POCĂIŢI de pretutindeni- pocăiţi- vă în Duh şi în Adevăr! Până acum aţi făcut ce v-aţi priceput; De aici înainte lasati-l pe El să facă (prin cei înnoiţi) VOIA DOMNULUI! Opriţi-vă din tot ce ştiţi, ce sunteţi şi ce faceţi ; ieşiţi din voi inşi- vă şi din toate ale voastre, ca să intraţi, pentru veşnicie în Corabia „Cristică”, Mântuitoare; În ea rămâneţi „înzidiţi” pe veci, nu în Arca plăcerilor de o clipă ale senzualităţii, ci în Trupul Dumnezeiesc al Unicei Biserici; Naşteţi-vă din nou din Sămânţa Duhovnicească şi nu vă botezaţi doar în apă de ploaie, ci în Moartea/Răstignirea lui transformatoare/purificatoare, ca să nu mai păcătuiţi în veci (Rom. cap.6) Faceţi-vă una cu bunătăţile, sfinţeniile şi frumuseţile Lui, nu cu amanta lume şi rămâneţi „cimentaţi” în Trupul Bisericii Lui-ca pietre vii, înnoite, pentru ca Duhul Sfânt, Sângele, Învăţătura Dumnezeiească să circule nestingherit- de la un capăt la altul al Bisericii Universale, pe care vine s-o răpească, dacă iubiţi şi grăbiţi Venirea Lui; Opriţi-vă (Ps.46/10), ieşiţi (Gen.12/1) şi din cele „îngăduite”, ca să nu fiţi judecaţi (1 Petru 4/17) – renunţaţi complet la a face „partea voastră”, căci nimic bun nu locuieşte în omul neânnoit şi nu este în stare să facă nimic fain; Lăsaţi-l pe El să fie CAP, să facă totul, căci El este Totul Totului TOT; Noi, TOŢI am fost răstigniţi (Gal.2/20, 6/14) şi trăim/lucrăm prin El, cu El, pentru El, dar numai El face totul foarte bine, pentru veşnicie; E plină lumea de „creştini” – tinichele zăngănitoare- (1 Cor., cap.13) dar duce lipsă Cerul de pocăiţi Îndumnezeiţi prin Isus, nu prin culte, religii, pomeni, datini, ritualuri, idolatrii, bani etc…

Publicat la: Aprilie 3, 2020

Nici un comentariu

Plantati copacul din care puteti obtine bani si SANATATE -atit din productia de fructe, cit si din frunze

Fie si numai daca folosim Frunzele Smochinului,acestea depasesc binefacerile unei fabrici de medicamente sinteticeProprietati farmaceutice prezinta si alte parti ale plantei, inclusive lastarii. Din frunze de smochin se poate obtine o infuzie folosita in tratarea tulburarilor circulatorii. Aceasta se prepara din 20 – 30 g frunze si 1 l apa, luandu-se 1 – 2 cani de infuzie pe zi, timp de 5 – 6 zile.Lastarii in crestere ai smochinului se utilizeaza la prepararea unui decoct, cu actiune laxativa, care se obtine din 50 – 60 g lastari si 1 l apa. Infuzia si decoctul se pot folosi si extern pentru tratarea furunculelor, a abceselor, stomatitelor si gingivitelor.Sucul laptos care apare la detasarea frunzelor si a lastarilor de smochin se utilizeaza impotriva negilor si bataturilor, prin aplicarea pe zonele afectate, dimineata si seara.De asemenea, mestecarea a 2-3 frunze pe stomacul gol ajută la reducerea simptomelor ulcerului.Studiile efectuate de-a lungul timpului arată că frunzele de smochin sunt indicate și în caz de alte afecțiuni. Cercetătorii susțin că frunzele au proprietăți antidiabetice și reduc riscul afecțiunilor cardiovasculare, prin reducerea trigliceridelor din sânge.

Reglează tensiunea arterială

În plus, frunzele de smochin conțin calciu, potasiu și o cantitate mare de fibre, cu ajutorul cărora mențin oasele sănătoase, scad tensiunea arterială, previn apariția crampelor musculare și reglează tranzitul intestinal.Nu în ultimul rând, consumul a câtorva frunze de smochin cresc în mod considerabil nivelul de antioxidanți din organism, substanțe care combat efectele negative ale radicalilor liberi.

Cum se prepară ceaiul din frunze de smochin

Ai nevoie doar de câteva frunze care se pun la fiert pentru 20 de minute. După ce a dat în fiert, ceaiul se lasă la infuzat timp de 5-10 minute, după care se strecoară și se bea. Ceaiul poate fi îndulcit cu 1-2 lingurițe de miere.Frunzele de smochin contin anumite substante care au capacitatea de a trata diabetul de tip 1.Frunzele de smochin pot fi utilizate in siguranta, in scopuri medicinale pentru perioade scurte de timp. Atentie insa intrucat invelisul exterior al frunzelor poate cauza sangerari la nivelul tractului digestiv.Aplicate direct pe piele, atat fructele cat si frunzele de smochin pot cauza reactii alergice. Urmatoarele persoane trebuie sa evite smochinul:

femeile insarcinate sau cele care alapteaza;

persoanele care in urmatoarele 14 zile vor suferi o interventie chirurgicala.Stabilirea dozei optima pentru fiecare persoana depinde de anumiti factori precum varsta, starea generala de sanatate si existenta unor conditii medicale.Smochinele detin proprietati medicinale fiind tonifiante, diuretice si emoliente. Totodata smochinele sunt fructe delicioase, foarte apreciate.Smochinul este o specie care rodeste timpuriu (anul trei de la plantare) si, daca este cultivat in zone adapostite si cu climat bland, da doua recolte pe an.

Alte avantaje:

– este o specie longeviva, cu perioada de rodire de sase – sapte decenii;

– se inmulteste usor, fie pe cale vegetativa, prin drajoni, marcote si butasi, fie prin samanta.

Smochinul are nevoie de soare direct, de locuri insorite cu veri calduroase pentru a fructifica pe masura. Pe timp de iarna smochinul poate rezista la temperaturi de pana la – 10 grade celsius.

Recomandari terapeuticeale fructelor

Intern

Fructele proaspete contin pana la 84% apa, pe cand cele uscate aproape deloc.Continutul in protide este de 3.5%, foarte ridicat in hidrati de carbon, la fel ca si in potasiu (840 mg %). Sodiul se afla in fruct in proportie de 40 mg%, calciul 190 mg%, fosforul 105 mg% iar fierul 3.3 mg %. Vitamina A este in proportie de 10 micrograme %, B1 0,10 mg, B2 0.10 mg %, niacina (B3) 1.1mg %. Contine mici cantitati de vitamina C, magneaziu si brom. Sub aspect energetic, smochinele uscate contin 260 kcal, din care se resorb peste 90%Din 50 – 100 g smochime si 1 l apa se poate obtine un ceai (decoct) care ofera rezultate excelente in tratarea bolilor cailor respiratorii (bronsite, laringite, traheite si stari febrile), administrandu-se cate 1 – 2 cani de ceai, cu 1 – 2 ore inainte de mese, timp de 10 – 12 zile.Proprietatile pectorale sunt dominante, fructul fiind un amolient si expectorant recomandat inbronsite, laringite si pneumonii.Au de asemenea proprietati laxative si diuretice.

Extern

Tot datorita proprietatilor emoliente se explica si recomandarea lor in stomatite,gingivite,inflamatii ale gatului. De asemenea sunt utile in abcese dentare si furuncule. Sucul laptos al smochinelor verzi este activ in combaterea negilor si bataturilor.

Mod de intrebuintare

Consumate ca atare, fiind recomandate in special sportivilor, copiilor si varstnicilor.Decoct expectorant cu 2-3 fructe la cana de 2 ori pe ziSirop din 500 grame fruct la un litru de apa. Se fierbe pe baia de apa pana se reduce la jumatate. Se strecoara si se adauga miere (aproximativ 200 grame). Se ia cate o lingurita de 2-3 ori pe ziAplicatii cu rol maturativ al furunculelor – favorizarea colectarea puroiului: smochine calde sau cataplasme din fructe fierte in apa.Aplicatii repetate (de 3 ori pe zi timp de 5-6 zile) pe negi si bataturi cu suc obtinut din fructele tinere.

Alte utilitati ale smochinului

Smochinele, consumate ca atare, in stare cruda sau uscata, infuzia din smochine, fructele fierte in lapte si pasate cu mixerul consumate sub forma de pasta sau decoctul de frunze de smochin sunt recomandate pentru tratarea afectiunilor precum tulburarile circulatorii, tulburarile renale, amigdalita, angina, astenia fizica, astenia psihica, bronsita cronica, ciclurile menstruale neregulate, colitele, cistitele, constipatia cronica, durerile, gastrita, guturaiul prelungit, inflamatiile pulmonare, inflamatiile gatului, insomniile, iritatiile gastro – intestinale, nefritele, pneumoniile, racelile, stadiile febrile acute, stomatitele, tusea, gingivitele, plagile atone, furunculele, abcesele dentare si parazitii intestinali.

Smochinul are anumite substante capabile sa trateze diabetul de tip I.

Pentru uz extern se folosesc ramurelele tinere din care se extrage latexul, substanta care poate sa diminueze petele de vitiligo. De asemenea, smochinele fierte in lapte si aplicate la nivel local, pot sa grabeasca vindecarea plagilor, abceselor, bataturilor, negilor si furunculelorConsumate ca atare, smochinele sunt recomandate persoanelor care practica sport, persoanelor varstnice si copiilor. Pentru uz intern, proprietatile pectorale ale smochinelor sunt dominante, acest fruct fiind un emolient si un expectorant recomandat in caz de bronsita, laringita si pneumonie. De asemenea, pentru uz intern, smochinele sunt recomandate si de proprietatile lor diuretice si laxative. Pentru uz extern, folosirea smochinelor este recomandata pentru proprietatile lor emoliente in caz de gingivite, stomatite sau inflamatii ale gatului. De asemenea, smochinele sunt recomandate pentru tratarea abceselor dentare si a furunculelor. Sucul produs de smochinele verzi este de asemenea utilizat pentru combaterea bataturilor si a negilor.Smochinele sunt fructe cu un continut bogat in saruri denumite oxalati, care afecteaza depozitele de calciu si de fier, care se pierd prin intermediul scaunelor. Prin urmare, persoanele anemice, copiii mici si femeile gravide nu trebuie sa exagereze cu consumul smochinelor.Proprietatea cea mai folosita a smochinelor de-a lungul timpului a fost cea laxativa. Smochinele pot sa combata eficient constipatia preparate in multiple moduri. Astfel, patru smochine se pot taia in patru sferturi, se amesteca cu doisprezece stafide si se acopera cu lapte. Compozitia rezultata se pune la fiert, iar produsul obtinut in urma prepararii se consuma dimineata pe stomacul gol. De asemenea, se pot folosi sase smochine care se spala cu apa calda si se adauga intr-o cana cu apa in care se lasa o noapte intreaga, dupa care se consuma pe stomacul gol dimineata. Dulceata preparata din smochine are si ea efect laxativ, iar ca urmare a gustului aromat, smochinele reprezinta o alternativa viabila pentru persoanele afectate de constipatie, dar care nu pot consuma ceaiuri de anghinare, pelin sau crusin din cauza aromelor lor amare. In industria cosmetica, smochinele nu sunt suficient de utilizate. Fructele sau laptele de smochine au aparut in domeniul industriei cosmetice bio ca urmare a proprietatilor lor benefice pentru piele si ten, virtutile acestora fiind multiple datorita vitaminelor si a acizilor grasi esentiali continuti. Smochinele au proprietati antirid, incetinesc vizibil procesul de imbatranire, fiind recomandate pentru tenurile cu riduri fine sau adanci si revitalizand tesutul conjunctiv prin stimularea secretiei de colagen. Astfel, smochinele sunt considerate utile pentru ingrijirea tenului imbatranit sau a pielii mature si devitalizate. Efectul hranitor favorizeaza ingrijirea corespunzatoare a pielii deshidratate si uscate, laptele de smochine avand efect regenerator, reparator si restructurant pentru tesutul cutanat.

Proprietatile fermizante si tonice au facut ca smochinele sa fie folosite ca si ingredient al produselor destinate sporirii elasticitatii pielii. Smochinele au actiune antiinflamatoare si emoliente puternice facand invelisul cutanat foarte catifelat. De asemenea, continutul bogat in apa, recomanda smochinele ca si ingrediente ideale pentru demachiere si combaterea acneei. Mai mult, smochinele sunt utile si pentru exfolierea usoara datorita faptului ca au in continutul lor o enzima activa care favorizeaza eliminarea celulelor moarte.

Smochinele accelereaza mobilizarea celulelor grase regasite la nivelul tesutului adipos, sunt utile copiilor in procesul de crestere, sunt benefice persoanelor predispuse la hipocalcemie, sunt utile pentru mentinerea aspectului placut al pielii si a structurilor tisulare, sunt utile pentru imbunatatirea activitatii sistemului imunitar, au efect afrodisiac si scad valoarea colesterolului din sange. Smochinele contin vitamine precum retinolul, calciferolul, acidul ascorbic, riboflavina, niacina, piridoxina si tiamina si substante minerale precum potasiul, calciul si magneziul.Smochinele au proprietati digestive, nutritive, laxative, tonifiante, diuretice, emoliente si pectorale.

Continutul bogat in fibre recomanda smochinele pentru efectele laxative usoare, efectul de stimulare a digestiei, contributia la eliminarea toxinelor si impiedicarea asimilarii grasimilor, in conditiile in care sunt consumate cu moderatie. Ca urmare a faptului ca reprezinta o importanta sursa de magneziu, smochinele contribuie la functionarea corespunzatoare a sistemului nervos. Vitaminele din compozitia smochinelor au proprietatea de a intari sistemul imunitar si de prevenire a dobandirii virozelor respiratorii frecvent inregistrate in sezoanele reci.

Pentru beneficierea de efectele energizante ale smochinelor, acestea se pot consuma sub forma de infuzie preparata prin adaugarea unei linguri de frunze de smochine intr-o cana de apa fiarta. Amestecul se la la infuzat timp de cinci minute si se consuma in doza de doua cani zilnic. Infuzia se poate folosi si pentru tratarea unor tulburari precum tusea, dereglarile ciclului menstrual sau tulburarile de circulatie sanguina.

Smochinele sunt fructe tonice, reconfortante, mineralizante, reconstitutive, consumul lor fiind recomandat persoanelor care depun efort psihic si fizic, persoanelor expuse unui consum important de energie, persoanelor anemice, convalescente si copiilor. Smochinele sunt relaxante si favorizeaza deschiderea cailor respiratorii, efect benefic in caz de bronsite, traheite sau laringite. De asemenea, smochinele sunt recomandate pentru optimizarea activitatii digestive, reprezentand un bun pansament gastric si intestinal. Smochinele sunt recunoscute si ca antibactericide si antiinflamatoare, fiind recomandate pentru ameliorarea inflamatiilor interne, in special a celor de la nivelul cailor urinare. Smochinele sunt folosite si cu scopul combaterii unor tulburari dermatologice precum negii si arsurile, gingivitele, stomatitele sau amigdalitele. Smochinele favorizeaza si buna circulatie sanguina prevenindu-se aparitia accidentelor vasculare. Pentru reglarea circulatiei sanguine sunt folosite si frunzele smochinului din care se poate prepara infuzie.

Frunzele de smochin reprezinta un antioxidant natural. Dupa portocale si lamai, smochinele contin o importanta cantitate de calciu, iar frunzele de smochin contin cantitati importante de potasiu, element mineral care contribuie la reglarea valorii tensiunii arteriale.Smochinele sunt utile pentru scaderea aciditatii gastrice si pentru normalizare tulburarilor gastrice, motiv pentru care sunt crecomandate pentru tratarea bolilor din sfera gastro – intestinala precum ulcerele, gastrita sau arsurile la stomac. Smochinele coapte sunt utilizate ca si medicamente pentru tratarea afectiunilor gatului si a bolilor inflamatorii manifestate la nivelul cavitatii bucale.

Ceaiul de smochine se prepara prin fierberea a 50 – 100 de grame de smochine intr-un litru se apa si este recomandat pentru tratarea afectiunilor cailor respiratorii precum bronsitele, laringitele, traheitele si starile febrile. Astfel, se pot consuma una sau doua cani de ceai de smochine cu una pana la doua ore inainte de servirea mesei, in cure de cate zece pana la doisprezece zile. Ceaiul din extract de frunze de smochin are proprietatea de scadere a nivelului insulinei, motiv pentru care nevoia de injectare cu insulina scade, beneficiu foarte important pentru persoanele afectate de diabet. De asemenea, ceaiul de smochine reduce indicele glicemic, scazand riscul aparitiei bolilor cardiace sau a obezitatii. Ceaiul preparat din frunze de smochin reprezinta un remediu eficient impotriva astmului, bronsitei sau bolii Buerger, manifestata prin blocarea vaselor de sange.

Infuzia obtinuta din frunzele de smochin reprezinta un bun remediu impotriva problemelor circulatorii si a tusei. Aceasta se prepara din treizeci de grame de frunze adaugate intr-un litru de apa fierbinte, care se lasa la infuzat timp de zece minute si se consuma zilnic, timp de o saptamana.

Tinctura obtinuta din frunze de smochin are efecte calmante, fiind recomandata pentru ameliorarea anxietatii si depresiei.

Decoctul din frunze de smochin reprezinta un bun remediu pentru acnee, furuncule, pete si alte afectiuni cutanate. Decoctul de smochine se prepara din 60 – 120 de grame de smochine adaugate intr-un litru de apa. Decoctul expectorant se prepara din doua sau trei fructe adaugate intr-o cana de apa de doua ori pe zi. Decoctul obtinut din smochine se recomanda pentru tratarea constipatiei si a bolilor respiratorii precum bronsita, guturaiul, tusea, laringita sau traheita. Se recomanda ca decoctul de smochine sa se administreze sub forma gargarelor in caz de angina sau afectiuni gingivale.Constipatia se poate vindeca prin administrarea decoctului de smochine si de stafide preparat din 3 smochine verzi si doisprezece stafide adaugate intr-o cana de apa fierbinte care se fierbe timp de douazeci de minute, se lasa la racit si se consuma pe stomacul gol.Pentru tratarea hemoroizilor, frunzele de smochine se pot adauga in apa fierbinte si se foloseste pentru bai de aburi. Latexul de la nivelul tulpinii se poate aplica la nivelul negilor sau bataturilor pentru a le elimina. Acest latex are si efecte analgezice in cazul intepaturilor de insecte.

Pentru tratamentul tusei uscate, se pun la fiert la foc mic, timp de 15 minute, doisprezece smochine in 250 de mililitri de lapte. Se consuma dupa ce lichidul se strecoara si eventual se indulcieste cu miere. Remediul are proprietati emoliente favorizand fluidificarea secretiilor si eliminarea acestora.In medicina chineza, smochinele se folosesc pentru detoxificarea organismului. In stare cruda sau uscata, smochinele au proprietati laxative, diuretice si emoliente. In acelasi timp, smochinele au efect remineralizant si tonifiant datorita continutului bogat in vitamine si substante minerale.Siropul de smochine se prepara din 500 de grame de fructe adaugate la un litru de apa. Amestecul se fierbe pe baie de apa pana cand se reduce la jumatate. Amestecul obtinut se strecoara si se adauga miere, in cantitate de aproximativ 200 de grame. Se administreaza cate o lingurita de doua sau trei ori pe zi.Cataplasmele cu extract de smochine se utilizeaza in cadrul terapiilor furunculelor, abceselor, bataturilor si arsurilor. In acest scop, smochinele sunt taiate in jumatate si se fierb in lapte sau in apa, urmand sa fie aplicate direct pe suprafata zonelor afectate. Negii si bataturile se pot vindeca cu ajutorul sucului laptos care se scurge din ramurile tinere de smochin. Acest suc se aplica pe locul unde s-a format batatura sau negul de doua sau trei ori pe zi, pana la disparitia acestuia.Desi sunt considerate comestibile, frunzele smochinilor se utilizeaza ca si accente aromatice in preparatele culinare, in special in preparatele mediteraneene.In timpul perioadei interbelice, vinul din smochine era foarte apreciat si se putea prepara prin macerarea a un kilogram de smochine adaugat in zece litri de apa. Ulterior, dupa o saptamana, vinul de smochine se depozita in recipiente din sticla. In ziua de azi, vinul din smochine se prepara prin adaugarea unui kilogram de smochine intr-un litru de apa la care se adauga doua sau trei kilograme de zahar, zeama de la trei lamai, coaja unei lamai si cincizeci de grame de drojdie de bere. Smochinele nu se folosesc intregi, ci trebuie taiate sau trecute prin masina de tocat. Amestecul obtinut se mentine intr-o damigeana in sticla inchisa ermetic si se mentine la macerat timp de sase saptamani la temeratura camerei. Din timp in timp, continutul damigenei se mai agita. Ulterior, vinul de smochine se filtreaza si se adauga in recipiente din sticla. Continutul se poate filtra inca o data, dupa trecerea a o saptamana, gustul sau devenind cu atat mai savuros. Lichidul rezultat dezvolta o aroma foarte placuta, insa are si un continut bogat in alcool.

Atunci cand sunt achizitionate, smochinele trebuie sa aiba culoarea intensa, sa fie umflate si usor moi. Coaja smochinelor ar trebui sa fie neteda si sa nu prezinte zgarieturi sau pete deoarece aceste fructe se contamineaza foarte rapid cu mucegaiuri. Smochinele de calitate trebuie sa prezinte un miros placut, dulceag, aromele acre sau acide indicand stricarea fructelor. Smochinele in stare proaspata reprezinta fructe perisabile care nu rezista mai mult de doua zile mentinute la temperatura de refrigerare. Preferabil este ca smochinele sa se pastreze asezate una langa cealalta, acoperite pentru evitarea uscarii sau contaminarii lor cu aromele alimentelor din vecinatate.Smochinele se pot consuma atat in stare proaspata, cat si uscate. Deoarece in tara noastra adesea se gasesc smochinel sub forma uscata, se recomanda ca inainte de consumarea acestora sa se aseze la rehidratat timp de cateva ore intr-un recipient cu apa. Astfel, smochinele pot fi folosite si ca indulcitori pentru diverse preparate culinare. Smochinele se pot consuma sub forma de piureuri sau adaugate in diverse, prajituri, salate sau inghetate. Pentru prezervarea lor o perioada mai lunga de timp, smochinele se pot prepara sub forma de vin, dulceata sau compot.

Precautii in ceea ce priveste administrarea smochinelor si a preparatelor pe baza de smochine

Frunzele si fructele de smochine nu prezinta contraindicatii pentru majoritatea persoanelor. Acestea pot fi utilizate pentru ameliorarea simptomelor sau pentru tratarea starilor febrile, bronsitelor, racelilor, laringitelor, gastritelor sau colitelor. Fructele si frunzele de smochin se pot folosi si sub forma de cataplasme cu scopul vindecarii arsurilor, negilor, furunculelor sau bataturilor. De asemenea, in cazul abceselor dentare se poate taia in jumatate o smochina si se poate aplica la nivelul zonei inflamate pentru obtinerea unor rezultate destul de rapide.

Administrat in cantitatile folosite pentru pregatirea unor preparate culinare, smochinele nu implica riscuri asupra organismului uman. De asemenea, frunzele de smochin se pot utiliza in siguranta in scopuri medicinale pentru intervale scurte de timp. Cu toate acestea, este necesara o atentie sporita in ceea ce priveste administrarea smochinelor deoarece invelisul exterior al frunzelor poate sa determine sangerari la nivelul tractului digestiv.

Persoanele care respecta un tratament bazat pe frunze de smochin, in special cele care au pielea deschisa la culoare, trebuie sa evite pe cat posibil expunerea prelungita la razele soarelui deoarece astfel sensibilitatea la razele de soare creste considerabil. Mai mult decat atat, aplicate direct la nivelul pielii, atat frunzele cat si fructele de smochin pot sa cauzeze declansarea unor reactii alergice.

Categoriile de persoane care trebuie sa evite administrarea smochinelor sunt femeile insarcinate, femeile care alapteaza si persoanele care in urmatoarele paisprezece zile vor fi supuse unei interventii chirurgicale.

Ca urmare a faptului ca smochinele sunt hipercalorice, consumul acestora nu este recomandat pentru persoanele supraponderale sau obeze. De asemenea, persoanele diabetice nu au voie sa consume smochine decat sub stricta supraveghere a unui medic specialist ca urmare a continutului bogat in fructoza si glucoza.

Doze recomandate de smochin

Stabilirea unei doze optime de smochin, considerata sigura pentru fiecare persoana in parte depinde de factori precum starea generala de sanatate, varsta si preexistenta unor conditii medicale. Pana in momentul actual, studiile desfasurate de specialistii in domeniu nu au putut sa releve o doza zilnica considerata sigura pentru organismul uman.

Protejarea smochinului pe timp de iarna

Smochinul este un arbore specific regiunii Mediteranei. Pe langa regiunile cu o clima calda, smochinul poate fi crescut si in tarile cu clima temperata. In acestea din urma, iarna se impun masuri de protectie astfel incat planta sa aiba sanse de a supravietui.

In functie de locul in care este crescut smochinul, direct in pamant sau in ghiveci, se pot urma anumite proceduri de izolare a plantei in perioada iernii. Afla cum sa protejezi smochinul in sezonul rece:

Cum protejezi iarna un smochin plantat in gradina

Daca ai plantat un smochin direct in gradina, pregatirile acestuia pentru iarna sunt absolut necesare. Pentru ca arborele sa supravietuiasca, este recomandat sa folosesti o specie de smochin rezistenta la temperaturi scazute.Pentru un smochin plantat in gradina se foloseste procedeul de impachetare. Impachetarea este o munca laborioasa, care necesita mult timp, dar absolut necesara pentru a asigura supravietuirea copacului. Impachetat bine, smochinul va fi ferit nu doar de ger, dar si de schimbarile dese de temperatura care ar distruge planta.Ocupa-te de smochin dupa ce acesta s-a desfrunzit complet, spre finalul toamnei. Acum este momentul pentru a curata arborele. Inlatura toate ramurile plapande, atacate de boli, precum si pe cele in plus, care se intretaie cu alte crengi. Leaga apoi crengile copacului impreuna, ca si cum vrei sa obtii un buchet. Daca ai nevoie de un obiect de sprijin, infige in pamant un par inalt si prinde manunchiul de ramuri de acest bat.Infasoara copacul in panza de sac, in mai multe straturi si lasa deschis „sulul” obtinut in partea de sus. Este important sa existe o gura de aerisire pentru umezeala si caldura.Imprastie un strat gros de mulci in jurul trunchiului copacului. Apoi, pune in jurul copacului o plasa de sarma si umple gaurile cu frunze si crengi. Urmatorul pas este cel al invelirii intregului copac in folie de plastic cu bule de aer. Aseaza o galeata de plastic in varful sulului.

Cum protejezi iarna un smochin in ghiveci

In cazul smochinului crescut in ghiveci, masurile de protectie sunt mai simple. Dupa ce copacul ramane fara frunze, ghiveciul se depoziteaza intr-un loc rece si uscat, cum este garajul. Smochinul nu se tine in casa, deoarece temperaturile sunt prea ridicate pentru aceasta planta in perioada iernii. Il poti depozita si in beci, cu conditia ca acesta sa fie un loc uscat.Inainte de a aduce copacul intr-un loc adapostit, arborele fructifer se inspecteaza si se inlatura orice urme de frunze, fructe, insecte. Pentru ca planta sa nu iasa din starea latenta mai devreme, poate fi infasurata in panza de sac.Arborele poate fi udat o data pe luna. In perioada in care se afla in stare latenta, planta nu are nevoie de multa apa, dimpotriva. Solul trebuie sa fie aproape uscat, altfel exista riscul ca radacina sa fie distrusa de surplusul de apa.Primavara, pe ramuri apar primele frunze noi. Dupa ultimul inghet, cand vremea se stabilizeaza afara.

Denumire stiintifica: Ficus carica

Face parte din fam. Moraceae. Este un copac inrudit cu dudul, arborele de paine, sicomorul si o larga varietate de ficusi foarte mari, chiar gigantici

Origine

Smochinul provine din Syria si vechea Persie El s-a adaptat foarte bine la zona mediteraneana si la zonele mai calde si aride ale continentului. In zonele unde ploua mai des fructele smochinului crapa, de obicei in lungime, si fermenteaza pe creanga, facand recoltarea imposibila. Cu mai multa munca si grija smochinul se poate adapta si la un climat mai racoros si mai umed.

Smochinul comestibil creste in natura pana la o inaltime de aproximativ 3-8 m. In general, coroana depaseste in diametru inaltimea arborelui la toate varietatile Ideale pentru cultura smochinilor sunt solurile argilos-,nisipoase in defavoarea celor bogate in humus. In tara noastra, zonele ce indeplinesc toate conditiile de ingrijire sunt cele aflate in Campia Dunarii si in special cele din sud-est (zona Dobrogei).

Caracteristici

Planta mediteraneana ce poate creste sub forma de tufa inalta sau poate fi dirijat sub forma de pom ce atinge uneori si 8 m inaltime, smochinul este recunoscut pentru fructele sale gustoase.

Smochinul isi pierde frunzele toamna ca si copacii din zona temperata. Plantele crescute in interior isi pastreaza frunzele o perioada mai indelungata. Crengile batrane sunt butucanoase si acoperite de o scoarta neteda si aspra. Ea poate fi zgariata cu unghia si are culoare gri-albicios, fara prea crapaturi. Acolo unde au fost taiate crengi mai groase, arborele dezvolta la maturitate noduli mari ca niste tumori care il fac sa arate foarte sculptural. Este modalitatea lui de a-si cicatriza ranile.Frunzele de un verde viu sunt lobulare, cu un diametru de aproximativ 30 cm, palmate, crestate adanc si rotunjit, cu 1-5 nervuri spinale si petiol destul de lung. Sunt paroase pe ambele fete, mai aspre deasupra si matasoase dedesubt.Florile sunt verzulii si practic invizibile la capatul smochinei mici de culoare verde. Aceasta se formeaza dintr-un mugure aflat cel mai adesea la baza unei frunze. La aparitie, smochina nu este mai mare decat o boaba de mazare. Smochinul nu are nevoie de polenizare pentru a rodi. Florile sunt toate de sex feminin si se autopolenizeaza (fenomen tipic smochinilor).

Inflorire si fructificare

Smochinul fructifica destul de repede, fiindu-i necesari doar 3 ani de la plantare pana la maturizare. In container el fructifica mai repede, şi la un an, dar fructele de obicei nu ajung la coacere.

Dacă se doreşte fructificare mai repede la smochinul plantat în grădină, înainte de plantare se face o groapă pătrată cat un hardau şi se pun piatre pe margini şi pietre mari la fund. Aceasta va stimula smochinul sa fructifice mai repede in loc sa-si extinda doar radacinile.

Atunci cand are conditii prielnice, smochinii rodesc de doua ori pe an: o data primavara tarziu si din nou toamna cand vara este lunga si calduroasa. In functie de varietate fructele coapte sunt verzi, galbui sau maronii Uscate la soare devin toate de aproape aceeasi culoare. Uscarea se face prin expunere la soare timp de 4-5 zile ori intr-o camera special amenajata pt uscarea fructelor.LuminaReprezinta cel mai important factor in cultivarea smochinului. O locatie puternic insorita va garanta formarea bobocilor.

Temperatura

Reprezinta un alt factor, cu importanta deosebita, ce contribuie la o ingrijire corespunzatoare. O primavara si o vara calduroasa, vor ajuta la obtinerea multor fructe dulci, pe cand frigul incetineste formarea fructelor. Si daca acesta se manifesta pe perioade prelungite, poate determina chiar pierderea lor, inainte de coacere.Pentru specia Ficus carica, o udare regulata si abundenta, in perioada calduroasa, reprezinta nu doar un ajutor ci o necesitate, daca dorim ca fructele obtinute sa fie mari si gustoase.

Ingrijire

Smochinii cresc foarte bine în hardaie sau containere. Smochini maturi ajung sa aibe nevoie de hardaie de 40 litrii.Smochinul are nevoie de multa caldura si lumina. Are nevoie de cel puţin 8 ore de soare. Vara se tine afara in plin soare, ideal langa un perete zugravit in alb, orientat spre sud, care sa reflecte soarele marindu-i efectul asupra plantei. Oricat de cald ar fi vara, planta se va simti bine daca s-a facut tranzitia de la interior la exterior atunci cand mugurii noi abia apar si vremea s-a incalzit putin. Scoarta smochinului poate fi arsa cu usurinta de soare.In mediul natural copacul are crengi multe si dese, cu frunzis bogat care umbreste trunchiul si-l protejaza. In conditii de interior insa, planta se sensibilizeaza si re-adaptarea la exterior se face treptat. Scoarta copacilor mai varstnici se poate proteja vopsind-o cu huma de culoare alba . Varul e prea puternic si poate sa o arda.Radacinile smochinului au nevoie de spatiu, intrucit sunt foarte dese, ramificate si cresc continuu.Containerul trebuieste schimbat progresiv, in concordanta cu viteza de crestere a plantei. Pamantul din containerul unui copac ajuns la maturitate se schimba la fiecare 3 ani. Radacinile periferice se pot taia cu aceasta ocazie scurtandu-se cu pana la 10-15 cm jur imprejur. Copacul nu va suferi din aceasta cauza.Vara se acopera containerul cu o rogojina(împletitură de tulpini sau de frunze de rogoz ori de papură) vopsita ori un panou vopsit in alb pentru ca radacinilor smochinului nu le place fierbinteala. O solutie buna este sa se imprejmuiasca hardaul cu ghivece destul de mari plantate cu flori dese, care sa il apere de bataia directa a soarelui.In conditii naturale frunzisul bogat al smochinului ii protejeaza radacinile mentinindu-le intr-o umbra densa. Cu toata toleranta la caldura si ariditate in mediul natural, puietul de smochin trebuie udat regulat si din belsug in timpul verii altfel isi va pierde frunzele si poate muri. Dacă smochinul se ofileşte vara şi l-ai udat şi l-ai udat, verifică să vezi cât de cald ajuge containerul în faţa soarelui.

Tăierea- rodul se face doar pe crengile vechi de cel putin un an.

Pentru a le da forma dorita smochinii trebuie tunsi. Crengutele care cresc aiurea se taie si se pastreaza doar cele care formeaza un copac bine echilibrat si cit mai simetric, cu trunchi scurt si drept. Tunderile se mai pot face si de la nivelul solului pentru a obtine o tufa simetrica si echilibrata cu mai multe trunchiuri mai mici. Cei ce vor avea succes si vor ajunge sa aiba o recolta de smochine, trebuie sa stie ca rodul se face doar pe crengile vechi de cel putin un an. Atentie asadar la ce anume tundeti si ce anume lasati pentru rod.Cu toate că smochinii pot fi crescuţi ca şi copac sau tufă, în unele zone forma de copac nu va fi practică. Dacă în zona ta smochinul îngheaţă până la nivelul pământului, forma de copac va fi greu de menţinut.Forma de tufă este recomandată în general în zonele mai reci. În forma de tufă ramurile vor fi aproape de pământ şi vor fi uşor de cules.

Când plantezi smochinul tai 1/3 din tânăra plantă. Aceasta forţează noi lăstari să crească la baza plantei. Lasă aceşti lăstari să crească în primul sezon. Apoi, după primul sezon de creştere, selectează 3-8 lăstari,răsfiraţi ca şi lideri. Tăiaţi-I pe ceilalţi.Asigură-te că liderii pe care i-ai ales sunt destul de răsfiraţi să crească 9-12 cm în diametru fără să se aglomereze unul pe altul. Dacă sunt prea apropiaţi, liderii nu pot creşte destul de gros să se sprijine pe ei înşişi sau recolta lor. Ei tind să cadă şi să se rupă datorită vânturilor puternice. Dacă aceasta are loc, înlătură liderul distrus şi selectează unul nou în umătoarea iarnă alegânnd unul din lăstarii care cresc annual.Dacă se doreşte o coroană mai mare la smochin, taie tufa la începutul fiecărei primăveri în al doilea an de la plantere, după ce pericolul de ger a dispărut dar înainte ca să înceapă creşterea. Fă asta tăind 1/3 până la jumate din creşterea de anul trecut.Deasemenea taie ramurile care deranjează creşterea liderului. Taie şi ramurile care cresc jos şi toţi lăstarii de care nu mai este nevoie să-I înlocuiască liderii rupţi.

Îngrăşământ

Nu uita că smochinul crescut în container este complet dependent de tine pentru nutriţia lui. El nu poate trimite rădăcinile lui prin pământ să caute apă sau minerale.

Ingrasamantul care contine azot (aschii de corn) este util pentru smochin si se aplica incepand din februarie-martie si pana la mijlocul lui August. După 15 August trebuie să te opreşti în a mai pune îngrăşământ pentru a lăsa creşterea nouă să încetinească şi să se întărească înainte să vină vremea rece.E indicat să le dai plantelor noi o doză slabă de Vitamina B dizolvate în apă când sunt transplantaţi.Pune îngrăşământ de 3 ori pe an la smochinii care încerci să-I aduci la producţie maximă: Primăvara devreme, la mijlocul lui Mai şi la mijlocul lui Iulie. Smochinilor maturi se poate pune îngrăşământ o dată pe an primăvara devreme.Nu mai pune îngrăşământ după mijlocul lui iulie penru că aceasta încurajează o creştere noua care nu se poate întări până înainte de iarnă.

