Oamenii din vechime se chinuiau să respecte Legea şi falimentau; Pentru noi a venit Ajutorul, plin de Har şi de Adevăr că să împlinim Legea şi Prorocii, doar dacă noi credem în Hristos, adică dacă ne umplem cu Plinătatea Învăţăturilor,Puterilor şi Practicii Duhovniceşti, pentru a rămâne spre vesnicie-UNA cu El, în El şi pentru El, nu pentru lăudarea/mândria noastră…” Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1 Ioan2/6) În Iisuss nu este ca în fotoliu, sau ca în tramvai, fiindcă El a luptat până la sânge pentru noi, toţi, când ne-a strămutat în Sine, nu ne-a abandonat din trupul sau pe culmile suferinţei, dar noi nu credem şi ne comportăm ca pe maidam! Acum viaţa noastră este ascunsă cu Iisuss în Dumnezeu, dar aici, mereu, când ne atacă satan, luptăm blindaţi cu armele Lui, dăruite în Efeseni, cap.6/10-20; Dimpreună cu El atacăm şi ne apărăm, precum Hristos în pustie (Mat.4/1-11) De aceea putem totul în Hristos, care ne întăreşte, căci fără ajutorul lui nu putem birui (Ioan 15/5), fiindcă în omul nenăscut din nou nu locuieşte nimic bun; Fiecare om înnoit, împreună cu El este mai mare şi mai tare decât gunoierul cu sclavii lui, care deja umbla cu ţeasta spartă şi ne-a dat Atotputernicia lui, să-i zdrobim şi coada sub călcâiele noastre… Pentru îmbărbătare, aflaţi că satan a fost deja judecat (Ioan 16/11), a fost aruncat afară (Ioan 12/31) şi „a căzut din Cer ca un fulger” (Luca 10/18)

one18holykissUrcand mereu spre culmile partasiei ceresti…Ingrijire duhovniceasca…“Nu va dusmaniti unii pe altii”…“Nu va vorbiti de rau unii pe altii”…“Nu va mintiti unii pe altii”…“Spuneti-va sanatate unii altora”…“Purtati-va sarcinile unii altora”…“Rugati-va unii pentru altii“…Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim… Blestemul Babelului – Statele și Noua Ordine Mondială… Maleahi… Zahariah… Destinul Bisericii… Istoria ascunsă a celor trei lumi… Uriașii Bibliei… IEREMIA – Profetul lacrimilor…Ezechiel – Slava Domnului pleacă, slava Domnului se întoarce15438550933_c7a0cd5fa2_b
Masonii Lojii Marelui Orient din Franta, s-au adresat Parlamentului European, cerand ,printre altele ,pe fata, interzicerea religiei crestine, promovarea homosexualitatii si drepturi speciale pentru emigrantii ne-europeni. Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989
..cr“Slujbasii Domnesti” au pus in mintile si in inimile oamenilor false, (idolatre ) invataturi, aducatoare de bani pentru ei- si… Masonii adună rodul “educatiei crestine”: vrem inrairea si hărăţirea oamenilor; vrem intronarea imoralităţii; vrem sa ducem de nas spre dezastru popoare si natiuni pupatoare de oase si picturi idolatre, iconate, mintite si prostite de preoti- pentru bani negri , primiti de la masoni “albi” !…Vrem roboti in locul muncitorilor , pentru somerizarea lumii; Vrem homosexualitate pe fata la orice pas , dar si exterminarea populatiei si dizolvarea ţărilor –nu doar Europene

 ROkkkk

 Cont pe https://grijadefrati.wordpress.com/about/9-2/

Grija de frati

de Simion Shrock

Cuprins 

Introducere

  1. “Indemnati-va unii pe altii”
  2. “Ziditi-va unii pe altii”  
  3. “Fiti buni unii cu altii”
  4. “Supuneti-va unii altora”
  5. “Iubiti-va unii pe altii”
  6. “Fiti primitori de oaspeti”
  7. “Iertati-va unii pe altii”
  8. “Mingiiati-va unii pe altii”
  9. “Rugati-va unii pentru altii
  10. “Purtati-va sarcinile unii altora”  
  11. “Spuneti-va sanatate unii altora”
  12. “Nu va mintiti unii pe altii”  
  13. “Nu va mincati unii pe altii” 
  14. “Nu va vorbiti de rau unii pe altii”  
  15. “Nu va dusmaniti unii pe altii”  
  16. Ingrijire duhovniceasca  
  17. Urcind mereu spre culmile partasiei ceresti

Copertagrijadefrati

…..9

“Rugati-va unii pentru altii

.

19f9fa53621eaa5a60e79c3f81359d03Camera sa de rugaciune nu a avut niciodata carpet pe jos, dar el s-a rugat ca nimeni altul. Nici macar temnita rece a inchisorii nu i-a putut domoli fierbinteala rugaciunilor. Dragostea fata de ceilalti l-a tinut mereu activ si i-a alimentat neincetat focul cererilor mijlocitoare.

Celor din Filipi le-a scris: “Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere” (Filip. 1:9).

Catre Tesaloniceni a scris: “Multumim intotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toti, pe care va pomenim necurmat in rugaciunile noastre”, … “De aceea ne rugam necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru sa va gaseasca vrednici de chemarea Lui, si sa implineasca in voi, cu putere, orice dorinta de bunatate si orice lucrare izvorita din credinta” (1 Tesal. 1:2; 2 Tesal. 1:11).

Celor din Roma le-a scris: “Va pomenesc neincetat in rugaciunile mele” (Rom. 1:9).

Lui Timotei i-a spus: “… te pomenesc neintrerupt in rugaciunile mele, zi si noapte” (2 Tim. 1:3).

Apostolul Pavel a fost un om al rugaciunii. El s-a rugat ziua si noaptea. Viata lui de rugaciune a fost o viata de soldat al cerului. Pavel s-a rugat in inchisoare, in butuci si in lanturi. Limitarile trupului nu i-au ingradit cu nimic aria de activitate a spiritului sau dedicat lucrarii. “Performerii” contemporani ai asa ziselor adunari de rugaciune nu se pot asemana cu Pavel. Ce pacat ca ei “maimutaresc” o lucrare pe care nici macar nu o cunosc in realitate. Cei ce stau pe scenele stadioanelor si se “roaga” pentru mii de suflete sau cei care se produc in sali de spectacole intesate cu drogati emotionali, inginind “semi-descintece” pseudocrestine nu sunt urmasii lui Pavel!

“Dar tu, cind te rogi, intra in camaruta ta, … si Dumnezeu, care vede in ascuns …”, aceste reglementari puse de Domnul Isus in calea “circului” religios dat de piosii timpului au ramas si astazi la fel de valabile.

Rugaciunea este un fel de rasuflare a sufletului si un fel de lucrare fundamentala peste care se cladeste apoi tot edificiul lucrarii crestine. Pavel stie ca are nevoie nu numai sa se roage pentru altii, dar si ca altii sa se roage pentru el: “Fratilor, rugati-va pentru noi”, “Incolo, fratilor, rugati-va pentru noi ca, Cuvintul Domnului sa se raspindeasca si sa fie proslavit cum este la voi, si sa fim izbaviti de oamenii nechibzuiti si rai, caci nu toti au credinta” (1 Tesal. 5:25; 2 Tesal. 3:1,2).

Pavel este un luptator care le cere si celorlalti sa se coboare in lupta alaturi de el: “Va indemn dar, fratilor, pentru Domnul nostru Isus Christos, si pentru dragostea Duhului, sa va luptati impreuna cu mine, in rugaciunile voastre catre Dumnezeu pentru mine” (Rom. 15:30).

Apostolul Pavel le spune tuturor celor cu care este in legatura: “Eu ma rog pentru voi, rugati-va si voi pentru mine”. Rugaciunea este cea mai importanta legatura pe care o avem cu Tatal ceresc si unii cu altii. Cel mai bun exemplu de rugaciune este bineinteles insusi Domnul Isus Christos. El S-a rugat ziua si S-a rugat si noaptea. Domnul Isus a considerat ajutorul prin rugaciune superior ajutorului pe care ni-l putem da unul altuia prin simpla sfatuire: “Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna ca griul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta; si, dupa ce te vei intoarce la Dumnezeu, sa intaresti pe fratii tai” (Luca 22:31-32). Desi stia ca Petru se va lepada de El, Domnul Isus nu-l ia pe Petru deoparte ca sa stea de vorba cu el si sa-l pregateasca sa nu cada, ci se roaga pentru el ca sa nu i se piarda credinta.

Toti apostolii Domnului au fost razboinici ai rugaciunii. Iacov ne scrie: “Rugati-va unii pentru altii” (Iacov 5:16).

Biblia vrea sa ne transforme pe toti in oameni legati direct cu cerul si implicati mereu in lucrarea de avansare a Imparatiei: “Vreau ca barbatii sa se roage in orice loc, si sa ridice spre cer miini curate, fara minie si fara indoieli. Vreau deasemenea ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala” (1 Tim. 2:8-9). “Rugati-va fara incetare” (1 Tesal. 5:17).

Domnul Isus a dat odata o pilda ca sa arate ca oamenii “trebuie sa se roage necurmat, si sa nu se lase” (Luca 18:1-8). El a asezat rezultatul secerisului de suflete in balanta vietii de rugaciune: “Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau” (Luca 10:2).

Rugaciunea sincera si curata nu va ramine niciodata neauzita: “Caci ochii Domnului sunt peste cei neprihaniti, si urechile Lui iau aminte la rugaciunile lor” (1 Petru 3:12). Dumnezeu doreste din toata inima sa stea de vorba cu copiii Sai si sa le imbogateasca cunostinta. Iata ce i-a spus Domnul profetului Ieremia: “Cheama-Ma si-ti voi raspunde, si iti voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunosti” (Ier. 33:3).

Pentru ce sa te rogi? Pentru ca sufletele merg cu miile in iad si nimanui nu-i pasa. Rugaciunea este ca un ecou peste spatiu si timp. Ea amplifica chemarea lui Dumnezeu la mintuire. Intregul pamint este intunecat de prezenta pervertitoare a demonilor. In aceasta bezna a pacatului, rugaciunea este farul luminos care cheama vasele ratacite inspre portul care le poate oferi siguranta salvarii. Roaga-te ca mii de suflete sa vina acasa la Domnul.

(Prin 1947 in tirgul Iesilor existau doar citiva credinciosi evanghelici. Doi dintre ei sunt si astazi socotiti printre pionierii lucrarii din Biserica crestina baptista: Neculai Sfatcu si Pricop Tarniceriu. Duminica dimineata, acesti doi oameni simpli se intilneau in sala de linga Hala, unde rinduisera sa gazduiasca viitoarea Biserica. Dupa ce se rugau impreuna, fratele Sfatcu obisnuia sa spuna: “Incepe matale, frate Pricop ora de rugaciune, ca eu m-oi duce prin piata sa vad pe cine imi scoate Dumnezeu in cale ca sa-l aduc aici la Evanghelie”. Sutele de credinciosi baptisti din Iasul zilelor noastre nu stiu, dar existenta lor a inceput asa: cu un frate care pleca prin piata si cu altul care statea pe genunchi luptind din greu pentru cistigarea de suflete.)

Roaga-te pentru ca minia lui Dumnezeu este gata sa se dezlantuiasca! “Cerul s-a strins ca o carte de piele, pe care o faci sul. Si toti muntii si toate ostroavele s-au mutat din locul lor. Imparatii pamintului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati, cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stincile muntilor. Si ziceau muntilor si stincilor: “Cadeti peste noi, si ascundeti-ne de Fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de minia Mielului; caci a venit ziua cea mare a miniei Lui, si cine poate sta in picioare?” (Apoc. 6:14-17)

“Oamenii vor intra in pesterile stincilor si in crapaturile pamintului, de frica Domnului si de stralucirea maretiei Lui, cind se va scula sa ingrozeasca pamintul” (Isaia 2:19).

De ce sa te rogi? Pentru ca se apropie judecata! Domnul este aproape! S-ar putea ca doar peste citeva minute sa inceapa vesnicia! “Sfirsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar, si vegheati in vederea rugaciunii” (1 Petru 4:7). Rugati-va “pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, da tircoale ca un leu care racneste, si cauta pe cine sa inghita” (1 Petru 5:8). Avind in vedere aceste lucruri, trebuie sa spunem impreuna cu apostolul: “Ne rugam lui Dumnezeu sa nu faceti nimic rau” (2 Cor. 13:7).

Pentru ce sa te rogi? Pentru miile de mici probleme prin care trecem in fiecare zi. Domnul Isus ne-a avertizat ca “despartiti de Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15:5). Exista probleme pentru care este necesara o concentrare speciala in rugaciune. Vorbind dupa vindecarea unui anumit om, Domnul Isus a zis: “Acest soi de draci nu poate iesi decit prin rugaciune si post” (Marcu 9:29).

Pentru ce sa te rogi? Iata inca citeva din preocuparile care l-au indemnat pe Pavel la rugaciune. Iata cum s-a rugat el:

“Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si, duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru, sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Christos” (1 Tesal. 5:23).

“De aceea ne rugam necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru sa va gaseasca vrednici de chemarea Lui, si sa implineasca in voi, cu putere, orice dorinta de bunatate si orice lucrare izvorita din credinta, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Christos sa fie proslavit in voi, si voi in El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru si al Domnului Isus Christos” (2 Tesal. 1:11-12).

Iata acum pentru ce i-a spus Pavel lui Timotei sa se roage: “Va indemn dar, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multamiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea” (1 Tim. 2:1,2).

In Coloseni 1:9-12, Pavel ne invata ce sa ne rugam pentru altii. Apostolul mijloceste pentru ei inaintea lui Dumnezeu dorind ca ei “sa se umple de cunostinta voiei Lui, in orice fel de intelepciune si pricepere duhovniceasca”, “sa se poarte intr-un chip vrednic de Domnul, ca sa-i fiti placuti in orice lucru: aducind roade in tot felul de fapte bune, si crescind in cunostinta lui Dumnezeu: intariti, cu toata puterea, potrivit cu taria slavei Lui, pentru orice rabdare si indelunga rabdare, cu bucurie, multumind Tatalui, care v-a invrednicit sa aveti parte de mostenirea sfintilor, in lumina”.

Roaga-te si tu ca fratii, si mai ales fratii predicatori, sa fie plini de cunostinta voiei lui Dumnezeu.

(Biserica de pe Soseaua Nicolae Titulescu din Bucuresti a avut in rindul membrilor ei si pe sora Busila, sotia pastorului Busila. Dupa arestarea si ducerea sotului ei in Siberia, sora Busila a continuat sa fie ani de zile organista Bisericii. Cea mai mare lucrare a ei a fost insa viata de rugaciune. Tatal meu i-a cumparat intr-o zi un glob in miniatura, pentru ca sora dorea sa se roage pentru fiecare tara a lumii, in parte. Punea degetul pe tara respectiva si mijlocea la tronul Stapinului ceresc pentru cetatenii ei.

Sora obisnuia sa se roage pentru fiecare frate si sora din Biserica pe nume. Staruia mai ales pentru tinerii si tinerele Bisericii. Locuinta ei modesta, lipita de peretele adunarii, a fost pentru multi “sfinta” camera a cortului in care se intilneau cu altarul rugaciunii. Viata si activitatea sorei Busila nu a fost bagata in seama de prea multi. Moartea ei a lasat insa in urma un gol imens si un dezechilibru care s-a simtit adinc in viata Bisericii. Era de parca se intimplase un accident la centrala electrica si lumina nu se mai raspindea ca altadata pe dealuri si prin casele oamenilor.)

Roaga-te pentru parintii cu copii neascultatori care s-au departat si de casa parinteasca si de Domnul. In societatea de astazi este din ce in ce mai dificil sa cresti copii ascultatori si alipiti de Domnul. Scoala, presa si televiziunea si-au dat parca mina intr-un complot nemarturisit care urmareste nimicirea valorilor traditionale ale familiei.

(Mama unui copil care a plecat de acasa asemeni “fiului risipitor” a avut, dupa aproape douazeci de ani, bucuria sa-l vada intorcindu-se acasa pocait. Fara sa-i spuna nici un cuvint, mama l-a luat de mina si l-a dus sa-i arate doua mici adincituri in pamintul de linga pat. Acolo erau urmele genunchilor care trudisera din greu pentru mintuirea lui. Pornita pe plins, mama i-a marturisit: “Dragul mamei, daca s-ar fi putut stringe lacrimile varsate pentru sufletul tau, astazi te-as putea imbaia in ele”. Singele Domnului Isus si lacrimile mamei facusera din copilul acela un om nascut din nou. Dupa moartea mamei, cele doua adincituri au devenit locul preferat in care fiul isi pleca genunchii pentru rugaciune.)

Roaga-te pentru familiile care stau de multe ori prabusite intre zidurile casei si bintuite de spectrul divortului. Roaga-te ca Dumnezeu sa le readuca la dragostea dintii.

Roaga-te pentru tinerii care stau in pragul vietii si trebuie sa ia hotariri importante. Cere o calauzire speciala de la Dumnezeu pentru fiecare rascruce de drumuri care le sta inainte. Roaga-te ca ei sa cunoasca ce inseamna sa umble cu Domnul.

(Unul dintre fratii care au staruit mult asupra importantei vietii personale de rugaciune a fost fratele Marcu Nichifor. De curind l-am auzit iarasi povestind despre experientele sale cu copiii. Pentru cei care nu stiti, fratele Marcu este spaima copiilor care nu vor sa se pocaiasca. Si nu numai a copiilor … Au fost ocazii cind acest frate iubitor i-a intrerupt pe copii in timpul rugaciunii, exclamind dojenitor: “Mai sincer, draga! Mai sincer. Nu bate cimpii cu generalitati. Cere-i iertare Domnului pentru faptele tale de astazi. Spune-i cum te-ai uitat in portofelul mamei sau cum l-ai mintit pe tata. Nu te ascunde de Domnul ca si asa El stie. Hai, mai roaga-te o data. Mai sincer. Si multumeste-i ca te-a si iertat”.

Puteti sa va imaginati “cosmarul” unora dintre copii care nu stiau decit “rugaciunea de Duminica”. Au fost unii dintre copii care s-au suparat pe nenea Marcu. Altii s-au furisat afara in timp ce fratele tinea ochii inchisi. Au existat si cazuri cind unii s-au bagat sub pat, ca sa scape de rindul lor la rugaciune. Culmea insa, cred ca a ajuns-o acel tinar care s-a intilnit cu fratele Marcu pe peronul unei gari de provincie. Fratele Marcu i-a propus sa nu piarda vremea si sa se roage amindoi acolo, cu glas tare. Tinarul a privit cu spaima in jur, a incercat sa spuna ceva, dar era deja prea tirziu caci fratele Marcu incepuse deja sa se roage. Dupa “Amin”-ul fratelui, tinarul a continuat sfios: “Si te rog, Doamne, sa-i dai mai multa intelepciune fratelui Marcu. Amin”. Saracul de el! I-a fost frica sa deschida ochii crezind ca fratele este suparat pe el. Da de unde! Fratele Nichifor l-a luat numaidecit in brate, rizind si exclamind: “Multumesc frumos! Toti vor sa ma rog eu pentru ei. Numai tu te-ai rugat pentru mine. Ha, ha , ha! Domnul sa te asculte si sa-ti rasplateasca!”)

Roaga-te ca si Pavel ca sa ne purtam toti in chip vrednic de Domnul. El “ne-a izbavit de sub puterea intunerecului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui” (Col. 1:13).

Biblia ne indeamna sa nu pregetam sa ne rugam unii pentru altii. Noi insa suntem de multe ori prea ocupati ca sa mai avem timp si pentru rugaciune.

Mi s-a spus ca si germanii au fost, nu cu mult timp in urma, oameni foarte ocupati. Conducatorul lor cucerea lumea, bucata cu bucata. Afacerile le mergeau din ce in ce mai bine, aveau ferme infloritoare si se plimbau pretutindeni ca la ei acasa. Banii curgeau din toata lumea inspre Germania. Oamenii de acolo erau foarte ocupati. Nu este de mirare ca nu au mai avut timp de rugaciune. Dintr-o data insa, scena lumii s-a schimbat si germanii au inceput sa-si paraseasca toate lucrurile agonisite in incercarea lor disperata de a scapa cu viata. Sub bombe, in vagoane de tren, in campuri de concentrare si in inchisori au inceput din nou sa se roage. Dintr-o data au avut suficient timp si pentru rugaciune.

Si noi traim intr-o lume grabita. Sintem ocupati pina peste cap sa ne cladim o viata de belsug si de distractii. Vai de noi daca si din lumea noastra se va alege la sfirsit praful. Ce bine ar fi daca am invata in lumea asta prea ocupata sa stim sa cautam mai intii Imparatia lui Dumnezeu rugindu-ne fierbinte unii pentru altii.

Dumnezeu ne vrea giganti care din genunchi pot sa atinga cerul. Pe picioarele tale vei vedea ce esti tu in stare, din genunchi vei avea privilegiul sa vezi de ce e in stare Dumnezeu.

Sa invatam sa ne rugam mai mult unii pentru altii.

10

“Purtati-va sarcinile unii altora”

.

f5ac53b9c7181402269d3d45ed63ee2dUna dintre caracteristicile unei Biserici adevarate este faptul ca membrii ei se ajuta cu placere unii pe ceilalti.

(Lucrul acesta este vizibil mai ales printre Bisericile de refugiati emigranti din America. Cei din tara nu-si pot inchipui cit de dificil este sa primesti aproape in fiecare luna noi veniti care, fiecare, trebuie sa “o ia de la capat”. Fara ajutorul crestinilor din jur, viata noilor veniti ar fi teribil de grea.

Uneori, cei proaspat veniti sunt oameni care au trecut ilegal granita si au aparut in America doar cu o bocceluta in mina. Le trebuie totul, incepind de la lingura si cutit pina la masina cu care vor trebui sa se deplaseze la lucru.

Este usor sa obosesti, sa te inchizi in tine insuti si sa te hotarasti sa-ti vezi pentru o vreme doar de problemele tale. Domnul Isus insa ne vrea oameni care sa nu oboseasca asa de repede in ajutorarea altora. Biblia ne spune: “Sa nu obosim in facerea binelui; caci la vremea potrivita, vom secera, daca nu vom cadea de oboseala” (Gal. 6:9). Au fost zeci si zeci de ocazii in care vorbele unui fost coleg de Seminar, Viorel Clintoc, actualmente pastor la Beius, mi-au rasunat in memorie mustrator, ca un fel de glas al constiintei: “Frate Daniel, vrei sa faci un bine care sa nu te coste?”

Misiunea unui lucrator cu Evanghelia in aceste Biserici de emigranti este strins legata de ajutorarea materiala. Nimeni nu te asculta cu placere daca are burta goala sau daca ii vorbesti de dragoste atunci cind el n-are dupa ce bea apa. Noi ne-am deprins aici sa fim “purtatori de sarcini”, nu numai din punct de vedere spiritual, ci mai ales, si in primul rind, din punct de vedere material.

In domeniul “purtatorilor de sarcini”, diferentele doctrinare nu mai au o asa mare importanta. De multe ori m-am intilnit “pe terenul de lucru” cu preotul si prietenul Cornel Avramescu, parohul Bisericii Ortodoxe din Tustin sau cu fratele Samu, pastorul Biserici Penticostale a fratilor tigani din Fullerton. Imi amintesc cu cita bucurie imi spunea fratele Avramescu ca gasise o perna la magazinul saracilor. Tocmai ii venise o familie din tara si n-aveau pe ce sa-si plece capul. Cu fratele Samu m-am intilnit mai ales la “licitatiile” de masini accidentate. Fiecare cautam sa ajutam pe ceva noi veniti sa “se puna pe roate”.

O alta situatie de intrajutorare frateasca este atunci cind una dintre familiile venite deja de citiva ani, face marele pas si indrazneste sa-si cumpere o casa. Cheltuielile sunt la inceput mari si fara ajutorul celorlalti ar fi uneori imposibil de facut. Felul in care se ajuta fratii unii pe altii in cumpararea unei case este si el o ilustratie a implinirii Legii lui Christos: “Purtati-va sarcinile unii altora, si veti implini astfel legea lui Christos” (Gal. 6:2).

In Bisericile americane, cumpararea unei case este insotita de o intreaga traditie. Toti membrii Bisericii sunt invitati sa vina la casa noua si fiecare aduce cite un dar. Obiceiul se numeste “[arming the house” (incalzirea casei) si este o reala binecuvintare pentru cei ce s-au mutat in casa noua. Intreaga actiune are un coordonator care se ingrijeste ca musafirii sa aduca exact ceea ce au nevoie gazdele.

La fel se intimpla si cind se naste primul copil intr-o familie a Bisericii. Toate celelalte mame din Biserica se aduna la un “Bab] Sho[er” si fac cadouri pentru micutul sau micuta care se va naste.)

Prin botezul Duhului Sfint, noi am devenit un singur trup si suntem astazi madulare unii altora. Nici un credincios nu trebuie sa traiasca asemeni unei insule pierdute in imensitatea oceanului. Dumnezeu vrea ca noi sa devenim o binecuvintare unii pentru altii. Apostolul Pavel ne vorbeste despre aceasta in epistola catre Galateni: “Fratilor, chiar daca un om ar cadea vreodata in vreo gresala, voi, care sunteti duhovnicesti, sa-l ridicati cu duhul blindetei. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fi ispitit si tu”. Biserica este datoare sa sara in ajutorul celor care s-au impotmolit pe drum si trebuiesc scosi din nisipurile miscatoare ale acestei lumi: “Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel Legea lui Christos”.

Ce este aceasta “Lege a lui Christos” despre care vorbeste Pavel? Ar trebui sa spunem ca ea este principiul suprem care L-a calauzit pe Christos cind a parasit cerul ca sa vina in ajutorul celor pierduti pe pamint. Isaia reda cel mai bine intentia cu care a venit Domnul pe pamint: “Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, … El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti” (Isaia 53:4-5).

Apostolul Petru face o aplicatie practica a acestui adevar, indemnindu-ne sa fim gata sa purtam poverile: “Si la aceasta ati fost chemati; fiindca si Christos a suferit pentru voi, si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).

Care a fost principiul stabilit de intruparea lui Christos? Suferinta pentru altii, purtarea poverilor lor, acceptarea sacrificiului pentru mintuirea altora. Petru ne indeamna sa “calcam pe urmele Lui”. Viata Domnului este ilustrarea modului in care trebuie sa ne purtam si noi cu ceilalti.

Domnul Isus vorbeste El insusi despre ce inseamna Legea Sa: “Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii” (Ioan 13:34-35).

Biserica copiilor lui Dumnezeu este chemata sa poarte poverile altora si sa implineasca astfel legea dragostei: “Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, binecuvintati pe cei ce va blastama, rugati-va pentru cei ce se poarta rau cu voi” (Luca 6:27-38).

Aceasta pare o porunca prea grea, dar sa nu uitam ca nu suntem trimisi s-o implinim singuri. Noi suntem chemati sa ne injugam la jug impreuna cu Christos: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt blind si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara” (Mat. 11:28-30). Impreuna cu El, vom putea face nu numai aceste lucruri care par acum grele, dar chiar si altele care ni se par acum imposibile! Jugul este usor atunci cind impartim sarcina cu Christos si tot asa, povara se micsoareaza atunci cind o impartasim cu altii.

Exista un proverb care zice: “O bucurie spusa altora se dubleaza, iar un necaz impartasit cu altii se injumatateste”. In aceste timpuri de mari incercari sociale si economice, purtarea poverilor altora trebuie sa fie o indeletnicire a fiecaruia. Biserica trebuie sa stie ca, in vremuri de criza, ea trebuie sa devina locul in care se poate veni dupa mingiiere si dupa ajutor. Cine a citit epistolele lui Pavel stie ca apostolul era preocupat peste masura sa stringa ajutoare materiale pentru “sfintii din Ierusalim” peste care venisera vremuri de prigoana, de seceta si de lipsuri. Pavel a atras atentia fratilor de pretutindeni asupra responsabilitatii lor de a purta sarcinile celor aflati in lipsuri:

“Cit priveste stringerea de ajutoare pentru sfinti, sa faceti si voi cum am rinduit Bisericilor Galatiei. In ziua dintii a saptaminii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa cistigul lui, ca sa nu se stringa ajutoarele cind voi veni eu. Si cind voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce ii veti socoti vrednici ca sa duca darurile voastre la Ierusalim” (1 Cor. 16:1).

“Pentru ca, daca este bunavointa, darul este primit, avindu-se in vedere ce are cineva, nu ce n-are. Aici nu este vorba ca altii sa fie usurati, iar voi strimtorati; ci este vorba de o potrivire: in imprejurarea de acum, prisosul vostru sa acopere nevoile lor, pentru ca si prisosul lor sa acopere, la rindul lui, nevoile voastre, asa ca sa fie o potrivire; dupa cum este scris: “Cel ce strinsese mult, n-avea nimic de prisos, si cel ce strinsese putin, nu ducea lipsa” (2 Cor. 8:12-15).

Intr-o societate libera, diferenta dintre cei bogati si cei saraci tinde sa se mareasca dincolo de limitele rezonabilului, dind nastere la “conflicte de clasa”, la invidie si la dusmanie. Biserica nu trebuie sa uite ca este familia tuturor copiilor lui Dumnezeu si ca intr-o familie este normal ca sa avem grija unii de altii si sa ne purtam poverile unii altora. Bogatul caruia ii rodise peste masura de mult tarina nu a fost vinovat pentru succesul lui deosebit de mare, ci pentru ca si-a inchis inima fata de nevoile celor din jur, crezind nebuneste ca Dumnezeu i-a dat totul doar pentru el insusi si pentru mindria lui egoista (Luca 12:13-21). Ca si in pilda data de Domnul Isus, acumularea egoista de bogatii este vinovata inaintea lui Dumnezeu si, mai devreme sau mai tirziu, va fi pedepsita.

(Tin minte una dintre ilustratiile rabinice pe care le-am invatat. Se spune ca intr-un sat traiau doi frati, fiecare cu familia lui saraca. Unul dintre ei si-a luat lumea in cap si a plecat in cautarea unui loc in care sa trudeasca cu spor si sa se intoarca acasa cu o suma bunicica de bani. Dupa citiva ani de absenta, sotia celui plecat a aflat ca omul ei a murit pe meleaguri straine. Ea s-a asteptat ca macar banii agonisiti de el sa-i fie trimisi, dar spre surprinderea tuturor, banii au sosit pe adresa fratelui celui mort. Impreuna cu banii, a sosit si o scurta nota: “Dragul meu frate, da-i sotiei mele cit vrei tu, iar restul opreste-ti tie”. Omul acela era rau si zgircit si n-a dat vaduvei decit citiva banuti, oprindu-si aproape intreaga suma pentru el si familia lui. Fapta lui scandaloasa a revoltat toata comunitatea, dar … ce era scris era scris. Vaduva a simtit insa ca trebuie sa fie si o alta cale si a cerut ca problema lor sa fie rezolvata de rabinul cel batrin. Zis si facut, s-au dus cu totii la rabin. Batrinul i-a privit cu blindete si le-a zis: “Problema nu-i grea, dar trebuie mai intii sa-mi promiteti ca veti face intocmai cum va voi spune, altfel n-are rost sa-mi racesc gura degeaba.” Sigur de el, fratele hraparet s-a grabit sa promita inaintea tuturor ca vor asculta intocmai. Atunci rabinul le-a cerut sa aduca fiecare partea pe care si-au luat-o din mostenirea celui plecat. Cind banii au fost asezati iarasi in doua parti inaintea lui, rabinul a mai citit odata nota, adaugind si un comentariu: “Dragul meu, da-i sotiei mele cit vrei tu, iar restul opreste-ti tie”. Fratele dumitale stia ce fel de om zgircit si rau esti si a stiut si cum vei face imparteala. De aceea eu propun ca sa facem intocmai cum a spus el: ce-ai vrut tu, sa dam acum femeii, iar restul, adica ce-i dadusesi ei, sa-ti ramina tie”. Si rabinul a luat suma mare de bani, a dat-o vaduvei, iar pe cei citiva banuti i-a dat celui lacom.

Abia acum au inteles toti care fusese “tilcul” din scrisoarea celui disparut.)

Intr-o buna zi, vom vedea toti ca ce-am dat altora, va fi intr-adevar al nostru, iar ceea ce ne-am oprit in mod abuziv si egoist va fi luat de la noi. Cu ce ne vom alege atunci? Vom fi bogati sau saraci?

Poverile fratilor nostri nu sunt insa intotdeauna de natura materiala. Exista necazuri care impovareaza mai mult decit saracia. Fii gata sa te apropii de cel singuratic si sa stai de vorba cu cel nebagat in seama. Fii gata sa suferi rusinea celui care a cazut in pacat si apropie-te de el ca sa-l ridici iarasi la credinta. “Noi, care suntem tari, suntem datori sa rabdam slabiciunile celor slabi, si sa nu ne placem noua insine” (Rom. 14:1). Cea mai ne-biblica tendinta bisericeasca este pornirea unora de a iesi din mijlocul adunarii ca sa formeze un fel de “club elitist al sfintilor”. Imbatati cu propria lor “spiritualitate” astfel de oameni ajung culmea mindriei vinovate, mindria “spirituala”. Ei ii judeca si-i dispretuiesc pe toti ceilalti. Aerul lor superior nu aduce nimic nou pe scena lumii. Sunt urmasii de azi ai fariseilor din timpul Domnului Isus. Si acestia, ca si aceia, au nevoie sa li se spuna: “Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Duceti-va de invatati ce inseamna: “Mila voiesc, iar nu jertfa!” Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi!” (Mat. 9:12-13). Locul luminii este acolo unde bezna este mai mare. Ce-ar fi facut acesti oameni daca s-ar fi aflat intr-o biserica ca aceea cirmuita de Diotref? Ce sfat i-ar fi dat ei lui Gaiu? Dar lui Dimitrie? Cine citeste cea de-a treia epistola a lui Ioan va intelege ca raul este trecator in viata Bisericii. Mai devreme sau mai tirziu, Dumnezeu va gasi o cale sa aduca aminte fiecaruia “de faptele pe care le face” (3 Ioan 10).

“Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel Legea lui Christos”.

Da ce trebuie sa purtam sarcinile altora? In primul rind pentru ca sa-l ajutam sa creasca in maturitate. Trebuie sa facem ca si apostolul Pavel: “… sfatuim pe orice om si invatam pe orice om in toata intelepciunea, ca sa infatisam pe orice om desavirsit in Christos Isus. Iata la ce lucrez eu si ma lupt dupa lucrarea puterii Lui, care lucreaza in mine” (Col. 1:28-29). Dumnezeu are nevoie de unelte prin care sa isi faca si astazi lucrarea. Cine poarta poverile altuia devine o parte integranta a vietii lui, un reprezentant si un instrument al lui Christos.

Intr-o seara ploioasa, cu fulgere, tunete si traznete, tatal s-a rugat impreuna cu pustiul si l-a trimis apoi la culcare. La primul bubuit mai tare, pustiul a sarit din pat si a dat buzna in camera parintilor. “Bine, bine”, a zis tatal, “dar nu ne-am rugat noi si ne-am incredintat in bratele Domnului Isus? De ce mai ti-este frica? Nu crezi ca Domnul Isus Te-a luat in brate?” “Ba da, tata,” a raspuns copilul printre suspine, “dar pe o vreme ca aceasta ai nevoie de cineva in carne si oase care sa te ia in brate”.

“Pe o vreme ca aceasta …” Nu uita ca cei ce trec prin “furtuni” au nevoie de bratele tale mingiietoare.

In al doilea rind, trebuie sa purtam poverile altora si pentru a-i invata cum sa iasa din incurcatura. Iata ce ne spune Biblia: “Si robul Domnului nu trebuie sa se certe; ci sa fie blind cu toti, in stare sa invete pe toti, plin de ingaduinta rabdatoare, si sa indrepte pe potrivnici, in nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta, ca sa ajunga la cunostinta adevarului; si, venindu-si in fire, sa se desprinda din cursa diavolului, de care au fost prinsi ca sa-i faca voia” (2 Tim. 2:24-26).

Purtarea poverilor altora nu trebuie sa fie o sursa de incurajare la lene. Fratele Viorel Clintoc are o vorba: “Nu arunca cu apa in ploaie”, adica ajuta cu intelepciune numai acolo unde ajutorul tau este necesar. Britanicii spun: “Cind ploua, nu tine umbrela deasupra ratelor”. Ajuta cu fapta, dar ajuta si cu mustrarea cind este cazul: “Va rugam, de asemenea, fratilor, sa mustrati pe cei ce traiesc in neorinduiala” (1 Tesal. 5:14; 2 Tesal. 3:11-13).

(Circula o “snoava cu tilc” despre o femeie batrina care se tot plingea de neputintele ei. Intr-o zi ea se afla in padure la adunat de vreascuri. Cind a vazut povara grea pe care urma sa o ia in spate, femeia a murmurat cirtind ca de obicei: “Hei, moarte, moarte, unde esti?” Ca din pamint, moartea a rasarit de indata inaintea ei, intrebind: “Aici sunt, babuto, ce-ti doreste inima?” Speriata, femeia a schimbat-o repede: “Iac-asa, te-am chemat ca sa ma ajuti sa ridic vreascurile aistea in spinare”.

Sa ne rugam Domnului ca sa putem deosebi intre cei care “nu pot” si cei care “nu vor sa poata”.)

Purtatorii de poveri sunt oameni care stiu sa de-a celorlalti un sentiment de optimism si de incredere. La urma urmei, suntem toti in bratele Domnului “care zilnic ne poarta povara” ( Psalm 68:19). “Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta intotdeauna cu carul Lui de biruinta in Christos, si care raspindeste prin noi in orice loc mireasma cunostintei Lui” (2 Cor. 2:14).

Cum vom face deci? Ne vom repezi la primul om care ne va iesi in drum si-l vom intreba: “Pot sa-ti port povara?” Nu. nicidecum! Vom continua sa mergem linistiti printre oameni, rugindu-ne mereu Domnului ca El sa ne descopere cui ii putem fi de ajutor. Nimeni, in afara lui Dumnezeu, nu poate si nu trebuie sa poarte poverile tuturor.

Despre Martin Luther se spune ca in serile cu multe “batai de cap”, obisnuia sa deschida fereastra si, privind spre cer, sa zica: “Doamne, Biserica aceasta este a mea sau a Ta? Lumea aceasta este a mea sau a Ta? Daca si Biserica si lumea sunt ale Tale, atunci eu le incredintez in miinile Tale si ma duc sa ma culc linistit.”

Priveam intr-o zi la o scena duioasa. Tatal se aplecase sa ia in brate copilul care se apucase sa care un lemn mult prea mare pentru puterile lui. Dintr-o data, si copilul si lemnul erau in bratele Tatalui. Cine cara de fapt lemnul? Era in miinile copilului! Sigur ca in realitate Tatal era cel ce facea lucrarea, dar copilul raminea si el cu satisfactia ca da o mina de ajutor.

Un tata intelept cultiva in copilul sau spiritul harniciei. Dumnezeu vrea sa faca la fel cu fiecare dintre copiii Sai.

“Purtati-va poverile unii altora”.

11

“Spuneti-va sanatate unii altora”

.

one18holykissTin minte o imprejurare in care m-am urcat intr-un avion impreuna cu un prieten de al meu spre a merge la o Conventie crestina. Pe cind ne faceam loc printre scaune, cineva ne-a observat si ne-a spus cu voiosie: “Pace fratilor!”

Nu va pot spune in cuvinte ce impresie placuta ne-a facut acest salut. Dintr-o data ne-am simtit ca acasa, “intre ai nostri”. Printre ceilalti pasageri se aflau intr-adevar un numar de frati crestini care se indreptau spre aceeasi Conventie. Tot restul drumului am stat de vorba si ne-am zidit sufleteste unii pe altii.

Biblia ne spune ca intreaga noastra viata este asemeni unei calatorii inspre “cetatea statatoare, care are temelii vesnice, Noul Ierusalim”. Autorul de cintare spune ca ne aflam in calatorie catre muntele Sion. In aceasta calitate, felul in care ne salutam si ne incurajam unii pe altii este de o deosebita importanta.

Salutarea crestina este mult mai mult decit o simpla formalitate sau conventie sociala. Apostolul Pavel isi incheie cea de a doua scrisoare catre credinciosii din Corint, cu un pasaj in care deosebim: un indemn, un salut si o binecuvintare. La inceput este indemnul: “Incolo, fratilor, fiti sanatosi, desavirsiti-va, fiti cu un cuget, traiti in pace, si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi” (2 Cor. 13:11).

La sfirsit este asezata binecuvintarea: “Harul Domnului Isus Christos si dragostea lui Dumnezeu, si impartasirea Sfintului Duh, sa fie cu voi cu toti! Amin” (2 Cor. 13:14).

Versetele 12 si 13 sint asezate ca intr-un sandvis intre indemn si binecuvintare, asigurind o trecere naturala intre ele. Continutul lor este asemanator apei racoroase de izvor: “Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta. Toti sfintii va trimet sanatate”. Este ca si cum Pavel ar vrea sa le spuna: “Tineti-va bine, fratilor. Sintem alaturi de voi, nadajduind ca si voi in harul si dragostea Dumnezeului nostru”. A-i saluta pe frati inseamna a-i incuraja, a-i imbarbata si a-i impinge inainte spre tinta finala a calatoriei.

Expresia “spuneti-va sanatate unii altora” apare de citeva ori in Biblie si este o dovada a influentei culturii romane in tarile imperiului. Asa se salutau cetatenii Romei. Crestinii din Biserica primara au adaptat aceasta formula de salut, adaugindu-i o componenta “orientala”: ” …, cu o sarutare sfinta” (1 Petru 5:14). Semetii cetateni ai Romei nu practicau sarutul ca semn de afectiune in locurile publice. Educatia lor militara ii transformase in adepti ai cultului vigorii si ai sanatatii.

Este interesant sa observam ca felul in care ne salutam unul pe celalalt este si el o marturie despre caracterul, temperamentul si educatia noastra. Iacov, fratele Domnului si presbiter al Bisericii din Ierusalim, a fost un om dirz si hotarit. Pentru el, formula romana s-a potrivit ca o manusa. Iata cum isi incepe el epistola: “Iacov, rob al lui Dumnezeu si al Domnului Isus Christos, catre cele douasprezece semintii care sint imprastiate: sanatate!” (Iacov 1:1).

Apostolul Pavel este “doctrinarul” Bisericii primare si ceva din educatia lui teologica se revarsa si in limbajul folosit cind isi formuleaza cuvintul de salut: “Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta” (Rom. 16:16; 1 Cor.16:20; 2 Cor. 13:12; 1 Tesal. 5:26).

Apostolul Petru, inmuiat de intreita intrebare a Domnului Isus: “Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?” si convins de necesitatea si superioritatea iubirii, isi formuleaza cuvintul de salut astfel: “Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare de dragoste” (1 Petru 5:14).

Felul in care ne salutam unii pe altii are o foarte mare importanta. El da pe fata sentimentele si atitudinile pe care le avem unii fata de ceilalti.

Pentru crestini, expresii consacrate ca: “Pace!”, “Pacea Domnului Isus!”, “Slavit sa fie Domnul!”, “Christos a inviat!”, “Maranata!”, au devenit un fel de veritabile “parole” prin care oameni, altfel necunoscuti, se identifica unii pe altii si se recunosc instantaneu ca membrii privilegiati in aceeasi sfinta familie a copiilor lui Dumnezeu. N-am sa uit niciodata impresia de uimire de pe fata unui insotitor “necredincios”, care a vazut cum gazda noastra pleaca la lucru si ne lasa toata casa pe mina: “Bine, dar nici nu va cunoasteti prea bine!” “Nu ne cunoastem in felul lumii, dar ne cunoastem in Domnul! Si asta este de ajuns!”

Felul in care ne salutam unii pe altii difera in functie de epoca in care traim, de practicile sociale din jur, de temperamentul fiecaruia si de gradul de maturizare spirituala. Exista “frati pupaciosi”, si frati “sobrii”. Ca sa occidentalizeze intr-o oarecare masura practica sarutului oriental, multe Biserici recomanda practicarea “sarutului uscat” si evitarea “sarutului umed”, pe care-l privesc drept un semn de senzualitate.

(In copilarie, parintii m-au invatat sa nu permit nimanui sa ma sarute pe buze, deoarece sarutul este un mijloc de a transmite microbi. Din cauza aceasta, toata vietuirea mea printre “pocaiti” a fost marcata de situatii in care educatia de acasa a intrat in conflict cu “elanul” duhovnicesc al unor frati si surori. In Suceava, conducind un grup de frati americani spre intrarea in adunare si vazind ce “pupaceala” ma asteapta din partea fratelui usier, am preferat sa fac stinga imprejur si sa caut usa pe care intra corul. In prezent, lucrez impreuna cu frati menoniti la o societate misionara, si, pentru dinsii, sarutarea sfinta este un act de cult, ca si cina Domnului sau botezul. Ei practica “sarutarea uscata”, asezata decent pe amindoi obrajii.

Probabil ca cea mai grea incercare la care a fost supusa “retinerea” mea in materie de sarutari, a fost vizita pe care am facut-o in Bisericile din Chisinau si Cernauti. Dupa serviciul divin a trebuit sa stau la usa si sa-i salut pe cei peste 1500 de membrii ai Bisericii. Si cind te pupa un rus, te pupa strasnic!)

Lasind gluma la o parte, toate lucrurile spuse mai sus nu trebuie in nici un fel sa minimalizeze importanta atentiei pe care trebuie sa ne-o acordam unii altora.

Fiecare om este un suflet scump pentru care a murit Christos si trebuie sa ne deprindem sa-i dam atentia care i se cuvine.

Nu astepta sa fi salutat de altul, ci saluta tu mai intii. Salutul este o punte intinsa intre doi oameni. Rostirea numelui cuiva este ca rasucirea cheii intr-o incuietoare a inimii. Cred ca ati observat multimea de oameni pe care-i pomeneste pe nume apostolul Pavel in Romani 16. In total sint 26 de nume, dintre care 9 sint nume de femei. Ar trebui sa li se arate aceasta lista celor care-l prezinta pe Pavel drept un “sexist” pornit impotriva femeilor. Pasajul din finalul epistolei catre Biserica din Roma ni-l prezinta pe Pavel ca pe unul care stie sa aprecieze lucrarea femeilor si importanta slujirii lor in Biserica.

In problema salutului, Domnul Isus ne da aceasta avertizare: “Paziti-va de carturari, carora le place sa se plimbe in haine lungi, si sa le faca lumea plecaciuni prin piete; ei umbla dupa scaunele dintii in sinagogi, si dupa locurile dintii la ospete” (Luca 20:46). Acesti invatatori ai Legii umblau sa primeasca lauda, respect si slava din partea celorlalti. Dar Domnul Isus vrea ca cei ce-L urmeaza sa fie gata sa dea, nu sa primeasca. “Este mai ferice sa dai, decit sa primesti”.

In practicarea salutului, vei vedea ca oamenii se impart in citeva categorii distincte: cei entuziasti, cei retinuti, cei reci, si cei care se strecoara incercind sa dispara nebagati in seama de ceilalti.

Da mina cu toti, zimbeste, priveste drept in ochi si, pe cit posibil, cauta sa pronunti corect numele persoanei cu care ai de-a face.

Nu fi prea insistent si nu stringe prea tare mina interlocutorului tau, dar nu fi nici prea timid si nu intinde o mina rece si alunecoasa ca un peste.

Am spus deja ca este foarte important sa poti sa te adresezi fiecaruia pe nume. Sunetul numelui propriu este cea mai placuta melodie pentru fiecare dintre noi. Biblia ne spune ca si Dumnezeu isi arata pretuirea pentru fiecare dintre noi in acest fel: “El isi cheama oile pe nume …” (Ioan 10:3). Tineti minte ce reactie a avut Maria Magdalena la mormint? Cind Domnul i-a spus: “Femeie, de ce plingi?”, ea l-a confundat cu gradinarul si a continuat sa plinga. Cind El i-a zis insa: “Marie!” , inima ei L-a recunoscut (Ioan 20:15-16).

Ati observat vreodata care va este reactia cind cineva va uita numele, vi-l confunda sau vi-l pronunta gresit? In asemenea situatii, nimeni nu este placut impresionat.

La inceputul secolului, una dintre cele mai mari otelarii din Cleveland era de vinzare. Ea purta numele celui care o infiintase. Diferiti oameni au facut diferite oferte, dar fiecarui ofertant, proprietarul i-a pus si intrebarea aceasta: “Spune-mi cum ai de gind sa numesti Compania dupa ce o vei cumpara?” Unul singur a stiut cum sa raspunda: “Bine, dar nici nu mai trebuie sa intrebati! Numele dumneavoastra si-a cistigat deja o reputatie serioasa si eu nu vreau sa o pierd. Compania va purta in continuare acelasi nume”. Cred ca nu mai trebuie sa va spun ca autorul acestui raspuns a fost cumparatorul ales. Am spus ales si ar trebui sa adaug si “fericit”, caci el a obtinut Compania la 65 % din valoarea pe care o ofereau ceilalti. Diferenta de bani a fost valoarea numelui propriu de care acest cumparator a stiut sa se foloseasca.

Exasperat ca nu reuseste nicidecum sa incheie contracte cu o anumita companie din Ne[ }or\ un “salesman” (vinzator) american a hotarit sa-l cheme la telefon pe insusi proprietarul firmei. Din intimplare, acel om era de origine greaca si numele lui era foarte greu de pronuntat pentru un vorbitor de limba engleza. Omul nostru nu s-a dat insa batut, a chemat la telefon un profesor de limba greaca de la Universitatea locala, si-a notat cu litere mari pe un carton pronuntarea corecta, a repetat-o de citeva ori cu voce tare si a format apoi numarul de telefon: “Alo, domnul |ermopoulopulos ?” Spre surprinderea sa, omul de la capatul firului n-a raspuns imediat. Dupa o oarecare tacere, emotionat, patronul firmei i-a spus: “Domnule, sint de 15 ani in America si esti primul om care-mi pronunta corect numele. Cine esti dumneata domnule si cu ce te pot servi?” Rezultatul convorbirii a fost o invitatie la masa, o discutie placuta si … o sumedenie de contracte banoase!

Traim intr-o lume aglomerata cu oameni singurateci. Privirile noastre mingiie multimile, dar n-au timp sa se opreasca asupra fiecarei fete in parte. Toti simtim si resimtim lipsa de atentie si de contacte personale cu adevarat semnificative. Cineva spunea revoltat: “Auzi domnule”, l-am intrebat, “ce mai faci? si n-am mai putut sa scap de el o jumatate de ora!” Pina si intrebarile noastre au ajuns doar un fel de politete goala si lipsita de simtaminte. Se spune ca un francez distrat a intilnit o cunostinta indepartata si a intrebat-o automat: “Ce va mai face sotul?” Exact in timp ce vorbea, el si-a amintit ca sotul femeii murise cu citava vreme in urma, asa ca a incercat sa o “dreaga”, continuind distrat: “Tot mort, tot mort ?”

Felul in care salutam pe cineva da pe fata valoarea pe care i-o acordam in ierarhiile inimii noastre. Iata ce frumos stie sa se adreseze apostolul Pavel celor din Biserica din Corint: “Bisericile din Asia va trimit sanatate. Acuila si Priscila, impreuna cu Biserica din casa lor, va trimit multa sanatate in Domnul. Toti fratii va trimit sanatate. Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta. Urarile de sanatate sint scrise cu insasi mina mea: Pavel. Daca nu iubeste cineva pe Domnul nostru Isus Christos, sa fie anatema! “Maranata” (Domnul nostru vine!). Harul Domnului Isus Christos sa fie cu voi. Dragostea mea este cu voi cu toti in Christos Isus. Amin” (1 Cor. 16:19-24). Gestul lui Pavel este emotionant. In mod normal, din cauza bolii de ochi de care suferea, apostolul nu-si scria epistolele, ci doar le dicta altora (“Va trimet sanatate in Domnul eu, Tertiu, care am scris epistola aceasta” – Rom. 16:22). Singura exceptie a fost atunci cind a scris, nu o doctrina importanta, ci o urare de bine catre fratii sai de departe.

Iata ce plin de caldura ii scrie lui Tit: “Toti cei ce sint cu mine iti trimit sanatate. Spune sanatate celor ce ne iubesc in credinta. Harul sa fie cu voi cu toti! Amin” (Tit 3:15).

Nu uita sa-i incurajezi pe cei din preajma ta cu un cuvint bun si cu o incurajare din inima.

“Spuneti-va sanatate unii altora”.

91513-class-1-2-638

12

“Nu va mintiti unii pe altii”

.

80e23f2570acb2df38ca4bbe54e7eedeLumea de astazi este cuprinsa de o epidemie a minciunii. Virusul acestei boli i-a atins pe toti oamenii. “Minciuna sade cu regii la masa”, dar nu lipseste nici din casele celor saraci si lipsiti. Omul de afaceri minte ca sa cistige un ban in plus. Angajatul minte ca sa-si adauge citeva minute pe fisa de pontaj. Sotia isi minte sotul. Sotul isi minte sotia. Politicienii mint ca sa ne faca sa ne simtim mai bine, iar noi ii rasplatim dindu-le functii inalte si salarii pe masura. Copiii isi mint parintii si parintii ascund adevarul de copiii lor. Ne mint cartile de aventuri, ne mint filmele si ne minte presa. A ajuns chiar sa se spuna: “Minti ca o gazeta!” Si totusi oamenii se infrupta voluptos din “ciorba” revistelor de politica si scandal. Traim intr-o lume in care realitatea se reflecta in oglinzi strimbe care ne deformeaza grotesc si caraghios.

Imi amintesc din copilaria mea cum ma invata sotia unui preot sa asez ouale in cosulet in asa fel incit sa strecor printre ele si citeva mai mici, dar sa le pot vinde drept o duzina de oua mari. A fost o lectie despre cum pot sa aranjez o minciuna.

Dumnezeu este foarte sever in problema minciunii. Universul creat de El este moral si este asezat pe adevar. Diavolul este mincinos si Tatal minciunii. Actiunile lui sint veritabile atentate la sanatatea si integritatea creatiei divine. In Vechiul Testament, una dintre cele zece porunci se ocupa direct cu problema minciunii: “Sa nu marturisesti strimb impotriva aproapelui tau” (Exod 20:16). Dumnezeu S-a pronuntat foarte de timpuriu impotriva tendintei noastre de a deforma adevarul.

Noul Testament nu face altceva decit sa intareasca si mai mult porunca lui Dumnezeu impotriva minciunii:

“Dar acum lasati-va de toate acestea: de minie, de vrajmasie, de rautate, de clevetire, de vorbe rusinoase care v-ar putea iesi din gura. Nu va mintiti unii pe altii, intrucit v-ati dezbracat de omul cel vechi, cu faptele lui” (Colos. 3:8,9).

Porunca lui Dumnezeu este foarte clara: “Nu va mintiti unii pe altii”. Nu acceptati minciuna in relatiile dintre voi.

Dar de ce trebuie sa abordam un astfel de subiect cind este vorba de crestini? Nu sint toti crestinii sinceri si cinstiti? Ba s-ar putea sa fie. Dar pentru ca Biblia trateaza si acest subiect, am socotit ca este de datoria noastra sa nu-l trecem cu vederea.

Un alt motiv pentru care trebuie sa vorbim despre minciuna mai este si faptul ca natura cu care ne-am nascut este foarte predispusa spre neadevar si inselaciune (Daca nu crezi, intreaba-ti mama). “Smecheria din natura umana se manifesta inca de la cea mai frageda virsta. Un al treilea motiv pentru care abordam acest subiect este faptul ca sintem obligati sa traim intr-o lume de mincinosi si avem nevoie sa ni se aduca mereu aminte ca Biserica trebuie sa fie altfel decit lumea. Adunarea copiilor lui Dumnezeu este chemata sa fie o insula de cinste si integritate intr-o mare de neadevar si minciuna. Tema noastra scoate in evidenta unicitatea si specificul Bisericii tocmai prin accentuarea faptului ca noi nu sintem o adunatura de ipocriti mincinosi.

Se prea poate ca tu sa nu ai nevoie de indemnul din titlu. S-ar putea sa fii deja unul dintre acei putini “alesi” care-si traiesc viata in lumina si in adevar. Daca da, atunci ai privilegiul sa fii un giuvaer de pret intr-o lume care si-a pierdut simtul valorii.

Cine sta linga adevar, inoata impotriva curentului. Orice peste mort poate merge cu apa la vale, dar pentru a inota la deal trebuie sa fii viu si puternic.

Oamenii care nu mint sint o nobila minoritate a oamenilor de caracter. Ei sint o raza luminoasa intr-o mare de intunerec. Viata lor este ca lucrarea farului care calauzeste vapoarele spre siguranta linistita a portului.

Biblia scoate in evidenta gravitatea minciunii si nenorocirile pe care le atrage dupa sine acest pacat:

“De aceea lasati-va de minciuna: Fiecare dintre voi sa spuna aproapelui sau adevarul, pentru ca sintem madulare unii altora” (Efes. 4:25). “Ci, credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos” (Efes. 4:15). A te maturiza inseamna si a avea integritate in vorbire.

“Iata ce trebuie sa faceti: Fiecare sa spuna aproapelui sau adevarul; judecati in portile voastre dupa adevar si in vederea pacii; nici unul sa nu gindeasca in inima lui rau impotriva aproapelui sau, si nici sa nu iubiti juramintul strimb! Caci toate lucrurile acestea Eu le urasc, zice Domnul” (Zaharia 8:16, 17).

” Sa amuteasca buzele mincinoase. cari vorbesc cu indrazneala, cu trufie si dispret impotriva celui neprihanit!” (Psalm 31:18).

“Sase lucruri uraste Domnul, si chiar sapte Ii sint urite: ochii trufasi, limba mincinoasa, miinile cari varsa singe nevinovat, inima care urzeste planuri nelegiuite, picioarele care alearga repede la rau, martorul mincinos, care spune minciuni, si cel ce stirneste certuri intre frati” (Prov. 6:16-19).

“Buzele mincinoase sint urite Domnului, dar cei ce lucreaza cu adevar Ii sint placuti” (Prov. 12:22).

“Cel neprihanit uraste cuvintele mincinoase, dar cel rau se face urit si se acopera de rusine” (Prov. 13:5).

” Ceeace face farmecul unui om este bunatatea lui; dar hotarirea Domnului , aceea se implineste” (Prov. 19:22)

Concluzia: Biblia condamna foarte drastic minciuna. Este un pacat care seamana in jur moarte.

Cine a inventat minciuna?

De unde vine minciuna? Cine a fost cel ce a adus-o pe lume? Un lucru este sigur: nu Dumnezeu! Biblia spune: “Este cu neputinta ca Dumnezeu sa minta” (Evrei 6:18). Acest Dumnezeu S-a coborit intre noi in persoana Fiului Sau, Isus Christos, care a declarat: “Eu sint adevarul” (Ioan 14:6). Daca asa stau lucrurile, atunci minciuna trebuie sa fi venit din alta parte.

De fapt, Domnul Isus ne-a spus de la cine vine minciuna: de la diavolul. Iata ce gasim scris:

“Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cite ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8:44).

Satan a fost primul care s-a apropiat de cei dintii oameni in gradina Edenului, cu o minciuna: “Oare a zis Dumnezeu? … Cu siguranta ca nu veti muri” (Gen. 3:4). Dar au murit! Si de atunci pina astazi oamenii continua sa moara. Daca nu credeti, intrati putin prin cimitire sau opriti-va putin ochii asupra rubricilor cu anunturi mortuare din paginile ziarelor.

Satan ne-a furnizat prima minciuna si continua sa ne stea la dispozitie cu minciuni proaspete. El il minte pe cel nemintuit, facindu-l sa creada ca are suficient timp in viitor sa se impace cu Dumnezeu. Omul amina crezind spusele diavolului si, daca nu se va trezi, nu se va impaca niciodata cu Dumnezeu. Cunosc un om care a stat odata intr-o Biserica in timpul unei seri de evanghelizare si s-a simtit impins de Duhul Sfint sa se ridice si sa se predea Domnului. Dar o voce perfida i-a soptit: “Nu acum, amina pe Duminica viitoare. O sa-ti fie mai usor “. El a asteptat inca o saptamina, si apoi inca una, si inca una. Nici astazi nu este mintuit. A acceptat minciuna diavolului si este total neputincios.

O alta minciuna a lui Satan este ca poti fi crestin chiar si atunci cind traiesti ca oamenii din lume. El te invata ca poti sa “crezi in Isus” ca intr-un fel de asigurare impotriva incendiilor si asta este suficient ca sa scapi de flacarile iadului. Pretentia lui este ca nu trebuie sa-ti schimbi de loc felul de trai. Doar Christos a murit pentru pacatele lumii! Nu se va impiedica El in citeva pacate ale tale. Aceasta este o minciuna! A fi crestin inseamna a iesi din lume si a te impotrivi si lumii si diavolului. Viata crestina este trairea existentei la un alt nivel, infinit superior stilului de viata al lumii.

