Biserica secolului 21: se accentueazã relaţia personalã cu Dumnezeu, experimentarea credinţei personale, hotãrârea individualã de a-L urma pe Hristos etc. Acest lucru este esenţial şi absolut necesar pentru o credinţã puternicã şi sincerã, dar nu este suficient. Ea trebuie sã fie însoţitã de o învãţãturã completã şi biblicã despre bisericã, rolul şi poziţia fiecãruia în bisericã şi despre necesitatea de a aparţine unei biserici. Poate cã nouã ne place sã ne considerãm mai mult creştini decât oameni ai bisericii, şi accentuãm faptul cã Isus Hristos a murit „ca sã ne rãscumpere din orice fãrãdelege” dar uitãm cã planul lui Dumnezeu este „sã-şi curãţeascã un popor ca sã fie al Lui.”

Domnul Isus iubeşte biserica. Nu ai cum sã-L iubeşti pe Domnul Isus şi sã dispreţuieşti sau sã ignori biserica. Dacã Îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti ce iubeşte El, urãşti ce urãşte El. (nu poţi sã-i spui unui om cã-ţi place de el dar cã nu-ţi place de nevasta lui)Efeseni 5:25-27 „…Hristos a iubit biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţeascã, curãţind-o prin spãlarea cu apã prin Cuvânt, ca sã înfãţişeze înaintea Sa aceastã Bisericã slãvitã, fãrã patã, fãrã încreţiturã sau altceva de felul acesta, ci sfântã şi fãrã defect.” (exemplul negativ: tineri care dispreţuiesc biserica, care considerã cã n-au nevoie de bisericã pentru a fi nişte creştini adevãraţi, care considerã cã credinţa este o chestiune atât de privatã încât nu o mãrturisesc, nu vorbesc despre ea, nu cautã prezenţa celor care la rândul lor cred etc. încât pânã la urmã începi sã te îndoieşti de existenţa ei). Dumnezeu vrea sã iubim biserica, nu sã ne plângem de ea sau sã ne folosim de ea.

Biserica a fost instituitã de Dumnezeu. Prima referire despre bisericã se gãseşte în Matei 16:18 „Tu eşti Petru şi pe aceastã stâncã voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei Morţilor nu o vor birui.” Stânca pe care este ziditã biserica este afirmaţia lui Petru „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Hristos este temelia bisericii, sau, în altã metaforã, capul bisericii, iar biserica este, în prima situaţie, clãdirea bisericii, în a doua trupul bisericii. Biserica nu este o instituţie omeneascã aşa cum este o universitate, o bancã, un club. Omul a inventat o arhitecturã pentru bisericã, un stil de închinare…a fãcut multe lucruri reprobabile în numele Bisericii, dar acest lucru nu desfiinţeazã biserica, pentru cã ea nu a fost creatã de om ca sã poatã avea vreo autoritate asupra ei. Biserica în sensul biblic este comunitatea de oameni credincioşi puşi deoparte de Dumnezeu pentru a-L reprezenta în aceastã lume. Faptul cã de-a lungul secolelor Biserica s-a instituţionalizat, cã au intervenit alte motive decât cele spirituale (de exemplu politice, legate de putere sau de bani) sunt lucruri pe care nimeni nu le neagã, dar asta nu desfiinţeazã Biserica aşa cum a creat-o Dumnezeu, şi nu e de competenţa noastrã sã le dezbatem. Noi trebuie sã vedem care este sensul biblic al bisericii, şi sã dorim noi sã fim o bisericã aşa cum vrea Dumnezeu. Biserica este indestructibilã şi va exista veşnic. Ea va supravieţui acestui univers.În F.A. Când fariseii erau strânşi ca sã discute despre crestinii ce începuserã sã propovãduiascã credinţa în Isus, Gamaliel a spus un lucru care este valabil şi pentru bisericã: F.A. 5:38, 39 „Dacã planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va distruge; dar dacã este de la Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici.”

Biserica este condusã de Domnul Isus: El este capul (biserica ca trup), piatra unghiului (clãdire). Nimeni nu are dreptul de a stãpâni biserica lui Hristos în afarã de El. De aceea metaforele despre bisericã nu sunt o piramidã (care are un vârf şi o bazã), nu este un autobuz unde cineva conduce iar ceilalţi privesc liniştiţi pe geam în cãlãtoria prin aceastã viaţã. (detalii mai tarziu).

Biserica îşi primeşte creşterea de la Hristos. Mlãdiţele primesc creşterea de la viţã. (Ioan 15). Pavel spune: eu am semãnat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a fãcut sã creascã. Noi suntem lucrãtori împreunã cu Dumnezeu, dar lucrarea principalã o face Dumnezeu. Noi facem seminarii, conferinţe, ne gândim la metode de a aduce oameni în bisericã, toate sunt foarte utile, sunt necesare, dar sã nu uitãm cã nu sunt suficiente. Fãrã binecuvântarea lui Dumnezeu totul nu este decât un program care vine şi plecã şi este repede uitat. Noi trebuie sã facem tot ce depinde de noi omeneşte vorbind (1 Corinteni 11, 12 „Cãci nimeni nu poate sã punã o altã temelie decât aceea care este pusã şi care este Isus Hristos. Iar dacã cineva clãdeşte pe aceastã temelie: aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecãruia va fi datã pe faţã, ziua o va face cunoscutã, cãci se va descoperi în foc şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecãruia.” ) dar nu trebuie sã purtãm asupra noastrã responsabilitatea pe care numai Domnul o poate purta, altfel obosim în lucrare, suntem deznãdãjduiţi şi aşteptãm rezultate pe mãsura efortului nostru. Dar acesta nu este niciodatã o garanţie pentru o trezire spiritualã etc.

Biserica a fost instituitã de Dumnezeu dintr-un motiv (sau mai multe) cât se poate de clar(e). Dumnezeu nu este niciodatã arbitrar în ceea ce face. Uneori nu cunoaştem toate motivele acţiunilor Sale, dar referitor la bisericã Scriptura este cât se poate de clarã şi putem sã vedem exact de ce existã biserica, de ce avem nevoie de bisericã, de ce biserica are nevoie de noi, de ce viaţa de credinţã nu poate fi trãitã în afara bisericii etc. Dupã ce am vãzut poziţia lui Dumnezeu faţã de bisericã (Dumnezeu iubeşte Biserica) şi autoritatea cu care este investitã Biserica (este creaţia lui Dumnezeu de aceea ea nu poate fi distrusã sau contestatã de om şi nici un este opţionalã pentru credincios), mergem mai departe cercetând mai exact ce este biserica şi care este locul nostru în bisericã.

În Biblie existã douã metafore care denumesc biserica şi care ne ajutã sã înţelegem ce este biserica:
1. Biserica este o familie.
2. Biserica este un trup.

Biserica este o familie

Existã o greşealã destul de frecventã în viaţa de credinţã: oamenii acceptã învãţãtura despre naşterea din nou, chiar se nasc din nou, înţeleg lucrurile fundamentale ale credinţei, legate de mântuirea prin harul Domnului Isus Hristos dar…refuzã sã meargã mai departe, ca şi cum totul începe dar se şi terminã cu naşterea din nou, cu însuşirea unor noţiuni elementare despre credinţã. E ca şi cum un copil nou-nãscut rãmâne nou nãscut tot timpul şi refuzã sã creascã, ceea ce este nenatural şi chiar cumplit de dureros (pentru pãrinţi de ex.). Este contrar legilor naturii. Acelaşi lucru este valabil şi cu rãmânerea la statutul de creştin nou-nãscut: este împotriva legilor spirituale. Oprindu-se din creştere, viaţa nouã a unui creştin începãtor este stopatã, atrofiatã, stinsã şi în final moare. Planul lui Dumnezeu depãşeşte cu mult primii paşi pe care îi face un creştin începãtor, scopul lui este sã ajungem la starea de om matur, la mãsura staturii plinãtãţii lui Hristos. (Efeseni 4:3) Existã o ordine corectã în viaţa de credinţã, ordine pe care o vedem repetându-se de fiecare datã în Biblie atunci când oamenii primesc evanghelia Domnului Isus şi sunt nãscuţi din nou: cred în Isus Hristos, se boteazã şi devin membri ai bisericii, slujesc Domnului şi cresc în credinţã. (credinţa, botezul, creşterea). – citate din Faptele Apostolilor. Rick Warren are un joc de cuvinte legat de acest adevãr: believe, belong, become. Logica e clarã: mai întâi crezi şi te naşti din nou, apoi aparţii familiei spirituale şi prin sprijinul, grija, hrana spiritualã primitã de la bisericã ajungi sã creşti şi sã devii asemenea lui Hristos, scopul ultim al lui Dumnezeu
Primul lucru pe care îl face Dumnezeu în viaţa noastrã este sã ne ierte pãcatele, sã ne ofere astfel mântuirea şi sã ne nascã din nou prin Duhul Sfânt, deci sã ne ofere o viaţã nouã.
Urmãtorul lucru, urmare directã a naşterii din nou, este faptul cã începem sã aparţinem familiei lui Dumnezeu.(aşa cum un nou nãscut aparţine familiei în care s-a nãscut) Tatãl nostru este Dumnezeu (Gal. 3:26 „Cãci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus”), iar Isus este Fratele nostru ( Matei 12:49, 50 „Iatã mama mea şi fraţii mei. Cãci oricine va face voia Tatãlui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, sorã şi mamã”). De asemenea, alţi credincioşi devin fraţii şi surorile noastre şi prin urmare, Biserica devine familia noastrã spiritualã.

BOTEZUL

Este actul prin care te identifici cu familia lui Dumnezeu. El simbolizeazã multe lucruri: declarea publicã a credinţei în Hristos, identificarea cu Hristos în moartea şi învierea Lui, moartea vieţii vechi şi începerea unei vieţi noi. Dar este şi un ritual prin care este sãrbãtoritã includerea credinciosului în familia lui Dumnezeu ( )
Botezul nu este o opţiune, este o poruncã (F.a. ) Poţi sã-l amâni, poţi sã te îndoieşti de necesitatea lui, poţi sã eziţi…toate aceste atitudini reflectã o problemã la nivelul credinţei: ruşinea de a mãrturisi public credinţa ta, ruşinea de a te identifica cu fraţii tãi în credinţã, mândria (n-am nevoie de bisericã), ignoranţa etc.
Botezul nu te face membru în bisericã, ci credinţa în Hristos; botezul este semnul vizibil al dedicãrii tale interioare faţã de Hristos şi faţã de biserica pe care Hristos o iubeşte; singura condiţie este credinţa, nu maturitatea.

Familia spiritualã are nişte caracteristici care depãşesc familia trupeascã în importanţã: relaţia noastrã cu fraţii credincioşi va continua în veşnicie, care presupun o legãtura mai durabilã, mai trainicã decât relaţiile de sânge care pot fi distruse prin divorţ, distanţã, îmbãtrânire, moarte. (Matei 12:50 „Cãci oricine va face voia Tatãlui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, sorã şi mamã.”)

Familia spiritualã satisface o nevoie adâncã care existã în fiecare om: nevoia de pãrtãşie, de a fi împreunã cu ceilalţi. Dumnezeu preţuieşte relaţiile, El este dragoste şi natura Lui (Sfânta Treime) este relaţionalã; viaţa unui creştin este definitã prin relaţiile cu ceilalţi creştini (Nu e bine ca omul sã fie singur); în Biblie nu existã exemple de creştini pustnici, izolaţi, care cautã sfinţenia şi maturitatea în afara bisericii; creştinul singur este un copil orfan, fãrã familie, privat de multe beneficii şi binecuvântãri pe care le aduce apartenenţa la o familie.
Relaţia cu Isus este personalã, dar nu privatã.

Pãrtãşia

Pãrtãşia este un cuvânt creştin, vine de la cuvântul a împãrtãşi, adicã a avea o experienţã comunã cu cineva, a face pãrtaş la o emoţie, trãire, experienţã, activitate etc. Dumnezeu ne cheamã la pãrtãşie. Viaţa a fost conceputã pentru a fi împãrtãşitã. Noi nu putem trãi singuri. Existã nevoie de pãrtãşie în familie, altfel nu mai este o familie, ei trebuie sã petreacã timpul împreunã, sã comunice sincer unii cu alţii, sã treacã împreunã prin bucurii sau tristeţi. Din punct de vedere spiritual se întâmplã acelaşi lucru.
Pãrtãşia înseamnã mai mult decât a participa la serviciile divine, a luat ceaiul împreunã sau a schimba trei cuvinte dupã un seminar. Pãrtãşia înseamnã „a experimenta viaţa împreunã” (dragoste altruistã, slujirea practicã, dãrnicia, mângâierea plinã de înţelegere şi toate celelalte porunci care se referã la relaţiile „unii cu alţii”)…..

Principii esenţiale ale unei pãrtãşii reale:

1. numãrul grupului de pãrtãşie (max. 10) Marcu 3:13 „A rânduit dintre ei doisprezece ca sã-i aibã cu Sine.”

2. sinceritatea (a comunica de la inimã la inimã: a fi cinstit în legãturã cu cine eşti, a-ţi exprima sentimentele, îndoielile, temerile, a recunoaşte slãbiciunile, a solicita ajutorul şi rugãciunile celorlalţi; opusul este fãţãrnicia, politeţea superificialã, impresia cã toate sunt bine etc.) 1 Ioan 1:7 „Dar dacã umblãm în luminã, dupã cum El Însuşi este luminã, avem pãrtãşie unii cu alţii.” Întunericul ascunde rãnile, cãderile, temerile, eşecurile şi defectele, lumina scoate totul la ivealã şi recunoaştem cine suntem. E nevoie de curaj şi de smerenie ca sã depãşim frica de fi expuşi, rãniţi, respinşi, judecaţi. Numai aşa putem fi sãnãtoşi din punct de vedere spiritual şi emoţional. Iacov 5:16 „Mãrturisiţi-vã unii altora pãcatele şi rugaţi-vã unii pentru alţii ca sã fiţi vindecaţi.”

3. reciprocitate Reciprocitatea înseamnã a da şi a primi, a împãrţi responsabilitãţile, a purta sarcinile unii altora. Romani 1:12, 13 „..sã fim mângãiaţi laolaltã în mijlocul vostru, fiecare prin credinţa care este în celãlalt, atât a voastrã cât şi a mea.” Biblia porunceşte responsabilitatea reciprocã, încurajarea reciprocã, slujirea reciprocã şi cinstirea reciprocã. Efeseni 6:2 „Purtaţi-vã sarcinile unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Hristos.” (exemplu: evanghelizarea împreunã) Existã foarte multe îndemnuri însoţite de precizarea: unii pentru alţii, unii altora. Tot ce facem trebuie sã fie spre zidirea tuturor.

4. simpatie (empatie) Coloseni 3:12 „…îmbrãcaţi-vã cu o inimã plinã de îndurare, cu bunãtate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungã rãbdare.” Fiecare om are nevoie sã fie înţeles şi sã i se împãrtãşeascã sentimentele. Domnul Isus spune cã noi trebuie sã plângem cu cei care plâng şi sã ne bucurãm cu cei care se bucurã. Este mai mult decât a oferi soluţii facile, reţete imediate care sã rezolve orice problemã. Oamenii au nevoie sã fie ascultaţi, înţeleşi, mângâiaţi, compãtimiţi. De multe ori suntem prea grãbiţi şi nu avem rãbdare sã înţelegem şi sã simpatizãm cu oamenii, sã-i înţelegem. Rick Warren spunea cã cel mai profund nivel al simpatiei este pãrtãşia suferinţei. În momentele de crizã, de necaz, de nesiguranţã avem cel mai mult nevoie unii de alţii doarece în acele momente credinţa noastrã se clatinã, şi avem nevoie de prieteni credincioşi care sã ne susţinã, sã ne încurajeze.

5. iertare, milã Coloseni 3:13 „Îngãduiţi-vã unii pe alţii şi, dacã unul are sã se plângã de altul, iertaţi-vã unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vã şi voi.” Suntem cu toţii oameni imperfecţi, putem sã greşim în multe feluri, şi invitabil acest lucru se întâmplã atunci când petrecem mai mult timp împreunã. Toţi ne poticnim, cãdem şi avem nevoie de ajutor. Resentimentele şi supãrarea distrug pãrtãşia. Iertarea o învãţãm de la Dumnezeu; ceea ce le iertãm celorlalţi nu va fi niciodatã mai mult decât ne-a iertat Dumnezeu nouã. Iertarea trebuie fãcutã imediat, iar rãzbunarea nu are ce cãuta în viaţa unui creştin.

6. înţelegerea diferenţelor 10% din oameni sunt mai dificili decât ceilalţi 90%. Într-o bisericã oamenii pot fi foarte diferiţi în ceea ce priveşte nevoile spirituale şi emoţionale. Au un comportament care ne poate pãrea iritant, sunt nesiguri, plin de îndoialã, nu ştiu sã socializeze sau sã lege prietenii, sunt inconsercvenţi etc. Fiecare dintre noi este unic prin temperament şi educaţie, de aceea nu existã o compatibilitate perfectã. Dificultãţile care apar într-o bisericã sunt o ocazie de creştere şi un test continuu al caracterului nostru, ele sunt spre binecuvântarea noastrã şi a celor care „necesitã un har suplimentar”. Într-o familie relaţiile nu se bazeazã pe simpatie, frumuseţe, inteligenţã, împãrtãşirea gusturilor etc., ci pe natura relaţiilor dintre membri: aparţinem unii altora şi cu toţii aparţinem lui Dumnezeu. Dacã facem efortul de a înţelege oamenii vom vedea cã existã motive pentru care unii oameni sunt altfel: mediul în care au trãit, suferinţele prin care au trecut. Romani 15:1 „Noi care suntem tari suntem datori sã rãbdãm slãbiciunile celor neputincioşi şi sã nu ne plãcem nouã înşine.” Romani 14:1 „Primiţi pe cel slab în credinţã fãrã sã-i judecaţi întrebãrile îndoielnice” Aceste îndemnuri ne feresc de judecatã, dispreţuire, şi ne îndeamnã la dragoste şi acceptare a oricãrui om. Multe din dificultãţile care apar în relaţiile dintre noi nu au legãturã cu pãcatul, ci cu diferenţele de temperament.

7. asumarea responsabilitãţii Dacã ne pasã suficient de mult vom spune adevãrul în dragoste. De multe ori fugim de conflicte şi pãstrãm o pace şi o armonie aparentã. Frica şi lipsa de sinceritate împiedicã pãrtãşia. Galateni 6:1 „Fraţilor, chiar dacã un om ar fi prins în vreo greşealã , voi care sunteţi duhovniceşti sã-l îndreptaţi cu duhul blândeţii; şi ia seama la tine însuţi, ca sã nu fi ispitit şi tu.” Sinceritatea este temelia intimitãţii; conflictele muşamalizate creeazã frustrare şi bariere adânci între noi. Noi trebuie sã apreciem mai mult sinceritatea decât mãgulirea sau lauda. Sinceritatea nu-ţi dã însã voie sã spui tot ce vrei si cum vrei sau când vrei. Existã un moment potrivit în care un conflict poate fi rezolvat. Vorbele nechibzuite pot provoca rãni adânci şi în loc sã-l câştigi pe fratele tãu, poţi sã-l pierzi. 1 Timotei 5:1, 2 „Nu mustra cu asprime pe un bãtrân, ci sfãtuieşte-l ca pe un tatã; pe tineri, ca pe nişte fraţi; pe femeile bãtrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toatã curãţia.” Efeseni 4:15 „Spunând adevãrul în dragoste, sã creştem în toate pânã la Cel care este Capul, Hristos.”

8. evitarea bârfei Bârfa submineazã încrederea şi face mult rãu relaţiilor dintre oameni. Existã lucruri pe care nu le putem încredinţa sau mãrturisi altora, şi în loc sã vorbim despre o problemã, Dumnezeu ne îndeamnã sã o rezolvãm direct cu persoana implicatã.

9. regularitatea Pãrtãşia adâncã nesesitã timp, relaţiile adânci se construiesc în timp. Faptul de a ne întâlni cu ceilalţi trebuie sã devinã un obicei, întâlnirile trebuie sã fie frecvente. Acest lucru presupune sã mergi la întâlnire chiar dacã nu ai dipoziţia necesarã. Dacã consideri pãrtãşia şi relaţiile mai importante decât dispoziţia ta, atunci te duci. Creştinii din primele secole se întâlneau zilnic.

Biserica ca trup

Dumnezeu ne cheamã sã credem dar şi sã aparţinem bisericii, familiei spirituale sau trupului lui Hristos. Romani 12:5 „…noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mãdulare unii altora.” Noi suntem aşezaţi împreunã, zidiţi împreunã, moştenitori împreunã, adunaţi împreunã şi vom fi rãpiţi împreunã.

1. Viaţa Trupul ne duce la ideea de organism viu iar fiecare membru este un organ vital, o parte indispensabilã a Trupului, parte legatã de celelalte. Organul nu poate sã funcţioneze dacã nu este legat de trup. El se va usca şi va muri, la fel este şi cu credinţa, fãrã o legãturã vitalã cu biserica, credinţa noastrã se usucã şi moare. O bisericã localã are o putere de viaţã care este trasmisã fiecãrui membru. Persoana care spune cã nu are nevoie de bisericã este ori mândrã, ori ignorantã.

2. Rolul Trupul este cel care dã semnificaţie şi funcţie mãdularului şi nu invers. Fiecare mãdular are un rol specific. Dacã nu facem parte din trupul lui Hristos noi ratãm scopul pe care Dumnezeu l-a dat vieţii noastre.

3. Pãrtãşia 1 Corinteni 12:26 „Dacã un mãdular suferã, toate mãdularele suferã împreunã cu el; dacã un mãdular este cinstit, toate mãdularele se bucurã împreunã cu el.” Nu poţi fi legat de Cap dacã nu eşti legat de tot trupul, şi invers. Eşti unic, dar valoarea ta este completatã de rolul pe care îl ai în raport cu ceilalţi.

Creştinii ca mãdulare:

1. fiecare este indispensabil 1 Cor. 12:21 „Ochiul nu poate sã zicã mâinii „nu am nevoie de tine”; nici capul nu poate sã zicã piciorelor: „N-am nevoie de voi”” Oamenii au nevoie sã le fie confirmatã valoarea. Tuturor ne place sã fie nevoie de noi. Nu ne place sã ne simţim inutili. Nici nu suntem…Locul nostru nu poate fi luat de altcineva înaintea lui Dumnezeu. Sigur, în bisericã oamenii vin şi pleacã, dar înaintea lui Dumnezeu eşti de neînlocuit.

2. fiecare are importanţã egalã Existã o lege a compensaţiei prin care Dumnezeu are grijã ca nici un mãdular sã nu se simtã desconsiderat. 1 Cor. 12:22, 23 „…mãdularele trupului care par mai slabe sunt necesare. ªi pãrţile trupului care par vrednice de mai puţinã cinste, le îmbrãcãm cu mai multã cinste. ªi pãrţile mai puţin frumoase sunt cele mai împodobite.”

3. fiecare mãdular are un dar (rol, funcţie) 1 Cor. 12: 4, 5 „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn.” Nu existã om care sã nu poatã fi util în lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie sã descoperim darul pe care Dumnezeu ni l-a dat şi sã-l folosim. Nu existã mãdular inutil.

4. fiecare mãdular îşi foloseşte darul pentru zidire Darul nu îţi este dat spre lauda ta şi spre satisfacţia pesonalã, ci pentru zidirea şi creşterea celorlalţi. 1 Cor. 12:7 „ªi fiecãruia i se dã manifestarea Duhului spre folosul tuturor.” Efeseni 4:11, 12 „ªi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evaghelişti, pe alţii pãstori şi învãţãtori, pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Unii spun: n-am nici un dar, sunt prea timid sã-mi folosesc darul, în bisericã trebuie sã fim smeriţi şi sã stãm la locul nostru, sã nu ne credem prea importanţi etc. Aceasta este o falsã smerenie (desconsiderarea, sentimentul inutilitãţii) etc. Smerenia înseamnã sã te gândeşti mai mult la cei de lângã tine decât la tine însuţi. Nevalorificându-ne darul pe care Dumnezeu l-a pus noi, îi privãm pe ceilalţi de slujirea, zidirea şi ajutorul nostru. Rolul nostru în bisericã nu are legãturã cu smerenia sau mândria, ci cu mãsura de credinţã pe care ne-o dã Domnul fiecãruia. Efeseni 4:11, 12 „ªi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evaghelişti, pe alţii pãstori şi învãţãtori, pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.”

