Publicat la:
Septembrie 19, 2024
” Apocalipsa ” dupa Ioan Iliescu /fesenescu…VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL UDMR…an Badea – Micile secrete ale lui Attila Verestoy-Este supranumit „Drujba lui Dumnezeu“, „Groful defrisarii padurilor“ sau „Kerestoy“.) APEL la Sfatul Specialistului pentru tratamente ) ” Apocalipsa ” dupa Ioan Ilicy si…In timp ce pensiile speciale ii rasplatesc pe kalai,faptele cumplite ale torţionarilor români= ”Umilinţa şi chinul a fost meseria lor”B ( APEL catre jigodii, dar si catre Lichele si apel la Sfatul Specialistului pentru...
Un nou scandal mondial scoate la iveala hotiile unor mizerabili, clocite in off-shore din Panama. Lideri politici din toată lumea, actori, sportivi, oameni de cultură, tot felul de afaceriști au fost devoalați pentru ca-și ascundeau afacerile în paradisurile fiscale…Fratilor, nu ingropati in cavoul indiferentei si pe Omul LOR ,Şeful Bancorex, care primește leafa restantă de 4,5 milioane euro. Iata pentru cine munciti-POMELNICUL creditelor primite de mahari…A FOST OMORIT Mihai Eminescu, si pentru ce a scris despre vânzarea pământului: Să nu uite statul că încă are ce vinde…Stupefiant: guvernul SUA acceptă producerea de copii modificaţi genetic! Au fost creaţi primii oameni cu ADN complet artificial! Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie…Miliardarul Ioan Niculae rupe clepsidra burgheziei feseniste si toarna cateva secrete despre jupuirea tarii la Praznicul Komunismului
Botezul Domnului ISUS HRISTOS si Botezul Omului…Botezul lui Isus si botezul nostru…Este botezul lui Ioan,botezul lui Isus?Amintiri cu sfinti; Apocalipsa 17 – Istoria celor două cetăți – Identificarea personajelor: Babilon și Ierusalim…Apocalipsa 11 – Doi martori în Ierusalim pentru mântuirea evreilor! Rămășița evreiască – Apoc. 12:17…Apocalipsa 13 – Fiarele fărădelegii…Apocalipsa 17 – Babel, Babilon, Babilonie – biruința bineluiApocalipsa 15 – Motivația mâniei Mielului…Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar…Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii?
(“Sa nu uiti Darie”)… Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România; Alţi complici şi susţinători ai mineriadei din 1999; (Mai intai a bagat la apa tara,econimia si…poporul,apoi-) Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României; TRĂDAREA NAȚIONALĂ SAU CUM ROMÂNII RĂMÎN SĂRACI CU VOIA LOR… (Satan cel Komunistoid nu piere,pana nu isi sapa groapa-singur) Complicii lui Putin. Cine a zis că a murit comunismul? (Orice este facut fara Dumnezeu,devine desertaciune si…)Cronica de carte: „UE, o noua URSS?” THE OMINOUS PARALLELS : NAZISM AND THE EU (Originile naziste ale Uniunii Europene?)… Iliescu a actionat pentru apararea intereselor URSS-ului; 1989 – Decembrie roşu: Revoluția în București – episodul 17 … Revolutia din 1989. O recenzie de carte dupa doua zeci de ani; (Doctori care ofera sanatate la borcane bomboase…Alti-)Cinci medici şi o asistentă, ridicaţi de la Spitalul din Timişoara. Pe lângă bani, ar fi primit borcane cu miere şi bulion’;(Inca din gradinite,scoli si licee-pradatorii… ) Ce ne enervează #15 – Prădători sexuali și nesexuali; AMINTIRI DESPRE O FLOTA PIERDUTA; Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu spun „Amintiri despre o flotă pierdută”; Cum s-a ajuns la dezastrul flotei de pescuit oceanic a României – România furată – Unde a dispărut flota de pescuit oceanic a României? Adevăratul dosar FLOTA. Cum s-au vândut primele 25 de nave – Constanta.RO; Amintiri despre Țara Pierdută; Chemarea din Interior. Desăvârșirea Țelului Suprem; Pescuirea minunată -La Pêche miraculeuse;
DEZVĂLUIRI- Primul Tun După Revoluție! Amintiri Frumoase Despre Flota Comercială A României. Ce-Am Avut Și Ce-Am Pierdut… Orbiti de prea multa gargara electorala si neprofesionala…)Pensionarii cu dizabilități anunță proteste din cauza noii legi a pensiilor…(Pentru ca masonii rusi,dar si pentru ca iezuitii occidental il tin in brate pe satan cel iliescian…)DEZVALUIRE BOMBA: KOVESI SE IMPAUNA CA L-A SALVAT PE ILIESCU – Ziaristul Dan Andronic publica noi marturii de la chefurile din vilele SRI: „Eram intr-un grup de oameni care se invarteau in jurul lui Maior si Kovesi. Am auzit-o pe Kovesi spunand: Dar solutia pe care am dat-o nu v-a placut? Era un raspuns la un repros, facut in gluma, de Ilie Sarbu, care-i spunea lui Kovesi ca prea executa ordinele lui Basescu. Despre ce solutie era vorba? NUP dat lui Ion Iliescu in Dosarul Revolutiei”; AU CLASAT 1.000 DE ASASINATE ; A TRAS LA ORDIN IN 1989 SI E REVOLUTIONAR ;Ceremonia de închidere a Olimpiadei a fost un spectacol Satanist; OMS vrea să declare o nouă pandemie; Oculta globală vrea monede digitale pentru a înrobi omenirea…(Cand pruncii trag cu dintii de parinti…)Putem numi pensionarii și bugetarii „paraziți” sociali și economici? (Dupa ce, fara cap-fara Dumnezeu-Matrita komunismului a industrializat Romania si s-a ales praful,komunistii de azi,o reindustrializeaza ,contra Voii lui Dumnezeu si…se va alege pulberea )Guvernul lansează Planul Naţional pentru Marea Industrie, care își propune relansare industriei
Nici un partid, politruc, artist, globalist sau Anticrist nu poate salva lumea, omul, neamul acesta- decat numai El, prin naşterea din nou a fiecăruia din Samanta lui Dumnezeu- Luca 8/11, (prin „fecundarea”cu Sămânţa Învăţăturilor, poruncilor, soluţiilor Cristice- Bune, plăcute, utile, desăvârşite, atotputernice, atotştiutoare); Pentru că El este Salvatorul lumii, Vindecătorul, Slujitorul, Mielul, Iertătorul, Lumina, Pâinea vieţii, Apa vie, Începutul şi sfârşitul, Preotul veşniciilor, Antepremergatorul nostru, Prinţul păcii, Păstorul cel bun, Calea, Adevărul, Viaţa veşnică şi Învierea, Pomul vieţii, Jertfa jertfelor, arderea tuturor arderilor de tot şi… Prietenul TUTUROR păcătoşilor… Chiar dacă nu credem, până la urmă, nu putem ocoli poarta cea strâmtă, de ieşire din ghetoul lui satan, pentru a intra pe Uşa Cerurilor, care este Hristos, Cel care împlineşte Întruparea Dumnezeiască chiar şi în smochinul neroditor… El a spus şi pilda aceasta: “Un om avea un smochin sădit în via să. A venit să caute rod în el şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: “Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” “Doamne”, i-a răspuns vierul, “mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13/6-9)…
Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric; Relatări din Oglinda Martirilor online în limba română; Tertulian: „sângele martirilor este cheia ce deschide paradisul”; Baptiştii între colaboraţionism şi rezistenţă ambiguă; Fiu de martir şi „pui de securist”* SOLOMON A AVERTIZAT: Niciodată să nu ai încredere într-o femeie care face asta! VEI RAMANE SURPRINS; Misterele Regelui Solomon -Cele 10 Lectii de Viata Ale Inteleptului Intre Intelepti; Cele 7 păcate sexuale condamnate de Biblie- Stai departe de ele daca NU VREI SA FI ASPRU JUDECAT! 15 persoane care l-au batjocorit pe DUMNEZEU și Biserica LUI și au avut un sfârșit tragic; Prietenul păcătosului, de John Vine Hall; UN PRIETEN AL PACATOSILOR, de David Wilkerson; Dar să știi … ECCLESIASTES 11:9 BUCURÃ-TE, TINERE, ÎN TINERETEA TA; Fii un tanar curat (Doar impreuna cu Duhul Sfant-Ioan , cap. 15) intr-o lume murdara
Spre Biinele TUTUROR, va oferim recenta aparitie editoriala, inmiresmata cu multumiri si recunostinta pentru cititori
Det. aici
https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/cum-poti-sa-devii-crestin-pasi-prin-evanghelie-in-primul-rand-poti-fi-sigur-ca-dumnezeu-iubeste-neconditionat-si-pe-cel-mai-murdar-vinovat-si-doreste-sa-devii-una-cu-el/
Si aici este pdf:
si
http://informatii-agrorurale.ro/doamna-vaca-este-umbrita-de-mama-capra-iata-de-ce-este-mai-bun-laptele-de-capra-pentru-prunci-pentru-copil-care-e-mai-bun-de-vaca-capra-sau-magarita-intoleranta-la-proteinele-laptelui-de-vaca/
(Dupa ce, fara cap-fara Dumnezeu-Matrita komunismului a industrializat Romania si s-a ales praful,komunistii de azi,o reindustrializeaza ,contra Voii lui Dumnezeu si…se va alege pulberea )Guvernul lansează Planul Naţional pentru Marea Industrie, care își propune relansare industriei
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa de Guvern lansarea Planului Naţional pentru Marea Industrie. Este vorba, susține premierul, de un pachet economic de susţinere a economiei cu un buget de 2 miliarde de euro.
„Sub coordonarea dlui vicepremier Marian Neacşu, miniştrii Finanţelor şi Economiei au lucrat la un pachet de măsuri prin care generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei”, a declarat Marcel Ciolacu la începutul ședinței.
„Astfel, putem lansa astăzi Planul Naţional pentru Marea Industrie. Este cel mai important pachet economic de susţinere a economiei, de circa 2 miliarde de euro, axat pe trei mari piloni”, a mai spus premierul…….
det. aici
https://romania.europalibera.org/a/guvern-plan-industrie/33124840.html
Nici un partid, politruc, artist, globalist sau Anticrist nu poate salva lumea, omul, neamul acesta- decat numai El, prin naşterea din nou a fiecăruia din Samanta lui Dumnezeu- Luca 8/11, (prin „fecundarea”cu Sămânţa Învăţăturilor, poruncilor, soluţiilor Cristice- Bune, plăcute, utile, desăvârşite, atotputernice, atotştiutoare); Pentru că El este Salvatorul lumii, Vindecătorul, Slujitorul, Mielul, Iertătorul, Lumina, Pâinea vieţii, Apa vie, Începutul şi sfârşitul, Preotul veşniciilor, Antepremergatorul nostru, Prinţul păcii, Păstorul cel bun, Calea, Adevărul, Viaţa veşnică şi Învierea, Pomul vieţii, Jertfa jertfelor, arderea tuturor arderilor de tot şi… Prietenul TUTUROR păcătoşilor… Chiar dacă nu credem, până la urmă, nu putem ocoli poarta cea strâmtă, de ieşire din ghetoul lui satan, pentru a intra pe Uşa Cerurilor, care este Hristos, Cel care împlineşte Întruparea Dumnezeiască chiar şi în smochinul neroditor… El a spus şi pilda aceasta: “Un om avea un smochin sădit în via să. A venit să caute rod în el şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: “Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” “Doamne”, i-a răspuns vierul, “mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13/6-9)
Acesta este cel mai scurt capitol din Apocalipsa. Scopul lui este să arate motivele dezlănțuirii mâniei lui Dumnezeu asupra pământului, așa cum le vom vedea în revărsarea celor șapte potire din capitolul șaisprezece. Ele fac parte din perioada celei de a șaptea trâmbiță cu care se va încheia „taina lui Dumnezeu“:
„Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor“ (Apoc. 10:5-7).
Capitolul este așadar o pregătire, o argumentare a mâniei care va produce măcelul final.
„Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu“ (Apoc. 15:1).
Apogeul mâniei divine este ilustrat prin două lucruri: marea de sticlă ca de cristal pomenită în Apocalipsa 4:6 este acum amestecată cu foc și Templul ceresc este plin de fum:
„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc“ (Apoc. 15:2).
Şi Templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri“ (Apoc. 15:8).
Singurii oameni muritori care au văzut cu ochii lor Templu (Cortul) din cer au fost Moise și Ioan. Lui Moise i s-a spus să facă pe pământ un fel de „machetă“ a locașului ceresc și să așeze în slujbă preoți. Iată ce găsim scris în epistola către Evrei:
„Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte” (Evrei 8:5; Exod 25:40; 26:30).
Un Templu plin de fumul slavei lui Dumnezeu înseamnă o judecată teribilă. Dumnezeu era plin de mânie. Cum poate un Dumnezeu al dragostei să nimicească pământul și omenirea? Capitolul 14 ne furnizează trei justificări mai mult decât suficiente.
I. Cererea sfinților martirizați.
Aduceți-vă aminte ce cereau sfinții de sub altarul din slavă:
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).
Aduceți-vă aminte și de ceea ce cântau cei douăzeci și patru de bătrâni căzuți cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu:
„Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apoc. 11:17-18).
La fel va striga și mulțimea care va asista din cer la prăpădul dezlănțuit pe pământ asupra cetății blestemate:
„După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” (Apoc. 19:1-2).
Nu este pentru prima dată că citim în Biblie despre necesitatea răzbunării tuturor celor chinuiți și uciși din pricină că au fost reprezentanții lui Dumnezeu printre oameni. Când era pe pământ, Fiul lui Dumnezeu a anunțat venirea unui astfel de ceas:
„De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. Adevărat vă spun, că toate acestea vor veni peste neamul acesta.“ (Mat. 23:34-36).
Sistemul lumii stăpânite de Diavol va fi tras la răspundere pentru toate persecuțiile religioase îndreptate asupra celor ce L-au mărturisit pe Dumnezeul cel adevărat. Aceasta se va vedea deslușit în Apocalipsa 18:
„Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ” (Apoc. 18:23-24).
Ucigașii vor fi uciși, iar cei ce băgau groaza în copiii lui Dumnezeu vor avea parte de groază. Acesta este motivul pentru care se bucurau cei amintiți în versetul 2 din acest capitol:
„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei“ (Apoc. 15:2).
II. Caracterul lui Dumnezeu.
Corul biruitorilor fiarei, al icoaneim ei și al numărului ei slăvea cel de al doilea motiv al mâniei Mielului: sfințenia caracterului lui Dumnezeu.
„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!” (Apoc. 15:2-4).
Dumnezeu nu este doar dragoste, ci și sfințenie, excelență dincolo de orice ne putem închipui noi astăzi. Cântarea lui Moise și cântarea Mielului proslăvesc atributele dumnezeirii, scoțând în evidență sfințenia Lui și necesitatea eradicării totale a oricărui lucru care nu este conform cu desăvârșirea lui Dumnezeu.
Moise i-a trecut pe evrei prin Marea Roșie și i-a scos biruitori de cealaltă parte. Isus Christos, Mielul junghiat, i-a trecut pe oameni prin marea sângelui Său ispășitor și i-a scos de cealaltă parte biruitori. Credința în El și loialitatea lor i-a făcut să iasă biruitori asupra teribilelor încercări din vremea prigoanelor dezlănțuite împotriva lor sub domnia lui Antichrist. Textul cântării biruitorilor vorbește despre măreția, atotputernicia, dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu așa cum au fost ele scoase în relief de căile Lui și de judecățile Lui pe pământ.
Cântarea ne spune că a trebuit ca Dumnezeu să-și manifeste mânia pentru ca toți oamenii să învețe dreptatea și să I se închine. Titlul cu care va fi încuronat va fi „Împărat al Neamurilor“! În zilele în care Antichristul va intra în templu și se va da drept Dumnezeu (2 Tesal. 2:4 ), primind închinarea locuitorilor pământului, în Templul ceresc se dezlănțuiește mânia divină. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos care nu-și împarte slava cu nimeni. Pământul va cunoaște ce înseamnă acum să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.
III. Clădirea Împărăției din planul lui Dumnezeu
Teribilele judecăți revărsate de potire asupra pământului fac parte dintr-o slujbă preoțească legată de centrul închinării din cer, Templul. Șapte îngeri înveșmântați ca preoții din vechiul Testament ies din prezența lui Dumnezeu ca să-i împlinească planurile:
„După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur. Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 15:5-7).
Distrugerea lumii de acum nu este decât o etapă a planului lui Dumnezeu cu lumea. Va urma o lume viitoare, ceruri noi și un pământ pe care va locui neprihănirea. Finalul Apocalipsei ne va descoperi scopul final minunat al tuturor lucrurilor:
„Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate” (Apocalipsa 21:5).
Lucrurile de acum trebuie să dispară pentru ca în locul lor să apară lucrurile viitoare, din Împărăția lui Dumnezeu pe pământ…
TATAL Babiloniei
Apocalipsa 17 – Babel, Babilon, Babilonie – biruința binelui
În Ianuarie 2020, o grupare spijinită de Iran a atacat ambasada americană din capitala Irakului. Drept răspuns, America l-a lichidat pe aeroportul capitalei irakiene pe omul numărul doi al regimului iranian, care a fost instigatorul atacului asupra obiectivelor americane din Irak. Lumea, speriată de un răîzboi americano-iranian, s-a cutremurat și mulți au spus că începe „Apocalipsa“, neștiind nici ce înseamnă ea sau ce vestește ea.
Mai întâi, un matematician de geniu, l-am numit pe Isaac Newton, a socotit luând în considerare numerele din profețiile lui Daniel și numerele din Apocalipsa că o dată ptobabilă a „finalului“ ar putea fi 2060 (aici).
În al doilea rând, pentru scenariul final mai sunt necesare două mari evenimente: mutarea centrului politic al lumii la Roma și ridicare Babilonului ca noua capitală economică a lumii. Nu Iranul (dușman tradițional al Irakului), ci Mesopotamia străveche, adică teritoriul ocupat azi de Irak, va juca un rol preponderent în finalul istoriei acestui veac. Aștepătați-vă la evenimente prin care Babilonul va fi reconstruit și reașezat în poziția lui de primat economic al comerțului mondial.
Începând cu capitolul 17 din Apocalipsa vom privi împreună la aceste două lucruri.
Fierul trebuie bătut cu fierul, iar religia trebuie combătută cu o altă religie. Cu alte cuvinte, fiecare element natural trebuie înfruntat pe același palier de existență. Ce va putea pune Antichrist în locul religiei iudeo-creștine ?
Capitolul acest ne spune că nu va apare ceva nou, ci va ieși la suprafață ceva vechi, ceva la fel de vechi ca istoria însăși, ceva care a străbătut în permanență subteranele spiritualității umane: religia babiloniană a misterelor.
Apocalipsa 22
Cartea aceasta promite fericirea. O face de nu mai puțin de șapte ori (o altă septadă!). Este însă o fericire condiționată. Iată pasajele care ne vorbesc despre aceasta:
Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: ‘Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!’ – Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”
Apoi mi-a zis: „Scrie: ‘Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!’ Apoi mi-a zis: ‘Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!’ ”
Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani“ (Apoc. 20:6)
„Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
Apocalipsa 14 – Biruitorii tainei fărădelegii
Tema generală a capitolului 14 este „finalul tainei fărădelegii“. După capitolele 12 și 13 care ne-au arătat drama sfârșitului din punctul lui Satan de vedere, capitolul 14 ne readuce la perspectiva lui Dumnezeu asupra sfârșitului. Taina fărădelegii care lucrează acum pe pământ în fiii neascultării din marea dramă de la sfârșit poate și trebuie să fie învinsă. O va învinge Isus Christos însuși și o vor învinge sfinții Mielului. Ei răspund obrăznicei provocării din capitolul 12:
„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” (Apoc. 13:4).
Vă aduc aminte că ne aflăm într-un intermezzo, o pauză în descrierea efectului pe care-l are pe pământ sunetul celor șapte trâmbițe. Ca într-un reportaj cinematografic, camera se retrage din scenele apropiate ale conflictelor pentru a ne da o perspectivă panoramică, ajutându-ne să înțelegem de unde a început și spre ce se îndreaptă istoria. Prin aceasta vedem nu numai ce se întâmplă, ci și cine se află în spatele evenimentelor, cine „face să se întâmple“ istoria.
În Apocalisa 12 am văzut efortul depus de Satan de-a lungul istoriei pentru a împiedica nașterea copilului femeii (Isus Christos – Mesia) și eforturile lui disperate de a distruge femeia și sămânța ei (poporul Israel) ca să împiedice venirea Împărăției. În Apocalipsa 13 am văzut cum se vor materializa aceste eforturi ale Diavolului în formarea trinității satanice: fiara, antichristul și proorocul mincinos.
În capitolul 14, ne întoarcem în slava cerului pentru a arunca o privire panoramică asupra biruinței pe care o va lucra Mielul prin sfinții Lui de pe pământ. Limbajul este caracteristic timpului profetic, ne-liniar, ne-cronologic, preocupat cu descrierea tematică a evenimentelor. Capitolul este o anticipare a judecăților care vor veni, culminând cu glorioasa revenire a Domnului Isus, la sfârșitul Necazului cel Mare. Capitolul 15 va relua apoi șirul cronologic și va începe să descrie în amănunt cele prezentate tematic în capitolul 14.
Este esențial să înțelegem balansul descrierilor din acest interludiu dinaintea trâmbiței a șaptea. Pe de o parte, în capitolele 12 și 13 personajul central este Satan. În capitolul 14, personajul central este Dumnezeu. Acțiunile ne sunt prezentate pe rând, deși în timpul profetic ele se împlinesc simultan pe straturi suprapuse.
Contrastul dintre capitolul 13 și 14 este categoric, evident și total. Capitolul 14 este inversul capitolului 13. Capitolul 13 este întunerecul de pe pământ, capitolul 14 este lumina din cer. Capitolul 13 este Antichrist și oamenii lui; capitolul 14 este Christos și oamenii Lui. Capitolul 13 este despre Satan, antichrist, profetul mincinos, demoni, decadență, idolatrie și semnul fiarei. Capitolul 14 este despre Dumnezeu, Christos, îngerii, sfinții biruitori, adevărul, închinarea adevărată și pecetea lui Dumnezeu. În treisprezece ne-am întâlnit cu fiara. În paisprezece ne întâlnim cu Mielul. În treisprezece avem hulă, în paisprezece avem laudă. În treisprezece avem 6-6-6, îm paisprezece avem 144.000.
În Apocalipsa 14 ni se dau trei viziuni în care-L vedem pe Dumnezeu în acțiune. Toate trei anticipează biruința Domnului Isus asupra tainei fărădelegii. Cea dintâi viziune este cea a celor 144.000. A doua viziune este despre acțiunile a trei îngeri, iar cea de a treia este despre judecata secerișului și a culegerii viei.
Viziunea celor 144.000
Ne aflăm iar în hiperdimensiunile cerului, pe muntele Sion, descris și în epistola către Evrei:
„Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge … Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, … (Evrei 12:18-23).
Ce vede apostolul Ioan acolo?
„Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său“ (Apocc. 14:1).
Astăzi sunt în lumea aproximativ 50.000 de misionari creștini. Vă dați seama ce forță extraordinară vor fi acești 144.000 de evrei de talia apostolului Pavel pentru evanghelizarea lumii? Viața lor a fost unică, închinarea lor pe muntele Sionului din cer va fi unică și cântarea lor înaintea celei mai ilustre audiențe din univers va fi unică:
„Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ“ (Apoc. 14:2-3).
Impactul lor asupra lumii va fi excepțional pentru că și consacrarea lor, pecetluirea divină combinată cu caracterul lor impecabil, vor fi excepționale. Dacă vreți să-i asemuiți cu cineva, metafora cea mai potrivită mi se par „vitejii“ care l-au însoțit în lupte pe împăratul David. Oameni mari care au făcut mari isprăvi împreună cu Dumnezeu. Cei 144.000 sunt oameni excepționali în viața lor, în misiunea lor, în sacrificiul lor, în destinul lor etern și chiar, ne spune Ioan, în cântarea pe care o vor cânta. Biserica ordodoxă are termenul de „anahoret“ aplicat unuia care nu se căsătorește niciodată, ci își dedică viața pentru Dumnezeu. Tudor Vladimirescu a fost un „anahoret“. Cam așa ceva a fost și apostolul Pavel ( 1 Cor. 9:5) și la fel vor fi acești 144.000:
„Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu“ (Apoc. 14:5).
Acești misionari evrei nu vor fi perfecți., altfel ei ar fi singurii oameni din istorie pentru care n-ar fi trebuit să moară Christos! Textul ne spune însă clar că și ei au avut nevoie de răscumpărare: „cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ“ (Apoc. 14:3). Nu vor fi perfecți, dar vor purta în ei perfecțiunea și puterea lui Christos, Mielul pe care-L urmează etern.
Amintiți-vă că rodul mărturiei lor va fi acea „mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” (Apoc. 7:9-10).
Acțiunile celor trei îngeri
După viziunea celor 144.00 urmează această viziune a celor trei îngeri, iar apoi va fi viziunea sfârșitului. Toate cele trei viziuni folosesc, așa cum o face Dumnezeu în toată Biblie, limbajul unui an agricol. Cei 144.000 au fost „cel dintâi rod“ sau „pârga“, iar finalul istoriei acestui veac va fi ca un „seceriș“ și ca un „cules al viei“.
Toate acestea se vor petrece la porunca lui Dumnezeu. Capitolele 14-16 pomenesc de 11 ori expresia „un glas“ alături de prezența îngerilor. Ei sunt purtătorii mesajelor lui Dumnezeu care marchează desfășurarea fiecărei etape din evenimentele sfârșitului. Este răspunsul lui Dumnezeu la cuvintele de „hulă“ cu care a umplut Satan pământul (Apoc. 13:5-6). Am putea intitula acest capitol și „vocile victorioșilor“ sau „glasurile biruitorilor“. Mesajele acestor trei îngeri anticipează efectele judecățiilor celor șapte potire ale mâniei cu care ne vom întâlni în următorul capitol. Apocalipsa ne descoepră rolul îngerilor în împlinirea planului lui Dumnezeu de la capitolul 4 la 14, cu excepția capitolului 13, ne-a întâlnit cu o mulțime de îngeri. Acum ne concentrăm atenția asupra acestor trei.
Iată ce strigă cel dintâi înger:
„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Apoc. 14:6-7).
Este pentru prima dată că ni se spune despre un înger că predică. Misiunea aceasta a fost încredințată prin excelență oamenilor. Și tot pentru prima dată în textul Apocalipsei întâlnim aici termenul „judecată“. Doar ca o observație pe text, aici este pomenit pentru prima dată cuvântul „judecată“ în cartea Apocalipsei. Îl vom mai întâlni apoi în capitolele 16, 18 și 19, dar aici apare pentru prima dată.
Spre deosebiore de „evanghelia mântuirii“ (Efes. 1:13), de „evanghelia împărăției“ (Mat. 24:14) sau de orice „altă evanghelie“, acest strigăt este o veste bună trimisă ca un avertisment final. „Evanghelia veșnică“ anunță apropierea marii judecăți de la urmă. Chiar și în pragul distrugerii, Dumnezeu mai lasă încă ușa corăbiei salvării deschisă, ca pe vremea lui Noe. Primul înger le dă oamenilor motivația pentru temerea de Dumnezeu și pentru închinarea în fața Lui: Dumnezeu este Făcătorul tuturor lucrurilor. Satan și Antichristul n-au creat nimic. Totul, până și izvoarelke apoelor care dau viața pe pământ au fopst făcute de Dumnezeu. El le-a adus în ființă și totEl, numai El, le poate distruge. Acesta este baza închinării noastre. Bunul simț ar trebui să-i îndemne pe toți oamenii să se plece înaintea Celui de care depind cu suflarea, ființa și mișcarea lor.
Iată ce strigă cel de al doilea înger:
„Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” (Apoc. 14:8).
Este anticiparea tematică a unui eveniment cu care ne vom întâlni iar în descrierea narațiunii cronologice din capitolele următoare. Suficient să spunem aici că Biblia profețește reconstrucția acestui mare oraș și revenirea lui în centrul atenției mondiale. Istoria se va întorce acolo unde a început, în valea Mesopotamiei, acolo unde Satan i-a ispitit pe primii doi oameni în grădina Eden. Și tot acolo unde, după potop, oamenii nostrlgici după lumea de dinaintea lui Noe s-au apucat să construiască turnul Babel, cu care să forțeze intrarea ăn cer. Când au fost împiedicați de Dumnezeu s-o facă și răspândiți ca pedeapsă pe toată fața pământului, cei de atunci au luat cu ei elementele religioase ale Babelui, elementele idolatre din care s-au adăpat în istorie toate religiile păgâne. Istoria încheie o evoluție de 360 de grade. Cei ce au fost una la turnul babel vor fi iar una sub Antichrist și în Babilonul cel Mare. Posibil, acest oraș va fi capitala lumii, iar la Ierusalim va fi așezată doar icoana profetului mincinos. Ca și la potop, unitatea locuitoriulor pământului nu duce la nimic bun, pentru că ei sunt nu „una în Christos“, ci una împotriva Lui prin adorarea Antichristului. Mesajul celui de al doilea înger nu mai este o „evaghelie“, ci pronunțarea unei judecăți teribile. Îngerul nu spune că Babilonul „va cădea“, ci anunță caderea ca un fapt deja împlinit. În cel de al treilea cer, timpul nu curge după regulile noastre, pentru că operează o realitate îmn alte dimensiuni legate de omniștiința lui Dumnezeu.
Iată ce strigă cel de al treilea înger:
„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” (Apoc. 14:9-12).
Cei ce se închină fiarei vor bea din potirul mâniei lui Dumnezeu.
„În mâna Domnului este un potir în care fierbe un vin plin de amestecătură.
Când îl varsă
toţi cei răi de pe pământ sug, îl sorb şi-l beau până în fund!“ (Psalm 75:8).
Iadul a fost pregătit pentru Diavol și pentru îngerii lui, nu pentru oameni, dar cei ce se pleacă înaintea lui Satan vor împărtăși și soarta lui (Mat. 25:41). Mesajul acesta este comentat de Dumnezeu, așa că nu trebuie să-i căutăm prea mult înțelesul.
„Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: ,,Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” – Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13).
În vremea aceea va fi foarte greu să fi de partea lui Dumnezeu, dar va fi și mai greu în eternitate dacă cineva va fi credincios fiarei și sistemului ei antichrist. Versetele citate mai sus se folosesc și azi la înmormântări, dar ele vor fi în mod special valabile și se vor aplica prin excelență sfinților care îi vor fi credincioși lui Dumnezeu în vremea Necazului cel Mare. Nu uitați că, tematic, capitolul 14 este antiteza lucrării lui Satan din capitolul 13 și arată că, deși va fi foarte greu, Dumnezeu va salva oameni și în acele vremuri teribile.
În versetele 11 și 13, apostolul Ioan face un joc de cuvinte, așezând în contrast pe cei ce se închină fiarei și vor ajunge în pedeapsă chinului veșnic unde „n-au odihnă“ și cei ce se ostenesc în credincioșia lor pentru Domnul, care „se vor odihni“ veșnic.
Judecata secerișului și a culesului viei
Alți trei îngeri sunt menționați în această a treia viziune, dar personajul principal nu sunt ei, ci Altcineva:
„Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt”. Atunci, Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat“ (Apoc. 14:14-15).
Prima dată Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ smerit și umil ca un Miel, ca o jertfă de ispășire. A doua oară va veni în toată slava Sacerească asemenea unui ca Suveran care stăpânește peste tot și peste toate. Prima dată a venit ca să ne aducă harul și adevărul. A doua oară vine mânios să-i judece pe cei care n-au vrut să le primească. Mânia divină n-a fost un concept străin celor care L-au cunoscut pe Dumnezeu. Aduceți-vă aminte că ea a fost tema principală a predicilor lui Ioan Botezătorul:
„Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. … Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc. “ (Mat. 3:7-10).
În Vechiul Testament, mânia lui Dumnezeu este anunțată de profetul Isaia:
„Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.
„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse“ (Isaia 13:9-13).
Cred că am ajuns destul de familiarizați cu studiul profețiilor ca să abordăm un termen „de specialitate“, numit „rezonanță profetică“. El definește legătura dintre diferitele pasaje profetice ale Bibliei. Dicționarul definește astfel rezonanța: „Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului“. Profețiile sunt ca o rețea uriașă răspândită în mai toate cărțile Bibliei. Dacă a „apeși“ pe un anumit pasaj profetic, se „aprind“ o sumedenie de alte pasaje asemănătoare cu aceeași temă. Acesta este motivul pentru care am spus la începutul acestui comentariu asupra Apocalipsei că pătrrunderea sensului acestei cărți este direct proporțională cu măsura în care suntem familiarizați cu restul Bibliei, pentru că toate temele majore din celelalte cărți ale ei se întălnesc în această carte „ a sfârșitului“. Cartea Geneza lansează temele Bibliei, celelalte cărți le completează, iar iar cartea Apocalipsa le dă rezolvarea finală.
Cei ce au studiat textul Scintelor Scripturi au plasat sub fiecare verset „trimiteri“ spre aceste legături tematice. În pasajul de față, care consemnează cea de a treia viziune din acest capitol, întâlnim cel puțin două „rezonanțe profetice“: tema celui ce „seamănă cu un fiu al omului“ și tema celor două finaluri de an agricol, secerișul și culesul viei.
„Apoi m-am uitat și iată un nor alb; și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului“ (Apoc. 14:14)
Sub versetul din Apocalipsa 14:14, care vorbește despre „cineva care semăna cu un fiu al omului“ sunt așezate două „trimiteri“ de rezonanță profetică spre Ezec. 1:26 și Daniel 7:13. Faptul că în acele două pasaje s-a vorbit clar despre o apariția a lui Isus Christos i-a făcut pe cei care au tradus și tipărit Biblia în limba română să folosească în versetul imediat următor literă mare atunci când îl pemenesc cu termenul generic „Celui ce ședea pe nor“:
„Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt” (Apoc. 14:15).
Ce scrie în Ezechiel 1:26?
„Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el“.
Ce spune Daniel 7:13?
„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată“ (Dan. 7:13-14).
Dumnezeu este Domnul secerișului (Mat. 9:38), iar agentul Lui în această lucrare este Isus Christos. Despre secerișul lumii ne-a vorbit Domnul Isus în pilda neghinei:
„Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis:
‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’
El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta’.
Şi robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’
‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâulîmpreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu».’ ” (Mat. 13:24-30).
Secerătorul cu cununa de aur este Semănătorul care a ieșit să semene (Mat. 13:1-23), adică Isus Christos, Fiul omului și Fiul lui Dumnezeu. Apocalipsa ne spune că este vremea sfârșitului și secera este ascuțită, gata de lucrare.
În alte pasaje, secerișul este metafora care identifică aducerea păcătoșilor la Dumnezeu prin Christos, ca în pasajul care vorbește despre femeia samariteancă (Ioan 4:34–38), în alte pasale el este folosit clar pentru judecata lui Dumnezeu (Mat. 13:24–30, 36–43; Luca 3:8–17). Dumnezeu a îngăduit în istorie ca răul să coexiste împreună cu binele până la o anumită limită prestabilită:
„În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful” (Gen. 15:16).
Dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu este ilustrată în Apocalipsa 14 și prin culesul viei:
„Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi”. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii“ (Apoc. 14:17-20).
Pasajul de rezonanță profetică este în cartea profetului Ioel:
„Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur. Puneţi mâna pe secere, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.
Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd strălucirea.
Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim de se zguduie cerurile şi pământul.
Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt“ (Ioel 3:12-17).
Metafora viei care trebuie culeasă este folosită în Biblie în trei feluri distincte.
a. Via este poporul lui Dumnezeu, Israelul. Ei au fost plantați în țara promisă ca să aducă rod pentru Dumnezeu, dar și-au neglijat misiunea și a trebuit să simtă asprimea judecății divine (Psalm. 80:8–16; Isa. 5:1–7; dar și Mat. 21:33–46).
b. Astăzi, via lui Dumnezeu este Christos, iar cei credincioși sunt mlădițele care trebuiesc curățite din când în când (Ioan 15).
c. Din perspectiva finalului de istorie, lumea întreagă este o vie sălbăticită care trebuie tăiată, pentru că nu mai aduce roadă. Vicleanul Babilon a răspândit altoiul lui care a produs „vinul mâniei curviei lui“ idolatre. Altoiul acesta sălbatic trebuie cules și stors în „teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu“. Anunțul acesta întră în rezonanță profetică cu toate celelalte din Biblie care vorbesc despre zdrobirea Neamurilor la grozava bătălie de la Armaghedon. Vom vedea împlinită descrierea și în Apocalipsa va fi descris în amănunțime în capitolul 16 al cății:
„Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.“ (Apoc. 19:15).
Potirul mâniei, secerișul nemilos de la urmă și culegerea viei sunt toate trei metafore ale soartei teribile pe care o vor avea cei care nu se întorc cu pocăință la Dumnezeu. Isus Christos, în mânia Mielului, se va ocupa personal de pedepsirea de la urmă. S-ar prea putea ca această pedeapsă în două faze, mai întâi seceratul și după aceea culesul viei să nu fie o repetare care să accentueze, ci o distincție necesară a celor două faze în care va lucra Christos. Mai întâi va trimite succesiunea rapidă a celor șapte potire ale mâniei, iar apoi va veni El însuși și-i va zdrobi pe cei care au cutezat să I se împotrivească. Profetul Isaia descrie extrem de clar acest lucru:
„Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui?”
– „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!”
– „Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?”
– „Eu singur am călcat în teasc şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor şi urgia mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ” (Isaia 63:1-6; vezi și Isaia 34:1-8).
Vom reveni asupra acestei imagini în capitolele următoare.
Apocalipsa 13 – Fiarele fărădelegii…
Mâniat pe femeie, „balaurul“ s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei (Apoc. 2:17). Taina fărădelegii descoperită în capitolul 12 devine vizibilă prin influența pe care o are asupra sistemului politico-administrativ și a sistemului religios. În capitolul 13 asistăm la instaurarea unui climat de teroare prin ridicarea celor două „fiare“ care vor stăpâni cu autoritate absolută asupra tuturor „locuitorilor pământului“.
Fiara ieșită din mare – Apoc. 13:1-10
Fiara ridicată din pământ – Apoc. 13:11-18
Împreună cu balaurul, aceste două fiare vor alcătui o trinitate. Comentatorii o numesc „ne-sfânta trinitate“ sau „trinitatea satanică“, o imitație demonică a sfintei trinități a dumnezeirii.
Pentru recuperarea omenirii și pentru instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, Tatăl a făcut planul, Fiul este instrumentul prin care se realizează, iar Duhul Sfânt este Cel care-i convinge pe oameni să se supună Fiului. Cele două fiare din acest capitol vor imita demonic lucrarea Fiului și a Duhului Sfânt.
Să le luăm pe rând.
6. Fiara ieșită din mare – Apoc. 13:1-10
Cel de al șaselea personaj din drama numită „taina fărădelegii“ este teribil în putere, în împotrivire față de Dumnezeu și în tiranie. El se ivește „din mare“ adică din zarva popoarelor și va instaura domnia absolută a lui Antichrist într-o formă finală a Imperiului roman readus la viață. Să nu uităm că ultima „trăznaie“ a Romei a fost să-și proclame Cezarul ca ființă „divină“. În anul 42 d.Ch., romanii l-au deificat pe Cezar cu titlul „Divus Iulius“, Octavian, urmașul său a devenit în mod automat Divi filius („Fiul celui divin“). Aceeași obrăznicie exaltantă îl va caracteriza și pe Antichrist:
„Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă“ (Apoc. 13:1).
Cel care însuflețește această fiară este „balaurul“ din capitolul precedent, adică Diavolul însuși. Nu este la prima ispravă de genul acesta. El a fost păpușarul care a tras sforile și în spatele altor puteri politico-administrative. Cele șapte imperii care s-au succedat sub influența demonică au fost: Egipt, Asiria, Babilon, Medo-persia, Grecia, Roma și Roma redivivus sau faza romană a Antichristului.
Înainte de a prezenta fiara ieșită din mare este folositor să ne aducem aminte cum a fost numit balaurul care a însuflețit împotrivirile față de planul lui Dumnezeu în alte cărți ale Bibliei:
În Vechiul Testament
„Asirianul“ – Isaia 10:5-6; Isaia 30:27-33
„Împăratul Babilonului“ – Isaia 14:4
„Lucifer“ – Isa 14:12
„Cornul cel mic“ – Dan 7:8; Dan 8:9-12
„Împărat fără rușine și viclean“ – Dan 8:23
„Domnul care va veni“- Dan 9:26
„Împăratul care va face ce va dori“ – Dan 11:36
În Noul Testament
„Fiul pierzării“ – Ioan 17:12
„Omul fărădelegii“ – 2 Tesal. 2:3-8
„Fiul pierzării“ – 2 Tesal. 2:3-8
„Potrivnicul“ – 2 Tesal. 2:3-8
„Antichrist“ – 1 Joh 2:18
„Fiara“ – Apoc. 13:1-2
Aceeași „fiară“ ca în profețiile lui Daniel
Fiara din vedenia lui Ioan este aceiași cu cea de a patra fiară din vedeniile profetului Daniel. Ordinea imperiilor este însă inversă, pentru că Daniel le vedea în perspectiva viitorului, iar Ioan le privește retroactiv, spre trecut. Daniel le-a văzut în ordinea: leu, urs, pardos, fiara înspăimântătoare, iar Ioan le amintește invers: leopard (pardos), urs și leu.
„Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare“ (Apoc. 13:2).
Fiara din Apocalipsa este o combinație a fiarelor din cartea Daniel, cea de a patra nemaifiind descrisă pentru că Ioan o va descrie în acest capitol.
Ca și în cartea profetului Daniel, sistemul omenesc dominant pe pământ la un anumit moment este numit „fiară“, pentru a sublinia faptul că este ceva sălbatic, sub nivelul omului și al animalelor obișnuite, total sălbăticit și neascultător de Dumnezeu. Și tot ca în cartea lui Daniel, fiara politico-administrativă este alcătuită dintr-un complex de patru imperii mondiale, așezate într-o ordine decrescătoare.
În cartea profetului Daniel, în capitolul 2 ni se spune că Dumnezeu i-a dat lui Nebucadnețar programul politic al veacurilor prin imaginea unui chip de om care avea capul de aur, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele de aramă, iar picioarele de fier cu partea de la fluierele picioarelor în jos parte de fier și parte de lut (Dan. 2:31-33). Imperiile mondiale s-au succedat unul după altul, babilonienii, medo-persanii, grecii și romanii, de fiecare dată următorul fiind mai puțin puternic și slăvit decât precedentul.
Dumnezeu îi descoperă apoi lui Daniel aceeași succesiune de imperii mondiale sub chipul a patru „fiare“ distincte:
„În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta. Cea dintâi semăna cu un leu … o a doua fiară era ca un urs … o a treia ca un pardos … și a patra era nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică“ (Dan. 7:2-7).
Același personaj misterios cu puteri nemaipomenite
Ca și în cartea lui Daniel, fiara a patra este dominată de apariție unui personaj extrem de puternic și de obraznic față de Dumnezeu. Iată ce este scris în cartea profetului Daniel:
„M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor şi, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie“ (Dan. 7:8).
„Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată. S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare. S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt. Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ şi a izbutit în ce a început“ (Dan. 9:9-12).
„La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti“ (Dan. 8:23-25).
Iată ce este scris în Apocalipsa:
„Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?“ (Apoc. 13:3-4).
Nu cred că acest personaj va muri și va avea parte de o înviere demonică pentru simplul fapt că Satana nu poate da viață nimănui. Cred că „rănit de moarte“ este o aluzie la revenirea Imperiului Roman după o aparentă moarte care a durat multe secole. Imperiul se va reface în vatra vechii Europe unite și va avea sediul de conducere la Roma. Personajul care va stăpâni atunci peste toată lumea se va numi Antichrist, care înseamnă în același timp și „împotriva lui Christos“ și „înlocuitorul lui Christos“. Numirea a fost lansată tot de apostolul Ioan în cea dintâi epistolă a sa:
„Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă“ (1 Ioan 2:18).
„ … şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum“(1 Ioan 4:3).
„Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată antihristul!“ (2 Ioan 1:7).
Antichristul va apărea mai întâi ca un veritabil „superman“. Va poza drept un mare umanitarian, un prieten al tuturor și mai ales un protector al poporului Israel, pe care-i va convinge că este purtătorul de vești bune, cel ce inaugurează “epoca de aur“ descrisă de profeți și pe care-i va convinge să-l accepte drept un adevărat mesia.
Aceeași obrăznicie împotriva lui Dumnezeu
Ca în toate cazurile aparițiilor lui anterioare, Satanah se va ridica împotriva lui Dumnezeu în persoana acestui final Antichrist. De data aceasta o va face public și va câștiga adeziunea locuitotilor pământului în cea de a doua jumătate a Necazului cel Mare:
„I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni“ (Apoc. 13:5).
Pentru liniștea noastră este bine să reamintim că aici apare iar expresia „i s-a dat“. Asta înseamnă că Satan nu poate face decât exact cât îi permite Cel Atotputernic, ca și în cazul patriarhului Iov. Intensitatea lucrărilor lui și durata lor este prestabilită de Dumnezeu însuși, care este întotdeauna pe tron, deasupra tuturor tronurilor care există. Profetul Daniel precizează durata lucrării la exact „trei ani și jumătate“, adică durata celei de a doua jumătăți a Necazului cel Mare. Când citim că „Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare“ trebuie să înțelegem că până și tronul Satanei, Domnul veacului acestuia, îi este subordonat lui Dumnezeu.
Conflictul Antichristului cu cerul va fi pe față. Vor fi două tabere clare și distincte.
„Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer“ (Apoc. 13:6).
Fără nici o îndoială că Satana va prezenta o variantă mincinoasă a evenimentelor, justificând Răpirea Bisericii și atrăgând asupra celor plecați de pe pământ antipatia și dușmănia „locuitorilor pământului“.
Antichrist îi va vrăji pe oameni cu abilitățile lui de a rezolva toate problemele, toate situațiile de criză, câștigându-și astfel încrederea lor totală și libertatea de a face tot ce dorește:
„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea“ (Dan. 7:25).
Îl va deranja probabil că „era noastră“ se numără de la nașterea Domnului Isus și va introduce un calendar universal nou, cu date legate de propria sa identitate. Scopul lui declarat va fi să-L scoată pe Isus Christos și influența Lui din istoria și conștiința oamenilor:
„Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor“ (Dan. 8:25).
„Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini. Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi“ (Dan. 11:36).
Este posibilă apariția unui astfel de exemplar al speciei umane? Biblia spune că da, iar istoria o confirmă. John MacArthur documentează această ipoteză de lucru:
„Vreau să vă dau un exemplu din istoria recentă. Am avut curiozitatea să studiez viața lui Hitler. M-am convins că el a fost cea mai grafică ilustrare a Antichristului. A fost un fel de „repetiție generală“, înainte de apariția lui.
Am citit o carte fascinantă cu titulul „The Morning of the Magicians“ (Dimineața vrăjitorilor) scrisă în 1969 de Louis Paules și Jacque Bergier și apărută sub editura Avon Books. Autorii examinează activitatea lui Hitler și ajung la o concluzie teribillă.
Ei nu sunt creștini, ci scriitori liberali. Ca să se documenteze, s-au dus și au studiat procesele verbale de la procesul din Nuremberg și au citit o mulțime de alte cărți scrise de alții despre hitlerism. Iată concluzia lor. Citez de la pagina 249: „Este imposibil să înțelegi planurile politice ale lui Hitler dacă nu ești familiarizat cu convingerile lui fundamentale, iar cea mai importantă dintre aceste convingeri a fost că există o legătură magică între om și univers.“.
Cu alte cuvinte, Hitler a crezut din toată inima că între om și lumea nevăzută există o legătură mistică, magică. Autorii continuă spunând că Hitler a practicat personal magia și a fost obsedat de ea. Hitler și-a văzut viața ca un destin care i-a fost hărăzit de forțele nevăzute. L-a citit cu aviditate pe Aenids de Plutonius, un mare specialist în domeniul inițierii oculte în magie. Hitler a devenit membru al unor societăți secrete oculte ale intelectualilor pro-arieni, unde s-a familiarizat cu texte hinduse străvechi. A fost inițiat în aceste discipline împreună cu Nietzsche și magiciani din Tibet.
Paules și Bergier spun că cea mai probabilă explicație a faptelor lui Hitler este căderea lui sub influența unor forțe satanice care s-au manifestat în aceste societăți mistice. Ei cred că lumea a fost atunci sub umbra întunecată a forțelor oculte și că nimeni nu va putea înțelege exaltarea care l-a cuprins pe Hitler dacă nu ține seama de intrarea lui sub influența lor.
Am găsit o altă carte, scrisă de Eric Norman în 1972, cu titlul „The Hollow Earth“ (Pământul gol pe dinăuntru). Autorul spune că participarea lui Hitler la societățile oculte l-a convins să se închine la niște ființe care trăiesc în interiorul pământului. Aceste spirite puternice au programul de a ieși până la urmă din centrul planetei și vor deveni stăpânii pământului. Sună familiar, nu-i așa? Este exact ceea ce ni se spune în cartea Apocalipsa că va face Satan. Am văzut în capitolul 9 că miriade de demoni vor ieși din adânc și-i vor chinui pe oamenii din toată lumea. Societățile oculte nu studiază Biblia, așa că singura lor sursă de informare este direct de la demonii care așteaptă în adânc. Hitler a fost convins că dacă nu se va alinia cu planurile civilizației subpământene, va fi ucis când vor veni ele să ia în stăpânire lumea. Pare caragios, dar el a căutat în trei ocazii să pătrundă pe căi bizare în interiorul pământului.
Tot din cărțile despre civilizația subpământeană s-a născut și ideea de a-i folosi pe copii în război. Hitler i-a numit „mici pui de lup“, le-a făcut uniforme negre iar pe mâneci le-a așezat câte un sinistru cap de mort. Fanatismul acestor copii a fost teribil și majoritatea încercărilor făcute asupra lor după război pentru a-i recupera pentru o viață normală au eșuat.
Cel de al treilea „reich“ a fost incredibil de înțesat cu practicanții ai științelor oculte. De exemplu, Karl Haushofer, unul din generalii lui Hitler, a fost unul din fondatorii Societății Zorilor de Aur specializată în magia neagră. El a fost cel care l-a îndemnat pe Hitler să scrie „Mein Kampf“, cartea ideologiei naziste. (Magia neagră este definită ca folosirea puterilor supranaturale pentru scopuri destructive, rele. Ea este deosebită de magia albă care urmărește folosirea puterilor supranaturale pentru binele și progresul individual sau colectiv. Prin asocierea cu contrastul dintre mâna dreaptă și mâna stângă, magia neagră este calea pornirilor egoiste spre rău, în timp ce magia albă este calea pornirilor spre bine).
Haushofer a vizitat Tibetul, China și India, s-a convertit la budism, devenind membrul unei societăți secrete care practica magia neagră și din care nu puteai să ieși decât prin moarte naturală sau sinucidere. A avut puteri magice deosebite cu care l-a manipulat pe Hitler. Rudolf Hess a declarat că, de fapt, “Haushofer conduce, magicianul din spatele lui Hitler și legiunile lui de demoni“. În contionuare el spune că Hitler însuși era un „medium“ dirijat de puterile oculte.
Chiar și „svastica“, emblema hitlerismului, care avea forma unei cruci pătrate cu brațele rupte a fost adusă tot din magia neagră din Tibet. (Puteți citi despre originile oculte ale celui de al treilea reich aici).
- SVASTIKA STRĂVECHE ANTICĂ
- SVASTICA BUDISTĂ
- GERMAN CHANCELLOR ADOLF HITLER (1889 – 1945) SPEAKS AT THE REICHSTAG IN BERLIN, GERMANY, PRIOR TO THE ENTRY OF GERMAN TROOPS INTO THE RHINELAND, 7TH MARCH 1936. ALSO PICTURED ARE RUDOLF HESS AND JOSEPH GOEBBELS. (PHOTO BY KEYSTONE/HULTON ARCHIVE/GETTY IMAGES)
- PORTRAIT OF HEINRICH HIMMLER 1900 – 1945, HEAD OF THE NAZI SS AND GESTAPO WEARING MILITARY UNIFORM (PHOTO BY POPPERFOTO VIA GETTY IMAGES/GETTY IMAGES)
- ARMATA FORȚELOR OCULTE
- INELUL FORȚELOR SS
În 1925, la ordinul lui Hitler, un grup de călugări budiști din Tibet s-au mutat în Berlin, au jurat credință societății oculte din care făcea parte Hitler și au început imediat să infiltreze toată societatea germană cu învățăturile lor. Emisarii trimiși de Hitler în Tibet i-au identificat pe cei cu puteri oculte și au finanțat toată expediția care i-a transplantat în inima Germaniei. După capitularea Germaniei la cel de al doilea război mondial, când anchetatorii au căutat să deznoadele ițele structurii de putere ale nazismului prin stabilirea rolului jucat de conducătorii temutului SS, au descoperit cu uimire că foarte mulți dintre ei au fost tibetani din Himalaia, fără nici un fel de acte de identitate germane. Rosenberg spune că au fost ultimii care au rămas alături de Hitler ca să-l sfătuiască și să-l direcționeze.
În Martie 1946, Haushofer și-a omorât soția, iar apoi, în fața unui altar budist, și-a jertfit fiul și s-a sinucis. Toți cei șapte membrii fondatori ai partidului nazist au fost membrii în societăți oculte.
Am fost uimit să citesc în cărțile studiate mărturiile celor din preajma lui Hitler. Ei au declarat că Hitler avea întotdeauna o altfel de voce când vorbea în public, de parcă o putere supraomenească venea peste el și-i vrăjea pe cei care-l ascultau. Avea un magnestism teribil. Nu era vocea cu care erau ei obișnuiți din convorbirile lor personale cu „marele lider“. De pe buzele lui ieșeau în public altfel de sunete care vesteau lucruri mari, viziuni cuceritoare.
Un apropiat cu care a trăit sub același acoperiș, mărturisește că Hitler avea coșmare teribile, convulsii mari în somn care făceau să se miște patul. Intra într-o formă de catarsis (semiparalizie imobilizantă) și scotea gemete înfricoșătoare. Într-un miez de noapte l-au găsit sufocându-se și scoțând sunete neinteligibile, din care n-au putut desluși decât mărturisiri teribile: „Uite-l! Este aici! A venit după mine!“ Avea buzele albe și a început să strige isteric.
Hitler era convins că aparține unei rase superioare, „ariene“ cu rădăcini orientale, destinată să conducă lumea și să o ducă spre orizonturi noi, necunoscute. La fel de convins a fost și că omenirea pe drumul înnoirii purta în ea vestigiile unor rămășițe nereușite, un fel de rase inferioare, care trebuie eliminate repede. Aceste rase nici nu merită să poarte numele de oameni, fiind încă la nivelul porcilor și al gândacilor puturoși. Rasele inferioare sunt negrii, țiganii și evreii. Sunt convins că acesta a fost motivul holocaustului și al lagărelor de exterminare.
Un singur om, cu puteri de mediu spiritist, stăpânit de puteri supranaturale dintr-un alt realm a putut duce o întreagă națiune de germani inteligenți în pragul nebuniei și i-a transformat în asasini fără scrupule. A fost la lucru puterea incredibilă a lui Satan“.
Cred și eu că cel de al treilea Reich, cu conotațiile lui de cea de a treia încercare de a reface puterea imperiului roman, după Carol cel Mare și Napoleon, a fost una din „repetițiile generale“ cu public de dinaintea ridicării adevăratului Antichrist. Până și pretențiile lui de a fi o împărăție care va dura o mie de ani (un mileniu nebiblic) au fost imitații caraghioase ale planului lui Dumnezeu cu poporul Său, Israel. Hitler i-a urât pe evrei cu o ură desăvârșită. A omorât șase milioane din poporul Israel, împlinind parcă ad literam versetul din Apocalipsa 12:3:
„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos“ (Apooc. 12:17).
Dacă cunoașteți limba engleză și vreți un documentar despre magia din hitlerism, vi-l oferim pe acesta:
Aceeași neputincioasă încercare de a-L imita pe Dumnezeu
Balaurul se va întrupa în Antichrist ca să imite întruparea Fiului lui Dumnezeu. El îi va imita până și „învierea“ ca să-i ducă în eroare pe locuitorii pământului:
„Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei“ (Apoc. 13:3).
Se va împlini astfel profeția făcută de Domnul Isus:
„Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi“ (Ioan 5:43).
Deși va fi extrem de puternic, asta nu înseamnă că Antichrist va fi invincibil! Iată ce vom citi peste doar câteva capitole tot în cartea Apocalipsa:
„ … Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!“ (Apoc. 15:2-3).
Aceeași falsitate a celui ce este mincinos și tatăl minciunii
Satan n-ar putea niciodată să-i păcălească pe fiii luminii, dar cei ce au preferat întunerecul vor fi o pradă ușoară pentru vicleșugurile lui:
„I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat“ (Apoc. 13:7-8).
Asta pentru că „locuitorii pământului“ n-au vrut să primească adevărul adus de Evanghelia Domnului Isus. Aduceți-vă aminte de avertismentul apostolului Pavel:
„Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi“ (2 Tesal. 2:7-12).
Dumnezeu reușește în tot ceea ce-și propune și când El însuși trimite oamenilor o lucrarea de rătăcire, lumea va fi înșelată. Este permisiunea pe care i-o dă El lui Satan. Ioan nu se poate opri să-și avertizeze cititorii de această tragică posibilitate. Simțim imediat simpatia apostolului pentru cititorii și ascultătorii lui, care mai aveau șansa să creadă Evanghelia și să nu ajungă în teribila vreme a Necazului lui Iacov. Formularea avertismentului lui este identică cu cea din avertismentele trimise de Domnul Isus creștinilor în cuprinsul celor șapte scrisori din Apocalipsa 2 și 3:
„Cine are urechi să audă!
Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie.
Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor“ (Apoc. 13:9-10).
7. Fiara ridicată din pământ – Apoc. 13:11-18
Cel de al șaptelea personaj din drama „tainei fărădelegii“ este tot o fiară, tot însuflețită de Satan, dar diferită de cea dintâi:
„Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată“ (Apoc. 13:11-12).
Această a doua fiară are un nume: „profetul mincinos“
„Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte“ (Apoc. 16:13 vezi și Apoc. 19:20; 20:10).
Dacă prima fiară se ridică din mare, adică din mijlocul neîntreruptei agitări a popoarelor lumii, această a doua fiară se ridică ,,din pământ“, adică din ceva stabil din punct de vedere social. Fiara aceasta va întregi „trinitatea păgână“ cu origini demonice. Ea va apare după ridicare fiarei dintâi, ca să respecte ordinea în care au lucrat cele trei persoane ale Trinității dumnezeiești. Tatăl l-a trimis pe Fiul, iar apoi s-a pogorât asupra oamenilor Duhul Sfânt.
Într-o voită imitare a lucrării Duhului Sfânt, „profetul mincinos“ va lua ceea ce este al fiarei dintâi și le va descoperi oamenilor ca să-i aducă la o totală închinare și ascultare. Printr-o concurență asemănătoare cu cea în care vrăjitorii Egiptului i s-au opus lui Moise și au făcut o vreme aceleași minuni ca ale lui, această fiară a doua va deveni un „mare preot, și profet“ care va concura cu lucrarea miraculoasă a celor doi martori:
„Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei“ (Apoc. 13:13-14).
În esență, profetul acesta mincinos face două mari lucrări: produce o icoană a fiarei, un fel de robot însuflețit și pune la punct un sistem totalitar de control absolut asupra omenirii:
„Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei“ (Apoc. 13:14b-17).
Pe vremuri, cei ce citeau aceste lucruri le priveau cu neîncredere. Astăzi, când lumea este obișnuită deja cu computerele, cărțile de credit, camerele de supraveghere și telefonia mobilă inteligentă, versetele acestea reprezintă o realitate nu numai posibilă, dar și probabilă.
Taina fărădelegii descrisă în capitolele 12 și 13 din Apocalipsa se încheie cu un test pentru înțelepciunea sfinților. Examenul nu este însă prea greu pentru că imediat ni se dă și rezolvarea:
„Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase“ (Apoc. 13:18).
Pentru ilustrarea acestei probleme ne sunt necesare câteva cunoștințe elementare de numerologie biblică. Le puteți găsi în studiul de la adresa următoare: Cifrul spiritual al cifrelor.
Pentru cei ce n-aveți timp sau dispoziție să citiți întreg studiul este suficient aici să spunem că numărul 3 reprezintă trinitatea dumnezeirii, iar numărul 6 reprezintă imperfecțiunea ființei umane. Trei cifre de 6 așezate una lângă alta ne dau mesajul despre „un om care se dă drept Dumnezeu“. Problema este și simplă și complicată, în funcție de pătrunderea fiecăruia în tainele limbii ebraice în care fiecare literă din alfabet joacă și rolul unei cifre.
Daniel Branzei
Ne bucurăm de un mare privilegiu pe care nu-l mai are nimeni din lumea aceasta: să cunoaștem ce va fi în viitor și să ne pregătim pentru el cum se cuvine. El este descris pentru noi în Biblie, în mod deosebit în ultima ei carte, care este Apocalipsa. În comentariile din capitolele precedente am urmărit împreună desfășurarea istoriei, atât din punctul de vedere al timpului cronologic, cât și din perspectiva panoramică și integratoare a perspectivei profetice care ne-a fost „descoperită“.
Am ajuns acum la capitolul 17 și suntem invitați de unul din cei șapte îngeri care purtau cele șapte potire să privim panoramic, într-o vedere de ansamblu, într-un rezumat tematic. Numele lui este „căderea Babilonului cel Mare și venirea Noului Ierusalim“. Vom vedea împreună cum s-au înfruntat dușmanii lui Dumnezeu cu Cel Atotputernic și cum îi va zdrobi El cu desăvârșire în final.
„Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie“ (Apoc. 17:1-3).
Capitolele 17, 18 și 19 conțin deznodământul istoriei. Reluând această perioadă din perspectiva panoramei profetice, vom vedea cum judecă Dumnezeu întregul eșafodaj al împărăției lui Satan pe pământ: sistemul religios („curva cea mare“, Apoc. 17), sistemul politico-economic („Babilonul cel Mare“, Apoc. 18) și fiara și profetul mincinos (armatele, Apoc. 19). Apoi vom privi cu uimire la venirea Noului Ierusalim și la intrerea în debutul împărăției lui Dumnezeu.
Pentru că Apocalipsa este cartea seriilor de șapte,vom grupa evenimentele din capitolele următoare în „șapte lucruri duse la pierzare“. Iată-le:
I. Sfârșitul Babilonului religios – Apoc. 17:1-18
II. Sfârșitul Babilonului economic – Apoc. 18:1-24
Nunta Mielului – Apoc. 19:1-10
III. Sfârșitul fiarei și a profetului mincinos – Apoc. 19:11-20
IV. Sfârșitul neamurilor antichristice – Apoc. 19:21
Legarea Satanei – Apoc. 20:1-3
Prima înviere și Mileniul – Apoc. 20:4-6
V. Sfârșitul lui Gog și Magog – Apoc. 20:7-9
VI. Sfârșitul lui Satan – Apoc. 20:10
VII. Sfârșitul celor păcătoși – Apoc. 20:11-15
Cu răbdare, le vom lua pe fiecare și le vom analiza în contextul Scripturii. Cartea Geneza ne-a arătat Paradisul pierdut. Cu Apocalipsa mergem prin reparațiile necesare spre Paradisul regăsit. În capitolele următoare vom vedea cum „toți dușmanii lui Christos vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale“.
Spre viitorul conflictelor … de ieri!
Ce poate urma după acel: „S-a isprăvit!“ (Apoc. 16:17) rostit cu glas tare de Dumnezeu în Templul Său? Urmează să ne urcăm puțin mai sus la o perspectivă profetică mai înaltă și să aruncăm o privire integratoare asupra istoriei lumii.
Omenirea a avut, are și va avea întotdeauna doar două alternative: să existe în ordinea stabilită de Dumnezeu sau ,,să-și facă de cap“, implementând propria ei idee de ordine. Biblia ne spune că oamenii optează de regulă pentru cea de a doua alternativă.
Aceasta a doua alternativă, leciferică în esența ei, urmărește să se ridice independent de prezența, planul și puterea lui Dumnezeu. Ea este numită generic în Scriptură „Babel“ și Babilon, oraș al răzvrătirii. Prin contrast, Dumnezeu a intervenit în istorie și a pus înaintea omenirii perspectiva revenirii în împărăția binecuvântată a ascultării și a părtășiei cu El. Cetatea aleasă de El s-a numit întotdeauna „Ierusalim“, orașul păcii.
Un teolog american a schițat confruntarea dintre Babilon și Ierusalim într-un studiu extraordinar numit cu o parafrazare la titlul unei cărți de Charles Dickens: „Istoria celor două cetăți“. Vom prelua aici multe din datele prezentate de el.
Textul este clar și cere așezarea lui în contextul istoriei:
„Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.“ (Apoc. 19:3-5).
Numirea „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului” identifică religia falsă dintotdeauna care va reapare în ultima ei formă finală drept o „religie a Epocii Noi“ și îi va fermeca în curând pe toți locuitorii pământului. Sămânța ei este din răsadului străvechi al religiilor păgâne. Când ni se vorbește despre „Babilonul cel mare“ suntem anunțați că lumea va reveni la simbolurile mitologiei și se va uni într-o închinare despre care apostolul Pavel scrie că este o formă demonică de dominare a societății:
„Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor“ (1 Cor. 10:19-21).
„Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor (1 Cor. 4:1-2).
Ca o inconștientă și involuntară confirmare a acestei descrieri, ultima apariție a acestei porniri luciferice care fascinează omenirea, „Europa unită“ și-a ales imaginea de mai sus drept „efigie“ și a publicat-o până și pe timbrele poștale.
Obrăznicia Europei umaniste unite merge însă dicolo de coincidențele întâmplătoare nedorite la alegerea deliberată a simbolurilor biblice. Pentru sediul puterii europene le-a fost comandată ahritecților o clădire care să semene întocmai cu un tablou celebru al Turnului Babel:
Turnul Balel, pictură de Bruegel (Pieter Bruegeș, cel bătrân) și Parlamentul European de la Strasbourg.
„Femeia sezând pe o fiară de culoare stacojie“ este religia falsă pe care le-a oferit-o Satan oamenilor încă de la începutul istoriei, iar „fiara“ este puterea politică pe care a călărit-o mereu, dar care o va distruge la sfârșit cu desăvârșire:
„Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului” (Apoc. 17:15-18).
Europa lui Antichrist se prevestește acum prin arhitectură. Există chiar și un viitor prevestit printr-un ou care germinează în pântecele Europei din care se va naște Noua Ordine Mondială.
În construcție (sus) și în formă finală cu pereți de ferestre către viitor (jos).
Ca să înțelegem însă vitorul va trebui să aruncăm mai întâi o lungă privire înapoi în istorie pentru a identifica personajele din această panoramă profetică pe care ne-o pune la dispoziție cartea Apocalipsa.
Babilon, Nimrod și Babel sau „De ce ne-a blestemat Dumnezeu la Babel cu fărâmițarea?“
Ceea ce face ca Babilonul să mai aibe o oarecare semnificație, dacă mai are vreuna, este … Biblia. Ultimele capitole din Apocalipsa ne obligă să vorbim iar despre el. Ba, mai mult: ni se spune că el va fi iar „mare“ și că omenirea se va îndrepta iar spre modelul lui, va stârni mânia divină și va fi oprit iar de intervenția directă a lui Dumnezeu.
Babilonul – un rebel din naștere
Să începem dela Geneza 10, unde găsim o colecție de nume pe care nimeni nu mai știe cum să le citească corect, lista neamurilor. Când parcurgi această listă, nu se poate să nu observi că în această înșiruire în care Dumnezeu ni-i prezintă pe descendenții lui Noe, există un individ cu numele de „Nimrod”. Sonoritatea acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a cuvântului ebraic „Marad”, care înseamnă rebel, răzvrătit, războinic. Textul din Geneza 10:8-9 face un adevărat joc de cuvinte prin asocierea acestor două cuvinte:
„Cuș a născut și pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului”
Există chiar și o zicere proverbială răspândită printre cei care i-au cunoscut faima:
„ … iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului”.
Versetul următor, 10, enumeră orașele peste care s-a întins domnia lui și, primul de care dăm este … Babilonul, prima cetate zidită de oameni după epocala catastrofă a potopului lui Noe.
Gândiți-vă la aceasta: Babilonul a fost prima aglomerare urbană de după potop, iar numele celui care a ctitorit-o are semnificația de „rebel”! Ni se spune că omul acesta a mai zidit și alte cetăți:
„El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear” (Gen. 10:10).
Șinear este câmpia aluvionară din sudul Irakului modern, între Bagdadul de azi și golful în care se varsă Tigrul și Eufratul. Șinear este regiunea, Babilon este cetatea, Nimrod este întemeietorul, iar evenimentul este cronologic prima formare urbană a oamenilor de după potop.
Să trecem acum la capitolul 11, pe care-l cunoaștem așa de bine că am ajuns să nu mai băgăm în seamă amănuntele lui semnificative. Iată primele două versete:
„Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear; și au descălecat acolo” (Gen. 11:1-2).
Se pune întrebarea: „Cine-i mâna pe ei înspre răsărit?” Cine este acela care s-a pus în fruntea lor și le dirijează mersul. Capitolul precedent ne-a dat deja răspunsul: Nimrod.
Valul omenirii care se deplasează spre răsărit este mânat de Nimrod care formează cea dintâi cetate de după potop: Babilonul. Iată care i-a fost motivația și iată care le-a fost dorința:
„Și au zis unul către altul: „Haidem! Să facem cărămizi, și să le ardem bine în foc.” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul, și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Gen. 11:3-4).
Acest text este o „declarație-program” și ea reprezintă cheia care ne poate ajuta să înțelegem ce înseamnă Babilonul în Biblie. Mulțimea aceea de oameni care s-au hotărât să întemeieze prima cetate de după potop urmărea un scop precis. Textul ne despică acest scop în trei motivații complementare. Sunt trei raționamente pentru care a trebuit să existe o cetate și un turn în locul numit Babilon:
I. Au vrut salvare
„Un turn care să atingă cerul”
Expresia „Turnul Babel” nu se află în textul Bibliei, decât sub forma unui subtitlu adăugat mai târziu. „Babel” se poate traduce prin „poarta lui Dumnezeu” (Babilu în limba acadiană) sau „șarpele inelat”, din pricina formei în spirală pe care se presupune că a avut-o. în ebraică, „balal” înseamnă „încurcătură, confuzie” (Geneza 11:9).
Turnul din valea Șinear a reprezentat încercarea oamenilor de a construi o punte între locul „căderii lor” și „cerul prezenței lui Dumnezeu”. De aici și până acolo! De la pământ până la cer: „un turn al cărui vârf să atingă cerul”. Nimrod și oamenii de atunci nu s-au supus limitărilor stabilite de Dumnezeu după momentul căderii în păcat.
Zidirea turnului a fost echivalentă cu adunarea tuturor resurselor umane de atunci pentru ca, prin puterile lor, oamenii să-L oblige pe Dumnezeu să-i reintegreze în ordinea cosmică. Examinat ușuratic și printr-un complex de falsă superioritate, pasajul ne-ar putea duce pe o pistă falsă, subliniindu-ne aparent „incapacitatea omenirii de atunci de a înțelege legile fizicii și dimensiunile realității în care trăiau”. Este clar că toată masa planetei pământ nu le-ar fi fost deajuns oamenilor de atunci ca să facă un turn suficient de înalt pentru a străbate galaxiile spațiului cosmic.
Turnul Babel n-ar fi putut niciodată să-și atingă scopul, dacă o punte materială între pământ și cer ar fi fost adevăratul scop al construirii lui. Amănuntul care ne arată că turnul a urmărit o altfel de dimensiune și o altfel de incursiune de la pământ la cer este scris în versetul 6. Examinând situația creată, Dumnezeu nu-și bate joc de oameni și nici nu le declară inițiativa drept o imposibilitate. Dumnezeu a înțeles că era vorba despre altceva și acest „altceva” ar fi fost foarte posibil și chiar probabil de realizat:
„Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, și toți au aceeași limbă; și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Gen. 11:6).
Turnul Babel din cetatea Babilonului așezat în câmpia Șinear a fost un fel de „portal cosmic”, un observator astronomico-religios prin care creaturile de pe pământ urmăreau să se asocieze cu „puterile văzduhului” despre care ne vorbește Noul Testament, extratereștrii supranaturali ostili ordinii lui Dumnezeu și atrași de arhanghelul Lucifer în răscoala lui spirituală.
Nimrod și omenirea de atunci era nostalgică după combinarea dintre „îngerii lui Dumnezeu și fetele oamenilor” care produsese vremuri de nemaiauzit progres, este drept, „cu foarte puternice tente demonice” (vezi anexa „Fiii lui Dumnezeu”). Turnul era și realizabil și profund religios în întrebuințarea lui. Religia lui urmărea însă să fie „închinarea la Satan” și pătrunderea prin această alinață în dimensiunile pierdute ale „supranaturalului”.
„Salvarea” pe care o dorea Nimrod era ieșirea din „starea noastră smerită” despre care vorbește Pavel și reintegrarea prin forță în sferele civilizațiilor cerești:
„El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).
„Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ți aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri …” (Evrei 2:6-7).
De ce le-a blocat Dumnezeu calea aceasta spre salvare? Pentru că alternativa Babilonlui n-ar fi fost de fapt o „salvare”, ci o alegere rea cu consecințe nefaste eterne. Oprirea construirii turnului a fost un gest al dragostei și înțelepciunii divine, după cum fusese și alungarea din paradis și potopul de pe vremea lui Noe. Prin toate aceste trei aparente pedepse lucra harul lui Dumnezeu și hotărârea Lui nestrămutată de a ne face bine. Prin alungarea din paradis ni s-a interzis accesul la pomul vieții, care ar fi dat un caracter etern înstrăinării noastre de Dumnezeu; am fi început „moartea a doua” cu consecințele ei ireversibile.
Prin potop, Dumnezeu a selectat o familie necontaminată probabil de morbul încuscririi demonice cu „fiii lui Dumnezeu care nu și-au păstrat locuința”, ci s-au coborât să contamineze zestrea genetică și spirituală a omenirii pentru a bloca planul mesianic al întrupării lui Christos printr-o femeie. Tot restul populației lumii, împreună cu toate viețuitoarele au trebuit omorâte, pentru a da o șansă unui început necontaminat:
„Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut.“
Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ” (Gen. 6:1-12).
Oprirea construirii turnului Babel a blocat accesul omenirii „pe ușa din dos” în universul spiritual cosmic și alianța dintre urmașii lui Noe și aceia care pervertiseră creația de pe pământ înainte de Potop.
II. Au vrut semnificație
„Și să ne facem un nume!”
În Biblie, numele nu sunt doar o colecție plăcută de sunete, ci formulări care ascund în ele destăinuiri despre identitatea și destinul cuiva. Un „nume” reprezintă o anumită „stare”, definește o foarte precisă „calitate a cuiva”. Îndepărtarea de Creator a dus creatura în rătăcire. Alungarea din paradis le-a produs oamenilor o teribilă criză de identitate. Nemaifiind „ai Domnului”, ajunseseră „ai nimănui”. Aceasta era ceea ce simțeau și resimțeau dureros în inimi.
A reintra în sferele cerești prin propriile puteri era echivalent cu a-I spune lui Dumnezeu: „Am făcut-o și fără Tine. Am realizat-o prin puterile noastre. Ne-am făcut singuri un nume mare printre creaturile cerului”.
Dumnezeu știa criza de semnificație prin care trecea omenirea și avea pregătită o cale pentru rezolvarea acestei probleme. În capitolul imediat următor citim că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mulțimea păgână și i-a propus tocmai să-l scoată din groaznica criză de semnificație:
„Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; Îți voi face un nume mare, … “ (Gen. 12:1-2).
Identitatea veritabilă se definește în funcție de ceva sau de cineva. Orice identitate definită față de lucruri sau situații este falsă și efemeră. Numai identitatea definită față de Creatorul universului, este și va rămâne pururi adevărată. Dumnezeu este un punct de reper universal pentru toate făpturile. Problema identității umane, rezolvată pentru Avraam prin chemarea lui, va fi rezolvată de Dumnezeu în final pentru toți aceia care s-au întors prin credință la El. Despre aceasta ne spune Domnul Isus în cartea Apocalipsei:
„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește” (Apoc. 2:17).
„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu și Numele Meu cel nou” (Apoc. 3:12).
Semnificația noastră eternă va fi dată de această întreită identitate: pe noi va fi „scris”: Numele Dumnezeului Meu”, „numele cetății Dumnezeului Meu”, și „Numele Meu cel nou”. Un veritabil „Social Securit] Number” cu trei seturi de numere …
Ințiativa lui Nimrod și a oamenilor din Babilon urmărea dobândirea unei identități false obținute prin uzurpare. Era calea propusă de Lucifer.
III. Au vrut siguranță
„ … ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”.
Condițiile lumii de după cădere și potop erau grele și locurile erau periculoase. Există o putere în mulțime și un sentiment de siguranță în aglomerația unei mulțimi. Chiar așa a sunat și deviza din Internaționala comuniștilor: „De ce uitați că-n voi e număr și putere”.
Formarea unor mari aglomerări umane era însă în directă contradicție cu porunca pe care le-o dăduse Dumnezeu oamenilor: „Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă, răspândiți-vă pe pământ, și înmulțiți-vă pe el!” (Gen. 9:7). Nimrod a ales să nu se supună acestei porunci divine, de parcă i-ar fi spus lui Dumnezeu: „Nu sunt de acord cu planurile Tale. Avem noi unul mai bun. Vom sta aici împreună și nu vom merge nicăieri”.
Babilonul este cel dintâi oraș zidit de oameni după pedeapsa potopului. A fost ridicat de un om care în nume, în porniri și în acțiuni a fost un „rebel” față de Dumnezeu. Nimrod a fost un om plin de mândrie. El și-a ridicat pumnul spre Dumnezeu și i-a zis: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vom trăi fără Tine”.
Din momentul acesta, Babilonul și-a definit un caracter anume: este cetatea mândriei, a rebeliunii față de Dumnezeu, a împotrivirii față de planurile Lui și a construirii unor alternative proprii pentru soluționarea problemelor omenirii. Știm ce s-a întâmplat atunci. Dumnezeu a venit, a văzut și a spulberat planurile lui Nimrod. Prin încurcarea limbilor, Dumnezeu i-a împrăștiat cu forța pe toată suprafața pământului. Edictele lui Dumnezeu sunt foarte eficiente. Cel dat la babel n-a fost revocat niciodată și, de atunci, oamneirea nu s-a mai putut aduna din fărâmițarea Neamurilor.
Separată de Dumnezeu „mulțimea nu face putere”, ci prostii. Înțelepciunea divină a socotit că este mai bine să o fărâmițeze în fragmentele naționale pe care le vom întâlni chiar și în marea unitate a Împărăției viitoare: „frunzele pomului servesc la vindecarea Neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Fiecare națiune a lumii își poate trasa drumul înapoi spre același punct de origine: Babilonul străvechi. De acolo au început toate problemele noastre. Toate au fost puse la cale în această cea dintâi cetate a omenirii care se ridica nesmerită după pedepsirea prin apele Potopului:
„Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui” (Gen. 8:21).
Apocalipsa 17 anunță că ajuns la bătrânețea istoriei lui, omul are aceleași gânduri rele în inima Lui. Inspirată de Satan, omenirea va intra iar într-o formă de organizare planetară comună. Va fi o realitate curioasă în care Dumnezeu a decis să ne despartă, iar diavolul se va strădui să ne unească. Ca și la Turnul Babel însă, nu se va sfârși bine de loc. Dumnezeu se va coborî iar să-i zădărnicească planurile.
Apocalipsa 16 – Demolarea finală
Celor ce le este greu să citească aceste capitole pline de judecăți, suferințe și pedepse vreau să le aduc aminte că Dumnezeu le-a poruncit evreilor să sărbătorească în fiecare an Paștele, care a fost tot un eveniment plin de pedepsele plăgilor. Dacă vreunul din copiii generațiilor de după eveniment avea să-i întrebe despre rolul atâtor suferințe trimise de Dumnezeu asupra egiptenilor, trebuia să i se răspundă:
„Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt“ (Exodul 13:8).
Atunci ce este „luminos“ și demn de a fi sărbătorit de Paște?
Ziua de Paște a fost decretată cea dintâi zi dintr-un calendar nou, al eliberării. În mod similar, după plăgile din Apocalipsa, ziua imediat următoare va fi cea dintâi zi din Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Judecățile potirelor din acest capitol nu sunt arbitrare, ci seamănă cu plăgile din Egipt și cu judecățile trâmbițelor din Apocalipsa 8-9, cu două deosebiri.
Prima este că cele din Egipt s-au manifestat asupra unei singure țări de pe pământ, cele din Apocalipsa 8-9 s-au manifestat asupra celei de a treia părți a pământului, dar acestea șapte de la urmă vor fi pe toată fața pământului.
Cea de a doua deosebire constă în rapiditatea cu care se succed. Cele din acest capitol vin rapid unele după altele. Apostolul Pavel a anunțat această caracteristică atunci când a spus:
„Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tesal. 5:2-3).
În procesul nașterii, durerile vin peste femeia însărcinată la intervale din ce în ce mai mici și cu intensitate din ce în ce mai mare. Metafora durerilor nașterii a fost folosită profetic și de Domnul Isus: „Aceste lucruri vor fi începutul durerilor“ (Matei 24:8 și Marcu 13:8).
Procesul durerilor nașterii are un final frumos prin nașterea copilului. La fel va fi și cu Israel și cu pământul acesta. După durerile nașterii va fi instaurată Împărăția lui Dumnezeu pe pământ! Acesta este singurul lucru bun pe care-l putem spune când ne ocupăm de capitolul acesta: Durerile vor trece, dar bucuria noii creații va rămâne:
„Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume“ (Ioan 16:21).
Toate aceste revărsări ale mâniei din potirele divine se vor întâmpla în timp ce se va desfășura pe pământ grozava încleștare de forțe de la Armaghedon. Dumnezeu va veni astfel în ajutorul poporului Său și va tuna și fulgera împotriva dușmanilor lui:
„Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că vor mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot“ (Daniel 12:7).
Satan va fi în fruntea confederației care va urmări să aneantizeze Israelul pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să nu poată fi instaurată. Este acea mânie a balaurului pornit împotriva rămășiței femeii despre care am citit în Apocalipsa 12:17. Violența atacurilor lui asupra Israelului va fi întâmpinată cu violența din potirele mâniei divine trimisă din cer de Dumnezeu însuși. Vor fi vremuri teribile:
„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:21-22).
Primul verset din acest capitol Îl prezintă pe Dumnezeu dând comanda pentru vărsarea potirelor mâniei pe pământ:
„Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” (Apoc. 16:1).
Cel dintâi potir vărsat a cauzat o boală teribilă:
„Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei“ (Apoc. 16:2).
Pedeapsa aceasta va veni NUMAI peste cei ce aveau semnul fiarei! Asta înseamnă că nu peste toți cei vii, iar asta înseamnă că încă vor mai fi atunci oameni care nu se vor închina fiarei! Suferința aceasta trimisă peste împotrivitorii lui Dumnezeu seamănă cu cea de a șasea plagă trimisă de Dumnezeu asupra Egiptului:
„Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.” Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii“ (Exodul 9:8-11).
Al doilea și al treilea potir al mâniei a pricinuit transformarea apelor în sânge. Este o „pedeapsă poetică“. Celor care nu s-au săturat să verse sângele copiilor lui Dumnezeu li se va da sânge ca pedeapsă. „Sânge vreți, am să vă dau Eu sânge!“ pare că este mesajul acestei pedepse:
„Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.
Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge. Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.” Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” (Apoc. 16:3-7).
Suferința seamănă cu prima plagă trimisă de Dumnezeu peste egipteni:
„Acum, aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată cum vei cunoaşte că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea, şi ele se vor preface în sânge. Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă egiptenilor să bea din apa râului.”
Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ,,Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră.”
Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul şi a lovit apele râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui, şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau să bea apa râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă, dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri. Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea din apa râului“ (Exodul 7:17-24).
Dacă mă veți întreba cum se va reface flora și fauna planetei în aceste condiții vă voi răspunde că ele nu se vor mai reface. Aceasta este demolarea totală.
Cel de al patrulea potir a cauzat intensificarea radiației solare:
„Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă“ (Apoc. 16:8-9).
Gândiți-vă că oamenii aceia nu vor avea de unde să bea apă, căci a fost prefăcută în sânge. Ce teribilă va fi suferința lor. Ea amintește de o profeție a lui Maleahi:
„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură“ (Mal. 4:1).
Cu numărul fiarei pe frunte și cu inima împietrită, locuitorii pământului vor refuza să se pocăiască, preluând atitudinea de frondă luciferică a Celui cu care au ales să fie părtași.