Udarea

În lunile calde tu trebuie să uzi planta din container până când apa se îmbibă în tot solul .Ar trebui să curgă la fundul containerului. Asta spală sărurile care s-au format şi încurajează rădăcina să crească spre fundul containerului unde vor rămâne umede şi la rocoare.

În contanier smochinul va avea nevoie de mai multă apă în lunile calde şi mai multă protecţie de frig iarna.

Plantarea

Smochinul poate fi plantat afară in intervalul octombrie – aprilie evitandu-se perioada(le) de ger,seceta sau ploi abundente.. Elibereaza planta de protectia de plastic sau vas .Pentru a creste planta pentru fructe se taie atat trunchiul(sau ramura principala) cat si cele periferice la 1-1,20 mt de la nivelul pamantului, nu se va taia si din radacini.Sapati o groapa adanca pt a putea fi introdusa bine radacina plantei,atentie ca radacina sa fie bine introdusa in groapa.Pentru o mai buna fixare a plantei se va introduce un par de sustinere la radacina plantei.Umpleti gaura cu pamant uscat si asigurati-va ca pamantul va patrunde bine printre radacina . Apasati delicat si formati o denivelare in jurul plantei pentru a putea fi bine irigata.

Mutarea plantei

Plantele din vas se pot muta in orice perioada a anului. Dacă rădăcinile au devenit înghesuite în vasul original şi au început să crească în cerc, rădăcinile sunt în regulă dar trage uşor de ele să le separi puţin şi întinde rădăcinile în noul vas când îl plantezi.

Pământul potrivit

Pentru ca planta să se simtă bine în noul mediu, are nevoie de un substrat potrivit. În crescătoriile sudice, plantele pot suporta orice fel de pământ, căci condiţiile climatice sunt optime. La noi, solul trebuie să fie cât mai potrivit, pentru a compensa factorii lipsă. Mai ales pentru cultura în ghivece, alegerea solului potrivit este neapărat necesară.

Cel mai potrivit pământ pentru smochin este unul bogat în nutrienţi şi humus, care nu reţine apa Acest pământ poate fi obţinut chiar la noi acasă din următoarele componente:

HUMUS(în latină:pământ) se formează în stratul superior prin descompunerea materiei organice. Compostul conţine foarte mult humus valoros. Pământul de grădină conţine, alături de nisip şi lut, humus. Este necesară o cantitate mică din acestea

Nisipul, preferabil nisip de cuarţ (nisip de râu) îmbunătăţeşte permeabilitatea pământului. Trebuie adăugat în cantitate mare pământului care conţine argilă. Nisipul nu trebuie să fie prea fin, căci să se fluidizeze şi să iasă la suprafaţă.

Reţeta pamantului perfect pentru smochin:

4/8 compost bine fermentat sau bălegar(humus), trecut prin sită

1/8 lut

1/8 argilă

2/8 nisip

Dăunători- boli

Daunatorii care apar pe fructe sau frunze trebuie distrusi. Se folosesc aceleasi insecticide care se aplica si celorlalti pomi fructiferi, trandafirilor si altor arbusti. In unele situatii o solutie slaba de zeama bordeleza (piatra vinata) este folositoare. Bolile smochinului sunt adesea imprumutate de la vegetatia autohtona si se trateaza in acelasi fel.

Inmultirea

Cele mai usoare metode de inmultire sunt drajonarea si marcotarea ramurilor. Se mai pot folosi ca metode cu sanse mari de reusita – butasirea si inmultirea prin seminte, ultima solicitand mult timp si rabdare.

IERNAREA

Smochinii crescuti in container

Un smochin adult, sanatos si robust, poate tolera temperaturi ocazionale de -11°C. O planta tanara si fragila insa, poate sa inghete si la -1°C. Din acesta cauza, iarna, smochinii plantati in hardaie sau ghivece nu trebuiesc lasati afara. Chiar si un smochin adult plantat intr-un hardau foarte mare, acoperit corespunzator pentru a-l feri de ger, nu rezista bine la mai mult de 300 de ore consecutive la -4°C.

In zonele cu ierni mai usoare, hardaiele mari cu smochini pot fi tinute afara peste iarna cu conditia sa se construiasca un schelet cubic sau dreptunghiular de lem peste hardau/container, ancorat bine impotriva vantului. Scheletul de lemn se acopera complet in timpul iernii cu covoare vechi, rogojini sau cu pisla, formand o cutie perfect inchisa in interiorul caruia se gaseste smochinul.

Hardaul se poate proteja impotriva inghetului prin imbracare cu snopi de paie, legati de jur imprejurul containerului cu sfoara, spre a nu fi dusi de vant. Copacul nu se uda pana la trecerea completa a perioadei de inghet. Avand in vedere iernile ultimei decade nu riscati un smochin frumos si sanatos decat daca doriti sa experimentati.

Probail o magazie sau un garaj neîncălzit in care sa fie adapostit sunt locuri mult mai potrivite. În primul rând lasă smochinul câteva seri să-l pringă gerul, aşa ca toate frunzele să cadă şi seva să se ducă jos în tulpina. Aceasta măreşte rezistenţa lui la frig şi reduce nevoia de îngrijire specială.

Aici udaţi-I tot la câteva săptămâni, doar ca să previi rădăcinile să se dezhidrateze. Nu uitati, copacii cultivati in gradini si unde ei s-au adaptat de multi ani, nu sunt tot atat de sensibili in perioada de hibernare precum cei cultivati in containere. Va urez succes si recolte de smochine.

Smochinii crescuţi în grădină

Smochinii trebuie să fie protejaţi în timpul iernii.

Daca smochinul este foarte mic (pana intr-un metru), este o idee buna sa il lasi peste iarna intr-un spatiu protejat. Dupa ce depaseste acest stadiu si tulpina incepe sa se ingroase si s-a lignificat, il poti planta in pamant, toamna, acoperindu-l bine cu resturi vegetale si ingropand tulpina pana la jumatate cu pamant.

Când copacul este mic, în primii ani, este bine să îl tai puternic pentru a încuraja să se formeze o tufă . Smochinul ca tufă este mai uşor de acoperit şi protejat pe timp de iarnă.

Dacă vrei să-l acoperi, niciodată să nu foloseşti nici un material din plastic. Trage toate ramurile la mijloc încercând să le legi împreună cu o sfoară uşoară dar tare. Lasă-I aşa până la începutul lui Decembrie. Asigură-te că sfoara şi ramurile sunt complet uscate înainte să-l acoperi. Acopera smochinul de jos până sus cu o pânză groasă de sac, prinzând pânza să nu cadă.Despachetează smochinul într-o zi înnorată primăvara devreme, după ultimul îngheţ.

Protejati-va cu manusi in timpul taierii ramurilor, intrucat seva este toxica.

Sfaturi practice

* daca ai un smochin in ghiveci inveleste vasul cu un paravan de trestie, o rogojina, cetini uscate sau alt material care sa il fereasca de soare;

* smochinului nu ii place sa i se incalzeasca pamantul in jurul radacinilor sau sa sufere de uscaciune

* daca pomul este tanar, protejeaza-i tulpinile invelindu-le cu panza de sac sau canepa

* la primele semne ale aparitiei unor pete ruginii pe frunze, stropeste-l cu zeama bordeleza

Pe omul care a beneficiat de privatizarea scandaloasă a stațiunii Băile Herculane nimeni pare să nu-l mai întrebe ceva, iar când a fost încolțit de procurori i-a împins pe alții după gratii ca să scape el de negura închisorii!

Judecătorul Tribunalului București, Mircea Moldovan, un corupt până în măduva oaselor după cum au arătat procurorii anticorupție, a pretins și primit de la milionarul de carton Iosif Armaș mai multe chilipiruri pentru a-l ajuta cu o soluție favorabilă în dosarul legat de insolvența SC Argirom Internațional. Nimeni alta decât firma care a primit în mod cel puțin suspect, pe vremea ministrului Dan Matei Agathon, aproape întreaga stațiune Băile Herculane. Stațiune pe care Armaș a avut grijă s-o îngroape aproape iremediabil.

Procurorii au date potrivit cărora magistratul a primit de la Armaș produse alimentare – în data de 13.12.2012, suma de 3.000 lei – în data de 08.05.2013, suma de 1.800 lei – în data de 18.06.2013 și un telefon mobil marca Iphone 4S, în decembrie 2012. În primă instanță a primit pentru aceste fapte, dar și pentru multe altele asemănătoare 22 de ani de pușcărie!

Armaș a scăpat foarte ieftin la Curtea de Apel București, cu un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de trei ani şi patru luni. Instanța a avut în vedere „atitudinea procesuală sinceră a inculpatului Armaș, care a recunoscut încă din faza de urmărire penală săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și a dat dovadă că regretă faptele comise, conștientizând impactul negativ al acestora”. Instanța a mai reținut ceva. Și mai important! Și anume, că declaraţiile lui Iosif Armaș „au depăşit limitele unei simple recunoaşteri a propriei vinovăţii, fiind de natură să contribuie la aflarea adevărului în prezenta cauză penală. Mai mult, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul Armaș a contribuit la administrarea probelor necesare la aflarea adevărului în prezenta cauză penală”. Astfel, în favoarea omului care a lăsat numai paragină în urma sa au fost reținute dispozițiile art. 19 din OUG 43/2002 privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Articolul respectiv spune că „persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Practic, pentru că a turnat la DNA și s-a implicat activ pentru prinderea altor persoane implicate în coruperea mai multor judecători de la Tribunalul București, Iosif Armaș a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare. „Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază, având în vedere comportarea procesuală sinceră a inculpatului, faptul că acesta, prin declarațiile date, a contribuit la aflarea adevărului în prezenta cauză penală, că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, faptul condamnării reprezentând un avertisment suficient de serios privind respectarea legilor pe viitor”, și-au motivat magistrații bucureșteni hotărârea de a nu-l trimite în spatele gratiilor.

Mai mult decât atât, Armaș a considerat că un an și patru luni de închisoare cu suspendare reprezintă prea mult pentru el. A făcut apel, calea de atac aflându-se în curs de soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

http://expressdebanat.ro/iosif-armas-a-turnat-la-dna-ca-sa-scape-de-puscarie-despre-ruinele-de-la-herculane-n-a-suflat-o-vorba/

3 – Istoria mineriadelor din anii 1990-1991

Gabriela Gheorghe, Adelina Huminic

Prima mineriada: 28-29 ianuarie 1990

*Minerii vin pentru prima data la Bucuresti, in urma apelului lansat de Ion Iliescu, pentru a opri conflictul dintre FSN si opozitia politica.

*Sunt devastate sediile principalelor partide de opozitie.

* Petre Roman insusi il salveaza pe Corneliu Coposu de furia minerilor.

28 ianuarie

– In piata Victoriei are loc un urias miting al opozitiei, organizat de PNT-CD, PNL, PSDR, dar si al altor partide care protesteaza impotriva hotaririi ca FSN sa participe la alegeri.

– In paralel se desfasoara o contramanifestatie organizata de FSN si sustinuta de muncitorii de la IMGB, ICTB, IMMR si IIRUC.

– Multi au ca argumente bite si rangi si o dorinta pe care o vor exprima sintetic intr-o formula ce va face cariera: “Moarte intelectualilor!”. Se tin discursuri impotriva partidelor care vor sa opreasca ascensiunea politica a Frontului: “Jos cu fiii de chiaburi si legionari!”, “Nu vrem ca cei care au stat la caldura, in strainatate, sa vina acum si sa ne dea lectii”.

– In cealalta tabara, se tin discursuri in care se demonstreaza ideile ce se pot citi pe pancarde: “Cine a stat cinci ani la rusi, nu poate gindi ca Bush”, “Nu vrem neocomunism!”, “Ieri Ceausescu, azi Iliescu!”.

– Chiar daca a existat intentia de a nu se recurge la violenta, este atacat sediul Guvernului si se cere cu insistenta demisia acestuia.

– La sfirsitul zilei au loc tratative intre partidele istorice si Front.

29 ianuarie

– In urma apelurilor lansate prin mass-media de catre presedintele Ion Iliescu, are loc prima mineriada. Peste cinci mii de mineri din Valea Jiului sosesc in Capitala, inarmati cu bite si lanturi si convinsi ca trebuie sa-i reduca la tacere, prin orice mijloace, pe conducatorii si sustinatorii partidelor care erau altceva decit FSN.

– Contramanifestatia organizata de suporterii FSN are ca efect asaltul asupra sediilor unor partide, in frunte cu PNTCD. Viata fruntasilor acestor partide este in primejdie, unii fiind obligati sa se puna la adapost de “furia populara”.

– Petre Roman insusi soseste intr-o tancheta la sediul asediat al PNTCD pentru a-l prelua si proteja pe Corneliu Coposu.

– Ion Iliescu si Petre Roman se adreseaza multimilor.

– Ana Blandiana declara ca se retrage din C.F.S.N. deoarece “confruntarile s-au mutat in strada, iar schimbul de opinii tinde sa devina unul de imprecatii si suspiciuni”. ,

– Ziua se incheie cu un schimb de angajamente reciproce intre manifestanti si putere.

– In urma evenimentelor, membrii marcanti ai CFSN se intilnesc cu reprezentanti ai partidelor politice, pentru constituirea unui Consiliu Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN), care sa asigure reprezentarea in structurile de virf ale puterii a partidelor nou constituite.

A doua mineriada: 28 februarie 1990

*Minerii vin la Bucuresti pentru a apara sediul Guvernului asediat de manifestanti opozanti ai regimului Iliescu.

*Dupa restabilirea ordinii, minerii promit ca vor reveni in Capitala ori de cite ori vor avea loc asemenea incidente.

18 februarie

– In Piata Victoriei are loc o manifestatie antiguvernamentala si antiprezidentiala. Pe pancarte se putea citi: “Jos comunismul”, “Jos Securitatea”, “Puterea de stat se mentine cu ajutorul Securitatii”, “Nu mai vrem comunisti, securisti si activisti’, “FSN-isti, ati furat revolutia din 17-22 decembrie ’89”.

– Un grup de manifestanti forteaza intrarea in sediul Guvernului. Slabiciunea fortelor de ordine care aparau Guvernul, precum si insistenta ciudata a unor grupuri de persoane inarmate cu rangi, topoare si bite, determina patrunderea acestora in sediul Guvernului. In interiorul cladirii se comit violente: se sparg geamuri, se distrug mobile si documente, se forteaza birouri. O parte dintre manifestanti dezaproba actiunea de asediu asupra sediului guvernamental, scandind: “Fara violenta”.

– Sint cautati membrii Guvernului, dar nu este gasit decit vice-prim-ministrul Gelu Voican Voiculescu, pe care manifestantii au vrut sa il arunce peste balcon.

– Armata restabileste ordinea. Jean Moldoveanu, seful Inspectoratului General al Politiei anunta ca au fost arestate 102 persoane, din care 12 cu cazier judiciar, multi in stare de ebrietate, au fost raniti 15 militari in termen si 6 politisti.

– Spre seara sosesc circa 4.000 de mineri din Valea Jiului. Deoarece situatia era deja sub controlul fortelor de ordine, ei isi exprima in termeni duri dezaprobarea fata de evenimentele din Capitala si promit sa revina ori de cite ori se vor repeta asemenea evenimente.

– Ion Iliescu declara ca “elementele turbulente si infractoare care s-au dedat la acte de violenta” vor fi aspru pedepsite.

– Biroul Executiv al CPUN condamna si incidentele si face apel la luciditate si liniste, apel care ii vizeaza si pe mineri.

– Radu Cimpeanu declara ca demonstratia, initial pasnica, a fost deturnata si manipulata, dar nu poate fi decit satisfacut pentru ca “PNL nu a avut nici o contributie in acest sens.

– Numerosi reprezentanti ai opozitiei si ai presei independente sustineau ca a fost vorba de o provocare initiata si condusa de Securitate si de Guvern.

A treia mineriada: 13-15 iunie 1990

*Scopul minerilor a fost de a imprastia manifestantii si grevistii foamei ce blocau de doua luni Piata Universitatii.

*Minerii se dedau la violente impotriva studentilor si a cetatenilor ce li se par a fi intelectuali.

*Sint atacate sediile partidelor de opozitie.

*La sugestiile minerilor, politia opereaza arestari ale persoanelor participante la protestele din Piata Universitatii.

22 aprilie 1990

– In Piata Aviatorilor are loc un miting al PNTCD caruia i se asociaza si alte forte politice. Dupa terminarea mitingului o parte dintre manifestanti pleaca spre sediul Televiziunii. Pe Calea Dorobanti, dintr-un balcon se arunca un ghiveci de flori care provoaca unei demonstrante ( Sanda Lugoj – 59 de ani ) o fractura craniana. Incidentul provoaca furia manifestantilor care pleaca spre Piata Universitatii unde se ocupa carosabilul si se ia hotarirea de a ramine o noapte de veghe.

24 aprilie 1990

– In Piata Universitatii, unde continua sa se afle manifestanti, apar, la primele ore ale diminetii, forte politienesti care imprastie multimea operind arestari.

– Are loc o manifestatie impotriva violentelor comise de politisti. Manifestanti ocupa Piata cu intentia de nu o mai parasi. Incepe astfel Marea manifestatie impotriva comunismului din Piata Universitatii.

– In sedinta CPUN, Ion Iliescu ii numeste pe cei din piata “golani”, apelativ preluat apoi de manifestanti. Perimetrul ocupat de protestatari primeste denumirea de “Golania”. Cererile protestatarilor: adoptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, independenta Televiziunii, adevarul despre Revolutie. Balconul Facultatii de Geologie devine tribuna de la care personalitati, sau simpli cetateni cer democratizarea tarii.

20 mai 1990

– Ion Iliescu si FSN cistiga alegerile parlamentare si prezidentiale. Liga Studentilor isi anunta retragerea din Piata. In “Zona libera de neocomunism” se mai afla aproximativ 250 de persoane, din care o parte in greva foamei.

12 iunie 1990

– La Palatul Victoria are loc o sedinta in care se hotaraste lichidarea demonstratiei din Piata Universitatii. Politia, armata si SRI-ul primesc ordine in acest sens.

– Petre Roman marturisea: “La sesizarea Procuraturii am ordonat Politiei sa curete Piata Universitatii. Nu era, in ochii mei, decit o banala si legitima operatie de mentinere a ordinii”.

– TVR prezinta un comunicat al Procuraturii care legitimeaza Politia sa degajeze Piata Universitatii.

13 iunie 1990

– La ora 4 dimineata fortele politienesti ii ataca pe grevistii foamei din Piata Universitatii. Corturile in care stateau acestia sunt strinse si distruse. Se fac arestari, iar cei care scapa se refugiaza in holul hotelului Intercontinental. Politia intra si in Institutul de Arhitectura, inconjoara piata cu vehicule. Au loc infruntari violente intre politie si demonstratii care s-au adunat linga baricada construita de fortele de ordine intre Spitalul Coltea si cinematograful “Luceafarul”.

– Circa 200 de muncitori strigind “IMGB face ordine” patrund in cladirea Institului de Arhitectura, considerind ca Liga Studentilor este printre responsabilii celor petrecute in aprilie-iunie in Piata Universitatii.

– Grupuri cu intentii obscure dau foc autobuzelor politiei. Sunt atacate si incendiate sediile Politiei Capitalei, Ministerului de Interne si SRI.

– Mii de manifestanti ocupa curtea Televiziunii si forteaza intrarea in cladire. Se intrerupe emisia. Peste citeva ore, la reluarea transmisiei, Razvan Theodorescu (presedintele Televiziunii), Emanuel Valeriu si Alexandru Stark (legat la cap), apar in fata camerelor de luat vederi si condamna asaltul asupra Televiziunii. Theodorescu afirma: “Chiar acum am luat legatura cu domnii Iliescu si Roman. Vom prezenta urgent proiectul unui gard solid si, nu-i asa, estetic, care sa inconjoare institutia, asa cum exista in tarile democratice”.

– Ion Iliescu declara: “Capitala Romaniei traia un cosmar. Populatia era ingrozita de scenele de violenta si anarhie. Explozii si incendii in punctele centrale, nor de fum deasupra orasului, pe strazi hartuiala intre politie si manifestanti, spaima si deruta generala. Fortele de ordine erau cu totul depasite”.

– Ion Iliescu transmite prin posturile de radio si televiziune un Apel: “Este clar ca ne aflam in fata unei tentative organizate de a rasturna prin forta, prin violenta dezlantuita, conducerea aleasa in mod liber si democratic la 20 mai 1990. Ne adresam tuturor cetatenilor Capitalei, in numele democratiei cistigate prin alegeri libere, sa respinga cu toata hotarirea actele iresponsabile de violenta si sa sprijine organele de ordine in restabilirea situatiei de calm si legalitate. Chemam toate fortele constiente si responsabile sa se adune in jurul cladirii Guvernului si Televiziunii pentru a curma incercarile de forta ale acestor grupuri extremiste, pentru a apara democratia atit de greu cucerita”.

– Un comunicat al Guvernului apreciaza ca “este vorba de acte de tip legionar, care trebuie oprite cu toata fermitatea”.

– In Bucuresti, ordinea se restabileste in cursul noptii de catre unitati militare.

14 iunie 1990

– Sosesc doua garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului. Din balconul Guvernului presedintele Ion Iliescu ii indeamna sa mearga in Piata Universitatii “pentru a face curatenie”.

– Grupuri de mineri patrund in Universitate si la Institutul de Arhitectura. Incepe vinatoarea studentilor aflati in Universitate pentru a proteja cladirea si bunurile aflate acolo. Studentii prinsi sint batuti cu bestialitate. Sint tiriti apoi afara si aruncati unul peste altul in fintina arteziana din fata Universitatii. Laboratoarele si salile de curs sint devastate. Colectii rare de minerale si roci ale Facultatii de Geologie, microscoape si aparatura de laborator sint facute praf. Minerii urineaza pe cartile zvirlite din rafturile bibliotecilor. Aceeasi soarta o au Facultatile de Geografie, Istorie, Limbi Straine, Litere, Matematica, Fizica. Minerii “cauta”, dupa cum fusesera instructati, droguri, arme si valuta, despre care Ion Iliescu afirmase ca s-ar gasi in Universitate. In afara Universitatii, orice persoana surprinsa de mineri este batuta crunt. Minerii controleaza actele masinilor, actele de identitate, iar oricine este banuit a fi “intelectual” sau participant la manifestatia din piata este maltratat. Pe bulevardul Magheru restaurantele deschise anunta: “numai pentru mineri”. “Vizite” ale minerilor au loc la sediile unor partide (PNL, PNTCD), la locuintele unor lideri ai opozitiei si la sediile unor ziare si reviste independente. Unele dintre publicatiile atacate nu au mai aparut citeva zile. Bucurestiul traieste o atmosfera de teroare si groaza. Minerii si-au dobindit cu acest prilej renumele de organ neoficial de represiune.

– Denes Domokos, sef de schimb la mina Livezeni, a incercat sa-i taie capul cu securea lui Marian Munteanu, liderul studentilor. Domokos, impreuna cu alti ortaci, a intrat in sediul Universitatii Bucuresti, unde, intre altii, a fost gasit si Marian Munteanu.

– Evenimentele din 13-15 iunie 1990 au fost filmate de catre amatori sau de catre operatorii televiziunii nationale.

– Martorii acelor zile declara ca s-au comis atrocitati, au fost molestati oameni nevinovati. La indicatia minerilor se fac multe arestari.

– Minerii sunt convocati la Complexul Expozitional unde Ion Iliescu le-a multumit pentru ca au raspuns inca o data la chemarea sa.

15 iunie 1990

– Continua arestarile celor implicati in demonstratia din Piata Universitatii, dar in aceasta etapa arestarile se fac de la locul de munca.

– Zorel Dumitrescu, seful Directiei Sanitare a municipiului Bucuresti a declarat ca, in unitatile de spitalizare ale Capitalei au fost tratati 560 de raniti in timpul evenimentelor si au fost inregistrate oficial 6 decese.

– Din raportul semnat de procurorul general Gheorghe Robu si de ministrul de Interne, Doru Viorel Ursu, rezulta ca au fost arestate 185 de persoane.

– Opinia publica internationala isi manifeasta stupoarea fata de ororile din Bucuresti. Posturile de televiziune si marile cotidiene din toata lumea transmit stiri si reportaje despre mineriada de la Bucuresti.

– Departamentul de Stat al SUA declara: “Actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau, au lovit in inima democratiei romane”.

16 iunie 1990

– Guvernul afirma intr-un comunicat: “In legatura cu actele de barbarie din 13-14 iunie, Guvernul a dispus luarea unor masuri concrete si hotarite pentru anchetarea si tragerea la raspundere penala a celor vinovati. De asemenea a dispus cercetarea actelor de molestare reclamate in zilele urmatoare”. Se mai face mentiunea ca au fost retinuti 1021 suspecti.

– Emil Constantinescu, pe atunci profesor la Facultatea de Geologie, a depus la Parchetul General o plingere in numele Universitatii bucurestene, devastata in acele zile de mineri.

A patra mineriada: 24-28 septembrie 1991

*In urma nesolutionarii unor revendicari sindicale, minerii aflati in greva pleaca la Bucuresti in frunte cu Miron Cozma

*Sint asediate Guvernul si Televiziunea.

*Guvernul Petre Roman demisioneaza

*Ion Iliescu si Miron Cozma semneaza, in urma unor negocieri, un comunicat prin care se anunta rezolvarea tuturor revendicarilor minerilor.

24 septembrie

– Minerii de la Vulcan, aflati in greva cer ca primul ministru Petre Roman sa vina la Petrosani pentru a le solutiona revendicarile sindicale.

– Miron Cozma, in calitate de lider sindical al minerilor din Valea Jiului, i-a amenintat pe reprezentantii Guvernului si pe presedintele Ion Iliescu, sustinind ca “daca nu solutioneaza in cel mai scurt timp posibil revendicarile minerilor, acestia vin la Bucuresti si ii dau jos”.

– Minerii vin la Petrosani unde intra cu forta in primarie, il agreseaza pe subprefectul Ionel Botoroaga si pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinas. De la balconul Primariei din Petrosani, Miron Cozma a citit, in huiduielile minerilor, comunicatul primit prin telex de la Guvern, in legatura cu solutiile la revendicarile lor. Cozma rupe hirtia si anunta: “Mergem la Bucuresti”. Intr-un interviu acordat in aceeasi zi unui ziarist local, Cozma a declarat: “Hotarirea de a merge la Bucuresti e definitiv luata, dar situatia de fata nu e de natura politica si nu vom cadea in plasa partidelor politice”.

– Petre Roman a declarat ca, atunci cind a aflat ca minerii vor veni la Bucuresti, l-a contactat pe Ion Iliescu si au decis sa mearga in Valea Jiului. Liderii minerilor au fost instiintati, in aceeasi zi, de aceasta deplasare. Dar dupa ce au acceptat, initial, sa se intilneasca la Petrosani cu presedintele si cu seful Guvernului, in cele din urma au renuntat.

– In gara Petrosani solicita trenuri pentru deplasarea la Bucuresti. Fiind refuzati, ei devasteaza gara, ocupa acceleratul 244 si deturneaza alte doua garnituri de tren. In Petrosani si Vulcan au loc violente, devastari si incendii.

25 septembrie 1991

– In gara Craiova, trenurile cu mineri sunt oprite. Se anunta ca Petre Roman ar fi dispus sa vina la Craiova pentru tratative. Minerii refuza oferta si il agreseaza pe prefectul Ilie Stefan si pe generalul maior Ilie Marin. Marin Ghinea, adjunctul sefului de statie Craiova, declara: “A fost o adevarata teroare, securi, bite, un vandalism cum n-am mai vazut in viata mea. Au intrat peste femeile de la casele de bilete, au spart geamurile si tot ce au intilnit in cale. Era imposibil sa vorbesti cu ei, pentru ca multi erau beti”. Miron Cozma a refuzat sa discute cu reprezentanti ai Guvernului si ai Prefecturii Dolj, sustinind ca, de fapt, “este vorba de o cursa prin care se incearca arestarea sa”. Dupa toate acestea trenurile pleaca spre Bucuresti.

– Petre Roman, a declarat ca a aprobat venirea trenurilor cu mineri la Bucuresti, dupa ce a primit de la ministrul Transporturilor informatia ca mecanicii de tren si angajatii SNCFR erau amenintati cu cutitele de catre mineri, existind pericolul ca ei sa fie maltratati. Roman a spus ca a luat decizia atunci cind trenurile cu mineri ajunsesera deja in gara Craiova.

– Mai multi salariati ai SNCFR au declarat ca trenurile au plecat de la Petrosani spre Bucuresti cu permisiunea unui for superior, semafoarele erau “pe verde” in momentul plecarii trenurilor si ca exista “un parcurs de circulatie” fara de care garniturile nu ar fi putut parasi gara Petrosani. Mecanicul Mircea Marin a declarat ca, in halta Cotifanei, unde trenul a stationat din cauza unei pene de curent a fost amenintat de mineri ca “ii vor lua gitul” daca nu pune trenul in miscare. Un alt mecanic declara ca a fost la un pas de comiterea unui accident feroviar, inainte de a intra in gara Lainici, cind tensiunea de pe reteaua de alimentare a caii ferate a fost oprita. Mecanicul a reusit sa opreasca garnitura cu putin inainte de Lainici, iar atunci cind a consultat registrul de dispozitii al sefului garii, in el figura un ordin al conducerii SNCFR, care prevedea ca garniturile cu mineri sa fie oprite si parasite de ceferisti, in apropierea anumitor statii.

– Popescu Silviu Octavian, lt. colonel MAPN, participant la miscarea minereasca, declara ca pe peronul Garii Petrosani, a vazut un miner cu un calup de dinamita.

– In Camera Deputatilor, Petre Roman a anuntat un conflict de munca in Valea Jiului, pe care Guvernul a incercat in zadar sa il stinga. Primul ministru mai anunta ca minerii se indreapta spre Bucuresti si ca s-a incercat fara succes sa fie opriti pe drum.

– Minerii au ajuns la Bucuresti in gara Baneasa, in jurul orei 10.00. Inca de la coborirea din trenuri, conducatorii grupurilor de mineri i-au declarat sefului statiei Baneasa, Ilie Popa, ca urmaresc schimbarea Guvernului si a presedintelui tarii.

– Din gara Baneasa, minerii condusi de Miron Cozma s-au indreptat spre Piata Victoriei, unde s-au oprit in fata cladirii Guvernului, cerind ca prim-ministrul Petre Roman sa iasa sa discute cu ei.

– In jurul orei 15.20, minerii au declansat primul atac cu pietre asupra fortelor de ordine aflate in dispozitivul din fata Palatului Victoria. Dupa o ora, minerii au atacat din nou cladirea Guvernului, cu sticle incendiare, fapt ce a determinat evacuarea functionarilor din imobil.

– Cornel Tomescu, sef sector in cadrul Secretariatului General al Guvernului, a declarat ca minerii nu au fost deloc violenti la sosirea in Piata Victoriei. “Minerii erau calmi, nu strigau lozinci la adresa guvernului sau ale presedintelui si stateau asezati pe caldarim”, a afirmat Tomescu. El a spus ca, in timp ce o delegatie a minerilor discuta cu Petre Roman, un militar a aruncat, in mijlocul minerilor, de la nivelul al treilea al Palatului Victoria o petarda lacrimogena. “Acesta a fost semnalul care a declansat atacul impotriva cladirii Guvernului. Din acel moment, Miron Cozma nu mai putut conduce minerii ci, din contra, acestia ii impuneau lui o anumita conduita”, a subliniat Tomescu. El a declarat ca de situatia creata au profitat grupurile de civili aflate in zona care au reusit sa se infiltreze printre ortaci. “Revendicarile politice au fost induse de aceste grupuri”.

– Cpt. Dorel Enache, comandantul grupului de interventie al MAPN care a actionat in Piata Victoriei, a afirmat ca parte din militarii pe care ii avea in subordine detineau asupra lor munitie de razboi. Enache a declarat ca nu cunoaste daca subalternii sai au facut uz de arma, dar a subliniat ca existau toate elementele prevazute de regulamentele militare care sa permita acest lucru. Referitor la starea de spirit a minerilor, ofiterul a spus ca a incercat tot timpul sa tina legatura directa cu acestia, pentru a evita izbucnirea violentelor. Capitanul a adaugat ca a fost surprins cind, in Piata Victoriei, a vazut grupuri de civili care-i instigau pe ortaci la violenta si le spuneau sa-l omoare pentru ca este “securist”. “Am incercat sa le spun minerilor ca nu are rost sa se faca macel pentru niste ziduri, cladirea Guvernului fiind goala, pentru ca toti demnitarii au plecat”, a spus Dorel Enache. El a spus ca a stat de vorba cu lt. col. MAPN Silviu Popescu pe care l-a intrebat de ce instiga la violenta. “Popescu a spus ca fortele aflate la putere nu merita sa conduca tara, pentru ca fac parte din cei care, in decembrie 1989, au condus lovitura de stat”.

– Revolutionarul Nica Leon a declarat ca toti civili care s-au alaturat minerilor nu doreau decit inlaturarea Guvernului Roman si a presedintelui Iliescu. “M-am dus la un post de radio pentru a cere cetatenilor sa se alature minerilor si sa rastoarne Guvernul Roman si pe Ion Iliescu”, a afirmat Nica Leon, adaugind ca s-a incercat chiar declansarea unei greve generale si blocarea drumurilor.

– Mihnea Marian Constantinescu, purtator de cuvint al guvernului, a declarat ca Serviciul de Protectie si Paza i-a impus premierului Petre Roman sa paraseasca Palatul Victoria. Constantinescu a spus ca, initial, Petre Roman a vrut chiar sa coboare in mijlocul minerilor, in Piata Victoriei, dar ca aceasta solutie nu a fost acceptata de SPP. “Ulterior, s-a hotarit sa fie trimis un consilier al primului ministru”, a adaugat acesta.

– Roman a afirmat ca a decis sa paraseasca cladirea Guvernului, dupa ce Ion Iliescu i-a spus ca este cea mai buna varianta.

– Seara se reuseste evacuarea Pietei Victoriei. Manifestantii se retrag catre Televiziune si Piata Universitatii.

– Miron Cozma, in fruntea unei delegatii a minerilor, s-a intilnit la Palatul Cotroceni, cu presedintele Ion Iliescu, in care i-a conditionat retragerea minerilor de demiterea primului ministru.

– Petre Roman a declarat ca i-a propus lui Iliescu ca Guvernul sau sa-si “depuna mandatul” si sa fie constituit un nou cabinet, in urma unor negocieri pe care urma sa le aiba cu Ion Iliescu.

– Ion Iliescu a declarat ca mineriada din 1991 a fost “spontana”, dar pe parcurs a degenerat si a capatat conotatii politice. El a spus ca premierul Roman a propus sa-si dea demisia in dupa-amiaza zilei de 25 septembrie, inainte de sedinta CSAT, iar dupa sedinta s-a dat un comunicat, semnat de Roman, in care se preciza ca si-a pus la dispozitia Presedintelui mandatul, in vederea formarii unui nou guvern.

26 septembrie

– Minerii ataca cu forte noi cladirea Guvernului. Sub presiunea evenimentelor au loc negocieri cu usile inchise intre reprezenantii minerilor si conducerea tarii.

– Oliviu Gherman, vicepresedinte al Senatului, desi nu a participat la discutiile de la Cotroceni, din seara de 25 septembrie 1991, cind s-a luat in discutie si s-a hotarit demisia Guvernului, s-a intilnit cu patru lideri ai minerilor, printre care era si Cozma. Acestia i-au spus ca, daca pina la ora 12.00 nu se va da oficial comunicatul privind demisia guvernului Roman, 40.000 de sindicalisti de la Pipera se vor alatura minerilor aflati in Piata Victoriei. Liderii minerilor au adaugat ca, probabil, nimeni nu doreste izbucnirea unui “razboi civil”.

– Ora 12.00, Alexandru Birladeanu, presedintele Senatului, a anuntat demisia Cabinetului Roman, pe postul national de televiziune.

– Mihnea Marian Constantinescu, purtator de cuvint al guvernului, a declarat ca a fost surprins de faptul ca demisia lui Petre Roman a fost anuntata in Senat, in timp ce acesta se afla la Camera Deputatilor, si ca, din cite stie el, la acea data nu se hotarise nimic in acest sens. El a spus ca demisia Cabinetului Roman nu a fost determinata de venirea minerilor la Bucuresti, ci de elemente care au profitat de situatia de criza aparuta in acel moment.

– Eugen Dijmarescu, ministru al Economiei si Finantelor, a declarat ca nu minerii au determinat Guvernul Roman sa-si dea demisia. “Guvernul Roman nu si-a dat demisia la presiunea strazii, ci din alte considerente, de natura politica”, a spus Dijmarescu. El a adaugat ca “atunci cind s-a pus problema depunerii mandatului, minerii nici nu ajunsesera in Capitala”. Dijmarescu a spus ca la acea data cunostea situatia din Valea Jiului si ca cererile din 1991 ale minerilor erau justificate deoarece o duceau foarte prost, iar cei din conducerea Regiei nu faceau nimic pentru ei si erau interesati numai de bunastarea lor. “Surprinzator, Liga Sindicatelor Minerilor nu a cerut demiterea conducerii Regiei ceea ce ma face sa cred ca este vorba despre o complicitate”, a adaugat Dijmarescu.

