecetluit şi nu a fost scris. Prin urmare nu poate fi predicat, pentru că nu este o parte din Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Aceasta aparţine lucrării finale şi tainice a lui Dumnezeu, pentru timpul acela. Cu această ocazie îngerul acesta puternic Îşi ridică mâna dreaptă spre cer „… şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă” (Apoc. 10: 6).

Prorocul Daniel a văzut în vedenie acelaşi eveniment (cap. 12). El a întrebat cât timp va mai fi până la sfârşitul acestor minuni. Răspunsul a fost foarte clar: „Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme…” (vers. 7). Pe baza acestui text biblic, de la jurământ şi până la sfârşitul acestui sistem lumesc şi începutul Împărăţiei de o mie de ani mai sunt exact trei ani şi jumătate. Amin.

Să facem un scurt rezumat: cei doi proroci îşi vor exercita slujba lor timp de trei ani şi jumătate. În această perioadă nu le poate face nimeni ceva rău, căci ei au autoritate divină absolută: „…le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor” (Apoc. 11:5-6). Descrierea slujbei lor ne aminteşte cu certitudine de cei doi proroci, Moise şi Ilie. Afirmaţia că Enoh ar fi unul din cei doi martori, nu se potriveşte în contextul acesta. Enoh a fost al şaptelea după Adam şi, de aceea, un simbol desăvârşit pentru cei vii din epoca a şaptea, care vor fi transformaţi şi luaţi sus, fără să guste moartea, la sfârşitul acestei epoci. Moise şi Ilie au coborât, de asemenea, pe muntele schimbării la faţă (Mat. 17). Amândoi sunt amintiţi cu numele în ultimele trei versete din Vechiul Testament (Mal. 4:4-6).

Ca rezultat al predicării şi prorociei celor doi martori, la sfârşitul slujbei lor, cei 144.000 de evrei sunt arătaţi ca pecetluiţi pe muntele Sionului. Domnul vine la ei şi Se descoperă ca Mesia, Mielul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, acei israeliţi (cei 144.000) devin deplin conştienţi de valabilitatea legământului nou testamentar. Ei recunosc cine este Antihristul, care rupe atunci legământul pe care l-a încheiat pentru şapte ani (Dan. 9:27). În acest moment începe necazul cel mare şi persecuţia: „…Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni… I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască” (Apoc. 13:5-7). Prorocul Daniel a prorocit despre sfinţii Celui Preaînalt: „…şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” (cap. 7:25).

După ce vor fi ajuns la sfârşitul mărturiei lor, cei doi martori vor fi ucişi (Apoc. 11:7). În timpul acestei persecuţii îngrozitoare, cei 144.000 vor fi ucişi ca martiri, cum a fost spus mai dinainte în pecetea a cincea. Ei vor trebui să-şi dea viaţa ca fraţii lor care au plecat înaintea lor. Cu privire la aceasta trebuie să citim Apocalipsa 14:12: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Atunci se împlineşte Cuvântul: „Şi am auzit un glas din cer care zicea: «Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!» «Da», zice Duhul, «ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!»” (Apoc. 14:13).

Domnul nostru a prevestit risipirea poporului Israel între toate naţiunile. El ne-a informat, de asemenea, că îi va aduce înapoi în ţara făgăduită, de la marginile pământului. În această legătură putem citi: „…Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor” (Luca 21:24).

În pecetea a cincea (Apoc. 6:9-11), este vorba despre sufletele celor de sub altar, care au fost ucişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisirii pe care o ţinuseră. Aceşti martiri nu aveau mărturia lui Isus Hristos. Ei ţineau de Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu aveau descoperirea că Isus Hristos este Mesia. Ei nu L-au recunoscut. De aceea, grupul acesta este alcătuit din toţi evreii care au fost ucişi pentru simplul fapt că erau evrei, de-a lungul perioadei care a urmat primei veniri a lui Mesia. Pentru că nu au trăit mântuirea, ei strigă după răzbunare. Cei răscumpăraţi se vor ruga: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”. Aceştia din a cincea pecete, „strigau cu glas tare şi ziceau: «Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?»” Dumnezeu, Judecătorul cel drept, a dat fiecăruia din ei o haină albă „şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.

