DNA i-a trimis în judecată  pe Ioan Niculae ,de la InterAgro, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea,şi pe directorul Viorel Bărac, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice  In DOSARUL GEOANĂ/ Magnatul Ioan Niculae se contrazice cu Viorel Hrebenciuc  ,dar minciuna are zilele numarate.

  Procurorul de ședință din partea DNA cere condamnarea la închisoare cu executare, spre maximul pedepsei prevăzut de lege, pentru magnatul Ioan Niculae. Acuzarea își motivează solicitarea și pe declarația de astăzi a magnatului, care, inițial, a susținut că nu i-a cerut nimeni niciodată să susțină vreo campanie electorală. După audierea lui Viorel Hrebenciuc, care a recunoscut sponsorizările, Ioan Niculae și-a… nuanțat, astăzi, declarațiile, arată procurorul de ședință. Acesta cere pedepse maxime și pentru ceilalți inculpați.

Finanțatorii campaniei electorale prezidențiale a lui Mircea Geoană, din 2009, și-ar putea afla curând verdictele finale. La Curtea de Apel București au loc ultimele audieri. Printre cei care au venit astăzi în fața judecătorilor se numără magnatul Ioan Niculae.

”Legat de declaratia lui Hrebenciuc. Consuder ca declarația acestuia dată anterior nu corespunde adevărului. Recunosc întâlnirea de pe 28 octombrie. Am luat registrul de intrare de la Interagro. A existat un telefon de la poartă, când mi s-a spus că sunt căutat de Viorel Hrebenciuc. Eu eram la etajul șapte. Discuția a durat 15 minute. La final m-a intrebat dacă sunt de acord să finanțez campania lui Geoană. Nu a precizat sub ce formă. Eram surprins de propunere, era pentru prima dată. Am spus că aș putea să sponsorizez, dar să fie legal și plătit prin bancă. A rămas că mă va căuta ulterior. Nu a mai revenit. Nu este adevărat ca nu am vorbit cu Ionuț Costea (cumnatul lui Mircea Geoană, director al Eximbanl – n.r.). Îl știam mai bine decât pe Hrebenciuc”, a declarat Ioan Niculae în fața judecătorilor.

Depoziția lui Viorel Hrebenciuc, la care s-a referit Ioan Niculae, de la termenul anterior al procesului: ”Mircea Geoană știa de modalitatea de finanțare a sondajelor. Știa că se achitau printr-un contract Între Interagro și Insomar, pentru ceva fictiv. Adică niște sondaje de cercetare în constructii. Geoană se consulta des cu Sorin Ovidiu Vîntu”, a declarat Hrebenciuc, care a mai spus: ”L-am rugat pe Ioan Niculae să plătească unele sondaje la Insomar. El a fost de acord. Am aflat ulterior că între Interagro și Insomar s-a încheiat un contract. Dar în realitate era pentru sondajele lui Geoană. Mircea Geoană știa de acest contract”.

Acuzațiile procurorilor:

Dosarul ”Mită pentru campania electorală a lui Geoană” a fost trimis de DNA în judecată în ianuarie 2012:

”În cursul anului 2009, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat (PSD), pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la inculpatul Niculae Ioan, patron al SC INTERAGRO SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD. Potrivit înţelegerii infracţionale, sumele de bani urmau a fi furnizate indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul partidului menţionat, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (S.N.T.G.N. TRANSGAZ şi SNGN ROMGAZ SA).

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aproximativ 150.000 euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae – INTERAGRO SA şi SC INSOMAR srl. Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legală destinaţiei reale a sumelor de bani, şi anume finanţarea unui partid politic cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Contractul propriu zis şi actele aferente (procesul verbal de recepţie, facturi) au fost încheiate de inculpaţii Bărac Viorel şi Teodorescu Gheorghe, cu mijlocirea inculpatului Ioan Niculae”.

Miliardarul Ioan Niculae a fost audiat  la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat de finanțarea candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană. La ultimul termen din proces, unul din martori cheie, fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, și-a schimbat declarația în defavoarea celor implicați în acest scandal de corupție.

   Procurorul DNA arată că Ioan Niculae și- a nuanțat azi declaratia. “A spus inițial că nu i s -a cerut niciodată să sponsorizeze un partid. Dintr -o data, și- a adus aminte că da”.

Procurorul DNA solicită instanței  condamnări în regim de detenție pentru inculpați, iar pedepsele să fie orientate spre maxim. Procurorul mai cere confiscarea specială.

Declarația lui Ioan Niculae

Ioan Niculae: “Îmi mențin declarațiile anterioare. In 2009 eram președinte Interagro, care la rândul ei era actionară în alte 27 de firme. Activitatea noastră este în proporție de 95% pe activitate de producție, nu și servicii. In august 2008 lumea a intrat în criză economică și am fost printre primii afectați. Am achiziționat terenuri în București și în zone limitrofe. Din grup fac parte și două firme de construcții. Am o luat printr-o firmă teren de 100 milioane de euro la Zimnicea, finalizată în proporție de 90 la suta. A trebuit să oprim activitatea de îngrășăminte chimice. Investițiile imobiliare ar putea să fie profitabile, toată lumea ne spunea asta. In februarie 2009, împreună cu directori de- ai nostri am participat la o conferință care confirma zvonurile crizei din construcții. În aprilie 2009, am hotărât să căutam o firmă pentru elaborarea unui studiu de piață. A fost singura mea implicare în calitate de membru al CA. Am hotărât că era nevoie de acest studiu. Contractul a fost semnat pe 3 sept 2009, eu l-am văzut peste câteva zile.”

Legat de declarația lui Hrebenciuc.

“Consider că declarația acestuia dată anterior nu corespunde adevărului. Recunosc întalnirea de pe 28 octombrie. Am luat registrul de intrare de la Interagro. A existat un telefon de la poartă când mi s -a spus că sunt cautat de Viorel Hrebenciuc. Eu eram la etajul 7. Discuția a durat 15 minute. La final m -a întrebat dacă sunt de acord sa finanțez campania lui Mircea Geoană. Nu a precizat sub ce formă. Eram surprins de propunere, era pentru prima data. Am spus că aș putea sa sponsorizez, dar să fie legal și plătit prin bancă. A rămas că mă va căuta ulterior. Nu a mai revenit. Nu este adevărat că nu am vorbit cu Ionuț Costea. Il știam mai bine decat pe Hrebenciuc. La finalizarea fabricii am apelat la Eximbank pentru sprijinirea unui contract. Dacă doream să sponsorizez un partid o puteam face legal, fără să risc nimic. Barac Viorel mi- a fost director înainte de 1989, în comerțul exterior. Nu ar fi acceptat să facă ceva ilegal. Pe Teodorescu nu l- am cunoscut până la primul termen de judecată. Pe Bunea- Stancu îl știu din 78, soțiile noastre fiind din același sat de lângă Brăila și chiar rude între ele.”

Declarația lui Gelu Teodorescu

Gelu Teodorescu, director la Insomar- controlat de SOV: Îmi mențin declarațiile date. Insomar nu făcea numai sondaje electorale, ci studii mai complexe. Numele s-a impus foarte puternic. Viorel Hrebenciuc a venit la Insomar în martie 2009, din partea PSD si voia sa stabileasca bune rekatii cu toaye centrele de cercetari. A venit de mai multe ori. Voia să știe și punctul nostru de vedere. Noi făceam barometre lunare pentru a pregăti exit- poll-uri. Voia să pară printre colegii săi eminența cenușie a PSD- ului. Nu mai voiam să- i dăm informații gratis. I -am zis că dacă le vrea să facă un contract. A venit într-o zi cu doi specialiști americani pentru a lucra sub comanda acestora și ei să ne plătească. Am refuzat. Cu greu a facut un contract cu Insomar, în iunie 2009.

Nu a plătit. Aveau conturile blocate. Atunci i-am somat să și achite datoriile, altfel nu- i mai dăm informații. Hrebenciuc s-a arătat nemulțumit. Până la urmă a zis că face plata prin două firme. Dar nu era și Interagro. Una era Realphone. Ele au stins datoria PSD- ului. Hrebenciuc a precizat ca este singurul mijlocitor dintre staff-ul lui Mircea Geoană și Insomar. Geoană nu a venit la Insomar. Nici Niculae. Nu am cunoștință despre discutiile lui Vîntu cu Geoană. Vîntu nu era acționar la Insomar. Se poate verifica la Registrul Comerțului, în 2009.

“Ne-au contactat mai multe firme de asigurări pentru studii. Le-am comunicat un preț și ne-au refuzat. Atunci a apărut interesul Interagro pentru a valorifica aceste rezultate fără a fi perisabile. În drumurile mele spre Sinaia am văzut reclama la Interagro și am asimilat firma cu una din Brașov a lui Ioan Niculae. I -am confundat. A urmat procedura clasică. Factura și ordin de plată. Nu știu ce devize a luat beneficiarul. Nu mă pricep la afaceri. Eu sunt profesor și cercetător.”

Procesul

În acest dosar, în primă instanţă, Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 20 noiembrie 2013, achitarea omului de afaceri Ioan Niculae, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Gheorghe Bunea, Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu a fost definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

MITĂ LA PSD: DNA cere închisoare cu executare pentru greii din dosar…

Un procuror de la DNA a cerut joi magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti condamnarea lui Ioan Niculae şi a lui Gheorghe Bunea Stancu la pedepse în regim de detenţie, în cadrul procesului “Mită la PSD”.

Procurorul DNA a spus în sala de judecată că Ioan Niculae şi-a nuanţat declaraţia dată joi în instanţă. “A spus iniţial că nu i s-a cerut niciodată să sponsorizeze un partid. Dintr-o dată şi-a adus aminte că da”, a explicat procurorul, potrivit Agerpres.

De altfel, Ioan Niculae a dat o declaraţie la termenul de joi al procesului. “Îmi menţin declaraţiile anterioare. În anul 2009, eram preşedinte Interagro, companie care la rândul ei era acţionară în alte 27 de firme. Activitatea noastră este în proporţie de 95% pe activitate de producţie, nu şi servicii. În august 2008, lumea a intrat în criză economică şi am fost printre primii afectaţi. Am achiziţionat terenuri în Bucureşti şi în zone limitrofe. Din grup fac parte şi două firme de construcţii. Am o luat printr-o firmă teren de 100 milioane de euro la Zimnicea. A trebuit să oprim activitatea de îngrăşăminte chimice. Investiţiile imobiliare ar putea să fie profitabile, toată lumea ne spunea asta. În februarie 2009, împreună cu directorii noştri am participat la o conferinţă care confirma zvonurile crizei din construcţii. În aprilie 2009, am hotărât să căutăm o firmă pentru elaborarea unui studiu de piaţă. A fost singura mea implicare în calitate de membru al CA. Am hotărât că era nevoie de acest studiu. Contractul a fost semnat pe 3 sept 2009, eu l-am văzut peste câteva zile”, a spus Ioan Niculae.

În legătură cu declaraţia dată de Viorel Hrebenciuc în dosar, Ioan Niculae consideră că ea nu corespunde adevărului.

“Recunosc întâlnirea de pe 28 octombrie. Am luat registrul de intrare de la Interagro. A existat un telefon de la poartă când mi s-a spus că sunt căutat de Viorel Hrebenciuc. Discuţia a durat 15 minute. La final m-a întrebat dacă sunt de acord să finanţez campania lui Mircea Geoană. Nu a precizat sub ce formă. Eram surprins de propunere, era pentru prima dată. Am spus că aş putea să sponsorizez, dar sa fie legal şi plătit prin bancă. A rămas că mă va căuta ulterior. Nu a mai revenit. Dacă doream să sponsorizez un partid, o puteam face legal, fără să risc nimic (…) Pe Bunea Stancu îl ştiu din 1978, soţiile noastre fiind din acelaşi sat de lângă Brăila şi chiar sunt rude”, a adăugat Ioan Niculae.

Dosarul se află în faza de apel, după ce pe 20 noiembrie 2013 Judecătoria Sectorului 1 a decis achitarea lui Gheorghe Bunea Stancu şi a lui Ioan Niculae.

Alături de aceştia au mai fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi din dosar, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe 11 ianuarie 2012 pe preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi pe omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care era şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD, a fost acuzat de folosirea influenţei şi autorităţii ce rezultă din funcţia de conducere într-un partid pentru a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acţionar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Gheorghe Teodorescu, acţionar al SC Insomar SRL, şi Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială desfăşurată la sfârşitul anului 2009 pentru susţinerea candidatului PSD Mircea Geoană.

UN PRIETEN AL PACATOSILOR

David Wilkerson

“A venit Fiul omului … un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” (Matei, 11:19). In Luca 7 am citit povestea unui Fariseu numit Simon, care L-a invitat pe Isus in casa lui, la masa. Acest om pios invitase la cina respectiva si un grup select de lideri religiosi ca si el.

In mod clar era o adunare de oameni religiosi. Simon si tovarasii sai pastrau cu strasnicie legea, dadeau zeciuiala cu meticulozitate, si mergeau zilnic la casa Domnului. In proprii lor ochi, erau niste oameni scrupulos de drepti si isi inchipuiau ca sunt intruchiparea sfinteniei din generatia lor.

Nu sunt sigur de ce L-ar fi invitat un Fariseu pe Isus la cina, ca sa nu mai vorbim de aducerea la aceeasi masa si a altor oameni religiosi. Un posibil motiv de a-L fi invitat ar fi fost ca Simon si prietenii sai sa fi vrut sa-si dea seama daca Isus era un profet sau voiau sa discrediteze tocmai faptul ca ar fi fost unul. Din pasaj reiese clar ca Simon stia de reputatia lui Isus ca profet (a se vedea Luca 7:39).

In cultura respectiva, se obisnuia ca musafirul casei sa fie intampinat cu un lighean cu apa si un stergar, spre spalarea picioarelor musafirului (pe vremea aceea nu existau strazi pavate, asa ca oamenii aveau mereu picioarele pline de praf adunat de la drum). Musafirul mai era intampinat si cu un sarut pe fiecare obraz. Apoi i se dadea un mic recipient cu o pomada pe baza de untdelemn pe care si-o trecea prin par, par ce avea mai mult ca sigur nevoie de acest tratament de hidratare.

Pe masura ce citim acest pasaj, pare ca Simon facuse aranjamente ca ceilalti musafiri sa ia loc mai inainte de sosirea lui Isus. Si, mai mult ca sigur, ceilalti musafiri avusesera deja parte de tratatia conform obiceiului. La urma urmei, niciun Fariseu nu voia sa i se duca vestea ca fiind neospitalier.

Si totusi, pasajul evidentiaza faptul ca Isus nu s-a bucurat de asemenea ospitalitate. Tot ceea ce a primit la sosire a fost amabilitate. Nici tu apa pentru spalarea picioarelor, nci tu sarut pe obraz, nici tu mir pentru par (a se vedea Luca 7:44-46). In loc de asta, a fost asezat la o masa mai mica, ca un musafir mai neinsemnat, si a trebuit sa se aseze cu picioarele inca pline de praf.

Scriptura nu ne spune ce anume va fi discutat acest grup la cina respectiva, doar putem presupune ca avea de-a face cu teologia. Fariseii erau specialisti in subiect, si incercasera sa-L prinda pe Isus si cu alte ocazii, cu intrebari incuietoare. Dar Christos stia ce e in inima lor, si asta a devenit limpede imediat.

Urmatorul lucru pe care il citim este ca da buzna in incapere o femeie de strada “care era o pacatoasa”. Cumva aceasta femeie usoara a facut ce-a facut si a trecut de servitorii casei, ajungand pana la masa unde luau cina acei oameni religiosi. Si iat-o pe femeie prabusindu-se la picioarele lui Isus, tinand strans un vas de alabastru, cu mir, si plangand. Trebuie ca Fariseii au inceput sa murmure: “Nu se poate! Cum de-i da voie femeii asteia Isus se se atinga de El?”

Simon si prietenii sai trebuie ca erau complet nauciti spre a mai reactiona. Intr-adevar, erau probabil paralizati de soc. Si-au dat seama imediat ca femeia era o mare pacatoasa din orasul lor (probabil ca era o prostituata). Imi si inchipui ce-or fi gandit oamenii aceia religiosi: “Ce jenant, pacatoasa asta sa dea buzna la intalnirea lui Isus! Noi vorbim despre lucruri sfinte aici si deodata vine una ca ea!”

Femeia pacatoasa a cazut in genunchi, a cuprins picioarele pline de praf ale lui Isus cu amandoua mainile, si a inceput sa I le spele cu lacrimile ei. La aceasta, Fariseii trebuie ca au inceput sa murmure: “Ne se poate asa ceva! Cum poate Isus sa-i dea voie sa-L atinga? Este contrar legii sa se atinga de tine unul care nu e curat. Ar trebui ca El sa nu-i dea voie nici macar sa-I atinga hainele! Si totusi, El ii da voie unei prostituate sa-I curpinda pricioarele”.

In momentul acela, ea face ceva de necrezut: isi desface parul. Nici o evreica decenta nu ar fi facut asemena act in public! Si totusi aceasta femeie de proasta reputatie a sters cu parul ei picioarele lui Isus. In cele din urma, ea a deschis vasul de alabastru si a turnat mirul pe picioarele Lui.

Fariseii erau acum indignati la culme, gandind: “Ce rusine! Asta e eroticism! Nu se poate ca Isus sa fie profet! Daca era cu adevarat trimis de Dumnezeu, ar fi cunoscut starea acestei femei si ar fi oprit-o imediat din a-si expune trupul!” Intr-adevar, Scriptura ne spune ca exact acestea erau gandurile lui Simon (“Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: “Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă” (Luca, 7:39).

Dar Isus stia deja ce e in mintea gazdei sale, drept pentru care ii spune: “Simone, am să-ţi spun ceva.” (Luca 7:40). I Vreau sa fac o paranteza aici ca sa luam seama la cuvintele lui Isus catre Simon. Adevarul este ca, dupa ce am citit intamplarea asta de mai multe ori, am fost oprit de Duhul Sfant si L-am auzit cum imi sopteste: “David, am ceva sa-ti spun in legatura cu intamplarea asta!” Intr-adevar, cred ca Domnul are ceva sa ne spuna noua tuturora, prin aceasta.

M-am simtit indemnat sa ma pun pe mine insumi in aceasta intamplare, si sa ma examinez in lumina adevarului Sau. Imediat, am constatat ca sunt doua duhuri la lucru in pasajul respectiv: duhul Fariseismului, pe de o parte si, pe de alta parte, Duhul de iertare si restaurare al lui Christos.

Fariseii au emis un duh de judecata, de felul “eu-sunt-mai-sfant-decat-tine”, asa ca judecau atat pe femeia pacatoasa, cat si pe Isus. Dar Christos a aratat un duh de iertare si un duh de restaurare in timp ce-i facea cunoscut lui Simon ca are ceva sa ii spuna.

Recunosc ca, pe masura ce ma puneam pe mine insumi in scena cu pricina, primul gand care mi-a venit in minte a fost “Eu sigur am duhul lui Christos, doar sunt un prieten al pacatosilor. Am petrecut ani si ani in lucrul cu drogatii si alcoolicii, cu prostituatele, cu cei mai rai dintre pacatosi. Nu sunt un Fariseu”.

Sau asa credeam eu. Intr-adevar, majoritatea dintre noi gandim cam asa “Nu sunt eu genul ala de credincios. Nu-i judec pe altii”. Si totusi, exact duhul de Fariseism este motivul pentru care zicem “Eu nu-s ca altii. Eu sunt totusi mai credincios, mai sfant”. De cate ori insa nu am lasat ca invidia, gelozia, ba chiar furia sa transpara cand era vorba de parerile noastre despre altii.

Pentru mine, cea mai buna definitie a Fariseismului este “cel care contorizeaza pacatele altora in timp ce siesi isi gaseste scuze”. Isus ilustreaza acest lucru dand exemplu rugaciunea la Templu a unui Fariseu “Doamne, iti multumesc ca nu sunt ca alti oameni, jefuitori, nedrepti, adulteri…Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din tot ce am” (Luca 18:11-12).

Mai simplu spus, duhul de Fariseism zice “Pe unde ma uit de jur imprejur vad doar pacat si compromis. Dar eu sunt drept. Sunt un aparator al adevarului.”

Ce avea Isus sa-i zica lui Simon?

Christos i-a spus lui Simon o parabola despre doi oameni care ii datorau bani unui creditor: “Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” (Luca, 7:41-42)

Se pare ca Simon a priceput mesajul, caci in versetul urmator iata-l ca zice “”Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult” (Luca, 7:43). De fapt, care era mesajul lui Christos catre Fariseu? Pe scurt, ii spunea lui Simon “Tu esti cel care are nevoie de iertare!”.

Vedeti, cand Isus ii spusese prima data “Am ceva sa-ti spun”, voia sa zica “Vreau sa-ti arat ce e in inima ta. Nu de femeia asta care a intrat e vorba, ci de tine, Simone. De duhul din tine, de mandria ta care zici ca esti religios, de aroganta ta, de duhul tau de a judeca, de lipsa ta de compasiune”.

Cred ca Isus ii spunea, pe scurt, mandrului Fariseu: “Femeia asta asa zis “rea” stie cat e de depravata. Stie ca merita judecata. Si-a dat seama in ce situatie deznadajduita e, si se vede ca cea mai rea dintre pacatosi. Motivul pentru care ea venise era chiar faptul ca era atat de recunoscatoare pentru mila si curatire.

“Femeia asta isi da seama ca nu face doua parale in ochii tai, Simone. Aude si ea murmurele voastre si simte ce maniosi sunteti pe ea. Dar nu va va judeca la randul ei. Nu, ci va iubeste in ciuda situatiei. Asta pentru ca stie cat de mult i s-a iertat. E capabila sa daruiasca iubire tuturor, pentru ca a primit atata iubire in ciuda pacatelor ei. Stie ca nu are nici un drept sa-i judece pe altii.

“Dar, tu, Simone, nu vezi in ce zace inima ta. Tu, care judeci pe femeia asta zdrobita, dar nu vezi ca si tu ai nevoie de mila, ba chiar mai mult decat ea. Crezi ca ea are nevoie de mult mai multa iertare, prin comparatie cu tine.

Sa observam ce le spusese mai inainte Isus Fariseilor: “Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru, şi spurcă pe om” (Marcu, 7.20-23).

In cei cincizeci de ani ai mei in lucrarea Domnului, am vazut atata nebunie, atata falsitate, atata mercantilitate cand vine vorba de Evanghelie, atatea incercari de jecmanire si-atata false invataturi. Si stiu ca toate acestea L-au intristat pe Domnul! Isus i-a scos afara pe zarafi si le-a dat pe fata falsitatea! Dar cele mai infieratoare denunturi le-a pastrat pentru fariseim. Relatarile Evangheliei m-au convins ca Christos nu ura nimic mai mult ca prefacatoria.

Rugaciunea mea, in ultima vreme, a fost ca Domnul sa-mi arate fariseismul din propria mea inima.

M-am rugat: “Isuse, inainte sa tin alta predica despre starea bisericii tale, mai inainte chiar ca sa spun alt cuvant despre defectele si lipsurile din alte lucrari, te rog arata-mi propria mea inima. Duhule Sfant, ca un chirurg atotputernic, taie adanc in cancerul din mine si fa o radiografie inimii mele. Arata-mi duritatea din propria mea inima”.

Recent am citit ca sunt 3.700 de denominatiuni penticostale in America si vreo 27.000 in lume. In plus fata de acestea, sunt mii de grupuri carismatice si mici denominatiuni. In Brazilia si Argentina, Nigeria si alte state africane, sunt inca alte sute de denominatiuni din acestea. Baptistii nu sunt cu mult in urma in ce priveste numarul diverselor denominatiuni.

Multe din aceste denominatiuni sunt sanatoase din punct de vedere al invataturilor, al doctrinei, fac o lucrare minunata si ridica spiritual bisericile. Predica Evanghelia cu putere si castiga multe suflete. Dar exista si multa blasfemie, multi profeti falsi, multa cerseala, chiar cei saraci fiind astfel storsi de bani.

Asa era si in zilele lui Isus. Erau asa multe feluri de Farisei, multe grupuri de Saduchei si asa o diversitate de grupuri de preoti. Falsele invataturi erau si ele din abundenta, vaduvele erau jecmanite, iar batranilor li se jefuiau casele, si totul pentru motive “religioase”.

Isus a dat clar de inteles ca intr-o zi faptasii acestor asemenea acte pacatoase vor fi judecati. Cu totii vor sta inaintea Lui in ziua aceea si vor da socoteala pentru ce-au facut. Totusi, desi Isus slujea pe pamant, a refuzat sa petreaca timp contorizand afacerile acestor oameni, ceea ce faceau ei. Inca nu statea pe scaunul Sau de judecata; in loc de asta, s-a concentrat cu precadere pe lucrarea imparatiei Lui.

In zilele din urma, o sa vedem cum cresc prostia si prefacatoria in biserica, ca niciodata pana acum. Vor iesi la iveala ingerii de lumina, predicatori posedati de demon si evanghelisti ce vor atrage cu vorbe abile si ademenitoare. Acesti barbati vor parea atotputernici ca prezentza si placuti in predicarea cuvantului inspirat de diavol.
Nu cu mult timp in urma am vazut la televizor un evanghelist ce tinea o strangere de fonduri. Spunea o poveste fantastica despre cum o femeie care a dat 100 de dolari la biserica, s-a trezit peste cateva saptamani ca a primit o mostenire de 800.000 de dolari.

Am ramas incremenit in scaunul meu, din cauza socului, privind cum avea loc, cum se desfasura aceasta ispitire, aceasta ademenire oribila! Am simtit imediat ca iau foc de manie, si am strigat catre cer: “O sa-l dau pe fatza pe omul asta!” Si totusi, ce-mi sopteste Domnul in inima: “Ba n-o sa-l dai deloc. O sa-l lasi in pace. Orb pe orb calauzind, cad amandoi in groapa.”

Cred ca de fapt dorinta mea era sa apar evanghelia, dar reactionam in trup, era reactia carnii. Treaba este ca Isus deja vorbise despre acest subiect. Apostolii au venit la El intr-o zi spunand: “Stapane, ii jignesti pe Farisei cu invataturile tale”. Isus le-a raspuns: “Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă” (Matei, 15:14).

M-am vazut fortat sa vestesc multora un cuvant aspru in timpul anilor mei de lucrare, cuvinte care au fost impotriva falsitatii si prostiei. Nu ma dau inapoi de la asta, desi stiu ca uneori am dat dovada de ravna fara pricepere. Totusi lucrurile se vor inrautati asa de mult, cu asa de multe motive de mahnire pentru Domnul, ca am putea foarte usor sa ne petrecem tot timpul nostru incercand sa stingem acele focuri. Christos ne spune ca nu acesta sa fie scopul nostru principal. In schimb, ne da un cuvant clar care sa fie scopul nostru in aceste din urma zile.

Noi suntem chemati sa-i ridicam pe cei cazuti.

Sa luam in considerare celalalt duh care s-a manifestat in casa lui Simon Fariseul, in acea seara: duhul de iertare si restaurare. Scriptura ne spune “Apoi S-a întors spre femeie” (Luca, 7:44). I-L vad aici pe Isus aratandu-ne pe ce ar trebui sa ne concentram: nu pe falsa religiune, nu pe falsi invatatori, ci pe pacatosi.

Intorcandu-se dinspre Simon si invitatii sai, catre femeie, Isus spune lui Simon: “De aceea iti spun: pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate, caci a iubit mult… Credinta ta te-a mantuit; du-te in pace.” (Luca, 7:47,50). Isus ne-a descoperit aici de ce a venit: pentru a le fi prieten si pentru a-i restaura, a-I ridica pe cei cazuti, pe cei singuri, pe cei incarcati de pacat. Si ne spune si noua astazi “La asta se refera lucrarea Mea, despre asta este vorba”.

Tot asa, spune apostolul Pavel, acesta trebuie sa fie scopul nostru. Nu sa judecam pe cineva cazut, ci sa incercam sa-i ridicam, sa-i restauram, si sa le indepartam rusinea. De fapt el a facut din aceasta chiar testul adevaratei spiritualitati: de a fi gata sa ridicam pe cineva cazut. “Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. (Galateni,6:1).

Cand Pavel utilizeaza expresia “si ia seama la tine insuti”, le cere Galatenilor sa-si aduca aminte ca propriul lor trecut avea nevoie de indurare si mila. Cu alte cuvinte, “Ce a iertat Christos la voi? Ce rusine din trecut a indepartat mila Sa? A acoperit Domnul acele pacate? Acum considerati toate acele fapte rele din viata voastra de zi cu zi, si propria voastra nevoie de harul revarsator si de iertarea lui Christos “.

Teologul John Calvin a spus, in esenta: “Crestinul care judeca pacatul celorlalti, in timp ce si el e vinovat, este ca un criminal condamnat care ajunge in scaunul judecatorului spre a-l condamna pe altul”. De aici si avertizarea lui Pavel: “ca sa nu fii ispitit si tu”.

Apoi Pavel adauga imediat aceste sfaturi pe calea lui Christos: “Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos”. (Galateni, 6:2). Care este legea lui Christos? Este dragostea: “Va dau o porunca noua, sa va iubiti unul pe altul, cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti unul pe altul” (Ioan 13:34).

Adevarul este ca pacatul este povara cea mai grea a omului. Pur si simplu noi nu putem trece cu vederea pacatul altora. Dar exista o cale de a sprijini pe altii in purtarea sarcinilor lor, si aceea se face prin bunatate cu dragoste si duhul blandetii. Trebuie ca noi sa ridicam pe fratii ce se pocaiesc, cu blandete si dragoste.

Pavel i-a scris lui Timotei despre intelegerea cu aceia care care sunt prinsi in “cursa diavolului, in care au fost prinsi, ca sa-i faca voia” (2 Timotei 2:26).

Este important sa intelegem Pe deplin ce ne spune Pavel in acest verset.

Citind sfaturile lui Pavel de a ne “purta unii altora sarcinile, ca sa implinim legea lui Christos” , trebuie sa ne intrebam: “Vreau cu adevarat sa traiesc facandu-I pe plac Domnului, implinind Cuvantul Lui?”

Oh, pentru multi, multi ani am incercat sa-I fac pe plac Domnului. M-am rugat “ O, Doamne, prosterne-ma la pamant inaintea prezentei Tale! Ajuta-ma sa plang cu umilinta. Pocaieste-mi duhul, fereste-ma de a fi caldicel! Da-mi o si mai mare pasiune pentru Cuvantul Tau!”

Toate aceste cuvinte sunt bune, sunt scripturale, si implinirea lor ne face sa ne simtim bine, caci stim ca facem lucruri care-I plac lui Dumnezeu. Totusi Pavel spune: “Iata ce vrea Domnul cel mai mult de la noi. Iata Cuvantul Sau despre cum sa implinim legea lui Christos: Purtati-va sarcinile unul altuia. Ridicati pe cei cazuti.”

Nu pot sa scap de aceste cuvinte ale lui Pavel. Ma lasa intrebandu-ma: “Doamne, mai précis, cum vrei tu ca eu sa port sarcina altuia? Nu pot purta pacatul altuia; aceea e numai treaba, lucrarea lui Christos. Si totusi, Doamne, te aud spunand ca asta e ceeea ce tu doresti. De aceea, ar trebui ca asta sa fie singurul lucru pe care sa stiu sa-l fac, dar eu nu stiu. Unde sunt indicatiile, directiile?”

Iata ce aud din partea Duhului Sfant: Sa-L rog sa scoata la iveala toata mandria mea, toata invidia si gelozia mea, toata ravna mea fara pricepere, sa nu-i mai judec pe altii. Si o sa-L rog sa-mi dea Duhul Sau de iertare si stapanire de sine. Pe scurt, o sa caut duhul pe care-l avea Isus in casa lui Simon.

Cand avem un asemenea duh in noi, el lucreaza ca o forta atotputernica ce-i atrage pe cei ce au nevoie de mila lui Dumnezeu. Este ceea ce a atras-o pe femeia pacatoasa la duhul lui Isus, de compasiune, de mila. Stim ca este lucrarea Duhului Sfant de a atrage pacatosii la Christos. Dar de ce ar trimite Duhul Sfant pe cineva care are nevoie de iertare, la noi, daca noi nu avem duh de iertare?