– Consilierul prezidential Iosif Boda a declarat ca Romania devenise “o tara fara Guvern”, cu citeva zile inainte de sosirea minerilor la Bucuresti. Boda a spus ca, in acel moment se putea vorbi despre “o situatie de criza” si ca toti factorii de decizie din Guvernul Roman erau “disparuti fara urma”. Referindu-se la inlaturarea Guvernului Roman, Boda a afirmat ca era doar “o problema de timp” si ca venirea minerilor la Bucuresti nu a facut decit sa o grabeasca.

– Vicepremierul Adrian Severin a declarat ca Executivul nu era demis daca nu veneau minerii la Bucuresti. Severin a spus ca minerii au fost calmi pina in dupa-amiaza de 25 septembrie, cind a auzit “o izbitura puternica” si i-a vazut pe ortaci cum au rupt cordonul de jandarmi care aparau guvernul.

– Miron Cozma cere minerilor sa plece acasa pentru ca le-au fost rezolvate toate revendicarile. Cu toate acestea, in dupa-amiaza acelei zile, minerii patrund in sala de sedinte a Adunarii Deputatilor, unde cer demisia lui Ion Iliescu si satisfacerea tuturor revendicarilor pentru care au venit la Bucuresti.

28 septembrie

– In urma dialogului pe care Ion Iliescu a consimtit sa-l poarte cu o delegatie a minerilor condusa de Miron Cozma, se semneaza un comunicat Iliescu – Cozma, care a fost si episodul final a ceea ce s-a numit “a patra mineriada”.

Violentele zilelor mineriadei au facut ca 455 de persoane sa ajunga la spital, iar 50 sa aiba nevoie de internare. S-au inregistrat 3 morti in Bucuresti (Andrei Frumusanu, Aurica Crainiceanu si Nicolae Lazar) si unul (Enea Ionel), in orasul Vulcan.

_________________________

Gabriela Gheorghe, Adelina Huminic – redactori documentare pe probleme politice in cadrul Mediafax Database

Dupa ce Imperiul Austro Ungar a muls muntii pina la singe, acum,cu oamenii lui Iliescu, ne barbieresc si padurile si…Doar The Guardian vede si scrie : Pădurile virgine din România, distruse de austriecii de la Schweighofer

O mare compania austriacă de prelucrare a lemnului, care alimentează magazine de profil din UE, a fost acuzată de distrugerea celor mai mari păduri virgine din Europa, cumpărând cherestea provenită din defrişări ilegale, scrie cotidianul britanic The Guardian.O investigaţie de doi ani a Agenţiei de Investigaţii de Mediu (Environmental Investigation Agency US – EIA, un ONG, relevă înregistrări cu oficiali de la Holzindustrie Schweighofer care negociază cumpărarea de cherestea ilegală de la investigatori sub acoperire. Investigatorii au filmat şi buşteni nemarcaţi în depozitele companiei, ceea ce încală legislaţia României.Schweighofer este cel mai mare procesator de lemn din România, cu o cotă de piaţă de 40% din producţia anuală. Pădurile întinse din România, care găzduiesc bizoni, râşi şi urşi, s-au diminuat cu 280.000 de hectare în ultimii 10 ani, potrivit analizei datelor din satelit. O mare parte din aceaste suprafeţe au fost defrişate ilegal.EIA estimează că aproximativ jumătate din cheresteaua produsă în Româna provine din defrişări ilegale, potrivit rapoartelor guvernamentale şi ONG-urilor locale. Cea mai mare parte din lemnul tăiat ilagal ajunge să fie prelucrat de austriecii de la Schweighofer.Schweighofer a precizat, pentru The Guardian, că oficialii săi nu au afirmat niciodată că acceptă lemn tăiat ilegal şi au negat să buşteni nemarcaţi au intrat prin punctele sale de colectare sau în gatere. Compania mai precizează că susţine defrişările sustenabile şi că pădurile sale sunt certificare de organismele internaţionale.În mai multe întâlniri sub acoperire, email-uri şi conversaţii telefonice cu oficialii companiei, investigatorii EIA au pretins că sunt investitori străini care sunt dispuşi să taie mai mulţi compaci decât permite legea. Aceştia i-au întrebat pe reprezentanţii companiei dacă sunt dispuşi să cumpere lemn tăiat ilegal. Mai mulţi manageri de la Schweighofer au fost de acord. Întâlnirile au fost înregistrate audio şi video.Potrivit datelor fiscale obţinute de ONG, Schweighofer a cumpărat lemn de la peste 1000 de furnizori în 2014, ceea ce ar fi solicitat “eforturi extreme” pentru a exclude sursele ilegale. Compania are trei gatere şi două fabrici în România.Investigatorii au urmărit un camion cu buşteni nemarcaţi, în nordul României, de la o pădure până la un depou cu un semn la intrare care peciza că este o proprietare a Schweighofer. Ulterior, buştenii au fost încărcaţi într-un tren. Marcarea este singurul mod de a afla dacă buştenii sunt dintr-o sursă legală, iar legea din România prevede că toţi copacii cu un diametru mai mare de 20 de centimetri trebuie marcaţi înainte de tăiere.

“În timp ce lumea pune capăt comerţului cu cherestea ilegală, unul dintre cei mai răi şi puternici actori operează direct în inima Europei”, a declarat Alexander von Bismark, director executiv EIA US. “Este devastator pentru ultima pădure virgină a Europei, pentru comunităţile care depind de ea, dar şi pentru afacerile legale din domeniu din Europa”, a mai precizat acesta.

Cum funcționează propaganda Rusiei și Chinei împotriva Occidentului în vremea coronavirusului

Andrei Luca Popescuo

Un val de teorii ale conspirației și dezinformare a fost propagat de Rusia și China, pentru a destabiliza Occidentul, spun experții.

Spațiul virtual abundă de dezinformări și teorii ale conspirației despre noul coronavirus. Scenariile cu cea mai mare priză la public sunt de obicei lansate din Rusia și China, arată specialiștii în dezinformare, pentru a crea haos și a destabiliza democrațiile occidentale.

Dacă ar exista o poveste care să însumeze cele mai răspândite dezinformări despre pandemia de Covid-19, lansate din Rusia și China, atunci aceasta ar suna astfel: coronavirusul ar fi o armă biologică creată de mâna omului, inventată de Vest (SUA, NATO, elitele mondiale, etc), care are ca scop introducerea tiraniei mondiale sau a „hegemoniei SUA”, iar pandemia ar fi falsă.

Aici, arată experții East Stratcom Task Force, o unitate a Serviciului de Acțiune Externă al Uniunii Europene, care combate dezinformarea propagată de Rusia, logica conspirațiilor se rupe: deși toată criza ar fi o farsă, ea ar urma să aibă efecte devastatoare asupra unor simboluri ale autorității occidentale – NATO, UE, Schengen se vor prăbuși.

Teoriile conspirației cel mai des folosite, cu variații pe aceeași temă, sunt că virusul ar fi o armă biologică a Occidentului și că pandemia de Covid-19 este falsă, arată o analiză a EuVsDisinfo, site-ul unității anti-dezinformare a UE.

5 lucruri despre miturile coronavirusului

Prima dezinformare despre coronavirus a apărut în urmă cu mai mult de două luni, la scurt timp după relatările presei din China, despre focarul din Wuhan. Își are originea în canale de comunicare oficiale ale Rusiei și este vorba despre teoria că virusul ar fi produs de oameni, ca armă biologică.

Experții de la compania cehească Semantic Visions, care se ocupă cu analiza de date, arată într-un raport că au identificat prima sursă a acestei teorii a conspirației: pe 20 ianuarie, site-ul televiziunii de stat Zvezda, controlată de Ministerul Apărării din Rusia, care a publicat un articol în care „acuză SUA că a produs Covid-19 ca armă biologică”.

Experții unității anti-dezinformare a UE consideră că prima sursă a acestei teorii a apărut două zile mai târziu, pe 22 ianuarie, pe Sputnik, trustul de presă finanțat de Kremlin, unde se sugerează că virusul ar proveni dintr-un laborator biologic al NATO sau al SUA. Un program de radio al Sputnik Belarus citează un „expert” rus de la Academia de Științe Sociale din Beijing, care susține că nu ar fi o coincidență că acest virus a apărut în preajma Forumului Economic de la Davos și că de fapt totul ar fi o conspirație care ar avea scopuri economice și politice.

Experții de la Semantic Visions au observat că, la scurt timp după ce canalele rusești de dezinformare au lansat aceste teorii, în ianuarie, dezinformarea a fost preluată în SUA, dar în sens invers: un laborator din China, nu din SUA, ar fi autorul virusului. Este pomenită o singură publicație, Washington Times, calificată de experții citați ca promotor al narativelor dreptei conservatoare extreme americane (alt-right) și care este cunoscută că promovează uneori teorii ale conspirației, care a scris că „virusul a fost scăpat în mod accidental dintr-un laborator de arme bilogice top-secret al guvernului din China, de la Wuhan”.

La rândul lor, canalele de propagandă din China au preluat teoria conspirației lansată pe canalele din Rusia și au întors-o în favoarea statului chinez: virusul ar fi fost creat de guvernul SUA, ca armă biologică împotriva Chinei.

„Povestea a devenit un instrument important, folosit pentru a distrage atenția publicului de la acuzațiile privind proasta gestionare a crizei inițiale de către guvernul chinez. Faptul că propaganda chineză a amplificat narativul creat de ecosistemele de dezinformare rusești indică cel puțin o convergență a intereselor Rusiei și Chinei în sistemul de informații”, scriu experții de la Semantic Visions, în raportul lor.

Rusia caută să îi facă pe oameni confuzi, să le submineze încrederea în guvernele lor și astfel să impună haosul asupra democrațiilor occidentale.

Raport Semantic Visions

Canalele de dezinformare rusești nu doar că au lansat propriile teorii ale conspirației, pe tema coronavirusului, dar le-au și amplificat pe cele care au provenit din alte părți, mai arată raportul Semantic Visions. „O asemenea abordare duală de răspândire a dezinformării corespunde cu strategia Rusiei de a purta războiul informațional. Prin crearea unui cocktail Molotov de dezinformare, prin amestecarea mai multor mesaje contradictorii, Rusia caută să îi facă pe oameni confuzi, să le submineze încrederea în guvernele lor și astfel să impună haosul asupra democrațiilor occidentale”, consideră experții de la Semantic Visions.

Pornind de la această teorie a conspirației inițială, arată experții de la EUvsDisinfo, s-au propagat variații pe aceeași temă:

Coronavirusul a fost construit de SUA, în laborator, încă din 2015, scrie portalul rusesc Medialeaks.
este o creație a unor laboratoare finanțate de Pentagon, scrie site-ul ziarului Iravunk, din Armenia.
este o creație a „elitelor care conduc”, ca alternativă la un război mondial care să le creeze avantaje, se scrie pe portalul rusesc Fondsk.

Îndreptarul conspirațiilor despre coronavirus

O altă direcție majoră a dezinformărilor legate de coronavirus și propagate de canale de dezinformare ale Rusiei este aceea că virusul nu ar fi periculos și că pandemia ar fi de fapt o farsă. Experții de la EUvsDisinfo au mai multe exemple:

pandemia este un exemplu de „experiment global de spălare pe creier” (portalul de limbă engleză Strategic Culture).
coronavirusul este fals, nu este un virus mortal, totul fiind de fapt o mișcare politică de a distruge economia și de a instala hegemonia de stat a SUA (teorii avansate de portalul rusesc News Front).

Deși totul ar fi o farsă cu scop politic pusă la cale de actori statali, conform teoriilor conspirației, alte dezinformări venite tot pe canale ale Rusiei promovează efectele apocaliptice ale pandemiei asupra civilizației occidentale și instituțiilor sale, arată EUvsDisinfo:

zona Schengen ar fi în colaps, nu mai există mișcare liberă peste granițe, deci este „colapsul ideii europene și tranziția la o cultură și valori diferite” (idee promovată pe televiziunea Rossia 24).
NATO și UE se vor dizolva, pentru că noul coronavirus ar fi ceea ce a fost Cernobîl pentru Uniunea Sovietică (portaluri rusești precum Rubaltic sau Riafan).
măsurile mai laxe luate de Suedia împotriva coronavirusului ar fi o dovadă că „virusul este fals” sau „safe”, lucru care este contrazis chiar de restricțiile luate de Suedia în contextul pandemiei (portalul rusesc Pandemya).

EUvsDisinfo a creat și un îndreptar al dezinformărilor promovate de Rusia și detectate în spațiul virtual, despre coronavirus, după data apariției (traducere se află mai jos):

Graficul pe zile al dezinformărilor despre coronavirus, lansate de canale rusești

22 ianuarie: „un nou coronavirus chinezesc a fost elaborat în laboratoarele NATO”:
23 ianuarie: „noul coronavirus este o armă biologică americană”.
24 ianuarie: „coronavirusul a fost prezis de Nostradamus”.
26 ianuarie: „au murit 112.000 oameni în China, de la coronavirus”.
27 ianuarie: „coronavirusul este o înscenare americană”.
28 ianuarie: „coronavirusul este o unealtă occidentală pentru a ataca economia chineză” și „coronavirusul a fost furat din Canada de spioni chinezi”.
29 ianuarie: „coronavirusul este parte a unui război al SUA împotriva Rusiei și Chinei”.
30 ianuarie: „coronavirusul este făcut de om și modelat pentru ADN-ul chinezilor” și „Baba Vanga a prezis coronavirusul”.
31 ianuarie: „apariția coronavirusului nu este accidentală și are scopuri economice”.
1 februarie: „coronavirusul este o provocare a SUA împotriva Chinei”.
3 februarie: „coronavirusul provine dintr-un laborator din Wuhan, sponsorizat de Soros” și „Bill Gates sponsorizează coronavirusul”.
6 februarie: „media răspândește panică despre coronavirus pentru a distrage atenția de la Brexit”.
9 februarie: „coronavirusul este o unealtă pentru a slăbi economia Chinei”.
10 februarie: „coronavirusul a fost creat de același laborator britanic care a otrăvit și familia Skripal”.
18 februarie: „opoziția din Belarus planifică să infecteze cu coronavirus milioane de oameni, pentru a devia alegerile prezidențiale”.
23 februarie: „Rusia este acuzată în mod fals că duce o campanie de dezinformare despre coronavirus”.
27 februarie: „Trump a da ordin către 250 de soldați americani să răspândească coronavirus, cu două luni înainte de erupția din Wuhan” și „filmul Contagion este dovada perfectă că noul coronavirus este american”.
28 februarie: „NATO răspândește coronavirusul în UE”.
2 martie: „Turcia ascunde adevărul despre coronavirus”.
3 martie: „Amsterdam folosește coronavirus pentru a comite fraude împotriva Rusiei, în procesul privind doborârea zborului MH17”.
4 martie: „epidemia de coronavirus este o minciună”.
5 martie: „coronavirusul este un război biologic împotriva Chinei și Iranului”.
10 martie: „liberalismul a facilitat răspândirea coronavirusului”.
13 martie: „nu există nicio dovadă a pandemiei de coronavirus”.
15 martie: coronavirusul ar fi putut fi lansat din Letonia” și „coronavirusl a ajuns pe Pământ din spațiu”.
16 martie: „Covid-19 este o armă biologică menită să facă infertilă populația planetei”.
20 martie: „coronavirusul va provoca disoluția NATO și a UE”.
21 martie: „Covid-19 este fals, este o mișcare politică pentru a instaura hegemonia”.

Traian Ungureanu: China e sigură că va stăpîni lumea iar obiectivele ei sunt supremaţia ”comunismului cu trăsături chinezeşti” – ILD

BY BARZILAIENDAN on MARCH 5, 2020 • ( 0 )

În societatea modernă grăbită căutăm articole scurte, recenzii ale cărților, știri și distracții. Din când în când se ivește însă câte un material de excepție pe care trebuie să-l „mestecăm“ și să-l rumegăm pe îndelete. Acesta este unul dintre ele. Pentru context, vă recomand și articolul:

Antichristul învață chineza

+++

Nimic nu instruieşte mai adînc mintea omenească decît apariţia problemelor care promit o temeinică meditaţie postumă. Aşa, de pildă, înţelesul real şi nu recreativ al globalizării. Lecţia a plecat spre noi, purtată de virusul născut, acum 3 luni, într-o umilă piaţă chineză. Pînă la Coronavirus, globalizarea părea un cadou inevitabil, o zînă disponibilă şi infinit …

„Fiara“ își arată colții

Apocalipsa este mai aproape! Europa Unită își face armată proprie!

Uniunea Europeană îşi va dezvolta propriile sisteme de apărare, independente de cele americane

steag ue uniunea europeana nato shutterstock_1046673724

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au aprobat marți 13 proiecte pentru dezvoltarea unor sisteme europene de apărare, independente de cele desfășurate în colaborare cu Statele Unite în cadrul NATO, relatează site-ul agenției Reuters, citat de MEDIAFAX.

Negocierile privind proiectele de apărare europeană s-au desfășurat pe parcursul mai multor luni, decizia de adoptare a acestora urmând apelului făcut de președintele francez Emmanuel Macron, în urmă cu o săptămână, la consolidarea cooperării statelor europene în domeniul apărării, după ce a apreciat că Alianța Nord-Atlantică este „în moarte cerebrală”.

Alte 47 de proiecte europene pentru apărare se află în lucru în acest moment, ca urmare a semnării unui pact de către Franța, Germania și alte 23 de state membre ale UE, la sfârșitul anului 2017, în urma deciziei Marii Britanii de a se retrage din Uniunea Europeană.

(https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/uniunea-europeana-isi-va-dezvolta-propriile-sisteme-de-aparare-independente-de-cele-americane-1215747)

Arhivele regale – 11. Cum se tratează o „depresie“? (I)-continuare pe https://barzilaiendan.com/samuel/chemarea-tronului/

BY BARZILAIENDAN

Cine lucrează cu mușchii face febră mușchiulară. Cine lucrează cu sufletul face … depresie.

https://i0.wp.com/globedia.com/imagenes/noticias/2011/12/30/tratamiento-natural-integral-depresion_1_1030150.jpg

Afirmația de mai sus este foarte adevărată. Vă propun un studiu în capitolul 19 din 1 Regi ca să vedem un om intrat într-o stare depresivă, Ilie, și tratamentul pe care i l-a aplicat Dumnezeu.

Depresia lui Ilie a survenit după extraordinarul efort de pe muntele Carmel. Tensiunea sufletească a atins acolo cote maxime. Credința și acțiunile unui singur om, Ilie, a întors convingerile unui întreg popor la Dumnezeu. Profetul Ilie și-a trăit momentul apoteotic al destinului pe Carmel, când toată suflarea care a asistat la coborârea focului din cer și la mistuirea altarului cu tot ce era pe el și împrejurul lui a izbucnit în strigătul: „Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ În ebraica vremii, oamenii aceeia strigau: „Eli-Iahu, Eli-Iahu!“, iar Eliiahu era chiar … numele lui Ilie! Extraordinara încleștare spirituală l-a făcut pe Ilie să experimenteze puteri supra-umane:

„ … mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Regi 18:46).

O asemenea ispravă trebuie să fi implicat o uriașă descărcare de … adrenalină. Ilie a fugit mai tare decât caii înhămați la carul regal! O asemenea fugă este urmată apoi simetric și semnificativ de o alta, fuga de Izabela. Deși autorul nu ne spune, reacția lui Ahab în fața celor petrecute pe Carmel nu a fost la fel de entuziastă ca a poporului. Cel puțin așa reiese din relatarea textului biblic:

„Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucisese cu sabia pe toţi proorocii. Izabela a trimes un sol la Ilie, să-i spună: ,,Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.“ Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo“ (1 Regi 19:1-3).

I. Simptomatica depresiei

Este clar că asistăm la simptomatologia unei despresii foarte răspândită și în zilele noastre:

1. Ilie începe să gândească ne-logic.
Cel care era purtătorul glasului Dumnezeului Atotputernic n-ar fi trebuit să se teamă de glasul unei femei păgâne. Gândirea lui Ilie face derapaje periculoase.

,,Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei“ (1 Regi 19:2).

Amenințarea Izabelei nu l-ar fi dat peste cap altădată pe Ilie. Experiențele lui supranaturale din cei trei ani în care Dumnezeu îl ascunsese și-l păstrase în viață ar fi trebuit să-l facă tare. Amenințarea Izabelei este însă numai „paiul“ care rupe spinarea cămilei, și așa prea încărcată cu solicitările extraordinare trăite în ajun.

Depresia ne împiedică să gândim corect. Organul cu care gândim este el însuși afectat de maladie! În zadar te ții ca orbul de bâtă de indicațiile busolei, când busola însăși este defectă și-ți arată aiurea. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegi în depresie este că nu trebuie să ai încredere în propriile tale gânduri. Din păcate, foarte puțini oameni ajunși în această stare își dau seama de această realitate.

În depresie, Ilie vede lucrurile de-a-ndoaselea, exagerându-le pe cele rele și uitându-le pe cele bune.

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Regi 19:10).

Nu, nu era adevărat că poporul părăsise pe Domnul. Așa fusese, dar acum nu mai era așa. Nu, nu era devărat că rămăsese numai el însuși. Obadia îi spusese doar că o sută de alți prooroci ai Domnului fuseseră ascunși și hrăniți în taină în două peșteri (1 Regi 18:13). Situația era chiar mai bună decât îi spusese Obadia. În țară erau șapte mii de bărbați care nu-și plecaseră genunchii înaintea lui Baal (1 Regi 19:18). Și nu era adevărat nici că toată lumea dorea să-i ia viața. Numai Izabela și, poate, Ahab doreau lucrul acesta. Poporul trecuse deja de partea lui Ilie.

Dacă n-ar fi fost ochelarii depresiei, Ilie ar fi văzut că începuse deja o mare trezire în țară, că 450 de profeți ai lui Baal nu mai duceau în rătăcire poporul și că sute, chiar mii, supraviețuiseră anilor de secetă spirituală și erau flăcările din care se aprinsese focul întoarcerii la Iehova. Ilie nu vedea însă toate aceste lucruri bune pentru că depresia îl transformase într-un pesimist de profesie.

2. Ilie caută singurătatea.

,,Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo“ (1 regi 19:3).

Depresia caută însingurarea. Textul ne spune că, ilogic și spre paguba sa, Ilie a ales să se despartă de singurul om care-l însoțea pretutindeni și care avea menirea să-l … slujească! Cel ce sufere de depresie se retrage ca un melc în propria cochilie, singur cu gândurile gândirii lui defecte, victimă a propriilor perspective pesimiste puternic deformate de afecțiunea care l-a cuprins. El preferă să se separe chiar și de persoanele care l-ar putea ajuta cel mai mult: de părinți, de prieteni și chiar de partenerul de viață.

3. Ilie ia inițiative fără să se mai consulte cu Dumnezeu.
Biblia ne spune că, până atunci, Ilie s-a pus în mișcare și s-a dus acolo unde i-a poruncit Domnul să se ducă. Asta l-a scăpat de urmărirea lui Ahab. Ascultarea de Dumnezeu i-a asigurat viața. După Carmel însă, Ilie decide el singur unde să se ducă. Se pune în mișcare fără să aștepte o poruncă de la Domnul și se mișcă așa cum îl taie pe el capul.

Cine nu cunoaște ,,încăpățânarea“ celui intrat în depresie? I se pare că știe tot și face doar ce crede el de cuviință.

4. Ilie cochetează cu ideea morții.

„El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienuper, şi dorea să moară, zicând: ,,Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei“ (1 Regi 19:4).

Un om în depresie este un om cu gândirea neclară și, nu de puține ori, contradictorie. El tace când ar fi trebuit să vorbească și apoi regretă sau vorbește când ar fi trebuit să tacă și apoi regretă și mai mult. El vrea fără să dorească și dorește adesea ceea ce nu vrea de fapt. El spune ceva cu convingere, deși în realitate se îndoiește foarte tare de ceea ce afirmă. Dacă Ilie ar fi vrut cu adevărat să moară, el n-ar fi trebuit să facă o deplasare atât de mare și de anevoioasă. Izabela i-ar fi împlinit dorința pe loc și fără nici o ezitare!

Atunci de ce fuge Ilie? Pentru că este ca o găină beată, neînțeles de nimeni și neînțelegând el însuși ceea ce i se întâmplă. Chestia asta cu „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei!“ este o obrăznicie strigătoare la cer și o bâiguială fără noimă. De când poate creatura să-i spună Creatorului când este „Destul!“? Cum își permite vasul să-i spună Olarului: „Ia mâna de pe mine, că nu-mi place cum m-ai făcut!“ Cine l-a pus pe Ilie să se compare păgubos și păgubit cu alții?

Cititorule, dă-mi voie să-ți spun, în calitate de „Președinte al Clubului Depresionaților“ că dacă un om de talia lui Ilie, un gigant al credinței, care a închis cerul și l-a deschis la cuvântul lui, a suferit de depresie, n-ai voie să-ți fie rușine când ajungi în depresie. Ești într-o companie selectă! Alături de Ilie, Biblia ni-i prezintă și pe alții giganți ai umblării cu Dumnezeu trecând prin valea întunecoasă a tenebrelor.

Biblia ne spune că marele Moise a cerut lui Dumnezeu să nu-l mai chinuiască cu viața de slujire, ci să-i ia viața (Num. 11:15).

Iov, omul cu care s-a lăudat Dumnezeu în fața Satanei, omul ne-pereche între cei vii a spus și el vorbe nesocotite și și-a blestemat chiar și ziua în care s-a născut (Iov 3:3-12; 20-21). Marele, singularul și singuratecul profet al lacrimilor, Ieremia și-a blestemat viața și clipa în care a văzut lumina zilei (Ier. 20:15). Iona, porumbelul trimis cu vestea mântuitoare la Ninive, a gustat și el din zațul amar al depresiei după călătoria lui cale de trei zile în interiorul cetății, ajungând penibil să se mânie pe Dumnezeu și să-și dorească moartea (Iona 4:3).

Interesant și cu totul remarcabil este că Dumnezeu nu s-a mâniat pe oamenii aceștia! Cuvintele lor nu i-au stârnit furia și clătinările lor nu L-au făcut să renunțe la ei. Cu adevărat, „El știe din ce suntem făcuți! Știe că suntem … țărână“. Dumnezeu nu ne-a făcut să existăm în condițiile „căderii“ pe care o experimentăm astăzi. Omul a fost făcut pentru desăvârșirea raiului, nu pentru încleștarea supratensionată din lupta spirituală actuală. Dumnezeu ne-a creat pentru uniformitatea liniștitoare a sfințeniei, nu pentru dualitatea conflictuală dintre omul dinăuntru, căruia îi place Legea lui Dumnezeu și firea pământească ce ne trage iremediabil și inevitabil spre păcat. Alegerea noastră nesăbuită din Eden a complicat planurile lui Dumnezeu și ne-a prăbușit într-o lume a conflictelor, a suferinței, a despărțirilor, a insucceselor, a diagnosticelor fatale și a morții. N-am fost făcuți să fim ținta atacurilor demonice și nici să ne purtăm idealurile în niște perisabile vase de lut nemernic. Toate acestea sunt doar consecințe ale neascultărilor noastre de Dumnezeu și a înstrăinării noastre de lumea prezenței Lui.

Dumnezeu știe toate acestea și de aceea … nu se supără când cădem în depresie, când vorbim aiurea, când ne luăm la ceartă cu El, când vrem mai bine să murim decât să continuăm o existență lipsită parcă de orice sens și semnificație. Într-un cuvânt, Dumnezeu ne lasă îngăduitor să „ne dăm în petec“, pentru că știe că am ajuns în zdrențe.

Intrat în depresie, Ilie trăiește într-o realitate creată de imaginația lui. El și vedea deja pe Ahab și Izabela jubilnd lângă trupul lui mort. Imaginea aceasta creată de cuvintele unei dușmance i s-a întipărit în minte și-i dicta acum ce să facă. A avut dreptate Ilie să se subordoneze aceei ,,realități imaginare“? Bineînțeles că nu! De murit tragic și jalnic aveau să moară și Ahab și Izabela (1 Regi 21:21-23; 22:38; 2 Regi 9:30-37). Cât despre moartea sa, Ilie … n-a murit niciodată! Temerile lui s-au dovedit cum nu se poate mai îndepărtate de … realitatea pregătită de Dumnezeu. Așa este întotdeauna. Ilie era însă prizonierul unei imaginații bolnăvicioase …

Ca un Părinte desăvârșit și ca un Medic priceput, Dumnezeu tratează depresia lui Ilie după o rețetă pe care ar trebui să o înțelegem, să ne-o însușim și să o aplicăm și noi la nevoie.

Arhivele regale – 17. Înălțarea lui Ilie – 2 Regi 2:1-14

BY BARZILAIENDAN

Motto: Ce este deasupra capului tău?Cartea 2 Regi debutează cu mutarea neprihănitului Ilie în cer și se termină cu mutarea păcătoșilor evrei în Babilon. Ambele mișcări sunt justificate și simbolice pentru lucrarea lui Dumnezeu cu oamenii.

Întrerupem puțin studiul în dosarele regilor pentru a arunca o privire dincolo de lucrările oamenilor la lucrarea lui Dumnezeu. Textul începe foarte clar, informându-ne că vom asista la una din lucrările Lui:

„Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei“ (2 regi 2:1).

Drumurile noastre pot duce deocamdată numai de la Ghilgal la Betel, sau de la Betel la Ierihon, dar ținta finală pe care ne-a sortit-o Dumnezeu este „cerul“! Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi vom ajunge acolo. Acesta este planul lui Dumnezeu cu fiecare din copiii Lui. Pe Ilie, Dumnezeu intenționa să-l ducă în cer „altfel“ decât pe ceilalți muritori de rând. Asemenea lui Enoh, Ilie trebuia luat la cer fără ca să guste moartea! Cum o va face Domnul? Asta nu o putem înțelege pentru că este „deasupra capului nostru“.

La întâlnirea cu manifestările supranaturale divine, personajele din întâmplarea noastră se împart în patru categorii: (1) Ilie, cel care avea să fie obiectul ei, (2) Elisei, cel care vrea să beneficieze de pe urma ei, (3) fiii proorocilor, simpli spectatori care, în ciuda numelui pe care-l poartă, nu înțeleg și (4) niște adolescenți, care batjocoresc înălțarea lui Ilie și-și iau dreapta răsplătire.

Ilie vrea să se detașeze de ceilalți, inclusiv de Elisei pentru a nu face din plecarea lui un spectacol, ci un eveniment personal. Elisei nu se lasă despărțit de Ilie pentru că vrea cu tot dinadinsul să fie de față când se va întâmpla și să beneficieze personal. Fiii proorocior sunt stăpâniți de un entuziasm ieftin și fără prea mare pricepere duhovnicească.

„Ilie a zis lui Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimete până la Betel.” Elisei a răspuns: ,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi s-au pogorât la Betel. Fiii proorocilor, cari erau la Betel, au ieşit la Elisei, şi i-au zis: ,,Ştii că Domnul răpeşte astăzi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: ,,Ştiu şi eu, dar tăceţi“ (2 Regi 2:3-4).

Oare de ce n-a vrut să facă Dumnezeu din înălțarea lui Ilie la cer un „eveniment-spectacol“ care să se petreacă în Samaria, capitala Regatului de Nord, în prezența împăratului și a marilor mulțimi de oameni? Nu ar fi fost oare un „semn“ care i-ar fi întors pe toți cei din Israel la Iehova?

Răspunsul la întrebări ipotetice este foarte greu de dat. Probabil că Dumnezeu știa că semnele și minunile n-au reușit niciodată să-i țină pe oameni în ascultarea credinței. Aceasta a fost o lecție foarte clară încă din istoria timpurie a poporului lui Dumnezeu, când, după spectaculoasa scoatere din Egipt și după trecerea miraculoasă a Mării Roșii, evreii au tot cârtit împotriva lui Dumnezeu până ce El „s-a scârbit de ei“ și a hotărât să-i omoare în pustie :

„Deaceea, cum zice Duhul Sfânt: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: ,,Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” …Cine au fost, în adevăr, ceice s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de cari S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor“ (Evrei 3:7-19).

Dumnezeu are mari rețineri să dea oamenilor semne pentru că minunile nu sfințesc pe nimeni. Aduceți-vă aminte de controversa dintre Domnul Isus și evreii din generația Lui:

„Atunci unii din cărturari şi din Farisei au luat cuvântul, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, am vrea să vedem un semn dela Tine!” Drept răspuns, El le-a zis: ,,Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul proorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului“ (Mat. 12:38-40).

Nici umblarea pe apă, nici schimbarea apei în vin, nici vindecările și nici înmulțirea pâinilor și peștilor n-au reușit să schimbe viețile celor ce le-au văzut. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a hotărât ca singurul semn păstrat perpetuu înaintea ochilor și conștiinței oamenilor să fie moartea și învierea Fiului Său. Este singurul „semn“ care ne poate salva și ne poate schimba viața și destinul.

Așa că Dumnezeu îl călăuzește pe Ilie să treacă de la Ghilgal la Betel, de la Betel la Ierihon și de la Ierihon dincolo de Iordan, în regiunea muntoasă de pe care-i arătase lui Moise țara promisă și unde-l și îngropase. Este semnificativ că Ilie va pleca „discret“ cam din același loc în care Dumnezeu a ascuns trupul lui Moise, probabil tot ca să nu se transforme într-un loc venerat cu „moaște sfinte“. Despre pericolul acesta și despre lupta care s-a dat pentru trupul lui Moise ne spune Iuda în epistola sa din Noul Testament:

„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ,,Domnul să te mustre!“ (Iuda 9).

Fiii proorocilor care erau în Ierihon i-au primit entuziaști pe Ilie și Elisei, gata să asiste la evenimentul supranatural care avea să urmeze:

„Fii proorocilor, cari erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei, şi i-au zis: ,,Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: ,,Ştiu şi eu; dar tăceţi.” Ilie i-a zis: ,,Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimete la Iordan.” El a răspuns: ,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi amândoi
şi-au văzut de drum. Cincizeci de inşi dintre fiii proorocilor au sosit şi s-au oprit la o depărtare oarecare în faţa lor, şi ei amândoi s-au oprit pe malul Iordanului. Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul, şi a lovit cu ea apele, cari s-au despărţit într-o parte şi într-alta, şi au trecut amândoi pe uscat“ (2 Regi 2:5-8).

Dialogul dintre Ilie și Elisei dincolo de Iordan scoate în relief dragostea profetului pentru slujitorul lui și dorința înfocată a lui Elisei de a intra în slujba profetică pentru a continua lucrarea lui Ilie:

„După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: ,,Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit dela tine.” Elisei a răspuns: ,,Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!“ (2 Regi 2:9).

Cuvintele lui Elisei trebuie înțelese în contextul cultural-religios al evreilor. Deși în țară existau o mulțime de fii ai profeților și, fără îndoială, alți profeți, Elisei cere să fie „cel dintâi dintre ei“ în moștenirea puterii de slujire. „O îndoită măsură“ era partea întâiului născut cu drept de moștenitor:

„Ci să recunoască de întâi născut …, şi să-i dea o parte îndoită din averea lui; căci fiul acesta este cel dintâi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întâi născut“ (Deut. 21:17).

Intrarea în slujba Domnului nu se moștenește și nu se poate transmite prin voința omului. Dumnezeu nu dă nimănui dreptul sau autoritatea de a promova pe cineva în slujirea divină. Numai El o face pentru că este lucrarea Lui. Oamenii pot doar să recunoască „punerea deoparte“ atunci când ea este făcută de Dumnezeu. Degeaba au inventat oamenii religioși orgolioasa „succesiune apostolică“. Ea este o lucrare omenească, fără nici o acoperire în textul Scripturii. Urmăriți cât de reținut este în această privință chiar și un profet de talia lui Ilie:

„Ilie a zis: ,,Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit dela tine, aşa ţi se va întâmpla; dacă nu, nu ţi se va întâmpla aşa“ (2 Regi 2:10).

Ilie așează răspunsul la cererea lui Elisei în mâinile lui Dumnezeu. Dacă El îi va dărui lui Elisei vedere spirituală ca să pătrundă realitatea unui act supranatural, dincolo de vederea obișnuită a oamenilor, înseamnă că Elisei a fost promovat și înzestrat pentru slujirea profetică. Proba practică trebuia să fie deci posibilitatea de a pătrunde dincolo de realitatea materială spre orizontul cerului spre care se îndrepta Ilie:

„Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita şi striga: ,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!” Şi nu l-a mai văzut. Apucându-şi hainele, le-a sfâşiat în două bucăţi, şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie“ (2 Regi 2:11-13a).

Asocierea lui Ilie cu aducerea ploii și cu acest car metaforic amintit de Elisei i-a făcut pe creștinii din România să proclame „o zi de sfântul Ilie“ pe data de 20 Iulie, când plouă câteodată torențial și tunetele seamănă cu duruitul unor roți de care pe deasupra norilor.

Textul este dens în semnificații și s-ar cuveni analizat pe îndelete. N-o putem însă face aici. Este suficient să spunem că avem de a face cu o exclamație și cu un gest simbolic de mare tristețe. Exclamația dă pe față că Elisei era convins că toată puterea lui Israel fusese investită până atunci în Ilie. Profetul fusese „o armată“ dintr-un singur om, dar ce om! Tot carul și toată călărimea lui Israel nu făceau cât putea face Ilie!

