Nu mai dezgropaţi moaştele niciunui păcat, pentru care Iisuss a luptat până la sânge, când le-a răstignit şi îngropat pe toate nelegiuirile-odata pentru totdeauna; Nu mai păcătuiţi, nici în ascuns, pentru că toate privirile Cerului văd şi „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Mat.6/18) Nu mai pupaţi foto-picturi aurite, iconate, dar mute, surde, oarbe, microboase, care fac bani pentru preoţi, dar sărăcesc pe neştiutori… „Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti.Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miros, au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor.Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.” (Ps.115/4-8) El a murit şi a înviat, ca să ne socotim morţi faţă de lume (Gal.6/14), morţi faţă de păcat şi faţă de satan” Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Rom.6/11-14)

hf  Lt. Col. (r) Dumitru Prichici: Romania-Cauzele crizelor politice interne si externe, intre anii 1900- 2017. Rog distribuiti pe toate canalele de informare posibile pentru dezbarerea publica in tara si in lume.Sfaturile doamnei dr. ing. Silvia Preda, director al SCDP Valcea- cu privire la solutiile profitului pentru pomicultura si viti-legumiculturaIIdolii din preajma amvonului, tindballIdolii din preajma amvonului … Idolii aduc intunerec in viata oamenilor …  Erezii: IDOLATRIA …Icoanele sunt idoli și închinarea la ele este idolatrie, iar “minunile” lor sunt din iad! Să Continuăm în Păcat Ca Să Se Înmulţească Harul? Reflecţii ale unui evanghelic curios asupra cinstirii moaştelor Sfintei Parascheva …Sub Lege? Sau sub Har? După Noul Testament, noi, creaţia lui Dumnzeu suntem sub har. În acest caz legea mai este valabilă? Sau sunt legate amândouă? Intrarea sub har înseamnă eliberare de păcat (Romani 6:15-23) De ce a spus Isus, „Du-te și nu mai păcătui,” dacă asta este imposibil? Poate un credincios păcătui cu voia?Evrei 10.26; 1 Ioan 2.1; 1 Ioan 5.16,1- Albert von der Kammer; Dumnezeul cel adevărat și idolii de nimic; Idolii noștri… ÎNCHINAREA LA IDOLI… Efeseni: Chemarea Bisericii – de Daniel Branzei; Ce legătură este între „taină” şi „chemarea cerească”?Ce înseamnă „taina” pentru practica noastră creştină?The Present Testimony; BISERICA – TRUPUL VIU AL LUI ISUS HRISTOS

5573987

 

ut


Când a venit Iisus, a găsit Poporul Evreu într-o cădere asemănătoare lumii de azi-cădere rostuită cu marele aport al  PREOTILOR, care au  înlocuit pe Dumnezeu cel viu, cu unul pictat, iconat, fesenizat, coafat aurit, dar mut, surd, mincinos, orb şi şchiop; Mai rău decât ei-atunci, noi suntem robii formalismului, tradiţiei, fariseismului, idolatriei, hoţiei, vicleniei, porno-preacurviei şi altor trăsături demonice, descrise în Galateni 5/20; Aşa cum ei au înflăcărat pocăinţa prin Maleahi, acelaşi proroc dă foc întregului pământ,acum, înainte de revenirea lui Iisus, chemând pe fiecare om, norod şi neam la pocăinţă, la naşterea din nou (Ioan, cap.3)!” Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului.” (Mal.3/2)… “El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4/6)…”Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoţilor!

 

/Dacă nu veţi asculta, dacă nu vă veţi pune inima ca să daţi slava Numelui Meu, zice Domnul oştirilor, voi arunca în voi blestemul şi voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am şi blestemat, pentru că n-aveţi pe inimă porunca Mea. Iată,vă voi nimici sămânţa şi vă voi arunca balega în faţă, balega vitelor pe care le jertfiţi, şi veţi fi luaţi împreună cu ele. Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor. Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i-a abătut de la rău. Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor.

 

 

  Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legământul lui Levi, zice Domnul oştirilor. De aceea şi Eu vă voi face să fiţi dispreţuiţi şi înjosiţi înaintea întregului popor, pentru că n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor, când tălmăciţi Legea.”

N-avem toţi un singur Tata? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, dar, suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri? Iuda s-a arătat necredincios, şi în Iuda şi la Ierusalim s-a săvârşit o urâciune; fiindcă Iuda a spurcat ce este închinat Domnului, ce iubeşte Domnul, şi s-a unit cu fiica unui dumnezeu străin. Domnul va nimici pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează şi răspunde, îl va nimici din corturile lui Iacov şi va nimici pe cel ce aduce un dar de mâncare Domnului oştirilor.

  Iată acum ce mai faceţi: acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre.

 

 Şi dacă întrebaţi: “Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţa dumnezeiască! Luaţi seama, dar, în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! “Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel – şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie – zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!”

  Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre şi mai întrebaţi: “Cu ce L-am obosit?” – Prin faptul că ziceţi: “Oricine face rău este bun înaintea Domnului şi de el are plăcere!” sau: “Unde este Dumnezeul dreptăţii?”

 

 

“Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor.Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curata pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, că în zilele cele vechi, că în anii de odinioară.

 Mă voi apropia de voi pentru judecată şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.

Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi. Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: “În ce trebuie să ne întoarcem?”Se cade să însele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: “Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcustă), şi nu vă va nimici roadele pământului, şi vita nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor.

 

Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Şi mai întrebaţi: “Ce-am spus noi împotriva Ta?”

Aţi zis: “Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor? Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, şi scapă!” Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul sau care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.

 

Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcina, nici ramura.

  

Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci pentru tot Israelul! Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc tara cu blestem!”(Maleahi,cap 1-4)

Sfaturile doamnei dr. ing. Silvia Preda, director al SCDP Valcea- cu privire la solutiile profitului pentru pomicultura si viti-legumicultura

aq

 

 

 

j

 

   Romania-Cauzele crizelor politice interne si externe, intre anii 1900- 2017.    

    Doctrina comunista iluzorie, finantata si oferita de K.Marx si F.Engels lui V.I.Lenin, pentru aplicare in Rusia, in lupta intre clasele sociale revoltate in octombrie rosu si Statul Ţarist, revolta la care a participat si I.V.Stalin, aplicand din setea de putere, sloganul ,,dezbina si condu’’ si ,,cine nu este cu noi, este impotriva noastra si trebue sa dispara’’, slogan folosit si azi ca arma secreta a Internationalei Socialiste si PSD(MR), membru activ in baza  prevederii Art.8(1) Statutul PSD, aplicat dupa 1945 de activistul PCR Gheorghiu Dej, preluand puterea prin  eliminarea fizica a contracandidatului Lucretiu Patrascanu, ca si Ion Iliescu in dec.1989 din ordin superior a executat sotii Ceausescu printr-un simulacru de proces juridic, a infiltrat  partide istorice pentru a le distruge din interior, ca si intreaga economie nationala, generand foamete, coruptie, crima organizata, milioane de romani fara  locuri de munca, obligati sa plece in pribegie, in lumea libera din Vest, nu in Est.

    Dupa 1989, esalonul 2-PCR instalat la putere, a desfiintat scoli tehnice,  profesionale, licee si facultati, a lasat invatamantul fara manualul literaturii si limbii romane, fara reala istoria a  romanilor scrisa de profesorul Ctin. C. Giuresc, predata in scoli pana in 1945, interzisa de comunisti ca si Seminarul Teologic, lasand romanii fara hrana spirituala de la strabuni, fara sapte ani de acasa, in care se dezvolta germenul iubirii fata de munca cinstita, iubire de neam si tara a seminilor nostri indiferent de etnie, fara instruire civica, cum se spune la romani fara nici un Dumnezeu, pentru a fi dezbinati, corupti, compromisi pe viata.

     Dupa 1989, lupta sa dus intre romanii harnici si demni si politicieni STUPIZI, lipsiti de sentimentul iubirii fata de semenii lor, necultivati din frageda pruncie in scoala, in familie si societate, implicati in luarea deciziilor fara a fi competenti, producand conflicte intre Institutii de Stat, Publice si Societatea Civila, incalcand legile Sig. Nationale si a Serv de Informatii.

       In acest an 2017, prin curajul unor romani de exceptie din presa scrisa si audiovizuala,  din justitie si de oriunde, au  scos la lumina intentiile si faptele antisociale si antinationale, savarsite de unii factori de decizie in toate domeniile de activitate, din dec. 1989 pana astazi.         

      Oamenii cultivati, pregatiti si cinstiti, nu sunt acceptati ca factori de decizie in societate, fiind acceptati doar cei corupti cu doi arginti, ca o garantie a sustinerii flagelului coruptiei.

      Romania a fost si este bantuita inca de la 1893, de Marxisti-Leninistii din PSD.MR aliat cu PNL la 20.05.1899 si PSD, PMR, PCR  dupa 1916 pana in dec.1989, cand PCR sa ascuns in CPUN, PDSR, PSDR Cunescu, PSD pana in 2012, cand se reface noul USL cu PSD, PNL, PC pana in dec.2016, cand PSD, ALDETariceanu si UDMR se aliaza cu riscul producerii crizei materiale, morale si de imagine a romaniei in lume, incalcand si juramantul de credinta depus la instalarea in functii, pentru salvarea fruntasilor partidului, de bratul lung al Justitiei.

    Legile Sig. Nationale 51/1991, 14/1992 si 1/1998, desi revazute, nu fac fata amenintarilor la adresa Romaniei, in timp ce proiectul propus de Corneliu Coposu in 1995, publicat in presa din 2002, depus si in Parlament, nu prezenta interes pentru C.P.Tariceanu Prim Ministru, desi in sedinta CSAT din 24.07.2006 a primit ordin sa trimita in Parlament noile Legi a Sigurantei Nationale si a Serv.de Informatii, nu a trimis, incalcand  juramantul de credinta Art.82 si 109 (1 si 2) din Constitutie, Art.1,2 si 3 din legea 51/91 lasand premeditat tara fara aparare, prada coruptilor si corupatorilor, astazii victimele  Prim Ministrului Tariceanu.        

       Cine pleaca? USLul de la guvernare sau Romania in RUSIA.

       – FARA economia de piata capitalista, motorul dezvoltarii clasei mijlocii, FARA  Legea Sig.Nationale aprobata de Comisia de control  SRI cu Nr.4c-20/413/30.05.2017, FARA votul in Parlament si aplicarea de urgenta a Legii Salvarii reale a Natiunii, INTRAM in anul 2018 in Economia Socialista de piata a RUSIEI, dupa cum se precizeaza la pag.2/4 din Acordul de Colaborare al coalitiei politice: ACCES, PSD, SRI, ALDE, SIE, UDMR, DGIPI, posibil si SISROM, din dec.2012, pentru afaceri USL la cheie, adoptat de Comisia pentru afaceri Europene la 05.05. 2013, incalcand Legile firesti din Romania.                                                                   

 

 

Lt. Col. (r) Dumitru Prichici

 

 La praznicul Komunismului, Stalin in fusta, adica Iliescu a impartit certificate fara valoare pentru cei multi,dar desteptii nationali au furat Avutia Obsteasca ! De ce stati nepasatori?Stiti câți bani au dispărut în decembrie 1989? Veniti pe urmele averii lui Dan Voiculescu

Averea diavolului. Această expresie era folosită la începutul anilor ’90 când se vorbea despre banii pe care regimul Ceauşescu i-ar fi avut în conturile din străinătate. Bani care nu au apărut niciodată. De-a lungul timpului, însă, au fost făcute o serie de anchete care vizau subiectul.

În 1990 a fost formată o primă comisie guvernamentală pentru recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului, condusă de Mugur Isărescu. Pe 6 iunie 1991, Isărescu îi scria directorului SRI de atunci, Virgil Măgureanu, o adresă în care solicita verificarea în arhivele Securităţii cu privire la înfiinţarea firmei CRESCENT. Isărescu preciza că, din verificările unor experţi, rezulta faptul că firma CRESCENT a realizat beneficii comerciale în special din activitatea cu ICE Dunărea, existând „indicii cu privire la deturnarea unor fonduri”. În aceeaşi perioadă, o echipă canadiană angajată să ancheteze deturnarea fondurilor regimului comunist le sugera autorităţilor să-l aresteze pe Dan Voiculescu, pentru ca ancheta să poată continua. În final nu s-a întâmplat nimic.

În 2000, preşedintele Emil Constantinescu a cerut o anchetă privind fondurile, plecând de la o notă a SIE. În notă era prezentată activitatea CRESCENT şi cine a condus-o de-a lungul timpului. Numele lui Dan Voiculescu apare şi aici ca director al filialei CRESCENT din România. În notă se spune clar că Dan Voiculescu a preluat la finalul lui 1989 şi începutul lui 1990, profitând de haosul din aceea perioadă, activele CRESCENT, o parte din conturi. Emil Constantinescu cere desecretizarea arhivei ICE Dunărea, dar nu este desecretizată decât partea comercială. Replica lui Dan Voiculescu este dura. Contraataca prin Jurnalul National.

Câteva luni mai târziu, vine la putere Ion Iliescu, iar arhiva este resecretizată. Iar nu se întâmplă nimic.

În 2005 este iar desecretizată arhiva ICE Dunărea, secţiunea comercială.

Un document foarte interesant este din 2000.Din el reiese că statul român nu a primit nicun ban în unor exporturi făcute de CRESCENT înainte de 1989. Este vorba de 8 nave maritime de transport. Dan Voiculescu susţinea atunci că are dovada plăţilor. Nu a arătat nimic public.

În 2013 SIE promite CNSAS să trimită şi restul arhivei Dunărea. Adică partea operativă, cea care conţine numele foştilor ofiţeri de securitate implicaţi în afacerile comerciale. Probabil că în următoarea perioadă vor mai apare noi informaţii privind fondurile valutare ale regimului comunist de dinainte de 1989 şi legăturile lui Dan Voiculescu

Istoricul firmei Crescent

Firma a fost creată de la Direcţia Securităţii Statului (DSS) la ordin pentru desfăşurarea de aport valutar special (AVS). Firma CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME LTD a fost înfiinţată în Noiembrie 1980 în oraşul Pireu (Grecia).

Pe tot parcursul funcţionării firmei, proprietara a fost reprezentată prin procură de soţul ei MICHAEL FAUD SANBAR, cetăţean grec de origine libaneză, bănuit a fi agent al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP)

Pe 8 ianuarie 1982, MICHAEL FAUD SANBAR depune la Oficiul ARGUS din Bucureşti o cerere pentru deschiderea unei reprezentanţe CRESCENT în România. Totodată solicită ca această reprezentanţă să fie condusă de DAN VOICULESCU, în perioada respectivă şef al serviciului Operaţiuni de aport special (AVS)  din Întreprinderea de Comerţ Exterior VITROCIM.

După numai trei zilei, pe 11 ianuarie 1982, Oficiul ARGUS emite autorizaţia provizorie de funcţionare a reprezentaţiei CRESCENT în Bucureşti,  iar la 1.03.1982 se deschide la Bucureşti reprezentată în România a CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME LTD, avându-l ca Director General pe DAN VOICULESCU.

Imediat după deschiderea reprezentanţei din Bucureşti firma CRESCENT a început să deruleze operaţiuni de export, realizând până la sfârşitul anului 1982 o cifră de afaceri de 100 milioane de dolari.

Între 1980 – 1982, firma grecească CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME LTD nu a avut niciun fel de activitate.

În 1984, serviciile secrete greceşti îl pun sub urmărire pe FAUD M. SANBAR, având informaţii privind legăturile acestuia cu OEP. Conducerea DSS este informată de acest fapt şi decide să-l înlocuiască pe FAUD M. SANBAR din calitatea de proprietar al CRESCENT. Existând operaţiuni comerciale în derulare şi fiind presată de timp, conducerea DSS ordonă înfiinţarea rapidă a unei noi firme CRESCENT, în Cipru, al cărei proprietar figuirează JOHN EDGINGTON, cetăţean britanic cu domiciliul în Austria. Pentru siguranţă este numit Director General al firmei noi înfiinţate în Cipru tot DAN VOICULESCU.

În momentul înfiinţării noii firme CRESCENT, proprietarului fictiv JOHN EDGINGTON i se cere să semneze în alb  un formular de transfer al ac ţiunilor firmei care este păstat de repreztantul CRESCENT în România, DAN VOICULESCU. În acest fel, DSS se asigura că îl poate înlocui în orice moment pe JOHN EDGINGTON din alitatea de “proprietar” al CRESCENT Cipru prin simpla completare a formularului semnat în alb şi prin înregistrarea acestuia la autorităţile ciprioate. Din acest moment, relaţiile CRESCENT cu FAUD M. SANBAR încetează (până în decembrie 1989)

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, pe fondul haosului creat şi al vidului de putere ce a urmat, dar şi al desfiinţării DSS, DAN VOICULESCU, aflat în posesia formularului de transfer al acţiunilor CRESCENT Cirpru semnat în alb de propriatarul oficial al companiei JOHN EDGINGTON, îl contactează pe MICHAEL FAUD SANBAR preia apoi firma CRESCENT de la JOHN EDGINGTON,, dar semnează un testament prin care îl numeşte pe DAN VOICULESCU protesctor testamentar şi îi lasă acestuia moştenire firma CRESCENT. (MICHAEL FAUD SANBAR a decedat în anul 1995).

Astfel, DAN VOICULESCU preia firma CRESCENT în mod oficial, putând dispune de activele firmei şi de banii aflaţi în conturile filialelor CRESCENT.

 

 

Iata anexele 1,2,3,4

1

ACORD DE COLABORARE (propunere – notă de fundamentare); Iniţiativă a domnului deputat în Parlamentul României Dorel Căprar, membru fondator al ACCES); PĂRŢILE IMPLICATE ÎN ACORD: ACCES,SRI, SIE, DGIPI (2¼)“afaceri la cheie’’

 

OBIECTUL ACORDULUI:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 

Sfaturile doamnei dr. ing. Silvia Preda, director al SCDP Valcea- cu privire la solutiile profitului pentru pomicultura si viti-legumicultura

aq

 

Tăierile în uscat

Tăierile executate mai devreme pot slăbi rezistenţa la gerurile care mai pot surveni. Este stabilit că pomii care nu au fost supuşi tăierilor au rezistat mai uşor gerurilor decât cei care au suportat acţiuni de tăiere înaintea apariţiei acestor geruri.

Acest fapt a fost remarcat mai ales la speciile cu sensibilitate la ger (piersic, cais, păr sau prun). Mărul, atât prin soiurile sale mai vechi, dar mai ales prin anumite soiuri recent obţinute (Jonagold, Elstar) se dovedeşte de asemenea sensibil la ger.

Clasificarea tăierilor la pomi.
Tăierile pomilor se pot clasifica după mai multe criterii dar sunt acceptate două şi anume:
– După scopul urmărit
– După timpul de executare.
În funcţie de scopul urmărit, tăierile se împart în următoarele grupe:
– Tăiere de formare.
– Tăiere de rodire.
– Tăiere de întreţinere
– Tăierea de corectare.
– Tăierea de regenerare,
În funcţie de timpul de execuţie, tăierile se împart astfel:
– Tăierea în uscat.
– Tăierea în verde.

Tăierea de rodire
Această categorie de tăieri operează asupra ramurilor de rod şi de semischelet, cu scopul principal de a norma încărcătura de muguri de rod, asigurându-se astfel producţii mari, constante şi de bună calitate pe toată durata de exploatare a livezii.
Supraîncărcarea conduce la producţii mari dar de slabă calitate, coroanele se mutilează, pomii nu  diferenţiază  muguri  de  rod  pentru  anul următor şi se declanşează alternanţa de rodire. Asupra numărului de muguri micşti ce se lasă la măr şi păr s-au făcut numeroase cercetări.Se consideră că ramurile de rod propriu-zise trebuie să fie de 2-3 ori mai puţine decât cele vegetative, inclusiv pintenii şi smicelele. Mugurii micşti la măr şi păr trebuie să reprezinte 12-15% din totalul mugurilor sau 20-25%.La sâmburoase, normarea rodului este mai elastică adică se acceptă o încărcare mai mare la cireş, vişin, prun, cais, dar la piersic este obligatorie o normare foarte Pentru sămânţoase sunt necesare 50-60 frunze pentru un fruct, la sâmburoase doar 25-30.
Gradul de încărcare la măr, păr şi piersic trebuie să  fie  foarte  precis,  exprimat  în  ţepuşe  + nuieluşe sau pur şi simplu în muguri micşti, iar la piersic în ramuri mixte cu lungimea de 40-60cm. Obiectivele tăierilor de rodirediferă şi în funcţie de vârsta pomilor.La cei tineri, se urmăreşte formarea ramurilor de rod pentru a grăbi intrarea acestora pe rod. În acest sens, la toate speciile şi soiurile, dar mai ales la cele tardive, ramurile de garnisire se răresc iar cele păstrate se înclină sau se arcuiesc. Nu se vor păstra  muguri  de  rod  sau  fructe  la  vârful şarpantelor întrucât arcuirea acestora compromite formarea scheletului. Se menţionează că delimitarea precisă între elementele permanente şi cele nepermanente este absolut obligatorie. În caz contrar, coroanele se exploatează foarte greu.
La pomii pe rod obiectivul de bază este normarea încărcăturii prin scurtarea semischeletului inclusiv a vetrelor de rod şi apoi rărirea formaţiunilor de rod pe porţiunile păstrate. Prin scurtările  respective  se  reduce  substanţial numărul  de  muguri  micşti.  Bineînţeles  că, această normare este în funcţie de gradul de diferenţiere a mugurilor de rod în anul respectiv.
La pomii bătrâni, normarea rodului se face prin aceleaşi operaţiuni tehnice dar mai ales prin reducţie întrucât prin aceasta se stimulează creşterile vegetative care întineresc lemnul de rod.  Tăierea  de  rodire  este  diferenţiată  pe specii,  grupe  de  soiuri,  vârsta  pomilor, agrotehnica aplicată şi alţi factori. La soiurile şpur de măr şi păr, se scurtează semischeletul garnisit cu ţepuşe şi se simplifică vetrele de rod.La pomii cu coroane rare se păstrează creşterile noi care se scurtează pentru a se garnisi cu ţepuşe tinere, viitoare vetre cu putere mare de fructificare.
La soiurile standard de măr şi păr care au coroane  dese,  aglomerate,  se  luminează coroana şi se scurtează semischeletul cu 1/3 – 2/3 din lungimea acestuia, în funcţie de vigoare şi încărcătura cu muguri micşti. La gutui, se simplifică şi se reduce semischeletul garnisit cu măciulii iar după scurtare se răresc măciuliile la 10-15 cm, iar coarnele de melc se simplifică transformându-se în măciulii simple. La soiurile şpur de prun şi cais,se scurtează semischeletul tânăr la un număr optim de buchete de mai, iar ramurile îmbătrânite se suprimă s-au se scurtează  sever  înlocuindu-le  cu  altele  noi tinere. Soiurile standard, necesită numeroase răriri executate asupra semischeletului iar pe acesta se răresc ramurile epuizate şi se înlocuiesc cu creşteri noi. Ramurile de rod lungi se scurtează cu 1/3 – ½ din lungimea lor.
La cireş, se fac puţine tăieri de rodire întrucât coroanele sunt rare, ramurile de rod au longevitate  mare  iar  pomii  nu  sunt  afectaţi  de alternanţa de rodire. Soiurile de vişin pletoase au nevoie de mai multe tăieri pentru a combate acest fenomen nedorit.Se suprimă pletele lungi degarnisite şi se înlocuiesc cu creşteri noi, iar semischeletul des se răreşte. La piersic, normarea rodului se realizează prin suprimarea buchetelor de mai şi a ramurilor salbe, iar ramurile  mixte  se  răresc  la  20-25  cm.Se păstrează 80-150 ramuri mixte în coroana unui pom,  în  funcţie  de  vigoarea  pomilor  şi agrotehnica aplicată. Unii autori recomandă până la 200 ramuri mixte dar după părerea noastră acest lucru este exagerat. Ramurile mixte şi cele vegetative în plus se suprimă total sau se scurtează în cepi de 2 muguri în zonele degarnisite ale coroanei.
Tăierile care se aplică pomilor trebuie să fie diferenţiate,  tratând  fiecare  pom  şi  fiecare ramură din ansamblul coroanei separat. Astfel, la pomii care abia au intrat pe rod, la care ramurile de schelet cresc viguros, este nevoie ca, în cazul când acestea au creşteri anuale mai mari de 50-60 cm, să se scurteze prelungirile cu ¼ din lungimea lor, pentru a favoriza, pe de o parte, noi creşteri în vârful acestora şi a stimula, pe de altă parte, garnisirea ramurilor de schelet tinere cu ramuri roditoare.

Taierea pomilor fructiferiObiectivele tăierii:
●.Repartizarea uniformă a semischeletului tânăr de o parte şi de alta şarpantelor (ramurile groase ce pornesc de pe ax) la 20 – 30 cm şi nu deasupra sau dedesubtul lor;
●Apropierea pe cât posibil prin tăieri de reducţie a rodului de şarpante şi subşarpante pentru îmbunătăţirea condiţiilor de hrană.
●Completarea spaţiilor create accidental în urma frângerii ramurilor sub povara rodului sau din alte cauze;
●Aplicarea unor tăieri de reducţie prin care se deschide unghiul de inserţie în partea superioară a pomului pentru temperarea creşterii
şi unor tăieri de transfer pe semischelet ce reduce unghiul de inserţie (unghiul faţă de verticală) pentru a stimula creşterea în
partea inferioară a pomului;
●Înlocuirea semischeletului viguros din partea superioară a pomului prin tăieri de plafonare a creşterii de vigoare slabă pentru a evita
formarea aşa numitelor “pălării” în special la coroanele aplatizate;
●Scurtarea  severă  a  semischeletului  îmbătrânit,  în  curs  de epuizare.
●Asigurarea, prin tăieri de rodire, a unui raport de 3:1 între formaţiunile care prezintă doar muguri vegetativi şi formaţiuni care
poartă muguri de rod; şi a unui raport de 8:1 între mugurii vegetativi şi de rod; sau cca 5-6 muguri de rod pe fiecare cm2 din suprafaţa
secţiunii transversale a trunchiului.
●Pomii la care creşterile sunt slabe iar mugurii de rod sunt în exces se vor tăia sever, pe când pomii cu creşteri exagerate şi fără rod
nu se vor tăia sau se vor tăia foarte slab, urmând ca normarea producţiei să se facă anul următor.
Să nu uităm nici de faptul că tăierile aplicate în primii ani de viaţă afectează pomul toată viţa lui (schelet) şi cele aplicate în timpul
rodirii afectează cel puţin trei ani de la efectuarea tăierii. La fel de importantă este menţinerea subordonării pe verticală a etajelor şi
a ramurilor din cadrul etajelor, dar şi păstrarea echilibrului vertical şi cel orizontal Unghiurile de inserţie (faţă de verticală) ne vor ajuta
menţinerea echilibrului între creştere şi fructificare. Cu cât creşte unghiul de la verticală spre orizontală, cu atât se reduce lungimea
creşterilor şi apar fructele. Avem un echilibru la un unghi de cca 45º, la care avem creşteri anuale şi producţie de fructe la un nivel
echilibrat. Cu cât creşte unghiul spre orizontală se reduce lungimea creşterilor anuale, se măreşte numărul de fructe şi se reduce dimensiunea lor. Pomul doreşte să facă cât mai multe fructe pentru a se înmulţi (modul natural de înmulţire în flora spontană), iar
dacă nu intervenim printăiere de normare a rodului, nu vom avea fructe de calitate.