Alteori Satan se apropie de crestini cu minciuni despre starea lor inaintea lui Dumnezeu. El vrea sa-i convinga ca pacatele lor nu au fost niciodata iertate. Scopul lui este ca sa-i cufunde intr-o paralizie a nesigurantei si fricii. “Impotriviti-va diavolului si el va fugi de la voi”.

Minciuna vine de la diavolul. El a adus-o pe lume si tot el o tine in existenta, multiplicind-o in fiecare zi. Diavolul este in cautare de slujitori care sa-i poarte minciunile in lume. Daca minti, esti un slujitor al Satanei.

Intr-o zi, am auzit un scrisnet de frine si derapajul rotilor unei masini pe asfaltul din strada. Cind am iesit afara, am vazut o masina care trecuse pe sensul opus celui de mers si se ciocnise cu una care mergea regulamentar. Apropiindu-ma am auzit cum soferul vinovat cauta sa-l convinga pe politai ca nu gresise cu nimic si ca mersese cu o viteza foarte mica. Vorbele lui se contraziceau categoric cu urmele de pe asfalt si cu masuratorile politiei, dar el turuia fara incetare, trimbitindu-si nevinovatia.

Am un prieten functionar care ocupa un post din esalonul de sus al ierarhiei din institutia la care lucreaza. El mi-a povestit cum obisnuia sa minta. Minciuna intrase intr-atit de mult in felul lui de vorbire incit o practica fara nici o rusine. Mai ales atunci cind vorbea la telefon. Astazi, omul acesta este un crestin si spune doar adevarul.

Barbatii isi mint nevestele. Ei pretind ca au stat mai tirziu la servici pentru ore suplimentare, cind de fapt au fost sa pacatuiasca cu secretara sau cu femeile usoare. Nevestele isi inseala si ele barbatii.

Soferul minte ca sa incaseze polita de asigurare. Adolescentul minte ca sa-si ascunda prima tigare. Secretara minte spunind: “Imi pare rau, dar seful n-a venit inca”. Vinzatorii inseala la pret. Constructorii mint despre calitatea si pretul materialelor folosite. Se minte si in piata, se minte in presa si se minte mai ales in politica. Daca-i atragi atentia unui politician ca minte, el cauta imediat citeva cuvinte alunecoase ca sa se justifice, mintind si mai mult si mai tare. Traim intr-o lume care se prabuseste atacata de putregaiul minciunii.

(Nu stiu daca este una din sclipirile ironice ale fratelui Simion Cure sau daca este doar una din vorbele de duh colectionate de el de la altii in timpul vietii, dar l-am auzit spunind: “Ei, hei! Daca ar fi facut Dumnezeu oamenilor o ferestruica pe frunte, ca sa ne putem vedea unii altora gindurile, cred ca mai toti ar umbla cu sapca trasa pina la sprincene!” Intre continutul gindurilor noastre si expresiile buzelor exista uneori o intreaga lume a diferentelor si contradictiilor. Folosim minciuna sau pentru a ascunde ceea ce sintem sau pentru a parea ceea ce am vrea sa fim).

Cum priveste Dumnezeu minciuna?

In tribunalul dreptatii lui Dumnezeu, minciuna este un pacat vrednic de moarte. Tineti minte bine ce ne este scris in Faptele Apostolilor 5:1-10 :

“Dar un om, numit Anania, a vindut o mosioara, cu nevasta-sa Safira si a oprit o parte din pret, cu stirea nevestei lui; apoi a adus partea cealalta si a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: “Anania, pentruce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfint, si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei? Daca n-o vindeai, nu raminea ea a ta? Si, dupa ce ai vindut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gind in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu”.

Anania, cind a auzit cuvintele acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. O mare frica a apucat pe toti cei ce ascultau aceste lucruri. Flacaii s-au sculat, l-au invelit, l-au scos afara, si l-au ingropat. Cam dupa trei ceasuri, a intrat si nevasta-sa, fara sa stie ce se intimplase. Petru i-a zis: “Spune-mi cu atit ati vindut mosioara?” “Da”, a raspuns ea, “cu atita”.

Atunci Petru i-a zis: “Cum de v-ati inteles intre voi sa ispititi pe Duhul Domnului? Iata picioarele celorce au ingropat pe barbatul tau, sint la usa si te vor lua si pe tine”.

Ea a cazut indata la picioarele lui si si-a dat sufletul. Cind au intrat flacaii, au gasit-o moarta; au scos-o afara si au ingropat-o linga barbatul ei”.

Dumnezeu pedepseste cu asprime minciuna.

Daca Dumnezeu ar fi la fel de sever cu toti oamenii cum a fost de sever cu Anania si Safira, toate Bisericile ar trebui sa aibe cite un cimitir imens in apropiere. Harul Lui a rinduit insa altfel. Totusi, intimplarea cu Anania si Safira trebuie sa lase si asupra noastra impresia pe care a lasat-o asupra credinciosilor si necredinciosilor din acea vreme: “O mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste lucruri” (Fapte 5:11).

Dumnezeu nu Si-a schimbat intre timp parerea despre minciuna. Mai devreme sau mai tirziu, toti mincinosii vor sta inaintea dreptatii divine si vor trebui sa dea socoteala ca si Anania si Safira.

Mincinosii vor crede minciuni

Sa nu va inchipuiti ca minciuna face rau numai celor ce sint mintiti. Ea ii distruge in primul rind pe cei ce o practica. Minciuna este pentru caracter ceea ce este rugina pentru fier si mana pentru vita de vie. Cei ce spun altora minciuni ajung sa nu mai aibe nici pentru ei adevarul. Mincinosii ajung foarte curind sa-si creada propriile lor minciuni. Probabil ca acest lucru este cel mai jalnic de privit atunci cind stai fata in fata cu un mincinos de profesie.

Calea minciunii este o spirala inspre lumea tenebroasa a iluziilor si a inselarii de sine: ” De aceea Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvintat in veci! Amin” (Rom. 1:24-25).

“Din aceasta pricina, Dumnezeu le trimete o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna: pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire, sa fie osinditi” (2 Tesal. 2:11,12).

Iata adevarata tragedie: Dumnezeu va ingadui ca mintea si constiinta mincinosului sa se perverteasca pina la autoinselare si autodistrugere. Minciuna este o alegere si un viciu. Pentru ca este un viciu, cel ce alege calea ei, va aluneca irezistibil la vale, mintind pe zi ce trece mai mult, ca sa-si sporeasca senzatia de placere si va ajunge sa se rupa tragic de realitate. Nu glumiti cu minciuna.

Nu toate minciunile se spun cu gura

Imi amintesc ca in copilarie am imprumutat bicicleta unui prieten ca sa fac si eu “o tura”. Tocmai plouase si am incercat sa trec printr-o balta, dar, ca un facut, mi s-a impotmolit roata din fata si am aterizat cu amindoua picioarele in noroi. Paguba nu era mare, dar acum ma gindeam cum am sa-i spun mamei. Mintea mea se muncea deja ca sa inventeze cuvinte care nici sa nu minta, dar nici sa nu spuna tot adevarul.

La fel fac toti politicienii de pretutindeni. Ei sint maestrii ai cuvintelor potrivite. Discursurile lor sint intotdeauna doar in parte adevarate.

(Fratele Mircu Cocar, pastor la Sibiu, imi povestea despre un frate care a venit sa-i reclame comportamentul ciudat al unuia din adunare. De cite ori dadea mina cu ceilalti, reclamatul spunea: “Pacea Domnului”, “Multa sanatate”, sau alte salutari asemanatoare. De cite ori dadea insa mina cu reclamantul, fratele poznas repeta aproximativ ironic: “Caldura, frate, multa caldura!” Simtind ca sub salut se ascunde ceva neplacut, reclamantul i-a cerut fratelui Mircu sa stea de vorba cu impricinatul. Zis si facut. Ce explicatie credeti ca a primit fratele Mircu. Omul nostru i-a zis pe sleau: “Noi, pocaitii n-avem voie sa injuram, frate. Ce este mai frumos sa spui: “Arza-te-ar focul!” sau “Caldura, mai multa caldura!” ?

In judetul Neamt am auzit o vorba de duh rostita impotriva celor ce “se prefaceau” ca sint altceva decit erau in realitate. Un om, altfel cinstit, intrase in cirdasie cu niste hoti ca sa se capatuiasca cu ceva benzina. Ca sa-l avertizeze, cineva i-a zis: “Nu te amesteca cu tarite, ca te maninca porcii”. Mai tirziu, colegul meu de Seminar, Mihet Titus, mi-a comunicat o varianta mai distilata a aceleiasi maxime: “Pina se afla ca nu toti urechiatii sint magari, si iepurii umbla potcoviti”.)

O jumatate de adevar este o minciuna intreaga, iar ca sa minti nu-ti trebuiesc intotdeauna cuvinte. Putem sa mintim cu ochii, cu gestul, cu expresia fetei sau cu … lipsa de expresie a fetei. Iata ce spune Biblia despre aceasta: “Omul de nimic, omul nelegiuit, umbla cu neadevarul in gura, clipeste din ochi, da din picior si face semne cu degetele. Rautatea este in inima lui, urzeste lucruri rele intr-una, si stirneste certuri” (Prov. 6:12-14).

Iuda l-a vindut pe Domnul Isus cu o sarutare. Aparent, gestul era un semn de dragoste, dar, in ascuns, sarutul era semnul tradarii. Un om cinstit este un om care spune adevarul cu cuvintul, cu gestul si cu fapta. Biblia ne indeamna sa fim astfel de oameni.

Nu pot sa nu spun ceva si despre expresii exagerate, ca: “Pe cuvintul meu de onoare” sau “Pe cinstea mea ca spun adevarul!”. Cei ce folosesc asemenea expresii se dau singuri de gol ca oameni ai neadevarului. Cine are din cind in cind un cuvint “de onoare” marturiseste despre sine ca de obicei se complace sa foloseasca cuvinte “de ne-onoare”. Crestinii n-au nici voie si nici nevoie sa se “jure”:

“Felul vostru de vorbire sa fie: “Da, da: nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rau” (Mat. 5:37)

“Mai presus de toate, fratii mei, sa nu va jurati nici pe cer, nici pe pamint, nici cu vreun altfel de juramint. Ci “da” al vostru sa fie “da”; si “nu” al vostru sa fie “nu”, ca sa nu cadeti sub judecata (Iacov 5:12).

Bine, bine, dar ce vom face cu “exagerarile” intentionate spuse in toiul discutiilor prietenesti cu scopul de a provoca risul celor din audienta. Sint si aceste “minciuni conventionale” la fel de interzise ca si celelalte? Parerea noastra este ca nu trebuie sa glumim cu minciuna, dupa cum nu este bine sa glumim cu focul sau cu otrava. Avind in vedere de unde vine minciuna, care ii sint efectele si ce aspra pedeapsa o asteapta, trebuie ca noi sa ne deprindem sa o alungam cu desavirsire din bagajul vietii noastre.

Crestinii sint oameni pasionati de adevar si frumos:

“Incolo, fratii mei, tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceea sa va insufleteasca” (Filip 4:8).

Minciuna este un pacat. Ea denatureaza realitatea, raspindeste confuzia si are ca si consecinta distrugerea caracterului. Cine tolereaza o minciuna in viata lui se aseamana cu neinteleptul care crede ca un singur mar stricat nu va influenta prea mult lada sa cu mere. Rasplata neghiobiei sale va fi putregaiul.

Soarta celor mincinosi

Orice minciuna va fi data pe fata si orice mincinos va fi pedepsit. Iata cum vede apostolul Ioan viitorul nefericit al celor ce se joaca cu minciuna: “Dar cit despre fricosi, necredinciosi, scirbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli, si toti mincinosii, partea lor este in iazul, care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua. … Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului. … Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la pomul vietii, si sa intre pe porti in cetate! Afara sint ciinii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna!” (Apoc. 21:8, 27; 22:14-15). Viitorul mincinosilor este pierzarea vesnica.

Mincinosii se pot schimba

Daca pentru tine minciuna este un obicei – spune-i pe nume: pacat. Pocaieste-te de ea si cere-I iertare lui Dumnezeu. Cauta apoi sa restabilesti adevarul in relatiile cu cei pe care i-ai mintit. Deprinde-te sa vorbesti “adevarul in dragoste”. Ia hotarirea sa nu mai minti si, prin puterea Duhului Sfint, tine-te cu dintii de hotarirea ta. Striga impreuna cu imparatul David:

“Doamne, scapa-mi sufletul de buza mincinoasa, de limba inselatoare!” (Ps. 120:2).

13

“Nu va mincati unii pe altii”

.

15438550933_c7a0cd5fa2_bAm sa va povestesc acum una dintre cele mai triste amintiri ale mele. Aveam pina nu de mult un catelus frumos, jucaus si pestrit ca un pachet de zdrente. Ii placea sa zburde prin toata curtea, dar mai ales sa se inghesuiasca printre picioarele noastre cind ieseam la joaca. Seara, se lua la intrecere cu copiii care se plimbau cu bicicletele. Fugea asa de aproape de roti, ca era de mirare ca nu-l calcau. Nici macar atunci cind taiam iarba nu scapam de el. Dadea tircoale masinii de taiat iarba si latra, nevoie mare. Intr-o zi, s-a apropiat cam prea tare si masina i-a prins coada. Lama ascutita l-a tras imediat inauntru. Oricit am oprit de repede motorul, coada si o parte din oasele spatelui fusesera facute bucati. M-am uitat cu groaza, am evaluat cu parere de rau si am decis ca cel mai bun lucru este sa omorim cit mai repede catelul. Ceea ce am si facut.

Cu oamenii nu putem si nici nu avem voie sa ne purtam ca si cu animalele. Chiar si atunci cind sint intr-o conditie disperata, nu avem nici un drept sa ne gindim la distrugerea lor. Exemplul meu nu se poate aplica la viata Bisericii. Totusi, o anumita asemanare de atitudini exista. Citeodata si intre oameni exista situatii de criza si de hotariri dureroase. Multi dintre noi prefera sa scape de un “bagaj incomod” si rup repede legaturile cu cei cazuti intr-o stare de decadenta. De fapt, orice diferenta de opinie se poate transforma intr-o ocazie de infruntare distrugatoare. Trebuie sa invatam sa nu lasam conflictele de opinie sa se transforme in conflicte de persoane.

Iata un exemplu care ilustreaza cum nu se poate mai bine felul in care ne putem face rau unii altora.

“De citiva ani, Biserica planuia sa construiasca niste cladiri anexe care sa gazduiasca salile de Scoala Duminicala. O familie dorea sa aseze cladirile intr-un anumit loc, in timp ce o alta familie prefera o cu totul alta locatie. De fiecare data cind se bateau tarusii pentru saparea fundatiei, cineva ii schimba peste noapte dintr-o parte in cealalta.”

Pina la urma, partile aflate in conflict au ajuns la un compromis multumitor, dar a aparut de indata o alta problema: Unde sa asezam bucataria? Una dintre familii era de parere ca era mai bine s-o asezam in perimetrul noii cladiri, cealalta sustinea ca ar fi mai bine sa o atasam in exteriorul cladirii. Pina la urma, grupul care a preferat sa includa si bucataria a avut cistig de cauza si constructia a inceput. La inaugurare insa, au observat ca teava care ducea de la bucatarie la sistemul de canalizare al orasului fusese infundata. “Cineva” turnase ciment in ea.”

Intimplari de felul acesta arata cum se lupta si se macina fratii in Biserica. Biblia spune: “Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie. Numai, nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti in firea paminteasca, ci slujiti-va unii altora in dragoste. Caci toata Legea se cuprinde intr-o singura porunca: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Dar daca va muscati si va mincati unii pe altii, luati seama ca sa nu fiti nimiciti unii de altii. Zic dar, umblati cirmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamintesti” (Gal. 5:13-16).

Observati ca versetele 13 si 14 sint versete pozitive: “slujiti-va unii altora” si “sa iubesti pe aproapele tau”. Versetul 16 este si el unul pozitiv, indemnindu-ne sa umblam calauziti de Duhul. Dupa versetul 16 urmeaza un pasaj care enumera faptele firii pamintesti si roada Duhului. Intre toate acestea, ca intr-un sandvis, se afla versetul 15, care este o negatie: “Luati seama ca sa nu fiti nimiciti unii de altii”. Asezarea aceasta este semnificativa. Daca ne vom tine ocupati cu facerea a ceea ce este bine, nu vom avea timp pentru facerea raului. Daca iubesti (pozitiv) nu vei avea timp pentru ura (negativ). Daca-i zidesti pe cei din jur (pozitiv), nu vei putea sa fi partas la darimarea lor (negativ). O mai buna traducere a versetului 16 este: “Umblati cirmuiti de Duhul, si (atunci) nu veti implini poftele firii pamintesti”.

“Dar daca va muscati si va mincati unii pe altii, luati seama ca sa nu fiti nimiciti unii de altii”.

Ce inseamna a fi nimicit? Dictionarul ne spune ca a nimici inseamna a distruge, a consuma.

Cei mai predispusi oameni pentru aceasta sint egoistii care incearca sa foloseasca totul doar spre folosul si propasirea lor personala. Ei tin mereu sa se catere cit mai sus, chiar daca fac asta calcind peste cadavre. O maxima ironica spune ca: “Prietenul adevarat, la nevoie se cunoaste. La nevoia … lui”. Astfel de oameni sint prieteni de vreme buna, care dispar de indata ce situatia nu-i mai avantajeaza.

Vremurile de persecutie au fost, in general, vremuri in care Biserica a trait in unitate. Cind a incetat persecutia, libertatea exterioara cuplata cu dorinta de afirmare a firii pamintesti au transformat prietenii si partasii sfinte in fragmentari si lupte fraticide. Citeodata, diavolul poate face mai mult rau in Biserica, nu prin dusmanii din afara, ci prin fratii neintelepti dinauntru. Dintre toate “decesele” bisericilor locale, “sinuciderea” este cea mai trista si cea mai tragica.

Cunosc o astfel de Biserica nu prea departe de casa mea. Cu citiva ani in urma era un izvor de viata si cunostea o crestere numerica extraordinara. Au survenit insa citeva neintelegeri. Citiva frati bolnavi de “personalita” n-au mai putut incapea laolalta. Astazi, usa acelei Biserici este inchisa. Au plecat fiecare in alta parte. Noi am fost chemati sa lucram alaturi de Domnul Isus la zidirea Bisericii Sale. Cine se cearta cu fratii nu-si da seama ca Il intristeaza in primul rind pe Domnul.

(Inainte de a pleca din tara spre limanuri de peste ocean, am avut o ultima discutie cu tatal meu, Brinzei Vasile. Facind aluzie la niste “neintelegeri” care existau intre fratii romkni din “diaspora”, el mi-a spus: “Orice vei face, sa nu te certi cu fratii. Mai bine sa vinzi cartofi la Aprozar, decit sa te certi sau sa te lupti cu fratii. Sa nu distrugi pe cei pentru care a murit Christos!” Nu stiu de ce vinzarea cartofilor la Aprozar reprezenta pentru tatal meu o limita inferioara a existentei, dar stiu precis ca daca a urit ceva, au fost luptele si neintelegerile cu fratii. Culmea nereusitei in slujirea crestina era reprezentata pentru el de acei predicatori mindri si firesti, care-si ridicau statui pentru ei insisi si-si zideau imperii “stapinind” peste cei ce “le cazusera la imparteala” (1 Petru 5:3). Vorbele tatalui meu mi-au rasunat mereu in memorie. Am vazut intr-adevar pastori care predica despre unitate si iubire, dar nu-si pot intinde miinile unii altora. Am vazut pastori care dau cina si-i viziteaza pe cei cazuti din adunarile lor, dar nu pot tolera nici cea mai mica slabiciune la un confrate in lucrare. Am vazut “muscaturi” si “mincatorii” care au dus Bisericile in pragul “nimicirii”. Cit pot, uitind ce este rau la altii, ma silesc mereu sa-mi vad umil de slujire, ca sa nu ajung … sa vind “cartofi la aprozar!”.)

A nimici ceva bun inseamna a risipi ceva pretios. Cind o casa scumpa este cuprinsa de imbratisarea nimicitoare a flacarilor, banii investiti in ea se fac scrum. Tot asa, cind ne nimicim unii pe altii, noi Il pagubim pe Dumnezeul nostru.

Cauzele luptelor fraticide

1) Egoismul

“Asa vreau eu!” Cind nu slujesc din iubire, slujesc din dorinta de a ma afirma pe mine. Egoismul si dragostea se exclud reciproc.

Cind nu te preocupa decit ceea ce se spune despre tine, esti egoist. Cind te crezi buricul pamintului si toate trebuie sa se invirteasca in jurul prea importantei tale persoane, esti egoist. Cind te superi ca altii sint laudati si tu esti trecut cu vederea si ca sa te razbuni esti gata sa raspindesti calomnii de genul: “Lasa ca va spun eu cine este cutare …”, esti egoist.

(Sa va spun cum se manifesta un egoist. Vine acasa intr-o duminica si sotia-l intreaba: “Cum a fost la Biserica?” El raspunde: “Ca deobicei. Cam plictisitor”. Altadata vine parca zburind. Sotia-l intreaba ca de obicei: “Cum a fost la Biserica?” El raspunde: “O revarsare de har! O trezire spirituala! Un mesaj extraordinar!” Ea intreaba curioasa: “Dar cine a predicat?” El raspunde cu falsa modestie: “Astazi m-au lasat pe mine sa predic”.

Fratele Cure obisnuia sa spuna ca sint in Biserici doua categorii de slujitori: priveghetori si “privighetori”. Unii se jertfesc pentru altii, ceilalti se urca pe o craca si nu le mai tace gura. Sint indragostiti de ei insisi si le place sa-si auda mereu glasul.)

Sint unii care sint gata sa inceapa o alta Biserica daca nu sint bagati in seama acolo unde sint. Altii nu trimit cu anii nici macar un singur articol la revistele altora. Sint insa gata sa munceasca pe brinci, daca este vorba sa scoata o revista care sa le poarte numele.

In unele locuri este un cosmar sa asisti la adunari generale ale Bisericilor. Fratii au ajuns chiar sa spuna ca este mai indicat ca cei proaspat convertiti si botezati sa nu participe la adunari generale in primii ani de credinta. Ce ironie! Cei incepatori in ale credintei sint opriti sa-i vada la lucru pe cei “mai crescuti in Domnul”! Exista frati si surori care asteapta consfatuirile fratesti ca pe ocazii de razbunare: “Am sa-i raspund cu aceeasi moneda! Sa vada si el cum este sa suferi”.

Egoismul este radacina tulburarilor in care ne nimicim unii pe altii.

Exista si alte cai prin care ne putem distruge reciproc. Am sa mentionez in continuare pe scurt sase dintre ele.

2) Curiozitatea bolnavicioasa

Exista citeva pasaje Biblice care trateaza acest subiect. Ele cauta sa ne vindece de aceasta boala din care se naste birfa. “Nimeni din voi sa nu sufere ca ucigas, sau ca hot, sau ca facator de rele, sau ca unul care se amesteca in treburile altuia” (1 Petru 4:15). Bagati de seama bine asociatia din text. Curiozitatea bolnavicioasa nu pare atit de vinovata cit timp nu vezi cu cine o asociaza Cuvintul Domnului. Ea este pusa in acelasi rind cu hotia, uciderea si raufacatoria. “Auzim ca unii dintre voi traiesc in neorinduiala, nu lucreaza nimic, ci se tin de nimicuri” (2 Tesal. 3:11).

Este clar ca astfel de oameni nu lucrau la zidirea trupului lui Christos, ci ruinau partasia frateasca. Pavel scrie si el despre unele persoane care “se deprind sa umble fara nici o treaba din casa in casa; si nu numai ca sint lenese, dar sint si limbute si iscoditoare, si vorbesc ce nu trebuie vorbit” (1 Tim. 5:13). Purtatorii de zvonuri si de calomnii aprind focuri distrugatoare in Biserica si duc la nimicirea sfintilor. “Cind nu mai sint lemne, focul se stinge; si cind nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleste” (Prov. 26:20).

3) Minte perversa

Perversitatea este atitudinea celui care stie ce este rau, dar continua sa-l faca pe ascuns. “Sfint o zi la Biserica si pacatos sase zile acasa”. Bisericile crestine sint bintuite de prefacatorie. Ipocrizia este moda zilei. Nevasta lui Ieroboam are si astazi frati care vor “sa se dea drept altul”(….). Anticipind toate acestea, apostolul Pavel a scris: “Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor viri intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa atraga pe ucenici de partea lor” (Fapte 20:29-30). Bunul simt al poporului a inventat zicala: “Sa faci ce zice popa, nu ce face popa”. Oameni cu doua fete, predica apa si beau vin. Sfatul lui Pavel catre mai tinarul Timotei confruntat cu prezenta acestor oameni cu mintea pervertita este urmatorul: “Daca invata cineva pe oameni invatatura deosebita, si nu se tine de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Christos si de invatatura care duce la evlavie, este plin de mindrie, si nu stie nimic; ba mai are boala cercetarilor fara rost si a certurilor de cuvinte, din care se naste pizma, certurile, banuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricati la minte, lipsiti de adevar si care cred ca evlavia este un izvor de cistig. Fereste-te de astfel de oameni” (1 Tim. 6:3-5). Cei din Biserica sintem chemati sa fim “fara prihana si curati, copii ai lui Dumnezeu, fara vina, in mijlocul unui neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume” (Filip. 2:15). Credinciosii trebuie sa-i zideasca pe altii nu sa-i darime.

4) Ura amara

Lipsa dragostei face loc urii. Dusmania este distructiva. “Caci si noi eram altadata fara minte, neascultatori, rataciti, robiti de tot felul de pofte si de placeri, traind in rautate si in pizma, vrednici sa fim uriti si urindu-ne unii pe altii” (Tit 3:3). Observati si aici cu ce fel de alte pacate este asociata ura. “Ura stirneste certuri, dar dragostea acopere toate greselile” (Prov. 10:12).

5) Mindria

“Pe buzele omului priceput se afla intelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fara minte.” “Mindria merge inaintea pieirii si trufia merge inaintea caderii.” (Prov. 10:13; 16:18). Mindria noastra ii sorteste pe ceilalti nimicirii.

6) Ironia batjocoritoare

Unii se distreaza pe seama slabiciunilor altora: “Izgoneste pe batjocoritor si cearta se va sfirsi, neintelegerile si ocarile vor inceta.” (Prov. 22:10). Daca cineva trebuie indreptat, fa-o cu dragoste si gingasie. Nu da buzna cu bocancii in viata nimanui. Nu batjocori pe nimeni. Cauta intotdeauna sa-i zidesti pe altii.

7) Minia

“Un om iute la minie stirneste certuri, dar cine este incet la minie potoleste neintelegerile” (Prov. 15:18). Noul Testament vorbeste foarte clar despre acest subiect: “Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate, prin purtarea lui buna faptele facute cu blindetea intelepciunii! Dar daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului. Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este paminteasca, fireasca, draceasca. Caci acolo unde este pizma si duh de cearta, este tulburare si tot felul de fapte rele” (Iacov 3:13-16).

Fa urmatorul rationament: cearta duce la confuzie, confuzia duce la fapte rele, faptele rele duc la nimicirea altora. Vrei tu sa lupti impotriva lui Christos? El Isi zideste Biserica Sa. Vrei tu sa I-o darimi? “O casa dezbinata impotriva ei insasi nu poate sa dainuiasca” (Marcu 3:25). Care este contributia ta la viata Bisericii din care faci parte?

Nu lucra la demolare, construieste!

Nu va muscati unii pe altii, mingiiati-va. Nu va nimiciti unii pe altii, ci cautati lucrarile care duc la zidirea tuturor. Este o mare cinste sa fii partas la zidirea Bisericii lui Dumnezeu. Noi crestem pe masura ce ii ajutam pe altii sa progreseze. Cine nu ajuta pe altii nu se ajuta nici pe sine. “Cine scoate sabia va pieri el insusi de ea”.

Domnul Isus si-a indemnat ucenicii sa caute sa restaureze si sa refaca: “Daca fratele tau a pacatuit impotriva ta, du-te si mustra-l intre tine si el singur. Daca te asculta, ai cistigat pe fratele tau” (Mat. 18:15). Daca fratele tau ti-a gresit, tu trebuie sa fii cel dintii care sa incerci sa-l aduci la calea cea buna. Domnul Isus continua zicind: “Dar, daca nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentru ca orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori”(Mat. 18:16). Daca cel gresit nu se lasa ajutat mai ia cu tine inca pe un frate care sa te ajute. Daca nici impreuna nu reusiti “spune-l Bisericii”. Cind un madular al Bisericii a cazut intr-o greseala, nu trebuie sa ne grabim sa-l excludem. Mai intii trebuie sa facem tot ce putem ca sa-l aducem pe calea cea dreapta.

In cazul meu, silintele mele nu sint suficiente. Nu am in mine suficiente resurse pentru a trece peste greselile altora si pentru a incerca sa-i aduc pe calea buna. Am nevoie de cineva care sa ma ajute. Ce voi face?

Mai intii, ma voi apropia de Dumnezeu asa cum sint si-I voi spune cu toata sinceritatea: “Doamne, n-am dragoste deajuns. Nu-mi pasa de fratele sau sora mea. Da-mi Tu dragoste de la Tine. Nu ma lasa sa fac rau altuia fara sa-mi dau seama. Arata-mi Tu greseala ori de cite ori birfesc, vorbesc de rau, distrug reputatia cuiva, musc si lucrez spre nimicirea altuia. Ma deschid Duhului Tau ca El sa ma cerceteze”.

Cu mii de ani inainte de mine, David facea acelasi lucru inaintea Domnului, spunind: “Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma, si cunoaste-mi gindurile! Vezi daca sint pe o cale rea, si du-ma pe calea vesniciei!” (Psalm 139:23- 24).

In al doilea rind, trebuie sa ma privesc pe mine insumi atent in oglinda Cuvintului lui Dumnezeu. De cite ori deschid Biblia rostesc in gind o rugaciune: “Vorbeste Doamne, caci robul Tau asculta”. Si de foarte multe ori, Dumnezeu imi vorbeste prin ceea ce citesc chiar pentru problema care ma framinta. Fa si tu apel la “candela” Cuvintului care-ti poate lumina pasii.

In al treilea rind, sint atent la soapta Duhului si sint decis sa ma opresc din orice actiune, vorba sau gind care-mi este dat pe fata si dovedit ca nevrednic sau nefolositor. Mi se intimpla citeodata ca Duhul Sfint sa-mi vorbeasca chiar in mijlocul unei glume nesarate. Ma opresc atunci imediat si-mi pare rau de cele facute.

In al patrulea rind, cind sint vinovat, ma grabesc sa-mi marturisesc Domnului greseala. Nu vreau sa ma mai scuz sau sa ma justific. Strig repede: “Doamne, am gresit si-mi pare rau. Te rog spala-ma in singele Tau curatitor si da-mi iarasi nevinovatia iertarii Tale”. Experientele lui David, relatate in Psalmii 32 si 51, imi sint pilde de pocainta si curatire.

In sfirsit, daca este nevoie sa repar ceva dupa ce m-am pocait, trec la treaba si repar. Daca am jignit pe cineva, imi cer iertare, daca am gindit rau despre cineva, cer Domnului sa-mi puna in inima sentimente sfinte fata de acea persoana.

Dar daca va muscati si va mincati unii pe altii, luati seama ca sa nu fiti nimiciti unii de altii. Zic dar, umblati cirmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamintesti”.

Relatiile noastre cu Dumnezeu si unii cu ceilalti sint in directa legatura. Cine-i “darima” pe altii, loveste in Creatorul lor. Cine-i zideste pe altii, Ii da o mina de ajutor lui Dumnezeu, in dorinta Lui de a-si vedea zidita Biserica.

14

“Nu va vorbiti de rau unii pe altii”

.

j30cgCunosc un american care a vizitat toata Europa intr-o vara si de cind s-a intors, nu vorbeste decit despre o fereastra dintr-un hotel londonez. Desi fusese un hotel de lux, fereastra era intepenita si asta i s-a parut lui, a fi un lucru scandalos. Despre alte frumuseti vazute pe parcurs nu vorbea aproape de loc. Nimic din Paris, Roma sau Londra nu-l miscase. Ramasese din toata excursia doar cu amintirea enervanta a unei ferestre care se incapatinase sa nu se deschida. Ma gindesc ca a cheltuit atitia bani pentru un geam intepenit! Ce pacat!

Multi oameni se aseamana cu eroul nostru si nu pot vedea in jur decit greselile sau defectele altora. Toata ziua sint intr-o cautare obsesiva dupa erorile altora. Acesti oameni pierd din vedere farmecul si fascinatia frumosului din lume. Ei biziie toata ziua si mormaie suparator.

Cineva spunea ca exista doua feluri de comportamente. Ele se pot asemana cu urmatoarea ilustratie. Daca dai drumul unei albine intr-o gradina, ea va cauta de indata florile si se va apuca grabita sa le culeaga polenul si sa le absoarba parfumul. Daca in aceeasi gradina, dai drumul unei muste, ea va ignora orbeste frumusetea si aroma florilor si va pleca intr-o cautare febrila dupa vreo mortaciune sau dupa vreo gramada de gunoi. Comportamentul este diferit pentru ca natura lor este diferita.

Cum trebuie sa se comporte crestinii? Vorbirea de rau este destructiva si poate sfisia partasia frateasca. Nu este de mirare ca Biblia o interzice: “Nu va vorbiti de rau unii pe altii, fratilor! Cine vorbeste de rau pe un frate, sau judeca pe fratele sau, vorbeste de rau Legea sau judeca Legea. Si daca judeci Legea, nu esti implinitor al Legii, ci judecator” (Iacov 4:11). Mesajul este clar si limpede: cine se grabeste sa critice, nu pazeste Legea, ci se aseaza obraznic in scaunul Legiuitorului. El vrea sa rivalizeze cu Dumnezeu si sa-I ia locul.

(De ce trateaza Noul Testament acesta problema? Raspunsul este simplu: pentru ca si crestinii mai traiesc inca in trup si sint supusi acelorasi tentatii si inclinatii firesti care-i caracterizeaza pe oamenii din lume. Este suficient sa facem o proba simpla. Fratele Richard Wurmbrand imi atragea atentia asupra inclinatiei spre rau din fiecare din noi. Dinsul zicea ca ziarele pline cu vesti bune nu s-ar vinde nicaieri in lume si companiile de publicistica ar da faliment. Ziarele sint pline de vesti rele pentru ca “asta se vinde”, asta are cautare pe piata. Ca sa-mi dea un exemplu si mai bun, fratele m-a rugat sa citesc textul din 2 Timotei 4:14: “Alexandru, caldararul, mi-a facut mult rau”. Fratele m-a intrebat: “Nu-i asa ca ai vrea ca Pavel sa fi dat amanunte? De sute de ani exista oameni care nu fac decit aceasta: se intreaba “ce rau i-o fi facut Alexandru, caldararul, lui Pavel”? Este in natura noastra dorinta de a ne interesa de ceea ce este rau”. A trebuit sa recunosc ca testul reusise. Niciodata nu vazusem textul acela asa, dar de atunci m-am framintat de multe ori sa aflu: chiar … ce-i facuse Alexandru …?

Altadata m-am dus la nenea Richard sa-i cer parerea despre o carte in care un “oarecare” cauta sa-l distruga pe “cineva” din miscarea crestina romaneasca. I-am cerut parerea dinsului despre carte. Mi-a spus-o repede:

“Este o carte proasta, scrisa de un om prost. Nu asa se distruge un om. Sa-ti spun eu cum se face. Mai intii cartea este scrisa intr-o engleza proasta si nici un american nu are rabdare sa citeasca o engleza care-l indispune. Apoi, cartea nu scrie decit lucruri rele despre cel pe care vrea sa-l distruga. Orice om care traieste in lume nu poate fi numai rau. Omul este un amestec de bun si rau laolalta. La unii e mai mult bun, la altii mai mult rau. Cine citeste aceasta carte isi va da imediat seama ca autorul este pornit impotriva acelei persoane si ca nu mai judeca cum trebuie. Pe un om care nu mai judeca cum trebuie, nu are rost sa-l asculti, asa ca arunci cartea la gunoi. ”

“Daca vrei sa distrugi pe cineva, trebuie sa scrii mai intii despre partile lui bune. Despre oricine poti scrie si lucruri bune. Hitler n-a fumat, Lenin i-a fost credincios sotiei lui, iar Stalin si-a iubit copiii. Nu-i greu sa spui si ceva bun despre un om rau. Daca vrei sa-ti cistigi credit in ochii cititorilor trebuie mai intii sa le dovedesti ca esti echilibrat si ca nu scrii cu patima.”

“Cartea asta pe care mi-ai adus-o este o carte fara valoare. N-o s-o citeasca nimeni. S-au cheltuit bani de pomana.

Eu am scris o carte despre Marx. Am aratat ca parerile lui au fost influentate de faptul ca a cazut sub influenta “satanistilor”.Cred ca Marx s-a bucurat de acolo unde este ca am scris-o. Cu siguranta ca el nu vrea acuma ca si altii sa ajunga unde este el. N-am scris cartea ca sa-l distrug pe Karl Marx, ci ca sa-i ajut pe altii sa nu calce pe urmele greselilor lui.”)

Diferenta dintre vorbirea de rau si vorbirea despre cineva care a facut rau este simpla. Ea este … parerea de rau. Acolo unde nu exista parere de rau si duh de rugaciune mijlocitoare, avem de a face cu vorbirea de rau.

A vorbi de rau inseamna a raspindi zvonuri sau chiar aspecte negative reale din placerea pacatoasa de a batjocori pe cineva. Vorbirea de rau este un atac la prestigiul, reputatia si caracterul cuiva. Biblia o interzice cu desavirsire.

“Cine ascunde ura, are buze mincinoase, si cine raspindeste birfelile este un nebun” (Prov. 10:18). Credinciosii adevarati nu se bucura de caderea fratilor lor. Suntem madulare unii altora in acelasi trup al lui Christos. Cind ne vorbim de rau unii pe altii este ca si cum ne-am sfisia putin cite putin un brat sau o ureche. Domnul Isus Si-a dat viata pentru oile Sale. Cine sintem noi sa le vorbim de rau si sa ne bucuram cind vine lupul sa le rapeasca?

Biblia ne vorbeste despre teribila suferinta provocata de vorbirea de rau. Iosif a fost bagat in inchisoare de invinuirea nedreapta a sotiei lui Potifar. Nabot a fost ucis de calomnia Izabelei. Ieremia a fost batjocorit de popor. Chiar si Domnul Isus a gustat din amarul celui ce este invinuit pe nedrept si batjocorit. Despre El s-a spus ba ca este beat, ba ca este stapinit de un duh rau, ba ca este nebun, ba ca rascoala poporul, ba ca vorbirea lui este plina de blasfemii la adresa lui Dumnezeu.

Pira si vorbirea de rau este caracteristica diavolului. De fapt asa se si traduce numele lui. “Diaboloi” inseamna “cel ce piraste”, “cel ce aduce invinuire de ocara”. Vorbirea de rau este modul lui de manifestare. Biblia ni-l arata vorbindu-l de rau pe Dumnezeu in fata primilor oameni: “Hotarit ca nu veti muri. Dar Dumnezeu stie ca, in ziua cind veti minca din el …” (Gen. 3:4-5). In cartea lui Iov il gasim pe Diavol pirindu-l pe vrednicul patriarh inaintea tronului ceresc, in auzul tuturor fiilor lui Dumnezeu (Iov 1:6; 2:1-6). Cartea proorocului Zaharia ni-l prezinta pe diavol pirindu-l pe Iosua inaintea Domnului (Zaharia 3:1-5). Cartea Apocalipsei ne spune ca nici noi nu scapam mai usor; diavolul ne piraste pe fiecare dintre noi: “Acum a venit mintuirea …pentru ca pirisul fratilor nostri, care zi si noapte ii pira inaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos” (Apoc. 12:10). Diavolul te acuza pe tine si pe mine ori de cite ori are ocazia. Ar trebui sa ne dam seama ca ori de cite ori vorbimde rau, facem lucrarea diavolului. Nu-i de mirare ca Biblia spune: “Nu va vorbiti de rau unii pe altii”.

(Odata, fratele Simion Cure a fost chemat sa prezideze tinerea unei adunari generale intr-o Biserica renumita pentru certurile ei de partide si pentru luptele dintre frati. Nimeni nu mai dorea sa se duca la ei. L-au trimis intr-un tirziu pe “tata Cure” ca sa faca ordine. Dinsul a inceput-o “tare”: “Fratilor, vreau sa va intreb mai intii ceva. Vreau sa stabilim mai intii un lucru. Vreau sa va pun o intrebare: “Cine vrea sa fie in urmatoarea ora in slujba Satanei? Cine vrea sa distruga lucrarea lui Christos? Va rog sa fiti sinceri, sa va ginditi bine si sa ridicati mina sus ca sa stim cu cine avem de a face”. S-a facut o liniste mare si … dureroasa. Atunci “fratele Cure a continuat: “Dumnezeu vrea sa ne mintuiasca pe toti. El nu vrea sa se piarda vreunul. Cine-i de partea lui Dumnezeu sa vorbeasca cu dragoste si spre zidirea Bisericii. Cine-i cu Diavolul sa se certe si sa se minie. Dumnezeu vrea sa iertam, ca sa poata si El sa ne ierte. Cine nu vrea sa ierte, sa treaca de partea Diavolului. Dumnezeu vrea sa avem o buna marturie inaintea lumii din sat ca sa-i poata atrage la mintuire. Diavolul vrea sa ne facem de risul lumii si sa-i tina pe oameni departe de Evanghelie. Cine-i pentru Diavolul sa faca scandal”.

A fost, se spune, cea mai linistita adunare generala din istoria acelei Biserici. Unde esti acum, frate Cure? In cite Biserici am avea iarasi nevoie de dumneata!)

Iata citeva pasaje care ne avertizeaza impotriva vorbirii de rau. “Sa nu raspindesti zvonuri neadevarate. Sa nu te unesti cu cel rau, ca sa faci o marturisire mincinoasa pentru el” (Exod 23:1). Nu-ti face prieteni dintre aceia care au limba prea lunga si prea iscoditoare.

Femeile sint vizate in mod special: ” Spune ca femeile in virsta trebuie sa aiba o purtare cuviincioasa, sa nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; sa invete pe altii ce este bine” (Tit 2:3).

“Adu-le aminte”, mai scrie Tit, “sa nu vorbeasca de rau pe nimeni” (Tit 3:1-2).

“Orice amaraciune, orice iutime, orice minie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Christos” (Efes. 4:31-32). Vorbirea trebuie folosita spre bine, nu spre distrugere.

” Avind un cuget curat; pentru ca cei ce birfesc purtarea voastra buna in Christos, sa ramina de rusine tocmai in lucrurile in cari va vorbesc de rau”(1 Petru 3:16).

In pasajele citate mai sus exista citeva principii elementare.

Mai intii, Biblia ne interzice sa vorbim de rau pe cineva, ca sa nu-l distrugem.

In al doilea rind, trebuie sa lepadam vorbirea de rau ca sa ne facem bine noua insine. Cei ce practica vorbirea de rau se otravesc pe ei insisi. Nimeni nu poate sa arunce cu noroi in altii fara sa se murdareasca el insusi cu noroi pe miini. Un medic celebru a spus ca “Cinci minute de minie produc un consum de energie egal cu opt ore de lucru”. Cine practica vorbirea de rau se raneste pe sine si da dovada de o lipsa de maturitate spirituala, de lipsa de caracter si de lipsa unei intelegeri profunde a realitatii.

De ce sint asa cei care vorbesc de rau? Pentru ca ei se blocheaza in ei insisi, alegind sa se concentreze doar asupra aspectelor negative. S-ar putea ca ei sa aibe dreptate si observatiile lor sa fie corecte, dar atitudinea lor este gresita si nu foloseste nimanui. Este ca si diferenta dintre un termometru si un termostat. Termometrul “citeste” corect realitatea. Termostatul citeste si el realitatea, dar nu se opreste aici, ci porneste imediat aerul conditionat sau statia de termoficare pentru a aduce incinta la temperatura optima cresterii. Ce s-ar face o crescatorie de pui sau o sera de flori, daca termostatul ar functiona doar ca termometrul? Viata ar fi condamnata la moarte.

(De ce practica unii vorbirea de rau? La unii este o distractie a firii, iar la altii este o manifestare a complexului de inferioritate sau de vinovatie. Nicolae Iorga spunea: “Injosim intotdeauna maretia care insulta”. Prin vorbirea de rau, unii incearca sa-i coboare pe toti la nivelul lor de pitici spirituali.

Exista cazuri in care vorbitorul de rau face galagie doar pentru a incerca sa-si acopere doar propria lui vinovatie. Este ca si cu hotul, care, odata prins asupra faptului, a luat-o la fuga pe strada, strigind: “Prindeti hotul!” Toata lumea a fost inselata, crezind ca si el si vinzatorul fug de fapt dupa un altul.)

Consecintele vorbirii de rau

Ea satisface rautatea firii pamintesti: “Cuvintele birfitorului sint ca prajiturile: aluneca pina in fundul maruntaielor” (Prov. 18:8).

Ea desparte prieteni: “Omul neastimparat stirneste certuri, si piritorul dezbina pe cei mai buni prieteni” (Prov. 16:28). Vai, cite prietenii au fost ruinate de “soapte” si “destainuiri” insinuante!

Ea raneste: “Cine vorbeste in chip usuratic, raneste ca strapungerea unei sabii” (Prov. 12:18).

Ea duce la cearta: “Cind nu mai sint lemne, focul se stinge; si cind nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleste” (Prov. 26:20).

Ea poate ucide: “Moartea si viata sint in puterea limbii” (Prov. 18:21). Poti ucide cu sabia si poti ucide cu limba. Vorbirea de rau mai este numita si asasinarea caracterului cuiva.

Majoritatea oamenilor “civilizati” nu se razbuna dindu-se cu capul de pereti sau scrisnind din dinti. Nimeni din Biserica nu strecoara otrava in mincarea dusmanului sau si nu scoate pistolul. N-ar fi biblic! Si nici legal! Cea mai raspindita metoda de razbunare este calomnia si vorbirea de rau. Cind ne razbunam insa astfel pe altii nu scapam nici noi neafectati. Nervii supraexcitati produc o excretie excesiva a glandelor hipofiza, suprarenala si tiroida. Acest surplus de secretii cauzeaza la rindul lui afectiuni ale organelor si stari de boala. Dusmania este intr-devar … o boala grea!

Leacul vorbirii de rau

Linga fiecare interdictie din Biblie este si o recomandare. Dumnezeu nu se opreste niciodata la suprimarea raului, ci merge mai departe spre cresterea binelui. Celui care se intreaba: “Ce sa fac ca sa nu mai vorbesc de rau?” trebuie sa i se raspunda: “Incepe de astazi sa vorbesti de bine!”

“Nici un cuvint stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud” (Efes. 4:29).

Observati ce se spune despre aspectul pozitiv al vorbirii in cartile Psalmilor si Proverbelor:

“Cine aduce multamiri, ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mintuirea lui Dumnezeu ” (Psalm 50:23).

“Gura celui neprihanit este un izvor de viata, dar gura celor rai ascunde silnicie.”

“Pe buzele omului priceput se afla intelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fara minte” (Prov. 10:11,13).

“Un raspuns blind potoleste minia, dar o vorba aspra atita minia. Limba inteleptilor da stiinta placuta, dar gura nesocotitilor improasca nebunie. Ochii Domnului sint in orice loc, ei vad pe cei rai si pe cei buni.

“Limba dulce este un pom de viata, dar limba stricata zdrobeste sufletul.”

“Omul are bucurie sa dea un raspuns cu gura lui, si ce buna este o vorba spusa la vreme potrivita!” (Prov. 15:1-4,23).

“Un cuvint spus la vremea potrivita, este ca niste mere de aur intr-un cosulet de argint” (Prov. 25:11).

Din toate aceste texte putem distila citeva principii. Vorbeste ceva vrednic sau taci din gura.

(Fratele Richard Wurmbrand ne-a spus ca in limba ebraica, acelasi termen, “davar”, se foloseste si pentru “cuvint” si pentru “margaritar”. Daca n-ai de dat un margaritar ori de cite ori deschizi gura, este mai bine sa pastrezi tacere.

Daca nu poti vorbi cu cineva fata in fata, nu vorbi despre el pe la spate. Nu amplifica raul, infectindu-i si pe altii.

Cauta aspectul pozitiv in fiecare conversatie. “Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia” (Col. 4:6). Vorbirea noastra trebuie sa raspindeasca si sa intretina viata. Cauta sa incepi sa-i vezi pe ceilalti, nu cum sint, ci cum pot sa devina si trateaza-i dupa aceasta masura. Vorbele noastre au o extraordinara putere de modelare. Una dintre cele mai eficace maxime despre viata de familie spune: “Daca vrei sa fi tratat ca un rege, incepe sa-ti tratezi sotia ca pe o regina”. Nimic mai adevarat decit aceasta!

S-ar prea putea ca citirea acestor rinduri sa te deprime. S-ar putea sa-ti spui: “Ce sa fac? Eu nu pot sa ma schimb” si sa cazi in resemnare.

Nu fa aceasta greseala. Biblia nu este un ghid de “auto-imbunatatire”. Ea este o oferta a puterii lui Dumnezeu si o chemare la lucrarea Lui transformatoare. “Din prisosul inimii vorbeste limba”. Lasa-L pe Dumnezeu sa-ti schimbe inima si vorbirea ta se va schimba de la sine.

(Vorbeam la Arad cu fratele Florian Guler si el se plingea cam asa: “Ce sa ma fac? Eu sint un om cu o vorbire mai aspra. Am incercat sa fiu altfel, dar nu pot vorbi duios ca altii. Nu ma vad in stare de asa ceva.” Duhul Domnului mi-a sugerat o intrebare si i-am spus: “Florine, cum ti-ai cucerit tu sotia ta in perioada prieteniei voastre? Cum vorbeai cu ea?” “Asta este o alta poveste”, mi-a spus el. “Acolo era o alta situatie”. Dupa ce ne-am gindit insa bine, ne-am dat seama ca nu era de loc vorba de “o alta situatie”. Dragostea este cel mai bun dascal din lume. Ne-am despartit rizind si el mi-a spus: “Cred ca mai este o speranta si pentru mine”. Astazi, Florian este unul dintre cei mai indragiti frati din citi cunosc eu. Traieste la Detroit si este presbiter al Bisericii. Cum este vorbirea lui? Poate ca la fel de grabita uneori, dar … mai intotdeauna plina de iubire. Zimbetul lui si privirea ochilor vorbesc de multe ori mai deslusit decit … limba.)

Iata citeva remarci pe care le-am putea tine impreuna minte:

“Unii cu limba prea ascutita si-au taiat singuri craca de sub picioare”.

“Fii cu mare atentie asupra limbii; se afla intr-un loc alunecos”.

“Daca nu pacatuieste cineva in vorbire, este un om desavirsit” (Iacov 3:2).

“Nu va vorbiti de rau unii pe altii”.

15

“Nu va dusmaniti unii pe altii”

.

100418-how-to-live-your-faith-17-the-power-of-patience-james-5-7-12-3-728

Una dintre cele mai triste amintiri din viata mea este una din copilarie. Locuiam in apropierea unei alte familii si s-a nimerit ca si ei aveau copii cam de aceleasi virste cu noi. Fratele meu era prieten cu un baiat al vecinului care era de aceiasi virsta cu el, iar eu ma imprietenisem cu un altul, de acelasi “leat” cu mine. Ne jucam de multe ori impreuna, dar de cele mai multe ori, preocuparile virstei ne erau diferite si ne separam unii de altii. Tin minte ca intr-o dupa-amiaza m-am luat la harta cu prietenul fratelui meu si am sarit la bataie. Desi el era mai mare ca mine, furia mea era cit pe ce sa-l biruiasca. Atunci s-a intimplat incidentul de care vreau sa va vorbesc. In toiul incaierarii noastre, a aparut dupa colt fratele meu mai mare. L-am privit cu nadejde si m-am repezit si mai otarit la trinta. Numai ca fratele meu a sarit intre noi, m-a tinut bine si i-a ingaduit prietenului sau sa ma chelfaneasca dupa voie. Fratele meu alesese intre mine si el si prietenia fusese mai tare decit legatura de singe! Ani de zile n-am putut sa uit aceasta scena si i-am pastrat fratelui meu un fel de nemultumire care s-a transformat intr-o dusmanie ascunsa. Copilaria noastra si chiar unii din anii adolescentei au fost umbriti de amaraciunea acestei amintiri neplacute. Lipsa mea de iertare a blocat posibilitatea unor relatii normale intre noi. Acum imi dau seama ca m-am pagubit singur de o sumedenie de posibile amintiri placute.

Dusmania n-are ce sa caute in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Inca de cind i-a ales pe evrei, Dumnezeu le-a dat aceasta porunca: “Sa nu te razbuni, si sa nu tii necaz pe copiii poporului tau. Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 19:18). Una dintre cele mai jalnice imagini de pe pamint este privelistea unei familii in care fratii si surorile traiesc in dusmanie unii cu altii. Dumnezeu vrea sa ne iubim unii pe altii, nu sa ne dusmanim.

Iacov scrie: “Fiti si voi indelung rabdatori, intariti-va inimile, caci venirea Domnului este aproape. Nu va plingeti unii impotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati: iata ca Judecatorul este chiar la usa” (Iacov 5:8,9).

Ce este dusmania?

Dusmania este una singura, dar se poate deghiza intr-o sumedenie de forme. Uneori, ea poate lua chipul unei indiferente reci. Alteori, ea se furiseaza sub masca unor resentimente amare fata de niste rele sau pagube imaginare. Exista si dusmanii violente, care duc la conflicte deschise si la o lupta pe viata si pe moarte.

Uneori, daruim cu parere de rau; fie ca punem bani in colecta Bisericii, fie ca facem cadou o haina unui frate mai nevoias. In parerea noastra de rau este ascuns germenele unei dusmanii in crestere. Avem sentimentul ca sintem pagubiti si ca altcineva ne ia aceea ce ni se cuvine. Probabil ca nu este nimic nou nici in aceasta. Biblia ii avertiza pe cei din Biserica primului secol: “Fiecare sa dea cum a hotarit in inima lui: nu cu parere de rau, sau de sila, caci “pe cine da cu bucurie, il iubeste Dumnezeu” (2 Cor. 9:7).

Dusmania se poate ascunde si in cirtirea impotriva cuiva, in neplacerea de a fi in tovarasia lui.

De ce sa nu dusmanim?

Dusmania este nascuta dintr-un sentiment de nedreptatire profunda. Ea este un produs al mindriei ofensate. Cel ce dusmaneste marturiseste ca vrea sa treaca la lucru si sa faca ordine in univers.

Iacov spune: “Nu va razbunati singuri; iata ca Judecatorul este chiar la usa”.

Cel ce dusmaneste isi da pe fata neincrederea in grija providentiala a lui Dumnezeu. “Razbunarea este a mea, spune Domnul”. Sub stapinirea Lui divina, crestinii trebuie sa invete sa accepte totul cu incredere. Amintiti-va de patania lui Iosif cu fratii sai. Ei l-au vindut in Egipt, ei l-au dusmanit si ei l-au declarat mort. De ce nu s-a razbunat Iosif? Pentru ca el traia sub providenta divina si privea toate lucrurile din punctul lui Dumnezeu de vedere: “Iosif le-a zis: Fiti fara teama; caci sint eu oare in locul lui Dumnezeu? Voi, negresit, v-ati gindit sa-mi faceti rau; dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa se implineasca ceea ce se vede azi, si anume, sa scape viata unui popor in mare numar” (Gen. 50:19-20).

La fel a facut si David, crutindu-l pe Saul, care cauta sa-i ia viata. Si David s-a plasat sub providenta Celui care le rinduieste pe toate:

“Judece Domnul intre tine si mine, si Domnul sa ma razbune pe tine; dar eu nu voi pune mina pe tine. “Raul de la cei rai vine”, zice vechea zicala. De aceea eu nu voi pune mina pe tine. … Domnul va judeca si va hotari intre mine si tine, El va vedea, El imi va apara pricina si El imi va face dreptate, izbavindu-ma din mina ta” (1 Sam. 24:12-15).

Iosif si David sint oameni care n-au dat voie evenimentelor sa le stapineasca viata. Ei L-au recunoscut suveran doar pe Dumnezeu si n-au dat voie oamenilor sa le conduca existenta. Acesti doi mari oameni ne invata sa privim dincolo de oameni si intimplari spre suveranitatea si intelepciunea divina, care are un plan desavirsit cu viata noastra.

Dusmania este o forma obraznica de ateism. Ea ii caracterizeaza pe aceia care vor sa-si ia soarta in propriile lor miini si sa-si faca dreptate.

Dusmania isi gaseste placerea in facerea raului, pervertind caracterul crestin. Ea trebuie spalata prin lacrimile pocaintei: “Orice amaraciune, orice iutime, orice minie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Christos” (Efes, 4:31,32).

S-ar putea ca tu sa fii de vina

V-ati gindit vreodata ca noi vedem la altii mai ales greselile pe care le facem noi insine? Personalitatea noastra este ca un filtru prin care ii privim pe ceilalti. In cele mai multe cazuri, noi proiectam asupra altora nemultumirea noastra despre noi insine.

“De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la birna din ochiul tau?” intreba Domnul Isus si avea dreptate.

Un pocait este un om care s-a masurat pe sine in cintarul dreptatii dumnezeiesti si si-a dat seama ca singurul lucru pe care-l merita este iadul. Perspectiva aceasta l-a ingrozit in asa masura, incit ori ce ii da Dumnezeu dupa aceea este privit ca har. Intr-adevar, ce se poate compara cu suferinta iadului? Orice alte lucruri prin care ingaduie Dumnezeu sa trecem nu sint decit fleacuri, floare la ureche, fata de ceea ce ar fi trebuit sa ni se intimple.

Dusmania inrobeste

Un foarte cunoscut psihiatru remarca faptul ca cei care dusmanesc ajung sa fie robii celor dusmaniti de ei:

“In momentul in care incep sa dusmanesc pe cineva, devin sclavul lui. Nu ma mai pot bucura de viata si de lucrul meu, din cauza lui. Persoana lui incepe sa-mi stapineasca si gindurile mele. Ma preocup de el pina la obsedare si nici noaptea in somn nu pot scapa de prezenta lui amenintatoare. Resentimentele mele imi nenorocesc sanatatea. Dusmania mea imi ruineaza buna dispozitie. S-ar putea sa fiu in vacanta, sa conduc o masina de lux pe aleile ruginite de toamna, in jurul unui lac de argint. Asta nu ajuta la nimic. Am aceeasi stare mizerabila ca si cind as conduce o caruta prin ploaie si noroi. Omul pe care-l urasc ma urmareste pretutindeni. Mincarea nu-mi prieste, familia ma enerveaza, prietenii ma deranjeaza, aerul imi lipseste si mi se intuneca ochii. Cautind o cale prin care sa ma razbun pe el, m-am nenorocit intre timp pe mine insumi”.

Solomon o spusese cu mult inainte:

“Mai bine un prinz de verdeturi, si dragoste, decit un bou ingrasat, si ura” (Prov. 15:17).

Dusmania pagubeste

Cursurile de specializare din scolile de perfectionare a cadrelor de conducere cuprind o ilustratie celebra:

Ursul “grizli” din America este unul dintre cele mai puternice animale care traiesc pe acest continent. Doar bizonul si ursul de munte i se pot opune. Totusi, de multe ori ursul “grizli” este vazut impartindu-si prada cu un alt animal numit “sconc”. Este un animal micut pe care ursul l-ar putea ucide dintr-o singura lovitura.

De ce n-o face? Pentru ca ursul, si toata America de altfel, stie ca “sconcsul” detine un fel de arma secreta: o secretie pe care o improasca cind se simte in primejdie. Mirosul acestei secretii este insuportabil si persista saptamini de zile. Sigur ca ursul ar putea pocni “sconcsul”, dar … se merita?

Gindeste-te bine la ceea ce ramine dupa o “rafuiala” in care “ai avut dreptate”. S-a meritat?

Leapad-o!

Cine iubeste dusmania se dusmaneste pe sine!

Trateaz-o ca pe un pacat si scapa de ea repede. Nu vei avea decit de cistigat.

Daca minia este un pacat, atunci dusmania este o permanentizare a pacatului, o traire constienta in el si o impietrire a inimii fata de cercetarea Duhului lui Dumnezeu.

N-ai sa poti scapa de dusmanie fara ajutorul lui Dumnezeu. Du-te in camaruta ta si stai de vorba cu El.

1) Fii de acord cu Dumnezeu: dusmania este un pacat.

2) Aseaza-te sub suveranitatea lui Dumnezeu. Numai El este sfint si numai El are dreptul sa rasplateasca fiecaruia dupa cum merita. Lasa-L pe Dumnezeu sa-ti faca dreptate.

(Fratele Cenusa obisnuia sa spuna celor ce veneau nervosi la dinsul: “Cu cine vrei sa te certi. Ai uitat ca eu nu exist? Eu sint … cenusa!)

