Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informează că procurorii DNA Piteşti au început urmărirea penală faţă de Cătălin Ionel Stoica, la data comiterii faptelor inspector principal în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş .Alături de acesta este cercetată, pentru luare de mită şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), soacra lui Daniel Constantin, Maria Pop, care la data faptelor era consilier superior în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Argeş.Conform trinitatii diabolice ,conservate din comunism,pile -relatii-cunostinte-au facut oua si pui de aur…
Potrivit anchetatorilor, în cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora suspecţii Pop şi Stoica, în cursul lunii august 2013, cu ocazia unui control fiscal efectuat la o persoană fizică autorizată, au primit 500 de lei pentru a nu dispune măsurile legale ce se impuneau, ca urmare a aspectelor constatate.
Tot atunci, susţine DNA, cei doi funcţionari au falsificat, prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, înscrisul oficial denumit Registrul Unic de Control ce aparţinea persoanei fizice autorizate.
DNA mai precizează că în acest dosar sunt urmărite penal şi alte personae ,care sunt platite din banii nostril,dar mai fac jonglerii de milioane .



Publicat la:
Martie 29, 2014