Tăierea de formare a pomilor fructiferi
După plantare, în funcţie de forma de coroană pe care dorim  s-o  obţinem  se  fac  tăierile  pentru  formarea coroanei. De obicei, formarea unei coroane se obţine în 3-4 ani de la plantare, prin diverse operaţii de modificare a poziţiei de creştere a ramurilor şi lăstarilor (aplecare, arcuire etc.), prin tăieri propriu-zise, prin scurtări sau suprimări  de  ramuri.După  ce  a  fost  formată  coroana pomilor, ea trebuie menţinută prin tăieri de întreţinere şi fructificare.

Tăierile anuale
Aceste tăieri sunt necesare deoarece trebuie redusă încărcătura excesivă cu muguri a pomilor fructiferi, atunci când este nevoie, pentru a se stabili mărimea ramurilor, pentru a se stabili alungirea şi întrepătrunderea lor. Se ştie că în coroanele dese, în care nu pătrunde destulă lumină, bolile şi dăunătorii se dezvoltă mult mai re-pede. La pomii care au coroana deasă, stropirile se fac mult mai greu existând şi riscul ca soluţia cu care se stropeşte să nu poată fi aplicată pe toate ramurile. Prin tăierile de întreţinere se urmăreşte echilibrarea vegetaţiei între bază şi vârf.

Tăierile de fructificare
Acestea sunt necesare pentru a menţine pomii într-un echilibru fiziologic timp mai îndelungat. La pomii fructiferi aflaţi în plină rodire se urmăreşte normarea încărcăturii cu muguri floriferi în raport cu potenţialul acestor pomi.  O dată cu trecerea timpului, pomii fructiferi au creşteri vegetative slabe precum şi producţii scăzute. Pentru creşterea duratei de viaţă şi a potenţialului productiv se aplică la aceşti pomi tăierile de întinerire.

Tăierile de întinerire
Dau rezultate bune atunci când coroana pomilor se reduce considerabil iar semischeletul se întinereşte în majoritate. Se recomandă
ca tăierea pomilor fructiferi să se efectueze în perioadă de repaus. Tăierile se pot face şi primăvara târziu dar doar atunci când pomii au suferit de ger, pentru a putea deosebi mugurii sănătoşi de cei atinşi de ger.

O coroană aerisită va duce la fructe egale
Merii, cireşii, perii şi prunele pot dezvolta crenguţe subţiri şi scurte pornite direct din ramurile de bază. În general, pe aceste crenguţe se formează adevăraţi ciorchini de flori şi, ulterior, fructe. În general acestea apar în cazul în care partea centrală a coroanei este prea umbrită, aspect ce va duce în final şi la deteriorarea formaţiunilor florale. Prin urmare, sunt indicate tăierile crengilor stufoase foarte înalte sau crescute răzleţ în lateral pentru a permite luminii şi soarelui să acceseze toate zonele pomului.

Ramurile neroditoare, adevăraţi paraziţi
Ramurile neroditoare sunt de cele mai multe ori parazite şi consumă resursele celor care rodesc. Prin urmare, este indicat să le tai încă din momentul în care acestea apar, deoarece se dezvoltă şi se întăresc foarte rapid. O altă soluţie ar fi altoirea acestora (în cazul în care sunt deja foarte mari). În general, cele mai productive crengi cresc orizontal sau într-un unghi de maxim 45 grade.

 

 

Livezi superintensive zzz

Avand in vedere conditiile socio-economice cat si caracteristicile agro-climatice ale Romaniei, infiintarea unei livezi dupa model occidental in tara noastra presupune aspect importante care nu sunt mentionate in prezentarea de mai jos. Nu ezitati sa ne contactati pentru lamurirea acestora.
Pregătiri pentru  înfiinţarea plantaţiei
Înfiinţarea de livezi superintensive în ferme particulare pretinde pregătiri deosebit de minuţioase şi temeinice. Pentru că investiţiile în astfel de plantaţii pot fi de ordinul a sute de mii de euro nu ne putem permite să nu respectăm unele aspecte ce ţin de densitatea pomilor, irigaţii, mijloace de susţinere, utilaje, tehnologie şi o valorificare superioară a producţiei astfel încât, în funcţie de specie, să putem amortiza investiţia în 4-8 ani. Putem să afirmăm cu curaj că livezile superintensive sunt o adevărată fabrică de făcut bani, dar ele cer şi sacrificii din partea celor care se hotărăsc să le înfiinţeze şi care, indiferent de mărimea fermei, sunt nevoiţi să-şi schimbe stilul de viaţă.  Ce pom cerem pepinierei? Doresc să detaliez puţin acest aspect, deoarece el reprezintă prima condiţie pentru reuşita plantaţiei.
Tipul de pom folosit pentru specia măr este cel de tip Knipp, cu trunchiul înnoit. Acesta reprezintă o îmbinare a avantajelor pomilor de un an şi a celor de doi ani. Trunchiul este de doi ani, iar treimea superioară a lui de un an şi se realizează în pepinieră în anul al doilea. Pe ax avem coroana foarte bine dezvoltată, formată din 4-6 lăstari anticipaţi purtători de muguri de rod din primul an după plantare. La aceşti pomi rădăcina este în vârstă de trei ani, raportul de dezvoltare coroană-rădăcină înclinând uşor în favoarea celei din urmă. Acest tip de pom este uşor de plantat, cu un procent de prindere de 100% şi nu necesită niciun fel de tăieri în primul an. Condiţia esenţială este ca el să fie irigat şi fertilizat zilnic, practic hrănit în sistem hidroponic cu 2-8 l apă şi 0,12 grame N zi/pom de la data plantării până în luna octombrie.
Pentru cireş, prun, cais şi piersic cel mai folosit pom este cel de tip Branched. Este un pom de un an cu ramuri anticipate, a cărui coroană se formează tot în pepinieră prin păstrarea lăstarilor ce se formează la peste 40 cm. Când pomul este realizat, partea de portaltoi a trunchiului şi sistemul radicular au vârsta de 3 ani, iar cea „nobilă“, de deasupra locului de altoire, este de un an. Pomii de un an cu coroana bine ramificată, garnisită cu ramuri de ordinul doi şi încărcate cu formaţiuni de rod produc deja în anul plantării.  De mai bine de 20 ani s-a trecut la producerea pomilor in vitro, unde se realizează acelaşi tip de pom, dar liber de boli şi dăunători, foarte uniformi ca tulpină. Livrarea lor se face în anul următor altoirii, dar şi în acelaşi an, în ghivece.
Aspecte esenţiale înainte de plantare
Înainte de a prezenta tehnologiile de înfiinţare aplicate la ferma de la Lacu Rezi – Însurăţei, trebuie făcute câteva precizări comune celor cinci specii prezentate până acum, măr ,cais, prun, piersic şi cireş. Alegerea terenului nu este restrictivă, solul fiind doar suportul pomului. Plantarea se poate face în gropi mici de 30/30/30 cm, dar şi la suprafaţa solului, caz în care, după plantare, pomii se muşuroiesc. Terenul se ară la 30 cm, se nivelează, având grijă ca apa să nu băltească. Înainte de plantare are loc pichetatul. O condiţie obligatorie este asigurarea sursei de apă şi de aceea recomand să nu vă aventuraţi dacă nu aveţi asigurată fertirigarea. Nu insistăm asupra lucrărilor de desfundat, scarificat sau asupra aplicării îngrăşămintelor de bază pentru că nu este cazul.

Portaltoi şi soiuri pentru măr, cireş, prun, cais, piersic
După cum se ştie, portaltoii determină dimensiunile tulpinilor, coletului, trunchiului, coroanei şi rădăcinii, precum şi sistemul de ramificaţie, capacitatea de rodire şi momentul intrării pe rod, rezistenţa la boli şi dăunători, mărimea şi calitatea fructului. În ultimii ani
s-au realizat pentru fiecare specie clone care transmit calităţile enumerate.
Măr
La specia măr portaltoiul M9 este de departe singurul recomandat, acesta fiind înlocuit mai nou doar de clona M9 T337, realizată în Olanda, şi care s-a extins în toată Europa. De aceea nu trebuie să acceptaţi un material altoit pe alt port pentru că numai aşa puteţi obţine încă din al doilea an peste 20 tone de fructe extra la hectar.
La specia măr, cele mai căutate soiuri sunt cele din grupa Gala de la care recoltăm în luna august 45 -55 t/ha, soiurile Pinova, Golden Delicios Reiders, de la care recoltăm în partea a doua a lunii octombrie numai fructe de consum, mari, de 270-250 grame, şi obţinem o producţie de 50-80 t/ha; la soiurile Fuji şi Idared recoltăm în luna noiembrie 70-100 t/ha. Desigur, mai sunt şi alte soiuri valoroase precum Ionagored, Elshof, Braeburn, Elstar foarte apreciate calitativ, dar cu probleme în ceea ce priveşte tratamentele şi periodicitatea.
Cireş
Pentru specia cireş, cel mai valoros portaltoi este GISELA 5, selecţionat în Germania. Acesta se află sub protecţie şi se vinde numai cu licenţă. Dar nu mai puţin valoroase şi mult mai răspândite sunt şi P HL C , MAXMA 14 SI 60 CAB 6 SI 11.
Dacă portaltoiul imprimă pomului o alură mai puţin viguroasă, soiurile în schimb sunt viguroase, dau producţii mari şi fructe cu diametrul de 28-32 mm. Printre soiurile cu recoltare timpurie apreciate sunt B. Burlat, Marchant, iar cu recoltare la mijlocul lunii iunie Kordia şi Techlovan. Cel mai valoros este soiul Regina, cu recoltare târzie.
Prun, cais şi piersic
Portaltoii pentru speciile prun, cais şi piersic au evoluat în ultimul timp în sensul micşorării vigorii spre sub mijlociu. La ora actuală, cele mai bune sunt ST. JULIEN, MIROBOLAN 29C, ISHTARA SI GF 677.
Sistemul de susţinere a pomilor
Pentru început ne vom referi la sistemul fără plasă. Acesta trebuie realizat cu spalieri din beton, pe toate rândurile! Lungimea cea mai indicată pentru un rând este de 200 m şi corespunde unui sistem de fertirigare eficient în exploatare, dar şi unui randament ridicat al utilajelor de stropit şi de lucrat solul, iar între rânduri oferă o productivitate sporită la recoltat şi evacuat producţia. Nu se recomandă rânduri mai mici de 100 m, care dublează unele cheltuieli cu lucrările mecanice şi le cresc pe cele cu fertirigarea.
La capătul rândurilor se pun stâlpi de 9 cm grosime şi de 3,7 m lungime, iar pe rând, din 8 în 8 m, stâlpi cu profil de 7 cm, lungi de 3,5 m. Aceştia sunt realizaţi prin precomprimare şi prezintă 12 sârme ca armătură. Stâlpul de capăt se îngroapă aplecat, la 1 m adâncime, iar cei intermediari la 70 cm adâncime în poziţie perfect verticală. Cei de la capete se prind cu ancore speciale fixate la 1 m adâncime, cu şufă şi bridă specială pe stâlp. Brida va fi la 2,5 m înălţime.
Plantarea stâlpilor este precedată de pichetare, respectând distanţele recomandate fiecărei specii. La specia măr, cunoscând modul de fructificare pe vârfurile mlădiţelor şi ale nuieluşelor, obligatoriu se pune, la fiecare pom un pilon din bamus cu diametrul de 24-26 mm şi lung de 3 m, astfel încât să fie prins 20-30 cm de sârma de sus. Pomul va fi fixat de bambus cu 2-5 legături, iar furtunul pentru fertirigare se pune la înălţime.
La specia măr putem rămâne numai cu o singură sârmă care se pune la înălţimea de 40 cm dacă nu vrem ca furtunul de fertirigare să fie pe sol, pentru a putea lucra mecanizat pe rânduri. Pentru cireş, prun, cais şi piersic nu se pune bambus, dar se vor pune trei sârme prima la 40 cm, a doua la 120 cm şi a treia pentru rigidizare la 2.5 m.
De prima sârmă se fixează pomul, iar pe a doua şi a treia se dirijează lăstarii, lucrare care se face în primul an, diferit în funcţie de specie. Sârmele sunt prinse de stâlpii intermediari cu bride speciale din sârmă de 25 mm, iar pomii se leagă numai cu furtun din plastic gros de 4-6 mm. Este interzis să se lege cu altfel de material, deoarece legătura rămâne cât vegetează pomul. Cu tot cu manoperă, mijloacele de susţinere costă circa 6.500 €/ ha.
O investiţie necesară
Dacă dorim să punem şi plasă antigrindină stâlpii vor fi mai lungi şi mai groşi, cei de la capete de 12 cm, cei de mijloc de 9 cm cu lungimea de 4,7 m, respectiv 4,5 m, cu introducerea lor 1 m în sol. Plasa are un montaj special, iarna se rulează pe lungimea rândului şi primăvara se trage pe interval după ce 80% din flori s-au polenizat, dar nu mai devreme, pentru a permite albinelor să polenizeze. În acest caz, preţul investiţiei ajunge la circa 12.000  €/ha.
Am prezentat un sistem modern, singurul folosit în fermele din Olanda şi Italia la ora actuală. La noi, pentru început putem folosi stâlpi de lemn, de preferat pin, stejar, salcâm, lemn care trebuie să fie curăţat şi ars pe 1,5 m şi care se montează după acelaşi sistem arătat mai sus. Preţul nu va scădea mult, dar vom da de lucru muncitorilor din fermă în perioada de iarnă.
IRIGAREA LIVEZILOR SUPERINTENSIVE
Fertirigarea, o condiţie obligatorie
În livezile superintensive irigarea este obligatorie deoarece pomii au nevoie de un consum permanent de apă şi de substanţe hrănitoare. O condiţie obligatorie este, aşadar, asigurarea sursei de apă, fără de care nu vă recomand să înfiinţaţi o plantaţie superintensivă. Consumul de apă trebuie să fie uniform, zilnic, repartizat chiar pe ore, lucru care se poate realiza numai cu sistemul de irigaţii prin picurare. Cu ajutorul acestuia, vom putea asigura fiecărui pom între 2 şi 8 litri de apă/zi, în două reprize – dimineaţa şi seara.
Ce trebuie să cerem proiectantului?
Un alt lucru de care trebuie să ţinem seama este acela că sistemul radicular se dezvoltă orizontal pe direcţia coroanei, zona activă fiind de până la 20 cm. Din acest motiv, umezirea solului trebuie să se realizeze într-o bandă continuă, lată de 40 cm. Distanţa dintre picurătoare va trebui să fie de 40 cm, iar debitul fiecărui picurător de minimum 1,5 litri pe oră, indiferent de numărul de pomi la hectar. Prin dimensionarea lărgimii furtunului (de preferat 15-20 m) avem în vedere că trebuie să putem iriga rândul de pomi lung de 200 m, folosind 1-2 hidranţi la fiecare parcelă în funcţie de suprafaţa proiectată.
Argumente economice
Aşa cum arătam în articolele anterioare, folosind irigarea prin picurare consumul de apă este mic. Un simplu calcul ne poate convinge de acest lucru. Mărul, care este cel mai mare consumator de apă, având un consum ridicat timp de 150 de zile, utilizează maximum 1.800 mc apă (3.000 de pomi x 150 de zile x 4 litri pe zi). Cireşul, în schimb, consumă numai 800 de mc de apă pe toată această perioadă. Din calculele noastre reiese faptul că putem asigura uşor aprovizionarea cu apă din sursele existente în toate fermele, pentru că un puţ forat care asigură 1 litru pe secundă poate iriga 5 ha de măr sau 10 ha de prun sau cais.
Irigarea se face dintr-un bazin tampon care este umplut zilnic sau la 5 zile, în funcţie de capacitate, având alături staţia de fertirigaţie cu pompe, filtre şi bazin pentru îngrăşăminte, iar pe teren hidranţi pentru dirijarea apei pe rânduri. Într-o irigare modernă nu lipseşte calculatorul pentru programare.
Soluţia nutritivă
Pentru a asigura dezvoltarea biofiziologică a pomilor, aceştia trebuie să primească zilnic o soluţie hidroponică. În acest sens, dăm fiecărui pom, o dată sau de două ori pe zi, îngrăşăminte chimice. Azotul este cel mai important dintre elementele pe care pomul nu le poate asigura direct din atmosferă. Acesta este motivul pentru care trebuie să trecem de la teoria irigării primăvara-vara-toamna cu 2.000-3.000 de mc de apă/ha, la asigurarea apei din aprilie până în octombrie, printr-o fertirigare zilnică, asigurând o soluţie de 1,12 grame azot pur în 2 până la 8 litri de apă: 2 litri zilnic în luna aprilie, 4 în mai, 6 în iunie, 8 în iulie şi august şi 4 litri în septembrie. Ce trebuie reţinut este că vom fertiriga şi la intrarea fructelor în pârgă, acţiune care, bineînţeles, trebuie corelată cu tratamente speciale şi cu aplicarea îngrăşămintelor foliare cu calciu.

 

Sfaturi utile  pentru LIVEZILE SUPERINTENSIVE

 Etapele care trebuiesc urmate la infiintarea unei culturi de pomi fructiferi sunt urmatoarele:

  • pichetarea terenului;
  • sapatul gropilor;
  • repichetarea si umplerea partiala a gropilor;
  • alegerea materialului saditor;
  • repartizarea si plantarea pomilor la gropi.
Pichetarea terenului reprezinta marcarea locului de plantare al pomilor fructiferi. De obicei se marcheaza prin intermediul unui tarus la anumite distante stabilite folosindu-se ruleta pentru masurare. Pentru terenuri cu pante mici sau pante terasate se alege pichetarea in dreptunghi unde distanta intre randuri este mai mare iar pe fiecare rand distantele sunt mai mici La pichetarea in forma de patrat distantele sunt egale atat pe rand cat si intre acestea.
In cazul terenurilor accidentate sau o mica panta se alege pichetarea in forma de paralelogram sau dreptunghi avand in vedere ca unghiurile opuse sa fie egale doua cate doua
In cazul in care se alege o cultura superintensiva trebuie avut in vedere ca randurile de pomi fructiferi sa fie perpendiculare pe axul drumurilor principale.
Sapatul gropilor repichetatul si umplerea gropilor.
Prima operatiune trebuie facuta inainte de plantare cu 1-2 luni acolo unde terenul nu se desfunda. Marimea respectiv adancimea gropilor variaza in functie de teren si anume: 30x30x30cm in teren desfundat, pana la 60x60x40cm in teren nedesfundat. Celelalte lucrari se fac cu 2-3 saptamani inainte de plantare, gropile se umplu cu pamant si gunoi, iar repichetarea se face prin vizualizarea unei masuri sau cu ajutorul scandurii de repichetat.
Alegerea materialului saditor este o operatiune care influenteaza in mod direct starea viitoarei plantatii de pomi fructiferi. Este de preferat ca materialul saditor sa fie procurat inca din toamna, din pepiniere consacrate, recunoscute oficial si controlate, care garanteaza autenticitate calitate si sanatate pentru pomul fructifer ales. Este de preferat ca pomul ales sa aiba radacini cat mai bine dezvoltate si intacte cu muguri bine formati, preferandu-se sa se aleaga cei cu ramuri bine dezvoltate, la care se poate dezvolta scheleteul pomului si implicit starea timpuri de rod. Efectul alegerii unui astfel de pom fructiferconsta in formarea rapida a coroanei si inceputul fructificarii inca din anul 2 sau 3; lucru relevant in obtinerea insemnata de fructe inca din anul 4 de la plantare.
Plantarea pomilor. Perioada ideala pentru plantarea pomilor fructiferi este in general toamna (octombrie spre noiembrie) intrucat asigura refacerea sistemului radicular si pornirea in vegetatie primavara mai timpuriu. Bineinteles pomii fructiferi se pot planta si primavara devreme (martie sau aprilie). Pomul trebuie mentinut la adancimea de plantare la care a fost crescut in pepiniera respectiv cu punctul de altoire la nivelul solului. In cazul in care plantarea este mai adanca se intarzie pornirea in vegetatie si in cazul unui sezon ploios  are loc axfisierea radacinilor pomului fructifer. In zona de ses unde se simte lipsa umezelii pomii pot fi plantati cu 2-3 cm mai adanc decat au fost in pepiniera. Pe masura ce se aseaza pamant peste radacinile pomului trebuie efectuata o calcare energica in jurul pomului pentru a se tasa solul si a se evita golurile de aer.
Indiferent de epoca de plantare materialul saditor suporta doua operatii premergatoare: fasonarea si mocirlirea pomilor fructiferi.
Fasonarea consta in eliminarea radacinilor vatamate, reimprospatarea prin scurtarea varfurilor lungi.
Mocirlirea consta in introducerea sistemului radicular intr-un amestec realizat din pamant (de prefar pamant galben), balegar proaspat de bovina si bineinteles apa, cu o consistenta similara cu cea a smantanii.
Dupa ce pomul fructifer a fost fasonat si mocirlit se aseaza in partea de nord a tutorelui pentru a-l proteja de actiunea inghetului si dezghetului brusc.
Alte lucrari care se fac o data cu plantarea pomilor fructiferi sunt administrarea ingrasamintelor la groapa, udarea precum si musuroiul de toamna. Cand pomii se planteaza in gropi sapate individual (cum este gazul in gradinile de langa casa) o data cu plantarea trebuie administrate si ingrasamintele si anume 15-20 kg de gunoi de grajd bine fermentat sau 20-30g e azotat de amoniu, 20-30g de sare potasica si 50-60g de superfosfat substanta activa la fiecare pom.

Livada superintensivă de meri are viitor

Biro Șandor (63 ani) a fost din 1975 până în 1997 inginer minier la mina de lignit Voivozi, prima unitate de exploatare mecanică din România (localizată în apropiere la Suplacu de Barcău), ce a fost într-o vreme considerată cea mai bună mină de cărbuni din țară.. Acolo Șandor Biro a parcurs toate treptele, de la inginer stagiar la șef de sector și erou al muncii socialiste. Au fost momente când a avut și 1.000 de oameni în subordine. Ulterior, după pensionare, a ajuns să aibă ca subordonați între 2.500 și 3.500 de pomi la hectar, care, docili sub foarfecele său de horticultor amator, dau o producție ce ajunge la 60 de tone/ha/an. Iar din erou al muncii socialiste, a ajuns să fie decorat de Președintele României Traian Băsescu cu ordinul “meritul agricol”.
Biro Șandor și-a înființat livada din Ip (jud. Sălaj) după o vizită accidentală la un târg agricol: “Am făcut parte din valul de disponibilizați voluntari din anul 1997 cu ocazia reorganizării făcute de Guvernul Ciorbea, când din 5.000 de oameni au rămas în mină cam 2.000. Am ales să plec voluntar și banii, pe vremea aia erau 12 salarii, după ce i-am ținut vreo două luni în bancă și am văzut că nu cresc deloc, i-am investit într-o firmă. Făceam comerț cu te miri ce. Eram în piață 6 zile din 7. În 2001 am fost în vizită la frate-miu în Ungaria. Am ajutat pe cineva care aveau un proces acolo. I-am fost translator. După proces, am vizitat un târg de toamnă și am văzut niște mere foarte frumoase și am întrebat cum se obțin? Patronul firmei a început să-mi povestească că ei au fost primii care au introdus n țara vecină tehnologia livezilor superintensive. Am fost cucerit. I-am spus că habar n-am de meserie, dar aș vrea să fac și eu o asemenea livadă în România. Răspunusul lui a fost: E foarte bine că ești la zero, fiindcă n-ai capul împuiat cu preconcepții, ceea ce te face deschis la aplicarea unor tehnologii de cultură noi”, a povestit Biro cum a pornit la drum cu banii rămași de la disponibilizare.

Un metru distanță între pomi

Fiindcă era primul român care înființa o astfel de livadă, firma ungurească Firma i-a dat 5.000 de pomi în loc de 3.000, cât se tocmiseră. Și cu ei a început: „Dintr-un hectar am făcut pepinieră în care am plantat 16 soiuri, ca să văd cum se vor comporta. Când m-am extins, am plantat doar 6 soiuri mai importante. La început am plantat doar 2,5 hectare și ulterior m-am extins până la 8,5 hectare. Tehnologia adusă din Ungaria constă în a planta pomii la distanță de un metru între ei pe șir, cu 3,5 metri distanță între rânduri. Am folosit un portaltoi special, M9, care e o clonă adusă din Olanda, ale cărei rădăcini nu coboară mai jos de 30 cm în sol. Acesta e partial un dezavantaj compensat prin apelarea la un sistem de susținere artificial (n.r. beţe de bambus) și rărirea fructelor, ca să nu se rupă ramurile. În schimb, avantajul unor pomi cu sistem radicular la 30 de centimetri este că totuși natura așa a fost plămădită, că în partea superioară a solului se adună cele mai multe elemente nutritive, fiind și o zonă mai irigată de apa de ploaie”.