Creşterea spiritualã este imposibilã în izolare şi singurãtate. Nici prezenţa la serviciile divine nu este suficientã. Fiecare membru trebuie sã participe la întreaga viaţã a bisericii locale. Maturitatea realã se manifestã prin relaţii. În singurãtate poţi sã studiezi Biblia, poţi sã asculţi predici, poţi sã te uiţi la filme creştine etc, dar nu vei putea creşte decât interacţionând cu oameni pãcãtoşi ca şi tine. Noul Testament ne porunceşte: sã ne iubim unii pe alţii, sã ne rugãm unii pentru alţii, sã ne încurajãm unii pe alţii, sã ne sfãtuim unii pe alţii, sã ne slujim unii pe alţii, sã ne acceptãm unii pe alţii, sã ne învãţãm unii pe alţii, sã ne cinstim unii pe alţii, sã ne purtãm poverile unii altora, sã ne iertãm unii pe alţii, sã ne supunem unii altora, sã ne dedicãm unii altora.. Pe lângã Biblie, pentru a creşte avem nevoie de alţi credincioşi; creştem mai repede şi mai puternici dacã învãţãm unii de la alţii şi dãm socotealã unii altora. Creşterea ne fereşte de cãderi, oscilãri, îndoieli: Efeseni 4:14 „…ca sã nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi-n colo de orice vânt de învãţãturã, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rãtãcirii.” Caracteristica copilului este imaturitatea, lipsa de dicernãmânt, oscilaţia, sunt instabili (trec de la entuziasm la deprimare, iau o hotãrâre şi nu o duc pânã la capãt) şi uşor de înşelat (un bun orator îi poate convinge, nu au capacitatea de a filtra mesajul, aleargã mereu dupã ultima carte sau ultimul mesaj care le propune spiritualitate instantanee) Creşterea noastrã urmãreşte un scop clar: pregãtirea noastrã pentru slujire. Efeseni 4:12 „Pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Dumnezeu vrea sã slujim, vrea sã ne foloseascã, şi în acest scop de a creşte. Acest lucru nu înseamnã cã încep sã slujesc atunci când sunt perfect pregãtit, ci slujind mã pregãtesc, mã maturizez, pentru ca în final, toate lucrurile care acţioneazã asupra mea (studierea cuvântului lui Dumnezeu, relaţiile cu fraţii, practica mea în slujire) cã conveargã spre o maturizare şi mai mare. Matur nu înseamnã perfect, ci complet.

Dumnezeu ne cere dedicare faţã de bisericã:

Dumnezeu ne cere sã iubim Biserica: dragostea de Dumnezeu este doveditã de dragostea faţã de fraţi. 1 Ioan 4:12 „Nimeni n-a vãzut vreodatã pe Dumnezeu; dacã ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rãmâne în noi şi dragostea Lui este desãvârşitã în noi.”

Dumnezeu ne cere sã ne sacrificãm pentru Bisericã 1 Ioan 3:16 „Noi am cunoscut dragostea prin aceea cã El ªSi-a dat viaţa pentru noi; şi noi trebuie sã ne dãm viaţa pentru fraţi.”

Dumnezeu ne cere sã investim în Bisericã. 1 Tim.4:14 „Nu fi nepãsãtor de darul care este în tine…Ocupã-te cu aceste lucruri, fii în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta sã fie evidentã petru toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învãţãturii. Stãruie în aceste lucruri, cãci fãcând aşa, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultã.” Romani 12:7 „Cine este chemat la o slujbã, sã se ţinã de slujba lui. Cine învaţã pe alţii, sã se ţinã de învãţãturã. Cine înseamnã, sã se ţinã de îndemnare. Cine sã, sã dea cu inimã largã. Cine conduce sã fie cu grijã. ..”

Dumnezeu ne cere sã aparţinem unei biserici locale. Toate referirile la bisericã din N.T. sunt la adresa unor biserici locale, cu mici excepţii. Slujirea într-o bisericã, consecvenţa, maturizarea pesonalã şi relaţiilor în timp mã ajutã sã aduc roadã şi sã fiu eficient în slujirea Domnului. Spuneţi stop migrãrilor dintr-o bisericã în alta, investiţi într-un singur loc şi rãmâneţi pe baricadã şi în situaţii dificile pentru cã ele sunt spre creşterea noastrã.

Dumnezeu alege biserica în care sã slujim, nu noi. Dacã o facem noi, cu siguranţã am alege dupã criterii subiective (îmi place, nu-mi place), plec când vreau sau când lucrurile încep sã devinã prea serioase. Suveranitatea lui Dumnezeu vizeazã şi acest lucru. Domnul poate sã ne cheme sã slujim ca misionari, sã întemeiem noi o bisericã, sã ne integrãm în altã bisericã, dar totul dupã voia Lui nu dupã bunul meu plac. El ştie cel mai bine în ce bisericã e bine sã slujesc şi în ce bisericã vrea sã mã creascã.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/politist-retinut-dupa-ce-i-a-cerut-o-mita-de-300-000-de-euro-unui-om-de-afaceri-ca-sa-il-scape-de-un-dosar-de-rasunet.html

Acoliții lui Putin, din Parlamentul European. Nume, tactici, legăturile cu Rusia; Fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior a fost eliberat condiționat ; (Doar o mica lista cu niste smenari…)Parlamentarii care au devenit din demnitari simpli puşcăriaşi; (Doar o mica lista cu niste smenari…)Parlamentarii care au devenit din demnitari simpli puşcăriaşi; (Pe banda rulanta  si…)Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat; Era de asteptat ca ingerii lui Iliesca sa zboare iarasi… Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din închisoare; Ca si multi alti bastani (negainari) scapa basma curata… Dan Șova, salvat a doua oară de CCR în dosarul CET Govora: „Pur și simplu nu mai pot! Nu mai văd sensul!”(Pentru ca lor le este frica de oameni destepti,manipuleaza si invatamantul lumii…)Noile legi ale educației, între regres și stagnare;  Elitele de la Davos și noul război cultural global; Patru ipoteze despre elita globală secular-corporatistă. Care e filosofia care stă la baza nenorocirilor produse in numele “progresului”! În țara lui Orwell ignoranța este putere; Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab; Marea resetare sau reinventarea lui Marx; Editorial: Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social; Editorial: Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social; Coperta revistei „Time” din 2 noiembrie 2020 spune totul: ni se pregăteşte „Marea Resetare”! Corneliu Vlad: La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockeffeler, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte; MAREA RESETARE – UN EȘEC AL MILIARDARILOR PLANETEI! (Iata unde duce falsa orto-religie!) „Rusia luptă de partea Arhaghelului Mihail împotriva diavolului, în Ucraina” – discurs halucinant al lui Aleksandr Dughin; Cine l-a inspirat pe Putin să invadeze Ucraina? Numele principalului mentor, legat de “premierul” AUR

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Cine l-a inspirat pe Putin să invadeze Ucraina? Numele principalului mentor, legat de “premierul” AUR

Ocultul Alexander Dughin, ideologul Kremlinului. (voiceofukraine.com)

Pentru a înţelege războiul din Ucraina, ne putem întoarce la oamenii care au contribuit probabil la construirea viziunii geopolitice a preşedintelui rus. Unul dintre aceştia este, potrivit unui amplu editorial publicat de Al Jazeera, nimeni altul decât faimosul ideolog al lui Putin, Alexandr Dughin. Despre el presa română a scris că are conexiuni cu România şi cu politicieni români precum Călin Georgescu, cel pe care AUR îl propunea drept premier, şi cu Adrian Năstase, ex-liderul PSD trecut prin închisorile patriei. De altfel, Geogescu admitea public că îl cunoaşte pe Dughin pe care îl descria drept un tip “foarte bine structurat intelectual” şi că s-a întâlnit cu el. Georgescu, pe care George Simon îl prezenta nu demult drept preşedintele de onoarea al partidului este cel ce spunea că şansa României este înţelepciunea rusească.

Potrivit Al Jazeera, la fel cum mulţi oameni de ştiinţă şi instituţii avertizau că o nouă pandemie era iminentă cu ani înainte de COVID-19, mulţi politologi şi jurnalişti, de la John Mearsheimer la Pepe Escobar, au avertizat de mult timp că, dacă NATO continuă să se extindă spre graniţele Rusiei, o confruntare mortală în Ucraina este un scenariu posibil.

Dacă lumea ar fi luat în serios aceste avertismente, consecinţele îngrozitoare ale ambelor evenimente ar fi putut, poate, să fie limitate. Dar, după mai bine de o lună de la începerea conflictului, pare contraproductiv să vorbim despre ceea ce ar fi putut fi sau să discutăm despre originile sau motivaţiile din spatele războiului. Cu toate acestea, este vital să înţelegem de ce am ajuns aici, deoarece înţelegerea acestui lucru ar putea fi cheia rezolvării problemei. Aşadar, cine ne-ar putea ajuta să înţelegem? – se întreabă autorii articolului publicat de Al Jazeera, respectiv Santiago Zabala, profesor de filozofie la Universitatea Pompeu Fabra şi Claudio Gallo, fost corespondent La Stampa.

Potrivit celor doi, motivaţiile pe termen mai lung ale lui Putin pentru invadarea Ucrainei sunt mult relevante pentru a înţelege ceea ce face el, decât actele şi evenimentele care l-au determinat în cele din urmă să dea ordinul pentru aşa-zisa “operaţiune militară specială”.

În timp ce eforturile continue ale NATO de a încercui Rusia, în ciuda numeroaselor avertismente din partea Kremlinului, par a fi declanşatorul imediat care l-a determinat pe Putin să invadeze, în spatele acestei invazii au existat, de asemenea, motivaţii filosofice şi ideologice mai profunde – motivaţii pe care doar anumiţi gânditori ruşi ne pot ajuta să le înţelegem. Desigur, după ce am văzut devastarea pe care invazia a adus-o asupra poporului ucrainean, niciuna dintre aceste motivaţii nu poate justifica acţiunile lui Putin – dar ele ne pot ajuta să înţelegem numeroasele dimensiuni ale luptei geopolitice globale dintre Rusia şi Occident şi ne pot ajuta să găsim reţete pentru rezolvarea acesteia.

Vladislav Surkov, sau “Rasputin al lui Putin”, aşa cum l-a numit odată jurnalistul britanic de origine sovietică Peter Pomerantsev într-un articol pentru London Review of Books, este gânditorul cel mai des citat ca fiind creierul ideologic din spatele politicii lui Putin şi, prin urmare, al invaziei din Ucraina. Consilier pe termen lung al Kremlinului, Surkov a fost principalul ideolog din spatele doctrinei “democraţiei suverane” ruseşti care a ghidat Kremlinul cel puţin din 2006.

O marcă autoritară a unui liberalism moderat care oferă statului un mare control asupra economiei, democraţia suverană a lui Surkov se prezintă ca o alternativă la liberalismul occidental decadent. Un susţinător convins al naraţiunii “nu există Ucraina”, Surkov este mai degrabă un organizator de consens politic decât un filozof, dar este, fără îndoială, o persoană care a jucat un rol principal în dezvoltarea cadrului ideologic şi filozofic care a pregătit terenul pentru invazia lui Putin.

Cu toate acestea, în ochii multor critici ai lui Putin, ideile lui Ivan Ilyin, şi nu ale lui Surkov, sunt cele care ghidează ambiţiile geopolitice ale Kremlinului şi care au deschis calea pentru invazie. Filozoful, care a murit în exil în Elveţia în 1954, a fost principalul ideolog al Mişcării albe anticomuniste ruseşti, ai cărei adepţi au emigrat din Rusia în urma revoluţiei bolşevice. Ilyin s-a opus bolşevismului şi a pledat pentru o formă de autoritarism creştin asemănătoare cu cea a regimului lui Francisco Franco din Spania. Devenind ecoul renumitului romancier rus Fiodor Dostoievski, Ilyin credea că Rusia avea datoria de a-şi păstra autocraţia tradiţională şi de a rezista liberalismului occidental.

De-a lungul anilor, Putin şi-a arătat admiraţia pentru Ilyin în mai multe moduri. În 2004, el a facilitat repatrierea postumă a filosofului, ordonând ca rămăşiţele sale să fie mutate din Elveţia la Mănăstirea Donskoy din Moscova. În 2014, el le-a recomandat guvernatorilor săi regionali să citească cartea lui Ilyin, Partea noastră, alături de Justificarea binelui de Vladimir Soloviov şi Filosofia inegalităţii de Nicolai Berdiaev. Ceea ce i-a legat pe aceşti trei autori, care aveau cu toţii viziuni foarte diferite asupra viitorului Rusiei, a fost adeziunea lor la “Ideea Rusă” – un set de concepte care clamează unicitatea istorică, vocaţia specială şi scopul global al poporului rus şi, prin extensie, al statului rus. Iar acest lucru nu este o coincidenţă – dacă citiţi discursurile pe care Putin le-a ţinut de-a lungul anilor şi care au inclus citate din Ilyin, veţi vedea că interesul preşedintelui rus pentru filosof a fost întotdeauna legat de “Ideea Rusă”.

Deşi este clar că atât Surkov, cât şi Ilyin l-au influenţat pe Putin în diferite moduri de-a lungul anilor, niciunul dintre gânditori nu poate fi creditat ca fiind singurul care a construit bazele ideologice ale poziţiei şi ambiţiilor geopolitice actuale ale Kremlinului.

Aşadar, există o figură care, în gândirea lor, să îmbine viziunea ideologică autoritară a lui Putin cu o filozofie care plasează Rusia în centrul scenei istorice şi care poate fi văzută ca arhitectul unei viziuni mondiale care a necesitat invazia Ucrainei pentru a se materializa?

Cu siguranţă există, iar numele său este Alexandr Dughin.

Dughin, care s-a născut la Moscova în 1962, nu este doar un filosof, analist politic şi strateg, ci şi unul dintre organizatorii principali ai Frontului Naţional Bolşevic ultranaţionalist şi ai Partidului Eurasia. Aceste organizaţii politice combină neopăgânismul, nativismul slav şi tradiţiile ortodoxe răsăritene în cadrul “celei de-a patra teorii politice” a lui Dughin, care integrează elemente ale democraţiei liberale, marxismului şi fascismului într-o nouă ideologie menită să contracareze liberalismul şi negarea individualistă a misticismului şi a tradiţiilor de către acesta. “Suntem cu toţii”, a scris el odată, “împotriva postmodernităţii liberale”.

Cea de-a patra teorie politică a lui Dughin şi cartea cu acelaşi nume pe care a publicat-o în 2009 au inspirat multe persoane din extrema dreaptă populistă europeană contemporană, de la Marine Le Pen în Franţa la Matteo Salvini în Italia, şi, fără îndoială, l-au inspirat pe Putin. Cu toate acestea, lucrarea lui Dughin care l-a inspirat cel mai mult pe preşedintele rus şi care i-a ghidat, probabil, decizia de a invada Ucraina a fost cartea sa anterioară, Foundations of Geopolitics.

La scurt timp după ce a fost publicată în 1997, cartea, care descria modul în care Rusia se putea reafirma pe scena internaţională după prăbuşirea Uniunii Sovietice, a devenit lectură obligatorie în universităţile militare ruseşti.

În carte, Dughin susţine că, pentru a reveni la puterea sa de odinioară, Rusia trebuie să se asigure că “atlantismul” – liberalismul, pieţele libere şi democraţia care reprezintă America de Nord şi Europa de Vest – îşi pierde influenţa asupra “Eurasiei” – teritoriile guvernate cândva de Uniunea Sovietică, care trebuie să reprezinte ierarhia, tradiţia şi o structură juridică strictă.

Ceea ce este cel mai intrigant este poate modul în care Dughin sugerează că Rusia ar trebui să împingă atlantismul în afara Eurasiei şi să-şi recâştige influenţa globală. El susţine că, pentru a atinge acest obiectiv, Rusia trebuie să “destabilizeze procesele politice interne din SUA”, să încurajeze ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi să înceapă anexarea Ucrainei.

Este imposibil de stabilit dacă teoriile lui Dughin l-au inspirat literalmente pe Putin să intervină – dacă a intervenit – în alegerile prezidenţiale din SUA şi în referendumul pentru Brexit din 2016 sau dacă l-au încurajat să invadeze Ucraina în februarie. Cu toate acestea, este greu de negat că acţiunile statului rus din ultimii ani au fost în concordanţă cu filosofia, ideologia şi viziunea geopolitică a lui Dughin pentru construirea unei Mari Rusii.

Este uimitor cât de asemănătoare este viziunea lui Dughin – şi poate a lui Putin – despre o lume divizată spaţial între culturi diferite cu cea descrisă de Samuel Huntington în Ciocnirea civilizaţiilor (1996). Diferenţa constă în faptul că cercetătorul american în ştiinţe sociale a pariat pe faptul că civilizaţia islamică va deveni principalul contestatar al Occidentului. Dughin, însă, mizează pe o nouă ordine mondială în care Rusia este cea care contracarează civilizaţia occidentală ca principală putere eurasiatică.

În timp ce expansiunea NATO a jucat cu siguranţă un rol în provocarea Moscovei de a se lansa într-o invazie totală în Ucraina, este probabil că filosofii menţionaţi mai sus au fost cei care au pus Kremlinul pe o cale care contravine predicţiilor făcute de Francis Fukuyama în The End of History (1992).

Vom vedea în lunile următoare ce va ieşi din viziunea periculoasă a filosofilor lui Putin. Cu toate acestea, o soluţie paşnică la conflictul dintre Occident şi Rusia devine din ce în ce mai evazivă pe zi ce trece, pe măsură ce conflictul din Ucraina radicalizează şi mai mult ambele părţi. Într-adevăr, există puţine indicii că vreuna dintre părţi este dispusă să intre în negocieri de bună credinţă.

https://epochtimes-romania.com/news/cine-l-a-inspirat-pe-putin-sa-invadeze-ucraina-numele-principalului-mentor-legat-de-premierul-aur—326821

///////////////////////////////////////////

(Iata unde duce falsa orto-religie!) „Rusia luptă de partea Arhaghelului Mihail împotriva diavolului, în Ucraina” – discurs halucinant al lui Aleksandr Dughin

Filosoful ​Aleksandr Dughin, considerat unul dintre ideologii principali ai președintelui rus Vladimir Putin, a declarat în cadrul unui eveniment religios că Rusia se confruntă în Ucraina „cu diavolul” în timp ce țara sa luptă de partea „Arhanghelului Mihail”. Mesajul său urmează, practic, noua retorică a propagandei ruse care pare să fi trecut de la „denazificare” la „desatanizare”.

„Dar există o altă măsură, una verticală, a acestui război. Acesta este un război al raiului împotriva iadului. Acesta este un război al războinicilor angelici. Acesta este un război al vasalilor Arhanghelului Mihail împotriva diavolului. Iar această măsurătoare verticală este o ideologie, o idee”.

Aleksandr Dughin amintește apoi de discursul susținut de Vladimir Putin pe 30 septembrie, când a proclamat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate, afirmând că liderul de la Kremlin a vorbit despre „natura satanică a civilizației occidentale”.

„Iar aceasta nu este o metaforă”, subliniază ideologul lui Putin. „Așadar avem astăzi două idei, două războaie față în față, fiindcă îngerii sunt spirite și minți. Îngeri și demoni. Iar câmpul de luptă este Ucraina, pe de-o parte. Noi suntem Sfânta Rusie, după cum spune Sfânta Patriarhie. Iar împotriva noastră sunt forțele lumii, de un rău istoric și absolut. (…) Prin urmare vorbim din ce în ce mai mult despre Armaghedon, sfârșitul vremurilor și Apocalipsă. Toate acestea se întâmplă în fața ochilor noștri”.

Alexandr Dughin a susținut discursul la Consiliul Mondial al Rușilor, un eveniment organizat anual de Biserica Ortodoxă Rusă.

Sursa: www.realitatea.net

https://realitateadinmoldova.md/rusia-lupta-de-partea-arhaghelului-mihail-impotriva-diavolului-in-ucraina-discurs-halucinant-al-lui-aleksandr-dughin/

/////////////////////////////////////

MAREA RESETARE – UN EȘEC AL MILIARDARILOR PLANETEI!

„Elitele lumii sunt pe punctul de a-și pune în aplicare așa-numita Mare Resetare, remodelând societatea după chipul minților lor întunecate și al inimilor împietrite”, scrie Ionel Trandafir, traducătorul acestui nou film documentar din seria excepțională.

„Nici o piatră nu este lăsată neîntoarsă pentru a explica de unde venim, cum am ajuns aici și unde să găsim Arca pentru a trece peste potop.

Prințul Charles, în prezent regele Charles al III-lea, a declarat la sesiunea de deschidere a unei întâlniri virtuale a Forumului Economic Mondial, la 3 iunie 2020, că liderii mondiali au avut „o oportunitate de aur pentru a profita de ceva bun” de pe urma pandemiei de coronavirus. Viitorul rege al Angliei a văzut în Covid-19 modalitatea de a „reseta” civilizația umană și de a recunoaște „interdependența tuturor lucrurilor vii”.

Reuters a relatat că discursul Prințului Charles a făcut „parte dintr-un eveniment de lansare a Marii Resetări, un proiect care implică WEF și Inițiativa pentru Piețe Durabile a Prințului de Wales, cu scopul de a reconstrui sistemul economic și social pentru a fi mai durabil”.

Cea Mai Mare Resetare: Ridicarea Fiarei este un răspuns creștin la globaliștii de la Forumul Economic Mondial care cred că s-au născut pentru a conduce lumea. Să sperăm că acesta este primul film dintr-o serie de documentare despre CEA MAI MARE RESETETARE – care este a doua venire a lui Iisus Hristos și manifestarea deplină a Împărăției Sale. Hristos vine, dar Antihristul trebuie să vină mai întâi.”, scrie Ionel Tradafir în explicația sa.

„Războiul continuu purtat de copiii întunericului pare să fi atins un punct cu adevărat îngrijorător… poate că acesta este începutul adevăratei celei mai mari resetări.” este citat și Arhiepiscopul Vigano, care apare în film, alături de Dr. Robert Malone, Dr. Vladimir Zelenko și Av. Robert F. Kennedy, între alte personalități care au apărat OMUL de DUȘMANII LUI în Noua Eră Covidistă.

     http://www.euroinfonews.ro/marea-resetare-un-esec-al-miliardarilor/

/////////////////////////////////

Corneliu Vlad: La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockeffeler, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte

Globaliștii au încheiat o săptămână de mare euforie la Davos. Ei frisoneaza la gândul că a venit timpul lor, timpul să lanseze cea mai dificilă fază a Marii Resetări, prin ceea ce ei numesc a patra revoluție industrială.

A patra revoluție industrială, a explicat Klaus Schwab, căpetenia Forumului Economic Mondial, va duce la o „fuziune” a identităților fizice, biologice și digitale ale fiecărei ființe umane.

Practic, ar fi vorba de începutul unei noi ere, bazată pe transumanism și tehnocrație, ceva asemănător coșmarului din romanul distopic „Brave New World” al lui Aldous Huxley, apărut acum 90 de ani.

Dar nu pot ajunge acolo până nu resetează, adică până nu-i omoară pe „cei vechi” pentru a aduce „noul”. Aceasta nu-i include pe ei, pentru că dintre invitați de seamă de la Davos, Soros, de exemplu, a depășit 90 de ani iar Kissinger 99 de ani, împliniți chiar ieri, pe 27 mai.

Dar resetarea lumii nu se poate face doar apăsând un buton. Este nevoie de o serie de crize globale bine concepute, după cum spun până la obsesie Schwab și consilierul său principal Yuval Noah Hariri.

Spre deosebire de „presa oficială”, care a tras perdeaua peste summitul globaliștilor, cum scrie și Alin Alexandru din Canada, presa alternativă americană a analizat în detaliu noile direcții date de secretarul general al Marii Resetări și a ajuns la concluzia că se pregătește „faza ucigașă” a ei, după cum puteți citi în continuare.

Deci, globaliștii s-au întâlnit săptămâna aceasta la Geneva la Adunarea Mondială a Sănătății și la Davos la summitul Forumului Economic Mondial. La aceste două întâlniri, globaliștii au primit instrucțiuni despre ce să facă și la ce să se aștepte în următoarele 12 luni. Și denumesc această fereastră de un an salva de deschidere a fazei de distrugere a Marii Resetări.

Schwab a deschis întâlnirea de la Davos spunând „viitorul nu doar se întâmplă; viitorul este construit de noi, de o comunitate puternică, așa cum sunteți aici, în această incintă.”

„Trebuie să ne pregătim pentru o lume mai furioasă”, avertizează Schwab . Ceea ce e un semn rău că globaliștii devin anxioși, simțind că, dacă nu iau măsuri drastice în curând, toate planurile lor de a instala un guvern global, șansa ar putea fi pierdută.

Schwab a adăugat că „avem mijloacele pentru a îmbunătăți statul în lume, dar sunt necesare două condiții: „Primul este să acționăm ca părți interesate ale comunităților mai mari. Și al doilea este să colaborăm.”

„Întrebarea mea pentru Klaus – comentează reporterul american Leo Hohmann pe site-ul alternativ Beforeitsnews.com -, este următoarea : Să colaborați la ce? Și ce inseamnă, mai exact, îmbunătățirea stării lumii? Îmbunătățire pentru cine? Cred că se referă la condiții îmbunătățite pentru cei 1 la sută care conduc marile bănci și corporațîi și slujitorii lor, care ar putea crește până la 3 sau 4 la sută. Pentru noi ceilalți, ei au o agendă de mizerie”.

„Agenda Forumului Davos/ONU, susținută din plin de guvernele SUA, Marii Britanii, UE, Canadei și Australiei, totul indică o sacrificare în masă a populației umane. S-a declanșat faza ucigasă .

Din retorica lor, se poate presupune că sacrificarea ar fi necesară pentru a salva planeta și resursele ei pentru ei, adică pentru elitele globaliste reprezentate la Davos și Geneva.

Elitiștii globalisti și-au anunțat planurile lor din timp, ca un adevărat avertisment: Nu vom deține nimic, nu vom avea intimitate și vom învăța să ne placă să fim total dependenți de guvern și de partenerii săi corporatiști pentru supraviețuirea noastră.

În discursul său la Forum, David Beasley, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite a explicat că situația alimentară globală era deja proastă înainte de războiul din Ucraina, dar că de atunci situația a escaladat, devenind ceea ce el a numit cea mai gravă criză umanitară de după al doilea război mondial.

