„Uitați-vă la mine, că sunt cu Sfânta Cruce în mână și m-am împărtășit. Eu nu zic că nu am mințit în viața mea, dar nu sunt un mincinos și mai ales în sfânta biserică. Deci eu nu sunt un om care să umble după bani. Puteți să întrebați deci nu am treabă cu banii lor. Vă spun sincer”, povestește preotul Ioan Răduleţ.

Prețul de pornire al licitației a fost 2.000 de lei. Peste 40.000 de euro este suma pe care un crescător de oi din Poiana Sibiului a plătit-o ca să aibă locul rezervat în biserica din comună. Ciobanul a plătit pentru o strană aproape de altar cât pentru un apartament cu două camere, deşi abia ajunge la biserică de Paşte şi de Crăciun. Așa cum este obiceiul în zonă, strana a fost scoasă la licitație, după ce fostul proprietar a încetat din viață.

Dacă am ajuns să plătim 40.000 de euro pentru un loc pe scaun în biserică, oare cât vom plăti pentru un loc pe scaun în MEGA Catedrala Mânuirii Neamului?

Având în vedere că s-au investit de mii de ori mai mulți bani, închirierea unui scaun în Catedrală Mall ar trebui să coste de mii de ori mai mult, probabil peste 40 de milioane de euro. Sau poate că pioșenia sa, Daniel Auritul, ne va face o reducere.

http://sdrsm.blogspot.ro/

Mircea Cărtărescu dezvaluie ca “Televiziunile-radiourile,redactiile -sunt  la fel de infestate de mafioţi şi de lichele ca şi lumea politică

Scriitorul Mircea Cărtărescu a postat pe contul lui de Facebook un nou mesaj legat de mişcările de stradă generate de incendiul din clubul Colectiv. „Controlul societăţii asupra audiovizualului” i se pare una dintre revendicările importante, care a fost prea puţin vehiculată, consideră el.  „Între revendicările străzii a apărut doar sporadic una care mi se pare foarte importantă: controlul societăţii asupra audiovizualului. Televiziunile publice au fost, de-a lungul acestor lungi ani postdecembrişti, mijloace de minţire, manipulare, cretinizare şi învrăjbire a comunităţii româneşti. Sloganul din timpul pieţii golanilor, «Aţi minţit poporul cu televizorul», a fost valabil de atunci şi până azi”, a scris Mircea Cărtărescu, vorbind despre problemele din mass-media. „La fel de infestate de mafioţi şi de lichele ca şi lumea politică, aparţinând uneori unor securişti şi infractori dovediţi, televiziunile au fost permanent în slujba grupărilor politico-economice care-au confiscat România. Au servit ca instrumente de şantaj, de defăimare, de calomnie, de împroşcare cu noroi nu doar a adversarilor politici, ci a tot ce e valoros în această ţară. Au promovat un limbaj suburban, de o violenţă pamfletară fără limite. Au indus dispreţul pentru educaţie şi cultură prin promovarea unor emisiuni kitsch, la a căror vedere ţi se face ruşine că eşti om. Au propus ca modele «vedete» din cea mai joasă moral şi spiritual lume cu putinţă, indecentă din toate punctele de vedere. Această mocirlă în care s-au scufundat televiziunile nu mai poate continua. Nu sunt pentru cenzură, ci pentru o integrare a televiziunilor în planul unei societăţi mai bune. Căci, oricât de naivi ne-ar crede unii, e absolută nevoie să visăm acum la o lume mai bună. În definitiv, dacă nu acum, atunci când?”, a mai scris Mircea Cărtărescu, pe contul său de Facebook.

Statul Islamic și susținătorii săi din regimurile din Orientul Mijlociu, aliați ai SUA, sunt doar instrumentele bogaților de pe Wall Street care vor să domine lumea, scrie analistul politic Caleb Maupin.

Statul islamic este „prelungirea armată a capitalismului occidental și imperialismului”, care vizează ștergerea frontierele statelor naționale în Orientul Mijlociu și lovește împotriva celor care încearcă să reziste procesului de descompunere impus de Occident, arată analistul.

Insă la ce nu se așteptau bogații de pe Wall Street a fost reacția celorlalți, care încă mai cred că oamenii sunt egali. Oameni și state care inițial nu au nimic în comun, dar văd cum o mână de oameni bogați le fură identitățile, scrie jurnalistul

Deși pare incredibil, coaliția anti-ISIS a reunit patrioți ruși, socialiști sirieni, jurnaliști creștini arabi, revoluționari islamici și naționaliști kurzi. Ce au aceste grupuri în comun? Toate aceste forțe au ajuns să lupte cot la cot pentru o economie care funcționează în interesul oamenilor. Acești oameni luptă pentru că ei știu că într-o ordine mondială normală, marile puteri corporatiste sunt controlate de guverne și nu invers. Ei luptă pentru a crește standardele globale de trai, a subliniat în articolul său pentru New Est Outlook

Maupin a subliniat că nimeni nu poate nega faptul că cei de la Washington au luat parte la crearea statului islamic. În primul rând, Statele Unite ale Americii au bombardat Irakul în haos, apoi au contribuit la destabilizarea Siriei. Împreună cu SUA, aliații europeni și cei din Orientul Mijlociu ai Washingtonului a aruncat miliarde de dolari în proiectul lor de schimbare de regim îndreptat împotriva Siriei.

Un punct demn de remarcat, în componența ISIS sunt războinicii ceceni, ceea ce nu ar trebui să mire având în vedere că aici este mâna Statelor Unite, arată Maupin. Și asta din cauză că de zeci de ani Statele Unite au finanțat extremiști sunniți să destabilizeze Caucazul de Nord și părțile sudice ale Uniunii Sovietice și Federației Ruse. Aceste forțe au găsit foarte ușor drumul spre Siria, scrie analistul.

Lui Maupin i se pare curios și faptul că în timp ce Washingtonul a răsturnat guvernul lui Saddam Hussein foarte repede, coaliția anti-ISIS condusă de SUA funcționează extrem de prost și nu dă randament.

Se pare că liderii SUA sunt fericiți să facă publice atrocitățile ISIS în scopul de a demoniza Islam și pentru a-și justifica propriul război, notează Maupin.

În finalul articolului, analistul arată că lupta împotriva curentului ISIS în Siria este de fapt o luptă între două viziuni economice diferite și sisteme etice.

Toți recunosc adevărul etern că iubirea de bani nu este un motor al lumii, dar este, în realitate, rădăcina tuturor relelor, a conchis Caleb Maupin.

S-a terminat cu ciuma, cancerul si terorismul Israelian-American. Ne trebuiaTerorism American sa intram in NATO sa sprijinim crimele si jafurile planetare Israeliene-Americane pe Terra si mai mult, sa le si finantam, dar nu avem bani pentru salarii si pensii si scoli si spitale. O sa vina rapid ziua cand vor veni AMERICANII in Parlament sa ne roage sa atacam Rusia si China pentru ca AMERICA e in COLAPS economic si financiar si nu mai au petrol si vor incepe HAOSUL si APOCALIPSA in America. Priviti intreaga Europa si va dati seama ca a inceput HAOSUL: crima, jaf, somaj si violuri, iar in America povestea e antica si de mult timp. America si Israel si tot occidentul si-au facut-o cu mana lor. Au crezut ca sunt DUMNEZEU PE TERRA. S-a trezit planeta. Acum trebuie sa ne trezim si noi si sa spunem: Yannkee go home! Nu ne trebuie puscariasi si criminali americani in Romania. Sa fie la ei acolo. Ne ajunge 25 de ani de fascism sionist AMERICAN in care se fura si se distruge tot in numele unei DEMOCRATII AMERICANE, bazata pe violuri, droguri, jafurii si crime.

Război informaţional condus de ONG-urile finanţate de Soros şi proteste în Europa

Bombardamentele Rusiei asupra pozițiilor SI din Siria au pus în mișcare mașinăria dezinformării. Din care nu putea lipsi omul care face și desface guverne, miliardarul George Soros.

Aviația rusă a efectuat primele raiduri asupra pozițiilor ISIS din Rusia la 30 septembrie. După cererea de ajutor militar formulată de președintele Bashar al-Assad și OK-ul dat de Senatul rus, în cursul după-amiezii de miercuri au avut loc primele zboruri asupra țintelor. Dar mașinăria dezinformării fusese activată înainte de primele lovituri aeriene.

Organizația ”White Helmets”, sponsorizată de George Soros, unul dintre cele mai mari ONG-uri prezente pe teritoriul sirian, a pornit tăvălugul dezinformării, potrivit Global Research.

Incepe razboiul global?

Intrarea Rusiei in război, alături de trupele lui Bashar Al-Assad, e un moment cheie al conflictului cu Statul Islamic. De asemenea, Iranul sprijină această solutie de fortă, dar si, foarte interesant, China, care urmeaza să participe la bombardamente.

Impotriva măsurii militare abordată de Putin se declara SUA, unele state ale Europei occidentale, precum si Turcia, prin vocea lui Erdogan. Precum se vede, Statul Islamic este atacat de la nord-est, de la est si de la sud-est, fapt ce determina militanii ISIS să se deplaseze spre vest, ceea ce va conduce, implicit, la un balans spre mica fasie de la granita Siriei cu Israel.

După cum aţi observat, ruşii n-au stat degeaba. După deplasarea de echipament militar şi trupe de suport în Latakia au început ofensiva împotriva ISIS. În urma unor bombardamente efectuate cu precizie chirurgicală s-a reuşit – spre disperarea SUA – destabilizarea ISIS.

Modul în care a fost gestionată până în prezent situaţia trădează o extrem de bună pregătire. Este cât se poate de limpede faptul că ruşii, dincolo de armele deplasate în teren, se bazează pe o extrem de bine documentată situaţie. Platforma de intelligence pe care au pus-o la punct între Siria, Iran şi Irak se dovedeşte a fiu una extrem de utilă.

Nu a existat publicatie apartinind evreilor, in plan mondial, care sa nu critice fara justificare si dovezi, interventia militara a Rusiei impotriva ISIS

Aceste publicatii cu jurnalisti minjiti si fara coloana vertebrala, aidoma celor din Romania, au povestit varianta lor din Siria, cum ca avioanele militare ruse au bombardat zonele in care se gaseau “rebelii”.

Dar cine sint acesti “rebeli” si de ce nu lupta impotriva gruparilor teroriste, daca chiar vor o Sirie libera? De ce ei sint “cantonati” de americani, sauditi si qatarezi, in aceasi zona cu ISIS, al Nusra Front si alte grupari teroriste care activeaza in Siria la comanda CIA? De ce ISIS nu ii omoara pe acesti “rebeli” sirieni, daca nu sint pe placul lor?

Dar, la foarte scurt timp, “bravii” soldati americani au bombardat un spital in Afganistan, la Kunduz,  lasind in urma morti atit dintre pacienti cit si din personalul medical, dar Obama a iesit la rampa cu fata lui de milog si a spus ca este “un incident tragic”, fara nici macar sa isi ceara scuze, care oricum nu erau nici pe departe suficiente pentru cei ce au pierdut membri din familii si nici pentru Doctors Without Borders sau Medecins Sans Frontieres(MSF).

Evident, americanii au justificat prin faptul ca “erau luptatori talibani in spital..” Ce rusine, pentru o armata care a stationat si stationeaza acolo de 14 ani si au sistem de informatii in toate zonele tarii….

Prima estimare este ca sint peste 19 morti din cadrul personalului medical, 3 copii si multi altii raniti grav, fara se stie exact care dintre ei mai au sansa sa traiasca..

In acest moment se va implica ONU, ceea ce va duce la situatia in care SUA va trebui sa plateasca in spagi sume impresionante, din banii contribuabililor, care nu inteleg ce se intimpla si sint ignoranti si infectati de presa si televiziunea jewmericana.

Americanii au bombardat acest spital afgan din Kunduz, la ora 2:15 am, in plina noapte, iar in spital se aflau peste 200 de pacienti si angajati in acel moment, singurul spital din zona care poate trata cit de cit probleme medicale grave, dupa cum anunta MSF.

In cadrul spitalului, un perete de sustinere a colapsat, aruncind in tot spitalul moloz, usi, parti din timplarie si mobilier, cit si fragmente de sticla si ciment, dupa cum anunta doctorul Saad Mukhtar, directorul spitalului din Kunduz. Puteti vedea aspecte terifiante in filmul de mai jos…

Obama a oferit, in final, condoleante, de parca asta era ceea ce rudele acelor amariti doreau…

Intreg personalul medical din spital a refuzat orice varianta mincinoasa a SUA si guvernului minjit de la Kabul, cum ca in spital ar fi fost luptatori talibani..