Vârf de producție: 60 de tone de mere la hectar
Densitatea de plantare la momentul înființării livezii a fost de 3.500 de meri pe un singur hectar, plantați chiar și la distanțe de numai 50 de centimetri, însă la extinderea ulterioară a optat pentru densitatea de 2.500 pomi/ha. Pe suprafața cu 3500 pomi/ha plantată în primăvară, prima recoltă a venit în…. toamna aceluiași an: “În 2001 plantasem vreo 5.000 de pomi de la care n-am avut o recoltă în anul zero decât de vreo 5.000 de kile. Făcusem un simpozion în acea toamnă și am invitat specialiști și cercetători de la universități și stațiuni, ca să prezint tehnologia. Însă unii nu m-au crezut. Unul dintre cercetători m-a bănuit că am agățat merele de crengi cu sârmuliță. S-a dus, a tras de măr și când a văzut că e legat de ramură doar cu codița, a exclamat: «chiar spune adevărul!», după care a mușcat din mărul rupt. Din an în an, producția a crescut. În anul doi am cules 2-3 kilograme de pom și am ajuns până la 20 de kilograme pe pom. Recunosc, am avut și ani proști, cu doar 5 kg/pom. Însă, în medie, se obțin între 30 și 40 de tone/ha, în condiții de neirigare, cu vârfuri de producție de 60 tone/ha pentru anumite soiuri. Am vrut să pun instalație de irigare prin picurare, dar până acum, din fericire în fiecare an așa a fost la noi, la Ip, că n-a fost nevoie. Am avut un an când a fost și secetă. Două luni n-a plouat, dar nu ne-a afectat producția”.

O componentă importantă la culturile superintensive este modul în care se face tăierea pomilor, cu influență majoră asupra productivității, mai ales în contextul unui sistem radicular nu foarte viguros: „Fluxul sevei în pom e ajutat prin modul cum e dirijată tăierea ramurilor, ca energia să nu se ducă în lemn, ci în fruct. La o livadă clasică, crengile au o anvergură de 2-3 metri faţă de trunchi. La o livadă superintensivă, tăierile fac ca de la trunchi până la vârful crengii să fie o distanţă de cel mult 50-60 cm, ceea ce înseamnă că seva ajunge mult mai repede la măr, să-l hrănească. În plus, încurajez ramurile tinere în detrimentul celor bătrâne,pe care le elimin. E ca la fete, că doar știm căo fată tânără e mai productivă decât…”.

Cover Meri

Schimb de experiență cu cercetătorii de la Mărăcineni

În primii 6 ani de la înființarea livezii, inginerul minier reconvertit în horticultor a ținut numeroase simpozioane la livada sa, având ca scop popularizarea tehnologiei. “Din anii 2005-2006 încontinuu am colaborat cu Institutul de la Mărăcineni. Cei de la Mărăcineni m-au căutat pe mine, pentru că ei nu puteau să scape de rapăn. Eu știam cum, că am învățat de la austrieci și cu soluția pe care am dat-o eu, cei de la institut au reușit să scape de problemă. Ulterior i-am ajutat să înființeze un lot experimental cu densitate ridicată de plantare, de 3.500 pomi/ha, pe care ei l-au dotat cu control al fertirigării 100% computerizat”.
Consultanță pentru alte plantații

A devenit suficient de cunoscut încât mai mulți oameni de afaceri au apelat la serviciile sale, pentru a le oferi consultanță în domeniul înființării livezilor superintensive: Prima livadă mai importantă am făcut-o la Reghin pentru Președintele Asociației Pomicultorilor din Ardeal, pentru care am plantat 50 de hectare. După aia am făcut livezi tot în Reghin la alte trei firme mari. Ulterior am făcut livezi în Baia Mare, la Arad lângă graniță, în județul Alba, în Bistrița Năsăud. Am înființat peste 200 de hectare în toată România din 2003 încoace. Am participat efectiv la înființarea livezilor învățându-i cum să pregătească terenul, cum să planteze, cum se face sistemul de susținere pe stâlpi. Aveau oamenii lor, eu numai dirijam. Și-a pus încrederea în expertiza mea inclusiv șeful catedrei de horticultură de la Agronomia din Cluj, pentru care am înființat o livadă intensivă de cireși”.

A introdus plasa antigrindină în România

Biro Șandor nu este doar primul român cu explotație superintensivă de pomi fructiferi, ci este și autorul altei premiere în horticultura postdecembrisă: introducerea plasei antigrindină la o livadă. “În 2008 se prezenta recoltă foarte bună și a dat Dumnezeu de 4 ori grindină în acea primăvară și ultima, care a fost foarte periculoasă, s-a oprit la 100 de metri de livada mea. Atunci n-am mai putut suporta tensiunea și imediat ne-am adunat în familie, cu soția, cu băiatul și am întrebat: «De data asta am scăpat. Dar dacă data viitoare vine grindina peste noi și pierdem producția?» Ne-am hotărât ne-am băgat toți în mașină și am plecat în Austria unde am găsit o firmă care a venit, a proiectat și într-o lună de zile, cu muncitorii noștri și sub supervizarea unui specialist austriac, a montat sistemul de protecție antigrindină. La scurt timp după ce am montat plasa, a dat Dumenezu o grindină, că dealul vecin pe care-l vedeți verde, era negru cu alb, parcă era iarnă. La vecinul n-a mai rămas nimic în livadă. Asta a fost în 2008. De atunci încoace, totul e un ghici pentru proprietarii de livezi din zona mea. Săptămâna asta la ei totul e distrus, iar la mine un singur măr n-a fost bătut măcar”. Sistemul antigrindină l-a costat 120.000 euro pentru o suprafață de 10 hectare, bani pe care i-a recuperat în bună măsură doar din recolta salvată în acel an de grație, când și-a instalat plasa.

Recompensat de Președintele României “în lipsă”

Pentru activitatea sa în domeniul horticol, în 2007 Biro Șandor a primit de la Președintele României Medalia Meritul Agricol Clasa I. În Monitorul Oficial e și un decret semnat de președintele Traian Băsescu în care e scris numele minerului-horticultor). La acel moment a fost un prilej de mândrie pentru el, însă și cu un gust amar: “Nu știu cum a auzit președintele Băsescu de mine, dar cred că e vorba de un secretar de stat de la MADR care a venit la simpozion aici la mine, i-a plăcut ce făceam și m-a propus. Eu știu că am fost anunțat că trebuia să mă duc în decembrie 2006 să primesc în mod festiv, chiar din mâna președintelui, așa cum se face, că eram singurul din zona Ardealului. Însă am așteptat și așteptat, dar nu m-a mai sunat nimeni de la Cotroceni. După luni de zile, a venit cineva de la Direcția Agricolă și mi-a adus diploma”.

foto mic in spread
Cum își valorifică producția

În total horticultorul obține cam 200-300.000 lei profit pe toată livada de 8,5 hectare, ceea ce înseamnă un profit de 6500 euro/ha. Profit pe care Biro Șandor nu-l simte din păcate, urmare a unor complicații în relația cu banca care i-a finanțat la un moment dat o parte din proiectul de dezvoltare a livezii.

În 2014 Biro Șandor a obținut 300 de tone de mere pe cele 8,4 hectare, având producții și de 60 de t/ha la merele din soiul golden și de 40 de t/ha la Topaz, 80% din producție fiind calitatea I. Problema horticultorului a fost însă valorificarea, deoarece comercianții care veneau din toată țara cu dubițele să-i cumpere producția nu au mai apărut la timpul recoltatului, cu toate că prețul lui era unul decent, de 1 leu/kg calitatea întâi și 07-0,8 lei calitatea a doua: “Anul ăsta a fost o excepție, când am avut mai puțini clienți decât mere. În anii trecuți eram căutat de angrosiști care veneau din estul României și de pe litoral, dar în 2014 au fost dirijați spre Republica Moldova să-i ajute pe ei. Numai că nevenind clienți, merele mi s-au stricat, că n-am condiții de depozitare. Acum, în primăvară, angrosiștii au apărut, însă a fost prea târziu, că eu nu mai aveam ce să le vând”.

Am vrut să știm de la Biro Șandor dacă pariul său din urmă cu 14 ani a meritat și cât de bine se trăiește din horticultură: „Din nimic a apărut această livadă. Am avut și satisfacții, dar este greu atunci când numai din forțele proprii faci o investiție fără niciun ajutor. Noi n-am avut nici în cont bani ca să pornim. Am pornit ca cineva care trebuie să facă ceva și vede o posibilitate într-o anumită direcție și am apelat la bănci. Dacă n-aș avea probleme cu banca, acum aș trăi boierește”.

Prunul -tip Knipp

Prune Lacu Rezii

S-au plantat pruni tip Knipp, altoiţi pe portul St. Julien. Distanţa de plantare este de 4 m între rânduri şi 1,75 m între pomi pe rând, rezultând o densitate de 1.250 pomi/ ha. Punctul de altoire se lasă la 7 cm deasupra solului.

Susţinerea pomilor se face pe spalieri de beton de 3,5 m înălţime (4,5 m la plantaţia cu plasă), cu o grosime de 7/7 cm, plantaţi la 8 m distanţă, precomprimaţi cu 12-18 fire, cu trei sârme de 2,8 mm dispuse la 60, 120 şi 250 cm.

Pentru a realiza o bandă continuă de apă, sistemul de fertirigare prin picurare este prevăzut cu picuratoare din 50 în 50 de cm, cu un debit de 1,6 l/oră.

Dacă în al treilea an s-au realizat 15-20 to/ha, din anul 4 s-au realizat 20-25 to/ha.

prune muncitori livada

La specia prun se impun condiţii de păstrare în depozitul cu frig pentru 15-40 zile, la temperatura de 3ºC pentru producţia livrată la export şi de 6 ºC pentru cea livrată în ţară.

Soiurile de pruni recomandate pentru o eşalonare a recoltării din luna iulie până în octombrie sunt: Opal, Jubileu, Victoria si President, care dau 15 fructe/kg, apreciate la export şi bine valorificate pe piaţa internă prin intermediul supermarketurilor.

Valoarea investiţiei se ridică la 19.000 €/ha, fără plasă antigrindină. In anul 2013, la ferma Lacu Rezii s-au produs peste 100 tone de prune.

Tratamente de sezon în pomicultură

tratamente_la_pomiDupă căderea frunzelor ar fi trebuit să se facă următoarele trata-mente cheie în scopul diminuării bolilor şi dăunătorilor la măr, păr, vişin, cireş, cais şi piersic.
Pentru meri trebuiau făcute tratamente obligatoriii contra patoge-nilor micotici şi bacterieni, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
Pentru peri: tratament obligatoriu contra bolilor micotice şi bacte-riene, rapăn, foc bacterian, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
La cireş şi vişin: tratament obligatoriu contra patogenilor micotici
şi bacterieni, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
Cais şi piersic: tratament obligatoriu contra bolilor bacteriene şi mi-cotice, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.

Pentru iarnă-primăvară se fac următoarele tratamente

Spre finele repausului vegetativ, în condiţii meteorologice care per-mit lucrări în livadă, este necesară continuarea tratamentelor chim-ice sau efectuarea tratamentelor care nu s-au realizat până în prezent.Dacă tratamentele de iarnă sunt bine aplicate, ele sunt su-ficiente pentru combaterea ciupercii care produce ciuruirea micotică a frunzelor, nemaifiind necesare alte tratamente.
La măr, tratamentul al 2-lea se aplică în februarie sau martie, susţinut de tăierea ramurilor atacate de făinare, scopul lui fiind de a combate păduchele din San José, ouăle de afide, acarienii şi cotarii, precum şi de a distruge sporii de ciuperci fitopatogene;
La păr, tratamentul se face în martie pentru combaterea coccide-lor, afidelor şi acarienilor. Contra pătării cafenii a frunzelor şi fructelor şi rapănului ramurilor încă din toamnă, după căderea frunzelor, se aplică un tratament facultativ, de obicei cu produse cuprice, pe care dacă nu l-aţi efectuat până în prezent, acum este momentul să-l aplicaţi;
La prun,tratamentul se face în timpul repausului vegetativ pentru combaterea afidelor, acarienilor, coccidelor, cotarilor şi a sporilor de ciuperci, de regulă după tăierile de fructificaţie şi după îndepărtarea ramurilor uscate;
La cais şi piersic, tratamentul al 2-lea se aplică iarna, în ianuarie-februarie, pentru combaterea băşicării frunzelor, dacă anul trecut s-a manifestat puternic;
La cireş şi vişin,tratamentul 2 se realizează după tăierile de fruc-tificare şi înainte de dezmugurire, pentru combaterea păduchilor
ţestoşi, a ouălor de afide, păianjeni şi cotari, a formelor mobile de păianjeni şi a sporilor de ciuperci, în special pentru ciuruirea micotică a frunzelor de sâmburoase.

Tratamente de iarnă la pomi fructiferi

Combaterea formelor de rezistenţă peste iarnă a fitopatogenilor în plantaţiile de măr, păr, gutui şi prun se face prin:
ALCUPRAL 50 PU: 0,3 %; focul bacterian al rozaceelor, pătarea
cafenie a frunzelor şi fructelor;
SUPER CHAMP 250 SC: 0,3 %: monilioza, pătarea roşie a frun-zelor, ciuruirea frunzelor;
TOPSIN AL 70 PU: 0,6 %; rapăn, făinare, entomosporioza, pătarea
Combaterea formelor hibernante de dăunători, în plantaţii de măr
şi prun livezi de pomi (păduchele din San José, acarianul roşu al
pomilor, alţi dăunători):
APLAUDUS SUPER: 1,5%;
OL 40: 1,5% (22,5 l/ha);
OLEODIAZOL 3 L: 0,15% (15 l insecticid la 1000l apă);
US-1: 1,5% (30 l/ha)

Scopul acestor tratamente de iarnă

Tratamentele sunt aplicate, atât contra dăunătorilor, cât și pentru
combaterea bolilor, ciupercilor.
Contra dăunătorilor, folosim ulei horticol combinat cu insecticid care
acţionează prin intoxicarea şi asfixierea larvelor şi ouălor hibernante
ale acestora, cum ar fi păduchele din San Jose sau păianjenul roşu
comun al pomilor. Câteva produse de acest tip sunt: Confidor oil
sau Oleodiazol, dar personalul din magazinul fitosanitar vă poate
ajuta la alegerea unui produs similar.
Pentru combaterea infecțiilor cu ciuperci şi bacterii, se folosesc fun-gicide de contact pe baza de cupru: Champion, Funguran OH, etc.
Poate fi folosită şi zeamă bordeleză (piatră vânătă), o substanţă
tradiţională, fiind soluţia cea mai ieftină şi cea mai puţin toxică dintre
toate.

Sfaturi practice

• se efectuează la temperaturi de peste 5C
• respectaţi strict concentraţiile indicate pe ambalaj
• folosiţi echipament de protecţie (mască, ochelari)
• ţineţi animalele de casă departe de grădină când stropiţi
•respectaţi măsurile de igienă şi protecţia muncii afișate pe ambalaj
• alegeţi zile când nu este vânt puternic și probabilitatea de ploaie
este scăzută
• efectuaţi tratamentele după tunderea pomilor (nu prea are sens
să trataţi părţile care vor fi tăiate ulterior, este risipă de material)

zz

Protecţia fructelor împotriva dăunătorilor periculoşi începe din iarnă

CALENDARUL TRATAMENTELOR POMICOLE :
Trat. 1 repaus vegetativ – inceput dezmugurit
Paduchi testosi – Mospilan 0,45 kg/ha + Toil 0,5%
Trat. 2 inceput dezmugurit
Fainare Cyflamid 0,03 %
Gargarita florilor de mar Novadim Progress 0,075%
Trat. 3 Inceputul infrunzirii mugurilor florali
Foc bacterian Triumf 0,25%
Rapan Syllit 0,13%
Oua acarieni Nissorun 10 WP
Trat. 4 Inceputul infloritului – buton roz
Rapan, fainare Pyrus 0,15% + Topsin 0,14%
Defoliatoare, minatoare Nurelle 0,1%
Combatere buruieni Sanglypho 4 l/ha
Trat. 5 Inceputul scuturarii petalelor
Rapan,Fainare Impact 0,02%
Viespea fructelor, minatoare, defoliatoare Fury 0,01%
Trat. 6 Fructul cat bobul de mazare
Rapan, fainare Rover 0,2% + Topsin 0,14%
Viermele merelor, defoliatoare, minatoare Nurelle 0,1%
Fertilizare Calcifol 6 l/ha
Trat. 7 Fructul cat aluna
Rapan, fainare Impact 0,02%
Viermele fructelor, defoliatoare, minatoare, acarieni Novadim Progress 0,075%
Fertilizare Arborol 5 l/ha
Trat. 8 Fructul cat nuca
Rapan, Fainare Matiz 0,05%
Viermele fructelor, defoliatoare, minatoare Nurelle D 0,05 %
Fertilizare Elite 3 l/ha
Trat. 9 la 10-14 zile de la trat. 8 fruct de 30-40 mm
Rapan, fainare Topsin 0,14%
Paduche San Jose, paduche lanos, minatoare, defoliatoare, acarieni Mospilan 0,025%
Fertilizare Elite 3 l/ha
Combatere buruieni Sanglypho 4 l/ha
Trat. 10 la 10-12 zile de la trat. 9 fruct ½ din dimensiunea normala
Rapan, fainare Rover 0,2% + Cyflamid 0,03%
Paduche San Jose, defoliatoare, acarieni Milbeknock 0,05%
Fertilizare Arborol 5 l/ha
Trat. 11 la 10 zile de la trat. 10
Rapan, Fainare Impact 0,02%
Paduche San Jose, defoliatoare, acarieni Fury 0,01%
Fertilizare Calcifol 6 l/ha
Trat. 12 la 10-12 zile de la trat. 11
Rapan, Fainare Topsin 0,14%
Viermele merelor, minatoare, defoliatoare, acarieni Sanmite 0,075%
Fertilizare Seniphos 10 l/ha
Trat. 13 la 10-12 zile de la trat. 12
Rapan, Fainare Impact 0,02%
Paduche San Jose, defoliatoare, acarieni, paduche lanos, viermele merelor Trebon 0,03%
Trat.14 la 10-12 zile de la trat. 13
Rapan, Fainare Topsin 0,14%
Paduche San Jose, defoliatoare, acarieni, paduche lanos, viermele merelor Mospilan 0,025%
Trat. dupa caderea frunzelor
Foc bacterian, Rapan, Monilioza Triumf 0,25%

Chiar daca aplicam tratamente de iarna, trebuie sa retinem ca acesti daunatori vor produce pagube recoltelor si in perioada de vegetatie, de unde rezulta necesitatea repetarii tratamentelor

 

Tratamentele chimice pentru combaterea daunatorilor trebuie repetate conform schemei de tratament si avertizarilor si se combina cu tratamentele pentru prevenirea si combaterea bolilor criptogamice. Va supunem atentiei cativa dintre daunatorii periculosi ai marului, parului, prunului, piersicului, ciresului, visinului pentru a fi pregatiti in aceasta campanie.
Paduchele lanos (Erisoma lanigerum Hausm)
Ierneaza sub forma de larva in crapaturile scoartei. In perioada calda larvele ajung la maturitate in 20-30 zile, formand in cursul unui sezon de vegetatie pana la 14 generatii in functie de timpurietatea primavarii si prelungirea toamnei. O parte din larve migreaza pe radacini unde formeaza colonii, iar altele colonizeaza lastarii si ramurile groase. Este un daunator de carantina, fiind foarte periculos prin pagubele pe care le poate produce.
Se combate cu succes prin aplicarea tratamentului cu Nurelle D in concentratie de 0,075%.
Paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus Comst.)
Larvele din prima generatie apar in luna iunie – iulie si in primele ore sunt mobile si umbla pe pom in cautarea locului de fixare. Apoi isi infig rostrul in scoarta pomului si larva devine imobila. Incepe sa suga seva si secreta o substanta ceroasa, care-i acopera tot corpul cu un strat protector, care se intareste treptat. Daunatorul poate avea 2-3 generatii pe an. Ultima generatie ierneaza in stadiul de larva primara.
Paduchele prefera ramurile tinere, partea inferioara a frunzei, cavitatea caliciala si pedunculara a fructului, sau uneori intreaga suprafata. La un atac puternic paduchii pot acoperi ramura in intregime, sunt distruse tesuturile de suprafata si pomul se poate usca.
Prin aplicarea tratamentelor cu Mospilan 20 SG + Toil (ulei vegetal) in concentratie de 0,450 kg+ 0,5 % /ha, sunt distruse formele hibernante. In vegetatie va recomandam tratamentul cu Trebon 30 EC in doza de 0,45 l/ha.
Viermele merelor (Cydia pomonella L.)
Ierneaza in stadiul de larva in coconi matasosi in crapaturile scoartei, mai ales in partea de jos a tulpinii. Primii fluturi incep sa apara in perioada formarii fructelor si zboara dupa apusul soarelui. Femelele depun ouale, cate unul pe partea superioara a frunzelor si pe lastarii tineri, iar o parte este depusa pe fructe. Dupa 8-12 zile din oua se formeaza omizile, care patrund in fruct prin caliciu. Daunatorul formeaza 2 generatii pe an, depunerea oualor pentru generatia a doua avand loc la sfarsitul lunii iulie, inceputul lunii august. Omida roade vasele coducatoare ale fructelor, acestea ajung la maturitate prematura si cad. O omida poate ataca 2 sau mai multe fructe in cursul dezvoltarii. Fructele ajunse la maturitate sunt de calitate inferioara. Larvele generatiei a doua pot produce pagube mai insemnate, atacand un numar mare de fructe.
Acest daunator care provoaca pagube importante este combatut prin tratamentul cu Trebon 30 EC la doza de 0,45 l/ha.
Viespea samburilor (Eurithoma schreinerii)
Este un daunator specific prunului, care poate provoca pagube ce pot depasi pana la 70 -80% din productie. Adultul depune un ou si foarte rar doua in interiorul samburelui. Odata cu dezvoltarea embrionului din sambure se dezvolta larva viespei, care se hraneste cu embrionul. In acest stadiu fructul nu mai evolueaza, se inroseste usor si cade pe sol. Fructele fiind prea mici in acest stadiu nu pot fi valorificate sub nicio forma. Fiind un daunator periculos va recomandam sa-l tratati cu cea mai mare seriozitate.
Pentru a nu provoca distrugerea productiei acest daunator se combate cu Nurelle D in concentratie de 0,075%.
Musca cireselor (Rhagoletis cerasi L.)
Femelele depun cate un ou in fructele aflate in parga. Apoi apar larvele care se hranesc cu pulpa fructului. Cand larvele s-au dezvoltat complet ies din fruct si patrund in sol unde se transforma in pupa pana in primavara.
Fructele atacate devin moi si nu rezista. Pagube importante sunt provocate soiurilor tarzii unde recolta poate fi compromisa total. Soiurile timpurii ajung la maturitate inainte de depunerea oualor.
Aplicarea tratamentelor cu produsul Novadim Progress in concentratie de 0,075% previne deprecierea calitativa a productiei prin atacul acestui daunator.

Sinteza Tratamentelor  de sezon în pomicultură

După căderea frunzelor ar fi trebuit să se facă următoarele trata-mente cheie în scopul diminuării bolilor şi dăunătorilor la măr, păr, vişin, cireş, cais şi piersic.
Pentru meri trebuiau făcute tratamente obligatoriii contra patoge-nilor micotici şi bacterieni, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
Pentru peri: tratament obligatoriu contra bolilor micotice şi bacteriene, rapăn, foc bacterian, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
La cireş şi vişin: tratament obligatoriu contra patogenilor micotici şi bacterieni, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
Cais şi piersic: tratament obligatoriu contra bolilor bacteriene şi micotice, cu:
Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
Pentru iarnă-primăvară se fac următoarele tratamente
Ca regula generala ,momentul cel mai eficace pentru combaterea daunatorilor hibernanti ,pe pomi,este la inceputul primaverii cand mugurrii au inceput sa se deshida,cind temperaturile diurne sunt de peste 6 grade timp de minim 6-8 zile,fara inghet noaptea.
Spre finele repausului vegetativ, în condiţii meteorologice care permit lucrări în livadă, este necesară continuarea tratamentelor chimice sau efectuarea tratamentelor care nu s-au realizat până în prezent.Dacă tratamentele de iarnă sunt bine aplicate, ele sunt suficiente pentru combaterea ciupercii care produce ciuruirea micotică a frunzelor, nemaifiind necesare alte tratamente.
– La măr, tratamentul al 2-lea se aplică în februarie sau martie, susţinut de tăierea ramurilor atacate de făinare, scopul lui fiind de a combate păduchele din San José, ouăle de afide, acarienii şi cotarii, precum şi de a distruge sporii de ciuperci fitopatogene;
– La păr, tratamentul se face în martie pentru combaterea coccidelor, afidelor şi acarienilor. Contra pătării cafenii a frunzelor şi fructelor şi rapănului ramurilor încă din toamnă, după căderea frunzelor, se aplică un tratament facultativ, de obicei cu produse cuprice, pe care dacă nu l-aţi efectuat până în prezent, acum este momentul să-l aplicaţi;
– La prun,tratamentul se face în timpul repausului vegetativ pentru combaterea afidelor, acarienilor, coccidelor, cotarilor şi a sporilor de ciuperci, de regulă după tăierile de fructificaţie şi după îndepărtarea ramurilor uscate;
– La cais şi piersic, tratamentul al 2-lea se aplică iarna, în ianuarie-februarie, pentru combaterea băşicării frunzelor, dacă anul trecut s-a manifestat puternic;
– La cireş şi vişin,tratamentul 2 se realizează după tăierile de fructificare şi înainte de dezmugurire, pentru combaterea păduchilor ţestoşi, a ouălor de afide, păianjeni şi cotari, a formelor mobile de păianjeni şi a sporilor de ciuperci, în special pentru ciuruirea micotică a frunzelor de sâmburoase.
Tratamente de iarnă la pomi fructiferi
Combaterea formelor de rezistenţă peste iarnă a fitopatogenilor în plantaţiile de măr, păr, gutui şi prun se face prin:
ALCUPRAL 50 PU: 0,3 %; focul bacterian al rozaceelor, pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor;
SUPER CHAMP 250 SC: 0,3 %: monilioza, pătarea roşie a frun-zelor, ciuruirea frunzelor;
TOPSIN AL 70 PU: 0,6 %; rapăn, făinare, entomosporioza, pătarea
Combaterea formelor hibernante de dăunători, în plantaţii de măr şi prun livezi de pomi (păduchele din San José, acarianul roşu al pomilor, alţi dăunători):
APLAUDUS SUPER: 1,5%;
OL 40: 1,5% (22,5 l/ha pesticid);cantitatea de apa este de 1500l\ha
OLEODIAZOL 3 L: 1,5% (15 l insecticid la 1000l apă);
US-1: 1,5% (30 l/ha)-cantitatea de solutie fiind de 2000l /ha

Scopul acestor tratamente de iarnă

Tratamentele sunt aplicate, atât contra dăunătorilor, cât și pentrucombaterea bolilor, ciupercilor.
Contra dăunătorilor, folosim ulei horticol combinat cu insecticid care acţionează prin intoxicarea şi asfixierea larvelor şi ouălor hibernanteale acestora, cum ar fi păduchele din San Jose sau păianjenul roşu
comun al pomilor. Câteva produse de acest tip sunt: Confidor oil sau Oleodiazol, dar personalul din magazinul fitosanitar vă poate ajuta la alegerea unui produs similar.
Pentru combaterea infecțiilor cu ciuperci şi bacterii, se folosesc fungicide de contact pe baza de cupru: Champion, Funguran OH, etc.
Poate fi folosită şi zeamă bordeleză (piatră vânătă), o substanţă tradiţională, fiind soluţia cea mai ieftină şi cea mai puţin toxică dintre toate.
Sfaturi practice
• se efectuează la temperaturi de peste 5C
• respectaţi strict concentraţiile indicate pe ambalaj
• folosiţi echipament de protecţie (mască, ochelari)
• ţineţi animalele de casă departe de grădină când stropiţi
•respectaţi măsurile de igienă şi protecţia muncii afișate pe ambalaj
• alegeţi zile când nu este vânt puternic și probabilitatea de ploaie este scăzută
• efectuaţi tratamentele după tunderea pomilor (nu prea are sens să trataţi părţile care vor fi tăiate ulterior, este risipă de material)

 

B )TOTUL despre taierea la vita de vie-Câteva noţiuni de organografie necesare pentru tăierea viţelor

 Cu ocazia taierilor se elimina de pe butuc pana la 80 – 90% din totalul cresterilor anuale pentru care planta a folosit cantitati insemnate de energie

 Eliminarea anuala a unui volum atat de mare din cresterile anuale, cat si prezenta numeroaselor rani provocate prin taierile de rodire, micsoreaza mult durata de viata a vitei de vie din cultura.