Textul ne spune apoi că Elisei a privit după Ilie până când „nu l-a mai văzut“. Cred că acesta a fost motivul tristeții din care s-a născut sfâșierea veșmintelor. Elisei l-a văzut pe Ilie înălțându-se la cer și apoi … nu l-a mai văzut. Ce putea el să înțeleagă din aceasta? A primit sau nu a primit promovarea în slujba profetică? Deocamdată avea în mână „mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie“. Ea fusese instrumentul minunilor, ca odinioară toiagul lui Moise. Cu ea despicase Ilie apele Iordanului. Și tot cu ea se apropie acum de Iordan Elisei, îndoielnic și doritor de o confirmare divină:

„Apoi s-a întors, şi s-a oprit pe malul Iordanului; a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea, şi a zis: ,,Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” Şi a lovit apele, cari s-au despărţit într-o parte şi în alta, şi Elisei a trecut“ (2 Regi 2:13b-14).

Elisei nu oftează după Ilie, ci după Dumnezeul lui Ilie. Slujitorii lui Dumnezeu trec dincolo de orizont, dar Dumnezeu rămâne mereu același, gata mereu să-i folosească pe cei ce doresc din toată inima să i se pună la dispoziție. Faptul că apele s-au despicat și de data aceasta și Elisei n-a trebuit să înoate spre celălalt mal, a fost „semnul“ ca Elisei va fi de-acum urmașul marelui profet. Aceasta a fost concluzia logică pe care au tras-o fiii proorocilor:

„Fiii proorocilor cari erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: ,,Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte, şi s-au închinat până la pământ înaintea lui“ (2 Regi 2:15).

Închinarea aceasta n-a dovedit însă că acești „spectatori“ au priceput cu adevărat amplitudinea evenimentului la care tocmai asistaseră. Expresia folosită anterior de ei, „Răpit deasupra capului tău“ este o expresie complexă cu scopuri multiple. Ea (1) poate avea o semnificație spațială, subliniind că Ilie va fi luat „sus“, în văzduh, sau (2) poate avea o semnificație metaforică care subliniază natura de dincolo de înțelegerea rațională a fenomenului. Ilie va pleca spre cer prin ceva de neconceput, de neimaginat și imposibil de înțeles. Se pare că fiii proorocilor au folosit-o în sensul de „levitație“ sau „teleportare“ deasupra suprafeței pământului, nu ca pe o veritabilă plecare dinspre pământ la cer. Ei au crezut că Dumnezeu l-a înălțat doar puțin pe sus și apoi l-a omorât, dând cu el de pământ! Ce caraghios! Elisei și-a dat seama repede de aceasta și i-a lăsat să se facă de râs în râvna lor nepricepută și lipsită de credință:

„Ei i-au zis: ,,Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău?” Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: ,,Nu-i trimeteţi.” Dar ei au stăruit multă vreme de el. Şi el a zis: ,,Trimeteţi-i.” Au trimes pe cei cincizeci de oameni, cari au căutat pe Ilie trei zile şi nu l-au găsit. Când s-au întors la Elisei, care era la Ierihon, el le-a zis: ,,Nu v-am spus să nu vă duceţi?“ (2 Regi 2:16-18)

Abilitatea pătrunderii în supranaturalul divin nu se poate învăța la școală. Ea este un dar divin. Acești fii ai proorocilor (și mulți alții asemenea lor) o dovedesc cu prisosință.

Slujirea profetică a lui Elisei este apoi confirmată simbolic prin vindecarea apelor rele din Ierihon. Între Ilie și Elisei a existat o deosebire în natura și scopul lucrării. Fiecare dintre cei doi au ilustrat un alt aspect al puterii dumnezeiești. Prin Ilie, Dumnezeu și-a arătat puterea ca să judece poporul idolatru și să-l aducă înapoi prin pedeapsă. Prin Elisei, Dumnezeu avea să-și dezvăluie puterea prin binecuvântări trimise peste un popor pocăit.

„Oamenii din cetate au zis lui Elisei: ,,Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă.” El a zis: ,,Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus. Apoi s-a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el, şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.” Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul“ (2 Regi 2:19-22).

Simbolic vorbind, vasul de pământ a trebuit să fie nou pentru că și „vasul“ ales de Dumnezeu pentru lucrare era unul nou. Iar „sarea“ lui era menită să vindece și să facă roditor „ogorul“ în care fusese trimis să lucreze.

Este interesant că „măsura dublă“ primită de Elisei din puterea lui Ilie este subliniată în Biblie prin numărul dublu de minuni pe care le-a săvârșit. Biblia consemnează patrusprezecee minuni făcute de Dumnezeu prin Ilie și douăzeci și opt făcute prin Elisei:

Minunile săvârșite prin Ilie:

(1) oprirea ploii timp de 3 ani și jumătate (1Regi 17:1)
(2) hrănit de corbi (1Regii 17:4)
(3) înmulțirea untdelemnului și a făinii (1 Regi 17:14)
(4) învierea fiului văduvei din Sarepta (1 Regii 17:22)
(5) pogorârea focului din cer pe altar (1 Regi 18:38)
(6) aducerea ploii (1 Regi 18:45)
(7) vestirea morții fiilor lui Ahab (1 Regi 21:22)
(8) vestirea că Izabela va fi mâncată de câini (1 Regi 21:23)
(9) vestirea că Ahazia va muri de boala lui (2 Regi 1:4)
(10) pogorârea focului din cer peste 50 de ostași (2 Regi 2:10)
(11) pogorârea focului din cer peste alți 50 de ostași (2 Regi 2:12)
(12) despărțirea apelor Iordanului (2 Regi 2:8)
(13) vestirea că Elisei va primi o măsură dublă de putere (2 Regi 2:10)
(14) înălțarea la cer într-un vârtej de vânt (2 Regi 2:11)

Minunile săvârșite prin Elisei:

(1) despărțirea apelor Iordanului (2 Regi 2:14);
(2) vindecarea apelor la Ierihon (2 Regi 2:21);
(3) blestemarea băiețașilor la Betel (2 Regi 2:24);
(4) umplerea gropilor cu apă (2 Regi 3:15);
(5) apele însângerate (2 Regi 3:22);
(6) înmulțirea untdelemnului văduvei (2 Regi 4:1-7);
(7) prezicerea unei nașteri (2 Regi 4:14-17);
(8) învierea unui copil (2 Regi 4:32-37);
(9) neutralizarea otrăvii din oala cu ciorbă (2 Regi 4:38-41);
(10) înmulțirea pâinilor de orz (2 Regi 4:42-44);
(11) vindecarea lui Naaman, leprosul (2 Regi 5:1-27);
(12) aflarea smecheriei lui Ghehazi (2 Regi 5:26);
(13) umplerea lui Ghehazi cu lepră (2 Regi 5:27)
(14) plutirea unei securi de fier (2 Regi 6:1-7);
(15) aflarea planurilor sirienilor (2 Regi 6:18)
(16) deschiderea ochilor spirituali ai slujitorului (2 Regi 6:15-16);
(17) orbirea armatei siriene (2 Regi 6:8-23);
(18) redarea vederii pentru armata sirienilor (2 Regi 6:20);
(19) vestirea belșugului pentru Samaria împresurată (2 Regi 6:24 – 7:20);
(20) vestirea că slujitorul regal va vedea, dar nu va mânca din belșug (2 Regi 7:2);
(21) păcălirea sirienilor cu vuietul de care (2 Regi 7:6);
(22) vestirea unei foamete de șapte ani (2 Regi 8:1);
(23) vestirea morții lui Ben Hadad (2 Regi 8:10);
(24) vestirea cruzimii lui Hazael față de Israel (2 Regi 8:12);
(25) vestirea că Iehu va nimici casa lui Ahab (2 regi 9:7);
(26) vestirea că Ioas îi va bate pe sirieni la Afec (2 Regi 13:17);
(27) vestirea că Ioas nu-i va zdrobi de tot pe sirieni (2 Regi 13:19);
(28) învierea mortului prin atingerea de oasele lui Elisei (2 Regi 13:21).

Manifestarea puterii lui Dumnezeu nu-i mișcă însă pe toți oamenii. Vestea „înălțării lui Ilie“ s-a răspândit fără îndoială repede în Israel, dar nu toți au primit-o cu credință și respect. Capitolul se încheie descriind soarta celor care-și bat joc de lucrarea lui Dumnezeu, săvârșind un fel de „hulă“ care nu se iartă:

„De acolo s-a suit la Betel. Şi pe când mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate, şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: ,,Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!” El s-a întors să-i privească, şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfâşiat patruzeci şi doi din aceşti copii. De acolo s-a dus pe muntele Carmel, de unde s-a întors la Samaria“ (2 Regi 2:23-25).

Strigătele băiețandrilor adolescentini trebuiesc înțelese în contextul înălțării lui Ilie la cer. Ele spuneau de fapt: „Hei, tu care ne spui că Ilie a plecat la cer, suie-te și tu după el! Suie-te după el, cheliosule!“ Batjocoritori au fost, sunt și o să mai fie. Soarta lor a fost, este și va fi pedeapsa și pierzarea:

„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau dela începutul zidirii!“ (2 Petru 3:3-4).

Cei care-și bat joc de revenirea din cer a Domnului nostru, Isus Christos, vor fi pedepsiți ca și cei care au batjocorit înălțarea lui Ilie la cer.

Tipologic și istoric, Ilie este eternul nostru contemporan. Ne întâlnim cu el în trecutul citit în istoria lui Israel, în prezentul despre care ne vorbește Domnul Isus și apostolul Iacov și în viitorul profetic al zilelor din urmă descris în cartea Apocalipsei (comentatorii cred că Ilie este unul din cei doi martori dinaintea revenirii Domnului în Apocalipsa 11:3-12).

„Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimes la nici una din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului“ (Luca 4:25-26).

Lucrarea lui Dumnezeu se va face mereu „în stilul lui Ilie“, cu minuni rezervate doar celor care cred, indiferent din ce neam sau națiune fac parte și sub disprețul celor batjocoriți „în propria lor cetate“. Cei din Nazaret L-au împiedicat cu necredința lor să facă minuni pentru ei, iar El a știut că zic despre El: „Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți!“ Adică, „cu ce te ajuți pe tine din toate minunile astea? Dacă ești ceea ce te pretinzi, cum de ți se întâmplă chiar Ție atâtea rele și necazuri?“ „Doctorul Isus, a făcut minuni pentru toți, cu o singură excepție! Niciodată n-a făcut una singură pentru … El însuși! Chiar și pe cruce Îi vor striga: „Dă-te jos de pe cruce, dacă ești Fiul lui Dumnezeu!“

Și noi, cei care vom fi ridicați la cer într-o zi, putem fi, acum și aici, părtași puterii minunate a lui Dumnezeu. Dacă avem credința și ascultarea lui Ilie lucrarea lui Dumnezeu îi va întoarce și astăzi pe oameni la El :

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul
şi-a dat rodul. Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi dela adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos dela rătăcirea căii lui, va mântui un suflet dela moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate“ (Iacov 5:17).

Arhivele regale – 12. Un Elisei pentru Ilie – 1 Regi 19:19-21

BY BARZILAIENDAN

Unul din cei șase sute care „nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat“ despre care i-a spus Dumnezeu lui Ilie a fost și Elisei. Am putea foarte bine să-i numărăm și pe părinții lui printre aceștia. La urma urmei, împăratul Ahab nu s-a pocăit și n-a strigat împreună cu poporul pe Carmel „Domnul este adevăratul Dumnezeu“, iar Izabela, ucigașa de profeți ai Domnului era încă foarte puternică și influentă la dreapta lui. În aceste circumstanțe, a accepta chemarea în slujirea profetică a implicat un foarte mare risc.

În limba engleză, ca și în originalul ebraic, numele celor doi oameni sună aproximativ la fel și sunt ușor de confundat: Ilie – Elijah, Elisei – Elisha. Nici sonoritatea, nici ordinea nu sunt întâmplătoare.

„Ilie a plecat de acolo, şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el, şi
şi-a aruncat mantaua pe el. Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie, şi a zis: ,,Lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea, şi te voi urma.“ Ilie i-a răspuns: ,,Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gândeşte-te la ce ţi-am făcut.“ După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors şi a luat o păreche de boi pe cari i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie, şi a fost în slujba lui“ (1 Regi 19:19-21).

Ce putem spune de providența care a rânduit întâlnirea celor doi?

Numele lui Ilie înseamnă „Domnul este adevăratul Dumnezeu“ (Iehova este adevăratul Elohim). Numele lui Elisei înseamnă „Domnul este mântuirea, Domnul ne mântuiește“. Dumnezeu a rânduit ca Elisei să împlinească lucrarea începută de Ilie. Faptele lui se găsesc în 2 Regi 2:19 – 8:15; 9:1-3; 13:14-20.

Elisei este un continuator al misiunii lui Ilie, tot așa cum Iosua a continuat lucrarea lui Moise, iar Domnul Isus l-a avut ca „pregătitor de cale“ pe Ioan Botezătorul.

Între aceste trei perechi de slujitori există paralele fascinante:

Moise a „scos“ ( așa se traduce numele lui) poporul lui Dumnezeu din Egipt și le-a dat identitatea divină la Sinai. Stabilind un tipar divin, Dumnezeu n-a vrut însă ca Moise să intre în Canaan. Cel care avea să conducă poporul în binecuvântările „țării promise“ a fost Iosua.

Prin predicarea pocăinței, Ioan Botezătorul a întors inimile evreilor din păcat la Dumnezeu și le-a spălat identitatea divină prin botezul pocăinței. Lucrarea lui n-a adus mântuirea, ci doar a pregătit inimile pentru venirea Celui care avea să le dea „odihna“ profețită de Moise, prin strămutarea în Împărăția dragostei lui Dumnezeu. Tipologia aceastei succesiuni simbolice este sugerată de Domnul Isus (Mat. 11:14; 17:12-13).

În mod similar, Elisei a fost chemat de Dumnezeu să după mai departe lucrarea divină. La Carmel, Ilie a întors poporul evreu la identitatea divină. Elisei îi va duce pe cei din popor la binecuvântările legământului străvechi. Dacă i-ai fi întrebat pe cei din popor: „Ce a fost Ilie pentru voi?“, răspunsul ar fi fost: „Secetă, suferință și spectacol supranatural“. Elisei avea să clădească pe aceasta minunile nenumărate care au mângăiat și binecuvântat pe cei ce au stăruit în credință.

Ce știm despre Elisei?

În primul rând, știm că a fost fiu într-o familie bogată. Cine ară cu „ douăsprezece perechi de boi“ nu poate fi considerat sărac!

În al doilea rând, știm că Elisei a fost un om bine așezat și frumos armonizat cu cei din familia sa. Acel „lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea“ spune foarte clar lucrul acesta.

În al treilea rând, Elisei este un om care răspunde chemării divine, chiar dacă aceasta îl scoate din poziția de fiu și-l așează într-una de slujitor. El a făcut lucrul acesta nu forțat, ci de bună voie: „Ilie i-a răspuns: ,,Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gândeşte-te la ce ţi-am făcut“. Este mult mai ușor să răspunzi chemării divine când ești singur cu Ilie, decât atunci când ești în părtășia din sânul familiei. Fără nici o îndoială, avertismentul lui Ilie este îndreptat împotriva acestei situații. Imaginați-vă ce „scenă“ a putut face mama lui Elisei, cât de amarnic a putut ea plânge, cum și-ar fi putut însoți plânsul cu cuvinte ca acestea: „Nu te dau! Nu te las! Izabela o să te omoare!“. Imaginați-vă că tatăl lui Elisei ar fi spus: „Ce vrea acum și Ilie ăsta? A fugit cât l-au ținut picioarele și acum face pe grozavul? Vrea să te facă și pe tine un „erou“ ca el? Unde este Ilie să mă duc eu să stau de vorbă cu el …“

„Gândește-te la ce ți-am făcut“ au fost cuvintele unui avertisment făcut cu foarte multă intuiție.

Elisei a înțeles toate acestea și a luat chemarea divină comunicată prin Ilie ca pe o chemare la sjujbă. El a fost gata să o împlinească. Viața lui a fost adusă ca o „jertfă vie, plăcută, de bun miros“ înaintea Domnului:

„După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors şi a luat o păreche de boi pe cari i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, şi a dat-o oamenilor s-o mănânce“ (1 Regi 19:21a).

Este foarte sugestiv că termenul folosit pentru a descrie noua poziție a lui Elisei în relație cu Ilie este același care a fost folosit și pentru Iosua în relație cu Moise:

„Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie, şi a fost în slujba lui“ (1 Regi 19:21b).

„Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: … După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise …“ (Exod 24:13; Deut. 1:38; Iosua 1:1).

La fel de sugestiv este că Ioan Botezătorul s-a așezat în poziția de slujitor al Celui care avea să vine, ba încă mai jos decât această poziție:

„El este Acela care vine după mine, şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I desleg cureaua încălţămintelor Lui“ (Ioan 1:27).

Prin ceea ce a făcut, Elisei devine prototipul tuturor celor chemați să slujească. El este gata să renunțe la confort și privilegii, gata să asculte de chemarea divină, gata să părăsească familie, gata să se jertfească, gata să accepte poziții smerite și să facă lucruri aparent lipsite de cinste.

„Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie, şi a fost în slujba lui“ (1 Regi 19:21c).

În felul acesta, Ilie a recăpătat ajutorul de care s-a lepădat singur atunci când a fost în mrejele paralizante ale despresiei: „A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo“ (1 Regi 19:3). Dumnezeu i l-a dăruit acum pe Elisei, dar nu doar ca slujitor vremelnic, ci ca urmaș de nădejde: „să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău“.

Arhivele regale – 10. Ahab – Cine nenorocește pe Israel? – 1 Regi 18

BY BARZILAIENDAN

Frumusețea harului divin constă în faptul că Dumnezeu îi caută până și pe cei care nu-L caută și nici nu vor să stea de vorbă cu El. Capitolul de azi ne ajută să vedem că mai toate căutările noastre sunt greșite; în loc să-L căutăm pe Dumnezeu care ne-ar putea scăpa din toate crizele noastre, noi căutăm adeseori soluții la crize, neglijându-L cu desăvârșire tocmai pe Dumnezeu.Putem împărți capitolul în trei secțiuni distincte:

1 Regi 18:2-6 – Ahab și Obadia pleacă disperați să caute apă.
1 Regi 18:7-18 – Ahab pleacă să-l caute pretutindeni pe … Ilie.
1 Regi 18:19-46 – Ahab este silit să caute adevăratul Dumnezeu.

Capitolul debutează cu o inițiativă a harului: Dumnezeu îl trimite pe Ilie la Ahab cu o veste bună:

„Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: ,,Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului.“ Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab“ (1 Regi 18:1-2a).

Deși atitudinea poporului și a împăratului față de Dumnezeu nu se schimbase în nici un fel, Dumnezeu anunță încetarea pedepsei, anticipând și plănuind în bunătatea harului Său evenimentele care aveau să vină. Vestea venea cum nu se poate mai la timp pentru o națiune care murea de sete și pentru un împărat care era furios până la culme.

„Era mare foamete în Samaria. Şi Ahab a trimes să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. -Obadia se temea mult de Domnul. De aceea când a nimicit Izabela pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră, şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă. – Ahab a zis lui Obadia: ,,Haidem prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pârâurile; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catârilor, şi să n-avem nevoie să omorâm vitele. Şi-au împărţit ţara s-o cutreiere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum. “ (1 Regi 18:2b-6).

Două lucruri sunt foarte clare: (1) Ahab era mai mult preocupat de soarta „cailor și catârilor“, decât de soarta oamenilor și (2) Ahab nu se încrede în Dumnezeu pentru protecția poporului sfânt. Caii și catârii erau „animalele de război“ și preocuparea prioritară a împăratului este să nu slăbească din punct de vedere militar și să ajungă o țintă ușor de cucerit de dușmanii din afara țării. Oamenii, vacile, caprele și oile pot să moară pentru Ahab, dar caii și catârii sunt „de interes strategic militar“. Ce tristă este soarta celui care se încrede mai mult în cai și măgari decât în Dumnezeul cel atotputernic! Ce încăpățânat este omul plecat să sfideze providența divină! Câte eforturi și suferințe are parte cel care-L scoate pe Dumnezeu și ascultarea de El din ecuația vieții sale!

Cautarea după apă era numai una din ultimele întreprinderi ale lui Ahab. Până atunci căutase acul în carul cu fân, încercând să dea de urma profetului Ilie. Iată ce citim în mărturia lui Obadia, slujitorul de la curte:

„Pe când era Obadia pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. Obadia, cunoscîndu-l, a căzut cu faţa la pamânt, şi a zis: ,,Tu eşti, domnul meu Ilie?“ El i-a răspuns: ,,Eu sunt; du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!“ Şi Obadia a zis: ,,Ce păcat am săvârşit eu, ca să dai pe robul tău în mâinile lui Ahab, ca să mă omoare? Viu este Domnul, că n-a rămas popor sau împărăţie unde să nu fi trimes stăpânul meu să te caute; şi când se spunea că nu eşti acolo, punea pe împărăţia şi poporul acela să jure că nu te-a găsit“ (1 Regi 18:7-10).

Căutarea lui Ahab după Ilie a fost serioasă, sistematică, furioasă și … zadarnică. Fiecare nouă incursiune fără succes aprindea și mai mult furia împăratului. Este clar că regii popoarelor din jur se temeau de Ahab și de furia lui, altfel nu avea el curajul să îi pună să jure. Fiecare jurământ era însoțit de amenințarea unei cumplite pedepse. Ahab era furios și toată lumea se temea de ce-ar fi putut să facă un om ajuns într-o asemmena stare:

„Şi acum zici: „Du-te, şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie“! Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui. Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe proorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de prooroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peşteră şi i-am hrănit cu pâine şi cu apă? Şi acum tu zici: „Du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie“! El mă va ucide“ (1 Regi 18:11-14).

Furia lui Ahab amenința nu numai viața lui Ilie, ci și viața tuturor celorlalți profeți ai Domnului. Obadia reușise să-i ascundă pe unii, riscându-și prin aceasta viața. Răspunsul dat de acest om lui Ilie arată că Obadia era de părere că riscase destul, credincioșia lui față de Iehova nu era fără limite, iar viața lui îi era acum mai scumpă decât ascultarea de vorbele lui Ilie. Omul acesta este portretul slujitorilor de curte, compromiși, dar nu de tot, credincioși, dar nu chiar până la capăt. Obadia este tipul omului cu inima împărțită în vremuri de persecuție religioasă. El încearcă să slujească la doi stăpâni. Vocabularul lui îl dă de gol. În versetul 7, Obadia îl numește pe Ilie „domnul meu“, dar în versetul următor Ilie îi atrage atenția că Ahab este „stăpânul“ său. Obadia încerca să slujească Domnului „în ascuns“, în timp ce „pe față“ îi slujea lui Ahab. Un astfel de om trăiește într-o continuă nesiguranță. Îndoindu-se de el însuși, Obadia aproape că ajunge să nu mai aibă încredere nici în Ilie, omul lui Dumnezeu. El nu face ceea ce-i cere Ilie decât după ce primește asigurări suplimentare:

„Dar Ilie a zis: ,,Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sunt, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab“ (1 Regi 18:15).

Cea de a doua secțiune se încheie cu o scenă de paroxism nervos, după cum cea de a treia secțiune se va încheia cu o scenă de paroxism religios.

Întâlnirea dintre Ilie și Ahab este ca înfruntarea a doi cocoși. Niciunul nu vrea să se dea înapoi, niciunul nu vrea să cedeze. Ilie se sprijinea pe puterea lui Dumnezeu, Ahab, pe puterea și autoritatea regală. Acuzația pe care și-o aruncă unul asupra celuilalt este, nici mai puțin, nici mai mult decât, „trădare“. Unul dintre ei era vinovat de nenorocirea secetei care venise peste Israel:

„Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s-a dus înaintea lui Ilie. Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: ,,Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?“ Ilie a răspuns: ,,Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali“ (1 Regi 18:16-18).

Este clar că niciunul nu avea vreo șansă să-l convingă pe celălalt că are dreptate. Singura ieșire din impas era o intervenție divină care să arate tuturor cine este cel care era vinovat de nenorocirea care venise peste țară. Aceasta este exact ceea ce a propus Ilie:

„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, cari mănâncă la masa Izabelei.“ Ahab a trimes soli la toţi copiii lui Israel, şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, şi a zis: ,,Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!“ Poporul nu i-a răspuns nimic“ (1 Regi 18:19-21).

Carmel este un promotoriu muntos aflat la granița dintre ținutul lui Israel și ținutul fenicienilor (filistenilor). Înălțimea era considerată drept locuința lui Baal. Culmea muntoasă era deseori acoperită de nori de furtună veniți dinspre mare, iar ploile reversau apele spre văile mănoase de la poale. Numele „Carmel“ înseamnă „ținutul grădinii“ și regiunea era faimoasă pentru fertilitatea agricolă deosebită.

Acesta este un studiu, nu o culegere de predici. Dacă ar fi vorba de o predică, aș remarca din acest pasaj că:

(1) Majoritatea n-a fost niciodată dovada că cineva are dreptate. Ilie era … singur, dar singur cu Dumnezeu!

(2) Un om al lui Dumnezeu este un om al harului. Ilie nu-l atacă în mod direct pe Ahab, dându-i până la sfârșit șansa unuia care … a fost dus în eroare de alții. Observați că Ilie spune despre „proorocii lui Baal care mănâncă la masa Izabelei“, nu „la masa lui Ahab“, măcar că aceasta era, în fond, realitatea.

(3) Dragostea devărată confruntă, nu cocoloșește. Cuvintele lui Ilie pentru popor sunt cumpătate, dar aspre. El îi compătimește pentru viață chinuită pe care o duc și le oferă calea ieșirii din compromisuri. Ca și seceta, evenimentul propus de Ilie nu are ca scop „nenorocirea lui Israel“ și reașezarea poporului într-o poziție în care Dumnezeu să-l poată binecuvânta, pentru că Dumnezeu nu ne poate binecuvânta oricând, oriune și oricum am fi noi. Confruntarea este neapărat necesară pentru că de îndreptare depinde fericirea noastră.

(4) Tăcerea este uneori cel mai mare semn de acuzare. Cât de tristă și tragică este constatarea din finalul versetului 21: „Poporul nu i-a răspuns nimic“. Nu întotdeauna „tăcerea este de aur“. Uneori este numai … galbenă. Iar lipsa de reacție a celor din Israel era un foarte pronunțat semn de boală sufletească. Să le fi fost oare teamă de Ahab? Să le fi fost oare teamă de Izabela? Oare nu s-ar fi cuvenit să se teamă cu mult mai mult de … Iehova? Hotărât lucru „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are dece să se teamă“ (Proverbe 29:25). Ce imagine stranie! Oamenii tac în fața celui ce putea închide sau deschide cerul și să le dea mult dorita ploaie. De ce să ne mirăm însă? Oare nu tac astăzi milioane de oameni în fața Celui care le dă viață și face să cadă ploaia și peste cei buni și peste cei răi?

Cea de a treia secțiune este scena înfruntării de pe Carmel. Ea se petrece pe pământ, dar adevărații adversari sunt în sferele cerești. Pe munte se confruntă Ilie, omul lui Dumnezeu, și mulțimea de profeți ai lui Baal. Concursul este însă între Baal, zeul cerului care se spunea că poate aduce ploaia, și Iehova, Domnul cerului și al pământului. Este interesant că înfruntarea nu este între preoții celor două religii, ci între profeții lor.

Ca unul care știa deja rezultatul, Ilie este politicos și regizează întreaga scenă pentru a scoate mai întâi în relief impotența lui Baal și tragica soartă a celor care îl slujesc. Vă rog să remarcați că, în toată întâmplarea, Ilie negociază de pe poziția de autoritate și nimeni nu cutează să-l înfrunte sau să-i spună să facă altfel:

„Şi Ilie a zis poporului: ,,Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi, şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns, şi a zis: ,,Bine!“ Ilie a zis proorocilor lui Baal: ,,Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.“ Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amează, zicând: ,,Baale, auzi-ne!“ Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră“ (1 Regi 18:22-26).

Râvna și credința, oricât de mari ar fi ele, nu pot avea răspuns atunci când sunt îndreptate în mod greșit către o divinitate care … nu există. Vorbele lui Ilie, rostite cu această ocazie, par aspre și lipsite de politețe. În vremea aceea, chiar dacă nu îmbrățișai credința cuiva, te fereai să i-o ironizezi. Lumea era „politeistă“ și îngăduia loc pentru credințele fiecăruia. Ilie, din râvnă pentru Domnul și pentru Israel, iese din tiparele obișnuite și rostește provocări tăioase:

„La amează, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: ,,Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi“ (1 Regi 18:27).

Răspunsul proorocilor lui Baal a fost să intensifice incantațiile lor, dar toată larma lor n-a reușit să-l convingă nici pe Baal și nici pe cei ce se aflau pe munte:

„Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut ameaza, au aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte“ (1 Regi 18:28-29).

Eșecul lor lamentabil i-a creat lui Ilie circumstanța prielnică pentru demonstrația unei credințe vii pusă într-un Dumnezeu autentic, viu și care își ține promisiunile:

„Ilie a zis atunci întregului popor: ,,Apropiaţi-vă de mine“! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat. A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: ,,Israel îţi va fi numele“, şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă. A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi, şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: ,,Umpleţi patru vedre cu apă, şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.“ Şi au făcut aşa. Apoi a zis: ,,Mai faceţi lucrul acesta odată.“ Şi l-au făcut încă odată. Apoi a zis: ,,Mai faceţi-l şi a treia oară.“ Şi l-au făcut şi a treia oară. Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul“ (1 Regi 18:30-35).

Deși Israelul experimenta realitatea tristă a divizării împărăției în Regatul de Nord și Regatul de Sud, Ilie procedează profetic, arătând tuturor cum își vede Dumnezeu poporul. Ca și Moise la altarul de la Sinai (Exod 24:4) și întocmai ca și Iosua la Ghilgal (Iosua 4:3), Moise ia douăsprezece pietre și zidește cu ele „altarul națiunii“. Douăsprezece pietre, adică câte o piatră pentru fiecare din cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Probabil că și numărul de douăsprezece vedre (de trei ori câte patru) este legat de aceeași semnificație.

Rugăciunea rostită de Ilie cu această ocazie merită o privire mai atentă:

„În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!“ (1 Regi 18:36-37).

Ilie se roagă (1) după rânduiala stabilită de Iehova, (2) făcând apel la alegerea suverană făcută de Dumnezeu prin patriarhi, (3) cerând să-i fie validată misiunea și Ahab și poporul să înțeleagă că el n-a „nenorocit pe Israel“, ci că a fost doar un instrument nevinovat al pedepsei trimisă din cer, (4) și pentru ca Dumnezeu să le miște inimile pentru ca scopul acestei pedepse să fie atins prin pocăința și întoarcerea celor din popor la adevăratul lor Dumnezeu.

Pogorârea focului din cer mai fusese odată actul supranatural prin care Dumnezeu validase alegerea și activitatea lui Aaron și a casei lui ca preoți ai Domnului (Lev. 9).

„Atunci a căzut foc dela Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ (1 Regi 18:38-39).

A fost momentul apoteotic al lui Ilie. Omul acesta se născuse cu un destin special, fiind predestinat pentru această clipă. Pentru cei ce știu subtilitățile limbii originale, textul prezintă un extraordinar joc de cuvinte. În evreiește, ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ se spune „Eli-Iahu“, iar acesta este într-adevăr numele lui … Ilie! Părinții lui l-au numit, fără să știe de ce, „Ilie“ – Eliahu“. Sau poate că nașterea lui s-a produs într-o familie care ofta dureros sub idolatria generală impusă de Izabela și
l-au numit așa cu o speranță propagandistică. Ori de câte ori îl strigau pe copilul lor, oamenii aveau ocazia să li se mai reamintească odată: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu!“

Imaginați-vă ce scenă i-a fost dat lui Ilie să trăiască: un munte întreg, ca un stadion uriaș, scanda de răsunau tăriile … numele lui! Ce răsplată dumnezeiască! Ce om deosebit! Ce plan măreț și ce slujire exemplară! Putem spune cu adevărat că acest om s-a făcut una cu mesajul care i-a fost încredințat de Dumnezeu și a trăit cu un singur scop, să-și împlinească cu scumpătate menirea. Nu este de mirare că biruința de pe Carmel se transformă într-o râvnă dezlănțuită violent:

„Puneţi mâna pe proorocii lui Baal“, le-a zis Ilie: ,,niciunul să nu scape!“ Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo“ (1 Regi 18:40).

Plin de o supraomenească putere, Ilie s-a dus la Ahab, l-a absolvit parcă de toată vinovăția idolatră de până atunci și i-a spus că a venit vremea bucurie: Dumnezeu dorea să deschidă cerul și să-și reverse binecuvântarea:

„Apoi Ilie a zis lui Ahab: ,,Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.“ Ahab s-a suit să mănânce şi să bea“ (1 Regi 18:41-42a).

Spre surprinderea extaziatului Ilie, luat parcă de un vărtej al râvnei necontrolate, Dumnezeu nu s-a mișcat așa de repede cum se aștepta Ilie. A fost de parcă Dumnezeu ar fi vrut să-i spună bunului Său slujitor: „Ilie, ia-o mai ușor … Liniștește-te puțin. Nu tu faci lucrarea aceasta, ci Eu o fac. Și o fac … când vreau eu, nu după valul tău de pripeală“. Proorocul care a devenit vedeta întâmplării, adulat de popor, a trebuit să trăiască umilirea celui care stăruiește parcă zadarnic și … așteaptă neputincios. S-a rugat o dată și … nu s-a întâmplat nimic. S-a rugat a doua oară și … nimic. S-a rugat a treia oară și … tot nimic. S-a rugat a patra oară și nimic. S-a rugat a cincea oară și … nimic iar. Probabil că popoul prezent a început să se foiască. Imaginea de profet care poruncește ploii când s-ă vină a început să se mototolească. S-a rugat a șasea oară și … nimic. Creatorul a vrut să arate tuturor că nu este supus creaturii. El face ce vrea, când vrea și cum vrea El. Nerăbdarea a atins probabil limitele îndoielii generale. Dumnezeu a hotărât așa! Și Ilie și poporul aveau nevoie să-L aștepte pe … Iehova:

„Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi, şi a zis slujitorului său: ,,Suie-te şi uită-te înspre mare.“ Slujitorul s-a suit, s-a uitat, şi a zis: ,,Nu este nimic!“ Ilie a zis de şapte ori: ,,Du-te iarăş.“ A şaptea oară, slujitorul a zis: ,,Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om“ (1 Regi 18:42b-44a).

Atâta a fost deajuns. După trei ani și jumătate, zăgazurile cerului aveau să se deschidă, iar ploaia, parcă acumulată în tot acest timp, avea să se reverse în torente peste Israel:

„Ilie a zis: ,,Suie-te, şi spune lui Ahab: „Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia.“ Peste câteva clipe, cerul s-a înegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel. Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Regi 18:44b-46).

Ultima demonstrație de putere a fost necesară pentru ca Ahab să înțeleagă faptul că un om al lui Dumnezeu poate fi mai tare și mai eficient decât un car regal de luptă. A fost, probabil, metafora din care s-a născut o poreclă pentru Ilie, „armata de un singur om“, rostită de Elisei, slujitorul său, când l-a văzut înălțându-se la cer:

„Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita şi striga: ,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!“ (2 Regi 2:11-12a).

Arhivele regale 36. – Ezechia – un demn urmaș al lui David – 2 Regi 18-20; 2 Cron. 29-32; Isaia 36-39

BY BARZILAIENDAN

Sigiliul personal al lui Ezechia

Numele lui Ezechia se traduce prin „Domnul dă tărie“. În arhivele regale pe care le studiem, dosarul lui Ezechia este mare, frumos și curat. Dosarul este mare pentru că se întinde pe foarte multe capitole din Biblie: 2 Regi, 2 Cronici 29-32 și partea istorică din cartea profetului Isaia, capitolele 36-39. Este mare însă și pentru că se ocupă de o perioadă îndelungată de timp. Ezechia a domnit 14 ani împreună cu tatăl său, Ahaz (729-715 î.Ch.), a domnit singur 18 ani (715-697 î.Vh.) și 11 ani împreună cu fiul său Manase (697-686 î.Ch.), pentru un total de 43 de ani.

„În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abi, fata lui Zaharia. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David“ (2 Regi 18:1-3).

Dosarul este curat și frumos pentru că Ezechia a fost cel mai bun rege de după împăratul David. Concluzia lui Dumnezeu pentru faptele lui Ezechia este aceasta:

„Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său. A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său“ (2 Cron. 31:20-21).

Îmi pare rău că nu există mai multe cărți scrise despre Ezechia. Voi încerca să vă trezesc pasiunea și admirația pentru acest om de excepție din istoria lui israel, cel mai frumos și mai bun rege pe care l-au avut cei din seminția lui Iuda:

„El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut dela El, şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul“ (2 Regi 18:5-6).

Autorul textului sacru nu așează evenimentele relatate în ordine cronologică, ci tematică. Cei mai mulți comentatori spun că evenimentele amintite în Isaia 38 și 39, boala lui Ezechia și primirea trimișilor de la Babilon s-au întâmplat înainte de invazia asiriană (Isaia 36-37). Vom lua în considerare acest lucru și vom încerca să sincronizăm materialul din Regi, Cronici și Isaia.

a. Râvna lui Ezechia

Rar s-a văzut ca un copil să fie așa de deosebit de tatăl său. Deși a domnit o vreme împreună cu Ahaz și a văzut toate lucrurile rele pe care le-a făcut acesta, de îndată ce a rămas singur la domnie, Ezechia a căutat să repare toate relele din țară. Domnind cronologic între Ahaz și Manase, vremea lui Ezechia este ca o zi luminoasă între două nopți de coșmar. Este interesant că 2 Regi acordă doar un verset pentru reformele lui Ezechia (2 Regi 18:4), în timp ce 2 Cronici acordă trei capitole acestei activități foarte importante din viața lui Ezechia (2 Cron. 29-31).

