Ca să să vă puteţi păzi de învățătorii mincinoși (Matei 7:15-16), trebuie mai întâi să-i identificaţi ca să știți cine sunt prooroci (învăţători) mincinoşi, fiindcă este scris:

„În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare,…” (2 Petru 2:1)

Prin ceea ce urmează nu se poate spune că studierea subiectului ar fi completă, deoarece, fără îndoială sunt şi alţi factori care să identifice în mod clar o persoană ca fiind un învăţător¹ mincinos, adică fals (ex. un învăţător homosexual, sau un curvar, sau un pastor de sex feminin, 1 Timotei 2:11-14; 1 Cor. 14:34-37, 1 Cor. 6:9-10).

Dar, noi însă vom face prezentarea a şapte semne distincte din Scriptură. Oricare din aceste semne este o identificare a unui învăţător mincinos, astfel că dacă cel puţin unul din aceste semne este caracteristic vieţii unui om, acesta descrie clar un învăţător mincinos. Şi desigur să nu se înţeleagă că arătând numai unul din aceste semne, un om ar avea numai unul singur şi nu ar avea şi altele. Dar, pentru a face lucrurile simple şi pentru a ajuta în identificare, un semn este tot ce trebuie.

1. Prin Învăţătură Falsă

Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. (2 Ioan 1:9)

Din moment ce Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu (adică Scripturile, Ioan 1:1, 14; Evrei 4:12-13; Apocalipsa 19:13), doctrina lui Hristos nu este doar învăţătura Lui ce o găsim în Matei, Marcu, Luca, şi Ioan, ci mai degrabă, învăţătura Sa este totalitatea Scripturii. Prin urmare, un învăţător poate fi găsit a fi adevărat sau mincinos, bazat pe simplul fapt de a stabili dacă el rămâne în limitele cuvântului lui Dumnezeu, sau nu (Ioan 8:47; 1 Tim 6:3-5; 2 Ioan 9).

Isus a zis:

Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Matei 7:15-20)

Care sunt roadele despre care vorbeşte Isus, prin care putem identifica proorocii mincinoşi? La Matei 7 nu ni se spune care sunt roadele, dar în Luca da.

Le-a spus şi pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi” şi, când colo, tu nu vezi bîrna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea, şi nici un pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaşte după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura. (Luca 6:39-45)

Deci, ce este “roada?” Roada este ceea ce iese din gură, adică cuvintele pe care le spune.

Acum, chiar dacă Isus vorbeşte în mod specific de prooroci mincinoşi în Matei 7:15-20, totuşi în Luca 6:39-45 vorbeşte în termeni mai generali (“oameni”). Prin urmare, cuvintele lui Hristos cu privire la ai cunoaşte după roadele lor este aplicabilă atât proorocilor dar şi învăţătorilor şi păstorilor, sau chiar pentru oricine altcineva care îndrumă pe alţii. Puteţi să cunoaşteţi o persoană după ceea ce-i iese din gură (Proverbe 20:11). Totuşi, acest lucru este atât de des uitat.

Dacă învăţătura falsă a oamenilor foarte cunoscuţi şi respectaţi în comunitatea creştină este demascată, argumentele pe care le auzim sunt uimitoare. Astfel că oamenii, chiar de vor vedea doctrina falsă a celor arătaţi că sunt mincinoşi, totuşi ei vor spune: “Dar îl cunoşti tu pe acest om? Ai vorbit tu vreodată cu el? Ai petrecut tu ceva timp cu el?”

Dar, Isus nu a spus: “Îi veţi cunoaşte petrecând timp cu ei.”

Dacă ceea ce iese din gura lui este înşelăciune, adică… roada, deci pe această bază consistentă ştiţi că omul este mincinos! Este atât de simplu! Nu trebuie ca cineva să-l cunoască personal pe acel om. Dacă ar fi să urmărim o parte din nebuniile pe care le auzim, atunci nu am putea examina niciodată toate învăţăturile unui om (adică roadele lui) ca să ştim dacă el este un învăţător fals sau nu, pentru că noi nu l-am chemat mai întâi şi nu am avut o întâlnire cu el şi nici nu ne-am aşezat cu el la masă, ca într-adevăr să ajungem să-l cunoaştem. Iar, dacă am face astfel, nu am putea împlinii cuvintele lui Hristos care spun simplu: “… După roadele lor îi veţi cunoaşte.“

De obicei, oamenii par să creadă că roadele (sau roada bună) sunt marile slujiri, cum de exemplu sunt slujirile celor cunoscuţi: Billy Graham, sau James Dobson, sau John MacArthur, sau Chuck Swindoll, sau cei de la Promise Keepers,.² Pentru ei, s-ar putea crede că roada ar fi toate masele de oameni care îi urmează, ca şi cum ar fi vorba de roade bune. Problema cu acest tip de gândire este că tocmai aceste lucruri (o lucrare mare, cu mulţi adepţi) îi expune ca fiind ceea ce sunt, adică, oameni nelegiuiţi (Iuda 14-15)!

În afară de Luca 6:26, tot astfel 2 Petru 2 spune:

Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:2)

În aceste zile din urmă (2 Timotei 3:1; 4:3; Luca 18:8), faptul că mulţi îi urmează pe aceşti învăţători mincinoşi, este un semn că sunt falşi, adică nu sunt adevăraţii învăţători. De fapt, chiar este scris că puţini sunt cei ce urmează adevărul (Matei 7:14). Dar despre cei mulţi, este spus că vor urma pe aceşti învăţători şi minciunile lor (2 Petru 2:2), astfel se face că şi unii şi alţii se găsesc pe calea lată care duce la pierzare (Matei 7:13-14), adică atât învăţătorii cât şi cei care-i urmează nu vor vedea pe Dumnezeu. Şi, chiar şi din acest context, unde se vorbește despre mulţi şi puţini, se poate vedea cine sunt cu adevărat “oamenii lui Dumnezeu” (2 Petru 2:1-2).

Avertismentul lui Isus din Matei 7:13-14, este pentru cei care se numesc “sarea pământului” şi “lumina lumii” (Matei 5:13-14). Înştiinţarea aceasta este în contextul religiei corecte, după cum este exemplificat prin următoarele versete (Matei 7:15-27).

Astfel deci, cam cât de multă învăţătură falsă ar trebuii unui om, ca să poată fi numit un învăţător fals, adică mincinos? De fapt nu foarte multă.

1 Timotei 1:3 spune: “să nu înveţe pe alţii altă învăţătură.” Care este deci standardul? Ei bine, acesta este: “nici o altă învăţătură.” Şi, nicidecum nu este: “Ei bine, poţi fi greşit privitor la unele lucruri,” ca şi cum s-ar spune, puteţi continua în doctrină falsă. Nu, Scriptura nu spune un astfel de lucru.

La 1 Timotei 6:3 este zis:

• Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase [Iar, de la Geneza la Apocalipsa, cuvintele sunt foarte sănătoase], ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie, şi nu ştie nimic …

Deci, dacă cineva învaţă altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta este o învăţătură falsă. Cei care au Duhul Sfânt în ei, ascultă cuvintele lui Dumnezeu (Ioan 8:47). Ei vor fi de acord cu cuvintele sănătoase. Dar, cei care nu cunosc pe Dumnezeu, vor respinge aceasta (Ioan 8:47).

Acum, ce putem spune despre confruntare? Anume, despre care un om care are o oportunitate de a fi de acord cu cuvintele sănătoase? Dacă nu există alte semne că acel cineva ar fi un învăţător fals (cum ar fi cele menţionate mai jos), Scriptura oferă atât de multe instrucţiuni, dar şi un avertisment pentru a proteja pe credincios.

1 Timotei 5:19-21 oferă instrucţiuni despre modul în care să se confrunte un bătrân (prezbiter, pastor), care păcătuieşte. Păcatul fiind învăţăturile mincinoase; prin urmare, ar trebui să fie expus în public (“în prezenţa tuturor,” 1 Timotei 5:20). Dacă omul este identificat ca fiind un învăţător fals, Isus chiar avertizează să nu fie confruntat în privat (Matei 7:3-6). Învăţătorii mincinoşi trebuiesc să fie trataţi (expuşi) cu public. Isus a făcut acest lucru în Matei 23, dar şi în Luca 11. Deci, dacă bănuiţi că cineva este un învăţător fals şi doriţi să-l confrunţi cu privire la învăţătura falsă, făceţi-o biblic. Făceţi-o public. Dacă el este un prezbiter care păcătuieşte, atunci el trebuie să fie confruntat”, în prezenţa tuturor” (adică public, în prezenţa adunării de credincioşi, 1 Timotei 3:15; 5:19-20). Dacă el se dovedeşte a fi un om care pur şi simplu a fost în eroare (cum a fost Petru, Galateni 2:11-21), atunci el va fi de acord cu cuvintele sănătoase (1 Timotei 6:3). Dar, dacă el se dovedeşte a fi de fapt un învăţător fals, nu va consimţi (1 Timotei 6:3-5) şi nici nu va primii mustrarea, aşa că, adevăratul credincios ar trebui să fugă de un astfel de om (Ioan 10:5; 1 Timotei 6:3-5; 2 Timotei 2:20-21). Nu mustra în privat, pe un pastor care învaţă doctrină falsă. Acest lucru este împotriva a ce este zis la 1 Timotei 5:19-20. Dar, dacă mustri în privat un pastor şi dacă el se dovedeşte a fi un învăţător fals, acesta s-ar putea întoarce și să te rupă în bucăţi (Matei 7:6).

2 Petru 2:1 vorbeşte despre erezii nimicitoare. Cum ai putea oare determina, ce este nimicitor şi ce nu? Desigur, aceasta ar fi simplu: “Orice este contrar Cuvântului lui Dumnezeu are potenţialul de a fi nimicitor, deoarece abate încrederea oamenilor de la Cuvântul lui Dumnezeu.”

Un exemplu, în Romani 14:1 Pavel spune să nu se dispute asupra lucrurilor îndoielnice. El dă ca exemplu consumul de carne. Pavel o spune clar, să nu vă apucaţi la vorbărie pentru acest lucru. Tu nu poţi susţine şi nici lupta pentru lucruri îndoielnice. Despre ce domeniu vorbeşte el? Acesta este de domeniul conştiinţei, deci este vorba de o convingere personală (Romani 14:22-23). Dacă este lăsat în domeniul conştiinţei personale, este un lucru îndoielnic. În acest caz nu trebuie să fie contestat (Romani 14:2-4). Dar, dacă cineva trece peste acest domeniu de convingere personală, atunci avem o problemă. Dacă cei “mincinoși” vor spune ceva ca: “Noi nu putem mânca carne. Nu putem fi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu dacă mâncăm carne…“, aceasta ar fi ca şi cum Biblia învaţă acest lucru. Aici, clar este diferit, fiindcă au plecat de la un lucru îndoielnic şi din ea au făcut o învățătură demonică (1 Timotei 4:1-5).

Această problemă, dacă este lăsată în sfera convingerilor personale este o chestiune îndoielnică, deci nu trebuie să fie contestată. Dar, dacă cu toate acestea, se învaţă ca pe o doctrină biblică, aceasta ar devenii erezie nimicitoare (1 Timotei 4:1-5), şi aici ar trebui să ne împotrivim şi să luptăm pentru adevăr (Iuda 3). [Pentru mai multe detalii, consultaţi Unitatea Sfinţilor.]

2. Făcându-se apel la Tradiţie

Când vine vorba de o înţelegere corectă a Cuvântului lui Dumnezeu, tot ceea ce are nevoie un credincios este Duhul Sfânt (1 Ioan 2:27). Credinciosul nu are nevoie de “părinţii bisericii” (care erau catolici, a se vedea Părinţii Bisericii), nici de presupuşii …”mari oameni ai lui Dumnezeu din trecut”, sau de cei din istoria bisericii, sau de comentatori, ori cercetători ai Bibliei, sau de vreun om special (cum ar fi Darwin Fish, ori Vasile Sanda), etc… În caz contrar, orice altă cale este un apel la tradiţia oamenilor. În Coloseni 2:8 Pavel a avertizat:

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Nu scrie că avem nevoie de “sfânta tradiţie” (adică tradiţia oamenilor) pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este tot ce avem nevoie să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu. 1 Ioan 2:26-27 spune:

V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.

Avem noi oare nevoie de “obiceiurile” sau practicile tradiţiei bisericii, pentru a ne feri de rătăcire de la adevăr? Nu. Tot ce avem nevoie este de Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt.

Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru. V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr. (1 Ioan 2:20)

Ceea ce găsim în contextul acestor versete din 1 Ioan 2:20-21, 26-27 sunt versete despre anticrişti (1 Ioan 2:18-19).

1 Ioan 4:1-6 spune:

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă Sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilaşilor, Sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. Ei Sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă Suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

De asemenea, 2 Ioan 7 spune:

Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!