Comparativ cu vita netaiata, durata de viata a unui butuc se reduce la 60 de ani, chiar la mai putin.
Prin executarea incorecta a taierilor, asociate cu alte lucrari neadecvate, ca si cu diferite accidente climatice (inghet, grindina, seceta indelungata, furtuni  etc.) durata de viata a unui butuc se poate reduce si mai mult.

Toate lucrarile care se aplica vitei de vie, dar mai ales taierile, care zdruncina cel mai puternic viata plantei, se bazeaza pe cunoasterea temeinica a organelor vitei de vie si rolul lor in realizarea productiei.

Formatiunile lemnoase la vita de vie inainte de taiere

Aceste formatiuni sunt de diferite varste, poarta denumiri conventionale si asupra lor se intervine la taiere.
In functie de forma de conducere a butucilor (joasa, semiinalta si inalta) se deosebesc urmatoarele formatiuni:
La butucii condusi in forma joasa, la nivelul solului se deosebeste zona de concrestere (punctul de altoire), urmeaza apoi scaunul butucului (buturuga), care datorita ranilor facute cu ocazia taierilor anuale, se ingroasa.
Aici se gasesc grupuri de muguri dorminzi pe existenta carora se sprijina taierea de regenerare.Din scaunul butucului pornesc ramificatii multianuale, variate ca lungime, datorita taierilor din anii anteriori si de grosime diferita, purtand denumiri conventionale:

brat scurt sau cotor (sub 50 cm lungime), gros si rigid, intalnit in unele vii din Banat si Transilvania (Valea lui Mihai), ca si la unii hibrizi producatori direct;
brat lung, peste 50 cm lungime, de 5 ~ 6 ani, elastic, intalnit in special la vechile tipuri de taieri din Moldova (taierea de Odobesti, taierea de Husi);
ramificatii in varsta de 3 ~ 4 ani, de diferite lungimi, rezultate prin taierile din anii anteriori, subtiri si flexibile, numite conventional corcani; pe ele se gasesc coarde de 2 ani.

Ramificatiile mentionate (cotor, brat lung, corcan) se intalnesc la diferite tipuri de taieri, rar toate pe acelasi butuc.
Cu ocazia taierilor o parte din ele se inlatura de pe butuc sau se scurteaza.
Se poate aprecia ca aceste ramificatii formeaza “scheletul” butucului, pe care se gasesc coardele (ramificatiile) de 2 si 1 an.

Coarda de 2 ani este crescuta din ramificatiile multianuale (peste 2 ani) sau din scaunul butucului.
Ea are diferite lungimi in functie de taierea executata in anul anterior si poarta coardele de 1 an.
Sunt ceva mai groase decat cele de 1 an.
In zona nodurilor se gasesc muguri in stare dorminda, neporniti in vegetatie in anul anterior.
Cand aceste coarde de 2 ani sunt mai lungi si prezinta mai multe coarde de rod, se numesc punti de rod.

Coarda de 1 an este o ramificatie lemnoasa provenita din lastar dupa caderea frunzelor si schimbarea culorii din verde in diferite nuante de cafeniu (in functie de soi).
Coarda de un an poate fi crescuta pe coardele de 2 ani, in care caz este roditoare (va forma lastari cu rod) sau pe formatiuni mai in varsta (corcani, brate, scaunul butucului), cand poarta denumirea de coarda lacoma, din care, in primavara vor creste lastari fara rod. Inseamna ca rodirea anuala a vitei de vie este asigurata de coardele de 1 an, formate pe coarde de 2 ani (indiferent de lungime).
Inseamna ca rodirea anuala a vitei de vie este asigurata de coardele de 1 an, formate pe coarde de 2 ani (indiferent de lungime).
Butucii condusi pe forme semiinalte sau inalte prezinta zona de concrestere (punctul de altoire) la nivelul solului, continuata cu scaunul butucului, mai redus ca dimensiuni.
Uneori acesta poate lipsi.
Urmeaza apoi tulpina, formatiunea lemnoasa multianuala, cu pozitie verticala de 0,60 – 0,80 cm lungime, realizata prin taierile de formare din primii ani de la plantare, la formele de conducere semiinalte si de 1,00 – 1,50 m la formele inalte.
Uneori acesta poate lipsi.
Urmeaza apoi tulpina, formatiunea lemnoasa multianuala, cu pozitie verticala de 0,60 – 0,80 cm lungime, realizata prin taierile de formare din primii ani de la plantare, la formele de conducere semiinalte si de 1,00 – 1,50 m la formele inalte.
La unele forme artistice (bolta, chiosc, palmela etc.) tulpina poate fi orizontala sau oblica si de lungimi mai mari.
La capatul superior al tulpinii, in pozitie orizontala se distinge cordonul, care este tot o formatiune multianuala, de aceeasi varsta cu tulpina sau cu 1 – 2 ani mai putin.

         

In unele situatii, butucii pot prezenta 2 cordoane (in stanga si dreapta butucului).
Lungimea cordoanelor variaza in functie de vigoarea soiului si de distantele de plantare dintre butuci, determinata prin taierea de formare.
Dupa formarea lor, cresterea in lungime nu se mai continua, in schimb o data cu trecerea anilor, cordoanele se ingroasa.
Pe cordoane se gasesc formatiuni multianuale (cepi scurti), varsta lor descrescand dinspre baza spre varf, unde se afla lemnul de 2 ani pe care sunt prezente coardele de 1 an, roditoare.
Coarda de 1 an, lacoma, se formeaza pe lungimea cordonului sau a formatiunilor multianuale, in dreptul fostului nod (la coardele de 1 an) din muguri dorminzi.
La soiurile de struguri pentru consum in stare proaspata, viguroase, butucii prezinta in capatul tulpinii, in loc de cordon, 2 – 4 elemente multianuale scurte, pe care se gasesc formatiuni scurte de 2 ani.
Din acestea pornesc coarde de 1 an roditoare.
Pe formatiunile scurte multianuale sau chiar pe tulpina, in zona superioara pot fi intalnite si coarde de 1 an lacome.
Pe formatiunile scurte multianuale sau chiar pe tulpina, in zona superioara pot fi intalnite si coarde de 1 an lacome.
La taierile anuale, de rodire se opereaza in primul rand asupra coardelor de 1 an roditoare (se afla pe lemnul de 2 ani) si lacome (formate pe lemn multianual), de aceea insistam mai mult pe cunoasterea lor.
Ele provin din lastari lemnificati dupa caderea frunzelor. In conditiile noastre de cultura a vitei de vie, lungimea de 1,20 – 1,80 m, realizata in perioada de vegetatie a unei coarde, se considera optima pentru productia de struguri, ca si grosimea de 7 – 12 mm (diametru).
Coardele anuale sunt compuse din noduri si internoduri bine determinate. La noduri se afla ochii de iarna, alcatuiti dintr-un complex de muguri (principal, secundari, tertari).
Avand dimensiuni si grade diferite de formare si de evolutie, mugurii au insusiri diferite.
Productia de struguri se sprijina, in principal, pe existenta si starea de sanatate a mugurului principal din ochiul de iarna.
Numai in cazul unor accidente, cand acesta este distrus, mugurul secundar poate deveni de baza pentru realizarea productie.

Taierea vitei de vie pe tulpina inalta si semiinalta
Se practica mai multe tipuri de taiere si conducere a vitei de vie: pe tulpina de 70-80 cm (cultura semiinalta) sau de 1,00-1,20 m, chiar 1,50 m (cultura inalta).
Dintre tipurile de taieri care pot fi practicate: mentionam cordonul, uni sau bilateral cu cordite sau speronat (in cepi), Guyot pe tulpina, pergola cu streasina simpla sau dubla, pergola rationala etc. In general, lucrarile de intretinere aplicate in primii ani de plantare sunt aceleasi ca si in cazul culturii joase (clasice). Deosebiri apar, in primul rind, in ceea ce priveste taierea de formare si rodire a butucilor si a mijloacelor de sustinere utilizate.

Taierea de formare si de fructificare la conducerea inalta
In cazul conducerii pe forme inalte se practica mai ales tipul de taiere Lenz Moser.Tipul de taiere Lenz-Moser:

   Taierile de formare si fructificare

Taierile de formare sint asemanatoare celor efectuate la tipul Cazenave, (in verigi de rod, cu cordite si cepi), cu deosebire ca tulpina va fi proiectata la 1- 1,2 m.
Taierea de fructificare se practica in acelasi mod ca la taierea Cazenave, lasindu-se pe cordoane verigile de rod formate din cordite (4-6 ochi) si cepii de inlocuire, amplasati cit mai aproape de cordon.
Pe forme inalte cu tulpina de 1-1,2 m se pot practica si taierile in verigi de rod (coarde de 10-12-14 ochi si cepi de inlocuire), in cordon speronat etc, si in coarde lungi (sistemul de taiere lung) – ca la taierea Sylvoz, Pergola rationala etc.
In cazul taierilor cu cordoane orizontale (speronat, Cazenave, Lenz-Moser) au fost prezentate modalitatile de formare a cordoanelor bilaterale, dar butucii se pot forma si cu un singur cordon, situatie in care lungimea cordonului va fi egala cu distanta dintre doi butuci invecinati (1 – 1,20 m).
Prezenta cordoaneior bilaterale, insa, diminueaza degarnisirea cordoaneior si faciliteaza refacerea lor.

Taierea de formare si fructificare la conducerea semiinalta
La forma de conducere semiinalta, in primii ani trebuie sa se formeze tulpina, de 60-80 cm, apoi pe ea elementele de rod, sau cordoanele uni sau bilaterale. Durata de formare a butucilor este de 5-6 ani.
Cordonul speroliat (cu cepi, in fig.de mai sus):Taierea de formare

La cordonul speronat, (in cepi) elementele de rod sint cepii de rod, amplasati pe cordoane, uni sau bilaterale. In anul al II-lea de la plantare se lasa o singura cordita de 3-4 ochi. In vara se aleg 2-3 lastari care se paliseaza de tutori, restul suprimadu-se.
In anul al III-lea se proiecteaza tulpina, scurtandu-se coarda cea mai viguroasa, dreapta, sub prima sirma. Restul coardelor se taie. in cazul cind coarda rezervata pentru proiectarea tulpinii are grosime de peste 8 mm (in diametru) pe o portiune mai lunga decit lungimea necesara formarii tulpinii, se procedeaza la formarea cordonului, coarda scurtindu-se fie la lungimea egala cu 1/2 din distanta intre butuci sau acolo unde diametrul ei este mai mic de 8 mm.
In anul al IV-lea, din doua coarde cu pozitie superioara se formeaza cele doua cordoane, scurtindu-se fiecare la lungimea egala cu 1/2 din distanta dintre butuci pe rind. in cazul cind in anul anterior s-a format un cordon, pe acesta se vor scurta coardele la 3 ochi, realizindu-se cepii de rod si se va forma si cel de-al doilea cordon.
In anul al V-lea se incheie formarea butucilor, lasindu-se pe ambele cordoane cepi de rod de 3 ochi.

In urmatorii ani taierea se face numai in cepi de rod, avind grija ca acestia sa fie amplasati cit mai aproape de cordon pentru a evita degarnisirea cordoanelor

Butucul de viţă de vie este format dintr-o parte subterană denumită sistem radicular, care include partea subterană a tulpinii (a fostului butaş) şi rădăcina propriu-zisă, cu multitudinea de rădăcini emise din această tulpină subterană, şi o parte la suprafaţa solului denumită sistem sau aparat aerian, care cuprinde tulpina propriu-zisă (organul cel mai dezvoltat) ce susţine întregul sistem aerian al butucului, compus din mai multe ramificaţii – denumite coarde. Deci, sistemul aerian este format din tulpină şi coarde, ambele trebuie cunoscute în vederea executării corecte a tăierilor (fig. 1).
fig 1Tulpina propriu-zisă este variabilă ca lungime. Astfel, în timp ce la viţele dirijate în forma joasă tulpina are o lungime redusă de numai 20-25 cm, la formele semiinalte aceasta ajunge la 0,60-0,80 m, iar la cele înalte, la 1,0-1,5 m. La formele joase ea se mai numeşte şi buturugă sau scaunul butucului, de la forma sa specifică şi funcţia de susţinere pe care o îndeplineşte.
Coardele reprezintă toate ramificaţiile lemnoase ale tulpinii de vârstă diferită, cu dimensiuni şi rol specific. Coardele se pot clasifica în următoarele categorii principale:
Coardele sau ramificaţiile multianuale (de 3-4 ani şi mai mult). Datorită vârstei, acestea sunt mai groase şi mai rigide decât celelalte şi servesc ca elemente de schelet. Ele mai poartă în general şi denumirea de braţe sau, în funcţie de dimensiuni, de cotoare (mai scurte şi mai groase) şi ciorchini (mai lungi şi mai subţiri) etc.
Coardele de 2 ani. Acestea sunt mai subţiri şi mai flexibile decât cele multianuale şi au rol de semischelet. Întrucât servesc, de obicei, la susţinerea coardelor purtătoare de rod, ele mai sunt cunoscute şi sub numele de punţi de rod.
Coardele de un an- Comparativ cu celelalte două categorii, acestea sunt cele mai lungi, mai subţiri şi mai elastice, fiind totodată cele mai importante pentru producţie. Ele pot fi inserate pe lemn de diferite vârste. Coardele de un an situate pe lemn (coarde) de 2 ani au capacitatea de a emite lăstari purtători de rod, purtând de aceea în mod curent denumirea de “coarde de rod”. Cele de pe lemn mai bătrân sunt, de regulă, nepurtătoare de rod şi poartă denumirea de “coarde lacome”. Ele se înlătură, de obicei, prin tăiere sau se utilizează la nevoie pentru refacerea elementelor de schelet ale butucului (braţele), prin tăiere în cepi de rezervă de 1-2 ochi. Prin aplicarea tăierilor la viţa de vie, coardele de un an se scurtează la diferite lungimi, exprimate în număr de ochi, rezultând următoarele elemente de producţie (fig. 2).
fig 2Coarda de rod propriu-zisă este o coarda situată totdeauna pe o altă coardă în vârstă de 2 ani (sau, cum i se mai spune în practică, pe lemn de 2 ani), ceea ce o face aptă pentru fructificare, scurtată, în funcţie de sistemul de tăiere aplicat, la 8-20 ochi. Între 8-10 ochi, coardele de rod sunt considerate scurte; între 10-15 ochi – mijlocii şi de cea 15-20 ochi – lungi. În practica curentă se folosesc coardele scurte şi mijlocii.
Cordiţa este un element de producţie specific ca şi coarda propriu-zisă, dar de o lungime mai mică decât aceasta, de numai 4-7 ochi. Acest element este intalnit adesea la formele de conducere semi-inalte şi înalte – cordon uni -si bilateral.
Călăraşul are aceeaşi lungime ca şi cordiţa (4-7 ochi), caracteristică este însă poziţia pe care o ocupă pe puntea de rod, fiind situat în spatele unei coarde. El se rezervă, mai ales când nu se poate asigura “încărcătura” (numărul de ochi şi coarde) butucului cu coarde de rod.
Cepii sunt cele mai scurte elemente lemnoase rezultate din tăierea coardelor de un an. Ei pot avea lungimea de la 1-4 ochi. După funcţia pe care o au de îndeplinit, pot fi de rod, de înlocuire şi de rezervă. Cepii de rod au o lungime de 3-4 ochi, se obţin tot prin scurtarea coardelor de rod şi se întâlnesc la sistemul de tăiere scurt (în special de la Teremia). Cepii de înlocuire sunt de 2 ochi lungime şi servesc pentru asigurarea (înlocuirea) coardelor de rod în anul următor; se obţin prin scurtarea coardelor roditoare sau lacome. Cepii de rezervă servesc la refacerea periodică a elementelor de schelet ale, butucului; se folosesc mai mult la sistemele de tăiere mixtă şi la formele semiinalte şi înalte. Au o lungime de 1-2 ochi şi se formează de obicei dintr-o coardă lacomă sau roditoare situată cât mai aproape de baza butucului.
În unele regiuni, o coardă de rod aflată la extremitatea şi prelungirea unei punţi de roti degarnisite mai poartă şi denumirea de “bici”.
Coarda de rod propriu-zisă, cuplată cu un cep de înlocuire, ambele situate pe acelaşi suport (ax) de lemn de 2 ani, formează veriga de rod.
fig 3Elementele lemnoase la butucii conduşi în forma semiinalta şi înaltă sunt redate în figura 3.

Lucrări de tăiere la viţa de vie

Lucrările de tăiere aplicate viilor intrate pe rod (după anul al III-lea) sunt făcute în funcţie de vârstă, de vigoarea potenţialului de creştere şi fructificare a viţelor.
Controlul viabilităţii ochilor
Înainte de tăiere se face controlul viabilităţii ochilor, pentru a se constata pierderile de ochi din cauza gerului din cursul iernii sau prin clocire, în cazul întârzierii dezgropatului în primăvară. De asemenea, se analizează şi starea de sănătate a lemnului anual şi multianual.
Pentru controlul viabilităţii ochilor se recoltează probe de 20-30 coarde pentru fiecare soi sau parcelă, de la butucii situaţi pe diagonalele parcelei, care se ţin câteva zile la temperatura camerei. La coardele recoltate se secţionează ochii – transversal, cu lamă – începând cu cei de la bază. Ochii care în secţiune prezintă o coloraţie brun-negricioasă sunt afectaţi, iar cei de culoare verde sunt vii. Când procentul ochilor pieriţi depăşeşte 20% se aplică compensarea lor prin rezervarea pe fiecare butuc a unui număr mai mare de ochi, de obicei a încă o coardă sau două (ştiind că o coardă înseamnă cea 10-12 ochi). După calcularea şi rezervarea ochilor pieriţi se aplică tăierea de rodire.
Tăierea de rodire
Odată cu tăierea de rodire se rezervă pe fiecare butuc un număr de coarde de rod, de lungime normală (12-15 ochi) şi un număr egal de cepi de înlocuire, care să-i asigure butucului (în funcţie de vigoare, fertilitatea soiului şi solului etc.) o producţie normală şi de calitate corespunzătoare soiului.
După cum s-a mai spus, coardele de rod (roditoare) din ai căror ochi vor creşte lăstari cu struguri sunt acele coarde de un an care au crescut pe lemn (coarde) de doi ani, iar cepii sunt coarde de un an tăiate la 1-3 ochi care vor asigura coardele de rod în anul următor.
Un astfel de sistem de tăiere, cu coarde de rod şi cepi se numeşte mixt sau în verigi de rod; – prin veriga de rod înţelegându-se asociaţia dintre o coardă de rod şi un cep.
În unele zone ale ţării – ca Teremia, în Banat -, nisipurile Bihorului etc. se practică şi tăierea în cepi de rod (denumită şi tăiere scurtă), prin scurtarea coardelor de rod la 3-4 ochi.
Tehnica tăierii de rodire a viţelor cu tulpină (joasă) clasică
Această tăiere se execută primăvara devreme, imediat după dezgropat. Mai întâi se examinează vigoarea coardelor anuale (lungimea şi grosimea lor). Din acest punct de vedere, butucul poate fi: viguros, normal sau slab dezvoltat. Se consideră că butucul este viguros atunci când marea majoritate a coardelor anuale sunt mai lungi de 1,5 m şi mai groase de cea 10 mm, la mijloc (în diametru) ; de vigoare normală – când coardele sunt mai scurte (de cea 1,0-1,5 m) şi de cea 7-10 mm grosime în diametru şi slab dezvoltate când coardele anuale au lungimea sub 1 m şi grosimea, la mijlocul lor, sub 7 mm în diametru.
În vederea stabilirii numărului de coarde de rod ce se lasă la tăiere, se “stă de vorbă cu butucul”, adică se apreciază vigoarea coardelor anuale (aşa cum s-a arătat mai sus).
Când coardele de 1 an sunt, în marea lor majoritate, de vigoare normală înseamnă că butucul a fost corect tăiat şi încărcat anul trecut şi în acest caz se va lăsa acelaşi număr de coarde ca şi în anul trecut (3-4-5; rareori mai mult, în funcţie de vigoarea butucului şi fertilitatea solului). Când coardele de un an sunt prea viguroase înseamnă că butucul a fost slab încărcat anul trecut şi anul acesta se vor lăsa cu 2-3 coarde mai multe decât a avut anul trecut. Când butucul are coardele anuale scurte şi prea subţiri, înseamnă că anul trecut butucul a fost prea încărcat şi anul acesta se vor lăsa cu cel puţin 2-3 coarde mai puţin decat a avut anul trecut.
Lungimea coardelor de rod este în funcţie de vigoarea şi fertilitatea soiului şi solului. Astfel, la soiurile slab viguroase, ca: Perla de Csaba, Riesling italian, se vor lăsa coardele cu 8-12 ochi; la soiurile mijiociu-viguroase ca: Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Aligote, Cabernet Sauvignon etc. – 12-14 ochi pe coardă; la soiurile viguroase ca: Fetească albă. Băbească neagră, Coarnă neagră, Afuz-Ali etc. – 14-18 ochi pe coardă.
Practica executării tăierii presupune următoarele succesiuni de operaţii:
– Examinarea cu atenţie a fiecărui butuc şi, în funcţie de vigoarea coardelor anuale, stabilirea estimativă a coardelor de rod ce se vor rezerva;
– Alegerea coardelor de rod, scurtarea lor pe diafragmă (pe nod), la lungimea stabilită şi suprimarea celorlalte coarde inutile;
– Alegerea coardelor pornite din lemn multianual sau chiar de 2 ani şi scurtarea la cea 2 ochi, formând cepii de înlocuire; numărul lor va fi egal cu cel al coardelor de rod (el asigură coardele de rod pentru anul viitor);
– Finisarea tăierii prin îndepărtarea tuturor coardelor, cioturilor, corcanilor (braţelor), copililor etc. Care nu s-au reţinut la tăiere; scoarţa exfoliată (destrămată) se curăţa, iar rănile mari se badijonează cu “vopsea de ulei”.
La această tăiere, “în verigi de rod” (mixtă), cepii trebuie să aibă plasament central pe butuc şi, în general, inferior coardelor; iar coardele de rod propriu-zise, amplasate spre periferia butucului şi a cepilor, însă cât mai aproape de butuc şi de sol, ca să se poată îngropa uşor.
Tăierea de rodire a viilor afectate de ger
Când procentul de ochi pieriţi depăşeşte 20%, la tăiere se va lua în considerare acest lucru şi se va lăsa un număr mai mare de coarde pe butuc, proporţional cu pierderea (ţinând seama că o coardă echivalează cu cea 10-12 ochi) ; în cazul de mai sus – 2 coarde (a 10 ochi).
Dacă pierderile de ochi depăşesc 40- 50%, tăierea se va amâna şi se va efectua după intrarea în vegetaţie. În acest moment se conturează bine zonele distruse, care trebuie înlăturate prin operaţia de tăiere. Dacă părţile sănătoase rămase pe butuc nu asigură obţinerea unei producţii corespunzătoare, se vor administra îngrăşăminte azotoase, potasice şi fosfatice, concomitent cu executarea unui ciupit, pentru stimularea emiterii copililor, uneori fertili, care vor servi totodată şi la refacerea butucului ca elemente de vegetaţie sau chiar de rod pentru anul viitor.
Tăierea viilor afectate de îngheţuri târzii
Primăvara, organele cele mai sensibile la temperaturi scăzute sunt lăstarii abia porniţi în vegetaţie.
Dacă în această perioadă (sfârşit de aprilie – început de mai) survin temperaturi sub 0 C, lăstarii porniţi pot fi afectaţi parţial sau total. Şi în acest caz se apelează la operaţii în verde (ciupit) după 1-2 zile, când se constată precis organele sau părţile de organe care au fost distruse. Prin “tăieri” se îndepărtează numai porţiunile de lăstari distruse de brumă.
Din porţiunile rămase vor porni copiii care vor asigura coardele de rod pentru anul următor, putând compensa şi o parte din recolta de struguri. Totodată, de pe coarde mai pot porni în vegetaţie şi muguri secundari care, la unele soiuri (timpurii) dau şi lăstari fertili. Maturarea lemnului va fi stimulată prin aplicarea de îngrăşăminte azotoase, fosfatice şi potasice.
Tratarea viilor afectate de grindină
În funcţie de intensitatea daunelor şi faza de vegetaţie în care se găseşte viţa, se alege şi modul de tratare.
În primul rând se recomandă aplicarea imediată a tratamentului cu zeamă bordeleză sau alt produs pentru a preîntâmpina atacurile de mana. Ca şi în cazul îngheţurilor târzii, se aşteaptă câteva zile pentru a se putea distinge părţile afectate de grindină, după care se efectuează suprimarea părţilor distruse de pe butuc. Este necesar să se analizeze fiecare butuc în parte şi operaţiile aplicate să fie cele mai indicate de specificul soiului, de mărimea daunelor produse şi de posibilităţile ce există pentru stimularea creşterii şi coacerii lemnului nou.
Pentru forţarea creşterii lăstarilor şi pentru maturarea lor se vor administra îngrăşăminte minerale azotoase, iar spre toamnă îngrăşăminte fosfatice şi potasice (ca, de altfel, la toate aceste tăieri speciale).
Tăierea de regenerare
Se aplică butucilor bătrâni, debilitaţi, în vederea restabilirii pentru încă o perioadă scurtă de timp a capacităţii de vegetaţie şi rodire. Tăierea de regenerare poate fi parţială sau totală. Cea mai indicată este însă cea parţială. Ea constă în suprimarea, în primăvară, a tuturor ramificaţiilor de pe o jumătate, butucului. După ce s-au refăcut pe această parte elementele lemnoase (2-3 ani) se suprimă elementele lemnoase şi de pe cealaltă jumătate de butuc.
După tăierea de regenerare rămânând răni mari, se impune ca acestea să fie “unse” cu mocirlă formată din balegă proaspătă de vită şi pământ galben sau bandajate cu “vopsea de ulei”. De asemenea, pentru stimularea pornirii în vegetaţie a mugurilor dorminzi şi evitarea pătrunderii uscăturii în adâncimea butucului, se indică muşuroirea cu pământ reavăn bine mărunţit.
În timpul vegetaţiei se impune fertilizarea solului în special cu îngrăşăminte azotoase şi irigarea sau ud.