Al cincilea potir va fi vărsat direct asupra fiarei:
„Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor“ (Apoc. 16:10).
Efectul seamănă cu cea de a noua plagă trimisă de Dumnezeu peste Egipt. Atunci, țara a fost acoperită de întuneric, dar locul unde erau evreii a fost luminat. Acum, lumea va avea parte de lumină, dar împărăția fiarei va fi cufundată în întuneric, ca o cerească bătaie de joc:
„Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer, şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.” Moise şi-a întins mâna spre cer şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile. Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină“ (Exodul 10:21-23).
Ca și în cazul ciudatului întuneric din Egipt și ca și în cazul întunerecului neobișnuit de la Cruce, întunericul acesta în care va cufunda Dumnezeu împărăția Antichristului va fi supranatural, dincolo de explicațiile posibile prin fenomeneologia obișnuită. Întunericul n-are „substanță“. El marchează doar lipsa luminii. Dumnezeu este Lumina și atunci când El ăși retrage prezența Sa de la cineva apare întunericul. În Egipt, Dumnezeu S-a retras puțin deasupra țării, dar a rpmas cu mulina Sa acolo unde locuiau evreii (Exodul 10:23). La Calvar, de la ceasul al șaselea pânp la ceasul al nouălea „s-a făcut întunerec peste toată țara“ (Marcu 15:33), semn că Dumnezeu și-a întors fața de la Fiul Său. Așa ne spune evanghelistul Matei:
„De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”“ (Mat. 27:45-46).
Efectele revărsării mâniei Mielului devin enorme când ajungem la cel de al șaselea și al șaptelea potir. Nu-i de mirare că li se acordă un spațiu mai mare în narațiunea biblică. Efectele lor sunt legate direct de marea conflagrație de la Armaghedon. Vom vedea aceasta când vom analiza capitolele 17 și 18 din Cartea Apocalipsa. Deocamdată este suficient să le anticipăm cu un citat din John Phillips: „Țara Sfântă este locul ales de Dumnezeu pentru desfășurarea a două evenimente cruciale, interdependente, unul pe munte, iar altul într-o vale. Muntele Calvarului și valea Meghido sunt în esență două altare planetare care domină istoria lumii. Amândouă sunt sângeroase. Amândouă sunt retribuții pentru păcat. Amândouă sunt provocate de dușmanii înverșunați ai lui Dumnezeu. Din amândouă derivă o masă, un ospăț: una de amintire pentru copiii lui Dumnezeu, iar cealaltă de răsplată pentru corbi. Pe muntele Calvar a răsunat spre porțile slavei cerești strigătul: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19:30). În valea lui Armaghedon se va auzi ecoul întors din cer: „S-a isprăvit!“ (Apoc. 16:17).
Folosirea naturii pentru pedepsirea oamenilor este justificată pentru că, iar și iar, în ciuda tuturor ocaziilor pe care li le-a oferit Dumnezeu, locuitorii pământului au refuzat să se întoarcă la El cu pocăință. Toate catastrofele provocate de „forțele naturii“ de-a lungul istoriei n-au fost altceva decât avertismente trimise de Dumnezeu.
Al șaselea potir provoacă schimbări cu consecințe geopolitice pe cursul râului Eufrat:
„Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon“ (Apoc. 16:12-16).
.
Intensificarea dogoririi soarelui provocată de potirul al patrulea (Apoc. 16:8), va face ca nivelul apelor planetare să crească. Topirea zăpezilor de pe muntele Ararat va produce inevitabil inundații majore pe tot cursul Eufratului care izvorăște de acolo. De aceea este numit aici „Râul cel mare“. Aparent, secarea apelor este un favor pe care li-l face Dumnezeu împăraților care au să vină din Răsărit (China, India, Japonia, etc.). În realitate, secarea apelor râului Eufrat le va înlesni intrarea într-o cursă și vor fi măcelăriți în „teascul mâniei“ de la Armaghedon.
Dar de ce vin împărații Răsăritului dincoace de Eufrat? Ce-i aduce? Cine-i mână din spate să intre în întunerecul care planează peste împărăția lui Antichrist?
Răspunsul este în activitatea celor trei duhuri care ies „din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos“. Noi știm de la Domnul Isus că un duh „n-are nici carne, nici oase“ (Luca 24:39), așa că asemănarea cu broaștele subliniază, nu forma, ci natura lor necurată (Levitic 11). Nu cred că vor fi trei broaște vizibile, ci doar entități demonice care vor intensifica lucrarea „trinității necurate“ prin care se manifestă Diavolul. Ni se spune că „Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic“. Venirea împăraților din Răsărit va fi un rezultat al activității lor. Ei sunt o pradă ușoară în mâna marelui tartor. Fără să știe, ei împlinesc o profeție străveche din cartea lui Ioel:
„Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război! Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: ,,Sunt tare!“.
Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strângeţi-vă! Acolo pogoară, Doamne, pe vitejii Tăi! Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur. Puneţi mâna pe secere, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!
Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii. Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd strălucirea. Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim de se zguduie cerurile şi pământul“ (Ioel 3:9-16).
„Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon“ (Apoc. 16:16). Marșul împăraților din Răsărit va fi tratat mai amănunțit în Apocalipsa 17.
Între potirul al șaselea și cel de al șaptelea este un scurt „respiro“, o pauză pusă între ghilimele, un avertisment și o încurajare pentru sfinți:
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” (Apoc. 16:15).
Este același avertisment pe care-l găsim în Evanghelia lui Matei (Mat. 24:42), în epistola către Tesaloniceni (1 Tesal. 5:3) și în cea de a doua epistolă a lui Petru (2 Petru 3:10). Parte din limbajul lui se găsește deasemenea în avertismentul dat de Domnul Isus bisericii din Laodicea (Apoc. 3:18). Așezat aici, acest avertisment este adresat tuturor celor ce citesc de-a lungul veacurilor, cu precădere însă pentru cei ce vor simți presiunea persecuției în vremurile viitoare.
Cel de al șaptelea potir declanșează lovitura de grație asupra locuitorilor pământului, care vor fi adunați atunci toți în asedierea Ierusalimului și la marea conflagrație de la Armaghedon. Dumnezeu a promis solemn: „că cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui“ (Zaharia 2:8) și lucrul acesta se va vedea clar în cea din urmă scenă din marea dramă a istoriei lumii:
„Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare“ (Apoc. 16:17-21).
„Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh“, ne spune Ioan. Oare de ce în văzduh?
Este atacat „realmul“ în care locuiește și activează Satan însuși. Apostolul Pavel scrie:
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi“ (Efes. 2:1-3).
Apocalispa ne îngăduie, ne invită chiar să ieșim din dimensiunile pământești și să vedem unele din evenimentele și ființele care activează dincolo de ele, în hiperspațiu, în „lumea de dincolo“, în ceea ce ne este deocamdată „nevăzut“ și „necunoscut“. Nu trebuie să înțelegem cum locuiește Satan în văzduh, ci este suficient să luăm Biblia pe cuvânt. Avem un dușman teribil care a fost alungat din cer și limitat la statutul de „domn al puterii văzduhului“, cu un destin legat inseparabil de făptura pe care a ispitit-o în grădina Eden. În acest conflict final, Dumnezeu va zdrobi capul șarpelui străvechi, desăvârșind lucrarea începută la Calvar.
Reluând această perioadă din perspectiva timpului profetic. vom vedea în capitolele următoare cum judecă Dumnezeu întregul eșafodaj al împărăției lui Satan pe pământ: sistemul religios („curva cea mare“, Apoc. 17), sistemul politico-economic („Babilonul cel Mare“, Apoc. 18) și sistemul militar (armatele, Apoc. 19).
Până atunci, este fascinant să ne oprim la semnificația versetelor de aici:
„Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” (Apoc. 16:17).
Urmăriți împreună cu mine, frumusețea acestei declarații divine. Declarația lui Isus Christos din Nazaret, regele iudeilor, „S-a sfârșit!“ a fost pecetluită atunci de un cutremur de pământ. Aceeași declarație, „S-a sfârșit!“ din Apocalipsa 16 va fi pecetluită de un alt cutremur de pământ, cel mai mare pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Împreună cu el se vor dezlănțui alte forțe telurice care vor aduce prăpădul, demolarea totală pe pământ:
Dumnezeu curăță nu numai pământul, ci și văzduhul. Potirul al șaptelea va provoca perturbări neînchipuite în ecosistemul planetar. Mânia lui Dumnezeu străbate întreaga creație:
„Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare“. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni“ (Apoc. 16:18-21).
Ierusalimul va fi împărțit în trei, pregătindu-se de vremea în care va izvorî din el un râu care va vindeca apele Mării Moarte (Zah. 14:3-4; Ezechiel 47:8). Toate cetățile de pe fața pământului vor fi dărâmate. Așa cum am spus din titlul acestui capitol, va fi demolarea finală. Va cădea Parisul, va cădea Moscova. Praf se va alege de New York și de Șanhai. Va cădea până și Babilonul cel mare, cetatea azi încă nereconstruită. Dar despre această monumentală cădere a Babilonului vom mai vorbi în capitolele vitoare.
Relieful se va aplatiza („munții nu vor mai fi“), iar insulele îndepărtate, poate continentele despărțite de placa tectonică afro-eurasiatică, nu vor mai fi. Este imposibil să ne imaginăm ce clătinare de magnitudine astronomică va avea ultimul cutremurul de pământ. Va fi de parcă planeta se scutură de mizeria păcatului care a acoperit-o vremelnic și se pregătește pentru marea ei înnoire.
O grindină globală cu blocuri de ghiață de câte 20-50 de kilograme va face prăpăd. Aceste proiectile din tunurile văzduhului vor nărui toate orașele Neamurilor. Pedeapsa cu blocurile de gheață este și ea o justiție poetică. Inimile oamenilor vor rămâne însă la fel de reci ca grindina care-i chinuiește.
Ce facem noi?
„Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea“ (2 Petru 3:13).
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era“ (Apocalipsa 21:1).
Apocalipsa 12 – Taina fărădelegii
LA APOCALIPSA 12 – TAINA FĂRĂDELEGII
Pe lângă descoperirea lui Isus Christos, cartea Apocalipsa ne înlesnește accesul într-o serie întreagă de alte realități din multiversul în care existăm. Una dintre ele este „taina fărădelegii“ despre care amintește și apostolul Pavel, el însuși un om care a fost pentru o vreme „dincolo“ de dimensiunile lumii noastre, în realitățile celui de al treilea cer (2 Cor. 12:1-5). Scriindu-le celor din Tesalonic, Pavel le aduce aminte despre acest subiect pe care îl mai abordase într-una din vizitele sale:
„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tes. 2:5-8).
Ce este „taina fărădelegii“?
O taină este un adevăr ținut ascuns în Dumnezeu până la vremea la care devine public. Există o „taină a fărădelegii“, ca o piesă în mai multe acte care străbate toată istoria omenirii. Ea clocotește în adâncuri și manevrează din umbră, căutând să împiedice realizarea planului mesianic pe pământ. Apocalipsa ridică cortina să putem privi pe scena lucrărilor demonice cu care au cochetat, conștienți sau inconștienți, toți împărații pământului. Vom afla lucruri extraordinare în capitolele care urmează!
Până acum am privit în Apocalipsa istoria prin prisma oamenilor de pe pământ a căror existență este determinată decisiv de evenimente din cerul al treilea. Ni s-a îngăduit să privim în ceea ce oamenii de știință de astăzi numesc intuitiv „hiperspațiu“, chiar dacă n-am putut înțelege deplin realitatea cu dimensiunile multiple de acolo. În capitolul 12 schimbăm punctul de vedere al acțiunii și recapitulăm evenimentele de la finalul istoriei din prisma ridicării, lucrării și prăbușirii lui Antichrist.
Apocalipsa 12 – 14 așează în context marele conflict din ultima parte a săptămânii a șaptezecea din profeția lui Daniel, numit Necazul cel Mare sau Necazul lui Iacov. Va fi cumplit pentru poporul care s-a identificat cu planul mesianic al lui Dumnezeu în istorie, căci „taina fărădelegii“ va lucra cu toară puterea în fiii neascultării.
Suntem la mijlocul cărții Apocalipsa și Dumnezeu vrea să ne familiarizăm cu evoluția răului în lume ca să justifice încă o dată mânia și pedeapsa pe care o va dezlănțui asupra lui prin revărsarea celor șapte potire ale mâniei Mielului. Efectele trâmbiței a șaptea vor veni doar începând cu capitolul 15. Până atunci, Dumnezeu vrea să ne deschidă ochii să înțelegem teribila încleștare care există în lume între forțele răului și Dumnezeu. Vom cunoaște „taina fărădelegii“. Narațiunea va fi mai ușor de urmărit dacă identificăm cele „șapte“ personaje ale ei.
- Femeia învăluită în soare – Apoc. 12:1-2
- Balaurul – Apoc. 12:3-4
- Copilul de parte bărbătească – Apoc. 12:5-6
- Arhanghelul și războiul stelelor – Apoc 12:7-12
- Rămășița evreiască – Apoc. 12:17
- Fiara ieșită din mare – Apoc. 13:1-10
- Fiara ridicată din pământ – Apoc. 13:11-18
Pe măsura parcurgerii textului vom vedea ce rol a jucat, joacă și va juca fiecare personaj în marea dramă a istoriei umane. În capitolul 12 ne întâlnim cu primele cinci personaje principale. Datorită spațiului restrâns, nu vom face un studiu detaliat, ci doar o sumară trecere în revistă. Pentru cei care vor ceva mai mult recomandăm excelentele studii făcute de Clarance Larkin (The Book of Revelation), preluate și de John MacArthur în comentariile sale asupra cărții Apocalipsa.
În capitolele 12 – 19 se găsesc nu mai puțin de șapte „semne“ care apar pe cer. Secțiunea este supranumită și „cartea semnelor“. După ce n-am avut nici un „semn“ în primele 11 capitole, vom citi despre trei semne în cer (Apoc. 12:1, 3; 15:1) și patru semne pe pământ (Apoc. 13:13-14; 16:14; 19:20). Ne așteptam să fie așa, pentru că și în Evanghelia scrisă de același Ioan am întâlnit tot șapte “semne“ alew divinității lui Isus din Nazaret.
1. Femeia învăluită în soare – Apoc. 12:1-2
„În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască“ (Apoc. 12:1-2).
Expresia „un semn mare“ atrage atenția nu doar asupra dimensiunilor, ci a importanței. În limba greacă, „semeion“ înseamnă un „anunț“, o comunicare, un gest simbolic, un tip, iar termenul „mare“ este „megas“. Asistăm la descrierea unor megaviziuni, care acopere adevăruri masive, cu implicații majore în istoria lumii. Cine este „femeia învăluită în soare“?
Dacă ar fi să ne luăm după iconografia catolică, femeia este Maria, mama Domnului Isus, iar cele douăsprezece stele sunt apostolii. Din această fantasmagorie s-a născut doctrina „învierii Mariei“ și a înălțării ei la cer (aici).
Alții spun că femeia ar fi Biserica, iar stele sunt cei doisprezece apostoli. Pentru aceștia din urmă, femeia este biserica cu literă mică, adică organizația instituțional-tradițională, iar pruncul pe care-l va naște este Biserica cu literă mare, adevărata Biserică, singura care va fi răpită la cer.
Realitatea este că „femeia“ metaforică nu poate fi nici fecioara Maria și nici Biserica creștină. Ea este poporul Israel, națiunea lui Israel. Este suficient să ne aducem aminte de visul lui Iosif:
„Am mai visat un vis! Soarele, Luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” (Gen. 37:9).
Iosif a fost atunci cea de a douăsprezecea stea din cununa amintită în textul Apocalipsei, întregind astfel numărul celor doisprezece seminții ale lui Israel. Veciul Testament este plin de pasaje în care poporul Israel este asemănat metaforic cu o femeie. Iată un exemplu din Isaia:
„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine, ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta, căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ, căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.”
„Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.“ (Isaia 54:4-8).
Când a păcătuit și a fost lepădată temporar de Dumnezeu, națiunea a fost comparată cu o „văduvă“ (Isaia 47:7-9; Luca 18:1-8), cu o femeie părăsită de bărbat (Isaia 50:1) și chiar cu o femeie curvă (Ieremia 3:1-25, Osea 2:1-23). Prin contrast, Biserica este prezentată în Noul Testament drept „o fecioară“, o logodnică curată care se pregătește de nuntă:
„Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos“ (2 Cor. 11:2-3).
„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană“ (Efes. 5:25-27).
În Apocalipsa, „femeia învăluită în soare“ este „însărcinată, țipa în durerile nașterii și avea un mare chin ca să nască“. Cum ar putea Biserica să fie într-o astfel de stare? S-ar potrivi așa ceva pentru o fecioară care se pregătește de nuntă?
Realitatea biblică este că nu Biserica L-a născut pe Christos, ci Biserica s-a născut din suferințele Lui!
Nu este scris nicăieri în Biblie că Biserica va deveni Mamă, dar acest lucru este pomenit de multe ori despre poporul Israel. Chiar și apostolul Pavel, amintind despre cele șapte privilegii ale poporului ales scrie:
„Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!“ (Romani 9:4-5).
Christosul s-a născut trupește din Israel. El este „sămânța promisă“ de Dumnezeu:
„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui“ (Isaia 9:6-7).
Revenirea lui Isus Christos pentru Israel se va petrece după evenimente pe care Biblia le numește „durerile nașterii“:
„Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume“ (Ioan 16:20-21).
„Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu“ (Mat. 24:8-0).
Nu există nici o îndoială! Femeia din Apocalipsa 12 este poporul Israel!
De fapt, în Apocalipsa sunt pomenite patru „femei“ simbolice. Cu cea dintâi ne-am întâlnit în scrisoarea adresată bisericii din Tiatira și este un simhbol al idolatriei păgâne deșănțate și poartă numele Izabelei din Vechiul Testament (Apoc. 2:20-23; 1 Regi 16:31;21:25; 2 Regi 9:7). Cea de a doua femeie din Apocalipsa este pomenită în Apocalipsa 19 și este Biserica cea adevărată, Mireasa Mielului. Cea de a treia femeie este „curva celei mari cu care au curvit împărații pământului“ și simbolizează Babilonul religios (Apoc. 17:1-18). Vom vorbi mai mult despre ea când vom ajunge la capitolul 17. Cea de a patra „femeie“ este aceasta pomenită în capitolul 12 și ea este națiunea lui Israel.
2. Balaurul – Apoc. 12:3-4
Cel de al doilea „semn“ cu semnificațoii profunde care s-a arătat „în cer“, adică în hiperspațiul celei de a treia „întinderi“ este grozav la înfățișare:
„În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ.
Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte“ (Apoc. 12:3-4)
Identitatea lui ne este descoperită în versetul 9:
„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:9).
Balaurul poartă culoarea sângelui vărsat, pentru că este ucigaș prin însăși natura lui (Ioan 8:44). Cele șapte capete și zece coarne și șapte cununi împărătești sunt embleme ale puterii lui și ale autorității, căci el este „domnul puterii văzduhului“ și „stăpânitorul lumii acesteia“(Efes. 6:12. Ioan 12:31, 14:30, 16:11).
Înfățișarea lui se aseamănă cu înfățișarea „fiarei“ cu care ne vom întâlni în următorul capitol, ceea ce ne face să spunem că între cei doi există o legătură organică. Fiara va fi întruparea balaurului. Ea nu apare decât după ce balaurul va fi aruncat din cer. Diavolul va intra în Antichrist, cum a intrat altă dată în Iuda (Ioan 13:27), va rupe legământul cu evreii la jumătatea Săptămânii Necazului cel Mare, va intra în Templu ca „urâciune a pustiirii“, se va da drept dumnezeu și va prăbușii lumea într-un teribil cataclism final.
„A treia parte din stelele cerului“ care îl urmează sunt îngerii contaminați de răscoala lui împotriva lui Dumnezeu. Îngerii sunt numiți „stele ale cerului“ (Iov 38:7). Ei vor împărtăși soarta eternă a lui Satan în iadul de foc și pucioasă (Mat. 25:41).
Ioan ne spune că balaurul „a stătut înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naște“. Istoria lumii este istoria acestei încercări a lui Satan de a împiedica lucrarea lui Dumnezeu prin Mesia-Isus Christos. El știe că Cel născut din „sămânța femeii“ îi va zdrobi capul (Gen. 3:15). În Egipt, Diavolul a încercat să-i omoare pe toți copiii de parte bărbătească din Israel. Prin Haman, același Diavol a încercat să omoare tot neamul evreilor. Toate eforturile lui au fost însă zadarnice și copilul minune s-a născut în Betleemul din Iudea.
Atunci Diavolul l-a influențat pe Irod să ucidă toți copiii de parte bărbătească sub doi ani din ținutul acela. Dumnezeu și-a scăpat fiul, trimițând familia lui Iosif în Egipt. Toată viața lui Isus a fost marcată de încercări ale Diavolului de a-L omorî. I-a făcut pe cei din Nazaret să încerce să-L arunce în prăpastie de pe sprânceana muntelui, a stărnit o furtună teribilă pe marea Galileii, I s-a împotrivit prin cărturari și farisei, a intrat în Iuda ca să-L vândă și L-a pus pe o cruce prin vocea norodului și prin indecizia compromițătoare a lui Pilat.
Dezbrăcat de putere la Calvar, Satan a căutat și mai caută încă și azi să zădărnicească planurile lui Dumnezeu prin Christos cu Biserica Sa. Apostolul Pavel a simțit-o pe propria lui piele:
„Astfel, o dată şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi, dar ne-a împiedicat Satana“ (1 Tes. 2:18).
3. Copilul de parte bărbătească – Apoc. 12:5-6
Cel de al treilea personaj al dramei dezlănțuite de „taina fărădelegii“ în Apocalipsa 12 – 14 este acest copil, neapărat de parte bărbătească:
„Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile“ (Apoc. 12:5-6).
Nu încape nici o îndoială! Acest copil născut din Israel este Isus Christos, nădejdea veacurilor. Psalmul 2 ne-o spune clar:
Totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu
pe Sion, Muntele Meu cel sfânt.”
„Eu voi vesti hotărârea Lui – zice Unsul.
Domnul Mi-a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu!
Astăzi Te-am născut.
Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire
şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar” (Ps. 2:6-9).
Biruitor asupra lui Satan, Pruncul ceresc a fost „răpit“ la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie. Apostolul Ioan, insuflat de Duhul lui Dumnezeu, trece cu vederea perioada Bisericii (care ar trebui să fie între versetele 5 și 6 din Apocalipsa 12) și sare de la „stărpirea Unusului“ direct la „fuga femeii în pustie“. Turbat de mânie pentru că l-a scăpat pe Prunc, balaurul caută să se răzbune pe femeia care l-a născut, adică pe poporul Israel, instrumentul împlinirilor profetice despre domnia lui Christos pe pământ.
(Notă: Trebuie să fim atenți să nu cădem în plasa „cronologiilor“ minuțioase în care se desfășoară aceste evenimente. Pentru că avem de a face cu revelații din hiperspațiu, despre o realitate cu mult mai multe dimensiuni decât ale noastre, este bine să ne ferim de tabele și schițe care să încerce să așeze „în timp“, ceea ce se petrece mult dincolo de timp și de spațiu. Relatarea din Apocalipsa atinge iar sferele evenimentelor care se desfășoară dincolo de lumea noastră, așa că trebuie să le luăm „tematic“, nu cronologic, silindu-le și înghesuindu-le ca să ne iasă nouă schițele și tabelele escatologice. Revelațiile din capitolul 12 ne dau panorama cerească a evenimentelor legate de lucrarea „tainei fărădelegii“ de-a lungul istoriei. Analiza acestui tip de text trebuie să fie în același timp analitică, dar și integratoare, pentru că anumite „evenimente“ acopere de fapt perioade foarte mari de „timp“.)
În timpul Necazului lui Iacov, întrupat în Antichrist, Satan se va năpusti ca un turbat asupra celor din Israel. Poporul lui Dumnezeu va fugi însă într-un loc din pustie. Vor fi vremuri grele pentru evrei, vremuri teribile. Comentându-le, Domnul Isus a spus:
„De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:15-22).
4. Arhanghelul și războiul stelelor – Apoc 12:7-12
După cele două „semne“ care au apărut în cer, apostolul Ioan ne vorbește despre un teribil conflict angelic care a avut loc acolo. Nevăzut de noi, dar resimțit din plin, în sferele cerului de mijloc are loc un război teribil, un conflict angelic, un veritabil „război al stelelor“:
„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:7-9).
Faptul că Satan a putut veni în Eden să-i ispitească pe Adam și Eva, precum și faptul că el s-a putut înfățișa împreună cu ceilalți „fii ai lui Dumnezeu“ înaintea tronului ceresc pentru a-l învinovăți pe Iov ne arată clar că, deși aruncat de pe „muntele lui Dumnezeu“, el are pentru o vreme o mare libertate de mișcare. El și îngerii lui nu sunt aruncați deocamdată toți în adânc, ci sunt oarecum liberi.
Ioan ne spune că această libertate de mișcare îi va fi restrânsă drastic la sfera din jurul planetei pământ. Nu știm multe despre acest război al stelelor. Am mai auzit despre el dintr-una din exclamațiile Domnului Isus:
„Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer“ (Luca 10:18).
Cel care se luptă cu Satan din partea lui Dumnezeu este arhanghelul MIhail. Ne-am mai întâlnit cu el în descoperirile din profețiile lui Daniel. Vorbind despre Mihail în contextul conflictelor angelice din sferele cerești, un alt înger de rang înalt, Gavril, a spus:
„Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei“ (Daniel 10:13).
„Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail“ (Daniel 10:21).
„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte“ (Daniel 12:1-2).
Tradus, numele lui Mihail înseamnă „Cine este ca Iehova?“, o foarte categorică alternativă la atitudinea lui Lucifer-Satan care a fost creiat un heruvim strălucitor, dar s-a semețit și a vrut să fie ca Dumnezeu (Ezec. 29:2). Marele voievod Mihail este ocrotitorul poporului evreu și va fi instrumental în pecetluirea soartei lui Satan. El s-a luptat cu Satan și pentru trupul lui Moise, într-o înfruntare al cărui sens nu ne-a fost descoperit nouă:
„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 1:9).
Este important să observăm că Satan nu se luptă direct cu Dumnezeu. Nici n-ar putea! Dumnezeu este infinit în toate atributele Sale și atotputernicia Lui l-ar nimici într-o clipă. Pentru a-l alunga pe Satan, marele balaur, din cer este suficient ca Dumnezeu să trimită împotriva lui pe una din căpeteniile oștilor cerești. Mihail biruiește, iar Satan este alungat. Ioan spune simplu: „Și locul lor nu s-a mai găsit în cer“ Apoc. 12:8).
„Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc. 12:10-12)
Alungarea lui Satan din sferele înalte ale cerului va umple de bucurie pe cei de acolo, dar va fi vai de cei de pe pământ. Apostolul Petru a avut în vedere și el aceste vremuri atunci când a scris:
„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8).
Războiul din cer s-a transformat în războiul de pe pământ. „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.“ Christos l-a biruit pe Satan prin sângele Său vărsat și tot așa îl vor birui și cei care-l urmează pe Christos, mai ales cei care vor pecetlui cu viața mărturia lor în cea de a doua parte a Necazului cel Mare. :
„Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui“ (Apoc. 12:13-14).
Pentru că femeia și balaurul sunt numiri metaforice, trebuie să luăm în același semn și numirea pentru „cele două aripi ale vulturului celui mare carer au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie“. Expresia ne aduce aminte de izbăvirea evreilor din robia egipteană:
„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine“ (Exod 19:4).
Profetul Isaia vorbește și el despre această vreme a protecției divine când scrie:
„Du-te, poporul meu (Israel), intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe (trei ani și jumătate), până va trece mânia!“ (Isaia 26:20).
Persecuția dezlănțuită de balaur împotriva evreilor va fi mare, dar protecția oferită de Dumnezeu va fi și mai mare.
„Atunci, şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.“ (Apoc. 12:15-16).
Profetul Daniel a avut mari probleme cu aceste vremuri din urmă și a cerut explicații suplimentare. Iată răspunsul primit atunci:
„Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului:
,,Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”
Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că vor mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme (3.5 ani) şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.
Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: ,,Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”
El a răspuns: ,,Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.
De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile (3.5 ani). Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!“ (Daniel 12:6-12).
Clarance Larkin vede în urmărirea evreilor de balaurul cel mare prigoana care i-a însoțit pe cei din Israel în cei aproape 2.000 de ani scurși de la răstignirea lui Christos. Iată scena petrecută în Ierusalim:
„Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27:25).
„Dreptatea lui Dumnezeu, spune Larkin, a făcut ca aceste vorbe să fie împlinite întocmai. Pentru vina sângelui vărsat, „răzbunătorul sângelui“ îi urmărește în fiecare generație. Au ajuns pribegi printre străini. Porecla batjocoritoare pe care au primit-o a fost „evreul rătăcitor“. Antisemitismul a fost, este și va fi o constantă a lumii acesteia, împlinind într-un fel descrierile din Deuteronom:
„Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale.
Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ,,O, de ar veni seara!” şi seara vei zice: ,,O, de ar veni dimineaţa!“ (Deut. 28:64-67).
Singura scăpare pentru vărsătorul de sânge era să fugă într-una din cetățile de scăpare rânduite de Dumnezeu. Trebuia să stea acolo până la moartea Marelui Preot, iar apoi putea pleca în siguranță, absolvit de vină.
Poporul evreu n-a putut beneficia de protecția cetății de scăpare, care-L simboliza pe Christos, din pricina necredinței. Când se vor întoarce însă la Domnul, evreii vor intra sub protecția divină, așa cum ne indică acest text din Apocalipsa. În total, balaurul a lansat trei atacuri asupra femeii și le-a ratat pe toate. A vrut să ucidă copilul și n-a putut. A atacat femeia și ea a scăpat în pustie. A lansat un potop de ape, dar a ratat și atacul acesta. Nebun de furie, el s-a întors să se lupte cu urmașii femeii.“
5. Rămășița evreiască – Apoc. 12:17
Mânios că nu i-a putut face nimic femeii apărate de Dumnezeu în pustie, balaurul s-a întors să se răfuiască cu cei rămași:
„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12:17).
Aici avem încă o dovadă că „femeia“ din acest capitol nu este Biserica, ci Israelul. Când Biserica va fi răpită la cer nu va rămâne în urma ei nici o „rămășiță“. Toți cei găsiți „în Christos“ vor părăsi pământul. Versetul ne vorbește aici despre o rămășiță cu două caracteristici: cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Christos. Ei sunt în același timp și evrei ortodocși care țin foarte strict Legea strămoșească (de aceea le spune Domnul Isus: „Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna și nici într-o zi de Sabat“), dar au ajuns să creadă și în salvarea prin Isus Christos.
Aduceți-vă aminte cele spuse de profetul Daniel:
„Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf. Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă“ (Daniel11:31-35).
Acesta este contextul istoric în care se va împlini ceea ce a spus Domnul Isus în Matei 25 despre Judecata viitoare a Neamurilor. El va despărți atunci oile de capre, după atitudinea pe care au avut-o față de unul din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei“. Sub influența balaurului, „rămășița seminței femeii“ va fi persecutată și privată de drepturi în toată lumea. Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care, în ciuda pericolelor care-i amenință pe toți cei ce-i vor ajuta pe evrei, le vor da apă și mâncare, haine și îngrijire. Aparent, va fi o judecată a faptelor, dar vor fi niște fapte ale credinței și consacrării față de poporul lui Dumnezeu.
Despre vremea teribilă a progromului mondial vom citi în capitolul următor:
„I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască“ (Apoc. 13:7).
Apocalipsa 11 – Doi martori în Ierusalim pentru mântuirea evreilor!
Al doilea element din Interludiul prezentat între trâmbița a șasea și trâmbița a șaptea are rolul să ne reamintească de bunătatea și puterea lui Dumnezeu. Apariția celor doi martori la Ierusalim este încă un gest de har în mijlocul mâniei divine. El vrea să mai facă o demonstrație în mijlocul poporului Său la Ierusalim. Martorii vor profeții, vor face semne, vor muri, vor învia pentru ca oamenii, în mod special cei din poporul evreu, să se întoarcă la Dumnezeu. Vom argumenta împreună aceste afirmații.
Ce putem spune despre cei doi martori?
Primul lucru pe care-l putem spune este că mărturia lor apare pe fondul unui conflict între Dumnezeu și dușmanii Lui. Așa a fost pe vremea lui Moise și tot așa a fost pe vremea lui Ilie.
În Egipt, faraonul care-i ținea pe copiii lui Dumnezeu în robie n-a vrut să-i lase să plece decât după teribila mărturie a celor zece plăgi. Conducătorul Egiptului a spus: „Cine este Dumnezeu ca să vă dau voie să vă duceți și să vă închinați Lui?“ Mărturia lui Moise a fost zdrobitoare.
Pe vremea lui Ilie, copiii lui Dumnezeu erau robi ai idolatriei. Mărturia profetului a fost necesară pentru a-i scoate din această robie și a-i întoarce de la Baal la Dumnezeul cel adevărat.
În contextul capitolului 11 din Apocalipsa, omenirea este roabă Antichristului care coboară chiar și foc din cer ca să-i convingă de autoritatea lui. Dumnezeu trimite doi martori ca să întoarcă oamenii la El. Ei intră în acest conflict de partea lui Dumnezeu, în condițiile în care, parte a Templului de la Ierusalim este călcată și pângărită de Neamuri:
„Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni. Voi da celor doi martori ai mei să prorocească îmbrăcaţi în saci o mie două sute şaizeci de zile“ (Apoc. 11:1-3).
Așa cum am spus deja, ne aflăm la jumătatea ultimei săptămâni din profețiile lui Daniel, când Antichristul va rupe legământul, va intra în Templu și se va da drept Dumnezeu:
„Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice. Să ştii dar şi să înţelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.
După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.
El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:25-27).
Domnia Antichristului va face parte din manifestările celei de a patra „fiare“ din calendarul profetic al vremii Neamurilor. Ea va fi una din manifestările Imperiului Roman, ajuns iar la putere înainte de revenirea Domnului. Despre aceasta știm tot din cartea profetului Daniel, din cele scrise în capitolul 7:
„În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra – care se deosebea de toate celelalte şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea – şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne.
Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia. El mi-a vorbit aşa: ,,Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.
Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!’ “ (Daniel 7:19-27).
Asupra acestor lucruri vom mai reveni atunci când vom analiza cele scrise în capitolul 13 din Apocalipsa. Tot despre biruința aparentă a lui Antichrist a vorbit și apostolul Pavel, când îl descrie ca „omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu“ (2 Tesal. 2:3-4).
Al doilea lucru pe care-l putem spune despre acești doi martori este că, de departe, ei arată că nu este vorba despre un conflict între egali, Dumnezeu fiind infinit mai puternic decât toți adversarii Lui. În Egipt, Moise a făcut lucrări extraordinare, ca și Ilie pe vremea Izabelei. Lucrările săvârșite de cei doi martori sunt în mare parte asemănătoare cu lucrările acestor două personalități din vechime, ceea ce ne face să spunem că cei doi martori vor fi tot ei. Unii îl pun în locul lui Moise pe Enoh, argumentând că Enoh este acela care, alături de Ilie, a fost strămutat la cer fără să vadă moartea. Motivarea acestei preferințe ar fi versetul care spune că fiecare om „trebuie să moară“:
„ … oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata …“ (Evrei 9:27).
Acest argument este însă șubred, pentru că o întreagă generația nu va cunoaște moartea la Răpire, ci vor fi înălțați la cer. În plus, toți cei care au fost înviați în Vechiul și Noul Testament au murit iar, trăind astfel două morți consecutive.
Plăgile săvârșite de Dumnezeu în mărturia lui Moise sunt mai asemănătoare cu minunile săvârșite de cei doi martori decât viața lui Enoh. Cât despre Ilie, este scris că seceta provocată de el a ținut exact atât cât va dura și mărturia acestor doi martori:
„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni“ (Iacob 5:17).
Mai este o precizare despre lucrarea acestor doi martori:
„Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului“ (Apoc. 11:4).
Este o trimitere la o imagine din cartea profetului Zaharia și se referă la lucrarea făcută de Dumnezeu prin preotul Iosua și conducătorul Zorobabel pentru reașezarea Israelului în matca mesianică după exilul babilonian:
„Îngerul care vorbea cu mine s-a întors şi m-a trezit ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul lui. El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns:
„M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur şi deasupra lui, un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului. Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului şi altul la stânga lui.”
Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine:
„Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?”
Îngerul care vorbea cu mine mi-a răspuns:
„Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?”
Eu am zis: „Nu, domnul meu.”
Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis:
„Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: ,,Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu“, zice Domnul oştirilor! Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: ,,Îndurare, îndurare cu ea!“ (Zah. 4:1-7).
Iertarea și binecuvântarea poporului Israel se va face tot pe baza lucrării lui Isus Christos, „odrasla“ născută din fecioară și va fi realizată nu prin puterea omenească sau prin meritele evreilor, ci prin Duhul lui Dumnezeu! Așa este precizat în Zaharia:
„Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, care stau înaintea ta – căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla. Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor, şi într-o singură zi, voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia. În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, vă veţi pofti unii pe alţii sub viţă şi sub smochin.’” (Zah. 3:8-10).
Oricine va încerca să-i atace pe cei doi martori ai lui Dumnezeu din Ierusalim vor fi incendiați de mânia divină. Ei vor fi literalmente nemuritori pe durata misiunii lor:
„Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor, şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie ori de câte ori vor voi“ (Apoc. 11:5-6).
Al treilea lucru pe care-l putem spune despre acești doi martori este că toate biruințele adversarilor lui Dumnezeu sunt numai aparente și doar de scurtă durată, în timp ce aparentele înfrângeri ale lui Dumnezeu sunt temporare și întotdeauna urmate de biruință.
Fiara îi omoară pe cei doi martori și toți cei generic numiți „locuitorii pământului“, oameni lipsiți de cer, se bucură și își trimit daruri. Înfrângerea celor doi martori însă, asemenea aparentei înfrângeri a Domnului lor, nu durează însă decât „trei zile“, după care ei învie spre groaza tuturor și sunt ridicați biruitori la cer.
„Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din Adânc va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer, iar vrăjmaşii lor i-au văzut“ (Apoc. 11:7-12).
Într-o altă simetrie cu mărturia Domnului Isus, învierea celor doi martori va fi însoțită și ea de un cutremur de pământ, iar cei afectați se vor întoarce „în masă“ la Dumnezeu, ca cei din marele seceriș de la Rusalii:
„În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului“ (Apoc. 11:13).
„Locuitorii pământului“, mulți dintre ei, ne spune textul, își vor relua legătura cu cerul.
Dumnezeu nu se va lăsa niciodată fără mărturie pe pământ. În vremurile Necazului cel Mare, după Răpirea Bisericii, pe scena lumii va exista mărturia acestei cărți scrise de apostolul Ioan, Apocalipsa, și mărturia celor 144.000 de evrei pecetluiți pentru vestirea Evangheliei. Capitolul 11 ne prezintă încă două personaje excepționale însărcinate cu depunerea mărturiei despre Christos și împărăția Sa. Capitolul este fascinant, iar acești doi martori sunt cu totul ieșiți din comun. Prin lucrarea lor, harul lui Dumnezeu va aduna de pe pământ prin pocăință și martiraj o mulțime al cărui număr nu-l poate socoti nimeni, așa cum am văzut în Apocalipsa 7.
Apocalipsa 11:13 precizează un amănunt peste care nu putem trece cu vederea. Relatarea este despre cetatea Ierusalim și semnalizează împlinirea unor străvechi profeții despre reluarea planului mesianic al lui Dumnezeu cu evreii. Dincolo de faptul că șapte mii de locuitori ai Ierusalimului vor muri într-un cutremur care va distruge a zecea parte din cetate este precizat că „ceilalți“ au început să-L slăvească pe Dumnezeu.
„Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului“ (Apoc. 11:13).
Pare neînsemnat, dar urmează imediat în acest capitol reacția cerească la sunarea din cea de a șaptea trâmbiță. Dacă le citim una după alta, vedem că se va împlini atunci ceea ce a vestit apostolul Pavel în epistola către Romani, contestând ideea unora că Biserica ar fi înlocuit pe veci poporul Israel în planul mesianic:
„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.“
În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută“ (Romani 11:25-29).
Hotărârea lui Dumnezeu de a salva Israelul prin har și de a-l repune în privilegiile și prerogativele mesianice a fost vestită de mulți profeți. Ne vom limita aici să-l cităm pe Isaia:
„Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii! Aş putea să deschid pântecele mamei şi să nu o las să nască? zice Domnul. Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea?” zice Dumnezeul tău.
„Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns, ca să fiţi săturaţi bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui.”
Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu şi slava neamurilor ca un pârâu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi; veţi fi purtaţi în braţe şi desmierdaţi pe genunchi. Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim! Şi când veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba”. Domnul Îşi va arăta astfel puterea faţă de robii Săi, dar va face pe vrăjmaşii Lui să-I simtă mânia“ (Isaia 66:8-14).
În ziua descrisă de Apocalipsa 11:13, Necazul lui Iacov se va transforma în Binecuvântarea lui Iacov, în salvarea și mântuirea lui Iacov.
Aceasta este una din marile teme ale acestui capitol! Altfel, de ce nu i-ar fi trimis Dumnezeu pe cei doi martori să profețească la Roma, Washington, Moscova, Pekin, Paris sau Londra? Lucrarea celor doi martori la Ierusalim marchează atenția acordată de Dumnezeu poporului Israel și momentul reașezării lui în planul mesianic.
Într-o simetrie cu precizie matematică, în ziua în care Antichristul rupe legământul cu Israelul, la jumătatea celei de a șaptezecea săptămâni, Dumnezeu își reactivează Legământul Lui cu poporul ales! Imediat ce sună trâmbița a șaptea, cerul intră în sărbătoare. Ascultați mesajul celor de acolo și veți vedea imediat că este legat de împărăția lui Dumnezeu pe pământ împreună cu cei din Israel:
„Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau:
„Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis:
„Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare“ (Apocalipsa 11:15-19).
Biserica a avut de a face cu împărăția lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Israelul are de a face cu împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Reacția glasurilor puternice din cer care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor” marchează un moment de răscruce în istoria lumii. Ea declară că „vremurile Neamurilor“ s-au încheiat:
„Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor“ (Luca 11:24).
Dumnezeu se va întoarce la Israel și Israelul se va întoarce la Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu, „un neam de preoți, o națiune sfântă“ va redeveni instrumentul lui Dumnezeu în mijlocul omenirii. Satan se va năpusti asupra lor cu o furie teribilă, dar va fi neputincios în fața împlinirilor planului profetic. Ca să înțelegem mai bine acest program al lui Dumnezeu cu pământul, autorul Apocalipsei suspendă narațiunea pedepselor declanșate de trâmbița a șaptea pentru a ne recapitula planul mesianic printr-o metaforă cu șapte personaje. Cu asta ne întâlnim în capitolele 12-14 ale Apocalipsei.
+++
Relația dintre cea de a șaptezecea săptămână și cartea Apocalipsa
| Pasajul | Descrierea |
| Apoc. 1:1-3+ | Introducere. |
| Apoc. 1:4-8+ | Salutare. |
| Apoc. 1:9-20+ | Lucrurile pe care le-a văzut Ioan |
| Apoc. 2:1+- Apoc. 3:22+ | Lucrurile care sunt |
| Apoc 4:1+-Apoc. 5:14+ | Evenimente cerești pregătitoare Necazului cel Mare |
| Apoc. 6:1+-Apoc. 9:21+ | Prima jumătate a Necazului |
| Apoc. 10:1+-Apoc. 14:20+ | Evenimente de la jumătatea Necazului |
| Apoc. 15:1+-Apoc. 16:21+ | A doua jumătate a Necazului |
| Apoc. 17:1-18+ | Babilonul religios |
| Apoc. 18:1-24+ | Babilonul politic |
| Apoc. 19:1+-Apoc. 20:3+ | A doua venire și lucrurile de la urmă |
| Apoc. 20:4-6+ | Împărăția mesianică |
| Apoc. 20:7-14+ | După împărăția mesianică |
| Apoc. 21:2+-Apoc. 22:5+ | Elemente de eternitate |
| Apoc. 22:6-21+ | Concluzie |
Arnold G. Fruchtenbaum, The Footsteps of Messiah, rev ed. (Tustin, CA: Ariel Ministries, 2003), 8-10.
Apocalipsa 10 – Îngerul de la mijlocul Necazului cel Mare
Taina lui Dumnezeu
„Dacă Dumnezeu este sfânt, bun și atotputernic, de ce îngăduie ca răul, suferința și păcatul să existe în lume?“ Aceasta este marea taină cu care s-au confruntat oamenilor de-a lungul istoriei. Răspunsul este ascuns în conflictul angelic de dinainte de facerea lumii și ne va fi descoperit tot în acest conflict, la finalul istoriei lumii, înainte de intrarea noastră în veșnicie.
„Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor“ (Apoc. 10:5-7).
„Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tesal. 2:6-8).
Dumnezeu a împărtășit de-a lungul istoriei „vestea bună“ a distrugerii răului și a venirii împărăției lui pe pământ. Capitolul 10 din Apocalipsa ne adeverește că va veni o zi în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbiță și marea taină ținută ascunsă de veacuri va fi făcută cunoscută tuturor oamenilor de pe pământ. Toate planurile și scopurile pe care le-a urmărit Dumnezeu cu omenirea vor fi date pe față. Împărăția lui Dumnezeu va fi reașezată pe pământ, Satan va fi oprit, prins, legat în lanțuri și pus într-o închisoare, împreună cu toți demonii care l-au urmat. Pe pământ va domni neprihănirea, cunoștința de Dumnezeu va umple pământul, Christos va fi Împărat și Dumnezeu va vorbi iar cu oamenii.
Biblia ne spune că în vremea aceea, va fi ridicat blestemul rostit împotriva pământului (Gen. 3:17-19). Deșertul va înverzii. Durata vieții se va extinde. Va dispare dușmănia dintre oameni. Va triumfa sfințenia și ultima, cea mai mare taină a lui Dumnezeu, va fi dezlegată.
Păcatul cu toate relele lui, inimi zdrobite, prietenii sfâșiate, vise spulberate, căsnicii eșuate, națiuni decimate, nu va mai exista. Toți agnosticii și ateii batjocoritori care întrebau: „Unde este făgăduința revenirii Lui?“ vor amuți, împreună cu cei care L-au batjocorit la picioarele crucii pe Isus din Nazaret zicând: „S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’ ” (Mat. 27:43). Milenii de martiraj, de acuze mincinoase și de suferințe îndurate de copiii lui Dumnezeu pe pământ vor ajunge la capăt.
Toate acestea sunt vestite de cea de a șaptea trâmbiță! Când va suna ea, cei douazecisipatru de bătrâni din jurul tronului ceresc se vor arunca cu fața la pământ și vor zice:
„Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul !” (Apoc. 11:17-18).
Interludiu
Înainte să sune trâmbița a șaptea avem însă un interludiu în care ni se comunică informații suplimentare. După el va urma o vreme în care, așa cum ni se spune în versetul 6, „nu va mai fi nici o zăbavă“. Deocamdată însă ne oprim pentru ca Dumnezeu să ne vorbească puțin despre câteva mărturii foarte importante: mărturia îngerului cu cărticica din mâna îngerului, mărturia lui Ioan (Apoc. 10), mărturia celor doi martori (Apoc. 11).
Prezența acestui interludiu n-ar trebui să ne surprindă, pentru că există un ritm, o cadență, o simetrie în toate seriile „de șapte“ ale pedepselor care vor veni asupra pământului, șapte peceți, șapte trâmbițe și șapte potire. De fiecare dată, ele sunt așezate în grupe de câte patru, urmate de grupe de câte trei. Mai întâi patru peceți, foarte asemănătoare între ele, iar apoi alte trei distincte și deosebite. Mai întâi patru trâmbițe asemănătoare între ele, iar apoi alte trei. În continuare, vom vedea că vor fi șase potire asemănătoare, urmate de un al șaptelea, foarte deosebite în urmările lor. De fiecare dată, între elementul al șaselea și cel de-al șaptelea există un interludiu, ca acesta din capitolul 10. Între peceți am avut interludiul din capitolul 7, iar între potire va fi interludiul din Apocalipsa 16:13-16.
De fiecare dată, interludiul vine înainte de o judecată finală și are ca rol mângâierea și încurajarea poporului lui Dumnezeu în mijlocul teribilelor judecăți finale. El le îngăduie parcă să-și mai tragă răsuflarea și le reamintește că Dumnezeu este stăpân, că poporul Lui se află pe mâini bune și va parte de biruință alături de El. Nu uitați că la acea oră, pământul fusese asaltat de invazia demonică a lăcustelor veninoase și de măcelul făcut de oștile de două sute de milioane.
Interludiul de care ne ocupăm azi, cel dintre cea de-a șasea trâmbiță și cea de a șaptea, se găsește în Apocalipsa 10:1 – 11:14 și este cel mai lung dintre toate. Când va suna cea de a șaptea trâmbiță vor începe judecățile potirelor, într-o cadență rapidă și teribilă, care va marca apogeul mâniei divine:
„Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu“ (Apoc. 15:1).
Mărturia îngerulșui cu cărticica în mână
„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor“ (Apoc. 10:1-3).
Precizarea de la începutul capitolului, „apoi am văzut“, ne anunță că avem de-a face cu o altă vedenie a apostolului Ioan. El este scos din contextul celor șapte trâmbițe și plasat într-o altă realitate în care primește informații suplimentare.
Prima este despre un înger cu totul și cu totul deosebit. Înfățișarea lui ne convinge că nu avem de a face cu o făptură angelică de rând, cu cu una de rang înalt. Unii comentatori cred că ar fi Îngerul Domnului, alții îl văd doar ca pe un reprezentant personal al Fiului lui Dumnezeu.
Cei ce au tradus și tipărit Biblia în limba română au simțit, au intuit, că acest înger nu este Isus Christos și l-au identificat cu literă mică: „Voi da celor doi martori ai mei“(Apocalipsa 11:3). Fără nici o îndoială, această apariție trebuie identificată cu un înger de ordin înalt, implicat direct în procesul de judecare a pământului, un reprezentant personal al Fiului lui Dumnezeu.
Este o făptură gigantică care își așează un picior pe pământ și altul pe mare și vorbește cu un glas tare, cum răcnește un leu. Curcubeul care-l însoțește este un semn că judecata este însoțită cu harul salvator și că pocăința îi va scăpa de pedeapsa eternă pe toți cei ce se vor întoarce la Dumnezeu. Acest aspect dual în care pedeapsa este însoțită de protejarea celor credincioși lui Dumnezeu este ilustrat în cartea profetului Maleahi:
„Atunci, şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat, şi o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.“ (Mal. 3:16-18).
„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor“ (Mal. 4:1-3).
A doua informație din această vedenie este că la unele mesaje ale cerului avem acces, dar la altele nu încă. Acesta a fost caracterul revelației pe care au purtat-o profeții:
„Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească“ (1 Petru 1:12)..
Lui Ioan i-a fost îngăduit să scrie doar o parte a mesajului din această revelație:
„Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!” Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor“ (Apoc. 10:4-7).
Mărturia lui Ioan
Printr-un superb act simbolic Ioan a primit încă o dată confirmarea misiunii lui:
„Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!” M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănâncă-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”. Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o – în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune. Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi” (Apoc. 10:8-11).
Experiența lui Ioan ne amintește de experiența profetului Ezechiel
„M-am uitat şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea şi era scrisă şi pe dinăuntru, şi pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.El mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta şi du-te de vorbeşte casei lui Israel!” Am deschis gura şi mi-a dat să mănânc sulul acesta. El mi-a zis: „Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta pe care ţi-l dau!” L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.“ (Ezec. 2:9-3:3).
Probabil că această cărticică a fost cea pe care a avut-o Dumnezeu în mână, cea pe care n-a fost nimeni vrednică s-o ia și să-i deschidă pecețile, cea pe care numai Leul din seminția lui Iuda, Mielul care părea junghiat a fost în stare să o ia și să-i deschidă pecețile. Pentru că pecetea a șaptea fusese deja ruptă, cărticica era acum complet deschisă. Rămânea doar trâmbița a șaptea și groaznicele șapte potire ale urgiei divine. Ioan a trebuit să o mănânce, să o asimileze și să-i simtă dublul caracter al gustului: dulce pentru cei ce o primesc și amar pentru cei ce vor trebui să-i simtă consecințele.
„Trebuie să proorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi” (Apoc. 10:11).
Mesajul lui Ioan va identifica în continuare cele șapte personaje din marea dramă a istoriei și care va fi soarta sistemului geopolitic al lumii grupat în jurul cetății care i s-a împotrivit dintotdeauna lui Dumnezeu și a căutat să împiedice instaurarea împărăției lui pe pământ: Babilonul cel Mare.
Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii?
Capitolul 9 descrie grozăviile dezlănțuite de a cincea și a șasea trâmbiță. Pentru comentatori, după pasajele dedicate Babilonului, acest capitol este cel mai greu de imaginat și de explicat. Motivul este lesne de identificat: granițele, delimitările anterioare dintre dimensiunile primului cer și dimensiunile lumii spirituale dispar temporar și făpturi din lumea de obicei nevăzută nouă se materializează, luând chip vizibil și interacționând violent cu oamenii.
Omenirea se află la intersecția a două tabere spirituale, amândouă manifestându-se pe pământ și căutând să ne influențeze și să ne integreze, urmărind să ne facă asemenea ei. Acceptând să facem parte dintr-una sau din cealaltă, ajungem să fim în tovărășia lui Dumnezeu sau în tovărășia lui Satan (dușmanul lui Dumnezeu), în compania îngerilor sau în compania demonilor, împreună cu sfinții sau împreună cu cei păcătoși.
Este o alegere cu consecințe eterne teribile. Este cea mai mare alegere pe care trebuie să o facem. Cerul, una din aceste două tabere spirituale, îl cheamă pe om prin Isus Christos. Iadul, cealaltă tabără, îl cheamă pe om prin Satan. Vocile iadului au fost întotdeauna cele mai gălăgioase, suficient de tari ca să-l năucească pe om și suficient de fermecătoare ca să-i atragă pe oameni, să-i seducă și să-i ducă la pierzare. Am ajuns zile în care aceste sirene ale iadului își cântă descântecele lor ademenitoare irezistibile, mai puternice decât toate glasurile predicatorilor neprihănirii care ne cheamă spre cer.
Oamenii cu care ne vom întâlni în capitolul 9 din Apocalipsa sunt din categoria celor care s-au lăsat înșelați de Satan și seceră acum mânia pentru păcatele pe care le-au semănat. Ei au preferat să ignore chemările harului divin. Inimile lor s-au împietrit în așa măsură încât nici cele mai teribile pedepse ale lui Dumnezeu nu-i vor mai putea întoarce la pocăință. Dimpotrivă, acești oameni se vor grăbi să-l blesteme pe Dumnezeul cerului. Nu-i vor mai nega existența, dar vor alege deliberat să stea alături de Satan, de demoni și de ceilalți păcătoși. Aceasta este tema teribilă a capitolului 9 din Apocalipsa.
Trâmbița a cincea – plaga lăcustelor demonice
Tot felul de lighioane mișună pe pământ, dar niciuna nu seamănă cu aceste „lăcuste“ ieșite din locuința dracilor!
După avertismentul compătimitor rostit de „vulturul care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri, care au să mai sune“ (Apoc. 8:13), pedepsele lui Dumnezeu nu mai distrug ecosistemul planetar, ci îi chinuiesc pe oameni.
Capitolul 9 ne prezintă câteva elemente despre care nu știm mare lucru. Să le luăm pe rând:
-
Steaua care căzuse din cer pe pământ.
„Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului şi a deschis fântâna Adâncului“ (Apooc. 9:1-2).
Acesta este un eufemism pentru identificarea lui Satan însuși. Lucifer a fost „luceafărul“ mare din ordinul heruvimilor. Textul nu ne spune că este o stea care cade, ci o stea care a căzut pe pământ. Acțiunea este la timpul trecut. Este un fapt încheiat. Identificarea îngerilor căzuți, demonii de astăzi, cu stelele este întâlnită și în alte pasaje ale Bibliei. Iată un exemplu:
„În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ“ (Apoc. 12:3-4).
Balaurul de aici este metaforic pentru „șarpele cel vechi“, ispititorul din grădina Eden. Răscoala lui împotriva lui Dumnezeu a contaminat a treia parte din îngeri, care au căzut împreună cu el.
2. Fântâna adâncului
În original „abyss“, „abussos“ (folosit de șapte ori în Apocalipsa), această fântână este un loc din dimensiunile unei alte realități, nu cea materială. În limba engleză este folosită expresia „bottomless pit“, o fântână fără fund, o gaură fără sfârșit. Geometric, o asemenea realitate materială ar putea fi în centrul pământului, de unde nu se poate merge mai departe, pentru că în orice parte ai avansa este „în sus“.
„Adâncul“ trebuie înțeles aici, nu ca o „gaură neagră a universului“, deși asemănarea este tentantă, ci ca o realitate dintr-un univers cu mai multe dimensiuni decât cele familiare nouă astăzi. Noi vorbim adeseori despre lumea spirituală, dar nu putem pătrunde cu imaginația noastră limitată realitățile din dimensiunile ei. Apocalipsa ne va mai vorbi despre evenimente în care lumea noastră va fi influențată de realități din lumea spiritelor. Tot din „adânc“ va apare și „fiara“ care va face ravagii pe pământ:
„Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din Adânc va face război cu ei (cu cei doi martori), îi va birui şi-i va omorî“ (Apoc. 11:7; vezi și 17:8).
Și tot în „adânc“ va fi aruncat și închis Satan pentru o mie de ani:
„Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme“ (Apoc. 20:1-3).
Luând în considerare cele de mai sus, putem spune că „adâncul este închisoarea temporară a îngerilor căzuți, a demonilor“. Pentru ei, el este un loc temut de groază, după reacția pe care au avut-o când a fost vorba să fie scoși din îndrăcitul din Gadara:
„Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc“ (Luca 8:30-31).
„Cheia“ acestei închisori demonice este în mâna lui Dumnezeu și numai El îi poate trimite pe demoni acolo sau îi poate lăsa să iasă pentru o vreme afară. Destinația finală a tuturor dușmanilor lui Dumnezeu este iazul de foc, adică iadul (Apoc. 19:20; Revelation 20:10; cf. Mat. 25:41).
3. Lăcustele demonice
Cu cheia primită de la Dumnezeu, Satan s-a coborât deci în Adânc și a lăsat să iasă de acolo “niște lăcuste“. În natură, lăcustele distrug vegetația, dar acestea nu se vor atinge de vegetație, ci-i vor chinui pe oameni.
„ … Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.“ (Apoc. 9:2-6).
Încercarea de a identifica aceste lăcuste cu elicopterele moderne este tentantă, dar greșită. Probabil că se vor găsi unii care să le identifice acum cu „dronele“ comandate de la distanță și care pot fi mici ca muștele și mari ca avioanele. Trebuie să ne împotrivim unei astfel de „interpretări“. La urma urmei, ce ar câștiga „adversarul“ politic dacă ele nu i-ar omorî pe oameni, ci doar i-ar chinui teribil?
În Orient, invaziile de lăcuste durau în medie exact cinci luni, cât va dura și această pedeapsă. Despre extraordinara distrugere provocată de lăcuste este scris de multe ori în Biblie. Ele au reprezentat una din cele zece plăgi trimise de Dumnezeu asupra Egiptului (Exod 10:1-19). Au fost asociate întotdeauna cu o pedeapsă dată de Dumnezeu (2 Cronici 7:13; Ps. 78:46; Amos 4:9; Ioel 2:25), și erau o groază pentru oameni, căci le lăsa țara pustie (Ioel 1:1-20; 2:1-12).
Lăcustele acestea din Apocalipsa nu sunt însă din fauna pământului, ci din lumea spiritelor rele, din lumea demonilor. Ele sunt teribile la înfățișare și necruțătoare ca acțiune. Nimeni, în afară de cei pecetluiți de Dumnezeu, nu va putea scăpa de asaltul lor. Nu se vor putea ascunde în case, nu vor putea să se închidă în peșteri sau în cazemate subterane. Ele vor putea pătrunde peste tot și-i vor înțepa pe toți cu otrava lor teribilă:
„Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni“ (Apoc. 9:7-10).
Va fi groaznic pentru că oamenii vor căuta să scape de ele, dar nu vor putea, vor căuta să le omoare, dar sunt nemuritoare, vor căuta atunci să se sinucidă ei, dar nici aceasta nu le fi îngăduit de Dumnezeu.
Lăcustele obișnuite n-au căpetenie (Prov. 30:27), dar acestea vor fi conduse de Satan însuși:
„Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion” (Apoc. 9:11).
Textul inspirat folosește aici două numiri din vernacularul vremii și din cultura oamenilor de atunci. Termenul ebraic Abaddon (Hebrew: אֲבַדּוֹן Avaddon) înseamnă distrugător, distrugere, pierzare, iar echivalentul grecesc Apollyon (Greek: Ἀπολλύων, Apollýōn) apare în Biblie ca loc de pierzare sau înger al adâncului.
Faptul că au un conducător nu înseamnă însă în nici un fel că pot face tot ce vrea conducătorul lor. Libertatea lor de manifestare este limitată de suveranitatea divină. Ni se spune că: „Li s-a dat o putere …(9:3), „Li s-a zis să nu vateme …“ (9:4), „Li s-a dat putere nu să-i omoare …“ (9:5). Acțiunile lor sunt parte din pedepsele pe care Dumnezeu le trimite pe pământ.
Ceea ce am citit astăzi din Apocalipsa 9 nu face altceva decât să confirme acest avertisment teribil. ,,Grozav lucru este să, cazi în mâna Celui Atotputernic! Vai, vai, vai va fi pentru toți locuitorii pământului“. Se cuvine să spunem aici câteva cuvinte și despre ce înseamnă această denumire:
4. Locuitorii pământului
Expresia apare și în Vechiul Testament și în Noul Testament și-i identifică pe cei ce stau acum departe de Dumnezeu și sunt amenințați de pedeapsa Celui ce stă pe tronul cerului. Ea este în contrast cu locuitorii cerului, ființele care stau acum în prezența divină.
Iată două citate din Vechiul Testament și toate locurile din Apocalipsa unde apare numirea „locuitorii pământului“:
„Căci iată că, în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău. Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor“ (Ieremia 25:29).
„Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ,,Ce faci?“ (Daniel 4:35).
„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3:10).
„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apocalipsa 8:13).
„Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 11:10).
„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat“ (Apocalipsa 13:8).
„Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia“ (Apocalipsa 13:14)
„Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apocalipsa 17:2)
„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni“ (Apocalipsa 17:8).
Prin contrast cu aceștia, cei care L-au primit pe Isus Christos ca Domn și au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, sunt acum cetățeni ai cerului și locuiesc de drept în locurile cerești „în Christos“:
„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filipeni 3:20).
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus“ (Efes. 2:4-7).
În vremea Necazului cel Mare și a Zilei Domnului, conflictul planetar se va transforma într-unul cosmic. „Locuitorii pământului“ sub puterea și influența lui Satan se vor declara conștient și deliberat împotriva cerului și a celor care locuiesc deja acolo:
„Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer“ (Apoc. 13:3b-6).
Fii sigur că vei face parte din cei acceptați și înălțați în cer și nu vei rămâne de partea lui Satan, a Antichristului și a Fiarei care va fi nimicită.
„Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea“ (Apoc. 9:12).
Trâmbița a șasea – cei patru îngeri teribili!
Ioan urmărește progresul unor acțiuni legate de altarul ceresc. El ne-a vorbit despre tămâia de pe altar (Apoc. 8:1-4), de cărbunii de foc luați de pe altar și aruncați asupra pământului (Apoc. 8:5 – 9:12), iar acum ne vorbește despre un glas care iese din cele patru coarne ale altarului (Apoc. 9:13-14).
Primul lucru pe care-l vom vedea ca urmare a sunetului celei de a șasea trâmbițe este dezlegarea a patru mari demoni:
„Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni (Apoc. 9:13-15).
Este semnificativ că glasul care dă porunca vine din cele patru coarne ale altarului din cel de al treilea cer. Sub el stau sufletele celor martirizați sub persecuția lui Antichrist și cer răzbunare. Altarul harului și milei din Vechiul Testament a devenit astfel altarul răzbunării. El este plin de cărbuni aprinși care revarsă focul pedepselor asupra pământului. Ca și în cazul trâmbiței a cincea, pedeapsa celei de a șasea declanșează o pedepsire a locuitorilor pământului prin intermediul forțelor demonice.
Există un pasaj paralel în epistola către Evrei. El motivează pedepsele teribile care vor veni peste cei ce-L refuză pe Christos:
„Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit şi va batjocori pe Duhul harului? Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său”. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“ (Evrei 10:28-31).
Acești oameni vor fi dați pe mâna Satanei. Harul s-a terminat. A venit judecata!
„Stai puțin!“ vei zice. „Ceva nu este logic! Înțeleg că Diavolul și îngerii lui sunt împotriva lui Dumnezeu și vrea să-i martirizeze și să-i chinuiască pe oamenii care s-au întors la Dumnezeu, dar de ce ar vrea El să-i chinuiască și să-i omoare pe ceilalți oameni de pe pământ, pe cei care i se împotrivesc lui Dumnezeu și, măcar aparent, sunt de partea lui?“
Răspunsul îl găsim tot în Biblie.
În primul rând, Diavolul știe care va fi soarta lui finală. Nu doar tu și cu mine știm lucrul acesta. Îl știe și el:
„Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Matei 25:41)
Această ființă care a fost odată în splendorile Muntelui lui Dumnezeu nu suporetă ideea că omul, această făptură inferioară făcută din praful pământului, va ajunge acolo unde el nu mai are acces. Satan îi urăște pe oameni cu o ură desăvârșită. Una din revelațiile surprinzătoare pe care ni le-a dat Domnul Isus este că Satan a cerut de la Dumnezeu dreptul de a-i chinui până și pe creștini:
„Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul“ (Luca 22:31).
În al doilea rând, Diavolul se poartă așa pentru că așa este natura lui pervertită, opusul a tot ce este bun, drept și … logic. Nu uitați că Fiul lui Dumnezeu a zis despre Diavol:
„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).
Cel rău se bucură să facă rău! cum zice și cel mai vechi proverb din Biblie: „‘Răul de la cei răi vine’, zice vechea zicală“ (1 Sam. 24:13).
În al treilea rând, Diavolul care acționează ca un turbat în cartea Apocalipsa știe că este deja înfrânt, că soarta lui este pecetluită și că mai are doar foarte puțini vreme. El vrea să se împlinească plenar în răutatea naturii lui pervertite:
„De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme“ (Apoc. 12:12).
„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8)
Oamenii au obiceiul de a oferi unui condamnat la moarte ultima masă dinaintea execuției și omul comandă ceea ce-i place lui cel mai mult. În mod asemănător, Diavolul este lăsat să-și facă mendrele pe pământ, dar numai în limitele îngăduite de Dumnezeu, pentru ca toată omenirea și mai ales făpturile cerești să vadă cine este el de fapt și ce-i poate pielea.
„Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau“ (Apoc. 9:16-19).
Este interesant că și apostolul Petru ne vorbește în cea de a doua epistolă a sa despre închisoarea dracilor:
„Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea“ (2 Petru 2:4-10).
Petru vorbește aici despre principiul judecății divine după dreptate, atrăgându-le atenția cititorilor lui că, deși întârzie, pedeapsa lui Dumnezeu pentru destrăbălare și păcat va fi necruțătoare. Parte din pedepsire va fi eliberarea acestor patru demoni teribili.
Al doilea lucru pe care-l declanșează sunetul celei de a șasea trâmbițe este întoarcerea morții. Pentru o vreme, în perioada celei de a cincea trâmbițe, Dumnezeu a închis locuința morților și, deși ar fi vrut să scape de chinurile teribile provocate de mușcăturile lăcustelor demonice, oamenii n-au putut muri. acum, a treia parte din omenire este omorâtă de oștirea celor 20 de milioane de făpturi demonice aflate sub comanda celor patru îngeri teribili: „A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor“ (Apoc. 9:18).
Al treilea lucru interesant care este notat de apostolul Ioan este reacția locuitorilor pământului. Mare parte din ei, imensa lor majoritate vor continua să i se împotrivească lui Dumnezeu.
„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).
Atunci, ca și acum, cheia tuturor problemelor este pocăința. Ni se spune de două ori că locuitorii pământului n-au vrut să se pocăiască. Alternativa este foarte clară și categorică: pocăința sau pieirea. Uitați-vă și la capitolul 16. După ce au fost vărsate pe pământ primele patru potire ale mâniei divine ni se spune așa:
„Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă“
După potirul al cincilea este scris:
„Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor“ (Apoc. 16:11).
La fel și după cel de al șaselea potir:
„O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare“ (Apoc. 16:21).
Din pricina că au respins în mod repetat să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăință, inimile lor s-au împietrit și au ales să i se închine balaurului, adică lui Satan.
„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:9).
„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” (Apoc. 13:4).
Aceasta este partea întunecată a monedei. Partea luminoasă este alta. Ceea ce este extraordinar în acest capitol nu sunt nici lăcustele demonice și nici cei patru îngeri teribili cu armatele lor inimaginabile. Ceea ce este cel mai extraordinar este această expresie din versetul 20:
„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit … “ (Apoc. 9:20).
Pocăința sub pedepsele teribile era posibilă! Era chai de așteptat! Dumnezeu, autorul de fapt al acestei cărți, se miră că oamenii n-au apucat-o pe această cale. El este deziluzionat parcă, El este înșelat în așteptările Lui. Știam că „Bunatatea Lui de îndeamnă la pocăință“, dar acum vedem că și pedepsele cele mai aspre au scop tot pocăința. În cele mai negre zile din istoria omenirii, harul lui Dumnezeu există! Mâna Lui este întinsă și așteaptă. Iertarea este posibilă. Răsplata este pregătită!
După cum știm din imaginea mulțimii fără număr din capitolul 7 al Apocalipsei, chiar și pe durata Necazului cel Mare, vor fi mântuiți oameni de pe toată suprafața pământului. Asta mi se pare cel mai extraordinar fapt din acest capitol.
Ne întoarcem din sferele cerești pe pământ, reluăm timpul secvențial, cronologic și vedem că atunci când îngerul rupe cea de a șaptea pecete se dezlănțuie asupra pământului judecata celor șapte trâmbițe. Încă o dată, evenimente și acțiuni din dimensiunile sferelor cerești ascunse de noi au ca urmare evenimente catastrofale din lumea noastră.
Ele debutează într-o atmosferă solemnă, și aparent, ca răspuns la rugăciunile sfinților care au cerut răzbunare pentru sângele lor vărsat:
„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc. 8:1-4).
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apoc. 6:9-10).
„Apoi, îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele“ (Apoc. 8:5-6).
Înainte să analizăm judecățile declanșate pe pământ de fiecare dintre cele șapte trâmbițe, aruncăm o privire de ansamblu asupra lor și vedem că ele sunt simetrice, chiar paralele, cu judecățile care vor fi declanșate pe pământ, mai târziu, de revărsarea celor șapte potire, care vor culmina cu judecarea Babilonului și cu revenirea lui Isus Christos pe pământ. Acesta este lucrul care i-a făcut pe mulți să spună că asistăm la un fel de reluare a acelorași etape, ca la tipograf, când pagina de hârtie este expusă la straturi succesive de culori din care este compusă imaginea finală.
Intensitatea judecăților crește și se amplifică de la peceți, la trâmbițe și apoi la potire. În cadrul septadei care marchează cea de a șaptezecea săptămână finală din profeția lui Daniel, judecățile trâmbițelor au loc în prima jumătate a săptămânii, în partea dintâi a Necazului celui Mare, iar judecățile potirelor se petrec în cea de a doua jumătate, numită în altă parte „mânia lui Dumnezeu“:
„Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 14:10; 15:7).
Judecățile trâmbițelor se aseamănă foarte mult cu plăgile Egiptului și este normal să fie așa, pentru că asemeni faraonului de altădată, populația pământului va striga iar obraznic: „Și cine este Iehova ca să ascultăm de El?“
Ruperea celei de a șaptea peceți și sunetul primelor șase trâmbițe produc un efect dramatic:
„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas“ (Apoc. 8:1).
Ziua Domnului
Judecățile teribile care marchează finalul istoriei și al stăpânirii lui Satan pe pământ sunt numite generic în profețiile Biblie cu termenul „Ziua Domnului“, în care Dumnezeu ia înapoi ceea ce este de drept al Lui. Am văzut deja în capitolul 5 câteva din aceste judecăți teribile. Ele au fost descrise acolo în termeni generali. Cu capitolul 8 ni se dau descrieri mult mai precise, cu amănunte care înspăimântă. Înfruntarea dintre forțele demonice și autoritatea lui Dumnezeu va fi teribilă.
Când am ajuns la cea de a cincea pecete din capitolul 6, sute de milioane de oameni au fost deja omorâți. Cea de a șasea pecete dezlănțuie tulburări cosmice despre care s-a mai vorbit încă de pe vremea Vechiului Testament:
„Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? “ (Amos 5:18-20)
Am ajuns acum la cea de a șasea pecete, care, după părerea multora, cuprinde toate celelalte judecăți următoare, și cele ale trâmbițelor și cele ale potirelor, în total paisprezece judecăți.
Când a fost ruptă cea de a șaptea pecete am intrat într-o atmosferă plină de dramatism caracterizat de trei elemente: (1) tăcere, (2) tămâie, (3) trâmbițe.
Tăcerea anunță solemnitatea momentului. Până acum au vorbit îngerii și oamenii. Acum asistăm la cel mai important eveniment de la căderea lui Adam. Este ultima pecete. Nu mai este o alta! A venit sfârșitul și Dumnezeu are ultimul cuvânt, așa că tot ce este în jur tace:
„Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!“ (Zah. 2:13)
Este liniștea de dinaintea furtunii! Împreună cu tămâia, rugăciunile sfinților martirizați se înalță spre Dumnezeu și cer judecata celor vinovați. Acum va fi judecat cel rău. Păcatele vor fi pedepsite, iar Christos va fi înălțat înaintea tuturor. Să sune deci trâmbițele!
Judecățile trâmbițelor
Din alte texte ale Bibliei știm că pe pământ s-a înălțat deja Antichrist și și-a început teribila sa domnie. Credincioșii din poporul evreu și dintre Neamuri au fost deja masacrați. Cu o obrăznicie demonică, acest lider mondial va duce toată lumea în eroare și va lucra ca cel mai absolut dictator din istorie. Amănunte despre aceasta vom găsi în capitolele următoare din Apocalipsa.
Trâmbițele vor suna acum ca pe vremea când Iosua a cucerit Ierihonul. La cea de a șaptea trâmbiță s-au prăbușit atunci zidurile și tot la cea de a șaptea trâmbiță se va prăbuși acum tot sistemul păcătos al lumii.
Ca o primă observație efectul primelor patru trâmbițe este descris în doar șapte versete (Apoc. 8:7-13), dar efectele ultimelor două trâmbițe ocupă nu mai puțin de 50 de versete!
Primele patru sunt legate împreună și descriu distrugerea ecosistemului mondial, de care se vorbește așa de mult în ultima vreme. Dumnezeu i-a făcut omului o casă și acum i-o distruge.
Distrugerea ecosistemului planetar
Întâmplările acestea teribile trebuie luate literal, nu simbolic. Unii vor să vadă în aceste distrugeri metaforele unei judecăți politice, unei judecăți sociale, unei judecăți comerciale și a uneia economice. Astea sunt interpretări fanteziste. Astfel de judecăți vor avea loc în celelalte capitole ale Apocalipsei. Aici ni se descrie pur și simplu distrugerea mediului fizic în care-și duc oamenii existența. Dumnezeu a protejat până acum planeta și așa ceva nu s-a întâmplat, dar acum El își retrage mâna protectoare care a făcut din pământ marea excepție a cosmosului. Mai mult, El ne descopere că ecosistemul planetar n-a fost, nu este și nu va fi în administrarea noastră. Nu-l putem crea și nu-l putem distruge! Există forțe mult mai mari ca ale noastre la lucru aici. Sunt îngeri special responsabili de clima ecosistemului planetar. Patru îngeri puternici guvernează activitatea vânturilor (Apoc. 7:1) și un înger „al apelor“ este responsabil cu regimul hidrologic al lumii (Apo. 16:5)
Prima trâmbiță
„Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă“ (Apoc. 8:7)
A treia parte din ecosistemul natural este distrusă. Veriga lanțului vegetal este ruptă. Animalele nu mai au ce să mănânce, nu va mai fi lemn de construcție, pădurile care primenesc aerul vor dispare. Vor fi vremuri teribile, iar cei care se închină acum „mamei pământ“ și făpturii în locul Făcătorului ei vor fi pedepsiți aspru, împreună cu toți cei ce i-au simpatizat.
Cea de a doua trâmbiță
„Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit“ (Apoc. 8:8-9)
Acest „munte“ nu vine din spațiul cosmic, ci cade din relieful planetei. El are înfățișarea unui vulcan imens care produce un val uriaș (țunami) în oceanele și mările lumii. El va polua apa oceanelor și va omorî a treia parte din viețuitoarele marine.
Nu, Dumnezeu nu va mai distruge pământului cu apele unui potop, dar va folosi apele ca să îngenuncheze mândria încăpățânată a omenirii. Toate orașele portuare și a treia parte din vapoarele lumii vor fi distruse. Domnul Isus a prevestit aceste lucruri în Apocalipsa mică din Evanghelia lui Luca:
„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate“. (Mat. 21:25-26)
Dacă aveți convingerea că oamenii distrug azi planeta, așteptați să vedeți ce va fi când Dumnezeu însuși o va distruge. Cel ce a distrus grădina Edenului va distruge și ecosistemul pe care ni l-a dăruit pentru o vreme. Marile corpuri de apă sărată ale planetei vor fi afectate.
Cea de a treia trâmbiță
„Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin” şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare“ (Apoc. 8:10-11).
Acesta este un meteorit sau o cometă („asteros“ înseamnă asteroid) care va exploda la intrarea în atmosferă și își va răspândi pe toată suprafața planetei resturile poluante. Apa dulce va fi afectată.
Lipsa apei potabile va cauza moarte peste tot. Râurile vor curge, dar apa lor va cauza moartea, lacurile vor exista, dar apa lor va fi otrăvită. Oamenii însetați se vor uita la ele, dar apele nu vor mai fi vii, ci vor fi moarte, ca Marea Moartă de astăzi. Setea lor nu va mai putea fi stinsă și vor muri pe capete, ca muștele.
Cea de a patra trâmbiță
„Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea, de asemenea” (Apoc. 8:12).
Ne ridicăm acum deasupra planetei și asistăm la tulburarea bolții cerești. Creatorul care a adus bezna peste egipteni și a făcut întunerec în amiaza mare la răstignirea Fiului Său pe Golgota va face ca, pentru o vreme, energia primită din spațiul cosmic de planeta noastră să se micșoreze. Asta va tulbura ciclurile biologice, ciclurile naturale și clima planetei. S-ar prea putea ca aceasta să declanșeze pe suprafața planetei vânturi și furtuni distrugătoare cu o intensitate nemaivăzută. Nu trebuie să încercăm să explicăm cum se vor întâmpla aceste lucruri și să le căutăm niște cauze „naturale“. Cel ce a făcut luminătorii planetei poate oricând să facă lumina lor mai mică sau mai mare (cum vom vedea în celelalte capitole). Și ca și cum toate cele de până acum n-ar fi fost suficiente, făpturile cerești anunță alte judecăți, mai grozave decât acestea !
„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apoc. 8:13).
Expresia „prin mijlocul cerului“ este unică în felul ei și foarte interesantă. Expresia originală este „cerul de mijloc“ și definește o întindere de dincolo de percepțiile noastre umane, din spațiul unor alte dimensiuni la care nu avem acces încă.
Toate aceste nenorociri descrise de primele patru trâmbițe sunt, parafrazându-l pe Domnul Isus, „doar începutul durerilor“. Pentru nașterea Împărăției viitoare vor veni și alte dureri, mai mari și mai apropiate unele de celelalte. Și asta doar pentru că oamenii n-au vrut și nu vor vrea să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn și n-au vrut să I se închine:
„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).
Dumnezeu are o îndelungă răbdare, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel rău sau așa cum spunea un comentator biblic:
„Chiar dacă sentința dată împotriva celor răi a părut uneori că întârzie, ea s-a declanșat nimicitor.
Izabela a putut să se zbenguie în vicleșugurile ei idolatre pentru o vreme, dar caii pedepsei i-au măcinat oasele până la urmă sub copite, iar câinii au mâncat-o și i-au lins sângele ei de împărăteasă.
Lumea veche a putut să-l batjocorească pe neprihănitul Noe și a crezut că poate să-și vadă nesimțitoare de distracțiile ei păcătoase, dar a pierit atunci sub apele nimicitoare trimise să spele fața unui pământ rușinat de păcatele lor.
Legea supremă a lui Dumnezeu nu va suferi la nesfârșit nedreptatea strigătoare la cer care I s-a făcut Fiului divin în sălile tribunalului lui Pilat. Ea nu poate ignora felul în care a fost batjocorit, scuipat și torturat în curțile imperiale. Pedeapsa va veni și împlinirea ei va fi trâmbițată prin sunete care vor cuprinde toată planeta. Tot ce a fost creat pentru fericirea și desfătarea oamenilor va fi întors împotriva lor pentru că n-au dat cinste Creatorului în a cărui casă au fost sortiți să trăiască vremelnic. Cei ce n-au vrut să cunoască dragostea lui Dumnezeu vor ajunge atunci să-i cunoască mânia, iar trupurile lor moarte vor acoperi pământul“.
Amintiri cu sfinti
Carti tiparite la Multimedia, Arad, de Daniel Branzai, plus alte amintiri
.
Aurel Popescu – Comori din trecut
.
20 Cine Sunt Credinciosii Adica Noi
19 Slabanogul Vindecat si Pacatul Omenirii
15 Rastignit Pastor si Imparat
14 Evenimentele Venirii Domnului Isus
12 Dimensiunile Vietii Crestine
9 Viitorul Copiilor lui Dumnezeu
6 Ierusalimul in Vremea Sfarsitului
5 Biblia vorbeste lucruri ciudate
3 Ce zici despre tine insuti ?
2 Profetii despre Rastignirea, Moartea si Invierea Domnului Isus
Andrei Popescu
Autor: Ferenc Visky
Traducător: Georgeta Delia Hajdu
Localitate: Cluj-Napoca
Editura:Koinonia & Aqua Forte
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: 157
ISBN: 973-7758-02-1
Preț: 13 lei
RECENZIE DE TEOFIL STANCIU
Ferenc Visky este cunoscut mai degrabă datorită prieteniei sale cu Richard Wurmbrand. Ipostază pe care, de altfel, el însuși pare s-o privilegieze. Volumașul întitulat 70 de povestiri despre pușcărie și prietenie conține numeroase referiri deosebit de apreciative la adresa lui Wurmbrand. Visky e doar un martor – implicat – un narator care vrea să-și evidențieze personajele. Socot această atitudine o dovadă de smerenie creștină.
Născut la 1 iulie 1918, Ferenc Visky a aderat încă din studenție la o mișcare de deșteptare religioasă numită Alianța CE-Bethania, ai cărei artizani au fost Aladar Szabo și Istvan Kecskemethy. Această mișcare n-a fost nici măcar pe placul clericilor reformați, darămite pe placul comuniștilor. În 1958, în urma procesului „betaniștilor”, Visky este condamnat la 22 de ani de muncă silnică, iar familia (soția și cei șapte copii) este deportată în Bărăgan. Amnistia din 1964 îl scoate pe Visky din pușcărie (tot atunci va fi eliberat și Wurmbrand).
Redau un fragment dintr-o povestire a lui Visky, care oglidește, cred eu, în chip convingător spiritul în care a fost scrisă cartea. E vorba de o reîntâlnire a celor doi prieteni, petrecută în 1990. Depănând amintiri din pușcărie, veni vorba despre un anume episod când soția unuia dintre ei a trimis două jachete cusute într-una singură, iar cel care a primit-o a împărțit-o cu colegul său de suferință. Cei doi însă nu reușeau nicicum să se pună de acord cu privire la care dintre ei săvârșise, de fapt, acest act de generozitate:
– Așa e, prietene, chiar așa s-a întâmplat, exceptând faptul că nu eu ți-am dat ție, ci eu am primit de la tine.
– Nu, nu, prietene, eu am primit, tu ai dat, doar ți-amintești!
– Tu mi-ai dat, Francisc, precis, am povestit asta de-atâtea ori, în public, ba chiar există și scris, am pomenit cazul de nenumărate ori și în cărțile mele.
– Tu mie, Richard, fără nicio îndoială, am spus-o și de la amvonul multor biserici, ba chiar și copiii mei o știu, poți să-i întrebi, n-o să te mintă.
– Tu mi-ai dat-o, Francisc, se încăpățână Richard.