3) Iarta din toata inima. Daca ne-am da seama ca Dumnezeu ne iarta exact in masura in care-i iertam si noi pe altii, am fi zabavnici la minie si grabnici la … iertare. Nu tine pe nimeni legat in lantul neiertarii. Nu uita ca celalalt capat de lant te tine inrobit pe tine! Elibereaza!

4) Cere iertare de la Dumnezeu si lasa singele Sau sfint sa te curateasca. Umileste-te in pocainta si nu vei avea timp sa mai vezi greselile altora.

5) Spune Domnului ca vrei sa-ti schimbe inima si sentimentele. Deschide-te pentru Duhul Sfint si urmeaza-I indemnurile.

6) Daca ai de reparat anumite relatii rupte prin dusmanie, fa-o. Recunoaste-ti primul greseala si vei fi uimit ce repede isi vor recunoaste si ceilalti greselile lor.

Este interesul tau si al meu sa ne ferim sa traim sub imperiul dusmaniilor. Dumnezeu ne-a dat o cale mult mai buna pentru rezolvarea problemelor: calea harului, calea iertarii, calea lucrarii Duhului Sfint in noi si prin noi la mintuirea altora.

Nu te lasa robit de oameni sau imprejurari, ci ridica-te la nivelul vietii unui cetatean al cerului. Dumnezeu te vrea biruitor si liber. Lasa soarta ta in mina Lui si … bucura-te de tot ce-ti trimite intelepciunea Lui in drumul vietii.

16

Ingrijire duhovniceasca

taking-careCartea aceasta este o carte despre relatii normale in trupul duhovnicesc al familiei copiilor lui Dumnezeu. Aceste relatii simple si minunate nu pot fi intretinute insa decit de aceia care au “trecut pragul” si traiesc in lumea minunata a celor “nascuti din nou”, prin credinta mintuitoare in jertfa Domnului Isus. “Normalul” nu poate exista in sfera “anormalului”, si atita timp cit cineva se incapatineaza sa ramina in afara unei legaturi normale cu Dumnezeu, toate celelalte legaturi ale lui cu lumea din jur nu vor putea fi “normale”.

Relatia noastra cu Duhul Sfint este cheia tuturor celorlalte relatii ale noastre cu lumea inconjuratoare. In mijlocul epistolei catre Efeseni, exact inainte de sectiunea dedicata indemnurilor asupra felului nostru de relatii cu cei din jur, apostolul Pavel a scris punctul de plecare al tuturor lucrurilor: “Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh” (Efes. 5:18). Cine este imbatatat de vin isi pierde controlul. Tot asa, cine este plin de Duhul Sfint cedeaza controlul tuturor actiunilor sale, subordonindu-se calauzirii Duhului Sfint al lui Dumnezeu.

Realitatile sint mult mai pretioase decit cuvintele, iar relatiile noastre trebuie sa faca parte din sfera realitatilor. Vorbim prea mult despre definitii. Ne certam si ne fragmentam pe tema “Botezului cu Duhul Sfint”. Unii il considera actul prin care cel credincios este altoit in trupul spiritual al Bisericii, altii il considera o a doua lucrare a Duhului, trimisa de Dumnezeu ca sa ne desavirseasca starea duhovniceasca. Cuvintele au ajuns sa aibe o mai mare importanta decit trairea. Singura intrebare pe care trebuie sa ne-o punem este: “Care este relatia mea actuala cu Duhul Sfint?”

Si Duhul Sfint si eu sintem persoane, iar intre noi nu trebuie sa existe experiente, ci relatii permanente, de durata. Ca orice alta relatie, umblarea mea cu Duhul Sfint poate cunoaste vremuri de inalta intimitate sau de rece indiferenta. La fel se intimpla in relatiile mele cu sotia sau copiii mei. Leacul unor relatii defectuoase nu este redefinirea termenilor, ci reluarea intimitatii. Ce-ati zice despre mine daca m-as apropia de sotia mea dupa o cearta, ca sa discutam impreuna si sa stabilim ce inseamna de fapt “iubirea”? Ce intelege ea si ce inteleg eu despre acest subiect? Care sint caile care duc la iubire si cind trebuie sa iubim: la inceputul casniciei sau trebuie sa asteptam pentru a experimenta iubirea adevarata mult mai tirziu, ca o confirmare a casniciei noastre?

Desi discutiile sint bune intr-o oarecare masura, relatiile noastre sint mult mai mult: ele sint un rezultat al vointei. De aceea spune Biblia ca Dumnezeu va da “Duhul Sau celor ce I-l cer” (Luca 11:13). Botezul si umplerea cu Duhul Sfint nu sint decit “terminologii” omenesti. Realitatea relatiei cu Duhul Sfint este ceea ce ne trebuie. Care este relatia ta de acum cu Duhul Sfint? Nu-mi spune ce s-a intimplat la convertire si nici ce astepti sa ti se intimple “cindva”, in viitor! Ai tu inima deschisa pentru Duhul Sfint acum? Este El liber sa-ti umple viata? Sau L-ai inchis intr-o carte, intr-o zi a saptaminii sau intr-o camaruta mica a existentei tale?

In timpul unei vacante petrecute la tara a trebuit sa trecem cu bacul pe celalalt mal. Ne-am suit masina pe puntea inferioara, iar apoi am fost indemnati sa trecem pe puntea superioara. Drumul intr-acolo se catara pe o scara in spirala cu treptele foarte abrupte. La virsta noastra nu ne-a fost tocmai usor sa facem acest exercitiu, dar de indata ce am ajuns sus, ne-am dat seama ca osteneala a fost meritata. De pe puntea de sus ne-am putut bucura de o panorama minunanta. Intr-un colt era un mic restaurant, iar pe punte erau asezate scaune confortabile in care te puteai cuibari de minune. Sa fi in partasia celor de pe puntea de sus a fost mult mai bine decit sa fi ramas printre masini, pe puntea inferioara.

Crestinul este si el chemat sa urce spre “puntea superioara” a vietii. Exista un fel de existenta pe care o daruieste Dumnezeu tuturor celor ce-si dau osteneala sa paraseasca nivelul mediocru al lumii pacatoase. Apostolul Pavel vorbeste cu cei din Efes despre anumite locuri “ceresti” in care am intrat deja prin Christos: “Binecuvintat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Christos, care ne-a binecuvintat cu tot felul de binecuvintari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Christos. … Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, ..ne-a inviat impreuna si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Christos Isus” (Efes. 1:3; 2:4-6).

Desi la prima impresie, aceste versete vorbesc despre ceea ce vom experimenta in viitor, cind vom ajunge in locul in care este deja Christos, eu cred ca textul ne vorbeste si despre anumite stari ceresti pe care credinciosii sint chemati sa le guste inca de aici de pe pamint. In sprijinul acestei pareri, citez textul din Evrei 6:4-5: ” … cei ce au fost luminati odata si au gustat darul ceresc si s-au facut partasi Duhului Sfint, si au gustat Cuvintul bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor – …”

Intre cei credinciosi trebuie sa se manifeste inca de pe acum ceva din nivelul inalt de partasie al cerului.

Pentru ca o Biserica sa ajunga la acest nivel, va trebui cu siguranta ca membrii ei sa se sileasca sa urce pe calea anevoioasa spre “puntea superioara”. Treptele sfintirii nu sint usoare. Va trebui sa ne punem la lucru muschii si sa ne indoim incheieturile anchilozate de artrita spirituala: “Intariti-va dar miinile obosite si genunchii slabanogiti” (Evrei 12:12).

Haideti sa urmarim impreuna acest drum in sus, parcurgind impreuna inca zece trepte aditionale in incursiunea noastra prin versetele care ne invata cum sa ne purtam unii cu altii.

Sa veghem unii asupra altora

Prima treapta: “Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune. Sa nu ne parasim adunarea noastra, cum au unii obicei; ci sa ne indemnam unii pe altii, si cu atit mai mult, cu cit vedeti ca ziua se apropie” (Evrei 10:24-25).

Ce faci cind stai de veghe? Te straduiesti sa fii alert la ceea ce se petrece in jur si sa fii intotdeauna gata de actiune. Exact acesta este si sensul in care Scriptura ne indeamna sa veghem unii asupra altora. A face asa inseamna a fi atent, a privi cu atentie, a descoperi, a fi interesat si a fi mereu la dispozitia altora. A veghea asupra altora inseamna a cauta sa vezi ce se petrece in inimile lor si a-i ajuta sa urce mai sus pe scara credintei.

(In Ianuarie 1992 am inceput sa am tulburari de vedere la ochiul meu sting. Alergind de la un doctor la altul, am pus mina pe telefon si mi-am spus necazul si familiei {urmbrand. Dupa ce m-a ascultat atent si dupa ce s-a grabit sa ma recomande unui foarte mare specialist oftalmolog, fratele Richard a facut o pauza. Mi-am dat seama imediat ca trebuie sa urmeze ceva “de la inima la inima”. Ochii lui spirituali vazusera in inima mea o boala mult mai periculoasa decit boala de ochi: panica ingrijorarii. Ca de obicei, dinsul a inceput cu o ilustratie: “Vreau sa-ti spun ceva. Eu am umblat aproape peste tot in lumea asta. Cred ca am fost in mai mult de o suta cincizeci de tari si am vazut cu ochii cam tot ceea ce oamenii numesc locuri si lucruri frumoase. Totusi, cele mai frumoase realitati nu le-am descoperit cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului. Cele mai frumoase realitati mi le-a descoperit Dumnezeu in mine insumi, cind stateam in singuratatea intunecata a inchisorii. Cauta sa faci si tu la fel si daca n-ai sa mai vezi cu ochii, roaga-te lui Dumnezeu sa-ti descopere lucrurile frumoase ale Imparatiei Sale din launtrul tau. Asta iti va fi de cel mai mare folos.”

Ceva mai tirziu aveam sa invat tot de la dinsul ca exista mai multe feluri de percepere: “Isus ne salveaza de un orizont ingradit. Asa cum exista unde sonore care nu pot fi percepute de oameni, asa sint si unde luminoase pe care noi nu le putem vedea. Cu ajutorul instrumentelor vedem mult mai mult decit cu ochiul liber. Dar pe linga acestea mai exista si viziunea a ceea ce-i departe (batrinii bisericilor sint numiti in Biblie in limba greaca “presbiteri”, de la care este derivat si termenul “presbitism” din optica), vederea celor launtrice, viziunea mistica si, deasupra tuturor, viziunea beatica sau extatica: sa-L vezi pe Dumnezeu fata in fata. Oricine nu are toate aceste feluri de viziuni este inca mai mult sau mai putin orb. Consideram ca ochiul este organul vederii, cind de fapt el ne impiedica uneori sa vedem realitatile finale. Adevarata bogatie a omului este viziunea launtrica”.

Unul dintre cele mai folositoare sfaturi pe care le-am primit din partea celor care incercau sa ma pregateasca pentru slujirea in Biserica a fost acesta: “Cind stai de vorba cu oamenii, cauta sa auzi nu numai ceea ce spun ei, ci si ceea ce ar vrea ei sa spuna sau, mai ales, ceea ce ei nu vor sa-ti spuna, caci acolo se afla de cele mai multe ori adevaratele lor probleme.”

Cu perspicacitatea si patrunderea lui proverbiala, fratele Richard “vazuse” in mine o problema care se cerea neaparat tratata.)

Sigur ca uneori nu este usor sa fii sub obiectivul altora. Textul din Evrei 10:24 ne spune ca, in astfel de cazuri, unii au obicei sa “paraseasca adunarea”. Este mai usor sa pleci decit sa accepti sa fii indemnat “la dragoste si la fapte bune”. Nu toti reusesc sa urce dintr-o data la nivelul partasiei de pe “puntea superioara”. Cei care nu sint suficient de crescuti duhovniceste procedeaza ca si copiii: “Imi iau jucariile si plec!”.

Tu sa nu fii asa! Accepta slujirea vegherii reciproce. Scriptura ne indeamna sa traim impreuna, sa ne pretuim unii pe altii si sa ne indemnam mereu spre mai bine. Urca cea dintii treapta spre ingrijirea duhovniceasca, practicind vegherea unii asupra altora.

Primiti-va unii pe altii

Treapta a doua: “Asa dar, primiti-va unii pe altii, cum v-a primit si pe voi Christos, spre slava lui Dumnezeu” (Rom. 15:7). Iata o porunca simpla si clara: “Primiti-va unii pe altii, dupa pilda lui Christos”.

Biserica este “trupul lui Christos” in care toate madularele au nevoie unul de celalalt. Diferentele dintre noi, departe de a ne indreptati izolarea, accentueaza si mai mult cit de multa nevoie avem unul de altul.

Acceptarea crestina este un mod de proslavire a lui Dumnezeu. A primi inseamna a accepta, a ingadui, a intinde o mina prieteneasca si a deschide o usa ospitaliera. In termeni practici, a primi inseamna a gazdui pe cineva in casa si inima ta.

“A primi” este opusul lui “a respinge”. Iti poti inchipui un lucru mai groaznic decit acela de a fi respins de toti. A fi “dispretuit si parasit de oameni” inseamna a gusta din arsura iadului.

Respingerea inseamna o condamnare la singuratate.

Respingerea doare si raneste adinc.

Respingerea inseamna a forta divizarea sociala.

Respingerea inseamna a fi impins spre descurajare.

Respingerea deformeaza personalitatea copiilor.

Respingerea ii alunga pe oameni afara din Biserica.

Respingerea ruineaza familii.

Respingerea este saminta sinuciderii.

Respingerea este un pacat.

Domnul Isus Christos este modelul nostru in felul in care trebuie sa ne primim unii pe altii. Ca sa ajungi la Domnul Isus nu a trebuit niciodata sa treci peste bariere sociale, sa ai un anumit cont in banca sau sa fi imbracat intr-o anumita uniforma. El S-a coborit atit de jos incit oricine Ii poate deveni prieten. Desi a fost Imparat, nu S-a nascut in palat, ci in ieslea oilor, ca sa poata fi accesibil pastorilor. Desi era evreu, a trebuit sa fuga in Egipt si Si-a trait copilaria in Nazaret, printre galileienii cu singe amestecat. Desi a fost neprihanit, a umblat in tovarasia vamesilor si a pacatosilor.

In intreaga Sa experienta umana, Domnul Isus a trait si respingerea si primirea: “A venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit”. Aceasta este respingere! “Dar tuturor celor ce L-au primit, adica tuturor celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu”. Acesta este fructul dumnezeiesc al primirii.

Crestinii sint si ei oameni ai calatoriilor. Uneori ei se muta dintr-un loc in altul pentru ca asa au fost calauziti de Dumnezeu. Alteori, mutarea lor este motivata doar de faptul ca nu s-au simtit primiti si acceptati intr-o anumita comunitate sau Biserica si-si cauta acum un loc in alta parte.

Este important sa invatam sa ne primim bine unii pe altii. Aceasta nu inseamna in nici un fel ca noi ne facem partasi pacatelor altora. S-ar putea sa primesti cu simpatie pe un om beat, pentru ca este si el om, dar asta nu inseamna ca te faci partas betiei lui sau ca incurajezi betia.

(Fratele Marcu Nichifor povestea cum a gasit intr-o seara ploioasa un om beat pe strada si cum l-a dus in casa lui. “L-am dus in casa. L-am asezat pe un scaun si am inceput sa-i predic Evanghelia. El a inceput sa plinga si dadea mereu din cap incuvintindu-ma. Stii, oamenii beti au calitatea asta ca nu ti se impotrivesc. Poti sa torni in ei ce vrei ca intr-un butoi, ca intr-o galeata. Ce mai, l-am pus sa se roage dupa mine si i-am facut cadou si o Biblie. Omul acela s-a dus acasa la nevasta lui si astazi este un copil mintuit al lui Dumnezeu. Christos traieste acum si in inima lui. Seara aceea i-a schimbat mersul vietii”.)

“Primiti-va unii pe altii cum v-a primit si pe voi Christos, spre slava lui Dumnezeu”.

Urca si a doua treapta si invata sa urasti pacatul, dar sa-l iubesti intotdeauna pe cel pacatos. Priveste-l prin lumina harului si fa-i loc in inima ta.

Ingaduiti-va unii pe altii

Treapta a treia: “Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea, pe care ati primit-o, cu toata smerenia si blindetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste, si cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii”(Efes.4:1-3).

Bagati de seama in ce context sintem sfatuiti sa ne ingaduim unii pe altii. In aceeasi respiratie, apostolul Pavel ne indeamna sa fim smeriti si rabdatori. Ni se cere sa ne dam toata silinta pentru a pastra unitatea si pentru a trai in pace. A fi ingaduitor inseamna a avea puterea pentru a trece peste neplacutul de azi sperind in mai binele de miine. A fi ingaduitor inseamna a accepta sa suferi putin din dragoste pentru celalalt. Cit ai suferit pentru ceilalti in ultima vreme? Cind spui altuia sa taca si sa se indrepte, s-ar putea ca tocmai tu sa fii acela care ar trebui sa taca si sa se aplece.

Exista o “regula a aratarii cu degetul”: cind il tinem intins catre altul, palma se grupeaza in asa fel incit alte trei degete arata spre noi insine. Sau cum spune proverbul romknesc: “Noi ridem de unul, doi si patru zeci rid de noi”.

Invata sa fii ingaduitor si mai ridica-te o treapta inspre nivelul superior al vietii.

Simtiti unii cu altii

Treapta a patra: Intr-o zi, cind ma gindeam la subiectul acesta, am auzit in baie o conversatie intre sotia mea si cei doi copii ai nostri. Mititelul nostru in virsta de numai doi anisori abia pune citeva cuvinte unele dupa altele si de multe ori frazele lui ne fac sa pufnim in ris. De data aceasta, privind cu mila la fratiorul sau mai mare, care era spalat pe dinti de mama lui, prislea a spus: “Ai mila de dintii lui Edi”.

Era clar ca micutul se identificase cu durerea fratelui sau. Biblia ne cere sa “simtim unii cu altii” (1 Petru 3:8). Acesta este un alt fel de a spune ca trebuie sa fim buni, plini de simpatie pentru ceilalti si sa staruim intr-o continua ajutorare frateasca.

Credinciosii nu trebuie sa se razbune pentru un rau care li s-a facut, ci sa se straduiasca sa biruiasca raul prin bine: “Nu intoarceti rau pentru rau, nici ocara pentru ocara: dimpotriva, binecuvintati, caci la aceasta ati fost chemati: sa mosteniti binecuvintarea” (1 Petru 3:9).

Cine are o inima simtitoare este gata intotdeauna sa sufere alaturi de cel ce sufera si sa se bucure impreuna cu cel ce se bucura.

Domnul Isus este un exemplu perfect de compasiune. El a privit multimile flaminde, risipite si necajite si I s-a facut mila de ele. El le-a comparat cu niste oi care n-au pastor. Cautind sa le transmita si ucenicilor aceeasi simpatie pentru cei pierduti, Domnul Isus le-a spus: “Mare este secerisul, dar putini sint lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui” (Mat. 9:35-38).

Fata Irodiadei l-a impresionat pe dregatorului Irod cu dansul ei si a obtinut in schimb decapitarea lui Ioan Botezatorul. Cind a auzit Domnul Isus de moartea lui Ioan, a plecat cu corabia sa stea singur intr-un loc pustiu. Noroadele L-au urmat insa si acolo. Necazul Sau nu L-a impiedicat pe Isus sa vada suferintele lor. Cu mila, El le-a vindecat bolnavii si apoi i-a hranit pe toti in chip miraculos (Mat. 14:6-21). Sigur ca Domnul S-ar fi putut supara pe multimea siciitoare, dar cele cinci mii de oameni au trezit in El, nu minia, ci o imensa mila si o sincera simpatie.

Intr-o alta circumstanta asemanatoare, Domnul Isus a spus: “Mi-este mila de gloata aceasta; caci iata ca de trei zile asteapta linga Mine, si n-au ce minca. Nu vreau sa le dau drumul flaminzi, ca nu cumva sa lesine de foame pe drum” (Mat. 15:32).

Altadata, pe cind trecea prin Ierihon, a dat peste doi orbi care cerseau la marginea drumului. I s-a facut mila de ei si i-a vindecat (Mat. 20:30-34).

(Imi amintesc un exemplu de solidaritate in suferinta petrecut prin 1977-1978 intre pastorii din Romknia. Tatal meu fusese arestat impreuna cu un grup de pastori: Iosif Ton, Talos Vasile, Iosif Sarac, pentru “vina” de a fi elaborat si raspindit spre semnare un “memoriu” adresat autoritatilor comuniste. In acel document, baptistii cereau autoritatilor de stat sa le redea demnitatea garantata de lege sau, cel putin, sa fie sincere si sa-i scoata in afara legii. Fratele Geabou Pascu locuia atunci la Alexandria si nu fusese ridicat impreuna cu ceilalti. Indata ce a aflat vestea, s-a grabit insa sa strabata cei 100 de \ilometri care-l desparteau de Bucuresti, pentru a se prezenta la sediul Securitatii. “N-am putut sa stau acasa linistit si voi sa suferiti aici pentru Domnul. Daca este sa platim pentru ceea ce am facut, vreau sa fiu si eu alaturi de voi”. As putea spune ca fratele Pascu a fost unul dintre putinii oameni din lume care s-au grabit sa fuga spre inchisoare. Il chema acolo solidaritatea cu fratii sai aflati in suferinta.)

Urmasii Domnului Isus trebuie sa se simta legati unii de altii cu fire nevazute de dragoste si compasiune: “Daca sufera un madular, toate madularele sufar impreuna cu el; daca este pretuit un madular, toate madularele se bucura impreuna cu el” (1 Cor. 12:26).

Unul dintre cele mai detestabile lucruri din lume este spiritul de izolare si de individualism egoist. Mindria si impietrirea inimii i-au facut pe oameni sa nu se mai poata bucura de progresul si bunastarea celorlalti. In locul simpatiei s-a furisat vicleana, invidia. Fratele Aurel Popescu imi spunea cindva un proverb trist: “Nu spune prietenilor tai bucuriile tale, ca nu cumva sa se intristeze”(!). Este si acesta un comentariu amar al starii de lucruri care domneste in lume.

Biserica lui Christos trebuie sa traiasca o altfel de viata. Umpleti inima cu simpatia oferita de Christos si alearga la fratii tai gata sa simti impreuna cu ei la bine si la rau. Urca inca o treapta spre partasia si ingrijirea duhovniceasca!

Ingrijiti-va unii pe altii

Treapta a cincea: “Dumnezeu a intocmit trupul in asa fel ca … sa nu fie nici o dezbinare in trup: ci madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele” (1 Cor. 12:21-26).

Urmarea fireasca a faptului ca “simtim unii cu altii” este ca nimeni nu va fi neglijat si nu va fi exclus din preocuparile celorlalti. In trupul lui Christos n-ar trebui sa existe certuri, lupte de partide si ruperi dureroase.

Imi amintesc ca in copilarie mergeam pe jos sa facem vizite vecinilor din apropiere. Tata, mama si fratii mei care erau mai mari mergeau mai repede decit mine, iar eu ramineam mereu in urma, staruind de ei, din timp in timp, ca sa ma astepte. Acum sint eu insumi tata si patesc acelasi lucru cu fiul meu mai mic. Numai ca el nu striga dupa noi sa-l asteptam, ci se agata de mine zicind: “Tata, ia-ma-n brate !”.

O Biserica simtitoare va sti intotdeauna sa “astepte” dupa cei cu pasi mai mici si chiar sa-i “ia in brate” pe cei ce au nevoie de cineva care sa-i ajute. Preocuparea noastra trebuie sa fie ca intreaga familie a credinciosilor sa mearga impreuna in calatoria lor catre locasul din ceruri.

(Imi aduc aminte de vacantele petrecute in calatorie cu trenul. Au fost ocazii cind trenurile nu erau incalzite iarna si “faceam turturi” impreuna cu grupul de tineri crestini cu care plecaseram in excursie. Nu aveam nici un fel in care sa ne imbunatatim in vreun fel situatia. Intotdeauna insa, risul, veselia, buna dispozitie si bucuria de a fi impreuna transformau “calvarul” intr-o petrecere presarata cu glume si ghionturi.

Biserica de astazi trece si ea prin tinuturi neospitaliere fiind tratata cu raceala si dispret. Fratele Petru Popovici avea o vorba: “Cu cit este mai mare gerul afara cu atit se inteteste focul mai mult in vatra. Cosul trage mai bine cind este vint, decit atunci cind este cald si linistit afara”. De multe ori, perioadele de “acceptare” a Bisericii de catre lume au dus la racirea relatiilor dintre frati. Dimpotriva, vremurile de prigoana i-au apropiat pe frati si i-au invatat pe credinciosi sa se ingrijeasca unii pe altii intr-un spirit de jertfa.

Nu astepta vremurile de prigoana si nu-i invidia pe aceia care trec prin vremuri de prigoana. Uita-te in jur si vezi cine are nevoie de tine. Fii gata sa dai o mina de ajutor. Ridica nivelul spiritual din adunarea in care te afli aratindu-le tuturor cum trebuie sa ingrijim unii de ceilalti.)

17

Urcind mereu spre culmile partasiei ceresti

alyssagarbett-blogspot-com1

Trebuie sa urci din greu ca sa ajungi pe virful muntelui. Catararea nu este lipsita de pericole si picioarele calca adesea prin locuri periculoase. La fel este si drumul spre nivelul superior al partasiei duhovnicesti. Se cere efort si preocupare sustinuta. Se cer sacrificii personale si un mare spirit de intr-ajutorare crestina. Alpinistii sint insiruiti unul dupa altul, legati intre ei cu funii trainice si animati in permanenta de un exemplar spirit de echipa.

Haideti sa ne continuam si noi urcusul nostru inspre nivelul superior al partasiei duhovnicesti in familia copiilor lui Dumnezeu.

Slujiti-va unii pe altii

Treapta a sasea: “Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10).

Cei credinciosi stiu, din exemplul dat de Domnul Isus, ca drumul spre inaltare trece pe strada smereniei. Christos a venit ca sa ne serveasca tuturor si sa se faca urzitorul unei mintuiri vesnice. Caci Fiul omului n-a venit sa i se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru multi.”(Marcu 10:45) . Fiecare urmas al lui Christos trebuie sa se considere un om chemat la slujire. A fi slujitorul altora nu este un lucru placut firii pamintesti. Diferenta dintre Biserica Domnului Isus si lumea celor necredinciosi sta tocmai in disponibilitatea credinciosilor in a se sluji unii pe altii.

(Cineva cauta sa lamureasca acest lucru printr-o ilustratie despre iad si despre rai. Dus in iad, el a vazut ca toti erau asezati de o parte si de cealalta a unei mese imense pe care se aflau toate bunatatile imaginabile. Fiecare mesean avea la dispozitie o lingura cu care putea lua din cele de pe masa, dar … vai! Lingura era mult prea lunga si era legata in asa fel de bratul fiecaruia incit nimeni nu o putea duce la gura. Toata masa era cuprinsa de harmalaie si fiecare ii dadea celuilalt cu lingura in cap ca sa nu manince nimeni nimic. Mirat de cele vazute, omul nostru a plecat clatinind din cap si s-a dus in rai. Si aici oamenii erau asezati la fel de-a lungul mesei. Si aici aveau fiecare legata de mina cite o lingura prea lunga pentru a se putea hrani singuri. Dar aici era liniste si pace, caci fiecare il hranea cu lingura pe cel din fata lui. Handicapul fusese depasit de acceptarea sujirii unii catre altii.

Diferenta dintre iad si rai era determinata de diferenta dintre egoism si duhul de slujire.)

Exista o infinitate de cai prin care ne putem manifesta duhul de slujire. Nu este greu sa afli cum ii poti sluji pe ceilalti. Singurul lucru greu, este sa ai o inima suficient de smerita pentru a apuca pe calea slujirii.

Pentru unii, calea slujirii este calea normala a vietii. Pentru altii, slujirea este doar ceva ocazional si cere eforturi speciale. Este vremea ca sa urcam mai sus spre nivelul de viata al cerului, cautind sa le fim de folos tuturor celor ce ne inconjoara.

Cei ce practica slujirea sint oameni fericiti. Aceasta activitate aduce sanatate sufletului si umple viata de sens. Sint cunoscute o sumedenie de cazuri cind oameni s-au insanatosit atunci cind, uitind de propriile lor suferinte, s-au apucat sa-i slujeasca cu rivna pe cei mai nenorociti decit ei.

Oamenii preocupati doar de ei insisi, sint mai tot timpul nemultumiti, cirtitori, imbufnati si lipsiti de bucuria vietii.

Traiti in armonie

Treapta a saptea: “Aveti aceleasi simtaminte unii fata de altii. Nu umblati dupa lucrurile inalte, ci ramineti la cele smerite. Sa nu va socotiti singuri intelepti” (Rom. 12:16). “Deci, daca este vreo indemnare in Christos, daca este vreo mingiiere in dragoste, daca este vreo milostivire si vreo indurare, faceti-mi bucuria deplina si aveti o simtire, o dragoste, un suflet si un gind” (Filip.2:1).

Care este mai importanta uniformitatea sau unitatea? Trebuie oare sa gindim toti la fel? Orice neintelegere trebuie privita neaparat drept un atentat la bunastarea bisericii?

Armonia partasiei spirituale nu inseamna o zdrobire a personalitatii si parerilor fiecarui credincios in parte.Ea se poate asemana cu lucrarea unei orchestre in care, desi fiecare instrument sau grupa de instrumente isi cinta propia partitura, toti participantii se subordoneaza aceluiasi dirijor si cinta aceeasi simfonie.

Unitatea bisericii, se manifesta prin faptul ca toti credinciosii asculta de acelasi Domn, au acelasi scop si sint partasi aceleiasi lucrari de mintuire a lumii.

Christos este intotdeauna de acord cu El Insusi si toti cei care il au pe Christos in inima, traiesc minunea partasiei duhovnicesti. Intre oamenii maturi din punct de vedere spiritual, hotaririle n-ar trebui luate niciodata pe principiul majoritatii, cei calauziti de Duhul lui Dumnezeu trebuie sa rivneasca intotdeauna spre unitatea pe care o aduce smerenia si ascultarea fata de Domnul.

(Poate ca ar trebui sa povestesc aici despre o biserica cu mii de membrii si pastorita de patruzeci si trei de presbiteri. Practica celor care conduc aceasta biserica este sa ia numai hotariri in unanimitate. Oridecite ori exista diferenta de opinii, ei privesc aceasta ca pe o indrumare din partea Duhului lui Dumnezeu ca luarea unei hotariri, trebuie aminata. Pina atunci, ei staruiesc in post si in rugaciune. Cei ce au o astfel de practica, dau fiecarui participant un sentiment de importanta si responsabilitate propie.

Fireste ca o asemenea situatie nu se poate intilni decit acolo unde cei ajunsi in conducerea bisericii au trecut cu succes prin scoala smereniei si a lepadarii de sine.)

Dati-va intiietate unii altora

Treapta a opta: “Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca. In cinste, fiecare sa dea intiietate unii altora” (Rom.12:10). Alesii lui Dumnezeu trebuie sa devina si alesii nostri. Iubitii lui Dumnezeu trebuie sa devina si iubitii nostri. Luca isi adreseaza Evanghelia unui frate pe care-l numeste: “Prea alesule Teofile” (Luca 1:3), iar Pavel si Ioan isi numesc adesea destinatarii epistolelor: “prea iubitii mei frati” (Filip. 4:1; 1 Ioan 4:1). O asemenea atitudine este o- pusa egoismului si mindriei. Ea nu lasa nici un loc laudaroseniei.

A da intiietate altuia in cinste, nu inseamna ca oridecite ori sint alegeri la adunare, tu trebuie sa refuzi orice numire, lasind pe altii sa se ocupe de treburile Bisericii.

A da intiietate altuia nu inseamna a fugi de raspundere si nici a avea o falsa modestie. A da intiietate inseamna a fi gata sa-l scoti pe altul in evidenta, a elogia meritele si realizarile lui, uitind pentru o vreme de propriile tale infaptuiri.

(Probabil ca cel mai bun exemplu in aceasta privinta este apostolul Ioan si felul in care si-a scris el Evanghelia. Un observator atent va vedea ca Ioan prefera sa nu-si pomeneasca numele in descrierea actiunilor. Din lipsa de spatiu ne vom rezuma sa citam doar etxtul din Ioan 20:2: “A alergat la Petru si la celalalt ucenic, pe care-l iubea Isus”, Ioan 21:7: “Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru …” si pasajul din finalul Evangheliei: “Ucenicul acesta este cel ce adevereste aceste lucruri, si care le-a scris. Si stim ca marturia lui este adevarata” (Ioan 21:24). Chiar si intimplarea cu reabilitarea lui Petru este redata doar in Evanghelia lui Ioan. De ce? Pentru ca intre Ioan si Petru existase tot timpul o rivalitate pentru intiietate. Faptul ca Ioan il “scoate in evidenta” pe Petru in Evanghelia sa subliniaza o data mai mult ca intre timp acest apostol trecuse prin scoala lepadarii de sine.

A da intiietate altuia inseamna a fi cel dintii la slujire si ultimul la acceptarea laudelor, a fi constient ca si atunci cind indeplinim tot ce ni se cere nu sintem nimic mai mult decit niste robi netrebnici care si-au indeplinit doar datoria.

In lucrurile mici si cotidiene, a da intiietate in cinste se manifesta prin politete, prin respect, prin acceptarea parerilor altuia si printr-o sincera bucurie in fata succeselor altora. Oamenii mici au rivali si traiesc intr-un continuu spirit de concurenta. Oamenii duhovnicesti locuiesc deja “in locurile ceresti in Christos” si-i pot privi pe toti ceilalti cu simpatie si cu incurajare.

Inainte de a descrie intimplarea in care Domnul Isus le-a spalat picioarele ucenicilor, Ioan face un comentariu interesant: “Inainte de praznicul Pastelor, Isus, ca Cel ce stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal, si fiindca ii iubea pe ai Sai, care erau din lume, i-a iubit pina la capat. … Isus, fiindca stia ca Tatal ii daduse toate lucrurile in miini, ca de la Dumnezeu a venit si la Dumnezeu Se duce, s-a sculat de la masa, S-a dezbracat de hainele Lui, a luat un stergar si s-a incins cu el” (Ioan 13:1,3). Domnului Isus nu i-a fost greu sa se umileasca perntru ca stia foarte clar cine este, de unde vine si unde se duce. Tinind cont de acest comentariu, spalarea picioarelor devine o ilustratie a principiului enuntat in acest subcapitol: “In cinste, dati-va intiietate unii altora”.

Exista doua feluri de “cinstiri”: cinstea pe care ne-o putem da unii altora si cinstea pe care ne-o va da Domnul. Cine umbla dupa prima, o pierde pe a doua; cine o daruieste cu darnicie altora pe prima, va avea parte din belsug de la Dumnezeu de a doua: “Cum puteti crede voi, care umblati dupa slava pe care v-o dati unii altora si nu cautati slava care vine de la singurul Dumnezeu” (Ioan 5:44).

Cine este bogat in Dumnezeu este darnic cu cei din jurul lui. Imi aduc aminte de un comentariu ironic auzit intre doi frati care nu erau de aceeasi parere. Primul a zis: “Nu-ti dau dreptate”, iar celalalt i-a replicat: “Nici n-ai de unde, pentru ca nu ai dreptate!” La fel se poate spune si despre “cinste”: Cine se simte acceptat de catre Dumnezeu in locurile ceresti este plin de bunavointa si amabilitate fata de toti acei ce-l inconjoara.)

A da intiietate in cinste altora inseamna a practica politetea la nivelul duhovnicesc al cerului.

Marturisiti-va unii altora pacatele

Treapta a noua: “”Marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati” (Iacov 5:16). In viata Bisericii exista citeva stari duhovnicesti in care trebuie sa intram si sa “raminem”. Exista credinta cea mare de la convertire, dar exista si credinta de fiecare zi, in care trebuie “sa crestem”. Exista “mintuirea desavirsita” pe care am primit-o in dar, dar exista si “mintuirea de obste” pe care trebuie sa o ducem pina la capat “cu frica si cutremur”, “caci mintuirea este mai apropae de noi acum decit atunci cind am crezut”. Exista o “unire cu Christos” prin botezul cu Duhul Sfint” , la altoirea noastra in trupul Bisericii, dar exista si o unire cu Christos prin practicarea periodica a “Cinei Domnului”. Tot asa exista si “pocainta” initiala cu care ne-am intors la Dumnezeu “din felul nostru desert de vietuire”, dar mai exista si “pocainta noastra progresiva, de fiecare zi”, ca un fel de spalare continua a sufletului in singele curatitor al iertarii de la Calvar.

A marturisi inseamna a recunoaste o stare reala de fapt, a consimti. Marturisirea pacatelor este asemanatoare cu higiena zilnica. Se spune ca “gradul de civilizatie al unui popor se masoara in cantitatea de sapun pe care o foloseste”. Parafrazind acest proverb, putem spune ca “gradul de sfintenie al celor credinciosi se masoara in gradul de sensibilitate al lor fata de pacat si in graba cu care alearga ei la curatirea prin singele ispasitor al Mielului.

A-ti marturisi pacatele inseamna in primul rind a le recunoaste. Apostolul Ioan ne spune ca: “Daca zicem ca n-avem pacat, ne inselam singuri si adevarul nu este in noi. … Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si Cuvintul Lui nu este in noi” (1 Ioan 1:8,10). Fie ca este vorba de greseli neintentionate, de alunecari sau neglijente, fie ca este vorba de calcari de lege bine intentionate si premeditate, singele lui Christos ne este singura cale spre refacerea sanatatii duhovnicesti si spre reluarea partasiei sfinte cu ceilalti.

Exista pacate pe care este suficient sa le marturisim doar lui Dumnezeu si chiar ar fi daunator sa le mai marturisim si altora. Textul nostru ne vorbeste insa de un alt gen de pacate, care au ranit nu numai legatura noastra cu Dumnezeu, ci si capacitatea noastra de a avea partasie unii cu altii. Cine isi ascunde pacatele nu propaseste. Lipsa de pocainta este cauza multor tragedii care se intimpla in Biserica. Familii se destrama, prietenii se dezleaga si multe boli sufletesti si trupesti duc Biserica intr-o stare de neputinta.

Multi parinti ne-au spus ca cele mai grele cuvinte pe care le invata copiii lor nu sint cele greu de pronuntat, ci cele greu de “acceptat”: “Am gresit” si “Iarta-ma, te rog”. Unii pastreaza greutati in pronuntarea acestor cuvinte toata viata. Ca sa nu spuna: “Am gresit” si “Iarta-ma, te rog”, unii prefera sa plece in alta parte si sa inceapa o alta Biserica. Ni s-a umplut tara de astfel de Biserici, dar, intrebam noi, poate Dumnezeu binecuvinta Biserici formate astfel?

Cui sa ne marturisim pacatele? Iacov ne spune ca trebuie sa ne “marturisim unii altora pacatele”. Aceasta este o aluzie la faptul ca sintem toti: “o semintie aleasa, o preotie imparateasca” (1 Petru 2:9). In Biserica lui Christos, cei credinciosi sint frati si surori si nimeni nu are monopolul “spovedaniei”. A spune aceasta este foarte adevarat, dar trebuie sa adaugam si o nota de avertizare. Pacatele nu sint lucruri care trebuiesc popularizate si nici impartasite altora pe care singura lor auditie poate sa-i darime. Nu este intelept ca “marturisirea pacatelor” sa se faca in Biserica, in cadrul serviciilor divine sau in cadrul trecerii prin fata adunarii in vederea botezului. Si la fel de neintelept este sa-ti deschizi inima in fata unora care abia asteapta o ocazie de birfa. Marturisirea reciproca a pacatelor este o practica rezervata celor duhovnicesti. Cauta un frate, daca esti barbat, sau o sora, daca esti femeie, in care sa ai incredere. Cum sa stii daca poti avea incredere? Sfatul meu este sa te rogi o buna bucata de vreme cu acea persoana. La urma urmei Iacov spune: “Marturisiti-va pacatele si rugati-va unii pentru altii”.

Un anunt asezat pe avizierul unei Biserici spunea: “Dumnezeu prefera oameni cu un caracter atit de inalt, incit trebuie sa se aseze in genunchi pentru a fi la nivelul cerului”. Cauta si tu sa te imprietenesti numai cu astfel de oameni.

Madulare unii altora

Treapta a zecea: “De aceea, lasati-va de minciuna: “Fiecare sa spuna apropelui sau adevarul”, pentru ca noi sintem madulare unii altora” (Efes. 4:25).

A fi un membru al Bisericii inseamna a fi de fapt un madular al trupului lui Christos. Poate ca esti o mina sau poate ca esti un picior sau un deget. Orice ai fi, tu ai nevoie de trup si trupul are nevoie de tine. Textul citat mai sus ne spune ca intre madularele trupului nu trebuie sa existe comunicari false. Minciuna intrerupe si falsifica relatiile dintre oameni. Nici un crestin n-ar trebui sa cauzeze un astfel de rau in trupul spiritual al Bisericii.

Imi aduc aminte de momentul in care mi-am taiat virful unui deget cu ferastraul rotativ. Au fost clipe de mare soc si de o imensa durere. Pina si noaptea in somn ma urmarea imaginea bucatii de deget cazuta jos in rumegusul de sub masa de lucru. Ma chinuia mai ales gindul ca nu-mi voi mai putea folosi niciodata mina la fel ca mai inainte.

Altadata mi-am fracturat mina dreapta cazind de pe cal. Luni de zile am purtat-o legata de git si prinsa intr-o teaca de ghips. Chiar si dupa ce mi-a scos doctorul ghipsul, am continuat multa vreme sa-mi protejez cu atentie bratul drept si m-am surprins de multe ori tinindu-mi mina la piept exact in aceeasi pozitie in care o purtasem in covalescenta.

Cu crestinii se intimpla la fel. Toti sintem impreuna madulare in trupul Bisericii si traim intr-un fel de interdependenta organica. Intre noi trebuie sa se stabileasca comunicatii sincere si deschise. Atentia cea mai mare trebuie aratata acelor “madulare” care sint bolnave sau au fost ranite in lupta cu pacatul.

Din pacate, in multe locuri se aplica exact contrariul, confirmind remarca trista facuta de un observator atent care a observat ca: “Biserica este singura armata din lume care-si omoara ranitii”. Disciplina bisericeasca n-a avut niciodata ca scop distrugerea celui gresit. Scopul disciplinarii trebuie sa fie intotdeauna “reabilitarea” prin pocainta si reintegrare. Sa nu uitam ca singurul evanghelist care a scris sentinta : “Sa fie pentru voi ca un vames”, fusese el insusi vames si avusese parte de atentia rascumparatoare a minunatului Mintuitor de oameni (Mat. 18:17).

Intreaga suita de trepte care duc la nivelul superior al partasiei duhovnicesti se incununeaza cu intelegerea faptului ca sintem fiecare madulare unii altora si ca de bunastarea unuia depinde binele general al tuturor. Ca si in garzile de muschetari ai regelui Frantei, putem spune si noi: “Unul pentru toti si toti pentru unul!”.

Cine a urcat toate cele zece trepte ale maturizarii spirituale in slujire ajunge la posibilitatea de a experimenta ceea ce scrie Ioan in epistola sa: “Daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si singele lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1:7). Aceasta este partasia sfintilor sau “|oinonia”. Aceasta este vietuirea in unitatea daruita de Duhul Sfint. Aceasta este umblarea in lumina partasiei cu Tatal, cu Fiul si cu Duhul Sfint.

O astfel de stare este in contrast evident cu starea de lucruri dintre oamenii lumii. Tocmai de aceea Biserica poate fi lumina si sarea pamintului. Daca relatiile dintre membrii unei Bisericii nu sint superioare relatiilor dintre oamenii lumii, este indoielnic ca Biserica aceea face lucrarea Domnului.

In lume sint la moda mindria, orgoliul, egoismul si “procesomania”. Daca unul a gresit altuia, celalalt ii spune imediat: “Iti arat eu tie! Te dau in judecata!”. Tribunalele sint pline de procese intre vecini, intre fosti prieteni, intre soti si sotii, intre patroni si angajati si intre cetateni si Stat. Nu exista mila si nu exista toleranta. Fiecare vrea sa se catere mai sus decit celalalt, chiar daca va trebui sa i se urce in circa sau sa calce pe cadavre. Biserica si lumea nu se aseamana.

Cind te apasa greutatile – lumea te striveste. In Biserica ne purtam poverile unii altora.

Cind simti ca te prabusesti – lumea trece cu tavalugul peste tine. Cei din Biserica te iau in brate si te aduc inaintea Domnului in rugaciune.

Cind gresesti – lumea ride de tine si te da la o parte. Biserica iarta si nadajduieste in mai bine.

Cind te simti singur – lumea nu te baga in seama. Cei din Biserica iti deschid casele lor si te trateaza ca pe un frate.

Cind nu poti sa tii pasul si ramii in urma – lumea te paraseste. Biserica se apleaca cu intelegere si te ia de mina.

Cind iti pierzi calmul si te biruiesc nervii – lumea iti raspunde cu aceiasi moneda. Cei din Biserica iubesc cu intelegere si asteapta cu rabdare.

Cind ti se deschide calea spre succes – lumea te trage inapoi de picioare, invidioasa. Biserica te incurajeaza si “iti face galerie”.

Cind esti handicapat – lumea te claseaza ca incompetent si te izoleaza. Biserica te inconjoara cu dragoste si te considera un copil al Domnului.

Cind ai patit-o si te-ai ars pe propria-ti piele – lumea spune ca asa-ti trebuie si te pune inapoi in banca ta. Biserica manifesta mila si se repede sa-ti vindece ranile.

Cind esti in lipsa – lumea te dispretuieste. Biserica imparte cu tine tot ce are.

Cind te napadesc problemele – lumea iti da o sumedenie de sfaturi. Biserica te ia de mina si merge alaturi de tine.

Cind ti se ofera o sansa si ajungi intr-o pozitie importanta – lumea te lauda pe fata, dar te dispretuieste pe ascuns. Cei din Biserica se bucura si stiu sa dea intiietate unii altora.

Biserica este comunitatea celor “chemati afara” din sistemul corupt al lumii pentru a forma societatea aleasa a celor ce traiesc inca de pe acum avanpremiera Imparatiei care va sa vina. Desi mai sintem “in lume”, noi nu mai sintem “din lume” si nici “ai lumii”. Noi sintem “fii ai zilei” si vestim tuturor zorii unei existente care va veni odata cu intoarcerea Domnului Isus pe pamint.

(Fratele Simion Cure imi povestea despre unul dintre cele mai folositoare sfaturi pe care le-a primit de la Petru Belicov sau fratele Dirla, cind acestia ii erau profesori la Seminarul Teologic din Bucuresti: “Fratilor predicatori, niciodata sa nu va urcati la amvon, ci sa coboriti la el! Cine n-a stat mai intii in partasie cu Domnul pe munte, ca Moise, nu are ce mesaj sa le aduca celor din vale. Nu va mirati ca nu va straluceste fata, daca n-ati stat mai intii pe munte in partasie intima cu Dumnezeul cel Atotputernic. Oamenii care va vor asculta Duminica nu vor sti ce ati facut voi toata saptamina, dar vor simti cu siguranta daca “ati umblat cu Domnul” sau daca ati umblat prin vaile Sodomei”. Acelasi lucru se poate spune si despre viata si impactul social al Bisericii in lume. Biserica nu este o organizatie si n-ar trebui niciodata sa se multumeasca doar cu o viata de organizatie omeneasca. Ea are privilegiul de a fi pe pamint o extensie a cerului, un trup spiritual al carui Cap este asezat pe tronul Universului, un organism spiritual in care pulseaza inca de pe acum “puterile veacului viitor”.)

Intre teologia Bisericii si ucenicia crestina este uneori o prapastie imensa si acuzatoare. Este scris ca oamenii din Bisericile formaliste ale sfirsitului de veac vor avea “doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea” (2 Tim. 3:5).

A venit vremea sa ne dezbracam de formalism si de ipocrizie si sa ne intoarcem la izvorul curat al unei vietii care sa-L imite si sa-L ilustreze pe Domnul. A venit vremea sa ne intoarcem la un stil de viata simplu si practic … la bune relatii cu ceilalti … la omenie si la intr-ajutorare frateasca!

Istoria ascunsă a celor trei lumi

Vă propun să ne familiarizăm cu trei termeni biblici (lumea veche, lumea de acum și lumea viitoare) și cu ideea că ,,extratereștrii“, care au vizitat planeta noastră înainte de potop și i-au provocat distrugerea, se pregătesc acum de asaltul final. Mai multe lămuriri despre aceste aspecte puteți găsi în nou publicata ,,Biblie a planului profetic“.

Apostolul Petru ne vorbește despre o lume foarte diferită de lumea noastră, numită, pentru a o diferenția, ,,lumea veche“ (2 Petru 2:5). Petru ne spune că istoria lumii nu este ,,liniară“, monotonă și eternă, ci este o curgere prin strâmtorile unor crize planetare, adevărate începuturi și sfârșituri de epocă, spre un scop precis, dictat de împlinirea planului lui Dumnezeu cu oamenii. ,,Lumea veche“ a fost ,,scoasă din apă și cu ajutorul apei și a pierit tot prin ele, înecate de apă“ (2 Petru 3:5-6).

Trăim acum în lumea de acum și așteptăm reașezarea tuturor lucrurilor, într-o lume viitoare (Evrei 2:5). Următoarea criză planetară va fi consumată prin ,,focul din ziua judecății“, când ,,cerurile vor trece cu troznet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul cu tot ce este pe el, va arde“ (2 Petru 3:10-11).

Petru ne avertizează că, în zilele din urmă, ,,vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor nega scurgerea istoriei spre evenimentele prezise în Biblie și vor zice: ,,Unde este
făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii“ (2 Petru 3:4). Oamenii de ,,știință“ vor nega încăpățânați potopul și-i vor ascunde semnificația lui în planul dreptății divine, deși există suficiente dovezi pentru cei ce au ochi de văzut ca să vadă. Dovezile despre judecata de atunci sunt azi ascunse cu aceeași șiretenie cu care sunt ascunse toate celelalte mesajele ale Bibliei.

Tot apostolul Petru ne vorbește despre niște ,,duhuri care stau în închisoare“ din vremea potopului (1 Petru 3:18-20). În cea de a doua epistolă a sa, Petru identifică aceste duhuri răzvrătite drept ,,îngerii care au păcătuit“ (2 Petru 2:4), iar Iacov clarifică natura păcatului lor ,,nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința“ (Iuda 6).

Oare nu există nimic pe pământ care să dovedească existența unei alte civilizații din trecut,  o civilizație dinainte de potop, o civilizație din ,,lumea veche“, distrusă de Dumnezeu ,,prin apă“, înainte ca omenirea să aibă începutul din care ne tragem noi, cei d eastăzi ? Nu există nicăieri pe pământ ,,relicve“ ale civilizației din ,,lumea veche“ ? Bineînțeles că există! Vă propun să vizionați un reportaj făcut de un om care a făcut din pasiuena inventarierii relicvelor din ,,lumea veche“ scopul principal al vieții sale, Klaus Donna.

Sub giulgiul secretelor, elitele lumii noastre caută rădăcinile civilizației din ,,Atlantida“, o civilizație a asocierii pământenilor cu trimișii stelelor. Acesta este motivul tainic pentru care una din navele cosmice americane, plecată în căutarea contactelor străvechi,  a purtat chiar numele de ,,Atlantis“. ,,Nephilimii“ din Geneza 6 ne dau iar târcoale. Destul însă …

Vă invit să urmăriți cu atenție și discernământ documentarul care urmează. Ne așteaptă zile spectaculoase, asemănătoare în mare parte cu cele trăite de ultima generație din ,,lumea veche“: ,,Cum s’a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului“ (Mat. 24:37) …

 

Ezechiel – Slava Domnului pleacă, slava Domnului se întoarce

 

(cont pe https://barzilaiendan.com/2013/08/11/9-ezechiel-si-judecata-divina-judecata-lui-israel/

Expresia caracteristică a cărții lui Ezechiel este „slava Domnului“. Ea apare de 12 ori în primele 11 capitole, dispare apoi din text, pentru ca să reapară în capitolul 43 al cărții. Capitolul 1 debutează cu descrierea slavei cerești, iar capitolele 40-48 încheie cartea cu descrierea instaurării slavei lui Dumnezeu pe pământ. Acesta este scopul final pentru care ne-a învățat și Domnul Isus să ne rugăm:

„Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; facă-se voia Ta; vie împărăția Ta; precum în cer așa și pe pământ“ (Matei 6:9-10).

În Ezechiel 8 îl vedem pe profet dus de Domnul la Ierusalim ca să fie martor la idolatria poporului și pentru a asista la plecarea slavei Domnului din cetate. În capitolul 43, Ezechiel privește cu bucurie uimită la întoarcerea slavei lui Dumnezeu în Templul cel nou din Ierusalim.

În Vechiul Testament, slava Domnului era semnul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Neamurile lumii aveau și ele templele lor, preoții lor, legile lor religioase și jertfele lor, dar numai evreii au avut privilegiul ca slava lui Dumnezeu să locuiască în mijlocul lor (Rom. 9:4). Locul ei era intre heruvimii harului de pe chivotul legământului din Cortul Întâlnirii. Când Moise a dedicat Cortul Întâlnirii, slava lui Dumnezeu s-a pogorât peste el (Ex. 40:34-35). Din cauza înmulțirii păcatului celor din popor, slava Dpmnului i-a părăsit (1 Sam. 4:19-22). Ea a revenit la dedicarea Templului zidit de Solomon (1 Regi 8:11), dar acum, Ezechiel va asista la o altă procesiune extraordinară: slava Domnului va părăsi Templul, iar apoi, slava Domnului va reveni!

Fără prezența slavei Domnului, poporul Israel ar fi fost un neam anonim între neamurile lumii, iar viața lor cultică ar fi fost un ritual plin de forme goale ca în toate celelalte religii. ,,Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici“ (Ex. 33:15) I-a spus Moise lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu este deosebit de altele pentru că Îl are pe Dumnezeu în mijlocul lor.

Războaiele dintre popoare erau privite în vechime și ca războaie între dumnezeii popoarelor respective. Prezența divină trebuie să părăsească Ierusalimul pentru ca cetatea să poate fi cucerită și redusă la ruine. Înfrângerea evreilor nu este și înfrângerea lui Dumnezeu! El se retrage doar puțin pentru ca poporul Său să poată fi pedepsit, dar se va întoarce după ce pedeapsa își va termina lucrarea.

Ezechiel „vede“ în alte dimensiuni spirituale cum, înainte însă de căderea Ierusalimului, slava Domnului părăsește treptat cetatea. Mai întâi, ea „s-a ridicat dintre heruvimul pe care era și s-a îndreptat spre pragul casei“ (Ezec. 9:3). Această mișcare a ei a făcut ca Templul să se umple de nor și curtea de strălucire (Ezec. 10:4). Apoi „slava Domnului a plecat din pragul Templului, și s-a așezat pe heruvimi. Heruvimii și-au întins aripile … și s-au oprit la intrarea porții Casei Domnului spre răsărit“ (Ezec. 10:18-19). „După aceea, … slava Domnului s-a înălțat din mijlocul cetății, și s-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății“ (Ezec. 11:22-23). Plecarea slavei Domnului din Ierusalim s-a făcut cu o încetineală și cu o maiestate care subliniază parcă regretul cu care Dumnezeu trebuie să se despartă de cetate ca să îngăduie distrugerea ei. Când slava a plecat, a început prăpădul.

Dumnezeu nu a renunțat însă la planul Lui veșnic de a locui în mijlocul copiilor Lui. După cumplita periaodă a robiei, după ce evreii s-au întors din Babilon și au început să-și reconstruiască Ierusalimul și Templul, slava Domnului se întoarce.

Într-o serie de vedenii despre viitor, Ezechiel proclamă intronarea împărăției lui Israel și revenirea slavei:

„M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Și iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. …Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit. Atunci, Duhul m-a răpit și m-a dus în curtea dinlăuntru. Și Casa era plină de slava Domnului!“ (Ezec. 43:1-5).

Cu siguranță, împlinirea acestei vedenii nu și-a găsit corespondentul în vremea întoarcerii evreilor după decretul dat de Cir Persanul. Ea nu s-a împlinit plenar nici până astăzi, ci își așteaptă împlinirea în vremurile viitoare.

Sub conducerea lui Zorobabel, Ezra și apoi, Neemia, iudeii au reconstruit cetatea și parțial, Templul, dar aceste realizări erau doar o palidă amintire a glorioaselor clădiri de altădată. Un profet din vremea reconstrucției, Hagai, scrie ceva despre deziluzia generală a constructorilor:

„Vorbeşte lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului, şi spune-le: „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Şi cum o vedeţi acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri?“ (Hagai 2:2-3)

Deși entuziasmul celor întorși a fost mare, comparația cu vremurile trecute i-a făcut pe mulți să aibă ochii plini de lacrimi:

„Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat pe preoţi în veşminte, cu trâmbiţe, şi pe Leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel. Cântau, mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!“ Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului. Dar mulţi din preoţi şi Leviţi, şi din capii de familii mai în vârstă, cari văzuseră casa dintâi, plângeau tare, când se puneau supt ochii lor temeliile casei acesteia. Mulţi alţii îşi arătau bucuria prin strigăte, aşa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe“ (Ezra 3:10-13).

Totuși, profetul Hagai înregistrează o promisiune surprinzătoare care este o piatră de poticnire astăzi pentru toți evrei care nu cred că Isus Christos a fost Fiul lui Dumnezeu:

„Slava acestei Case din urmă (cel de al doilea Templu) va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor“ (Hagai 2:9).

Istoria ne spune că cel de al doilea Templu a fost dărâmat de romani în anul 70 d.Ch. Și este imposibil de identificat o zi, o lună sau o perioadă anumită în care „slava cestei Case“ a fost „mai mare decât a celei dintâi“ … Care să fie explicația profeției făcute de Dumnezeu prin Hagai? Să fie ea o profeție falsă, rămasă neîmplinită? Singura explicație a acestui impas este explicația creștină. Slava celui de al doilea Templu a fost mai mare decât slava celui dintâi pentru că în el (în cel de al doilea) a intrat nu doar o teofanie, ci însuși Dumnezeu, în persoana celei de a doua persoane din întreita divinitate, Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

Apostolul Ioan face o aluzie clară la această realitate spirituală în proologul Evangheliei sale:

„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl“ (Ioan 1:14).

La fel spune și apostolul Petru:

„În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Christos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit dela Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“ Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt“ (2 Petru 2:16-18).

Aceeași interpretare profetică o face și autorul epistolei către Evrei. Iată care este prima lui declarație pentru evrei, făcută în chiar prima frază a scrisorii:

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, …“ (Evrei 1:1-3).

De fapt, chiar în vedenia lui Ezechiel despre vremurile marii reconstrucții de la urmă există un pasaj, împlinit în totul astăzi, care spune că poarta de la răsărit a Casei Domnului va rămâne pururi pecetluită, ca semn de aducere aminte că pe aici a „intrat“ (nu „a ieșit“!) purtătorul slavei desăvârșite a lui Dumnezeu:

„M-a adus înapoi la poarta de afară a sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă. Şi Domnul mi-a zis: ,,Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămânea închisă!“ (Ezec. 44:1-2).

Singura „intrare“ care a împlinit profeția din vedenia lui Ezechiel a fost binecuvântata intrare glorioasă a Domnului Isus în Ierusalim (Mat. 21:1-9). Cine merge azi la Ierusalim poate vedea că poarta dinspre răsărit, numită și poarta de aur sau poarta frumoasă este închisă cu zid și un cimitir arab împiedică orice acces la ea. Și încă un an amănunt semnificativ și simetric: după înviere, înălțarea Domnului Isua s-a produs tot de pe muntele aflat la răsăritul cetății, Muntele Măslinilor:

„El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile, şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer“ (Luca 24:50-51).

Bineînțeles că revenirea Domnului Isus în slavă se va petrece tot de pe Muntele de la Răsărit sau Muntele Măslinilor:

„Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi. Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!

În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina. În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume“ (Zaharia 14:4-9; Fapte 1:11).

Ezechiel – Teleportare – călătorie prin spațiu

„Duhul m-a răpit“ (Ezec. 3:12-14; 8:3; 11:1).

Ezechiel este primul autor biblic care folosește termenul „răpire“!

După teleportarea în alte dimensiuni spirituale în care s-a întâlnit cu slava lui Dumnezeu, Ezechiel este teleportat spațial „la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar“ (Ezec. 3:15). Este foarte interesant să remarcăm efectele pe care le-a avut această teleportare asupra lui Ezechiel. Trupul său fizic a făcut față cu greu unei astfel de experiențe:

„El mi-a zis: ,,Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!“

Şi Duhul m-a răpit, şi am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei. Am auzit şi vâjâitul aripilor făpturilor vii, cari se loveau una de alta, uruitul roatelor de lângă ele, şi dârdâitul unui mare cutremur de pământ.

Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine“ (Ezec. 3:10-14).