 

 

 

Citeva repere   de capatii pentru infiintarea plantatie de pomi fructiferi

Pentru infiintarea plantatiei trebuie sa alegem bine terenul, conform cerintelor fiecarei specii. Nu plantam pomii pe cel mai rau teren din gradina, evitam locurile care tin apa, cele prea joase, umbrite etc.Plantam pomii potriviti pentru terenul de care dispunem, de exemplu: in locurile umbrite plantam zmeur, zoacaz, capsun, eventual visin, prun, dar niciodata cais, par, piersic, cires. In zonele reci, geroase nu reuseste caisul, piersicul, migdalul, unele soiuri de par si de cires. Pe terenurile mai grele, semiumede nu reusesc decat arbustii, gutuiul, eventual prunul altoiut pe corcodus si parul pe gutui.Fertilizarea inainte de planatare are menirea sa asigure substante minerale pentru o perioada de timp si intr-o perioada critica, adica atunci cand pomii sunt tineri, au radacinile slab dezvoltate, iar cresterea trebuie sa fie intensa. De aceea, la fiecare 100 m² de gradina vom imparstia uniform 350-500 kg gunoi de grajd, 2.5-3 kg sare potasica si 5-8 kg superfosfat, in functie si de fertilitatea solului. Fertilizarea se face in august-septembrie.Lucrarea urmatoare este mobilizarea adanca a terenuluiDupa nivelare se trece la pichetarea terenului, adica marcarea locului de plantare a fiecarui pom. Marcarea se face prin picheti (tarusi mici de 40-50 cm lungime si 2-3 cm diametru).In ceea ce priveste modul de aranjare a pomilor in gradini, se recomanda sistemul in dreptunghi, adica 4 pomi pe doua randuri alaturate vom forma un dreptunghi cu laturile lungi intre randuri.Distantele de plantare a pomilor in livezi

Specia

Portaltoiul

Distante de planatare (m)

Intre randuri

Pe rand

Mar

Vegetativ de vigoare slaba

3-3,5

1-1,5

Vegetativ de vigoare mijlocie

3,5-4

2,5-4

De vigoare mare (Franc, A2)

6,00-8,00

5,00-6,00

Par

Gutui (vegetativ)

3,5-4

2,5-4

Franc (par din seminte)

6,00-7,00

5,00-6,00

Prun

Mirobolan sau franc

5,00-6,00

4,00-5,00

Cais

Zarzar sau mirobolan

5,00-6,00

4,00-5,00

Piersic

Piersic sau mirobolan

4,00-5,00

3,00-4,00

Cires

Cires franc sau mahaleb

5,00-7,00

5,00-6,00

Visin

Visin franc sau mahaleb

4,00-5,00

2,00-5,00

Nuc

Din samanta sau altoit pe nuc

8,00-10,00

8,00-10,00

Distantele de plantare pot fi usor modificate in functie de fertilitatea solului, gradul de aprovizionare cu apa, pozitia pe panta, etc.

La stabilirea distantelor dintre randuri si dintre pomi pe rand vom tine cont si de laturile gradinii, caci la mergini se lasa un spatiu fata de vecin sau gard cel putin egal cu jumatatea distantei dintre randuri sau pomi pe rand.

Dupa pichetare se trece la sapatul gropilor, care se fac cu 3-4 saptamani mai inainte si de dimensiuni mari, astfel ca in primii 2-3 ani radacinile sa creasca in pamant desfundat. Cu 8-10 zile inainte de plantarea pomilor trebuie sa tragem o parte din pamant in groapa (aproximativ 2/3 din adancimea ei) spre a se aseza. In acest scop tragem mai intai o parte din pamantul de la fundul gropii, care este mai putin fertil, apoi din cel de la primul rand de casma, mai fertil.

Plantarea pomilor se face toamna dupa caderea frunzelor pana la venirea primelor ingheturi. In unii ani se poate face si in ferestrele iernii. Plantarea de primavara este cu atat mai neindicata cu cat se face mai tarziu. Daca putem planta in februarie, pana la 10 martie, obtinem rezultate bune, daca se intarzie, pomii se prind greu sau deloc si au cresteri slabe in anul I, care se rasfrang pentru multa vreme.

Pomii procurati trebuie adusi cat mai repede, astfel ca radacinile sa fie expuse cat mai putin posibil la aer, vand, frig etc. Odata adusi acasa, se stratifica in nisip sau pamant marunt si reavan, care se indeasa bine printre radacini. Daca dau semne de ofilire, se tin 24-48 ore cu radacinile in apa, dar nu mai mult. Daca suntem nevoiti sa amanam plantarea pana in primavara, stratificarea se face pentru lunga durata, dupa ce am fasonat radacinile si le-am mocirlit ca pentru plantare. In acest caz puietii se aseaza bucata cu bucata in santuri de 40-50 cm adancime si se indeasa pamant marunt si reavan printre radacini, ca la plantare. Se acopera si 20-30 cm din trunchi.

In ziua plantarii pomii se scot de la stratificat si li se verifica sanatatea radacinilor, executand unele sactiuni cu foarfeca. Radacinile sanatoase au sectiunile alb-vii, sunt turgescente, adica nevestejite si au miros placut.

Cele vatamate, moarte sau mucegaite au sectiunile brune sau cafenii, zbarcite, cu miros de putrefactie sau fermentatie. Acesti pomi nu se planteaza. Pentru plantare vom folosi numai pomi sanatosi, cu radacini bune, vigurosi, cu coroana formata sau sub forma de vergi, fara rani sau cioturi. Inainte de plantare, pomilor li se face fasonarea si mocirlirea radacinilor.

Fasonarea consta in improspatarea sectiunilor de radacini mai groase de 3-4 mm si scurtarea celor fibroase la 3-10 cm, in functie de grosimea lor. Cele subtiri de tot, sub 1 mm se pot taia de tot. Intotdeauna sectiunea se face pana in zona sanatoasa, vie. In urma fasonarii pomul trebuie sa ramana cu cat mai multe radacini groase si lungi de 35-40 cm (daca este posibil). Foarte defectuos este obiceiul unor practicieni de a fasona numai radacinile groase si sanatoase pana la 10-15 cm, lasand neatinse pe cele subtiri.

Dupa fasonare, radacinile se scufunda intr-o pasta consistenta obtinuta din balega proaspata de vaca, pamant galben si apa, operatiune denumita mocirlire. Pomul astfel pregatit se aseaza in groapa, rasfirandu-i radacinile pe un mic musuroi de pamant, astfel ca adancimea sa fie identica cu cea din pepiniera (se vede acest lucru pe pom), chiar cu 3-5 cm mai sus, intrucat prin tasarea pamantului pomul se mai aseaza.

Pomii altoiti pe portaltoi vegetativ (meri si peri) pot fi plantati mai adanc cu 5-6 cm, dar sa nu se ingroape punctul de altoire. Dupa ce am asezat pomul, se trage pamant peste radacini (din primul strat de casma), care se indeasa bine printre radacini.

Dupa acoperirea acestora, se calca bine pamantul dinspre marginea gropii spre pom. Se administreaza acum 10-15 kg gunoi bine fermentat, iar daca este seceta si 1-2 galeti de apa, dupa care se acopera groapa cu pamant si se calca din nou. Cu pamantul care mai ramane realizam un musuroi inalt de 15-20 cm in jurul pomului.Adesea pomii nu se prind din lipsa apei, de aceea trebuie sa-i udam. Udarile nu trebuie sa fie prea dese, ci mai rare, dar abundente, astfel incat sa-i umectam 35-45 cm adancime, dupa care pamantul din jurul pomului se acopera cu paie, cu pleava (mulci) sau cu pamant uscat.

Unii pomicultori procedeaza gresit, uda des si abundent, dar pomii nu se prind. Cauza este aceea ca apa stagneaza in groapa, elimina aerul, radacinile fermenteaza sau putrezesc. Iata deci, ca este daunator si excesul de apa, deci pentru formarea de noi radacini este nevoie de oxigen, caldura si apa in proportii favorabile. Mentinerea solului curat de buruieni, a frunzisului sanatos, inlaturarea lastarilor de prisos sunt alte lucrari strict necesare in anul I.

 

Plantarea  propriu zisa a pomilor

 

 

Cele mai bune rezultate privind prinderea si cresterea pomilor se obtin prin plantarea de toamna; procentul de prindere fiind in medie de 98-100%, fata de numai 85-90% la plantarea de primavara.

 

In vederea plantarii de toamna trebuie efectuate o serie de pregatiri absolut necesare si anume dupa care se executa plantarea propriu-zisa.

 

Stabilirea locului de plantare a fiecarei specii es face in functie de zona climatica a tarii si tinand cont de natura si fertilitatea naturala a solului. In zona dealurilor inalte se vor alege numai specii si soiuri mai rezistente la frig si care pot lega fructe chiar in primaverile ploioase.

 

Sunt excluse soiurile de mar din grupa Delicious rosu, Starkrimson etc., care nu dau rezultate.

 

La prun, se prevad soiurile Gras romanesc, Vinete romanesti, iar celelalte ca Agen, Stanley, P?che se planteaza numai la altitudini mai mici, pana la 500 m. Caisii, piersicii si migdalii nu reusesc deloc la altitudini mari.

 

In zona colinara si de campie reusesc toate speciile, daca li se completeaza necesarul de apa.

Atentie mare trebuie data naturii solului. Trebuie evitate solurile prea reci, argiloase, grele, cu exces de umiditate; in astfel de terenuri majoritatea speciilor pier repede (caisul, piersicul, ciresul, migdalul, unele soiuri de prun).

 

Numai gutuiul si parul altoit pe gutui sunt mai rezistente in solurile mai umede. Acolo unde este pericol de stagnare a apei toamna, se recomanda plantarea pe biloane sau pe mameloane artificiale, chiar si pentru speciile mai rezistente.

 

Alegerea portaltoilor trebuie facuta in functie de calitatile solului. Pentru solurile uscate din zona de campie se prefera ca portaltoi zarzarul pentru cais, eventual pentru prun; migdalul amar si piersicul pentru piersic; mahalebul pentru cires si visin, corcodusul pentru prun, parul franc pentru par, marul franc pentru mar.

 

Ceilalti portaltoi se folosesc numai pentru soluri reavene ori cu posibilitati de irigare in sezoanele secetoase.

 

Stabilirea corecta a distantei dintre randuri si dintre pomi pe rand se face pentru fiecare specie in parte de pe grupe de soiuri cu vigoare asemanatoare. La aceasta lucrare se tine seama si de portaltoiul utilizat, deoarece el are importanta foarte mare asupra cresterii pomilor.

 

De exemplu, soiul Jonathan altoit pe portaltoiul franc ori pe M11, M16, A2 formeaza coroane de 7-8 m inaltime si diametru, in timp ce altoit pe portaltoi de vigoare slaba – M27, M9, M26 – coroane ajunge numai la 3-4 m.

 

Aceeasi diferenta de crestere se observa la un soi de par altoit pe gutui fata de acelasi soi altoit pe portaltoi franc sau salbatic.

 

In orice caz, in plantatiile intensive, distanta intre randuri sa nu fie mai mica de 3,5-4,5 m, pentru a asigura spatiul de lumina necesar. Se are in vedere faptul ca sunt foarte pretentiosi la acest factor caisii, piersicii, migdalii, ciresii, ca si unele soiuri de mar si par.

 

Mai putin pretentiosi la lumina sunt: visinul, coacazul, zmeurul, care reusesc si la semiumbra.

Pe solurile cu fertilitate naturala ridicata, distantele de plantare trebuie marite, deoarece pomii cresc mai voluminosi.

 

Terasarea, pe terenurile cu panta mai mare de 8%, este necesara construirea de terase continui ori individuale. Cele continui se fac paralele cu curba de nivel, corespunzator fiecarui rand de pomi.

 

Ele se fac putin inclinate in sensul pantei, efectuandu-se inainte de pichetarea terenului.

Acolo unde nu sunt posibilitati pentru astfel de terase, se pot efectua terase individuale, insa dupa efectuarea pichetajului.

 

In zonele umede, cu pericol de exces de umiditate, se efectueaza canale de coasta inclinate longitudinal la 3%, care sa evacueze apa in exces. Ele pot avea latimea la fund si adancimea de 0,3-0,5 m, consolidate prin inierbare si distantate la 24-50 m, in functie de panta terenului.

 

Drenajul pentru eliminarea excesului de apa de pe anumite portiuni se efectueaza drenuri folosind diferite materiale: fascine, tuburi de ceramica, tuburi de material plastic etc.

 

Pichetajul terenului consta in insemnarea pe teren a randurilor de pomi si a fiecarui pom in parte prin tarusi (picheti). Pe terenurile plane sau cu panta mica pana la 6%, pichetajul poate fi facut in dreptunghi ori in patrat, iar pe terenurile in panta este obligatoriu pichetajul in triunghi in vederea combaterii eroziunii.

 

Sapatul gropilor se face cu 40-60 zile inainte de plantarea propriu-zisa, cu scopul de a crea conditii de aerare a pamantului si de a activa dezvoltarea microflorei din sol. Pe terenurile nedesfundate si pe solurile mijlocii, dimensiunile gropilor sunt de 1x1x0,7 m, iar in solurile grele pot ajunge cu latura de 1,2-1,5 m si adancimea de 0,8 m.

 

Pamantul rezultat de la sapatul gropilor se asaza de o parte si de alta a randului sub forma de musuroaie (se are grija ca peretii gropii sa fie verticali).

 

Stratul de la suprafata (30-35 cm) se asaza in aceeasi parte a randului la toate gropile (de exemplu spre est), iar stratul inferior in cealalta parte (spre vest). De aceasta asezare a straturilor de pamant in musuroaie se va tine cont la umplerea partiala a gropilor inainte de plantare.

 

Datorita faptului ca prin sapatul gropilor dispare pichetul, care marcheaza tocmai locul pomului, se recomanda (mai ales pe pante) ca inainte de saparea gropii sa se marcheze fiecare pichet cu inca doi (de o parte si de alta) insa pe directia randului, folosind o scandura de “repichetaj” cu o crestatura la mijloc si cu doua la capete.

 

Aceata lucrare usureaza mult gasirea locului exact unde trebuie asezat pomul in momentul plantarii. Pe pante mari si neregulate, saparea gropilor se face concomitent cu efectuarea teraselor individuale.

 

Umplerea partiala a gropilor se executa cu 2-3 saptamani inainte de plantare. La fundul gropii se arunca 15-20 cm pamant din stratul inferior, apoi se completeaza pana la jumatate sau doua treimi cu pamant din stratul de la suprafata. Se urmareste ca pamantul cel mai feril sa se gaseasca in zona radacinilor pomului.

 

Pentru plantare, se face o alegere riguroasa a materialului saditor. Se vor planta numai pomi bine dezvoltati, sanatosi, cu radacini lungi de peste 25-30 cm, neofilite, turgescente.

 

Se inlatura toti pomii cu tumori canceroase pe radacini, oricat de mici ar fi acestea. De asemenea nu sunt indicati pentru plantare pomii cu rani provocate de grindina, mai cu seama caisi, piersici, ciresi, visini etc., deoarece acestia vor suferi de gomoza (scurgeri de clei) chiar de la inceput si vor pieri prematur.

 

Fasonarea radacinilor si mocirlirea lor este o a doua conditie de reusita la plantare.

Prin aceasta se innoiesc taieturile facute la scos, operand cu foarfeca; se scurteaza radacinile frante ori ranite, imediat deasupra ranii, lasandu-se intregi cele sanatoase principale.

 

Radacinile subtiri, sub un milimetru diametru, se scurteaza la 1-2 cm, iar cele uscate se pot suprima de la baza, pentru a stimula aparitia altora noi. Dupa fasonare se inmoaie pana la colet intr-o pasta facuta dintr-un amestec de balega proaspata de vite cornute mari, pamant si apa in parti egale. Aceasta mocirla stimuleaza vindecarea ranilor si aparitia de noi radacini.

 

Ingrasarea la plantare este o alta conditie esentiala. In pamantul destinat plantarii (stratul provenit de la suprafata) se amesteca 10-15 kg (1-2 galeti) de gunoi de grajd bine putrezit, plus 50-60 g superfosfat si 50-60 g sare potasica.

 

Stabilirea corecta a adancimii de plantare este de importanta capitala. Pentru aceasta se foloseste scandura de repichetaj, asezandu-se intre cei doi picheti care strajuiesc groapa, se trage pamantul amestecat cu ingrasamintele respective, creandu-se in mijlocul gropii un mic musuroi pe care se asaza radacinile pomului, astfel incat coletul sa fie deasupra marginii superioare a scandurii.

 

Se arunca apoi pamant marunt si reavan (din cel amestecat cu ingrasaminte), introducandu-se usor cu degetele rasfirate printre radacini. Dupa ce au fost acoperite radacinile, se scutura usor pomul (fara sa fie tras afara) pentru ca pamantul sa patrunda bine intre toate radacinile.

 

Dupa ce s-a nivelat solul tras peste radacini, se taseaza foarte bine prin calcare insistenta.

Se trage apoi tot pamantul in groapa, pana la nivelul superior al acesteia si se calca din nou.

Cu restul pamantului ramas se executa apoi o copca (farfurie) in jurul pomului. In aceasta copca se toarna 1-2 galeti de apa.

 

Udarea este absolut necesara la plantare pentru ca apa dreneaza toti graunciorii de pamant intre radacini, elimina aerul, previne aparitia mucegaiului, iar pomul se lasa putin in jos, “se asaza” revenind astfel cu coletul exact la nivelul suprafetei solului; adica la fel cat a fost in pepiniera.

 

Dupa ce apa a patruns in sol, se strange tot pamantul din jurul pomului sub forma de musuroi.

Acesta are rolul de a proteja radacinile pomului impotriva inghetului din timpul iernii. Coroana sau partea aeriana a pomului ramane nefasonata; acest lucru urmand sa se efectueze in primavara, la sfarsitul lunii februarie, inceputul lunii martie.

 

Protejarea trunchiului fiecarui pom este ultima lucrare care trebuie facuta inainte de caderea zapezii impotriva iepurilor si caprioarelor. In acest scop, in jurul trunchiului se leaga tulpini de floarea soarelui, sau coceni de porumb, stuf, hartie groasa de saci ori folie perforata din material plastic.

 

Alternanta de rodire a pomilor

rodirePeriodicitatea constă în faptul că pomul nu reuşeşte să diferenţieze muguri de rod în fiecare an, sau nu dispune de substanţele de rezervă necesare pentru a asigura dezvoltarea acestor muguri până la înflorit şi legatul fructelor. Se întâlnesc cazuri, relativ rare, când după o recoltă abundentă, nesusţinută cu o agrotehnică adecvată, pomii sunt atât de epuizaţi încât nu formează muguri de rod nici în anul următor, aşa încât urmează doi ani fără recoltă. Deci pomul nu dă rod pentru că îi lipseşte ceva, şi pentru că lucrările necesare sunt executate necorespunzător…
În unii ani, pomii formează muguri de rod, dar pierd recolta de fructe din următoarele cauze:
• degerarea mugurilor de rod; • distrugerea florilor de către brume; • polenizarea insuficientă, datorită timpului nefavorabil (prea rece sau prea umed) care împiedica zborul albinelor, • căderea fiziologică masivă a fructelor; • atacul foarte intens de boli şi insecte, de grindină etc. Principala cauză a alternanţei de rodire este supraîncărcarea pomilor cu fructe.
Alternantă de rodire poate apărea chiar la un agrofond foarte bun dacă pomul are o încărcătură excesivă de fructe.

Tipul alternanţei de rodire

• toţi pomii unui soi rodesc excesiv într-un an şi nu fructifică deloc în anul următor; • după 1-2 ani cu recolta abundentă urmează un an cu recolta mică; • în cadrul aceluiaşi soi şi al aceleiaşi parcele, unii pomi rodesc într-un an, iar alţii în anul următor. Se ajunge la această situaţie datorită faptului că unii pomi din plantaţie, rămânând supraîncărcaţi cu fructe, nu pot diferenţia muguri de rod, în timp ce alţi pomi, având încărcătură optimă, diferenţiază normal. De aceea, tăierile de fructificare trebuie să se aplice diferenţiat, în funcţie de starea fiecărui pom şi de încărcătura lui cu muguri de rod. Pomii plantaţi în goluri, fiind mai tineri, pot prezenta diferenţieri sub raportul proporţiei de muguri de rod formaţi, comparativ cu pomii în vârsta din cadrul aceluiaşi soi. Această particularitate se are în vedere la aplicarea tăierilor de fructificare.

Măsuri agrotehnice pentru înlăturarea alternanţei de rodire

Când pomii intră în alternanţa de rodire ei pot fi readuşi în anul următor la o fructificare normală, în principal cu ajutorul tăierilor, aplicate diferenţiat. În anul când pomii nu au muguri de rod se aplică o tăiere moderată, pentru ca lăstarii să fie potrivit de numeroşi şi de viguroşi. În acest caz, ei vor forma muguri de rod aproape de nivelul optim. În practică, uneori se procedează invers: de teamă ca pomii să nu formeze lăstari prea viguroşi, se taie puţin. În acest caz, prin faptul că se lăsa mulţi muguri vegetativi, se va forma un număr mare de lăstari, dar de vigoare slabă. Este ştiut însă că tocmai aceşti lăstari diferenţiază muguri în proporţie mai ridicată. Deci în anul următor se ajunge la supraîncărcarea pomilor cu rod, dublată cu o nediferenţiere a mugurilor (în lipsa normării producţiei). În anul când pomii nu au rod datorită nediferenţieri mugurilor sau a degerării lor totale (la migdal, cais, piersic) este contraindicată reducerea taliei pomilor şi întinerirea puternică a semischeletului, deoarece se vor forma lăstari prea viguroşi, care diferenţiază mugurii în proporţie redusă; deci se întârzie restabilirea fructificării normale. Reducerea taliei pomilor, cu întinerirea semischeletului, trebuie să se efectueze în anul când pomul are mulţi muguri de rod, repartizaţi pe toată înălţimea coroanei. În acest caz, lăstarii nu vor creşte prea viguros, deoarece ei sunt concuraţi de fructe la primirea hranei. Fenomenul alternanţei de rodire este influenţat şi de perioadele de vârstă ale pomilor. Diferenţierea agrotehnicii în funcţie de aceste perioade constituie un mijloc sigur de prevenire şi combatere a alternanţei de rodire.

De alegerea soiului depinde obtinerea unei  productii rentabile

 

Soiul reprezinta un factor de baza al productiei de fructe, pomicultura devenind rentabila in masura in care se cultiva soiuri valoroase, care produc bine si asigura constant productii cu un inalt nivel calitativ, competitiv pe piata.

 

Un sortiment pomicol modern trebuie sa cuprinda un numar bine delimitat de specii si in cadrul lor de soiuri, corespunzatoare calitativ si din punct de vedere al capacitatii de productie si al destinatiei de valorificare a fructelor.

 

Soiurile care se vor planta trebuie sa fie bine adaptate conditiilor de clima si sol, specifice fiecarei zone de cultura, cu rezistenta sporita la boli si daunatori. Dintre obiectivele urmarite in ultimii ani de amelioratori in creare de noi soiuri, mentionam: pomi de vigoare mica sau mijlocie, cu coroana bine garnisita cu formatiuni fructifere scurte, cu intrare timpurie pe rod si productii mari constante an de an; obtinerea de fructe intens colorate, uniforme, cu calitati gustative si tehnologice corespunzatoare cerintelor pietii internationale, precum si ale industriei alimentare.

 

Sortimentul inmultit in Romania, admis pe lista Comisiei de Omologare cuprinde un numar total de 246 soiuri, din care, dupa cum urmeaza, se altoiesc pe specii: 26 la mar, 22 la par, 8 la gutui, 22 la prun, 19 la cais, 25 la piersic, 6 la nectarine, 22 la cires, 17 la visin, 11 la nuc, 7 la castan comestibil, 10 la migdal, 6 la alun, 6 la zmeur, 6 la coacaz negru, 5 la coacaz rosu, 8 la afin, 4 la mur, 4 la agris, 4 la soc si 8 la capsun.

 

Nu trebuie eludat faptul ca dintre acestea, mai mult de jumatate sunt soiuri autohtone, omologate ca urmare a cercetarilor efectuate in statiunile de cercetare si productie pomicola ale ICPP – Pitesti – Maracineni.

 

Astfel, la mar, in conveerul varietal s-au promovat soiurile noi: Romus 1, Romus 2, Romus 3 (cu coacere de vara), Pionier, Voinea (cu coacere de toamna) si Generos (cu coacere de iarna), soiuri care au o rezistenta sporita la boli si daunatori, necesitand un numar redus de tratamente cu pesticide (numai 6 – 8, fata de 14 – 16 la soiurile clasice).

