Si Deputatul Partidului Conservator (PC) Gheorghe Coman a fost prins în flagrant luând mită 3.140 de lei. Acesta,după ce şi-a dat seama că este urmărit şi că poliţiştii au organizat un flagrant, Coman a fugit cu autoturismul în care se afla.
În prezent deputatul este căutat de poliţişti pentru a fi dus la audieri.Numai ca Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Ploieşti alearga mai iute .Ei au început urmărirea penală faţă de Gheorghe Coman, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a Partidului Conservator, a anunţat instituţia printr-un comunicat. În sarcina acestuia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Potrivit DNA, din rezoluţia de începerea urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii potrivit cărora, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului din care face parte, învinuitul Gheorghe Coman a solicitat diverse servicii unui denunţător, persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă (care la nivel politic „revenea” partidului respectiv). De asemenea, a solicitat remiterea unor foloase materiale necuvenite, constând în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.
În perioada 9 – 16 decembrie 2013, învinuitul Gheorghe Coman i-a solicitat denunţătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice (eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte), respectiv suma de 3.140 lei. Această sumă a fost primită de învinuitul Coman la data de 18 decembrie 2013, el fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupţie. La intervenţia procurorilor, învinuitul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracţiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale.Neputind pleca din tara,a intrat in plasa DNA în această după-amiază în judeţul Prahova şi urmează să fie dus la DNA Ploieşti pentru audieri.Succes domnilor Procurori si la mai mare ca e plina tara de (in)coruptibili de rasa