La următoarea întâlnire cu „slava Domnului“ Ezechiel nu a mai fost teleportat, ci a mers pe propriile picioare. Și atunci însă, întâlnirea cu realitatea venită dintr-o altă dimensiune a avut un efect teribil asupra profetului:

„Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis: ,,Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!“ M-am sculat, şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului
s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ. Duhul a intrat în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare“ (Ezec. 3:22-24a).

Una din teleportările la mari distanță ne este descrisă în capitolul 8 al cărții lui Ezechiel, unde profetul face o călătorie prin spațiu, de la râul Chebar la Ierusalimul din Iuda. Pentru unii este o întâmplare „cam trasă de păr“, dar pentru cei credincioși, chiar așa a fost:

„În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe când şedeam în casă, şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine. M-am uitat, şi iată că era un chip care avea o înfăţişare de om; dela coapse în jos, era foc, şi dela coapse în sus era ceva strălucitor, ca nişte aramă lustruită. El a întins ceva ca o mână, şi m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit între pământ şi cer şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii dela curtea dinlăuntru, care caută spre meazănoapte, unde era locul idolului geloziei, care stârnea gelozia Domnului. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale“ (Ezec. 8:1-4).

De ce a trebuit să fie dus Ezechiel din mijlocul bătrânilor poporului captiv până la Ierusalim? Pentru că evreii primiseră două feluri de mesaje profetice despre motivul și durata robiei. Profeții mincinoși legau în chip ușuratic rana poporului și vesteau că robia a fost doar un accident de scurtă durată. De partea cealaltă, Ieremia explica tuturor celor ce doreau să-l asculte că robia este o pedeapsă pedagogică venită din partea lui Dumnezeu și va dura nu mai puțin de șaptezeci de ani („Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani“ – Ier. 25:11,12; 29:10). Sfatul lui Ieremia primit ca o poruncă din partea Domnului a fost trimis printr-o scrisoare către fiii robiei:

„Iată cuprinsul epistolei, pe care a trimis-o proorocul Ieremia, din Ierusalim, către rămăşiţa bătrânilor din robie, preoţilor, proorocilor, şi întregului popor, pe cari-i dusese în robie Nebucadneţar, din Ierusalim la Babilon, după ce împăratul Ieconia, împărăteasa, famenii dregători, căpeteniile lui Iuda şi ale Ierusalimului, lemnarii şi ferarii au părăsit Ierusalimul. Le-a trimes-o prin Eleasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, trimeşi la Babilon de Zedechia, împăratul lui Iuda, la Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Ea cuprindea următoarele: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război, pe cari i-am dus din Ierusalim la Babilon: „Zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor! Luaţi-vă neveste, şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii, şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sunteţi, şi să nu vă împuţinaţi. Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei! Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri, cari sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n-ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror visuri voi le pricinuiţi! Căci ei vă proorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimes, zice Domnul.“ Dar iată ce zice Domnul: ,,De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta“ (Ier. 29:1-10).

Scrisoarea lui Ieremia a primit replica unei alte scrisori, trimisă de data aceasta de profeții falși care erau împreună cu poporul robi la râul Chebar. Ei îi cereau celui ce domnea la Ierusalim să-l reducă la tăcere pe Ieremia:

„Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca să priveghezi în Casa Domnului peste toţi nebunii şi peste toţi cei ce se dau drept prooroci, că să-i arunci în butuci şi în fiare. Acum, pentru ce nu pedepseşti pe Ieremia din Anatot, care prooroceşte printre voi? Ba încă a trimes chiar să ne spună în Babilon: „Robia va fi lungă; zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini, şi mâncaţi din roadele lor!“ (Ier. 29:26-28).

Conflictul dintre Ieremia și profeții mincinoși era în desfășurare și la Ierusalim. Ca să ilustreze certitudinea ducerii în robie, Dumnezeu i-a cerut lui Ieremia să poarte la gât un jug simbolic.

„La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit către Ieremia din partea Domnului, următorul cuvânt: ,,Aşa mi-a vorbit Domnul:
„Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri, şi puneţi-le la gât. Trimete-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului copiilor lui Amon, împăratului Tirului şi împăratului Sidonului, prin trimeşii cari au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda. Şi spune-le să spună stăpânilor lor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, împăratul lui Israel: „Iată ce să spuneţi stăpânilor voştri: Eu am făcut pământul, pe oameni, şi dobitoacele cari sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pământul cui Îmi place. Acum dau toate aceste ţări în mâinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele câmpului ca să-i fie supuse“ (Ier. 27:1-6).

Profeții falși s-au repezit la Ieremia și i-au sfărâmat jugul de la gât:

„În acelaşi an, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a cincea a anului al patrulea, Hanania, fiul lui Azur, prooroc din Gabaon, mi-a zis în Casa Domnului, în faţa preoţilor şi a întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Eu sfărâm jugul împăratului Babilonului! Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe cari le-a ridicat Nebucadneţar, împăratul Babilonului, din locul acesta, şi le-a dus în Babilon. Şi voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi pe toţi prinşii de război ai lui Iuda, cari s-au dus în Babilon; căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului“ (Ier. 28:1-4).

Teleportarea lui Ezechiel din mijlocul bătrânilor cu care stătea în casa sa de la râul Chebar la Ierusalim a fost necesară pentru lămurirea celor nedumeriți de controversa celor două tipuri de mesaje profetice amintite mai sus. Dumnezeu l-a dus pe Ezechiel să vadă starea adevărată a celor din Ierusalim și să revină la bătrânii lui Iuda ca să le spună că n-au la ce să se întoarcă în Ierusalim. Până ce poporul și conducătorii lui nu vor trăi o întoarcere adevărată la Dumnezeu n-avea nici un rost să viseze la întoarcerea din robie.

Pentru că se trăgea din seminție preoțească, Ezechiel este dus de Dumnezeu în templu ca să vadă idolatria scârboasă care domnea acolo:

„El mi-a zis: ,,Fiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!“ Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare. Şi El mi-a zis: ,,Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni, pe cari le săvârşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de sfântul Meu locaş? Dar vei mai vedea şi alte urâciuni şi mai mari!“

Atunci m-a dus la poarta curţii. M-am uitat, şi iată că era o gaură în perete! Şi mi-a zis: ,,Fiul omului, ia sapă în perete!“ Am săpat în zid, şi iată că era o uşă. Şi mi-a zis: ,,Intră, şi vezi urâciunile cele rele, pe cari le săvârşesc ei aici!“

Am intrat şi m-am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de dobitoace urâcioase, şi toţi idolii casei lui Israel, zugrăviţi pe perete de jur împrejur. Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrânii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mână şi se înălţa un nor gros de tămâie. Şi El mi-a zis: ,,Fiul omului, vezi ce fac în întunerec bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!“ Şi mi-a zis: ,,Vei mai vedea şi alte alte urâciuni mari, pe cari le săvârşesc ei!“

Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului dinspre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, cari plângeau pe Tamuz. Şi El mi-a zis: ,,Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea!“

Şi m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. Şi El mi-a zis: ,,Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe cari le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas! De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta“ (Ezec. 8:5-18).

O teribilă stare de lucruri ca cea existentă în Ierusalim cerea o teribilă pedeapsă. Ea ne este descrisă în vedenia din capitolul 9, care este și ea o teleportare în dimensiuni spirituale:

„Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: ,,Apropiaţi-vă voi cari trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!“ Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă.

Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: ,,Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, cari se săvârşesc acolo. Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: ,,Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi! Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din ceice au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt!“ Ei au început cu bătrânii, cari erau înaintea Templului. Şi El le-a zis: ,,Spurcaţi casa, şi umpleţi curţile cu morţi!… Ieşiţi…“ Ei au ieşit, şi au început să ucidă în cetate.

Pe când ucideau ei astfel, şi eu stam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ, şi am strigat: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi urgia asupra Ierusalimului?“

El mi-a răspuns: ,,Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: „Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!“

De aceea şi Eu voi fi fără milă, şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor“. Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in, şi care avea călimara la brâu, a adus următorul răspuns: ,,Am făcut ce mi-ai poruncit!“ (Ezec. 9:1-11).

Nu se poate să nu remarcăm extraordinarea paralelă dintre acest pasaj și ceea ce ne spune Apocalipsa că se va întâmpla în lumea nevăzută la o altă mare vreme de pedeapsă, cea dinaintea marelui sfârșit al lumii (Apoc. 7:3; 9:4; 13:16-17; 20:4).

Ezechiel – Necazurile unui profet

Hotărât lucru, relațiile unui om care a stat în prezența lui Dumnezeu, a văzut lucruri din slavă și a auzit cuvinte venite dintr-o altă dimensiune cu ceilalți oameni pot fi și în majoritatea cazurilor au fost, dificile. Copleșit de ceea ce a experimentat, un profet este înclinat spre o viață de ascultare deplină. Nu la fel sunt și ceilalți. Nepotrivirea aceasta l-a târât pe Ezechiel în situații foarte dificile. Dumnezeu a fost bun și l-a avertizat pe Ezechiel de această nepotrivire:

„El mi-a zis: ,,Fiul omului, du-te la casa lui Israel, şi spune-le cuvintele Mele!  Căci nu eşti trimes la un popor cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel. Nu la nişte popoare mari, cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu le poţi pricepe. Negreşit dacă te-aş trimete la ele, te-ar asculta! Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.

Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!|“

El mi-a zis: ,,Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!“ (Ezec. 3:4-11).

Până la căderea Ierusalimului, Dumnezeu l-a făcut literalmente pe Ezechiel mut (Ezec. 3:26, 27). Așa că mesajul lui către popor nu a putut fi transmis prin vorbe, ci prin intermediul gesturilor și al simbolurilor. Din cauza acestei situații, profetul a fost împins de câteva ori de Dumnezeu în situații dificile.

–  A trebuit să facă o machetă a Ierusalimului pe o cărămidă și să înfățișeze asediul care va veni (Ezec. 4:1-3).

–  A trebuit să stea legat cu frânghii, 390 de zile pe partea stângă și 40 de zile pe partea dreaptă (4:1-8).

–  În tot acest timp, Ezechiel a trebuit să mănânce o pâine făcută după o rețetă specială (care se vinde și azi în SUA) și să o încălzească la foc de balegă de bou (4:9-17).

–  A trebuit să umble gol după ce și-a ras tot părul de pe corp (5:1-17).

–  Cel mai greu de purtat dintre toate semnele acestea profetice a fost însă moartea soției sale, produsă chiar în ziua în care a căzut Ierusalimul. Pentru ca glasul lui Ezechiel către popor să sune la fel cu glasul Dumnezeului lor, Domnul a vrut ca profetul să guste ceva din durerea pe care Dumnezeu Însuși a simțit-o când a încuviințat pedepsirea cetății favorite.

„În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim. Spune o pildă acestei case de îndărătnici, şi zi-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pune, pune cazanul, şi toarnă apă în el! Pune bucăţi de carne în el, toate bucăţile cele bune, coapsa şi spata, şi umple l cu cele mai bune oase. Alege ce e mai bun din turmă, şi pune lemnele grămadă supt cazan; fă-l să fiarbă în clocot mare, şi să fiarbă şi oasele din el“.

De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sânge, cazanul cel plin de rugină, şi de pe care nu se ia rugina! Scoateţi bucăţile din el unele după altele, fără să trageţi la sorţi. Căci sângele pe care l-a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L-a pus pe stânca goală, nu l-a vărsat pe pământ, ca să-l acopere apoi cu ţărână. Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sângele pe stânca goală, pentru ca să nu fie acoperit.

De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sânge! Vreau să fac un rug mare! Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele. Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înferbânte arama, să i se topească murdăria din lăuntru, şi să i se şteargă rugina. Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeşte de el; rugina nu se va lua de pe el decât prin foc, şi tu doreşti iarăşi nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentru că am vrut să te curăţ şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţită de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta. Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întâmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu.“

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jăleşti, nici să nu plângi, şi să nu-ţi curgă lacrămile pentru ea. Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mânca pâinea de jale!“ Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise“ (Ezec. 24:1-18).

Ironia situației a fost că odată cu jalea venită peste el, Ezechia și-a încetat și perioada de muțenie. Vai însă! Primele lui cuvinte rostite înaintea poporului n-au fost cuvinte de bucurie:

„În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi, şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sunt Domnul“ (Ezec. 24:27).

Aparenta lipsă de jale a lui Ezechiel i-a lăsat perplexi pe cei din jurul lui și ei s-au grăbit să-i ceară o explicație:

„Poporul mi-a zis: ,,Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?“ Eu le-am răspuns: ,,Cuvântul Domnului mi-a vorbit, astfel:

,,Spune casei lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi pângări Locaşul Meu cel sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe cari i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie. Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mânca pâinea de jale, veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jăli şi nici nu veţi plânge; ci veţi tânji pentru nelegiuirile voastre, şi vă veţi văita între voi. Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi când se vor întâmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeu.

Tu, însă, fiul omului, în ziua când le voi răpi ceea ce face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor, în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale“ (Ezec. 24:19-26).

Foarte mulți oameni doresc să fie profeți ai lui Dumnezeu, dar prea puțini sunt gata să plătească prețul unei astfel de slujiri! Ezechiel a fost ales de Dumnezeu, pus deoparte, chemat în mod special. Aceasta nu datorită calităților lui, ci datorită unei voințe divine suverane. Tot ce a putut face Ezechiel a fost să caute să fie la înălțimea unei asemenea chemări. N-a fost ușor și n-a reușit întotdeauna. De câteva ori s-a prăbușit aproape fără viață la pământ. De fiecare dată însă, Duhul lui Dumnezeu l-a ridicat și i-a dat putere să stea în picioare. Ce imagine superbă! Ce simbol pentru slujirea tuturor celor chemați de Dumnezeu la lucrare! Nimeni nu o poate face prin puterea sau resursele lui! O face Dumnezeu prin atotputernicia Lui, proslăvindu-se prin niște instrumente umane, prin niște vase slabe, prin niște vase de lut. Uneori aceste vase de lut își plâng singure de milă, dând pe față slăbiciunea lor, ca în cazul lui Ieremia:

„M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea şi bate joc de mine. Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: ,,Silnicie şi apăsare!“ Aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.

Dacă zic: ,,Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!“ iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot. Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur.

–  ,,Învinuiţi-l“, strigă ei; ,,haidem să-l învinuim!“

Toţi ceice trăiau în pace cu mine, pândesc să vadă dacă mă clatin, şi zic:

–  ,,Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el, şi ne vom răzbuna pe el!“ …

Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama, să nu fie binecuvântată! Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: ,,Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească“, şi l-a umplut de bucurie cu ea!  Omul acela să ajungă ca cetăţile, pe cari le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa, şi strigăte de război la amiază! De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu!“ De ce n-a rămas ea vecinic însărcinată cu mine?  Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?“ (Ier. 20:7-10).

De fiecare dată însă, cei slabi se întăresc în Domnul și în puterea tăriei Lui:

„Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umplea de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o vecinică ruşine, care nu se va uita!

Şi acum, Doamne, Dumnezeul oştirilor, care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina. Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi“ (Ier. 20:11-13).

Aceasta a fost experiența și nădejdea purtătorilor de cuvânt ai lui Dumnezeu din toate timpurile:

„Căci Dumnezeu, care a zis: ,,Să lumineze lumina din întunerec“, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Christos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: ,,Am crezut, de aceea am vorbit!“ şi noi credem, şi de aceea vorbim. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţămirile spre slava lui Dumnezeu.

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinlăuntru se înoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt vecinice“ (2 Cor. 4:6-18).

Răsplătirile lui Dumnezeu pentru acești oameni speciali vor fi și ele speciale:

„Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa vecinică, şi alţii pentru ocară şi ruşine vecinică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci“ (Dan. 12:2-3).

Ezechiel – Întâlnire de gradul patru

Chemarea lui Ezechiel în slujba profeției a fost cât se poate de spectaculoasă și de … supranaturală.

Cei ce se ocupă cu fenomenul OZN au elaborat o scală de intensitate a contactului cu aceste „obiecte“ neidentificate.

Întâlnirea de gradul întâi este o presupusă întâlnire cu un OZN care se află la o distanță mai mică de 150 metri.

O întâlnire de gradul doi reprezintă o presupusă întâlnire cu un OZN, care se găsește la o distanță mai mică de 150 metri și lasă urme concrete (pe sol, pe plante, asupra oamenilor, în aparatura electronică).

O întâlnire de gradul trei reprezintă o presupusă întâlnire cu un OZN, care, pe lângă faptul că se găsește la o distanță mai mică de 150 metri și lasă urme (pe sol, pe plante, asupra oamenilor, în aparatura electronică), apar și ocupanții obiectelor zburătoare neidentificate, fie că sunt de natură biologică, artificială sau indefinibilă.

O întâlnire de gradul patru reprezintă o presupusă întâlnire cu un OZN în care apar și răpiri de oameni. Jacques Vallee, un fost colaborator al lui J. Allen Hynek, a susținut că o întâlnire cu OZN-uri de gradul al 4-lea ar trebui să fie descrisă ca fiind cazurile în care martorii au cunoscut o transformare a sentimentului lor de realitate, astfel încât să includă, de asemenea, nu numai răpirile, dar și visurile halucinante asociate cu întâlnirile cu OZN-uri. În cazul lui Ezechiel, putem spune că întâlnirea lui cu slava lui Dumnezeu a fost una de gradul … patru!

Cea mai mare greutate întâmpinată de un profet este schimbarea mentalității celor ce-l ascultă. Asta implică smulgerea buruienilor de teologie falsă și plantarea semințelor bune ale Cuvântului lui Dumnezeu. Nu ai ce da însă dacă nu iei tu însuți mai întâi, așa că a doua experiență care a marcat chemarea lui Ezechiel a fost una legată de Cuvântul divin. Profetul a fost dus în prezența lui Dumnezeu și i s-a dat „să mănânce“ un obiect cu înfățișarea unei cărți:

„Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănâncă ce-ţi voi da!“ M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine, şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinlăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.

El mi-a zis: ,,Fiul omului, mănâncă ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, şi du-te de vorbeşte casei lui Israel!“ Am deschis gura, şi mi-a dat să mănânc sulul acesta. El mi-a zis: ,,Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta, pe care ţi-l dau!“ – L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea“ (Ezec. 2:8 – 3:3).

Imaginea confirmă alte pasaje din Biblie în care ni se spune că impresia pe care ne-o poate face Cuvântul venit din partea Domnului este asemănătoare cu gustul mierii de albine (Ps. 19:10; 119:103).

Cum să nu primești ceva care este „dulce ca mierea“? Acesta este paradoxul profetic! Înstrăinați de Dumnezeu, oamenii nu mai știu ce este bun și bine. Dumnezeu nu-i ascunde lui Ezechiel dificultățile slujbei pe care o va face:

„El mi -a zis: ,,Fiul omului, du-te la casa lui Israel, şi spune-le cuvintele Mele! Căci nu eşti trimes la un popor cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel. Nu la nişte popoare mari, cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu le poţi pricepe. Negreşit dacă te-aş trimete la ele, te-ar asculta! Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.

Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!“

El mi -a zis: ,,Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!“ (Ezec. 3:4-11).

Această a doua experiență a chemării a fost însoțită de încă o întâlnire cu slava Domnului printr-o experiență care l-a marcat profund:

„Şi Duhul m-a răpit, şi am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei. Am auzit şi vâjâitul aripilor făpturilor vii, cari se loveau una de alta, uruitul roatelor de lângă ele, şi dârdâitul unui mare cutremur de pământ. Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine. Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război cari locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile“ (Ezec. 3:12-15).

A treia experiență pregătitoare a fost instalarea în postul de „veghetor“ asupra națiunii. Ea este descrisă astfel:

„După şapte zile, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!

Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!“, dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci dela calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce dela răutatea lui şi dela calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mântui sufletul!

Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!“ Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis: ,,Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!“ (Ezec. 3:16-22).

Paradoxal, prima parte a misiunii lui Ezechia a fost în singurătate și muțenie! Amândouă trebuiau să simbolizeze imposibilitatea lui Dumnezeu de a intra în dialog liber cu poporul Său:

„M-am sculat, şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ. Duhul a intrat în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare. Şi Domnul mi-a vorbit şi mi-a zis: ,,Du-te şi închide-te în casă!“ Căci iată, fiul omului, vor pune peste tine funii, cu cari te vor lega, ca să nu mai poţi ieşi în mijlocul lor. Îţi voi lipi limba de cerul gurii, ca să rămâi mut, şi să nu-i poţi mustra, căci sunt o casă de îndărătnici! Dar când îţi voi vorbi, îţi voi deschide gura, ca să le spui: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Cine vrea să asculte, să asculte; cine nu vrea, să n-asculte! Căci sunt o casă de îndărătnici!“ (Ezec. 3:23-27).

Ce păcat că oamenii se fac surzi atunci când Dumnezeu vrea să le vorbească! Situația n-a fost unică pentru vremea lui Ezechiel. În Noul Testament, sătul de această situație, Domnul Isus își avertizează ascultătorii cel puțin de opt ori, spunându-le: „Cine are urechi de auzit, să audă!“ (Mat. 11:15; 13:19,43; Marcu 4:9, 23; 7:16; Luca 8:8; 14:35). Expresia „Eu sunt Domnul!“ se repetă ca un avertisment pentru cei ce nu vor să audă. Numele „Iahve Adonai“ trebuie tradus prin „Suveranul absolut“. A. T. Tozer avea dreptate când a scris: „Pentru că Dumnezeu este ce este și cine este și pentru că noi suntem cine suntem și ce suntem, singura relație posibilă între El și noi este una de totală autoritate pentru El și de totală supunere pentru noi“ (The Pursuit of God – Wheaton, Ill, Tyndale House, 1977, p.102).

Un paradox al opiniei publice actuale este că oamenii rămân „ga-ga“ dacă aud că s-ar fi întâlnit cineva cu un extraterestru, dar sunt ignoranți și indiferenți la Cuvântul prin care ne vorbește Dumnezeu, la viața Domnului Isus coborât printre noi și la lucrarea Duhului Sfânt care bate neîncetat la inimile lor … Milioane de creștini sunt însă martori că putem avea o întâlnire reală și personală cu Dumnezeu, prin conținutul etern al Evangheliei și prin primirea, umplerea și călăuzirea Duhului Sfânt. Creștinii sunt oameni care au trăit deja întâlnirea de gradul patru! Suntem „extratereștrii“ cu statut de extrateritorialitate pregătiți pentru realitatea eternă de dincolo de limitele de spațiu-timp ale planetei noastre. Mai mult, suntem singurii oameni care au o legătură permanentă cu lumea de dincolo prin rugăciune și prin călăuzirea Duhului lui Dumnezeu:

„Şi făgăduinţa, pe care ne-a făcut-o El, este aceasta: viaţa vecinică. V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. Cât despre voi, ungerea, pe care aţi primit-o dela El, rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea“ (1 Ioan 2:25-27).

 Ezechiel – Teleportare – călătorie în alte dimensiuni

„Mâna Domnului a venit peste el“ (Ez.1:1-3) este o terminologie care identifică trecerea lui Ezechiel în alte dimensiuni ale existenței, în lumea spirituală. Termenul „vedenie“ din versetul întâi identifică dobândirea unor abilități prin care un om poate „vedea“ realități de dincolo de limitele continuumului spațiu-timp. Ambele terminologii subliniază că inițiativa teleportării lui Ezechiel în alte dimensiuni îi aparține lui Dumnezeu. Nici un om nu poate iniția un asemenea proces. Nici halucinogenele și nici transele spiritiștilor nu pot forța mâna lui Dumnezeu. Ambele sunt doar imitații jalnice sau, în cazul cel mai rău, semnalmente ale stăpânirii demonice.

Biblia este mărturia despre Dumnezeul cel viu! El locuiește într-o lume din care noi am „căzut“ prin păcatul lui Adam și Eva. Experimentăm acum o existență restrânsă la „deșertăciune și decadență“. Viața noastră de acum este lipsită de contactul binefăcător cu alte sfere de existență. Am fost reduși la dimensiuni stânjenitor de mici și de insuficiente. Nu mai trăim nici măcar cât trăiau patriarhii înainte de potop, nu mai folosim decât o mică parte din celulele creierului și ne este interzis accesul în dimensiunea „telepatică“ sau „hipnotică“. Cum observa cu tristețe poetul Costache Ioanid:

„Înainte a fi ceea ce suntem
Am fost aceea ce vom fi,
Căci moartea nu-i o nimicire,
Ci-i noaptea înspre-o nouă zi!“

Venită înspre noi din limanul unor existențe infinit superioare, Biblia este presărată cu mărturii despre experiențe și realități nefamiliare nouă, proprii mișcării și dimensiunilor divine. Citim aceste pasaje cu uimire, unii sceptici, alții entuziasmați de anticiparea intrării viitoare într-o lume în care vom fi părtași „puterilor veacului viitor“. Pasajele ne vorbesc despre „supranaturalul Bibliei“, sau, cum bine le-a numit cineva, „super-naturalul Bibliei“! Pentru acest domeniu, am inventat o terminologie a noastră, a celor deocamdată neputincioși. Ca în cazul robului lui Elisei (2 Regi 6:17), câteodată, Dumnezeu ne poate deschide ochii ca să „vedem“ ceea ce deocamdată restul omenirii nu poate vedea, lumea minunată a îngerilor din dimensiunile spirituale ale lumii.

„Vedeniile“ (lit. „opasis“ în greacă), sunt pătrunderi dincolo de dimensiunile spațio-temporale, în lumea sau realitatea pe care vrea Dumnezeu s-o transmită cuiva. Viziunile pot fi „anticipative”, veritabile călătorii printr-un tunel al timpului, prin care subiectul este proiectat în viitor și făcut martor la evenimente care nu s-au petrecut, dar care se vor întâmpla cu siguranță. O astfel de viziune este descrisă în cartea proorocului Naum. Textul capitolelor doi și trei sunt adevărate scenarii cinematografice, pline de dramatism și activitate:

„… Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor, și duruitul carelor! Se aruncă năvalnici călăreții, scânteiază sabia, fulgeră sulița … O mulțime de răniți! … Grămezi de trupuri moarte! … Morți fără număr! … Cei vii se împiedica de cei morți! …“ (Naum 3:2-3).

Despre astfel de viziuni ale lui Ezechiel ne vom ocupa atunci când vom vorbi despre teleportarea în timp, așa cum este ea descrisă în capitolele 37-39 ale cărții. Viziunile pot fi „revelații din alte dimensiuni”, ca acelea ale lui Ezechiel sau ca cele ale apostolului Pavel (2 Cor. 12:1-4- „… a fost răpit în rai, și a auzit cuvinte, care nu se pot spune, și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească …”).  Viziunile pot avea un caracter de „comunicare” între Dumnezeu și profeții Săi. Iată ce scrie în Numeri 12:6:

„Ascultați bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui printr-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis”.

O astfel de „vedenie“ i-a fost dăruită de Dumnezeu apostolului Pavel pentru a-l determina să treacă în Macedonia (Fapte 16:9). Printre alți vizionari ai Bibliei îl putem aminti pe Balaam:

„Balaam şi-a rostit proorocia, şi a zis: ,,Aşa zice Balaam, fiul lui Beor, Aşa zice omul care are ochii deschişi,  Aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte planurile Celui Prea Înalt, Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, Cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi:  Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, Şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set“ (Num. 24:15-17).

Alte pasaje care descriu teleportarea profeților în alte dimensiuni ale timpului și spațiului se găsesc în majoritatea cărților profetice. În cazul lui Ezechiel, chemarea în slujbă a fost făcută printr-o astfel de teleportare-vedenie, în care el a „văzut“ ceea ce omenește nu putea să vadă, Slava Domnului:

„În al treizecilea an (vârsta lui Ezechiel), în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război dela râul Chebar, s-au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti. În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, – Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mîna Domnului peste el.

M-am uitat, şi iată că a venit dela miază-noapte un vânt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.

Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scânteiau ca nişte aramă lustruită. Supt aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau, nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte.

Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu, la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte.

În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, cari ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.

Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor.  Înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaş întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate.

Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimântătoare, şi pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur.

Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele pe lângă ele; şi când se ridicau făpturile vii dela pământ, se ridicau şi roatele. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate.

Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele; când se opreau ele, se opreau şi roatele; când se ridicau de pe pământ, se ridicau şi roatele; căci duhul făpturilor vii era în roate.

Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, şi se întindea în aer sus peste capetele lor. Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare câte două aripi, cari le acopereau trupurile.

Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari, şi ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri; iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos. Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos. Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el. Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, şi care strălucea de jur împrejur; dela chipul rărunchilor lui până sus, şi dela chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfăţişarea curcubeului, care sta în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului.“ (Ezec. 1:1-28a).

Deși și-a dat toată silința să consemneze ceea ce a văzut, între prooroc și cititor nu există o comunicare coerentă. Sau el n-a putut să spună clar ce a văzut sau noi nu-l putem înțelege. Nici un artist grafic n-a reușit până acum să redea în desen descrierea făcută de Ezechiel. Cuvintele lui nu găsesc corespondent în experiența și imaginația noastră. Ceea ce este foarte clar însă este că „vedenia“ a  avut un efect copleșitor asupra lui Ezechiel:

„Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ, şi am auzit glasul Unuia care vorbea“ (Ezec. 1:28b).

Dumnezeu a făcut o impresie extraordinară asupra acestui om chemat la o slujbă de excepție. Viziunea din capitolul întâi este făcută în termeni generali. Ea este repetată de câteva ori în conținutul cărții (Ezec. 8:2, 4; 9:3; 10:1-22; 11:22; 43:1-5. Detaliile în care este descrisă slava Domnului sunt diferite în funcție de circumstanțele și locul în care se desfășoară acțiunea. Avem de a face cu o „teofanie“, o apariție a dumnezeirii care se restrânge pe Sine pentru a putea comunica cu oamenii. Singura observație pertinentă despre „slava Domnului“ este că ea cuprinde elemente din lumea animală, elemente din lumea oamenilor și elemente din lumea îngerilor, peste care tronează suveran elementele divine ale dumnezeirii. Slava Domnului este ca o proclamare a activității divine în sfera lucrurilor create, iar mulțimea roților vorbește probabil despre mobilitatea omniprezenței divine, iar mulțimea ochilor despre omniștiința lui Dumnezeu.

Iată și conținutul verbal al chemării lui Ezechiel în slujba profeției:

„El mi-a zis: ,,Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!“

Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea.

El mi-a zis: ,,Fiul omului, te trimet la copiii lui Israel, la aceste „popoare îndărătnice,“ cari s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi. Da, copiii aceştia la cari te trimet, sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!“ Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, – căci sunt o casă de îndărătnici – vor şti totuşi că în mijlocul lor este un prooroc.

Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te spăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici!“ (Ezec. 2:1-7).

Eric von Daniken și alții cercetători pasionați ai fenomenului OZN văd în textul lui Ezechiel descrierea unei nave cosmice de transport, un fel de vehicol intergalactic folosit de extratereștrii pentru a intra în contact cu oamenii de pe Terra. Ei caută să identifice piesele descrise drept elementele unei navete cu propulsie, panou de comandă, butoane luminoase, pupitru de comandă, toblou și brațe robotice. Oricât de mult s-ar strădui ei însă, descrierea lui Ezechiel depășește orice echivalent din experiența noastră actuală. Mișcările roților descrise de Ezechiel și mulțimea de ochii care le acoperă fac parte dintr-o ordine dumnezeiască a creației, la care deocamdată nu avem acces.

Contextul istoric al cărții lui Ezechiel

Ezechiel a ajuns în Babilon 9 ani după Daniel, făcând parte din cei 10.000 de captivi luați de Nebucadnețar în timpul domniei lui Ioiachin (2 Imp. 24:11-18). El își începe activitatea profetică după 5 ani de robie, spulberând chiar de la început nădejdile false ale celor care credeau că robia va fi scurtă și că evreii se vor întoarce foarte repede acasă.

Cu mulți ani înainte, cele zece națiuni din regatul de nord, cu capitala la Samaria, au ignorat avertismentele din mesajele profeților Amos și Osea și au sfârșit prin a fi cucerite de Asirieni și deportate în imperiul. Acum, cele două seminții din regatul de sud ajunseseră chiar mai rău decât cele din regatul de nord. Cineva a spus că istoria trebuie să se repete pentru că nimeni nu ia aminte la ea. Singurul lucru pe care-l învățăm din istorie este că nimeni nu învață nimic din ea. Ce teribilă ironie! Ce tragică greșeală!

Asemenea regatului din nord, regatul lui Iuda a ignorat și el avertismentele profeților. Dumnezeu îi trimite din dragoste, ca purtători de cuvânt, dorind să-i cruțe de pedeapsă, dar ei n-au luat seama.  Cele două seminții din sud, micul Beniamin și mai marele Iuda, nu l-au bagat în seamă pe Isaia. De fapt, inima lor s-a făcut cu atât mai tare cu cât Isaia le-a profețit mai mult, iar marele profet a sfârșit-o prin a fi tăiat în două cu ferăstrăul. Regatul de sud a ignorat apoi avertismentele din mesajele profeților Ieremia și Habacuc! Regii de la Ierusalim și poporul din țară și-au astupat urechile și și-au înțepenit grumazul.

N-a fost însă o neascultare continuă. Au existat și mici, dar fericite, excepții. Există două mici apariții luminoase în întunerecul acestei perioade întunecate de istorie. Una a fost pe vremea lui Iosia. A ajuns rege la vârsta fragedă de opt anișori, dar a trăit sub influența unor oameni deosebiți, mama lui, preotul Iehoiada și Șafan, marele administrator de la curte. Iosia și-a pus inima să repare clădirile Templului și să facă curat în ele. Atunci au găsit cele cinci suluri ale Legii lui Moise. (Oare nu este sugestiv? Liturgiile mergeau înainte chiar și fără citirea Cuvântului! Numai muzică, așa cum se întâmplă și în urnele din bisericile noastre.) Au citit în cartea legii și au văzut că cine o apucă pe calea neascultării trebuie să ajungă neapărat la un momement al pedepsei. Regele s-a hotărât să împiedice aceasta și a întors toată țara la Domnul. A fost o reformă „de sus în jos“, pornită din casa regală și de la curtea împărătească. Iosia nu a trăit însă mult. Greșeala lui a fost că s-a amestecat într-un conflict care nu-l privea direct și la Meghido, răscrucea dintre marile căi comerciale ale lumii de atunci, a fost omorât de faraonul Egiptului, care se ducea să se lupte cu marea oștire a Babilonului.

După el a domnit la Ierusalim Ioahaz. Domnia lui a fost însă foarte scurtă, numai trei luni. Suficient timp însă ca să se dovedească a fi un rege rău. La întorcerea de la lupta cu Babilonul, faraonul Egiptului  l-a luat pus în lanțuri și l-a dus ca ostatec în Egipt, punându-l pe tron în locul lui pe Ioiachim, care a domnit apoi la Ierusalim pentru unsprezece ani. Omul acesta a făcut numai rău și a ajus să nu fie iubit de nimeni. Ioahaz fusese măcar alesul poporului. Ioiachim a fost alesul faraonului egiptean. Pe vremea lui, Nebucandețar, împăratul Babilonului a venit să cucerească regatul lui Iuda. Cele două mari puteri ale vremii se înfruntau și-și cucereau reciproc teritoriile. Aflat la mijloc, Israelul suferea ponoasele. Babilonienii au rămas în regiune cam trei ani, după care au plecat acasă. Pe vremea lui David și Solomon, Dumnezeu ținuse sub control marile puteri mondiale și Israelul cunoscuse glorioasa vrema a „regatului de aur“. Când s-au înmulțit însă păcatele, evreii au fost pedepsiți prin invaziile străine. Tot felul de popoare au început să atace regatul lui Iuda (2 Regi 24:2-4), rupând rând pe rând câte o bucată din regatul de sud. Pe vremea lui Ezechiel, regele de la Ierusalim, Zedechia, nu mai domnea decât peste bucata de pământ pe care era așezată cetatea Ierusalimului. Moștenirea lui Beniamin fusese furată. La fel și moștenirea lui Iuda. Pe vremea lui Ioiachim, Babilonienii au dus la Babilon parte din uneltele din Casa Domnului (2 Cron. 36:7). După Ioiachim a urmat la tron, Ioiachin, un alt rege rău. El s-a răsculat împotriva Babilonului și a refuzat să-i plătească tribut. Împăratul Babilonului a trimis trupe împotriva evreilor, au asediat iar cetatea, au cucerit-o, au luat visteria regatului, plus o parte din lucrurile sfinte de la Templu și au dus în robie pătura de sus a populației.

„A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărâmat toate vasele de aur pe cari le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul. A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi ferarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării. A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui, şi pe mai marii ţării, pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi ferari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon“ (2 Regi 24:13-16).

Vă aduceți aminte că pe vremea lui Ezechia, profetul Isaia a fost trimis de Dumnezeu să-l mustre pe împăratul Ezechia pentru că se lăudase înaintea trimișilor de la Babilon cu toate bogățiile casei regale? Acum venise vremea împlinirii acelei profeții:

„Proorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia, şi i-a zis: ,,Ce au zis oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?“ Ezechia a răspuns: ,,Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.“ Isaia a mai zis: ,,Ce au văzut în casa ta?“ Ezechia a răspuns: ,,Au văzut tot ce este în casa mea: n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.“ Atunci Isaia a zis lui Ezechia: ,,Ascultă cuvântul Domnului! Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămânea nimic, – zice Domnul. – Şi vor lua din fiii tăi, cari vor ieşi din tine, pe cari-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului“ (2 Regi 20:14-18).

Aceasta a fost cea dintâi din cele trei deportări din Israel la Babilon, iar Daniel s-a numărat printre tinerii luați atunci din țară.

În locul lui Ioiachin, împăratul Babilonului l-a așezat pe tron pe Zedechia, ultimul din regii marionetă care au stat pe tronul de la Ierusalim ca vasal al marelui imperiu. Nici el n-a fost însă mai breaz. A urmat un alt asediu din partea babilonienilor, cel din urmă. Sub teribilul asediu care a durat ceva mai mult de doi ani. Fără să-i pese de cei din popor, regele Zedechia a încercat să scape din asediu și să fugă, dar, așa cum vom vedea și din cartea lui Ezechiel, asta nu i-a ajutat la nimic, pentru că fusese judecat deja și condamnat la curțile cerului. Cel Atotputernic îi pecetluise deja soarta:

„Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când Haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie. Dar oştirea Haldeilor a urmărit pe împărat, şi l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, şi toată oştirea lui s-a risipit dela el. Au prins pe împărat, şi l-au suit la împăratul Babilonului la Ribla; şi s-a rostit o hotărâre împotriva lui. Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon“ (2 Regi 25:4-7).

Chiar și în pedeapsă există însă har. Înainte de distrugerea Ierusalimului, Dumnezeu și-a trimis emisarii să pună un semn pe fruntea celor ce trebuiau cruțați de la moarte:

„Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: ,,Apropiaţi-vă voi cari trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!“ Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: ,,Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, cari se săvârşesc acolo. Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: ,,Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi! Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt!“ (Ezec. 9:1-6)

Petrecut în lumea nevăzută a dimensiunilor spirituale, evenimentul își găsește paralel în cartea Apocalipsei 7:3 și 14:1, unde același semn este pus pe fruntea celor cruțați din Necazul cel Mare. Se pare că până și în conflictele armate de pe pământ, Dumnezeu hotărăște cine moare și cine trăiește. Nu este de mirare, pentru că El este Cel ce ține „cheile morții și ale Locuinței morților“ (Apoc. 1:18). Cei ce mor, mor pe pământ, dar soarta lor este pecetluită în dimensiunile năvăzute ale universului.

Scrisă pe vremea lui Zedechia, cartea lui Ezechiel a fost un mesaj adresat națiunii. Evreii trebuiau convinși că nu poate fi vorba despre o întoarcere în țara promisă, mai înainte de a se produce o totală întoarcere la Dumnezeu. Acest mesaj își atinge punctul maxim în pasajul din Ezec. 18:30-32 :

„Întoarceți-vă și abateți-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire. Lepădați de la voi toate fărădelegile, prin care ați păcătuit, faceți-vă rost de o inimă nouă și un duh nou. Pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți-vă dar la Dumnezeu, și veți trăi”.

Cartea lui Ezechiel are un caracter autobiografic și este aranjată într-o ordine cronologică. Profețiile rostite de Ezechiel pot fi rezumate și împărțite în felul următor:

(a) profeții adresate situației prezente: judecata Ierusalimului și a poporului (Ezec. 4-14),

(b) profeții despre viitor – destinul națiunilor (Ezec. 25-39)

(c) profeții despre vremea sfârșitului: Templul, închinarea, cetatea (Ezec. 40-48).

Pe vremea lui Ezechiel, Dumnezeu privea cu durere cum regatul lui Iuda n-a învățat nimic din soarta regatului lui Israel (celelalte zece seminții). Din pricina idolatriei și a imoralității, Dumnezeu îngăduise Asiriei să distrugă Samaria și să-i ducă în robie pe locuitorii regatului (2 Regi 17:1-23). În locul evreilor din regatul de nord, Asiria a repopulat țara cu oameni din grupe etnice diferite, care au ajuns apoi să fie cunoscuți sub numele generic de „samariteni“ (2 Regi 24-41). Ar fi fost normal ca cei din regatul de sud să învețe ceva din pățaniile fraților lor de la nord și, teama de Dumnezeu să-i facă să urmărească cu tot dinadinsul sfințenie. N-a fost însă deloc așa. Scandalul spiritual a fost că Ierusalimul a urmat calea Samariei, fără să le pese și fără să învețe nimic din vremea pedepsei. Nu-i de mirare că Dumnezeu l-a trimis pe Ezechiel să condamne hotarârile celor din Iuda și să-și sfârșească cuvântările prin a le prezenta pe cele două regate, Samaria și Ierusalimul, ca pe „două surori curve“ (Ezechiel 23). Ezechiel spune că vinovăția regatului de sud este cu atât mai mare cu cât văzuse deja soarta neascultătoarei Samarii:

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiaşi mame. Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţa lor; acolo le-au fost strâns ţâţele, acolo le-a fost atins sânul fecioresc. Cea mai mare se chema Ohola, şi sora ei Oholiba. Erau ale Mele, şi au născut fii şi fiice. „Ohola este Samaria; Oholiba este Ierusalimul. Ohola nu Mi-a fost credincioasă; s-a aprins de dragoste pentru ibovnicii ei, după Asirieni, vecinii ei, îmbrăcaţi cu stofe văpsite în albastru, dregători şi căpetenii, toţi tineri şi plăcuţi, călăreţi călări pe cai. Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s-a spurcat cu toţi aceia pentru cari umbla nebună, s-a spurcat cu toţi idolii lor. Nu s-a lăsat nici de curviile ei din Egipt, căci aceştia se culcaseră cu ea din tinereţa ei, îi atinseseră sânul fecioresc, şi îşi vărsaseră curviile peste ea. De aceea, am dat-o în mâinile ibovnicilor ei, în mâinile copiilor Asiriei, pentru cari se aprinsese de dragoste. Ei i-au descoperit goliciunea, i-au luat fiii şi fiicele, şi pe ea au ucis-o cu sabia, de i s-a dus vestea printre femei, după judecăţile făcute de ei asupra ei.

Sora ei Oholiba a văzut lucrul acesta, şi a fost mai fără frâu, decât ea în patima ei; şi a întrecut pe soru-sa în curvii. Ea s-a aprins de dragoste după copiii Asiriei, după dregători şi căpetenii, vecinii ei, îmbrăcaţi în chip strălucit, călăreţi călări pe cai, toţi tineri şi plăcuţi.

Am văzut că se spurcase, întocmai ca cea dintâi din amândouă. Ea a mers chiar mai departe în curviile ei. A zărit pe ziduri nişte zugrăveli de bărbaţi, nişte icoane de Haldei zugrăviţi cu coloare roşie, cu brâie împrejurul coapselor lor, cu turbane de felurite colori pe cap, toţi având înfăţişarea unor viteji, după felul Babilonenilor, a căror ţară de naştere este Haldea; şi s-a aprins după ei, la cea dintâi privire, şi le-a trimes soli în Haldea. Şi copiii Babilonului au venit la ea, în patul de dragoste, şi au spurcat-o cu curviile lor. Aşa că ea s-a spurcat cu ei, şi apoi inima i s-a înstrăinat de ei. Şi când şi-a dezgolit ea necurăţia, şi-a descoperit goliciunea, şi inima Mea s-a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase şi de soru-sa. Dar ea şi-a înmulţit curviile tot mai mult, gândindu-se iarăşi la zilele tinereţei ei, când curvea în ţara Egiptului. Ea s-a aprins după nişte necuraţi, a căror carne era ca a măgarilor, şi a căror apropiere era ca a armăsarilor. Astfel, ţi-ai înoit iarăşi nelegiuirile tinereţei tale, când Egiptenii îţi strângeau ţâţele, din pricina sânului tău fecioresc.

Deaceea, Oholiba, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Iată că aţâţ împotriva ta pe ibovnicii tăi, de cari ţi-ai înstrăinat inima, şi-i aduc din toate părţile împotriva ta: pe Babiloneni şi pe toţi Haldeii, căpitani, voivozi şi domni, şi pe toţi copiii Asiriei împreună cu ei, tineri şi plăcuţi, toţi dregători şi căpetenii, oameni vestiţi, toţi călări pe cai.

… Ai mers pe calea sorei tale, deaceea, şi Eu îţi pun potirul ei în mână. Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vei bea potirul sorei tale, cel larg şi adânc; vei ajunge de râs şi de batjocură. Încape mult în el! Te vei umplea de beţie şi durere; căci potirul sorei tale Samaria este un potir de groază şi spaimă! Îl vei bea şi îl vei goli, îi vei roade cioburile, şi-ţi vei sfâşia tâţele. Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“ De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pentrucă M-ai uitat, pentrucă M-ai aruncat la spate-ţi, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale.“

… Adunarea le va ucide cu pietre, şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fii şi fiicele lor, şi le vor arde casele cu foc. Voi face astfel să înceteze nelegiuirea în ţară; ca toate femeile să ia învăţătură, şi să nu mai facă o nelegiuire ca a voastră! Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea, şi veţi purta păcatele săvârşite cu idolii voştri, şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeu!“ (Ezec. 23:1-23; 31-35; 47-49)

În timp ce Ezechiel era în robie la Babilon, pe tronul lui Iuda domnea împăratul Zedechia (2 Regi 24:18 − 25:21; 2 Cron. 36:11-21). A fost un om rău și viclean, dispus să înșele nu numai așteptările lui Dumnezeu, ci și așteptările împăratului Babilonului. Supus aparent acestuia, Zedechia a cochetat cu faraonul Egiptului (Ezec. 12 − 17).

„Spune casei acesteia răzvrătite: ,,Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?“

Şi spune: ,,Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpetenile lui, şi i-a dus cu el în Babilon. A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legământ cu el, şi l-a pus să jure; dar pe mai marii ţării i-a luat cu el, ca împărăţia să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legământul, rămânându-i credincios. Dar el s-a răsculat împotriva lui, şi a trimes soli în Egipt, ca să-i dea cai şi un mare număr de oameni. Celce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul?“

,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care şi-a călcat jurământul şi al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri! Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete. El a nesocotit jurământul, până într-atât, că a rupt legământul, ba încă şi-a dat mâna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!

De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pe viaţa Mea că, întrucât a nesootit jurământul făcut în Numele Meu, şi a rupt legământul Meu, voi face să se întoarcă asupra capului lui lucrul acesta. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârşită de el faţă de Mine“ (Ezec. 17:12-20).

Robia lui Zedechia și risipirea poporului este descrisă de Ezeckiel în capitolul 12 și 17, iar căderea Ierusalimului în capitolul 24. Motivația acestor pedepse a fost întreită: idolatrie, imeoralitate și lipsă de recunoștință. Ezechiel folosește o serie de metafore și povestiri ca să ilustreze vinovăția iudeilor. Am identificat cinci pilde (parabole) folosite de Ezechiel:

1. Pilda viței sălbatice (15:1-8; 19:10-14)

2. Pilda unei fetițe abandonate care ajunge mai întâi regină și apoi o prostituată (16:1-63)

3. Pilda celor doi vulturi (17:1-24)

4. Pilda leoaicei cu doi pui (19:1-9)

5. Pilda celor două surori, Ohola și Oholiba (23:1-49)

Evenimentele istorice ale cărții sunt învăluite în dimensiunile realității lor spirituale, la care Ezechiel are acces pe calea vedeniilor dumnezeiești pe care le primește.

Disciplinarea evreilor prin robia babiloniană a fost primită de națiunile din jur, mici și mari, cu o mare bucurie. Ei le-au jefuit țara și i-au urmărit cu furie pe cei rămași în urmă. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi mângâie pe evrei prin vestirea mâniei Lui și a pedepselor pe care le va trimite asupra acestor neamuri. Ceea ce n-au priceput neamurile a fost că pedepsirea lui Israel era un avertisment teribil pentru toți. (Apostolul Pavel avertizează Biserica să nu facă aceeași greșeală în Romani 11:17-24).

„Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!“ (Prov. 11:31)

„Câci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce n-ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos? (1 Petru 4:17-18).

Acesta este conținutul mesajelor profetice trimise prin Ezechiel în capitolele 25 – 32. Popoarele care
s-au bucurat de pedepsirea lui Israel, Amon, Moab, Edomul, Tirul, Sidonul și Egiptul, vor cunoaște și ei efectele mâniei divine.

Departe de țara și de destinul lor, evreii din Babilon suspinau și oftau din greu. Psalmul 137 este o radiografie a stării lor. Cei din jur se mirau că evreii se purtau ca un neam fără bucurie, fără cântece și fără jocuri. Psalmistul explică motivația tristeții lor.

„Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm arfele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: ,,Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!“

–  Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi-l, radeţi-l din temelii!“ Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stâncă!“ (Ps. 137:1-7).

Când am fost prima dată în Israel, cam prin 1997, m-am așteptat să fiu unduit în melodiile lor cântate minore. Așa le știam din copilăria mea petrecută printre ei în București. Spre surprinderea mea, muzica contemporană evreiască este o muzică veselă, entuziastă. L-am întrebat pe unul de acolo cum de s-a făcut această schimbare. Mi-a răspuns cu sclipiri de soare în ochii: „Păi nu știi? Ne-am întors acasă!“

Cartea lui Ezechiel este un răspuns la întrebarea: Va putea Dumnezeul, care l-a chemat pe Avraam din Ur, să-și aducă iar copiii din Mesopotamia în străvechiul Canaan?

Caracterul unic al cărții lui Ezechiel

Dumnezeu l-a ales pe Ezechiel să fie un evreu care scrie prioritar celor din Israel. Acest om este un prooroc foarte puțin citat în Noul Testament. Nu-l găsim în textul evangheliilor sau al epistolelor, dar apare în toată măreția în cartea Apocalipsei. Ca și anumite pasaje din cartea lui Daniel, cartea lui Ezechiel este un mesaj păstrat special pentru … vremea sfârșitului.

Conținutul cărții lui Ezechiel nu acoperă în nici un fel, nici măcar aluziv, apariția și viața Bisericii creștine. Am putea spune că Ezechiel a ales să ignore această problemă. Sentimentul este reciproc pentru că și Biserica preferă de cele mai multe ori să ignore cartea lui Ezechiel. Susținătorii teologiei înlocuirii definitive a Israelului cu Biserica, au mari probleme cu capitolele 40 − 48 ale cărții. Acolo se află descrierea vremurilor viitoare în care vor fi reclădite Templul și cetatea Ierusalimului, iar semințiile sunt înfățișate în noua lor reașezare din vremea Împărăției. La întoarcerea din Babilon, evreii nu s-au grăbit să reconstruiască Templul și cetatea după indicațiile precise din cartea lui Ezechiel, pentru că și ei au priceput că lucrarea aceasta este păstrată pentru vremea sfârșitului. De altfel, cine ar fi putut să dea drumul izvorului paradoxal (Ezechiel 47:1-12) din Ierusalim care să vindece apele Mării Moarte și al cărui debit, în loc să scadă pe parcurs va crește inexblicabil? Astfel de lucruri sunt evitate sistematic și deliberat, tot așa cum este evitată în Biserica de azi și cartea Apocalipsei.

Pentru cel ce cunoaște Biblia, nu este nici un secret că Ezechiel și Ioan sunt amândoi profeți apocaliptici. Și unul și celălalt au avut harul să primească de la Domnul descoperiri extraordinare despre vremurile sfârșitului, în care Dumnezeu va face ceruri noi și un pământ nou în care va locui neprihănirea. Multe din pasajele cărților lor pot fi citite și studiate în paralel. Iată de exemplu viziunea scaunului de domnie al lui Dumnezeu:

„Deasupra cerului care este peste capetele lor, era ceva ca o piatra de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el” (Ezec. 1:26).

„Numai decât am fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva. Cel ce ședea pe el, avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smaragd la vedere”. (Apoc. 4:2-3).

Această pătrundere dincolo de dimensiunile obișnuite ale lumii noastre ridică înaintea cititorului problema revelației venite din alte sfere. Lumea contemporană cunoaște o resurgență a speculației despre existența vieții inteligente în alte colțuri ale universului. Mai recent, oamenii de știință au susținut posibilitatea contactului cu ființe extradimensionale care pot veni la noi din alte dimensiuni ale existenței. Limbajul folosit de ei seamănă din ce în ce mai mult cu ceea ce găsim scris în Biblie.

Rich Deem, un om de știință american, scrie că ,,Dumnezeul Scripturilor poate asculta și răspunde în mod simultan tuturor rugăciunilor înălțate de oamenii de pe suprafața pământului. Mai mult, El poate vedea toate acțiunile fiecărui om în parte, chiar atunci când ele se petrec înapoia ușilor închise. Și ca și când asta n-ar fi suficient ca să ne smerească, Biblia ne spune că Dumnezeu poate pătrunde până în lumea gândurilor noastre și chiar dincolo de ea, la lumea intențiilor noastre încă nemărturisite. Din punct de vedere al experienței noastre reduse, astfel de afirmații par exagerate, dar dacă universul cuprinde dimensiuni suplimentare, dincolo de spațiu și timp, va trebui să ne adaptăm gândirea la o asemenea realitate. Dacă Dumnezeu există „în afară de cutia“ existenței noastre, va trebui să ne însușim și noi o gândire care să poată ieși afară din găoacea experiențelor noastre personale.

„Și tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău, şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile“ (1 Cron. 28:9).

„Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine, şi mi-a zis: ,,Spune: Aşa vorbeşte Domnul: „Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gând, ştiu foarte bine!“ (Ezec. 11:5).

În primul rând, Dumnezeu n-ar fi putut crea universul dacă ar fi El însuși o parte a lui. La inaugurarea clădirii Templului din Ierusalim, înțeleptul Solomon a spus:

„Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!“ (1 Regi 8:27).

Oamenii de ștință de azi susțin că ar trebui să existe cel puțin zece dimensiuni ale realității în universul actual (Glanz, J. 1997. Strings Unknot Problems in Particle Theory, Black Holes. Science 276:1969-1970. Kestenbaum, D. 1998. Practical Tests for an – Untestable – Theory of Everything? Science 281:758-759). Trei din aceste dimensiuni (plus timpul) formează ceea ce ei numesc universul observabil, care ne este accesibil. Celelalte șase dimensiuni incredibil de reduse completează realitatea nevăzută nouă, la care nu avem deocamdată acces. Dumnezeu este liber să acționeze în toate aceste zece dimensiuni, plus altele, altfel n-ar fi putut fi Creatorul lumii noastre. Biblia confirmă bănuielile oamenilor de știință, spunându-ne că Dumnezeu a creat lumea văzută din lucruri „care nu se văd“ (Evrei 11:3). Dumnezeul Bibliei este invizibil nouă, dar ni se poate descoperi, atunci când ia forme tridimensionale. Iată numai câteva din afirmațiile Bibliei:

„Domnul a zis: ,,Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!“ (Exod 33:20).

„Iată, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, se duce şi nu-L zăresc. Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: ,,Ce faci?“ (Iov 9:11-12).

„Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie …“ (Iov 37:23).

„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut“ (Ioan 1:18).

„El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea“ (Col. 1:15).

„A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu …“ (1 Tim. 1:17).

„… singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin“ (1 Tim. 6:15-16).

Biblia ne vorbește despre un Dumnezeu omnipotent și omniprezent. O asemenea descriere n-ar fi posibilă dacă El ar fi redus doar la dimensiunile lumii noastre. Biblia ne spune însă că El este peste tot și asta concomitent, adică în același timp.

„ … ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; lucrează, şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor“ (1 Regi 8:39).

„Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. Nu este nici întunerec, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea“ (Iov 34:21-22).

Una din cele mai frumoase descrieri ale omniprezenței divine se găsește în psalmul 139:

„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,  ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.
Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.  O ştiinţă atât de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.

Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,  şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: ,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi, – şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!“
Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina“ (Ps. 139:1-12).

Stephen Hawking, George Ellis și Roger Penrose au extins ecuația relativității generalizate ca să includă și spațiul și timpul („Concluzia acestei expuneri este că universul nu poate să fi existat dintotdeauna. Mai degrabă, universul și timpul au avut ele însele un început, așa numitul moment al creației sau Big Bang), Stephen Hawking The Beginning of Time. Penrose, R. 1966. An analysis of the structure of space-time. Adams Prize Essay, Cambridge University. Hawking, S.W. 1966. Singularities and the Geometry of space-time. Adams Prize Essay, Cambridge University.)

Biblia ne spune că timpul este o creație a lui Dumnezeu, care trăiește în afara lui, în eternitate:

„Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci“ (1 Cor. 2:7).

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Christos Isus, înainte de vecinicii …“ (2 Tim. 1:9).

„Iar … singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Christos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin“ (Iuda 25).

Tot universul nostru actual curge într-o singură direcție a timpului. Nimeni nu poate schimba vectorul de timp. Numai Dumnezeu este independent de timp și-l poate dilata sau contracta după cum îi este plăcerea:

„Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi“ (2 Petru 3:8).

Posibilitățile lui Dumnezeu descrise în Biblie ni-L înfățișează în afara lumii create de El, dar putând oricând să intre în ea și să călătorească oriunde și oricând vrea, înainte sau înapoi pe axa timpului. El nu este niciodată „în criză de timp“. El nu întârzie și nici nu se grăbește. Nimic nu-L ia prin suprindere și nimic nu-L limitează. Intervențiile Lui în lumea noastră ne par minuni, dar ele sunt normale în sferele de existență din care vine El. Mesajele pe care ni le trimite trebuie adaptate mereu la posibilitățile noastre de cunoaștere și înțelegere. Aceasta este cauza pentru care Biblia este plină de figuri de stil. Ca și cartea lui Ioan, și profețiile lui Ezechiel sunt pline de vedenii (Ezec. 8), de pilde (Ezec. 17), de poeme (Ezec. 19),  de proverbe (Ezec. 12:22,23; 18:2) și de tablouri cu încărcătură simbolică.

Specificul acesta mai are încă o explicație. Până la căderea Ierusalimului, Dumnezeu l-a făcut literalmente pe Ezechiel mut (Ezec. 3:26,27).

Vedeniile, și cartea, sunt structurate în jurul a trei șuvoaie profetice primite de Ezechiel:

(1) judecata și distrugerea Ierusalimului (capitolele 4-24), primite între vârsta de 30 și 33 de ani

(2) judecata națiunilor (capitolele 25-32), primite în perioada dintre 36 și 37 de ani

(3) binecuvântări viitoare pentru Israel (capitolele 33-48), primite când împlinise deja 50 de ani.

O observație foarte importantă: Expresia „veți cunoaște că Eu sunt Domnul“ ia în text trei forme diferite: în capitolele dedicate Ierusalimului, expresia este „și VEȚI cunoaște că Eu sunt Domnul!“; în capitolele dedicate pedepsirii neamurilor din jur, expresia se transformă în „și VOR ȘTI că Eu sunt Domnul!“, iar în capitolele dedicate refacerii viitoare a Israelului, expresia ia forma unui mondial „și toate neamurile VOR ȘTI că Eu sunt Domnul!“ Dumnezeu nu este un idol de buzunar! El stăpânește istoria și toate îndoielile celor ce zăbovesc să creadă în El vor fi spulberate în scurgerea istoriei, când toate neamurile vor fi martore ale lucrărilor Lui!

Intervalul lung dintre 33:21 şi 40:1 (vreo 13 ani), schimbarea izbitoare a stilului şi faptul că Josephus vorbeşte despre cele două cărţi ale lui Ezechiel (Antiquities 10.79) sugerează că secţiunea cap. 40-48 reprezintă un grup de profeţii separate, dar înrudite cu cele din cap. 33-39.

Cartea lui Ezechiel are o serie de mișcări spectaculoase, în dimensiuni spațiale și temporale cunoscute și necunoscute experiențelor noastre. Iată un scurt itinerar al profetului:

ÎN INTERIOR = Anunțarea prăbușirii Ierusalimului 1 – 24 – Prezent

ÎN AFARĂ = Prăbușirea dușmanilor 25 – 36 – Viitor

ÎN AFARĂ = Sosirea unui nou păstor 25 – 36 – Viitor

ÎN SUS = O viață nouă 37 – 48 – Vremea sfârșitului

Un Templu nou 37 – 48 – Vremea sfârșitului

O închinare nouă 37 – 48 – Vremea sfârșitului

Ezechiel este, alături de Daniel și Zaharia în Vechioul Testament și de Ioan în Noul Testament, un scriitor „apocaliptic“ care are „vedenii“. Cei doi termeni merg împreună pentru că trebuie să primești capacități supranaturale (vedenii) pentru a vedea „descoperirile“ (apocalipsele) dumnezeiești!