O copertă înfricosătoare a revistei „The Economist”, publicație deținută de Rothschild, care se adresează globaliștilor de elită, infățișează un câmp, cu semințe de grâu reprezentate ca niște cranii, cu titlul „Catastrofa alimentară care vine”.

„Conservative Playlist” relatează că Fundația Rockefeller, un alt club globalist care are legături cu Bill Gates, Schwab și Forumul, a avertizat recent că o criză alimentară globală de proporții biblice este programată să intre în casele noastre în cinci-șase luni.

Președintele Fundației Rockefeller, Rajiv Shah, a vorbit de o „ criză alimentară masivă, iminentă ”, care se va declanșa în curând și vă lovi întreaga lume, făra a crută nicio țară.

Autorul acestei proiectate grozăvii este tehnocrația, care folosește puterea de colectare a datelor și tehnologia avansată de supraveghere și pe care o valorifică masiv – în domeniul medical, în mass-media și social media, știință, educație, la nivel de retail, la nivel militar și de biosecuritate.

Dar cum vor reuși ei să ne facă să nu deținem nimic și să închiriem totul de la miliardari și multimilionari? – se întreabă oamenii.

Creând din ce în ce mai mulți bani și reducând în mod deliberat valoarea dolarului, căci Rezerva Federală și sistemul bancar vă vor obliga să plătiți mai mult pentru mai puțin. Pentru a supraviețui, indiferent dacă faci parte din clasa de mijloc, vei plăti mai mult pentru același galon de benzină, aceleași alimente, aceleași îmbrăcăminte ca și înainte. Puteți cumpăra o perioadă doar cumpărând mai puțin și eliminând deșeurile, dar după un timp veți căuta să vă restrangeți în ce privește mașinile, casele, consumul de alimente, totul.

Mayer Rothschild a spus-o clar: „Nu îmi pasă cine face legile unei țări atâta timp cât îi controlez banii”.

Planul este să te chibzuiești până la punctul în care să închiriezi un apartament mic în oraș lângă o linie de cale ferată, înlocuindu-ți SUV-ul cu o mini mașină electrică (dacă îți poți permite asta) sau chiar cu o bicicletă. China, acesta este viitorul pe care l-au plănuit pentru noi.

Cu cât este mai multă durere, cu atât elitele sunt mai aproape de a putea implementa Marea Resetare, cu coduri QR digitale atașate fiecărei ființe umane, conținând toate dosarele de sănătate pe o aplicație pentru telefonul mobil și conectând acea aplicație și la contul dvs. bancar, și la contul dvs. cu posibilitatea de a vă conecta la internet. Acesta este scopul.

Elitele globaliste miliardare știu că planul lor este nepopular. Ele știu că cel puțin jumătate din populația din țările bogate nu va accepta niciodată acest plan de bunăvoie. Ea va trebui constrânsă într-o perioadă de criză îngrozitoare precum războiul sau un val de „urgențe de sănătate publică” și privarea extremă pe care o provoacă astfel de crize.

Deoarece marea majoritate a americanilor cred în normalitate, ei nu pot vedea ce urmează. Vor fi complet surprinși. Acești oameni cred că penuriile sporadice pe care le văd acum în magazinele alimentare sunt doar o defecțiune temporară care se va rezolva în curând. Și nu-și fac griji.

Ei nu văd că războiul și foametea sunt chiar după colț. Iar când vor ajunge peste ei, vor fi cuprinși de frică și confuzie. Nivelurile de anxietate vor spori spectaculos.

Majoritatea se vor supune sistemului bestial care se ridică pe coama acestor crize prestabilite.

Undeva între 25 și 30 la sută dintre ei nu se vor supune niciodată unui astfel de sistem. Cum s-a văzut anul trecut cu vaccinurile, când aproximativ 70 la sută dintre americani au capitulat în fața presiunii oficiale. Dar 30 la sută au rezistat puternic.

Acum, Stephane Bancel, CEO al Moderna, recunoaște că nimeni nu dorește vaccinurile și trebuie să arunce 30 de milioane de doze.

Concluzia, pentru elite, este că populația este prea numeroasă și de necontrolat pentru tipul de societate bazată pe resurse, cu control total, cerut de tehnocrația lor distopică. Și dacă există ceva ce o tehnocrație nu poate tolera, este o mulțime considerabilă de oameni care încă mai cred în libertatea de exprimare și în toate asemenea lucruri de modă veche.Trebuie eliminați.

Faza de ucidere: Cum vor elimina populația?

Din acest motiv, am intrat în faza de ucidere a Marii Resetări.

Tot ceea ce planuiesc sau fac elitele globaliste în acest moment sunt menite să provoace moartea prematură a oamenilor în „țări cheie”, cu populații mari din clasa de mijloc care sunt obișnuite să trăiască o viață relativ liberă. Întreaga activitate a vieții lor va fi monitorizată pentru a calcula și urmări amprenta de carbon a fiecăruia și pentru a evalua scorul general al creditului social.

Iată câteva din punctele de fricțiune din societate în acest moment, care sunt promovate de elitele globaliste care conduc totul, de la sistemele monetare și bancare la marile corporații la mass-media, Big Pharma și Big Tech:

– Întreruperea lanțului de aprovizionare a produselor manufacturate, penuria de alimente, îngrășăminte și combustibil, toate vor duce la foamete.

– Promovarea vaccinurilor ucigașe și a vaccinurilor de rapel cu revenirea la mandatele de vaccinare probabil până în această toamnă.

– Instrumentarea tulburărilor civile, a crimelor în masă și a incitării deținătorilor americani de arme cu retorică incendiară oficială. De la masacrele din Buffalo și Uvalde, Texas, Joe Scarborough și Mika Brzezinski au transmis la televiziune mesajul că acum este momentul ca guvernul să declare anumite arme ilegale. Acest tip de retorică, care amenință că îi va dezarma pe americanii care respectă legea într-un moment în care criminalitatea scapă de sub control, îi va face pe mai mulți oameni să dorească să cumpere arme pentru protecție.

– Extinderea războiului proxy împotriva Rusiei într-un război regional și, în cele din urmă, într-un război mondial. China va acționa militar pentru Taiwan, iar Iranul împotriva Israelului. Chiar dacă Rusia și China sunt mai pregătite pentru acest război decât SUA și Europa.

– Incitând obsesia globalistă cu mania transsexuală LGBTQ peste tot, dar în primul rând în fața copilului tău, la școală, la tabăra de vară a copiilor și adolescenților, chiar și la multe biserici. Acest lucru slăbește și mai mult grupurile de tineri, producând confuzie cu privire la propriul gen și, împreună cu impulsul gay și lesbiene, ceea ce va duce în perspectivă la nașterea a mai puțini copii.

Toate politicile de mai sus conduc la un singur lucru, la depopularea în masă.

Firma de armament Deagel a publicat în 2014 o prognoză de reducere masivă a populației SUA până în anul 2025. Populația Americii ar urma să scadă la doar 99 de milioane de oameni de la peste 330 de milioane în 2014. Statele vest-europene, în special Marea Britanie și Germania, ar înregistra scăderi la fel drastice ale populației.

Pe baza estimărilor lui Deagel, cele mai nesigure locuri de locuit în următorii trei ani vor fi Statele Unite și Marea Britanie, urmate de Germania și de restul statelor UE. Această prognoză a populației a fost atât de controversată, căci arătau reduceri ale populației cu 80% în Statele Unite și între 50 și 80% pentru aproape fiecare țară din Europa de Vest, încât studiul a dispărut în mod misterios de pe site-ul Deagel post Covid în martie 2022.

Până la impactul „pandemiei” Covid și al campaniei de vaccinare în masă care a urmat, mulți cercetători erau nedumeriți în timp ce examinau previziunile Deagel. Dar acum lucrurile încep să aibă mai mult sens.

Cercetătorul Craig Paardekooper a lansat recent un Raport despre previziunile depopulării globale bazate pe o actualizare a prognozelor Deagel El afirmă că până în 2025 SUA vor pierde 70,2% din populație și Marea Britanie 78,5%.

Predicțiile lui Deagel păreau atât de exagerate în 2014, încât unii oameni l-au acuzat că s-a implicat într-o operațiune psihologică. Dar poate că Deagel a avut surse bune pentru a-și susține analiza. La urma urmei, Fundația Rockefeller prevedea în analiza „Lockstep” din 2010 că pandemiile majore vor ucide zeci de milioane de oameni.

Prima sentință gravată în monumentul Georgia Guidestones afirmă: „Menține umanitatea sub 500.000.000, în echilibru perpetuu cu natura”, ceea ce reprezenta o reducere de peste 90% a populației Pământului. Un obiectiv care părea scandalos, dar pe care amploarea asasinatelor și apoi perspectiva foametei globale și a celui de-al treilea război mondial l-a așezat în rândul știrilor zilnice.”

Concluzia ziaristului american Leo Hohmann la capătul rememorării traseului macabru al proiectelor Marii Resetări nu este deloc optimistă: „Trăim vremuri ciudate și cred că sunt vremurile de sfârșit. Cu toții trebuie să ne concentrăm pe efortul de a ne întări fizic, mental și emoțional pentru ceea ce va urma”.

Sursa:Corneliu Vlad*/  ActiveNews

*Corneliu Vlad este scriitor și jurnalist, cel mai important analist de politică internațională la ora aceasta, în România.

https://informatialibera.ro/corneliu-vlad-la-davos-globalistii-au-declansat-faza-ucigasa-a-marii-resetari-cum-vor-elimina-populatia-planul-lui-rothschild-rockeffeler-schwab-soros-si-gates-in-5-puncte/

///////////////////////////////////

Coperta revistei „Time” din 2 noiembrie 2020 spune totul: ni se pregăteşte „Marea Resetare”!

Nu e nicio surpriză că în numărul din 2 noiembrie al revistei „Time” (considerată de unii ca fiind „revista Ocultei Mondiale”), pe copertă apare Pământul aflat în reconstrucţie, cu ajutorul unor schele de construcţii. Iar pe această imagine scrie cu litere mari „The Great Reset”, adică „Marea Resetare”.

Ca să fie clar de la început… cred că multora dintre noi ne place progresul, adică să ne folosim de lucrurile noi (bune) pentru a ne face vieţile mai uşoare şi mai fericite. Însă, atât timp cât ele nu ne ştirbesc din drepturile şi libertăţile noastre ca oameni, pe care le avem din naştere: dreptul de a supravieţui, de a beneficia de educaţie şi sănătate, dreptul de a munci, dreptul de a gândi liber şi dreptul de a ne exprima liber – în general, dreptul de a fi liberi.

Însă „Marea Resetare” propusă în revista „Time” este, din păcate, o viziune neomarxistă – fascistă, care urmăreşte să mai îngrădească din drepturile omului. Adică, „interesul colectivităţii trebuie să primeze în faţa interesului indivizilor”, la fel cum era sloganul lui Hitler.

„Marea Resetare” se vrea a fi impusă în lume, după pandemia de coronavirus, iar iniţiatorul acestui program este o structură globalistă, Forumul Economic Mondial (World Economic Forum). Acest forum, ca şi alte structuri globaliste (Grupul Bilderberg, Consiliul pentru Relaţii Externe etc.), sunt structuri paralele, oculte, conduse din umbră de oameni pe care nimeni nu îi cunoaşte, deşi, teoretic, membrii lor sunt „la vedere”. Cum îşi permit asemenea structuri paralele, globaliste, să ia ei decizii pentru viitorul omenirii? I-au ales cineva? Au fost ei votaţi de oameni?

Forumul Economic Mondial a fost creat şi este condus de un german, Klaus Schwab, născut în 1938 în Germania hitleristă. Acest om, care a devenit „mare personalitate mondială”, are nişte idei cu adevărat halucinante despre cum trebuie să arate lumea. De exemplu, Schwab este adeptul transumanismului, o doctrină satanistă prin care oamenii pot să devină “roboţi nemuritori”. Astfel, omului viitorului va fi modificat în mod semnificativ de tehnologii, ceea ce va naşte aşa zisa „eră transumană”. Mai precis, se vor folosi tehnologii avansate prin care oamenii vor deveni super-oameni, nu cu mult departe de modelul „Superman”, prin implanturi şi chip-uri conectate în trupuri. Se va urmări, de asemenea, prelungirea cât mai mult a vieţii, eventual obţinerea nemuririi. Pericolul acestei filozofii constă în faptul că ea urmăreşte transformarea omului dintr-o fiinţă naturală într-una cât mai artificială, asemenea unui robot; omul va fi un fel de „Robocop” sau „Frankenstein”, o „fiinţă” poate chiar lipsită de conştiinţă… Oare asta ne dorim?

Citiţi mai multe despre Klaus Schwab şi organizaţia sa, Forumul Economic Mondial, în excelentul articol de pe winteroak.org.uk, intitulat „Klaus Schwab and his great fascist reset”, adică „Klaus Schwab şi marea sa resetare fascistă”.

https://www.lovendal.ro/wp52/coperta-revistei-time-din-2-noiembrie-2020-spune-totul-ni-se-pregateste-marea-resetare/#google_vignette

/////////////////////////////////////

Editorial: Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social

Pandemia de Covid-19 a prezentat o fuziune fără precedent a intereselor corporațiilor mari cu puterea statului. Politicienii aleși în mod democratic din multe țări nu au reușit să reprezinte interesele propriilor cetățeni și să le susțină drepturile propriilor cetăţeni. Mai exact, au sprijinit măsurile de limitare a drepturilor şi libertăţilor individuale, au susţinut cenzura opiniilor divergente, propaganda și au suspendat diferitele forme de libertate. Toate aceste politici și măsuri au fost susţinute de către globalişti.

Globaliștii, care sunt obsedați de controlul societății, au decis să profite de pandemie pentru a-și crește puterea autoritară. Printre ei, cel mai proeminent a fost Klaus Schwab, fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial (WEF). În iunie 2020, el declara că „pandemia reprezintă o fereastră rară, dar îngustă de oportunitate de a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră”. Potrivit domniei sale, fiecare țară, de la Statele Unite până la China, trebuie să participe și fiecare industrie, de la petrol și gaze la tehnologie, trebuie să fie transformată.

Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că WEF s-a concentrat pe accelerarea implementării planificării centrale pentru întreaga populație globală. Acest plan de stabilire a unei noi ordini mondiale, cunoscută sub numele de Marea Resetare, a fost o temă cheie la recenta reuniune anuală a WEF, care a avut loc în perioada 22-26 mai 2022 la Davos, Elveția.

Schimbările drastice ale ordinii mondiale, cum ar fi Marea Resetare, nu au loc spontan; mai degrabă, ele sunt concepute de factorii politici globali, inclusiv miliardari influenți, politicieni, celebrități, academicieni părtinitori, filantropi bogați și birocrații organizațiilor și instituțiilor internaționale. Aceşti „influenceri” susțin ingineria socială, deoarece le va permite să dobândească controlul asupra bogăției și resurselor naturale ale lumii și să le întărească capacitatea de a modela societatea după cum consideră ei de cuviință.

La fel ca predecesorii lor, de-a lungul istoriei, inginerii sociali ai WEF consideră că nu trebuie să existe activitate spontană, nedirijată, pentru că ar putea produce rezultate care nu pot fi prevăzute. Ar putea produce ceva nou, nevisat în filosofia planificatorului. Pe baza agendei mondiale, finalizarea cu succes a transformării industriale actuale va necesita reproiectarea și controlul fiecărui aspect minuscul al vieții și comportamentului uman, inclusiv sferele private ale indivizilor, economiei, politicii și organizațiilor societale.

Am fost avertizați în urmă cu aproape două secole că, atunci când acest tip de putere tiranică va reuși, va fi ocupată cu o multitudine de sarcini mici care pătrund în viața privată, să conducă familiile și să dicteze acțiunile și gusturile indivizilor (vezi Alexis de Tocqueville – „Democrația în America”). De fapt, unele dintre cele mai ridicole controale propuse de WEF includ încurajarea oamenilor de a consuma insecte, argumentând că proteina de insecte are proprietăți de înaltă calitate și poate fi folosită ca o sursă alternativă de proteine ​​de-a lungul lanțului alimentar. Reformarea sistemului alimentar ar implica, de asemenea, consumul de „carne de cultură”, adică la produse din carne create prin cultivarea celulelor animale într-un mediu de laborator controlat.

WEF sprijină de asemenea, eliminarea „proprietății de mașini”, deoarece „a plăti pentru o călătorie sau o livrare este la fel de ușor precum folosirea unei aplicații pentru telefonul inteligent”. În cele din urmă, Marea Resetare își propune să creeze o lume în care „nu vei deține nimic și vei fi fericit” (până în 2030), deoarece oamenii nu vor poseda nicio proprietate privată și vor închiria tot ce au nevoie în viață. Desigur, cei bogaţi îşi vor păstra proprietăţile ascunse, pentru că principiul „nu vei deține nimic și vei fi fericit” se va aplica, probabil, doar oamenilor de rând.

Cu toate acestea, această premiză ignoră faptul că proprietatea privată este asociată cu progresul civilizațiilor, cu stadiile superioare de dezvoltare materială și morală și cu dezvoltarea vieții moderne de familie. Scenariul WEF ar diminua și sentimentul de securitate, care este întărit de deținerea proprietății private.

Totuși, așa cum au demonstrat diferite regimuri totalitare de-a lungul istoriei, planificarea centrală opresivă a inginerilor sociali duce la pierderea sentimentului de autonomie, libertate, demnitate, creativitate și putere. De asemenea, se pierde stimulentul de a-și îmbunătăți propria condiție și de a contribui la progresul societății (vezi FA Hayek – „Drumul spre iobăgie”). Totodată, se ştie faptul că susținătorii oricărui regim absolutist doresc ca tradițiile și obiceiurile să fie șterse, iar credinţele distruse. Cu alte cuvinte, globaliştii doresc să conceapă o ordine societală în care simpatia și asistența reciprocă vor deveni „învechite” și în care fiecare cetățean al lumii să fie neputincios, sărac și izolat, astfel încât oamenii să nu poată să se opună puterii organizate a guvernării globale. Şi ar deveni dependenți de „noua ordine mondială” pentru supraviețuirea lor.

Inginerii sociali ai WEF pledează, în esență, pentru libertatea naturală, care ar permite celor puternici să-și exercite puterea, în timp ce îi subjugă pe cei slabi. Făcând acest lucru, ei cer, practic, ca lumea să se întoarcă înapoi în dezvoltarea istoriei omenirii, către reinstituirea feudalismului și a sclaviei.

Este important să ne amintim că libertatea economică, libertatea pozitivă, libertatea politică, libertatea de gândire, libertatea de exprimare și libertatea presei nu sunt atribute ale omului primitiv sau ale iobăgiei; mai degrabă, sunt produse ale celor mai avansate stadii ale societăţii. Pentru a fi mai precişi, aceste tipuri de libertate sunt rezultatul eforturilor nenumăratelor mișcări sociale, revoluții și războaie de-a lungul istoriei omenirii.

Cu toate acestea, inginerii sociali nu sunt interesați de istoria și luptele civilizației noastre, deoarece ei cred că dețin expertiză în toate domeniile, aceasta fiind linia de gândire care se află în centrul tuturor regimurilor dictatoriale. Mai mult, susținătorii ingineriei sociale ignoră faptul că progresul omenirii, în puterile minții și inimii, în bunăstare și în tehnică, în drept și morală, implică în mod necesar participarea claselor inferioare (vezi Gustav Friedrich Schmoller – „Class Conflicts in General”).

Şi, oricine crede că inginerii sociali ai WEF au intenții nobile în timp ce proiectează și implementează Marea Resetare, se înşeală amarnic…

https://www.lovendal.ro/wp52/editorial-marea-resetare-planuita-de-globalisti-ar-putea-sa-ne-duca-in-epoca-sclavagismului-si-a-feudalismului-din-punct-de-vedere-social/

////////////////////////////////

Marea resetare sau reinventarea lui Marx

de

Marius Ghilezan

Marea resetare este un termen golit de sens, la fel ca materialismul dialectic. Toți îl folosesc, dar nimeni nu-l pricepe. Acesta a apărut din creierul lui Klaus Schwab, președintele Formului Economic Mondial de la Davos, prin iarna anului 2020, ca un document manifest pentru societatea globalistă de mâine. Însăși Angela Merkel s-a îndoit de eficiența noii doctrine economice. A apărut și o carte cu același nume.

Prin Marea resetare, Marx se reinterpretează.

Doar cei care n-au studiat ideologia celui din urmă nu cunosc punctele comune ale celor două doctrine. La distanță de aproape 200 de ani, “înțeleptul” de la Davos îl reeșapează pe Marx. Ambele gândiri sunt considerate malefice pentru că-l exclud pe Dumnezeu din puterea creației.

citește și: Ineptocratul de la Cotroceni are siamezi

Trei frați pătați

Agenda Marii Resetări ar avea, la fel ca cea a marxismului dialectic, trei componente. Prima ar viza – în viziunea lui Schwab – o economie echitabilă “a părților interesate.” Marx milita pentru egalitate, dar nu la fel distribuită. A doua idee din această agendă ar fi construirea infrastructurilor verzi, iar industriile specifice să primească stimulente de la stat. Noua direcție ecologică a dezvoltării este similară revoluției permenante, gândită de Karl Marx. În ambele doctrine statul este “forța motrice,” vorba activiștilor cu limbă de lemn. A treia se referă la a patra industrializare a planetei și la nevoia omului de a fi asistat de o putere supra statală. Și Marx avea o curriculă asemenătoare, progresul mijloacelor de producție.

Globalismul – obsesie sau scop?

Cei care vor citi Manifestul lui Marx și Engels pentru viitoarea societate multilateral dezvoltată vor putea afla că încă din1847, ei prefigurau globalismul de azi, prin maxima concentrare a capitalurilor și a mijioacelor de producție. Nu au avut viziuni idilice, dar veți putea înțelege că acești gânditori, în lupta lor pentru emanciparea socială, nu au muncit vreodată alături de clasa muncitoare, în numele căreia perorau binele absolut. Au creat un sistem criminal.

Klaus Schwab e și el un om odihnit. De profesie inginer și economist, conduce de vreo cinci decenii Forumul Economic Mondial de la Davos, o societate cu responsabilitate limitată. El zice că progresele tehnologice sunt folosite azi pentru realizarea profiturilor unor companii, în detrimentul progresului social. Marx susținea că societatea capitalistă creează mari inegalități, iar muncitorii sunt exploatați de capitaliști.

După eliberare, clasa muncitoare mergea în paradis

Creatorul doctrinei marxiste susține că prin lupta de clasă se va ajunge la o nouă conștiință socială și muncitorii se vor elibera. Materialismul dialectic se baza – în teoria lui Marx – pe materialismul istoric. Forțele de producție erau “forțele motrice” ale societății. În numele luptei de clasă, bolșevicii au dat prima lovitură de stat și au instituit comunismul. Europa de Est a pierdut cel de-al doilea război mondial. URSS a impus poveri financiare uriașe. Dar cea mai criminală acțiunea a fost instaurarea dictaturii proletariatului, în numele căruia s-au comis cele mai abominabile crime.

desen de Ștefan Popa Popa’S

“S-a obiectat că prin desfiinţarea proprietăţii private va înceta orice activitate şi că o lene generală va cuprinde lumea. Dacă ar fi aşa, societatea burgheză ar fi trebuit demult să piară din cauza trândăviei, căci în această societate cei care lucrează nu agonisesc, iar cei care agonisesc nu lucrează”, zicea Marx în urmă cu 180 de ani.  Schwab continuă azi ideile: “Umanitatea se va despovăra de „poverile cotidiene,” precum sentimentele, cugetarea liberă, proprietățile, apartenența identitară. „You’ll own nothing. And you’ll be happy about it” (Nu stăpânești nimic. Și vei fi fericit pentru asta. n.a.).

Marea resetare este un termen golit de sens, la fel ca materialismul dialectic

Dacă în lucrările lui Marx religia era opiul popoarelor, în doctrina Marii resetări, ecologismul e credința și întreaga luptă se va da pentru apărarea naturii. Și fiți antene! Omul nu va mai avea mari nevoi. Lui i se va da un salariu minim, atât cât să supraviețuiască. Roboții îi vor lua locul. Lupta pentru drepturile naturii – în lucrarea șmecherului de la Davos – va lua locul luptei de clasă, tot în numele fericirii omului.

citește și: Libertatea lui Orban seamănă cu țarcul câinelui

Mai are sens să ne reamintim prorocirea lui Marx? “Comunismul va apărea în cel mai dezvoltat stat din lume, acolo unde se adună cele mai mari capitaluri.” Globalismul, de fapt comunismul în travesti, va apărea și va pleca programat din SUA, acolo unde sunt înregistrate cele mai mari corporații din lume.

După atâtea asemenări, între Marx și apostolul său, există o singură diferență: progresul industrial se făcea la Marx în numele celor exploatați, în minunata lume nouă globalistă, în numele ecologismului. Și o singură familie finanțatoare: Rotschild.

Vocile lumii

Richard Wurmbrand

Pastor

“Istoria a cunoscut mai multe revoluții. În cea americană, oamenii au luptat pentru obținerea independenței, în cea franceză, pentru democrație, iar în cea marxistă pentru teroare, în numele revoluției,” a scris pastorul Richard Wurbrand în carea sa “A fost Marx un adept satanist?”