– Tu mie, Richard, nu se lăsa Francisc.
– Tu mie!
– Mie, tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!
Avem de-a face, așadar, cu amintiri deformate, cu o istorie măsluită. De iubire, de prietenie, de anii petrecuți în pușcărie. De vremea când orice bine, cât de mic, costa enorm și putea să fie fatal făptuitorului. Vremea și locurile în care orice faptă bună „comisă” de vreun condamnat în folosul altui confrate de celulă nu rămânea nepedepsită, dacă ajungea la urechile gardianului.
Nu știu cum se face că, citind cartea lui Visky, am trăit un sentiment bizar. Nu e un sentiment nou însă, fiindcă am mai avut parte de el și în urmă cu vreo 15 ani, când am citit Cu Dumnezeu în subterană. Deși descriu destule grozăvii (Wurmbrand mai pe larg, fiindcă a scris mult mai mult), aceste mărturii prezintă închisoarea ca pe un loc privilegiat, dezirabil, apetisant chiar.
Condamnații sufereau bătăi crunte, torturi inumane, dar știau să se bucure, reușeau să trăiască acea comuniune creștină dincolo de bariere confesionale (chiar dacă conflictele pe această temă nu lipseau), aveau simțul umorului, dar și simțul proporției. Erau niște oameni care trăiau în acord cu ei înșiși, cu credința lor, care străbăteau întunericul răspândind lumină.
De câteva luni, dorm în același pat cu preotul greco-catolic Dărăban. Mă trezesc adesea că-mi acoperă picioarele, să nu răcesc. (p. 21)
Antidotul fricii este dragostea, nu există altă cale.
Avem voie să ne iubim și dușmanii.
Nu ne putem teme de cei pe care îi iubim. (p. 23)
Aceste condiții extreme favorizează apariția eroilor. Existențele sunt pe muchie de cuțit. Oamenii știu că pot să moară în orice clipă. Iar faptul că sunt în detenție se datorează, nu arareori, unor turnători. Surprinzător însă, nu răzbunarea e cea care-i ține în viață pe trăitorii credinței.
Un biet nenorocit, cu o droaie de copii, s-a spovedit preotului său, mărturisind că e turnătorul lui și că, deoarece primește și bani pentru serviciile sale, e nevoit să continue ceea ce face de atâta vreme. Preotul l-a dezlegat și pentru turnătoriile viitoare. La scurtă vreme, preotul a fost executat. (p. 32)
Chiar dacă întâmplarea pomenită mai sus s-a petrecut în URSS, faptul că ea e inclusă de către autor și în această colecție de povestiri mă face să cred că împărtășea același spirit. El, care stătuse vreo 6 ani (abia la final a aflat că sunt „numai” 6) prin pușcării, în vreme ce familia îi era abandonată în plină câmpie, să se descurce cum o putea. Sabina Wurmbrand le-a sărit în ajutor.
E tonic pentru un cititor aflat la mare distanță de acele evenimente să constate că protagoniștii nu sunt preocupați să judece, să pună etichete, să atribuie stigmate. Deși acum e foarte la modă practica deconspirărilor, îndrăznesc să cred că martirii aveau altă perspectivă – mai complexă, mai nuanțată – decât justițiarii noștri contemporani. Se spune că Mircea Vulcănescu ar fi zis: „Să nu ne răzbunați!”. Se știe că, la întoarcerea în țară, Wurmbrand a mers cu flori la mormântul unui ofițer torționar. Iată și opinia fățișă a lui Visky:
Prețul libertății, al revederii celor dragi, consta doar într-o declarație, în scris, că regretăm sincer păcatele comise împotriva socialismului și că de acum înainte ne încolonăm în măreața muncă a făuririi socialismului. Atât. Mulți au întins mâna după hârtie, fără să stea pe gânduri: să arunce cu piatra doar cei care au stat deja zece-cincispreze ani, ca mulți dintre tovarășii noștri (p. 126, s.m.).
Nu știu în ce măsură oamenii modelează vremurile sau vremurile modelează oamenii. Spun asta văzând sărăcia vremurilor noastre și mai ales preocupările cu care ne consumăm timpul. De pildă, pe lângă amintitul justițiarism, ne preocupă mult delimitările confesionale minuțioase, departajările, cazuistica gesturilor mărunte.
Din consemnările lui Visky se conturează un chip al lui Wurmbrand care vine să confirme tot ceea ce știam deja:
Disprețuia profund sectarismul mărginit, dar deopotrivă și clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul orginar.(p. 117)
Critica pe șleau, fără să-și aleagă vorbele, creștinismul teoretic, ca și manifestările dogmatice. (p. 111)
Și totuși:
N-am cunoscut un judecător al Bisericii lacicizate mai aspru și mai plin de iubire…
Considera Biserica mult prea ritualizată și încremenită în dogmă drept trădătoare a vocației și misiunii sale. A evocat, în învățăturile lui, cazul Sf. Grigore cel Mare căruia i s-a șoptit, în timp ce oficia serviciul divin, că în apropiere un om a murit de foame. Sf. Grigore și-a scos pe loc haina preoțească și a spus:
– Dacă la Roma, un om moare de foame, atunci slujba nu mai poate fi continuată. (p. 101)
Iată cum judeca însă fapte care, îndeobște (și pe bună dreptate), sunt socotite reprobabile. La un moment dat, mânat de nevoie și de lipsuri, Visky mărturisește că a șterpelit câțiva centimetri dintr-o față de pernă, ca să-și dreagă zdrențele cu care se îmbrăca. A fost repede descoperit de un deținut de drept comun și dat în vileag. Preotul desigur că s-a rușinat și era foarte apăsat, așa că s-a dus la Wurmbrand să se spovedească și iată ce i-a fost dat să audă:
– Autorităție te-au răpit de lângă familie, ți-au luat totul, te-au privat de libertate condamnându-te la 22 de ani de muncă silnică și temniță grea, iar tu ești acum, aici, în văzul tuturor, amărât pentru o fâșie de cârpă. Dar faptul că sunt oameni care din pricina ta sunt pe calea pierzaniei și nu pot să audă de la tine evanghelia eliberării, nu te doare? Te frământă o pocăință falsă! Ar fi trebuit să furi fața de pernă cu totul și s-o împarți cu alții! De asta să te căiești, că n-ai procedat așa!
Concluzia e pe măsura dojanei:
Atunci l-am înțeles, zice Visky, pe Sf. Augustin: e înșelătoare pocăința în care nu te doare păcatul comis împotriva lui Dumnezeu, ci e vătămat orgoliul nostru demascat și atât de prețuita noastră pietate.(p. 37)
Lecuit pesemne de tratamentul aplicat de Wurmbrand, câteva pagini mai încolo, Visky îl pomenește cu multă simpatie pe Iovin, „un baptist din Arad, cu mâini de aur”:
Dacă sarcina care i s-a trasat i-o cere, trece prin bucătăria deținuților de drept comun și fură cu o dibăcie ieșită din comun tot ce-i cade în mâini: morcovi, murături, roșii, lucruri pe care noi, deținuții, nici măcar să le vedem nu apucăm. Când se întoarce de la lucru, e supus unei percheziții severe, dar întotdeauna scapă cumva. După care îi hrănește cu achizițiile lui pe aceia care de-abia se mai târăsc.
Iovin, fratele meu. (p. 61)
Creștinismul a acordat, de-a lungul vremii, un statut privilegiat martirilor, celor care și-au păstrat credința în ciuda condițiilor vitrege. Suferința îl determină pe om să atingă straturi necunoscute ale ființei sale, să se cunoască mai bine și să renunțe la prefăcătorii. Moartea iminentă îi conferă șansa unei dezarmante onestități.
De aceea cred că străfulgerările de care au parte acești mărturisitori care au văzut moartea cu ochii merită luate mai în serios decât direcțiile pe care le indică liderii de circumstanță ai multor biserici de azi. Iar dacă aș propune un test, acela ar viza conformitatea convingerilor pe care le au cei de azi cu încredințările celor de atunci. Măsura să fie întotdeauna cei care și-au dovedit credința în condiții de mare restriște, iar nu invers, să-i măsurăm pe ei după capriciile teologico-morale ale unor învățători de birou și bibliotecă.
Închei cu două fraze din povestirea Perdanții. N-or fi ele adevăr divin revalat, dar, în lumina unei vieți ca a lui Visky, nu-s deloc de lepădat:
În aprecierea unui om, nu întotdeauna dogma corectă este măsura cea adevărată.
„Nu orice ales al lui Dumnezeu poate fi văzut la biserică” – au scris autorii Confesiunii de la Debrecen în 1562.
In primavara lui ’80 un grup de tineri din Arad l-au vizitat pe Feri bacsi. Desi neanuntati fura primiti bine. Tot neanuntsat a venit si un vechi prieten. “Stii ce zi-i astazi” il intreaba prinenul. “Nem” raspunde Feri bacsi. Azi se-mplinesc 22 de ani de la condamnareea ta; abia azi trebuia sa fii liber!”. Visky a amutsit o vreme apoi a pocvestit. In ziua condamnarii sale, sotia a primit de la Domnul versetul: “Judecata e-a Mea, zice Domnul”. Inseamna ca v-a fi eliberat- gindi sora. N-a fost. Durerea sorei Viski era dubla; sotul condamnat si Domnul a “pacalit-o”. “N-a pacalit-o” zice Feri bacsi. In ’64 Visky a fost eliberat prin decretele de gratiere… Drumul spre casa a fost lung. Asteptind trenul intr-un oras, Feri Bacsi apuca o Biblie. Prima data-n aproape sapte ani! Biblia se deschide la vesrsetul: “sase ani sa tii robi si in al saptelea an sa-i eliberezi”!. Am plins de bucurie -zice Visky; oamenii au dat 22 de ani, Dumnezeu a dat 6 ani si ceva. Judecata a fost a Domnului. Domana Visky a interpretat versetul cum si-ar fi dorit. Dumnezeu n-a pacalit-o si i-a ocrotit pe toti “Visky” in acesti aproape 7 ani.
E dificil să redai în cuvinte o atmosferă, să o recreezi în așa fel încât să-l poți transpune pe cititor în ambianța pe care vrei s-o lași să transpară prin (sau în ciuda a) ceea ce spui. La „seara memorială” Ferenc Visky a fost așa (fiind unul dintre cei pregătiți să ia cuvântul, nu mă pot transpune în pielea unui privitor detașat)…
S-a strâns un grup de oameni foarte eterogen, cu destui bătrâni, cu cunoscuți despre care habar nu am cum au aflat despre eveniment și, pentru ca lucrurile să fie cât mai pline de suspans, îi vedeam pentru prima oară pe doi dintre vorbitori: Francisc Visky jr. (fiul cel mare al lui Ferenc Visky) și Istvan Visky jr. (primul dintre cei 25 de nepoți ai lui Visky și preot reformat în Oșorhei). Doar prezența lui Laci Köteles la „prezidiu” făcea ca atmosfera să fie puțin mai familiară.
Cu toate acestea, nu înstrăinarea (printre atâția necunoscuți), ci noutatea a fost dominanta serii. Istvan mărturisea că e o premieră și pentru ei: o seară de-asta cu români și maghiari de confesiuni diferite discutând despre cel care a fost deținutul politic, autorul și omul Ferenc Visky.
La ora 18:30, când ar fi trebuit să înceapă întâlnirea, scaunele nu erau încă toate ocupate, dar numai pentru ca vreo câteva minute mai târziu să vezi oamenii căutând de zor pe unde să se așeze (unii au preferat să rămână în picioare).
Mai întâi a rulat un filmuleț foarte scurt (vreo 8 minute) cu imagini din viața lui Ferenc Visky, întrerupte de citate biblice, totul pe fundalul piesei – bine aleasă – „Conversation with Father”, de Zbigniew Preisner.
Primul care a vorbit a fost Francisc Visky jr. Cu umor, cu vervă, cu elocvență. A evocat figura soțului, a tatălui, a „politicianului”, a predicatorului (a „robului și slujitorului” Evangheliei – ca să-l citez). Din cuvintele sale și de dincolo de ele se detașa amprenta memorabilă, admirabilă lăsată de Visky în amintirea copiilor săi: omul liturgic, predicatorul smerit și truditor (când se pregătea) și transfigurat (când ajungea în amvon), generos până peste puteri, tatăl ferm și iubitor, ritualurile familiei girate de tatăl, omul pentru care da și nu erau angajamente ferme, dar care era suficient de „flexibil” ca să semneze la Securitate angajamente că nu va mai predica, nu va mai ține studii biblice, nu va mai păstori etc., pe care însă evident că le încălca de a doua zi.
Am mai aflat că Visky era mutat disciplinar în parohii unde oamenii erau complet dezinteresați de biserică (într-una dintre acestea era lacăt pe clădirea bisericii la sosirea lui), dar după câțiva ani, biserica se umplea și el era iarăși trimis în altă parte, cu același efect (dezamăgitor pentru autorități).
Am mai aflat că era un ins meticulos în ce privește pregătirea pentru predică, disciplinat spiritual, iubitor de literatură și arte, la curent cu tot ce era nou pe piața ideilor, inclusiv în științe. Și am aflat că el considera că un creștin este prin natura lui un om implicat politic, fiindcă viața sa are implicații politice inevitabile (fapt mai mult decât evident în epoca respectivă).
A urmat prezentarea mea pe care am încercat s-o fac cât mai concisă și mai bine ilustrată cu exemple. Voi reveni cu o variantă pentru blog a ceea ce am spus.
Ce m-a frapat în timpul prezentării a fost faptul că mai multe doamne în vârstă, din comunitatea de acolo, anticipau ce urma să spun, fie prin răspunsuri, fie prin gesturi, fie mă aprobau din cap când spuneam ceva sau se luminau ca și când și-ar fi amintit ori se bucurau că și eu am văzut ce știau ele.
Ulterior, mi s-a confirmat, în câteva discuții private, că ele știau foarte bine ce conținea cartea Mierea din stâncă, fiindcă mi-au spus că nu știau că traducerea a reușit să păstreze totuși atât de bine ideile autorului.
După mine, nepotul lui Ferenc Visky, Istvan, singurul preot dintre nepoți, a relatat două episoade din viața sa care scoteau în evidență caracterul și pedagogia bunicului. Am să rețin doar una în acest text. Istvan e nepotul cel mare (cum am precizat mai sus) și, pe la 16-17 ani, bunicul i-a zis într-o bună zi:
– Spune-mi ce te frământă.
– N-am nimic, a răspuns Istvan.
– Eu știu ce am văzut, a stăruit Visky.
Așa că Istvan s-a așezat pe scaun și se frământa cum ar putea să-i spună bunicului care era problema lui – tânărul nu mai credea în Dumnezeu. Era primul nepot, bunicul său suferise 7 ani de pușcărie pentru credința în acest Dumnezeu, cum putea el să spună unui asemenea om că nu mai crede?
În cele din urmă, cu un efort, i-a mărturisit scurt:
– Eu nu mai cred în Dumnezeu.
La care, răspunsul lui Visky a fost că s-a luminat la față, i-a spus nepotului să lase la o parte filosofia, preocupările intelectuale, chiar și teologia și l-a îndemnat:
– Spune-i lui!
Nepotul era încurcat: ce și cui să spună? „Lui!”, insista bătrânul. În cele din urmă a înțeles că Visky îi propunea nici mai mult nici mai puțin decât să-i spună lui Dumnezeu că nu mai crede în el.
Concluzia lui Istvan mi-a plăcut. I-a spus: „Doamne Dumnezeule, eu nu cred în Tine”. Iar de atunci înainte, a continuat să-I spună orice a avut pe suflet.
Nu știu ce spun alți participanți, dar, în ce mă privește, am înțeles în sfârșit cum poți lăsa o moștenire familiei și comunității în care ai fost. Rămâne de văzut dacă urmașii lui Visky (familia și copiii lui spirituali) îi vor putea perpetua această moștenire, dar senzația mea foarte vie a fost că acum ea încă există și se manifestă.
Două doamne îmi mărturiseau la final că pentru ele Visky a rămas ca un om de rară smerenie care nu doar că era dispus să învețe de la enoriașii de rând, ci îi întreba ce au înțeles ei dintr-un anumit text biblic, iar la urmă le spunea ce a învățat el de la ei. Mie îmi seamănă a comunitate hermeneutică în cel mai sănătos sens al conceptului.
O prezență discretă, dar tonică (la 93 de ani) a fost un fost tovarăș de muncă silnică al lui Visky, Karczagi Sándor, care, întrebat fiind de ce nu a ieșit din Biserica Reformată a răspuns: „Fiindcă, înainte să mă nasc, Dumnezeu a uitat să mă întrebe: «Sandor, tu în ce confesiune ai vrea să te naști?»”.
Chiar în debutul întâlnirii, Istvan Visky jr fixase drept obiectiv al serii dovedirea faptului „că limba nu este o barieră care să ne despartă”. Cum-necum, cred că îl putem considera îndeplinit, nu doar prin ceea ce s-a spus, ci și prin atmosfera ce n-a putut fi prinsă în cuvinte.
Doru Radu
Medicul poet Vasile Voiculescu s‑a născut la 27 noiembrie 1884 în satul Pireşcov, din munţii Buzăului, şi a murit în Bucureşti, la 26 aprilie 1963. A început să scrie târziu, primul volum de poezii apărându‑i doar în 1916.
Caracterul şi convingerile creştine evidente în creaţia sa l‑au făcut să fie pus „în umbră” pe vremea când în şcoli se făcea educaţie materialist‑dialectică. Iată mărturia neputinţei poetice de a „traduce” mesajul trăit la înălţimea inspiraţiei sufletului:
M‑am băgat surugiu la cuvinte:
Le momesc cu văpăi, le hrănesc cu jăratec,
Le strunesc în ham de gând, când lin, când sălbatec,
Le‑ncing cu harapnicul dorului şi … mână‑nainte!
Ca să nu zboare la cer ca puricii din basm, pripite,
Mă plec la fiecare, migălos faur,
Şi‑ncalţ agerile versuri la copite
Cu potcoavele rimelor de aur.
Oprim în nori, la palatul de cleştaruri
Să furăm umbra frumoasei din vis, fără trup, nici sânge
Dar scorpia‑i după noi. Arunc în urmă zaruri,
Coif şi buzdugan, toate grele‑mi daruri:
Inima, sufletul, minţile n’atinge.
Loc, loc! Rădvanul coboară pe pământ,
Dar aci se destramă crăiasa de imagini,
Amuţesc, speriaţi, zurgălăii de rime‑n vânt
Chingile se rup, caii răzvrătiţi, cuvânt de cuvânt
Strâng aripile şi fug înapoi prin paragini.
Rămân, negre, dârele roţilor pe albele pagini.
Da, aşa este! Ideea nu se lasă prea ades prizonieră a cuvântului pământean, iar rândurile scrise apar în final mai degrabă nişte „urme” ale unei prezenţe care s‑a refugiat în înălţimile norilor, de unde doar visătorii o mai pot aduce înapoi.
Aceeaşi simţire a neputinţei o au şi predicatorii. Unul foarte drag mie îmi mărturisea: „Nimeni nu Citește restul acestei intrări »
.
Nu l‑am cunoscut şi el n‑a pierdut nimic pentru asta. Eu însă îmi descopăr doar acum pierderea. Ionatan a avut mulţi prieteni buni.
Sper ca evocările următoare să le umezească ochii:
,,Cu care altă bucurie putem înlocui fiecare dimineaţă
senină pe care ne‑o dă Dumnezeu? Când simţim întinerirea
iarăşi ca a vulturului, oricât de grele ne‑ar fi oasele…? Eu
unul, ştiu că vreau să mulţumesc.
Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Din înflorirea unui înger cald.
De parcă‑n zori de mână m‑ai lua
Şi făuri‑m‑ai dintr‑un spin, smarald.
Îţi mulţumesc de aripa ce‑Ţi dai,
Turnată‑n aer ca‑n regesc alai,
Pe‑un zbor atât de iute cum sunt eu
Între un boţ de lut şi Dumnezeu.
Îţi mulţumesc că nu‑nţeleg de ce
Iubire sfântă peste mine e,
Cum este „coperişul sub furtuni,
Când tu secerătorii Ţi‑i aduni.
La umbra lunii noi şi a iertării,
Cum trenurile vin la pieptul gării.
Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Din nou, mereu, din înflorirea mea.
Pocăinţa are fantezia ei
–interviu 1 mai, 2009
Ionatan Piroşca s‑a născut pe 20 mai 1958 la Brăila, într‑o familie de creştini baptişti. Şcoala generală şi liceul le‑a terminat aici. A început să scrie de copil. Prima carte de versuri i‑a apărut în 1994. Tot atunci a fost pensionat de boală. Apoi, alte câteva cărţi au văzut lumina tiparului…
Anul trecut a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. Boala a avansat permanent, acum este declarat persoană cu handicap grav. Dar nu încetează să scrie.
„…e slujba la care m‑a chemat Dumnezeu. Nu cred că voi abandona vreodată slujba mea. Numai când Domnul mă va chema la El“ ne‑a mărturisit Ionatan.
‑ Când aţi început să scrieţi poezie?
‑ Am mai povestit… Cred că eram în prima sau a doua clasă, la şcoală; abia învăţasem să citesc şi să scriu. Era iarnă, în preajma vacanţei, în apropierea Crăciunului. Colegii mei cântau împreună cu „tovarăşa”. Eu ascundeam în bancă un caiet învelit în hârtie albastră. Îl ascundeam fiindcă nu aveam voie să facem altceva la lecţia de muzică, decât să cântăm. Iar eu tocmai asta făceam: în loc să cânt, ca toţi pionierii, scriam.
Scriam o poezie pentru Moş Crăciun. Este prima poezie de care‑mi amintesc. Când m‑a prins „tovarăşa”, m‑a dat afară de la oră… Cam atunci am început să simt eu „ghimpele” chemării poeziei.
‑ Ce este poezia lui Ionatan Piroşca?
‑ Aici e mai greu de răspuns. Ar trebui să alcătuiesc nişte descrieri accesibile ale unei pante inaccesibile a unui munte învăluit în ceaţă. Vă daţi seama că aş vorbi taaare… alunecos. Nu pot spune ce înseamnă poezia, în general sau în absolut. Ar fi ca şi cum distanţa dintre gândurile mele şi gândurile lui Dumnezeu n‑ar mai conta. Dar pot spune, e adevărat, ce este ea pentru mine. Sau, mai degrabă, ce nu este: nu e un hobby, nu e o aventură, nu e o cale de a atinge nu‑ştiu‑ce scopuri. Este calea de împlinire a însăşi existenţei mele, este strigătul nestrivit – de nicio altă realitate – a mărturiei credinţei, dragostei şi nădejdii mele, este ceea ce mirul de nard era pentru femeia aflată la picioarele Mântuitorului. Fiindcă, în mod categoric, pocăinţa are
fantezia ei.
‑ Care a fost cea mai inedită sursă de inspiraţie pentru a scrie vreo poezie?
‑ Nu mai depind de mult de o anumită sursă de inspiraţie. Starea de poezie este o stare permanentă. Niciodată nu mi‑am propus să scriu şi să nu pot scrie fiindcă „n‑am avut inspiraţie”… Viaţa unui creştin e atât de complexă, atâtea trăiri îl încearcă, atâtea universuri i se deschid, atâta realitate nouă i se revelează, că n‑ar trebui să fie cineva care să se plângă de lipsa inspiraţiei. Ea se află în orice cantitate în fantezia unui poet care stă la dispoziţia Duhului lui Dumnezeu. Acest aspect e altceva decât să afirmi – cum aud adesea – că „Duhul Sfânt m‑a inspirat şi am scris asta.” Şi, aproape întotdeauna, în astfel de situaţii, am avut de‑a face cu poezie proastă, dar foarte „politically correct” din punct de vedere bisericesc. Adică, al unor lideri bisericeşti fără pregătire şi fără viziune în domeniu. Duhul ne dă trăirile creştine. Ne pune la dispoziţie esenţa mesajului creştin. El este Mângâietorul. Dar nu El este poetul cu numele căruia semnez eu. Cât despre surse de inspiraţie, orice realitate pe care o pot gândi la un moment dat poate deveni aşa ceva: un sentiment, o idee, o experienţă; pentru un poet creştin, orice iese din sufletul său creştin este poezie creştină: dragostea pentru femeia care este soţia lui, dragostea pentru familia lui, pentru copiii lui, dragostea de ţară, de biserica lui, de
fraţii în credinţă şi, mai mult ca orice, dragostea pentru Cristos. Mă poate inspira orice: găleata de gunoi cu care mă trimite la tomberonul de afară soţia mea iubită sau raza de soare căzută pieziş pe nasul unui mort dus către cimitir…
‑ Cum este primită poezia dumneavoastră?
‑ Nu pot spune că nu mă preocupă aspectul ăsta, odată ce am intenţia ca poezia mea să fie şi să rămână ca o mărturie despre Domnul meu şi credinţa mea. Nu atât cum este primită, adică felul oamenilor de a se bucura de ea, cât modul în care este receptată, cât adică se înţelege din ea…. De aceea am căutat să‑mi „ramific” cumva demersul creator, încercând să‑mi adaptez scrierea la „paliere” oarecum diferite de cititori, asumându‑mi cel puţin două maniere deosebite de a scrie. Astfel că, dacă la începutul carierei mele poetice nu erau prea mulţi cei ce se arătau încântaţi de scrisul meu, acum mă bucur să constat că numărul şi calitatea unor astfel de oameni sunt în creştere.
‑ Pentru mulţi, poezia înseamnă doar rimă. Cum este privită latura artistică a unei creaţii în spaţiul creştin evanghelic?
‑ E adevărat, din nefericire. Ne‑am învăţat cu ceea ce eu numesc „predicuţe rimate”. Adică, ceva bun de spus în biserici, dar cu neputinţă de adus ca mărturie a unor reale înzestrări şi pregătiri poetice în spaţiul dedicat. Pentru un critic literar de aiurea, un astfel de poet va dovedi nu o trăire adevărată a unei realităţi neîndoielnice, ci o atitudine bigotă nejustificată, poate chiar agresivă. Şi asta fiindcă nu se vorbeşte pe limba lui, care este aceea a calităţii literare a textului. Nu, poezia nu înseamnă doar rimă, ci orice produce starea specifică de încântare, de nou, de frumos şi beatitudine.
‑ Există un standard al creştinilor pentru literatură?
‑ Şi vă aşteptaţi să‑l numesc eu?! Pentru unii creştini, nici Cristos nu mai pare a fi un standard, atât de multe sunt abordările credinţei, atât la nivel teologic, dogmatic, cât şi la nivel formal. Evanghelicii se raportează la Biblie ca singura sursă a credinţei lor. Aşadar, toate manifestările lor ar trebui să se alinieze adevărurilor biblice. Nu pot crede în fericirea făcătorilor de pace şi să aduc, în acelaşi timp, argumente în apărarea războiului în poeziile mele. Dar nici nu voi face rabat de la calitatea formală, atâta timp cât aceasta îmi este la îndemână. Şi nici nu voi face confuzie între aceste două aspecte: inspiraţia divină a Bibliei nu se răsfrânge automat asupra tuturor producţiunilor noastre, indiferent de calitatea artistică a acestora. Cum mai spuneam într‑o altă ocazie, o poezie creştină trebuie evaluată din două perspective: una e calitatea ei duhovnicească, şi cu totul alta cea literară.
‑ Există o anumită formă de organizare a scriitorilor creştini români?
‑ Din câte ştiu eu, încă nu. De fapt, aici îmi regăsesc un vis mai vechi, acelaşi care m‑a condus în anul 2001 la alcătuirea grupului de literatură creştină pe Internet „Cuvinte la schimb”. Şi încă îmi doresc ca, dacă Dumnezeu va îngădui, să încerc să pun bazele unei Asociaţii a Scriitorilor Creştini Români. Sper să mai vorbim despre asta!
‑ Care dintre volumele publicate de dumneavoastră vă este cel mai drag şi de ce?
‑ Publicam, în 2006, la Editura HYPOGRAMMOS din Oradea, „Ferestrele Împărăţiei”. Îmi este cel mai drag volum din cele apărute până în prezent. Nu aş putea să vă spun exact de ce. Poate fiindcă libertatea şi bucuria pe care le‑am resimţit scriindu‑l mi‑au îngăduit părtăşii noi cu alte şi alte aspecte ale poeziei… Este o carte care mi‑a permis să mă joc mult, să inventez cuvinte noi, precum şi noi posibilităţi de folosire a lor…
‑ Care sunt cele mai plăcute amintiri legate de viaţa dumneavoastră de scriitor?
‑ Păi, apariţia cărţilor, cred. Recunoaşterile, în general. Atât cele din partea lui Dumnezeu, cât şi cele din partea oamenilor. Recent, mi s‑a acordat de către o comisie din cadrul Uniunii Scriitorilor, cu 11 voturi din 11, calitatea de membru al acestei prestigioase Asociaţii. Cum credeţi că m‑am simţit?!
‑ Ce amintiri vă leagă de poetul Ioan Alexandru?
‑ Aici ar fi multe de povestit. În anul 1991, eram secretar de redacţie la o revistă creştină, la Brăila. În această calitate, am propus şi am organizat primul Festival de poezie creştină din România. Ioan Alexandru a fost preşedintele juriului. Au fost câteva seri de neuitat. Dar, despre acest lucru şi despre multe alte aspecte ale relaţiei mele cu poezia creştină, puteţi lua la cunoştinţă vizitând blog‑ul meu pe Internet, la adresa: http://ionatan.wordpress.com
‑ Cum face faţă poetul creştin acestor vremuri?
‑ Eram, la un moment dat, într‑un anturaj unde se aflau mai multe persoane care aveau câte ceva nou de zis. Unul a spus: „Eu sunt cutare, vin din America…”, altul: „Eu sunt cutare, vin din Canada…”. Când mi‑a venit rândul, le‑am spus că vin „din necazul cel mare”. Nu doar condiţia mea de bolnav incurabil şi de persoană cu handicap făcea să fie aşa, ci şi nevoia de a trăi din ceea ce scriu. În vremuri ca astea, poezia nu are mare căutare. Ea nu este ca micii şi berea de 1 Mai, nici ca ştirile mondene ale ziarelor de scandal… Mai ales poezia creştină! Aşa că sunt un privilegiat: sunt nevoit să trăiesc prin credinţă. Slavă Domnului!
‑ Ce îşi doreşte a fi Ionatan Piroşca pentru creştinătatea românească?
‑ Nu m‑am gândit la aspectul ăsta. Abia dacă îmi pot dori să însemn ceva pentru mine. Cărţile mele, da! Ele îşi pot dori să însemne ceva: un pic de aer proaspăt în odaia exprimării dragostei, credinţei şi nădejdii noastre, care e Isus Cristos, aşa cum El doreşte. Şi asta, indiferent de prezenţa sau absenţa mea de pe acest pământ. Fie Numele Domnului lăudat!
(Interviu realizat de Dan Surducan pentru Revista Impuls.)
Ionatan Piroşca ‑ Iov
13 iulie, 2009
Iov a fost mai puţin vinovat înaintea Domnului decât prietenii săi. De ce? Doar el a fost acela care L‑a acuzat pe Dumnezeu. Prietenii lui L‑au apărat… Dar tocmai de aceea!
Noi Îl putem acuza pe Dumnezeu, ne recunoaştem astfel incapacitatea să înţelegem şi să suferim. Cei care‑I iau apărarea însă greşesc fundamental, considerându‑se capabili să‑L înţeleagă şi să‑L explice pe Dumnezeu. A concepe un Dumnezeu care are nevoie de apărarea noastră înseamnă a‑L „ajusta” şi a etala o sfinţenie pe care nu o avem.
Ionatan Piroşca ‑ Hai să facem pârtie!
24 iulie, 2009
Plimbarea la Arad a fost o adevărată aventură pentru mine. Dacă n‑aş fi avut alături pe Domnul, dar şi pe ajutorul pe care El mi l‑a trimis, nu m‑aş fi încumetat. Sigur că aş fi pierdut lucruri minunate, cum au fost seara petrecută
la Metanoia sau zilele calde de la Pecica, unde întâlnirea ecumenică de vineri seara ne‑a unit inimile în laudă şi închinare…
Serbarea de împlinire a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Baptiste din Pecica a fost un adevărat festin spiritual. Invitat să mă alătur bucuriei generale, m‑am gândit ce aş putea spune… Ce anume înseamnă pentru credincioşi astfel
de locaşuri? Şi mi‑am adus aminte că, atunci când am mai crescut, iarna, când zăpada era mare, tata ne trimitea, pe mine şi pe fratele meu, să facem pârtie. O cale, adică, prin zăpadă, pe care să putem trece noi şi musafirii noştri. Ba tot pe acolo puteau veni colindătorii, de Sărbători. Uneori zăpada era mai înaltă decât noi, dar aste ne distra şi ne mobiliza, până ne îngheţau mâinile. Mereu ne îngheţau mâinile. Atunci mergeam în casă, unde soba era caldă, iar mirosul ce venea
din bucătărie însemna că, după ce aveam să dăm zăpada, ceva bun ne aştepta.
Oare nu ceva asemănător suntem chemaţi a face noi, creştinii? „Iată glasul celui ce strigă în pustie: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi‑I cărările.»” Iar frigul spiritual al acestei lumi ne pătrunde în măruntaie, face să ne îngheţe mâinile
entuziasmului. Unde să mergem, atunci? Nu la gura sobei? La gura sobei Duhului Sfânt…
Care sobă arde tare şi încălzeşte, pentru noi, incintele pline de aroma bucuriei fraţilor noştri. Acolo ne umplem rezervoarele, ne reîncărcăm cu energie… Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Domnului. Acolo acela se
numeşte Biserica, sau Casa Domnului, sau Locaşul de închinare…
Ionatan Piroşca ‑ Ultimul Crăciun
26 decembrie, 2009
De ce să nu vorbesc despre asta? O zi de bucurie: Crăciunul! Sărbători fericite!
Dar cum să fac să ascund lacrima? Ideea că e foarte posibil ca să nu vă mai pot ura acelaşi lucru la anul, decât, poate, prin cărţile mele, nu e cea mai fericită idee… Spuneam nu de mult că voi povesti „în direct” viaţa şi… moartea mea.
Dar nu ştiam atunci că despre viaţă nu voi mai avea multe de spus.
Am tăcut în ultimele luni, aşteptând să termin un tratament foarte greu (interferon) împotriva hepatitei c de care sufăr, tratament care, aplicat peste paralizia evolutivă care mă reduce fizic de ani mulţi, m‑a anulat pur şi simplu. Pe deasupra, în urma unui accident stupid, mi‑am mai rupt şi meniscul, făcându‑mi mişcarea aproape imposibilă.
Mă durea tăcerea asta, ca orice ignorare a prieteniei. Speram că se va termina şi că voi reuşi să mă mobilizez suficient, ca să revin. Dar… imediat ce l‑am terminat, la controlul medical am aflat (asta de curând) că sufăr de cancer hepatic malign, că organismul meu este prea slăbit ca să mai poată suporta un alt tratament şi că… Sună ca o condamnare la moarte.
N‑am decât un răspuns: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu.”
***
toate lucrurile
ca oştirea cucerită de flori
lucrează parfum
aur smirnă şi tămâie
pentru naştere pentru înviere
pentru rămân
şi azi şi mâine şi‑n veci
în braţele Pruncului
Ionatan Piroşca ‑ O suferinţă cu sceptru
5 ianuarie, 2010
O moarte grabnică, necruţătoare, sălăşluieşte în mine.
Mă încolăceşte metodic, cu braţe lungi şi oarbe. Doamne, de ce am fost eu mai rău ca alţii?
Îmi privesc cărţile şi cred că înţeleg câte ceva. Citesc Scriptura şi mă încarc de speranţă. Oare suferă credinţa mea?
Îl iubesc pe Domnul şi îmi pun tot felul de întrebări.
Vă iubesc pe voi şi, dacă aţi putea da vreun răspuns, v‑aş pune aceleaşi întrebări. Dar răspunsurile îmi vin sub formă de suferinţă. Şi asta, nu de acum, ci de mereu.
Depind numai de minunile Lui. Ştiu că nimic altceva nu se poate împotrivi bolii apărute ca din senin, ca o suferinţă cu sceptru. Mă obişnuisem cu suferinţa, era ceva cunoscut, ceva devenit familiar, puteam scrie şi poezii pe seama ei…
Dar aşa, nu mă mai pot gândi decât la durere, febră, planuri pentru testamentare abandonări şi cum să fac să ajung până la toaletă.
Dar El ştie toate astea. Facă‑se voia Lui!
Evocare Ionatan Piroşca
Oamenii care au trăit în două regimuri, două secole, în două stări şi mai ales au avut de înfruntat nevolnicia vremilor, a regimurilor şi a semenilor, oamenii aceştia au un mesaj deosebit de transmis. Pe deasupra tuturor acestor strângeri şi constrângeri şi şerpuiri printre şi pe sub stânci – adică bolovani – prietenul şi fratele Ionatan, mereu încrezător şi visător, s‑a născut şi a trăit cu măiestria cuvântului clar rostit şi rostuit, purtător de valenţe, de taine şi învăţăminte. Aşa l‑a primit, aşa ni l‑a dăruit.
Acum, la trecerea lui în lumea drepţilor, fie‑mi îngăduit „iubiţi iubitori” ai cuvântului care înalţă, care învaţă şi mai ales care luminează, fie‑mi îngăduit să aduc omagiul nostru al tuturor… omului care a luptat cu sabia cuvântului, cu
paloşul exprimării calde şi neduplicitare.
L‑am cunoscut în tumultul bătăliei pentru promovarea versului românesc şi creştinesc, în inimaginabilă lui trăire a cuvântului armonios „pe stil nou” de care a rămas legat toată viaţă lui. Era riguros în tot ce scria şi ce făcea. Evita cu sârg
polemicile de orice natură, iar atunci când nu le putea ocoli cu niciun chip era aprig şi neînduplecat. Argumentul lui forte era: „Viaţa mea atârnă doar de mila lui Dumnezeu şi se numără oricum în zile… De ce m‑aş face vrăjmaş adevărului
ce mi‑a fost revelat? Îl voi mărturisi aşa cum l‑am primit, oricare ar fi preţul pe care va trebui să‑l plătesc!”
După ce a petrecut ani lungi în scaunul cu rotile şi s‑a obişnuit cu gândul că „trebuie să mor”, îmi scria cu ceva timp în urmă: „Mă simt şi trăiesc atât de bine cât o poate face UN OM care tocmai a primit un al doilea diagnostic mortal!”
Şi astfel, pentru cel care se numea pe sine „Omul ca semn de întrebare”, puntea suferinţelor s‑a rupt şi el a trecut de partea cealaltă, unde e pace.
L‑am preţuit şi l‑am citit pe poetul Ionatan Piroşca. Am început cu cartea „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon”, pe care mi‑a dăruit‑o cu dedicaţie. Apoi am tras cu urechea şi am aruncat privirea pe „Cuvinte la schimb”, însă serialul riguros şi amplu, publicat pe http://www.wordpress.com, intitulat «Jurnalul scrierii iubirii» ar putea să vă convingă pe oricare dintre dumneavoastră, cei care iubiţi poezia, că ne despărţim de un mare talent pe care Domnul l‑a lăsat printre noi numai două etape din viaţă: tinereţea şi maturitatea.
Oare cum ar fi arătat şi ce tezaur poetic ne‑ar fi lăsat Ionatan Piroşca‑bătrânul, dacă ar mai fi rămas printre noi? A plecat la Domnul aproape tânăr şi astfel despărţirea ne doare şi mai mult. Dar îl vom regăsi în veşnicii şi mai tânăr şi vom relua împreună „realitatea trăirii iubirii…”.
Îţi mulţumim, Doamne, care dai daruri oamenilor! Îţi mulţumim pentru mesajul pe care ni l‑ai trimis prin glasul lui Ionatan.
Te rugăm să‑i mângâi pe toţi cei care îl plâng.
Zaharia BONTE, Bruxelles, Belgia,
18 aprilie 2010
Mărul lui Ionatan ‑ Marius Cruceru
Ionatan a plantat un măr în livada poeziei evanghelice româneşti, un măr care face roade spre vindecarea verbelor derivate din adjectivele şi substantivele cele mai nemişcătoare; spre vindecarea substantivelor înţepenite prin formule golite de vioiciunea metaforică, dar care încep să se mişte sub condeiul lui cu o iuţeală verboasă fulgerândă.
Îngerii lui Ionatan îngeresc şi ferestrele ferestruiesc, mişcătoarele împietresc şi nemişcatele umblă nestingherite. Ionatan ne‑a învăţat „tabla înmulţirii cu cerul” şi ecuaţiile cu două nume necunoscute, ne‑a reparat „ferestrele Împărăţiei” şi ne‑a învăţat comerţul cu ghimpi în schimbul iertării, ne‑a arătat cum ar trebui să „trecem prin icoană” sau care sunt cele mai potrivite litere pentru a scrie „poema iubirii”, dar „cu faţa la cruce”, în linişte, o „linişte dintre două tăceri”.
Ionatan şi‑a transferat toată seva din carne pe hârtie; mişcarea din articulaţie, în conjuncţii; şi‑a înşirat puterea sub cuvintele aşezate cu o disciplină oţelită sub suferinţă. Ionatan a rodit câte un fruct în fiecare zi. Cum culegeam merele, cum el se mişca mai greu; cum cuvintele curgeau mai repede, cum vorba i se îngreuia. S‑a stors pe sine sub pomul propriei vorbiri despre cele ce cu greu alţii au reuşit să scrie cuvinte. Din oase, ligamente, zgârciuri, sânge, muşchi şi vene a adunat şi a plantat totul la rădăcina pomului cu umbră de leac pentru limba înţepenită în lozinci şi ne‑a dăruit o nouă scriitură despre cele văzute şi cele nevăzute, o nouă umbră de odihnă şi răgaz.
După uscarea lui Ionatan, mărul lui va înverzi şi înflori mai dihai şi mai de soi şi muuultă vreme ne vom hrăni din el cu tot cu poeţii care vor să vină să‑şi adape poemele din Cuvânt. Şi eu am luat din mărul lui Ionatan…
Ionatan Piroşca a trecut dincolo Ionatan Piroşca aştepta cu nerăbdare lansarea ultimului său volum, „Trecerea prin icoană”. Ar fi trebuit să se întâmple pe 24 aprilie. Era atât de prins, visa cu ochii deschişi, iar în ultimele zile vorbeam despre ziua cu pricina. Cine vine, cine nu vine, invitaţii, pregătiri ca de nuntă. Ieri am sunat să îi dau răspunsul… Prea târziu. Ionatan era deja cu un picior trecut prin ramă. Se furişa oarecum vesel dincolo… ca un copil ghiduş, aşteptând clipa în care nu suntem atenţi, cu un colţ de zâmbet poznaş …
Prea devreme! N‑a mai putut aştepta călăreţul de pe calul galben încă o săptămână? Ştia că este ultimul său proiect şi acela la care ţinea cel mai mult. Se ambiţionase, chiar dacă era în suferinţe cumplite, să scrie câteva versuri cu plecare de la fiecare verset din cartea Iov. Ştia că i se strânge funia la par şi totuşi depăna Scripturile în cuvinte, ca să ne lase moşteniri. Se grăbea cumsecade precum unul care are toată veşnicia în faţă.
„Cât Domnul îmi dă viaţă vreau să scriu poezie … eu asta fac!” mi‑a spus cu voce stinsă. Astăzi am aflat că a trecut şi cu al doilea picior dincolo de ramă. A fost zi de rugăciune şi la ora 19.00 am început să ne rugăm la Biserica Baptistă Sfânta Treime din Aleşd, biserică pe care Ionatan o vizitase nu cu multă vreme în urmă, cu Rodica şi Cătălin, pentru trecerea, pentru bună‑trecere. Biserica l‑a iubit imediat şi ne‑a rămas tuturor în suflet de atunci.
Ionatan şi‑a tras şi mâinile şi a întors ochii spre spatele icoanelor şi a trecut prin Icoană. Ionatan a trecut în spatele măştilor cerului prin Ikonul Dumnezeului Celui Viu, Isus Cristos, în care şi‑a pus încrederea. Poetul ne‑a vorbit şi despre vechi şi despre noi, şi despre noi şi despre ei, părinţii noştri. Laude, puterea şi minunile Lui, cu toatele şi‑au găsit locul printre virgule şi puncte.
Acum îşi priveşte Icoana faţă către Chip. Ionatan nu mai tremură, nu mai şchioapătă, nu se mai ţine de cadru, nu mai are nevoie de pai ca să soarbă supa, bea vinul cel nou cu mână netremurândă şi se apleacă în faţa Tronului cu picioare neslăbănogite. Ochii vii, iscoditori, de un albastru adânc, îi vor fi semn de recunoaştere pentru noi toţi care îl vom fi văzut.
Acum Ionatan a ajuns la Umbră. Iată ultima poezie publicată pe site‑ul personal.
La umbra Ta vin codrii să‑şi odihnească frunza
de verdele văratec ce‑n ele s‑a‑ncrustat,
şi cerul nopţii, mândru‑şi adăposteşte spuza
de stele obosite de‑atâta licăr ‘nalt.
La umbra Ta se naşte şi piere‑ntre albastruri
nimicul niciodatei din care toate curg
cu grijă însăilate, ca haina pe sub nasturi.
Sub umbra Ta e ziuă şi‑n umbra Ta‑i amurg.
La umbra Ta, Părinte, cresc negri chiparoşii,
şi albă, neaua lumii se‑aşterne peste ei
cum dimineaţa vine din zorii trişti şi roşii,
peste bărbaţii zilei, peste‑ale ei femei.
La umbra Ta, cu grijă, un pas mai fac şi tremur.
Sfânt, fanionul păcii e‑un alb însemn ce sus,
oh, cât mai sus ridicu‑l, cu frică şi cutremur,
cum ridicatu‑şi crucea spre ceruri pe Isus.
Am primit o frumoasă evocare a timpurilor grele din viaţa credincioşilor moldoveni:
De demult mă duceam cu gândul să fac o istorie care să împrospăteze aducerea‑aminte a unei biserici, şi nu e singura care a rezistat prin vremurile grele ale comunismului.
Chiar dacă autorul nu a trăit aceste vremuri în totalitate, el le‑a experimentat în perioada 1960‑1990. Dacă voi aminti unele evenimente sau oameni, este datorită faptului că au mai rămas unii dintre cei care îşi mai amintesc. Este mâna lui Dumnezeu vădită, căci puterea omului şi înţelepciunea lui pălesc, când e vorba despre o luptă cu un „balaur”, şi încă roşu… Citește restul acestei intrări »
Am primit un comentariu de la o creştină care se declara „tânără”. Este un răspuns delicat şi frumos, ca o floare nevinovată din aerul pur de la munte, neobişnuită cu poluarea din viaţa citadină de la câmpie. A trebuit să‑i răspund însă şi s‑o aclimatizez cu „viaţa de jos”, din mijlocul comunităţilor de oameni. Iată dialogul nostru:
„Ce uşor este pentru cei tineri să arunce cu pietre în cei care au fost informatori… sunt tânără şi la început am fost foarte revoltată pe păstorii care au fost informatori, dar apoi am auzit o explicaţie: Dacă erai acolo şi ţi‑ar fi ameninţat familia? Dacă erai unul dintre fraţii slabi în credinţă? Dacă îţi ameninţau copiii sau părinţii? Şi repede ai răspunde: Eu niciodată nu aş fi acceptat!!! Nu îi aprob pe cei care au făcut aşa ceva, dar nu am dreptul să‑i judec… Va fi vai de ei dacă nu realizează că mai au o şansă acum să‑şi recunoască greşeala în faţa turmei lor şi va fi la fel de grav şi dacă turma nu va putea să‑i ierte şi îi va condamna! Din cauza lipsei noastre de milă cred că Dumnezeu nu ne‑a dat dreptul să judecăm!!!”
* * *
„Dragă N”
Dumnezeu ne‑a dat dreptul să judecăm! Ba încă ne‑a spus că avem datoria să judecăm. Nu ne‑a dat însă dreptul să osândim veșnic. Ultimul cuvânt trebuie să‑L aibă El: Citește restul acestei intrări »
Singurătatea este primul lucru despre care Dumnezeu a spus: „Nu este bine” (Gen. 2:18) ‑ John Milton
America nu l‑a schimbat cu nimic. Moartea nu l‑a oprit să trăiască. Simplitatea nu l‑a împiedicat să ajungă foarte sus în duhovnicie.
Fratele Teodor Rus, Tinu, a fost patriarhul de vârstă al Bisericii Bethel din Anaheim. Dacă ar mai fi trăit până în luna octombrie 2009, ar fi împlinit 99 de ani. L‑am ridicat anul acesta în picioare ca să vadă toţi cum arăta Avraam când a primit vestea că va fi tată … Nu s‑a supărat, pentru că era şi dânsul încă tare…
A plecat la Domnul săptămâna trecută. Era încă îmbrăcat cu cojocul lui din Giurgeştii Bârgăului, iar pe cap purta adesea celebra lui pălărie „de acasă”. Cu câteva săptămâni înainte să plece a avut harul să fie când aici, când dincolo. Deşi aproape surd, auzea mereu coruri cântând şi predicatori vorbind. Era necăjit pe sora Rus Dochia că ea, deşi avea auz încă bun, nu auzea şi ea ceea ce auzea el. Poate din prea plinul unei vieţi petrecute în biserică, poate din „altă parte”, Tinu se trezea revenind printre cei din casă ca de la adunare.
Într‑o noapte s‑a trezit cu hohote de râs şi bătând din palme. Prea fusese frumos ceea ce văzuse de cealaltă parte a somnului. Încă o dovadă că Dumnezeu nu este împotriva aplauzelor bucuroase.
Acum câţiva ani, în România, traduceam un american dintr‑o trupă de cântăreţi veniţi în misiune. Cântecele erau din toată gama şi la un moment Citește restul acestei intrări »
Tatăl lui Hubert French a fost împuşcat de o persoană necunoscută pe când fiul său avea numai 10 ani. Din acea zi , inima lui Hubert a fost stăpânită de gândul răzbunării. El voia cu orice preţ să‑l găsească pe asasin şi să‑l răzbune pe tatăl său.
După câţiva ani, când acest copil a ajuns în floarea tinereţii, a fost diagnosticat cu o severă dezordine neurologică. A fost spitalizat şi supus unui tratament sever. Doctorii i‑au spus că va depinde de medicamente tot restul vieţii, iar singura‑i speranţă pentru viaţă este legată de conştiinciozitatea cu care îşi va lua medicamentele.
În ciuda acestor tratamente medicale, starea sănătăţii lui Hubert a continuat să se înrăutăţească. După numai câţiva ani de tratament, a ajuns să fie inapt pentru muncă datorită problemelor psihice. În acele momente a început însă să se gândească că sfârşitul vieţii îi este aproape şi a meditat mai mult la ceea ce s‑a întâmplat cu tatăl său, la experienţele pe care le‑a trăit atunci şi la faptul că acest gând al răzbunării i‑a stăpânit întreaga viaţă.
Ştiindu‑şi sfârşitul aproape, Hubert a început să meargă la biserică şi să citească Biblia. Citind Cuvântul lui Dumnezeu, a înţeles că pe cel ce i‑a ucis tatăl trebuie să‑l ierte din toată inima. Dorind să pună în practică acest adevăr, procesul a fost greoi şi s‑a petrecut într‑un timp mai lung. Dar a venit o zi în care a mărturisit că Dumnezeu i‑a dat putere să ierte şi să uite pe acel ce i‑a făcut atâta rău.
Ştiţi ce s‑a întâmplat începând chiar din acea zi? Hubert a început să se simtă mult mai bine, iar numai după câteva luni, doctorii i‑au întrerupt tratamentul. Toate problemele lui neuropsihice au dispărut. Iar în cei 12 ani care au trecut de atunci, aceste probleme n‑au mai apărut. El a reuşit să‑şi reia serviciul şi să‑şi întemeieze o familie, trăind ca un om perfect sănătos.
Experienţa acestui copil ne arată că atunci când păstrăm în inima noastră resentimente, ură şi dorinţa de răzbunare, atunci când nu suntem gata să‑i iertăm pe cei ce ne‑au greşit, noi suntem cei ce vom suferi cel mai mult. Aceste resentimente ne vor afecta emoţional, spiritual şi fizic. Vindecarea va veni numai atunci când vom fi gata să iertăm din toată inima. (primită de la Cristian Tripon)
BOTEZUL DOMNULUI
Matei 3:13-17
După episodul de la 12 ani, când Isus este dus în Templu, urmează anii de tăcere petrecuți în Nazaret, iar acum, apariția Sa pe malurile Iordanului unde se prezintă ca un candidat la botezul lui Ioan. Matei ni-L prezintă pe Isus venind din Galilea la Ioan să fie botezat de el (Mt 3:13). El este singurul evanghelist sinoptic care ne prezintă împotrivirea lui Ioan la gestul lui Isus.
De ce este Ioan împotrivă?
Două explicații:
- Superioritatea lui Mesia – Cel care botează cu Duhul Sfânt și cu foc – botez de care, Ioan se gândea, că are și el nevoie
cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. (Matei 3:11)
Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu” zicea el „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”(Mt.3:14)
- Botezul lui Ioan era un botez al pocăinței de păcate …..păcate pe care evident Isus nu le avea.
De ce vrea Isus să se boteze totuși?
- Unii comentatori susţin că Isus a mărturisit în Iordan păcatele poporului așa cum au făcut înaintea Sa Moise, Ezra și Daniel
- Isus explică: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” O altă traducere ar fi să împlinim toată dreptatea.
Cele două cuvinte dreptate șiîmplinire sunt așa cum spune R.T. France, în comentariul său asupra cărții, ”predominante în Evanghelia după Matei.” A împlini profețiile Vechiului Testament și neprihănire – viață trăită în ascultare de Dumnezeu. Mesia este Cel ce aduce neprihănirea poporului Său. Pentru a putea face lucrul acesta El se identifică – sensul cuvantului botezat – cu acest popor. Astfel prin botez şi prin ispitire Domnul Isus se indentifică cu omenirea păcătoasă, omenire pentru care avea să moară.
După aceasta Isus este botezat, iar la ieșirea din apă:
- Cerurile s-au deschis ( vezi și Ezechiel 1:1)
- Duhul Lui Dumnezeu s-a pogorât peste El – Conform profeților Vechiului Testament – Darul care îi fusese promis Lui Mesia: Isaia:11:2, 42:1, 61:1
- Glasul din cer care declară: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Matei prezintă glasul la persoana a III-a spre deosebire de Marcu şi Luca.
Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Marcu 1:11)
şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”( Luca 3:22)
De altfel, Matei mai redă încă de două ori… o dată citează din Isaia și apoi la schimbarea la Față pe munte:
Matei 12:18 „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.
Matei 17:5 Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”
Trinitatea: Tatăl – care vorbește, Duhul care se pogoară peste Fiul….
Aşadar, Tatăl face două declarații vis-a-vis de Fiul, proslăvindul-L (2 Petru 1:17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”)
O declarație, așadar, despre Fiul Lui Dumnezeu care este adresată martorilor (cel puțin în Matei) și probabil, în special lui Ioan conform căreia Isus:
- ESTE Fiul Preaiubit al Lui Dumnezeu…în scelași timp, Mesia, Robul Domnului și Regele din seminția Davidică
- În El Își găseste Tatăl – toată plăcerea
Îndeosebi, pe cea de a doua declarație aș dori să ne concentrăm în predica de azi:
Cea mai mare poruncă pentru orice muritor, pe care Christos de altfel o reafirmă este:
Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”(Matei 22:37)
Două lucruri legate, de altfel, una de alta din care putem să învățăm despre relața dintre Tatăl și Fiul. Dragostea și plăcerea… amândouă se implinesc în Fiul.
Trăim într-o lume în care dragostea și plăcerea au fost pervertite, parcă mai mult decât orice, ele au înțelesuri care ne fac ca și creștini să vorbim cu greu despre ele… John Piper spune că atunci când a folosit termenul de hedonism creștin, în cadrul unei slujbe de Duminică, un părinte a venit la el mai târziu şi i-a spus, „Ştiai că fetiţa noastră a crezut că ai spus păgânism creştin?”
De ce sunt pervertite in ochii noștrii?
Pentru că lumea prezintă modelul ei de dragoste și plăcere…..chipul veacului ciuntit si hâd ce-și revarsă potopul de mizerie sub formele despuiate de haine ale unor trupuri tinere ce ni se aruncă în față ca și modele de urmat. Omenirea este într-o continuă alergare după plăcere, plăceri care sunt vinovate:
- Pentru că sunt imorale de cele mai multe ori și
- Pentru că omul le caută în altă parte decât în Dumnezeu
De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu, şi vă batjocoresc. (1 Petru4:4)
Înțelegem din acest verset că alergarea după plăcere este văzută ca fiind ceva normal, natural chiar de către omul corupt și înseamnă împlinirea propriilor pofte dar, și faptul că odată cu convertirea trebuie să se schimbe și locul unde trebuie să ne găsim plăcerea dar și conceptul însuși de plăcere.
Haideți să privim la noi, să răscolim lăuntrul nostru și să ne punem întrebarea, există în noi această sete profundă, mistuitoare după Dumnezeu? Când ne-am retras ultima dată și am închis ușa „odăiței” după noi și am încercat să căutăm, pătrunși de setea aceasta, ”Fața lui Dumnezeu”?
Suntem încă la început de an și probabil ne-am intentat fiecare din noi ”procese de conștiință”… Se spune că Seneca – un adept al stoicismului – își făcea zilnic astfel de procese de conștiință, procese care au ajuns la cunoștința celorlalți senatori romani, care i-au spus următoarele: ca și noi și tu deții foarte multe posesiuni materiale, ești la fel cu noi…. Adevărat….. era unul din cei mai bogați și mai puternici oameni, după împărat, din întreg imperiul, îi plăcea să i se aducă micul dejun pe o tavă de argint, prânzul pe una de aur, iar cina pe una de platină, avea vreo 200 de sclavi. Seneca spune că diferența dintre el și ceilalți este că el deţine aceste bogății, pe când ei sunt deţinuţi de aceste bogății. Avea să demonstreze acest lucru în momentul în care află despre un complot pus la cale împotriva sa – el își împarte averea celor 200 de sclavi pe care îi eliberează și se retrage să-și trăiască viața modest într-o casă din afara Romei.
Trăim o lume care caută plăcerea în: relații imorale, din ce în ce tot mai mult în diferite substanțe ce dau dependență, computer şi diversele gadgeturi, internet, rețele sociale și în materialism – lucruri pe care le deținem.
Pentru creștini, se pune întrebarea, ce putem să facem să evităm lucrul acesta? Cum putem ajungem să spunem ca și fiii lui Core: Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!(Ps. 42:1)sau Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. (Psalmi 73:25)
- Focalizarea pe Christos – Dumnezeu își concentrează privirea la Christos
De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus. (Evrei 3:1)
Viața cu greutățile ei va încerca să ne distragă atenția de la Christos. Ioan însuși, din închisoare, își trimete mesajerii să-L întrebe, Tu ești sau să așteptăm pe altul?
Cuvântul rostit trebuie să ne răsune zilnic în urechi, avem nevoie asemenea galatenilor ca Christos să fie zugrăvit în fața ochilor noștri, din nou și din nou, Doamne farmecă-ne din nou cu Gloria și Frumuseţea Ta. Avem și noi nevoie ca și Moise să vedem slava Ta.
Satan, potrivnicul lui Dumnezeeu, vrea să farmece oamenii, așa cum a încercat și cu Isus arătându-le frumusețea lumii, vrea să ne găsim plăcerea în ele, de aceea, zilnic, ne duce pe munte și ne arată această frumusețe a lumii, ne cere pentru aceasta să oprim închinarea noastră zilnică către Christos. Când Îl privim pe Christos, în mod ”firesc”, cădem în adorare. Au făcut-o magii, păstorii, şi Ioan în insula Patmos. Frumusețea Lui Christos ne farmecă. Problema este că privim din ce în ce tot mai puțin la El. De altfel, de atâtea ori se pare că se ascunde, că este departe de noi. Mulți din Psalmi ne evocă trăiri ale unor oameni ce căutau cu ardoare un semn de la El…. să-L vadă, să-I simtă prezența.
Chipul lumii ce se arată din ce în ce mai mult are două laturi: una despre care am vorbit, ”frumoasă”, prin care încearcă să ne seducă și una urâtă, prin care încearcă să ne tulbure și să ne provoace cu întrebări de genul: cum poate un Dumezeu atît de bun să fie în control și totuși lumea să fie atât de rea și crudă? Sau cum poate Dumnezeu să fie fericit când sub ochii Săi se întâmplă atâtea lucruri groaznice?
Lucruri pe care presa ”are grijă” să ni le aducă în prim planul și focusul nostru. Papa Benedict conștient de cantitatea și calitatea știrilor, în cadrul slujbei de Anul Nou, a făcut un apel la moderarea şi chiar diminuarea informaţiilor negative din media. El a spus potrivit agențiilor de știri:
“Răul face mai mult zgomot decat binele: o crimă cu sânge rece, violenţta răspândită pe scară largă, nedreptăţile grave, toate acestea se transformă în subiecte de ştiri; de cealaltă parte, însă, dovezile de dragoste şi de ajutor uman rămân în umbră.”
Răul care se revarsă pe ecranele televizoarelor direct în casele noastre nu face altceva decât să ne fure și dramul de bucurie pe care îl mai avem. Studiile care s-au făcut arată că răul, violența provoacă depresie.
Nu, Dumnezeu nu se bucură, nu este vinovat, nu provoacă aceste rele, El Își găsește toată plăcerea pentru că privește la Fiul….. Dumnezeu este Fericit și vrea să împartă cu noi această fericire…..
Răspunsul Lui Dumnezeu la răul din lume a fost să pregătească o Soluție – Isus.
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. (Is.53:10)
Dumnezeu este asemeni cu: Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. (Ioan 16:21) A făcut posibilă salvarea din rău, acum privește la noi prin ceea ce a făcut Christos.
De-a lungul vremurilor, oamenii l-au căutat pe Dumnezeu fie în natură, fie in istorie (Dumnezeu care se relevă în istorie vs Dumnezeu care se ascunde în ea), în ei înșiși, în scrierile sacre… dar, cel mai bine, Dumnezeu se vede când privim la Christos.
- Focalizarea pe răsplătirea ce ne așteaptă
Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. (Evrei 11:24- 26)
Unul dintre oamenii care s-a bucurat de înţelepciune, putere, faimă și bogăție deopotrivă, a fost Solomon. Toate plăcerile din lumea aceasta și îndeosebi cele ale păcatului, sunt trecătoare, oricât de îndepărtat sau apropiat ni se pare momentul, dar, Solomon ne spune că vom ajunge în punctul în care nu mai găsim plăcere în lucrurile în care ne găseam plăcerea. De aceea, el ne îndeamnă să ne aducem aminte de Dumnezeu încă din tinerețea noastră și să-L căutăm:
Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei”. (Eclesiastul 12:1)
După care zugrăvește foarte plastic îmbătrânirea și pierderea odată cu ea a multora dintre plăcerile vieții, pentru a conchide în final:
O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune. (Eclesiastul 12:8)
Dacă toate plăcerile lumii sunt trecătoare, în comparație, răsplătirile divine sunt veșnice. Merită ca, pentru a ”pune mâna pe ele”, să renunțăm la tot ce este definit de efemeritate.
- Bucură-te de ceea ce se bucură și Dumnzeu
- Oamenii evlavioși – caută părtășia unor astfel de oameni
Sfinţii, care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea. Psalmi 16:3
- Dumnezeu se bucură de toţi fii risipitori care se întorc acasă
Tatăl s-a întristat foarte tare când fiul cel mare refuză bucuria și rămâne afară. Dacă fiul cel mic l-a „omorât” cerându-i averea , cel mare înfige și el cuțitul în inima Sa de Tată când refuză să se bucure de întoarcerea fratelui risipitor.
Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită? Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu se rătăciseră. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi. (Mt 18:12-14)
- Dumnezeu iubește oamenii în general
jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor. Proverbe 8:31
Ezechiel 18:23 Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?
- Ţara Sa- Israel
Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea” şi ţara ta o vor numi Beula: „Măritată”; căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăşi. Isaia 62:4
- Adevărul – bucură-te si tu de adevăr, caută-l și sprijinește-l
nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr. 1 Corinteni 13:6
- Încrede-te în Dumnezeu deoarece bucuria este un dar de la EL
Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne! ”Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului. (Psalmi 4:6-7)
- Caută plăcerea în Cuvântul Său
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! (Psalmi 1:2)
Pastor FLORIAN M. PRODEA
Botezul Domnului ISUS HRISTOS si Botezul Omului
Înainte ca Hristos să se înalțe la cer, El a dat ucenicilor Lui marea însărcinare:
“Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” Matei 28:19,20.
Adevărata însemnătate și importanța botezului biblic reies clar din această ultimă însărcinare dată de Isus ucenicilor Lui. El le-a spus să se ducă și să învețe TOATE neamurile, învățând pe oameni să păzească TOT ce El a poruncit. Apoi ei trebuiau să boteze pe convertiți “în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.
1. DE CE AFOST BOTEZAT ISUS?
Isus nu a dat numai o poruncă directă privind botezul, dar El Însuși a oferit un exemplu pozitiv, deoarece El Însuși a fost botezat.
“ATUNCI A VENIT ISUS DIN GALILEA LA IORDAN, LA IOAN, CA SĂ‚ FIE BOTEZAT DE EL. Dar Ioan căuta să-L oprească. Eu, zicea el, am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la Mine? Drept răspuns Isus i-a zis: Lasă-Mă acum, căci așa se cade SĂ‚ ÎMPLINIM TOT CE TREBUIE ÎMPLINIT. Atunci Ioan L-a lăsat. DE ÎNDATĂ‚ CE A FOST BOTEZAT, ISUS A IEȘIT AFARĂ‚ DIN APĂ‚. Și în clipa aceea cerurile s-au deschis și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea” Matei 3:13-17.
Isus a spus lui Ioan Botezătorul că “așa se cade”, sau că așa se cuvine pentru noi, “să împlinim tot ce este drept”. Astfel că Ioan a intrat în apa Iordanului împreună cu Mântuitorul și L-a îngropat sub apă. Când Isus a ieșit din apă, El a văzut cerul deschis și pe Duhul lui Dumnezeu, în chip de porumbel, coborând asupra Lui. Apoi vocea lui Dumnezeu, Tatăl, a proclamat: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.
Botezul este un simbol al spălării tuturor păcatelor noastre prin sângele lui Hristos. Petru repeta porunca Domnului:
“POCĂ‚IŢI-VĂ‚… și fiecare din voi SĂ‚ FIE BOTEZAT în Numele lui Isus Hristos SPRE IERTAREA PĂ‚CATELOR VOASTRE; apoi veți primi darul Sfântului Duh” Fapte 2:38.
Ca agent curățitor, apa simbolizează o curățire mai profundă, curățirea inimii omenești prin sângele lui Isus Hristos, Domnul nostru.
De ce, atunci, a fost botezat Isus? Botezul Lui nu a fost un botez al pocăinței, care urmează mărturisirii păcatelor, fiindcă El “n-a cunoscut niciun păcat” 2Corinteni 5:21. Totuși, El a cerut să fie botezat. De ce? Răspunsul îl aflăm în cuvintele lui Hristos către Ioan: “Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”.
Isus n-avea nevoie de botez pentru spălarea păcatelor, deoarece El nu era păcătos. El n-avea nevoie de pocăință. Sfântul nostru Mântuitor a primit botezul nu ca pe o mărturisire a vinovăției Lui, ci pentru a Se identifica pe deplin cu păcătoșii. EL A FOST EXEMPLUL NOSTRU. El a făcut pașii pe care noi trebuie să-i facem.
Cuvintele lui Dumnezeu: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea” arată că Dumnezeu ia în seamă ascultarea credincioasă. Cum pot aceia care iubesc cu adevărat pe Isus să refuze să urmeze exemplul Lui de ascultare voioasă?
De ce a fost botezat Isus? Ţinta Lui cea mare a fost ca venind în această lume să transmită oamenilor pierduți plinătatea neprihănirii Lui.
“Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat (Hristos), El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, CA NOI SĂ‚ FIM NEPRIHĂ‚NIREA LUI DUMNEZEU ÎN EL” 2Corinteni 5:21.
Mijlocul divin de a transfera păcătoșilor pierduți neprihănirea este prin moartea lui Hristos ca înlocuitor al nostru și prin învierea Lui. Botezul este un simbol potrivit pentru acestea.
2. DE CE TREBUIE SĂ‚ FIU EU BOTEZAT?
Mântuirea are în centru trei fapte mari ale lui Isus pentru noi. Apostolul zice:
“Hristos A MURIT pentru păcatele noastre, după Scripturi… A FOST ÎNGROPAT și A ÎNVIAT a treia zi, după Scripturi” 1Corinteni 15:3,4.
Hristos a făcut mântuirea noastră posibilă prin moartea, prin îngroparea și prin învierea Lui. El a murit pentru păcatele noastre. El s-a ridicat dintre morți ca să ne dea o viață nouă de neprihănire.
Botezul reprezintă moartea, îngroparea și învierea lui Isus Hristos. El simbolizează participarea noastră la moartea și la învierea lui Hristos.
“Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă” Romani 6:3,4.
Botezul înseamnă moartea față de păcat împreună cu Hristos, îngroparea omului vechi împreună cu Hristos și ridicarea împreună cu Hristos la o altă viață. Mântuirea este a noastră atunci când primim botezul ca un simbol al acestei experiențe și ca o mărturisire publică a credinței noastre în Mântuitorul nostru.
Cele trei părți ale actului botezului preînchipuie în mod potrivit cei trei pași al experienței spirituale. Candidatul este plecat pe spate în apă: are loc îngroparea (în apă) a corpului său. Ochii îi sunt închiși. Respirația este oprită. Apoi el este scos din apă. Isus a murit odată pentru totdeauna pentru păcatele noastre (Evrei 9:28). O jertfă ispășitoare ajunge. Chiar așa, o singură scufundare în apă prezintă semnificația spirituală a urmării lui Hristos în moartea, îngroparea și învierea Lui.
Ce înseamnă să mori împreună cu Hristos? Găsim răspunsul în Romani 6:6:
“Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului”.
Aceasta înseamnă că noi acceptăm personal moartea lui Hristos în locul nostru, având vechea noastră fire păcătoasă răstignită împreună cu El. Înseamnă părăsirea oricărui păcat cunoscut, moartea față de toate căile păcătoase ale lumii și permisiunea dată lui Hristos de a scoate din viața noastră orice obicei sau practică protivnice voiei Lui.
Un tânăr dintr-o țară păgână îndepăratată, a auzit Evanghelia lui Isus, s-a întors de la felul său păgân de viață și a devenit un urmaș al lui Isus Hristos. El a invitat pe prietenii lui să vină a doua zi la el ca să fie martori la un eveniment foarte deosebit. El le-a spus că el urmează să fie îngropat în curtea din fața casei și dorea ca ei toți să fie prezenți. Firește, n-a trecut mult și vorba a ajuns în tot satul.
A doua zi, toți erau nerăbdători să vadă dacă într-adevăr Daniel va muri și va fi îngropat. Când mulțimea a început să se adune, l-au văzut pe flăcău săpând o groapă mare în curtea din față.
“Ce faci acolo?” l-au întrebat unii dintre prietenii lui.
“Îmi sap mormântul” a răspuns el.
Lumea a crezut că el înțelegea exact ce le spunea lor.
După ce lucrul a fost terminat, a sosit un misionar care l-a ajutat pe Daniel să umple groapa cu apă. Apoi, sătenii adunați în jur au fost martorii unei scene ciudate. Daniel a coborât în apă împreună cu misionarul, a fost scufundat în apă și a ieșit afară la o nouă viață cu Hristos.
Tânărul murise și fusese îngropat. El era de acum un om nou în Hristos. Viața lui a devenit o mărturie vie de puterea transformatoare a lui Isus Hristos. Fiind botezați, noi mărturisim că este scopul nostru să trăim o viață nouă pentru Dumnezeu.
“Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” 2Corinteni 5:17.
Botezul simbolizează moartea față de păcat și îngroparea. El mai simbolizează învierea la o altă viață. Ieșirea mea din mormântul de apă este mărturia CREDINŢEI mele în Hristos cel înviat care a promis să trăiască viața Lui în mine.
“AM FOST RĂ‚STIGNIT ÎMPREUNĂ‚ CU HRISTOS și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci HRISTOS TRĂ‚IEȘTE ÎN MINE. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în CREDINŢA în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pentru mine” Galateni 2:20.
Când un credincios iese din apa botezului, el mărturisește că singura lui speranță de a trăi o viață de biruință asupra firii lui celei vechi și păcătoase este în Domnul cel înviat.
3. DE CE TREBUIE SĂ‚ FIU SCUFUNDAT?
Când înțelegem adevărata ÎNSEMNĂ‚TATE a botezului, avem foarte puțină dificultate să înțelegem FORMA adevăratului botez. Moartea cere îngropare. Chiar cuvântul “botez” vine din grecescul “baptizo” care înseamnă a afunda, a scufunda, a pune sub apă.
Mântuitorul nostru n-a fost botezat prin stropire sau turnare. El a fost botezat ÎN Iordan (Marcu 1:9).
“Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo era MULTĂ‚ APĂ‚ și oamenii veneau ca să fie botezați” Ioan 3:23 (King James).
Când Isus a venit la Ioan pentru botez, El a intrat în apă, a fost cufundat în apă și apoi “a ieșit afară din apă” (Matei 3:15). Botezul lui Hristos a împlinit simbolul morții, îngropării și al învierii. Trebuia “apă multă” ca acest rit să fie împlinit, dar nu ar fi trebuit să fie așa dacă botezul se făcea prin stropire sau prin turnarea unei cantități mici de apă pe capul sau corpul candidatului.
Când John Wesley a fost în America în 1737, el a fost judecat de un juriu de treizeci și cinci de jurați (asesori) într-un proces bisericesc pentru ciudata acuzație că a “refuzat să boteze pe copilul domnului Parker altfel decât prin scufundare”. Raportul acestei judecăți se află în arhiva tribunalului din Georgia. În felul acesta, părintele Metodismului a recunoscut că botez înseamnă scufundare.
Istoria bisericii arată clar că biserica creștină primară practica botezul prin scufundare. Că acest fel de botez era practicat și în secolele al doilea și al treilea este atestat de scrierea Ante-Nicene Fathers (Părinții Ante-Niceeni, vol. VII, p. 379 și vol. III, p. 94). Baptisterii pentru scufundarea candidaților la botez au fost găsite în multe dintre bisericile din Europa, Asia și Africa de Nord, a căror construcție se situează între secolele al patrulea și al paisprezecelea. Jean Calvin, reformatorul, declara: “Însuși cuvântul botez înseamnă a scufunda și este lucru sigur că scufundarea era practica Bisericii din vechime” Institutes of the Christian Religion, Bk. 4, Ch. 15, Sec. 19.
Dean Stanley, unul dintre cei mai învățați scriitori ai Bisericii Anglicane, declara că “Pentru primele treisprezece secole, practica aproape universală a botezului era aceea despre care citim în Noul Testament și care corespunde și însemnătății cuvântului botez, anume aceea de a scufunda sub apă pe cei care se botezau” Christian Institutions, p. 21.
De abia în 1311 Conciliul de la Ravenna a acceptat în mod oficial stropirea sau turnarea de apă ca fiind egale cu scufundarea. Avem mărturia Bisericii Romano-Catolice că scufundarea a fost practicată până atunci. Cardinalul Pullen din secolul al doisprezecelea explica astfel felul Botezului din timpul lui:
“În timp ce candidatul la botez este scufundat în apă, se sugerează moartea lui Hristos; în timp ce el se află sub apă și acoperit cu apă, este prezentată îngroparea lui Hristos; în timp ce el este ridicat din apă, se proclamă învierea lui Hristos”. Cardinal Pullen (Sec. al XII-lea), Patrologia Latina, Vol. 150, col. 315.
De ce a fost pusă la o parte scufundarea în favoarea stropirii sau turnării?
“Timp de multe secole după întemeierea creștinismului, botezul a fost în mos obișnuit afectuat prin scufundare, dar din secolul al doisprezecelea practica botezului prin turnare a căpătat întâietatea în Biserica Catolică, deoarece în felul acesta sunt mai puține inconveniențe decât pentru botezul prin scufundare” James Cardinal Giboon, Faith of Our Fathers, p. 277.
Trebuie să facem ce ne vine mai ușor, sau să urmăm exemplul lui Isus?
4. TREBUIE BOTEZAŢI PRUNCII?
Înainte de botez, o persoană trebuie învățată calea mântuirii. Isus a poruncit: “Duceți-vă și FACEŢI UCENICI din toate neamurile, BOTEZÂNDU-I…” Matei 28:19. Multe alte traduceri sună: “Instruiți toate neamurile, botezându-i”.
În al doilea rând, candidatul trebuie să accepte adevărul așa cum este el în Isus, el trebuie să creadă. Când famenul a întrebat pe Filip ce trebuie să facă pentru a fi botezat, Filip i-a răspuns: “Dacă crezi cu toată inima ta, se poate” Fapte 8:37.
Al treilea pas în pregătirea pentru botez este pocăința. La Ziua Cincizecimii, când apostolii predicau cu mare putere, Petru a zis: “POCĂ‚IŢI-VĂ‚ și fiecare din voi SĂ‚ FIE BOTEZAT în NUMELE lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor” Fapte 2:38. Când ne pocăim și mărturisim păcatele noastre putem fi curățiți de păcat prin puterea lui Isus Hristos (1Ioan 1:9).
Părinții sunt răspunzători de instruirea copiilor lor în frica de Dumnezeu. Ei trebuie să-i învețe în mod credincios adevărurile din Biblie și să le ofere un bun exemplu de viață sfântă. Dar când este vorba de primirea lui Hristos și de botez, hotărârea trebuie să aparțină tânărului însuși (Ezechiel 14:20). Un prunc este incapabil să creadă, Să se pocăiască și să mărturisească; acestea însă sunt condiții care trebuie împlinite înainte de botez.
În 1807 James Haldane, după ce botezase prin stropire un bebeluș, a fost acostat de tânărul lui fiu cu întrebarea pătrunzătoare: “Tată, a crezut copilul acesta?”
“Nu”, a răspuns tatăl. “Dar de ce îmi pui așa o întrebare?”
“Fiindcă, tată, am citit tot Noul Testament și am găsit acolo că erau botezați cei care credeau. A crezut copilul?”
Întrebarea băiatului “A crezut copilul (ca să fie botezat)?” a frământat mintea tatălui, până ce, după o cercetare completă, el însuși a fost botezat prin scufundare. Fratele lui Robert i-a urmat exemplul. Biserici întregi au văzut lumina acestei porunci divine strălucind asupra lor. Mii dintre cei mai evlavioși din Scoția acelor zile, care luaseră Biblia ca singura lor regulă de credință, au urmat pe Domnul pe deplin în acest ritual sfânt.
Biblia are puțin de zis despre copiii care mor înainte de a fi destul de maturi încât să aleagă pe Hristos ca Mântuitor al lor personal și deci nu s-au botezat. Știm totuși că vor fi copii mântuiți în Împărăția lui Dumnezeu.
“Atunci lupul va locui împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna UN COPILAȘ” Isaia 11:6.
Putem încredința viitorul veșnic al copiilor noștri Mântuitorului care a zis:
“Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei” Matei 19:14.
5. CÂT DE IMPORTANT ESTE BOTEZUL?
În conversația dintre Isus și Nicodim, conducător important care a venit la El noaptea, Isus a declarat:
“Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” Ioan 3:3.
Lui Nicodim nu-i era prea clar ce voia Hristos să spună prin aceste cuvinte. La urma urmelor, cum poate o persoană să se nască din nou? Așa că Isus a explicat:
“Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” V. 5.
“Născut din apă” se referă la botezul cu apă. “Născut din Duh” înseamnă o completă schimbare a minții și inimii. În viața unuia care este născut din nou, aceste experiențe sunt vitale.
Botezul cu apă este simbolul vizibil al schimbării lăuntrice. Biserica are însărcinarea să boteze, ca dovadă că Duhul Sfânt a început transformarea caracterului unui om.
Dar cineva poate să întrebe: “Este chiar necesar să se boteze cineva prin scufundare?” Biblia răspunde cu înseși cuvintele lui Isus Hristos:
“Cine va CREDE și se va BOTEZA, va fi MÂNTUIT; dar cine nu va crede, va fi osândit” Marcu 16:16.
Isus a însărcinat pe ucenicii Lui să învețe pe toate neamurile, “botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:18,19). În conformitate cu această poruncă apostolul Petru a spus poporului la Ziua Cincizecimii să se pocăiască și fiecare să fie botezat în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor (Fapte 2:38). Privind pe cei care au primit predicarea la Cezarea, se raportează că Petru “a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos” (Fapte 10:48).
Cel care crede în Domnul Isus din toată inima, va dori cât mai curând să fie botezat. Când Saul din Tars l-a primit pe Hristos, el “a fost botezat” (Fapte 9:18). Altă ilustrație este experiența famenului etiopian raportată în Fapte 8:26-40.
Evanghelistul Filip a fost mânat de Duhul Sfânt să ajungă din urmă o trăsură în care călătorea un personaj important din Etiopia. Invitat în trăsură, Filip a găsit pe demnitar citind capitolul 53 din Isaia, marea profeție despre Isus Hristos.
“Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” Isaia 53:7.
Citește împlinirea așa cum este redată de Scriptură:
“Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Famenul a zis: Uite apă: ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: CRED CĂ‚ ISUS HRISTOS ESTE FIUL LUI DUMNEZEU. A poruncit să stea carul, S-AU COBORÂT AMÂNDOI ÎN APĂ‚ ȘI FILIP A BOTEZAT PE FAMEN. CÂND AU IEȘIT AFARĂ‚ DIN APĂ‚, Duhul Domnului a răpit pe Filip și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce FAMENUL ÎȘI VEDEA DE DRUM PLIN DE BUCURIE…” Fapte 8:36-39.
Condiția esențială înainte de botez a fost credința din toată inima în Isus, Fiul lui Dumnezeu. Felul botezului este clar din faptul că amândoi oamenii au coborât și au intrat în apă. Famenul a fost botezat prin scufundare. El a crezut, a fost botezat, a ieșit afară din apă și și-a văzut de drum bucurându-se de asigurarea mântuirii.
Botezul lui a fost un pas pe drumul spre Împărăție. După cum spune Isus:
“Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” Ioan 3:5.
6. SUNT PIERDUŢI TOŢI CEI NEBOTEZAŢI?
Tâlharul de pe cruce n-a fost niciodată botezat, dar Isus i-a promis un loc în Împărăția Lui. Botezul lui Isus este suficient pentru aceia care, ca și tâlharul muribund de pe cruce, sunt în imposibilitate fizică să se boteze prin scufundare.
Tâlharul de pe cruce a fost născut “din Duh”. El a recunoscut pe Isus ca Domn al vieții. Era cu neputință pentru el să părăsească crucea și să fie scufundat în apă, ca semn al schimbării inimii lui. El a făcut singurul lucru pe care-l putea face: a mărturisi cu gura lui, credința lui în puterea mântuitoare a lui Isus. Și Isus a acceptat această mărturisire.
Tâlharul muribund nu era în stare să meargă la biserică, n-a fost botezat niciodată, n-a luat parte la Masa Domnului, n-a dat zecimi sau daruri. Dar Hristos i-a promis că va fi în Împărăția veșnică. Acesta este triumful credinței. Orice om, de oriunde, poate găsi mântuire dacă crede. Sigur, nimeni nu poate fi într-o situație mai disperată decât tâlharul de pe cruce. Totuși și el a găsit mântuirea în ceasul al unsprezecelea. Augustin observa: “Există un caz de pocăință pe patul morții, acela al tâlharului pocăit, ca nimeni să nu dispere; dar este numai unul, ca nimeni să nu-și facă iluzii”.
Isus Hristos nu iubește în secret: El și-a mărturisit deschis dragostea Lui pentru mine, murind în locul meu. Sinceritatea mea și completa mea supunere față de Hristos se vor dovedi printr-o mărturisire de care nu mă rușinez făcută la botez.
Trăiești cum a trăit Isus? Ai început viața nouă în Hristos? Ai fost botezat? Dacă nu, “ce zăbovești? Scoală-te, primește botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului” Fapte 22:16.
:Botezul Domnului ISUS HRISTOS si Botezul Omului, Ioan Burca
TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT,
Toata Gloria in Veci !!!
Sarbatoarea care ne aminteste de Botezul Domnului Isus Hristos, cunoscuta mai mult sub denumirea de “Boboteaza”, se tine in fiecare an la inceputul lunii Ianuarie. Privind in ansamblu, sa vedem felul in care se tine si cateva observatii:
1. Marea masa a celor care tin aceasta sarbatoare, nu cunosc despre ce este vorba. Ei stiu doar ca in calendar scrie ca pe data de
e “Boboteaza”, fara sa ii intereseze ce anume semnifica sarbatoarea, de ce se tine, daca trebuie sa faca ceva in ziua respectiva, daca sarbatoarea e legata de o persoana sau eveniment, etc.