Dar, indiferent de situatie, este imposibil de imaginat ca vreo aramata de pe glob, poate bombarda un spital.

Nu exista nici o ratiune, indiferent de ratiunile prostesti gasite de americani, mai ales ca printre pacienti erau un numar mare de copii cu probleme generate de razboiul de “suprafata” dus de americani in Afganistan, in special pentru intretinerea pietei drogurilor din SUA.

Personalul MSF a telefonat imediat la Cartierul General NATO din Kabul si Washington, dupa primele atacuri, insa surprinzator, bombele cadeau in continuare si creau panica si disperare. Atacul a durat mai bine de o ora, dupa cum spune un oficial al MSF.

Parodia parodiilor a fost la numai citeva ore, in aceasi dimineata, cind Ministrul Apararii afgan a felicitat rezidentii zonei, pentru curajul aratat, iar elicopterele aruncau mesaje tiparite prin care sugerau rezidentilor sa colaboreze cu guvernul si armata pentru recuperarea materialelor militare….

Intreaga suflare din zona Kunduz si-a aratat dezaprobarea fata de atacul american si pozitia guvernului afgan, ceea ce face cu siguranta ca multi dintre ei sa se indrepte catre talibani in curind.

Martorii oculari ai scenelor de groaza generate de militarii americani declarau ca in spital si in curtea spitalului erau corpuri sfisiate in bucati de bombardamentul american. Intreaga capacitate a spitalului a fost afectata, nemaifiind energie electrica, gaze si apa in incinta… Va dati seam ace se poate intimpla cu ranitii grav si cu cei ce trebuiesc mutati la spitale care nu prea exista…

Sub aceste auspicii, MSF si intreg personalul s-a retras pentru ca au spus ca “orasul nu mai este in siguranta si nebunia americana le poate aduce moartea oricind….”, dupa cum declara  doctorita Kate Stegeman, managerul de comunicatii al grupului de medici MSF…

Evident, americanii au promis “full investigation” in acest caz, ca deobicei, fara sa fi rezolvat vreunul vreodata, asta in timp ce seful pentru drepturile omului de la ONU, spunea ca atacul poate fi tratat ca fiind o crima de razboi…

Gleen Greenwald, spunea cu putin timp in urma, ca “este imposibil sa fie ascuns de catre Media, ceea ce a facut militarii SUA in Kunduz, iar aceasi Media sa scoata in evidenta atacurile Rusiei asupra dispozitivelor ISIS din Siria, punind fara nici o justificare in evidenta ca acolo erau “rebeli”. Ceea ce este uimitor, este faptul ca guvernul nostru (american), a reactionat mut si in final cu scuze”, asa cum cu citeva zile in urma, o caricatura a lui Jebb Bush(candidat la Presedentia SUA) il arata cum privea masacrul de la colegiul din Oregon, unde un tinar dezaxat(cum s-a intimplat de foarte multe ori), a impuscat noua studenti de la colegiu si a ranit alte zeci, Bush spunind: “Staff Happens!”.

Ce sa mai spunem??? Asta este calitatea liderilor americani, de care unii romani se mai indoiesc si cred toate minciunile lor…

Adrian Cosereanu

În realitate RUSIA este obligată să mute piesele pe tabla de șah globală funcție de mutările americanilor! Dacă americano-britanicii și-ar vedea de treburile lor și RUSIA ar duce o politică externă mai relaxată! Când însă USA a decis demoalrea blocului comunist și a ajuns acum la KIEV este clar că RĂZBOIUL GLOBAL ESTE ÎN DESFĂȘURARE IAR RUSIA se simte atacată și obligatoriu trebuie să răspundă!

Asta nu înțeleg toți suporterii pro occidentali care nu mai contenesc să verse lături: FIECARE ACȚIUNE ANTIRUSEASCĂ va avea un răspuns ADECVAT!
Acțiunile din SIRIA au vizat clar răsturnarea regimului ASSAD prin crearea acestui instrument satanic numit ISIL.Răsturnarea regimului ASSAD viza eliminarea prezenței RUSIEI din MEDITERANĂ și restrângerea rolului său PLANETAR! La fel cum invazia portocalie a UCRAINEI viza eliminarea prezenței militare a RUSIEI din MAREA NEAGRĂ! Numai că rușii nu sunt proști! Rezultatele le vom vedea: CRIMEEA si DONBASSUL recuperate iar in SIRIA vo vedea o prezență extrem de puternică a armatelor FEDERAȚIEI RUSE! Adică exact ce nu doreau americanii!

Nu este vorba de un blat ruso-american! Rusii nu se vor inteleg niciodata cu americanii dar nici una din parti nu va intra in conflict direct cu cealaltă!
Dacă americanii ar fi inteligenti ar accepta schimbarea la nivel global si preluarea de catre RUSIA a suprematiei puterii! Insa americanii sunt prea orgolisoi si nu vor sa cedeze puterea folosindu-se de tot felul de trucuri murdare ca sa isi mentina statutul!
Vrem , nu vrem , ne place, nu ne place tot de la EST va răsare SOARELE întotdeauna!

Modelul colonial anglo-saxon este ÎN PRIMUL RÂND UNUL FINANCIAR. Bazat pe CREDIT ȘI CAMĂTĂ! Camăta (dobânda) este garanția că CREDITUL NU VA FI ÎN VECI PLĂTIT! Iar națiunea va sărăci perpetuu!
Rusia pierde doar din operațiunile de capital aproximativ 180-200 de miliarde de euro anual.Totuși părerea mea este că cifra e de zece ori mai mică decât cea reală!

Acest model este aplicabil tuturor țărilor cu resurse inclusiv ROMÂNIA! România este furată anual prin intermediul acestui sistem de 120-150 de miliarde de euro!

NUMAI NAȚIONALIZAREA MIJLOACELOR DE PLATĂ READUCE INDEPENDENȚA ȘI SUVERANITATEA NAȚIUNII! Indiferent care ar fi ea!

Luci Lucescu

ISIS  “antrenati si echipati” de CIA si finantati de Israel, Arabia Saudita, Qatar si Emiratele Arabe

Putin, legat de modul cum “zburda” prin desert “razboinicii” ISIS, dupa doar trei zile de bombardamente, liderul de la Kremlin s-a distrat copios, rizind asa cum nu a mai facut-o de mult timp.

A fost un ris al arogantei fata de circul american instalat in Orientul Mijlociu, aratind cit si ce a insemnat acest ISIS, despre care americanii spun ca este o retea terorista de prima mina si organizata foarte bine. Obama spunea ca va lupta cu acesti teroristi si chiar o face, fictiv, evident, de mai bine de un an si in final ii va “degrading and defeating”, dupa cum spunea el in fata Casei Albe…

Nu a mai fost cazul sa se prelungeasca circul, iar cind un criminal international de teapa Senatorului McCain, a vazut cum ruleaza ostilitatile in Orient, sub comanda liderului rus, a declarat ca “rebelii” bombardati ar trebui sa aiba la indemina armament care sa doboare aviatia rusa…

Ce ziceti de bosorogul asta senil, care se lauda ca a fost luat prizonier in Vietnam, intr-un razboi in care nici el nu stie cum a ajuns si de ce a ajuns. Acest McCain este Presedintele comitetului care raspunde politica militara si de inarmarea armatei americane din Congresul American. El a ajuns bataia de joc a lui Donald Trump, candidatul miliardar actor, la Presedentia SUA… si acum are opinii cu privire la actiunea militara blitz a Rusiei in Siria, care va duce cu siguranta la prigonirea si omorirea unor fanatici intretinuti de SUA.

Deci, dupa ce, cea mai avansata tehnologic armata de pe Terra, cea americana, dupa cum le place lor sa spuna, nu a putut nici degrada si nici invinge ISIS, i-a trebuit Presedintelui Putin trei zile ca sa rida de ei cum fug dezbracati si desculti prin desert lasind in urma toata “captura” si nemaidind nici un comunicat si nedorind sa mai ameninte “agresorul” rus.

Ce rusine de proportii a invaluit America si cit de mult s-au facut de ris si au degradat chiar propria armata in ochii unui glob. Am urmarit scene in care acesti “militanti” ISIS, pe care americanii ii defineau ca “rebeli” dupa primele raiduri ale aviatiei ruse, fugeau in pantofi de sport rupti prin desert tragind ca bezmeticii cu mitralierele, nici ei nestiind in ce directie trag si nici in ce directie fug.

Ce mai pot spune jurnalistii americani acum si ce cred evreii si sauditii despre “investitia” lor in aceasta sleahta de golani care au facut atit de mult rau zonei?

Presedintele Putin a ajuns icoana la care se inchina nu numai sirienii ci o multime de oameni, crestini si musulmani din Orientul Mijlociu, insa “dansul” nu s-a incheiat si cel mai sigur vor aparea surprize cu acesti vagabonzi ai desertului si sustinerea lor de catre cei ce au pierdut sume enorme crezind in superioritatea unei gasti de infractori radicalizati.

In timp ce SUA declara prin toate gurile de la Casa Alba ca Rusia amplifica conflictul din Orientul Mijlociu, avioanele militare ruse curata toata zona infectata la comanda americanilor de catre acesti ISIS si incepe sa permita truelor siriene, iraniene, irakiene si ale Hezbolah sa ii decimeze pe teroristi terestru.

Acum este un moment al adevarului in care aceasta campanie terestra va aduce prin sistemele de inteligenta, o serie de informatii de care americanii se feresc sa fie publicate… dar Presedintele Putin o va face.

CIA a dovedit inca o data o confidenta mult prea mare si aroganta in tratarea globala a strategiilor geopolitice, aducind un mare dezavantaj de imagine SUA.

Un intreg glob a fost curios sa vada cit va rezista ISIS bombardamentului rus si cum vor reactiona in contact militar cu o armata pregatita si organizata.

Introducere

Despre primii creştini citim: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor…” (Faptele Ap. 2:42). Ei au recunoscut că apostolii au fost chemaţi de Domnul şi că aceştia aveau acces la tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. După învierea Sa, Domnul a rămas cu ucenicii Săi „până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care îi alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de 40 de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Ap. 1:2-3). Noi ne bucurăm când ştim că El a vorbit despre toate lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. El a fost Acela care a dat însărcinarea. În ziua Cincizecimii, El a trimis Duhul Său peste ei şi le-a descoperit cu exactitate ce trebuia făcut şi cum să fie îndeplinit, conform voii desăvârşite a lui Dumnezeu.

Pavel nu a fost de la început cu apostolii. El a trebuit ca, mai întâi, să-şi termine „studiul teologic”. Dar, după convertirea sa a predicat aceeaşi Evanghelie şi aceleaşi învăţături, ca apostolii. El a fost chemat în mod supranatural şi s-a îndreptat mai întâi spre Arabia. Paisprezece ani mai târziu, pe baza unei descoperiri divine, a călătorit la Ierusalim ca să compare şi să vadă dacă ceea ce predica el era în acord cu ceea ce predicau apostolii. Altfel, el se temea că ar fi alergat în zadar (Gal. 2:1-2).

Cartea Faptele Apostolilor şi epistolele mărturisesc despre concordanţa deplină a învăţăturilor lor cu cele patru evanghelii şi cu Vechiul Testament. De aceea, tot ce ne-­a rămas de la apostoli, este învăţătură şi practică adevărată. Nu avem de-a face cu părerea lui Petru sau a lui Pavel, ci direct cu Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu şi cu planul Său, care şi astăzi este singura unitate de măsură prin care trebuie verificat totul.

Domnul Isus i-a întrebat odată pe ucenicii Săi: „«Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?» «Da, Doamne», I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: «De aceea orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi»” (Mat. 13:51-­52). În toate timpurile, Domnul a folosit oameni pe care El i-a chemat pentru sarcini deosebite în Împărăţia Sa. Ei nu prezentau cunoştinţă teologică, ci au fost pregătiţi la şcoala cerească. Ei au vorbit conform înţelepciunii cereşti, care era ascunsă înţelepţilor lumii acesteia. Trimişii Săi au primit întotdeauna ambele: Cuvântul şi Duhul Său. Astfel au avut claritatea şi descoperirea voii Sale şi au ştiut cum s-o execute corect. Un semn de netăgăduit pentru aceasta este faptul că predicarea lor şi practica sunt în concordanţă deplină cu mărturia întreagă a Sfintelor Scripturi. Domnul nostru şi apostolii aveau la dispoziţie numai Vechiul Testament, pe vremea lor. Ei s-au referit la acesta, de repetate ori. În Noul Testament găsim 845 de citate din Vechiul Testament.