Tatăl său a stricat uneltele de la templu, a sfărâmat altarul de aramă și a închis ușile Casei Domnului (2 Regi 28:24). Ezechia s-a grăbit să le pună înapoi:

„În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le-a dres. A adus pe preoţi şi pe Leviţi, pe cari i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit, şi le-a zis: ,,Ascultaţi-mă, Leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi afară din sfântul locaş ce este necurat. Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile dela cortul Domnului, şi i-au întors spatele. Au închis chiar uşile pridvorului şi au strâns candelele, şi n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în sfântul locaş. De aceea mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri. Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sunt în robie. Am de gând dar să fac legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.

Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să-I aduceţi tămâie“(2 Cron. 29:3-11).

Observați că Ezechia îi așează pe leviți sub autoritatea regală. Apelativul „fiilor“ adresat leviților este clar și răspicat. Terminologia „fiu“, „tată“ nu este aici un grad de rudenie, ci o structură de autoritate.

„Şi Leviţii s-au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii Chehatiţilor; şi din fiii Merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah; şi din fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi din fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania; şi din fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei, şi din fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel. Au adunat pe fraţii lor, şi, după ce s-au sfinţit, au venit să curăţească şi Casa Domnului, după porunca împăratului, şi după cuvintele Domnului. Preoţii au intrat înlăuntrul Casei Domnului ca s-o curăţească; au scos toate necurăţiile pe cari le-au găsit în Templul Domnului, şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat Leviţii ca să le ducă afară în pârâul Chedron. Au început aceste curăţiri în ziua întîi a lunii întâi; în a opta zi a lunii, au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţit Casa Domnului; în a şasesprezecea zi a lunii întâi, isprăviseră. S-au dus apoi la împăratul Ezechia, şi au zis: ,,Am curăţit toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, şi masa pâinilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei. Am adus iarăş în bună stare şi am curăţit toate uneltele, pe cari le pângărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, când cu fărădelegile lui: sunt înaintea altarului Domnului“ (2 Cron. 29:12-19).

Apariția și râvna acestui om extraordniar este inexplicabilă în contextul socio-religios al vremii. Ezechia este un „tip“ profetic al Domnului Isus:

„Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus S’a suit la Ierusalim. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezînd jos. A făcut un bici de ştreanguri, şi i -a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor, şi le -a răsturnat mesele. Şi a zis celor ce vindeau porumbei: ,,Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.` Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: ,,Rîvna pentru casa Ta Mă mănîncă pe Mine“ (Ioan 2:13-17).

b. Reformele lui Ezechia

Lucrările lui Ezechia au urmărit să repare stricăciunile făcute de cei dinaintea lui, să readucă națiunea în tiparele zilelor de glorie din timpul lui David și să renască în evrei spiritul de închinare și ascultare față de Iehova.

Din prima categorie de lucrări trebuie să amintim nimicirea formelor de idolatrie și chiar a simbolurilor istorice care deveniseră idolatre:

„A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan“ (2 Regi 18:4).

Copiii lui Israel ajunseseră să se închine la un … șarpe! Chipul ispititorului din Eden se suprapusese peste chipul simbolic ridicat de Moise în pustie (Num. 21: 4-10). „Nahaș“ înseamnă șarpe!

Cei de atunci au confundat „semnul“ care le arăta în CINE trebuie să se încreadă, cu ființa căreia trebuiau să i se închine. Semantic vorbind, ei au ajuns să confunde semnul cu semnificația, semnificantul cu semnificatul. Străvechiul și vicleanul dușman ajunsese să-i înșele iarăși. Șarpele de aramă ajunsese un fel de amuletă cu puteri magice, asemenea „odoarelor sfinte“ din confuziile religioase de astăzi. Cum ar fi dacă toți creștinii de acum ar purta la gât semnul simbolic descris de Domnul Isus în Ioan 3:14 și și-ar agăța și ei de lănțișoare câte un micuț … șarpe de aramă?

„Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică“ (Ioan 3:14-16).

Reformele religioase sunt descrise generic astfel:

„El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n-a fost nici unul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut dela El, şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul“ (2 Regi 18:5-6).

Cartea 2 Cronici ne dă și alte amănunte. Ezechia a reașezat la Templu sistemul de jertfe și de închinare prin cântări:

„Împăratul Ezechia s-a sculat disdedimineaţă, a strâns pe mai marii cetăţii şi s-a suit la Casa Domnului. Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei, şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru sfântul locaş, şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului. Preoţii au junghiat boii, şi au strâns sângele, pe care l-au stropit pe altar; au junghiat berbecii, şi au stropit sângele pe altar; au junghiat mieii, şi au stropit sângele pe altar. Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, cari şi-au pus mâinile peste ei. Preoţii i-au junghiat, şi au turnat sângele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.

A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi arfe, după rânduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii Săi. Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu trâmbițele. Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa când a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului, în sunetul trâmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel. Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea, şi au sunat din trâmbiţe, până s-a isprăvit arderea de tot. Şi când au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi ceice erau cu el au îngenunchiat şi s-au închinat. Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s-au plecat şi s-au închinat.

Ezechia a luat atunci cuvântul, şi a zis: ,,Acum, după ce v-aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă, şi aduceţi jertfe de mulţămire la Casa Domnului. Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, şi a adus jertfe de mulţămire; şi toţi cei pe cari-i îndemna inima au adus arderi de tot. Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci, şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului. Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi. Dar preoţii erau în număr mic, şi n-au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, Leviţii, până s-a isprăvit lucrarea, şi până s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci Leviţii s-au sfinţit mai de grabă decât preoţii. De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulţămire, şi cu jertfele de băutură ale arderilor de tot. Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului. Ezechia şi tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neaşteptate“ (2 Cron. 29:20-36).

Acest „s-a făcut pe neașteptate“ arată că reformele au fost inițiativa lui Ezechia, fără prea multă deliberare și fără să aștepte acordul tuturor. Din această cauză au trebuit să improvizeze pe alocuri, dar toată lumea a fost mulțumită și „cu voie bună“.

Ezechia a reașezat apoi prăznuirea Paștelor, cea mai importantă sărbătoare din istoria evreilor, ziua de început a calendarului existenței lor:

„Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: ,,Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregei adunări a lui Israel, şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui, şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănnce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămânea ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci sunt Paştele Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului, şi voi lovi pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, dela oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împrotiva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi, şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri. Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. Să ţineţi sărbătoarea azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri“ (Exod 12:1-17).

Ezechia a chemat la această sărbătoare și rămășițele care nu fuseseră luate în robie și mai trăiau încă în Efraim și Manase. Unii și-au bătut joc de chemarea lui, dar alții au răspuns:

„Ezechia a trimes soli în tot Israelul şi Iuda, şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel. Împăratul, căpeteniile lui, şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştele să fie prăznuite în luna a doua; căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentrucă preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare şi poporul nu se adunase la Ierusalim. Lucrul având încuviinţarea împăratului şi a întregei adunări, au hotărât să dea de veste în tot Israelul, dela Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris. Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: ,,Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei. Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, cari au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, şi pe cari de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi. Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la sfântul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată dela voi. Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv şi îndurător, şi nu-Şi va întoarce Faţa dela voi, dacă vă întoarceţi la El.“ Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei. Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon, s-au smerit şi au venit la Ierusalim“ (2 Cron. 30:1-11).

Ni se spune iarăși că inițiativa lui Ezechia a luat prin surprindere poporul și că au trebuit să „improvizeze“ unele lucruri. Dumnezeu a luat însă seama la dorința și intențiile lor bune și a acceptat micile neorânduieli care se produseseră:

„În Iuda, deasemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului. Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare. S-au sculat, şi au îndepărtat altarele pe cari se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe cari se aducea tămâie, şi le-au aruncat în pârâul Chedron. Au jertfit apoi Paştele în ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoţii şi Leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit, şi au adus arderi de tot în Casa Domnului. Ei şedeau în locul lor obicinuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele, pe care-l luau din mâna Leviţilor. Fiindcă în adunare erau mulţi inşi, cari nu se sfinţiseră, Leviţii au junghiat ei jertfele de Paşte pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului. Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon nu se curăţiseră, şi au mâncat Paştele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: ,,Domnul, care este bun, să ierte pe toţi cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţire!“ Domnul a ascultat pe Ezechia, şi a iertat poporul“ (2 Cron. 30:12-20).

Entuziasmul lui Ezechia s-a transmis întregului popor, iar dărnicia lui a asigurat cele necesare pentru ca acest paște să fie cu totul remarcabil, comparabil doar cu vremurile de glorie ale lui David și Solomon:

„Astfel copiii lui Israel, cari se aflau la Ierusalim, au prăznuit sărbătoarea azimilor, şapte zile, cu mare bucurie. Şi, în fiecare zi, Leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente cari răsunau în cinstea Lui. Ezechia a vorbit inimii tuturor Leviţilor, cari arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţămire, şi lăudând pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile. Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră. Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii şi Leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda. A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva. Preoţii şi Leviţii s-au sculat şi au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului“ (2 Cron. 30:21-27).

Reforma religioasă începută la Ierusalim a fost apoi generalizată în toată țara:

„Când s-au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel cari erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda, şi au sfărâmat stâlpii idoleşti, au tăiat Astarteele, şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui. Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi Leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi Leviţi, pentru arderile de tot şi jertfele de mulţămire, pentru slujbă, pentru cântări şi laude, la porţile taberii Domnului“ (2 Cron. 31:1-2).

Reformele au avut nevoie de finanțare și Ezechia a reașezat în popor legea zeciuielilor, după ce s-a dat el însuși drept exemplu de urmat:

„Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară, şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în legea Domnului. Şi a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoţilor şi Leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate legea Domnului. Când a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere, şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate. Tot odată, copiii lui Israel şi Iuda, cari locuiau în cetăţile lui Iuda, au dat zeciuiala din boi şi oi, şi zeciuiala din lucrurile sfinte cari erau închinate Domnului, Dumnezeului lor, şi au făcut mai multe grămezi. Au început să facă grămezile în luna a treia, şi au isprăvit în luna a şaptea.

Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile, şi au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul Său Israel. Şi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe Leviţi de grămezile acestea. Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns: ,,De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat, şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas!“ Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit. Au adus în ele cu credincioşie darurile de mâncare, zeciuiala, şi lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, şi fratele său Şimei era al doilea după el. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau întrebuinţaţi sub cârmuirea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu. Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bună voie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile prea sfinte. În cetăţile preoţeşti, Eden, Miniamin, Iosua, Şemaia, Amaria şi Şecania erau puşi sub cârmuirea lui ca să împartă cu credincioşie fraţilor lor, mari şi mici, partea cuvenită lor, după cetele lor: celor de parte bărbătească înscrişi dela vârsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-şi facă slujba după însărcinările şi după cetele lor; preoţilor înscrişi după casele lor părinteşti, şi Leviţilor dela douăzeci de ani în sus, după slujbele şi după cetele lor: la toată adunarea preoţilor şi Leviţilor înscrişi cu toţi pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii şi fiicele lor, căci erau fără prihană în împărţirea lucrurilor sfinte. Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, cari locuiau la ţară în împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate oameni numiţi anume, ca să împartă părţile cuvenite tuturor celor de parte bărbătească din preoţi şi tuturor Leviţilor înscrişi. Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său. A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său“ (2 Cron. 31:3-21).

Ezechia negociatorul – 2 Regi 18:7 – 19:37; 2 Cron. 32:1-23

„Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om; mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în cei mari“ (Ps. 118:8-9).

Este păgubos să negociezi cu oamenii. Mult mai bine ieși când negociezi cu Dumnezeu. Oamenii n-au milă, dar la Dumnezeu este și milă și putere și îndurare.

I. Negocieri păgubitoare cu Asiria

Regatul lui Iuda a fost vasal Asiriei încă de pe vremea lui Ahaz, tatăl lui Ezechia (2 Regi 16:7-18). Când Sargon, conducătorul Asiriei a murit pe câmpul de luptă și Sanherib, fiul său, s-a urcat pe tron, Ezechia a crezut că a sosit vremea să nu mai plătească tribut. Pentru o vreme, Sanherib a fost preocupat cu alte treburi din imperiu și șmecheria lui Ezechia a ținut. Faptul că i-a bătut pe filisteni l-a făcut pe Ezechia să se simtă puternic:

„Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei, şi nu i-a mai fost supus. A bătut pe Filisteni pînă la Gaza, şi le-a pustiit ţinutul, dela toate turnurile de pază până la cetăţile întărite“ (2 Regi 18:7-8).

Mișcările unui mare imperiu sunt lente, dar zdrobitoare. Sanherib și-a adus aminte de cele două regate ale evreilor și s-a suit să le readucă sub tutela imperială. După căderea Samariei și ducerea celor din Israel în robie (2 Regi 18:9-12), între Ezechia și Sanherib nu exista nici un fel de barieră. Tăvălugul imperial, care zdrobise în zece ani orice împotrivire din Israel, se așezase deja în cetățile învecinate cu regatul de nord:

„În al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda, şi a pus stăpânire pe ele“ (2 Regi 18:13).

În fața acestei amenințări, populația regatului de sud se împărțise în trei tabere; unii erau gată să se supună Asiriei, alții sperau într-o alianță izbăvitoare cu Egiptul, iar alții, o minoritate, ar fi vrut să se încreadă în Iehova și să lupte împotriva lui Sanherib. Pentru o vreme, Ezechia încearcă o negociere cu inamicul și este gata să plătească și datoriile din urmă, numai să scape:

„Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimes să spună împăratului Asiriei la Lachis: ,,Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.“ Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur. Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului. Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului“ (2 Regi 18:14-16).

Tărgul cu oamenii este însă întotdeauna păgubos. Ezechia a plătit echivalentul unei sume de 20 de milioane de dolari. Sanherib a prin gustul mierii și nu s-a mulțumit cu ce i-a trimis Ezechia. Din Lachiș, el a trimis la Ierusalim o parte a oștirii care a asediat Ierusalimul. Evreii s-au întărit în credința lor și s-au pregătit să reziste asirienilor:

„Ezechia, văzând că a venit Sanherib şi că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, s-a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu oamenii lui cei viteji, ca să astupe izvoarele de apă cari erau afară din cetate. Şi ei au fost de părerea lui. S-au strâns o mulţime de oameni, şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curge prin mijlocul ţinutului aceluia. ,,Pentruce“, ziceau ei, ,,să găsească împăraţii Asiriei, la venirea lor, ape din belşug?“ Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat şi l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David, şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi. A pus căpetenii de război peste popor, şi i-a adunat la el pe locul deschis dela poarta cetăţii. Vorbindu-le inimii, a zis: ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi înaintea împăratul Asiriei şi înaintea întregei mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.“ Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda“ (2 Cron. 32:2-8).

Intuind că încăpățânarea evreilor este datorată încrederii lui Ezechia în Iehova, Sanherib și-a trimis o delegație și un un purtător de cuvânt, Rabșache, să vorbească poporului.

„Împăratul Asiriei a trimes din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris, şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S-au suit şi au ajuns la Ierusalim. Când s-au suit şi au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul nălbitorului. Au chemat pe împărat; şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai marele peste casa împăratului, s-a dus la ei, cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul“ (2 Regi 18:17-18).

Traducerea engleză Revised Standard Version traduce numele celor din delegația lui Sanherib drept titluri imperiale. „Tartan“ ar însemna „comandant“, „Rab-Saris“ ar însemna căpetenia famenilor, iar „Rabșache“ ar fi „paharnicul împăratului“ (ca Neemia), oficial de curte, adesea implicat și cu responsabilități administrative.

Este clar că Rabșache n-a încercat să-l convingă pe Ezechia, ci a vrut să înmoaie inima poporului din jurul lui. Tirada lui conține grăunțe de adevăr, dar este în ansamblul ei o minciună sinistră, o ofensă adusă Dumnezeului evreilor. Asta s-a văzut foarte clar din faptul că a ales să vorbească în limba evreilor. În parte, strategia lui Rabșache a reușit pentru că vorbele lui au semănat panică în ascultătorii de pe zidurile cetății:

„Eliachim, fiul, lui Hilchia, Şebna şi Ioah, au zis lui Rabşache: ,,Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.“ Rabşache le-a răspuns: ,,Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimes stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni cari stau pe zid să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul cu voi?“ Atunci Rabşache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică, şi a zis: ,,Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! Aşa vorbeşte împăratul: „Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea. Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul, zicând: „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.“ N-ascultaţi de Ezechia; căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: „Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, fiecare va bea apă din fântâna lui, până voi veni, şi vă voi duce într-o ţară ca a voastră, într-o ţară cu grâu şi cu vin, o ţară cu pâine şi vii, o ţară cu măslini de untdelemn şi miere, şi veţi trăi şi nu veţi muri. N-ascultaţi dar de Ezechia, care vă amăgeşte zicând: „Domnul ne va izbăvi.“ Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea? Cari dintre toţi dumnezeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca şi Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?“ Poporul a tăcut, şi nu i-a răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: ,,Să nu-i răspundeţi.“ Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit la Ezechia, cu hainele sfâşiate, şi i-au spus cuvintele lui Rabşache“ (2Regi 18:26-37).

Ce le spusese acest Rabșache evreilor? Vă propun să analizăm împreună discursul acestui om abil nu numai cu armele, dar și cu cuvintele. Foarte bun orator și viclean din cale afară, Rabșache a urmărit să spulbere încrederea evreilor în Dumnezeul lui Ezechia. Argumentele lui sunt:

(1) Vinovăția lui Ezechia este pedepsită acum de Dumnezeu pentru dorința lui de a se alia cu Egiptul și pentru „reformele lui“ exagerate:

„Rabşache le-a zis: ,,Spuneţi lui Ezechia: „Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: „Ce este încrederea aceasta pe care te bizuieşti?“ Tu ai zis: „Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere.“ Dar acestea sunt doar vorbe în vânt. În cine dar ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijineşte pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi ceice se încred în el. Poate că îmi veţi spune: „În Domnul, Dumnezeul nostru, ne încredem.“ Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi înaintea altarului acestuia la Ierusalim?“ (2 Regi 18:19-22).

(2) Armata lui Ezechia este insuficientă și inadecvată ca să se poată împotrivi măreței oștiri imperiale:

„Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: îţi voi da două mii de cai, să vedem dacă poţi din partea ta să dai atâţia călăreţi ca să încalece pe ei. Şi cum ai putea îndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăpânului meu?“ (2 Regi 18:23-24)

(3) Ezechia nu înțelege că providența divină a hotărât ca Asiria să vină acum împotriva lui Iuda:

„Îţi pui încrederea în Egipt pentru cară şi călăreţi. De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu împotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: ,,Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte-o.“ (2 Regi 18:25).

Autorul cărții Cronici daugă căteva amănunte la această întâmplare:

„Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu, şi împotriva robului Său Ezechia. Şi a trimes o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: ,,După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea. Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpânire pe cetate. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pămîntului, cari sunt lucrarea mâinilor omeneşti“ (2 Cron. 32:16-19).

II. Negocieri izbăvitoare cu Dumnezeu

Înșelat în așteptările lui de a cumpăra pacea cu asirienii, Ezechia se hotărăște să negocieze cu Dumnezeu. Când nu mai are ce să facă, face ce trebuia să facă de la început. Speriat de purtătorul de cuvânt al lui Sanherib, Ezechia trimite un mesager la purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, proorocul Isaia. Ceea ce s-a întâmplat atunci este relatat pe larg în 2 Regi 19 și Isaia 37:

„Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac, şi s-a dus în Casa Domnului. A trimes pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ. Şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Ezechia: Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere. Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimes împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi cari au mai rămas.“ Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus dar la Isaia. Şi Isaia le-a zis: ,,Iată ce să spuneţi stăpânului vostru: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te speria de cuvintele pe cari le-ai auzit şi prin cari M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei. Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui“ (2 Regi 19:1-7).

Pus în mișcare de rugăciunea lui Ezechia, Dumnezeu a început să miște roțile istoriei împotriva oștirii imperiale:

„Rabşache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: ,,Iată că acela a pornit cu război împotriva ta“ (2 Regi 19:8-9a).

Crezând că va pune repede capăt acestor mici răscoale ale supușilor imperiali, Rabșache îl asigură pe Ezechia că circumstanțele îi dau doar o perioadă de răgaz ca să se gândească bine și să înțeleagă că nici un Dumnezeu nu poate sta împotriva teribilelor armate imperiale:

„Şi împăratul Asiriei a trimes soli din nou lui Ezechia, zicând: ,,Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicând: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.“ Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit! Dumnezeii neamurilor pe cari le-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef, şi pe fiii lui Eden din Telasar? Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?“ (2 Regi 19:9b-13).

Ezechia învățase însă să nu mai negocieze cu oamenii și s-a dus cu scrisoarea să negocieze direct cu Dumnezeu. :

„Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor, şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, şi a întins-o înaintea Domnului, căruia i-a făcut următoarea rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul. Doamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimes pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu. Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei, au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările, şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!“ (2 Regi 19:14-19).

Proorocul Isaia, purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, a venit repede cu răspunsul. Sanherib și Rabșache depășiseră limita răbdării lui Dumnezeu. Obrăznicia lor scuipase înspre tronul cerului. Provocarea lor întrecuse limita admisă. Cei ce s-au crezut mai puternici decât toți dumnezeii, trebuiau acum să simtă suflarea fierbinte a mâniei divine. Lutul vorbise împotriva olarului și creatura se obrăznicise înaintea Creatorului:

„Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimes să spună lui Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel ,,Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei. Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui:

„Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi râde de tine („Fecioria“ amintită aici nu este o apreciere a moralității, ci o aluzie a faptului că Ierusalimul nu fusese niciodată străpuns de o cucerire străină – n.a); fata Ierusalimului dă din cap după tine. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel! Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul, şi ai zis: „Cu mulţimea carălor mele, am suit vârful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame; am săpat, şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului. N-ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri, şi că le-am hotărât din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească, şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărâmături. Locuitorii lor sunt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe câmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe coperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a-i da spicul. Dar ştiu când stai jos, când ieşi şi când intri, şi când eşti furios împotriva Mea. Pentru că eşti furios împotriva Mea, şi pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.“

Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mânca ce creşte dela sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi sămăna, veţi secera, veţi sădi vii, şi veţi mânca din rodul lor. Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămânea, va prinde iarăş rădăcini de desupt, şi deasupra va da rod. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor. De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David“ (2 Regi 19: 20-34).

Ezechia și ceilalți care au venit înaintea lui Dumnezeu speriați și cu hainele sfâșiate au reușit să miște inima Celui ce veghea asupra soartei lor. Din toată oștirea cerului, Domnul oștirilor n-a trebuit să pună în mișcare decât un singur înger ca să nimicească oastea asiriană și planurile împăratului lor îngâmfat. Dumnezeu n-a avut nevoie de doi îngeri, doar de unul singur ca să facă aceasta:

„În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon“ (2 Regi 19:35-37).

“The Downfall of Sennacherib” by Peter Paul Rubens (1577-1640)

De atunci a rămas în popor expresia: „S-au culcat sănătoși și s-au sculat morți!“ Minunea făcută de Dumnezeu pentru evrei a fost impresionantă, demnă să fie pusă alături de trecerea Mării Roșii și biruința asupra imensei oștiri a lui Sisera. Vestea despre isprava făcută de Dumnezeu pentru Ezechia s-a răspândit foarte repede în popoarele din jur:

„Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor, şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau. Mulţi au adus Domnului daruri în Ierusalim, şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălţat în ochii tuturor popoarelor“ (2 Cron. 32:22-23).

III. O negociere pregătitoare prin … boală

Ce-l determinase pe Ezechia să nu mai negocieze cu oamenii și să stea de vorbă numai cu Dumnezeu? Textul ne spune că schimbarea lui Ezechia s-a făcut din cauza unei experiențe personale. Ezechia negociase cu Dumnezeu pe viață și moarte și Dumnezeu i-a dăruit … încă cincisprezece ani de viață. 2 Regi 20:1-11; 2 Cron. 32:24-26 și Isaia 38:1-8 ne prezintă boala și însănătoșirea lui Ezechia. Evenimentul s-a petrecut „pe vremea aceea“, adică în timp ce Ierusalimul era asediat de asirieni. Aceasta reiese foarte clar din 2 Regi 20:6. Dar să citim de la început:

„În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.“ Ezechia s-a întors cu faţa la perete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: ,,Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!“ Şi Ezechia a vărsat multe lacrămi“ (2 Regi 20:1-3).

Să-l fi pedepsit oare Dumnezeu pe Ezechia pentru că se mâniase pe el? Se prea poate. Ezechia a fost și el un om mușcat de mândrie (2 Cron. 32:25). Eu cred însă că Dumnezeu a vrut să-l mustre pe Ezechia pentru că încercase să negocieze cu Sanherib în loc să se încreadă din toată inima în El. Ca să-i dea o lecție, Dumnezeu l-a pus tot într-o problemă de viață și de moarte, dar de data aceasta, soarta lui nu se putea rezolva nici cu bani și nici cu armata. Dumnezeu îl lovise cu o boală de moarte pe care numai El o putea vindeca. Ezechiel a înțeles, s-a separat de ceilalți și a stat singur de vorbă cu Dumnezeu. Experiența aceasta l-a schimbat din temelie pe Ezechia. Așa cum am văzut, din experiența aceasta s-a născut apoi „încrederea“ de care s-a mirat apoi împăratul Asiriei și hotarârea de a nu mai vorbi cu oamenii despre problemele lui Dumnezeu, ci cu Dumnezeu despre problemele oamenilor.

„Isaia, care ieşise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: „Ţi-am auzit rugăciunea, şi ţi-am văzut lacrămile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei, şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David“ (2 Regi 20:4-6).

Faptul că Dumnezeu promite izbăvirea cetății din mâna împăratului Asiriei“ ne îndreptățește să credem că această întâmplare s-a petrecut pe vremea asediului cetății. Speriat de puterea împăratului Asiriei, Ezechia avea nevoie să cunoască puterea extraordinară a lui Dumnezeu, Cel care poate mișca cerul și pământul a fost atunci la lucru ca să miște inima lui Ezechia ca să-l facă să aibă încredere deplină în El:

„Isaia a zis: ,,Luaţi o turtă de smochine.“ Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat. Ezechia zisese lui Isaia: ,,După care semn voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul, şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?“ Şi Isaia a zis: ,,Iată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte, sau să dea înapoi cu zece trepte?“ Ezechia a răspuns: ,,Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.“ Atunci, Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz“ (2 Regi 20:7-11).

Ca și Ghedeon altădată, pentru a se întări în credință, Ezechia are o experiență miraculoasă cu Dumnezeu. S-a oprit pământul sau s-au perturbat mișcarea planetelor în jurul soarelui? Nu știm și nici nu este treaba noatră să întrebăm. O minune rămâne minune tocmai prin faptul că Dumnezeu a ales deocamdată să nu ne-o explice. Reacția noastră în fața minunilor nu trebuie să fie curiozitatea, ci încrederea deplină.

Ezechia cântărețul de psalmi – Isaia 38:9-22

Profetul Isaia notează psalmul de laudă pe care l-a scris Ezechia după ce a fost vindecat și a primit vestea că Dumnezeu îi va da încă cincisprezece ani de viață. Este foarte interesant că ni s-a păstrat o colecție de exact cincisprezece psalmi „ai treptelor“ (Ps. 120 – 134). Cartea proverbelor ne spune că Ezechia a fost preocupat de spiritualitatea poporului și a plătit oameni pricepuți să adune pilde ale lui Solomon care circulau pe cale orală și intraseră în tradiția populară:

„Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda“ (Prov. 25:1).

S-ar prea putea ca Ezechia să mai fi scris și alți psalmi (Isaia 38:20). Noi îl avem numai pe acesta și, analizându-l, putem să ne facem o părere despre pătrunderea spirituală a împăratului de pe tronul Ierusalimului.

„Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui.

,,Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei, cari-mi mai rămân!“ (Isaia 38:9-10).

Ezechia vede viața ca pe o călătorie spre moarte și se plânge că a lui este una prea scurtă. Ezechia avea pe atunci 37 sau 38 de ani.

„Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe nici un om în locuinţa morţilor! Locuinţa mea este luată şi mutată dela mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui. Până diseară îmi vei pune capăt“ (Isaia 38:11-12).

Ezechia nu socotește viața ca o încetare a ființării, ci doar ca pe o strămutare în altă parte, asemenea unei locuințe temporare a păstorilor care se mută dintr-un loc în altul.

„Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până diseară îmi vei pune capăt. Ciripeam ca o rândunea, croncăneam ca un cocor, şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!“ (Isaia 38:13-14).

Ezechia și-a dat seama că soarta lui este în mâna lui Dumnezeu, „leul“ suveran peste toți și toate. El se declară la fel de dependent de Dumnezeu ca toate celelalte creaturi de sub soare. Va primi însă el un răspuns favorabil la cererea sa smerită?

„Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăş viaţa. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!“ (Isaia 38:15-17).

Ezechia proclamă îndurarea și harul divin care i-a fost binevoitor. Izbăvirea divină este o ocazie de smerenie. Împăratul înțelege că întreaga întâmplare a fost doar o lecție prin care Dumnezeu a vrut să-l corecteze și să-l învețe dependența totală de puterea și harul lui Dumnezeu.

„Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din coardele instrumentelor noastre, în Casa Domnului“ (Isaia 38:18-20).

Ezechia vede izbăvirea și mântuirea divină ca pe o metodă prin care Dumnezeu îi întoarce pe oameni la atitudinea pe care ar fi trebuit să o aibă dintotdeauna, una de laudă și de propovăduire a Numelui lui Dumnezeu printre toate popoarele. Concluzia lui este sinonimă cu strategia divină enunțată în psalmi:

„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!“ (Psalm 50:15).

Ezechia lăudărosul – (2 Regi 20:12-19; 2 Cron. 32:27-31; Isaia 39)

Învățăm greu și uităm repede! Cel care nu învață temeinic din greșelile trecutului este blestemat să le repete! Ajuns o celebritate a vremii prin izbăvirile pe care i le dăruise Domnul, Ezechia a ajuns un om lăudăros și mândru. Inspirat parcă de zicala: „Dușmanul dușmanului meu îmi este prieten“, Ezechia s-a arătat prietenos și a căutat să-l impresioneze pe împăratul Babilonului, care se ridica în răsărit ca o mare putere care amenința dominarea imperială a Asiriei. Prin aceasta, Ezechia dovedește că n-a învățat mai nimic din lecția primită și a încercat iar să negocieze cu oamenii, în loc să se ferească de ei și să se încreadă din toată inima doar în Dumnezeu.

„În acelaş timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimes o scrisoare şi un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia. Ezechia a ascultat pe soli, şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui“ (2 Regi 20:12-13).

În loc să-L laude pe Dumnezeu, Ezechia a început să se laude cu binecuvântările divine înaintea oamenilor:

„Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi, şi de toate lucrurile cari se pot dori; hambare pentru roadele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite, şi staule pentru oi. Şi-a zidit cetăţi, şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii. Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon, şi le-a adus în jos spre apus de cetatea lui David“ (2 Cron 32:27-30).

Sub temelia de stâncă a Ierusalimului se află și astăzi un tunel de 490 de metrii numit „tunelul lui Ezechia“. Turiștii care vizitează orașul pot merge prin el prin apa adusă de Ezechia din pârâul Ghihon în scăldătoarea Siloamului. Ascuns timp de veacuri și astupat de aluviuni, tunelul a fost redescoperit în anul 1910.

„Ezechia a izbutit în toate lucrările lui. Însă, când au trimes căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui“ (2 Cron. 32:31).

Dacă Ezechia ar fi trecut cu bine acest examen, alta ar fi fost probabil soarta regatului lui Iuda. Amabilitatea trimișilor de la Babilon s-a dovedit în timp doar o ocazie de a spiona țara pentru cuceririle viitoare. Ezechia scăpase de amenințarea leului, dar a căzut în cursa ispititoare a șarpelui din Babilon. Încă o dată, prietenia oamenilor este vrăjmășie cu Dumnezeu și cel ce se reazămă pe oameni se sprijină pe o trestie ruptă care-l va răni. Iată mesajul mustrător pe care l-a trimis Dumnezeu lăudărosului Ezechia prin profetul Isaia:

„Proorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia, şi i-a zis: „Ce au zis oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?“ Ezechia a răspuns: ,,Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.“ Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?“ Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.“ Atunci Isaia a zis lui Ezechia: ,,Ascultă cuvântul Domnului! Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămânea nimic, – zice Domnul. – Şi vor lua din fiii tăi, cari vor ieşi din tine, pe cari-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului“ (2 Regi 20:14-18).

Ezechia suferea iar de mândrie. El vorbește despre „casa mea“ și „visteriile mele“, de parcă nu erau toate ale Domnului!

Profetul Isaia vestește că nu Asiria, ci Babilonul va cuceri Ierusalimul și va duce în robie pe cei din regatul de sud. Acest trist eveniment avea să se întâmple pe vremea regelui Zedechia (2 Regi 24:13). Profetul Isaia știa deja o mulțime de lucruri despre viitorul Babilonului (Isaia 13-14 și 2-:1-10). La o sută de ani după moartea lui Ezechia, Babilonul a venit, a distrus Ierusalimul și a dărâmat Templul, iar urmașii marelui rege au fost duși ca robi împreună cu toate averile lor. Unul dintre cei ce au trebuit să plătească pentru greșelile lui Ezechia, unul dintre acei care au fost făcuți „fameni slujitori în casa împăratului Babilonului“ a fost Daniel, profetul. Dumnezeu i-a dus pe evrei în Babilon pentru că asta și-a dorit Ezechia. „Babilon ați vrut, Babilon vă dau!“ Șaptezeci de ani de robie în Babilon i-au făcut să se sature de încrederea în idoli și în oameni. De atunci și până azi, evreii știu că, în afară de Dumnezeu, nu se pot încrede în nimeni. Nici în celelalte mari puteri din istorie, Grecia, Siria și Roma și nici marile puteri de acum, Rusia, Anglia, America, Italia sau Franța.

La prima vedere, reacția lui Ezechia este egoistă:

„Ezechia a răspuns lui Isaia: ,,Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun.“ Şi a adăugat: ,,Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!“ (2 regi 20:19).

Să nu uităm însă că Ezechia se afla sub amenințarea Asiriei, iar vorbele lui Isaia au însemnat pentru el că asediul va fi ridicat, iar generația lui nu va cunoaște grozăvia unui măcel. Istoria ne spune că asirienii au fost cel mai teribil și crud popor. Ca să semene spaimă și să descurajeze orice opoziție, asirienii îi jupuiau de vii pe cei care aveau îndrăzneala să li se opună și să reziste cuceririi. Nu este de mirare că Ezechia a răsuflat ușurat când a aflat că Dumnezeu îi va scuti să treacă printr-o asemenea experiență. Răspunsul dat de Ezechia lui Isaia trebuie interpretat ca o acceptare a hotărârii divine. În ciuda scadențelor lui, Ezechia a avut toată viața un respect deosebit față de Domnul și a primit mustrările venite din partea Lui cu smerenie și respect. Profetul Ieremia l-a dat ca exemplu demn de urmat tuturor regilor pe care-i mustră Dumnezeu:

„Mica din Moreşet proorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri.“ L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?“ (Ieremia 26:18-19).

Cel ce știe să se pocăiască și respectă hotărârile Domnului are parte de binecuvântare. Smerenia lui Ezechia i-a adus favorul divin. Viața lui a fost o împletire de lucruri bune și slăbiciuni. Este adevărat că n-a rezistat la belșug și a căzut sub ispita lăudăroșeniei, încrezându-se uneori prea mult în oameni, dar la fel de adevărat este și că Ezechia a fost un om al încrederii în Dumnezeu, al rugăciunii, al curajului, al înțelepciunii și al spiritului de prevedere. Omul acesta a fost iubit de Dumnezeu și de oamenii din împărăția lui. Când a murit, a fost lăudat și plâns ca una din marile căpetenii ale poporului lui Dumnezeu:

„Celelalte fapte ale lui Ezechia, şi faptele lui evlavioase, sunt scrise în vedenia proorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel. Ezechia a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte“ (2 Cron. 32:32-33).

Ezechia este menționat pe una din marile descoperiri arheologice cunoscută sub numele de „prisma lui Sanherib“. Datată cam de prin anul 691 î.Ch., prisma a fost descoperită la Ninive și este expusă astăzi la Institutul Oriental al Universității din Chicago. Pe ea, Sanherib dă varianta personală a evenimentelor, lăudându-se că l-a închis pe Ezechia în asedierea Ierusalimului „ca pe o pasăre într-o colivie“.

Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim

(traducere și adaptare apărută prima dată în ,,Biblia profetică“)

Ceea ce face ca Babilonul să mai aibe o oarecare semnificație, dacă mai are vreuna, este … Biblia. Vom rămâne în continuare în textul ei, de la Geneza la Apocalipsa, urmărind ca un fir roșu o temă despre care foarte mulți nu au nici cea mai vagă idee. Cu ajutorul Domnului, la sfârșitul acestei lucrări, vom înțelege împreună semnificația locurilor geografice despre care vorbim și vom avea o vedere panoramică asupra unei foarte mari părți a Bibliei.