Modul acesta de-a serba Botezul Domnului Isus Hristos nu are nimic de-a face cu Biblia, cu Cartea care inglobeaza Cuvantul lui Dumnezeu si care arata voia Unicului Parinte al Bisericii – DUMNEZEU, si pe care a implinit-o intocmai Fiul Sau, DOMNUL ISUS
Daca preotii care ar trebui sa apere si sa aplice principiile si lucrarile Lui DUMNEZEU, isi bat joc de Botezul DOMNULUI ISUS
unde a fost prezenta Trinitatea, adica TATAL, FIUL, DUHUL SFANT, ce pretentii se mai poate avea de la enoriasi, care nu stiu ce scrie in BIBLIE si nici nu-i intereseaza!
“Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca sa fie botezat de el.” (Matei 3:13)
A Boteza = CUFUNDA
Etimologia
Etymology
Pronunciation
- IPA: /bap.tíz.dɔː/ → /βap.ˈti.zo/ → /vap.ˈti.zo/
Verb
5. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
* Ce reprezinta botezul?
De ce s-a botezat Domnul Isus Hristos, pentru ca El nu a avut pacate, deci nu a trebuit sa se pocaiasca, marturisindu-si pacatele, asa cum gasim scris ca trebuiau sa faca cei care veneau la Ioan
18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt.
20. şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin.
9. şi „Tată` să nu numiţi pe nimeni pe pămînt; pentrucă Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.
10. Să nu vă numiţi „Dascăli`; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.
11. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
12. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.(Matei 23:8-12).
Multi oameni isi bat joc de lucrarea Lui DUMNEZEU, dar din nefericire pentru ei, mai devreme sau mai tarziu, vor da socoteala pentru asta. Daca esti unul dintre acestia, te intreb: Cum vei sta inaintea lui DUMNEZEU, cand stii ca ai nesocotit sau ti-ai batut joc de lucrarea Lui, de BOTEZUL, pe care L-a implinit Fiul Sau si urmasii adevarati ai Lui, prin faptul ca nu te-ai botezat cum cere El in Biblie; poate ca ai tinut mai mult la religia gresita in care esti, sau poate ca ti-a fost frica sau rusine de oameni sa faci ce-ti spune DUMNEZEU. In evanghelia dupa Marcu 16:16, scrie ca insusi Domnul Isus Hristos a zis:
DATI acest articol la CAT MAI MULTI , pentru clarificare, intarire in credinta, sau intoarcere la DUMNEZEU, prin DOMNUL ISUS HRISTOS, si convingerea DUHULUI SFANT, si va veti intalni cu rezultatele aici pe Pamant, sau in Cer!
Ioan Burca
Este botezul lui Ioan,
botezul lui Isus?
1. Da, botezul lui Ioan este botezul lui Isus, botezul apostolilor şi al acelora care l-au primit din mâna lor în primul secol.
De unde ştim că botezul lui Ioan este botezul lui Isus? Din două pasaje foarte clare din Biblie:
,,Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el” (Matei 3.13)
,Şi tot poporul care a auzit şi vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, fiind botezaţi cu botezul lui Ioan; dar fariseii şi învăţătorii legii au respins pentru ei înşişi hotărârea lui Dumnezeu, nefiind botezaţi de el.” (Luca 7.29-30).
Nimeni nu obiectează că Isus Domnul a fost botezat de Ioan, dar obiectează că botezul lui Ioan a fost dat mai departe de Domnul prin apostoli. Urmăriţi vă rog ce spune textul cu privire la predicarea lui Isus:
,,Şi tot poporul care a auzit şi vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, fiind botezaţi cu botezul lui Ioan; dar fariseii şi învăţătorii legii au respins pentru ei înşişi hotărârea lui Dumnezeu, nefiind botezaţi de el.” (Luca 7.29-30).
Domnul Isus Însuşi spune asta despre predicarea Sa şi a apostolilor şi nu despre predicarea lui Ioan în pustie. Domnul Isus spune clar:
– au fost persoane depravate (vameşii) care au auzit vestea bună
– au dat dreptate lui Dumnezeu în cele auzite
– după care au fost botezate de apostoli cu botezul lui Ioan
2. Pentru cei care cred că botezul apostolilor în perioada de când îi cheamă Domnul la El, până la Cincizecimea din F.A.2, este diferit de al lui Ioan am câteva întrebări:
– cine a fost primul care aduce un alt botez în apă pe scenă diferit de al lui Ioan?
– acea persoană a avut o însărcinare tot de la Dumnezeu la fel ca cea a lui Ioan?
– acea persoană a fost botezată în prealabil sau a fost una nebotezată? Dacă era deja botezată, înseamnă ce deja se supunea unei autorităţi existente şi lucra sub aceeaş autoritate. Dacă nu se supunea autorităţii respective înseamnă că lucra fără autoritate şi lucrarea îi era nerecunoscută de Dumnezeu.
– de ce Scriptura nu ne spune nimic despre această schimbare de plan a lui Dumnezeu?
– dacă se schimba botezul în apă într-un interval atât de scurt (aprox. 6 luni până ce Isus este botezat şi El însuşi începe să boteze prin ucenicii Săi), de ce nu a fost anunţat lucrul acesta chiar de Ioan, iniţiatorul primului botez?
– de ce nu găsim nimic în Scriptură scris despre acest lucru destul de important?
– oare să fie botezul un lucru atât de nesimnificativ încât să se păstreze tăcere cu privire la el?
– amintiţi-vă că botezul mergea mână în mână cu evanghelia. De ce evanghelia a rămas aceeaş şi s-ar fi schimbat doar botezul? Aceeaş evanghelie a lui Ioan a fost predicată de Domnul Isus, de apostoli, de ucenicii lor şi de noi astăzi. De aceea se spune: Un Domn, o credinţă, un botez. Unul singur nu mai multe.
3. Acum am 5 întrebări cu privire la faptul cum privea Isus afundarea lui Ioan:
– Afirmă Domnul Isus, sau autorii inspiraţi, că El şi ucenicii Lui aveau din partea lui Dumnezeu o însărcinare directă, asemenea lui Ioan? Din câte ştiu eu, nu.
– A spus Isus vreodată ceva rău despre botezul lui Ioan? Ceva care să îi arate invaliditatea după ce El Însusi a început să boteze? Nu, din câte ştiu, cei ce nu acceptau mesajul şi botezul lui Ioan , erau aspru mustraţi.
– A botezat Isus pe cineva botezat de Ioan, ca să demonstreze că botezul lui Ioan îşi încetează validitatea sau că este inferior „botezului creştin”? Dacă faceau asta trebuiau să se boteze şi ei, inclusiv Domnul Isus!
– Dacă botezul lui Ioan îşi înceta validitatea după începerea botezului „creştin” de Isus, atunci de ce Isus nu l-a oprit pe Ioan să mai boteze, acesta botezând pentru o vreme în paralel? De ce Dumnezeu Tatăl, care l-a trimis pe Ioan să boteze, nu i-a spus nimic? Nu doar ca Isus nu l-a oprit, dar nu a spus nimic negativ despre asta şi nu a re-botezat pe nimeni botezat de Ioan.
– Putem presupune oare ca Isus a preluat mesajul lui Ioan, dar nu şi botezul, mai ales că acestea sunt legate unul de altul?
4. Motivele pentru care este privit ca nevalabil botezul lui Ioan:
– pentru că se spune că este botezul pocăinţei şi nu ,,cel creştin”. Oare nu Cel mai mare Om de sub soare a avut botezul pocăinţei? Dacă l-a avut El, noi de ce să nu îl avem? Nu am fost învăţaţi de Pavel să călcăm pe urmele Lui? Apropo cine i-a dat denumirea de ,,creştin” că eu nu am găsit-o în Biblie? Cine a făcut diferenţa asta în Biblie?
– se crede că Adunarea a luat fiinţă la Cincizecimea din F.A. 2 şi nu în timpul lucrării pământeşti a Domnului Isus;
– se crede că botezul în Duhul este cel important şi prin el devii automat membru în biserica universală invizibilă (concept nescriptural inventat de Augustin catolicul);
Concluzie:
Ioan a fost singura persoană de sub cer cu autoritate directă de la Dumnezeu de a afunda fără ca el să fie afundat în apă. El a afundat o parte din primii apostoli şi pe Cristosul promis de veacuri. După ce Cristosul îşi cheamă ucenicii lui Ioan după El, îi autorizează să predice evanghelia şi să boteze cu botezul pe care ei înşişi îl recunoscuseră ca dreptate a lui Dumnezeu. Îi autorizează cât stă printre ei pe pământ cât şi în Marea Trimitere care ţine cât timp El este plecat de la ei.
Toţi cei care respingeau în generaţia aceea cât şi după, botezul lui Ioan şi al lor, trebuiau priviţi ca unii care respingeau hotărârea lui Dumnezeu cu privire la ei.
Tu ce atitudine ai faţă de lucrarea şi implicit botezul lui Ioan? Îl vezi ca scriptural sau expirat? Poţi spune că îi crezi mesajul dar să îi respingi botezul? Păi tocmai în asta consta botezul, în faptul că i-ai crezut vestea cu privire la Cristos, te-ai pocăit de păcatele tale şi ai dat dreptate lui Dumnezeu mergând să fii afundat în apă.
Botezul Domnului Isus
Matei 3:13-17
1). Introducere. Autorul Evanghliei[1] este un vameş (Matei 9:9), care a fost ales să scrie poporului evreu despre Mesia. Tradiţia ne comunică că ar fi predicat 15 ani în Palestina, apoi a lucrat ca evanghelist, între păgâni, şi se stinge de moarte bună în Etiopia sau Macedonia. Cartea a fost scrisă în limba aramaică, (anii 58 – 65 D.C.) şi a fost adresată poporului Iudeu. Matei vorbeşte despre Legea Nouă, slujba apostolică, Împărăţia Cerurilor, mustrarea fariseilor, şi judecata viitoare. Este şi o carte a discursurilor în care găsim şi Predica de pe Munte, care este un discurs despre etica Împărăţiei Cerurilor. Împărăţia cerurilor[2] este o trăsătură a acestei Evanghelii. Ea este esenţială pentru orice interpretare a Bibliei. Împărăţia cerurilor nu este acelaşi lucru cu biserica. Dar Biserica este inclusă în Împărăţia Cerurilor. Dumnezeu se ocupă de persoana omului din momentul creaţiei şi a căderii în păcat şi el este în centrul atenţiei din momentul posibilităţii de intrare a omului în Împărăţia Cerurilor dar şi a respingerii şi crucificării Regelui Regilor. Hristos duce la bun sfârşit şi astăzi acest scop ceresc “să ducă pe mulţi fii la slavă” (Evrei 2:10). Expresia Împărăţia lui Dumnezeu[3] nu este sinonimă cu Împărăţia Cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Această Evanghelie stă ca o punte între cele două testamente. Se sprijină în Vechiul Testament de unde strânge profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi se leagă de Noul Testament unde vorbeşte despre „noua creaţie” a lui Dumnezeu, “Pe această piatră Îmi voi construi biserica Mea”. (Matei 16:18). Scopul cărţii[4] este de a dovedi faptul că Isus Hristos este Mesia. Matei prin genealogia lui Isus, care este Fiul lui David, care este Fiul lui Avram, demonstrează dreptul lui Isus de a fi Împărat. Avem 3 mari perioade : de la Avram la David, de la David la robia Babiloniană şi de la Babilon la Hristos. Ioan Botezătorul (rudenie al lui Isus), a crescut ca ascet în pustia iudeii, şi a chemat oamenii la pocăinţă. El a văzut în Isus persoana care : Ioan 1:29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Ioan era curajos şi cu un zel înfocat, avea smerenie şi simţire (ver 13), avea lepădare de sine şi Isus îi confirmă lucrarea. Ioan ajunge în final la martiraj. Ioan şi Isus predică acelaşi mesaj : “Pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape” Botezul a fost un moment hotărâtor în viaţa lui Isus. Întruparea[5] a fost necesara pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Isus. Ca Dumnezeu nu putea sa moară şi a trebuit sa devină om pentru a muri. Acesta a fost scopul Întrupării. Dar nu a renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea preţ. Ambele naturi au fost absolut esenţiale in personalitatea Domnului Isus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinită şi universală.
Prin Naştere[6], Botez şi Cruce, Isus s-a identificat cu rasa umană. Pocăinţa, Naşterea din Nou şi Botezul prin care credinciosul intră şi face parte din Biserică sunt evenimente care nu pot fi despărţite. Ce înseamnă “botezul lui Isus”, dar ce înseamnă botezul nostru? Ce înseamnă botezul în contextual pocăinţei, şi a mântuirii noastre, care sunt evenimente, dar şi ce înseamnă pocăinţa noastră care este şi un proces. Botezul este un simbol şi nu mântuie pe oameni 1 Petru3:21 Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos. Întrebări care pentru om sunt esenţiale. De remarcat faptul că în Împărăţia lui Dumnezeu se intră doar prin Naştere din Nou. Ea nu se poate frauda.
2. Botezul. Primele referiri directe la practicarea botezului le găsim în Noul Testament. Ioan a fost acela care a botezat, apoi ucenicii şi acest act devine o practica a creştinismului. Cuvântul grecesc[7] pentru botez este “baptizo” şi înseamnă “afundare”. Deci, însăşi traducerea cuvântului arată forma botezului, că e prin afundare şi nicidecum prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi. Ea nu înseamnă curăţirea de păcat ci punerea la o parte a vieţii pentru Dumnezeu, prin despărţirea de lume. 2 Corinteni 6:17 “De aceea: ‘Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei,’ zice Domnul; ‘nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.’” Curăţirea de păcat e făcută de sângele Domnului Isus. 1 Ioan 1:7 “Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” Sfinţirea e lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit. Ea începe la naşterea din nou şi prin ea suntem făcuţi potriviţi voiei Lui. 1 Petru 1:16 “Căci este scris: ‘Fiţi sfinţi căci, Eu sunt Sfânt.’ ”Botezul însuşi e mărturia publică a individului că, a primit deja această curăţire. Despărţirea de lume şi punerea la o parte pentru Dumnezeu, se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, care ne dă putere a ne împotrivi ispitelor şi a trăi voia Lui. Sfinţirea este o lucrare la care Dumnezeu îşi are partea Lui, iar omul a lui. Dumnezeu prin Duhul Sfânt influenţează voinţa noastră şi ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul voia şi puterea lui Dumnezeu. Filipeni 2:13 “Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” În primele secole[8] s-a desprins din rândul credincioşilor a clasă specială care practica sacramentele ca cina şi botezul, iar mai târziu din prezbiteri s-au desprins episcopi şi lucrurile se complică şi mai mult după anul 313 B.C. în care Biserica se uneşte cu Statul, episcopul devine primul dintre egali şi se trece la botezul copiilor mici. În epoca Iluminismului[9] mulţi evrei s-au convertit la creştinism din motive materiale, şi pentru mulţi convertirea la creştinism era “biletul de intrare în civilizaţia europeană”. După Reforma din 1500 se revine de către cultele protestante şi neoprotestante la practicarea botezului în forma în care se făcea în timpul bisericii Apostolice. Botezul este un simbol al creştinismului dar şi intrarea celui convertit în Legământ cu Dumnezeu şi intrarea în Biserică. Botezul este şi o poruncă. Matei 28:19 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i (afundându-i) în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.” Botezul este simbolul înmormântării omului vechi, şi al învierii omului celui nou, a firii noi, pentru o altă viaţă. Romani 6:4 “Noi deci prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Pentru ca cineva să fie botezat trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi îndeplinit condiţiile mântuirii; pocăinţa şi credinţa. Marcu 16:16 “Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” Dacă împrejurarea este prea scurtă ca şi timp cel care crede poate să fie botezat pe loc dar acestea sunt cazuri particulare. Faptele Apostolilor 8:36-37 “Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ‘Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?’ Filip a zis: ‘Dacă crezi din toată inima, se poate.’ Famenul a răspuns: ‘Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.’ ” În mod normal se face chatechizarea, instruirea şi învăţarea celui care se botează. Pentru o convertire reală este necesar ca omul să fie confruntat cu păcatul, altfel botezul este doar un act exterior: Faptele Apostolilor 2:38 “’Pocăiţi-vă‘, le-a zis Petru, ‘şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”
2. Isus şi Ioan botezătorul[10] Atunci când Isus păşeşte în apa botezului face o remarcă ”Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”! Acest act al botezului arată că Isus a vrut să se identifice în mod total cu rasa umană în toate aspectele ei, păcatul, izbăvire de păcat şi neprihănire. Isaia a profeţit despre El ca va fi pus în ”rândul celor fără de lege”. Esenţa botezului lui Isus este identificarea cu omenirea. Apa este o reprezentare a morţii, iar moartea Lui este şi în botez. Atunci când ne botezăm noi ne identificăm şi cu moartea lui Isus, modalitate prin care suntem izbăviţi de moarte. Colossians 2:12 fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi. De asemenea un element important în momentul botezului lui Isus Hristos este Duhul Sfânt în chip de porumbel, care face de fapt şi investirea lui ca Mare Preot. Dar şi mai mult : Matei 3: 17 Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Domnul Isus spune lui Isus că toate aceste lucruri trebuiau împlinite. El nu a venit pe pământ să facă o nouă religie ci să izbăvească lumea de păcat şi să ne pună în relaţie cu Tatăl. Termeni prin care omul este salvat de către Dumnezeu sunt hotărâţi de El şi nu există altă cale. Domnul Isus a urmat această cale, Duhul sfânt a patronat-o, Isus a acceptat suferinţa fizică şi spirituală şi a fost confirmată de Dumnezeu. şi noi suntem mântuiţi doar în termenii lui Dumnezeu. Botezul lui Isus a fost o demonstraţie a Sfintei Treimi, toate cele trei Persoane sunt şi apar în contextul botezului. (Matei 3:16-17).
3) O abordare a conceptului de Trinitate[11]. ( ver 16-17) A fost dezvoltat mai târziu de către biserică datorită valurilor de prigoană, şi datorită faptului că biserica nu a avut timpul necesar pentru aşi clarifica învăţăturile, prin Duhul Sfânt. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt sun una în substanţă şi esenţă, dar Fiul a fost subordonat Tatălui în lucrare şi a fost asistat de Duhul Sfânt. În mod foarte concentrat se poate face afirmaţia că : Tatăl : creează, alege, şi cheamă, Fiul răscumpără, şi Duhul Sfânt sfinţeşte. Avem pe de o parte : Dumnezeu unic, persoane care sunt Dumnezeu, şi caracterul Triunic.
Dumnezeu Unic: Cele 10 porunci din Exod 20, (primele 4), sau Şema Israele din Deutronom. 6:4, şi respingerea politeismului, care este porunca a treia.
Persoane care sunt Dumnezeu : Dumnezeu Tatăl în care divinitatea lui este uşor acceptată, şi Divinitatea Fiului exprimată în Evrei cap 1 : ”manifestarea Slavei Lui”, Creator, şi numit de Tatăl şi Dumnezeu, iar Duhul Sfânt, este mai greu de conceptualizat şi în Fapte 5: 3-4 Pavel susţine că a minţii pe Duhul Sfânt înseamnă a minţi pe Dumnezeu, iar în 1 Cor. Pavel foloseşte termini interschimbabili între Duhul Sfânt şi Dumnezeu.
Caracterul Triunic este exprimat în mai multe versete din Scriptură ca : 1 Ioan 5:7 Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt, sau formula de plural “ Elohim”, şi pluralul din Gen. 1:26 (să facem), sau Isaia 6:8 Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”, şi Benedicţia din 2 Cor. 14, sau Ioan 1:1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Ioan 10:30 Eu şi Tatăl una Suntem.”, sau Ioan 14:9 Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?”
Formula de botez din Matei 28 : 19, înseamnă scufundarea în realitatea Sfintei Treimi, Sfânta Scriptură este sursa primară a revelării de Sine al lui Dumnezeu, este baptistierul în care este scufundat credinciosul, şi botezul este un proces de o viaţă, păşim pe urmele lui Dumnezeu, în spaţiul sacru a Sfintei Scripturi, al descoperiri de Sine al lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt şi în acest caz, botezul devine un eveniment, dar şi un proces de o viaţă, în care intrăm pe uşă şi facem dovada mergând pe cale.
4). Numele Persoanelor din Trinitate[12].
a. Dumnezeu : Este un nume prea „Sacru“ pentru a fi pronunţat „YHWH“ şi evreii îl înlocuiau cu Domnul Dumnezeu. În Vechiul Testament avem câteva Nume ale Creatorului cum ar fi : Elohim, Iehova si Adonai sunt nume de bază, dar evreii foloseau şi Nume compuse : EU sunt cel ce Sunt sau EL – Numele de bază, şi Elohim – Creatorul şi EL – Dumneze sau EL Elion – Cel prea Sfânt şi Iehova – Domnul sau EL Şadai – Cel Atotputernic şi Iehova Iire – Domnul poartă de grijă, sau Eloal – Dumnezeu Etern şi Iehova Şalom – Domnul Este pace, sau El Roi – Dumnezeu care te vede şi Iehova Savaot – Domnul Oştirilor, sau Adonai – Domnul, Stăpânul, şi Sfântul lui Israel – Locul de scăpare a celui credincios, sau Iehova – Nisi (Exod. 17:15), care înseamnă: “Domnul, steagul meu”; sau Yahwe Rafa“ – Domnul care te vindecă sau sau Yahwe Nissi“ – Dumnezeu este steagul nostru şi Teos — care a fost tradus la noi prin: Dumnezeu. Şi Yahwe ţideku“ – Domnul, neprihănirea noastră sau Yahwe Ra’ah – Domnul este păstorul nostru şi Tată — în Noul Testament, sau (1) Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24 ), şi (2) Dumnezeu este Lumina (1 Ioan 1:5 ), si (3) Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16. ). Apostolul Pavel obişnuieşte sa-L numească pe Dumnezeu: “Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos” (Rom. 4:24; 8:11 10:9; etc.)
b. Isus Hristos : Este numit : Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului, Hristosul, Profetul, Preot, YHWH care mântuieşte”, – Unsul, – Leul, Emanuel, (Dumnezeu este cu noi) Isus este numit Dumnezeu in câteva pasaje din Biblie. Luate împreună, viata Sa fără păcat, minunile si învierea Sa din morţi dovedesc pretenţia Lui de a fi Dumnezeu (Ioan 20:28) . Numele de Domn în Noul Testament, acest termen este folosit ca forma de adresare pentru a onora o persoana cu distincţie. Ucenicii au folosit acest termen pentru a se adresa lui Isus ca Învăţătorul lor si Stăpânul lor (Matei 22:43-44) Cuvântul – Acest titlu a fost folosit de apostolul Ioan pentru a descrie misiunea lui sus. Titlul afirma Divinitatea lui sus si dumnezeirea Sa veşnica si absoluta (Ioan 1:1,14). Mesia – Mult aşteptatul, “Unsul” care va elibera pe Israel. Isus a venit sa izbăvească omenirea de păcat si moarte (Ioan 4:25-26). Mântuitor – Isus este persoana care mântuieşte omenirea de veşnicia in iad. Răscumpărător – “Unul care eliberează sau izbăveşte pe cineva din necaz, pericol, robie, de obicei plătind un anumit pret” In Noul Testament Isus este văzut ca Răscumpărătorul final care Si-a dat viata ca preţ de răscumpărare (Marcu 10:45; Tit 2:14). Lumina Lumii – Isus este Cel care aduce adevărata cunoaştere despre Dumnezeu. Cei care resping aceasta lumina aduc judecata asupra lor (Ioan 8:12; 3:19-21). Mielul lui Dumnezeu – Acest titlu se refera la sistemul de jertfe din Vechiul Testament unde Dumnezeu accepta sângele animalelor ca ispăşire pentru păcat (Ioan 1:29, 36). Sângele lui Isus a făcut ispăşirea pentru păcat! Domnul Creaţiei – Cristos a existat înainte de crearea lumii si El este suveran peste toate lucrurile (Apocalipsa 3:14). Mijlocitor – Pentru ca Isus este Dumnezeu adevărat, El Il poate reprezenta pe Dumnezeu înaintea oamenilor. Fiindcă este om adevărat, El il poate reprezenta pe om înaintea lui Dumnezeu. Împăcarea este posibila (1 Timotei 2:5). Pâinea Vieţii – Isus este singurul suplinitor al adevăratei hrane spirituale (Ioan 6:35). Calea, Adevărul si Viata – Isus este singura cale spre cer, singura sursa de adevăr si singurul izvor de viata (Ioan 14:6) Apa vie, Ioan 4:10 -Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” Alfa si Omega – Aceste doua caracteristici erau prima si ultima litera din alfabetul grecesc. Acest titlu descriptiv exprima natura veşnica a lui Dumnezeu – Începutul si Sfârşitul (Apocalipsa 1:8; 22:13).
c. Duhul Sfânt[13] este mai greu de conceptualizat el se prezintă şi ca persoană şi ca putere. El este numit „Duhul Dumnezeului Celui Viu” 1 Cor. 3,16; 2 Cor. 3, Isa. 61,1 Se arată relaţia Sa în raport cu Dumnezeu Tatăl! El este deschis ca fiind „Duhul lui Isus Hristos” : Fapte 2,33; Gal.4,6 Filip.1,19; Fapte 16,7 El este numit „Duhul Înfierii” – Rom. 8,15 Numele sunt cele care descoperă caracterul Său : Duhul Sfânt – Luca 11,13; 1 Pet.1,2 b. – Duhul adevărului – Ioan 14,17; 16,13 c. Duhul nimicirii (arderii) – Rom.1,4; Isa.4,4 Numele sunt acelea care arată influenţa Sa: Duhul vieţii – Rom. 8,2; Ioan 6,63 Duhul înţelepciunii, priceperii şi puterii – Isa.11,2 Duhul harului – Evr.10,29 – Duhul slavei – 1 Pet. 4,14 Mângâietorul – Ioan 14,26; 15,26 Numele Lui descrie răbdarea Sa; El este numit „Duhul cel veşnic” – Evr. 9,14
In legătura cu cei credincioşi El regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controleze (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15); 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastră (Efes. 1:14). Credinciosul traiste prin Duhul Sfânt, si duce un mod de viata in conformitate cu ceea ce Duhul Sfânt vrea, (Galateni 5:16; 25; Efeseni 5:18). Toţi credincioşii sunt botezaţi cu Duhul Sfânt (1 Cor 12:13), dar nu toţi sunt plini de Duh, adică nu toţi au răstignit in aceași măsura firea lor pamântească pentru ca Duhul Sfânt sa-i poată umple.
5). Concluzii. Evanghelia lui Matei este denumită şi Evanghelia Regelui. În ea se predică pocăinţa de către Ioan şi Isus condţie pentru a intra în Împărăţia Cerurilor. Este singura Evanghelie în care apare cuvântul Biserică. Ioan îl denumeşte pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu. Prin botez Isus s-a identificat cu rasa umană. Această practică a botezului a fost urmată şi practicată de ucenici şi apostoli, la fel şi de creştinismul primelor trei secole, după care Biserica Catolică a deformat această practică. Botezul este o poruncă dată de Hristos apostolilor. La momentul botezului lui Isus Hristos au fost prezente toate cele trei Persoane ale Trinităţii. Am făcut o abordare a conceptului de Trinitate şi am observat că sunt Persoane care sunt Dumnezeu, Dumnezeu Unic şi Caracterul Triunic. Pentru a încerca să clarifică o parte a problemei am enumerat Numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament, în care am găsit 3 nume de bază şi Nume compuse, Numele şi titlurile lui Isus Hristos, la fel şi Numele Duhului Sfânt.
Isus Hristos şi Ioan Botezătorul, au predicat acelaşi mesaj, “al pocăinţei “ Botezul şi pocăinţa sunt evenimente inseparabile. La botezul lui Isus Cristos, se prezintă toate odată cele 3 persoane ale Sfintei Treimi : Glasul Tatălui, Duhul Sfânt în chip de porumbel, şi Hristos care s-a botezat, şi a primit confirmarea va Fiu al lui Dumnezeu. Numele de creştin trebuie confirmat prin botez, care este o poruncă, intrarea în Noul Legământ, în Biserică urmat de o viaţă de sfinţenie. Călcarea Legământului, înseamnă părăsirea Bisericii, şi o viaţă fără sfinţenie. În contextual mântuirii noastre şi-au adus aportul toate persoanele Sfintei Treimi. Botezul în Numele Trinităţii este un eveniment (scufundarea în apă ), dar şi un proces de o viaţă. El înseamnă şi dragostea lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, mila, justiţia, apa vie, pâinea vieţii, curăţit, mângâiat, şi o mărturie despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
La abordarea Trinităţii am încercat să prezentăm câteva Nume a Tatălui, a Fiului, a Duhului Sfânt, care în gândirea poporului Evreu sunt legate de calităţile Lor sau de evenimente, acţiuni, dar trebuie să facem precizarea că Divinitatea nu poate fi cuprinsă în concepte omeneşti. Amin.
Bibliografie :
Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/
O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
Mărturisirea de Credinţă a Cultului Baptist din Româia . http://www.baptist-tm.ro/
Enciclopedia Iudaismului
SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI
Ardelean Viorel
Matei 3:13 Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. 14 Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu” zicea el „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” 15 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat. 16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. 17 Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Ardelean Viorel.
[1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129
[2] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/
[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/
[4] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129
[5] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
[6] Ardelean Viorel
[7] Mărturisirea de Credinţă a Cultului Baptist din Româia . http://www.baptist-tm.ro/
[8] Ardelean Viorel
[9] Enciclopedia Iudaismului
[10] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/
[11] Ardelean Viorel
[12] Ardelean Viorel
[13] Ardelean Viorel
///////////////////////////////
//////////////////////////////////////////////
Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric; Relatări din Oglinda Martirilor online în limba română; Tertulian: „sângele martirilor este cheia ce deschide paradisul”; Baptiştii între colaboraţionism şi rezistenţă ambiguă; Fiu de martir şi „pui de securist”* SOLOMON A AVERTIZAT: Niciodată să nu ai încredere într-o femeie care face asta! VEI RAMANE SURPRINS; Misterele Regelui Solomon -Cele 10 Lectii de Viata Ale Inteleptului Intre Intelepti; Cele 7 păcate sexuale condamnate de Biblie- Stai departe de ele daca NU VREI SA FI ASPRU JUDECAT! 15 persoane care l-au batjocorit pe DUMNEZEU și Biserica LUI și au avut un sfârșit tragic; Prietenul păcătosului, de John Vine Hall; UN PRIETEN AL PACATOSILOR, de David Wilkerson; Dar să știi … ECCLESIASTES 11:9 BUCURÃ-TE, TINERE, ÎN TINERETEA TA; Fii un tanar curat (Doar impreuna cu Duhul Sfant-Ioan , cap. 15) intr-o lume murdara
Fii un tanar curat (Doar impreuna cu Duhul Sfant-Ioan , cap. 15) intr-o lume murdara
1 Timotei 4:12 “Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi:în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie”.
Un tânăr curat, într-o lume murdară…oare chiar atât de imposibil poate fii? Din păcate în zilele noastre nu mai putem gasi exemple nici măcar în biserici şi atunci…totuşi cum putem fii tineri curaţi în lumea aceasta care se duce cu viteză spre flăcările iadului? Cum să fim lumini, când în jurul nostru este atâta beznă? Cum să fim exemple bun, când în biserici gasim doar exemple negative?
În primul rând, pentru a putea fii exemple curate, în lumea aceasta murdară, trebuie să cunoaştem foarte bine Cuvântul Domnului care ne ste călăuză şi ne spune exact ce şi cum trebuie să facem.
FII UN TÂNĂR CARE CUNOŞTE LEGA DOMNULUI ŞI O ÎMPLINEŞTE
Iosua 1:8 ne spune: “Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune”.
Zi şi noapte, în orice vreme trebuie să cugetăm la Cuvântul Domnului. De ce? Pentru ca este un Cuvânt viu şi lucrător, pentru că în el găsim înţelepciunea Lui Dumnezeu şi pentru că îndreptându-ne după Cuvântul Lui nu vom fii daţi niciodată de ruşine în faţa lumii.
Psalmi 1:1-3 „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit”.
Un tânăr care practică cu adevărat Cuvântul Domnului în viaţa lui, niciodata nu va intra în anturaje nepotrivite, niciodata nu va asculta sfatul celor răi, şi niciodată nu va merge pe aceeaşi cale cu cei care hulesc Numele Dumnezeului nostru. Un astfel de tânăr îşi găseşte mereu plăcerea în Legea Domnului, şi în viaţa lui de va vedea roadele împlinirii Cuvântului. Tânărul care în cunoaşte în mod personal pe Dumnezeu, v-a avea zilnic părtăşie cu El, şi când începe o viaţă nouă cu Isus o va trăi până la sfărşitul zilelor. Doamne ajută-ne să fim astfel de tineri, cu inima predată total Ţie şi Chipul Tău Doamne să se oglindească în viaţa noastră prin trăirea de zi cu zi!!!
Cum pot să fiu un tânăr curat? Răspunsul ni-l dă chiar Biblia în PSALMUL 119:9 „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Atâta vreme cât ne îndreptăm doar după Cuvântul Său, vom putea fii cu adevărat tineri curaţi într-o lume murdara. DOAMNE AJUTĂ-NE LA ACEASTA.
FII UN TÂNĂR CHIBZUIT
CHIBZUIT (conf. DEX) = care judecă o situaţie, socotit, cumpănit, înţelept, etc.
Cum pot fii un tânăr chibzuit? PROVERBE 14:15 „Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge”. Ca şi tânăr creştin chibzuit, iei bine seama la tot ce este în jurul tău, orice vorbă o cântăreşti bine şi iei seama la umblarea ta în orice clipă a vieţii.
ECLESIASTUL 11:9-10 „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată. Goneşte orice necaz din inima ta, şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare”. Pentru tot ce vom face, pentru tot ce vom zice, într-o zi vom da socoteală în Faţa Domnului. Domnul nu vine să ne ia de mână şi să ne poarte în lumină. El lasă la libera noastră alegre pe ce căi mergem în tinereţea noastră DAR cunoscând Cuvântul Lui, şi cunoscundu-L pe El în mod personal, vom da scoteală de tot ce facem. Dacă am hotărât să pornim cu Domnul pe calea îngustă, trebuie să fim cu luare aminte la calea aceasta, pentru că pe ea nu vom găsi niciodată plăceri şi deşertăciuni, este o cale plină de spini, de obstacole, este o cale grea şi puţin sunt cei ce merg pe ea, dar odată porniţi pe această cale nu este drum de întoarcere. Aceasta este calea care duce în sus, şi atunci când suferinţa şi dezamăgirea ne copleşeste inima, să ne gândim la un singur lucru: la sfârşitul alergării noastre Dumnezeu ne aşteapt cu braţele deschis, de va ştege lacrima din ochi şi ne va da Cununa Veşniciei care niciodată nu se va veşteji.
Întrebarea mea este: merită să mergem pe căile alese de inima noastră? Merită să ne pierdem timpul pe distracţii? Merită să ne veselim inima cu toate murdariile lumii? Care va fii răsplata noastră daca mergem pe căile lumii? Va fii doar o bucurie de moment, un entuziasm şi nimeni niciodata nu ne va putea da în schimb văţă veşnică, decât Acel care este Calea, Adevărul şi Viaţa, SLAVĂ LUI!
Eclesiastul 12:1 „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei”. De ce să umblăm în anii tinereţii cu Dumnezeu? Poate mulţi zic: „Suntem prea ocupaţi, avem şcoală de făcut, trebuie să mă căsătoresc, avem afaceri, avem femilii, nu avem noi timp de Domnul, nu azi…lasă că citim noi Biblia la pensie…” Mă doare când aud aceste vorbe inconştinete. De unde vom ştii că ziua de mâine este a noastră? De unde ştim că mâine dimineaţă ne vom mai ridica din pat? De ce suntem atât de ocupaţi când este vorba de Făcătorul nostru? Câtă vreme se zice: „ASTĂZI” să nu ne împietrim inimile dragi tineri ci să ne aducem aminte de Dumnezeul nostru, să ne facem timp de El. ASTĂZI cât suntem tineri să luăm seama la căile noastre, ASTĂZI să lucrăm pentru Domnul, ASTĂZI să ne punem la dispoziţia Lui, şi să-L lăsăm pe El să ne modeleze şi să lucreze la caracterul nostru.
2 Corinteni 7:1 „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”.
FII UN TÂNĂR CARE FUGE DE POFTELE ŞI ISPITELE TINEREŢII
2 TIMOTEI 2:22 „Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată”. „FUGI” zice Biblia, nu sta pe loc să te năpădească ispitele şi poftele. Atunci când ne aflăm în primejdie care e primul lucru ce îl facem? FUGA!! Dacă un câine vrea să ne muşte, ce vom face? Stăm pe loc? Nu cred…Primul lucru v-a fii să o luăm la fugă cât ne ţin picioarele. Dacă vom sta pe loc, sau o luam la pas, cu siguranţă vom fii muşcaţi. Tot aşa este şi cu ispita…Noi nu putem opri ispita să vină la noi, însă putem orpi păcatul să nu-şi facă cuib în vieţile noastre. Dacă fugim de păcat, şansele ca el să ne încolţească scad. Dar atunci când ne complacem în păcat şi în poftele tinereţii riscăm să ne depărtăm pentru totdeuna de Domnul. Dar căutând pe Domnul dintr-o inimă curată, în viaţa noastră se va vedea curăţie, credinţă, dragostea şi pacea.
Proverbe 1:10 „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” Să nu ne lăsăm biruiţi de rău, ci să biruim răul prin bine. Răul din viaţa nostră vine de la Diavol, care luptă să ne căştige pentru el. Şi Biblia ne spune în EFESENII 6:12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”.
Cum vom birui poftele şi ispitele tinereţii? Fugind şi luptând împotriva lor. Cum putem lupta împotriva Diavolului? EFESENI 6:13-18 „De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune…”
FII UN TÂNĂR CARE SE FEREŞTE DE CURVIE
—
Una din cele 10 Porunci ne spune foarte clar, Exodul 20:14 „Să nu preacurveşti”. Oare aceste porunci au fost valabile doar în ziele lui Moise, iar în zilele noastre nu mai au nici o însemnătate? De ce acceptăm atât de uşor păcatul?
MATEI 5:27-28 „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”.
1 CORINTENI 6:12-20 „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa. Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu.
Să ne ferim tinereţea de curvie…este un lucru atât de vital în viaţa ca să fim lumini într-o lume murdară. În jurul nostru lumea trăieşte în păcat, şi este dureros că noi tinerii care cunoaştem Cuvântul Lui Dumnezeu cu privire la curvie şi pofte, acceptăm atât de uşăr să ne complacem în păcat. Cu toată jena vă spun că am văzut în Casa Domnului „creştini” care trăiesc în curvie. Soţi „creştini” care îşi înşeală soţia…tineri „creştini” cărora li se pare normal că convieţuiască împreună înainte de căsătorie. De ce ni se par toate aceste lucruri „normale”? Când Domnul ne spune că „cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său” noi de ce nu ascultăm? Suntem chemaţi să fim tineri creştini curaţi într-o lume murdară. Suntem chemaţi să împlinim legea Domnului, nu să o trecem cu vederea. Suntem chemaţi la o viaţă de sfinţenie. Şi dacă până azi nu ma trăit „curat”, mă rog ca Domnul să pune pe inimile noastre să luăm o decizie cu privire la viaţa nostră. Fiecare domeni al vieţii noastre să fie dedicat în totalitate Domnului.
FII UN TÂNĂR CARE SE ÎNCREDE TOTAL ÎN DOMNUL
PROVERBE 16:3 „Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile”. PSALMUL 37:5 „ Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra”. Când va lucra Domnul în viaţa noastră? Atunci când noi ne vom încrede pe deplin în El şi îl vom lăsa la cârma vieţii noastre.
Suntem tineri, suntem frumoşi, poate nu suferim de nici o boală, poate nu trecem zilnic prin necazui şi încercări, poate nu ne-a murit cineva drag, poate nu am căzut nici un examen până acum, poate avem o viaţă ”roz”, dar ma macină o întrebare: CUM STAM CU VIAŢA DE CREŞTINI? Cum suntem noi în relaţia cu Dumnezeu? Vorbim noi in fiecare zi cu Cel ce ne-a creat? Stăm noi oare de vorbă cu Domnul inimii noastre? Trăim noi tinereţea noastră în vorbe şi în fapte exact aşa cum Domnul ne cere? Dedicăm timp din viaţa noastră să lucrăm pentru Domnul? Găsim noi plăcere în legea Domnului? Oare ce zice Domnul despre noi azi? Suntem noi oare tineri după inima Lui?
Aş dori ca fiecare din noi să cugetăm la aceste întrebări, să ne cercetăm viaţa, să o rupem cu păcatul şi să zicem: DOAMNE, SUNTEM TINERI ŞI SUNTEM LA DISPOTIŢIA TA TOATĂ VIAŢA, AMIN!
SĂ MĂ CONDUCI TU
Vreau ca Dumnezeu
Să mă conducă mereu,
Vreau ca mâna Sa
Să fie zilnic asupra mea.
Vreau să mă conduci la greu,
Vreau să mă conduci la bine!
Vreau să Te ascult Dumnezeu
Nicicând să nu mai trăiesc fără Tine.
Te rog să cobori în inima mea
Te rog să mă cercetezi azi pe mine.
Să fiu sădit adânc în dragostea Ta
Nimic să nu mă despartă de Tine.
Să pui lumină Doamne
În ochii mei murdari,
Să pui un duh statornic
Pe calea înspre Rai.
Sfinţeşte-a mea fiinţă
Să pot să Te privesc.
Şi spală-mă în sânge,
Să pot să Te-ntâlnesc.
Să mă conduci Tu Doamne,
Eu asta îmi doresc.
Să fiu cu Tine-n slavă
Să pot să Te măresc.
Articol si poezie scrise de Flory Pătru
Fii un tanar curat intr-o lume murdara
ECCLESIASTES 11:9 BUCURÃ-TE, TINERE, ÎN TINERETEA TA
de fischer1942
Ecclesiastes 11:9 Bucurã-te, tinere, în tineretea ta, fii cu inima veselã cât esti tânãr, umblã pe cãile alese de inima ta si plãcute ochilor tãi; dar sã stii cã pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecatã.Daca ne-am opri numai la aceste cuvinte pe care Solomon le adduce inainte ar zice tinerii ca merita sa le aplici in viata.Bucurã-te, tinere, în tineretea ta, fii cu inima veselã. Am fost si noi tineri, cei care acum li s-au dus tineretea si au cunoscut pe Domnul Isus ca Mintuitor al lor personal, nu regret ca din tinerete Dumnezeu s-a indurat de ei.Poate ca bucuriile lor nu au fost in intelesul pe care acest loc il scoate in evidenta.
Nu au gustat din viata pacatoasa cum o fac cei mai multi care nu au avut sansa sa se nasca intr-o familie credincioasa, sa iubeasca pe Domnul Hristos.Ei s-au bucurat de tot ce le-a fost oferit de Dumnezeu prin trairea unei vieti curate.Este un contrast intre un tinar care este al Domnului Isus si unul care is allege singur calea vieti, dar pina la urma duce la moarte.Solomon vorbeste la modul general.Dar versetul spune, cât esti tânãr, Ce, nu mai poate fi bucurie cind ai avansat in virsta? Da, este si atunci bucurie pentru cel rascumparat. Chiar daca sanatatea nu mai este ca la tinerete.El are bucuria Domnului este taria voastra.Bucurie, care nu tine de imprejurarile vieti acestei trecatoare. umblã pe cãile alese de inima ta si plãcute ochilor tãi; Vine Solomon am zice cu un indemn. El trecuse prin acesti ani ai tinereti si s-a bucurat de viata si de caile pe care si le-a ales din plin. Nu si-a oprit nici ochii, sa-I retie sa nu priveasca lucruri care il ducea la neascultare de Dumnezeu. Solomon in contrast cu Iov a dus o viata traita din plin in pacat.Iata ce cuvinte tematoare de Dumnezeu are Iov, Job 31:1 Fãcusem un legãmânt cu ochii mei si nu mi-as fi oprit privirile asupra unei fecioare. Solomon a tras pina la urma, concluzia vieti lui pe care a trait-o.Continua cu aceste cuvinte dar sã stii cã pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecatã.
Cu alte cuvinte nu vei scapa dupa acesti ani ai tinereti traiti in pacat. dar sã stii,Ce sa stie un tinar care e fluturatic la virsta aceia?Tocmai din cauza aceasta Solomon trage un semnal de alarma.Ca o astfel de viata traita in pacat nu va raminea fara urmari negative.Tinarul care si-a trait viata in felul de mai sus va avea de suferit si aici dar si in vesnicie. Te vei prezenta inaintea Judecatorului celui drept sa dai socoteala.Socoteala de ce? De felul cum ti-ai consumat tineretea.
Ce diferenta este intre Tinarul credincios care din copilarie este al Domnului. Si el va fi chemat inaintea Judecatorului cel drept. Dar nu pentru pedeapsa ci pentru rasplata care se cuvine unui copil al lui Dumnezeu.Iata si pe Iov ce are de spus cu privire la chemarea inaintea lui Dumnezeu.Job 31:14 ce as putea sã fac, când se ridicã Dumnezeu? Ce asputea rãspunde când pedepseste El?
As face o traducere mai pe intelesul nostru care este motivul de Dumnezeu cheama, potrivit cuvintelor lui Iov. Cind ma va chema Dumnezeu sa-I dau socoteala, ce ii voi raspunde? Da, fiecare va fi chemat sa dea socoteala inaintea Judecatorului cel drept.Solomon ajunsese la acest mare adevar, ca va fi o zi de judecata. Si nu vroia ca si alti tineri sa faca greselile pe care el le facuse in tineretea lui.Ecclesiastes 11:10 Goneste orice necaz din inima ta, si depãrteazã rãul din trupul tãu; cãci tineretea si zorile vietii sunt trecãtoare.
In general virsta aceasta de tinerete are in ea si o atitudine de rebel. Rebel inpotriva sfaturilor parintesti care ii vrea binele..Unii tineri sunt dominati de necazuri care si-le produc singuri si ajung sa fie recitienti la orce sfat bun.Aceasta atitudine se cuibareste in inima. Si Solomon adduce in atentie, cãci tineretea si zorile vietii sunt trecãtoare.Cu alte cuvinte ,uitate in jurul tau tinere si ai sa vezi multi care a trecut pe unde esti tu acum si nu s-a putut sa ramina in starea aceasta de a fi tinar.Tineretea celui ne mintuit este efemera, si cu sfirsit tragic daca Dumnezeu nu se indura de el.Ce trist ca cei mai multi tineri ignora Cuvintul lui Dumnezeu.
Din tinerete am aprofundat acest verset, si mi-a facut bine nu numai mie dar si altora, care au platit atentie la Cuvintul lui Dumnezeu. Psalms 110:3 Poporul Tãu este plin de înflãcãrare când Îti aduni ostirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor vine tineretul Tãu la Tine, ca roua.Domnul sa se indure de citi mai multi tineri sa fie scosi din viltoarea acestei lumi.Iar cei care prin harul lui Dumnezeu au fost nascuti in familie de credinciosi avind la dispozitie Cuvintul Sfint sa multumeasca lui Dumnezeu continu.Si sa fie si o faclie pentru altii, Sa le lumineze calea spre Domnul Hritos.
John Balarie
Ecclesiastes 11:9 Bucurã-te, tinere, în tineretea ta,
/////////////////////////////////////////////
Dar să știi …
Mihai Sârbu
”Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.” Ecl. 11:9
…Cartea Eclesiastul este o carte a înțelepciunii scrisă de Solomon, regele Israelului în urma unei experiențe de viață fără egal în istorie. Când a fost provocat să ceară ceva de la Domnul, el a cerut înțelepciune și Dumnezeu a apreciat enorm cererea lui, dăruindu-I ceea ce a cerut, iar pe deasupra L-a binecuvântat cu bogății și prosperitate cum nici un rege n-a mai avut. Epoca lui Solomon se numește” de aur” din cauza binecuvântărilor care au inundat viața lui și a poporului Israel din acea vreme. Mi se pare normal ca un asemenea om și slujitor al lui Dumnezeu să lase scris pentru posteritate ce a învățat din experiența de viață cu Domnul. După ce descrie felul în care” a beneficiat” de bogățiile și plăcerile vieții și înțelege că toate sunt “deșertăciune și goană după vânt” (Ecl. 2:26), spre finalul cărții el devine realist și atrage atenția cititorului că la sfârșit va trebui să dea socoteală în fața Creatorului: “Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.” (Ecl. 12:14) și că pentru aceasta trebuie să știe câteva lucruri esențiale, atît pentru pământ cât și pentru eternitate. Dar, haideți să urmărim ce intenționează să ne spună Stăpânul în termeni atât de categorici!
- Ești o ființă liberă. Iată ce spune Cuvântul în Eclesiastul 11:9/a:” Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi”. Adică, ești liber să trăiești cum dorești. Dumnezeu te-a creat ca și personalitate, nu ca și un robot, iar esența personalității este libertatea. Pentru că El te-a adus în ființă, tot El a stabilit și modul în care să-ți trăiești viața ca un om liber în așa fel ca să fii fericit și împlinit. Exact după cum un constructor de mașini stabilește parametrii în care acea mașină funcţionează normal și îi scrie în” cartea tehnică” a mașinii, tot așa Dumnezeu a rânduit normele după care să te călăuzești în așa fel ca să te bucuri de libertatea pe care El ți-o oferă. De exemplu, o locomotivă este liberă atâta timp cât merge pe calea ferată; în momentul când o ia pe câmp se întâmplă o catastrofă. Un avion este liber atâta vreme cât rulează pe pista unui aeroport; când a ieșit de pe pistă se produce dezastrul. Un vapor este liber să navigheze printre stânci cât timp merge pe șenalul navigabil special săpat pentru asta. Când nu ține seama de acest lucru se lovește de stânci și se scufundă. Acum lucrurile sunt clare și simple. Dumnezeu care te-a creat cunoaște cel mai bine modul în care tu poți să te manifești ca o ființă liberă. Tu trăiești în libertate atâta timp cât vei respecta” normele” stabilite de El în” cartea tehnică” numită Cuvântul lui Dumnezeu sau Sfânta Scriptură. În confruntarea cu” fii lui Avraam” care se considerau liberi” de drept” dar erau robi” de fapt” Domnul Isus explică în modul cel mai simplu care este” secretul” adevăratei libertăți: “Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 10:31-32), iar în versetul 36 concluzionează: “Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” El nu te obligă să respecți cerințele Lui dar îți recomandă să alegi ceea ce a stabilit pentru binele și fericirea ta. Ia aminte la ceea ce spune Domnul în” Manualul Creatorului” cu privire la viața ta și răspunde sincer la întrebarea:” Ce faci cu libertatea pe care ți-o oferă Stăpânul?”
- Ești o ființă responsabilă. Al doilea adevăr cu care ești confruntat în această meditație este acela că vei răspunde de ceea ce alegi în viață. Dumnezeu te-a creat o ființă liberă dar și responsabilă în același timp. Ai libertatea să trăiești cum dorești “dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.” (Ecl. 11:9/b). Stăpânul are însemnat în calendarul Lui o zi a confruntării, zi în care fiecare muritor de pe acest pământ va trebui să stea în fața tronului lui Dumnezeu și să dea socoteală pentru felul în care a ales să-și trăiască viața și să se folosească de libertatea de care El i-a făcut parte. Iată de ce Moise, omul lui Dumnezeu în Psalmul 90 se roagă sincer și conștient de urmări strigă: “Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (v.12). În altă ordine de idei, Dumnezeu” a lăsat mingea în terenul nostru” după ce (anticipat) ne-a arătat cum trebuie să ne administrăm zilele ca să rămânem în voia Lui. Dacă vei ajunge în iad nu Dumnezeu va fi vinovat. El a acceptat și sacrificul suprem pentru ca tu să fi liber și anume: “a dat pe Singurul Lui Fiu ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3:16). Ceea ce mă frământă în timp ce scriu aceste rânduri este rezumat în strigătul profetului Amos (4:12):” Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” El e aproape să revină de aceea îmi permit să te întreb cât ești de serios cu viața de pocăință și care este mărturia ta despre Domnul în casa ta, în societatea în care trăiești și în adunarea la care mergi.
- Ești o ființă care trebuie să aleagă. “Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău!” (Ecl. 12:1) este sfatul regelui de la Ierusalim. Când L-a creat pe om, Dumnezeu L-a înzestrat cu capacitatea de a decide. În fiecare moment din viață suntem provocați să alegem. Viața noastră reprezintă rezultatul a ceea ce alegem în fiecare zi. Mereu suntem confruntați să hotărâm între bine și rău, viață și moarte, binecuvântare și blestem. Domnul Isus face lucrurile clare în Predica de pe munte când spune: “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6:24). Nu există aici nici o cale de mijloc: ori ești de partea lui Dumnezeu, ori ești împotriva Lui. Despre sora Martei și a lui Lazăr, Domnul Isus spune cu bucurie că: “un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10:42). Ce apreciere extraordinară! Într-o lume postmodernă fără valori morale și fără repere spirituale este foarte actual apelul lui Iosua adresat națiunii lui Israel: “Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi.” Apoi face de cunoscut ce a decis el împreună cu cei din casa lui: “Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”. (Iosua 24:15). Cu mai bine de 38 de ani am ales să trăiesc liber dar în felul în care Creatorul a conceput acest lucru și vă pot spune că sunt un om fericit și împlinit cu Dumnezeul meu. Nu-mi pare rău că m-am pocăit. Dumnezeu mi-a dat” tone” de fericire și” vagoane” de binecuvântări, împreună cu încercări. Aleg să închei acest mesaj cu provocarea lui Dumnezeu din Deuteronom 30:19-20: “Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale.” Te invit și te rog să alegi Viața, alegând pe Cel care a proclamat cuvintele vieții în Ioan 14:6:” Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Dumnezeu să te ajute să faci pasul chiar acum.
RUGĂCIUNE
Tatăl Nostru care ești în Ceruri îți mulțumim în Numele Domnului Isus pentru felul în care ne-ai creat ca să fim liberi cu adevărat și pentru jerfta supremă cu care ai pecetluit această libertate. Mulțumim pentru că ne-ai arătat calea spre libertate și că ne susți în dorința de a trăi liberi. Te rugăm să ne ierți pentru toate momentele în care am folosit libertatea în mod greșit și să ne ajuți să ne pocăim în fiecare zi ca să Te poți bucura și folosi de noi. Te rugăm să te înduri de toți cei care sunt robi ai păcatului și să-I eliberezi ca să fie copiii Tăi. Vrem să fim cu ei și cu Tine în Cer. Amin.
https://www.newliferomanianchurch.com/dar-sa-stii/
////////////////////////////////////////////
UN PRIETEN AL PACATOSILOR, de David Wilkerson
“A venit Fiul omului … un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” (Matei, 11:19). In Luca 7 am citit povestea unui Fariseu numit Simon, care L-a invitat pe Isus in casa lui, la masa. Acest om pios invitase la cina respectiva si un grup select de lideri religiosi ca si el.In mod clar era o adunare de oameni religiosi. Simon si tovarasii sai pastrau cu strasnicie legea, dadeau zeciuiala cu meticulozitate, si mergeau zilnic la casa Domnului. In proprii lor ochi, erau niste oameni scrupulos de drepti si isi inchipuiau ca sunt intruchiparea sfinteniei din generatia lor.Nu sunt sigur de ce L-ar fi invitat un Fariseu pe Isus la cina, ca sa nu mai vorbim de aducerea la aceeasi masa si a altor oameni religiosi. Un posibil motiv de a-L fi invitat ar fi fost ca Simon si prietenii sai sa fi vrut sa-si dea seama daca Isus era un profet sau voiau sa discrediteze tocmai faptul ca ar fi fost unul. Din pasaj reiese clar ca Simon stia de reputatia lui Isus ca profet (a se vedea Luca 7:39).
In cultura respectiva, se obisnuia ca musafirul casei sa fie intampinat cu un lighean cu apa si un stergar, spre spalarea picioarelor musafirului (pe vremea aceea nu existau strazi pavate, asa ca oamenii aveau mereu picioarele pline de praf adunat de la drum). Musafirul mai era intampinat si cu un sarut pe fiecare obraz. Apoi i se dadea un mic recipient cu o pomada pe baza de untdelemn pe care si-o trecea prin par, par ce avea mai mult ca sigur nevoie de acest tratament de hidratare.
Pe masura ce citim acest pasaj, pare ca Simon facuse aranjamente ca ceilalti musafiri sa ia loc mai inainte de sosirea lui Isus. Si, mai mult ca sigur, ceilalti musafiri avusesera deja parte de tratatia conform obiceiului. La urma urmei, niciun Fariseu nu voia sa i se duca vestea ca fiind neospitalier.
Si totusi, pasajul evidentiaza faptul ca Isus nu s-a bucurat de asemenea ospitalitate. Tot ceea ce a primit la sosire a fost amabilitate. Nici tu apa pentru spalarea picioarelor, nci tu sarut pe obraz, nici tu mir pentru par (a se vedea Luca 7:44-46). In loc de asta, a fost asezat la o masa mai mica, ca un musafir mai neinsemnat, si a trebuit sa se aseze cu picioarele inca pline de praf.
Scriptura nu ne spune ce anume va fi discutat acest grup la cina respectiva, doar putem presupune ca avea de-a face cu teologia. Fariseii erau specialisti in subiect, si incercasera sa-L prinda pe Isus si cu alte ocazii, cu intrebari incuietoare. Dar Christos stia ce e in inima lor, si asta a devenit limpede imediat.
Urmatorul lucru pe care il citim este ca da buzna in incapere o femeie de strada “care era o pacatoasa”. Cumva aceasta femeie usoara a facut ce-a facut si a trecut de servitorii casei, ajungand pana la masa unde luau cina acei oameni religiosi. Si iat-o pe femeie prabusindu-se la picioarele lui Isus, tinand strans un vas de alabastru, cu mir, si plangand. Trebuie ca Fariseii au inceput sa murmure: “Nu se poate! Cum de-i da voie femeii asteia Isus se se atinga de El?”
Simon si prietenii sai trebuie ca erau complet nauciti spre a mai reactiona. Intr-adevar, erau probabil paralizati de soc. Si-au dat seama imediat ca femeia era o mare pacatoasa din orasul lor (probabil ca era o prostituata). Imi si inchipui ce-or fi gandit oamenii aceia religiosi: “Ce jenant, pacatoasa asta sa dea buzna la intalnirea lui Isus! Noi vorbim despre lucruri sfinte aici si deodata vine una ca ea!”
Femeia pacatoasa a cazut in genunchi, a cuprins picioarele pline de praf ale lui Isus cu amandoua mainile, si a inceput sa I le spele cu lacrimile ei. La aceasta, Fariseii trebuie ca au inceput sa murmure: “Ne se poate asa ceva! Cum poate Isus sa-i dea voie sa-L atinga? Este contrar legii sa se atinga de tine unul care nu e curat. Ar trebui ca El sa nu-i dea voie nici macar sa-I atinga hainele! Si totusi, El ii da voie unei prostituate sa-I curpinda pricioarele”.
In momentul acela, ea face ceva de necrezut: isi desface parul. Nici o evreica decenta nu ar fi facut asemena act in public! Si totusi aceasta femeie de proasta reputatie a sters cu parul ei picioarele lui Isus. In cele din urma, ea a deschis vasul de alabastru si a turnat mirul pe picioarele Lui.
Fariseii erau acum indignati la culme, gandind: “Ce rusine! Asta e eroticism! Nu se poate ca Isus sa fie profet! Daca era cu adevarat trimis de Dumnezeu, ar fi cunoscut starea acestei femei si ar fi oprit-o imediat din a-si expune trupul!” Intr-adevar, Scriptura ne spune ca exact acestea erau gandurile lui Simon (“Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: “Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă” (Luca, 7:39).
Dar Isus stia deja ce e in mintea gazdei sale, drept pentru care ii spune: “Simone, am să-ţi spun ceva.” (Luca 7:40). I Vreau sa fac o paranteza aici ca sa luam seama la cuvintele lui Isus catre Simon. Adevarul este ca, dupa ce am citit intamplarea asta de mai multe ori, am fost oprit de Duhul Sfant si L-am auzit cum imi sopteste: “David, am ceva sa-ti spun in legatura cu intamplarea asta!” Intr-adevar, cred ca Domnul are ceva sa ne spuna noua tuturora, prin aceasta.
M-am simtit indemnat sa ma pun pe mine insumi in aceasta intamplare, si sa ma examinez in lumina adevarului Sau. Imediat, am constatat ca sunt doua duhuri la lucru in pasajul respectiv: duhul Fariseismului, pe de o parte si, pe de alta parte, Duhul de iertare si restaurare al lui Christos.
Fariseii au emis un duh de judecata, de felul “eu-sunt-mai-sfant-decat-tine”, asa ca judecau atat pe femeia pacatoasa, cat si pe Isus. Dar Christos a aratat un duh de iertare si un duh de restaurare in timp ce-i facea cunoscut lui Simon ca are ceva sa ii spuna.
Recunosc ca, pe masura ce ma puneam pe mine insumi in scena cu pricina, primul gand care mi-a venit in minte a fost “Eu sigur am duhul lui Christos, doar sunt un prieten al pacatosilor. Am petrecut ani si ani in lucrul cu drogatii si alcoolicii, cu prostituatele, cu cei mai rai dintre pacatosi. Nu sunt un Fariseu”.
Sau asa credeam eu. Intr-adevar, majoritatea dintre noi gandim cam asa “Nu sunt eu genul ala de credincios. Nu-i judec pe altii”. Si totusi, exact duhul de Fariseism este motivul pentru care zicem “Eu nu-s ca altii. Eu sunt totusi mai credincios, mai sfant”. De cate ori insa nu am lasat ca invidia, gelozia, ba chiar furia sa transpara cand era vorba de parerile noastre despre altii.
Pentru mine, cea mai buna definitie a Fariseismului este “cel care contorizeaza pacatele altora in timp ce siesi isi gaseste scuze”. Isus ilustreaza acest lucru dand exemplu rugaciunea la Templu a unui Fariseu “Doamne, iti multumesc ca nu sunt ca alti oameni, jefuitori, nedrepti, adulteri…Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din tot ce am” (Luca 18:11-12).
Mai simplu spus, duhul de Fariseism zice “Pe unde ma uit de jur imprejur vad doar pacat si compromis. Dar eu sunt drept. Sunt un aparator al adevarului.”
Ce avea Isus sa-i zica lui Simon?
Christos i-a spus lui Simon o parabola despre doi oameni care ii datorau bani unui creditor: “Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” (Luca, 7:41-42)
Se pare ca Simon a priceput mesajul, caci in versetul urmator iata-l ca zice “”Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult” (Luca, 7:43). De fapt, care era mesajul lui Christos catre Fariseu? Pe scurt, ii spunea lui Simon “Tu esti cel care are nevoie de iertare!”.
Vedeti, cand Isus ii spusese prima data “Am ceva sa-ti spun”, voia sa zica “Vreau sa-ti arat ce e in inima ta. Nu de femeia asta care a intrat e vorba, ci de tine, Simone. De duhul din tine, de mandria ta care zici ca esti religios, de aroganta ta, de duhul tau de a judeca, de lipsa ta de compasiune”.
Cred ca Isus ii spunea, pe scurt, mandrului Fariseu: “Femeia asta asa zis “rea” stie cat e de depravata. Stie ca merita judecata. Si-a dat seama in ce situatie deznadajduita e, si se vede ca cea mai rea dintre pacatosi. Motivul pentru care ea venise era chiar faptul ca era atat de recunoscatoare pentru mila si curatire.
“Femeia asta isi da seama ca nu face doua parale in ochii tai, Simone. Aude si ea murmurele voastre si simte ce maniosi sunteti pe ea. Dar nu va va judeca la randul ei. Nu, ci va iubeste in ciuda situatiei. Asta pentru ca stie cat de mult i s-a iertat. E capabila sa daruiasca iubire tuturor, pentru ca a primit atata iubire in ciuda pacatelor ei. Stie ca nu are nici un drept sa-i judece pe altii.
“Dar, tu, Simone, nu vezi in ce zace inima ta. Tu, care judeci pe femeia asta zdrobita, dar nu vezi ca si tu ai nevoie de mila, ba chiar mai mult decat ea. Crezi ca ea are nevoie de mult mai multa iertare, prin comparatie cu tine.
Sa observam ce le spusese mai inainte Isus Fariseilor: “Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru, şi spurcă pe om” (Marcu, 7.20-23).
In cei cincizeci de ani ai mei in lucrarea Domnului, am vazut atata nebunie, atata falsitate, atata mercantilitate cand vine vorba de Evanghelie, atatea incercari de jecmanire si-atata false invataturi. Si stiu ca toate acestea L-au intristat pe Domnul! Isus i-a scos afara pe zarafi si le-a dat pe fata falsitatea! Dar cele mai infieratoare denunturi le-a pastrat pentru fariseim. Relatarile Evangheliei m-au convins ca Christos nu ura nimic mai mult ca prefacatoria.
Rugaciunea mea, in ultima vreme, a fost ca Domnul sa-mi arate fariseismul din propria mea inima.
M-am rugat: “Isuse, inainte sa tin alta predica despre starea bisericii tale, mai inainte chiar ca sa spun alt cuvant despre defectele si lipsurile din alte lucrari, te rog arata-mi propria mea inima. Duhule Sfant, ca un chirurg atotputernic, taie adanc in cancerul din mine si fa o radiografie inimii mele. Arata-mi duritatea din propria mea inima”.
Recent am citit ca sunt 3.700 de denominatiuni penticostale in America si vreo 27.000 in lume. In plus fata de acestea, sunt mii de grupuri carismatice si mici denominatiuni. In Brazilia si Argentina, Nigeria si alte state africane, sunt inca alte sute de denominatiuni din acestea. Baptistii nu sunt cu mult in urma in ce priveste numarul diverselor denominatiuni.
Multe din aceste denominatiuni sunt sanatoase din punct de vedere al invataturilor, al doctrinei, fac o lucrare minunata si ridica spiritual bisericile. Predica Evanghelia cu putere si castiga multe suflete. Dar exista si multa blasfemie, multi profeti falsi, multa cerseala, chiar cei saraci fiind astfel storsi de bani.
Asa era si in zilele lui Isus. Erau asa multe feluri de Farisei, multe grupuri de Saduchei si asa o diversitate de grupuri de preoti. Falsele invataturi erau si ele din abundenta, vaduvele erau jecmanite, iar batranilor li se jefuiau casele, si totul pentru motive “religioase”.
Isus a dat clar de inteles ca intr-o zi faptasii acestor asemenea acte pacatoase vor fi judecati. Cu totii vor sta inaintea Lui in ziua aceea si vor da socoteala pentru ce-au facut. Totusi, desi Isus slujea pe pamant, a refuzat sa petreaca timp contorizand afacerile acestor oameni, ceea ce faceau ei. Inca nu statea pe scaunul Sau de judecata; in loc de asta, s-a concentrat cu precadere pe lucrarea imparatiei Lui.
In zilele din urma, o sa vedem cum cresc prostia si prefacatoria in biserica, ca niciodata pana acum. Vor iesi la iveala ingerii de lumina, predicatori posedati de demon si evanghelisti ce vor atrage cu vorbe abile si ademenitoare. Acesti barbati vor parea atotputernici ca prezentza si placuti in predicarea cuvantului inspirat de diavol.
Nu cu mult timp in urma am vazut la televizor un evanghelist ce tinea o strangere de fonduri. Spunea o poveste fantastica despre cum o femeie care a dat 100 de dolari la biserica, s-a trezit peste cateva saptamani ca a primit o mostenire de 800.000 de dolari.
Am ramas incremenit in scaunul meu, din cauza socului, privind cum avea loc, cum se desfasura aceasta ispitire, aceasta ademenire oribila! Am simtit imediat ca iau foc de manie, si am strigat catre cer: “O sa-l dau pe fatza pe omul asta!” Si totusi, ce-mi sopteste Domnul in inima: “Ba n-o sa-l dai deloc. O sa-l lasi in pace. Orb pe orb calauzind, cad amandoi in groapa.”
Cred ca de fapt dorinta mea era sa apar evanghelia, dar reactionam in trup, era reactia carnii. Treaba este ca Isus deja vorbise despre acest subiect. Apostolii au venit la El intr-o zi spunand: “Stapane, ii jignesti pe Farisei cu invataturile tale”. Isus le-a raspuns: “Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă” (Matei, 15:14).
M-am vazut fortat sa vestesc multora un cuvant aspru in timpul anilor mei de lucrare, cuvinte care au fost impotriva falsitatii si prostiei. Nu ma dau inapoi de la asta, desi stiu ca uneori am dat dovada de ravna fara pricepere. Totusi lucrurile se vor inrautati asa de mult, cu asa de multe motive de mahnire pentru Domnul, ca am putea foarte usor sa ne petrecem tot timpul nostru incercand sa stingem acele focuri. Christos ne spune ca nu acesta sa fie scopul nostru principal. In schimb, ne da un cuvant clar care sa fie scopul nostru in aceste din urma zile.
Noi suntem chemati sa-i ridicam pe cei cazuti.
Sa luam in considerare celalalt duh care s-a manifestat in casa lui Simon Fariseul, in acea seara: duhul de iertare si restaurare. Scriptura ne spune “Apoi S-a întors spre femeie” (Luca, 7:44). I-L vad aici pe Isus aratandu-ne pe ce ar trebui sa ne concentram: nu pe falsa religiune, nu pe falsi invatatori, ci pe pacatosi.
Intorcandu-se dinspre Simon si invitatii sai, catre femeie, Isus spune lui Simon: “De aceea iti spun: pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate, caci a iubit mult… Credinta ta te-a mantuit; du-te in pace.” (Luca, 7:47,50). Isus ne-a descoperit aici de ce a venit: pentru a le fi prieten si pentru a-i restaura, a-I ridica pe cei cazuti, pe cei singuri, pe cei incarcati de pacat. Si ne spune si noua astazi “La asta se refera lucrarea Mea, despre asta este vorba”.
Tot asa, spune apostolul Pavel, acesta trebuie sa fie scopul nostru. Nu sa judecam pe cineva cazut, ci sa incercam sa-i ridicam, sa-i restauram, si sa le indepartam rusinea. De fapt el a facut din aceasta chiar testul adevaratei spiritualitati: de a fi gata sa ridicam pe cineva cazut. “Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. (Galateni,6:1).
Cand Pavel utilizeaza expresia “si ia seama la tine insuti”, le cere Galatenilor sa-si aduca aminte ca propriul lor trecut avea nevoie de indurare si mila. Cu alte cuvinte, “Ce a iertat Christos la voi? Ce rusine din trecut a indepartat mila Sa? A acoperit Domnul acele pacate? Acum considerati toate acele fapte rele din viata voastra de zi cu zi, si propria voastra nevoie de harul revarsator si de iertarea lui Christos “.
Teologul John Calvin a spus, in esenta: “Crestinul care judeca pacatul celorlalti, in timp ce si el e vinovat, este ca un criminal condamnat care ajunge in scaunul judecatorului spre a-l condamna pe altul”. De aici si avertizarea lui Pavel: “ca sa nu fii ispitit si tu”.
Apoi Pavel adauga imediat aceste sfaturi pe calea lui Christos: “Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos”. (Galateni, 6:2). Care este legea lui Christos? Este dragostea: “Va dau o porunca noua, sa va iubiti unul pe altul, cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti unul pe altul” (Ioan 13:34).
Adevarul este ca pacatul este povara cea mai grea a omului. Pur si simplu noi nu putem trece cu vederea pacatul altora. Dar exista o cale de a sprijini pe altii in purtarea sarcinilor lor, si aceea se face prin bunatate cu dragoste si duhul blandetii. Trebuie ca noi sa ridicam pe fratii ce se pocaiesc, cu blandete si dragoste.
Pavel i-a scris lui Timotei despre intelegerea cu aceia care care sunt prinsi in “cursa diavolului, in care au fost prinsi, ca sa-i faca voia” (2 Timotei 2:26).
Este important sa intelegem Pe deplin ce ne spune Pavel in acest verset.
Citind sfaturile lui Pavel de a ne “purta unii altora sarcinile, ca sa implinim legea lui Christos” , trebuie sa ne intrebam: “Vreau cu adevarat sa traiesc facandu-I pe plac Domnului, implinind Cuvantul Lui?”
Oh, pentru multi, multi ani am incercat sa-I fac pe plac Domnului. M-am rugat “ O, Doamne, prosterne-ma la pamant inaintea prezentei Tale! Ajuta-ma sa plang cu umilinta. Pocaieste-mi duhul, fereste-ma de a fi caldicel! Da-mi o si mai mare pasiune pentru Cuvantul Tau!”
Toate aceste cuvinte sunt bune, sunt scripturale, si implinirea lor ne face sa ne simtim bine, caci stim ca facem lucruri care-I plac lui Dumnezeu. Totusi Pavel spune: “Iata ce vrea Domnul cel mai mult de la noi. Iata Cuvantul Sau despre cum sa implinim legea lui Christos: Purtati-va sarcinile unul altuia. Ridicati pe cei cazuti.”
Nu pot sa scap de aceste cuvinte ale lui Pavel. Ma lasa intrebandu-ma: “Doamne, mai précis, cum vrei tu ca eu sa port sarcina altuia? Nu pot purta pacatul altuia; aceea e numai treaba, lucrarea lui Christos. Si totusi, Doamne, te aud spunand ca asta e ceeea ce tu doresti. De aceea, ar trebui ca asta sa fie singurul lucru pe care sa stiu sa-l fac, dar eu nu stiu. Unde sunt indicatiile, directiile?”
Iata ce aud din partea Duhului Sfant: Sa-L rog sa scoata la iveala toata mandria mea, toata invidia si gelozia mea, toata ravna mea fara pricepere, sa nu-i mai judec pe altii. Si o sa-L rog sa-mi dea Duhul Sau de iertare si stapanire de sine. Pe scurt, o sa caut duhul pe care-l avea Isus in casa lui Simon.
Cand avem un asemenea duh in noi, el lucreaza ca o forta atotputernica ce-i atrage pe cei ce au nevoie de mila lui Dumnezeu. Este ceea ce a atras-o pe femeia pacatoasa la duhul lui Isus, de compasiune, de mila. Stim ca este lucrarea Duhului Sfant de a atrage pacatosii la Christos. Dar de ce ar trimite Duhul Sfant pe cineva care are nevoie de iertare, la noi, daca noi nu avem duh de iertare?
Marele evanghelist George Whitefield precum si John Wesley au fost doi dintre cei mai mari evanghelisti din istorie. Acesti oameni au predicat la mii de oameni in aer liber, pe strazi, in parcuri si inchisori, si prin lucrarea lor multi au fost adusi la Christos. Dar intre cei doua s-a iscat o disputa doctrinara referitor la felul cum este o persoana sfintita. Ambele tabere doctrinare si-au aparat cu putere pozitia, ba chiar a avut loc un schimb de cuvinte rautacioase, cu adeptii ambilor argumentand intr-un mod nedemn.
Un adept al lui Whitefield a venit la el intr-o zi si l-a intrebat:” O sa-l vedem pe John Wesley in ceruri?” De fapt, el voia sa spuna: “Cum poate Wesley sa fie mantuit daca predica asa o eroare?”
Whitefield a raspuns: “Nu, n-o sa-l vedem pe John Wesley in ceruri. El o sa fie asa de sus aproape de tronul lui Christos, asa aproape de Domnul, ca nici n-o sa-l putem vedea.”
Pavel a numit acest fel de duh “largire a inimii”. Si l-a avut in el insusi cand le scria Corintenilor, o biserica in care unii l-au acuzat de duritate, si in care ii ironizau predicile. Pavel i-a asigurat “Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima”. (2 Corinteni, 6:11).
Cand Dumnezeu iti largeste inima, deodata asa multe limite si bariere sunt indepartate. Nu mai ai ingustime de vederi. In loc de asta, iti dai seama ca Duhul Sfant te indreapta spre cei ce sufera. Iar acestia sunt atrasi de duhul tau de mila prin forta magnetica a Duhului Sfant.
Asadar, ai tu blandete a inimii cand vezi oameni in suferinta? Cand vezi un frate sau o sora care a cazut in pacat .. care are probleme.. care s-ar putea sa se indrepte spre divort.. esti tu tentat sa-i spui ce e rau, gresit, in viata lor? N-au nevoie sa li se spuna asta, caci cel mai adesea stiu si ei deja. Ceea ce spune Pavel ca asemenea oameni in suferinta au nevoie este sa fie ridicati, cu un duh de blandete si sensibilitate. Au nevoie sa intalneasca duhul pe care Isus l-a aratat in casa lui Simon!
Iata strigatul inimiii mele pentru restul zilelor mele: “Doamne, ia de la mine toata ingustimea inimii mele. Vreau duhul tau de mila pentru cei ce sufera… duhul tau de iertare cand vad pe cineva cazut… duhul tau de ridicare, de restaurare, ca sa ia vina lor..
Du de la mine tot egoismul din inima mea, si mareste-mi puterea, de a-mi iubi vrajmasii. Cand ma apropii de cineva care este in pacat, ajuta-ma sa nu ma apropii judecand. In loc de asta, lasa fantana de apa ce tasneste in mine sa fie un râu de dragoste divina pentru ei. Si fa ca dragostea care le este aratata sa aprinda si in ei iubire pentru ceilalti.”
https://www.worldchallenge.org/ro/un-prieten-al-pacatosilor
//////////////////////////////////////////
Prietenul păcătosului, de John Vine Hall
Descriere
„Prietenul păcătosului” a fost, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cartea prin care Dumnezeu a găsit cu plăcere să aducă la mântuire mii de persoane. În perioada cât a trăit autorul, el însuși având o mărturie extraordinară de întoarcere la Dumnezeu, cartea „Prietenul păcătosului” a circulat în peste 3 milioane de exemplare și a fost tradusă în peste 30 de limbi de pe toate continentele.John Vine nu este un apologet, ci un om al inimii, și el vorbește cu pasiunea păcătosului iertat, a aceluia care a gustat din plin amărăciunea păcatului și, după ce L-a întâlnit pe Mântuitorul, nu s-a mai săturat să se adape și să se hrănească din Domnul Isus Hristos. Fiecare frază din această carte este un apel, o insistenţă înflăcărată, o implorare a cititorului să se întoarcă la Dumnezeu prin Isus Hristos, Prietenul păcătosului.
Despre autor
John Vine Hall (1774–1860) a fost un simplu vânzător de cărţi, născut la Diss, Norfolk, Anglia. Întoarcerea lui la Dumnezeu de la o viaţă de alcoolic a fost dramatică, după aceea el fiind abstinent total. A fost unul dintre cei mai stimaţi credincioși de marele predicator Charles Spurgeon.
Prietenul păcătosului
///////////////////////////////////////////////
Cele 7 păcate sexuale condamnate de Biblie- Stai departe de ele daca NU VREI SA FI ASPRU JUDECAT!
//////////////////////////////////////////////
Misterele Regelui Solomon -Cele 10 Lectii de Viata Ale Inteleptului Intre Intelepti
/////////////////////////////////////////////
SOLOMON A AVERTIZAT: Niciodată să nu ai încredere într-o femeie care face asta! VEI RAMANE SURPRINS
////////////////////////////////////////////////
15 persoane care l-au batjocorit pe DUMNEZEU și Biserica LUI și au avut un sfârșit tragic
//////////////////////////////////////////////////////
Cele 7 păcate sexuale condamnate de Biblie- Stai departe de ele daca NU VREI SA FI ASPRU JUDECAT!
https://www.youtube.com/watch?v=xQjrAoHxZuk
//////////////////////////////////////////////
Fiu de martir şi „pui de securist”*
Să ne îndreptăm acum spre cel mai afectat segment la ora actuală: familiile foştilor colaboratori, familiile victimelor. În tot acest proces prea puţin ne-am gândit la faptul că cei scoşi în ziare sau pe bloguri au soţii, fii, fiice, nepoţi. Este drept să-i însemnăm, dar creştineşte este să privim la toate consecinţele relaţionale ale unui asemenea act.
Tatăl meu a fost ucis când aveam 5 ani, pe 17 decembrie 1975, ora 17.30. Vreme de cinci ani am trăit ca orfan compătimit de cei din jur. La şcoală, când se notau numele în catalog, se notau şi profesiile părinţilor; îmi aduc aminte şi acum: Cruceru Elena – asistentă medicală, Cruceru Radu – decedat. La vârsta de 10-11 ani, cineva a venit şi mi-a spus: „Uite, îl vezi pe cutare, a participat la uciderea tatălui tău.” În acel moment, copilăria mea s-a încheiat şi am început să adun foarte multă ură, o ură care se focaliza pe un chip abstract, un chip care era strivit în fiecare seară de bocancii mei. În toată această perioadă am trăit cu ideea că tatăl meu a fost ucis de Securitate şi că este un martir. Confraţii din biserica în care am fost botezat, devenind astfel membru, aproape l-au idolatrizat pe Radu Cruceru. El reuşise să înfiinţeze oficial biserica, obţinând aprobările greu de procurat la acea vreme, iar eu, după convertire, am primit botezul în acea biserică şi din asemenea raţiuni sentimentale. Tot în acea biserică mi-am început slujirea eclezială. La vârsta de 14 ani am predicat acolo pentru prima dată.
Şi totuşi… erau anumite elemente care îmi dădeau de gândit. Multe lucruri nu se legau. Avem amintiri din vremea când tata trăia. Lunea mergeam împreună cu el într-o clădire mare, cu fotolii de muşama verde, cu braţe din inox. Mai târziu, am realizat că aceea era clădirea Securităţii. Tata stătea uneori câte o oră, alteori mai mult. Erau acele zile de luni în care toţi pastorii trebuiau să dea rapoartele către Securitate despre activitatea de duminică.
Pe la vârsta de 16 ani, am avut o discuţie cu unchiul meu, Florea Cruceru, mentorul meu spiritual, pastor cu o experienţă de cincizeci şi cinci de ani în Cultul Baptist, închis pentru credinţă la Canal, după anul 1950, el însuşi bănuit de către colegii lui că ar fi colaborat cu Securitatea[1]. Florea Cruceru a fost primul care mi-a dat de înţeles că tatăl meu a avut câteva ispite pe care le-a biruit cu greu, iar una, în care a căzut – colaborarea cu fosta Securitate. O slujbă mai bună la oraş, o biserică mai mare, promovare, singurătatea în văduvia după prima soţie, presiunile dinlăuntru, orgoliul, dorinţa de mărire, teama de presiuni, naivitatea, toate l-au condus spre o colaborare de câţiva ani cu fosta Securitate. Visurile i s-au împlinit. Dintr-odată, a înflorit material şi profesional. Şi-a luat carnetul de şofer. Lua cursuri de limba engleză intensiv. Şi-a schimbat cercul de prieteni şi colaboratori. A început să citească intens. A fost pastor la Ploieşti, apoi a fost mutat la Iaşi, a devenit Preşedinte de Comunitate[2], era apreciat ca predicator, reuşise să înfiinţeze câteva biserici, avea carnetul pastoral, avea cerc pastoral destul de mare, primise o maşină pentru deplasările pe o rază de o sută de kilometri. S-a recăsătorit, i s-au născut alţi doi copii, pe lângă ceilalţi trei, mari deja. Totul părea să meargă bine.
Ceva s-a întâmplat în anul 1974. Există mai multe variante şi nu mă voi lansa în presupoziţii până la confirmările de după adunarea tuturor elementelor din dosare. În anul 1974, noiembrie, a devenit tot mai tulbure şi vorbea de emigrare nelegitimă, fugă. În 1975 a mărturisit păcatul său către doi prieteni buni, Tărniceru şi Sfatcu, apoi s-a dus la Securitate şi a anunţat că nu mai doreşte să colaboreze. Se pare că a fost şantajat şi ameninţat cu moartea să nu facă publice identitatea sa secretă şi colaborarea sa cu autorităţile. Ultima sa predică a avut loc în biserica din Iaşi, pe când se pare că îşi presimţea moartea, în duminica din 14 decembrie, şi a fost intitulată „Străjere, străjere, mai este mult din noapte?” Securiştii s-au ţinut de cuvânt şi l-au ucis.
Suspiciunile mele asupra acestor fapte s-au întărit în timpul liceului, când am fost anchetat de către Securitate pentru anumite fapte: răspândire de literatură religioasă, legătură cu anumite persoane care erau vizate de regimul comunist. Anii au trecut şi pe aceste fapte s-a aşezat praful. În anul 1995, în cadrul uneia dintre primele întâlniri cu Iosif Ţon, acesta m-a întrebat, în urma unei discuţii care a dus la iritare: „Măi, Crucerule, tu ştii că taică-tău a fost securist?” „Da, ştiu”, i-am răspuns. Din acel moment, am dorit şi mai mult să caut adevărul. Când a fost pomenirea a douăzeci de ani de la moartea tatălui meu, în anul 1995, în decembrie, le-am spus de la amvon membrilor din biserica din Scânteia că istoria tatălui meu este diferită de istoria pe care o ştiu ei. „Şoc” este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie starea care i-a cuprins atunci pe cei din auditoriu.