Predicatorii Evangheliei poartă astăzi o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu. Fiecare slujitor din Împărăţia lui Dumnezeu ar trebui să aibă curajul să compare dacă ceea ce învaţă şi practică el, corespunde cu învăţătura şi practica lui Pavel şi a celorlalţi apostoli. Dacă nu este în concordanţă cu vestirea şi practica originală, ceva nu este în ordine.

Dacă Pavel a considerat necesar să-şi compare învăţăturile sale cu ale celorlalţi apostoli, pentru a fi sigur că nu lucra în zadar, cum ar putea vreunul din noi să neglijeze lucrul acesta? Ceea ce nu corespunde cu originalul lucrurilor divine este imitaţie şi falsificare.

În mesajul adresat bisericii din Efes scrie: „…ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi” (Apoc. 2:2). Această constatare era posibilă pentru că ascultătorii comparau cele predicate, cu învăţătura apostolică originală. Acei creştini credincioşi biblic au observat că aceşti bărbaţi care susţineau că sunt apostoli erau în realitate mincinoşi, pentru că nu predicau mesajul dumnezeiesc curat, aşa cum l-au avut apostolii.

 În Biserica primară nu a existat nicio neclaritate asupra botezului în apă, a Cinei Domnului şi asupra celorlalte învăţături. Domnul le-a lăsat apostolilor îndrumări clare despre cum trebuiau făcute aceste lucruri. El a putut să spună despre cei pe care i-a trimis: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă” (Luca 10:16). Noi trebuie să prezentăm botezul şi Cina Domnului aşa cum ne-au fost descrise în Sfintele Scripturi. În legătură directă cu Cina Domnului este şi spălarea picioarelor pe care, de asemenea, o vom prezenta pe scurt, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

BOTEZUL

Cuvântul apostolului Pavel adresat credincioşilor din Efes este valabil şi astăzi pentru orice credincios din orice loc: „Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” (Efes. 4:5). De fapt există numai un singur Domn, adică Dumnezeu; numai o singură credinţă adevărată, adică cea scripturală; numai un singur botez, cel practicat de apostoli.

În această prezentare, dorim să răspundem la următoarele întrebări: ce înseamnă botezul? De ce se face? Cine poate fi botezat? Şi în cele din urmă: cum se execută un botez?

Necesitatea

 La începutul Noului Testament, Ioan Botezătorul a predicat: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Mat. 3:2). Domnul nostru S-a referit deseori la Ioan şi la slujba lui. În Luca 7:29-30, El a spus: „Şi tot norodul care 1-a auzit şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”. Chiar şi Isus Hristos a mers la râul Iordan ca să fie botezat de Ioan Botezatorul, spunând: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Mat. 3:13-17).

Chiar din prima sa predică din ziua Cincizecimii, după turnarea Duhului Sfânt, Petru a spus mulţimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele Ap. 2:38). Botezul nu a fost lăsat la alegerea noastră, ci este necesar spre a arăta ascultarea celui credincios. Oricine recunoaşte lucrarea de răscumpărare şi Îl acceptă pe Hristos prin credinţă şi astfel primeşte neprihănirea, va trebui să devină un urmaş al lui Isus Hristos.

Apostolul Petru ne arată necesitatea botezului prin exemplul corăbiei lui Noe: „Când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un număr mic de oameni şi anume opt. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul” (1 Pet. 3:20-21). Potopul i-a nimicit pe toţi cei care nu erau în corabie. Numai câţiva au crezut mesajul acelui proroc şi au intrat cu el în corabie.

Am putea să întrebăm de ce foloseşte Petru exemplul cu corabia în legătură cu botezul credincioşilor. Cine crede cu adevărat, acela face ceea ce a poruncit Domnul şi se va lăsa botezat în Hristos. El este corabia noastră, singurul loc de scăpare. Numai în El vom fi ocrotiţi de judecăţile viitoare ale mâniei Lui Dumnezeu. Mântuirea vine la noi prin credinţa în Isus Hristos. Credincioşii acţionează apoi, în ascultare de Cuvânt şi se lasă botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Cel ce nu urmează rânduiala dumnezeiască, îşi arată prin aceasta necredinţa şi neascultarea faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său şi în cazul acesta nu intră în Hristos, care este corabia ocrotitoare. Când va veni prăpădul cel mare, mulţi dintre cei ce se pretind creştini vor constata că sunt pe dinafară şi vor fi pierduţi.

Sigur că, înainte de venirea potopului, oamenii ar fi putut să întrebe: „De ce trebuie să intrăm în corabie? Unde este apa? Noi credem în Dumnezeu. Asta ar trebui să fie suficient. Totul continuă în modul obişnuit. Nu trebuie să ascultăm de acest predicator”. Ei nu au recunoscut că Noe era un proroc cu o însărcinare directă din partea Domnului. Atunci a început numărătoarea inversă şi aceasta a început şi acum. În ciuda tuturor avertismentelor prorocului, oamenii au mers pe căile lor şi nu au ascultat. Dintr-o dată a sosit ziua şi catastrofa prezisă a lovit omenirea. Dintr-o dată, uşa a fost închisă. Cei rămaşi afară au pierit. Chiar şi acum, se pare că totul rămâne aşa cum a fost la început (2 Pet. 3:4) dar, în viitorul apropiat, la revenirea lui Hristos, se va vedea deosebirea. Ceasul lui Dumnezeu vine dintr-o dată. Timpul harului se va încheia şi uşa va fi închisă. Cei ce sunt înăuntru vor fi în siguranţă pentru totdeauna.

În această legătură putem doar să repetăm ceea ce a fost spus în zilele din vechime: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii” (Evrei 3:7). Chiar la sfârşit este valabilă promisiunea: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit” (Marcu 16:16). Cine este pregătit să asculte? Adevărata credinţă se vede prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa fără faptele cerute în Cuvânt este moartă şi nefolositoare. Aceasta este de fapt numai o mărturie religioasă care nu a mântuit, încă, pe nimeni. Toate învăţăturile creştine nu înseamnă nimic dacă nu sunt scripturale şi dacă nu au legătură cu trăirea omului. Legătura noastră cu Dumnezeu este prin Cuvânt şi prin Duhul care-l aduce la viaţă. Numai ce vine de la El, ne duce înapoi la El. Aşadar, pentru fiecare credincios autentic, ascultarea de porunca botezului în apă nu este un „s-ar putea” ci un „trebuie”.

Semnificaţia

Botezul este un act de identificare cu moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. Iertarea păcatelor nu este în botez. De fapt persoana care solicită botezul arată că a primit iertarea păcatelor prin sângele vărsat pe crucea Golgotei. Apostolul Petru scrie după cum urmează: „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul, care nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu prin învierea lui Isus Hristos” (1 Pet. 3:21). Cel ce este botezat se identifică pe sine cu Hristos, înţelegând că este răstignit împreună cu El.

Botezul este un act de ascultare al credinciosului, care urmează mărturiei credinţei personale în Mântuitorul şi Domnul Său. După cum citim şi despre Filip şi famen, amândoi au intrat în apă. În felul acesta se practică şi astăzi, în toate bisericile credincioase Bibliei. Amândoi, atât acela care botează cât şi cei ce sunt botezaţi, intră în apă până la brâu. Înainte de a boteza, cel care botează spune: „Frate cutare” sau „soră cutare, pe baza mărturiei credinţei tale, te botez conform Cuvântului lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus Hristos”. Botezul este comparat cu o îngropare. Astfel, cel care este botezat va fi scufundat complet în apă spre înapoi, apoi va fi scos afară. Ridicarea celui botezat din apă simbolizează faptul că acesta a înviat la o viaţă nouă cu Hristos. Dar viaţa cea nouă, desigur, nu vine prin botez, ci prin naşterea din nou prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu. În orice caz, dacă nişte apă este stropită sau turnată pe frunte, acest act nu ar trebui să poarte numele de „botez”, pentru că nu este.

Apostolul scrie: „Fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi” (Col. 2:12). Scriptura nu învaţă că un sugar este născut din nou prin actul stropirii sau turnării de apă – din contră: învăţătura clară este că oamenii trebuie mai întâi să audă Evanghelia lui Isus Hristos, să primească Cuvântul în sufletul lor ca pe o sămânţă şi să aibă viaţă nouă produsă de Duhul lui Dumnezeu. Numai atunci ar trebui botezaţi. Botezul în apă nu înseamnă primirea Duhului Sfânt în mod automat. Botezul cu Duhul este o experienţă separată. Este răspunsul lui Dumnezeu dat credinciosului care a fost ascultător, lăsându-se botezat în apă. Prin botezul cu Duhul Sfânt credinciosul respectiv primeşte siguranţa că Îi aparţine lui Dumnezeu.

În epistola către romani, apostolul rezumă botezul în următoarele cuvinte: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (Rom. 6:4-5). Un gând asemănător este exprimat în epistola sa către galateni, cap. 3:26-27: „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos”. Nu este vorba că un păcătos uscat intră în apă ca să iasă apoi, unul ud; nu, noi vorbim despre oameni care au găsit har înaintea lui Dumnezeu, care sunt împăcaţi cu El, care au primit siguranţa că păcatele le sunt iertate, care sunt siguri că Dumnezeu i-a primit.

Condiţia

Condiţia fundamentală pentru ca o persoană să fie botezată, este credinţa personală în Mântuitorul. Chiar înainte de înălţarea Sa la cer, Domnul a dat o însărcinare foarte clară: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit” (Mar. 16:15-16). După cum vedem, în primul rând are loc vestirea Evangheliei şi nu o lucrare religioasă.

Prin predica despre împăcarea noastră cu Dumnezeu prin Isus Hristos, oamenilor le este prezentată oferta de mântuire a lui Dumnezeu. Aşa cum este scris, „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17). Trebuie să vină mai întâi o astfel de credinţă, lucrată de Duhul Sfânt în inimile ascultătorilor. Trebuie să existe o încuviinţare interioară – un „da” spus din interior lui Dumnezeu – şi acceptarea harului divin al lui Dumnezeu în inimile noastre. Omul trebuie să aibă, mai întâi, o trăire personală a mântuirii, prin care el devine credincios. Conform Romani 8:16, „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”. Aceasta este siguranţa pe care o primeşte oricine este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin credinţa în lucrarea de răscumpărare, încheiată.

După aceasta urmează, simplu, al doilea pas: botezul. „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi…” (Faptele Ap. 2:41). Acest lucru s-a întâmplat imediat după ce Petru a predicat prima predică, în ziua Cincizecimii. Rezultatul a fost surprinzător. Aproape trei mii de oameni au acceptat mesajul divin, au crezut Cuvântul lui Dumnezeu care le-a fost vestit şi au fost botezaţi. Acest model biblic a existat până în secolul al treilea după Hristos.

Apostolii şi alţi bărbaţi îmbrăcaţi cu puterea Duhului Sfânt au plecat să predice Evanghelia. Unul dintre ei era Filip, care a avut o slujbă puternică, fapt ce a dus la o trezire minunată în Samaria. Şi acolo au venit oameni la credinţă şi au fost botezaţi în Numele Domnului Isus (Faptele Ap. 8:16).

Evanghelistul a lăsat trezirea şi a fost călăuzit de Duhul să se alăture etiopianului care tocmai citea din cap. 53 al prorocului Isaia (Faptele Ap. 8:26-39). În vers. 35 este scris: „Atunci Filip a luat Cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi L-a propovăduit pe Isus”. Predicarea a avut la bază Cuvântul profetic în care era prevestită mântuirea pe care Dumnezeu urma s-o dăruiască omenirii.

În mijlocul predicii, ascultătorul l-a întrerupt pe omul lui Dumnezeu şi a spus: „Uite apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?” (vers. 36). Condiţia era îndeplinită. Filip a acţionat în deplină concordanţă cu Cuvântul Domnului şi al apostolilor şi a spus: „Dacă crezi din toată inima, se poate” (vers. 37). Răspunsul a venit spontan: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”. Ce convertire minunată. „A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă şi Filip a botezat pe famen” (vers. 38). Credinţa a venit prin predicare, iar predicarea din Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul a lucrat în inima ascultătorului care şi-a exprimat dorinţa de a fi botezat.