Cuvântul „robi”, din acest context, nu are legătură cu epocile Bisericii nou testamentare dintre naţiuni. Noi suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Aceasta este relaţia noastră cu Tatăl nostru ceresc. În profeţia biblică, israeliţii sunt denumiţi „robi” şi „roabe”, nu „fii” şi „fiice”. Fără nicio îndoială că denumirea de „tovarăşi” se referă la cei 144.000, despre care se vorbeşte în Apocalipsa 6:11, care sunt roada slujbei celor doi martori şi va trebui să treacă prin cei trei ani şi jumătate de necaz şi persecuţie a Antihristului.

Răzbunarea

„Îndată după acele zile de necaz «soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei»” (Isaia 13:10; Ioel 2:31; Apoc. 6:12-17), „«stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.» Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă” (Mat. 24:29-30).

„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare” (Luca 21:25-27).

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!” (Apoc. 1:7).

Noi am văzut deja că, după ce Domnul Se întoarce să-Şi ia Mireasa acasă în slavă, El vine şi Se descoperă ca Miel celor 144.000. După aceea, El Se arată ca Înger al legământului, conform Apocalipsa 10:1-6. La sfârşitul necazului celui mare, Hristos vine pentru a treia oară după revenirea Sa, ca să-l nimicească pe Antihrist, care este numit şi „nelegiuit”. Conform prezentării făcute de apostolul Pavel, este evident că Antihristul îşi va putea descoperi deplina putere numai după ce va fi luat din drumul lui Cel ce îl opreşte şi anume, Duhul Sfânt, care lucrează acum în Mireasă. Când Mireasa este transformată prin puterea Duhului Sfânt şi luată în slavă, „atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tes. 2:8). „…va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău (Antihristul)” (Isaia 11:4b).

Altă venire a Domnului este descrisă foarte precis în Apocalipsa 19:11-16. Domnul vine atunci pe un cal alb şi cei care sunt cu El, Îl urmează pe cai albi. Descrierea aceasta vorbeşte despre faptul că El intră în marea bătălie din timpul acela. El a fost numit „credincios şi adevărat” şi Numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu”. El judecă şi Se luptă cu dreptate. „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu” (vers. 15). O descriere asemănătoare se află în Apocalipsa 14:17-20: „Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu” (vers. 19).

Despre această mare răzbunare finală găsim multe prorocii în Vechiul şi în Noul Testament:

„Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii; ia răzbunarea ca o haină şi Se acoperă cu gelozia ca şi cu o manta. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmaşilor Săi şi va da ostroavelor plata cuvenită!” (Isaia 59:17-18).

„Aşa vorbeşte Domnul: «Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei… Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ»” (Isaia 63:4+6).

„Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă, un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie şi limba Lui este ca un foc mistuitor;… Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină” (Isaia 30:27+30).

„Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia!” (Isaia 26:20).

„Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului. Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi. Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele, de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui” (Isaia 24:19-23).

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită! Vine sfârşitul, vine sfârşitul; se trezeşte împotriva ta! Iată că a şi venit! … Vine vremea, se apropie ziua de necaz şi nu de bucurie pe munţi!” (Ezec. 7:5-7).

Judecata acelor puteri care încearcă să lupte împotriva Domnului Dumnezeu, va avea loc într-o singură zi. „«Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!» – Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon” (Apoc. 16:15-16). Venirea despre care se vorbeşte aici este, evident, în legătură cu marea bătălie de la Armaghedon. Ezechiel a descris cum va fi sfârşitul duşmanilor lui Dumnezeu: „Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el” (cap. 38:22). Zaharia 14:12-15 mărturiseşte, de asemenea, despre judecata care va lovi popoarele ce vor lupta în timpul acela împotriva Ierusalimului: „Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului: Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură. În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei; unul va apuca mâna altuia şi vor ridica mâna unii asupra altora”.