Ce înseamnă, şi cine sunt cei ce “nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup”? Practic, este a nega adevărul din 2 Petru 1:3 şi 2 Timotei 3:16-17, sau cei ce neagă ceea ce este arătat în 1 Ioan 2:26-27 – că tot ce ai nevoie este Hristos, Cuvântul Său şi Duhul Său. Dacă cineva vine şi spune că ai nevoie de tradiţiile oamenilor pentru a înţelege corect Cuvântul lui Dumnezeu şi că trebuie să trăieşti această viaţă aşa cum ar învăţa ei – acesta este Anticristul. Dacă vine cineva cu amăgire deşartă, îndepărtându-vă de calea dreaptă ce urmează Cuvântul lui Hristos – acesta este Anticristul. Dacă cineva caută să te convingă prin filozofie sau pragmatism (învăţăturile începătoare ale lumii) – acesta este Anticristul.

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. ( Coloseni 2:8-10)

Cu alte cuvinte, nu aveţi nevoie de filosofie. Nu aveţi nevoie nici de tradiţia oamenilor. Şi nici nu aveţi nevoie de învăţăturile sau principiile de bază care lucrează în această lume. Avem nevoie de Hristos, şi numai de El. Pentru că “în El locuieşte trupește toată plinătatea Dumnezeirii”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este în trup în Hristos. Dumnezeu, Isus Hristos, a venit în trup. Credincioşii sunt compleţi în Hristos şi nu au nevoie de nimic altceva pentru a trăi în această viaţă în evlavie, sfinţenie, şi auto-control (Galateni 5:22-23; Evrei 2:14-18, 4:14-16). Nu aveţi nevoie de psihologie, sau tradiţii (alte învăţături superioare Cuvântului lui Dumnezeu ) sau ceva “ce are sens” (principiile de bază ale lumii), etc. 2 Petru 1:2-3 spune:

Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot [Deci nu ne lipseşte nimic] ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,

Credincioşii au toate lucrurile care ţin de viaţă, sau trăire şi evlavie, prin cunoaşterea lui Hristos (Cuvântul, Apocalipsa 19:13; Evrei 4:12-13). Nu avem nevoie de nimic altceva. Dacă am spune că ne-ar mai trebuii ceva, este ca şi cum am spune că Hristos nu a venit în trup, şi aceasta este împotriva lui Hristos (Anticristul). 2 Timotei 3:16-17 spune:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Cuvântul lui Dumnezeu este tot ce aveţi nevoie să fiţi “desăvârşiţi şi cu totul destoinici pentru orice lucrare bună.” Dacă învăţătorii/pastorii sau oricine altcineva s-ar apropia de voi şi vor spune, “Aveţi nevoie de comentariile Părinţilor Bisericii, ca să căpătaţi pricepere prin studiile presupuşilor oameni ai lui Dumnezeu din trecut, ca să înţelegeţi corect Cuvântul lui Dumnezeu,” acesta este anticristul.

Unii poate vă vor spune să învăţaţi mai întâi “Istoria Creştinismului” sau “Creştinismul Ortodox”. Aceşti termeni fac apel la tradiţiile oamenilor (Coloseni 2:8). Acest apel este anticristul. Care este standardul valabil pentru adevăr? Este Cuvântul lui Dumnezeu, nu “Istoria Creştinismului.” Astfel că orice apel la tradiţie, arată/expune pe acest om, ca fiind un învăţător fals un mincinos, a cărui încredere nu este în Dumnezeu, care este în trup (Isus Hristos, Ioan 1:14, Coloseni 2:9), ci mai degrabă în tradiţia oamenilor (Coloseni 2:8-10; 2 Ioan 7).

3. Sau la „Înţelepciunea lumii”

La fel ca cele de mai sus, în 1 Corinteni 2:2 Pavel a scris:

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Ce vrea Pavel să spună prin această declaraţie? Că el nu a mai învăţat din Scriptură, nimic altceva oare, decât caracterul şi acţiunile lui Hristos (adică numai ceea ce se găseşte în Matei, Marcu, Luca şi Ioan), precum şi faptul răstignirii Sale? Nu, nicidecum, ci Pavel a învăţat tot planul lui Dumnezeu (Fapte 20:27). În 1 Corinteni 2:2 Pavel nu spune că el nu a învăţat întregul plan al lui Dumnezeu. De fapt, chiar declaraţia lui înseamnă că el a învăţat tot planul lui Dumnezeu, pentru că Hristos (adică, Cuvântul, Ioan 1:1, 14; Apocalipsa 19:14; Evrei 4:12-13) este tot planul lui Dumnezeu. El este Cuvântul Dumnezeului celui viu. De fapt, ceea ce Pavel a arătat practic aici, este că cunoştinţele pe care el le lăsa să iasă de pe buzele lui a fost de cunoaştere a Scripturii (Hristos), şi pe El răstignit. Însă înţelepciunea acestei lumi nu poate să priceapă (1 Cor. 3:19).

Pavel nu a venit cu o înţelepciune deosebită, lumească. El spune: “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” Dar, cine face apel la înţelepciunea acestei lumi (cum ar fi, psihologia) sau doreşte să aducă orice fel de înţelepciune lumească, ca să ajute pe oameni să trăiască viaţa curată înaintea lui Dumnezeu şi să arate căi sau moduri, prin care oamenii să scape de păcat, sau de voia minţii lor blestemate (Romani 1:28), etc, aceasta îl identifică ca fiind învăţător mincinos, acesta este antihrist (Coloseni 2:8-10; 2 Ioan 7). Deoarece, Isus Hristos a venit în trup (2 Ioan 9). El a fost deci, părtaş aceluiaşi tip de carne ca şi noi (Evrei 2:14). El a suferit în acest trup şi a fost ispitit la fel ca şi noi (Evrei 2:18). El a învăţat ascultarea prin suferinţă (Evrei 5:8). El chiar se temea³ de Dumnezeu, aşa cum şi noi trebuie să facem (Evrei 5:7).

Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:15-16)

Isus Hristos este în trup, chiar şi azi (1 Timotei 2:5), şi El este Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat, sau ceva prea greu pentru El (Ieremia 32:27)? Nu, nu este.

4. Prin “Desfrânare”

• Prea iubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos ( Iuda 1:3-4)

Un alt semn comun de identificare a unui învăţător fals este, cineva care transformă harul Dumnezeului nostru în desfrâu. O altă descriere a desfrâului poate fi găsită în 2 Timotei 3:5 care spune: “având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” Ei au o formă de creştinism (evlavie), dar neagă puterea adevăratului creştinism (evlavia adevărată). Ei neagă puterea care se manifestă într-o adevărată convertire atunci când harul lui Dumnezeu salvează un suflet (Efeseni 2:1-5; 2 Corinteni 5:17). Cum pot învăţătorii mincinoşi nega puterea evlaviei? Cum poate fi văzut acest “desfrâu” ?

A. Desfrâul în practică

Sunt mulţi care transformă harul lui Dumnezeu în desfrâu şi practic învaţă că o persoană poate cunoaşte de fapt pe Hristos, deci să fie mântuit și în calea lui spre cer, şi totuşi să trăiască în păcat, practicând-ul şi fără să se pocăiască. Acest concept este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu (Romani de exemplu 8:1-14; 1 Corinteni 6:9-10; Galateni 5:19-21, 6:7-8, Efeseni 5:5-6, 1 Ioan 1 :5-6; 2:3-5, 1 Ioan 3:6-10; Apocalipsa 21:8, 22:15). A spune că o persoană poate trăi în păcat fără să se pocăiască şi totuși să fie mântuit (ex, în drumul lui spre cer), aceasta înseamnă a transforma harul lui Dumnezeu în desfrâu (este ca un permis de păcătuire). 1 Ioan 2:4, vorbeşte de această problemă foarte clar.

• Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.

Dacă cineva, care spune că-L cunoaşte pe Dumnezeu, învaţă că puteţi practica păcat fără pocăinţă şi că puteţi trăi în această stare, este un mincinos. El este dintre cei care transformă harul Dumnezeului nostru în desfrâu. Numai acest lucru, arată deja clar că este un învăţător fals. Scriptura mai spune că cei care sunt curvari, închinători la idoli, efeminaţi, hoţi, lacomi, beţivi, batjocoritori, hrăpăreţi, laşi, mincinoşi, ucigaşi, vrăjitori, defăimători, nelegiuiţi, violenţi, mândrii, neascultători de părinţi, nedemni de încredere, fără discernământ, fără dragoste firească, neînduplecaţi, ipocriţi, rebeli, fără evlavie, răpitori, cei ce jură strâmb, sau oricine este împotriva învăţăturii sănătoase; la fel ca toţi cei care trăiesc nedrept, vor merge în iad dacă vor murii într-o asemenea stare (Ezec. 33:12-19, Rom. 1:29-31, 1 Cor. 6:9-10; 1 Tim. 1:8-10; Apoc. 21:8, 22:15).

B. Desfrâul în învăţătură

2 Ioan 9 spune clar:

Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.

“Doctrina lui Hristos” este învăţătura lui Hristos. Dacă înţelegeţi că Hristos este Cuvântul (Ioan 1:1, 14; Apocalipsa 19:13; Evrei 4:12-13), atunci veţi înţelege că, de la Geneza la Apocalipsa este, “Doctrina lui Hristos”. Deci, versetul nouă stabileşte clar că cei care au pe Dumnezeu, sunt credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel că ei “rămân în doctrina lui Hristos“. Cei care nu rămân în limitele Sfintei Scripturi, nu au pe Dumnezeu. Este de fapt ceea ce este stabilit în versetul nouă. Apoi, în versetul zece este spus:

Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta [Adică tocmai ceea ce era precizat în versetul nouă], să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” (2 Ioan 1:10)

Cu alte cuvinte, dacă vine cineva la voi şi nu învaţă să nu se depăşească limitele Cuvântului lui Dumnezeu caracteristice (“să se rămână în ele”), şi să nu se înveţe nimic contrar Cuvântului lui Dumnezeu, ei sigur nu cunosc pe Dumnezeu, prin urmare, dacă aceştia nu aduc această învăţătură, să nu aveţi nimic de a face cu ei. Nici măcar să nu-i salutaţi. Dacă-i salutaţi, veţi fi părtaşi faptelor lor rele (versetul 11). De ce?

Pentru că Biblia învaţă că dacă vine cineva la tine cu învăţătura aceasta, şi-i spui, “Hei, frate!” (sau ceva în acest gen), şi tu-l saluţi şi-l aduci în casa ta, ce faci prin aceasta? Tu de fapt, spui în esenţă aceleaşi lucruri ca şi el, te asociezi gândirii lui. Fiindcă, tu nu eşti în opoziţie cu el. Aducând-ul în casă, este ca şi cum ai spune: “Noi toţi avem pe Dumnezeu. Adică, tu ai gândirile tale şi eu le cred pe ale mele. Dar suntem toţi fraţi în Domnul. Cu toţii suntem în creştere şi învăţare…“. Deci, dacă-l primiţi în casă, sunteţi în dezacord cu 2 Ioan 9, la fel cum este şi el, cel puţin în practică, dacă nu în învăţătură sau precepte, prin chiar aceste acţiuni de primire şi salutare.

Ce învaţă 2 Ioan 9, este de fapt adevărul despre care Isus atrage atenţia, în Ioan 10:4-5 şi 10:27-28.

După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” [Adică, ei sigur nu vor urma învăţători mincinoşi] (Ioan 10:4-5)

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. (Ioan 10:27-28)

Cu alte cuvinte, cei care au pe Dumnezeu, să ia aminte la cuvintele lui Dumnezeu. Isus a spus în Ioan 8:47, “Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu.” Dacă nu luaţi aminte la cuvintele lui Dumnezeu (indiferent despre ce-i vorba) nu aveţi pe Dumnezeu (2 Ioan 9; 1 Timotei 6:3-5).

Ecumenismul, spune şi afirmă că “toţi suntem creştini, că de fapt, noi nu avem decât diferenţe doctrinare“, sau că trebuiesc păstrate doar unele “elemente esenţiale sau cele de bază, ale credinţei” (deci, se presupune că celelalte sunt doctrine secundare sau neesenţiale, care de fapt, nu sunt necesare pentru mântuire), dar tocmai acest lucru este desfrâu doctrinar. Este, de asemeni, desfrâu, să se accepte orice formă de ecumenism. Ecumenismul, este în principiu, ca un permis erorilor.

Ecumenismul, de fapt, caracterizează un învăţător mincinos. Practicând-ul, este schimbarea harului lui Dumnezeu în desfrâu. Pentru că, spre deosebire de orice gândire ecumenică, oamenii lui Dumnezeu sunt una (Ioan 17:17-21), şi cei născuţi din Dumnezeu, umblă în adevăr (2 Ioan 9, 1 Ioan 1:7; 2:3-5), atât practic, adică în viaţa de zi cu zi, dar şi doctrinar, în ceea ce ei cred (Romani 8:14, a se vedea, de asemenea, raportul nostru intitulat, Unitatea sfinţilor şi / Tu crezi că eşti mântuit, dar nu eşti!).