Petru a fost condus printr-o descoperire deosebită în casa sutaşului roman, Corneliu din Cezareea. Predica lui a avut rezultate scripturale, ca la început. Găsim relatate următoarele: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul” (Faptele Ap. 10:44). Noi vedem că Duhul lucrează acolo unde este predicat Cuvântul. Se cuvine ca credincioşii să împlinească toată dreptatea şi să facă tot ce porunceşte Domnul. Apostolul a spus, atunci: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos” (vers. 47-48). Fiecare lucrător autentic de astăzi va urma acelaşi model şi fiecare credincios va dori să fie botezat scriptural, chiar dacă el a primit deja Duhul Sfânt. Tot ceea ce îşi are originea în Dumnezeu, rămâne până la sfârşit fără niciun fel de schimbare.

Despre vreun botez al sugarilor sau stropirea copiilor, nu găsim nici cel mai mic indiciu în Sfintele Scripturi. Oricine încearcă să justifice asemenea practici nescripturale, făcând referire la Luca 18:15-­17, ar trebui să citească şi versetele paralele din Matei 19:13-15 şi Marcu 10:13-16. Fără nicio urmă de îndoială, este clar că Domnul nostru Isus doar i-a binecuvântat pe copiii care au fost aduşi la El. El Şi-a pus mâinile peste ei şi i-a luat în braţele Sale. Nu se face niciun fel de referire la vreun botez sau stropire, în acest context. Până în ziua de azi, părinţii credincioşi îşi aduc copiii într-o biserică biblică pentru a fi înfăţişaţi şi dedicaţi Domnului şi pentru a fi binecuvântaţi în Numele Său.

De asemenea, celălalt verset care este aplicat în mod greşit pentru a susţine botezul sugarilor, nu spune niciun cuvânt despre aceasta. Atunci când Pavel şi Sila au fost întemniţaţi în Filipi, s-a întâmplat ceva supranatural. Temnicerul închisorii a fost speriat de moarte şi a venit şi i-­a întrebat pe acei bărbaţi ai lui Dumnezeu: „«Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?» Pavel şi Sila i-au răspuns: «Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta»” (Faptele Ap. 16:30-31). Chiar în versetul următor ni se spune despre cum s-a procedat: „Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui”. Vedem cât de exact a fost respectată rânduiala, conform însărcinării. Înainte de a putea fi făcut botezul, a fost predicat Cuvântul, Evanghelia lui Isus Hristos şi cei ascultători au crezut, apoi au fost botezaţi. Despre temnicer citim: „Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui” (vers. 33) Vă rog să observaţi: mai întâi a avut loc predicarea care a fost auzită de toţi, apoi ei au crezut şi numai după aceea au fost botezaţi. Nu se spune nimic, în acest context, despre sugari sau copii mici. Felul în care este practicat, în general, botezul în zilele noastre, nu are niciun fundament biblic. Acest lucru este confirmat şi de istoria bisericii. Acest fel de botez nescriptural provine din perioada când naţiuni întregi au fost creştinate cu forţa. În astfel de cazuri, toţi membrii unei familii, inclusiv sugarii, erau atinşi pe frunte cu trei picături de apă. Ca un înlocuitor pentru credinţa care era necesară pentru botez, au apărut naşii şi naşele, despre care Biblia nu aminteşte nimic. După cum am putut să vedem deja din ceea ce am arătat, omul trebuie să ia o hotărâre personală înaintea lui Dumnezeu. Din păcate, predicarea din bisericile creştine nu corespunde în mare parte modelului apostolic şi de aceea nu aduce rezultate biblice.

Numele

Aproape că nu există verset în Scripturi care să fie înţeles atât de greşit şi folosit în mod eronat, ca Matei 28:19: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Este de neînţeles, dar este adevărat: în secolul al treilea, aceste cuvinte au fost răstălmăcite şi s-a născut astfel o formulă trinitară care mai este folosită şi astăzi. Nimeni nu pare să observe că Domnul nostru a vorbit despre „Numele” (la singular). Care este acest Nume în care trebuie să botezăm? Tată, Fiu şi Duh Sfânt exprimă diferitele descoperiri ale lui Dumnezeu. Dar noi trebuie să ştim care este Numele, înainte de a putea să botezăm. O persoană poate fi multe: învăţător, avocat, judecător, ş.a.m.d. Poate fi tată, soţ şi fiu – multe lucruri. Acestea sunt denumiri ale funcţiilor persoanei şi îşi au locul lor, dar trebuie folosite în legătura corectă. Dar fiecare om, chiar dacă este învăţător sau judecător, are un nume. Tot aşa este şi cu Dumnezeu, care are multe titluri, dar S-a descoperit în Vechiul Testament cu Numele de legământ Iahveh. Pentru botezul în apă, trebuie să cunoaştem Numele Lui de legământ din Noul Testament. În Matei 28:19, a fost dată numai însărcinarea de a boteza în Numele în care El S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Dar Numele acesta n-a fost menţionat acolo.

Ne vom ocupa acum de unele versete în care este vorba despre Nume, fără ca acesta să fie pronunţat. Aceasta le va fi de mare ajutor tuturor celor ce caută adevărul. În Luca 10:17 citim: „Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis: «Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău»”. Nu se înţelege de la sine că ei se referau la puterea Numelui lui Isus, chiar dacă nu au pronunţat Numele? Cu siguranţă, da! Într-o împrejurare, Domnul a spus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu…” (Mat. 18:20). Cine s-ar îndoi că El S-a referit la Numele Isus, chiar dacă nu l-a pronunţat? În Luca 24:47 citim: „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor…”. Oricine ştie despre ce Nume este vorba în asemenea pasaje. În Ioan 2:23 găsim afirmaţia: „mulţi au crezut în Numele Lui”. Ciudat este că în cazul acestor versete, orice cititor ştie despre ce Nume a fost vorba, dar nu aceeaşi situaţie este în cazul versetului 19 din Matei 28. Este foarte ciudat. Trebuie să ne gândim serios la acest lucru.

În versetele amintite mai sus, era vorba despre Numele Fiului, dar în următoarele ne vom referi la Numele Tatălui. Aici păşim pe terenul descoperirilor lui Dumnezeu. Domnul ne-a învăţat să ne rugăm: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău” (Mat. 6:9). Milioane de oameni repetă această rugăciune în fiecare duminică, fără ca vreunul să se întrebe care este Numele Tatălui care trebuie sfinţit. În Ioan 12:28 Fiul a spus: „Tată proslăveşte Numele Tău!” Răspunsul de sus a fost: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” Despre ce nume vorbea El? Care este Numele lui Dumnezeu, care Şi-a proslăvit Numele şi-o va mai face? Există numai un singur Nume prin care putem să ne apropiem de Dumnezeu şi acesta este propriul Său Nume.

În rugăciunea Sa, Fiul a spus în legătură cu Tatăl: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume” (Ioan 17:6). Este vorba aici despre vreun Nume al lui Dumnezeu, din Vechiul Testament? Sigur că nu! Oricine a citit cu atenţie, ar fi trebuit să observe că Numele Tatălui este descoperit celor ce I-au fost daţi Domnului nostru prin răscumpărarea din lumea aceasta. Ei sunt adevăraţii fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu îi cunoaşte, iar ei, la rândul lor Îl cunosc pe Dumnezeu. Acum trebuie să aducem subiectul acesta la un numitor comun. „Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi I-ai dat” (vers. 11). Mai clar nu poate fi spus: Numele Fiului este Numele Tatălui. Astfel citim în versetul 26: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut…”. Noi vorbim aici despre un singur Dumnezeu, care are un singur Nume.

Domnul nostru a spus iudeilor: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi” (Ioan 5:43). Dar care este situaţia cu creştinii din zilele noastre? Îl primesc ei, recunoscând că Numele Tatălui şi al Fiului este acelaşi? Ferice de omul care crede că Tatăl S-a descoperit în Fiul şi că ne-a descoperit Numele care este mai presus de orice Nume: ISUS – Emanuel – Dumnezeu cu noi! Există o singură descoperire personală a lui Dumnezeu şi aceasta a avut loc în Isus Hristos. Există un singur Nume al lui Dumnezeu, care trebuie să ne fie descoperit: Domnul ISUS HRISTOS. În Numele acesta, noi avem acces la Tatăl şi la tronul harului. Orice genunchi se va apleca şi orice limbă va mărturisi că Isus este Domn. Dumnezeu ne-a întâlnit în Isus Hristos şi numai în Isus Hristos ne putem întâlni noi cu El. În lumina acestor câteva exemple prezentate, problema din Matei 28:19 ar trebui să fie rezolvată. Acolo se vorbeşte despre Nume fără a-l aminti, iar mai târziu, când este făcut botezul în apă, titlurile care aparţin acestui unic Nume sunt omise şi este folosit doar Numele.

 Învăţătura apostolică

Acum vom avea în vedere felul în care a fost făcut botezul în Biserica primară. Petru făcea parte dintre cei care L-au auzit pe Domnul dând însărcinarea din Matei 28. El a fost acela căruia Isus i-a dat cheile Împărăţiei, ceea ce înseamnă că el a avut acces la toate lucrurile care aparţineau Împărăţiei lui Dumnezeu. Deja înainte de turnarea Duhului Sfânt, el s-a ridicat în mijlocul celor o sută douăzeci şi a început să aşeze evenimentele acelea, conform Scripturilor (Faptele Ap. 1:15). Imediat după turnarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, el a predicat mulţimilor care se adunaseră. „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Faptele Ap. 2:37). Oriunde se predică astăzi aceeaşi Evanghelie şi acelaşi Hristos, inimile vor fi atinse, se va pune aceeaşi întrebare şi trebuie dat acelaşi răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre” (Faptele Ap. 2:38). Aici a fost prima ocazie când s-a practicat marea însărcinare. Cei care au crezut, au fost botezaţi exact conform textului din Matei 28:19, în Numele despre care vorbise Domnul.

Oricine ştie care este diferenţa dintre un titlu şi un nume. Argumentul că ar fi mai importante cuvintele lui Isus decât cuvintele apostolilor, nu-l poate influenţa pe un om care are teamă de Dumnezeu. Oricine este născut din Dumnezeu va crede în inspiraţia absolută şi în infailibilitatea totală a Sfintelor Scripturi în întregimea lor. Dacă i se pare cuiva că este o contradicţie în Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui mai degrabă să creadă că această contradicţie este doar în mintea lui, dar nu în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi suntem atât de copleşiţi când vedem cum i-a călăuzit Duhul pe apostoli, ca să împlinească marea însărcinare.

Deja am amintit că în Samaria oamenii au crezut şi au fost botezaţi. Vestea despre această trezire a ajuns până la Ierusalim. În legătură cu aceasta citim: „Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus” (Faptele Ap. 8:14-16). Accentul este pus pe faptul că ei au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Foarte ciudat? Poate că nu!

În casa lui Corneliu, apostolul Petru a poruncit celor care au crezut, să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos (Faptele Ap. 10:48). De-a lungul Noului Testament, putem vedea copleşitoarea continuitate a învăţăturii despre botezul în apă. Nu există niciun teolog care ar putea să tăgăduiască acest lucru, pentru că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu mărturiseşte despre aceasta. Pavel a mers atât de departe încât a spus: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de cea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Gal. 1:8).

Fiecare a observat că, de fiecare dată, botezul a fost făcut în Numele Domnului Isus Hristos. Apostolii au înţeles corect ce le-a spus Domnul. Ei au făcut totul exact după îndrumarea Învăţătorului. Porunca misionară trebuie citită cu atenţie şi în rugăciune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. „Tată” nu este un nume, nici „Fiul” şi nici „Duhul Sfânt”. Acestea sunt descrieri ale diferitelor descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu. Apostolii au fost învăţaţi de către Domnul Însuşi, chiar pe parcursul celor patruzeci de zile după învierea Sa. El a vorbit despre toate lucrurile ce ţineau de Împărăţia lui Dumnezeu şi, desigur, botezul este una dintre învăţăturile principale. Ei au recunoscut Numele în care S-a descoperit Dumnezeu Însuşi ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Acesta este Numele în care sunt botezaţi adevăraţii credincioşi. Ei au făcut exact ceea ce au fost însărcinaţi. Ei au putut să facă diferenţa între titluri, care sunt în legătură cu diferitele descoperiri şi Numele dat pentru mântuirea noastră.