Marele evanghelist George Whitefield precum si John Wesley au fost doi dintre cei mai mari evanghelisti din istorie. Acesti oameni au predicat la mii de oameni in aer liber, pe strazi, in parcuri si inchisori, si prin lucrarea lor multi au fost adusi la Christos. Dar intre cei doua s-a iscat o disputa doctrinara referitor la felul cum este o persoana sfintita. Ambele tabere doctrinare si-au aparat cu putere pozitia, ba chiar a avut loc un schimb de cuvinte rautacioase, cu adeptii ambilor argumentand intr-un mod nedemn.

Un adept al lui Whitefield a venit la el intr-o zi si l-a intrebat:” O sa-l vedem pe John Wesley in ceruri?” De fapt, el voia sa spuna: “Cum poate Wesley sa fie mantuit daca predica asa o eroare?”

Whitefield a raspuns: “Nu, n-o sa-l vedem pe John Wesley in ceruri. El o sa fie asa de sus aproape de tronul lui Christos, asa aproape de Domnul, ca nici n-o sa-l putem vedea.”

Pavel a numit acest fel de duh “largire a inimii”. Si l-a avut in el insusi cand le scria Corintenilor, o biserica in care unii l-au acuzat de duritate, si in care ii ironizau predicile. Pavel i-a asigurat “Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima”. (2 Corinteni, 6:11).

Cand Dumnezeu iti largeste inima, deodata asa multe limite si bariere sunt indepartate. Nu mai ai ingustime de vederi. In loc de asta, iti dai seama ca Duhul Sfant te indreapta spre cei ce sufera. Iar acestia sunt atrasi de duhul tau de mila prin forta magnetica a Duhului Sfant.

Asadar, ai tu blandete a inimii cand vezi oameni in suferinta? Cand vezi un frate sau o sora care a cazut in pacat .. care are probleme.. care s-ar putea sa se indrepte spre divort.. esti tu tentat sa-i spui ce e rau, gresit, in viata lor? N-au nevoie sa li se spuna asta, caci cel mai adesea stiu si ei deja. Ceea ce spune Pavel ca asemenea oameni in suferinta au nevoie este sa fie ridicati, cu un duh de blandete si sensibilitate. Au nevoie sa intalneasca duhul pe care Isus l-a aratat in casa lui Simon!

Iata strigatul inimiii mele pentru restul zilelor mele: “Doamne, ia de la mine toata ingustimea inimii mele. Vreau duhul tau de mila pentru cei ce sufera… duhul tau de iertare cand vad pe cineva cazut… duhul tau de ridicare, de restaurare, ca sa ia vina lor..

Du de la mine tot egoismul din inima mea, si mareste-mi puterea, de a-mi iubi vrajmasii. Cand ma apropii de cineva care este in pacat, ajuta-ma sa nu ma apropii judecand. In loc de asta, lasa fantana de apa ce tasneste in mine sa fie un râu de dragoste divina pentru ei. Si fa ca dragostea care le este aratata sa aprinda si in ei iubire pentru ceilalti.”

Ce poate sau nu poate face Satan

Dr. Peter Masters

Necazul este că exorciştii au dezvoltat o mentalitate combativă apropiată de atitudinea pe care a avut-o Roma faţă de duhurile rele în perioada cea mai neagră a istoriei sale. În loc să vadă lupta spirituală aşa cum este ea prezentată în Biblie, unde lupta împotriva diavolului se duce cu armele rugăciunii, predicării, mărturiei, trăirii în evlavie, ascultării de Scriptură şi ale credinţei în promisiuni, aceşti aşa-zişi exorcişti vor să intre în luptă corp la corp, să simtă, să vadă şi să audă puterile întunericului şi să le lovească prin dramatice rostiri autoritare. Acest tablou nu seamănă deloc cu imaginea luptei spirituale zugrăvită de Pavel în Efeseni 6:10-20. Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui – zice Pavel – însă vindecătorii carismatici par să caute un duşman pe care aproape să-l poată atinge. Ei nu se mulţumesc să se împotrivească puterii extraordinare a ispitei şi influenţei satanice, ci vor să aibă de-a face cu însăşi prezenţa diavolului în forma posedării demonice.

Pavel nu ne cere să interpretăm nenumăratele probleme fizice şi emoţionale ca pe dovezi ale prezenţei unui demon într-o anumită parte a fiinţei noastre, şi nici să lovim în acest inamic printr-un atac verbal direct. Pavel ne învaţă că lupta noastră se duce împotriva unor puteri nevăzute şi în general necunoscute – forţele spirituale ale răului din locurile cereşti (adică din lumea spirituală). El ne spune că noi trebuie să folosim armura şi armele primite din partea lui Dumnezeu pentru că acestea ne izolează şi ne apără de comunicarea directă sau de contactul spiritual apropiat cu oştirile întunericului, permiţându-ne în acelaşi timp să ne împotrivim influenţei diavolului şi să purtăm cu succes războiul evanghelistic îndreptat împotriva acestuia.

Unele dintre cele mai ciudate afirmaţii se regăsesc în textele dedicate posedării demonice scrise de autori care au îmbrăţişat modul de gândire carismatic. Aceste capitole sunt încărcate de concepte care atârnă într-un echilibru instabil între superstiţiile Romei medievale şi noţiunile prezente în religiile păgâne din Orient. John Wimber reprezintă punctul de vedere al multor vindecători atunci când declară: „Suntem chemaţi să eliberăm teritorii pentru Isus Cristos, să recuperăm terenul pe care l-au cucerit duhurile înşelătoare … Atunci când biruim în acest război, victimele puterii lui Satan sunt eliberate … Trebuie să ne confruntăm duşmanul; trebuie să luptăm. La fel ca Isus Însuşi, avem un lucru de făcut: să proclamăm Împărăţia lui Dumnezeu şi să o demonstrăm prin vindecarea bolnavilor şi alungarea demonilor.”

Alţi adepţi ai teoriei vindecării rezonează cu aceste afirmaţii, spunând că Isus le-a dat ucenicilor autoritatea şi puterea Lui asupra demonilor, pentru ca şi ucenicii (şi noi de asemenea) să poată exercita autoritatea domniei lui Dumnezeu peste puterile întunericului. Făcând astfel de afirmaţii, ei se bazează încă o dată pe trimiterea celor doisprezece ucenici (şi a celor şaptezeci) în oraşele din Israel ca să vestească venirea Împărăţiei lui Cristos. Am văzut deja că este greşit să considerăm aceste misiuni unice ca un tipar pentru lucrarea permanentă a bisericii.[1] Promisiunea Domnului conform căreia lucrarea apostolilor credincioşi va fi însoţită de semne speciale (Marcu 16) este citată şi ea în mod greşit ca o justificare pentru lucrarea de exorcizare făcută de creştinii din zilele noastre. Absenţa dovezilor textuale plauzibile devine însă şi mai evidentă atunci când scriitori precum Colin Urquhart sunt obligaţi să apeleze la cuvintele Domnului nostru din Matei 18:18 – Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.

Oricine citeşte Matei 18 îşi dă seama că abordarea carismatică a acestui verset nu este altceva decât o interpretare superficială a Bibliei, întrucât cuvintele citate nu au nimic de-a face cu eliberarea oamenilor de demoni. Ele se referă la disciplina bisericii şi la modul în care trebuie să ne raportăm la creştinii care au un comportament păcătos. Tocmai presărând astfel de texte prin scrierile lor, aceşti autori încearcă să confere credibilitate exorcizării demonilor. Trebuie să ne aducem aminte încă o dată că ei nu ajung la aceste idei studiind Biblia, ci reacţionând la propriile lor gânduri, meditaţii şi visuri ca şi cum acestea ar fi mesaje inspirate venite din partea lui Dumnezeu.

Sunt capabili demonii să cauzeze boli?

Ce anume pot face demonii, în opinia vindecătorilor carismatici? Se presupune că ei s-ar afla în spatele multor afecţiuni fizice şi psihice şi că intră în oameni (într-o măsură mai mare sau mai mică) pentru a-i controla în întregime, sau doar în anumite aspecte ale vieţilor lor. Autorii carismatici se contrazic mereu în chestiuni de detaliu, însă cu toţii sunt de acord că şi în cazul creştinilor este posibilă (şi chiar răspândită) o anumită formă de locuire demonică. John Wimber încearcă să demonstreze că demonii pot fi cauza multora dintre bolile noastre, bazându-se pe cinci texte biblice. Acestea arată, în opinia lui, că demonii pot provoca muţenie, orbire, epilepsie, febră mare şi paralizie, însă ca de obicei, textele citate sunt folosite într-un mod complet greşit. Trei dintre ele se referă la oameni care erau posedaţi de demoni şi a căror stare fizică era manifestarea exterioară a condiţiei lor teribile.[2] Unul dintre texte vorbeşte despre vindecarea soacrei lui Petru, dar nu spune absolut nimic despre demoni! Wimber presupune că este vorba de un demon pur şi simplu pentru că Isus a „certat” febra. (În altă parte citim că El a certat vântul şi valurile, aşa că John Wimber crede, probabil, că şi acestea pot fi posedate de demoni.)

Singurul text citat de Wimber care ar putea fi luat drept dovadă că un demon poate fi cauza unei boli fără să „posede” persoana în cauză este Luca 13:10-17, unde citim despre femeia care era infirmă de optsprezece ani din pricina unui duh de neputinţă. Este clar însă că sărmana femeie era posedată, întrucât Isus o descrie mai târziu şi spune despre ea că Satana o ţinea legată. Ea era doar o prizonieră ale cărei suferinţe fizice îngrozitoare erau o manifestare exterioară şi o dovadă a căderii ei în captivitatea demonică. Evangheliile fac deosebirea între bolile având cauze „naturale” şi cele produse de posedarea demonică, şi nu există dovezi biblice care să justifice ideea că demonii pot provoca boli fără să posede total persoana în cauză.

Singurul caz din Biblie în care o persoană a suferit o boală cauzată de Satan fără să fie posedată demonic este cazul lui Iov. Pentru a se atinge însă de Iov, Satan a trebuit să primească o dezlegare specială din partea lui Dumnezeu. Aceasta confirmă fără urmă de îndoială că Satan şi demonii săi nu au puterea de a cauza boli în mod obişnuit (altfel decât ca o consecinţă a posesiei demonice). Prin urmare, vindecătorii carismatici care le spun oamenilor într-un mod autoritar că unele dintre bolile lor sunt de origine demonică nu respectă învăţătura Bibliei referitoare la limitele puterii demonilor şi nu urmează exemplul lăsat de Domnul Isus şi de apostolii Săi. Când anume au tratat aceştia o boală a unui om neposedat ca şi cum ar fi fost vorba de un demon ce trebuia scos dintr-un organ al corpului, dintr-o încheietură, o mână sau un picior? Astfel de idei abundă în religiile păgâne, dar nu şi în Biblie. Conform Bibliei, bolile de care suferă oamenii neposedaţi nu se datorează prezenţei demonilor în trup, astfel că intenţia de a le vindeca prin alungarea demonilor este complet absurdă.

Cum putem şti dacă cineva este demonizat?

Dacă demonii nu pot ocupa în mod obişnuit părţi ale trupului pentru a cauza îmbolnăviri, ce se poate spune despre posedarea demonică a întregii persoane? Sunt îndreptăţiţi vindecătorii carismatici să vadă oameni posedaţi la fiecare colţ de stradă? În această chestiune, toţi vindecătorii par să fi uitat de poziţia teologică fundamentală pe care a avut-o majoritatea învăţătorilor creştini de-a lungul generaţiilor – şi anume că Domnul Isus, la venirea Lui, a pus capăt puterii lui Satan şi a duhurilor sale de a intra după bunul lor plac în sufletele oamenilor şi a le poseda. Unul dintre semnele mari ale venirii Sale ca Mesia, care a marcat începutul veacului Evangheliei, a fost limitarea radicală impusă puterilor întunericului în această privinţă.

Creştinii evanghelici tradiţionali susţin că de atunci încoace, posedarea demonică poate avea loc numai acolo unde există o formă foarte puternică de solicitare sau supunere a intervenţiei demonice, cum ar fi supunerea sau interacţiunea cu forţele oculte. Conform Scripturii, idolatria, vrăjitoria, satanismul sau un stil de viaţă dedicat în totalitate unor scopuri diabolice sunt factorii care-i pot face pe oameni vulnerabili la o invazie demonică, însă este sigur că demonilor li s-a interzis să intre în sufletele oamenilor după bunul lor plac.[3] Contrar acestei poziţii, toţi cei care apără vindecarea carismatică pornesc de la premisa că amploarea fenomenului demonizării este aceeaşi ca şi în zilele lui Cristos. Pentru că situaţiile reale de posedare demonică se întâlnesc totuşi foarte rar în practică, ei trebuie să trişeze şi să mute ţinta în funcţie de unde au tras săgeata, deformând complet imaginea posedării demonice.

În Biblie, oamenii posedaţi de demoni aveau crize teribile de isterie, strigau cu voci care nu erau ale lor, dădeau dovadă de o forţă fizică ieşită din comun, erau cuprinşi de nebunie, aveau abilităţi de clarviziune şi uneori îşi pierdeau auzul, vorbirea, vederea sau mobilitatea din pricina forţei care punea stăpânire pe ei. Ei îi recunoşteau pe Cristos şi pe slujitorii Săi şi adeseori se manifestau verbal împotriva lor prin ţipete. Manifestările acestui tip de posesie erau atât de îngrozitoare şi de evidente, încât familia celui posedat nu avea îndoieli că persoana în cauză era cu adevărat posedată demonic. În schimb, „demonizaţii” lui John Wimber prezintă de obicei simptome atât de diferite de cele pe care le descrie Biblia, încât autorul poate spune: „Cei mai mulţi dintre demonizaţi nu sunt conştienţi de starea în care se află.” Familia şi prietenii lor sunt uimiţi – şi chiar şocaţi – când află lucrul acesta! Simptomele obişnuite descrie de el nu seamănă deloc cu posedarea demonică menţionată în Biblie!

Probabil că tocmai pentru a evita penibilul acestei situaţii, Wimber a decis să nu folosească expresia „posedare demonică”, ci a ales un termen mai general – „demonizat”. Această mostră utilă de terminologie recent apărută permite oarecum un concept de activitate demonică mai larg şi mai general decât cel pe care-l găsim în Biblie. Cum nu mai trebuie să explice de ce suferinzii lor nu prezintă simptomele descrise în Biblie, vindecători precum John Wimber pot arăta pe loc cu degetul oameni pe care-i declară „demonizaţi” de tot felul de duhuri rele.

De unde ştim dacă cineva este „demonizat”? Care sunt textele spre care ne îndreaptă atenţia John Wimber (sau oricare alt autor carismatic) în căutarea criteriilor după care să punem un diagnostic? Răspunsul este că nu există nici un astfel de text. Lista de simptome întocmită de Wimber nu este luată din Biblie, ci din propria imaginaţie a autorului. Ni se spune că cineva poate fi demonizat dacă este dependent de droguri sau alcool sau dacă cedează în mod repetat în faţa poftelor, păcatului sexual, minciunii, hoţiei, crimei sau tulburărilor de alimentaţie (de la îmbuibare, la anorexie).

Tot astfel, cineva ar putea fi demonizat dacă este cuprins de deprimare, anxietate, nervozitate, ură de sine, resentimente sau de un spirit neiertător. Alte posibile semne ale demonizării includ bolile cronice (mai ales dacă sunt ereditare!) şi situaţiile familiale problematice afectate de alcoolism sau abuzuri sexuale. Se spune că experienţe traumatizante precum violul, abandonul sau accidentele rutiere pot fi căi pe care demonii pot intra în vieţile creştinilor şi necreştinilor deopotrivă.

Nu toţi cei ce suferă de aceste probleme sunt neapărat demonizaţi, ne asigură autorii, dar mulţi sunt. Atunci cum ştim cine este şi cine nu? Cum ne-a obişnuit deja John Wimber, în căutarea răspunsului suntem duşi departe de Scriptură, care în opinia lui este absolut inutilă pentru astfel de lucruri, iar credinţa noastră este dirijată spre oameni (ca Wimber însuşi) care, fiind nişte super-creştini înzestraţi cu daruri extraordinare, sunt echipaţi să pună astfel de diagnostice. Este nevoie de oameni care au darul deosebirii duhurilor şi care primesc în mod supranatural informaţii despre situaţia în care se află suferindul. Numai ei îşi pot da seama dacă persoana în cauză este demonizată sau nu. În contrast total cu această practică, pasaje biblice precum Matei 4:24 sau 8:16 ne arată că adevărata posedare demonică era atât de diferită de bolile „obişnuite” (fizice sau psihice) încât era uşor de recunoscut şi de identificat.

Pot demonii să-i posede pe credincioşi?

În opinia lui John Wimber, creştinii născuţi din nou pot fi controlaţi de demoni în multe aspecte ale vieţilor lor, şi este atât de dornic să-şi demonstreze afirmaţia, încât îl pune pe regele Saul în categoria credincioşilor posedaţi. „Simptomele” acestuia – crizele de mânie, crima, frica, vrăjitoria şi sinuciderea – erau, se pare, semne ale unui credincios demonizat! În Vechiul Testament Saul este, desigur, un exemplu major de necredinţă şi neascultare de Domnul, şi în nici un caz nu a fost un om în inima căruia să fi avut loc vreo lucrare a harului. Până şi Iuda trebuie pus în aceeaşi categorie (Wimber uită că acesta este descris ca fiul pierzării) în încercarea disperată de a găsi exemple biblice de creştini demonizaţi. Chiar Petru este catalogat ca „demonizat” temporar, pur şi simplu pentru că Domnul i-a spus: Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.

Când Wimber spune despre creştini că riscă să fie „daţi pe mâna lui Satan” (demonizaţi) dacă persistă în păcate nemărturisite, el dă exemplul lui Anania şi al Safirei ca să-şi justifice afirmaţia, însă deşi cei doi au cedat, evident, în faţa ispitelor puternice ale lui Satan, nicăieri în Faptele Apostolilor nu aflăm că ar fi fost demonizaţi. Dimpotrivă, ei au fost consideraţi responsabili în mod personal şi deplin pentru păcatul lor, întrucât nu a existat nici un moment în care să fi pierdut controlul în sensul de a fi fost manipulaţi de un demon. Mai mult, ideea că cei doi ar fi fost demonizaţi ne duce la concluzia că Petru a greşit atunci când i-a mustrat atât de aspru. El ar fi trebuit să facă ce ar fi făcut orice ucenic al lui Wimber: să poruncească demonului (sau demonilor) să plece. Petru ar fi trebuit să-şi folosească „autoritatea Împărăţiei” (aşa cum o numesc aceşti autori) în supunere faţă de presupusa poruncă din Marcu 16. Cât de diferită ar fi cartea Faptele Apostolilor dacă apostolii ar fi acţionat conform învăţăturii carismaticilor extremişti de astăzi.

John Wimber cade în ridicol când ne spune că ar putea apărea situaţii în care creştinii să fie demonizaţi fără să ştie pentru că demonii moşteniţi de la părinţii lor n-au fost alungaţi niciodată. Nici măcar Wimber nu poate aduce vreun text biblic care să justifice această învăţătură, aşa că este obligat să caute confirmarea în practica bisericii romane din secolul al treilea, care îi trecea pe toţi noii convertiţi prin ritualul exorcizării pentru a scoate afară duhurile rele.

Unii vindecători carismatici resping ideea potrivit căreia creştinii pot fi demonizaţi, însă indiferent de termenii pe care-i folosesc, într-un final toţi afirmă că demonii pot invada sufletul sau trupul credinciosului într-o formă sau alta. Colin Urquhart, de exemplu, afirmă despre creştini că nu pot fi posedaţi, dar pot fi asupriţi. El nu face însă decât un joc de cuvinte, întrucât ne învaţă că „asupritorii” trebuie obligaţi printr-o poruncă expresă să plece şi să-i elibereze pe oameni. Formula folosită de el arată că asupritorii trebuie alungaţi printr-o poruncă – „şi asuprirea înfrântă în Numele lui Isus şi prin puterea sângelui Său.”

Colin Urquhart nu spune cu nimic mai mult decât John Wimber despre cum putem şti dacă un credincios este asuprit de un demon. Tot ce poate spune el este că „simţi ca şi cum ai fi într-o cuşcă sau într-o temniţă şi ai nevoie să fii eliberat; sau ca şi cum un nor mare şi apăsător s-ar fi coborât peste tine şi ţi-e foarte greu să-L lauzi pe Dumnezeu sau să te rogi.” Întrucât o astfel de experienţă nu este produsă neapărat de demoni, cum putem şti când este efectul prezenţei demonilor şi când nu? Se ridică astfel încă o dată marea problemă a diagnozei, însă nici Urquhart n-o poate rezolva. Din nefericire, suntem lăsaţi în totalitate la mila închipuirilor noastre subiective – sau a acelor oameni despre care se presupune că ar avea darul deosebirii duhurilor. Imaginaţia domneşte!

Bineînţeles că aceşti autori nu pot indica nici un criteriu biblic după care să se facă diagnosticarea posedării sau asupririi demonice în cazul credincioşilor pentru că Biblia nu vorbeşte nicăieri despre aşa ceva. Mai mult, Biblia nu spune că demonii trebuie alungaţi „prin puterea sângelui”, cum susţine Urquhart. De fapt, această formulă primitivă de exorcizare ţine de sfera poveştilor cu vampiri, şi dacă vampirul este speriat cu lumina reflectată de un crucifix din argint, aici demonul este alungat de un creştin care rosteşte pe un ton imperativ o formulă ce conţine referirea la Numele şi la sângele lui Isus.

În Evul Mediu, călugării romani şi-au umplut buzunarele transformând sângele lui Cristos într-o formulă magică, iar în ziua de azi, numeroşi exorcişti au lucrări înfloritoare folosind mijloace similare. Invocarea sângelui Mielului nu trebuie folosită ca o incantaţie sau ca o vrajă cu care să-i speriem pe demoni. Apocalipsa 12:11 ne spune că sfinţii l-au biruit pe diavolul pentru că erau acoperiţi  de sângele Mielului, şi nu pentru că ar fi rostit o formulă magică referitoare la el. De asemenea, ei au biruit prin cuvântul mărturiei lor şi prin loialitatea lor dusă cu abnegaţie până la capăt.

În cazul creştinilor care ajung la concluzia că sunt demonizaţi sau asupriţi, cei mai mulţi autori carismatici sunt de părere că auto-exorcizarea poate fi realizată fără ajutorul unei alte persoane, însă consecinţele tragice ale acestor idei în vieţile credincioşilor sunt uşor de anticipat. Închipuiţi-vă efectul demoralizator al acestor convingeri asupra multor oameni bolnavi sau deprimaţi când ar afla că problemele lor se datorează demonilor. Şi dacă s-ar chinui să-i poruncească demonului să plece din viaţa lor, doar ca să constate că nu se schimbă nimic? Imaginaţi-vă agonia şi poate chiar groaza cu care ar trage concluzia că demonul încă stăpâneşte peste fiinţa lor! Sau ce am face cu credincioşii care, într-un mod pervers, nu s-ar mai considera răspunzători pentru păcatele lor, dând vina pentru ele pe asuprirea demonică?

Cum rămâne apoi cu mângâierea şi consolarea de care ar fi privaţi credincioşii din cauză că promisiunile protective ale lui Dumnezeu sunt făcute ţăndări de această teorie care spune că demonii din iad pot pătrunde în fiinţele lor, chiar dacă trupurile lor sunt temple ale Duhului Sfânt? Cu siguranţă, creştinii trebuie să ducă o luptă extraordinară împotriva amăgirilor şi ispitelor diavolului, însă nicăieri în Noul Testament împotrivirea faţă de ispite nu se face printr-un proces în care i se porunceşte demonului să-şi desfacă ghearele şi să plece din mintea sau din trupul creştinului. Creştinii se împotrivesc lui Satan atunci când rezistă ispitelor acestuia. Sau, dacă el îi asaltează cu idei care conduc la descurajare şi depresie, ei caută să se ţină strâns de mângâierea şi promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu.

Când Iacov zice: Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi, el ne învaţă că putem face lucrul acesta dacă ne apropiem de Dumnezeu, ne curăţim mâinile şi inimile, plângem pentru păcatele noastre şi ne smerim înaintea Domnului pentru ca El să ne poată înălţa. Iacov nu spune că ar trebui să poruncim demonului sau demonilor să plece, invocând sângele lui Isus, după cum nu spune lucrul acesta nici un alt autor din Noul Testament. Cum explică extremiştii carismatici faptul că Domnul a făcut ca biserica Lui să aştepte, pesemne, 2000 de ani până când au apărut „apostolii” moderni care să completeze învăţătura Bibliei?

Este absolut imposibil ca un demon să locuiască împreună cu Duhul Sfânt în trupul sau în sufletul unui credincios adevărat. Pavel întreabă retoric: Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1 Corinteni 6:19). Dacă a existat o convertire adevărată, locuirea Duhului Sfânt este permanentă şi veşnică, pentru că avem promisiunea Mântuitorului în sensul acesta: Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului … căci rămâne cu voi, şi va fi în voi (Ioan 14:16-17).

Autorii carismatici fac apel adeseori la cuvintele lui Pavel din 2 Timotei 2:26 unde se vorbeşte despre oamenii care se află prinşi în capcana diavolului, fiind prizonierii acestuia. Ei susţin că aceşti oameni sunt credincioşi care au ajuns să fie posedaţi de demoni, însă oricine citeşte acest pasaj îşi dă seama că nu este aşa. Pavel precizează că mesagerii Domnului trebuie să fie în stare să înveţe pe alţii – să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia (2 Timotei 2:25-26).

Ar trebui să fie clar că cei despre care se vorbeşte aici sunt oameni care se împotrivesc cu încăpăţânare Evangheliei şi care au nevoie de pocăinţă şi mântuire. De asemenea, ar trebui să fie evident faptul că ei nu sunt posedaţi, ci doar fac voia lui Satan răspunzând la toate ispitele acestuia, cum fac mulţi oameni lumeşti. Există o diferenţă uriaşă între a ceda ispitelor lui Satan şi a fi posedat de demoni!

Extinderea posesiei demonice asupra adevăraţilor credincioşi în Cristos este imposibilă din punct de vedere teologic, aici intrând şi acel tip de posesie pe care Urquhart şi alţii îl numesc „asuprire”.

Trebuie să vorbim cu demonii în ziua de azi?

Am putea petrece mult timp comentând pe marginea contradicţiilor majore care apar între cei mai de seamă autori pro-vindecare, însă este suficient un singur exemplu – procedura de alungare a demonului. Unii autori susţin cu tărie că exorcistul trebuie să afle mai întâi numele demonilor pe care trebuie să-i alunge (de ex: Wimber – „Niciodată nu pronunţ cuvântul demon până când nu vorbesc mai întâi cu demonul … Îi spun: În Numele lui Isus, îţi poruncesc, duhule, să-mi spui care-ţi este numele.”) Un alt mare vindecător şi exorcist de talie internaţională afirmă însă că această procedură este absurdă şi inutilă, pentru că odată ce exorcistul primeşte autoritatea asupra demonilor, trebuie să-i poată alunga pe loc. Orice rugăciune oricât de lungă şi orice încercare de a afla numele demonilor sunt considerate inutile.

Adevărul este că toţi aceşti învăţători greşesc grav, pentru că Dumnezeu a interzis pentru totdeauna orice interacţiune verbală între poporul Său şi demoni. În afară de lucrarea de exorcizare făcută de Cristos şi de apostolii Săi ca reprezentanţi ai Lui (lucrare menită să confirme puterea Lui divină şi să ne asigure că El are putere asupra demonilor), nici o altă interacţiune directă între credincioşi şi demoni nu este permisă sau recomandată în Noul Testament.

Deuteronomul 18:10-12 este unul dintre mai multe texte care interzic în mod absolut orice formă posibilă de implicare sau interacţiune cu duhurile necurate. Dumnezeu spune: „Să nu fie la tine nimeni care … să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.

Trebuie să înţelegem foarte bine de ce este un lucru atât de grav şi de respingător să intrăm în contact cu duhurile rele. Nu este doar o chestiune de a-I întoarce spatele lui Dumnezeu şi a ne încrede în altceva sau în altcineva decât în El. În primul rând, este un lucru rău pentru că orice tentativă de a intra în contact direct (inclusiv de a conversa) cu un duh necurat este o urâciune înaintea Domnului. Principiul din spatele acestei interdicţii este că orice comunicare directă a oamenilor cu demonii este un act cât se poate de detestabil şi de jignitor înaintea lui Dumnezeu, indiferent care ar fi scopul sau motivul. Cuvântul ebraic tradus prin urâciune înseamnă scârbos sau dezgustător. Demonii sunt fiinţe scârboase, duhuri rele pline de ură, amăgitoare şi viclene, adevărate pericole cauzatoare de moarte. Ni se interzice la modul absolut să le acordăm interes, să le punem întrebări, să le cerem ceva sau să interacţionăm cu ele în orice fel, indiferent de circumstanţe şi oricât de „bune” intenţii am avea.

Poate că vom înţelege mai bine dacă ne imaginăm reacţia unor părinţi care îşi duc copilul de un an la ţară şi constată că acesta este interesat să exploreze un şanţ plin cu dejecţii. În această situaţie, tocmai natura murdăriilor din acel şanţ este cea care-i alarmează şi îi îngrozeşte pe părinţi, şi nu motivele copilului. Un singur demon venit din abis este o forţă diabolică de milioane de ori mai scârboasă şi mai periculoasă decât orice cantitate de dejecţii. În ochii lui Dumnezeu, orice comunicare directă între copiii Săi şi duhurile întunericului este o urâciune. Carismaticii nechibzuiţi care vor să-i identifice pe demoni pentru a-i putea interoga mai apoi arată cât de puţin înţeleg din ticăloşia inimaginabilă şi din puterea subtilă a acestor duhuri.

Unul dintre nelegiuiţii enumeraţi în Deuteronomul 18:10-12 este cel ce cheamă duhurile. Sfera semantică a termenul ebraic include orice comunicare cu un duh, de la interogarea numelui acestuia până la conducerea unei şedinţe de spiritism. Un alt infractor din aceeaşi listă este cel ce dă cu ghiocul. Aici este vorba despre un „cunoscător” sau clarvăzător. Şi totuşi, numeroşi vindecători carismatici încearcă cu disperare să intre în posesia unor cunoştinţe ascunse despre oameni şi evenimente. Ceea ce ei numesc „cuvinte de înţelepciune şi cunoaştere” (pervertind termenii biblici) nu diferă cu nimic de exerciţiile de clarviziune ale spiritiştilor din vechime!

Şi mai grav este faptul că lucrătorii carismatici de azi încearcă de multe ori să afle identitatea şi intenţiile demonilor a căror prezenţă este bănuită în cei ce suferă. Unii dintre aceşti lucrători sunt, fără îndoială, nişte prefăcuţi de doi bani care îşi inventează toate aşa-zisele descoperiri. Sunt însă alţii care cred puternic în sistemul lor teologic şi care depun toate eforturile pentru a deveni deschişi şi sensibili la lumea nevăzută a demonilor, fără să-şi dea seama că Dumnezeu condamnă această activitate considerând-o adevărat spiritism. Nenumăraţi exorcişti creştini profani şi superficiali cutreieră lumea, impresionându-i pe cei slabi prin cunoştinţele lor despre duhurile rele şi cu puterea pe care pretind că ar avea-o asupra acestora. Unii sunt nişte măscărici şi mincinoşi netrebnici. Alţii sunt lucrători adevăraţi care s-au lăsat prinşi într-o avalanşă de închipuiri şi isterii. (Când întâlnesc un caz real de posedare demonică, aceştia au parte de un şoc teribil!) Există însă şi exorcişti care au reuşit să pătrundă într-o oarecare măsură în lumea spiritelor şi au devenit „cunoscători” sau spiritişti – detestabili înaintea lui Dumnezeu pentru că s-au atins de lucruri nepermise. Este absolut imposibil ca un spiritist să fie de partea Domnului, întrucât spiritismul în toate formele sale este extrem de dezgustător pentru Dumnezeu.