5. Prin tăcere (adică, nu se ia nici-o atitudine)

Ioan 10:11-13 precizează:

Eu Sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu Sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi.

Cel plătit, (cel care este acolo pentru a face bani, salariatul) nu face nimic contra lupilor. Lupii, sunt cei care propagă minciuni (de ex, Matei 7:15; Faptele Apostolilor 20:29). Cei plătiţi, nu fac nimic împotriva altor învăţători mincinoşi. Când vezi un om care nu dă avertizări (adică să dea nume), acesta este un profesor fals el însuşi, un angajat.

Şi când spunem “avertizări”, vorbim despre felul de avertizări pe care Cuvântul lui Dumnezeu le dă în ceea ce priveşte învăţătorii mincinoşi. Unii “lideri creştini”, pot da impresia că ar expune învăţătorii mincinoşi, dar îi expun ei într-adevăr, dezvăluind ceea ce sunt? Adevărul este că, învăţătorii mincinoşi conduc oamenii către iad (Matei 7:13-14, 15:12-14, 23:15, Luca 6:39, 2 Tesaloniceni 1:8; 2:10, 2 Petru 2:18-22; Apocalipsa 21: 8; 22:15), deoarece prin vicleşug, aceştia distrag încrederea oamenilor de la Cuvântul lui Dumnezeu.

Învăţătorii mincinoşi, conduc oamenii spre iad şi ei înşişi sunt pe drumul lor către iad (2 Petru 2:17; Iuda 4,13). Orice expunere biblică a unui învăţător fals are această înţelegere, adică nu se poate ca un mântuit (ex. în drumul său spre cer) să fie lup. Învăţătorii mincinoşi distrug sufletele, şi ei înşişi vor fi distruşi (2 Petru 2:3). Ei sunt laşi (Apocalipsa 21:8) deoarece le este frică să facă distincţie ca să arate adevărul, şi să-i expună pe cei mincinoşi.

Dumnezeu spune: “şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le / expuneţi-le”. (Efeseni 5:11)

Unii învăţători, pastor sau orice alt lider “creştin”, refuză să expună faptele întunericului [Apropo, învăţătorii falşi sunt lucrători ai întunericului, 2 Corinteni 11:13-15], fiindcă:

1. Refuză să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 5:11).
2. Nu urăşte răul (Proverbe 8:13), și astfel, ei arată că nu se tem de Dumnezeu.
3. Prin acţiunile lor se vede clar descrierea unui “păstor plătit”, adică unul care nu-i pasă de oi. Ei, numai dau impresia că le pasă de turmă (Matei 23:28), dar simplul fapt că nu dau avertizări cu privire la învăţătorii falşi din zilele noastre şi nu îi expun, chiar prin aceasta, ei arată că nu le pasă de oi. Şi tocmai prin acest lucru se poate identifica un învăţător fals (care este, cel plătit, adică un mercenar, un salariat, cineva care este acolo pentru bani, 1 Timotei 6:05; 2 Petru 2:15).

De obicei, nu numai că învăţătorii falşi nu expun, dar tocmai ei dau, de asemenea, aprobările şi aprecierile lor pentru mulţi dintre învăţătorii din zilele noastre care sunt vorbiţi de bine (Luca 6:26).

Ei nu numai că refuză să expună lucrările neroditoare ale întunericului, dar au, de asemenea, părtăşie cu ei prin exaltarea lor, tratându-i ca pe nişte oameni evlavioşi. Foarte adesea menţiunile lor pe anumite cărţi, este semn de deosebită preţuire şi stimă acordată celor/celui ce a scris o carte. De exemplu: “Cartea lui Jack Hayford, “Promise Keepers” (copyright 1997) rezumă acest lucru prin chiar primele sale şase pagini din cartea intitulată “Laudă pentru Păstorii Promisiunii / Praise for Promise Keepers”. Astfel că pe şase pagini, unul după altul, învăţători falşi aduc omagii lui Hayford şi (sau) cărţii acestuia, care astfel, transformă harul lui Dumnezeu în desfrâu (Iuda 4, a se vedea raportul nostru despre Hayford). De fapt, doar trei din cele treizeci de impresii sunt numai laude pentru carte. Douăzeci şi şapte de citate, îl laudă pe Hayford însuşi.

Acum, compară toate aceste laude şi tăcerea lor, despre care se menţionează în Ioan 10, cu legea lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuşi şi oameni lui Dumnezeu din trecut.

În comparaţie, ar trebui să devină evident, că cineva care nu expune învăţătorii falşi din zilele noastre, care sunt “printre” noi (2 Petru 2:1), nu are pe Dumnezeu (2 Ioan 9)!

A. Legea

Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haide după alţi dumnezei” -dumnezei pe care tu nu-i cunoşti, „şi să le slujim”! să n-asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Voi să mergeţi după Domnul, Dumnezeul vostru, şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi, şi de El să vă alipiţi. Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată de la calea în care ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. (Deuteronom 13:1-5)

Legea vorbeşte şi nu tace, atunci când este vorba despre proorocii falşi dar şi cum trebuie să se facă cu ei. Legea nu tace atunci când în mijlocul poporului, se ridică un profet sau visător mincinos. Legea lui Dumnezeu spune că el trebuie să fie omorât. Avem aici opunere destul de serioasă! Cum ar putea avea legea, o împotrivire atât de puternică? În legea lui Dumnezeu, expunerea, opunerea, şi distrugerea sunt rezervate pentru cei care vorbesc fals în numele lui Dumnezeu.

Dar proorocul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu-i voi porunci să-l spună sau care va vorbi în numele altor dumnezei, proorocul acela să fie pedepsit cu moartea.” Poate că vei zice în inima ta: „Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?” Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el. (Deuteronom 18:20-22)

Cu alte cuvinte, să nu vă fie frică de el, omorâţi-l (Deuteronom 18:20). Legea a poruncit moartea celor care, din proprie iniţiativă, spun că vorbesc de la Domnul (în numele Domnului) şi a poruncit moartea celor care, ar vorbi astfel încât să îndepărteze oamenii de Domnul Dumnezeu. Şi, tocmai acest lucru fac învăţătorii mincinoşi. Ei vorbesc în numele Domnului în mod fals şi vorbesc astfel încât să îndepărteze pe oameni de Dumnezeu (fiind chiar ei înşişi amăgiți, 2 Timotei 3:13). [Apropo, în zilele noastre nu suntem chemaţi să omorâm pe nimeni, Romani 10:4; 13:1-2; Galateni 5:18; decât poate, dacă sunteţi un poliţist sau militar, iar aceasta fiindcă sunteţi la datorie, Romani 13:4].

B. Dumnezeu Însuşi

„Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. [Dumnezeu le numeşte lucruri grozave şi urâcioase. Şi de ce?] Proorocii proorocesc neadevăruri [Aceasta nu este ceva de mică importanţă.], preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă? ( Ieremia 5:30-31)

Falsa prorocie, care este echivalent cu învăţătura falsă, este considerat de Dumnezeu ca un “lucru grozav şi urâcios.”

Şi Domnul mi-a zis: „Nu mijloci pentru poporul acesta! Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunile, şi chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi; ci vreau să-i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.” „Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule! Iată că proorocii lor le zic: „Nu veţi vedea sabie, şi nu veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.” Dar Domnul mi-a răspuns: „Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă, şi nu le-am vorbit; ci ei vă proorocesc nişte vedenii mincinoase, proorociri deşerte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor. De aceea aşa vorbeşte Domnul despre proorocii care cu toate că nu i-am trimis Eu, proorocesc totuşi în Numele Meu, şi zic: Nu va fi nici sabie, nici foamete în ţara aceasta.” -,,Proorocii aceştia vor pieri ucişi de sabie şi de foamete! (Ieremia 14:11-15)

Dumnezeu este pornit împotriva celor care vorbesc minciuni! Reţineţi, de asemenea versetul şaisprezece.

Iar aceia, cărora le proorocesc ei, vor fi întinşi pe uliţele Ierusalimului, de foamete şi sabie; nu va avea cine să-i îngroape, nici pe ei, nici pe nevestele lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor; voi turna astfel răutatea lor asupra lor.” (Ieremia 14:16)

Acesta este motivul pentru care cel ce pretinde că vorbeşte în numele lui Dumnezeu este atât de oribil. Şi aceasta duce la moarte, distrugerea veşnică, pentru cei care urmează minciuni. De fapt, în Ieremia 23:22 Domnul indică faptul că, cel puţin în acest context, dacă aceşti oameni ar fi spus adevărul, oamenii ar fi luat aminte.

Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu, şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!” (Ieremia 23:22)

Oamenii sunt călăuziţi astfel încât să fie neascultători de cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. Deci, Domnul spune acestor prooroci şi păstori care au proorocit în mod fals:

„Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşune-i mele, zice Domnul.” „De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, împotriva păstorilor care pasc pe poporul meu: „Pentru că Mi-aţi risipit oile, le-aţi izgonit, şi nu v-aţi îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutăţii faptelor voastre, zice Domnul.” (Ieremia 23:1)

Cum va face El acest lucru…? Cuvântul, spune: “. . . şi voi pune peste voi o veşnică ocară, şi o veşnică necinste, care nu se va uita.” (Ieremia 23:40)

Despre ce anume vorbeşte El…? Despre, iad desigur (Daniel 12:2). Citeşte prin Ieremia 23:9-40 şi Ezechiel 13:1-8 şi ar trebui să vedeţi că Dumnezeu este categoric împotriva celor care vorbesc în mod fals în numele Lui. Dumnezeu este contra învăţătorilor mincinoşi (a se vedea, de asemenea, 2 Petru 2:3-9; Jude 5-7,11). Prin urmare, este absolut ridicol ca aceştia să nu fie expuşi (Efeseni 5:11).

Unii învăţători falşi ar putea spune: “Noi predicăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru poporul nostru. Este al lor să-şi dea seama cine sunt învăţători falşi.” Aceasta chiar ar fi ridicol! Ca noi să predicăm Cuvântul şi să vorbim drept despre El, şi tocmai noi să nu-l împlinim?

Dumnezeu spune ca ei să fie, “osândiţi, sau expuşi” (Efeseni 5:11). “Păziţi-vă” de ei (Matei 7:15). “Feriţi-vă” de ei (Romani 16:17).

1. Oamenii lui Dumnezeu de asemeni se împotrivesc învăţătorilor falşi

După cum Dumnezeu este împotriva celor care vorbesc în mod fals în Numele Lui, tot aşa sunt și copiii Săi împotriva celor care vorbesc în mod fals în numele lui Dumnezeu (Romani 8:14). Dacă nu vedeţi acest lucru într-un om, dacă nu veţi vedea într-un om o mânie sfântă şi chiar ură pentru cei care vorbesc minciună, nu aţi întâlnit încă omul care are Duhul lui Dumnezeu în el.

Pavel

Pavel a avut Duhul lui Dumnezeu în el, şi el s-a opus vehement celor care ar duce pe cineva pe căi greşite. În Faptele Apostolilor 13:6-12 Pavel se opune lui Elima. În Filipeni 3:1-2 acest avertisment este dat astfel:

Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Păziţi-vă de cîinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijelații aceia!

Pavel vorbeşte aici de fiinţe umane, şi el îi numeşte “câini” şi “scrijelați.” Spunându-le scrijelați, nu este deloc bun sau măgulitor să se zică despre evrei (Filipeni 3:3). Pavel este contra celor ce-şi zic credincioşi, dar care conduc oamenii pe un drum greşit! Iată dar cuvintele lui Pavel din Galateni, contra celor care au propagat circumcizia credincioşilor în Galatia:

Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! (Galateni 1:8-9)

Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! (Galateni 5:12)

În Faptele Apostolilor 20:25-31 Pavel exemplifică felul de păstor, care era el şi temerile care erau mereu în inima lui.

Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi. (Fapte 20:29-31)

Cât despre nume? A dat el nume? A numit Pavel pe cineva? Da, desigur! Pavel nu a văzut nici o problemă în expunerea, sau identificarea oamenilor din timpul lui. În 2 Timotei 4:14, Pavel vorbeşte despre Alexandru căldărarul. El nu numai că dă numele acestuia dar şi meseria pe care el o făcea, apoi se roagă ca Dumnezeu să-l judece pentru ceea ce a făcut!

Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Fie ca Domnul să-i răsplătească după faptele lui. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. (2 Timotei 4:14)

În 1 Timotei 1:18-20, Pavel numeşte pe Imeneu şi Alexandru. În 2 Timotei 1:15 numeşte pe Figel şi Ermogen. În 2 Timotei 2:17-19 Pavel numeşte pe Imeneu şi Filet.. . În 2 Timotei 3:8 Pavel numeşte pe Iane şi Iambre, deşi erau morţi, totuși el dă numele. În 2 Timotei 4:10 Pavel numeşte pe Dima, menţionând că el l-a părăsit, deoarece el “a iubit lumea de acum”, subliniind că omul acesta va pierii (1 Ioan 2:15). În Galateni 2:11-21 Pavel confruntă public chiar pe Petru, care nu era un învăţător fals, dar nu umbla drept, ci cu ipocrizie.