După alţi ani, au apărut tot mai multe semnale care indicau că tata nu este nicidecum un martir, ci un colaborator care a fost omorât de structurile Securităţii. Richard Wurmbrand a ştiut acest lucru şi l-a publicat într-una dintre revistele sale[3].
În urmă cu câţiva ani, unul dintre prietenii mei a început să-şi publice pe internet dosarul, dosar în care se aflau şi note date de tatăl meu cu numele de cod „Barbu”. Am fost surprins de faptul că nu am fost anunţat, aşa cum ar fi cerut prietenia noastră, şi am intrat în panică din cauza mamei mele, a surorii mele, şi a celorlalte rude, care nu ştiau altceva decât că tata a fost un martir. L-am rugat pe prietenul meu, aflat în postura de victimă, care avea tot dreptul să-şi publice dosarul, ca în numele prieteniei dintre noi, să suspende pentru o vreme publicarea seriei. I-am cerut răgaz pentru a spune eu adevărul, cu dragoste filială pentru tata, victimizatorul, cu dragoste prietenească, pentru victimă, încercând o iubire întreită, faţă de tata, faţă de prieten, faţă de adevăr în primul rând.
Atunci am scris un articol care a fost publicat în revista Cultului Creştin Baptist[4], Creştinul azi, fiind preluat de media electronică, citat de Lavinia Stan şi Lucian Turcescu în lucrările dânşilor[5]. Menţionez că articolul a fost dat spre revizuire şi spre verificare de mai multe ori celui care era principalul destinatar. Înainte de publicare, după ce l-am trimis, m-am rugat precum s-a rugat Meşterul Manole să vină ploile şi să-i oprească soţia plecată deja cu merinde spre mănăstire… M-am rugat ca articolul să nu fie publicat cumva. După ce a fost publicat, am simţit o linişte care mă va ajuta şi încă mă lasă să dorm bine noapte de noapte, pentru a deschide ochii în faţa tuturor în mod onorabil. A urmat o luptă şi mai cruntă după publicarea articolului, am fost acuzat de hamism, descoperirea beţiei tatălui de către fiii lui Noe. Am fost psihanalizat, mi s-a transferat complexul uranic. Am intrat în conflict cu fiii celor care trădaseră şi care doreau să conserve o imagine despre părinţi sau cunoscuţi cu argumentul: „Nu aşa l-am cunoscut noi pe tata!” La articolul meu s-a răspuns cu alte articole apologetice în care delatorii sunt prezentaţi într-o perspectivă dulce, familială, în lumina unor amintiri de familie.
Rămăsese totuşi o problemă nerezolvată. Adevărul a fost spus. Public. Victima a fost satisfăcută. După acest episod, prietenul meu a continuat să publice, cu acordul meu de această dată, tot dosarul, toate notele pe care tatăl meu le-a dat şi care se aflau în dosarul acela. Ruşinoase lucruri, grea perioadă. La această oră acest proces este încheiat. Problema adevărului era oarecum rezolvată. Problema nerezolvată era cea relaţională. Tatăl meu era în imposibilitatea de a-şi cere iertare pentru ceea ce făcuse victimelor lui. Dar existam eu.
Preluând modelul Rugăciunii lui Daniel, din cartea profetului Daniel, cap. 9, când Daniel îşi asumă vina care nu îi aparţine, vina părinţilor lui, şi cere iertare de la Dumnezeu pentru această vină transgeneraţională, am preluat vina tatălui meu înaintea prietenului meu, victima tatălui meu, şi, într-un ritual simplu, la o masă, împreună cu soţia mea, i-am cerut iertare. Iertarea a fost acordată. Am fost întrebat dacă merita să fac acest lucru. După ştiinţa mea, există cel puţin o victimă, o enoriaşă care a fost închisă într-un ospiciu, din câte se pare şi ca urmare a unor note pe care le-a scris tatăl meu. I-am cerut iertare nepotului, căci ea nu mai este în viaţă. Iertarea nepotului a fost acordată fiului. Este posibil aşa ceva? Este acesta un model legitim?
Imediat după aceasta, am purces la mutarea osemintelor tatălui meu pentru o altfel de odihnă. Din multiple pricini, dar şi ca o mutare simbolică spre o altfel de odihnă, am purces la deshumarea şi reînhumarea tatălui meu. Slujba a avut loc în data de 6 septembrie 2009.
Soluţia? Iertarea şi cererea de iertare „în locul” – modelul biblic
Care este soluţia pentru bisericile baptiste din România, încă înţesate cu foşti şi actuali informatori, colaboratori şi agenţi? Există posibilitatea încheierii acestui conflict? Din punct de vedere biblic, nu este sănătos, spun unii, să începem să alegem grâul de neghină. Trebuie să avem răbdare pentru plinirea vremii. Un lucru se uită în acest caz: că ţarina despre care vorbeşte pilda Mântuitorului nu este Biserica, ci Lumea.
Pilda cu neghina trebuie interpretată corect. „Ţarina” este lumea, nu Biserica. Datoria Bisericii este să se curăţească după cum Capul Bisericii, Domnul Bisericii este curat. O biserică în care se acceptă amestecul grâului cu neghina este ţarină, nu grânar, de aceea toată această hermeneutică este cât se poate de îndepărtată de textul Scripturii. Cred că este de datoria Bisericii să înfrunte răul, să înfrunte păcatul, să curăţească, să îndrepte, să recupereze.[6]
Nu ştiu dacă modelul pe care l-am urmat eu este realizabil. Presupune extrem de multă suferinţă şi frământare, dar cred că poate ajuta. Dacă admitem că păcatele au o componentă transgeneraţională şi că este deopotrivă adevărat că părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii, după cum adevărat este că Dumnezeu ţine mânia până la al treilea neam, dar se îndură până la al miilea neam, aşa cum drept este că fiecare va plăti pentru propria lui vină, atunci trebuie ca, citind Sfintele Scripturi în ansamblu, să admitem şi faptul că mântuirea este personală, dar că anumite lucruri trebuie rezolvate transgeneraţional, că fiii trebuie să rezolve cele lăsate în urmă de părinţi. Aceste fapte nu au un aspect soteriologic, ci mai degrabă unul care ţine de katharsis.
Cred însă că un creştin nu trebuie să ezite atunci când e vorba de a cere iertare, chiar şi atunci când vina nu-i aparţine, ca în acest caz. Cred că un creştin trebuie să ierte, chiar şi atunci când nu i se cere iertare. Legăturile robiei şi lanţurile răutăţii se pot dezlega şi de la un singur capăt, aşa cum ne arată Sfintele Scripturi în Isaia 58. Nu putem aştepta să iertăm, dacă am fost victimizaţi, până ni se cere iertare. Ucigaşii tatălui meu sunt cu toţii morţi. Ce ar fi de făcut? Să ţinem amintirea răului? Aceasta se întoarce în primul rând împotriva celor care amintesc tot timpul păcatul săvârşit. Pe de altă parte, nu ne putem aştepta ca cei care au vândut să mărturisească dacă Duhul nu-i cercetează. Dar putem să cerem iertare în locul celor care nu pot, sau nu doresc să-şi ceară iertare şi putem primi iertarea în locul celor care s-au dus deja către cele veşnice. Din punct de vedere teologic, iertarea creştină nu reclamă pasul din partea victimizatorului, ci este destul de generoasă pentru a veni în absenţa umilinţei celui care nu vrea să suporte umilinţa. Iertătorul este într-un sens perdant, umilit încă o dată la rândul lui, ca unul care ştie că justiţia divină calculează consecinţele istorice altfel.
Există texte biblice care ne pot călăuzi în ceea ce trebuie făcut acum, când una dintre părţile implicate în conflict dispare (iar în unele cazuri, ambele părţi). Pe baza lor, putem să invocăm în locul părţii lipsă pe Dumnezeu Însuşi, Făcătorul de Dreptate, Stăpânul istoriei, şi, prin Fiul Său, Victima Desăvârşită. În absenţa strămoşilor săi, care au păcătuit faţă de Domnul, profetul Daniel alege să se prezinte înaintea Tronului de judecată în locul lor. Iată textul (Daniel, 9):
În anul dintâi al lui Dariu, fiul lui Ahasveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia Haldeilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia. Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-l caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşate, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit, în Numele Tău, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri, şi către tot poporul ţării. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! N-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, proorocii; ci tot Israelul a călcat Legea Ta, şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre, care ne-au cârmuit, şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău. De aceea şi Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostru, este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui. Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică, şi Ţi-ai făcut un Nume, aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire. Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară. Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău, şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit! Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre, şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!” Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gavriil, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.[7]
Un asemenea text nu este unic în Vechiul Testament. Plasarea în locul generaţiilor trecute, a unui individ în locul unui popor, a nevinovatului în locul vinovaţilor este o linie roşie care trece prin toată Scriptura. Iată ce spune Ezra:
Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis: „Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri. Din zilele părinţilor noştri, am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă sabiei, robiei, jafului, şi ruşinii care ne acopere astăzi faţa. Şi totuşi Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi, şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre. Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la Ierusalim. Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale, pe cari ni le porunciseşi prin robii Tăi proorocii, zicând: „Ţara în care intraţi s-o stăpâniţi este o ţară întinată de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urâciunile cu care au umplut-o, de la un capăt la altul, cu necurăţiile lor. Să nu daţi deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri, şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor nici de bunăstarea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.” După tot ce ni s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi, să începem iarăşi să călcăm poruncile Tale, şi să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă, nici robi izbăviţi? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi suntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta.”[8]
Dar ce se întâmplă acum când avem un Mijlocitor la Tatăl, când Jertfa răscumpărătoare este deja împlinită? Cu atât mai mult ar trebui să avem îndrăzneală în numele Lui, ca unii care am fost iertaţi, acoperiţi de sângele Mântuitorului, să venim înaintea fraţilor noştri pentru a împlini ceea ce se cere împlinit.
Se poate pune sub semnul întrebării legitimitatea întregului act, legitimitatea celui care se plasează în locul ofensatorului precum şi a celui care este aşezat în dreptul victimei? Discuţia exegetică şi teologică asupra acestui aspect poate continua, iniţiativa poate căpăta fundamente teoretice, însă acum ar însemna ignorarea istoriei şi a conflictelor pe care aceasta le-a generat. Poate că asumarea greşelilor trecutului şi a înaintaşilor este o cale prea încărcată sentimental şi insuficient fundamentată cu argumente, dar ea seamănă mai mult cu tăierea lanţurilor răutăţii decât cu încercarea de a deznoda legăturile ei.
Care este miza deconspirării? Care este preţul iertării?
Care ar fi în final miza deconspirării? Nu mizeria pe care o descoperim, nu satisfacerea curiozităţii cu privire la adevărul, nici măcar adevărul istoric în sine, pe care nu îl vom descoperi oricum în întregime, ci atitudinea, dat fiind că şi acum ne confruntăm cu aceeaşi problemă. Să nu ne facem iluzii, crezând că informatorii, vânzătorii de fraţi, agenţii şi colaboratorii au dispărut din biserici imediat după 1990. Între pastori, chiar între studenţii de la teologie există persoane care şi-au oferit serviciile şi lucrează în continuare pentru actualele structuri de protecţie şi siguranţă naţională.
Ce vom face cu aceştia? Îi vom aştepta să mărturisească? Îi vom deconspira? Este imposibil. De ce? Pentru că sunt activi. Ce vom face cu cei care au fost colaboratori şi şi-au spălat trecutul, vânzându-şi din nou sufletul printr-o înnoire a angajamentelor? Îi deconspirăm? Avem o problemă care se perpetuează, avem persecutaţi şi persecutori. Nimic nu este nou sub soare, şi ce a fost va mai fi. Cel mai cumplit lucru ar fi perpetuarea atitudinii de atunci sau, mai rău, crearea unei poziţii noi, mai toxice decât cea de dinainte de 1989.
Cel mai groaznic lucru care s-ar putea întâmpla este ca nepoţii pastorului Vasilică Croitor să îi spună acestuia: „Bunicule, ai pierdut timpul, iar Caraman[9] şi Wurmbrand au fost nişte fraieri.” Calea cea mai periculoasă pe care ar putea să o aleagă nepoţii noştri ar fi acomodarea. Nici măcar dezinteresul faţă de istorie nu este grav, nici faptul că vor muri neîmpăcate victimele sau că vor muri încărcaţi trădătorii; problema este că va rămâne viu spiritul în care ultimii s-au hotărât să trădeze şi vor fi încă o dată umiliţi primii. În ce mă priveşte, am căutat să urmez sfatul tatălui meu, ultimul pe care l-am primit. Mama mea a păstrat o scrisoare pe care mi-a dat-o în momentul în care m-am căsătorit, la mulţi ani după moartea tatălui meu.
Acest fragment este citat în cartea Pigmei şi uriaşi; de fapt, încheie cartea…[10]
Probabil că autodeconspirarea mea ca „pui de securist”, act care a urmat citirii acestei scrisori, este tocmai urmare a acestui sfat. Este calea adevărului şi a iertării. Isus a venit să aducă iertarea, dar a spus despre sine că este Adevărul şi tot El ne-a spus că Adevărul ne va face liberi.
Fragment din conferinţa prezentată în cadrul colocviul „Martiriul creştin în Antichitate şi în secolul XX”, Sighet, 3-5 iunie 2011. Actele colocviului sunt în curs de apariţie la Editura Curtea Veche, Bucureşti, sub titlul Şi cerul s-a umplut de sfinţi…
* Titlul aparţine redacţiei Oglindanet.
[1] Dosarul său de urmărire („Predicatorul”) a infirmat aceste ipoteze. Ministerul de Interne, Inspectoratul Judeţean Olt, Dosarul de urmărire informativă, nr. 979, privind Predicatorul, dosar microfilmat la 05.09.1994, UM 5051, Slatina, vol. 2., deschis în data de 30.04.1981. Dosarul conţine 488 de pagini dintre care 30 sunt secretizate.
[2] O comunitate era echivalentul mitropoliei la vremea respectivă. Comunitatea de Bucureşti cuprindea toată Moldova şi o parte din Regat.
[3] Voice of the Martyrs, Voice of the Martyrs Newsletter, nr. 7 din 1976, Glendale, Ca.
[4] Marius David Cruceru, „Despre Dumnezeu, numai de bine: exerciţiu de trăire în adevăr”, Creştinul azi: Revista Bisericilor Creştine Baptiste din România, nr. 4-5, 2006, pp. 6-11.
[5] Lavinia Stan şi Lucian Turcescu, Duhovnicii Securităţii între sacrament şi sacrilegiu – partea a doua
http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=120:duhovnicii-securitii-intre-sacrament-i-sacrilegiu&catid=110:top-articole&Itemid=77
[6] Interviu cu Paul Negruţ – 2 iunie 2011.
[7] Cartea Prorocului Daniel, capitolul 9,1-21, traducerea Dumitru Cornilescu, sursa E-Sword.
[8] Cartea lui Ezra, traducerea Dumitru Cornilescu, ed. electronică E-Sword.
[9] A se vedea lucrarea lui V. Croitor, despre figura de rezistent a lui Constantin Caraman din volumul de faţă.
10] D. Mitrofan, Pigmei şi uriaşi, p. 185.
Marius Cruceru
https://oglindanet.ro/fiu-de-martir-si-pui-de-securist/
////////////////////////////////////////////////
Baptiştii între colaboraţionism şi rezistenţă ambiguă
O istorie a persecuţiei împotriva baptiştilor pe teritoriul românesc ar trebui să includă şi perioadele anterioare celei comuniste. Atestaţi fiind de prin anii 1850, în Bucureşti, baptiştii au fost persecutaţi de vecini, de autorităţile locale, de responsabilii ecleziali ai cultelor tradiţionale şi de guvernele din perioada interbelică.
1850-1950 – baptiştii între ură şi admiraţie
Baptiştii au apărut în România prin trei filiere, una germană, în zona capitalei, una rusă, în regiunea Tulcea, şi una maghiară, în zona Salonta[1]. Creşterea lor numerică a fost mică în anii 1850–1915. După Primul Război Mondial, unii dintre soldaţi au venit de pe front cu o nouă credinţă, pe care au răspândit-o mai ales în sate. Baptiştii au început să fie admiraţi şi urâţi în aceeaşi măsură, în primul rând de consăteni, vecini. Istorii ale persecuţiilor venite din partea consătenilor există cu sutele: ucideri, violuri, alungări, bătăi în public etc.
În anii 1930, baptiştii au sporit ca număr foarte mult, mai ales în mediul rural. Aceeaşi tendinţă s-a constatat şi după al Doilea Război Mondial. Din această perioadă datează biserici cu o construcţie impresionantă, atât ca mărime, cât şi din punct de vedere arhitectonic. În sate precum Peştiş, Tulca (în judeţul Bihor), s-au construit biserici care puteau cuprinde câteva sute de credincioşi; aceste clădiri erau pline în fiecare duminică. Uneori s-au convertit sate întregi (de exemplu, satul Cataloi, în Dobrogea)[2]. Această situaţie a durat până în anii 1940, când una dintre cele mai sângeroase pagini de persecuţie împotriva baptiştilor a fost scrisă de regimul Antonescu[3], dar, paradoxal, prigoana a făcut să crească numărul membrilor din biserici. Când Antonescu a scos în afara legii cultele zise „neoprotestante”, vigoarea credinţei a fost şi mai mare. După al Doilea Război Mondial s-a petrecut o adevărată trezire spirituală.
1950-1980 – decăderea
În 1947-1948, odată cu schimbarea regimului politic în România, apar câteva lucruri noi. Regimul a încercat să-i cumpere pe conducătorii baptiştilor, prin acordarea de ajutoare materiale. Liderii au devenit prietenoşi cu regimul, iar pastorii au început să predice că primii credincioşi (Fapte 2) au fost comunişti. Cântarea Mariei („I-a înălţat pe cei smeriţi […] pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale”, Lc. 1,52-53) a fost interpretată printr-o altă grilă hermeneutică: Fecioara a prevestit Revoluţia. Credinţa şi comunismul erau suprapuse. În predici se citau discursurile liderilor comunişti. Colectivizarea, realizată în numele dragostei pentru aproapele şi motivată cu texte biblice de la amvon, a dus la pierderea proprietăţilor de la ţară. Din acest moment, s-au întâmplat două fenomene cu efecte importante asupra domeniului spiritual: unii credincioşi au migrat către oraş, suferind urbanizarea, cu toate capcanele acesteia, iar cei care au rămas la sat au devenit hoţi. Cei care au plecat la oraş au început să facă mici compromisuri pentru o mai bună aşezare în societate. Totodată, au început furturile de la colectiv. Din acest moment, mărturia publică a credincioşilor baptişti, credinţa care le transformase etosul, a decăzut.
Promovarea în structurile Cooperativelor Agricole de Producţie (CAP-urile) a unor lideri din biserici a dus la alte compromisuri. Fanfarele bisericilor ieşeau la sărbătorile culesului şi se îmbătau împreună cu şefii CAP-urilor. Celor de la oraş li s-a blocat promovarea în funcţii de conducere, dacă nu făceau parte din PCR. Această stare de fapt a continuat până în jurul anului 1974, când, în unele oraşe din Vestul ţării (Oradea, Arad, Timişoara) şi din Moldova (Iaşi), au început mişcări spirituale ale tinerilor, conduse de pastori disidenţi (unii dintre aceştia disidenţi autentici, alţii infiltraţi pentru a duce la prelucrarea informativă a celor care se opuneau regimului).
Reglementarea şi arondarea
Au existat două momente-cheie în istoria recentă a Cultului Baptist: reglementarea şi arondarea. În anul 1947, Cultul Baptist avea circa 250.000 de membri şi peste 2.000 de pastori. După acest an a început un declin atât în privinţa numărului, cât şi a moralităţii. Reglementarea însemna că nu mai era permisă ţinerea slujbelor de duminică seara sau a celor din timpul săptămânii. Prin procesul de arondare, un singur pastor primea în grijă mai multe biserici, în cazul în care se arăta dispus să colaboreze. Cei care nu au colaborat au primit interdicţia de a mai predica şi de a mai sluji. În acelaşi timp, s-a introdus ideea de cerc pastoral. Din această perioadă datează şi un record trist: unui singur pastor i-au fost arondate 28 de biserici.
Pastorii destituiţi nu mai aveau voie să predice. Cei care continuau să predice erau arestaţi şi bătuţi. Fiecare pastor care funcţiona legal trebuia să prezinte un carnet de pastor în care erau înscrise bisericile în care are dreptul să predice, teritoriul în care putea circula şi perioada pentru care erau valabile aceste drepturi. Unii, ca să-şi poată continua „lucrarea” au început să colaboreze cu Securitatea. Care au fost urmările? În 1968, după douăzeci de ani, cultul avea sub 60.000 de membri, în 1980, erau cu puţin peste o sută de pastori pe toată ţara, o mare parte dintre ei colaboratori cu Securitatea. De remarcat este faptul că în ambele perioade martirii n-au provenit în principal dintre pastori, ci dintre membri simpli ai bisericilor.
În anii 1974-1980 s-au ridicat câţiva pastori care au format un grup de rezistenţă. Aceştia au fost urmăriţi şi anchetaţi, dar niciunul nu a fost închis. Acest grup, numit tărdălaşul, a funcţionat atât ca centru de educaţie teologică în subterană, cât şi ca grup de autoritate pentru pastorii laici, hirotoniţi fără autorizaţie. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi sunt Vasile Brânzei, Vasile Taloş, Pascu Geabău şi Iosif Serac. Au existat pastori şi credincioşi baptişti, precum Aron Mladin şi grupul „moisiştilor” de la Arad, Florea Cruceru (pastor), Simion Cure (pastor), care au făcut închisoare.
Situaţia actuală – trădaţi şi trădători în jurul aceleiaşi mese
Menţionez faptul că la momentul actual există încă pastori în activitate care se fac vinovaţi de colaborare cu fosta Securitate, pastori care predică în fiecare duminică şi împart Cina Domnului cu cei pe care i-au pus în postura de victime. Doar în rare cazuri s-a petrecut un proces în urma căruia venirea la Cina Domnului a fost rezultatul unui proces de împăcare. După douăzeci de ani de la primele deconspirări, în bisericile baptiste s-a creat o stare de neimaginat înainte de 1989. Situaţia „ideală”, în care un pastor să vină în faţa comunităţii pe care a păstorit-o şi despre care a dat informaţii Securităţii, nu a existat. Cultul baptist are libertatea liturgică în care se poate plasa un asemenea moment. De asemenea, nu a existat niciun caz în care pastorii să vină, fie în conferinţa pastorală naţională, fie în conferinţele comunităţilor, şi să facă mărturisirea prealabilă primirii iertării. Exemple precum cel oferit de mitropolitul Nicolae Corneanu nu există în mediul baptist.
În unele cazuri, iertarea a fost acordată în lipsa unei cereri de iertare. Întrebarea care apare este dacă poate exista un proces de curăţire şi stingere a conflictului în condiţiile în care cele două capete ale procesului nu vin împreună, adică solicitarea de iertare şi acordarea acesteia. Cei din generaţia vârstnică sunt sătui de confruntări şi de conflicte, unii dintre aceştia fiind ei înşişi implicaţi direct sau indirect în colaborarea cu autorităţile din acea vreme, iar tinerii sunt prea puţin interesaţi de trecut. Toată lumea a ales tăcerea. Jena, urmată de refuzul de a discuta subiectul, este cea mai întâlnită atitudine.
Ultimul Congres al Baptiştilor a fost marcat de o atitudine nouă, de milă şi chiar de promovarea celor care au fost colaboratori şi acum sunt priviţi ca persoane venerabile şi chiar modele de urmat. Nostalgia capătă cu totul alte dimensiuni astăzi. Durerea întoarcerii este o dulce furnicătură, care transformă ruşinea în orgoliu şi chiar mândrie pentru un trecut deja asumat: „Am făcut bine, am salvat biserica, am lucrat mai mult decât alţii” spun foştii delatori. Eroii, consideraţi altă dată trouble-makers, astăzi sunt socotite iude care vor să aducă şi mai multă tulburare Trupului lui Cristos, prin dorinţa lor de a răscoli în mizerie: „Acele lucruri trebuie uitate, nu zidesc, nu fac bine nimănui.” Aceasta este atitudinea din ultimii cinci ani în cadrul Cultului Baptist.
O retrospectivă a deconspirării în cadrul Cultului Baptist
Cum s-a ajuns aici? Oare ce a determinat această atitudine paradoxală, acceptarea delatorilor în poziţii de autoritate şi nepăsarea faţă de eroi? Până la această dată nu am informaţii despre vreo manifestare oficială în care să fie recunoscute meritele vreunuia dintre martirii baptişti (atâţia câţi sunt), printr-o placă memorială, un monument, un serviciu comemorativ, sau prin dedicarea vreunei săli cu numele respectiv. Poate că teologia noastră practică nu permite rememorarea victimelor în acelaşi fel în care are loc ea în bisericile istorice, dar cred totuşi că un gest minimal de respect ar fi fost cuvenit. Cum s-a ajuns aici? Istoria este simplă, cu date puţine şi nemiloase.
Înainte de 1989 – bănuiţi, colaboratori, martiri
Situaţia dinainte de 1989 este complexă şi greu de investigat, din pricina lipsei unei documentaţii făcute cu acribie de responsabilii şi conducătorii Cultul Baptist. Din fericire, lucrătorii Securităţii au fost mult mai ordonaţi. Aşa cum am spus, după anul 1948, bisericile baptiste au suferit un declin al vieţii spirituale. Pastorii au fost prigoniţi atât de regimul antonescian, cât şi de regimul comunist. Căderea ţării în mrejele regimului comunist a adus pentru bisericile baptiste câteva acţiuni ale căror consecinţe le resimţim şi astăzi: unii pastori au fost închişi, altora li s-a retras autorizaţia şi au renunţat la activităţile spirituale, alţii au fost convinşi să colaboreze şi au ajuns în situaţia în care predicau, pe baza Epistolei lui Iacov, că Isus Cristos „a fost primul comunist”. Romani 13, care vorbeşte despre supunerea faţă de autorităţi, era unul dintre pasajele preferate.
Era cunoscut faptul că nu existau alegeri libere la nivelul conducerii Cultului. Preşedintele Uniunii şi preşedinţii de comunităţi erau impuşi de Departamentul Cultelor. În acea perioadă au existat pastori despre care se ştia (unii dintre aceştia o declarau ei înşişi fără jenă) că erau oameni ai regimului:
Constantin Bălgrădeanu (decedat), fost secretar general al Cultului, profesor la seminarul baptist din Bucureşti, s-a remarcat prin notele informative extrem de răutăcioase despre confraţii săi.
Cornel Mara (decedat), fost preşedinte al Uniunii, bonom, senin, a recunoscut încă din perioada comunistă colaborarea cu Securitatea. A bătut recordul ca timp de păstorire al unei biserici, dat fiind că biserica sa din Braşov nu l-a eliberat din funcţie nici după 1990. Nu a manifestat nicio urmă de regret pentru perioada în care colaborat activ cu Securitatea. Şi-a asumat faptul că a obţinut şi dat autorizaţii de înfiinţare, construcţie, reparaţie pentru multe biserici.
Ioachim Ţunea, fost secretar general al cultului, redactor-şef la revista cultului, încă în viaţă, emigrat în Canada. A fost unul dintre cei mai inteligenţi colaboratori. După mustrarea pe care a primit-o de la Vasile Brânzei, s-a retras şi acum stă pe ultima bancă[4] într-o biserică baptistă, fără dorinţa de a mai interveni public în vreun fel.
Ioan Bunaciu, directorul Seminarului Teologic Baptist din acea vreme, dar şi după 1989, n-a spus în public sau în particular niciun cuvânt de regret faţă de acele vremuri, dimpotrivă, a considerat că a făcut mult bine. Pastorul Ioan Bunaciu a scris o istorie a Bisericilor Baptiste din România[5].
Vasile Talpoş, fost secretar general al Federaţiei Europene Baptiste şi rector al Institutului Teologic Baptist de Grad Universitar din Bucureşti, este singurul care a recunoscut scurt, dar în particular: „Aşa a fost, cum spun documentele.”
Exemplele pot continua. Despre aceştia, personalităţi marcante ale vieţii ecleziale baptiste în acea perioadă, se ştia între pastori şi chiar între enoriaşi că erau cel puţin favorabili regimului. Dar au existat şi modele de rezistenţă în acele vremuri, oameni consideraţi eroi până de curând:
Alexa Popovici (decedat), fost director al Seminarului din Bucureşti, apoi pastor în Chicago, Statele Unite ale Americii[6].
Aurel Popescu (decedat), emigrant în Statele Unite, a fost cel care a bănuit că printre „eroi” se pot ascunde trădători. A scris o scrisoare celebră care a circulat bătută la maşină „Cine eşti dumneata, domnule Iosif Ţon?”
Florea Cruceru (închis şi apoi cu domiciliu forţat), încă în viaţă, are 91 de ani. A fost bănuit de confraţii săi păstori că este colaborator al Securităţii. Motivul principal era faptul că fratele său era deja aproape dovedit colaborator al Securităţii.
Iosif Sărac, în viaţă, a emigrat în Statele Unite şi s-a stabilit în San Francisco. A iniţiat o întâlnire în urmă cu doi ani, în care s-a încercat o recuperare a memoriei. Întâlnirii nu i s-a acordat importanţa cuvenită din păcate şi nu a generat consecinţe semnificative.
Iosif Ţon, în viaţă, se bucură de o mare influenţă între baptiştii din ţară şi din diaspora. A fost tot timpul o personalitate foarte controversată. Bănuieli asupra unei posibile colaborări cu Securitatea au planat asupra dânsului şi înainte de 1989. În prezent este personajul principal al unor dezbateri doctrinare, fără să fi fost stinse controversele privitoare la eventuala sa colaborare cu autorităţile comuniste ca agent dublu.
Liviu Olah (decedat) a fost unul dintre eroii incontestabili ai baptiştilor, cunoscut pentru intensitatea şi efervescenţa vieţii sale spirituale. S-a opus public autorităţilor comuniste. A existat însă un punct de turnură în modalitatea în care s-a manifestat faţă de autorităţi atunci când a încercat să facă un botez în public. Iosif Ţon s-a opus, contribuind la zădărnicirea acestei acţiuni.
Nicolae Gheorghiţă (unul dintre cei mai vehemenţi predicatori împotriva regimului), pastor al bisericii Emanuel, fost coleg al lui Paul Negruţ în domeniul pastoral. Era privit ca o figură eroică în acele vremuri. Fiind un personaj plină de carismă, n-a dat de bănuit că ascundea o povară imensă pe suflet, un angajament faţă de fosta Securitate.
Paul Negruţ, pastor al Bisericii Emanuel, rector al Universităţii Emanuel. Acuzat şi anchetat pentru uzurpare de funcţie. A fost ordinat ca pastor în ilegalitate, nefiind recunoscut de regimul comunist.
Pavel Niculescu, (emigrat în SUA), a fost unul dintre cei mai înfocaţi disidenţi, fiind exclus din Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filozofie, pentru convingerile sale, şi anchetat de nenumărate ori. Este unul dintre campionii deconspirării şi are unul dintre cele mai consistente dosare.
Petru Dugulescu (decedat) a fost un pastor extrem de activ. Nu a existat nicio bănuială asupra sa în privinţa colaborării cu Securitatea. După ce alţi pastori şi-au deschis dosarele, a început dezbaterea referitoare la relaţia lui cu autorităţile comuniste.
Radu Cruceru (decedat), tatăl meu, ucis de forţele de Securitate la 17 decembrie 1975. Asupra lui Radu Cruceru au existat bănuieli serioase referitoare la colaborarea cu Securitatea. Datorită activităţilor şi carismei sale, enoriaşii refuzau să dea crezare zvonurilor. Mulţi dintre colegii săi pastori erau siguri că este informator al Securităţii.
Simion Cure (decedat), care a petrecut 7 ani de temniţă, a fost unul dintre pastorii despre care nu ar fi crezut nimeni că ar putea da vreo notă de informare către reprezentanţii sistemului de represiune.
Vasile Brânzei (decedat), personalitate de o verticalitate morală, a fost unul dintre pastorii care au iniţiat, împreună cu Vasile Taloş, un grup de rezistenţă între pastori.
Vasile Taloş (în viaţă) a fost unul dintre pastorii cărora autorităţile comuniste le-au acordat o atenţie deosebită. A descoperit în dosarul personal că i-au fost montate microfoane în dormitorul matrimonial. De asemenea, a descoperit că într-o anumită perioadă mai mult de jumătate din membrii comitetului parohial au colaborat cu Securitatea. Unul dintre aceştia avea sarcina de a verifica acurateţea informaţiilor date de ceilalţi.
După cum se poate observa, am notat în dreptul numelor, acolo unde a fost cazul, (decedat). Aceştia nu mai pot rezolva problema mărturisirii şi cererii de iertare înaintea enoriaşilor, colegilor, familiei. Pe de altă parte, trebuie făcute câteva precizări referitoare la modul în care aceşti pastori au fost percepuţi în mediul evanghelic înainte şi după 1989, înainte şi după deschiderea dosarelor, înainte şi după apariţia unor documente care scot la iveală o faţă nebănuită a unor pastori baptişti.
Au existat câteva categorii de lideri în mediul baptist:
- cei care au declarat colaborarea făţiş şi fără regrete;
- cei bănuiţi că sunt colaboratori, dar despre care nu s-a ştiut nimic sigur până la deschiderea dosarelor;
- cei bănuiţi că sunt colaboratori, dar care au fost exoneraţi în urma deschiderii dosarelor;
- cei care nu au fost bănuiţi niciodată şi care, în urma deschiderii dosarelor, au generat cele mai spectaculoase surprize în cadrul cultului baptist;
- cei care au fost deasupra oricărei bănuieli şi cărora istoria le-a confirmat statutul de oameni drepţi.
După 1989 – confirmările, surprizele, şocul
După căderea comunismului a avut loc un Congres al Cultului, chiar în primăvara anului 1990, în care s-a făcut apel la cei care au colaborat cu Securitatea să vină să mărturisească şi să-şi ceară iertare în faţa fraţilor de credinţă. Acel moment a fost ratat. Niciunul dintre cei care ar fi putut folosi acel moment spre vindecarea tuturor nu a făcut vreo mărturisire. A doua fază a fost cea în care enoriaşii au început să vorbească despre perioada respectivă.
Nu, a mai fost un moment. Dar vă spun de ce nu au făcut-o în realitate în 1990. Au crezut că nu se va afla. Au crezut că faptele lor sunt ascunse, că arhivele sunt secretizate, bine închise şi că lucrurile nu vor ieşi niciodată la iveală. În momentul în care a ieşit legea deconspirării fostei securităţi ca poliţie politică, în Consiliul Uniunii Baptiste am obţinut un vot ca toţi pastorii baptişti să se poată elibera. (1) Cei din Consiliul Uniunii să se adreseze vicepreşedintelui responsabil cu pastorala şi să existe o confesare şi o eliberare coordonată pastoral, nu justiţiar, ci pastoral. (2) Toţi pastorii să ia legătura cu vicepreşedintele responsabil cu pastorala de la nivel Comunităţii şi să se descarce, să se elibereze. Aceasta se întâmpla în anii 1999-2000; atunci am obţinut această hotărâre a Consiliului Uniunii. Nimeni n-a făcut-o, convinşi şi atunci că lucrurile nu vor ieşi la suprafaţă. Ieşirea la suprafaţă a lucrurilor a fost năucitoare, nu pentru că le-a părut rău de ce au făcut, ci pentru că le-a părut rău că s-a descoperit. Deci regretul este că sunt confruntaţi cu trecutul[7].
După ce a fost posibil accesul la dosare, cutia cu secrete s-a deschis. În mediul baptist din România au început să fie vânturate nume şi aşezate în trei hambare: delatorii confirmaţi, delatorii bănuiţi, dar infirmaţi, delatorii-surpriză.
Cei deja cunoscuţi s-au apărat cum au putut mai bine: „Am încercat să facem bine ţării; dacă n-am fi fost noi, ar fi fost alţii care ar fi făcut şi mai mult rău, am semnat un angajament pe care nu l-am onorat, n-am făcut rău nimănui”. Din păcate, aşa cum am menţionat anterior, nu există nicio luare de poziţie publică în care vreunul dintre foştii colaboratori ai Securităţii să-şi ceară iertare ori să-şi manifeste regretul.
A doua categorie numără doar câteva nume şi este cea în care au intrat unii despre care se bănuia că ar fi colaborat, dar împotriva cărora până la această oră nu există probe. Dimpotrivă, despre unii există date că ar fi fost urmăriţi. A treia categorie, care a suscitat cele mai multe dezbateri şi a creat cele mai multe conflicte, este categoria celor despre care am crezut cu toţii că sunt eroi, dar s-au dovedit delatori.
Dacă facem o uşoară distincţie între agenţi de informaţie şi agenţi de contrainformaţie, există aceşti agenţi sub acoperire. Aceşti pastori sub acoperire au primit sprijin din partea autorităţilor pentru a-şi construi un profil de martiri, de disidenţi tocmai ca să poată pătrunde în cele mai puternice grupuri de rezistenţă. În această categorie intră Iosif Ţon, Nicolae Gheorghiţă, Petrică Dugulescu şi alţii ca ei, care au fost folosiţi pentru a afla informaţii din interiorul acelor grupuri şi pentru a le manipula. Oamenii aceştia erau folosiţi – în dosarul meu scrie foarte clar asta –, erau folosiţi ca să ne prelucreze informatic din interior, să ne influenţeze, să vină cu propuneri de proiecte care să ne abată de la proiectele noastre hotărâte. Erau folosiţi ca să ducă informaţii din mediul intim al persoanei şi al grupului înspre Securitate.[8]
Situaţia fiecăruia dintre aceştia este diferită şi trebuie judecată aparte.
- Simion Cure a făcut puşcărie, iar Radu Cruceru a fost ucis. Cei doi au dat semne că regretă colaborarea şi au plătit într-un fel sau altul greşeala cu o conştiinţă chinuită, timp de mai mulţi ani, şi chiar cu viaţa. Între aceştia poate fi enumerat şi pastorul Gherman, care a fost, din câte se pare, ucis în aceleaşi condiţii şi din aceleaşi motive ca pastorul Radu Cruceru.
- Alexa Popovici şi Iosif Ţon au emigrat şi fac parte din altă categorie, fiind bănuiţi că au fost agenţi cu misiune externă (mai ales că istoria celor doi este întrucâtva paralelă).
- Alături de Iosif Ţon, Nicolae Gheorghiţă şi Petru Dugulescu sunt probabil cele mai interesante cazuri. Consideraţi modele între credincioşi şi colegi, au rămas în România, au continuat să fie critici faţă de regim, aproape agresivi, dar amândoi s-au bucurat, în mod paradoxal, de privilegii de neînţeles pentru coreligionari, aşa cum de neînţeles era şi îndrăzneala lor. Mai târziu, atât îndrăzneala, cât şi privilegiile au început să capete sens.
Fiecare dintre aceste nume ascunde o tragedie. Aici trebuie deschisă o discuţie separată despre tensiunea dintre informaţia pură, de dosar, şi interpretarea datelor, opinia publică, percepţia. Cazul Iosif Ţon, care a ţinut câteva zile şi paginile ziarelor centrale[9], este un caz demn de analizat. Foarte semnificativ este că, indiferent de datele care au fost prezentate, în ochii evanghelicilor români el este perceput ca erou al credinţei. Despre Iosif Ţon orice informaţie, fotografie sau filmuleţ, are acelaşi efect pe care l-a avut celebrul „pumn al lui Băsescu”. Unii, văzând aceleaşi imagini şi având aceleaşi date, vor trage concluzia că a fost, alţii, având aceleaşi date, vor trage concluzia că n-a fost.
După 2007 – lehamitea
În anul 2007, cu puţin înainte de penultimul Congres al Cultului, Daniel Mitrofan a publicat o carte intitulată Pigmei şi Uriaşi [10]. Cartea a apărut într-un context electoral foarte fierbinte şi a fost intim legată de contextul bătăliei pentru conducerea cultului. Situaţia era una extrem de delicată. Fiul profesorului Ioan Bunaciu candida împotriva lui Onisim Mladin, unul dintre urmaşii arădenilor numiţi „moisişti”, grupare disidentă în vremea comunistă, persecutată atât de autorităţile comuniste, cât şi de autorităţile cultice. Otniel Ioan Bunaciu a câştigat alegerile şi a devenit noul preşedinte al Cultului.
Dacă în perioada anterioară, oameni precum Mihai şi Anca Suciu, redactori la revista Cultului, Creştinul Azi, au publicat documente importante legate de colaborarea unor pastori cu Securitatea, imediat după acest congres oficiosul cultului, blogosfera, discursul public în general s-a cufundat într-o tăcere mai degrabă plină de dezamăgire şi mânie.
Unde s-a greşit?
Ce s-a întâmplat de fapt? Cum de s-a ajuns în această situaţie imposibilă, în care iertarea este de nediscutat, conflictul, mocnit, stins ca un foc învechit. Greşelile au fost multiple şi limitările specifice acestui articol nu-mi permit să analizez lanţul de erori care au compromis ceea ce ar fi putut fi unul dintre cele mai frumoase proiecte de recuperare relaţională. Împăcarea, o consecinţă naturală a iertării, ar fi creat un cadru diferit de lucru în bisericile baptiste, distanţa dintre generaţii ar fi fost acoperită cel puţin în dreptul rănilor istoriei şi ne-am fi putut concentra pe ucenicie în interior şi răspândirea luminii Evangheliei în exteriorul Bisericii. Din nefericire, calea pe care am ales-o a compromis relaţiile în Biserică şi mărturia în lume.
„Însemnaţi-vi-i” – necesitatea justiţiei
Pentru că iniţiativa mărturisirii n-a venit în mod natural, s-a trecut la etichetarea publică a celor bănuiţi că s-au compromis. Anii 2007-2009 au fost probabil cei mai fierbinţi în ce priveşte încercarea de deconspirare forţată. Motivaţia? „… însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine.”[11]
Deconspirarea are mai multe mize. În primul rând, noţiunea de model. Cine ne sunt modelele? Trăim într-o confuzie cruntă, în care oameni ca Iosif Ţon şi Ioan Bunaciu rămân şi se dezvoltă în continuare ca modele. De ce trebuie însemnaţi aceştia? Nu pentru a ne răzbuna asupra lor, fiindcă nici măcar justiţie nu se mai poate face. Miza se află în altă parte, dar ea pare temporar pierdută din cauza felului în care s-a desfăşurat până acum acest proces complex, în care niciunul dintre noi nu am avut experienţă. Izolarea şi etichetarea delatorilor care nu au mărturisit până acum este importantă pentru a nu duce în derizoriu ideea de model, pentru a face dreptate celor care au stat în picioare, plătind un preţ imens, pentru a oferi generaţiilor care urmează o busolă după care să îşi croiască drumul printre alte capcane ale compromisurilor, după cum li se oferă cu vremurile.
Deconspirarea de şuetă, de bârfă, de aluzie
Probabil prima greşeală care s-a făcut a fost mânia şi condamnarea exprimată la şuete sau în public faţă de colaboratorii „care se ascund printre noi”. Acest gen de atitudine, lipsit de graţia creştinească, i-a speriat pe unii dintre cei care erau vinovaţi şi i-a îndepărtat cu totul de momentul oricărei mărturisiri. Unii dintre aceştia folosesc şi acum argumentul: „Aţi văzut ce au făcut cu cei pe care i-au deconspirat ei… să fi mărturisit în contextul acesta? Ne jupuiau.” Deconspirările de şuetă şi declaraţiile generalizatoare au făcut foarte mult rău procesului de mărturisire. De asemenea, deconspirările de blog, de bârfă, de cafenea, afirmaţii de genul „cutare a fost turnător, cutare a fost informator, agent”, fără surse credibile, fără documentare solidă, fără dovezi, fără a se face distincţii clare asupra tipurilor de implicare, clasificare, analiză, toate aceste încercări au otrăvit atmosfera, iar dialogul între cele două părţi, victime şi persecutori, a devenit imposibil. Lipsa unui mediator credibil, neimplicat politic, a unui patriarh moral cu autoritate de necontestat a făcut procesul şi mai complicat.
Fragment din conferinţa prezentată în cadrul colocviul „Martiriul creştin în Antichitate şi în secolul XX”, Sighet, 3-5 iunie 2011. Actele colocviului sunt în curs de publicare la Editura Curtea Veche, Bucureşti, sub titlul Şi cerul s-a umplut de sfinţi…
[1] Despre începuturile mişcării baptiste în zona Bihorului vezi Otniel-Laurean Vereş, Scurtă monografie a Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste din zona Bihor de la începuturi până în 1961, Editura Universităţi Emanuel, Oradea, 2007, pp. 25-29.
[2] Alexa Popovici, Istoria Baptiştilor din România, 1856–1989, 3 vol., ed. rev., Editura Făclia, Oradea, 2007, p. 92.
[3] Daniel Mitrofan, Pigmei şi uriaşi. File din istoria persecutării baptiştilor, Editura Cristianus, Oradea, 2007, pp. 28-32.
[4] În bisericile baptiste ultima bancă este rezervată de obicei celor care sunt puşi sub disciplina eclezială, celor excluşi, celor care sunt în proces de pocăinţă.
[5] Ioan Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Universităţii Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.
[6] Alexa Popovici este autorul unei impresionante istorii a baptiştilor. Alexa Popovici, Istoria Baptiştilor din România, 1856–1989, 3 vol., ed. rev., Editura Făclia, Oradea, 2007.
[7] Paul Negruţ, interviu 2 iunie 2011, în curs de publicare.
[8] Paul Negruţ, interviu 2 iunie 2011, în curs de publicare.
[9] http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1014615-patriarhul-baptistilor-romani-informator-secu.htm.
Vezi şi http://old.cotidianul.ro/patriarhul_baptistilor_romani_informator_la_secu-34232.html.
[10] D. Mitrofan, Pigmei şi uriaşi, file din istoria persecutării baptiştilor, Editura Cristianus, Oradea, 2007.
[11] 2Tesaloniceni 3,14.
Marius Cruceru
https://oglindanet.ro/baptistii-intre-colaborationism-si-rezistenta-ambigua/#comment-13558
//////////////////////////////////////////////
Tertulian: „sângele martirilor este cheia ce deschide paradisul”
Tertulian a fost descris în multe feluri care scot în evidenţă predilecţia lui pentru polemică şi agresivitatea stilului său, îndreptată întotdeauna spre un aspect practic al lumii reale. Hans von Campenhausen afirmă: „Tertulian este impetuos, cu sînge fierbinte, uneori brutal cu intenţie; el însuşi se plînge că n-a putut niciodată să înveţe nobila virtute a răbdării”, istoricul recunoscînd că „Tertulian n-are nimic primitiv în el; nu pierde niciodată controlul asupra temperamentului său, ba mai mult: cu cît discursul lui se umple de mînie, cu cît mai pasionat şi mai personal se angajează în direcţia care i se pare corectă, cu atît mai cizelate îi devin ideile şi stilul, tactica lui acţionează cu atît mai rafinat, iar spiritul ţîşneşte cu atît mai subtil şi răneşte cu atît mai crud”. Nu ne miră prin urmare faptul că teologul latin a avut parte şi de caracterizări deloc blînde, pînă acolo încît un autor german de la mijlocul secolului XX afirma că Tertulian nu era chiar un psihopat, dar în mod sigura era paranoic!În ceea ce priveşte strict problema martiriului, cel mai interesant aspect de urmărit este influenţa montanismului asupra gîndirii lui Tertulian. Este clar că montanismul, prin rigoarea şi intransingenţa sa, s-a pliat perfect pe personalitatea teologului nord-african. Observaţia e valabilă şi în sens invers, deoarece Tertulian a fost cel care a dat în cele din urmă forţă şi identitate proprie montanismului, a cărui originalitate s-a detaşat mai mult în accentele deplasate puse pe anumite aspecte prioritar pneumatologice. Sînt cu totul de acord cu afirmaţia lui Campenhausen că, prin trecerea la montanism, „Tertulian nu a devenit în fond altul decît cel dintotdeauna”. La fel, s-a făcut menţiunea că, în multe aspecte, trecerea la „noua profeţie”, cum a fost numită, nu trebuie să fi fost decît un mic pas pentru el, servindu-i în principal pentru a revigora spiritul creştinismului primar. Menţiunea rămîne validă în lumina celor două texte pe care le-am selectat, Către martiri (Ad martyres), considerată prima scriere a lui Tertulian, deci anterioară fazei montaniste şi Despre fuga în persecuţie (De fuga in persecutione), redactată după alipirea de montanism, episod asupra căruia exegeţii cad în general de acord că a avut loc cel mai tîrziu în anul 207 d.Cr. Cîteva accente diferă, dar găsim acelaşi spirit în ambele lucrări, astfel că există temei să afirmăm că, în ceea ce priveşte problema martiriului, noua profeţie l-a influenţat pe Tertulian în sensul unei confirmări suplimentare şi, în acelaşi timp decisive, a dispoziţiei sale mentale şi sufleteşti. Se poate spune că Tertulian a avut o fascinaţie continuă pentru spectacolul martiriului şi, la fel ca în cazul lui Socrate pentru care viaţa filozofului trebuia să fie o constantă pregătire pentru moarte, la Tertulian viaţa este într-un anumit fel o pregătire perpetuă pentru martiriu (de aceea, după cum afirma cineva, este surprinzător că Tertulian a murit bătrîn în patul lui).
Sînt multe aspecte intens disputate în tratarea montanismului. William Tabernee a structurat asceticismul montanist în patru puncte majore: profeţie inspirată de Duhul Sfînt, aşteptare escatologică, disciplină riguroasă şi martiriu. Autorul afirmă că „aşteptarea escatologică privea persecuţia ca un semn al vremurilor din urmă şi martiriul ca o împlinire a vieţii creştine disciplinate”. Prin urmare, teologia montanistă a martiriului era o derivată logică a primelor trei aspecte menţionate. Cert este că montanismul s-a caracterizat printr-o dispoziţie aprinsă pentru martiriu, deşi putem fi de acord împreună cu Christine Trevett că „mare parte din vocabularul vieţii riguroase şi a morţii sacrificiale era deja la îndemînă în cercurile creştine şi nu erau specific montaniste”.
Către martiri, scrisă cel mai probabil la începutul anului 197 d.Cr., este o exortaţie îndreptată spre încurajarea creştinilor întemniţaţi şi deznădăjduiţi din Cartagina, în urma asprei persecuţii declanşate de proconsulul Africii, Vigelius Saturninus. După cum era de aşteptat, tonul este triumfalist, limbajul este plin de conotaţii militare sau sportive, iar Tertulian recurge la toate mijloacele posibile de persuasiune pentru a ridica moralul suferinzilor, împodobindu-şi discursul cu exemple de precursori din antichitate ai martirilor creştini, printre care Empedocle, Mucius Scaevola, Regulus, Cleopatra, ba chiar şi, atenţie, Didona, personajul feminin al lui Vergilius! În legătură cu aceste exemple, Tertulian argumentează a fortiori: dacă toţi aceştia au putut îndura groaznice suferinţe din ambiţie lumească şi pentru o glorie efemeră, „pot să afirm că sînt neînsemnate aceste pătimiri a căror urmare este slava cerească şi răsplata divină. Dacă atît preţuieşte sticla, cu cît mai mult adevăratul mărgăritar? Cine nu va cheltui cu cea mai mare bucurie pentru adevăr, pe cît alţii pentru minciună?”
Pentru Tertulian, închisoarea este domus diaboli, „casa diavolului”, ceea ce face cu atît mai semnificativă întemniţarea creştinilor, aflaţi acolo „pentru a-l călca în picioare în propria lui casă”. Aşadar, prin suferinţă, creştinii pecetluiesc o victorie deplină, o zdrobire absolută a celui rău.
Consider trei lucruri demne de menţionat în lucrarea lui Tertulian. În primul rînd, este de reţinut imaginea martiriului creştinilor ca agon, „lupta de la jocurile publice”, în care Dumnezeu este agonothet, „supraveghetorul”, „conducătorul” jocurilor, care oferă răsplata, iar Duhul Sfînt xystarh, şeful unui gymnasium din lumea romană, unde se pregăteau sportivii. Tertulian utilizează în mod direct aceşti termeni greceşti: „Sînteţi aproape de a duce lupta (agonem) cea bună în care agonothetes este Dumnezeul cel viu, xystarches, Duhul Sfînt, coroana este veşnicia, răsplata este natura îngerească şi cetăţenia în ceruri, gloria în vecii vecilor. Astfel, Stăpînul (epistates) vostru Isus Cristos, care v-a uns prin Duhul şi v-a dus în această arenă, a voit ca înaintea zilei luptei să vă treacă de la libertate la o aspră încercare, pentru a vă strînge puterile”.
Al doilea aspect deosebit de interesant prin implicaţia şi importanţa pe care a dobîndit-o în secolele posterioare este zugrăvirea lumii ca închisoare. Tertulian întoarce astfel argumentul, spunîndu-le celor din închisoare că, în realitate, acolo sînt în libertate: „Căci dacă ne gîndim, lumea este o închisoare mai mare şi înţelegem că mai degrabă aţi ieşit din închisoare, decît aţi intrat în ea”. Prin despărţirea de lume, creştinii au scăpat de toate tentaţiile desfrîului şi spectacolului care orbesc şi trag în jos sufletul. Curăţia sufletului este cîştigul cel mai mare al creştinului întemniţat: „în temniţă sufletul cîştigă mai mult decît pierde trupul”. La acest punct, Tertulian face o afirmaţie care, după părerea mea, se numără printre primele atestări ale monahismului ca succesor direct al martiriului: „Închisoarea slujeşte creştinului precum pustiul pe profet. Însuşi Domnul se retrăgea deseori pentru a se ruga mai liber, pentru a se îndepărta de lume. În sfîrşit, slava Sa a arătat-o ucenicilor în singurătate. Să înlăturăm numele de „închisoare” şi să o numim „izolare”.
În fine, scurta lucrare a lui Tertulian atestă o practică ce va cîştiga teren în perioada care-i va urma, în sînul Bisericii: iertarea acordată de către martiri penitenţilor care apostaziaseră. În virtutea suferinţei lor îndurate biruitor sau a morţii iminente care îi aştepta, martirii au început să deţină o poziţie cheie de autoritate, avînd dreptul de a acorda iertarea şi pacea acestor penitenţi şi de a le permite, astfel, reintrarea în Biserică. Vorbind despre pacea care trebuie să-i umple pe martirii întemniţaţi, Tertulian afirmă: „Pe care pace, neavînd-o unii în Biserică, obişnuiesc să o caute la martirii din închisoare. Şi, de aceea, trebuie să o aveţi în voi, să o cultivaţi şi să o apăraţi, pentru ca să fiţi în stare să o dăruiţi şi altora”. Trebuie menţionat că, ulterior, Tertulian a revenit asupra acestei chestiuni, negînd că martirii aveau puterea de a ierta păcatele altora, fapt care trebuie pus în strînsă legătură cu refuzul său de a ierta anumite păcate post-baptismale.
Trecînd la De fuga, dăm peste un Tertulian şi mai hotărît în atitudinea sa faţă de martiriu şi, probabil, în acest text se găseşte izvorul presupunerilor privitoare la zelul montaniştilor pentru martiriu. Pentru Tertulian, lucrurile sînt clare: nu există nici cel mai mărunt temei pentru justificarea evitării martiriului, fie prin fugă, fie prin cumpărarea libertăţii. Ba mai mult, celor care se gîndesc să fugă temîndu-se că, în cazul în care rămîn, vor ceda presiunii, Tertulian le răspunde răspicat: „Sînteţi siguri că veţi tăgădui, dacă nu fugiţi, sau nu sînteţi siguri? Căci dacă sînteţi siguri, aţi tăgăduit deja […] şi acum este în zadar să vă gîndiţi la fugă, pentru a evita tăgăduirea, cînd în intenţie deja aţi tăgăduit”. Spre sfîrşitul textului, Tertulian repetă clar: „Refuzul martiriului este tăgăduire”.
Există o nuanţă subtilă diferită faţă de Ad martyres în modul în care Tertulian descrie scopul persecuţiilor. Dacă în prima lucrare, persecuţia era privită în mod prioritar din punctul de vedere al credinciosului, ca întărire şi curăţire a sufletului, în De fuga, perspectiva se inversează: persecuţia e privită din punctul de vedere al lui Dumnezeu, fiind un instrument de testare finală a credinţei. „Persecuţia, prin care cineva este fie primit, fie respins, este doar judecata Domnului”. Tertulian dedică primele părţi ale lucrării sale demonstrării faptului că persecuţia îşi are originea la Dumnezeu, nu la cel rău. Deşi persecuţia este nedreaptă, iar această injusteţe îi aparţine diavolului, nu se poate deduce de aici sursa diabolică a persecuţiei, deoarece nedreptatea diavolului este instrumentul judecăţii lui Dumnezeu. În consecinţă, fie că sînt direct poruncite, fie doar permise, persecuţiile trebuie gîndite din perspectiva lui Dumnezeu ca autor al lor.
Această fundamentare divină a persecuţiilor este în realitate un argument constrîngător al lui Tertulian, deoarece, nelăsînd nimic în seama diavolului, fuga de persecuţie nu înseamnă o scăpare de viclenia sau nedreptatea acestuia, ci o opunere făţişă lui Dumnezeu! Însă, deşi sună destul de ameninţător, Tertulian încearcă nu să-şi constrîngă cititorii, ci să-i convingă printr-o dublă motivare a perseverenţei în persecuţii: „Dacă persecuţia vine de la Dumnezeu, în nici un caz nu va fi de datoria noastră să fugim de ceea ce are pe Dumnezeu ca autor; din două motive: pentru că ceea ce porneşte de la Dumnezeu nu trebuie să fie evitat, pe de-o parte şi, pe de alta, nu poate fi evitat”. Însă mai mult de-atît, tot ce vine de la Dumnezeu este bun, deci şi persecuţia.
Merită subliniată îndemînarea exegetică şi hermeneutică a lui Tertulian, putînd spune că întîlnim la el o critică de text avant la lettre. Ne referim aici la felul în care Tertulian tratează textul din Matei 10,23 unde se spune: „Cînd vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi în alta”. Tertulian atribuie acestor cuvinte o semnificaţie contextuală şi limitează aplicabilitatea lor la grupul apostolilor. Astfel, el aşează acest verset în viziunea generală a capitolului, în care apostolilor li se porunceşte să ducă mesajul evangheliei în primul rînd la casa lui Israel (10,5), evitînd neamurile sau samaritenii. Prin urmare, subliniază Tertulian, porunca de a fugi a fost dată pentru ca, rămînînd în viaţă, apostolii să poate duce la îndeplinire această poruncă a evanghelizării Israelului. Mai mult, spune el, în acelaşi capitol, Mîntuitorul spune: „nu veţi ajunge la toate cetăţile lui Israel”, fapt care restrînge porunca de a fugi nu doar temporal, ci şi spaţial, la ţinutul Iudeii. În consecinţă, odată cu pogorîrea Duhului Sfînt peste toate făpturile, şi evrei şi neamuri deopotrivă, versetul din Matei şi-a sfîrşit relevanţa pentru creştini.
Am lăsat la sfîrşitul prezentării concepţiei lui Tertulian cele două pasaje cheie, considerate de către unii exegeţi două oracole montaniste despre martiriu şi citate de părintele african. Primul dintre cele două oracole atribuite Paracletului spune: „Sînteţi expuşi infamiei publice? Este spre binele vostru; căci cei care nu sînt expuşi infamiei între oameni sînt expuşi înaintea Domnului. Nu vă fie ruşine; neprihănirea vă aduce în priveliştea lumii; de ce să vă ruşinaţi de cîştigarea gloriei? Vi se oferă oportunitatea cînd sînteţi priviţi de oameni”. Martiriul e motiv de bucurie, de înălţare, de glorificare înaintea tuturor şi, în acelaşi timp, chiar de sfidare a lor.
Al doilea oracol merge mai departe şi reprezintă o invitaţie clară la a căuta moartea prin martiriu. Nicăieri nu este martiriul voluntar mai apropiat ideii de sinucidere ca în aceste cuvinte : „căutaţi să nu muriţi în paturile nupţiale, nici din greşeli sau febre uşoare, ci printr-o moarte de martir, pentru ca să fie glorificat cel care a suferit pentru voi”. Acest ultim oracol apare din nou în lucrarea sa De anima, fiind completat de încă o remarcă deosebit de importantă: „Dacă trebuie să vă daţi viaţa pentru Dumnezeu, după cum Mîngîietorul (Paracletus) sfătuieşte, nu este în febre blînde sau paturi moi, ci în durerile adînci ale maritiriului: trebuie să luaţi crucea şi să o purtaţi după Stăpînul vostru, aşa cum El însuşi v-a învăţat”. Şi atenţie: „Singura cheie pentru a deschide paradisul este sîngele vostru”. Martiriul devine, la Tertulian, singura cale de acces imediat în cer.
Fragment din conferinţa prezentată la colocviul „Martiriul creştin în Antichitate şi în secolul XX”, Sighet, 3-5 iunie 2011.
https://oglindanet.ro/tertulian-sangele-martirilor-este-cheia-ce-deschide-paradisul/
///////////////////////////////////////////////
Relatări din Oglinda Martirilor online în limba română
Pblicată pentru prima dată în anul 1660 de către Thieleman J. van Braght, Oglinda Martirilor cuprinde relatările a peste 4.000 de creștini care au îndurat suferințe, torturi și moarte de martiri din cauza credinței lor simple și pașnice în Evanghelia neîmpotrivirii a lui Hristos.
Pagina anabaptisti.ro este destinată să publice mai multe relatări din Oglinda Martilor în limba română în format digital cu scopul de a încuraja pe cei ce doresc să trăiască o viață de biruință cu Hristos.
Scopul relatărilor nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute), ci s-a avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.
Primii creștini
Barnaba, tovarășul lui Pavel, târât afară din oraș și ars de viu, la Salamina, 64 A.D.
Barnaba, sau Barsaba, supranumit și Iosif, Iose sau Iust, era un levit din Cipru, plin de Duhul Sfânt. El a fost numit fiul mângâierii, în adevăr dovedindu-se a fi unul…
Dionisie Areopagitul, martirizat pentru mărturisirea lui Isus Hristos, în jurul anului 112 A.D.
Citim în Faptele Apostolilor, cap. 17, versetul 34, că printre cei care au aderat la învățătura lui Pavel se regăseau și Dionisie, unul dintre membrii consiliului atenian, și o femeie…
Felicitas cu cei șapte fii ai ei, condamnați la moarte pentru credință la Roma, 164 A.D.
Felicitas era o văduvă creștină din Roma și avea șapte fii, ale căror nume erau: Januarius, Felix, Philippus, Sylvanus, Alexander, Vitalis și Martialis. Aceștia trăiau împreună cu mama lor într-o…
Policarp, episcop al Bisericii din Smirna, ars și ucis cu sabia, 168 d.Hr.
Citim în Apocalipsa lui Ioan că Domnul a poruncit robului Său Ioan să scrie câteva lucruri îngerului (adică episcopului sau învățătorului) bisericii din Smirna, atât pentru îndemnul învățătorului, cât și…
Iustin, biciuit și apoi decapitat pentru mărturia lui Isus Hristos, anul 168 A.D.
Iustin a fost numit fiul lui Priscus Bacchus și s-a născut din părinți greci, la Neapolis, în Palestina. La locul potrivit am vorbit despre opiniile lui Iustin cu privire la…
Anabaptiști
Michael Sattler, schingiuit cu clești încinși la roșu și ars pe rug, anul 1527 A.D.
După un proces îndelungat, în ziua plecării sale din această lume, articolele învinuirii sale fiind multe, Michael Sattler a cerut să i se citească din nou și să fie din…
George Wagner, chinuit, legat pe o scară și aruncat de viu în foc, 1527 A.D.
George Wagner, din Emmerich, a fost arestat la München, în Bavaria, din cauza a patru articole de credință. În primul rând, că preotul nu poate ierta păcatele. În al doilea…
Leonhard Schoener, decapitat și ars până la cenușă, și după el alți șaptezeci, 1528 A.D.
În anul 1528, Leonhard Schoener din Becklasburg a fost arestat. Era un slujitor al lui Dumnezeu și cunoștea bine Sfintele Scripturi, precum și limba latină. El a învățat cu credință…
Peter Gerrits, Peter Joris, Peter Leydecker și Johanna Mels, decapitați și arși, 1536 A.D.
În anul 1536, în ziua de sfintei Margareta, dimineața, executorul judecătoresc din Zierichzee a arestat trei frați și o soră, pe nume Peter Gerrits, Peter Joris, Peter Leydecker și Johanna…
Douăsprezece persoane, bărbați și femei, arși de vii și decapitați pentru mărturia lui Isus Hristos la Vucht, lângă Herzogenbusch, 1538 A.D.
În anul 1538, în luna august, au fost arestați în oraș zece sau șaptesprezece bărbați și femei, despre care se spunea că au fost rebotezați, cu toții oameni simpli (sau…
Det. aici
https://anabaptisti.ro/oglinda-martirilor/
//////////////////////////////////////////////
Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric
TEOFIL STANCIU
Am dat de cărțile lui Wurmbrand foarte devreme, din fericire. În vara lui 1994, adolescent fiind, citeam cu aviditate Cu Dumnezeu în subterană, carte cu caracter autobiografic-memorialistic (încă nu-l descoperisem pe Steinhardt cu Jurnalul fericirii). Deși descria orori, cartea mi s-a părut fascinantă. Autorul părea să fi reușit cumva să transfigureze toate suferințele și toate tortúrile, făcând din ele material de modelat caractere impresionante.
Odată lectura încheiată, Wurmbrand a devenit pentru mine un erou legendar, aproape mitologic, un luptător dârz cu un sistem represiv infernal și ucigaș – cel inventat de comuniștii care se lăudau că vor să salveze lumea prin formarea „omului nou”. În paranteză fie spus, peste tot unde a ajuns, comunismul a recurs la teroare, tortură și crimă sistematică, organizată – nu e doar un rateu local, ci produsul inevitabil al unei ideologii bazate pe ură și încălcarea oricăror valori sociale și individuale.La evanghelicii români nu există un cult al martirilor, cu toate că se regăsesc cel puțin două precedente ilustre în istoria protestantă: Cartea martirilor (1563) de John Foxe și Oglinda martirilor (1660), o lucrare de peste 1600 de pagini despre persecuțiile la care au fost supuși anabaptiștii. Dacă ar exista însă astfel de recunoașteri, Richard Wurmbrand ar fi unul dintre candidații serioși la veșnică pomenire.
Drumul de la eroul legendar la personajul istoric a fost unul marcat de câteva momente interesante. Pe acest traseu, pe lângă episodul dedicat lui Wurmbrand în emisiunea Memorialul durerii, aș mai puncta 2 referințe care, la vremea lor, m-au surprins.În jurnalul său (Jurnal 1941-1969), Mircea Eliade marchează momentul în care Richard Wurmbrand ajunge în atenția Occidentului (atenție care va spori exponențial după 6 mai 1966, dată la care a fost audiat de o subcomisie a Senatului SUA).
Aflu de la B.C. că un pastor luteran, Richard Wurmbrand, tocmai a sosit din România. (A fost „răscumpărat” de luteranii suedezi.) B. îmi spune că este un soi de Sfântul Paul. Evreu convertit care crede așa cum se credea în vremea persecuțiilor. Zece ani de închisoare. Torturat (i se văd încă urmele rănilor), pe deasupra și tuberculos, supraviețuiește printr-un fel de miracol. Știe destul de bine engleza, este un predicator inspirat, clocotitor. Cum a fost internat într-un lagăr în timpul guvernării Antonescu, nu poate fi bănuit de „fascism”. Aproape nu îndrăznesc să povestesc ororile la care a fost martor în închisoare.
Eliade adaugă pe urmă câteva dintre atrocitățile petrecute în pușcăriile comuniste, iar însemnarea următoare din jurnal o dedică tot lui Wurmbrand…Steinhardt îl pomenește pe același Wurmbrand în Jurnalul fericirii, dar îl surprinde pe pastorul luteran într-o ipostază mai neplăcută – cea de luptător împotriva sectanților iehoviști (cu care se pare că avea o relație destul de tensionată în pușcărie). Autorul este surprins, de vreme ce imaginea sa, conturată în închisoare, despre Wurmbrand e una eminamente pozitivă:
Gherla, 1964
Se organizează ședințe. La una dintre ele, pentru combaterea sectanților, ia cuvântul pastorul luteran Wurmbrandt care-i beștelește pe iehoviști. (Urât. Nu-mi place. Iehoviștii sunt cum sunt, dar deocamdată ne aflăm camarazi de suferință. Dar nu-i adevărat ce spune Wurmbrandt? E, adevărul însă nu se cuvine a fi rostit oricând și oriunde. Ne o valoare absolută. În curtea închisorii și-n prezența administrației adevărul despre iehoviști este că sunt niște bieți nătângi, ci că sunt niște victime și niște martiri.) Sunt cu atât mai nelămurit cu cât despre Wurmbrandt nu știu și n-am aflat decât lucruri foarte bune.Lucrurile bune care se știau despre Wurmbrand în pușcărie sunt confirmate de către alți colegi de celulă. Preotul greco-catolic Tertulian Langa îi face un portret foarte grăitor: Wurmbrand era aşa de slăbit încât abia îşi trăgea sufletul, răspundea tuturor întrebărilor cu multă amabilitate dar abia trăgându-şi sufletul. A fost un model de reculegere, de interiorizare, de trăire în unire cu Cristos, dar era atât de slab, atât de slăbit, încât numai sufletul era viu în el, iar trupul urma sufletul, era ca o umbră care mergea după sufletul mereu viu, mereu în viaţă. Ăsta era pentru mine acolo Wurmbrand. Îmi dovedea ce înseamnă puterea spiritului, cum spiritul poate să ducă un trup mort după el. Wurmbrand era o mumie, dar care avea un spirit viu în ea şi care târa după ea această mumie…
Iar cel care avea să-i devină un bun prieten, reformatul Ferenc Visky îi dedică mai multe istorioare dintr-o cărțulie despre viața în închisorile comuniste (70 de povestiri despre pușcărie și prieteni), pe care le inaugurează însă cu acest portret – care confirmă strategia torționarilor de a-i pune pe toți preoții și pastorii laolaltă, ca să nu-și continue activitatea pastorală:a începutul anilor de pușcărie, eram într-o celulă comună cu ceilalți deținuți politici, mai târziu însă ne-au adunat pe toți preoții la un loc, fiindcă cei mai mulți își continuau pastorația și printre deținuți.Odată, ușa celulei s-a deschis și printre noi a fost azvârlit un bărbat înalt, doar piele și os. S-a uitat în jur și a spus apoi, fără teamă: Fraților, Domnul își adună iar poporul Său.
Era Richard Wurmbrand. Se potrivea greu șabloanelor la îndemână, nu doar prin statura înaltă, ci și prin alcătuirea sa spirituală. Cunoștea toate închisorile mari ale României. Nu toată lumea vorbea admirativ despre el, dar doar acela să arunce asupra lui piatra dogmaticii, a rasismului său sa a oricărei teorii, care a trecut prin bolgiile închisorilor, de la Jilava, prin Pitești, până la Gherla.
S-a împlinit oare, prefeția lui Richard? Români, unguri, sași, evrei, evrei creștinați, reformați, ortodocși, catolici, evanghelici, greco-catolici, unitarieni, reprezentanți ai unor confesiuni mai restrânse, monahi și mireni, la etajul al II-lea din aripa veche a închisorii din Gherla, într-o singură celulă. Prilej mai bun nici că se putea.
Casa rugăciunii, iată.
Un fapt care a stârnit controverse și patimi este presupusa convertire a lui Wurmbrand la ortodoxie. Cei care plasează această ipotetică convertire în perioada detenției nu au de partea lor vreo atestare documentară în dosarul de la CNSAS. Iar o schimbare a confesiunii pe patul de moarte este infirmată ferm de către cercul apropiaților lui Wurmbrand, din ultima parte a vieții sale. Deși pare, așadar, foarte improbabil să fi existat o convertire, rămâne interesantă în sine această bătălie pentru personalitatea lui Wurmbrand purtată de ortodocși și evanghelici, în condițiile în care personajul-problemă era un luteran cu puternice deschideri ecumenice. Richard Wurmbrand poate fi trecut, fără teama de a greși, în rândul personalităților care au luptat să convingă Occidentul că dincolo de Cortina de Fier se întâmplă crime cumplite. Alături de un Viktor Kravcenko, a cărui carte I Choose Freedom (1946, SUA) când a fost tradusă în franceză, în 1947, i-a determinat pe comuniștii francezi să-l dea în judecată pe autor; de Alexander Soljenițân, cu Arhipelagul Gulag (1973); sau de românul Paul Goma, expulzat în 1977 și supranumit „Soljenițîn român”.
Cel mai important pas pentru așezarea personajului legendar Wurmbrand în istorie este însă cel al documentelor. Cercetătoarea Maria Hulber și-a asumat (la îndemnul lui Otniel Vereș, după cum mărturisea la lansare) acest efort de restituire istorică și, după ce a parcurs cele peste 8000 de file și peste 9500 de pagini ale dosarului în 36 de volume de la CNSAS, a făcut o sinteză a celor mai reprezentative documente pe care le-a publicat în cartea În sfera tăcerii. Richard Wurmbrand în dosarele Securității (Oradea, Ratio & Revelatio, 2018).
Documentele sunt prezentate în ordine cronologică (atât cât a putut fi reconstituită), urmărind 3 perioade: (1) activitatea interbelică, (2) dictatura lui Ion Antonescu și (3) perioada 1945-1979. E important de precizat aici că, după anul 1965, când Richard Wurmbrand pleacă din țară, documentele atestă efortul Securității de a-l compromite pe plan extern prin toate mijloacele posibile. Și se pare că a avut mulți voluntari dispuși să denigreze imaginea lui Wurmbrand, între care se remarcă luteranul Paul Hansen, secretar general al Alianței Luterane Mondiale.
În această carte m-au interesat îndeosebi chestiunile de dinainte de război – activitatea lui Wurmbrand ca activist comunist – și informațiile furnizate de către pastor în timpul detenției. După propriile declarații, în perioada tinereții comuniste, a fost arestat de zeci de ori și a avut parte de mai multe condamnări, unele executate la celebrele închisori Doftana și Jilava. Într-un rând, a fost chiar coleg de celulă cu Lucrețiu Pătrășcanu, unul dintre părinții mișcării comuniste, cu care se cunoștea însă dinainte.
În 1933, a fost arestat în Timișoara de către un fost coleg de celulă trecut de partea Siguranței (cum se numea pe atunci serviciul secret) și cu largul concurs al șefului comunist local (care se temea, pare-se, că Wurmbrand i-ar putea lua locul). Acest incident îi zdruncină definitiv încrederea în camarazii lui și, coroborată cu teama de proverbialele torturi aplicate comuniștilor de șeful Siguranței din zona Banatului (Râmneanțu), Wurmbrand devine informator și martor al acuzării în „procesul ceferiștilor”, din 1934. Criza lui continuă și cu mustrări de conștiință (toată viața va purta cu sine părerea de rău că au fost oameni care au avut de suferit din pricina trădării sale) după ce se pronunță 22 de condamnări.
În 1937 survine convertirea, iar curând după aceea (de prin 1938) începe activitatea de militant creștin a lui Richard Wurmbrand, în care se va angaja cu aceeași fervoare și pasiune. După al Doilea Război Mondial, va avea o intensă activitate caritabilă transconfesională, iar odată cu instalarea rușilor în țară, va iniția activități misionare printre ruși. Comuniștii îl arestează în 1948 (e efectiv răpit de pe stradă) și va fi eliberat abia în 1956. Pe urmă e arestat din nou în 1959 și va fi eliberat în 1964, odată cu marea amnistie a deținuților politici. În 1965 va primi viza să plece din țară, după ce este răscumpărat de către luteranii norvegieni, contra sumei de 10 000 (sau 7 000?) de lire sterline.
Ca element de noutate, am aflat că Wurmbrand a fost de acord ca, după ieșirea din pușcărie, să se prezinte periodic la Securitate ca să dea note informative sub numele conspirativ „Richard Willy”. Una dintre acestea e chiar savuroasă, fiindcă Wurmbrand nu face decât să pledeze pentru libertatea religioasă aproape neîngrădită într-un stat totalitar. Deși, în aparență, el divulgă informații din discuțiile pe care le-a avut cu sutele sau miile de oameni cu care se întâlnea, în realitate ducea doleanțele lor în fața autorităților.
Una dintre constantele ce se regăsește în foarte multe note informative (erau mulți și harnici informatori în jurul său) este ecumenismul lui Wurmbrand. Pare a fi chiar imboldul care-i determină pe unii să-l toarne la Securitate. Iar când spun ecumenism am în vedere faptul că era dispus să colaboreze cu ortodocșii (inclusiv cu unii dintre consilierii patriarhului Iustinian zis și „Patriarhul Roșu”), cu baptiștii, penticostalii, creștinii după Evanghelie, credincioșii din Oastea Domnului, reformații – pe lângă luteranii de care aparținea oficial și unde a slujit ca pastor.
O prezență deosebit de luminoasă inclusiv în notele informative ale turnătorilor este Sabina Wurmbrand, care a suferit și ea nu doar privațiunile prin care treceau cam toate familiile deținuților politici, ci chiar a fost arestată și trimisă în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În orice caz, declarațiile informatorilor îi creionează un portret mai degrabă măgulitor: inteligentă, integră, binevoitoare, deosebit de credincioasă, curajoasă, altruistă, împăciuitoare, generoasă, înțeleaptă.
Străbate inclusiv din documente forța credinței care îl animă și îl întărește pe Richard Wurmbrand. Iar prețul pe care a trebuit să-l plătească este acum atestat și istoric, nu doar memorialistic. Controlul pe care-l exercita Securitatea și felul în care-și infiltra informatorii, colaboratorii și agitatorii confirmă malignitatea și ticăloșia sistemului comunist totalitar. Toate procesele au doar aparență de legalitate, acuzațiile grave nu pot fi dovedite, iar acuzațiile reale nu puteau fi incriminate. O uriașă urzeală de minciuni și mistificări înconjura fiecare condamnat.
Avea dreptate Steinhardt când susținea că alături de diavol nu-ți pui semnătura nici pentru a susține adevărurile cele mai incontestabile. Orice adevăr prezent în aceste documente este, în fapt, denaturat de contextul în care e așezat. Cu siguranță, acum, la rece, unele lucruri pot fi discernute și înțelese, dar totul trebuie citit cu precauția că Securitatea nu se dădea în lături de la distorsionări ale faptelor dictate de interese oculte.
Cercetătoarea nu face o evaluare explicită a omului Richard Wurmbrand, ci lasă în seama cititorului această chestiune. Cartea este o bornă necesară, care facilitează accesul la arhive și face posibilă, în viitor, o monografie Wurmbrand. Nu există în prezent o lucrare serioasă, care să documenteze activitatea pastorului luteran, iar perioada de după 1979 rămâne încă neacoperită (există doar mărturiile sale și ale celor care l-au cunoscut).
În studiul introductiv, Maria Hulber sugerează (și pe bună dreptate) o lectură paralelă a documentelor cu scrierile memorialistic-autobiografice. Iar cărțile care trebuie avute în primul rând în vedere sunt Cu Dumnezeu în subterană, Strigătul bisericii prigonite (apărută în engleză sub titlul Tortured for Christ)
https://www.ecasacartii.ro/cu-dumnezeu-in-subterana.html
https://www.ecasacartii.ro/strigatul-bisericii-prigonite.html
100 de meditații din închisoare, Dacă zidurile ar putea vorbi și Predici în celula singuratică.
https://bit.ly/2HemoQM
https://bit.ly/2qO04qT
https://bit.ly/2HgJk1w
Notă: Textul de față reprezintă o prelucrare a prezentării pe care am susținut-o la lansarea volumului În sfera tăcerii. Richard Wurmbrand în dosarele Securității și care poate fi vizionată mai jos (înregistrarea îi aparține lui Alin Cristea).
Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric
/////////////////////////////////////////////
///////////////////////////
(“Sa nu uiti Darie”)… Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România; Alţi complici şi susţinători ai mineriadei din 1999; (Mai intai a bagat la apa tara,econimia si…poporul,apoi-) Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României; TRĂDAREA NAȚIONALĂ SAU CUM ROMÂNII RĂMÎN SĂRACI CU VOIA LOR… (Satan cel Komunistoid nu piere,pana nu isi sapa groapa-singur) Complicii lui Putin. Cine a zis că a murit comunismul? (Orice este facut fara Dumnezeu,devine desertaciune si…)Cronica de carte: „UE, o noua URSS?” THE OMINOUS PARALLELS : NAZISM AND THE EU (Originile naziste ale Uniunii Europene?)… Iliescu a actionat pentru apararea intereselor URSS-ului; 1989 – Decembrie roşu: Revoluția în București – episodul 17 … Revolutia din 1989. O recenzie de carte dupa doua zeci de ani; (Doctori care ofera sanatate la borcane bomboase…Alti-)Cinci medici şi o asistentă, ridicaţi de la Spitalul din Timişoara. Pe lângă bani, ar fi primit borcane cu miere şi bulion’;(Inca din gradinite,scoli si licee-pradatorii… ) Ce ne enervează #15 – Prădători sexuali și nesexuali; AMINTIRI DESPRE O FLOTA PIERDUTA; Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu spun „Amintiri despre o flotă pierdută”; Cum s-a ajuns la dezastrul flotei de pescuit oceanic a României – România furată – Unde a dispărut flota de pescuit oceanic a României? Adevăratul dosar FLOTA. Cum s-au vândut primele 25 de nave – Constanta.RO; Amintiri despre Țara Pierdută; Chemarea din Interior. Desăvârșirea Țelului Suprem; Pescuirea minunată -La Pêche miraculeuse; DEZVĂLUIRI- Primul Tun După Revoluție! Amintiri Frumoase Despre Flota Comercială A României. Ce-Am Avut Și Ce-Am Pierdut… Orbiti de prea multa gargara electorala si neprofesionala…)Pensionarii cu dizabilități anunță proteste din cauza noii legi a pensiilor…(Pentru ca masonii rusi,dar si pentru ca iezuitii occidental il tin in brate pe satan cel iliescian…)DEZVALUIRE BOMBA: KOVESI SE IMPAUNA CA L-A SALVAT PE ILIESCU – Ziaristul Dan Andronic publica noi marturii de la chefurile din vilele SRI: „Eram intr-un grup de oameni care se invarteau in jurul lui Maior si Kovesi. Am auzit-o pe Kovesi spunand: Dar solutia pe care am dat-o nu v-a placut? Era un raspuns la un repros, facut in gluma, de Ilie Sarbu, care-i spunea lui Kovesi ca prea executa ordinele lui Basescu. Despre ce solutie era vorba? NUP dat lui Ion Iliescu in Dosarul Revolutiei”; AU CLASAT 1.000 DE ASASINATE ; A TRAS LA ORDIN IN 1989 SI E REVOLUTIONAR ; Ceremonia de închidere a Olimpiadei a fost un spectacol satanist; OMS vrea să declare o nouă pandemie; Oculta globală vrea monede digitale pentru a înrobi omenirea
Ceremonia de închidere a Olimpiadei a fost un spectacol satanist
Închiderea JO de la Paris a anunțat venirea AntiHristului și subjugarea Creștinismului și a Pământului, potrivit conspiraționiștilor români.
Subiectivismul ultrareligios și spiritul său de observație
ȘTIRE: Pentru a nu se mai emite acuzații de atac la adresa creștinismului, sataniștii din spatele regizorului homosexual Thomas Jolly au învelit „show”-ul în poleiala alegorică a unei „invazii extraterestre”. Dacă pentru un occidental cu mintea mai slăbită poate să țină povestea, pentru un om cu credință e de-a dreptul străvezie. Orice trăitor ortodox știe, după cum subliniază și Sfântul Mărturisitor Cleopa de la Sihăstria, că „extratereștrii” sunt mai mult „intratereștrii”, adică demoni veniți din iad la treabă pe pământ. Dezlănțuirea satanică de la Paris nu lasă prea mult loc de interpretări. Preluăm așadar descrierea succintă a scenariului satanist dat pe față simbolic la cea de-a 33-a ediție a Olimpiadei, însoțită de fotogramele explicațiilor, așa cum ne-au fost trimise de cititorul nostru destul de perspicace. Mesajul ocult pe care vrea să îl transmită spectacolul din încheierea Jocurilor Olimpice este destul de simplu de descifrat pentru un om cu credință. Redăm aici explicațiile reunite urmând să le regăsiți și în dreptul capturilor foto:
Văzut de sus, Pământul este deja în ghearele încornoratului (foto în deschidere).
AntiHrist coboară pe pământ din cer în văzul lumii pentru a-l copia pe Hristos care s-a ridicat la Ceruri.