Acum vrem să vedem cum a botezat Pavel, pe care Domnul l-a ales ca vas deosebit printr-o descoperire directă a lui Isus Hristos. Când a ajuns în Efes, el a găsit doisprezece ucenici care fuseseră botezaţi numai cu botezul lui Ioan. Atunci el le-a făcut de cunoscut planul de mântuire şi rezultatul biblic a fost: „Când au auzit ei aceste vorbe au fost botezaţi în Numele Domnului Isus” (Faptele Ap. 19:5). Totul trebuie să fie bazat pe mărturia a cel puţin doi sau trei martori. Noi am luat în considerare ceea ce s-a întâmplat în Ierusalim, în Samaria, în casa lui Corneliu şi, de asemenea, în Efes. Vedem că indiferent că au fost iudei, samariteni sau neamuri, fie că a predicat Petru, Filip sau Pavel – pretutindeni s-a botezat în Numele Domnului Isus Hristos.

Cum am amintit deja, în Sfintele Scripturi nu poate exista nicio contradicţie. Duhul lui Dumnezeu nu va da niciodată două sau trei descoperiri diferite despre acelaşi subiect. Dumnezeu Şi-a ales propriii Săi oameni, în acea primă generaţie. Fie că a fost Petru, Pavel sau alţii, ei au predicat aceeaşi Evanghelie şi au botezat în acelaşi fel. Aceasta s-a făcut în armonie deplină cu întreaga mărturie a Scripturilor. Cine ar îndrăzni să sugereze că acei bărbaţi care au umblat cu Isus şi, Pavel, care L-a întâlnit pe Domnul în lumina strălucitoare, L-au înţeles greşit pe Domnul şi au botezat greşit introducând astfel o erezie în Biserica nou testamentară proaspăt inaugurată? Un asemenea gând nu este altceva decât blasfemie.

Noi vrem să-1 auzim pe Pavel încă o dată, cum le scrie romanilor: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?” (Rom. 6:3). El se include şi pe sine aici, împreună cu aceia care au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Tu cum ai fost botezat? În Sfintele Scripturi nu există menţionat vreun caz când cineva să fi fost botezat într-o formulă trinitară folosind titlurile „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”. Lucrul acesta trebuie luat în considerare foarte serios.

Toţi aceia care au fost chemaţi la slujbă şi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt au avut aceeaşi înţelegere, aceeaşi învăţătură, aceeaşi credinţă, acelaşi botez, etc. Toţi au fost într-o armonie deplină cu Domnul, cu Cuvântul Său şi unii cu alţii. Niciunul dintre ei nu a repetat mecanic textul din Matei 28. Ei au ştiut că acolo s-a spus: „botezaţi-i în Numele (la singular, nu la plural) Tatălui…”. Domnul nostru n-a continuat să spună „şi în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt”. Există o singură menţionare a Numelui şi aceasta este la singular. Ei au crezut că Dumnezeu S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt şi au recunoscut şi Numele care aparţine acestor trei descoperiri. Ei erau oameni care au trăit în părtăşie directă cu Dumnezeu. Ei nu s-au aflat sub nicio influenţă teologică şi nici nu au folosit propriile lor interpretări. Ei au avut descoperirea divină.

Dacă cineva va lua literar Matei 28, fără descoperire, acela va repeta doar vers. 19, fără să înţeleagă care este în realitate scopul însărcinării. Matei 28 şi Marcu 16 se referă la ultima şi cea mai mare însărcinare dată de Domnul, pe care o găsim împlinită în Faptele Apostolilor. Acela este unicul model scriptural, valabil pentru totdeauna, cât timp există Biserica Dumnezeului celui Viu.

De exemplu, dacă un învăţător ar da elevilor o problemă spre rezolvare, cu siguranţă el ar aştepta răspunsul, rezultatul, nicidecum repetarea problemei. Dacă învăţătorul ar întreba „cât fac 3×3?” iar răspunsul ar fi „3×3 fac 3×3”, atunci oricine şi-ar da seama că ceva nu este în regulă, pentru că nu a fost dat răspunsul. Când este vorba despre botez, chiar şi învăţătorii repetă problema şi nu dau răspunsul. În loc să facă ceea ce a spus Domnul, ei repetă ceea ce a spus El. Numai dacă noi procedăm cum au procedat apostolii, avem confirmarea că acelaşi Domn ne-a chemat să predicăm aceeaşi Evanghelie. Apostolii şi învăţătorii din Biserica primară au înţeles şi au împlinit-o conform descoperirii desăvârşite a lui Isus Hristos. Mulţumiri lui Dumnezeu că noi avem mărturia scrisă. Avem nevoie, însă, de aceeaşi iluminare prin acelaşi Duh Sfânt, ca să vedem şi noi ceea ce au văzut apostolii, ca să putem învăţa ceea ce au învăţat ei şi să botezăm aşa cum au botezat ei.

Fiecare ar trebui să ia în serios această prezentare adusă ca o dovadă clară din Sfintele Scripturi. De multe ori se pare că două lucruri sunt identice. Acestea ar putea să pară apropiate, dar în acelaşi timp sunt atât de departe unul de celălalt, precum cerul de pământ. Noi nu trebuie să tăgăduim Numele Domnului. Bisericii din Filadelfia i-a fost spus: „…nu ai tăgăduit Numele Meu” (Apoc. 3:8). Cum este cu toţi credincioşii care cântă despre Numele lui Isus, folosesc Numele acela în rugăciunile lor, care predică atât de puternic despre Numele acela, dar refuză să primească acest Nume prin botez? Într-un asemenea caz, este evident că undeva este ceva greşit.

Ce este cu toţi marii evanghelişti care folosesc Numele lui Isus ca să scoată draci, ca să se roage pentru bolnavi, ca să facă  minuni în Numele acela puternic, tăgăduindu-L însă atunci când este vorba ca ei să se lase botezaţi în acel Nume şi chiar luptând împotriva acestuia? Ei mărturisesc cu buzele lor cât de minunat este Numele lui Isus, dar de fapt ei nu au recunoscut Numele şi ei nu sunt dispuşi să poarte ocara Numelui lui Isus. Despre asemenea oameni Domnul a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege»” (Mat. 7:22-23).

În textul acesta este vorba despre oameni care cred Evaghelia deplină. Pe de-o parte, ei beneficiază de binecuvântările promise şi date Bisericii, pe de altă parte ei rămân în învăţături nebiblice şi tradiţionale. Ei nu sunt dispuşi să ia în considerare o corectură scripturală. Nu ar trebui ca fiecare să fie dispus să accepte tot ceea ce spune Biblia? Dar este nevoie de curaj pentru a sta de partea Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru a tăgădui practica tradiţională, denominaţională şi nebiblică a botezului. Noi trebuie să ne identificăm, prin botez, cu moartea lui Hristos, dacă dorim să fim identificaţi cu El în învierea la o viaţă nouă (Rom. 6:3). Binecuvântările şi darurile în sine, nu spun nimic. Mai întâi trebuie ca învăţătura şi practica să corespundă. La sfârşit se va dovedi valabilă numai ascultarea credinţei. Aceasta este credinţa prin care ne este descoperită voia lui Dumnezeu, credinţa care atrage după sine lucrurile cerute de Cuvânt. Ferice de toţi aceia care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrează conform acestuia.

Deosebind duhurile

Este necesar să atingem un subiect foarte important. În bisericile tradiţionale de astăzi, cu greu mai găsim învăţătura despre o întoarcere la Dumnezeu autentică şi o naştere din nou. Chiar dacă este folosită terminologia aceasta, lipseşte trăirea. Dar, de asemenea, în cercurile Evangheliei depline, învăţăturile de bază nu sunt verificate cu atenţie. Cum este posibil ca nici învăţătorii biblici şi nici teologii să nu vadă cum ar trebui făcut botezul? Dacă în Biblie nu există niciun caz în care o persoană să fi fost botezată vreodată folosind formula „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”, de ce nu se corectează slujitorii lui Dumnezeu? Ei practică un botez inventat şi introdus atunci când a venit la existenţă biserica romano catolică. Trist, dar adevărat: chiar din zilele reformei, toate bisericile care au apărut, au început să folosească acelaşi botez nebiblic, până în vremea noastră.

Cei mai mulţi oameni vor fi surprinşi să afle că în lumea vestică, aceeaşi formulă este folosită în spiritism şi în ocultism, fiind numită „formula sacră” sau „cele trei nume înalte”. Este folosită chiar în vrăjitorie, de către cei care intră în legătură cu duhurile morţilor. Aceeaşi formulă este folosită atunci când se depune jurământul la intrarea în diferite loje. Participanţii care se îndoiesc de aceste lucruri, se simt uşuraţi când aud formula „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Chiar şi atunci când practică vrăjitoria, ei se gândesc că aceasta trebuie să fie de la Dumnezeu, pentru că această formulă le este atât de cunoscută, deoarece au auzit-o deseori  la biserică. Fie în magia neagră sau albă, fie la folosirea aşa ziselor „cărţi şase şi şapte ale lui Moise”, pretutindeni se foloseşte aceeaşi formulă.

Dacă acelor oameni li se vorbeşte despre astfel de practici, răspunsul lor este: „Nu poate fi ceva greşit, pentru că se face în Numele lui Dumnezeu”. Nu, niciodată! Numai ceea ce este făcut în Numele lui Isus, este de fapt făcut în Numele lui Dumnezeu. Toate celelalte lucruri sunt de la Satana, care este dumnezeul acestei lumi. Domnul nostru nu are nimic comun cu toate practicile demonice cum ar fi ridicarea mesei, prezisul în cărţi, ghicirea, chiromanţia, etc. În Cuvântul Său acestea sunt interzise! Dar pentru că astfel de lucruri se fac sub o mască religioasă folosind acea formulă, oamenii sunt înşelaţi. Ce au comun practicile oculte, spiritismul, etc., cu o lucrare autentică pe care o cere Cuvântul lui Dumnezeu? De când spun aceleaşi lucruri slujitorii lui Dumnezeu şi uneltele lui Satana? De când vine împărăţia Satanei în mijlocul Împărăţiei lui Dumnezeu?

Fiecare trebuie să-şi pună întrebarea dacă nu este acelaşi lucru când două persoane fac aceeaşi lucrare. Unii sunt uimiţi de-a dreptul când află ce fel de lucruri se fac prin această „formulă”. Însă când aceeaşi formulă este folosită pentru un aşa zis „botez” şi alte practici religioase, ei o consideră în regulă. În Noul Testament, tot ceea ce primim de la Dumnezeu şi tot ceea ce se întâmplă, are loc prin puterea lui Dumnezeu în Numele lui Isus. De aceea citim în Col. 3:17: „Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus”.

Cine cunoaşte Biblia ştie că niciun apostol n-a folosit vreodată, la botez, vreo formulă „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. În broşura „Planul lui Dumnezeu cu omenirea”, este arătat clar că singurul Dumnezeu adevărat S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt sub Numele de Domnul Isus Hristos. Ceea ce este scris în Matei 28:19 este adevărul absolut, la fel şi ceea ce scrie în Faptele Apostolilor 2:38 şi în toate celelalte Scripturi. Trebuie doar ca noi să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu în modul corect. Satana a răstălmăcit chiar de la început Cuvântul lui Dumnezeu. El a reuşit să-i înşele pe oameni în modul cel mai religios posibil, printr-un botez greşit. Este de fapt o înşelăciune. Când el a venit la Domnul a spus: „este scris”. Dar Domnul nostru a răspuns: „de asemenea este scris”. Satana a scos din context Scripturile şi le-a folosit în mod fals. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu însărcinarea de a învăţa şi de a boteza. Satana i-a orbit pe oameni, ca ei să nu vadă slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos (2 Cor. 4:4-6). Numele despre care a vorbit Mântuitorul, le rămâne ascuns.

Toată lumea creştină este ţinută în întuneric şi în neştiinţă. Unde găsim astăzi adevărata credinţă scripturală? Cine ţine seama de chemarea din Apocalipsa 18:4, pentru a ieşi afară din Babilonul religios al acestui timp? Cine are ochi ca să vadă, urechi ca să audă şi o inimă ca să înţeleagă? Cine poate să facă diferenţa şi să deosebească Cuvântul lui Dumnezeu de toate tâlcuirile omeneşti? Dumnezeu desparte întotdeauna lumina de întuneric. Cine are curajul să se lase îndrumat, să creadă şi să practice ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Toate lucrurile duhovniceşti nu pot fi făcute de cunoscut cu ajutorul cărnii şi al sângelui. Nu-l poate învăţa unul pe celălalt. Fiecare răspunde personal înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să hotărască singur.