 

Cine este Ezechiel ?

Ezechiel a fost un om obișnuit cu experiențe neobișnuite; un om ca tine și ca mine, care a fost propulsat de Dumnezeu în realități și experiențe de dincolo de limitele firii. Să urmărim cu atenție și fascinație evoluția lui pentru că, într-o bună zi, ea va deveni și evoluția noastră, ridicați prin Christos dincolo de neputințele de azi.

Ezechiel („Domnul dă tărie“) a fost fiul lui Buzi, un preot din Israel. Data aproximativă a nașterii lui este 621 î.Ch. Când facem cunoștință cu el, la începutul cărții care-i poartă numele, Ezechiel se află deja în robie împreună cu alți iudei, la Tel-Abib, în Babilon (Ezec. 1:1-3; 3:15). Ei au fost duși în robie în timpul domniei lui Ioiachin, când împăratul Nebucadnețar a luat din Ierusalim un grup de oameni din pătura de sus a poporului: „toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi ferarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării. … A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui, şi pe mai marii ţării, pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi ferari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război“ (2 Regi 24:14-16).

Ezechiel a fost surprinzător de matur pentru vărsta lui, poate și din cauză că a trăit într-o perioadă tumultoasă. A ajuns rob la numai douăzeci și cinci de ani. Între vârsta de paisprezece și douăzeci și patru de ani, Ezechiel a văzut peregrinându-se la tronul din Ierusalim nu mai puțin de patru regi, regatul din Iuda pendulând între Egipt și Babilon. Majoritatea populației era dedată la idolatrie și pângărită de imoralitate. Ezechiel însă, asemenea lui Daniel, a fost crescut într-o familie evlavioasă care l-a învățat „să nu se spurce“ cu lucruri sau obiceiuri sancționate de Legea Mozaică:

„Eu am zis: ,,Ah! Doamne, Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângărit niciodată; din tinereţea mea şi până acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort sau sfâşiat, şi nici o carne necurată n-a intrat în gura mea“ (Ezec. 4:14).

Ezechiel s-a bucurat de apelativ unic în dialogurile cu Dumnezeu. De 83 de ori în cuprinssul cărții, Ezechiel este numit „fiul omului“, un titlu pe care nu-l mai poartă în Biblie nimeni, cu excepția Domnului Isus Christos. Oare de ce?

Istoria lui Israel poate fi împărțită în trei perioade distincte: până la Saul, când națiunea fost condusă de profeți, de la Saul la Babilon, când națiunea a fost condusă de regi, și de la Babilon până la Ana și Caiafa, când națiunea a fost condusă de preoți. Israelul a falimentat sub toate formele de guvernământ! A trebuit să vină Unul care să fie și profet și rege și preot în același timp, Isus Christos. Domnia va fi în final „pe umerii Lui“ și atunci Israelul va birui și-și va împlini destinul etern. S-a prea putea ca Ezechiel să fi fost numit „fiu al omului“ pentru că a avut demnitate de preot și profet în același timp, dar la fel a fost și Isaia! Cred că această numire i-a fost aplicată mai degrabă ca o identificare a unui reprezentant al rasei umane, în contextul pătrunderii lui prin vedenii și teleportări în lumea diversă a făpturilor cerești.

Exechiel s-a născut pe vremea copilului-rege, Iosia și a fost apropiat ca vârstă de Daniel și nu este exclus ca cei doi să se fi cunoscut, atât în Ierusalim, cât și în captivitatea babiloniană. De fapt, Ezechiel primește din partea Domnului o recomandare excelentă despre Daniel. Aprecierea divină îl plasează, alături de Noe și Iov, printre oamenii care s-au păstrat neprihăniți în circumstanțe foarte nefavorabile:

„Fiul omului, când va păcătui o ţară împotriva Mea, dedându-se la fărădelege, şi Îmi voi întinde mâna împotriva ei, – dacă îi voi sfărâma toiagul pâinii, dacă îi voi trimete foametea, dacă îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul, Dumnezeu.“

,,Dacă aş lăsa ca ţara să fie cutreierată de fiare sălbatice, cari ar lăsa-o fără popor, dacă ar ajunge un pustiu pe unde n-ar mai putea trece nimeni, din pricina acestor fiare, şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei ar scăpa, şi ţara ar ajunge un pustiu.

Sau dacă aş aduce sabie împotriva ţării acesteia, dacă aş zice să treacă sabia prin ţară, dacă i-aş nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, – zice Domnul Dumnezeu, – că n-ar mai scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei singuri ar scăpa.

Sau dacă aş trimete ciuma în ţara aceasta, dacă Mi-aş vărsa urgia împotriva ei prin molimă, ca să-i nimicesc cu desăvârşire oamenii şi vitele, şi ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea – zice Domnul, Dumnezeu – că n-ar scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor.“

Totuşi, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Măcar că trimet împotriva Ierusalimului cele patru pedepse grozave ale mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma, ca să nimicesc cu desăvârşire din el oamenii şi vitele, tot va fi o rămăşiţă care ca scăpa, care va ieşi din el, şi anume: fii şi fiice. Iată, aceştia vor veni la voi, le veţi vedea purtarea şi faptele, şi vă veţi mângâia de nenorocirea pe care o aduc asupra Ierusalimului, de tot ce aduc asupra lui. Ei vă vor mângâia, când le veţi vedea purtarea şi faptele, şi veţi cunoaşte că nu fără temei fac Eu tot ce fac împotriva Ieruslimului, zice Domnul, Dumnzeu“ (Ezec. 14:13-23).

Ezechiel a fost din neamul preoților, ca și Isaia (care a intrat în Templu – Isaia 6), Ieremia (1:1), Zaharia (1:1), și Ioan Botezătorul (Luca 1:5). El se pregătea să slujească Domnului la Templul din Ierusalim, dar nu a mai avut ocazia s-o facă. Preoții erau instalați în slujire numai de la vârsta de 30 de ani, iar Ezechiel a fost dus în robia babiloniană în anul 597 î.Ch., pe când avea numai 25 de ani. După încă cinci ani petrecuți în Babilon, Ezechiel și-a început slujirea printre poporul captiv de la râul Chebar.

Viața lui Ezechiel ar fi fost mult mai ușoară dacă ar fi rămas numai preot. Datoria lui ar fi fost să învețe bine Legea și să-i instruiască pe cei din jur cum să o respecte. Preoții se bucurau de prețuirea și recunoștința celor din popor. Profeții însă n-au fost mai niciodată iubiți sau ascultați cu plăcere. Mesajele lor veneau direct din partea lui Dumnezeu și erau adaptate la situații concrete, de regulă atunci când poporul și preoții o luau razna. Mesajul profetic era mai mult o mustrare, iar aceasta nu-i făcea să fie prea populari. A fi profet era un lucru greu și periculos. Viața unui astfel de om era dificilă. Când oamenii nu primesc mesajul divin se întorc împotriva mesagerului, privindu-l ca pe un dușman. Ieremia își începuse deja de patru ani lucrarea profetică când s-a născut Ezechiel și, fără îndoială, multe din necazurile profetului lacrimilor nu i-au fost străine. Parte din mesajul lui Ezechiel continuă aparent trei dintre profețiile lui Ieremia:

(1) vedenia cazanului pus pe foc (Ezec. 11:1-12; 24:3-14; comparat cu Ier. 1:13-15),

(2) zicala strugurilor acrii (Ezec. 18:2-32; comparat cu Ier. 31:29-30) și

(3) pilda celor două surori (Ezec. 23:1-49; comparat cu Ier. 3:6-11).

Se prea poate ca Ezechiel să se fi cunoscut în Ierusalim și cu tânărul Daniel, dar nu avem nici un indiciu că cei doi s-ar mai fi întâlnit și în captivitatea Babiloniană. Slujirea profetică a lui Ezechiel era foarte necesară în robie pentru că oamenii erau legănați în speranțe false date de profeții mincinoși, care susțineau că robii evrei vor fi izbăviți (de obicei prin egipteni) și reîntorși în țara lor (Ier. 5:30-31: 27:1-11; 28:1-17). Este posibil ca Dumnezeu să-l fi chemat pe Ezechiel ca profet în anul în care Zedechia a vizitat Babilonul și Ieremia și-a trimis scrisoarea către cei aflați deja în robie acolo:

„Iată porunca, dată de proorocul Ieremia, lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când s-a dus la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraş. Ieremia a scris într-o carte toate nenorocirile, cari aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului. Ieremia a zis lui Seraia: ,,Când vei ajunge la Babilon, vezi să citeşti toate cuvintele acestea, …  (Ier. 51:59-61; Ieremia 29).

Amănuntele date de Ezechiel în textul cărții sale ne ajută să stabilim foarte ușor data scrierii. Fiecare secțiune profetică a cărții debutează cu data la care a fost primită de la Domnul și transmisă oamenilor. Activitatea profetică a lui Ezechiel a început în luna iulie din anul 593 î.Ch. și a continuat cel puțin până la vremea menționată în ultima profeție înregistrată, adică: luna aprilie din anul 571 î.Ch.

Ezechiel este activ ca preot și profet timp de cel puțin 22 de ani (Ezec. 29:17). Cartea ne spune și că s-a căsătorit, dar nu știm dacă a avut sau nu copii din această căsătorie. Soția lui a fost subiectul unui eveniment tragic, despre care vom avea ocazia să amintim într-unul din capitolele următoare.

Ezechiel – Introducere

(Începem un alt studiu. În final, el se va intitula ,,Chemarea Slavei“, Studii în cartea profetului Ezechiel. Mulțumesc celor care mi-su făcut corectări și completări la celelaltestudii apărute mai întâi aici. Vă rog să nu obosiți în facerea acestui bine.)

Fără nici o îndoială, cartea lui Ezechiel a fost una din cele mai neglijate cărți ale Bibliei. Conținutul ei ne sperie, ne uimește și ne aruncă într-o stare de neputință. Asta a fost până curând … Astăzi, cartea lui este un bestseller în Israel. Speriată de evenimentele din Orientul mijlociu, omenirea se apleacă atent asupra ei și asupra revelațiilor epocale pe care le cuprinde. Joel Rosenberg a prins acest val de interes și a publicat o variantă romantizată a profețiilor sub titlul „The Ezekiel Option“. Noi vă propunem un studiu mai serios, dar nu mai puțin spectacular, în cuprinsul acestei remarcabile cronici despre … viitor.

În această introducere vom răspunde la patru din cele cinci întrebări fundamentale oricărui studiu: Cine? Ce? Unde? Cum?, rămânând ca la cea de a cincea, De ce?, să-i dăm un răspuns în ultimul capitol al studiului.

Secolul XXI este pasionat cu ET (Inteligență Extraterestrială). Mai în fiecare zi și mai peste tot se raportează apariția unor OZN-uri. Întâlnirile sunt de gradul trei sau chiar patru. Mii de oameni pretind că au fost luați la bordul unor nave cosmice, unde au fost supuși la diferite operații medicale. Bărbați și femei pretind că li s-au făcut implanturi ciudate. Societatea este uimită și speriată. O carte apărută recent, „Exo-Vaticana“ de Cris Putnam și Tom Horn, susține că Vaticanul este pregătit pentru eventualitatea ca următorul Papă să fie un … extraterestru! Industria de film a preluat trendul și ne sperie cu tot felul de producții cu invazii venite din spațiu. Ziarele comentează. Demoni sau îngeri, extratereștrii sunt aproape, dacă nu cumva sunt deja chiar printre noi, fără ca noi să-i băgăm în seamă. Este cea mai bună atmosferă pentru un studiu în cartea unuia dintre cei mai fascinanți profeți ai Bibliei, Ezechiel.

“Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel! Când vei auzi un cuvânt care iese din gura Mea, să-i înștiințezi din partea Mea!” (Ezec. 3:16-21).

Isaia este profetul Fiului lui Dumnezeu; Ieremia este purtătorul de cuvânt al Tatălui, care-și disciplinează copiii; Ezechiel este proorocul Duhului, numit în textul cărții: „slava Domnului”.

Nu trebuie să căutăm prea mult pentru a descoperi care este ideea principală și mesajul central din cartea lui Ezechiel. Ele se găsesc pe aproape fiecare filă. Cu variații minime, fraza: „Și vor ști că Eu sunt Domnul” se repetă de nu mai puțin de 70 de ori. Ea este folosită de 29 de ori atunci când se vorbește despre pedeapsa pe care o va aduce Iehova asupra Ierusalimului, de 24 de ori atunci când se vorbește despre judecata divină care va cădea asupra Neamurilor și de 17 ori atunci când se vorbește despre viitoarea restaurare a Israelului și despre binecuvântarea care va veni asupra lui la vremea sfârșitului. Această observație dă pe față însăși chintesența cărții. Ezechiel anunță că poporul ales, împreună cu toate celelalte popoare ale lumii, vor ajunge să știe, în scurgerea vremii, că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat, Suveran absolut asupra neamurilor și asupra istoriei.

Aceasta se va face prin trei acțiuni distincte: (1) prin pedepsirea Ierusalimului și ducerea poporului ales în robie, lucru despre care știm că s-a întâmplat întocmai; (2) prin judecata și pedepsirea popoarelor contemporane cu Ezechiel, lucru despre care iarăși știm că s-a întâmplat întocmai; și (3) prin prezervarea Israelului și prin finala lui restaurare în poziția și privilegiile de popor al Legământului. Aceasta (a) s-a întâmplat parțial odată cu reîntoarcerea „rămășiței“ din robia Babiloneană sub conducerea lui Zorobabel, Ezra și Neemia, (b) se întâmplă acum prin supraviețuirea miraculoasă a Israelului și (3) își va avea curând încununarea prin instaurarea Împărăției Mielului.

Redusă la o singură afirmație, cartea lui Ezechiel spune deci: „Și veți cunoaște că Eu sunt Domnul!”.

La prima lectură, cartea lui Ezechiel este greoaie și tristă. Primele 24 de capitole cuprind doar negură și judecată, tristețe și pedeapsă. Nu-i de mirare că unii sunt ispitiți să nu mai citească și restul cărții. Trebuie să înțelegem însă că această carte cuprinde predici rostite într-o perioadă de 20 de ani, așa că ascultătorii lui Ezcehiel n-au trebuit să audă totul dintr-o dată. Conținutul este strâns în trei secțiuni separate, fiecare cuprinzând însă mărturia despre altfel de vremi, mult deosebite de circumstanțele în care trăim noi astăzi. Tonul general și mesajul practic ne descoperă un aspect al caracterului lui Dumnezeu cu care nu ne place să avem de-a face: severitatea lui Dumnezeu. Ne place mult mai mult să ni se vorbească despre bunătatea lui Dumnezeu. Pasajele despre severitatea Lui nu ne fac prea multă plăcere.

Charles R. Erdman, veteran al expozitorilor de Biblie din America, a găsit cu cale să așeze următoarele cuvinte pe prima pagină a comentariului său la cartea lui Ezechiel:

„Binecuvântați să fie poeții, compozitorii și profeții care i-au învățat pe cei din poporul lui Dumnezeu să cânte cântări în noapte“.

 Jeremias

IEREMIA – Profetul lacrimilor

“O! de mi-ar fi capul plin cu apa, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, as plange zi si noapte pe mortii fiicei poporului meu!” (Ieremia 9:1).

Titlul: Cartea poarta numele autorului ei, care tradus inseamna: “Dumnezeu arunca”. Numele lui este un avertisment despre pedeapsa pe care profetul a fost trimis s-o vesteasca.

Data: Dumnezeu l-a chemat in slujba pe Ieremia la aproximativ 60 de ani dupa moartea profetului Isaia. Activitatea lui avea sa se desfasoare pe durata ultimilor 40 de ani de existenta ai regatului lui Iuda:

“Cuvantul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, … pe vremea lui Ioiachim, … pana la sfarsitul lui Zedechia, … pana pe vremea cand a fost dus Ierusalimul in robie” (12:3).

Cand Ieremia a inceput sa vorbeasca, la varsta de aproximativ 21 de ani, norii grei si amenintatori se ridicasera deja la orizontul istoriei lui Iuda. Samaria si intreg regatul de Nord cazusera deja prada de razboi si fusesera stramutati in tara amara a robiei. Idolatria copiilor lui Dumnezeu atrasese asupra lor pedeapsa judecatii divine.

Autorul: Spre deosebire de cartea lui Isaia care ne spune foarte putin despre viata autorului ei, cartea proorocului Ieremia este presarata aproape peste tot cu pasaje de confesiune autobiografica (Ier. 10:23-24; 11:18 – 12:6; 15:10-18; 17:9-11,14-18; 18:18-23; 20:7-18)

(a). Locul nasterii: Ieremia s-a nascut la Anatot, un satuc din tinutul lui Beniamin aflat la 4 km NE de Ierusalim. Numele locului s-a pastrat inca din vremurile vechi si deriva de la zeita feniciana Anat. Anatot era una din cele 13 cetati date Levitilor in teritoriile ocupate de Iuda, Simeon si Beniamin (Iosua 21:13-19; 1 Cronici 6:57-60). Dupa divizarea imparatiei lui Solomon, Anatotul a ramas in imparatia lui Iuda. Localitatea mai exista si astazi sub numele de Anata.

“Din tara lui Beniamin”. Asemenea marelui apostol Pavel de mai tarziu si Ieremia a fost din semintia lui Beniamin si tot asemenea lui Pavel si el a primit o misiune indreptata in acelasi timp si inspre iudei si inspre Neamuri (Ieremia 1:5,10,18).

Cu amandoi s-au implinit frumoasele cuvinte din promisiunea adresata de Dumnezeu cu secole inainte celor din semintia lui Beniamin:

“El este preaiubitul Domnului, El va locui la adapost langa Dansul. Domnul il va ocroti intotdeauna, si se va odihni intre umerii Lui” (Deuteronom 33:12).

Cu adevarat acesti doi beniamiti amenintati din toate partile au gasit odihna numai in Domnul, care a stiut sa-i ocroteasca si care i-a purtat cu credinciosie pe umeri.

(b). Familia: Tatal sau s-a numit Hilchia (1:1) si a fost din randul preotilor. Ieremia a fost deci si preot si profet. Mama lui este mentionata in 15:10, dar nu i se aminteste numele. Ni se mai spune ca Ieremia a mai avut si alti frati (Ier. 12:6). Un amanunt semnificativ pentru consacrarea profetului este ca Dumnezeu nu i-a dat voie sa se casatoreasca si sa aibe copii (Ier. 16:2).

(c). Chemarea lui Ieremia: “In al treisprezecelea an al domniei lui Iosia” inseamna in anul 626 i.Ch. De fapt textul ne spune ca Dumnezeu l-a “plamadit” pentru misiunea lui inca din pantecele mamei (Ier. 1:5). Timiditatea si sfiiciunea lui proverbiala l-au facut insa sa primeasca numai cu greu misiunea care i-a fost incredintata (Ier. 1:5,7,8; 17:16; 20:7).

(d). Moartea sa: Traditia ne spune ca Ieremia a murit in Egipt, in mijlocul ramasitei poporului, fiind omorat cu pietre in timp ce-i mustra pentru inchinaciunea catre “imparateasa cerului” (Ier. 44:1,8,16,17,18, 25, 26).

(e). Caracterul profetului: Ieremia este unul dintre cele mai complexe si mai atragatoare caractere din galeria eroilor biblici. In launtrul lui, Dumnezeu a tesut intr-o armonioasa intrepatrundere duiosia unei mame si statornicia unui luptator, tandretea feminina si hotararea ne’nduplecata a unui barbat, fragilitatea nervoasa si simplitatea transparenta, elocventa sensibila si duritatea proclamatorului de adevar.

Natura sa sufleteasca este atat de vizibila din afara, convulsiile sufletului sau sunt atat de publice, incat il putem asemana cu limpezimea apelor de clestar din lacurile montane care reflecta fidel turbulenta mereu schimbatoare a norilor de deasupra.
Ieremia a fost daruit de Dumnezeu cu o natura interioara care nu l-a lasat sa se restranga la pozitia unui simplu <comunicator> al vointei divine. El n-a fost niciodata capabil sa se detaseze afectiv de continutul mesajului care i-a fost incredintat. Mistuit de o dragoste intensa si chinuitoare, Ieremia si-a trait mesajele suferind si condamnand deopotriva. Omul si discursul profetic s-au contopit in intregime.

Ce impresioneaza mai intai cand ne gandim la Ieremia?

a. Simpatia cu care el sufere ca nevinovat alaturi de cei cazuti in vina. Este o simpatie si o identificare la intensitatea careia numai putini oameni au ajuns. Launtrul lui Ieremia era sfasiat in doua. Pe de o parte, era indragostit de Dumnezeu cu o iubire suprema, neclatinata si definitiva, iar pe de alta parte era indragostit de concetatenii lui si nu se putea opri sa nu sufere alaturi de ei. Cand ei erau loviti, el le simtea loviturile.

Pe de o parte, in relatia lui cu Dumnezeu, Ieremia era un profet, iar in relatia lui cu poporul era un patriot. Ieremia a reusit sa intre deopotriva si in viata poporului sau si in natura divina, identificandu-se cu amandoua. El nu s-a multumit sa vorbeasca “pentru” Dumnezeu, ci a vorbit “impreuna” cu El si nu s-a oprit doar sa le vorbeasca oamenilor, ci s-a coborat sa fie “impreuna” cu ei in suferinta.

b. Perseverenta lui plina de rabdare. Ieremia a primit din partea lui Dumnezeu una din cele mai imposibile misiuni. Remarcati situatia paradoxala in care a trait profetul:

Dumnezeu l-a chemat sa vorbeasca unui popor de oameni razvratiti, dar in acelasi timp i-a interzis sa mijloceasca pentru ei (7:16; 14:11-12).

I-a incredintat un mesaj care l-a facut urat de popor, dar in acelasi timp nu i-a dat nici o posibilitate de a iesi din mijlocul lui (Ier. 20:7-10 si mai ales 37:11-16 si 43:1-6).

In toate acestea, cu lacrimi pe fata si cu focul in suflet, Ieremia a mers inainte, singuratic, predestinat sa nu aibe pe nimeni drag alaturi, lipsit de intelegerea unei sotii si de mangaierea copiilor, urat de cei din jur, iubind fara masura, tratat ca tradator, dar purtand in sangele lui flacara nadejdii nationale, aruncat pe rand in temnita, in gherla, in groapa cu noroi (Ier. 38:1-6), izbavit rand pe rand din toate acestea, nedorit ca prooroc si totusi tarat cu forta alaturi de cei ce-si impli-neau neascultarea fugind in Egipt.

Continutul cartii: Ieremia este “proorocul din ceasul al-12-lea”. El Il pre-zinta pe Dumnezeu ca fiind rabdator, dar plin de sfintenie. Cele doua lectii grafice din casa olarului ne spun ca un vas nereusit poate fi remodelat atata timp cat nu s-a uscat inca (Ier. 18:1-4), dar daca se usuca, el nu mai poate fi recuperat si sfarseste la groapa de gunoi (Ier. 19:10-11).

Avertismentul dat de Dumnezeu a fost foarte clar: timpul de asteptare pentru pocainta imparatiei lui Iuda se apropie curand de sfarsit. Din cauza impietririi inimii lor, robia Babiloniana a devenit inevitabila. Ieremia enumera cauzele morale si spirituale care atrag asupra natiunii catastrofa care urmeaza. El nu se opreste insa numai la aceasta. Dincolo de pedeapsa, el vesteste nadejdea intr-o viitoare restaurare a Israelului. Privind in zarea vremii, el vede o ramasita care se va intoarce si va incheia cu Dumnezeu un nou legamant (Ier. 31).

Cuvinte cheie, teme caracteristice: Cartea se desfasoara in jurul declaratiilor facute de Dumnezeu in Ier. 7:23,24 si 8:11-12:

“Caci iata porunca pe care le-am dat-o: “Ascultati glasul Meu, … Dar ei n-au ascultat, … au dat inapoi si n-au mers inainte”.

“Leaga in chip usuratic rana poporului Meu, zicand: “Pace! Pace!” Si totusi pace nu este. Vor fi dati de rusine, caci savarsesc astfel de uraciuni, … vor cadea impreuna cu cei ce cad, si vor fi rasturnati, cand ii voi pedepsi, zice Domnul”.

Mesajul cartii: Viata lui Ieremia este o incurajare pentru toti cei fragili si singuratici, pentru toti cei chemati de Dumnezeu, dar neprimiti de oameni. Cu rabdare, cu blandete si cu perseve-renta, el este purtat de Dumnezeu prin toate incercarile si reuseste sa-si duca pana la bun sfarsit slujirea. Multi din cei tari si inflacarati au cazut. Un chipes Saul, un intelept capabil ca Solomon, un viteaz ca Samson s-au rostogolit sub vanturile impotrivitoare ale vietii. Firavul si plangaretul Ieremia a ramas insa in picioare. Uneori stejarii falnici cad sub apasarea furtunii, raman insa in picioare salciile plangatoare unduite de vant la marginea apelor.

Schita – Impartirea cartiiPRELUDIU – IEREMIA = Chemarea profetului – 1:1 – 19
PROFETII SI PREDICI = IUDA SI NEAMURILE = Condamnarea profetului – 2 – 25
Conflictele profetului – 26 – 29
Consolarile profetului – 30 – 33
Circumstanteleprofetului – 34 – 45
Condamnarea a noua imparatii – 46 – 51
POSTLUDIU = IERUSALIM = Caderea cetatii – 52

Locul: Iuda Babilon
Timpul: Aproximativ 40 de ani

PLANGERILE LUI IEREMIA

Cartea aceasta este o elegie scrisa la moartea unui oras. Ieremia plange peste Ierusalimul transformat in ruine de ostile Babilonului.

Titlul: Cartea poarta acelasi nume si in original si in traducerile mai cunoscute. Este clar ca durerea acestui profet l-a facut sa vibreze cu o maiestrie pe care numai un talent cu totul remarcabil putea s-o aibe. Cele cinci capitole ale cartii sunt tot atatea plangeri ale caror versete sunt asezate in ordine alfabetica. Fiecare dintre primele patru capitole incepe cu litera “A” si se termina cu “Z”. In capitolul 3, fiecarei litere ii sunt alocate un grup de trei versete. Avem de a face cu patru acrostihuri alfabetice. Ieremia plange literalmente de la A la Z.

Autorul: Nimeni nu putea sa scrie aceasta carte in afara lui Ieremia. Acest om a fost profetul unei iubiri ne’mpartasite. Capitolele acestei carti ni-l prezinta plangand aplecat peste cadavrul marei sale iubiri: Ierusalimul. Aparent, misiunea lui Ieremia a fost un esec total. Dumnezeu nu ne judeca insa dupa rezultatele slujirii noastre, ci dupa credinciosia pe care am dovedit-o. Din acest punct de vedere, Ieremia este unul dintre cei mai mari barbati din istoria poporului lui Dumnezeu.
Data: Cartea a fost scrisa la putin timp dupa distrugerea Ierusalimului (Ier. 39:52). Nebucadnetar a asediat orasul din luna Ianuarie 588 pana in luna Iulie 586. Ierusalimul a cazut in 19 Iulie, 586 , iar Templul si cetatea au fost date prada focului in 15 August 586. Probabil ca Ieremia a scris aceasta serie de elegii inainte de plecarea lui inspre Egipt (Ier. 43:1-7).

Continutul cartii: Asa cum am spus, cele cinci capitole sunt tot atatea plangeri pe care profetul le revarsa asupra ruinelor orasului. Cartea aceasta este o extraordinara carte de poezie. Ea nu a fost asezata in sectiunea cartilor poetice pentru ca se inlantuie in lucrarea profetica a lui Ieremia. Intr-adevar, in mijlocul durerii si deznadejdii, Ieremia inalta din cand in cand ode ale sperantei, veritabile demonstratii de credinta in mijlocul celor mai adverse conditii. Iata, de exemplu, pasajul din capitolul 3: 21-23: “Iata ce ma mai gandesc in inima mea, si iata ce ma mai face sa trag nadejde: Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat, ci se inoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare!”.

Trei teme se impletesc in tesatura poetica:

(1). Cea mai importanta dintre ele este bocetul pentru Ierusalimul daramat. Dumnezeu s-a tinut de cuvant. Lipsa pocaintei a atras asupra evreilor pedeapsa crunta. In durerea lui, Ieremia vorbeste cand in numele sau, cand in numele cetatenilor Ierusalimului, cand in numele cetatii insasi.

(2). A doua tema este marturisirea pacatelor si recunoasterea dreptatii lui Dumnezeu in hotararea pedepsei asupra imparatiei lui Iuda.

(3) Cea de a treia tema este mai putin dominanta, dar nu mai putin importanta: ea este nadej-dea intr-o viitoare restaurare a Ierusalimului si a locuitorilor sai, datorita marelui har pe care evreii l-au gasit intotdeauna la Dumnezeul lor. Ieremia este un profet care cunoaste valoarea legamantului. Iata ce scrie el in 3:24-26 : “Domnul este partea mea de mostenire”, zice sufletul meu; de aceea nadajduiesc in El. Domnul este bun cu cine nadajduieste in El, cu sufletul care-L cauta. Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului”. Si aceasta pentru ca: “Domnul nu leapada pentru totdeauna. Ci, cand mahneste pe cineva, Se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea mare” (Plangeri 3:31-32).

Cuvinte cheie, teme caracteristice: Explicatia nenorocirii Ierusalimului este descrisa astfel: “Ca un vrajmas a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a daramat toate palatele, i-a prapadit intariturile, si a umplut pe fiica lui Iuda cu jale si suspin. I-a pustiit cortul sfant ca pe o gradina, a nimicit locul adunarii Sale; Domnul a facut sa se uite in Sion sarbatorile si Sabatul, si, in mania Lui napraznica, a lepadat pe imparat si pe preot” (Plangeri 2:5-6).

Mesajul cartii: Ieremia este un slujitor care se aseamana foarte mult cu Stapanul sau. Peste alte 600 de ani, Domnul Isus avea sa vina El insusi pe pamant si sa planga pentru aceiasi cetate: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut! Iata ca vi se va lasa casa pustie” (Matei 23:37-38).

SCHITA CARTII

NECAZ

NADEJDE
Textul
Distrugerea Ierusalimului – 1:1 – 1:22
Mania lui Dumnezeu – 2:1 – 2:22
Rugaciune entru indurare – 3:1 – 3:36
Jalea Ierusalimului – 4:1 – 4:22
Rugaciune pentru renastere – 5:1 – 5:22

Locul: Ierusalim
Timpul: Aproximativ 586 i.Ch.

Interpretarea profețiilor

(Cu vremea, acest studiu poate fi tradus. Dar cine are vreme? …)
INTRODUCERE: Unii spun că profețiile sunt foarte greu de înțeles, că fiecare interpretează după cum vrea el. Nu este adevărat. Ca în toate celelalte lucruri legate de Cuvântul și lucrarea Sa, Dumnezeu ne călăuzește și cu privire la înțelegerea profețiilor pe care ni le-a lăsat în Biblie.

I.  Ce este profeția biblică ? (Amos 3:7)

A.  Ceva deosebit de tipologia biblică (John 3:14-15)

  1. Tipologia privește înapoi (de la antetip la tip)  – profeția privește înainte
  2. Tipologia este bazată pe asemănări generale – profeția este specifică

B.  Ceva deosebit de promisiunile divine (II Pet.1:1-4) – a promite înseamnă a-ți da cuvântul că vei face sau nu vei face un anumit lucru

  1. Promisiunile au adesea un caracter general (Prov.22:6; Jer.29:13) – profețiile sunt
    întotdeauna specifice
  2. Promisiunile pot fi perpetue – profețiile au întotdeauna o împlinire finală
  3. Promisiunile au adesea un caracter personal (Heb.13:5) – făcute de o persoană pentru o altă persoană, despre ceva anumit, foarte bine precizat

C.  Ceva deosebit de presupunere

  1. Presupunerile sunt bazate pe ceea ce cunoaștem în prezent – profeția este bazată
    pe cunoașterea viitorului
  2. Presupunerile sunt adesea greșite (II Kng.18:29-35) – profeția (atunci când vine de la Dumnezeu) nu greșește niciodată

D.  Caracteristica adevăratei profeții

1. Profeția este unică fiind bazată pe caracterul lui Dumnezeu

  • a.  El este Etern
    (1)   Eternal în preexistența Sa (Ps.90:2; 93:2)
    (2)   Eternal în locuința Sa (Ex.3:14; Isa.57:15)
    (a)    Locuiește în eternitate
    (b)   Operează în timp
  • b.  El este omniștient (Ps.147:4; Heb.4:13)
    (1)  Cunoaște toate lucrurile
    (2)   Cunoaște lucrurile viitoare (Isa.46:10; 48:5-6; Acts 2:23;15:18)
  • c.  El este neschimbător (Ps.102:27; Mal.3:6; Heb.13:8)


2. Profeția este ancorată în revelația lui Dumnezeu

  • a.  Ea este un produs al revelației
    (1)   Definiție — Dumnezeu descoperă omului ceea ce n-ar putea niciodată cunoaște singur.
    (2)   Teme profetice — duh și suflet, cer și iad, trecut și viitor
  • b.  Ea nu poate fi produsă de om – profețiile omului sunt:
    (1)   Eronate
    (2)   Neclare — exemplul lui Nostradamus
    (3)   Neadevărate — chiar și când a nimerit-o este tot greșit
    (4)   Neclare — exemplul lui Nostradamus
    (5)   Neadevărate — chiar și când a nimerit-o este tot greșit


3. Profeția este are o rată de împlinire de 100%  – Cele trei teste ale unui profet

  • a.  I se împlionesc profețiile ? (Deut.18:22)
  • b.  Este în armonie cu restul Cuvântului lui Dumnezeu ? (Isa.8:19-20)
  • c.  Îi face pe oameni să i se închine adevăratului Dumnezeu ? (Deut.13:1-5)

4. Profeția este înțeleasă la nivelul duhului  (II Pet.1:16-21)

  • a.  Dată oamenilor lui Dumnezeu
  • b.  Dată pentru a fi înțeleasă
  • c.  Iluminată de Duhul lui Dumnezeu
  • d.  Lămurită ccelor ce studiază

II.   Prerechizite spirituale pentru interpretarea Bibliei

  • A.   Credința personală în Christos – Mântuire (I Cor.2:14)
  • B.   Credință în Cuvântul lui Dumnezeu (I Tes.2:13; cf.Evrei11:6)
  • C.   Dorință arzătoare de a primi mesajul divin (Prov.18:1)
  • D.   Rugăciune pentru călăuzire (Ps.119:18)
  • E.   Câlăuzirea Duhului (I Cor.2:9-14; Ps.36:9)
  • F.   Teama de Dumnezeu (Ps.25:12,14; Prov.1:7; 9:10; 15:33)
    – include dorința de a împlini adevărul aflat
  • G.   AScultare de Cuvântul descoperit (Ioan 7:17; 8:31-32)

III.     Reguli pentru interpretarea Bibliei

  • A.   Regula cuvintelor
    1.   Fiecare cuvânt este important (Prov.30:5-6)
    2.   Fiecare cuvânt are un sens contemporan
    3.   Instrumente de studiu: dicționare, al limbii române și al Bibliei
    4.   Definițiile de dicționar lingvistic se corectează cu definițiile din dicționarul Bibliei. Un dicționar care definește mila ca dragoste supremă a lui Dumnezeu este greșit și trebuie corectat cu definiția pe care o dă Biblia despre milă, dragoste și Dumnezeu. – 1 Sam.9:9; Mat.1:23
    5.   Toate cuvintele au sensul lor. Biblia este inspirată verbal (fiecare cuvânt) și plenar (ales în contextull întregului Bibliei).
  • B.  Regula textului
    1.  Caută sensul fiecărei propoziții  (Neemia 8:8)
    2.  Cheia fiecărui pasaj este sensul cel mai clar al lui
    3.  Instrumente de lucru: cărți de gramatică, câteva comentarii Biblice
    4.  Ex: În Matei 22:31-32 Domnul Isus folosește gramatica ca să convingă
  • C.  Regula contextului
    1.  Fiecare interpretare în parte trebuie să fie în acord cu tot Cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 20:27)
    2.  Fiecare adevăr parțial trebuie să se încadreze în adevărurile contextului. Aceasta include contextul istoric, geografic, tradițional, literal, scopul întregului pasaj, de cel care vorbește, de cei cărora le vorbește, de evenimentele descrise în text, de contextul dispensațional și de toate celelalte variabile din context
    3.  Instrumente de lucru: Dicționare Biblice și enciclopedii, Atlas Biblic, cărți de referință pentru istoria și geografia Bibliei și pentru obiceiurile de atunci
    4.  Ex: Teologia ,,de sub soare“ folosită în Eclesiastul 1:18; 2:11, 15-16, 24; 4:2-3
  • D.  Regula comparării
    1.  Compară adevăruri spirituale cu adevăruri de aceeași natură (1 Cor.2:13)
    2.  Sprijină adevărul din text cu alte texte despre același lucru
    3.  Instrumente de lucru: concordanță Biblică, trimiterile de sub versetele biblice
    4.  Exemplu:  Rom.9:27 susținut prin Rom.11:26
    5.  Examplu:  Ps.22:22; Evrei 2:12; Mat.26:30
  • E.  Regula construcției
    1.  O învățătură trebuie construită pe altă învătătură (Isa. 28:9-10)
    2.  O doctrină trebuie construită pe toate informațiile pe care ni le dă Biblia despre acel subiect
    3.  Instrumentede lucru:  Cărți de Teologie Sistematică
    4.  Suferințele Domnului Isus:  Ioan 5:39; Luce 24:25-27, 44-46
  • F.  Regula dispensațiilor
    1.  Învață să împarți drept Cuvântul lui Dumnezeu (II Tim.2:15)
    2.  Respectă dispensațiile diferite ale dialogului lui Dumnezeu cu oamenii
    3.  Instrumente de lucre: Rightly Dividing the Word de C. I. Scofield;
    Adevărul dispensațional, de Clarence Larkin
    4.  Studiază dispensațiile biblice:  Efes. 3:2-6
    5.  Exemplu:  mâncarea — Deut.14:1-20 comparat cu 1 Tim.4:3-5
  • G. Regula aplicării practice a textului
    1. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos pentru credincios (2 Tim.3:16-17)
    2. Niciun vaerset nu este înțeles până ce nu are o însemnătate pentru tine
    3. Instrumente de lucre: Cărți devoționale de viață creștină practică
    4. Exemple: 1 Cor.10:6-11; Rom.15:4

IV.        The Laws of Prophetic Interpretation

A.            The Law of Literal Interpretation

1.            The words of prophecy should be taken in their plain, literal sense unless text or context gives compelling evidence

that the language is figurative.

2.            Examples

a.            Josiah (I Kings 13:1-2; II Kings 23:15-16)

b.            Cyrus (Isa.44:28; 45:1-4,13; II Chron.36:22-23)

c.            Virgin Birth (Isa.7:14; Matt.1:20-23)

d.            Voice in the Wilderness (Isa.40:3; Luke 1:80; Matt.3:1)

B.         The Law of Figurative Language

1.            Figurative language is used in prophecy to teach literal truth.

a.            Similes [using like or as] (Rev.1:12-17)

b.            Metaphors

(1)  Rev.1:5 — �washed us from our sins in his own blood�

(2)  Rev.3:8 — �an open door�

2.            The symbols of prophecy are explained in prophecy

a.            Identified in immediate context (Rev.1:12,16,20; 12:9)

b.            Identified elsewhere in the Bible (Rev.13:1 w/ Dan.7:1- 3,7,23-24)

c.            Identified by common sense (Rev.6:4; red=blood; bloodshed)

C.            The Law of Time Perspective

1.            God views prophecy from the perspective of eternity (Isa.57:15)

2.            Prophecy may be described in future, present or even past tense

Illustration:  Isaiah 53 — The Suffering Saviour

VERSE         PAST         PRESENT              FUTURE

1                     X                      X

2                                                                     X

3                     X                      X

4                     X

5                     X                      X

6                     X

7                     X                      X

8                     X

9                     X

10                     X                                              X

11                                                                     X

12                     X                                              X

D.            The Law of Condensed Intervals

1.            In prophetic passages, two events which greatly separated by time may be spoken of together without any mention of

any time interval

a.            Luke 4:16-21 w/ Isa.61:1-3

b.            Zech. 9:9-10

2.            Sometimes prophecy only recognizes certain mountain peaks of prophecy which from a distance seem very close

together but from the standpoint of those in the valleys between them may seem very far apart.

E.            The Law of Double Reference

1.            Some prophecies are partially fulfilled in history only to be completely fulfilled at a later time

2.            Examples

a.            Hos.11:1 w/ Matt.2:14-15

b.            II Sam.7:12-16 [Solomon – Christ]

c.            Babylon destroyed — Jer.50&51 w/ Rev.18:9-21

F.            The Law of Conditional Prophecy

1.            Prophecy is not conditional unless stated or demonstrated to be so.

2.            Examples of conditional prophecy

a.            Gen.2:16-17

b.            Deut.28:1,15; 30:15-18; cp.31:28-29

c.            Jonah 3:1-10; 4:1-2

G.            The Law of Historical Progression

1.            Each age of Bible inspiration adds more detail and depth to the basic themes of prophecy  [Ill. Num24:14 to Daniel to

Revelation]

2.            Many prophetic truths will be easier to understand as those events draw nearer  (Dan.12:8-10)

V.         The History of Prophetic Interpretation

-as defined by the kingdom age and the return of Christ

A.            The Early Age of Premillenialism

-during the first two centuries after Christ everyone was premillenial

B.            The Rise of Amillenialism

-amillenialism begin with Origen and others in the school of Alexandria, Egypt and spread to the west through the teaching of

Augustine

C.            The Rise of Postmillenialism

-postmillenialism, the teaching that the world would grow better and better until climaxing in a golden age, was popularized by

Daniel Whitby (1638-1735) in the seventeenth century

D.            The Revival of Premillenialism

-premillenialism revived as a major force in the nineteenth century as a renewed emphasis on the Bible and its literal

interpretation

E.         Major Views Held Today

1.            The premillenial view held by those who take the Bible literally

2.            The conservative amillenial view held by those who believe in a literal heaven and hell, a literal resurrection, a future

judgment on both the righteous and the wicked and a second coming of Christ while rejecting the kingdom age

3.            The conservative postmillenial view by Reconstructionists who believe that they, through revival, education and

political efforts, will bring the world to a time of peace and righteousness before Christ returns

4.            The liberal postmillenial view which rejects the literal resurrection of the body and the actual second coming of Christ

VI.        The Major Themes of Bible Prophecy

A.            The History of the Gentiles

B.            The First Coming of Christ

C.            Israel and the Covenants

D.            The Church Age

E.            The Rapture and Tribulation Period

F.            The Second Coming of Christ

G.            The Kingdom Age

H.            The Judgments

I.            The Eternal State

Uriașii Bibliei

(Articol din seria „Biblia profetică“)

Una din aparițiile insolite de pe paginile Bibliei sunt uriașii. Cine au fost și de unde au apărut ei?  Prima referință o găsim în Geneza 6:4:

„Uriașii erau pe pământ în vremea aceea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor.”

Cuvântul folosit în originalul ebraic este Nefilim, un derivat al verbului nafal, care înseamnă a cădea, cădere.  Uriașii sunt deci cei „căzuți”, sau am zice noi astăzi „cei decăzuți” , „cei degenerați”. Ce fel de făpturi au fost ei putem afla doar din relatările aluzive din Scriptură. Este evident că „uriașii” au fost mari în dimensiuni și la fel de mari în răutate. Ei au fost un fel de supra-oameni, niște anomalii genetice și morale, care au trebuit șterse de pe fața pământului pentru prezervarea sănătății planetei și pentru perpetuarea planului mesianic (Gen. 3:15). Aceasta a fost motivația potopului (2 Petru 2:5), după profeția rostită mai dinainte de Enoh (Iuda 14).

Ceea ce este surprinzător este faptul că citim iarăși despre existența uriașilor și după potop. Iată ce găsim în Numeri 13:33:

„Apoi am mai văzut în ea (țara Canaan) pe uriași, copiii lui Anac, care se trag din neamul uriașilor; înaintea noastră și față de ei parcă eram niște lăcuste.”

Întrebarea firească este: de unde au apărut acești uriași dacă toate ființele decăzute au fost distruse de apele potopului.

Singurul răspuns este că a mai avut loc o altă imixtiune a îngerilor („în vremurile acelea și după aceea”- scrie Gen. 6:4) în treburile umane cu scopul de a-i împiedica pe Avraam și ai săi să ocupe Canaanul. În Geneza 12:6 ni se spune că în timp ce Avraam se îndrepta spre țara promisă: „Canaaniții erau atunci în țară”, iar în Geneza 14:5 îi găsim implicați în conflicte tribale locale. Aici, ei sunt numiți „Refaimi” stabiliți la Așterot-Carnaim și „Emimi” stabiliți la Șave-Chiriataim. În Geneza 15:18-21, „Refaimiții” sunt enumerați între popoarele Canaanului. Toate aceste popoare au fost judecate de Dumnezeu și trebuiau distruse cu desăvârșire de copiii lui Israel (Deut. 20:17; Iosua 3:10). Majoritatea au sfârșit-o așa, iar alții au scăpat probabil în țările din jur, urmele lor făcând și astăzi un subiect de studiu controversat pentru antropologi.

În Geneza 35:27 găsim scris despre Hebron, care mai înainte se numise Chiriat-Arba (fortăreața lui Arba), iar Arba fusese tatăl lui Anac (Iosua 15:13; 21:11). Tot așa și în Num. 13:22: „ … au mers până la Hebron, unde se aflau Ahiman, Șesai, Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu șapte ani înainte de cetatea Țoan din Egipt.” (Acest Țoan a fost capitala Egiptului pe vremea robiei și a exodului).

Este evident că acești umanoizi de statură înaltă erau o spaimă și o pacoste pentru neamurile din jur. Renumele și isprăvile lor ajunsese în cele patru colțuri ale lumii:

„ … niște neamuri mai mari și mai puternice decât tine, … cetăți mari și întărite până la cer, … un popor mare și înalt la statură, copiii lui Anac,  … despre care ai auzit zicându-se: Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?” (Deut. 9:1-3)

Nu este de mirare că iscoadele trimise în Canaan s-au întors speriate înapoi: „Dar poporul care locuiește țara este puternic, cetățile sunt întărite și foarte mari. Ba încă am văzut acolo și pe fiii lui Anac.  …  toți aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.  … Înaintea lor și față de ei parcă eram niște lăcuste” (Num. 13:28,32,33; Deut. 1:28).

Sub conducerea lui Iosua, evreii au cucerit totuși Canaanul. Statura uriașă și puterea „Anachimilor” a fost strivită sub tăvălugul Dumnezeului oștirilor: „Iosua a pornit și a nimicit pe Anachimi din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda și din tot muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârșire, împreună cu cetățile lor. N-au rămas deloc Anachimi în țara copiilor lui Israel; n-au rămas decât la Gaza, la Gat și la Azdod” (Iosua 11:21-22; 15:8; 17:15; 18:16).

Despre unul din neamul Refaimiților găsim scris și în Deuteronom 3:1-11: „Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul Refaimiților. Patul lui, un pat de fier, este la Raba, cetatea fiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coți și lățimea de patru coți, după cotul unui om (4,3×1,6m).”

Cei din oștirea lui Saul s-au speriat la vederea unui astfel de om. Puteți citi descrierea lui Goliat din Gat în 1 Samuel 17:4-7. Cămașa de zale cântărea 5.000 de sicli (aproximativ 72 kg), iar sulița era de 600 de sicli (aproximativ 7,5 kg). Toată familia acestui Goliat a fost omorâtă de mâna lui David și de mâna slujitorilor lui: Ișbi-benon, Saf, Lahmi sau Goliat din Gat, fiu al celui ucis de David, Lafni, și unul nenumit, dar grozav la înfățișare, „un om de statură înaltă, care avea șase degete la fiecare mână și la fiecare picior, douzeci și patru de toate” (2 Sam. 21:15-22; 1 Cron. 20:4-8).

Ca nume, uriașii s-au numit Anachimi, descendenți din tatăl lor Anac (Num. 13:22) și Refaimiți, de la Rafa, un alt întemeietor de neam. O altă referință despre ei se află în Deut. 2:10-11: „Mai înainte locuiau aici Emimii; un popor mare, mult la număr și de statură înaltă, ca Anachimii. Ei treceau drept Refaimiți, ca și Anachimii; dar Moabiții îi numeau Emimi.”  „Țara aceasta trecea deasemenea ca o țară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea Refaimiții; și Amoriții îi numeau Zamzumimi: un popor mare, mult la număr și de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea Amoriților, care 
i-au izgonit și s-au așezat în locul lor.”

Ca destin, Septuaginta, traducerea originalului ebraic în limba greacă, înlocuiește termenul „refaimiți” cu numirea de „cei morți” și una din explicații este aceea că făpturile acestea stranii nu vor avea posibilitatea învierii, ca toți componenții rasei umane, ci vor intra în pedeapsa veșnică direct din „Șeol” (locuința morților). Texte în care este făcută această substituire sunt: Iov 26:5; Psalm 88:10; Prov. 2:18; 9:18; Isaia 14:9; 26:14. În ultimele două, Refaimiții sunt descriși ca o veritabilă aristocrație a celor morți.

Cercetătorul pasionat de istorie și de arheologie, va putea vedea în combinația dintre forța brută a „Refaimiților” și „inteligența supra-umană” a „gibbror”-ilor (viteji, oameni cu nume din Gen. 6) una din explicațiile posibile ale construcțiilor impresionante din Egipt și din alte părți ale lumii. Aceste amintiri din proto-istoria omenirii, transmise și deformate de tradiția orală a popoarelor a dat probabil naștere mai târziu „semizeilor” din mitologia greacă. Unul dintre aceste personaje mitice, Hercules, este prezentat chiar ca un fiu al lui Zeus cu una din fetele muritorilor de rând.  Concluzia logică este că „Tabletele Creației” găsite în Babilon, „Cartea morții” din Egipt, mitologia greacă și cosmogoniile păgâne, puse de unii pe picior de egalitate cu Biblia sau citate de alții în sprijinul textului sacru, nu sunt la urma urmei altceva decât fragmente de adevăr primar denaturat și corupt de mintea perversă a oamenilor și folosite de Satan pentru a nega chiar sursa din care de fapt provin: Biblia.

Una din cele mai surprinzătoare previziuni ale Domnului Isus este că evenimentele specifice zilelor lui Noe se vor repeta înainte de venirea Fiului Omului (Matei 24:7; Luca 17:26). Oare se vor întoarce și „Nefilimii“? Oare asta să fie invazia de OZN-uri din ultimii ani? Oare aceștia să fie „veghetorii“ despre care vorbesc cei din meditațiile oculte de tot felul? Oare un asftel de Nefilim să fie și viitorul antichrist?

3. Epistolele

Epistola adresata crestinilor din Roma ne da aceasta descriere despre:

“ … ziua miniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da minie si urgie celor ce, din duh de gilceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire. Necaz si strimtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Slava, cinste si pace va veni insa peste oricine face binele: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. 

Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului. … Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:5-16).

Privind spre revenirea Domnului Isus si spre vremurile de refacere a tuturor lucrurilor, Pavel scrie:

“Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sint vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi. De asemenea, si firea asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Caci firea a fost supusa desertaciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nadejdea insa ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar stim ca pina in ziua de azi, toata firea suspina si sufere durerile nasterii. Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintii roade ale Duhului, 

suspinam in noi si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru” (Rom. 8:18-23).

Acelorasi destinatari, Pavel le face urmatoarea mustrare:

“Dar pentru ce judeci tu pe fratele tau? Sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Fiindca este scris: “Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul, ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea, si orice limba va da slava lui Dumnezeu”

Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu” (Rom. 14:10-12).

In cea dintii epistola a sa catre cei din Corint, apostolul Pavel vorbeste despre abundenta spirituala pe care o au credinciosii in Hristos:

“Asa ca nu duceti lipsa de nici un fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos. El va va intari pina la sfirsit, in asa fel ca sa fiti fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos” (1 Cor. 1:7-8).

Vorbind despre contributia pe care fiecare credincios o aduce la zidirea Templului lui Hristos, Pavel scrie:

“Lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia” (1 Cor. 3:13).

Ca si celor din Roma, apostolul le scrie si celor din Corint:

“ … nu judecati nimic inainte de vreme, pina va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intunerec, si ve descoperi gindurile inimilor. Atunci, fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Cor. 4:5).

In privinta celui ce pacatuise urit in Biserica din Corint, apostolul ii instruieste astfel:

“Am hotarit ca un astfel de om sa fie dat pe mina Satanei, pentru nimicirea carnii, ca duhul lui sa fie mintuit in ziua Domnului Isus” (1 Cor. 5:5).

Iata ce scrie Pavel despre invierea din morti:

“Dar acum, Hristos a inviat din morti, pirga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos; dar fiecare la rindul cetei lui. Hristos este cel dintii rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sint ai lui Hristos. In urma va veni sfirsitul, cind El va da Imparatia in miinile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapinire si orice putere. Caci trebuie ca El sa imparateasca pina va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit va fi moartea. … Si cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci, chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti” (1 Cor. 15:20-28).

 “Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trimbita. Trimbita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati.  Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii sa se imbrace in neputrezire si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire. Cind trupul acesta supus putrezirii se va imbraca in neputrezire si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvintul care este scris: “Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?” (1 Cor. 15:51-55).

In cea de a doua epistola a lui catre cei din Corint, Pavel spune:

“Nu va scriem altceva decit ce cititi si cunoasteti. Si trag nadejde ca pina la sfirsit veti cunoaste, cum ati si cunoscut in parte, ca noi sintem lauda voastra, dupa cum si voi veti fi lauda noastra in ziua Domnului Isus” (2 Cor. 1:13-14).

 

In aceeasi epistola, Pavel vorbeste despre certitudinea invierii: “Si stim ca Cel ce a inviat pe Domnul Isus, ne va invia si pe noi impreuna cu Isus, si ne va face sa ne infatisam impreuna cu voi” (2 

Cor. 4:14). 

Iar dupa ce vorbeste despre trupurile glorificate pe care le vor primii credinciosii, apostolul adauga:

“Asa dar, noi intotdeauna sintem plini de incredere; caci stim ca, daca sintem acasa in trup, pribegim departe de Domnul, pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere. Da, sintem plini de incredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul. De aceea ne si silim sa-I fim placuti, fie ca raminem acasa, fie ca sintem departe de casa.  Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cind traia in trup (2 Cor. 5:6-10).

 

In epistola catre Efeseni, Pavel face urmatoarea rugaminte:

“Sa nu intristati pe Duhul Sfint al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii” (Efes. 4:30).

In epistola catre Filipeni, Pavel isi exprima increderea astfel:

“Sint incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pina in ziua lui Isus Hristos. … Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere, ca sa deosebiti lucrurile alese, pentru ca sa fiti curati si sa nu va poticniti pina in ziua venirii lui Hristos” (Filip. 1:6, 9- 10).

Tot in aceeasi epistola Pavel scrie:

“Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mintuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile” (Filip. 3:20,21).

Celor din Colose, apostolul le scrie:

“Cind Se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava” (Col. 3:4).

Pavel ii prezinta pe credinciosii din Tesalonic, ca pe unii care “de la idoli v-ati intors la Dumnezeu, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu si adevarat, si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L-a 

inviat din morti: pe Isus, care ne izbaveste de minia viitoare” (1 Tesal. 1:9-10).

Putin mai departe, in aceiasi epistola, Pavel exclama:

“Caci cine este, in adevar, nadejdea sau bucuria, sau cununa noastra de slava? Nu sinteti voi, inaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sinteti slava si bucuria noastra” (1 

Tesal. 1:19-20).

Rugaciunea pe care o inalta Pavel pentru acesti credinciosi este:

“Ca sa vi se intareasca inimile si sa fie fara prihana in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos impreuna cu toti sfintii Sai” (1 Tesal. 3:13).

Tot in 1 Tesaloniceni se gaseste si cel mai lung discurs al apostolului despre revenirea Domnului Isus:

“Nu voim fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care n-au nadejde.Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va 

aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El. Iata, in adevar, ce va spunem, prin Cuvintul Domnului: noi cei vii, care vom raminea pina la venirea Domnului,nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trimbita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intii vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti 

toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intimpinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mingiiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte. Cit despre vremi si soroace,  n-aveti trebuinta 

sa vi se scrie, fratilor. Pentru ca voi insiva stiti foarte bine ca ziua Domnului va veni ca un hot noaptea. Cind vor zice: “Pace si liniste!”  atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare. Dar voi, fratilor, nu sinteti in intuneric, pentru ca ziua aceea sa va prinda ca un hot. Voi sinteti fii ai luminii si fii ai zilei. Noi nu sintem ai 

noptii, nici ai intunerecului”  (1Tes. 4:13-5:5).

Aproape de sfirsitul acestei epistole a lui Pavel, gasim scris: “Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si duhul vostru, sufletul vostru, si trupul vostru,sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1Tes. 5:23).

In cea de-a doua sa epistola catre Tesaloniceni, Pavel scrie despre:

 “…descoperirea Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Lui, intr-o flacara de foc, ca sa pedepseasca pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica, de la fata Domnului si de la slava puterii Lui, cind va veni, in ziua aceea, ca sa fie proslavit in sfintii Sai, si privit cu uimire in toti cei ce vor fi crezut; caci voi ati crezut marturisirea facuta de noi inaintea voastra” (2 Tesal. 1:7-10).

Tot in cea de a doua epistola catre Tesaloniceni se gaseste si cel mai lung pasaj despre antichrist:

“Cit priveste venirea Domnului nostru Isus Hristos si stringerea noastra laolalta cu El, va rugam fratilor, sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo vorba, nici de vreo epistola, ca venind de la noi, ca si cum ziua Domnului ar fi si venit chiar. Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip; caci nu va veni inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai pe sus de tot ce se numeste “Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dindu-se drept Dumnezeu. Nu va aduceti aminte cum va spuneam lucrurile acestea, cind eram inca la voi? Si acum stiti bine ce-l opreste ca sa nu se descopere decit la vremea lui. Caci 

taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum, sa fie luat din drumul ei. Si atunci se va arata acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, 

si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale. Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, si cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sint pe calea pierzarii, pentruca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mintuiti.” (2 Tes. 2:1-10).

 

In epistola intiia catre Timotei, Pavel ii da acestuia urmatoarea insarcinare:

“ … sa pazesti porunca, fara prihana si fara vina pina la aratarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi facuta la vremea ei de fericitul si singurul Stapinitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieste intr-o lumina de care nu poti sa te apropii…” ( 1Tim.6:14-16).

In cea de-a doua epistola catre Timotei, Pavel face mentiune asupra curajului si bunavointei lui Onisifor, adaugind: “Dea Domnul sa capete indurare de la Domnul “in ziua aceea…” (2 Tim. 1:18). Totodata, el reinnoieste insarcinarea lui Timotei:

“Te rog fierbinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui Hristos Isus, care are sa judece viii si mortii si pentru aratarea si Imparatia Sa: propovaduieste Cuvintul, staruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, indeamna cu toata blindetea si invatatura. … Caci eu sint gata sa fiu turnat ca o jertfa de bautura si clipa plecarii mele este aproape. M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, in “ziua aceea”, Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea 

Lui” (2 Tim.4:1-2, 6-8).

In epistola catre Tit, apostolul Pavel scoate in evidenta indurarea lui Dumnezeu care ne invata:

 “…s-o rupem cu paginatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptind fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu 

si Mintuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curateasca un norod care sa fie al Lui, plin de rivna pentru fapte bune.” (Tit.2:12-14).

In scrisoarea catre Evrei se mentioneaza ca Hristos “S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. Si, dupa cum oamenilor le este rinduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mintuirea celor ce-L asteapta.” (Evr.9:26- 28) In legatura cu aceasta a doua venire este specificat numai ca “…ziua se apropie” (Evr.10:25).

Iacov indeamna pe cititorii sai astfel: “Fiti dar indelung rabdatori, fratilor, pina la venirea Domnului. Iata ca plugarul asteapta roada scumpa a pamintului, si o asteapta cu rabdare, pina primeste ploaie 

timpurie si tirzie. Fiti si voi indelung rabdatori, intariti-va inimile, caci venirea Domnului este aproape. Nu va plingeti unii impotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati : iata ca Judecatorul este chiar la usa” (Iac.5:7-9).

In prima sa epistola, Petru ii prezinta pe crestini ca fiind aparati de puterea lui Dumnezeu:

“ …prin credinta, pentru mintuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi! In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sinteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, 

pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decit aurul care piere si care totusi este cercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos…De aceea, 

incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-va toata nadejdea in harul, care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos.”  ( 1Pet.1:5-7, 13).