Babilonul – un rebel din naștere

Să începem dela Geneza 10, unde găsim o colecție de nume pe care nimeni nu mai știe cum să le citească corect, lista neamurilor. Când parcurgi această listă, nu se poate să nu observi că în această înșiruire în care Dumnezeu ni-i prezintă pe descendenții lui Noe, există un individ cu numele de „Nimrod”. Sonoritatea acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a cuvântului ebraic „Marad”, care înseamnă rebel, răzvrătit, războinic. Textul din Geneza 10:8-9 face un adevărat joc de cuvinte prin asocierea acestor două cuvinte:

„Cuș a născut și pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului”

Există chiar și o zicere proverbială răspândită printre cei care i-au cunoscut faima:

„ … iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului”.

Versetul următor, 10, enumeră orașele peste care s-a întins domnia lui și, primul de care dăm este … Babilonul, prima cetate zidită de oameni după epocala catastrofă a potopului lui Noe.

Gândiți-vă la aceasta: Babilonul a fost prima aglomerare urbană de după potop, iar numele celui care a ctitorit-o are semnificația de „rebel”! Ni se spune că omul acesta a mai zidit și alte cetăți:

„El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear” (Gen. 10:10).

Șinear este câmpia aluvionară din sudul Irakului modern, între Bagdadul de azi și golful în care se varsă Tigrul și Eufratul. Șinear este regiunea, Babilon este cetatea, Nimrod este întemeietorul, iar evenimentul este cronologic prima formare urbană a oamenilor de după potop.

Să trecem acum la capitolul 11, pe care-l cunoaștem așa de bine că am ajuns să nu mai băgăm în seamă amănuntele lui semnificative. Iată primele două versete:

„Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear; și au descălecat acolo” (Gen. 11:1-2).

Se pune întrebarea: „Cine-i mâna pe ei înspre răsărit?” Cine este acela care s-a pus în fruntea lor și le dirijează mersul. Capitolul precedent ne-a dat deja răspunsul: Nimrod.

Valul omenirii care se deplasează spre răsărit este mânat de Nimrod care formează cea dintâi cetate de după potop: Babilonul. Iată care i-a fost motivația și iată care le-a fost dorința:

„Și au zis unul către altul: „Haidem! Să facem cărămizi, și să le ardem bine în foc.” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul, și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Gen. 11:3-4).

Acest text este o „declarație-program” și ea reprezintă cheia care ne poate ajuta să înțelegem ce înseamnă Babilonul în Biblie. Mulțimea aceea de oameni care s-au hotărât să întemeieze prima cetate de după potop urmărea un scop precis. Textul ne despică acest scop în trei motivații complementare. Sunt trei raționamente pentru care a trebuit să existe o cetate și un turn în locul numit Babilon:

I. Au vrut salvare

„Un turn care să atingă cerul”

Expresia „Turnul Babel” nu se află în textul Bibliei, decât sub forma unui subtitlu adăugat mai târziu. „Babel” se poate traduce prin „poarta lui Dumnezeu” (Babilu în limba acadiană) sau „șarpele inelat”, din pricina formei în spirală pe care se presupune că a avut-o. în ebraică, „balal” înseamnă „încurcătură, confuzie” (Geneza 11:9).

Turnul din valea Șinear a reprezentat încercarea oamenilor de a construi o punte între locul „căderii lor” și „cerul prezenței lui Dumnezeu”. De aici și până acolo! De la pământ până la cer: „un turn al cărui vârf să atingă cerul”. Nimrod și oamenii de atunci nu s-au supus limitărilor stabilite de Dumnezeu după momentul căderii în păcat.

babel-18

Zidirea turnului a fost echivalentă cu adunarea tuturor resurselor umane de atunci pentru ca, prin puterile lor, oamenii să-L oblige pe Dumnezeu să-i reintegreze în ordinea cosmică. Examinat ușuratic și printr-un complex de falsă superioritate, pasajul ne-ar putea duce pe o pistă falsă, subliniindu-ne aparent „incapacitatea omenirii de atunci de a înțelege legile fizicii și dimensiunile realității în care trăiau”. Este clar că toată masa planetei pământ nu le-ar fi fost deajuns oamenilor de atunci ca să facă un turn suficient de înalt pentru a străbate galaxiile spațiului cosmic.

Turnul Babel n-ar fi putut niciodată să-și atingă scopul, dacă o punte materială între pământ și cer ar fi fost adevăratul scop al construirii lui. Amănuntul care ne arată că turnul a urmărit o altfel de dimensiune și o altfel de incursiune de la pământ la cer este scris în versetul 6. Examinând situația creată, Dumnezeu nu-și bate joc de oameni și nici nu le declară inițiativa drept o imposibilitate. Dumnezeu a înțeles că era vorba despre altceva și acest „altceva” ar fi fost foarte posibil și chiar probabil de realizat:

„Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, și toți au aceeași limbă; și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Gen. 11:6).

Turnul Babel din cetatea Babilonului așezat în câmpia Șinear a fost un fel de „portal cosmic”, un observator astronomico-religios prin care creaturile de pe pământ urmăreau să se asocieze cu „puterile văzduhului” despre care ne vorbește Noul Testament, extratereștrii supranaturali ostili ordinii lui Dumnezeu și atrași de arhanghelul Lucifer în răscoala lui spirituală.

Nimrod și omenirea de atunci era nostalgică după combinarea dintre „îngerii lui Dumnezeu și fetele oamenilor” care produsese vremuri de nemaiauzit progres, este drept, „cu foarte puternice tente demonice” (vezi anexa „Fiii lui Dumnezeu”). Turnul era și realizabil și profund religios în întrebuințarea lui. Religia lui urmărea însă să fie „închinarea la Satan” și pătrunderea prin această alinață în dimensiunile pierdute ale „supranaturalului”.

„Salvarea” pe care o dorea Nimrod era ieșirea din „starea noastră smerită” despre care vorbește Pavel și reintegrarea prin forță în sferele civilizațiilor cerești:

„El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).

„Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ți aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri …” (Evrei 2:6-7).

De ce le-a blocat Dumnezeu calea aceasta spre salvare? Pentru că alternativa Babilonlui n-ar fi fost de fapt o „salvare”, ci o alegere rea cu consecințe nefaste eterne. Oprirea construirii turnului a fost un gest al dragostei și înțelepciunii divine, după cum fusese și alungarea din paradis și potopul de pe vremea lui Noe. Prin toate aceste trei aparente pedepse lucra harul lui Dumnezeu și hotărârea Lui nestrămutată de a ne face bine. Prin alungarea din paradis ni s-a interzis accesul la pomul vieții, care ar fi dat un caracter etern înstrăinării noastre de Dumnezeu; am fi început „moartea a doua” cu consecințele ei ireversibile.

Prin potop, Dumnezeu a selectat o familie necontaminată probabil de morbul încuscririi demonice cu „fiii lui Dumnezeu care nu și-au păstrat locuința”, ci s-au coborât să contamineze zestrea genetică și spirituală a omenirii pentru a bloca planul mesianic al întrupării lui Christos printr-o femeie. Tot restul populației lumii, împreună cu toate viețuitoarele au trebuit omorâte, pentru a da o șansă unui început necontaminat:

„Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut.“

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ” (Gen. 6:1-12).

Oprirea construirii turnului Babel a blocat accesul omenirii „pe ușa din dos” în universul spiritual cosmic și alianța dintre urmașii lui Noe și aceia care pervertiseră creația de pe pământ înainte de Potop.

II. Au vrut semnificație

„Și să ne facem un nume!”

În Biblie, numele nu sunt doar o colecție plăcută de sunete, ci formulări care ascund în ele destăinuiri despre identitatea și destinul cuiva. Un „nume” reprezintă o anumită „stare”, definește o foarte precisă „calitate a cuiva”. Îndepărtarea de Creator a dus creatura în rătăcire. Alungarea din paradis le-a produs oamenilor o teribilă criză de identitate. Nemaifiind „ai Domnului”, ajunseseră „ai nimănui”. Aceasta era ceea ce simțeau și resimțeau dureros în inimi.

A reintra în sferele cerești prin propriile puteri era echivalent cu a-I spune lui Dumnezeu: „Am făcut-o și fără Tine. Am realizat-o prin puterile noastre. Ne-am făcut singuri un nume mare printre creaturile cerului”.

Dumnezeu știa criza de semnificație prin care trecea omenirea și avea pregătită o cale pentru rezolvarea acestei probleme. În capitolul imediat următor citim că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mulțimea păgână și i-a propus tocmai să-l scoată din groaznica criză de semnificație:

„Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; Îți voi face un nume mare, … “ (Gen. 12:1-2).

Identitatea veritabilă se definește în funcție de ceva sau de cineva. Orice identitate definită față de lucruri sau situații este falsă și efemeră. Numai identitatea definită față de Creatorul universului, este și va rămâne pururi adevărată. Dumnezeu este un punct de reper universal pentru toate făpturile. Problema identității umane, rezolvată pentru Avraam prin chemarea lui, va fi rezolvată de Dumnezeu în final pentru toți aceia care s-au întors prin credință la El. Despre aceasta ne spune Domnul Isus în cartea Apocalipsei:

„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește” (Apoc. 2:17).

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu și Numele Meu cel nou” (Apoc. 3:12).

Semnificația noastră eternă va fi dată de această întreită identitate: pe noi va fi „scris”: Numele Dumnezeului Meu”, „numele cetății Dumnezeului Meu”, și „Numele Meu cel nou”. Un veritabil „Social Securit] Number” cu trei seturi de numere …

Ințiativa lui Nimrod și a oamenilor din Babilon urmărea dobândirea unei identități false obținute prin uzurpare. Era calea propusă de Lucifer.

III. Au vrut siguranță

„ … ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”.

Condițiile lumii de după cădere și potop erau grele și locurile erau periculoase. Există o putere în mulțime și un sentiment de siguranță în aglomerația unei mulțimi. Chiar așa a sunat și deviza din Internaționala comuniștilor: „De ce uitați că-n voi e număr și putere”.

Formarea unor mari aglomerări umane era însă în directă contradicție cu porunca pe care le-o dăduse Dumnezeu oamenilor: „Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă, răspândiți-vă pe pământ, și înmulțiți-vă pe el!” (Gen. 9:7). Nimrod a ales să nu se supună acestei porunci divine, de parcă i-ar fi spus lui Dumnezeu: „Nu sunt de acord cu planurile Tale. Avem noi unul mai bun. Vom sta aici împreună și nu vom merge nicăieri”.

Babilonul este cel dintâi oraș zidit de oameni după pedeapsa potopului. A fost ridicat de un om care în nume, în porniri și în acțiuni a fost un „rebel” față de Dumnezeu. Nimrod a fost un om plin de mândrie. El și-a ridicat pumnul spre Dumnezeu și i-a zis: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vom trăi fără Tine”.

Din momentul acesta, Babilonul și-a definit un caracter anume: este cetatea mândriei, a rebeliunii față de Dumnezeu, a împotrivirii față de planurile Lui și a construirii unor alternative proprii pentru soluționarea problemelor omenirii. Știm ce s-a întâmplat atunci. Dumnezeu a venit, a văzut și a spulberat planurile lui Nimrod. Prin încurcarea limbilor, Dumnezeu i-a împrăștiat cu forța pe toată suprafața pământului. Edictele lui Dumnezeu sunt foarte eficiente. Cel dat la babel n-a fost revocat niciodată și, de atunci, oamneirea nu s-a mai putut aduna din fărâmițarea Neamurilor.

Separată de Dumnezeu „mulțimea nu face putere”, ci prostii. Înțelepciunea divină a socotit că este mai bine să o fărâmițeze în fragmentele naționale pe care le vom întâlni chiar și în marea unitate a Împărăției viitoare: „frunzele pomului servesc la vindecarea Neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Fiecare națiune a lumii își poate trasa drumul înapoi spre același punct de origine: Babilonul străvechi. De acolo au început toate problemele noastre. Toate au fost puse la cale în această cea dintâi cetate a omenirii care se ridica nesmerită după pedepsirea prin apele Potopului:

„Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui” (Gen. 8:21).

Alianțele Babilonului beligerant

După capitolul 11, Babilonul dispare puțin din Geneza. Îl regăsim în capitolul 14. Între timp, Geneza se ocupase cu Avraam, omul credinței adevărate. Începuturile umblării lui cu Dumnezeu au fost șovăielnice. Din lectura capitolelor 12-14 aflăm despre înfruntările lui Avraam cu seceta, cu situația creată de ne’nțelegerile cu Lot și cu o selectă alianță militară a popoarelor care locuiau în zonă. Dumnezeu îi promisese țara Canaan luiAvraam, dar mai erau și alții care o râvneau. În Geneza 14 ni se spune că pentru prima dată după ce i-a împrăștiat pe oameni pe suprafața pământului, câteva națiuni au hotărât să intre într-o alianță. Ele nu se unesc însă ca să facă ceva bun, ci pentru a lua în stăpânire țara pe care tocmai i-o promisese Dumnezeu lui Avraam în capitolul 12. Iată cum începe capitolul 14:

„Pe vremea lui Amrafel, împăratul Șinearului …”

Este pentru a treia oară când regiunea Babilonului este menționată în Biblie. Împăratul acelei regiuni intrase într-o alianță cu „’mpăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, și lui Tideal, împăratul Goimului”. Acești patru împărați veniseră să cucerească țara promisă lui Avraam. Dintre cei patru, adevăratul lider al grupului era Chedorlaomer. Ni se spune că alianța celor patru împărați a venit să pună la punct o altă alianță locală:

„… s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birșa, împăratul Gomorei, cu Șineab, împăratul Admei, cu Șemeeber, împăratul Țeboimului și cu împăratul Belei sau Țoarului. Aceștia din urmă s-au adunat cu toții în valea Sidim, adică Marea Sărată. Timp de doisprezece ani fuseseră supuși lui Chedorlaomer; și în anul al treisprezecelea s-au răsculat” (Gen. 14:2-4).

Versetul 5 ne spune că „ În anul al patrusprezecelea, Chedorlaomer și împărații care erau cu el au pornit” la război. Este foarte clar că liderul alianței este Chedorlaomer. El i-a chemat pe ceilalți și i-a luat alături de el ca aliați în această campanie de cucerire. Ceea ce este însă și mai clar este că Dumnezeu nu privește istoria cu aceiași ochi cu care o privim noi. El nu-l așează în frunte pe acela pe care îl vedem noi conducând. Narațiunea Bibliei este tematică și Dumnezeu așează în ea un fir roșu pe care suntem îndemnați să-l urmărim.

Dumnezeu privește de la înălțimea cerului și vede popoarele pământului năzuind iar spre puterea pe care le-o dă alianțele, adunarea în număr mare, cu jurisdicție pe suprafețe întinse. El vede în spatele lor mișcarea unei forțe care-i îndeamnă să blocheze planul divin și să ocupe țara pe care El o dăruise deja lui Avraam pentru împlinirea planului profetic. Pe cine-l așează Dumnezeu în fruntea acestei alianțe belicoase? Pe „Amrafel, împăratul Șinearului”! Textul ne spune clar că liderul alianței a fost Chedorlaomer, dar din punctul lui Dumnezeu de vedere, capul răutăților, cel implicat într-o revoltă împotriva planului Său, este împăratul Babilonului din câmpia Șinear. Pe el îl notează Biblia cel dintâi. Știți ce s-a întâmplat. Alianța împăraților invadatori a făcut „greșeala” că, printre prinșii de război l-au luat și pe nepotul lui Avraam, pe Lot:

„Biruitorii au luat toate bogățiile Sodomei și Gomorei, și toate merindele lor, și au plecat. Au luat și pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma, au luat și averile lui, și au plecat. A venit unul, care scăpase, și a dat de știre lui Avram, Evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eșcol, și fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram” (Gen. 14:11-13).

Întărit în promisiunile lui Dumnezeu, Avraam a adunat „numai” „treisute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuți în casa lui și a urmărit pe împărații aceia până la Dan” (Gen. 14:14). Printr-o biruință miraculoasă, mica ceată a lui Avraam a învins toată uriașa alianță, i-a zdrobit în luptă și l-au readus acasă pe Lot împreună cu toate averile sale:

„Și-a împărțit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, și i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. A adus înapoi toate bogățiile, a luat înapoi și pe fratele său Lot cu averile lui, precum și pe femei și norodul” (Gen. 14:15-16).

Pe drumul de întoarcere spre Mamre, Avraam se oprește într-o cetate menționată acum pentru prima dată în Biblie:

„Melhisedec, împăratul Salemului a adus pâine și vin: el era preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram, și a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului și al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt care a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile tale!” Și Avram i-a dat zeciuială din toate” (Gen. 14:18-20).

Facem cunoștință cu un împărat care nu fusese implicat în conflictul anterior și cu o cetate al cărui nume îl aflăm pentru prima dată. Numele „Melhisedec” este un derivat de la „Melhi”, „împăratul meu” și „zedec”, care înseamnă „neprihănire”. Personajul este și împărat și preot, servind Dumnezeului celui viu și adevărat. Mai târziu, Biblia ni-l va descrie drept un „tip” al Domnului Isus. Este o persoană cunoscută în toată regiunea și recunoscută peuntru activitatea sa, așa că Avraam se grăbește să-i dea zeciuiala cuvenită din toate. Nu acesta este însă lucrul pe care am vrut să vi-l arăt. Ceea ce este important în toată întâmplarea este că Melhisedec stăpânește peste o cetate numită „Salem”. Numele apare numai de două ori în Biblie și noi o cunoaștem sub celălalt nume, mult mai des întâlnit: Ierusalim! Salem înseamnă „pace”, iar Ierusalim înseamnă „cetatea păcii” (Uru – cetate, salem – pace).

Există în teologie așa numita ,,lege a primei menționări“. Locul în care apare pentru prima dată ceva în textul Bibliei este definitoriu și determinant pentru înțelegerea naturii și acțiunilor lui ulterioare. Babilon a apărut ca o cetate a răzvrătirii. Acum, cel de al doilea personaj al studiului nostru, Ierusalimul, apare ca o cetate a păcii și a preoției, un loc în care se pogoară Dumnezeu ca să-i binecuvinteze pe cei care au credința adevărată. Cu scuzele de rigoare aduse lui Charles Diâens, vom prelua titlul uneia din cele mai cunoscute cărți ale sale și-l vom aplica întregii Scripturi. Biblia este: „Istoria celor două orașe”. Cel dintâi este Babilonul, locul unde oamenii și-au ridicat glasul și pumnul împotriva lui Dumnezeu, zicându-I: „N-avem nevoie de Tine, nu Te vrem, ne descurcăm noi și fără Tine!” Cel de al doilea este Salemul, Ierusalimul, locul unde Dumnezeu se coboară ca să-i binecuvinteze pe aceia care se apropie de El cu credință. Babilonul este cetatea cuceritoare. Ierusalimul este cetatea cucernică!

După întâlnirea lui Avraam cu Melhisedec, textul Bibliei se concentrează ca o lupă care scoate în evidență doar un anumit lucru, asupra urmașilor lui Avraam. Ea ne scrie despre istoria patriarhilor, despre coborârea lor în Egipt, despre ieșirea lor de acolo, despre rătăcirile evreilor prin pustie, despre intrarea lor în țara promisă și despre viața lor din vremea judecătorilor. „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecători 21:25). Poporul avea nevoie de un împărat.

Mai întâi, ei l-au ales pe Saul care arăta impunător ca un împărat, dar care n-a avut nici inima credincioasă și nici strategia necesară domniei. Saul s-a comportat mai mult ca un „împărat ocazional” pentru vremurile de război. N-a avut capitală, n-a avut sfetnici deosebiți, n-a avut o armată permanentă și mai ales … n-a avut inima smerită și ascultătoare.

După Saul, Dumnezeu l-a ales pe David ca împărat, pentru că era un om după inima lui Dumnezeu. David a unit și unificat semințiile lui Israel. Când a venit vremea să aleagă o cetate ca să fie capitala regatului, David a ales … Ierusalimul. După David a urmat la domnie Solomon, a cărei principală misiunea fost să zidească Domnului o casă, un templu, un loc în care să locuiască Numele lui Iehova în mijlocul poporului. Unde a trebuit să fie așezat acest loc de întâlnire al lui Dumnezeu cu oamenii? La … Ierusalim (2 Samuel 24;). Templul a fost exact opusul Turnului de la Babel. Turnul urmărea să urce oamenii la cer, Templul urmărea să-L aducă pe Dumnezeu între oameni. Turnul a marcat lucrarea oamenilor, Templul urmărea bunăvoința lui Dumnezeu și lucrarea Lui pentru oameni.

Timp de aproape o mie trei sute de ani, istoria Babilonului nu mai este menționată în Biblie. El revine în scenă numai după moartea lui Solomon, după divizarea împărăției între fiul și slujitorul fiului său și după plecarea celor zece seminții din regatul de nord în robia asiriană. Între timp, Babilonul crescuse și era pregătit să joace din nou un rol important în istoria biblică.

Babilon – dușmanul Ierusalimului

A trecut vremea … Am ajuns la timpul din Isaia 39. Există de fapt trei pasaje care redau același eveniment, dar l-am ales pe Isaia pentru un motiv foarte întemeiat. Dacă vă uitați în context, Isaia 36-37, ne prezintă Ierusalimul asediat de armatele împăratului Asiriei. Veniseră din ținutul aflat astăzi în Iraâul de nord. După ce cucerise cetățile regatului de nord, împăratul Asiriei dorea să facă același lucru și cu Ierusalimul. Dumnezeu a intervenit însă în chip miraculos și Ierusalimul a scăpat. În capitolul 39 ni se spune că Ezechia, împăratul Ierusalimului, s-a îmbolnăvit și aproape a murit. El s-a rugat Domnului și Dumnezeu a hotărât să-i mai adauge încă cincisprezece ani de viață. Vă dați seama ce veste grozavă a fost aceasta pentru Ezechia! Cât de bucuros și exuberant a fost el! Cele mai fericite momente din viața noastră sunt de obicei și cele mai periculoase. Ele aduc clipe de neveghere și de superficialitate. Cele mai înalte vârfuri stau deobicei alături de cele mai adânci prăpăstii. Așa s-a întâmplat și cu Ezechia. Cântarea lui de laudă pentru Iehova (Isaia 38:9-20) a fost urmată de un eveniment în care s-a lăudat pe el însuși.

Capitolul 39 ne spune că Dumnezeu l-a pus la încercare și Ezechia a căzut la examen. Cu cine credeți că ne întâlnim iarăși în această ocazie? Cu Babilonul!

„În același timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și un dar lui Ezechia, pentru că aflase de boala și însănătoșirea lui. Ezechia s-a bucurat, și a arătat trimișilor locul unde erau lucrurile lui de preț, argintul și aurul, miresmele și untdelemnul de preț, toată casa lui de arme, și tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas nimic în casa și în ținuturile lui, pe care să nu li-l fi arătat. Proorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia, și l-a întrebat: „Ce au spus oamenii aceia, și de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit la mine dintr-o țară depărtată, din Babilon” (Isaia 39:1-3).

Ezechia „și-a dat în petec” înaintea împăratului Babilonului. Într-un moment de slăbiciune spirituală, el s-a bucurat că se poate lăuda în fața musafirilor cu tot ceea ce avea. Și ochii musafirilor lui nu erau ochi de prieteni …

În versetul 5, ni se spune că Dumnezeu l-a trimis pe Isaia înapoi la Ezechia cu un mesaj năucitor:

„Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului oștirilor! „Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta și tot ce au strâns părinții tăi până în ziua de azi, nimic nu va rămâne, zice Domnul. „Și vor lua din fiii tăi, ieșiți din tine, pe care-i vei naște, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului”. (Isaia 39:5-7)

Dumnezeu vedea ceea ce ochii lui Ezechia nu vedeau și știa ceea ce nu știa Ezechia. Adevăratul dușman al Ierusalimului nu era Asiria, ci Babilonul! La o sută de ani de la această profeție, cuvintele ei s-au împlinit cu o exactitate de ceasornic. Nebucadnețar, împăratul Babilonului și-a trimis armatele de trei ori împotriva cetății sfinte și, după cel de al treilea atac, Ierusalimul a fost distrus cu desăvârșire. Împăratul din linia davidică, urmaș al lui Ezechia, a fost dat jos de pe tron și dus la Babilon. De atunci și până la venirea lui Isus Christos ca Împărat, Ierusalimul n-a mai avut și nu va mai avea un împărat pe tron. La prima lui venire, poporul evreu L-a refuzat, strigând:

„Ia-L, ia-L, răstignește-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoții cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” (Ioan 19:15).

Isus va reveni însă ca să-și îndeplinească menirea:

„Și iată că vei rămâne însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt, și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1:32-33).

Slava lui Dumnezeu, „Shehinah -ul gloriei divine”, care locuia în Templu a părăsit Templul zidit de Solomon cu puțin înainte ca Nebucandnețar să-l distrugă:

„Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi, și s-a îndreptat spre pragul casei, așa încât Templul s-a umplut de nor, și curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului” (Ezechiel 10:4).

„Slava Domnului a plecat din pragul Templului, și s-a așezat pe heruvimi” (Ezechiel 10:18).

„Slava Domnului s-a înălțat din mijlocul cetății, și s-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății” (Ezechiel 11:23).

nebuchadnezzar

Poporul a fost dus în robia babiloneană, iar acest împărat Nebucadnețar a ajuns să fie „capul de aur” al statuii din cartea proorocului Daniel.

Cu acest eveniment a început „vremea Neamurilor”, în care ne aflăm și astăzi. Babilonul a distrus temporar împărăția lui Dumnezeu pe pământ cu poporul Israel și a inaugurat o epocă în care Israelul a intrat într-o eclipsă profundă:

„Vor cădea sub ascuțișul săbiei, vor fi luați robi printre toate neamurile și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor” (Luca 21:24).

„Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și proorociei, și până la ungerea Sfântului sfinților.

Să știi dar, și să înțelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic.

Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea și sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idolești va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:24-27).

Înfruntarea dintre cele două cetăți are dimensiuni epice și se întinde peste multe veacuri. Pe vremea proorocului Daniel a fost ca la un meci în care a câștigat adversarul. Babilonul, cetatea sfidătoare și rebelă, a scuipat în fața lui Dumnezeu, a dărâmat zidurile cetății lui Dumnezeu, i-a luat oamenii în robie și s-a întors triumfător acasă, să domnească asupra lumii. Dacă aceasta ar fi tot ce ne-ar fi spus Biblia despre Babilon totul ar fi trist și depresant. Prin Babilon, răul a învins, iar binele a rămas să zacă rănit de moarte în țărâna pământului.

Slavă Domnului că Biblia nu ne lasă să rămânem cu această imagine înaintea ochilor! Dumnezeu și-a rezervat dreptul să mai spună ceva în istorie și ultimul cuvânt Îi aparține. Nu suntem la sfârșitul meciului, ci doar la pauza dintre reprize. Domnul ne spune: „Știți acum ce s-a întâmplat în istorie. Haideți să vă arăt și restul istoriei …

Babilonul va fi distrus

Ne aflăm iarăși în cartea profetului Isaia. Ne întoarcem puțin la capitolul 13. Îmi place foarte mult această carte și regret din toată inima că mulți preferă să nu dea atenția cuvenită cărților profetice. Recunosc, unele dintre ele sunt dificile. Isaia, de exemplu, este ca un elefant pe care vei încerca zadarnic să-l cuprinzi cu mâinile. Este prea mare! Totuși, este o carte foarte bine sistematizată, cu o structură ușor de înțeles.

În capitolele 1 – 12, Dumnezeu îi spune regatului lui Iuda: „Am să te judec pentru păcatele tale și voi aduce asupra ta o pedeapsă care va ține până când va veni Mesia”. După aceasta, El privește spre națiunile degenerate în păcat din jurul lui Israel și le zice: „Ce vă uitați așa? Ce vă bucurați? Credeți că voi veți scăpa mai ușor? Dacă pe poporul Meu îl pedepsesc cu atâta asprime, ce credeți că vă așteaptă pe voi?”

În capitolele 13-23, Dumnezeu se întoarce împotriva națiunilor din jur și le judecă una după alta: „Iată ce am să-ți fac”, sună verdictul divin. Este ca o listă de acțiuni: Ție am să-ți fac asta; ție am să-ți fac asta, vei urma apoi tu, și tu, și tu …” Ceea ce este interesant este cu cine începe Dumnezeu această listă. Da, ați ghicit bine: cu … Babilonul. Pe timpul lui Isaia, Babilonul nu era decât o putere de mâna a doua, ne’nsemnată în tărie și semnificație. Tartorul cel mare era Asiria. Ea conducea atunci lumea. Asiria dusese în robie cele zece seminții din regatul lui Israel și tot Asiria era atunci puterea care amenința regatul lui Iuda. Asiria nu este însă decât pe locul doi în lista făcută de Dumnezeu. Pe locul întâi este, ca deobicei, Babilonul.

„Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoț. Ridicați un steag pe un munte gol, înălțați glasul spre ei, faceți semne cu mâna, ca să vină la porțile asupritorilor!” (Isaia 13:1-2).

Proorocul merge mai departe, descriind modul în care va pedepsi Dumnezeu Babilonul:

„Am dat poruncă sfintei Mele oștiri, zice Domnul, am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.” Un vuiet se aude pe munți, ca vuietul de popor mult, se aude o zarvă de împărății, de neamuri adunate. Domnul oștirilor își cercetează oastea care va da lupta.

Ei vin dintr-o țară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul și uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul. Gemeți! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! De aceea, toate mâinile slăbesc, și orice inimă omenească se topește. Ei sunt năpădiți de spaimă, îi apucă chinurile și durerile, se zvârcolesc ca o femeie în durerile nașterii, se uită unii la alții încremeniți; fețele lor sunt roșii ca focul” (Isaia 13:3-8).

Întrebarea care ne stă în minte este: „La ce nimicire a Babilonului se referă profetul Isaia? Numai la cea de pe vremea mezilor sau și la o distrugere viitoare, păstrată pentru „vremurile de la urmă”?

Isaia 13 ne spune clar că cel puțin o parte a pedepsei va fi prin poporul mezilor:

„Iată, ațâț împotriva lor pe Mezi, care nu se uită la argint, și nu poftesc aurul. Cu arcurile lor vor dobor” pe tineri, și vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruța pe copii. Și astfel Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo, și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo, ci fiarele pustiei își vor face culcușul acolo, bufnițele îi vor umple casele, struții vor locui acolo, și stafiile se vor juca acolo. Șacalii vor urla în casele lui împărătești pustii, și câinii sălbatici în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, și zilele nu i se vor lungi” (Isaia 13:17-22).

Textul are însă elemente escatologice și apocaliptice care ne obligă să credem că suntem în fața unei profeții cu împliniri multiple, în care planul imediat se suprapune peste planul îndepărtat în panorama profetică. Versetul 6 pomenește despre „ziua Domnului” (]om Adonai), care poate fi orice zi aleasă de Dumnezeu pentru una din intervențiile Sale pe pământ, dar care înseamnă profetic epoca de la sfârșitul veacurilor, când Dumnezeu va pune capăt „zilei Omului” și va inaugura „Ziua Domnului” cea mare și binecuvântată.

Este bine să știm că, la evrei, spre deosebire de alte neamuri care marchează debutul unei zile calendaristice cu miezul nopții sau cu zorile, ziua începea odată cu lăsarea serii. Întâi venea noaptea și lumina era păstrată pentru jumătatea de la urmă. Așa a ales Dumnezeu să măsoare timpul:

„Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua întâi” (Geneza 1:5).

Din punct de vedere profetic, „Ziua Domnului” va debuta cu o perioadă de întunecime și de groaznică pedeapsă. Apoi vor răsări zorile neprihănirii …

Ziua Domnului despre care ni se vestește în profeția din Isaia 13 este plină de descrieri apocaliptice. Iată ce citim începând cu versetul 9:

„Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie și urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu, și va nimici pe toți păcătoșii de pe el. Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, și luna nu va mai lumina.

Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei, și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufași, și voi dobor’ semeția celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, și mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile, și pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oștirilor, în ziua mâniei Lui aprinse” (Isaia 13:9-13).

Dacă vreți să aflați când va fi pedepsit Babilonul astfel, căutați în Biblie descrierea unei zile ca aceasta. Căutați o zi în care Dumnezeu „va nimici pe toți păcătoții” de pe pământ; una în care oamenii vor fi nimiciți în număr așa de mare că vor ajunge „mai rari decât aurul curat de Ofir”. Uitați-vă după o zi care se va preface în noapte, când cerurile (la plural) se vor clătina și pământul se va zgudui din temelia lui”. Dacă sunteți, cât de cât, familiarizați cu Biblia, veți găsi ceva despre această zi în cartea profetului Ioel (capitolele 2 și 3) și mai ales în cartea Apocalipsa (capitolele 6 la 19). Acolo se vorbește despre astfel de evenimente care se vor petrece pe pământ cu foarte puțin timp înainte de revenirea Domnului Isus în slavă.

În esență deci, Isaia ne spune că Dumnezeu va pedepsi Babilonul, dar nu numai cetatea, ci și regiunea întreagă unde se află. Această distrugere masivă se va petrece în „ziua Domnului”. Vor fi semne supranaturale în ceruri, distrugeri nemaintâlnite pe pământ, uriașe pierderi de vieți omenești, toate acestea ca o consecință a faptului că Dumnezeu vine ca să-i judece pe cei păcătoși.

Este drept că Isaia îi menționează pe mezi, dar evenimentele amintite acolo nu s-au împlinit decât parțial. Când Cir, persanul, împăratul mezilor și perșilor a atacat Babilonul în anul 539 î.Ch., el n-a nimicit pe nimeni. El a venit să jefuiască. Neglijent și insolent la umbra impenetrabilelor ziduri ale Babilonului, Belșațar benchetuia fără să se teamă de armatele care se apropiau. ASă fi fost vorba de o „coloană a cincea” (tradători dinăuntru) sau, cum menționează Herodot să fi fost o deviere a apelor Eufratului în amonte, nu știm cu certitudine. Ceea ce știm este că armatele invadatoare au mărșăluit prin albia secată a râului în interiorul cetății, iar populația n-a opus prea multă rezistență. Belșațar a fost ucis (Daniel 5:30). După numai cinsprezece zile de lupte de stradă, în 29 Octombrie 539 î.Ch. Cir însuși a intrat în cetate, ovaționat de mulțmile înșirate de o parte și alta a drumului.

Primul lucru pe care l-a făcut Cir a fost să dea un decret de toleranță religioasă și de reparații față de popoarele ale căror Temple fuseseră jefuite. Cu această ocazie, Ezra a primit dreptul de a duce înapoi la Ierusalim odăjdiile care fuseseră luate de la Templu.

Cir a făcut un tratat de pace cu babilonienii și l-a instalat pe un anumit Gubaru ca vice-guvernator al cetății. Nimicirea viitoare totală despre care vorbește Isaia nu s-a petrecut încă. Uitați-vă la versetul 19:

„Și astfel Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu” (Isaia 13:19).

Astăzi te poți duce în Israel ca să vezi locurile istorice, poți face sute și mii de fotografii cu ruinele care depun mărturie despre trecutul înregistrat în paginile Bibliei. Într-un singur loc nu poți face fotografii. Există un singur lucru pe care nu mai ai cum să-l vezi în Israel: Sodoma și Gomora. Și aceasta pentru că ele nu mai există. Dumnezeu le-a ars cu foc și cu pucioasă și le-a acoperit apoi și cu treimea de la sud a Mării Moarte.

Ceea ce spune Dumnezeu în Isaia este cam așa: „Veți ști că am terminat-o cu Babilonul când va ajunge și el ca Sodoma și Gomora”. Ca să nu ne lase imaginația să rătăcească prea mult, Dumnezeu adaugă câteva descrieri și consecințe ale distrugerii.

„El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el” (13:20).

Multe orașe au fost distruse, dar reconstruite mai târziu. Așa s-a întâmplat cu Ierusalimul, de exemplu. După șaptezeci de ani petrecuți în ruine, cetatea a fost reconstruită de „fiii robiei”. pe vremea lui Zorobabel, Ezra și Neemia. Pentru că temeliile au rămas, pentru că apele treceau tot pe acolo, pentru că existau drumuri în apropiere, cetățile străvechi au fost deobicei reconstruite. Nu tot așa se va întâmpa cu Babilonul! „Nu va mai fi niciodată popor în el!” Asta ne dă o imagine generală. Dumnezeu este însă și mai specific:

„Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo.”

Dacă mergeți în Orient, una din curiozități este că-i mai puteți întâlni și astăzi pe beduini, nomazii deșerturilor, care stau într-un loc cât timpul și vegetația le este prielnică și se mută apoi în altă parte. Viața lor nu s-a schimbat prea mult în cele patru mii de ani de când se plimba ca și ei Avraam. Când va sfârși-o cu Babilonul, spune Dumnezeu, nici un nomad nu se va opri prin apropiere, nici măcar pentru o perioadă scurtă. Va fi ca Sodoma și Gomora. Precizarea merge chiar mai departe:

„ … păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo”.

Când păstorii pleacă cu turmele departe de casă, ei le adăpostesc temporar peste noapte în „țarcuri” improvizate. Ele pot fi îngrădituri de lemn, locuințe abandonate sau peșteri în stâncă. „Când voi pedepsi Babilonul”, spune Dumnezeu, nu va rămâne la un loc nici atât cât să poți face un adăpost temporar pentru câteva oi ale pustiei. Nimeni nu va putea rămâne în el nici măcar pentru o singură noapte. Va fi „ca Sodoma și ca Gomora”! Oare putea să spună Dumnezeu mai clar că Babilonul va înceta să mai existe?