Privind lucrurile dintr-un alt unghi, este cazul să ne întrebăm ce spun oamenii care au convingerea că pot intra în contact direct cu demonii fără să fie pângăriţi? Ei arată cât de puţin înţeleg din păcătoşenia nemărginită şi puterea teribilă a demonilor. Ei spun, de fapt, că îi consideră mai puţin periculoşi decât criminalii de pe pământ, întrucât aceşti aşa-zişi exorcişti ar da înapoi, probabil, dacă ar trebui să confrunte un tâlhar înarmat sau un hoţ în miez de noapte. Observaţi îngâmfarea şi calmul care îi caracterizează pe aceşti exorcişti carismatici! Pentru ei, demonii sunt o nimica toată! Alungă o duzină în zece minute şi apoi predică de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ce mesaj Îi transmit exorciştii lui Dumnezeu când înfruntă lumea duhurilor rele cu mâinile goale, ca să spunem aşa? Ei îi spun Domnului că nu au nevoie de Fiul lui Dumnezeu şi de sfinţii Lui îngeri ca să-i reprezinte în arena luptei spirituale, nevăzute. Ei nu au nevoie de un Reprezentant divin, de un Ocrotitor suveran, de un Scut şi Apărător care să-i protejeze împotriva puterilor întunericului şi a expunerii directe în faţa diavolului şi a hoardelor sale. Ei sunt în stare să pornească la luptă împotriva duşmanului, să treacă în spatele liniilor inamice şi să arunce o privire la armatele sale înşirate pentru bătălie. Exorciştii au rescris doctrinele fundamentale ale Bibliei, declarându-I lui Dumnezeu că nu mai au nevoie să fie „în Cristos” pentru a purta lupta spirituală. Cât de puternici sunt! Cât de capabili!

Numai Domnul Isus poate mustra şi alunga un demon, iar noi nu avem voie să-I subminăm preoţia! Credincioşii nu trebuie să se lase atraşi de aceste idei care pretind că adepţii lor ar putea deţine puterea şi autoritatea să identifice demonii, să li se adreseze şi să le poruncească. Dacă ne confruntăm cu o situaţie clară de posedare demonică marcată de semnele teribile pe care ni le descrie Biblia, trebuie să apelăm la rugăciune şi, când se iveşte ocazia, să-l îndemnăm pe cel posedat să vină la Cristos, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om, ca să primească de la El mântuire şi eliberare. Noi nu le putem oferi oamenilor nici unul dintre aceste lucruri; trebuie să-i trimitem întotdeauna la Cristos.

Aceasta este de fapt predicarea – procesul de a-i trimite pe oameni la Cristos pentru împlinirea tuturor nevoilor lor spirituale, pentru că noi nu putem împlini nici una dintre ele. Carismaticii au adoptat nu numai gândirea cultelor păgâne, ci şi ideea romană de preoţie, atunci când şi-au imaginat că oamenii muritori au puterea delegată din partea lui Cristos asupra demonilor întunericului. Teribilul adevăr este că tocmai apărătorii şi exponenţii exorcismului sunt cei care se expun celor mai mari riscuri în urma contactului cu demonii, acesta fiind cu siguranţă unul dintre motivele principale pentru care Dumnezeu interzice experimentele îndrăzneţe în acest domeniu. Există o mulţime de oameni ca John Wimber care încalcă în mod repetat şi regulat porunca Domnului, căutând să interacţioneze cu demonii. În acelaşi timp, ei pun deoparte raţiunea şi se lasă conduşi de gânduri şi închipuiri aleatorii, presupunând că în felul acesta vor primi cuvinte de înţelepciune şi cunoaştere. Tocmai ei sunt cei care, mai devreme sau mai târziu, vor sta faţă în faţă cu demoni, cu duhuri adevărate, şi care, din pricina experimentelor lor cu tehnicile oculte şi cu manipularea spiritelor, vor fi extrem de vulnerabili în faţa puterii demonice.

Ne întrebăm câţi dintre aceşti carismatici extremişti au fost oameni care, induşi în eroare cu privire la mântuirea lor, au intrat plini de aroganţă într-o lucrare de exorcizare în care au fost exploataţi ei înşişi de un duh. Oare nu ar putea fi aceasta o explicaţie a faptului că unele dintre informaţiile obţinute de ei prin clarviziune au fost corecte? Nu se explică aşa faptul că uneori semnele şi minunile făcute de ei (precum semnele şi minunile profeţilor mincinoşi şi ale preoţilor din sectele păgâne de azi) par incredibil de reale? Satan şi demonii săi au o anumită putere asupra lumii materiale astfel că pot imita vindecări trupeşti şi pot abilita pe cineva să practice clarviziunea, levitaţia, telekinezia precum şi alte semne şi minuni mincinoase (2 Tesaloniceni 2:9). Nu este posibil ca unii dintre aceşti vindecători carismatici să fie ei înşişi demonizaţi?

Câteva „dovezi textuale” carismatice

Iată alte câteva exemple de pasaje din Scriptură folosite în mod greşit de John Wimber şi de alţi vindecători de seamă pentru a demonstra că lucrarea creştină din zilele noastre trebuie să includă un şir neîntrerupt de exorcizări. Cititorii sunt invitaţi să remarce modul complet greşit în care sunt folosite aceste texte.

1 Timotei 4:1: Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor. Aceste cuvinte nu spun nimic despre posedarea demonică şi nici despre alungarea demonilor. Ele descriu nişte oameni păcătoşi, dar perfect raţionali care îi învaţă pe alţii doctrine care (probabil fără ca ei să ştie lucrul acesta) sunt inventate şi plantate în minţile învăţătorilor păgâni de către demoni.

1 Petru 5:8-9: Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă. Acest pasaj vorbeşte despre împotrivirea faţă de diversele ispite ale lui Satan. Petru ne învaţă că noi putem face lucrul acesta îndeplinindu-ne în continuare îndatoririle spirituale, dar nu spune nimic despre alungarea demonilor.

Ioan 20:21: Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. Raţionamentul aplicat la acest verset este următorul: după cum Isus a fost trimis de Tatăl să facă o serie de lucruri – inclusiv să scoată demoni din oameni – şi noi suntem trimişi să ducem mai departe lucrarea Lui în toate aspectele ei. În mod clar însă, raţionamentul este superficial şi greşit, pentru că Mântuitorul a făcut multe lucruri pe care noi nu le putem face şi pe care nu trebuie să încercăm să le copiem. De exemplu, El a venit ca să-Şi arate divinitatea şi să moară pe Calvar, lucruri pe care noi nu le putem face. Cuvintele Domnului nostru din Ioan 20 au menirea să ne asigure că avem o trimitere divină pentru lucrarea pe care o facem. Ele nu sugerează absolut deloc că trebuie să copiem fiecare lucrare şi faptă ale Domnului.

Capitol 6

Demonii nu pot pune stăpânire pe oameni după bunul lor plac

Şase motive biblice

Evanghelicii din trecut au adus argumente biblice solide în favoarea ipotezei că posedarea demonică la scară largă a luat sfârşit odată cu lucrarea lui Cristos înfăptuită pe pământ. De atunci încoace, spuneau înaintaşii noştri, posesia demonică poate avea loc doar atunci când oamenii se expun în mod voluntar la activitatea demonică, aşa cum se întâmplă în implicarea în spiritism. Recent însă, autorii pro-carismatici care nu cunosc teologia evanghelică tradiţională în acest domeniu au afirmat cu tărie că nu există dovezi biblice care să confirme poziţia tradiţională.

În continuare, vom prezenta şase argumente în favoarea poziţiei evanghelice clasice, împreună cu pasajele biblice care le confirmă. În opinia autorului, oricare dintre aceste argumente ar fi suficient de unul singur pentru a demola toate ideile exorciştilor carismatici. Puse laolaltă, aceste argumente sunt de-a dreptul indestructibile.

1. Domnul a spus că demonii vor fi îngrădiţi

Însuşi Domnul Isus Cristos a echivalat lucrarea Sa de alungare a demonilor cu restricţionarea activităţii lui Satan în perioada de la începutul veacului Evangheliei. În Luca 11:20-22, El a spus: Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi. Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.

Prin aceste cuvinte, Domnul descrie perioada Vechiului Testament în care diavolul era asemenea unui bărbat puternic şi înarmat care stăpânea peste vaste regiuni ale lumii. Averile diavolului erau „la adăpost”, iar popoarele se aflau în întuneric spiritual, şi demonii care locuiau în oameni nu erau deloc deranjaţi. Nimeni nu era capabil să realizeze cu succes o exorcizare cu efecte pe termen lung. Apoi, Domnul Se descrie pe Sine venind cu degetul lui Dumnezeu, alungând demonii ca semn că El este adevăratul Mesia şi că veacul Evangheliei a început. Atacul Său violent împotriva oştirilor întunericului (al cărui punct culminant a fost la Calvar) avea să pună capăt libertăţii lui Satan de a orbi naţiunile. Biruindu-l pe Satan, Domnul nostru i-a luat armura – cercurile de fier din jurul popoarelor – făcând posibilă influenţa Evangheliei asupra omenirii.

Puterea demonilor de a pune stăpânire pe oameni după bunul lor plac trebuie inclusă, în mod logic, în această limitare a puterii lui Satan, pentru că, exercitată la nivelul individului sau naţional, această putere este la fel de nocivă. Când amăgesc popoarele, Satan şi demonii lui pun stăpânire pe minţile şi inimile oamenilor, împiedicând orice influenţe spirituale. Când un demon pune stăpânire pe un singur om, este de fapt acelaşi lucru la o altă scară. Este ca şi cum demonul ar fi ridicat un zid în jurul acelei persoane, la fel cum Satan a ridicat un zid impenetrabil de păgânism în jurul popoarelor, în zilele Vechiului Testament.

De aceea, imaginea pe care i-o zugrăveşte Noul Testament diavolului, după momentul Calvarului este aceea a unui demon supus. El nu mai poate pune stăpânire pe oameni sau pe popoare după bunul lui plac. Ca un fel de vagabond spiritual, el trebuie să trăiască pe străzi şi să-i ispitească pe oameni din afară. Totuşi, puterea lui rămâne înfiorătoare şi foarte mare, pentru că inimile oamenilor sunt deznădăjduit de rele prin natura lor. În ele există o puternică înclinaţie de a crede minciunile lui şi de a da curs ispitelor lui. Cu toate acestea, el nu mai poate pune stăpânire pe ei şi nu-i mai poate înrobi după bunul său plac. De la Calvar încoace, singura posibilitate ca demonii să posede sufletele oamenilor este ca aceştia din urmă să coopereze în mod conştient şi voluntar cu influenţele demonice şi să-şi supună vieţile înaintea acestora.

Aceeaşi legare sau, cu un alt cuvânt, îngrădirea lui Satan este menţionată şi în Marcu 3:27, unde Mântuitorul descrie în următoarele cuvinte acţiunea Sa îndreptată împotriva lui Satan: Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa. Deşi este fără doar şi poate un ispititor activ, diavolul, fiind acum un vagabond şi nicidecum un stăpân, trebuie să aibă parte de cooperarea victimelor sale. „Domnul puterii văzduhului” nu are acum nici palat, nici tron şi nici drepturi. El şi oştirile sale demonice sunt nişte duhuri rătăcitoare care trăiesc de pe urma şiretlicurilor de care sunt în stare.

Domnul Isus Cristos a pus din nou semnul egalităţii între alungarea demonilor şi îngrădirea lui Satan la Calvar, spunând: Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară (Ioan 12:31). Satan a fost aruncat afară în primul rând ca urmare a înfrângerii sale la Calvar, dar în acelaşi timp a fost „aruncat afară” în vremea lui Cristos şi în privinţa puterii sale de a poseda fiinţele umane după bunul său plac. Această ultimă activitate se include perfect în cuvintele lui Cristos – pentru că Domnul a folosit exact cuvintele (a arunca afară) care descriu o exorcizare.

Primul argument în favoarea încetării posedării demonice involuntare sau generale este acela că Domnul Isus Cristos a afirmat foarte clar că lucrarea Sa pe pământ a adus o îngrădire drastică a puterilor cu care Satan ducea în robie sufletele oamenilor.

2. David şi Pavel spun că puterile demonice sunt în prezent limitate

Cel de-al doilea argument este inspirat din pasaje biblice care prezic şi explică în acelaşi timp captivitatea demonilor care a început la Calvar. Psalmul 68 este o profeţie care priveşte înainte la venirea lui Cristos în lume, la biruinţa Sa împotriva puterilor întunericului, la înălţarea Sa la cer şi la domnia Sa peste Biserica Lui pe tot parcursul veacului Evangheliei. Apostolul Pavel citează psalmul în sensul acesta.

Psalmul 68 se deschide cu următoarele cuvinte – Dumnezeu Se scoală, vrăjmaşii Lui se risipesc, şi potrivnicii Lui fug dinaintea Feţei Lui. Mesia vine, iar oştirile diavolului vor fugi dinaintea Lui. Ele vor fugi în timpul umblării Sale pe pământ (căci El le va scoate din oameni) şi vor fugi, de asemenea, când El va obţine victoria la Calvar.

Când Mântuitorul Se va înălţa la cer (spune psalmul), El va primi daruri pe care le va da mai departe oamenilor: Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu.

Se pune următoarea întrebare – Cine sunt aceşti prinşi de război şi ce sunt aceste daruri? Răspunsul ni-l dă Pavel în Efeseni 4:8 şi 11 („comentariul” său pe marginea Psalmului 68) – S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor … Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători …

După ce l-a înfrânt pe Satan la Calvar, Domnul nostru S-a înălţat la cer şi, ca orice cuceritor, a luat cu el o mulţime de prizonieri. El a dezbrăcat demonii întunericului de o mulţime de puteri şi a luat de la ei o pradă de război pe care a împărţit-o urmaşilor Săi. Ce pradă de război ar fi putut lua Mântuitorul nostru de la diavolul şi oştirile sale, pe care s-o poată oferi urmaşilor Săi? Înainte de Calvar, diavolul şi oştirile sale aveau o influenţă uriaşă asupra omenirii, dar o influenţă care nu le aparţinea de drept, fiindcă o furaseră. Cu toate acestea, ei aveau o putere irezistibilă de a înşela naţiunile, de a ţine Neamurile în întuneric şi de a poseda o mulţime de suflete.

La Calvar, Cristos a luat această putere de la diavolul şi de la demonii săi şi, după înălţare, a oferit-o Bisericii Sale. El i-a dezbrăcat pe demoni de puterea lor neîngrădită asupra minţilor oamenilor şi le-a dat ucenicilor Lui puterea irezistibilă a Cuvântului Său şi a lucrării Evangheliei.

Aşadar, oştirile întunericului, Satan şi demonii lui, sunt deposedaţi de o mare putere, iar credincioşii din Noul Testament primesc în schimb o influenţă extraordinară şi darurile vestirii Evangheliei cu care să pătrundă în toate popoarele înşelate ale pământului.[4] Diavolul şi îngerii lui nu sunt înlăturaţi încă total de pe scena istoriei, dar ei nu mai pot opri Evanghelia din drumul ei către oameni, nu mai pot împiedica procesul de convertire la Cristos şi nu mai pot pune stăpânire pe oameni fără voia acestora. Puterea irezistibilă asupra sufletului este una dintre „prăzile” de la Calvar.

3. Demonii ştiau că le va veni sfârşitul

Al treilea grup de pasaje biblice care ne fac să credem că robia demonică fără acceptul oamenilor nu mai este posibilă în ziua de azi vorbeşte despre reacţia pe care au avut-o demonii la întâlnirea cu Mântuitorul. Ei înşişi au ştiut, se pare, că lucrarea lui Cristos avea să aducă o mare transformare în activitatea lor şi să pună capăt puterii şi libertăţii lor de a pune stăpânire pe sufletele oamenilor aşa cum voiau. Bărbatul din Gadara (care fusese posedat mult timp de mai mulţi demoni), când L-a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui, şi a zis cu glas tare: Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui (Luca 8:28).

Isus le poruncise duhurilor necurate să iasă din omul acela, iar ele şi-au dat seama cu groază că libertatea lor de a pune stăpânire pe oameni după bunul lor plac se terminase. Tocmai pentru că ştiau că nu li se va mai permite să intre într-un alt om, duhurile au cerut să fie lăsate să intre în porci. Astfel, până şi demonii au mărturisit despre faptul că posedarea demonică „involuntară” a fost oprită prin lucrarea lui Cristos.

Bărbatul posedat prezent în sinagoga din Capernaum, când L-a văzut pe Cristos, a strigat zicând: Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfântul lui Dumnezeu! (Marcu 1:24). În mod cert, bărbatul acela era posedat de un singur duh necurat, însă duhul a vorbit cu durere şi spaimă în numele tuturor demonilor. Această fiinţă respingătoare nu şi-a exprimat doar teama personală că va fi alungat din acel om, ci a vorbit în numele tuturor celor ca ea. O relatare paralelă a aceluiaşi eveniment se găseşte în Luca 4:33-36.

4. Satan nu se poate manifesta în mod deschis

Un al patrulea argument în favoarea ideii că Satan şi demonii lui nu pot poseda sufletele oamenilor fără restricţii este faptul că Dumnezeu a anunţat că îl va împiedica pe Satan să se arate. Diavolul a fost pus în nişte lanţuri puternice, astfel încât să nu se poată întrupa, nici să nu se arate în forma „omului fărădelegii” până când Domnul îi va permite aşa ceva, lucru care se va întâmpla imediat înainte de reîntoarcerea Sa glorioasă. Această îngrădire ar fi imposibilă, desigur, dacă demonii ar avea libertatea să pună stăpânire pe oameni după bunul lor plac şi să-şi exprime comportamentul „demonic” prin aceştia. Aceasta ar fi o manifestare deschisă şi de mare amploare a oştirilor lui Satan în lume. În mod evident, îngrădirea lui Satan trebuie să presupună şi o îngrădire similară a oştirilor sale demonice.

În 2 Tesaloniceni 2:6-7, apostolul Pavel arată că reprezentantul lui Satan este împiedicat să apară înainte de momentul hotărât de Dumnezeu: Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca acela care o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Aşadar, manifestarea lui Satan este limitată strict înainte de perioada sa finală de activitate – Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 2:8).

În prezent, diavolul este obligat să-şi aplice strategia fără să iasă în evidenţă. În ascuns şi pe furiş, el promovează religii false, filozofii ateiste şi pe dumnezeii aurului şi argintului – materialismul şi secularismul. El este obligat să-şi desfăşoare operaţiunile rămânând ascuns privirilor. Dar nici măcar atunci când va fi pus în libertate pentru „puţină vreme” (imediat înainte de întoarcerea lui Cristos), el nu se va putea întrupa şi nu va fi vizibil. Printr-o manipulare subtilă a societăţii, el va face ca omenirea să cadă într-o mare apostazie, o perioadă de respingere extremă a lui Dumnezeu şi a oricărei legi morale. (Şi alte pasaje din Scriptură precum Apocalipsa 19:15-21 vorbesc despre manifestarea indirectă a lui Satan şi despre distrugerea omului fărădelegii la sfârşitul vremurilor.)

Pe scurt, Scriptura exclude manifestarea ostentativă a personalităţii demonice aşa cum apare ea în posedarea demonică pe scară largă. Satan este obligat astăzi să-şi desfăşoare activitatea în ascuns şi pe furiş, în timp ce înrobirea demonică generală nu este ceva ascuns sau subtil. Prin urmare, acest tip de posesie demonică este o realitate, dar şi o raritate în ziua de azi.

5. Biblia defineşte cu precizie activitatea demonică

Al cincilea argument adus împotriva posedării demonice pe scară largă în zilele noastre este faptul că mai multe pasaje din Noul Testament ne descriu cu precizie care vor fi activităţile lui Satan în perioada Evangheliei, iar înrobirea oamenilor nu apare în nici unul din aceste pasaje. Ironia tragică este că în timp ce învăţătorii carismatici se luptă să alunge demoni (care sunt doar nişte produse ale imaginaţiei lor), adevăraţii demoni au reuşit să pătrundă în bisericile lor prin comportamente lumeşti şi învăţături false. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că rolul demonilor în ziua de azi este să-i ispitească pe oameni să păcătuiască, să persecute şi să pună la încercare poporul lui Dumnezeu şi să răspândească o învăţătură falsă.

De exemplu, citim în 1 Timotei 4:1 că Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor. Cei mai mulţi comentatori sunt de acord că duhurile înşelătoare se referă la oamenii mincinoşi şi făţarnici care sunt folosiţi de diavolul. Învăţăturile dracilor sunt de fapt învăţăturile demonilor. Demonii se implică activ în inventarea şi răspândirea doctrinelor mincinoase. Ei sunt prezenţi în seminarii, colegii biblice şi facultăţi de teologie – oriunde ar putea găsi oameni ai bisericii şi lucrători vulnerabili.

Iacov 3:14-15 ne spune că demonii, departe de a-i poseda pe oameni, stârnesc dispute între membrii bisericii. El scrie: Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească (în traducere literală: demonică, sau a demonilor). Cât de uşor putem fi amăgiţi de ispitele demonice. Ca membri în biserică, ne lăsăm cuprinşi imediat de răutate şi resentimente unii faţă de alţii. Uităm că gelozia, mânia şi amărăciunea sunt insinuate şi stârnite de demonii prezenţi printre noi.

În 1 Ioan 4:1-6 suntem îndemnaţi – să nu daţi crezare oricărui duh – fiindcă demonii sunt mereu prin apropiere, mereu gata să ne sugereze o reacţie firească în totală contradicţie cu învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu, cu principiile de ascultare şi credinţă. În timp ce carismaticii sunt preocupaţi de posedarea demonică, aceşti demoni se îndeletnicesc cu promovarea ecumenismului, a manifestărilor lumeşti, a închinării în stil pop, a pasiunii pentru lux, a obsesiei pentru carieră şi a comportamentelor depravate printre creştini.

Tragem concluzia că deşi diavolul şi duhurile sale nu mai au puterea de a pune stăpânire pe cineva (fără cooperarea serioasă din partea oamenilor), tocmai ei se află în spatele nebuniei actuale de a identifica şi exorciza demoni imaginari, pentru că această nouă preocupare distrage atenţia creştinilor de la adevărata activitate a demonilor – aceea de a lovi şi de a murdări bisericile creştine. Apocalipsa 2:9, 20, 24 şi 3:9 sunt alte câteva versete care ne arată că demonii se află în spatele oricărei forme de ipocrizie, închinare falsă şi învăţătură mincinoasă.

Apocalipsa 12 descrie strategia la care vor apela demonii umiliţi în perioada pe care o traversăm. Vor poseda ei după bunul lor plac? Nu, răspunde Apocalipsa 12. Ştiind că timpul pe care-l au la dispoziţie este scurt, ei îşi vor revărsa răutatea împotriva bisericilor Mântuitorului. Cât timp vor face lucrul acesta? Pe tot parcursul veacului Evangheliei, după cum vedem din versetul 17, unde citim că balaurul se războieşte cu rămăşiţa seminţei femeii – poporul lui Dumnezeu – până la sfârşitul vremurilor.

Odată ce înţelegem că aceasta este învăţătura Noului Testament, ne putem da seama ce dezastru şi ce tragedie s-ar declanşa printre adevăraţii credincioşi dacă s-ar lăsa atraşi de subiectul posedării demonice. Cei obsedaţi de exorcizări au rămas în urmă cu 2.000 de ani. Ei nu au descoperit încă lista foarte precisă de activităţi demonice menţionată în Noul Testament.

6. Nu există autoritate biblică pentru exorcizare

Al şaselea argument împotriva opiniei potrivit căreia posedarea demonică pe scară largă se manifestă şi în zilele noastre este absenţa totală a oricărei învăţături despre exorcizare adresate credincioşilor în Noul Testament. Apostolii (şi cei şaptezeci de mesageri speciali) au primit putere asupra demonilor numai pentru că ei anunţau venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, alungarea demonilor era semnalul venirii lui Cristos şi începutul noului veac al Evangheliei.

Puterea ucenicilor de a scoate demoni nu avea să fie un element permanent în slujirea creştină, motiv pentru care nici o carte din Noul Testament nu include învăţături despre cum trebuie scoşi demonii. Nici unul dintre pasajele clasice care vorbesc despre lupta noastră împotriva diavolului nu spune un cuvânt măcar despre posedarea demonică sau despre exorcizare. Deşi apostolul Pavel face referire la toate aspectele profunde ale războiului spiritual, el nu spune absolut nimic despre înrobirea demonică sau despre exorcizare (de ex: Romani 6-8, Galateni 5-6, Efeseni 6:11-18).

Ar fi posibil ca o tragedie spirituală răspândită să fie omisă în mod accidental? Bineînţeles că nu, fiindcă Biblia este absolut suficientă pentru toate nevoile noastre. Învăţăturile despre cum să ne raportăm la posedarea demonică lipsesc pentru că aceasta este o apariţie relativ rară şi se supune regulilor obişnuite pentru evanghelizare.

Să presupunem că ne confruntăm cu un caz rar de posesie demonică. Mai întâi, trebuie să ne aducem aminte că misiunea noastră este aceea de a proclama Evanghelia, nu de a exorciza demonul. În al doilea rând, ne amintim că Domnul nostru a avertizat că, fără convertire, exorcizarea este inutilă. Posedată sau nu, pentru persoana în cauză, singurul mod biblic de a primi mântuirea este să se pocăiască şi să creadă în Evanghelie. Procedura este aceeaşi şi pentru oamenii posedaţi.

Cum rămâne cu situaţia de după convertire? Este posibil ca un om posedat să fie mântuit şi apoi să aibă nevoie de exorcizare pentru ca demonul să fie alungat? Aşa ceva ar fi de neconceput din punct de vedere teologic. Ce fel de convertire ar fi aceea dacă demonul nu ar fi fost alungat de Duhul lui Dumnezeu în clipa când El a pătruns şi a pus stăpânire pe viaţa omului?

Dacă un lucrător creştin se confruntă cu un caz de robie demonică (fiind vorba, probabil, de o persoană cu implicări puternice în ocultism), rolul său este să mărturisească, să se roage şi să-l îndemne pe cel posedat să-I ceară ajutorul lui Cristos în vederea mântuirii. Niciodată nu trebuie să ne arogăm drepturi preoţeşti şi să preluăm noi rolul lui Cristos. Numai Cristos poate alunga un demon, după cum numai El poate ierta păcatele şi schimba o viaţă. Aşa cum spunea Luther – „Noi nu putem alunga demoni prin anumite ceremonii şi cuvinte aşa cum au făcut Isus Cristos şi apostolii … Nu putem alunga singuri duhurile rele şi nu trebuie să încercăm vreodată să facem aşa ceva” (Table Talk).

Exorcizare în Numele lui Isus

După toate cele amintite, rămâne o întrebare la care nu am răspuns. Dacă nu avem indicaţii în Biblie cu privire la o lucrare permanentă de exorcizare, cu rămâne cu situaţia în care apostolul Pavel s-a întors spre fata posedată din Filipi şi a zis: În Numele lui Isus Cristos îţi poruncesc să ieşi din ea (Faptele Apostolilor 16:18)? Nu ar trebui să folosim şi noi astăzi Numele lui Isus ca să alungăm demonii? Răspunsul cât se poate de cert este: nu. Cu nici un chip nu avem voie să abuzăm de Numele lui Isus şi să-l folosim ca pe un farmec sau ca o formulă superstiţioasă pentru a speria duhurile rele.

Când apostolul Pavel a folosit Numele lui Isus, el nu a făcut-o pentru că rostirea numelui ar fi avut vreo contribuţie! El pur şi simplu le-a dat de ştire tuturor celor prezenţi acolo că alungă demonul cu autoritatea expresă a lui Cristos. Apostol fiind, el fusese „mandatat”, autorizat şi împuternicit personal de Cristos să scoată demoni. Noi nu suntem apostoli şi nu am fost autorizaţi sau împuterniciţi să facem lucrul acesta. Marea trimitere pe care am primit-o nu ne autorizează să alungăm demoni. Pavel avea acest drept fiindcă era apostol. Noi nu ne aflăm într-o asemenea postură şi de aceea nu avem voie să folosim Numele lui Isus în astfel de situaţii.

Ori de câte ori cineva (în Biblie) face un lucru în Numele lui Isus, înseamnă că face acel lucru la porunca Sa expresă şi ca reprezentant al Său. Când Pavel le scrie corintenilor (1 Corinteni 5), el le spune că Domnul Cristos i-a comunicat să le poruncească să-l alunge din mijlocul lor pe credinciosul imoral. Prin urmare, el le porunceşte în Numele Domnului Isus. De fiecare dată, expresia în Numele lui Isus înseamnă că Isus Cristos a poruncit ceva. Lucrul acela se face în locul Lui şi pentru El. Noi îi primim pe copii în Numele lui Cristos pentru că El ne-a poruncit în mod expres să facem lucrul acesta. Ne adunăm în Numele lui Cristos pentru că ascultăm de porunca Sa expresă.

Înainte să meargă la Calvar, Domnul Isus a alungat o mulţime de demoni, dar alţii au fost lăsaţi să robească temporar sufletele oamenilor pentru ca să-i poată alunga şi apostolii. În felul acesta avea să se împlinească Marcu 16:17 şi toţi oamenii aveau să ştie că apostolii erau cu adevărat reprezentanţii lui Cristos. În ceea ce ne priveşte, nu avem voie să folosim vreodată Numele lui Isus ca o formulă magică pentru ceva ce El nu ne-a poruncit să facem.

 (capitolele 5 și 6 preluate din Epidemia vindecărilor)

Duhul Sfânt- Celălalt Mângâietor

     În mijlocul creştinătăţii actuale, în care sunt atâtea păreri greşite despre Duhul Sfânt şi despre activitatea Acestuia pe pământ, este necesar să ne gândim mereu la învăţăturile Sfintei Scripturi referitoare la Acesta. Ele ne ajută să ne distanţăm de curente nesănătoase şi să ne verificăm, dacă suntem deschişi pentru adevărata acţiune a Duhului sau dacă ea este împiedicată în noi.

Duhul Sfânt este o Persoană a divinităţii

     Când Isus S-a lăsat botezat în Iordan, s-a descoperit Trinitatea lui Dumnezeu: Fiul lui Dumnezeu era ca Om pe pământ şi Îşi începea slujba; glasul lui Dumnezeu Tatăl s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“; Duhul lui Dumnezeu a venit sub formă de porumbel asupra Fiului lui Dumnezeu devenit Om (Matei 3.13-17). Când Domnul Isus le-a dat ucenicilor Săi înainte de înălţarea Sa la cer marea misiune de a duce Evanghelia în întreaga lume, le-a poruncit: „botezându-i (pe cei din naţiuni) pentru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28.19).

     Din multe locuri din Noul Testament rezultă clar că Duhul Sfânt nu este numai o „influenţă“ dirijată de Dumnezeu sau o putere supraomenească de nedescris, lucrată de El, ci Duhul Sfânt este mai degrabă o Persoană, care gândeşte, vorbeşte şi acţionează independent. Mereu întâlnim expresii ca: Duhul cercetează totul, Duhul vorbeşte, mărturiseşte, învaţă, călăuzeşte şi conduce; Duhul îi trimite pe Barnaba şi Pavel, El îl răpeşte pe Filip, El mijloceşte pentru noi etc.

     În creştinătatea zilelor noastre, în care i s-au atribuit Duhului lui Dumnezeu atât de multe lucruri de origine omenească, necurată sau chiar demonică, nu poate fi îndeajuns subliniat adevărul că Fiinţa Sa corespunde în totul Fiinţei Tatălui şi Fiului (Ioan 17.11). Aşa cum Dumnezeu Tatăl şi Fiul sunt sfinţi (Luca 1.35), tot aşa şi El este numit clar şi intenţionat în Scriptură ca Duhul Sfânt, în contrast cu duhul nesfânt al omului sau cu duhurile rele; El este despărţit de orice fel de rău, de nedreptate şi de necurăţie. – Domnul Isus Însuşi spune despre Sine: „Eu sunt adevărul…“ (Ioan 14.6); şi Duhul Sfânt este numit de mai multe ori „Duhul adevărului“ (Ioan 14.17). – Dumnezeu este dragoste; şi Duhul este un Duh al dragostei (2 Timotei 1.7). – Roada Duhului, toate manifestările sale în viaţa credinciosului corespund caracterului lui Dumnezeu (Galateni 5.22).

Duhul Sfânt, „celălalt Mângâietor“, va veni pe pământ

     Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să rămână pe pământ. A venit clipa în care „Isus, ştiind că i-a venit ceasul ca să plece din lumea aceasta la Tatăl…“ (Ioan 13.1). Acest ceas a venit când Isus Hristos a îndeplinit în totul lucrarea lui Dumnezeu, Tatăl Său, pe care a primit-o la prima Sa venire în această lume. El a îndeplinit lucrarea spre deplina satisfacţie şi mulţumire a Tatălui Său.