 

La par, in ultimii ani s-au creat si inmultit in pepinierele statiunilor, cu prioritate soiurile autohtone: Triumf, Argessis, Carpica, Daciana, Untoasa de Geoagiu, Napoca, Republica.

Soiurile noi omologate la gutui: Aromate, Aurii si Moldovenesti, caracterizate prin productii ridicate de fructe (40 t/ha), se cer mai mult extinse in zonele propice de cultura.

 

Prunul, care detine 48% din patrimoniul pomicol, are conveerul cu precadere format din noile soiuri romanesti: Pitestean, Tuleu timpuriu, Silvia, Centenar, Carpatin, Minerva, Tita, Record, Valcean.

 

In ceea ce priveste caisul, se preconizeaza cresterea ponderii soiurilor extratimpurii, timpurii si foarte tarzii, sortimentul de baza fiind format exclusiv din soiurile romanesti, in mare majoritate create la Baneasa: Mamaia, Sulmona, Sirena, Sulina, Selena, Comandor, Litoral, Dacia, Favorit, Excelsior, Olimp, Tudor si Traian.

 

La piersic, pe langa soiurile straine (Springerest, Springold, Collins, Cardinal), s-au extins si cele romanesti (Triumf, Congres, Victoria, Splendid, Superba de toamna, Flacara), toate creatii ale Statiunii pomicole Baneasa.

 

Ca urmare a cererii la consum s-au inmultit in pepiniere si unele soiuri noi de nectarine, varianta fara puf a piersicilor, fructe deosebit de apreciate de consumatori.

 

La cires si visin, un loc important in sortiment il ocupa soiurile autofertile, foarte productive si cu fructe de calitate, atat cu epoca de coacere timpurie, cat si tarzie.

 

La cires, alaturi de soiurile straine cunoscute (Van, Stella, Rubin, Cerna si Boambe de Cotnari), soiuri ca Daria si Severin se fac din ce in ce mai cunoscute.

 

La visin, soiurile Nana, Ilva, Dropia, Tarina, Timpurii de Osoi, toate creatii romanesti, se extind din ce in ce mai mult in plantatiile particulare.

 

Un efort deosebit se face pentru extinderea selectiilor valoroase de nuc: Jupanesti, Bratia, Sibisel 44, Geoagiu 65, Argesan, Muscelean, particularii fiind deosebit de interesati de aceasta specie in anii din urma.

 

O atentie deosebita se acorda introducerii in cultura a unor soiuri noi de capsun (Aiko, Earlibelle, Benton, Premial, Coral), ca si de arbusti fructiferi (zmeur, coacaz negru si rosu, agris, afin, mur fara spini, soc, catina), fructele acestor specii fiind deosebit de valoroase din punct de vedere nutritiv.

 

Diversitatea mare a soiurilor in cadrul fiecarei specii pomicole creeaza posibilitatea unor conveere varietale pe perioade lungi de timp, fapt ce asigura un consum de fructe proaspete tot timpul anului.

 

Prin promovarea permanenta a unor soiuri din sortimentul mondial, mai productive, cu caracteristici organoleptice superioare si cu rezistenta sporita la factorii de stres, dar si cu adaptabilitate sporita la zonele de cultura ale tarii noastre, se imbunatateste substantial calitatea sortimentelor cultivate in Romania.

 

Profitam de aceasta cale de a invita pomicultorii particulari sa apeleze cu incredere la statiunile de cercetare pomicole, pentru procurarea de pomi, acestea oferind garantia autenticitatii si sanatatii materialului saditor, si, bineinteles, nu in ultimul rand, soiuri valoroase.

 Cum puteti obtine profit din cultura părului, (Pyrus sativa Lam)

isus

 Introducere pentru    profitabila cultura  a parului 

Desi in Romania avem conditii foarte bune pentru cultura parului,putini sunt cei care investesc in plantatii de par.Cum in ultima vreme  au fost descoperite  calitati nebanuite ale acestor fructe,vom prezenta citeva elemente de referinta.Perele, aliment şi medicament,asigura o alimentaţie sănătoasă ,deoarece  fructele  conţin vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului, dar şi fibre şi substanţe antioxidante, care previn apariţia bolilor

Studii recente au aratat, insa, ca perele se disting prin cateva calitati vindecatoare, rar intalnite la alte alimente, fiind exceptionale in tratarea afectiunilor renale, a bolilor cardiovasculare, precum si in intoxicatii si in bolile care apar pe fondul deficientelor imunitare.

• Colita de putrefactie este eliminata intr-o saptamana cu urmatorul tratament: inaintea fiecareia dintre cele trei mese principale se consuma cate o jumatate de kilogram de pere proaspete. Regimul alimentar in aceasta perioada si 2 luni dupa tratament va fi exclusiv lacto-vegetarian, fara nici un fel de carne, fara oua, fara majoritatea lactatelor (se pot consuma doar unt, smantana de fermentatie si iaurt).

• Anemia (inclusiv cea care apare la copii). Se consuma zilnic minimum un kilogram de pere, ca atare sau sub forma de nectar. Perele, pe langa faptul ca sunt destul de bogate in fier, stimuleaza hematopoeza, adica procesul de formare a globulelor rosii.

• Infectii asociate cu febra, deficiente imunitare. Se face o cura de 1-2 saptamani cu nectar de pere, din care se consuma minimum un litru pe zi. Aceste fructe favorizeaza productia de celule cu rol imunitar, amelioreaza starile febrile, hranesc organismul, ajutandu-l sa lupte cu boala.

• Hipertensiune, aritmie cardiaca, boli cardiovasculare in general. Studii recente au aratat ca un consum ridicat de polifenoli (substante organice prezente mai ales in fructe) din surse naturale este in stransa legatura cu un risc mult mai scazut de aparitie a bolilor cardiovasculare.
• Litiaza renala (mai ales cu urati). Se consuma zilnic, vreme de 2-3 saptamani, cate 1-2 litri de suc de pere. Acest remediu nu numai ca dizolva si marunteste pietrele, ci si favorizeaza eliminarea lor prompta, prin marirea diurezei. De altfel, perele sunt un excelent stimulent al activitatii rinichilor, fiind folosite si in scop profilactic, impotriva litiazelor de orice fel.Mai adaugam si faptul ca printr-o cura de pere  se obtine  un balsam pentru sistemul digestiv, un depurativ si remineralizant(compot), diuretic si anti-reumatismal,sucul,

Cura cu pere

Consuma 50-70 g coaja de para inainte de micul dejun.
Cu o ora inainte de masa de pranz consuma 150-200 g pulpa de para.
Imediat dupa cina mananca o para de dimensiune medie si bea 100 ml apa minerala.
Cura trebuie sa dureze cel putin 18 zile.

 

 

Soiurile de păr cultivate în România
Părul a fost  introdus în România de peste 400 ani, avind  în prezent  o mare varietate de soiuri și genotipuri, dar totuși, lista oficială de soiuri admise în cultură cuprinde doar  citeva zeci. Acestea  sunt grupate în soiuri de vară (11), soiuri de toamnă (12) și soiuri de iarnă (6).

Soiuri de vară
Bella de Giugno, soi cu origine italiană, productiv, viguros, precoce, cu ramifiocare de tin “spur”, rezistent la ger, secetă, mediu rezistent la boli. Fructul are o greutate medie în jur de 60-100g, este piriform, de culoare galben-verzui, pigmentat cu roz. Pulpa este alb-gălbuie, cu suculenţă medie, semifondantă. Se recoltează în prima jumătate a lunii iulie.

Triumf, soi românesc creat în 1985, are vigoare mijlocie spre mare, este parţial autofertil, fructifică pe formaţiuni scurte şi lungi,intră repede pe rod, este foarte productiv rezistent la rapăn şi pătarea albă a frunzelor, incompatibil cu gutuiul. Fructul are o greutate medie în jur de 120-130g, este piriform, de culioare verde-gălbui, cu roşu pe partea însorită. Pulpa semifondantă. Perioada de recoltare: Se recoltează în ultima decadă a lunii iulie.

Daciana, soi românesc creat în anul 1989, are vigoare mijlocie, este parţial autofertil, cu tendinţă de partenocarpie, relativ precoce, are producții foarte mari de aproximativ 22-26 t/ha, este rezistent la ger, tip de fructificare standard, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 120-160g, este piriform-alungit, roşu-portocaliu. Pulpa este albă, fină, fondantă. Se recoltează în ultima decadă a lunii iulie.

Untoasă precoce Morettini, soi de provenieță italiană, cultivat la noi din anul 1958, este viguros, intră repede pe rod, are producții foarte mari, este rezistent la boli, sensibil la ger, , poate fi altoit pe gutui. Fructul este mare, piriform, galben-pai cu roşu pe partea însorită. Pulpa este albă, fină, fondantă, intens aromată. . Se recoltează în prima jumătate a lunii august.

Argessis, soi românesc, are vigoare mijlocie, capacitate bună de ramificare semitardiv, rezistent la boli şi dăunători, are producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 120-140g, este piriform, de culoare verde-gălbui acoperit cu roşu-aprins peste 50% din suprafață. Pulpa are consistenţă medie, este suculentă, fondantă.  Se recoltează la jumătatea lunii august.

Carpica, soi românesc, cu vigoare mijlocie, intră repede pe rod, are producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, este rezistent la ger, sensibil la secetă, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 140-160g, este piriform, de culoare galben-pai, acoperit cu rugină. Pulpa albă fondantă și aromată. Se recoltează în ultima decadă a lunii august.

Timpurii de Dâmboviţa, soi românesc introdus în cultură în anul 1968, este viguros, intră târziu pe rod, înfloreşte semitârziu, are producții foarte mari, este rezistent la ger, incompatibil cu gutuiul. Fruct este mijlociu ca greutate, scurt piriform, de culoare galben-verzui, acoperit pe o suprafață de două treini cu roşu aprins. Pulpa este albă, suculentă și fondantă. Se recoltează la jumătatea lunii august.

Favorita lui Clapp, soi american, cu vigoare mare, cu fructificare pe ramuri scurte, parţial autofertil, intră devreme pe rod, este productiv, rezistent la secetă şi ger, înflorire semitârzie, sensibil la afide. Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-160g, este scurt piriform, de culoare verde-gălbui, cu roşu carmin dungat pe aproape toată suprafaţa. Pulpa este albă, foarte suculentă, fină, fondantă, intens aromată, gust dulce-vinuriu. Fruct bun pentru consum în stare proaspătă. Se recoltează la jumătatea lunii august.

Getica, soi românesc, de vigoare submijlocie, intră pe rod ăn anul 3-4 de la plantare, are o producție medie de aproximativ 12-20 t/ha, fructificare de tip “spur”, sensibil la Psylla sp. . Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-160g, este piriform, uşor alungit, de culoare galben-pai, acoperit pe partea însorită cu rugină foarte slabă. Pulpa este albă, semifondantă, suculentă. Recoltarea: Se recoltează la jumătatea lunii august.

Napoca, soi românesc, de vigoare mijlocie spre mare, fructifică pe ramuri scurte, este  parţial autofertil, intră repede pe rod, este productiv, rezistent la ger, poate fi altoip pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-150g, este piriform, de culoare galben-verzui, roşiatic pe partea însorită. Pulpă este fondantă. Se recoltează la sfârșitul lunii august.

Williams, soi englezesc, introdus în România în anul 1900, este semiviguros, intră repede pe rod, are producții mari, este parţial autofertil, înfloreşte târziu. Este sensibil la ger şi secetă, incompatibil cu gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, cu conturul neregulat, galben-pai, cu rugină la ambele capete, foarte bun pentru masă şi industrializare, cu pulpa albă, fondantă, fără sclereide, foarte suculentă, dulce-vinurie, puternic aromată. Se recoltează la sfârșitul lunii august.

Soiuri de toamnă
12. Williams roşu – este o mutaţie a soiului Williams obţinută în SUA (1958). Este un soi semiviguros, intră repede pe rod, are producții destul de mari, este sensibil la ger şi secetă, incompatibil cu gutuiul.
Fructul are o greutate medie de aproximativ 180-200g, este piriform, colorat în roşu-intens pe toată suprafaţa. Pulpa este de calitate superioară, la fel ca la Williams. Se recoltează în prima decadă a lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 1-2 luni.

Doina, soi românesc, semiviguros, cu fructificare standard, intră repede pe rod, productiv, rezistent la ger, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 160-180g, este scurt-piriform, de culoare galben-verzui acoperit cu roşu-vişiniu pe jumătate din suprafaţă. Pulpa este alb-verzuie, fondantă și suculentă. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 25-30 zile.

Haydeea, soi românesc, semiviguros, intră repede pe rod, are o producție medie de aproximativ 27-33 kg/pom, este rezistent la ger şi boli, fructifică predominant pe ramuri de rod scurte. Fructul este mijlociu spre mare, scurt-piriform, fără cavitate pedunculară, de culoare galbenă, uşor rumenită. Pulpa este suculentă, dulce, plăcut acidulată, şi fin aromată. Soi destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării. . Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 25-30 zile.

Untoasă Hardy, soi francez cultivad din anul 1830, este viguros, cu trunchiul şi axul puternice, coroana îngust conică, capacitate redusă de ramificare, fructifică preponderent pe formaţiuni scurte, intră târziu pe rod, este sensibil la ger, produce mult şi constant. Poate fi altoit cu ușurință pe gutui. Fructul are o greutate medie de aprximativ 120-140g, este scurt conic, cu vârful larg, de culoare verde-gălbuie acoperit integral sau parţial cu rugină grosieră. Pulpa este albă, semifondantă, foarte suculentă, dulce vinurie. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile.

Untoasă de Geoagiu, soi românesc, de vigoare mică-mijlocie, de tip spur, productiv, intră repede pe rod, este rezistent la boli, poate fi altoit pe gutui. are o greutate medie de aprximativ 200-220g, este conic, de culoare galben-verzui, uşor rumenit. Pulpa este fondantă, dulce acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile.

Untoasă Bosc, soi de origine franțuzească, de vigoare mijlocie-mare, intră repede pe rod, nu poate fi altoit pe gutui,  înflorește târziu, este sensibil la ger, la Psylla sp. şi acarieni, este tolerant la rapăn. Fructul este mare, piriform cu zona pedunculară brusc alungită, formând un “gât” caracteristic lung şi gros. Culoarea este galben-verzuie, acoperită complet cu o rugină groasă, brun roşietică specifică. Pulpa este alb-gălbuie, foarte fină, fondantă, suculentă. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile.

Higland, soi provenit din America, este viguros, foarte productiv, semiprecoce, cu înflorire semitimpurie, poate fi altoit pe gutui. Fructul este mare, conic, verde-gălbui. Pulpa este albă, densă și foarte suculentă. Recoltarea Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 60-80 zile.

Aniversarea, soi românesc introdus în cultură în anul 1973, este viguros, cu producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, ramificare de tip spur, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 200g, este piriform-alungit, de culoare galben-verzui, prevăzut cu rugină ca şi Untoasă Bosc. Pulpa este semifondantă, cu gust taninos, dar plăcut. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 40-60 zile.

Conference, soi englezesc, de vigoare mijlocie, intră devreme pe rod, foarte productiv, rodește partenocarpic, are capacitate slabă de ramificare, poate fi altoit pe gutui, este rezistent la ger, sensibil la secetă şi brume. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, de culoare verde-gălbui, uneori slab rumenit pe partea însorită şi cu o calotă de rugină în jurul caliciului. Pulpa este alb-gălbuie, suculentă, dulce, puţin acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi consumate în octombrie-noiembrie.

Jeanne d’Arc, soi franţuzesc, fructificare de tip “spur”, semiviguros, productiv, înfloreşte târziu, rezistent la ger şi boli, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 200-220g, este tronconic, de culoare verde-gălbui, cu pulpa albă, suculentă, slab acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 60-90 zile.

Abatele Fetel, soi produs în Italia, este semiviguros, de tip spur, intră devreme pe rod, este productiv, dar inconstant, rezistent la boli, compatibilitate medie cu gutuiul, pretenţios la temperatură în perioada polenizării şi fecundării. Fructul este mare, piriform alungit, de culoare verde-gălbui, uşor rumenit pe partea însorită. Pulpa este de culoare albă, fermă, dar la maturitatea de consum devine fondantă, suculentă, aromată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  60-90 zile.

Monica, soi românesc, semiviguros, intră pe rod în anul IV de la plantare, are o producție medie de aproximativ 15-30 t/ha, ramificare de tip “spur”, este mediu rezistent la atacul bolilor şi dăunătorilor. Fructul are o greutate medie de aproximativ 160-180g,  eset piriform, de culoare galbenă-verzuie, cu puncte şi pete de rugină dungat roşu-aprins pe partea însorită, cu conturul uşor neregulat. Pedunculul este scurt, gros şi prins în prelungirea axului fructului. Pulpa este fondantă, cu sclereide fine şi gust uşor astrigent. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  60-90 zile.

Soiuri de iarnă
Curé, soi francez cultivat din anul 1760, este viguros, cu bună capacitate de ramificare, poate fi altoit pe gutui, produce mult dar inconstant, este  sensibil la rapăn şi ger,  soi triploid, fructifică în general partenocarpic. Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dungă de rugină longitudinală şi un şanţ discret. Epiderma este verde-gălbuie la maturitate. Pulpa este albă-gălbuie, densă, slab parfumată şi potrivit de dulce cu sclereide fine şi gust uşor astrigent. Se recoltează la începutul  lunii octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  100-150 zile.

 

Passe Crassane, soi produs în Franța, cultivat încă din anul 1845, este foarte răspândit pe plan mondial. Este un soi de vigoare mijlocie spre mică, are capacitate bună de ramificare, este sensibil la condiţiile de mediu şi la atacul de Erwinia,  intră repede pe rod, are o producție moderată. Fructul este mare, sferic sau scurt piriform, de culoare galben-verzuie cu pete mari de rugină, cu pulpa fermă, dulce-vinurie, aromată, suculentă, recomandat pentru consum în stare proasdpătă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Contesa de Paris, soi obținut în Franța, cultivat din anul 1908, este de vigoare mijlocie, întră târziu pe rod, este foarte productiv, înfloreşte timpuriu sau semitimpuriu, fiind afectat de brumele de primăvară, este sensibil la boli, compatibilitate slabă cu gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, de culoare verde-gălbui cu puncte mici de rugină, cu pulpa albă, fondantă și suculentă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Olivier de Sèrres, soi obținut în Franța, cultivat din anul 1851, este semiviguros, produce mult dar inconstant, înfloreşte semitârziu şi este sensibil la rapăn, poate fi altoit pe gutui. Fructul de mărime medie, maliform, cu epiderma galbenă-verzuie, pulpa de culoare alb-gălbuie, fermă, cu aromă distinctă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Republica, soi românesc, are vigoare mică, intră foarte repede pe rod, are producții mari, este de tip “spur”, înflorirea este semitimpurie, nu poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 240-260g, este maliform, cu cavitate pedunculară, cu epiderma de culoare verde-gălbuie cu pete de rugină. Pulpa este albă, fondantă, suculentă, aromată, dar cu sclereide în jurul casei seminale. Se recoltează la începutul lunii octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Euras, soi românesc, are vigoare mijlocie, formează o coroană globuloasă, fructifică preponderent pe ramuri scurte, imun la rapăn, rezistent la Psylla sp. şi acarieni. Eset un soi productiv cu o cantitate medie de fructe de 20-25 t/ha. Greutatea medie a unui fruct este de aproximativ 120-140g, fructul este ovoidal cu cavitate pedunculară asimetrică, cu conturul neregulat, epiderma subţire, netedă, de culoare galbenă-verzui, cu puncte de rugină, uşor rumenit. Pulpa este albă, semifondantă, suculentă, fără sclereide. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  180-200 zile.

 

Particularităţile de creştere şi fructificare ale părului
Sistemul radicular este influenţat de portaltoi. În general părul dezvoltă un sistem radicular puternic mai ales când este altoit pe păr franc sau sălbatec ce depăşeşte de 1,5-2 ori volumul coroanei. În acest caz marea masă a rădăcinilor active se găsesc în stratul de sol cuprins între 20-100 cm pe solurile argilo-lutoase şi 50-150 cm pe solurile puternic podzolite. Rădăcinile principale cu creştere verticală pot pătrunde în sol până la 4-5 m adâncime. Când este altoit pe gutui, sistemul radicular al părului este mai redus, puternic ramificat, mai ales pe orizontală. Marea masă a rădăcinilor active situându-se în stratul de sol cuprins între 20 şi 40 cm ceea ce necesită în cele mai multe cazuri, mijloace de susţinere (spalieri, tutori) pe toată durata vieţii. Marea masă a rădăcinilor active se găsesc în primii 4 m2 din jurul trunchiului (Atkinson, 1980).
Trunchiul părului în primii ani de viață este neted urmând ca pe parcurs să formeze un ritidom solzos care se exfoliază.
Ramurile de schelet sunt lungi şi cresc sub un unghi mic de ramificare. Pomii formează în mod natural etaje. Unele soiuri (Williams, Passe Crassane), altoite pe gutui, au ramurile aşezate în spirală pe ax.
După specificul de ramificare deosebim două categorii de soiuri:
- soiuri cu ramificare slabă şi coroană rară: Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Untoasă Gifford;
- soiuri cu ramificare puternică şi coroană bine garnisită: Curéy Williams.
Mugurii vegetativi ai părului sunt mici, cu vârful depărtat de ramură.
Mugurii de rod sunt situaţi către vârful ramurilor lungi şi în vârful lăstarilor scurţi.

Tipul de fructificare este o caracteristică de soi. Unele soiuri rodesc predominant pe formaţiuni lungi ca nueluşele, mlădiţele (Curé, Williams, Triumf, Carpica), altele pe formaţiuni scurte (Passe Crassane, Abatelè Fetel, Olivier de Serres, Păstrăvioare, Untoasă Hardy, Trivale, Napoca, Timpurii de Dâmboviţa).

Înfloritul, polenizarea şi fecundarea.. Înflorirea durează 8-10 zile funcţie de temperatură şi umiditatea aerului.
După epoca înfloritului se deosebesc:
- soiuri cu înflorire timpurie: Contesa de Paris, Trivale, Bella di Giugno etc;
- soiuri cu înflorire mijlocie: Aromată de Bistriţa, Curé, Untoasă Giffard, Republica;
- soiuri cu înflorire medie-târzie: Williams, Untoasă Bosc, Timpurii de Dâmboviţa etc;
- soiuri cu înflorire târzie: Napoca, Jeanne d’Arc.
După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor sortimentul de păr cuprinde:
-soiuri autosterile: majoritatea soiurilor necesită obligatoriu polenizatori;
- soiuri parţial autofertile: Triumf, Napoca, Daciana;
- soiuri rele polenizatoare: Curé, Olivier de Serres, Bella di Giugno, Jeanne d’Arc.
- soiuri partenocarpice: Williams, Curé, Conference, Daciana, Passe Crassane;
- combinaţii intersterile: Bella di Giugno x Curé, Bella di Giugno x Republica, Bella di Giugno x Williams, Passe Crassane x Williams, Untoasă Giffard x Curé, Williams x Williams roşu.
Frecvent se manifestă fenomenul de înflorire târzie (secundară) la 10-20 zile de la înflorirea normală, dar din aceste flori se formează fructe partenocarpice, mici, atipicee.

Producția medie  pe hectar variază în limite largi de la  Acesta variază de la 7-8 t până  la 30 – 35 t.
Durata de viaţă a pomilor este de 30-35 ani în cazul altoirii pe gutui şi 40-60 ani în cazul altoirii pe păr franc.