Creştinii sunt îndemnaţi, să se ferească de cei ce fac dezbinări şi tulburări împotriva învăţăturii primite, şi să fie evitaţi.” (Romani 16:17) Pavel a pus în practică ceea ce a predicat.

ISUS

Dumnezeu în trup (Ioan 1:14; 1 Timotei 3:16) s-a opus învăţătorilor mincinoşi / falşi din zilele Lui şi a avertizat pe ucenici.

Isus le-a zis: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor.” Ucenicii se gândeau în ei, şi ziceau: „Ne zice aşa pentru că n-am luat pâini!” Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: „Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că n-aţi luat pâini? Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat? Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni, şi câte coşniţe aţi ridicat? Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini? Ci v-am spus să vă păziţi de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor?” Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura Fariseilor şi a Saducheilor. (Matei 16:6-12)

Isus nu vorbea despre un grup neînsemnat care nu ar exista. El a vorbit despre farisei şi saduchei, care făceau parte din religiile cele mai cunoscute în acele zile, ale iudaismului (Romani 3:1-2; Ioan 4:22). Ucenicii ştiau despre aceste două grupuri de lideri religioşi. El îi identifică şi avertizează pe ucenici despre “doctrina [învăţătura] Fariseilor şi a Saducheilor.” Este interesant că El foloseşte termenul de “aluat”. Aluatul este o cantitate mică de drojdie (sau oricare alt agent de dospire), care merge în pâine şi are efect de pătrundere, şi acesta afectează întreaga pâine. Aceeaşi descriere a învăţătorilor mincinoşi este prezentată în 2 Petru 2:1. Ei aduc pe furiş erezii nimicitoare. În secret, ereziile lor distructive pătrund printr-un ansamblu de oameni într-un mod ascuns şi cauzează distrugerea, nimicirea sufletului.

În afară de avertizare cu privire la învăţătură, Isus menţionează chiar alte aspecte referitor la învăţare.

În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe. Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi, şi după locurile dintâi la ospeţe; casele văduvelor le mănâncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osânda va veni peste ei.” (Marcu 12:38-40)

În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia. Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. (Luca 12:1-2)

Aici, în Luca 12:1-2, Isus avertizează că vor spune un lucru şi vor face altul (ipocrizie). Ei ar putea spune un lucru bun, dar care să nu-l trăiască. Asta e făţărnicie, este modul tipic de trăire al ipocriţilor. În Matei 23:13-33 Isus se opune categoric falşilor învăţători din zilele Lui. El îi numeşte “şerpi şi pui de năpârci”. Un alt exemplu perfect de opoziţie serioasă şi expunere a celor ce propagă minciuni în numele lui Dumnezeu se găseşte în Luca 11:37-54. Isus, este invitat la masă, de un fariseu, aici, chiar în casa lor, Isus îi mustră pe faţă.

Pe când vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat şi a şezut la masă. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz. Dar Domnul i-a zis: “Voi, Fariseii, curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut şi pe cea dinăuntru? Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate. Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute! Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe! Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie.” Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul şi I-a zis: “Învăţătoru-le, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.” “Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. “Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele. Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri. Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele. De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: “Le voi trimite proroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni, ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii: de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta! Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.”

După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L pună la strâmtorare şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri; I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui. (Luca 11:37-54)

Isus îi dă pe faţă, este serios şi vorbeşte dur cu cei care duc oamenii în rătăcire. El, spune: “Vai”, dar pentru ce acest vai? De ce este vai? Iată de ce:

Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! (Matei 18:6-7)

Hristos vorbeşte despre acei credincioşi (Matei 18:3) care fac pe alţii să se poticnească. Dar aceasta este exact ceea ce fac învăţătorii mincinoşi, ei fac pe cei mici să se poticnească (2 Petru 2:18). Acel vai este şi astăzi valabil, după cum şi cuvintele lui Isus “sunt încă adevărate”.

Învăţători falşi din ziua de azi, de obicei prefăcându-se, dau numai impresia (Matei 23:28), că ei sunt contra celor ce vorbesc fals. Ei vor vorbi despre învăţători mincinoşi, în general. Ei, chiar vor spune: “Fereşte-te de proorocii mincinoşi” şi spunând: “Fereşte-te de învăţătorii mincinoşi”, dau impresia că cei ce-i urmează sunt în siguranţă. Ei zic poate: “Fereşte-te de Martorii lui Iehova şi de Mormoni, sau de alte religii false ca Islamul.” Dar ei nu expun pe cei care sunt “printre copiii lui Dumnezeu,” şi care s-au “strecurat neobservaţi” (Iuda 4). Iar, ceea ce tocmai am văzut prin mulţimea acestor versete din Scriptură, nu este doar un avertisment general, dar se specifică clar expunerea, sau osândirea şi împotrivirea faţă de anumite persoane şi grupuri specifice. Aceştia sunt numiţi şi identificaţi şi trebuiesc înfruntaţi pe faţă. Ceea ce se întâmplă aici nu este în spatele uşilor-închise. Acest lucru este făcut public, adică dat pe faţă, iar aceste fapte ale întunericului trebuiesc osândite.

Deci, când vezi un lucrător care tace şi nu zice nimic de lupii din zilele noastre, este pentru că el este cel plătit. El este acolo pentru bani. Aceasta pentru că el însuşi este un învăţător fals, căruia nu-i pasă de oi (Ioan 10:12-13). Tocmai acest semn de identificare îl condamnă. Asta este tot ce trebuie să ştii despre un om. Duhul Sfânt este în opoziţie cu el.

6. Lăcomie

2 Petru 2:3 clarifică: vorbind de învăţătorii mincinoşi, care “prin cuvântări înşelătoare“ei caută să aibe un câștig de la voi. În a doua parte a versetului paisprezece din 2 Petru 2 se spune, “Ei au inima deprinsă la lăcomie….” Acest lucru este de bază pentru învăţătorii falşi. Ei sunt iubitori de bani. Deoarece inima lor locuieşte, în lăcomie. Acest lucru este ceva greu de dovedit celor care au minte necredincioasă (de exemplu, cei care nu umblă în adevăr, 2 Corinteni 4:4). Cu toate acestea, este un semn de identificare pentru cei care au ochi să vadă. [Aţi putea, de asemenea, citi articolul referitor la datorii.]

1 Petru 5:1-2 spune:

Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care Sunt un prezbiter ca şi ei, un Martor al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârșav, ci cu lepădare de sine.

Ce este în contrast cu câştig necinstit / mârșav? Dorinţa. Atunci când falşii învăţători vând învăţăturile lor, casete, cărti, etc, pentru profit, sunt ei oare dornici de obţinere a unui câştig? Pentru ce sunt ei dornici? Ei sunt dornici de bani. A pune un preţ pe cuvântul lui Dumnezeu şi a avea un profit din aceasta, este “câştig mârșav”. Unele biserici au seminarii sau cursuri care percep bani, pentru predarea lor. Venitul, seminariilor şi a Universităţilor Biblice reprezintă un câştig necinstit. Clasă după clasă, cursuri după cursuri, totul necesită bani, după bani, în scopul de a fi predat, zică-se „cuvântul lui Dumnezeu”.

Pentru mulţi, “evlavia” este pentru cei bogaţi! Pavel a spus:

Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi [Era deja o practică răspândită în zilele lui Pavel.] ; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. (2 Corinteni 2:17)

Acum, cele de mai sus nu este de obicei recunoscut. Dar, poate, chiar unele dintre scrierile acestor învăţători falşi, ar putea fi un pic de ajutor, în expunerea inimilor lor lacome (2 Petru 2:14). Ken Ham, director executiv pentru Răspunsuri în Geneza, scrie în decembrie 1998 o scrisoare:

• „. . . aşa cum am sfârşit încă un an şi aşteptăm cu nerăbdare acest al doilea mileniu, în acord cu voi, să analizăm cu atenţie natura reală a luptei spirituale în America. Dorinţa mea este ca la bază, să rămânem în lupta spirituală şi pentru a face acest lucru, Răspunsuri în Geneza are nevoie de ajutorul vostru financiar. Vrem să încheiem în 1998, în negru, aşa cum am făcut în fiecare an. Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a face acest lucru.”

Dar chiar din declaraţia sa: “avem nevoie de sprijinul dumneavoastră”, ce dezvăluie el? Că el nu are credinţă în Dumnezeu. Unde este credinţa în declaraţia, “avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a face acest lucru.” Dacă este lucrul lui Dumnezeu, el nu ar avea nevoie de sprijin de la nimeni altcineva, doar sprijinul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ar oferi ajutor, aşa cum ar crede El de cuviinţă (fie prin intermediul unor persoane sau altfel) fără a fi nevoie să cerşească pentru bani. Ken scrie mai departe la punctul următor:

• “avem o serie de proiecte care au nevoie să fie finanţate, deoarece acestea vor avea un impact asupra multor vieţi.” În paragraful următor, el spune: “… prin generosul vostru dar (sau daruri) pentru a marii oportunităţile de mai jos, puteţi avea un rol activ cu noi în această luptă.” Şi în ultimul paragraf el scrie:
• „. . . avem de gând să rămânem pe terenul nostru şi să luptăm pentru ceea ce este în mod clar o decizie de zonare dreaptă. Această luptă va fi foarte costisitoare şi avem nevoie de ajutorul vostru financiar special pentru a acoperi aceste costuri legale din următoarele câteva luni. Costurile au depăşit deja 10.000 de dolari. Este o povară financiară suplimentară pe care nu doresc să o mai menţionez, dar după mai multe întruniri al celor evlavioşi, eu şi AiG consiliul de administraţie, cred că este absolut drept a face acest lucru! Vă rugăm să luaţi în considerare un dar mai special pentru a ne ajuta în această luptă! (gros în original)”

Cu alte cuvinte, el spune: “Daţi-mi banii voştri!” Folosind orice argument, precum Ken Ham de exemplu, oricine ar putea venii să ceară bani de la voi. “Am nevoie de un hambar, şi am nevoie de bani pentru a construi hambarul meu, aşa că l-am putea folosi spre slava lui Dumnezeu.” Cineva totdeauna ar putea veni cu câteva idei ca să facă bani. Un alt exemplu al celor doritori de bani (lăcomia) îl găsim într-o scrisoare din 23 noiembrie 1998 scrisă de Dr. Sydney DeWall, preşedintele Jerusalem University College în Israel. El spune la sfârşitul scrisorii:

• „În acest Crăciun, vă rugăm să luaţi în considerare un cadou de $ 500, $ 250, $ 100, $ 50 sau mai mult, ca promovare a căii de viitori lideri creştini, a cunoaşterii celui care este Mântuitorul nostru Isus Hristos.”

Cu alte cuvinte, “Vă rog, să-mi daţi banii voştri.” Unii ajung fără ruşine nerăbdători pentru banii oamenilor. Noah W. Hutchings de Southwest Radio Church, scrie la sfârşitul scrisorii lui din iulie 1998: “.. şi amintiţi-vă, am nevoie de rugăciunile voastre şi de sprijin financiar ACUM!” (sublinierea în original).

Cu alte cuvinte, “Vreau banii voștri şi îi vreau ACUM!” Când oamenii încep să vorbească despre modul în care au nevoie de banii voştri, puteţi şti că ei vor banii voştri şi sunt lacomi (2 Petru 2:3). Lăcomia, numai acest semn singur arată că încrederea lor nu este în Dumnezeu, ca Efeseni 5:5 şi Luca 16:13 ce declară:

Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. (Efeseni 5:5)

Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe cellalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Luca 16:13)

7. Sau … Vorbiţi de bine

Isus spune:

Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi! (Luca 6:26)

Texte Majoritare a manuscriselor greceşti nu există “toţi”. Potrivit cu Text Majoritate citeşte, “Vai de voi, când oamenii vă vor grăi de bine!….”

Isus compară pe cei care sunt “vorbiţi de bine” cu proorocii mincinoşi din vechime. Nu putem spune despre acest verset că nu se aplică şi acelor învăţători despre care unii vorbesc împotriva lor, dimpotrivă. În trecut, au fost oameni ce au vorbit împotriva proorocilor falşi de asemeni. Ilie a vorbit împotriva proorocilor mincinoşi din zilele lui (1 Regi 18:27-40). Mica a vorbit împotriva proorocilor mincinoşi din zilele lui (1Kings 22:23 f). Ieremia a vorbit împotriva proorocilor mincinoşi din zilele lui (de exemplu, Ieremia 23 & 28). În Luca 6:26 Hristos nu a spus că, dacă toată lumea vorbeşte de bine de voi şi nimeni nu vorbeşte împotriva voastră, atunci va fi vai de voi. Hristos spune: “Vai”, pentru cei care, ca şi proorocii falşi din vechime, vorbesc oamenilor ceea ce vor să audă (Isaia 30:8-10, Romani 16:17-18, Galateni 1:10) şi, prin urmare, sunt vorbiţi de bine. Dacă s-a înţeles că oamenii sunt răi (Psalmul 14:1-3), atunci ar trebui să se înţeleagă cuvintele lui Isus în Luca 6:26. Oamenii sunt răi, şi lor le sunt plăcuţi învăţători răi (2 Timotei 4:3-4). Aşa cum a fost în zilele lui Isaia, aşa este astăzi.