     Dar ce s-a întâmplat cu „mica turmă“ a celor ce au crezut în El, pe care a lăsat-o în lume când a plecat? Până atunci i-a ocrotit El, încât nici unul nu a pierit, în afară de Iuda, fiul pieirii (Ioan 17.12). Isus a fost vizibil şi tot timpul cu cei doisprezece ucenici ai Săi. În mâna Sa şi în dragostea Sa minunată, ei erau în siguranţă. El îi învăţa, le răspundea la întrebări şi le rezolva problemele. Puteau veni oricând la El cu necazurile, temerile, greutăţile şi nevoile lor. În apropierea Sa, inimile lor găseau de fiecare dată linişte, pace şi bucurie. Domnul era pentru ei un Mângâietor desăvârşit. Evangheliile dau mărturie despre aceasta. De aceea înţelegem foarte bine că vestea plecării la Tatăl, unde nu-L mai puteau privi, i-a umplut de tristeţe (Ioan 16.19-22).

     Dar Domnul ştia că după plecarea Sa va veni la ai Săi un „alt Mângâietor“ (Ioan 14.16, 17; acesta va rămâne veşnic la ei; dar nu numai la „mica turmă” din acele zile, ci la toată Adunarea Sa), care va fi pe pământ din acel moment până la revenirea Sa pe pământ. Acest „alt Mângâietor“ era Duhul Sfânt, pe care Tatăl L-a trimis peste ei în Numele lui Isus (versetul 26).

     Au pierdut ceva ucenicii prin această schimbare? Ei credeau că da, deoarece cunoşteau prea puţin Persoana Duhului Sfânt şi acţiunea Sa. Dar Domnul Isus ştia ce schimbări minunate vor avea loc prin faptul că Duhul va locui în credincioşi şi le-a spus ucenicilor: „Vă este de folos ca Eu să Mă duc; pentru că, dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă voi duce, vi-L voi trimite“ (Ioan 16.7).

Cum descrie Isus acţiunea Duhului printre ai Săi?

     Înainte ca Cel înviat să se înalţe la cer, le-a spus ucenicilor Săi: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristosul şi să învieze dintre morţi a treia zi şi să se predice în Numele Său pocăinţa şi iertarea de păcate la toate naţiunile, începând de la Ierusalim. Şi voi sunteţi martori ai acestor lucruri. Şi, iată, Eu trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu; dar voi rămâneţi în cetate, până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus“ (Luca 24.46-49; a se compara Faptele Apostolilor 1.8). Pentru a fi martori ai lui Hristos într-o lume care Îl dispreţuieşte şi care din ură L-a dat afară, este nevoie de o putere divină; aceasta le este dată alor Săi prin puterea Duhului Sfânt. Ceea ce putea face ea s-a arătat imediat la cei doisprezece: ei, care în zilele care au urmat crucificării, au stat cu uşa încuiată de frica iudeilor, au păşit cu îndrăzneală în ziua Rusaliilor în faţa mulţimilor (Ioan 20.19, 26). Petru, care în curtea marelui preot s-a temut să se recunoască de partea lui Hristos, vestea acum cu mare putere, plin de Duhul Sfânt, iudeilor adunaţi din multe naţiuni în Ierusalim, Evanghelia despre Hristos cel înviat, încât în acea zi au fost adăugate „trei mii de suflete“. Din acele prime zile ale Faptelor Apostolilor s-a dovedit mereu că este putere de sus, acolo unde credincioşii încearcă să îndeplinească cu dăruire şi încredere în Domnul porunca Sa.

     În mod deosebit, în Evanghelia după Ioan, capitolele 14-16, Domnul nostru relatează despre lucrările Duhului Sfânt. Să amintim pe scurt aceste expresii: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte v-am spus“ (Ioan 14.26). După venirea Duhului, apostolii au înţeles însemnătatea cuvintelor auzite de la Învăţătorul lor. De asemenea, El le-a amintit scriitorilor Evangheliei tot ce s-a petrecut în timpul slujbei Domnului Isus şi i-a condus în aşa fel, încât relatarea lor a primit un caracter deosebit.

     În continuare, dorinţa Duhului Sfânt constă în a-i „călăuzi“ pe toţi credincioşii „în tot adevărul“, în tot ce ne este dăruit în Hristos pentru prezent şi veşnicie (Ioan 16.13). La fel ca Domnul Isus, Duhul „nu va vorbi de la Sine Însuşi, ci va vorbi ce va auzi“. Pentru această „vorbire“ s-a folosit mai întâi de apostoli şi în mod deosebit de apostolul Pavel; El le-a dat pricepere cu privire la întregul adevăr şi i-a învrednicit să-i înveţe pe credincioşi prin cuvânt şi prin scrieri. Cu ajutorul scrierilor Noului Testament inspirate de Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu este complet (Coloseni 1.25), nu mai trebuie să-i fie adăugat ceva. Duhul Sfânt ne învaţă şi pe noi, credincioşii timpului actual, şi ne aminteşte mereu de ceea ce este scris în Cuvânt. Duhul Sfânt dă putere şi călăuzire pentru slujba din Cuvânt şi este „ungerea“ care ne face capabili, chiar şi pe „copilaşii“ în credinţă, să primim învăţătura conform cu adevărul (1 Petru 4.11; 1 Ioan 2.27).

     În legătură cu slava Domnului, care va veni într-o zi pentru a-Şi ridica împărăţia, Duhul va face cunoscut „cele viitoare“ prin scrierile Noului Testament (Ioan 16.13).

     Unul din scopurile principale ale lucrării „celuilalt Mângâietor“ este acesta: de a aduce Persoana Fiului lui Dumnezeu, a Mântuitorului şi Domnului nostru, înaintea inimilor credincioşilor. „A fi întărit cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru“ îşi găseşte împlinirea în faptul că „Hristos locuieşte prin credinţă în inimile noastre“ (Efeseni 3.16, 17). Domnul Isus spune despre Duhul: „Va mărturisi despre Mine.“ „Acela Mă va glorifica, pentru că va primi din ce este al Meu şi vă va face cunoscut“ (Ioan 15.26; 16.14).

Venirea Duhului Sfânt

     Zece zile după înălţarea la cer a Domnului Isus, porunca Sa s-a împlinit: „celălalt Mângâietor“ a venit de la Tatăl pentru a rămâne cu ai Săi şi pentru a împlini tot ce a spus Isus (Ioan 14.16, 17).

     Acest eveniment măreţ nu s-a împlinit în linişte (Faptele Apostolilor 2.1-21). Credincioşii erau în acea zi adunaţi cu toţii într-un loc şi au auzit deodată un vuiet puternic, care a umplut întreaga casă în care se aflau. Li s-au arătat limbi ca de foc, care s-au aşezat pe fiecare în parte. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul.

     Vestea despre aceasta s-a răspândit în tot Ierusalimul. Întregul popor al iudeilor trebuia să ştie că profeţia prorocului Ioel s-a împlinit (Ioel 2.28-32).

     Apoi Petru i-a chemat în puterea Duhului pe „bărbaţii israeliţi“ la pocăinţă şi le-a vestit Evanghelia despre Isus Hristos.

    Câteva mii de iudei au crezut Evanghelia şi au fost salvaţi. Dar conducătorii şi marea majoritate a poporului, care L-au răstignit pe Domnul, au lepădat mărturia Duhului şi au prigonit şi risipit Adunarea. Aceasta a avut ca urmare lepădarea de către Dumnezeu a poporului Său. Dar prin greşeala lor, mântuirea a venit la naţiuni (Romani 11.11).

     Să ne întrebăm: Ce înseamnă prezenţa „celuilalt Mângâietor“ pe pământ pentru fiecare credincios în parte? Ce însemnătate are pentru Adunare? – Unii cititori cunosc răspunsurile la aceste întrebări. Dar oare nu pierdem atât de uşor din vedere aceste adevăruri în viaţa noastră de creştini, deşi ele sunt de o importanţă practică foarte mare? Să le punem înaintea inimilor noastre şi să ne verificăm dacă într-adevăr comportamentul nostru este în concordanţă cu ele! Ne-am preocupat deja cu lucrarea Duhului printre ai Săi. Pentru a răspunde la ambele întrebări ne îndreptăm acum spre scrierile inspirate ale apostolilor, care sunt valabile şi astăzi.

Trupul nostru, templul Duhului Sfânt

     În Romani 8, capitol pe care îl vom cita mereu în acest context, se constată foarte clar: „Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui“ (versetul 9). Posedarea Duhului nu este deci dreptul unor creştini favorizaţi în mod deosebit. Când omul crede Evanghelia şi se întoarce la Dumnezeu, este născut din nou „din apă şi din Duh“ (Ioan 3.5). După ce a crezut, este „pecetluit cu Duhul Sfânt al promisiunii“ (Efeseni 1.13). Apoi, Duhul locuieşte în inima curăţită prin credinţă (1 Corinteni 3.16). Trupul, cu care cel mântuit slujise până atunci păcatului, devine templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19).

     Aceasta are urmări minunate şi vaste: credinciosul ajunge astfel într-o nouă poziţie. El era „în carne“, acum este „în duh“. El nu mai este „un datornic“ sau un sclav al cărnii, pentru a asculta de plăcerile sale, ci aparţine acum lui Dumnezeu, Duhului lui Dumnezeu, pentru a fi umplut de gândirea Duhului care este „viaţă şi pace“ (Romani 8.9, 12, 6).

     Duhul Sfânt mărturiseşte cu duhul nostru – ne face conştienţi de aceasta – că suntem copii ai lui Dumnezeu. Nu suntem robi sub lege, ci am primit „un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată!“ (versetele 15, 16). Aceasta caracterizează acum relaţia noastră cu Dumnezeu. În „fii“, Duhul poate produce roadă şi lucrări care sunt spre slava Tatălui; el face aceasta nu prin constrângere, ci trezind în inimile noastre simţăminte şi interese care doresc aceste roade şi lucrări.

     Duhul Sfânt al făgăduinţei este pentru fiecare credincios „arvuna moştenirii“, care i-a fost dată co-moştenitorului împreună cu Isus Hristos până la răscumpărarea în viitor a posesiunii dobândite de Hristos. Locuirea Duhului în credincios este deci dovada sigură pentru pretenţia de moştenitor a celor dintre naţiuni, care n-au avut nici un fel de promisiuni (Efeseni 1.14).

Efecte practice

     Trupul nostru este templul Duhului Sfânt! Cine ar putea enumera toate efectele practice ale acestei realităţi binecuvântate, dar atât de inexplicabile pentru minte!

     Să facem deosebirea dintre viaţa nouă şi Duhul Sfânt! Chiar dacă suntem părtaşi ai naturii divine şi avem viaţă din Dumnezeu, pentru că suntem născuţi din El, această viaţă nu este Duhul Sfânt, pentru că El este o Persoană a divinităţii. Astfel citim: „Ca să vă dea… să fiţi întăriţi cu putere prin Duhul Său, în omul dinăuntru“ (Efeseni 3.16). Duhul lui Dumnezeu este puterea vieţii pe care am primit-o.

     Umblarea în Duh (Galateni 5.16-26). – Chiar dacă nu mai suntem „în carne“, ci „în duh“, carnea este încă în noi şi se va face vizibilă prin lucrările ei urâte, dacă nu este împiedicată într-un mod eficient (versetele 19-21).

     Prescripţiile legale nu ne vor păzi de lucrările cărnii; am experimentat de multe ori acest lucru. Dar lucrarea lui Hristos ne-a adus eliberare. El nu este numai ispăşirea pentru păcatele noastre; în moartea Sa pe cruce, şi omul nostru vechi şi-a găsit sfârşitul. Aceasta este învăţătura din Romani 6, Coloseni 3 şi alte locuri. Carnea este astfel răstignită cu toate patimile şi poftele ei (versetul 24).

     Duhul care locuieşte în noi ne ajută pentru a fi mereu conştienţi de acest adevăr preţios şi pentru a-l aplica practic în credinţă. El este Acela care doreşte să păstreze inimile noastre în legătură continuă cu Domnul proslăvit, precum şi în savurarea rezultatelor lucrării Sale, şi astfel în bucuria Sa.

     Poate replicăm: nu este uşor întotdeauna să recunoaştem îndemnurile cărnii! Dar aici citim: „Umblaţi în Duh şi nicidecum nu veţi împlini poftele cărnii. Deoarece carnea pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi ceea ce aţi dori.“ Cu cât dorinţa noastră este să umblăm în Duh, pas cu pas, cu atât mai clar vom recunoaşte în lumina Sa îndemnurile cărnii şi cu atât mai decişi ne vom distanţa de ele pentru a nu face ceea ce dorim (versetele 16, 17), adică ceea ce vrea carnea.

     Da, în ce contrast se află „roadele Duhului“ cu lucrările cărnii! Deci să tindem mereu, să încercăm mereu aici jos, cât timp suntem în acest trup, să umblăm în Duhul, pentru ca şi viaţa noastră să fie umplută de „dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“! Duhul nu ne obligă. El are nevoie de dispunerea noastră în acest sens.

     Călăuzirea Duhului – Faptul că Duhul lui Dumnezeu doreşte să-l călăuzească pe credincios în viaţa şi în slujba sa, este o altă realitate binecuvântată. Cei salvaţi, ale căror trupuri sunt un templu al Duhului Sfânt, nu mai sunt ai lor (1 Corinteni 6.19), ci ai Domnului şi „nici unul dintre noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul nu moare pentru sine“ (Romani 14.7). Fiecare trebuie să înainteze în dependenţă deplină de Dumnezeu şi de Duhul Său. Hristos ca Om ne-a lăsat şi în această privinţă un exemplu desăvârşit, pentru ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.21). Pe această cale se găseşte „bucurie deplină“ (Ioan 15.11), dar este o cale foarte diferită de drumul vieţii înainte de întoarcerea noastră la Dumnezeu.

     Găsim numai câteva texte care vorbesc despre călăuzirea Duhului. Dar acestea – Romani 8.14 şi Galateni 5.18 – stau în legătură cu îndemnul de a nu mai umbla conform cărnii, ci conform Duhului. Aici începe călăuzirea Duhului. Cine nu ţine seama de acest lucru şi umblă în continuare conform cărnii, se împotriveşte Duhului şi nu merge pe căile Sale, chiar dacă este zelos în fapte „bune“ şi foloseşte cuvinte evlavioase.

     Dar chiar dacă este îndeplinită prima condiţie pentru călăuzirea Duhului, nu va fi întotdeauna uşor să o recunoaştem. Apostolul Pavel, care a fost atât de credincios în umblarea sa, este în acest sens un exemplu clar. El era de părere că Dumnezeu îl conduce spre Asia, dar Duhul Sfânt l-a împiedicat în aceasta; apoi, când a fost de părere că Bitinia este următorul câmp de acţiune, Duhul lui Isus nu i-a permis să meargă acolo (Faptele Apostolilor 16.6-12). Fără îndoială, Pavel a cerut înţelepciune tot timpul în rugăciune; până la urmă, în vis, un bărbat din Macedonia l-a chemat: „Vino şi ajută-ne!“ De aici a dedus că Domnul îl chema pe el şi însoţitorii săi acolo pentru a vesti Evanghelia. – Duhul nu doreşte să ne împingă ca pe nişte figuri de şah de pe un teren pe altul, ci doreşte să ne călăuzească prin Cuvântul lui Dumnezeu şi cu ochiul lui Dumnezeu (Psalm 32.8), dar noi trebuie să cunoaştem şi să înţelegem gândurile Sale. Cine doreşte să se lase călăuzit în totul de Duhul, va face experienţe minunate.

     Slujirea lui Dumnezeu prin Duhul (Filipeni 3.3) – La o sărbătoare Domnul Isus a strigat: „«Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie.» Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El“ (Ioan 7.37-39).

     Acest strigăt răsună şi astăzi. Cine vine în credinţă la Isus şi Îl primeşte, poate savura binecuvântările care se bazează pe moartea şi proslăvirea lui Hristos şi pe care Duhul Sfânt le prezintă mereu credinciosului. Numai Isus poate stâmpăra nevoile inimii.

     Chemarea Domnului: „Veniţi la Mine şi beţi“ se adresează însă mereu şi nouă credincioşilor. Cine împlineşte această chemare, din el vor curge râuri de apă vie. Pentru aceasta este necesară puterea Duhului care locuieşte în noi. El poate hrăni inima noastră cu cunoaşterea Persoanei lui Hristos şi astfel să dezvolte în aşa fel sentimentele noastre spirituale, încât să dorim să spunem şi altora despre binecuvântarea primită.

     Acesta este secretul şi izvorul adevăratei slujbe pentru Domnul între oameni. Indiferent unde ne-am afla, că am primit cinci sau numai un talant, din inimile noastre pot să curgă râuri, după cum spune Domnul.

Plin de Duhul Sfânt

     Să mai rămânem câteva momente la acest punct. Cu siguranţă, fiecare dintre noi a încercat să răspundă pentru sine la întrebarea: Dacă trupul meu este templul Duhului Sfânt, de ce se arată în viaţa mea atât de puţin puterea biruitoare a Duhului lui Dumnezeu şi atât de puţin din roada minunată a acestuia, care constă în „dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“ (Galateni 5.22)?

     Mulţi caută cauzele acestei lipse într-un loc greşit. Ei uită că Duhul Sfânt locuieşte pentru totdeauna ca Persoană divină, independentă în noi şi sunt de părere că trebuie să ceară o „turnare“ specială a acestei puteri minunate sau să tindă spre „botezul cu Duhul Sfânt“ şi lucruri asemănătoare. Ei sunt de părere că din partea lui Dumnezeu le lipseşte „plinătatea Duhului“ şi par să treacă cu vederea faptul că doar credinciosul este răspunzător, dacă Duhul nu Se poate descoperi aşa cum doreşte El.

     Acest lucru va deveni clar, dacă vom observa diversele experienţe ale lui Israel în Ierihon şi în Ai.

     De la Ghilgal, unde a fost circumcis – o imagine a „dezbrăcării trupului cărnii, în circumcizia lui Hristos“ -, poporul a plecat la Ierihon (Iosua 6; Coloseni 2.11). Nimic nu-L împiedica pe Domnul Dumnezeul său, care locuia în mijlocul poporului, să acţioneze în favoarea lui Israel. Războinicii trebuiau doar să dea ascultare indicaţiilor lui Dumnezeu şi să înconjoare cetatea şapte zile mărşăluind în faţa chivotului. În a şaptea zi, preoţii trebuiau să sufle în trâmbiţe, poporul să strige cu strigăt mare, iar zidurile înalte şi puternice vor cădea. Le rămânea apoi doar să intre în cetate şi să-i ia captivi pe locuitorii cetăţii. Dumnezeu Însuşi biruise Ierihonul în atotputernicia Sa şi adusese o victorie deplină pentru Israel.

     Înaintea cetăţii Ai, lucrurile au stat altfel (Iosua 7). Dumnezeu nu le-a dat porunca să se suie împotriva cetăţii. Ei nu veneau de la Ghilgal. Victoria obţinută de Dumnezeu asupra Ierihonului i-a făcut să se mândrească: credeau că pot cuceri cetatea într-o clipă cu o armată mică. Dar mai presus de toate, în mijlocul lor era un păcat şi prin acesta, întregul Israel a devenit păcătos. Toate acestea au avut ca urmare faptul că n-au mai putut rezista în faţa duşmanului. Dumnezeu nu putea fi cu ei, chiar dacă locuia în mijlocul lor ca Acela pentru care nu există nici o piedică „de a salva prin mulţi sau prin puţini“. Armata israelită a fost bătută ruşinos de locuitorii cetăţii Ai, iar inima poporului s-a înmuiat şi s-a făcut ca apa.

     Uimitoare a fost însă reacţia lui Iosua la această înfrângere. El şi-a rupt hainele, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului şi a căutat faţa Domnului în rugăciune. Dar rugăciunea sa s-a asemănat mai degrabă cu o acuzare la adresa lui Dumnezeu, decât cu o recunoaştere a propriilor greşeli. „Pentru ce ai trecut poporul acesta peste Iordan, ca să ne dai în mâna amoriţilor, ca să ne nimiceşti?“ Desigur, nu i se putea reproşa lui Iosua faptul că nu ştia despre greşeala lui Acan; acesta făcuse în ascuns „nelegiuire în Israel“, iar numai Dumnezeu, care vede în ascuns, ştia despre aceasta. Dar Iosua n-ar fi trebuit să se îndoiască de dispunerea lui Dumnezeu de a-Şi ajuta poporul să intre în posesia ţării. El ar fi trebuit să ceară: „Doamne, arată-ne unde am greşit şi am împiedicat acţiunea atotputerniciei Tale.“

     După cum am spus, aceste experienţe ale lui Israel sunt şi un răspuns la întrebarea noastră. Când Dumnezeu, Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, este împiedicat în credincios în activitatea Sa puternică şi binecuvântată, deci când credinciosul nu este „plin de Duhul Sfânt“, are motive să se plece în faţa lui Dumnezeu şi să-L roage să-i arate unde este greşeala în viaţa lui. La Israel, în exemplul amintit, a fost independenţa faţă de Dumnezeu şi acţiunea cărnii, care se arată în înălţare şi în dorinţa după alte lucruri. Nu sunt acestea şi cauzele care „întristează pe Duhul Sfânt“ (Efeseni 4.30), încât El nu mai poate acţiona în toată puterea şi de aceea nu suntem „plini de Duhul Sfânt“?

     Ceea ce este necesar nu este o înviorare din exterior a vieţii spirituale printr-o oarecare mişcare organizată sau printr-o oarecare influenţă omenească. Dacă „umblăm în Duhul“ şi dacă dăm deoparte baricadele pe care i le-am pus în cale, Duhul Sfânt Îşi va dezvolta puterea în noi, ne va călăuzi spre faptele bune pregătite pentru noi şi va aduce roada Sa binecuvântată în noi (Efeseni 2.10).

     „Plin de Duhul Sfânt“ nu este o stare care se sustrage oricărui control al priceperii noastre spirituale. Duhul lui Dumnezeu nu îi manipulează pe credincioşi ca un instrument pasiv, fără ca inima şi duhul acestora să participe activ la eficienţa Sa. Din contră, apostolul Pavel scrie sfinţilor din Colose: „De aceea şi noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem ca să fiţi umpluţi de cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere spirituală, ca să umblaţi într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuţi Lui, aducând rod în orice lucrare bună şi crescând prin cunoaşterea lui Dumnezeu“ (Coloseni 1.9-10). Cum ajungem la această cunoaştere a voii lui Dumnezeu în toată înţelepciunea şi priceperea spirituală? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, scris prin Duhul Sfânt. „Cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu şi o lumină pentru cărarea mea“ (Psalm 119.105). Aceasta este cărarea pe care Duhul Sfânt doreşte să-l conducă şi să-l umple pe credincios.

     Isus Hristos, ca Om pe pământ, ne-a dat exemplul desăvârşit în acest sens. El a fost zămislit de Duhul Sfânt; Acesta a fost asupra Lui şi L-a condus. Dar când diavolul L-a ispitit pe Domnul şi a încercat să-L abată de la calea ascultării şi a dependenţei de Dumnezeu, El nu i-a răspuns ispititorului: „Duhul îmi spune altceva“ sau „Duhul nu mă călăuzeşte în acest mod“, ci mai degrabă a răspuns: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 1.20, 3.16, 4.1, 4.4).

     Într-adevăr, pentru ce ne-ar mai fi dat Dumnezeu Cuvântul Său cu toate descoperirile, învăţăturile, îndemnurile şi înştiinţările sale despre voia lui Dumnezeu, dacă toate acestea ne-ar fi comunicate prin locuirea Duhului Sfânt în noi? Pe de altă parte, o simplă ţinere la învăţăturile biblice ar conduce la un creştinism lipsit de viaţă, dacă nu i-am da Duhului Sfânt posibilitatea să le aplice asupra inimii şi a conştiinţei şi astfel să le transforme în viaţă.

     Ni se spune: „nu vă îmbătaţi de vin, în care este destrăbălare“. Să evităm orice ar putea determina acţiunea cărnii şi ar putea-o pune în acţiune. „Ci fiţi umpluţi de Duh.“ Cum se descoperă aceasta? „Vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, lăudând şi cântând Domnului în inima voastră, mulţumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, supunându-vă unii altora în teamă de Hristos“ (Efeseni 5.18-21).

     Expresia „umplut cu Duhul Sfânt“ o întâlnim des în Scriptură. Deseori stă în legătură cu o slujbă trecătoare sau de durată pentru Dumnezeu, care se face în puterea Sa. „Plin de Duhul Sfânt“ indică mai degrabă spre o stare care a fost neîntrerupt prezentă la Domnul Isus aici jos, dar care poate fi păstrată şi la ai Săi (Luca 4.1). Dacă s-a putut da această mărturie despre Ştefan sau despre Barnaba, nu ar trebui să tindem şi noi din toată inima spre această stare fericită? Duhul Însuşi este Acela care doreşte să ne conducă într-acolo!

Duhul Sfânt locuieşte în Adunarea lui Dumnezeu pe pământ

     Apostolul le-a amintit corintenilor de două ori despre adevărul că Duhul Sfânt locuieşte în cei credincioşi şi că ei sunt templul lui Dumnezeu. „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: Voi locui în ei şi voi umbla între ei; şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu“ (1 Corinteni 3.16; 2 Corinteni 6.16).

     După cum am văzut, este deosebit de important ca fiecare om mântuit să rămână mereu conştient de faptul că trupul său este templul Duhului Sfânt. Numai dacă umblă în El, se va descoperi în viaţa lui roada Duhului spre onoarea lui Dumnezeu şi spre binecuvântarea oamenilor (Galateni 5.22).

     Dar tot atât de important este să reţinem că Dumnezeu locuieşte prin Duhul Său şi în Adunarea Sa pe pământ, ca şi Templu al Său şi peste tot, acolo unde găseşte o reprezentare locală a Adunării. Numai când Duhul lui Dumnezeu poate lucra nestingherit printre noi, mărturia noastră comună va fi binecuvântată.

     Nu numai astăzi, ci şi odinioară în adunarea din Corint, acest adevăr a fost prea puţin luat în seamă şi vedem din exemplul lor cum astfel zidirea Adunării a fost împiedicată. În mod deosebit, capitolele 12-16 ale primei Epistole către Corinteni sunt semnificative în acest sens. Ele arată modul şi scopurile activităţii Duhului printre ei, dar şi comportamentul lor faţă de acestea.

     Daruri spirituale ale harului – Deja la începutul epistolei sale, apostolul Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că în Hristos Isus corintenii au fost îmbogăţiţi în orice cuvânt şi în orice cunoştinţă şi că nu le lipsea nici un dar al harului (1.4-7). În capitolul 12 enumeră aceste daruri ale harului şi adaugă: „Toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte cum vrea“ (12.7-11).

     Acesta este deci unul din efectele principale ale Duhului Sfânt în Adunare: El împarte între mădulare diferite daruri. Cine posedă un dar duhovnicesc este îndreptăţit şi în acelaşi timp răspunzător să exercite slujba corespunzătoare „spre folosul“ tuturor.

     Dar corintenii acţionau de parcă ar exista numai două astfel de daruri, care trebuiau să fie practicate: vorbirea în limbi şi darul vindecării, pentru că acestea atrăgeau atenţia asupra persoanei care vorbea astfel sau făcea vindecarea, ca spre un instrument special al puterii divine. Ei căutau propria lor onoare.

     Aceasta L-a determinat pe Duhul Sfânt să sublinieze ceea ce caracterizează prezenţa Sa în Adunare: „Dar sunt deosebiri ale darurilor, însă este acelaşi Duh“ (12.4). Toate darurile spirituale pe care El le împarte, trebuie să fie exercitate în adunare, dacă aceasta doreşte să aibă caracterul Adunării lui Dumnezeu. Deşi sunt atât de diferite, fie că sunt mari sau mici în ochii oamenilor, toate vin din aceeaşi sursă şi Îl au pe Dumnezeu ca autor. De aceea trebuie să apreciem şi cel mai neînsemnat dar spiritual ca venind de la El.

     Corintenii au mai uitat ceva: „sunt deosebiri ale slujbelor, şi acelaşi Domn“ (12.5). Posedarea unui dar al harului nu îi dă credinciosului dreptul să lucreze cum vrea el cu acest dar, ci mai degrabă îl face răspunzător să-I slujească Domnului, în dependenţă de El. Fiecare slujbă trebuie să fie spre onoarea lui Dumnezeu, pentru că El este Acela care o face eficientă (12.6).

     Multe mădulare – un Trup – Pentru a ilustra şi sublinia acest adevăr, şi anume că fiecare dintre noi a primit un dar de har pentru ca să slujim unii altora (1 Petru 4.10), Pavel vorbeşte acum despre Trupul spiritual al lui Hristos, care constă din toţi cei mântuiţi de pe pământ: „Pentru că noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh“ (12.13). Domnul îi priveşte prin Duhul pe credincioşi uniţi atât de strâns unii cu alţii şi cu El, Capul, cum sunt mădularele unui trup omenesc, unde toate au aceeaşi grijă unele pentru altele (12.14-27). Apostolul subliniază că în trupul omenesc există organe, ca de exemplu inima sau plămânii, care sunt ascunse, dar care au o însemnătate mai mare decât mădularele vizibile, cum ar fi mâna sau ochiul. Tot aşa şi în Trupul lui Hristos există mădulare ascunse, cu o slujbă care nu izbeşte ochiul, dar care este foarte importantă. Cu această comparaţie, apostolul critică mândria celor care doresc mereu să fie în punctul central şi împiedică alte daruri în slujbă. – Să ţinem şi noi seama de acest aspect!

     Adevăratul motiv pentru exercitarea unui dar – Capitolul 13 nu este o întrerupere în subiectul despre darurile spirituale şi despre slujba acestora, despre care vorbesc capitolele 12 şi 14, ci mai degrabă ne arată într-un mod pătrunzător ce trebuie să ne motiveze ca să acţionăm. Unii dintre corinteni au tins spre daruri spirituale pentru a ajunge astfel în prim-plan. Dar ei ar fi trebuit să tindă să fie umpluţi de dragostea divină, care a fost turnată în inimile lor prin Duhul Sfânt (Romani 5.5), iar aceasta să le domine întreaga acţiune. Chiar dacă aş poseda cele mai strălucite daruri spirituale – printre care se numără şi vorbirea în limbi -, spune apostolul Pavel aici, dar nu este dragostea cea care mă îndeamnă pentru a folosi darul, nu sunt nimic. Atunci sunt de un folos atât de mic, ca o aramă sunătoare sau un chimval răsunător – o constatare importantă, de care trebuie să ţinem şi noi seama! Duhul este acela prin care se împart daruri şi prin El, Duhul dragostei, ele trebuie exercitate (2 Timotei 1.7).

     Deci, acest capitol este potrivit să ne conducă pe urmele corecte în slujbă. El descoperă motivele rele şi îmbărbătează la dăruire deplină, chiar dacă aceasta atrage după sine unele neplăceri şi suferinţe.

     „Toate să fie făcute spre zidire“ – Spre ceea ce tinde Duhul Sfânt este zidirea Adunării. În capitolul 14 se indică mereu spre aceasta (a se vedea versetele 3, 5, 12, 17, 26). Să reţinem şi acest aspect. Dacă ar fi ţinut seama de acest lucru, corintenii nu ar fi adus în prim-plan darul „vorbirii în limbi“. Mai ales când nu era un interpret, vorbirea în limbi nu era spre binecuvântarea nici a credinciosului, nici a necredinciosului. În schimb, darul profeţiei servea mai degrabă spre zidire. Acest dar aplică prin Duhul Cuvântul lui Dumnezeu la inimă şi la conştiinţă, corespunzător nevoilor existente. Prin Cuvânt sufletele erau puse în lumina lui Dumnezeu şi astfel recunoşteau gândurile Sale.

     Călăuzirea Duhului Sfânt în strângerea laolaltă – Despre acest punct important exprimăm aici numai câteva gânduri: adunarea locală se compune din atâţia sau atâţia credincioşi. Dacă cei care se „strâng ca Adunare“ umblă în Duhul în viaţa lor personală şi încearcă să se supună conducerii Sale, atunci şi în strângerile laolaltă, în slujba pentru Dumnezeu, în rugăciune şi în slujba din Cuvânt, există premisa ca Duhul să îi călăuzească.