Distrugerea Babilonului va aduce restaurarea Ierusalimului. Începând cu Isaia 14, Dumnezeu daugă încă o piesă la uriașul puzzle al istoriei. Când va cădea Babilonul, va începe reașezarea Israelului în poziția și privilegiile legământului mesianic:

„ Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăși pe Israel și-i va aduce iarăși la odihnă în țara lor; străinii se vor alipi de ei, și se vor uni cu casa lui Iacov. Popoarele îi vor lua, și-i vor aduce înapoi la locuința lor, și casa lui Israel îi va stăpâni în țara Domnului, ca robi și roabe. Vor ține astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei, și vor stăpâni peste asupritorii lor” (Isaia 14:1-2).

Distrugerea Babilonului va semnala începutul unei epoci în care Israelul va domni peste neamurile care l-au ținut odinioară captiv.

Căderea Babilonului n-a avut încă loc

De când a așezat Isaia aceste cuvinte în scris și până astăzi, profeția aceasta nu s-a împlinit. O sută de ani după Isaia, Babilonul a ajuns cea mai mare superputere a lumii. Pe tron se afla Nebucadnețar. La scurt timp, Cir, împăratul medo-perșilor a cucerit cetatea, dar n-a distrus-o, ci a transformat-o într-una din cele câteva capitale imperiale. Daniel a trăit în Babilonul acela al medo-persanilor, sub domnia lui Darius.

Peste alte câteva sute de ani, Alexandru cel Mare a murit în Babilon în timp ce încerca să-i redea slava de odinioară și să-l așeze capitală pentru partea orientală a imperiului său. Iosef Flavius, scriind despre condițiile care au existat doar cu câteva zeci de ani înainte de Christos în lumea de atunci, notează că în Babilon își duceau traiul aproximativ cinci zeci de mii de iudei.

În Faptele Apostolilor 2:9, în ziua Cincizecimii, unii din iudeii sosiți în pelerinaj la Ierusalim veniseră din Mesopotamia, urmași ai acelora care rămaseseră acolo încă de pe vremea robiei.

Informațiile istorice din Noul Testament se opresc la secolul întâi, dar știm că un călător evreu, Beniamin Tudela, care a traversat Orientul Mijlociu în preajma anului 1000 ne-a lăsat o cronică a locurilor pe unde a trecut. Printre ele s-a aflat și Babilonul. El amintește de încă o localitate vizitată acolo, Hila, aflată la numai șapte mile depărtare. Din notițele lui aflăm că, la acea oră trăiau în Babilon în jur de șapte mii de iudei. Ei se închinau într-o sinagogă numită „a lui Daniel” aflată în interiorul perimetrului cetății.

Vălul tăcerii se așterne iar pentru o perioadă de timp și nu se ridică decât la începutul secolului douăzeci. Arheologul german Riberert |olde[eț, a făcut excavații la Babilon și locuit într-unul din cele trei sate alate între zidurile străvechii cetăți. Babilonul și-a pierdut din importanța și puterea pe care o avea altă dată, dar n-a dispărut niciodată până acum cu desăvârșire. Distrugerea lui totală se va petrece în „ziua Domnului”, când Dumnezeu va pedepsi lumea pentru păcat, când vor fi semne în cer și pe pământ și când asupra Babilonului se vor deslănțui forțe uriașe de distrugere. Unii comentatori le aseamănă cu „focul și pucioasa” de pe vremea Sodomei sau cu exploziile nucleare posibile în războaiele supertehnologizate de astăzi:

„Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Și împărații pământului care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, vor plânge și o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!” (Apocalipsa 18:8-10).

Distrugerea Babilonului este încă în viitor și este asociată de întoarcerea evreilor în vatra lor străbună, de revenirea lui Isus ca Mesia al evreilor și de începutul supremației Ierusalimului asupra Neamurilor.

Aduceți-vă aminte că atunci când Isaia a scris toate acestea despre Babilon, cetatea era încă doar un târg mai răsărit, fără nici un fel de putere.

Să ne ducem acum la textul din Ieremia 50. Este unul din eroii mei preferați. Comentatorii îl numesc „profetul plângător”, dar eu, pentru un motiv foarte bine întemeiat și în sens pozitiv îi spun: „profetul plagiator”.

Cu cât cunoști mai bine textul Vechiului Testament cu atât ajungi să-l îndrăgești pe Ieremia, acest om îmbibat până la saturație cu scrierile sfinte. Ieremia știa Biblia aproape pe dinafară. În capitolele 1 – 45, profetul li se adresează celor din Iuda și le spune în ce fel vor fi pedepsiți de Dumnezeu. După aceea, în capitolele 46 – 51, Ieremia se întoarce spre celelalte popoare din jur și le spune că și ele vor fi judecate la fel ca și poporul ales. Din capetele de acuzare adresate popoarelor din jur, jumătate din ele se referă la un singur popor, haldeii, și la o singură cetate, Babilonul (cap. 50-51).

„Iată cuvântul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra țării Haldeilor, prin proorocul Ieremia: „Dați de știre printre neamuri, dați de veste și înălțați un steag! Vestiți, n-ascundeți nimic! Spuneți:

„Babilonul este luat! Bel este acoperit de rușine, Merodac este zdrobit! … Căci împotriva lui se suie un neam de la miază-noapte, care-i va preface țara într-o pustie, și nu va mai fi locuită: atât oamenii cât și dobitoacele fug și se duc” (Ieremia 50:1-3).

Ieremia spune că Babilonul va fi nimicit de un popor care va veni din nord. Este o ironie divină! Din nord a venit Babilonul atunci când a invadat și distrus Ierusalimul și tot din nord îi va aduce și Dumnezeu pieirea.

Notați ceva foarte important în versetele 4 și 5:

„În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel și copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plângând și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. Vor întreba de drumul Sionului, își vor întoarce privirile spre el, și vor zice: „Veniți să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veșnic care să nu fie uitat niciodată!”

Când va fi distrus Babilonul, „În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul”, atunci va avea loc și restaurarea lui Israel. Nu va fi vorba doar de o refacere fizică a națiunii, ci și de o renaștere spirituală: „Veniți să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veșnic care să nu fie uitat niciodată!”

Mai târziu, în versetul 10 din același capitol, Dumnezeu ne spune că iertarea iudeilor va fi desăvârșită:

„În zilele acelea, în vremea aceea, zice Domnul, se va căuta nelegiuirea lui Israel, și nu va mai fi, și păcatul lui Iuda, și nu se va mai găsi; căci voi ierta rămășița, pe care o voi lăsa” (Ieremia 50:20).

Israel și Iuda vor fi aduse înapoi în țară, se vor unii unii cu alții și se vor alipi pentru totdeauna de Domnul. Textul spune „își vor întoarce privirile spre El”. Pentru cei care cunoașteți bine Scripturile, când se va întâmpla aceasta? Răspunsul ni-l dă profetul Zaharia:

„Atunci, voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare și de rugăciune, și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut” (Zaharia 12:10).

„În ziua aceea, se va deschide casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat și necurăție” (Zaharia 13:1).

Când se vor întoarce deci iudeii la Dumnezeu? Atunci când va reveni Mesia.

Ieremia ne spune că „în zilele acelea, în vremea aceea” va fi distrus și Babilonul. Restaurarea lui Israel și distrugerea Babilonului sunt evenimente strâns legate unul de altul nu numai în cartea profetului Isaia, ci și în cartea profetului Ieremia.

Vreau să vă mai arăt ceva pentru care îmi este tare drag de Ieremia. Vreau să vedeți de unde studiase el în timpul lui de meditație de dimineață. Uitați-vă cu atenție la Ietremia 50:39-40 și vă veți da și singuri seama:

„De aceea, fiarele pustiei se vor așeza acolo împreună cu șacalii, și struții vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci veșnic va rămâne nelocuit. Ca și Sodoma și Gomora și cetățile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, așa nu va mai fi locuit nici el, și nimeni nu se va mai așeza acolo” (Ieremia 50:39-40).

Ieremia citează din capitolul 13 al cărții lui Isaia! El vorbește la o sută de ani după Isaia și spune: „Hei! Vă mai aduceți aminte de profeția lui despre Sodoma și Gomora? Încă nu s-a împlinit, dar se va împlini cu siguranță într-o bună zi. Dumnezeu va distruge Babilonul și tot atunci își va întoarce copiii acasă și-i va apropia cu inimile lor de El. Atunci li se vor ierta toate păcatele”.

Spre deosebire de Isaia, Ieremia a profețit când Babilonul se afla în culmea puterii și gloriei. La puțină vreme după aceea, Cir a cucerit cetatea, dar n-a distrus-o. Babilonienii au încetat însă să existe ca națiune. I-a înghițit imperiul medo-persan și cincizeci de mii de iudei au primit permisiunea de a se întoarce acasă în Israel. Mulți dintre ei credeau că venise vremea să se împlinească promisiunile despre restaurarea poporului ales. S-au dus acasă așteptându-L pe Mesia, dar n-au găsit decât necazuri, dureri de cap, probleme și suferințe. Nu-i de mirare că unii au început să se întrebe: „Ce rămâne din promisiunile în care am crezut?”

Atunci Dumnezeu a ridicat alți doi profeți care să le vorbească: pe Hagai și pe Zaharia. Ei i-au îndemnat să-și continue munca și să vegheze. Dumnezeu era la lucru pentru împlinirea promisiunilor, chiar dacă în orarul Lui trebuiau să aștepte mai mult decât ar fi vrut ei.

Să mergem împreună la pasajul din Zaharia 5. În primele șase capitole, profetul are o serie de opt vedenii, opt anunțuri făcute despre ordinea cronologică în care va lucra Dumnezeu cu Israelul până când va instaura cu ei împărăția mesianică. Să privim cu atenție la penultima vedenie.

„Îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, și mi-a zis: „Ridică ochii, și privește ce iese de acolo. Eu am răspuns: „Ce este aceasta?” Și el a zis: „Iese efa.” Și a adăugat: „Aceasta este nelegiuirea lor în toată țara” (Zaharia 5:5-6).

Un coș de mărime mijlocie se ridica înaintea lui Zaharia, iar conținutul lui era acoperit de un capac greu ca de plumb, de mărimea unui talant. Când Dumnezeu a dat capacul la o parte, Zaharia a văzut o femeie. „Aceasta este nelegiuirea!” a zis îngerul (versetul 8). Este clar că imaginea ne spune că Dumnezeu ține sub control nelegiuirea și nu o lasă să se manifeste în toată puterea ei. Mai mult, Zaharia vede cum femeia „nelegiuire” este aruncată înapoi în coș:

„Și i-a dat brânci în efă, și a aruncat bucata de plumb peste gura efei. Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ și cer. Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde duc ele efa? “ (Zaharia 5:9-10).

Răspunsul este plin de semnificație:

„El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în țara Șinear, ca să fie așezată acolo și să rămână pe locul ei” (Zaharia 5:11).

Unde am mai auzit noi de câmpia Șinear? În Geneza 10 – 11. „Nelegiuirea” este trimisă înapoi în locul de unde a început. Nelegiuirea este trimisă înapoi în Babilonia, în țara Șinear „ca să fie așezată acolo și să rămână pe locul ei”.

Imperiul Babilonian tocmai căzuse. Iudeii se întorseseră în țara lor și se întrebau dacă venise vremea ca profețiile făcute de Isaia și Ieremia despre restaurarea împărației să se împlinească. Zaharia se ridică și spune: „Nu încă. Nelegiuirea lumii este ținută încă sub control. Va veni însă o zi în care nelegiuirea va fi eliberată din strânsoarea divină și așezată în țara Șinear ca să se manifeste acolo. La vremea potrivită, nelegiuirea se va arăta public acolo. Dacă este ca profeția lui Zaharia să se împlinească, Babilonul va trebui reconstruit încă o dată și va reveni în primul plan al activităților umane.

Am urmărit împreună un rezumat al istoriei lumii și am identificat două cetăți distincte și semnificative: Babilonul care i se împotrivește pe față lui Dumnezeu și Ierusalimul, cetate aleasă și preaiubită de Dumnezeu.

În istoria de până acum, cetatea orgoliului omenesc a distrus cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul. Dumnezeu ne spune însă că meciul nu s-a sfârșit. Cu mult înainte ca evenimentele să se întâmple, Isaia a prevestit nu numai că Babilonul va distruge Ierusalimul, ci și că Dumnezeu va distruge Babilonul, în „ziua Domnului”, când poporul ales va fi reașezat în prerogativele promisiunilor divine.

O sută de ani după Isaia, Babilonul a cucerit și distrus Ierusalimul. Dumnezeu l-a ridicat atunci pe Ieremia ca să spună: „Da, dar acesta nu este sfârșitul! Aduceți-vă aminte și de restul profeției lui Isaia. Dumnezeu va distruge Babilonul și în zilele acelea, în vremurile acelea, El îi va întoarce pe ai Săi în țara lor, le va ierta păcatele și va împlini față de ei toate promisiunile făcute.”

Cei care l-au ascultat pe Ieremia au văzut Babilonul căzând sub atacul lui Cirus. Cincizeci de mii de iudei s-au întors acasă din robie și se întrebau dacă cucerirea Babilonului de către Cir nu însemna cumva începutul împlinirilor profetice. Dumnezeu le-a răspuns prin Zaharia: „Încă nu. Eu țin încă nelegiuirea lumii sub control. Într-o bună zi însă, nelegiuirea aceasta va domni iarăși în câmpia Șinear. Profețiile se vor împlini toate. Ele sunt sigure. Vremea lor n-a sosit însă încă.”

Frumoasa și Fiara

Să mergem acum la Apocalipsa. V-am promis la început că vom traversa Biblia de la Geneza până la Apocalipsa și acum suntem aproape la capăt. Pe drum am sărit câteva locuri în care ne-am mai fi putut opri, dar am ales să zăbovim doar în locurile cele mai importante.

Apocalipsa 6 – 19 descrie o perioadă viitoare de șapte ani înainte de cea de a doua venire a Domnului Isus pentru instaurarea Impărăției. În Apocalipsa 11 găsim istoria celor doi profeți care vor fi uciși de Antichrist. Versetul 8 ne spune:

„Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății cea mare, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” și „Egipt”, unde a fost răstignit și Domnul lor”.

Este foarte semnificativ că, deși poate fi asemuită cu Sodoma și Egiptul din cauza păcatelor ei, cetatea Ierusalim nu încetează să fie în ochii lui Dumnezeu „mare”. Mult a fost păcatul îngrămădit între zidurile ei, dar și mare a fost Jertfa Domnului lor! Cu toate că Ierusalimul a fost profanat de prezența lui Antichrist, Dumnezeu continuă să-l numească „cetatea cea mare”.

Să mergem acum la Apocalipsa 16:7 Aceasta este ultima urgie cu care este lovit pământul înainte de revenirea Domnului Isus.

„Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!”

S-a încheiat seria pedepselor trimise asupra pământului și acum urmează evenimentul final: revenirea Domnului Isus în slavă:

„Și au urmat fulgere, glasuri, tunete, și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare, cum de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare” (Apocalipsa 17:18).

Ni se spune care va fi efectul imediat:

„Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți”.

Cetatea aceasta este Ierusalimul. Știam deja din Vechiul Testament că va fi un mare cutremur de pământ chiar cu puțin înainte de revenirea lui Mesia. Pământul de sub oraș se va despica și „cetetea cea mare” va fi împărțită în trei sectoare. Textul continuă cu descrierea efectului cutremurului asupra celorlalte cetăți de pe pământ:

„ … și cetățile Neamurilor s-au prăbușit …”

Ne întrebam unde sunt Parisul, Moscova, Tokyo, Washingtonul și New Yorkul în Biblie. Iată-le. Când Ierusalimul va fi împărțit în trei, toate orașele mari de pe suprafața pământului vor fi dărâmate de teribilele unde de șoc. Ioan adaugă însă ceva special la această descriere:

„ Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui” (Apocalipsa 16:19).

Iată cea de a doua cetate care este „mare” în ochii lui Dumnezeu. Toate celelalte mărețe orașe ale diferitelor civilizații de pe pământ sunt numite generic „cetățile Neamurilor”. Numai două cetăți se bucură de o evaluare specială și de un statut de excepție: Ierusalimul și … Babilonul. Ioan vorbește clar și direct, dar sunt oameni care vor să ia aceste numiri doar în sens figurativ, transformântu-le în categorii spirituale, nu în orașe locale reale. Da-ți-mi voie să vă spun părerea mea.

Ori de câte ori avem de a face cu pasaje profetice cel mai bine este să căutăm să le înțelegem mai întâi în sensul lor literal cel mai direct. Numai în cazul când acesta lipsește cu deșăvârșire, putem să căutăm o „spiritualizare” indirectă.

Majoritatea pasajelor profetice au avut și au primordial un sens direct și literal, chiar dacă probabilitatea împlinirilor profetice pare pentru un timp minimă.

Când Dumnezeu a anunțat în Vechiul Testament că Mesia se va naște într-un orășel minuscul ca Betleemul, mulți s-au îndoit. Profeția nu părea realistă. Betleemul nu era băgat în seamă de nimeni. Totuși, atunci când a venit vremea să se nască fiul Mariei și al lui Iosif, unde s-a născut? În Betleemul din Iudeea.

Când Dumnezeu a spus că Isus se va naște dintr-o fecioară, nimeni n-a putut să crează că este vorba despre ceva literal. Au presupus că este vorba despre „o figură de stil”. Când s-a împlinit însă vremea să se nască Mesia, din cine s-a născut? Dintr-o fecioară.

Când Dumnezeu a anunțat că Mesia va intra în Ierusalim pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe puțini au fost cei care au crezut, dar în ziua cea mare cum a intrat Isus în Ierusalim? Călare pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe.

Este foarte clar că atunci când Dumnezeu anunță mai dinainte ceva, chiar dacă celor din vremea aceea li se pare de necrezut, El se ține de cuvânt, El are și puterea să împlinească.

Când Dumnezeu anunță prin Isaia, prin Ieremia și prin Zaharia că cetatea Babilon, poporul din Babilon și regiunea Șinear unde a fost clădită pentru prima dată cetatea vor fi în ființă înainte de revenirea Domnului Isus și într-o foarte puternică dezvoltare, cu influențe asupra lumii întregi, eu sunt convins că trebuie să-L cred pe cuvânt. Dumnezeu anunță nu numai că Babilonul va exista, dar și că va exista pentru a fi judecat cu toată asprimea. Dumnezeu anunță în cartea Apocalipsei că trebuie să termine ceea ce a început în cartea Genezei.

Să trecem puțin prin conținutul capitolelor 17 și 18. Zece la sută din cartea Apocalipsei se ocupă în mod special cu Babilonul. Dacă este așa de important pentru Dumnezeu, trebuie să studiez cu și mai mare atenție. și să caut să înțeleg. În Apocalipsa 17:5, ne este prezentată o femeie care călărea pe o fiară. Pe frunte avea un nume, o taină: „Babilonul cel mare”.

În capitolul 18, Dumnezeu descrie o putere economică mondială. Care este numele ei? „Babilonul cel mare” (Apoc. 18:2). Conținutul celor două capitole merge în paralel. Iată un tabel care grupează conținutul lor:

BABILONUL APOCALIPTIC
Apocalipsa 17	Apocalipsa 18
„Babilonul cel mare” – 17:5	„Babilonul cel mare” – 18:2
„Și femeia, pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului” – 17:18	„Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! într-o clipă ți-a venit judecata!” – 18:10
„Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare” – 17:4	„Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare…” – 18:16
„Ținea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei” – 17:4	„Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!” – 18:6
„Cu ea au curvit împărații pământului, și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” – 17:2	„Pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei” – 18:3
„Și am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. “- 17:6	„Și pentru că acolo a fost găsit sângele proorocilor și al sfinților și al tuturor celor ce au fost jungheați pe pământ” – 18:24

Care este concluzia? Ce vreau să arăt cu acest tabel?

În Vechiul Testament, Dumnezeu ne-a spus că Babilonul a fost locul în care a început răul pe fața pământului după potop. Apoi, El ne anuță: „Am să pedepsesc Babilonul pentru tot răul pe care l-a făcut și am să reașez poporul Meu în legămintele făgăduințelor sfinte”. Acum, la sfârșitul Bibliei, în Apocalipsa, Dumnezeu reia aceste două teme și ne spune: „Știți ceva? Vreau să vă spun ce am să-i fac Babilonului, cetății care va fi iarăși mare și tare la vremea sfârșitului. Babilonul va fi o cetate foarte bogată, cu influență puternică asupra întregii lumi. În plus, reputația ei va fi că i-a chinuit și persecutat pe copiii Mei. Am să nimicesc Babilonul cu desăvârșire.”

Pe baza acestor înștiințări venite de la Dumnezeu, sunt convins că Babilonul de odinioară va fi reconstruit. Lucrarea a și început deja cu foarte ambițiosul … Sadam Huseim.

Surpriza lui Sadam: Babilonul se întoarce

SnXb1d7 În anul 1990, lumea întreagă a fost uimită când Sadam Huseim a invadat Kuveitul. Ceea ce au uitat mulți, sau n-au băgat de seamă, este că în același timp a mai avut loc și o altă invazie: Siria a intrat în Liban. De ce s-a vorbit așa de puțin despre ceea ce a făcut Siria și așa de mult despre ceea ce a făcut Iraâul cu |uveitul? Răspunsul este ascuns într-un cuvânt care este din ce în ce mai mult pe buzele tuturor oamenilor din lume: petrolul.

Lumea internațională a reacționat așa de rapid și de violent pentru că Sadam Husein, omul care stăpânea deja 12% din rezervele mondiale de petrol se făcuse peste noapte proprietar peste 25% din petrolul lumii, iar dacă l-ar fi lăsat să invadeze și Arabia Saudită, cum dorea el, Sadam ar fi ajuns să dețină cam 50% din petrolul lumii.

La bursele lumii, prețul petrolului a explodat pentru câteva zile și n-a coborât la cotele normale decât după ce America și-a trimis forțele armate să apere Arabia. Dacă America n-ar fi vrut sau n-ar fi putut să împiedice planurile lui Sadam Husein, omul acesta ar fi cucerit în doar câteva săptămâni resurse naturale care l-ar fi făcut cel mai bogat și puternic dictator al lumii. Nu-i de mirare că, în fața unei asemenea perspective, țările lumii au acceptat foarte repede să facă parte dintr-o coaliție care să „elibereze” |uveitul.

Obișnuia să se spună: „Cine are puterea militară, are lumea la picioare”. Observația s-a schimbat în: „Cine are supremația tehnologică stăpânește lumea”, iar acum este din ce în ce mai clar că: „Cine are cele mai mari resurse de carburanți va stăpâni lumea”.

Oare de ce a ales Dumnezeu să așeze niște uriașe pungi subterane cu petrol tocmai sub teritoriile din Orientul Mijlociu? Răspunsul este foarte simplu: „Omenirea a clădit timp de secole o civilizație mândră și avansată care are însă un călcâi al lui Ahile … Supercivilizațiile mondiale, de la America, la Europa, la Japonia, la China și la India, au privit de sus înspre „prăfuiții pustiului” din străvechiul leagăn al omenirii. Nimeni nu mai credea ca acele țări și locuitorii lor vor mai avea ceva de spus care să fie demn de luat în seamă pe scena politică mondială. Simetria istoriei lui Dumnezeu cerea însă ca atenția lumii să se întoarcă încă o dată spre Israel, spre Babilon și spre problemele care au început strâmb și au rămas nerezolvate.

Ascunzând petrolul în subsolul țărilor străvechi, Dumnezeu a procedat ca și cu un ceas cu alarmă pe care-l pui să sune la ora fixă. „Cei care au urechi de auzit” și-au dat seama că de curând ceasul istoriei divine a sunat, iar suneria lui a readus atenția întregii lumi asupra regiunilor străvechi. Ce se îmtâmplă astăzi în Israel, Iraâ și în Iran se află pe pagina întâi a marilor cotidiene ale lumii. Motivul: petrolul! Lumea modernă este dependentă de petrol și economiile mondiale flămânde pot fi îngenunghiate peste noapte de o criză petrolieră.

America nu se află în Irak pentru a instala acolo democrația, ci pentru că democrațiile lumii sunt în pericolul de a ajunge la bunul plac al unor tirani orientali asemănători cu satrapii care au stăpânit în antichitate lumea.

Primul lucru pe care l-a făcut Sadam Huseim a fost să înceapă reconstrucția fizică a cetății străvechi. La puțin timp după ce a preluat puterea în 1979, Sadam a demarat un ambițios program de ridicarea zidurilor Babilonului pe chiar temeliile străvechi. Gestul lui a fost un coșmar pentru arheologi, dar asta nu l-a făcut să se oprească. După numai opt ani, Sadam inaugura între noile ziduri ale străvechiului Babilon „Festivalul Babilonului”. Toate zidurile Bagdadului erau împodobite cu un afiș multiplicat parcă la infinit. El purta chipul a două personalități așezate una lângă alta peste secole: prima era Sadam Huseim, iar cealaltă era … Nebucadnețar. Dacă priveai cu atenție observai repede că portretele fuseseră comandate în așa fel încât trăsăturile celor doi, fruntea, nasul, ochii, bărbia, să semene. Sadam a dat ordin ca afișul să-l anunțe lumii ca pe urmașul marelui împărat. Scopul „Festivalului Babilonului” era să pună în mintea tuturor arabilor că el este urmașul de drept, noul conducător care preia mantia stăpânului lumii antice.

6a00d83451c83e69e201901e68b77b970b-700wi

În anul 605 î.H. a ajuns împărat în Babilon un om remarcabil, numit Nebucadnețar. În cei patruzeci și doi de ani ai domniei lui, Babilonul și-a clădit un imperiu colosal care se întindea de la Nord-Vestul Mării Mediterane până la porțile Egiptului, p’nă la Marea Roșie și p’nă la Golful Persic. Din punct de vedere religios, Babilonul practica un politeism tolerant, în care fiecare zeu major își avea un templu măreț, construit într-un anume oraș. Zeii lor patronau soarele, luna, aerul, ploaia, iubirea, războiul și bolile. Ceremoniile lor religioase implicau procesiuni fastuoase și elaborate, cu diferite ordine preoțești, cu magicieni, ghicitori în stele, vrăjitori și divinatori, a căror îndeletnicire era citirea viitorului și păzirea imperiului de forțele amenințătoare ale spiritelor rele.

Babilonul poate fi numit un imperiu al magiei. Țara era condusă de un împărat, dar acesta se afla sub totala dominație a magicienilor și vrăjitorilor sfetnici. Nici o hotăr’re și nici un eveniment important nu se punea la cale fără consultarea calendarelor „astrologice”. Zodii astrale și zile favorabile dominau prezicerile cititorilor în stele. Literatura Bibilonului ne pune la dispoziție o legendă despre facerea lumii. Zeul Marduâ ar fi creat tot ce se vede din trupul mort al unei zeițe cu numele Tiamat.

iraq05-007-06

Dacă mergi astăzi în Babilon, poți intra în cetate prin „calea procesiunilor”. A fost reconstruită sala tronului din palatul imperial. În cadrul primului festival, câteva mii de oameni au defilat pe această cale îmbrăcați în uniformele armatelor babiloniene, proclamând renașterea cetății. Au fost deja reconstruite o serie de Temple și de clădiri. Un templu, „Ninmach Temple” a fost ridicat exact pe temeliile de odinioară.

Într-un timp record, două treimi din zidurile care înconjurau Babilonul au fost ridicate din nou. Întreg palatul lui Nebucadnețar a fost reconstruit înainte de „războiul golfului”. De fapt, Sadam a împânzit tot Iraâul cu palatele sale. De unde a avut Sadam atâția bani? Răspunsul este iarăși: petrolul!

Peste 20% din macaralele mari ale lumii sunt înălțate în Orientul Mijlociu. Cele mai multe și mai impunătoare construcții nu se mai înalță astăzi la Paris, Londra, Ne[ }orâ sau Chicago, ci în Dubai, în Arabia Saudită și în Oman. Cine a văzut imagini cu ceea ce se întâmplă în acele zone și-a dat seama că asistăm la o „orgie” a megalomanismului. Realizările spectaculoase de până acum ne îndreptățesc să credem că reconstrucția Babilonului va fi doar … un fleac pentru respursele și tehnologiile care sunt deja la dispoziția celor din Orient.

Care este sursa banilor necesari unor asemenea nemaintâlnite campanii de construcție: petrolul! Preluând terminologia apocaliptică, „grăsimea Neamurilor lumii” se întoarce acum în străvechea vatră a civilizației umane. Reconstruirea Babilonului nu mai este privită astăzi ca o imposibilitate, ci doar ca o simplă problemă de timp și de prioritate.

Al doilea lucru pe care l-a făcut Sadam a fost să încerce să pună mâna pe și mai mult petrol ca să se facă indispensabil economiilor lumii. El n-a reușit, dar unul din cei care-i vor urma vor reuși. Nu mă mir de loc să citesc în Apocalipsa că Babilonul va ajunge în final un centru al economiilor mondiale, iar pieirea lui îi va face pe mulți să-l bocească cu amar. Nici măcar Antichristul, care are puterea administrativă și militară mondială nu se poate descurca fără Babilon. Cetatea rebelă are supremația economică

„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, și au ajuns până în cer; și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei.

Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăși, și s-a desfătat în risipă, pe atât dați-i chin și tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, și nu voi ști ce este tânguirea!”

Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Și împărații pământului care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, vor plânge și o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice:

„Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!”

Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subțire, de purpură, de mătase și de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeș, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier și de marmură; nici scorțișoară, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruțele, nici robii, nici sufletele oamenilor. Și roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, și nu le vei mai găsi” (Apocalipsa 18:4-14).

Al treilea lucru pe care l-am făcut Sadam, deși Irakul are o populație predominant musulmană, chiar fanatică în credința lor, a fost să reîntoarcă țara la idolatria străveche. Unul din lucrurile care a fost reconstruit în Babilonul lui Sadam, dar n-a existat pe vremea lui Nebucadnețar, a fost „teatrul”. Alexandru Macedon l-a construit când a vrut să transforme Babilonul în capitala orientală a imperiului său. Primul „festival” pus la cale de Sadam a avut loc în incinta acestui „teatru” reconstruit pe locul și în dimensiunile vechiului edificiu. Procesiunea s-a încheiat cu un tribut închinat zeiței „Iștar”, zeița mamă a Babilonului, căreia i s-a acordat meritul de a fi patronat renașterea cetății. Un bărbat s-a închinat înaintea unei femei care o întruchipa pe Iștar și cuvinte rostite în limbile franceză, arabă și engleză au proslăvit această cetate eternă aflată acum sub patronajul lui Sadam.

Nu cred că este un accident că Babilonul apocaliptic este descris ca „mama curvelor și spurcăciunilor pământului” (Apoc. 17:5). Babilonul dintâi, ca și Babilonul al doilea de pe vremea lui Daniel, ca și Babilonul apocaliptic trebuie să aibă o puternică componentă de spiritualitate ocultă. Sursa și inspirația „rebeliunii” acestei cetăți este Satan însuși. Cele trei Babiloane istorice au fost tot atâtea încercări demonice de a bloca planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Iată de ce, Babilonul trebuie reconstruit și distrus chiar în preajma revenirii Domnului Isus pentru instaurarea împărăției mesianice.

Curva și Mireasa

Care a fost locul unde au început toate relele de după potop: Babilonul. Care este cetatea cea mai amintită în Biblie după Ierusalim: Babilonul. Care va fi cetatea nimicită înainte de iminenta coborâre „Noului Ierusalim” pe pământ: Babilonul. Paralela biblică dintre Babilon și Ierusalim nu se putea să lipsească tocmai din cartea Apocalipsei. Vreau să o vedem împreună așezând unul lângă altul două pasaje: Apocalipsa 17:1 și Apocalipsa 21:9

În Apocalipsa 17:1 ne este prezentată căderea Babilonului:

Mother-of-harlots

„Apoi unul din cei șapte îngeri, care țineau cele șapte potire, a venit de a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari”.

Identitatea acestei femei stricate a fost disputată de-a lungul istoriei. Reformatorii și cei care au suferit din cauza Bisericii Catolice au fost și unii chiar mai sunt de părere că femeia curvă este religia de Stat, care și-a pervertit loialitatea față de Christos din pricina concubinajului cu „mai marii” vremii”.

Există însă o precizare în caracterizarea făcută de Dumnezeu în textul Apocalipsei care pune la îndoială această interpretare:

„Cu ea au curvit împărații pământului, și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apoc. 17:2).

„A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei” (Apoc. 18:2-3)

În cea mai adâncă decădere a ei, Biserica catolică a ajuns într-adevăr ca o religie păgână, dar n-a fost și nu este o religie păgână. În ea însă au pătruns, ca în toate celelalte religii, elementele unei „proto-religii” cu originea, ați ghicit, în … Babilon.

Iată ce ne spune John Walvoord, în cpmentariul său asupra cărții Apocalipsa:

„Mulți scriitori notează faptul că multe ritualuri păgâne, necurate ale Babilonului s-au strecurat în biserica primară, iar mai târziu au fost încorporate în Romano-Catolicism (și Ortodoxie) , de care Protestantismul s-a separat în Evul Mediu.

Texte străvechi din surse extrabiblice indică faptul că soția lui Nimrod, cel care a întemeiat cetatea Babilon, a devenit conducătoarea unei mișcări mistice numite „misterele babiloniene”, care constau în ritualuri religioase secrete. Femeia aceasta, cunoscută sub numele de Semiramis, a ajus mare preoteasă idolatră. Se spune că ea ar fi născut un fiu pe care l-ar fi conceput în chip miraculos.

Acest fiu, numit Tamuz, a fost considerat salvatorul poporului său, un fel de precursor fals al lui Mesia, presupus a fi împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Eva:

„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15).

Elementele acestei legende babiloniene au fost încorporate în ritualurile religioase din câteva din marile religii ale lumii. Imaginea mamei, regină a cerului, ținând un fiu în brațe este întâlnită în toată lumea antică și a fost introdusă în practici cu semnificația curățirii de păcat.Cu toate că ritualurile practicate în falsa religie a Babilonului erau mult diferite de la o cetate la alta, aproape în fiecare loc exista un ordin de preoți care se închinau mamei și copilului, practicau stropirea cu apă sfântă și au înfințat un ordin al fecioarelor care să practice prostituția religioasă. Despre Tamuz, fiul, se spune că a fost ucis de o fiară sălbatică și apoi a fost readus la viață, ceea ce, evident, este o imitație satanică care anticipează învierea lui Christos.

Religia Babilonului nu este descrisă expres în Biblie, dar avem refetințe clare la conflictul dintre adevărata credință și această pseudoreligie. Profetul Ezechiel s-a ridicat să protesteze din partea lui Dumnezeu față de ceremonia bocirii lui Tamuz:

„Și mi-a zis: „Vei mai vedea și alte urâciuni mari, pe care le săvârșesc ei!” Și m-a dus la intrarea porții Casei Domnului dinspre miază-noapte și iată că acolo stăteau niște femei care plângeau pe Tamuz” (Ezechiel 8:13-14).

Ieremia condamnă practica păgână a facerii de turte în cinstea împărătesei cerului și de a arde tămâie în cinstea ei:

„Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului? Copiii strâng lemne, părinții aprind focul, și femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, și să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie” (Ieremia 7:17-18).

„Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiți, și nu treceam prin nici o nenorocire! Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, și am fost nimiciți de sabie și de foamete…” ÎDe altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului și-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaților noștri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul, și-i aducem jertfe de băutură?” …

Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Voi și nevestele voastre ați mărturisit cu gurile voastre și ați împlinit cu mâinile voastre ce spuneți: „Vrem să împlinim juruințele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură!” (Ieremia 44:17-19,25).

Pentru cei care privesc cu atenție, închinarea către Baal, foarte răspândită la popoarele Canaanului, a fost o altă formă a aceleași religii a misterelor originară în babilon. Baal este echivalentul perfect al lui Tamuz. Mai toate religiile antice conțin elementele „Tainelor” din religia babiloniană. Europa a fost fascinată de „Mitraism” o religie a acestor „taine” care a lăsat urme adânci în practicile și ritualurile catolicismului și ortodoxiei.

Pe vremea bisericilor din primul secol, cultul misterelor Babilonului ajunsese și în Pergam, locul uneia din cele șapte biserici ale Asiei (Apocalipsa 2:12-17).

Probabil că mulți v-ați întrebat de ce episcopii și cardinalii catolici poartă pe cap acele turnuri asemănătoare cu niște capete de pește.

dagon1

Ei bine, marii preoți ai cultului babilonian purtau pe cap coroane în formă de cap de pește, ca o recunoașterea lui Dagon, zeul pește. Acești mari preoți se numeau „păzitori ai podului”, adică ai pasajului de trecere dintre oameni și satan, titlu imprimat pe aceste coroane. Echivalentul roman al acestui titplu, „Pontifex Maximus”, a fost folosit de Cezar Augustus și de împărații romani de mai târziu, dar a fost adoptat și ca titlu al episcopului Romei. În primele secole de existența ale bisericii din Roma, confuzia a crescut la cote incredibile. S-a încercat combinarea unor elemente ale religiei misterelor din Babilon (Mitraismul) cu credința creștină. Rezultatul n-a fost încreștinarea păgânismului, cum s-a dorit, ci păgânizarea creștinismului, cum vedem astăzi. Confuzia amalganului de atunci este prezentă și astăzi. Apostazia, vizibilă astăzi în forma ei latentă, va înflori în forma ei finală în vremea acestei „superbiserici” care se pare că va înghiți toate formele religioase după răpirea adevăratei Biserici la cer.

„Babilonul cel mare” va fi ceea ce „turnul din Șinear” a fost încă de la început: o încercare de spiritualitate pervertită, un asalt ilicit al lumii cerești, prin mijloace contaminate de Satan și îngerii lui căzuți.

Apostolul Pavel scrie lămurit că religiile păgâne sunt demonice:

„Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii” (1 Corinteni 10:20).

Curva cea mare reprezintă spiritualitatea pervertită a celor care, dorind să recâștige paradisul pierdut al cerului, sunt gata să facă pact cu orice forță supranaturală care le promite obținerea acestui deziderat.

Ultima religie a lumii nu va fi „catolicismul corupt”, ci religia Babilonului, un sincretism de religii foarte variate, toate încercări de a lua legătura cu ființe supranaturale „amabile” și gata să ne călăuzească pașii pe calea „îndumnezeirii”.

Catolicismul nu mai face astăzi mulți convertiți. Se înmulțesc însă cu grămada adepții a tot felul de religii prin care oamenii iau legătura cu „ființe extraterestre, cu entități angelice și cu reprezentanți ai unor civilizații care spun că veghează de mii de ani asupra noastră și ne dirijează evoluția”.

Iată mărturia uimitoare a unei prințese dintr-una din casele regale ale Europei:

„Prințesa Norvegiei, Martha Louise, a declarat că deține puteri supranaturale și că poate învăța oamenii cum să comunice cu îngerii, informează bbc.co.uâ. Fiica regelui Harald și a reginei Sonja a făcut acest anunț pe un site, unde a mai spus că intenționează să deschidă un nou centru de terapie alternativă. Prințesa, în vârstă de 35 de ani, a mai declarat că încă din copilărie putea să citească gândurile și sentimentele oamenilor și că a reușit să intre în contact cu îngerii prin intermediul cailor.

Martha Loise, care are pregătire de psihoterapeut, a mai spus că întotdeauna a fost interesată de tratamentele alternative. Cei care vor veni să studieze la centrul ei, vor învăța cum să „creeze miracole” în viața lor și cum să utilizeze puterile îngerilor lor. Prințesa descrie îngerii ca fiind „niște forțe care ne înconjoară, care ne dau resursele necesare și ne ajută în tot ceea ce facem pe parcursul vieții”.

„Totul s-a întâmplat pe vremea în care aveam grijă de cai. Atunci am reușit să vorbesc cu îngerii. De abia mai târziu am înțeles cât de important este pentru mine acest dar și vreau să îl împărtășesc și altor oameni”, a mai declarat Martha Loise.

Cursul prințesei se desfășoară pe o perioadă de trei ani și va costa 4150 de dolari pe an (HotNews.ro, S.B., 25 iulie 2007).

Catolicismul, oricât de corupt și greșit ar fi el, mai este încă o religie care-L proclamă pe Isus Christos ca Domn. Înainte de cea de a doua venire a lui Christos, împreună cu apariția „omului fărădelegii” se va produce și tragica „lepădare de credință”:

„Cât privește venirea Domnului nostru Isus Christos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar.

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesal. 2:1-4).

Apostazii mai mici sau mai mari, mai banale sau mai spectaculoase s-au petrecut în toate veacurile. Nu despre ele vorbește apostolul Pavel. Un alt loc în care apostolul Pavel vorbește despre vremea „apostaziei” este 1 Timotei 4:1-2, unde apostolul adaugă câteva detalii:

„Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor”.

Învățătorii mincinoși nu pot exista într-un vacuum. Ei au nevoie de o audiență binevoitoare. Masele populare vor fi caracterizate la vremea sfârșitului de o fascinație după lucruri neadevărate, care să le satisfacă pornirile lor apostate:

„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite” (2 Timotei 4:3-4).

Evenimentul prevestit de el va avea un caracter mondial. Atunci se vor împlini cuvintele psalmului 2:

„Pentru ce se întărâtă neamurile, și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!” (Ps. 2:1-3).

Civilizația „post-creștină” va căuta să șteargă din societate orice mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu cu oamenii:

„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea înalt, și se va încumeta să schimbe vremurile și legea; și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri, și o jumătate de vreme” (Daniel 7:25).

„Apostazia” despre care ne vorbește apostolul Pavel va fi o lepădare nu numai a „spiritului” creștinismului autentic, ci și a literei lui. Omenirea se va lepăda „in corpore” de Christos, va face legământ cu făpturi spirituale venite din sferele cerești și-L va blestema pe față pe Dumnezeu chiar și atrunci când acesta va trimite asupra ei teribilele plăgi ale Apocalipsei:

„Și au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele, și nu s-au pocăit de faptele lor” (Apoc. 16:9,11,21).

Nu este de mirare că Dumnezeu ne spune despre Babilonul apocaliptic că:

„ … A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat” (Apoc. 18:2)

„Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura proorocului mincinos, trei duhuri necurate care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, și care se duc la împărații pământului întreg ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic” (Apoc. 16:13-14).

Notați că cel care se apropie de Ioan cu chemarea din Apocalipsa 17:1 este unul din îngerii care are potirele mâniei în mâini. Uitați-vă acum la Apocalipsa 21:9

„Apoi, unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire, pline cu cele din urmă șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!”

Acestea sunt singurele două locuri în care vine la Ioan unul din cei șapte îngeri. Paralela este clară și mesajul este evident.

În capitolul 17 din Apocalipsa i se spune lui Ioan: „Vino să-ți arăt judecata unei curve”. În capitolul 21, lui Ioan i se spune: „Vino să-ți arăt o mireasă!”

O curvă și o mireasă.

be0306e1ad7644e615cca20f59540b90 bride

Două femei cum nu se poate mai deosebite una de cealaltă în ochii lui Dumnezeu.

„Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare și înalt. Și mi-a arătat cetatea sfântă Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul” (Apoc. 21:10-11).

În Apocalipsa 17:3 ni se spune că Ioan a fost dus să vadă curva în pustie. În Apocalipsa 21:10 găsim scris că Ioan a fost dus „pe un munte mare și înalt”, ca să poată vedea Mireasa.

Babilonul a căzut, Noul Ierusalim se coboară:

„În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca și Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuință nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, și făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, și împărații pământului își vor aduce slava și cinstea lor în ea. Porțile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. în ea vor aduce slava și cinstea Neamurilor” (Apoc. 21:22-26).

CELE DOUĂ FEMEI DIN APOCALIPSA
„Apoi unul din cei șapte îngeri, care țineau cele șapte potire, a venit de a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari” – 17:1	„Apoi, unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire, pline cu cele din urmă șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!” – 21:9
„în pustie”	„pe un munte mare și înalt”
Babilonul a căzut	Noul Ierusalim coboară

Aici se sfârșește în Biblie „Istoria celor două orașe”. Amândouă au început în Geneza.

Una a ridicat pumnul spre Dumnezeu zicând: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vrem să trăim fără Tine”.

Cealaltă a fost aleasă de Dumnezeu zicând: „Mă voi cobor’ să binecuvântez pe aceia care se vor apropia de Mine cu credință și ascultare smerită”.

Cele două orașe sunt istorice și în istoria de până acum pare că cetatea mândriei omenești biruiește. Dumnezeu ne sfătuiește să așteptăm însă până la sfârșit. În ultima scenă a dramei istoriei umane cele două orașe vor exista iar. De data aceasta însă cetatea rebelilor va fi distrusă pentru totdeauna, iar finalul va încununa Noul Ierusalim cu o slavă strălucită și eternă. Dumnezeu câștigă, iar aceasta n-ar fi trebuit să fie o surpriză pentru nimeni.

Amin! Coronavirus nu este o plagă apocaliptică

BY BARZILAIENDAN

Amin! Vă retransmit acestă parere la care subscriu și eu. Îl recomand spre distribuire.Domnul să se îndure de cei chemați să treacă și prin această suferință. Privirea sus! Izbăvirea noastră se apropie. Pentru cei interesați cu adevărat de Apocalipsa, vă invirt să studiați împreună cu noi la:

Apocalipsa

Opinie: Este coronavirusul o urgie biblică a timpurilor din urmă?

by Poteraș Ionuț

Este coronavirusul prezis în cartea Apocalipsei? Este una dintre urgiile profeţite a avea loc în vremurile din urmă? Dacă da, ar putea acest coronavirus să fie un prevestitor al unor lucruri mult mai rele?

Gravitatea situaţie generate de coronavirus nu poate fi negată.

Așa cum spunea şi Bill Gates pentru New England Journal of Medicine în data de 28 februarie, „În săptămâna care a trecut, Covid-19 a început să se comporte foarte mult ca acel tip de patogen care apare o dată la 100 de ani, de care ne-am făcut griji.” Chiar şi în această etapă timpurie, „Covid-19 a cauzat deja de 10 ori mai multe cazuri decât epidemia de SARS din 2003, într-un sfert din timp.”

Comentatorul evanghelic Michael Snyder a inclus coronavirusul într-o „listă cu 10 urgii care lovesc planeta noastră simultan”.

Acestea sunt: 1) Hoarde de lăcuste; 2) Fenomene meteo extrem de bizare; 3) Inundații fără precedent; 4) Cutremure majore; 5) Erupții vulcanice neobișnuite; 6) Coronavirusul; 7) Pesta porcină; 8) Gripă porcină H1N1; 9) Gripă aviară H5N1; 10) Gripă aviară H5N8.

Așadar, exista vreun indiciu că Covid-19 este una dintre judecățile severe asupra omenirii descrise în Apocalipsă?

Al Mohler menţionează că: „Ne gândim la cuvintele din Apocalipsa 6: 7-8 unde citim: ‘Cand a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: “Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molima şi cu fiarele pământului.’ Al patrulea călăreț a fost adesea asociat cu ciuma, cu boala, cu o moarte violentă prin acest fel de boală, pe care acum o identificăm în primul rând cu virușii mortali răspândiți în toată populația umană.”

Dar nici Mohler, nici Snyder nu sugerează că virusul de acum este una dintre urgiile Apocalipsei. Și Gates cu siguranță nu gândește în acești termeni.

Dimpotrivă, faptul că Gates descrie Covid-19 ca pe un „patogen care apare o dată la 100 de ani” indică faptul că este cu greu o urgie apocaliptică, oricât de mortală ar fi.

După cum a subliniat şi Robert Bartholomew în revista americană Psychology Today, „Coronavirusul chinez nu este apocalipsa zombie”.

El scrie: „Nu diminuez seriozitatea situaţiei generate de noul Coronavirus care s-a răspândit în întreaga lume. Oamenii mor și fiecare moarte este o tragedie. Dar nu este sfârșitul civilizației așa cum o știm – contrar unor surse din mass-media, care riscă să provoace alarmă și panică excesivă. ”

În contrast deosebit, dacă Cartea Apocalipsei descrie, într-adevăr, o serie de urgii finale îngrozitoare, aceste urgii vor marca sfârșitul civilizației așa cum o cunoaștem, odată cu lansarea unei noi epoci glorioase.

Lucru important, uităm că judecățile biblice sunt precedate de avertismente clare.

„Vine judecata! Pocăiţi-vă! Nu lăsa păcatul să te distrugă! Întoarce-te către Dumnezeu şi caută îndurare! ”

Nu s-au auzit astfel de avertismente în lunile premergătoare Covid-19.

Desigur, liderii creștini ne avertizează de sute de ani, așa cum au făcut profeții biblici în secolele anterioare lor.

Dar eu personal cred că, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul veacului, avertismentele vor deveni mult mai clare, chemând la schimbări specifice în lumina unor profeții specifice, spre deosebire de acest virus care pare să fi apărut din senin.

Pentru a fi sinceri, trebuie să menţionez că există mulți savanți biblici care nu interpretează deloc Apocalipsa în acest fel. În mintea lor, multe dintre evenimentele descrise acolo au avut deja loc, şi sunt descrise într-un limbaj extrem de grafic numit „apocaliptic”.

Alții susțin că majoritatea evenimentelor sunt încă viitoare, dar sunt îmbrăcate în simbolism și nu ar trebui interpretate literal.

Înțelegerea mea este că va exista o tulburare masivă înainte de sfârșitul lumii, în mijlocul căreia vă exista și o puternică revărsare spirituală.

În orice caz, ceea ce este clar pentru mine este că ar trebui sa ne pocaim in Duh si in Adevar si ar trebui să vedem coronavirusul ca un prolog la urgiile profeţite de la sfârşitul lumii.

Ar trebui să o vedem cam în același mod în care am văzut multe alte epidemii și pandemii din istoria lumii. Ele sunt amintiri tragice ale stării căzute a lumii noastre și a fragilității rasei umane. Și în timp ce facem tot ce putem pentru a preveni și a combate răspândirea Covid-19, ar trebui să ne rugăm pentru mila lui Dumnezeu.

Zdruncinătura de final va fi mult mai intensă decât aceasta.

Autor: Dr. Michael Brown

Sursa: Christian Post

„Jaful pădurilor din România”, un raport american despre cel mai mare exportator de lemn

Compania de prelucrare a lemnului Holzindustrie Schweighofer continuă să se aprovizioneze cu material lemnos provenit din parcurile naţionale ale României, în ultimele 18 luni furnizorii de lemn ai firmei transportând peste 35.000 de metri cubi de lemn provenit din două parcuri naţionale, susţine un raport al Agenţiei americane pentru Investigaţii de Mediu (EIA – Environmental Investigation Agency) prezentat marţi, transmite News.ro.

Autorii raportului solicită Guvernului să continue instrumentarea cazului Schweighofer, îmbunătăţirea platformei Inspectorul Pădurii pentru a pune mai multe informaţii la dispoziţia publicului, consolidarea aplicării legii în domeniul tăierilor ilegale şi corupţiei şi oprirea tăierilor comerciale în parcurile naţionale.

Potrivit raportului intitulat „Jaful pădurilor din România”, furnizorii firmei Schweighofer exploatează peste 50 de zone din două parcuri naţionale din nordul României. În ultimul an şi jumătate, arată realizatorii raportului, au fost transportaţi peste 35.000 de metri cubi de lemn din aceste zone.

EIA arată că firma Schweighofer şi-a vândut majoritatea depozitelor proprii şi toate pădurile pe care le deţinea, iar acum este dependentă de depozitele private.

„Compania a făcut numeroase afirmaţii înşelătoare cu privire la capacitatea sa de a-şi monitoriza lanţul de aprovizionare, în special referindu-se la sistemul său de monitorizare prin GPS, Timflow. Companie pretinde că fiecare camion care livrează lemn la gaterele companiei este prevăzut cu un dispozitiv GPS care dovedeşte cu precizie locul de încărcare al buştenilor. Cu toate că acest lucru este adevărat, locul de încărcare pentru aproape jumătate din aceste transporturi este doar un depozit de buşteni, lucru care nu ajută compania să cunoască efectiv pădurea de origine a buştenilor respectivi”, scrie în raport.

Unul dintre depozitele care furnizează lemn către Schweighofer este compania românească Frasinul, care vinde lemn din patru depozite de lângă parcurile naţionale Rodna şi Călimani. Camioanele firmei Frasinul au transportat cel puţin 6.000 de metri cubi de lemn din aceste parcuri pe parcursul ultimelor 18 luni.

„Firma Frasinul are un istoric în privinţa problemelor cu legea. Patronul acesteia se află sub investigaţia autorităţilor româneşti anticorupţie începând cu anul 2014”, atrag atenţia realizatorii raportului.

Ei amintesc şi de ancheta DIICOT privind modul ilegal de obţinere a lemnului de către Schweighofer, care este acuzată de fraudarea statului cu suma de 25 de milioane de euro.

Potrivit raportului EIA, din Parcul Naţional Călimani, dintr-un singur loc, o companie de exploatare a lemnului care aprovizionează firma austriacă a tăiat peste 4.600 de copaci, mai mulţi decât în orice alt loc dintr-un parc naţional românesc în 2017. De asemenea, importurile de lemn ale companiei Schweighofer în României au crescut la 1,6 milioane de metri cubi, o mare parte din acestea provenind din ţări vecine cu niveluri de corupţie ridicate, printre care Ucraina şi Belarus.

Realizatorii studiului mai spun că au verificat numerele de înmatriculare ale camioanelor care au intrat în fabricile companiilor Kronospan şi Egger, două dintre cele mai mari companii producătoare de cherestea din România, ambele austriece şi cu legături de afaceri cu Schweighofer. Pe durata a cinci ore de supraveghere, au fost înregistrate 137 de camioane care au intrat în fabrica Kronospan din Sebeş, dintre acestea 86 erau acoperite, 19 erau încrăcate cu resturi lemnoase, alte 30 erau încărcate cu buşteni întregi. 22 dintre aceste camioane veneau direct de la locurile de încărcare din pături, în timp ce alte opt veneau de la depozite. 18 erau înregistrate ca transportând buşteni pentru lemn de foc, în timp ce alte 12 transportau buşteni cu calitate standard. Cele mai multe dintre camioanele care transportau lemn tocat şi camioanele acoperite nu erau înregistrate.

De asemenea, într-o pădure din care se aproviziona firma Kronospan cu buşteni, lângă locul de încărcare, EIA a descoperit o operaţiune de exploatare forestieră în curs de desfăşurare, unde muncitorii făceau mici defrişări circulare, transformând un rău într-un drum forestier ilegal, pe care târau buştenii pe o distanţă de 700 de metri până la zona de încărcare.

În ceea ce priveşte firma Egger din Rădăuţi, realizatorii raportului au observat 20 de camioane care intrau în fabrică şi niciunul nu era înregistrat în sistemul Inspectorul Pădurii.

EIA a trage atenţia că România rămâne o ţară cu risc ridicat în privinţa tăierilor ilegale de lemn şi cere companiei Schweighofer să stopeze achiziţiile de material lemnos fără deplină trasabilitate până în pădurea de origine, nu doar la punctul de încărcare, iar companiilor Kronospan şi Egger – reanalizarea lanţurilor de aprovizionare şi stabilirea unor termene pentru obţienrea trasabilităţii până cel târziu în 2020. Guvernului japonez, care în prezent se aprovizionează de la Schweighofer, EIA îi solicită să oprească aprovizionarea până în momentul în care compania poate asigura o trasabilitate completă.

De asemenea, realizatorii raportului solicită Guvernului să continue instrumentarea cazului Schweighofer, îmbunătăţirea platformei Inspectorul Pădurii pentru a pune mai multe informaţii la dispoziţia publicului, consolidarea aplicării legii în domeniul tăierilor ilegale şi corupţiei şi oprirea tăierilor comerciale în parcurile naţionale.

Dezastrul din padurile Romaniei: in ultimii 20 de ani s-au taiat ilegal 366.000 ha de padure, cauzand prejudicii de 5 miliarde de euro. Vezi cum ar putea rezolva problema noul Cod Silvic

de Catiusa Ivanov

Noul Cod Silvic al Romaniei, propus de Departamentul pentru Apa, Paduri si Piscicultura din Ministerul Mediului va fi dezbatut in aceasta saptamana in Comisia de Agricultura de la Camera Deputatilor, dupa ce saptamana trecuta documentul a primit aviz favorabil de la Comisia de Administratie publica. Principala modificare consta in interzicerea comercializarii lemnului care nu are acte de provenienta, deci taiat ilegal, si astfel protejarea padurilor de defrisarile ilegale. Traseul lemnului va fi urmarit printr-un sistem electronic, pentru a se verifica daca se vinde o cantitate mai mare de lemn decat cea aprobata pentru taiere, iar vinovatii vor primi sanctiuni penale.

In plus, Romsilva va asigura paza gratuit pentru micii proprietari de padure care nu isi permiteau sa isi pazeasca padurea si era furata. In absenta unor reglementari dure si eficiente in acest domeniu, in pertioada 1990-2011 au fost defrisate 366.000 de hectare de padure, atat din ocoalele silvice de stat cat si din cele private, cauzand un prejudiciu de 5 miliarde de euro, potrivit unui raport al Curtii de Conturi. Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace, in Romania se taie peste 3 ha de padure in fiecare ora. Din datele/informatiile prezentate de Romsilva, rezulta ca zilnic se exploateaza in medie 41 ha, dintre care o mare parte o reprezinta taierile ilegale. Costurile de reimpadurile sunt imense, de exemplu, pentru impadurirea a 700 de ha in Arges, autoritatile urmeaza sa plateasca circa 3 milioane de euro.
Versant defrisat ilegal in judetul Alba

Care sunt principalele modificari aduse de noul Cod Silvic

– se interzice comercializarea lemnului taiat ilegal. Mai exact, comerciantii nu vor putea cumpara lemn daca acesta nu are un aviz de insotire a marfii, dat de administratorul padurii (Ocoalele Silvice) si unde se precizeaza sursa de provenienta a masei lemnoase.

– punerea pe piata a lemnului se face de catre administratorul padurii. Inainte de comercializare, lemnul este masurat in rampa, iar documentele de insotire a marfii sunt eliberate de catre administrator. Acum, lemnul este masurat in padure, marja de eroare fiind de +/- 15%, ceea ce incurajeaza piata la negru, potrivit Departamentului pentru Ape, Paduri si Piscicultura din Ministerul Mediului. Astfel, este clara cantitatea de lemn care intra pe piata si doar aceea va fi comercializata. Emiterea avizului de insotire se face numai de catre personalul silvic, nu si de catre operatorii care exploateaza masa lemnoasa ca pana acum. Numarul emitentilor scade la aproximativ 440 (structuri silvice), comparativ cu cei aproximativ 9.000 de operatori, care emiteau aceste documente pana acum. Astfel, responsabilitatea punerii pe piata a lemnului revine administratorului de padure si nu firmelor care exploateaza padurea.

– Pentru urmarirea lemnului recoltat din paduri se utilizeaza un Sistem informational integrat de urmarire a materialelor lemnoase (SUMAL). Utilizarea SUMAL este obligatorie pentru ocoalele silvice si pentru toti operatorii si comerciantii care recolteaza, depoziteaza, prelucreaza, comercializeaza sau efectueaza operatiuni de import-export cu lemn si materiale lemnoase, dupa caz. Astfel, firmele care taie lemn trebuie sa spuna ce cantitate de lemn au taiat, cantitate certificata si de avizele date de ocoalele silvice. Si agentii econiomici care cumpara lemnul trebuie sa introduca in acest sistem ce cantitati cumpara, iar cifrele de la cele trei surse trebuie sa se potriveasca. Adica, ce intra in sistem trebuie sa si iasa, ca la bilantul contabil. Cine nu introduce aceste date in sistem in 15 zile va primi amenzi cuprinse intre 5.000 si 10.000 lei. Daca nu sunt introduse in 45 de zile, taietorii si firmele care distribuie lemn nu vor mai putea cumpara avize de insotire a marfii, deci nu o vor mai putea vinde. SUMAL a fost implementat inca din 2008, dar nu a functionat fiindca nu existau amenzi pentru cei care nu introduceau datele in sistem.

– pe bucatile de padure proprietate privata de pana la 30 de ha paza se va asigura in mod gratuit de catre Romsilva. Pana in prezent, proprietarii de mici bucati de padure se plangeau ca nu au posibilitatea sa plateasca paza si din aceasta cauza vin hotii si le taie copacii ilegal. In prezent sunt circa 500.000 de hectare de padure nepazite, potrivit MAP.

– se vor introduce compensatii financiare pentru proprietarii care nu au voie sa isi taie din padure o anumita perioada de timp.

– valorificarea superioara a lemnului va fi incurajata, producatorii de mobila avand drept de preemtiune la administartorii padurilor de stat. In Europa, beneficiul statului din introducerea unui mc de lemn pe piata este de 200 de euro, in timp ce in Romania doar 80 de euro. Potrivit ministerului de resort, au existat cazuri cand un mc de lemn s-a vandut cu 50 de bani, acest produs fiind mult subevaluat. In plus, printr-un act ulterior Ministerul pentru Ape, Paduri si Piscicultura doreste sa descurajeze exportul, intentionand ca lemnul sa ramana in cantitate cat mai mare in tara.

– functia padurii se va calcula si din punct de vedere al mediului, nu doar economic.

– Romsilva va trebui sa nu ramana cu mai putin de 3 milioane hectare de padure, ceea ce inseamna ca nu se va mai putea retroceda padure daca se depaseste aceasta limita si institutia va trebui sa cumpere padure.

– se retage autorizatia de functionare a ocolului silvic care nu are sef de ocol numit in conditiile legii.

– personalul silvic va fi obligat sa obtina o autorizatie de practica care in acest moment nu exista. Aceasta autorizatie ar putea fi data de un for independent politic.

– ocoalele silvice private vor fi obligate ca in termen de 6 luni sa isi reinoiasca autorizatia de functionare. Potrivit Ministerului pentru Ape, Paduri si Piscicultura in prezent sunt ocoale silvice care nu au utilajele necesare sau personal cu pregatire adecvata.

– armonizarea Codului Silvic cu Codul Penal. Prin definirea si incadrarea ca infractiuni a faptelor de taiere, rupere, distrugere, degradare, scoatere din radacini, fara drept, ori furtul arborilor, indiferent de valoarea pagubei precum si prin sanctionarea acestor fapte în baza legilor penale, se înaspresc sanctiunile aplicabile, în scopul descurajarii agresiunilor asupra fondului forestier national. Tot in scopul descurajarii agresiunilor asupra fondului forestier national, faptele ce constituie tentative de valorificare a materialelor lemnoase procurate ilegal, respectiv: primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul ori comercializarea materialelor lemnoase fara provenienta legala vor fi constatate si sanctionate tot ca infractiuni, în baza legilor penale.

“Îmi propun sa ajungem la o stare de normalitate, sa avem cadru legal si instituții de control si o administrare prin care padurile din Romania sa ramana mostenire generatiilor viitoare. In acest moment lucram la o strategie privind marirea suprafetei de padure. Aceasta are drept obiectiv impadurirea terenurilor degradate, versantilor pt reducerea riscului la inundatii, realizarea perdelelor forestiere din Lunca Dunarii si a perdelelor forestiere de-a lungul cursurilor de apa. Avem in fondul de ameliorare fonduri pentru aceste proiecte, finalizam ghidurile pentru ca primariile, persoanele fizice, consiliile judetene sa poata accesa finantari pentrut realizarea impaduririlor. Prioritatea zero a mandatului meu este sa fac ordine in paduri”, a declarat Lucia Varga, ministrul de legat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, cea care isi asuma modificare Codului Silvic..

Defrisari ilegale in judetul Alba

Macelul din paduri in cifre: defrisari ilegale de cinci miliarde de euro in 20 de ani

In perioada 1990-2011, s-au defrisat ilegal 366.000 ha de padure, proprietate de stat si privata, fiind valorificati peste 80 milioane metri cubi de lemn, in suma de peste cinci miliarde euro, conform sintezei Raportului de audit privind “Situatia patrimoniala a fondului forestier din Romania, in perioada 1990-2012”, realizat de Curtea de Conturi. “In perioada 1990-2011, volumul taierilor ilegale din padurile Romaniei s-a mentinut, cu unele fluctuatii anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de acest flagel fiind padurile aflate in proprietatea statului”, potrivit raportului. Cele 5 miliarde de euro rezulta din calcularea beneficiului la un pret de 70 euro/metru cub lemn de foc, valoarea cea mai mica a lemnului. “Aceasta cifra este departe de a fi cea reala, intrucat cea mai mare parte a arborilor taiati din padurile Romaniei au luat calea strainatatii (catre tari din Europa, Nordul Africii, Asia) la preturi cu mult mai mari decat pretul minim stabilit pentru lemnul de foc”, precizeaza raportul.

Potrivit Raportului Curtii de Conturi, in toata perioada analizata, taierile ilegale de material lemnos s-au realizat in multe situatii pe fondul neglijentei/abuzurilor personalului silvic. “Cele mai stringente problemele a padurilor din Romania sunt taierile ilegale, defrisarile necontrolate si reimpaduririle insuficiente. Cauzele acestor probleme sunt in principal datorate legislatiei care a ramas in urma cu schimbarile din acest domeniu, in special cu schimbarea regimului proprietatii, in acest moment aproape 50% din suprafata padurilor din Romania sunt in administrarea ocoalelor private”, se mai arata in raportul Curtii de Conturi.

Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace in Romania, situatia este mult mai rea, rezultand ca se taie peste 3 ha de padure in fiecare ora.

Din datele/informatiile prezentate de Romsilva, rezulta ca zilnic se exploateaza, in medie 41 ha, din care o mare parte o reprezinta taierile nelegale/furturile. Volumul total al taierilor ilegale din fondul forestier proprietate de stat si privata in perioada 2005-2011 este, potrivit datelor puse la dispozitie de Ministerul Mediului si RNP Romsilva de 633.500 m.c. “Avand in vedere volumul mediu de 217 m.c lemn/ha, rezulta ca in perioada analizata s-a taiat/defrisat ilegal padurea pe o suprafata de 291.932 hectare”, se spune in raport.

Potrivit Departamentului pentru Ape, Paduri si Piscicultura, efectele defrisarilor la vedem in viata de zi cu zi: alunecari de teren, inundatii, colmatarea cursurilor de apa, accentuarea efectelor fenomenelor meteorologice extreme – in special seceta si mai ales scaderea calitatii vietii datorita diminuarii efectului pe care il are padurea asupra aerului pe care il respiram (plamanul verde al planetei). “Odata cu taierile masive de paduri, inundatiile sunt din ce in ce mai intense si mai distructive si este nevoie de investitii foarte mari pentru a apara viata si bunurile oamenilor”, spun reprezentantii ministerului.

O alta problema o reprezinta costurile impaduririi terenurilor defrisate. Potrivit aceleiasi institutii, pentru impadurirea a 700 de ha defrisate ilegal in judetul Arges, autoritatile trebuie sa scoata din buzunar circa 3 milioane de euro.

Departamentul pentru Ape, Paduri si Piscicultura face controale pentru a starpi coruptia din sistem, insa lucrurile se misca anevoios. “Pentru ca exista inca situatii in care este pusa sub semnul întrebarii activitatea unor angajati ai Inspectoratelor silvice, se fac controale incrucisate si supracontroale pentru a identifica persoanele care înca mai închid ochii la furtul de lemn in loc sa aplice legea. De pilda, Brasov face control la Bihor. In primele 6 luni din 2013, Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si Vanatoare au realizat 7609 controale, in urma carora s-a constatat un volum de arbori taiati ilegal de 179.950 mc si prejudicii de circa noua milioane de euro. S-au dat amenzi de circa 7,2 milioane lei si s-au facut 427 de sesizari penale”, se arata intr-un raspuns trimis de Departamentul Apelor, Padurilor si Pisciculturii la solicitarea HotNews.ro. Potrivit institutiei insa majoritatea sezizarilor penale sunt solutionate cu neinceperea urmariirii penale deoarece Codul Silvic nu este armonizat cu cel Penal.

1500 ha de padure defrisate ilegal in judetul Alba

In judetul Alba pe Valea Mirajului si Valea Gotului au fost despadurite ilegal circa 1500 de hectare de padure, proprietate privata persoane fizice care nu au asigurat paza cu un ocol silvic. In urma controalelor facute de minister s-au confiscat 4557 metri cubi de lemn in valoare de 565.006 lei si amenzi contraventionale (doua amenzi) in valoare de 26.500 lei.

Circa 1150 de arbori defrisati ilegal din Parcul National Comana

In Ocolul Silvic Comana, din judetul Giurgiu, au fost taiati ilegal circa 1150 de arbori, potrivit unui control facut in 2012. “In cantoanele silvice Mislea Prundu, in urma controlului pe 37, 2 ha din suprafata totala de 446,9 ha au fost identificati 659 arbori taiati ilegal, a caror volum este de 646 mc cu o valoare de 384.703 lei fara TVA. De asemenea, s-au descoperit circa 3.300 de arbori marcati ilegal. In cantonul silvic Mojdrean, prin efectuarea controlului pe 65 ha din 430, au fost identificati 563 arbori taiati ilegal a caror volum este de circa 681,655 mc, cu o valoare de 283.079 lei fara TVA. De asemenea, s-au descoperit 1.500 de arbori marcati ilegal. In total paguba produsa in cele doua cantoane este de circa 6 milioane lei.”, se arata intr-un raspuns trimis de Departamentul pentru Ape, Paduri si Piscicultura.

Impotriva padurarilor si a sefului de district s-a facut plangere penala si s-a dispus efectuarea unui control la Ocolul Silvic Comana. In urma controlului salariatii au fost sanctionati cu taieri din salariu. Taierile insa au continuat si in 2013, fiind taiati circa 4.000 mc de lemn, in valoare de circa 2,2 milioane lei. In total, in 2007, 2008 si 2012 s-au taiat ilega 20.000 mc de lemn in valoare de 9,7 milioane lei din acest Ocol Silvic.

Liviu Olah – Doamne Dumnezeule, fa ceva ca pocaitii sa se pocaiasca! Judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu…Judecata de apoi, de Ioan Brie

Liviu Olah – Un om al lui Dumnezeu, un om al rugaciunii

Judecata de apoi

Ioan Brie

1. Judecata de apoi este o învăţătură biblică

2. Judecata de apoi este inevitabilă

3. Judecata de apoi se va face pe baza voii lui Dumnezeu, descoperită oamenilor

4. Dimensiunile judecăţii divine

5. Identitatea judecătorului din ziua de apoi

6. Ce va judeca Dumnezeu în ziua de apoi?

7. Cum va fi judecata de apoi?

Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat… ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. (Faptele apostolilor 5:31)

Ce este pocăinţa?

Autor: Anastasia Filat

Trupul lui Hristos

5. Cum se aplică imaginea aceasta, a bisericii ca trup, la biserica ta locală? Cum se aplică la biserica mondială?

Casa lui Dumnezeu

Trupul lui Hristos

Soţia lui Hristos

Ce este pocăinţa?

R.C. Sproul

Ce este pocăința?

Cuvântul din greacă tradus în mod obișnuit pocăință este metanoia, care literal înseamnă „a schimba conținutul unui mod de gândire stabilit,” dar este cunoscut în general prin expresia de „a-ți schimba mintea.”

Tu nu îți poți reînnoi mintea fără să te pocăiești, deoarece pocăință înseamnă să îți schimbi mintea. Când descopăr ceva nou despre bunătatea lui Dumnezeu, mă pocăiesc – îmi schimb modul de gândire, astfel încât viața mea să se alinieze cu ceea ce este adevărat.

Este pocăința întoarcerea de la păcat?

Să aruncăm o privire la un exemplu din Scriptură:

Pocăința nu este în primul rând o problemă a păcatului, ci este o problemă de credință. Noi ne-am născut umblând prin vedere și încrezându-ne în firea noastră. Iisus spune, „Schimbă-ți modul în care gândești și crede vestea bună.”

Ca de obicei, Pavel a luat îndrumarea de la Iisus:

Ce înseamnă să practici pocăința când eșuezi?

Există ceva minunat despre cuvântul pocăință în limba ebraică. [Alfabetul ebraic este format din 22 de litere, de la aleph până la tav. Și fiecare literă are o imagine care îi corespunde, o valoare numerică și un înțeles.]

Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”

Plantati copacul din care puteti obtine bani si SANATATE -atit din productia de fructe, cit si din frunze

Pe omul care a beneficiat de privatizarea scandaloasă a stațiunii Băile Herculane nimeni pare să nu-l mai întrebe ceva, iar când a fost încolțit de procurori i-a împins pe alții după gratii ca să scape el de negura închisorii!

3 – Istoria mineriadelor din anii 1990-1991

Gabriela Gheorghe, Adelina Huminic

Prima mineriada: 28-29 ianuarie 1990

Cum funcționează propaganda Rusiei și Chinei împotriva Occidentului în vremea coronavirusului

Îndreptarul conspirațiilor despre coronavirus

Traian Ungureanu: China e sigură că va stăpîni lumea iar obiectivele ei sunt supremaţia ”comunismului cu trăsături chinezeşti” – ILD

Uniunea Europeană îşi va dezvolta propriile sisteme de apărare, independente de cele americane

Arhivele regale – 11. Cum se tratează o „depresie“? (I)-continuare pe https://barzilaiendan.com/samuel/chemarea-tronului/

Arhivele regale – 17. Înălțarea lui Ilie – 2 Regi 2:1-14

Arhivele regale – 12. Un Elisei pentru Ilie – 1 Regi 19:19-21

Arhivele regale – 10. Ahab – Cine nenorocește pe Israel? – 1 Regi 18

Arhivele regale 36. – Ezechia – un demn urmaș al lui David – 2 Regi 18-20; 2 Cron. 29-32; Isaia 36-39

Babilonul – un rebel din naștere

Alianțele Babilonului beligerant

Babilon – dușmanul Ierusalimului

Babilonul va fi distrus

Căderea Babilonului n-a avut încă loc

Frumoasa și Fiara

Surpriza lui Sadam: Babilonul se întoarce

Curva și Mireasa

Amin! Coronavirus nu este o plagă apocaliptică

„Jaful pădurilor din România”, un raport american despre cel mai mare exportator de lemn

Dezastrul din padurile Romaniei: in ultimii 20 de ani s-au taiat ilegal 366.000 ha de padure, cauzand prejudicii de 5 miliarde de euro. Vezi cum ar putea rezolva problema noul Cod Silvic

Adauga un comentariu

Editorial

Opinia cititorului

Agropedia