„Du-te acum-zice Domnul-de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci. Scrie că: „Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului, care zic văzătorilor: „Să nu vedeţi!” şi proorocilor: „Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite! Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!” (Isaia 30:8-11)

Israel, în acest exemplu, a fost foarte flagrant în respingerea lui Dumnezeu. Cei care pretind că ascultă de Dumnezeu sunt, de asemenea, cei cărora le plac “lucrurile măgulitoare, înşelăciunile” şi sunt “iubitori de plăceri” (2 Timotei 3:4, 4:3; Tit 1:16). Prin urmare, cei ce urăsc pe Dumnezeu, pretind numai că sunt ascultători şi chiar pe faţă, ei vorbesc de bine pe acei învăţători care le spun ceea ce vor ei să audă. Dacă aceştia sunt vorbiţi de bine în comunitățile “creştine” (2 Timotei 3:1-5; 4:3-4), după cum proorocii falşi din vechime erau vorbiţi de bine, în comunitățile evreieşti (Luca 6:26), tot la fel fac azi învăţătorii mincinoşi despre care Domnul avertizează. Oamenii din comunitățile “creştine” din zilele noastre “îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute” (2 Timotei 4:3), şi să asculte de învăţători mincinoşi, primind să asculte predici de mare renume.

Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. (2 Petru 2:18)

Învăţătorii mincinoşi gâdilă urechile oamenilor prin vorbiri dulci şi amăgitoare, înşelându-i pe cei lesne crezători, ei sunt cei ce momesc oamenii prin vorbiri dulci şi amăgitoare, rostind vorbe trufaşe.

Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători. (Romani 16:17-18)

Aceşti învăţători mincinoşi, care nu slujesc Domnului, ci înșală prin vorbiri dulci, aşa cum citim la sfârşitul versetului optsprezece, ei slăvesc pe oameni pentru câştig, notaţi de asemeni ce spune Iuda 16.

Ei Sunt nişte cârtitori, nemulţămiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe, şi slăvesc pe oameni pentru câştig.

Când un învăţător predică mai tot timpul despre dragoste, harul lui Dumnezeu, binecuvântări, etc, toate aceste subiecte “frumoase”, nu sunt ele într-adevăr “vorbiri dulci”? (Romani 16:18). Este uimitor cât de plăcut este acest lucru oamenilor. Învăţătorii mincinoşi nu vin nici-o dată înaintea oamenilor spunând: “Sunt un învăţător fals, un mincinos.” Ei nu vin cu coarne pe cap şi cu un costum roşu. Şi nici nu zic: “Sunt aici ca să vă înşel. Feriţi-vă!” Iată, dar ce a spus Domnul Isus în Matei 23:27-28

Vai de voi, cărturari [Cărturarii sunt învăţaţii / savanţii, apropo, au fost “învăţaţi” şi în acele zile], şi Farisei făţarnici! Pentru că voi Sunteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru Sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru Sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

Este uimitor cum oamenii caută spre ceea ce pare a fi dumnezeiesc (evlavios). Iar dacă un om are un aspect plăcut la vedere şi pare un om duhovnicesc, ei sunt atraşi de acest om. Ei nu privesc dincolo de ce se vede. 2 Petru 2:1 spune: ei “strecoară pe furiş erezii nimicitoare ” şi Iuda 4 spune că ei se strecoară, deci “neobservaţi”. Oamenii nu observă, deoarece sunt orbiţi. Aceasta nu este foarte evident. Dar un lucru este evident. Dacă aveţi un caz în care un om este vorbit de bine, aceasta este de condamnat.

Potrivit cu Luca 6:26 care-l condamnă. “Vai de voi, atunci când oamenii vor vorbii de bine de voi.” (Luca 6:26, Texte Majoritare)

Un exemplu de cum: cineva este “vorbit de bine” îl găsim în cartea lui John MacArthur, Successful Christian Parenting (copyright 1998). La prefaţă chiar, găsim scris această laudă: “John MacArthur este pastor, învăţător la Grace Community Church din Sun Valley California. El este unul dintre cei mai populari comentatori ai Bibliei şi vorbitori la conferinţe biblice din ţară.”

O altă modalitate de “vorbire de bine” este des întâlnită printre cei mai populari învăţători falşi. Mulţimea “creştinilor” (2 Timotei 3:1-5; 4:03; 2 Petru 2:2) vorbeşte de bine de falşii învăţători, la fel cum mulţimea “evreilor” din trecut a vorbit de bine de proorocii mincinoşi (Luca 6:26 ). Un alt exemplu grafic în acest sens este Billy Graham. Graham este “Considerat ca cel mai mare predicator din lume” şi “unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi lideri din lume” (Just As I Am, drepturile de autor 1997, la prefaţă). Dacă ar fi fost el un om al lui Dumnezeu, el ar fi urât de lume, nu iubit. Isus a spus:

Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu Sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. (Ioan 15:18)

Isus spune, “Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei.” Când vezi un om iubit de lume, puteţi şti cu certitudine că el este din lume şi slujitor al Diavolului (1 Ioan 5:19; 2 Corinteni 11:15). Un om al lui Dumnezeu nu va fi vorbit de bine, mai ales în zilele noastre rele (Efeseni 5:16) deoarece lumea abundă de creştinism fals (2 Timotei 3:1-5 şi 4:3; Luca 18:8). Învăţători falşi sunt “vorbiţi de bine”, şi din pricina lor, adevăratul om al lui Dumnezeu este hulit.

Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:2)

8. În cele din urmă

Cum tăgăduiesc învăţători falşi pe Domnul? 2 Petru 2:1 şi Iuda 4 spun că învăţători mincinoşi resping pe Domnul şi-L tăgăduiesc. Cum se face acest lucru? Ar trebui să fie evident că aceştia nu vin să spună, “Nu cred în Hristos.” sau “Isus nu este Domnul.” sau ceva în acest sens. Iuda 4 spune că s-au “strecurat (pe neobservate)” şi 2 Petru 2:1 spune: ei “vor strecura pe furiş” erezii nimicitoare. Iar Tit 1:16 are răspunsul la modul în care aceştia tăgăduiesc pe Domnul, care i-a răscumpărat.

Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci Sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

9. În concluzie

Pavel spune către sfârşitul vieţii sale, “M-am luptat lupta cea bună…” (2 Timotei 4:7). Pe lângă lupta cu acestă carne păcătoasă din care suntem, mai este o luptă bună, ce este deci “lupta cea bună?” Susţinând (a lupta) pentru credinţă aceasta este lupta cea bună (Iuda 3).

Pavel a scris:

Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu Sunt supuse firii pământeşti, ci Sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Corinteni 10:3-5)

Răsturnând orice falsitate şi minciună, aceasta este o parte a luptei. Este bine, extrem de bine, să luptăm pentru credinţă (Iuda 3), a lupta, lupta cea bună (2 Timotei 4:07), a pune jos orice lucru care se înalţă împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu (2 Corinteni 10:3-5), şi a expune lucrările neroditoare ale întunericului (Efeseni 5:11). Este bine ca să fie expuşi învăţătorii mincinoşi. Cei care sunt prinşi în minciună şi în întunericul acestui veac, urăsc desigur această expunere (Ioan 3:19-20), deoarece ei nu iubesc adevărul, Domnul Isus Hristos (Ioan 14:6).

Subnote

1 Persoană care învaţă sau instruieşte pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Iniţiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povăţuitor. II. Adj. (Înv.) Care învaţă, care sfătuieşte. În cazul nostru învăţător al Legii / Bibliei, deci se înţelege că din numărul lor fac parte şi pastorii.

2 Aşa cum am menţionat eu traduc din scrierile unui pastor din SUA, unii dintre aceşti pastori renumiţi, sunt cunoscuţi mondial, iar în România sunt alte exemple ca: Richard Wurmbrand, Iosif Ton, Vladimir Pustan, şi alţi pastori cunoscuţi, sau desigur am putea da exemplu învăţăturile bisericii ortodoxe, penticostale, baptiste, adventiste, catolice, evanghelice, carismatice, sau oricare altele care pretind că sunt creştine, dar nu sunt. Acestea sunt numai câteva exemple, desigur că mai sunt şi altele pe care nu le excludem.

3 Evrei 5:7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui. O altă traducere… şi a fost ascultat, datorită supunerii Sale în teamă.

In original: Identifying False Teachers, a true church.

Traducere Vasile S.

Tu crezi că eşti mântuit/ă, dar nu eşti! (Un articol despre falsul “Creştinism”)

Toate religiile lumii (ex, Islamism, Budism, Hinduism, Ateism, Mormonism, Catolicism, Ortodoxism, Protestantism, Adventismul de Ziua a Şaptea, Martorii lui Iehova, Iudaismul inventat de om [Matei 15:8-9], etc) nu duc în altă parte decât în iad (fiindcă toți cei ce fac parte din aceste religii sunt “necredincioşi,… închinători la idoli” Apocalipsa 21:8). Orice persoană implicată în aceste religii, respinge cuvântul din Biblie (Romani 1:18-25) şi implicit adevărul Bibliei, astfel că Dumnezeu, Adevărul din Biblie (Ioan 14:6), Îi va arde pentru totdeauna în iazul de foc pentru că-L urăsc (Deuteronom 32:39-41; Apocalipsa 20:11-15).

Dar, mai mult decât atât, ce realitate îngrozitoare să crezi că vei intra în rai (paradis) în ziua morţii tale, dar să afli în acea zi că de fapt ai fost înşelat şi te afli în iad.

Cei mai mulţi care azi își spun creştini, dar care de fapt nu urmează adevărul, vor avea o surpriză atunci, fiindcă vor fi cuprinşi de groază (Matei 7:13-14, Luca 13:24; 2 Petru 2:2). Ei înşişi vor găsi plânsul şi scrâşnirea dinţilor lor (ex, Matei 8:12; 22:1-14, 25; 14-30; Luca 13:28). Aceasta este valabil şi pentru tine dacă mergi pe “calea lată”; cât de dezamăgit şi ce trist vei fi şi tu atunci când vei murii, deoarece tu credeai că vei merge în prezenţa lui Dumnezeu în acea zi, dar ce decepţie căci o să te afli în iad, dacă nu te întorci din toată inima la Dumnezeu. Acesta este adevărul şi ce îngrozitor, ce dezamăgire va fi pentru mulţi din cei ce-şi zic acum „creştini,” dar fiindcă nu ascultă de adevăr, vor pierii (Matei 7:13-14; Luca 13:24; 2 Petru 2:2). Atunci, va fi plânsul şi scrâșnirea dinţilor, după cum este scris în Matei 8:12; 22:1-14; 25:14-30; şi Luca 13:28. Deci, dacă eşti implicat în religii, adunări, sau biserici independente, conduse de învăţători falşi ca: Billy Graham, Rick Warren, Joel Osteen, James Dobson, Pat Robertson, John MacArtur, Tony Evans, Greg Laurie, Charles Stanley, Chuck Smith, Fred Price, Ellen White, J. Vernon McGee, Charles Blake, Chuck Swindoll, Gene Scott, Harold Camping, John Piper, T.D. Jackes, David Jeremiah, Charles Spurgeon, Dave Hunt, David W. Cloud, Perry F Rockwood, Neil Anderson, Robert Schuller, Jack Hayford, Benny Hinn, Miles McPherson, Ray Comfort, Chuck Colson, C.S. Lewis, Papa Ioan (papa), Hank Hanegraaff, Paul Chappell, Tony Campolo, sau alţii ca ei, care sunt arătaţi a fi oameni ai lui Dumnezeu.

[P.S. Toţi aceşti învăţători au fost expuşi (arătaţi ca mincinoşi) de Darwin Fish, pastor of „A True Church” (O Biserică Adevărată), în cartea sa: „False teachers„] http://www.atruechurch.info/falseteachershome.html

Alt exemplu, pentru cei ce vorbesc româneşte, amintim că învăţăturile false sunt propagate prin cultele sau organizaţiile religioase cum ar fi: biserica Ortodoxă, Catolică, Baptistă, Evanghelică, Penticostală, Prezbiteriană, Metodistă, Carismatică, Oastea Domnului, Anglicană, Luterană, Adventistă, Mormonă, Musulmană, Martori ai lui Iehova, … sau oricare alta oricum s-ar numi ea. Pentru că de fapt toţi aceștia, doar pretind că slujesc lui Dumnezeu, dar nu ascultă de învăţătura Lui, prin urmare este clar că aceste organizații religioase sunt conduse de “străini” deoarece ei nu urmează învăţătura Domnului (Ioan 10:27).