     Unii dintre corinteni erau de părere că dacă cineva vorbeşte prin Duhul Sfânt, atunci era obligat să facă aceasta. Nu, spune apostolul: „duhul profeţilor sunt supuse profeţilor“ (14.32). Cel care slujeşte este liber să aplice darul său şi să slujească cum recunoaşte ca fiind corect faţă de Domnul, faţă de care este răspunzător în slujba sa. Acesta se va gândi: Ceea ce mă determină să acţionez este dragoste, care nu îşi caută folosul ei, ci binele altora? Este acţiunea, cuvântul pe care îl am pe inimă, spre folosul, spre zidirea tuturor? Îi este dat probabil „unui altuia care stă jos“ o descoperire, probabil unui frate tânăr, care încă nu are exerciţiul necesar să folosească un dar primit, dar pe care Domnul doreşte să-l folosească (14.30)?

     În Corint erau mulţi fraţi cu diverse daruri spirituale. Când se adunau laolaltă, unul avea „un psalm, o învăţătură“ etc. Apostolul a trebuit să-i oprească, pentru ca să nu slujească doi dintr-o dată sau prea mulţi unul după altul (14.26-33). Astăzi, în schimb, este altfel: unii, pe care Domnul doreşte să-i folosească, sunt absorbiţi atât de mult de lucrările lor zilnice sau alte lucruri, şi nu sunt gata pentru slujbă, lăsând-o mereu în seama aceloraşi fraţi. Aici se potriveşte mai degrabă îndemnul pe care apostolul îl dă lui Arhip: „Ia seama la slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o împlineşti“ (Coloseni 4.17).

Piedici pentru acţiunea Duhului

     Realitatea că Duhul Sfânt locuieşte în Adunarea lui Dumnezeu pe pământ se arată deci în faptul că toţi creştinii mântuiţi şi născuţi din nou sunt botezaţi în El într-un Trup spiritual, al cărui Cap slăvit este Hristos. Fiecare posedă aceeaşi mântuire în Hristos şi este făcut una cu El; dar prin Duhul, fiecare este strâns unit şi cu toate celelalte mădulare. După cum ne-am amintit, au fost împărţite Adunării prin Duhul daruri spirituale pentru zidirea acesteia, iar Duhul Sfânt este şi puterea care îi conduce pe credincioşi în înţelepciune şi în dragoste în slujba slăvitului Domn. Numai acolo unde este recunoscut şi urmat acest adevăr, poate fi reprezentarea Adunării conform caracterului ei.

     Duhul Sfânt Îşi poate desfăşura întreaga Sa activitate în Adunare, numai dacă nu i se pun piedici printr-o gândire firească, prin învăţătură străină şi prin păcat. În Corint existau astfel de piedici, iar ele trebuie să ne fie spre atenţionare.

     Între ei erau dezbinări (a se vedea 1 Corinteni 1-3). Ei nu vorbeau toţi în acelaşi fel (1.10) şi considerau că este în ordine. Aşa cum elevii filozofilor se recunoşteau de partea învăţătorului lor, tot aşa spuneau şi ei: „Eu sunt al lui Pavel! Şi eu, al lui Apolo! Şi eu, al lui Chifa! Şi eu, al lui Hristos!“ (1.12). Ei se lăsau impresionaţi de gândurile minţii omului firesc, deci de înţelepciunea lumii. În loc ca fiecare să păstreze descoperirile divine în simplitatea şi smerirea inimii, pe care apostolul li le dăduse prin Duhul Sfânt, rămăseseră fireşti, carnali, prunci în Hristos, a căror creştere spirituală era împiedicată (3.1-3).

     Cât de mult a fost împiedicată acţiunea Duhului lui Dumnezeu prin aceasta! Pavel a combătut cu mare convingere şi hotărâre acest pericol. „N-a făcut Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?“ îi întreabă el (1.20). Acest lucru l-a văzut el de mult timp. El nu a venit la ei cu superioritatea cuvântului omenesc; vestirea sa avea altă origine: „Hristos m-a trimis… să vestesc Evanghelia; nu în înţelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos. Deoarece cuvântul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu.“ – Şi noi trebuie să ne păzim de acest pericol. Duhul este oprit să lucreze, dacă suntem împiedicaţi de înţelepciunea omenească să ascultăm de învăţăturile Sale din Cuvântul lui Dumnezeu.

     Ei acceptau răul în mijlocul lor (a se vedea 1 Corinteni 5-6). – Corint era un centru al comerţului internaţional, reşedinţa comercianţilor bogaţi şi în acelaşi timp o cetate a imoralităţii proverbiale. Din această cetate, dintr-o astfel de „lume rea“, Domnul Isus Îşi scosese „un mare popor“ ca „adunarea lui Dumnezeu din Corint“. Unii dintre ei participaseră la aceleaşi destrăbălări, dar în Hristos au fost spălaţi, sfinţiţi şi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 6.11). Dar Duhul Sfânt avea mult de lucru să realizeze o înnoire practică a gândirii lor (Romani 12.2). Influenţa obiceiurilor şi ideilor de odinioară era încă puternică. De aceea nici nu s-au întristat de cazul de curvie din mijlocul lor şi nu au dat afară răul (1 Corinteni 5.13). Cât de mult a fost întristat Duhul Sfânt prin acest rău din mijlocul lor! De câtă veghere şi har avem nevoie pentru a ne împotrivi acestor influenţe din jurul nostru şi pentru a exercita disciplina în Adunare!

     Despre acest adevăr mare, că Duhul Sfânt a venit jos, pentru a locui atât în fiecare credincios, cât şi în Adunarea lui Dumnezeu, în Trupul lui Hristos pe pământ şi pentru a acţiona ca „celălalt Mângâietor“, ar fi încă multe de spus. Să cugetăm mult asupra acestor lucruri şi prin judecată de sine să înlăturăm tot ce ar putea sta în calea acţiunii Sale binecuvântate printre noi! Dumnezeu să dea har mărturiei creştine în aceste ultime zile!

Îndemn şi mustrare peste slujitorii bisericii României

(DET  pe http://www.noulierusalim.ro/index1.php?pg=subcapitole&cap=3&sub=4)

… În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin. Domnul Iisus Hristos a luat de pe pământ scaunul de împărăţie tuturor împăraţilor pământului. Dacă mai doreşte cineva să stea în împărăţia sa, să stea cum a stat Domnul, cu mâinile întinse. Nu de scaun este vorba, ci de darul de împărat pe care l-a luat Sfânta Treime. Vine o păsărică din cer să fie împărat pe pământ. Da, da, vine.

… O, slujitori ai bisericii Mele, fiţi vrednici de Mine prin fapte bune. Nu fiţi făţarnici şi mândri, ci plecaţi-vă capetele şi slujiţi cu credinţă în Domnul Iisus Hristos. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor! căci sunt venit din nou pe pământ, şi voi Mă răstigniţi, nu cu trupul, ci cu Duhul Mă răstigniţi. Grăiesc slujitorilor bisericeşti: apropiaţi-vă de Mine cu fapte bune. Vino la Mine, slujitorule al Meu, precum este scris.

… Fiule, eşti preotul Meu, eşti înger în odăjdii. Fii în supraveghere, căci în timpul sfintei slujbe umblă poporul în biserică aşa cum umblă caprele în târlă. Crezi? Pune ordine. Nu are voie, este blestemat, dar el nu ştie. Şi mai aduc la cunoştinţă: când se miruieşte şi se ia anafura, îi curge printre degete şi calcă pe trupul Domnului Iisus Hristos, Care S-a junghiat în sfântul altar.

… O, tată, preotul de altădată nu schimba hăinuţa sa, dar acum am întâlnit preot în haine la fel cu lumea. Am întâlnit preot cu ceas la mână şi cu fundă la gât.

… Tată, nu mai e preoţie să te spele. Preoţie e, dar nu mai e cu Mine. Am întâlnit în cale preoţi care slujesc la duhul rău, prin concursuri de dansuri şi cor, şi voi lua darul şi harul şi nu va mai avea cine să spele pata ta. Voi lua darul preoţilor, căci nu-Mi mai slujesc Mie.

… Spală-te bine de păcat, că mai e câte un preoţel care nu s-a închinat la idolii plini de păcat, care nu s-a închinat celui de azi, şi stă ascuns şi plânge pentru moartea de azi şi strigă la Mine din cămara sa: „Mai e mult, Doamne?“.

… Copilaşii Mei, au să vină preoţii la tine şi au să te ameninţe cu palma, cum a venit la Mine Caiafa, Pilat, Irod şi Iuda. Au să vină la tine şi au să spună: „Nu mai intra în biserică la mine!“. Şi ai să zici: „Unde să mă duc? că iată, a sosit vremea să fiu prigonit“. Cine-l face, măi, să vină la tine? Viaţa lui păgână. Deşi e preot, dar nu-l judecăm, că vine vremea ca acela care te iubea, acum să te alunge, căci unul la mie este care a iubit păstorul, şi unul la mie care şi-a iubit turma. Veţi fi daţi afară din sinagogă. În loc să dea pe cei răi, te dă pe tine. Iată, nu v-am spus lucrul acesta ca să nu mai iubiţi preoţimea.

… Fiţi deosebiţi de lume, ca să nu fiţi seceraţi cu lumea. Voi sunteţi sarea pământului. Cui i-a spus Domnul aşa? Preoţilor. Dacă sarea se va strica, oamenii cu ce ar mai săra? De ce nu simbolizaţi toate acestea? Nu mai e ulei şi nu mai e zahăr pe piaţă. Nu zahărul a pierit. E un simbol, că nu a pierit. Este şi se dă pe pitite. Aşa şi Eu, dau pe pitite harul Meu. Cum un gestionar dă ulei şi zahăr numai la cunoscuţi, aşa şi Eu dau la cunoscuţi harul Meu.

… Nu s-a pomenit nici în Vechiul, nici în Noul, preotul să joace mingea.

Şcoala de preoţi se învaţă astăzi după lume, nu după Mine. Pe vremea moşilor şi strămoşilor, nu slujea preotul cu ceas la mână, şi nici după ceas, ci după har slujea.

… Se va lua harul de la preoţi şi se va da vouă, dar vor veni zvonuri prin lume că voi nu sunteţi buni. Voi să nu vă înfricoşaţi să ziceţi că nu sunteţi buni. Nu lăsaţi să intre în voi microbii celor răi. Nu am mai spus: „Fii ca Ilie sau ca Ioan din pustie“, ci am zis: „Fii ca Mine“.

Oiţele Mele, va veni vremea ca dintr-o sută de preoţi să rămână unul, şi dintr-o mie să rămână zece. De ce? Pentru că fiecare s-a lăcomit, a pus preţ. O, tată, dacă auzi cum se ceartă pe bani, cum se ceartă pe prosoape, cum se ceartă pe batiste! Păcat. Iată, şi cei ce slujesc slujbele, zic: „Slugărimea mea să fie plătită tot de preot, că pe el îl slujesc“.

… Alergaţi să mâncaţi Trupul şi Sângele Meu, că vine o furtună peste preoţi, că pune în loc de anafură curată din apă şi făină, se duce şi ia din târna altuia colacul şi face anafură. Nu se poate să se facă anafură decât din apă şi făină. Nu mai scăpaţi anafura pe jos. Să se aducă la cunoştinţă sfântă.

… Patriarhul Justinian a făcut un bine la cineva. Pentru binele acesta are rădăcină adâncă la Mine. Dar are jurământ, cât va trăi el, nimeni nu-l poate scoate din slujba sa duhovnicească. Şi dacă nu era aşa, nu mai era Biserica Ortodoxă şi nici un creştin nu mai era. Să ţineţi minte, tată, că de aceea nu poate să-l răstoarne, şi de această faptă s-a adus la cunoştinţă şi la elevii din şcoală.

O, tată, patriarhul Justinian e pe patul de moarte, suferă greu din partea poporului rău. Dacă poporul său nu ar fi rău şi dacă Justinian ar mai fi în puterea sa, nu ar mai fi intrat oameni cu duh necurat în patriarhie.

… Preotul Mirică Ilie când a pornit pe trâmbiţa Mea la spitalul-azil a zis să moară acolo, să nu mai vină, ca să nu mai încurce. A făcut ca boierul cu cocoşul. Dar iată că în vremurile de azi vasul Meu trăieşte, iar preotul Mirică Ilie şi soţia sa sunt îngropaţi în mormânt. De atunci şi-a săpat groapa, şi lui, şi soţiei sale. Când făcea trâmbiţa Mea jertfă la bisericuţă, îi dădea şi soţiei sale, şi nici ea nu lua, nici pe nepoţi nu-i lăsa, şi le spunea: „Nu luaţi, că această femeie e blestemată de preot.“ Şi a plecat cu blestemul neiertat.

Şi patriarhul Justinian e ceva, dar el nu ştie ce se petrece în România şi în slujitorii bisericii lui; nu ştie răutatea lor. Şade ca Daniel între lei şi nu poate să-i ceară fiicei lui să-i dea o cană cu apă, că nu o lasă. Îi dau ei apă. Dar mult nu va fi şi toţi vor pieri. Fiule, mai e scris în Apocalipsă un război, dar nu cu arme de foc. Şi să ştiţi că apropiatu-s-a.

… Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am coborât din cerul sfânt să vă spun: fiţi conştienţi, nu fiţi ameţiţi. E greu, tată, de viaţa voastră. Ce sabie dureroasă a tăiat inimile voastre! Cum adică? Fiţi pricepuţi şi să umblaţi treji.

Aseară, la orele 23:30, a încetat din viaţă părintele vostru ortodox, Justinian patriarhul. Boala nu a fost nimic pentru el, căci pentru fiecare creştin, moartea nu i se pare şi nu vine cu durere, dar durerea i-a fost prin necaz. I-a luat locul un altul, pe care el nu l-a voit. Şi acest înlocuit nu este cu Duh Sfânt, ci este cu duhul în multe feluri. Nu ţine în dreptate cu Mine sau cu tine, şi ţine în dreptate cu minciuna, ţine în dreptate cu iubitorul de argint şi cu iubitorul de aramă. El stă pentru mândrie, nu pentru Mine. Veţi vedea întunericul de care aţi fost anunţaţi.

Poporul Meu, ţine bine la viaţa creştină, n-o lăsa să prindă rugină pe ea, şi curăţeşte-o mereu pentru Dumnezeu. Mănâncă hrana ta din mână curată şi blagoslovită. Chiar dacă cineva îţi zice: „Ia!“, tu nu băga în tine apă cu pâine nesfinţită, încercându-vă să vadă dacă voi îi cunoaşteţi pe ei. Copilaşii Mei, odraslele Mele, veniţi-vă în fire şi purtaţi-vă bine viaţa cu Mine. Poate acum te culci şi nu se ştie cum te scoli.

Poporul Meu cel îndoit, poporul Meu cel întristat, care ai durere mare pentru această brăţară care se desfiinţează. Nu se ţine seama că a dispărut acest patriarh. Îl plânge familia sa, îl plânge toată biserica ce se numeşte biserică duhovniceşte. Aţi auzit? Nu aveţi voie să glumiţi. Purtaţi-vă cum se cuvine. Să purtaţi doliu. Fiule tată, se bucură ţara toată de plecarea lui, că dacă ţinea cu sine, nu-l întrista ca să-şi piardă viaţa. Nu a avut voie nimeni să stea lângă el în timpul acela, decât numai duşmani au avut loc la căpătâiul lui. Nu a dat voie nici în biserică să se vestească. De ce când pleacă altcineva vesteşte la toate aparatele de ştiri? Pe cine-l doare inima de sine? că acesta a ţinut bisericile şi mănăstirile în mână, dar de acum nu va mai fi, şi toate, toate se dărâmă, şi duhovniceşte, şi pământeşte. Toţi călăii se bucură. Când l-a adus pe acest înlocuitor şi a cerut binecuvântare spre a sa lucrare, patriarhul Justinian nu a voit, şi a plâns cu suspine şi i s-a ridicat de la inimă un nod mare, care nu a mai avut salvare. Justinian se scrie în condica fericiţilor.

… Aveţi toată grija ca tocmai acum la sfârşit să nu vă înghită antichrist. Şi acum când vorbesc, e antichrist de faţă. Şi lângă patul lui Justinian a stat antichrist lângă el, că doar, doar o scăpa ceva ca să-l poată lua. Patriarhul cel mare al cerului i-a dat binecuvântare şi hrană multă, multă când a plecat. Amin.

… Eu vreau preot, nu vreau popă. Popii sunt ai lui Baal. Preot a fost patriarhul Justinian, şi din treaptă în treaptă a venit la patria cerească. Nu l-au lăsat călăii să spună cu gura sa cine să vină după el. Avea pe cineva căruia îi zicea „Romanul“. Acesta care vrea să vină este Pilat şi Caiafa, este cel care-i ia locul.

… Tată, nu şi-a aşteptat timpul de la Dumnezeu acela (Iustin, n.r.). Nu s-a uitat la viaţa sa să vadă: are meritul să fie aşa? Şi s-a dus cu cerere şi a cerut cu multă rugăminte ca să fie pus în această treaptă.

Vă anunţă Domnul: mulţi copii de ai Mei vor să dea copiii la şcoala de preoţi. Interzis! Interzis! Interzis! că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca sfântul Nicolae la şcoala sa, şi acum mănâncă chimicale.

Am trimis odată trâmbiţa Mea la mănăstirea Viforâta şi a fost intrată la stareţă, tată, şi erau toate maicile acolo, nu când mâncau ele, ci când beau ţuică fiartă, după slujba sfântă când ieşeau. Şi trâmbiţa Mea, trimisă de Mine, a spus: „Nu e bine ce faceţi. Aţi ieşit de la lumină şi aţi intrat în scorbură“. Aici, stareţa a zis: „Cine eşti tu, de ne vorbeşti aşa? Eu am douăzeci de ani în mănăstire şi n-am grăit ce grăieşti tu. Ieşi afară, că nu te cunosc cine eşti“. Iar persoana care o însoţea a spus: „Această fiinţă e proorocul lui Dumnezeu!“. Dar stareţa a spus: „Dumnezeu nu m-a făcut pe mine prooroc, care stau numai în slujbă, şi a făcut pe un infirm şi pe un olog?“. Şi a plecat trâmbiţa Mea şi le-a lăsat tot aşa. Unde e acum mănăstirea Viforâta? că mereu se stinge, până nu va mai fi nici o scânteie de monahii. Te duci la mănăstire şi dai pomelnic să se roage pentru tine şi are pântecele plin de băutură. Nu judecăm, dar arătăm fapta stricată, căci orb pe orb cade în groapă, nu se pot conduce unul pe altul.

Uite-l, tată, pe Justinian patriarhul, îşi plânge fiii şi fiicele, că le-a cucerit păcatul. Numai pe aceia îi plânge. Cine e cu Mine, e pus deoparte. De la plecarea acestui patriarh nu se vor mai scrie cărţi sfinte, nu se vor mai zidi case sfinte şi nu se vor mai repara, ci se vor mai dărâma. Justinian mai avea de trăit, dar i s-a scurtat aţa; a tăiat-o o foarfecă. Dar mai vine o vreme bună.

… Preoţia nu mai trăieşte după profeţie, şi trăieşte după preoţie. Şi iată că păstorii, în loc să iubească oile bune, le iubesc pe cele nebune. Scrie această profeţie, să se vadă la judecată: preoţia, în loc să iubească oiţele bune de lapte, bune de lână, bune de fapte, în loc să le preţuiască, le urăşte şi le dispreţuieşte şi le scoate din cele sfinţite. Păstorii vor face dosare şi vor duce în judecată oiţele cele bune, zicându-le „sectă rea“, precum s-a zis. Dacă cineva din păstorii aceştia îţi vor zice „sectă“, să zici: „Înapoia mea, satano! că nu-ţi cunoşti munca“. Nu te ruşina, tată, şi vorbeşte-i păstorului în faţă lucru adevărat.

… Mulţi au venit la Mine, dar ca la un vrăjitor, ca la ghicitor. Şi dacă ţi-am spus ce să faci, n-ai făcut ca Mine, şi ai făcut ca tine. Şi ţi-am spus: «Întăreşte-te, creştine, că vei sta piept în piept cu vrăjmaşul tău». Şi nu te-ai întărit. Şi atunci vei pieri de frică.

Lucrează preotul slujba, dar o lucrează ca cizmarul. Ultimul preot care L-a iubit pe Dumnezeu, a murit anul trecut. Patriarhul Justinian. După el nu mai e nimeni pentru cer. Cel de azi a intrat în turma caprelor. Hei, tată, ce lucrează! Dar să ştiţi că Dumnezeu nu-l lasă, şi îl nimiceşte prin această lucrare diavolească pe care o face, pentru că s-au adunat în faţa lui Dumnezeu toţi zidarii care au lucrat bisericile pe pământ şi cer nimicirea celor ce au stricat sau strică bisericile, cer nimicirea celor ce le-au spurcat.

… Mănâncă preotul în altar, unde nu are voie decât numai cina Mea s-o ia, nu să bage altă mâncare în gura sa. Copilaşii Mei, nu v-am spus ca să părăsiţi bisericuţa. Ei răspund şi de ei, şi de popor. Credeţi?

… O, tată, odată, când te duceai şi dădeai slujbă de sănătate sau de pace, dădeai puţini bani şi îţi făcea slujba curată şi adevărată şi se împlinea, şi cu drag te îmbogăţeai în cele duhovniceşti. Dar acum nu se mai împlineşte cererea la rugăciunea ta, şi dai mii de lei şi nu se mai împlineşte. De ce? Pentru că şi pe ei i-a amăgit antichrist cu toate ale lui. Odată preoteasa nu se sulemenea, şi era smerită şi îmbrăcată smerit, dar acum preotul caută frumosul, soţie frumoasă şi sulemenită pe faţă. O, copilul Meu, te roagă Dumnezeu să-l cunoşti pe duhul rău şi să rupi legătura cu el şi să te desparţi de el.

… Iată, i-am dat boală crâncenă lui Iustin patriarhul, pentru că a ursit dărâmarea mănăstirilor şi desfiinţarea multor preoţi. Pe preoţii buni îi va desfiinţa, şi pe cei răi îi va lăsa.

Mulţi credincioşi sunt pe pământ, dar nu cred în lucrurile sfinte, şi cred în lucrurile moarte. Toată suflarea crede, dar adevăr grăiesc, credinţa acestei lumi nu e curată cum cere legea lui Dumnezeu. Crede în acela care a dus toată suflarea la o înmormântare. Ai să vezi şi ai să crezi cuvântul pe care-l grăiesc.

… În urma lui Iustin şi în urma lui, se va sui un patriarh pe tronul dumnezeiesc, un om de mare valoare, care-şi va iubi oile şi monahii şi monahiile.

… Copilaşii Mei, se îmbracă duhurile rele în veşminte sfinte. Fiţi credincioşi, că e greu de crezut ca duhul necurat să ia veşminte sfinte pe trupul său. Dar Eu vă spun că le ia, că e vremea pustietăţii. Când preotul a plecat în locul necurat, la mare, duhul rău ia veşmintele şi face slujbă, ca să întărească lucrarea diavolească.

… Patriarhul Iustin a hotărât să ia moaştele şi să le ducă la un singur loc pe toate şi să pună la uşă pancartă scrisă: „Pericol de moarte! Pericol de foc! Nu intraţi aici!“. Dar să ştiţi că până aici, şi va fi sfârşit prin foc. Acest om are trei coaste ale lui antichrist şi trei coaste ale lui Gog.

… O, sufleţelelor de preoţi, aveţi datoria să strigaţi în biserică la popor să facă închinăciunea dreaptă. Aveţi datoria să îndrumaţi poporul care vine la biserică, să ştie cum să se poarte în biserică şi cu ce frică şi smerenie să stea la sfânta Liturghie. Nu mai daţi voie la lume să intre când nu trebuie în biserică. Veţi răspunde de aceste păcate. O, ce au ajuns astăzi locaşurile sfinte! Numai lume, lume fără Dumnezeu.

… Iată, slujitorul bisericuţei din localitatea de aici se înfoaie împotriva Mea şi a fiilor lucrării Mele, dar Eu îi voi da suferinţă şi i-o voi dubla până va ajunge cu capul la picioare. Eu i-am trimis cuvântul Meu ca să-l ridic şi să-l întăresc, dar el a luat-o pe drumul satanicesc, să-Mi facă Mie rău.

… Preotul care curveşte, dar şi slujeşte slujba, pot Eu să pun slujba aceea? Preoţimea care e cu ură pe poporul lui Dumnezeu, cine-i aude pe cei ce duşmănesc cu inima? Priviţi icoanele cu a doua judecată. Acolo se duc toţi preoţii care întinează darul Meu.

… Preotul de aici Mi-a hrănit primul trupuşor al lucrării Mele de azi, şi apoi a prins ură pe poporul Meu şi a pus miliţia să cerceteze, dar Eu n-am lăsat. Tată, răutatea lumii e la culme, şi trebuie să vă ocrotesc. Acum, preotul nici bisericuţa nu o mai iubeşte şi nici slujba nu mai e în stare s-o mai facă.

Dumnezeu grăieşte pe pământ. Să se audă cuvântul Domnului şi să se împlinească planurile Sale!

Cine este cel ce-Mi încurcă planurile? Să vină să judece între Mine şi via Mea.

Duhurile Domnului grăiesc bisericilor.

Ia aminte, cârmuitor al bisericii, ridică-te şi ia aminte! Iată, vin să fac un lucru nou, un popor nou, o biserică nouă şi veşnică. Vin să aşez Ierusalimul şi să netezesc cărările. Ia aminte, că te-am aşezat încă o dată să stai pe scaunul bisericii Mele, ca să vii să împlineşti planul Meu. Vin cu cele scrise în carte, vin să Mă desăvârşesc, vin să curăţ biserica, de idoli şi să scot urâciunea pustiirii din locul Meu cel preasfânt, căci planurile Mele nu sunt ca planurile voastre, şi cine este cel ce se ridică împotrivă? Să vină să lupte cu Mine, căci vai celor ce încurcă planurile Domnului! Vai celor ce fac planuri fără Mine!

Ia aminte, că iată, îţi fac cunoscut planul Meu. Ridică-te şi grăieşte bisericii, grăieşte către învăţătorii legii şi către păstorii turmei Mele: Iată, oile Mele rătăcesc ca oile fără păstor, oile Mele stau risipite prin toţi munţii şi dealurile. Păstorii lor s-au păstorit pe ei înşişi şi nu mai umblă după legea Mea. Iată, vin să cer de la ei oile Mele ca să nu mai fie ele pradă de sfâşiat. Vin să păstoresc turma Mea, vin să-i fac dreptate şi s-o aşez în staul, vin să fac gard în jurul ei, ca să nu mai fie oile Mele sfâşiate de lupi şi de fiare sălbatice. Şi vin să împlinesc.

Ia aminte, şi te ridică să faci voia Mea, că vei sta în mijlocul învăţătorilor legii, în mijlocul păstorilor turmei Mele, şi Domnul va coborî sfaturile Sale pentru ca să se împlinească cele proorocite, că-l voi aşeza pe cel de al şaptelea uns, şi el va sta şi va împlini planul Meu ca să-Mi aşez la loc vremurile şi sărbătorile. Şi voi coborî prin robii Mei prooroci şi voi veni către el şi îi voi porunci să facă voia Mea. Acela este de la Mine, şi nimeni să nu umble să-Mi zădărnicească planul Meu, căci Eu sunt Dumnezeu şi nu om. Voi coborî Duhul Meu peste el şi îl voi îmbrăca cu putere de sus şi îl voi aşeza pe scaunul lui David şi vom face biserică vie şi nestricăcioasă. Vom adăpa pustiul cel însetat şi vom face cărări drepte şi cale curată şi sfântă, pe care vor merge cei mântuiţi. Chiar şi cei fără de pricepere vor merge pe dânsa. Atunci cei surzi vor auzi şi se vor deschide ochii orbilor, şi cei săraci se vor veseli de Domnul şi vor vedea lucrul mâinilor Mele în mijlocul lor, iar cei rătăciţi cu duhul vor primi înţelepciune.

Iată, vin la păstori, să le cer socoteală, căci păstorii turmei Mele nu vor să asculte de legea Domnului, şi voi cere din mâinile lor sângele proorocilor şi al văzătorilor, căci ei au dispreţuit cuvântul lor şi le-au spus: „Nu proorociţi!“. Iată, voi veni şi le voi da să mănânce pâinea îngrijorării şi a strâmtorării, iar tu, popor al Sionului, nu mai plânge, căci cei ce te învaţă nu se vor mai ascunde, şi urechile tale vor auzi cuvintele: „Iată calea!“. Voi coborî ploaie bună şi va creşte iarbă nouă şi grasă pe pământ, şi pe toţi munţii vor fi râuri şi fântâni, iar turnurile vor cădea de groaza care vine, şi voi lega rana ta, Sioane, şi soarele va străluci atunci de şapte ori mai mult.

O, vai de cei ce încheie legăminte fără Duhul Meu ca să înmulţească fărădelegea! Vai de cei ce întinează locul slavei Mele! Iată, îi voi scoate de la Mine şi voi aşeza păstori după inima Mea şi vor păstori cu dreptate şi cu iubire, şi oile Mele vor paşte păşune bună şi vor trăi în siguranţă, iar preotul şi profetul vor sta alături la masa Mea, ca odinioară, şi voi ridica încă o dată biserica pe piatră, şi când biserica va cuvânta, se vor face ceruri noi şi pământ nou. Iată, vin să fac un popor nou, un neam ceresc şi nestricăcios, un popor sfânt, care va trăi întru legile Mele, că România este locul slavei Mele, ea este Ierusalimul gloriei Mele, şi vin să Mă desăvârşesc în mijlocul ei şi să aşez în ea cele scrise în carte.

Ia aminte cuvântul Domnului, cârmuitor al bisericii, căci un om din biserică se luptă şi voieşte să stea pe scaunul bisericii. Vai celor ce fac planuri care nu sunt din Duhul Meu! Vai celor ce zic proorocilor: „Nu proorociţi!“. Nu se cade ca biserica să întrebe pe Dumnezeul ei? O, altarele Mele sunt pângărite şi nu mai izvorăşte din ele putere de viaţă. Nu mai este pricepere, căci tot trupul este plin de răni; din creştet până în tălpi tot trupul este plin de bube şi nimeni nu se îngrijeşte de rana poporului Meu. Păstorii se păstoresc pe ei înşişi şi îşi fac câştig nedrept şi iubesc argintul şi fac desfrânare cu Trupul şi Sângele Meu. Iată că pe scaunul Meu voi face aşezare după voia Mea, căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre. Eu nu pot să fiu una cu Irod, nu pot cu Anna şi Caiafa, nu mai stau la masă cu Iuda şi vin să-Mi curăţ biserica de idoli şi de stricăciune, căci casa Tatălui Meu nu este peşteră de tâlhari. Vin să fac curăţenie pe pământ, vin să scot urâciunea pustiirii din biserică şi vin să-l ridic pe cel de al şaptelea uns al Meu. Iar tu, cârmuitor al bisericii, vei veni şi vei aşeza sfat, şi te vei ridica apoi să-Mi ungi cu untdelemnul sfinţeniei pe unsul cel de la Mine, căci acesta este de la Mine, nu de la tine. Cu acesta voi încheia legământ viu şi voi aşeza din nou Ierusalimul şi voi face din el slava popoarelor şi lumina neamurilor. Scoală-te şi te împlineşte întru Mine şi vino să faci voia Mea, căci voi şterge de la faţa Mea neascultarea Sionului şi nu-Mi voi aduce aminte de calea cea greşită, că iată, aceasta este vremea să dau bisericii Mele înfăţişarea cea dintâi şi să aduc la loc vremurile şi sărbătorile Mele. Să se întoarcă la Domnul tot trupul lui Israel cel credincios şi să asculte glasul lui Dumnezeu, căci împăratul David a primit pe Natan, şi Rebeca L-a întrebat pe Domnul, dar Ierusalimul Meu Îmi ucide cu pietre proorocii şi pe trimişii Mei, ca să nu-Mi adun pe cei risipiţi ai Mei.

Iată, aşez un om să împlinească planul Meu. Cel ce se luptă să stea în capul mesei Mele nu va izbuti, că Eu voi aşeza pe scaunul Meu pe cel întru care binevoieşte inima Mea, pe cel cu duhul smerit, care umblă pe căile Mele şi care va îndrepta căile cele strâmbe, care va da la o parte pe cele şubrede şi le va ridica pe cele tari. Nimănui nu-i voi da voie să-l îndepărteze, iar ţie, cârmuitor al bisericii Mele, ţie îţi poruncesc să-l ţii alipit de tine până în ziua când va fi să-l aşezi. Acela este de la Mine, şi Eu ţi-am pus în gând să-l chemi şi să-l ridici, căci l-am dus la Ierusalimul patimilor Mele şi l-am purtat în cârca Mea ca să ştie şi să mărturisească despre Mine, şi tot Eu l-am chemat înapoi, ca să fie pentru Ierusalimul gloriei Mele şi să împlinească voia Mea. Voi sfărâma împietrirea inimilor şi voi lucra cu putere, căci Duhul Sfânt este Dumnezeul Cel Care întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi, şi toate vin întru odihnă şi întru serbare veşnică.