 

Referindu-se la cei pierduti in poftele trupesti, Petru subliniaza: 

“Dar au sa dea socoteala inaintea Celui ce este gata sa judece viii si mortii…Sfirsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar, si vegheati in vederea rugaciunii.” ( 1Pet.4:5,7)

Si indemnurile lui Petru continua astfel:

“Prea iubitilor, nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca sa va incerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotriva, bucurati-va, intrucit aveti parte de patimile lui Hristos, ca sa va bucurati si sa va veseliti si la aratarea slavei Lui.” ( 1Pet.4:12-13)

Tot in acest context, apostolul Petru scrie presbiterilor:

 “Si cind Se va arata Pastorul cel mare, veti capata cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.” (1Pet.5:4)

In a doua epistola a lui Petru, sta scris:

“Si avem cuvintul proorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pina se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre.” (2 Petru 1:19)

Si iata pe scurt asigurarea pe care o da apostolul cititorilor sai, privind atotputernicia Creatorului:

“Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit ci i-a aruncat in Adinc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata; daca n-a crutat El 

lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cind a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti…insemneaza ca Domnul stie sa izbaveasca din incercare 

pe oamenii cucernici si sa pastreze pe cei nelegiuiti, ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii.” (2Pet.2:4,5,9).

In legatura cu revenirea Domnului Isus, epistola a doua a lui Petru, consemneaza:

 “Inainte de toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trai dupa poftele lor,si vor zice: “Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci de cind au adormit parintii nostri, toate ramin asa cum erau de la inceputul zidirii!” Caci inadins se fac ca nu stiu ca odinioara erau ceruri si un pamint scos prin Cuvintul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei si ca lumea de atunci a pierit tot prin ele, inecata de apa. Iar cerurile si pamintul de acum sint pazite si pastrate, prin acelasi 

Cuvint, pentru focul din ziua de judecata si de pieire a oamenilor nelegiuiti. Dar prea iubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani si o mie de ani sint ca o zi. Domnul 

nu intirzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta. Ziua Domnului insa va veni ca un hot. In ziua aceea cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamintul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni 

ar trebui sa fiti voi, printr-o purtare sfinta si evlavioasa, asteptind si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului? Dar noi, 

dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamint nou, in care va locui neprihanirea.” (2 Pet.3:3-13).

In prima sa epistola, apostolul Ioan, scrie:

“Si acum, copilasilor, ramineti in El, pentru ca atunci cind Se va arata El, sa avem indrazneala si, la venirea Lui sa nu raminem de rusine si departati de El. … Prea iubitilor, acum sintem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi, nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cind se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este. Oricine are nadejdea  aceasta in El, se curateste, dupa 

cum El este curat.” (Ioan 2:28; 3:2,3).

Ioan mai scrie si ca:

“Dumnezeu este dragoste; si cine ramine in dragoste, ramine in Dumnezeu, si Dumnezeu ramine in el. Cum este El, asa sintem si noi in lumea aceasta: astfel se face ca dragostea este desavirsita 

in noi,pentru ca sa avem deplina incredere in ziua judecatii. (1 Ioan 4:16-17).

Vorbind despre cei ce nesocotesc Cuvintul Domnului, apostolul Iuda scrie la rindul lui:

“Si pentru ei a proorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam, cind a zis:Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca o judecata impotriva tuturor, si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au facut in chip nelegiuit si de toate cuvintele de ocara, pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” (Iuda: 14,15).

Destinul Bisericii

Dacă destinul Israelului este Împărăţia vestită de profeţi, care este viitorul etern al Bisericii?

Fiind o naţiune între Neamuri, Israelul are un destin terestru. Însă, “cetăţenia” Bisericii este cerească (ea se bucură de “binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos”. Efes, 1.3), şi tot ceresc este şi destinul ei final (Filip. 3:20). El este legat întrutotul de Cristos, Capul Bisericii. Destinul Bisericii este “unirea cu Cristos” (Efes. 5:31-32), “domnia împreună cu Cristos” (Rom. 5:1-17) şi “împreună cu Cristos, moştenirea tuturor lucrurilor” (Rom. 8:17).

Cartea Apocalipsei detaliează acest destin etern al Bisericii prin promisiunile făcute “biruitorilor” din cele şapte biserici. Aceşti biruitori Îl poartă în inimile lor pe Cel care este mai mare decât cel care este în lume” (1 Ioan 4:4) şi ceea ce câştigă biruinţa este “credinţa” lor (1 Ioan 5:4-5).

Israelul se luptă cu Neamurile, Biserica duce o luptă spirituală împotriva puterilor întunericului. Din acest punct de vedere, “cruciadele” şi “războaiele sfinte” au fost cele mai mari gafe ale creştinătăţii. Mânia omului nu poate instaura neprihănirea lui Dumnezeu. Armele cu care se luptă biruitorii nu sunt supuse firii pământeşti, ci întărite de umnezeu ca să surpe întăriturile” Vrăjmaşului şi să răstoarne invenţiile fanteziei bolnave a lumii şi “orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos” (2 Cor.10:4-5).

Puterea “biruitorilor”

Aceasta nu este puterea lor, ci puterea pe care le-o pune la dispoziţie Fiul lui Dumnezeu (Efes. 6:10). Ei nu au de luptat “împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efes. 6:12). În luptă, ei poartă “toată armura lui Dumnezeu” (Efes. 6: 13-18), luptând “lupta cea bună a credinţei” (1 Tim. 1:18; 6:12; 2 Tim. 4:7).

Biruinţa lor este asigurată de biruinţa lui Cristos şi beneficiază de ea numai atâta timp cât rămân statornici în El care îi “poartă în carul Lui de biruinţă” (2 Cor.2:14).

Promisiuni făcute “biruitorilor”

Care sunt promisiunile eterne făcute de Cristos “biruitorilor” din istoria Bisericii?  Ele ne privesc pe noi toţi, nu doar pe cei din Bisericile amintite în cartea Apocalipsa.

“Cine are urechi de auzit, să audă ce spune (acum, aici şi pretutindeni) Bisericilor Duhul”.

Accesul la pomul vieţii

„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în Raiul lui Dumnezeu.” (Apoc. 2:7). La facerea lumii, pomul vieţii era în mijlocul grădinii Eden (Gen. 2:9). Adam şi Eva aveau acces nelimitat la el înainte de căderea în păcat. După aceea, ca un act de har, Dumnezeu a interzis accesul oamenilor la pomul vieţii pentru ca starea lor să nu poată dăinui veşnic: “Domnul Dumnezeu a zis: «Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, deci, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.» De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.” (Gen. 3:22-24).

În eternitatea viitoare, pomul vieţii se va afla în mijlocul Noului Ierusalim şi pe cele două maluri ale râului cu apa vieţii (Apoc. 22:1-2). Biruitorii vor avea acces nelimitat la el:

“Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!” (Apoc. 22:14).

Izbăviţi de a doua moarte

Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” (Apoc. 2:11).

Ce este această “a doua moarte” de care nu vom mai fi vătămaţi? Răspunsul îl găsim tot în cartea Apocalipsa:

“Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani… Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apoc. 20:6, 14-15).

“Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apoc. 21:7-8).

Ca să explice această a doua moarte, unii spun: “Cine se naşte o singură dată, moare de două ori; cine se naşte de două ori (trăieşte naşterea din nou) nu moare decât o singură dată”.  Moartea a doua este despărţirea eternă de la faţa lui Dumnezeu, moartea cu consecinţe eterne, aruncarea în iazul de foc şi de pucioasă (2 Tes. 1-9-10; Mt. 25.41, etc.).

Mana ascunsă şi o piatră albă

“Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” (Apoc. 2:17).

Mana ascunsă”, este foarte greu de identificat. Faptul că este “ascunsă” poate fi o aluzie la faptul că deocamdată nu putem şti ce este sau poate fi o trimitere la “mana” pusă într-un vas de aur şi plasată departe de privirile oamenilor în chivotul din Cortul Întâlnirii (Exod 16:14-35). Domnul Isus S-a prezentat ca fiind “adevărata pâine coborâtă din cer ca să aducă lumii viaţă” (Ioan 6:48-54; Evr. 9:2-4).

În antichitate, tribunalele cu juraţi se pronunţau asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei cuiva aruncând într-o urnă o piatră neagră sau o piatră albă. Fără nici o îndoială, piatra albă despre care vorbeşte textul este votul de nevinovăţie pe care-l aruncă Dumnezeu în urna dreptăţii divine. Numele nou reprezintă o identitate nouă acordată de Dumnezeu în administraţia eternă.

Stăpânire peste Neamuri

“Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag din fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” (Apoc. 2:26-28).

Iată o promisiune foarte greu de explicat pentru cei care sunt “amilenişti”! În absenţa unei împărăţii terestre din vremea Mileniului, este imposibil de explicat ce poate fi această “stăpânire peste Neamuri” despre care vorbeşte Domnul Isus. Încercările bisericilor tradiţionale, catolică şi ortodoxă, de a stăpâni peste lume în virtutea acestei promisiuni au fost nevrednice, neinspirate şi nereuşite.

Doar venirea Împărăţiei viitoare va putea împlini această promisiune. Domnul Isus le-a promis ucenicilor Săi această domnie:

Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. (Mat.19:28).

Înnoirea tuturor lucrurilor” despre care vorbea El atunci va avea loc la cea de a doua venire a Lui. La acest eveniment a făcut aluzie şi apostolul Petru când a predicat norodului după vindecarea ologului de la poarta Templului, zicând:

Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare, şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Cristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.” (F.A. 3:19-21).

Realizarea acestei promisiuni este descrisă în Apocalipsa:

Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră Fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.” (Apoc. 20:4).

Această “stăpânire peste Neamuri cu un toiag de fier” este una din binecuvântările datorate unirii Bisericii cu Cristos, Capul Trupului. Noi vom domni împreună cu El:

“Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea pe care le va cârmui cu un toiag din fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: «Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor». (Apoc. 19:15-16).

Luceafărul de dimineaţă” este o metaforă care exprimă plinătatea unirii cu Cristos vestită şi de apostolul Petru (2 Pet. 1:19).

Haine albe, nume scris în cartea vieţii

Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apoc. 3:5).

În Orient, hainele albe erau un lucru rar şi scump. Pe vremea Domnului Isus exista chiar meseria de “nălbitor” (Mc.9:3). Hainele albe promise de Domnul Isus “biruitorilor” pot semnifica aici puritate, demnitate. ţinută de gală, cinste, neprihănire (vezi şi Apoc. 3:18; 7:13; 19:8), sărbătoare. Numele scris în cartea vieţii reprezintă probabil siguranţa mântuirii, iar mărturisirea înaintea Tatălui şi a îngerilor reprezintă cinstea viitoare acordată celor biruitori.

Un stâlp în Templul etern

“Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se pogoare din Cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” (Apoc. 3:12).

Constructorii templelor din antichitate obişnuiau să înscrie pe coloanele care susţineau clădirea, numele unor persoane importante pe care doreau să le cinstească.  Nu ne putem face decât o vagă imagine despre semnificaţia acestei metafore aplicate aici credincioşilor. Probabil că textul acestei promisiuni vorbeşte despre intimitatea cu Tatăl în închinarea cerească şi cinstea acordată biruitorilor din vremea Bisericii. Numele despre care ni se vorbeşte în text sunt asemenea unui număr de Social Security din USA (XXX-YYYY-ZZZZ). El cuprinde “Numele lui Dumnezeu”, aluzie probabilă la apartenenţa divină, “numele cetăţii, Noul Ierusalim”, aluzie probabilă la “cetăţenia noastră din această cetate, şi numele Domnului Isus, aluzie la schimbarea de identitate prin căsătoria Bisericii cu Mirele. Este clar că “biruitorii” vor fi identificaţi printre cetele făpturilor cereşti prin răscumpărarea înfăptuită de Dumnezeu, reşedinţa în Noul Ierusalim şi unirea desăvârşită cu persoana Domnului Isus Cristos.

Scaunul de domnie al Mielului

Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apoc. 3:21).

Aşezarea pe tron implică demnitate, autoritate şi cinste. “Biruitorii” s-au calificat pentru toate acestea printr-o viaţă de ascultare de voia lui Dumnezeu trăită în părtăşie cu Cristos. Privilegiile domniei se extind nu numai pe durata judecăţii finale (1 Cor.6:2-3), ci pentru eternitate. Ni le garantează unirea noastră cu Cristos.

11. Zahariah

Titlul: Cartea poarta numele autorului ei. “Zekar-Iah” se traduce prin: “Dumnezeu isi aduce aminte”, nume providential pentru cel ce anunta vremuri de binecuvantare a Israelului.

Autorul: Zaharia este un nume dat copiilor nascuti la batranete. In textul Scripturii ne intalnim cu nu mai putin de 29 de personaje care au purtat aceasta numire. Profetul Zaharia a fost “fiul lui Berechia, fiul lui Ido” (Zah. 1:1). Ca si predecesorii sai, Ieremia si Ezechiel, Zaharia a apartinut neamului preotesc (Ezra 51; 6:14; Neemia 12:4,16). El a fost nascut in Babilon si, cand imparatul Cir a dat decretul re’ntoarcerii, a venit impreuna cu bunicul sau inapoi in Palestina. A fost chemat de Dumnezeu la slujba profetiei inca de tanar (Zah. 2:4) si a activat la inceput impreuna cu mai varstnicul Hagai (Ezra 5:1; 6:14). Lucrarea lui s-a intins pe o perioada de 3 ani de zile. Domnul Isus ne spune in Matei 23:35 ca Zaharia a fost “omorat intre Templu si altar”, sfarsind la fel ca un alt purtator al aceluiasi nume (2 Cron. 24:20-21).
Data: Impreuna cu Zorobabel, capetenia poporului, Iosua, marele preot si Hagai profetul, Zaharia a fost folosit de Dumnezeu in Ierusalim incepand cu anul 520 i.Ch.

Contextul istoric: Ca si Hagai, Zaharia este un profet al reconstructiei. El este ridicat de Dumnezeu sa vorbeasca evreilor care se intorsesera in Palestina dupa cei 70 de ani petrecuti in robia Babiloniana. Hagai a avut un mesaj aspru si critic; prin Zaharia, Dumnezeu a lucrat altfel. Mesajul lui Zaharia a trecut repede peste neajunsurile prezentului descoperindu-le viitorul stralucit care ii asteapta. Zaharia este un vestitor al slavei si al lucrarilor lui Mesia.

Continutul cartii: Desi este mult mai scurta, cartea lui Zaharia poate fi asezata alaturi de profetiile lui Isaia, Daniel si Ezechiel in ceea ce priveste bogatia de informatii asupra “vremurilor viitoare”. Impreuna, aceste patru carti sunt corespondentul Apocalipsei din Noul Testament.
Pentru a descrie planurile viitoare pe care le-a facut Dumnezeu cu poporul ales, Zaharia a folosit o serie de opt vedenii, patru predici si doua rostiri profetice. Primele 8 capitole ale cartii au fost scrise ca o incurajare a poporului in lucrarea de rezidire a Templului. Ultimele 6 capitole au fost adaugate dupa terminarea reconstructiei Templului si vestesc lucrarea lui Dumnezeu prin Mesia. Mesajul din cartea lui Zaharia trece de la stapanirea popoarelor straine la stapanirea lui Mesia, de la pedeapsa la vremuri de pace si de la nelegiure la trairea in sfintenia prezentei Domnului.

Cuvinte cheie, teme caracteristice: In cartea lui Zaharia exista o prezentare extraordinar de amanuntita a lucrarii lui Mesia:

– Christos, “Odrasla” – 3:8
– Christos, “Robul Domnului” – 3:8
– Intrarea in Ierusalim calare pe magarus – 9:9
– Christos, “Pastorul cel bun” – 9:16; 11:11
– Christos, pastorul lovit cu oile risipite – 13:7
– Christos, vandut pe 30 de arginti, 11:12-13
– Christos cu mainile strapunse – 12:10
– Christos, Mantuitorul – 12:10; 13:1
– Christos, ranit in casa celor ce-L iubeau – 13:6
– Christos, revenirea pe muntele Maslinilor – 14:3-8
– Christos, incoronat la a doua venire – 14

Mesajul cartii: In afara de confirmarea lui Isus din Nazaret ca Mesia prin implinirea profetiilor sale, Zaharia ne ofera si o lectie de spiritualitate in textul din capitolul 7. O delegatie venita din partea oamenilor din Betel il intrebase daca ritualurile sarbatoresti de altadata trebuie reluate. Raspunsul dat atunci de Zaharia este o lectie care nu si-a pierdut nici astazi valabilitatea: sarbatorile fara suportul unei vieti de ascultare fata de Domnul nu au nici o valoare inaintea Lui.

SCHITA CARTII

CORECTII DIRECtII

8 vedenii = Vedenii cu cai si coarne – 1 – 2 – Problemele prezentului
Vedenii cu suluri si care – 3 – 6
4 predici = Sa postim sau sa nu postim – 7 – 8
2 profetii = Mantuitorul si Imparatul – 9 – 11 – Promisiunile viitoare
Mangaierea si Imparatia – 12 – 14

Locul: Ierusalim
Timpul: Capitolele 1 la 8 – Inainte de reconstruire (520-518 i.Ch.)
Capitolele 9-14 – Dupa reconstructie (480-410 i.Ch.)

16. Maleahi

Titlul: “Maleahi” este un derivat de la “Mal-ac-Iah” care se poate traduce prin “Mesagerul lui Iehova”.
Autorul: Profetul Maleahi a fost ridicat de Dumnezeu in Israel la putin timp dupa activitatea desfasurata in Ierusalim de Neemia. Personalitatea si familia profetului sunt complet necunoscute.

Data: Dupa revenirea evreilor in Ierusalim, la un timp suficient de indelungat dupa activitatea lui Neemia pentru ca poporul sa o fi luat iarasi pe cai gresite. Zelul preotilor si al poporului se stinsese. Activitatea religioasa cazuse iarasi prada formalismului (Mal. 3:14) si acesta incomplet si neconform Legii (Mal. 1:14). Ultima data cunoscuta despre activitatea lui Neemia in Ierusalim a fost anul 430 i.Ch. asa ca trebuie sa plasam misiunea lui Maleahi la putin timp dupa aceasta data, probabil intre anii 420- 397 i.Ch.

Contextul istoric: Problemele din vremea lui Maleahi seamana foarte mult cu cele intalnite de Neemia in activitatea lui: o preotie corupta (Mal. 1:6; Neemia 13:1-9), neglijarea darniciei catre casa Domnului (Mal. 3:7; Neemia 13:10-13) si casatorii incheiate cu femei din afara Israelului (Mal. 2:10-16; Neemia 13:23-28).
Continutul cartii:  Scrisa in forma unui dialog intre Dumnezeu si evrei, cartea lui Maleahi este un “apel”  insistent la pocainta si la intoarcerea la Domnul. Profetia se imparte simetric in doua parti: in primele capitole apelul la pocainta este motivat de starea prezenta a poporului, iar in ultimelede venirea “zilei Domnului”.

Cuvinte cheie, teme caracteristice: Cartea este un manifest impotriva indepartarii de Dumnezeu. Textul ei poate fi folosit foarte bine pentru a-i trezi pe cei care s-au “racit” in sentimentele lor fata de Domnul. Punctul culminant al profetiei este Maleahi 3:1,2: “Iata voi trimite pe solul Meu; el va pregati calea inaintea Mea. Si deodata va intra in Templul Sau Domnul pe care-L cautati: Solul legamantului pe care-L doriti; … Cine va putea sa sufere insa ziua venirii Lui? Cine va ramanea in picioare cand Se va arata El?”

Maleahi intinde mana peste aproximativ patru sute de ani si leaga Vechiul Testament de Noul Testament prin vestirea lucrarilor lui Ioan Botezatorul si ale Domnului Isus.

Lui Maleahi, numirea de “mesager al lui Iehova” i s-a potrivit de minune, dar tot la fel de bine prin “sol al Domnului” poate fi sub’nteles Ioan Botezatorul si chiar Domnul Isus.

Se cuvine sa subliniem cateva lucruri care-l fac pe Maleahi omul care inchide canonul Vechiului Testament:

1. Cartea lui se incheie cu un cuvant semnificativ pentru starea in care a ajuns poporul sub administratia Legii Mozaice: “blestem” (Mal. 4:6). Neascultarea evreilor a atras asupra lor dezlantuirea pedepsei. Trebuia ca Cineva sa vina si sa inlature acest blestem care apasa greu asupra poporului.

2. Profetia lui Maleahi anunta venirea Domnului Isus (Mal. 3:1-3). El este Cel ce “s-a facut blestem pentru noi” lasandu-Se atarnat in locul nostru pe lemnul crucii.

3. Maleahi publica un avertisment pentru toti cei ce asteapta ziua Domnului. Exista pericolul asteptarii Domnului intr-o atitudine gresita. Scepticismul, indiferenta si formalismul sunt semnele ei caracteristice.

4. Maleahi anunta preocuparea lui Dumnezeu pentru cei care nu-L uita (Mal. 3:15-18). “O carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, si cinstesc Numele Lui”.

Cartea lui Maleahi se incheie intr-o atmosfera de neglijenta si necinstire a Numelui lui Dumnezeu. Doar membrii unei “ramasite” mai vorbesc unul cu altul soptind incet: “Stii ca El vine?”  “Da, stiu!”  Dumnezeu nu-i uita pe acestia si-i noteaza pentru binecuvantarea lor vesnica.

5. Blestemul Babelului – Statele și Noua Ordine Mondială

Cum să înțelegi dacă nu ți se explică? Cum să fi de acord sau împotrivă dacă nu știi despre ce este vorba?

Vă propun să aruncăm o privire de ansamblu asupra acestui subiect atât de controversat în vremea noastră: Convergența statelor lumii, prin convingere sau constrângere, în procesul de formare a Noii Ordini Mondiale.

Trebuie să spunem de la început că, omenirea a avut, are și va avea întotdeauna doar două alternative: să existe în ordinea stabilită de Dumnezeu sau ,,să-și facă de cap“, implementând propria ei idee de ordine.

Biblia ne spune că oamenii optează de regulă pentru cea de a doua alternativă. Iată cum s-au desfășurat primii pași ai omenirii care n-a învățat nimic din lecția potopului:

,,Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo. Şi au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc!” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” 

Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: 

„Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” 

Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului, aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea, cetatea a fost numită Babel (încurcătură,  șarpe inelat sau poarta cerului), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului“ (Gen. 11:1-9).

Noua Ordine Mondială este numirea ,,de cod“ pentru instaurarea unei forme mondiale de guvernământ care să înlocuiască aparenta dezordine de azi a națiunilor. Este un vis milenar pe care omenirea l-a moștenit de la cei din valea Șinear și care mărturisește, așa cum spune și John Milton că omenirea este plecată ,,în căutarea Paradisului pierdut“. Drumul ei nu este însă ordinea stabilită de Dumnezeu, ci o mereu iluzorie și eluzivă Nouă Ordine Mondială, instaurată prin strădaniile proprii.

Sediul celor care urmăresc implementarea Noii Ordini Mondiale se găsește la Bruxell și a fost construit în mod intenționat ca o replică a turnului Babel. Mesajul subliminal este următorul: ,,Vom continua astăzi lucrarea începută atunci !“

1.  Când au apărut unitățile statale ?

Statele au apărut după Turnul Babel, când omenirea a fost împărțită după criteriul lingvistic și s-a răspândit petoată fața pământului. Atunci au apărut “neînțelegerile” între oameni.

Înainte de Babel a fost vremea dictatorilor, cel mai mare dintre ei fiind Nimrod. Acest personaj malefic și-a supus prin forță omenirea de după potop. Pentru cei ce vor să studieze mai mult despre acest personaj, iată cele trei referințe spre cele patru locuri în care apare el în textul Bibliei:

  • Geneza 10:8-11 Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ.  El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului.” El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare.
  • 1 Cronici 1:10 Cuş a născut pe Nimrod; el a început să fie puternic pe pământ. 
  • Mica 5:6 Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de asirian când va veni în ţara noastră şi va pătrunde în ţinutul nostru.

Printr-o simetrie istorică, Noua Ordine Mondială urmărește suprimarea existenței statale, unirea omenirii într-o singură “umanitate” și instaurarea unui dictator mondial. Chiar și limbajul este adaptat acestui plan.

De exemplu, Europa nu se mai ghidează după valorile iudeo-creștine (VT și NT), ci implementează valorile “umanismului”. Într-un răspuns dat premierului maghiar, Viktor Orban , care cere ca țara sa să aibe dreptul la pedeapsa cu moartea și să nu primească o cotă de imigranți africani (Potrivit AP, Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a spus că este „în afara discuției” ca Ungaria să primească vreo „cotă” de refugiați și va face tot posibilul să blocheze adoptarea eventualului nou sistem la nivelul UE.) (Partidul Popular European (PPE) i-a dat un ultimatum premierului Ungariei, Viktor Orban, avertizând că partidul său, Fidesz, va fi exclus din acest grup politic dacă dezbaterile privind reintroducerea pedepsei cu moartea vor continua.

Hillary Clinton, în calitate de candidat la președenția USA, confruntată cu incompatibilitatea dintre valorile iudeo-creștine pe care a fost întemeiată America și practica pruncuciderilor (avorturi) a declarat: “Biserica va trebui să-și modifice codul etic pentru a se acomoda noilor valori umaniste.”
(In a speech last week, Hillary Clinton lamented that too many women are supposedly denied abortions. The Democratic presidential candidate came under fire for that pro-abortion comment, but she also is drawing widespread condemnation for another remark in the speech. The comment has Hillary Clinton essentially saying that Christians must be forced to change their religious views to accommodate abortions).

2. Ce sunt statele ?

Statele există pentru protejarea și promovarea unei anumite colectivități lingvistice sau ,,de neam“. Sper să nu supăr pe nimeni când afirm că orice ,,patriotism“ este o formă de egoism generalizat. Deviza ,,Dumnezeu, patria și familia“ poate fi foarte repede transformată practic în ,,eu, familia și patria“. În epoca modernă, statul este structura care asigură protejarea bogaților dintr-o țară de intervențiile nedorite ale bogaților dintr-altă țară, întotdeauna bogații alegând în conducerea statului pe aceia care promit că le vor reprezenta cel mai bine interesele. Dacă cei bogați dintr-un stat se îngrijesc ca majoritatea populației să o ducă satisfăcător de bine, toată lumea este fericită. Avem de-a face cu celebrele ,,stări“ ale societății moderne promovate de exemplul britanic: starea întâi sau upper crust sunt cei bogați care produc și beneficiază direct de progresul economic, starea a doua sau clasa de mijloc, care este forța de muncă din procesul economic și starea a treia, cei neajutorați și cei neputincioși, în imperiul britanic ,,oamenii de casă sau servitorii legați de stăpân“.

În ciuda așanumitului ,,contract social“ care ar trebui să existe între conducători și conduși, în interiorul egoismului de grup al patriotismului există o multitudine de egoisme personale. Anticii au observat bine: ,,Homo homini lupus“ (oamenii se poartă între ei ca lupii). Egoismul personal duce la o inevitabilă lege a junglei, în care ,,peștele cel mare îl înghite pe cel mic“. Și aceasta se întâmplă indiferent de sistemul economico-social care există în interiorul fiecărui stat. Adevărul acesta a fost surprins cel mai bine de celebra butadă de pe vremea bancurilor politice: ,,În capitalism este exploatarea omului de către om, iar în socialism este invers“.

3. Cum sunt numite statele în Biblie?

Biblia împarte omenirea în două categorii: Israelul sau poporul lui Dumnezeu și Neamurile. Este suficient să citim psalmul doi ca să ne dăm seama de lucrul acesta.

„Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:

„Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” 

Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.
Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând:

„Totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, Muntele Meu cel sfânt.”
„Eu voi vesti hotărârea Lui – zice Unsul. Domnul Mi-a zis: ‘Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.
Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” 

Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând.
Daţi cinste* Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră,

căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toţi câţi se încred în El!  (Psalm 2:1-12)

În timp ce stabilitatea poporului lui Dumnezeu este realizată prin teocrație și prin ascultarea de legile împărăției, Neamurile se frământă și se vor frământa cât va ține istoria lumii. Tronurile lumii s-au simțit întotdeauna suspect de ,,încorsetați“ de deciziile Tronului ceresc, și au urmărit, urmăresc și vor urmări mereu să se ,,elibereze“ spre a-și forma un nume, o cale și un destin propriu. Este, la scară mai mică, o imitație moștenită de la cel care le inspiră, apostatul Lucifer, numit de apostolul Pavel și ,,dumnezeul veacului acestuia“:

 ,,Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 4:3-4).

,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării“ (Efeseni 2:1-2).

4. Care este metafora biblică pentru relațiile dintre state ?

Profetic, statele lumii în frământările lor sunt asemănate cu întinderea mișcătoare a valurilor mării. Când vorbește de apariția sistemelor imperiale care domină lumea, Biblia le vede ieșind ,,din mare“, adică tocmai din această frământare internațională, din această continuă instabilitate.

,,Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit* din mare, deosebite una de alta“ – (Daniel 7:2-3).

,,Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă“ (Apocalipsa 13:1).

5. Care este dușmanul modern al statelor ?

Dușmanul tradițional al statelor au fost imperiile. Oricât de mult au încercat ele să desființeze statele naționale, oricâte strămutări de populație au făcut Nebucadnețar și Stalin, statele și națiunile au supraviețuit atacurilor, iar populațiile deplasate temporar s-au întors cu vremea în ,,matca lor strămoșească“.

S-a încercat într-un timp să se înlăture barierele de limbă, crezând că ,,blestemul Babelului se poate anula“. Au luat structuri lingvistice comune, le-au atașat cuvinte de circulație mondială și altele inventate de ,,specialiști“ și li s-a oferit popoarelor limba ,,esperanto“, tradus prin ,,unul care speră“).

(Esperanto (/ˌɛspəˈrnt/[espeˈranto] About this sound listen ) is a constructed international auxiliary language. It is the most widely spoken constructed language in the world. Its name derives from Doktoro Esperanto (“Esperanto” translates as “one who hopes”), the pseudonym under which physician and linguist L. L. Zamenhof published the first book detailing Esperanto, the Unua Libro, on 26 July 1887. Zamenhof’s goal was to create an easy-to-learn, politically neutral language that would transcend nationality and foster peace and international understanding between people with different languages. – Wikipedia)

Dușmanul de astăzi al statelor este această mult trâmbițată ,,Nouă Ordine Mondială“. În spatele ,,ideologilor ei“ mai mult sau mai puțin ,,independenți (ideologii, care nu produc nimic material au înclinat întotdeauna în favoarea celor ce le pune pâinea pe masă), stau astăzi mamuții corporațiilor multinaționale.

Multinaționalele sune forțele care au schimbat deviza ,,Proletari din toate țările, uniți-vă!“ în ,,Bogătași din toate țările, uniți-vă!“. După cum bogătașii din interiorul unui stat cereau protecția autorităților, multinaționalele au nevoie acum de foruri internaționale care să-și întindă autoritatea peste granițele statelor independente. Prin mecanisme bancare și economice, statele sunt atrase ca muștele în plasa unor iluzorii ,,avantaje reciproce“. Tendința este ca mai toate autoritățile statale să fie transferate unor conglomerate superstatale, o bancă mondială, o curte europeană, o organizație NATO, un mecanism euro-atlantic sau transpacific, un ONU. Lanțul nu se strâge așa de ușor și ,,păpușarii“ care trag sforile au nevoie să spulbere încrederea în capacitățile fiecărui stat independent prin inventarea unor ,,crize mondiale“, cum ar fi amenințarea unui al treilea război mondial sau o încălzire globală. Când propaganda a creat oamenilor obsesia pericolului, vor apare foruri de conducere mondială, clădind pe precedentele politice ale Ligii Națiunilor și ale Organizației Națiunilor Unite.

Inspirați de experimentul „creuzetului” american, promotorii Noii Ordini Mondiale încearcă să-l generalizeze dând astfel naștere la tot felul de uniri transnaționale: Statele Unite ale Europei, Statele Unite ale Confederației Ruse sau chiar ale Eurasiei (!).

Sub deviza ,,E Pluribus Unum”, (din mai mulți, unul singur), America a reușit să facă o națiune unitară din imigranți veniți din state de pe toată fața pământului. Oameni de naționalități diferite au format o națiune nouă, cu o identitate de sine stătătoare. Deviza americană este compusă din treisprezece litere, adică exact cât au fost la număr statele americane care au format inițial uniunea. Expresia, în original din paisprezece litere, ex pluribus unum, a fost preluată din scrierile marelui teolog Augustin, care a folosit-o în Confesiunile lui (cartea IV.) c. 397-398 d.Ch.

Este evident însă un „excepționalism american”. Dumnezeu a păstrat acest popor și acest continent pentru un rol distinct in istorie (despre aceasta s-ar cuveni să vorbim mai mult cu altă ocazie). Orice încercare de a imita însă America în altă zonă geografică a pământului este sortită eșecului. Experimentul ,,multiculturalismului”, printr-un proces forțat de acceptare a imigranților a eșuat în Europa, după cum arată tulburările sociale de acolo.

Cartea profetului Daniel ne spune că orice ,,colos imperial universal“, chiar și cel de sub conducerea lui Antichrist, nu va putea anula diferențele inerente dintre naționalitățile statelor componente. Nu se poate desființa blestemul Babelului! Singurele alianțe posibile vor fi ca cele ,,dintre fier și lut“:

,,Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi. Şi, după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Şi, după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă. 

Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.“ (Daniel 2:40-43)

6. Vor dispare statele în Noua Ordine Mondială ?

Fiți liniștiți, nu vor dispare. Oricât ar încerca omenirea să înlăture consecințele blestemului de la Babel, ele vor rămâne cu noi până la vremea finalului. Nici imperiile, nici esperanto, nici multinaționalele, nici scurta domnie a lui Atichrist nu va duce omenirea înapoi în starea ei de unitate primordială. Mesajele profetice sunt clare și categorice în această privință. Statele lumii vor fi pe tabla de șah a istoriei în vremea de dinaintea revenirii lui Christos:

,,Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor“ (Mat. 24:6-8).

Statele lumii nu vor dispare pentru că lumea este încă sub blestem. Egoismul de grup al patriotismului și egoismul personal al ,,elitelor“ care conduc din umbră masele populare vor înfrânge orice încercare de pace mondială. Într-una din cele mai categorice verdicte ale Bibliei, care face țăndări orice ,,optimism“ al conducătorilor actuali, profetul Daniel ne comunică existența unui decret divin în această privință:

,,… este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile“ (Daniel 9:26).

Cu adevărat, ,,Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei“.  Providența este ,,mâna lui Dumnezeu în mănușa istoriei“, iar programul după care curge ea este deja făcut ,,mai înainte de întemeierea lumii“.

7. Totuși, când vor dispare statele ?

Nu, omenirea nu este condamnată la infinit.  Refacerea unității ei nu se va realiza prin sforțările proprii. Avanpremiera vremii de unitate a omenirii se realizează acum de toți aceia care trec prin experiența Rusaliilor, inversul evenimentului de la Babel. La Rusalii, oamenii veniți să se închine la Ierusalim din foarte multe state i-au auzit pe apostoli vorbind, în mod supranatural, în limbile lor ,,despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu“ (Fapte 2:11). Toți cei ce cred în Christos și primesc oferta Lui răscumpărătoare trăiesc astăzi, indiferent de cetățenia lor pământească, o fenomenală apartenență la poporul lui Dumnezeu din toate timpurile:

,,Așa dar voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:19-20).

Unitățile statale exista chiar și pe vremea împărăției viitoare. Iată ce găsim scris în cartea profetului Zaharia, un alt text cu pronunțat caracter apocaliptic:

,,Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor. Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele“ (Zaharia 14:7).

Apocalipsa ,,mică“ din Matei 24-25 ne vestește judecata finală a statelor și integrarea omenirii în Împărția lui Dumnezeu:

,,Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor* fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.  Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii“ (Mat. 25:31-34).

Apocalipsa descrie statele lumii (neamurile) ca mediu din care a ieșit religia apostată:

,,Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apocalipsa 17:1-2).

Scrisă din perspectivă evreiască, Apocalipsa lasă să se întrevadă harul salvării de care se bucură și se vor mai bucura cei din toate neamurile lumii:

,,După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea* este a Dumnezeului nostru, care** şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” 

Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis*: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.” 

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine* albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
„Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde* peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 7:9-17).

Apocalipasa ne prezintă oameni din statele lumii părtași parțiali la prerogativele celor din Noul Ierusalim:

,,Cetatea (Noul Ierusalim) n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor“ (Apocalipsa 21:23-26).

Mișcarea actuală de omogenizare și unire a omenirii, cunoscută sub numele de ,,Noua Ordine Mondială“ nu-și va ajunge scopul. După ce își va împlini rolul în pregătirea omenirii pentru venirea lui Antichrist, ea va dispare sub teroarea dictaturii acestui ultim ,,Nimrod“ al istoriei. În felul acesta simetria Bibliei va fi completă, iar ceea ce s-a stricat în Geneza se va repara în Apocalipsa.

6. Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim

(traducere și adaptare apărută prima dată în ,,Biblia profetică“)

Ceea ce face ca Babilonul să mai aibe o oarecare semnificație, dacă mai are vreuna, este … Biblia. Vom rămâne în continuare în textul ei, de la Geneza la Apocalipsa, urmărind ca un fir roșu o temă despre care foarte mulți nu au nici cea mai vagă idee. Cu ajutorul Domnului, la sfârșitul acestei lucrări, vom înțelege împreună semnificația locurilor geografice despre care vorbim și vom avea o vedere panoramică asupra unei foarte mari părți a Bibliei.

Babilonul – un rebel din naștere

Să începem dela Geneza 10, unde găsim o colecție de nume pe care nimeni nu mai știe cum să le citească corect, lista neamurilor. Când parcurgi această listă, nu se poate să nu observi că în această înșiruire în care Dumnezeu ni-i prezintă pe descendenții lui Noe, există un individ cu numele de „Nimrod”. Sonoritatea acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a cuvântului ebraic „Marad”, care înseamnă rebel, răzvrătit, războinic. Textul din Geneza 10:8-9 face un adevărat joc de cuvinte prin asocierea acestor două cuvinte:

„Cuș a născut și pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului”

Există chiar și o zicere proverbială răspândită printre cei care i-au cunoscut faima:

„ … iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului”.

Versetul următor, 10, enumeră orașele peste care s-a întins domnia lui și, primul de care dăm este … Babilonul, prima cetate zidită de oameni după epocala catastrofă a potopului lui Noe.

Gândiți-vă la aceasta: Babilonul a fost prima aglomerare urbană de după potop, iar numele celui care a ctitorit-o are semnificația de „rebel”! Ni se spune că omul acesta a mai zidit și alte cetăți:

„El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear” (Gen. 10:10).

Shinar-map-thumb

Șinear este câmpia aluvionară din sudul Irakului modern, între Bagdadul de azi și golful în care se varsă Tigrul și Eufratul. Șinear este regiunea, Babilon este cetatea, Nimrod este întemeietorul, iar evenimentul este cronologic prima formare urbană a oamenilor de după potop.

Să trecem acum la capitolul 11, pe care-l cunoaștem așa de bine că am ajuns să nu mai băgăm în seamă amănuntele lui semnificative. Iată primele două versete:

„Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear; și au descălecat acolo” (Gen. 11:1-2).

Se pune întrebarea: „Cine-i mâna pe ei înspre răsărit?” Cine este acela care s-a pus în fruntea lor și le dirijează mersul. Capitolul precedent ne-a dat deja răspunsul: Nimrod.

Valul omenirii care se deplasează spre răsărit este mânat de Nimrod care formează cea dintâi cetate de după potop: Babilonul. Iată care i-a fost motivația și iată care le-a fost dorința:

„Și au zis unul către altul: „Haidem! Să facem cărămizi, și să le ardem bine în foc.” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul, și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Gen. 11:3-4).

Acest text este o „declarație-program” și ea reprezintă cheia care ne poate ajuta să înțelegem ce înseamnă Babilonul în Biblie. Mulțimea aceea de oameni care s-au hotărât să întemeieze prima cetate de după potop urmărea un scop precis. Textul ne despică acest scop în trei motivații complementare. Sunt trei raționamente pentru care a trebuit să existe o cetate și un turn în locul numit Babilon:

I. Au vrut salvare

„Un turn care să atingă cerul”

Expresia „Turnul Babel” nu se află în textul Bibliei, decât sub forma unui subtitlu adăugat mai târziu. „Babel” se poate traduce prin „poarta lui Dumnezeu” (Babilu în limba acadiană) sau „șarpele inelat”, din pricina formei în spirală pe care se presupune că a avut-o. în ebraică, „balal” înseamnă „încurcătură, confuzie” (Geneza 11:9).

Turnul din valea Șinear a reprezentat încercarea oamenilor de a construi o punte între locul „căderii lor” și „cerul prezenței lui Dumnezeu”. De aici și până acolo! De la pământ până la cer: „un turn al cărui vârf să atingă cerul”. Nimrod și oamenii de atunci nu s-au supus limitărilor stabilite de Dumnezeu după momentul căderii în păcat.

babel-18

Zidirea turnului a fost echivalentă cu adunarea tuturor resurselor umane de atunci pentru ca, prin puterile lor, oamenii să-L oblige pe Dumnezeu să-i reintegreze în ordinea cosmică. Examinat ușuratic și printr-un complex de falsă superioritate, pasajul ne-ar putea duce pe o pistă falsă, subliniindu-ne aparent „incapacitatea omenirii de atunci de a înțelege legile fizicii și dimensiunile realității în care trăiau”. Este clar că toată masa planetei pământ nu le-ar fi fost deajuns oamenilor de atunci ca să facă un turn suficient de înalt pentru a străbate galaxiile spațiului cosmic.

Turnul Babel n-ar fi putut niciodată să-și atingă scopul, dacă o punte materială între pământ și cer ar fi fost adevăratul scop al construirii lui. Amănuntul care ne arată că turnul a urmărit o altfel de dimensiune și o altfel de incursiune de la pământ la cer este scris în versetul 6. Examinând situația creată, Dumnezeu nu-și bate joc de oameni și nici nu le declară inițiativa drept o imposibilitate. Dumnezeu a înțeles că era vorba despre altceva și acest „altceva” ar fi fost foarte posibil și chiar probabil de realizat:

„Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, și toți au aceeași limbă; și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Gen. 11:6).

Turnul Babel din cetatea Babilonului așezat în câmpia Șinear a fost un fel de „portal cosmic”, un observator astronomico-religios prin care creaturile de pe pământ urmăreau să se asocieze cu „puterile văzduhului” despre care ne vorbește Noul Testament, extratereștrii supranaturali ostili ordinii lui Dumnezeu și atrași de arhanghelul Lucifer în răscoala lui spirituală.

Nimrod și omenirea de atunci era nostalgică după combinarea dintre „îngerii lui Dumnezeu și fetele oamenilor” care produsese vremuri de nemaiauzit progres, este drept, „cu foarte puternice tente demonice” (vezi anexa „Fiii lui Dumnezeu”). Turnul era și realizabil și profund religios în întrebuințarea lui. Religia lui urmărea însă să fie „închinarea la Satan” și pătrunderea prin această alinață în dimensiunile pierdute ale „supranaturalului”.

„Salvarea” pe care o dorea Nimrod era ieșirea din „starea noastră smerită” despre care vorbește Pavel și reintegrarea prin forță în sferele civilizațiilor cerești:

„El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).

„Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ți aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri …” (Evrei 2:6-7).

De ce le-a blocat Dumnezeu calea aceasta spre salvare? Pentru că alternativa Babilonlui n-ar fi fost de fapt o „salvare”, ci o alegere rea cu consecințe nefaste eterne. Oprirea construirii turnului a fost un gest al dragostei și înțelepciunii divine, după cum fusese și alungarea din paradis și potopul de pe vremea lui Noe. Prin toate aceste trei aparente pedepse lucra harul lui Dumnezeu și hotărârea Lui nestrămutată de a ne face bine. Prin alungarea din paradis ni s-a interzis accesul la pomul vieții, care ar fi dat un caracter etern înstrăinării noastre de Dumnezeu; am fi început „moartea a doua” cu consecințele ei ireversibile.

Prin potop, Dumnezeu a selectat o familie necontaminată probabil de morbul încuscririi demonice cu „fiii lui Dumnezeu care nu și-au păstrat locuința”, ci s-au coborât să contamineze zestrea genetică și spirituală a omenirii pentru a bloca planul mesianic al întrupării lui Christos printr-o femeie. Tot restul populației lumii, împreună cu toate viețuitoarele au trebuit omorâte, pentru a da o șansă unui început necontaminat:

„Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut.“

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ” (Gen. 6:1-12).

Oprirea construirii turnului Babel a blocat accesul omenirii „pe ușa din dos” în universul spiritual cosmic și alianța dintre urmașii lui Noe și aceia care pervertiseră creația de pe pământ înainte de Potop.

II. Au vrut semnificație

„Și să ne facem un nume!”

În Biblie, numele nu sunt doar o colecție plăcută de sunete, ci formulări care ascund în ele destăinuiri despre identitatea și destinul cuiva. Un „nume” reprezintă o anumită „stare”, definește o foarte precisă „calitate a cuiva”. Îndepărtarea de Creator a dus creatura în rătăcire. Alungarea din paradis le-a produs oamenilor o teribilă criză de identitate. Nemaifiind „ai Domnului”, ajunseseră „ai nimănui”. Aceasta era ceea ce simțeau și resimțeau dureros în inimi.

A reintra în sferele cerești prin propriile puteri era echivalent cu a-I spune lui Dumnezeu: „Am făcut-o și fără Tine. Am realizat-o prin puterile noastre. Ne-am făcut singuri un nume mare printre creaturile cerului”.

Dumnezeu știa criza de semnificație prin care trecea omenirea și avea pregătită o cale pentru rezolvarea acestei probleme. În capitolul imediat următor citim că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mulțimea păgână și i-a propus tocmai să-l scoată din groaznica criză de semnificație:

„Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; Îți voi face un nume mare, … “ (Gen. 12:1-2).

Identitatea veritabilă se definește în funcție de ceva sau de cineva. Orice identitate definită față de lucruri sau situații este falsă și efemeră. Numai identitatea definită față de Creatorul universului, este și va rămâne pururi adevărată. Dumnezeu este un punct de reper universal pentru toate făpturile. Problema identității umane, rezolvată pentru Avraam prin chemarea lui, va fi rezolvată de Dumnezeu în final pentru toți aceia care s-au întors prin credință la El. Despre aceasta ne spune Domnul Isus în cartea Apocalipsei:

„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește” (Apoc. 2:17).

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu și Numele Meu cel nou” (Apoc. 3:12).

Semnificația noastră eternă va fi dată de această întreită identitate: pe noi va fi „scris”: Numele Dumnezeului Meu”, „numele cetății Dumnezeului Meu”, și „Numele Meu cel nou”. Un veritabil „Social Securit] Number” cu trei seturi de numere …

Ințiativa lui Nimrod și a oamenilor din Babilon urmărea dobândirea unei identități false obținute prin uzurpare. Era calea propusă de Lucifer.

III. Au vrut siguranță

„ … ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”.

Condițiile lumii de după cădere și potop erau grele și locurile erau periculoase. Există o putere în mulțime și un sentiment de siguranță în aglomerația unei mulțimi. Chiar așa a sunat și deviza din Internaționala comuniștilor: „De ce uitați că-n voi e număr și putere”.

Formarea unor mari aglomerări umane era însă în directă contradicție cu porunca pe care le-o dăduse Dumnezeu oamenilor: „Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă, răspândiți-vă pe pământ, și înmulțiți-vă pe el!” (Gen. 9:7). Nimrod a ales să nu se supună acestei porunci divine, de parcă i-ar fi spus lui Dumnezeu: „Nu sunt de acord cu planurile Tale. Avem noi unul mai bun. Vom sta aici împreună și nu vom merge nicăieri”.

Babilonul este cel dintâi oraș zidit de oameni după pedeapsa potopului. A fost ridicat de un om care în nume, în porniri și în acțiuni a fost un „rebel” față de Dumnezeu. Nimrod a fost un om plin de mândrie. El și-a ridicat pumnul spre Dumnezeu și i-a zis: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vom trăi fără Tine”.

Din momentul acesta, Babilonul și-a definit un caracter anume: este cetatea mândriei, a rebeliunii față de Dumnezeu, a împotrivirii față de planurile Lui și a construirii unor alternative proprii pentru soluționarea problemelor omenirii. Știm ce s-a întâmplat atunci. Dumnezeu a venit, a văzut și a spulberat planurile lui Nimrod. Prin încurcarea limbilor, Dumnezeu i-a împrăștiat cu forța pe toată suprafața pământului. Edictele lui Dumnezeu sunt foarte eficiente. Cel dat la babel n-a fost revocat niciodată și, de atunci, oamneirea nu s-a mai putut aduna din fărâmițarea Neamurilor.

Separată de Dumnezeu „mulțimea nu face putere”, ci prostii. Înțelepciunea divină a socotit că este mai bine să o fărâmițeze în fragmentele naționale pe care le vom întâlni chiar și în marea unitate a Împărăției viitoare: „frunzele pomului servesc la vindecarea Neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Fiecare națiune a lumii își poate trasa drumul înapoi spre același punct de origine: Babilonul străvechi. De acolo au început toate problemele noastre. Toate au fost puse la cale în această cea dintâi cetate a omenirii care se ridica nesmerită după pedepsirea prin apele Potopului:

„Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui” (Gen. 8:21).

Alianțele Babilonului beligerant

După capitolul 11, Babilonul dispare puțin din Geneza. Îl regăsim în capitolul 14. Între timp, Geneza se ocupase cu Avraam, omul credinței adevărate. Începuturile umblării lui cu Dumnezeu au fost șovăielnice. Din lectura capitolelor 12-14 aflăm despre înfruntările lui Avraam cu seceta, cu situația creată de ne’nțelegerile cu Lot și cu o selectă alianță militară a popoarelor care locuiau în zonă. Dumnezeu îi promisese țara Canaan luiAvraam, dar mai erau și alții care o râvneau. În Geneza 14 ni se spune că pentru prima dată după ce i-a împrăștiat pe oameni pe suprafața pământului, câteva națiuni au hotărât să intre într-o alianță. Ele nu se unesc însă ca să facă ceva bun, ci pentru a lua în stăpânire țara pe care tocmai i-o promisese Dumnezeu lui Avraam în capitolul 12. Iată cum începe capitolul 14:

„Pe vremea lui Amrafel, împăratul Șinearului …”

Este pentru a treia oară când regiunea Babilonului este menționată în Biblie. Împăratul acelei regiuni intrase într-o alianță cu „’mpăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, și lui Tideal, împăratul Goimului”. Acești patru împărați veniseră să cucerească țara promisă lui Avraam. Dintre cei patru, adevăratul lider al grupului era Chedorlaomer. Ni se spune că alianța celor patru împărați a venit să pună la punct o altă alianță locală:

„… s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birșa, împăratul Gomorei, cu Șineab, împăratul Admei, cu Șemeeber, împăratul Țeboimului și cu împăratul Belei sau Țoarului. Aceștia din urmă s-au adunat cu toții în valea Sidim, adică Marea Sărată. Timp de doisprezece ani fuseseră supuși lui Chedorlaomer; și în anul al treisprezecelea s-au răsculat” (Gen. 14:2-4).

Versetul 5 ne spune că „ În anul al patrusprezecelea, Chedorlaomer și împărații care erau cu el au pornit” la război. Este foarte clar că liderul alianței este Chedorlaomer. El i-a chemat pe ceilalți și i-a luat alături de el ca aliați în această campanie de cucerire. Ceea ce este însă și mai clar este că Dumnezeu nu privește istoria cu aceiași ochi cu care o privim noi. El nu-l așează în frunte pe acela pe care îl vedem noi conducând. Narațiunea Bibliei este tematică și Dumnezeu așează în ea un fir roșu pe care suntem îndemnați să-l urmărim.

Dumnezeu privește de la înălțimea cerului și vede popoarele pământului năzuind iar spre puterea pe care le-o dă alianțele, adunarea în număr mare, cu jurisdicție pe suprafețe întinse. El vede în spatele lor mișcarea unei forțe care-i îndeamnă să blocheze planul divin și să ocupe țara pe care El o dăruise deja lui Avraam pentru împlinirea planului profetic. Pe cine-l așează Dumnezeu în fruntea acestei alianțe belicoase? Pe „Amrafel, împăratul Șinearului”! Textul ne spune clar că liderul alianței a fost Chedorlaomer, dar din punctul lui Dumnezeu de vedere, capul răutăților, cel implicat într-o revoltă împotriva planului Său, este împăratul Babilonului din câmpia Șinear. Pe el îl notează Biblia cel dintâi. Știți ce s-a întâmplat. Alianța împăraților invadatori a făcut „greșeala” că, printre prinșii de război l-au luat și pe nepotul lui Avraam, pe Lot:

„Biruitorii au luat toate bogățiile Sodomei și Gomorei, și toate merindele lor, și au plecat. Au luat și pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma, au luat și averile lui, și au plecat. A venit unul, care scăpase, și a dat de știre lui Avram, Evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eșcol, și fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram” (Gen. 14:11-13).

Întărit în promisiunile lui Dumnezeu, Avraam a adunat „numai” „treisute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuți în casa lui și a urmărit pe împărații aceia până la Dan” (Gen. 14:14). Printr-o biruință miraculoasă, mica ceată a lui Avraam a învins toată uriașa alianță, i-a zdrobit în luptă și l-au readus acasă pe Lot împreună cu toate averile sale:

„Și-a împărțit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, și i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. A adus înapoi toate bogățiile, a luat înapoi și pe fratele său Lot cu averile lui, precum și pe femei și norodul” (Gen. 14:15-16).

Pe drumul de întoarcere spre Mamre, Avraam se oprește într-o cetate menționată acum pentru prima dată în Biblie:

„Melhisedec, împăratul Salemului a adus pâine și vin: el era preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram, și a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului și al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt care a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile tale!” Și Avram i-a dat zeciuială din toate” (Gen. 14:18-20).

Facem cunoștință cu un împărat care nu fusese implicat în conflictul anterior și cu o cetate al cărui nume îl aflăm pentru prima dată. Numele „Melhisedec” este un derivat de la „Melhi”, „împăratul meu” și „zedec”, care înseamnă „neprihănire”. Personajul este și împărat și preot, servind Dumnezeului celui viu și adevărat. Mai târziu, Biblia ni-l va descrie drept un „tip” al Domnului Isus. Este o persoană cunoscută în toată regiunea și recunoscută peuntru activitatea sa, așa că Avraam se grăbește să-i dea zeciuiala cuvenită din toate. Nu acesta este însă lucrul pe care am vrut să vi-l arăt. Ceea ce este important în toată întâmplarea este că Melhisedec stăpânește peste o cetate numită „Salem”. Numele apare numai de două ori în Biblie și noi o cunoaștem sub celălalt nume, mult mai des întâlnit: Ierusalim! Salem înseamnă „pace”, iar Ierusalim înseamnă „cetatea păcii” (Uru – cetate, salem – pace).

Există în teologie așa numita ,,lege a primei menționări“. Locul în care apare pentru prima dată ceva în textul Bibliei este definitoriu și determinant pentru înțelegerea naturii și acțiunilor lui ulterioare. Babilon a apărut ca o cetate a răzvrătirii. Acum, cel de al doilea personaj al studiului nostru, Ierusalimul, apare ca o cetate a păcii și a preoției, un loc în care se pogoară Dumnezeu ca să-i binecuvinteze pe cei care au credința adevărată. Cu scuzele de rigoare aduse lui Charles Diâens, vom prelua titlul uneia din cele mai cunoscute cărți ale sale și-l vom aplica întregii Scripturi. Biblia este: „Istoria celor două orașe”. Cel dintâi este Babilonul, locul unde oamenii și-au ridicat glasul și pumnul împotriva lui Dumnezeu, zicându-I: „N-avem nevoie de Tine, nu Te vrem, ne descurcăm noi și fără Tine!” Cel de al doilea este Salemul, Ierusalimul, locul unde Dumnezeu se coboară ca să-i binecuvinteze pe aceia care se apropie de El cu credință. Babilonul este cetatea cuceritoare. Ierusalimul este cetatea cucernică!

După întâlnirea lui Avraam cu Melhisedec, textul Bibliei se concentrează ca o lupă care scoate în evidență doar un anumit lucru, asupra urmașilor lui Avraam. Ea ne scrie despre istoria patriarhilor, despre coborârea lor în Egipt, despre ieșirea lor de acolo, despre rătăcirile evreilor prin pustie, despre intrarea lor în țara promisă și despre viața lor din vremea judecătorilor. „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecători 21:25). Poporul avea nevoie de un împărat.

Mai întâi, ei l-au ales pe Saul care arăta impunător ca un împărat, dar care n-a avut nici inima credincioasă și nici strategia necesară domniei. Saul s-a comportat mai mult ca un „împărat ocazional” pentru vremurile de război. N-a avut capitală, n-a avut sfetnici deosebiți, n-a avut o armată permanentă și mai ales … n-a avut inima smerită și ascultătoare.

După Saul, Dumnezeu l-a ales pe David ca împărat, pentru că era un om după inima lui Dumnezeu. David a unit și unificat semințiile lui Israel. Când a venit vremea să aleagă o cetate ca să fie capitala regatului, David a ales … Ierusalimul. După David a urmat la domnie Solomon, a cărei principală misiunea fost să zidească Domnului o casă, un templu, un loc în care să locuiască Numele lui Iehova în mijlocul poporului. Unde a trebuit să fie așezat acest loc de întâlnire al lui Dumnezeu cu oamenii? La … Ierusalim (2 Samuel 24;). Templul a fost exact opusul Turnului de la Babel. Turnul urmărea să urce oamenii la cer, Templul urmărea să-L aducă pe Dumnezeu între oameni. Turnul a marcat lucrarea oamenilor, Templul urmărea bunăvoința lui Dumnezeu și lucrarea Lui pentru oameni.

Timp de aproape o mie trei sute de ani, istoria Babilonului nu mai este menționată în Biblie. El revine în scenă numai după moartea lui Solomon, după divizarea împărăției între fiul și slujitorul fiului său și după plecarea celor zece seminții din regatul de nord în robia asiriană. Între timp, Babilonul crescuse și era pregătit să joace din nou un rol important în istoria biblică.

Babilon – dușmanul Ierusalimului

A trecut vremea … Am ajuns la timpul din Isaia 39. Există de fapt trei pasaje care redau același eveniment, dar l-am ales pe Isaia pentru un motiv foarte întemeiat. Dacă vă uitați în context, Isaia 36-37, ne prezintă Ierusalimul asediat de armatele împăratului Asiriei. Veniseră din ținutul aflat astăzi în Iraâul de nord. După ce cucerise cetățile regatului de nord, împăratul Asiriei dorea să facă același lucru și cu Ierusalimul. Dumnezeu a intervenit însă în chip miraculos și Ierusalimul a scăpat. În capitolul 39 ni se spune că Ezechia, împăratul Ierusalimului, s-a îmbolnăvit și aproape a murit. El s-a rugat Domnului și Dumnezeu a hotărât să-i mai adauge încă cincisprezece ani de viață. Vă dați seama ce veste grozavă a fost aceasta pentru Ezechia! Cât de bucuros și exuberant a fost el! Cele mai fericite momente din viața noastră sunt de obicei și cele mai periculoase. Ele aduc clipe de neveghere și de superficialitate. Cele mai înalte vârfuri stau deobicei alături de cele mai adânci prăpăstii. Așa s-a întâmplat și cu Ezechia. Cântarea lui de laudă pentru Iehova (Isaia 38:9-20) a fost urmată de un eveniment în care s-a lăudat pe el însuși.

Capitolul 39 ne spune că Dumnezeu l-a pus la încercare și Ezechia a căzut la examen. Cu cine credeți că ne întâlnim iarăși în această ocazie? Cu Babilonul!

„În același timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și un dar lui Ezechia, pentru că aflase de boala și însănătoșirea lui. Ezechia s-a bucurat, și a arătat trimișilor locul unde erau lucrurile lui de preț, argintul și aurul, miresmele și untdelemnul de preț, toată casa lui de arme, și tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas nimic în casa și în ținuturile lui, pe care să nu li-l fi arătat. Proorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia, și l-a întrebat: „Ce au spus oamenii aceia, și de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit la mine dintr-o țară depărtată, din Babilon” (Isaia 39:1-3).

Ezechia „și-a dat în petec” înaintea împăratului Babilonului. Într-un moment de slăbiciune spirituală, el s-a bucurat că se poate lăuda în fața musafirilor cu tot ceea ce avea. Și ochii musafirilor lui nu erau ochi de prieteni …

În versetul 5, ni se spune că Dumnezeu l-a trimis pe Isaia înapoi la Ezechia cu un mesaj năucitor:

„Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului oștirilor! „Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta și tot ce au strâns părinții tăi până în ziua de azi, nimic nu va rămâne, zice Domnul. „Și vor lua din fiii tăi, ieșiți din tine, pe care-i vei naște, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului”. (Isaia 39:5-7)

Dumnezeu vedea ceea ce ochii lui Ezechia nu vedeau și știa ceea ce nu știa Ezechia. Adevăratul dușman al Ierusalimului nu era Asiria, ci Babilonul! La o sută de ani de la această profeție, cuvintele ei s-au împlinit cu o exactitate de ceasornic. Nebucadnețar, împăratul Babilonului și-a trimis armatele de trei ori împotriva cetății sfinte și, după cel de al treilea atac, Ierusalimul a fost distrus cu desăvârșire. Împăratul din linia davidică, urmaș al lui Ezechia, a fost dat jos de pe tron și dus la Babilon. De atunci și până la venirea lui Isus Christos ca Împărat, Ierusalimul n-a mai avut și nu va mai avea un împărat pe tron. La prima lui venire, poporul evreu L-a refuzat, strigând:

„Ia-L, ia-L, răstignește-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoții cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” (Ioan 19:15).

