Komunistii au călcat în picioare valorile, pentru ca globaliştii fesenizanti să mărşăluiască şi peste ceilalţi, fiindcă l-am înlocuit pe Făcător cu făcături idolatre, cum aflăm din Rom. cap.1/18-32 şi pentru că luăm ca de apucat Bunătăţile şi Frumuseţile Lui, împrumutate, pentru a-i restitui măcar Dobânda mulţumitoare ! După ce nu l-am băgat în seamă (Îs.53/3) şi nu l-am primit în ieslea inimii înnoite, ci în staulul boilor, după ce l-am pironit… îl dăm afară şi din biserici şi-l ţinem la uşi să se roage de noi, DAR… Se apropie clipa în care se retrage cu tot cu Har şi o să rodească falsa credintă şi pocaintă, pentru a ne mânca mai rău decât şacalii; Pentru împietrirea şi păcătoşenia noastră se răsucesc în morminte morţii, dar şi cei Vii din Cer…” Ei strigau cu glas tare şi ziceau: “Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Ap.6/10)

 Cum a ramas Snagovul, dupa 1989, cuibusorul de nebunii al mafiei PSD-iste… Cum a distrus mafia PSD-ista combinatul siderurgic, Sidex, Galati… Cum s-a implicat SRI-ul lui Virgil Măgureanu în menţinerea mafiei PSD-iste la guvernare… Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia… PSD a fost, este şi va fi cel mai corupt grup interlop din Uniunea Europeană… De ce statul român ne gazează, ne fură banii de pensii, ne ucide în spitale cu viermi şi pe drumuri cu gropi? Doarece statul român a devenit proprietatea PSD = ciuma roşie = mafia! De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri…Mafia PSD-ista a inlocuit casta nomenclaturii comuniste cu casta alesilor puterii centrale si locale, paraziti care au privilegii inimaginabile …Cum a fost distrusa intreprinderea ARO de catre mafia Securitatii comuniste… Sabotorii cosmosului si omului se nemuiesc si prin „Botnita imputita”. Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, prezenta la reuniunea gruparii „Anti-botnita”...70 2) “Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţă de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” (Isaia 53/3)…”Veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi ” (Ioan.8:32) – Razboiul s-a sfarsit – Cap. 3 (de Andrew Wommack);Epistola către Romani / Capitolul 1, de  J. N. Darby; I. Biserica potrivit gândului lui Dumnezeu; André Gibert   …EXPLICAȚII LA BIBLIE-„CERCETAȚI SCRIPTURILE PENTRU CĂ ELE VORBESC DESPRE MINE“…ISPĂŞIREA, MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS CRISTOS – ARTICOL DE ARDELEAN VIOREL…1) Domnilor pocăiţi – creştini şi necreştini – pentru că se apropie finişul, vă rog, măcar suferinţa n-o compromiteţi acum, “când oamenii nu vor să sufere învăţătura sănătoasă” (2Tim 4/3); NASCUT DIN NOU  ;mmMike Pence, vicepreședintele SUA – Fiți pregătiți să stați față în față cu persecuția…Phil Robertson, personajul principal din Duck Dynasty, a fost suspendat deoarece a zis că homosexualitatea este păcat…  Să răspundem persecuţiei cu credinţă şi curaj…„Nu vă temeţi, ci fiţi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui.”…Din viaţa lui Joseph Smith… Se strânge cercul în jurul adevăraţilor creştini. Suntem pregătiţi? John MacArthur – „Bisericile care sprijină căsătoriile homosexuale aparţin Satanei” …Bebelușul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat! Cum e posibil? Femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaţilor cu care au întreţinut relaţii sexuale… Itinerar Biblic Ep.0390 – ROMANI Capitolul 2:1-16 37 Iata lista masonilor-ei sunt tot un fel de “preoti”, care, pe banii nostri ne mint sa pupam cartoane pictate, aurite, mute, pentru ca sa fie siguri ca ingenunchem prostiti si pupam Icoanei Fiarei= Lista “neactualizata” a masonilor din România –  raport SRI …„Îţi cerem să ne uneşti inimile”: Rugăciunea lui evanghelistului Franklin Graham în ultima seară a convenției republicane…200 de milioane de creştini sunt prigoniţi în lume pentru credinţă…Mat Staver, LC: Chicago utilizează tactici comuniste pentru a amenința bisericile…Persecuția creștinilor din China la cel mai grav nivel de la Mao…China: Recompensă de mii de dolari celor care raportează creștinii și bisericile „ilegale” guvernului… top-10-cele-mai-periculoase-locuri-pentru-crestini

 9971ww79des22233zzz7

Mike Pence, vicepreședintele SUA – Fiți pregătiți să stați față în față cu persecuția

Mike Pence, vicepreședintele SUA – Fiți pregătiți să stați față în față cu persecuția – Liberty University, Festivitatea de absolvire – Mai 2019 „Vă spun, nu atât ca vicepreședinte, cât ca frate în Hristos că, dacă ceea ce ați văzut, ați auzit și ați învățat în locul acesta a pătruns până în inima voastră, mergeți și puneți-l în practică. Pentru că America are nevoie de oameni integri acum mai mult ca oricând. Căci trăim vremuri în care a ajuns să fie acceptabil și la modă să-i ridiculizezi și chiar să-i discriminezi pe cei credincioși. Dr Carson a vorbit despre asta acum câteva momente. Nu de mult, fosta administrație s-a îndreptat cu toată greutatea guvernamentală împotriva organizației Little Sisters pf the Poor doar fiindcă un grup de călugărițe a refuzat să recomande soluții care încălcau cele mai profunde convingeri pe care le aveau. Când, de curând, statul Georgia a discutat protecția legală a celor nenăscuți, un grup de liberali de la Hollywood au spus că vor boicota întregul stat. Când soția mea, Karen, a revenit la începutul anului pentru a preda arte la o școală primară creștină, am fost atacați violent de mass media și de stânga seculară, iar un reporter de la un ziar foarte important a inventat conceptul de #exposechristianschools, invitând studenții să-și prezinte poveștile de groază trăite în școlile creștine. De-a lungul majorități istoriei Americii a fost destul de simplu să te numești creștin. Nimănui nu-i trecea prin minte că va fi ocolit sau ridiculizat pentru că apără învățăturile Bibliei. Lucrurile stau altfel acum. Unele dintre cele mai puternice voci aflate în slujba toleranței au foarte puțină toleranță pentru valorile creștine.

„Îţi cerem să ne uneşti inimile”: Rugăciunea lui evanghelistului Franklin Graham în ultima seară a convenției republicane

Călcând pe urmele pașilor tatălui său, evanghelistul Franklin Graham a apărut joi seară la cea de-a patra și ultima seară a Convenției Naționale Republicane 2020, nu pentru a rosti o predică sau a încurca un candidat politic, ci pentru a se ruga pentru națiune.
Franklim Graham în vârstă de 68 de ani, președinte al Asociației Evanghelistice Billy Graham și al organizației de caritate creștină Samaritan’s Purse a rostit rugăciunea de deschidere a convenției de pe scena Auditoriului Andrew W. Mellon din Washington, DC.
După un videoclip de deschidere care a prezentat scene ale temei serii „O Țară Măreață”, fiul regretatului reverend Billy Graham a urcat pe podium pentru a se ruga.
„Să ne rugăm. Tată ceresc, Îți mulțumim pentru marea prosperitate pe care ai adus-o asupra acestei națiuni, și pentru multele binecuvântări pe care le-am primit în ultimii patru ani Îți suntem profund recunoscători. În seara aceasta, țara noastră trece prin mari încercări. Zeci de mii sunt în calea unei furtuni ucigașe, pandemia a adus frica în milioane de inimi. Suntem dezbinați. Am văzut nedreptatea, mânia și disperarea revărsându-se pe străzi. Avem nevoie de ajutorul Tău și să auzim glasul Tău în ceasul acesta crucial. Te rugăm să unești inimile noastre, ca să fim o națiune sub autoritatea lui Dumnezeu, căci Tu ești singura noastră nădejde. Declarăm azi totala noastră dependență de Tine și nevoia noastră de pocăință, ca popor. Îți mulțumesc în seara asta pentru președintele nostru, Donald J. Trump. Te rugăm să-i dai înțelepciune de sus, viziune clară și putere să ducă națiunea înainte. Binecuvântează-l. ne rugăm pentru prima Doamnă, Melania, pentru fiul lor Baron și pentru întreaga familie. Protejează-i și ține-i tari. Îți mulțumim pentru vicepreședintele Mike Pence, pentru acțiunile lui ferme și mesajul lui clar. Pentru soția lui, Karen Pence, și familia lor. Tată, știm că poți face națiunea aceasta măreață din nou, dacă ne întoarcem ochii și inima spre Tine și dacă împlinim Cuvântul Tău. Voia Ta să se facă pe pământ ca și în ceruri. Ne rugăm acestea în puternicul Nume al Fiului Tău, Domnul și Mântuitorul meu, Isus Hristos. Amin.”
Tatăl lui, predicatorul de renume mondial Billy Graham a dat binecuvântarea atât la convențiile naționale democrate cât și la cele republicane din 1988. A murit în 2018, la vârsta de 99 de ani. Bătrânul Graham a fost consilier spiritual pentru 12 președinți americani.
Într-o postare pe Facebook, la începutul acestei săptămâni, Franklin Graham le-a reamintit celor ce-l urmăresc de recent anunțatul Marș de Rugăciune de la Washington, programat între orele 12:00 și 14:00 sâmbătă, 26 septembrie. Marșul va începe la Lincoln Memorial și se va termina la Capitoliu. „Rugăciunea este cea mai puternică armă pe care o avem”, a scris evanghelistul. „Vreau să vă invit personal să mă însoțiți la Washington, DC, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 12:00 – 14:00 pentru marșul de Rugăciune, ediția 2020. Accentul va fi pus pe rugăciunea pentru țara noastră. Sper că ni se vor alătura mii de oameni în marșul de la Memorialul Lincoln până la Capitoliul, cerându-I lui Dumnezeu să aibă milă de națiunea noastră și să ne întoarcă la El. Când regele David s-a rugat pentru Israel, Biblia spune că Domnul a fost mișcat de rugăciunea pentru țară, a concluzionat Graham.
Fiica lui Graham vorbește la Convenția Republicană despre libertatea religioasă
După cum a relatat CBN News la începutul acestei săptămâni, fiica lui Graham, Cissie Graham Lynch, s-a adresat marți seară, de la distanță, publicului convenției, pe tema libertății religioase.
„Ca americani, știm că prima frază Primului Amendament ne protejează libertatea religioasă. Dar adesea uităm că formularea exactă este „ practicarea liberă a religiei”, a spus Lynch, în vârstă de 34 de ani. „Asta înseamnă să ne trăim credința în viața noastră de zi cu zi, în școli și la locurile de muncă. Și da, chiar și în piața publică.”
Părinții națiunii, a spus ea, n-au avut în vedere o credință liniștită, ascunsă.
„Au luptat pentru a se asigura că glasul credinței este întotdeauna binevenit”, a remarcat Lynch. „Nu amuțit. Nu agresat.”
Ea a vorbit apoi despre faptul că în timpul pandemiei americanii au văzut cât de repede se poate schimba viața.
„Unii lideri democrați au încercat să interzică serviciile religioase, în timp ce magazinele de marijuana și clinicile de avort au fost declarate esențiale. Dar știți ce este cu adevărat esențial?” Întrebă Lynch. „Dreptul nostru de a ne închina liber și de a ne trăi credința în fiecare aspect al vieții”. Ea a avertizat că viziunea Biden-Harris pentru America nu lasă loc credinței și, de asemenea, și-a amintit ce a spus cândva bunicul ei despre libertate. „Indiferent dacă ești brutar, florar sau antrenor de fotbal, vor încerca să te oblige să alegi între Dumnezeu și Cezar. Pentru că dumnezeul stângii radicale este puterea guvernului”, a remarcat Lynch. „Deci, după spusele bunicului meu, Billy Graham, «Să susținem libertatea politică, libertatea morală, libertatea religioasă și drepturilor tuturor americanilor. Și să nu cedăm niciodată în fața celor care vor încerca să ni le răpească.

II. Ce au făcut oamenii din Biserică

 André Gibert

Formarea Bisericii a început în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât pe pământ şi i-a umplut pe ucenici. Petru, cel dintâi, a primit puterea de a vesti evanghelia, proclamând învierea şi slava lui Isus. Dar Biserica nu apare în originalitatea ei decât în urma revelaţiilor făcute lui Pavel, pe măsură ce, iudeii „lepădând pentru ei înşişi planul lui Dumnezeu“, vestea cea bună se răspândeşte printre neamuri şi ucenicii sunt puşi deoparte. Taina unui singur trup cuprinzând pe toţi cei care erau departe şi pe cei care erau aproape, nemuri şi iudei, toţi având intrare la Tatăl într-un singur Duh, nu fusese cunoscută în Vechiul Testament. Unele aluzii profetice, unele tipuri, păstrate sub tăcere până la Hristos, ascundeau în Scriptură chiar taina care era rezervată lui Pavel s-o pună în lumină.

Gândul nostru nu este de a reconstitui, după alţii, istoria Bisericii pe pământ. Ceea ce ne spune Cuvântul este de ajuns, de fapt, pentru a arăta începuturile şi felul cum istoria bisericii avea să se desfăşoare. Cartea Faptele Apostolilor şi epistolele lui Pavel, ca şi ale lui Petru, Ioan, Iuda, nu numai că anunţă declinul, dar îl şi arată pătruns şi întinzându-se.

Toate caracterele relelor care s-au mărit după aceea şi pe care le vedem astăzi, începuseră de pe atunci. În cele dintâi zile, adunarea din Ierusalim a trăit gândul lui Hristos: cei care crezuseră arătau unitatea Duhului, stăruiau împreună în învăţătura şi părtăşia apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Dragostea Duhului lucra puternic printre ei şi îi făcea să pună totul în comun. Ei nu erau decât o inimă şi un suflet. Dar în curând, aceste începuturi fericite au fost tulburate. Desigur, lăcomia şi minciuna, neglijenţele cu privire la văduve şi murmurele care le-au urmat, au fost cu totul înlăturate, căci Duhul Sfânt lucra cu putere, dar aşa a fost numai pentru un timp, iar epistola lui Iacov ar fi de ajuns ca să arate acest lucru. Apoi greutatea pe care credincioşii iudei o aveau în a primi neamurile în aceeaşi situaţie cu ei, a fost aproape să ducă la dezbinare. Fraţi mincinoşi se strecoară în adunări (epistolele către Galateni, a lui Iuda, Ioan). Învăţători răi, iudaizanţi, gnostici sau raţionalişti, fac ravagii. Unii creştini întorc spatele crucii, pentru a umbla după interesele lor (epistolele către Filipeni, Timotei). Pavel cel întemniţat pentru Hristos este părăsit aproape de toţi. Acest apostol poate să prevestească vremurile tulburi din zilele din urmă, dar ele chiar se arătau. Ioan spune că duhul lui Antihrist se arătase deja şi acesta era ceasul din urmă.

De la apostoli până în timpurile noastre 

De atunci, nouăsprezece secole au verificat în toate felurile posibile faptul constant că omul strică tot ce-i încredinţează Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu a menţinut martori după martori, El a îngăduit reîntoarceri fericite, a înălţat peste tot harul Său. El S-a arătat credincios. El lucrează mereu, Cuvântul este intact şi continuă să se răspândească, evanghelia este vestită şi sufletele se întorc la Dumnezeu.

Dar copiii lui Dumnezeu au fost împrăştiaţi de lupii răpitori pe care păstorii neglijenţi şi vînzători i-au lăsat să intre printre ei. Chiar şi dintre aceşti păstori s-au ridicat oameni cu învăţături stricăcioase, ducând pe ucenici după ei. Autoritatea Stăpânului a fost călcată în picioare. I-a fost tăgăduită. Şi, dorind să li se „gâdile auzul“, nu numai că nu au mai recunoscut glasul Păstorului Celui bun, dar şi-au ales „învăţători după poftele lor“ (2. Timotei 4:3 )

Viaţa din afară a creştinătăţii poate – şi astăzi mai mult ca altădată în anumite privinţe – să dea iluzii, dar „casa cea mare“ a lăsat uşa larg deschisă ca să intre lumea şi să se instaleze în ea ca stăpână. Materialele oamenilor (1. Corinteni 3:12-15 ) au fost amestecate în toate felurile cu „pietrele vii“ şi cei ce strică templul lui Dumnezeu le-au aranjat pe toate cum au vrut. Sunt prezentate cu numele de „creştine“, mulţimi de oameni care nu arată nici măcar o scânteie de viaţă. Credincioşi şi necredincioşi sunt împreună, organizaţi potrivit principiilor grupărilor omeneşti. Neghina este tot mai mult amestecată cu grâul.

Toate acestea au fost anunţate mai dinainte şi nu este cazul să ne mire. Cele şapte epistole din Apocalipsa (cap 2 şi 3) trasează, chiar şi numai ele, o imagine profetică, iar realitatea dovedeşte că totul este întocmai cu această profetie. Şi atunci, să stai cu mâinile încrucişate? Nu aşa vrea Dumnezeu. Până în ultima clipă, chemarea Domnului vrea să trezească „biruitori“. Şi aceasta pentru că El este biruitor şi El Îşi va păstra martori până la sfârşit. Uneltirile omeneşti ar fi ruinat de mult şi deplin lucrarea lui Dumnezeu, dacă ea n-ar fi fost într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu.

Creştinătatea şi biserica

Oricare ar fi, în adevăr, confuzia actuală, o siguranţă ne mângâie: Dumnezeu are pe pământ, astăzi ca şi altădată, un mare număr de copii ai Săi, răscumpăraţi ai lui Hristos; şi astăzi, ca altădată, ei constituie toţi împreună ceea ce este şi rămâne Adunarea lui Dumnezeu. Există un trup al lui Hristos pe pământ, totalitatea celor care, fiind născuţi din nou, sunt legaţi în mod vital împreună, prin Duhul Sfânt.

Nimic nu s-a schimbat, nici în felul în care cineva devine un copil al lui Dumnezeu – „adică… acei care cred în Numele Lui“ – nici în felul în care Hristos Îşi hrăneşte şi Îşi îngrijeşte Adunarea, care este trupul Său. Să nu lăsăm să se întunece acest gând că, exact ca în timpul apostolilor, Adunarea lui Dumnezeu este totdeauna formată din toţi credincioşii adevăraţi, oricum s-ar numi ei. Ei sunt mai numeroşi decât am putea şti noi sau chiar decât gândim şi, pentru Hristos şi înaintea lui Dumnezeu, unitatea lor este tot aşa de reală ca totdeauna. Să nu-i înlăturăm din inimile noastre şi să nu folosim numele de biserică fără să ne amintim de toţi răscumpăraţii lui Hristos.

Dar unde să vezi aici pe pământ această Adunare a lui Dumnezeu? Evident, dacă am căuta o expresie totală a ei, nu o vom găsi. Ea s-a pierdut de mult timp. Foarte curând, încă de pe la început, n-a fost cu putinţă să se facă o numărătoare exactă a celor care făceau parte într-adevăr din Adunarea lui Dumnezeu. Este exact ce spune Pavel în 2. Timotei 2 : „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi“. Pe de o parte milioane au fost botezaţi şi n-au arătat niciodată viaţa, pe de altă parte adevăraţii credincioşi s-au împărţit într-o mulţime de grupări diferite.

Pretenţia de a se numi creştini nu lipseşte, nici cea de a fi Biserica sau o biserică creştină, deşi mulţi socotesc credincioşi pe nişte persoane neîntoarse la Dumnezeu. Este aici profanarea cea mai odioasă pentru Dumnezeu. Dar nimeni nu poate lua Numele Său în zadar. Şi din clipa când cineva spune că formează Biserica lui Hristos sau că aparţine de ea, Dumnezeu leagă de această mărturie, negreşit, toată răspunderea care trebuie să i se ceară. Lumii care îşi zice creştină, organizaţiilor ei care se numesc biserici creştine, Domnul spune: Te voi considera deci ca biserica Mea, dar să vedem ce atrage după sine acest lucru; „ştiu faptele tale“, cine ţi le-a inspirat? Unde sunt credinţa, dragostea, nădejdea? Ce faci tu din Cuvântul Meu? Ce-ai făcut din Numele Meu, pe care îl porţi? Ce-ai făcut cu harul Meu? Ce-ai făcut tu cu amintirea Mea? Ce-ai urmărit tu aici pe pământ?

Răbdarea Sa este încă în aşteptare. Cum să nu fii mişcat, văzând cu ce îndelungă răbdare vorbeşte El către Sardes, Laodiceea: „Te sfătuiesc … Eu mustru şi pedepsesc pe toţi cei pe care îi iubesc“! El continuă să considere această creştinătate aşa cum pretinde ea că este, chiar dacă ea nu-şi dă seama cât de solemn este să fie purtătoare a mărturiei creştine. Dar El este Martorul credincios şi adevărat. În curând El o va vărsa din gura Sa. El S-a ocupat de ea de fapt în tot cursul istoriei, pedepsind, mustrând, lăudând ce era bun, încurajând pe credincioşi, dar dând pe faţă tot ce El nu poate aproba. Căile de cârmuire ale lui Dumnezeu n-au încetat: judecata începe de la casa lui Dumnezeu. Dar în curând această judecată va fi completă şi definitivă. Donmul va înceta să numească „biserică“ pe cea care L-a părăsit şi L-a dat afară. Când El va lua la Sine pe ai Săi, când Mirele Îşi va fi răpit Mireasa în cer unde se va sărbători apoi nunta, nu va mai fi vorba pe pământ decât de „prostituata cea mare“, uzurpatoarea frumosului nume de Mireasă. Până atunci El tolerează chiar şi nişte lucruri îngrozitoare; dar când şi acest har va fi nesocotit, va urma o judecată mai aspră. Stăpânul, în pilda talanţilor, nu contestă titlul de rob celui care era un rob viclean, ci îi aplică toată rigoarea pedepsei meritate de un rob rău.

Astfel, pe de o parte, adevărata Adunare a lui Dumnezeu, lucrarea mâinilor Sale nu mai este omeneşte de deosebit, iar de cealaltă parte Biserica de nume, lucrare a oamenilor, încă poartă acest nume.

Să nu ne lăsăm tulburaţi de această contradicţie aparentă. Şi acum, ca totdeauna, cele două feţe ale „pecetei“ de la 2. Timotei 2 ne învaţă cu privire la unul şi la celălalt din aceste puncte. Cu privire la cel dintâi: „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi“, credinţa lasă lui Dumnezeu grija lucrării Sale. În ce priveşte cea de a doua: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege“, aceeaşi credinţă ascultă şi se depărtează de rău. Da, „temelia cea tare a lui Dumnezeu rămâne“.

Să se depărteze ca să rămână singur? Nicidecum (Proverbe 18:1 ), ci să se alăture celor care cheamă pe Domnul cu o inimă curată, adică fără vreo legătură cu ceea ce dezonorează acest Nume. Oricine iubeşte pe Domnul va găsi o cale pregătită de El pentru a întâlni alţi credincioşi însufleţiţi de aceeaşi dorinţă. Şi aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. În orice timp – Ilie a făcut această experienţă când se credea singur – Dumnezeu ştie să-Şi păstreze o rămăşiţă. Celor care fac parte din ea, El le cere (şi prin urmare îi face şi în stare) să guste împreună privilegiile, să-şi ia împreună sarcinile preţioase – care sunt specifice Adunării lui Dumnezeu. Făgăduinţa cea mare rămâne, cu toată necredincioşia oamenilor, că acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Numele Său, Domnul este acolo în mijlocul lor. Strângerea laolaltă poate să se reducă literal la acest număr mic, care va fi departe de a arăta totalitatea Bisericii pe pământ, dar care va fi totuşi o exprimare a ei, aprobată de Cel care este totdeauna cu „poporul smerit şi mic“ care se încrede în Numele Domnului (Ţefania 3:12).

A fost nevoie să schiţăm aceste vederi generale, înainte de a privi ceva mai de aproape starea prezentă de lucruri.

I. Biserica potrivit gândului lui Dumnezeu

 André Gibert

Introducere

Cine nu strânge cu Mine, risipeşte“ Matei 12:30

Paginile care urmează au ca scop să pună din nou înaintea celor ce sunt creştini învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la ceea ce apostolul inspirat numeşte „Adunarea Dumnezeului Celui viu“ (1. Timotei 3:15 ).

Cele două cuvinte biserică şi adunare au acelaşi înţeles şi amândouă vor fi folosite în aceste pagini. Cuvântul adunare are avantajul că însăşi forma sa aminteşte mereu semnificaţia lui, mai uşor scăpată din vedere când este folosit cuvântul biserică. De altă parte, acesta din urmă poate da neclaritate, prin faptul că este folosit de tot felul de denominaţii religioase; este adevărat totodată că astăzi unii se numesc în mod abuziv „adunările lui Dumnezeu“.

Învăţătura cu privire la adunare, mult timp necunoscută, a fost adusă la lumină cu ocazia marii treziri pe care Duhul lui Dumnezeu a făcut-o în toată creştinătatea, acum vreo cinci generaţii. Credincioşi din diferite ţări au fost aduşi în această perioadă să se adune simplu pentru Numele Domnului Isus, fără altă autoritate decât Biblia. Din aceste adunări, multe şi-au continuat existenţa, iar altele asemănătoare s-au format. Această broşură a fost scrisă îndeosebi pentru aceştia. Dar subiectul Adunării se arată atât de actual, este de o importanţă atât de mare, încât se pare potrivit pentru multe suflete care caută unde şi cum să se adune în afara oricărui formalism religios, ca fraţi şi surori în credinţa creştină.

Starea lumii creştine, astăzi, nu mai este exact aceeaşi ca cea din timpurile când, prin slujitori pregătiţi, Dumnezeu aducea din nou la lumină adevăruri lăsate uitării. Ele au fost, de atunci, deseori diluate cu tot felul de născociri dintr-o mulţime de învăţături dăunătoare şi nu este totdeauna uşor să distingi ce este întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu şi ce nu este de primit de către oricine vrea să asculte de acest Cuvânt. În zadar suntem înştiinţaţi împotriva „noutăţilor“; acestea au adesea o înfăţişare frumoasă şi ele ne asaltează din toate părţile, în conversaţii, lecturi, predici, încât niciodată nu va fi de prisos să ne îndemnăm unii pe alţii să păstrăm „lucrul acela bun care ni s-a încredinţat prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi“ (2. Timotei 1:14 ). Adevărul rămâne neschimbat. Şi trebuie să ne străduim să-l căutăm şi să ne ţinem inimile strâns legate de el, din dragoste pentru Hristos.

De altă parte, foarte des se insistă numai asupra „practicii“ unui mers pentru care se neglijează să i se asigure terenul. Pericolul este fără îndoială mai mare decât ne închipuim, de a ne reduce pretenţiile la ţinerea oarecum satisfăcătoare a obiceiurilor socotite bune, numai pentru că ele erau şi ale înaintaşilor noştri, şi să ne mulţumim, fără să mărturisim deschis, cu un fel de cod al fraţilor. Important este nu de a copia pe aceşti înaintaşi, ci de a veni noi înşine la izvorul din care ei s-au adăpat. Noi trebuie să urmăm „credinţa“ lor, „privind de aproape sfârşitul vieţuirii lor“ (Evrei 13:7 ). Purtarea lor izvora din credinţa lor. Am putea noi îndreptăţi prin Cuvânt – în spiritul lui şi nu numai în litera lui – felul cum ne purtăm, care altfel, oricât de bun ar fi el, n-ar avea ca autoritate decât tradiţia şi ar conduce la rutină?

Acest Cuvânt şi acest Duh să ne înveţe în această cercetare a gândului lui Dumnezeu cu privire la strângerea laolaltă a celor credincioşi.

Învăţăturile şi îndemnurile Noului Testament se adresează rareori creştinului izolat; cel mai des, ele se îndreaptă creştinului ca făcând parte dintr-un întreg, dintre cei „sfinţi“ (Romani 1:7 1. Corinteni 1:2 14:33 16:1 Iuda 4 etc). Această calitate de „sfinţi“ nu este de fapt rezultatul vreunor merite ale lor; ei sunt sfinţi prin chemarea lui Dumnezeu, datorită lucrării desăvârşite a lui Hristos. Ei toţi sunt „fraţi sfinţi care au parte de chemarea cerească“ (Evrei 3:1 ). Aceste învăţături au o adresă colectivă. Chiar şi atunci când Pavel porunceşte oricui rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nelegiuire, sau când îl îndeamnă pe Timotei, repetându-i: „Dar tu…“, el îndreaptă gândirea credinciosului spre o colectivitate cu care acest credincios poate şi trebuie să slujească Domnului. Termenii poruncii de la 1. Timotei 6:11 : „urmăreşte…“ se regăsesc în 2. Timotei 2:22 , dar însoţiţi, pentru un timp de ruină mai accentuată, de această îndrumare preţioasă: „împreună cu cei care cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“.

De asemenea este de toată însemnătatea să ştim pentru ce, unde, cum, cu cine avem să ne adunăm ca să ţinem seama de gândul lui Dumnezeu.

Prea adesea se urmează, în această privinţă, doar obiceiurile familiei, anturajului şi ale ţării în care te afli. Lumea creştină se compune din grupări foarte numeroase care toate se socotesc creştine şi dintre care unele poartă în mod special, oficial chiar, numele de biserici (sau adunări), cu o denumire caracteristică: biserici catolice, ortodoxe, biserici anglicane, reformate, lutherane, presbiteriene, metodiste, baptiste etc. Lista tuturor denominaţiilor ar fi lungă.

Multe suflete sincere, îndurerate de această divizare, lucrează acum în diverse feluri ca să facă ceea ce se numeşte unitatea Bisericii. Aceasta constă în a aduna membrii „bisericilor“ diferite, pentru a se pune de acord asupra unui anumit număr de puncte comune. Din nenorocire, aceste puncte nu sunt totdeauna cele esenţiale, adică adevăratele puncte de doctrină. Susţinătorii cei mai convinşi ai acestei mişcări ecumenice (adică universale) s-ar putea ei înţelege în întregime chiar şi numai asupra definiţiei de „creştin“? Cum pot atunci să definească această „Biserică universală” pentru care se face caz totuşi de nenumărate idei formate mai dinainte? Ce să mai spui despre părerile diferite asupra inspiraţiei Scripturilor, asupra dumnezeirii Domnului Isus, asupra realităţii învierii Sale? Ar putea fi chiar o concepţie despre Dumnezeu valabilă pentru toţi? Atunci, ce ar mai rămâne?

Desigur, vrem să ne bucurăm de orice tinde să aproprie în mod paşnic pe oameni. Recunoaştem că este omeneşte de mare preţ să arăţi public un ataşament comun faţă de învăţăturile lui Hristos, în speranţa îmbunătăţirii lumii, presupunând că ea s-ar putea îmbunătăţi. Suntem şi mai bucuroşi la gândul că mulţi dintre cei care lucrează la această operă cu bune intenţii, sunt adevăraţi şi scumpi copii ai lui Dumnezeu. Dar în astfel de lucruri buna intenţie nu este de ajuns. Aceste eforturi generoase, căutând să facă diverse compromisuri care să ocrotească toate convingerile adânci ale celor care le au, şi lăsând să existe biserici disparate, nu ţin seama de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu despre adevărata unitate creştină şi despre strângerea laolaltă potrivit gândului lui Dumnezeu.

Şi tocmai spre acest Cuvânt trebuie să ne îndreptăm.

O constatare primă şi hotărâtoare care trebuie făcută este că niciodată Cuvântul nu vorbeşte despre „biserici“ diferite între care cei credincioşi s-ar găsi îndreptăţiţi să fie şi care ar trebui unite. El vorbeşte despre credincioşi ca făcând parte din una şi aceeaşi Biserică, în care pot să fie numeroase manifestări locale, dar fiecare din aceste adunări locale nu este decât expresia ei. El nu recunoaşte altă biserică decât aceasta. Şi aceasta este Biserica universală, autentică.

Confuzii mari vin din faptul că se amestecă mereu două puncte de vedere diferite: pe de o parte Biserica aşa cum este ea în ochii lui Dumnezeu, pe de altă parte forma pe care oamenii au dat-o acestei Biserici pe pământ; planul şi gândul lui Dumnezeu, pe de o parte, iar de cealaltă parte, răspunderea omului şi roadele propriei sale lucrări. Dar pentru a şti cum să ne purtăm în mijlocul Bisericii aşa cum există ea pe pământ, trebuie să avem mai întâi o idee corectă despre ceea ce este ea în ochii lui Dumnezeu.

I. Biserica potrivit gândului lui Dumnezeu

Preţul ei

Nu putem pătrunde îndeajuns cuvintele Scripturii cu privire la preţul pe care Biserica îl are pentru Hristos, îl are pentru Dumnezeu.

Hristos o numeşte „Biserica Mea“ (Matei 16:18 ) şi chiar numai aceasta arată îngâmfarea oamenilor când ei vor să zidească biserica lor, pentru ei. Ea este Biserica lui Hristos. El o zideşte, El are drepturi asupra ei, ea este a Lui. Locul bine cunoscut de la Efeseni 5:25 ne prezintă aceste drepturi, care sunt cele ale dragostei, şi ne spune cu ce preţ a câştigat-o El: „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea“. Negustorul din pildă a vândut tot ce avea ca să cumpere perla de mare preţ, dar Hristos a plătit mult mai mult: El Şi-a dat viaţa pentru Adunare.

Cuvântul foloseşte mai puţin denumirea de Adunarea lui Hristos decât cea de Adunarea lui Dumnezeu, şi aceasta ar înălţa mai mult, dacă este posibil, locul pe care i-l dau gândurile şi dragostea dumnezeiască, deoarece „capul lui Hristos este Dumnezeu“ (1. Corinteni 11:3 ). Pavel recomanda bătrânilor din Efes „să pască adunarea lui Dumnezeu“ şi el adaugă imediat: „pe care a câştigat-o cu sângele Celui al Său“ (Fapte 20:28 ).

Fiecare dintre noi să cântărească astfel de expresii. Subiectul Bisericii nu este lăsat la propria noastră apreciere, el nu este un subiect de discuţii în contradictoriu, fără însemnătate. Iată la ce valoare este preţuită Biserica de Hristos, de Dumnezeu. Şi noi să nu ne dăm toată silinţa să înţelegem ce este ea, în ce fel trebuie să ne purtăm în privinţa ei, care este rolul şi locul pe care Cuvântul i-l dă aici pe pământ, nădejdea ei, viitorul ei? S-o modeleze oamenii după bunul lor plac?

Este lucru grav să „dispreţuieşti Adunarea lui Dumnezeu“ (1. Corinteni 11:22 Apocalipsa 3:9 ). Orice uşurătate, orice indiferenţă în această problemă ar dovedi că nu ne interesează tocmai ce iubeşte Dumnezeu, ce iubeşte Hristos. Sângele Fiului lui Dumnezeu, jertfa lui Hristos, dragostea lui Hristos nu ne ating inima deloc? Sau ne-am mulţumit în mod egoist să ştim că noi suntem mântuiţi, fără ca ceea ce este scump  Mântuitorului nostru să aibă preţ pentru noi?

Planul lui Dumnezeu cu privire la Biserică

Să nu ne temem să adâncim un astfel de subiect. Nu poţi avea o vedere dreaptă a tot ce este în legătură cu Biserica, dacă nu dai atenţie la ceea ce Scriptura descoperă despre planul lui Dumnezeu faţă de ea, pentru slava Sa.

Biserica este din veşnicie destinată să participe la slava lui Hristos – a Fiului lui Dumnezeu care a venit să moară pentru noi şi care, fiind înviat dintre cei morţi, stă acum la dreapta lui Dumnezeu în cer. În curând, potrivit, „tainei voii Sale“, Dumnezeu va uni lucrurile care sunt „în Hristos, toate lucrurile care sunt în ceruri şi care sunt pe pământ…“ (Efeseni 1:9,10 ). Biserica va fi asociată Acestui stăpânitor. Lui Îi este dat să fie „căpetenie peste toate lucrurile“, iar ea să fie unită cu El, fiind trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toţi (Efeseni 1:22,23 ). Adam nu era complet fără Eva; Domnul Isus înviat şi slăvit, n-ar fi complet, împlinit, fără Biserică. Şi tocmai pentru acest viitor este ea formată.

Poziţia deosebită a Bisericii

De aici decurge poziţia deosebită care este data Bisericii aici pe pământ. Cel credincios nu este din lume, pentru că nici Hristos nu este din ea (Ioan 17:14 ); şi la fel este şi Biserica.

Această punere deoparte este clar arătată în practică, în Fapte 2:47 şi 5:14, faţă de Ierusalim; apoi, în Fapte 18:7 şi 19:9, faţă de iudei în general; în ce priveşte despărţirea de păgâni, ea se înţelege de la sine (Galateni 1:4 1. Corinteni 12:2 etc). Şi găsim la 1. Corinteni 10:32 cea mai clară deosebire posibilă: „Să nu fiţi pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu“. Iudeii erau poporul pământesc al lui Dumnezeu, pe cale să fie pus deoparte pentru un timp, iar grecii reprezentau restul omenirii; „adunarea lui Dumnezeu“ este formată din oameni care nu mai sunt nici iudei, nici greci, ci sunt „una în Hristos Isus“ (Galateni 3:28 ).

Alcătuirea Bisericii

Biserica este alcătuită din aceia care au viaţa cea nouă în Hristos, viaţa lui Dumnezeu, şi numai din aceştia. „Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh“ (1. Corinteni 12:13 ). Aceşti „noi“ sunt, împreună cu apostolul, cei către care se adresează epistola lui, adică „cei care au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi sfinţi“ (1. Corinteni 1:2 ). El i-a câştigat pentru Dumnezeu prin sângele Său, iar Duhul Său locuieşte în ei. Ei sunt „ai lui Hristos“ (Galateni 3:29 ). Ei toţi sunt primiţi înaintea lui Dumnezeu, ca nişte copii. Poziţia lor înaintea lui Dumnezeu este chiar cea a lui Hristos; căci cum ar putea primi Dumnezeu pe cineva în afara lui Hristos?

Toţi adevăraţii credincioşi fără excepţie fac parte pentru totdeauna din Biserică; poziţia lor în această privinţă este tot atât de sigură ca şi mântuirea lor. Dar când nişte necredincioşi pretind că fac parte din Biserica creştină sau când o „biserică“ numită creştină primeşte printre membrii ei şi îi asociază vieţii ei pe nişte oameni evident neîntorşi la Dumnezeu, aceasta este desigur o răspundere foarte mare. Şi nu nişte ritualuri sau forme din afară, cum ar fi botezul, mântuiesc, ci credinţa personală în Isus Hristos. Duhul Sfânt pune pecetea Sa pe această credinţă şi o arată în afară.

Biserica este formată din toţi cei credincioşi, am spus. De asemenea ne-o putem înfăţişa în plinătatea ei, cuprinzând pe toţi cei credincioşi de la trimiterea Duhului Sfânt la Rusalii până la venirea din nou a Domnului; şi toată această mulţime, Hristos Şi-o va înfăţişa ca Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva asemănător (Efeseni 5:27 ). Dar până în acea clipă, învăţăturile pe care le dă Cuvântul privesc Biserica pe pământ, formată din creştini care trăiesc aici pe pământ, dar de care Hristos Se ocupă (versetul 26). Biserica privită în felul acesta este desigur totalitatea celor credincioşi care există pe pământ în acelaşi timp. Ei nu se cunosc toţi între ei, dar Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi copiii Săi, ei sunt toţi în aceeaşi măsură părţi din Adunarea Sa. Unitatea acesteia vine din faptul că ei toţi au aceeaşi viaţă, cea a unui Hristos înviat.

Comparaţii care arată unitatea dintre Hristos şi Biserică

Noul Testament foloseşte diferite imagini pentru a ne prezenta Adunarea. Ele arată toate, dar situându-se din puncte de vedere diferite, unitatea tuturor celor „născuţi din nou“.

1. Mireasa, una cu Mirele din care ea a luat fiinţă ca Eva din Adam, os din oasele Sale şi carne din carnea Sa, este obiectul dragostei Lui alese. Nicio altă legătură nu este mai intimă şi mai plăcută. Soţii pământeşti nu oferă decât o imagine palidă; ei sunt soţ şi soţie numai pe pământ, dar Biserica va fi Mireasa veşnică a lui Hristos în lumea cea nouă, aşa cum arată atât de clar ultimele capitole din Apocalipsă. Grija de acum a lui Hristos pentru Adunare este cea a Mirelui care aşteaptă clipa să vină să-Şi ia Mireasa; El aşteaptă cu o dragoste sfântă la care vrea ca ea să răspundă. „Cel ce aude să zică: Vino!

2. Bărbaţii sunt îndemnaţi să-şi iubească soţiile pentru că ele sunt „chiar trupurile lor“, aşa cum Biserica este „Trupul lui Hristos“. Această expresie, folosită într-un mod atât de izbitor în capitolul 1 al epistolei către Efeseni (v. 23), apoi în capitolul 4:12 şi în capitolul 5, se găseşte şi la 1. Corinteni 12:12,26 şi, cu mai puţină semnificaţie, la Romani 12:5 . Se ştie că acest termen este specific învăţăturii lui Pavel; acest apostol fusese pus deoparte în mod deosebit ca să pună în lumină acest adevăr atât de însemnat. Nimic, în adevăr, nu ne poate spune mai mult ca puterea unui astfel de cuvânt: trupul lui Hristos. Este în el mai mult decât o legătură, oricât de strânsă ar fi ea, este chiar o unitate vitală, asigurată de acelaşi Duh, care leagă Trupul şi Capul. „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre“ (Efeseni 4:4 ). Aceasta pesupune viaţa: cei care fac parte din trup au viaţa din Dumnezeu, viaţa lui Isus în ai Săi, şi ei au ca nădejde clipa în care ce este muritor în ei va fi înghiţit de viaţă. Chiar de când Hristos Cel slăvit S-a arătat lui Pavel, El a subliniat această unitate: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti“, prigonindu-i pe ai Mei. „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele Lui“ (1. Corinteni 12:27 ). Nu este vorba de mădulare ale Adunării, şi încă mai puţin ale unei adunări, ci de mădularele trupului lui Hristos. „Taina aceasta este mare…

3. Acelaşi Duh care asigură şi întreţine unitatea vitală a lui Hristos slăvit şi a trupului Său care este încă pe pământ, în fiecare din mădularele Sale ca şi în tot trupul, locuieşte practic pe pământ. Fiecare credincios este „templul Duhului Sfânt“ care este în el şi pe care îl are de la Dumnezeu (1. Corinteni 6:19 ). Şi Biserica întreagă este „templul lui Dumnezeu“ (1. Corinteni 3:16 ). Ea este „locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul“ (Efeseni 2:22 ). Ea este casa lui Dumnezeu (1. Timotei 3:15 ). Zidită pe o temelie tare, stânca Persoanei slăvite mărturisită de Petru ca fiind Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu, şi Zidită de El Însuşi, ea este formată din pietre vii, începând cu Petru şi împreună cu el fiind toţi cei credincioşi (1. Petru 2:5 ). Atât atunci când este vorba de Casa lui Dumnezeu, cât şi atunci când este vorba de Trupul lui Hristos, realitatea vieţii dumnezeieşti la cei care fac parte din Adunarea lui Dumnezeu nu poate fi pusă la îndoială, nici uitată.

Clădirea ne vorbeşte de ceva statornic, iar soliditatea Bisericii este de aşa fel încât „porţile Locuinţei Morţilor nu o vor birui“. Deoarece El este Cel care zideşte, nimic nu este de temut.

Dar aceasta este casa lui Dumnezeu, templul Sfânt în Domnul. Toate deci trebuie să răspundă caracterului dumnezeiesc; Numele lui Dumnezeu este aici cunoscut, cinstit, lăudat şi Dumnezeu  veghează ca felul de viaţă al celor care sunt în acest loc să fie potrivit sfinţeniei acestui Nume. Şi aici este locul slujbei dumnezeieşti, a preoţiei sfinte.

4. Mireasă, trup, casă, Biserica este toate acestea din clipa în care există. Dar, după cum creştinul luat individual este încă de pe aici de pe pământ „desăvârşit în Hristos“, deci potrivit pentru slavă, şi format în acelaşi timp în mod progresiv în timpul vieţii sale în vederea arătării sale în ziua lui Hristos, tot aşa Biserica, totalitatea celor credincioşi, este deja văzută în Hristos în desăvârşirea Lui şi în acelaşi timp formată puţin câte puţin, prin lucrarea Duhului Sfânt în tot timpul vremii harului, în vederea cerului. Hristos Îşi curăţeşte Adunarea prin spălarea cu apă, prin Cuvânt; trupul lui Hristos creşte, prin harurile spirituale care vin de la Cel care este Capul. Şi „tot trupul, bine alcătuit şi strâns legat“ îşi primeşte, potrivit lucrării fiecărei părţi în măsura ei, „creşterea… şi se zideşte în dragoste“ (Efeseni 4:16 ). Şi, în sfârşit, „toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul“ (Efeseni 2:21 ). Desăvârşirea va fi văzută în cer, dar ea va fi acolo, pentru a spune astfel, în putere; şi un lucrător bun vede dinainte în gândul lui lucrarea aşa cum va fi ea şi vede în acelaşi timp tot ce va fi necesar pentru înfăptuirea ei.

Când Biserica va lua efectiv loc în locurile cereşti împreună cu Hristos, fiecare din cei care fac parte din ea având un trup asemenea lui Hristos, ea se va arăta ca Biserica Sa unită cu El, ca Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi (Efeseni 1:23 ). Şi clădirea, atunci, locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul, devine „cetatea cea sfântă“, noul Ierusalim, de care este legat acest nume de Mireasă, soţia Mirelui. În felul acesta vor fi arătate desăvârşirile ei veşnice, roadă a lucrării şi a dragostei lui Hristos, înaintea pământului din timpul celor o mie de ani, apoi a cerurilor noi şi a pământului celui nou (Apocalipsa 21 ).

Aşteptând, în mijlocul lumii de acum, care a lepădat şi leapădă pe Hristos, Biserica nu poate fi decât o străină. Creaţia cea nouă de care ea aparţine este o anomalie în cea veche. Biserica nu este, contrar gândirii anumitor persoane, o parte – cea mai nobilă, gândesc ei – din această lume; ea a fost scoasă din lume şi se află într-o situaţie cu totul opusă lumii prin caracterul ei ceresc, aşa cum Hristos era când mergea aici pe pământ.

Ea nu este, în definitiv, Biserica oamenilor, ea este Adunarea lui Dumnezeu.

De ce este Biserica pe pământ?

Am ajuns să ne întrebăm de ce este ea lăsată aici pe pământ şi ce rol este chemată ea să aibă.

S-ar putea spune în câteva cuvinte că Adunarea este aşezată pe pământ ca să slăvească pe Dumnezeu, slăvind pe Hristos. Aceasta este chemarea personală a fiecărui creştin, ca templu al Duhului Sfânt; tot aşa este şi chemarea Bisericii, locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul. Ea este aici pentru ca „înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu“ să fie făcută cunoscută domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti, prin Adunare (Efeseni 3:10 ). Ea anticipează veşnicia. „A Celui care, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică, în Hristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor“ (Efeseni 3:20,21 ).

Atribuţiile pe care le are Adunarea ca să răspundă acestui obiect măreţ sunt multiple.

I. Mai întâi, ea are de arătat această unitate dumnezeiască, fără echivalent în lucrurile omeneşti. Existenţa însăşi a Bisericii trebuie de asemenea să arate harul şi puterea lui Dumnezeu.

Domnul Isus avea în vedere o astfel de mărturie, când, în rugăciunea Sa de la Ioan 17 , spunea: „ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis“ (versetul 21). Aceasta este realizarea cea mare pe care Domnul Isus o lega de arătarea acestei unităţi printre ai Săi: lumea va crede. Când El Însuşi Îşi va prezenta Biserica în slavă, lumea o va cunoaşte şi lucrul acesta va fi evident (versetul 23) chiar şi pentru vrăjmaşi; dar aşteptând ca El să ne arate că suntem una, El ne aşază în mijlocul lumii, pentru ca aceasta să vadă viaţa cea nouă în dovada ei cea mai izbitoare, adică în unitatea familiei lui Dumnezeu, să caute izvorul acestei unităţi şi să creadă. Nu există o altă evanghelizare mai puternică.

Dar nu numai unitatea familiei este chemată Biserica să arate, ci şi unitatea trupului; ea se arată când credincioşii păstrează „unirea Duhului“ (Efeseni 4:3 ) prin legătura păcii. Acesta este un lucru pe care toţi trebuie să-l respecte, deoarece toţi au fost chemaţi cu aceeaşi chemare, fac parte din acelaşi trup, sunt însufleţiţi de acelaşi Duh.

Această mărturie dată în dragoste (Efeseni 4:2 ) nu se poate realiza decât în despărţirea sfântă de rău. Această sfinţenie practică este cerută de la oricine poartă Numele Domnului („Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“). Ea este preînchipuită, în legătură cu Adunarea, prin „plămădeala fără aluat“ de la 1. Corinteni 5:7 .

II. Martoră a puterii harului lui Dumnezeu de a fi una în sfinţenie, Adunarea este aici pe pământ martoră a adevărului, „Biserica Dumnezeului Celui viu, stâlpul şi susţinerea adevărului“ (1. Timotei 3:15 ). Ea aşa a fost făcută să fie. Ea nu este izvorul adevărului, adevărul nu vine de la Biserică. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, Isus este adevărul, Duhul Sfânt este adevărul; şi nu Adunarea. Ea a primit adevărul; partea ei este să-l aducă la cunoştinţă şi să-l menţină neatins. Dumnezeu locuieşte în Adunare, care este casa Lui, dar adevărul trebuie să fie văzut în ea, susţinut de ea ca de o coloană, fără ca ea să-l lase să fie micşorat, alterat sau dat uitării.

III. Casa lui Dumnezeu este o casă de rugăciune. Aşa a fost pentru poporul pământesc, aşa este şi pentru Adunarea lui Dumnezeu. Matei 18:19 stabileşte acest lucru, dând celor doi sau trei adunaţi pentru Numele lui Isus asigurarea că vor fi ascultaţi pentru că El Însuşi este acolo, în mijlocul lor.

IV. Adunarea, ca preoţie sfântă, are slujba de a aduce laude. Ea adoră pe Domnul aşa cum se potriveşte miresei Împăratului slavei (Psalmul 45 ), iar El Însuşi, înviat, cântă în mijlocul adunării lauda către Tatăl. Prin El, ea laudă pe Dumnezeu Tatăl. Ea aduce închinare. „A Lui să fie slava în Biserică, în Hristos Isus“. Relaţiile individuale ale sufletului cu Dumnezeu pentru a-L lăuda şi a-I aduce slavă, oricât de preţioase ar fi ele, se şterg, rămân în urmă în faţa acestei închinări colective fără seamăn.

În centrul acestei închinări se situează amintirea morţii Domnului. Şi în Adunare este întinsă Masa Domnului, unde se sărbătoreşte Cina (1. Corinteni 10:16-21 11:20-34 ). Ea vorbeşte despre lucrarea Lui, vesteşte valoarea acesteia pentru mântuire şi pentru adunarea împreună a celor credincioşi. Ea face ca amintirea să fie vizibilă printr-o faptă rânduită chiar de El, amintirea Domnului dându-Şi viaţa. „Să faceţi aceasta în amintirea Mea.“ Şi aceasta este de asemenea ca mărturie: moartea Domnului este vestită.

V. Îndreptată spre ce s-a petrecut în trecut pentru a-şi aminti de singura jertfă, ea se îndreaptă şi spre viitor pentru a aştepta venirea din nou a Domnului. Este partea Adunării să spună cu dragoste: „Vino, Doamne Isuse“, prin Duhul care locuieşte în locul ei şi împreună cu ea (Apocalipsa 22 ).

Iată câteva din motivele preţioase pentru care Adunarea este aici pe pământ. Ar mai fi şi altele, fără îndoială. S-ar mai putea spune despre orice lucru din adunare în care sufletele ar putea găsi încurajare şi mângâiere, într-o părtăşie frăţească, ce îşi are izvorul în dragostea Domnului pentru ai Săi. Ea este refugiul oricăruia care, sătul de această lume, vine să caute pacea la Mântuitorul. Ea recunoaşte, aprobă, susţine lucrătorii pe care Domnul îi trimite. Toate epistolele lui Pavel ne arată în ce măsură acest slujitor puternic al Domnului, care nu depindea de nici un om, conta pe susţinerea spirituală a Adunării în toate locurile şi cât de recunoscător era el pentru îngrijirile materiale care i se arătau. Cât de mult se bucura el de partea pe care filipenii o luau la evanghelie, sau recunoştea cum purtarea tesalonicenilor îl întărea în predică, în toate locurile!

Superioritatea privilegiilor Adunării

Dar dacă vorbim despre funcţii şi despre datoriile care decurg din ele, mai degrabă le-am putea numi privilegii. Sfinţii Vechiului Testament nu le cunoşteau, deoarece trebuia, pentru ca această comoară să se deschidă, ca mai întâi Hristos să fi fost slăvit. Ei nu aveau ca parte a lor nici un singur trup, nici un singur Duh, nici o singură nădejde a chemării. Acum, „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti, în Hristos“.

Biserica a luat fiinţă pentru ca, bucurându-se de aceste binecuvântări cereşti, să aducă aici pe pământ strălucirea şi mireasma lor, într-o mărturie colectivă care cinsteşte pe Capul ei cunoscut şi iubit, Urzitorul mântuirii şi singurul centru de strângere laolaltă a tuturor.

Izvoare şi mijloace

Pentru a îndeplini într-adevăr aceste privilegii şi a da mărturie, Biserica aici pe pământ este dăruită cu toate resursele, tot aşa cum, prin harul lui Dumnezeu, cel credincios nu este lăsat la puterile lui însuşi.

Este dat „orice har felurit al lui Dumnezeu“. A recunoaşte efectiv autoritatea Domnului, a lăsa să lucreze liber Duhul Sfânt, a cărui misiune este să slăvească pe Isus Cel înălţat, a asculta de Cuvânt, iată ce ar trebui să fie de ajuns în orice timp.

Hristos slăvit „dă“ în har tot ce este nevoie (Efeseni 4:7 ), toate darurile potrivite pentru a întări şi a hrăni Adunarea (8-16) ; Duhul împarte cu înţelepciune felurite daruri (1. Corinteni 12 ). Aşa va fi în tot timpul istoriei Bisericii. Hristos va arăta, spre slava Sa, cât de credincios a fost El, ocupându-Se de cea pe care a iubit-o.

Împotriva lucrării dumnezeieşti se desfăşoară toate uneltirile Satanei şi ale lumii pentru a împrăştia, a distruge şi a corupe. De aceea pentru creştin este o luptă constantă. Adunarea dispune, pentru a se păzi, de o armă deosebită: o autoritate este pusă în ea, în faptul prezenţei Domnului în mijlocul ei.

Acest lucru îl găsim chiar la Matei 18:17-20 , dat ca să asigure ordinea şi pacea printre fraţi – copiii lui Dumnezeu. Prezenţa Domnului în mijlocul alor Săi este afirmată aici în legătură cu rugăciunea celor doi sau trei, dar chiar această rugăciune este în legătură cu puterea de „a lega şi a dezlega“ în probleme de relaţii frăţeşti. Scopul este clar, ca „fraţii să locuiască împreună în unire“, fapt care este „bun şi plăcut“, un izvor de binecuvântare şi o mărturie dată unităţii familiei lui Dumnezeu.

Puterea dată Adunării este prezentată într-un mod mai larg şi mai solemn în 1. Corinteni 5 . Este vorba de a da afară aluatul cel vechi, aluatul păcatului, pentru a fi o plămădeală nouă. Cu alte cuvinte, Adunarea trebuie să se cureţe de rău, să facă o disciplină care să meargă chiar până la înlăturarea „celui rău“. Dar, ca şi în Matei 18 , autoritatea pusă în adunare se leagă în modul cel mai exclusiv de prezenţa Domnului (versetul 4) şi de puterea Numelui Său. Ea se face din partea Domnului, în Numele Domnului, şi nicidecum în felul unui tribunal omenesc, ci în vederea binelui tuturor şi îndeosebi a celui vinovat (2. Corinteni 2:5-9 ).

Responsabilitatea Bisericii

Măreţia acestor privilegii, realitatea acestor resurse, depăşind tot ce aveau înainte alte cete de martori ai lui Dumnezeu, fac să apese asupra Bisericii o răspundere cu atât mai mare.

Ea n-a putut răspunde cerinţelor. Ea n-a ştiut să folosească aceste resurse. Ea a dovedit o dată mai mult că omul nu este în stare să păzească intact ceea ce îi încredinţează Dumnezeu. Comoara pe care Biserica o avea în mâini era mai preţioasă ca oricare alta şi ea a lăsat-o să cadă la pământ. Era vorba de Numele lui Hristos slăvit. Şi fără îndoială a fost aşa pentru ca la sfârşit toată slava să fie dată lui Dumnezeu, care, cu toată necredincioşia noastră, Îşi va aduce la îndeplinire planurile, prin Hristos, singurul în care va fi găsită „buna plăcere a lui Dumnezeu în oameni“. Dar, atâta timp cât istoria Bisericii pe pământ nu este încheiată, oricine are pe inimă adevăratele interese ale lui Hristos trebuie să caute, acolo unde este, pentru sine, calea credincioşiei.

 

NASCUT DIN NOU

“Veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi ” (Ioan.8:32) – Razboiul s-a sfarsit – Cap. 3 (de Andrew Wommack)

the war is over

Razboiul s-a sfarsit – Cap. 3 (de Andrew Wommack)

 

CAPITOLUL 3 – ISUS A LUAT TOTUL

Isaia 40:1
1. “Mangaiati, mangaiati pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.

Dumnezeu de fapt vorbea lui Ioan Botezătorul în acest verset. Acesta a fost mesajul lui Ioan menit să fie proclamat. Compara Isaia 40:3 cu Ioan 1:23

Isaia 40:3
3. Un glas striga: “Pregatiti in pustiu calea Domnului, neteziti in locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

Ioan 1:23
23. “Eu”, a zis el, “sunt glasul celui ce striga in pustiu: “Neteziti calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.”

Iata ceea ce Ioan trebuia să spună:

Isaia 40:2
2. Vorbiti bine Ierusalimului si strigati-i ca robia lui s-a sfarsit, ca nelegiuirea lui este ispasita; caci a primit din mana Domnului de doua ori cat toate pacatele lui.”

Chiar dacă naţiunea lui Israel a suferit şi a fost dusa în captivitate, nici o cantitate de suferinţă fizică – pierderea tarii lor, ducerea în robie, toate lucrurile teribile care s-au întâmplat – n-ar putea plăti pentru toate păcatele lor. Tu nu poti plăti pentru faradelegile si păcatele spirituale in domeniul natural.

Oameni care se întreabă “Cum poate un Dumnezeu iubitor să trimită pe cineva în iad?” nu au o revelatie a ceea ce inseamna păcatul. Păcatul este o asa de teribila razvratire împotriva lui Dumnezeu incăt veşnicia într-un loc de chin nu va plăti niciodata în întregime pentru păcatele pe care oamenii le-au comis. Pacatul este un lucru teribil!

“Vai de mine!”

Am fost născut din nou la vârsta de opt ani, dar Domnul Insusi mi s-a descoperit într-un mod puternic la varsta de optsprezece ani. Atunci a fost prima dată când L-am vazut cu adevărat, şi imediat am avut o revelaţie a sfinţeniei Lui. Chiar dacă eram o persoană bună din punct de vedere al standardelor religioase şi morale, am recunoscut imediat ne-sfintenia şi nevrednicia mea. N-am spus niciodată vreun cuvânt blasfemitor, n-am baut niciodată alcool, nu am fumat niciodată o ţigară şi nu am gustat cafea în toată viaţa mea. Acum, am înţeles că alcool si cafea nu sunt acelaşi lucru. Pana si Scriptura apara consumul de cafea (Marcu 16:18 “daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama;”).

Eu spun doar că am trăit o viaţă super sfântă dupa standardele omului, una pe care lumea ar putea-o vedea mai sfanta decât majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, odată ce am văzut slava, gloria lui Dumnezeu, am realizat nevrednicia mea şi imediat am stiut în inima mea că meritam să fiu distrus.

Când Isaia l-a văzut pe Domnul în toate splendoarea şi slava Lui, el a căzut cu faţa la pământ şi a strigat:

Isaia 6:5
5. Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!”

Orice om în Biblie care a văzut vreodată slava lui Dumnezeu s-a aşteptat să fie distrus. Aceasta este dreptatea Lui. Este ceea ce merităm. Oricine care spune, “Nu pot să cred că un Dumnezeu iubitor ar trimite pe cineva in iad” nu a vazut niciodata omul imperfect în lumina perfectiunii lui Dumnezeu. Ei nu au văzut fărădelegile şi mizeria totala a lucrurilor pe care le-a făcut omul. Chiar şi aşa-numitii “oameni buni” au păcătuit grav împotriva Domnului. Nu exista nici un mod in care sa poţi plăti pentru faradelegile si păcatele tale în această viaţă fizică.

Razboiul s-a sfarsit

Isaia 40:2 este un verset profetic vorbind despre Domnul Isus Hristos. El nu vorbeste despre cum, în domeniul natural, Ierusalimul a suferit destul, iar acum Dumnezeu spune “Războiul s-a sfarsit” Acest verset se refera la războiul pe care l-a avut Dumnezeu faţă de omenire pentru păcatele ei. Spune, “Când va veni Mesia, El va purta păcatele tale. Războiul se va termina, deoarece păcatele tale vor fi plătite”. Dumnezeu Tatăl va pune de două ori mai multa mânie asupra Fiului Său, Domnul Iisus Hristos, decat merita întreaga rasă umană sa primeasca. Isus a purtat păcatele noastre şi acum războiul s-a terminat.

Dacă continui sa citesti mai departe Isaia 40, vei vedea că întreg capitolul vorbeşte in mod profetic despre Isus şi despre ceea ce a realizat El atunci când a venit. Spune că Ioan Botezătorul va proclama oamenilor că mânia lui Dumnezeu a fost acum satisfacuta. Războiul s-a terminat. Dumnezeu nu mai este supărat cu tine. Pacatul nu este o problemă. Isus a plătit pentru păcatele tale.

Începând cu capitolul 40 şi continuând cu restul cartii Isaia, toate acestea sunt capitole profetice despre Domnul Isus. Acestea conţin versete şi pasaje pe care Ioan Botezătorul le-a citat si a clarificat faptul că el a înţeles că aceastea au fost instrucţiunile lui Dumnezeu pentru el.

Schimonosit mai mult decât orice om

Isaia 52:13,14
13. “Iata, Robul Meu va propasi; Se va sui, Se va ridica, Se va inalta foarte sus.
14. Dupa cum pentru multi a fost o pricina de groaza – atat de schimonosita Ii era fata si atat de mult se deosebea infatisarea Lui de a fiilor oamenilor –

Fata lui Isus a fost schimonosita mai mult decât a oricarui om care a trăit vreodată. Un om a venit la una dintre reuniunile mele în Kansas City, avea cancer pe toata fata lui. Intreaga lui faţa era un cancer. Un alt om a venit, si isi pierduse nasul. Acesta a fost mancat de cancer. El a iesit înainte pentru rugăciune cu un prosop mare pe faţa. Neştiind situaţia, l-am întrebat, “Ei bine, pentru ce ma rog?” El a scos prosopul si am putut vedea direct în capul lui în locul unde trebuia sa fie nasul. Totuşi, aceste versete spun că Isus a fost schimonosit mai mult decât atât.