România este cetatea Mea cea iubită. Ea este ţara strălucirilor, şi Eu vin să aşez încă o dată Ierusalimul. Nimic nu fac fără să descopăr robilor Mei prooroci, şi nimeni să nu se încumete să iasă de sub puterea Mea.

Vine Domnul să aşeze putere peste fiii ascultători, cei care nu întinează zilele Mele de post şi zilele de odihnă. Vine Domnul să întărească pe cele slabe, ca să ruşineze pe cele tari.

Ia aminte, cârmuitor al bisericii, şi grăieşte în biserica Mea şi dă de veste cuvântul Meu, căci vin şi împlinesc. Întăreşte-te şi te ridică să faci voia Mea, şi vei fi de-a dreapta Mea, şi voi vindeca rana Sionului. Nimeni să nu se lupte cu Mine, căci ceea ce Eu voiesc, cine poate schimba?

Dumnezeu grăieşte bisericilor. Vin curând, şi plata Mea este cu Mine. Amin, amin, amin.

… Am aici un cuibuşor de copii cu care lucrez ceva scump. Cuvântul Meu lucrează peste ei. Am cu ei o inimioară de slujitor pe care l-am purtat pe cârca Mea. N-a voit mărire pământească, dar i-am spus să Mă ajute. O, fiule Irineu, te voi face şi mai mare.

… Am dat cuvânt la toţi preoţii să-şi lase părul lung şi barbă şi să scoată scaunele din biserică. Măicuţa Mea are răni în genunchi, şi tu stai două ore în biserică şi îţi pui pernuţă sub genunchi.

Eu sunt Cuvântul, şi Cuvântul este Dumnezeu, şi toate se lucrează prin cuvânt, căci am grăit cuvântul, şi cuvântul s-a făcut faptă, şi sunt adevărat prin cuvânt, şi lucrez prin cuvânt. Eu sunt adevărul peste cei ce cred în Mine, şi voi fi adevărat prin credinţă, iar cei ce vor crede Duhului Sfânt, Care desăvârşeşte întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti, aceia vor fi şi vor lucra faptele credinţei şi li se va socoti dreptate lucrată prin credinţă. Nu vă temeţi. Eu voi merge înaintea voastră şi voi netezi cu pacea Mea cărarea voastră către cel ce este mare peste biserică.

Pace peste cel ce stă pe scaunul bisericii, căci Dumnezeu, Cel întreit lucrător, aşează pace cerească în acest sfat.

Pace ţie, iubitul Meu, apostolul şi mărturisitorul Meu! Este scris în cartea cea din cer coborâtă: «Mă duc, şi iarăşi voi veni. Mă duc, că dacă nu Mă duc, nu pot veni la cei ce cred în Mine», şi iată, Eu sunt cu cei ce cred în Mine, cu cei ce nu se smintesc întru Mine, sunt cu cei plăpânzi, cu cei neluaţi în seamă, căci Duhul Meu Se desăvârşeşte în slăbiciuni, aşa precum scrie în Scripturi. Iată, pun înaintea ta această piatră, căci eşti aşezat peste biserica din această cetate. Ridică-te şi porunceşte furtunii şi îmblânzeşte valurile ce izbesc în această piatră, căci această piatră Eu sunt. Eu sunt piatra cea neluată în seamă de ziditori, Eu sunt piatra cea din vârful unghiului, căci Tatăl Meu M-a numit cu nume mare în cer şi pe pământ şi M-a pus cap bisericii, şi prin Mine tot trupul bisericii se desăvârşeşte prin toate încheieturile şi întăriturile care se ţin întru întregirea trupului bisericii, întru fiinţa trupului bisericii.

Iată, Eu deschid, şi nimeni nu poate închide, şi ceea ce fac Eu, cine poate strica? Eu sunt Unul Dumnezeu peste toată făptura, dar iată, vremea cercetării este cu Mine, iar făptura Mea nu ştie să deosebească dreapta de stânga sa. «Iată Eu şi pruncii Mei, şi voi fi cu semne şi minuni peste Israel», aşa cum este scris. Eu sunt Dumnezeul lui Israel, căci Israel este cel ce crede în Mine. Eu sunt prin cuvânt, Eu şi trimişii Mei, căci cine poate ieşi de sub puterea Mea?

Când am trimis pe Iona să vestească cuvântul Meu, n-a voit Iona să meargă în numele Meu, dar puterea Mea a fost prin semnul lui Iona şi am biruit pe Iona şi s-a dus pentru Mine. Scoală-te să stai în faţa furtunii care bate în această stâncă prin cuvânt lucrată, şi stai cu braţele întinse şi ocroteşte de cei necredincioşi această rămăşiţă mică. Ridică-te şi ţine aceasta până voi veni şi nu lăsa să fie zdrobită această sădire, căci cine se va lovi de această piatră, acela se va zdrobi de ea.

Voiesc să aşez pace peste Sion şi voiesc să ruşinez pe cei ce împart pe Domnul, că Eu Unul sunt, şi peste tot Unul sunt, căci întru Mine nu mai este nici iudeu, nici elin, şi vor fi toţi întru Unul, precum Eu Unul sunt, căci Dumnezeu nu Se dezbină pe Sine.

Eu sunt şi acum, aşa cum am fost înainte prin prooroci, căci aceasta este orânduiala dumnezeiască, este prin prooroci, este prin cuvânt, dar iată, Israelul de azi nu Mă mai cunoaşte, şi nimeni nu mai voieşte să audă de la Domnul. Sionul Meu este departe cu inima de Mine, şi ce-Mi foloseşte lauda buzelor Sionului Meu dacă el şi-a ales slobozenia şi a dat deoparte dreptatea Mea? Mă doare rana Sionului Meu şi voiesc să leg rana lui şi voiesc să vindec fărădelegea lui, dar nu mai este loc curat, căci tot trupul este numai răni, din tălpi până în creştet. Ridică-te şi fă voia Mea, căci voiesc să nu se calce peste această viţă, voiesc să-Mi ocroteşti această piatră, căci am pus la temelia ei legământ de sfinţenie şi de taină cerească, şi voi fi împlinitor prin cele ce stau sub această piatră de mărturie, care este pusă de la Mine peste această vreme de întuneric.

Eu te iubesc. Şi tu să Mă iubeşti. Eu te primesc. Şi tu să Mă primeşti. Eu te ocrotesc. Şi tu să Mă ocroteşti. Să ne slujim unul altuia, şi Eu Îmi voi aduce aminte de tine atunci când voi rosti dreptate peste lume. Fii ca Nicodim cel din vremea trupului Meu şi nu-Mi da această iesle în sfatul cărturarilor, căci nu este crezut Dumnezeu, Cel Care lucrează întru Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti.

Când se îndrepta Valaam către Israel ca să-l blesteme, am binecuvântat prin animalul cel necuvântător şi am oprit răul în loc, ca să ocrotesc pe cel ce era cu Mine şi cu legile Mele. Aşa am spus celor ce erau cu Mine din lume: «Mergeţi, şi cine va crede în Mine, nu acestea, ci mai mari decât acestea va lucra dacă va crede în Mine». Ferice celui ce nu se sminteşte întru Mine. Ferice celui ce crede duhurilor cerului!

Pace ţie, celui stătător pe scaunul bisericii! Pacea Mea să lucreze peste tine, iar dacă Mă tăgăduieşti, pacea Mea să se întoarcă la Mine. Pace ţie, căci te-am aşezat să ocroteşti acest cuib şi să-l fereşti de cei ce vor să-l strivească, de cei ce vor să calce peste el, căci aceia vor fi însemnaţi de mâna Mea. Veghează pentru Mine, şi te voi scrie ocrotitor pentru acest aşezământ pe care-l voiesc curat până peste toţi vecii. Eu sunt capul acestei pietre, şi sunt întru Treimea Cea Dumnezeiască prin acest aşezământ, şi sunt întru rânduiala cea plăcută, căci Dumnezeu nu Se dezbină pe Sine. Am aşezat acest semn peste România şi am lucrat minunat, căci Eu lucrez minuni din veac şi până peste toţi vecii, spre plinirea vremurilor cerurilor. Pecetluieşte această taină până Mă voi arăta cu putere prin aşezarea care este coborâtă peste această piatră. Ascunde acest izvor, căci s-au ridicat irozi şi iude să iscodească această aşezare plăcută Mie. Dacă nu Mă tăgăduieşti, voi mai bate, iar tu iarăşi Îmi vei deschide şi vom cina împreună, căci totul este cu putinţă lui Dumnezeu.

Cel dintâi cuvânt: Pace ţie! Prin uşile deschise, pace ţie, mărturisitorul Meu! Pace peste biserica din această cetate în care Eu te-am aşezat în vremea aceasta, căci această cetate va fi peste România cetatea cea întâi-stătătoare, biserica cea întâi-stătătoare, aşa precum a mai fost, fiindcă cele ce au fost, iarăşi vor fi. Eu sunt! Nu te îndoi întru Mine, căci sunt prin cuvânt, aşa cum este orânduiala cea dintru început aşezată. Eu sunt; Eu şi trimişii Mei, şi vom lucra împreună ca să aşezăm la loc împărăţia lui Israel cel binecredincios.

Aşa am spus celor ce erau cu Mine mai înainte de înălţarea Mea la Tatăl şi care au întrebat: «Doamne, acum, oare, este vremea?». Şi le-am răspuns: «Nu este al vostru să ştiţi anii şi vremile pe care Tatăl cerurilor le are sub a Sa stăpânire». Şi iată, Duhul Preasfintei Treimi, Care desăvârşeşte plinirea vremilor Domnului, lucrează în zilele acestea, lucrează plinirea, iubitul Meu, căci această taină este întru Duhul Sfânt şi nu se poate desfiinţa Scriptura care mărturiseşte cuvântul îngerilor care au spus în vremea înălţării Mele către Tatăl, căci aşa au spus: «Acest Iisus iarăşi va veni, aşa precum L-aţi văzut mergând la ceruri».

O, voi lucra şi voi deznoda nodul care este pus asupra bisericii din această cetate. Vin curând, şi voi face Ierusalim nou, căci aşa am spus: «Încă o dată voi alege Ierusalimul», şi voi fi împlinitor în vremea aceasta. România este aleasa Mea, şi voi aşeza în mijlocul ei Eden binecuvântat, şi voi face din ea un nou Canaan, şi voi aşeza pe zidurile ei sunete de trâmbiţă cerească şi Mă voi anunţa cu lucrul cel nou, cu rodul cel nou, care vine de la Dumnezeu. Iată, nu te teme, căci Eu voi lucra, să ştii că voi lucra, şi voi deznoda nodul care este pus asupra bisericii din această cetate, căci acest nod ţine în loc lucrul ce-l am de aşezat în zilele ce vin peste biserica din cetatea în care eşti tu întâi-stătător. Este un nod care trebuie deznodat, şi dacă vei fi tu cu acest izvor care curge de la Mine, voi veni şi îţi voi spune cum să faci ca să se desfacă acest nod, şi să începem apoi să ridicăm pe înălţime mare această cetate, căci va fi cetatea cea întâi-stătătoare peste România şi voi fi cu mare lărgime peste ea, spre anunţarea slavei acestui neam, spre slava României Mele cea binecuvântată între noroade.

Iată, grăiesc prin acest izvor şi sunt împlinitor prin cuvânt, căci am coborât poruncă şi am zis că voi fi împlinitor prin ea, şi iată, cei credincioşi ai Mei au dat trup poruncii Mele şi au ridicat în vremea aceasta piatra începutului cel nou prin care va lucra puterea Mea peste România. Am aşezat aceşti copii să stea de veghe peste această grădină ca să ia putere legea sfinţeniei, care va lucra sfinţenie peste cei ce vor lua calea vieţii. Dar ei sunt plăpânzi, sunt mici în faţa stăpânilor lumii şi sunt urâţi de irozii şi de iudele acestei vremi. Întinde-ţi mantia peste ei, şi Eu voi fi cu tine şi voi lucra şi te voi ridica, dar lasă-te lucrat, iubitul Meu, căci ceea ce este ţie cu neputinţă, poate Domnul, aşa precum scrie în Scripturi. Aş voi să fii aşa cum voiesc Eu să Mă arăt din această grădină, dar lasă-te lucrat de Mine, căci va fi să meargă această împlinire până la toate marginile şi mulţi se vor îndrepta înspre acest munte şi vor cere să bea apă curată şi netulburată, căci Eu voi izvorî din această piatră izvor curat şi de viaţă dătător. Voiesc să despecetluiesc această fântână, căci voiesc să aşez la loc cele strămutate. Voiesc să Mă arăt aşa cum sunt sălăşluit prin această iesle.

Fii întru Mine, şi stai întru Mine apoi. Fii una cu cel ce este din biserica Mea, cu cel care a crezut pe Domnul şi a aşezat aşezarea acestei temelii de piatră vie. Fiţi împreună lucrători întru această taină cerească şi vă veţi bucura între cei stătători peste bisericile din România, iar numele vostru se va face cunoscut până la toate marginile. Ridică-te şi înscrie această piatră pe pământ, căci Domnul Se supune stăpânirilor de pe pământ ca să aducă lumină vie şi lucrătoare peste acest neam, de la care va lua lumină apoi Galileea neamurilor. Eu te iubesc. Eu iubesc inima ta şi voiesc să stau în ea, dar fii atent, iubitul Meu, căci Eu sunt un Dumnezeu gelos şi voiesc să am lărgime întreagă întru cerul tău, întru inima ta. Fii întreg întru Mine, căci am privit în inima ta şi am văzut aşternut prielnic pentru împărăţia Mea. Lasă-Mă să fac curat în inima ta şi să aşez cerul Meu peste ea şi peste fiinţa ta şi peste biserica ta, căci tu eşti Mie biserică; dar iată, M-am ridicat să scot pustiirea din biserica Mea.

Hai, iubitul Meu, ţine urma oilor Mele. Hai să facem un lucru nou, un Ierusalim nou peste făptura Mea, căci vin cu împărăţia Mea şi vin spre România Mea. Aceasta este lucrătura cea nouă, care voiesc să se vadă ieşind din acest iatac, din acest aşezământ sfânt, pe care voiesc să Mi-l veghezi bine, ca să fie după aşezarea care este pusă la această temelie. Eu nu te las; nici tu să nu Mă laşi, şi nimeni nu va lua cununa celor ce vor fi lucrători peste întunericul vremii de acum. Să ne iubim unul pe altul, să ne sprijinim unul cu altul. Eu sunt, şi voi fi prin cuvânt, şi cuvântul nu se poate lega. Părinţii lui Israel au văzut de departe aceste zile şi le-au nădăjduit, şi iată, se bucură văzându-le venind. Voiesc să Mă văd întru tine în mijlocul mulţimilor şi voiesc să fii aşa cum am fost Eu. Dă-Mi inima ta. Lasă-te cu Mine, şi voi face din tine pământ nou întru împărăţia care se va aşeza în zilele ce vin. Scoate-Mi de sub ascuns acest izvor curat, iar Eu voi deznoda nodul care este aşezat peste biserica din cetatea în care eşti întâi-stătător, şi voi ridica pe înălţime această cetate.

Pace ţie! Dar nu Mă tăgădui, căci sunt adevărat prin acest izvor. Pace şi Ierusalim nou peste inima ta, peste fiinţa ta, şi ne vom ridica cu cele noi. Eu sunt începutul învierii făpturii Mele, iar cel ce este cu Mine este viu în vecii vecilor, precum este scris. Dacă Mă tăgăduieşti, Mă voi întoarce întru Mine, dar voi lucra în vremea aceasta aşa precum scrie în Scripturi, căci Eu sunt viu prin cei vii, prin cei care au fost vii întru Mine, şi nu este întru moarte cel ce a slujit Mie din neam în neam. Iată, cei ce stau jertfă la temelia bisericii Mele, aceia sunt sfinţii cerului, aceia sunt vii, şi nu sunt întru moarte cei ce ţin prin jertfa lor adevărul credinţei care este prin biserica cea una întru Dumnezeu. Amin.

… Şi până nu va veni acela care va lucra pe voia lui Dumnezeu şi o va aduce pe România la lumină, nu Mă voi astâmpăra.

… O, sinedriule de acum, te-am mai ţinut la cârma bisericii, dar te-am ţinut ca să fii al lui Dumnezeu pe veci, şi să nu te aşezi împotrivă. Vrei să fii ca sinedriul care M-a pus pe cruce în Ierusalimul cel vechi?

O, Duhul Sfânt este greu răstignit, măi tată, şi plânge Duhul Sfânt şi Se zbate să iasă din cuie şi să-Şi răzbune curăţenia şi sfinţenia care au fost dispreţuite de slujitorii bisericii, căci de la aceia va cere Domnul socoteală, de la aceia care s-au aşezat în capul turmei Mele din toate părţile pământului.

O, vine slava Mea, iubitul Meu, dar iată cum va veni! Va veni, şi dacă va veni aşa şi nu altfel, iată adevărul Scripturii care zice: «Vai de cei ce aşteaptă să vadă ziua Domnului, căci ziua aceea este zi de foc şi de groază cum n-a mai fost de când veacurile şi nici nu va mai fi apoi». Şi ce va fi cu biserica aceea care se zice că este cu Mine? O, Domnul o găseşte în lume şi nu întru Dumnezeu. Ce va fi cu cea care a făcut negoţ murdar cu duhul şi cu numele şi cu haina care este rânduită de Dumnezeu? Căci au băgat pe cezarul şi au vândut pe bani darul care este pe altar, şi s-au adunat mulţime de bani de atunci şi până acum, mulţime de arginţi pe care a fost vândut şi cumpărat Fiul lui Dumnezeu; şi s-au ridicat mulţime de irozi, mulţime de iude, şi de Anne, şi de Caiafe, şi au umplut locaşurile care au fost luate de la părinţi şi au făcut jaf cu cele sfinte şi au pângărit vasele Mele şi bisericile Mele, şi pe poporul cel frânt de necunoştinţă l-au luat rob sugându-i sângele şi viaţa, căci viaţa poporului Meu Eu sunt, iubitul Meu; Eu, şi dacă n-am mai putut să mai stau în vase sparte, în vase nespălate, în locaşuri pângărite şi necurăţite prin sfinţenia celor ce pun mâna pe ele, iată de ce nu a mai avut făptura Mea pe Dumnezeu, şi dacă n-a mai avut, a murit, că nu este viaţă fără de viaţă. Şi acum ce mai este de făcut? O, numai cu foc se poate curăţi necurăţia. Vrei tu să crezi în cele ce-ţi spun? Că nu se poate chemare la slujire dumnezeiască, nu se poate cu bani şi cu silnicie şi nu este adevărată această chemare la slujire, căci Duhul Sfânt nu Se dă pe măsură pământească, ci Se dă prin chemare cerească, prin descoperire cerească, lucrătoare prin duhul descoperirii cereşti,

Dar Se va arăta Duhul Sfânt întru lucrare curăţitoare de întinăciune şi nu va mai fi să nu usture focul acela, şi va fi să usture şi să cureţe toate locurile şi toate locaşurile şi toate altarele care au fost pângărite de trupuri şi de mâini nespălate şi netămăduite. O, aşa este când omul îndrăzneşte şi îşi ia singur cinstea de a fi slujitor lui Dumnezeu, dar fericit este slujitorul, şi preotul, şi arhiereul care are chemare prin Dumnezeu, prin cuvântul lui Dumnezeu. Şi cum adică chemare? Adică prin duhul descoperirilor şi al vederii celor cereşti, prin duhul proorociei, în dar şi prin chemare cerească.

… Şi mai grăieşte Dumnezeu despre episcopul lumii din cetatea Târgovişte: n-a fost al Meu, nu M-a ajutat pe Mine, Dumnezeu, cu nimic. Nu M-a ascultat cu nimic, nu M-a cunoscut, nu M-a primit cu nimic. N-a primit. Am fost luat în batjocură pentru el. A aplecat urechea la planurile şi bârfele lumeşti. A fost episcopul lumii, a fost oaie îmbrăcată în piele de lup. Ar fi mâncat oile lui Dumnezeu, aşa ură are el pe oile Mele, pe poporul Meu cel sfânt. Râde de Mine, râde de poporul Meu. O, dar Eu vă spun: râde de el; de el şi de turma lui, căci turma Mea e a Mea.

Lucrarea aceasta este prea mare, iubiţii Mei, este prea cerească, şi de aceea n-o puteţi trăi până ce nu vă lăsaţi născuţi de sus, după rânduiala lui Melchisedec. Şi voiesc să tâlcuiesc în faptă această lucrătură, şi de aceea am luat un om şi l-am atins de sus şi l-am adus în casa aceasta a Mea şi l-am uns preot şi arhiereu şi lupt din greu să-Mi desăvârşesc prin el înnoirea bisericii şi tragerea ei în matcă. L-am uns pentru că nu avea cine să-l mai ungă de vreme ce atâta timp a fost rupt firul unşilor. Eu l-am uns, nu l-au uns cei ce se zic pe sine că sunt cei ce ung. Eu l-am uns, iar aceia vrând-nevrând, l-au primit ca pe un uns al Meu. El lucrează lucrarea ascultării. El este în ascultarea Mea şi stă sub ascultarea Mea; stă, pentru că Eu trag din greu să-i dau putere să stea. Şi iată ce vă spun: ferice de bisericile cele ridicate după căderea stâlpului bisericii, ferice acelor biserici în care a intrat şi a slujit acest fiu uns, că acelea au primit sfinţirea cea din cer.

Vai oamenilor care se zic pe sine că sunt cu legea bisericii şi care au scris cărţi peste cărţi despre numele Meu şi al legilor Mele, căci nu sunt cărţile acelea! Acelea sunt pământ, şi în pământ se întorc, căci duhul cărţilor acelea nu este duh cu viaţă, din pricina celor fără de viaţă care le-au făcut pe ele, şi nu sunt cărţile acelea, şi stau împotriva lor aceste făptuiri. Acest fiu uns, care este numit în cer îngerul bisericii, stă prin alegerea Mea, căci Eu şi nu aceia l-au ales pe el, dar vai celor ce ştirbesc puterea lui cea de la Mine! Vai celor ce vor să umble peste lumina lucrării acestui fiu! Acest fiu este ca o sabie, şi vai celor ce se încearcă în tăişul ei, pentru că Eu sunt cuvântul acestui fiu uns cu mare ungere în această vreme de strâmtoare şi de necredinţă.

Pace vouă! În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pace vouă, celor credincioşi făgăduinţelor Mele pe care le-am rostit pe vremea trupului Meu! Pace şi Ierusalim nou peste făptura Mea, că pentru aceasta am venit cu această lucrare pe pământ, dar n-am găsit loc la nimeni, şi am găsit la voi, cei care aţi cunoscut că Eu sunt Cel ce sunt, că Eu sunt Cel ce vin, precum scrie în Scripturi. Eu sunt prin cuvânt cu voi, Eu sunt Cel ce grăiesc vouă cuvintele Duhului Sfânt, cuvintele Tatălui şi ale Fiului şi ale Duhului Sfânt, şi am grăit la voi şi am poruncit să scoateţi apă vie din această fântână şi să turnaţi peste cei ce vor sta şi peste cei ce nu vor sta sub această ploaie timpurie şi târzie, iar cei ce vor crede cuvintelor Mele, vor învia şi vor lua viaţă; şi, iarăşi, cei ce se vor lepăda de Cel ce grăieşte din ceruri ca să-Şi trezească ciobanii şi turma, aceia se vor lovi de această piatră şi se vor zdrobi în ea. Eu sunt această piatră care se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu, Care grăieşte din muntele cel sfânt, din cele cereşti grăieşte Cuvântul lui Dumnezeu. Fericiţi vor fi cei ce Mă vor primi şi vor alerga să asculte şi să creadă pe Dumnezeu Cuvântul şi să împlinească viaţă sfântă înaintea Celui ce vine. Am zis vouă să vestiţi de pe acoperişuri această lucrare de cuvânt dumnezeiesc, şi am împlinit dacă am zis, căci voi sunteţi supuşii Mei, fiii Mei, sunteţi aşternutul Meu întru care am fost primit şi întru care am binevoit şi întru care lucrez prin cuvânt.

O, copii ai credinţei! Amin, amin zic vouă: nu mai este credinţă pe pământ. Dar cine zice lumea că sunt Eu? Că iată, femeia samarineancă este de atunci şi până acum, şi una ca aceea crede şi cunoaşte vremea cercetării care vine cu Mine, fiindcă aşa am spus, că oriunde se va lucra Evanghelia Mea, acolo se va vedea credinţa acestei femei, căci M-am întâlnit cu ea la fântână şi am lucrat, şi tot aşa lucrez şi azi.

Dar cine zice lumea că vorbeşte la voi? Dar cine zice sinedriul că sunt Eu, Cel ce grăiesc la voi? Că iată, ca şi atunci, zice că sunt demon, zice că nu sunt, zice că sunt mort şi că voi vorbiţi cu un mort. Nici măcar prooroc, nici măcar Ilie nu mai zice că sunt, nici măcar atât. Dar voi cine ziceţi că sunt? Voi ziceţi că Eu sunt Cel ce sunt, şi să audă cărturarii şi arhiereii şi învăţătorii legii, şi mulţimile să audă ce ziceţi voi despre această lucrare care se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

Amin, amin zic vouă: a venit ziua ca să vorbesc încă o dată din Scripturi în casa Tatălui Meu. Cuvântul lui Dumnezeu lucrează din cele cereşti, lucrează cuvântul peste sinedriul turmei române.

Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă, voi, ciobani ai turmei creştine; voi, slujitori ai celor sfinte; voi, învăţători şi tălmăcitori ai legii, şi voi, cărturari, apropiaţi-vă de Cel ce grăieşte vouă din cele cereşti, din dreapta Tatălui Treimii cereşti, Care Se numeşte Dumnezeu. Vreţi, nu vreţi, credeţi sau nu, apropiaţi-vă şi ascultaţi, ca să-L vreţi şi să-L credeţi pe Dumnezeu şi să vi se scrie dreptate lucrată din credinţă. Eu sunt Domnul Iisus Hristos, al Cărui nume este Cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt Alfa şi Omega, Eu sunt Omega şi Alfa, căci Dumnezeu este fără de început şi fără de sfârşit. Eu sunt începutul cel nou, care vine cu Mine. Dar cine ziceţi voi că sunt Eu? Ziceţi că sunt demon, că sunt duh rău, că sunt prooroc mincinos. O, nu zi aşa, Ierusalime, nu arunca cu pietre în Mine, că Mă duc de la tine dacă zici aşa şi dacă faci aşa; Mă duc şi nu mai stau cu tine dacă nu te uiţi în această lucrare ca să Mă cunoşti. Mă duc, şi Mă vei vedea când voi veni şi când se va auzi cântare de îngeri: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!“. Amin.

Să nu zici, Sioane, că sunt demon, să nu zici ca atunci. Uită-te în această lucrare pe care Eu o lucrez de mult; uită-te şi vei vedea pe Cel Care este scris că vine. Dar nu voiesc să vin spre tine pe neştire, nu voiesc să te găsesc dormind sau zăcând, nu voiesc să vin ca un fur, că dacă vin aşa tu ce faci atunci şi ce-Mi dai Mie atunci? O, trebuie să-Mi dai rod viu şi rămas în picioare. N-am venit să-ţi vestesc o altă Scriptură, căci Cel ce a înfiinţat Scriptura, Acela este Cel Care vorbeşte cu tine. N-am venit cu o altă Evanghelie, căci Evanghelia Eu sunt, dar n-ar încăpea în lumea aceasta cuvintele Domnului Iisus Hristos, şi încap în cei născuţi de sus. Eu sunt Iconomul Cel bun şi Cel credincios şi voiesc bine ţie, Sionul Meu iubit, şi voiesc să şterg vina şi să scriu jumătate, şi voiesc să şterg păcatul necredinţei şi să scriu jumătate, şi voiesc să şterg păcatul hulei şi să scriu jumătate. Dar dacă tu osândeşti după legea ta, să ştii că voi veni pe neştire şi voi pune această lege la judecată cu tine şi îţi voi aminti că n-ai lucrat după ea, că n-ai lucrat iertare, nici măcar ca iconomul cel păgân.

O, ciobani ai turmei Mele, cine ziceţi voi că sunt? Eu sunt Cel ce am luat jugul legii de pe grumazul turmei Mele şi am pus acoperământul legii dragostei peste biserica Mea şi am zis să nu se osândească frate pe frate, şi am stat întins pe cruce ca să auziţi voi cuvinte de pe cruce, căci aşa am spus: «Părinte, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac!». Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, Cel vestit prin prooroci, şi nu sunt ce spuneţi voi că sunt. Eu nu sunt dintre hristoşii mincinoşi care sunt în lume. Eu sunt Hristosul lui Dumnezeu şi nu sunt în trup, ci în Duhul Sfânt sunt.

O, sinedriule al bisericii Mele, n-am adus pe pământ această lucrare ca să fiu judecat din nou de arhierei şi de cărturari şi de farisei, şi am venit ca vindecător pentru salvarea omului de la moartea cea mare. Nu sunt prooroc mincinos, n-am venit în casa ta ca să fac stricare de lege, şi am venit să-ţi îngrijesc rana necredinţei şi a păcătuirii, ca să nu te găsesc cu mădulare stricate când voi bate ca să Mi se deschidă.

Dar ce ziceţi voi că înseamnă proorocul mincinos? Acela spune că nu este Dumnezeu şi mai spune că aici e şi raiul şi iadul. Proorocul mincinos nu mărturiseşte pe Iisus Hristos venit în trup şi nu este de la Duhul lui Dumnezeu acela. Şi cum adică Iisus Hristos în trup? Adică să trăieşti cu trupul aşa cum a trăit Hristos în vremea trupului Său, cu duhul şi cu trupul viu, după chipul şi asemănarea Mea.

O, biserica Mea, de ce ai rămas numai pe dinafară cu Mine? De ce crezi tu că biserica lui Hristos e zidul cel sub care intri ca să zici că eşti biserică Mie? O, proorocul mincinos te vede şi te ştie că nu eşti ca Mine şi se bucură şi râde de numele tău de creştin. Proorocul mincinos nu face voia lui Dumnezeu în trupul său, şi se bucură şi râde de Mine când te vede pe tine că nici tu nu faci voia Celui ce-I pronunţi cu guriţa numele în faţa turmei tale. O, ce mare este Scriptura aceea care-ţi spune ţie că Mă cinsteşti cu buzele, dar cu inima eşti departe de Mine; care-ţi spune ţie că auzind nu auzi şi văzând nu voieşti să înţelegi şi să crezi că Eu sunt şi că lucrez peste via Mea.

O, Ierusalime, o, turmă din vremea aceasta, nu-Mi căuta vină după lege, că acum nu Mă mai ascund, fiindcă cuvântul lui Dumnezeu nu se poate lega. Eu am venit spre tine cu această lucrare şi îţi spun ţie să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să-L iubeşti cu viaţa ta, şi să iubeşti pe fratele Meu ca pe tine însuţi, căci cel ce nu este fratele Meu, acela nu este aproapele Meu şi nu este aproapele tău; acela s-a dus să lucreze la alt stăpân şi ascultă de alt stăpân şi nu este acela aproapele Meu şi nu Mă pot arăta aceluia dacă el nu Mă iubeşte pe Mine, Dumnezeu. Eu nu dau tainele Mele pe mâna necredincioşilor, şi le dau credincioşilor, dar adevăr adevărat scrie în Scripturi că nu mai vede Domnul credinţă pe pământ şi de aceea nu ştiu cei de azi să cunoască tainele lui Dumnezeu.

