Ajutorul se acorda pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animaliera care sunt înregistrate în perioada de conversie (de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică).
Pot beneficia de ajutorul specific persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
A) sunt înregistrate în fiecare an pentru care solicita ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – MADR, prin direcţiile agricole de dezvoltare rurală judeţene – DADR;
B) deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de către MADR;
C) deţin un document justificativ/certificat de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei, în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie (anul 1/anul 2/anul 3), cultura, suprafaţă, numărul de animale, numărul de familii de albine, emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul;
D) se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani;
E) în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.
Beneficiarii ajutorului specific vor putea depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultura. Beneficiarii completează şi depun cererea de solicitare a ajutorului specific la centrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe raza teritorială unde se afla exploataţia, însoţită de următoarele documente:
A) copie de pe buletinul/cartea de identitate a titularului, a administratorului sau a împuternicitului;
B) copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz;
C) copie de pe documentele care fac dovada folosinţei terenului;
D) copie de pe fişa de înregistrare în agricultură ecologică a beneficiarului, pentru anul în care solicita ajutorul specific, aprobată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
E) copie de pe contractul încheiat intre beneficiar şi un organism de inspecţie şi certificare, organism acreditat pe teritoriul Uniunii Europene, aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
F) copie de pe documentul justificativ, întocmit în conformitate cu art. 29 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, al cărui model este prevăzut în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 889/2008, care poate fi denumit şi certificat de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei, în care să se menţioneze statutul exploataţiei în conversie anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţă, numărul de animale, numărul de familii de albine;
G) o notificare emisă beneficiarului de către organismul de inspecţie şi certificare, care să ateste următoarele:
H) nu a intervenit nicio cauză de încetare ori de desfiinţare a contractului încheiat intre beneficiar şi organismul de inspecţie şi certificare;
I) beneficiarul se afla în continuare integrat în sistemul de control al organismului respectiv;
J) angajamentul beneficiarului prin care acesta se obliga să se menţină în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani de la data solicitării sprijinului specific şi să aplice în exploataţiile sale regulile şi principiile agriculturii ecologice stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului;
K) adeverința emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar de liberă practica împuternicit, care atestă ca animalele din exploata sunt cuprinse în Programul aciunilor de ție ț supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi.
Beneficiarii care solicită ajutor specific pentru păşuni permanente (păşuni şi fâneţe) şi nu deţin animale crescute în sistem ecologic trebuie să depună copii de pe facturile fiscale, din care să rezulte că livrează furajele în conversie, recoltate de pe păşune, unui crescător de animale înregistrat în sistemul de agricultură ecologică, sau o copie de pe contractul încheiat cu un crescător de animale înregistrat în sistemul de agricultură ecologică pentru utilizarea păşunii respective. în acest sens beneficiarul depune şi o copie de pe fişa de înregistrare a crescătorului de animale căruia îi livrează furajele sau cu care a încheiat contractul.
[…] Subvenţii agricultura ecologică 2013: Cererile se depun începând din luna septembrie […]