Acum, dacă tu faci aşa după cum spun ei, nu eşti mântuit. De ce? Pentru că ai învăţăturile lor, iar învăţăturile lor nu sunt adevărate şi prin urmare te afli pe „calea lată şi poarta cea largă” care duce la pierzare (Matei 7:13; 2 Petru 2:1-2; 2 Timotei 4:3). Şi, fiindcă îi urmezi, nu ai caracteristicile „oii lui Cristos” (Ioan 10:5), deoarece învăţătorii tăi sunt nişte fântâni fără apă (2 Petru 2:17) ce spun că,

1. Lată este Calea . . .

Domnul Isus Însuşi a avertizat în Matei 7:13

Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea.

Proorocii, şi învăţătorii mincinoşi menţionaţi mai sus (şi mulţi ca ei ex: 2 Timotei 4:3), spun că ei învaţă „calea teologică” ce duce la viaţă, numai că nu este adevărat. Aceşti învăţătorii mincinoşi diferă între ei prin doctrinele şi învăţăturile lor despre …cât de lată este calea; desigur că nu aşa vor spune, ci dimpotrivă ei vor spune că învaţă calea către rai.

C. Spurgeon, unul din numărul lor, spune: “Care este motivul pentru care sunt atât de multe religii în lume? Desigur pentru că nu urmăm „călăuzirea Duhului lui Dumnezeu”. Dacă am urma Cuvântul lui Dumnezeu în toate lucrurile, am fi mult mai mult aşa cum ar trebui să fim. Eu cred că noi ar trebui să mergem cu toţii în aceiaşi linie, pentru că drumul spre cer poate fi suficient de larg şi cu multe căi diferite, şi totuşi toate acestea să fie în acelaşi mod şi în acelaşi drum.” (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol.61, p, 514-515, Sept. 28, 1870)

Spurgeon nu vorbeşte adevărul atunci când zice că: „drumul spre cer poate fi suficient de larg şi cu multe căi diferite.” De exemplu, el credea că şi calviniştii şi arminienii sunt pe acest „drum suficient de larg” în drum spre cer. Astfel deci, el spune total diferit de Hristos, deoarece Isus spune: „îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află.” Pe când, Spurgeon spune contrariul. Un alt exemplu, el chiar credea că mai mulți oameni sunt în rai decât în iad.

• Cred că vor fi mai mulți în Rai decât în iad. Dacă cineva mă întreabă de ce cred acest lucru, voi răspunde, pentru că Hristos, în toate trebuie să aibă “pre-eminența”, iar eu nu pot concepe cum El ar putea avea pre-eminența dacă vor exista mai mulți sub stăpânirea lui satan decât în Paradis. (C. H. Spurgeon’s Autobiography, Vol. 1, p. 171, in “A Defence Of Calvinism,” underlining added)

Isus spune că drumul spre cer este îngust. Spurgeon spune că e larg. Isus spune că în viața veșnică, sunt puțini (Matei 7:14; Luca 13:24). Spurgeon, spune că sunt mulți. El deci, a învățat exact opusul lui Hristos. O astfel de învățătură este anticrist, încălcând doctrina lui Hristos (2 Ioan 9) și este condamnabilă (Apocalipsa 21:8 “necredincioși”). De aceea, asemenea învăţători sunt de condamnat.

Învăţătorii falşi, învaţă că printre creştinii mântuiţi există un spectru larg de doctrine în conflict şi aceasta se manifestă sub diferite forme ale creştinismului. Aceşti învăţători mincinoşi au creat o “iluzie” prin organizarea anumitor forme de crez, religii, învăţături esenţiale şi fundamentale, sau convingeri de bază, care să unifice câți mai mulţi credincioşi. Ei cred că dacă cineva rămâne în limitele acestor convingeri centrale (deseori numite “creştinism ortodox”), sau dacă se ţine de tradiţiile creştineşti, un asemenea om este considerat a fi în adevăr. Iar alte doctrine din Biblie sunt considerate ca fiind probleme secundare (sau ne-esenţiale) şi sunt percepute ca fiind probleme ce nu se referă la mântuire.

Aşa cum a spus Augustin: „În esenţial, unitate; în ne-esenţial, libertate; şi în toate lucrurile, dragoste.” Aceste cuvinte ale lor, rezumă bine accesul la calea cea largă (Matei 7:13). Astfel, ei fac loc multora ce nu cercetează Scriptura şi nu pot vedea cu ochii lor ceea ce priveşte un număr vast de subiecte biblice. Ei formează teologic o cale largă care se presupune a duce la cer, dar care însă duce la iad; deoarece oamenii sunt conduşi pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului, după cum este arătat în 2 Tesaloniceni 2:10. Cu asemenea „esenţiale”, doctrina lor duce la automulţumire şi este o cangrenă în inimile oamenilor. Aceasta, deoarece ei spun că nu există probleme atât de multe în Scripturi care să fie considerate pertinente pentru mântuire. Astfel se face că frica de cuvântul lui Dumnezeu este un subiect învechit şi nici o grabă în a păzi toate poruncile Lui (Psalm 119: 120; Isaia 66:2, 5; Filipeni 2:12).

De aceea, înţelepciunea strigă:

• „Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va place batjocoritorilor batjocura, şi vor urî nebunii ştiinţa?” (Prov. 1:22)

Dar atunci când aşa zişii „creştini” ajung la un acord, ca să nu fie de acord cu ceea ce Biblia învaţă, şi numai problema esenţială ar trebui să fie importantă (în ceea ce priveşte mântuirea), acolo este clar că locuieşte o simplitate nebiblică în mintea lor şi-i un cancer de moarte (2 Timotei 2:16-17) în inimile acestor nebuni care învaţă să dispreţuiască şi să urască cunoştinţa. Deoarece perspectiva lor este: „Hei, nu este nici o problemă să fii mântuit, ci-i foarte simplu”. Prin urmare, această complacere a lor îi va distruge (Proverbe 1:32). Totuşi, contrar oricărei „esenţiale”, Isus Hristos spune: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), deoarece viaţa este în orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, (de la Geneza, până la Apocalipsa).

„Cuvântul lui Dumnezeu” este de încredere fiindcă El mântuieşte, după cum Iacov sfătuieşte: De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţă Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. (Iacov 1:21) Cuvântul lui Dumnezeu este mântuire (Luca 8:11-12). Acest cuvânt al lui Dumnezeu trebuie să fie crezut (Geneza 15:5-6; Romani 4:3). Dar, dacă te îndepărtezi de credinţa în cuvântul lui Dumnezeu, oricare ar fi motivul, aceasta poate duce la distrugerea sufletului tău. Pentru aceasta avem ca exemplu pe Avraam care a crezut pe Dumnezeu, iar acest lucru i s-a socotit ca neprihănire (Geneza 15:5-6; Romani 4:3).

Dacă însă nu-L crezi pe Dumnezeu, ţi se va socotii ca nelegiuire (ticăloşie, răutate) Psalmi 119:118; 1 Ioan 5:10. Prin urmare, nu există subiecte sau doctrine biblice despre care să ne înţelegem să le socotim ca fiind ne-importante, pentru că Scriptura instruieşte (dar şi avertizează în acelaşi timp):

Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni. (1 Timotei 6:3-5)

Deci, dacă cineva învaţă altceva decât ce-i în Sfânta Scriptură şi nu ia seama de mustrarea Scripturii, atunci noi suntem îndemnaţi să ne depărtăm şi să ne ferim de astfel de persoane (2 Timotei 3:5). Un adevărat credincios nu caută să fie de acord cu „ce nu-i important din Scriptură.” Ci mai degrabă este de acord să plece şi să nu aibă părtăşie cu ei. Aceasta deoarece în Proverbe 10:17, scrie: Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite. Cei ce se abat de la cuvântul lui Dumnezeu merg pe un drum greşit, deci este clar că ei nu sunt în „adevăr” şi prin urmare nu sunt mântuiţi; iar cuvintele lor sunt cuvintele minciunii, după cum găsim scris în Psalmi 119:118,

Tu dispreţuieşti pe toţi cei ce se depărtează de orânduirile Tale, căci înşelătoria lor este zădarnică.

Dumnezeu deci, dispreţuieşte pe toţi cei care se abat de la cuvântul Său. Nu contează pe ce motiv, dar nu există nici o mântuire pentru cei ce nu ţin seama de Cuvântul Sfânt, după cum este arătat: Tu mustri pe cei îngâmfați, pe blestemaţii aceştia, care se rătăcesc de la poruncile Tale. Psalmi 119:21

Astfel că, indiferent cine eşti, . . . eşti blestemat dacă nu urmezi după cuvântul lui Dumnezeu. Deci, este foarte important să iubeşti veşnic mustrarea şi îndemnul, deoarece ele sunt calea vieţii, după cum este scris: Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea Sunt calea vieţii. (Proverbe 6:23)

Un alt îndemn spune: Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte. (Proverbe 19:27)

Dar, cei ce fac parte din acest „creştinism fals”, au făcut exact contrariul, căci s-au rătăcit de la cuvintele înţelepte (2 Timotei 4:3; 2 Petru 2:18) şi au urmat drumul larg care duce la pierzare (Matei 7:13-14). Totuşi, în opoziţie cu calea largă, numai calea îngustă este felul teologic care duce la viaţă (Mat 7:13-14; Luca 13:24).

Cât de îngust… ar întreba cineva? Tot în acelaşi context în care Hristos a avertizat în legătură cu „calea largă”, El a încheiat predica cu acest avertisment:

De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șivoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare. (Matei 7:24-27)

În contextul în care Isus a vorbit aceste cuvinte (Matei 5:3-7:23), El a predicat despre cei săraci în duh, întristare, blândeţe, foame, sete, puritate, pace, persecuţie, mânie, adulter, divorţ, jurăminte, dragoste, dărnicie, rugăciune, iertare, post, bogății, nevoi, îngrijorări, judecată, mustrare, căutare, prooroci mincinoşi, etc.. Este oare aici ceva ce nu-i important sau ne-esenţial? Nu, deoarece Hristos nu face nici-o deosebire în ceea ce priveşte oricare dintre aceste aspecte. Pentru el toate aspectele sunt legate de veşnicie. Fiindcă Domnul descrie într-un mod foarte pitoresc aspecte de viaţă şi de moarte, de rai sau iad, pentru toţi cei ce ascultă cuvintele Lui fie că le împlinesc fie că nu le împlinesc. Hristos a dat importanţă la toate cuvintele pe care El le-a rostit (Matei 5:18), după cum ne este arătat în proverbe: Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! Căci ele Sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor. (Proverbe 4:20-22; citeşte şi Proverbe 8:35; 16:22)

Apoi mai este scris: Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! Căci ele vor fi viaţa sufletului tău, şi podoaba gâtului tău. (Proverbe 3:21-22)

Mai găsim scris de asemeni: Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! (Apocalipsa 22:14) (Blessed are they that do his commandments, that they may have right to the tree of life, and may enter in through the gates into the city. KJV).

După cum se vede traducerea este diferită, în engleză (din greacă) este tradus: Ferice de cei ce împlinesc poruncile Lui, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în oraş (cetate)! Se înţelege că cei ce ascultă de cuvântul lui Dumnezeu sunt cei ce au drept la pomul vieţii.

Cu alte cuvinte, ei sunt cei cărora le va fi acordată mântuirea. Astfel că, ceea ce separă pe cei mântuiţi de cei ce nu sunt, este Biblia însăşi. Dacă cineva crede în Scriptură, crede în Isus Hristos, pentru că Isus Hristos este Scriptura (Ioan 1:1, 14; Galateni 3:8; Evrei 4:12-13; Apocalipsa 19:13) şi astfel se încrede în El.

Tot astfel, Ioan Botezătorul a spus: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36), citeşte şi 1 Ioan 2:3-5.

A crede în Isus Hristos este acelaşi lucru cu, “a crede şi a asculta de Biblie”, iar la 2 Ioan 9, este spus:

Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.

Învăţătura lui Isus Hristos, nu este numai ceea ce a învăţat El pe oameni în Matei 5:3-7:27, sau învăţăturile date în Marcu, Luca, Ioan şi-n Faptele Apostolilor. Învăţătura lui Isus Hristos este toată Scriptura, după cum este zis: „Temelia Cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte Sunt veşnice”. (Psalmi 119:160)

Cei ce încălcă cuvântul şi nu vor să rămână în limitele sfintelor învăţături, nu au pe Dumnezeu şi deci nu sunt mântuiţi (2 Ioan 9). Nu sunt mai multe feluri de creştini adevăraţi, aşa cum spune Spurgeon; el spunea că ar fi „diferite căi” şi că, „drumul este suficient de larg”.

Totuşi, este bine de ştiut că nu este decât, un singur fel de „creştini adevăraţi”, cei care păzesc cuvântul: Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că Suntem în El. (1 Ioan 2:5)

Cât anume din Cuvânt trebuie păzit?

Tot cuvântul, trebuie păzit (Psalmi 119:128, 160; Matei 4:4). Scriptura învaţă, că adevăraţii credincioşi cred la fel în absolut toate doctrinele Bibliei. Noi însă Suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (1 Ioan 4:6)

Prin urmare, adevăraţii credincioşi sunt în opoziţie cu orice neadevăr, dar şi cu oricine se împotriveşte cunoştinţei lui Dumnezeu.

„Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu Sunt supuse firii pământeşti, ci Sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:3-5)

Atenţie!

Numai o singură minciună pe care o iubeşti şi o practici, ar fi deajuns să te ţină în afara Împărăţiei lui Dumnezeu.

Apocalipsa 22:14-15 spune clar: Ferice de cei ce (împlinesc poruncile Lui) îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! Afară Sunt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Şi la Apocalipsa 21:8,

Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.

Totuşi sunt mulţi învăţători mincinoşi care nu numai că încurajează pe oameni să iubească şi să trăiască în minciună, dar mai şi adaugă multe minciuni prin care deviază încrederea oamenilor de la cuvântul lui Dumnezeu, şi ei sunt aceia care vorbesc cu trufie lucruri de nimic (2 Petru 2:18). Tragic este faptul că tocmai aceşti învăţători mincinoşi, care se amăgesc ei înşişi, și amăgesc şi pe alţii (2 Timotei 3:13), au oameni ce gândesc că ei sunt cei ce urmează Biblia.

În realitate tot ce învaţă ei sunt învăţături şi porunci omeneşti. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Matei 15:8-9)

Cei mai mulţi oameni sunt:

-fie păgâni, pierduţi în unele religii false (sau atei),

-fie creştini falşi, ce sunt pe calea cea largă (Matei 7:13-14; 2 Timotei 4:3).

Majoritatea oamenilor nu au găsit „calea îngustă”, care este calea adevărului (2 Petru 2:2). Cu toate acestea, Hristos avertizează chiar şi pe cei care au găsit calea îngustă prin aceste cuvinte: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.” (Luca 13:24) Deci, chiar şi printre cei care de fapt au găsit “poarta îngustă”, unii nu vor intra. Prin urmare ei merg spre pierzanie, după cum Petru spune:

„ Căci Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos”? (1 Petru 4:17-18).

Deci, dacă cei drepţi intră cu greu (Matei 7:14; Fapte 14:22), este clar, aceasta nu este o cale uşoară, cum cei mai mulţi gândesc.

Prin urmare, dacă urmaţi creştinismul tipic care este în lume astăzi, sau ceva de genul acesta; ei bine, dacă sunteţi pe acest drum larg şi nu căutaţi să respingeţi această cale (2 Timotei 3:5; Evrei 12:14), veţi zace în chinuri și dureri (Isaia 50:11; 66:24; Apocalipsa 21:8), fiindcă: n-aţi primit dragostea adevărului ca să fiţi mântuiţi. (2 Tesaloniceni 2:10), deoarece:

2. Oile lui Isus, nu merg deloc după un străin; ci fug de el.

• Cei care au primit dragostea adevărului nu s-ar închide într-un astfel de „creştinism larg” pentru că ei ştiu că adevărul contează, şi din dragoste pentru adevăr ar urî orice cale a minciunii (Psalmi 119:104, 128, 163), după cum găsim scris în Proverbe 8:13 Frica de Domnul este urîrea răului;
• Învăţăturile mincinoase, chiar dacă sunt scoase din versete biblice, este rău (Proverbe 30:5-6). Iată cum descrie Isus oile Sale: El spune că îL urmează, deci ele urmează „adevărul”(Ioan 14:6). Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. (Ioan 10:27)

Puţin mai sus în acelaşi capitol, Isus Se descrie El Însuşi şi oile Sale astfel: „După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10:4-5)

Oile lui Isus sunt cei mântuiţi (Ioan 10:27-28) şi ei sunt descrişi ca fiind „cei ce nu merg după un străin”, ceea ce înseamnă că sub nici-o formă nu vor merge după altcineva (străin). Cine este „străin”? Străin este oricine altcineva în afară de Hristos şi pe care oile nu-l cunosc.

În contextul din Ioan 10:5, se vorbeşte de conducătorii spirituali (Ioan 9:40-41), deci „străin-ul” este arătat ca fiind hoţ şi tălhar (Ioan 10:8). Oile lui Isus nu ascultă nici de străini (Ioan 10:5) şi nici de hoţi şi tâlhari (Ioan 10:8).

Aşa că, oricine învaţă astfel încât să devieze o persoană de la Hristos este un străin, şi tocmai acest lucru fac învăţătorii mincinoşi. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic (2 Petru 2:18), astfel ei făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi Sunt robi ai stricăciunii (Luca 6:39-40; 2 Petru 2:19). Prin urmare oricine urmează aceşti „lideri spirituali”, care sunt învăţători mincinoşi, nu este oaia lui Isus. Fiindcă, Domnul a mai zis: nu numai că nu urmează pe străini, ba chiar fug de ei. Oile lui Hristos nu stau cu falşii învăţători şi nici nu sunt cu bisericile false. Dimpotrivă, fug de ei („de străini”). Deci, oile lui Isus nu stau în nici una din adunările lor (aşa cum este Biserica: Ortodoxă, Catolică, Adventistă, Baptistă, Evanghelică, Penticostală, Carismatică, Anglicană, Luterană, Mormonă, Martori ai lui Iehova, Musulmani, etc…şi oricare alta, oricum s-ar numi, care este de fapt condusă de „străini”, adică de învăţători mincinoşi.

Biblia mai spune:

• Numai că „cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare” (Proverbe 17:4).

Acesta este motivul pentru care vedem foarte mulţi oameni în adunările lor. Deci, „cei răi” se mai află încă în astfel de adunări (biserici) care nu-L urmează pe Hristos (Ioan 10:5), iar dacă tu eşti unul dintre aceia, tu însuţi (ca şi ei) dovedeşti că eşti pierdut în păcatul tău. Dumnezeu îi numeşte pe cei ce ascultă la buza nelegiuită şi limba nimicitoare: „răi şi mincinoşi” (Proverbe 17:4), şi câtă vreme tu mai eşti cu ei, arăţi că nu eşti al lui Isus deoarece nu fugi de ei (Ioan 10:5; 1 Timotei 6:5; 2 Timotei 2: 20-21; 3:5; Evrei 12:14; 13:13).

Cineva ar putea argumenta spunând: „Cum dar, că Domnul a folosit pe Billy Graham [sau oricare alt învăţător mincinos] să mă aducă la Hristos”.

Aceasta, de-asemeni este o minciună, deoarece învăţătorii mincinoşi ca cei cărora le-am arătat numele mai înainte, sunt:

3. Fântâni Fără Apă

Vorbind despre învăţătorii mincinoşi, Petru scrie:

Oamenii aceştia Sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului. (2 Petru 2:17)

Petru, numeşte pe învăţătorii mincinoşi: „fântâni fără apă”. Iuda, le spune: „nori fără apă” (Iuda 12), ce vrea să însemne asta…? În Scriptură, cuvântul „apă” este folosit pentru a vorbi despre Duhul adevărului (ex, Duhul Sfânt, Ioan 7:37-39; 14:15-16; 15:26; 16:13), despre Dumnezeu (Ieremia 2:13/17:13) şi despre mântuire (Isaia 55:1; Psalmi 36:9; Ioan 4:10-14; Apocalipsa 7:17; 21:6; 22:1,17).

Prin urmare, dacă aceşti învăţători mincinoşi sunt fără apă, este clar că ei nu pot avea Duhul Sfânt (ca în Iuda 19). Ei deci, sunt fără Dumnezeu (2 Ioan 9) şi nu au mântuirea (2 Petru 2:3, 12-14,17; Iuda 4, 11, 13). De altfel, în 1 Timotei 6:5, aceștia sunt arătaţi ca fiind “lipsiţi de adevăr şi stricaţi la minte“.

Domnul îi numeşte „fântâni şi nori, fără apă”. O fântână este o gaură în pământ în care se presupune că ar avea apă, sau care dă impresia că ar avea apă. Un nor, de asemenea, are aparența că ar aduce ploaia (apă).

Şi, după cum, o fântână sau un nor fără apă, dă o impresie falsă, tot astfel fac şi învăţătorii mincinoşi, reușind să facă acest lucru foarte bine chiar. Ei înșală lumea făcând-o să creadă că sunt folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce oamenii la Hristos, dar totul este o iluzie satanică, după cum Pavel arată în 2 Corinteni 11:13-15.

Dar cum ei nu au apă, ei deci, nu au adevărul (deoarece, adevăr plus minciună = înşelăciune şi neadevăr), ei nu au mântuirea şi deci nu au Duhul Sfânt. Astfel că, aceștia nu fac nimic altceva, decât să ducă oamenii în rătăcire. Prin urmare, sunt nişte călăuze oarbe despre care Domnul Isus, în Matei 15:14 a dat avertizare: Sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.

Isus a mai spus:

Mântuirea nu este prin fapte (Salvation Is Not By Works)

Cu toate că mântuirea nu este prin fapte (2 Timotei 1:9; Tit 3:5), totuşi hotărârea lui Dumnezeu este să răsplătească fiecăruia, după cum este scris:

Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)

Desigur aşa se va face cu toţi, căci fiecăruia i se va răsplăti în funcţie de faptele lui: Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. (Romani 2:6-10)

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)

Judecata lui Dumnezeu asupra tuturor, fie ei în Hristos sau nu, este într-adevăr în funcţie de lucrări (citeşte, Matei 25:31-46). Chiar Pavel spune, că “nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.” (Romani 2:13). Dacă acest lucru este adevărat şi fără îndoială că este; cum se face atunci că Dumnezeu, “ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu în funcţie de faptele noastre” (2 Timotei 1:9)?

Cum se poate spune? …”nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, pe care le-am fi făcut, ci pentru îndurarea Lui, El ne-a mântuit” (Tit 3:5).

Altfel spus, noi toţi meritam moartea, pentru că:

1. Toţi au păcătuit

Toţi oamenii “sunt sub păcat” (Romani 3:9; 5:12). Nu contează cine eşti. Nu contează ce ai făcut. Eşti un păcătos; de ce? Fiindcă este scris:

„Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea Sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)

Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. (Psalmi 14:23)

Prin urmare, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt vinovaţi (Romani 3:19) şi au nevoie să fie mântuiţi (Isaia 64:5). Şi deoarece cu toţii sunt vinovaţi şi păcătoşi, ei sunt incapabili să facă binele (Psalmul 16:2). Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici măcar unul.

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele bune ale noastre, Sunt ca o haină mânjită. Ca o cârpă murdară aşa sunt considerate faptele noastre. (Isaia 64:6)

Da, suntem necurați, şi desigur toate faptele noastre sunt ca un lucru necurat, iar orice neprihănire a noastră este ca o cârpă murdară, (literalmente în ebraică, o cârpă de perioadă, beged `iddiym, Isaia 64:6; în evreiește Isaia 64:5).

Deci, orice faptă bună fără Dumnezeu, este egal cu zero.

Prin urmare, oamenii au nevoie să fie mântuiţi (salvaţi). Dar, din moment ce ei nu au nici-o neprihănire a lor, mântuirea este imposibilă fără mila şi harul lui Dumnezeu. Ucenicii au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”, Isus, vorbind de mântuire, a spus:

“La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu, căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile” (Marcu 10:26-27).

Deci, cei ce caută să fie mântuiţi prin propriile lor fapte, nu sunt mântuiţi. Nimeni nu poate fi salvat în baza faptelor sale bune. Este imposibil; de ce aşa? “Pentru că, orice faptă bună pe care un păcătos ar putea-o face, fără Dumnezeu, este dezgustător în ochii Săi” (Isaia 64:6). Prin urmare, nu există nici o modalitate de mântuire ce s-ar putea baza pe “lucrări de dreptate” (ale neprihănirii) pe care le-ar putea face cineva, deoarece:

2. Toţi sunt morţi spiritual

În Geneza 2:17, vedem că Dumnezeu l-a avertizat pe Adam să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, zicându-i: căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Ceva mai departe, în capitolul 3 citim că şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui (şi în 2 Corinteni 11:3), prin urmare ei au murit spiritual.

Fizic, ei au continuat să trăiască (Geneza 4:25; 5:5) dar spiritual au murit, iar din acea zi, moartea spirituală a continuat în urmaşii lor (Romani 5:12). Mai mult decât atât, fiindcă sunt sub păcat, pentru că toţi oamenii sunt (aşa ne spune Cuvântul), aceasta înseamnă că ei au fost şi sunt… morţi spiritual. Pentru că “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Dumnezeu nu a fost mincinos când a spus lui Adam, “în ziua în care vei mânca din el vei muri” (Geneza 2:17; Tit 1:2). Adam şi Eva au murit în acea zi (Geneza 3:1-19) în dorinţele lor carnale şi a minţii lor corupte, aşa că ei au devenit copii ai mâniei (Efeseni 2:1-3). Înainte de mântuire, toți oamenii sunt “copiii ai mâniei” şi sunt “morţi în greşeli şi păcate.” Oamenii morţi sunt incapabili să facă ceva bun spiritual, după cum ilustrează Isaia 64:6. Tot astfel Pavel spune:

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. (Efeseni 2:1-3)

Aşa că Domnul Isus a arătat ce trebuie făcut: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi iarăşi:„Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. (Ioan 3:3, 5-6)

Omul trebuie să devină viu spiritual, născut cu scopul de a fi salvat (ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu). Şi cum o să devină născut spiritual? Prin eforturi proprii? Ori prin încercări grele pentru a atinge unele… nirvana spirituale..? Sau poate prin găsirea unui canal prin care să treacă şi care să dea naşterea spirituală? Nu, nu se poate. Amintiţi-vă, că el este mort spiritual. Cum ar putea un om mort să vină el însuşi la viaţă?