Pentru a forma o „sfântă treime” răsturnată, AntiHrist este întâmpinat de cele două personaje din spectacolul de deschidere identificate cu Nenumitul (Nevăzutul, Cel ascuns, cu fața complet acoperită) și cel de-al patrulea Cavaler al Apocalipsei, bionic/cyborg transuman, de pe calul pal/de asemenea bionic, interpretat ca fiind Moartea.
Nenumitul și Cavalerul Morții/Cyborgul îi aduc lui AntiHrist un steag – aici adevărații regizori sataniști sunt ajutați de faptul că Olimpiada a pornit din Grecia și se folosesc de steagul elen, care are ca element central Crucea și reprezintă o țară eminamente ortodoxă, patrie a Sfântului Munte Athos, Grădină a Maicii Domnului.
Cei doi îi oferă steagul/Crucea iar AntiHristul se scălămbăie până ia postura lui Baphomet.
AntiHrist ia Crucea și dă cu ea puternic de pământ după care se așterne întunericul pe Planetă.
Victoria va fi a lui, se spune prin statuia clasică aparută din ceață și fum.
Apar și îngerii căzuți care i se închină lui Antihrist.
„Extratereștrii” răstoarnă omul – o nouă referire directă la o operă foarte cunoscută a lui Leonardo da Vinci, la fel ca în deschidere, cu Cina cea de Taină dublu parodiată. Este vorba de desenul Omul Vitruvian care pune omul „perfect” în centrul universului. Omul lui da Vinci este dat de-a dura, răsturnat, formând, de asemenea, o pentagramă, alt simbol satanist.
Pe cerul negru se ridică patru dintre cele cinci cercuri ale semnului olimpic, dar sub formă bandă a lui Moebius sau de dublu infinit, două Universuri paralele, nevăzute.
Dar urmează al cincilea element, al cincilea cerc, care le leagă, înălțat din mâinele demonilor, sub forma unui ceas, totodată indicând toate cele patru puncte cardinale: „A sosit ceasul. Pe toată Planeta.”
În mijlocul Pământului fojgăiala de demoni îl ridică deasupra lor pe AntiHrist triumfător.
La semnul său, iadul se așterne pe Pământ.
Apoi întunericul total. Viitorul dorit de sataniști.
Să nu fie!”
NARAȚIUNE: Spectacolul ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice din 2024 a cuprins mai multe semnificații sataniste, pentru a anunța venirea AntiHristului care va distruge creștinismul.
Jocurile Olimpice şi satanismul
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Spectacolul pus în scenă de organizatorii ceremoniei de închidere a Olimpiadei pariziene din acest an a fost, într-adevăr, plin de simboluri, dar acestea nu au avut nici o legătură cu satanismul invocat de articolul analizat. Mesagerul de Aur (The Golden Voyager) despre care vigilentul creștin-ortodox afirmă că ar fi AntiHristul nu este decât o întruchipare a mai multor simboluri istorice franceze, dintre care cel mai important este Spiritul Bastiliei. Denumit și „Génie de la Bastille”, acesta este reprezentat de o statuie din bronz aurit realizată în 1836, de sculptorul Auguste Dumont. Ea reprezintă Libertatea și lupta poporului francez împotriva dictaturii, care a culminat cu Revoluția Franceză din 1789, și toate mișcările sociale de amploare ulterioare acesteia. Statuia este așezată în vârful monumentului „Coloana lui Iulie”, situată în Place de la Bastille din Paris.
În același timp, numele „The Golden Voyager” este o trimitere directă la „Discul de Aur Voyager”, lansat în spațiu în 1977 de naveta spațială Voyager. Acest disc confecționat din aur, este o „capsulă a timpului” lansată de omenire în spațiul interstelar ce conține înregistrări ale formelor de salut în mai multe limbi din partea civilizației umane. Discul a fost realizat în Franța.
Premisa de la care pleacă întreaga desfășurare de forțe de pe scenă nu este „pământul aflat în ghearele încornoratului”, ci un pământ misterios, părăsit, în care Olimpiadele nu se desfășoară niciodată. Astfel, ideea din spatele scenariului distopic imaginat de regizorul Thomas Jolly este dispariția Jocurilor Olimpice, urmată de renașterea lor, simbolizată de întâlnirea Mesagerului de Aur cu Nike, zeița Victoriei în mitologia greacă, una din deitățile care guvernau Jocurile Olimpice în antichitate. Aceasta este de fapt „statuia clasică apărută din ceață și fum”, iar originalul său, „statuia Victoriei din Samothraki sau Nike din Samothraki”, se află expusă în celebrul muzeu parizian Luvru. Pe site-ul său, muzeul explică că statuia este „ruptă și incompletă”, cu capul și brațele lipsă: „Statuia reprezintă zeița Victoriei pe cale să coboare pe o navă ai cărei marinari tocmai au câștigat o bătălie pe mare. Probabil datează din 190 î.Hr. și a fost comandată pentru a sărbătorirea acelei victorii. Câștigătorii, probabil locuitorii insulei Rodos, au ridicat monumentul în Samothraki pentru a mulțumi Marilor Zei ai insulei, Cabeiri, care au fost venerați în întreaga lume greacă”. De altfel, reprezentarea zeiței Nike se află pe fiecare medalie acordată la Paris.
Cât despre cele două personaje, „Nenumitul și cel de-al patrulea Cavaler al Apocalipsei – Moartea”, aceștia nu sunt decât întruchiparea unor eroi inspirați tot de cultura franceză, de la personaje ca Erik din Fantoma de la Operă, sau Omul cu Masca de Fier, celebrul prizonier al lui Ludovic al XIV-lea, până la Fantomas și maestrul deghizărilor, Arsène Lupin. O altă sursă de inspirație este reprezentată chiar de un personaj al jocului video „Assassin’s Creed Unity”, lansat în 2014, care îl are în centrul acțiunii pe Arno Dorian, un „asasin” care luptă de partea Revoluției Franceze.
Întreaga interpretare a scenariului este subiectivă până la ridicol, cu referinţe matematice (banda lui Möbius – în realitate doar un model de suprafață cu o singură față și o singură margine, fără nici o conotaţie ezoterică), istorico-artistice (desenul „Omul Vitruvian” al lui Leonardo da Vinci, care, răsturnat sau nu, ar avea tot nouă „colţuri”, nu cinci), simbolistice (drapelul Greciei ar reprezenta crucea, când de fapt reprezintă fix drapelul Greciei, ţara de origine a Jocurilor Olimpice), dar şi desprinse din scenarii de science-fiction, cu extratereştri (sau intratereştri) care invadează planeta în numele lui Satan. De exemplu, atunci când „dă de pământ cu crucea”, Mesagerul de Aur face exact opusul, ancorând olimpismul cu fermitate în pământ, fapt uşor de dedus în momentul în care sportivii care au participat la competiţie sunt invitaţi în scenă, pentru a se bucura de „renaşterea” spiritului olimpic. Într-un final, interpretarea creştin-ortodoxă capătă accente cu adevărat comice, când la ridicarea celui de-al cincilea cerc olimpic, autorul vede un ceas care ar simboliza expresia „A sosit ceasul. Pe toată planeta.”
Concluzionând, deşi spectacolul pus în scenă de Thomas Jolly poate fi judecat sub diverse aspecte ce ţin de latura sa artistică, el nu poate fi catalogat drept unul satanist decât în logica strâmbă a celor care văd propagandă ocultă la tot pasul. La fel ca în cazul oricărui act artistic, poţi aprecia sau nu desfăşurarea evenimentelor de pe scenă, dar interpretarea subiectivă a simbolisticii rămâne apanajul specialiştilor.
Creştinismul, eterna victimă a ocultei mondiale
CONTEXT: Jocurile Olimpice de la Paris din acest an au adus o multitudine de momente memorabile, dar au stârnit şi multe controverse, unel iscate chiar imediat după ceremonia de deschidere, când mai mulți concurenți ai unei emisiuni de tip reality show cu travestiţi s-au aşezat la o masă lungă, într-o imagine pe care unii au asociat-o cu celebrul tablou „Cina cea de taină” al lui Leonardo da Vinci. Deși mulți au apreciat momentul ca o celebrare a diversităţii şi incluziunii, alții au inflamat rețelele de socializare, numind imaginea o „bătaie de joc” și „o insultă adusă creștinismului”. Amploarea criticilor i-a determinat pe organizatori să-şi prezinte public scuzele faţă de toţi cei care s-au simţit ofensaţi de respectiva punere în scenă, subliniind că intenţia lor nu a fost aceea de a arăta lipsă de respect față de vreun grup religios. Directorul artistic al spectacolului, Thomas Jolly, a declarat că nu s-a inspirat din celebra lucrare a lui da Vinci şi nici nu a dorit ca momentul său să fie unul subversiv, batjocoritor sau şocant. Jolly a mai spus că a dorit să transmită un mesaj de incluziune, care să celebreze libertatea, în toate formele ei. Mai mult, dorinţa sa a fost de a recrea o sărbătoare legată de mitologia Greciei antice, ţara originară a Jocurilor Olimpice, iar personajul central nu îl parodia pe Iisus Hristos, ci îl reprezenta pe zeul elen al vinului, vegetației, pomiculturii, extazului și fertilității, Dionis. Întregul scandal, însă, le-a dat ocazia conspiraţioniştilor de a lansa noi naraţiuni false, care au continuat pe întreaga desfăşurare a Olimpiadei, precum cea care afirma că gigantul sud-coreean Samsung şi-a retras sponsorizarea de un miliard de euro, nemulţumit de impunerea agendei „woke” de către Comitetul Internaţional Olimpic.
În principal, acestea se încadrează curentului care pretinde că „Occidentul e decăzut moral și s-a abătut de la valorile creștine”, una dintre narațiunile principalele ale războiului propagandistic dus de Moscova împotriva UE și NATO, intensificat la maxim odată cu invadarea Ucrainei. Teorii ale conspirației, amplificate de campanii de dezinformare lansate în primul rând de Rusia, încearcă să acrediteze ideea că ar exista diferite comploturi oculte pentru a îndepărta omenirea de creștinism. Narațiuni pe această linie se regăsesc în teorii ale conspirație ca PizzaGate și QAnon, în opoziția acerbă față de pașapoartele biologice (sau față de certificatele de vaccinare și codurile QR în timpul pandemiei de covid19), în știri false privind interzicerea Crăciunului de către UE, în discursurile populiste care pledează pentru „familia tradițională”. Aproape orice eveniment, oricât de neînsemnat, poate fi legat de „persecutarea şi batjocorirea creștinilor şi creştinismului”, prin formulări ambigue și aluzive sau omisiuni de informații.
UE este prezentată ca „Gayropa”, un spațiu în antiteză cu cel al valorilor tradiționale, creștinești, ortodoxe, pe care Rusia le-ar reprezenta. Este promovată ideea unei așa-zise „agende LGBTQ” pe care UE/Occidentul (inclusiv democrații americani) ar încerca să o impună în mod forțat. De-a lungul timpului, Veridica a demontat mai multe narațiuni false despre presupuse elemente de legătură între școală, copii și comunitatea LGBTQ, care susțineau că elevii români sunt obligați să urmărească filme de propagandă prohomosexualitate, iar în urma educației primite în școli, nu vor mai ști ce sex au și cărei specii îi aparțin. Tot în același registru de demonizare a comunității LGBTQ, și împrumutând elemente narative din spectrul conservator internațional, în spațiul autohton au apărut narațiuni care afirmau că Organizația Mondială a Sănătății urmărește mutilarea sexuală a copiilor, sau că, în SUA, Paștele catolic a devenit Ziua transsexualilor.
Teorii de acest gen nu puteau, evident, ocoli România, țară încă profund religioasă și conservatoare, marcată de-a lungul timpului de înclinații spre extremism. Ultimii trei ani au reprezentat un adevărat festival de știri false, multe cu origini moscovite, adaptate pe etosuri locale de lideri de opinie ai cercurilor extremiste ultraconservatoare. În acest sens, în ianuarie 2023, a circulat o narațiune care pretindea că, în Marea Britanie, o femeie a fost arestată pentru că se ruga în gând. Pe același principiu, aproximativ un an mai târziu, apărătorii creștinătății din România anunțau că în Canada, creștinii vor fi condamnați pentru citarea Bibliei, iar la câteva luni după, amplificând narațiunile creștinopate cu cele antisemite, că guvernul israelian vrea să interzică creștinismul.
OBIECTIV: Promovarea discursului homofob, antioccidental și antieuropean, slăbirea încrederii în autorităţi şi organisme internaţionale, validarea propriilor teorii conspiraţioniste, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale.
https://www.veridica.ro/fake-news-dezinformare-propaganda/fake-news-ceremonia-de-inchidere-olimpiadei-a-fost-un-spectacol-satanist
/////////////////////////
OMS vrea să declare o nouă pandemie
OMS forțează statele să raporteze noi cazuri de variola maimuței, pentru a putea declara o nouă pandemie, susține europarlamentarul Gheorghe Piperea.
ȘTIRE: OMS face eforturi de a demonstra că noua variantă de variola maimuței (monkey pox, mpox) devine pandemică. Doar că un mare număr state nu declară niciun caz. OMS spune că lipsa cazurilor de Mpox în aceste state nu e de la lipsa – lipsă, ci de la omisiunea de a raporta. Bine, eu zic că mai logic ar fi să crezi că lipsa rapoartelor e din cauza lipsei de încredere în OMS, care s-a făcut de kko în plandemie. Asta, desigur, dacă nu ții neapărat să vezi pandemie de Mpox acolo unde nu e.
Ce regrete or fi fiind pe capetele lui Tedros & bilgheiț acum, că nu mai crede nimeni în planurile lor de pandemii…
NARAȚIUNE: OMS urmărește declararea unei noi pandemii, pentru a-și realiza planul de reducere a populației și control deplin al planetei.
OMS doar a cerut statelor să declare cazurile de variola maimuței
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Pe 12 august, Organizația Mondială a Sănătății a publicat un raport care dezvăluie o creștere semnificativă a cazurilor de variola maimuței la nivel mondial. Raportul documentează aproape 100.000 de cazuri confirmate în laborator și peste 200 de decese în aproape 120 de țări și teritorii, din ianuarie 2022 până în iunie 2024.
Potrivit acestui raport, deși numai în iunie 2024 au fost raportate peste 900 de cazuri noi și patru decese în 26 de țări, OMS evidențiază un risc ridicat de transmitere a bolii doar în estul Republicii Democrate Congo și în zonele învecinate, unde virusul afectează predominant adulții și se răspândește în principal prin contact sexual. Ba chiar în continuarea evaluării, OMS vorbește despre un risc doar moderat de infectare în Nigeria și alte părți ale Africii de Vest, Centrală și de Est.
Contrar afirmațiilor avocatului Piperea, care susține că forțe oculte urmăresc declararea unei noi pandemii, pe 29 iulie, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a transmis că riscul de apariție a virusului Mpox este foarte scăzut în Europa, chiar dacă OMS a declarat, într-adevăr, o stare de urgență de sănătate publică globală. Mai mult, starea de urgență, declarată iniţial doar pe continentul african de către Africa CDC (Centrul African pentru Controlul și Prevenirea Bolilor), nu presupune nici un fel de restricții pentru populație, ci doar ajută guvernele statelor afectate să își coordoneze răspunsul și să crească fluxul de provizii medicale și ajutoare în zonele afectate. De altfel, oficialii OMS au declarat anterior că virusul ar putea fi stăpânit „destul de simplu, dacă facem lucrurile potrivite la momentul potrivit”.
OMS a afirmat că, chiar și în condițiile creșterii numărului de raportări cazurilor de variola maimuței, este dificil să se tragă concluzii din tendințele recente și a îndemnat toate țările să raporteze cazurile constatate, dar și să anunțe dacă nu au depistat nici unul, fapt pe care Gheorghe Piperea nu îl menționează. Solicitarea OMS nu are, așadar, la bază, decât intenția de a-și crea o imagine cât mai concludentă a gradului de răspândire a bolii, pentru a-și concentra eforturile în zonele afectate, nu de a declara pandemie de variola maimuței.
Afirmația că statele „normale” refuză să mai trimită rapoarte către OMS, din lipsă de încredere în organizație, este una profund falsă. Dacă analizăm harta statelor care nu au trimis rapoarte către OMS legate de infectările cu variola maimuței, observăm cu ușurință că singura țară europeană aflată în această situație este Belarus (Rusia, Ungaria, Serbia – state date ca exemplu de propaganda suveranistă au făcut-o), care și-a creat un obicei din a afirma că problemele sanitare la nivel internațional nu o afectează deloc, la fel cum a procedat și în cazul pandemiei de Covid-19. Restul statelor care nu au răspuns sunt unele cu probleme politico-economice din Africa și din Asia.
De altfel, boala nu este considerată foarte contagioasă, pentru că răspândirea virusului de la om la om necesită un contact direct prelungit. În plus, potrivit comunității științifice, variola maimuței este o infecție virală rară, care se manifestă prin simptome ușoare (febră, dureri de cap, dureri musculare și dureri de spate, care apar de obicei în primele cinci zile de la infecție), iar majoritatea pacienților infectați se recuperează în câteva săptămâni, fără să fie necesar un tratament specific, ci doar îngrijire de susținere a organismului și control al durerii. Toate aceste caracteristici fac aproape imposibilă declararea acestei maladii drept una pandemică, acest fapt neînsemnând însă că nu trebuie să ne ferim de ea, așa cum procedăm în cazul oricărei boli.
Însă chiar și în eventualitatea în care organizația va declara o nouă pandemie, măsura va rămâne la nivelul numelui, o declarație. Potrivit statutului său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu are „capacitatea” de a forța statele membre să respecte măsurile de sănătate publică agreate, chiar dacă acestea sunt consemnate în tratate. Cea mai clară dovadă a acestui fapt este eșecul semnării unui acord mondial legat privind prevenirea și răspunsul la eventuale pandemii viitoare, căruia i s-au opus și state pe care propaganda suveranistă le acuză a fi parte a ocultei mondiale, precum Regatul Unit.
CONTEXT: Narațiunea eurodeputatului Piperea se aliniază celor care susțin că există un plan ocult, la nivel mondial, care vrea să reducă populația planetei și/sau să o controleze în totalitate. Ele sunt promovate de diverse publicații sau personaje din zona conservatoare ultrareligioasă, dar sunt preluate și exploatate și de oameni politici, în scop electoral, sau persoane cunoscute a fi apropiate de Rusia și politica sa externă.
Potrivit acestora, planul de manipulare a omenirii ar urma să fie pus în practică cu ajutorul noilor tehnologii bazate pe inteligenţa artificială, dar și al unor proceduri medicale care, în mâinile Organizației Mondiale a Sănătății, sunt folosite ca arme biologice. Ei atrag atenţia asupra unui plan ocult în care, de acum încolo, omenirea va fi confruntată constant cu pandemii inventate care, pe de o parte, vor ucide majoritatea oamenilor, iar pe de alta, vor suprima drepturile și libertățile individuale ale celor rămași în viață.
Organizația Mondială a Sănătății este o organizație internațională, care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populației de pe glob. Activitatea sa privește atât aspecte legate de prevenirea și tratamentul bolilor sau diminuarea efectelor acestora, cât și nutriția și alimentația, stilul de viață sau abuzul de substanțe. OMS, alături de alte organizații internaționale (ONU, NATO, UE etc.), este considerată de către conspiraționiști ca fiind un instrument al ocultei mondiale. Adversitatea față de rolul și politicile sale a fost sporită de măsurile restrictive recomandate de aceasta în timpul pandemiei de Covid-19, dar chiar și înainte, OMS era considerată a fi o amenințare la adresa libertății omenirii, urmărind implementarea agendei globaliste care dorește subjugarea populației planetei și impunerea unei ordini sociale nefirești.
De la izbucnirea pandemiei de Covid-19, OMS a fost acuzată că, prin acordul de prevenire și răspuns la potențialele pandemii viitoare, va anula drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, ultimul pas spre Marea Resetare sanitară, sau că urmărește mutilarea sexuală a copiilor.
Gheorghe Piperea este un cunoscut avocat și conspiraționist român, membru al partidului extremist AUR, proaspăt ales în Parlamentului European. De-a lungul timpului, acesta a promovat în spațiul public mai multe narațiuni false, care susțineau că oculta mondială va implementa monedele digitale pentru a înrobi omenirea, care va fi nevoită să plătească pentru a putea respira. În noiembrie 2023, pregătindu-și intrarea în politică, Piperea susținea că Planul Național de Redresare și Reziliență propus de guvern și aprobat de Comisia Europeană va anula proprietatea privată asupra curților și grădinilor populației, care vor deveni „accesibile oricui, oricând”.
OBIECTIV: Promovarea discursului suveranist şi antioccidental, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale în scop electoral, validarea propriilor teorii conspiraţioniste.
https://www.veridica.ro/fake-news-dezinformare-propaganda/fake-news-oms-vrea-sa-declare-o-noua-pandemie
//////////////////////////
Oculta globală vrea monede digitale pentru a înrobi omenirea
Monedele digitale vor fi folosite pentru transformarea populaţiei globului în sclavi, cărora nu li se va mai permite să dețină proprietăţi, să călătorească sau să cumpere ce vor dori, potrivit unei narațiuni false reluate odată cu anunţul de angajare a unui şef de departament pentru monedă digitală, lansat de către Trezoreria Marii Britanii. În realitate, moneda digitală reprezintă doar o altă formă de existență a banilor.
„Moneda digitală este semnul fiarei”. Fundamentalismul ortodox şi sistemele financiare moderne
ȘTIRE: „Zisa “monedă” este lipită de situația ta socială și teritorială – dacă nu ai credit social, adică nu ești un bun (supus) cetățean, și dacă nu utilizezi “moneda” în cercul cu o rază de 1,5 km înlăuntrul căruia locuiești, se anulează. Casa, mașina, depozitele bancare nu mai au nicio valoare, căci nu le mai poate cumpăra nimeni. Ca să poți vinde și cumpăra, trebuie să porți semnul – de vreme ce te lipește de locul unde stai ca pe un sclav și te obligă să proslăvești tot ce vine de la stăpânire ca să supraviețuiești, este semnul fiarei.”
NARAȚIUNE: Oculta mondială satanistă va aduce omenirea sub control prin impunerea monedelor digitale.
CONTEXT: Pe 25 ianuarie, Trezoreria Marii Britanii a publicat un anunţ de angajare pentru poziţia de şef al departamentului de monedă digitală (Central Bank Digital Currency – CBDC), care va fi creat în parteneriat cu Banca Angliei, prilej pentru cunoscutul avocat Gheorghe Piperea – cunoscut pentru promovarea unor narațiuni false în spațiul public – de a readuce în spaţiul public naraţiunea complotului satanist menit a suprima libertăţile şi drepturile omenirii. Sunt combinate teorii demontate deja în paginile Veridica, cum ar fi cea a „lagărelor digitale” sau cea a „ecodictaturii” care va împinge omenirea către un sistem social feudal, cărora le adaugă o componentă religioasă, în ton cu frământările comunităţii suveranist-ortodoxe din ultima perioadă, conform cărora rugăciunea a devenit infracţiune.
OBIECTIV: Inducerea în rândul opiniei publice a ideei că monedele digitale au drept scop controlul unor forțe oculte asupra persoanelor.
Monedele digitale emise și reglementate de stat, doar un nou instrument financiar
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Certitudinea introducerii de către Banca Angliei a unei monede digitale este spulberată din primul paragraf al job description-ului din anunţ: „Candidatul care va avea succes va fi responsabil de conducerea activității Departamentului Trezoreriei Maiestății Sale privind o potențială liră digitală – o monedă digitală a băncii centrale din Regatul Unit”.
În ceea ce priveşte CBDC-urile, este evident că opiniile exprimate de Piperea sunt emoţionale, intenţionat manipulative şi lipsite de o minimă înţelegere a conceptului de monedă digitală. Caracteristicile unei CBDC pot diferi în funcție de obiectivele urmărite și de modelul structural ales. Aceasta înseamnă că nu există un model unic de CBDC, fiecare țară putând alege, dacă va alege să emită o astfel de monedă, în ce fel se va comporta și care vor fi utilizările ei.
Ipoteza, momentan neimplementată, lansată de guvernul chinez, de a impune o perioadă de valabilitate a yuanului digital, este speculată total greșit de avocatul Piperea atunci când anunță apocalipsa financiară și dispariția conceptului de economisire. Moneda digitală chineză ar putea avea o dată de expirare, dar asta doar în scopul de a spori gradul de utilizare al yuanului digital în rândul populației. Oamenii vor avea oricând la dispoziție varianta convertirii yuanilor digital în yuani fizici, dacă aceștia ar rămâne nefolosiți. În plus, conceptul expirării monedei digitale ar putea fi folosit pentru a preveni pierderea banilor, în cazul în care CBDC-urile sunt ținute pe un suport fizic offline. Astfel, odată ce termenul de valabilitate a monedei a expirat, banca centrală rambursează automat ultimul cont înregistrat, chiar și fără a fi nevoie de o cerere în acest scop. Dacă vreți o analogie puțin forțată, expirarea unui card bancar nu presupune pierderea banilor, iar banca emite automat unul nou.
De principiu, succesul oricărui proiect depinde de gradul de penetrare a societății. Astfel, e aproape imposibil de crezut că o monedă cu termen de valabilitate va fi acceptată de populație. Prin însăși definiția sa, moneda digitală este doar o altă formă a monedei naționale, astfel încât ea se supune acelorași reguli, fiind în același timp o obligație a băncii centrale față de clienții săi (populația) și un mijloc de păstrare a valorii. În orice caz, Gheorghe Piperea „uită” să menționeze sursa informației pe baza căreia anunță că CBDC-urile vor fi valabile, uneori 45, iar alteori 60 de zile. Introducerea unei monede digitale nu urmărește în mod direct înlocuirea numerarului, noua formă având doar rol complementar, la fel ca și contul bancar. Bunurile proprii vor avea fix aceeași valoare ca și înainte, ea fiind reglată de aceleași mecanisme ale cererii și ofertei.
În esență, implementarea unei CBDC ar uşura fluxurile monetare şi ar centraliza mai eficient procesele financiare, dar în niciun caz nu va aduce sfârșitul libertății despre care vorbește profesorul Piperea. Iar cea mai bună dovadă în acest sens o reprezintă faptul că scenariul apocaliptic ar fi putut fi foarte ușor pus în scenă de ceva vreme, prin intermediul telefoanelor mobile și cardurilor bancare asociate acestora.
https://www.veridica.ro/fake-news-dezinformare-propaganda/fake-news-oculta-globala-vrea-monede-digitale-pentru-a-inrobi-omenirea
///////////////////////
A TRAS LA ORDIN IN 1989 SI E REVOLUTIONAR –
Cititi declaratia olografa a Procurorului General al Romaniei, Tiberiu Nitu, care a recunoscut ca in decembrie 1989, in timp ce era militar in termen la o unitate de Securitate, a mitraliat casele din jurul Televiziunii si un elicopter. Pentru marea isprava, procurorul Nitu a fost recompensat cu 8000 mp de teren, in timp ce era seful Parchetului Judecatoriei Ploiesti (Declaratia)
SCRIS DE: ADINA A. STANCU – RAZVAN SAVALIUC
////////////////////////////////////////
AU CLASAT 1.000 DE ASASINATE – Procurorii care au musamalizat crimele din decembrie 1989 trebuie sa intre in puscarie! Dupa ce nu a facut nimic timp de 25 de ani pentru a deconspira criminalii din ’89, PICCJ si-a anuntat „isprava”: dosarul „Revolutiei” a fost clasat pe motiv de prescriptie. Cum mai pot sta in functii Procurorii Generali care au manageriat acest dosar in ultimii 10 ani: Laura Codruta Kovesi si Tiberiu Nitu? (Ordonanta de clasare)
SCRIS DE: RAZVAN SAVALIUC – GEORGE TARATA
Det. aici
https://www.luju.ro/au-clasat-1-000-de-asasinate-procurorii-care-au-musamalizat-crimele-din-decembrie-1989-trebuie-sa-intre-in-puscarie-dupa-ce-nu-a-facut-nimic-timp-de-25-de-ani-pentru-a-deconspira-criminalii-din-89-piccj-si-a-anuntat-isprava-dosarul-revolutiei-a-fost-clasa
//////////////////////////////////////
(Pentru ca masonii rusi,dar si pentru ca iezuitii occidental il tin in brate pe satan cel iliescian…)DEZVALUIRE BOMBA: KOVESI SE IMPAUNA CA L-A SALVAT PE ILIESCU – Ziaristul Dan Andronic publica noi marturii de la chefurile din vilele SRI: „Eram intr-un grup de oameni care se invarteau in jurul lui Maior si Kovesi. Am auzit-o pe Kovesi spunand: Dar solutia pe care am dat-o nu v-a placut? Era un raspuns la un repros, facut in gluma, de Ilie Sarbu, care-i spunea lui Kovesi ca prea executa ordinele lui Basescu. Despre ce solutie era vorba? NUP dat lui Ion Iliescu in Dosarul Revolutiei”
SCRIS DE: L.J.
Jurnalistul Dan Andronic a publicat, miercuri 29 martie 2017, in ziarul Evenimentul Zilei, un nou episod din serialul de dezvaluiri intitulat „Noi suntem statul”. Andronic face dezvaluiri despre un moment din iulie 2009, petrecut intr-una din vilele de protocol ale SRI, unde s-a sarbatorit ziua de nastere a fostului ministru de Interne Dan Nica.
Andronic prezinta marturia unuia dintre demnitarii prezenti la respectivul eveniment, care povesteste o discutie ce ar fi avut loc intre Laura Kovesi (foto stanga), pe atunci Procuror General al Romaniei, si Ilie Sarbu. Mai exact, actuala sefa DNA l-ar fi intrebat pe Ilie Sarbu, care ii reprosaze in gluma ca executa ordinele lui Basescu, daca nu ii place solutia pe care tocmai o daduse in „Dosarul Revolutiei”. Este vorba, mai exact, despre rezolutia din 4 aprilie 2009, prin care a infirmat rezolutia lui Dan Voinea de incepere a urmaririi penale fata de Ion Iliescu (vezi facsimil).
Iata dezvaluirile lui Dan Andronic:
„Un asemenea moment s-a petrecut intr-una din vilele de protocol din b-dul Mircea Eliade, fostul Primaverii, in anul 2009. In iulie 2009 avea loc petrecerea data de un vice prim-ministru in guvernul Boc 1, era ziua de nastere a proaspatului ministru de Interne Dan Nica, iar invitati la acest eveniment privat erau numai varfurile Statului.
George Marior si Laura Codruta Kovesi – invitati de onoare la ziua lui Dan Nica
Printre acestea apar trei figuri extrem de interesante: George Maior, directorul SRI, Laura Codruta Kovesi, procuror general al Romaniei, si Marius Iacob, procuror sef de sectie la Parchetul General. Alaturi de ei, la acea reuniune, au mai fost prezenti Emil Boc, prim-ministru, Mircea Geoana, presedintele Senatului, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Ilie Sarbu, Adrian Videanu, Victor Ponta, ministri, oameni politici.
Din relatarea unuia din participanti rezulta ca la aceasta petrecere nu au existat decat foarte putine mese, majoritatea participantilor stand in picioare.
Perioada este extrem de importanta pentru ca atunci s-au petrecut doua evenimente cruciale: criza guvernamentala legata de nominalizarea chestorului Virgil Ardelean in fruntea serviciului de informatii al MI (DGIPI sau UM 0962) si scoaterea de sub urmarire penala de catre Parchetul General condus de Laura Codruta Kovesi in dosarul Revolutiei a lui Ion Iliescu.
(…)
Revenind la ziua de nastere a lui Dan Nica, ceea ce ne-a atras atentia a fost ca unul din participanti ne-a relatat urmatoarea intamplare: ‘Eram intr-un grup de oameni care se invarteau in jurul lui Maior si Kovesi. La un moment dat, am auzit-o pe Kovesi spunand: Dar solutia pe care am dat-o nu v-a placut? Era un raspuns la un repros, facut in gluma, de Ilie Srabu, daca-mi aduc bine aminte, care-i spunea lui Kovesi ca prea executa ordinele lui Basescu. Despre ce solutie era vorba? NUP dat lui Ion Iliescu in Dosarul Revolutiei’…
O conversatie aparent banala, daca n-am lua in calcul pozitiile celor implicati.
Ceea ce ne-a relatat demnitarul care a participat la ziua lui Dan Nica, pe care, repet, o putem localiza in iulie 2009, este un indiciu important pentru elucidarea unuia din misterele Justitiei.
Prin rezolutia din 09.04.2009, adica cu cateva luni inainte, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis ca intemeiate plangerile formulate de Ion Iliescu si Teodor Brates impotriva rezolutiei nr. 97/P/1990 din 07.12.2004 a Sectiei Parchetelor Militare si a dispus infirmarea inceperii urmaririi penale fata de Ion Iliescu, Teodor Brates, Virgil Magureanu, Ion Preda, Gelu Voican Voiculescu, Victor Ionescu, George Popescu, Silviu Brucan, Petre Popescu si Alexandru Barladeanu.
Cum si-au unit fortele SRI si Armata pentru musamalizarea Dosarului
Contextul in care s-a judecat atunci gestul Laurei Codruta Kovesi a fost unul politic, speculatiile momentului fiind legate de apropierea campaniei electorale prezidentiale si a netransformarii lui Ion Iliescu intr-un martir politic. Numai ca a existat o intalnire la Palatul Cotroceni mediata de Traian Basescu, in care acesta ii reproseaza public blocarea cercetarilor. Deci aceasta ipoteza pica.
In realitate, Laura Codruta Kovesi a avut un rol extrem de activ in tentativa de blocare a cercetarilor facute in Dosarul Revolutiei, surse din randul Asociatiei 21 Decembrie, povestindu-ne de cele doua intruniri ale CSM in care Procurorul general s-a opus eliberarii unor copii dupa dosar, in ciuda deciziei CEDO. Anterior, CEDO decisese ca, in spiritul egalitatii de arme, Asociatia 21 Decembrie are dreptul la o copie integrala dupa dosar. Kovesi nu vroia sa le dea aceste copii, asa ca a trimis patru adrese la CEDO in care pretindea ca vrea sa obtina lamuriri privind modul in care trebuia dusa la indeplinire aceasta hotarare.
(…)
Apoi mi s-a spus ca generalul Constantin Degeratu a fost un membru al administratiei lui Traian Basescu, ca nici cei din SRI nu erau dornici sa rascoleasca trecutul legat de Evenimentele din Decembrie 1989, dupa cum un ziarist specializat in aceste evenimente mi-a invocat trecutul tatalui lui Kovesi, despre care ne-a declarat ca ‘in timpul regimului comunist, in timp ce exercita functia de procuror sef al Procuraturii locale Medias, domnul Ioan Lascu (foto dreapta) avea calitatea de membru al Comitetului executiv municipal Medias al Partidului Comunist Roman’, si de aici poate sa vina atentia deosebita acordata lui Ion Iliescu.
Concluzia mea, dupa audierea mai multor pareri, este ca Laura Codruta Kovesi a actionat in cazul tentativei de ingropare a Dosarului Revolutiei ca varf de lance pentru un grup de ofiteri din structurile de informatii si armata, care nu aveau niciun interes ca lucrurile sa capete amploare. Din perspectiva ofiterilor activi, dar mai ales a rezervistilor”.
*Cititi aici integral rezolutia prin care Laura Kovesi a infirmat rezolutia de incepere a urmaririi penale in “Dosarul Revolutiei”
*Cititi aici integral dezvaluirile lui Dan Andronic
https://www.luju.ro/dezvaluire-bomba-kovesi-se-impauna-ca-l-a-salvat-pe-iliescu-ziaristul-dan-andronic-publica-noi-marturii-de-la-chefurile-din-vilele-sri-eram-intr-un-grup-de-oameni-care-se-invarteau-in-jurul-lui-maior-si-kovesi-am-auzit-o-pe-kovesi-spunand-dar-solutia-pe-c
/////////////////////////////////////////////////
(Orbiti de prea multa gargara electorala si neprofesionala…)Pensionarii cu dizabilități anunță proteste din cauza noii legi a pensiilor
Articol de Radiojurnal, 26 August 2024, 18:38
Noua lege le scade pensiile cu procente între 50 și 80%.
Pensionarii cu dizabilități sunt revoltați că pensiile lor sunt mai mici cu procente între 50 și 80, în urma aplicării noi legi a pensiilor.
Scăderea este cauzată de faptul că noul act normativ introduce o formulă de calcul care are la bază aplicarea unui stagiu de cotizare uniform, de 25 de ani, fără a ține cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilități grave și accentuate.În plus, pensiile vor fi înghețate la valoarea din 31 august și nu vor mai fi indexate timp de 10-15 ani. Președinta filialei Harghita-Covasna a Asociației Nevăzătorilor din România, Maria Tămaș: Nevăzătorii nu pot să lucreze ca și un om valid – 30 de ani. Au dreptul să iasă la 11 ani și opt luni, nevăzătorii care sunt pensionari la limită de vârstă sunt între 60 și 80%, mai puțini, dăm un exemplu, de la 2.700 la 1.107 lei, de la 2.900 la 1.000 de lei. În primul rând, la nivel central se va organiza un miting în caz că până la data de 17 sau 19, când va fi aprobat de Primăria Capitalei, nu se va rezolva nimic la autorități.Dacă în urma discuțiilor pe care le vor avea cu autoritățile nu se vor găsi soluții pentru remedierea situației, organizațiile persoanelor cu dizabilități vor organiza un protest în fața Guvernului.
///////////////////////////////////////////
DEZVĂLUIRI- Primul Tun După Revoluție! Amintiri Frumoase Despre Flota Comercială A României. Ce-Am Avut Și Ce-Am Pierdut…
La începutul anului 1990, Flota maritimă de transport deţinea 288 nave, cu un tonaj de 5.614,0 mii tdw., restructurată astfel :
– 188 cargouri de mărfuri generale – 1.444 mii tdw. (25,6%);
– 12 tancuri petroliere – 1.090 mii tdw. (19,5%);
– 70 mineraliere – 2.979 mii tdw. (53,2%);
– 18 nave specializate – 101 mii tdw. (1,7%).
În funcţie de anii de vechime, situaţia se prezenta astfel:
– 30 nave sub 5 ani (10,4%);
– 69 nave între 5 – 10 ani (24,1%);
– 91 nave între 10 – 15 ani (31,1%);
– 44 nave între 15 – 20 ani (15,3%);
– 54 nave peste 20 ani……
…..det. aici
/////////////////////////////////////////////
Pescuirea minunată -La Pêche miraculeuse
Autor(i):Vasile Trif
Traducător(i):Jean Poncet
Vasile Trif
Ediție bilingvă română-franceză / Édition bilingue roumain-français
Traducere din limba română de / Traduit du roumain par Vasile Trif et Jean Poncet
Ilustrații de / Illustrations de Vasile Trif
Cu un text însoțitor despre arta ilustratorului de / Avec un texte d’accompagnement sur l’art de l’illustrateur par André Seleanu
Pescuirea transcendenței
O poezie a interferenței firești, dintre sacru și profan, ne oferă părintele Vasile Trif în acest nou volum, Pescuirea minunată. Un titlu sugestiv pentru ceea ce autorul își propune în lucrarea sa poetică. Căci dacă, odinioară, apostolul Petru își asumase condiția de „pescar de oameni”, Vasile Trif se arată aici pescar al transcendenței pe care o restituie viețuirii umane. Pescuire a minunii care ține în firea ei existența. Totul construit în jurul trinității: lumină, iubire, cuvânt. Unde rolul primordial îl are cuvântul, cel ce poartă în sine virtuțile logosului. „Țes lumea aceasta în cuvinte puține”, zice poetul. Fiindcă nu e nevoie de prea multe în „închipuirea” lumii, atunci când acestea își asociază tăcerea roditoare și vorbitoare, din care însuși cuvântul purcede: „Cuvintele tresaltă-n pielea întinsă-a tăcerii”. Poate că tocmai de aceea poemele sale concise sunt cele care afirmă deplin virtuțile metaforei. Iar în această pescuire a sacrului, părintele Vasile Trif aduce cu sine, în îndepărtata Canada, întruchiparea etnică a acestuia, nostalgia copilăriei consumate în spațiul identitar al satului românesc, ale cărui însemne și simboluri se regăsesc în poemele sale: „se-ntoarce pământul în mine/ precum o brazdă tăiată adânc”! Mărturisiri și orizonturi poetice în care lectorul se poate regăsi oriunde va fi fiind el. (Horia Bădescu)
Spațiul și culorile sale
Arta lui Vasile Trif este de o diversitate internă uluitoare, aș spune de o complexitate neobișnuită. Zonele de umbră care vin în întâmpinarea obscurității purtătoare de pericole se deschid spre lumină. Culorile intense, roșul cărămiziu, albastrul ultramarin, galbenul puternic, sunt echilibrate de spații albe neașteptat de articulate. Există în această operă un palim- psest al imaginii înscrise în imagine.
Interferențe: titlurile unor lucrări conotează deja un domeniu abstract. Dar remarcăm forme de păsări și fragmente de scene figurative: așteptările noastre sunt oarecum dejucate parcurgând desfășurarea operei. Caligrafia și motivele de- corative abundă. Surpriză: există o senzualitate a culorii și o diversitate de surse de inspirație, și în special icoana pe sticlă cu atmosfera ei specifică, pe care Trif o stăpânește. Observ, de asemenea, jocul articulațiilor și al limitelor între spațiul deschis și cel închis. Pe scurt, o operă abstractă care adeseori surprinde gestual exterioritatea zâmbitoare a figurativului. (André Seleanu)
Oglinzi
Se-ntoarce pământul în mine
precum o brazdă tăiată adânc
în zorii zilei
păsările cerului rămase fără cuib
flămânde se reped în cresturi
și-n fiecare gol se-așează
unele lângă altele
valuri de aripi și ochi
într-o mișcare de du-te-vino
un caleidoscop al văzduhului
cu mii de oglinzi
VASILE TRIF s-a născut în anul 1975, în Baia Mare, Maramureș, România și, în prezent, locuiește în Canada. Este preot ortodox la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Saint-Eustache, Québec. Este licențiat în teologie și filosofie. Deține, de asemenea, și un masterat în teologie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2007, urmează cursurile Facultății de Asistență socială la Université du Québec din Montréal (UQAM). Fiind licențiat în acest domeniu, profesează și în sistemul de sănătate canadian.
În 2002, debutează cu volumul de poezie Fiul în risipire la Editura Risoprint din Cluj-Napoca. Publică în mai multe reviste literare din țară și străinătate. Este prezent în diferite antologii: O antologie a poeziei maramureșene: de la poezia populară la poezia contemporană (2009), realizată de poetul Nicolae Păuna Scheianu, Editura Ethnologica (2010); Antologie de literatură contemporană, Editura Globart Universum, Montréal (2020); două antologii americane: Hidden in Childhood: A Poetry Anthology, Literary Revelations Publishing House (2023); Petals of Haiku: An Anthology, Literary Revelations Publishing House (2024).
Frecventează, din 2012, Școala de Arte Plastice Atelier d’Arts Anciens Valuarda, Montréal, Québec, Canada. Prezintă icoane pe sticlă, în anul 2015, în cadrul Expoziției colective À la rencontre de l’Invisible, organizată în colaborare cu Le Musée des métiers d’art din Québec (MUMAQ). Participă cu lucrări și în anul 2019, în cadrul Expoziției L’amitié spirituelle. În 19 noiembrie 2019, are prima expoziție personală, intitulată Immersion, cu 50 de lucrări realizate în tehnică mixtă, la Galeria Queens of the Arts din Montréal. În 2022, participă la 44 Art Events – Rassemblement des Arts de Montréal, cu lucrări în tehnică mixtă. Expune, în același an, într-o expoziție de grup, la Galeria Boa-Bob Oré. Curatorul expoziției este criticul de artă André Seleanu. Cu ocazia Festivalului Internațional de Jazz de la Montréal, în iulie 2023, participă cu lucrări într-o expoziție de grup și personală la Centrul Gesù de la Catedrala Iezuită, curatorul expoziției fiind Profesorul Dr. Norman Cornett. Din 2024, expune pe simezele Galeriei Maël Galerie din Montréal.
https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/%C8%98coala-ardelean%C4%83-de-poezie-c-147/pescuirea-minunat%C4%83-la-p%C3%AAche-miraculeuse-p-1075.html?zenid=agjf7vp7isfai4rfcjfjcnhkl6
//////////////////////////////////////////
Chemarea din Interior. Desăvârșirea Țelului Suprem
Autor(i):Robin Wildt Hansen
Titlul original: The Call from Within. Accomplishing Your Meaningful Project
Ediție în limba română prefațată de autor.
Cuvânt-înainte: Dumitru Constantin-Dulcan
Traducere din limba engleză: Veronica Preda
Comenzile se onorează începând cu 30 august 2024.
Un ghid care ne ajută să conștientizăm propriul scop cu care am venit pe lume.
Cartea psihoterapeutului Robin Wildt Hansen este un studiu psihologic menit să analizeze toate circumstanțele care ne pot mobiliza sau demobiliza de-a lungul vieții să ne atingem Țelul Suprem. Autorul definește Țelul Suprem drept realizarea care oferă un sens, o semnificație decisivă vieții fiecărei persoane: „este misiunea ta individuală în lume”, este conexiunea cu inima și cu Structura ta Superioară.
La ora actuală, există deja o literatură importantă care se referă la dezvoltarea personalității. Apreciez că și această carte este una dintre cele mai lucid scrise și, prin urmare, deosebit de utile pentru evoluția personală. (Prof. univ. dr. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN)
Chemarea din Interior. Desăvârșirea Țelului Suprem abordează mai multe probleme frecvent întâlnite: Ce se întâmplă după ce faci saltul și începi să lucrezi la acel proiect special? Ce se întâmplă după ce ți‑ai lăsat serviciul sau ți‑ai alocat o parte din timp pentru a face ceva mai însemnat decât munca ta de zi cu zi? Cum te asiguri că te ții cu adevărat de treabă pentru a transforma acel proiect în realitate? Și cum o faci bine, asigurându‑te nu doar că faci și tu tot ce poți, ci că te și dezvolți odată cu proiectul, astfel încât rezultatul să fie chiar mai bun decât maximul pe care îl puteai oferi când ai pornit la drum?
Există multe capcane pe parcurs – așa cum spune Seneca în citatul de deschidere al cărții: „Pe căi anevoioase se ajunge la stele”. Așadar, această carte, în loc să se concentreze pe credința că poți face asta, sau ceva similar, aprofundează detaliile despre cum să depășești numeroasele obstacole pe care, probabil, le vei întâlni în calea ta. (ROBIN WILDT HANSEN)
O carte motivantă și ușor de citit, care te îndeamnă să treci la fapte. Un mic ghid de buzunar pe care îl putem consulta de fiecare dată când simțim că avem nevoie de inspirație din universul lăuntric.
În societatea românească modernă, în care există o mentalitate formată pe supraviețuire, Chemarea din Interior ne oferă o perspectivă diferită și ne invită să reflectăm atât la valorile noastre personale, cât și la adevărul nostru interior și să acționăm în conformitate cu acestea. (OANA GROSU, psiholog și psihoterapeut)
Când Robin mi-a dăruit această carte, am descoperit că este scrisă într-un mod cât se poate de personal, iar experiențele și concluziile sale sunt dublate de explicații cu rădăcini bine înfipte în psihologie și neuroștiințe. Mi-am dat seama că am în față un ghid care nu îmi vorbește despre lucruri pe care le cunoșteam sau intuiam deja. Atunci am știut că această carte merită tradusă și în limba română. (VERONICA PREDA, traducătoarea cărții)
Despre autor
Autor a două romane de ficțiune și două de nonficțiune, editor și translator, Robin Wildt Hansen este absolvent de Teologie și Istoria Religiilor, iar ulterior, de Lingvistică. S-a specializat ca psihoterapeut în analiza jungiană și traumă, iar în 2024 a publicat lucrarea în limba engleză Ethics and Personality, în care analizează legătura dintre tipurile de personalitate ale lui Jung și valorile etice.
Născut la Copenhaga, călătorește prin lume în lung și-n lat, în misiunea sa de a experimenta și de a da expresie realităților care există dincolo de nivelul de suprafață al adevărurilor aparent evidente. Ajungând în România și descoperind locuri de o frumusețe aparte și oameni educați și primitori, începe să învețe limba și obiceiurile. În prezent, locuiește o bună parte din timp în București, unde își urmează vocația de scriitor și predă cursuri pe teme de psihologie, spiritualitate și scriere creativă.
Îl puteți găsi la pagina personală de internet: www.robinwildthansen.com
Cuprins
Cuvânt‑înainte de Dumitru Constantin-Dulcan
Gândul traducătoarei
Prefața autorului la ediția în limba română
Introducere
Partea I. Determinantele succesului
Capitolul 1. Țelul tău Suprem
Care ar fi Țelul tău Suprem în viață?
Exemple de Țeluri Supreme
Țelul tău Suprem este independent de ceea ce cred ceilalți
Unele Țeluri Supreme pot avea rezultate greșite
Țelul tău Suprem se poate schimba
Țelul tău Suprem este independent de circumstanțe
Capitolul 2. Structura ta Superioară
Capitolul 3. Sufletul tău
Limite auto‑impuse
Geniul
Mitul Talentului
Oceanul și paharul
Capitolul 4. Motivația Lăuntrică
Capitolul 5. Trecerea la Fapte
Capitolul 6. Autodisciplina
Partea a II-a. Determinantele eșecului
Capitolul 7. Structura ta Inferioară
Capitolul 8. Ego‑ul tău
Vecinii
Barierele succesului și ale eșecului
Capitolul 9. Partea luminoasă a procrastinării
Capitolul 10. Latura întunecată a procrastinării
Capitolul 11. Stimularea
Drogurile
„Informația”
Divertisment drăguț
Înțelepciunea pe social media
Pornografia
Ştirile
Capitolul 12. „Informația” și inconștiența
„Informația” înseamnă stimulare
„Informația” te ține pasiv
Oamenii nefericiți hrănesc economia
Efectele pe termen scurt
Efectele pe termen lung
Concentrarea
Meditație versus „informație”
Un război pe viață și pe moarte
Conștientizarea de nivel scăzut
Culturile de tip matriceal
Capitolul 13. Inconștiența
Capitolul 14. Ceilalți oameni
Neuronii‑oglindă
Tergiversarea celorlalți
Buna părere a celorlalți
Fă‑o oricum!
Capitolul 15. Propriul tău temnicer
Definițiile ego‑ului tău
Opresorul din interior
Lingușitorul interior
Mitul Inspirației
Nihilismul
Partea a III-a. Treci la Fapte
Capitolul 16. Treci la Fapte cu toată inima
Capitolul 17. Sprijină succesul altor oameni
Capitolul 18. Arta manifestării
Stabilirea intențiilor
Gândirea pozitivă
Deconectarea de la rezultat
Asumarea răspunderii
A simți că meriți
Meditația
Recunoștința
Nepotul, nu șapca
Capitolul 19. Autodisciplina
De la intenție la realitate
Obstacolele din calea autodisciplinei
A trece peste obstacole
Capitolul 20. Construiește‑ți forța
de concentrare prin meditație
Cele două minți în Budism
Capitolul 21. A înfăptui cu adevărat
Accesează‑ți Structura Superioară
Manifestă‑ți dorințele
Treci la Fapte
Prioritizează lucrurile importante față de cele urgente
Păstrează‑ți mintea limpede
Elimină „informația”
Ignoră vorbăria goală a ego‑ului
Valorifică‑ți Structura Inferioară
Ia o pauză
Baia lui Arhimede
Ceaiul de după‑amiază
Iluminarea lui Ananda
Calea fericirii
Despre autor
Despre Colecția „Noua Spiritualitate”
Noua Spiritualitate este emanația unei Noi Științe care s-a conturat îndeosebi către sfârșitul secolului abia încheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care pledează pentru originea spirituală a Universului.
Viziunea materialistă asupra lumii a permis crearea unei civilizații tehnologice avansate, cu indubitabile avantaje pentru ameliorarea condiției umane. În același timp însă, filosofia care a motivat-o nu a reușit să evite actuala criză globală. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasați, mai aproape de autodistrugere.
Colecția noastră se deschide, așadar, tuturor cărților menite să propună o soluție de ieșire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valență demersului spre o lume mai bună.
Nimic nu se va schimba în drama lumii actuale dacă rămânem la aceeași gândire. Acesta este motivul pentru care toți comentatorii fenomenului social optează pentru o Nouă Spiritualitate. Respectul pentru viață, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu Legea fundamentală a Universului, care postulează înfăptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, și nu a urii și a dezbinării, constituie esența Noii Spiritualități. (DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN)
https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/noua-spiritualitate-c-137/chemarea-din-interior-des%C4%83v%C3%A2r%C8%99irea-%C8%9Aelului-suprem-p-1076.html?zenid=agjf7vp7isfai4rfcjfjcnhkl6
////////////////////////////////////////
Amintiri despre Țara Pierdută
Autor(i):Emanuel Tânjală
Religia creştină a fost ghidul pe care l-am avut în suflet de la începutul începutului. În privinţa fotografiei, am folosit cuvântul ca o metaforă. Preţuiesc acest dar de la Dumnezeu, ca şi Biblia, dar nu le pot alătura în sertarul raţiunii. Îmi place să fotografiez adevărul, de aceea mă strecor în lumea mea secretă, folosind smerenia ca pe un cult al documentaristului. Fotografia nu este un ţel, este o fascinaţie, o dăruire umilă a pasiunii mele. Eu nu mă rog la fotografie, eu slujesc fotografia cu pasiunea exploratorului care se explică: „Sunt cine sunt”. Fotografia este o oglindă pe care le-o pun în faţă semenilor mei. Fotografia este un act de credinţă, pentru că eu folosesc adevărul, pentru că nu mă pasionează trucurile şi tabloidele care ne-au invadat viaţa. Îmi place oferta adevărului şi uite aşa îmi place să pătrund în inimile celor care au curiozitatea de a vedea fotografiile mele.
Ştiu că fiecare dintre noi suntem chemaţi să ne jucăm rolul în această viaţă – aici, pe deasupra florilor de câmp. (Emanuel Tânjală)
* * *
Emanuel Tânjală (n. 1944, Bucureşti) s-a consacrat în presa românească în anii 1970, unde a lucrat ca fotograf pentru publicaţiile Satul Socialist, Flacăra şi Cinema. Pentru apucăturile occidentale pe care le avea (părul şi barba lungi, îmbrăcat în blugi) a fost exclus din grupul de fotografi oficiali ai perioadei comuniste. Această sancţiune i-a permis să îşi urmărească adevărata pasiune, aceea de a portretiza aspecte din viaţa de zi cu zi a oamenilor din ceea ce i se părea tot mai mult o închisoare numită România. În anul 1981, profitând de o bursă oferită de guvernul italian, a reuşit să plece în lumea liberă, mai întâi în Europa, apoi în Statele Unite ale Americii. A continuat să lucreze ca fotograf liber profesionist, colaborând cu diverse publicaţii americane şi prezentându-şi lucrările în expoziţii de artă. A revenit în România în ianuarie 1990 pentru a fi martor la căderea regimului comunist. Între anii 1999 şi 2005, a predat fotografia la Centrul pentru Jurnalism Independent şi a fost colaborator al mai multor publicaţii româneşti. Împreună cu Dan Cristian Turturică a publicat, în anul 1997, cartea „România”, de la New York la Los Angeles (Editura Nemira), iar în anul 2013 a lansat volumul autobiografic Jurnalul unui fotograf (Editura Humanitas). În prezent locuieşte în Lynchburg, Virginia (Statele Unite ale Americii).
https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/locurile-memoriei-c-171/amintiri-despre-%C8%9Aara-pierdut%C4%83-p-417.html
///////////////////////////////////////////
Adevăratul dosar FLOTA. Cum s-au vândut primele 25 de nave – Constanta.RO
http://constanta.ro/2018/02/16/adevaratul-dosar-flota-cum-s-au-vandut-primele-25-de-nave/
ADEVĂRATUL DOSAR FLOTA BY DRAGOȘ IONESCU
Întrebarea “unde a dispărut flota” de nave maritime a României este o manipulare în sine: flota n-a dispărut, navele noastre au fost vândute la bucată sau în grup, second-hand sau la fier vechi, ipotecate la bănci pentru a credita afaceri private, distruse din punct de vedere tehnic sau abandonate prin diferite porturi. Cei implicați și responsabili de acest jaf fără precedent în istoria marinei române au ajuns directori la societăți private, oameni de afaceri cunoscuți, politicieni importanți sau pensionari de lux, care controlează justiția și mijloacele de informare.Până și conducerea statului s-a speriat. Încercând în două rânduri să clarifice situația companiilor de navigație, guvernul României a format prima dată o comisie parlamentară în anul 1993 care să identifice situația flotei. Investigațiile comisiei s-au finalizat printr-un Raport depus la guvern în luna Mai 1994. Nici serviciile de informații n-au asistat chiar nepăsătoare și așa cum explică fostul premier Petre Roman au trimis periodic note către șeful guvernul cu privire la situația flotei. După încă 4 ani, în Martie 1998 fostul președinte Emil Constantinescu a solicitat sprijinul unui consorțiu străin pentru lămurirea situației din fosta flotă. Și astfel la finalul lui 1998 acest grup de specialiști reuniți sub coordonarea băncii olandeze ABN AMRO au depus concluziile necesare confirmând situația dezastruoasă.
Rezultatele anchetelor din 1994 și 1998 n-au ajuns nici până azi la cunoștința publicului. Se pare că s-au făcut eforturi grozave să nu se afle ceva. Tăcerea s-a așternut repede influențată și de lipsa totală de interes a electoratului care uită repede. Publicăm pentru prima dată în serial o analiză a datelor cuprinse în cele două documente amintite, împreună cu alte informații colectate în timp din surse verificate și extrem de credibile…………
…..det aici
/////////////////////////////////////////
Cum s-a ajuns la dezastrul flotei de pescuit oceanic a României – România furată – Unde a dispărut flota de pescuit oceanic a României?
În România, activitatea de pescuit maritim profesional se limitase până în anul 1964 la Marea Neagră, având ca ambarcaţii mahoanele cherhanalelor şi traulerele mici (şi învechite) ale „Întreprinderii Piscicole” din Brăila şi ale „Întreprinderii de Industrializare şi de Desfacere a Peştelui” din Tulcea, care aduceau la mal tonaje mici de peşti bentici cum ar fi sturionii, morunii, calcanii, cambulele, şi de peşti pelagici printre care dominau chefalii, stavrizii şi hamsiile.
Oferta era mult inferioară cererii. În anii 1964-1965 au fost comandate şantierelor navale din Japonia două mari traulere oceanice : „Constanţa” şi „Galaţi”.
În primii trei ani de activitate, cele două nave au pescuit împreună o medie anuală de 6.620 tone de peşte oceanic: acest succes a încurajat guvernul să dezvolte flota de pescuit până la 20 de traulere şi de 3 nave frigorifere de transport în 1973.
În 1972 producţia medie anuală pe navă activă era de de 2.864 de tone, adică o medie zilnică de 19,4 tone.
Estimată la un miliard de dolari americani, Compania Română de Pescuit Oceanic a eşuat în anii de tranziţie.
IPO Tulcea era, în 1990, un adevărat colos, fiind proprietara celei de-a cincea flote de pescuit a lumii.
Potrivit fostului director general Ion Crişan, compania (devenită CRPO SA) avea 50 de traulere, 12 nave frigorifice de transport „Polar”, două tancuri petroliere şi peste 10.000 de angajaţi.
A existat un plan magistral, despre care din păcate nimeni nu vorbește, care a pus România la finalul anilor ’70 pe harta geostrategică a lumii.
Fosta noastră flotă, distrusă cu mare atenție și perseverență după 1989, odată cu înlăturarea lui Ceaușescu de la putere, făcuse parte din acest mare proiect strategic.
Un aspect aproape necunoscut este acela că statul român folosea ca paravan pentru operațiuni de trafic cu armament destinat statelor din Africa, navele frigorifice tip Polar şi flota de pescadoare.
În 2016 fostul director executiv al Companiei de Pescuit Oceanic, Florin Adetu, avea să declare pentru Digi24 că Romînia comunistă a livrat armament în Mauritania și Republica Angola, iar Nicolae Zărnescu, fost adjunct al Securității Tulcea recunoștea operațiunile explicând că era vorba despre “armament ușor, lansatoare de grenade, automate, mitraliere, cartușe.”
Statele africane erau doar zone de tranzit pentru că armamentul avea ca utilizator final armata irakiană a lui Saddam Hussein, este de părere Ovidiu Ohanesian.
Această situație poate explica tensiunile din 1987 atunci când marina militară iraniană aproape a scufundat cargoul românesc „FUNDULEA” în strâmtoarea Ormuz, iar în ziua următoare a atacat un petrolier care naviga sub numele fals “DACIA.”
Mai multe sinistre absolut suspecte în care au fost implicate navele noastre de pescuit, rămase secrete până în ziua de azi, întăresc ipoteza unor operațiuni acoperite ale statului român pe relația cu statele afircane.
În cartea “Western Sahara: War, Nationalism, and Conflict Irresolution” scrisă de Stephen Zunes și Jacob Mundy, publicată în 2010 la editura Syracuse din New York se menționează că în anul 1986 un trauler românesc a fost scufundat de combatanții Frontului Polisario în apele Republicii Mauritania………
………det.aici
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/o-flota-disparuta/
///////////////////////////////////////
Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu spun „Amintiri despre o flotă pierdută”
VERSIUNE PRINTABILA
Pe 13 octombrie, de la ora 17.00, aula Bibliotecii Judeţene I. N. Roman va găzdui lansarea cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută”, autori Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu
Cartea are două volume: vol. 1 – Navele româneşti ale Dunării şi mării şi vol. 2 – Voiaje. În argumentul care deschide volumul I, autorii precizează: „Volumele acestei cărţi nu se vor a fi un manual de specialitate şi nici o carte de istorie, ci o lucrare documentară îndeajuns de cuprinzătoare pentru o multitudine şi o diversitate de date şi informaţii tehnice, istorice şi de altă natură, sperăm că utile, care, comunicate peste timp, vor duce mesajul nostru, imaginea noastră, a acestor vremi, celor care se vor interesa de noi şi, poate, undeva, cândva, le vor fi de folos… Documentele de arhivă utilizate de noi în prezenta lucrare, precum şi articolele din presa timpului, citatele din diverse surse şi diferiţi autori se pot constitui ele însele în surse de inspiraţie pentru o multitudine de alte subiecte, în legătură directă cu sau referitoare la tematicile navigaţiei şi construcţiilor navale sau în relaţie cu alte elemente din viaţa politică, socială, economică, culturală şi/ sau militară din istoria României”.
De asemenea, se arată că, obiectiv, nu s-a putut scrie „totul” despre navele româneşti şi marinarii români, motiv pentru care autorii invită şi pe alţi autori de a se alătura, în timp, acestui demers publicistic.
Subiectul cărţii este, în fapt, un conglomerat de subiecte referitoare la oameni şi nave, destine, speranţă, dragoste, ură, viaţă, dar şi moarte.
„Cititorul acestei cărţi va fi martorul naşterii, măririi, decăderii şi dispariţiei unei flote…
Poate părea paradoxal, dar nu am vrut să abordăm dosarul «Flota». Ar fi fost prea mult şi inutil…
Demersul investigaţiei noastre reprezintă o călătorie în timp, o întoarcere în Trecut, în istoria navală a României, o încercare de a aduce în Prezent ceea ce, altfel, riscă să fie uitat sau nu se cunoaşte deloc”, mai spun autorii.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/constantin-cumpana-si-corina-apostoleanu-spun-amintiri-despre-o-flota-pierduta-71467-343954.html
////////////////////////////////////////
AMINTIRI DESPRE O FLOTA PIERDUTA
By Albu Danut
Arc peste timp
La începutul anului 1990, Flota maritimă de transport deţinea 288 nave, cu un tonaj de 5.614,0 mii tdw.,bujoreni restructurată astfel :
– 188 cargouri de mărfuri generale – 1.444 mii tdw. (25,6%);
– 12 tancuri petroliere – 1.090 mii tdw. (19,5%);
– 70 mineraliere – 2.979 mii tdw. (53,2%);
– 18 nave specializate – 101 mii tdw. (1,7%).
În funcţie de anii de vechime, situaţia se prezenta astfel:
– 30 nave sub 5 ani (10,4%);
– 69 nave între 5 – 10 ani (24,1%);
– 91 nave între 10 – 15 ani (31,1%);
– 44 nave între 15 – 20 ani (15,3%);
– 54 nave peste 20 ani.
bucsaniDin datele statistice de mai sus rezultă că doar 10,4% din totalul flotei era reprezentat de navele noi, celelalte nave fiind vechi (55,2%) sau foarte vechi (peste 15 ani vechime: 34,2%).
Uzura fizică şi morală a navelor vechi şi foarte vechi a avut efect atât asupra volumului cheltuielilor de întreţinere (la încheierea contractelor de asigurare, unde se percepeau prime mari la valori de asigurare scăzute), cât şi la angajarea navelor, caz în care erau preferate navele cu vechime sub 5 ani şi se refuzau navele mai vechi de 15 ani.
Din punct de vedere al organizării, flota maritimă de transport era administrată de două companii de navigaţie: Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (I.E.F.M.) „Navrom“ Constanţa – 275 nave (5.380,0 mii tdw.) şi Întreprinderea de Comerţ Exterior (I.C.E.) „Navlomar“ Bucureşti – 11 nave (225,0 mii tdw.). De asemenea, exista şi compania mixtă „Roliship“ – 2 nave (9.600,0 tdw.), la care 51% din acţiuni erauposada deţinute de I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa, iar 49% din acţiuni aparţineau companiei libiene „Lafico“.
Până la sfârşitul anului 1989, activitatea flotei maritime de transport a fost monopol de Stat, reprezentat prin I.C.E. „Navlomar“ Bucureşti, care prelua prin contracte de cărăuşie mărfurile aparţinând întreprinderilor de comerţ exterior.
La 1 ianuarie 1990, cu toate că flota maritimă (în special cea de petroliere şi mineraliere) era intens exploatată, I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa înregistra o datorie externă de 29 milioane dolari, factor valutar care, pe lângă cei de ordin tehnic şi strategic, a afectat serios activitatea întreprinderii şi a flotei maritime româneşti.
Navrom-Pavilionul(2)La aceste datorii externe trebuie adăugată lipsa de capacitate a I.E.F.M. „Navrom“ în achitarea primelor de asigurare (în anul 1990, doar 50% din nave erau asigurate).
Un alt aspect legat de situaţia flotei maritime comerciale este cel referitor la calitatea şi fiabilitatea navelor.
Deoarece mai mult de 87% dintre acestea erau construite în şantiere navale româneşti şi aveau în dotare motoare, mecanisme, aparataje şi echipamente autohtone, navele se aflau cu mult sub standardul mondial de calitate şi foarte multe nu erau omologate de instituţiile abilitate.
Starea tehnică precară a navelor româneşti, lipsa de dotare în conformitate cu rigorile regulilor şi convenţiilorsarmisecetuza1970-1978 internaţionale, lipsa acută a pieselor de schimb au fost cauzele cele mai importante care au dus la o utilizare scăzută a parcului naval şi, implicit, la o creştere a cheltuielilor (navele erau angajate la navluri mici şi asigurate la prime mari).
În anul 1990, în baza Decretului-lege nr. 50/ 1990, 24 de nave au fost vândute de I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa, dintre care 19 aveau expirată durata de exploatare normată.
.
În august 1990, conform H.G. nr. 494/ 9 mai 1990, I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa a fost divizată în trei societăţi comerciale pe acţiuni: S.C. „Petromin“ S.A. (specializată în exploatarea navelor petroliere şi mineraliere), S.C. „Navrom“ S.A. (specializată în exploatarea cargourilor de mărfuri generale) şi S.C. teleorman„Romline“ S.A. (specializată în exploatarea navelor portcontainere, ro-ro, ferry-boat şi cargouri de mărfuri generale), care şi-au împărţit navele în baza unui protocol semnat la 9 august 1990. Ulterior, cele trei companii au fost transformate în societăţi comerciale pe acţiuni, specializate în transporturi de mărfuri şi pasageri, cu nave proprii sau închiriate, exploatarea mineralierelor şi petrolierelor, activităţi de brokeraj, repararea, cumpărarea şi vânzarea de nave.
În principal, cele trei companii nou înfiinţate şi-au stabilit şi orientat strategiile pentru depăşirea situaţiei de criză în care se afla flota maritimă românească, au dezvoltat diverse forme de cooperare şi au avut câteva prevederi comune. Acestea constau în reorientarea transportului maritim spre alţi parteneri (în situaţia în care relaţiile de import şi export/ navă se reduseseră la 40% faţă de anul 1989), obţinerea de credite de la bănci străine (cu prioritate pentrutitu reparaţii şi retehnologizări, în situaţia în care băncile româneşti încă nu acordau credite pe termen lung, cu termen de graţie), finalizarea prin eforturi proprii a navelor aflate în construcţie în diferite şantiere navale româneşti, (circumstanţă în care, conform H.G. nr. 740/ 1990, navele fuseseră scoase de la creditele bugetare), reorientarea strategiei de exploatare a navelor prin cooperarea cu companii străine cu experienţă în acest domeniu şi în condiţiile economiei de piaţă, vânzarea navelor vechi sau scoase din exploatare.
La sfârşitul anului 1993, flota maritimă românească deţinea 244 de nave, totalizând 5.303.664 tdw. (94% faţă de 1 ianuarie 1990), structurate astfel: – „Navrom“: 84 nave (691.860 tdw.) şi deţinea 51% acţiuni în cadrul societăţii mixte „Roliship“ (6 nave – 28.800 satu-maretdw.), „Romline“: 77 nave (630.968 tdw.), „Petromin“: 70 nave (3.742.546 tdw.) şi deţinea 50% acţiuni în cadrul unor societăţi mixte (6 nave – 517.954 tdw.). De asemenea, existau cinci companii cu capital privat: 13 nave (238.290 tdw.).
În perioada 1990-2001, în şantierele navale româneşti au fost construite 19 nave (702.000 tdw.), dar, fapt demn de reţinut, procesul de fabricaţie a acestora era început înainte de 1990!
În octombrie 2001 erau înscrise sub pavilion românesc 45 de nave (564.843 tdw.), adică 10% din cele existente la 1 ianuarie 1990, în următoarea structură: companii cu capital majoritar de stat: 12 nave (176.031 tdw.), companii de capital privat: 33 nave (388.812 tdw.).
Construcţiile de nave maritime şi fluviale, precum şi transporturile pe apă şi au fost puternic influenţate deteliuc1990-1999 transformările structurale, în toate planurile societăţii româneşti, începând cu decembrie 1989, provocate de toate disfuncţionalităţile inerente procesului de tranziţie la economia de piaţă.
.
Principalele cauze care, în mod esenţial, au contribuit la degradarea gravă şi ireversibilă a flotei româneşti, au fost următoarele:
– incapacitatea de adaptare la şocul descentralizării conducerii activităţii socio-economice;
– retragerea totală a Statului Român de la susţinerea intereselor maritime naţionale, situaţie care se menţine şi în prezent, deşi în toate statele lumii flota maritimă reprezintă unul dintre cele mai importante obiective strategice;
– lipsa unui program legislativ adecvat, care să permită mişcarea flotei pe pieţele maritime atât din perspectivatroianu legislaţiei naţionale, cât şi a celei internaţionale;
– imobilitatea şi lipsa de profesionalism a reprezentanţilor F.P.S. faţă de specificul shipping-ului, evaluarea incorectă a patrimoniului, idei preconcepute privind capitalul privat, etc.;
– uzura fizică şi morală avansată a navelor maritime, evidenţiate de productivitatea redusă a navelor, consumuri specifice de combustibil peste valorile uzuale pe plan mondial, lipsa pieselor de schimb, fiabilitatea scăzută a sistemelor de bord;
– mecanismul economic-financiar neadaptat la cerinţele de piaţă şi la rigorile transportului maritim internaţional, ceea ce a determinat acumularea unor importante datorii ale societăţilor de transport maritim şi blocarea actvităţilor curente din cauza lipsei resurselor financiare;busteni1
– lipsa unei strategii naţionale privind flota maritimă.
Până în anul 2001, în România nu era specializată nicio bancă pentru activitatea de shipping, astfel că întreaga activitate de credite româneşti s-a efectuat prin bănci, care nu aveau cunoştinţe despre necesităţile şi practicile navale. De asemenea, nici în domeniul garantării creditelor pentru investiţii acordate de băncile din străinătate nu exista o legislaţie coerentă.
.
La toate acestea trebuie avut în vedere faptul că, în anul 1993, a fost adoptat Memorandumul de la Paris, document prin care statele Comunităţii Europene au stabilit unele principii de guvernare a navigaţiei, în vederea creşterii siguranţei acesteia, protejarea mediului înconjurător şi existenţa unui anumit standard al condiţiilor de muncă de pe piaţa navelor aflate sub aceste prevederi.
turnu-magurele-1990-1999-egiptÎn aceste condiţii, având în vedere starea tehnică necorespunzătoare a navelor româneşti, după anul 1993 doar 10% dintre aceste nave (în special cele retehnologizate în cadrul cooperărilor externe) mai puteau accesa porturile ţărilor membre ale Comunităţii Europene fără a fi arestate/ reţinute de instituţiile abilitate, până la remedierea defecţiunilor sau schimbarea echipamentelor necorespunzătoare.
La 11 ianuarie 1993, companiile de navigaţie „Navrom“, „Petromin“ şi „Romline“ au fost scoasede sub controlul Ministerului Transporturilor, prin trecerea a 70% din capital la F.P.S. şi a 30%, la Agenţia Naţională pentru Privatizare.
Trecerea flotei l F.P.S. şi A.N.P. – două instituţii create să vândă tot ce deţineau în evidenţe – arăta clar că regimulbiruinta1 de atunci nu avea alt interes decât să înstrăineze navele. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi a fost în logica haosului promovat de F.P.S. în economie. Destinul tragic al flotei naţionale nu s-a deosebit cu nimic de soarta celor mai multe dintre unităţile industriale şi agricole aflate în portofoliul instituţiei amintite.
De la 11 ianuarie 1993 şi până în anul 2001, Statul Român (prin F.P.S., ulterior AVAS) s-a străduit să falimenteze companiile „Navrom“ şi „Romline“ şi să vândă flota de 82 nave, cu o capacitate totală de 4.096.750 tdw., a C.N.M. „Petromin“, fără să pună altceva în loc.
Astfel, România a devenit singura ţară care a reuşit performanţa de a ieşi de pe harta maritimă a lumii, distrugând, în mai puţin de un deceniu (1993-2003), flota pe care, cu enorme sacrificii financiare, tehnice şi umane, s-a străduit să o formeze – prin achiziţii şi construcţii – în decursul unui secol!
mircestiDemn de precizat este faptul că, potrivit evidenţelor, în decembrie 2010 se aflau în exploatare peste 110 nave (cargouri, mineraliere şi petroliere construite în perioada 1971-1990) din fosta flotă comercială maritimă a României, toate acestea fiind sub pavilioane străine şi în proprietatea a diverşi armatori!
.
În privinţa flotei fluviale româneşti, situaţia este diferită faţă de cea înregistrată de flota maritimă, neputându-se vorbi despre dispariţia acesteia.
Schimbarea de regimuri politice, cu efect implicit de trecere de la economia centralizată la economia de piaţă, scăderea producţiei industriale şi reducerea programului de investiţii au fost cauze care au provocat reducerea drastică a traficului fluvial. De asemenea, embargoul impus Iugoslaviei (1992-1995) şi blocarea Dunării la Novisad, (începând cu aprilie 2000), au fosttargu-lapus evenimente al căror efect s-a repercutat negativ asupra traficului fluvial, trafic care asigura circa 70% din veniturile companiilor de navigaţie.
La aceste cauze se pot adăuga neasigurarea fondurilor necesare pentru dezvoltarea şi modernizarea parcului de nave şi starea tehnică sub standard a celor mai multe dintre navele fluviale, care, fiind construite în perioada 1970 – 1985, multe dintre acestea, prezentau uzură fizică şi morală avansată.
În octombrie 2001, peste 80% din flota fluvială era gestionată de companii private.
În ceea ce priveşte Flota de Pescuit Oceanic, construită parcă în conformitate cu sloganul propagandistic „Nici o masă fără peşte oceanic!“, din aceasta nu a mai rămas nimic, cazul privatizării polar mareCompaniei Române de Pescuit Oceanic (C.R.P.O.), provocând o adevărată reacţie în lanţ.
În urma unei anchete a fost descoperită o întreagă contrabandă cu nave din patrimoniul companiei. Ca şi în cazul „Petromin“, dosarul „C.R.P.O.“ ascunde, dincolo de evidentele abateri de la lege, comise de managerul societăţii şi de cumpărătorii „strategici“, acte de corupţie necercetate până la capăt. Concluziile anchetei au condus spre vârfurile F.P.S. şi chiar mai departe.
„Compania a fost vândută de F.P.S., care deţinea 51% din acţiuni, către doi cetăţeni greci (Ioannis Dimakos şi Theodoros Lades), pentru suma de un milion de dolari, către sfârşitul anului 1997. Cu toate acestea, grecii au reuşit să valorifice patrimoniul C.R.P.O., în urma unui acord semnat de ei cu conducerea F.P.S., încă de la jumătatea anului 1997. La acea dată, fusese demaratăsomes procedura de declarare a falimentului societăţii, pentru că aceasta nu putea onora o datorie de 8 milioane de dolari către o bancă austriacă. Ancheta Poliţiei a evidenţiat un lung şir de falsuri în acte şi vânzarea pe nimic a Flotei româneşti de Pescuit Oceanic.
Rechizitoriul întocmit în anul 1998, prin care erau acuzaţi Ion Crişan – fost manager al C.R.P.O. (în perioada 12 aprilie 1996 şi până la sfârşitul anului 1997), Theodoros Lades şi Ioannis Dimakos – cumpărătorii companiei, a adus în atenţie responsabilitatea şi «contribuţia» şefului de atunci al F.P.S. (Sorin Dimitriu), dar nu a fost incriminată nicio faptă a acestuia. Singurul «peşte din banc» căzut în «plasă» a fost un simplu expert F.P.S. nicorestiDe asemenea, din ecuaţie mai făcea parte Ministerul Industriei, care a emis avize pentru scoaterea din ţară a două nave (sub pretextul unor necesare reparaţii, care ar fi trebuit efectuate într-un port din Grecia). Potrivit aceloraşi cercetări, Tribunalul Tulcea l-a numit administrator al C.R.P.O. pe Ioannis Dimakos, în decembrie 1997, fără să verifice dacă acesta a achitat contravaloarea acţiunilor cumpărate de la F.P.S. (termenul limită era la 12 ianuarie 1998). Totodată, acelaşi tribunal a inclus pe lista creditorilor C.R.P.O. firma «Harmony Shiping International» s.r.l. din Constanţa, ai cărei patroni erau Dimakos şi Lades, fără să existe documente care să ateste această calitate“.
.
În prezent, pavilionul românesc mai este arborat doar pe petrolierul „Histria Topaz“, ex-„Bucşani“ (39.184 tdw.,dolj1 construit în anul 1987), cargoul „Albatros“, ex-„Dej“ (8.750 tdw., construit în anul 1977), navele tip ferry-boat „Eforie“ (12.000 tdw., construită în anul 1991) şi „Mangalia“ (12.000 tdw., construită în anul 1988), precum şi navele tip ro-ro „Sammarina A“, ex-„Păltiniş“ (3.974 tdw., construită în anul 1984) şi „Sammarina M“, ex-„Paşcani“ (4.100 tdw., construită în anul 1982).
Oficial, singurii armatori ai României sunt „Petrom“ (deţine nava „Histria Topaz“), C.F.R. „Marfă“ (deţine navele ferry-boat „Eforie“ şi „Mangalia“) şi afaceristul Stere Samara, care a deţinut navele tip ro-ro „Sammarina M“ şi „Sammarina A“, pe care le-a vândut, însă, unor firme de investiţii financiare din Panama, care nu au solicitat radierea de sub pavilion românesc. De asemenea, la aceştia se mai adaugă firma „Mihei Shipping“ a armatorului Andrian Mihei.
.
mediasAşadar, din întregul parc de nave ale flotei maritime comerciale, care reprezenta o mândrie naţională înainte de 1990, doar şase nave mai arborau drapelul tricolor, în iunie 2010, ceea ce, practic, nu mai reprezintă o flotă.
Cu umor negru, marinarii flotei româneşti au denumit-o „Bermude“, aceasta dispărând „misterios“ într-o zonă localizată într-un triunghi ale cărui vârfuri, numite Tranziţie – Corupţie – Incompetenţă, s-au aflat situate în România anilor ’90.crisana
O rază de speranţă poate fi iniţiativa Ligii Navale Române, care, în luna mai 2010, a lansat proiectul „Maritima 2010“ pentru readucerea României în clubul ţărilor cu flote înregistrate sub pavilion naţional, iniţiativă susţinută de Ministerul Transporturilor, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, companiile de navigaţie, de crewing şi de agenturare, Sindicatul Liber al Navigatorilor şi instituţiile de învăţământ marinăresc.lnr
bazias31.
- Cf. specialiştilor englezi, flota României era a 4-a din lume la acea dată; potrivit altor clasamente şi opinii, flota românească era a 9-a sau a 10-a din lume.
- Din total, 105 unităţi navale erau scoase din exploatare pentru reparaţii sau casare, iar 47,6% ridicau probleme de retehnologizare.
- Cf. documentului „Organizarea, starea tehnică şi exploatarea flotei maritime în perioada 1990-1996“, emis în septembrie 1997 de Ministerul Transporturilor.10479566_789959057692489_1223195788061300178_n
Constantin Cumpana, Corina Apostoleanu: Amintiri despre o flota pierduta, vol. II – Voiaje neterminate, 2011, Editura Telegraf Advertising, Constanta.
VA PREZENTAM LISTA NAVELOR ROMANESTI, CE INCA NAVIGA PE MARILE SI OCEANELE LUMII( 141 ), REBOTEZATE SI NOII PROPIETARI:
EX-FLOTA
FURTUNA IN PACIFIC (1986)
Un film dramatic pentru salvarea unei nave civile romanesti cu defectiuni la elice, dintr-o puternica furtuna in Oceanul Pacific.
Cu Dan Condurache, George Motoi si Dorel Visan
si
UN ECHIPAJ PENTRU SINGAPORE (1981)
Un comandant de vapor îşi pierde nava şi aproape tot echipajul într-un naufragiu în insulele Caraibe. Reîntors în ţară, are mustrări de conştiinţă şi coşmaruri pentru ce s-a întâmplat, ceea ce îl îndepărtează de soţie. Obţine comanda unui nou vas comercial cu destinaţia Singapore datorită accidentării comandantului acestuia cu puţin timp înaintea plecării. Pe noul vas este tratat cu neîncredere şi ostilitate de căpitan, care speră să fie promovat comandant, precum şi de echipajul obişnuit cu o disciplină laxă. Este nevoit să împună respectarea regulamentului, ceea ce îl îndepărtează şi mai mult de oameni. În urma recepţionării unui apel SOS de la o navă avariată în furtună intră în conflict deschis cu căpitanul, care refuză să ofere ajutor învocând furtuna şi timpul pierdut. În timp ce comandantul dirijează nava prin furtună, îşi dă seama că, prin neglijenţa căpitanului, încărcătura nu a fost imobilizată şi, prin impact repetat în cală, riscă sa distrugă vasul. Este nevoit să securizeze încărcătura ajutat doar de doi oameni, operaţie terminată cu succes însă în cursul căreia este accidentat. A doua zi salvează supravieţuitorii care lansaseră semnalul SOS după care ajunge la destinaţie. Aici comandantul îl informează pe căpitan că acesta va fi numit comandant, iar el va părăsi nava pentru o intervenţie chirurgicală. În final, comandantul se deplasează cu maşina către aeroprt şi admiră oraşul amintindu-şi întâmplările din zilele ce au precedat sosirea la Singapore.
https://www.ligamilitarilor.ro/arc-peste-timp/amintiri-despre-o-flota-pierduta/
//////////////////////////////////////////
(Inca din gradinite,scoli si licee-pradatorii… ) Ce ne enervează #15 – Prădători sexuali și nesexuali
Claudiu Radu
Prima ediție din sezonul 2 și o nouă serie de întâmplări care fac din România o grea încercare pentru locuitorii ei: abuzatorii din mediul academic, nea Marcel mândru de puterea de cumpărare a românilor, dar mai ales a pesediștilor, vânătorii mincinoși din parlament care ne pun să ne omorâm cu urșii, eroul Ciucă total aerian când vine vorba de doborârea dronelor rusești. Să nu uităm de Șoșo, care e gata de o nouă relație, sperăm de data asta cu normalitatea, și nici de agentul imobiliar Gigel Simion care construiește case doar la el în cap.
