Aşa cum Dumnezeu dă ploaie şi peste buni, şi peste răi, la fel, ne dăruieşte tuturor iertarea de orice păcat. Nouă nu ne ramâne decît să primim prin pocainţă, smerenie şi credinţă acest dar, şi să ne purtăm într-un chip vrednic de Dumnezeu;Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume “că să fie răstignit de preoţii cei mai de seamă, şi nici pentru ca “slujbaşii” să-şi impună învăţăturile,datinile şi tradiţiile nedumnezeieşti, “ci ca lumea să fie mântuită prin El” , fără bani şi fără plată (Ioan 3/17).

…

“Fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. ”(Galateni 2/16). Toate condiţionările impuse de capii bisericilor din întreaga lume sunt nescripturale.Ele fac bine pentru luxul, confortul şi Mofturile slujbaşilor,dar fac rău oamenilor. De aceea trebuie să apreciem şi să punem în practică Învăţătura lui Dumnezeu. ”Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.

Măntuirea, neprihănirea” dăruite de Dumnezeu, fără lege… vin prin credinţa în Isus Hristos, PENTRU TOŢI şi PESTE TOȚI cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire “(Romani 3/22)

Am fost răstignit împreuna cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”(Galateni 2/19-20).“ Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. “Unde este, dar, pricină de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu ci prin legea credinţei. Pentru ca noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţa, fără faptele Legii.Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor?
Nu este şi al Neamurilor?Da, este şi este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţa şi pe cei netăiaţi împrejur.”(Romani 3/21-30)
Din cauza învăţăturilor preoţeşti de a face pentru mântuire şi omul câte ceva, şi de a amesteca şi fapte bune, omeneşti , cu neprihănirea dată gratis, s-a ajuns la o falsă credinţa, marcată de câştiguri materiale şi pierzare. Toate chinurile, lipsurile şi nedreptăţile omenirii ni se trag de la religiile care ne învaţă că prin faptele Legii ajungem în Rai !

…deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.
(Romani 3/31)

Însuşi “Sfântul” Pavel,care era rob al LEGII, a băgat groaza în slujbaşii credinţei strămoşeşti pentru că au înlocuit cu datini omeneşti Adevărata Învăţătura Biblică. Faptele credinţei strămoşeşti ale lui Saul sunt scrise în Biblie pentru învăţătura noastră. Asemenea grozăvii, se vor repeta mâine pe tot cuprinsul ţării şi al lumii .
Saul cel credincios şi slujitor înflăcărat al Legii, îi îngroapă de vii pe formaliştii neamului său…
”Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica
lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi
din neamul meu, de o vârstă cu mine.

Nimeni nu devine neprihănit prin faptele lui bune, căci nelegiuirea a ajuns la culme, pentru că și cele mai “sfinte” fapte ale omului sunt ca o haină mânjită   (Isaia 64/6)

Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. ”(Galateni1/13-14). Acest “sfânt” făcea prăpăd în biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă. (F A/8-3). El , Saul “sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Faptele Apostolilor 9/20. Acesta era rodul Credinţei Strămoşeşti ale orto-catolicului Saul, căci datorită respectării literei şi spiritului LEGII, ”Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”(Isaia 64/6).
Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? “Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”(Romani 4/2-3)…”

Măntuirea ne este daruită gratis, dar se păstrează cu trudă, cu infrânarea poftelor …

În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţa.”(Romani 4/13)“ El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
De aceea credinţa aceasta ”i-a fost socotită ca neprihănire. ”Dar nu numai pentru el este scris că “i-a fost socotită ca neprihănire” ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat la moarte din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. (Romani 4/20-25)“

Una singură este BISERICA lui Isus, şi noi suntem mădularele Trupului său, adică pietrele vii, dezlipite de “plăcerile” de o clipă ale păcatului, şi alipite de Bine

…s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,  aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. ” – Tit 2 v11-13 Isus ,căruia I se spune şi MÂNTUITORUL,ne cheamă pe fiecare la el,fără a accepta vreo condiţionare sau învăţătura omenească, preoţească.
El ne cheamă să ne ofere în Dar mântuirea, pentru ca orice om să se pocăiască, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţă lor.Astfel de oameni compromit şi comprimă măreţia Atotputerniciei într-o făcătură omenească reprezentată prin icoană. Primirea mântuirii prin fapte este un păcat. Prin credinţă se primeşte iertarea de către orice om,oricât de păcătos ar fi; prin credinţa, nu prin vreun fel de condiţionări. Una dintre învăţăturile anti biblice vizează condiţionările impuse de fiecare cult şi religie. Cultul pomenilor, aprinderea de lumânări pentru vii şi morţi, plata liturghiilor şi a pomelnicului sunt doar câteva capcane. Isus nu este ortodox,catolic penticostal, budist, musulman sau ateu. Este un singur Dumnezeu, o singură credinţă o singură biserică şi o unică Biblie, şi noi suntem Una în El. Deosebirile şi dezbinările creştine sunt de la cel rău şi de la slujbaşii banului. Este un mare păcat să minţi oamenii că o anumită credinţă său religie deţine Adevarul. Toate sunt derivaţii costisitoare, pentru a câştiga adepţi şi bani. Noi trebuie să venim la unică Biserică, numită Isus, clădită nu din pietre seci. Noi am fost transformaţi din păcătoşi,în pietre vii, înviate pentru construcţia Bisericii Cristice. ”Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

 Era de aşteptat ca preoţii cei mai de seamă, după ce au răstignit pe Isus, să recurgă  la fel si fel de datini și învătături preoțești, pentru a se “reabilita” pe ei

Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţa nouă.Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;căci cine a murit, de drept, este izbăvit.de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6/1-11)