Isus va reveni însă ca să-și îndeplinească menirea:

„Și iată că vei rămâne însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt, și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33  Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1:32-33).

Slava lui Dumnezeu, „Shehinah -ul gloriei divine”, care locuia în Templu a părăsit Templul zidit de Solomon cu puțin înainte ca Nebucandnețar să-l distrugă:

„Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi, și s-a îndreptat spre pragul casei, așa încât Templul s-a umplut de nor, și curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului” (Ezechiel 10:4).

„Slava Domnului a plecat din pragul Templului, și s-a așezat pe heruvimi” (Ezechiel 10:18).

„Slava Domnului s-a înălțat din mijlocul cetății, și s-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății” (Ezechiel 11:23).

nebuchadnezzar

Poporul a fost dus în robia babiloneană, iar acest împărat Nebucadnețar a ajuns să fie „capul de aur” al statuii din cartea proorocului Daniel.

Cu acest eveniment a început „vremea Neamurilor”, în care ne aflăm și astăzi. Babilonul a distrus temporar împărăția lui Dumnezeu pe pământ cu poporul Israel și a inaugurat o epocă în care Israelul a intrat într-o eclipsă profundă:

„Vor cădea sub ascuțișul săbiei, vor fi luați robi printre toate neamurile și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor” (Luca 21:24).

„Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și proorociei, și până la ungerea Sfântului sfinților.

Să știi dar, și să înțelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic.

Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea și sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idolești va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:24-27).

Înfruntarea dintre cele două cetăți are dimensiuni epice și se întinde peste multe veacuri. Pe vremea proorocului Daniel a fost ca la un meci în care a câștigat adversarul. Babilonul, cetatea sfidătoare și rebelă, a scuipat în fața lui Dumnezeu, a dărâmat zidurile cetății lui Dumnezeu, i-a luat oamenii în robie și s-a întors triumfător acasă, să domnească asupra lumii. Dacă aceasta ar fi tot ce ne-ar fi spus Biblia despre Babilon totul ar fi trist și depresant. Prin Babilon, răul a învins, iar binele a rămas să zacă rănit de moarte în țărâna pământului.

Slavă Domnului că Biblia nu ne lasă să rămânem cu această imagine înaintea ochilor! Dumnezeu și-a rezervat dreptul să mai spună ceva în istorie și ultimul cuvânt Îi aparține. Nu suntem la sfârșitul meciului, ci doar la pauza dintre reprize. Domnul ne spune: „Știți acum ce s-a întâmplat în istorie. Haideți să vă arăt și restul istoriei …

Babilonul va fi distrus

Ne aflăm iarăși în cartea profetului Isaia. Ne întoarcem puțin la capitolul 13. Îmi place foarte mult această carte și regret din toată inima că mulți preferă să nu dea atenția cuvenită cărților profetice. Recunosc, unele dintre ele sunt dificile. Isaia, de exemplu, este ca un elefant pe care vei încerca zadarnic să-l cuprinzi cu mâinile. Este prea mare! Totuși, este o carte foarte bine sistematizată, cu o structură ușor de înțeles.

În capitolele 1 – 12, Dumnezeu îi spune regatului lui Iuda: „Am să te judec pentru păcatele tale și voi aduce asupra ta o pedeapsă care va ține până când va veni Mesia”. După aceasta, El privește spre națiunile degenerate în păcat din jurul lui Israel și le zice: „Ce vă uitați așa? Ce vă bucurați? Credeți că voi veți scăpa mai ușor? Dacă pe poporul Meu îl pedepsesc cu atâta asprime, ce credeți că vă așteaptă pe voi?”

În capitolele 13-23, Dumnezeu se întoarce împotriva națiunilor din jur și le judecă una după alta: „Iată ce am să-ți fac”, sună verdictul divin. Este ca o listă de acțiuni: Ție am să-ți fac asta; ție am să-ți fac asta, vei urma apoi tu, și tu, și tu …” Ceea ce este interesant este cu cine începe Dumnezeu această listă. Da, ați ghicit bine: cu … Babilonul. Pe timpul lui Isaia, Babilonul nu era decât o putere de mâna a doua, ne’nsemnată în tărie și semnificație. Tartorul cel mare era Asiria. Ea conducea atunci lumea. Asiria dusese în robie cele zece seminții din regatul lui Israel și tot Asiria era atunci puterea care amenința regatul lui Iuda. Asiria nu este însă decât pe locul doi în lista făcută de Dumnezeu. Pe locul întâi este, ca deobicei, Babilonul.

„Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoț. Ridicați un steag pe un munte gol, înălțați glasul spre ei, faceți semne cu mâna, ca să vină la porțile asupritorilor!” (Isaia 13:1-2).

Proorocul merge mai departe, descriind modul în care va pedepsi Dumnezeu Babilonul:

„Am dat poruncă sfintei Mele oștiri, zice Domnul, am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.” Un vuiet se aude pe munți, ca vuietul de popor mult, se aude o zarvă de împărății, de neamuri adunate. Domnul oștirilor își cercetează oastea care va da lupta.

Ei vin dintr-o țară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul și uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul. Gemeți! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! De aceea, toate mâinile slăbesc, și orice inimă omenească se topește. Ei sunt năpădiți de spaimă, îi apucă chinurile și durerile, se zvârcolesc ca o femeie în durerile nașterii, se uită unii la alții încremeniți; fețele lor sunt roșii ca focul” (Isaia 13:3-8).

Întrebarea care ne stă în minte este: „La ce nimicire a Babilonului se referă profetul Isaia? Numai la cea de pe vremea mezilor sau și la o distrugere viitoare, păstrată pentru „vremurile de la urmă”?

Isaia 13 ne spune clar că cel puțin o parte a pedepsei va fi prin poporul mezilor:

„Iată, ațâț împotriva lor pe Mezi, care nu se uită la argint, și nu poftesc aurul. Cu arcurile lor vor dobor” pe tineri, și vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruța pe copii. Și astfel Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo, și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo, ci fiarele pustiei își vor face culcușul acolo, bufnițele îi vor umple casele, struții vor locui acolo, și stafiile se vor juca acolo. Șacalii vor urla în casele lui împărătești pustii, și câinii sălbatici în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, și zilele nu i se vor lungi” (Isaia 13:17-22).

Textul are însă elemente escatologice și apocaliptice care ne obligă să credem că suntem în fața unei profeții cu împliniri multiple, în care planul imediat se suprapune peste planul îndepărtat în panorama profetică. Versetul 6 pomenește despre „ziua Domnului” (]om Adonai), care poate fi orice zi aleasă de Dumnezeu pentru una din intervențiile Sale pe pământ, dar care înseamnă profetic epoca de la sfârșitul veacurilor, când Dumnezeu va pune capăt „zilei Omului” și va inaugura „Ziua Domnului” cea mare și binecuvântată.

Este bine să știm că, la evrei, spre deosebire de alte neamuri care marchează debutul unei zile calendaristice cu miezul nopții sau cu zorile, ziua începea odată cu lăsarea serii. Întâi venea noaptea și lumina era păstrată pentru jumătatea de la urmă. Așa a ales Dumnezeu să măsoare timpul:

„Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua întâi” (Geneza 1:5).

Din punct de vedere profetic, „Ziua Domnului” va debuta cu o perioadă de întunecime și de groaznică pedeapsă. Apoi vor răsări zorile neprihănirii …

Ziua Domnului despre care ni se vestește în profeția din Isaia 13 este plină de descrieri apocaliptice. Iată ce citim începând cu versetul 9:

„Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie și urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu, și va nimici pe toți păcătoșii de pe el. Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, și luna nu va mai lumina.

Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei, și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufași, și voi dobor’ semeția celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, și mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile, și pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oștirilor, în ziua mâniei Lui aprinse” (Isaia 13:9-13).

Dacă vreți să aflați când va fi pedepsit Babilonul astfel, căutați în Biblie descrierea unei zile ca aceasta. Căutați o zi în care Dumnezeu „va nimici pe toți păcătoții” de pe pământ; una în care oamenii vor fi nimiciți în număr așa de mare că vor ajunge „mai rari decât aurul curat de Ofir”. Uitați-vă după o zi care se va preface în noapte, când cerurile (la plural) se vor clătina și pământul se va zgudui din temelia lui”. Dacă sunteți, cât de cât, familiarizați cu Biblia, veți găsi ceva despre această zi în cartea profetului Ioel (capitolele 2 și 3) și mai ales în cartea Apocalipsa (capitolele 6 la 19). Acolo se vorbește despre astfel de evenimente care se vor petrece pe pământ cu foarte puțin timp înainte de revenirea Domnului Isus în slavă.

În esență deci, Isaia ne spune că Dumnezeu va pedepsi Babilonul, dar nu numai cetatea, ci și regiunea întreagă unde se află. Această distrugere masivă se va petrece în „ziua Domnului”. Vor fi semne supranaturale în ceruri, distrugeri nemaintâlnite pe pământ, uriașe pierderi de vieți omenești, toate acestea ca o consecință a faptului că Dumnezeu vine ca să-i judece pe cei păcătoși.

Este drept că Isaia îi menționează pe mezi, dar evenimentele amintite acolo nu s-au împlinit decât parțial. Când Cir, persanul, împăratul mezilor și perșilor a atacat Babilonul în anul 539 î.Ch., el n-a nimicit pe nimeni. El a venit să jefuiască. Neglijent și insolent la umbra impenetrabilelor ziduri ale Babilonului, Belșațar benchetuia fără să se teamă de armatele care se apropiau. ASă fi fost vorba de o „coloană a cincea” (tradători dinăuntru) sau, cum menționează Herodot să fi fost o deviere a apelor Eufratului în amonte, nu știm cu certitudine. Ceea ce știm este că armatele invadatoare au mărșăluit prin albia secată a râului în interiorul cetății, iar populația n-a opus prea multă rezistență. Belșațar a fost ucis (Daniel 5:30). După numai cinsprezece zile de lupte de stradă, în 29 Octombrie 539 î.Ch. Cir însuși a intrat în cetate, ovaționat de mulțmile înșirate de o parte și alta a drumului.

Primul lucru pe care l-a făcut Cir a fost să dea un decret de toleranță religioasă și de reparații față de popoarele ale căror Temple fuseseră jefuite. Cu această ocazie, Ezra a primit dreptul de a duce înapoi la Ierusalim odăjdiile care fuseseră luate de la Templu.

Cir a făcut un tratat de pace cu babilonienii și l-a instalat pe un anumit Gubaru ca vice-guvernator al cetății. Nimicirea viitoare totală despre care vorbește Isaia nu s-a petrecut încă. Uitați-vă la versetul 19:

„Și astfel Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu” (Isaia 13:19).

Astăzi te poți duce în Israel ca să vezi locurile istorice, poți face sute și mii de fotografii cu ruinele care depun mărturie despre trecutul înregistrat în paginile Bibliei. Într-un singur loc nu poți face fotografii. Există un singur lucru pe care nu mai ai cum să-l vezi în Israel: Sodoma și Gomora. Și aceasta pentru că ele nu mai există. Dumnezeu le-a ars cu foc și cu pucioasă și le-a acoperit apoi și cu treimea de la sud a Mării Moarte.

Ceea ce spune Dumnezeu în Isaia este cam așa: „Veți ști că am terminat-o cu Babilonul când va ajunge și el ca Sodoma și Gomora”. Ca să nu ne lase imaginația să rătăcească prea mult, Dumnezeu adaugă câteva descrieri și consecințe ale distrugerii.

„El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el” (13:20).

Multe orașe au fost distruse, dar reconstruite mai târziu. Așa s-a întâmplat cu Ierusalimul, de exemplu. După șaptezeci de ani petrecuți în ruine, cetatea a fost reconstruită de „fiii robiei”. pe vremea lui Zorobabel, Ezra și Neemia. Pentru că temeliile au rămas, pentru că apele treceau tot pe acolo, pentru că existau drumuri în apropiere, cetățile străvechi au fost deobicei reconstruite. Nu tot așa se va întâmpa cu Babilonul! „Nu va mai fi niciodată popor în el!” Asta ne dă o imagine generală. Dumnezeu este însă și mai specific:

„Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo.”

Dacă mergeți în Orient, una din curiozități este că-i mai puteți întâlni și astăzi pe beduini, nomazii deșerturilor, care stau într-un loc cât timpul și vegetația le este prielnică și se mută apoi în altă parte. Viața lor nu s-a schimbat prea mult în cele patru mii de ani de când se plimba ca și ei Avraam. Când va sfârși-o cu Babilonul, spune Dumnezeu, nici un nomad nu se va opri prin apropiere, nici măcar pentru o perioadă scurtă. Va fi ca Sodoma și Gomora. Precizarea merge chiar mai departe:

„ … păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo”.

Când păstorii pleacă cu turmele departe de casă, ei le adăpostesc temporar peste noapte în „țarcuri” improvizate. Ele pot fi îngrădituri de lemn, locuințe abandonate sau peșteri în stâncă. „Când voi pedepsi Babilonul”, spune Dumnezeu, nu va rămâne la un loc nici atât cât să poți face un adăpost temporar pentru câteva oi ale pustiei. Nimeni nu va putea rămâne în el nici măcar pentru o singură noapte. Va fi „ca Sodoma și ca Gomora”! Oare putea să spună Dumnezeu mai clar că Babilonul va înceta să mai existe?

Distrugerea Babilonului va aduce restaurarea Ierusalimului. Începând cu Isaia 14, Dumnezeu daugă încă o piesă la uriașul puzzle al istoriei. Când va cădea Babilonul, va începe reașezarea Israelului în poziția și privilegiile legământului mesianic:

„ Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăși pe Israel și-i va aduce iarăși la odihnă în țara lor; străinii se vor alipi de ei, și se vor uni cu casa lui Iacov. Popoarele îi vor lua, și-i vor aduce înapoi la locuința lor, și casa lui Israel îi va stăpâni în țara Domnului, ca robi și roabe. Vor ține astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei, și vor stăpâni peste asupritorii lor” (Isaia 14:1-2).

Distrugerea Babilonului va semnala începutul unei epoci în care Israelul va domni peste neamurile care l-au ținut odinioară captiv.

Căderea Babilonului n-a avut încă loc

De când a așezat Isaia aceste cuvinte în scris și până astăzi, profeția aceasta nu s-a împlinit. O sută de ani după Isaia, Babilonul a ajuns cea mai mare superputere a lumii. Pe tron se afla Nebucadnețar. La scurt timp, Cir, împăratul medo-perșilor a cucerit cetatea, dar n-a distrus-o, ci a transformat-o într-una din cele câteva capitale imperiale. Daniel a trăit în Babilonul acela al medo-persanilor, sub domnia lui Darius.

Peste alte câteva sute de ani, Alexandru cel Mare a murit în Babilon în timp ce încerca să-i redea slava de odinioară și să-l așeze capitală pentru partea orientală a imperiului său. Iosef Flavius, scriind despre condițiile care au existat doar cu câteva zeci de ani înainte de Christos în lumea de atunci, notează că în Babilon își duceau traiul aproximativ cinci zeci de mii de iudei.

În Faptele Apostolilor 2:9, în ziua Cincizecimii, unii din iudeii sosiți în pelerinaj la Ierusalim veniseră din Mesopotamia, urmași ai acelora care rămaseseră acolo încă de pe vremea robiei.

Informațiile istorice din Noul Testament se opresc la secolul întâi, dar știm că un călător evreu, Beniamin Tudela, care a traversat Orientul Mijlociu în preajma anului 1000 ne-a lăsat o cronică a locurilor pe unde a trecut. Printre ele s-a aflat și Babilonul. El amintește de încă o localitate vizitată acolo, Hila, aflată la numai șapte mile depărtare. Din notițele lui aflăm că, la acea oră trăiau în Babilon în jur de șapte mii de iudei. Ei se închinau într-o sinagogă numită „a lui Daniel” aflată în interiorul perimetrului cetății.

Vălul tăcerii se așterne iar pentru o perioadă de timp și nu se ridică decât la începutul secolului douăzeci. Arheologul german Riberert |olde[eț, a făcut excavații la Babilon și locuit într-unul din cele trei sate alate între zidurile străvechii cetăți. Babilonul și-a pierdut din importanța și puterea pe care o avea altă dată, dar n-a dispărut niciodată până acum cu desăvârșire. Distrugerea lui totală se va petrece în „ziua Domnului”, când Dumnezeu va pedepsi lumea pentru păcat, când vor fi semne în cer și pe pământ și când asupra Babilonului se vor deslănțui forțe uriașe de distrugere. Unii comentatori le aseamănă cu „focul și pucioasa” de pe vremea Sodomei sau cu exploziile nucleare posibile în războaiele supertehnologizate de astăzi:

„Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Și împărații pământului care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, vor plânge și o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!” (Apocalipsa 18:8-10).

Distrugerea Babilonului este încă în viitor și este asociată de întoarcerea evreilor în vatra lor străbună, de revenirea lui Isus ca Mesia al evreilor și de începutul supremației Ierusalimului asupra Neamurilor.

Aduceți-vă aminte că atunci când Isaia a scris toate acestea despre Babilon, cetatea era încă doar un târg mai răsărit, fără nici un fel de putere.

Să ne ducem acum la textul din Ieremia 50. Este unul din eroii mei preferați. Comentatorii îl numesc „profetul plângător”, dar eu, pentru un motiv foarte bine întemeiat și în sens pozitiv îi spun: „profetul plagiator”.

Cu cât cunoști mai bine textul Vechiului Testament cu atât ajungi să-l îndrăgești pe Ieremia, acest om îmbibat până la saturație cu scrierile sfinte. Ieremia știa Biblia aproape pe dinafară. În capitolele 1 – 45, profetul li se adresează celor din Iuda și le spune în ce fel vor fi pedepsiți de Dumnezeu. După aceea, în capitolele 46 – 51, Ieremia se întoarce spre celelalte popoare din jur și le spune că și ele vor fi judecate la fel ca și poporul ales. Din capetele de acuzare adresate popoarelor din jur, jumătate din ele se referă la un singur popor, haldeii, și la o singură cetate, Babilonul (cap. 50-51).

„Iată cuvântul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra țării Haldeilor, prin proorocul Ieremia: „Dați de știre printre neamuri, dați de veste și înălțați un steag! Vestiți, n-ascundeți nimic! Spuneți:

„Babilonul este luat! Bel este acoperit de rușine, Merodac este zdrobit! … Căci împotriva lui se suie un neam de la miază-noapte, care-i va preface țara într-o pustie, și nu va mai fi locuită: atât oamenii cât și dobitoacele fug și se duc” (Ieremia 50:1-3).

Ieremia spune că Babilonul va fi nimicit de un popor care va veni din nord. Este o ironie divină! Din nord a venit Babilonul atunci când a invadat și distrus Ierusalimul și tot din nord îi va aduce și Dumnezeu pieirea.

Notați ceva foarte important în versetele 4 și 5:

„În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel și copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plângând și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. Vor întreba de drumul Sionului, își vor întoarce privirile spre el, și vor zice: „Veniți să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veșnic care să nu fie uitat niciodată!”

Când va fi distrus Babilonul, „În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul”, atunci va avea loc și restaurarea lui Israel. Nu va fi vorba doar de o refacere fizică a națiunii, ci și de o renaștere spirituală: „Veniți să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veșnic care să nu fie uitat niciodată!”

Mai târziu, în versetul 10 din același capitol, Dumnezeu ne spune că iertarea iudeilor va fi desăvârșită:

„În zilele acelea, în vremea aceea, zice Domnul, se va căuta nelegiuirea lui Israel, și nu va mai fi, și păcatul lui Iuda, și nu se va mai găsi; căci voi ierta rămășița, pe care o voi lăsa” (Ieremia 50:20).

Israel și Iuda vor fi aduse înapoi în țară, se vor unii unii cu alții și se vor alipi pentru totdeauna de Domnul. Textul spune „își vor întoarce privirile spre El”. Pentru cei care cunoașteți bine Scripturile, când se va întâmpla aceasta? Răspunsul ni-l dă profetul Zaharia:

„Atunci, voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare și de rugăciune, și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut” (Zaharia 12:10).

„În ziua aceea, se va deschide casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat și necurăție” (Zaharia 13:1).

Când se vor întoarce deci iudeii la Dumnezeu? Atunci când va reveni Mesia.

Ieremia ne spune că „în zilele acelea, în vremea aceea” va fi distrus și Babilonul. Restaurarea lui Israel și distrugerea Babilonului sunt evenimente strâns legate unul de altul nu numai în cartea profetului Isaia, ci și în cartea profetului Ieremia.

Vreau să vă mai arăt ceva pentru care îmi este tare drag de Ieremia. Vreau să vedeți de unde studiase el în timpul lui de meditație de dimineață. Uitați-vă cu atenție la Ietremia 50:39-40 și vă veți da și singuri seama:

„De aceea, fiarele pustiei se vor așeza acolo împreună cu șacalii, și struții vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci veșnic va rămâne nelocuit. Ca și Sodoma și Gomora și cetățile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, așa nu va mai fi locuit nici el, și nimeni nu se va mai așeza acolo” (Ieremia 50:39-40).

Ieremia citează din capitolul 13 al cărții lui Isaia! El vorbește la o sută de ani după Isaia și spune: „Hei! Vă mai aduceți aminte de profeția lui despre Sodoma și Gomora? Încă nu s-a împlinit, dar se va împlini cu siguranță într-o bună zi. Dumnezeu va distruge Babilonul și tot atunci își va întoarce copiii acasă și-i va apropia cu inimile lor de El. Atunci li se vor ierta toate păcatele”.

Spre deosebire de Isaia, Ieremia a profețit când Babilonul se afla în culmea puterii și gloriei. La puțină vreme după aceea, Cir a cucerit cetatea, dar n-a distrus-o. Babilonienii au încetat însă să existe ca națiune. I-a înghițit imperiul medo-persan și cincizeci de mii de iudei au primit permisiunea de a se întoarce acasă în Israel. Mulți dintre ei credeau că venise vremea să se împlinească promisiunile despre restaurarea poporului ales. S-au dus acasă așteptându-L pe Mesia, dar n-au găsit decât necazuri, dureri de cap, probleme și suferințe. Nu-i de mirare că unii au început să se întrebe: „Ce rămâne din promisiunile în care am crezut?”

Atunci Dumnezeu a ridicat alți doi profeți care să le vorbească: pe Hagai și pe Zaharia. Ei i-au îndemnat să-și continue munca și să vegheze. Dumnezeu era la lucru pentru împlinirea promisiunilor, chiar dacă în orarul Lui trebuiau să aștepte mai mult decât ar fi vrut ei.

Să mergem împreună la pasajul din Zaharia 5. În primele șase capitole, profetul are o serie de opt vedenii, opt anunțuri făcute despre ordinea cronologică în care va lucra Dumnezeu cu Israelul până când va instaura cu ei împărăția mesianică. Să privim cu atenție la penultima vedenie.

„Îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, și mi-a zis: „Ridică ochii, și privește ce iese de acolo. Eu am răspuns: „Ce este aceasta?” Și el a zis: „Iese efa.” Și a adăugat: „Aceasta este nelegiuirea lor în toată țara” (Zaharia 5:5-6).

Un coș de mărime mijlocie se ridica înaintea lui Zaharia, iar conținutul lui era acoperit de un capac greu ca de plumb, de mărimea unui talant. Când Dumnezeu a dat capacul la o parte, Zaharia a văzut o femeie. „Aceasta este nelegiuirea!” a zis îngerul (versetul 8). Este clar că imaginea ne spune că Dumnezeu ține sub control nelegiuirea și nu o lasă să se manifeste în toată puterea ei. Mai mult, Zaharia vede cum femeia „nelegiuire” este aruncată înapoi în coș:

„Și i-a dat brânci în efă, și a aruncat bucata de plumb peste gura efei. Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ și cer. Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde duc ele efa? “ (Zaharia 5:9-10).

Răspunsul este plin de semnificație:

„El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în țara Șinear, ca să fie așezată acolo și să rămână pe locul ei” (Zaharia 5:11).

Unde am mai auzit noi de câmpia Șinear? În Geneza 10 – 11. „Nelegiuirea” este trimisă înapoi în locul de unde a început. Nelegiuirea este trimisă înapoi în Babilonia, în țara Șinear „ca să fie așezată acolo și să rămână pe locul ei”.

Imperiul Babilonian tocmai căzuse. Iudeii se întorseseră în țara lor și se întrebau dacă venise vremea ca profețiile făcute de Isaia și Ieremia despre restaurarea împărației să se împlinească. Zaharia se ridică și spune: „Nu încă. Nelegiuirea lumii este ținută încă sub control. Va veni însă o zi în care nelegiuirea va fi eliberată din strânsoarea divină și așezată în țara Șinear ca să se manifeste acolo. La vremea potrivită, nelegiuirea se va arăta public acolo. Dacă este ca profeția lui Zaharia să se împlinească, Babilonul va trebui reconstruit încă o dată și va reveni în primul plan al activităților umane.

Am urmărit împreună un rezumat al istoriei lumii și am identificat două cetăți distincte și semnificative: Babilonul care i se împotrivește pe față lui Dumnezeu și Ierusalimul, cetate aleasă și preaiubită de Dumnezeu.

În istoria de până acum, cetatea orgoliului omenesc a distrus cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul. Dumnezeu ne spune însă că meciul nu s-a sfârșit. Cu mult înainte ca evenimentele să se întâmple, Isaia a prevestit nu numai că Babilonul va distruge Ierusalimul, ci și că Dumnezeu va distruge Babilonul, în „ziua Domnului”, când poporul ales va fi reașezat în prerogativele promisiunilor divine.

O sută de ani după Isaia, Babilonul a cucerit și distrus Ierusalimul. Dumnezeu l-a ridicat atunci pe Ieremia ca să spună: „Da, dar acesta nu este sfârșitul! Aduceți-vă aminte și de restul profeției lui Isaia. Dumnezeu va distruge Babilonul și în zilele acelea, în vremurile acelea, El îi va întoarce pe ai Săi în țara lor, le va ierta păcatele și va împlini față de ei toate promisiunile făcute.”

Cei care l-au ascultat pe Ieremia au văzut Babilonul căzând sub atacul lui Cirus. Cincizeci de mii de iudei s-au întors acasă din robie și se întrebau dacă cucerirea Babilonului de către Cir nu însemna cumva începutul împlinirilor profetice. Dumnezeu le-a răspuns prin Zaharia: „Încă nu. Eu țin încă nelegiuirea lumii sub control. Într-o bună zi însă, nelegiuirea aceasta va domni iarăși în câmpia Șinear. Profețiile se vor împlini toate. Ele sunt sigure. Vremea lor n-a sosit însă încă.”

Frumoasa și Fiara

Să mergem acum la Apocalipsa. V-am promis la început că vom traversa Biblia de la Geneza până la Apocalipsa și acum suntem aproape la capăt. Pe drum am sărit câteva locuri în care ne-am mai fi putut opri, dar am ales să zăbovim doar în locurile cele mai importante.

Apocalipsa 6 – 19 descrie o perioadă viitoare de șapte ani înainte de cea de a doua venire a Domnului Isus pentru instaurarea Impărăției. În Apocalipsa 11 găsim istoria celor doi profeți care vor fi uciși de Antichrist. Versetul 8 ne spune:

„Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății cea mare, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” și „Egipt”, unde a fost răstignit și Domnul lor”.

Este foarte semnificativ că, deși poate fi asemuită cu Sodoma și Egiptul din cauza păcatelor ei, cetatea Ierusalim nu încetează să fie în ochii lui Dumnezeu „mare”. Mult a fost păcatul îngrămădit între zidurile ei, dar și mare a fost Jertfa Domnului lor! Cu toate că Ierusalimul a fost profanat de prezența lui Antichrist, Dumnezeu continuă să-l numească „cetatea cea mare”.

Să mergem acum la Apocalipsa 16:7 Aceasta este ultima urgie cu care este lovit pământul înainte de revenirea Domnului Isus.

„Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!”

S-a încheiat seria pedepselor trimise asupra pământului și acum urmează evenimentul final: revenirea Domnului Isus în slavă:

„Și au urmat fulgere, glasuri, tunete, și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare, cum de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare” (Apocalipsa 17:18).

Ni se spune care va fi efectul imediat:

„Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți”.

Cetatea aceasta este Ierusalimul. Știam deja din Vechiul Testament că va fi un mare cutremur de pământ chiar cu puțin înainte de revenirea lui Mesia. Pământul de sub oraș se va despica și „cetetea cea mare” va fi împărțită în trei sectoare. Textul continuă cu descrierea efectului cutremurului asupra celorlalte cetăți de pe pământ:

„ … și cetățile Neamurilor s-au prăbușit …”

Ne întrebam unde sunt Parisul, Moscova, Tokyo, Washingtonul și New Yorkul în Biblie. Iată-le. Când Ierusalimul va fi împărțit în trei, toate orașele mari de pe suprafața pământului vor fi dărâmate de teribilele unde de șoc. Ioan adaugă însă ceva special la această descriere:

„ Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui” (Apocalipsa 16:19).

Iată cea de a doua cetate care este „mare” în ochii lui Dumnezeu. Toate celelalte mărețe orașe ale diferitelor civilizații de pe pământ sunt numite generic „cetățile Neamurilor”. Numai două cetăți se bucură de o evaluare specială și de un statut de excepție: Ierusalimul și … Babilonul. Ioan vorbește clar și direct, dar sunt oameni care vor să ia aceste numiri doar în sens figurativ, transformântu-le în categorii spirituale, nu în orașe locale reale. Da-ți-mi voie să vă spun părerea mea.

Ori de câte ori avem de a face cu pasaje profetice cel mai bine este să căutăm să le înțelegem mai întâi în sensul lor literal cel mai direct. Numai în cazul când acesta lipsește cu deșăvârșire, putem să căutăm o „spiritualizare” indirectă.

Majoritatea pasajelor profetice au avut și au primordial un sens direct și literal, chiar dacă probabilitatea împlinirilor profetice pare pentru un timp minimă.

Când Dumnezeu a anunțat în Vechiul Testament că Mesia se va naște într-un orășel minuscul ca Betleemul, mulți s-au îndoit. Profeția nu părea realistă. Betleemul nu era băgat în seamă de nimeni. Totuși, atunci când a venit vremea să se nască fiul Mariei și al lui Iosif, unde s-a născut? În Betleemul din Iudeea.

Când Dumnezeu a spus că Isus se va naște dintr-o fecioară, nimeni n-a putut să crează că este vorba despre ceva literal. Au presupus că este vorba despre „o figură de stil”. Când s-a împlinit însă vremea să se nască Mesia, din cine s-a născut? Dintr-o fecioară.

Când Dumnezeu a anunțat că Mesia va intra în Ierusalim pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe puțini au fost cei care au crezut, dar în ziua cea mare cum a intrat Isus în Ierusalim? Călare pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe.

Este foarte clar că atunci când Dumnezeu anunță mai dinainte ceva, chiar dacă celor din vremea aceea li se pare de necrezut, El se ține de cuvânt, El are și puterea să împlinească.

Când Dumnezeu anunță prin Isaia, prin Ieremia și prin Zaharia că cetatea Babilon, poporul din Babilon și regiunea Șinear unde a fost clădită pentru prima dată cetatea vor fi în ființă înainte de revenirea Domnului Isus și într-o foarte puternică dezvoltare, cu influențe asupra lumii întregi, eu sunt convins că trebuie să-L cred pe cuvânt. Dumnezeu anunță nu numai că Babilonul va exista, dar și că va exista pentru a fi judecat cu toată asprimea. Dumnezeu anunță în cartea Apocalipsei că trebuie să termine ceea ce a început în cartea Genezei.

Să trecem puțin prin conținutul capitolelor 17 și 18. Zece la sută din cartea Apocalipsei se ocupă în mod special cu Babilonul. Dacă este așa de important pentru Dumnezeu, trebuie să studiez cu și mai mare atenție. și să caut să înțeleg. În Apocalipsa 17:5, ne este prezentată o femeie care călărea pe o fiară. Pe frunte avea un nume, o taină: „Babilonul cel mare”.

În capitolul 18, Dumnezeu descrie o putere economică mondială. Care este numele ei? „Babilonul cel mare” (Apoc. 18:2). Conținutul celor două capitole merge în paralel. Iată un tabel care grupează conținutul lor:

BABILONUL APOCALIPTIC
Apocalipsa 17 Apocalipsa 18
„Babilonul cel mare” – 17:5 „Babilonul cel mare” – 18:2
„Și femeia, pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului” – 17:18 „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! într-o clipă ți-a venit judecata!” – 18:10
„Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare” – 17:4 „Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare…” – 18:16
„Ținea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei” – 17:4 „Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!” – 18:6
„Cu ea au curvit împărații pământului, și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”           – 17:2 „Pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei” – 18:3
„Și am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. “- 17:6 „Și pentru că acolo a fost găsit sângele proorocilor și al sfinților și al tuturor celor ce au fost jungheați pe pământ” – 18:24

Care este concluzia? Ce vreau să arăt cu acest tabel?

În Vechiul Testament, Dumnezeu ne-a spus că Babilonul a fost locul în care a început răul pe fața pământului după potop. Apoi, El ne anuță: „Am să pedepsesc Babilonul pentru tot răul pe care l-a făcut și am să reașez poporul Meu în legămintele făgăduințelor sfinte”. Acum, la sfârșitul Bibliei, în Apocalipsa, Dumnezeu reia aceste două teme și ne spune: „Știți ceva? Vreau să vă spun ce am să-i fac Babilonului, cetății care va fi iarăși mare și tare la vremea sfârșitului. Babilonul va fi o cetate foarte bogată, cu influență puternică asupra întregii lumi. În plus, reputația ei va fi că i-a chinuit și persecutat pe copiii Mei. Am să nimicesc Babilonul cu desăvârșire.”

Pe baza acestor înștiințări venite de la Dumnezeu, sunt convins că Babilonul de odinioară va fi reconstruit. Lucrarea a și început deja cu foarte ambițiosul … Sadam Huseim.

Surpriza lui Sadam: Babilonul se întoarce

SnXb1d7În anul 1990, lumea întreagă a fost uimită când Sadam Huseim a invadat Kuveitul. Ceea ce au uitat mulți, sau n-au băgat de seamă, este că în același timp a mai avut loc și o altă invazie: Siria a intrat în Liban. De ce s-a vorbit așa de puțin despre ceea ce a făcut Siria și așa de mult despre ceea ce a făcut Iraâul cu |uveitul? Răspunsul este ascuns într-un cuvânt care este din ce în ce mai mult pe buzele tuturor oamenilor din lume: petrolul.

Lumea internațională a reacționat așa de rapid și de violent pentru că Sadam Husein, omul care stăpânea deja 12% din rezervele mondiale de petrol se făcuse peste noapte proprietar peste 25% din petrolul lumii, iar dacă l-ar fi lăsat să invadeze și Arabia Saudită, cum dorea el, Sadam ar fi ajuns să dețină cam 50% din petrolul lumii.

La bursele lumii, prețul petrolului a explodat pentru câteva zile și n-a coborât la cotele normale decât după ce America și-a trimis forțele armate să apere Arabia. Dacă America n-ar fi vrut sau n-ar fi putut să împiedice planurile lui Sadam Husein, omul acesta ar fi cucerit în doar câteva săptămâni resurse naturale care l-ar fi făcut cel mai bogat și puternic dictator al lumii. Nu-i de mirare că, în fața unei asemenea perspective, țările lumii au acceptat foarte repede să facă parte dintr-o coaliție care să „elibereze” |uveitul.

Obișnuia să se spună: „Cine are puterea militară, are lumea la picioare”. Observația s-a schimbat în: „Cine are supremația tehnologică stăpânește lumea”, iar acum este din ce în ce mai clar că: „Cine are cele mai mari resurse de carburanți va stăpâni lumea”.

Oare de ce a ales Dumnezeu să așeze niște uriașe pungi subterane cu petrol tocmai sub teritoriile din Orientul Mijlociu? Răspunsul este foarte simplu: „Omenirea a clădit timp de secole o civilizație mândră și avansată care are însă un călcâi al lui Ahile … Supercivilizațiile mondiale, de la America, la Europa, la Japonia, la China și la India, au privit de sus înspre „prăfuiții pustiului” din străvechiul leagăn al omenirii. Nimeni nu mai credea ca acele țări și locuitorii lor vor mai avea ceva de spus care să fie demn de luat în seamă pe scena politică mondială. Simetria istoriei lui Dumnezeu cerea însă ca atenția lumii să se întoarcă încă o dată spre Israel, spre Babilon și spre problemele care au început strâmb și au rămas nerezolvate.

Ascunzând petrolul în subsolul țărilor străvechi, Dumnezeu a procedat ca și cu un ceas cu alarmă pe care-l pui să sune la ora fixă. „Cei care au urechi de auzit” și-au dat seama că de curând ceasul istoriei divine a sunat, iar suneria lui a readus atenția întregii lumi asupra regiunilor străvechi. Ce se îmtâmplă astăzi în Israel, Iraâ și în Iran se află pe pagina întâi a marilor cotidiene ale lumii. Motivul: petrolul! Lumea modernă este dependentă de petrol și economiile mondiale flămânde pot fi îngenunghiate peste noapte de o criză petrolieră.

America nu se află în Irak pentru a instala acolo democrația, ci pentru că democrațiile lumii sunt în pericolul de a ajunge la bunul plac al unor tirani orientali asemănători cu satrapii care au stăpânit în antichitate lumea.

Primul lucru pe care l-a făcut Sadam Huseim a fost să înceapă reconstrucția fizică a cetății străvechi. La puțin timp după ce a preluat puterea în 1979, Sadam a demarat un ambițios program de ridicarea zidurilor Babilonului pe chiar temeliile străvechi. Gestul lui a fost un coșmar pentru arheologi, dar asta nu l-a făcut să se oprească. După numai opt ani, Sadam inaugura între noile ziduri ale străvechiului Babilon „Festivalul Babilonului”. Toate zidurile Bagdadului erau împodobite cu un afiș multiplicat parcă la infinit. El purta chipul a două personalități așezate una lângă alta peste secole: prima era Sadam Huseim, iar cealaltă era … Nebucadnețar. Dacă priveai cu atenție observai repede că portretele fuseseră comandate în așa fel încât trăsăturile celor doi, fruntea, nasul, ochii, bărbia, să semene. Sadam a dat ordin ca afișul să-l anunțe lumii ca pe urmașul marelui împărat. Scopul „Festivalului Babilonului” era să pună în mintea tuturor arabilor că el este urmașul de drept, noul conducător care preia mantia stăpânului lumii antice.

6a00d83451c83e69e201901e68b77b970b-700wi

În anul 605 î.H. a ajuns împărat în Babilon un om remarcabil, numit Nebucadnețar. În cei patruzeci și doi de ani ai domniei lui, Babilonul și-a clădit un imperiu colosal care se întindea de la Nord-Vestul Mării Mediterane până la porțile Egiptului, p’nă la Marea Roșie și p’nă la Golful Persic. Din punct de vedere religios, Babilonul practica un politeism tolerant, în care fiecare zeu major își avea un templu măreț, construit într-un anume oraș. Zeii lor patronau soarele, luna, aerul, ploaia, iubirea, războiul și bolile. Ceremoniile lor religioase implicau procesiuni fastuoase și elaborate, cu diferite ordine preoțești, cu magicieni, ghicitori în stele, vrăjitori și divinatori, a căror îndeletnicire era citirea viitorului și păzirea imperiului de forțele amenințătoare ale spiritelor rele.

Babilonul poate fi numit un imperiu al magiei. Țara era condusă de un împărat, dar acesta se afla sub totala dominație a magicienilor și vrăjitorilor sfetnici. Nici o hotăr’re și nici un eveniment important nu se punea la cale fără consultarea calendarelor „astrologice”. Zodii astrale și zile favorabile dominau prezicerile cititorilor în stele. Literatura Bibilonului ne pune la dispoziție o legendă despre facerea lumii. Zeul Marduâ ar fi creat tot ce se vede din trupul mort al unei zeițe cu numele Tiamat.

iraq05-007-06

Dacă mergi astăzi în Babilon, poți intra în cetate prin „calea procesiunilor”. A fost reconstruită sala tronului din palatul imperial. În cadrul primului festival, câteva mii de oameni au defilat pe această cale îmbrăcați în uniformele armatelor babiloniene, proclamând renașterea cetății. Au fost deja reconstruite o serie de Temple și de clădiri. Un templu, „Ninmach Temple” a fost ridicat exact pe temeliile de odinioară.

Într-un timp record, două treimi din zidurile care înconjurau Babilonul au fost ridicate din nou. Întreg palatul lui Nebucadnețar a fost reconstruit înainte de „războiul golfului”. De fapt, Sadam a împânzit tot Iraâul cu palatele sale. De unde a avut Sadam atâția bani? Răspunsul este iarăși: petrolul!

Peste 20% din macaralele mari ale lumii sunt înălțate în Orientul Mijlociu. Cele mai multe și mai impunătoare construcții nu se mai înalță astăzi la Paris, Londra, Ne[ }orâ sau Chicago, ci în Dubai, în Arabia Saudită și în Oman. Cine a văzut imagini cu ceea ce se întâmplă în acele zone și-a dat seama că asistăm la o „orgie” a megalomanismului. Realizările spectaculoase de până acum ne îndreptățesc să credem că reconstrucția Babilonului va fi doar … un fleac pentru respursele și tehnologiile care sunt deja la dispoziția celor din Orient.

Care este sursa banilor necesari unor asemenea nemaintâlnite campanii de construcție: petrolul! Preluând terminologia apocaliptică, „grăsimea Neamurilor lumii” se întoarce acum în străvechea vatră a civilizației umane. Reconstruirea Babilonului nu mai este privită astăzi ca o imposibilitate, ci doar ca o simplă problemă de timp și de prioritate.

Al doilea lucru pe care l-a făcut Sadam a fost să încerce să pună mâna pe și mai mult petrol ca să se facă indispensabil economiilor lumii. El n-a reușit, dar unul din cei care-i vor urma vor reuși. Nu mă mir de loc să citesc în Apocalipsa că Babilonul va ajunge în final un centru al economiilor mondiale, iar pieirea lui îi va face pe mulți să-l bocească cu amar. Nici măcar Antichristul, care are puterea administrativă și militară mondială nu se poate descurca fără Babilon. Cetatea rebelă are supremația economică

„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, și au ajuns până în cer; și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei.

Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăși, și s-a desfătat în risipă, pe atât dați-i chin și tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, și nu voi ști ce este tânguirea!”

Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Și împărații pământului care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, vor plânge și o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice:

„Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!”

Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subțire, de purpură, de mătase și de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeș, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier și de marmură; nici scorțișoară, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruțele, nici robii, nici sufletele oamenilor. Și roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, și nu le vei mai găsi” (Apocalipsa 18:4-14).

Al treilea lucru pe care l-am făcut Sadam, deși Irakul are o populație predominant musulmană, chiar fanatică în credința lor, a fost să reîntoarcă țara la idolatria străveche. Unul din lucrurile care a fost reconstruit în Babilonul lui Sadam, dar n-a existat pe vremea lui Nebucadnețar, a fost „teatrul”. Alexandru Macedon l-a construit când a vrut să transforme Babilonul în capitala orientală a imperiului său. Primul „festival” pus la cale de Sadam a avut loc în incinta acestui „teatru” reconstruit pe locul și în dimensiunile vechiului edificiu. Procesiunea s-a încheiat cu un tribut închinat zeiței „Iștar”, zeița mamă a Babilonului, căreia i s-a acordat meritul de a fi patronat renașterea cetății. Un bărbat s-a închinat înaintea unei femei care o întruchipa pe Iștar și cuvinte rostite în limbile franceză, arabă și engleză au proslăvit această cetate eternă aflată acum sub patronajul lui Sadam.

Nu cred că este un accident că Babilonul apocaliptic este descris ca „mama curvelor și spurcăciunilor pământului” (Apoc. 17:5). Babilonul dintâi, ca și Babilonul al doilea de pe vremea lui Daniel, ca și Babilonul apocaliptic trebuie să aibă o puternică componentă de spiritualitate ocultă. Sursa și inspirația „rebeliunii” acestei cetăți este Satan însuși. Cele trei Babiloane istorice au fost tot atâtea încercări demonice de a bloca planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Iată de ce, Babilonul trebuie reconstruit și distrus chiar în preajma revenirii Domnului Isus pentru instaurarea împărăției mesianice.

Curva și Mireasa

Care a fost locul unde au început toate relele de după potop: Babilonul. Care este cetatea cea mai amintită în Biblie după Ierusalim: Babilonul. Care va fi cetatea nimicită înainte de iminenta coborâre „Noului Ierusalim” pe pământ: Babilonul. Paralela biblică dintre Babilon și Ierusalim nu se putea să lipsească tocmai din cartea Apocalipsei. Vreau să o vedem împreună așezând unul lângă altul două pasaje: Apocalipsa 17:1 și Apocalipsa 21:9

În Apocalipsa 17:1 ne este prezentată căderea Babilonului:

Mother-of-harlots

„Apoi unul din cei șapte îngeri, care țineau cele șapte potire, a venit de a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari”.

Identitatea acestei femei stricate a fost disputată de-a lungul istoriei. Reformatorii și cei care au suferit din cauza Bisericii Catolice au fost și unii chiar mai sunt de părere că femeia curvă este religia de Stat, care și-a pervertit loialitatea față de Christos din pricina concubinajului cu „mai marii” vremii”.

Există însă o precizare în caracterizarea făcută de Dumnezeu în textul Apocalipsei care pune la îndoială această interpretare:

„Cu ea au curvit împărații pământului, și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apoc. 17:2).

„A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei” (Apoc. 18:2-3)

În cea mai adâncă decădere a ei, Biserica catolică a ajuns într-adevăr ca o religie păgână, dar n-a fost și nu este o religie păgână. În ea însă au pătruns, ca în toate celelalte religii, elementele unei „proto-religii” cu originea, ați ghicit, în … Babilon.

Iată ce ne spune John Walvoord, în cpmentariul său asupra cărții Apocalipsa:

„Mulți scriitori notează faptul că multe ritualuri păgâne, necurate ale Babilonului s-au strecurat în biserica primară, iar mai târziu au fost încorporate în Romano-Catolicism (și Ortodoxie) , de care Protestantismul s-a separat în Evul Mediu.

Texte străvechi din surse extrabiblice indică faptul că soția lui Nimrod, cel care a întemeiat cetatea Babilon, a devenit conducătoarea unei mișcări mistice numite „misterele babiloniene”, care constau în ritualuri religioase secrete. Femeia aceasta, cunoscută sub numele de Semiramis, a ajus mare preoteasă idolatră. Se spune că ea ar fi născut un fiu pe care l-ar fi conceput în chip miraculos.

Acest fiu, numit Tamuz, a fost considerat salvatorul poporului său, un fel de precursor fals al lui Mesia, presupus a fi împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Eva:

„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15).

Elementele acestei legende babiloniene au fost încorporate în ritualurile religioase din câteva din marile religii ale lumii. Imaginea mamei, regină a cerului, ținând un fiu în brațe este întâlnită în toată lumea antică și a fost introdusă în practici cu semnificația curățirii de păcat.Cu toate că ritualurile practicate în falsa religie a Babilonului erau mult diferite de la o cetate la alta, aproape în fiecare loc exista un ordin de preoți care se închinau mamei și copilului, practicau stropirea cu apă sfântă și au înfințat un ordin al fecioarelor care să practice prostituția religioasă. Despre Tamuz, fiul, se spune că a fost ucis de o fiară sălbatică și apoi a fost readus la viață, ceea ce, evident, este o imitație satanică care anticipează învierea lui Christos.

egyptian

Religia Babilonului nu este descrisă expres în Biblie, dar avem refetințe clare la conflictul dintre adevărata credință și această pseudoreligie. Profetul Ezechiel s-a ridicat să protesteze din partea lui Dumnezeu față de ceremonia bocirii lui Tamuz:

„Și mi-a zis: „Vei mai vedea și alte urâciuni mari, pe care le săvârșesc ei!” Și m-a dus la intrarea porții Casei Domnului dinspre miază-noapte și iată că acolo stăteau niște femei care plângeau pe Tamuz” (Ezechiel 8:13-14).

Ieremia condamnă practica păgână a facerii de turte în cinstea împărătesei cerului și de a arde tămâie în cinstea ei:

„Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului? Copiii strâng lemne, părinții aprind focul, și femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, și să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie” (Ieremia 7:17-18).

„Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiți, și nu treceam prin nici o nenorocire! Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, și am fost nimiciți de sabie și de foamete…” ÎDe altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului și-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaților noștri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul, și-i aducem jertfe de băutură?” …

Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Voi și nevestele voastre ați mărturisit cu gurile voastre și ați împlinit cu mâinile voastre ce spuneți: „Vrem să împlinim juruințele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură!” (Ieremia 44:17-19,25).

Pentru cei care privesc cu atenție, închinarea către Baal, foarte răspândită la popoarele Canaanului, a fost o altă formă a aceleași religii a misterelor originară în babilon. Baal este echivalentul perfect al lui Tamuz. Mai toate religiile antice conțin elementele „Tainelor” din religia babiloniană. Europa a fost fascinată de „Mitraism” o religie a acestor „taine” care a lăsat urme adânci în practicile și ritualurile catolicismului și ortodoxiei.

Pe vremea bisericilor din primul secol, cultul misterelor Babilonului ajunsese și în Pergam, locul uneia din cele șapte biserici ale Asiei (Apocalipsa 2:12-17).

Probabil că mulți v-ați întrebat de ce episcopii și cardinalii catolici poartă pe cap acele turnuri asemănătoare cu niște capete de pește.

dagon1

Ei bine, marii preoți ai cultului babilonian purtau pe cap coroane în formă de cap de pește, ca o recunoașterea lui Dagon, zeul pește. Acești mari preoți se numeau „păzitori ai podului”, adică ai pasajului de trecere dintre oameni și satan, titlu imprimat pe aceste coroane. Echivalentul roman al acestui titplu, „Pontifex Maximus”, a fost folosit de Cezar Augustus și de împărații romani de mai târziu, dar a fost adoptat și ca titlu al episcopului Romei. În primele secole de existența ale bisericii din Roma, confuzia a crescut la cote incredibile. S-a încercat combinarea unor elemente ale religiei misterelor din Babilon (Mitraismul) cu credința creștină. Rezultatul n-a fost încreștinarea păgânismului, cum s-a dorit, ci păgânizarea creștinismului, cum vedem astăzi. Confuzia amalganului de atunci este prezentă și astăzi. Apostazia, vizibilă astăzi în forma ei latentă, va înflori în forma ei finală în vremea acestei „superbiserici” care se pare că va înghiți toate formele religioase după răpirea adevăratei Biserici la cer.

„Babilonul cel mare” va fi ceea ce „turnul din Șinear” a fost încă de la început: o încercare de spiritualitate pervertită, un asalt ilicit al lumii cerești, prin mijloace contaminate de Satan și îngerii lui căzuți.

Apostolul Pavel scrie lămurit că religiile păgâne sunt demonice:

„Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii” (1 Corinteni 10:20).

Curva cea mare reprezintă spiritualitatea pervertită a celor care, dorind să recâștige paradisul pierdut al cerului, sunt gata să facă pact cu orice forță supranaturală care le promite obținerea acestui deziderat.

Ultima religie a lumii nu va fi „catolicismul corupt”, ci religia Babilonului, un sincretism de religii foarte variate, toate încercări de a lua legătura cu ființe supranaturale „amabile” și gata să ne călăuzească pașii pe calea „îndumnezeirii”.

Catolicismul nu mai face astăzi mulți convertiți. Se înmulțesc însă cu grămada adepții a tot felul de religii prin care oamenii iau legătura cu „ființe extraterestre, cu entități angelice și cu reprezentanți ai unor civilizații care spun că veghează de mii de ani asupra noastră și ne dirijează evoluția”.

Iată mărturia uimitoare a unei prințese dintr-una din casele regale ale Europei:

„Prințesa Norvegiei, Martha Louise, a declarat că deține puteri supranaturale și că poate învăța oamenii cum să comunice cu îngerii, informează bbc.co.uâ. Fiica regelui Harald și a reginei Sonja a făcut acest anunț pe un site, unde a mai spus că intenționează să deschidă un nou centru de terapie alternativă. Prințesa, în vârstă de 35 de ani, a mai declarat că încă din copilărie putea să citească gândurile și sentimentele oamenilor și că a reușit să intre în contact cu îngerii prin intermediul cailor.

Martha Loise, care are pregătire de psihoterapeut, a mai spus că întotdeauna a fost interesată de tratamentele alternative. Cei care vor veni să studieze la centrul ei, vor învăța cum să „creeze miracole” în viața lor și cum să utilizeze puterile îngerilor lor. Prințesa descrie îngerii ca fiind „niște forțe care ne înconjoară, care ne dau resursele necesare și ne ajută în tot ceea ce facem pe parcursul vieții”.

„Totul s-a întâmplat pe vremea în care aveam grijă de cai. Atunci am reușit să vorbesc cu îngerii. De abia mai târziu am înțeles cât de important este pentru mine acest dar și vreau să îl împărtășesc și altor oameni”, a mai declarat Martha Loise.

Cursul prințesei se desfășoară pe o perioadă de trei ani și va costa 4150 de dolari pe an (HotNews.ro, S.B., 25 iulie 2007).

Catolicismul, oricât de corupt și greșit ar fi el, mai este încă o religie care-L proclamă pe Isus Christos ca Domn. Înainte de cea de a doua venire a lui Christos, împreună cu apariția „omului fărădelegii” se va produce și tragica „lepădare de credință”:

„Cât privește venirea Domnului nostru Isus Christos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar.

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesal. 2:1-4).

Apostazii mai mici sau mai mari, mai banale sau mai spectaculoase s-au petrecut în toate veacurile. Nu despre ele vorbește apostolul Pavel. Un alt loc în care apostolul Pavel vorbește despre vremea „apostaziei” este 1 Timotei 4:1-2, unde apostolul adaugă câteva detalii:

„Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor”.

Învățătorii mincinoși nu pot exista într-un vacuum. Ei au nevoie de o audiență binevoitoare. Masele populare vor fi caracterizate la vremea sfârșitului de o fascinație după lucruri neadevărate, care să le satisfacă pornirile lor apostate:

„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite” (2 Timotei 4:3-4).

Evenimentul prevestit de el va avea un caracter mondial. Atunci se vor împlini cuvintele psalmului 2:

„Pentru ce se întărâtă neamurile, și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!” (Ps. 2:1-3).

Civilizația „post-creștină” va căuta să șteargă din societate orice mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu cu oamenii:

„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea înalt, și se va încumeta să schimbe vremurile și legea; și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri, și o jumătate de vreme” (Daniel 7:25).

„Apostazia” despre care ne vorbește apostolul Pavel va fi o lepădare nu numai a „spiritului” creștinismului autentic, ci și a literei lui. Omenirea se va lepăda „in corpore” de Christos, va face legământ cu făpturi spirituale venite din sferele cerești și-L va blestema pe față pe Dumnezeu chiar și atrunci când acesta va trimite asupra ei teribilele plăgi ale Apocalipsei:

„Și au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele, și nu s-au pocăit de faptele lor” (Apoc. 16:9,11,21).

Nu este de mirare că Dumnezeu ne spune despre Babilonul apocaliptic că:

„ … A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat” (Apoc. 18:2)

„Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura proorocului mincinos, trei duhuri necurate care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, și care se duc la împărații pământului întreg ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic” (Apoc. 16:13-14).

Notați că cel care se apropie de Ioan cu chemarea din Apocalipsa 17:1 este unul din îngerii care are potirele mâniei în mâini. Uitați-vă acum la Apocalipsa 21:9

„Apoi, unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire, pline cu cele din urmă șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!”

Acestea sunt singurele două locuri în care vine la Ioan unul din cei șapte îngeri. Paralela este clară și mesajul este evident.

În capitolul 17 din Apocalipsa i se spune lui Ioan: „Vino să-ți arăt judecata unei curve”. În capitolul 21, lui Ioan i se spune: „Vino să-ți arăt o mireasă!”

O curvă și o mireasă.

be0306e1ad7644e615cca20f59540b90                 bride

Două femei cum nu se poate mai deosebite una de cealaltă în ochii lui Dumnezeu.

„Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare și înalt. Și mi-a arătat cetatea sfântă Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul” (Apoc. 21:10-11).

În Apocalipsa 17:3 ni se spune că Ioan a fost dus să vadă curva în pustie. În Apocalipsa 21:10 găsim scris că Ioan a fost dus „pe un munte mare și înalt”, ca să poată vedea Mireasa.

Babilonul a căzut, Noul Ierusalim se coboară:

„În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca și Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuință nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, și făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, și împărații pământului își vor aduce slava și cinstea lor în ea. Porțile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. în ea vor aduce slava și cinstea Neamurilor” (Apoc. 21:22-26).

 

CELE DOUĂ FEMEI DIN APOCALIPSA
„Apoi unul din cei șapte îngeri, care țineau cele șapte potire, a venit de a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari” – 17:1 „Apoi, unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire, pline cu cele din urmă șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!” – 21:9
„în pustie” „pe un munte mare și înalt”
Babilonul a căzut Noul Ierusalim coboară

Aici se sfârșește în Biblie „Istoria celor două orașe”. Amândouă au început în Geneza.

Una a ridicat pumnul spre Dumnezeu zicând: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vrem să trăim fără Tine”.

Cealaltă a fost aleasă de Dumnezeu zicând: „Mă voi cobor’ să binecuvântez pe aceia care se vor apropia de Mine cu credință și ascultare smerită”.

Cele două orașe sunt istorice și în istoria de până acum pare că cetatea mândriei omenești biruiește. Dumnezeu ne sfătuiește să așteptăm însă până la sfârșit. În ultima scenă a dramei istoriei umane cele două orașe vor exista iar. De data aceasta însă cetatea rebelilor va fi distrusă pentru totdeauna, iar finalul va încununa Noul Ierusalim cu o slavă strălucită și eternă. Dumnezeu câștigă, iar aceasta n-ar fi trebuit să fie o surpriză pentru nimeni.

“Slujbasii Domnesti” au pus in mintile si in inimile oamenilor false, (idolatre ) invataturi, aducatoare de bani pentru ei- si… Masonii adună rodul “educatiei crestine”: vrem inrairea si hărăţirea oamenilor; vrem intronarea imoralităţii; vrem sa ducem de nas spre dezastru popoare si natiuni pupatoare de oase si picturi idolatre, iconate, mintite si prostite de preoti- pentru bani negri , primiti de la masoni “albi” !…Vrem roboti in locul muncitorilor , pentru somerizarea lumii; Vrem homosexualitate pe fata la orice pas , dar si exterminarea populatiei si dizolvarea ţărilor –nu doar Europene

 

„Sfera religioasa asfixiaza lucrarile Parlamentului European, considera aparatorii unei Europe laice, decisi sa blocheze actiunile celor ce doresc pastrarea convingerilor religioase in societatea de maine. si unii francmasoni sustin sa este vremea recastigarii „terenului pierdut”.

Potrivit Eu Observer si publicatiei belgiene Le Soir, masoneria franceza estimeaza posibila deschiderea unui birou in Bruxelles ca lobby impotriva cresterii influentei organizatiilor religioase in institutiile europene. Prima sarcina a  acestuia va fi „promovarea ideii de cetatean in Europa”, raporteaza Romania Libera.

Masonii cer practic descreştinarea totală a Europei, deplângând faptul că în unele ţări Sfânta Scriptură este mai cunoscută decât scrierile iluministului Voltaire.  Ne dăm seama că cei vizaţi suntem mai ales noi ortodocşii, căci în România tineretul umple bisericile, religia se predă in şcoli si încă se spune Tatăl Nostru în Parlamentul ţării, chiar dacă numai de formă.  Vestul Europei este în mare măsură terminat deja, deci nu de acesta le pasă lor.

Ei sar la gatul Europei crestine ,nepupatoare de oase si fotografii mute ,reci,surde !

Ca argument sprijinitor, ei declară că politica preşedintelui CE, Herman Van Rompuy, este dictată de „puternice convingeri religioase”.  Acesta este personajul care se vorbeşte că ar fi făcut o adevărată criză, complet cu spume la gură, atunci când a pus pentru I-a oară piciorul pe pământul României, spunând:

„Trebuie sa terminam odata pentru totdeauna cu aceste ciori negre din Carpati”scrasnea el din dinti atunci, referindu-se la preotii si calugarii ortodocsi. Evenimentul a ramas ne-raportat de catre mass-media,  dar martori oculari au fost cu zecile.  Tactica de a te folosi de unul de-al tau, dandu-l ca exemplu de inamic e veche, baietii doar o regurgiteaza.