Marius Ghilezan

http://mariusghilezan.ro/

Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.

https://romanialibera.ro/op-ed/marea-resetare-sau-reinventarea-lui-marx/

////////////////////////////////////

Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab

Elitele vor să dicteze fiecare aspect al vieții tale, de la ceea ce mănânci, la unde mergi, la de câte ori pe săptămână ai voie să faci duș și să-ți speli lenjeria intimă.

Forumul Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) a publicat videoclipuri de propagandă alarmante în care prezintă cum va fi viața după Marea Resetare, planul radical al globaliștilor de a reface economia globală în lumea post-pandemică. Lansarea videoclipurilor urmează unui summit discret organizat de WEF și Adunarea Generală a ONU în Elveția pe tema “sustenabilității”. Pe lângă problema de lungă durată a “climei”, aceștia au discutat, de asemenea, despre transformarea sistemului fiscal global și crearea de noi rute de migrație “legale”.

Scopul central al summitului lor radical a fost de a reorganiza lumea la toate nivelurile până când oamenii vor fi oameni fără posesie, fără pastile, mâncători de carne creată în laborator, în “orașe inteligente” și în haine hipertehnice, conectate în rețea digitală, scrie Reseau International.

WEF a creat videoclipuri scurte, ciudate și de bun augur, care evidențiază modul în care oamenii îi vor ajuta să regândească lumea. Videoclipurile variază de la vaci care nu mai râgâie metan datorită tabletelor, stele de mare create în eprubete pentru a combate schimbările climatice, drone pentru reîmpădurirea în Africa, enzime din sângele uman pentru a stabiliza betonul și igienă precară pentru a salva mediul înconjurător. WEF a promovat, de asemenea, noi vaccinuri cu ARNm împotriva diferitelor boli. În plus, au sărbătorit supravegherea 24 de ore din 24, identificatori digitali pentru îmbrăcăminte, mâncare artificială și cafea.

Case “prietenoase cu clima

În țările în curs de dezvoltare, unde orașul inteligent poate fi încă puțin mai departe, se începe cu case “prietenoase cu clima” realizate cu ajutorul imprimantei 3D. Cine va beneficia de această idee de afaceri? Un sfat: agricultorii din Africa probabil că nu vor face acest lucru.

Sunt proprietari de avioane private pline de umor și călătorii frecvente, precum Klaus Schwab și prietenii săi de la WEF, care sunt preocupați de mediu. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că acțiunea începe întotdeauna cu cetățeanul, iar cei care fac toate aceste sugestii și cereri nu dau un exemplu.

Sfaturile de spălare ale lui Klaus Schwab

Recomandarea Marelui Reset și acum papă al rufelor, Klaus Schwab, este simplă: nu ar trebui să spălați blugii mai mult de o dată pe lună, puloverele o dată la două săptămâni și pijamalele o dată pe săptămână. Singurele excepții pe care cetățenii ar trebui să le permită sunt lenjeria intimă, care, cu binecuvântarea lui Schwab, poate fi spălată după fiecare utilizare, potrivit Wochenblick.

Vacile nu mai au voie să râgâie sau să urineze afară

FEM dorește ca vacile să înceapă să primească Bovaer, un aditiv furajer produs de compania olandeză Royal DSM NV. Doar un sfert de linguriță de Bovaer pe zi va reduce cu o treime eructațiile de metan pentru o vacă de lapte, spune WEF. Acest lucru ar trebui să facă agricultura prietenoasă cu clima, dar și dependentă din punct de vedere economic.

Gata cu injecțiile genetice “voluntare”

WEF promovează testele efectuate de Moderna pe oameni pentru un “vaccin” împotriva HIV care utilizează tehnologia ARNm. Se laudă că este aceeași tehnologie de succes folosită în “injecția Covid-19″. WEF a pus întrebarea: “Ce alte boli ar putea preveni tehnologia ARNm?”. În curând ar putea exista o injecție “voluntară” de gene împotriva tuturor bolilor, reale sau imaginare.

Alimente artificiale din laboratoare

Ori de câte ori te poți juca de-a Dumnezeu, WEF-ul este în flăcări. Globaliștii sărbătoresc proiectele care reproduc în laboratoare stele de mare și corali modificați genetic pentru a “stabiliza” ecosistemul din ocean.

Acum puteți lua arici de mare și să le folosiți măruntaiele ca pe o delicatesă pentru a face sushi. Este acesta doar un miraj? Pentru că, în același timp, GEF, Bill Gates & Co. lucrează la carnea artificială care, într-o zi, va hrăni lumea. Cu toate acestea, în timp ce așteptăm carnea noastră creată în laborator, suntem încurajați să mâncăm insecte.

WEF promovează cafeaua cultivată în laborator pentru a reduce defrișările, distrugând în același timp mijloacele de trai ale micilor fermieri.

În noua lume a WEF, animalele consumate de oameni ar trebui să fie hrănite cu alimente cultivate în laborator. De asemenea, ei cred că animalele de companie ar trebui să mănânce alimente crescute în laborator.

Beton cu auto-vindecare

WEF anunță o nouă armă miraculoasă pentru industria construcțiilor: “betonul autovindecător”. Betonul conține o enzimă produsă din sânge uman.

În curând, întreaga lume va putea să bea cafea falsă și să mănânce carne și legume false. Nu vi se pare că elitele încearcă să ne omoare?

Alianța de supraviețuire de 24 de ore

WEF vrea să desfășoare drone inteligente în întreaga lume, pentru a salva planeta. Nu este o coincidență faptul că guvernele au folosit drone pentru a depista “violatorii de coroane în timpul crizei coronavirusului”. Astfel, ele pot fi folosite pentru a monitoriza oamenii, așa cum se întâmplă deja în China.

Urmărirea hainelor tale va salva planeta, spune WEF. Dacă globaliștii pot urmări pe toată lumea și tot ceea ce vor ei să crezi, lumea ta va deveni cumva mai bună? Marea resetare înseamnă că elitele vor avea un control mai mare asupra vieții voastre.

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/via-a-dup-marea-resetare-planurile-sinistre-ale-forumului-economic-mondial-i-ale-elitelor-reprezentate-de-klaus-schwab-1571065

//////////////////////////////////

În țara lui Orwell ignoranța este putere

de Rost Online

Gândirea de stânga a avut întotdeauna o problemă cu adevărul și adecvarea la realitate. Când realitatea nu i-a convenit, a edulcorat-o, a mistificat-o sau, pur și simplu, a distrus-o. Nu a contat că asta a presupus eliminarea a milioane de oameni. Dacă acesta e prețul care trebuie plătit pentru edificarea paradisului comunist, atunci fie. Stânga a fost mereu dispusă să plătească cu viața altora pentru urmărirea fanteziilor sale utopice.

Orwell a surprins foarte bine modul în care stânga contorsionează limbajul și gândirea pentru a schimonosi realitatea într-un pat al lui Procust ideologic. Termeni ca doublethinking sau doublespeak sunt greu de tradus în limba română. Orice formulă lingvistică ar alege un traducător, ar fi necesare câteva paragrafe de explicații pentru ca un cititor neavizat al operei lui Orwell să înțeleagă despre ce este vorba. O altă abordare pentru a înțelege acești termeni este utilizarea unor exemple concrete. Din nefericire, chiar Oficiul Național de Statistică din țara lui Orwell ne-a oferit recent un exemplu de doublespeak, de limbaj dublu, menit să ascundă, nu să dezvăluie realitatea.

De luni bune publicul din Marea Britanie așteaptă ca datele recensământului din 2021 să fie făcute publice. De ani de zile, chiar de decenii, o mare parte a populației native este îngrijorată de fenomenul imigrației, legale și ilegale, cu toate implicațiile ce decurg din rapida schimbare a peisajului demografic. Datele recensământului, în funcție etnie sau locul de naștere a locuitorilor Regatului Unit, ar fi dezvăluit o imagine actualizată, bazată pe date, cu privire la realitatea demografică și raportul dintre nativi și alogeni.

Oficialitățile au amânat în mod repetat publicarea rezultatelor recensământului sub diverse pretexte. Totul a culminat cu un tweet al Oficiului Național de Statistică prin care se anunță că, pentru a „include toate datele disponibile, inclusiv cele din Recensământul din 2021”, seriile de date în funcție de naționalitate și țara de origine nu vor mai fi urmărite și, deci, nici publicate. Au schimbat modul de „producere” a informațiilor statistice cu privire la populație pentru ca informații cheie privind migrația și schimbările majore demografice să nu mai ajungă la cunoștința publicului. Să nu care cumva ca nativii să descopere că sunt pe cale să devină o minoritate în propria țară și să pună de o răscoală populistă.

Să nu uităm că vorbim de un public care în majoritate a votat pentru BREXIT, cu subiectul imigrației în centrul atenției, și care a votat în ultimele rânduri de alegeri cu conservatorii care au promis să controleze fenomenul. În cei 12 ani de guvernare ai Partidului Conservator, presupus partid de dreapta, imigrația nu a scăzut, ci chiar a crescut, iar datele ultimului recensământ ar fi dezvăluit amploarea fenomenului și modul flagrant în care așteptările alegătorilor acestui partid au fost înșelate.

Dacă războiul este pace, libertatea este sclavie, iar ignoranța este putere, atunci și ascunderea datelor statistice incomode este informare completă și incluzivă a cetățenilor.

Se pare că nu este nevoie de o dictatură monopartinică pentru a implementa o agendă radicală de transformare a societății. Acest lucru se poate face și prin intermediul unui iluzoriu pluralism politic denumit pompos și găunos democrație liberală.

RADU PORUMBARU

https://www.rostonline.ro/2022/11/in-tara-lui-orwell-ignoranta-este-putere/

///////////////////////////////////

Patru ipoteze despre elita globală secular-corporatistă. Care e filosofia care stă la baza nenorocirilor produse in numele “progresului”!

Toată lumea are o teorie despre ceea ce se întâmplă. Dar multe dintre ele sunt parțiale, sau fragmentare, sau prea simple în explicații – atribuind prea multă importanță “capitalismului” sau “globalismului” sau “oportunismului” sau “consecințelor neintenționate”. Trebuie să continuăm să încercăm să dăm sens întregului scenariu.

Ipoteza lui Rene Guenon, schițată pentru prima dată în jurul anului 1930, a fost că toate civilizațiile posedă puteri spirituale și temporale și, prin urmare, încorporează cumva o tensiune între cele două: dar că, pentru prima dată în istorie, modernitatea noastră de după 1500 a plasat temporalul deasupra eternului, materialul deasupra spiritualului: pe scurt, “statul” deasupra “bisericii”. Au fost câteva ipoteze conexe oferite în același timp: cum ar fi ipoteza lui Julien Benda, conform căreia clerul, sau intelectualii, își schimbase preocuparea: astfel încât valoarea imensă pe care o atribuiseră întotdeauna chestiunilor nepământene era acum atribuită chestiunilor lumești. Altfel spus, intelectualii erau acum corupți, venind după profituri murdare.

Paul Kingsnorth, inițial anticapitalist, el se credea de stânga, ca apoi să se afle mai mult sau mai puțin la dreapta. Ipoteza sa este că declinul creștinismului în civilizația noastră – declinul eternului și al spiritualului – coincide și a fost probabil cauzat în cele din urmă de ascensiunea a ceea ce el numește “mitul progresului”. Progresul este convingerea că lumea, această lume, devine mai bună. Acest mit este genul de lucru pe care îl putem asocia cu Francis Bacon sau John Stuart Mill, sau chiar cu Bayle, Mandeville, Voltaire, Smith, Hegel, Comte, Marx – mai mult sau mai puțin toată lumea din secolele XVII-XIX, cu excepția celor mai extreme tipuri de Bossuet sau Maistre, și cu excepția lui Burke la sfârșitul vieții sale. Kingsnorth construiește pe această ipoteză o viziune foarte eficientă a istoriei, care îi permite să explice de ce stânga și corporatiștii sunt atât de de acord în zilele noastre. Cu toții, spune el, doresc progresul. Cu toții contribuie la ceea ce el numește Mașina.

Să acceptăm aceste două ipoteze. Dar trebuie să adaug o a treia, care adaugă o complicație interioară celei de-a doua și, astfel, face ca întregul scenariu să fie un pic mai dinamic. Aceasta poate chiar să explice de ce există atât de multă confuzie cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Ipoteza este că nu a existat niciodată un singur “mit al progresului”: puterea mitului progresului a fost aceea că el conținea o diremție interioară, așa cum obișnuiau să o numească traducătorii lui Hegel: o diviziune interioară.

Existau două poziții rivale, care nu erau de acord cu privire la cum, chiar dacă erau de acord cu privire la ce. Ce anume era o presupoziție absolută – ceva atât de fundamental încât nu era niciodată pus la îndoială de niciuna dintre părți. Așa cum se întâmplă întotdeauna, dezacordul din prim-plan a distras atenția de la acordul mai profund care domina totul în fundal. Au fost de acord asupra faptului că se înregistrau progrese și că acestea ar trebui să se întâmple. Ceea ce nu au fost de acord a fost modul în care ar trebui să aibă loc.

Pe de o parte, exista argumentul că progresul avea loc indiferent dacă ne plăcea sau nu. Acesta se producea prin ceea ce Adam Smith numea mâna invizibilă, ceea ce Samuel Johnson numea concatenarea secretă, ceea ce noi numim acum uneori legea consecințelor neintenționate. Acesta este procesul prin care mulți oameni, în urmărirea propriilor interese individuale, au contribuit la apariția unui bun pe care nimeni nu l-a intenționat vreodată și pe care nimeni nu l-a anticipat, dar care poate fi înțeles retrospectiv.

Pe de altă parte, a existat argumentul că progresul ar avea loc numai dacă am adopta convingerile raționale corecte, viziunile iluminate corecte (liberté, égalité, fraternité etc.) și ne-am propune să impunem lumii politicile sau schemele sugerate de convingerile raționale corecte și de viziunile iluminate corecte. Acest lucru trebuia să pună accentul pe planificare mai degrabă decât pe consecințele neintenționate: iar planificarea putea fi eficientă doar dacă era realizată de cei aflați la putere. Așadar, cei puternici trebuiau să fie subjugați de către experții în iluminare.

Diferența dintre aceste două poziții constă în faptul că una vede un proces inconștient, iar cealaltă vede un impuls conștient. Aceste două poziții au dominat dezbaterea politică timp de două secole: în general, o parte a favorizat piețele și activitatea privată independentă și aparent (dar nu de fapt sau în cele din urmă) egoistă, iar cealaltă parte a favorizat un cameralism, colbertism sau comtism de planificare științifică și activitate publică colectivă.

În practică, bineînțeles, cele două au fost amestecate, au primit o varietate de nume, iar unii oameni care au început de o parte au ajuns de cealaltă parte: luați în considerare deriva lui John Stuart Mill sau a lui T.H. Green de la liberalism la socialism; dar luați în considerare și deriva lui Kingsley Amis, Paul Johnson și John Osborne în cealaltă direcție. Să deslușești toate acestea este o muncă infernală: și ar trebui lăsată istoricilor care au răbdare pentru asta. Dar istoricii lasă, de obicei, totul doar puțin mai puțin complicat decât au găsit: sau, să spunem, cu un pas mai complicat decât au lăsat istoricii anteriori.

Așadar, toate acestea necesită explicații: și explicarea lor în abstract, așa cum fac eu aici, face cu siguranță posibilă explicarea faptului că liberalii au fost uneori de o parte sau de alta, iar conservatorii sunt la fel de quijotici: unii conservatori au favorizat planul; alții au favorizat mâna invizibilă. Nu există o logică sigură în această politică. Niciun nume în politică nu are un înțeles fix – cu excepția cazului în care noi îi dăm unul.

Ideea acestei ipoteze este de a spune că toată politica ultimelor două secole a fost dominată de discuții cu privire la faptul dacă progresul va avea loc prin respectarea sau prin încălcarea, ca să spunem așa: dacă va trebui să fie teoretizat în mod conștient și apoi impus printr-o politică atentă sau dacă va trebui să apară fără o planificare deliberată, în așa fel încât doar istoricii de mai târziu vor încerca să îl înțeleagă pe deplin. Dar acest lucru a ajuns la final. Suntem acum în etapa următoare.

În parte, acest lucru se datorează faptului că, așa cum spune Kingsnorth, mitul progresului – deși nu a murit în totalitate – își dă ultima împărtășanie. Se poate spune că a avut probleme încă din anii 1890 și a fost zguduit de Primul Război Mondial, dar a suferit șocurile sale recente începând cu anii 1970, cu poluarea, populația, stagflația, ozonul, dioxidul de carbon, ipotecile subprime și așa mai departe.

Deocamdată, globaliștii nu știu exact cum să facă pătratul cercului de a dori “progres” (sau, cel puțin, de a dori să fie “progresivi”) și de a dori “durabilitate” în același timp. Dacă avem un mit în acest moment, acesta este cu siguranță mitul sustenabilității. Poate că globaliștii și localnicii precum Kingsnorth vor descoperi că, deși nu sunt de acord în multe privințe – COVID-19, de exemplu – sunt de acord în ceea ce privește durabilitatea. Mitul sustenabilității este acela că, prin retragerea la viața locală și luddism sau prin avansarea spre reconversia tehnologică, rewilding și transumanism, ne putem stabili un mod de existență care ne va permite să supraviețuim într-un mod mai puțin frenetic, distructiv și galopant.

Dar mai este ceva de adăugat la aceasta, o a patra ipoteză, și aceasta este într-adevăr ipoteza de încoronare. Am spus că, timp de câteva secole, a existat planificare versus laissez-faire, sau conștiință versus consecințe neintenționate – ambele încercând să afle cum să facă lumea, această lume, mai bună. Dar mai există și altceva. Cea de-a patra ipoteză este că unele figuri de la începutul secolului al XIX-lea au întrezărit că cele două poziții ar putea fi fuzionate. Hegel a fost una dintre aceste figuri; chiar și Marx. Au fost și alții; și sunt mulți și acum. Fuziunea a însemnat ceva de genul următor

Până acum am făcut greșeala de a crede că binele poate fi impus în mod conștient – de obicei prin precepte religioase – dar am descoperit, prin amabilitatea lui Mandeville, Smith și a economiștilor, că binele poate fi obținut prin consecințe neintenționate. Totuși, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să adoptăm politici de laissez-faire: dimpotrivă, acum că înțelegem consecințele neintenționate, știm cum funcționează întregul sistem inconștient al lumii și, din moment ce știm cum să încorporăm cunoștințele noastre despre acest lucru în politicile noastre, putem realiza în cele din urmă o ordine mondială perfectă, științifică și morală sau evidențiată și justificată.

Este clar acest lucru? Iluminismul scoțian a creat expertul empiric, care a fuzionat cu progresistul conștient și sigur din punct de vedere moral, pentru a deveni speranța lumii. Fără îndoială, cei mai mulți dintre noi au renunțat la fanteziile hegeliene și marxiste despre “sfârșitul istoriei” sau despre “emancipare”, dar cred că umbra acestor fantezii a supraviețuit și a ajuns să se împlinească definitiv în majoritarismul științific-and-moral recent, văzut clar de când COVID-19 a sosit în lume.

Nu putem da sens situației noastre folosind vechiul limbaj al “colectivismului” versus “individualismului”. Adevărul este că, în epoca noastră post-progresistă, experții se simt mai îndreptățiți ca niciodată să impună tuturor un set de protocoale și precepte “bazate pe dovezi” și “justificate din punct de vedere moral”. Ei se simt mai îndreptățiți pentru că îmbină cunoștințele despre cum funcționează lucrurile la nivel individual (prin modelarea și observarea proceselor inconștiente sau a consecințelor neintenționate) cu certitudinea cu privire la ceea ce este corect să facem la nivel colectiv (având în vedere că vechile fantezii ale progresului au fost modificate de o ideologie puritană și restrictivă a sustenabilității și supraviețuirii, plus diversitatea, echitatea și incluziunea – care, întâmplător, servește mai degrabă ca un impuls restrictiv decât ca o anticipare a emancipării marxiste).

Acest lucru nu este doar toxic, ci și încâlcit. Nivelurile de ipocrizie și de autoamăgire implicate în aceasta sunt formidabile. Globaliștii au o doctrină de fier în politica lor sustenabilă de salvare a lumii, sau “sustenabilitatea”. Aceasta este aproape inatacabilă, deoarece se bazează pe cele mai mari realizări ale științei naturale și morale. Este, desigur, alimentată de vechea lăcomie achizitivă, dar și de sentimentul pentru cei care au nevoie să fie ridicați la un nivel superior sau să li se ofere ceva în schimbul lipsei lor de privilegii; și, în plus, face lumea mai bună, “salvează” planeta și aureste cuștile celor neprivilegiați și palatele celor privilegiați în același lac moral auriu și prostesc.

Poate că, așa cum întrezăresc Guenon și Kingsnorth – de asemenea, Delingpole și Hitchens – adevărul este că trebuie să ne întoarcem de fapt prin întreaga Epocă a Sustenabilității și Epocă a Progresului la Epoca Credinței. Cu siguranță, cineva sau ceva trebuie să forțeze aceste “elite” să se supună unei viziuni mai înalte: și cred că singurul mod în care putem înțelege acest lucru în acest moment este să ne imaginăm că o biserică, un profet sau un filozof ar putea să le doboare secularitatea corporatistă de stat, să le arate că credința lor este doar o ideologie care le servește interesele și că ar trebui să se supună unei doctrine cu adevărat pline de har care poate admite greșeala, eroarea, chiar și păcatul. Acest lucru nu s-ar face prin scuze publice, sau prin afișare politică ipocrită, ci prin interogarea propriilor lor suflete.

Cu siguranță nu spun că acest lucru se va întâmpla, sau chiar că ar trebui să se întâmple (sau că ar putea să se întâmple): dar cu siguranță este tipul de lucru care trebuie să se întâmple. Adică, este tipul de lucru pe care ar trebui să ni-l imaginăm că se va întâmpla. Ceea ce se va întâmpla va fi fie mai mult din aceeași veche Lebădă Albă, fie poate un eveniment neașteptat de tip “Lebăda Neagră” (nu neapărat un lucru bun: se pare că suntem prea pasionați de criză în acest moment). Dar, oricum ar fi, o sensibilitate reacționară pare a fi singura capabilă să manifeste o oarecare conștientizare a ceea ce se întâmplă.

Pentru mai multă claritate, permiteți-mi să enunț din nou cele patru ipoteze despre ceea ce s-a întâmplat:

1. De-a lungul tuturor timpurilor a existat un echilibru între spiritualitate și secularitate. În modernitatea noastră, secularitatea este dominantă. Există doar această lume.

2. Timp de aproximativ trei secole am crezut că această lume se îmbunătățește și că ar trebui să se îmbunătățească. Acesta este “mitul progresului”.

3. Întotdeauna a existat un dezacord cu privire la progres: unii au presupus că acesta se întâmplă ca urmare a accidentului și a interesului individual; alții au presupus că se poate întâmpla doar ca urmare a unui proiect deliberat.

4. Dar nu trebuie să ignorăm faptul că a existat o fuziune foarte inteligentă a celor două poziții: o fuziune care nu a dispărut odată cu dispariția “mitului progresului”, ci care supraviețuiește pentru a susține politica ciudată și inedită a ceea ce am putea numi “mitul sustenabilității”. Această fuziune este extrem de condescendentă și sigură pe sine, deoarece combină certitudinea științifică despre ceea ce s-a întâmplat în mod inconștient pentru a îmbunătăți lumea cu certitudinea morală despre ceea ce ar trebui făcut acum în mod conștient pentru a îmbunătăți lumea. Ea pare să îmbine individul și colectivul împreună într-un mod care este menit să facă imposibilă revenirea.

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/patru-ipoteze-despre-elita-global-secular-corporatist-care-e-filosofia-care-st-la-baza-nenorocirilor-produse-in-numele-ptogresului-1575171

/////////////////////////////////////////

Elitele de la Davos și noul război cultural global

Alexandru Lazescu

Închinîndu-se slugarnic în fața Chinei elitele corporatiste și culturale occidentale anunță că sunt dispuse la orice compromisuri pentru a-și prezerva în continuare beneficiile aduse de o globalizare care a ignorat complet realitățile geopolitice ale lumii actuale

  În acest an Karl Schwab, inițiatorul Forumului Anual de la Davos (WEF) l-a invitat pe Xi Jinping să țină „keynote speech„. Imaginea proiectată în exterior este aceea a unui univers paralel în care evoluează și Xi Jinping și mai ales elitele occidentale, marii beneficiari ai globalizării din ultimele trei decenii, după cum scrie și Will Lloyd în UnHerd. După cum observa cineva pe Twitter, Klaus Schwab a fost întotdeauna  slugarnic față de invitații săi însă prin maniera în care a preluat entuziast punctajul din discursul lui Xi Jinping el atinge un nivel record în materie transformînd Forumul Economic de la Davos într-o marionetă a Chinei. O țară al cărui minister de externe tocmai a transmis într-o serie de postări pe Twitter (care, previzibil, nu le-a considerat în nici un fel false sau măcar problematic e așa cum vigilent a procedat în America cu cele ale multor personalități de orientare conservatoare) că acuzele privind munca forțată la care ar fi supusă populația uighură „sunt cea mai mare minciună a secolului al cărei obiectiv este acela de compromite autoritățile și companiile chinezești pentru a sabota dezvoltarea Chinei”.