Ce ne enervează #15 – Prădători sexuali și nesexuali
////////////////////////////////////////
(Doctori care ofera sanatate la borcane bomboase…Alti-)Cinci medici şi o asistentă, ridicaţi de la Spitalul din Timişoara. Pe lângă bani, ar fi primit borcane cu miere şi bulion
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au început audierile, după ce un medic de la Spitalul Municipal Timişoara a fost prins în flagrant de către ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie, în timp ce a luat mită de la o pacientă.În total, cinci medici şi o asistentă medicală au fost ridicaţi şi duşi la audieri în acest caz, cu toţii fiind cercetaţi pentru mită de peste 40 de ori. Cadrele medicale nu ar fi primit doar bani, ci şi borcane cu miere de albine sau bulion.Audierile în cazul mitei de la Spitalul Municipal Timişoara au început, miercuri după-amiaza, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Ofiţerii DGA au prins în flagrant un medic de la Spitalul Municipal Timişoara, în timp ce a primit mită. La el a fost găsită suma de 1.000 de euro, dar şi 1.200 de lei. În faţa procurorilor el ar fi susţinut, potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, că a primit banii de la o pacientă pentru a-i cumpăra acesteia medicamente şi diferite produse medicale în vederea unei viitoare intervenţii chirurgicale.Şi celelalte cadre medicale ridicate şi duse la audieri sunt cercetate pentru că ar fi primit mită. Cei vizaţi de anchetatori ar fi primit mită de peste 40 de ori, începând din luna aprilie. În unele cazuri, susţin sursele citate, au fost primite plicuri cu bani, iar în alte cazuri, borcane cu miere de albine sau bulion.
De asemenea, sursele citate afirmă că niciunul dintre cei 5 medici şi asistenta medicală, cercetaţi în dosarul de luare de mită, nu ar fi condiţionat actul medical de primirea banilor sau a produselor.
CITEȘTE ȘI
Reacția băncii când a sesizat câți bani are un român în cont: „dacă în două zile nu demonstrezi de unde ai banii, îi trimitem înapoi”
Miercuri seară, ofiţerii anticorupţie continuă percheziţiile la locuinţa medicului care a fost prins în flagrant şi au făcut deja percheziţii la locuinţele celorlaltor cadre medicale cercetate, precum şi la camera de gardă, respectiv ambulatoriul Secţiei de Chirurgie Oncologică din cadrul Spitalului Municipal Timişoara. În urma percheziţiilor au fost ridicate documente şi diferite sume de bani.
Ofiţerii DGA au făcut 9 percheziţii în Timişoara, la Spitalul Municipal şi la locuinţele unor cadre medicale de la această instituţie sanitară. Un medic de la Secţia de Chirurgie Oncologică a Spitalului Municipal a fost ridicat în urma unui flagrant. Asupra lui a fost găsită suma de 1.000 de euro, bani pe care nu i-a putut justifica. Flagrantul a avut loc după ce medicul a încheiat un examen Papanicolau făcut unei paciente, el fiind specializat în ginecologie oncologică.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: News.ro
ARTICOL RECOMANDAT DE SPORT.RO
Ion Țiriac a sunat o medaliată olimpică și i-a cerut mașina înapoi! Motivul invocat
Ion Țiriac a sunat o medaliată olimpică și i-a cerut mașina înapoi! Motivul invocat
CITEȘTE ȘI…
Casa de Pensii explică de ce au fost retrase decizii de recalculare. Ce greșeli au fost găsite
STIRI ACTUALE
Casa de Pensii explică de ce au fost retrase decizii de recalculare. Ce greșeli au fost găsite
STIRI ACTUALE
Apicultorii, disperați de vremea caniculară și mierea de import: „Suntem obligaţi să stăm cu mâna întinsă”
Apicultorii români solicită autorităţilor acordarea unui sprijin financiar de 10 euro/familia de albine, având în vedere dificultăţile majore cu care se confruntă căldurii și importurilor de miere din afara UE.
RECOMANDĂRI
Contre între Rusia și România. Moscova îl atacă frontal pe Iohannis
STIRI ACTUALE
Contre între Rusia și România. Moscova îl atacă frontal pe Iohannis: “Aşteptaţi-vă la probleme”. Răspunsul MAE
Președintele României, Klaus Iohannis, a stârnit furia Moscovei, după afirmațiile pe care le-a făcut vineri, 23 august, de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.
Medicii din Timișoara acuzați că luau șpăgi, plasați sub control judiciar. Câți bani primise unul dintre ei de la o pacientă
STIRI ACTUALE
Medicii din Timișoara acuzați că luau șpăgi, plasați sub control judiciar. Câți bani primise unul dintre ei de la o pacientă
Şase medici chirurgi şi o asistentă au fost plasaţi sub control judiciar în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş fac cercetări pentru mai multe infracţiuni de luare de mită în formă continuată.
ULTIMELE ȘTIRI
Cele mai bune orașe europene pentru vacanțe de familie. Ghidul pentru un concediu de neuitat în Europa, alături de copiii
11:18
Lukaşenko trimite, în premieră, avioanele de luptă pentru a doborî dronele „rătăcite” ale rușilor
11:13
Ucraina a atacat în premieră o altă regiune din Rusia. Ținta vizată de Kiev la sute de kilometri de graniță
11:08
Inteligența artificială”” transformă”” educația. Care sunt cele mai bune aplicații din domeniu
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cinci-medici-si-o-asistenta-ridicati-de-la-spitalul-din-timisoara-pe-langa-bani-ar-fi-primit-borcane-cu-miere-si-bulion.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie
////////////////////////////////////
Revolutia din 1989. O recenzie de carte dupa doua zeci de ani
Valentin Mandache
Dictatura comunista a durat 42 de ani in Romania (1947 – 1989)
Acum doua zeci de ani, pe 21 decembrie, Revolutia anticomunista incepuse la Bucuresti, dupa ce fusese initiata cu cateva zile inainte prin proteste populare si ciocniri sangeroase in Timisoara. Eram student in ultimul an la Universitatea din Bucuresti, participant direct la evenimente, fiind primul leader ales in acele zile al Ligii Studentilor la Facultatea de Geologie si Geografie. A fost intr-adevar un moment istoric crucial, similar altor revolutii moderne si ma consider privilegiat pentru ca soarta m-a pus in mijlocul acestui extraordinar eveniment social transformativ. Sunt o groaza de pareri controversate despre Revolutie, vehiculate in special de presa sau prin simpla speculatie. Aceasta situatie m-a facut sa studiez serios fenomenul revolutiei pentru a ii intelege mai profund mecanismele si indeparta dubiile sau intrebarile generate de nenumaratele controverse. Am avut minunata oportunitate de a studia problematica aceasta in cadrul studiilor doctorale care le-am facut la London School of Economics and Political Science in mediul academic de inalta calitate din Marea Britanie. Am adunat cateva scurte concluzii ale acelor studii intr-o recenzie pe care am scris-o pentru revista Millennium Journal of International Studies, publicata in 2006, a ceea ce consider a fi una din cele mai bune carti publicate pana acum despre Revolutia romana din 1989 (vezi mai jos traducerea recenziei). Aceasta este umilul meu tribut oferit aniversarii a doua decade de la minunata Revoultie romana.
Det.aici
Revolutia din 1989. O recenzie de carte dupa doua zeci de ani
///////////////////////////////////////////
1989 – Decembrie roşu: Revoluția în București – episodul 17 …
/////////////////////////////////////////
Iliescu a actionat pentru apararea intereselor URSS-ului
Redactia Hotnews
Evenimentul Zilei
In februarie 1991, regimul lui Ion Iliescu, contestat de Occident si de opozitia interna, inca mai spera ca Moscova isi va pastra influenta in fostul lagar comunist. Acolo isi vedea scaparea.Pentru Cotroceni era vital ca locatarul de la Kremlin sa-i indice mai repede coordonatele orbitei pe care Romania ar fi trebuit sa se aseze.Pentru a nota aceste coordonate a fost trimis la Moscova Ioan Mircea Pascu, consilierul de politica externa al presedintelui Iliescu. Discutia lui Pascu la Kremlin a fost rezumata intr-o nota de convorbiri redactata de Vadim Zagladin, consilierul de politica externa al presedintelui Gorbaciov, un raport pe care il prezentam in premiera.
Documentul, scris pentru Gorbaciov, surprinde fara nici un dubiu, fara interpretari personale, esenta relatiilor dintre Iliescu si Kremlin, esenta mesajului cu care Ioan Mircea Pascu a fost trimis de Iliescu la Moscova si arata un regim care in 1991 isi vedea salvarea in mentinerea influentei Uniunii Sovietice in fostul lagar socialist si chiar pe plan mondial.Dar conditia pentru a te invirti pe orbita in jurul Kremlinului era incheierea unui nou tratat politic cu URSS, tratat pe care Adrian Nastase l-a parafat la Moscova, la 22 martie 1991, iar presedintii Iliescu si Gorbaciov l-au semnat la 5 aprilie, tot la Moscova. Tratatul nu a fost ratificat de parlament. Petre Roman sustine ca s-a opus.
Pe atunci era prim-ministru si trebuia sa trimita parlamentului spre ratificare tratatul politic cu URSS.Aportul Romaniei la mentinerea URSS a fost si politica antiunionista a guvernului de la Bucuresti in problema Basarabiei. O data mentinuta URSS, Moscova ar fi trebuit sa propuna “noi initiative cu caracter strategic” care sa inlocuiasca organizatia politico-militara a Tratatului de la Varsovia si CAER-ul care abia isi mai trageau sufletul.
Ion Iliescu dorea sincer sa ramina pe orbita Moscovei. Dar Mihail Gorbaciov avea alte prioritati, fiind prins intr-o disputa politica de proportii cu Boris Eltin. In acest documentar e surprinsa atitudinea
pro-sovietica a celor care in 1991, in regim de libertate, inca asteptau “noile initiative strategice ale Kremlinului, iar acum s-au rebotezat in “aliati” ai Statelor Unite ale Americii.
Credinciosi URSS…………………………..
Det.aici
Iliescu a actionat pentru apararea intereselor URSS-ului
/////////////////////////////////////////////
THE OMINOUS PARALLELS : NAZISM AND THE EU
It’s often claimed – not least by our opponents – that Nazis and Fascists are nothing more than extreme xenophobic nationalists, totally opposed to ‘good’ international bodies like the EU. In the words of the song, “It Ain’t Necessarily So.””
The EU War Baby
Back in 1942, a book called “The European Community” was published. Its principal author, a Doctor of Economics, had argued in 1940 for a “Central European Union” and “European Economic Area” and for fixed exchange rates – EMU in all but name. In this book, he wrote that “No nation in Europe can achieve on its own the highest level of economic freedom which is compatible with all social requirements…The formation of very large economic areas follows a natural law of development….interstate agreements in Europe will control [economic forces generally]…There must be a readiness to subordinate one’s own interests in certain cases to those of [the EC].”
One of his co-authors wrote that the “classic national economy..is dead…community of fate which is the European economy…fate and extent of European co-operation depends on a new unity economic plan”. Another observed that “We have a real European Community task before us…I am convinced that this Community effort will last beyond the end of the war.”
The last three words explain things. The principal author was Nazi Economics Minister and war criminal Walther Funk. The other two were respectively Nazi academic Heinrich Hunke and official Gustav Koenig. Nor were they just eccentrics. Goering’s orders in 1940 were followed by a project for the “large-scale economic unification of Europe” Goebbels, in the same year, compared Germany’s road to unification in the nineteenth century with Europe’s in the twentieth, believing that “in fifty years’ time [people] no longer think in terms of countries.”
The Same Old “New Europe”?
Ribbentrop, in 1943, endorsed plans for a European confederation. Seyss-Inquart, Gauleiter of Holland, spoke of “The new Europe of solidarity and co-operation among all its people… will find…rapidly increasing prosperity once national economic boundaries are removed.”
Their collaborators felt the same way. Quisling himself stated that there was no opposition between European economic co-operation and National Socialism, Vichy French Minister Jacques Benoist-Mechin that France had to “abandon nationalism…take place in European Community with honour.”
In the words of Rodney Atkinson, “The European Community was therefore intended by the Nazis…. as a common cause against British…economic systems of trade and free exchange.” Mr. Atkinson goes on (in his book “Europe’s Full Circle”) to kindly provide us (pages 92-93) with a list of parallels between “Hitler’s Europe” and “Today’s Europe.”
Europaische Wirtshaftsgemeinschaft
European Economic Community
European Currency System
European Exchange Rate Mechanism
Europabank (Berlin)
European Central Bank (Frankfurt)
European Regional Principle
Committee of the Regions
Common Labour Policy
Social Chapter
Economic and Trading Agreements
Single Market
A few further quotes may be of interest -“The Germans alone can really organise Europe… The future will belong to the Germans when we build the House of Europe…The Anglo-Saxon economic system, the classic national economy, is dead…It is important to establish a European Single Currency core in order to stand firm against Anglo-Saxon values.”
I just quoted, respectively, Goebbels, Kohl, Hunke, and (in 1996) Belgian Finance Minister Philippe Maystadt. No, I’m not just indulging in cheap jibes or insinuating that all Europhiles are closet Nazis. Obviously they don’t share Hitler’s racial paranoia. No doubt they see them selves as good liberal-minded democrats. However, all totalitarian regimes stand for concentrating power in central hands. They’re all prone to meddle in people’s private lives and pursuits and to issue directives without properly consulting a free Parliament first. In short – the Eurocrats may not be totalitarians but they are totalitarian-minded in their behaviour.
For further details, I recommend “Europe’s Full Circle” by Rodney Atkinson, “The Tainted Source” by John Laughland and “Britain Held Hostage” by Lindsay Jenkins. Click for stockist details
A final thought: The Nazis used referenda to seduce power out of the hands of the people’s representatives and concentrate it in the hands of a few. With the prospect of a UK referendum on the single currency and the dangers of concentrating economic powers in the hands of a virtually unaccountable European Central Bank – remember: NEVER AGAIN!
– About the author: Mark Taha is a freelance researcher into British and European history and politics. A National Committee member of CIB, he is writing in a personal capacity.
|For the New Alliance Index Page|
|Back to New Alliance Home Page|
Date this page updated: 2 January 1999
acknowledgement – FOTW Flags of the World (c) Antonio Martins http://fotw.digibel.be
http://www.iits.dircon.co.uk/newalliance/nazieu.htm
////////////////////////////////////////
(Orice este facut fara Dumnezeu,devine desertaciune si…)Cronica de carte: „UE, o noua URSS?”
Recent, a aparut in Romania, cartea „UE – o noua Uniune Sovietica?” a celebrului dizident sovietic, Vladimir Bucovsky. Cartea trateaza un subiect sensibil si de mare actualitate.
Pe scurt: Uniunea Europeana… o noua U.R.S.S?
Unghiurile noi în gândire, totdeauna au fost receptate în functie de felul cum ele schimba ceva în modurile de abordare. Noica de pilda, constant a reprosat unor carti, ca lasa omul „asa cum este”. Credem totusi, ca parcurgându-se cartea lui Bukovski, reprosul lui Noica nu se adevereste. Întrucât, fara sa vrei, îti dai seama la un moment dat, ca începi sa nu mai fii tu cel care erai, când ai lasat aceasta carte din mâna. Pentru ca indiferent de ce vederi politice ai, constati, cum zice si traducatorul si prezentatorul ei Dan C. Mihailescu, ca daca nu devii „europesimist”, cel putin „euroscepticismul” nu te ocoleste, mai ales în finalurile acestei carti. De aceea si consideram ca e bine sa începem tocmai cu aceste finaluri „ghilotina”, cum le numeste Dan C. Mihailescu, nu însa înainte de a familiariza pe cititor în legatura cu personalitatea autorului.
Bukovski este unul din cei câtiva reputati dizidenti antisovietici, printre care vom cita pe Saharov, Soljenitîn si fireste, Bulgakov. Expulzat de Brejnev în Occident, la schimb cu Luis Corvalan, presedintele Partidului Comunist Chilian, ajuns în închisorile lui Pinochet dupa asasinarea presedintelui Allende, acum este naturalizat ca cetatean englez. Dupa 1970 publica în limba engleza mai multe carti în care reliefeaza atât peregrinarile sale prin spitalele de psihiatrie si gulagurile sovietice, cât si evolutiile istorice ce au dominat secolul XX, si respectiv au condus la aparitia si disparitia URSS-ului de pe harta politica a Rusiei si a lumii.
În ceea ce priveste demonstratiile si concluziile „ghilotina”, anuntate de traducator si prefatator la începutul cartii pe care încercam s-o prezentam în ce are ea mai demn de retinut si pentru noi românii, constatam ca Bukovski când critica Uniunea Europeana, numind-o peiorativ o „clona” a fostei Uniuni Sovietice, printre altele merge cu „insinuarea” ca „UE-ul” (si aici credem ca „gluma” ni se potriveste si noua) a ajuns deja o „federatie” a sovietelor, întrucât (nici Dictionarul nostru politic n-a retinut acest „amanunt”), cuvântul „soviet” nu-i altceva tradus, decât cuvântul „consiliu”… Dar principala asemanare „formala” Bukovski o considera a fi evident alta.
Si Uniunea Europeana si URSS-ul, zice autorul, nu sunt conduse dupa principiul strict al democratiei reprezentative. Uniunea Sovietica era condusa de un „Birou politic” iar Uniunea Europeana este condusa la ora actuala de o „Comisie Europeana”, care, spune autorul, aduna în componenta niste „comisari” numiti în conditii greu de priceput. Deci cum fosta URSS n-a fost în realitate niciodata condusa democratic si limpede reprezentativ prin intermediul Sovietului Suprem, la fel actuala Uniune Europeana, ocoleste Consiliul Europei. Pentru ca, zice Bukovski, în ambele cazuri factorul politic se ridica deasupra oricarei ratiuni reprezentative nationale. Si în acest sens autorul face doua asemanari care oricum ai lua-o, parca îti dau de gândit. Bolsevicilor, subliniaza el, le placeau nespus de mult „minoritatile”, indiferent în ce constau ele. Când nu le aveau în mod îndestulator, chiar le inventau. De ce? Simplu, continua Bukovski: Pentru ca ele puteau sa fie manipulate mai usor în a-si impune programele lor politice. „Iar mai departe autorul „ghilotineaza” si alte temeiuri ale actualei Uniuni Europene, nefiind ultima de pilda, ca la insistentele stângii occidentale, UE se edifica cumva, astazi pe temelia „Casei Comune Europene”, idee „mosita” de Perestroika lui Gorbaciov.
Unul dintre monstrii sacri ai disidentei sovietice, “client” timp de 12 ani al regimurilor de temnita (inchisori, lagare, spital psihiatric) de sinistra amintire din fosta Uniune Sovietica, Vladimir Bukovski ofera cititorilor o noua lucrare – “Uniunea Europeana… o noua URSS?”, in care supune unui neiertator examen critic proiectul si institutiile comunitare, relevand totodata o serie de similitudini frapante intre Uniunea de azi si defuncta URSS. Adversar ireductibil al utopiilor “nemuritoare” de ieri si de azi, Bukovski trage un serios semnal de alarma asupra “transformarii unei Piete comune de state libere si suverane in schita unei noi URSS, mai soft si in perfecta adecvare cu ideile dominante ale epocii noastre” (p. 20).
Pornind de la premisa conform careia ex-comunistii au imbracat haina social-democratiei si au reluat asaltul asupra continentului european, celebrul disident sovietic este convins ca Occidentul, “contrar opiniei comune, nu a castigat razboiul rece” (p. 22). Starea de fapt este cu atat mai ingrijoratoare cu cat Vestul imita acum cate ceva din arsenalul fostului sau inamic. In termeni reali, colapsul Imperiului sovietic s-a datorat incapacitatii secretarilor de partid de a gestiona criza profunda economica a sistemului, si nicidecum actiunilor Occidentului. Imprumuturile crescande din ultimii ani ai Uniunii Sovietice venite dinspre Occident au fost manipulate de catre destinatari, in asa fel incat Vestul sa-si intoarca privirea de la disidenti la “reformatorii comunisti” sau la “comunistii liberali”, al caror scop era clar: “supravietuirea sistemului” (p. 24).
Nici actuala Rusie nu scapa opticii lui Bukovski. Victoria in alegerile prezidentiale a fostului locotenent-colonel KGB Vladimir Putin readuce puterea in mainile infamei politii secrete sovietice, adevarata diriguitoare a politicii Kremlinului. Aducand in atentia cititorului blocul comunitar european, Bukovski sustine cu tarie ca “daca se deosebesc net la suprafata (UE si URSS), in schimb seamana in profunzime” (p. 31). Pentru a-si argumenta propria convingere, autorul extrapoleaza si puncteaza cateva asemanari imposibil de trecut cu vederea. Atat UE, cat si URSS sunt uniuni de state, care, desi ghidate dupa principiul asa-zisei libere asociatii, nu accepta regimuri refractare ordinii actuale sau pe cale de a fi consimtite. Moscova a invadat Ungaria si Cehoslovacia in clipa in care cele doua tari nu au mai actionat la comenzile acesteia. Bruxellesul a amenintat Austria cu un veritabil boicot cand partidul nationalist al lui Haider a fost proclamat invingator in alegeri democratice.
Daca URSS era condusa de un Birou Politic format din cincisprezece persoane, decidenta Uniunii Europene este Comisia Europeana, compusa din douazeci si cinci de persoane. Abaterile de la linia calauzitoare a blocului comunitar, de la principiile sacrosancte ale “corectitudinii politice”, sunt infierate cu asprime (vezi cazul Rocco Buttiglione). In ambele Uniuni, “unele tari sunt mai egale ca altele” (p. 39), Rusia in URSS, Franta si Germania in UE – acestea considerandu-se adevarate centre de putere si singurele capabile in a-si impune vointa asupra “supuselor”.
O alta asemanare socanta este legata de geografie, ambele fiind extrem de flexibile in acest sens. Nu a existat o limita teritoriala clara nici in cazul Rusiei sovietice, nu exista nici in cazul noii Europe. Absorbirea fostelor republici sovietice, manevrele de aderare ale Turciei, chiar discutiile cu Rusia sunt analoage expansiunii nedefinite a URSS.
“Corectitudinea politica” – noua ideologie a inceputului de secol – a fost importata cu succes din fostul bloc sovietic. “Inamica a adevarului si a libertatii de exprimare” (Vladimir Volkoff, “Manualul corectitudinii politice”, traducere de Nicolae Nastase, editura Antet, Filipestii de Targ), “corectitudinea politica” impune o gandire unica, sacra si dogmatica, in vederea unei uniformizari absolute. “Pe scurt, constata Bukovski, in Europa contemporana, ca si in URSS-ul lui Brejnev, ai dreptul sa gandesti ce vrei, dar cu conditia de-a exprima numai ceea ce ideologia iti apartine” (p. 52). Cel ce sustine o opinie contrara celei oficiale este executat intelectual sau trimis la stalpul infamiei. Suntem martorii unei noi forme de autocenzura, ale carei dimensiuni au atins cote alarmante.
Chestiunea spinoasa a coruptiei nu este trecuta nici ea sub tacere, UE fiind pe punctul de a atinge un grad de coruptie similar celui din Uniunea Sovietica.
Expunand aceste asemanari, Vladimir Bukovski se intreaba “daca nu cumva Uniunea Europeana este un fel de clona a URSS, impusa statelor europene prea putin entuziaste de catre aceleasi forte politice care au transformat odinioara Rusia tarilor intr-un imperiu al ideologiei comuniste” (p. 59).
Capitolul intitulat “Fundatiile ” casei comune europene “” face un scurt istoric al stangii secolului al XX-lea – miscare marcata de scindarea intre socialisti (social-democrati) si comunisti – si continua cu expunerea “teoriei convergentei”. Aceasta teorie semnifica “intalnirea” intr-un punct comun a social-democratilor occidentali si a reformistilor sovietici, teorie la moda in anii 70 (pp. 65-67). Daca retorica anti-URSS a lui Ronald Reagan a reinflamat spiritele, “gorbimania” i-a atenuat pana si pe cei mai inversunati adversari ai colosului bolsevic. “Noua gandire politica” promovata de Mihail Gorbaciov a repus pe tapet mesajul socialist pacifist, viziunea sa asupra viitorului insemnand cladirea unei “case comune europene” . O utopie neo-marxista “in care popoarele Estului si ale Vestului sa traiasca in armonie” (p. 72).
Strategia Biroului Politic era clar conturata: “indepartarea Statelor Unite de Europa” (p. 83). Acest deziderat presupunea in primul rand coabitarea cu partidele “fratesti” de tipul celor socialiste, ba chiar crestin-democrate (vezi “compromisul politic” din Italia anului 1973). Liderii de stanga din Europa de Vest erau constienti ca numai prin acceptarea regulilor noului joc puteau spera la participarea la guvernare. Astfel ca, la jumatatea anilor 70, formatiunile politice de extrema-stanga incep pendularea intre Moscova si “eurocomunismul” atat de incantator. “Reformatorul” Gorbaciov era departe de o reconsiderare totala a miscarii comuniste internationale, sustinand: “in tot cazul, in alcatuirea aliantelor, trebuie sa tinem seama de pastrarea identitatii Partidului Comunist” (p. 92) si “adevarata alternativa la mizele burgheziei nu este decat comunismul” (p. 93).
Concluzia capitolului “Strangerea sarpelui” este ca mult-aplaudatele politici de perestroika si glasnosti au vizat nu atat repunerea in discutie a comunismului de tip sovietic, cat modificarea raportului de forte in Occident, cu partidele de stanga pe post de “vioara intai”.
Pentru social-democrati si comunisti, “casa comuna europeana” gorbaciovista insemna o retrezire a constiintei politico-sociale si implicit “suprema sansa istorica” (p. 102). Triumful “eurocomunismului” prin apropierea istorica dintre Uniunea Sovietica si stanga occidentala, o unire de pe baze noi a Europei, “nu este decat primul pas catre adevaratul obiectiv, pentru atingerea caruia va fi nevoie de multa rabdare – 25, 50 de ani sau poate chiar un secol, si anume Europa unita in integralitatea ei”, i se destainuia Francois Mitterand lui Mihail Gorbaciov in 1988 (p. 106). Pentru indeplinirea propriilor planuri monstruoase, fortele de stanga contau pe sprijinul Comisiei Trilaterale, care facea eforturi sustinute pentru ca Uniune Sovietica sa fie primita cu bratele deschise in organismele economico-financiare de pe mapamond. Proiectul de federalizare a Batranului Continent, in viziunea Trilateralei, nu se dorea o contrapondere la Statele Unite. Ba chiar, unele discutii au atins un alt punct sensibil: Japonia. Ultra-tehnologizatul stat al emisferei nordice aparea drept prezumtiv factor catalizator in constructia europeana!
Ultimul capitol – “Dupa ei, potopul” – concluzioneaza lucrarea lui Bukovski si ofera o imagine sumbra asupra viitorului mai mult sau mai putin apropiat. Autorul demitizeaza “liberalizarea” Europei de Est in contextul geopolitic post-1989 si afirma cu convingere ca a fost in fapt “o vasta operatiune de dezinformare orchestrata la Moscova”, iar tarile din Est au slujit drept “cai troieni” (p. 140). Daca forta de “propulsie” a Romaniei post-ceausiste a constituit-o “gorbaciovismul” iliescian, reunificarea Germaniei sub Kohl s-a plasat in disonanta cu planurile Moscovei.
Uniunea Europeana, rasarita din cenusa defunctei URSS, este un proiect himeric, construit impotriva vointei cetatenilor, “nu-ul” francezilor si olandezilor fiind elocvent. Vladimir Bukovski avertizeaza din nou asupra fenomenului malign al “corectitudinii politice” si asupra iluziei “viitorului luminos” de origine marxista. In lipsa proletariatului, Inchizitia de azi inventeaza noi si noi minoritati, pe care sa le “protejeze” de pericolul mai mult sau mai putin xenofob.
In final, autorul prezice prabusirea inexorabila a acestui castel din carti de joc care este Uniunea Europeana. In contextul in care partidele politice au fost virusate de propaganda mincinoasa a “politrucilor” blocului comunitar european, cetatenii raman singura sansa pentru a scrie epitaful noii URSS. “Cu alte cuvinte, trebuie sa ne continuam lupta de recucerire a democratiei”.
Cronica de carte: „UE, o noua URSS?”.
///////////////////////////////////////////
(Satan cel Komunistoid nu piere,pana nu isi sapa groapa-singur) Complicii lui Putin. Cine a zis că a murit comunismul?
Petre M. Iancu
Pretextul pasivității față de Rusia e frica de spectrul războiului ”nuclear” sau ”mondial”, abil agitat de propaganda rusă. Dar ce-i de făcut ca Rusia să fie învinsă? Și ce implicații globale are conflictul ucrainean?
https://p.dw.com/p/487n5
Vladimir Putin continuă să-și bată joc nu doar de oamenii asediați din Ucraina, ci și de restul lumii. În a 12-a zi a unui conflict pe care nu-l mai poate câștiga moral, liderul de la Moscova propune în scop de agitprop coridoare umanitare pe teren minat, cum relevă Crucea Roșie Internațională. Sau alte coridoare, spre Rusia și Belarus, menite să-i procure imagini TV utilizabile în războiul său psihologic. Cinism mai abject e greu de imaginat.
În mod bizar și deprimant pentru calitatea unei substanțiale părți a omenirii, dictatorul rus nu și-a pierdut complet sprijinul internațional. Doar 40 de țări s-au raliat, până acum, sancțiunilor occidentale. Și Putin mai are varii fani și în România sau Republica Moldova, deși sunt țări acut și direct amenințate de expansionismul rusesc, fără să dea semne, însă, că realizează realmente evidența pericolului în care se găsesc.
Dar nu-l susțin pe Putin doar șoșocii, auriferii, puricii, chiticii și legionarii născuți și plămădiți ori din nazism, ori din securism și comunism. Care comunism are multiple fețe. Net mai multe decât islamismul și nazismul.
În România și aiurea s-au activat sub varii forme putiniștii cei mai energici. C-o fi și c-o păți. Că America a furat de la mexicani Texas și California. Că Zelenski ar fi chipurile prea obsedat să-și apere țara (ceea ce ar distruge-o: fermitatea apărătorilor ar distruge-o, chipurile, nu Rusia lui Putin); că ucrainenii (iar nu Putin și adulatorii lui) ar fi pasămite ”prea naționaliști”; că NATO și SUA n-au ce face, fiindcă deh, sunt prea slabe (și n-au arme, deci Putin poate face orice îi trece prin cap) și pe urmă nu știi ce mai e în capul lui.
Și tot așa, mii și mii de pipe și de bărbi și de scuze câte și mai câte de a nu se face nimic, de a-i lăsa pe nevinovați să moară, de a îngenunchea în fața crimei de război și împotriva umanității, de a fi complici la fărădelegi monstruoase. De scârbă, ca să nu o lungesc prea mult, le-am lansat recent preopinenților două scurte mesaje:
1) Sunteți ori proști, ori vânduți.
2) În ambele cazuri: adio!
Pe Putin îl mai susține din răsputeri și ultraprogresismul occidental, într-un mod foarte direct. Vestul continuă să finanțeze războiul lui Putin, importând petrol și gaze din imperiul rus. Pune de asemenea umărul la agresiunea rusă, refuzând să înarmeze Ucraina cum trebuie, respectiv să edifice în spațiul ei aerian o interdicție de survol.
Principala gogoriță occidentală
Pretextul cheie oferit repetitiv până la greață și sațietate ca scuză pentru această complicitate militară, aparent involuntară, cu Rusia lui Putin, e frica. E frica de spectrul conflictului ”nuclear” și de un ”al Treilea Război Mondial”, savant agitat de propaganda rusă cu ajutorul agenților ei de influență, întru înspăimântarea Vestului și a unor lideri fie prea lași, fie prea puțin inteligenți ca să înțeleagă că lui Putin puțin îi pasă de legi. Putin scuipă pe prevederile dreptului internațional ori de câte ori îi stau în cale și nu-l ajută să-și perpetueze agresiunile, crimele, expansiunea. Concomitent, liderul Rusiei n-are nevoie de un motiv ca să violeze și cele mai elementare și sacrosancte norme ale conviețuirii și dreptului internațional. Astfel, a atacat Ucraina pe baza celor mai stupide, ireale și iraționale pretexte, vorbind despre un genocid care n-a avut loc și despre un neonazism al unei conduceri ucrainene în fruntea căreia este un evreu urmaș de supraviețuitori ai Holocaustului.
Orice minte rațională știe prin urmare că Putin n-are nevoie de un pretext, dacă chiar vrea să se sinucidă prin declanșarea unui război mondial sau detonarea de arme nucleare. Ca atare, gogorița alimentând (cu ajutorul minciunii că Putin ar fi nebun) frica de inutilizabila bombă atomică (inutilizabilă întrucât ar antrena aneantizarea mutuală pe care nici Putin n-o vrea) și de un război mondial, e total absurdă.
E cu atât mai absurdă și contraproductivă pentru vest cu cât, lăsând-o să domnească și să domine procesul decizionar occidental, această gogoriță pregătește tocmai ceea ce un embargo mai robust și un ajutor militar mai serios ar avea mari șanse să împiedice. Abia dacă s-ar interzice orice import de gaze și țiței din Rusia, oprindu-i finanțarea războiului și dacă Ucraina ar primi avioane și sisteme de apărare anti-aerienă s-ar împiedica un război nuclear. Și a treia conflagrație mondială.
Dar degenerarea morală și intelectuală a elitelor apusene e posibil să fi atins un nivel ireversibil.
Alte complicități comuniste, socialist-naționaliste și arghirofile
În ce privește comunismul, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Lumea civilizată s-a ferit să facă procesul comunismului. Azi, dacă ar avea minte, ar trebui să afle, cu stupoare, că îngăduința sa iresponsabilă are un preț. Că scorneala ideologică marxistă e bine mersi. Și că face imperturbabil răul ei cel de toate zilele.
Cum au reacționat țările comuniste (și cele nominal încă democrate, dar la cheremul extremei stângi) la războiul de agresiune rusesc declanșat în Ucraina? Sprijinindu-l pe agresor. Mai mult, sau mai Putin.
Fundația Naumann, a liberalilor germani a scos recent în evidență susținerea acordată neostalinistului de la Moscova de către Coreea de Nord, care a votat contra rezoluției de condamnare a Rusiei în Adunarea Generală a ONU. Știe el de ce.
Rusia susține activ, inclusiv prin exporturi cheie, regimul de epocă de piatră de la Phenian, unul poate chiar mai crud și criminal decât al lui Putin. Regim care afirmă că, de vină pentru război nu e agresorul antiucrainean ci…SUA. Doar cruda dictatura militară birmană, care asasinează în masă demonstranți pașnici și e la fel de pro-rusă, precum Coreea de Nord, mai afișează în Extremul Orient o insolență similară Phenianului.
Și colegii comuniști ai lui Kim Jong Un se dovedesc utili regimului Putin. Regimurile totalitare din Vietnam și Laos, care n-ar fi supraviețuit fără decenii de sprijin al Moscovei, s-au abținut de la vot în Adunarea Generală ONU. La fel s-a comportat și aliatul chinez al Rusiei, care se pregătește să urmeze exemplul Kremlinului în Taiwan, să preia de la SUA rolul de superputere globală și să extindă la scară planetară sistemul său de represiune totalitară.
Doar în aceste țări comuniste, lipsite cu desăvârșire de libertăți individuale, de presă liberă, de respect pentru drepturile omului au lipsit, zilele trecute, ieșirile în stradă împotriva războiului rusesc de agresiune și manifestații de solidaritate cu Ucraina, demonstrații de protest masive, de felul celor care au cuprins mai toate țările lumii.
Pe de altă parte, contracția lumii libere sub impactul slăbiciunii SUA și a vestului, și expansiunea autocrațiilor și dictaturilor de stânga au redus mult elanul condamnărilor Rusiei în lume. De pildă, în America de Sud, în care dăinuie dictaturi comuniste sau de inspirație național-comunistă, precum cele din Cuba, Venezuela și Nicaragua ori forme de național-colectivism ca în Argentina peronistă a vicepreședintei Christina Kirchner. Sau în Asia, unde India și Pakistanul sunt în mare competiție pentru grațiile Rusiei și Chinei comuniste, ca și pentru lucrativele afaceri pe care își închipuie că le vor face ferindu-se de o condamnare veritabilă a lui Putin.
India a omis să dea publicității vreo condamnare a războiului de agresiune din Ucraina, mulțumindu-se să-l lase pe premierul Modi să lanseze un apel la ”încetarea violențelor”. Iar premierul pakistanez Imran Khan era la Moscova când Rusia a dezlănțuit câinii războiului împotriva Ucrainei, după care a dat publicității un apel mai moale decât fularul prim-ministrului islamist, exprimând speranța (total iluzorie) ca ”diplomația să evite un conflict militar” (care a justificat decapitarea islamistă a profesorului francez, Samuel Paty).
Rolul slăbiciunii Occidentului și calculele tiranilor
E greu de imaginat că Rusia agresoare ar fi beneficiat de atâta clemență dacă țările occidentale n-ar fi fost profund minate lăuntric de slăbiciunea indusă în ultimii 20 de ani de progresul și ascensiunea extremismului de stânga antiamerican, anticapitalist și antioccidental, în special în țările anglo-saxone. Care abia luni au realizat că ar face bine să solicite Interpol nu exluderea, ci ”suspendarea” Rusiei dictatoriale și imperialist-neostaliniste din rândurile unei organizații care reunește totuși polițiile lumii.
Dar oare ce mai caută Moscova în Organizația Națiunilor Unite? Și încă, vai, cu un drept de veto în Consiliul de Securitate? Să ni-l imaginăm pe Hitler că ar fi omis extragerea Germania din Liga Națiunilor în 1933 și s-ar fi bucurat de un drept de veto în sânul ei în timp ce cotropea Polonia, iar apoi restul Europei. Și de ce a rămas Rusia în Interpol după raptul ei teritorial multiplu din 2014, ori după agresiunea din Georgia, în 2008? Dar în Consiliul Europei, care a dat Moscova afară după anexarea Crimeei, iar apoi a avut lipsa de bun simț epocală, de a o reprimi fără ca Putin să facă fie și o minimă concesie?!
E clar că Putin a luat în calcul această slăbiciune endemică a Vestului și o exploatează la maximum în actualul conflict ucrainean. Nu altfel va face de acum încolo și China comunistă.
E deci deplasat ca Vestul să se împăuneze că și-a păstrat unitatea în ciuda nădejdii regimului Putin de a-l vedea dezbinat. Realitatea e mai sumbră. Vestul și-a păstrat unitatea cu prețul vigorii sancțiunilor. Coeziunea lui în fața măcelarului nu e suficientă ca să oprească măcelăritul lui. Nu surprinde pe nimeni că regimul totalitar chinez, care comite un genocid în rândul uigurilor și a nivelat Hong Kongul, răpindu-i complet libertatea, urmărește cu maximă atenție spectacolul fatal al slăbiciunii manifestate catastrofal de americani și de europeni în Afganistan, iar mai nou, rușinos, în Ucraina. Căci Beijingul jinduiește la perla coroanei din vitrină, care e Taiwanul și nu va ezita să pună mâna pe topor să-i spargă sticla, dacă crede că barbaria va continua să se bucure de impunitate.
Căci, în final, nu despre altceva e vorba. Miza confruntării nu e doar Ucraina. Și restul Europei centrale și răsăritene. Valorile civilizației și ale lumii libere constituie miza actualului război. Marele trofeu al neobarbariei nu e Kievul. E, pe lângă ordinea mondială și dreptul internațional, lumea liberă, cu tot cu libertatea și demnitatea ei.
https://www.dw.com/ro/complicii-lui-putin-cine-a-zis-c%C4%83-a-muritcomunismul/a-61041919
////////////////////////////////////////////
TRĂDAREA NAȚIONALĂ SAU CUM ROMÂNII RĂMÎN SĂRACI CU VOIA LOR
Este extrem de interesant cum românii acceptă, fără să crîcnească, să rămînă săraci în condițiile în care atît resursele României, cît și poziția ei geografică pot reprezenta un argument formidabil în favoarea prosperității românilor. Spun ,,românilor” și nu ,,României”, pentru că se vede clar ca statul român nu reprezintă întru totul interesele poporului român, ci, mai degrabă, interesele altor entități, fie ele state străine sau doar extensiile corporatiste ale acestora.
Îmi vin în minte două citate, unul mai vechi, în care ni se spune că ,,Munții noștri aur poartă,/ noi cerșim din poartă în poartă”, dar și unul mai recent, în care Corneliu Vadim Tudor declara că ,,România nu are voie să fie o țară săracă”. Uite că este!
Din păcate, cultura precară pe care românii o au, fie că este ea istorică, sau economică, ne face nu doar să fim o masă ușor manevrabilă, dar și una foarte ușor prostită de către anumite elite. Degeaba vin economiști consacrați să ne spună că lipsa capitalului național ne va duce din ce în ce mai jos, în sărăcie, pe majoritatea, iar minoritatea va crește și se va îmbogăți constant din asta, pentru că analfabetismul românilor – care se traduce nu prin a nu ști să citească, ci prin a nu înțelege ce citesc – este de-a dreptul sclipitor.
În fond, ce nu reușesc să înțeleagă românii care citesc, văd, dar nu știu să reacționeze?
– Dacă companiile multinaționale nu plătesc taxe, altele decît cele pe salarii, statul român devine un adevărat zbir pentru companiile românești private. Companiile care nu au protecție politică sau a Serviciilor, evident.
– Dacă ajungi să plătești apa, gazul, electricitatea și comunicațiile, unor companii străine, nu înseamnă deloc că statul român este mai bogat, sau că tu, române, ești mai bogat.
– Dacă resursele naturale care nu au fost nici ale lui Năstase, nici ale lui Băsescu, nici ale lui Dragnea și nici ale lui Iohannis, sînt oferite străinilor, nu înseamnă că românii trăiesc mai bine, în ciuda a ceea ce ni se spune la TV. Ele sînt ale României, ale românilor, și este normal că, fie din redevențe, fie din taxe, exploatarea lor trebuie să se simtă cumva în buzunarul fiecărui român.
– Dacă evităm să ne folosim de poziția geografică, de potențialul nostru uman, în detrimentul altora, nu putem trăi mai bine.
Să le luăm pe rînd. Numai cine nu știe – și aici vorbim de o majoritate covîrșitoare – nu înțelege că taxarea companiilor pe cifra de afaceri este sigura cale de a obliga corporațiile să îndeplinească o condiție pe care chiar Europa o recomandă, și anume de a plăti impozite acolo unde obții profit. Nici o altă cale nu poate fi valabilă. Politicienii noștri nu o aplică, pentru că ei înșiși ar deveni țintele presei pe care fiecare român o soarbe dimineața, la prînz și seara, și căreia îi acordă credit total, fără măcar să gîndească. Tot ei, acei politicieni, fie direct, fie indirect, beneficiază de prezența acelor companii multinaționale, atît ei, cît și cei de prin Servicii, fie că pentru că firmele lor sau ale interpușilor au contracte bănoase, fie pentru că odraslele lor sînt angajate acolo. Prin urmare, pe cei care se opun reglementării fiscale și tratării companiilor multinaționale cu mai multă responsabilitate, îi acuz de trădarea intereselor poporului român.
În ultimii 30 de ani, cei care s-au perindat pe la putere au distrus cam tot ce putea să devină un concurent activ pentru companiile străine, europene sau nu. Cele care erau de interes și care făceau profit indiferent de starea economiei, au fost vîndute sau cedate contra unei șpăgi, companiilor străine. Apa, gazul, energia electrică și comunicațiile au fost vîndute. Total sau parțial. Cert este că, în acest moment, tot ce înseamnă utilități în România nu ne mai aparține, laolaltă cu resursele din pămînt. Și, pe lîngă toate acestea, au distrus și cam tot ce însemna capital bancar românesc, fie prin vindere, fie prin ,,căpușare” și aducerea la faliment. Și vorbim aici de marile lovituri pe care sistemul bancar românesc le-a încasat în ultimii 25 de ani. În acest mod, prin vinderea utilităților și a sistemului financiar, nu doar că am fost văduviți de un sistem propriu de finanțare, dar a fost pus puternic umărul la devalizarea țării. Iată de ce pe toți cei care au semnat vînzarea activelor companiilor românești care ar fi putut să contribuie la bunăstarea țării îi consider trădători ai intereselor naționale. Trădători ai României.
Atunci cînd Petrom a fost privatizat – în fapt, vîndut oarecum ieftin către OMV – s-au vîndut inclusiv resursele naturale, cele din pămînt, cu toate că ele nu erau nici ale lui Năstase și nici ale vreunui politician român. Ele, acele resurse, erau ale României. Ei bine, nu mai sînt. Acum aparțin unui alt stat. Iar românul de rînd, cu toate că putea să beneficieze de acest dar pe care Dumnezeu l-a oferit României, fie prin taxe, fie prin redevențe, fie prin măsuri fiscale corecte, a rămas fluierînd a pagubă. Resursele pe care România le are în Marea Neagră vor fi la fel de inutile pentru români precum și alte beneficii pe care România le-ar fi putut avea. Așa că, pe cel care le oferă altora, în schimbul unei șepci, dar și pe cei din turma lui, îi consider trădători ai națiunii române.
Conform unor declarații ale ministrul ucrainean al Energiei, Aleksey Orzhel, datorită tranzitului de gaze rusești, în cinci ani Ucraina va cîștiga 15 miliarde de dolari, în medie trei miliarde pe an. Să ne amintim că în 2010 președintele Rusiei a propus în mod public ca România să devină o alternativă la modul de tranzit al gazelor spre Europa, în locul Ucrainei? Să ne amintim că am primit chiar oferta să devenim HUB de gaze, ceea ce însemna un imens cîștig pentru România? Atunci Traian Băsescu le-a rîs rușilor în nas, asemenea tuturor românilor, de altfel. Păi, dacă sîntem fuduli, atunci să nu ne mai plîngem că sîntem săraci. Poate că România, românii luați ca întreg, nu au înțeles importanța propunerii rusești, dar elita de la Cotroceni și de la Guvern, adică Traian Băsescu, premierul Emil Boc, Adriean Videanu (ministrul Economiei) și Sebastian Vlădescu (ministrul Finanțelor) nu s-a sesizat, dimpotrivă. Așa cum timpul ne arată, acești bandiți aveau grijă să fure poporul român, să își consolideze abuzurile din Justiție și să taie cu 25% veniturile românilor. Asta în loc să meargă la Moscova și să bată palma cu rușii pentru o căruță de bani. Lasă, că uite, Ucraina face 15 miliarde în 5 ani. În România, un km de autostradă costă între 3,5 și 8,5 milioane de euro. Cu 15 miliarde se puteau face, în medie, 2.500 km de autostradă, doar din banii luați din tranzit. În loc să fim mai bogați, sîntem săraci. De ce? Pentru că românii vor să fie săraci, pentru că votează cu ambele mîini trădători de neam și îi omoară fie fizic, fie mediatic, pe cei care se luptă pentru drepturile lor. Ce să ne așteptăm de la un neam care, în loc să îl pună în istorie acolo unde îi este locul pe unul ca Maniu, care a trădat și a fost spion dovedit al altor state, îi oferă unui bulevard din București numele lui, iar Corneliu Vadim Tudor, care a iubit și s-a sacrificat pentru această țară, nu are dreptul să dea nici măcar numele străzii pe care a locuit?
România este săracă și va rămîne săracă, și asta nu pentru că străinii vor, ci pentru că românii îi iubesc pe cei care îi trădează, pe cei care îi mint, pe cei care își bat joc de tot ce înseamnă a fi român. Lista celor care au trădat și trădează România este lungă, este actuală și toți cei care și-au bătut joc sînt în viață. Poate că, după ce vom fi oale și ulcele, urmașii noștri îi vor dovedi ca trădători, doar că atunci va fi mult prea tîrziu pentru noi, cei care acum sîntem contemporani cu ei, iar copiii lor își vor bate joc de țară și, implicit, de copiii noștri.
Române, nu te deștepta! Române, nu te ridica! Române, rămîi acolo jos, umil și sărac! Pentru că se pare că asta îți dorești cu adevărat.
https://www.revistaromaniamare.ro/tradarea-nationala-sau-cum-romanii–ramin-saraci-cu-voia-lor—-qz?fbclid=IwAR05Di7Fv776xRo0KT3cmUgGkLC_NQmapR9XAHRlEzrZAfB-0XfpVU1UJSM
////////////////////////////////////////
(Mai intai a bagat la apa tara,econimia si…poporul,apoi-) Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României
Pe 12.04.1996, adică nu departe de zilele noastre (materialul a apărut în mai 1996 – n.m.), Asociația Generală a Acționarilor de la Compania Română de Pescuit Oceanic a făcut gestul omenos de a repune în funcțiile sale echipa managerială suspendată la data de 29.12.1995. Astfel, fostul manager general Lucian David, fostul manager comercial Ion Crișan și fostul manager tehnic Sidor Sihov au devenit exfoști, recăpătându-și funcțiile pe care le părăsiseră în urma unor scandaluri financiare în care implicaseră compania. Echipa reformistă a AGA, care suspendase fosta echipă managerială era compusă și, de ce nu, mai este compusă și astăzi (mai 1996 – n.m.), din Enache Singhi, reprezentantul FPS, Grigore Popa, tot reprezentant FPS, și Dumitru Ivanov, reprezentant al FPP III Transilvania. Motivul suspendării echipei manageriale este, pe undeva, asemănător cu ceea ce i se va reproșa, cândva, lui Nicolae Văcăroiu (pe atunci premier la României, numit în această funcție de KGB-istul criminal Ilici Iliescu – n.m.), adică: “existența unor probleme deosebite în activitatea desfășurată de managerul general al societății”, cu precizarea că, în cazul domnului Lucian David este vorba despre o societate, iar în cazul lui Vacaroiu Nicolae este vorba despre ceva mai mult.
Cum a fost adusă flota la sapă de lemn
La data înființării, Compania Română de Pescuit Oceanic (CRPO) avea un capital social de 3.631.000 lei și deținea o flotă de 61 de nave:
47 de nave trawler;
12 nave frigorifice de transport;
2 nave tanc petrolier pentru deservirea flotei.
În cinci ani de tranziție suavă (1990 – 1994), flota CRPO a ajuns, tandru, la următoarele coordonate: din 61 de nave au supraviețuit diverselor echipe manageriale, până la data de 31.12.1995, numai 29 (20 nave trawler și 9 frigorifice), dintre care numai 8 în funcțiune. Toate cele 8 nave în funcțiune (3 trawler și 5 frigorifice) au fost ipotecate pentru obținerea unor credite externe, existând riscul pierderii acestora în urma neonorării obligațiilor asumate față de băncile creditoare.
Cât despre datoriile CRPO, la data de 31.12.1995 acestea se ridicau la 8.477.862 USD, datorii pe care CRPO le-a contactat la diverși creditori și parteneri străini în timpul înțeleptului manageriat al echipei acum (mai 1996, la Cotroceni Ion Iliescu, la Palatul Victoria agramatul Votcăroiu – n.m.) repuse în funcție.
Jaful secolului, marca PSD, la Compania Română de Pescuit Oceanic
Năpădit de povești cu investitori care-au început de la un televizor color și stăpânesc acum hoteluri, avioane, ziare, televiziuni, fabrici și așa mai departe, românul care citește presa se cam va mira de următorul basm de afaceri, excepție de la regula care spune că trăim în sânul unei națiuni de descurcăreți. Lucian David, fostul si actualul (pus de PSD, pe atunci PDSR – n.m.) manager general al SC CRPO SA, a contactat la data de 28.09.1994 (în plină guvernare PSD – n.m.), în numele societății pe care o conducea, un împrumut la banca austriacă RZB, în valoare de 5.750.000 USD. Parte din acest împrumut, respectiv 2.750.000 USD, reprezenta contravaloarea vasului FRIO CLIPER și costurile necesare reparației acestuia. Vasul FRIO CLIPER aparținea băncii austriece, iar valoarea sa fusese stabilită prin contract la 2.145.000 USD, restul de 605.000 USD fiind alocați pentru reparații. Dar, cum socoteala managerului român nu s-a potrivit cu profitul bancherului austriac, cei 605.000 USD n-au fost suficienți pentru reparații, vasul fiind avariat foarte grav în urma unui incendiu. Drept pentru care, banca nici n-a mai virat suma în contul CRPO. Marea lovitură a echipei manageriale (pusă acolo de PSD – n.m.) a fost că a reușit să vândă o navă cumpărată cu 2.145.000 USD drept fier vechi, la prețul de 400.000 USD, realizând astfel o pierdere netă de 1.745.000 de dolari.
Cine-i susține pe incompetenți
Sidor Suhov, fost și ex-fost manager tehnic al CRPO, este frate cu numitul Andrei Suhov, senator PSM (Partidul Socialist al Muncii, aliatul PSD în perioada 1992 – 1996, un grup bolșevic radical creat de Ilie Verdeț, fost prim-ministru ceaușist – n.m.) de Tulcea. Domnul Suhov din parlament colaborează fructuos cu FPP III Transilvania. FPP III Transilvania colaborează fructuos cu CRPO, unul din membrii AGA de la compania în cauză fiind reprezentantul FPP III Transilvania. Până în noiembrie 1995, membru al AGA de la SC CRPO SA a fost și pedeseristul (PSD era atunci PDSR – n.m.) Dan Verbina, fost angajat al IPO (Întreprinderea de Pescuit Oceanic) Tulcea, denumirea strămoșească a CRPO. Timp de un an și mai bine, domnul (de fapt, tovarăș – n.m.) Verbina a închis liniștit ochii la afacerile puse la punct de manageri, și-a ridicat, tot liniștit, salariul plus șpăgile de rigoare și și-a văzut liniștit de treburile lui.
În calitate sa de deputat PDSR (PSD) de Tulcea, domnul Verbina (de fapt, tovarăș – n.m.) face parte (era mai 1996 – n.m.) din comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților. Și, ce să vedeți: pe 1.02.1996, primind numărul de înregistrare 8/399, sosește la FPS o scrisoare trimisă de vicepreședintele comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, dl. Miron Mănescu (tot PSD sau unul dintre aliați, PSM, PRM sau PUNR – n.m.). Scrisoare în care FPS nu este atenționat asupra proastei imagini pe care o are în lume privatizarea românească, ci se explică lu’ fondu’ cum că există ceva nereguli în suspendarea echipei manageriale de la CRPO. Drept pentru care, FPS recurge rapid la răzbunarea amintită în primul paragraf, repunând în funcții echipa destituită cu numai patru luni în urmă. Și asta, deși printr-o adresă din 22 ianuarie 1996 a Parchetului Constanța se certifică faptul că Ion Crișan și Sidor Suhov au fost cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu caracter penal. De asemenea, printr-o adresă din 23 martie 1996 a aceluiași Parchet se comunică CRPO că Sidor Suhov este în continuare cercetat (ăștia sunt bolșevicii, o gașcă de infractori și criminali – n.m.), împreună cu alte persoane, într-o cauză penală (înșelăciune în dauna avutului obștesc).
Cu toate acestea, relațiile celor doi parlamentari (PeSeMistul Suhov și PeDeSeRistul Verbina), precum și marea îngădință a șefului FPS, Emil Dima (pus acolo de PSD – n.m.), care n-a vrut să ridice primul piatra, au făcut ca niște manageri nu doar incompetenți, dar și potențiali infractori să fie reinstalați în funcțiile din care fuseseră suspendați tocmai pentru incompetență și prezumția de vinovăție.
Vizita lui Iliescu la Tulcea
Acestea fiind zise, dorim din tot sufletul domnului președinte Ion Iliescu, cel mai iubit fiu al poporului, să beneficieze de un climat favorabil în timpul vizitei de lucru pe care o va efectua zilele acestea (mai 1996 – n.m.) la Tulcea. Cât despre rezolvarea problemelor cu care se confruntă marinarii flotei de pescuit oceanic, reținuți deseori împreună cu navele lor în porturi din străinătate din cauza neplății unor credite, ar cam trebui să ne luăm gândul, atâta vreme cât Emil Dima este șeful FPS, iar șeful lui Emil Dima este Adrian Năstase care, la rândul lui, îl are drept șef pe Ion Iliescu. (“Academia Cațavencu”, nr. 234/1996)
Citeste si articolele:
Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania
Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare
Cum a ucis Iulian Mincu, medicul lui Ceausescu, ajuns ministru in guvernul Vacaroiu – PSD, medicina sociala romaneasca
Cum au incercat guvernele Nastase si Tariceanu sa-i ucida pe romani cu iodul din sare si fierul din paine
Cum a fost jefuita Petromidia de mafia PSD-ista, inainte de a fi vanduta pe nimic
Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.
Tags: emil dima, flota, fps, iliescu, nastase, psd, romania, vacaroiu
5 Responses to “Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României”
De 28 de ani, bolsevizarea si rusificarea Romaniei au fost inlocuite cu PeSeDerizarea | A șaptea dimensiune says:
IANUARIE 13TH, 2019 AT 10:33
[…] Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei […]
Cum a pierdut FSN-ul flota Romaniei | A șaptea dimensiune says:
IANUARIE 20TH, 2019 AT 12:25
[…] Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei […]
Adevărul despre “marea” flotă a României comuniste | A șaptea dimensiune says:
APRILIE 26TH, 2019 AT 15:20
[…] Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei […]
Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României
//////////////////////////////////////////
Alţi complici şi susţinători ai mineriadei din 1999
Realitatea contemporană, dar mai ales intelectuală şi psihologică a Ministerului de Interne este jalnică (era în ianuarie 1999 – n.m.), dacă nu cumva dezastruoasă. Majoritatea cadrelor de conducere din top sunt, ca s-o spunem pe şleau, nişte onorabili burtoşi, corupţi până în plăsele, foşti miliţieni sau securişti reciclaţi, care au la activ mai multe convorbiri (a se citi şpriţuri) cu infractorii decât anchete şi mai multe vile decât au avut cutii de conserve bieţii soldaţi la bătăliile de săptămâna trecută (este vorba despre înfruntarea dintre mineri şi militari din ianuarie 1999 – n.m.).
Despre ex-ministrul de Interne, Gavril Dejeu, cel despre care se presupune că a fost şeful acestor umanoizi pentru care onoarea militară este bună ca legitimaţie la Sexy Club, se pot enunţa două variante: a) era el însuşi un fost colaborator al Securităţii cu idei despre viaţă asemănătoare lui Postelnicu, şi pentru care răul face parte din viaţă ca mutaţia în buletin; sau b) Gavrilică era un bătrânel anacronic cu care generalii făceau pase şi căruia, din când în când, îi arătau câte-un colţ dintr-un anumit dosar din anii 1950, după care îl băteau înţelegător pe umăr şi făceau tot ce vroiau dânşii, cum ar fi, de exemplu, să trădeze la Costeşti.Dar mai bine să ne uităm la generalii care au fost implicaţi în evenimentele datorită cărora până şi uniforma de jandarm şi poliţist ar trebui schimbate pentru a se crea iluzia că s-a întâmplat ceva cu cei care ne apără.
Generalul Lupu – revoluţia din 1989 l-a prins în dispozitiv la Piaţa Universităţii ca ofiţer în Direcţia V (Securitate – n.m.), unde şi acolo a fost, dacă e să fim răutăcioşi, vorba de trădare; mineriada din 1991 l-a găsit apărând Parlamentul, unde, după cum vă aduceţi aminte, minerii au vorbit nestingheriţi de la tribună, dând din când în când o scatoalcă parlamentarilor; pentru ca bătălia de la Costeşti să-l găsească vorbind la staţie cu Miron Cozma şi apoi lăsându-şi demonstrativ (?) haina militară pe câmpul de luptă, precum orice simpatizant PDSR care se respectă.
Generalul Velicu – comandant al unităţii de jandarmi Craiova, simpatizant PRM cu vilă.
Generalul Stângaciu – comandant al Jandarmeriei Române, pentru care onoarea subalternilor nu face două parale.
Generalul Langa – şef al logisticii din Jandarmerie, afaceri la clubul Dinamo, simpatizant PSM, vilă, omul din cauza căruia jandarmii au rămas fără gaze lacrimogene. Toţi erau în conflict cu legea, din motive politice, de afaceri sau femei.
Gazetarii
Au existat şi implicări directe ale unor gazetari în sprijinul mineriadei din 1999. Dintre acesţia merită amintit Dan Diaconescu, pe atunci la Tele 7abc, care a sprijinit masiv în presă mineriada din 1999. Dar cele mai active şi implicate organe de presă au fost cele din ograda craioveană a lui G.C. Păunescu, Gazeta de Sud şi postul de radio “Sud-Oltenia” (înainte de începerea răzmeriţei îl atacaseră vehement pe prefectul de Dolj şi pe ministrul Berceanu), al cărui patron local, Arnăutu Eugen, a distribuit în zona Horezu 1000 de exemplare la mână minerilor, în care se făcea o comparaţie între discursul preşedintelui Constantinescu şi cel al lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie 1989. În ceea ce priveşte munca de lămurire la picior, oamenii lui Arnăutu au instigat liderii sindicali de la Combinatul chimic Craiova, evident nu pentru integrare euro-atlantică. (“Academia Caţavencu”, nr. 374/1999)
Citeste si articolele:
Cum au sprjinit, in 1999, patrihotii lui Vadim Tudor, si nu numai, hoardele mineresti montate pe distrugerea Romaniei
La mineriada din 1991, SPP-ul KGB-istului Iliescu a folosit substante toxice de lupta interzise prin Conventia de la Geneva
De ce Ion Iliescu nu este judecat pentru crimele de la Mineriada din iunie 1990?
După ce au izolat România de lumea civilizată, gorilele bolşevice se pregătesc de o nouă mineriadă
Cum a fost Valea Jiului jefuita de teroristul Cozma Miron
Alţi complici şi susţinători ai mineriadei din 1999
//////////////////////////////////////////
(“Sa nu uiti Darie”)… Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România
sau Frăția Perpetuului Șmen
Mecanismul așa-zisei spargeri a economiei planificate, moșmondite de Ceaușescu și pus la cale de reforma Coșea-Văcăroiu (anal-istu’ lu’ Pește Mircea Coșea este invitat și azi la tembelizor să ne explice cum e treaba pe partea economică – n.m.), un fel de Salva-Vișeu a erei Iliescu, nu este decât cheia prin care marii șacali ai României de după 1989 (majoritatea foști securiști și foști nomenclaturiști comuniști – n.m.), deghizați în inocenta redingotă a investitorilor strategici, a dat iama în iatacul patrimoniului public. După micile găinării încropite de înghițitorii de râme din MEBO și apoi din Asociațiile Salariaților, iată că megaploșnița Fondului Proprietății de Stat (FPS) suge vârtos grosul zestrei de fată mare și fără datorii externe a României. FPS gestionează 70% din averea țării; deși pe hârtie este subordonat Parlamentului, funcționează, în realitate, independent; Parlamentul primește, o singură dată pe an, o informare de la FPS. Pentru a le adormi vigilența și a-i lua copărtași, o liotă de reprezentanți ai celor două Camere a fost cooptată de tandemul Coșea-Văcăroiu, în Consiliul de Administrație al FPS.
Investiția lupului paznic la stână
Hărtănirea prefențială a avuției naționale i-a inventat pe așa-zișii investitori strategici, care au beneficiat de credite uriașe, din partea unor bănci mânjite până în măduva oaselor, pentru acțiunile de transfer de proprietate. De cele mai multe ori, așa cum s-a dovedit, creditele au fost acordate fără garanție.
Exemplu: Scoaterea la mezat a hotelului Inter, pe spezele/complicitatea FPS și câștigarea licitației, făra niciun ban pus la bătaie, de către frații Păunescu (fratele mai mare, din cei trei, a fost nașul de cununie al “prințișorului” Nicu Ceaușescu; tot cei trei frați au lansat postul B1 TV, unde zburdă în voie, în fiecarea seară mafia PSD-istă; tot cei trei frați au “privatizat” cea mai cunoscută echipă de fotbal din România (erau acționari acolo), Steaua București, încăpută pe mana unui bișnitar, ulterior mafiot și pușcăriaș, George Becali, cel care trimitea interlopi să-i amenințe pe părinții elevilor din galeria Stelei și care nu a investit nimic în performatele sportive (neinvestind în copii și juniori) ale celebrei Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor, în 1986, ci doar a muls-o de bani – n.m.).
Inspectoratul General al Poliției (IGP) controlează afacerea Inter, până la limita de acces, și nu descoperă nicio neregulă, după care depune armele, întrucât intră în zona unui tabu. IGP nu are competența de a controla FPS-ul, întrucât Fondul Proprietății de Stat este subordonat Parlamentului și, într-un stat de drept precum România anului 1996, există o clară separație a șpăgilor.
Diversiunea Dima
Numit în martie 1993 președintele Consiliului de Administrație al FPS, Emil Dima a lăsat de înțeles, în primă fază, c-ar avea de tranșat un conflict de calibru național, cu Patronatul lui George Constantin Păunescu (fratele mai mare – n.m.). Diferendul s-a dovedit a fi, ceva mai târziu, o diversiune tipică a SRI și al cărei scenariu încearcă să acrediteze, și astăzi (în 1996 – n.m.), ideea că frații Păunescu s-ar afla, chipurile, în dizgrația președenției (la Cotroceni era KGB-istul criminal Ilici Iliescu – n.m.), a IGP și SRI. Nimic mai fals! Cum tot falsă este și perioada disidenței lui Dima. Căci cum altfel ar fi posibil ca un fost deținut politic să intre în PDSR, să ajungă senator și prefect de Dâmbovița și apoi președintele unui organism controlat in corpore de SRI? Și când spunem asta, ne gândim, în primul rând, la rolul jucat de SRI, prin Emil Dima, la privatizarea Sc CELROM SA, de către ROMCARTON-ul lui Vladimir Cohn.
IGP face ordine
Scandalul de la SC CELROM, cea mai mare fabrică de carton ondulat din Europa de Est, continuă să țină și astăzi cohortele de greviști în stradă. Greviști cărora, după ce li s-au rupt spinările, la propriu, de către trupele de intervenție ale Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți și de cele ale Jandarmeriei, li s-au desfăcut contractele de muncă, taman în Săptămâna Patimilor. Ordinul de atac asupra CELROM a fost dat, zice-se, de inspectorul șef al IJP Mehedinți. În fond, venea direct din cabinetul ministrului de Interne (e vorba de PSD-istul, PDSR cum se numea atunci, Doru Ioan Tărăcilă, la acea vreme – n.m.) D.I. Bumbăcilă.
Legea conservării masei
Pe scurt, maniera în care s-a privatizat SC CELEROM, în favoarea ROMCARTON/FPS, este de-a dreptul monstruoasă și dă cu capul de pereți lege după lege (și pe atunci, mafioții PSD-iști se ștergeau la fund cu legile țării, așa cum o fac și astăzi; în prezent, fac și mai rău, încercând să modifice legile în favoarea lor – n.m.). Abia după declanșarea grevei și după ce sinistrul V. Cohn a mistuit complet mitul caidului cartonului ondulat, Corpul de Control al Guvernului s-a învrednicit să întreprindă o anchetă la Tr. – Severin, în urma căreia justifică greva sindicatului CELROM și revocă contractul nr. 102/31.03.1994, de vânzare cumpărare a acțiunilor SC CELROM, dintre ROMCARTON și FPS. Adică, prin mânăriile FPS-ului, Cohn câștigă pachetul majoritar de acțiuni (51%), cu plata în rate și la valoarea de 12.260 lei/acțiune (lei vechi; 10.000 lei vechi = 1 leu nou, de astăzi – n.m.), încălcându-se astfel legea prin care investitorii străini nu pot cumpăra decât cel mult 49% din societățile comerciale ale unei singure ramure economice. Asta în timp ce asociația salariaților (1170 membri acționari) a cumpărat pachetul de acțiuni de 20%, la valoarea de 57.241 lei/acțiune. Specularea diferenței de preț a celor două tipuri de acțiuni, egală cu 44.981 lei aduce ROMCARTON-ului un cadou de 68.838.939.954 lei din averea statului. Totul s-a realizat prin acțiunea discreționară a Consiliului de Administrație al FPS, adică a lui Dima, via SRI.
Un microcosmos al samavolniciei
Când a fost nevoit să dea explicații cu privire la acest imens matrapazlâc, Dima a motivat că a optat în favoarea invetitorului strategic, pentru că CELROM, neputând contribui cu bani lichizi la programul investițional, nu a solicitat niciodată 51% dintre acțiunile societății, din pachetul deținut de FPS. Adevărul este că oferta CELROM-ului depășește cu 2,5 milioane $ pe cea a ROMCARTON-ului. Cum era de așteptat, Legile lui Cohn nu s-au oprit aici. După ce a pus mâna pe CELROM, Cohn dublează prețul produselor finite, încălcând, astfel, preavizul de 30 de zile, privind modificarea regimului prețurilor. O lună mai târziu, Cohn scade cu 30% prețurile industriale, instituind monopolul pe cartonul ondulat românesc. Și cine credeți că-i sare într-ajutor? Nimeni altul, decât Valentin Păunescu, într-un recent număr (era în 1996 – n.m.) din Curierul Național, după sfânta lege a corbului care nu scoate ochii la corb.
Dinamovibilitatea investitorului strategic Vladimir Cohn
Vladimir Cohn, zis Vova, se naște la 26 noiembrie 1944 în București, în vecinătatea panteonului unor figuri ilustre, care l-a aliniat pe Valter Roman lui Silviu Brucan și pe Teohari Georgescu, Anei Pauker. Și tot acolo în bătătura vilei, amirosind la pulan de milițian, a birou de anchetator și a cravașă de securist, Vova va auzi pentru prima dată de Clubul Dinamo, unde va face polo și-l va cunoaște mai târziu, după ce va fi plecat din România prin anii 1970, pe cel de-al doilea socru al său, fostul jucător dinamovist Liță. Vova se recăsătorește în 1984 cu Andreea Liță, care primește, în cel mai scurt timp și contrar tuturor habitudinilor securisto-ceaușiste, aprobarea de a părăsi România, în SUA, via Israel. Și nu numai s-o părăsească, dar s-o și viziteze când vor mușchii ei. Împreună cu Vova, evident. Tot contrar procedurilor regimului comunist, tata-socru nu este destituit din fruntea Clubului Dinamo, după plecarea fiicei în Occidentul decadent. Cuplul de proaspeți însurăței își petrece vacanțele, dacă nu în Franța, la Trois Valees, atunci cu siguranță la ski, pe Valea Prahovei. Vova făcea afaceri în România încă de prin anii 1980, importând mobilă în SUA.
Cătunie, grade grele
Se întoarce în România în 1990, prezentând la graniță un pașaport american și în scurtă vreme este introdus la Iliescu, de Bujor Sion. Dă primul tun financiar în vara aceluiași an, când pune mâna cu piciorul stâng, pe fabrica ICOA din București, la prețul neliberalizat al unei ciorbe de burtă. Cu ajutorul fostului secretar de stat, Marin Nicolae, demis în urma unui uriaș scandal de corupție, înființează ROMCARTON. Societate, căreia, după cum bine știți, îi fac reclamă (se întâmpla în 1996 – n.m.) pe tricouri jucătorii Clubului de fotbal Dinamo. Ceva mai târziu, obține pe semnătura lui Petre Roman, prietenul său din copilărie, Clubul Dacia pe care îl rebotează “Ilie Năstase”. Nasty, care nu ia niciun sfanț din afacerea asta, îl obligă pe Vova să revină la vechea denumire a clubului. Tot pe semnătura lui Roman primește o vilă în str. Gogol nr. 1. Pentru cei 187 m2 ai vilei plătește strivitoarea chirie de 1198 lei (vechi, adică 0,1198 lei noi – n.m.) pe lună. În cercurile intime îi place să se dea general de securitate, dar în fond se pare că n-a fost decât colonel.
Orgasme pe carton ondulat
Vova a bigamizat, până de curând, cu vestitul manechin Cătălina Isopescu, reprezentanta prestigioasei firme Elite în România, fata lui nea’ Isopescu de la TVR 1. După izbucnirea scandalului CELROM/ROMCARTON, Cătălina a șters putina în Germania. Nu înainte de a-i restitui amorezului Mercedesul pe care Vova i-l făcuse cadou. Nu însă și ceasul de platină. Scandalul economic este precedat, în ordine cronologică, de cel provocat de nevasta legitimă a lui Cohn, Andreea, care află cu lux de amănunte de legătura lui Vova cu Isopeasca și intentează acțiune de divorț. Și nu pe gratis, ci contra sumei de 2 milioane $, pe care o pretinde drept despăgubiri. Dupa ce Cătălina părăsește ringul, Andreea își retrage acțiunea și se întoarce în patul conjugal, de carton ondulat, al lui Vova.
Concubinajul cu frații Păunescu
Este asociat la Melody Bar, cu Viorel Păunescu, și la ANA PAN SRL, cu George Copos. În acțiunea de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni CELROM este sprijinit direct de Virgil Măgureanu, cu care este prieten de familie. După ce a cumpărat și societatea AMBRO-Suceava, Vova a ajuns să dețină 95% din ramura de producție a cartonului ondulat românesc. Când a discutat cu directorul societății AMBRO preluarea pachetului majoritar de acțiuni, Vova era însoțit de ofițerul de obiectiv SRI. Așa se face că, de aici și până la legenda că Vladimir Cohn ar fi folosit adesea SRI-ul în acțiuni de spălare a banilor negri, distanța a devenit amețitor de scurtă. (“Academia Cațavancu”, nr. 232/1996)
Citeste si articolele:
Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare
Cum a ucis Iulian Mincu, medicul lui Ceausescu, ajuns ministru in guvernul Vacaroiu – PSD, medicina sociala romaneasca
Cum au incercat guvernele Nastase si Tariceanu sa-i ucida pe romani cu iodul din sare si fierul din paine
In anii 1990, niste maicute din Romania erau snopite in bataie de catre ortodocsii lui Teoctist
Cum a fost jefuita Petromidia de mafia PSD-ista, inainte de a fi vanduta pe nimic
Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România
Un nou scandal mondial scoate la iveala hotiile unor mizerabili, afaceri clocite in off-shore din Panama. Lideri politici din toată lumea, actori, sportivi, oameni de cultură, tot felul de afaceriști au fost devoalați pentru c-și ascundeau afacerile în paradisurile fiscale din micuța republică din America Centrală. România are cel puțin 100 de milionari.
Primul despre care scrie Matei este Dragoş Buzăianu, cel care şi-a luat în 2014 rezidenţă în Republica Panama pentru a-şi deschide o societate anonimă în jurisdicţia offshore Panama. ”Liderul “grupării Monaco”, Dragoş Dobrescu, cinci ani afaceri în jurisdicţia offshore Panama, director în societatea anonimă HOLBORN TRADING INC.
Unul dintre ultimele celebre care s-au retras în paradisul fiscal Panama este cel al nepotului magnatului energiei, Bogdan Buzăianu, Dragoş Buzăianu, de doar 26 de ani, care şi-a luat încă din 2014 rezidenţă în Republica Panama, mai precis în Panama City.
Partenerii lui Dragoş Buzăianu în societatea anonimă BP INVESTMENT GROUP S.A sunt avocatul Roy Darius Maybud şi Digna Perez Martinez, ultima fiind implicată în alte 830 de societăţi anonime de tip offshore tot în Republica Panama.
Dragoş Buzăianu este nepotul magnatul energiei, Bogdan Buzăianu, care potrivit datelor coroborate din mai multe jurisdicţii de tip offshore controlează o reţea uriaşă de influenţă financiară şi putere, la vedere sau prin intermediari cu ajutorul societăţilor anonime înregistrate în jurisdicţii în paradisuri fiscale.
Bogdan Buzăianu este un vechi client al societăţilor anonime în Republica Panama, în trecut persoane de tip proxy ca Raul Garrido Garibaldo sau societăţi anonime proxy uriaşe, gen Kuzniecky& Co, folosite de acelaşi Buzăianu, au fost utilizate şi de libanezul condamnat Said Baaklini, Sorin Ovidiu Vântu sau Cristian Borcea.
De asemenea, o multitudine de companii offshore deţine şi fratele său, Constantin Mihail Buzăianu.
Pe 11 Decembrie 2013, DNA a constatat că există indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în raport cu Bogdan Nicolae Buzăianu.
Magnatul “băiat deştept al energiei” este unul din denunţătorii din dosarele deputatei Elena Udrea instrumentate de DNA, implicat în dosarul DNA, iar firma controlată de el, Energy Holding, şi nu numai, apare des alături de alte firme apropiate în rechizitoriile Hidroelectrica instrumentate de DIICOT.
Pe 19 Februarie 2008, în singura lună cât a deţinut interimar portofoliul Justiţiei în cabinetul Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu i-a aprobat lui Nicolae Buzăianu cererea de a renunţa la cetăţenia română, în ciuda opoziţiei vehemente a autorităţilor de la acea vreme. Magnatul Nicolae Buzăianu obţinut în 2008, imediat după ce a renunţat la cetăţenia română, cetăţenie elveţiană, pentru ca mai apoi să dobândescă cetăţenie cipriotă dar şi drept de rezidenţă în Dubai, Emiratele Arabe Unite, unde se află în prezent.”, dezvăluie jurnalista.
Tot în Panama și-a ascuns banii și un denunțător devenit celebru la DNA în ultima perioadă. ”Un alt magnat român care a derulat nu mai puţin de cinci ani afaceri în Republica Panama este Dragoş Dobrescu, alt personaj celebru al “grupului Monaco”.
Pe 9 septembrie 2007, Dragoş Dobrescu a înfiinţat societatea anonimă HOLBORN TRADING INC., pe care a prezidat-o în calitate de Director- Preşedinte, cu un capital total de 10.000 de dolari americani, acţiunile putând fi emise atât în formă înregistrată cât şi la purtător.
Dragoş Dobrescu este unul dintre liderii “grupului Monaco” şi finanţator, avea în 2012 o avere evaluată la 150 de milioane de euro şi principalul său obiect de activitate este piaţa imobiliară şi nu numai. Este un personaj retras, denunţător în dosarul lui Neculai Onţanu la DNA dar şi suspect în cazul celebrei dispariţii a lui Codruţ Marta.”, mai dezvăluie Sorina Matei pe blogul său.
Cel care era cel mai bogat român până acum câțiva ani, Iosif Constantin Drăgan, a deţinut şi el o societate anonimă în Republica Panama. Înfiinţată în 1980, compania offshore DECIO FINANCIERA INVERSIONISTA S.A, l-a avut ani la rândul pe Iosif Constantin Drăgan unic preşedinte şi pe soţia sa Daniela Veronica Guşă Drăgan vicepreşedinte executiv şi trezorier.
Un alt om de afaceri român care şi-a adăpostit afacerile în Republica Panama este şi afaceristul constănţeanul Carol Viorel Dichiu.
Carol Viorel Dichiu este unul dintre cei mai mari afacerişti care s-au impus în domeniul recuperării deşeurilor metalice, implicat în mai multe afaceri cu fier vechi din Portul Constanţa şi este martor într-unul din dosarele DNA pe numele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, mai scrie Sorina Matei.
”Panama Papers”, scurgere uriașă de informații financiare: Românii care și-au ascuns averile în paradisurile fiscale
O anchetă jurnalistică uriaşă, plecată de la cea mai mare scurgere de informaţii financiare din toate timpurile, a scos la iveală cum şi-au ascuns liderii lumii averile colosale în paradisuri fiscale.
Printre aceştia se numără preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, precum şi apropiaţi ai lui Vladimir Putin.
Potrivit informaţiilor oferite de jurnaliştii de la BBC, documentele ar aparţine uneia dintre cele mai bine ascunse companii din lume, firma de avocaţi Mossack Fonseca din Panama.
Între documentele dezvăluite de presa din toată lumea apar şi numele unor afacerişti români.
Unul dintre ei, prezentat de site-ul de investigaţii Riseproject.ro, este miliardarul de origine română Frank Timiş, cel care s-ar fi aflat în spatele structurii de proprietate de la Rafinăria RAFO.
La mijlocul anilor `90, Timiş a înfiinţat o firmă off-shore cu ajutorul casei de avocatură din Panama, firmă cu care şi-a început afacerile în România.
Tot în documentele panameze apare şi o filieră off-shore prin care este controlată o altă mină importantă de aur din Munții Apuseni, dar și alte firme active în extracția petrolului și gazelor naturale.
În documentele publicate apar şi oamenii implicaţi în privatizarea Alro, afacere anchetată de procurori pentru corupție. Unii dintre ei s-au reprofilat apoi în alte afaceri cu minerale și gaze naturale. Încrengăturile sînt însă mult mai numeroase.
Averile afaceriștilor români, ascunse în paradisuri fiscale
Ani la rând, casa de avocatură (din Panama, n.r.) a camuflat interesele unor oligarhi și afaceriști influenți care au acaparat companii strategice din industria românească și au exportat apoi profiturile în paradisuri fiscale. Beneficiarii reali ai acestor mari afaceri au rămas secreți până astăzi, deși deciziile lor au avut un impact major în economia națională și au influențat viața a zeci de mii de familii.
Dezvăluirile despre averile celor mai puternici oameni ai planetei au apărut în mass-media internaţională după ce aproape 11 milioane de documente ale firmei de consultanţă Mossack Fonseca din Panama au fost date publicităţii.
Printre ele apar informaţii despre averile ascunse în conturi off-shore ale zeci de politicieni din toată lumea, dar şi celebrităţi sau sportivi. Toţi au apelat la serviciile firmei de consultanţă pentru a face pierdute sume uriaşe de bani.
În cazul lui Putin, documentele ajunse în posesia presei arată cum persoane din anturajul liderului de la Kremlin au deturnat de-a lungul anilor miliarde de euro din bani publici în folosul oligarhiei financiare ruse.
Cele aproape 11 milioane de acte ar fi ajuns la un ziar din Germania, iar de aici au fost preluate de Consorţiul Internaţional de Investigaţii Jurnalistice, un grup format din peste 100 de organizaţii media din 78 de ţăriri care au analizat documentele. Deocamdată, identitatea sursei iniţiale rămâne un mister.
Între anii 1977 şi 2015, compania de consultanţă Mossack Fonseca a creat sau administrat peste 214.000 de entităţi offshore în 21 de paradisuri fiscale pentru clienţi proveniţi din peste 200 de ţări şi teritorii.
Miliardarul Ioan Niculae rupe clepsidra burgheziei feseniste si toarna cateva secrete despre jupuirea tarii la Praznicul Komunismului
Aflat in Penitenciarul de la Gaesti, Ioan Niculae i-a facut o plangere penala lui Hrebenciuc, cel care a fost martor in dosarul care a dus la condamnarea omului de afaceri la 2,5 ani de inchisoare dupa ce a fost gasit vinovat ca a finantat fraudulos campania prezidentiala din 2009 a lui Mircea Geoană.
Ioan Niculae vine cu declaratii razboinice, acuzandu-l pe fostul vicepresedinte al Camerei Deputatilor ca ar fi mintit in acesta ancheta si mai ales in fata judecatorilor. Niculae s-ar fi plans anchetatorilor ca a fost supus la presiuni de Hrebenciuc, care l-ar fi vizitat chiar in biroul sau, situat aproape de centrul Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, Niculae ar fi afirmat ca i-a platit bani gheata lui Hrebenciuc, undeva la 300-400.000 de lei, bani care au fost platiti cu sacosa si apoi ar fi fost folositi in aceasta campanie electorala. Hrebenciuc spune ca nu stie nimic despre plangerea depusa de Niculae, informează PRO TV.
O poză cât o mie de cuvinte: iată ce viitor ne pregătesc elitele! Un super-miliardar trece rânjind lângă oamenii-zombi scufundaţi în realitatea virtuală!
Numai că tot ce-am scris mai sus nu este un film SF, ci o realitate, iar super-miliardarul nostru nu este nimeni altul decât Mark Zuckerberg, şeful Facebook, care a participat laMobile World Congress, în Barcelona (Spania). Participanţii la Congresul de la Barcelona nu au remarcat că pe lângă ei a trecut boss-ul Facebook-ului, şi asta pentru că toţi şi-au pus pe faţă casca de realitate virtuală de la Samsung.
Ce vă spune vouă imaginea de mai sus? Mie îmi spune că miliardarii vor trăi în lumea reală, iar noi, vom fi târâiţi în viitorul apropiat, într-o lume virtuală, unde creierele ne vor fi “furate”, noi comportându-ne asemenea roboţilor. Vi se pare a fi “cool”? Mie unul nu…
Lumea intră într-o eră planificată a foametei? Fructele sunt distruse de bacterii şi ciuperci, porcii mor pe capete, iar seceta se extinde în lume! Cine are interesul să ne înfometeze?
Ce se întâmplă cu alimentele din întreaga lume? Fructe, legume, dar şi animale domestice din întreaga lume par a fi afectate de boli şi viruşi ciudaţi, care fac să se întrevadă în viitorul apropiat o adevărată criză alimentară. În mai 2013, scriam articolul despre prezenţa unei bacterii mortale ce punea în pericol producţia de portocale din lume (O bacterie mortală ameninţă să distrugă portocalele din lume! Nu e cumva o conspiraţie pusă la cale de maleficul concern Monsanto?):
“Recolta de 9 miliarde de dolari de portocale din Florida (cel mai mare producător mondial după Brazilia), s-ar putea să nu supravieţuiască unei boli incurabile care ameninţă să distrugă aceste citrice din Statele Unite. Boala, cunoscută sub numele de “înverzirea citrică” sau “huanglongbing”, e cauzată de o bacterie, Candidatus Liberibacter asiaticus. Bacteria se răspândeşte de la arbore la arbore prin intermediul unei insecte minuscule, Citrus psyllid asiatica (…) Portocalele sunt atinse de o boală incurabilă aşa că…în câţiva ani s-ar putea să spunem adio acestui fruct delicios”.