O, sinedriule care stai şi judeci peste turma Mea! Dar cine zici tu că sunt Eu, Cel Care grăiesc acum cu tine? Îţi spun Eu cine zici că sunt. Sunt Cel judecat de tine, judecat de blasfemie în sinedriul tău. O, şi cei de atunci nu ziceau altfel, dar astăzi zic Eu altfel: Eu sunt Cel Întâi-Stătător în casa Tatălui Meu şi Mă uit la tine cum faci păcatul blasfemiei şi îţi spun: nu mai fă blasfemie faţă de cele scrise de Mine ca să le împlineşti şi ca să te sfinţeşti. O, ce am lăsat Eu peste tine? Am lăsat legea dragostei şi am spus să Mă iubeşti cu inima şi cu cugetul şi cu darurile şi cu sufletul şi cu mersul tău cel bun. Am lăsat această lege peste tine şi tu nu faci cu tine după legea Mea, şi faci blasfemie şi calci peste obrazul şi peste duhul aproapelui tău, căci aproapele tău este acela care lucrează după legea Mea cea sfântă.

O, slujitorilor de cele sfinte ale Mele! Eu am spus că cele sfinte nu se spurcă, dar uită-te, preotule; uită-te, slujitorule, uită-te bine la mâna ta şi la inima ta şi nu le lăsa spre spurcare, că mâna ta se atinge de cele sfinte ale Mele, şi cele sfinte ard şi curăţă orice murdărie şi pedepsesc păcatul blasfemiei asupra celor sfinte ale Mele. Dar iată, aproapele Meu este fratele tău, este aproapele tău, şi Eu am spus să nu-ţi acoperi păcatele tale şi am spus să nu osândeşti pe fratele tău, că dacă defaimi pe cel sfinţit, pe cel uns de Mine, şi dacă tu osândeşti pe fratele tău, să ştii că nu eşti un iconom al împărăţiei Mele dacă faci osândire peste cel uns de Mine ca să păstorească turma Mea. Nu fă răutate cu mintea, şi judecă cu inima, şi iubeşte-l pe fratele tău care crede în Dumnezeu şi care crede tainelor Mele cele greu de înţeles. Iubeşte pe cel ce Mă iubeşte pe Mine, iubeşte pe cel ce iubeşte viaţa cu Mine, că dacă nu vei face aşa Eu cum să te primesc în corturile drepţilor? Eu cum să-ţi şterg păcatul blasfemiei pe care-l faci peste cele sfinte ale Mele?

Ai făcut în numele Duhului Sfânt carte şi lege şi dogmă peste tine, şi Eu am zis că e bună cartea aceea şi cârma aceea; am zis după sfatul tău, şi vai ţie, sinedriule şi preotule, şi ţie, monahule, vai, dacă Eu te voi pune faţă în faţă cu cartea aceasta, că te-am lăsat s-o faci ca să Mă uit apoi ce faci şi ce nu faci din ea. Că iată ce faci din ea: faci judecată asupra creştinilor Mei, care ies din lume şi din ranguri şi din pământul lor şi din trupul lor, ies ca să calce după voile Mele cele sfinte şi curate. Cel ce Mă iubeşte pe Mine, acela lucrează poruncile Mele. Legea este pentru cei nedrepţi şi nu pentru cei drepţi, şi tu te scoli acum şi judeci pe cel ce Mă ascultă pe Mine, pe cel ce petrece întru poruncile Mele, şi voi veni pe neştire şi îţi voi spune că eşti crud şi osânditor, şi am să-ţi iau dregătoria dacă nu vei lucra după pilda iconomului cel necredincios care a lucrat milă şi nu judecată. Iată, râde de tine proorocul mincinos şi este păcat să-i dai proorocului mincinos prilej de blasfemie asupra lucrurilor lui Dumnezeu. Am venit în casa Tatălui Meu şi tu zici că nu sunt Cel ce sunt. O, şi Eu sunt cu voi mereu, sunt întru Duhul Sfânt, Cel coborât în sfatul vostru, şi sunt cuvântător prin prooroci în sfatul vostru.

O, biserica Mea, am venit prin cuvânt ca să te întreb ce faci, şi ca să vezi tu ce faci, şi ca să-ţi arăt ce faci, că este scris ce faci. Am venit să-ţi spun, ca să nu poţi spune că n-ai ştiut de la Duhul Sfânt. Nimic nu este ascuns de la faţa lui Dumnezeu, dar mai crezi tu în această Scriptură? Şi iată ce-ţi mai spun: am venit să-ţi spun că au trecut aproape patruzeci de ani de când lucrez lângă tine o lucrare cerească pe care Eu am adus-o cu Mine de la Tatăl Meu. N-am venit de la Mine Însumi, ci Tatăl M-a trimis cu această lucrare pe pământ, dar, ca şi atunci, n-am avut loc cu ea în casa Tatălui Meu, şi am fost primit şi adăpostit într-o iesle săracă şi am stat cu ea în mijlocul unui popor umil şi mititel şi neluat în seamă de stăpânii pământului. Am trecut cu un mănunchi mititel de inimi vii prin Marea Roşie şi am sfărâmat lumea din ei şi i-am păscut şi i-am adăpat prin pustiul necredinţei şi le-am dat pâine din cer, căci scris este în Scripturi că omul nu numai cu pâine, ci şi cu orice cuvânt care iese de la Dumnezeu se hrăneşte şi trăieşte viu. Am dat acestui popor mititel tainele pe care mai aveam să le aduc, că nu puteai tu purta atunci tainele cele pentru acum şi ca să nu Mă fi vândut lui Irod. Şi am lucrat şi am împrejmuit apoi o grădină şi am zis să nu mai fie ca pe pământ în această grădină, şi am zis să fie un început de Canaan acest staul mic în care-şi are iesle cuvântul Meu.

O, arhiereule, şi cărturarule, şi învăţătorule, crezi tu că la botezul Fiului lui Dumnezeu a vorbit glasul Tatălui Treimii Dumnezeieşti? Aşa să înţelegi şi această lucrare pe care ţi-o descopăr Eu ţie, şi nu te mânia pe cei ce au ţinut-o vie. Să nu îmbraci haina mâniei ca să faci rău şi să vii cu necredinţă asupra acestei grădini curate din care te îndemn şi pe tine să duci viaţă sfântă şi să-ţi faci hăinuţă nouă şi inimă credincioasă făgăduinţelor rostite de Dumnezeul tău. N-am venit de la Mine Însumi, ci Tatăl M-a trimis. Am venit şi M-am supus ţie şi orânduielii din tine, biserica Mea. N-am putut bate la uşa ta ca să Mă vezi, şi am venit tainic, şi am chemat pe un Nicodim şi am vorbit cu el din cele cereşti şi M-am supus ţie prin mâna lui, şi acum iată ce fac: vin cu el de mână în faţa ta, sinedriule de acum, şi ferice ţie dacă vei crede că sunt cu el în mijlocul tău. Şi dacă ai vrea să-l osândeşti pe el pentru că a ascultat şi a crezut că Eu sunt, atunci nu pe el, ci pe Mine M-ai osândi.

Iată ce pace în cuvânt! O, sinedriule din vremea Duhului Sfânt, sinedriule al României Mele, iată-Mă prin cuvânt în foişorul tău şi al Meu. Eu sunt. Pace ţie! Am grăit mereu poporului Meu cel mititel pe care l-am ţinut ascuns de irozi şi de iude. De patruzeci de ani vin şi vorbesc în mijlocul lui şi îl înfăşor în duhul păcii şi îi spun: «Pace ţie, popor mititel!». Şi l-am numit mănunchi de floricele, şi pe aceste floricele le-am numit ieslea Mea cea caldă, ieslea cuvântului lui Dumnezeu, şi am ajuns cu cel mititel la ţărmurile Iordanului, dar lungă şi grea a fost calea prin pustiul necredinţei. O, şi Eu ştiam, Sionule, ştiam că eşti nepregătit şi că eşti tare la cerbice şi n-am bătut prea mult ca să-Mi deschizi, dar am scos deasupra această fântână de miere şi am făcut gard în jurul acestei vii, ca să fie sfânt pământul acestei grădini şi să am în această grădiniţă un Eden mititel, din care să încep o înviere de la Mine, o mireasmă învietoare şi un curs de apă curată şi netulburată, din care să scot şi să dau mulţimilor însetate ca să prindă duh de bucurie şi de sfinţenie şi de pace cerească şi veşnică; până şi lupilor să le dau să bea şi să pască lângă mieii Mei, şi să fie şi ei miei, că mult iubesc Eu ţara ta, poporule român!

O, tu te-ai născut odată cu Mine în lume, ţara Mea! Când am venit Eu întrupat în lume, tot atunci te-a înfiinţat şi pe tine Tatăl Meu, şi am trimis apoi la tine pe cel întâi chemat între ucenicii Mei şi a suflat peste tine duh nou şi Duh Sfânt, şi te-a încreştinat pe tine cel întâi chemat al Meu, şi Tatăl Meu te-a numit de atunci întâia chemată, după rangul celui întâi chemat la apostolie. O, dar tu ai fost apoi o martiră, ţară iubită de Tatăl Meu, ai fost în toată vremea piatră de încercare între neamuri, şi iată ce a avut Dumnezeu păstrat pentru tine ca să-ţi dea plata răbdării. A avut pentru vremea aceasta o lucrare Tatăl Meu, şi M-a trimis cu ea la tine ca să te curăţ şi să te trezesc şi să faci voia Tatălui Meu şi să chemi apoi sub viţa ta pe cel ce te-a oropsit şi să-i dai de la Mine ca să fie şi el ca Mine şi ca tine, şi să-Mi faci tu Mie cămaşă nouă, biserică nouă, curată şi sfântă, aşa cum a fost biserica Mea cea dintâi. O, vino în dragostea cea dintâi! Vino, iubito, ca să vin şi Eu cu slavă văzută şi să cânţi tu cu Mine cântarea lui Dumnezeu! Vino în dragostea Mea! Iată, Eu nu te las să mori în sângele tău, şi vin spre tine şi sun din trâmbiţă peste tine. O, lasă-te trezită de Dumnezeul tău şi spală-te şi sfinţeşte-te şi fii în legea Dumnezeului tău, iubito!

O, ciobani ai bisericii! Eu sunt capul bisericii. Eu sunt Păstorul Cel bun, după rânduiala lui Melchisedec. Am venit la tine, biserica Mea, şi am venit la ciobanii turmei tale. Am venit să-ţi văd faţa şi să-ţi amintesc cum să fie faţa ta şi inima ta şi viaţa ta întru viaţa Mea. N-am venit să stric legea, şi am venit să-ţi amintesc să nu mai calci, să nu mai strici legea Mea, şi să te îndrepţi spre Mine, că Eu sunt Cel ce iert păcatul tău, dar fii cu iconomie cerească întru duhul tău, ca să poată lucra Duhul Sfânt peste duhul tău, peste sfatul tău, peste sinedriul tău.

O, sinedriule, să nu primeşti în inimile tale duhul minciunii şi al măririi de sine, să nu primeşti duhul lumii şi al lăcomiei, şi să cunoşti cercetarea Mea în mijlocul tău. Nu te teme de irozii care nu cred în Dumnezeu, nu te teme de aceşti prooroci mincinoşi, că aceştia vrând-nevrând vor asculta de Dumnezeu. Caută cu împărăţia cerească şi întăreşte-ţi sfinţenia, căci toate podoabele de pe pământ vor fi adăugate ţie şi vei fi vie. Vorbeşte-i despre Dumnezeu lumii păcătoase, dar să fie întreg trupul tău, şi să aibă apostoli, şi prooroci, şi învăţători, şi tălmăcitori ai limbilor cereşti, şi să fii curată, biserica Mea, şi să învieze lumea la glasul tău şi să vadă calea şi să meargă pe ea. Scris este: «Cel ce cunoaşte căile Mele şi nu umblă pe ele, acela să nu vorbească despre Dumnezeu», dar tu să umbli cunoscând şi vorbind ca Domnul tău, de pe muntele Său. Amin.

O, slavă Ţie, Tatăl Meu ceresc, că ai fost şi ai vorbit în Fiul Tău, în casa Ta şi a Fiului Tău şi a Duhului Nostru Cel Sfânt, lucrător peste Sion.

Am venit în foişorul apostolilor Mei şi zic şi astăzi: Pace vouă! Eu sunt, în Duhul Sfânt sunt. Ferice vouă, celor ce veţi cunoaşte că Eu sunt Cel ce sunt, căci biserica este cerească şi nu pământească. Ferice celor ce cred duhurilor cerurilor. Nu ucideţi duhurile cerurilor. Nu îngrădiţi cu litera pe Duhul Sfânt. Nu judecaţi pe Dumnezeu întru lucrarea Sa. Eu sunt cu cei mici, cu cei slabi; cu cei neluaţi în seamă am venit spre voi. Precum a crezut în Domnul, Noe şi cu casa sa, aşa au crezut şi cei cărora le-am vestit în vremea aceasta, şi aceştia nu împlinesc nimic până nu vin să le vestesc, şi ei aşa lucrează, precum grăiesc Eu. Să nu se lucreze ispitire peste locul Meu de la ei, căci veţi vedea în curând cumpăna lui Zorobabel în mâinile lui Dumnezeu.

Pace ţie, Sionul Meu! Amin, amin zic ţie: nu de la carne şi de la sânge vei pricepe tainele dumnezeieşti, şi vei pricepe de la Duhul Sfânt, Care lucrează peste tine dacă tu lucrezi întru Duhul Sfânt şi dacă voieşti să fie vie viaţa ta. Am zis că nu va rămâne piatră pe piatră să nu se risipească, dar piatra bisericii se va întări până în veac, şi va fi stare cerească peste biserică, şi voi face să fie înţeleasă această lucrare de nou Ierusalim peste făptura Mea.

Am venit să las pace peste cei fără de pace şi am venit să iau pacea celor fără Dumnezeu, să iau pacea lor de la ei, şi să dau acestora pacea lui Dumnezeu, căci pacea Mea este bună, şi jugul Meu este uşor.

Amin, amin zic vouă: vine ceasul, şi a şi venit, să se aşeze la loc împărăţia lui Israel, căci Israel este poporul cel credincios, şi vine Domnul să-Şi aşeze împărăţia Sa peste făptura Sa. Amin, amin, amin.

România Mea, trezeşte-ţi păstorii şi te adună întru Duhul Meu şi paşte păşune curată, ca şi cei de la început, care cer răscumpărarea strigând: „Până când, Doamne?”. Scoală-ţi bine păstorii, şi ca să te păstorească şi nu să împărăţească peste tine şi nu să ia cheile împărăţiei Mele şi să le ascundă de la faţa ta. Sun din trâmbiţă peste tine. Eu sunt, şi prin cuvânt sunt în mijlocul tău ca să te scol din moarte. Scoală-te, nu te pierde vremii acesteia, că e vremea să te scoli şi să stai înaintea Mea. Eu sunt, şi sunt în calea ta cu calea Mea, ca să te adun şi să-ţi iau crucea şi să fac din ea steag de biruinţă pentru tine. Dar iată, păstorii tăi Mă gonesc ca pe un stricător şi, ca şi cei de atunci, zic că nu sunt Eu. Eu sunt, prin cuvânt sunt, şi lucrez prin cuvânt ca să-Mi îmbrac mireasa în haină cerească şi curată şi sfântă, dar păstorii tăi au ieşit la Mine cu săbii şi cu ciomege, ca şi atunci. Am bătut la uşa lor ca să le spun de Mine şi de tine, dar ei împărăţesc şi se odihnesc şi nu vor să iasă din ei ca să intre întru Mine.

Eu sunt, şi am venit să ridic biserica cea ruinată şi s-o clădesc pe temelia cea dintâi, şi am ridicat un vestitor (arhiereul Irineu, n.r.) şi l-am trimis cu vestea cea din urmă, dar ei l-au luat şi l-au răstignit şi i-au luat mersul şi i-au dat hlamidă de ocară şi l-au îmbrăcat, ca şi pe ei, în haina lui antichrist şi l-au forţat să tacă şi să nu vestească peste tine ridicare şi înviere în faţa Celui ce vine, şi au răstignit pe Duhul Sfânt sculându-şi iscoadele ca să pună în temniţă cuvântul lui Dumnezeu. O, dar cuvântul nu se poate lega! El iese din cuie şi zideşte biserica.

O, biserica Mea, cum nu ai cunoscut tu vremea cercetării tale! Căci Simeon a fost legat să nu moară până ce a văzut pe Fecioara purtând pe Fiul lui Dumnezeu. Iar tu prin acelaşi cuvânt eşti legată ca să nu poţi învia până ce vei vedea lucrarea cuvântului Meu în mijlocul cerului, până ce vei vedea pe Cuvântul cuvântând şi rostind: „Aceasta este lucrarea întru care binevoiesc şi prin care vin apoi văzut de toţi cei care Mă împung acum, căci iată, am venit pe neştire şi nu ai fost pregătit, poporule de la sfârşit”. Şi iată, vin şi îţi vestesc că vin, şi tu eşti tare la cerbice şi nu iei de la Mine untdelemn ca să-ţi ungi ochii şi să cunoşti venirea Mea.

Românie, Românie, trezeşte-ţi păstorii, că vine Dumnezeu la tine! Şi va veni un Leu şi va lega toţi lupii, şi vei cunoaşte pe cel ce este venit la tine, şi îţi vei spăla faţa şi vei sta înaintea Mea, căci Eu întru tine binevoiesc. Cuvântul Meu, cuvântul Duhului Sfânt este primit de cei ce au pe Duhul Sfânt, de cei purtaţi de Duhul Sfânt, dar păstorii bisericii Mele din România au primit pe Iuda, cel care vinde pe copiii cuvântului Meu. I-au deschis lui Iuda, dar cuvântului Meu nu i-au deschis ca să-L priceapă pe Duhul Sfânt şi să creadă venirii Mele şi ca şi atunci Mă fac eretic şi stricat şi Mă scot din casa Tatălui Meu, aşa cum Mi-au scos ca pe nişte eretici, pe cei ce poartă cuvântul Meu întru venirea sa.

Iată Eu şi pruncii Mei şi ieslea cuvântului Meu, România! O, sinedriule din vremea cea din urmă! Nu ai cunoscut pe Cel ce vine; nu ai cunoscut, că nu ai vegheat la vreme ca să nu ţi se spargă casa, şi a venit furul şi te-a legat pe întuneric şi ţi-a prădat bogăţia cea de la Mine, dar Eu i-am cerut socoteală furului şi am venit înapoi la tine cu cele furate de fur, ca să ţi le dau înapoi şi să clădeşti biserica Mea cea dintâi. Nu am venit să-ţi stric casa ta, ci am venit să o repar cu tine, dar dacă nu Mă primeşti, Eu te iau de pe temelie şi zidesc cu cei credincioşi, şi biserica Mea va fi curată cu trupul, că duhul ei strigă din pământ la Mine, şi voi răscumpăra făptura Mea, şi voi lucra după rânduiala Tatălui Meu, după rânduiala lui Melchisedec, şi nu va pieri biserica Mea dinaintea Mea.

Iată, Eu fac un lucru nou, un lucru ceresc în mijlocul tău, un timp ceresc şi un trup ceresc peste biserica Mea din tine, Românie blagoslovită de Tatăl Meu. Şi voi fi împlinitor prin cuvânt, şi sfârşitul se uneşte cu începutul, şi pământul se uneşte cu cerul în lucru văzut. Eu bat la uşă, Eu stau la uşă şi bat. De va deschide cineva glasului Meu, voi cina cu el prin cuvânt şi Mă voi arăta lui, că Eu pe cei smeriţi îi iubesc, iar pe cei semeţi în duhul lor îi voi pleca, şi se va auzi Scriptura care spune: «Unde este înţeleptul acestui veac?». Iată, cei mari nu-Mi deschid, dar pruncii aud glasul Meu şi se bucură văzând ziua aceasta şi vremea aceasta.

O, dacă Eu nu aş fi scurtat apăsarea acestor zile, nu ar mai sta nici un trup înaintea Mea, dar pentru cei cu duhul smerit, Eu ascund faţa urgiilor care sunt peste lume ca să încerce pe toţi câţi locuiesc pe pământ. Iar tu, Românie, vei fi Mie domnie, şi cel necurat va fi luat din tine. Scoală-te, ca să-Mi auzi glasul şi ca să cinez cu tine, căci Tatăl Meu aşează în tine nuntă cerească şi biserică curată, şi va da fiecăruia după cum este fapta sa. Amin, amin, amin.

şi să vezi ce-ţi mai spun Eu acum. Scoate cartea aceea, tată, şi citeşte cu Mine în ea şi vezi că s-a împlinit scoaterea şi adăugarea aceasta în ea. Oamenii bisericii din lume au călcat acest cuvânt, au scos din ea şi au adăugat în ea; au schimbat cuvântul şi numărul profeţit, şi vor păţi aceia ca dreptul Simeon, care n-a mai murit până ce n-a văzut cele şterse de el în profeţia cu naşterea Fecioarei. De ce, tată, a făcut omul bisericii de azi aşa ceva? A făcut aşa, ca să te omoare pe tine şi ca să-şi facă loc cu dreptatea sa, ca să nu te mai temi tu că Eu vin acum, şi ca să nu te mai pregăteşti şi ca să te ia dinaintea cuvântului Meu. Duhul veacului acesta a intrat în biserică, şi de aceea biserica este a veacului acesta şi nu este a cerului. Dar tu eşti biserica Mea cerească, Ierusalime, şi fii atent, că omul bisericii din lume a schimbat Scripturile despre venirea Mea şi numărul cel profeţit de Duhul Sfânt. Eu am scris în carte o mie şi încă o mie până la venirea Mea, dar omul bisericii din lume a scris drum lung, căruia nu i se cunoaşte capătul, a schimbat şi a scris mii de ani. Iată, aceasta va cădea peste omul care a lungit drumul. Au adăugat la număr şi au scos venirea Mea, şi dacă aceia care au scos Mi-au tăiat Mie numărul şi drumul, dacă ei stau în nepăsare, aşa stă şi turma lor. Dar Eu vin la tine şi nu tac şi îţi spun să fii gata, că sunt lângă arătare, şi voi trimite înaintea Mea pe Ilie proorocul, care va face curăţirea cărării Mele şi va culege din calea Mea trupurile şi va aşeza serbare cerească înaintea Mea.

una este să fii duhovnic, şi tocmai la celălalt capăt este să fii duhovnicesc, ca să poţi să fii duhovnic. Duhovnicul care nu este duhovnicesc înaintea Mea, acela este prooroc mincinos, aşezat de la el citire în loc numit sfânt, şi strică sfinţenia locului sfânt unul ca acela, că Eu ridic pe cele ale Mele dacă le văd călcate sub picioare. Fiilor, fiilor, scrieţi pe tăbliţa inimii voastre: una este să fii duhovnic, şi alta este să fii duhovnicesc, după asemănarea cu Iisus Hristos. Eu sunt blând şi smerit cu inima, că una este să fii smerit, şi alta este să fii smerit cu inima. Cel smerit e smolit şi greu de purtat în spate, iar cel smerit cu inima, e blând şi senin şi uşor de purtat de către toţi cei din jur. Unul ca acela nu este greutate pentru nimeni. Unul ca acela înduhovniceşte pe toţi prin trăirea Mea în el. De aceea, tată, la începutul bisericii, acum două mii de ani, preotul era ales din cetate, din mijlocul neamului său, ca să fie cunoscut bine, şi era numit şi pus slugă pentru neamul său înaintea lui Dumnezeu; slugă şi nu stăpân cum este astăzi preotul. Astăzi vine câte unul de la cealaltă margine şi se aşează episcop sau preot peste loc necunoscut. O, aceasta este rânduială omenească şi străină de cele lăsate de Dumnezeu. Nu aşa a fost în poporul Meu, şi a fost aşa în poporul din lume, în biserica lumii, nu în cea a lui Iisus Hristos.

Fiilor, fiilor, multe cuvinte ar fi voit omul să scoată din Scriptură, dar n-a îngăduit Dumnezeu să facă omul tot ce vrea el. Să ştii, tată, că omul de azi e supărat că n-a scos din Scriptură cartea lui Ioan cea de la urmă. E supărat omul că n-a ascuns această carte. Aşa a voit să facă, dar s-a temut de cuvântul care leagă pe om să nu se atingă să strice cartea aceasta, căci aşa zice proorocul: «De va pune cineva ceva la cartea aceasta, Domnul va pune peste el pedepsele scrise în ea, iar de va scoate cineva din ea, Domnul va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă despre care scrie în cartea aceasta».

E supărat omul că n-a ascuns această carte, dar cuvântul care leagă a rămas puternic peste ea.

Să se împace omul cu Dumnezeu, că în tine nu va mai rămâne fărădelege, iar legile sfinte ale Domnului nu vor mai fi strivite în tine.

O, fiică Românie, nu mai călca serbările cerului pe pământ, căci sfinţii sunt deasupra ta cu cerul lui Dumnezeu pe aripi de Duh Sfânt, pe vânt de Duh Sfânt. Caută în legile tale cele de dinaintea furtunii şi te întoarce cu faţa spre părinţi, ca să se întoarcă cu faţa la tine părinţii tăi, căci rugăciunile fiilor Mei cei unşi cu care vin spre tine, se vor împlini rugăciunile lor în faţa ochilor Mei. Cuvântul Meu se va împlini, căci are putere în el cuvântul cel rostit. Mai întâi este cuvântul, şi apoi vine faţa lui, căci aşa se lucrează prin cuvânt.

Am rostit cuvânt peste păstorii bisericii tale, Românie, şi auzindu-Mă nu M-au auzit, nu M-au crezut, şi li se va lua şi lor dregătoria, şi vor fi cu cei necredincioşi dacă nu se vor pocăi de faptele lor cele fără Dumnezeu. Păstorii bisericii ridică în slăvi pe cei care ştiu să grăiască frumos în felul omului, pe cei care ştiu să cânte frumos; ridică pe cei destoinici cu ştiinţa lor, cu darurile lor, dar nu ridică pe cei ce ştiu să trăiască frumos, frumos întru Hristos. Poporul cuvântului Meu e plăpând cu ştiinţa şi cu darurile, e sărac cu duhul, dar e tare cu trăirea lui Hristos. Hristos este trăit de poporul Meu, şi Eu l-am făcut lumină pe pământ, l-am pus în sfeşnic şi luminez cu el înaintea oamenilor, căci duh şi adevăr sunt Eu, trup şi cuvânt este Dumnezeu.

Să se împace omul cu Dumnezeu şi să-I fie biserică Domnului! Omul caută biserica, dar scris este: «împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru», oamenilor care căutaţi. Nu veţi găsi biserica decât în voi, dacă o veţi zidi în voi. Trupul creştinului, trupul curat în care intră Domnul în chip curat, nu altceva este biserica. în biserica de zid dacă nu vine creştin curat, care să-L ia pe Domnul trup şi cuvânt, nu este biserică cea de zid.

O, oamenilor, voi în zadar clădiţi biserici de zid dacă nu vor intra în ele creştini cu trupul şi cu inima curată. Să se împace omul cu Dumnezeu! Să se aşeze omul în genunchi şi să-şi facă cruce adevărată peste trupul său şi să rostească lui Dumnezeu rugă de căinţă şi să se cureţe prin părerea de rău şi să pună peste el făgăduinţă de înviere din moarte, şi aşa să ia pe Dumnezeu în el, spre împăcare cu Dumnezeu, spre veşnică unire cu Dumnezeu. Să se ierte om pe om, căci câte se iartă pe pământ sunt iertate înaintea lui Dumnezeu. Să fie Hristos trăit de om şi să trăiască omul în Hristos, căci înţelepciunea cea din cer una este, şi aceasta este: «Să se lepede omul de sine şi să-şi ia crucea sa urmându-Mă pe Mine» pe pământ şi în cer, prin lume şi în biserică. Amin.

Nici un preot care liturghiseşte nu mai trăieşte durerea Fiului meu, cea de la naşterea şi până la înălţarea Lui în Tatăl. O, ce văd eu în biserici, mă doare durerea Fiului meu în mine, că eu am purtat toată viaţa durerea Fiului meu în mine. Nimeni nu mai plânge moartea Fiului meu, nimeni nu mai ştie să trăiască Liturghia, pomenirea Fiului meu, şi lumea nu ştie ce este Liturghie sfântă, că n-are cine să-i spună lumii.

– O, mamă Fecioară, iubită Fecioară între fecioare! Cine m-a învăţat pe mine să iubesc pe Fiul tău, pe Domnul meu? M-au învăţat preoţii, oare? Da’ de unde! că ei când au auzit că am pe Fiul tău, m-au prigonit, m-au oropsit, m-au băgat la închisoare cu Fiul tău. Eram necăjită, şi m-a găsit Fiul tău plângând şi m-a făcut fericită, necăjită fericită m-a făcut, că-L aveam pe El fericire. Am păţit ca pe vremea ta cu Pruncul, că n-am încăput cu Fiul tău în biserică, şi m-am ascuns în lume cu El, ca să-I ocrotesc viaţa Fiului tău şi a cuvântului Său şi pe poporul Său, căruia îi dăduse viaţă prin cuvântul Său, căci preoţii şi irozii nu încetau să caute viaţa Domnului, viaţa Pruncului Care Se năştea cuvânt din mine ca să păstorească, şi nimeni n-a avut nevoie de iubire, şi Domnul S-a ascuns cu mine în lume, iubind şi aşteptând vremea Sa, ca să vină cuvânt şi să dea libertate oamenilor.

– O, Verginico, I-am spus Fiului meu, le-am spus fiilor tăi şi ai mei şi ai Lui că voi veni în cartea ta cu Fiul meu şi cu tine şi mă voi face şi eu cuvânt lângă cuvântul tău, ca să fie înţeleasă taina mea şi a ta, rădăcină a fiilor atunci şi acum, ieri şi azi, Verginico, sora mea cea mică, cea peţită de Fiul meu, Care S-a făcut iubire din tine, cuvânt din tine, precum din mine S-a făcut trup, iubire întrupată, Verginico, iubire din cer, întrupată în om, căci Fiul meu S-a coborât din cer şi S-a întrupat din Duh Sfânt în Fecioară şi S-a făcut Om, Omul iubirii cereşti pe pământ pentru om. Eu L-am născut în Betleemul Iudeii pe Fiul meu, ca să vină din iudei mântuirea, iar tu L-ai născut pe El cuvânt în România, ca să vină din român Răscumpărătorul iudeului care n-a voit mântuirea răsărită din rădăcina lui, din neamul lui, Verginico, iar eu L-am luat pe Fiul meu şi am plecat în lume ca să-L ascund în Egipt, în lume, Verginico, ca să scap viaţa Mântuitorului lumii. Iată, nici atunci, nici mai apoi la cuvântul Fiului meu, nici azi iudeul şi elinul şi păgânul nu vede ce este mântuirea, căci omul nu are minte, Verginico, şi Fiul meu S-a ascuns şi azi în lume, ca să cheme lumea la El. în Israel nu m-am putut ascunde cu El, că Israel voia să ia viaţa Pruncului Cel despre Care scria în prooroci că Se va naşte pe pământ. Preoţii şi irozii n-au voit viaţa Pruncului meu, şi au voit moartea Lui. Iată, nici tu nu te-ai putut ascunde în biserică cu Pruncul Care Se năştea născând şi cuvântând peste cei ce se nasc din cuvânt.

Liturghiile bisericii amintesc şi pomenesc tot ce a păţit de la oameni Pruncul meu, Fiul meu, iar preoţii care liturghisesc prigonesc ca şi atunci Pruncul, prigonesc din biserică pe Fiul meu, prigonesc pe Cuvântul ca şi atunci, Verginico. Şi aşa cum cei de atunci ai bisericii nu ştiau ce fac, aşa şi preoţii de azi nu ştiu ce fac, nu ştiu că ei pomenesc pe Pruncul meu prigonindu-L, Verginico. O, că şi tu tot aşa ai trăit, prigonită din pricina Fiului meu, Care Se năştea cuvânt în tine ca să nască din cuvânt pe om, şi iată, din cuvântul Lui tu ai născut un fiu, un popor, Verginico, şi Dumnezeu îl hrăneşte din tronul Său, şi păstoreşte Domnul neamurile cu toiag de fier, cu cuvântul Fiului meu, şi nimeni nu ştie să înţeleagă pe Dumnezeu, şi nimeni nu-I slujeşte, şi nimeni nu-L încălzeşte, şi numai omul necăjit îl iubeşte pe Fiul meu, pe Cuvântul, Verginico.

O, nu ştie omul împărăţia Mea în om. Nu ştie nici omul bisericii, nu ştie, mamă, nici el.