Polenizarea părului este entomofilă. Părul este în mare parte autosteril motiv pentru care înntr-o parcelă trebuie să existe 2-3 soiuri care să fie compatibile la înmulțire (tab. 1).
Polenizatorii soiurilor de păr admise la înmulţire
(G. Grădinariu, 2002)

Soiul de polenizat
Soiuri bune polenizatoare
Trivale Argessis,
Napoca,
Williams,
Republica
Bella di Giugno Passe Crassane,
Aromată de Bistriţa
Daciana Williams,
Argessis
Untoasă precoce Morettini Passe Crassane,
Untoasă Hardy
Argessis Williams, Highland,
Daciana,
Trivale
Carpica Williams,
Passe Crassane
Timpurii de Dâmboviţa Jeanne d’Arc,
Republica
Favorita lui Clapp Untoasă Bosc,
Untoasă Hardy,
Williams,
Conference
Napoca Jeanne d’Arc,
Republica,
Williams
Williams B.C. şi
Williams roşu
Untoasă Bosc,
Untoasă Hardy,
Favorita lui Clapp,
Conference,
Highland,
Jeanne d’Arc,
Passe Crassane
Doina Untoasă Hardy,
Williams,
Untoasă de Geoagiu
Untoasă Hardy Untoasă Bosc,
Favorita lui Clapp,
Williams B.C.,
Passe Crassane,
Conference,
Williams roşu
Untoasă de Geoagiu Napoca, Republica,
Untoasă Hardy
Untoasă Bosc Untoasă Hardy,
Favorita lui Clapp,
Conference,
Passe Crassane,
Williams
Highland Argessis,
Williams,
Conference,
Passe Crassane
Aniversarea Williams,
Untoasă de Geoagiu
Conference Untoasă Hardy,
Highland,
Williams,
Favorita lui Clapp,
Passe Crassane
Abatele Fetel Favorita lui Clapp,
Passe Crassane
Jeanne d’Arc Williams roşu,
Williams B.C.,
Passe Crassane
Curé Untoasă Bosc,
Untoasă Hardy,
Napoca,
Williams
Passe Crassane Favorita lui Clapp,
Highland,
Republica,
Conference
Contesă de Paris Favorita lui Clapp,
Republica
Olivier de Serres Untoasă Bosc,
Passe Crassane,
Williams
Republica Williams roşu,
Williams B.C.,
Passe Crassane

 

Cerinţele părului faţă de factorii de mediu
Cerenţele părului faţă de lumină
Părul are cerinţe moderate față de lumină.
Lumina insuficientă influenţiază negativ asupra metabolismului pomului, provocând creşteri slabe şi producţii mici cantitativ dar mai ales calitativ.
O cantitate suficientă de lumină asigură obţinerea unor fructe de calitate, colorate, cu gust şi aromă plăcută fără sclereide cu valoare comercială ridicată. Din acest motiv se recomandă pantele cât mai însorite cu expoziție sudică sau Sud –Estică.
Cerinţele părului faţă de temperatură
Căldura este un factor limitativ în cultura părului. Specie de regiuni temperate, părul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi medii anuale de 9,5-11ºC. Unele soiuri (Aromată de Bistriţa, Williams, Curé, Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp etc.) se pot cultiva în zone cu temperaturi medii anuale de 8-8,5ºC. Temperatura medie în perioada de vegetaţie (aprilie – septembrie) trebuie să fie de 16-19ºC.
Soiurile de vară au nevoie de 135 – 140 zile cu temperaturi medii pozitive pentru creşterea şi maturarea fructelor, iar cele de iarnă 165 – 185 de zile, ceea ce echivalează cu 2950º – 3250ºC. Pragul biologic al părului este de 7,5 – 8,0ºC, iar pentru rădăcini de 2,5ºC.
“Necesarul de frig” pentru păr este destul de mare 1200 – 1500 ore de temperaturi scăzute (sub 7ºC) dar pozitive, pentru ieşirea mugurilor din starea de repaus şi desăvârşirea microsporogenezei. Pentru climatul subtropical a fost creat soiul Le Cont ( Pyrus Piraster x Pyrus serotina) cu cerinţe minime la frig şi cu o rezistenţă foarte mare la temperaturile ridicate din timpul perioadei de vegetaţie (45ºC).
Cultura părului devine nesigură în zonele în care temperatura coboară sub  –26º … –28ºC. Florile părului rezistă până la –3,3ºC în fază de boboc, -2,2ºC când sunt complet deschise, fructele tinere până la –1,5ºC, iar cele mature până la –4,4ºC. În condiţiile unor primăveri răcoroase cu temperaturi de 1-2ºC florile leagă slab şi sunt afectate major de Pseudomonas syringae.
Soiurile de păr nu se comportă asemănător faţă de temperaturile coborâte dar şi foarte ridicate, fenomenul nefiind lămurit.
Rezistenţa la temperaturi scăzute sau ridicate este influenţată alături de factorul genetic, de condiţiile ecologice şi tehnologice.
Cerinţele faţă de apă
Pentru a creşte şi se dezvolta normal specia păr are nevoie de 650-750 mm precipitaţii anuale bine repartizate pe întreaga perioadă de vegetaţie. În cazul când nu sunt realizate aceste condiţii se impune irigarea culturii până la asigurarea a 65-70% din capacitatea de câmp pentru apă a solului. Necesarul faţă de apă este influenţat în special de portaltoi. Astfel, părul altoit pe franc creşte şi fructifică normal în zonele colinare cu 600-800 mm precipitaţii anuale şi este rezistent la secetă, altoit pe gutui rezistă excesului temporar de umiditate dar e sensibil la secetă, iar pe portaltoii Pyrus amigdaliformis, Pyrus eleagrifolia şi Pyrus betulifoliasuportă seceta excesivă.
Nivelul apei freatice trebuie să se afle la o adâncime de 1-1,5 m în cazul părului altoit pe gutui, 2,0-2,5 m în cazul părului altoit pe franc.
Umiditatea relativă este bine să se situeze în limitele a 70-80%.
Insuficienţa apei din sol şi aer conduce la fructe mici, slab suculente, cu multe sclereide, iar excesul de apă favorizează atacul unor boli, iar fructele sunt slab aromate, au o capacitate mică de păstrare etc.
În cloncluzie, apa este un factor limitativ în cultura părului, acesta suferind atât în situaţii de exces cât şi de deficit.

Cerinţele faţă de sol
Şi în acest caz portaltoiul este cel care imprimă pretenţiile pomului. Astfel, dacă părul franc este mai rustic şi cu pretenţii mai reduse faţă de sol gutuiul este mai exigent. În general, părul preferă soluri fertile, adânci, suficient de umede, cu reacţie neutră, caz în care dă producţii mari, cantitativ şi calitativ. Preferă solurile cu textură luto-nisipoasă până la luto-argiloasă şi mai puţin pe cele bălane uscate.
Altoit pe gutui rezistă până la 8% calcar activ în sol, iar pe păr franc până la 12%. Reacţia solului trebuie să fie de 6,8-7,2, conţinutul în Na schimbabil de 5-12% iar cel de Al sub 8 ppm.
În general zonele pomicole ale ţării noastre oferă condiţii bune de culturii părului.

Particularităţi tehnologice ale părului
Specificul producerii materialului săditor
Producerea materialului săditor la păr nu ridică probleme deosebite.
În câmpul I al şcolii de pomi portaltoii de păr franc, cresc lent dar uniform, asigurând un procent de prindere la altoire de 81-92 (Parnia şi colab. 1984). Puieţii de păr franc se altoiesc în iulie, deoarece circulaţia sevei încetează devreme. În câmpurile de formare dau rezultate mai bune portaltoii generativi proveniţi din puieţi produşi la ghivece, deoarece altoirea pe lemn nou dă rezultate mai bune, iar pomii formează un sistem radicular ramificat (Parnia şi colab. 1992). Gutuiul, ca portaltoi, are în pepinieră o creştere puternică, depăşind de multe ori grosimea de altoire.
Deosebit de importantă în producerea materialului săditor la păr este afinitatea soiului cu portaltoiul care se manifestă sub două forme:
Afinitatea de altoire – se referă la capacitatea soiurilor de a cuncreşte cu portaltoiul;
Afinitatea de producţie – se referă la comportarea pomilor altoiţi în plantaţie, la capacitatea de producţie şi la longevitate. Există situaţii când pomii foarte bine prinşi la altoire şi dezvoltaţi normal după câţiva ani în livadă se usucă sau se dezbină de la punctul de altoire (Williams, Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp etc). Pentru aceste soiuri precum şi altele care nu au afinitate cu gutuiul se foloseşte metoda de altoire cu intermediar, dar în această situaţie preţul de cost creşte şi de aceea, în practică se foloseşte destul de rar.
Rezultate bune s-au obţinut prin microînmulţirea, “in vitro” a părului, dar în această situaţie se controlează mai greu vigoarea pomilor.
Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor
La alegerea locului pentru înfiinţarea unei plantaţii de păr trebuie să se aibă în vedere cerinţele acestei specii faţă de factorii ecologici, cerinţe prezentate în subcapitolele anterioare.
Pregătirea terenului se face prin efectuarea corectă a lucrărilor: desfundat, fertilizarea de bază, nivelarea; urmează lucrările propriu-zise ca: pichetatul, săpatul gropilor, repichetatul, alegerea materialului săditor şi plantarea pomilor.
Este recomandată plantarea din toamnă datorită avantajelor pe care le prezintă: prinderea mai bună, cicatrizarea rănilor de pe rădăcini, pornirea în vegetaţie primăvara mai repede etc. Dacă se va planta primăvara acest lucru trebuie să se facă cât mai devreme posibil imediat ce terenul permite accesul.
După cum s-a mai precizat, la păr există o gamă mare de soiuri şi portaltoi. Aceste două elemente corelate cu diverse forme de coroane şi fertilitatea solului conduc la înfiinţarea a diferite sisteme de plantaţii:
Sistemul clasic - pentru aliniamente, terenuri cu pantă mare, sistem gospodăresc agropomicol etc.
Distanţe de plantare: 6-7 x 5-6m; soiuri viguroase; portaltoi – păr franc; forme de conducere – piramidale.
Sistemul semiintensiv – se vor înfiinţa în zonele colinare pe versanţi uniformi şi bine însoriţi, cu soluri subţiri şi mai puţin fertile.
Distanţe de plantare: 4 x 4m; 5 x 4m (555-625 pomi/ha) care asigură un volum de coroană de 5000-8000 m3/ha; soiuri de vigoare mijlocie sau mare altoite pe franc; formă de coroană: tufă, piramide.
Sistemul intensiv – se va înfiinţa la baza pantelor sau pe terenuri terasate cu posibilităţi de irigare. Se utilizează soiuri şi portaltoi de vigoare mijlocie rezistente la factorii de stress.
Distanţe de plantare: 3,5-4 x 2-3m asigurând densităţi de 833-1250 pomi/ha; forme de coroană palmete, fusul, palmeta liberă.
Sistemul superintesiv – se înfiinţează pe terenuri plane sau cu panta foarte mică, ameliorate şi irigate pretabile la mecanizare.
Se folosesc soiuri foarte precoce, de vigoare mică, de tip spur, altoite pe portaltoi de vigoare redusă (gutui).
Distanţe de plantare 3,5-4 x 0,9-1,5m rezultând 1754-3174 pomi/ha asigurând un volum de coroană mai mic de 4000 m3/ha; forme de coroană: cordon vertical, ypsilon etc.

Formarea coroanelor – este diferită funcţie de forma aleasă. Astfel, în cazul când se optează pentru o coroană piramidală, acesta se realizează în 3-4 ani prin alegerea şi dirijarea viitoarelor şarpante în paralel cu operaţii de formare a ramurilor de semischelet şi a celor de rod.
În timpul formării coroanei, în scopul temperării dominanţei apicale, ramura de prelungire a axului se scurtează mai sever decât şarpanta, etajele superioare se formează numai după consolidarea celor inferioare, alungirea axului se substituie cu o ramură laterală de vigoare mai slabă, ramurile de prelungire se scurtează mai puternic decât cele laterale. În cazul soiurilor cu un unghi mic de ramificare, scoaterea ramurilor de prelungire ale şarpantelor se face la un mugure exterior, sau se scurtează prin transferarea creşterii lor pe ramuri exterioare.
La soiurile cu ramificare slabă se impune o scurtare mai severă (Gh. Cimpoieş, 2000).
Când pomii se conduc sub formă de palmetă se recomandă ca înclinarea şarpantelor să se amâne până la sfârşitul anului II, iar axul se ciupeşte la înălţimea de proiectare a etajului următor. Particularitatea aceasta se impune mai ales soiurilor care au tendinţa de a forma ax puternic şi ramificaţii slabe.
În cazul când pomii se conduc ca fus subţire, pentru reglarea vigorii între ax şi şarpante, axul se substituie cu o ramură mai slabă, iar şarpantele mai viguroase se înclină mai puternic. Această formă este tot mai folosită în conducerea pomilor. Ea se realizează fără intervenţii prin tăieri până în anii 3-4 de vegetaţie. După aceea se intervine pentru corectarea coroanei pomilor, prin transfermarea axului şi a şarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slabă, rărirea ramurilor de schelet rău plasate şi care îndesesc coroana.
O altă formă de coroană pentru plantaţiile superintensive este cordonul vertical care se formează într-un timp relativ scurt, prin ciupirea lăstarilor în primele faze de creştere la 10-15cm.
Pentru culturile intensive şi superintensive de păr mai prezintă interes formele de coroană: palmetă anticipată, Solen şi Tesa.
Palmeta anticipată este recomandată pentru soiurile de păr care au capacitatea de a forma lăstari anticipaţi, Untoasă precoce Morettini, Williams ş.a.
Formele de coroană Solen şi Tesa sunt indicate pentru soiurile cu ramificare bună, cu fructificare pe ramuri lungi, altoite pe gutui.
Pentru grăbirea intrării pe rod, indeferent de coroana ce se proiectează, în tinereţea pomilor, nu se recomandă tăieri severe ci doar dirijări ale ramurilor, urmând ca după intrarea pe rod să se efectueze operaţii de definitivare a macrostructurii vegetative. La soiurile cu capacitate slabă de ramificare se recomandă ciupirea repetată a lăstarilor pentru a stimula ramificarea şi obţinerea unei coroane bine garnisite, iar la soiurile viguroase, se suprimă ramurile lacome sau concurente din partea superioară a coroanei pentru a determina o garnisire a părţii inferioare a scheletului. Pentru temperarea creşterilor la unele soiuri se pot face tratamente cu substanţe bioreglatoare (ex. Paclobutrazol).

Tăierile de fructificare
Habitusul pomului, rapiditatea intrării pe rod, cantitatea şi calitatea fructelor sunt influenţate în primul rând de soi şi portaltoi dar şi de tehnologia de cultură, în special de tăieri, prin care se realizează un echilibru între creştere şi fructificare, o bună iluminare, etc.
Pentru majoritatea soiurilor de păr, în cazul unei tehnologii recomandate şi a unor condiţii ecologice normale, creşterile anuale în tinereţe sunt de 30-40 cm iar în plină producţie de 15-30 cm.
Operaţiile de tăiere se vor realiza cu prudenţă pentru a nu diminua suprafaţa productivă şi vegetativă a pomilor. Având în vedere poziţia apicală a mugurilor de rod se va evita pe cât posibil scurtarea ramurilor folosindu-se mai mult rărirea celor necorespunzătoare ca poziţie sau desime.
În cazul când ramurile de rod depăşesc ca număr pe cele vegetative acestea se vor rări până la realizarea unui echilibru între creştere şi fructificare.
În general intensitatea tăierilor creşte cu vârsta pomilor, accentuându-se în perioada de intrare în declin. Pomii cu creşteri vegetative mai mici vor fi tăiaţi mai sever prin scurtare iar la cei cu creşteri vegetative mari se vor evita scurtările efectuându-se tăieri de rărire. Pomii care au fructificat mult şi au creşteri slabe vor fi tăiaţi mai sever. De asemenea, când apar semne de declin (creşteri anuale reduse 15-20 cm) se va proceda la scurtări pe lemn de 2 şi 3 ani, tăind deasupra unor formaţiuni fructifere şi simplificând vetrele de rod pentru a stimula procesul de creştere.
Există multe soiuri de păr care manifestă o tendinţă de diferenţiere exagerată a mugurilor de rod. Normarea unei astfel de încărcături se va realiza  prin rărire cât şi prin scurtarea mlădiţelor şi nuieluşelor. Rărirea acestor ramuri se practică atunci când sunt prea dese şi supraîncarcă pomii cu rod iar scurtarea atunci când producţia este asigurată integral de către ţepuşe.
În perioada de mare producţie, majoritatea soiurilor de păr şi în special cele cu fructificare de tip standard au ramurile de rod înserate pe ramuri de 2-3 ani care sub greutatea fructelor se arcuiesc. În zonele de curbură apar noi lăstari vegetativi şi apoi de rod iar porţiunea de ramură descendentă de regulă se usucă sau se degarniseşte complet. Pentru a evita acest fenomen, ramurile respective se vor scurta cu 1/2 din lungime sau de la punctul de curbură.
Vor fi eliminaţi lăstarii lacomi şi ramurile cu creştere verticală dacă sunt de prisos.
Înainte de începerea tăierilor pomul se analizează din punct de vedere al creşterilor anuale, gradul de încărcătură cu ramuri de rod, producţia din anul anterior, starea fitosanitară etc. Funcţie de aceste elemente se va stabili conduita de tăiere a fiecărui pom mergând chiar până la nivel de şarpantă sau subşarpantă.
Tăierile de fructificare se execută atât în perioada de repaus cât şi în perioada de vegetaţie (“în verde”). Tăierea “în verde” se poate aplica la toate soiurile dar mai ales la cele de vară. Momentul aplicării acestor tăieri trebuie corect stabilit pentru a favoriza creşterile anuale, diferenţierea mai bună a mugurilor de rod, obţinerea de fructe de calitate. Aceste tăieri se vor efectua până la 10-15 august. Părul se pretează şi la tăierea mecanizată.
Întreţinerea solului în plantaţiile de păr este una din verigile importante ale creşterii producţiei cantitativ şi calitativ. Alegerea unui anumit sistem de lucrare a solului se face  funcţie de cantitatea de precipitaţii din zona respectivă, repartizarea lor în timpul anului, combaterea eroziunii solului, nivelul şi destinaţia producţiei etc.
Ca sisteme de întreţinere a solului sunt recomandate:
- ogorul lucrat pentru zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual, pe terenuri plane sau cu pantă foarte mică, în plantaţii intensive sau superintensive.
- culturi intercalate pentru zonele cu precipitaţii de 600-750 mm/an, în plantaţiile tinere, terenuri plane sau uşor înclinate, semiintensive sau intensive, în

condiţia dublării necesarului de elemente nutritive şi apă. Se pot cultiva: cartofi, leguminoase, căpşun etc., în general plante cu talie mică.
- benzile înierbate temporar, în zonele cu peste 750 mm precipitaţii anuale, pe terenurile în pantă până la 15%.
- benzile înierbate în alernanţă cu ogorul lucrat.
- ţelina permanentă -cu excepţia proiecţiei coroanei unde se va lucra şi fertiliza. Se recomandă pentru zonele umede (peste 800 mm) pe pante mai mari de 15%.
- înierbarea intervalelor dintre rânduri şi cosirea repetată pentru mulcire. În acest fel se uşurează circulaţia maşinilor iar mulciul aduce un aport suplimentar de elemente minerale.
Întreţinerea solului pe rândul de pomi se realizează prin 1-2 praşile manuale, completate cu administrarea de ierbicide (Roundup 5-6 l/ha, Argezin 6-10 kg/ha, Funsilade 2 l/ha, Nabu 4-6 l/ha etc.).
O importanţă deosebită la întreţinerea solului o reprezintă adâncimea de lucru care, pentru a nu distruge sistemul radicular activ, nu trebuuie să depăşească 10-12 cm în cazul când portaltoiul este gutui şi 15-18 cm în cazul portaltoiului franc.
Fertilizarea plantaţiilor de păr se va face funcţie de fertilitatea naturală a solului, vârsta plantaţiei, densitatea, nivelul şi destinaţia producţiei etc.
Pentru o producţie de 20 t/ha o plantaţie de păr cu 1000 pomi/ha consumă 33 kg N, 12 kg P2O5, 48 kg K şi 35 kg Ca, iar pentru o producţie de 40 t/ha aceeeaşi plantaţie consumă 114 kg N, 90 kg P2O5, 137 kg K2O, 80 kg CaO şi 15 kg MgO. (N. Branişte, P. Pârvu, 1986).
Având în vedere aceste consumuri ele se vor suplini în procesul de fertilizare prin aplicarea de îngrăşăminte.
Ca doze orientative recomandăm:
Pentru plantaţiile tinere: 20 t/ha gunoi de grajd, 130 kg/ha N, 75 kg/ha P2O5 şi 80 kg/ha K2O.
În plantaţiile pe rod: 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O etc. O dată la 3-4 se fertilizează cu gunoi de grajd 30-40 t/ha iar în această situaţie dozele de îngrăşăminte chimice se înjumătăţesc sau pot lipsi.
Pe solurile acide se aplică 5-6 t/ha amendamente calcaroase odată la 4-5 ani toamna.
Epoci de administrare a îngrăşămintelor: gunoiul de grajd, cele cu fosfor, potasiu, amendamentele şi 1/3 din doza de azot se aplică toamna şi se încorporează; restul îngrăşămintelor azotoase se aplică primăvara înainte de pornirea ăn vegetaţie.
Irigarea plantaţiilor de păr este o lucrare necesară în zonele cu precipitaţii sub 500 mm şi chiar 600 mm anual, în cazul când acestea sunt repartizate neuniform şi nu satisfac cerinţele speciei. De asemenea, este importantă irigarea plantaţiilor tinere în vederea unei bune porniri viguroase în vegetaţie.
Prin irigare se urmăreşte menţinerea umidităţii necesare desfăşurării în condiţii optime a fiecărei fenofaze, cu evitarea influenţelor negative asupra creşterilor fructelor şi mai ales a calităţii acestora (la secetă se formează sclereide).
Pentru aceasta se recomandă aplicarea, în funcţie de tipul de sol şi indicii hidrofizici ai acestuia, de vârsta plantaţiei etc., a 2-3 udări cu o normă de 300-500 m3/ha, mai ales în perioadele de mare consum ale pomilor (iulie-august). Perioadele cririce pentru apă ale părului sunt: înainte de dezmugurit, la 2-3 săptămâni de la înflorit, după căderea fiziologică a fructelor şi cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare.
Ca metode de irigare se poate folosi irigarea prin brazde în plantaţiile extensive şi prin microaspersiune în plantaţiile intensive şi superintensive.
De asemenea, se poate folosi cu succes şi irigarea prin picurare.
Normarea ramurilor de rod este necesară la specia păr datorită tendinţei anumitor soiuri de a se supraîncărca cu rod. Pentru ca fructele să fie de calitate bună, competitive, etc. pe lângă normarea producţiei prin tăieri corecte se impune şi o rărire a florilor sau fructelor. Pe lângă obiectivele precizate anterior aceste operaţii mai au şi rolul de a furniza şi o diferenţiere mai bună a mugurilor de rod şi implicit o diminuare a alternanţei de rodire. Rărirea se poate face chimic sau mecanic pentru flori, chimic, manual sau mecanic pentru fructe.
Cea mai sigură şi eficientă metodă este cea chimică, efectuată prin stropiri cu substanţe bioactive la 2-3 săptămâni de la înflorirea deplină până când fructele au un diametru de 9-14 mm.
P. Montali şi colab. (1984) au stabilit că sub influenţa regularexului (1000 ppm) la soiul Conference s-a intensificat căderea fiziologică a fructelor. La soiul Curé corectarea încărcăturii de rod a pomilor s-a făcut cu sarea sodică a acidului naftalenacetic (NaNAA 8%) în concentraţii de 1000 ppm (Sabina Stan şi colab. 1984). Există substanţe biostimulatoare care stimulează legarea mai bună şi creşterea fructelor.
La soiurile Williams şi Ducesa de Angouléme s-a îmbunătăţit calitatea fructelor prin tratamente cu AG3 şi 2.4.5T (Mustafa şi colab. 1982).
Inhibarea creşterii şi favorizarea fructificării perilor tineri se poate realiza prin două tratamente cu Cicocel-Extra (CCC+CC), 2000 ml/100 l apă, primul aplicat în stadiul de trei frunze, următorul la 10-14 zile.
Tratamentele se execută numai pomilor tineri, viguroşi, care nu au intrat încă pe rod (W. Pfammetter, 1994).
Formarea fructelor partenocarpice la soiurile predispuse la acest fenomen (ex. Williams etc), poate fi stimulată prin efectuarea unor tratamente cu acid giberilic (AG3), 10g/100 l apă, 1500 l/ha soluţie la începutul înfloritului.
De asemenea, prin tratamente cu biostimulatori poate fi diminuată şi căderea prematură a fructelor.
Pentru toate aceste tratamente există şi substanţe romăneşti produse în special de Institutul de Chimie Cluj-Napoca şi de laboratorul BIOS din acelaşi oraş.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Dintre bolile şi dăunătorii care produc pagube economice mai însemnate sunt: rapănul (produs de Venturia pirina sau Fusicladium pirinum), pătarea albă (Mycosphaerella sentina), rugina părului (Gymnosporangium sabinae), monilioza (Monilinia fructigena), cancerul rădăcinii (Agrobacterium tumefaciens), arsura bacteriană (Erwinia amylovora), îngălbenirea nervurilor părului (Wien yellows-VVV), cancerul pustulos al perelor (Pear stony pit).
Dintre dăunătorii cei mai periculoşi pentru păr menţionăm: Păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), puricele părului (Psylla piricola), viermele fructelor (Cydia pomonella), gărgăriţa mugurilor (Anthonomus pyri) şi viespia părului (Haplocampa brevis).
În ultimii ani, în mai multe zone din ţară, mai ales în plantaţiile comerciale, producţia de pere a fost compromisă parţial sau total de către puricele părului (Psylla piricola), aceasta şi datorită folosirii neraţionale a unor substanţe cu spectru larg de combatere care au distrus prădătorii naturali ai purecelui.
Tratamentele recomandate în plantaţiile de păr sunt prezentate în tabelul 13.