Despre marea biruinţă asupra Antihristului şi judecata finală a puterilor care luptă împotriva lui Dumnezeu se vorbeşte şi în 2 Tesaloniceni 1:7-8: „…la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos”. Aceasta cade în „ziua Domnului”, care va fi după ce se încheie timpul de har şi ziua mântuirii. Apostolii şi prorocii s-au referit la aceasta.

„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde…” (Mal. 4:1).

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Pet. 3:10).

Perioada de tranziţie

După ce Domnul Şi-a vărsat mânia peste duşmanii Săi, se va împlini ceea ce a vorbit El prin prorocul Zaharia: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor…” (cap. 14:4). Şi această venire este descrisă în detaliu. El nu vine singur, ci aceia care sunt cu El, I se alătură: „Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii, împreună cu El!” (vers. 5b). (Ospăţul de nuntă din slavă se va fi încheiat la vremea aceea). Această venire va avea loc chiar înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani.

Dar înainte de a se întâmpla aceasta, Domnul Îşi va institui judecata şi Îşi va pronunţa autoritatea la vremea aceea. „Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apoc. 11:18).

Pentru că vestirea Evangheliei a fost atât de variată în diferitele epoci ale Bisericii, trebuie să se facă dreptate şi toţi cei răscumpăraţi trebuie să recunoască ceea ce este valabil cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. Această judecată nu înseamnă condamnare, ci Domnul va pronunţa dreptatea divină.

În timpul acela se vor împlini următoarele versete, pentru cei deveniţi credincioşi în întreaga perioadă a Noului Testament: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Cor. 5:10). „Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: «Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu»” (Rom. 14:10-12).

Înainte ca grupul acesta neprihănit – sfinţii – să poată judeca împreună cu Judecătorul şi să domnească împreună cu Împăratul, trebuie ca ei înşişi să treacă prin această judecată şi să-şi primească fiecare cununa. Cununile vor fi date biruitorilor. Scriptura vorbeşte despre cununa bucuriei (1 Tes. 2:19 în traducerea Cornilescu: „cununa de slavă”; dar în traducerea King James, „cununa bucuriei” – n.tr.), cununa neprihănirii (2 Tim. 4:8), cununa de slavă (1 Pet. 5:4), cununa vieţii (Iacov 1:12; Apoc. 2:10), etc.

În Daniel 7:26 este scris: „Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna”. Aceasta corespunde cu Apocalipsa 20:4: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata”. Biruitorilor li s-a dat cea mai mare făgăduinţă: „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie” (Apoc. 3:21). În timpul Împărăţiei de o mie de ani, ei nu doar că vor domni împreună cu Hristos şi vor cârmui peste naţiuni (Apoc. 2:26-28), ci vor lua parte şi la judecată. Pavel scrie: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? … Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Cor. 6:2-3). În cartea lui Iuda noi citim despre prorocia lui Enoh, care a vorbit despre această venire deosebită a Domnului: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi…” (Iuda 14-15).

În Mat. 25:31-32 se face, de asemenea, referire la această venire: „Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre”.  În prorocul Isaia 2:2-5 ne este descrisă, de asemenea, această judecată a popoarelor: „El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare”. Aproape aceeaşi descriere se poate citi în Mica 4:1-5.

În ceea ce priveşte poporul Israel, este scris: „Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi «sfânt», oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim” (Isaia 4:3). În timpul acela, când cei care au supravieţuit necazului celui mare şi persecuţiei, vor trebui să se înfăţişeze înaintea judecăţii, va fi o răsplată pentru toţi aceia care în timpul necazului şi-au dat viaţa din pricina mărturiei lui Isus Hristos: „Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani” (Apoc. 20:4). Chiar dacă aceştia nu vor lua parte la ospăţul de nuntă al Mielului, vor fi şi ei în Împărăţia de o mie de ani. Ei vor fi înviaţi înainte de începutul domniei lui Hristos pe pământ şi astfel sunt socotiţi ca făcând parte din prima înviere. În această legătură trebuie să citim şi 2 Timotei 4:1: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii şi pentru arătarea şi împărăţia Sa”. Amin.

„Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de prima înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apoc. 20: 5-6).

În timpul acela se va împlini şi ceea ce a spus Domnul într-un jurământ: „Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine. «Numai în Domnul», Mi se va zice «locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui»” (Isaia 45:23-24).

Următoarele două texte biblice fac parte din aceeaşi legătură:

„Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” (Evrei 1:6).

„…pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Fil. 2:10-11).

Atunci se vor bucura toţi aceia care au crezut în Hristos. „…când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut” (2 Tes. 1:10).

Cu inimi mulţumitoare, răscumpăraţii care sunt prezenţi atunci, se vor alătura în laude celor douăzeci şi patru de bătrâni, celor patru făpturi vii şi îngerilor care sunt înaintea scaunului de domnie:

„«Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!» Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-au auzit zicând: «A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apoc. 5:12-13).

„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apoc. 4:8). Oricine a citit cu atenţie, a observat că, în acest verset, Domnul nu mai este numit Fiul omului, ci Dumnezeu Atotputernic. Prorocul Isaia a exprimat acest lucru cu următoarele cuvinte: „În ziua aceea vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:9).

Împărăţia de o mie de ani

În timpul domniei de o mie de ani, Domnul va fi Împăratul universal, iar cei care au fost cu El la ospăţul de nuntă, vor domni împreună cu El pe pământ. Cei 144.000 care, la fel, fac parte din prima înviere, li se vor alătura (Apoc. 20:4-6). Atunci, numărul deplin dintre evrei va fi adăugat numărului deplin dintre naţiuni. Aceeaşi făgăduinţă dată Marelui Biruitor, care ne-a adus biruinţa prin moartea şi învierea Sa, după cum este scris în Psalmul 2:9, este dată şi biruitorilor: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier…” (Apoc. 2:26-27).

Mireasa se va afla în Ierusalimul nou, care este casa ei veşnică. Ea este identificată cu acesta, în Scripturi: „Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apoc. 21:2). După nuntă, ea nu mai este numită Mireasă, ci „nevasta Mielului”. Chiar şi în această privinţă, Cuvântul este exact şi desăvârşit. „«Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!» Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu” (Apoc. 21:9b-10). Ierusalimul pământesc va fi umplut atunci de slava lui Dumnezeu, pentru că noul Ierusalim va coborî exact deasupra celui vechi: „Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost” (Isaia 4:5).

Aşa cum am amintit deja, noul Ierusalim va coborî, dar nu va atinge pământul. Va pluti peste cel vechi, iar lumina şi slava sa vor umplea întregul pământ curăţat prin foc. Măsurile Noului Ierusalim sunt date în Apocalipsa 21:16. Acesta va avea forma unei piramide care se va înălţa spre cer.

Credincioşii care I-au rămas fideli Domnului şi şi-au dat vieţile în timpul necazului celui mare, vor fi înviaţi împreună cu martirii evrei înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani. „Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu şi cântarea Mielului” (Apoc. 15:2-3). Aici este vorba despre două grupuri: cei care cântă „cântarea lui Moise” (evreii) şi cei care cântă „cântarea Mielului” (credincioşii dintre naţiuni). Sunt credincioşii care nu vor accepta nici semnul, nici chipul fiarei şi nici nu vor primi numărul numelui ei.

La ospăţul nunţii Mielului vor lua parte numai biruitorii, dar în timpul Împărăţiei de o mie de ani vor fi prezenţi şi ceilalţi răscumpăraţi, chiar dacă se află într-o altă categorie: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-L slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui … şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7:14-15+17). Exprimarea folosită aici, că ei Îl vor sluji zi şi noapte, arată cu siguranţă că aici nu este vorba despre veşnicie, ci despre perioada de timp din Împărăţia de o mie de ani. Veşnicia nu are „zi” şi „noapte” şi nici o altă măsură de timp.