   Deloc surprinzător, Xi Jinping a lăudat virtuțile globalizării și multilateralismului. Cu precizarea, știm deja asta deși nu ni s-a spus explicit, că acestea trebuie să aibă obligatoriu „caracteristici chinezești”, ca să parafrazăm felul în care Beijingul descrie comunismul practicat în China. Adică să țină cont de interesele Chinei. La fel de previzibil el nu a avut nici o referire la Hong Kong, Taiwan sau uighuri iar în ceea ce privește pandemia pornită din Wuhan care a dat peste cap întreaga planetă s-a mulțumit să constate că „ghidată e știință, rațiune și spirit umanitar lumea a obținut progrese în lupta cu COVID-19”. Este interesant de subliniat că noua administrație de la Washington a interzis utilizarea sintagmelor „China Virus” sau „Wuhan Virus” în toate documentele oficiale. Această grijă pentru menajarea sensibilității Beijingului vine în contrast, după cum observa Ionuț Popescu pe Facebook, cu maniera deschisă și tolerantă din Occident față de denumiri precum rădăcina COVID-19 „Britanică”, „Braziliană” sau „Sud-Africană”.

   Spre satisfacția audienței și în aplauzele lui Karl Schwab care s-a arătat încîntat de discursul liderului chinez despre „viitorul nostru comun”, Xi Jinping a repudiat fără să o spună deschis abordarea Statelor Unite în timpul mandatului lui Donald Trump pe care a caracterizat-o drept „un nou Război Rece„, un demers izolaționist care nu poate duce decît la diviziune și confruntare. Ceea ce ar avea, sugerează el destul de explicit, un impact economic negativ inacceptabil asupra marilor corporații occidentale prezente pe piața chineză. Avertisment pe care elitele occidentale, în special cel corporatiste, în conștientizează perfect. Singura problemă este aceea că audiența de la Davos ignoră complet semnalul transmis de alegerea lui Donald Trump din 2016, de entuziasmul cu care a fost votat de 75 de milioane de americani anul trecut sau de nervozitatea în creștere din Europa, dacă ar fi să ne uităm doar la revoltele recente din Olanda sau Austria. Nu ar trebui. O reamintire utilă ar fi maniera în care celebrul diplomat francez Talleyrand caracteriza comportamentul Bourbonilor reveniți la putere după înfrîngerea lui Napoleon la Waterloo: „nu au învățat nimic și nu au uitat nimic”.

   La fel de bulversantă, este imaginea acestor proeminenți lideri politici, corporatiști și ONG-iști, mulți dintre ei abonați permanenți la reuniunile anuale din Elveția, care nu scapă nici un prilej să facă trimitere la principii generoase și valori înalte, care par cu toții cuprinși de o amnezie generalizată în privința naturii regimului de la Beijing. „Caracterizarea făcută de Xi influenței Chinei în afacerile mondiale s-ar potrivi perfect într-o discuție despre social- democrația scandinavă sau într-o dezbatere dintr-un workshop organizat de Barack Obama„, remarcă Will Lloyd.  „Acum că a devenit o „țară socialistă modernă,” China va lucra cu alte țări pentru a construi „o lume deschisă, incluzivă, pașnică și frumoasă” unde va domni „pacea durabilă, securitatea universală, și prosperitatea comună.” E greu de crezut că Klaus Schwab și restul audienței nu realizează că maniera în care China și Occidentul văd „viitorul comun” este fundamental diferită de cea occidentală și că întreg discursul liderului chinez nu este nimic altceva decît o înșiruire de platitudini menite să rezoneze cu frazele standard agreate în Occident. Însă se pare că acest lucru este de interes secundar în raport cu beneficiile imediate ale afacerilor făcute în China și salvarea globalismului în forma sa actuală, extrem de dezechilibrată.

   În acest sens este interesant de menționat faptul că, așa după cum relevă Wall Street Journal, anul trecut a fost prima dată cînd investițiile directe făcute în China au fost mai mari decît cele din Statele Unite iar printre marii investitori se numără mari corporații occidentale, de la Walmart, Starbucks (o investiție de $150 milioane), gigantul industrial Honeywell International, Adidas din Germania, la Tesla și Walt Disney sau corporații farmaceutice ca Astra Zeneca, care va deschide în acest an birouri in 5 orașe chinezești. Toate par prea puțin preocupate de faptul că pandemia a plecat din China, de reprimarea dură din Hong Kong, de amenințarea Taiwanului (chiar înaintea discursului lui Xi de la Davos Beijingul a trimis, un exercițiu de intimidare, avioane militare în spațiul aerian al Taiwanului) și de comportamentul agresiv al Beijingului față de companiile străine. Iată cum problema lanțurilor de aprovizionare riscante, de pildă în domeniul medical, dependente de voința unui guvern autoritar, chestiune intens discutată anterior, la începutul pandemiei, s-a evaporat brusc între timp.

  Corporațiile occidentale, sunt interesate doar de impactul imediat și deloc de cel geostrategic, și pînă la urmă de viitorul lumii occidentale, spre deosebire de cele chinezești care, ca Huawei sau ZTE, de pildă, sunt parte integrantă, ca vectori de influență și control, a strategiei Chinei de obținere a hegemoniei globale. Am primit o ultimă confirmare chiar zilele trecute, din Suedia, unde CEO Ericsson, Borje Ekholm, a avertizat că o decizie a țării sale  de interzice echipamentele Huawei și ZTE pentru rețeaua 5G va avea un impact negativ asupra afacerilor corporației în China într-un moment în care profiturile din ultimul trimestru din 2020 au fost extrem de promițătoare.

   Davosul confirmă încă o dată ruptura enormă dintre majoritatea elitelor occidentale din spațiul politic, din cel academic și cultural, din mediul de afaceri, care promovează un cinic corporatism geo-economic, și restul populației. Tema acestei rupturi fundamentale nu este neapărat nouă. În 1941 James Burnham vorbea despre ceea ce el descria drept mariajul dintre capitalism și un amplu stat birocratic în care vechea burghezie este înlocuită de o „nouă clasă managerială” care, spunea el, la sfîrșitul procesului va obține dominația socială pentru că deși nu reprezintă decît 10-15 procente din populație, se bucură de o enormă influență asupra guvernării, în mass media, în spațiul academic și în economie. Alte două cărți apărute anul trecut, „Culture Wars” a lui Michael Lind  și „The Coming of Neo-Feudalism” (un titlul mai mult decît sugestiv) sub semnătura lui Joel Kotkin, abordează și ele această confruntarea majoră, de natură culturală, care a înlocuit vechea confruntare dintre Dreapta și Stînga, de natură preponderent economică. Ceea ce explică acest nou „război cultural”, amplificat de globalizare, între o clasă superioară, elitele politice, manageriale, din  spațiul media, din universități, din aparatul birocratic al statelor și din cel al organizațiilor internaționale, de la structurile în mare parte osificate de la ONU la cele din Uniunea Europeană, cosmopolite și educate, și restul societății.

   După o perioadă remarcabilă prin dispersia mare a bogăției și oportunităților, scrie Kotkin, ne întoarcem inexorabil spre o eră de tip neo-feudal caracterizată de o concentrare a bogăției, de stagnare demografică și de un dogmatism sporit. În opinia sa noua structură de clasă seamănă cu cea din timpurile medievale. „În vîrful noii ordini se află o elită clericală renăscută, „clerisy”, care domină etajele superioare de decizie profesionale din universități, mass-media și spațiul cultural, și o nouă aristocrație în care rolul principal îl joacă noua oligarhie tehnologică care se bucură de o bogăție fără precedent și exercită un control în creștere asupra informațiilor. Aceste două clase corespund celor două stări dominante din perioada premergătoare Revoluției Franceze„.

   Motto-ul Davos-ului din acest an este: „Un an crucial pentru reconstruirea încrederii”. În ultimul an Karl Schwab a inițiat un proiect, „Marea Resetare” prezentat într-o carte pe care a publicat-o recent, care a stîrnit enorme controverse pe plan internațional. Ideea fiind aceea că trebuie să ne schimbăm fundamental modul de viață pe liniile de discurs de acum clasice: schimbările climatice, despre care ni se reamintește permanent că suntem responsabili (o ipoteză mai mult decît discutabilă), deschiderea generală către comerțul global, lupta cu inechitățile, în principal la nivel abstract, etc E vorba de utopia globalistă cu care și China este de acord atîta vreme cît îi servește interesele. În acest context atît Klaus Schwab, în consens cu elitele care de regulă vin la Davos (anul acesta s-a organizat online), nu au avut nici un fel de reținere să-l invite și să-l salute entuziast pe liderul unui regim autoritar, tot mai agresiv față de toți cei care îl deranjează, să ofere viziunea sa privind direcția în care ar trebui să evolueze planeta.

   În Globalist Civilization Is Bound to Fall un jurnalist spaniol face  o incursiune în istorie, cu trimitere la declinul Imperiului Roman după moartea lui Marc Aurelius sub fiul acestuia, Commodus, și la cel al dinastiei Ming în timpul împăratului Wanli, pentru a scoate în evidență enorma falie care desparte astăzi elitele globaliste reunite, într-un de acum adunare rituală anuală, la Davos și acea clasă de mijloc care asigură în fond osatura de sprijin a democrațiilor occidentale. O imagine de ansamblu care, crede el, „aduce aminte de comportamentul aberant al împăratului Wanli și nebunia lui Commodus„. Sub semnul „Marii Resetări” care, ni se spune, ar trebui să fie țelul grandios al omenirii pentru următorii 10 ani, cînd după ce vom renunța complet la orice fel de proprietate și la viața privată vom fi fericiți peste măsură. Între timp au apărut chiar și studii care scot în evidență faptul că izolarea pandemică ne-ar fi schimbat pe toți în bine. „Problema cu această elită dominantă este că s-au lăsat convinși de Big Tech că funcționăm ca oameni întocmai ca acele nenorocite ecrane albastre din Windows-ul lui Bill Gates, că suntem aidoma unor simple mașini care pot fi închise și apoi repornite cu un simplu Ctrl-Alt-Delete„, mai crede jurnalistul spaniol.

https://www.contributors.ro/elitele-de-la-davos-si-noul-razboi-cultural-global/

////////////////////////////////////////

(Pentru ca lor le este frica de oameni destepti,manipuleaza siinvatamantul lumii…)Noile legi ale educației, între regres și stagnare 

Nu orice schimbare este obligatoriu și benefică. După un ministru al educației neperformant nu va veni în mod obligatoriu unul mai bun, mai ales dacă este vorba despre continuatorul acelorași politici educaționale rupte de nevoile reale ale societății.Întreg procesul de elaborare al legilor învățământului, inclusiv consultarea, a fost mai degrabă o furișare, totul s-a făcut pe vârfuri, în spatele ușilor abrupt închise. Un posibil prim indiciu că nu interesul elevilor este prioritar și că există considerente politico-electorale superioare interesului școlarilor! “Proiectul legilor educației de partid” ar fi o formulare mai potrivită pentru parcursul de până acum.Abordările aiuritoare – din belșug – inundă proiectul noilor legi: evaluarea națională dublată de examenul de admitere la liceu, probe scrise la bacalaureat fără nicio legătură cu profilul urmat, revenirea la educația “multilateral dezvoltată“, principii de fundamentare specifice educației mileniului doi, ignorarea propunerilor și modificărilor generate de societatea civilă etc. Decidenții se pare că au considerat – în mod profund vătămător pentru actul educațional – că valoarea propunerilor de completare și modificare a proiectului legilor educației este dată exclusiv de apartenența autorului la o sferă de interese anume. Principiul câștigător pare a fi “de la cine vine propunerea?”.AdsAtunci când fundația este șubredă, construcția are toate șansele de a se nărui sau de a fi grav afectată. Din structura proiectului “legii învățământului preuniversitar“ lipsesc unele principii fundamentale iar altele rămân cu interpretări limitate, anacronice, deși necesitatea lor a fost intens semnalată și propuneri în acest sens au fost făcute din rândul independenților și al neafiliaților politic. Nu vom regăsi în viitoarea lege principiul predictibilității circuitului educațional, oricând elevii și profesorii pot fi bulversați și pe mai departe de modificări intempestive, nefundamentate pe cercetări și studii (vezi eliminarea mediei din gimnaziu la admiterea la liceu). Nu ne vom intersecta nici cu principiul viziunii globale și unitare deși acesta se află în strânsă legătură cu principiul predictibilității circuitului educațional și urmărește abordările unitare la nivel de sistem. Era necesară prevenirea situațiilor tradiționale în care fiecare venire a unui nou ministru al educației modifică pachetul legilor educației, în majoritatea cazurilor nu din rațiuni educaționale. Nu vom vedea pe niciunde nici principiul siguranței în școli chiar dacă statul este obligat să asigure siguranța elevilor pe toată perioada prezenței lor în școală și să asigure despăgubiri/reparații în situația în care nu asigură respectarea lui. Prin neincluderea principiului se proclamă public faptul că siguranța copiilor nu este o prioritate pentru statul român nici pe mai departe. Printre “valorile“ propuse de sistemul de învățământ preuniversitar nu se numără și această valoare fundamentală (deși avem în textul propus spre exemplu “starea de bine“), primordială în orice instituție în care se află copii. Cu alte cuvinte învățământul este obligatoriu dar instituțiile care îl furnizează nu garantează în mod expres siguranța elevilor. Nu se va face nimic pentru adoptarea principiului sistematizării și continuității desi conținuturile transmise prin procesul de învățământ trebuie să reprezinte o continuitate logică a celor însușite anterior (prin realizarea unor conexiuni intra și interdisciplinare) iar acest lucru trebuie garantat de stat. Dacă aveați impresia că veți regăsi în proiect principiul responsabilității și al bunei credințe, să știți că nu este așa. Responsabilitatea nu este un concept asumat, uzitat sau un atu al sistemului actual, nu va fi nici de acum înainte o prioritate. Cireașa de pe tortul educației este lipsa principiului depolitizării/nepolitizării sistemului de educație. Fără statuarea acestui principiu, școala rămâne pe mai departe un tărâm al propagandei politice (vezi invitarea politicienilor la festivitățile de deschidere a anului școlar), al jocurilor politice și al beneficiilor numirilor politice (de notorietate în ultimii treizeci de ani).AdsPe final, un aspect definitoriu pentru viitorul educației din preuniversitar. Unitățile de învățământ vor avea în continuare limitarea răspunderii publice exclusiv la “performanțele“ lor. Limitarea răspunderii publice a școlii exclusiv la “performanțe“ fără a include aici în mod expres și răspunderea pe alte paliere (neîndeplinirea atribuțiilor, încălcarea legii, neglijența, omisiunea, abuzul etc) arată nivelul de așteptări scăzut pe care trebuie să îl avem cu privire la “modificările“ propuse.Realitățile educaționale ale mileniului trei nu pot fi evitate, chiar dacă la acest moment contactul vizual al “ctitorilor“ momentului cu acestea este întrerupt în mod voit. Proiectul noilor legi ale educației va fi din nefericire un și mai mare generator de inechitate și un însemnat catalizator de mediocritate. De ce am ajuns în acest punct? Pentru că forma actuală este rodul neconsultării reale a profesorilor și al ignorării feedback-ului societății civile în redactarea proiectului! Sistemele de valori și referință ale politicianului român – “edificator“ de legi mândru nevoie mare – rămân preponderent șubrede asemenea construcției educaționale pe care o propune. Nu căutați alte elemente de substrat, nu le veți găsi!Link pagină autor aiciZeno Sustac  este doctor in filosofie, conflictolog, mediator, avocat, parinte, membru in Consiliul de Mediere din anul 2009, expert european in domeniul medierii, scriitor in domeniul Rezolvarii Alternative a Disputelor, coordonator & fondator al grupului “Parintii Elevilor din Romania”

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com

Noile legi ale educației, între regres și stagnare

 Noile legi ale educației, între regres și stagnare 

https://ziare.com/legile-educatiei/noile-legi-ale-educatiei-intre-regres-si-stagnare-1783440?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

//////////////////////////////////////

Acoliții lui Putin, din Parlamentul European. Nume, tactici, legăturile cu Rusia

   https://universul.net/acolitii-lui-putin-din-parlamentul-european-nume-tactici-legaturile-cu-rusia/

///////////////////////////////////

Fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior a fost eliberat condiționat

De Ana Popovici

Fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior a fost eliberat condiționat în urma unei sentințe date de Judecătoria Sectorului 4. Maior a fost și șef al celei mai mari organizații de revoluționari din România, Blocul Național al Revoluționarilor.

„Fostul deputat și sef al Revoluționarilor, Dorin Lazăr Maior, este liberat condiționat după 5 ani și 2 luni de detenție. Tribunalul Ilfov a confirmat astăzi sentința Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a dispus ca Maior să își redobândească libertatea. Maior a fost judecat în mai multe dosare de corupție, inclusiv pentru acuzații de șantaj, a ajuns la o pedeapsă finala de 9 ani și jumătate și a fost încarcerat după o extrădare din Dubai, în 2016”, a anunțat jurnalistul Ovidiu Oanță (Pro TV).

Înainte de condamnare și de fuga din țară, Maior ajunsese secretar general adjunct al PSD, el fiind în relații foarte apropiate cu Codrin Ștefănescu.

În 2016, Maior a fost extrădat din Dubai, unde fugise după ce a primit o condamnare de 7 ani de pușcărie în dosarul „Romexterra”. El a șantajat doi oameni de afaceri brașoveni, printre care și pe fostul director adjunct de la Romexterra Bank Brașov, pentru modul ilegal în care se acordau credite la banca respectivă.

Maior i-ar fi amenințat pe cei doi oameni de afaceri că îi va denunța dacă nu primește de la fiecare câte un milion de lei. Fost deputat PSD, Lazăr Maior a plecat din țară imediat după aflarea sentinței. În perioada în care a stat în Emiratele Arabe Unite a fost condamnat la 6 ani de închisoare în alt dosar, pentru evaziune fiscală.

Maior a fost eliberat la începutul lui 2020 în baza deciziilor CCR, dar în iunie a fost încarcerat din nou după ce a fost condamnat într-un alt dosar pentru evaziune fiscală.

Și soția sa, Florina Maior, are dosare penale. Ea a fost achitată în iulie 2020 după ce Curtea de Apel Alba Iulia i-a anulat interceptările SRI din dosar, ca urmare a deciziei CCR.

Pe fond, Florina Maior a fost condamnată la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, după ce a încercat să „aranjeze” un dosar ajuns în instanță, în care era judecat Dorin Lazăr Maior.

Cine este Dorin Lazăr Maior

La sfârșitul anului 2006, pe 28 decembrie, Dorin Lazăr Maior a fost reținut de DNA sub acuzația de șantaj. Alaturi de Maior, a fost încătușat și asociatul sau, Ovidiu Tition, care abia ieșise din pușcărie cu două luni mai înainte, fiind un recidivist cu șase condamnări penale la activ.

Potrivit rechizitoriului DNA, „din probele administrate până în prezent a rezultat că inculpatul Maior Lazăr Dorin împreună cu inculpatul Tition Ovidiu au exercitat în cursul lunilor noiembrie – decembrie 2006 mai multe acțiuni de intimidare fizică și psihică, (…) asupra a doi administratori de societăți comerciale și a unui director de bancă, în scopul obținerii unui fals material injust”. Tition și Maior ar fi solicitat 20 de miliarde de lei celor șantajați.

Dorin Lazăr Maior a stat în arest peste patru luni, fiind eliberat pe 21 aprilie 2007.

Certificate de revoluționar pentru interlopi, securiști și pedofili

Numeroși interlopi din Brașov au devenit posesori de certificat de revoluționar prin intermediul asociației conduse de Dorin Lazăr Maior. Potrivit unui documentar realizat la sfârșitul anului 2011 de PRO TV, citat de Ziarul Financiar, printre revoluționarii cu certificat ai lui Maior se numără traficanți de droguri, hoți de mașini, proxeneți, valutiști și cămătari. Chiar și cei care se aflau la pușcărie în timpul evenimentelor din 1989, precum Costică Grancea, condamnat atunci pentru furt de benzină, au certificate de luptători remarcați în Revoluție.

Alti revoluționari celebri din asociația lui Maior sunt fostul maior de Securitate Nicolae Paraschiv, posesor al unui certificat de poliție politică din partea CNSAS, și pedofilul Marian Ambrozi, condamnat la 12 ani de închisoare pentru că a abuzat de o fetiță de 12 ani.

Bătaie ruptă din Revoluție

De-a lungul anilor, revoluționarul Dorin Lazăr Maior a ieșit în evidență prin numeroasele scandaluri și reglări violente de conturi.

Mai 1999. Dorin Lazăr Maior și alte 12 persoane năvălesc în puterea nopții în casa altor revoluționari, Mathe și Huba Laszlo, pe care-i snopesc în bătaie. Victimele au depus plângere pentru tălhărie, povestind că au fost amenințate de Lazăr Maior cu pistolul.

Decembrie 2000. Dorin Lazăr Maior aplică o corecție dură, cu bata de baseball, unor clienți care au refuzat să-și plătească nota în clubul President din Scheii Brasovului. Clubul este deținut de Maior împreună cu un alt revoluționar celebru, Codrin Ștefănescu.

Septembrie 2002. Dorin Lazăr Maior recuperează cu bâta o datorie pe care o avea de încasat fiul său, Lăzărică. Potrivit Adevărul, una dintre victimele sale s-a aruncat de frică de la etajul 4.

Noiembrie 2002. Dorin Lazăr Maior îl toacă în bătaie pe un bodyguard al discotecii Hacienda, deoarece nu i-a permis fiului său, Lăzărică, accesul la distracție. Jurnaliștii de la Adevărul povesteau că Maior s-a folosit de pistol pentru a-i împiedica pe ceilalți oameni de pază să intervină.

Dorin Lazăr Maior nu a pățit nimic în urma acestor acțiuni violente întrucât a beneficiat de imunitate parlamentară, el fiind deputat PSD până în 2004. La Poliția Brașov, se pare că dosarele deschise pe numele fostului deputat purtau mențiunea „nu se dă publicității”.

Liderul revoluționar s-a remarcat și prin agresiuni asupra jurnaliștilor. În 1999, un ziarist din Sibiu a depus plângere împotriva lui Maior întrucât a fost „bătut măr” și tâlhărit de către acesta. Potrivit Evenimentului Zilei, Maior ar fi fost supărat din cauza unor articole privind afacerile sale.

Pe 22 decembrie 2011, în Cimitirul Eroilor din Brașov, unul dintre apropiații lui Maior, Demeter Bella, a lovit-o puternic peste față pe jurnalista Măria Petrașcu, cunoscută pentru articolele sale critice la adresa șefului revoluționarilor. Ziarista fusese amenințată în trecut de Dorin Lazăr Maior, care i-a promis că se „vă ocupa personal” de ea. Măria Petrașcu a murit la doua săptămâni după incident, pe 10 ianuarie 2012.

////////////////////////////////////

(Doar o mica lista cu niste smenari…)Parlamentarii care au devenit din demnitari simpli puşcăriaşi

Gabriel Bivolaru – fost deputat PSD: Nu este adevărat nimic! Deputatul Gabriel Bivolaru a ajuns în vizorul justiţiei din 1996. De atunci şi până în prezent a fost închis de două ori, dar a fost cercetat în mai multe dosare. Au rămas pagină de istorie imaginile cu liderii PDSR, Partidul Social Democrat de azi, care au făcut scut în jurul său, susţinându-i nevinovăţia. Printre ei, Adrian Năstase şi Miron Mitrea. 7 ani mai târziu, în 2004, parlamentarul e închis pentru delapidarea BRD cu 2.200 de miliarde de lei vechi.

În 2007 a fost eliberat, dar a recidivat şi în august 2013 a fost arestat din nou, de această dată pentru furt de produse petroliere. Între 2010 şi 2011, parlamentarul social-democrat Cătălin Voicu a stat în arest preventiv 480 de zile, fiind cercetat pentru trafic de influenţă. În 2014, Voicu a primit o condamnare definitivă de 7 ani cu executare, pentru aceeaşi acuzaţie.

Clujeanul Virgil Pop a intrat în istorie ca fiind primul parlamentar român ales în arest şi condamnat în timpul mandatului. A fost dus cu duba poliţiei pentru a-şi prelua mandatul în 2008, iar la finalul celor 4 ani de parlamentar al PNL a fost ridicat tot de poliţişti. Aveau un mandat de executare a unei pedepse de 5 ani, pe numele său, pentru fapte de corupţie.

Liberalul Horea Uioreanu, n-a mai avut parte de atâţia susţinători în noiembrie 2014, când a ieşit pe poarta Penitenciarului Gherla. A fost deputat între 2008 si 2012, lider al PNL Cluj dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Uioreanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru 5 infracţiuni de luare de mită, iar după 6 luni de detenţie a ajuns în arest la domiciliu. În iunie 2012 a avut loc, fără îndoială, cea mai spectaculoasă trimitere în închisoare a unui parlamentar.

 Fostul premier şi lider al PSD Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, cu propriul pistol, în momentul în care poliţiştii au venit să-l ridice de acasă, după condamnarea definitivă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”. În 2014 Adrian Năstase a ajuns pentru a doua oară în spatele gratiilor, condamnat în dosarul „Zambaccian”. Adrian Năstase: Eraţi pregătit pentru o asemenea decizie? – Nu, nu eram!

2013 este anul în care George Becali a părăsit Parlamentul, silit de justiţie. În dosarul schimburilor ilegale de terenuri cu MApN, el a fost condamnat pentru dare de mită şi fals în înscrisuri. Gigi Becali, fost deputat: Mă închin împăratului Hristos! Și la revedere! După mai bine de 40 de termene de judecată în dosarul ICA şi 3 mandate de senator, Dan Voiculescu a ajuns în închisoare în august anul trecut, cu o pedeapsă de 10 ani pentru spălare de bani.