În încheiere, un cuvânt de avertizare. Toţi aceia care doresc să ajungă în slavă ar trebui să ştie următoarele: Dumnezeu nu a ţinut cont de vremea de neştiinţă, dar acum Îşi descoperă voia Sa desăvârşită prin Cuvântul Său desăvârşit. El aşteaptă ca fiecare să creadă în El şi să procedeze conform Cuvântului Său. Noi trebuie să părăsim toate învăţăturile nescripturale, chiar dacă ne pierdem popularitatea şi prietenii. Trebuie să fim dispuşi să ne întoarcem la învăţătura, modelul şi practica originală a Cuvântului, care a ieşit din Ierusalim.

În Faptele Apostolilor 3 citim despre făgăduinţa că Dumnezeu va trimite o vreme de înviorare şi, de asemenea, că Hristos va rămâne în ceruri până la vremea reaşezării tuturor lucrurilor. În versetele 19-21 citim: „…ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi, pe Isus Hristos pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile reaşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi proroci din vechime”. Aici ni se spune foarte clar că Hristos rămâne în slavă până la vremea înviorării şi reaşezării. Acest lucru înseamnă că acum, la sfârşit, înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, toate lucrurile trebuie reaşezate în Biserica Dumnezeului celui Viu în starea originală a acesteia.

Toţi creştinii care cred în a doua venire a lui Hristos au auzit predicile despre acest subiect. De fapt, mulţi aşteaptă iminenta revenire a lui Hristos. Atunci de ce nu-şi dau ei seama că acesta ar trebui să fie timpul în care Dumnezeu doreşte să reaşeze toate lucrurile şi să dăruiască o vreme de înviorare din prezenţa Sa? Domnul şi Mântuitorul este interesat numai de un singur lucru: preocuparea pentru poporul Său, pentru cei răscumpăraţi care formează trupul lui Hristos. Biserica lui Isus Hristos trebuie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Botezul biblic şi toate celelalte învăţături şi practici aşa cum au fost făcute de către apostoli, fac parte din reaşezare. Pavel scrie: „…fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efes. 2:20). Domnul Îşi va zidi Biserica Sa până când aceasta va fi desăvârşită şi El Se poate întoarce ca s-o ducă Acasă. Dar mai întâi trebuie să fim aduşi la învăţăturile şi practicile originale. Apoi va veni Domnul şi ne va duce în slavă.

Nimeni nu ar trebui să treacă în mod uşuratic peste această prezentare a botezului biblic. Dacă Dumnezeu ne va fi îndurător, vom recunoaşte necesitatea de a ne potrivi cu tot ceea ce solicită El în Cuvântul Său şi, de bună voie, vom dori să fim botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. În felul acesta vom sfărâma vechiul jug care a fost pus peste toate confesiunile creştine şi care-i leagă spiritual pe toţi cei botezaţi într-o formulă trinitară. Oricine este din Dumnezeu, va asculta şi va proceda conform Cuvântului lui Dumnezeu. Ferice de cel ce ia în serios acest îndemn, deoarece este necesar pentru a fi găsiţi pregătiţi la revenirea lui Hristos. Ferice de cel ce recunoaşte mesajul divin pentru timpul acesta şi crede făgăduinţele acestui timp, având parte de împlinirea lor.

CINA DOMNULUI

Paştele face parte şi astăzi dintre cele mai importante sărbători ale comunităţii evreieşti. Domnul le-a spus israeliţilor ca fiecare familie să jertfească un miel, să-i mănânce carnea şi sângele să fie uns pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii casei respective (Exod 12). Pragul uşii nu trebuia uns, pentru ca nimeni să nu calce în picioare sângele!

Cuvântul ebraic „Pesah” înseamnă „a cruţa” sau „a trece pe lângă”. În timp ce toţi întâii născuţi ai Egiptului au fost ucişi de îngerul judecăţii, fiii întâi născuţi ai Israelului au fost cruţaţi, pentru că Domnul a spus: „Sângele vă va sluji ca semn pe casele voastre unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exod 12:13).

Sângele acelor miei era vărsat ca ispăşire pentru păcatele israeliţilor. În acelaşi timp era un semn pentru ocrotirea lor în timpul judecăţii. În toate casele egiptenilor se auzeau strigăte de disperare şi bocet pentru că moartea lovise pretutindeni, dar în casele israeliţilor era o siguranţă absolută. Mânia lui Dumnezeu nu putea intra, pentru că un miel fusese jertfit în locul lor. Ei au putut să iasă liberi. Acelaşi lucru este valabil în cazul celor răscumpăraţi. Ei nu pot fi atinşi de judecăţile îngrozitoare ale lui Dumnezeu, atunci când mânia Lui va izbucni împotriva necredincioşilor. Sângele Mielului lui Dumnezeu este ispăşirea şi ocrotirea noastră. Pavel scrie Bisericii: „…căci Hristos, Paştele noastre a fost jertfit” (1 Cor. 5:7). De asemenea, prorocul Isaia spune: „pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El” (Isaia 53:5). Prin moartea Lui noi am fost împăcaţi; prin sângele Lui s-a făcut răscumpărare pentru păcatele noastre şi noi am primit viaţă veşnică.

Domnul a poruncit, prin Moise, ca ziua aceasta a Paştelor, care a marcat şi ieşirea din Egipt, să fie pomenită într-un mod deosebit: „Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri” (Exod 12:14). În vers. 26-27 se subliniază încă o dată: „Şi când vă vor întreba copiii voştri: «Ce înseamnă obiceiul acesta?» să răspundeţi: «Este jertfa de ispăşire în cinstea Domnului care a trecut pe lângă copiii lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre»”.

În acelaşi fel, Cina Domnului se face ca amintire a răscumpărării noastre. Aceasta urmează să fie ţinută până când revine Domnul (1 Cor. 11:26). Pe de-o parte privim înapoi spre ziua cea mare a împăcării, pe de altă parte privim spre ziua cea glorioasă în care toţi răscumpăraţii Îl vor întâlni pe Răscumpărător la Cina cea mare, în slavă. La inaugurarea Cinei, Domnul a spus: „…să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea” (Luca 22:19). În timp ce participăm la Cina Domnului, ne aducem aminte de lucrarea încheiată de răscumpărare şi, de fiecare dată când participăm, ştim că am fost răscumpăraţi când Hristos, Mântuitorul nostru Şi-a vărsat sângele pe cruce.

Mielul care a fost jertfit ca un înlocuitor, urma să fie mâncat cu pâine nedospită. De aceea citim: „Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi şi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din casa lui Israel” (Exod 12:15). Această poruncă trebuia respectată.

Inaugurarea Paştelor a avut loc chiar înaintea eliberării şi ieşirii Israelului din Egipt. Cina Domnului a fost inaugurată în timpul Paştelor pe care le-a ţinut Domnul cu ucenicii Săi, chiar înainte de a fi răstignit. Prin răstignirea Lui a fost răscumpărată Biserica. „Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: «Am dorit mult să mănânc Paştele acestea înainte de patima Mea; căci vă spun că de acum încolo, nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu»” (Luca 22:14-16). În versetele 7-13 ne este relatat că Domnul i-a trimis pe Petru şi pe Ioan îndemnându-i: „Duceţi-vă şi pregătiţi Paştele, ca să mâncăm”. Când au ajuns la proprietarul casei, ei i-au spus: „Învăţătorul zice: «Unde este odaia în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?»” În Mat. 26:26 citim: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu»”. Domnul a fost prezent trupeşte când a luat pâinea în mâinile Sale şi a vorbit acele cuvinte. El nu a ţinut în mâini trupul Său, ci pâinea nedospită, care a fost coaptă şi pregătită conform instrucţiunilor pentru sărbătorirea Paştelor.

Oriunde este sărbătorită Cina Domnului într-un mod biblic, trebuie coaptă o pâine fără aluat dospit. Această pâine va fi binecuvântată prin rugăciune. Apoi va fi frântă în multe bucăţi şi toţi participă şi iau pâinea frântă. În timp ce credincioşii iau din această pâine, ei recunosc şi ştiu că trupul lui Hristos a fost bătut pentru ei. Ei ştiu că El a fost răstignit pentru ei. De asemenea, ei au recunoscut că au fost cumpăraţi cu preţul sângelui vărsat. Ei sunt acum proprietatea lui Dumnezeu şi formează trupul Său.

Apostolul Pavel scrie: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea aceea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi (vă rog să remarcaţi cuvintele „pentru voi”); să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea». Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el». Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (1 Cor. 11:23-26).

Pavel putea să spună: „Căci am primit de la Domnul…”. El a fost învăţat de către Domnul Însuşi cum trebuia sărbătorită Cina Domnului. El se referă la cuvintele Domnului nostru atunci când aşează Cina Domnului, conform Evangheliilor, după cum este scris.

În Luca 22:20 se spune: „Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi l-a dat zicând: «Acest pahar este legământul cel nou făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi»”. În pahar se afla vin. Sângele legământului celui nou, care urma să fie vărsat, încă mai curgea în venele Lui şi nu fusese vărsat pe cruce. Despre o transformare a celor două elemente în trupul şi în sângele lui Hristos, nu se aminteşte nimic. Nici Domnul nostru şi nici ucenicii Lui nu au băut sânge. De fapt Domnul nostru a spus: „Nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până în ziua când va veni Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 22:18). Pâinea şi vinul reprezintă trupul şi sângele lui Hristos, dar rămân totuşi pâine şi vin. El S-a referit la noul legământ şi noul testament, care a intrat în vigoare în clipa morţii Sale.

De asemenea, Hristos nu Se jertfeşte de fiecare dată când are loc împărtăşirea. Conform Evrei 10:12, El S-a jertfit o dată pentru totdeauna şi apoi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Participarea la Cina Domnului le oferă credincioşilor posibilitatea deosebită de a-şi aduce aminte şi de a înţelege de fiecare dată înaintea lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat prin jertfirea trupului lui Hristos şi prin vărsarea sângelui Său sfânt. Fiecare copil al lui Dumnezeu va trebui să-şi cerceteze inima înainte de a lua parte la Cina Domnului. Ori de câte ori găsim ceva ce nu-I place lui Dumnezeu, mărturisim lucrul respectiv şi-l punem pe altar, crezând că sângele a reparat totul. Noi simţim cu o durere interioară suferinţele Domnului nostru şi moartea Sa pe cruce pentru noi. Când ne gândim ce preţ mare a plătit iubitul nostru Răscumpărător pentru răscumpărarea noastră, acest lucru ne smereşte. Conform Sfintei Scripturi, El a intrat cu sângele Său în Locul Preasfânt din ceruri, l-a pus pe tronul de har, aducându-ne astfel o răscumpărare veşnică (Evrei 9:12).

În clipa când sângele a fost vărsat pe cruce, a fost încheiat un legământ; ziua mântuirii începuse. Din nou, trebuie să comparăm Vechiul cu Noul Testament. În Exod 24:6-8 este scris despre cartea legământului şi, de asemenea, despre sângele legământului cu care a fost stropit poporul legământului. Isus a spus: „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” (Mat. 26:28). Prin aceasta El nu S-a referit la vinul care era în pahar, ci la sângele Lui curat, sfânt şi divin, care urma să fie vărsat. El a aşezat astfel Noul Testament. Noi suntem poporul legământului celui nou şi avem acces direct şi legătură cu cartea noului legământ.

Pavel scrie: „Paharul binecuvântat pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine” (1 Cor. 10:16-17). Aceste două versete sunt folosite foarte rar când se vorbeşte despre Cină şi, de fapt, mulţi nici măcar nu ştiu că acestea există. Dar ele exprimă cel mai adânc adevăr găsit în Cina Domnului. Acestea ne arată Biserica ca trup, ca părtăşia vie a sfinţilor, care se adună în Numele lui Isus. Ei sunt rezultatul lucrării de răscumpărare a lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru, care S-a jertfit în trupul Său pentru noi. Pâinea pe care noi o folosim la Cina Domnului, reprezintă pe de o parte trupul lui Hristos care a fost răstignit şi, pe de altă parte, reprezintă Biserica, care formează acea unitate a trupului format din mai multe mădulare individuale.

Trupul lui Hristos a fost bătut şi rănit, dar nu rupt, după cum este scris: „Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: «Niciunul din oasele Lui nu va fi rupt». Şi în altă parte, Scriptura mai vorbeşte: «Vor vedea pe Cine au străpuns»” (Ioan 19:36-37). Aici este vorba despre taina lui Hristos şi a Bisericii Sale. Prin răscumpărare, Biserica a devenit trupul Său; este vorba de toţi aceia care sunt împăcaţi şi răscumpăraţi şi care şi-au primit iertarea păcatelor lor. Pavel scrie: „Căci după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos” (1 Cor. 12:12). Aici este o taină mare. Hristos are părtăşie numai cu mădularele trupului Său. Despre El citim: „El este Capul trupului, al Bisericii” (Col. 1:18).