Deci, este clar că nu poate. Aceasta este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu, deci nicidecum prin efortul omului, deoarece omul este mort în păcatul lui, incapabil să facă ceva bun spiritual (Efeseni 2:1-3; Isaia 64:6). Însă, Dumnezeu ia oamenii morţi şi Îi aduce la viaţă! Acesta este motivul pentru care se poate spune că mântuirea nu este prin fapte.

Pavel continuă scrierea sa către Efeseni astfel:

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2:4-5)

Şi deci este clar că nu poate fi vorba de fapte, deoarece nici un om mort în păcatul lui prin orice fel de fapte bune nu ar putea avea ceva de la Dumnezeu. De aceea se numeşte salvare sau mântuire.

Tot astfel, este arătat în Romani 5:6, faptul că oamenii sunt salvaţi de la mizerabila lor stare neajutorată (adică lipsită de putere),

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi”.

Deci, este clar că,

3. Nu există „Neprihănire” fără Dumnezeu.

Deci, ce se întâmplă însă după mântuire? Ce se întâmplă după ce am fost născuţi spiritual, şi am intrat în „viaţa spirituală” (adică după ce suntem născuţi din nou)? Aceasta este acceptarea noastră în cer, dar este oare (această mântuire) pe baza faptelor noastre? Nicidecum, pentru că noi suntem incapabili să facem vreun bine fără Dumnezeu.

Împăratul David, care era un om mântuit (1 Samuel 13:14), a declarat: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” de altfel, o altă traducere (mai literală), spune: Eu zic Domnului, “Tu eşti Domnul meu, bunătatea mea nu este nimic fără Tine” (Psalmul 16:2).

Astfel, David a recunoscut că el nu a avut nici-o bunătate în el însuşi şi nu a avut nici o neprihănire a lui. De asemeni mai găsim scris în Psalmul 143:2,

Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.

Iar în Eccleziastul 9:1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, Sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea cât şi ura.

Aceasta se referă şi la David! Chiar dacă David a fost un om drept (1 Samuel 13:14), totuşi, el nu a fost un om drept datorită bunătății sale, ci a fost un om drept datorită dreptăţii sau neprihăniri lui Dumnezeu care a fost peste el, pentru că el însuși spune: Dumnezeul neprihănirii mele (Psalmul 4:1). Şi desigur, această neprihănire este pentru toţi cei care vin la credinţa în Hristos (Psalmul 36:10; 89:16; 103:17; 118:19-20; Romani 3:22).

Pavel a mai spus:

„Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, Şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”(Filipeni 3:8-9)

Acum, cei ce cred adevărul, ştiu că sunt în starea de faliment spiritual. Chiar dacă totuși ar mai încerca, ei ştiu că nu au nici-o neprihănire şi desigur nici-o bunătate a lor, fără bunătatea lui Dumnezeu (Psalmul 16:2), iar aceasta chiar şi după ce au venit la Hristos.

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18 )

Astfel, Isus a spus: “Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:3; Isaia 66:2).

Cu alte cuvinte, acesta este genul de oameni care merg la cer. Astfel de oameni sunt mântuiţi. Ei ştiu că nu sunt mântuiţi datorită faptelor lor făcute în neprihănire (Tit 3:5), pentru că oricum ar da-o, tot nu au nici-una. Deoarece, chiar dacă omul are naşterea din nou….totuşi,

4. Omul tot păcătos rămâne.

În Romani 3:23 Pavel scrie, Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Aceasta este valabil pentru toţi oamenii, mântuiţi sau nu. Chiar şi cei mântuiţi păcătuiesc şi cad din slava lui Dumnezeu, aşa cum este arătat de Solomon în 1 Regi 8:46 „Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască” şi în 1 Ioan 1:8 este de asemeni scris: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

Deci păcatul este în continuare în viaţa credinciosului, după cum este arătat şi de apostolul Pavel:

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. ( Romani 7:14-24)

Firea pământească, adică trupul acesta de moarte, cu păcatul care locuieşte în mine, continuă să facă răul, vs 19. Pavel mai spune, că nimic bun nu locuieşte în acest trup (versetul 18), astfel că este o luptă continuă (versetul 23). Aşa că acest trup păcătos (parte din Pavel) vs 18, se luptă cu răscumpăratul Pavel (care este o altă parte din Pavel, care ar vrea să facă binele), sau omul dinăuntru (vs 22). Deci, dacă nimic bun nu locuieşte în Pavel, (sau în mine,.. sau în tine), tot el spune că, este imposibil (vs 18) ca să poată să facă binele. Prin urmare trupul păcătos, rămâne păcătos chiar şi după naşterea din nou, astfel că această fire pământească (trupul păcătos) continuă să facă răul până în ziua izbăvirii de acest trup.

Trebuie bine înţeles că este o lege (a păcatului şi a morţii), şi că a lupta împotriva acestei legi, este fără succes, deoarece nici-un om nu poate înfrânge această lege, tocmai de aceea Dumnezeu a pregătit o altă lege, care este legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Romani 8:1-2). Deci, numai cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului şi umblă după lucrurile Duhului sunt plăcuţi lui Dumnezeu, pe când cei ce umblă după lucrurile firii pământeşti, nu sunt (Romani 8:8), ci sunt lepădaţi, fiindcă ei se gândesc la lucrurile oamenilor (Marcu 8:33). Apoi, de asemeni se înţelege că atâta timp cât noi trăim în această fire pământească (trupul acesta de moarte), păcatul este în noi, după cum Ioan zice: Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1 Ioan 1:10)

În Eccleziastul 7:20 este scris, Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

Prin urmare atâta timp cât suntem încă în această stare păcătoasă, acest lucru dictează o nevoie continuă după harul, mila şi iertarea lui Dumnezeu. După cum este arătat:

De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)

Prin urmare, El este de asemenea în stare să mântuiască pe cei care vin la Dumnezeu prin El, deoarece El trăieşte mereu, pentru a mijloci pentru ei. După cum este zis în 1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

Deci, dacă ne mărturisim păcatele El ne iartă şi ne curăţeşte de “orice nelegiuire“. Prin urmare “orice nelegiuire” include chiar şi păcatul pe care nu ni l-am putut aminti ca să-l mărturisim, sau acela de care n-am ştiut.

Aşa cum este spus la 1 Ioan 1:6-7, Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

Cei ce merg în lumină (şi modul lor de viaţă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu) obţin curăţire continuă prin sângele lui Hristos. Astfel că păcatele lor sunt în continuă curăţire (îndepărtate) şi mântuirea lor este sigură, atâta timp cât ei continuă în credinţă (Romani 11:20-22). Cei predestinaţi la mântuire vor continua fără îndoială, după cum este arătat în Romani 2:6-7; 8:29-39.

Dar, mulţi învaţă că un credincios ar putea trăi de fapt o viaţă păcătoasă de care să nu se pocăiască, şi totuşi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu … Acest lucru nu este adevărat, ci este o minciună (1 Corinteni 6:9).

Un exemplu în acest sens poate fi găsit în cartea lui David Jeremiah: „God In You” (Dumnezeu în tine; copyright 1998), la pagina 145, el scrie:

• Astfel, Pavel spune că dacă mergem prin îndemnul Duhului nu vom fi în firea pământească. Noi nu vom trăi ca şi cum Dumnezeu nu ar fi parte din noi. Ştiai că poţi fi creştin şi să acţionezi ca şi cum Dumnezeu chiar nu este în viaţa ta? Pentru toate intenţiile şi scopurile lor, unii creştini sunt ca şi ateii. Ei trăiesc viaţa lor, ca şi cum Dumnezeu nu există. Acum, Sunt ei creştini? Da, dacă s-au încrezut în Hristos. Însă pentru un motiv sau altul, ei oarecum s-au îndepărtat de calea cu Domnul, astfel că au mers cam de la distanţă cu Domnul. Astfel, se poate spune că au mers în natura lor veche, carnală.

În Psalmul 14:1 şi în Psalmul 53:1, scrie: Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

Tot astfel este şi cu aceşti oameni arătaţi de Dr. David Jeremiah (care este pastor senior la Shadow Mountain Community Church, O biserica în California), programul lui de radio „Turning Point”, este difuzat pe plan internaţional în mai mult de patru sute de staţii; acum, cei ce sunt creştini și care cred aceste minciuni ale lui, sunt nebuni; de fapt, toţi aceştia sunt creştini falşi. Deoarece, imediat după discursul despre, lupta dintre fire şi legea lui Dumnezeu, din capitolul 7, Pavel scrie în capitolul 8: Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1)

Deci, cum am mai spus, nu mai există nici o condamnare pentru aceia care nu merg în conformitate cu firea. Cu alte cuvinte, nu există condamnare pentru aceia care nu mai merg în natura lor veche, carnală. “După cum Pavel a explicat în, Romani 8”:

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.

Iar în vers 8 spune: Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8:5-8)

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:13)

Copiii lui Dumnezeu trăiesc în dreptate şi evlavie, deoarece ei fac ce este plăcut Domnului (Efeseni 5:8-10; 1 Ioan 2:2-3). Însă cei răi nu fac, ci sunt pe drumul lor spre iad (Apocalipsa 21:8).

În cele din urmă:

5. Dacă ar fi prin fapte, atunci nu este mântuire.

Israeliţii din vechime au căzut din dreptatea (sau neprihănirea) lui Dumnezeu, astfel ca ei au fost excluşi. Au căzut de la mântuirea Domnului, pentru că, au crezut că s-ar putea ajunge la dreptatea lui Dumnezeu prin faptele lor bune. Ei credeau că vor avea mântuirea dacă vor ţine legea.

În Romani 9:30-32 Pavel a scris astfel:

Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,

Cine, sau ce este piatra de poticnire? Aceasta este Hristos (Fapte 4:10-11; 1 Petru 2:5-8). După cum citim în Ioan 14, unde Isus zice:„Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6)

Prin urmare, numai prin credinţă (încredere) în Domnul Isus Hristos, cineva: este, va fi, sau a fost vreodată mântuit (Romani 4:3). Nu poate avea cineva mântuirea prin ţinerea Legii (adică prin fapte bune ale Legii), pentru că, “prin faptele Legii nimeni nu va fi neprihănit (îndreptăţit) în ochii lui Dumnezeu, deoarece prin Lege, se ajunge la cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20). Deci, legea dezvăluie păcătoşenia oamenilor și orice efort pe care l-ar depune cineva să ţină legea, pentru ca să ajungă la mântuire, este în zadar. Acesta este motivul pentru care Pavel a fost atât de preocupat de biserica din Galatia. Ei acceptaseră evanghelia adevărată, dar mai târziu oarecum ceva a intervenit și s-au dat după o evanghelie falsă, care le spunea că trebuie să țină legea mozaică (Galateni 3:3-5, 10, 17). Deci, ei au trecut de la Evanghelia harului, adică trăirea prin credinţă (Galateni 1:6), la trăirea prin firea pământească (Galateni 3:3-5), căci au căutat să fie perfecţi, adică neprihăniţi prin ţinerea mai degrabă a Legii, decât să aibă credinţă în Dumnezeu pentru ca neprihănirea Lui să lucreze în ei, prin credinţă (Galateni 6:15-16; Filipeni 3:9).

De aceea există o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu (Evrei 4:9), în care trebuie să ne grăbim să intrăm (Evrei 4:11). Cu alte cuvinte, noi nu trebuie să ne încredem în nici-o dreptate sau neprihănire a noastră, un exemplu îl avem în Luca 18:9-14. Deci această odihnă, este “credinţă în Hristos“. Aceasta este atunci când credinciosul “nu lucrează”, pentru a fi găsit drept în ochii lui Dumnezeu (Romani 4:5). În această odihnă îi este locul, acolo unde omul sfânt “şi-a încetat lucrările lui, după cum Dumnezeu a făcut cu ale Sale” (Evrei 4:10). Ce înseamnă acest lucru?

Aceasta înseamnă că orice speranţă de a trăi după voia lui Dumnezeu, orice nădejde de a trăi o viaţă neprihănită, orice nădejde de a face ceva ca să meargă la cer, este pusă cu totul în harul, mila şi bunătatea măreţului nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.

Petru, a spus-o astfel:

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos (1 Petru 1:13).

Iar la Evrei capitolul 4, găsim îndemnul: Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16)

Traducere Vasile Sanda, din cartea „NOT TAUGHT” By Darwin Fish