Şi primarul din munţi spune că „nu va fi coadă” la ajutorul de minimis pentru tancurile de răcire a laptelui

descărcare (1)După ce ani la rând oamenii de la şes, dar şi din munţi au refuzat să –si dea laptele de pomană, încercăm să dregem busuiocul…

“Cine se duce să adune 10, 100 sau chiar o mie litri de lapte de la micii producători din vârful muntelui, chiar dacă este un lapte ecologic? Începând cu 1 ianuarie 2014 „se închide” și derogarea la laptele neconform produs și comercializat în România, iar industria va avea de suferit din acest motiv, pentru că există în continuare o problemă de cantitate și una de calitate la noi. În ciuda acestui fapt, nimeni nu mai vrea o altă derogare.

Iulian Găină, primarul comunei Tarcău, județul Neamț, a declarat în cadrul unei întâlniri pe care Asociația Comunelor din România (A.Co.R.) a avut-o cu liderii Ministerului Agriculturii că nu vor fi mulți cei care vor fi interesați de proiectele de minimis pentru achiziția de tancuri de răcire a laptelui, pentru simplul fapt că nu merită investiția. Asta, pentru că sunt lăsaţi crescătorii de animale la cheremul procesatorilor. Aceştia oferă prea puțin pe litrul de lapte și nu se obosesc să se deplaseze distanțe mari pentru cantități relativ mici.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*