Aşa cum trupul nostru pământesc formează o unitate, dar este format din multe mădulare legate între ele şi conduse de către cap, la fel este cu toate mădularele din trupul lui Isus Hristos. 1 Corinteni 12:13 ne spune cum putem ajunge la această unitate: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”. Este de reţinut: nu prin apă, ci prin Duhul care lucrează în toţi cei care cred în Isus Hristos şi sunt botezaţi biblic. Apoi ei sunt aşezaţi, prin Duhul, în trupul lui Hristos. Toţi răscumpăraţii care ajung prin Duhul Sfânt la această unitate dumnezeiască, formează trupul Domnului şi Îl recunosc pe El ca şi Cap şi I se supun Lui în toate lucrurile. Ei simt cu fiecare mădular, se bucură cu aceia care se bucură şi suferă cu aceia care suferă, pentru că 1 Corinteni 12:26 spune: „Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el”. Dacă tu nu simţi aşa, atunci analizează-ţi atent relaţia ta cu Hristos.

Nu putem să ne ocupăm acum de diferitele slujbe ale mădularelor din trupul lui Hristos. Dar Pavel face următoarea afirmaţie: „Acum Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup” (1 Cor. 12:18-20). În vers. 27 el rezumă totul astfel: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi, fiecare în parte, mădularele Lui”.

Apostolul îi îndeamnă pe credincioşi să-şi cerceteze inimile înainte de participarea la Cina Domnului: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din vinul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului” (1 Cor. 11:28-29). Toţi aceia care fac parte din trupul lui Hristos, recunosc că El a luat asupra Sa pedeapsa noastră, păcatul nostru – totul a fost pus asupra Lui. Cei care cred în această răscumpărare deplină şi iertare, se iartă, de asemenea, unii pe alţii, aşa cum i-a iertat Dumnezeu pe ei, în Hristos. Niciunul nu-i ţine ceva în socoteală altui mădular, niciunul nu are ceva împotriva altuia. Noi trebuie să deosebim trupul Domnului. În cazul acesta este vorba despre toate mădularele care sunt deplin răscumpărate, neprihănite, sfinţite şi fac parte din trupul ireproşabil şi desăvârşit al lui Hristos, care este fără pată sau zbârcitură. Ei se văd unii pe alţii în şi prin Hristos, ei se văd unul pe celălalt aşa cum îi vede Dumnezeu: fără păcat şi desăvârşiţi. Ei nu se cunosc unul pe altul după trup, ci după duh.

Aşa cum pâinea este fără aluat dospit, Biserica, de asemenea, trebuie să fie eliberată de tot ceea ce este o parte a unei învăţături tradiţionale şi nescripturale. Domnul Isus a folosit noţiunea de „aluat” pentru a arăta învăţăturile greşite ale conducătorilor religioşi din vremea Sa. El a spus: „«Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini? Ci v-am spus să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor?» Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor” (Mat. 16:11-12).

Pavel, de asemenea, se referă la aluat în domeniul spiritual: „Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul vechi ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat: căci Hristos, Paştele noastre a fost jertfit. Să prăznuim dar, praznicul, nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului” (1 Cor. 5:6-8). Oricine ia parte la Cina Domnului, mărturiseşte înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor că el este eliberat de astfel de lucruri amintite mai sus, că are o viaţă nouă şi este aşezat în adevăr. Aceasta trebuie să se fi întâmplat cu adevărat şi viaţa trebuie să poarte roadele acelei mărturii. Numai cuvintele nu sunt suficiente, ci trebuie să fie în realitate aşa.

În Romani 11, apostolul se referă la neprihănirea deplină şi la sfinţirea celor ce fac parte din Biserica Sa. Aceste lucruri au devenit valabile atunci când Hristos a murit pe cruce. Apostolul scrie: „Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte şi plămădeala este sfântă şi dacă rădăcina este sfântă şi ramurile sunt sfinte” (vers. 16). Hristos este primul rod, iar cei care-I aparţin Lui sunt şi ei o parte. El este Cel Întâi născut şi toţi cei ce sunt născuţi din aceeaşi sămânţă a lui Dumnezeu, formează grupul celor întâi născuţi. El este rădăcina acestei Viţe noi, iar adevăraţii credincioşi sunt mlădiţele care poartă roadele, conform Ioan 15. Aşa cum în domeniul natural mlădiţele primesc viaţa prin seva care urcă din rădăcini în viţă, apoi poartă roadele viţei, aşa este cu toţi cei născuţi din Dumnezeu. Ei nu se alătură la ceva, ci sunt rezultatul şi poartă în ei viaţa lui Dumnezeu şi roadele Duhului Sfânt; de aceea sunt părtaşi firii dumnezeieşti. În această legătură Petru scrie: „De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră, fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (2 Pet. 1:5-7). Aici nu ne ocupăm numai de o învăţătură sau cunoştinţă, ci acesta este rezultatul şi rodul lucrării de răscumpărare, adică, adevăratul credincios. Cerinţa este următoarea: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt». Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre” (1 Pet. 1:15-17).

Clarificare

Datorită tradiţiei nescripturale, mulţi cred într-o transformare a celor două substanţe în sângele şi trupul lui Hristos. Dacă aceasta s-ar întâmpla cu adevărat, atunci ar fi ceva groaznic. Cine ar putea să-şi închipuie că mănâncă trupul sfânt şi că bea sângele sfânt şi că, apoi, acele lucruri şi-ar urma cursul lor firesc? Chiar şi gândul acesta nu este altceva decât blasfemie. Aşa ceva este exclus cu desăvârşire.

Aşa cum evreii de atunci au înţeles greşit cuvintele lui Isus, pentru că ei nu au recunoscut aplicarea duhovnicească, tot aşa este acum cu creştinii. Pe vremea aceea, mulţimea a avut impresia că Domnul nostru îi cerea să acţioneze contrar cu ceea ce spunea Legea, atunci când El a spus: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică” (Ioan 6:54). Fiecare evreu ştia ce este scris în Levitic 17:10-12: „Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor, mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce faţa împotriva celui ce mănîncă sângele şi-l voi nimici din mijlocul poporului său. Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire. De aceea am zis copiilor lui Israel: «Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge»”. Din cauza aceasta, evreii au fost revoltaţi după ce a vorbit Isus despre mâncatul trupului şi băutul sângelui Său.

Cele două simboluri pământeşti arată înspre cele duhovniceşti. Dumnezeu nu putea, pe de o parte, să interzică într-un mod atât de ferm băutul sângelui, iar mai târziu să ceară ucenicilor Săi s-o facă. Oricine ia din pâine şi vin, mărturiseşte că el este răscumpărat prin jertfirea trupului şi vărsarea sângelui. Aceasta se face în amintirea acelui eveniment măreţ. Răscumpărarea şi iertarea nu vin prin participarea la Cina Domnului, ci a avut loc pe Golgota. Prin Cina Domnului doar se aminteşte ceea ce s-a întâmplat acolo.

În Ioan 6 citim despre miracolul înmulţirii pâinilor, când au fost hrăniţi mii de oameni. În ziua următoare, oamenii au venit la Domnul, iar El le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu numai pentru că aţi văzut semnele, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului” (Ioan 6:26-27).

El vorbea despre pâine, despre hrană, despre viaţa veşnică, iar mulţimea şi-a amintit cum au fost hrăniţi copiii lui Israel în Vechiul Testament. Din cauza aceasta au exclamat: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: «Le-am dat să mănânce pâine din cer»” (vers. 31). Isus a spus, în continuarea acestui gând: «Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţă». «Doamne», I-au zis ei, «dă-ne întotdeauna această pâine». Isus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată»” (vers. 32-35). Acesta este un răspuns foarte clar. Nu este nevoie de nicio tâlcuire proprie. Aşa cum noi mâncăm pâinea pământească pentru a trăi fizic, tot aşa avem nevoie să fim parte din Acela care este Pâinea vieţii, dacă dorim să trăim veşnic.

Domnul Isus ni Se prezintă ca Pâinea vie care S-a coborât din cer şi dă lumii viaţa veşnică, dumnezeiască. El subliniază gândul acesta în versetele următoare: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică. Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva pâinea aceasta, va trăi veşnic şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:47-51).

Aceasta este Evanghelia! El S-a jertfit în trupul Său de carne, pentru ca noi să fim răscumpăraţi din trupul nostru de carne şi să primim viaţa veşnică. Pâinea cerească nu este coaptă pe pământ şi hrana divină nu vine din mână omenească. Domnul a devenit jertfa. El a fost răstignit pentru ca toţi aceia care cred în lucrarea de răscumpărare, încheiată, să primească viaţa veşnică şi, de asemenea, să fie hrăniţi spiritual. El este Pâinea vieţii. Noi am devenit părtaşi Lui în Duhul. Aşa cum El a devenit unul dintre noi, noi suntem readuşi în Împărăţia Lui şi suntem făcuţi parte din El.

Evreii s-au certat între ei şi au întrebat: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?” (Ioan 6:52). Creştinii se ceartă şi astăzi asupra acestei teme, în loc să ia Cina Domnului în simplitate şi cu inimi recunoscătoare. Noi Îl vedem pe Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatele noastre şi Şi-a vărsat Sângele pentru noi. Sângele acela a fost ispăşirea noastră şi de aceea a trebuit adus pe altar. În Hristos era viaţa lui Dumnezeu. Prin moartea Sa, viaţa aceea a fost eliberată şi a putut să se întoarcă peste toţi aceia care au fost răscumpăraţi de El.

Cuvântarea Domnului făcea referire la suferinţa şi moartea Sa. Noi trebuie să recunoaştem această parte duhovnicească şi divină pe care o avem de la Dumnezeu şi care ne-a fost dată prin Isus Hristos care a fost răstignit pentru noi. Prin naşterea din nou, devenim fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Pavel se exprimă astfel: „Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui” (Efes. 5:30). Vorbind din perspectivă pământească, nimeni nu este carne din carnea Lui, sau os din oasele Lui. Din punct de vedere natural, noi toţi provenim din Adam. Dar vorbind din perspectivă duhovnicească, noi am devenit o parte din creaţia nouă (sau: zidirea – n.tr.) care îşi are originea în Isus Hristos, Domnul nostru. Ca răscumpăraţi, noi am fost readuşi în părtăşie cu Dumnezeu. Noi avem în sufletele noastre viaţa Lui divină, care este viaţa veşnică. Pentru mintea firească, toate acestea sunt o nebunie şi de aceea oamenii au propriile lor gânduri când citesc Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrurile duhovniceşti trebuie înţelese duhovniceşte.

Domnul Isus este multe: El este Calea, Adevărul, Viaţa, Pâinea vie, Lumina lumii, Învierea – El este totul pentru noi. Prin El suntem reaşezaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dar Isus nu a explicat niciodată Cuvântul, El doar l-a vorbit; El a procedat în conformitate cu Cuvântul şi tot ceea ce era cu privire la El, s-a împlinit. De aceea, El putea să spună: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4:34).

Oricine participă la Cina Domnului, trebuie să fie pregătit în interiorul său să facă voia lui Dumnezeu, aşa cum ne este arătată în Cuvântul Său. Noi trebuie să avem o relaţie personală cu Dumnezeu. Atunci putem spune cu adevărat: „Hrana mea este să fac voia Celui ce m-a răscumpărat”. Noi primim Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel, Îl primim pe Hristos, Pâinea vie care S-a coborât din cer. Sângele Lui ne-a răscumpărat, pentru că a fost vărsat pentru a fi ispăşirea noastră.