Tot anul trecut, senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi patru luni închisoare în dosarul Rompetrol. 2014 a fost şi anul răsunătorului dosar al retrocedărilor ilegale de păduri.

 Printre vinovaţi: deputaţii PSD, Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam. Cunoscut ca eminenţa cenuşie în PSD, Viorel Hrebenciuc şi-a dat demisia din Legislativ, iar de 4 luni se află în arest preventiv. Ioan Adam şi-a înaintat demisia abia în 23 ianuarie. A fost între timp eliberat din arestul poliţiei Braşov şi este cercetat acum în arest la domiciliu. Lista neagră a parlamentarilor penali nu e nici pe departe încheiată.

Zilele trecute, fostul ministru Codruţ Şereş a ajuns în spatele gratiilor, cu o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni, în dosarul privatizărilor strategice. El a fost senator în legislatura 2004 – 2008.

Citește mai mult la:  

https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/politicieni-fara-de-lege/parlamentarii-care-au-devenit-din-demnitari-simpli-puscariasi-356431

//////////////////////////////////////

(Pe banda rulanta  si…)Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat

Fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat în 2013 la şapte ani de închisoare pentru corupţie, a fost eliberat condiţionat, printr-o decizie definitivă a Tribunalului Dâmboviţa.

Potrivit unor surse, acesta ar fi fost pus în libertate în cursul nopţii.

”Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către (…) Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr.2192/27.11.2015, pronunţată de către Judecătoria Găeşti (…) condamnat fiind Voicu Cătălin, aflat in Penitenciarul Găeşti.(…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.02.2016”, se arată pe portalul instanţelor.

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a susţinut vineri, în faţa instanţei, că a muncit în penitenciar, ”chiar şi munci considerate de unii înjositoare”, a scris, a făcut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat condiţionat.

Avocatul lui Voicu a adus în sprijinul cererii de eliberare condiţionată a clientului său chiar şi o caracterizare făcută de preotul de la locul de detenţie. Conform preotului, Cătălin Voicu este un exemplu pentru ceilalţi deţinuţi. ”Sper ca instanţa să respingă contestaţia formulată de Ministerul Public pentru că propunerea comisiei de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Găeşti a fost admisă de judecătorul de la fond”, a spus Emil Vuca, avocatul lui Cătălin Voicu.

Acesta s-a referit şi la prevederile legale privind reducerea la pedeapsă pe baza lucrărilor ştiinţifice scrise în penitenciar. ”Am spus şi în sală, am discutat şi cu colegii, este arhicunoscut dictonul că legea dispune numai pentru viitor, de altfel asta spune şi Constituţia României. Retroactivează legea numai în materie penală, dacă este mai favorabilă persoanei respective”, a mai spus avocatul Emil Vuca.

Cătălin Voicu a vorbit despre cărţile scrise în penitenciar, subliniind că el este autorul şi că au un clar caracter ştiinţific. ”Toată activitatea mea profesională se pliază pe lucrările mele ştiinţifice”, a spus Cătălin Voicu.

În explicaţiile date în legătură cu cărţile scrise, Voicu a spus că a scris şi că a început al Patrulea Război Mondial, în opinia sa, odată cu recentul conflict turco-rus, asta în condiţiile în care consideră că al Treilea Război Mondial a fost Războiul Rece.

Voicu a invocat şi motive familiale pentru a fi eliberat condiţionat, spunând că trebuie să îşi susţină familia. ”Tatăl meu a murit din cauza acestui proces, mama mea este bolnavă. Trăiesc o adevărată dramă”, a precizat fostul senator PSD.

În noiembrie 2015, Judecătoria Găeşti a admis propunerea de liberare condiţionată a lui Cătălin Voicu. Decizia a fost însă contestată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti.

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat, în aprilie 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la şapte ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Costel Căşuneanu şi fostul judecător Florin Costiniu au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de nouă ani. În schimb, omul de afaceri Marius Locic a primit patru ani de închisoare cu executare.

Comisia Penitenciarului Găeşti a recomandat liberarea condiţionată a fostului senator. Cătălin Voicu a scris în închisoare şase cărţi care i-au adus o scurtare a pedepsei cu 180 de zile. Alte 116 zile le-a câştigat ca urmare a muncii prestate în penitenciar. Fostul procuror militar Dan Voinea, cunoscut mai ales pentru că a instrumentat dosarele Revoluţiei din 1989, apare în datele furnizate de Ministerul Justiţiei drept coordonatorul ştiinţific a cinci din cele şase lucrări publicate de Cătălin Voicu. Pentru cea de-a şasea carte, Voicu a primit recomandare de la prof. univ. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului. AGERPRES/(AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Vicenţiu Purcărea)

https://www.agerpres.ro/justitie/2016/02/13/fostul-senator-psd-catalin-voicu-a-fost-eliberat-conditionat-09-58-09

//////////////////////////////////////

Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din închisoare

De Claudiu Pamuc

Cunoscutul politician PSD, Viorel Hrebenciuc, revine în mijlocul familiei.

„Viorel Hrebenciuc a fost eliberat, miercuri, din închisoare, conform minutei instanței. Fostul lider PSD primise, în septembrie 2021, o condamnare de trei ani cu executare în dosarul Giga TV, alături de fosta șefă CNA, Laura Georgescu, și fostul primar Gheorghe Ștefan «Pinalti», dar a executat mai puțin de un an”, relatează G4 Media.

„Viorel Hrebenciuc (68 de ani) a fost condamnat definitiv în 14 septembrie 2021 de Curtea de Apel București la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga TV. În același dosar, Laura Georgescu, fosta șefă a CNA, a fost condamnată la 4 ani și 4 luni de închisoare. Gheorghe Ștefan Pinalti a primit o sentință de 4 ani și 6 luni închisoare, iar Narcisa Iorga (fostă membră CNA) – 3 ani de închisoare cu suspendare, dar trebuie să facă muncă în folosul comunității la ADP”, mai notează G4 Media.

https://www.universuljuridic.ro/viorel-hrebenciuc-a-fost-eliberat-din-inchisoare/

/////////////////////////////////////////

Ca si multi alti bastani (negainari) scapa basma curata… Dan Șova, salvat a doua oară de CCR în dosarul CET Govora: „Pur și simplu nu mai pot! Nu mai văd sensul!”

https://ziare.com/dan-sova-cet-govora/dan-sova-salvat-a-doua-oara-de-ccr-cet-govora-incetare-proces-penal-1776364

Dan Șova la Înalta Curte, marți, 6 decembrie, termen la care a invocat prescrierea faptelor.

Fostul senator PSD Dan Șova a fost salvat a doua oară de o condamnare cu executare de către judecătorii CCR în dosarul CET Govora prin împlinirea prescripţiei, după ce a tras suficient de timp încât să poată solicita încetarea procesului penal. În 2019, Șova se afla de 6 luni în pușcărie în acest dosar, fiind eliberat ca urmare a deciziei Curții Constituționale privind nelegalitatea completurilor de la Înalta Curte.Dan Șova a cerut judecătorilor de la Înalta Curte, marți, 6 octombrie, încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii prescripţiei în dosarul CET Govora, în care DNA îl acuza de trafic de influență în legătură cu o serie de contracte de consultanță pe care societatea lui de avocatură le închisese cu acest complex termo-energetic.„Doamnă Președinte, Onorată Instanță, cred că ați observat că m-am apărat cu toate mijloacele posibile, și pe fond, și în apel. Deși continuarea procedurii ar presupune audierea a doi martori pe care eu i-am solicitat și dvs. ați admis, vă mărturisesc că nu mai pot! Pur și simplu nu mai pot. Vreau să vă spun ceva ce nu are legătură cu cauza: calendaristic vorbind, atunci când au început discuțiile cu DNA eu aveam 41 de ani. Acum am 50. Solicit încetarea procesului penal”, a declarat Dan Șova cu emoție în glas.AdsÎn schimb, Mihai Bălan – director general al CET Govora și co-inculpat în dosarul lui Șova – a arătat că vrea să se judece în continuare, astfel încât procesul va continua pe 10 ianuarie 2023. Dan Șova va reveni la Înalta Curte și atunci, dar mai mult ca o formalitate.Cum l-a scăpat CCR pe Dan Șova de două oriCalendaristic, Dan Șova a fost condamnat definitiv în Dosarul CET Govora, în iunie 2018, la 3 ani de închisoare cu executare. După un „sejur” de 6 luni la pușcărie, Dan Șova a formulat contestație în anulare în baza deciziei CCR privind nelegalitatea completurilor – mai exact că nu toți judecătorii nu fuseseră trași la sorți – fiind eliberat în ianuarie 2019.Instanța supremă i-a admis atunci contestația lui Șova și i-a trimis dosarul spre rejudecare de la zero la Curtea de Apel București. Acolo, pe 17 octombrie 2021, în loc ca instanța să-l achite așa cum spera, judecătorii lui Dan Șova i-au mai dat un an în plus la pedeapsa de 3 ani.AdsCu 4 ani pe fond a ajuns Dan Șova iarăși în fața judecătorilor de la Înalta Curte, unde se judecă apelul, în al doilea ciclu procesual.Acum, fostul ministru PSD al Transporturilor a cerut încetarea procesului penal în baza deciziei CCR din 26 mai 2022, confirmată și de Înalta Curte în 25 octombrie.Mai exact, în 2018, atunci când Dan Șova era pe final cu procesul CET Govora și cu un picior în pușcărie, CCR a statuat că prevederile art. 155 din Codul penal – care reglementează întreruperea prescripţiei – sunt neconstituționale.Parlamentul nu a făcut nimic din 2018 până în prezent pentru a pune în acord legislația cu decizia CCR, așa că a venit o a doua hotărâre. Instanța de control constituțional a statuat că România nu a avut legislație cu privire la întreruperea cursului prescripţiei între anii 2018-2022.Dan Șova în aprilie 2017, când lua „lecții” de la Călin Popescu Tăriceanu pe holurile Înaltei Curți:AdsSpovedania lui Șova: „În rechizitoriu e multă imagine și puțină acțiune”Pe 20 aprilie 2022, atunci când a fost audiat la Înalta Curte, fostul senator PSD Dan Șova a declarat că a avut, în 2011, o singură întâlnire cu fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, dar nu pentru a pune la cale contracte „cu dedicație” pe banii statului, ci pentru a-l exclude din partid pe Mircea Geoană:„Stau cu rechizitoriul în stânga, că să mă ghidez. În legătură cu afirmația că în a două jumătate a anului 2011 am căutat să îmi măresc sumele de bani în mod ilicit: la momentul în care rechizitoriul susține că am purces la o asemenea activitate, dețineam o avere considerabilă, consemnată ca atare în declarațiile de avere care se află la dosarul cauzei și o declarație de integritate, care consemnează în cifre exacte averea subsemnatului în perioada 2008-2011.În aceeași perioadă, eu îmi donam integral salariul de senator. Aveam mai multe imobile de cât era necesar, nu aveam datorii, nu eram căsătorit și nu aveam copii, nu frecventam cazinouri și jocuri de noroc, în plus provin dintr-o familie înstărită. Deci, mobilul din rechizitoriu nu are legătură cu situația reală.Rechizitoriul spune că am folosit un mecanism infracțional pe care îl aveam în rândul caselor de avocatură. Am recitit de mai multe ori rechizitoriul și m-am hotărât să vorbesc, deoarece în actul se sesizare al instanței e foarte multă imagine și foarte puțină acțiune. Nu am avut niciodată niciun fel de relații cu alte case de avocatură în afara celor de simplă colegialitate.Afirmația din rechizitoriu nu are nici o acoperire în realitate. În legătură cu instituțiile publice: doamna președinte, nu aveam nicio relație la nivelul niciunei instituții publice! Cu cei câțiva clienți de la societățile de stat cu care am lucrat până în 2008 am întrerupt orice relații.Mai spune rechizitoriul că societatea spre care mi-am îndreptat atenția era Enescu, Panait, Pop și Asociații, unde – citez – „inculpatul dicta comportament economic”, astfel încât era suficient ca eu să îl conving pe Bălan. Enescu, Panait, Pop și Asociații este fosta SCA Șova și Asociații înființată de mine în 2001.Când am întrat în Senat am cedat managementul societății, iar pe dată de 17 iunie 2009 am ieșit complet din societate și m-am autosuspendat din avocatură. La data de 1 ianuarie 2010 eu am revenit în avocatură și am făcut o nouă societate Șova și Asociații și fosta societate și-a schimbat denumirea în Enescu, Panait, Pop și Asociații. După ce m-am retras, nu am mai avut nicio legătură cu ea.Ideea de dictare a comportamentului, preluată de procurori din dreptul comercial, nu funcționează în avocatură. Societatea a intrat în faliment când eu eram ministru în Guvernul României, în 2013. Am solicitat contabilului să îmi dea și mie o hârtie cu evoluția societății, să vă arăt. Veniturile lor după plecarea mea au scăzut cu 400%”, a relatat Dan Șova.AdsAcuzațiile DNA pentru Dan Șova în Dosarul CET GovoraPotrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 de euro pe lună.Iată-l pe Dan Șova în vara anului 2013, pe vremea când era audiat la DNA:Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.Conform DNA, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Dan Șova, salvat a doua oară de CCR în dosarul CET Govora: „Pur și simplu nu mai pot! Nu mai văd sensul!”

https://ziare.com/dan-sova-cet-govora/dan-sova-salvat-a-doua-oara-de-ccr-cet-govora-incetare-proces-penal-1776364?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

Capitolul 17: Globalizarea și comunismul

POSTED BY: EDITOR

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

Cuprins

Introducere

1. Globalism și comunism

2. Globalizarea economică
a. Efectele destabilizatoare ale globalizării
b. Cum facilitează globalizarea răspândirea ideologiei comuniste
c. Capitalismul occidental: benefic pentru Partidul Comunist Chinez

3. Globalizarea politică
a. Extinderea puterii politice comuniste prin intermediul ONU
b. Subminarea idealurilor umanitare ale ONU
c.Promovarea ideilor politice comuniste la nivel mondial
d. Guvernul mondial și totalitarismul

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității
a. Distrugerea tradițiilor culturale ale lumii
b. Rolul ONU în răspândirea valorilor degenerate

5. Susținerea patrimoniului național și a valorilor universale

Referințe

*****

Astăzi, rețelele moderne de transport, telecomunicații și digitale au redus distanțele dintre țări și-au șters granițele care au existat de mii de ani. Lumea pare să fi devenit mică, iar interacțiunile și schimburile dintre națiuni au ajuns la un nivel fără precedent. Această consolidare a colaborării globale este un rezultat natural al dezvoltării tehnologice, al extinderii producției și al migrației. Acest tip de globalizare este rezultatul unui proces istoric natural.

Cu toate acestea, mai există o a doua formă de globalizare: cea rezultată din deturnarea procesului istoric natural al globalizării de către ideologiile comuniste, cu scopul de a submina umanitatea. Subiectul acestui capitol este această formă de globalizare.

Începând cu Renașterea, istoria umană a intrat într-o perioadă de schimbări dramatice. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Revoluția industrială a crescut foarte mult productivitatea, care a stimulat revoltele sociale și a generat schimbări profunde în filosofie și spiritualitate. Pe măsură ce tehnologia a avansat, ideile materialiste și ateiste au devenit proeminente; un număr din ce în ce mai mare de oameni a respins moralitatea tradițională și credința în divin.

În acest context istoric, spectrul comunismului a transformat globalizarea într-un instrument puternic cu scopul de a separa oamenii de culturile și credințele lor tradiționale. În timp ce globalizarea oferă oportunități pentru cooperare și înțelegere internațională, distrugerea granițelor dintre națiuni și economii permite spectrului să combine cele mai grave aspecte ale sistemelor comuniste și necomuniste, urmărind operațiuni politice și culturale largi pentru a-și continua agenda în întreaga lume. Sistemul economic și financiar globalizat facilitează acest proces, ceea ce face și mai dificil pentru comunitățile și națiunile individuale să reziste atacului spectrului comunist.

Comunismul nu este pur și simplu o teorie, ci este un spectru malefic, după cum a subliniat această carte. Este viu, iar pentru a-și atinge scopul său final de a distruge omenirea, este capabil de aproape orice fel de mutație care îl ajută să se susțină și să se extindă. Începând cu anii ’90, globalizarea a susținut că este vorba despre promovarea democrației, a economiei de piață și a comerțului liber și, prin urmare, a fost întâmpinată cu opoziția unui număr de grupuri și personalități de stânga. Dar aceștia nu-și dau seama că de fapt spectrul comunist operează pe un alt plan. Scopul comunismului nu este de a utiliza globalizarea pentru a crea o lume mai bună, ci de a prelua lumea impunând o ideologie de control globalistă asupra tuturor națiunilor lumii.

Globalismul a făcut progrese uimitoare pe mai multe fronturi, în special în sfera economică, politică și culturală. Ca forță ideologică, globalismul are multe fețe și se manifestă în forme diverse, chiar forme contradictorii la nivel superficial – adesea provocând confuzie despre o lume fără război, sărăcie, discriminare sau exploatare. Dar, în practică, metodele propuse pentru realizarea acestor lucruri sunt în esență similare cu minciunile utopice ale revoluției comuniste.

Deși fiecare națiune are propria sa cultură și istorie, diversele lor tradiții conțin valori morale universale comune întregii omenirii. Suveranitatea națională și tradițiile culturale ale fiecărui grup etnic joacă un rol important în patrimoniul național și în autodeterminarea lui și oferă protecție colectivă în fața diverselor amenințări, pornind de la dezastre naturale și până la invazii militare. În plus, legendele naționale ale grupurilor etnice și credința religioasă îi ajută pe oameni să păstreze un sentiment de identitate și îi protejează să cadă în capcanele proiectelor malefice ale spectrului.

În timp ce globaliștii pretind adesea că sprijină culturile tuturor etniilor, în ultimii ani a devenit din ce în ce mai evident că această ideologie servește de fapt la întărirea cauzelor de stânga. În loc să susțină cultura tradițională, care are rădăcini în credință și virtute, punctele de discuție globaliste tind să reflecte corectitudinea politică a stângii, „justiția socială”, neutralitatea valorilor și egalitarismul absolut.

Înființarea unui guvern mondial, începând cu o creștere a organismelor supranaționale și a reglementării, este scopul principal al globalismului. Formarea unui superguvern global ar aduce comunismul la o distanță mică de atingerea obiectivelor sale de a elimina drepturile de proprietate privată, statele suverane, rasele distinctive și cultura tradițională a fiecărei națiuni.

1. Globalism și comunism

Karl Marx nu a menționat conceptul de globalism în scrierile sale, dar a folosit termenul “istorie mondială”, care are conotații similare. În Manifestul Comunist, Marx și co-autorul Friedrich Engels au susținut că expansiunea globală a capitalismului va produce în mod inevitabil o imensă clasă proletară (muncitoare) în națiunile industrializate și că apoi o revoluție proletară va izbucni pe tot globul și va răsturna capitalismul și va realiza “paradisul” comunismului. Marx și Engels au mai scris: “Proletariatul poate astfel să existe numai la nivel mondial din punct de vedere istoric, la fel cum comunismul, activitatea sa, nu pot avea decât o existență “istorică mondială”. [1] Asta înseamnă că implementarea comunismului depinde de acțiunile concertate ale proletariatului în întreaga lume – revoluția comunistă trebuie să fie o mișcare globală.

Vladimir Lenin a modificat ulterior doctrina lui Marx și a propus ca revoluția mondială să poată fi inițiată în Rusia, în ciuda caracterului predominant rural al societății sale de atunci. În 1919, comuniștii sovietici au înființat Internaționala Comunistă la Moscova, cu sucursale distribuite în mai mult de 60 de țări. Lenin a spus că scopul Internaționalei Comuniste era înființarea Republicii Sovietice Mondiale. [2]

Iosif Stalin, liderul sovietic care i-a succedat lui Lenin, era cunoscut pentru politica temporară a „socialismului într-o singură țară”, dar a propus mai multe obiective ale revoluției globale comuniste în cartea sa Marxismul și întrebarea națională. Gânditorul american G. Edward Griffin a rezumat obiectivele lui Stalin după cum urmează:

1. Derutați, dezorganizați și distrugeți forțele capitalismului din întreaga lume.
2. Aduceți toate națiunile într-un singur sistem mondial de economie.
3. Forțați țările avansate să furnizeze ajutoare financiare pe termen lung țărilor subdezvoltate.
4. Împărțiți lumea în grupuri regionale ca o etapă de tranziție spre guvernarea mondială totală. Populațiile își vor abandona cu mai multă ușurință loialitatea națională pentru o loialitate regională vagă decât o vor face pentru o autoritate mondială. Mai târziu, organizațiile regionale [precum NATO, Organizația Tratatului Asiei de Sud-Est, și Organizația Statelor Americane] pot fi aduse până la capăt într-o singură dictatură mondială a proletariatului. [3]

William Z. Foster, fostul președinte național al Partidului Comunist al SUA, a scris: “O lume comunistă va fi o lume unificată, organizată. Sistemul economic va fi o mare organizație, bazată pe principiul planificării care începe acum să apară în URSS. Guvernul sovietic american va fi o secțiune importantă în acest guvern mondial”. [4]

Pornind de la acțiunile lui Marx, Lenin, Stalin și Foster până la “comunitatea destinului uman” propusă de conducerea Chinei comuniste, se poate vedea clar: comuniștii nu sunt mulțumiți să exercite puterea doar în câteva țări. Comunismul, în toate formele sale, este îndreptat spre dominația lumii.

Revoluția proletară mondială nu a reușit să aibă loc în forma prezisă de Marx. Ceea ce el credea că ar fi fost societăți capitaliste disperate și muribunde au fost în schimb societăți prospere și înfloritoare datorită instituțiilor proprietății private și statului de drept. Odată cu prăbușirea lagărului comunist sovietic și est-european, și adoptarea principiilor pieței de capital de către Partidul Comunist Chinez, a părut că lumea liberă a triumfat asupra comunismului. Dar spectrul comunist se ascunde în spatele diverselor doctrine și mișcări în timp ce corodează, se infiltrează și își extinde elemente comuniste în fiecare colț al lumii. Socialismul – etapa primară a comunismului – a crescut la nivel internațional, susținând aspectele destabilizatoare provocate de globalizare și de factorii globaliști.

După cel de-al Doilea Război Mondial, forțele de stânga din țările europene au continuat să crească. Internaționala Socialistă care a promovat socialismul democratic a inclus partide politice din peste o sută de țări. Aceste partide s-au aflat la putere în diferite țări și chiar s-au răspândit în cea mai mare parte a Europei, conducând politici sociale generoase, impozitare ridicată și proprietate sporită a statului.

Globalizarea a depreciat industria americană, a redus clasa de mijloc, a provocat stagnarea veniturilor, i-a polarizat pe cei bogați și cei săraci și a condus la divizarea societății. Acestea au promovat foarte mult creșterea stângii și a socialismului în Statele Unite, schimbând brusc spre stânga spectrul politic global în ultimul deceniu. Forțele de stânga încurajează sentimentul de anti-globalizare, dând vina pe capitalism pentru problemele lumii și susținând politicile socialiste.

După Războiul Rece, tendințele anti-tradiționale s-au infiltrat în dezvoltarea globalizării economice, cu scopul de a submina suveranitatea bazelor economice naționale ale fiecărei țări. Lăcomia umană, odată inclusă și gestionată în cadrul comunităților, a fost internaționalizată și a devenit astfel o forță globală puternică. În ultimele câteva decenii, puterile financiare occidentale au relocat bogăția – acumulată de societate în câteva sute de ani – pentru a construi rapid economia Chinei continentale în urma reformelor pieței de capital ale PCC. PCC a folosit apoi aceste investiții pentru a-și susține regimul, legând în același timp companiile străine și liderii de sistemul său corupt.

În calitate de conducător al forțelor comuniste din lumea de astăzi, PCC își propune să construiască o superputere economică socialistă în timp ce fortifică partidele de stânga și comuniste din întreaga lume. Sistemul său totalitar a revendicat regulile comerțului normal și intenționează să folosească îmbogățirea pe care a obținut-o din piețele libere democratice pentru a le coopta și a le submina din interior. De asemenea puterea economică a PCC-ului i-a stimulat acestuia ambițiile politice și militare, încercând să exporte modelul comunist autoritar în întreaga lume. Observând strategia globalizată a PCC din perspectiva lui Marx, Lenin și Stalin, lumea de astăzi îndeplinește multe dintre condițiile necesare revoluției comuniste.

2. Globalizarea economică

Globalizarea economică se referă la integrarea lanțurilor capitalului global, a producției și a comerțului, care a început în anii ’40 și ’50, s-a maturizat în anii ’70 și ’80 și au devenit o normă globală în anii ’90. Agențiile și corporațiile internaționale au fost forțele ei motrice, deoarece au cerut relaxarea reglementărilor și a controalelor pentru a permite libera circulație a capitalului și a mărfii.

