Dincolo de unele îndoieli, manifestate de către unul sau altul… un model de proiect” metropolitan”, care poate face mult bine pentru toţi, prinde contur în judeţul Mureş, este de părere doamna Takacs Olga(foto Gala), primar al comunei Corunca.
Domnia sa, împreună cu alţi colegi, pe lângă realizările de zi cu zi din propria comunitate, au pus bazele de dezvoltare ale Zonei Metropolitane Târgu-Mureș. Acest obiectiv vizează atragerea în parteneriat a fondurilor europene şi transformarea zonei într-un pol de dezvoltare. Asociaţia Zona Metropolitană Târgu-Mureş a fost înfiinţată în anul 2006 în vederea dezvoltării relaţiilor economice, sociale, culturale, turistice şi sportive existente între autorităţile administraţiei publice locale componente ale zonei. Primarii care au înfiinţat această ASOCIAŢIE sunt următorii: Florea Dorin, primarul Municipiului Târgu-Mureş, Takacs Olga, primarul comunei Corunca, Ioan Sâmpălean, primarul din Cristeşti, Bartha Mihaly, primarul comunei Pănet, Vasile Tătar, primarul comunei Livezeni, Remus Sângeorzan, primarul comunei Sâncraiu de Mureş, Osvath Csaba primarul comunei Acăţari, Prodan Victor, primarul oraşului Ungheni, Szabo Jozsef – Levente, primarul comunei Ceuaşu de Câmpie, Ferenczi Gyorgy, primarul comunei Crăciuneşti, Janosi Ferenc, primarul comunei Ernei, Iszlai Tibor, primarul comunei Gheorghe Doja, Sofalvi Sandor – Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureş şi Simon Istvan, primarul comunei Sânpaul,. “Zona Metropolitană este o necesitate, nu o vorbărie. Tot spunem de atragerea de investitori şi de crearea de locuri de muncă stabile şi bine plătite. Însă nici o comunitate nu poate corespunde cerinţelor unui investitor. În schimb, mai multe localităţi la un loc, oferă mai multe oportunităţi decât una singură în parteDeci obstacolele dispar, doar dacă Zona Metropolitană o facem funcţională” a menţionat doamna Takacs Olga, primar al comunei Corunca.