Caraghiosii cu sortulete nici nu se mai pazesc acum cand promoveaza distrugerea natiunilor. Cancerul simte ca a imbolnavit suficient organismul, incat sa nu mai trebuiasca se ascunda: ei cred ca suntem cu totii in ghearele lor. Poate ar fi nevoie sa le demonstram acestor trepadusi ca pacientul, chiar bolnav fiind, se poate vindeca.Acum intelegem de unde origineaza atacurile la adresa identitatii, credintei si a traditiilor noastre romanesti?

Ati sarbatorit Valentine’s day”? Va despartiti cu „o zi buna” in loc de Doamne ajuta al nostru? Le oferiti copiilor minunatele console video si filmele „pentru copii” distrugatoare de suflet si minte? Dar la Mc Donald’s cand i-ati dus ultima oara?

Ar fi multe de spus, dar las loc unor comentatori ai aceluiasi articol – mesajele sunt ne-alterate, cu exceptia unor mici corecturi ale unor greseli facute din graba:

Gabriela: „Oamenii fara Dumnezeu sunt vulnerabili, niste marionete fara identitate si principii, o masa fara valoare pe care masonii o pot controla. Asta este in societatea moderna lupta cu Diavolul, asa se manifesta el, foarte pasnic si prietenos, fara ca noi macar sa bagam de seama ca ne-am vandut sufletul, de cele mai multe ori din cauza ignorantei noastre.

Trebuie sa acceptam homosexualitatea ca pe ceva normal, chiar daca ea este o plaga. Si in Occident in mare parte s-a reusit acest lucru, tocmai pentru ca oamenii sunt opaci, ignoranti nu cred in valorile sfinte, duminica nu merg la Biserica, Paste si Craciunul sunt doar prilej de a merge in vacanta si a primi cadouri etc…Eu traiesc in Occident si simt cel mai bine influenta masonilor in societate. Si faptul ca am credinta in Dumnezeu ma ajuta sa trec peste uniformizarea in care suntem obligati sa traim, fara valori, fara identitati.”

Vic: „Asta este fata adevarata a masoneriei. Sa fie clar pentru toti cine este Marele Arhitect la care se inchina masonii si caruia ii dau juramant – aghiutza, michidutza sau scaraotzki, cum doriti voi sa-l numiti. Si Domnii Masoni, mai ales in Romania, o fac pe credinciosii si patriotii, marii barbati ai neamului. Aghiutza este stapanul lor.”

Ion: „iata ca mondialistii au tot interesul sa omoare europa…europa are cultura ei deja multiculturala bazata pe traditii si valori ! …negri… pai negri sa stea la ei in africa sau sa adopte valorile tarii unde stau, ….arabii la fel ! n-avem nevoie de asa zisa cultura a lor … vad un negru care se pisa intr-o statie de metrou, vad un arab care e imbracat ca o mumie…vad propagarea islamismului in Europa si decaderea crestinatatii…

Un slogan pe o reclama in Bruxelles spune „multiculturalismul este bogatia noastra„: si arata , nebrii si arabi …zambesc amar si zic: da, este exact cum ai pune un pahar de apa chioara intr-o carafa de vin de chateau frantzuzesc ! rezultatul este distrugerea calitatii vietii europenilor prin importarea problemelor africane, arabe samd. Cresterea somajului si pierderea joburilor si datorita migrantilor , de pe alte continenente.

Distrugerea identitatilor nationale, saracirea europenilor, si dirijarea lor prin aceleasi tehnici… Nu, bogatia Europei consta in valorile tarilor europene si nu in canibalismul de-acum 2-300 de ani ! cine pe cine a civilizat?

Homosexalul cica e discriminat ! Adica majoritatea e de vina si nu invers ! Nu ! Daca majoritatea decide oriunde, atunci…?

 

Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989

Multe dintre punctele de mai jos le-am mai atins dar in articole separate, acum sunt grupate intr-un articol lung dar foarte elocvent. Cititi cu mare rabdare si atentie, poate va veti trezi in al 12-lea ceas, altfel Natiunea Romana va disparea pe vecie.

Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut. 

Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In Romania nu se mai produce nimic.

Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion Iliescu.

În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri la transporturi. în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernământ.

Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci.După 1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan” din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata) bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României,aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie.Într-o noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint.Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .

Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii. 
În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.

Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.

Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.

Cu specificatia ca asta nu-l disculpa de crimele impotriva atator oameni nevinovati

După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe.

Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?

Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru.

Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu, ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau, la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său, Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari. Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.
În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.
Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montană.
Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea minelor de aur. Tot Isărescu a dispus vânzarea rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.
Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat frâiele păterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampilă ca să-şi umfle buzunarele şi conturile din străinătate. 

Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari, pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi. 
Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei  20 miliarde euro împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vândă ce nu le aparţine.Dacă după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus numirea în funcţiile de conducere în majoritate evrei, care au dispus arestarea şi uciderea a aproape 2.000.000 de romani, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au cocoţat în funcţii tot evrei. Ei şi masoneria coordonează exterminarea romanilor.

Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust. Tocmai ei, care au făcut holocaust cu românii după 1944.  Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.Dacă Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului, iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului. Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei

Zăcămintele de aur sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii
Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!
Notă: Mă pregăteam să scriu un text pe subiectul Emil Constantinescu și Roșia Montană. De ce nu se aude vocea, opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au circulatdespre nevrednicul nostru președinte acuzații că a avut, înainte de 1990, probleme cu Securitatea, suspectat fiind că a vândut secrete de stat privind zăcămintele prețioase din subsolul României. Se cam leagă lucrurile.
Personal, am o nedumerire: cum de a făcut Emil Constantinescu două facultăți la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua facultate decât la F.F., la „Fără Frecvență”. A făcut mai întâi facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune? Ce se știe sigur este că mama lui Emil vorbea stricat românește. Asta am aflat de la un coleg de grupă al neisprăvitului. Se trăgea dintr-o familie de evrei expulzați din Elveția pentru activități anarhiste, teroriste, inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunși în Rusia, bunicii lui Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia. N-a avut curajul să spună că bunicii săi erau franțuji, minciuna ar fi fost prea mare, a zis că erau „francofoni!”

Francmasoneria, securitatea şi regimul comunist. Operatiunea Oculata:

Activitatea de represiune impotriva francmasoneriei a organelor Sigurantei si, ulterior, ale Securitatii, nu a fost declansata imediat dupa preluarea puterii de regimul comunist. Justificarea oficiala, data ulterior de Securitate, a acestei aparente indiferente fata de actiunile francmasoneriei este legata de revenirea, dupa 1944, in functia de Inspector General la Siguranta a lui Romulus Voinescu, el insusi francmason, care nu  putea lua masuri impotriva fratilor sai si care, in momentul indepartarii sale din functie, ar fi sustras din arhiva Sigurantei toate dosarele si documentele privitoare la problema francmasoneriei. Materialul documentar sustras de acesta a fost redescoperit  de organele Securitatii abia in 1951-1952, cand incepusera deja arestarile masive in randul masonilor. Consecinta acestei situatii a fost ca nu s-au luat niciun fel de masuri impotriva francmasoneriei mai multi ani dupa 1945, situatia ramanand neschimbata chiar si dupa arestarea membrilor organizatiei contrarevolutionare Miscarea Nationala de Rezistenta, cand s-a descoperit implicarea unor vechi masoni in sustinerea acesteia.

Arestarea conducerii francmasoneriei romane

Situatia nu a cunoscut o schimbare semnificativa, din acest punct de vedere, nici dupa infiintarea, in 1948, a Securitatii Poporului. Aceasta s-ar fi datorat faptului ca organele Securitatii au preluat aceasta problema fara a dispune de niciun informator – sau, cel putin, aceasta era justificarea oficiala in 1956. La aceste lipsuri mostenite de la structurile fostei Sigurante, se adauga atitudinea noilor cadre ale institutiei, care ar fi abordat problema cu superficialitate, lasandu-se influentati de conceptia gresita, mostenita de la Siguranta, potrivit careia masonii – oameni in varsta si neseriosi prin ritualul lor absurd – ar fi incetat singuri orice activitate.Totul s-a schimbat incepand cu anul 1949, cand a fost retinut „grupul” Stanciulescu-Tomescu si cu arestarea, in 1951-1953, a intregii conduceri a francmasoneriei romane, in frunte cu Constantin Bellu. Cu aceasta ocazie a fost confiscata si o parte a arhivei lojilor din Romania si s-a reusit inspaimantarea tuturor francmasonilor din tara, ramasi inca in libertate, intr-o masura suficienta incat sa nu mai reia activitatile „masonice”. Cu toate acestea, aflandu-se, din unele surse, ca unii din masonii ramasi liberi din Bucuresti si din provincie mai aveau inca intalniri ocazionale sau de prietenie, in cursul carora discuta si comenteaza evenimente politice interne si internationale, in favoarea tarilor capitaliste, Directia a III-a a Securitatii hotaraste, la 1 octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidenta in problema francmasoneriei, pentru luarea in evidenta a elementelor francmasonice mai principale [sic!] si a fi  lucrate informativ in vederea stabilirii activitatii ce eventual o desfasoara.

Interesul scazut al Securitatii

Dosarul de evidenta in problema a fost mentinut deschis pana in anul 1975, desi sediul sau este mutat ulterior de la Directia a III-a (din 1967 – Directia I) la Securitatea Municipiului Bucuresti. in perioada 1960-1975, in urma activitatii organelor de Securitate in aceasta problema, au fost identificati si verificati peste 500 fosti francmasoni, obtinandu-se si informatii privind unele incercari din exterior de reluare a activitatii francmasonilor in R.S. Romania, existenta unor grupari restranse de asemenea elemente si preocupari izolate de a se restabili legaturi cu cercuri ale emigratiei reactionare din Occident si de a organiza ajutorul francmasonic in Romania.Cu toate acestea, interesul Securitatii pentru aceasta problema continua sa se mentina scazut, motiv pentru care, in 1975, capitanul Petre Ionescu, din cadrul Securitatii Municipiului Bucuresti, propune si i se aproba inchiderea dosarului de problema privind elementele dusmanoase din randul fostei francmasonerii romane, aducand urmatoarele argumente :

Analizand situatia operativa din problema, se constata ca majoritatea elementelor au decedat, iar cele ramase in viata, datorita varstei inaintate, nu mai prezinta pericol potential.

In prezent, in evidentele noastre, se afla un numar de 3 elemente din aceasta categorie, fiind si fost condamnate pentru infractiuni contra securitatii statului, urmarirea lor continuandu-se in cadrul problemei 891 – fosti condamnati fara nuanta politica.Mentionam, de asemenea, ca nici in cadrul Directiei I nu exista un asemenea dosar de problema.Cu toate ca s-a efectuat cu aprobarea conducerii Securitatii, inchiderea dosarului de problema in 1975 a fost indelung criticata ulterior, cand s-a hotarat redeschiderea sa sub numele de cod „Oculta”:

Datorita desfiintarii acestei probleme de munca, in acest domeniu nu s-au mai intreprins masuri organizate de cunoastere si prevenire si, drept consecinta, nu se cunoaste situatia prezenta a fostilor francmasoni din tara si din strainatate, in special a celor care au fost condamnati pentru activitate ostila, precum si a descendentilor acestora […] si nu a existat o preocupare temeinica pentru depistarea emisarilor francmasoneriei si a canalelor de legatura […]. Ca urmare, aparatul de securitate, nefiind instruit si orientat cu privire la aceasta problema, nu cunoaste formele si metodele specifice ale actiunilor ostile desfasurate de francmasonerie si […] nu este in masura sa sesizeze particularitatile activitatii de nuanta masonica a elementelor din baza de lucru suspecte sau sa identifice persoanele racolate de organizatie. 

1981 – francmasoneria denigra regimul politic

Incepand cu anul 1981, francmasoneria redevine brusc o problema de mare importanta pe agenda Securitatii. Motivatiile acestei bruste schimbari de atitudine se refereau mai ales la activitatea francmasoneriei din exterior. Se citeaza, in acest sens, actiunile Supremului Consiliu pentru Romania, care denigra regimul politic din Romania si facea apel la redesteptarea lojilor francmasonice romanesti, vizitele in Romania ale unor masoni din strainatate, suspectati a fi in slujba unor servicii de spionaj occidentale, dintre care unii ar fi proferat diferite amenintari la adresa autoritatilor romane precum cea de a se folosi de relatiile lor masonice pentru a distruge turismul romanesc mentinerea legaturilor unor vechi membri ai lojilor din tara de exemplu: Panait Stanescu Bellu, Vasile Florescu, Alexandru Bilciurescu cu Marcel Schapira, aflat la Paris, intrarea in contact a unor intelectuali romani cu francmasoni din strainatate cu ocazia calatoriilor efectuate de acestia in Occident etc. Toate acestea nu par, insa, justificari suficient de credibile ale interesului acordat francmasoneriei din anul 1981. Supremul Consiliu pentru Romania se infiintase inca din 1969, legaturi ale intelectualilor romani cu persoane banuite de apartenenta la francmasonerie din Occident erau semnalate de multa vreme, dupa cum vizitele unor masoni straini in Romania se produsesera si anterior.Cel mai probabil, toate acestea nu reprezinta decat justificari ulterioare ale unei hotarari luate din cu totul alte motive. in ceea ce priveste adevaratul motiv al reconsiderarii problemei francmasoneriei, documentele nu ofera date suplimentare, dar este de remarcat coincidenta acestei schimbari de atitudine a conducerii Securitatii cu scandalul lojei masonice italiene „Propaganda Due”, care a izbucnit in 1981, afectand intreaga clasa politica din Italia si care a beneficiat de atentia mass-media din intreaga lume. in rapoartele Securitatii apar referiri la acest scandal, extrase din presa italiana, reproduceri ale declaratiilor unor oficiali italieni – precum cele ale lui Aldo Bozi, presedintele Partidului Liberal Italian, membru al Comisiei de ancheta a Parlamentului italian in cazul lojei „P2″, care afirma ca, in Romania, s-ar gasi membri ai lojei amintite.Este de remarcat, de asemenea, faptul ca prima unitate care arata un interes deosebit francmasoneriei dupa inchiderea dosarului de problema in 1975 este Centrul de Informatii Externe (U.M. 0544), care preia multe din informatiile presei occidentale referitoare la masonerie si cauta sa prezinte practicile lojei „P2″ ca fiind generalizate in cadrul francmasoneriei. Toate acestea nu reprezinta, insa, decat o ipoteza, care nu este confirmata si nici infirmata de documentele studiate. Oricum, pentru conducerea Securitatii, mai important decat sa arate ca isi stabilea propria agenda in functie de speculatiile presei occidentale, era faptul ca astfel redescoperea un vechi „dusman”, in seama caruia putea pune toate actiunile indreptate impotriva regimului pe care il apara ba chiar, cu putin efort, toate neajunsurile care apareau in diverse sectoare de activitate din Romania.Redeschiderea dosarului de problema privind francmasoneria nu s-a produs, insa, din 1981. Aceasta s-a datorat, cel mai probabil, disputelor dintre diferitele unitati ale Securitatii cu privire la compartimentul care ar fi trebuit sa se ocupe de problema in cauza. La inceput, problema a cazut in sarcina U.M. 0544, dar, ulterior, ea a revenit compartimentelor care se ocupau de problemele interne (in special celor de informatii interne si contraspionaj),  Directia I (Informatii Interne) propunand, in 1982, deschiderea dosarului de problema „Persoane care desfasoara activitate francmasonica” sub indrumarea angajatilor sai.2 Castig de cauza, in aceasta privinta, va avea insa Directia a III-a (Contraspionaj), care va aduce drept argument pentru acesta solutie, intre altele, faptul ca francmasoneria ar fi o organizatie cu caracter international, structurata pe principii si reguli de conspirativitate severe, similare activitatii serviciilor de spionaj. Initial, in martie 1983, dosarul de problema a fost deschis doar la Directia a III-a si la compartimentele corespondente din cadrul a 5 inspectorate judetene si la Securitatea Municipiului Bucuresti, urmand ca, in functie de rezultatul masurilor intreprinse, sa se deschida  si la alte inspectorate din tara. Abia in iulie 1984 s-a hotarat deschiderea dosarului la toate inspectoratele judetene ale Securitatii din tara. Coordonarea activitatii pe tara era asigurata de Serviciul 7 din cadrul Directiei  a III-a, laolalta cu celelalte probleme date in sarcina serviciului respectiv – radioamatori, filatelisti etc. Dosarul de problema avea numarul 1780 – „Prevenirea actiunilor organizatiei francmasonice”- cu numele de cod – „Oculta”, iar de coordonarea actiunilor din cadrul acestuia raspundeau nemijlocit capitanul Odroiu Dumitru si colonelul Stefanescu Gh.

Supravegherea celor cu nuanta francmasonica 

Dupa stabilirea sediului problemei, s-a procedat la impartirea sarcinilor fiecarei unitati  implicate in aceasta activitate, dar si a obiectivelor comune. Sarcinile comune tuturor unitatilor Securitatii in problema „Oculta” erau : lucrarea in mod calificat a persoanelor din tara suspectate de desfasurarea unei activitati francmasonice sau de intretinerea de legaturi cu organizatiile francmasonice din strainatate, pentru prevenirea si neutralizarea oricarei forme de activitate ostila pe aceasta linie”; intensificarea supravegherii cetatenilor straini care veneau in Romania, suspecti a fi emisari sau ca ar avea preocupari de nuanta francmasonica; controlarea informativa a cetatenilor straini aflati la studiu in Romania, in vederea depistarii eventualilor masoni existenti in randul acestora; identificarea si urmarirea informativa a persoanelor cu preocupari pe linia teosofiei, esoterismului, astrologiei si a altor tendinte filosofice oculte ; selectionarea surselor cu posibilitati pe langa elementele suspectate de activitate francmasonica, completarea retelei informative cu noi surse utile si reevaluarea fostilor informatori, in vederea selectionarii celor care puteau fi utilizati in continuare; asigurarea unei instruiri adecvate a cadrelor si a informatorilor implicati in problema. Pentru indeplinirea acestor sarcini, fiecare unitate centrala sau locala a Securitatii trebuia sa desemneze cate 1-2 ofiteri care raspundeau, dupa caz, in exclusivitate sau pe langa alte sarcini, de problema „Oculta”.

Urmarirea informativa

Urmarirea informativa a persoanelor banuite de apartenenta la francmasonerie sau de intretinerea de legaturi cu diferiti membri ai lojilor masonice a constituit cea mai importanta activitate desfasurata de Securitate in problema „Oculta”. Persoanele care intrau sub incidenta urmaririi informative in problema francmasoneriei trebuia sa se incadreze, teoretic, intr-una din categoriile stabilite de la bun inceput de conducerea Securitatii prin Programul de masuri pentru cunoasterea si contracararea actiunilor ostile tarii noastre preconizate de francmasomerie, intocmit cu prilejul deschiderii dosarului de problema „Oculta” :In evidenta dosarului de problema vor fi incluse persoane :
a) Cunoscute ca au facut parte din francmasonerie inainte de anul 1948, cand aceasta a fost scoasa in afara legii;
b) Cu privire la care exista indicii sau informatii ca au fost racolate ulterior la activitati francmasonice;
c) Depistate ca au legaturi cu organizatii sau elemente francmasonice din exterior;
d) Semnalate ca sunt trimise in tara cu misiuni din partea organizatiilor francmasonice din exterior;
e) Straini cunoscuti ca fac parte din francmasonerie, care viziteaza R.S.Romania ori actioneaza din exterior impotriva tarii noastre;
f) in ale caror preocupari se regasesc simboluri, expresii ori idei francmasonice
g) Descendenti ai fostilor francmasoni care intretin legaturi cu straini, calatoresc in strainatate ori sunt cunoscuti ca desfasoara activitate ostila ;
h) Orice alte categorii de persoane in legatura cu care exista sau se obtin informatii cu esenta de activitate francmasonica
 .  Programul de masuri amintit mai sus stabilea o gama destul de larga de persoane asupra carora se putea incepe urmarirea informativa in problema francmasoneriei si permitea diverselor compartimente ale Securitatii raportarea obtinerii unor succese in activitatea desfasurata pe aceasta linie. Asta si datorita faptului ca desemnarea multora din categoriile de persoane ce puteau face obiectul urmaririi informative pe aceasta linie era suficient de vaga incat sa permita fiecarei unitati, locale sau centrale, a Securitatii sa anunte, in scurt timp, inregistrarea a macar 1 sau doi suspecti de activitate francmasonica. Lucrurile nu s-au petrecut insa intocmai conform planurilor

.Numarul suspectilor creste

Se poate consemna, intr-adevar, un progres rapid in privinta numarului persoanelor care constituiau baza de lucru in problema „Oculta”. Astfel, la deschiderea dosarului de problema, in iulie 1984, erau identificati, in Romania, 22 de francmasoni in viata – 14 in Bucuresti, 4 in judetul Cluj si cate 2 in judetele Timis si Constanta – carora li se adaugau 50 de persoane suspectate de a fi fost racolate de francmasonerie in anii din urma, majoritatea acestora fiind din Bucuresti. Apoi, in decembrie 1984, in urma studierii materialului de arhiva detinut, sunt identificate 320 de persoane (romani si straini) care au facut sau fac parte din francmasonerie, sunt descendenti de francmasoni, intretin relatii cu persoane din strainatate ce fac parte din francmasonerie, au preocupari pe linia teozofiei, ezoterismului ori altor practici oculte. Dintre aceste persoane, 70 au fost incluse in baza de lucru, fiind subiectul propriu – zis al urmaririi – 22 cu dosar de urmarire informativa, iar 48 au fost puse sub supraveghere informativa. in iulie 1987, numarul persoanelor care intrasera sub urmarirea Securitatii ajunsese la 92- 77 romani si 15 straini, iar in 1988, pana la 103 persoane 92 romani si 11 straini dintre care 34 aveau dosar de urmarire informativa, 2 aveau mape de verificare, iar 67 se aflau sub supraveghere informativa.Desi, in privinta numarului persoanelor urmarite, se constata un progres continuu al organelor de Securitate, nivelul de implicare al diverselor compartimente in activitatile legate de aceasta problema  este departe de a fi egal. Astfel, la cateva luni dupa deschiderea dosarului de problema, in decembrie 1984, se putea remarca faptul ca, in timp ce unele structuri teritoriale si centrale ale Securitatii depuneau eforturi pentru identificarea persoanelor banuite de intretinerea de legaturi cu francmasoneria, 16 Securitati judetene nu au obtinut nici un fel de informatii, nu au luat in lucru niciun element si nu au nici o sursa in problema. Atentionarile venite din partea conducerii, prin care sefii acestor unitati teritoriale erau indemnati sa acorde o mai mare importanta problemei francmasoneriei au ramas, in general, fara efect, o dovada in acest sens fiind si faptul ca, 4 ani mai tarziu, in 1988, situatia ramasese aproape neschimbata, 12 unitati judetene neavand niciun element in atentie. Multe unitati nu trecusera nici la identificarea fostilor francmasoni, a descendentilor si a rudelor si cunostintelor acestora, iar in cazul in care se efectuase identificarea lor nu s-a trecut la luarea lor in lucru operativ pentru a cunoaste si documenta daca au preocupari masonice prezente.

Lipsa de rezultate in problema „Oculta”

Cauzele lipsei evidente de rezultate a unor unitati locale ale Securitatii in problema „Oculta” erau legate, mai ales, in opinia conducerii Directiei a III-a, de deficientele in organizarea unei retele informative adecvate, cadrele acestor unitati nereusind sa realizeze o selectionare a surselor care sa fie dirijate pe langa elemente suspecte de activitate francmasonica, impunandu-se o reevaluare a surselor mai vechi, folosite anterior in problema, pentru a se vedea in ce masura acestea puteau fi utilizate in continuare, precum si recrutarea de noi informatori in aceasta problema. insa principala cauza a lipsei de rezultate in problema „Oculta” inregistrata de unele unitati era legata de mentalitatea lucratorilor operativi din cadrul acestora, care nu acordau acestei probleme importanta necesara :In anumite situatii, desi au fost identificate unele elemente care au facut parte din organizatii masonice, apreciindu-se cu usurinta ca sunt in varsta, bolnave ori ca nu ar prezenta pericol pentru securitatea statului, nu s-a trecut la selectionarea si luarea lor in lucru activ pentru a le cunoaste pozitia si preocuparile prezente, cu toate ca informatiile atesta  faptul ca francmasonii, indiferent de varsta si starea sanatatii, mentin contacte intre ei si actioneaza pentru raspandirea ideilor masonice si recrutarea de noi membri.   Lipsa de interes a unor cadre ale Securitatii fata de problema francmasoneriei, precum si cantitatea redusa de informatii de o importanta reala obtinuta de la deschiderea dosarului de problema, starneste adesea nemultumirea conducerii organelor de represiune, dar nici exprimarea, in repetate randuri, a acestei nemultumiri, nu a fost de natura sa modifice situatia:
Stadiul general al activitatii in acest domeniu nu poate fi insa apreciat ca sastisfacator.[…]
Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea problemei, de la fondul de informatii ce necesita a fi clarificat, cele ce se raporteaza sunt doar niste aspecte mai mult formale de justificare cat de cat a unei activitati.Daca cineva din conducerea Directiei a III-a are o alta parere, sa vina cu argumentele![…] Este nemultumitor si greu de calificat faptul ca nu s-a dat inca raspuns chestiunilor de fond vizate la deschiderea problemei.Prevederile vagi ale Programului de masuri in problema „Oculta” ar fi permis punerea sub urmarire a unui numar mare de persoane, care nu aveau propriu-zis o legatura cu francmasoneria, dar manifestasera interes pentru activitatea acesteia sau pentru istoria ei ori pronuntasera cuvantul „francmasonerie” in prezenta unui informator al Securitatii. Cu toate acestea, unele inspectorate judetene ale Securitatii nu reusesc nici in aceste conditii sa raporteze identificarea unui suspect pe teritoriul judetului si, in consecinta, consemneaza urmarirea, pe linia problemei „Oculta”, a unor pasionati de filatelie, radioamatori, a unor persoane care calatorisera in Statele Unite sau erau rude ale unor evazionisti etc.

NOTE

1. ACNSAS,fond Documentar Bucuresti, dosar 8795(10680),  f. 33-34 – Lupta organelor Securitatii statului impotriva francmasoneriei – material de invatamant, ian. 1956.  Aceasta convingere a ramas inradacinata in randul cadrelor Securitatii, aparent in ciuda tuturor eforturilor depuse de conducatorii acestora de a o modifica. Si in materialul mai sus citat se sublinia ca lucratorii operativi trebuie sa combata conceptiile dusmanoase ale unor informatori care credeau ca masonii nu ar fi decat  niste persoane neserioase, patrunse de misticism, ale caror manifestari nu prezinta pentru statul nostru niciun pericol – vezi ibidem, f. 41.
2. Idem, dosar 8796,vol. 5 f. 165 – 166 – Nota din nov. 1982. Numele de cod al dosarului de problema astfel deschis urma sa fie „Simbolul”
3. Ibidem, vol. 1, f. 25 – Asta nu insemna ca problema directiei care  trebuia sa coordoneze actiunile intreprinse in acest dosar a fost rezolvata definitiv. O dovada in acest sens o constituie si faptul ca, in septembrie 1985, generalul Iulian Vlad intreba: Directia a III-a cum s-a impus ca unitate centrala cu sediul de problema? – vezi ibidem, f. 70 – Nota  din 16.09.1985 a generalului Iulian Vlad.
4. Termenul „urmarire informativa” este folosit impropriu aici. Prin el am vrut sa desemnez intreaga gama de operatiuni utilizate de Securitate in problema, adica supravegherea, verificarea si urmarirea informativa propriu-zisa.
5. Ibidem, f. 109 – Nota a gen. – colonel Iulian Vlad din 10.07.1987

Mafia Serviciilor Secrete din Romania-masonii tradatori
 
Pe timpul lui Nicolae Ceausescu erau citeva servicii secrete conduse in fapt de securitate-DSS.Nu toti erau prosti ,corupti, tortionari.In anii 50 securitatea era formata din evrei care isi schimbasera numele in nume romanesti si ucideau romanii intelectuli,tarani,preoti la canal si in inchisori ptr a ne ucide fiinta nationala.
Dupa tradarea sa de catre evreul facut ptr crimele comise, general-pacepa-Ceusescu si a data seama ca o grupare formata din masoni doreste ca tara sa fie subjugata de FMI si Banca mondiala a evreilor si sa fie vinduta evreilor si sa -l rastoarne de la putere ptr a pune marioneta evreilor ion iliescu, tot mai impins de la spate de Europa Libera…Ceausescu a inceput sa i dea la o parte pe evreii masoni-ultimii au fost Leon T Rautu si Voitec, dar masonii patrunsesera deja in serviciile secrete-securitate, directia de informatii a armatei-DIA si pregateau lovitura de stat sub masca unei revolutii transmise in direct-ieseau din adormire ptr a aprinde lumina in decembrie 1989.
Unitatea de la Boteni era o unitatea speciala a armatei formata din securisti patrunsi in armata, care aveaua pregatire in aviatie,scafanadri,rezistenta in conditii grele etc…Aveau 8 permise speciale ptr a se desimula in oameni de rind.Ei au preluat conducerea revolutiei dupa ce securistii l-au tradat in 21 decembrie pe Ceausuescu la adunarea din fata sediului central al CC al PCR-o capcana intinsa familiei ceuasescu.Tot unitatea de la Boteni a penetrat televiziunea ptr a avea contolul la cine si ce se transmitea la tv-mesaje screte pe care profanii nu le intelegeau…Toti sefii erau imbracati cu pulovere de lina de parca atunci erau uniforme ,nu alta.Securitatea facea si multe abuzuri si rele de catre indivizi dornici de afirmare dar avea si o latura de profesionalism ,lucru recunoscut de occident si nu numai…Ofiterii DIA-Directia de Informatii a Armatei ,au pus la cale acel razboi psihologic cu tinte false-chipurile eram atacati de avioane si elicoptere rusesti-vezi ce spunea generalul Gusa-de razboiul inexistent cu anumiti teroristi care au disparutimediat.Sa nu uitam ca multe din cadavrele de la Timisoara arse in crematoriul de la Popesti Leordeni de Sorescu si Baciu-sefi ai Militiei-nu au fost luati in evidente pe simplul motiv ca erau straini-agenti ai KGB,CIA, Mossad, Serviciile secrete ale Ungariei-condusi de agentul dublu Tokes.
Acum dupa revolutie masonii care au pus mina pe serviciile secrete au penetrat PIB ul tarii si este o adevarata mafie ce a inflorit sub toate guvernele cheltuindu se miliarde de euro pe aparatura de ascultare pe oricine ptr santaj, compromitere etc.
Daca in timpul lui Ceuasecu erau ascultate 80% din telefoanele romanilor acum sint ascultate 90%…Au fost angajati sute de mii de sri sti, politisti ,jandarmi etc cu atributiti de filaj ,urmarire ,compromitere paltiti cu salarii grase de noi amaritii de rind. Ii platim sa ne asculte la ordinul mafiei politice.Iata cite structuri de asa zis siguranta nationala au fost create ptr ca sa fim urmariti non stop intr o tara libera ,ptr care au murit mii de tineri in 1989.
Securitatea a fost inlocuita prin dezinformarea si incidentele de la Tg Mures- cu SRI ,find numit sef un evreu ungur Astolosz Virgil Magureanu-prezent la asasinarea lui Ceausescu ,agent Mossad…In structura SRI se afla mai multe servicii decit inanite de 1989 -mai multi bani cheltuiti ptr a fi urmariti si ascultati.Normal SRI trebuie sa faca servicii procuraturii,DNA si sa asculte cu mandat convorbirile suspectilor dar ei te fac terorist si te urmaresc cum vor fara mandat.
Sefii SRI sint masoni in frunte cu George Maior -nasul de cununie al lui Ponta Victor din a doua casnicie dar numit de Traian Basescu.
El vrea sa fie noul presedinte al Romaniei…Evreu ungur, Maior George a condus fundatia evreiasca americana George Marshall primind banii negrii…
Ei au adus in Romania asa zis teoristi in inchisori camuflate de psd si pnl prin Norica Nicolai, procuror, agent secret – scolita si pregatita de evreul ungur George Soros…
Radu Timofte fost sef SRI senator psd, implicat in mafia teroristului PKK Keser Fatih, protejat de Ponta Victor, Viorel Hrebengiuc, Adrian Nastase, Ionba Talpes. Ristea Priboi-cel cu atentatul de la Europa Libera regele rambursarilor de tva de miliarde euro-caruia psd si Ponta Victor i-au dat fabrica de explozivi Nitramonia Fagaras si au trimis 3000 tone exploziv cu un vapor Red Sky din Constanta catre Al Queda in Egipt….De asemenea in mandatul lui Emil Constantinescu faceau si operatiuni speciale cu trafic armament, camuflate in contrabanda tigari si cafea….
Deci pe timpul lui Ceusescu , era securitatea si DIA-directia de informatii a armatei.Dupalovitura de stat data in 1989 de masonii care au aprins Lumina imediat, ptr a pune mana pe averile lui Ceuasescu si a ne inrobi iar evreilor de la FMI si Banca mondiala, au aparut SRI dar si alte citeva structuri de informatii – sanchi-in realitate servicii aservite strainatatii,conduse de tradatori masoni in totalitate cum sint Virgil Magureanu, George Maior ,F Coldea si altii…A aparut DGIPI adica politia secreta de tip nazist -gestapo-kgbist bolsevic evreiesc, a politiei, care conform legii ar trebui sa urmareasca doar politisti corupti, care sint multi tare-dar ei urmaresc pe toata lumea ,ptr a o santaja si stoarce bani de la oamenii de afaceri si oamenii politici…..

Dan Gheorghe unul din sefi -avea o voce groasa de la tigari- a devenit ulterior sef SIPA cu generalul de securitatea Ureche si sluga mafiei de la complexele de contrabanda Europa si NIRO, pe unde se spala miliarde de euro cu marfa de contrabanda din China, intrate prin portul Sud Agigea controlat in totalitate de familia basescu-Mircea si Traian si seful de vama Teseleanu, prin firma Triton-a lui Basescu- condusa de Anca Ivascu directoare BRD Constanta.Foarte usor s- ar sti daca in containerele din China vine marfa de contrabanda, droguri, armament, tigari, daca ar fi folosit scanerul dat de Uniunea Europeana dar nu se vrea pentru ca spaga este mare. La NIRO lucreaza si politisti de la DNA-Badea, fiind toti masoni inregimentati in structura mafiota a serviciilor secrete ce poarta denumirea de UNPR-partidul lui Gabriel Oprea -mason general corupt cu avere de sute de milioane euro-de unde? Din slariu?

Printre sefi este si Nicu Dumitru. DNA ii protejeaza ptr spaga care o dau la alegeri , trecind din tabara lui Adrian Nastase la Traian Basescu si la Victor Ponta. DGIPI are sediul pe Str. Eforie din Bucuresti vis avis de Politia Capitalei. Printre primii sefi a fost si sluga lui Ceusescu si Iliescu Ion-generalul Cico Dumitrescu – omul Elenei Ceausescu in domeniul chimiei-apoi consilier de stat la Palatul Cotroceni, unul din capii masoni bolsevici ai loviturii de stat din decembrie 1989, cel care la televiziune il tinea pe Nicu Ceausescu de mina…S-a numit si unitatea 0215 cunoscuta ca si doi si un sfert actulamente 0962…Printre sefii masoni cunoscuti a fost si generalul Ardeleanu Virgil poreclit Vulpea…Provenit din masoneria de la Cluj aservita lui Ion Tiriac prin Ioan Rus si Camarila de frati tradatori , Ardeleanu a strins dosare intregi despre intreaga clasa politica, cu care a santajat toate guvernele, fiul sau fiind unul din baietii destepti care impreuna cu fiul lui Virgil Magureanu-sef SRI, a facut sute de milioane de euro…Nici pina azi nu au patit ceva. S-a retras la Cluj unde conduce activitati specifice…
Viorel Hrebengiuc, mafiotul 1 al tarii, evreu mason a coordonat santajul politic impotriva adversarilor sai incercind cu ‘eminenta cenusie’, reapetentul Vanghelie sa puna mina pe doi si un sfert -DGIPI-in 2008, cind era cuscrul lui Traian Basescu. Dar atunci au dat in omul-pusculita al lui Traian Basescu-Puiu Popoviciu-si au luat-o in bot de la Basescu… Mai tirziu Elena Basescu-Eba nu a mai vrut sa se f…ta cu baiatul lui Viorel Hrebengiuc, coalitia psd-pdl a cazut si DGIPI si a schimbat iar stapinii.

Desi este ilegal ei continua sa urmareasca oameni simpli si nu politisti corupti.Cind eram in Comisia de Siguranta Nationala am chemat in fata comisiei conducerea Ministerului de Interne si pe Virgil Ardeleanu ptr ca au cumparat fara licitatie aparatura de 30 milioane euro ptr urmarire ilegala.Ce securitate-aia erau mici copii pe tehnica operaiva-TO. Conform legii de siguranta nationala urmarirea se face pe un mandat dat de judecator doar de SRI. In realitate toate aceste structuri urmaresc pe cine vor si nimeni nu le face ceva-tara membra a UE. Cam ca NSA. Am vazut atunci aparatura de interceptare. A trecut vremea microfoanelor ascunse in telefon, riscul de intra in casa urmaritullui ptr. a planta coropisnite. Acum stau in masini-Dacia Solenza sau Logan si au un laptop care elimina vocile din jur,selecteaza vocile celui pe care il vor santaja si asculta tot, inclusiv convorbiri intime. De ce atunci era hulita securitatea? Ce fac astia este total ilegal-nu pe politistii corupti ii urmaesc. DGIPI este o arma de santaj. Seful DGIPI este numit de minstrul de interne-om politic-iar acum se vrea a fi numit direct de premierul Ponta Victor cel mai corupt om ce a scapat mafioti si teroristi pkk-keser fatih. DGIPI este subordonat deci ministrului de interne ,dar mai exista si alta structura -SIPI -subordonta sefilor de politie judetene. Alti bani publici ,ai tai ai mei ptr a fi urmariti ilegal noi ii platim din taxe si impozite-salarii uriase.

V-am prezentat cum tradatori de tara si neam au pus mina pe toate structurile de securitate dupa 1989 fara ca cineva sa-i traga la raspundere penala.Toti apartin masoneriei de parca daca nu esti mason, nu poti lucra in aceste domenii…Toti au salarii mari dovada fiind risipa din PIB ptr plata salariilor acestor nenorociti care sint de un milion de ori mai rai decit securistii lui ceausescu-unii din aia chiar erau profesionisti. Nu acelasi lucru il putem spune despre SPP-o gasca de parveniti politic si pe criterii de rudenie.
In timpul lui Ceuausescu era celebra divizie din cadrul Departamentului Securitatii Statului condus de generalul Neagoe. Celebra este imaginea din 21 decembrie 1989 cind securistul gras cu palarie in loc sa-l apere pe Ceuasescu in balconul CC al PCR ii spune-inauntru-si fuge. Ori in acel moment trebuia scos presedintele din pericolul iminent. Era dovada clara a tradarii securistilor care impreuna cu DIA pusesera la cale lovitura de stat. Lipseau asa zis teroristii-agenti Mossad-ca sa fie iubita noua conducere.
Cit de prosti eram-strigam Jos Comunismul si-l puneam seful tarii pe un comunist nenorocit-Ion Iliescu membru CC al PCR. Ii puneam pe Serban Mihailescu-sef cabinet Elena Ceausescu-zis azi Niki Spaga, pe Viorel Hrebengiuc-secretar CC al PCR la Bacau-mari masoni, pe Olimpian Ungherea sef mason-sef al ziarului securitatii Pentru Patrie, pe Ioan Taples-securist mason coleg cu Ilie Ceausescu, pe Petre Roman-al carui tata evreu a creat securitatea si NKGV-ucigind romani la canal si in inchisori comuniste. Astia eram-luam de bun tot ce ne bagau pe git Europa Libera finantata de evreii din SUA
Primul sef al SPP este numit nepotul lui Ion Iliescu criminalul, un tablagiu -plutonier major de artilerie-Iliescu dupa nume si el-care devine in citiva ani -general…Ca si Ceausescu din cizmar-devine general de armata. Iliescu face afaceri necurate cu arme si tigari si devine bogat ,foarte bogat… Adrian Nastase isi pune si el sefi la SPP oameni de casa, implicati in afaceri, Seful SPP personal al lui era o femeie ca sa nu se mai vorbeasca ca e poponar. Apoi Ion Iliescu il numeste pe masonul Naghy-si el corupt pina in maduva oaselo.
Adevaratii profesionisti din SPP pleaca pe salarii mai mari in zone de conflict -unde isi risca viata ptr bani multi. Vine Traian Basescu care il numeste sef SPP pe V.Pahontu un securist nenorocit care in 16 decembrie-22 decembrie 1989 era sef dispozitiv de represiune al Securitatii Statului in zona Piata Unirii-Piata Universitatii-unde sint ucisi sute de tineri din comanda lui,dovada jurnalul de lupta. Era capitan de securitate. Sluga a regimului devine jandarm, raspundea de zona Palat Cotroceni unde venea lumea sa strige -Iesi afara javra ordinara….Ptr meritul de a fi scalv este numit sef SPP de Traian Basescu.
Urmeaza epurarea adevaratilor profesionisti-citi mai erau, si aduce in locul lor jandarmi. Este desfiintata unitatea Aqvila -unitatea de elita a Ministerului de Interne si sint adusi si aici pe pile niste non profesionisti, tot jandarmi…
Mass media isi are rolul sau de manipulator in acest caz. Aceasta unitate era antrenata special ptr cazuri grave, de aducere a infractorilor periculosi prinsi in alte tari. Pahontu termina SPP de tot. Sint angajati nasi si fini si nepoti pe spagi mari-vezi caz angajari ajuns la DNA-sef ce era general Andreescu -apropiat al lui Traian Basescu dar si al mafiei lui Adrian Nastase- vezi spaga vila la Snagov de la terorist Kurd Keser Fatih eliberat de Ponta Victor. Se aloca din banii nostrii miliarde de euro anual din buget sa fim urmariti de zeci de structuri corupte de asa zis siguranta nationala . Insa Uniunea Europeana ii apara pe mafioti..

Victor Stanculescu confirma: Verestoy Attila este mason. Generalul face apologia masoneriei din inchisoarea Jilava

In ultima perioada, portalul Ziaristi Online a fost alimentat cu informatii despre date si evenimente secrete ale masoneriei de la o anumita Sursa “A”, cel mai probabil aflata chiar in interiorul organizatiei oculte care tinde sa controleze total ce a mai ramas din statul roman. In baza acestor informatii, verificate si dovedite drept autentice, am publicat mai multe dezvaluiri. Tot in cadrul aceastei serii, publicam azi, de la aceeasi sursa si in exclusivitate, un interviu care circula printre masoni cu generalul Victor Stanculescu, intervievat in inchisoarea de la Jilava de Horia Nestorescu Balcesti, un mason aproape la fel de controversat ca si interlocutorul sau. In prima parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania, face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit?
Pana la episodul urmator, cateva date despre “groful” UDMR, senatorul mason cu cea mai mare avere oficiala din Parlamentul Romaniei.

VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL UDMR

Raport asupra masoneriei din Romania – Extras

UDMR este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu ştate vechi. În anul 2003, odată cu instalarea lui Eugen Ovidiu Chirovici la sefia MLNR, masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu numai presa din secuime, ci şi insituţiile de stat din Harghita Covasna, prin care va derula afaceri de milioane de euro. Masonul Attila Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40 milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care lea desfăşurat în Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy sa ales chiar cu porecle cum ar fi: Kerestoy sau “Drujba lui Dumnezeu”. Societatea cu pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi mass-media. Zonele de interes şi influenţă ale masonului UDMR sunt Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni. Această situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin, Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent. Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA, European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA (IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc. Prin sistemul său relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte afaceri controversate marca Verestoy Attila, cum ar fi cea cu tichete de masă, administrată de firma Hungastro SA (detalii in investigatia de mai jos).

Dan Badea – Micile secrete ale lui Attila Verestoy

Este supranumit „Drujba lui Dumnezeu“, „Groful defrisarii padurilor“ sau „Kerestoy“.

Senatorul UDMR Attila Verestoy este unul dintre cei mai bogati politicieni romani. Averea sa, in continua crestere datorita afacerilor tot mai prospere pe care le-a dezvoltat de-a lungul carierei sale politice, i-a adus si titlul de cel mai bogat om de afaceri din judetul Harghita, fieful sau politico-financiar.

Incepute in 1991, la un an dupa intrarea sa in politica, afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii precum industria prelucrarii lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicatii, transporturi, mass-media, investitii financiare etc.

El si-a administrat singur toate afacerile pana cand legea i-a interzis explicit acest lucru si calitatea de senator a devenit incompatibila cu aceea de administrator al unei firme. Ulterior, aprope toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de catre sotia si fiul sau (Attila Verestoy jr.).

Mai trebuia amintit din start faptul ca senatorul Verestoy s-a specializat ca membru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o functie extrem de importanta pentru cei care stiu ca informatia inseamna totusi ceva in politica si afaceri.

Peste sapte milioane de euro in conturi si actiuni

Averea oficiala a senatorului, conform ultimei sale declaratii, este impresionanta. Astfel, daca socotim numai banii pe care Verestoy ii detine in diferite banci acestia depasesc 3,5 milioane de euro. De asemenea, valoarea actiunilor listate (pe Bursa sau Rasdaq) aflate in posesia lui Attila Verestoy se ridica, pe 21 februarie a.c., la peste 93 miliarde de lei (aproximativ 2,5 milioane euro). El mai are, in plus, creante de 150.000 euro, dar si obligatii de 500.000 euro. In proprietatea senatorului Verestoy se mai afla cinci terenuri, patru apartamente, o vila si un autoturism Audi S8 din 2001.

Attila Verestoy isi recunoaste implicarea directa in zece firme la care detine actiuni in valoare totala de aproximativ 1,6 milioane euro. Cele zece societati sunt urmatoarele: Hungastro SA (7,123 miliarde lei), Famos SA (2,262 mld. lei), Junior Com SA (14,68 mld. lei), TVM SA (3,7 mld lei), Scripta SA (2 mld. lei), Sojo-Hort RT (Ungaria, 16,5 milioane forinti), Bavaria Leasing SA (5 mld lei), Trinserv SRL (546 milioane lei), European Radio Investment (400.000 euro) si Asociatia Societatea Civila – Aleea Modrogan (177.000 euro). Comparativ cu declaratia de avere data in decembrie anul trecut, din ultima lista a firmelor la care senatorul Verestoy se declara actionar lipsesc patru societati: Hellas Primex SRL, Agrocentrum SA, Trinvest SA si Biolitt SRL.

Pe coperta, la umbra Elenei Ceausescu

 Absolvent al Facultatii de Tehnologie Chimica din Politehnica bucuresteana, proaspatul inginer chimist Attila Verestoy si-a facut stagiatura, in perioada 1978-1980, la intreprinderile „Mecanica“ Sfantu Gheorghe si „Tehnoutilaj“ Odorheiu Secuiesc. In 1980, se reintoarce in Bucuresti si ocupa una din catedrele Facultatii de Chimie Industriala din cadrul Institutului Politehnic. Devine lector, iar apoi, din 1983, cercetator stiintific in cadrul Institutului de Cercetare de Chimie Anorganica Bucuresti.

In 1989, este cercetator stiintific principal in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Chimie Anorganica si Metale Neferoase din capitala. Cum locul sau de munca, dar si preocuparile stiintifice se aflau sub calcaiul Elenei Ceausescu, au aparut ulterior comentarii privind eventuala sa legatura cu Securitatea sau, mai mult, cu academicianul nr. 1 al patriei, Elena Ceausescu. Comentarii publice pe aceasta tema au aparut in 1998, in urma unui conflict izbucnit intre conducatorul extremist al platformei „Initiativa Maghiara Ardeleana“ din cadrul UDMR, Adam Katona, si liderul UDMR Attila Verestoy.

Neintelegerile dintre cei doi, provocate de viziuni politice diferite, l-au iritat peste masura pe Katona, care a afirmat ca Attila Verestoy ar fi fost un fel de mana dreapta a Elenei Ceausescu. Declaratia a fost facuta intr-un interviu pe care Adam Katona l-a dat in iulie 1998 bilunarului „Europei Ido“ din Sfantu Gheorghe. „Verestoy a lucrat in institutul Elenei Ceausescu ceea ce, pentru un cercetator maghiar, nu era o onoare oarecare, ci presupunea o relatie bazata pe incredere“, a declarat Katona.

Acesta ar fi fost deranjat de faptul ca, potrivit afirmatiilor sale, Attila Verestoy i-ar fi spus, scurt, dar convingator, „Te sugrum, dar nu la figurat, ci pe bune“. Ulterior, in apararea senatorului Verestoy a sarit secretarul de stat Szabolcz Lanyi care, in cotidianul „Romaniai Magyar Szo“, a afirmat ca singura legatura dintre Verestoy si Elena Ceausescu a fost publicarea numelui „academicienei doctor inginer“ in fruntea colectivului care a lucrat la elaborarea unei teze in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Materiale Neferoase si Rare.

Inceputurile din padure

Lansat in afaceri din industria de prelucrare a lemnului, fostul inginer chimist Attila Verestoy s-a descurcat cum nu se poate mai bine in jungla tranzitiei. S-a implicat in acest domeniu si datorita faptului ca a beneficiat de retrocedarea unei parti importante dintr-o fabrica de mobila care apartinuse bunicului sau, inainte de nationalizare.

In 1991, a infiintat firma IVO SRL, alaturi de cumnatul sau Ferenczy Karoly, firma prin care a derulat cunoscutele afaceri cu cherestea. Trei ani mai tarziu, alaturi de cumnatul sau si de Attila Hosszu, a infiintat o noua firma in Odorheiu Secuiesc, „Metwooplast-Sat“ SRL, societate al carei obiect de activitate era fabricarea si comercializarea produselor din lemn.

Tot in 1994, devine administrator la fabrica de mobila Famos SA din Odorheiu, ulterior preluand actiuni importante si la aceasta societate, cu o traditie de peste 40 de ani. Treptat, Attila Verestoy si-a extins afacerile si in alte domenii. In 1993, a infiintat firma Hellax Primex SRL, profilata pe produse agricole, iar in 1994 s-a asociat cu fostul senator oltean al PDSR, Teiu Paunescu, in societatea MES SA Slatina; in acelasi an a infiintat, la Bucuresti, societatea de consultanta si management in afaceri V&P Invest.

Alcool, tichete de masa si presa

Cum afacerile cu alcool ofereau oportunitati financiare interesante, Attila Verestoy si-a incercat norocul si in acest domeniu. A inceput in 1994, timid, cu firma „Simalcoop“ SRL din Tusnad, societate prin care a participat la privatizarea fabricii „Spirt –Amidon“ de langa Miercurea Ciuc. Desi a preluat de la FPS un pachet de 21% din actiunile „Spirt-Amidon“, contravaloarea acestora (trei miliarde de lei) n-a mai ajuns la FPS, cativa ani mai incolo firma trecand, cu datorie cu tot, la FPS. Conform declaratiilor senatorului Verestoy, afacerea nu i-a adus profit. „Am iesit in pierdere totala, nu m-am imbogatit din aceasta afacere“, a declarat ulterior Verestoy.

O alta incursiune in lumea alcoolului a fost facuta de Verestoy in 1998 cand, prin firma IVO SRL, a preluat de la FPS pachetul de 40% din actiunile societatii „Vinuri si Bauturi“ din Miercurea Ciuc.

Profitul cel mai insemnat ii revine insa din actiunile pe care le detine la grupul de firme Hungastro SA din Covasna, actiuni evaluate la peste 35 milioane dolari. Ca orice politician responsabil, Attila Verestoy a investit si in mass-media prin firma Trinvest din Sfantu Gheorghe. El a participat la infiintarea „Editurii Scripta“ de la Oradea, la care a devenit presedinte si, ulterior, la preluarea unor actiuni (6%) la cotidianul de limba maghiara „Kronica“.
Miliarde la minut cu actiuni Rompetrol

In aprilie 2008, senatorul Attila Verestoy s-a numarat printre protagonistii ingenioasei speculatii pe piata de capital cu actiunile Rompetrol (RRC), alaturi de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan Voiculescu), Sorin Rosca Stanescu (foto), Calin Popescu Tariceanu si altii. Declansata pe 7 aprilie 2004, tranzactia cu actiuni Rompetrol a adus protagonistilor, in doar cateva minute, castiguri de zeci si sute de miliarde de lei. De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a cumparat intr-un minut (intre orele 10:09 -10:10) un miliard de actiuni la pretul de 116 lei bucata, si dupa sapte minute a vandut 550 milioane actiuni cu preturi cuprinse 250 si 300 lei bucata, obtinand un profit de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu.

Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni). Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital.

Razvan Theodorescu iese la lumina, Stanculescu si masonii la Jilava 


Sursa “A”, care ne-a transmismai multe informatii despre razboiul subteran dintre diversele grupuri masonice care-si adjudeca Romania, revine. In primul rand cu fotografia de mai sus, din care se detaseaza o chelie binecunoscuta: academicianul Razvan Theodorescu, instalat de Ion Iliescu ca prim presedinte al TVR-FSN in 1989-1990. De altfel, in jurul personajelor protagoniste ale acelor evenimente se invarte si nota remisa acum portalului Ziaristi Online. Este vorba de o informatie privind unul dintre actorii loviturii de stat din decembrie 1989 si al executiei cuplului Ceausescu: generalul cu piciorul in ghips, Victor Atanasie Stanculescu. Aflat acum la Jilava, fostul conspirator pe linia AVO-GRU este vizitat regulat, la “vorbitor”, cu portocale si aparate de filmat, de unul dintre masonii implicati in rafuielile masonice: Lucian Cornescu Ring. In acelasi loc in care il vazusem filmat pe Stanculescu facand apologia masoneriei alaturi de Horia Nestorescu Balcesti, de data aceasta este sarbatorit 1 decembrie impreuna cu Lucian Cornescu Ring (vezi video mai jos). Acesta, la randul lui, pe site-ul sau de “stiri masonice”, aduce in atentie o alta controversa, privindu-l pe “venerabilul” Marcel Shapira, care ii scrie de la Paris in 2005 aducand aminte in PS-ul ravasului sau plin de informatii interesante, faptul ca intr-o carte despre revolutie ar fi aparut ca el ar fi dat ordinul executarii lui Ceausescu. O copilarie. Jocurile au fost mult mai mari. Dar prezentam aici continutul scrisorii, pentru documentare. Atat Ring cat si Sursa “A” considera ca Schapira a fost, de fapt, doar un banal informator al Securitatii, ulterior un sustinator infocat al lui Iliescu. Inpostarea sa, Ring dezgroapa si un scandal vechi de cinci ani, starnit la vremea respectiva de un articol incisiv al ziaristei Miruna Munteanu, despre care afirma ca a fost trimisa la el de “fratele” Costel Iancu la ordinele lui Schapira. Cu toate acestea, in 2005, cei doi hotarasc sa ingroape scandalul si se vad la Paris unde si filmeaza un material nu lipsit de interes, pe care il prezentam integral mai jos. De la Ring mai aflam si cum ar fi fost “reaprinse luminile” masoneriei in Romania, dupa 1989. Citam:

“In 1990, a venit la mine si s-a facut cunoscut ca frate regretatul Nicu Filip. Mi-a explicat atunci ca avea o loja ascunsa inca din timpul epocii Ceausescu. L-am sunat la telefon pe Schapira si i-am propus sa reincepem sa lucram ca masoni in Romania (in acel timp, functiona la Paris un Suprem Consiliu in exil precum si o Mare Loja). Spre uimirea mea, m-am izbit de un zid, Schapira spunand un “NU” hotarat si explicand ca „acolo sunt numai securisti…”. Am mers mai departe, l-am luat pe Nicu Filip la mine, i-am pus la dispozitie birouri, secretara, sofer masina si i-am dat si o sarcina: cea de a gasi maestri masoni in adormire, de preferinta dintre cei deveniti maestri inante de 1935. In mai putin de doi ani, Nicu a gasit 19 frati cu care „a suflat in taciuni”, este adevarat, cu ajutorul mai multor Mari Loji straine si, in 1993, in luna mai, a fost consacrata M.L.N.R. si Supremul sau Consiliu. Schapira a aflat ca la inceputul lunii mai 1993 trebuia sa vina la Bucuresti reprezentantii Supremului Consiliu Jurisdictiei Sud a S.U.A., in acel caz, Loja N.A.T.O. condusa de un contraamiral si a venit de indata la Bucuresti. Nicu l-a ignorat. Atunci, Schapira, jignit, a convocat  la hotelul Bucuresti mai multi frati de el cunoscuti si SI-A TRANSFERAT TOATE PUTERILE. Cele ale sale de Suveran Mare Comandor in mainile lui Amedeo Lazarescu si, in acelasi timp, Marele Maestru in exil si-a transferat si el puterile in mainile lui Vladimir Boanta”

Sursa “A”: Ce face Lucian Cornescu Ring cu Victor Atanasie Stanculescu la Jilava

Pentru a închide paranteza deschisa cu ceva timp în urma, si pentru a urma cursul materialelor prezentate, voi face câteva referiri si completari la ultimul material. În materialul anterior am amintit ca Constantin Bartolomeu Savoiu l-a santajat pe fostul general Stanculescu, propunându-i semnarea unui document pentru a arata apartenenta sa la masonerie, în schimbul ajutorului pentru a parasi arestul din puscarie. Spuneam în acel material ca si Lucian Cornescu Ring a efectuat vizite la Stanculescu la Jilava. Ultima vizita filmata a avut loc pe (sau în jurul datei de) 1 decembrie 2010. Dovada acestui lucru sta în materialul acesta:

Trebuie totusi sa mentionam si relatia, negata acum de Savoiu, dintre Lucian Cornescu Ring si Constantin Barolomeu Savoiu. Cu ceva timp în urma circula faimoasa lista a masonilor din Supremul Consiliu al lui Cornescu Ring, acolo unde se regaseau nume precum Horia Nestorescu-Balcesti, Razvan Theodorescu etc.

Savoiu se autoproclamase Mare Maestru al unei mari loji numite MLNUR, iar Cornescu se autoproclamase Suveran Mare Comandor al unei entitati masonice superioare numite SCR, chiar daca acestia fusesera expulzati din acest doua entitati.
Astazi, cei doi se ataca reciproc, fiecare invocând ce le convine mai mult. Dar sa revenim putin la faimoasa lista. Cine este astazi pe aceasta lista? Voi mentiona doar câteva nume sonore: Radu Vasile (este vorba despre fostul premier al României), Victor Babiuc (fost ministru al Apararii), Eliade Stefanescu, Florin Enaceanu, Manolescu, etc. Voi reveni cu noi informatii.
Pana atunci…
Legenda Foto: Doamna cu parul castaniu din stanga este Gratiela Barla, fosta sotie a lui Cornescu Ring. Persoana de langa ea este Mircea Deaca, fiul “faimosului” (la casa Ceausestilor) pictor Deac (ajuns in Franta, pentru a-si pierde urmele trecutului rosu, si-a schimbat numele in Deaca). In dreapta, inconfundabilul academician Razvan Theodorescu, alaturi de Horia Nestorescu Balcesti. Fotografia a fost realizata la sfarsitul anului trecut, la unul dintre hotelurile centrale din Bucuresti
Nici când au venit sovieticii n-a fost mai grav ca azi pentru România, stat pe cale de disoluție, atrage atenția istoricul Dinu C. Giurescu
Nici în 44 când au venit trupele sovietice, România n-a fost într-o situație mai gravă decât este acum”, a declarat academicianul Dinu C. Giurescu, duminică seara, la emisiunea lui Radu Tudor. Iată câteva dintre semnalele de alarmă trase de marele istoric, singurul, se pare, care are tăria morală și forța intelectuală de a atenționa românii că țara lor e pe cale de a nu mai exista: ”O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori. Este cazul României.
După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie.
În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării!
Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.
Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică!
Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?

Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României.

Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei.

Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.

Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea românăseoperează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.

Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.

Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.

Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionaleînseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.

Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene.

În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?

Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.

Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin.

Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut?

Încotro ne îndreptăm, Doamne?”

Profesorul Dinu C. Giurescu este parlamentar, ales pe listele Partidului Conservator. Încercările sale disperate de a trezi clasa politică, românii în general  la o atitudine patriotică de salvare națională, măcar în ultimul ceas, par a fi fără sorți de izbândă în condițiile în care s-a instituit și consolidat un monopol antinațional în toate domeniile, iar reacțiile din interior lipsesc sau sunt mai degrabă de acceptare interesată.

Alte subiecte deosebit de interesante si elocvente despre felul in care este batjocurita biata noastra tara, puteti citi la categoria:Distrugerea Romaniei

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*