La suprafață, globalizarea economică a fost promovată de țările occidentale pentru a răspândi capitalismul în întreaga lume. Din păcate, însă, globalizarea a devenit un vehicul pentru spectrul comunist. În special, globalizarea a făcut ca țările occidentale să ofere sprijin financiar regimului chinez, creând o dependență reciprocă între economia de piață capitalistă și economia totalitară socialistă a PCC. În schimbul unor beneficii economice, Occidentul își sacrifică valorile universale și conștiința, în timp ce regimul comunist își extinde controlul prin constrângere economică.

a. Efectele destabilizatoare ale globalizării

În procesul globalizării au fost formate mari organizații internaționale, tratate și regulamente, și, în special a avut loc globalizarea economiilor naționale. La suprafață, acest lucru pare să vizeze extinderea capitalismului și a pieței libere. Dar, de fapt, s-a format un sistem unificat de control economic, care este capabil să emită ordine pentru a determina soarta companiilor din multe țări. După stabilirea acestei ordini financiare internaționale, s-a format și tendința oferirii ajutorului economic pe termen lung de către țările dezvoltate țărilor în curs de dezvoltare – în conformitate cu cel de-al treilea obiectiv al lui Stalin menționat anterior.

În ceea ce privește acordarea ajutorului financiar, organizațiile financiare internaționale, precum Banca Mondială,implementează de obicei intervenționismul macroeconomic,care nu este doar autoritarist, ci subminează și piața liberă. De asemenea, ignoră condițiile sociale, culturale și istorice ale țării beneficiare. Rezultatul este restrângerea libertății și a suveranității naționale, precum și un control economic centralizat mai mare. Cercetătorul american James Bovard a scris că Banca Mondială “a promovat foarte mult naționalizarea economiilor lumii a treia și a sporit controlul politic și birocratic asupra vieților celor mai săraci dintre cei săraci”. [5]

Globalizarea economică a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea unei culturi globale omogene, ducând la o largă uniformitate a tendințelor consumatorilor și la mecanisme unificate de producție și consum. Multe companii mici și cele asociate cu grupurile etnice locale au fost pur și simplu distruse de valul globalizării. Din ce în ce mai mulți oameni și-au pierdut mediul sau stimulentele de a se angaja liber în comerț în interiorul propriilor granițe.

Pe măsură ce progresele în comunicații și transport au făcut lumea mai interconectată, se părea că globalizarea va oferi prosperitate financiară și valori democratice întregului sat global. În multe cazuri, s-a produs contrariul.

Țările în curs de dezvoltare devin parte a unui lanț de producție global, ceea ce duce la slăbirea suveranității lor economice, și, în unele cazuri, la eșecul statului. Unele țări devin împovărate de datorii și de nevoia de a rambursa finanțările, fracturând în mod fundamental temelia economiei capitaliste libere din aceste țări.

Globalizarea slăbește țările în curs de dezvoltare și în alte moduri. La începutul anilor 2000, Jamaica și-a deschis piețele și a început să importe cantități mari de lapte ieftin. Acest lucru a făcut ca laptele să devină mai accesibil, dar a determinat, de asemenea, falimentul fermierilor locali din sectorul produselor lactate, deoarece aceștia nu puteau concura împotriva valului de importuri ieftine. Mexicul avea numeroase fabrici în industria ușoară, dar după ce Beijingul a reușit să fie admis în Organizația Mondială a Comerțului (OMC), majoritatea acestor locuri de muncă au părăsit Mexicul și s-au dus în China, care putea depăși Mexicul în ceea ce privește capacitatea industrială și costurile forței de muncă. În timpul crizei financiare asiatice din 1997, Thailanda și-a deschis sistemul financiar slab pentru investițiile internaționale, ceea ce a adus prosperitate temporară. Dar când  investițiile străine s-au retras, economia thailandeză s-a oprit. Țările vecine au fost, de asemenea, afectate negativ.

În multe țări în curs de dezvoltare cu resurse naturale abundente, investițiile străine au abundat, dar pentru localnici s-a generat foarte puțin câștig economic. Globalizarea pretinde să aducă democrația națiunilor în curs de dezvoltare, dar, în realitate, a dat putere oficialilor corupți, în timp ce publicul larg a fost lăsat să moară de foame.

După cum a afirmat profesorul Dani Rodrik de la Școala Guvernamentală John F. Kennedy de la Harvard, globalizarea prezintă o „trilemă”: “Nu putem să urmărim simultan democrația, guvernarea națională și globalizarea economică”. [6] Acesta este viciul ascuns al globalizării și este o trăsătură ușor de exploatat de către comunism.

Beneficiile și oportunitățile generate de globalizare au fost deseori limitate la un număr mic de oameni ce aparțin elitelor. În multe țări, globalizarea a înrăutățit inegalitățile, și se pare că nu are soluții disponibile pe termen lung.

b. Cum facilitează globalizarea răspândirea ideologiei comuniste

Ideologia comunistă a egalitarismului și etosul luptei s-au răspândit în jurul lumii odată cu globalizarea. Globalizarea a erodat suveranitatea națională, a agravat frământările regionale și a intensificat conflictele marxiste arhetipale dintre „opresor” și „oprimat” pe care cei de stânga le folosesc ca arme ideologice pentru a lupta împotriva pieței libere, a proprietății private și a altor aspecte ale „vechii societăți”.

Polarizarea celor bogați și săraci creată de globalizare generează un ciclu de auto-perpetuare. În țările occidentale, exodul uriaș al locurilor de muncă și al branșelor industriale a transformat clasele de jos și de mijloc în victime ale globalizării. În Statele Unite, fluxul masiv de capital și tehnologie către Republica Populară Chineză (RPC) a provocat pierderea a milioane de locuri de muncă în sectorul manufacturier, ducând la pierderea industriilor și la creșterea șomajului. Din 2000 până în 2011, 65.000 de fabrici au fost închise și s-au pierdut 5,7 milioane sau 33% din locurile de muncă în industria prelucrătoare. [7]

Decalajul dintre bogați și săraci s-a lărgit în Statele Unite de zeci de ani. În ultimii treizeci de ani, creșterea salariului mediu (ajustat în funcție de inflație) a încetinit, ducând la apariția lucrătorilor săraci: cei care lucrează sau caută un loc de muncă timp de douăzeci și șapte de săptămâni ale anului, dar ale căror venituri sunt sub pragul oficial al sărăciei. În 2016, 7,6 milioane de americani se numărau printre lucrătorii săraci. [8]

Această polarizare oferă un teren fertil mișcărilor comuniste și de stânga. Problemele economice afectează toate aspectele societății, dar cererea pentru o soluție bazată pe o distribuție a veniturilor percepută ca injustă a dus la o creștere a ideologiei socialiste și a activismului pentru „justiție socială”. Între timp, extinderea ajutoarelor sociale a creat la rândul său mai multe familii sărace, generând un ciclu vicios de productivitate scăzută și dependență individuală de stat.

Din anul 2000, ideologia de stânga a devenit din ce în ce mai influentă în Statele Unite, iar tinerii s-au poziționat tot mai mult spre stânga în ceea ce privește probleme sociale, economice și politice. La alegerile din 2016, o cerere tot mai mare pentru socialism era evidentă, alături de o polarizare politică tot mai mare. În mare măsură, impactul globalizării se află la baza acestor schimbări. În același timp, cu cât este mai mare lupta economică și socială pe care societățile democratice occidentale par să o ducă, cu atât mai triumfătoare a părut să fie forța comunismului pe scena mondială.

Fără scrupule, spectrul comunist face un joc dublu pentru a-și atinge obiectivele. Astfel, odată cu avansul globalizării au venit campaniile anti-globalizare, marcate mai întâi de protestele violente la scară largă de la sfârșitul anului 1999 la Seattle împotriva Conferinței ministeriale a OMC. Trei conferințe internaționale la scară largă în 2001 (Summitul Americii din Québec, Canada; Summitul Uniunii Europene de la Göteborg, Suedia; și Summitul economic al Grupului celor Opt din Genova, Italia) au fost, de asemenea, asaltate de astfel de demonstrații.

Campaniile globale împotriva globalizării au atras participanți din diverse medii. Marea majoritate a acestora au fost opozanți de stânga ai capitalismului la o scară mai mare, inclusiv sindicatele și organizațiile de mediu, precum și victime ale globalizării și ale persoanelor defavorizate. Drept urmare, publicul, indiferent dacă este susținător sau oponent al globalizării, a ajuns, în mod neintenționat, să servească obiectivelor comunismului.

c. Capitalismul occidental: benefic pentru Partidul Comunist Chinez

Atunci când evaluează succesele globalizării, cercetătorii citează adesea China care a ajuns rapid în prim plan ca cea de-a doua putere economică a lumii. Mulți au prezis că, în final China va deturna poziția Statele Unite ca cea mai mare economie din lume.

Spre deosebire de modelul Mexicului de producție low-end, RPC și-a propus să obțină cea mai avansată tehnologie de la Occident și apoi să-și înlocuiască oponenții. În schimbul vânzării pe piața chineză,  companiilor din țările dezvoltate li s-a cerut să înființeze societăți mixte, pe care PCC ulterior le-a folosit pentru a extrage tehnologii-cheie. Partidul a adoptat numeroase metode în acest scop, de la forțarea  transferurilor de tehnologie și până la furtul direct prin hacking. După ce a obținut această tehnologie avansată, PCC a făcut uz de avantajul său pentru a plasa produse ieftine pe piața mondială. Cu ajutorul rabaturilor la export și al subvențiilor, China continentală și-a învins concurența cu prețuri sub prețul piețelor, perturbând ordinea piețelor libere.

În timp ce majoritatea țărilor în curs de dezvoltare și-au deschis piețele interne, PCC a creat multiple bariere comerciale pentru firmele străine care operează în China sau tranzacționează cu China. După ce a aderat la OMC în 2001, PCC a profitat de regulile ei,  profitând în același timp de piața globală pentru a-și transfera produsele în străinătate. Partidul nu a deschis însă industriile cheie – inclusiv telecomunicațiile, sistemul bancar și cel energetic – care la rândul lor au permis Chinei continentale să profite de economia globală, în timp ce aceasta refuza să-și îndeplinească angajamentele sale.

Mituită de profiturile economice, lumea occidentală a închis ochii la abuzurile legate de drepturile omului pe care le comitea PCC, iar comunitatea internațională a continuat să confere favoruri generoase regimului. În mijlocul globalizării, puternicul regim comunist chinez împreună cu o societate chineză coruptă moral, au lovit puternic economia de piață și reglementările comerciale din Occident.

RPC a ignorat regulile și a cules toate avantajele globalizării. Într-un sens, globalizarea a fost ca o transfuzie de sânge pentru Partidul Comunist, permițând unui stat comunist slăbit să-și revină la viață. În spatele manipulării globalizării stă scopul ascuns al susținerii PCC prin realocarea bogăției.

Globalizarea a fost un proces de salvare a PCC și de conferire a unei legitimități politice reînnoite. În timp ce partidul și-a întărit mușchii socialiști cu nutrienți capitaliști, Occidentul a căzut în declin relativ, dând în continuare încredere Partidului Comunist Chinez în totalitarismul său comunist și în ambițiile sale globale. Progresul Chinei continentale a entuziasmat numeroși socialiști și membri ai stângii din întreaga lume.

În timp ce economia sa a crescut, RPC și-a intensificat eforturile de infiltrare în organizațiile economice globale, inclusiv OMC, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială și altele. Atunci când le sunt alocate poziții importante în aceste organizații, oficialii partidului le conving să coopereze cu regimul pentru a susține schemele partidului și pentru a-și apăra politicile.

PCC utilizează organizațiile economice internaționale pentru a-și derula propria agendă economică și model corporatist. Dacă ambițiile sale nu vor fi oprite, întreaga lume va avea parte de consecințe economice și politice dezastruoase.

3. Globalizarea politică

În plan politic, globalizarea se manifestă sub mai multe aspecte și include o cooperare sporită între state, apariția organizațiilor internaționale și formularea agendelor politice și a tratatelor internaționale. După apariția unor astfel de instituții internaționale, precum și a regulilor și reglementărilor care transcend frontierele naționale, astfel de organizații s-au dezvoltat în baze ale puterii internaționale erodând suveranitatea națională și subminând fundamentele culturale, sociale și morale ale națiunilor. În numele promovării păcii mondiale și a înțelegerii internaționale, instituțiile globaliste își propun să consolideze puterea pentru promovarea treptată a programului comunist.

Spectrul comunist promovează și folosește organizațiile internaționale, pentru a consolida puterea factorilor de stânga, promovând filozofia marxistă a luptei și definițiile pervertite ale regimurilor comuniste privind drepturile și libertățile omului. Globalismul promovează idei socialiste la scară globală, inclusiv încercări de redistribuire a bogăției și de formare a un guvern mondial pentru a conduce în final întreaga umanitate sub stăpânire totalitară.

a. Extinderea puterii politice comuniste prin intermediul ONU

Organizația Națiunilor Unite, înființată după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, este cea mai mare organizație internațională din lume și a fost inițial concepută pentru a consolida cooperarea și coordonarea între țări. În calitate de entitate supranațională, ONU a fost folosită de forțele comuniste în scopul lor de a slăbi și a eradica statele naționale. Încă de la înființare, ONU a fost compromisă de blocul comunist condus de sovietici și a servit ca instrument pentru a promova interesele regimurilor comuniste.

La înființarea Organizației Națiunilor Unite și elaborarea Cartei ONU, Uniunea Sovietică a fost unul dintre sponsori și membră permanentă a Consiliului de Securitate, jucând un rol decisiv. Secretarul general al Conferinței Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională din 1945 a fost Alger Hiss, oficial al Departamentului de Stat al Statelor Unite și un consilier important al președintelui Franklin D. Roosevelt. La mai puțin de cinci ani după aceasta Hiss a fost condamnat pentru sperjur în legătură cu acuzația de a fi spion sovietic. Portițele ascunse prezente în Carta Organizației Națiunilor Unite și în convenții au fost folosite pentru a promova direct sau indirect ideile comuniste și a extinde puterea comunistă.

Șefii mai multor agenții importante ale ONU sunt comuniști sau sunt tovarășii lor de călătorie. O serie de secretari generali ai ONU au fost socialiști și marxiști. De exemplu, primul secretar, Trygve Lie, a fost un socialist norvegian care a primit un sprijin puternic din partea Uniunii Sovietice. Sarcina lui cea mai importantă a fost să pledeze pentru aducerea RPC în Organizația Națiunilor Unite.

Succesorul său, Dag Hammarskjöld din Suedia, a fost socialist și simpatizant al unei revoluții comuniste mondiale și deseori, îl lingușea pe oficialul PCC de rang înalt, Zhou Enlai.  Cel de-al treilea secretar general U Thant, din Burma (cunoscută și sub numele de Myanmar), era un marxist care credea că idealurile lui Lenin erau conforme cu Carta ONU. Cel de-al șaselea secretar general, Boutros Boutros-Ghali, din Egipt, și-a început cariera politică în regimul lui Gamal Abdel Nasser și a fost anterior vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. [9] Așadar, nu este greu de înțeles de ce șefii regimurilor comuniste sunt tratați în mod regulat cu cea mai mare curtoazie de către Națiunile Unite.

Cea mai înaltă misiune a ONU este cea de menținere a păcii și securității mondiale. Forțele sale de menținere a păcii sunt supervizate de subsecretarul general pentru afaceri politice și de consolidare a păcii. Din cele paisprezece persoane care au ocupat această funcție din 1946 până în 1992, treisprezece erau cetățeni sovietici. Deși Uniunea Sovietică a folosit „protejarea păcii mondiale” ca slogan, regimul sovietic nu a renunțat niciodată la încercarea de a-și extinde puterea comunistă și nu a avut nici un interes să contribuie la pacea mondială. Scopul său real a fost să deturneze ONU, folosind-o ca pe o organizație pro-socialistă pentru a promova mișcarea comunistă. Influența comunistă a fost atât de înrădăcinată în ONU, încât organizația a acționat ca un veritabil grup frontal pentru Uniunea Sovietică. Directorul FBI, J. Edgar Hoover, a declarat în 1963 că diplomații comuniști repartizați la ONU „reprezintă coloana vertebrală a operațiunilor de informații rusești din această țară”. [10]

Chiar și după prăbușirea blocului sovietic, moștenirea comunistă a rămas larg răspândită în ONU. Wall Street Journal a scris în 1991, în ajunul prăbușirii sovietice: „Mulți dintre cei care lucrează în cadrul secretariatului sau misiunilor din vecinătatea sa, susțin că comunismul a lăsat o moștenire în cadrul birocrației ONU. … „Funcționează ca înțepătura de scorpion”, spune un specialist ONU. „Scorpionul – socialismul din Blocul de Est – moare. Dar înțepătura sa este încă otrăvitoare și face noi victime. … [De-a lungul anilor], occidentalii care au lucrat la ONU … s-au trezit înconjurați de ceea ce mulți au denumit o mafie comunistă.” [11]

Astăzi, PCC folosește ONU ca platformă de propagandă. De exemplu, înalți oficiali ai ONU, inclusiv secretarul general, au promovat One Belt, One Road (OBOR), (O Centură, Un Drum), o inițiativă globală de investiții și infrastructură a PCC, ca pe o modalitate de combatere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare. În realitate, inițiativa este un mijloc pentru PCC de a-și extinde hegemonia internațională. OBOR a lăsat multe țări în criză datorită datoriilor profunde; Pakistan, de exemplu, a solicitat un ajutor de 6 miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internațional din cauza datoriei țării rezultate din împrumuturile OBOR. Alții au fost obligați să cedeze controlul asupra infrastructurii critice Republicii Populare Chinez. Sri Lanka a trebuit să-și concesioneze portul strategic Hambantota Beijing-ului pentru nouăzeci și nouă de ani pentru a-și achita datoria. Mai mult, inițiativa permite PCC să exercite controlul asupra politicilor și economiilor țărilor participante, subminând în același timp drepturile omului și democrația din aceste țări. [12]

b. Subminarea idealurilor umanitare ale ONU

Unul dintre obiectivele Națiunilor Unite este îmbunătățirea drepturilor omului și promovarea libertății; acesta este un principiu universal. Dar PCC, împreună cu alte regimuri corupte, neagă universalitatea drepturilor omului. Partidul comunist susține că drepturile omului sunt afaceri interne ale fiecărei țări, folosind acest lucru ca pe o scuză pentru monstruoasa sa represiune a libertății religioase, a minorităților etnice și a disidenților. PCC chiar se laudă ca fiind un apărător al drepturilor omului, susținând că a „scos” sute de milioane de chinezi din sărăcie și și-a asumat meritul pentru munca grea și ingeniozitatea poporului chinez.

PCC a folosit ONU ca pe o platformă pentru a ataca valorile democratice ale Occidentului, bazându-se pe alianțele sale cu țările în curs de dezvoltare pentru a submina eforturile națiunilor libere de promovare a valorilor universale. Datorită manipulării factorilor comuniști, ONU nu numai că a făcut prea puțin pentru îmbunătățirea drepturilor omului, dar a devenit adesea un instrument folosit de regimurile comuniste pentru a le a reabilita acestora reputația în domeniul drepturilor omului. Dore Gold, fost ambasador israelian la Națiunile Unite a afirmat: “ONU nu este un organism mondial benign dar ineficient. De fapt, el a accelerat și a răspândit haosul global”. Gold a oferit numeroase exemple care să demonstreze acest lucru care includ: ”neutralitatea valorii“ a ONU, imoralitatea “echivalenței morale” și a “relativismului moral” (toate acestea sunt concepte de stânga menite să anuleze valorile morale universale); corupția generalizată a organizației; deținerea majoritară a voturilor de către țările nedemocratice; precum și gradul de control acordat regimurilor comuniste. [13] El a numit Organizația Națiunilor Unite un “eșec abject” scriind că este “dominată de forțe anti-occidentale, dictaturi, sponsori ai terorismului de stat și cei mai înverșunați dușmani ai Americii”. [14]

De exemplu, țărilor cu un bilanț slab în ceea ce privește respectarea drepturilor omului,li se permite să devină state membre ale Consiliului pentru Drepturile Omului, ceea ce compromite total valoarea evaluărilor Consiliului privind drepturile omului. Mai mult, RPC a cumpărat o serie de țări în curs de dezvoltare, asigurându-se că toate criticile aduse politicilor privind drepturile omului ale regimului comunist au fost eliminate. Tirania majorității exercitată la Organizația Națiunilor Unite a făcut din aceasta un instrument cu care regimurile comuniste să blocheze în mod repetat eforturile țărilor libere de a promova libertatea și drepturile omului. Acest lucru a determinat Statele Unite să se retragă din Consiliul Drepturilor Omului care a fost deturnat de statele autoritare. Așa-numitele convenții internaționale adoptate nu au făcut nimic pentru a bloca țările totalitare care pur și simplu perorează lozinci și sloganuri, dar nu le pun în aplicare.

Carta ONU este foarte asemănătoare cu Constituția sovietică și este în opoziție directă cu Constituția Statelor Unite. Scopul cartei nu este de a proteja drepturile oamenilor, ci de a servi intereselor liderilor politici.  La fel, Constituția sovietică a acordat superficial cetățenilor unele drepturi, dar, de fapt, multe legi specifice au fost stipulate ca fiind “în sfera de aplicare a legii” ceea ce a permis regimului sovietic să priveze în mod arbitrar cetățenii de drepturile lor conform interpretărilor ca fiind în “sfera de aplicare a legii”. Acesta este și modul în care Carta ONU și diferitele sale contracte și convenții definesc drepturile oamenilor. De exemplu, în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, declarații precum “toată lumea are dreptul” sunt atașate unor prevederi precum “drepturile menționate mai sus nu vor fi supuse nici unei restricții, cu excepția celor prevăzute de lege”. Aceasta nu este doar o alegere arbitrară sau coincidență, ci o “portiță” lasată intenționat de forțele comuniste.

Așa cum opinează Griffin: „De fapt, oricare dintre drepturile subliniate în Pactul Națiunilor Unite cu privire la drepturile omului poate fi îngrădit în mod legal dacă în opinia politicienilor este ‘necesar să se protejeze securitatea națională, ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea sau morala publică, drepturile, libertățile sau reputația altora’. Majoritatea războaielor și crimelor naționale sunt comise în numele uneia dintre aceste [dispoziții].” [15] Este dificil ca țările libere să-și priveze în mod arbitrar cetățenii de libertate, totuși regimurile comuniste pot exploata în mod deschis lacunele din Carta ONU privind drepturile omului.

c. Promovarea ideilor politice comuniste la nivel mondial

Spectrul comunist, prin agenții săi, ridică în mod repetat probleme globale și susține că aceste probleme pot fi rezolvate numai prin colaborări internaționale și structuri de putere globale. Adevăratul său obiectiv este de a stabili un guvern mondial. Prin urmare, diferite țări sunt din ce în ce mai restricționate și reglementate de un număr tot mai mare de tratate internaționale slăbindu-le astfel suveranitatea națională.

Multe grupuri susțin structuri de putere internaționale de acest tip și, deși astfel de grupuri nu sunt neapărat comuniste, obiectivele lor sunt în concordanță cu obiectivele comuniste – eliminarea pînă la urmă a națiunilor individuale și stabilirea unui guvern mondial.

În Capitolul 16, am detaliat modul în care comunismul pretinde că protejează mediul pentru a-și promova interesele. Ecologismul a mers mână în mână cu efortul de a slăbi suveranitatea națională și de a promova puterea politică supranațională. O personalitate mediatică a spus cu ocazia Zilei Pământului în 1970: „Omenirea are nevoie de o ordine mondială. Națiunea pe deplin suverană este incapabilă să se ocupe de otrăvirea mediului. … Prin urmare, gestionarea planetei, fie că vorbim despre necesitatea de a preveni războiul sau de necesitatea de a preveni daunele semnificative asupra condițiilor vieții, necesită un guvern mondial.” [16]

Manifestul Umanist II din 1973 a mai declarat: “Am ajuns la un punct de cotitură în istoria omenirii, unde cea mai bună opțiune este depășirea limitelor suveranității naționale și trecerea la construirea unei comunități mondiale. … Astfel analizăm dezvoltarea unui sistem de drept mondial și a unei ordini mondiale bazate pe guvernarea federală transnațională”. [17]

De fapt, instituirea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu a avut loc deoarece un grup care a pledat pentru o confederație globală în 1972, a considerat problema mediului ca fiind o problemă mondială și, prin urmare, a solicitat dezvoltarea unor soluții globale și înființarea unei agenții globale pentru protecția mediului. Primul său director a fost Maurice Strong, un canadian cu tendințe socialiste puternice.

La reuniunea de la nivel înalt a Pământului de la Rio de Janeiro din 1992 (cunoscută și sub numele de Conferința Organizației Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea), 178 de guverne au votat pentru adoptarea Agendei 21. Acest plan de opt sute de pagini include conținut privind mediul, drepturile femeilor, îngrijirea medicală și așa mai departe. Un cercetător influent de mediu, care a devenit ulterior un oficial al Programului ONU pentru Mediu a spus: “Suveranitatea națională – puterea unei țări de a controla evenimentele de pe teritoriul său – și-a pierdut o mare parte din semnificația sa în lumea de astăzi, unde frontierele sunt în mod frecvent încălcate prin poluare, comerț internațional, fluxuri financiare și refugiați. … Națiunile cedează, de fapt, porțiuni ale suveranității lor comunității internaționale și încep să creeze un nou sistem de guvernare internațională a mediului, ca un mijloc de rezolvare a problemelor care nu pot fi rezolvate altfel”. [18]

Privit în mod superficial, multe argumente pentru crearea unui guvern mondial par rezonabile, dar scopul lor real este să răspândească comunismul și să domine lumea. Deși regimurile comuniste adesea denunță public amestecul în treburile interne ale altor țări, ele participă în mod activ la diferite organizații internaționale care promovează conceptul de guvernare globală.