După cum am amintit deja, prin judecata de curăţare vor fi nimiciţi cei trufaşi, toţi nelegiuiţii şi toţi duşmanii lui Dumnezeu şi ai Israelului (Isaia 13:6-12). Ei vor fi ca miriştea şi ziua care vine îi va arde. Nu va mai rămâne decât cenuşă (Mal. 4:1+3). Unii nu au citit cu atenţie versetele referitoare la acest lucru şi de aceea ei cred că întreaga omenire, în afară de Mireasă şi cei 144.000, va fi nimicită, dar aceasta ar fi într-o contradicţie grosolană cu multe alte texte biblice. Aceia dintre naţiuni care vor rămâne după judecăţi şi după ultima bătălie, vor trăi mai departe pe pământ şi noi vom domni peste ei: „Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor şi să prăznuiască sărbătoarea Corturilor” (Zah. 14:16). Cum ar putea ei să vină an de an, dacă nu ar trăi pe pământ în timpul Împărăţiei de o mie de ani?

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: ,Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!‘ Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului.» Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: ,Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!‘»” (Zah. 8:20-23).

„…şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: «Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui»” (Isaia 2:2-3).

„În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El şi slava va fi locuinţa Lui” (Isaia 11:10).

„«În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea» – zice Domnul. «Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură»” (Isaia 66:23-24).

„…este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei” (Mar. 9:47-48). Şi această expresie a Domnului nu are voie să fie interpretată arbitrar, ci trebuie ordonată conform Cuvântului profetic în legătura şi perioada de timp corespunzătoare.

În Isaia 65:20-25 ne este descrisă situaţia oamenilor care au mai rămas şi vor trăi atunci pe pământ. Lor li se vor naşte copii, vor construi case şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor mânca rodul, vor semăna şi vor recolta. Satana va fi legat în timpul acela şi de aceea nu va avea loc niciun rău. „Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână…” (Isaia 65:25). O descriere asemănătoare se găseşte în Isaia 11:6-9.

Pentru că aceste popoare rămase nu sunt întoarse la Dumnezeu – adică nu sunt născute din nou – printre ele poate să existe nesupunere, boală şi chiar moarte. „Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele…” (Zah. 14:17). „…Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” (Isaia 65:20).

Cu o claritate care ne copleşeşte sunt descrise lucrurile din Împărăţia de o mie de ani: încă mai este valabilă împărţirea în timp, care nu va mai exista în veşnicie. „Dar pe lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veşteji şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din Sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană şi frunzele lor, ca leac” (Ezec. 47:12).

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor” (Apoc. 22:1-2).

În timpul domniei de o mie de ani, vedem Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, de care are parte întreaga creaţie (Rom. 8:18-22). Atunci se va împlini ceea ce au prevestit prorocii: „Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume” (Zah. 14:9).

„Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor” (Ezec. 37:27-28).

„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apoc. 21:3-4).

„…nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit” (Isaia 25:8).

Sfârşitul timpului

Înainte de a doua înviere, de judecata de apoi şi de începerea veşniciei, are loc o ultimă dispută între Dumnezeu şi duşmanul Său împreună cu toţi însoţitorii lui: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării” (Apoc. 20:7-9). Acest eveniment are loc după domnia de o mie de ani, dar înainte de a doua înviere şi judecata de la scaunul alb de domnie. Se referă la naţiunile care trăiesc pe pământ în timpul Împărăţiei de o mie de ani, dar care niciodată nu au devenit o parte din măreţul plan al lui Dumnezeu cu omenirea. Dacă citim cu atenţie cap. 38 şi 39 din cartea prorocului Ezechiel, observăm paralele clare între cele două mari bătălii decisive: cea de la Armaghedon va avea loc chiar înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani. Cealaltă („Gog şi Magog”) va avea loc imediat după trecerea celor o mie de ani. Există o mare asemănare între Ezechiel 39:17-20 şi Apocalipsa 19:17-21. De fapt, în ambele cazuri este vorba despre aceleaşi popoare care vor veni împotriva Ierusalimului, înainte şi după Împărăţia de o mie de ani. Atât timp cât Satana este legat, în timpul Împărăţiei de o mie de ani, totul este liniştit. În momentul în care el va fi dezlegat, influenţa lui va fi iarăşi asupra celor care nu sunt născuţi din nou.

„Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apoc. 20:9-10).

Înainte de a se scurge timpul în veşnicie, va avea loc judecata de apoi (finală), descrisă în Apocalipsa 20 de la vers. 11. Toţi oamenii care s-au născut în această lume şi au trăit pe pământ, vor învia şi vor trebui să se înfăţişeze înaintea Judecătorului veşnic. Atunci se vor deschide cărţile şi toţi vor fi judecaţi după faptele lor. Este un lucru foarte încurajator când citim că, la acea a doua înviere, va fi deschisă şi Cartea Vieţii. Vor mai fi atunci oameni ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii, deşi n-au fost găsite în Cartea Vieţii Mielului. Este aceeaşi carte, dar cuprinde două categorii diferite. Cartea Vieţii Mielului se referă la cei care au parte de prima înviere; Cartea Vieţii, la cei care trec în viaţa veşnică la a doua înviere. Cei găsiţi în Cartea Vieţii, sunt oameni care, atunci când au trăit pe pământ, cu siguranţă că au crezut în Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal şi de aceea au primit viaţă veşnică. Ei nu au crezut făgăduinţele pentru timpul în care au trăit; poate că au fost ţinuţi în întuneric în diferite confesiuni religioase şi de aceea nu au putut să participe la ospăţul nunţii Mielului şi au pierdut domnia de o mie de ani cu Hristos. Dar toţi aceia care au crezut cu adevărat în Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal vor intra în viaţa veşnică, căci este scris: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).

Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte, de asemenea, foarte clar despre soarta celorlalţi, care se vor înfăţişa la judecata de apoi: „Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20:15). Iazul de foc este „moartea a doua”. Scriptura este foarte clară în punctul acesta. „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (vers. 14). Acolo se află deja Satana, prorocul mincinos şi fiara. Despre durata chinului lor este scris: „Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”. S-ar putea să dureze „ere” întregi. Dar cândva şi aceasta va avea un sfârşit şi în veşnicie nu se va mai auzi nimic despre ei. Din păcate, traducătorii Bibliei au redat de multe ori cuvântul grecesc „aion” cu „veşnic” sau „veşnicie” („etern” sau „eternitate”). Dar în realitate, cuvântul „aion” descrie o perioadă de timp nedefinită, nu veşnicia.

Deşi nimeni nu poate prevesti când se va întâmpla, va exista un moment, în viitor, când timpul va înceta. Timpul va fi desfiinţat, iar lucrurile care au fost de-a lungul „timpului” nu vor mai exista în veşnicie. Lucrurile care au avut un început va trebui să aibă şi un sfârşit. Ne-ar fi fost mai uşor să înţelegem această noţiune dificilă, dacă traducătorii Bibliei ar fi fost luminaţi de Dumnezeu asupra acestui subiect. Lucrurile care au legătură cu Dumnezeu şi care nu au început niciodată sunt veşnice şi vor exista în toată veşnicia. Lucrurile care au avut un început sau au fost create vor avea cândva un sfârşit. Şi în acest punct, cine este învăţat de Dumnezeu nu poate să greşească, indiferent dacă traducătorii Bibliei au ales cuvântul potrivit sau nu.