Isus a spus: „Astfel este Pâinea, care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac” (Ioan 6:58). După această cuvântare deosebită, mulţi dintre ucenicii Săi au spus: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate să o sufere?” Chiar şi cei ce-L urmau pe Domnul, aveau propriile lor păreri când Îl ascultau vorbind. El a vorbit foarte clar despre Sine ca fiind Pâinea care S-a coborât din cer. Dar El a văzut neputinţa lor şi a zis: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă” (vers. 63). Numai de sus vine lumină şi descoperire asupra Cuvântului vorbit de Domnul. Cuvântarea Lui despre mâncatul trupului şi băutul sângelui Său i-a determinat pe mulţi să nu-L mai urmeze. Cearta despre aceasta n-a încetat nici în ziua de azi. Este scris: „Din clipa aceea mulţi dintre ucenicii Lui s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: «Voi nu vreţi să vă duceţi?» «Doamne», I-a răspuns Petru «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi am crezut că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu»” (Ioan 6:66-69). Aceeaşi mărturie o vor poseda toţi aceia care-L urmează pe Isus Hristos. Indiferent dacă au înţeles sau nu ce a spus El, ei Îl cred, au încredere în El, Îl ascultă, Îl urmează şi apoi vine timpul când vor primi claritate.

Haideţi să facem un rezumat al celor scrise despre acest subiect: lucrarea de răscumpărare a avut loc o dată pentru totdeauna pe crucea de pe Golgota. Toţi aceia care o primesc prin credinţă, iau parte la Cina Domnului ca să-şi amintească de ziua aceea măreaţă şi de lucrarea de pe Golgota. Se coace o pâine suficient de mare, corespunzător numărului participanţilor – desigur, fără aluat dospit, cum deja am spus. Apoi pâinea este ridicată înaintea adunării şi binecuvântată în Numele Domnului, prin rugăciune. După aceea este frântă şi toţi participă şi mănâncă din aceasta. Dacă mai rămâne ceva, se mănâncă şi restul, astfel nimic nu se pierde.

Apoi, paharul cu vinul care trebuie să fie numai din struguri roşii este, de asemenea, ridicat înaintea adunării şi binecuvântat în Numele Domnului, prin rugăciune. Toţi aceia care au mâncat din pâine, iau şi din paharul cu vin. Totul se face în amintirea faptului că Domnul nostru Şi-a dat trupul Său şi Şi-a vărsat sângele.

Cina Domnului trebuie luată aşa cum a spus Domnul. Dacă nu se întâmplă acest lucru, slujba dumnezeiască alunecă repede în idolatrie, iar ceea ce este numit „credinţă” este de fapt necredinţă. Pavel scrie: „Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?” (1 Cor. 10:21-22).

S-ar putea ca el să se fi referit aici la versetele din Lev. 17, unde Dumnezeu a spus cum să fie aduse jertfele. În vers. 3-7 se spune clar că jertfele care nu-I sunt plăcute Domnului, nu-I sunt aduse Lui. Citim: „Dacă cineva din casa lui Israel junghie în tabără sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră şi nu-l aduce la uşa Cortului întâlnirii, ca să-l aducă dar Domnului înaintea Cortului Domnului, sângele acela va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său. De aceea copiii lui Israel, în loc să-şi înjunghie jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţumire. Preotul să le stropească sângele pe altarul Domnului, la uşa Cortului întâlnirii; şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului. Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei şi pentru urmaşii lor”.

Dumnezeu a dat porunca şi îndrumări precise despre cum şi ce trebuie făcut. Israeliţii erau convinşi că jertfesc Domnului, dar procedau conform închipuirii lor. Atunci El le-a spus clar că înaintea Lui sunt valabile numai jertfele aduse la locul stabilit de El şi în felul cerut de El. Orice altceva era valabil pentru demoni.

Cine face parte din poporul lui Dumnezeu, nu poate să facă ce vrea. Totul trebuie făcut conform Cuvântului lui Dumnezeu, ca să fie valabil pentru El. Altfel, dacă intervine închipuirea noastră, atunci se face voia demonilor. Acest lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte Cina Domnului. Pavel, în calitate de apostol luminat de Dumnezeu, a vorbit cu claritate despre aceasta. El nu a vrut ca credincioşii să se afle sub influenţa demonilor şi totuşi să participe la masa Domnului.

Pe vremea apostolilor, nu erau discuţii contradictorii despre Cina Domnului. Domnul Isus dăduse porunca, iar credincioşii procedau în consecinţă, în toată simplitatea. De aceea spune Scriptura că ei stăruiau în frângerea pâinii. Putem citi, de asemenea, în Faptele Apostolilor 20:7: „În ziua dintâi a săptămânii eram adunaţi la un loc ca să frângem pâinea”.

Din formularea „frângerea pâinii” înţelegem că, la Cina Domnului, accentul era pus pe pâine şi prin urmare pe frângerea pâinii, după cum Domnul Însuşi o făcuse şi i-a însărcinat şi pe ucenicii Săi să facă la fel. Despre ei este scris: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Ap. 2:42).

Toţi aceia care fac parte cu adevărat din Biserica Dumnezeului celui Viu, se vor întoarce la aceeaşi învăţătură şi practică de la început. Ei vor aşeza lucrurile la locul potrivit şi vor proceda conform modelului din Sfintele Scripturi. Ei nu vor avea tâlcuiri proprii, ci vor asculta pur şi simplu de Cuvânt. Pentru cei ce cred, este valabil numai ce spune Cuvântul. De aceea, Biserica adevărată ia parte la Cina Domnului în amintirea celor petrecute pe Golgota. Acolo a fost vărsat sângele sfânt, pentru iertarea păcatelor noastre. Nu există niciun text în Sfintele Scripturi care să spună că oricine ia parte la Cina Domnului primeşte astfel iertarea păcatelor. Oriunde se învaţă aceasta, mântuirea este legată de o lucrare religioasă şi nu de credinţa personală în Isus Hristos.

Împărăţia lui Dumnezeu îşi urmează drumul chiar şi acum. Evanghelia lui Isus Hristos Cel răstignit şi înviat, care este Domnul tuturor, este centrul vestirii în Biserica Dumnezeului celui Viu. De asemenea, orice rânduială conţinută în aceasta, trebuie respectată, în ascultare. În modul acesta Biserica se întoarce la starea de la început, în harul lui Dumnezeu. Domnul nostru este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, cu adevărat El este acelaşi ieri, azi şi în veci. Ferice de toţi aceia care Îi dăruiesc Lui şi Cuvântului Său locul cuvenit şi care-L recunosc ca fiind Domnul, făcând tot ceea ce a poruncit El să facem!

SPĂLAREA PICIOARELOR

După ce ne-am ocupat de Cina Domnului, trebuie să atingem, pe scurt, subiectul spălării picioarelor. Înainte de redarea textului corespunzător din Noul Testament, trebuie să vedem cum au fost însărcinaţi să procedeze preoţii din Vechiul Testament. Înaintea intrării în Locul Preasfânt, era un lighean care trebuia aşezat după rânduiala dumnezeiască, între altarul pe care se aducea jertfa şi cort, „…ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele” (Exod 30:19). Lor nu le era permis să intre în cort, nici să vină lângă altar, fără ca mai întâi să-şi spele mâinile şi picioarele (vers. 20). În Noul Testament, credincioşii adevăraţi sunt numiţi „preoţie sfântă”. Noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu un respect sfânt şi trebuie să respectăm Cuvântul Său în toate privinţele.

În Ioan 13:4-10 Domnul nostru a dat următorul exemplu: „S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: «Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?» Drept răspuns, Isus i-a zis: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea». Petru i-a zis: «Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!» Isus i-a răspuns: «Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine». «Doamne», I-a zis Simon Petru, «nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!» Isus i-a zis: «Cine s-a scăldat, nu are trebuinţă să-şi spele decât picioarele»”.

Dacă privim aceste versete doar ca pe o relatare a ceea ce s-a petrecut, nici măcar nu simţim că Dumnezeu ne vorbeşte nouă. Atunci, Domnul a vorbit celor ce erau prezenţi acolo; astăzi, El ne vorbeşte nouă prin acelaşi Cuvânt, în acelaşi fel. Acum, pentru o clipă, trebuie să ne transpunem în situaţia lui Petru. El a întrebat: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Domnul i-a răspuns: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. Petru şi-a mai subliniat încă o dată hotărârea lui, spunând: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” El nu vroia ca Domnul să Se înjosească înaintea lui şi să facă această slujbă pe care o făcea cea mai neînsemnată slugă atunci când intra cineva într-o casă. Dar Domnul şi Învăţătorul a dat ucenicilor Săi o învăţătură practică: „Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru”. Domnul Slavei a slujit în smerenie şi S-a predat pe deplin slujbei. El S-a dezbrăcat de haina Lui şi a luat un ştergar, S-a aplecat şi a devenit ca unul dintre ultimii sclavi dintr-o casă. Acesta a fost exemplu pentru ucenicii Lui, ca fiecare să-l respecte pe celălalt mai presus decât pe sine însuşi. Aici, în cazul acesta, El a arătat cum se face aceasta, printr-o lecţie practică.

Când Domnul i-a spus lui Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine”, atunci apostolul s-a speriat şi n-a putut decât să spună cu o dorinţă adâncă, următoarele cuvinte: „Doamne, nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!” Cum putem înţelege că nu am avea parte cu El, dacă această rânduială şi poruncă nu ar fi păzită? Are cineva parte cu Hristos Domnul, datorită spălării picioarelor? Punctul subliniat aici este ascultarea de ceea ce a spus Domnul. Aceasta i-o datorăm Lui şi, de asemenea, unul altuia. Indiferent cât de neînsemnată pare o cerinţă a Lui, dacă a spus-o El şi dacă este o cerinţă sau o hotărâre a Lui, noi trebuie s-o împlinim pur şi simplu într-o credinţă copilărească, fără să-L întrebăm de ce o cere. Noi nu putem întreba „de ce trebuie să facem aceasta?” Dacă nu ascultăm ce a spus El, atunci întrerupem legătura cu El, pentru că El a dat porunca. Un lanţ este numai atât de tare, precum cea mai slabă verigă a sa. Nouă ni se cere să procedăm conform fiecărui Cuvânt şi hotărâri, iar noi trebuie s-o facem de bună voie şi în mod serios, spre a-I fi plăcuţi Lui.

În Ioan 13:12-17 citim: „După ce le-a spălat picioarele şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: «Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi «Învăţătorul şi Domnul» şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi»”.

Cuvintele Învăţătorului sunt foarte clare. Acestea nu pot fi înţelese greşit de către cineva care le ia aşa cum au fost spuse. El a spus: „Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Nu este nevoie de nimeni care să explice sau să-şi prezinte interpretarea personală. Dacă Domnul a spus să ne spălăm picioarele unii altora, El a vrut să spună exact ceea ce a spus: „şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Aceasta nu are nimic comun cu obiceiul oriental. El n-a vorbit aici despre ceva ce era practicat în general. El a ştiut despre aceasta, dar a spus foarte clar: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”. Aceasta este o hotărâre clară care nu poate fi pusă sub semnul întrebării. El a subliniat porunca aceasta cu cuvintele: „Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis”.

De fiecare dată când Domnul foloseşte exprimarea „adevărat, adevărat”, trebuie să fim foarte atenţi ce spune, pentru că atunci El subliniază ceva important. Aici, în Ioan 13, El a făcut-o de mai multe ori.

Despre spălarea picioarelor nu este prea mult de spus. La începutul Bisericii nou testamentare, aceasta a fost înţeleasă şi practicată fără a fi amintită prea des. Pavel se referă o dată la condiţiile pentru primirea văduvelor care trebuiau ajutate de către biserica locală. Spălarea picioarelor era una din condiţiile stabilite de el, după cum scrie în 1 Timotei 5:10: „…să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună”.

Noi am arătat cu ajutorul Bibliei, că Domnul nostru a rânduit spălarea picioarelor şi a dat El Însuşi exemplul practic pentru noi. De aceea, nimeni care este într-adevăr sincer, nu va dezbate aceste lucruri. Acestea trebuie făcute! Dacă cineva explică vreun verset şi îi îndeamnă pe ascultători la neascultare de o poruncă dată de El, ce-l motivează pe respectivul? Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie sfânt pentru fiecare credincios şi noi trebuie să fim gata să ascultăm şi să împlinim şi cea mai mică poruncă. Într-un asemenea caz se aplică Cuvântul Domnului: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le

faceţi”. De la început şi până la sfârşit, binecuvântarea se odihneşte peste împlinitorii Cuvântului şi nu peste aceia care doar îl aud şi nu-l împlinesc. Fie ca Domnul să facă din noi astfel de oameni, care umblă pe căile Lui şi fac aşa cum ne-a poruncit El, chiar şi în cazul acesta. Nu întrebaţi „De ce?”, nu spuneţi „Este absurd!” şi să nu credeţi că nu este necesar. Domnul a spus-o, El a poruncit-o, El a practicat-o şi El a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”. Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL în Cuvântul Său. Amin.

Fii om de cuvânt!

Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15