Isaia 52:14
14. Dupa cum pentru multi a fost o pricina de groaza – atat de schimonosita Ii era fata si atat de mult se deosebea infatisarea Lui de a fiilor oamenilor

Dacă studiezi toate acestea în limba originală ebraică, acest lucru înseamnă că Isus nu mai arata ca un om. Cum s-ar putea întâmpla acest lucru?

Oameni au spus că binecunoscutul actor şi regizor Mel Gibson a fost prea grafic în a portretiza bataia şi crucificarea lui Isus in filmul Patimile lui Hristos. Cu toate acestea, Mel însuşi recunoaşte in mod liber că a trebuit să micsoreze tonul acelor scene în mod semnificativ de la ceea ce scripturile descriu, deoarece nimeni nu le-ar fi putut vreodată sa le vada.

Conform acestor versete, chipul lui Isus a aratat mai rău decât al oricarui om care a trăit vreodată. Trupul său a fost atât de schimonosit incăt nu a mai aratat a fiinta umana. Nu a mai putut fi recunoscut ca fiinţă umană. Nu contează cât de rău poate indura cineva fizic bataia, un bici cu bucăţi mici de metal sau de os nu poate realiza acest lucru.

El a devenit pacat

Isus a luat păcatele noastre în trupul Său pe cruce.

1 Petru 2:24
24. El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn,

Isaia 53:5
5. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El

Fiecare păcat si boală a intregii rase umane, fiecare diformitate, tumora, şi perversiune au intrat în trupul fizic al Domnului Isus Hristos. De aceea faţa Lui arăta mai rău decât a oricarui om care a trăit vreodată, şi trupul lui a devenit atât de distorsionat incăt El nici macar nu mai arata a om. Dumnezeu a făcut acest lucru Fiului Său.

“Patimile lui Hristos” a arătat doar bătaia fizică. Insa nu există nici un mod prin care s-ar putea descrie pe deplin suferinţa emoţională şi spirituală a Domnului nostru. Cine poate sa-si imagineze agonia care a venit asupra lui Isus în Grădina Ghetsimani cand s-a gândit la faptul că avea sa devină păcat – tocmai lucrul pe care-l ura si de care El a venit să ne elibereze? (Matei 26:36–39,42.) El trebuia să devină acel păcat astfel incat noi sa putem deveni neprihănirea lui Dumnezeu.

Într-un anume sens, astăzi, sistemul nostru religios a diminuat ispăşirea facuta de Domnului Isus Hristos. Acesta spune “Chiar dacă eşti născut din nou şi l-ai făcut pe Isus Domnul tău, Dumnezeu este inca suparat pe tine de fiecare dată când păcatuiesti. El nu va răspunde la rugăciunile tale, dacă există pacate nemărturisite (prin urmare, neiertate) în viaţa ta.” Practic l-am făcut pe Isus doar o parte a soluţiei, dar nu soluţia totală. Am spus “Da, tu ai ispăşirea lui Hristos. Dar tu, de asemenea, trebuie să te pocăiesti, sa te simti groaznic datorita păcatului tău, sa te umilesti în praf, şi sa faci toate aceste lucruri.” Oamenii care spun astfel de declaraţii, nu înţeleg totalitatea preţului pe care Isus l-a plătit pentru noi.

Părăsit de Tatăl Său

În timp ce atarna pe cruce, Isus a spus:

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
(Psalmul 22:1; Marcu 15:34)

După ce a pus tot păcatul, boala si suferinţa întregii lumi asupra Fiului Său, Dumnezeu Tatăl i-a întors spatele. Dumnezeu l-a părăsit pe singurul Lui Fiu, pentru că acesta era preţul pe care tu şi mine l-am meritat.

Prin Duhul lui Dumnezeu, am avut doar o privire fugară asupra a ceea ce ar insemna să fii părăsit de Dumnezeu. Vă spun, asta va fi iadul! Scriptura arată că iadul va include lucruri cum ar fi suferinţa fizică în flăcări. (Luca 16:24) Va fi de asemenea chin emoţional. Dar partea cea mai rea din iad va fi lipsa a nimic bun. Tot binele, tot ce inseamna Dumnezeu, va fi absent. Nimic altceva decat întuneric, ura, si vrajba va rămâne. Nimic bun.

Unii dintre noi credem că trăim într-o lume rea. Sigur, este multa corupţie în această lume, dar nici macar nu ne putem imagina. Este încă atât de mult bine aici. Mai sunt încă oameni care fac orice ca sa faca această lume un loc mai bun de a trăi. Asa rau cum e aici, nici nu se poate compara cu iadul. Indiferent daca există vreo suferinţă fizică sau nu, separarea totală de Dumnezeu este iadul insusi. Nu exista nici o speranta, nimic!

Isus a purtat acest lucru. El a fost părăsit de Tatăl Său. Tatăl l-a părăsit pe propriul Sau Fiu, astfel încât tu si cu mine sa nu putem fi părăsiti. El L-a respins cu totul, astfel ca tu si mine sa nu putem fi respinsi. Toate acestea, şi oamenii spun că Isus doar a plătit pentru păcat până la un anumit punct… “Când păcatuiesti, Dumnezeu este încă supărat pe tine. El se indeparteaza de tine şi nu va răspunde la rugăciunile tale, din cauza păcatului din viaţa ta”. Gresit!

Unii oameni cred că eu imi bat joc de pacat. Adevărul este că ei isi bat joc de sacrificiul lui Hristos. Isus a plătit un asa de mare şi de minunat preţ pentru noi incăt a satisfacut pentru totdeauna mânia lui Dumnezeu. El nu este supărat pe tine, indiferent de ce ai făcut. Acum, acestea sunt vesti bune!

Nimic deosebit

Isaia 53:1
1. Cine a crezut in ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut bratul Domnului?

Cu alte cuvinte, acest lucru este aproape prea frumos ca să fie adevărat. Cine ar crede asta? Cine poate crede că Dumnezeu nu este supărat pe tine, şi ca El nu va fi niciodată? Că toate păcatele tale din trecut, prezent, si chiar pacatele din viitor au fost plătite? Nu toată lumea crede acest raport.

Isaia 53.2
2. El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.

Ştiai că Isus nu era unul din acei oameni asa-zis “frumosi”? Acest lucru nu înseamnă neapărat că El a fost urât, dar cu siguranta El nu a fost deosebit. Isus nu a fost unul dintre acei oameni de care toată lumea vrea să fie aproape, cu care toata lumea vrea sa fie vazuta, şi de la care toata lumea vrea să primească atenţie. El a fost doar unul simplu şi obisnuit. Dacă l-ai fi văzut pe Isus atunci când El a umblat aici pe Pământ, ca Om, tu n-ai fi fost impresionat. Pur şi simplu nu era nimic fizic deosebit la El.

Uneori oamenii spun, “Oh, aş fi vrut să fi putut fi unul din cei doisprezece ucenici care au umblat cu Isus. Nu ar fi fost minunat?” Nu, pentru ca ar fi fost foarte greu de crezut că acesta era Dumnezeu! Isus a mers douăzeci sau treizeci de mile pe zi în clima fierbinte din Iudeea. El nu avea un hotel sau han unde sa poposeasca. El nu facea un duş în fiecare seara înainte de mesajul Său. Stii ce? Isus mirosea urat uneori. El era murdar. Avea părul încâlcit. Domnul nu ducea cu El o valiză plină de haine pentru a se schimba. El purta aceleaşi haine zi de zi, şi, probabil, saptamana dupa saptamana, dacă El era unul din oamenii obisnuiti care locuiau acolo in vremea aceea. Trebuie sa te uiti la toate astea. Isus a devenit asa cum suntem noi.

Îl înfăţişam pe El umbland avand o aureolă deasupra capului, dar iti garantez că oamenii nu au vazut o aureola deasupra capului. El a fost la fel de simplu şi normal ca oricare dintre noi. Isus a făcut acest lucru pentru aceia dintre noi care nu se simt deosebiti. El a simtit ceea ce simti tu. Isus a fost privit de sus, luat peste picior, batjocorit şi neapreciat. Orice ai suferit tu vreodată, El a suferit acele lucruri pentru tine.

Prin ranile Lui

Isaia 53:3,4
3. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit, ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.
4. Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui

Isus nu a avut nici o durere de-a Sa pe care să o poarte. El nu a făcut niciodata nimic care sa-i cauzeze suferinţă. Domnul a luat toata suferinta, durerea şi mizeria noastra asupra Sa.

Isaia 53:4,5
si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit.
Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.

Oamenii încearcă să limiteze aplicarea acestui verset numai la lucruri emoţionale şi/sau spirituale. Dar acest verset a fost citat în Matei 8, după ce Isus a vindecat pe soacra lui Petru şi pe multi altii. (vezi vers. 14–17.) Spune că acest lucru s-a făcut:

Matei 8:17
17. ca sa se implineasca ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: “El a luat asupra Lui neputintele noastre si a purtat bolile noastre.”

Deci, comentariile Noului Testament la Isaia 53:5 arată că vindecarea nu se limitează doar la lucrurile spirituale şi/sau emotionale. Isus a suferit, astfel încât noi să putem primi vindecare spirituala, sufleteasca, şi trupeasca – prin ranile Lui.

Nelegiuirea noastră a tuturor

Isaia 53:6
6. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.

Isus nu a suferit în principiu doar pentru păcat. Dumnezeu nu i-a dat doar sa guste putin, o mica proba din păcat pentru toată omenirea. Isus a luat toata nelegiuirea ta, toate nelegiuirea întregii lumi asupra Sa. Corupţia fiecarui păcat care a fost comis vreodată pe faţa pământului – crima, imoralitatea sexuală, şi toate celelalte lucruri nelegiuite, au intrat in mod efectiv în trupul Lui fizic. Într-adevăr, nelegiuirea noastră a tuturor a fost pusa asupra Lui.


Primele doua capitole:

Razboiul s-a sfarsit – Cap. 1 (de Andrew Wommack)

Razboiul s-a sfarsit – Cap. 2 (de Andrew Wommack)


Traducere in romaneste dupa cartea “The War Is Over” de Andrew Wommack – www.awmi.net

Andrew Wommack – The War Is Over

 

Epistola către Romani / Capitolul 1

 J. N. Darby

Epistola către Romani este pe drept aşezată la începutul epistolelor, fiindcă ea pune, într-un mod sistematic, bazele relaţiilor omului cu Dumnezeu şi împacă, în acelaşi timp, adevărul universal despre poziţia omului – întâi în responsabilitate, apoi în har – cu făgăduinţele speciale făcute iudeilor. De asemenea, ea stabileşte marile principii ale practicii creştine şi totodată ale moralităţii, nu a omului, ci ale acelei moralităţi care este rodul luminii şi a revelaţiei oferite de creştinism. Este important să remarcăm că această epistolă vede întotdeauna pe creştin ca fiind în această lume. El este îndreptăţit şi are viaţă în Hristos, însă se află aici pe pământ, nu este văzut ca fiind înviat împreună cu El.

Subdiviziunile epistolei

Iată cum consider că se poate împărţi epistola. După câteva versete introductive cu care el îşi deschide subiectul, dintre care câteva sunt de cea mai mare importanţă şi furnizează cheia întregii învăţături a epistolei şi a stării reale a omului vizavi de Dumnezeu (Romani 1:1-17 ), apostolul (până la sfârşitul versetului 20* din capitolul 3) dovedeşte că omul este în întregime corupt şi pierdut, indiferent de împrejurările în care se află. Fără lege, păcatul s-a manifestat neînfrânat; filozofia a însemnat judecarea păcatului şi în acelaşi timp practicarea lui; în ce priveşte legea, ea a fost încălcată, în timp ce aceia care o încălcau se mândreau cu ea, dezonorând astfel numele Aceluia care o dăduse. De la Romani 3:21 până la sfârşitul capitolului 8 avem remediul înfăţişat cu claritate în două părţi. În capitolul 3, de la versetul 21 până la sfârşit, într-un mod general, prin credinţă sângele lui Hristos este răspunsul la tot păcatul pe care apostolul tocmai îl descrisese; apoi, în capitolul 4, găsim învierea, care este pecetea lucrării lui Hristos şi mărturia eficacităţii ei pentru îndreptăţirea noastră. Toate acestea rezolvă problema responsabilităţii copiilor lui Adam (problemă pe care legea nu făcuse altceva decât s-o agraveze), potrivit harului deplin înfăţişat în Romani 5:1-11 . Iar în capitolul 8 credincioşii sunt arătaţi a fi în Hristos, care este înălţat, aşezând astfel pe fiecare din ei într-o poziţie nouă înaintea lui Dumnezeu în Hristos, care astfel le-a oferit libertate şi viaţă – acea libertate pe care Hristos Însuşi a avut-o şi acea viaţă pe care El Însuşi a trăit-o. Această nouă poziţie, pe terenul vieţii de înviere, este cea care uneşte deplin şi inseparabil îndreptăţirea cu sfinţenia practică.


* După introducere şi până la sfârşitul capitolului 3 este prezentat răul şi remediul pe care Dumnezeu l-a pregătit prin sângele lui Isus Hristos; apoi, în capitolele 4 şi 5, învierea lui Hristos pentru îndreptăţirea noastră (fiind dat pentru greşelile noastre) şi pacea noastră cu Dumnezeu, poziţia noastră actuală beneficiind de favoarea lui Dumnezeu şi având speranţa gloriei cu toate consecinţele scumpe conţinute în dragostea lui Dumnezeu. Avraam şi David, cărora li s-au făcut promisiunile, au confirmat principiul îndreptăţirii fără fapte. Această parte se termină la versetul 11 din capitolul 5, de unde începe cea de-a doua mare diviziune a epistolei, unde nu mai este, ca în prima parte, doctrina esenţială a îndreptăţirii noastre, ci este prezentată poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Vom reveni asupra acestor lucruri.

Mai există însă un alt lucru, care ne face să remarcăm o împărţire încă şi mai importantă a subiectelor epistolei. De la Romani 3:21 până la sfârşitul versetului 11 al capitolului 5, apostolul tratează subiectul păcatelor noastre – problema vinei noastre este rezolvată de sângele lui Hristos, care (în capitolul 4) a fost dat pentru greşelile noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Însă din Romani 5:12 se tratează subiectul păcatului – nu izbăvirea de judecata viitoare, ci eliberarea dintr-o stare prezentă*. Un subiect se sfârşeşte cu binecuvântarea din Romani 5:1-11 , celălalt, cu cea din capitolul 8.


* Această eliberare, având ca subiect păcatul în carne şi moartea faţă de el, aduce în discuţie chestiunea legii. Legea este mijlocul prin care păcatul în carne este descoperit, atunci când este recunoscut faptul că ea este spirituală.

În capitolele 9–11, apostolul reconciliază adevărurile acestei mântuiri, care este partea fiecărui om care crede, fără deosebire, cu făgăduinţele făcute iudeilor. Astfel Pavel pune în evidenţă înţelepciunea minunată a lui Dumnezeu, precum şi felul în care lucrurile au fost văzute mai dinainte şi descoperite în Cuvânt.

Apoi el înfăţişează (în capitolul 12 şi următoarele) spiritul practic creştin. În această ultimă secţiune apostolul face aluzie la adunare ca trup. Afară de această singură aluzie, este vorba în general despre om, în mod individual, înaintea unui Dumnezeu al dreptăţii, precum şi despre lucrarea lui Hristos care-l aşază acolo individual şi într-o pace perfectă. Din acelaşi motiv, cu excepţia unui pasaj în capitolul 8 unde face introducerea pentru subiectul mijlocirii, în epistolă nu se vorbeşte despre înălţarea lui Hristos. Epistola vorbeşte despre moarte şi despre învierea lui Hristos ca temei al unei noi poziţii a omului înaintea lui Dumnezeu1. Să examinăm acum succesiunea de gânduri oferite de Duhul Sfânt în această epistolă. Găsim în ea răspunsul la întrebarea solemnă a lui Iov, mâniat că se găsea fără putere în prezenţa judecăţii lui Dumnezeu: „Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar fi omul drept înaintea lui Dumnezeu?“ (Iov 9:2 ). Totuşi, nu acesta este primul gând pe care apostolul îl are în vedere. Aceasta este necesitatea omului, însă evanghelia Îl aduce şi Îl revelează în primul rând pe Hristos. Ceea ce aduce ea este Isus şi harul; ea vorbeşte de dragostea lui Dumnezeu. Aceste lucruri provoacă sentimentul nevoii pe care omul o are2, iar evanghelia prezintă şi ceea ce împlineşte această nevoie, totul pe un fond al harului care ne înfăţişează toată plinătatea dragostei lui Dumnezeu în Hristos. În evanghelie Dumnezeu Se descoperă pe Sine în Persoana lui Hristos. Ea îl pune pe om în locul care i se cuvine înaintea lui Dumnezeu, în prezenţa Aceluia care este descoperit – fie în poziţia sa de om neconvertit, fie, prin har, în Hristos. De asemenea, toate făgăduinţele sunt împlinite în Persoana Aceluia care este descoperit. Însă era important să remarcăm că evanghelia începe cu Persoana lui Hristos, nu cu iertarea sau îndreptăţirea, deşi acestea sunt amănunţit tratate de la versetul 17 al primului capitol.


1 A se vedea ceea ce tocmai a fost spus despre diviziunea de la Romani 5:11 , precum şi expunerea mai detaliată a acestei diviziuni a epistolei aflată în cuprinsul scrierii.

2 Inima şi conştiinţa sunt amândouă aduse în scenă. Legea poate dovedi vina omului şi chiar starea lui ruinată, atunci când este cunoscută în mod spiritual. Acestea sunt arătate conştiinţei, însă sentimentul nevoii dovedeşte că şi inima este pusă în acţiune.

Capitolul 1

Apostolatul lui Pavel

Nu este altă epistolă în care apostolul să-şi definească apostolatul pe un temei mai pregnant şi mai oficial ca în aceasta, căci la Roma el nu avea nicio autoritate în virtutea lucrărilor sale. El nu-i văzuse niciodată pe romani. Totuşi era apostolul lor, fiindcă era cel al neamurilor şi astfel le era dator. Le scrie fiindcă primise o misiune de la Domnul Însuşi către toate neamurile. Ele făceau parte din sfera lucrării sale. Era sarcina lui de a le prezenta ca pe o jertfă sfinţită de Duhul Sfânt (Romani 15:16 ). Aceasta era însărcinarea lui Pavel. Dumnezeu lucra cu putere prin Petru printre iudei, însă misiunea lui Pavel era către neamuri. Lui îi fusese încredinţată şi, mai mult, cei doisprezece recunoşteau acest lucru. Deşi Dumnezeu orânduise ca Pavel să-şi împlinească misiunea în legătură directă cu cerul şi în afara influenţei seculare a acestei capitale a lumii, şi chiar dacă Roma avea să fie prigonitoarea evangheliei, totuşi ea rămânea o cetate dintre neamuri şi ţinea de sfera lucrării lui Pavel în evanghelie. Potrivit cu Duhul Sfânt, Petru se adresează iudeilor în exercitarea calităţii sale de apostol, iar Pavel, neamurilor.

Aceasta era ordinea administrativă stabilită de Dumnezeu. Să analizăm acum esenţa poziţiei lui Pavel. El era rob al lui Hristos – acesta era caracterul lui, viaţa lui. Însă şi alţii erau aşa, mai mult sau mai puţin. Pavel însă era mai mult decât atât. Era un apostol prin chemarea Domnului, un „apostol chemat“; şi nu numai atât, ci el nu era nimic altceva decât aceasta în viaţa de aici de jos. Era pus deoparte pentru evanghelia lui Dumnezeu.

Aceste două caractere din urmă sunt foarte bine scoase în evidenţă de descoperirea Domnului către Pavel pe drumul Damascului – chemarea sa şi misiunea către neamuri – precum şi de punerea sa deoparte de către Duhul Sfânt în Antiohia, atunci când el a pornit să-şi împlinească misiunea.

Sursa şi Autorul evangheliei

El numeşte evanghelia pentru care fusese pus deoparte: evanghelia „lui Dumnezeu“; Duhul Sfânt o prezintă din punctul de vedere al izvorului ei. Nu se vorbeşte de ceea ce ar trebui omul să fie pentru Dumnezeu şi nici, deocamdată, despre mijlocul prin care el se poate apropia de tronul Său. Această prezentare revelează gândurile lui Dumnezeu, acţiunile Lui cu privire la om – gândurile Sale de bunătate, descoperirea Sa în Hristos, Fiul Lui. El Se apropie de om potrivit cu ceea ce este El în Sine Însuşi şi potrivit cu voinţa Lui în har. Dumnezeu vine către om; este evanghelia lui Dumnezeu. Acesta este aspectul ei adevărat; evanghelia nu va fi niciodată corect înţeleasă până când ea nu va fi pentru noi evanghelia lui Dumnezeu, activitatea şi descoperirea naturii Lui, ca şi a voii şi a harului Său faţă de om.

Legătura dintre Vechiul Testament şi evanghelie

După ce a prezentat izvorul, pe Autorul evangheliei, pe Acela pe care ea Îl revelează în harul Lui, apostolul prezintă legătura dintre această evanghelie şi căile lui Dumnezeu care au precedat-o din punct de vedere istoric. Se disting astfel subiectul propriu-zis al evangheliei şi relaţia dintre ea şi revelaţiile care o precedaseră. Existase înainte de ea o ordine de lucruri pe care iudeii voiau s-o menţină ca sistem independent, respingând harul evangheliei. Dar apostolul introduce aici sistemul de lucruri care a precedat evanghelia nu ca pe un subiect de controversă, ci dezvăluind caracterul lui adevărat, pentru a impune mărturia evangheliei, dând astfel răspuns mai dinainte obiecţiilor care s-ar fi putut ridica.

Pentru neamuri, ea constituia descoperirea, în har, a adevărului şi a lui Dumnezeu. Pentru iudeu avea şi acest caracter şi, în plus, pe acela de a pune toate lucrurile care-l priveau la locul care li se cuvenea. Legătura dintre Vechiul Testament şi evanghelie este aceasta: evanghelia lui Dumnezeu fusese vestită mai dinainte de către prorocii Săi în scrierile sfinte (versetul 2). Observaţi aici că în aceste scrieri sfinte evanghelia lui Dumnezeu nu era sosită deja, nici nu era atunci adresată oamenilor, ci era făgăduită sau vestită mai dinainte, ca urmând să fie trimisă. Adunarea n-a fost nici măcar vestită; evanghelia a fost vestită, însă ca urmând să vină.

Principalul ei subiect: Fiul lui David şi Fiul lui Dumnezeu

Mai mult, subiectul acestei evanghelii este, mai înainte de toate, Fiul lui Dumnezeu. El a împlinit o lucrare, însă El Însuşi constituie adevăratul subiect al evangheliei. Acum El este prezentat într-un dublu aspect: 1. obiectul făgăduinţelor, Fiul lui David după carne; 2. Fiul lui Dumnezeu dovedit cu putere, care, în mijlocul păcatului, a umblat prin Duhul într-o sfinţenie divină şi absolută (învierea fiind mărturia strălucită şi biruitoare a ceea ce a fost El, umblând în acest caracter). Aceasta este forţa versetului 4. Cu alte cuvinte, învierea este manifestarea în mod public a acelei puteri prin care El a umblat într-o sfinţenie absolută în timpul vieţii Sale – o manifestare a faptului că El este Fiul lui Dumnezeu în putere. Acesta este mijlocul prin care El este arătat cu claritate a fi Fiul lui Dumnezeu în putere. Aici nu mai este vorba de făgăduinţe, ci de putere, putere a Aceluia care a fost capabil să intre în conflict cu moartea în care omul zăcea şi care a putut să o biruie pe deplin. Şi toate acestea fiind în legătură cu sfinţenia care a dat mărturie în timpul vieţii Lui despre puterea Duhului prin care El a umblat şi prin care S-a ferit de atingerea păcatului. El a fost înviat dintre morţi prin aceeaşi putere prin care a fost absolut sfânt în viaţă.

În ce priveşte căile lui Dumnezeu pe pământ, Domnul Isus era obiectul şi împlinirea făgăduinţelor. Cu privire la starea omului aflat în păcat şi în moarte, El a biruit pe deplin tot ceea ce I-a stat în cale, fie când trăia pe acest pământ, fie în înviere. Este vorba deci de Fiul lui Dumnezeu, făcut cunoscut prin înviere potrivit cu puterea care era în El, o putere care s-a arătat în conformitate cu Duhul, prin sfinţenia în care a trăit*.


* Acest lucru, de vreme ce este pentru noi, ne aşază în relaţie cu o sfinţenie (aşa cum face şi descoperirea dreptăţii un pic mai târziu, însă acolo ceva mai clar arătat) care implică legătura cu Dumnezeu aşa cum este El în Sine Însuşi revelat pe deplin – nu ca iudeii care nu aveau acces dincolo de perdeaua dinăuntru.

Ce har măreţ să poţi vedea cum întreaga putere a răului – acea uşă teribilă a morţii care se deschidea la capătul vieţii de păcat a omului, conducându-l astfel către judecata inevitabilă pe care o merita – a fost zdrobită, distrusă de Acela care a intrat de bunăvoie în încăperea întunecoasă de dincolo de această uşă şi a luat asupra Lui toată slăbiciunea omului în moarte, izbăvindu-i astfel complet şi absolut pe aceia a căror pedeapsă a purtat-o, supunându-Se morţii! Această biruinţă asupra morţii, această eliberare a omului de sub stăpânirea ei, prin puterea Fiului lui Dumnezeu devenit om, atunci când El a suferit-o, şi aceasta ca jertfă pentru păcat, această biruinţă deci reprezintă singurul temei al nădejdii pentru omul muritor şi păcătos. Ea înlătură tot ceea ce păcatul şi moartea au de spus. Ea distruge, pentru cel care are parte în Hristos, pecetea judecăţii asupra păcatului, care este moartea; şi un om nou, o nouă viaţă, ia fiinţă pentru cel care a fost ţinut sub această judecată a morţii, o viaţă întemeiată pe toată valoarea a ceea ce Fiul lui Dumnezeu a împlinit.

Sursa, obiectul şi întinderea misiunii apostolului

Rezumând, aceste versete ne prezintă, ca subiect al evangheliei, pe Fiul lui Dumnezeu venit din sămânţa lui David după carne şi, în sânul omenirii şi al morţii, pus în evidenţă ca fiind Fiul lui Dumnezeu în putere prin înviere*, Isus Hristos Domnul nostru. Evanghelia era evanghelia lui Dumnezeu Însuşi, însă prin Isus Hristos Domnul şi-a primit apostolul misiunea. El era conducătorul lucrării şi Îşi trimitea lucrători la seceriş în lume. Scopul misiunii lui Pavel, precum şi aria ei de întindere, era ascultarea credinţei (nu ascultarea legii) printre toate neamurile, instaurând astfel autoritatea şi valoarea numelui lui Hristos. Acest nume trebuia să învingă şi să fie recunoscut.


* Nu este spus „prin învierea Sa“, ci „prin înviere“, în mod abstract. Învierea Lui a fost marea dovadă, şi învierea oricărui om este de asemenea o dovadă a faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Mesajul harului către toţi oamenii, purtat prin har

Misiunea apostolului nu reprezenta numai slujba lui; faptul că îi fusese încredinţată era în acelaşi timp un har personal şi o favoare din partea Aceluia a cărui mărturie o purta. Nu vorbesc de mântuire, deşi în cazul lui Pavel aceste două lucruri se contopeau – fapt care dădea misiunii sale un caracter şi o energie remarcabile; ci existau har şi favoare în misiunea în sine, lucru de care este important să ne amintim. Harul imprimă caracterul misiunii lui Pavel şi împlinirii ei. Un înger împlineşte o misiune providenţială; Moise explică legea în duhul legii; Iona sau Ioan Botezătorul propovăduiesc pocăinţa: unul se dă înapoi de la harul care părea să contrazică ameninţările lui la adresa unui neam nelegiuit, celălalt înfige securea la rădăcina pomilor neroditori din grădina lui Dumnezeu. Însă prin Isus, Pavel, purtătorul veştilor bune ale lui Dumnezeu, primeşte har şi apostolat. El poartă, prin har şi ca un har, mesajul harului către oameni oriunde s-ar afla ei, harul care vine în toată lărgimea drepturilor lui Dumnezeu asupra oamenilor, ca fiind suveran, şi în care El Îşi exercită aceste drepturi. Printre aceste neamuri, romanii care crezuseră erau şi ei chemaţi ai lui Isus Hristos.

Salutul către adunări: „Har şi pace“; salutul către persoane individuale: „Har, îndurare şi pace

Prin urmare, Pavel se adresează tuturor credincioşilor din această mare cetate. Ei erau preaiubiţi ai lui Dumnezeu şi sfinţi prin chemare1 (versetul 7). El le urează (ca în toate epistolele sale) har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus Hristos, din partea Căruia le aducea mesajul său. Harul desăvârşit al lui Dumnezeu prin Hristos, alături de pacea perfectă a omului, pacea cu Dumnezeu; acestea le aducea Pavel în evanghelia şi în inima sa. Acestea sunt adevăratele caracteristici ale relaţiei lui Dumnezeu cu omul şi ale omului cu Dumnezeu, prin evanghelie – temelia pe care creştinismul îl aşază pe om înaintea lui Dumnezeu. Când cel salutat este un individ, intervine o altă chestiune, anume aceea a slăbiciunii şi a neputinţei individului respectiv; prin urmare, la salutul scriitorilor Noului Testament către persoane individuale este adăugată „îndurarea“. (Vezi epistolele către Timotei şi Tit, precum şi a doua epistolă a lui Ioan)2.


1 Cititorul trebuie să remarce că, în versetele 1 şi 7, nu este vorba de „chemat să fie un apostol“, nici de „chemaţi să fiţi sfinţi“, ci de apostol prin chemare şi de sfinţi prin chemare. Ei erau astfel, şi erau aşa prin chemarea lui Dumnezeu. Un evreu nu era sfânt prin chemare; el era aşa prin naştere, relativ vorbind faţă de neamuri. Cei din Roma erau cei chemaţi ai lui Isus Hristos; însă nu erau chemaţi să fie sfinţi, ci erau aşa prin chemare.

2 Epistola către Filimon poate apărea ca o excepţie, însă ea nu face decât să confirme cele spuse mai sus, pentru că în salut este inclusă şi adunarea din casa lui. Lucrul acesta face ca salutul lui Iuda să fie cu atât mai remarcabil. În Tit 1:4 este o chestiune de diferenţă de manuscrise.

Dacă dragostea lui Dumnezeu se află în inimă, dacă El Îşi are locul acolo, atunci persoana respectivă se preocupă înaintea Lui cu aceia care constituie obiectele spre care se îndreaptă harul Său; şi atunci lucrarea lui Dumnezeu din ei şi harul arătat lor constituie primele lucruri care vin în minte, fie în ce priveşte dragostea, fie în ce priveşte recunoştinţa. Credinţa romanilor, care ajunsese la urechea apostolului, face ca din inima acestuia să se înalţe mulţumiri.

Apostolul ca slujitor al naţiunilor

Apoi el îşi exprimă dorinţa de a-i vedea, gând care adesea îl preocupa. Aici Pavel scoate în relief relaţia lui de apostol vizavi de ei, cu toată fineţea şi delicateţea care aparţin harului şi dragostei ce formaseră această relaţie şi care îi constituiau puterea. El este de drept apostolul tuturor neamurilor, chiar dacă nu le văzuse pe toate; însă în inimă el le este slujitor; şi cu cea mai reală şi aprinsă dragoste frăţească ce curgea din harul care-l făcuse apostol, el doreşte să-i vadă pe romani, ca să le facă parte de vreun dar spiritual (versetul 11) pe care calitatea lui de apostol îi oferea dreptul de a-l comunica. Dorinţa inimii lui era să se bucure de credinţa comună, a lui şi a lor – credinţă întărită prin aceste daruri – pentru mângâierea lor reciprocă. Adesea îşi propusese să-i viziteze, ca să culeagă ceva roade şi din acest câmp pe care Dumnezeu i-l încredinţase, însă fusese împiedicat până acum.

El se declară dator tuturor neamurilor şi era gata, atât cât depindea de el, să propovăduiască evanghelia şi celor din Roma. Felul în care apostolul revendică întregul ogor al neamurilor ca fiind al lui şi de asemenea felul în care a fost împiedicat de Dumnezeu ca să ajungă la Roma până la sfârşitul carierei sale (şi atunci doar ca prizonier) sunt chestiuni vrednice de toată atenţia.

Valoarea şi caracterul evangheliei lui Dumnezeu

Oricum ar fi fost, el era gata să meargă la Roma, şi aceasta din pricina valorii evangheliei – un punct care-l conduce să facă afirmaţii despre caracterul şi valoarea ei. Căci, spune el, nu îi era ruşine de ea. Ea reprezenta puterea lui Dumnezeu de a mântui (versetul 16). Observaţi aici felul în care apostolul prezintă totul ca venind de la Dumnezeu. Este evanghelia lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu de a mântui, dreptatea lui Dumnezeu şi chiar mânia lui Dumnezeu, şi aceasta din cer – un lucru diferit de pedeapsa pământească. Acest lucru constituie cheia pentru toate celelalte. Apostolul pune accentul pe el, evidenţiindu-l de la începutul epistolei, fiindcă omul întotdeauna înclină să se încreadă în sine însuşi, să se mândrească cu el însuşi, să caute vreun merit – vreo pricină de dreptate – în el însuşi, să introducă iudaismul, să fie ocupat cu propria persoană, ca şi cum ar putea face ceva. Bucuria apostolului era să-L scoată în evidenţă pe Dumnezeu.

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu în întregime

Astfel, în evanghelie, Dumnezeu intervenea în starea de păcat a omului, realizând o mântuire care era în întregime propria Sa lucrare – o mântuire al cărei izvor şi a cărei putere era El Însuşi şi pe care El Însuşi o lucrase. Omul intra în ea prin credinţă: cel ce credea avea parte de ea. Însă a avea parte de ea prin credinţă era exact modul de a beneficia de ea fără a-i adăuga absolut nimic, lăsând-o să fie în întregime mântuirea lui Dumnezeu. Slavă Lui că este aşa, fie în ce priveşte îndreptăţirea, fie puterea, fie întregul rezultat al ei; căci astfel ea este perfectă, divină. Dumnezeu a intervenit, în atotputernicia şi în dragostea Lui, pentru a-i elibera pe cei nenorociţi, potrivit cu propria Sa tărie. Evanghelia este expresia acestui lucru: cineva o crede şi are parte de ea.

Puterea lui Dumnezeu în mântuire; acum este revelată o dreptate a lui Dumnezeu, nu a omului

Însă există un motiv special pentru care ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Omul se despărţise de Dumnezeu prin păcat. Doar îndreptăţirea putea să-l aducă din nou în prezenţa Lui şi să-l facă de aşa natură, încât să poată sta acolo în pace deplină. Ca păcătos, el nu avea nicio dreptate, ci dimpotrivă; iar dacă un om ar trebui să se prezinte înaintea lui Dumnezeu ca un păcătos, judecata ar fi cea care l-ar aştepta în mod necesar, dreptatea fiind arătată în acest fel. Însă, în evanghelie, Dumnezeu descoperă o dreptate activă din partea Lui. Dacă omul nu are niciuna, Dumnezeu are o dreptate care Îi aparţine Lui, care este a Lui Însuşi, desăvârşită ca şi El, potrivită cu inima Sa. O asemenea dreptate este revelată în evanghelie. Dreptate a omului nu exista, prin urmare este descoperită o dreptate a lui Dumnezeu. Ea este cu totul desăvârşită în sine, divină şi completă. Nu ar putea fi revelată dacă ar fi altfel. Aceasta este dreptatea pe care ne-o proclamă evanghelia.

Dreptatea lui Dumnezeu – pe principiul credinţei şi oferită oricăruia care crede

Principiul pe care este vestită este credinţa, fiindcă ea (dreptatea) există şi este divină. Dacă omul ar lucra-o, sau ar împlini o parte din ea, sau dacă inima lui ar avea vreo parte în realizarea ei, ea nu ar mai fi dreptatea lui Dumnezeu; însă este în totalitate şi absolut a Lui. Noi credem în evanghelia care o descoperă. Dar dacă cel ce crede este acela care are parte de ea, atunci oricine care are credinţă se poate bucura de ea. Dreptatea este pe principiul credinţei. Ea este revelată credinţei, oriunde aceasta din urmă există.

Aceasta este deci forţa expresiei tradusă „din credinţă, spre credinţă“ (versetul 17) – pe principiul credinţei, spre credinţă. Importanţa acestui principiu este evidentă aici. El admite orice persoană dintre neamuri pe aceeaşi bază ca şi pe iudeu, care nu are alt drept de a intra. Amândoi au credinţă; evanghelia nu recunoaşte alt mijloc prin care cineva să poată avea parte de ea. Dreptatea este a lui Dumnezeu; vizavi de ea, iudeul nu are nimic în plus faţă de cel dintre neamuri. Aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă“. Scripturile iudeilor dau mărturie despre adevărul cuprins în principiul apostolului.

Aceasta este ceea ce evanghelia vesteşte din partea lui Dumnezeu către om. Subiectul principal este Persoana lui Hristos, Fiul lui David după carne (împlinirea făgăduinţei); şi Fiu al lui Dumnezeu cu putere după Duhul sfinţeniei. Însă dreptatea lui Dumnezeu (nu a omului) era revelată în evanghelie. Aceasta este tema principală a tot ceea ce urmează. Apostolul avea într-adevăr motive să nu-i fie ruşine de evanghelie, dispreţuită aşa cum era ea de către oameni.

Mânia lui Dumnezeu revelată din cer împotriva oricărei nedreptăţi a omului

Însă această învăţătură era confirmată de o altă consideraţie şi era bazată pe adevărul important conţinut în aceasta. Dumnezeu, prezentându-Se pe Sine Însuşi, nu putea privi lucrurile potrivit comunicărilor parţiale (incomplete) adaptate ignoranţei oamenilor şi dispensaţiilor temporare prin care El îi cârmuia. Mânia nu reprezenta doar intervenţia Sa în cârmuire, precum în cazul captivităţii asiriene sau babiloniene. Ea are aspectul de „mânie din ceruri“. Era revelată opoziţia esenţială dintre natura Lui şi rău, precum şi respingerea de ordin juridic a răului, oriunde el se găsea. Acum Dumnezeu Se manifesta în evanghelie. Astfel că mânia divină nu izbucneşte (căci harul proclamă dreptatea lui Dumnezeu în mântuirea păcătoşilor care cred), însă este revelată (nu exact în evanghelie – aceasta constituie revelaţia dreptăţii; însă este revelată) din cer împotriva lipsei de evlavie – tot ceea ce nu respectă prezenţa lui Dumnezeu – împotriva oricărei nedreptăţi şi fărădelegi în aceia care posedau adevărul, însă Îl necinsteau pe Dumnezeu; adică împotriva tuturor oamenilor, neamuri sau nu, şi în special împotriva iudeilor care aveau cunoştinţă de Dumnezeu potrivit legii; şi, din nou (fiindcă principiul este universal şi decurge din ceea ce este Dumnezeu, atunci când El Se revelează pe Sine), împotriva oricui mărturiseşte creştinismul şi totuşi umblă în răul pe care Dumnezeu îl urăşte.

Această mânie, mânia divină, potrivită cu natura lui Dumnezeu aflată în cer şi îndreptată împotriva omului păcătos, a făcut să fie necesară dreptatea lui Dumnezeu. Omul avea acum să-L întâlnească pe Dumnezeu aşa cum este El, deplin revelat. Acest lucru îi punea în evidenţă toată păcătoşenia, însă pregătea în har drumul către un loc şi o poziţie minunate, bazate pe dreptatea lui Dumnezeu. Evanghelia descoperă această dreptate; oportunitatea şi necesitatea ei sunt demonstrate de către starea de păcat în care se află toţi oamenii, stare care conducea la descoperirea mâniei din cer. Omul nu urma să fie doar cârmuit de Dumnezeu şi să sufere mânia cârmuitoare, ci el avea să apară înaintea Lui. Cum am putea noi să stăm acolo? Răspunsul este descoperirea dreptăţii lui Dumnezeu prin evanghelie. De aceea, chiar şi când este vorba de înviere, Hristos este declarat a fi Fiul lui Dumnezeu potrivit cu Duhul sfinţeniei. Pe Dumnezeu trebuie să-L întâlnim aşa cum este El. Descoperirea lui Dumnezeu Însuşi în natura Lui sfântă a mers în mod necesar mai departe de iudaism. Afirmarea fiinţei perfecte a lui Dumnezeu trebuie făcută în contradicţie totală cu lucrul numit păcat, oriunde se găsea el. Aceasta este un adevăr glorios; şi ce lucru binecuvântat că astfel trebuia descoperită dreptatea divină în harul suveran! Şi, fiindcă Dumnezeu este dragoste, lucrurile nu puteau sta decât aşa. Ce minunat că El ni S-a descoperit în acest fel!

Teza epistolei

Prin urmare, teza epistolei este în versetul 17, iar lucrul care-i dovedea necesitatea se află în versetul 18. De la versetul 19 până la sfârşitul versetului 20 din capitolul 3, starea oamenilor, iudei şi neamuri, căreia i se aplică acest adevăr, este descrisă în amănunt, cu scopul de a arăta în ce fel această mânie era meritată şi că toţi erau închişi sub păcat (versetele 19 şi 21 ale capitolului 1 oferă principiile majore ale răului în ce priveşte neamurile). De la versetul 21 la 31 din capitolul 3 este prezentat pe scurt, însă cu putere, răspunsul în har prin dreptatea lui Dumnezeu, prin sângele lui Hristos. Avem întâi răspunsul la starea cea veche prin sângele lui Hristos şi apoi introducerea în starea cea nouă, prin moarte şi viaţă prin Hristos.

Apostolul începe cu neamurile – „oricare nedreptate“ a oamenilor. Este evident că, dacă un iudeu practica aceleaşi lucruri, se făcea şi el vinovat, însă starea descrisă până la capitolul 2:17 este cea a neamurilor. Apoi urmează cea a iudeilor, până la capitolul 3:20.

Romani 1:18 constituie teza întregului argument de la versetul 19 până la capitolul 3:20, această porţiune a epistolei înfăţişând temeiul mâniei respective.

Temeiul mâniei lui Dumnezeu; neamurile sunt fără scuză datorită mărturiei creaţiei şi a conştiinţei

Neamurile sunt lipsite de scuză din două pricini. Prima, fiindcă ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu a fost manifestat prin creaţie – puterea şi dumnezeirea Lui. Această dovadă a existat de la facerea lumii. A doua, fiindcă, având cunoştinţă de Dumnezeu, aşa cum a avut Noe, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu, ci în deşertăciunea închipuirilor lor, raţionând după propriile gânduri şi idei produse în minţile lor, ei au devenit nebuni, în timp ce mărturisesc că sunt înţelepţi, şi au căzut în idolatrie, o idolatrie de cea mai joasă speţă. Dumnezeu a judecat acest lucru. Dacă nu au vrut să păstreze un gând corect despre slava lui Dumnezeu, ei nu aveau să păstreze o idee corectă nici măcar cu privire la cinstea naturală a omului. Ei s-au dezonorat pe ei înşişi, aşa cum Îl dezonoraseră pe Dumnezeu. Avem o descriere exactă, în câteva cuvinte tari şi energice, a întregii mitologii păgâne. Ei nu au avut discernământ, nici înclinaţie morală, pentru a-L păstra pe Dumnezeu în cunoştinţa lor. Ca urmare, El i-a lăsat pradă unui duh lipsit de discernământ, pentru a se mândri cu lucruri depravate, în fapte care sunt împotriva firii. Conştiinţa naturală ştia că Dumnezeu consideră astfel de lucruri a fi vrednice de moarte, potrivit cu exigenţele naturii Sale. Totuşi, ei nu numai că le practicau, dar îşi găseau chiar plăcerea în cei care le practicau la rândul lor. Iar acest lucru nu lăsa nicio scuză pentru cei care judecau răul (şi existau unii ca aceştia), căci ei îl comiteau în timp ce-l judecau. Prin urmare, judecându-l, omul se osândea pe sine de două ori: căci, prin faptul că-l judeca, el arăta că ştie ce este răul şi totuşi îl practica. Însă judecata lui Dumnezeu este potrivită cu adevărul împotriva celor ce comit astfel de lucruri. Cei care căutau să se evidenţieze osândindu-i pe alţii nu puteau scăpa de ea.

Lista “neactualizata” a masonilor din România –  raport SRI 

Raportul SRI (ceva mai vechi pana apare altul nou –n.r.) arata ca “Marea Loja Naţionala din Romania, condusa de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizata cu sprijinul direct a criptocomuniştilor romani” si de asemenea ca “Masoneria romana, „fiica zvapaiata” a Kremlinului este o organizatie secreta parapolitica, bine ancorata in toate zonele societatii romanesti, de la administratie si servicii secrete pana la diplomatie si biserica. Prin aderarea la grupurile infractionale organizate sub „cupola” M.L.N.R., nenumarati frati masoni au adus atingere sigurantei nationale, facandu-se vinovati de conspirare impotriva statului roman si a interesului national.”

1. ADAMESCU CONSTANTIN, 2. ADRIAN BAICUSI, 3. ADRIAN ANDRONE, 4. ADRIAN DRAGOMIRESCU, 5. ADRIAN MIHAI, 6. ADRIAN RADESCU, 7. ADRIAN PASCU, 8. ADRIAN DAMINESCU, 9. ADRIAN CHITU, 10. ADRIAN MIHAILESCU, 11. ADRIAN SEVERIN, 12. ADRIAN NASTASE, 13. ADNAGI SLAVOLIUB, 14. ALEXANDRU HOMOTESCU (Gr.33), 15. ALEXANDRU DIACONU, 16. ALEXANDRU LAPUSAN, 17. ALEXANDRU BOGDAN, 18. ALEXANDRU VALENTIN TOMESCU, 19. ALEXANDRU DARIE, 20. ALEXANDRU TIBERIU DEKANY, 21. ALEXANDRU PASCU, 22. ALECSANDRU HOCIOTA (Gr.33), 23. ALEXANDRU TOCILESCU, 24. ALEXANDRU POLEUCA, 25. ALEXANDRU PETRE, 26. AUREL STOICA, 27. AUREL CIUMBERICA, 28. AUREL BÂRZAN, 29. AUREL CARAIMAN, 30. AUREL ROGOJAN, 31. AURELIAN MIHALACHE, 32. AL. RACOVICEANU, 33. ANDREI VERNESCU, 34. ALBERTO MATEI, 35. ARISTIDE BUTUNOIU, 36. AMMAR AOUN, 37. ATTILA VERESTOY, 38. BARCAN MISU, 39. B.I. DUCU, 40. BARBU CIOCULESCU (Gr.33), 41. BOGDAN DIMITRIE NICULAE, 42. BOGDAN POPESCU (Gr.33), 43. BOGDAN MIRODOTESCU, 44. BOGDAN MIHAI MANOLACHE (Gr.33), 45. BOGDAN DUMITRACHE (Gr.33), 46. BOCIOC GABRIEL (Gr.33), 47. BUJOR PRELIPCEANU, 48. CATALIN GRIGORESCU, 49. CATALIN HANU, 50. CATALIN M.FLUTUR, 51. CATALIN NEAGU, 52. CATALIN TURLIUC, 53. CATALIN IONESCU ARBORE (Gr.33), 54. CATALIN GARGANCIUC (Gr.33), 55. CONSTANTIN ROCO, 56. CONSTANTIN FLORIN, 57. CONSTANTIN VLADUTU, 58. CONSTANTIN NICOLAESCU, 59. CONSTANTIN IANCU (Gr.33), 60. CONSTANTIN ROMAN TAMADUIANU, 61. CONSTANTIN POPECI, 62. CONSTANTIN LIVIU PANAITE (Gr.33), 63. CONSTANTIN NITA, 64. CORNELIU SIMION, 65. CORNELIU BRISTAN, 66. CORNELIU ZEANA, 67. CORNELIU TABÂRCA, 68. CORNELIU RUSE, 69. CORNEL LACEANU, 70. CORNEL KAMENINSZKI, 71. CORNEL VISU (Gr.33), 72. CRISTIAN BURCI, 73. CRISTIAN DUMITRESCU, 74. CRISTIAN UNTEANU, 75. CRISTIAN CRISAN, 76. CRISTIAN PANCIU (Gr.33), 77. CRISTIAN BECHEANU (Gr.33), 78. CRISTIAN DUDULEANU, 79. CRISTIAN BERILA, 80. CRISTIAN BOUREANU, 81. CRISTIAN GHIBY, 82. CRISTIAN RADAN, 83. COSTIN CUNESTEANU, 84. CLAUDIU IONESCU (Gr.33), 85. COSTICA LAPTES, 86. COLT NICOLAE, 87. CEZAR CALUSCHI, 88. COSMIN ALEXANDRESCU, 89. CODRIN STOICESCU, 90. DAN ANGHELESCU (Gr.33), 91. DAN TANASIE (Gr.33), 92. DAN CRISTESCU(Gr.33), 93. DAN FAGARASEANU, 94. DAN BERINDEI, 95. DAN VARDIE, 96. DAN DOBREANU, 97. DAN STUPARU, 98. DAN NEAGU, 99. DAN MORAR, 100. DAN CIOCHINA, 101. DAN POPESCU, 102. DAN POENARU, 103. DAN GRIGORE, 104. DAN SANTA, 105. DAN GEORGESCU, 106. DAN DELEGEANU, 107. DAN MIRCEA POPESCU, 108. DORIN STANCIU, 109. DORIN BALEANU, 110. DORIN VOINEA, 111. DORIN TIGANUS, 112. DRAGOS CÎRNICI, 113. DRAGOS BÂLTEANU, 114. DRAGOS DRAGOMIRESCU, 115. DRAGOS STANESCU, 116. DEDU NICUSOR VERONEL, 117. DAFIN MURESAN, 118. DENIS DIACONESCU, 119. DANIEL HOTARANU, 120. DINU SARARU (Gr.33), 121. DACIAN PALLADY, 122. DANUT CACIANOV, 123. DANIEL CRISTIAN GHERASIM, 124. DOREL TARMUREANU, 125. DORU TARACILA, 126. DORU SURDUCAN, 127. DANUT PRISECARIU, 128. DOREL GHEORGHIU, 129. DANUT BOGHIU, 130. DANIEL MOLDOVEANU, 131. DUDU STEFAN, 132. DUMITRU RADU, 133. DUMITRU DORIN PRUNARIU (Gr.33), 134. DUMITRU ILIESCU, 135. DUMITRU CRESTIN, 136. DUMITRU BALTA, 137. DUMITRU CIOFLINA, 138. EUGEN GHEORGHE, 139. EUGEN FLORESCU, 140. EUGEN OVIDIU CHIROVICI, 141. EUGEN NEGRUS, 142. EUGEN MIHAIESCU, 143. EUGEN COIFAN, 144. EUGEN PASCAL, 145. EUGEN BRATUCU, 146. EMANUEL FLOREA, 147. EMILIAN M. DOBRESCU, 148. EMANUEL BÂRCA, 149. EMANOIL SAVOIU, 150. EMANUEL BADESCU, 151. EMIL NEDELEA CARAMIZARU, 152. EDUARD TOGOREANU, 153. FLORIN C.VASILE, 154. FLORIN M. GHIULBENCHIAN, 155. FLORIAN PITTIS (Gr.33), 156. FLOREA CHIRIAC, 157. FLORIN STOENESCU, 158. FLORIN SIMION, 159. FLORIAN DIMA, 160. FLORICA DRAJNEANU, 161. FLORENTIN CALAPOD, 162. FLORIN SANDU, 163. FLORIN MIHALACHE, 164. FILIP POPA, 165. FRANCISC AARON, 166. FRANCISC TOBA, 167. GABRIEL HOMOTESCU (Gr.33), 168. GABRIEL TOCU, 169. GABRIEL GIURGIU, 170. GABRIEL OLTEAN, 171. GABRIEL CORIN, 172. GABRIEL COJOCARU, 173. GABRIEL NAGHI, 174. GABRIEL OPREA, 175. GABRIEL G. STANESCU, 176. GHEORGHE FLOREA (Gr.33), 177. GHEORGHE DUDESCU (Gr.33), 178. GHEORGHE NEAGU, 179. GHEORGHE NAGHIU, 180. GHEORGHE RUSU, 181. GHEORGHE STANCIU, 182. GHEORGHE NICULESCU, 183. GHEORGHE GRIGORAS, 184. GHEORGHE TURDA, 185. GHEORGHE CARP, 186. GHEORGHE TINCA, 187. GRIGORE MÂNTESCU (Gr.33), 188. GRIGORE IOAN POPA, 189. GIUSEPPE ROSSI, 190. GHERASE SABIN, 191. GELU KELMER, 192. GELU VOICAN VOICULESCU, 193. GEORGE CRISTIAN MAIOR, 194. GEORGE MIRCEA BOTESCU, 195. GILERU MIRCEA, 196. GAVRIL IOSIF CHIUZBAIAN, 197. GEORGE PREDA, 198. GEORGE POPA, 199. HORIA GLIGOR, 200. HORIA FURTUNA, 201. HORIA PINTEA, 202. HELIOS MELENCU, 203. ION BIRIS, 204. ION BAZGAN (Gr.33), 205. ION SANDRU, 206. ION TURLACU, 207. ION VULPE, 208. ION BORDEIANU, 209. ION DEACONESCU, 210. ION STAN, 211. ION ILIESCU, 212. IOAN GÎLCA, 213. IOAN TALPES, 214. IOAN RUS, 215. IOAN CODRUT SERES, 216. IOAN G.PUIU IORDACHESCU, 217. IOAN GRIGORE POPA, 218. IOAN GIURESCU, 219. IOAN OPRISAN, 220. IOAN MÂNZATU IOAN SBÂRCIU, 221. IOAN DAVID, 222. IONICA MARIN, 223. IULIAN BIANU, 224. IONEL MARCU (Gr.33), 225. IONUT DOGARU, 226. IONEL DUMITRU (Gr.33), 227. IONEL UDRESCU, 228. IONEL BARA, 229. IONEL CRACIUN, 230. IULIAN MOISESCU, 231. IULIAN CORBU, 232. IOSIF CONSTANTIN DRAGAN, 233. IRINEL POPESCU (Gr.33), 234. ILIE SÂRBU, 235. LAURENTIU GANEA, 236. LAURENTIU C. BOHÎLTEA, 237. LAURENTIU MIRCEA POPESCU, 238. LIVIU ADRIAN MANTA(Gr.33), 239. LIVIU PREJA, 240. LIVIU TOADER, 241. LIVIU PATRU, 242. LAZAR POPESCU, 243. LEON ZAGREANU, 244. LUCIAN PAHONTU, 245. MANOLE IOSIPER (Gr.33), 246. MANOLE FLORIN GABRIEL, 247. MARIAN STEFAN (Gr.33), 248. MARIAN MIHAILA, 249. MARIAN NASTY VLADOIU, 250. MARIAN DRAGUSIN, 251. MARIAN COVLEA, 252. MARIAN SLAV, 253. MARCEL H.SERBAN, 254. MARCEL MIHOC, 255. MARCEL IVAN, 256. MATEI GASPAR, 257. MARIUS VELICU, 258. MATEI VINTILA, 259. MARIUS MACOVEI, 260. MIRON DORIN, 261. MORA AKOS, 262. MUGUR CARACAS, 263. MUGUR ISARESCU, 264. MIHAI DRAGOS MARINCIU, 265. MIHAI PRISECARIU, 266. MIHAI SÂRBU, 267. MIHAI STOENESCU, 268. MIHAI PELIN, 269. MIHAI COCULESCU, 270. MIHAI DOGARU, 271. MIHAI NANE, 272. MIHAI ILIESCU, 273. MIHAI J. BUGARU, 274. MIHAI STAN, 275. MIHAI NICOLAICIUC, 276. MIHAI TANASESCU, 277. MIHAIL POPESCU, 278. MIRCEA CIOCIAN, 279. MIHAIL MONTANU, 280. MIRCEA CHELARU, 281. MIRCEA PASCU, 282. MIRCEA MOCANU (Gr.33), 283. MIRCEA A.BIRT (Gr.33), 284. MIRCEA BOBORA, 285. MIRCEA VAIDAVOIEVOD (Gr.33), 286. MIRCEA PERPELEA, 287. MIRCEA O.CONSTANTINESCU, 288. NARCIS ZARNESCU (Gr.33), 289. NEGRU ADRIAN, 290. NICU POP, 291. NICU VALEANU, 292. NICOLAE CRISTESCU, 293. NICOLAE BOTICA – RADULESCU, 294. NICOLAE JIDOVU, 295. NICOLAE CERNAIANU (Gr.33), 296. NICOLAE GLIGOR, 297. NICOLAE BATANOIU, 298. NICOLAE ANGHEL, 299. NICOLAE SPIROIU, 300. NICOLAE ALEXANDRU, 301. OCTAVIAN PALER, 302. OCTAVIAN CRETU, 303. OCTAVIAN POP, 304. OCTAVIAN TOCU, 305. OCTAVIAN APAHIDEANU, 306. OLIMPIAN UNGHEREA (Gr.33), 307. OVIDIU GABRIEL GALES, 308. OVIDIU MARIAN, 309. OVIDIU PETRU POPESCU, 310. OVIDIU DAIANU, 311. OVIDIU TENDER, 312. OVIDIU BAJENARU, 313. OVIDIU SOARE, 314. PAVEL ANGHELESCU, 315. PAVEL ABRAHAM (Gr.33), 316. PAUL POP, 317. PAUL ADRIAN ILIES, 318. PETRU CALISTRU, 319. PETRE MIHUT, 320. PETRE ROMAN, 321. PALLADI DACIAN SALVATOR, 322. PIERRE JOSEPH DE HILLERIN (Gr.33), 323. RADU G.SERAFIM, 324. RADU BALANESCU, 325. RADU BALANEAN, 326. RADU COMANESCU, 327. RADU MIHAILOV, 328. RADU BOROIANU (Gr.33), 329. RADU ILIESCU, 330. RADU GEORGESCU, 331. RAZVAN PURDILA, 332. RAZVAN SOCOLOV, 333. RAZVAN TEODORESCU, 334. ROMEO VÎLCU, 335. ROMEO AVRAM, 336. ROMEO MARINOF, 337. REMUS OPRIS, 338. REMUS CAPOTA, 339. ROBERTO CONSTANTINESCUU, 340. SORIN MOISESCU, 341. SORIN IONESCU, 342. SORIN TESU, 343. SORIN OVIDIU BALAN, 344. SORIN UNGUREANU, 345. SORIN SÎRBU, 346. SORIN CALAFUS, 347. SORIN NAGHIU, 348. SORIN A.ROBU, 349. SORIN SIMION, 350. SORIN GRIGORESCU (Gr.33), 351. SORIN CRIVAT, 352. SORIN NICULA, 353. SANDU MARIAN, 354. SANDU POPESCU, 355. SANDU GABRIEL, 356. SERGIU IONESCU, 357. SERGIU PROTOPOPESCU, 358. SERGIU CONSTANTIN, 359. SILVIU MANGHIUREA, 360. SILVIU DOPAN (Gr.33), 361. SILVIU MARIUS STEFAN (Gr.33), 362. STEFAN IONESCU, 363. STEFAN S.SOBOTKA, 364. STEFAN MÎSU, 365. STEFAN UZUNOV, 366. STEFAN MURESAN, 367. STEFAN ENE, 368. STEFAN TOPOR, 369. STEFAN MITROI, 370. SERBAN MIHAILESCU, 371. SERBAN STANESCU, 372. SERBAN GAVRILESCU, 373. TRAIAN CARAMANIAN, 374. TRAIAN PETRESCU, 375. TIBERIU POPESCU, 376. TIBERIU BOITAN, 377. TEODOR ROBU, 378. TOMA ZAHARIA, 379. VASILE SAVOIU (Gr.33), 380. VASILE TALOS, 381. VASILE TOADER, 382. VASILE IANCU, 383. VASILE MIHALCEA, 384. VASILESCU GHE. TEODOR, 385. VALENTIN CREATA, 386. VALENTIN NASTASE, 387. VALENTIN TALAPANESCU, 388. VLADIMIR BOTNARIUC, 389. VASILE BUTULESCU, 390. VLAD SAVCIUC, 391. VRÎNCEANU DECEBAL, 392. VOLOSCIUC DUMITRU, 393. VALERIU ARBORE (Gr.33), 394. VIRGIL MURESAN, 395. VIRGIL STOENESCU (Gr.33), 396. VIRGIL S. NITULESCU (Gr.33), 397. VIRGIL OPREA, 398. VIRGILIU NICOLESCU, 399. VIRGIL ARDELEAN, 400. VICTOR MARCU, 401. VICTOR RADESCU, 402. VICTOR RACHITA (Gr.33), 403. VIOREL STELIAN POPA, 404. VIOREL COSMA, 405. VIOREL RUS, 406. VIOREL HREBENCIUC, 407. VISARION MARINESCU, 408. ZMEU VECESLAV

Lista celor mai importanti “venerabili” din Bucuresti cu tot cu Lojele de care apartin si afacerile sau functiile lor in institutii publice – asa-numita “Lista a lui Roncea” :)

1. Alexandru Dăescu (Loja Concordia) – director în cadrul Institutului Ana Aslan
2. Pierre de Hillerin (Loja Delta Dunării) – director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport
3. Vlademir Georgescu (Loja Nicolae Bălcescu) – profesor universitar
4. Nicu Alifantis (Loja Nomine Mircea Sion) – artist
5. Mihai Oancea (Loja Ieroboam) – afaceri imobiliare
6. Bogdan Pârvanu (Loja Bucureşti) – arhitect şef al Primăriei sector 2 Bucureşti
7. Adrian Bălan (Loja Meşterul Manole) – afaceri imobiliare
8. Andrei Toma (Loja România Unită – preşedinte de regiune la Asociaţia Naţională a Cluburilor Lions
9. Ştefan Chiocinaru (Loja I.C. Brătianu) – profesor de ştiinţe politice, jurnalist, doctor în drept internaţional
10. Mircea Neacşa (Loja Carol Davila) – director în cadrul Televiziunii Române
11. Victor Teodor Iovici (Loja Scara lui Iavov) – viceprimar al Municipiului Bucureşti, membru în conducerea PRM
12. Bogdan-Dimitrie Niculae (Loja Cavalerii Sf. Raphael) – medic specialist dermatolog, preşedinte Asociaţia Română Anti-Aging Lasermed
13. Cornel Hagiescu (Loja Echerul de Aur) – manager casa de producţie IMAGINA
14. Mircea Perpelea (Loja William Preston) – director în cadrul Băncii Naţionale a României, fost prefect al judeţului Vâlcea
15. Octavian-Mircea Grozea (Loja Romana) – om de afaceri, MTG MANAGEMENT SOLUTIONS, PRICE JOY şi LCT OPTICAL COMMUNICATION
16. Liviu Poenaru (Loja Lumina) – avocat
17. Ionel-Cristinel I. Deaconescu (Loja Etica) – consilier PDL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, om de afaceri
18. Adrian Dimitriu (Loja Memphis) – om de afaceri, RCS INTERNATIONAL FORWARDING
19. Nicolae Efimov (Loja Gheorghe Comănescu) – director Spitalul CFR 2, doctor în ştiinţe medicale (ortopedie)
20. Florin Stoenescu (Loja Calea Inimii) – secretarul Comisiei de Istorie a Centrului Academic de Studii Hermeneutice
21. Dinu Albu (Loja Albert Pike) – medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic Panait Sârbu
22. Cristian Piedone Popescu (Loja Lumină şi Adevăr) – primar al sectorului 4 Bucureşti
23. Dan Dumitru (Loja Templul Umanităţii) – reprezentant al firmei americane ENRON în Romania, fost ofiţer SIE, fost şef al Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova din Guvernul României
24. Leonard Lucian Bădică (Loja Lux et Veritas) – om de afaceri, BIP TELECOM, fost ofiţer M.Ap.N.
25. Liviu Ionescu (Loja Excelsior) – om de afaceri, Creativit Biz şi imobiliare
26. Aurel Teodorescu (Loja Solomon) – director al Direcţiei Migraţie din Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (detaşat din funcţia de consilier în cadrul M.A.I. în subordinea secretarului de stat pe Relaţia cu Parlamentul şi Afaceri Europene), soţul Danielei Nicoleta Andreescu (Secretar General al Guvernului), fost ofiţer de securitate înainte de 1989, fost director de departament în Primăria Municipiului Bucureşti (demis urmare unui scandal cu spaţii comerciale), fost comisar în Garda Financiară (demis urmare unui dosar penal de contrabandă cu cetăţeni arabi), fost director adjunct la Direcţia de Supraveghere şi Control Financiar din Direcţia Generală a Vămilor (demis urmare faptului că a fost cercetat penal în dosare cu Omar Hayssam şi implicării ca cercetat penal în Dosarul Ţigareta II), fost director al Direcţiei de Audit din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (demis în 2003 şi anchetat de Parchetul Naţional Anticorupţie împreună cu Preşedintele CNAS Eugen Ţurlea), fost director adjunct şi director al Oficiului pentru Migraţia Forţei de Munca în perioada 2003 – 2006 (implicat în scandalul contractelor de muncă cu străinătatea şi în cel al adeverinţelor medicale de la CARITAS), fost membru PD (a demisionat urmare faptului că CNSAS a emis decizie de fost ofiţer de securitate)
27. Jenică Poenaru (Loja Demnitate şi Frăţie) – om de afaceri, Atlas Airlines şi preşedinte al Confederaţiei Patronatului Român, fost director al Aeroportului Băneasa în 1989, fost director general al Autorităţii Aeronautice Civile Române
28. Constantin Mincu (Loja Luceafărul Libertăţii) – avocat
29. Narcis Copcă (Loja Novus Ordo) – Managerul Spitalului “Sf. Maria” din Bucureşti, prof. univ. dr. în ştiinţe medicale
30. Constantin Onişor (Loja Grifin) – general de brigadă (în rezervă), fost comandant al Şcolii Militare de Aplicaţii pentru Tancuri „Mihai Viteazu”, fost comandant al Garnizoanei Piteşti (destituit urmare unui scandal de hărţuire sexuală)
31. Marius Chervase (Loja Logos) – ofiţer de poliţie, conf.univ.dr. la Academia de Poliţie, vicepreşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor – Departamentul Academia de Poliţie
32. Corvin Nedelcu (Loja Izvorul Înţelepciunii) – secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, fost ofiţer M.Ap.N., fost ofiţer S.P.P., fost jurist al UPETROM Ploieşti (utilaj petrolier – fost 1 MAI Ploieşti), fost vicepreşedinte al ROVIT S.A. Valea Călugărească (vinuri), fost consilier şi secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale
33. Mihnea Paul Popescu (Loja Iris) – om de afaceri, preşedinte CASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE
34. Marc Huot (Loja Memento Mori) – preşedinte Wirquin Romania (parte a holdingului Wirquin Plastiques din Franţa care a cumpărat Urbis Sanitare)
35. Ioan Grigore Popa (Loja Enoch) – consilier PDL la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, fost viceprimar al Municipiului Bucureşti, fost director al O.P.S.P.I., fost proprietar al Rasco Traffic (vândut grupului UTI, actual UTI Rasco, firmă care gestionează semaforizarea Capitalei)
36. Mihai Butucaru (Loja Morphosis) – Arhitect, Preşedintele Fedraţiei Române de Yachting
37. Dacian Cerneştean (Loja Heliopolis) – om de afaceri, societatea de brokeraj în asigurări Eos Risq Romania
38. Enache Jiru (Loja Adrian Dohotaru) – om de afaceri, membru în Consiliul de Administraţie la CEC, fost secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, fost preşedinte al CEC, fost preşedinte al MKB Romexttera Fond de Pensii, fost preşedinte al comisiei de selecţie a administratorului pentru Fondul Proprietatea
39. Dumitru-Stoica Şeicaru (Loja Edmond Nicolau) – om de afaceri, Constyle Company
40. Şerban Savu (Loja Lumina Lex) – artist
41. Adrian Oghină (Loja Costin Mihăescu) – om de afaceri imobiliare, fost viceprimar al Primăriei sector 1 Bucureşti, membru PNL
42. Ion Pârgaru (Loja Nat Granstein) – om de afaceri, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industie, fost deputat PDSR, fost director general în Ministerul Economiei, actual membru PNL Gorj
43. Dan Medeanu (Loja Atlantida) – scriitor şi ziarist
44. Ionel Dumitru (Loja Hermes Trimegistus) – om de afaceri (papetărie şi birotică), Dumitru Business House
45. Ion Biriş (Loja Noua Românie) – om de afaceri, Clubul Office
46. Daniel Goşea (Loja Philadelphia) – director în Ministerul Afacerilor Externe
47. Viorel Ţigănescu (Loja Cezar Bolliac) – profesor, fost inspector adjunct al Inspectoratului General al Municipiului Bucureşti
48. Dan Docan (Loja Legenda lui Hiram) – om de afaceri, cafeneaua Otro Cafe, agenţie plasare dansatoare şi femei pentru escort în străinătate printr-o firmă din Braşov împreună cu un patron de hotel local, fost informator al Securităţii, fost director general Imprimeria Naţională, fost secretar la Primăria Sector 3 şi la Primaria Sector 5 din Bucureşti, fost judecător
49. Herve Madramany (Les 3 Lys) – om de afaceri, arbitru internaţional de tenis
50. Petre Terzi (Loja Academica) – profesor universitar
51. Stelian-Alexandru Panescu (Loja Benjamin Franklin) – om de afaceri, Smart Sigma
52. Daniel Mihail Tudor (Loja Luca Pacioli) – Director Executiv Adjunct pentru Activitatea de Inspecţie Fiscală la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiul Bucureşti
53. Alexandru Vitălaru (Loja Constantin Mavrocordat) – medic veterinar, profesor Facultatea de Medicină Veterinară
54. Ion-Bogdan Teodor Georgescu (Loja Cantacuzino) – doctor în ştiinţe medicale, şef disciplină la Facultatea Titu Maiorescu, medic primar stomatolog
55. Dan Brebeanu (Loja Sothis) – om de afaceri, Ghmc-Mineral Grup
56. Eugen Matzota (Loja Lanţul Masonic) – om de afaceri, MATZOTA Group
57. Mihai Neicu (Loja Veritas) – om de afaceri, Nei Guard, membru PDL, membru în Consiliile de Administraţie la RATB şi REBU
58. Constantin Dinulescu (Loja Magistri Lapidum) – artist
59. Adrian Petre Pascu (Loja Osiris) – om de afaceri, Geotop 2001 (implicată în scandalul cu cadastrarea judeţului Constanţa, legat de Miron Mitrea şi Nicuşor Constantinescu)
60. Nicuşor Dedu (Loja Ulpia Traina) – om de afaceri, Deltarom (implicată în scandalul incineratorului de la Bod, Braşov)
61. Mihail Vicenţiu Ivan (Loja Noua Europă) – profesor universitar
62. Florian Pinţă (Loja Giuseppe Garibaldi) – general-locotenet în rezervă, fost şef de stat major al Armatei 1 (1998-2000), fost şef al Corpului 1 Armată Teritorial – noua denumire a Armatei 1 (2000-2001), fost comandant al Brigăzii 282 Mecanizate (2001-2003), fost director al Statului Major al Forţelor Terestre (2003-2004) şi locţiitor al şefului Statului Major General (2004-2006), fost comandant al Comandamentului 2 Operaţional Întrunit “Mareşal Alexandru Averescu” (fosta Armată a II-a), dislocată în Buzău (2006 – 2008)
63. Eugen Gheorghe (Loja Călugăreni) – fost director în Direcţia Generală a Vămilor, consilier PDL la Consiliul Local Sector 6
64. Virgil Nadolu (Loja Agora) – vicepreşedinte Uniunea Practicienilor de Protecţia Mediului din România
65. Alberto Matei (Loja Tatra) – om de afaceri, A&E Audit Financial Consulting
66. Dinu Săraru (Loja Luceafărul) – romancier, publicist şi dramaturg, fost redactor la “Radiodifuziunea Română”, fost secretar general de redacţie la Revista Secolul 20, fost jurnalist, la ziarul “Scânteia Tineretului”, fost secretar general de redacţie la revista Luceafărul, fost şef al “Publicaţiilor Televiziunii Române”, fost redactor-şef adjunct si apoi redactor şef al “Redacţiei Culturale a TVR”, fost director al “Teatrului Mic” şi “Teatrului foarte Mic” anii (1977-1990), fost director al “Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (2001 – 2004)
67. Vasile Condoiu (Loja Anderson 1723) – şef birou la Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, fost director interimar al Oficiului
68. Mihai George Staicu (Loja Opera Magna) – om de afaceri, LUNA COMMUNICATIONS
69. Aurel Curdov (Loja Cavalerii Sf. Andrei) – secretarul general al sindicatului de la Tarom
70. Dan Anghel (Loja Constantin Bărbulescu) – bioterapeut
71. Ioan Lixandru (Loja Cavalerii României) – vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, fost director general al Tarom
72. Relu Leonid Manguta (Loja Tracia) – om de afaceri, Maneuro
73. Gabriel Mihalache (Loja Lâna de Aur) – director al Sucursalei de Transport Bucureştii Noi a Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”
74. Andrei Sluşărencu (Loja Hiram) – om de afaceri, ROBINSON TURISM
75. Cornel Purcărea (Loja Constantin Brâncuşi) – om de afaceri cereale, fost director executiv al societăţii Romagro, fost ofiţer M.Ap.N.
76. Gabriel Giurgiu (Loja Sf. Ioan) – jurnalist
77. Gheorghe Gogescu (Loja Les Sages d’Heliopolis) – artist decorator
78. Raymond Marin (Loja Millenium) – vicepreşedinte Vodafone
79. Emil Săndulescu (Loja Toleranţă şi Fraternitate – fizician, membru al Academiei Române, fost deputat PNŢCD
80. Lucian Diaconescu (Loja Columna) – medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti
81. Eduard Matei (Loja Gaudeamus) – om de afaceri, fost preşedinte la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
82. Mircea Gheordunescu (Loja Server Frenţiu) – fizician, fost adjunct al directorului Serviciului Român de Informaşii (1997-2001), fost consul general al României la Milano (2002-2007)
83. Gheorghe Vâlceanu (Loja Humanitas) – avocat
84. Florin Ghiulbenghian (Loja Sfinx) – om de afaceri, casele de schimb valutar şi consignaţiile Edmond, revoluţionar
85. Paul Popovici (Loja Titu Maiorescu) – profesor universitar
86. Valentin Lolea (Loja Dreptate şi Frăţie) – om de afaceri, Loreto Exim (Tatra Romania)
87. Nicu Rădulescu (Steaua Polară) – om de afaceri turism, preşedinte la Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România
88. Mircea Vasile Popescu (Loja România Modernă) – vicepreşdinte Curtea de Conturi
89. Traian Popescu (Loja Demnitatea Românească) – om de afaceri, ARBOmedia
90. Nicolae Rădulescu-Botică (Loja Egalitatea) – avocat
91. Daniel Gruia (Loja Steaua României) – Director General Adjunct al Direcţiei Generale de Tehnologia Informaţiei din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
92. Adrian Panaghianu (Loja Lumina Masonică) – director Apa Nova
93. Doru Dragomir (Loja Fiii României) – om de afaceri, Innerlook
94. Constantin Berevoianu (Loja Prometeu) – director Apa Nova
95. Mircea Chelaru (Zamolxis) – general de corp de armată cu patru stele în rezervă, fost Şef al Marelui Stat Major, fost comandat al Corpului 10 Armată “Ştefan cel Mare” din Iaşi, fost preşedinte ale PUNR, fost vicepreşedinte al Partidului Conservator
96. Mugurel Dragoş Jianu (Loja Horus) – avocat
97. Mustafa Oral (Loja Isik) – om de afaceri în domeniul consultanţă, acuzat în dosarul spionilor economici (Stamen Stancev, Vadim Benyatov)
98. Iuliu Stocklosa (Loja C.A. Rosetti) – om de afaceri, East Electric
99. Cristian Turculeasa (Loja Cavalerii Templului) – om de afaceri, ALCRIS TRANSCOMEXIM
100. Victor Racolţa (Loja Balcani) – om de afaceri, ENEAS
101. Adrian Motomancea (Loja Kogaion) – profesor universitar
102. Ştefan Blaj (Loja Hermes) – general de brigadă medic, şef de secţie la Spitalul Militar Central, conferenţiar universitar doctor la UMF “Carol Davila” din Bucureşti, specialitatea boli interne şi gastroenterologie
103. Marian Nasty Vlădoiu (Loja Tăcerea) – avocat, preşedintele Camerei de Comerţ România – Israel, preşedinte Asociaţia Română de Luptă Antiterorism; s-a lansat în masonerie ca ginere al lui Dorin Voinea, fost Pro-Mare Maestru al MLNR în perioada Bebe Comănescu; după ce Dorin Voinea a pierdut funcţia, a divorţat deşi avea 2 copii gemeni; în prezent Dorin Voinea este membru al Tribunalului Masonic;
104. Ion Smeeianu (Loja I.G. Duca) – om de afaceri IT&C şi telecom, fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii

 

Articol din Evenimentul Zilei – “Arhitectii”, in toate institutiile: 

SANATATE: In ciuda secretomaniei care insoteste activitatea masonilor, exista informatii certe ca acestia sint puternic reprezentati si la virful sistemului sanitar. Numai in Senatul Universitatii de Medicina, se zice, ar fi 12 masoni, iar dintre sefii de spitale, majoritatea fac parte dintr-o Loja sau alta.

Printre acestia, putem sa-i enumeram pe Eugen Pascal Ciofu, Ovidiu Bajenaru, Petru Calistru, Leon Zagreanu, Eugen Bratucu (director la Caritas), Sorin Simion (director al Spitalului Colentina), Mihai Coculescu, Laurentiu Mircea Popescu (zis “don Lorenzo”, senator PSD si rector). In rindul medicilor, celebru este cazul doctorului Irinel Popescu (gradul 33). Si tot medic-mason este si doctorul Alexandru Ciocilteu.

Mason renumit (din tagma medicilor) este si Constantin Balaceanu-Stolnici (presedintele Jokey Clubului Roman). Chiar si de-a dreapta premierului Nastase avem un medic mason de rang inalt: doctorul-consilier Dan Georgescu, fost secretar de stat in “guvernul Dascalescu” si fost membru a CC al PCR.

DIPLOMATIE: In acest domeniu care presupune contacte internationale, masonii au avut intotdeauna o reprezentare puternica. Consilieri, consuli, atasati de toate felurile, secretari de stat… S-a ajuns chiar pina la nivel de ministri de externe.

Cel mai renumit mason dintre diplomatii actuali este celebrul astronaut Dumitru Prunariu, ambasadorul Romaniei la Moscova. Conform revistei “Forum masonic”, Prunariu este “Cavaler Templier, grad pe care l-a dobindit in Florida, SUA”. Primul (si pina acum singurul) roman care a zburat in spatiu “detine functia de Grand King in Marele Capitul de Masoni ai Arcului Regal din Romania”, avind “gradul 32 in Ritul Scotian” si fiind “Maestru Venerabil al Respectabilei Loji “Roza Vinturilor” din Orientul Bucuresti”.

“GRADATII”: Pentru ca, prin “constitutia Masonica”, se inchina Marelui Arhitect, masonii isi mai spun, intre ei sau in diverse mesaje secrete, “arhitectii”. Printre “arhitectii” din Ministerul Administratiei si Internelor si din Ministerul Apararii Nationale se numara:

– generalul Virgil Ardelean (Quattuor Coronati), seful Directiei de Informatii si protectie Informativa (fosta UM 0962, fosta “Doi si”un sfert”);
– Colonelul Olimpian Ungherea (Quattuor Coronati), redactor la revista “Pentru Patrie”, fost consilier al PDSR si autor al celebrei carti “Clubul Cocosatilor” (o parabola despre masonii din PDSR/PSD care au condus si conduc, din umbra, Romania, carte care l-a deranjat foarte tare pe Adrian Nastase);
– generalul Gheorghe Carp (fost consilier al lui Ion Iliescu, sef de directie in MAI).
Cel mai renumit cadru militar activ si totodata mason, pare a fi generalul Mihail Popescu, seful Statului Major General si, practic, seful armatei romane.

Insusi unul dintre “arhitectii sefi” ai al Masoneriei romane, maiorul Viorel Danacu, provine de la “Interne”. Aceeasi “pepiniera” l-a dat Masoneriei pe colonelul Florentin Calapod (fost sef la UM “Doi sÔun sfert”), la inmormintarea caruia se zice ca au fost mai multi masoni decit cruci si gropi in cimitir.

SERVICII SECRETE: La SRI ii intilnim ca masoni pe urmatorii generali (fosti securisti): Ovidiu Soare (seful diviziei de aparare a Constitutiei), Victor Marcu, Aurel Rogojan (toti trei fosti ofiteri de securitate, cu functii-cheie in DSS, inainte de ‚89) si Vasile Iancu (fost sef de contrainformatii in spionajul lui Ceausescu, fost numarul doi in SRI-ul lui Timofte). Chiar si despre generalul Radu Timofte, directorul SRI, care pina mai ieri infiera masoneria, se spune ca ar fi fost recent initiat in Loja condusa de Stefan Misu (inregimentat in PUR-ul lui Dan Voiculescu, unde raspunde de Departamentul pentru Integrare Europeana).

AFACERI: In rindul oamenilor de afaceri si al bancherilor exista “batalioane” de masoni. Citiva dintre ei detin functii sau au legaturi speciale la Presedintia Romaniei sau la Guvern. Printre acestia: Ovidiu Tender, Sorin Tesu, Alexandru Bittner, care se simt ca acasa la Palatele Cotroceni si Victoria.

Petre Roman a intervenit pentru “masonizarea” lui Voican Voiculescu . “Evenimentul zilei” este in posesia unui document ultra-secret din 1990. Acesta, este adresat de “fratele” Petre Roman, pe atunci prim-ministru, ambasadorului Romaniei la Cairo, Ion Angelescu.

“Sinteti autorizat ca imediat dupa primirea la presedintele Mohamed Hosni Mubarak, sa-l asitati la ceremonia afilierii in loja Memphis-Mitraim din Cairo pe trimisul nostru Atherasata nakej, fratele Gelu Voican, adept al ordinului nostru, cu gradul de Cavaler Kados, in Loja swedenborgiana de rit scotian, rectificat si acceptat, in care ati primit Lumina”, ii “ordona” Petre Roman subordonatului sau de la Cairo.

In acest mesaj cifrat, “Atherasata nakej” este un termen mason si se refera la Gelu Voican Voiculescu.
Desi documentul a aparut o data in presa anilor ‚90, nici Petre Roman si nici Gelu Voican-Voiculescu nu au negat apartenenta lor la Loja Memphis-Mistraim.

Hrebenciuc, Talpes, Babiuc, Halaicu…

Din Masonerie ar face parte si urmatorii:

Viorel Hrebenciuc (deputat, “eminenta cenusie” a PSD);

Ioan Talpes (vicepremier, numarul doi la Palatul Victoria, fost numarul doi la Cotroceni);

ministrii Razvan Teodorescu, Gabriel Oprea si Eugen Bejenariu.

In ce-l priveste pe Adrian Nastase, unii zic ca ar fi mason al unei Loji din Germania, altii ca ar fi doar reprezentant al Ordinului de Malta. Oricum, “botezul” lui in ale Masoneriei, daca a fost facut, nu a avut loc in Romania, ci in afara tarii.

Intr-o situatie similara se afla si cel dintii prim-ministru postdecembrist (si fost ministru de externe), Petre Roman: daca este mason (nr. – in Loja franceza Memphis-Misraim), tot “afara” a fost facut. Si tot peste hotare (se pare, in SUA) a fost uns mason si Mircea Geoana.
Tot din sera acelorasi ministri de externe l-am identificat ca mason si pe senatorul PSD (fost PD) Adrian Severin (cel cu “lista” cu ofiteri acoperiti din politica si presa).

Dintre fostii oameni politici din prima linie, ii putem aminti pe:

Gavril Iosif Chiuzbaian (fost ministru PUNR al justitiei); Victor Babiuc (care de-a lungul timpului a condus trei ministere diferite, Apararea, Justitia si Internele), acum “mason in adormire”; Crin Halaicu (fost primar liberal al Capitalei);
Dintre artisti ii amintim pe: naistul Gheorghe Zamfir, actorul Tudor Gheorghe .

THE ROMANIAN ASSOCIATION FOR THE CLUB OF ROME(ARCOR)

Lista cu membrii romani cu drepturi depline sau asociati Clubului de la Roma/ The Romanian Association for the Club of Rome

President
Mugur Isarescu

Vice Presidents

Mircea Malitza
Virgiliu N. Constantinescu
Nicolae Danila
Petru Rares
Teodor Melescanu
Sergiu Celac

Secretary General

Calin Georgescu

Executive Director
Mugur Tolici

Members
ALBU LUCIAN-LIVIU,
ALEXANDRESCU VALENTIN
ANDREESCU BOGDAN
ANDRONESCU ECATERINA
ANTON ANTON
BARBU DANIEL
BIRZEA CEZAR
BOSTINA CONSTANTIN
BULIGA GHEORGHE
BUZATU RAZVAN
CELAC SERGIU
CHEBELEU TRAIAN
CODITA CORNEL
COLCEAG FLORIAN
CONSTANTINESCU EMIL
CONSTANTINESCU VIRGILIU
COSEA MIRCEA
CRETU OCTAVIAN
DAIANU DANIEL
DANILA NICOLAE
DIJMARESCU EUGEN
ECOBESCU NICOLAE
ENE ALEXANDRU
FRANC VALERIU
GEORGESCU CALIN
GHEORGHIU IOAN DAN
GHETEA RADU GRATIAN
GIURESCU DINU
GOMOIU TRAIAN
GRUMAZ ALEXANDRU
HAIDUC IONEL
HERA CRISTIAN
HUREZEANU EMIL
ILIESCU ION
IOSIFESCU MARIUS
ISARESCU MUGUR
LAZEA VALENTIN
LECA AURELIU
MALITA MIRCEA
MARCUS SOLOM0N
MARGA ANDREI
MELESCANU TEODOR
MELESCANU RADU
MICU NICOLAE
MIHAESCU ANA MARIA
MIHAILESCU ION
MIRCEA VIRGINIA
MIRONOV ALEXANDRU
MOLDOVAN ROXANA
MORARIU OCTAVIAN
NEGRITOIU MISU
NEGUT SILVIU
NICULESCU ALEXANDRU
NICULESCU GABRIEL
PAMBUCCIAN VARUJAN
PANIN NICOLAE
PASCU IOAN MIRCEA
PAUNA CATALIN
POP NAPOLEON
POPA CRISTIAN
POPESCU DAN DUMITRU
PRICOPIE REMUS
PURICA IONUT
RADUT RADU CRISTIAN
RARES PETRU
ROMAN PETRE
RUS IOAN
SADLAK JAN
SALA MARIUS
SANDI ANA-MARIA
SECARES VASILE
SERBANESCU ILIE
STOENESCU VIRGIL
TEODORESCU GELU
TIRIAC ION
TOLICI MUGUR
TUDOR GABRIELA
VADINEANU ANGHELUTA
VASILESCU ADRIAN
VOICULESCU DAN

INSTITUTUL DE PROIECTE PENTRU INOVATIE SI DEZVOLTARE (IPID)

Unul dintre puii Clubului de la Roma in Romania este Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID), infiintat in anul 2006 ca organizatie non-profit.

Membrii IPID:

Ecaterina Andronescu
Chimist, rector al Universitatii Politehnice Bucuresti (2004 -), ministru al Educatiei si Cercetarii (2001-2003), deputat in Parlamentul Romaniei (1996 -), Ministru al Educatiei, Cercetarii si Inovarii (2008 -).

Sergiu Celac
Diplomat, ministru de externe (1989-1990), ambasador in Marea Britanie si Irlanda (1990 -1996), vicepresedinte al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, senior adviser la Centrul National pentru Dezvoltare Durabila

Virgiliu N. Constantinescu (fost presedinte IPID, 2006) [In memoriam]
Doctor in inginerie aerospatiala, presedinte al Academiei Romane (1994 -1997), presedinte al Agentiei Spatiale Romane, ambasador al Romaniei in Belgia (1997-2003). A decedat in ianuarie 2009.

Daniel Daianu (fost presedinte IPID, 2007)
Economist, ministru al finantelor (1997-1998), profesor universitar la scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Romane, deputat in Parlamentul European (2007 – 2009).

Vasile Ghetau
Sociolog, specialist in demografie, profesor la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti, expert la Centrul Demografic ONU-CEDOR (1974-1984).

Ionel Haiduc (presedinte IPID in exercitiu, 2009)
Chimist, presedinte al Academiei Romane (2006 – ), profesor universitar la Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, rector al acestei universitati (1990 -1993).

Marius Iosifescu
Matematician, membru titular al Academiei Romane, director al Institutului de Statistica Matematica si Matematica Aplicata “Gh. Mihoc – Caius Iacob”, membru al Societatii Americane de Matematica.

Mircea Malita
Matematician si diplomat, membru titular al Academiei Romane, ministru al invatamantului (1970-1972), ambasador in Elvetia (1980-1982) si in Statele Unite (1982-1985).

Petru Rares
Economist, director general al Institutului Bancar Roman, consilier pentru Romania al Bancii Nationale a Greciei; a lucrat in Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului, Agentia Romana pentru Promovarea Investitiilor Straine.

Serban Sturdza
Arhitect, specializat in renovare si urbanism, fost cadru didactic la Facultatea de Arhitectura din Timisoara, presedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania.

Florin Constantiniu
Istoric, specialist in istoria Romaniei, membru titular al Academiei Romane, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.

Calin Georgescu (director executiv IPID)
Doctor in pedologie, director executiv al Centrului National pentru Dezvoltare Durabila, secretar general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma. A coordonat realizarea Strategiilor Nationale de Dezvoltare Durabila din 1999 si 2008.

Victor Giurgiu
Inginer silvic, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Romane, presedintele sectiei de silvicultura a Academiei de stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”.

Cristian Hera (fost presedinte IPID, 2008)
Inginer agrochimist, doctor docent in stiinte, membru titular al Academiei Romane, presedinte al Academiei de stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”.

Mugur Isarescu
Economist, guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, prim ministru al Romaniei (1999 – 2000), presedintele Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, membru titular al Academiei Romane.

Dan Puric
Actor si regizor la Teatrul National “Ioan Luca Caragiale”, spectacole de teatru, pantomima, film, turnee artistice pe toate continentele, autor al volumelor “Cine suntem” (2008) si “Omul frumos”(2009).

Veronica Savanciuc
Economist, presedinte si CEO al agentiei de publicitate Lowe&Partner Romania.

Gheorghe Stefan
Doctor in electronica, profesor universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti, Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Ingineria Informatiei, membru al New York Academy of Sciences.

INSTITUTUL ASPEN ROMANIA

Organizatia paramasonica Skull&Bones din care face parte familia prezidentiala Bush, fondata in SUA in 1950. Filiala din Romania a fost infiintata in anul 2009. O astfel de organizatie isi propune in principiu sa cultive generatii de lideri politici pe care apoi sa-i controleze, adica “sa dezvolte lidearship-ul iluminat”, potrivit site-ului propriu.

Presedinte
Mircea Geoana, fost presedinte PSD, ex-Ministru de Externe, membru Aspen de pe vremea cand era ambasador in SUA

Potrivit site-ului Aspen, din organizatie fac parte: Stefano Albarosa, CEO CEFIN, Gheorghe Barba, director pentru Europa de Est al Wallbridge Group, Andres Baudia, CEO VEOLIA Romania, Mateo Codazzi, ENEL Romania, Michael Cole, Smithfield Foods SUA, Mihnea Constantinescu, seful de cabinet al premierului Tariceanu, Ionut Costea, presedintele Reiffeisen Bank, Daniel Daianu, Nicolae Danila, CEO BCR, Cosmin Dobran, consilier MAE, Calin Dragan, CEO Coca-Cola Romania, Bogdan Enoiu, CEO McCann Erikson, François Formont, CEO Dacia Renault, Patrick Gelin, CEO BRD, Florin Ilie, ING Bank, Antonello Iroce, ENEL Italia, Sergiu Medar, fostul sef al serviciului de informatii al Armatei si fost consilier al presedintelui Basescu, Enrico Malerba, CEO Pirelli Romania, Mugur Isarescu, Sorin Minea, CEO ANGST, Richard Moat, CEO Orange Romania, Liliana Solomon, CEO Vodafone, Dan Ostahie, CEO ALTEX, Misu Negritoiu, CEO ING Bank, Rasvan Radu, presedinte UniCredit, Paolo Sartori, Centrul SECI, Florin Talpes, SOFTWIN, Dan Sucu, Mobexpert, Jean Valvis, CEO La DORNA, Steven von Groningen, CEO Reiffeisen Romania, Nicolae Voiculescu, CEO NOVARTIS PHARMA.

Sursa: Evenimentul Zilei, luni, 17 Mai 2004, Apologeticum, IPID, ARCOR, Cadran Politic, Q Magazine

 

 

 

Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel

. Nici una dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoştinţele” lui Pavel şi „cunoştinţa” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Dintre toate cărţile scrise cândva, aceasta este cea care a influenţat cel mai mult evoluţia şi cursul gândirii creştine.

Fiecare creştin ar trebui să studieze conţinutul acestei epistole. Ea este „alfabetul” credinţei, dar nu se opreşte aici, ci, în profunzimi, se dovedeşte busola tuturor călătoriilor prin doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu învăţăturile acestei scrieri este tot una cu a fi „înrădăcinat” în credinţă şi a dobândi certitudini divine în problemele cruciale ale vieţii, morţii şi eternităţii.

Ca ,,scrisoare“, epistola către Romani este unică în literatura vremii. Scrisorile au fost foarte scumpe și foarte greu de trimis. Scrise pe papirus sau pe piele (2 Tim. 4:13), ele circulau pe rutele oficiale romane, ca documente imperiale, sau prin curieri trimiși special cu ele. Scrisoarea către Romani a fost purtată de la Corint la Roma de Fivi, diaconița bisericii din Chencrea (Rom. 16:1).

Ne-au rămas un total de aproximativ 14.000 scrisori din primele secole. Un astfel de document cuprindea deobicei între 20 și 200 de cuvinte. Scrisorile lungi erau foarte rare. Cea mai lungă scisoare a lui Cicero a numărat 2.500 de cuvinte, iar una a lui Seneca fost de 4.000 de cuvinte. Epistolele lui Pavel au avut în medie 1.300 de cuvinte, dar această scrisoare către cei din Roma numără nu mai puțin de 7.000 de cuvinte. Este cel mai lung document de această formă care ne-a rămas din lumea veche.
În excelentul comentariu la epistolele apostolului Pavel, în general și al epistolei către Romani, în special, pe care bineînțeles că încă nu l-am scris, aș căuta să explic „Ce este?“ și „Ce nu este?“, în viziunea apostolului, creștinismul.

Până la viitoarea apariție, vreau să vă împărtășesc ceva din cuprinsul viitoarei cărți. Toți cei care au scris vreodată o carte știu deja că cel mai greu lucru este să-i scrii cuprinsul. El reprezintă osătura cărții, scheletul pe care vor fi așezate toate ideile ei.

Un prolific autor de cărți m-a sfătuit odată să mă documentez asupra unui subiect ducându-mă la o bibliotecă și citind ,,cuprinsul“ cărților scrise de alții. Este cea mai bună metodă de documentare și o excelentă metodă de educare a propriei gândiri, ca să nu mai spun că este o excelentă scutire de timp …
Iată deci ce ne spune apostolul Pavel că „nu este creștinimul“:

  1. Creștinismul nu este un răspuns filosofic pentru cei ce caută înțelepciune (Neamurile)
  2. Creștinismul nu este un răspuns dat celor ce caută minuni supranaturale (Iudeii)
  3. Creștinismul nu este o licență pentru libertinaj, dar este prin unirea cu Christos în moarte, o eliberare față de acuzațiile Legii mozaice
  4. Creștinismul nu este o înlocuire a iudaismului

Iată și ce ne spune apostolul că ,,este creștinismul“:

  1. Creștinismul este o intervenție a lui Dumnezeu pentru rezolvarea crizei de vinovăție pe care o au toți oamenii înaintea dreptății divine (și Neamurile și Evreii).
  2. Creștinismul este o declarație de nevinovăție printr-un transfer de responsabilitate de la păcătoși la Fiul lui Dumnezeu.
  3. Creștinismul este o transferare de vinovăție de la om la Dumnezeu și o transformare de putere de la Dumnezeu la om.
  4. Creștinismul este o paranteză în istoria lui Israel pentru ca poporul ales să fie „întărâtat la gelozie“ prin „altoirea“ celor credincioși dintre Neamuri pe tulpina din care s-a dezvoltat istoric și Israelul.

Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Pro Romaious” – „către Romani”. Cetatea Romei a fost fondată în anul 735 î.Cr. şi ajunsese pe vremea lui Pavel să fie cea mai măreaţă capitală a lumii, cu o populaţie de peste un milion de oameni.

Data: Pavel scrie această epistolă către creştinii din Roma în anul 57 d.Cr., pe când se afla în oraşul Corint, în casa lui Gaiu (Rom. 16:23; l Cor. 1:14). Scrierea a ajuns la Roma prin intermediul lui Fivi, diaconiţă a bisericii din Chencrea, unul din cartierele portuare ale Corintului (Rom. 16:1, 2).

Contextul istoric:

Strategia misionară a lui Pavel a fost să ,,nu zidească pe temelia pusă de altul“, ci să se ducă să înființeze biserici acolo unde încă n-a ajuns nimeni (Rom. 15:20-21). Trecuseră deja 22 de ani de când predica Evanghelia și pusese temelia multor adunări locale. Scopul lui a fost să înființeze adunări creștine, veritabile avamposturi ale Împărăției lui Dumnezeu, care să fie de sine stătătoare, care să se întrețină singure și care să fie suficient de puternice pentru a răspândi Evanghelia în jur. Făcuse lucrul acesta în majoritatea orașelor majore din Asia Mică și din Grecia.

Cum de a scris el o epistolă bisericii din Roma, pe care o înființaseră alții?

Apostolul Pavel a avut două motive. Mai întâi, dorea să ajungă în Roma, cel mai strategic așezat oraș imperial pentru răspândirea Evangheliei, dar dorea să-i viziteze ,,doar în treacăt“, pentru că avea dorința înfocată de a ajunge neapărat în Spania, capătul lumii civilizate de atunci (Rom. 1:8-15; 15:23-24). În al doilea rând, Pavel a socotit că este necesar să se adreseze creștinilor din Roma care erau frământați de mari conflicte inter-etnice. Cum se ajunsese la starea aceasta?

Împăratul Claudiu s-a supărat la un moment dat pe evrei și i-a alungat pe toți care locuiau în Roma. A fost unul din periodicele valuri de antisemitism stârnite de Satan în lume.

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

Bineînțeles că toți membrii creștini ai bisericii din Roma, unii dintre ei care probabil au fondat biserica și erau dintre conducătorii ei, au trebuit să plece și ei în alte părți. Prin plecarea lor, Biserica Romei a ajuns 100% compusă din Neamuri. Și-au ales alți lideri și lucrarea a continuat.

Peste câțiva ani, Nero a anulat decretul lui Claudiu și i-a chemat pe evrei înapoi. Au revenit și foștii lideri evrei ai bisericii. Numai că între ei și liderii apăruți între timp s-au născut rivalități și mari dispute ,,doctrinare“. Cine ,,merita“ să aibă întâietatea?

În loc să producă bucurie, revenirea evreilor a stârnit mai degrabă certuri. Pavel îşi numeşte cititorii când evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), când neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). În încheierea scrisorii, el salută 26 persoane, dintre care două treimi au nume greceşti.

Providențial, epistola destinată romanilor s-a potrivit de minune și la alte adunări creștine ,,mixte“ din imperiul roman. Venise vremea unui asemenea tratat doctrinar. Comunităţile creştine se răspândiseră pretutindeni, apărând în toate colţurile Imperiului și trezind furia evreilor neconvertiți. Era inevitabil ca această nouă învăţătură să ridice întrebări chinuitoare în inimile celor ce o întâlneau pentru prima oară.

Cum se împăca Evanghelia iertării cu „dreptatea” lui Dumnezeu?
Ce mai rămânea din „neprihănirea” cerută de Dumnezeu dacă păcătoşii erau iertaţi prin oferta gratuită a „harului”?
Ce fel de relaţie era între „Evanghelie” şi „Legea lui Moise”? Nu-l desfiinţa ea pe Moise?
Ce mai rămânea din legământul „Avraamic”? Cum se putea ca „Neamurile” să aibă parte de privilegiile aceluiaşi legământ făcut cu evreii?
Ce se va alege din nivelul moral, dacă se răspândeşte acum vestea că Dumnezeu nu-i mai priveşte pe oameni prin filtrul pretenţiilor Legii, ci prin uşa deschisă a harului?
Nu vor ajunge oare oamenii să creadă că este bine să păcătuim mai mult ca să se înmulţească şi mai mult harul? Ce mai rămânea valabil din promisiunile făcute de Dumnezeu Israelului? Mai rămânea în picioare statutul de popor al „legământului”?
Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol în istoria viitoare a lumii? Nu cumva „legământul cel nou” semnifica şi lepădarea Israelului ca popor?

Multora dintre evreii evlavioşi li se părea că noua „Cale” propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) aruncă pe fereastră tocmai tradiţiile şi moştenirile care le erau cele mai dragi. Iată deci că pentru mulţi se cerea o explicaţie mai clară şi cumva definitivă asupra noii învăţături apărute în Biserica creştină.

Autorul: Exista un singur om capabil de o asemenea lucrare! Dumnezeu pregătise deja un om care să primească această însărcinare! Lui Anania, Dumnezeu îi spusese:

„Du-te, căci el (Pavel) este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel.” (Fapte 9:15)

Cu pregătirea lui temeinică de Fariseu, cu conştiinţa lui delicată şi cu credinţa lui puternică în religia evreilor, Pavel îşi dăduse seama, chiar mai mult decât împotrivitorii lui, de aspectul contradictoriu al învăţăturii ce-i fusese încredinţată. Dumnezeu a trebuit să-l convingă mai întâi pe el însuşi de temeinicia creştinismului. Faptul că a primit „Evanghelia lui” direct prin revelaţie dumnezeiască (Gal. 1:1, 11-17), nu l-a scutit pe Pavel de zbucium lăuntric şi de multă frământare sufletească. În capitolul 9 el face mărturisirea: „simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă… pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (9:2-3).

S-ar cuveni să spunem acum ceva, pe scurt, despre apostolul Pavel. Dar cine poate spune ceva „pe scurt” despre acest om extraordinar?

Iată ce scrie C.A. Fox despre marele apostol: „Mai multe calităţi, aparent contradictorii, au fost puse împreună de Dumnezeu pentru a împleti fiinţa lăuntrică a lui Pavel. Prin experienţa lui personală, el combină cunoştiinţe nemijlocite din cele trei sfere sociale care-i împărţeau pe oamenii din vremea lui. A fost ales din cea mai îngustă sectă a Iudaismului. Ca Fariseu, cunoştea legalismul evreu pe dinăuntru şi pe dinafară. A fost scos dintr-un mediu îmbibat cu cea mai aleasă cunoştiinţă a culturii greceşti, căci şi-a trăit anii formării lui într-unul dintre cele mai importante centre de educaţie helenistică, Tarsul Ciliciei, şi şi-a însuşit temeinic eleganţa literaturii greceşti. Mai mult, încă de la naştere, s-a bucurat de privilegiile multiple ale celui cu „cetăţenia Romană”.

Putem spune deci că Pavel a fost Evreu până la măduvă, Grec în cel mai deplin sens al cuvântului şi cetăţean Roman prin naştere. Dincolo de toate acestea, el a unit în personalitatea sa o neobişnuită vigoare intelectuală, o mare putere a voinţei, o simţire adâncă şi o mare compasiune pentru oameni.

Spunând toate acestea, mai trebuie să adăugăm un lucru, probabil cel mai important dintre toate. Iudaismul lui Pavel s-a frânt în întâlnirea directă cu Christos pe drumul Damascului. Convertirea lui bruscă şi capitularea lui necondiţionată, l-au făcut cel mai potrivit vas pentru a demonstra evreilor că Isus este viu şi că El este Mesia, Cel care trebuia să vină. Experienţa lui l-a ajutat să prezinte creştinismul nu ca pe ceva antagonist Iudaismului, ci ca pe o urmare firească, ca pe o continuare şi ca pe o împlinire a lui.

Iată câteva date și fapte mai puțin cunoscute despre  marele apostol:

Tarsus, localitatea unde s-a născut Pavel există de cel puțin 4.000 de ani. În 41 î.Cr., Antoniu și Cleopatra au serbat festiv în oraș una din întâlnirile lor.

Cel puțin șapte rude ale lui Pavel sunt pomenite pe nume în Noul Testament. La finalul scrisorii trimise color din Roma, Pavel îi salută pe Andronic și Iunia, care crezuseră în Christos înaintea lui, care făcuseră ani grei de temniță pentru aceasta și ajunseseră cu mare vază printre apostoli (16:7), pe Irodion, ruda mea (16:11), și pe Luciu, Iason și Sosipater, rudele mele (16:21). Pe lângă aceștia, apostolul mai amintește în Fapte 23:16-22 despre o soră a lui și despre băiatul ei care l-au ajutat să scape din cursa pe care i-o întindeau iudeii. Dați puțin drumul imaginației și închipuiți-vă ce fel de relații trebuie să fi fost între ,,prigonitorul Pavel“ și rudele lui întoarse la Domnul înaintea Lui !

Nu este imposibil ca ,,Luciu“ amintit în Romani 16:11, să fi fost în realitate ,,Luca“, autorul Evangheliei lui și a cărții Faptele Apostolilor. În cea de a doua călătorie misionară a sa, apostolul Pavel se poate să se fi dus la Troa (unde locuia Luca, sau, cel puțin, unde i s-a alăturat lui Pavel) pentru că știa că una din rubedeniile sale îl va putea găzdui (Fapte 16:8, 11).

,,Facerea corturilor“ amintită ca sursă de întreținere pentru apostol în timpul călătoriilor lui (Fapte 18:3) este în original un termen mai larg care poate include și ,,facerea încălțămintelor“, un fel de ,,lucrător în obiecte de piele“.

Apostolul Pavel, deși ales apostol al Neamurilor, a avut numeroase ocazii să le predice și evreilor. Pe vremea aceea, aproximativ patru milioane de evrei locuiau în afara granițelor țării lor. Cam toate cetățile mărișoare din Imperiul Roman aveau cel puțin câte o sinagogă, iar la Roma funcționau nu mai puțin de unsprezece. Populația de evrei din Roma depășise pe atunci cifra de 40,000–50,000.

Este evident că apostolul Pavel a fost un cititor al literaturii din vremea lui. În epistole, Pavel citează din Epimenides din Creta (Tit. 1:12), din Aratus din Cilicia (Fapte 17:28) și din Menander, autorul comediei grecești Thais (1 Cor. 15:33).

S-ar putea ca apostolul Pavel să fi citat strofe din cântările creștine ale vremii. Două astfel de pasaje, spun cercetătorii biblici, ar fi putut fi 1 Corinteni 13 și Filipeni 2:1-11.

Nu Evangheliile, așa cum se crede din cauza felului în care au fost așezate în Noul Testament, ci epistolele lui Pavel ne dau cele mai timpurii informații despre Domnul Isus. Cea mai veche citare a unei ziceri a Domnului se găsește în 1 Tesaloniceni (1 Tes. 4:15-17), pe care apostolul a scris-o prin anul 50 d.Cr. Alte citate din zicerile Domnului Isus se găsesc în 1 Corinteni 7:10-11; 9:14; 11:23-26.

Rembrandt l-a pictat pe apostolul Pavel ca pe un om foarte bătrân. În realitate, Pavel a trăit între anii 6 și 64 după Christos, murind deci cam la 58 de ani, o vârstă înaintată pentru un om care a trăit o viață așa de agitată ca a lui.

Conţinutul cărţii:

Epistola lui Pavel către Romani are ca temă ,,Neprihănirea lui Dumnezeu“ și este una din cele trei cărți ale Bibliei în care găsim explicații ale unei expresii din cartea profetului Habacuc: ,,Cel neprihănit va trăi prin credință“. Termenul ,,neprihănire“ este folosit într-o formă sau în alta de peste 40 de ori.

Ea se împarte foarte clar în trei secțiuni:

Cap. 1-8  ,, Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea lumii“
Cap. 9-11 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“
Cap. 12-16 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu în viața celor credincioși“

De ce le-a scris apostolul Pavel celor din biserica Romei și de ce a făcut-o exact în această formă?

Având în vedere componenţa Bisericii din Roma, Pavel construieşte o prezentare măiastră a adevărurilor măreţe ale creştinismului, care să-i dumirească şi pe evrei şi pe cei dintre neamuri. Cele trei secţiuni amintite mai sus sunt terminate fiecare cu câte o doxologie (8:38, 39; 11:33-36; 16:27-27).

Ca să pună capăt disputelor, în primele opt capitole ale epistolei apostolul tratează raportul corect dintre iudei și Neamuri. El îi declară pe toți păcătoși în fața Legii, pe care fie că n-au cunoscut-o, fie că n-au respectat-o și anunță că:

,,… acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Christos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire“ (Rom. 3:21-22).

Odată rezolvată această problemă a ,,întâietății“ în adunarea din Roma, apostolul Pavel, după ce le-a cam tăiat elanul evreilor, îi potolește puțin și pe cei dintre Neamuri, vorbind în capitolele 9-11 despre ,,neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“.

Logica lui Pavel este simplă: (1) Dumnezeu a ales să facă din Israel instrumentul lucrării lui printre Neamuri. Aceasta este ,,alegerea“ lui Israel. Dacă printr-un instrument ,,intrat în împietrire“ și ,,alunecat“ Dumnezeu a putut face salvarea Neamurilor altoite în rădăcina măslinului străbun, cu atât mai mult va realiza Dumnezeu salvarea Neamurilor când Israelul va ieși din impasul lor spiritual și-și va relua rolul de ,,lumină a Neamurilor“. Cu alte cuvinte, dacă printr-o lampă care abia mai pâlpâie Dumnezeu poate răspândi lumina în jur, cu cât va lumina El mai bine când fitilul lămpii va fi curățat și lampa va da lumina ei maximă?!

Tema disputelor dintre evrei și neamuri se scurge și apoi în cea de a treia secțiune a epistolei, destinată aplicării neprihănirii în viața celor credincioși. Este clar că disputele pe tema ,,alimentelor îngăduite“ s-a declanșat pe fondul acesta (Rom. 14:1-23). Principiul enunțat de Pavel pentru a pune capăt certurilor a rămas valabil pentru buna conviețuire a creștinilor de pretutindeni:

,,Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora“ (Rom. 15:1-2).

Nu este nici o îndoială că primele 8 capitole sunt doctrinare ocupându-se cu doctrinele fundamentale ale Evangheliei. Secţiunea de la mijloc are un caracter naţional, clarificând relaţia Israelului, ca naţiune, cu noua Evanghelie, iar ultima parte este o porţiune devoţională, care ilustrează pe scurt aplicarea noii învăţături la viaţa practică de toate zilele.

1. DOCTRINAL: expoziţie – Cum mântuieşte Evanghelia pe păcătoşi.
2. NAŢIONAL: explicaţie – Cum se aplică Evanghelia Israelului.
3. DEVOŢIONAL: aplicaţie – Cum se trăieşte Evanghelia.

O împărțire asemănătoare a conținutului cărții este propusă și de Chuck Missler în cartea sa „Learn The Bible in 24 Hours:

Epistola către Romani n-a fost scrisă pentru toată lumea, ci doar pentru cei credincioși. N-a fost scrisă nici către o biserică instituționalizată, ci către fiecare credincios individual în parte care se afla atunci în Roma. Textul epistolei nu este o predică pentru cei nemântuiți. Acestora nu li se poate spune „preaiubiți“:

„Deci, vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!“ (Rom. 1:8).

Epistola aceasta este un manual pentru sfinți. Cine sunt sfinții? Îmi place definiția dată de Donald Grey Barnhouse în comentariul său la această epistolă:

„Sfinții sunt un grup de oameni scoși din mediul lor, dezrădăcinați din cadrul lor natural și aflați în drum spre o destiunație extraterestră, care nu-i aparține acestei planete nici în origini și nicim în idealuri“.

Aceste cuvinte ne descriu pe noi. Dacă te simți câteodată străin de lucrurile și oamenii din jur, bucură-te. Când citești ziarul și vezi toate relele și lucrurile fără sens din lume, fii pe pace: ești doar în trecere pe aici!

Despre structura epistolei către Romani

Prima secțiune, capitolele 1 la 8 este doctrinală, un tratat magistral despre credință. Primele trei capitole din acestea conțin cel mai complet diagnostic al păcatului din Biblie. Ele vorbesc despre cele trei tipuri de bază ale umanității:

  • Omul păgân, care n-a auzit nioiciodată evanghelia
  • Omul Moral, care se străduiește să ducă o viață bună
  • Omul Religios, care dorește să respecte toate regulile și rânduielile

Toate aceste trei tipuri sunt condamnate pentru că nu reușesc să satisfacă standardele perfecțiunii unui Dumnezeu sfânt.

Cea de a doua secțiune, capitolele 9 la 11, tratează cea mai mare dilemă a lui Dumnezeu: Cum să ne iubească și să ne salveze fără să intre în conflict lăuntric cu propria lui natură, fără să încalce propria Lui dreptate, fără să încalce sfințenia Sa?

Dumnezeu a găsit o cale de a ieși din aceasă dilemă oferindu-ne cel mai măreț dar care poate fi imaginat – pe Fiul Său. Capitolele acestea pot fi numite și dispensaționale, pentru că ele se ocupă de trecutul, prezentul și viitorul poporului Israel. Discuția ne interesează nu pentru că am fi toți evrei, ci pentru că Neamurile au intrat în moștenirea harului prin cineva venit pentru evrei.

Cea de a treia secțiune, capitolele 12 la 16, explică procesul de sfințire și starea de pace cu Dumnezeu. Credincioșii nu sunt salvați numai de la pedeapsa pentru păcat (la timpul trecut), ci sunt salvați și de sub puterea păcatului (la timpul prezent), așteaptând să fie salvați și din prezența păcatului (la timpul viitor).

Cele trei secțiuni pot fi rezumate în trei cuvinte: „credința, nădejdea și dragostea“, sau „Doctrinal, Dispensațional și Devoțional.

(tradus din „Learn The Bible In 24 Hours“ de Dr. Chuck Missler)

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: În faimoasa lui „Prefaţa (a studiul epistolei către Romani”, Martin Luther, celebrul reformator german, scrie următoarele:

„Ca să pornim la drum, trebuie mai întâi să lămurim câteva probleme de limbaj. Este absolut esenţial să nu începem studierea acestei epistole mai înainte de a vedea ce înţelege Sfântul apostol Pavel prin termeni ca: Lege, păcat, har, credinţă, neprihănire, fire pământească, duh, etc. Fără lămurirea acestor termeni, citirea epistolei poate rămâne fără nici o valoare practică.

Lege

Iată de exemplu acest cuvânt mic: „Lege”. El nu trebuie luat în înţelesul lui social obişnuit care defineşte normele după care cetăţenii ştiu ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Acest aspect este valabil numai în ce priveşte legile sociale omeneşti în care sunt judecate şi apreciate numai faptele, fără să se ţină în socoteală atitudinea inimii.

Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judecă după ceea ce este în străfundurile inimii şi de aceea Legea Lui nu se opreşte la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoară în adâncimile fiinţei umane pretinzându-i nu numai un anumit fel de comportament, ci şi un anumit fel de simţire. Legea lui Dumnezeu pedepseşte chiar şi fapte aparent bune, atunci când acestea nu izvorăsc dintr-o pornire sinceră a inimii. Ipocrizia şi minciuna nu sunt tolerate.

Psalmul 116:11 decretează: „Orice om este înşelător”, făcându-i pe toţi oamenii mincinoşi în comportamentul lor. Într-adevăr, omul nu poate ţine din toată inima Legea lui Dumnezeu. Este în natura noastră să ne placă parcă dinadins răul şi să nu ne atragă ceea ce este bine. Şi dacă inima noastră nu-şi găseşte plăcerea în ce este bine, atunci este clar că nici un om nu poate ţine în mod absolut Legea divină. Aceasta nu înseamnă altceva decât că omul este păcătos în străfundul naturii sale şi că această stare de păcat atrage asupra noastră mânia lui Dumnezeu, indiferent dacă aparent trăim ca nişte oameni respectabili făcând în exterior fapte considerate de toţi ca fiind „bune”.

Concluzia pe care o trage Sfântul apostol Pavel în cuprinsul capitolului 2 din epistola către Romani este că până şi iudeii sunt păcătoşi, căci „nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi” (2:13). El înţelege prin aceasta că niciunul, prin faptele făcute, nu este un împlinitor al legii. Dimpotrivă, el îi acuză pe toţi, direct în faţă, de comiterea celor mai flagrante încălcării ale Legii:

„Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti?” (2:22).

„Căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe
altul, faci aceleaşi lucruri” (21).

Ce vrea să spună Pavel este aceasta: „Da, ştiu că tu trăieşti în exterior o viaţă care pare să respecte prevederile Legii şi că îi judeci pe ceilalţi care nu fac la fel ca tine; ştiu că eşti foarte priceput să vezi paiul din ochiul aproapelui tău, dar de bârna care îţi împiedică vederea n-ai habar!”

„Adevărul este că şi dacă ţii în aparenţă Legea, cu fapte exterioare, din pricina pedepsei sau de dragul răsplătirii, în lăuntrul fiinţei tale faci lucrarea aceasta fără nici o plăcere, împotriva pornirilor naturale şi numai împins de la spate. Dacă ţi s-ar da voie, ai face deîndată exact ceea ce acum Legea te opreşte.”

„Concluzia firească care se impune este că în lăuntrul tău, tu urăşti Legea. Atunci ce importanţă mai are că tu îi înveţi pe alţii să nu fure, când ştim că tu ai hoţia în inimă, şi ai fura din toată inima dacă te-ai lăsa dus de pornirile inimii tale? Nu vezi câtă ipocrizie se ascunde în dosul unei măşti de decenţă? Tu îi înveţi pe alţii, dar nu te poţi convinge nici pe tine însuţi. De fapt, respectând ceea ce tu, ca evreu, numeşti Lege, n-ai ajuns s-o şi înţelegi vreodată.”

Legea nu ne poate rezolva problemele, în capitolul 5 al epistolei, Pavel spune clar că Legea nu a venit ca să ne facă mai buni, ci doar ca să scoată în evidenţă păcatul. Cu cât Legea ne pretinde mai multe, cu atâta noi ne împotrivim ei, urând-o din toată inima.

Acesta este motivul pentru care, Pavel spune în capitolul 7:14 că: „Legea este duhovnicească, dar eu sunt… rob păcatului”. Cum se înţelege aceasta? Iată cum: dacă Legea ar fi fost dată numai pentru trupul exterior, ea ar fi putut fi satisfăcută prin fapte exterioare; dar atâta vreme cât Legea este duhovnicească, nimeni nu o poate împlini, pentru că ne este împotrivă firea noastră păcătoasă. Numai Dumnezeu ne poate schimba inima şi ne poate dărui una care îl poate ridica pe om la nivelul Legii lui Dumnezeu. Numai prin lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt putem ajunge să dorim să facem voia lui Dumnezeu, nu de frica pedepsei sau din obligaţie, ci dintr-o pornire sinceră a inimii.

„Legea, care este duhovnicească” nu poate fi împlinită decât de un om făcut „duhovnicesc” prin lucrarea de înnoire a Duhului. Acolo unde Duhul Sfânt încă nu a intrat, rămâne în continuare păcatul, rămâne împotrivirea tacită faţă de Lege şi duşmănia faţă de prevederile ei. Aceasta se întâmplă cu toate că, mintal, noi recunoaştem că voia lui Dumnezeu este bună, dreaptă şi sfântă.

Căutaţi să vă familiarizaţi cu felul acesta de gândire al lui Pavel şi veţi ajunge să vă daţi singuri seama că „făcând faptele Legii” şi „împlinirea Legii” sunt două lucruri cât se poate de deosebite. Faptele Legii sunt însumarea a tot ceea ce face cineva din dorinţa sinceră de a respecta perceptele divine prin strădaniile puterilor proprii. Oricât de sincere sunt însă aceste strădanii, ele sunt însoţite mereu de o stare de înverşunare a inimii şi de o constrângere a pornirilor lăuntrice, care fac în ultimă instanţă faptele exterioare tot una cu ipocrizia, golindu-le de orice valoare. Aceasta este cauza care-l face pe Pavel să scrie în Romani 3:20:

„Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului”.

Cât de caraghioşi sunt unii care-i învaţă pe cei din Biserici „să se pregătească să primească harul făcând faptele necesare”! Cum ar putea un om să se pregătească făcând faptele, atâta timp cât inima i se împotriveşte şi-l umple de fiere amară? Cum s-ar putea ca o astfel de „faptă” făcută din obligaţie sau constrângere a inimii să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu?

Pe de altă parte, a împlini Legea înseamnă a face faptele ei din dragoste, cu o inimă voioasă şi binevoitoare, fără a simţi presiunea necesităţii sau apăsarea constrângerii. Această atitudine voioasă şi binevoitoare a inimii este produsul lucrării Duhului Sfânt în lăuntrul celui mântuit:

„…pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (5:5).

Dar Duhul Sfânt nu este dat decât „prin”, „în urma” şi „ca rezultat” al credinţei mântuitoare în Domnul Isus Christos. Aceasta este ceea ce spune Pavel în introducerea sa:

„Pavel… pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.

„Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Christos, Domnul nostru, prin care am primit harul…” (Romani 1:1-5).

Schimbarea inimii se face prin lucrarea Duhului, care la rândul Său nu este dat decât ca rezultat al credinţei. Putem spune aşadar fără nici o ezitare că singurele fapte bune sunt cele care sunt o consecinţă a credinţei. Numai „neprihănirea care se capătă prin credinţă” poate împlini Legea, căci numai din meritul câştigat de Christos primim în dar lucrarea Duhului care ne transformă inima făcând-o să-i placă lucrurile cerute de Dumnezeu.

Aceasta este de altfel şi definiţia harului, care nu este un fel de certificat pentru libertatea de a face tot ceea ce ne pofteşte inima păcătoasă. Harul este dorinţa şi puterea pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu pentru a-I împlini voia Sa sfântă.

Deosebit de ceilalți apostoli ai Domnului Isus, Pavel este definit ca ,,apostolul Neamurilor“. Este mult mai corect să-l numim însă ,,apostolul Harului“, ca opus al Legii. Urmăriți cu atenție și veți observa că fiecare epistolă scrisă de el se termină cu o încredințare a destinatarilor în grija Harului lui Dumnezeu (Rom. 16:24; 1 Cor. 16:23; 2 Cor. 13:14; Gal. 6:18; Efes. 6:24; Filip. 4:23; Col. 4:18;1 Tes. 5:28; 2 Tesal. 3:18).

Credinţa nu desfiinţează faptele Legii, ci le face accesibile celui mântuit:

„Deci, prin credinţă desfinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Rom. 3:31).

romansideas

Păcatul

„Păcatul” este un alt termen care trebuie explicat. În Sfânta Scriptură, păcatul nu este numai săvârşirea faptelor care încalcă prevederile Legii, ci denumeşte un întreg complex de sentimente şi atitudini ale inimii care ne îndeamnă să călcăm Legea.

Dumnezeu nu se opreşte la aparenţe, ci pune degetul direct pe rană atunci când „nu se uită la ce izbeşte ochiul, ci priveşte la inimă”. Înainte de a deveni fapte, păcatele noastre erau ascunse în cutele infinit de sensibile ale inimii:

„Dar ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:17-20).

Prin urmare, credinţa este singura noastră cale spre neprihănire, căci credinţa ne aduce în inimă lucrarea Duhului Sfânt.

În Ioan 16:8-9, Domnul Isus spune că singurul păcat care nu li se va ierta oamenilor este necredinţa:

„Când va veni El (Duhul Sfânt) va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”.

Cel ce crede are deschisă calea spre neprihănirea pornită dintr-o inimă spălată de sângele Domnului Isus şi înnoită de lucrarea transformatoare a Duhului. Dintr-o astfel de inimă vor curge apoi „râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:38).

Înainte de a exista fapte bune sau rele, există o inimă stăpânită de credinţă sau de necredinţă. Inima firii pământeşti este rădăcina tuturor relelor. Ea este„capul şarpelui” despre care vorbeşte Scriptura şi despre care i-a fost promis lui Adam că va fi zdrobit sub picioarele seminţei lui (Gen 3-15)”.

+++

Scurte studii

Romani 1-8

Romani 1-8 vorbesc despre mântuirea prin har și credință. Finalul din capitolul 8 este apoteotic!

,,Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris:

„Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”.

Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:35-39).

Evanghelistul D.L. Moody a spus:

,,Prefer să fiu în Romani 8 decât să fiu în grădina Edenului. În Eden există pericolul căderii. Capitolul 8 din Romani însă, începe cu ,,nici o osândire și se încheie cu ,,nici o despărțire“. Nimic și nimeni nu-l mai poate despărți pe cel salvat de Dumnezeul mântuirii lui. Aleluia!

 Capitolul 8 din epistola apostolului Pavel către Romani este lung și dens. El marchează finalul secțiunii despre doctrina mântuirii prin Christos, un veritabil manual de Teologie Sistematică pentru Biserică.

Conținutul capitolului este complex și, pentru unii, complicat. Asemenea unui ghemotoc de fire, el se așează însă ordonat, într-un șir coerent de idei, dacă ști de unde să-l apuci. Totul este să știi de unde să începi … Vă propun să-l apucăm de ultima expresie din versetul 28, adesea neglijată, când nu este omisă de-a dreptul:

,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“ (Rom. 8:28).

Care este acest plan despre care amintește Pavel?

Este planul de a înlocui omenirea și lumea născută la facerea lui Adam de o altă omenire și o altă lume adusă la ființă prin lucrarea ultimului Adam, Isus Christos.

În rezumat, capitolul 8 din epistola către Romani ne vorbește despre acest ,,plan al Său“, prin care toate lucrurile trebuiesc înnoite. În scopul acesta, ,,toate lucrurile lucrează împreună“, iar ce lucrează ele este ,,spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“. Ei ,,sunt acum în Christos“, au primit înfierea în familia divină prin Duhul Sfânt, trăiesc mai mult decât biruitori într-o lume robită de păcat și nu mai pot fi despărțiți niciodată de dragostea lui Dumnezeu.

I. Citând din text, putem spune deci că starea de păcat a oamenilor (descrisă în Romani 1:1-3:20) a dus la o cădere și decădere a întregii creații. Întâiul Adam a prăbușit odată cu sine și întâia creație, cea adamică. Al doilea și ultimul Adam, Isus Christos, aduce cu Sine o ,,făptură nouă“, o creație christică:

,,De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare“ (Rom. 8:19-25).

II. După păcatul primului Adam a urmat apoi epoca Legii lui Moise, care a scos în evidență păcatul și de care am fost izbăviți nu prin ascultare, ci prin credința în ispășirea și înnoirea (Romani 3:21-5:21) lucrate de Dumnezeu prin Christos:

,,Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi.
Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi“ (Romani 8:1-11).

III. Consecința ispășirii și înnoirii prin Christos este că am primit (Romani 6:1-7:25) o viață nouă, superioară celei a  primului Adam, o natură nouă, o nădejde nouă și o relație nouă cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt:

,,Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi“ (Rom. 8:12-18).

IV. Toate aceste etape ale planului etern, făcut înainte de întemeierea lumii de Dumnezeu, este realizat acum, în timp, prin Isus Christos:

,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit“ (Rom. 8:28-30).

V. Fiind un plan făcut în eternitate, el nu mai poate fi influențat sau invalidat de ceea ce se întâmplă acum în lumea văzută sau nevăzută. Credincioșii în Christos se bucură de siguranța destinului lor veșnic:

,,Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?
Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!
Cine-i va osândi?
Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:31-39).

Salvarea omenirii prin credința în Christos a fost, este și va fi planul făcut de un Dumnezeu al harului pentru cei care altfel nu s-ar fi putut salva niciodată. Lucrul acesta l-am găsit într-o scris cum nu se poate mai frumos într-o scurtă meditație din seria celor trimise de Bob & Debby Gass și care, paradoxal, mi-a sosit chiar în aceste zile. Încrederea în planul divin infailibil ne poate da convingerea că, într-adevăr, ,,toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28).

„El… face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11)

Biblia spune: „Domnul… nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11).

Uneori ne rugăm pentru un anumit lucru, crezând că este bun pentru noi. Însă Dumnezeu, care are un plan pentru viața noastră, știe ce „este bun” și ce nu este. Soția lui Billy Graham, Ruth, a spus că dacă Dumnezeu i-ar fi răspuns la toate rugăciunile când era tânără, s-ar fi căsătorit cu omul nepotrivit – de mai multe ori!

Se spune că două lacrimi pluteau pe râul vieții. Una a întrebat-o pe cealaltă: „Tu cine ești?” Aceasta i-a răspuns: „Eu sunt lacrima fetei care a iubit un băiat și l-a pierdut. Dar tu cine ești?” Cea de-a doua lacrimă i-a răspuns: „Eu sunt lacrima fetei care l-a cucerit.”

Așa este în viață, nu-i așa? Noi plângem după lucrurile pe care nu le avem, fără să ne dăm seama că am fi putut plânge de două ori mai mult dacă Dumnezeu ni le-ar fi dat. Expresia „umblare prin credință” înseamnă să crezi că planul lui Dumnezeu este desăvârșit și că ți se va revela pe măsură ce ai nevoie să-l cunoști.

Pavel a spus: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11).

În mod clar, această mulțumire nu a venit din lucrurile înconjurătoare, întru-cât și-a petrecut în temniță mulți ani din cei în care a fost angrenat în lucrare. Așadar, de unde a venit mulțumirea sa? Din cunoașterea faptului că Dumnezeu „face toate după sfatul voiei Sale.” Să însemne asta că Pavel a înțeles fiecare amănunt din planul lui Dumnezeu? Nu, însă atunci când nu a înțeles planul, el s-a încrezut în Cel ce a făcut planul! Iată izvorul păcii, bucuriei și mulțumirii lui Pavel. Același lucru este valabil și pentru tine!

SCHIŢA CĂRŢII

EPISTOLA CĂTRE ROMANI – „Neprihănirea dată-n dar”

INTRODUCERE (1:1-17)

1. Neprihănirea lui Dumnezeu este ceea ce ne trebuie 

1:18-1:32 – Omenirea L-a părăsit pe Dumnezeu şi a pierdut neprihănirea.
2:1-2:16 – Neamurile, fără Lege, sunt vinovate.
2:17-3:8 – Iudeii, sub Lege, sunt şi ei vinovaţi.
3:9-3:20 – Rezultatul: Vinovăţia întregii omeniri.

2. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este dăruită 

3:21 – Nu prin ţinerea Legii.
3:22, 23 – Prin credinţă (calea).
3:24 – Din harul divin acordat (izvorul).
3:24, 25 –  În urma morţii lui Christos (prilejul).
3:26-31 – Fără plată pentru neamuri, ca şi pentru evrei (scopul).
4:1-25 – Exemplificată în Avraam şi în David (exemplele).
5:1-11 – Are ca urmare mari binecuvântări (rezultatul).
5:12-21 – Rezumatul: Mântuirea este oferită întregii omenirii.

3. Neprihănirea lui Dumnezeu este realizată în noi 

6:1-13 – Noi am murit faţă de păcat şi trăim pentru Dumnezeu.
6:14-7:25 – Noi am murit faţă de Lege şi trăim sub har.
8:1-13 – Noi am murit faţă de fire şi trăim prin Duhul.

4. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este asigurată 

8:14-25 – Suntem fii şi ne aşteaptă slava.
8:26-27 – Mijlocirea Duhului
8:28-34 – Scopul etern al Tatălui
8:35-39 – Dragostea statornică a Fiului.

5. Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea evreilor 

Cap.9 – Israelul a fost ales în trecut.
Cap. 10 – Israelul este îndepărtat în prezent.
Cap.11 – Israelul va fi restaurat în viitor.

6. Neprihănirea lui în viața credincioșilor 

Cap.12, 13-  În cadrul activităţilor spirituale, sociale şi cetăţeneşti.
Cap.14-16 – În cadrul părtăşiei şi slujirii noastre creştine.

===

Scurte studii în Romani

Plata fărădelegii – Rom. 1:27

Realități surprinzătoare în expresia: ,,Cei doi se vor face un singur trup“

Ani de zile m-am întrebat ce poate însemna informația din versetul: ,,Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup” (1 Cor. 6:15-16). Iată că cercetătorii moderni au confirmat realitatea descrisă de Biblie! Mai mult, cred că există ceva care explică și ,,pedeapsa“ pe care o iau ,,automat“ homosexualii când păcătuiesc:,, …au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.“ (Rom. 1:27).

Romani 7 – Creștinul izbăvit de Lege

Legea și harul – contradicții?

Legea a fost dată prin Moise; harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. – Ioan 1.17Dintr-un anumit punct de vedere, legea și harul sunt la fel, fiindcă ambele ne așază înainte standarde foarte înalte. Din toate celelalte puncte de vedere, ele sunt perfect opuse.Legea lui Moise a fost dată la Muntele Sinai (Exod 19 și 20). Dumnezeu Și-a făcut acolo în mod explicit cunoscut dreptatea și cerințele Sale sfinte. Dacă oamenii ascultau, erau binecuvântați; dacă nu ascultau, erau sub blestemul solemn al legii.

De cealaltă parte, harul înseamnă că toate cerințele drepte și sfinte ale lui Dumnezeu au fost împlinite prin moartea și învierea lui Hristos. Tuturor celor care cred le sunt dăruite iertarea și Duhul Sfânt, astfel ca ei să aibă putere pentru a se conforma standardului care, sub har, nu este altul decât Hristos Însuși.

Esența însăși a legii este deci cerința; esența însăși a harului este înzestrarea. Sub lege, Dumnezeu ne spune: „Dă-Mi! Oferă-Mi dragostea și ascultarea datorate!“. Sub har, El stă cu brațele întinse, spunând: „Primește dragostea și puterea Mea mântuitoare!“.

Legea spune: „Împlinește și vei avea viața!“. Harul spune: „Ai viața, acum împlinește!“.

Credincioșii nu sunt sub lege, ci sub har. În Galateni 4.4,5 găsim cum a avut loc această schimbare de poziție:

„Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea“.

Schimbarea deci este întemeiată pe acest cuvânt: răscumpărare, iar răscumpărarea a implicat moartea Răscumpărătorului. El a fost făcut blestem pentru noi prin moartea Sa pe cruce (Galateni 3.13), de aceea credinciosul este îndreptățit să se socotească „mort față de lege“ (Romani 7.4).

Legea nu a murit; Domnul Isus a murit sub blestemul ei, iar acum Dumnezeu Își suspendă mânia și proclamă tuturor harul Său. Credinciosul a murit față de lege în Persoana marelui său Reprezentant. Acum el este sub autoritatea unei puteri diferite, iar această putere este într-o Persoană – în Fiul înviat al lui Dumnezeu. – F. B. Hole

Romani 12:1 – O jertfă vie

Context:

După cele 11 capitole de doctrină, urmează câteva de practică, de aplicații ale doctrinelor la viața credincioșilor. Ca un excelent expozitor, apostolul Pavel le așează în cercuri concentrice. Astfel …

12:1-2 – despre problema individului

12:3-21 – despre problema relațiilor din Biserică

13:1-10 – despre relația celor din Biserică cu Statul și societatea din jur

Primul cerc este o aplicație practică la doctrina din Romani 7:14-25, conflictul dintre firea cea nouă și firea pământească. Apostolul Pavel lansează o expresie nouă care surprinde un paradox: fiecare din noi trebuie să aducă ,,o jertfă vie“. Este ca și cum ai spune că ,,plecând, el a rămas cu noi“. Termenii nu se asociază, ci sunt opuși, contradictorii.

De fapt, primul verset din capitolul 12 subliniază câteva lucruri: Mai întâi, apostolul nu poate face din acest paradox o poruncă, ci dă doar un sfat, un îndemn puternic, dar care lasă fiecăruia dreptul să-l asculte sau nu. În al doilea rând, apostolul motivează acest îndemn pe existența harului nemărginit care ne-a fost acordat și despre care a vorbit în primele 11 capitole. În al treilea rând, apostolul prezintă alternativa unei alegeri între trăirile trupului și posibilitatea unei slujiri duhovnicești. Iată cum sună toate aceste trei lucruri așezate împreună:

,,Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească“ (Romani 12:1).

Nu este nici prima dată și nici singura dată când Pavel vorbește despre astfel de lucruri. Conflictul lăuntric dintre pornirile trupului și năzuința Duhului apare și în alte epistole. În Galateni, apostolul ne spune că acest conflict este o realitate generală care-i afectează pe toți creștinii:

,,Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi“ (Gal. 5:16-17).

Avem un război civil înăuntrul ființei noastre. Suntem împinși din două părți și avem porniri contradictorii. Vai de cei care nu-și dau seama de aceasta! Trupul nostru mustind a fire pământească nu ne este un aliat, ci un dușman perfid.

Apostolul mărturisește că această realitate îl afectează și pe el însuși. Pavel nu se apucă să ne dea sfaturi înainte de a ne da un exemplu personal. Iată zbuciumul lui și iată hotărârea lui nestrămutată:

,,Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat“ (1 Corinteni 9:26-27).

Paradoxul din expresia ,,să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie“ a părut interesant unora, dar el reflectă un pericol teribil. Pavel ne transmite prin acest paradox un avertisment important. El ne spune că, spre deosebire de animalele care odată aduse jertfă, mor și nu ne mai fac probleme, trupurile noastre, deși jertfite prin pocăință, vor continua să trăiască și să ne tulbure!

Trupul dominat de firea pământească ne va fi un dușman toată viața noastră. Împotrivirile lui ne vor sta în drum și în prima zi de după convertire și în ultima zi a vieții de credință.

Nu se poate să aduci Domnului o slujire duhovnicească decât în măsura în care-ți răstignești firea pământească purtându-ți crucea în fiecare zi.

Un om simplu se ruga mereu în adunare: ,,Doamne, fă să țină cuiele!“. Păstorul l-a luat deoparte și l-a întrebat ce vrea să spună cu aceasta. El se gândea că omul nu înțelege ceva din jertfa desăvârșită a lui Christos. Spre surprinderea sa, omul i-a explicat că auzise mai demult un predicator explicând că fiecare creștin trebuie să-și așeze trupul păcătos pe cruce și să nu-i dea voie să se dea jos de acolo. ,,De aceea mă tot rog Domnului să țină cuiele, ca nu cumva trupul ăsta care se tot zbate să reușească să se dea jos și să mă tragă iar spre păcat.“

Erau cuvintele unui om simplu, dar cererea lui ilustra o înțelegere clară a unei situații complexe. Când Domnul Isus ne spune să ne scoatem ochiul și să ne tăiem mâna păcătoasă, metaforele Lui sunt la fel de simple, dar puternice.

În America există o expresie ca un oftat: ,,TGIF!“ (Thanks God is Friday!), ,,Slavă Domnului că e Vineri și am terminat săptămâna de lucru!“ Trupul nostru istovit exaltă! Sâmbătă suntem la fel de vioi ca vițeii scăpați din grajd! Trupul nostru anticipează excursii, distracții și desfătări. Cum se face atunci că același trup care ne-a fugărit sâmbăta este prea obosit duminica să se scoale din pat ca să meargă la casa de rugăciune? Și cum se face că dacă-l târâm totuși până acolo dimineața, câștigând prima repriză a confruntării, ne face praf după amiaza și ne convinge că n-are rost să ne ,,jertfim“ încă o dată? Trupul ne va trage întotdeauna spre viața aceasta și spre plăcerile ei. ,,Să mâncăm și să bem că mâine murim“ este deviza lui. Rămân poezii nerostite, duete necântate, mângăieri neacordate celor în suferință, resurse financiare redirecționate nefericit de la lucrarea Domnului spre haine, podoabe, aparate electronice, lucruri, lucruri și iar lucruri …

Vedeți câtă dreptate are apostolul Pavel? ,,O jertfă duhovnicească“ nu poate fi adusă decât de cei care-și dau Domnului trupurile drept o ,,jertfă vie“. Altfel nu se poate!

Un comportament adecvat nu se dobândește decât printr-o totală schimbare a minții, iar aceasta este cea de a doua preocupare pe care ne-o recomandă apostolul Pavel în acest prim cerc al personalității creștinului. Este o lucrare mare, radicală, o desprindere din presiunea opiniei publice din societate și o ancorare puternică în opinia lui Dumnezeu:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:2).

 

 

Femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaţilor cu care au întreţinut relaţii sexuale

Oana Bujor |

Corpul femeilor este purtător al ADN-ului viu al tuturor bărbaţilor cu care acestea au întreţinut relaţii sexuale, este concluzia unui studiu realizat de specialişti din cadrul Universităţii din Seattle în colaborare cu Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson.

Specialiştii au realizat descoperirea din întâmplare, iniţial aceştia dorind să determine dacă femeile purtătoare a unui făt de sex masculin erau mai predispuse la anumite afecţiuni neurologice. Conform YourNewsWire, creierul femeilor este mult mai diferit decât se aşteptau cercetătorii.

În urma studiului a fost descoperit că în creierul femeilor se află un ”microchimerism masculin”, cu alte cuvinte este prezent ADN-ul al altor indivizi care sunt genetic diferiţi de restul celulelor femeii. Conform studiului, ”63% dintre femeile testate deţineau microchimerism masculin în creierul lor. Acesta era prezent în diferite regiuni ale creierului”. Aşadar, 63% dintre femei sunt purtătoare ale celulelor vii de ADN. Specialiştii susţin că ADN-ul masculin din creierul femeilor provine din mai multe surse, de la sarcini, transferate de la un frate mai mare în timpul sarcinii sau din cadrul relaţiilor sexuale.

Având în vedere că primele surse nu se aplică tuturor femeilor, cea mai comună sursă de provenienţă a ADN-ului masculin ar fi relaţiile sexuale, notează studiul. Practic, spermatozoizii sunt o celulă vie, cei care râman îşi găsesc adăpost în corpul femeii. În al doilea caz, cei care ajuns prin intermediul sexului oral în cavitatea bucală ajung să traverseze canalul nazal, urechea internă şi ajung apoi în spatele ochilor. De aici, spermatozoidul ajunge în fluxul sanguin şi apoi în creier şi coloana vertebrală, se mai arată în studiu.

Bebelușul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat! Cum e posibil?

Texte obscure din Biblie conțin adevăruri clare. Au trebuit însă sp treacă secole până când ,,știința“ să le confirme.Un text care mi-a trezit curiozitatea a fost acesta:

,,Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup.”  Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.“ – 1 Corinteni 6:15-18

Păcatul nu este doar împotriva lui Dumnezeu, ci și (mai ales) împotriva noastră, a păcătoșilor. Lucrurile pe care ni le-a interzis Dumnezeu nu sunt niciodată spre binele nostru.

Un alt text biblic care ne informează aproximativ despre aceleași lucruri este acesta:

,,Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.“ (Romani 1:26-27)

Iată un articol preluat din Ampres.ro, care confirmă informațiile din textul Bibliei:

O teorie a doctorilor și cercetătorilor nu a babelor care ghicesc în bobi, ar putea pune pe gânduri multe familii. Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului
copiilor săi.

Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei.

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe cale cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.

Geneticienii au explicat și cum a fost posibil să vină pe lume un copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese un bărbat de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un bărbat alb. Telegonia este astfel o realitate, chiar dacă acest lucru nu este pe placul tuturor, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic.

Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai exact, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se „lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect întârziat. Coincidență sau nu, „al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatina, seamănă mult cu vorba românească străveche „al lelei”, care se referă la un copil cu tată incert.

În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie nu este doar un principiu moral, ci şi unul care ține de genetică. Informaţiile genetice dezordonate, care ajung în corpul viitoarei mame odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu, determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecțiuni. Aceasta este cauza pentru care in ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut, spun cercetătorii care au studiat fenomenal telegoniei.

În prezent, femeile întrețin relații sexuale cu parteneri diferiți până să devină mame, iar informațiile genetice pozitive, dar si negative, rămân în organismul ei, influențând dezvoltarea fătului. Potrivit datelor Ministerul Sănătăţii, în 1999, vârsta medie la care tinerii aveau primul contact sexual a fost de 19 ani şi jumătate, în descreştere faţă de anul 1993, când această vârstă era de 20 de ani şi jumătate. Astăzi, vârsta a scăzut la 17-18 ani. Sursa – doctorulzilei.ro

Pentru o abordare științifică a fenomenului, citiți și:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4282758/

Itinerar Biblic Ep.0390 – ROMANI Capitolul 2:1-16

Dragi ascultători suntem acum la capitolul 2 din Epistola către Romani această carte folosită de Dumnezeu pentru a schimba vieţile multor oameni.

Sper, dragii mei că  ea va aduce transformări importante şi în vieţile noastre.

În acest capitol cu numărul 2, Pavel arată că Dumnezeu va judeca pe toţi cei ce consideră că au o neprihănire a lor şi cred că religia este aceea care le aduce mântuirea.

Dragii mei sunt destui care consideră că mântuirea este ceva ce pot câştiga ei înşişi fără să aştepte să le-o ofere cineva. Ei bine Pavel vorbeşte aici despre câteva principii pe care Dumnezeu le va folosi pentru a-i judeca pe aceşti „Sfinţi”.

Să vedem deci ce spune Pavel călăuzit de Duhul Sfânt:

v.1   Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.

Iată că acest verset ne aduce la un aspect foarte important din acest verset. Este bine să ţinem minte că Pavel nu vorbeşte aici despre mântuire.  El vorbeşte despre păcat şi despre baza pe care se va întemeia judecata lui Dumnezeu. Nu ştiu cum gândiţi, dragi ascultători dar mie unul nu mi-ar place să ştiu că voi fi judecat pe baza păcatului meu. Iată de ce mulţumesc lui Dumnezeu că avem un Mântuitor în persoana Domnului Isus. Respingerea lui aduce într-adevăr judecată, dar acceptarea  Lui înseamnă că noi suntem direct trecuţi de la moarte la viaţă.

Vă rog aduceţi-vă aminte de cuvintele  lui Ioan din prima sa epistolă, capitolul 15, versetul 12:

     „  Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa.”

Sau aduceţi-vă aminte ceea ce spune Domnul Isus şi consemnează Ioan în Evanghelia Sa în capitolul 5, versetul 24:

„ Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Celce M’a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Dar ce puteţi să mai spuneţi când citiţi în capitolul 3, acele minunate afirmaţii care încep cu versetul 16. Ascultaţi numai:

16  Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

17  Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

18  Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Dar nu numai atât. Să citim mai departe, tot în capitolul 3 din Evanghelia după Ioan, dar la versetul 36 unde Domnul spune foarte clar ce se întâmplă cu cei care nu vor să primească oferta Lui.

36  Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.“

Iată care sunt cuvintele Domnului. Şi acestea ni se aplică fiecăruia dintre noi. Când Pavel spune, aşadar omule, el foloseşte termenul anthrope, termen generic care se referă atât la bărbaţi cât şi la femei.

De asemenea include atât iudei cât şi evrei, se referă deci la toţi oamenii.

Dar de la general, Pavel trece acum la particular: oricine ai fi tu care judeci (spune el). Deja nu se mai adresează întregii omeniri ci acelora care îi judecă pe alţii. Acum, termenul pe care el îl foloseşte pentru judecată în acest loc exprimă ideea unei judecăţi cu verdict nefavorabil, o dezaprobare totală. În acest caz cred că noi ar trebuie să ne întrebăm care este atitudinea pe care un creştin adevărat ar trebui să o aibă în cazul unui grup cum este cel descris de Pavel în capitolul 1? Trebuie să fie una de condamnare? Să fie una de respingere?

Cred că Scriptura ne învaţă că faţă de asemenea grupuri noi trebuie să dezvoltăm o dorinţă de a-i vedea mântuiţi. În acest sens nu trebuie să ridicăm bariere între noi şi ei ci trebuie să căutăm modalităţi prin care să le vestim evanghelia pentru că fără ea, ea sunt condamnaţi la pierzare veşnică.

Dar să luăm următoarea propoziţie din acest prim verset al capitolului 2:

Tu care judeci pe alţii faci aceleaşi lucruri…

Faţă de aceste cuvinte s-ar putea să facem o anumită confuzie. Pentru a o evita, trebuie să ştim că termenul din limba greacă pentru cuvântul aceleaşi este auta şi nu înseamnă lucruri identice. Deci nu este vorba neapărat de repetarea aceloraşi lucruri despre care vorbea Pavel în capitolul 1, homosexualitate, lăcomie, minciună… Însă pot exista atitudini şi acţiuni care pot să-l ofenseze pe Dumnezeu în aceeaşi măsură.

Să ilustrez:

Am auzit un om spunând că iadul nu poate fi suficient de mult încălzit pentru oameni de teapa lui Hitler sau alţii asemenea lui care au adus atâta durere pe pământ.

Un astfel de om, dragii mei, se plasează în locul lui Dumnezeu, alegând el ce pedeapsă se cuvine unuia sau altuia.

Astăzi folosim diverse standarde sociale şi ele sunt destul de variate. Dacă cineva nu se aliniază standardelor grupului nostru ne grăbim să-l condamnăm şi să punem un zid între noi şi el.

Ştiu biserici unde o persoană este acceptată în ciuda faptului că minte, înşală, bârfeşte, dar o altă persoană este respinsă pentru că fumează.

Dragi prieteni când te erijezi în judecătorul altora trebuie să ştii că acelaşi standard după care ai judecat pe alţii ţi se va aplica şi ţie.

Vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus cu privire la judecată?

1       Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

2    Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.

3    De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?

4     Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău“, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într’al tău?…

5     Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Sunt cuvintele Domnului Isus din predica de pe Munte şi consemnate în Evanghelia după Matei în capitolul 7.

Domnul Isus ne atrage atenţia aici asupra unui lucru foarte important. Se prea poate ca judecata noastră să fie viciată, să nu fie corectă. Se prea poate ca ea să fie doar o reflectare a unor probleme pe care noi le avem. Domnul spune că s-ar putea ca în ochiul nostru să fie o bârnă şi în ochiul celuilalt un pai.

De ce dar să evităm judecata? Poate şi numai pentru simplul motiv că nu întotdeauna stăpânim toate datele. Poate că informaţii în baza cărora îi judecăm pe unii şi pe alţii nu sunt decât parţiale.

Dar mai mult decât atât, nu trebuie să ne transformăm noi în judecători pentru că această poziţie i se cuvine lui Dumnezeu…

Să ne întoarcem acum la Epistola către Romani, unde Pavel ne prezintă două mari principii pe baza cărora Dumnezeu îi va judeca pe cei păcătoşi. Iată un prim mare principiu:

v.2  Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul.

Cu alte cuvinte el spune: Ştim că judecata lui Dumnezeu este în conformitate cu adevărul.

Sunt foarte mulţi oameni astăzi, chiar şi membrii ai bisericilor, care trăiesc într-o lume ireală.  Nu au urechi pentru adevărul evangheliei. Li se pare că realitatea este doar ceea ce văd şi apreciază ei. Nu au curajul şi nici tăria de a confrunta opinia lor cu cea a Scripturii.

Aud adesea persoane care spun că vor să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi ei ajung la textul Apocalipsei, acolo unde Ioan începe să vadă judecata lui Dumnezeu. Este vorba despre capitolul 10, versetele 9 şi 10. Iată ce se întâmplă acolo:

v.9   M’am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. ,,Ia-o“, mi-a zis el, ,,   şi mănîncă-o; ea îţi va amărî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.“

v.10  Am luat cărticica din mîna îngerului, şi am mîncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mîncat-o, mi s’a umplut pîntecele de amărăciune.

Ei bine unii vor dulceaţa studiului dar refuză amărăciunea aplicării. Sau, le plac binecuvântările lui Dumnezeu dar nu şi judecata Lui.

Acum vă rog, încă o dată, ţineţi minte că acestea sunt principii ale judecăţii nu ale mântuirii.

Omul are o cunoaştere inerentă a faptului că într-o bună zi va fi judecat de o autoritate mult mai înaltă. Judecata viitoare pe care Dumnezeu o va efectua este un lucru pe care cei fără Hristos fie îl neagă fie se tem de el.

Scriptura este foarte clară în acest sens. Este una din realităţi, chiar dacă noi oamenii o negăm. Este drept că nu ne face plăcere şi nu suntem noi singurii cu această atitudine. Amintiţi-vă numai de Atenienii cărora le-a predicat Pavel.

Fapte 17:31 „  pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”

Atenienii nici nu au vrut să audă despre aşa ceva. Tot la fel a procedat şi Felix, guvernatorul roman căruia Pavel i-a predicat despre aceste lucruri. Felix s-a speriat foarte tare de această judecată şi nici nu a mai vrut să asculte altceva.

Un alt lucru pe care vreau să-l spun cu privire la judecată este că judecata lui Dumnezeu este diferită de judecata oamenilor.

Noi oamenii, aşa cum am mai spus, nu avem toate datele şi din această cauză judecata lui este părtinitoare şi aduce prejudicii. Nu este la fel în ce-L priveşte pe Dumnezeu. Dumnezeu cunoaşte întreaga stare a omului. El se uită la lucruri unde omul nu poate privi.

Ne aducem cu siguranţă aminte de momentul în care Samuel s-a dus să ungă împărat pe unul din fii lui Işai. Atât el cât şi Işai s-au uita la cei mai mari dintre copii ignorându-l pe cel pe care-l alesese Dumnezeu – pe David. De ce? Pentru că omul se uită la aparenţe iar Dumnezeu se uită la inima omului.

Ei bine, dragi ascultători, după starea inimii va fi judecat şi omul. Şi nu este vorba despre cum îşi consideră omul inima ci după cum este ea de fapt. Pentru ca inima noastră să fie schimbată este nevoie să credem în jertfa lui Hristos. Domnul a spus că din inima celui ce crede în El vor curge izvoare de apă vie.

Dar să ne întoarcem acum la versetul 3 din capitolul 2:

v.3  Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

Importantă întrebarea ridicată de Pavel. Cineva atrăgea atenţia asupra a patru moduri în care omul care încalcă legea poate scăpa:

  1. Fărădelegea lui nu este descoperită.
  2. Va ajunge în afara jurisdicţiei curţii respective.
  3. După arestare, se poate găsi o interpretare tehnică a legi care să-l facă scăpat.
  4. După condamnare reuşeşte să evadeze.

Cred că aceste aspecte pot funcţiona în cazul în care  este vorba de aplicarea legilor umane, dar în nici un caz în ceea ce priveşte judecata divină.

Nici una din aceste metode nu sunt posibile pentru cel păcătos când se întâlneşte cu judecata lui Dumnezeu. Nu degeaba se întreba autorul epistolei către evrei: „cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o…”

v.4  Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Dragii mei noi trebuie să recunoaştem bunătatea lui Dumnezeu pentru că este ceea ce ne aduce pe genunchi înaintea lui Dumnezeu. Se pare că pe unii, această bunătate a lui Dumnezeu îi determină să se îndepărteze de Dumnezeu.

La un moment dat, David a fost deosebit de deranjat de faptul că cei păcătoşi prosperă. I se părea lui că Dumnezeu nu face nimic împotriva acestor oameni. Iată ce spune el în Psalmul 73:

v.3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

v.4  Într’adevăr, nimic nu-i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.

v.5  N’au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.

v.9  îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.

Aşa i se părea lui David că sunt cei păcătoşi. Dar i s-a schimbat opinia:

17  pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.

N-aş  vrea să crezi, drag ascultător, că sunt genul de  predicator care spune că numai prin sărăcie şi suferinţă poţi fi mântuit. Este adevărat că sunt foarte mulţi oameni pe suprafaţa acestui pământ care suferă de foame iar noi cei care mai avem câte ceva ar trebuie să-i ajutăm… Dar, vreau să vă spun că şi printre ei sunt păcătoşi la fel de mari cum sunt printre cei bogaţi.

Nu în posesiuni stă păcatul dragii mei ci, încă o dată, în inima omului.

Dar iată că ajungem acum la versetul 6, unde este exprimat cel de al doilea principiu cu privire la judecată.

v.6  care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Dumnezeu, dragii mei ca răsplăti fiecărui om după faptele lui. Dumnezeu este un Dumnezeu drept şi fără vreun favoritism, omul va fi răsplătit pentru faptele lui.

Ei bine, cu toate că suntem de acord cu acest principiu, este una din dorinţele noastre permanente – să fim trataţi cu dreptate – nu este un lucru care ne avantajează. Nu cred că este cineva pe acest pământ care să susţină că el poate sta înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecat pe baza faptelor lui. Aduceţi-vă ,vă rog, aminte de Cornelius. El este descris ca un om bun, dar tot era pierdut şi avea nevoie de mântuire.

Trebuie să ţinem minte, de asemenea, că aici nu este vorba despre un mod de viaţă pe care îl duci. Mai degrabă, modul de viaţă este baza judecăţii.  Ioan a spus:

Apocalipsa 20:12  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

                Dacă cineva vrea să acumuleze fapte bune pentru viaţa de dincolo poate să facă aşa ceva. El va fi judecat pe baza faptelor bune pe care le-a făcut.  Dar iată un lucru la care trebuie să medităm cu mai multă seriozitate. Uitaţi-vă tot în cartea Apocalipsa, tot la capitolul 20, dar la versetul 15 de această dată:

15  Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Aici este problema. Numele noastre nu se scriu în cartea vieţii prin ceea ce facem noi ci numai prin acceptarea a ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos.

Iată acum un alt principiu al judecăţii. Versetul 11:

v.11  Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.

Acesta este un principiu pe care, aşa cum am văzut, îl regăsim şi în Vechiul Testament.  Iată ce găsim în cartea Deuteronom capitolul 10, versetul 17:

17  Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;

Simon Petru a descoperit acest lucru acest lucru când a ajuns în casa lui Simon Petru:

34   Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,

Dragii mei, Dumnezeu nu are favoriţi. El este un Dumnezeu drept. Înaintea lui toţi oamenii sunt la fel.

Portretul justiţiei este o statuie legată la ochi. Legată la ochi nu pentru a nu vedea bine ce se întâmplă ci pentru a nu privi la oameni în mod diferenţiat.

Deci, ceea ce contează nu este numărul icoanelor, de câte ori ai fost la biserică, câtă milostenie ai făcut, ci în ce relaţie eşti cu Isus. Dacă relaţia ta cu Domnul Isus este bună,  atunci ceea ce faci vine din această relaţie.

Dar să mai înregistrăm un principiu după care se va face judecata lui Dumnezeu:

v.12  Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege.

Observaţi, vă rog, modul în care exprimat acest lucru şi în următorul verset:

v.13  Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.

I-am auzit pe unii spunând că păgânii vor fi pedepsiţi pentru că nu au auzit despre Hristos şi nu au crezut în El în acest mod.

Dragii mei, ei vor fi pedepsiţi pentru că sunt păcătoşi, nu pentru cu nu au auzit despre Domnul. Aceasta este condiţia noastră – păcătoasă. Omul este salvat prin acceptarea luminii. Lumina este măsura. Dacă trăim în lumină vom fi mântuiţi, dacă nu …

Iată şi un al cincilea principiu.

v.15  şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.

Dumnezeu îi va pedepsi pe păgâni prin lumina ce le-a fost dată. Conştiinţa este un lucru pe care nu-l fabricăm noi ci ceva ce ne-a fost dat.

  1. 16 Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Dragi prieteni, sunt atâtea lucruri în viaţa noastră pe care credem că le avem bine camuflate. În faţa lui Dumnezeu însă ele sunt descoperite.

În ziua judecăţii totul va fi descoperit şi nimeni nu va putea să se eschiveze. Iată de ce, trebuie să apropiem cât putem de mult de Domnul nostru. El ne va primi, cu siguranţă!

 

Itinerar Biblic Ep.0478 – NEEMIA Cap. 3:27-32

Dragi ascultători, itinerarul nostru ne aduce din nou, iată, la Neemia şi eforturile lui pentru reconstruirea cetăţii sfinte Ierusalimul.

Vă aduceţi aminte cred, că atunci când lui Neemia i se povesteşte despre starea deplorabilă a Ierusalimului, i se spune că porţile cetăţii erau arse.

De aceea, la întoarcerea lui în Ierusalim, primele eforturi sunt făcute tocmai în direcţia aceasta a refacerii porţilor şi reconsolidării lor.

Până în acest moment al relatării am văzut că au fost refăcute şapte porţi. Dar lucrările pentru refacerea tuturor porţilor cetăţii nu sunt încheiate.

Ultima poartă despre care am vorbit, a fost poarta apelor şi am spus despre ea că simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, Cuvântul lui Dumnezeu este foarte important în viaţa creştinului. Este drept, el nu mai are astăzi nevoie de nici o reparaţie chiar dacă sunt unii ce susţin că nu este suficient.

Îmi amintesc comparaţie făcută de un pastor cu mulţi ani de experienţă. El spunea aşa: „Nu este nevoie să aperi tu Cuvântul lui Dumnezeu. Este ca  şi cum ai avea un leu în curtea din spate. Nu este nevoie să pui paznici să-l apere de pisici sau hoţi, pentru că îşi poartă singur de grijă.

Dragii mei aşa este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea nici nu încercăm în cadrul acestor emisiuni să dovedim cât de adevărat este el. Noi credem că este adevărat, ştim că este adevărat şi oricine care doreşte, poate să experimenteze puterea pe care o are el.

Dar să mergem astăzi mai departe pentru a urmări în continuare procesul de reconstrucţie al cetăţii Ierusalimului.

Am spus că nu toate porţile au fost reconstruite. Iată următoarea portă a cărei refacere este relatată în cartea Neemia. Să vă reamintesc mai întâi că sunt la versetul 28 din capitolul 3 al cărţii:

v.28  Deasupra porţii cailor, preoţii au lucrat fiecare înaintea casei lui.

După cum îi spune şi numele, aceasta era o poartă de acces pentru cai.

Calul, în acea perioadă era un animal folosit în general în luptă. În cartea Zaharia, capitolul 1, versetul 8 se vorbeşte despre un om călare pe un cal roşu. În spatele lui erau cai roşii, pestriţi şi albi. În cartea Apocalipsa, capitolul 6, versetul 4 găsim următoarele cuvinte: „Şi s’a arătat un alt cal, un cal roş. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pămînt, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s’a dat o sabie mare.”

Aceşti cai simbolici sunt de fapt puterile care vor declanşa războaie.

În comparaţie cu această imagine, aş dori să vă îndrept privirile către Domnul Isus care intra în Ierusalim călare pe puiul unei măgăriţe. Să nu credeţi că aceasta era doar umilinţă. Nici măgăruşul nu era dispreţuit. Şi el era un animal folosit de regi. De fapt, măgăruşul era animalul folosit de clasa nobiliară din acea vreme pe timp de pace.  Calul era folosit în timp de război.

Iată deci că relatările aceste cu privire la cai sunt simboluri ale războiului, confruntărilor.

De aceea am putea spune că această „Poartă a cailor!” ne vorbeşte parcă despre „Serviciul militar” al credinciosului. În Epistola adresată Efesenilor, capitolul 2, versetul 6, apostolul Pavel are următoarele cuvinte: El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus… Acesta mare adevăr este în prima marte a cărţii. În cea de a doua parte a cărţii ni se spune: „să vă purtaţi într’un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o…”

Cu alte cuvinte, dragi ascultători, noi suntem mântuiţi, avem cetăţenia în ceruri, dar încă mai avem de umblat pe pământul acesta.

Nu numai atât, dar în capitolul 6, versetul 11, din aceeaşi epistolă către  Efeseni,  ni se spune„Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.”

Dragi prieteni, noi avem de lupta într-o bătălie reală. Este o bătălie spirituală. În versetul 12 din capitolul 6 al epistolei către Efeseni, Pavel continuă:” Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.”

Vedeţi, noi nu avem de a face cu o armată obişnuită de soldaţi pe care îi vedem ştim că sunt inamici şi cu ei luptăm. Nu! Noi avem de a face cu armate spirituale, cu duhuri adesea nevăzute.

Chiar în momentele în care vă prezint aceste lucruri vă pot spune că interesul pentru Cuvântul lui Dumnezeu a început să crească. În acelaşi timp însă se ridică şi adversari ai Bibliei. Desigur, nu protestează împotriva ei, dar protestează, prin acţiunile lor în principiile pe care le prezintă ea.

Pavel se plângea de aceeaşi situaţie din zilele sale. Iată ce spunea el:

1 Cor. 16:9 „căci mi s’a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sînt mulţi protivnici.”

Eu unul, habar nu am avut despre resentimentele pe care câteva persoane le întreţineau cu privire la mine, până la momentul în care am început să prezint Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat, că au fi trebuit cumva să susţină aceste eforturi şi nu să lupte împotriva lor. Deşi pretind că sunt creştin ei se împotrivesc prezentării Cuvântului lui Dumnezeu şi punerii lui la dispoziţia oamenilor obişnuiţi, într-un limbaj şi o formă ce-l face accesibil.

Iată de ce este nevoie să punem acea armură de care vorbea Pavel. Mai trebuie să luăm şi sabia Duhului Sfânt care este tocmai Cuvântul lui Dumnezeu.  Noi nu putem lua alte arme. Nu avem nevoie pentru că avem parte de inamici de un anumit tip.

În cea de a doua epistolă către Timotei, în capitolul 2, versetul 3, găsim sfaturile pe care Pavel le dă unui tânăr predicator: 3”Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.”

Iată dragii mei că noi, în calitate de creştini, suntem angajaţi într-un serviciu combativ activ.

Cred că acest lucru este, în acelaşi timp, şi un teste pentru noi. Dacă nu suntem angajaţi în nici-o luptă spirituală, atunci se prea poate să nu fim într-o formă spirituală potrivită.

Ori de câte ori iei poziţie în favoarea Domnului, este aproape imposibil, să nu apară şi adversarii care să dorească să te doboare.

Cred că mulţi dintre copii lui Dumnezeu au parte de lupte intense poate chiar în acest clipe. Puteţi să vă rugaţi pentru ei.

Dar iată-ne ajunşi la porta de est a Ierusalimului:

v.29  După ei Ţadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii dela răsărit.

Este evident, cred, după denumirea ei, care este poziţia pe care o ocupa această poartă. Este vorba despre partea de est a cetăţii.

Era poarta care se deschidea prima atunci când venea dimineaţa. În Ierusalimul modern, poarta de est este sigilată. Sunt mulţi care cred că aceasta este poarta prin care va intra Domnul Isus atunci când va reveni pe pământ. Tot ce-i posibil, deşi Scriptura nu pomeneşte despre acest lucru. Scriptura indică că El va intra prin poarta de aur, care nu este o poartă a cetăţii ci a templului.

Deşi poarta de este acum sigilată, a fost prima poartă care, aşa cum vă spuneam, se deschidea dimineaţa. Aceasta pentru că era aşezată pe direcţia răsăritului soarelui.  Pa toată perioada nopţii străjerul stătea pe zid, mergând într-o parte şi-n alta. Dimineaţa devreme, el se apropia de poarta de este pentru a vedea primele semne ale zilei.

Poate că erau oameni ce nu dormiseră noaptea. Poate că se temeau de vre-un inamic sau cine ştie. Îl vedeau probabil pe străjer trecând într-o parte şi-n alta. În cele din urmă se apropiau de el şi-l întrebau: Ce se întâmplă, nu mai trece noaptea acesta? Pentru că nu aveau ceasuri, străjerul răspundea:  Este încă întuneric aici, dar, staţi liniştiţi, vine dimineaţa. La următorul rond, îl întrebau din nou: „Mai este mult până la ziuă?” În cele din urmă el le spunea: „ Hei! Se vede lumina la poarta de răsărit! Nu este nici un inamic! Fiţi linştiţi!”

Dragii mei, în calitate de creştini, acela este locul în care trebuie să ne strângem şi noi, pentru că acolo se vede licărirea dimineţii. Nu va dura mult şi se va arăta soarele nostru. Dar până atunci va apare Steaua strălucitoare de dimineaţă.

Ascultaţi numai aceste cuvinte:16  Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos.17  Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Sunt cuvintele lui Pavel din cea de a doua epistolă către Tesaloniceni, capitolul 4.

Acest eveniment, pe care îl descrie Pavel aici, este numit răpire.

Scriptura spune că înainte de a veni Domnul pentru a judeca această lume, El îi va lua pe ai Săi la Sine. Aceasta, se va petrece înainte de răsăritul soarelui  şi dragii mei, mie mi se pare că deja se cam văd razele răsăritului.

Nu pot să fac predicţii, aşa cum fac unii, că aceasta se va întâmpla în următorii zece, cinzeci sau o sută de ani. Se poate ca Domnul să vină mai repede decât ne aşteptăm se poate ca El să mai întârzie şi să mai lase timp oamenilor să se pocăiască de păcatele lor. Cred însă că el va veni, dragii mei. Este aşa minunat să vezi razele venirii sale!

Dar să revenim la reconstruirea zidului cetăţii:

v.30  După el Hanania, fiul lui Şelemia, şi Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei Meşulam, fiul lui Berechia, a lucrat în faţa odăii lui.

Acest verset este interesant prin ceea ce spune cu privire la Meşulam. El a construit parte de zid care se afla în faţa casei sale.

Cred că acesta este un exemplu pentru noi. Dragul mei prieten, poate că tu nu poţi să te duci în lumea largă să propovăduieşti Evanghelia pentru mântuirea oamenilor. Dar cu siguranţă poţi să faci lucrul acesta în faţa casei tale.  Poţi să le împărtăşeşti lor Cuvântul lui Dumnezeu. Este un lucru extraordinar să fi ascultător de Dumnezeu cu întreaga ta familie.

Nu trebuie să uităm că decizia trebuie să aparţină fiecăruia. Datoria noastre este doar să le oferim Cuvântul lui Dumnezeu prin citire şi prin exemplu personal.

 

Dar iată-ne la o nouă poartă:

v.31  După el Malchia, dintre argintari, a lucrat pînă la casele slujitorilor Templului şi negustorilor, în dreptul porţii Mifcad, şi pînă la odaia de sus din colţ.

Ce este cu această poartă Mifcad şi ce înseamnă oare acest cuvânt? Mifcad înseamnă revizuire sau înregistrare.

Atunci când venea un străin în Ierusalim, vă daţi seama el nu venea cu viză de intrare. Însă trebuia să treacă pe la această poartă pentru a se înregistra.

Era totodată, poarta trecerilor în revistă. Atunci când oştirea se întorcea de la luptă, intrarea în Ierusalim se făcea prin această poartă. Era locul în care David îşi privea soldaţii întorcându-se de la luptă. Era, dacă vreţi un fel de arc de triumf. Atunci când ei treceau prin acul de triumf, David era acolo pentru a-i saluta şi pentru a le mulţumi pentru jertfa făcută de ei în slujba lui şi a ţării.

Aş cum am văzut în pasajul din Tesaloniceni, la vremea Răpirii noi vom fi luaţi pentru a ne întâlni cu Domnul pe nori în văzduh.

Unii oameni spun, dar asta va fi ceva grozav. Aşa este! Dar ştiţi că după răpire noi toţi vom ajunge în faţa tronului Domnului nostru? Cel puţin aşa reiese din ceea ce scrie în a doua epistolă către Corinteni, capitolul 5, versetul 10”Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup.”

Această înfăţişare înaintea tronului Domnului Isus nu trebuie confundată cu cea relatată în Apocalipsa, capitolul 20. Acesta este tronul mare şi alb. De fapt iată cum este descris acest episod în Apocalipsa, capitolul 20, începând cu versetul 11:

v.11  Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pentru ele.

v.12  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

v.13  Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

v.14  Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

v.15  Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Deci, ceea ce vă spuneam înainte cu privire la înfăţişarea noastră a creştinilor înaintea scaunului Domnului Hristos, este în vederea răsplătirii şi nu a condamnării. Credincioşii vom primi răsplată după lucrurile pe care le-au făcut cât au fost aici pe pământ.

Dragul meu, dacă nu eşti creştin nu vei fi acolo. În cazul acesta vei fi înaintea celui de al doilea tron de judecată.  Cu privire la judecata ce se va face înaintea acestui scaun, Pavel spune11  Ca unii cari cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm;  sau să-i convingem. De ce oare? De faptul că au nevoie de iertarea care este oferită prin Domnul Isus.

Revenind la răsplata pe care Domnul Isus o va da creştinilor, dragii mei, sunt sigur că vom vedea tot felul de oameni, creştini, unii pe care probabil noi i-am desconsiderat sau ignorat aici pe pământ dar care vom fi răsplătiţi de Dumnezeu pentru ceea ce au făcut aici pe pământ.

Poate că ei nu au fost nici predicatori, nici membrii în conducerea vreunei biserici sau organizaţii religioase, ci oameni  simpli, care şi-au pus însă toată nădejdea lor în Domnul. Poate că ei au fost acei mari luptători din umbră, acei oameni ai rugăciunii care aduceau orice proiect înaintea lui Dumnezeu în rugăciune cu lacrimi şi suspine.

Iată dragi prieteni ce semnificaţie interesantă are această poartă Mifcad.

Cred că citind despre ea ar trebui să gândim şi mai bine la viaţa noastră. Ar trebui să ne examinăm mult mai serios activităţile şi cred că ar mai trebui să fim mult mai atenţi la ceea ce se petrece în jurul nostru.

Nu trebuie să ne mulţumim numai cu faptul că Dumnezeu ne-a mântuit dar trebuie să ne dorim să şi facem ceva pentru Dumnezeu. El va răsplăti fiecare efort al nostru şi, vă asigur nimic nu va fi trecut cu vederea.

Aduceţi-vă numai aminte ce spune chiar Domnul Isus cu privire la acest lucru. Matei10:42 „ Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”`

Deci, gândeşte-te dragul mei ascultător! Nici măcar un pahar cu apă nu rămâne nerăsplătit.

Mergem mai departe:

v.32  Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta oilor.

Am trecut, bineînţeles, imaginativ, prin zece porţi ale Ierusalimului şi iată acum revenim la poarta oilor.  Aşa cum ne aducem, cred, aminte, ea ne trimite cu gândul la crucea Domnului Isus.

Dragii mei, totul începe şi se sfârşeşte cu Crucea lui Hristos. Ea este atât de importantă.

Rămânând încă la această poartă a oilor, vreau să vă spun povestea unui predicator scoţian care ţinea întâlniri de rugăciunea şi propovăduire în Londra. După o astfel de întâlnire, predicatorul a fost abordat de un tânăr: D-le McKay, aş vrea să vă reţin o clipă pentru a vă pune o întrebare! Predicatorul i-a spus: „Ştii, mă grăbesc pentru a prinde trenul către casă, dar poţi să mă însoţeşti în drumul către gară şi să povestim pe drum! Pe drum, tânărul i-a zis: „Ceea ce spuneţi dvs. despre Domnul Isus nu este foarte clar pentru mine. Predicatorul a început să-i spună din nou, cum putea el mai bine, tot ceea ce implică mântuirea. Tânărul i-a spus că tot nu pricepe. Între timp ajunseseră la gară şi trenul se apropia. Predicatorul l-a întrebat pe tânăr: „Ai o biblie?” Nu, nu am! Veni răspunsul!

Predicatorul a scos repede Biblia sa şi i-a deschis-o la Isaia, capitolul 53, versetul 6 şi i-a spus tânărului. Te rog citeşte acest verset; când ajungi la cuvântul toţi pentru prima dată, să te pleci şi să mergi în direcţia aceia, (arătându-i spre partea stângă). Apoi când ajungi la ultimul toţi să te ridici şi să vi în direcţia aceasta.

Acestea fiind spune, predicatorul s-a urcat în trenul care tocmai se punea în mişcare.

Tânărul, puţin încurcat de cele spuse de predicator şi de dispariţia lui bruscă, luă Biblia şi se retrase sub un felinar. A deschis la pasajul indicat şi a citit: 6Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

Acum, se întrebă, tânărul, cum a spus predicatorul: Să mă plec când citesc primul toţii? De ce oare? Deci, toţi rătăceam ca nişte oi? Păi exact aşa arăt eu acum! Dar stai puţin trebuie să citesc mai departe! Domnul a făcut să cadă asupra lui nelegiuirea noastră a tuturor! A acum trebuie să mă ridic!

A! Asta este! Acum înţeleg! Fără Isus sunt asemenea unei oi rătăcite! Cu Isus sunt eliberat de păcatele mele şi pe drumul cel bun către Dumnezeu!

A doua zi, predicatorul aştepta să se întâlnească cu tânărul căruia îi dădu-se biblia.

Într-un târziu tânărul s-a apropiat de el şi-i spuse! Am înţeles acum cum este cu mântuirea! Am cerut acum eliberarea şi Domnul a luat povara păcatelor şi de pe umerii mei.

Dragii mei, toţi trebuie să intrăm din când în când, cel puţin prin această poartă a oilor şi să ne aducem aminte ce a făcut Domnul Isus pentru noi. Este atât de important!

Cu aceasta am terminat şi capitolul 3 şi relatările cu privire la refacerea porţilor cetăţii. Fie ca acest cuvânt al lui Dumnezeu să contribuie din nou la schimbarea vieţilor noastre. Rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu!

 

https://informatii-agrorurale.ro/1-domnilor-pocaiti-crestini-si-necrestini-pentru-ca-se-apropie-finisul-va-rog-macar-suferinta-n-o-compromiteti-acum-cand-oamenii-nu-vor-sa-sufere-invatatura-sanatoasa-2t/

1) Domnilor pocăiţi – creştini şi necreştini – pentru că se apropie finişul, vă rog, măcar suferinţa n-o compromiteţi acum, “când oamenii nu vor să sufere învăţătura sănătoasă” (2Tim 4/3)

q2) “Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţă de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” (Isaia 53/3)

3 ) “Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. “(Isaia 53/10)

 4 )Adică Isus care nu a păcătuit, s-a dus cu pieptul deschis înaintea morţii şi noi care dăm în gropi de păcătuiri, ne văicărim şi n e plângem şi fugim de dureri?

5 ) ” Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept” (1 Petru 2/19)

6)  “Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh” (1 Petru 3/18)

 7 )Cine nu, nu are decât să plingă aiurea ca Esau pentru o mincare de linte,să se jălească, vaiete ,ofteze in van şi să se roage să -l ocolească  de suferinţa efemeră,prin care pierde  mingiierea vesnică…!!!

1) Când un om suferă, să caute cauza “examenului ” în sinele şerpesc… El trebuie să mulţumească lui Tata pentru că a îngăduit doar atâta durere, căci, dacă ar fi după satan, ar vrea să ne jupoaie de vii şi să ne săreze… Pentru ca omul să fugă de suferinţă, trebuie să îi fie greaţă de păcat şi să fugă de păcătuire. Pentru că este plină lumea de “creştini” cu, şi fără diplomă, care fug de durere şi se roagă să fie ocoliţi de suferinţă, eu le reamintesc:

 şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (F.A.9/16)… “în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi” (2 Tes 1 / 4). Dacă Tata ne suportă joaca de a pocăinţă şi păcătuirea de mii de ani, noi de ce nu suportăm cu plăcere durerile! Dacă ne credem ai Săi intru moştenire, de ce să nu “suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” (Romani 8/17). Suferinţa este una dintre binecuvântările de căpătâi dăruite de Isus pentru proslăvirea Cerului şi pentru desăvârşirea pământenilor. Omule de pretutindeni, oricine ai fi, ” Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” (Ap.2/5).. Să luăm ca pildă de suferinţă şi de răbdare nu numai pe proroci, pe Isus, ori pe Ştefan, ci, chiar pe martirii fiecărui popor! “Căci, şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucura împreună cu el. Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.” (1 Cor 12/26)Măcar suferinţa să nu o luăm ca de apucat şi să nu fugim de ea. Dacă Iov care întrecea pe orice om în credinţă, avea parte de nopţi de suferinţă şi se hrănea cu durere; dacă pentru David, stă scris că “partea mea sunt nopţi de suferinţă, de ce ne este frică de suferinţă şi nu ne este greaţă de păcătuirea care rodeşte suferinţă?” Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Ap.2/10)Dacă “sfântul” Pavel se bucura în suferinţele lui pentru pocăirea semenilor şi se ruga Domnului să-l cunoască pe Isus şi s a aibă parte de părtăşia suferinţelor Lui, noi de ce ne temem pentru ce vom suferi? De ceea ce ne este teamă vom avea parte din belşug, pentru că ne jucăm de-a pocăinţă.” Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.” (Ap.3/10)

 

2) “Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţă de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” (Isaia 53/3) 

Totuşi, suferinţa este onoarea de căpătâi pe care o poate primi orice păcătos, dacă vrea, pentru a cinsti cu bucurie Creatorul. Aşa cum Moise a vrut de plăcere să sufere împreună cu poporul lui, tot aşa şi noi să n e rugăm să suferim cu bucurie urgiile, drept răsplata pe care ne o da Nimicitorul de care ascultăm. Să credem căci toată suflarea Cerului care duce greul suferinţei noastre este de partea noastră… Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi că o oaie muta înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

 

 3 ) “Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. “(Isaia 53/10)

  Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţă Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.  De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” (Isaia 53/3-12)Suferinţa primită cu plăcere este armă letală împotriva lui Satan. Aşa cum durerea lui Isus i-a zdrobit capul la Golgota, tot aşa, se va petrece curând. Prin Puterea Sângelui Sau, sub călcâiele suferinzilor care vor rezista până la capăt cu bucurie, cum suntem învăţaţi în Apocalipsă, va fi zdrobită complet şi coada şi orice sămânţă sau urmă a diavolului. Văicărelile şi fuga de suferinţă nu vin de la Creator.

  4 )Adică Isus care nu a păcătuit s-a dus cu pieptul deschis înaintea morţii şi noi care dăm în gropi de păcătuiri, ne văicărim şi n e plângem şi fugim de dureri?

 Adică noi înflăcăram plăcerile de o clipă ale păcatului, mâncăm pe săturate din bârfa, clevetire, hoţie, minciună, preacurvie, judecări şi a alte pâini din Galateni, cap 5/19-21, şi apoi ne plângem lui Isus ca să n e scape, să n e vindece? Facem din Isus o cârpă, facem ce vrem cu El, facem smotru cu El, îl dăm pe El după gusturile noastrennu ne dam noi dupa El, şi tot pe El îl învinuim? “Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau că făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.” (1 Petru 4/15)Furăm, cârtim instigam pe unii împotriva altora de peste 20 de ani; clădim planuri şi legi pe crime şi nedreptăţi; Refuzăm să dăm în vileag hoţiile şi ilegalităţile care se văd din Cer, dar n u vrem să ne pocăim şi vrem pace, armonie, prosperitate? La pocăinţă şi la mărturie cu noi, care închidem urechile la strigătul sângelui îngropat pe nedrept în pământ .La pocăinţă, incepint cu Patriarhul Daniel cu toţi preoţii şi PĂSTORII,cu politicienii,paronii si toate capeteniile  acestei turmi creata de Tata, răscumpărata cu plata Sângelui nevinovat, dar batjocorita de patroni şi politicieni, de păstori şi preoţi. “Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.  Căci suntem în clipa când judecata sta să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?  Şi, dacă cel neprihănit scăpa cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?  Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.” (1 Petru 4/15-19)Suferinţa este ca şi flacăra pentru aurul din cuptor. Prin ea se înflăcărează pocăinţă, credinţă, iertarea şi eliberează, purifica pe orice om. Suferinţa este o mâncare bună, rarisima. Spre Cananul Ceresc ajung acei care suferă pe nedrept din cauza propovăduirii Cuvântului şi cei care sunt răsplătiţi cu rău, pentru binele făcut.

  5 ) ” Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept” (1 Petru 2/19) 

  În adevăr, ce fala este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar, dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.  Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” (1 Petru 2/19-21)Peste oamenii care suferă în slujba Domnului, se opreşte se odihneşte Dudul Sfânt care de mii de ani planează şi cauta un om peste creştetul suferind cu PLĂCERE, peste care să se odihnească măcar o clipă. “Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! “N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi!  Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos că Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui va cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,  Având un cuget curat; pentru că cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.  Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi răul!” (1 Petru 3/14-17)

 6)  “Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh” (1 Petru 3/18)

Si eu,  vreau ca împreună cu fiecare om din toată lumea să îl rugăm pe Tata să ne curete ca pe aurul scump ,sa ne “mingiie” cu JARUL purificării, să se atingă cu flacăra durerilor, chinurilor binemeritate, care produc arderi şi înflăcărări interioare de nedescris. Nu mă vait, dar nu pot să nu mă mir: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: “Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” Am auzit glasul Domnului, întrebând: “Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă!”” (Isaia 6/5-8)Cine este pentru Domnul, să  spuna :IATA-MA .Sa treacă de partea Sa.

 7 )Cine nu, nu are decât să plinga aiurea ca Esau pentru o mincare de linte,sa se jălească, vaiete ,ofteze in van şi să se roage să -l ocolească  de suferinţa efemeră,prin care pierde  mingiierea vesnică…!!!

 “ Cine este nedrept sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant sa se sfinteasca si mai departe!  “Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.  Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma, Inceputul si Sfarsitul.”  Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti in cetate!  Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna!  “Eu, Isus, am trimis pe ingerul Meu sa va adevereasca aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Radacina si Samanta lui David, Luceafarul stralucitor de dimineata.”  Si Duhul si Mireasa zic: “Vino!”, si cine aude sa zica: “Vino!”, si celui ce ii este sete sa vina; cine vrea sa ia apa vietii fara plata!”(Ap.22/11-17)

 

 

ISPĂŞIREA, MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS CRISTOS – ARTICOL DE ARDELEAN VIOREL

ISPĂŞIREA, MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS CRISTOS

 Matei 27: 45-56 , Evrei 4:15-16, 5:1-14 Mat 28 :1-15

1). INTRODUCERE.  Evanghelia după Matei [1] stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă între Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu. Autoruleste  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia.  Ideea  principală din carte. Matei prezintă programul lui Dumnezeu. ExpresiaÎmpărăţia ceruriloreste caracteristică acestei Evangheli.  Împărăţia era aproape şi în persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său.Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele Bisericiinu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că Biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei13). Expresia Împărăţia lui Dumnezeunu este sinonimă cuÎmpărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeueste un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus, în anul 4 B.C.numit ori   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman[3] şi mulţimea clarvăzătorilor orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4). Isus Cristos[4] împarte istoria omenirii în două :B.C. şi D.C, El fiind punctul central. Evenimente necomutabileîn istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială,apoiurmează: Canonizarea, Păstrarea, Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicare. Cu privire la Mesia,    Isus Cristos, evenimentele înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cere la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte Biserica   se poate afirma că  naşterea Biserici s-a făcut, la Rusalii, apoi urmează mărturia Bisericii şi viaţa   Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabileîn istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament,Întruparea,  ucenicii,   apostolul Pavel, scrierea Noului Testament, Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[5]Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[6] a istorie dintre cele două Testamente.  În „480 Î.C. Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamis. Aceasta a fost ultima încercare a estului de a domina lumea.  – 333, Î.C. Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issus. – 332 Î.C. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. – 323 Î.C. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. 320 Î.C. – Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter.  – 312  Î. C. Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. – 203 Î.C. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.  – 166 Î.C. Preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. –  63 Î.C. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus.  – 40 Î.C. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.  – 37 D. C.                 Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.  – 31 Î.C. Cezar Augustus devine împăratul Romei.  – 19 Î.C. Începe construirea templului lui Irod. 4 Î.C. Anno Domini – în anul Domnului, an în care s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseii  s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. 2. Saducheii  erau dintre cei bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3. Cărturarii  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau EsenieniiZeloţii, şi altele mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci, XVII. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[7] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei peiceapă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci (Matei 22.37-40), Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[8] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni: primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legături[9] în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri (Isaia 9:1-2, 60:1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei după Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care se aflau cărturarii, iudeii, fariseii şi saducheii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Ei doreau un Mesia în termenii lor pământeşti, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credicioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[10]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset are o dublă semnificaţie care cuprinde o promisiune dar şi o atenţionare pentru credincioşi.

2). PAŞTELE ÎN IUDAISM ŞI CREŞTINISM[11]Termenul folosit este în limba latină, greacă şi aramaică este „latină paschaebraică פסח,, pronunţat pessach pentru, paştele,  evreiesc, ebraică פסחא, în forma arameică, pronunţată pascha pentru Paştele sau Paştele creştine, greacă Πάσχα”, are o semnificaţie deosebită în creştinism faţă de iudaism. De asemenea există şi diferenţe de ordin cultural, cu particularităţi diferite şi în funcţie de tradiţie. În religia evreilor se comemorează ieşirea din Egipt, şi corespunde cu sărbătoarea libertăţii,  a azimilor, sărbătorită anual cu privire la  evenimente din Biblie, ca eliberare de sub robia egipteană, trecere mării roşii, sărbătoare se ţine în 14 Nisan, care coincide  „cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară” Termenul în formă aramaică este Paskha, פסחא, care în religia creştină comemorează patimile, Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Au fost şi alte interpretări  asupra termenilor în religia creştină „pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă), termeni care arată suferinţa lui Isus Cristos. Paştele evreilor, este o sărbătoarea naţională care are ca şi semnificaţie în primul rând ieşirea poporului din robia egipteană ( vezi cele 10 urgii), sub conducerea lui Moise  descrisă în cartea Exod. Acolo se regăsesc peripeţiile spre ţara făgăduinţei, nemulţumirile şi cârtirile, poporului evreu dar şi intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Data la care se ţine sărbătoarea în calendarul iudaic începe în ziua de 14 Nisan şi poate să cadă în orice zi din săptămână. Nisan este luna a şaptea în calendarul evreiesc actual şi durează de la luna nou din Martie până la luna nouă din aprilie. Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.(Exodul 12:2). Acest calendar nu corespunde cu calendarul civil universal. Potrivit tradiţiei sărbătoare trebuie să cadă primăvara, calendarul ebraic fiind un calendar lunar. Pentru acest lucru se adaugă o lună suplimentară (Adar II), la un ciclu de nouăsprezece ani. Acest calendar devine stabil, a fost introdus în secolul IV şi este folosit şi astăzi. Paştele se celebrează timp de opt zile 15-22 Nisan, iar la evreii din diaspora se impun reguli stricte, dar la cei din Israel aceste reguli se aplică doar în prima şi ultima zi de sărbătoare din Pesah. Intrarea evreilor în sărbătoare se face printr-o cină pascală (Sender), în ebraică înseamnă şi ordine, prilej prin care credincioşii citesc din cartea Hagada, centrată pe semnificaţia ieşirii poporului Israel din Egipt. Această cină a fost sărbătorită şi de Isus Cristos, apostoli şi primii creştini. La iudei Paştele[12] purta numele de PESAH care era una dintre cele trei sărbători  de pelerinaj (Şavuot şi Sucot), care erau şi o poruncă (Ex. 23:14). Ca şi semnificaţia în agricultură este celebrarea primăverii, şi începutul secerişului la orz. Sărbătoarea are şi alte denumiri „Hag ha-maţot, “sărbătoarea azimelor” (Ex. 12 :15), timp în care nici un aliment nu era aluat dospit  ci făcut în grabă. Hag ha-Pesah “sărbătoarea de Paşte”, evoca momentul biblic când îngerul biblic a lovit cu moartea pe primii născuţi dintre copiii Egiptului, cuvânt care era şi pentru jertfa pascală (korban Pesah) mielul care a fost sacrificat şi a cărui sânge a fost folosit. Acest ritual a fost celebrat şi în deşert (Num. 9 1-5) şi în perioada Templului ca şi masă de jertfă în ajun de Paşti. Alţi termeni sunt „Zeman herutenu, “vremea libertăţii noastre” şi Hag ha-aviv, “sărbătoarea primăverii”. Existau diferite pregătiri riguroase de Paşti, cu alimente de bază, curăţenie, Iar în legea talmudică (Pes. 35a), sunt interzise o serie de alimente, cereale, care în contact cu apa pot fermenta. De asemenea sunt interzise folosirea diferitelor unelte, oale cuţite, iar cele din metal sunt obligatoriu curăţate, etc. La timpul de astăzi situaţia este mai complexă diferitelor materiale de tip nou. „Sederul reprezintă ordinea ceremoniei casnice care are loc în primele două seri de Paşte în diaspora sau doar în prima noapte în Israel şi la evreii reformaţi” un ritual respectat de popor în mod simbolic. Se comemorează robia, exodul, prin simboluri, lecturi şi imnuri în mod solemn (vezi Hagada). Liturghia de Paşti[13] cuprinde Halel şi slujba suplimentară, se citeşte din Exod, ieşirea din Egipt, trecerea mării Roşii, iar în ultima zi „în sinagogile aşchenaze, se citeşte Izkor” (slujba de pomenire). Se mai citeşte din Cântarea Cântărilor fiindcă în ea se găseşte descrierea o primăverii legată de Pesah. În contextul sărbătorii se mai făcea numărătoarea Omerului (sfirat ha-Omer), iar  Pesah Şeni (al “Doilea Pesah”) era pentru cei care nu avea posibilitatea de a participa la ceremonie şi erau autorizaţi să o facă mai târziu la 14 Iyar. Existau fonduri de caritate, se făcea Maot hitim (“cheltuielile de grâu”) sărbătoarea se ţinea în  „Ereţ Israel samaritenii celebrează ritualurile de Paşte pe muntele Garizim care domină Sihemul (Nablus)” De asemenea „în Caucaz cu trei zile înaintea sărbătorii, evreii din Etiopia (Beta Israel) încetează să mai mănânce pâine dospită, consumând numai mazăre şi fasole uscată până în ajunul Paştelui”. Evreii din diaspora care sunt clandestini în „Spania şi Portugalia, aşa-numiţii marani, ţineau Paştele pe 16 Nisan pentru a înşela suspiciunile celor din jur”. La fel făceau şi „Maranii din Mexic ungeau tocul uşii cu sângele mielului ca vechii israeliţi şi loveau apele fluviului cu ramuri de salcie pentru a simboliza trecerea Mării Roşii”. Alte denumiri pentru sărbătoarea Paştelui sunt „Hag ha-Pesah (“sărbătoarea Paştelui) Hag ha-maţot (“sărbătoarea azimelor”) Hag ha-aviv (“sărbătoarea primăverii”) Zeman herutenu (“vremea libertăţii noastre”). Sărbătoarea se făcea conform calendarului religios, care era diferit de cel laic. Paştile creştine prezintă o altă semnificaţie şi este o sărbătoare anuală prin care se comemorează evenimentul fundamental al creştinismului şi anume Învierea lui Isus Cristos, care a murit pe Cruce şi în a treia zi după răstignire a Înviat din morţi fiind considerat Fiul lui Dumnezeu. Ca şi dată Paştele marchează începutul anului ecleziastic creştin. Unele culte nu sărbătoresc Paştele şi implicit ele nu cred în Învierea lui Isus Cristos ca  Martorii lui Iehova şi Adventiştii de Ziua a Şaptea,etc. Tot ca şi dată Paştele are ca şi referinţă fenomene astronomice şi anume „echinocţiul de primăvară şi mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului”. Paştele se serbează Duminica „imediat următoare primei luni pline după echinocţiul de primăvară” Paştele creştine durează timp de 40 de zile între prima Duminică de Paşti şi sărbătoarea Înălţării Domnului Isus  la cer. Ziua de paşte se sărbătoreşte timp de trei zile. Înainte de Paşti se sărbătoreşte intrarea lui Isus în Ierusalim, Duminica Floriilor, după care urmează Săptămâna Mare, prin post şi rugăciune prin care sunt celebrate patimile lui Cristos. Pe lângă aspectul religios există şi multe obiceiuri de Paşti, din care enumerăm doar câteva ca ouă roşii, sau alte culori, mâncăruri tradiţionale ca pască, cozonac, drob, şi altele, în funcţie de loc şi tradiţie. O caracteristică tradiţională este Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim la sărbătoare Învierii, practicată de bisericile tradiţionale.

3). ISPĂŞIREA[14]  este ideea sau conceptul care străbate ca un fir roşu paginile Bibliei. În vechiul Testament cuvântul corespunde unor familii de cuvinte krp, iar în Noul Testament este folosit termenul de katallage, care înseamnă împăcare sau reconciliere. Folosirea termenului este legată de lucrarea lui Isus Cristos, Jertfa de pe Cruce, prin care omul are posibilitatea să se împace cu Dumnezeu. Termenul ne indică suferinţă, răscumpărarea unei vine, a plăti o greşeală, în cazul acesta este vorba de umanitatea întreagă, pentru păcatele omenirii. Există o nevoie necesară pentru ispăşirea păcatelor, datorită gravităţii păcatuluiuniversalităţii păcatului şi incapacitatea omului de e rezolva această stare care îl desparte de Dumnezeu. Atunci când face referire la universalitatea păcatului avem texte care ne arată în mod clar acest lucru. Nu este om care să nu păcătuiască” (2 Împăraţi 8:46), „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Psalmul 14:3), iar Isus Cristos afirmă „Nimeni nu este bun decât Unul singur, Dumnezeu” (Marcu 10:18), la fel  face apostolul Pavel afirmă mai târziu „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Textele care pot fi citata sunt mult mai multe. Gravitatea  păcatului este şi ea evidentă prin reacţia lui Dumnezeu, în momentul în care Adam şi Eva au păcătuit, a urmat blestemul şi despărţirea omului de Dumnezeu. „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea” (Habacuc 1:13). Păcatul a despărţit pe om de Dumnezeu la propriu, aspect afirmat de prorocii (Isaia 59:2; Proverbe 15:29). Isus Cristos face referire la Hula împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă (Marcu 3:29), iar despre Iuda vânzătorul afirmă faptul că „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Marcu 14:21). Înainte ca oamenii să fie mântuiţi ei au avut o poziţie de ne-invidiat faţă de Dumnezeu  fiind „străini, vrăjmaşi prin gândurile şi faptele lor rele” (Coloseni 1:21). Pentru oamenii care nu se pocăiesc nu rămâne decât pedeapsa şi mânia lui Dumnezeu „o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:27). Omul nu are capacitatea de a rezolva această problemă spirituală şi nu o poate soluţiona. Modalitatea de rezolvare este doar în puterea lui Dumnezeu şi a realizat acest lucru prin moartea Fiului pe Cruce ca o ispăşire a păcatelor umanităţii. De asemenea omul nu are posibilitatea să-şi ascundă păcatul faţă de Dumnezeu, Numeri 32:23  „Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului, şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge” şi nu are puterea să-şi curăţească păcatele de unul singur (Proverbe 20:9). Prin faptele Legii omul nu are cum să stea curat în faţa lui Dumnezeu şi să fie justificat Romani 3:20, Galateni 2:16  „Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii”. Chiar şi prin jertfele evreilor din Vechiul Testament, aduse pentru păcate, credinciosul era ierta în contul Jertfei lui Cristos care urma să vină. Prin faptul că Isus Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ să mântuie pe om, ne arată gravitatea păcatului. Ispăşirea în Vechiul Testament[15]. În relaţia dintre poporul evreu şi Dumnezeu, în cadrul Legământului mozaic făcut la muntele Sinai, ne indică aspecte importante cu privire la iertarea păcatului. Omul nu avea o cale de reabilitare cu privire la păcatul personal sau colectiv, dar Dumnezeu este acela care oferă mijlocul  respectiv, în termeni lui Dumnezeu şi nu a omului. Iertare se obţinea prin jertfe, dar Dumnezeu aminteşte despre „ sângele ispăşitor”. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre” (Levitic 17:11). Acesta este calea hotărâtă de Dumnezeu, care ne indică termenii şi adevărurile cu privire la ispăşire. Obiectul ispăşirii, victima trebuia să fie fără pată, fapt care ne indică desăvârşirea, iar mielul sau iedul au un preţ pentru că ispăşirea nu este ieftină, iar păcatul nu poate fi privit în mod superficial. Acest aspect este scos în evidenţă prin ritualul de jertfă şi sângele ca parte a ritualului. Există şi căi extreme, sau alte moduri prin care este privită ispăşirea. Moise îi cere lui Dumnezeu să îl şteargă din cartea în care este scris pentru ca poporul să fie iertat. (Exod 32:30-32).  De asemenea şi Fineas a făcut ispăşire pentru că a omorât mai mulţi oameni care au păcătuit (Numeri 25:6-8,13). Reiese în mod clară faptul că moartea este plata pentru păcat Ezechiel 18:20  „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el”, dar Dumnezeu a permis până la Jertfa de pe Calvar moartea unui animal ca substituire, aspect reliefat şi de Pavel „Fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22). Ispăşirea în Noul Testament ne arată că jertfele din Vechiul Testament, nu a înlăturat în mod efectiv păcatele, iar păcatele din Vechiul Legământ, se rezolvă numai prin moartea lui Isus Cristos. Evrei 9:15  „Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită”. Crucea lui Cristos are un loc central în Biblie, iar toate aspectele, sau învăţăturile despre ispăşire ne conduc la Crucea lui Cristos. Prin Ispăşirea, 1. Dumnezeu îşi arată Dragostea faţă de oameni „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3:16). În relaţia cu omul dintre atributele comunicabile ale lui Dumnezeu dragostea iese cel mai mult în evidenţă. Prin actul Jertfei lui Isus Cristos,  se vede atât dragostea Fiului cât şi a Tatălui faţă de umanitatea căzută în păcat. Moartea lui Isus Cristos nu a fost un accident, ci îşi are o origine divină, iar Cristos nu a fost o victimă moartea Lui fiind una voluntară. Fiul lui Dumnezeu trebuia să sufere (Marcu 8:31…etc), iar Fiul acceptă voia Tatălui  vezi rugăciune din grădina Gestimane (Matei 26:42). Acest lucru s-a făcut prin Harul lui Dumnezeu.  Evrei 2:9  „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”. Aceste aspecte sunt prezente în Noul Testament[16] atunci când se analizează procedeul şi maniera prin care s-a făcut ispăşirea păcatelor. 2. În Scriptură ne este prezentat Aspectul  de jertfă a morţii pentru păcat. Au fost sunt şi există oameni răi, duşmani l-a care în mod paradoxal Cristos nu s-a putut împotrivii, pentru că El a venit în mod special să moară pentru noi. El „a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre” (Romani 4:25). De asemenea Sângele Lui a făcut curăţirea păcatelor, a purtat păcatele noastre  în Trupul său pe lemn,  şi este Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:2). Aspectul ispăşiri nu poate fi înţeles decât prin credinţă la picioarele Crucii lui Cristos, care a rezolvat păcatele umanităţii. Un aspect al Jertfei lui Cristos îl găsim în ritualul Cinei Domnului Isus, legat de Jertfa de pe Cruce. 1 Corinteni 11:24  „Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” 1 Corinteni 11:25  „Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.” În alte pasaje din Scriptură  referinţa este la modul concret 1 Corinteni 5:7: „Căci Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit“. Petru ne vorbeşte despre Mielul fără cusur, iar Ioan afirmă „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Scriitorii Noului Testament au folosit terminologia jertfelor din Vechiul Testament pentru a se înţelege Jertfa lui Cristos care era o împlinire a lor, şi ce a realizat Cristos pentru oameni. 3. Jertfa lui Cristos a avut şi un caracter Reprezentativ, aspect pe care o mare majoritate a teologilor nu îl acceptă, dar termenul de „a reprezenta” poate să aibă semantici diferite. Acest aspect poate să fie adevărat fiindcă „El a fost reprezentantul nostru când a atârnat pe cruce”, iar în alte pasaje se afirmă acest lucru 2 Corinteni 5:14: „Dacă unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit“. La fel Cristos este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1 Ioan 2:1). Tema cărţii Evrei este Isus Cristos, Marele Preot, care mijloceşte şi îi reprezintă pe oameni, iar ideea de reprezentare, poate nu este cel mai potrivit cuvânt, este accentuată în Epistola către Evrei. 4. La fel şi termenul de Substituţie este prezent în Scriptură, cuvânt la care unii dintre teologii moderni au o reacţie negativă, dar această învăţătură există din abundenţă în Nou Testament. Faptul  că Isus Cristos a murit în locul nostru indică tocmai ideea de substituire. Numeroase pasaje ne spun despre  Cristos ca Robul care sufere (Marcu 10:45). Isaia 53 este cel mai relevant „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi… Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:5 ……). În Grădina Ghestimane când Isus s-a rugat a fost într-o stare care precede moartea,  nelinişte puternică,  zbucium, agonie. „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ”. (Luca 22:44). Dumnezeu l-a făcut păcat pentru noi şi strigătul lui Isus de pe Cruce indică tocmai acest lucru. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M- ai părăsit?” (Marcu 15:34). Şi alte pasaje din Scriptură ne indică ideea se substituire, ele fiind numeroase. Isus Cristos „ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13), şi a luat blestemul Legii asupra Lui. Acest aspect[17] este prezentat şi în cartea Romani care ne prezintă modul în care suntem iertaţi de păcate şi justifică pe cei credincioşi. Ispăşirea nu înseamnă a trece cu vederea păcatul ci ne arată că justiţia şi dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute, prin Moartea lui Isus Cristos care a plătit pentru păcatele noastre. Şi textele din Evrei 9:28, 1Petru 2:24,  ne vorbesc despre purtarea păcatului nostru de către Cristos şi  cum a fost pedepsit pentru noi. Şi în 1 Timotei 2:6 „S-a dat pe Sine Însuşi ca „preţ de răscumpărare pentru toţi”, termenul antilytron  este tradus ca „preţ de răscumpărare” sau „înlocuitor de răscumpărare”. În aceste condiţii ne este imposibil să nu ţinem cont de ideea de substituţie. Caiafa prinde şi el ideea, chiar dacă într-o altă percepţie. „Este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul” (Ioan 11:50), iar Ioan extinde ideea mai departe. 5. Există şi alte aspecte ale ispăşirii  în Noul Testament, dar este vorba mai mult de o clasificare a adevărurilor din Scriptură cu privire la subiectul respectiv, şi nu înseamnă că sunt mai puţin importante. Apostolul Pavel vede în realitatea Crucii o cale de eliberare de sub jugul păcatului, şi de salvare de mânia lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi prin Sângele lui Cristos. A privi Legea dată de Dumnezeu ca ceva mântuitor este o tragedie fiindcă omul nu este capabil să îndeplinească poruncile lui Dumnezeu, de aceea a trebuit să vină şi să moară Cristos pe cruce, este necesar Harul lui Dumnezeu, Legea  fiind cea care arată omului păcatul. Galateni 3:13  „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”. Pavel vede în Isus Cristos un salvator şi mântuitor.  Efectele pozitive ale izbăvirii sunt „răscumpărarea, împăcarea, justificarea, adoptarea şi jertfa”, care sunt concepte majore în creştinism. În cartea Evrei, Cristos este prezentat ca Mare Preot, şi se face comparaţie între jertfele din Vechiul Testament şi preoţii din familia lui Aron, inclusiv Marele Preot, prin care se arată superioritatea Jertfei lui Cristos şi superioritatea funcţiei de Mare Preot sus în cer. Ioan ne spune despre obiectivul şi ţelul lui Dumnezeu prin Cristos, care prin Cruce, un obiect al umilinţei supreme a făcut o lucrare măreaţă mântuitoare. Locul pe care îl ocupă Jertfa lui Cristos pentru înlăturarea păcatului este deosebit de important. El deschide omului cale spre o viaţă nouă care duce la mântuire.

4). TEORII DESPRE  ISPĂŞIRE[18], sau puncte de vedere diferite, care sunt faţete ale aceluiaşi  eveniment unele false, iar altele adevărate. Motivele sunt de ordin confesional şi diferite perspective cu privitoare la Vechiul Testament cât şi la Noul Testament, fără să se ajungă la o înţelegere singulară a conceptului de ispăşire. Ispăşirea trebuie să fie înţeleasă din perspectiva poporului evreu şi a sistemului sacrifical al jertfelor din Vechiul Testament şi din perspectiva lui Dumnezeu în Noul Legământ împlinit prin Cristos. Deşi se foloseşte termenul de „teorie”, evenimentul are un corespondent în adevăr. 1. Teoria Substituţiei Penale, vede Ispăşirea lui Cristos ca şi o Jertfă substitutivă şi înlocuitoare, care a satisfăcut cerinţele lui Dumnezeu cu privire la păcat. Sacrificiul lui Isus Cristos,  a realizat plata pentru păcatul omului, a oferit iertarea, neprihănire şi a împăcat omul cu Dumnezeu. Această perspectivă este cea mai aproape de adevărul din Scriptură, condiţia fiind ca omul să creadă în Jertfa lui Isus. Romani 1:17  „deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” 2. Teoria Guvernamentală, interpretează Ispăşirea[19] ca şi o demonstraţie ca şi o părere înaltă a lui Dumnezeu despre Legea Sa şi atitudinea faţă de păcat. În primul rând Dumnezeu nu ne datorează nimic, iar în al doilea rând Ispăşirea lui Cristos,  din această perspectivă nu a fost făcută din dragoste pentru omenire ci Cristos a făcut acest lucru pentru Dumnezeu şi Legile Sale, concepţie care este greşită. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16). 2. Teoria Recapitulăriisusţine că Ispăşirea lui Cristos, a  răsturnat mersul omenirii de la revoltă faţă de Dumnezeu, la ascultare. Acest lucru este doar parţial adevărat pentru că nu toţi oamenii au devenit creştini. Teoria mai susţine că Isus a „retrăit” toate stadiile de vieţii umane şi a inversat cale neascultării făcută de Adam. Acest punct de vedere nu are suport biblic. 3.Teoria Comercială, percepe Ispăşirea lui Isus Cristos, ca ceva ce aduce glorie şi onoare lui Dumnezeu, care a oferit o răsplată lui Isus pentru Ispăşire, dar Cristos nu a avut nevoie de ea  şi a dat-o omului. Teoria „neagă  starea spirituală reală a păcătoșilor neregenerați” şi necesitatea unei făpturi noi realizată doar în Cristos Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corinteni 5:17). În mod implicit se neagă şi relaţiile dintre Persoanele care compun Trinitatea. 4. Teoria Mistică, vede în Ispăşirea lui Isus Cristos  o victorie pentru propria  Sa natură păcătoasă prin puterea Duhului Sfânt. Această victorie şi cunoaştere prin „gândirea mistică” se va răsfrânge şi asupra gânditorilor şi îi va influenţa şi va trezi „conștiința dumnezeiască” Scriptura afirmă în mod clar că Isus a fost şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp, fără păcat. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15). Nimic nu este mistic aici. 5. Teoria Dramatică este perspectiva asupra Ispăşirii care vede un conflict divin între bine şi rău, în care Cristos câştigă, eliberează omul de sub robia lui Satana şi oferă omului un mijloc de eliberare din lumea răului. Teoria este prea simplistă şi lasă multe aspecte importante ne-elucidate. 6. Răscumpărare de la Satan,  percepe Ispăşirea ca şi o răscumpărare plătită lui Satana. Condiţia omului este de rob al Satanei, iar Ispăşiea lui Cristos este preţul plătit. Teoria nu are suport biblic  nici mulţi susţinători în Istoria Creştinismului pentru că nu este biblică fiindcă Dumnezeu cere o plată pentru păcat şi nu Satana. De asemenea se ignoră dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu cum este prezentată în Biblie. În plus îi conferă o poziţie lui Satana mai înaltă decât se cuvine şi nu avem un suport în Scriptură care să afirme că datorăm ceva Diavolului, ci Dumnezeu cere o plată pentru păcat. Romani 5:10  „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când Suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”. 6. Teoria Exemplului  perspectivă care spune că moartea lui Isus a fost doar un exemplu de credinţă, ca inspiraţie ca omul să asculte de Dumnezeu. Ea neagă dreptatea lui Dumnezeu care cere o plată pentru păcat, în plus neagă şi faptul că Jertfa lui Isus Cristos pe Cruce a fost fără pată.  Este adevărat că Persoana lui Isus a fost un exemplu pentru noi, dar numai acest lucru rezolvă problema sub aspect mântuitor. 7. Teoria Influenței Morale este credinţa că Ispăşirea este o demonstraţie a dragostei divine pentru ca inima omului să se  înduioșeze și să se pocăiască. Omul este doar bolnav spiritual şi acceptă iertarea când vede dragostea lui Dumnezeu, şi semnificaţia morţii lui Isus Cristos este de a ne arăta dragostea lui Dumnezeu. Teoria nu este biblică pentru că noi suntem morţi în greşeli şi păcate (Efeseni 2:1), neagă faptul că Dumnezeu cere plata păcatului şi nici pe departe nu încearcă să ne înduioşeze. „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; (Faptele apostolilor 17:30)

5). CRISTOLOGIE – despre Isus Cristos[20]El este o Persoană care face parte din Trinitate (Ioan 1:1), fiind egal cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Duhul Sfânt din veşnicie egali în esenţa Lor (Ioan 1:1). A intra în lume prin naştere din fecioară fiind pe deplin Dumnezeu şi om în acelaşi timp (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5), cele două naturi, divinitate şi om fiind absolut necesare într-o singură Persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). A fost ispitit de Satana dar a fost imposibil să păcătuiască (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  Întruparea a fost necesară pentru a avea calitatea de Mântuitor, ca Dumnezeu divin, nu putea să moară,, iar moartea unui simplu om nu avea valoare. Astfel ca om Cristos a putut să moară iar ca Dumnezeu moartea lui, Ispăşirea a avut un caracter universal şi infinit. Isus Cristos a murit pentru păcatele oamenilor (1Ioan 1:2), moartea a fot ceva real cu rol de Ispăşire a păcatelor  (Ioan 19:30). De asemenea ea a fost în planul lui Dumnezeu Fapte 2:23). „Moartea lui este răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18) şi înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Cristos a Înviat a treia zi din morţi (Luca 24:39), validând sacrificiul pentru păcat, fiind şi o nădejde a credinciosului. Învierea a fost un act al Trinităţii. Fapte 2:24  „Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea” 1 Pet 3:18, Ioan 2:19). Învierea reprezintă „cele dintâi roade ale învierii credincioşilor” (1 Cor. 15:23), ea dă valoare predicării Evangheliei, credinţei şi a mântuirii (1 Cor. 15:14-17). După Înviere Isus s-a arăta ucenicilor şi altor credincioşi, apoi s-a înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui cu autoritate şi putere ca  Mare Preot  (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), si Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină în viitor, parousia „a doua venire” şi să-şi ia Biserica sus în cer stabilind Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11).

PROFEŢII MESIANICE ÎMPLINITE ÎN ISUS HRISTOS[21]Au fost multe profeţii despre Naşterea, viaţa  Moartea şi Învierea lui Isus Cristos din care selectăm cele mai importante cu privire la Moartea şi Învierea lui Isus.  Prima o găsim în cartea Geneza. „Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui Geneza 3:15, El este Uns şi Veşnic, Psalm 45:6,7;102:25-27, este Numit Fiul lui Dumnezeu Psalm 2:7,  va fi respins de ai Săi, de evrei Isaia 53:3, va fi Profetul Deut.18:15,  este Preot după rânduiala lui Melhisedec Psalm 110:4, nu este crezut Isaia 53:1, va fi vândut pe treizeci de arginţi Zaharia 11:12, va fi acuzat de martori mincinoşi Psalm 35:11, este tăcut în faţa acuzaţiilor Isaia 53:7,  va fi scuipat şi bătut Isaia 50:6,  este urât fără temei Psalm 35:19, Moare în locul…pedepsit în locul… nostru Isaia 53:5, va fi Răstignit împreună cu răufăcători Isaia 53:12,  îi vor fi străpunse mâinile şi picioarele Zaharia 12:10; Psalm 22:1,7,8,16,18,  Este chinuit de sete Psalm 22:15,  va fi dispreţuit / hulit şi batjocorit Psalm 22:7,8, îi este dat vin/oţet să bea Psalm 69:21, va fi ocărât Psalm 69:9,  Se roagă pentru duşmani Psalm 109:4, este părăsit de Dumnezeu Psalm 22:1, nu va avea nici un os sfărâmat / zdrobit Psalm 34:20, va fi străpuns în coastă Zaharia 12:10, este înmormântat în mormântul unor bogaţi Isaia 53:9, Înviază dintre morţi Psalm 16:10, 49:15, Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu Psalm 68:18”. Toate aceste  prorocii au o corespondenţă reală în viaţa lui Isus Cristos, şi pot fi verificate prin citate biblice din Noul Testament.

NUMELE ŞI TITLURILE LUI ISUS CRISTOS.[22] Aşa cum Dumnezeu s-a descoperit şi prin Numele Său tot aşa a făcu  şi Isus Cristos  prin numele şi titlurile Sale, prin care El îşi arată caracterul şi natura Sa. Cei care au cercetat Scriptura au descoperit între 200 şi 700 de nume sau titluri ale lui Isus Cristos. Dintre ele vom selecta câteva care se referă la subiectul de faţă. „Isus[23], Matei 4:3  Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.” Fiul Omului,  Matei 9:6  Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te” a zis El slăbănogului „ridică-ţi patul, şi du-te acasă.” Hristosul,  Matei 16:20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este HristosulProfetul, Preot,   Evrei 5:10  căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” ROBUL Matei 12:18  „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecataYehve, DOMNUL  care mântuiește”, Matei 24:42  Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru, Unsul, – Psalmi 2:7  „Eu voi vesti Hotărârea Lui” -zice Unsul -„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut, Leul  Apocalipsa 5:5  Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.  Isus este numit Dumnezeu in câteva pasaje din Biblie. Luate împreuna, viata Sa fără păcat, minunile si învierea Sa din morţi dovedesc şi confirmă pretenţia Lui de a fi Dumnezeu (Ioan 20:28).  Mesia – Mult asteptatul, “Unsul” care va elibera pe Israel. Isus a venit sa izbaveasca omenirea de pacat si moarte (Ioan 4:25-26), Mântuitor  Fapte 5:31  Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Isus este persoana care mântuieşte omenirea de veşnicia in iad, Răscumpărător “Unul care elibereaza sau izbaveste pe cineva din necaz, pericol, robie, de obicei platind un anumit pret”  În Noul Testament Isus este văzut ca Răscumpărătorul final care Si-a dat viata ca preţ de răscumpărare (Marcu 10:45; Tit 2:1). Mijlocitor .Pentru ca Isus este Dumnezeu adevărat, El îl poate reprezenta pe Dumnezeu înaintea oamenilor. Fiindcă este om adevărat, El îl poate reprezenta pe om înaintea lui Dumnezeu şi împăcarea este posibila (1 Timotei 2:5). Cuvânt , acest titlu a fost folosit de apostolul Ioan pentru a descrie misiunea lui Isus. Titlul afirma Divinitatea lui Isus si dumnezeirea Sa veşnica si absoluta  Ioan 1:14  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din TatălAlfa si Omega – Aceste doua caracteristici erau prima si ultima litera din alfabetul grecesc. Acest titlu descriptiv exprima natura veşnica a lui Dumnezeu – începutul si sfârşitul (Apocalipsa  22:13).  Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Mai există şi alte nume şi titluri[24] ale lui sus Cristos, ca Cel Sfânt (Fapte 3.14, Psalmul 16.10), prin natura Sa divină, cât şi umană, El fiind un izvor al sfinţeniei pentru credincioşi, aspect realizat prin Moartea Lui.  Se mai numeşte şi Fiul lui Dumnezeu: (Luca 1.35, Ioan 1.49), Isus este „singurul născut din Tatăl” (Ioan 1.14), Cuvântul lui Dumnezeu, (Apocalipsa 19.12-13), prin care se arată tainicul Persoanei Sale divine.(Ioan 1:1 1 Ioan 5.7-8). Cuvântul, ne indică faptul că face parte din Trinitate şi prin El au fost create toate lucrurile. Cuvântul vieții (1 Ioan 1:1), prin care omul are viaţă veşnică prin El. Alfa și Omega (Apocalipsa 1.8, 22.13) prin care Isus Cristos se decalară începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, fiind Dumnezeu adevărat, şi ne indică poziţia Sa din Trinitate, cu un caracter etern. Eu sunt (Ioan 8.58,  Exodul 3.14), prin care se identifică cu Tatăl, Iehova din Vechiul Testament. Dumnezeul adevărat (1 Ioan 5.20) prin care Isus îşi declară divinitatea, şi ne indică un Dumnezeu Trinitar, Izbăvitor (Romani 11.26), din robia păcatului, Mare Preot, (Evrei 2.17), în contras cu Marele preot din Vechiul Testament, Jertfa Sa fiind eternă.  Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1.29), prin care şi-a arătat supunerea faţă de voia Tatălui şi  disponibilitatea de a muri pentru noi prin suferinţă, Jertfa Lui fiind fără cusur. Învierea și Viața, (Ioan 11.25), credincioşii fiind întrupaţi în El, păcatul este îngropat cu El şi suntem înviaţi tot prin Învierea Lui. Calea, adevărul, Viața(Ioan 14.6), Isus fiind singura posibilitate prin care omul se poate împăca cu Dumnezeu, şi să aibă viaţă veşnică în sens temporal cât şi atemporal. Isus este şi Judecător (Fapte 10.42, 2 Timotei 4.8)”, fiindcă Dumnezeu a delegat judecata finală Fiului Său pentru a judeca lumea uni să primească binecuvântări veşnice sau pedeapsă eternă „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. (Matei 25:34),  şi „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! „ (Matei 25:41).

6). ISUS MIELUL LUI DUMNEZEU[25]Ioan 1:29  A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Dintre titlurile enumerate anterior, Domnul Isus este prezentat ca şi Mielul lui Dumnezeu, care face Ispăşirea păcatelor lumii întregi. Titlu de Isus Mielul lui Dumnezeu ne arată sacrificiul suprem al lui Isus pentru păcatele umanităţii, iar pentru a fi înţeles, trebuie să ne reamintim  profeţiile cu privire la venirea lui Cristos ca şi „ jertfă pentru păcat” (Isaia 53:10), şi faptul că întregul ritual al jertfelor aduse pentru păcat adus de evrei, a pregătit terenul pentru înţelegerea şi venirea lui Isus Cristos ca Jertfă şi Sacrificiu pentru păcat, oferit de Dumnezeu pentru a răscumpăra poporul Său (Romani 8:3, Evrei:10). Evreii sacrificau miei cu ocazia sărbătoriri Paştelui. Sărbătoarea  amintea de sacrificarea mielului de Paşti şi stropirea tocurilor uşilor cu sânge (în afară de prag,  Exod 12:11-13), care acum ne arată o imagine a lucrării de Ispăşire pe care Cristos a realizat-o pe Cruce. Cei care sunt al lui Cristos sunt acoperiţi de Sângele Lui, şi sunt protejaţi sub aspect spiritual de moarte. La poporul evreu exista şi un alt ritual era sacrificiu zilnic al unui miel pentru păcatele poporului (Exod 29:38-42), care în final arăta tot spre Ispăşirea făcută de Cristos. Isus a murit pe Cruce în perioada care a corespuns cu sacrificiul de seară adus în Templu. Poporul evreu era familiarizat cu sacrificiile pentru păcat, iar Isaia şi Ieremia le-au prorocit dinainte despre Cel care va veni şi va fi adus „ca un miel dus la tăiere” (Ieremia 11:19; Isaia 53:7) şi care a aduce răscumpărarea poporului Israel, acesta fiind Isus Cristos, dar în fapt s-a realizat Ispăşirea pentru întreaga lume. Din Noul Testament ştim că  plata pentru păcat este moartea  (Romani 6:23) şi că el ne desparte de Dumnezeu, singura speranţă este în Ispăşirea de pe Cruce realizată de Cristos, prin care cei care cred în El se pot împăca cu Dumnezeu. Acesta este Vestea Bună a Evangheliei care trebuie dusă tuturor oamenilor fiind o poruncă (Matei 28:18-20), iar Petru defineşte clar Ispăşirea făcută de Isus Cristos. „căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu” (1 Petru 1:18-21). Pentru a realiza Ispăşirea Isus  trebuia să aibă calitatea de Rob care sufere[26]. Acest aspect este prorocit de Isaia, robul lui Dumnezeu are un rol important pentru că va vesti lumii adevărul şi dreptatea în care sunt prinse toate popoarele, evreii şi neamurile care vor da slavă lui Dumnezeu ( Isaia 55: 1-6). Cel mai bine  Robul care sufere este descris în Isaia capitolul 53, în care se arată atât suferinţa dar se vesteşte şi biruinţa. Acest mesaj a influenţat poporul evreu. Noţiunea de Rob[27] care sufere din Isaia  este ce mai mare profeţie din „Tanah (Scripturile evreiești, Vechiul Testament) privind venirea lui Mesia al evreilor se găsește în capitolul 53 al profetului Isaia”. Profeţia a fost înţeleasă ca şi Răscumpărătorul care va veni  în Sion, iar  exemplu iudaismul tradiţional are diferite perspective asupra identităţii Robului. În Talmudul babilonian se  afirmă : „Mesia, care este numele Lui? Rabinii spun Învățatul lepros, și se spune «totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit…»” (Sanhedrin 98b). La fel se întâmplă şi în alte scrieri ca Midraș Rut Raba care spune : „O altă explicație (a versetului din Rut 2.14), El vorbește de Împăratul Mesia, «Vino aici», apropie-Te de tron, «și mănâncă pâine», care este pâinea Împărăției, «și înmoaie-Ţi bucata în oțet», aceasta referindu-se la pedepsele Sale, după cum este spus, «Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre”. Targum Jonathan este mai aproape de adevăr: „Iată Robul Meu Mesia va propăși; va fi înălțat, Se va ridica, și va fi extrem de puternic”. O altă sursă Zoharul spune că El a fost rănit pentru fărădelegile noastre» etc. … În Grădina Eden există un palat numit Palatul fiilor bolilor, în acest palat intră Mesia și convoacă toate bolile, toate durerile şi toate pedepsele Israelului, ele toate vin și se așează asupra Lui. Și dacă nu le-ar fi ușurat astfel de deasupra Israelului, luându-le asupra Sa, nu ar fi existat niciun om care să poată purta pedepsele Israelului pentru încălcările Legii, şi aceasta este ceea ce e scris: „Într-adevăr, El a luat asupra Lui bolile noastre.” Rabinul Moise Maimonide (RaMBaM) afirmă  cum sau „Care este modul în care va apărea Mesia… se va ridica unul despre care nimeni nu a știut mai dinainte și semnele și minunile pe care vor vedea că le face vor fi dovezi ale originii Sale adevărate; pentru că Cel Atotputernic[28], acolo unde ne spune părerea Lui cu privire la această chestiune, zice: «Iată că un om al cărui nume este Odrasla va odrăsli din locul lui…» (Zaharia 6.12) Și Isaia vorbește în mod similar despre timpul în care va apărea: fără tată sau mamă sau familie cunoscută, a venit ca un lăstar înaintea Lui, ca o rădăcină care iese dintr-un pământ uscat etc. … în cuvintele lui Isaia, când descrie felul în care împărații Îl vor asculta. În fața Lui împărații își vor închide gura; pentru că vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.” Din păcate Rabinii moderni din iudaism văd în persoana Robului care sufere întreg poporul Israel, pe Isaia însuşi, sau de unul dintre profeţii iudei. Dar Isaia ne vorbeşte despre Mesia aşa cum au înţeles şi rabinii de mai demult. Acest lucru este confirmat de sursa internă din Isaia 53. „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”. (Isaia 53:2) De asemenea deşi dinastia lui David va fi tăiată, din „butuc”, rămăşiţă, va răsări un lăstar nou care va fi Mesia cel promis. El a făcut o Ispăşire irevocabilă, absolută şi categorică. Textul ne vorbeşte despre o Persoană, nu mai multe care „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. (Isaia 53:4). El va fi zdrobit prin suferinţă, va muri şi va învia „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lu”i. (Isaia 53:10) Corespunzător cu afirmaţiile apostolilor iudei „Isus a murit pentru păcatele noastre, a înviat, s-a înălțat la dreapta Tatălui și acum slujește ca Marele Nostru Preot care ne curăță de păcat (Evrei 2.17, 8.1). Isus, Mesia al evreilor, este Cel pe care L-a prevestit Isaia”. Rabinul Moshe Kohen Ibn Crispin afirmă nu este de acord cu alţi rabini şi spune. „Această profeție a fost rostită de Isaia, la poruncă divină, cu scopul de a ne face cunoscut ceva despre natura viitorului Mesia, care va veni să elibereze Israelul, și despre viața Lui, la discreție, din ziua în care va veni, până la apariția Lui ca salvator, pentru ca, dacă se va ridica cineva pretinzând că este Mesia, să putem cugeta și căuta să vedem dacă observăm în el vreo asemănare cu trăsăturile descrise aici; dacă există vreo astfel se trăsătură, atunci putem crede că El este Mesia, neprihănirea noastră; dar dacă nu, nu putem crede acest lucru.” Referinţele interne ale textului sunt clare. Isaia 53:11  „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”. Din păcate există un atunci şi un acum, credinţă şi necredinţă” Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53:1)

7). ISUS CRISTOS MARE PREOT.[29] Evrei4:15-16, 5:1-14. Cele patru evanghelii de descriu viaţa şi lucrarea pe care Isus Cristos a făcut-o aici pe pământ. Cartea Evrei ne descrie lucrarea pe care Isus Cristos în face în cer. Isus Cristos în cer îndeplineşte trei mari funcţii ca Mare Preot, Rege şi Mijlocitor. În secţiunea de faţă vom privi pe Isus Cristos ca Mare Preot. Fiind sinceri cu noi înşine nu pute trăi o viaţă de credinţă prin forţe proprii ci dor împreună cu Cristos. Ştim că prin Întrupate Isus Cristos a fost om ca şi noi şi a fost ispitit de Satana. Presiunea ispitei a fost pe măsură, deci mai mare, dar Isus a făcut afirmaţia că „……..El n-are nimic în Mine”,   Ioan 14:30,  nu a cedat în faţa ispitei „ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. În schimb nu acelaşi lucru se poate spune şi despre noi, în care Satana mai are multe lucruri. Tocmai prin faptul că Isus nu a păcătuit  este necesar să ne apropiem de Domnul  având curaj şi fără de frică, de Tronul Harului, cu reverenţă respect şi închinare. Tronul Harului[30] a fost unul de judecată, iar acum este de îndurare de care avem nevoie fiecare dintre noi. Avem nevoie de Harul lui pentru că suntem nevrednici Tit 3:5: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,” Isus Cristos este Mare Preot, în acelaşi timp Capul Bisericii, dar şi Păstorul meu, aşa cum a afirmat şi David. Preoţia lui Cristos este superioară preoţiei leviţilor, aspect pe care poporul evreu îl cunoştea bine. Cristos are o slujbă întreită cuprinzând profet, preot şi rege în viitor. Aşa cum fiecare evreu trebuia să fie preot în casa lui tot aşa fiecare creştin trebuie să aibă acelaşi rol. Lauda şi rugăciunea este o parte din lucrarea unui preot, una ţine de ritual, cealaltă de latura emoţională, iar în faţa Lui trebuie să vii cu sinceritate. Numai aşa vom primi Harulu Lui pe care Cristos ni le poate oferii în calitate de Mare preot. În Evrei 5:1 ne este dată definiţia de Mare Preot, care trebuie să fie dintre oameni ca reprezentant înaintea lui Dumnezeu şi să fie acceptat de Domnul. Această slujbă nimeni nu o poate lua de unul singur ci este chemat şi rânduit de Dumnezeu (Evrei 5:4). Diferenţa dintre profet şi preot, este că Preotul este reprezentantul oamenilor pe când Profetul este reprezentantul lui  Dumnezeu înaintea oamenilor. Acum Isus Cristos este singurul Preot care ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. el mai îndeplineşte şi funcţia de  Mijlocitor, Avocat (Paraclet, 1 Ioan 2:1). Cristos este răbdător bun, indulgent cu creştinii fiindcă ştie că avem păcate şi din ignoranţă  (Lev 4:1-2),  sau din absenţa discernământului Prov 14:12 „ Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.”(Isaia 53:6).  Isus Cristos înţelege problemele noastre pentru că a fost om, a fost ispitit, dar nu a cedat în faţa ispitei. „Aaron era atins de o neputinţă a lui, pe când Hristos este atins de neputinţa noastră”, de aceea El, când facem un păcat ne ajută prin puterea Sa să ieşim din starea respectivă. Păcatul trebuie să fie mărturisit la modul concret „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9). Contrastul dintre preoţia lui Aron şi a lui Cristos este evidentă. Aron trebuia să aducă un taur ca şi jertfă pentru păcatele sale când intra în Sfânta Sfintelor, şi abia apoi avea posibilitatea să reprezinte poporul înaintea lui Dumnezeu, iar în cazul lui Isus Cristos acest lucru nu mai este necesar, El fiind Jertfa fără păcat. Nimeni nu îşi ia singur cinstea de a fi Preot ci este chemat de Dumnezeu. Tot aşa este şi cu Isus Cristos care  „nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” dar şi mai mult El era în planul lui Dumnezeu „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7). Cristos a fost Preot după rânduiala lui Melhisedec, care era „preot al Dumnezeului preaînalt”  Gen 14:19-20: „ Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20 Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate..”. Melhisedec este antetipul lui Cristos,  a fost rege al Salemului, nu ştim de unde vine, ori începutul şi sfârşitul zilelor, fiindcă nu are linie genealogică, pe când Isus este Alfa şi Omega. Crucea lui Isus a început de fapt din momentul în care realitatea Crucii a devenit clară pentru misiunea Sa de Ispăşire şi iese în evidenţă latura umană a lui Isus în momentul în care se ruga în Grădina Ghestimane. Mai există momente când se vede latura umană,  a plâns, la mormântul lui Lazăr, pentru Ierusalim, şi înainte de  a fi prins a rostit cuvintele „Facă­se nu voia mea ci voia ta.” După aceste lucruri şi prin ele, Ispăşirea pe Cruce  Moartea şi Învierea „…… a fost făcut desăvârşit”, iar mântuirea  oferită oamenilor este veşnică. Aici  se ajunge în în situaţia în care a fost numit d Dumnezeu „Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” Aceste  aspecte nu sunt uşor de înţeles, iar cei la care le scrie Pavel sunt greoi la pricepere, aşa cum sunt mulţi dintre creştinii de astăzi. Uneori trebuie să se ia „ abecedarul” credinţei, priceperii şi vieţii creştine de la început, şi se reîncepe cu lapte, pentru a se ajunge la maturitate spirituală. Statutul de copil în credinţă, nu este de dorit, mai ales ca şi o stare îndelungată fiind o ofensă la adresa numelui de creştin sau copil al lui Dumnezeu.  Doar credincioşii maturi au capacitatea de a deosebii binele de rău în viaţa de credinţă, în momentul când se iau decizii sau se fac acţiuni, care în mod categoric sunt urmate de consecinţe bune sau rele în spaţiu spiritual.

8). RĂSTIGNIREA LUI ISUS[31]Matei 27:45-56. Evenimentul  Răstignirii lui Isus Cristos a afectat întregul Univers, fără a se exagera ceastă afirmaţie. A fost o acţiune unică, ne-repetabilă şi nimeni nu este capabil de o asemenea Jertfă de ispăşire şi asemenea efecte în plan universal. Sus pe Cruce Domnul a făcut totul pentru mântuirea noastră, iar din acest punct de vedere  Jertfa este exhaustivă, completă în întregimea Ei,  nimic în plus şi nimic în minus. Şi astăzi sunt oameni care consideră pe Isus Cristos un impostor şi nimic nu face ca inimile necredincioşilor să vadă altceva. La Cruce aceea care trebuiau să recunoască identitatea lui Isus ca fiind Mesia, din contră îl batjocoresc cu excepţia de moment a tâlharului de pe cruce, care a beneficiat primul de mântuirea lui Cristos. În persoana tâlharului se vede un model de pocăinţă. (Luca 23: 39-43) În fapt şi fiind sinceri cu noi înşine toţi oamenii au nevoie de mântuire pentru că Pavel spune Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului personal faţă de Jerfa lui Isus Cristos şi a recunoaşte faptul că Jertfa este mijlocul de mântuite. Aşa a făcut şi tâlharul de pe cruce, apoi îi cere lui Cristos să-şi amintească de el când va ajunge în Împărăţia Sa, acesta fiind o dovadă de pocăinţă. Ne întoarcem la momentul[32] în care ostaşii l-au adus pe Isus să-l răstignească, Isus fiind obligat să-şi poarte Crucea de lemn, dar după o parte din drum a căzut, (loan 19:17),  iar soldaţii au obligat pe Simon din Cirena să o ducă mai departe, un privilegiu pe care nu suntem sigur că a fost înţeles de Simion. Femeile plângeau în uram lui Isus dar El le spune Luca 23:28  „Isus S-a întors spre ele şi a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri”. El a fost dezbrăcat de haina lui, „Iată ce spune Denney în această privinţă: „Singura viaţă perfectă care a fost trăită pe acest pământ a fost viaţa şi hainele pe care le-a purtat.” Acelui care nu a avut nici o avere, care nu a lăsat nimic decât pentru cămaşa fără cusătură. Aceasta era toată averea Lui”.  Locul răstignirii, „Golgota „craniu – în aramaică, Calvar- kranion în greacă”, nu a fost identificat ca şi loc precis până acum. Lui Isus i s-a oferit vin acru, amestecat cu fiere, care atenuează durerile, dar El a refuzat acest lucru. În momentul Răstignirii ucenicii nu erau prezenţi, Petru undeva pe aproape dar ştim că s-a lepădat, şi era prezent doar Ioan ucenicul preaiubit şi femeile. Nu avem o descriere a suferinţei lui Isus Cristos relatată de evanghelişti, dar o găsim relatată de Isaia cu 700 de ani înainte   „Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53:3). Nu credem că soldaţii au fost conştienţi de ceea ce făceau, nu era prima răstignire efectuată, dar Isus se roagă pentru ei şi pentru mulţime „Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”… Soldaţii împlinesc o prorocie… Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. (Luca 23:34).  Pe Crucea lui Isus s-a scris ACESTA ESTE ISUS, REGELE IUDEILOR ,cu versiuni diferite în evanghelii, preoţii s-au împotrivit dar Pilat nu a fost de acord şi aşa a rămas scrisă în trei limbi de circulaţie în ebraică, latină şi greacă (loan 19:19-22). Şi aceia care treceau pe acolo îşi bătea joc de el „Tu, care distrugi templul şi îl zideşti Ia loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”, acesta fiind un  limbaj al necredincioşilor.” E pertinent aici comentariul lui William Booth: „Ei au susţinut că ar fi crezut, dacă El s-ar fi coborât de pe cruce, în schimb, noi am crezut pentru că El a rămas pe cruce.” Preoţii spun un adevăr fără să realizeze adevărata menire a lui Isus Cristos „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!”. Liderii religioşi, tâlharii, mulţimea s-au unit împreună şi au hulit pe Dumnezeu. „De la ceasul al şaselea (adică amiază) până la ceasul al nouălea (ora 15) s-a făcut întuneric peste toată ţara Palestinei, dar şi în sufletul Său”.  În cele 3 ore de întuneric, se rezolva problema dintre Tată şi Fiu, aspect ascuns oamenilor. Isus strigă cu glas tare „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” moment în care Dumnezeu şi-a retras dragostea faţă de Fiu li l-a pedepsit pentru păcatele întregii umanităţi. El nu a venit să fie mântuit ci să mântuiască. „Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul”, mai precis El şi-a încredinţa Duhul în mâinile Tatălui. Atunci perdeaua dinăuntru Templului s-a rupt  de sus în jos, fapt care indică că fiecare credincios are intrare directă şi liberă la Dumnezeu, situaţie diferită de cea a credincioşilor din Vechiul Testament. Au mai fost şi alte evenimente, „mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat” şi s-au arătat în cetate. La fel sunt şi cele trei ore de întuneric, în care Dumnezeu  a ascuns acţiunile Sale de ochii oamenilor pentru că era ceva (o rezolvare) între Tată şi Fiu. De asemenea acolo era şi sutaşul care probabil conducea execuţia şi văzând evenimentele a exclamat „„Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Femeile îl plângeau pe Domnul Isus. Nici mulţimea nu rămâne indiferentă la moartea lui Isus  Luca 23:48  „Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors, bătându-se în piept”. Ucenicii s-au înspăimântat de Moartea lui Isus dar mai târziu s-au bucurat.  Ca să nu rămână Trupul lui Isus pe Cruce în timpul Sabatului, iudeii au cerut ca să fie zdrobite fluierele picioarelor, şi trupurile să fie luate de pe cruce. Când ostaşii ajung la Crucea lui Isus constată că El a Murit, iar un soldat roman îi străpunge coasta cu suliţa şi „a ieşit sânge şi apă”, împlinind prorocia din  Psalmul 34:20, de asemenea în escaton oamenii îl vor vedea. Apocalipsa 1:7  „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin”. În viaţa de credinţă  Pavel afirmă un lucru esenţial  „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). Urmează îngroparea lui Isus de către Iosiv din Arimateea, şi Nicodim cu acordul lui Pilat păzirea mormântului de către ostaşi la cerere liderilor religioşi evrei care se temeau  că va Învia eveniment care s-a şi întâmplat.

9). ÎNVIEREA LUI ISUS[33] Matei 28: 1-15. 6  Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul. Primii creştini în vestirea Evangheliei au pus un mare accent pe Învierea Domnului Isus Cristos. În mitologie au existat  şi alte feluri de înviere, dar nici una nu se compară cu Învierea Domnului Isus Cristos. Creştinismul afirmă despre Isus Cristos ca a murit cu adevărat şi a biruit Moartea prin Înviere, care nu se aseamănă cu nimic dintre religiile păgâne şi diferă în mod radical. Ideea creştină despre înviere se deosebea de credinţa iudeilor şi a grecilor, de aceea au râs de Pavel în Atena (Fapte 17:32). Evreii credeau că  valoarea trupului nu avea să se piardă prin moarte şi la înviere vor avea acelaşi trup (Apocalipsa lui Baruh 1:2). Creştinii credeau că  după  moartea la înviere trupul avea să vie transformat şi diferit în lumea viitoare.  (1 Corinteni 15:42 şi mai departe). Învierea în Vechiul Testament, este un subiect[34] puţin abordat şi există puţine lucruri care spun despre înviere. Credincioşii din Vechiul Testament se gândeau în general prea puţin la viaţa viitoare, erau preocupaţi de lucruri de moment şi puţini dintre ei percepeau cu adevărat dimensiunea spirituală a vieţii dincolo de moarte. În unele cazuri ei foloseau termenul de înviere cu referinţă la renaşterea naţională a poporului evreu  (Ezechiel 37). O referinţă  clară despre înviere o găsim în cartea lui Daniel  12:2  „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică”. Sunt şi alte locuri în care se vorbeşte despre înviere în Psalmul 16:10…, 49:14…, în Isaia 26:19  „Să învie, deci, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.”. În general avem puţine date despre înviere, iar popoarele păgâne ca egiptenii şi babilonienii aveau o doctrină despere înviere, iar sincretismul religios a descurajat evreii să formuleze o învăţătură în sensul acesta. În perioada dintre cele două Testamente,  ideea despre înviere s-a conturat mai mult. În timpul Domnului Isus încă nu s-a ajuns la un consens despre înviere, saducheii nu credeau aşa ceva, dar poporul evreu accepta deja ideea de înviere aşa cum am menţionat mai sus. Învierea în Noul Testament, se concretizează prin Învierea lui Isus Cristos. Avem trei cazuri de înviere menţionate în Noul Testament, acestea fiind,  fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain şi învierea lui Lazăr. Pe de altă parte Pavel spune despre Domnul Isus că este „pârga”, Cel dintâi care a Înviat. 1 Corinteni 15:20  „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi”. Acest lucru ne arată pe Isus Cristos ca şi stăpân asupra morţii, el profeţind Învierea Sa, după Răstignire şi Moartea pe Cruce. (Marcu 8:31, 9:31, 10:34), etc.  Învierea fiind de o are importanţă pentru că implică adevărul spus de Isus  Cristos. În evanghelii se relatează Învierea lui Isus Cristos, mormântul gol şi arătările de după înviere. Speculaţiile de altă natură cad pentru că au existat martori la Înviere 1 Corinteni 15:3  „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; 5  şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece”. Să nu uităm că predicare Evangheliei şi a Învierii lui Isus a avut repercusiuni asupra creştinilor, care au persecutaţi de către iudei şi romani în temniţe, sau alte forme iar  Ştefan, Iacov au fost executaţi, şi nimeni nu moare pentru o minciună. Iudeii ar fi făcut tot ce este posibil să găsească Trupul lui Isus, dar nu au reuşit pentru că a Înviat, acest fapt fiind o dovadă a Învierii.  De la câţiva martori a Învierii, s-a ajuns la 500 de persoane care susţin acest lucru. De asemenea trebuie să ţinem seama şi de transformarea credincioşilor, după evenimentul învierii, care înainte erau descurajaţi, ar apoi au fost gata să sufere închisoarea, să moară pentru Isus. Nici un om nu-şi asumă asemenea risc dacă nu este sigur pe ceva în cazul nostru pe evenimentul Învierii. Ei au fost gata să sufere persecuţia eklesială, naţională şi politică pentru Isus Cristos. Un alt aspect este închinarea în Biserica primară, au schimbat ziua de închinare în prima zi din săptămână, Duminica ţi celebrau Cina Domnului, ca o comemorare a morţii şi Învierii lui Isus Cristos, la fel ca şi Botezul care semnifică şi acest aspect Coloseni 2:12 „fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi”. Astfel învierea[35] a dat semnificaţi a tot ceea ce făceau credincioşii. Teoria leşinului sau a halucinaţiilor, cad pentru că halucinaţii se manifestă sub formă individuală, (nu 500 de persoane) şi continuă, dar ele au încetat când Isus s-a înălţat la cer. De asemenea miracolul în plan fizic nu se poate înlocui cu  miracol în plan spiritual. De asemenea teologi moderni neagă realitatea Învierii fizice, dar schimbarea din inima ucenicilor îi contrazice. Oamenii l-au cunoscut pe Isus, au trăit experienţe amare şi bucurie, în plus primele Scrieri arată că Isus a  Murit a fost îngropat  şi a Înviat  a treia zi după Scriptură. O dificultate  este de ordin moral, fiindcă dacă Isus nu a Înviat Dumnezeu a clădit Biserica pe o minciună, ceva ce nu se poate concepe şi este împotriva naturii Sale. Mormântul gol este o realitate care nu se schimbă, deşii şi atunci deja au existat credincioşi care nu credeau în Înviere  (2 Timotei 2:17), dar ei sunt percepuţi ca şi oameni „care s-au abătut de la adevăr”. Învierea este un fapt real Ioan 2:22  „Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus”. Învierea credincioşilor, se datorează tocmai faptului că Isus  Înviat din morţi. Prin faptul că Isus a Înviat, credinţa şi poziţia credincioşilor este că că acest eveniment atrage după el şi învierea credincioşilor Ioan 11:25  „Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” El face referire la acest lucru şi în alte pasaje din Scriptură cu privire la învierea credincioşilor în escaton. (Ioan 6:39-40, 44, 54). La fel şi apostolii au predica despre învierea din morţi Faptele Apostolilor 4:2  „foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi”Se fac şi alte referiri  de genul „ toţi mor în Adam tot aşa toţi vor învia în Cristos (1Corinteni 15:21……, 1Tesaloniceni 4:14). Şi Petru abordează problema învierii credincioşilor „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie (1Petru 1:3). Deci  învierea credincioşilor îşi are izvorul în Învierea lui Isus Cristos, pe care l-a Înviat Dumnezeu, Învierea fiind un act al Trinităţii.  Isus spune despre credincioşii care vor învia că „….. vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii (Luca 20:36). Învierea va fi un eveniment care se va aplica tuturor oamenilor dar pentru unii va fi binecuvântare, iar pentru alţii blestem veşnic „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29). De asemenea Scriptura ne vorbeşte despre  învierea trupului ca şi în cazul lui Isus Cristos Apocalipsa 20:13  „Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele……”,iar Pavel face referire la un „trup duhovnicesc” (1Corinteni 15:44), deci un trup nou care  va corespunde şi unui trup spiritual. Va fi o diferenţă mare între trupul fizic de acum, şi trupul pe care credincioşii îl vor avea după înviere. Trupul spiritual nu va putrezi, va fi glorios şi plin de putere (1 Corinteni 15:42 ….) şi de asemenea nu va exista căsătorie în Cer. Pavel afirmă faptul că trupurile noastre vor fi ca Trupul lui Isus Cristos după înviere „El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21) şi este suficient să ne gândim la Trupul lui Isus Cristos după Înviere şi felul în care s-a manifestat, s-a arăta şi a acţionat. Isus Cristos S-a putut limita la legile fizice din univers dar în acelaşi timp, fiind în acelaşi timp un Trup spiritual, care avea posibilitatea să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Învierea lui Isus Cristos.  Isus  s-a prezentat în Evanghelia după Matei ca  şi Rege  peste Împărăţia cerurilor, fapt care le spunea evreilor că este Mesia Acela care urma să vină şi pe care evreii îl aşteptau. Pavel defineşte Evanghelia cu privire la Cristos, că a Murit pentru păcate şi a Înviat 1 Corinteni 15:3  V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Acesta este esenţa Evangheliei şi stâlpii creştinismului, care înseamnă mântuirea omului. Prin Înviere Isus Cristos[36] a demonstra că este Fiul lui Dumnezeu. Nici o altă religie nu revendică acest lucru şi se arată moartea liderului care a întemeiat-o, iar zeităţile false se aseamănă izbitor cu caracterul oamenilor. „Scofield  prezintă o cronologie a evenimentelor de după Înviere, care se apropie de adevăr chiar dacă relatărilor evangheliştilor diferă puţin. Avem trei femei care merg la mormânt Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome, şi alte femei pentru îmbălsămarea corpului lui Isus. Piatra de la gura mormântului este dată la o parte şi Maria Magdalena se întoarce să dea de ştire ucenicilor. (Luca 23:55-24:9 şi Ioan în primele versete din capitolul 20). Maria mama lui Iacov şi Ioan vin la mormânt şi văd pe cei doi îngeri. Petru şi Ioan anunţaţi de Învierea lui Isus ajung la mormânt, privesc şi cred şi se întorc în grabă (Ioan 20:3-10). Maria Magdalena se întoarce la mormânt şi îl confundă pe Isus cu grădinarul. Maria mama lui Iacov şi celelalte femei se întâlniseră cu îngerul (Marcu  16 şi Luca  24) pornesc mesajul şi merg să se întâlnească cu Domnul Isus (Matei în cap. 28, versetele 8-9 şi 10)”. Apariţii de după Înviere sunt: „În prima zi Domnul s-a arătat Mariei Magdalena, femeilor, lui Petru şi  ucenicilor care mergeau pe drumul către Emaus, iar seara tuturor apostolilor Toma fiind absent. După opt zile s-a arătat iarăşi apostolilor dar şi Toma era cu ei. În Galileia se arată celor şapte ucenici care pescuiau la marea Tiberiadei, iar pe munte s-a arătat ucenicilor şi la alte 500 de persoane. În Ierusalim şi în Betania s-a arătat lui Iacov şi celor unsprezece. De asemenea se arată lui Saul pe drumul către Damasc, şi în Templul de câteva ori, lui Ştefan în afara Ierusalimului şi lui Ioan când era exilat în insula Patmos”, acesta fiind o perspectivă concentrată a arătărilor Donului Isus după Înviere. Cei care au rămas credincioşi Domnului Isus, l-au văzut,  în primul rând femeile „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii”, dis – de- dimineaţă, se grăbeau la mormântul lui Isus, pentru al „întâlni” îmbălsăma. Acolo le aşteaptă o surpriză, o bucurie neașteptată, o plăcere, pentru că s-a făcut un cutremur mare de  pământ, piatra a fost dată la o parte şi un Înger al Domnului a stat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. (Matei 28:3). După Înviere Isus nu a mai fost limitat de spaţiu şi timp, iar motivul evenimentelor descrise mai sus, înlăturarea pietrei, era pentru ca omenii să constate Învierea. Înfăţişarea îngerului şi faptul că piatra a fost dată la o parte a provocat panică între ostaşii care îl păzeau. „au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi. Ostaşii romani erau bine pregătiţi, disciplinaţi, neînfricaţi o armată care cucerea lumea, pe când femeile în contrast erau neajutorate, dar ele nu se tem şi vorbesc cu îngerul. Aici este vorba despre credinţă, pe care ostaşii romani nu o aveau.  În conversaţie sunt încurajate de înger „ nu vă temeţiştiu pe cine căutaţi, nu este aici, a Înviat, veniţi să vedeţi” Ele l-au căutat pe Cristos şi nu s-au temut, iar acum sunt trimise de înger să ducă vestea Învierii mai departe, să spună ucenicilor şi le spune unde îl vor întâlni pe Isus Înviat. Îngerii vin şi spun mesajul învierii credincioşilor care la rândul lor trebuie să-l ducă mai departe. Femeile îndeplinesc porunca îngerului care le spune să nu le fie frică, dar teama lor era de altă natură. Ele nu se temeau de soldaţii romani ci era frica în faţa unui fapt măreţ care este Învierea lui Isus Cristos, era teama că nu este ceva real, că poate fi un vis şi se trezesc la realitate, dar primesc asigurări din partea îngerului că totul este adevărat. Sentimentele femeilor erau  amestecate  frică şi bucurie, ele merg să dea de veste ucenicilor. Sunt întâmpinate de Isus care le spune „Bucuraţi-vă!” iar ele i s-au închinat. Isus le spune femeilor să meargă în Galilea unde se va întâlni cu ucenicii. Practic toţi au avut emoţii multiple la vestea Învierii Domnului Isus Cristos. Urmează un episod ruşinos din partea iudeilor şi a romanilor care anunţaţi de străjeri care mituiesc soldaţii care l-au păzit să spună o minciună, şi anume că trupul lui Isus a fost furat de către ucenici, credinţă care se păstrează şi astăzi  la poporul evreu. Pentru ucenici Învierea Domnului Isus a fost un prilej de bucurie, dar pentru iudei minciuna trebuia adusă mai departe şi s-a concretizat mai târziu prin prigonirea creştinilor. Dacă Isus ar fi rămas în mormânt evreii s-au fi simţit în siguranţă, dar starea lumii este de nesiguranţă tocmai  prin faptul căci că credinţa sau credinţele lor se bazează pe minciună.

10). CONCLUZII. După neascultarea lui Adam şi Eva de porunca Domnului, ei sunt alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu şi din grădina Eden, fiind în acelaşi timp blestemaţi pentru răzvrătirea lor. O componentă a blestemului era moartea atât fizică cât şi spirituală, iar pe ce trecea timpul oamenii s-au înmulţit pe faţa pământului timpul trecea, iar ei ştiind despre blestem ”…… căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce,” (Geneza 3:19) s-au gândit când vor murii. În perioada aceea este cel mai probabil că a apărut primul calendar.   Biblia ne vorbeşte despre descendenţii lui Cai, care s-au abătut de la Calea Domnului şi urmaşii lui Set care au început să cheme pe Domnul Geneza 4:26  „Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”. Dar trebuie să ne aducem aminte de promisiunea din Geneza 3:15 „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul”, şi de atunci Satana  a dus o luptă acerbă împotriva a tot ce se naşte din femeie, ştiind că din ea se va naşte cel care îl va învinge. Şi pe linia lui Cain, deşii oamenii nu credeau în Dumnezeu, nu se împăcau cu gândul că dincolo de moarte nu mai este nimic pentru că Dumnezeu a lăsat în om „gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11) şi au căuta surogate, zeităţi false, etc.  Istoria se derulează mai departe, Dumnezeu alege un om pe Avram din care descinde poporul ales, evreii care îl aduc pe scena istoriei pe Unsul, Mesia Cristosul, promis de către Dumnezeu prin proroci. Evanghelistul Matei îl prezintă pe Isus Cristos ca şi Mesia cel promis evreilor. Astfel el foloseşte arborele genealogic de la Isus la David, la Avraam. Dar evreii din timpul lui Isus doreau un „Mesia” în termeni umani, şi îl resping pe Isus ca fiind adevăratul Mesia şi îl ucid pe Cruce fără să-şi dea seama că acest fapt este şi în planul lui Dumnezeu, pentru ca şi neamurile să primească mântuire. În Evanghelia după Matei Isus Cristos este prezentat ca şi Rege, iar în capitolele 5-7, ne este prezentat cum trebuie să fie cel care face parte din Împărăţia Cerurilor. Bineînţeles sunt şi alte aspecte prezentate în această Evanghelie. Creştinii sărbătoresc Învierea Domnului Isus Cristos, la sărbătoarea Paştelui prin care se comemorează Moartea şi Învierea Domnului Isus Cristos. Semnificaţia Paştelui iudaic diferă de  semnificaţia pe care o dau creştinii aceluiaşi cuvânt. În iudaism Paştele semnifică o sărbătoare naţională a raportată la ieşirea poporul evreu din Egipt, purta numele de PESAH, începea în 14 Nisan, iar ca şi ritual religios el diferă puţin la evrei din Israel faţă de evreii din diaspora. Esenţa sărbătorii este eliberare şi se ţinea conform calendarului religios care diferea de cel civil. Oricum sărbătoare se ţinea într-o  atmosferă de bucurie, în care se cântau imnuri, se citea din Tora, se stătea la masa de Paşti, iar evreul nu intra oricum în bucuria sărbătorii ci de făcea un ritual de curăţire. Sărbătoarea ţinea mai multe zile şi era una din cele trei sărbători care implica venirea fiecărui evreu la Ierusalim. În creştinism se comemorează Moartea şi Înviere lui Isus Cristos, ca Fiu al lui Dumnezeu,  Moartea pe Cruce şi Înviere  lui Isus Cristos sunt stâlpii credinţei creştine. Creştinii au mutat ziua de sărbătoare în prima zi din săptămână care este Duminica, în cinstea acestui eveniment. Înainte de Paşti se sărbătoreşte Intrarea lui Isus în Ierusalim în duminica Floriilor, apoi urmează Săptămâna Mare, şi se intră Duminica în ziua de sărbătoare a Învieri Domnului Isus. Paştele creştin ţine de la momentul Învierii până la Înălţarea la Cer. În afara evenimentelor comemorate cu suport biblic, mai există şi tradiţia bisericii, cu precădere accentuată la bisericile tradiţionale, dar parţial şi la bisericile Protestante şi Neoprotestante, care se manifestă prin mese îmbelşugate, „lumina sfântă” ouă roşii, mâncăruri tradiţionale, pască, cozonac, drob, etc care diferă de la o zonă la alta, sau în funcţie de confesiune. Datorită păcatului făcut de om cineva trebuia să plătească un preţ de sânge, acest lucru fiind decretat de Dumnezeu. Acest fapt ne arată gravitatea păcatului, incapacitatea omului de a se salva singur din faţa mâniei lui Dumnezeu, dar şi preţul foarte mare prin care am fost răscumpăraţi Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Încă înainte de Sinai au fost oameni care au adus jertfe de animale lui Dumnezeu, un exemplu fiind Iov. Ispăşirea devine şi mai clară după poruncile pe care le dă Dumnezeu poporului evreu în cadrul Legământului de la Sinai prin jertfele de ispăşire aduse pentru păcate de poporul evreu prin întreg sistemul preoţesc şi sacrifical poruncit de Dumnezeu poporului Său în cărţile Exod Levetic, Numeri şi Deuteronom. Toate aceste jertfe erau aduse în contul Jertfei care urma să vină, Unsul, Cristosul, Mesia, Mielul pentru Jertfă. Ispăşirea în Noul Testament este realizată efectiv de Cristos care este bine punctat de Ioan „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Există câteva aspecte care ies în evidenţă, ca dragostea lui Dumnezeu faţă de lume, Jertfa care a fost necesară pentru  plăti preţul păcatului, faptul că Jertfa lui Cristos a fost reprezentativă pentru întreaga rasă umană în faţa lui Dumnezeu, având şi efectul scontat, şi a avut un rol de substituţie, fiindcă în mod efectiv Isus Cristos a murit în locul nostru. Dacă în Vechiul Testament animalele aduse ca şi jertfă erau victime, nu aşa a fost în cazul lui Isus Cristos, care a acceptat să facă această Jertfă pentru păcatele omenirii.  De la Lege, s-a trecut la Harul lui Dumnezeu Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”, dar de fapt şi Legea a fost dată tot prin Har. În cartea Evrei Cristos ne este prezentat mai presus ca şi superior profeţilor, al îngerilor, lui Moise, preoţiei levitice, Marelui Preot, Cristos fiind Marele nostru Preot veşnic, după rânduiala lui Melhisedec, fiind superior Templului printru-un legământ mai bun, fiind bazat pe făgăduinţe mai bune. Noul Legământ este superior Vechiului Legământ, Jertfa era mai bună, eternă şi avea un caracter universal. Prin El avem intrare liberă la Tatăl. Există diferite teorii despre Ispăşire, dintre care Teoria Substituţiei Penale, este cea mai aproape de adevăr, având cel mai bun suport biblic. Nu trebuie că uităm faptul că Dumnezeu este Duh, dar se prezintă în Scriptură şi ca o Persoană, El se descopere pe paginile Bibliei şi nu poţi fragmenta adevărul biblic după propria dorinţă, fiindcă o Persoană este un  tot, care nu se poate diviza, greşeală în care cad multe confesiuni sau credincioşi, care cad în aceste capcane doctrinale.  Noi ştim din Biblie căci Isus Cristos este o Persoană care face parte din Trinitate, fiind egal cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt în esenţa Lor. El a intrat în lume prin naşterea din fecioară de bună voie, s-a Supus Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt. El a fost om şi Dumnezeu în acelaşi timp, cele două naturi, umană şi divină fiind absolut necesare pentru salvarea omenirii din păcat. O divinitate nu avea posibilitatea să moară şi a trebuit să fie Întrupat ca să poată muri, pe de altă pateu moartea unui simplu om nu are nici o valoare din punct de vedere al Ispăşirii sub aspect mântuitor. Astfel Moartea lui Isus Cristos a  fost reală şi a plătit preţul păcatului, fiind în planul lui Dumnezeu. Moartea Lui a fost ispăşitoare, de împăcare, răscumpărătoare şi înlocuitoare. Învierea a fost un act al Trinităţii. Fapte 2:24  „Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. Prin Înviere Cristos a validat sacrificiul pentru păcat, se dă valoarea predicării Evangheliei, a credinţei şi a mântuirii. După Înviere Isus s-a arătat credincioşilor, apoi s-a înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui, având funcţie de Rege, Mare Preot şi Mijlocitor. Au fost numeroase profeţii mesianice despre Isus Cristos, care s-au împlinit în El, dintre care reamintim faptul că El este Uns şi Veşnic, Fiul lui Dumnezeu, moare în locul nostru, va fi Răstignit, Înviază dintre morţi, şi Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu.  De asemenea dintre Numele şi Titlurile Isus Cristos se pot reaminti Fiul Omului, Hristosul,Preot, ROBUL Unsul, Leul, Mielul lui Dumnezeu   Mesia, Răscumpărător, Mijlocitor,  Mare Preot, Alfa si Omega Calea, adevărul, Viața etc, nume şi titluri care definesc caracterul şi natura lui Isus Cristos. Isus Cristos a venit ca Miel pe acest pământ  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). El este descris cel mai bine de Isaia în cap 53  şi ne prezintă imaginea lui Isus Cristos pe Cruce. Cei care sunt ai lui Cristos sunt spălaţi şi curăţiţi de păcate prin Sângele care a curs pe Cruce, şi scăpaţi de moarte spirituală. Dumnezeu a decretat că „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23), noi avem salvare prin Jertfa lui Cristos. Pentru îndeplinirea acestei condiţii Cristos trebuia să fie şi Robul care sufere prezentat tot de prorocul Isaia „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”.(Isaia 53:2). Tot în Isaia ca  sursa internă se afirmă „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. (Isaia 53:4) El va fi zdrobit prin suferinţă, va muri şi va învia „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…” Isaia 53:10). În cartea evrei Pavel face corespondenţa necesară Evrei 9:13  „Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Ne întoarcem la Isaia care continuă  53:11  „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”. În acest caz situaţia creştinului este complet schimbată „Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică” (Romani 6:22) şi nu există cale de mijloc. Din nefericire omul fiind o fiinţă liberă, există un atunci, şi un acum, credinţă şi necredinţă, iar cei mai mulţi oameni merg la pierzare veşnică. Isus îndeamnă omenirea spre calea mântuirii. Matei 7:13 „Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea”. În calitate de Mântuitor reţinem dintre titlurile lui Cristos acelea de Împărat, Mare preot şi Mijlocitor. Unul dintre atribuţiile lui Cristos este acela de Mare Preot, care face o slujbă sus în cer înainte făcând lucrarea pe pământ prezentată de evanghelişti. Noi nu avem posibilitatea de a ne trăi credinţa prin forţe proprii şi chiar Isus afirmă acest lucru Ioan 15:5  „Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Din această cauză avem nevoie de un Mare Preot sus în cer care să mijlocească pentru noi. Este necesar să ne apropiem de Tronul Harului, ca să primim îndurare, având curaj dar în acelaşi timp cu respect şi smerenie fiindcă „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, (2 Timotei 1:9). Isus Cristos este Capul Bisericii, dar în acelaşi timp, mântuitorul meu personal, dar şi Păstorul meu, afirmaţie făcută de David, astfel că Preoţia lui Cristos se desface ca şi o umbrelă, atemporală peste întreaga omenire. Statutul de Mare Preot este dat de Dumnezeu şi nimeni nu şi-l poate lua singur Evrei 5:4  „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron”. Acelaşi lucru îl afirmă Biblia despre Isus Cristos „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7). Isus ne înţelege problemele pentru că a fost om ca şi noi, dar nu a cedat în faţa ispite, dar trebuie să ne mărturisim păcatele la modul concret. Numai atunci se poate aplica următorul verset „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Azi de multe ori şi în dreptul multor credincioşi trebuie să reia abecedarul credinţei să bea lapte şi după aceea se poate ajunge matur spiritual. Acest lucru se vede în viaţa noastră de credinţă. Un moment crucial a fost Răstignirea, lui Isus pe Cruce, un eveniment care a afectat universul întreg. A fost o acţiune unică şi irepetabilă în istorie, Cristos a împărţit istoria umanităţii în două, B.C şi D.C. Jertfa a fost unică şi suficientă, şi este exaustivă.  Deşi la cruce ar fi trebuit să fie recunoscută identitatea lui Mesia Isus Cristos, necredincioşii îl percep ca şi pe un impostor cu puţine excepţii. Tâlharul de pe cruce „Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” (Luca 23:42) şi sutaşul roman, „cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”, îi recunosc identitatea, şi mulţimea în momentul morţii lui Isus, dar ceilalţi îl batjocoresc, haina Sa este trasă la sorţi de ostaşii romani, a avut pe cap o coroană de spini, i s-a oferit în loc de apă un amestec de vin acru şi fiere trecătorii au râs de El. Ucenici au fugit, Petru s-a lepădat, şi doar Ioan şi femeile au asistat la răstignire. Descrierea suferinţei lui Cristos nu o fac evangheliştii ci prorocul Isaia în capitolul 53, „îţi întorceai faţa de la El”, moarte lui în nici un caz nu a fost una glorioasă. Liderii religioşi din timpul acela, mulţimea însetată de sânge, ostaşii, trecătorii au hulit pe Dumnezeu. Pe cruce au scris INRI, în trei limbi de circulaţie internaţională. Isus Cristos înainte de moarte strigă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit”, apoi „Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul”. În acel moment s-au petrecut câteva evenimente dintre care amintim un mare cutremur de pământ, cele trei ceasuri de întuneric, şi perdeaua din Templu din Sfânta Sfintelor, s-a rupt de sus în jos. Pământul, creaţia s-a cutremurat, în momentul în care Creatorul, cel care susţine viaţa a murit, iar prin faptul că s-a rupt perdeaua din Sfânta Sfintelor, din acel moment fiecare om care crede şi se pocăieşte  are intrare liberă la Tatăl. În cele trei ore de întuneric era o rezolvare între Tată şi Fiu, şi Dumnezeu a ascuns acest lucru de ochii oamenilor. La început ucenicii s-au temut prin faptul că Isus Cristos  murit dar după Înviere s-au bucurat.  Mai târziu Pavel într-un anume mod,  la nivel uman se identifică cu Isus Cristos „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20) Tot prin Pavel  care este iluminat de Duhul Sfânt se reaminteşte faptul că Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” sau Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. (Romani 11:32). Astfel  toţi oamenii au nevoie de Jertfa de Ispăşire a lui Cristos, iar cei care cred recunosc starea de păcat şi faptul că doar prin Sângele Mielului pot fi mântuiţi pentru a intra în Împărăţia Cerurilor. După Moartea lui Isus Iosiv din Arimateea cere voie lui Pilat şi Isus Cristos este îngropat, iar iudeii cer ca mormântul să fie păzit. După trei zile Isus este Înviat din morţi aşa cum au spus Scripturile „Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul”. Creştinismul primar în vestirea Evangheliei punea un mare accent pe Înviere lui Isus Cristos. Nimic de religiile păgâne nu se compară cu Învierea lui Isus. Credinţa în înviere în Vechiul Testament era un subiect mai puţin abordat, fiind preocupaţi mai multe de timpul prezent, fără o învăţătură clară despre înviere, ea fiind de multe ori raportată la renaştere naţională. Există o referinţă clară despre învierea morţilor în cartea lui Daniel, mai puţin în Psalmi şi în Isaia, unde versetele sunt interpretabile. Pe timpul lui Isus ideea de înviere era acceptată cu excepţia saducheilor, dat fără o claritate a conceptului. În Noul Testament lucrurile se schimbă radical prin lucrarea şi Învierea lui Isus Cristos. El este Cel dintâi  care a Înviat. 1 Corinteni 15:20  „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi”, Cristos fiind stăpân şi peste moarte. În evanghelii se arată mormântul gol, apoi Isus se arată ucenicilor după Înviere timp de 40 de zile până la Înălţarea la cer. Credibilitatea Învieri se datorează martorilor oculari care l-au întâlnit pe Isus după Înviere dar şi transformarea care s-a produs în inimile lor, fiind gata să  sufere prigoană şi să moară pentru El fapt care s-a şi întâmplat. De asemenea în închinarea din Biserica primară, dintre ritualurile de închinare Cina şi Botezul comemorează Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Învierea a dat sens predicări Evangheliei şi semnificaţie în viaţa credinciosului.  Teorii de genul leşinului, sau halucinaţii, nu au un suport real. Avem şi o dificultate de ordin moral fiindcă dacă Cristos nu a Înviat, Dumnezeu a clădit Biserica pe un neadevăr, ceea ce este împotriva naturii Sale. Învierea este un fapt real „când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus”.  Am afirmat conform Scripturii că Isus este „pârga celor adormiţi”, iar învierea credincioşilor este posibilă datorita faptului că Isus a Înviat din morţi. Ioan 11:25  „Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”. aceeaşi poziţie o au ucenicii apostolii  Pavel şi Petru, care percep învierea credincioşilor în escaton într-un trup fizic dar şi într-o dimensiune spirituală un trup ca al lui Cristos. Trupul spiritual nu va putrezi, va fi glorios şi plin de putere şi se va manifesta în primul rând sub aspect spiritual, iar cei care vor învia pentru viaţă veşnică  „vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Evenimentul învierii se aplică la toţi oameni, dar după judecată vor primi destine diferite, moarte sau viaţă veşnică.  Prin Înviere Isus Cristos a primit confirmarea că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi că a fost fără păcat. Esenţa Evangheliei, stâlpii religiei creştine sunt Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. După Înviere  se poate prezenta ca şi o cronologie evenimentelor şi a arătărilor lui Isus. Avem trei femei care merg la mormânt Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome, şi alte femei pentru îmbălsămarea corpului lui Isus. Piatra de la gura mormântului era dată la o parte şi Maria Magdalena se întoarce să dea de ştire ucenicilor, Maria mama lui Iacov şi Ioan vin la mormânt şi văd pe cei doi îngeri. Petru şi Ioan anunţaţi de Învierea lui Isus ajung la mormânt, privesc şi cred şi se întorc în grabă. Maria Magdalena se întoarce la mormânt şi îl confundă pe Isus cu grădinarul. Maria mama lui Iacov şi celelalte femei se întâlniseră cu îngerul  primesc mesajul de la îngeri şi merg să se întâlnească cu Domnul Isus. El se arată  în prima zi Mariei Magdalena, femeilor, lui Petru, celor doi ucenici pe drumul către Emaus, iar seara apostolilor Toma fiind absent. La o altă întâlnire se arată din nou fiind şi Toma prezent moment în care o mărturisire de credinţă. Ioan 20:28  „Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” În Galileia  se arată la şapte ucenici care se aflau la pescuit, iar pe munte se arată ucenicilor şi altor 500 de persoane. În Ierusalim şi în Betania s-a arătat lui Iacov şi celor unsprezece. Se arată lui Saul pe drumul către Damasc, şi lui Ştefan în momentul când este martirizat, de asemenea lui Ioan când este exilat în insula Patmos. Femeile nu s-au temut de ostaşii romani care „au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi.” ci de evenimentul în sine, care era măreţ, neaşteptat,  producea şi teamă sfântă dar şi bucurie. Cristos nu mai era limitat de timp sau spaţiu şi ele se duc să spună ucenicilor. Pe drum Isus se întâlneşte cu ele şi le îndeamnă la o stare de bucurie, iar femeile i se închină. Iudeii mituiesc pe străjeri pentru a spune că Trupul lui Isus a fost furat de ucenici lucru crezut de către evrei şi astăzi. Prin faptul că nu i-u găsit Trupul, minciuna s-a propagat mai departe creştinii fiind prigoniţi. Pavel defineşte Evanghelia şi în termenii Învierii lui Isus Cristos „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; (1Corinteni 15:3-4), şi Evanghelia este prezentată şi în alte versete. Sentimentele ucenicilor sunt de confuzie,  ei erau uimiţi, nu le venea să creadă, ei  au fost zdrobiţi de evenimentul Răstignirii  şi  au fost surprinşi de Înviere. De asemenea nu au înţeles deplin, nu s-au aşteptat la moartea şi învierea lui Cristos. Există implicaţii ale doctrinei despre Înviere cu semnificaţia Cristologică. Dacă Cristos nu a înviat credinţa este zadarnică. Evanghelia este o veste bună prin faptul că Dumnezeu şi-a trimis Fiul să moară pentru noi şi să fie Mântuitorul nostru, iar dacă nu a Înviat se pierde garanţia mântuirii şi ea nu a fost realizată.  Învierea lui Cristos este asociată cu mântuirea oamenilor  şi prin El suntem socotiţi neprihăniţi. Pavel doreşte să cunoască pe Cristos şi „puterea învierii Lui”, el vede că aceiaşi putere care l-a Înviat pe Cristos din morţi va lucra la învierea şi puterea credincioşilor. Învierea este importantă[37] pentru că ne arată puterea lui Dumnezeu,  este o dovadă şi o mărturie pentru învierea oamenilor, dacă nu ar fi Înviat Cristos tot ceea ce înseamnă viaţă cretină este golită de sensul ei, dar Cuvântul lui Dumnezeu este o garanţie a adevărului, iar credincioşii adevăraţi au fost martiri în toate timpurile. Dumnezeu este Duh şi cine se închină lui trebuie să o facă în Duh şi Adevăr, dincolo de aspectul confesional sau religios  Pe de altă parte Învierea lui Isus Cristos este un triumf glorios asupra morţii, iar cei care cred în Isus  Cristos, urmează să aibă viaţă veşnică.

11). BIBLIOGRAFIE:

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghel…

Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT ,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghel…

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul…

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-…

O scurtă mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

Sait http://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Isus-numele.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Mielul-D…

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/robul-care-suf…

Comentariu biblic la Noul Testament William Mac Donald

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere…

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/importanta-inv…

Ardelean Viorel


[1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Ardelean Viorel

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghel…

[8] Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghel…

[10] Dicţionar Biblic pag 814-815

[11] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

[12] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul…

[13] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

[14] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasir…

[15] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasir…

[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasir…

[17] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasir…

[18] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-…

[19] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-…

[20] O scurtă mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[21] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[22] Sait http://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui-isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

[23] Sait http://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui-isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

[24] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Isus-numele.ht…

[25] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Mielul-D…

[26] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul…

[27] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/robul-care-suf…

[28] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul…

[29] Sait Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[30] Sait Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[31]  Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[32] Comentariu biblic la Noul Testament William Mac Donald

[33]  Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere…

[34] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere…

[35] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere…

[36] [36]  Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[37] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/importanta-inv…

 

Botnita imputita”. Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, prezenta la reuniunea gruparii „Anti-botnita”

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, a fost invitata speciala la o reuniune a grupului care a organizat mitingul „Anti-botnita” de acum o saptamana din Piata Universitatii. Grupul sustine ca purtarea mastii de catre elevi este o manifestare „totalitara”.

Pretextul reuniunii a fost o dezbatere intitulata „Scoala, incotro?”. La dezbatere au participat insa chiar organizatorii mitingului delirant de acum o saptamana: Iulian Capsali, Dan Chitic, avocata Diana Iovanovici Sosoaca si Andrei Severin.

Ecaterina Andronescu a stat chiar langa avocata Diana Iovanovici Sosoaca.

Avocata Diana Iovanovici Sosoaca a sustinut acum o saptamana ca, prin masurile anti-coronavirus, se urmareste „distrugerea” poporului roman, care „are cele mai mari inventii din lume”.

„Suntem condusi de cea mai mare masa de criminali ai unui popor, cei care au instituit teroarea, genocidurile. De ce credeti ca ne vor distrusi? Uitati-va cine are cele mai mari inventii din lume? Poporul roman! Datorita romanilor nostri exista continuitate pe acest pamant unde s-a nascut civilizatia lumii. Noi suntem poporul!

Rusine bucurestenilor care stau in casa! Au venit fratii nostri din celelalte orase. Va e frica ca o sa va amenze? O sa muriti amendati si prosti”, a strigat Iovanovici.

„Un secretar de stat care este principalul terorist al Romaniei ne-a intezis mitingurile”, a mai spus avocata. Multimea a scandat „Arafat, arestat!”, „Arafat condamnat pentru sangele varsat”.

„Am salvat oameni din spitale cu un simplu telefon. Cum dracu sa ma multiplic, ca v-as scapa de toti teroristii astia”, a mai strigat avocata.

Fotografii de la reuniunea negationistilor au fost postate pe Facebook de Adrian Severin.

Iata ce spunea Capsali inainte de mitingul din Piata Universitatii:  „Modul scelerat in care sunt tratati copiii la scoala, tot acest angrenaj al fricii, dezgustul pe care l-au sadit copiilor pentru scoala, mizeria pe care o respira 6-7 ore cu botnita imputita la gura tintuiti in bancile cu ‘pepsiglas’, cu geamurile inchise, fara sa aiba voie sa se ridice din banci in timpul pauzei, sa-si manance sandvisul, au transformat scoala intr-un cosmar penitenciar in care se face reeducarea globalista!”.

 

https://www.aktual24.ro/botnita-imputita-senatorul-psd-ecaterina-andronescu-prezenta-la-reuniunea-gruparii-anti-botnita/

 

Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia…

 

PSD = ciuma rosie = mafiaDupă ce au ajuns la putere în decembrie 2016, votaţi fiind de 18 % dintre românii cu drept de vot, neocomuniştii, securiştii, hoţii şi mafioţii din PSD s-au pus pe modificat legile justiţiei în favoarea corupţilor, eliberând din puşcării mii de criminali şi violatori, care au realizat că pot ucide şi viola fără probleme în ţara condusă de ciuma roşie.

Unii ar putea spune, nu fără temei, că prezenţa puşcăriaşului Liviu Dragnea în fruntea PSD a fost cauza principală a acestor tragedii pentru România şi români. Din păcate, nu este deloc aşa. După decembrie 1989, ciuma roşie pe stil nou a făcut mereu şi mereu din România paradisul corupţilor, al infractorilor în general. Pentru a putea ei fura, mafioţii din PSD au avit mereu grijă să politizeze justiţia, să-i facă scăpaţi pe cei care încalcă legea, să guverneze în folosul unei minorităţi infracţionale, nu în folosul României şi mai ales al viitorului ei. Iată, mai jos, un alt exemplu, din 2004, despre cum se poate da cu jula în mod “cinstit”.

“Dacă toţi fură de la stat, eu de ce să nu fur, că doar nu-s mai prost!?” Vă amintiţi, era unul dintre principiile de bază ale epocii comuniste.

Acum, când de la stat nu prea mai e de furat, s-a schimbat treaba: cine fură de la particulari, nu numai că-i deştept, dar e şi “de bună-credinţă” (conform PSD – n.m.)! Adică e un hoţ onest, respectabil.

Iar acesta nu mai este doar un principiu, ci literă de lege. Şi cum era normal, legea a apărut în orânduirea celui mai cinstit dintre români, l-am numit aici pe săracul Iliescu.

Legea iliescomunistă 112/1995 prevede că foştii proprietari de imobile confiscate (de către comuniştii pe stil vechi – n.m.) nu-şi pot recupera casele, dacă statul le-a vândut unor inşi ce sunt de bună-credinţă.

Buna-credinţă însemnând în această situaţie faptul că respectivii indivizi nu au ştiut că vor cumpăra o locuinţă asupra căreia statul român nu are titlu de proprietate şi nici că imobilul e revendicat de proprietarii în drept.

Să luăm un caz concret de “bună-credinţă”. În 1996, când au cumpărat câte un apartament în imobilul nr. 94, din Bd. Tomis, în Constanţa, nici Paulina Georgescu, nici Ion Poppa nu aveau cum să ştie că imobilul e revendicat de foştii proprietari încă din 1992. Era dificil, aproape imposibil, pentru doamna Georgescu să afle că foştii proprietari l-au solicitat în justiţie. Ce treaba avea dumneai cu instanţele, legile şi alte complicăreli judiciare, mai ales că nu era decât preşedinta Curţii de Apel Constanţa?

Iar musiu Poppa nici nu putea concepe că imobilul era luat cu japca de comunişti şi transformat în comandamentul garnizoanei sovietice. Căci dânsul nu fusese decât un simplu român, ce avea cu totul alte principii, însuşite ca secretar 2 de partid (comunist – n.m.) pe judeţul Constanţa, pe vechi.

Şi nici managerii firmei Metachim Constanţa, care au preluat parfumeria de la parterul casei, nu ştiu probabil că mobilierul din interior e acelaşi ca în anul 1949, când l-au confiscat cu tot cu casă sovieticii.

Şi uite aşa, deciziile murdare ale legiuitorilor ţării (ale PSD-iştilor, n.m.) pot căpăta lejer parfumul corectitudinii, cu esenţă de “bună-credinţă”. Bine ca la Strasbourg sunt nasuri mai fine, care nu se dau în vânt după putorile de la Bucureşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

PSD a fost, este şi va fi cel mai corupt grup interlop din Uniunea Europeană…

PSD = ciuma rosie = mafiaAcest va fi sună cam sumbru, dar e greu de crezut că cei minim 3 milioane de votanţi ai PSD = ciuma roşie = mafia vor abandona privitul seară de seară la Mafia TV (Antena 3 şi România TV) pentru a pune mâna pe-o carte şi a citi acolo ce înseamnă, de fapt, social-democraţia modernă, europeană, şi a realiza că nişte mafioţi care au furat tot în România, vorbim evident despre PSD-işti, nu au cum să fie social-democraţi, ci doar naţional-socialişti, precum cei din gaşca lui Adolf Hitler, pentru care capitalismul şi evreii erau cauza principală a sărăciei din Germania (la PSD = ciuma roşie există, păstrând proporţiile, Soros şi multinaţionalele).

Dintre milioanele de tunuri financiare date de PSD-işti României, având ca rezultat milioanele de români care au emigrat din cauza hoţiilor PSD-iştilor, iată mai jos încă unul.

La Iaşi, sub îndemnul PSD-ului, Moş Crăciun dă barbă banului public

Apropierea alegerilor (este vorba despre alegerile din 2004 – n.m.) schimbă radical sensul circuitului şpăgilor în natură. Dacă până acum şpaga circula dinspre cetăţean spre funcţionar, iată că a venit vremea ca şi funcţionarul să mai dea o şpagă cetăţeanului. Bineînţeles, e vorba de un act de mită electorală, ceea ce, până la urmă, tot şpagă se cheamă că este. Să urmărim un nou caz.

Sfârşitul lui 2003. Cu Crăciunul aferent. Şi cu conturile Primăriei în care bate vântul: exerciţiul bugetar s-a încheiat, trezoreria are lacăt pe ea. Până la începutul lui 2004, nu se mai pot face cheltuieli publice. Faţă în faţă cu aceste adevăruri contabile de nezdruncinat, întrebarea caritabilă cutremurătoare a unui om: cum să fac să ajut săracii (cu duhul – n.m.)? E totuşi Crăciunul … doar n-o să lăsăm alegătorii (creştini sau mai degrabă cretini – n.m.) să dea în cap la alţi alegători…

Omul este Gigi Nichita, primarul interimar la Iaşiului (era în 2003 – n.m.). A cărui avere personală se compune dintr-un viloi gen hangar de avioane, maşini de firmă, conturi în care zburdă sutele de mii de euro, situaţia firească pentru un demnitar PSD (firească pentru un mafiot PSD – n.m.). Soluţia la întrebarea lui: regiile. Efectul: o adresă comunicată rapid în teritoriu, la şase regii publice (de transport, de drumuri, de furnizare apă şi agent termic, de gunoi), prin care se cere împărţirea a sute de pachete cu alimente şi dulciuri nevoiaşilor. Se face, şefu’! Şi s-a făcut. Pe fiecare pachet s-a scris frumos, cu majuscule: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAŞI, PRIMAR GHEORGHE NICHITA. Să fie primit! Din bani care trebuiau să ajungă în reparaţii de străzi, de reţele de apă şi termoficare, de pubele de gunoi. Câteva sute de milioane, acolo.Cu dragoste, de la,Gigi, candidatul PSD la alegerile pentru primar din 2004. (“Academia Caţavencu”, nr. 631/2004)

Citeste si articolele:

 

De ce statul român ne gazează, ne fură banii de pensii, ne ucide în spitale cu viermi şi pe drumuri cu gropi? Doarece statul român a devenit proprietatea PSD = ciuma roşie = mafia!

 

PSDIar un asemenea stat merită să moară!

Un stat care-şi umileşte cetăţenii nu trebuie să existe!

Un stat care are jumătate dintre angajaţi trântori ajunşi acolo pe sitemul PCR (pile-cunoştinţe-relaţii) trebuie ajutat să moară!

Un stat care-i răsplăteşte pe foştii torţionari comunişti cu pensii foarte, foarte mari, în timp ce veteranii de război sunt lăsaţi să moară de foame, ei bine, un asemenea stat nu merită să existe!

Un stat care ia zeci de taxe şi impozite de la oameni, dar aceşti bani nu sunt folosiţi pentru a îmbunătăţi viaţa acelor oameni, trebuie ucis! Chiar prin luptă dacă este nevoie!

Un stat care se şterge la cur cu votul oamenilor la Referendum, un stat care ignoră total părerile oamenilor, fie ei judecători, poliţişti etc., nu trebuie să mai paraziteze societatea românească!

Un stat care-şi protejează clientela politică şi luptă pentru ca mafioţii din politică să nu răspundă pentru jaful de 30 de ani din România trebuie ucis în chinuri!

Un stat care are grijă de puşcăriaşi, dar nu dă doi bani pe cei deştepţi, pe cei talentaţi, pe cei inventivi etc., toţi aceştia fiind forţaţi să emigreze, nu trebuie lăsat să mai trăiască nici măcar o lună!

Un stat care încurajează lenea, chiulul, nemuncă, de la parlamentari până la asistaţi social, nu trebuie să mai fie o povară pentru cei care muncesc în această ţară!

Un stat în care competenţa, valoarea, talentul sunt total ignorate, fiind înlocuite cu apartenenţa la o anumită gaşcă de interlopi, cu acronimul PSD, trebuie ucis cât mai repede!

Ei bine, dragii mei, puteţi vota la nu ştiu câte referendumuri, puteţi ieşi în stradă milioane, puteţi semna zeci de memorii şi petiţii, până când un asemenea stat mafiot, adică statul confiscat de PSD = ciuma roşie = mafia, există, toate acestea sunt în zadar!

Duşmanul de moarte al românilor, din ţară şi din afară, este unul singur: statul mafiot creat de PSD = ciuma roşie = mafia! Doar dispariţia acestui stat mafiot poate transforma România în ţara ce are grijă de toţi cetăţenii ei, aşa cum ar fi normal să fie.

România, statul român confiscat de PSD = ciuma roşie = mafia nu este ţara mea, nu mă reprezintă, ci este asupritorul care-mi fură banii, mă ucide în spitale cu viermi şi pe drumuri de rahat, îmi obligă prietenii să emigreze, îmi dă zilnic sentimentul că ce am învăţat în şcoală n-o să-mi ajute la nimic, mă umileşte zilnic prin intermediul nulităţilor şi imbecililor care-mi rânjesc în nas de la înălţimea unor funcţii pe care nu le merită şi din care nu pleacă de bunăvoie!

Cum să mă reprezinte pe mine o imbecilă ca Viorica Dăncilă? Cum să fiu mândru că prim-ministru ţării mele este o asemenea proastă, o asemenea nulitate?!

“Patria mea este limba română” spunea, parcă, Nichita Stănescu. Reformulând, aş zice că “Patria mea este familia, prietenii şi acei oameni din stradă cu care mă identific şi în care cred”. Oricum, Patria mea nu este, nu a fost şi nu va fi statul român confiscat, după 1989, de PSD = ciuma roşie = mafia!

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “De ce statul român ne gazează, ne fură banii de pensii, ne ucide în spitale cu viermi şi pe drumuri cu gropi? Doarece statul român a devenit proprietatea PSD = ciuma roşie = mafia!”

 

Mafia PSD-ista a inlocuit casta nomenclaturii comuniste cu casta alesilor puterii centrale si locale, paraziti care au privilegii inimaginabile

 

PSDÎn dictatura comunistă, 95% dintre români trăiau în lagărul numit Republica Socialistă România, în întuneric şi frig, suportând foamea, cenzura, izolarea. Existau, totuşi, 5% dintre români, membrii nomenclaturii bolşevice, care aveau privilegii ce însemnau: acces la gospodăria de partid, adică la magazinele cu circuit închis unde carnea era din belşug, în timp ce alimentarele obişnuite erau goale; circulaţia oarecum liberă (cu voie de la Securitate) în afara graniţelor României, în timp ce “prostimea” din România comunistă nu putea ieşi nicăieri; plus un sistem de relaţii ce însemna butelie la discreţie, telefon peste rând, maşină personală tot peste rând etc. Toate aceste privilegii aveau un singur scop: să asigure Partidului Comunist Român cadrele de nădejde necesare perpetuării comunismului în România. Sunt convins că, în absenţa unei înţelegeri între Ronald Reagan (preşedintele SUA din perioada 1980 – 1988, cel mai bun, în opinia mea) şi preşedintele URSS-ului (Mihail Gorbaciov, singurul politician rus care beneficiază de o doză mare de simpatie în Occident) privind slăbirea lanţurilor bolşevice şi încurajarea mişcărilor anticomuniste, şi astăzi România era comunistă: am fi avut un comunism dinastic, în care “prinţişorul” Nicu Ceauşescu, violatorul de minore şi beţivanul care, probabil, făcea ciroză în 28 de ani după 1989, sau urmaşul acestuia, ne-ar fi ţinut în continuare în întunericul ateismului bolşevic, toată revoluţia informaţională de astăzi, cu Facebook, telefonie mobilă etc., fiind o absenţă ilustră, precum se poate vedea în Coreea de Nord.

Oricât şi-ar dori, mafioţii PSD-işti, formaţi şi din foşti nomenclaturişti comunişti, nu mai pot întoarce roata istoriei. Pot însă încerca să copieze modelul bolşevic al castelor, înlocuind nomenclatura comunistă cu nomenclatura parlamentarilor, a aleşilor locali, a guvernului, “expresia voinţei poporului” (de fapt, 18% din acest popor). Veţi spune poate, pe bună dreptate, că în Parlament şi în primării nu sunt numai membri PSD. Aşa-i, doar că ceilalţi sunt la fel de uşor de cumpărat precum reprezentanţii ciumei roşii. Vedeţi vreo opoziţie semnificativă în Parlament? Eu nu. De la Traian Băsescu la liberali, de la UDMR la USR (cu puţine excepţii), parlamentarii aşa-zisei opoziţii sunt pisoiaşi cuminţi şi nu deranjează nici într-un fel penalii ciumei roşii din activităţile lor infracţionale. Şi cum să-i deranjeze din moment ce puşcăriaşul Duie Mragnea a dublat salariile parlamentarilor, le-a acordat pensii speciale, plus alte multe privilegii, chiar mai multe decât aveau membrii nomenclaturii comuniste. La fel stau lucrurile cu aleşii locali. Primarii au salarii imense, iar consilierii locali au indemnizaţii de şedinţa cât salariul lunar al unuia din mediul privat. Cu alte cuvinte, dormi nişte ore în şedinţele de Consiliu Local şi iei bani nemunciţi sau mai exact munciţi de alţii ce trag din greu pentru a plăti acestor târâtoare venituri nemeritate.

Mafia PSD-istă a accentuat, începând cu 2012, caracterul bananier al României, transformând această ţară într-un spaţiu de consum, în care nu se produce nimic, dar se consumă la greu. Mafioţii PSD-işti au avut grijă să încurajeze nemunca, tăiatul frunzelor la câinii în sectorul de stat, hoţia, luatul şpăgilor, nepotismele etc. Dacă vrei o ţară dezvoltată, asiguri ca stat un mediu competiţional corect, în care cel mai bun să câştige, cei care fură să fie pedepsiţi, asiguri o educaţie de calitate, foloseşti minţile luminate pentru a creiona dezvoltarea cetăţii, nu obligi elitele să emigreze şi rămâi cu triburile ţigăneşti de partea ta. Atunci când pui un imbecil ca Liviu Pop ministru la Educaţie, este clar că te doare-n cur de viitorul acestei ţări, este clar că nu dai doi bani pe cultura şi pregătirea unui individ, este clar că olimpicii vor emigra, iar analfabeţii vor guverna. Pentru cine a distrus această ţară, adică în special mafia PSD-istă, nicio pedeapsă nu e prea mică. În decembrie 1989, s-a spus că Ceaşcă ar trebui lăsat să trăiască cu o jumătate de pâine pe zi, ceva zahăr şi ceva ulei pe lună (totul era pe cartelă atunci). Parafrazând acea zicere, pedeapsa pentru Duie Mragnea, de exemplu, capul mafiei PSD-iste din 2017, ar putea fi următoarea: să fie obligat să trăiască cu salariul unui poliţist, profesor sau medic, eventual începător, fără alte surse de venit, să vedem dacă acest puşcăriaş ordinar, această jigodie care vrea să distrugă România deşteaptă, harnică şi inventivă, ar mai avea bani de mers prin Brazilia sau să-i ofere amantei de 24 de anişori ultimul de model de bolid în valoare de zeci de mii de euro. Spitale cu viermi, drumuri praf, fără manuale în şcoli, fără investiţii şi locuri de muncă, acesta este peisajul în care mafia PSD conduce România spre Feudalismul european retardat precum Liviu Pop sau Grapini. Va reuşi mişcarea paşnică #REZIST să schimbe actuala stare de lucruri? Sau este nevoie de ceva mai mult, de nişte mişcări ceva mai hotărâte, şi mai violente evident, pentru a scăpa România de mafioţii şi interlopii aflaţi la guvernare? Răspunsul ni-l va oferi timpul, doar că timpul nu mai poate fi întors, iar anii grei nu ţi-i dă nimeni înapoi. Cum poţi fi egal ce mafiotul Dragnea, ce are milioane de euro nemunciţi în conturi şi o păsărică de 24 de anişori, în timp ce tu, poliţist român, medic român, profesor român, stai cu zilnic cu grija zilei de mâine, stai cu spaima că nu-ţi ajunge salariul pentru plata celor de zi cu zi, pentru a întreţine nişte copii la facultăţi, pentru a fi educaţi şi a avea un viitor bun, dar nu în ţara mafiotului Dragnea, ci afară.

Se spune că toată istoria românilor este un miracol. Dacă-i aşa, se pare că vom ieşi de sub jugul penalilor din PSD doar printr-un miracol. Şi, ca orice miracol, apare când te aştepţi mai puţin. Puşcăriaşul Duie Mragnea nu trebuie să uite că şi Ceauşescu se credea veşnic. Şi a ajuns la Târgovişte. Dragnea, vierme penal, va veni şi ziua în care vei da socoteală pentru tot răul făcut acestei ţări, pentru toate minciunile şi manipulările, pentru toată mocirla în care ai adus spaţiul public românesc, pentru lacrimile ziariştilor bătuţi de gorilele tale, pentru suferinţa celor care văd că, în România PSD-istă, nu contează şcoala şi educaţia, ci doar relaţiile, prin acesta ajungând cretinii şi imbecilii să ocupe funcţii înalte în Republica Bananieră Dragnea. Există şi demisia de onoare, doar că jegurile PSD-iste nu au onoare. Cineva într-un comentariu spunea că deosebirea dintre mafioţii adevăraţi şi PSD-işti este următoarea: adevăraţii mafioţi, cei din Italia şi America perioadei interbelice, aveau onoare, fiind ucişi doar cei care trădau şi furau de la Mafie, pe când PSD-iştii sunt doar nişte găinari fără onoare, precum ţiganii pe care doar apartenenţa la turmă îi defineşte.

Închei cu un citat dintr-o postare pe Facebook a unui ziarist din Bucureşti, al cărui nume îmi scapă pe moment: „Toți cei care au votat PSD vreodată în viață merită să moară. Rapid. Iar toți cei care au fost înscriși în PSD merită, evident, să moară în chinuri.”

Citeste si articolele:

De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri

 

PSDÎn cel mai pur dispreţ faţă de victimele din Decembrie 1989, în cel mai pur dispreţ faţă de memoria zecilor de milioane de oameni ucişi în numele bolşevismului criminal, mafia PSD-istă numeşte în funcţii de miniştri, în România anului 2017, în România membră UE şi NATO, foşti turnători la Securitatea comunistă.

Felix Stroe, propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a fost turnător la Securitate încă din liceu.

Conform Adeverinţei nr. 1944/ 06.06.3013, oficialii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au stabilit că Stroe Felix este titularul dosarului fond reţea R 368047. „Domnia sa, fiind elev în cadrul Liceului B.P. Haşdeu Buzău, a fost recrutat în anul 1972 pentru supravegherea colegilor atât în timpul programului şcolar cât şi în timpul liber. În dosar, nu există angajament semnat de domnia sa. I se atribuie numele conspirativ DAN. A fost abandonat de reţea a data de 06.03.1973.
Direcţia de Specialitate a identificat următoarele informaţii transmise Securităţii de către domnul Stroe Felix: «Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase şi discuţiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile Europei Libere, precum nici alte comentarii cu caracter politic.“. În baza actelor de la dosar, CNSAS stabileşte faptul că lui Felix Stroe nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii.

Mai mult, în Românica cică membră UE şi NATO, adică democratică şi europeană, numele unui fost turnător la Securitate este dat unei străzi din România. De cine? De către mafia PSD-istă, evident.

Numele lui Felix Stroe a fost dat unei străzi din comuna constănţeană Cumpăna, unde primar este colega de partid a lui Stroe, Mariana Gâju. Denumirea a fost dată în semn de recunoştinţă pentru că regia pe care o conduce Stroe a racordat comuna la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare. (Sursa)

Vedeţi un material amplu şi bine documentat despre acest personaj malefic al Republicii Bananiere Dragnea aici. Chiar mafia PSD-istă poate face orice în Românica? Mai sunt şi alţii în această ţară? Alo, Opoziţia, mai trăiţi?

Citeste si articolele:

 

Cum a distrus mafia PSD-ista combinatul siderurgic, Sidex, Galati

 

PSDRomânia furată: Sidex, combinatul vândut pe nimic

77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia, în 2001 (premier: mafiotul Nastase Adrian, presedinte: KGB-istul criminal Ion Iliescu), statul român pentru cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România – suma ar fi însemnat numai 10 la sută din fierul vechi pe care îl ascundea Sidex Galaţi în măruntaiele sale.

În fapt, oficialii de la Bucureşti nu au primit nimic. Mai mult, au şters datorii de peste un miliard de dolari şi au cheltuit pentru retehnologizarea colosului devenit proprietatea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, Lakshmi Mittal. Totul, pentru ca gigantul de pe Dunăre să supravieţuiască şi să mai dea de lucru miilor de localnici. S-a dovedit o încercare nereuşită.

Furnalul 5 este singurul care a mai rămas în picioare din cele 6 care au fost construite în Combinatul din Galaţi. Restul au fost tăiate la fier vechi sau în acest moment sunt nefuncţionale.

„Din 2009 fabrica noastră pierde bani”, spune Bruno Ribo, director general Arcelor Mittal Galaţi.

Din 2009, de când a căzut piaţa mondială a oţelului, combinatul produce mai puţin decât în 2000, atunci când era deja considerat cel mai mare consumator al Bugetului de Stat.

„În momentul actual, Sidexul se îndreaptă spre o singură direcţie: decesul”, aprecia fostul deputat Mihail Boldea.

Istoria Sidex – zilele de aur sunt apuse şi nu se vor întoarce
Zilele de aur ale fostului colos siderurgic încep în anul 1960. Partidul Muncitoresc Român l-a construit ca o declaraţie: România nu va fi responsabilă cu agricultura din blocul socialist, aşa cum îşi doreau tovăraşul Nikita Hrusciov şi Sovietele.

Gheorghe Gheorghiu Dej visa la un oraş siderurgic. Şi-l imagina construit la Galaţi, locul de unde se trăgeau strămoşii lui. La Plenara Partidului Muncitoresc Român, în 1958, se discută pentru prima dată despre colosul care avea nevoie de acces la Dunăre. Atunci, mai-marii partidului decid ca, după refuzul URSS de a finanţa combinatul, România să caute bani în Occident.

„Combinatul avea nevoie de foarte multă apă pentru răcirea utilajelor, Dunărea era foarte aproape, materia primă pe vremea aceea se aducea de la vecinul din Răsărit, Uniunea Sovietică. Se aducea minereu, cărbune”, a declarat Ştefan Prica.

Ştefan Prica a ridicat Sidex-ul. În tinereţe, el conducea chiar întreprinderea care a construit combinatul. Un alt veteran al combinatului, Ovidiu Constantinescu a fost responsabil, timp de trei decenii, cu activităţile extra-muncă. Se asigura că muncitorii participă la activităţi culturale şi sportive şi ştia nemulţumirile tuturor: „Veneau ţăranii săracii şi se rugau să nu le mai luăm din terenuri… şi noi nu aveam ce face pentru că trebuia să ne extindem rapid şi bine”.

Gheorghe Gheorghiu Dej nu a mai apucat să-şi vadă visul cu ochii. Moare cu un an înainte de terminarea construcţiei. Proaspăt ales Secretar general al Partidului, Nicolae Ceauşescu este cel care taie panglica combinatului.

În trei ani, primul laminor este gata. În încă trei, este gata tot combinatul. Adică, 1.600 de hectare cât vedeai cu ochii şi cam cât măsura la vremea aceea suprafaţa unui mic oraş.

În anii 70, Galaţiul fabrica 70% din producţia naţională de oţel şi exporta pe tot globul.

Vârful îl atinge cu un an înainte de Revoluţie, când reuşeşte să dea ţării opt milioane de tone de oţel. Adică dublu faţă de cât a mai fost în stare să producă ulterior, după privatizare.

În 1989, unul din şase gălăţeni lucra la combinatul cu 50.000 de angajaţi. În ciuda dorinţelor liderului sovietic Nikita Hrusciov, Galaţiul devenise al doilea mare furnizor de tablă în blocul statelor comuniste.

Declinul începe sub Guvernul Petre Roman, care transformă combinatul în societatea comercială Sidex SA şi îl lasă să se descurce singur

Este momentul în care începe jaful pe care l-ar fi supravegheat chiar directorii combinatului. Sub pretextul că n-ar fi în stare să-şi vândă singur produsele, directorii aduc la Sidex, cu acte în regulă, firme căpuşă – intermediari care vând oţelul în străinătate, în schimbul unui comision. Ca să faci afaceri la Sidex, trebuia să ai relaţii sus-puse.

Mihai Boldea, fost deputat: „Un simplu telefon era necesar pentru conducerea Sidexului. Din partea cui trebuie”.

1400 de firme căpuşă se îmbogăţeau de pe urma combinatului în perioada 2000-2001

Dumitru Nicolae a fost director la combinat în perioada 1991 – 1999, când în curtea Sidex au crescut astfel de afaceri păguboase. A fost acuzat că a permis cu bună ştiinţă devalizarea întreprinderii. Printre ele, s-ar fi aflat şi propria firmă.

Majoritatea firmelor intermediare din primii ani după Revoluţie au aparţinut unor politicieni şi afacerişti care deţin şi astăzi averi imense sau au funcţii cheie în stat.

Una dintre ele a fost Eurocom SA, a gălăţeanului Paul Păcuraru, fost senator PNL şi fost ministru al Muncii. Prin firma sa, Paul Păcuraru ar fi livrat combinatului copiatoare, primind în schimb tablă.

„Firma mea era prea mică, nu a căpuşat Sidex, eu mi-am dat demisia de la firmă când am devenit senator, în 1996. Marile case de comerţ au căpuşat. N-are niciun fel de relevanţă firma – e mult prea mică pentru un subiect atât de mare. Firmele adevărate care au câştigat enorm de pe urma Sidexului au fost firmele de import – export care erau fostele case de comerâ care aprovizionau Sidex cu materii prime care aduceau vapoare de minereu, vapoare de cox”, a explicat Paul Păcuraru.

Andrei Lişinschi, milionar in Top 300 si vechi partener de afaceri cu Sidex Galaţi, dezvăluie reţeta căpuşării care i-a îmbogăţit peste noapte pe mai-marii Galaţiului: „O mare societate producătoare are nevoie de nişte piese pentru a funcţiona, pentru mentenanţă. Toate aceste produse erau cumpărate de diverse societăţi politice, se punea un adaos de 300%, 500%, 800% şi erau vândute în combinat pe bani. Asta era afacerea”.

O afacere care n-ar fi mers niciodată fără sforile trase de oamenii politici.

Despre Andrei Lişinschi s-a spus că a fost favorizat de către directorii Sidex Galaţi şi că firma sa de produse metalurgice, Profiland, aflată şi astăzi pe platforma combinatului, este tot o căpuşă.

„Nu înţeleg cum eram favorizat… tot ce am cumpărat de la combinat nu am luat decât materie primă şi nu am introdus nici măcar un cui”, a susţinut Andrei Lişinschi .

Afaceristul a avut de câştigat foarte mult din comerţul cu tablă de la Sidex Galati, după cum o recunoaşte şi singur.

Nu doar intermediarii au păgubit Sidex-ul, ci şi proprii directori care ar fi furat tablă, pe bandă rulantă.

„Erau grupuri organizate de directori, oameni de afaceri din oras, paza. Se făceau două sau trei transporturi în aceeaşi zi cu aceeaşi factură. Au fost metode de furt inteligente”, a spus Gheorghe Tiber, lider de sindicat Arcelor Mittal Galaţi.

Tabla era vândută de conducerea combinatului la preţuri mai mici decât costul de producţie. Firmele căpuşă nu făceau decât să cumpere această tablă si să o revândă la preţuri mult mai mari. Profitul intra în buzunarele lor, iar tranzacţia se făcea chiar din depozitele combinatului.

Avocatul gălăţean Mihai Boldea, fost deputat, cercetat pentru infracţiuni economice, explică mecanismul de căpuşare: „Vorbim de cantităţi foarte mari de tablă care plecau din Sidex. Gândiţi-vă ce înseamnă să iei tabla de 2 milioane de euro şi să o plăteşti peste 120 de zile. Sidexul reprezenta cea mai mare bancă a României. Fără nicio creanţă, doar pe o simplă relaţie că eu sunt finul cunoscutului domnului deputat, domnului senator, domnului director etc, putea persoana respectivă să obţină marfa, respectiv tabla, orice calitate. Cu plata la 60 de zile, 120 de zile, 6 luni. Până la urmă nu se mai plătea absolut deloc”.

Dincolo de businessul cu tablă, cele mai păguboase afaceri au fost derulate de combinat în perioada 1997 – 2000, cu firma Sidex International.

Societatea era o casă de comerţ creată la Londra, cu scopul declarat de a ajuta combinatul.

Firma îi furniza materii prime şi îi vindea produsele în străinătate, în schimbul unui comision.

Directorii Sidex International au fost cel care aveau să devină cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Ionescu, zis Bebe, şi amicul său Dan Drăgoi, mâna dreaptă a generalului Victor Stănculescu. Fiul lui Dan Drăgoi a fost, pentru o scurtă perioadă, ministru al Finanţelor şi este în prezent consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri. (Materialul este din 2014, atunci cand la Cotroceni era Traian Basescu – n.m.)

Dumitru Nicolae: „Sidex International a fost o ieşire a noastră către piaţa externă ca să avem unde vinde produsele. Nu puteam lucra, nu puteam lucra altfel… nu aveam finanţare.

Astfel, în loc să ajute combinatul, Sidex International provoacă noi găuri
Firma, în care 60 la sută din acţiuni erau deţinute de grupul Balli, fondat la Londra de un milionar iranian, aducea materii materii prime din Brazilia şi din Rusia, cu mult peste preţul pieţei. Pentru serviciul făcut, combinatul îi achita un comision de 3%, dublu faţă de cât plăteşte celorlalţi intermediari.

În vreme ce firma Sidex International creşte, combinatul adună pierderi şi ajunge să vândă oţelul cu un preţ de nimic.

Radu Sârbu a condus Fondul Proprietăţii de Stat, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, între 1998 şi 2000. Astăzi, dupa 14 ani, recunoaşte pentru prima dată rolul unor funcţionari FPS în soarta Sidex Galaţi: „Nu s-ar fi putut ca Sidexul să fie căpuşat în halul în care a fost…. Fără o toleranţă complice a unor funcţionari din FPS”.

Bebe Ionescu, director al Sidex International în 2000, a fost director de strategii al FPS intre 1998 şi 1999, chiar sub preşedinţia lui Radu Sârbu.

Parteneri de vacanţe pe Coasta de Azur, Ionescu este cel care l-ar fi ajutat pe Adrian Videanu în afaceri.

Adrian Videanu, ca fost minstru al Economiei, l-a numit pe Bebe Ionescu membru în consiliile Petrom ţi Eximbank. Bebe Ionescu este acum acţionar în 9 companii.

Dan Drăgoi, celălalt director din Sidex International, a fost ofiţer de carieră şi a lucrat cu generalul Victor Stănculescu. Doi ani a fost secretar de stat în guvernele Roman şi Stolojan, apoi a intrat în grupul apropiaţilor lui Adrian Videanu.

Nici reprezentanţii firmei-mamă, Balli Group, cea care a înfiinţat Sidex International, nu vor să comenteze afacerile cu combinatul.

Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei Romane, a fost în trecut asistenta generalului Victor Stanculescu, cel care a controlat Balli pe perioada colaborării cu Sidex Galaţi: „N-am condus Balli Trading, n-am condus Balli Group… nu ştiu despre ce este vorba. În calitate de asistentă a generalului Stănculescu nu aveam eu acces la contracte şi habar n-aveam ce clauze şi despre ce este vorba. Mai ales că era Sidex International, contractele erau la Londra şi în niciun caz aici”.

În 1999, după afacerea cu Sidex International, combinatul devine cea mai mare gaură neagră la bugetul statului, cu 3 miliarde de dolari datorii istorice şi pierderi.

Statul român îl impovărează şi mai tare: Banca Naţională împrumută Sidex la o dobândă gigant.

În anul 2000 Sidex Galaţi aproape că moare cu zile.

În ciuda pierderilor, în 2001 Sidex Galaţi avea 27.000 de angajati, exporta jumătate din producţie, realiza 5% din PIB României şi influenţa încă un sfert din acesta.

Guvernul Adrian Năstase decide să vândă combinatul pentru că prăbusirea lui ar fi însemnat prăbuşirea întregii economii româneşti. Aşa-zisa salvare vine de la indianul Lakshmi Mittal, deţinătorul Mittal Steel, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. La privatizare mai participă o firmă românească şi una din Franţa. Competitorii se retrag, iar Mittal câştigă. Sidexul devine Arcelor Mittal.

Mihai Boldea: „Modul în care a fost încheiat acest contract este dezastruos pentru statul român”.

Dumitru Nicolae, fost director al combinatului: „Ştiu ce jaf s-a făcut…nu mă miră nimic”.

Radu Sârbu: „Termenii privatizării au fost atât de nenorociţi, încât e de mirare că nimeni n-a fost întrebat cum era posibil”.

Calculele arată că, de fapt, guvernul Adrian Năstase, sub semnătura lui Ovidiu Muşetescu, şef AVAS, nu a vândut combinatul, ci l-a făcut cadou.

O parte a contractului de privatizare este secretă. Ce se ştie oficial este că indienii ar fi trebuit să plătească 77 de milioane de euro.

Mihai Boldea: „Aici apare paradoxul românesc. Dacă ar fi fost vândut Sidexul ca fier vechi, cred că ar fi scos undeva la 200- 250 de milioane de euro. Dar Sidexul a fost vândut într-un mod subevaluat, în bătaie de joc. Pe pâine, pe găini l-au vândut, pe nimic”.

Condiţia pusa de Mittal Steel statului român a fost să plătească pentru început o tranşă de 25 de milioane de dolari.

Restul ar fi fost plătiţi doar în situaţia în care combinatul ar fi câştigat un proces mai vechi cu Sidex International, fostul său partener de afaceri. Acesta pretindea combinatului 52 de milioane de dolari, în contul unei datorii. Combinatul pierde procesul cu Sidex International, aşa că indianul Mittal nu mai plăteşte statului român diferenţa de 52 de milioane de dolari. Banii merg de la Mittal direct la firma londoneză.

Radu Sârbu: „Nu se putea pune problema ca în urma privatizării statul să rămână cu banii. Dar putea să nu renunţe la atât de mulţi bani, cât a făcut Guvernul Năstase”.

Pe lângă privatizarea pe gratis, guvernul mai rupe aproape 3 miliarde de dolari din bugetul României şi îi dăruieşte tot lui Mittal Steel Galaţi, sub formă de ajutoare, ştergeri de datorii, anulări de penalităţi şi credite fiscale.

Seria cadourilor începută de Cabinetul Năstase continuă cu guvernul Tăriceanu

În 2007 statul îi oferă suma de 24 de milioane de dolari, ca decont pentru banii pierduţi de investitor în vechiul proces cu Sidex International. La vremea aceea, secretar de stat în Ministerul de Finanţe era Bogdan Drăgoi, fiul directorului Sidex International, Dan Drăgoi.

Bogdan Drăgoi spune că nu ştie nimic de bani şi că nu a fost implicat în nici un fel: „Nu ştiu să fi avut vreo implicare Ministrul de Finanţe în acea perioadă şi în această speţă. Eu, personal, în calitate de secretar de stat pe care o deţineam la acel moment, coordonam Trezoreria statului, deci nimic de-a face cu aşa ceva”.

În primul an după privatizare, 2002, combinatul face profit de peste 60 de milioane de dolari. A ajuns la această realizare fără retehnologizare. Dar a renunţat la intermediari.

Din anul 2008, însă, în ciuda investiţiilor, combinatul intră în picaj din cauza crizei şi a preţului mare al energiei. Pierde pieţe, scade producţia de otel, îngheaţă salariile, închide Uzina Cocso-Chimica şi trimite acasă 4.500 de oameni. Arcelor Mittal începe să câştige bani din certificate de emisii poluante, în dezavantajul combinatului. Închide secţii, o cocserie şi două furnale, şi primeşte la schimb, gratuit, certificate de dioxid de carbon, pe care le vinde apoi în străinătate.

Astăzi, cu toate investiţiile, combinatul supravieţuieşte datorită fluxului secundar, adică al laminoarelor. La Galaţi mai lucrează 7.000 de oameni, iar creşterea preţului energiei e pe cale să trimită combinatul la fier vechi.

Odată cu căderea combinatului se prăbuşeşte şi unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Galaţiul avea o întreagă industrie care depindea de combinat, transformată acum în ruine sau înlocuită de spaţii comerciale.

De la portul mineralier, la licee dedicate combinatului până la echipa de forbal sau pensiuni şi hoteluri, Sidexul a fost sărăcit prin mii de supape.

Privatizarea SIDEX s-a dovedit o afacere păguboasă pentru statul român. Bunăvoinţa guvernelor din anii 2001 ţi 2005 nu a folosit, în final, nimănui. Nu doar că investitorul nu a reusit sa păstreze cele 28.000 de locuri de muncă, din momentul cumpărării, dar nu a mai adus nici bani la bugetul de stat, aşa cum preconizau mai-marii ţării acum 13 ani. Criza oţelului îl face pe investitorul indian să îşi restrângă afacerea în fiecare zi.

Ce alternativă avea statul român? Răspunsul il dau ucrainenii, care au vândut un combinat siderurgic de aceeaşi mărime cu 4,7 miliarde de dolari.

Sursa: digi24.ro

Citeste si articolele:

…Cum s-a implicat SRI-ul lui Virgil Măgureanu în menţinerea mafiei PSD-iste la guvernare

 

De la stanga: Petre Roman, Virgil Magureanu, Ion IliescuCum a înfiinţat SRI-ul lui Virgil Măgureanu, omul KGB-istului criminal Ilici Iliescu, Partidul Naţional Român? Folosind foşti securişti şi foşti nomenclaturişti comunişti.

Ultimul informator al Ţării Bascurilor

Plecând de la contrabandă (este vorba de contrabanda cu ţigări, aşa-numita “Afacere Otopeni”, scandal izbucnit în 1998, pus la cale de foşti securişti din SRI pentru a-i compromite imaginea Preşedintelui României, Emil Constantinescu la acea vreme, şi a PNŢCD-ului, principalul partid de guvernământ în 1998; s-a presupus atunci că tot acel scandal, extrem de mediatizat, ar fi fost orchestrat din umbră de mafia PSD-istă, aflată atunci, chipurile, în opoziţie, ipostază din care au furat la fel de mult sau poate chiar mai mult decât atunci când au fost PeSeDeii la guvernare – n.m.), s-a ajuns la apocalipsa după Măgureanu şi la grozăvia existenţei în România a câtorva zeci de servicii clandestine de informaţii. Urâtă, gravă, indecentă şi incestuoasă, povestea o să ni-l scoată de la naftalină pe tovarăşul Măgureanu, în toată luciferimea lui.

Stanca stă-n castan cu Stan

Reţeaua Partidului Naţional Român (PNR), încropit de Virgil Măgureanu, are un nucleu la Cluj şi unul la Oradea. Nucleul din Cluj este condus de Stan Gelu Ioan, secretarul filialei Cluj a PNR. Absolvent al Şcolii militare de ofiţeri activi de securitate de la Băneasa, promoţia 1977, Stan Gelu a lucrat în mai multe sectoare informativ-operative ale DSS (Direcţia Securităţii Statului, temutul serviciu al dictaturii comuniste – n.m.), dar cel mai abitir a transpirat în activităţile de protocol ale PCR (Partidul Comunist Român). A fost mazilit de Securitatea Alba, împreună cu ţiitoarea sa, Fărcăşiu Maria, pentru a fi acroşat, ulterior, la Securitatea Cluj, unde a asudat în serviciul de informaţii interne, gestionat de lt. col. Opre Florian. Lucrează tot pe linia de protocol a PCR, în problema spirtoaselor tari şi a mezelurilor rare, împreună cu directoarea Vrăjitoru de la întreprinderea Ursus. La 20 decembrie 1989, Stan Gelu găbjeşte un bozgor stingher care scanda de unul singur “Timişoara”, fiind evidenţiat, prin ordinul de zi pe unitate, de colonelul Ioniţă. După revoluţie se înregimentează politic în PUNR (Partidul Unităţii Naţionale Româneşti, anexă a fostei Securităţi – n.m.), iar pe linie de serviciu în SRI, fiind dirijat de generalul Mihai Stan, fostul adjunct al lui Măgureanu, căzut în bătălia de la Berevoieşti (scandalul “Berevoieşti” a apărut atunci când oameni din cadrul SRI-ul lui Virgil Măgureanu au fost surprinşi în timp ce încercau să distrugă, prin ardere, documente importante din arhiva SRI – n.m.), şi-apoi adjunct al colonelului Nicu Anghel, la SPP. Stan Gelu va fi ridicat la rangul de consilier parlamentar al grupului PUNR Cluj. Când aripa radicală a peuneriştilor, formată din Vasile Matei şi Costică Ciurtin, i-a cerut lui Măgureanu să înceteze acţiunile de dirijare a partidului pe linia unităţii politice cu PDSR (PSD-ul de azi, n.m.), Stan Gelu a intoxicat presa clujeană cu o droaie de informaţii incestuoase despre liderii “Vetrei Româneşti” şi ai Societăţii “Avram Iancu”. În februarie – iunie 1994, s-a produs o metroragie masivă de informaţii din SRI spre PUNR, pe relaţia Stan Gelu – Rus Valer – Biriş Pavel. Depistat de o sumă de ofiţeri patrioţi din SRI, incidentul a dus la teleportarea lui Rus Valer în SPP şi la tăierea nasului lui Biriş Pavel, pentru ca Măgureanu să-l poată proteja pe Stan Gelu.

Celulita, boala copilăriei serviciilor clandestine

Colegii din PUNR află abia în 1996 pentru cine a lucrat Stan Gelu, motiv pentru care împricinatul este demis de la conducerea firmei peuneriste TRANSAROM, cât şi din calitatea de consilier. Rămas până la noi ordine în PUNR, Stan Gelu dă TRANSAROM-ul pe mâna presei partizane, cu informaţii de vârf din SRI şi de la UM 0215. Curând, în biroul său se pun bazele actualei (era în 1998 – n.m.) structuri a PNR, compusă din coloneii Neciu Gavril, de la UM 0215, Rus Valer şi Mureşan Petru, de la Centrul Operativ Zonal SRI, structură care coordonează o sumă de ofiţeri acoperiţi, cu sarcini politice. Pe Neciu Gavril, veteranul Securităţii, Ermolai Averian, specializat în munca anti-KGB, îl caracterizează drept un CI-st notoriu, care o dă în gât pe disidenta Doina Cornea, pentru că acţionează împotriva ţării, în colaborare cu liderii de opinie Cseke Ghimesi Eva şi Szocz Geza. Pentru cele de mai sus depun mărturie foştii ofiţeri de Securitate Handru Vasile şi Handru Grigore.

Ce-a făcut Poliţia pentru cauza lui Măgureanu

Colonelul Neciu Gavril a fost avansat de două ori la excepţional, de către generalul de divizie (r) Dan Gheorghe, fostul şef al UM 0215, şi de fostul ministru al Internelor, Doru Ioan Tărăcilă, pentru informaţiile pe linie de iredentism, culese din tabăra UDMR. Neoficial, Neciu a transmis PDSR o samă de informaţii confidenţiale privind activitatea CDR (Convenţia Democrată Română, formată din PNŢCD, PNL şi alţii – n.m.), cu precădere a PNŢCD. În afară de asta, Neciu i-a epurat din aparat pe toţi ofiţerii care au aflat câte ceva despre implicarea sa în politică de partea fostului partid de guvernământ (PDSR, PSD-ul de azi – n.m.): col. Torja Iosif; col. Rus Nicolae; lt. col. Matei Marius; lt. col. Gorgan Mircea; cpt. Man Ovidiu Mircea. Mai mult decât atât, Neciu a furnizat informaţii unor cotidiene centrale despre implicarea generalului Degeratu (şef al Statului Major General şi consilier al Preşedintelui României de atunci, Emil Constantinescu – n.m.) în Revoluţia din decembrie 1989. Şuşa cu pricina i-a fost livrată de colaboratorii Chima Florin, Dumitru Diana şi Roateş Endina. Planul viza o reacţie virulentă a Preşedintelui, de condamnare in corpore a generalilor Armatei IV – Transilvania, pentru ca acesta să ceară procurorului general intensificarea acţiunii de anchetare a şefului Statului Major General. În evenimentele din decembrie 1989, Neciu a plasat responsabilitatea unică în cârca Armatei. În februarie 1990, s-a deplasat la Bucureşti, cu un memoriu semnat de mai mulţi veterani ai Securităţii care doreau să evidenţieze neimplicarea DSS în evenimente şi netemeinicia trecerii în rezervă a securiştilor din oraşele-martir. Relaţiile extrem de apropiate dintre Neciu şi Doru Ioan Tărăcilă (ministrul de Interne în guvernarea PSD, 1992 – 1996, n.m.) sunt de notorietate în UM 0215. Generalul de divizie Dan Gheorghe, fostul şef al UM 0215, coloneii Moise Dan şi Constantin Constantin servesc drept curele de transmisie, pe linia primirii şi exploatării de informaţii politice. Atacul la adresa Armatei vizează înăsprirea relaţiilor dintre Preşedenţie şi MapN şi crearea unei situaţii excepţionale, prin scoaterea cătanelor în stradă.

Cum a fost scoasă cârtiţa din dispozitiv

După ce este înlăturat de la conducerea societăţii TRANSAROM, Stan Gelu înfiinţează firma mixtă româno-elveţiană Rossbel, împreună cu amanta sa Ghizela. Directorul român al firmei este Mureşan Ion, fost lider PUNR, iar cel elveţian, Rossigneau Daniel, viitorul soţ al Ghizelei. Stan Gelu pierde şi mai mult teren în PUNR în urma implicării sale în afacerea Puma, împreună cu directorul Briciu de la Banca Dacia Felix. Găbjit cu jaguaru-n sac, Stan Gelu se retrage strategic în nou înfiinţatul Partid al Noii Românii, devenit între timp Partidul Naţional Român (era în 1998 – n.m.). Astăzi, Stan Gelu îl şantajează pe Carabă Cornel, şeful secţiei SRI Cluj, sprijinit din umbră de Neciu şi de Rus Valer. Neciu Gavril, dublat de Stan Gelu, exercită o malefică influenţă asupra lui Gavril Dejeu (ministru ţărănist de Interne, în anii 1997, 1998 – n.m.). Le ţin trena prefectul de Cluj, Ioan Fărcaş, şeful IJP Cluj, Blaga Grigore, şi colonelul Constantin Constantin, şef de personal la UM 0215 Bucureşti, cumnatul lui Hrebenciuc.

Nepotist la oi m-aş duce

Printr-o manevră diabolică, Stan Gelul a angajat la firma Samarina o nepoată a lui Gavril Dejeu, pe post de secretară. Tot astfel, i-a mai angajat în Poliţia din Cluj pe nepoţii şi nepoatele lui Dejeu, din comuna Poeni, aşa că rudele ministrului de Interne au oricând acces la comandantul Blaga şi la adjunctul comandantului. Neciu şi Carabă au căzut la o înţelegere mefistofelică: toate aspectele pe linia iredentiştilor maghiari, care se transmit pe verticală, sunt susţinute reciproc, pentru demonstrarea veridicităţii. În situaţia în care potul de informaţii nu este creditat de Diviziunea Anti-iredentism a SRI, acestea sunt direcţionate spre conslierul prezidenţial pe probleme de apărare şi siguranţă, Dorin Marian (cel din 1998 – n.m.). În paranteză fie spus, părinţii consilierului cu pricina sunt originari din comuna anti-iredentistă Nicula, de lângă Gherla.

Dare de seamă despre fondul de ten al lui Virgilică

Toată liota de mai sus se canoneşte să-i tragă o nouă imagine lui Virgil Măgureanu. În acest sens au fost activaţi câţiva jurnalişti fără coloană, între care i-am remarcat pe Octavian Iacob şi Florin Danciu. Printr-o manevră reuşită, a fost transferată , de la PRO TV Cluj, al Ziua de NV, ziarista Călina Berceanu, o apropiată a lui Cornel Carabă, şeful secţiei SRI Cluj. La insistenţele lui Neciu, droaia de ziarişti enumerată mai sus a oprit atacurile împotriva arabului Anwar Al Tawil, supranumit “regele cafelei”, şi impotriva firmei Adriana. Este de acum arhicunoscut faptul că în acţiunea Cristal, de realegere a PDSR în 1996, Neciu şi colonelul Oţel, de la Poliţia Cluj, au folosit fonduri babane din banii lui Al Tawil, pentru sponsorizarea campaniei PDSR. În acţiunea Cristal, pusă la punct de SRI, au cooperat atât UM 0215, cât şi SPP.

Papagalul de la antipozi

În afară de nucleul informativ din Cluj, Virgil Măgureanu se sprijină şi pe nucleul bihorean, format din: colonelul Ţincă Ovidiu, fost locţiitor al şefului Securităţii din Cluj, fost şef al Centrului Operativ Zonal (COZ) SRI al Zonei de Vest până în 1997 şi, în prezent (era mai 1998 – n.m.), decan al Facultăţii de Drept din Oradea; col. Dumitru Ogăşanu, şef COZ Bihor; Ionel Bara, profesor la Facultatea de Drept din Oradea; Constantin Bara, şef serviciu în Poliţia Judeţului Bihor, fratele lui Ionel Bara; Ungur Petru, fost prefect de Bihor; Luchiano Lonardoni, profesor onorific la Facultatea de Drept din Oradea, consilier al Ordinului Cavalerilor Ospitalieri, unde profesorul Ionel Bara a devenit Prior, contra sumei de 25 mii $. În afară de numele de mai sus, serviciul clandestin de informaţii al lui Virgil Măgureanu se sprijină pe firmele: Samarina, Ursus, Octogon, Astem Trading, Astem International şi Astem International Prodcom SRL. (“Academia Caţavencu”, nr. 338/1998)

Citeste si articolele:

Cum a ramas Snagovul, dupa 1989, cuibusorul de nebunii al mafiei PSD-iste…

 

PSD

Alfa

Aflat la răscrucea celor mai importante interese de partid şi de stat din ultima jumătate de veac (materialul de faţă a apărut în 1996, an în care PSD-ul era la guvernare, la Cotroceni fiind Iliescu Ilici Marcel Ion, fost student la Moscova, unde a fost racolat de KGB – n.m.), şi la nicio azvârlitură de băţ de capital, Snagovul a stârnit patimi nebune, a alimentat uri viscerale, a hrănit burţi nomenclaturiste, a refrişat obrazul puhav al hoaştelor ministeriabile şi a tăinuit cele mai misterioase conclavuri ale puterii. Aerul său uşor somnolent şi filtrat prin răgăliile sălciilor, caraşii săi impertinenţi dând flit şi celui mai gogonat pescar, malurile lacului său asezonate de vile care mai de care au fost tot atâtea atuuri care au făcut să gâlgâie sângeretele de băştinaş, punându-l pe secretarul de partid (comunist – n.m.)în postura de a trage fără somaţie în prima nălucă iţită în cale şi de a lua cu japca pământ şi apă cât cuprinde, pentru a dura în neştire.

Beta

Începând cu Vlad Ţepeş şi Regele Mihai şi sfârşind cu Miron Cozma (banditul autor de mineriade sângeroase, în anii 1990, care a coborât România în Evul Mediu – n.m.), Snagovul a fost locuit de Petre Borilă (ex-socrul lui Valentin Ceauşescu), de Gh. Gheorghiu Dej, de Postelnicu, de Complexul Snagov-plajă, de Palatul Republicii şi de palatul lui Nicolae Ceauşescu, de Florea Ceauşescu (probabil, unul dintre fraţii dictatorului – n.m.), de Ambasada URSS, de Meleşcanu şi de Gigi Boeru. Mascarada vremurilor puterii populare s-a transformat într-o operetă de trei parale, în care vilele vechi sunt găbjite de stăpânii cei noi. Bunăoară, pe vila Regelui Mihai pun mâna pe rând Petru Groza, Gheorghe Maurer, Ilie Verdeţ, Constantin Dăscălescu, Petre Roman şi în fine Nicolae Văcăroiu (articolul este din mai 1996, iar pe atunci agramatul Votcăroiu era premier – n.m.).

Gamma

Şi pentru că acest extraordinar potenţial, mamă a inspiraţiei şi tătâne a tuturor fărădelegilor, nu putea să încapă pe mâna unui niznai din opoziţie, pare logic de ce destinele Snagovului au fost încredinţate unei paiaţe pe nume Teodor Biriş, pe care zeii din Dealul Mitropoliei şi din Piaţa Victoriei să o poată manipula încoace şi-ncolo. Născut în 1946 în Alba şi neavând nicio legătură de rudenie cu Veta Biriş, Tudorică ajunge pe meleagurile Snagovului prin căsătorie. După înalte studii făcute la Şcoala Populară de Artă, se angajează clarinetist la Hanul lui Manuc, codru de şmenuri, unde va lega o strânsă camaraderie cu mai multe clanuri lăutăreşti (adică ţigăneşti – n.m.), încuscrite până în prăselele sufletului cu actualele vârfuri ale mafiei ţigăneşti.

Delta

Cu numai trei luni înainte de revoluţie, Biriş se botează în apele tulburi ale PCR (Partidul Comunist Român, pentru cei tineri – n.m.). După spectacolul de capă şi spadă din decembrie 1989, se înscrie la PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România, devenit ulterior PSD, pentru cei şi mai tineri – n.m.) şi, după un stagiu de vice-primarde 6 luni, ajunge primar pe listele PUNR (Partidul Unităţii Naţionale Româneşti, un fel de Mişcare Legionară dată cu parfum bolşevic – n.m.). Transferând Caritasul clujean în Snagov, unde se câştigă două miliarde de lei care iau cărarea Bucureştilor, Biriş migrează la PDSR până de curând, de când îşi ia flotantul în PUR (partidul creat de securistul Voiculescu-puşcărie – n.m.).

Epsilon

Una dintre primele isprăvi ale sale este confecţionarea şi contabilizarea a două registre agricole paralele şi inegale: unul pentru amărăşteni, moştenit de pe vremea lui Pazvante, şi altul catalogat drept strict secret, pentru evidenţa anumitor terenuri de pe malul lacului. Fireşte că estimp cel de al doilea registru a făcut picioare şi a dispărut într-o direcţie necunoscută, identificată de unii drept adresa bunului său prieten Cozmâncă.

Zeta

Pentru a intra în posesie cu un teren pe maulul lacului, se inventează de regulă un revoluţionar de profesie. Aflat întâmplător la îndemână în astfel de împrejurări, Bebe Ivanovici, prieten de casă al lui Biriş, este dispus să-ţi acorde, la orice oră, unul dintre sutele de certificate de revoluţionar în alb, cu care şi-a căptuşit jiletca. Odată uns cu titlul de luptător, preiei mult râvnitul lot, nu înainte, însă, de a semna o clauză secretă, care prevede că eşti obligat să vinzi terenul mai înainte de a te dedulci la el. Şi-l vinzi primului cumpărător care îţi iese numaidecât în cale. Până şi revoluţionarul Zainea şi-a vândut lotul de pe malul lacului Tâncăbeşti. Mâine acolo va răsări o vilă, figurând, însă, mai mult ca sigur, pe numele Zainea, dar locuită poate de un general din SRI, care va zice că îşi petrece duminicile la un prieten, la ţară.

Eta

Tot prin mânăriile lui Biriş, Iordan Rădulescu, preşedintele Fundaţiei Revoluţiei Române şi fost colonel de contrainformaţii la trupele de grăniceri, a reuşit să achiziţioneze câteva duzini de certificate de proprietate de un hectar de pământ. Preţurile de achiziţie ale terenurilor, obţinute în baza Legii 42, au sărit deja la 500.000 lei (vechi; 1leu de azi = 10.000 lei vechi, pentru cei tineri – n.m.), cee ace este vax de vreme ce preţul real de strigare al unui metro pătrat pe malul lacului este de 12 $, iar cel maxim de 60 $.

Theta

O altă manevră a lui Biriş este aceea de a folosi persoane fără căpătâi din sat, pentru a le pune în posesie, ca de exemplu Balaban, beţivanul satului, împroprietărit cu terenul directorului Popescu, de la Institutul de Igienă. Balaban semnează după acelaşi tipic o clauză secretă prin care se angajează să renunţe urgent la teren. Cumpărătorul este Haliu, unul dintre capii mafiei ţigăneşti, om de încredere al lui Adrian Năstase şi om de legătură cu Bebe Ivanovici. Haliu a locuit o vreme în Germania de unde s-a întors cu Mercedes şi cu un cufăr de lovele cu care şi-a luat agenţie imobiliară, lăudându-se acum că o să-i bage pe toţi snagovenii în buzunar. Deocamdată i-a vândut lui Gigi Boeru terenul lui Balaban şi a mai intermediat vânzarea/cumpărarea a cel puţin încă o duzină de loturi, pe care ciracii lui Boeru au apucat să-şi construiască tot atâtea vile.

Iota

Pentru că Haliu are bube de neşters la dosar, Biriş şi l-a tras pe lângă suflet pe Gicanu, un şmenar mai puţin luat în collimator de organele sănătoase ale Poliţiei, atâtea câte o mai fi rămas ele. Între timp, Haliu s-a apucat să-şi înalţe propriile vile, pe terenurile pe care i le pasează Biriş, vânzându-le apoi cu preţuri atingând 120.000 $. Aici se spală tot mai mulţi mangoţi, încât, recent, o persoană protejată de generalul Niţu a primit cadou de nuntă o vilă la cheie, lângă celebra vilă 23.

Kappa

Biriş şi-a tras şi el 1.000 metri pătraţi la vila Bayer, fiind vecin cu fostul fotbalist Kassai şi cu preşedintele FRF (de atunci – n.m.) Mircea Sandu, care au achiziţionat câte 5.000 de metri pătraţi de la un cetăţean fără identitate. Prieten cu Văcăroiu, cu Adrian Năstase, cu generalul Gioni Popescu, cu directorul Nucuţă de la Romcereal şi cu Mironov, cu care obişnuieşte să tragă la restaurantul Flamingo al fostului boxer Gândac, Biriş a fost recompensat de putere cu bilete de voie, ba la Campionatul mondial de fotbal din Statele Unite (din 1994, atunci când Naţionala României a obţinut cea mai bună performanţă din toate timpurile, locul 5 la un Campionat mondial – n.m.), ba la Campionatul mondial de caiac-canoe, din Mexic.

Lambda

Puetrea i-a mai făcut lui Biriş şi o gazetă, Oglinda Snagovului, condusă de Costică Georgescu, unul dintre angajaţii fostei Securităţi. Dar pentru că bătea deja prea abitir la ochi, primarele Snagovului este luat în cătare pentru fals intelectual şi uz de fals, cu referire expresă la încălcarea Legii Fondului Funciar. Serviciul pentru Combaterea Criminalităţii Economico-Financiare al Poliţiei capitalei a reţinut în sarcina lui Biriş câteva acte care au stat la baza repartizării ilegale ale unor terenuri, pe care s-au construit 11 vile. Cu toate acestea, fostul şi actualul primar se pregăteşte vertiginos de alegeri (este vorba de alegerile locale din 1996 – n.m.), cadorisind babele cu chiloţi cu mânecuţe şi moşii cu efecte militare provenind de la SPP.

Miu

Somat de partid să o lase ceva mai moale, Biriş mimează că îşi face catrafusele şi că sare pârleazul în ograda PUR-ului lui Voiculescu, cu nici 3 săptămâni în urmă (mai 1996 – n.m.). Şi tot cu începe de atunci, Voiculescu-Crescent (actual puşcăriaş – n.m.) scoate şi ediţia Jurnalului de Snagov. Activist din naştere şi negustor prin profesie, acest fiu al lui Bagdaproste şi nepot al lui Daiboj, pe nume Biriş, îşi regăseşte vocaţia partinică, achiziţionând cu 5.000 lei (vechi, adică 0,5 lei noi azi – n.m.) suflete pentru PUR, în timp ce PDSR-ul le preţuieşte la 10.000 lei (tot vechi, adică 1 leu nou astăzi – n.m.). (În timpul cuponiadei, Biriş şi-a exersat vocaţia de cumpărător de vânt, făcând afaceri cu arabul Omar, patronal cazinoului din incinta Ambasadei Coreei de Nord, căruia i-a promis 3.000 de cupoane cu 1 milion de lei bucata.)

Niu

Astăzi (mai 1996 – n.m.) Snagovul etalează cu ajutorul lui Biriş, al lui Cozmâncă şi al lui Michiduţă, inspiratorul Codului Penal românesc, peste 450 de vile construite după 1989, dintre care cel mult 30% au origine paternă cunoscută. În acest timp, fosta gospodărie de partid, care a patronat 110 vile, s-a refăcut integral sub sceptrul Regiei Autonome a Protocolului de Stat. După ce l-a scăpat pe Biriş printer degetele răşchirate ale legii, pentru meritele sale incontestabile de-a închide ochii, a pcni din câlcâie şi a aplica întocmai şi al timp politica PDSR, Adrian Năstase se laudă acum că va face din Snagov o zonă rezidenţială de talie europeană. Însă indifferent cine va ajunge primar (urmau alegerile locale din 1996 – n.m.) trebuie să-şi scoată definitiv din cap idea că va descâlci iţele, prin care actuala nomenclatură (PSD-istă – n.m.) a reuşit să păstreze tot ce a furat de la fosta nomenclatură (comunistă – n.m.). (“Academia Caţavencu”, nr. 237/1996)

Citeste si articolele:

   …Cum a fost distrusa intreprinderea ARO de catre mafia Securitatii comuniste

Masina AROSunt 10 ani (era în 1999 –n.m.) de când facem haz de necazul economiei naţionale. Am scris de-am obosit despre reforma prin încăpuşire a dezastruoasei moşteniri ceauşiste. Dar parcă niciodată nu a fost atât de exemplar fenomenul cum este în cazul uzinelor ARO, unde, după atâţia ani de exerciţiu nestingherit, căpuşele s-au organizat după modelul sicilian, de ne e şi frică să-i spunem pe nume. Mafia de la ARO este o familie care a reuşit ce n-a reuşit nimeni după Revoluţie: să împace directori, securişti, fesenişti, pedeserişti, peneţişti, fepesişti şi alţi miniştri. Fain? Ia citiţi horror-ul de mai jos şi dacă, la sfârşit, nu sunteţi cu mâna pe măciucă, apăi sunteţi nişte nesimţiţi de doi lei. Nu sunteţi români.

Iaca cifre, să vă-ngheţe

sângele-n corpii cavernoşi. Rezultatele nete ale exerciţiului financiar au evoluat nasol, după cum urmează: 23,08 miliarde (mld.) lei în 1995 (lei vechi, se-nţelege – n.m.), 22,59 în 1996, 18,09 în 1997 şi 10,43 în 1998. În 1998 s-a aniversat depăşirea capitalului uzinei de către datorii. Veniturile: 2916,6 mld. În 1989, 459 mld. în 1998. La 1000 de lei încasaţi, uzina a cheltuit 997,09 lei în 1989 şi 1116,6 în 1998. Clar? (Toate datele provin din expertiza comisă cu inconştienţă de doi controlori ai FPS (Fondul Proprietăţii de Stat, organism care s-a ocupat cu privatizarea, până prin 2004, parcă – n.m.) scăpaţi de sub control; leii din diferiţi ani au fost ponderaţi pentru a permite comparaţiile). Dar hai să vedem şi exportul. Faţă de anii 1995 – 1996, în 1998 ponderea exportului a scăzut la 15%. Ceea ce nu-i rău, odată ce, în aceeaşi perioadă, costurile producţiei au depăşit veniturile. Secretul aberaţiei stă în cheltuieli foarte mari pentru garanţii. Pieţele tradiţionale au fost pierdute. În schimb, a fost exploatat din plin potenţialul turistic al străinătăţilor în interes de serviciu: în 1997, 51 de persoane au voiajat de 37 de ori în 17 ţări; în 1998, frecvenţa a evoluat invers proporţional cu exporturile, 78 de persoane fiind nevoite să-şi părăsească birourile ca să bântuie prin 22 de ţări în 39 de deplasări. Numai dl. director comercial Iustin Preoteasa a pus de 12 călătorii în Franţa, Portugalia şi Turcia în ultimii doi ani. Cine nu călătoreşte nici nu-şi justifică şederea în întreprindere: personalul a scăzut de la 11599 – la înfiinţare, la 8642 în 1995 şi la 4853 în 1998. Amatorii de mineriade nu trebuie să uite că ARO este (era încă în 1999 – n.m.) singura întreprindere mare din Câmpulung.

Glorioşii cârmaci ai dezastrului

au fost 4 directori care au schimbat ştafeta în ultimii 10 ani (1989 – 1999): Nicolescu, Ciobanu, Giuvelcă şi Olteanu. Pe ultimul l-a adus de aripioară şi l-a trântit în locul predecesorului său pedeserist senatorul PNŢCD Piţigoi. Şi s-a petrecut Schimbarea, aşa cum aţi văzut mai sus. Constanta K a procesului terminator poartă numele directorilor adjuncţi, cei neaţinşi de vânturile puterii. Iar numele cel mai sonor este cel al lui Iustin Preoteasa, urmat îndeaproape de Liviu Ţîroiu. Amândoi sunt directori comerciali din 1990 (erau în 1999 – n.m.). Imediat după revoluţie, ARO se vindea în draci în ţară. Şpaga plătită de românul nerăbdător să se cocoaţe într-un drăgălaş de ARO, fără să aştepte ani de zile, oscila între 50% şi 100%. Lăcomia strategilor a fost atât de mare, încât exportul a fost neglijat total, pierzându-se mari parteneri externi. În schimb, ţara a câştigat noi proprietari ai hotelului din Câmpulung, ai cabanei Voinea, ai staţiunii Bughea-Băi. Nu-i aşa, domnule Preoteasa? Hai, că nu cu meschine evocări ale obiectivelor turistice din ţară sau ale călătoriilor în străinătate o să-l enervăm pe domnul director. Ci cu un document prin care domnia-sa deposeda ARO de proprietatea intelectuală asupra propriului produs. În 13 octombrie 1998, dl. Preoteasa ordona inscripţionarea şasiului maşinilor pe care le pregătea pentru export în Franţa cu codul VN8. Indicaţia era strecurată pe la punctul 4 din interiorul unui document tehnic, după cum urmează: “inscripţionarea şasiului va avea noul cod VN8”. Simplu. Dacă altele sunt de secţie de poliţie, ăsta-i de Parchet şi de SRI. VN8 este codul firmei ARO France, prin care se derulează exportul în ţara cu acelaşi drag nume, cod în virtutea căruia firma farnceză devine părintele maşinii. Acuma, poate că nu-i o înstrăinare totală, odată ce s-ar putea ca unii dintre directorii de la ARO-ul de-acasă să fie acţionari şi la cel de pe Sena. Oricum, judecând după vigilenţa cu care este tratat partenerul străin, directorii sunt cel puţin părtaşi: prin ARO France se derulează exportul prin care valoarea cheltuielilor cu garanţiile depăşeşte încasările pentru maşinile vândute. Pentru acelaşi tip de maşină, fenomenul nu se repetă în România sau în puţinele ţări unde mai este exportat. Şi, să nu uităm, totul se petrece sub atenta supraveghere a vigilentului Olteanu, papagalul lui Piţigoi.

Românul, ca om, e mult mai reformist,

dacă e vorba de lichidarea propriei întreprinderi. Comercializarea maşinilor şi a pieselor de ARO se face prin intermediul unor firme, care au căzut cu tronc conducerii uzinei, în condiţii ilicite (pe atunci nu era DNA, aşa încât băieţii furau fără grijă – n.m.): în cazul optim, e vorba doar despre adaos comercial care defavorizează producătorul (SC SPORTING SRL fiind un soi de campion la această categorie), iar în multe altele maşinile sunt încredinţate spre vânzare cu amânarea plăţii. Efect: o gaură de 2.037 miliarde nerecuperate de la firmele private. Ei, şi bineînţeles, printre proprietarii căpuşelor îi găsim chiar pe domnii directori (Gheorghe Banzea, director export, Lupu Ştirbu, Constantin Viorel, Constantin Smeu, director tehnic, Aurelian Dordea, director la CESAR şi mulţi alţii). Totul cu ştirea FPS-ului. După o descindere de control şi captură a unei echipe de la FPS, în 1996 – povestesc sindicaliştii – toţi membrii expediţiei s-au întors, triumfal, în câte un ARO de fiecare cur de funcţionar, plus un Espero pentru jupânul de-atunci, dl. Dima (preşedinte numit de PSD, PDSR cum se numea atunci – n.m.). Singurul motiv de mândrie, pentru muncitorii care văd cum se topeşte întreprinderea sub ei, este faptul că, din punct de vedere arhitectonic, Câmpulungul s-a umplut cu holde de vile ale dealer-ilor.

Ar fi nedrept să credem

că managerii şi toată şleahta de sugative de la carburatorul fabricii nu urmăresc decât să o paraziteze. Nicidecum. Ţelurile sunt mult mai ambiţioase. ARO trebuie să moară. Cele câteva posibilităţi de ieşire din impas au fost prompt anihilate. CESAR (Centrul de studii ARO) a produs un raport, anunţând că există posibilităţi de export în America Centrală, la un preţ de 13.000 $. Raportul nu a ajuns la ARO, ci la firma VICNEL (VICtot Burdescu şi NELu Giuvelcă, fostul director), care s-a şi înfipt să exporte ARO-uri pe care să le monteze într-o hală pe la Constanţa, că doar ARO-ul e bunul întregului popor şi, în particular, al fiecărui lotru. Alta: un delegat al fabricii în Kazahstan s-a întors cu oferte pe care conducerea actuală le ignoră de fix 5 luni.

EEI, şi-am ajuns şi la subiectul zilei.

Oferta de comercializare a ARO-urilor, pe piaţa SUA, datează din 1994. De atunci se căzneşte firma East European Imports să convingă managerii de la ARO să-i ofere spre vânzare maşina-minune. Acu’, spre surpriza multora, ARO are, susţine cu probe preşedintele EEI, dl. John A. Perez, o piaţă potenţială importantă în Statele Unite, argumentul principal fiind preţul: 13.000 $ (pentru ARO 224 cu motor Mazda). Ei bine, în 5 ani, au fost încheiate trei forme contractuale, EEI a deschis de trei ori acreditive, în valoare de 7 până la 10 milioane de dolari. N-a văzut nici o maşină. Mai bine zis, a văzut cele 6 prototipuri pe care le-a amenajat acolo, dotându-le, pe cheltuiala lui, cu motoarele Mazda. Dacă pe vremea directorului Ciobanu ideea colaborării părea să înainteze spre realizare, odată cu apariţia lui Giuvelcă nisipurile au început să se mişte sub roţile afacerii. E prea riscant – susţinea pedeseristul – un accident petrecut în Long Island, cu un şofer american asigurat, poate costa mai mult decât poate duce Câmpulungul. Deci nu e bine să fie angajată direct responsabilitatea fabricii. Degaeba a plătit EEI asigurarea pentru accidente la Lloyds, Giuvelcă a fost ferm: facem afacerea numai printr-un intermediar, şi anume firma “Dunărea”, al cărei proprietar este dl. Costin Frâncu. Odată încălţat cu Frâncu, a început calvarul pentru americani. În primul rând, Frâncu a produs iute-iute o altă firmă-tampon – ARO of North America – prorietar Cătălin Tutunaru, alt tunar cu steluţă – doar pentru a putea încasa valută pe care să o plimbe, apoi, prin paradisurile bancare de prin Belize. Colaborarea cu Dunărea a însemnat o suită de escrocherii, EEI fiind ciupită mărunt ba de 100.000, ba de 500.000 de dolari, pentru “depăşirea unor obstacole tehnice”. În total, firma americană a cheltuit – cercetare, omologare, dezvoltare – 4,2 milioane de dolari fără a avansa vreun milimetru. Practic, dl. Perez a fost “dat în lucru” unei echipe de profesionişti cu misiunea de a proteja afacerea de imixtiunea vreunui investitor care nu are nici măcar şcoala de la Băneasa. În ultima sa ofertă, datând din mai 1998, EEI propune o dezvoltare a vânzărilor care evoluează de la 5.000 de maşini în 1998 până la 22.000 în 2002. Prcatic, Câmpulungul risca să-şi reintre în pâine. Perez a încercat din răsputeri să scape de lipitoarea Frâncu. Ultima tentativă a fost prilejuită de întâlnirea cu preşedintele Constantinescu, în SUA, care, auzind povestea şi gândind normal, l-a invitat în România să-şi rezolve problema. La întâlnirea care a urmat, la Bucureşti, Sorin Dimitriu (şeful FPS – n.m.) i-a explicat că preşedintele a înţeles greşit, şi că afacerea se poate face numai cu colaborarea mafiei Securităţii, pardon, cu “Dunărea”.

Ultimul act. De deces al ARO Câmpulung

se scrie în aceste zile (era februarie 1999 – n.m.) Sindicatul de la ARO guiţă energic, simţind că managerii sunt pe punctul de a-şi face treaba. La presiunea lor, FPS-ul delegă o comisie de control – din lucrarea căreia am citat datele de la începutul articolului nostru – care propune clar: destituirea directorului general Sorin Olteanu, alegerea unui nou Consiliu de Administraţie şi a unui nou board de directori executivi, şi sesizarea Poliţiei şi Parchetului. Pe 21 ianuarie, preşedintele FPS , dl. Radu Sârbu, semnează raportul. Pe 22 ianuarie, directorul Olteanu, însoţit de ciripitul poruncitor al stăpânului zonei Argeş, senatorul peneţecedist Barbu Piţigoi, se înfăţişează în biroul lui Radu Sârbu. Iar acesta produce un document incredibil: concluziile controlului FPS, pe care le acceptase cu o zi înainte, devin “superficiale şi tendenţioase” drept care le “retrage”. Bun Piţigoi. Olteanu rămâne, totuşi, demisionar, în luna de preaviz. Între timp, la FPS, care a anunţat o licitaţie pentru privatizarea ARO, se află cu groază că există cel puţin un ofertant – aţi ghicit, EEI, care, sătul de condiţia de dealer, vrea să producă propriile ARO pentru America. Panică. Olteanu, demisionar cum era, iniţiază pe 25 ianuarie, cu o zi înaintea depunerii ofertelor, o acţiune în Justiţie pentru numirea judecătorului sindic care să demareze lichidarea societăţii. Confuzie. FPS acceptă, totuşi, a doua zi oferta EEI, dar şi a unui contracandidat-surpriză: “Dunărea”, ha, ha, ha. Bâlbâieli majore în ziua deschiderii ofertelor: “Dunărea” se retrage, nu înainte de a contesta din răsputeri candidatura americanului – singurul scop urmărit, de altfel, de Frâncu, care nici nu depusese garanţia pentru licitaţie. Operaţiunea “Dunărea” a fost susţinută din interiorul FPS de directorul Gozia – alt membru al clubului sicilian al mafiei Securităţii. În aceste memorabile zile (era februarie 1999 – n.m.) se desfăşoară negocierile între FPS şi EEI sortite eşecului. FPS-ul ştie că EEI nu trebuie să câştige, pentru că fabrica trebuie lichidată, statul să preia datoriile generate de furturile directorilor, iar apoi halele să fie cumpărate la preţ de hală, nu de întreprindere, de aceiaşi directori. Şi de Frâncu, şi de PNŢCD, şi de PDSR, şi de securişti, şi de fepesişti. (“Academia Caţavencu”, nr. 376/1999)

Citeste si articolele:

 

 

 

200 de milioane de creştini sunt prigoniţi în lume pentru credinţă

Persecuţiile merg de la discriminare la locul de muncă până la persecuţii masive şi chiar crimă

    
Biserică în flăcări în IndoneziaBiserică în flăcări în Indonezia

Fundaţia creştin-democrată germană Konrad Adenauer şi-a propus să sensibilizeze opinia publică asupra acestei tematici printr-o serie de manifestări. Una dintre ele a fost o masă rotundă desfăşurată la Berlin cu participarea unor specialişti în domeniu.

Chiar dacă mass-media nu menţionează decât prin excepţie acest lucru, la nivel mondial sunt prigoniţi 200 de milioane de creştini, ceea ce echivalează cu trei sferturi din populaţia SUA. Preşedinta secţiei Drepturile Omului a grupului parlamentar creştin-democrat / creştin-social din Bundestag, Erika Steinbach, a declarat: “Indicele oficial arată că în ţările musulmane şi comuniste, cei mai prigoniţi sunt creştinii şi că 90 la sută din persoanele ucise în întreaga lume pentru credinţa lor sunt creştini”.

Gerhard Robbers, profesor de drept public şi canonic la Universitatea din Trier, acuză pe fundalul acestor statistici politica externă germană de lipsă de implicare. Şi asta în împrejurările în care problema nu poate fi rezolvată decât la nivel internaţional: ” Indiferent de partide fenomenul este de multă vreme următorul: Ministerul german de Externe lasă problemele ce ţin de libertatea religioasă în seama americanilor. Diplomaţia germană a descoperit religia abia în timpurile din urmă, şi face numai timid dovadă de iniţiativă. Este păcat, fiindcă Germania ar avea multe de spus la nivel internaţional în privinţa libertăţii religioase.”

Prigonirea creştinilor nu este un fenomen care încetează la porţile Uniunii Europene. Otmar Oehring, membru al organizaţiei umanitare catolice Misio apreciază că Turcia, un stat care vrea să se integreze în structurile europene, calcă în picioare libertatea credinţei: ” Este incontestabil că Turcia obstrucţionează permanent convenţiile internaţionale pe care le-a semnat. Turcia trebuie criticată şi statele membre ale UE ar trebui să se preocupe mai intens de această problemă.”

Şi Biserica Protestantă din Germania apreciază că politica autorităţilor de la Ankara faţă de creştini este intolerabilă. Procentul creştinilor de origine armeană din Turcia a scăzut de la 20 la sută la 0, 15, aminteşte această instuituţie. De aceea, împuternicitul luteranilor germani, prelatul Bernhard Felmberg a subliniat: “Cred că am face bine dacă am transforma subiectul libertăţii religioase ca parte a drepturilor omului, într-un criteriu-cheie privind admiterea sau respingerea candidaturii Turciei la Uniunea Europeană. Această cutie a pandorei trebuie deschisă acum şi nu abia atunci când Turcia a devenit deja membră a Uniunii Europene, fiindcă atunci, pagubele din punct de vedere politic vor fi mult mai mari.”

Autor: Oliver Jeske / Ioachim Alexandru

Redactor: Vlad Drăghicescu

 

Capitolul 32

Să răspundem persecuţiei cu credinţă şi curaj

„Nu vă temeţi, ci fiţi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În iarna anilor 1838–1839, miliţia statului Missouri a primit ordine din partea guvernatorului să-i alunge pe sfinţii din zilele din urmă din stat, iar profetul Joseph Smith a fost închis în închisoarea Liberty. În acea iarnă şi în primăvara următoare, scene de suferinţă teribilă au avut loc în timp ce mii de sfinţi au fost siliţi să fugă din casele lor spre Missouri. Lăsând o mare parte din proprietăţile lor în urmă, ei au început să-şi croiască drumul de-a lungul a peste 300 de kilometri către est, spre vestul statului Illinois, sub îndrumarea lui Brigham Young şi a altor conducători ai Bisericii. Puţini sfinţi aveau căruţe şi cai buni şi mulţi dormeau fără să aibă vreun adăpost pe timp de ploaie şi zăpadă. Unii, care nu aveau încălţăminte, îşi înveleau picioarele în cârpe pentru a putea merge pe zăpadă.

În februarie 1839, un vecin bun a ajutat-o pe Emma Smith să-şi pună cei patru copii şi puţinele ei bunuri într-o căruţă căptuşită cu paie. Când grupul lor a ajuns la fluviul Mississippi, care îngheţase, Emma l-a trecut pe gheaţă, împreună cu copiii ei, ducând manuscrisele traducerii Bibliei de către profet în doi săculeţi de pânză legaţi în jurul taliei ei, sub fustă. Ea şi mulţi alţi sfinţi săraci s-au refugiat în comunitatea din Quincy, Illinois, unde au continuat să sufere de foame, frig, boli, deşi multe suferinţe erau micşorate de multe acte de bunătate din parte comunităţii preocupate de soarta lor.

Deşi profetul Joseph dorea mult să-i ajute pe sfinţi, el nu a putut decât să se roage şi să dea îndrumări prin scrisorile trimise lui Brigham Young şi celorlalţi fraţi care îi conduceau pe sfinţi în absenţa lui. În această situaţie disperată, el a scris membrilor Bisericii cuvinte de încurajare şi pace: „Preaiubiţii mei fraţi, să facem cu voioşie toate lucrurile care stau în puterea noastră; şi atunci, putem sta neclintiţi, cu cea mai mare siguranţă, pentru a vedea salvarea lui Dumnezeu şi braţul Său dezvăluit” (D&L 123:17).

În ziua de 6 aprilie 1839, profetul şi tovarăşii lui întemniţaţi au fost transferaţi, din cauza schimbării locului în care erau judecaţi, din închisoarea Liberty la Gallatin, ţinutul Daviess, Missouri. După o şedinţă a tribunalului, fraţilor li s-a schimbat din nou locul de judecată de la Gallatin la Columbia, ţinutul Boone, Missouri. Dar, la mijlocul lunii aprilie, în timp ce profetul şi alţi întemniţaţi erau duşi la Columbia, paznicii le-au permis să evadeze. Într-o săptămână, fraţii se alăturaseră grupului mai mare de sfinţi din Quincy, Illinois. Vârstnicul Wilford Woodruff a scris în jurnalul său despre întâlnirea sa cu profetul: „Noi… am avut, încă o dată, fericitul privilegiu de a-l lua de mână pe fratele Joseph… El ne-a întâmpinat cu multă bucurie. Tocmai fusese eliberat din închisoare şi din mâinile duşmanilor săi şi se întorsese în sânul familiei şi prietenilor… Joseph era sincer, deschis şi apropiat, ca de obicei. Sora Emma era cu adevărat fericită.”1

Mai târziu, profetul a adus omagiu sfinţilor care, alături de el, au îndurat cutezători atât de multe de dragul credinţei lor în Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos: „Comportamentul sfinţilor, în timpul multelor lor necazuri şi suferinţe, a fost demn de laudă; curajul lor în apărarea fraţilor lor împotriva actelor distrugătoare ale gloatelor, ataşamentul lor faţă de cauza adevărului, în condiţiile cele mai pline de încercări şi suferinţă pe care omenirea le poate îndura, dragostea unuia faţă de celălalt, disponibilitatea lor de a-mi oferi ajutor mie şi fraţilor mei, care au fost întemniţaţi, sacrificiile pe care le-au făcut părăsind Missouri şi ajutându-le pe văduvele şi orfanii sărmani şi asigurându-le case într-un ţinut mai ospitalier, toate contribuie la înălţarea lor în stima tuturor oamenilor buni şi virtuoşi şi le asigură bunăvoinţa şi aprobarea lui Iehova şi un nume la fel de nepieritor ca eternitatea.”2

Învăţături ale lui Joseph Smith

Duşmanul adevărului se opune slujitorilor Domnului, mai ales când ei se apropie mai mult de Domnul.

„Persecuţiile s-au rostogolit asupra capetelor noastre din când în când… ca bubuiturile de tunet, din cauza religiei noastre.”3

„Principiile religiei noastre sunt în faţa lumii, pregătite pentru a fi cercetate de toţi oamenii, totuşi, noi suntem conştienţi că toate persecuţiile împotriva prietenilor noştri au apărut ca urmare a calomniilor [acuzaţii false] şi interpretărilor greşite fără a se baza pe adevăr şi dreptate. Pe acestea le-am îndurat la fel ca toate celelalte societăţi religioase la începuturile lor.”4

„Nu vă miraţi deci dacă sunteţi persecutaţi; ci amintiţi-vă cuvintele Salvatorului: «Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni» [vezi Ioan 15:20]; şi că toate suferinţele prin care trebuie să treacă sfinţii sunt împlinirea cuvintelor profeţilor, care au fost rostite de când a început lumea.”5

„Când fac tot ce pot mai bine – când realizez cel mai mare bine, atunci cele mai mari rele şi zvonuri păcătoase sunt ridicate împotriva mea… Duşmanii acestui popor nu vor obosi niciodată să persecute Biserica, până când ei vor fi învinşi. Eu mă aştept ca ei să mobilizeze totul împotriva mea, tot ce le stă în putere să controleze, şi ca noi să avem o luptă îndelungată şi înfricoşătoare. Cel care va duce adevărata luptă creştină împotriva corupţiilor din aceste ultime zile va avea pe oamenii păcătoşi şi îngerii diavolului şi toate puterile diavoleşti ale întunericului mobilizate permanent împotriva lui. Când oamenii păcătoşi şi corupţi se opun, există un criteriu după care poţi judeca dacă un om duce lupta creştină. Când toţi oamenii vor spune lucruri rele despre voi pe nedrept, binecuvântaţi sunteţi voi, etc. [vezi Matei 5:11]. Va fi un om considerat rău, când oamenii vor spune lucruri rele despre el? Nu. Dacă un om se ridică şi se opune lumii păcatului, el se poate aştepta să aibă toate spiritele păcătoase şi corupte mobilizate împotriva lui.

Dar, aceasta va fi pentru puţină vreme, şi toate aceste suferinţe vor fi îndepărtate de la noi, în măsura în care suntem credincioşi şi nu suntem copleşiţi de aceste rele. Văzând binecuvântările înzestrării rostogolindu-se şi împărăţia crescând şi întinzându-se de la mare la mare, noi ne vom bucura că nu am fost copleşiţi de aceste lucruri nesăbuite.”6

„Unii cred că duşmanii noştri se vor mulţumi cu distrugerea mea; dar, vă spun că, de îndată ce-mi vor fi vărsat sângele, ei vor înseta de sângele tuturor oamenilor în a căror inimă sălăşluieşte o singură scânteie din spiritul plenitudinii Evangheliei. Opoziţia acestor oameni este pusă în acţiune de spiritul duşmanului întregii neprihăniri. Ei doresc nu numai să mă distrugă pe mine, ci pe fiecare bărbat şi femeie care îndrăzneşte să creadă doctrinele pe care Dumnezeu m-a inspirat să le predau acestei generaţii.”7

„Am învăţat din experienţă că duşmanul adevărului nu doarme, nici nu-şi încetează străduinţa de a influenţa minţile comunităţilor împotriva slujitorilor Domnului, stârnind indignarea oamenilor împotriva tuturor problemelor de importanţă sau de interes.”8

Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu vor suporta persecuţia cu credinţă şi curaj.

„Voi sfinţilor, toţi! Profitaţi de această importantă Cheie– în toate încercările, necazurile, ispitele, durerile, relaţiile, în închisoare şi în moarte, asiguraţi-vă că nu trădaţi cerul; să nu-L trădaţi pe Isus Hristos; să nu-i trădaţi pe fraţi; să nu trădaţi revelaţiile lui Dumnezeu, fie din Biblie, din Cartea lui Mormon sau din Doctrină şi legăminte, fie din oricare alta care a fost sau care va fi vreodată dată şi revelată omului în această lume sau în cea care va veni. Da, în toate răzvrătirile şi zbaterile, urmaţi-o, ca voi să nu faceţi acest lucru, ca sângele nevinovat să nu fie găsit pe hainele voastre şi voi să mergeţi jos, în iad.”9

În primăvara anului 1830, sfinţii erau persecutaţi ca urmare a publicării Cărţii lui Mormon: „Cartea lui Mormon (toiagul lui Iosif în mâinile lui Efraim) fusese publicată de o vreme şi, aşa cum a prezis profetul din vechime, «[era privită] ca ceva străin» [vezi Osea 8:12]. Nu mică a fost agitaţia creată de apariţia ei. O mare opoziţie şi multă persecuţie i-a urmărit pe cei care credeau în autenticitatea ei. Dar se întâmplase că adevărul înmugurise şi ieşise din pământ, iar neprihănirea începuse să privească de la înălţimea cerurilor [vezi Psalmii 85:11Moise 7:62], aşa că nu ne-am temut de opozanţii noştri, ştiind că noi aveam atât adevărul, cât şi neprihănirea de partea noastră, că Îi aveam atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul, pentru că noi aveam doctrinele lui Hristos şi le puneam în practică; şi, ca urmare, am continuat să ne rugăm şi să dăm informaţii tuturor acelora care doreau să asculte.”10

În luna iulie 1839, preşedintele Wilford Woodruff a consemnat: „Joseph ne-a adresat puţine cuvinte şi a spus: «Aduceţi-vă aminte, fraţilor, dacă sunteţi întemniţaţi, că fratele Joseph a fost întemniţat înaintea voastră. Dacă sunteţi puşi într-un loc din care vă puteţi vedea doar fraţii prin gratiile unei ferestre, în timp ce vă aflaţi în lanţuri datorită Evangheliei, aduceţi-vă aminte că fratele Joseph a fost în astfel de condiţii».”11

În anul 1841, Joseph Smith şi consilierii săi din Prima Preşedinţie au scris: „Adevărul, ca şi stejarul falnic, a stat neclintit în mijlocul elementelor ostile care l-au lovit cu forţă uriaşă. Torentele s-au rostogolit, val după val, în succesiune rapidă şi nu l-au înghiţit. «Ele vuiesc, o, Doamne; torentele vuiesc tare; dar Domnul Oştirilor este mai puternic decât valurile năprasnice al mării» [vezi Psalmii 93:3–4]; nici flăcările persecuţiei, cu toată influenţa gloatelor, nu au fost în stare să-l distrugă; ci, ca şi rugul lui Moise, a rămas nemistuit şi acum, în acest moment, este un eveniment vizibil important atât pentru oameni, cât şi pentru îngeri.

Încotro ne putem întoarce ochii pentru a vedea un altul la fel? Contemplăm un popor care a îmbrăţişat un sistem religios nepopular şi aderarea la el, care a adus asupra acestui popor persecuţii repetatate. Un popor care, datorită dragostei lui faţă de Dumnezeu şi ataşamentului faţă de cauza Sa, a suferit foamete, goliciune, pericole şi aproape toate privaţiunile. Un popor care, de dragul religiei lui, a trebuit să jelească moartea prematură a părinţilor, soţilor, soţiilor şi copiilor. Un popor care a preferat moartea în locul sclaviei şi ipocriziei şi şi-a păstrat cu onoare integritatea şi a stat ferm şi neclintit în vremuri care au pus la încercare sufletele oamenilor.”12

Marea putere a lui Dumnezeu îi va susţine pe aceia care sunt persecutaţi de dragul neprihănirii.

În timp ce era întemniţat în închisoarea Liberty, Joseph Smith a scris sfinţilor: „Să nu credeţi că inimile noastre cedează, deşi ni s-au întâmplat lucruri ciudate [1 Petru 4:12], pentru că noi am văzut şi am fost asiguraţi de toate aceste lucruri dinainte şi am fost asiguraţi că putem avea o mai mare speranţă decât persecutorii noştri. Ca urmare, Dumnezeu ne-a făcut umerii largi ca să purtăm povara. Noi găsim slavă în nefericirea noastră pentru că noi ştim că Dumnezeu este cu noi, că El este prietenul nostru şi că El ne va salva sufletele. Nu ne pasă de cei care ne pot ucide trupul; ei nu ne pot vătăma sufletele [Matei 10:28]. Nu cerem favoruri din mâinile gloatelor, nici ale lumii, nici ale diavolului, nici ale emisarilor lui, cei care ni se opun şi cei care iubesc şi făptuiesc minciunile şi jură strâmb, pentru a ne lua viaţa. Noi nu ne-am ascuns niciodată, nici nu o vom face de dragul vieţilor noastre… Ştim că ne-am străduit, cu toată mintea, puterea şi tăria noastră, să facem voia lui Dumnezeu şi toate lucrurile, oricare au fost acelea, pe care El ni le-a poruncit…

Salvatorul a spus: «Nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire» [vezi Matei 18:7]. Şi din nou: «Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi» [Matei 5:11–12].

Acum, dragi fraţi, dacă au fost oameni care au avut vreodată vreun motiv să revendice această promisiune, noi suntem acei oameni; pentru că noi ştim că lumea nu numai că ne-a urât, ci şi a vorbit tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva noastră pentru niciun alt motiv decât că noi ne-am străduit să propovăduim plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos…

Şi acum, dragi şi mult iubiţi fraţi – şi când spunem fraţi ne referim la aceia care şi-au păstrat credinţa în Hristos, bărbaţi, femei şi copii – noi simţim că trebuie să vă îndemnăm, în numele lui Isus Hristos, să fiţi puternici în credinţa în noul şi nepieritorul legământ şi să nu vă înspăimântaţi de duşmanii voştri… Continuaţi în credinţă chiar până la moarte; pentru că «oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui», spune Isus Hristos [vezi Marcu 8:35].”13

Tot din închisoarea Liberty, profetul şi consilierii săi din Prima Preşedinţie au scris conducătorilor Bisericii: „Fraţilor, nu vă temeţi, ci fiţi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Ce este omul pentru ca slujitorul lui Dumnezeu să se teamă de el sau fiul omului pentru ca el să tremure în faţa lui? Nici să nu gândiţi că sunt ciudate încercările de foc cu care suntem încercaţi deoarece unele lucruri ciudate ni s-au întâmplat. Aduceţi-vă aminte că toţi au avut parte de asemenea suferinţe [vezi 1 Petru 4:12–13]. Ca urmare, să ne bucurăm în suferinţele noastre, prin care sunteţi făcuţi desăvârşiţi şi prin care Căpetenia mântuirii noastre a fost, de asemenea, desăvârşită. [vezi Evrei 2:10]. Fie ca inimile voastre şi inimile tuturor sfinţilor să fie alinate cu voi şi fie ca ei să se bucure peste măsură pentru că mare este răsplata noastră în cer, căci tot aşa au prigonit cei răi pe profeţii care au fost înaintea noastră [vezi Matei 5:11–12].”14

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xi.

  • Recapitulaţi relatarea de la paginile 391–393. Ce vă impresionează din modul în care Joseph Smith şi tovarăşii săi sfinţi au reacţionat la persecuţii? De ce credeţi că doreau să îndure persecuţiile?

  • Citiţi paginile 394–395 în care profetul Joseph ne învaţă că oamenii neprihăniţi se confruntă deseori cu persecuţii. De ce credeţi că se întâmplă astfel? Care sunt asemănările dintre persecuţiile de astăzi şi cele din timpul lui Joseph Smith? Care sunt deosebirile?

  • La pagina 395, Joseph Smith a vorbit despre o cheie care îi ajută pe sfinţi. Ce experienţe v-au arătat valoarea acestei chei? Ce alte sfaturi aţi putea da cuiva care se confruntă cu persecuţii din cauza credinţei lui? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 395–396.)

  • Recapitulaţi paginile 397–398, în care Joseph Smith ne asigură că Domnul ne va susţine când vom răspunde persecuţiilor cu credinţă şi curaj. Ce credeţi că înseamnă să spunem că Dumnezeu „ne-a făcut umerii largi ca să purtăm povara”? Cum putem noi să „ne găsim slava în nefericire” şi să ne „bucurăm în suferinţele noastre”? În ce fel credeţi că ne pot ajuta suferinţele noastre să devenim desăvârşiţi?

Scripturi suplimentare: Matei 5:43–44Romani 8:35–392 Nefi 26:8Mosia 24:8–163 Nefi 6:13

Of One Heart (Emma Crossing the Ice)

În luna februarie 1839, în timp ce Joseph Smith era întemniţat în închisoarea Liberty, Emma Smith şi copiii ei traversau apele îngheţate ale fluviului Mississippi, fugind de persecutorii lor.

Leaving Missouri

În iarna anilor 1838–1839, mii de sfinţi din zilele din urmă au fost siliţi să fugă din casele lor din Missouri, străbătând peste 300 de kilometri către Illinois.

 

 

Se strânge cercul în jurul adevăraţilor creştini. Suntem pregătiţi? (1)

De câteva zile nu se vorbeşte altceva pe site-urile creştine decât despre decizia primăriţei oraşului american Houston, care a somat prin citaţie judecătorească, pe toţi pastorii creştini din oraş, să predea conţinutul tuturor predicilor lor pe care le rostesc de la amvon.

annice-parker

Obiectivul urmărit de edilul oraşului american nu este altul decât de a identifica pe acei pastori care au curajul să abordeze în predicile lor subiectul atât de discutat în vremurile noastre, cel al homosexualilor. Ce a motivat pe respectiva doamnă să întreprindă o astfel de acţiune? Ea însăşi este homosexuală, este lesbiană. Problema este că, trecând peste opţiunile personale ale doamnei Anicce Parker, ea a găsit sprijin în guvernul local al oraşului şi mai mult, a găsit sprijin în justiţie, în demersul ei.

Până la urmă, probabil că toată această tevatură se va sfârşi într-un fiasco, dar acest demers, cu tot ce a însemnat el, marchează o tendinţă tot mai accentuată a societăţii noastre. După cum se vede, lobby-ul gay este foarte puternic şi îşi exercită influenţa în toată lumea. Numai aşa se explică faptul că în toate ţările din lume, parlamentele şi guvernele au acest subiect pe ordinea de zi. Recesiunea economică, problemele climatice, sărăcia, epidemiile, corupţia, sunt lăsate deoparte şi aleşii poporului discută despre drepturile persoanelor cu orientare sexuală diferită de a majorităţii, în numele toleranţei.

Îmi amintesc de o predică a unui pastor român care se întreba retoric: „De ce oare nu se îmbolnăvesc de sodomie cei care muncesc din greu de dimineaţa până seara şi în schimb se îmbolnăvesc miliardarii?” Avea perfectă dreptate. Pe zi ce trece tot mai multe persoane faimoase (actori, cântăreţi, politicieni, oameni de afaceri), recunosc în public că sunt homosexuali şi nu numai că recunosc dar se şi mândresc cu asta. Şi ca să fie pachetul complet, guvernanţii, fie ei de stânga, fie de dreapta, vor să ne convingă cu orice preţ că acest lucru este normal şi trebuie să-l acceptăm.

Nu am nimic împotrivă că primarii oraşelor Houston, New York sau Paris sunt homosexuali. Dacă au ajuns acolo pentru că s-au dovedit a fi persoane competente în administraţie, totul este ok, dar dacă au ajuns doar pentru că sunt altfel decât majoritatea, atunci societatea noastră democratică, undeva are o problemă. Pe de altă parte, o astfel de persoană odată ajunsă într-o anumită funcţie care îi conferă autoritate, a te folosi de respectiva poziţie pentru a-ţi promova moralitatea (sau mai bine zis lipsa acesteia) şi de a obliga pe ceilalţi să aibă aceiaşi părere, este întru totul ilegal, imoral şi antisocial.

Nu ştiu cum sunt trataţi creştinii evanghelici în Paris, dar ştiu că acolo funcţionează două biserici penticostale române, care în ultimii ani au înregistrat creşteri importante. Amândouă îşi desfăşoară activitatea în localuri total improprii unor biserici de aşa dimensiuni şi logic sunt în căutarea de alte localuri. Problema cu care se confruntă ambele sunt aprobările necesare, pe care le eliberează primăria. În mod sistematic aceasta încearcă prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie să întârzie cu eliberarea licenţelor pertinente. Din surse oarecum neoficiale am aflat că mulţimea dosarelor înaintate la primărie de una din biserici, dacă ar fi puse unele peste altele ar depăşi înălţimea de 70 de cm. Tot lor li s-ar fi spus de către edilii oraşului că situaţia lor ar fi mult mai simplă dacă ei ar fi musulmani şi nu creştini evanghelici.

Sunt sigur că despre astfel de acţiuni, prin care se va încerca reducerea la tăcere a celor care mai au curajul să promoveze moralitatea Scripturii, vom mai auzi. Întrebarea mea este: „suntem pregătiţi?” Cei care promovează noua moralitate sunt tot mai mulţi şi tot mai puternici. Ce va face Biserica? Va suna din trâmbiţă, spunând păcatului pe nume, aşa cum îl găsim catalogat în Sfânta Scriptură, sau îşi va pleca capul şi va accepta schimbările? Deja sunt destul de multe biserici care nu doar că îi acceptă pe homosexuali ca şi membrii, ci le oficiază nunţile şi îi ordinează ca slujitori. A se vedea cazul majorităţii bisericilor luterane din Europa, a Bisericii Scoţiei, şi a bisericilor metodiste, presbiteriene şi episcopale din Statele Unite.

Ultima bombă în această materie, a detonat zilele trecute şi a ieşit tocmai de acolo de unde ne aşteptam cel mai puţin, de la catolici. În cadrul Sinodului Bisericii Catolice, desfăşurat luna aceasta la Vatican şi care avea ca temă familia, a venit o propunere din partea unui grup prin care se cerea ca să se aibă în vedere „darurile şi calităţile pe care persoanele homosexuale, le pot oferi comunităţii creştine”.  Având în vedere sensibilitatea subiectului, nu cred că această propunere a fost introdusă în discuţii fără binecuvântarea papei. Este adevărat că la votul final această propunere, împreună cu altele două, nu au întrunit votul necesar de două treimi, dar oricum gheaţa a fost spartă şi la catolici. În mod sigur acest subiect se va mai discuta la Vatican.

Provocările creştinilor adevăraţi în vremurile pe care noi le trăim, sunt mai mult de natură morală decât doctrinară. Divorţul între creştini, care practic era inexistent în urmă cu 20 de ani, s-a transformat într-o adevărată problemă. Relaţiile intime premaritale sau extramaritale sunt o adevărată plagă care îmbolnăvesc bisericile. Materialismul şi avariţia nici nu mai sunt considerate ca fiind contrare adevărului biblic, ba mai mult unele biserici şi-au ajustat doctrina numindu-le binecuvântări divine. Avortul şi problema homosexuală, vin şi acestea din urmă. Ceea ce spunea un alt pastor, privitor la moralitatea acestei lumi, se adevereşte. „Problemele acestei lumi, vor deveni problemele bisericii şi păcatele acestei lumi vor deveni păcatele bisericii”, spunea dânsul.

Ce vor face creştinii adevăraţi? Vor continua să trăiască în sfinţenie, în ciuda mersului lumii acesteia, sau vor pleca capul şi vor accepta schimbările? Va veni vremea în care vom fi obligaţi să-i acceptăm între noi pe cei care se declară homosexuali, iar pastorii vor fi obligaţi să le facă nunta. Probabil unii care vor fi excluşi din biserică pentru comportament păcătos, vor apela la tribunale ca să le facă dreptate. Nu am pretenţia că am avut vreo viziune spectaculoasă în acest sens, dar într-acolo ne îndreptăm. Cei care vor ţinea steagul sus şi trâmbiţa sfinţeniei în gură, vor trebui să plătească preţul. Nu ne-au închis comuniştii bisericile (au închis câteva, dar cele mai multe au rămas deschise), dar le vor închide democraţii atunci când nu le vom accepta ideologia şi moralitatea, iar pe credincioşi cu pastorii în frunte, îi vor trimite pe băncile tribunalelor, pe baza legilor toleranţei şi pluralismului.

Cum trebuie să ne pregătim? În primul rând, trăind noi înşine în sfinţenie aşa cum învăţăm din Scriptură. Apoi învăţându-ne copiii să trăiască aşa cum trăim noi şi îndepărtându-i de toate mijloacele prin care pot fi intoxicaţi de ideologii păcătoase. În cele din urmă, trăind o viaţă de devoţiune echilibrată şi consecventă. Şi să nu uităm un lucru foarte important: „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).

Se strânge cercul în jurul adevăraţilor creştini. Suntem pregătiţi? (2)

Evanghelici influenţi iau atitudine faţă de cazul Houston, printre care Ronnie Floyd, John Piper şi Ben Carson, în timp ce alţii sunt nevoiţi să plătească fermitatea faţă de valorile Scripturii.

manifestación-pastores

În postarea precedentă pe această temă, pornind de la cazul Houston, în care primăriţa oraşului i-a somat pe câţiva pastori din oraş să predea conţinutul predicilor lor, spuneam că deja se văd semne clare care au de-a face cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor adevăraţilor creştini. Se încearcă prin toate metodele amuţirea vocilor celor care au curajul să pronunţe cuvinte precum: păcat, vinovăţie, sfinţenie, pro-viaţă, judecată, etc. Colectivul LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), sunt în plină campanie legislativă în Statele Unite, unde înregistrează victorie după victorie. În Europa deja şi-au impus punctul de vedere cu mai mulţi ani înainte, iar pe bătrânul continent, vocile evanghelicilor care să protesteze, sunt timide şi nesemnificative, în raport cu majoritatea. O victorie definitivă a colectivului LGBT în America ar însemna un pas uriaş pe drumul acestei degringolade morale în care este angajată civilizaţia occidentală. În acest articol vreau să vă prezint câteva luări de poziţie ale unor persoane influente, vis a vis de cazul Houston, precum şi câteva cazuri în care unele persoane s-au văzut obligate să renunţe la posturile lor sau au trebuit să plătească preţul fidelităţii lor faţă de Scriptură. Şi vreau să mai adaug că nu sunt unicele cazuri. Vom mai vorbi despre ele în alte postări viitoare.

Evanghelici influenţi au luat atitudine faţă de această vulnerare a libertăţii religioase şi de expresie, protejată de primul amendament al Constituţiei Statelor Unite.

„Este un clar exemplu de extra limitare a guvernului” a semnalat Ronnie Floyd, preşedintele Convenţiei Baptiste de Sud. „Independent de natura informaţiilor pe care le doresc de la respectivi pastori, este o clară intenţie de a reduce la tăcere, Biserica din Houston, Texas, Statele Unite şi toată lumea” a scris Floyd în blogul său personal. „Suntem de partea pastorilor şi a bisericilor din Houston care au fost intimidate de către primăriţa oraşului”, a mai specificat pastorul.

Autorul creştin Eric Metaxas, îşi exprimă îngrijorarea. „Acţiunile primăriţei din Houston demonstrează că s-a traversat linia roşie privitoare la libertatea religioasă. Se va deştepta Biserica?”, spunea acesta pe Twitter. El și-a exprimat surprinderea și îngrijorarea față de această situație, convins fiind că America a luat-o pe un drum de pe care este dificil să se mai întoarcă. Şi în eventualitatea în care cazul din Houston va fi închis, iar primăria își va retrage plângerea (ceea ce pare că se va și întâmpla), situația nu se va schimba, fiindcă pe fond s-a ajuns deja la o situație extrem de complicată. „Poate că vom câștiga această rundă, dar e clar că avem o problemă, și nu numai în Houston”, a scris Metaxas.

Cunoscutul predicator John Piper sfătuia pe păstorii din Houston să fie curajoşi şi să-şi alcătuiască predicile de duminică bazându-se pe învăţătura biblică privind homosexualitatea şi să o invite în mod expres pe primăriţa oraşului să le asculte.

„Libertatea religioasă este în pericol de extincţie în Statele Unite, de aceea cred că tăcerea nu este o opţiune”, a specificat Samuel Rodriguez, preşedintele organizaţiei NHCLC, din care fac parte doi dintre pastorii somaţi. „Din convingere, înţelegem că o postură de indiferenţă azi, va duce la o situaţie de captivitate mâine. Pentru binele copiilor noştri, trebuie să luptăm pentru a apăra acest principiu fundamental al libertăţii religioase”, a spus Rodriguez. (Protestante Digital)

Khanh Huynh, unul dintre pastorii somaţi în Houston, s-a predat Domnului în timp ce fugea din Vietnam în Indonezia. Khanh, împreună cu alţi refugiaţi vietnamezi fugea de guvernul comunist din Vietnam, într-o barcă, după căderea oraşului Saigon. Şase dintre compatrioţii lui au murit în timpul traversării. A ajuns în America în căutarea libertăţii religioase, de care nu s-a putut bucura în Vietnam şi a fondat Biserica Baptistă vietnameză. „Acolo nu ne-am putut exprima libertatea de credinţă”, a spus pastorul. „Am plătit ca să ajungem în ţara noastră adoptivă, unde sunt recunoscute drepturile omului de exprimare şi de religie”. Ce ironie este ca respectivul pastor să se confrunte cu o situaţie similară tocmai în ţara libertăţii.

“Acei care doresc drepturi speciale pentru orientarea sexuală caută să rescrie fibra morală tradiţională a societăţii noastre”, scrie Tim Berlin, pastor senior al Bisericii Baptiste “Credinţa” din Warren. “Nu ştiu un alt exemplu când slujbele susţinute de pastori să fie somate, cu excepţia Germaniei naziste şi a Rusiei comuniste. Acest lucru îl găsesc ironic deoarece primul exemplu de acest fel care se întâmplă în America vine din partea comunităţii LGBT.”

„Noi ca şi americani trebuie să avem grijă de toate aspectele care sunt scrise în Constituţia noastră şi să fim conştienţi atunci când acestea sunt ameninţate. Unul dintre marile pericole din America din ziua de azi este intoleranţa extremă, în numele toleranţei”, scrie eminentul chirurg şi activist conservator Ben Carson, în noul său blog.

„Primul Amendament al Constituţiei Americane a fost redactat cu multă grijă pentru a se evita impunerea de legi şi ordonanţe care să calce în picioare acest drept. Problema din Houston merge mult mai încolo de libertate de expresie şi de drepturile homosexuale. Suntem avertizaţi de ce se poate întâmpla dacă nu suntem atenţi în a păzi libertăţile noastre pe care le-am obţinut. Din fericire, o furtună de proteste imediate, se pare că reuşesc cel puţin temporar să oprească acest asalt flagrant asupra tuturor americanilor, fie că aceştia îşi dau seama sau nu”, a concluzionat Carson.  (Charisma News)

În timp ce unii iau poziţie, alţii se văd obligaţi să renunţe la slujbele lor

Judecătorul Gilbert Breedlove din Carolina de Nord, a renunţat lunea trecută la postul său deoarece nu dorea să-şi trădeze credinţa lui creştină, efectuând căsătorii între persoane de acelaşi sex, care acum sunt permise de legea statului, după ce interdicţia căsătoriilor de acest fel în Carolina de Nord a fost anulată în 10 Octombrie, de către un judecător federal. Magistratul de 57 de ani, care este şi pastor ordinat, s-a văzut obligat să ia această decizie, după 24 de ani de activitate judiciară. „Era unica opţiune pe care o aveam”, a spus Breedlove ziarului Citizen Times. „Ne-au spus că suntem obligaţi să efectuăm căsătorii homosexuale şi acest lucru era ceva ce eu nu puteam să fac datorită convingerilor mele religioase. Eu eram creştin atunci când am început cariera de judecător”, a continuat Breedlove. „În acel moment, legea nu îmi cerea să fac ceva ce era în contra credinţei mele în Dumnezeu. Acum când legea s-a schimbat, eu rămân cu credinţa”.

Cu toate că şi-a pierdut locul de muncă, acesta a declarat că nu este îngrijorat cu privire la viitorul său financiar, deoarece are încredere deplină în Domnul. „Aceasta este una din cerinţele ce se impun pentru a fii creştin. Dacă eşti disponibil să-l slujeşti pe Domnul, atunci El îţi va purta de grijă”, a mai spus magistratul.

Joia trecută, un alt judecător din condatul Rockingham, pe nume John Kallam jr, a luat aceeaşi decizie ca şi colegul său, spunând că a oficia căsătoria unor homosexuali „înseamnă a profana o Instituţie Sfântă stabilită de Dumnezeu însuşi”.

„Atunci când am depus jurământul, am înţeles că va trebui să oficiez căsătorii şi am făcut acest lucru de-a lungul mandatului meu”, a scris Kallam în cererea de demisie. „Dar când am depus jurământul nu se preciza nicăieri că eu voi fi obligat să căsătoresc perechi de acelaşi sex”.

Iar alţii trebuie să plătească …

“Cazul Houston nu face decât să ilustreze drumul înfundat pe care merge noua construcție democratică, una în care în numele toleranței se anulează dreptul de exprimare a convingerilor proprii”, citim în revista on-line Semnele Timpului.

De altfel, astfel de lucruri se întâlnesc şi în Europa. În anul 2003, o situație similară s-a petrecut în Suedia, acolo unde, conform legislației suedeze, „căsătoria” între homosexuali este permisă și în biserică. Din această perspectivă, pastorii care țin la valorile tradiționale au o viață grea. „În Suedia, cei care predică Biblia în biserică merg la închisoare”, se putea citi pe banderolele câtorva zeci de demonstranți adunați în fața tribunalului din Jönköping, pentru a-l susține în timpul procesului pe Åke Green, un pastor penticostal condamnat inițial la o lună de închisoare. Instanța de fond a considerat că pastorul s-a făcut vinovat de „săvârșirea infracțiunii de incitare la ură față de homosexuali”.

Cu un an mai devreme, Harry Hammond, un cetățean englez, a fost amendat fiindcă a purtat o pancartă pe care scria: „Stop imoralității. Stop homosexualității. Fără lesbianism.” La vremea respectivă cazul a ajuns de notorietate în Marea Britanie. Deși a fost agresat și trântit la pământ, Hammond a fost cel amendat, nu agresorii. Desigur, poate fi discutabilă corectitudinea gestului lui Hammond, însă pe fond problema rămâne aceeași. Drepturile par să fie oferite cu dedicație. Adică unii sunt mai egali decât alții. (Semnele Timpului)

Spuneam în postarea precedentă că va veni vremea când vom fi intimidaţi şi ameninţaţi cu închisoarea dacă ne vom opune noii moralităţi care se impune în societatea noastră. dar nu credeam că voi întâlni aşa de repede un astfel de caz. Este cel al soţilor Donald şi Eyelyn Knapp, ambii fiind pastori ordinaţi şi care celebrau căsătorii într-o mică capelă din localitatea Coeur d`Alene, Idaho. Proba focului a venit peste ei când , la fel ca şi în Carolina de Nord, tribunalele au anulat amendamentul prin care căsătoria se referă la uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

La începutul lunii octombrie, aceştia au refuzat respectuos să oficieze căsătoria a două persoane de acelaşi sex din micul lor oraş. În 17 Octombrie, avocaţii acelei perechi au depus o plângere federală şi o propunere de restricţionare temporară a pastorilor de a oficia căsătorii. Acum ei se confruntă cu o posibilă pedeapsă de 180 de zile de închisoare şi 1000 de dolari amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută pentru fiecare căsătorie care este refuzată. (The Daily Signal)

 

Se strânge cercul în jurul adevăraţilor creştini. Suntem pregătiţi? (3)

UCM libertad religiosa

Este libertatea religioasă în pericol în democraţiile occidentale? Este întrebarea unui sondaj de opinie on-line, promovat de portalul creştin Protestante Digital, în plină polemică a cazului Houston din ultimele săptămâni. Rezultatul este uimitor: 91,07 % au răspuns că DA, în timp ce doar 8,93 % au răspuns NU. Probabil că atunci când punem problema libertăţii religioase, ne gândim imediat la situaţia tragică în care se găsesc creştinii în Irak şi Siria şi în general din toate ţările musulmane, din Coreea de Nord, China, etc. Da, într-adevăr pentru ei este o adevărată problemă, iar noi ceilalţi trebuie să dovedim consecvenţă în rugăciune şi implicare la toate nivelele (politic, social, mediatic), pentru a contracara aceste flagrante nedreptăţi la care sunt supuşi fraţii noştri.

Dar în democraţiile occidentale? Aparent, aici creştinii se bucură de libertate, dar dacă privim lucrurile mai îndeaproape, realitatea este alta. Avansul secularismului în ultimele decade este simţitor, numărul persoanelor care se declară fără religie din Europa de Vest şi America de Nord atingând proporţii de nebănuit. Pe de altă parte, se constată o deschidere tot mai accentuată a creştinilor spre religiile mistice orientale, iar multe biserici protestante, pentru a nu-şi pierde relevanţa, au abandonat liniile doctrinar-morale ale Scripturii, plecându-se sub jugul noilor forme de viaţă umanist-seculare. Lobyul gay împreună cu lobyul pro-avort, este tot mai puternic şi influenţa acestora este tot mai evidentă.

„În Occident, libertatea religioasă se confruntă cu un număr crescător de ameninţări din partea unor judecători, politicieni şi colective întregi ale populaţiei, care caută să frâneze exprimarea religioasă şi să-i arunce pe promotorii acestor idei la periferia vieţii publice”, scrie Timothy Shah, în cartea „Libertad religiosa: Una urgencia global” (Libertatea religioasă: O urgenţă globală). „Suntem siguri că, în comparaţie cu China sau Iran, libertatea religioasă în ţări precum Statele Unite, Canada, Spania, Marea Britanie, Franţa sau Germania, este sigură şi garantată? Suntem siguri că aceste societăţi libere sunt imune la ameninţări serioase asupra libertăţii religioase? Să mai gândim o dată”, spune Timothy Shah şi apoi dă câteva exemple de clară încălcare a acestor libertăţi în mai multe locuri din lume.

Cazul Houston, care prin decizia primăriţei de a retrage citaţiile îndreptate acelor pastori, se pare că s-a închis, dar semnalul de alarmă a fost tras, gheaţa a fost spartă. „Poate că vom câștiga această rundă, dar e clar că avem o problemă, și nu numai în Houston”, a scris autorul creştin Eric Metaxas, aşa cum vă informam în postarea precedentă pe această temă.

În acest articol vreau să vă prezint alte câteva cazuri ale unor creştini care s-au văzut târâţi în procese judecătoreşti, datorită credinţei lor în Dumnezeu şi a loialităţii faţă de Scriptură. De asemenea vom vedea şi modul în care sunt calificaţi adevăraţii creştini de unele persoane sau grupuri influente din SUA şi Canada, cu menţiunea că în articolul următor (al patrulea) pe această temă, vom aborda câteva aspecte asemănătoare din Europa. Probabil că va trebui să scriu un alt articol separat, în care să definesc termenul „creştin adevărat”, ca reacţie la un comentariu pe care cineva la făcut pe facebook, la articolele precedente.

Calvarul familiei Aaron şi Melissa Klein, proprietarii unui laborator cofetărie – Sweet Cakes By Melissa, a început în luna februarie 2013, când aceştia au fost solicitaţi de o pereche de lesbiene, Rachel Cryer şi Laurel Bowman, să le facă un tort special pentru nunta lor. Datorită credinţelor lor religioase, care definesc căsătoria ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, aceştia au refuzat politicos cererea cuplului homosexual.

De-a lungul anului 2013, familia a fost obiectul unui intens scandal mediatic şi ţinta unor atacuri şi hărţuieli continue. Apeluri telefonice cu mesaje înjurioase, e-mailuri cu acelaşi conţinut, iar comenzile de produse de cofetărie s-au micşorat simţitor. Astfel în Septembrie 2013, pentru a curma scandalul şi temându-se de propria lor securitate, aceştia s-au văzut nevoiţi să-şi închidă magazinul, preluând comenzi doar acasă. The Daily Signal)

În Ianuarie 2014, soţii Klein au fost acuzaţi de violarea Legii Egalităţii din 2007, o lege care protejează drepturile comunităţii LGBT şi acuma se confruntă cu o amendă de 150 000 de dolari care „ar fi suficientă pentru a duce familia noastră la faliment”, a declarat Aaron, tată a cinci copii. De moment ei sunt în aşteptarea rezolvării recursului la sentinţa pronunţată în contra lor.

Un alt caz asemănător este cel al familiei Huguenin Elane şi John, fotografi în oraşul Albuquerque – New Mexico, care au refuzat cererea unui cuplu gay de a le efectua fotografii la nunta acestora. Refuzul se baza pe profundele credinţe religioase ale familiei, care interpretau oferirea acestui serviciu cu o participare pasivă, la o activitate contrară conştiinţei lor. Nu sunt singurii fotografi în oraşul respectiv şi conform părerii lui Elane, erau dispuşi să le ofere acest serviciu altor studiouri din zonă, dar cuplul respectiv au depus o plângere la Comisia Drepturilor Omului din New Mexico, pentru discriminare pe motive de orientare sexuală. În 2008, comisia respectivă  i-a găsit pe soţii Huguenin vinovaţi de discriminare sexuală şi a ordonat plata unei amenzi de 6 637 dolari, constând în onorarii ale avocaţilor. Spre sfârşitul lui 2013, Curtea Supremă din New Mexico a confirmat sentinţa Comisiei Drepturilor Omului, iar familia s-a văzut nevoită să apeleze la Curtea Supremă a Statelor Unite ca să le revizuiască cazul.

Jack Phillips este proprietarul unui laborator cofetărie în Colorado. La fel ca şi familia Klein, el a refuzat să le facă un tort personalizat unui alt cuplu gay care primiseră o licenţă de căsătorie în Massachusetts şi vroiau să organizeze o sărbătoare, la întoarcerea lor în Denver. Jack le-a refuzat serviciul din cauza credinţei sale. Cuplul respectiv a prezentat imediat o plângere Uniunii Americane de Libertăţi Civile, invocând violări ale drepturilor publice. Judecătorul de Drept Administrativ din Colorado, Robert N. Spencer, a emis o sentinţă în contra firmei lui Jack şi favorabilă cuplului gay, concluzia lui fiind că Phillips a violat legea refuzând serviciul celor doi bărbaţi din cauza orientării lor sexuale.

„Suntem dispuşi să închidem firma decât să facem vreun compromis în privinţa credinţei noastre”, a declarat Jack Phillips, care aşteaptă acum rezolvarea recursului pe care el l-a făcut, la sentinţa judecătorului din Colorado.

Barronelle Stutzman, este proprietara unei florării în Arlene – Washington. Când a fost solicitată de doi bărbaţi să le facă aranjamentele florale pentru ceremonia nunţii lor, aceasta a refuzat „datorită relaţiei ei cu Isus Hristos” şi a credinţei ei cu privire la familie, „care este o uniune dintre un bărbat şi o femeie”. Perechea a prezentat o plângere la Procurorul General din Washington, Bob Ferguson, care a înaintat procesul la judecătorie, invocând violarea legii privind orientarea sexuală. Stutzman, în aşteptarea sentinţei, se confruntă cu o amendă de 2 000 de dolari. (The Daily Signal)

Următoarele două cazuri, sunt preluate dintr-un articol prezentat de Michael Brown în Charisma News şi intitulat „Secularismul declară război deschis credinţei religioase”.

La începutul lunii Mai, consilierii oraşului Nanaimo (British Columbia), din Canada, au votat pentru a interzice o conferinţă având tema lideratul creştin, programată să fie şi de podcast, şi care urma să se desfăşoare în Centrul de Conferinţe al oraşului. Care a fost motivul? Unul dintre sponsorii conferinţei era lanţul de restaurante din Statele Unite, Chick-fil-A, care în opinia consilierilor promovează diviziunea, homofobia şi ura, datorită punctului de vedere pro-familie (tradiţional), al companiei. Dar problema nu se opreşte aici. Consilierii oraşului au calificat evenimentul de odios, asemănător cu practicile grupului terorist nigerian Boko Haram şi că interzicerea acestui eveniment pe o proprietate publică, „nu era mai rău cu faptul de a vota în favoarea interzicerii unei reţele de delincvenţă organizată”, cu argumentul că viziunea creştină asupra familiei „trebuie să constituie un punct de vedere penal, în această zi şi epocă”. Pentru Fred Pattje, consilierul care a elaborat şi a prezentat moţiunea, viziunea creştină asupra familiei, nu îşi are locul într-un loc pe care el îl numea „oraşul progresist şi cu mintea deschisă”, cum este Nanaimo.

„Deci în viziunea acestor politicieni locali, compania Chick-fil-A, nu este diferită cu nimic acelor radicali islamişti care ard copiii mici de vii, sechestrează şi violează fete adolescente, ca să nu mai vorbim de ceva similar cu o reţea a delincvenţei organizate”, specifică Michael Brown.

În aceeaşi ordine de idei, un reporter de la un post de radio local, David Pakman, a declarat că el nu vede nici o diferenţă reală între ISIS (statul islamic recent creat) şi aceşti conservatori, extremişti de dreapta (în aceşti termeni sunt descrişi mulţi creştini evanghelici). …

Dar, vă vine să credeţi? Creştinii care cred Biblia, care afirmă sfinţenia vieţii şi a familiei, sunt calificaţi la fel cu aceşti monştri care decapitează oameni nevinovaţi cu sânge rece? Cine poate să accepte aşa ceva?

Dar dacă nu este suficient, aici aveţi un alt caz. În 14 Octombrie 2014, Fundaţia Peter Tatchell, liderul acesteia fiind activistul gay, cu acelaşi nume,  din Marea Britanie, a dat publicităţii Manifestul pentru Laicism – contra dreptei religioase. Tatchell a emis „o chemare pentru oamenii din toată lumea, pentru a fi alături de noi în a stabili un front internaţional contra dreptei religioase şi pentru secularism”.

Şi ce înseamnă exact pentru Tatchell, dreapta religioasă? Concret vorbind, „Statul islamic ISIS, regimul saudit, Hindutya în India, dreapta creştină în SUA şi Europa, Bodu Bala Sena în Sri Lanka, haredim (evreii ultra-ortodocşi) în Israel, AQMI şi Mujao în Mali, Boko haram în Nigeria, talibanii în Afganistan şi Pakistan, Republica Islamică Iran şi Frontul Islamic de Salvare din Algeria”.

Deci Tatchell aşează explicit pe creştinii conservatori din SUA şi Europa, alături de ISIS şi Boko Haram, printre alţii. Manifestul declară încă din prima linie: „lansarea acestui Manifest pentru Laicism, este o provocare la creşterea globală a dreptei religioase şi a valorilor ei ameninţătoare, care ameninţă femeile, grupurile LGBT, ateii, credinţele minoritare, apostaţii şi pe mulţi alţii”.

„Da dragul meu credincios, sunteţi catalogat ca o ameninţare şi războiul contra dumneavoastră deja este declarat”, conclude Michael Brown.

Un caz asemănător cu cele prezentate mai sus, de dată recentă, are în centru o universitate din Canada. Ştirea am văzut-o într-un buletin informativ al Alianţa Familiilor din România, care mi-a intrat zilele trecute pe e-mailul meu (nu ştiu de unde au adresa şi de ce mi l-au trimis şi mie). Vă prezint în continuare un fragment din acest buletin informativ:

„Astăzi va informăm despre una din cele mai serioase încălcări a libertăţii religioase a creştinilor despre care am scris vreodată. Săptămâna aceasta Canada a respins acreditarea Facultăţii de Drept a Universităţii Trinity din British Columbia pe unicul motiv că Universitatea se opune homosexualităţii. (Detalii aici) Vocabularul e prea sărac să descriem cât de şocantă este această ştire şi cât de alarmantă. Atenţionăm din nou creştinii din România că normalizarea homosexualităţii şi decretarea unui drept la nediscriminare pe bază de orientare sexuală are consecinţe radicale. Foarte mulţi creştini întreabă: cum mă afectează lucrurile acestea pe mine? Aici aveţi un exemplu concret. Universitatea Trinity este cea mai prestigioasă universitate creştină (evangelică) din Canada. Şi România are universităţi creştine: Emanuel la Oradea (evanghelică), Dimitrie Cantemir la Bucureşti (Ortodoxă), şi catolice. Nici una dintre ele nu acceptă homosexualitatea. Indiferenţa faţă de lucrurile care se petrec în alte ţări o vom plăti şi noi aici în România cu un preţ la fel de greu – în timp. Cităm din Dr. Martin Luther King, liderul mişcării pentru drepturi civile din Statele Unite: „Injustice anywhere is injustice everywhere”. Injustiţia şi nedreptatea împotriva creştinilor în Europa şi America de Nord va ajunge în timp şi în România noastră. E vremea să ne trezim din somn!”

 

 

John MacArthur – „Bisericile care sprijină căsătoriile homosexuale aparţin Satanei”

„Bisericile care tolerează căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex, aparţin Satanei”, a denunţat recent autorul şi pastorul american, John MacArthur.

Pastorul bisericii Grace Community din Sun Valley – California, a spus într-un interviu acordat lui The Blaze, că acele congregaţii liberale „nu sunt loiale Bibliei”. „Duceţi-vă dumneavoastră la vreunul din acele seminarii … timp de un secol (aceştia) au negat autoritatea biblică, ei nu au nici o legătură cu Scriptura, ei sunt biserica apostată, sunt biserica Satanei”, a spus pastorul referindu-se la Biserica Presbiteriană din SUA care recent a aprobat prin vot căsătoria persoanelor de acelaşi sex.

John MacArthur

MacArthur care a ajuns faimos datorită opiniilor lui conservatoare, a precizat că acei care sprijină homosexualitatea, prin citirea Bibliei, au ajuns la concluzii „deformate” şi „complet iraţionale”. „Condamnarea homosexualităţii de către Dumnezeu este foarte clară şi El s-a opus acestei practici în toate timpurile”, a scris într-un articol intitulat „Planul lui Dumnezeu pentru agenda gay”. „Ca şi creştin nu pot ca să pun în pericol ceea ce spune Biblia despre homosexualitate. Interesează mai puţin faptul că tu vrei să fii compătimitor cu homosexualii. Simpatia şi exaltarea ta trebuie să fie pentru Dumnezeu şi pentru dreptatea Lui. Homosexualii au o atitudine sfidătoare şi întotdeauna s-au arătat că sunt împotriva voinţei lui Dumnezeu. De la început Dumnezeu „i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască” (Matei 19:4).

„Creştinismul cultural (termen ce se referă la creştinii ce nu se identifică cu teologia creştină, ci este creştin doar datorită culturii sau circumstanţelor în care trăieşte, n.tr.) …moare extrem de rapid … când avem nişte alegeri în care programul politic este păcătos – la ultimele alegeri programul Partidului Democrat era pentru omorârea copiilor (avort) şi pentru homosexualitate,” a spus MacArthur. „Generaţia tânără subscrie corupţiei şi lipsei de etică şi morală, promovate de către mass-media şi de educatori”.

„Nu vă lăsaţi intimidaţi de apărătorii homosexualilor şi de raţionamentele lor inutile, deoarece argumentele acestora nu au fundament. Homosexualii şi toţi acei care tolerează păcatul, sunt angajaţi în a răsturna domnia lui Hristos în această lume. Dar rebeliunea lor este inutilă, deoarece Duhul Sfânt spune: Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:9-10)”, a punctat MacArthur care şi-a atras un val de critici în special pentru că a adăugat că mânia lui Dumnezeu , aşa cum este descrisă în Epistola către Romani, va veni peste America ca şi rezultat al liberalizării acesteia.

„Dar din păcate, când oamenii se opun în a recunoaşte păcatul homosexualităţii – numind binele rău şi răul bine (Isaia 5:20) – o fac pe contul multor suflete”.

„Care trebuie să fie răspunsul tău la agenda homosexuală”, ne întreabă MacArthur? „Trebuie să fie un răspuns biblic – confruntându-i cu adevărul Scripturii care condamnă homosexualitatea şi promite pedeapsa veşnică pentru toţi care o practică. Care trebuie să fie răspunsul tău la homosexualitate? Trebuie să fie un răspuns evanghelic – confruntându-i cu adevărul Scripturii care îl condamnă pe păcătos, dar îi oferă speranţa mântuirii prin intermediul pocăinţei şi a credinţei în Isus Hristos”.

MacArthur a insistat ca toţi creştinii să-şi apere credinţa şi să apere de asemenea religia conservatoare. Nu este pentru prima dată când MacArthur dă naştere la polemică. Anul trecut el a organizat o conferinţă intitulată „Strange Fire” (Foc Străin), în care a condamnat energic mişcarea carismatică , argumentând că aceasta „ a deschis poarta celei mai mari erori teologice care depăşeşte orice altă aberaţie teologică din aceste zile”.

Surse: Christian TodayThe Blazegty.org

Phil Robertson, personajul principal din Duck Dynasty, a fost suspendat deoarece a zis că homosexualitatea este păcat.

Phil Robertson, personajul principal al serialului de televiziune „Duck Dynasty”, a fost suspendat pe o perioadă nedefinită de către canalul A&E, pentru comentariile împotriva homosexualității, făcute în cadrul unui interviu recent pentru revista GQ.

Phil Robertson

Parafrazând vesetele din 1 Corinteni 6:9,10, Robertson a spus în timpul interviului: „Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii (homosexualii), nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu„.

Grupul pentru drepturile homosexualilor GLAAD, a criticat pe Robertson pentru comentariile făcute și a cerut canalului A&E să ia atitudine față de acesta, obiectiv ce se pare că au obținut.

„Suntem foarte decepționați de ceea ce am citit în revista GQ, cu privire la comentariile lui Robertson,care se bazează în convingerile lui personale și care nu se reflectă în serialul „Duck Dynasty”. Convingerile lui personale nu coincid în nici un fel cu linia oficială a canalului A&E, care întotdeauna a sprijinit și a apărat comunitatea homosexuală. Canalul a decis suspendarea pe o perioadă nedefinită a lui Phil Robertson”, a precizat canalul de televiziune într-un comunicat.

„Duck Dynasty”, este un serial de tip „reallity” difuzat de canalul de televiziune A&E, tema fiind viața familiei Robertson, care au devenit bogați datorită firmei familiare, care se dedică producției de materiale pentru vânătorii de rațe, în special de produse care imită glasul acestor păsări. Acțiunea se bazează pe viața reală a acestei familii în West Monroe, Louisiana. Spectacolul a doborât diferite recorduri de audiență atât în canalul A&E, cât și la televiziunea prin cablu în ansamblu. Al patrulea sezon al serialului, a atras 11,8 miloane de telespectatori, devenind cel mai vizionat serial de no-ficțiune din istorie, transmis prin cablu.

Familia Robertson

În urma acestei decizii, diferiți fani ai serialului cât și personalități politice au criticat decizia canalului, indicând că Robertson nu ar trebui să fie pedepsit pentru că a uzat de libertatea de expresie.

Astfel, figura republicană Sarah Palin, ex-guvernatoare de Alaska și candidată la vicepreședenția SUA, a precizat că acțiunea canalului A&E, este un atac împotriva acestui drept fundamental. „Libertatea de expresie este o specie în pericol de dispariție. Acei care nu tolerează, urăsc și atacă pe patriarhul din Duck Dynasty, pentru că a exprimat opinia lui personală, ne atacă de fapt pe noi toți”, a spus Palin într-un mesaj pe facebook.

Guvernatorul de Louisiana, Bobby Jindal și senatorul republican Ted Cruz, au cerut ca Robertson să revină la televiziune, argumentând că libertatea de expresie este apărată de Primul Amendament al Constituției SUA.

Fanii lui Robertson, au deschis o pagină specială pe facebook, intitulată Stand Whith Phil (sprijină-l pe Phil), care deja contează cu peste 500 000 de simpatizanți.

Nu este primul caz de acest fel când libertatea de expresie este considertă ca fiind un drept doar atunci când este în consonanță cu „linia oficială”. Ceilalți, care gândesc altfel și mai au curajul să spună cu voce tare ceea ce gândesc, sunt puși la zid, marginalizați și reduși la tăcere, fiind considerați intoleranți, retrograzi și extremiști.

Cel mai răsunător caz din ultimii ani, a fost cel al politicianului italian Rocco Buttiglione, care în anul 2004 a fost desemnat de către Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, ca să ocupe un post de comisar în Comisia Europeană, fiindu-i rezervat portofoliul de justiție, libertate și securitate. Buttiglione, fiind ministru în guvernul Berlusconi, făcu-se cu puțin înainte câteva declarații în presă prin care califica homosexualitatea ca fiind „păcat” și preciza că „familia este o uniune dintre un bărbat și o femeie și este locul în care femeia să dea naștere la copii care să fie protejați și îngrijiți de un bărbat”.

Cazul Buttiglione a stârnit atâtea controverse și polemici atât în presă cât și în multe cancelarii europene, încât singura soluție a fost retragerea candidaturii acestuia.

Personal mă întreb, și știu că sunt atâția alții care se întreabă la fel, cine este în spatele tuturor acestor cazuri prin care se încearcă implementarea unei ideologii care să devină religia generației de mâine? Cât pot fii de puternici acești ideologi încât au capacitatea de a-și impune ideile contrare Scripturii, în presa scrisă, în televiziune, în parlamentele și guvernele atâtor țări, în școli, universități sau chiar în biserici?

Dacă nu aș fi convins de autoritatea lui Dumnezeu în istorie, aș spune că noi cei mulți, dar nebăgați în seamă, nu mai putem face nimic. Pe vremea lui Ilie, tot Israelul își pleca genunchii în fața lui Baal, inclusiv proorocul fiind pesimist de viitorul poporului său. Totuși Dumnezeu și-a dovedit puterea și și-a demonstrat autoritatea.

O Doamne, unde este Ilie să-i spună lui Ahab că el este cel care distruge poporul, sau Ioan Botezătorul care să-i dea pe față păcatul lui Irod?

Surse: The Christian Post; Wikipedia: Duck Dynasty

Top 10 Cele mai Periculoase Locuri pentru Creștini

În 2020, persecuția împotriva creștinilor este în creștere – crește într-un ritm alarmant. Cercetările pentru întocmirea Indexului Mondial de Persecuție 2020 al organizației Open Doors – cele mai aprofundate cercetări investigative în ce privește persecuția creștinilor pe care le avem la îndemână – arată că, la ora actuală, peste 260 de milioane de oameni se confruntă cu persecuție pentru credința lor în Domnul Isus. O creștere cu 15 milioane de oameni într-un singur an.

Vezi Indexul Mondial de Persecuție 2020 aici.

În fiecare zi, în medie, opt creștini au fost uciși pentru credința lor, iar 23 de femei creștine au fost violate sau hărțuite sexual din motive legate de credință. În fiecare săptămână, în medie, 182 de biserici sau clădiri creștine au fost atacate și 102 case creștine, magazine sau afaceri au fost atacate, arse sau distruse. În fiecare lună, în medie, 309 de creștini au fost închiși pe nedrept pentru credința lor.

Mai jos, analizăm primele 10 țări în care persecuția este la scară înaltă. În multe dintre aceste țări viața este deja dificilă. Luarea deciziei de a-L urma pe Domnul Isus și de a trăi ca și creștin în aceste locuri este o alegere care pune în pericol viața personală, viața familiei sau traiul de zi cu zi. În anumite țări precum Coreea de Nord, Afganistan și Somalia, convertirea la creștinism poate însemna o condamnare la moarte.

1. Coreea de Nord: Numărul 1 timp de 19 ani consecutivi

Timp de trei generații, absolut totul în această țară izolată s-a concentrat asupra idolatrizării familiei conducătoare Kim. Creștinii sunt văzuți ca elemente ostile în societate, elemente care trebuie eradicate. Cu orice preț, ei trebuie să își păstreze credința complet secretă.

  • Dacă un creștin are o Biblie sau o parte dintr-una, ea este ascunsă cu atenție și este citită doar atunci când credinciosul este sigur că nu îl observă nimeni.
  • Majoritatea creștinilor nici nu le spun propriilor copii despre credința lor până când aceștia ajung la vârsta adolescenței, de teama să nu le scape vreo informație.
  • După cum vă puteți imagina, întâlnirile de adunare sunt inexistente. A îndrăzni să te întâlnești cu alți creștini pentru părtășie este un lucru riscant, care trebuie făcut în cel mai mare secret.
  • Când cineva este descoperit ca fiind creștin în Coreea de Nord, este arestat și închis într-unul din teribilele lagăre de muncă sau chiar ucis la fața locului; familia lui, până la a patra generație, îi împărtășește soarta.

Cu toate acestea, în spatele titlurilor de știri, în Coreea de Nord se dezvoltă o biserică subterană masivă de aproximativ 200.000 până la 400.000 de credincioși. Și zeci de mii dintre acești credincioși secreți sunt ținuți în lagărele de concentrare.

Este o minune că această biserică subterană din Coreea de Nord există. Dar mai mult decât atât, ea este în creștere.

Un creștin a împărtășit: „Într-o zi, granițele se vor deschide și ne vom uni cu Coreea de Sud și cu biserica chineză pentru a aduce Evanghelia în unele dintre cele mai întunecate locuri de pe acest pământ.”

2. Afganistan: Acolo unde creștinismul există doar în secret

Afganistanul este din nou doar cu un punct în spatele clasamentului Coreei de Nord în Indexul Mondial de Persecuție 2020. Stat islamic prin constituție, Afganistanul nu permite existența unei alte credințe în afară de islam; este ilegal să te convertești. A te converti la o credință în afara islamului este o faptă echivalentă cu trădarea, deoarece convertirea este văzută ca o trădare a familiei, a tribului și a țării.

Cei care sunt descoperiți ca fiind creștini, pot fi trimiși la un spital de boli psihice – pentru că familiile lor cred că nicio persoană sănătoasă la cap nu ar părăsi islamul. Ele pot fi, de asemenea, bătute sau chiar ucise de către membrii familiei sau de către membrii grupurilor islamice extremiste precum talibanii, care continuă să crească în putere.

Violența împotriva creștinilor rămâne foarte mare, dar măsurile luate împotriva convertiților depind de familie. Un creștin din Afganistan spune: „Cum supraviețuim zilnic doar Dumnezeu știe. El știe pentru că El a fost bun ca să locuiască cu noi. Dar suntem obosiți de toată moartea din jurul nostru.”

3. Somalia: Creștinii sunt vânați pentru credința lor

Estimările sugerează că 99 % dintre cetățenii Somaliei sunt musulmani și că orice religie minoritară este puternic persecutată. Grupul extremist violent al-Shabab, care subscrie la doctrina islamică extrem de strictă a wahhabismului, susține legea Sharia ca bază pentru reglementarea tuturor aspectelor vieții din Somalia. Acest grup și-a exprimat în mod repetat dorința de a eradica creștinii din țară.

În fiecare sferă a vieții – privată, familială, comunitară și națională – a fi descoperit că te-ai convertiti la creștinism reprezintă un pericol care îți amenință viața, ducând adesea la execuție la fața locului. Drept urmare, majoritatea creștinilor somalezi își păstrează credința complet secretă. În ciuda riscurilor, somalienii vin la credința în Isus – unii în moduri miraculoase.

În ultimii ani, situația pare să se fi agravat. Militanții islamici și-au intensificat vânătoarea pentru oamenii care sunt creștini și se află într-o poziție de conducere. O încercare de a redeschide o biserică din Hargeisa, Somaliland, a eșuat; guvernul a fost obligat să o închidă din cauza presiunii populației islamice locale. În perioada de raportare a Indexului Mondial de Persecuți 2020, creștinii din Somalia au rămas atât de vulnerabili la atacurile militanților islamici încât, din motive de securitate, Open Doors nu a putut publica niciun exemplu specific de persecuție.

4. Libia: Nicio libertate pentru creștini

După înlăturarea fostului dictator Muammar Gaddafi, Libia a fost aruncată în haos și anarhie. Și situația nu s-a schimbat pentru libieni. Absența continuă a unui singur guvern central care să respecte legea și ordinea a permis diverselor grupări militante islamice să controleze anumite părți ale țării. Convertiții libieni la creștinism se confruntă cu abuzuri și violențe pentru decizia lor de a-L urma pe Hristos.

Creștinii sunt în pericol în toată țara, dar mai ales vulnerabili în zonele în care sunt prezente grupări islamice radicale. ISIS menține încă o prezență în regiunea mai largă din jurul orașului Sirte. Alte grupuri, cum ar fi cele care au legătură cu coaliția islamică Dawn controlează zonele din jurul Tripoli și unele părți din interiorul orașului Tripoli. În est, grupurile radicale sunt cel puțin prezente în Benghazi.

Creștinii migranți care au fost arestați și reținuți în timp ce încercau să ajungă în Europa, ajung adesea într-unul dintre centrele de detenție supraaglomerate din jurul orașului Tripoli. Alții nici măcar nu ajung până acolo, ci sunt transferați direct în mâinile oficialităților sau grupurilor criminale, de către traficanții lor de oameni. Ulterior, aceștia sunt obligați să muncească din greu în sectorul agricol sau sunt împinși la prostituție.

5. Pakistan: Amenințarea constantă cu atacuri ale mulțimilor

În Pakistan, toți creștinii (4 milioane din 204 milioane de oameni) suferă de discriminare instituționalizată, ilustrată prin faptul că locurile de muncă văzute ca fiind josnice, murdare și derogatorii sunt rezervate minorităților religioase precum creștinii de către autorități. Mulți creștini sunt săraci, iar unii sunt victime ale muncii de sclav. Există și creștini care aparțin clasei de mijloc, dar acest statut economic nu îi scutește pe creștini de a fi marginalizați sau persecutați într-o cultură islamică – credincioșii sunt întotdeauna în pericol din cauza legilor notorii de blasfemie ale țării.

Cultura patriarhală a țării este deosebit de crudă pentru femeile creștine, care sunt adesea vizate atât pentru credința lor, cât și pentru genul lor. Se estimează că 700 de fete și femei răpite în fiecare an sunt violate și apoi căsătorite cu forță cu bărbați musulmani din comunitate, rezultând de obicei în convertiri forțate.

6. Eritreea: Creștinii, arestați în atacurile crescânde ale poliției

Din 1993, președintele Afwerki a supravegheat un regim autoritar, brutal, care se bazează pe încălcări masive ale drepturilor omului. Creștinii care nu sunt membri ai bisericilor aprobate de stat sunt considerați agenți ai Occidentului și o amenințare pentru stat. Sute de creștini care sunt membri ai bisericilor neînregistrate se află în închisoare; unii sunt ținuți prizonieri de mai bine de un deceniu.

Din iunie până în august 2019, peste 150 de creștini au fost arestați în orașele Keren și Godayef. Potrivit informațiilor, cei 70 de prizonieri arestați în iunie au fost ținuți în închisoarea din Ashufera. Termenul „închisoare” se referă la o serie de tuneluri subterane pe care prizonierii sunt nevoiți să le extindă prin săpare.

Creștinii din grupuri bisericești tradiționale, precum evanghelicii, se confruntă cu cea mai aspră persecuție. Această presiune extremă și violența sancționată de stat obligă unii creștini să fugă din Eritreea – adesea numită „Coreea de Nord a Africii” și să caute azil.

7. Sudan: Haosul politic crește vulnerabilitatea

Odată cu înlăturarea președintelui al-Bashir, actualul haos politic din Sudan i-a lăsat pe creștini în uitare. Secesiunea Sudanului de Sud din 2011 i-a făcut pe creștini mai vulnerabili, deoarece conservatorii islamici din Sudan își continuă eforturile pentru un stat Shariah. Recent, guvernul a arestat sau intimidat mulți lideri creștini și numeroase biserici au fost demolate. Extremiștii au atacat creștinii, în special în regiunea Nuba Mountain, unde mii de creștini au fost uciși sau strămutați.

Cei care se convertesc de la islam la creștinism sunt vizați în mod special de persecuție. Așadar, pentru a nu fi descoperiți, convertiții se abțin adesea de la creșterea copiilor lor ca creștini, deoarece acest lucru ar putea atrage atenția guvernului și a liderilor comunității (deoarece copiii ar putea dezvălui din neatenție credința părinților lor).

De curând, în preajma Crăciunului din 2019, ministrul afacerilor religioase din Sudan, Nasredin Mofreh, și-a cerut scuze creștinilor, prezentând tratamentele pe care aceștia le-au suportat: „pentru asuprire și vătămare provocate trupurilor voastre, distrugerea templelor voastre, furtul proprietpților voastre și arestarea și urmărirea nedreptăți a slujitorilor voștri.” Dar rămâne de văzut cum va afecta acest lucru creștinii, în special în zonele îndepărtate.

8. Yemen: Creștinii, ținte în mijlocul haosul războiului civil

Un război civil în Yemen a creat una dintre cele mai grave crize umanitare din ultimul deceniu, făcând traiul creștinilor foarte greu. Haosul războiului a permis grupurilor radicale să-și extindă operațiunile în anumite zone, ducând la creșterea și uciderea creștinilor. Activitățile bisericești deschise sunt interzise, ​​iar părăsirea islamului este interzisă.

Creștinii suferă în urma crizei umanitare generale din țară, dar creștinii din Yemen sunt și mai vulnerabili, întrucât ajutorul de urgență este distribuit în cea mai mare parte prin organizații islamice și moschei locale, care se presupune că discriminează pe toți cei care nu sunt considerați musulmani devotați.

Biserica din Yemen este compusă în mare parte din creștini yemeni cu un background musulman care trebuie să își trăiască credința în secret. Ei se confruntă cu persecuție din partea autorităților (inclusiv detenția și interogatoriul), a familiei și a grupurilor islamice radicale, care îi amenință pe apostați cu moartea, dacă nu se reconvertesc. Legea tribală interzice membrilor să părăsească tribul. Când musulmanii yemeni decid să-L urmeze pe Isus, ei pot primi pedeapsa cu moartea.

9. Iran: Ilegal să te convertești de la islam

În această poartă către Orientul Mijlociu, creștinilor le este interzis să-și împărtășească credința cu necreștinii, ceea ce înseamnă că serviciile bisericești în Farsi, limba națională, nu sunt permise. Convertiții de la Islam suferă persecuție din partea guvernului; dacă participă la o biserică subterană, se confruntă cu amenințarea constantă cu arestarea.

Societatea iraniană este guvernată de legea islamică, ceea ce înseamnă că drepturile și posibilitățile de muncă pentru creștini sunt puternic restricționate. Guvernul îi vede pe credincioși ca pe o încercare a țărilor occidentale de a submina islamul și regimul islamic iranian. Liderii grupurilor de convertiți creștini au fost arestați, urmăriți și au primit pedepse lungi de închisoare pentru „crime împotriva securității naționale”.

Pe tot parcursul anului 2019, creștinii au fost arestați și închiși pentru activități bisericești în case. Au trecut câteva săptămâni de când câmpul nostru nu a raportat arestarea conducătorilor și participanților la bisericile din casă. Cu toate acestea, în ciuda persecuției, biserica din Iran crește exponențial – oficialii iranieni au recunoscut chiar public că „convertirile în masă se petrec chiar sub ochii noștri”.

10. India: persecuție violentă și crecândă

În cea de-a doua țară cea mai populată din lume, creștinii au întâmpinat din nou persecuții fără precedent pe numeroase fronturi atât din partea statului, cât și din partea societății predominant hinduse. Pentru a doua oară, India se află pe locul 10 în Indexul Mondial de Persecuție. Rezultatul alegerilor din 2019 a dat partidului naționalist hindus de la guvernare, Bharatiya Janata (BJP), și mai multă putere politică – încurajând radicalii ultra-naționaliști să-și răspândească mesajul că a fi indian înseamnă a fi hindus.

Mai multe state din India au adoptat legi anti-convertire, iar BJP a precizat că vrea să impună aceste legi la nivel național. Astfel de legi sunt adesea folosite ca o scuză pentru a perturba serviciile bisericii și a hărțui creștinii, ceea ce face incredibil de dificil pentru creștini să-și împărtășească credința cu ceilalți.

Creștinii din India se confruntă cu niveluri îngrozitoare de violență din partea extremiștilor – mii de atacuri au loc în fiecare an. Și în India rurală, triburile hinduse folosesc apa și mâncarea ca arme împotriva creștinilor, reducându-le accesul la aprovizionarea cu apă a satului și la alimentele subvenționate de guvern. Convertiții la creștinism din mediul hindus sunt deosebit de vulnerabili la persecuție și sunt în permanență sub presiune pentru a reveni la hinduism, în special prin campanii cunoscute sub numele de Ghar Wapsi („întoarcerea acasă”). Adesea sunt agresați fizic și uneori uciși.

În India, a spune „da” Domnului Isus a devenit o decizie riscantă care îi costă foarte mult pe creștini și pe familiile lor.

O singură Biserică, o singură Familie

Open Doors estimează că există cel puțin încă 50 de milioane de creștini care se confruntă cu un nivel ridicat de persecuție în alte 23 de țări, cum ar fi Mexic, Republica Democrată Congo sau Ciad, care nici nu au ajuns până în primele 50.

Numerele sunt importante. Ne ajută să ne facem o imagine de ansamblu. Cercetările din Indexul Mondial de Persecuție (World Watch List) oferă o viziune și o poveste mai amplă. În spatele fiecărei statistici se află o viață, o familie, o biserică care reprezintă suferințe profunde, dar și curaj și credință. Oamenii își dau seama de consecințe și totuși încă îl aleg pe Domnul Isus. Prin Mântuitorul nostru, noi și fiecare creștin care trăiește în Coreea de Nord, Somalia, Afganistan și restul primelor 50 de țări din Indexul Mondial de Persecuție 2020 suntem o singură Biserică, o singură Familie.

*Preluat de la www.opendoorsusa.org

China: Recompensă de mii de dolari celor care raportează creștinii și bisericile „ilegale” guvernului

China a intensificat persecuția creștinilor, oficialii Partidului Comunist din Guangzhou oferind o recompensă mare celor care pot furniza informații despre bisericile subterane, creștinii secreți și alte persoane implicate în activități religioase „ilegale”.

Departamentul pentru Afaceri Etnice și Religioase din Guangzhou a anunțat recent că va plăti până la 10.000 de yuani chinezi (aproximativ 1500 de dolari) pentru informații care duc la arestarea liderilor creștini și a altor lideri religioși. Recompense mai mici sunt oferite pentru informații despre biserici și alte locuri religioase construite sau utilizate fără permisiunea autorităților.

Reglementarea, denumită „Stimulente pentru motivarea oamenilor de a raporta activitățile religioase ilegale”, va oferi indicii și asistență „departamentelor guvernamentale importante” pentru „urmărirea grupurilor sau membrilor religioși ilegali”.

Autoritățile din Guangzhou au caracterizat „activitățile ilegale” ca locuri de închinare religioasă fără aprobarea guvernului; desfășurarea de activități religioase în instituții sau locații non-religioase; acceptarea donațiilor religioase; organizarea de deplasări în străinătate pentru activități religioase ca seminarii, întâlniri sau slujbe, fără aprobare; oferirea de educație religioasă fără aprobare.

Bob Fu, fondatorul organizației care urmărește persecuția în China, China Aid, a declarat pentru Vocea Americii că noile reglementări vor intensifica în mod semnificativ persecuția creștinilor în țara declarată oficial atee.

„Incitarea oamenilor de a-i raporta pe ceilalți cu stimulente financiare, care depășește limita moralității, a mai apărut doar în perioada Revoluției Culturale, atunci când copiii își raportau părinții, soția își raporta soțul, iar colegii unii pe alții”.

Noile reglementări vin la doar câteva săptămâni după ce Xu Xiaohong, președintele National Committee of the Three-Self Patriotic Movement, care supraveghează creștinismul protestant din China, a avertizat că forțele anti-China folosesc creștinismul pentru a submina puterea de stat.

„Trebuie să recunoaștem că bisericile chineze sunt botezate „China”, nu „Occidentul”, a declarat el delegațiilor la Conferința Consultativă Politica a Poporului Chinez. „Acțiunile forțelor anti-chineze care încearcă să ne afecteze stabilitatea socială sau chiar să submineze regimul țării noastre sunt sortite eșecului”.

Persecuția creștinilor din China a început să crească din 2016, când liderul chinez Xi Jinping a prezentat politica guvernului de a reduce influența occidentală asupra religiei și că o va face „mai chineză”, un proces numit sinicizare (punerea oricărei persoane sau concept non-chinez sub influența culturii chineze).

Leah Marieann Klett
The Gospel Herald

 

Persecuția creștinilor din China la cel mai grav nivel de la Mao

Bisericile au fost închise sau demolate complet, Bibliile confiscate și credincioșii trimiși în taberele de „reeducare”

Grupurile de observatori spun că persecuția creștinilor și a altor minorități religioase din China este la cel mai intens nivel de la Revoluția Culturală, bisericile fiind închise, Bibliile confiscate, iar credincioșii arestați în procente nemaiîntâlnite de zeci de ani.

Dovezile opresiunii au fost arătate când poliția a făcut un raid la Biserica Early Rain Covenant, o parohie subterană în provincia Sichuan, pentru a împiedica comemorarea celei de-a 29-a aniversare a masacrului protestatarilor antiguvernamentali din Piața Tienanmen.

Potrivit ChinaAid, un grup care documentează încălcările drepturilor omului în China comunistă, 17 persoane au fost violent reținute, inclusiv pastorul Wang Yi și soția lui, care au încercat să blocheze ușa.

Pastorul Bob Fu, fondator și președinte al ChinaAid, a declarat că numărul persoanelor arestate în China pentru exercitarea libertății lor religioase „a atins cel mai înalt nivel de la sfârșitul Revoluției Culturale”. Acesta a citat datele interne care indică o creștere de aproape cinci ori a numărului creștinilor care au fost persecutați de guvern anul trecut.

„Anul trecut am documentat persecuția împotriva a 1.265 de biserici, numărul persoanelor persecutate fiind de peste 223.000. Și acesta este doar vârful icebergului”, a declarat Fu. „În 2016, s-au înregistrat 762 cazuri de persecuție, potrivit datelor noastre, cu un număr total de 48.000 de creștini persecutați”.

Acesta a mai spus că organizația lui are informații despre 3.700 de creștini care au fost arestați în 2017, în creștere de la 3.500 în 2016. Unii disidenți religioși și activiști pentru drepturile omului a fost reținuți ani de zile, familiilor lor neștiind dacă aceștia mai sunt sau nu în viață.

Vârful persecuției creștine se desfășoară exact în perioada în care criticii spun că libertățile politice și religioase au fost reduse sub conducerea președintelui Xi Jinping, despre care Fu a spus că va rămâne în istorie ca „un fel de președinte Mao Jr”, care a realizat o „mică Revoluție Culturală”.

În aprilie, Departamentul de Stat american a prezentat un raport prin care reafirmă că statul chinez este un abuzator flagrant al drepturilor cetățenilor chinezi la libertate religioasă. Raportul a constatat că guvernul chinez a demarat o „strategie vastă pentru a controla, guverna și manipula toate aspectele care țin de credință”, inclusiv prin folosirea torturii pentru a „forța confesiuni și pentru a constrânge creștinii să renunțe la credința lor”.

Într-o conferință de presă, Secretarul de Stat, Mike Pompeo, a declarat că Statele Unite nu vor „sta ca spectatori” la aceste atrocități.

„Vom intra în ring și vom fi solidari cu fiecare om care încearcă să se bucure de cele mai fundamentale drepturile ale omului”, a declarat Pompeo.

Bradford Richardson
Washington Times

Mat Staver, LC: Chicago utilizează tactici comuniste pentru a amenința bisericile

Mat Staver este Fondatorul și Președintele organizației Liberty Counsel, o organizație de avocați creștini care proclamă, susține, apără și promovează libertatea religioasă, sanctitatea vieții și a familiei.

Liberty Counsel reprezintă bisericile și creștinii din întreaga țară în cazurile de discriminare religioasă și de suprimare a libertăților conferite de Constituția Statelor Unite, în prezent fiind implicată în cazul celor două biserici române din Illinois: Biserica Penticostală Română Elim Chicago și Biserica Baptistă Logos Niles, care luptă pentru dreptul de a organiza slujbe cu mai mult de zece persoane, deși respectă aceleași recomandări de distanțare socială și de igienă ca toate instituțiile care operează cu mase mari de oameni în această perioadă de pandemie.

*

„După cum știți, Liberty Counsel apără bisericile din toată țara de atacurile neconstituționale asupra libertății religioase. Una dintre aceste biserici, Biserica Penticostală Română Elim din Chicago, a suferit duminică un astfel de atac, încât chiar și noi am fost consternați de cât de departe pot merge unii aleși ca să-și impună ordinele ilegale și tiranice!

Permiteți-mi să împărtășesc câteva detalii despre cazul nostru din Chicago.

Deși Curtea de Apel nu a acordat o interdicție în așteptarea apelului, a accelerat cazurile pentru clienții noștri, două biserici române. Astfel, în loc să dureze un an pentru a pronunța o hotărâre, a dispus o audiere completă cu o decizie preconizată în câteva săptămâni.

În cazul pe care l-am avut în Kentucky, avem deja două victorii la diferite Curți de Apel Federale. Prin urmare, o victorie la Curtea de Apel pentru bisericile române va oferi o scutire imediată, dar o pierdere va stabili acest caz pentru o trimitere la Curtea Supremă a Statelor Unite pentru a soluționa această problemă la nivel național!

Deși multe dintre restricțiile legate de COVID-19 asupra bisericilor din țară sunt neconstituționale, ordinele guvernatorului statului Illinois sunt printre cele mai stricte.

Guv. Pritzker le-a spus reporterilor că „vor exista consecințe” pentru nesupunerea față de edictele sale ilegale. Până duminică dimineața, primarul orașului Chicago, Lori Lightfoot, a apelat la propria metodă de tip „gașcă de bandiți” pentru a forța biserica să se conformeze.

Duminică dimineața devreme, locuitorii a nouă străzi în orice direcție de Biserica Penticostală Română Elim s-au trezit să afle că orașul le-a interzis să parcheze pe propriile locuri de parcare din fața caselor.

Cu un preaviz de mai puțin de 24 de ore, locuitorii au descoperit semne oficiale scrise în grabă de mână cu „Nu parcați” lipite pe stâlpii și copacii din cartierul lor.

În plus, rezidenților le-a fost trimisă și o scrisoare care afirma că dreptul lor de a parca pe stradă a fost revocat din cauza refuzului bisericii de a se supune ordinelor ilegale de închidere a bisericilor emise de Guv. Pritzker.

Mesajul transmis Pastorului Ionescu și bisericii sale a fost clar – renunțați acum sau întreg cartierul va fi pedepsit pentru sfidarea voastră… împreună cu toți membrii bisericii.

Citește și Primarul orașului Chicago amenință cu amenzi oamenii care merg la biserică

Când primarul a aflat că biserica nu folosește parcarea stradală, a trimis mașinile de poliție pentru a bloca intrarea în parcarea privată pe care biserica a contractat-o. Astfel de tactici de intimidare erau comune în România comunistă, unde „pedeapsa în masă” a inocenților din apropiere era folosită pentru a îngrozi vecinii să nu simpatizeze cu „nonconformiștii”.

Pastorul Cristian Ionescu, care a trăit acest tip de represiune în România, a fost foarte direct cu privire la acțiunile primarului:

„Primarul incită la ură împotriva bisericii, ceea ce este foarte trist. Mulți dintre membrii noștri și-au riscat viața pentru a scăpa de comunism doar pentru a-l găsi germinând în 2020, sub primarul Lightfoot în Chicago”.

Biserica Penticostală Elim și Biserica Baptistă Logos NU vor îngenunchea în fața unor edicte ilegale și neconstituționale emise de politicieni care aparent sunt hotărâți să aplice metoda tiraniei sovietice.

În ciuda amenințărilor, aceste biserici vor continua să se supună lui Dumnezeu și să mențină bisericile deschise – la fel cum au făcut în România comunistă.

„Din 19 martie, ne rugăm pentru primar și pentru guvernator aproape în fiecare seară. Vom continua să ne rugăm pentru ei. Cu toate acestea, suntem continenți și de drepturile noastre constituționale. Efortul lor de a ne intimida ne face mai puternici”, a declarat Pastorul Ionescu mass-mediei.

Citește și Guv. J. B. Pritzker: În perioada carantinei, uciderea copiilor nenăscuți este esențială pentru statul Illinois

Iată de ce bisericile ar trebui să se deschisă: Week-endul trecut, o persoană străină a intrat într-o biserică pe care o reprezentăm legal – o congregație care cu doar o săptămână înainte a apelat la Liberty Counsel pentru consiliere în privința redeschiderii. În ziua în care biserica s-a redeschis, acest străin a trecut pragul ei.

Acest om nu era un membru al bisericii și nu a participat niciodată la serviciile bisericii; era rănit și copleșit de probleme, atât de mult încât a vrut să pună capăt la totul. Dar prin Harul lui Dumnezeu, s-a întâmplat să ajungă la o biserică deschisă și a luat decizia care i-a salvat viața.

Pentru că această biserică era deschisă, un om care intenționa să se sinucidă a găsit salvarea și ajutorul de care avea nevoie.

Chicago, Illinois, conducătorii și membrii bisericii rămân sub amenințarea arestării și pedepsei pe măsură ce continuă să-și exercite dreptul fundamental de închinare.

Continuați să vă rugați pentru bisericile pe care le reprezentăm, pentru tot personalul nostru care este implicat și pentru dreptate. Rugați-vă, de asemenea, ca toți cei care au nevoie de salvarea lui Hristos să găsească o biserică cu ușile deschise în zilele ce vor veni. Fiți curajoși, Dumnezeu va triumfa!”

Mat Staver
Liberty Counsel

 

 

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*