Amintiţi-vă că despre iazul de foc se spune că este „moartea a doua”. Prima moarte are loc atunci când sufletul părăseşte trupul. A doua moarte va avea loc când duhul de viaţă părăseşte sufletul şi se întoarce înapoi la Dumnezeu. Atunci se va împlini ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri” (Ezec. 18:4). În mod surprinzător, dar adevărat, nu există niciun loc în Sfintele Scripturi unde să se afirme că omul are un suflet nemuritor. Numai despre Dumnezeu, Cel veşnic, este scris: „…fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea…” (1 Tim. 6:15-16). Cu privire la acest adevăr, cei care-l cercetează şi sunt sinceri în inimile lor vor trebui să fie de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul şi Răscumpărătorul nostru a spus: „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8:24). Moise a vorbit despre slujba pe care o va avea Hristos ca Fiul omului, „Prorocul” şi a spus: „Şi oricine (sau: „orice suflet” – în traducerea King James – n.tr.) nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului” (Deut. 18:15-19; Faptele Ap. 3:22-23).

Numai în El avem viaţă veşnică. Numai aceia care au primit viaţa Sa veşnică printr-o experienţă autentică a naşterii din nou, pot să trăiască veşnic. Viaţa veşnică este propria viaţă a lui Dumnezeu, care a fost descoperită în Hristos, pe pământ. Cum am spus, viaţa lui Dumnezeu nu a început niciodată şi de aceea nici nu poate să înceteze şi va fi în toată veşnicia. Citiţi cu atenţie următoarea afirmaţie: „Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” (1 Ioan 5:11-12).

Ar trebui accentuat faptul că nimeni nu va fi pierdut pentru că a fost născut în păcat şi a trăit în păcat. Problema păcatului a fost clarificată o dată pentru totdeauna, când Hristos a fost făcut păcat pentru noi, ca prin El noi să putem deveni neprihănirea lui Dumnezeu (Rom. 3:21-26). Numai aceia care nu cred că Dumnezeu a fost în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine, iertându-ne toate păcatele şi nelegiuirile şi primindu-ne ca fii şi fiice ale Sale, vor muri în păcatele lor (Ioan 8:24).

Credinţa adevărată în Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul, nu este o problemă religioasă, ci o parte din planul veşnic al lui Dumnezeu cu omenirea. Numai în El S-a descoperit Dumnezeu personal şi astfel a venit la noi viaţa veşnică. Aşadar, pentru cine doreşte să primească viaţa veşnică, este absolut esenţial să creadă în Hristos. „…pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:15). Cine nu crede în timpul vieţii sale, este deja osândit (Mar. 16:16). Aceia care rămân în păcatul necredinţei, se despart de Dumnezeu şi vor avea parte de moartea a doua. Cine vrea să fie cu Domnul pentru totdeauna, să nu încerce în felul lui şi prin fapte proprii, ci să recunoască puternica lucrare de răscumpărare realizată în Hristos şi să-şi găsească mântuirea veşnică şi odihna în Dumnezeu.

După judecata de apoi de la scaunul alb de domnie, Dumnezeu va crea cerurile noi şi pământul cel nou. Niciunul dintre cei care vor locui acolo, nu-şi va mai aminti de lucrurile trecute, din timpul vieţii lui (Isaia 65:17). Va fi glorioasa veşnicie, fără boală, suferinţă, durere, moarte şi lacrimi. Ferice de aceia care vor trăi veşnic în acea fericire a slavei! La sfârşit, se va fi meritat că I-am slujit Domnului în timpul acestei vieţi pământeşti. Cei care au această nădejde glorioasă, îi vor revedea pe toţi cei dragi care au plecat înaintea noastră. Ei se vor întâlni cu aceia care L-au iubit şi L-au ascultat pe Domnul şi care, de asemenea, s-au iubit între ei. Nu uitaţi, numai dragostea desăvârşită – dragostea lui Dumnezeu – va intra acolo. Cerurile noi şi pământul nou au fost făgăduite deja în Vechiul şi în Noul Testament şi vor veni la existenţă prin Cuvântul Domnului, după Împărăţia de o mie de ani şi după judecata de apoi de la scaunul alb de domnie, atunci când timpul se va revărsa în veşnicie. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Cor. 2:9).

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*