– O, nu ştie, Fiule scump, nu ştie omul. Nici omul bisericii nu ştie ce este împărăţia Ta în om şi peste om. O, slavă Ţie întru mine, că eu am fost biserica Ta în care ai venit când ai venit de la Tatăl la oameni. Nu ştie omul ce înseamnă biserică şi împărăţie a Domnului în biserică. Nu ştie nici preotul care zice ţinând pâinea în mână: „Binecuvântat este Domnul întru pomenirea Domnului Iisus Hristos, Care ca un Miel nevinovat spre junghiere S-a adus”, şi Te scoate pe Tine trup din pâine după ce taie în patru laturi în pâine zicând: „şi s-a luat de pe pământ viaţa Lui”. Te ia şi Te pune pe blid şi zice: „Se junghie Mielul Domnului, pentru viaţa lumii”, şi împungând în dreapta Ta, ia apoi vin şi apă şi toarnă în pahar zicând: „apă şi sânge a ieşit din coasta Domnului”.

O, preoţii nu ştiu ce înseamnă Liturghie sfântă, că dacă ar şti ar înţelege ce spun când spun: binecuvântată este împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Preoţii nu Mă au în trăirea lor, nu au minte preoţii, nu Mă au pe Mine, dar aceasta nu stă în puterea omului. Aceasta este dar de la Dumnezeu nu prin om, nu luat prin om, ci prin harul Meu, care se lasă în cei ce fac voia Mea cea sfântă în trup, Dumnezeu mărturisit în trupul omului, în trăirea omului. Aceasta nu se învaţă de la om sau prin om. Cine l-a învăţat pe Avraam credinţa în Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu? Căci credinţa este dragoste. Cine l-a învăţat pe Melchisedec credinţa în Dumnezeu? Eu i-am învăţat darul credinţei, darul Meu crezând în om, căci Domnul pe cine voieşte miluieşte sau împietreşte, şi nu stă în puterea omului, ci de la Dumnezeu este darul credinţei în om.

Eu sunt Domnul, Eu sunt acest cuvânt. Oricât de mincinos este acest cuvânt înaintea voastră, o, oameni ai bisericii, să ştiţi că Eu sunt cuvântul acesta. Eu sunt, şi veţi vedea pe Fiul Omului în slava acestui cuvânt, căci România este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin. Şi va fi ea ortodoxie trăită de fiii ei cei credincioşi, şi va fi biserică Mie, precum şi este, căci în ea Eu sunt trup şi cuvânt spre pomenirea Mea. Nu numai trup sunt în ea, ci sunt şi cuvânt, căci Eu sunt mereu astăzi.

O, arhierei şi preoţi, nu Mă puneţi sub obroc. Luaţi-Mă lumină vouă şi oamenilor. N-am venit să vă stric legile voastre, ci am venit să împlinesc legea Mea cea sfântă spre mântuirea neamului omenesc, căci România este ţara alegerii Tatălui Meu, după cum scrie în cartea Mea cea de ieri şi cea de azi. Nimic nu vă cer, nimic nu vă iau din ce e al vostru. Daţi-Mi doar păcatele voastre ca să vi le iert. Sunt Fiul Tatălui, Cuvântul Tatălui, Care are putere să ierte păcatele omului. Nici slava voastră nu v-o iau, căci slava oamenilor n-o voiesc. Daţi-o voi de pe voi, daţi afară din voi slava voastră şi a oamenilor care vă slăvesc, şi luaţi în voi slava Mea, care este voia Mea în om. Daţi viaţă oamenilor, luaţi şi daţi. Acesta este cuvântul vieţii veşnice. Nu mai luaţi pietre în pumni ca să aruncaţi în Mine, că poporul Meu este cuminte, este fiu al păcii fiul poporului Meu, şi îl numesc Israel pe cel ce crede în Mine şi în voia Mea peste om. Poporul Meu e ţarină cu comoară în ea. Vindeţi-vă averile şi cumpăraţi ţarina aceasta şi fiţi bogaţi în Dumnezeu. Poporul Meu are cuvântul vieţii în mijlocul său, Mă are pe Mine cuvânt şi trup, şi îl slujesc cu sfinţii şi cu îngerii pe cel mic care crede, iar el poate cu Mine, că totul e cu putinţă celui ce crede. Dacă Eu sunt în mijlocul lui, nu vă mai îndoiţi de viaţa lui, de ungerea lui. Am lucrat supunându-Mă vouă. Am luat din mijlocul vostru arhiereu, martor al lucrului Meu cel nou peste om vechi, ca să fac om nou, născut prin cuvântul cel de sus, şi nici aşa nu M-aţi crezut că sunt venit cuvânt pe pământ şi împlinire de cuvânt spre început de veac nou peste România, ţara întoarcerii Mele la oameni. O, n-aţi crezut! Ba încă Mi-aţi pus în temniţa voastră pe cel ce a mărturisit mărirea cuvântului Meu, care a întocmit biserică a lui Iisus Hristos pe pământ. Iată, aşa M-aţi judecat, aşa M-aţi cunoscut, necunoscându-Mă. Dar încă bat. Bat şi iar bat la porţile bisericii voastre, arhierei şi preoţi ai bisericii de azi în România. Bat şi la porţile României, bat şi la porţile voastre. Bat şi iar bat. Bat să Mi se deschidă, şi peste porţi nu voi sări, căci păstorul cel bun intră pe poartă, nu pe deasupra în staulul oilor. România este staulul oilor Mele, oi date Mie de Tatăl, şi vin să le păstoresc cu toiag de fier, cu cuvântul lui Dumnezeu, care păstoreşte pe cei ce vor şi pe cei ce nu vor, căci râul curge, şi nu seacă râul vieţii. Curge şi dă peste margini râul cuvântului vieţii veşnice, iar cel ce crede are viaţă veşnică şi nejudecată. Amin.

O, Liturghia se cere sfântă, căci scris este: «Faceţi aceasta spre pomenirea Mea, spre amintirea Mea în voi». Ea nu trebuie lucrată de cei fără de minte, căci omul care are minte este acela care nu ştie nimic decât pe Dumnezeu în trăirea lui. Numai un aşa om are minte, căci omul nu trebuia să ştie nimic decât atât: pe Dumnezeu odihnindu-Se în el, chip şi asemănare în om.

Voiţi, nu voiţi, credeţi sau nu, ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu care intră pe porţi. Eu Mă smeresc vouă, arhierei şi preoţi ai bisericii de azi, şi la smerenia Mea care strigă la porţi, porţile vor cădea, şi Eu voi intra la oi şi le voi păstori, căci iată, le şi păstoresc, şi ele aud glasul Meu şi îmi deschid, şi cinez cu oile Mele, şi ele cu Mine cină proaspătă, pâine din cer, cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Israele, fiule scump care Mă primeşti ca să vin, am vorbit, tată, păstorilor care te duşmănesc. Iar şi iar le-am grăit şi le-am spus că tu eşti cuminte, şi am luat Eu vina ta dacă tu ai vină înaintea lor. Le-am spus să-Mi deschidă şi ei, ca să intru cu lumina cuvântului Meu ca şi la tine, ca să dau viaţă tuturor, fiule, aşa cum zic ei când zic: „Pace tuturor!”. Eu am zis altfel. Eu am zis: «Pace vouă!», iar ei zic: „Pace tuturor!”. Dar dacă ceea ce dau ei e pacea Mea, atunci pacea Mea nu se dă pe sine decât celor ce iubesc pacea Mea. Eu am zis: «Pace vouă!», aşa am zis când am zis. Am mai zis şi altfel. Am mai zis: «Vai vouă!», şi n-am zis: „Vai tuturor!”, ci am zis «Vai vouă!» când am zis aşa. Ziceam aşa celor trufaşi care nu primeau pacea Mea, cuvântul Meu în ei.

Binecuvântată este împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin amin, amin. Pace ţie, fiule, fiule Israele, poporul Meu iubit, calul Meu cel alb, fiule credincios! O, cu cine mai pot Eu grăi pe pământ aşa cuvânt, măi Israele măi, calul Meu cel alb, cal alb pe care şade Domnul ca să vină, precum este scris în Scripturi? Deschide, Israele, Scriptura, că vin şi îţi grăiesc din Scripturi: «Glas de tunet, care zice: Aliluia! Domnul Atotţiitorul este împărat! Mărire Lui şi nunţii Lui, căci mireasă Şi-a pregătit, mireasă cu veşmânt curat şi alb, veşmânt de in curat, viaţă sfinţită. Fericiţi chemaţii nunţii Mielului, căci cuvintele lui Dumnezeu sunt acestea. Şi cerul stă deschis, şi iată, pe cal alb şade Cel Credincios şi Adevărat, Care judecă cu dreptate. Ochii Lui, ca para focului; capul Lui, plin de cununi, iar numele Lui cel scris nimeni nu-l înţelege decât numai El, Domnul, îmbrăcat în strai stropit cu sânge, şi numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, şi oşti din cer are cu El, călări pe cai albi. Din gura Lui iese sabie tăioasă şi cu ea loveşte pe păgâni şi pe necredincioşi şi îi păstoreşte cu toiag de fier şi apasă pe teascul vinului mâniei Lui. Numele Lui e scris pe strai şi pe coapse: împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Şi înger din soare strigă: să vină păsările înaltului cerului la cina Domnului! Şi fiara cu împăraţii pământului care stau în război cu Cel de pe cal alb şi cu oştirea Lui, a fost răpusă cu toţi cei ce au purtat semnele ei închinându-se chipului ei, şi aruncaţi sunt în foc şi în pucioasă care arde».

Israele, Israele, astăzi se împlinesc aceste Scripturi sub ochii tăi, fiule credincios, căci numele Meu cel scris nimeni nu-l înţelege. Scriptura aceasta este adevărată, căci toate cele scrise în ea s-au împlinit. Amin. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum scrie în aceste Scripturi, iar fiara şi proorocul mincinos care minţeau împotriva adevărului din aceste Scripturi au fost aruncaţi în foc şi în pucioasă care arde. Cuvântul lui Dumnezeu este foc care arde, fiule Israele, dar cu cine mai pot Eu grăi pe pământ aşa cuvânt? Cuvântul Scripturii se împlineşte, măi Israele măi. De aceea îmi trebuiai, fiule Israele, că iată, încă o dată grăiesc Scripturi împlinite şi vestite demult, demult, măi Israele. Sunt scrise de atunci de când antichrist se născuse pe pământ ca să ucidă Pruncul Care Se năştea. Se năştea mereu în cei credincioşi Pruncul Cel ascuns în ieslea inimilor celor credincioşi. Antichrist s-a născut odată cu Mine, că el cu Mine are ce are, şi s-a descoperit pe sine, că şi-a pus numele lângă numele Meu, împotriva numelui Meu.

Oamenii bisericii zic de tine că eşti om primejdios, măi fiule din Israel. De ce, tată, zic teologii aşa ceva? Zic de frică; le e frică şi de aceea zic aşa, dar cel ce este cu Dumnezeu nu are frică. Teolog este Dumnezeu Cuvântul, asta înseamnă teolog. Le e frică, s-au ascuns sub numele lui Dumnezeu şi nu fac voia lui Dumnezeu şi le e frică. Au luat numele Meu şi l-au pus peste ei, dar voia Mea n-o fac. Cum să nu le fie frică de tine când ei ştiu de la Mine că tu eşti poporul Meu? Eu le-am spus că eşti poporul Meu, le-am spus ca să ştie, că dacă n-ar şti n-ar avea păcat.

O, arhierei ai vremii, preoţi ai vremii, de ce ziceţi voi că poporul Meu este primejdios? Ce vă strică? Ce vă ia? Ei nu iau nimic ce nu-i al lor, precum scrie porunca Mea. Aud de la voi, se suie la cer zvonuri de la voi că poporul cuvântului Meu nu este bun. Dar voi sunteţi mai buni, mai ascultători de Dumnezeu? Ce rău a făcut poporul Meu? Spuneţi-Mi Mie, şi Eu voi cerceta fapta lui. Rugaţi-vă Mie în duh şi în adevăr, căci vă numiţi teologi şi aveţi ştiinţă. Rugaţi-vă lui Dumnezeu dacă aveţi pe voi numele Lui. Spuneţi-Mi Mie ce nu vă place, nu spuneţi oamenilor, că oamenii sunt dumnezei mincinoşi, şi de la minciună nu iese nimic bun. De ce nu vreţi voi să cercetaţi viaţa şi cartea poporului cuvântului Meu? Cartea Mea cu el de ce nu voiţi s-o vedeţi adevăr? De cine vă e teamă? De adevăr vă temeţi? Cartea Mea este adevăr. Şi ce este adevărul? Adevărul Eu sunt. Voiesc să vă dau darul credinţei, căci una este credinţa cea din fire, care nu aduce roade, şi alta este darul credinţei, care uneşte pe om cu voia lui Dumnezeu în om. Eu pe cine voiesc mântuiesc, şi pe cine voiesc împietresc.

Vin în sfatul poporului Meu şi Mă fac cuvânt şi peste voi, arhierei şi preoţi ai vremii. Cuvântul Meu nu se poate lega. Ce veţi face voi dacă Eu voi fi mincinos ca acum două mii de ani? Nimeni nu credea că Eu sunt trimis din cer de la Tatăl, şi Mă făceau mincinos oamenii bisericii, şi când au văzut că n-am fost mincinos, s-au ascuns sub minciuna lor, şi de atunci stau acoperiţi cu ea înaintea adevărului care a înviat pentru veşnicie. Ce veţi face voi dacă nu veţi voi să luaţi de la Mine darul credinţei ca să credeţi în Cuvântul lui Dumnezeu?

Vin cu sfinţii tăi la tine, ţara Mea. Vin cu serbare de arhierei sfinţi, luaţi din tine. Vin cu ierarhul Calinic Cernicanul, care este viu. Vin să-ţi despecetluiesc tainele Mele cele din tine, căci tu eşti pământul Meu cel ales din nou, pământul Meu cel nou, căci Israel nu Mi-a dat sălaş, şi Eu Mi-am făcut din tine pământ nou şi cer nou şi vin cu cerul tău de sfinţi şi lucrez peste tine.

O, preoţi şi arhierei ai bisericii, eu multe şi bune sfaturi am lăsat ucenicilor mei, spre viaţă veşnică. Vă spun şi vouă, şi din cer vă spun: credeţi şi voi în lucrarea cuvântului lui Dumnezeu Care vine cu norii. Ridicaţi glas din inimi şi strigaţi la Dumnezeu să vă dea darul credinţei sfinte. Nu faceţi ca iudeii care nu L-au crezut pe Domnul Iisus Hristos când a venit din cer la ei. Faceţi ca mine, credeţi ca mine, că am ridicat glas dintre cei din morminte odată cu începutul cuvântului lui Dumnezeu în România în anul 1955. Sculaţi-vă şi credeţi, şi desfaceţi lanţurile pe care le-aţi pus peste arhiereul cel uns prin cuvânt, că v-aţi pus lanţuri peste voi, nu peste el. Voi l-aţi pus să se lepede de cuvântul lui Dumnezeu pe cel ce credea. Dacă voi nu vreţi, dacă voi nu credeţi, lăsaţi pe România să se ridice spre Dumnezeu Cuvântul, că e ţara Domnului, şi eu aşa am spus cât am fost în trup, şi iubind pe Dumnezeu am spus.

Sculaţi-vă, voi, arhierei şi preoţi şi ridicaţi-l pe cel uns peste voi şi peste România. Dacă voi nu vreţi, dacă voi nu credeţi, lăsaţi credinţa să se aşeze înaintea lui Dumnezeu, ca să găsească Domnul credinţă în cuvântul Său, care vine cu norii. Ungerea se face prin Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine de sus, descoperind voia lui Dumnezeu, iar arhiereul care a ridicat biserica lui Hristos în vremea aceasta de strâmtorare, este uns de Cuvântul lui Dumnezeu, este uns peste voi şi peste România, şi voi l-aţi pus să se lepede de Dumnezeu Cuvântul. Dar Domnul a luat de peste România toate apăsările, şi ea va învia. Înviaţi şi voi, şi îndreptaţi-vă viaţa uitându-vă în viaţa mea, căci eu am fost mai înainte de voi, şi voi ziceţi că ascultaţi de părinţii cei sfinţi. Ascultaţi cuvântul meu. Daţi libertate credinţei în Dumnezeu şi în cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi cale cuvântului lui Dumnezeu peste noroade, că vine Domnul şi vă găseşte cu talantul pus sub obroc. Domnul Se face cunoscut prin sfinţii Săi. El nu vine în chip necunoscut, iar eu sunt din români. Învăţaţi ce înseamnă rugăciunea spre cer, rugăciunea care rodeşte. Nu-i mai faceţi eretici şi rătăciţi pe fiii grădinii Cuvântului lui Dumnezeu. Ei sunt fii unşi de cer. Nu ridicaţi mâna şi glasul asupra aşezării lui Dumnezeu.

O, arhiereule de Târgovişte, de ce-ai făcut tu întuneric în calea cuvântului cel din cer? Necredinţa ta mărturiseşte faptele tale. Scoală-te spre credinţă, că a venit Domnul spre tine când ai venit arhiereu în cetatea aceasta şi tu nu L-ai crezut pe Dumnezeu, Care venise să te întâmpine cu darul cel nou, dat bisericii ortodoxe, cu pietricica cea albă, despre care scrie în Scripturi, şi tu te-ai ascuns sub necredinţă ca să nu ţi se vadă faptele cele rele. Scoală-te spre sfinţenie, că preotul şi arhiereul trebuie să fie sfânt ca să fie de folos turmei. Pe cel curat şi drept l-ai pus sub vină, şi pe tine care superi pe Dumnezeu te-ai pus în loc drept. Vin şi te îndemn ca pe un frate: trezeşte-te şi uită-te în cuvântul lui Dumnezeu şi vei vedea în el râul vieţii, care curge din templul cerului peste pământ ca să facă mântuire. Dacă-L cunoşti pe Dumnezeu, dă-I Lui viaţă, căci El este viaţa, El şi nu tu. Nu El e prin tine, ci tu eşti prin El dacă eşti, dacă vrei. Trezeşte-te, căci Cuvântul este Dumnezeu din Dumnezeu. Amin.

O, preoţi şi arhierei de azi, ce faceţi voi? Ce daţi voi oamenilor? Citiţi în cuvintele mele că eu aşa am spus: „Cel ce voieşte să pomenească fără de bani sufletul meu înaintea lui Dumnezeu, acela să fie singur pomenit întru împărăţia cerurilor. Iar cel ce va voi plată pentru pomenire, îl rog pe unul ca acela să nu mă pomenească pe mine, cel sărac“. Grăiesc vouă din cerul sfinţilor români: daţi-vă lui Dumnezeu şi oamenilor. Sfinţiţi-vă viaţa. Luaţi în voi frica de Dumnezeu, că peste tot numai altare pângărite strigă la Dumnezeu: «Până când, Doamne?», strigă prin glasul celor ce aşteaptă din fiecare loc învierea. Sfinţiţi-vă viaţa, iar dacă nu voiţi, lăsaţi pe Dumnezeu să păstorească din cer, că aşa zice Domnul în Scripturi: «Eu Însumi voi purta grijă de oile Mele şi le voi cerceta».

Iar Tu, Doamne Cuvinte, trezeşte-i din somn pe cei ce dorm şi paşte-Ţi turma, Doamne, şi dă-i cuvântul Tău, căci Tu eşti trup şi cuvânt în biserică. Tu eşti Cel ce grăieşti peste România şi Te vesteşti venind cu norii. Amin.

O, omule al bisericii, zici că fiii cuvântului Meu sunt mincinoşii despre care scrie în Scripturi că vor fi şi vor opri căsătoriile şi folosirea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut să se ia cu mulţumire. Dar de ce zici tu aşa? De ce nu te uiţi bine care sunt cei ce seamănă cu această Scriptură? Cine este cel ce opreşte căsătoriile? Ce înseamnă căsătorie? Oare, tu eşti cel ce împlineşti legea căsătoriei de-l pui pe om să se căsătorească şi apoi să-l faci preot slujitor pentru cele sfinte ale Mele şi să-l pui păstor peste oameni? Ce înseamnă căsătorie? Oare, legea căsătoriei este pentru ca omul să se supună poftei trupului aşa cum este astăzi căsătoria care a ajuns lege a desfrâului şi a adulterului pe pământ? Oare, prin legea căsătoriei puteţi să-L înşelaţi pe Dumnezeu, Care a spus: «Fiţi sfinţi, precum Eu sunt sfânt.»? Oare, toţi oamenii sfinţi care au lăsat familii şi pe femeile lor şi s-au dat legii sfinţeniei au oprit ei căsătoriile? Şi dacă nu le-au oprit, de ce ziceţi voi că fiii cuvântului Meu opresc căsătoriile? Iată, vă tălmăcesc ce înseamnă Scriptura aceasta. Ea a fost rostită pentru poporul Israel care nu avea voie după legea iudeilor la unirea cu alte neamuri de pe pământ. Dar Eu am venit de la Tatăl şi am spus că nu sunt părtinitor şi că nici un om care slujeşte dreptăţii nu este spurcat sau necurat, ci este primit de Dumnezeu, şi este creştin cel ce se teme de Domnul şi face dreptate înaintea lui Dumnezeu. Oare, Eu dacă i-am făcut sfinţi pe cei doi miri din Cana Galileii, am oprit căsătoriile şi naşterea de fii? Ba au născut mulţi fii pentru Dumnezeu cei doi miri din Cana.

Dar ce înseamnă căsătoria pentru om? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu? Căsătoria pentru om e una, şi căsătoria pentru Dumnezeu e alta. Pentru om, căsătoria este naştere de fii ai oamenilor, iar pentru Dumnezeu este naştere de fii ai lui Dumnezeu. Folosirea bucatelor, pentru om e una, şi pentru Dumnezeu e alta, că scris este: «Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă, şi cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, dar toate să se facă pentru Dumnezeu, nu pentru om», şi când am spus aşa, am vorbit despre creştini, nu despre păgânii care nu fac voia lui Dumnezeu. Scripturile sunt rostite pentru cei credincioşi, nu pentru cei necredincioşi când este vorba despre o astfel de Scriptură a căsătoriei şi a folosirii bucatelor. Ba mai mult vă spun vouă: cel ce opreşte azi căsătoria, este acela care calcă peste legea ei. Şi cine nu calcă azi peste această lege? Nici un om nu mai este curat în căsătoria lui. Nici măcar preoţii n-au voit să nu calce peste legea căsătoriei lor. Ba, mai mult, prin căsătoria lor calcă legea lui Dumnezeu, legea sfinţeniei unui slujitor al cerului. Şi iată că biserica ta, omule al bisericii, nu este biserica Mea, ci este a ta; nu este turma Mea, ci este a ta, că dacă ar fi a Mea, ar face voia Mea, nu a ta. Eu nu i-am despărţit pe cei căsătoriţi, dar i-am unit pe amândoi cu Mine, i-am făcut un trup cu Mine pe cei doi, şi le-am spus să nu fie despărţiţi de Trupul şi Sângele Meu, căci scris este: «Cine nu mănâncă şi nu bea Trupul şi Sângele Meu, nu are viaţă în el».

O, câte dai tu să zici, omule al bisericii care te-ai sculat să stai împotriva adevărului, care este cuvântul Meu şi care s-a făcut cuvânt înaintea ta! Zici că fiii cei născuţi din cuvântul Meu care vine azi cu Mine pe pământ, zici că ei sunt prooroci mincinoşi. Dar ce este proorocul mincinos? Iar şi iar vă spun ceea ce v-am mai spus, oameni ai bisericii. Proorocul mincinos este acela care vorbeşte în numele lui Dumnezeu şi nu face faptele dreptăţii Domnului, ci ajută mâinile făcătorilor de rele ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa lor. Întrebaţi Scripturile şi vedeţi din ele ce înseamnă proorocul mincinos care povesteşte închipuirile inimii lui şi nimic din cele ale Domnului, ducând pe poporul Meu cu minciuna. Şi iată ce vă mai spun: proorocul mincinos este acela care nu voieşte să vin aşa cum scrie în Scripturi că voi veni; este acela care minte şi ascunde adevărul Scripturilor despre Fiul Omului Care va veni iar, căci Eu aşa am spus: «Vin curând, fiţi gata, vin curând! Privegheaţi întru venirea Mea!».

O, oameni ai bisericii, voi, cei ce nu credeţi sau vă faceţi că nu credeţi că Eu sunt acest cuvânt, voi nu credeţi pentru că nu sunteţi gata ca să vin. Voi nu credeţi pentru că nu vă place să împliniţi cuvântul Meu care spune: «Privegheaţi!». Voi nu vă pregătiţi pentru venirea Mea, şi de aceea vă vine bine să ziceţi că nu credeţi că Eu vin cuvânt pe pământ, ca fulgerul care străbate de la răsărit la apus, nu cum zic proorocii mincinoşi: „Iată-L, este în pustie; iată-L, este în cămări!“. Nu aşa, ci ca fulgerul străbat văzduhul şi vestesc Evanghelia cea veşnică la toată făptura precum este scris, şi strig: «Temeţi-vă de Dumnezeu şi vă închinaţi Celui ce a făcut cerul şi pământul!», căci vin curând.

Voi, oameni ai bisericii, care citiţi în cărţile sfinţilor părinţi, căutaţi în ele şi vedeţi că ei au scris ce este azi în bisericile voastre, şi au scris şi despre cel ce stă azi pe picioare pentru Mine. Au scris părinţii despre îngerii întunecaţi care se dau îngeri ai luminii. Şi cine sunt aceşti îngeri întunecaţi? Sunt cei ce trăiesc în desfrâuri şi în fărădelegi, ascunşi sub podoaba sfinţeniei, stând împotriva adevărului, care este curat şi care vădeşte fărădelegea cea ascunsă. Dar cuvântul Meu a venit să judece pe cele făcute la întuneric, iar îngerii luminii sunt cei ce fac voile Mele între oameni, şi cu care Eu merg din loc în loc să-Mi trezesc şi să-Mi culeg pe cei ce sunt ai Mei, şi ale căror nume sunt scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii. Amin.

Voi, care învăţaţi pe oameni după plăcerea voastră şi nu după plăcerea Mea; voi, care daţi la o parte poruncile lui Dumnezeu şi le luaţi pe ale oamenilor; voi, care vă cumpăraţi cu bani murdari scaune şi tronuri şi ranguri în biserici, încetaţi de a mai face rău înaintea Mea şi împotriva Mea! Spălaţi-vă! Curăţiţi-vă! Cuvântul Meu strigă în pustie ca să-Mi pregătesc venirea, că vin să-Mi cercetez turma Mea şi s-o dau de-a dreapta Mea, căci turma Mea Îmi cunoaşte glasul, Îmi cunoaşte cuvântul, Mă cunoaşte de Păstor venit din cer. Nu mai strigaţi împotriva poporului Meu cel ales din români. Nu vă mai miraţi că poporul Meu nu se supune vouă, de vreme ce voi prin viaţa şi faptele voastre nu-L mărturisiţi pe Dumnezeu duh şi adevăr. Nu mai staţi în numele Meu peste biserică dacă nu vă place să faceţi voia Mea în trupul şi în duhul vostru. Nu mai înşelaţi pe Dumnezeu, o, oameni ai bisericii. Nu mai iubiţi curvia şi beţia şi tutunul şi idolii lumii de azi. Ba mai aveţi pretenţie să se supună vouă şi fiii cuvântului Meu, care Mă ascultă pe Mine. Bucuraţi-vă că am un popor ascultător pe pământ. Nu-l mai numiţi mândru pe cel ce ascultă de Dumnezeu. Cel ce ascultă nu este mândru. Cel mândru este cel ce nu ascultă de Dumnezeu şi se bizuie pe el însuşi.

O, omule al bisericii, nu mai numi sectă pe cel ce trăieşte din cuvântul Meu cel sfânt. Ce înseamnă sectă? Dar ce nu înseamnă sectă pentru tine, omule al bisericii, care faci sectă pe fiii bisericii Mele? Oare, cel ce nu este sectă, este acela care trăieşte lumeşte şi vine la biserica ta? Oare, femeia cea cu capul descoperit şi cu fard şi cu goliciune de trup şi cu podoabe, care vine la biserica ta spre sminteala ta şi a celor din biserica ta, oare, aceea nu înseamnă sectă pentru tine? Dar ce nu înseamnă sectă dacă cel drept care face voia Mea este sectă?

O, n-a mai rămas nici o lege, nici un canon, care stă de strajă peste biserică şi ca să nu fie călcat de omul bisericii, şi omul bisericii nu mai are cu ce se înveli ca să nu i se vadă ruşinea faptelor sale. Nici măcar cu necredinţă faţă de cuvântul Meu, nici măcar cu aceasta nu se poate înveli; ba, din contra, ea îl vădeşte ca necredincios şi ca fricos.

Am zis, şi am împlinit şi ţi-am trimis carte, omule al bisericii, şi îţi spun că sfânta Scriptură nu este mâncare şi băutură, nu este însurat şi măritat şi fărădelege. Scriptura este împărăţia cerurilor pentru cei ce o iau în ei. Scriptura este cuvântul vieţii pentru cei ce caută în ea viaţa cea veşnică. Scriptura nu este carne şi fire cum dai tu să zici. Scriptura este Duhul Adevărului, aşa cum cartea Mea de azi, în care Mă scriu cu cei credincioşi, ba chiar şi cu tine, cel necredincios, este Duh şi Adevăr cartea Mea cea de azi. Scriptură înseamnă cuvântul Meu, cuvântul Duhului Sfânt, care se scrie pe pământ şi în cer.

O, omule al bisericii, care îl faci pe omul din lume să-şi ascută armele lui şi să dea în cuvântul Meu şi în fiii cuvântului Meu! Este scris în Scripturi că voi preface armele celor răi în fiare de plug şi Îmi voi face lucrarea Mea şi tu nu te vei putea lupta cu Dumnezeu, Care cuvintează şi împlineşte. Iată, ţi-am trimis carte. Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici fierbinte, ci căldicel, şi zici: „Sunt bogat, şi nu-mi trebuie nimic“, dar tu eşti orb şi gol, şi eşti de plâns, şi vin şi îţi dau cuvânt de aur, ca să fii bogat, şi veşmânt alb, ca să te îmbraci şi să nu se vadă ruşinea goliciunii tale. Vin şi îţi dau cuvânt. Alifie pentru ochi este cuvântul Meu, căci Eu pe câţi îi iubesc, îi mustru spre pocăinţă. Eu stau la uşă şi bat ca să Mă auzi şi să-Mi deschizi şi să cinez cu tine cină de cuvânt. Cine are urechi, să audă ceea ce Duhul grăieşte bisericilor. Drept aceea, pocăieşte-te, iar de nu, vin la tine curând şi voi muta sfeşnicul tău din locul lui, şi îl voi pune pe al Meu. Amin.

Eu sunt Lumina lumii. Amin, amin, amin. Cel ce umblă după Mine, nu va umbla în întuneric. Cuvântul Meu este calea, adevărul şi viaţa. Întrebaţi legea şi proorocii. De nu vă vor vorbi despre cuvântul acesta, numai atunci aţi fi îndreptăţiţi să nu credeţi. Şi voi veni cu zecile de mii de sfinţi la voi, oameni ai bisericii, căci scris este: «Iată, El vine cu norii şi cu zeci de mii de sfinţi, şi numele Lui se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu», şi sfinţii vor mărturisi că acest cuvânt este cuvântul Meu. Amin.

O, am venit să-Mi ud grădina cu apa cea cerească aşa cum grădinarul iese să-şi cerceteze ogorul şi să lucreze peste el. Am venit să-Mi cercetez turma şi s-o păstoresc. Am venit să-Mi iau rodul viei, şi vierii dau să Mă dezmoştenească şi să fie ei stăpânii viei Mele.

Eu sunt Cel ce am făcut cerul şi pământul şi pe om, şi Eu sunt Cel ce am înfiinţat biserica Mea. Eu şi nu tu, omule al bisericii lumii. Dar dacă tu nu-L cunoşti pe Cel Căruia zici că-I slujeşti, atunci cine eşti tu, omule al bisericii de azi? Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin. Spune şi tu cine eşti, aşa cum şi Eu vin şi spun cine sunt, şi ajut pe cel credincios să Mă cunoască şi să facă voia Mea.Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Spune şi tu cine eşti, omule de azi, care stai pe scaun de biserică a lui Hristos. Eu sunt Cel ce sunt, dar tu cine eşti? Eu sunt. Deschide-Mi, ca să ştiu cine eşti, şi să te ajut să fii. Amin.

Eu sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin.