Publicat la:
Octombrie 7, 2013
“ Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11: 6). În Iacov 2: 21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? NU MAI PREDICAŢI că “eşti mântuit DOAR prin Har, căci acesta INDUCE DE LA SINE, rodeşte fapte duhovniceşti ale neprihănirii HARULUI “.
În Efeseni 2:8,9 ne spune că suntem mântuiţi prin Har, prin credinţă, că acestea sunt darul lui Dumnezeu pentru noi. Ai fost mântuit prin Harul care duce la Credinţa Faptei. Să nu uităm că Dumnezeu a zis, dar a şi făcut (Geneza 1). Crezi tu lucrul acesta? Atunci fă faptele credinţei.
“Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri “(Iacov 1: 22 -25)
Credinţa înseamnă acţiune, rod, faptă sfântă, certitudine. Iacov spune că dacă vezi pe fratele tău sau pe sora ta în nevoi şi nu faci nimic, nu le va folosi cu nimic credinţa fără fapte. O aşa “credinţă” a vorbelor intră pe o ureche şi iese, căci este moartă şi duce la moarte, la compromiterea credinţei. Credinţa lui Avraam a fost însoţită de fapte. Cine nu are credinţa lui Avram, se îndoieşte, seamănă cu un val purtat încoace şi încolo de nesiguranţă şi negaranţie. Dacă te rogi pentru vindecare şi crezi că ai fost vindecat, chiar ai fost vindecat.