În timpul mandatului său de secretar general al ONU în perioada 1992-1996, Boutros-Ghali a inițiat progrese rapide în marșul ONU către guvernul mondial. El a cerut formarea unei armate permanente a ONU și a făcut presiuni pentru dreptul la colectare a impozitelor. [19] Datorită opoziției Statelor Unite, Ghali nu a reușit să obțină un al doilea mandat de secretar general al ONU – și este greu de imaginat cât de puternic ar fi ONU astăzi dacă n-ar fi existat această intervenție.

În 2002, Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a spus: “În epoca interdependenței, cetățenia globală este un pilon esențial al progresului”. Robert Chandler, fost colonel al forțelor aeriene americane și strateg al Casei Albe, considera că așa-numitul progres al lui Annan amenința suveranitatea națională și deschidea calea către o societate civilă globală sub guvernarea unei „birocrații internaționale masive, fără chip, care să … retrogradeze indivizii la statutul de furnici muncitoare într-un univers autoritar socialist”. Programele ONU precum “Educarea spre o cultură a păcii” au fost organizate și conduse de activiști de extremă stânga, despre care Chandler credea că intenționează să distrugă suveranitatea națională. [20]

Cartea “The Naked Communist” publicată în 1958, a enumerat cele 45 de obiective ale comuniștilor, dintre care unul a fost: “Promovarea ONU ca singura speranță pentru omenire. În cazul rescrierii cartei sale, solicitați să fie înființată ca un guvern mondial unic cu propriile sale forțe armate independente”. [21] Înființarea unui guvern mondial nu poate fi realizată pe termen scurt – deci atât comuniștii cât și globaliștii folosesc diverse probleme pentru a înființa instituții internaționale în diferite domenii, ca apoi să promoveze unitatea acestor instituții și să continue să pledeze pentru dependența de Națiunile Unite.

d. Guvernul mondial și totalitarismul

Nu este nimic în neregulă cu preconizarea unei lumi sau a unui viitor mai bun, dar încercarea de a înființa un guvern mondial pentru a rezolva toate problemele omenirii nu este diferită de „dictatura proletariatului” sau planificarea centralizată promovată de comunism.

Sprijinirea unui guvern mondial, consolidarea rolului Organizației Națiunilor Unite, reprezentarea ONU ca pe un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor din lumea de astăzi, fac parte din încercarea de a se juca de-a Dumnezeu și de a organiza viitorul omenirii. Dacă s-ar institui un astfel de regim, acesta s-ar scufunda inevitabil în totalitarismul de stil comunist.

Pentru a atrage țările să i se alăture, un guvern mondial ar oferi în mod invariabil beneficii tentante, promisiuni de bunăstare și un plan al unei utopii globale pentru omenire.  Cu toate acestea, o problemă inevitabilă cu care se confruntă un guvern mondial este modul în care să pună în aplicare politicile sale – fie ele politice, militare, economice sau altele. Pentru a-și impune politicile la scară globală, un astfel de guvern nu ar putea avea forma unei republici libere, precum cea a Statelor Unite, din necesitate ar fi un guvern totalitar, precum cel al Uniunii Sovietice sau RPC.  Această centralizare ar ridica puterea guvernului la un nivel de neegalat, iar controlul său asupra societății ar atinge, de asemenea, un nivel fără precedent. În acest stadiu, un astfel de guvern mondial nu s-ar deranja să obțină un consens între țările sale membre sau să țină seama de angajamentele asumate față de acestea ci s-ar concentra exclusiv asupra implementării cu forță a politicilor sale.

În lumea de astăzi, există mari diferențe între țări. Multe țări nu au nici religii drepte, nici libertate, ca să nu mai vorbim de respectarea drepturilor omului sau de standarde morale înalte. Dacă țările ar trebui să se unească pentru a forma un guvern mondial, un astfel de guvern ar trebui să adopte cel mai scăzut standard al lor, eliminând orice cerințe referitoare la credință, moralitate și drepturile omului. Cu alte cuvinte, țărilor li s-ar da frâu liber în aceste aspecte – folosind conceptul de așa-numită neutralitate în religie, moralitate și drepturile omului pentru a le uni. Un guvern mondial ar promova în mod inevitabil o cultură de masă pentru a unifica lumea, în ciuda faptului că fiecare țară are propriile sale tradiții culturale și credințe religioase.

Dintre toți experții, oamenii de știință și oficialii guvernamentali care pledează în mod activ pentru un guvern mondial, majoritatea sunt atei sau au opinii progresiste cu privire la credințele religioase. În mod evident, un guvern mondial ar avea ateismul ca valoare de bază – o consecință inevitabilă, dat fiind faptul că forța din spatele acestuia este comunismul. Mai mult, deoarece diferențele culturale și lingvistice dintre popoare ar împiedica autoritatea globală, susținătorii guvernului mondial se opun adesea unor concepte precum patriotismul local sau identitate națională, care sunt esențiale pentru bunăstarea statelor naționale. Guvernul unei țări sau regiuni ai cărui oameni nu au o credință și o cultură comună se poate baza doar  pe conducerea totalitară pentru a rămâne la putere iar rezultatul ar fi pierderea libertății individuale.

Pentru a-și menține conducerea, acest guvern mondial ar implementa forțat și violent reeducarea ideologică. Pentru a preveni mișcările de fragmentare sau de independență ale țărilor membre, un guvern mondial și-ar consolida forțele sale militare și de poliție și și-ar înăspri controlul asupra libertății de exprimare și a mass-media.

În cele din urmă, un guvern mondial nu ar putea fi realizat decât ca un proiect totalitar, cu aceeași înrobire, abuz și degradare a supușilor săi regăsite în regimurile comuniste de astăzi și de-a lungul istoriei. Dar, în loc să se limiteze la o singură țară, acest totalitarism s-ar răspândi în întreaga lume, lăsând spectrul comunist practic fără opoziție în planul său de corupere a culturii umane tradiționale, a eradicării credinței în Divin și, în cele din urmă, a distrugerii umanității în sine.

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității

Pe măsură ce schimburile culturale și fluxurile de capital se extind în întreaga lume, diferitele forme culturale deviante pe care comunismul le-a stabilit în secolul trecut – precum arta modernă, literatura și filozofia, divertismentul și stiluri de viață deviante, precum și consumerismul – sunt transmise la nivel global. În timpul acestui proces, tradițiile culturale ale diferitelor grupuri etnice sunt întrerupte și rupte de semnificația lor inițială, ducând la stiluri de viață goale, degenerate, orientate spre consum și profit, corupând moralitatea și societatea oriunde s-au răspândit.

Willi Münzenberg, un activist comunist german și unul dintre fondatorii Școlii de la Frankfurt, a spus: “[Trebuie] să organizăm intelectualii și să-i folosim pentru a face civilizația occidentală să duhnească. Abia atunci, după ce i-au corupt toate valorile și au făcut viața imposibilă, putem impune dictatura proletariatului. “[22] Într-adevăr, așa cum este descris în capitolele anterioare ale acestei cărți, moștenirea civilizației occidentale a fost înlocuită de cultura pop modernă deviată, iar valorile sale spirituale au fost în mare parte anulate de variante ale marxismului. Globalizarea și globalismul aduc această degenerare în toate colțurile pământului.

La nivel global, Statele Unite conduc în domeniile politic, economic și militar. Poziția sa unică în aceste domenii se regăsește și în cultura populară americană, care a fost ușor acceptată și adoptată de alte țări și regiuni. După ce s-a infiltrat și a corupt viața de familie, politica, economia, dreptul, arta, mass-media și cultura populară în toate aspectele vieții cotidiene din Statele Unite, comunismul a folosit globalizarea culturală pentru a exporta această cultură coruptă. Considerată ca având cele mai noi și mai de dorit tendințe din America, această cultură s-a răspândit în întreaga lume. Prin filmele de la Hollywood, chiar și locuitorii din îndepărtatele sate conservatoare din interiorul Chinei au aflat că mamele care își cresc singure copiii, aventurile extraconjugale și eliberarea sexuală sunt aspecte “normale” ale vieții în Occidentul “avansat”. Rock ‘n’ roll a devenit extrem de popular în întreaga lume, de la Ecuador în America de Sud, până în Malaezia, în Asia de Sud-Est și Fiji în Insulele Pacificului. În educație, ideologia care stă la baza curriculum-ului comun de bază, creată de marxiștii culturali, a fost reflectată aproape instantaneu în manualele de liceu din Taiwan. Într-o clipită, mișcarea “Occupy Wall Street” din New York, a fost prezentată pe ecranele televizoarelor din cele mai îndepărtate cătune montane din India.

Globalizarea culturală este uraganul care duce prin întreaga lume cultura deviantă a Occidentului și cultura de partid a regimurilor totalitare comuniste, în calea lui măturând fără încetare valorile tradiționale care au ghidat omenirea de mii de ani.

a. Distrugerea tradițiilor culturale ale lumii

Cultura fiecărei etnii din lume are caracteristicile unice și influențele profunde ale propriei sale istorii specifice. În ciuda diferențelor dintre culturile etnice, toți urmează aceleași valori universale pe care Divinitatea le-a conferit tradițiilor lor. După Revoluția Industrială, dezvoltarea tehnologică a adus comoditate în viața noastră și, simultan, tradiția a fost etichetată de progresiști ​​ca fiind înapoiată. Acum, standardul este: măsurarea tuturor lucrurilor prin gradul de modernitate, noutate și “progres” – sau dacă are valoare comercială.

Comunismul promovează valori care par nobile, dar, în realitate, au scopul să facă omenirea să-și abandoneze valorile tradiționale, înlocuindu-le cu valori moderne omogene și decăzute. Așa-numitele valori comune de astăzi create de schimbul cultural în procesul de globalizare, nu provin din nicio tradiție anume – ele sunt valori moderne. Elementele și valorile adoptate de globalism trebuie, din necesitate, să se abată de la tradiție. Acestea includ numai elementele cele mai necizelate ale patrimoniului cultural existent, precum și aspectele care pot fi comercializate. Noțiunile despre “destinul comun al omenirii” și “viitorul nostru comun” sunt rezultatul unor astfel de valori deviate.

Cel mai scăzut standard recunoscut în timpul globalizării culturale se manifestă în cultura consumatorului. Ghidat de interesele economice, designul produselor și modul în care sunt prezentate pe piață, sunt complet centrate pe stimularea instinctelor de bază ale consumatorilor. Scopul este de a controla omenirea prin seducerea, desfătarea și satisfacerea dorințelor superficiale ale oamenilor.

Această cultură globală a consumatorilor este folosită pentru coruperea tradiției în mai multe moduri. În primul rând, caracteristicile și semnificația unice din spatele unui produs, provenite din cultura sa etnică, sunt eliminate. Cu alte cuvinte, tradiția este îndepărtată de pe produse prin deculturalizare sau prin standardizare. Cu cât un grup de oameni este mai înstrăinat de moștenirea și credința lui culturală, cu atât devine mai susceptibil la o astfel de cultură consumeristă simplificată. De-a lungul timpului, prin globalizare, obiceiurile și identitatea acestei populații devin limitate doar la nivelul scăzut necesar pentru a menține o cultură comercială ieftină lipsită de sens și moralitate.

În al doilea rând, globalizarea industriei mass-media și monopolurile sale au permis elementelor comuniste să folosească cu ușurință ideile degenerate din spatele produselor. Ei fac publicitate aspectului cultural superficial al produselor și introduc ideologia marxistă în timp ce le promovează. Hibridizarea culturilor prin globalizare devine astfel un alt canal pentru promovarea ideologiei comuniste.

În al treilea rând, o cultură globală face din consumerism cultura principală a societății. Reclamele, filmele, emisiunile de televiziune și rețelele de socializare, bombardează constant consumatorii cu ideea că nu trăiesc o viață reală dacă nu consumă, nu dețin anumite produse, sau dacă nu caută să se distreze în anumite moduri. Comunismul folosește diferite mijloace și divertismentul pentru a determina oamenii să-și urmărească satisfacerea propriilor dorințe. Pe măsură ce oamenii își îndeplinesc dorințele, ei se îndepărtează de planul spiritual, determinându-i să se abată de la credințele lor divine străvechi și de la valorile lor tradiționale în doar câteva generații.

Pe măsură ce consumerismul își răspândește rapid ideologia decăzută pe fondul globalizării,  el utilizează mentalitatea de turmă a mulțimii. Cu expunerea frecventă la mass-media de știri, rețelele de socializare, reclame, emisiuni de televiziune și filme, oamenii sunt bombardați cu diverse ideologii anti–tradiționale. Acest lucru creează o iluzie că astfel de ideologii decăzute reprezintă un consens global. Oamenii devin treptat amorțiți de daunele provocate de aceste ideologii, deoarece comportamentele pervertite sunt văzute ca fiind la modă, iar oamenii sunt îndemnați să se mândrească cu ele. Abuzul de substanțe, libertatea sexuală, muzica degenerată, arta abstractă și multe altele, sunt răspândite în acest mod.

Arta modernă este degenerată și încalcă toate definițiile tradiționale ale esteticii. Este posibil ca unii oameni să fi realizat acest lucru încă la început, dar odată ce lucrările de artă modernă sunt expuse constant în marile zone metropolitane și vândute la prețuri ridicate, atunci când mass-media raportează frecvent despre lucrări de artă întunecate și ciudate, oamenii încep să creadă că ei sunt cei care nu mai au contact cu moda, iar gustul lor în artă trebuie actualizat. Manipulați de această tendință, oamenii învață să-și nege sentimentul lor înnăscut de frumos și să accepte estetica hidoasă a artei degenerate.

Tot felul de culturi degenerate, mascate ca fiind cultura occidentală, sunt răspândite în prezent în toate colțurile lumii. Hollywood-ul, în special, a fost un exportator major al diferitelor narațiuni care provin din marxismul cultural. Caracteristicile speciale ale industriei cinematografice îi permit acesteia să-i facă pe oameni să-i accepte în mod inconștient valorile. Așa cum este descris în Capitolul 13, filmul are puterea de a descrie atmosfere convingătoare, narațiuni și personalități, cufundând publicul în viziunea regizorului. Filmele de la Hollywood joacă un rol enorm în modelarea valorilor publicului și a viziunii lui asupra lumi.

În această carte, am discutat, de asemenea, modul în care marxismul cultural a preluat educația occidentală (vezi Capitolul 12) care, la rândul său, a expus studenții străini care studiază în țările occidentale la diverse ideologii de stânga. Când se întorc în țările lor, ei răspândesc aceste ideologii, care sunt văzute ca fiind atractive, deoarece țările occidentale sunt mai avansate din punct de vedere tehnologic și sunt dezvoltate economic. Astfel, tendințele moderne invazive întâmpină puține rezistențe pe măsură ce se răspândesc și distrug cultura tradițională autohtonă.

Aceste valori globaliste moderne au devenit, de asemenea, omniprezente și de masă prin cultura corporatistă a corporațiilor multinaționale. Promovarea libertății sexuale de către acestea a corodat serios valorile morale ale societății tradiționale.

În 2016, un mare lanț de magazine a anunțat că vestiarele și toaletele magazinelor lor vor fi „prietenoase cu persoanele transgender”, ceea ce înseamnă că bărbații ar putea intra în toaletele sau vestiarele femeilor după bunul plac, dacă s-ar autoidentifica drept femei. American Family Association a declarat că politica este dăunătoare femeilor și copiilor și a solicitat consumatorilor să boicoteze compania. Până în prezent, angajamentul asociației de a boicota lanțul de magazine a primit peste 1,5 milioane de semnături. [23] Boicoturile au devenit nerealiste, totuși, deoarece tot mai multe companii din societate au adoptat astfel de politici. Comunismul este capabil să utilizeze mentalitatea turmei, deoarece mulți oameni nu au o voință puternică. Odată ce omenirea se abate de la tradițiile împărtășite de Divin, totul devine relativ și se schimbă în timp. Situația devine gata pentru exploatare.

În condițiile globalizării, respectul reciproc și toleranța diferitelor culturi naționale au devenit curente de masă. Comunismul a folosit acest lucru pentru a denatura conceptul de toleranță și pentru a face din neutralitatea valorică un „consens global”, susținând astfel idei deviante.

d. Rolul ONU în răspândirea valorilor degenerate

Articolul 13 din Convenția ONU privind drepturile copilului prevede: ”Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a căuta, de a primi și de a transmite informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, fie oral, în scris sau tipărit, sub formă de artă sau prin orice alt mijloc la alegerea copilului“.[24]

Unii cercetători au întrebat: Dacă părinții nu le vor permite copiilor să poarte tricouri cu simboluri satanice, va constitui o încălcare a drepturilor copiilor? Au copii dreptul de a alege felul în care vor vorbi cu părinții lor? Copiilor le poate lipsi discernământul. Dacă ei comit acte de violență sau încalcă normele etice, pot părinții să-și disciplineze copiii? Aceste griji nu sunt nejustificate. În 2017, provincia Ontario din Canada, a adoptat o lege care interzice părinților să refuze dorințele copiilor lor în ceea ce privește exprimarea de gen (adică copiii își pot alege propriile sexe). Părinții care nu acceptă identitatea de gen aleasă de copilul lor pot fi considerați a fi implicați în abuzuri asupra copiilor, iar copiii lor ar putea fi luați de stat. [25]

În 1990, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că homosexualitatea nu este o boală psihică, stimulând în mare măsură mișcarea LGBT la nivel mondial. Africa de Sud a fost prima țară care a introdus o nouă convenție la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care a impus recunoașterea orientării sexuale și a identității de gen, ca un indicator al respectării drepturilor omului. Convenția, prima care viza direct orientarea sexuală și identitatea de gen, a fost în cele din urmă adoptată. În realitate, convenția normalizează ceea ce a fost considerat drept deviant, atribuindu-i aceeași importanță ca și drepturile naturale.

Comunismul folosește astfel globalizarea pentru a denatura și distruge cultura tradițională și valorile morale într-un mod atotcuprinzător. Aceasta include utilizarea țărilor dezvoltate, a corporațiilor globale și a instituțiilor internaționale. Oamenii sunt scufundați în comoditatea superficială a unui stil de viață globalizat, dar nu sunt conștienți de faptul că ideile și conștiințele lor se schimbă rapid. În doar câteva decenii, precum un tsunami violent, aceste idei complet noi au cuprins multe părți ale lumii. Oriunde ajung aceste idei cultura se schimbă, iar dacă acest trend continuă civilizațiile se vor pierde. Chiar și cele mai străvechi și mai izolate țări nu pot scăpa.

Cultura tradițională este rădăcina existenței umane, o garanție importantă pentru ființele umane de a menține standardele morale. Este cheia capacității ființelor umane să se întoarcă pe calea cea dreaptă și să fie mântuiți de Creatorul lor. În procesul de globalizare, cultura tradițională a fost deviată și ruinată de aranjamentele spectrului comunist. Criza morală, pe termen lung, cu care se confruntă civilizația umană este fără precedent.

5. Susținerea patrimoniului național și a valorilor universale

Diferitele naționalități și țări au existat de-a lungul mileniilor. Deși există în diferite regiuni, au forme și sisteme politice diferite, folosesc limbi diferite și au calități culturale și psihologice diferite – ele împărtășesc valori universale comune. Aceste valori universale reprezintă nucleul culturii tradiționale pentru toate grupurile etnice.

În întreaga lume, în special după sfârșitul Războiului Rece, reprezentanții comunismului atât din Est, cât și din Occident au început să folosească schimburile și cooperarea politică, economică și culturală internațională pentru a extinde și controla globalizarea. Instituțiile globaliste promovează valori degenerate în practic fiecare țară de pe pământ, ajutând spectrul comunist la distrugerea sistematică a valorilor universale, a culturii tradiționale și a credinței în Divinitate.

Prin utilizarea globalizării, împreună cu alte procese istorice din ultimele secole, spectrul comunist și-a extins foarte mult puterea în lumea umană.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, comuniștii au preluat puterea în Rusia și mai apoi în China  ucigând elitele culturale tradiționale și distrugând cultura tradițională a acestor două vaste națiuni. După cel de-al Doilea Război Mondial, lagărul comunist s-a infiltrat și a controlat organizații internaționale precum ONU, a abuzat de procedurile democratice pentru a permite majorității să cucerească minoritatea și au folosit bani pentru a influența țările mici în încercarea de a folosi puterea supranațională a ONU pentru a-și răspândi sistemul politic la nivel mondial.

În puțin mai mult de un secol de la apariția comunismului pe scena globală, aceste forțe politice și economice transnaționale au ajuns să dețină o putere formidabilă, punând în pericol națiunile suverane din întreaga lume datorită planurilor de înființare a unui guvern mondial.

Doar odată cu întoarcerea tradiției, oamenii își pot restabili identitatea și suveranitatea națională și pot crea un mediu internațional armonios, guvernat de valori universale drepte. Acest lucru va permite omenirii să alunge spectrul comunist și să trăiască sub protecția și harul Divinității.

*****

Referințe

[1] Karl Marx și Friedrich Engels, „Ideologia germană”, în Marx-Engels Collected Works, vol. 5 (1932), accesat prin Arhiva de Internet Marxists pe 4 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1845/german-ideology/index.htm

[2] VI Lenin, “A Treia Internaționala comunistă“, Lucrările colecțiilor lui Lenin, ediția a 4-a, ediția engleză, volumul 29 (Moscova: Progress Publishers, 1972), 240-241, Marxists Internet Archive, accesat la 4 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1919/mar/x04.htm

[3] G. Edward Griffin, “Maestrul temător: O a doua privire asupra Națiunilor Unite“ (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1964), Capitolul 7.

[4] William Z. Foster, Către America Sovietică (New York: Coward-McCann, 1932), Cap. 5, Marxists Internet Archive, accesat pe 4 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/foster/1932/toward/06.htm.

[5] James Bovard, “Banca Mondială versus săracii lumii“, Analiza politicii Institutului Cato Nr. 92, 28 septembrie 1987, https://object.cato.org/sites/cato.org/files/pubs/pdf/pa092.pdf

[6] Dani Rodrik, “Paradoxul globalizării: De ce piețele, statele și democrația globală nu pot coexista” (Oxford: Oxford University Press, 2011), 19.

[7] Robert Atkinson, „De ce anii 2000 au fost un deceniu pierdut pentru producția americană , ” IndustryWeek, 14 martie 2013, https://www.industryweek.com/the-economy/article/22006840/why-the-2000s-were-a-lost-decade-for-american-manufacturing.

[8] Biroul american de statistică a muncii, “Un profil al lucrătorului sărac, 2016“, BLS Reports, iulie 2018, https://www.bls.gov/opub/reports/working-poor/2016/home.htm 

[9]. William F. Jasper, Tirania globală … Pas cu pas: Națiunile Unite și Noua Ordine Mondială Emergentă (Appleton, WI: Western Islands Publishers, 1992), cap. 4.

[10]. J. Edgar Hoover, citat în Griffin, Maestrul temător 48.

[11]. Amity Shlaes, „Comunismul devine nepotism la ONU”, The Wall Street Journal, 24 octombrie 1991.

[12] Colum Lynch, “China înrolează ONU pentru a-i promova proiectul O Centură Un Drum“, Politica externă, 10 mai 2018, https://foreignpolicy.com/2018/05/10/china-enlists-u-n-to-promote-its-belt-and-road-project/

[13] Dore Gold, “Turnul Babel: Cum au alimentat Națiunile Unite haosul global”, (New York, Forumul Crown, 2004), 1-24.

[14] Dore Gold, așa cum este citat în Robert Chandler, “Lumea umbrei: Rusia renăscută, Noua Stângă Globală și Islamul radical”(Washington, DC: Regnery Publishing, 2008), 403.

[15]. Griffin, “Maestrul temător”, Capitolul 11.

[16] Norman Cousins, așa cum este citat în Gary Benoit, “Ziua Pământului – Cea mai mare farsă de pe pământ”, The New American, 21 aprilie 2016. https://www.thenewamerican.com/tech/environment/item/23011-earth-day-the-greatest-sham-on-earth

[17] Manifestul umanist II, Asociația Umanistă americană 1973, https://americanhumanist.org/what-is-humanism/manifesto2/

[18] Hilary F. French, “După Summitul Pământului: Viitorul guvernării mediului”, Worldwatch Paper 107, Worldwatch Institute, martie 1992

[19] Jasper, “Tirania Globală”, Cap. 4.

[20] Chandler, “Lumea umbrei”, 401-403

[21] W. Cleon Skousen, “The Naked Communist” (Salt Lake City: Izzard Ink Publishing, 1958, 2014), capitolul 12.

[22] Willi Münzenberg, așa cum este citat în Bernard Connolly, “Inima roșie a Europei: Războiul murdar pentru banii Europei” (Londra: Faber & Faber, 2013).

[23] “Semnează Angajamentul pentru Boicotul lui Target!” American Family Association, https://www.afa.net/target

[24] Organizația Națiunilor Unite, Oficiul Înaltului Comisar, Convenția privind drepturile copilului, (Geneva: Organizația Națiunilor Unite, 1989), https://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx .

[25] Grace Carr, “Ontario face ca dezaprobarea alegerii sexuale a copilului să fie un potențial abuz al copilului“, The Daily Caller, 5 iunie 2017, https://dailycaller.com/2017/06/05/ontario-makes-disapproval-of-kids-gender-choice-child-abuse/

https://www.spectrul-comunismului.com/capitolul-17-globalizarea-fundamental-inseamna-comunism/