Anul acesta se pare că a venit rândul bananelor. Citez o ştire apărută pe 21 aprilie 2014 pe CNBC.com, într-un articol intitulat “Nu mai avem banane? Chiar s-ar putea întâmpla asta”:
“Iubitorii de banane ar trebui să fie atenţi: aprovizionarea populaţiei cu acest fruct este pusă în pericol, ca urmare a afectării bananelor de către o ciupercă, ce sunt astfel devorate. “Este o situație foarte gravă”, a declarat Randy Ploetz, profesor de patologie a plantelor la Universitatea din Florida. “Nu e nimic în acest moment care să oprească răspândirea ciupercii.” În timp ce există aproape 1.000 de soiuri de banane, cel mai popular este Cavendish, care reprezintă circa 95 la sută din exporturile de banane de la nivel mondial; dar acum acest Cavendish este pe moarte din cauza ciupercii. Aceasta a lovit recolta de banane din Asia, Orientul Mijlociu și Africa şi există îngrijorarea că ea se va răspândi în America Centrală şi de Sud”.
O altă boală care afectează alimentele o reprezintă diareea porcină epidemică, care a afectat în special porcii din fermele americane, unde, din anul trecut şi până în prezent, a determinat decesul a peste 6 milioane de capete porcine, aşa cum ne scrie cotidianul The Guardian.com. Acest lucru duce, inevitabil, la creşterea preţurilor la carnea de porc.
Să ne îngrijorăm? Oare problemele cu portocalele, bananele sau carnea de porc sunt doar cazuri izolate? În scurt timp vom avea parte de o adevărată criză alimentară la nivel mondial? Vor creşte extrem de mult preţurile la alimente? Să ne uităm, de exemplu, la situaţia mondială a secetei, conform site-ului guvernamentaldrought.gov. De aici aflăm că în martie 2014, “condiţiile de secetă la nivel global s-au extins ori s-au intensificat în multe locaţii ale lumii.”
Există vreo conspiraţie legată de toate aceste lucruri? Eu cred că da. Precum se ştie, furtunile dar şi alte evenimente meteorologice (cum ar fi seceta) pot fi controlate sau produse cu ajutorul tehnologiei HAARP. Iar viruşii pot fi foarte uşor fabricaţi în laboratoarele guvernamentale secrete, pentru a fi răspândiţi apoi cu uşurinţă în fructe sau animale de carne. Scopul? Înfometarea populaţiei sărace a lumii, care, neavând ce mânca sau nepermiţându-şi preţurile exorbitante la alimente, pur şi simplu vor dispărea. Nu ăsta era scopul Ocultei Mondiale? Că trebuie să reducem populaţia mondială, fiind deja prea mulţi?
Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie…
Opus Dei a fost fondată în 1934, în Spania, de către preotul aragonez Jose Maria Escriva de Balaguer (1902-1975). Doctrina sa spirituală este conţinută în întregime de singura lucrare scrisă de el, intitulatăCamino, care nu este decât o culegere de maxime, fără mare originalitate, şi unde teologia propriu-zisă este absentă. Găsim însă aici următoarea maximă, care caracterizează o întreagă morală: „Ştii cum acţionează societăţile secrete; ele nu au căutat niciodată să câştige masele. E mai bine să rămâi ascuns: nu dezvălui niciun detaliu al apostolatului tău.”
Societăţile secrete catolice nu sunt o noutate
În lumina acestei recomandări, vedem cât valorează silogismul menţionat mai sus. În fapt, societăţile secrete catolice n-au lipsit de-a lungul istoriei: în secolul al XVII-lea a existat Compania Sfintei Taine, specializată în drenarea moştenirilor şi extorcarea secretelor de familie în umbra confesionalelor, şi împotriva căreia Moliere a scris Tartuffe; în timpul Papei Pius al X-lea a fiinţat Sodalitium Pianum, societate secretă integralistă creată de monseniorul Benigni, prelat roman, şi ale cărei denunţuri au terorizat pe toţi catolicii liberali; a mai existat, mult mai puţin cunoscut, Hieronul din Val-d’Or, o sectă de catolici ezoterişti creată pe la 1880 de un aristocrat spaniol, marchizul de Sarachaga, la Paray-le-Monial (Sa ne-et-Loire), leagăn al cultului Sacre-Coeur.
Fondatorul Opus Dei a fost beatificat
Să ne oprim aici cu comparaţia, deoarece Opus Dei a cucerit în cadrul Bisericii catolice o poziţie cât se poate de oficială. A fost ridicată de Pius al XII-lea la rangul de institut secular în 1947, apoi la cel de pre-latură, depinzând direct de Sfântul Scaun, de către Ioan-Paul al II-lea, care are pentru ea o predilecţie evidentă, în aşa măsură încât în 1992 l-a beatificat pe fondatorul Escriva de Balaguer la numai şaptesprezece ani de la moarte, fapt fără precedent în istoria Bisericii.
Opus Dei nu este deci o societate secretă; nu este însă mai puţin o societate cu secrete. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că nu şi-a publicat niciodată constituţiile, adică statutele, al căror text le este necunoscut până şi membrilor ei. Escriva de Balaguer a scris: „Opus Dei nu urmăreşte niciun scop temporal sau politic; dacă prin absurd acest fapt s-ar produce, ea ar fi imediat dizolvată.” Spunând acestea, viitorul preafericit profera o mare minciună.
Opus Dei cucereşte puterea politică în Spania
În 1936, când izbucneşte războiul din Spania, Opus există doar de doi ani, iar Balaguer, care are 34, se află la Burgos, în zona franchistă. Îl întâlneşte acolo pe Caudillo în persoană. În 1939, după înfrângerea republicană, Opus controlează Consiliul superior al cercetării ştiinţifice; în 1956, unul dintre conducătorii ei, Lopez Rodo, este secretar de stat însărcinat cu reforma administrativă, apoi devine viceprim-ministru; în 1957, Opus are deja trei miniştri, în 1962 un al patrulea, iar în 1969 numărul lor se ridică la 10.
Odată cucerite poziţiile-cheie ale puterii, Opus face totul pentru a elimina Falanga, cea mai mare parte a ei fiind sclerozată în spiritul „fost combatant”, şi în care o minoritate evoluează periculos spre stânga. După ce a infiltrat cu uşurinţă tehnocraţia şi sectoarele cele mai dinamice ale patronatului, Opus lucrează, nu fără succes, la modernizarea vechiului capitalism spaniol. Planul este, deoarece Franco e octogenar, să proclame un rege de paie, după ce va fi instalat la conducere un om cu mână de fier, pe amiralul Carrero Blanco. Planul se va izbi însă de două evenimente neprevăzute, răsunătoare: întâi, amiralul, promovat vicepreşedinte al guvernului, este executat de un comando de antifranchişti basci; apoi, ieşită la lumină, o urâtă afacere zdruncină Opus – afacerea MATESA.
Afacerea MATESA
Societatea cu această siglă, care are şaptezeci de filiale în toată lumea şi al cărei preşedinte-di rector general, Juan Vila Reyes, este un fidel al Opus, se ocupă oficial de exportul războaielor de ţesut şi beneficiază, în acest sens, de importante ajutoare pentru export, acordate de Banca de credit industrial, ai cărei preşedinte şi vicepreşedinte sunt, de asemenea, membri ai pioasei instituţii. În realitate, MATESA nu exportă decât puţine maşini şi converteşte cea mai mare parte a ajutoarelor în cote de participare la societăţi controlate – aţi ghicit – de Opus. Scandalul care nu întârzie a se declanşa, în 1969, face lumină asupra metodelor de finanţare a acesteia, supranumite de aici înainte Sfânta-Mafia.
Această păţanie nu va descuraja deloc Opus Dei să se angajeze în alte combinaţii financiare, dar cu o prudenţă sporită. Când unul dintre membri, Ruiz Mateos, la început simplu producător de vinuri în Jerez, care înfiinţase cu ajutorul ei şi în mare parte spre profitul ei o societate multinaţională, RUMASA, grupând şase sute de întreprinderi şi douăzeci de bănci, a fost prins în 1983 cu un pasiv ilicit de 2 miliarde de dolari, Opus l-a lăsat, cu sânge rece, să se prăbuşească. Văzând că a fost ţap ispăşitor, imprudentul om de afaceri a făcut judecătorilor numeroase dezvăluiri, bazate pe documente, arătând cum finanţase Opus Dei.
De câte ori se produce un astfel de accident, Sfânta-Mafia are un răspuns gata pregătit, dar care este un pic prea şubred: „Acţiunile unuia sau altuia dintre membrii noştri sunt afaceri private care nu angajează cu nimic instituţia.”
O altă afacere marca Opus Dei
În 1981, Institutul activităţilor religioase, altă bancă vaticană al cărei preşedinte este, în acel moment, episcopul american Marcinkus, este antrenată în falimentul surorii sale gemene Ambrosiano, la conducerea căreia se afla Roberto Calvi, un membru al P2 (societate francmasonică italiană). Or, deşi în acel timp Vaticanul se plânge că are greutăţi cu plata personalului, Marcinkus găseşte 250 de milioane de dolari pentru a-i rambursa creditorilor. S-a spus că această sumă a fost furnizată de Opus Dei, care ar fi pretins, în schimb, dreptul de a orienta politica Sfântului Scaun faţă de ţările din Est şi din lumea a treia. Este genul de situaţie care nu poate fi demonstrată niciodată prin A plus B, dar totul s-a petrecut ca şi cum acest zvon ar fi fost adevărat.
Puterea lui Opus Dei în interiorul Bisericii Catolice
Cu cei optzeci de mii de membri în toată lumea, din care în jur de două mii în Franţa, cu numeroase instituţii de învăţământ superior şi reţelele mediatice a căror paternitate n-o recunoaşte niciodată deschis, Opus Dei a reuşit să ocupe multe pârghii de conducere în cadrul Biserici şi este în mare parte responsabilă de sabotarea poziţiilor luate de conciliul Vatican II, de opoziţia faţă de teologia eliberării, de directivele, aberante în epoca SIDA, în privinţa contracepţiei, pe scurt de neo-fundamentalismul care îşi face din nou apariţia în ierarhia catolică.
Puterea ei ocultă se face însă simţită în Europa de Est, reconvertită la economia de piaţă, în ţările lumii a treia, în America Latină, în Irlanda şi, bineînţeles, în locul de origine, adică statul spaniol. Disciplina de tip militar, morala obedienţei pasive, abilitatea în manipularea spiritelor şi, la nevoie, smulgerea membrilor din mediul lor familial, spiritul elitist şi cultul secretului fac din această grupare, totuşi, o sectă printre celelalte, dar a cărei putere o face cu atât mai mult periculoasă.
Ei joacă teatru pentru a ne înşela! E posibil ca Rusia şi SUA să fie în aceeaşi barcă a Ocultei Mondiale şi noi credem că ei se războiesc cu adevărat!
Există o teorie a conspiraţiei extrem de interesantă conform căreia aşa-zisul conflict dintre Rusia şi Occident (în special SUA) pe teritoriul ucrainean nu este altceva decât o făcătură a Ocultei Mondiale, din moment ce ambele state se află în aceeaşi barcă. Bun, e adevărat că în Ucraina conflictul e real şi violenţele există, dar nu este greu să alimentezi şi să finanţezi nişte grupări extremiste / teroriste care să lupte şi să creeze panică. Iar tot ce găsiţi în mass-media oficială despre cum se ameninţă între ele ţările NATO şi Rusia nu reprezintă altceva decât un scenariu de film bine pus la punct. De ce? Pentru a menţine lumea în tensiune, în stres, pentru a fi ameninţată tot timpul de inerenţa unui conflict militar. Şi, a nu se uita scopul final: crearea unei noi ordini mondiale.
De fapt, pentru a crea această nouă ordine mondială, cooperarea dintre marile superputeri ale lumii trebuie să existe. E de neimaginat a se produce o ordine mondială, fără China şi Rusia, de exemplu… nu ar mai avea sens şi nu s-ar mai putea numi mondială, din moment ce China reprezintă 15% din populaţia mondială, iar Rusia ocupă o bună parte din teritoriul Terrei.
La sfârşitul aniilor 60 şi începutul anilor 70, americanii au realizat cea mai mare fraudă din istoria omenirii: aşa-zisa aselenizare cu oameni. Ruşii ştiau că americanii pot falsifica un asemenea eveniment cosmic cu ajutorul industriei cinematografice, aşa că i-au lăsat să o facă. Nu era nevoie să strige în gura mare: “Totul e o farsă”! În definitiv, “succesele cosmice” au fost împărţite în mod egal între americani şi ruşi: sovieticii lansaseră primul satelit şi trimisese primul om în Cosmos, iar americanii ajunseseră cu primul om pe Lună. Iar totul ar fi putut face parte dintr-o înţelegere secretă realizată dintre membrii aceleiaşi Oculte Mondiale.
La fel, evenimentele teroriste 9/11 de la New York. Site-urile conspiraţioniste din întreaga lume (în special americane!) au demonstrat cu probe că aşa evenimentele sângeroase au fost puse la cale chiar de către elementele ocultiste din guvernul american. Ruşii ştiu lucrul acesta foarte bine (ce naiba, au servicii secrete foarte performante, urmaşe ale KGB-ului, au sateliţi etc.) Şi totuşi n-au suflat nicio vorbă în mod oficial, n-au venit în faţa lumii pentru a prezenta dovezile care să încrimineze guvernul american. De ce? De ce n-au făcut-o? Dacă sunt cu adevăraţi duşmani, ar fi trebuit să profite de acest lucru.
Apoi, farsa OZN-urilor… O mare parte din aceste farfurii zburătoare reprezintă tehnologia secretă obţinută de la nazişti de către americani. Dar, ruşii ştiu siguri ce arme secrete deţin americanii… Atunci, de ce nu fac public faptul că o mare parte din OZN-urile de astăzi reprezintă tehnologia ascunsă a americanilor? De ce păstrează secretul împreună cu americanii? De ce ruşii nu spun nimic oficial şi despre existenţa sau nu a extratereştrilor, la fel cum fac oficialii americani?
Dacă guvernul american a banat cu bună ştiinţă dezvoltarea automobilului electric încă de acum 100 de ani (vezi articolul Cum francmasonica familie Rockefeller a blocat la începutul secolului XX un automobil electric de succes), de ce ruşii n-au dezvoltat ei un asemenea concept, pentru ca lumea să nu mai depindă de petrol? Sunt sigur că ar fi fost în stare de aşa ceva, dar n-au făcut-o… De ce? Singurul răspuns viabil ar fi acela că ambele state fac parte din aceeaşi tabără.
Toate acestea şi multe altele (pe care am să le dezvolt în alte articole) nu demonstrează altceva decât existenţa unui acord secret între marile super-puteri ale lumii, cu scopul de a ţine lumea în “întuneric”. Politicienii de la nivel înalt, marii corporatişti şi bancheri probabil că râd de noi, văzând că ne-au mai înşelat o dată… Iar noi chiar credem tot ceea ce ni se prezintă!
Stupefiant: guvernul SUA acceptă producerea de copii modificaţi genetic! Au fost creaţi primii oameni cu ADN complet artificial!
În februarie 2014, sub patronajul Administraţiei de Alimente şi Medicamente a Statelor Unite (Food and Drug Administration) a avut loc o întâlnire publică în care s-a prezentat crearea unor fiinţe umane modificate genetic! Acum, cercetătorii au anunțat crearea unui organism uman cu ADN-ul complet artificial!
Toată viața de pe pământ înmagazinează informații genetice în același fel, cu ADN-ul format din patru baze chimice: adenina (A), guanina (G), citozina (C) și timina (T). Aceste baze formează unități numite perechi de baze. A întotdeauna se împerechează cu T, iar G întotdeauna cu C. Asta, până în prezent. Astfel, oamenii de știință au creat cu succes două noi baze, pe care le numesc X și Y, formând astfel o pereche. Și au folosit această pereche de bază nefirească pentru a crea o nouă bacterie de OMG (organisme modificate genetic), bazată pe o structură genetică care nu se găseşte nicăieri pe pământ. Cercetătorii au facut acest lucru prin “păcălirea” bacteriei E.coli în asimilarea și reproducerea perechii de bază XY, care a fost adoptată în mod automat de la o generație la alta.
Floyd Romesberg, cercetător principal al proiectului, susține că această descoperire va permite intrarea într-o nouă eră de antibiotice mai bune și medicamente anti-cancer. În acest scop, următoarea etapă a proiectului său va fi aceea de a folosi gene artificiale bazate pe acest ADN nefiresc în a face proteine care nu au fost realizate înainte, transformând aceste proteine în medicamente vii, auto-producătoare.
În timp ce mass-media oficială pare uimită de această perspectivă, îngrijorarea mai mare ar trebui să stea în implicațiile unei asemenea tehnici asupra oamenilor modificaţi genetic. Aceste invenții nu vor avea loc în viitorul îndepărtat; embrionii de organisme modificate genetic au fost deja creaţi prin experimente în vitro.
În mod îngrijorător, Administraţia de Alimente şi Medicamente a Statelor Unite care a discutat despre manipularea genetică a embrionilor în cadrul reuniunii sale din februarie 2014, nu vede nimic anormal: “Controale adecvate ale producției sunt esențiale pentru a proteja siguranța subiecţilor și pentru a reduce la minimum riscurile pentru copii, care ar putea rezulta din studiile clinice, folosind tehnologii de manipulare mitocondriale.” Da, aţi citit bine: e vorba de producţia de copii manipulaţi genetic!
Pentru mai multe informații cu privire la implicatiile organismelor modificate genetic la nivel mitocondrial, vă rugăm să citiți articolul de pe această temă de pe site-ul anh-usa.org.
Apple, corporaţia iPad şi iPhone, are un simbol ocult “marca Illuminati” şi New Age
Cine nu a auzit de compania Apple? Acum este celebră pentru telefoanele iPhone şi iPad, dar în anii 1970-1980 a fost celebră pentru calculatoarele portabile Apple. De-a lungul timpului, am scris o serie de articole, prin care dezvăluiam conspiraţiile care se ascund în spatele acestei corporaţii:
– în acest articol (http://www.lovendal.ro/wp52/conspiratia-apple-ipad-dispozitivul-care-va-controla-internetul-si-lumea/) atrăgeam atenţia că iPad-ul este un dispozitiv creat pentru a salva marile corporaţii de mass-media, pentru ca ele să controleze conţinutul şi Internetul, adică să ni se ofere doar ceea ce vor ei ca noi să aflăm;
– primele calculatoare Apple, apărute în anul 1976, costau 666,66 dolari, ceea ce ne aduce aminte de numărul fiarei din Biblie, 666 (http://www.lovendal.ro/wp52/primul-calculator-apple-si-legatura-sa-cu-cifra-fiarei-666-si-cu-organizatia-illuminati/);
– în august 2011, scriam cum Apple vrea să-şi tragă un sediu gigant, sub forma unei farfurii zburătoare (http://www.lovendal.ro/wp52/apple-isi-trage-un-sediu-nou-gigantic-mai-mare-ca-pentagonul-si-sub-forma-unei-farfurii-zburatoare/).
Apple şi mâncatul mărului
În articolul de azi, vom vorbi puţin despre simbolul “mărului muşcat” al corporaţiei Apple. Când eram la facultate, ţin minte că profesorul meu de marketing mi-a povestit cum le-a venit ideea celor 2 fondatori ai corporaţiei (Steve Jobs şi Steve Wozniak) să pună denumirea de “Apple”, adică “măr” în limba engleză, calculatoarelor vândute. Într-o zi, unul din cei doi Steve mânca un măr, şi atunci i-a spus prietenului său în gura mare: “Să-i punem denumirea de Apple”. N-am crezut niciodată această legendă, pentru simplul motiv că cei doi erau mult prea inteligenţi în a alege o denumire de corporaţie la întâmplare, fără nicio analiză profundă.
Newton şi primul logo Apple
Dar ce se află ascuns în spatele “mărului muşcat”? Primul logo al companiei ar fi fost ideea lui Steve Jobs şi-l prezenta pe Newton stând sub un măr…copac sub care a descoperit legea gravitaţiei. Precum se ştie, Sir Isaac Newton a fost un mare fizician, matematician şi astronom englez, fiind cunoscut în special datorită descoperii legii gravitaţiei. Dar, puţini ştiu e faptul că Newton a fost un filozof şi teolog pasionat, fiind interesat în special de…alchimie şi ocultism! (Fac o mică paranteză, pentru a vă spune că pe viitor pregătesc să vă prezint un documentar absolut excepţional despre ocultismul lui Newton, lucruri foarte puţin ştiute de către noi toţi). Chiar eu am scris câteva articole pe site, referitoare la misticismul lui Newton:
* cum Newton credea că Iisus era o fiinţă de lumină, care se putea materializa şi dematerializa între mai multe dimensiuni, un “Sfânt Duh” care se putea încarna şi muri de mai multe ori, căci schimbarea trupului în lumină, sau din lumină în trup era un lucru firesc (http://www.lovendal.ro/wp52/genialul-newton-stia-secretul-trupului-lui-iisus-hristos/);
* cum Newton credea că sfârşitul lumii va avea loc în anul 2060, pentru că aşa stă scris în Biblie (la 1260 de ani după încoronarea lui Charlemagne ca împărat roman,http://www.lovendal.ro/wp52/aceasta-lume-mai-are-48-de-ani-caci-sfarsitul-lumii-va-fi-in-2058/).
Newton, “părintele moral” al francmasoneriei?
Deşi nu există vreo dovadă directă că Isaac Newton ar fi fost francmason, totuşi, Alain Bauer, în excepţionala sa carte din 2003 “Francmasoneria lui Isaac Newton: Alchimia ştiinţei şi misticismul”, consideră că ocultismul lui Newton a avut şi el o influenţă în apariţia francmasoneriei şi poate că Newton a fost “părintele moral” a acestei mişcări oculte. După cum se ştie, “partea ascunsă” a francmasoneriei a stat la baza apariţiei maleficei organizaţii Illuminati, pe 1 mai 1776.
Noul simbol al lui Apple, “mărul curcubeu”…ne-aduce aminte de Illuminati
Newton, printre altele, a studiat şi refracţia luminii, demonstrând că o prismă de sticlă poate descompune lumina albă într-un spectru de culori și că adăugarea unei lentile și a unei alte prisme poate recompune lumina albă. Poate datorită acestei descoperiri a lui Newton, Apple şi-a schimbat logo-ul, într-un “măr muşcat” şi colorat în culorile curcubeului, devenind cunoscut astfel ca “mărul curcubeu”.
Dar e posibil că aceasta e modalitatea corporaţiei Apple de a ne spune, în subconştient, că ea este lumina, că este o entitate “iluminată” sau că e în stare să manipuleze lumina. Sau faptul că ea continuă în era noastră modernă munca “Illuminaţilor” din secolul al XVIII-lea (secolul luminii). Întrebarea care se pune e următoarea: ei (cei de la Apple), chiar ne iluminează mintea prin folosirea acestor tehnologii?
Desigur, explicaţia oficială a acestui nou logo a fost alta: faptul că mărul-curcubeu a fost folosit întrucât calculatoare “Apple II” erau primele PC-uri care puteau reproduce în culori imaginile pe monitor. O altă explicaţie a fost aceea că aceste culori-curcubeu ar fi “umanizat” compania.
Un oficial Apple recunoaşte ciudăţenia simbolului companiei
Totuşi, mai târziu, chiar şi oficialii companiei Apple recunosc ciudăţenia acestui simbol. De exemplu, John Sculley, directorul Apple între 1983 şi 1993, a fost întrebat într-un interviu ce părere are despre logo-ul corporaţiei. Iată răspunsul său: “Unul din marele mistere pentru mine îl reprezintă logo-ul, simbolul senzualităţii şi cunoaşterii prin muşcare, traversat de culorile curcubeului, puse în ordine greşită. Nu ţi-ai fi putut dori un logo mai bun ca ăsta, care să semnifice în acelaşi timp senzualitate, cunoaştere, speranţă şi anarhie”.
Ultimul logo Apple
În final, logo-ul Apple s-a restilizat, acum existând acelaşi măr muşcat, dar, de data aceasta, el fiind monocrom, din metal, în spatele său apărând o lumină lucitoare. Precum se observă, culorile curcubeului au fost retrase definitiv.
“Mărul muşcat”, simbolul păcatului
Dar, totuşi, care e semnificaţia ocultă a simbolului mărului muşcat? În mod clar, se face referire la Biblie, atunci când Eva, ademenită de şarpe, muşcă din măr, încălcând astfel porunca lui Dumnezeu. Ca urmare, el reprezintă simbolul păcatului, al răului, al decăderii omului şi al tentaţiei. Ocultiştii (adică francmasonii, Illuminati, sataniştii, precum şi alte organizaţii oculte, precum şi cei din mişcarea New Age) au considerat întotdeauna că muşcarea fructului interzis (mărul) de către Adam şi Eva a fost un lucru bun. Ei cred că muşcarea din măr a primilor doi oameni înseamnă a obţine cunoaşterea, acesta fiind un pas către propria “divinitate” a oamenilor, care sunt îndemnaţi să devină şi ei “dumnezei”, asemenea lui Dumnezeu.
Steve Jobs, membru al mişcării malefice New Age
A nu se uita că Steve Jobs a făcut parte, în tinereţe, din Mişcarea New Age. Aşa cum am explicat într-un articol din aprilie 2012 (http://www.lovendal.ro/wp52/miscarea-new-age-sau-oculta-veche-curentul-modern-marca-illuminati-impotriva-crestinismului/), New Age este o mişcare socială şi religioasă ce are ca scop o “nouă ordine mondială” şi lupta împotriva creştinismului, adică exact aceleaşi scopuri ca şi organizaţia malefică Illuminati. Astfel se explică ataşamentul lui Steve Jobs (unul din fondatorul lui Apple) faţă de simboluri ce ţin de ocultism şi Illuminati. Să nu credeţi niciodată că succesul e obţinut întâmplător în lumea aceasta, fără “ajutorul” ocultiştilor…
Deşi se poate lua liniştit de mana cu Tudor Postelnicu, fostul ministru de interne (1987-1989) şi şeful Securitaţii (1978 – 1987), care a rostit celebra propoziţie ”Am fost un dobitoc!”, in timpul procesului de la tribunal- Calin Popescu Tariceanu vorbeşte.
Scris de Viorel Dogaru – www.timisoaraexpres.ro
Nu mai conteaza ca pe unde a trecut CPT s-a ales praful şi s-a dezintegrat şi umbra.
Cameleonicul Calin Popescu Tariceanu, ca purtator de cuvant sub acoperire al PSD, a reproşat guvernului şi preşedintelui situaţia Romaniei, dupa ce Consiliul European care a facut concesii pentru Marea Britanie.
”Eu vad ca, din ce in ce mai mult, Romania este in poziţia unei ţari in care tot ce se hotaraşte de o majoritate la nivelul UE spune: Da sa traiţi, executam!”…
Adica se pastreaza aceeaşi linie de reacţie de genul Adrian Nastase, care a tot aruncat astfel de petarde in ultima vreme, cocoţat in turnul de fildeş de milionar in euro care a fost mereu angajat
doar la stat…
Ce a uitat şi Calin Popescu Tariceanu, şi Adrian Nastase, şi Ion Iliescu, şi Victor Ponta, ca şi intreaga haita USL, este ca Romania a devenit stat membru al Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2007, dupa ce Tratatul de Aderare, semnat pe 25 aprilie 2005, a fost ratificat de catre toate Statele Membre.
Romania a depus cererea de aderare la Uniunea Europeana in 1995, iar abia in 1999, Consiliul European de la Helsinki a hotarat deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele care depusesera cererea de aderare, intre care si Romania.
Negocierile au fost deschise in prima jumatate a anului 2000 si s-au derulat pana la sfarsitul anului 2004, cand Consiliul European a marcat incheierea negocierilor.
Fericiţi ca au fost bagaţi in seama de Europa, Adrian Nastase şi Ion Iliescu au negociat la foc automat, ca ţaţele la piaţa, pentru a demonstra poporului ca soarele rasare unde Iliescu apare…
Tot atunci au pregatit şi mandatul cincinal pentru preşedintele ţarii, aşezand lucrurile pentru un deceniu de societate socialista multilateral dezvoltata cu marele carmaci Adrian Nastase…
Pentru cine nu crede, uite cum perioadele cand au fost negociate cele 31 de capitole ale negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.
In 2000 (pe durata presedintiilor portugheza si franceza) au fost deschise 9 capitole si inchise 6 capitole: 16 – Intreprinderi mici si mijlocii; 17 – Stiinta si cercetare; 18- Educatie, formare profesionala si tineret; 26 – Relatii externe; 27 – Politica externa si de securitate comuna; 12 – Statistica.
In 2001 (pe durata presedintiilor suedeza si belgiana) au fost deschise 8 capitole si inchise 3 capitole: 8 – Pescuit; 23 – Protectia consumatorilor si a sanatatii; 5 – Dreptul societatilor comerciale.
In 2002 (pe durata presedintiilor spaniola si daneza) au fost deschise ultimele 13 capitole si inchise 7 capitole : 11 – Uniunea Economica si Monetara; 13 – Politici sociale si ocuparea fortei de munca; 15 – Politica industriala; 19 – Telecomunicatii si tehnologia informatiilor; 20 – Cultura si audiovizual; 25 – Uniune vamala; 30 – Institutii.
In 2003 (pe durata presedintiilor greaca si italiana) au fost inchise 6 capitole: 1 – Libera circulatie a marfurilor; 2 – Libera circulatie a persoanelor; 4 – Libera circulatie a capitalului; 9 – Transporturi; 10 – Impozitare; 28 – Control financiar.
In 2004 (pe durata presedintiilor irlandeza si olandeza) au fost inchise ultimele 9 capitole : 3 – Libera circulatie a serviciilor; 6 – Politica in domeniul concurentei; 7 – Agricultura; 14 – Energie; 21 – Politica regionala; 22 – Mediu; 24 – Justitie si Afaceri Interne; 29 – Dispozitii financiare si bugetare; 31 – Diverse.
Ca s-a negociat fara nici o noima, s-a dovedit mai tarziu şi se dovedeşte şi in prezent.
Paradoxal, pe cei mai mulţi i-a cam lasat memoria şi se fac ca uita cum Ion Iliescu şi Adrian Nastase şi-au batut joc de viitorul Romaniei, doar pentru a se spala ei pe maini de mizeria pe care au ascuns-o sub preş…
Ion Iliescu şi Adrian Nastase ar fi negociat aderarea Romaniei la Uniunea Europeana şi intr-o seara, la un dineu rafinat la Cotroceni, dupa o vanatoare de amiaza pe gura de rai şi piciorul de plai ale Romaniei…
GRIGORE CARTIANU: Criminalul se întoarce la locul faptei chiar și după 26 de ani!
1. Târgoviște, 25 decembrie 1989: maiorul Dan Voinea joacă rolul de procuror în mascarada judiciară numită “Procesul Ceaușeștilor”. Regia procesului de tip bolșevic este scrisă în URSS și aplicată de oamenii Moscovei la București: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru etc. Printre aghiotanții lui Ion Iliescu în diversiunile sângeroase de la București: lt.-maj. Cătălin Voicu, trimis de conducerea CFSN să vegheze, sub amenințarea pistolului-mitralieră, că procurorii de la Parchetul General “stau în banca lor” și nu se apucă să investigheze crimele Revoluției.
2. Târgoviște, 12 februarie 2016: Tribunalul Dâmbovița decide eliberarea condiționată a generalului Cătălin Voicu. Printre “argumentele” pușcăriașului: cele patru cărți girate de conf. univ. Dan Voinea, procurorul din procesul Ceaușeștilor, din 1989!
Explicația lui Dan Voinea, în “România liberă”: “Eu pe Cătălin Voicu îl ştiu de mult, de când era militar. A fost pe lângă noi la Revoluţie, a fost la cabinetul procurorului general”.
Aha… deci se și cunoșteau în decembrie 1989! Erau tovarăși de atunci, în echipa pro-sovietică a lui Ion Iliescu! Omul Moscovei i-a trimis pe amândoi în misiuni extrem de importante: pe Dan Voinea să le închidă gura Ceaușeștilor, iar pe Cătălin Voicu să țină sub teroare Parchetul General.
Acum se explică totul! Inclusiv faptul că Ion Iliescu n-a fost judecat niciodată pentru crimele patronate de el la Revoluție. Regia, sută la sută sovietică, a fost diabolică:
1. Pe 24 decembrie 1989, Ion Iliescu și complicii săi din CFSN au decis că Nicolae și Elena Ceaușescu vor fi judecați sumar și executați a doua zi, la Târgoviște. Pentru această misiune criminală, au ales oameni de încredere. Printre ei: maiorul magistrat Dan Voinea, desemnat să joace rolul de procuror în mascarada din ziua de Crăciun.
2. În acele zile de foc, când peste 4.000 de români (morți și răniți) erau atinși de gloanțele diversiunii sovietice, locotenentul-major Cătălin Voicu a fost trimis de Ion Iliescu să țină sub control, sub amenințarea armei, procurorii de la Parchetul General.
3. În lunga domnie a lui Ion Iliescu (1989-1996, 2000-2004), Cătălin Voicu a avut o ascensiune fulminantă, devenind general, senator și consilier la Cotroceni. Din aceste poziții, a vegheat ca ororile din decembrie 1989 să nu fie anchetate și judecate.
4. Când Ion Iliescu a pierdut puterea (1996-2000, dar și după 2004), misiunea de protejare a sa și a celorlalți criminali de la Revoluție a fost preluată de Dan Voinea, avansat și el la gradul de general.
Pe baza declarațiilor sale anti-Iliescu (“are mâinile pătate de sânge, e criminal, îl arestez”), Dan Voinea a fost numit la conducerea Parchetului Militar. S-a făcut că anchetează crimele din 1989, cu mare tam-tam, cu reporterii după el, dând interviuri războinice în stângs și-n dreapta. A strâns probe, a luat mărturii, dar n-a finalizat nimic. Mai mult, a încălcat toate procedurile posibile, asigurându-se că dosarul va fi invalidat de procurorul general sau de instanță.
5. Ion Iliescu și complicii săi au stat liniștiți în toți acești ani, amuzându-se de teatrul ieftin jucat de omul lor de încredere din fruntea Parchetului Militar.
6. În 2015, când unul dintre oamenii-cheie ai lui Ion Iliescu (Cătălin Voicu) se află în dificultate, un altul (Dan Voinea) îi sare în ajutor, girându-i “lucrările științifice” de pușcăriaș periculos. Complicii din decembrie 1989 ies la lumină, chiar dacă aparent au jucat în tabere opuse.
De fapt, Ion Iiescu a controlat jocul tot timpul. Și a stat liniștit tot timpul. Iar Dan Voinea ne-a păcălit tot timpul. În realitate, el a lucrat mereu – ca și Cătălin Voicu – pentru Ion Iliescu.
Așa se explică de ce criminalii din 22-31 decembrie 1989 n-au fost judecați niciodată. Dimpotrivă, au fost avansați, premiați, onorați cu demnități și cu averi colosale.
A FOST OMORIT Mihai Eminescusi pentru ce a scris despre vânzarea pământului: Să nu uite statul că încă are ce vinde
Basescu confirma tradarea nationala cunoscuta de mult timp
„Au fost pulverizate firmele mari romanesti…”Chiar daca poate prea tarziu, Traian Basescu recunoaste in cele din urma ceea ce multi oameni din presa, din politica sau din opinia publica romaneasca au tot reclamat pe parcursul celor zece ani din timpul mandatelor sale ca presedinte al Romaniei: firmele si companiile mari romanesti din diferite domenii de activitate, unele dintre ele chiar de importanta strategica pentru tara noastra, au fost distruse pentru a face loc unora straine, sau pur si simplu pentru a asigura monopolul pe piata noastra, iar uneori pentru eliminarea unei posibile concurente. Basescu confirma tradarea nationala cunoscuta de mult timp: „Au fost pulverizate firmele mari romanesti…” Traian Basescu considera ca sub pretextul luptei anticoruptie „au fost pulverizate firmele mari romanesti” iar „ridicarea in slavi a celor care zdrobesc economia romaneasca devine un semn de intrebare”. Invitat la B1 TV, Traian Basescu a facut niste declaratii deosebit de interesante, recunoscand ca in Romania este vorba de o adevarata tradare nationala si de subminarea economiei nationale, marile firme si companii romanesti fiind practic desfiintate sub pretextul luptei anticoruptie, in timp ce strainii sunt tolerati si mangaiati. Mai mult, fostul presedinte aduce grave acuzatii sefilor principalelor institutii de forta din Romania, gasind deosebit de suspecta decorarea acestora de catre anumite tari: „… ridicarea in slavi a celor care zdrobesc pur si simplu economia romaneasca si antreprenoriatul romanesc devine pentru mine un semn de intrebare, pentru ca ii decorezi pe cei care iti aduc servicii”
Citeste mai mult pe: http://glasul.info/2015/11/11/basescu-confirma-tradarea-nationala-cunoscuta-de-mult-timp-au-fost-pulverizate-firmele-mari-romanesti/
Justitia macheaza criminalii Poporului, ii gadila intre… coarne in pensiuni cu gratii, ii improprietareste peste Avutia Obsteasca – furata de la gura AMARASTENILOR, ii scapa, ii scoate basma curata ! Iata cine a dat Siiiii padurile Romaniei pe mana lui Schweighofer? -ADRIAN NASTASE si ILIE SARBU! Iata DOVADA!…
Scris de Coriolan Onescu
Publicat in NATIONAL
Tatiana Niculescu Bran, fostul purtator de cuvant al preşedintelui Klaus Iohannis, a subliniat pe facebook ca guvernul Adrian Nastase a adoptat o ordonanta de urgenta prin care incuraja Romsilva sa incheie contracte de vanzare de masa lemnoasa, de pana la 10 ani, cu firme mari, precum Schweighofer Holzindustrie…
Aşa ca am cautat şi am dat peste OUG 71 2002 privind incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung, publicata in Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002.
Şi semnata de prim-ministru de atunci, Adrian Nastase, dar şi de… Ilie Sarbu, tata socrul şi, pe atunci, ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor…
Şi pentru cine nu crede poate citi şi pasajele din raspunsul ministrului Laszlo Borbely catre un deputat din parlamentul Romaniei, undeva in 2011…
Tatiana Niculescu Bran:
”In caz ca nu se ştie sau se uita, in 2002, guvernul Adrian Nastase a adoptat o ordonanta de urgenta prin care incuraja Romsilva sa incheie contracte de vanzare de masa lemnoasa, de pana la 10 ani, cu firme mari, precum Schweighofer Holzindustrie.
Conform contractelor semnate cu Romsilva in 2002 si 2003, firma austrica a primit dreptul de a exploata in jur de 1 milion de metri cubi de padure anual”.
OUG 71 2002 privind incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung, publicata in Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002
OUG 71 2002 actualizata prin:
Legea 654/2002 – privind aprobarea OUG 71/2002 pentru incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare pe termen lung privind masa lemnoasa Monitorul Oficial 937/2002
In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1
(1)Regia Nationala a Padurilor, in calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat in proprietatea publica a statului, este abilitata sa incheie contracte pe termen lung pentru asigurarea vanzarii masei lemnoase pe picior cu agentii economici care au activitate in domeniul prelucrarii lemnului in produse finite.
(2)Contractele prevazute la alin. (1) se incheie intre Regia Nationala a Padurilor si agentii economici care au dobandit acest drept prin licitatie publica, pentru volume minime de 20 mii m3/an/agent economic si pentru o perioada de minimum 3 ani si maximum 10 ani.
(3)Anual se va incheia un act aditional la contractul prevazut la alin. (1), prin care se stabilesc volumul masei lemnoase pe picior si pretul acesteia.
(4)Masa lemnoasa de pe terenurile cu destinatie forestiera aflate in prezent in domeniul public al statului, dar care fac obiectul retrocedarii conform legilor fondului funciar, nu cade sub incidenta prezentei ordonante de urgenta.
Art. 2
Licitatiile pentru dobandirea dreptului de a incheia contracte pe termen lung se vor organiza la nivel central si se vor desfasura conform normelor metodologice aprobate prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura si a autoritatii publice centrale pentru industrie si resurse, cu avizul Ministerului Finantelor Publice, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Art. 3
(1) Dreptul de a incheia contracte pe termen lung revine agentului economic participant la licitatie, care adauga cel mai mare numar de puncte la cresterea procentuala medie a pretului de pornire, rezultata prin licitatie pe categorii de produse principale, secundare si accidentale, astfel cum sunt definite la art. 39 din Legea nr. 26/1996 – Codul silvic.
(2)Prin cresterea procentuala medie prevazuta la alin. (1), in sensul prezentei ordonante de urgenta, se intelege diferenta dintre pretul de adjudecare si cel de pornire a licitatiei, raportata la pretul de pornire a licitatiei si inmultita cu 100.
Art. 4
(1)Volumul de masa lemnoasa ce poate face obiectul contractelor pe termen lung este de maximum 20,0 milioane m3, pentru o perioada de 10 ani, fara a se exploata anual in acest scop mai mult de 20% din volumul maxim de masa lemnoasa cu destinatie industriala stabilit prin hotarare a Guvernului.
(2)La fundamentarea hotararilor Guvernului privind aprobarea anuala a volumului maxim de masa lemnoasa care se va recolta se va tine seama de cuantumul volumelor de masa lemnoasa ce fac obiectul contractelor de vanzare-cumparare pe termen lung incheiate si aflate in derulare, in masura in care gospodarirea durabila a fondului forestier nu este afectata si fara sa depaseasca posibilitatea anuala a padurilor.
(3) Abrogat.
Art. 5
(1) Prin contractul de vanzare-cumparare pe termen lung vanzatorul se obliga sa puna la dispozitie cumparatorului partizile destinate agentilor economici, iar cumparatorul se obliga sa achite pentru partizile care fac obiectul contractului pretul rezultat in urma aplicarii cresterii procentuale prevazute in contractul pe termen lung la pretul de pornire a licitatiei.
(2) Masa lemnoasa ce face obiectul contractului pe termen lung va cuprinde un volum de minimum 20% rezultat din produse secundare.
Art. 6
(1)Cota de masa lemnoasa cu destintie industriala din volumul anual aprobat va fi prelucrata numai de agentii economici ale caror instalatii de transformare a lemnului rotund au fost autorizate.
(2) Abrogat.
Art. 7
Abrogat.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministrul dezvoltarii si prognozei,
Gheorghe Romeo Leonard Cazan
Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor,
Ilie Sarbu
p. Ministrul finantelor publice,
Maria Manolescu,
secretar de stat
Ministrul industriei si resurselor,
Dan Ioan Popescu
A FOST OMORIT Mihai Eminescu, si pentru ce a scris despre vânzarea pământului: Să nu uite statul că încă are ce vinde
Este momentul să ne reamintim ce spunea Eminescu despre proprietate.“Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Dar creditul statului e sus, ni se zice. Să nu se uite cum că încă aveţi ce vinde. Mai sunt de vândut trupurile de moşii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpăra; mai sunt de vândut încă multe din România din câte strămoşii au păstrat. Şi, daca ne veţi întreba care e împrejurarea ce inspiră străinătăţii încredere în solvabilitatea statului român, vă vom spune asemenea care e. Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernului”. (Mihai Eminescu, În numărul său din urmă…, Timpul, 1 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 232)
“Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”. (Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 234)
Fratilor, nu ingropati in cavoul indiferentei si pe Omul LOR ,Şeful Bancorex, care primește leafa restantă de 4,5 milioane euro. Iata pentru cine munciti
-POMELNICUL creditelor primite de mahari…
Afacerea Bancorex, unul dintre cele mai negre episoade de jaf la adresa banului public din anii 90, care părea închisă definitiv în subteranele istoriei, are efecte neaşteptate până în anul de graţie 2014.
Astfel, Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan să primească de la BCR peste 4,5 milioane de euro, reprezentând salariul acestuia (de 70.000 euro pe lună), din momentul în care a fost concediat şi până în prezent, mai precis până în data de 9 septembrie 2014.
Potrivit Mediafax, Tribunalul Bucureşti obligă BCR să-i plătească lui Răzvan Temeşan drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 de euro lunar.
Recet, Răzvan Temeșan a recunosct că a fost ofițer sub acoperire SIE , iar misiunea sa a fost recuperarea banilor din străinătate ai familie Ceaușescu. ( citeste aici)
Suma trebuie achitată în echivalentul în lei şi actualizată cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective. Mai mult, prtim aceeaşi hotărâre, instanţa obligă BCR să-i plătească lui Temeşan daune morale în cuantum de 100.000 de euro.
Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În 2011, Răzvan Temeşan a mai câştigat un proces cu BCR, banca fiind obligată să îi plătească acestuia 625.000 de euro, sumă ce reprezintă drepturile sale băneşti aferente perioadei cuprinsă între 7 aprilie 2005 şi 31 decembrie 2007. Tot banca a fost obligată de instanţă să-i plătească atunci lui Temeşan 30.000 de euro, drept daune morale.
Răzvan Temeşan a fost preşedinte al Bancorex între 1992 şi 1997.
În 1999, statul a preluat împrumuturile neperformante ale Bancorex, iar BCR a absorbit restul activităţilor băncii.
Bancorex a fost în anii de după Revoluţie banca de stat de la care oameni cu funcţii importante în stat şi apropiaţii acestora au luat credite de sute de milioane de lei pe care nu le-au mai înapoiat niciodată.
După falimentul băncii, statul a rămas cu pagubă de un miliard de dolari, iar sute de dosare au rămas fără vinovaţi.
Persoanele identificate de pe lista BANCOREX așa cum au fost prezentate la vremea respective de Grupul de Investigații Politice:
Toma Zaharia, general maior de Politie, secretar de stat in Ministerul de Interne din Guvernul PSD, credit luat in august 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 128.872.533 lei, echivalentul a 41.000 de dolari.
Tutilescu Marian Grigore, general de brigada, numit ieri seful Politiei Capitalei, fost adjunct al generalului Abraham, credit luat in august 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “imobil” in valoare de 310.554.967 lei, echivalentul a 98.800 de dolari.
Geanta Zamfir (zis Zizi), general de brigada, prim adjunctul inspectorului general al Politiei de Frontiera, credit luat in decembrie 1995, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 88.102.726 lei, echivalentul a 34.400 de dolari.
Plaiasu Neculae, Comisarul sef al Garzii Financiare, credit luat in martie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 34.000.000 lei, echivalentul a 11.900 dolari.
Condrea Dragos, director al Directiei de control al faptelor de coruptie si criminalitate organizata din cadrul Corpului de Control al Primului Ministru; credit luat in ianuarie 1996, pe o durata de 25 de ani, pentru “imobil” in valoare de 34.700.000, echivalentul a 13.300 de dolari.
Solcanu Ion, liderul grupului parlamentar din Senat al PSD, senator de Iasi, Presedintele PSD Iasi, credit luat in mai 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru imobil, in valoare de 95.929.000 lei, echivalentul a 32.700 dolari.
Oana Gheorghe, secretar de stat in Ministerul Finantelor in Guvernele Nastase si Vacaroiu, credit luat in decembrie 1995, in valoare de 120.000.000, echivalentul a 46.900 de dolari.
Popescu Ion (zis Gioni), general, director adjunct al SRI, credit luat in aprilie 1996, pentru “imobil” in valoare de 120.000.000 lei, echivalentul a 41.200 de dolari.
Dan Gheorghe, fost sef al UM 0215, fost ofiter de Securitate, reactivat dupa alegerile din 2000, credit luat in octombrie 1996, in valoare de 100.000.000 lei, echivalentul a 30.300 dolari.
Iliescu Dumitru, consilier de stat al Presedintelui Iliescu, fost director al SPP, credit luat in mai 1996, pentru “imobil” in valoare de 245.030.000, echivalentul a 83.600 de dolari.
Crainiceanu Iulian, general SPP, numit in ianuarie 2001 prim adjunct al sefului SPP, fost aghiotant al lui Adrian Nastase; credit luat in februarie 1997, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 71.384.976. echivalentul a 10.300 de dolari.
Bajenaru Aida, ofiter SPP, fost aghiotant al lui Adrian Nastase, actualmente sefa protocolului la Camera Deputatilor; credit luat in iunie 1996, pe o durata de 25 ani, pentru “imobil” in valoare de 71.278.391 lei, echivalentul a 23.800 de dolari.
Tanase Tudor, general, directorul Serviciului Roman de Telecomunicatii Speciale (STS), fost ofiter de Securitate, credit luat in 2 august 1996, pe o durata de 10 ani, pentru “imobil” in valoare de 32.020.000, echivalentul a 10.200 de dolari.
Stefanut Ion, general de brigada, seful Inspectoratului pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului din Serviciul Roman de Informatii, fost ofiter de Securitate, credit luat in decembrie 1996, pe o durata de 10 ani, pentru “imobil” in valoare de 81.836.000, echivalentul a 22.000 de dolari.
Tache Viorel, fost sef al UM 0215, participant activ la mineriada din 13-15 iunie, partener de afaceri al ministrului Agriculturii Ilie Sirbu, credit luat in octombrie 1996, pe o perioada de 17 ani, pentru “imobil” in valoare de 40.900.000, echivalentul a 12.500 de dolari.
Diamandescu Ion Corneliu, general, era sef al IGP in 13-15 iunie 1990, credit luat in iunie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 125.300.000 lei, echivalentul a 41.900 de dolari.
Tanase Ionel, colonel SPP, aghiotant al lui Ion Iliescu, seful Sectiunii 1 a SPP, credit luat 18 noiembrie 1996, pe o perioada de 11 ani, pentru “imobil” in valoare de 91.810.444, echivalentul a 27.900 dolari.
Tinca Gheorghe, ambasadorul Romaniei la Praga, fost ministru al Apararii in Guvernul Vacaroiu, credit luat in iulie 1996, pentru “imobil” in valoare de 197.403.470, echivalentul a 64.500 de dolari.
Miclea Damian, general de brigada (din 2003), seful Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, credit luat in octombrie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 85.810.000, echivalentul a 26.100 de dolari.
Dobrinoiu Vasile, general in Ministerul de Interne, sustinator al lui Ion Iliescu in alegerile din 2000, credit luat in decembrie 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “imobil” in valoare de 40.000.000 lei, echivalentul a 10.700 dolari.
Cuhutencu Ion, subprefect de Bucuresti, credit luat in octombrie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 75.200.000 de lei, echivalentul a 22.800 de dolari.
Ghiciu Pascu, judecator la Curtea Suprema de Justitie, fost secretar de stat in Ministerul de Interne in guvernul Vacaroiu; credit in valoare de 10.000.000 luat pentru “imobil”.
Barbulescu Nineta, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe si presedinte al Agentiei Nationale de Control al Exporturilor Strategice si al Interzicerii Armelor Chimice (ANCESIAC); credit luat in octombrie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 75.712.000 lei, echivalentul a 22.900 dolari.
Orbescu Ioan, secretar general al Ministerului Lucrarilor Publice Transporturilor si Locuintei, credit luat in iulie 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “auto” in valoare de 40.000.000 lei, echivalentul a 13.000 de dolari.
Mironov Alexandru, Secretar General al Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO, fost Ministru al Tineretului si Sportului si fost consilier prezidential al lui Ion Iliescu, credit luat in iunie 1996, pe o durata de 10 ani, pentru “imobil” in valoare de 125.000.000, echivalentul a 42.000 de dolari.
Paun Ovidius, procuror la Parchetul de pe linga Curtea Suprema de Justitie, fost sef al Directiei Cercetari Penale din IGP, credit luat in februarie 1996, pe o perioada de 15 ani, pentru “imobil” in valoare de 51.359.532, echivalentul a 18.500 dolari.
Pelmus Pandelea, general de brigada, seful Directiei Management si Resurse Umane din Ministerul de Interne, credit luat in mai 1996, pe o perioada de 5 ani, pentru “auto” in valoare de 30.515.000, echivalentul a 10.400 dolari.
Telu Adrian, seful inspectorilor din Ministerul Justitiei, credit luat in 5 decembrie 1996, pe o durata de 26 de ani, pentru “imobil” in valoare de 107.889.000 lei, echivalentul a 29.000 dolari.
Slavoiu Ionel, colonel magistrat, Seful Sectiei Parchetelor Militare, creditluat in decembrie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 60.500.000, echivalentul a 16.200 de dolari.
Grecea Ovidiu, consul general in Brazilia, fost sef al Departamentului de Control si Anticoruptie al Guvernelor Adrian Nastase si Radu Vasile, credit luat in decembrie 1995, in valoare de 120.000.000 lei, echivalentul a 46.900 de dolari.
Burdusel Marius, fost ofiter de securitate; dupa 1989 a intrat in SRI devenind sef al sectiei SRI Pitesti. A luat un credit in iunie 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “bunuri” in valoare de 80.000.000 lei, echivalentul a 26.700 de dolari.
Arion Tiganasu Janica, colonel de Politie, seful Directiei de Cercetari Penale din IGP (din februarie 2001), credit luat in iulie 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “auto” in valoare de 15.000.000 lei, echivalentul a 4900 de dolari.
Biter Florin, colonel de Politie, lector la Academia de Politie; credit luat in septembrie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 61.378.000 lei, echivalentul a 19.100 de dolari.
Colita Eugen, colonel de Politie, vicepresedinte al CS Dinamo, a luat un credit in octombrie 1996, pe o durata de 25 de ani, pentru “imobil” in valoare de 121.300.000, echivalentul a 36.800 de dolari.
Dragan Jenica, colonel de Politie, fost sef al Directiei Arme si Munitii din IGP, implicat in dosarul Sexy-Club, a fost propus in 1996 drept membru al Boardului international al controlului narcoticelor. Credit luat in octombrie 1995, pe o durata de 15 ani, pentru “imobil” in valoare de 40.339.000 lei, echivalentul a 18.600 de dolari.
Dulgheru Nicusor, colonel, seful revistei Ministerului de Interne, “Pentru Patrie”, credit luat in februarie 1996, pe o durata de 15 ani, pentru “imobil” in valoare de 39.000.000 lei, echivalentul a 14.000 de dolari.
Fuica Lucian, colonel de Politie, implicat in scandalul SINTOFARM; credit luat in ianuarie 1996, pe o durata de 15 ani, pentru “imobil” in valoare de 53.900.000 lei, echivalentul a 20.700 de dolari.
Jaravete Constantin, maior de Politie, credit luat in august 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru ‘imobil” in valoare de 58.600.000, echivalentul a 18.700 de dolari.
Juverdeanu Turcu Cristian, maior in Brigada politie Rutiera a Politiei Municipiului Bucuresti, credit luat in octombrie 1996, pe o durata de 12 ani, pentru “imobil” in valoare de 62.820.107, echivalentul a 19.000 de dolari.
Nencescu Marian, maior de Politie, fost sef al Editurii Ministerului de Interne, credit luat in octombrie 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “bunuri” in valoare de 10.000.000 lei, echivalentul a 2.900 de dolari.
Nenu Adrian, general de Politie, directorul Asociatiei Cultural-Educative Politia Vrinceana, fost sef al Inspectoratului Judetean de Politie Vrancea, credit luat in iulie 1996, pe o durata de 10 ani, pentru “imobil” in valoare de 73.000.000 lei, echivalentul a 24.000 de dolari.
Neda Haralambie, colonel de Politie, seful Serviciului relatii cu Presa al Ministerului de Interne, credit luat in august 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 81.700.000 lei, echivalentul a 26.000 de dolari.
Manoloiu Constantin, colonel de Politie, consilier al generalului de divizie Pavel Abraham, secretar de stat in Ministerul de Interne, credit luat in mai 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “auto” in valoare de 10.000.000 lei, echivalentul a 3.500 dolari.
Moldoveanu Titus, locotent colonel de Politie, implicat in dosarul “Sexy-Club”, credit luat in mai 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “bunuri” in valoare de 10.000.000 lei, echivalentul a 3.400 de dolari.
Moise Romica, maior de Politie, directorul Editurii Ministerului de Interne, credit luat in septembrie 1995, pe o durata de 15 ani, pentru “imobil” in valoare de 24.369.000, echivalentul a 11.600 de dolari.
Pantea Angela, ofiter in cadrul Serviciului Antidrog din Inspectoratul General de Politie, credit luat in ianuarie 1996, pe o perioada de 5 ani pentru “imobil”, in valoare de 31.849.274 lei, echivalentul a 12.300 de dolari.
Perca Ilie, colonel de Politie, adjunctul sefului Directiei Antidrog din Inspectoratul General de Politie, credit luat in februarie 1996, pe o durata de 4 ani, pentru “bunuri” in valoare de 7.000.000 lei, echivalentul a 2.500 dolari.
Petrescu Leontin, inspector sef la Directia de Evidenta a Populatiei din Inspectoratul General de Politie, credit luat in octombrie 1996, pe o perioada de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 50.125.325, echivalentul a 15.200.
Pojoranu Ion, colonel de Politie, credit luat in martie 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “auto” in valoare de 42.539.920, echivalentul a 14.900 dolari.
Toba Petre, colonel, seful Directiei pentru Straini din Ministerul de Interene, credit luat in iunie 1996, pe o durata de 5 ani, in valoare de 15.000.000 lei, echivalentul a 5.000 de dolari.
Toderica Mircia, colonel de Politie, adjunctul sefului Directiei Politiei Rutiere, credit luat in septembrie 1996, pe o perioada de 5 ani, pentru “auto” in valoare de 8.000.000 lei, echivalentul a 2.500 de dolari.
Tiganus Marian, locotenent colonel de Politie, seful Politie Sectorului 3, credit luat in octombrie 1996, pe o durata de 10 ani, pentru “imobil” in valoare de 130.500.000, echivalentul a 40.000 de dolari.
Vintileanu Ioaneta, colonel de Politie, director adjunct al Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii, credit luat in noiembrie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 59.300.000 lei, echivalentul a 17.100 de dolari.
Voaides Gavril, locotenent colonel de Politie, adjunctul comandantului Politiei Piatra Neamt, credit luat in august 1996, pe o perioada de 10 ani, pentru “imobil” in valoare de 55.900.000, echivalentul a 17.800 dolari.
Vornicov Mihail, maior de Politie, seful Serviciului Straini si Probleme de Migrari din Politia Capitalei, credit luat in iunie 1996, pe o durata de 5 ani, pentru “bunuri” in valoare de 8.000.000 lei, echivalentul a 2.700 dolari.
Haritonovici Razvan, fost presedinte al societatii de asigurari ASTRA, cercetat in dosarul privind devalizarea Bancii Romane de Scont pentru complicitate la delapidare; credit luat in februarie 1997, pe o durata de 25 de ani, pentru “imobil” in valoare de 218.275.723 lei, echivalentul a 31.600 de dolari.
Ouatu Gheorghe, om de afaceri din Piatra Neamt, fratele lui Ioan Ouatu UM 0962, credit luat in august 1996, pe o perioada de 6 ani, pentru “imobil” in valoare de 70.400.000, echivalentul a 22.400 de dolari.
Tudorache Rizia, Presedintele patronatului gazelor din UGIR 1903, fost lucrator la Directia Generala a Vamilor, credit luat in iulie 1996, pe o durata de 20 de ani, pentru “imobil” in valoare de 60.000.000 lei, echivalentul a 20.000 de dolari.
Imnului Patrulei lui Vlad Țepeș:
- Munții noștri aur poartă
Noi cerșim din poartă-n poartă
Dar nu vrem să suferim pe veci
Și de astăzi arde țara
Fiindcă grea ne-a fost povara
Ne-ai furat și te poftim să pleci!
- Dacă vrei trai și decență
Să opunem rezistență
Găștilor de hoți și de strigoi
Care vor să-ți fure țara
Și-au uitat de Timișoara
Dați-mi România înapoi!
- Cu ce drept loviți poporul
Și distrugeți viitorul
Tinerilor care au un vis?
Viața asta-i numai una!
Nu vă mai votăm minciuna.
Cufărul răbdării s-a închis.
- Hoți în legi și-n înțelegeri,
Hoți în pacte și-n alegeri
Noi vă dăm brățările de fier!
Și jurăm să facem iară
Un pământ și-o altă țară
Ca și sfântul soare de pe cer.
REFREN:
Cum nu vii tu,Țepeș doamne,
Ca punând mâna pe ei
Să-i împarți în două cete
În smintiți și în mișei
Și în două temniți large
Cu de-a sila să-i aduni
Să dai foc la pușcărie
Și la casa de nebuni!
Ei au furat untul TARII si vor sa plateasca amarastenii din saracia lor brinzita!!! Iata cat de ZGARCIT e Tiriac- vrea ca romanii sa plateasca 50 euro/lunar pentru refugiati
Miliardarul roman Ion Tiriac a propus ca fiecare roman sa plateasca 50 de euro/lunar din salariu pentru a ajua refugiatii, insa chiar el este unul dintre cei mai zgarciti oameni de afaceri.
Despre Ion Tiriac, unul dintre cei mai bogati romani, se spune ca e zgarcit bine. „Tiriac nu plateste niciodata masa la restaurant chiar daca il inviti, chiar daca te invita. De regula gaseste scuze ca nu umbla cu bani la el. Ba mai mult, nu are nici tigari la el si te mai si fumeaza. El da impresia ca tu trebuie sa te simti onorat ca a luat masa cu tine”, il caracterizeaza un cunoscut, citat deCotidianul.
Zgarcenia lui Ion Tiriac este cunoscuta si de organizatiile caritabile. Spre exemplu, invitat la un dineu caritabil care a avut loc la Palatul Parlamentului acum patru ani, organizat cu scopul strangerii de fonduri pentru copiii institutionalizati din toata Europa, Ion Tiriac a oferit cel mai mic pret pentru ultimul volum „Harry Potter” al scriitoarei J.K. Rowling, mai putin chiar decat Miorita Videanu. Practic, cea mai mica suma oferita pentru un astfel de exemplar a fost de 5.000 de euro si a fost acordata de Ion Tiriac. Spre deosebire de fostul tenisman, Miorita Videanu a licitat putin mai mult, oferind 6.000 de euro.
Tiriac a propus zilele trecute ca toti romanii sa renunte la 50 de euro din salariu pentru a-i sustine pe refugiati.
„Acum incep sa vina. In orice caz, nu e o decizie a Bruxelles-ului, a doamnei Merkel, ci a romanilor. Avem unde, putem! Din aia 500 de euro salariu mediu, sa ne taiem 10% ca sa primim cinci sute, o mie, o suta de mii, care e primul val. In cartea mea, o sa vina un nou val de imigranti de zece ori mai mare”, a spus Ion Tiriac la Realitatea TV.
Un dezertor ISIS face dezvaluiri terifiante: „Au jurat ca vor lansa ATACURI in Germania si in mari orase din Europa”
Un islamist cu cetatenie germana care a luptat alaturi de ISIS a dezvlauit autoritatilor de la Berlin ca teroristii pun la cale atentate in Germania si in Europa.
Harry S. a fost arestat la Bremen in 20 iulie, dupa ce a fugit din mujlocul ISIS. El s-a intors in Germania pentru ca nu ar mai fi suportat violenta jihadistilor. De atunci, Harry a oferit numeroase informatii valoarea serviciilor din Germania, scrie Der Spiegel.
In varsta de 27 de ani, Harry a petrecut trei luni in randurile ISIS. El a ajuns in „Califatul islamic” la inceputul acestui an, fiind cantonat apoi in apropierea capitalei Raqa. Harry dezvaluie acum ca i-a auzit deseori pe jihadistii din jurul sau vorbind despre organizarea de atacuri teroriste in Europa.
Fiul unor imigranti din Ghana, Harry a fost indoctrinat in timp ce se afla la inchisoare in Germania. Dupa eliberare a inceput sa frecventeze o moschee, devenind membru al unui grup de islamisti care a trimis cel putin 16 adulti si 11 copii in Siria, in 2014. Chiar daca era sub supraveghere, Harry a reusit sa ajunga la granita turci-siriana de unde a fost preluat apoi de ISIS.
El a mentionat ca viata in ISIS a fost dura, antrenamentele fiind foarte grele, trebuind sa stea ore in sir in soare si fiind nevoit sa marsaluiasca intreaga zi. Cei care nu faceau fata erau inchisi sau batuti.
Harry a mai declarat ca jihadistii au jurat sa declanseze atacuri in Germania si Austria, in semn de razbunare pentru „varsarea de sange musulman din Afganistan”.
In noiembrie, ministrul de Interne al Germaniei, Thomas de Maiziere, a anuntat ca 750 de germani s-au alaturat ISIS, din care peste 200 s-au intors in tara.
REFUGIATII care ajung in Romania vor primi MAI MULTI BANI decat milioane de pensionari romani
Guvernul a stabilit, la inceputul acestei saptamani, ce sume se vor aloca fiecarui refugiat care va ajunge in Romania. Astfel, refugiatii vor primi bani pentru chirie, intretinere, haine si mancare, totalul sumei fiind peste pensia medie din Romania.
„Solicitantul de azil beneficiaza, la cerere, de o suma pentru hrana de 10 lei pe persoana/zi, de imbracaminte in limita sumei de 67 lei de persoana pe sezon vara si de 100 lei de persoana pe sezon iarna, la care se adauga 6 lei de persoana/zi, reprezentand cheltuieli cu transport local, servicii culturale, presa, servicii de reparatii si cheltuieli pentru igiena personala.
De asemenea, statul roman poate oferi asistenta materiala pentru inchirierea unei locuinte de 450 lei pe persoana/luna si asistenta materiala pentru acoperirea cheltuielilor de intretinere, in valoare de 120 lei/luna. Aceste sume sunt pentru persoanele care beneficiaza de dreptul de azil conform legii si care primesc aceste sume pe baza normelor aprobate azi de Guvern”, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.
Prin urmare, fara a adauga banii acordati pentru imbracaminte, fiecare refugiat ca primi lunar 1.066 de lei. Suma este mai mare decat pensia medie din Romania, aceasta fiind de 890 de lei. Numarul pensionarilor este de 5,33 de milioane.
Mai mult, aproape 400 de mii de romani primesc pensia minima garantata de stat, care este de 400 de lei. Adica de 2,5 ori mai putin fata de suma acordata unui refugiat.
B)Apeeel către lichele*globale , nationale si…
în Editorial Din numărul: Nr. 07 / Iulie
Editorial:
Nicolae Breban
Apel către lichele*
Să mă amuz puțintel cu spectacolul de o crudă și colorată diversitate a naturii umane. Să mă îmbăt ușor, dacă se poate, cu tristul cântec al colegialității noastre, al atâtor jurăminte, dedicații și ochi umezi de admirație…Ce veste senzațională, de proporții: după mai bine de două decenii, iată, a apărut un al doilea Apel către lichele! Da-da, ați citit bine și, să vezi și să nu crezi, semnat de același „domn”, ca să zicem așa – da, da, directorul de editură, bine-cunoscutul autor al unor cărțulii scrise cu o anume vioiciune, dar fără cine știe ce substanță, nici literară și nici de alt fel: da, „simpaticul”, încruntatul și nițel ferocele G. Liiceanu.Sigur,Apelul e făcut și lansat de așa-zisul Grup de Dialog Social, dar știm prea bine, dl. Liiceanu a fost dintotdeauna și este și azi căpetenia, „inspiratorul” și factorul decisiv al sus-numitului „Grup pentru Dialog Social”, grupare care, cel puțin în ultimul deceniu, s-a făcut remarcată prin curtea asiduă făcută ultimului Președinte al României, harnic, împreună cu „suita” sa, delapidator al bugetului național.Da, dom’le, ce curios! Cu vreo două decenii, același domn (ca să zicem așa!) a adresat și a aruncat pe masa Națiunii un Apel asemănător, care a făcut, e drept, nu puțină vâlvă, deși, după nu multă vreme, nu puțini și-au pus oarecum întrebarea: cam la cine și despre cine ar putea fi vorba, când autorul pamfletului bine-cunoscut se adresează acestei „categorii”? De… lichele, se înțelege, deoarece despre acestea se face vorbire, ca să preluăm una dintre formele curente orale, debitate cu sârg pe sticlă. Da, multă vreme și mulți oameni, deștepți sau nu, școliți sau mai puțin școliți, și-au frământat mințile cu această chestiune: da, dom’le, toate bune și frumoase, dați-vă, bă, la o parte, lichelelor, să nu mai aud de voi în marele și pașnicul areal național, gata, destul, v-ați făcut cheful, ne-ați încurcat și amărât traiul, dar acum, gata, plecați, lăsați-ne în pace să ne construim cu vigoare, curați și liberi, în sfârșit, o altă viață, bazată, se înțelege, pe muncă, cinste și credință neabătută în adevăratele valori.
Totul foarte bine, foarte just, cum se spunea altădată, dar o întrebare rămânea mereu vie și, ca și în cazul unor mari rebusuri ale istoriei, încă de pe la începuturile antichității, o întrebare sâcâietoare, care, cum se întâmplă, cu vremea, devine cumva chinuitoare, așa cum e vreo pietricică sau așchie care ți se strecoată în pantof, persistă și încă de multă vreme: dar cine, Doamne, iartă-mă, cine sunt astea, la urma urmei,lichelele, la care, iată, face apel distinsul director de editură, filosof în orele sale libere? Hai?!Ei bine, ce să vezi: după mai bine de două decenii, același „domn”, același autor, același subsemnat, cum se mai zice, face lumină: ce vă tot mirați și vă minunați, fraților, păi, o să vă spună chiar Nenea, Jupânul, despre cine e vorba; da, dom’le, iată, după cum vedeți stimați cetățeni, stimați confrați, etc., etc., facem încă odată apel și, ce să vezi, de data aceasta, niciodată cei numiți „lichele”, șaradă sâcâitoare și publică, aproape un scandal, se arată, ca să vezi, voios „la apel”! Da, n-o să vă vină să credeți, ei, aceștia, de care am mai făcut vorbire se prezintă cu nume și pronume, ba cei mai mulți dintre ei îşi devoalează profesiunea: scriitor! Ce frumos! (Cu o excepție, cel puțin, dna Monica Macovei, fost ministru de justiție, care, în această calitate a avut marele merit de a deroba C.S.M.-ul – Consiliul Superior al Magistraturii – de „ingrata” sarcină de a numi procurorii și magistrații Patriei, însărcinându-l pe bietul Președinte al României cu aceasta şi obligându-l, vrând nevrând, să-i numească în zeci și zeci de posturi de înaltă răspundere pe apropiații d-sale!
Toate bune și frumoase, numai că, în ceea ce ne privește, noi am face o remarcă, poate chiar o obiecție, dacă ne e permis. (Se știe, în vremurile noastre e foarte imprudent să faci cea mai mică observație sau remarcă, de obiecții să nu mai vorbim, dacă, se înțelege, nu ești atașat trup și suflet GDS-ului! Aferim!) Și anume: cu toată dragostea, cum o spunea simpaticul domn Bogdan Chirieac la Antena 3, și cu multă prudență, îndrăznim să nu fim de acord cu acest apelativ, cel de lichele, m-ați înțeles. În acest caz, vorbim mereu de semnatarii celor două Apeluri, din Capitală (Protest al Grupului pentru Dialog Social „Incitările la crimă ale d-lui Nicolae Breban, inacceptabile”, revista 22, din 26 mai 2015) și de la Timișoara, semnat de circa o sută de scriitori, care au răspuns in corpore la chemarea editorului sus-numit.
Eu, mai blând, totuși, i-aș numi pe unii dintre ei, să zicem, doar haimanale, adică inși fără căpătâi, dar… dacă ferocele și inoxidabilul moralist care este, a fost și va fi dl G.L. insistă, vom accepta, cu un suspin prost ascuns, că… o fi știind „marele om” ceva! De fapt, ce este, la urma urmelor, o lichea?Nu cumva cineva care afirmă vrute și nevrute pe socoteala altuia, mai degrabă, chestii dezagreabile, binișor infamante, nu numai neverificându-și opiniile,dar și ferindu-se să o facă, de teamă ca nu care cumva să constate că se află în impostură?!Un fel de Iago de cartier, de la colțul străzii, apt nu numai de a instiga la neînțelegere și intrigă, dar și bucuros de a se asocia unei haite, dacă evorbasă sărim cu bâte și ciomege peste vreuni pochimen, ins arogant,megaloman peste poate, care nici mai mult, nici mai puțin, se arată nu numai „setos de sânge”, dar, ce să vezi, doritor să-și împuște colegii! Chiar așa? Și încă pe nepusă masă!Da, domnilor, avem, în sfârșit, o listă amplă și completă, până la această dată cel puțin, cu acele „lichele”, la care, după cunoscutu-i obicei, face încă odată apel dl Liiceanu. Insistăm, în ce ne privește, și parcurgând încă o dată cu ochi uimiți lungul pomelnic de „hăitași”, ziși scriitori, dintre care nu puțini, în cursul anilor, i-au declarat semnatarului acestor rânduri nu de puține ori o sinceră admirație și cordialitate expresă, asociindu-se astfel zecilor și zecilor de mii de lectori ai mei din varii generații și timp, de vreo jumătate de secol, în vremuri nu ușoare și în care a ridica vocea contra Puterii discreționare și a face, mai ales,acest lucru în public și în foruri largi, europene, nu era la îndemâna oricui. Timp în care, nu puțini dintre „colegii” de care vorbeam mai sus, șopteau indignați, ba chiar și revoltați în urechea caloriferului din salon! Sau, la vreun birt, cuiva, coleg sau nu, care dădea înțelegător din creștet și-ți făcea un semn „colegial” să vorbești mai încet, eventual s-o lași mai moale, deoarece, se știe, „ei” sunt peste tot. A, nu, să nu se înțeleagă greșit: când erau numiți acei „ei”, sau „nos amis”, nimeni nu îndrăznea să-i apeleze cu infamantul lichele, epitet de care, editorul nostru, aspru procuror moral, cum îl știm, face cam prea mare caz; a, nu, ei erau tovarășii sau unii tovarăși, care, deși păreau, atunci, extrem de „incomozi”, ba chiar urâți de unii „colegi”, azi, ce să vezi, în plină libertate, tertipurile, năravurile, ura lor mimată și raportată, sunt minunat imitate și reproduse de nu puțini şi, totuși, simandicoși „colegi” de-ai noștri de la CNSAS și de la Uniunea Scriitorilor.Pe cuvânt! Cum s-o numim această „aplecare”, această „deprindere”, această plăcere de a murdări?! Invidie joasă, crâncenă pe „capra vecinului”, bucuria de a te asocia, ca și în grandioasele vremuri ale EvuluiMediu, românesc sau nu, unei haite pornite la îndemnul unui staroste al adevărului, urlat sus și tare, cu un par sau vreun ciomag de ocazie peste indiferent cine, sau, mai bine, peste cineva care-și face binișor treaba, nu ușoară, deloc lucrativă, și cu o mișcare hotărâtă „să-l atârni”, să-l „spânzuri sus și iute”, ca în frumosul filmuleț al lui Clint Eastwood?!
Bravos! Halal popor! Frumoasă adunare! O mică întrebare îmi rămâne agățată în creier, ca să zic așa: dar de ce nu v-ați pornit dvs., înalte minți și cucernice firi, să vă ridicați și să semnați apeluri și indignate proteste față de atâtea nereguli și umilințe publice sau chiar jafuri în domeniile care ne interesează direct pe noi, așa-zișii maeștri ai scrisului, față de abuzurile nemaipomenite din zonele înalt umaniste, mă refer la învățământ, arte, litere, istorie, psihologie, sociologie, zone ale spiritualității și identității unui neam, ale unui popor?! V-ați adunat, dragii mei, fără o prea asiduă cercetare, cu bâte și sudălmi, contra unui ins mai degrabă singuratic, fără funcții și prerogative, fără prieteni suspuși, care să-l decoreze sau, eventual, să-l ducă urgent cu avionul la țărmul Mării Negre la un „sfat prețios”, la un „divan” cu un ins mucalit, nu-i vorbă, om cu mare experiență, dar care, ciudat, nu dă prea multe parale pe așa-zișii intelectuali. De filosofi să nu mai vorbim; la urma urmelor, are și d-sa nițică dreptate: ce nevoie avem noi, aici, de aceștia, într-o țară de second hand? Hai? V-ați pus problema?!
La sfârșitul acestor, poate, prea numeroase rânduri, am simțit ispita – Diavolul nu doarme, cum se zice! – de a reproduce aici și lista cu numele, vai, numeroase, ale atâtor „colegi”, care s-au strâns înfrigurați de teama că autorul prea cunoscut al Absenței…, Animalelor bolnave, al Drumului la zid, al Buneivestiri și al altor, numeroase, cărți odată citite și elogiate peste măsură – unele binișor injuriate, precum Don Juan,Îngerul de gips sau Bunavestire de alți „simpatici colegi”!… – dar… n-am îndrăznit. Mi-am făcut, totuși, curaj și mi-am zis, bine, dacă nu-i citez, dacă nu le invoc, aici, numele, măcar să-i atârn pe perete, nu departe de reproducerea Madonei Sixtine a lui Rafael, pe care am adus-o de la muzeul din Drezda, iubită și de fratele meu mai mare și cu mult mai ilustru, Fiodor Mihailovici, pentru ca, în anumite ore sau în unele minute de plictiseală sau chiar de măruntă deznădejde, să-mi alung gândurile negre.
Să mă amuz puțintel cu spectacolul de o crudă și colorată diversitate a naturii umane. Să mă îmbăt ușor, dacă se poate, cu tristul cântec al colegialității noastre, al atâtor jurăminte, dedicații și ochi umezi de admirație, ce s-au spart și risipit într-o clipă, într-un ceas, la sunetul unei goarne oarecari, la îndemnul oțărât al cuiva care,părăsindu-și prima vocație – și calomniindu-și binișor, el și ortacii săi aflați în posturi influente! – și magistrul, pe naivul și, orice s-ar zice, genialul Noica! – a vrut să se strecoare printre noi, să devină, ține-te bine, romancier! Nu, dumnealui se înșală, nu, eu nu-l urăsc, cum declară! Cum strigă! Nu, după o reflecţie, constat faptul că nici nu-l disprețuiesc! Ce aș câștiga cu aceasta? I-aș da doar importanță; or, dânsul, se știe, nu mai are nevoie de asta, din acest articol are și așa prea mult. Iar… despre foștii mei colegi, cei care s-au grăbit, fără să întrebe prea multe și neclintiți de dezavuările nete, ferme, ale unei înalte instituții de cultură și ale unor reali și demni colegi, să mă facă în fel și chip, ce să mai zic? Le urez tihnă în fața unei bune lecturi, pagini pe care să le semneze fără tremur și convingerea că, totuși… n-au ratat! Deoarece profesiunea noastră, aș zice, vocația noastră, este însoțită până în ultimul ceas de unul din acele alter-ego-uri care poartă masca asprei îndoieli. Dacă… vocația noastră este una cu adevărat reală, dacă după ultimul ceas ne așteaptă nu numai neantul fizic, dar, cine știe, poate și vreun cititor tânăr, curios și fără prea apăsate prejudecăți, deci, curat și care, printr-o întâmplare ciudată, să ne deschidă vreun op și să găsească acolo, printr-un mărunt miracol, încântare și povață într-însul.
În rest, numai de bine,
același,Nicolae BREBAN,Iulie 2015
B) APEL la Sfatul Specialistului pentru tratamente la vita de vie
Combaterea acarienilor si fainarii la vita de vie
Laboratorul de Prognoza, Diagnoza, Avertizare, din cadrul Directiei Agricole Bihor comunica tratamentul pentru combaterea acarienilor (Eriophis vitis si Tetranychus urticae) si fainarii(Uncinula necator) la vita de vie.
Se recomanda aplicarea tratamentelor fitosanitare in plantatiile de vita de vie impotriva acarienilor care au iernat in solzii mugurilor, crapaturile scoartei sau resturi vegetale.
Efectuati tratamentul folosind unul dintre amestecurile:
-
- Envidor 240 SC – 0,4 l/ha + KUMULUS DF – 0,3 % sau
- Vertimec 1,8% EC – 0,8 l/ha + MICROTHIOL SPECIAL – 0,3 % sau
- Apollo 50 SC – 0,4 l/ha + KARATHANE GOLD 350 EC – 0,5 l/ha
Perioada optima pentru efectuarea tratamentului:
-
- la dezmugurit.
Pe suprafetele mici, dupa aparitia frunzelor, combaterea mecanica se poate face prin culegerea frunzelor care prezinta gale specifice.
Dupa golire, ambalajele din material plastic se vor clati obligatoriu, de 3 ori, solutia rezultata golindu-se in rezervorul masinii de tratat. Ambalajele se depoziteaza in magazii si se returneaza distribuitorului. Se vor respecta normele de tehnica securitatii muncii, protectia animalelor si a mediului inconjurator.
Tratamentele si masurile de combatere a pagubelor produse de grindina
Pagubele produse de grindina, in functie de intensitatea fenomenului si de momentul producerii, pot fi dezastruoase variind intre 5-100%. In afara distrugerii partiale sau totale a recoltei anului in curs, grindina afecteaza si recolta anului viitor ca urmare a vatamarii in mare parte a aparatului vegetativ al culturii respective si a saracirii lor in substante de rezerva.
Natura pagubelor difera in functie de sezonul si intensitatea caderii grindinei. O cadere timpurie si violenta in epoca infloritului la vita de vie provoaca meiere. O cadere tarzie (septembrie) genereaza putrezirea recoltei si poate obliga la un cules prematur.
Pe toata perioada de vegetatie, grindina afecteaza grav frunzisul si incetineste procesul de asimilatie. Desfrunzirea declanseaza o noua crestere, rapida si puternica dupa caderile de grindina timpurii (inainte de inflorit), dar slaba si urmata de o maturare incompleta dupa caderi tarzii de grindina (dupa incetarea cresterii lastarilor). In acest caz viile au o maturare deficitara, cu un depozit slab de amidon, generand o dezmugurire tarzie si o crestere slaba. Efectele negative ale grindinelor tarzii dureaza doi ani. Pe organele atacate se instaleaza foarte usor o serie de ciuperci parazite (mana, putregai, etc.).
-
- Prima operatiune care se impune in aceasta situatie este aplicarea unui tratament impotriva manei si a altor boli produse de ciuperci parazite. Important este ca tratamentul sa se efectueze intr-o perioada de 21-24 ore de la producerea fenomenului.
- A doua operatiune vizeaza aplicarea taierilor organelor distruse diferentiat, in functie de gradul de distrugere al organelor vegetative si generative, precum si de varsta plantatiei (vii tinere sau pe rod). Prin taiere se elimina toate organele puternic ranite sau distruse, ce nu pot fi utile butucului.
- A treia operatiune preconizeaza o fertilizare utilizand ingrasaminte complexe (ce contin in principal si in doze echilibrate cele trei macroelemente: azot, fosfor, potasiu), sub forma de ingrasaminte solide ce se incorporeaza cat mai adanc in apropierea masei principale de radacini sau sub forma de ingrasaminte foliare. Pentru viile afectate de grindina in a doua jumatate a perioadei de vegetatie. Grindina cazuta dupa incetarea cresterii lastarilor actioneaza atat asupra frunzisului, cat si asupra elementelor lemnoase si a productiei. Aceste distrugeri produse de caderile tarzii de grindina intrerup vegetatia pe o lunga perioada de timp, refacerea aparatului foliar si cicatrizarea ranilor realizandu-se pe seama rezervelor din butuc.
- Tratamente ce trebuiesc aplicate pentru cicatrizarea ranilor produse de grindina la legume, pomi, vita de vie, se realizeaza folosind unul din produsele:
-
-
- ZEAMA BORDELEZA TIP “MIF“: 5 kg/ha in 1000 litri solutie/trat. postfloral la vita de vie;
- ALCUPRAL 50 PU: 3,0 kg/ha la vita de vie si 4,0 – 5,0 kg/ha la legume;
- CHAMP 77 WG: 2,0 – 3,0 kg/ha la vita de vie si 3,0 kg/ha la legume, pomi;
- FUNGURAN OH 50 WP: 2,0 kg/ha la vita de vie si 4,0 kg/ha la legume;
- VITRA 50 WP: 2,0 kg/ha la vita de vie si 3,0 kg/ha la legume;
- KOCIDE-2000: 1,5 kg/ha la vita de vie si 2,5 kg/ha la legume.
-
-
- Ingropatul obligatoriu (la formele joase de conducere) pentru a se preveni pierderi mari de ochi si de coarde.
- Amanarea efectuarii taierilor de corectie pana in primavara anului urmator.
- Mentinerea terenului curat de buruieni pentru a elimina concurenta acestora, fie prin prasile, fie prin erbicidare.
- Pentru a atenua consecintele stresului provocat de grindina asupra vitei de vie este recomandat adaugarea in solutie a unui fertilizator foliar bine echilibrat cu macro si microelemente cu conditia de a fi compatibil cu fungicidul amestecat.<