 .
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor
în plantaţiile de păr pe rod

Nr. crt Fenofaza Boli şi dăunători de combătut

Pesticide folosite

Observaţii
0 1 2 3 4
1. Repaus
Vegetative
-Coccidae
-ouă de: acarieni, insecte defoliatoare, afide
Oleoekalux 3 CE (1,5%)
Oleocarbetox (3,0%)
-se aplică după măsurările de igenă culturală şi agrotehnice;
-se asigură o îmbăiere a pomului (temp.> 4-5oC)
2. 10-15% din muguri florali dezmuguriţi -purici meliferi(Psylla sp.) -gărgăriţa florilor (Anthonomus pomorums) Mitac CE (0,3%)
Ekalux 25 EC (0,1%)
-PED = 30 de adulţi la 100 de ramuri
-rapăn (Venturia pirina)
-focul bacterian (Erwinia amylovora)
Turdacupral 50 PU (0,5%)
Champion 50 WP (0,3%)
-dacă a fost în anul precedent.
3. Apariţia butonilor florali –înălţimea inflorescenţelor -rapăn (Venturia pirina)
-focul bacterian
(Erwinia amylovora)
-ouă hibernante de acarieini (Panonychus ulmi); afide etc.
Turdacupral 50 PU (0,5%)
Champion 50 WP (0,3%)
US-1 92% (1,5%)
-tratament obligatoriu pentru ambele boli
-dacă există rezervă biologică
4. Răsfirarea inflorescenţei, până la deschiderea a 0,5% din totalul florilor -rapăn (Venturia pirina)
-pătarea albă a frunzelor (Mycosphaerella sentina) 
-pătarea brună a frunzelor(Diplocarpon soraweri)
-focul bacterian
(Erwinia amylovora)
Turdacupral 50 PU (0,5%)
Dithane M45 (0,2%)
Champion 50 WP (0,3%)
-tratament de siguranţă
-insecte defoliatoare
-insecte minatoare
-psyllide
Decis 2,5 EC (0,03%); Diazol 60 EC (0,15%);
Fastac 10 EC (0,04%)
-dacă există rezervă biologică
5. 15% din totalul florilor au început să-şi scuture petalele -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
-monilioză
Rubigan 12 EC (0,04%); Folpan 50WP (0,2%);
Merpan 50WP (0,2%)
-tratament de siguranţă
-viespea perelor
(Haplocampa brevis)
-psyllide
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare etc.
Sumi-Alpha 2,5 EC (0,04%); Mitac 20 EC (0,3%); Dimilin 25 WP (0,03%)
-Consult 10 EC (0,05)
-PED = prezenţa adulţilor pe capcane
6. Fructele au Æ de aproximativ 0,5 – 1 cm (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor
-monilioza
Dithane M45 (0,2%); Folpan 50WP (0,2%)
Merpan 50 WP (0,2%)
- viermele merelor (Cydia pomonella)G1T1;
-insecte minatoare;
-insecte defoliatoare etc.
Diazol 60 EC (0,15%); Meotrin 20 EC (0,03%); Fastac 10 EC (0,04%); Fury 10 EC (0,075)
7. Fructele au Æ de 1,5 – 2 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Delan 75 WP (0,075%); Bravo 500 SC (0,25%)
Folpan 50 WP (0,2%)
Continuare Tabelul 13.
0 1 2 3 4
-psyllide
-viemele perelor (G1T2)
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare etc.
Mitac 20 EC (0,3%); Vertimec (0,1%); Sumi – Alpha 2,5 EC (0,03%); Sumithion 2,5 50 EC (0,1%) PED = 10% lăstari infestaţi
PED = 2-5 fluturi/ capcană/săptămână
8. Fructele au Æ de 21,5 – 3 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Shavit (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%); Folpan 50 W (0,2%)
-păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus)G1T1 Ekalux S (0,1%)
Pyrinex 48 EC (0,2%)
PED = prezenţa dăunătorului
-psyllide
-afide
Decis 2,5 EC (0,03%) PED = 15% lăstari infestaţi
9. Fructele au Æ de 3 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Dithane M 45 (0,2%); Merpan 50 WP (0,25%)
-acarieni Mitac 20 EC (0,3%); Pennstyl 25 WP (0,05%) Demitan 200 SC (0,07%) PED = 4-5 forme mobile pe frunze
-viermele perelor
-păduchele din San José (G1T2)
Decis 2,5 EC (0,05%); Ekalux S (0,1); Reldan 40 EC (0,15%) PED > 2-3% fructe atacate
10 Fructele au Æ de 4 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Bravo 500 SC (0,25%); Dithane M 45 (0,2%)
-păduchele din San José G1T3
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare
Actellic 50 EC (0,2)
Ekalux S (0,1)
11 La 10-14 zile
de la tratamentul 10 (la avertizare)
-rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor -monilioză
Merpan 50 WP (0,25%)
Captadin 50 WP (0,25%)
-păduchele din San José G2T1
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare
Decis 2,5 EC (0,05%)
Reldan 40 EC (0,15%)
12 La 10-14 zile
de la tratamentul 11 (la avertizare)
-rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor; -monilioză
Dithane M 45 (0,2%); Merpan 50 WP (0,25%) -cu respectarea timpului de pauză
-păduchele din San José
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare
Pirinex 48 CE (0,2%); Reldan 40 EC (0,15%)
Ekalux S (0,1%)
-cu respectarea timpului de pauză
13 La 14 zile
de la tratamentul 12 (la avertizare)
-rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor; -monilioză
Merpan 50 WP (0,25%); Dithane M 45 (0,2%) -cu respectarea timpului de pauză
-păduchele din San José Decis 2,5 EC (0,05%)
14 După căderea frunzelor -boli de scoarţă şi lemn Zeamă bordeleză (0,75-1%) Turdacupral 50 PU (0,5%)

Recoltarea, păstrarea şi valorificarea fructelor
Stabilirea momentului optim de recoltare a perelor constituie un element determinant pentru calitatea viitoare a fructelor, capacitatea de păstrare şi modul de valorificare. Soiurile de vară şi cele de toamnă se recoltează “mai în pârgă” adică cu 8-12 zile înainte de maturitatea de consum.
Datele bibliografice (Millim K, 1981) arată că recoltarea perelor în vederea păstrării se face când se ating următorii parametri:
– fructele îşi încetează creşterea în mărime;
– culoarea de fond a pieliţei virează de la verde-spre verde gălbui;
– amidonul a început să se hidrolizeze în zona camerei seminale pe o suprafaţă de 30-40%, funcţie de soi;
– fermitatea pulpei scade (ex. Williams 6,8-8,0 kg f., Curé 6.5-7.3 kg f. etc.);
– vârsta fructelor (numărul de zile de la înflorit la recoltare) caracteristică soiurilor şi zonei de cultură; ex. Favorita lui Clapp 107-110 zile, Williams 115-124 zile, Untoasă Bosc 135-137 zile, Curé 156-160 zile, Olivier de Sèrres 171-175 zile.
La pere, maturarea decurge mai intens decât la mere, iar dacă se întârzie recoltarea, fructele devin sensibilie la manipulări şi transport.
Păstrarea perelor este mai dificilă decât a merelor. Soiurile de vară se pot păstra în condiţii frigorifice 10-15 zile, iar cele de toamnă 30-40 zile. La temperaturi de – 1ºC … + 1ºC durata de păstrare a soiurilor de iarnă este de 150-200 zile.
Păstrarea în condiţii frigorifice a perelor este diferită funcţie de soi sau grupe de soiuri.
După scoaterea din celulele frigorifice perele vor fi supuse unui proces de postmaturare la temperatură de 16-18ºC timp de 3-5 zile, timp în care ajung la un maximum de însuşiri organoleptice.
Valoarea comercială a fructelor depinde de calitatea acestora cât şi de modul cum sunt ambalate şi prezentate cumpărătorului.
Modul de prezentare a perelor pentru comercializare este diferit funcţie de soi, cerinţe etc.

Tratamente  la pomii fructiferi

STROPIREA „LA NEGRU”Toamna, după ce cad frunzele (în repaus vegetativ), se va face o îmbăiere a pomilor cu unul din următoarele produse :

PRODUS CANTITATE CARACTERISTICI
EMERIT OIL – 100 ml / 6 l apă sau 22,5 l / ha;
– 500 ml / 30 l apă.
Insecticid – Acaricid
CONFIDOR OIL – 150 ml / 10 l apă;
– 1 l / 75 l apă.
Insecticid – Acaricid

Dăunătorii combătuţi : Păduchele din San Jose, Ouă de cotari, Acarieni, Afide, etc.

STROPIREA „ALBASTRĂ”

Stropirea albastră se face la sfârşitul iernii (februarie). Aceasta se face cu produse pe bază de CUPRU, cu unul din produsele din tabel :

PRODUS CANTITATE
PIATRA VÂNĂTĂ 200 gr / 10 l apă fără var sau 1 kg / 50l apă
ZEAMA BORDELEZĂ 2 – 3 % ; 50 gr / 8 – 10 l apă
FUNGURAN OH 50 WP 30 gr / 10 l apă
CHAMPION 50 WP 30 gr / 10 l apă
CURZATE MANOX 50 gr / 10 l apă

Stropirea la negru NU se face în acelaşi timp cu stropirea albastră. Se fac separat, în zile diferite, ţinând cont de următoarele condiţii :

– temperatura să fie peste 5oC;

– să nu fie ceaţă sau umezeală;

– pomul să nu fie umed;

– pomul să fie îmbăiat în întregime de la vârf până la bază.

PRIMĂVARA TIMPURIU

Înainte de dezmugurit, se fac tratamente cu :

PRODUS CONCENTRAŢIE CARACTERISTICI
ULEI HORTICOL 0,2 % Aplicarea uleiului se face împotriva ouălelor
hibernante de acarieni, larvelor hibernante ale păduchelui
din San Jose şi păduchilor .
SULF MUIABIL 0,7 % Sulful muiabil se utilizează împotriva făinării la măr şi păr.

ÎNFRUNZIREA MUGURILOR

Se aplică tratamente cu fungicide de contact împotriva rapănului, făinării şi a altor boli cu :

PRODUS CANTITATE
CHAMPION 50 WP 30 gr / 10 l apă
BRAVO 500 SC 0,15 % ; 20 ml / 8 – 13 l apă
DITHANE M 45 0,2 % ; 20 gr / 10 l apă
SHAVIT 72 WP 0,2 % ; 20 gr / 10 l apă
FOLPAN 80 WDG 15 gr / 10 l apă

Asociate cu insecticide de contact :

PRODUS CANTITATE
RELDAN 40 EC 10 ml / 10 l apă
DECIS 2,5 EC 5 ml / 20 – 25 l apă
FASTER 10 CE 2 ml / 8 l apă

BUTON FLORAL ALB sau ROZ

Tratamente împotriva rapănului, moniliozei şi altor boli, cu fungicide sistemice :

PRODUS CANTITATE
CURZATE MANOX 25 gr / 10 l apă
RIDOMIL MZ GOLD 25 gr / 10 l apă
TOPSIN 10 gr / 14 l apă
ALIETTE 80 WG 20 gr / 7 l apă

Asociate cu insecticide :

PRODUS CANTITATE
CALYPSO 480 SC 1,8 ml / 10 l apă
NISSORUN 10 WP 5 gr / 16 l apă
TALSTAR 10 EC 4 ml / 10 l apă
ACTARA 25 WG 1,5 gr / 10 – 15 l apă
MOSPILAN 20 SG 3 gr / 12 – 15 l apă
VERTIMEC 10 ml / 10 l apă

DUPĂ CĂDEREA A 3/4 DIN FLORI

Se aplică tratamente împotriva rapănului, moniliozei şi făinării, cu fungicide asociate cu produse destinate combaterii defoliatorilor, larvelor miniere, viespilor şi acarienilor.

Se aplică insecticide ca :

PRODUS CANTITATE
SYSTANE (fungicid) 0,1 – 0,125 % ; 5 ml / 25 l apă
RELDAN (insecticid) 10 ml / 8 l apă
CALYPSO (insecticid) 1,8 ml / 8 l apă

LA FORMAREA FRUCTULUI (când fructele au aproximativ 0,5 cm. în diametru)

Tratamente cu fungicide asociate cu insecticide şi acaricide destinate combaterii defoliatorilor, larvelor miniere, viespilor şi acarienilor.

Fungicide :

PRODUS CANTITATE
FOLPAN 15 gr / 7,5 l apă
MERPAN 15 gr / 10 l apă
SHAVIT 0,2 % ; 20 gr / 10 l apă

Insecticide :

PRODUS CANTITATE
MOSPILAN 3 gr / 15 l apă
RELDAN 10 ml / 10 l apă

DUPĂ RODIRE

Se fac tratamente repetate la interval de 2 – 3 săptamâni cu următoarele substanţe :

TIP PESTICID COMBATERE
INSECTICIDE Pentru combaterea păduchilor, afidelor, viermilor, viespilor.
FUNGICIDE Pentru combaterea rapănului, făinării, manei, putregaiului.
ACARICIDE Pentru combaterea acarienilor.

Înainte cu două săptămâni de coacerea fructelor, se va face ultimul tratament.

TOAMNA

Se pot pune îngrăşăminte complexe în jurul fiecărui pom.

 

 Cateva sfaturi simple pentru cultivarea unor legumele gustoase ca pe vremea bunicilor

Rosii delicioase

1. Amenajati gradina in zone cu expunere la soare

Lumina este esentiala pentru a creste legume sanatoase. Amenajati gradina de legume in zone cu expozitie sudica, sud-vestica iar daca nu este posibil atunci in locuri unde primeste cel putin 6 – 7 ore / zi de lumina solara directa. Intr-o zona umbrita va limitati la legume pentru frunze ca salata, spanac, loboda sau radacinoase ca morcov, patrunjel.

2. Mentineti solul sanatos

Solul sanatos este cheia unei gradini de legume ca pe vremea bunicilor. Fertilizati solul cu materie organica de tip compost, gunoi de grajd descompus, muschi de turba sphagnum, ingrasaminte verzi functie de aprovizionarea din sol cu nutrienti si necesarul plantelor cultivate.

3. Pregateste terenul la timp

Pregateste terenul toamna tarziu si primavera devreme prin mobilizarea solului determinand refacerea echilibrului dintre cele 3 faze ale solului (solida, lichida si gazoasa). Pe un sol compact germinatia semintelor are loc mai greu, procentul de prindere a rasadurilor plantate este mic, veti avea multe goluri in plantatie. Modelati solul in brazde inaltate si veti obtine legume timpurii.

4. Mulciti solul pentru rasaduri

Pentru culturile infiintate prin rasad mulciti solul. Metoda va ajuta sa scapati de buruieni si mentine umiditatea in sol. Utilizati agrotextil, paie, talas sau fan. Ce este mulcirea? Acoperirea solului cu materie organica, precum paie, frunze sau resturi vegetale.

5. Intercalati culturile

Fiti eficienti si optati pentru culturi intercalate astfel incat sa obtinati maxim de recolta pe unitatea de suprafata fara sa inghesuiti plantele. Intercalati cultura de ceapa (care creste repede) intre randurile de conopida sau brocoli (care cresc mai lent).

6. Organizati eficient gradina

Plantati legume ca spanac, loboda, salata, stevie, mazare, fasole pitica in randuri largi si nu individual pentru a obtine recolte mai mari.

7. Optimizati udatul

Economisiti apa daca optati pentru sistemul de udare prin picurare. Acest sistem va furnizeaza apa direct la radacina plantelor iar daca sistemul este prevazut cu un regulator de timp, gradina este udata automat si va scuteste de corvoada udatului zilnic la ore matinale ca sa nu spun ca nu veti avea vreun stres cand sunteti plecati in vacanta si n-are cine uda gradina. Poate ca bunicii nostrii nu faceau asa, dar de ce sa nu prfitam de tehnologia moderna?

8. Cresteti legumele pe verticala

Folositi spaliere, pergole, grilaje si cresteti legume pe verticala lasand spatiul liber pe sol pentru alte plante. Castravetii, pepenii, fasolea urcatoare se simt bine la inaltime.

9. Folositi folie protectoare

Accelerati timpurietatea folosind folia protectoare pentru a acoperi randurile de legume. Utilizati tunelele joase pentru a proteja legumele de gerurile tarzii de primavara. Puteti utiliza protectii de tip clopot pentru legumele sensibile la frig. Acestea pot fi transplantate afara cu cateva saptamani mai devreme decat data normala de plantare fara a fi afectate.

10. Dublati recolta

Puteti obtine recolta dubla de pe aceeasi suprafata daca aveti 2 recolte/an. Pe acelasi razor se poate semana primavara devreme salata, spanac, loboda, ridichi, dupa 30 – 40 zile ii ia locul cultura de vara care poate fi de fasole, dovlecei, tomate sau cartof timpuriu iar toamna, dupa desfiintarea culturii de vara se seamana din nou salata, spanac, ridichi.

11. Alegeti legumele cu atentie

Nu plantati mult si fara rost. Alegeti doar acele legume care va plac si le savurati cu placere dar care sa fie si usor de intretinut altfel gradinaritul devine o corvoada si veti investi timp si bani in legume pe care nu le mancati.

12. Eliminati buruienile

Tineti la distanta daunatorii si bolile daca eliminati buruienile de pe langa casa, gard. Jur imprejurul culturilor de legume e bine sa infiintati garduri de protectie din cimbrisor, lavanda, coriandru. Mirosul acestor plante nu este pe placul daunatorilor.

13. Protejati fauna utila

Aveti grija de fauna utila! Albinele, bondarii sunt buni polenizatori. Viespile, aricii, pasarile va tin daunatorii departe de culturile de legume. Pentru arici amenajati-le un culcus undeva in gradina. Pasarile sunt utile in gradina, hranindu-se cu afide, omizi, viermi, melci. Amenajati-le casute si doline pentru mancare si apa. Aveti grija sa nu utilizati pesticide care le fac rau acestor vietati.

14. Utilizati seminte de calitate

Utilizati seminte de buna calitate, certificate si pastrate in bune conditii. Daca v-ati produs singuri semintele si le aveti de mai multi ani, faceti un test de germinatie inainte de semanat in camp. Pe  o bucata de sugativa sau un prosop din hartie umezit, presarati cateva seminte. Daca mai mult de 80 % din ele au incoltit, le puteti semana si in camp.

15. Folositi o sperietoare de ciori

Ciorile sunt pasari daunatoare pentru culturile din gradina. Bunicii nostri aveau cate o sperietoare in gradina pentru a le tine departe de straturile cu legume. Aveti grija ca acestea sa aiba obiecte stralucitoare, metalice (care lucesc in bataia soarelui) fiindca ciorile le evita si stau departe de gradina.

16.  Rotiti culturile

Si nu uitati de rotatia culturilor ca nici bunicii nu o uitau si va hraneau cu legume sanatoase si gustoase.

Spor la gradinarit!

Autor: Diana Chetreanu

Inginer horticultor

C) Combaterea bolilor si daunatorilor  la plantele legumicole

 

Factorii care determina aparitia agentilor patogeni (ce produc boli plantelor) si a unui numar mare de daunatori sunt:

  • temperaturile nefavorabile
  • umiditatea din sol si aer in afara limitelor cerute
  • fertilizare abundenta cu azot
  • picaturi de apa pe frunze (provenite din irigarea prin aspersiune, condens in cazul culturilor din spatii protejate, ploi abundente)
  • managementul defectuos al buruienilor

Toti acesti factori, la un loc sau separat pot provoca pagube in culturile de legume si de aceea trebuie luate masuri de prevenire si combatere adecvate  pentru a limita aceste pagube.

Multi ignora aceste masuri si renunta la combaterea eficace a bolilor si daunatorilor care se inmultesc necontrolat si contamineaza legumele cu toxine “naturale” dar care sunt, uneori, mai periculoase decat cele de sinteza.

Sa revenim la articol si sa va precizez ca exista variate masuri de protectie a plantelor care au ca scop obtinerea de productii sigure, de calitate si cu pierderi reduse datorate bolilor si daunatorilor.

Masurile preventive

Primele masuri pe care ar trebui sa le luam ar fi cele de preventie. Aceste masuri sunt cele mai adecvate, mai putin costisitoare si mai prietenoase cu mediul. Cum prevenim? Prin dirijarea corecta a conditiilor climatice si a celor agro-fitotehnice in care se efectueaza culturile de legume.

Masurile agro-fitotehnice cuprind:

  • alegerea celui mai adecvat loc de cultivare pentru specia din cultura
  • respectarea rotatiei culturilor
  • executarea de lucrari de ameliorare si imbunatatire a solului
  • executarea in conditii optime a lucrarilor de pregatire a terenului
  • semanatul/ plantatul sa se faca in conditii si la epoca optima
  • fertilizarea cu NPK in doze si epoci optime
  • utilizarea de soiuri ameliorate sau hibrizi cu diverse rezistente la boli si daunatori
  • indepartarea organelor plantelor deteriorate sau atacate din cultura
  • tratamente profilactice a materialul saditor cu substante fungice si insecticide

In momentul cand atacul de boli si daunatori este mult prea puternic sau masurile  preventive nu s-au luat, masurile curative de protectie a plantelor se aplica imediat folosind produse specifice bolii si alternand aceste produse pentru a nu crea rezistenta in planta.

Combaterea integrata (C.I.)

O directie moderna care s-a extins si la noi in tara este combaterea integrata (c.i.).

C.I. este un concept ecologic ce presupune folosirea tuturor masurilor de limitare a pagubelor, apeland numai in ultima instant la produsele chimice. Cu alte cuvinte nu sunt excluse produsele fitosanitare de sinteza ci se recomanda utilizarea lor rationala adica tratamentele se aplica doar atunci cand atacul patogenilor sau al daunatorilor depaseste Pragul Economic de Daunare (PED).

PED este atins atunci cand valoarea pagubei produsa de boli si daunatori, fara a lua masuri de protectie, este cel putin egala sau mai mare decat costul tratamentului.

Aceasta metoda favorizeaza coexistenta organismelor daunatoare in cultura dar la un nivel la care sa nu produca pagube importante astfel pastrand un echilibru in lantul trofic (fauna utila se hraneste cu acesti daunatori, daca-i eliminam complet va disparea si fauna utila sau va migra spre alte zone).

Masurile curative

Masurile curative (de combatere) de protectie a plantelor se grupeaza in:

  • Combatere biologica, utilizand diferite organisme vii sau substante de tip feromoni, hormoni, repelenti, atractanti pentru distrugerea daunatorilor si agentilor patogeni.
  • Combatere microbiologica – foloseste microorganisme (virusuri, bacterii, fungi, protozoare) pentru diminuarea si distrugerea bolilor, buruienilor  si daunatorilor.
  • Combatere prin mijloace fitoterapeutice utilizand infuzii, macerate, extracte din plante
  • Combatere chimica cu insecticide, acaricide, fungicide, etc.

Utilizarea produselor chimice a dus la sporuri de productii agricole dar a creat o serie de efecte cu consecinte grave asupra mediului, reziduuri chimice in produsele alimentare si hrana animalelor.

  • Bolile plantelor legumicole

     

Cele mai intalnite boli ale legumelor si combaterea lor

1. Patarea cafenie a frunzelor (Fulvia fulva)

Patarea cafenie a frunzelor - Fluvia Fulva

Boala este specifica tomatelor cultivate in spatii protejate (sere, solar). Apare la temperaturi ridicate de peste 22º C si umiditate peste 95 %. Atacul se manifesta sub forma unor pete galbene pe fata frunzei iar pe spate, corespondent petei se observa un puf alb (in prima zi) care apoi devine cafeniu → brun inchis

Masuri preventive:

  • cultivare de hibrizi cu rezistenta genetica
  • irigare prin picurare
  • aerisirea corespunzatoare a spatiilor protejate
  • distrugerea totala a resturilor (prin ardere) si dezinfectia locului
  • defolierea etajului inferior al plantei pentru o mai buna circulatie a aerului
  • controlul umiditatii relative a aerului.

Masuri curative:

  • bio: vetrice (Tanacetum vulgare) 30 g planta uscata + 10 l apa (decoct). Se dilueaza de 1,5 – 2 ori si se pulverizeaza dupa inflorire.
  • chimice: Bravo 500 SC, Antracol, Cabrio top

2. Patarea frunzelor si basicarea fructelor (Xanthomonas)

Patarea frunzelor si basicarea fructelor  - Xanthomonas

Specifica la tomate, ardei, varza, conopida, fasole. Este o boala bacteriana foarte periculoasa, cel mai sensibil la aceasta boala fiind ardeiul. Transmiterea se face prin buruieni, resturi vegetale infectate, samanta infectata! Bacteriozele sunt influentate de temperaturi ridicate (24 – 30 º C) si umiditate crescuta mai ales pe frunze. Primele semene apar inca din faza de rasad apoi la plantele din cultura se manifesta prin pete verzi- galbui pe frunze care apoi devin negricioase (semn ca tesutul s-a necrozat). Pe tulpini si fructe apar pete negricioase si verucozitati (basici).

Masuri preventive:

  • dezinfectia materialului saditor (semintele se trateaza cu apa calda la 50 º C timp de 25 minute), a uneltelor de lucru, a rasadurilor (cu produse cuprice) inainte de plantare la locul definitiv
  • aerisiri repetate a spatiilor protejate
  • irigare prin picurare sau rigole
  • rotatia culturilor
  • distrugerea buruienilor

Masuri curative:

  • Produse cuprice: zeama bordeleza, Triumf, Champ 77 WG, Alcupral 50 PU
  • Produse pe baza de mancozeb: Dithane M 45, Vondozeb sau Kasumin (produs sistemic)

3. Patarea unghiulara (Pseudomonas)

Patarea unghiulara - Pseudomonas

Boala specifica fasolei si castravetilor. Fiind o boala bacteriana se transmite la fel ca precedenta.

Pe frunze apar pete mici neregulate cu aspect umed si culoare gri. Aceste pete cresc si iau forma poligonala  (delimitate de nervurile frunzei) si capata culoarea verde pal – galben pai iar pe suprafata petelor se observa exudatul bacterian. Pe fructe se observa leziuni circulare scufundate in tesuturi cu aspect umed si culoare maro.

Masuri preventive:

  • dezinfectia materialului saditor (semintele se trateaza cu apa calda la 50 º C timp de 25 minute), a uneltelor de lucru, a rasadurilor (cu produse cuprice) inainte de plantare la locul definitiv
  • aerisiri repetate a spatiilor protejate
  • irigare prin picurare sau rigole
  • rotatia culturilor
  • distrugerea buruienilor
  • atentie la fertilizarea excesiva cu azot!

Masuri curative:

  • Produse cuprice: zeama bordeleza, Triumf, Champ 77 WG, Alcupral 50 PU
  • Produse pe baza de mancozeb: Dithane M 45, Vondozeb sau Kasumin (produs sistemic)

4. Putregaiul alb (Sclerotinia)

Putregaiul alb - Sclerotinia

Boala prezenta la solanacee, castraveti, pepeni, varza, conopida, morcov, salata, ceapa, usturoi.

Apare la tº ϵ 18 – 24º C si U = 70 – 80 %

Ciuperca se transmite anual prin resturi vegetale sau plante gazda cum sunt: plantele radacinoase, rapita, tutun, floarea soarelui sau alte plante din flora spontana.

Boala apare la baza tulpinii sub forma unor pete brune, apoase acoperite cu un praf alb- cenusiu pe care-l regasim si in interiorul tulpinii. Odata instalat putregaiul pe tesuturi, planta se ofileste si moare.

Masuri preventive si curative:

Aceleasi ca la boala anterioanra

5. Patarea bruna (Alternaria)

Patarea bruna - alternaria

Prezenta la solanacee, varza, conopida, ceapa, morcov.

Plantele sunt atacate in toate stadiile de dezvoltare incepand din faza de rasad. Se manifesta prin pete circulare concentrice (pe frunzele bazale) si cu zone mai inchise la culoare. Infectia cuprinde toata planta si se transmite usor si la plantele vecine.

Masuri preventive:

  • arderea resturilor
  • dezinfectie sol,unelte, seminte

Masuri curative:

  • tratamente cu fungicide la interval de 10 – 12 zile

6. Patarea alba (Septorioza)

Patarea alba - septiroza

Prezenta la tomate, telina, leustean, patrunjel.

Se manifesta prin aparitia unor pete circulare, la inceput brune iar apoi alb – cenusii inconjurate de un halou  (margine) brun. Pe pete se observa si niste puncte negre.

Atacul apare pe frunzele de la baza plantei iar in perioadele cu umiditate ridicata si temperaturi de 15 – 28 º C aceste pete se extind si pe tulpini.

7. Ofilirea sau Fuzarioza

Ofilirea - fuzarioza

Apare la solanacee, castraveti, pepeni

Este o boala vasculara produsa de ciuperca Fusarium oxysporum. Boala debuteaza cu ingalbenirea si apoi ofilirea frunzelor de la baza plantei dupa care boala avanseaza si ajunge pana in varful plantei.

Apare la tº ϵ 28 – 32º C si umiditate ridicata.

Atentie la nivelul crescut de azot si nivelul scazut de potasiu care favorizeaza aparitia bolii.

Masuri preventive

  • se evita udarea pe rigole, risc de propagare a bolii.

8. Putregaiul cenusiu (Botrytis)

Putregaiul cenusiu - Botrytis

Apare la solanacee, castraveti, varza, fasole, ceapa, salata. Este boala specifica culturii de tomate in spatii protejate mai rar in camp.

Pe frunzele de la baza apar pete galben- verzui ce se necrozeaza. La umiditate ridicata si temperaturi moderate apar pete pe diferite organe ale plantei.

Masuri preventive:

indepartarea frunzelor si fructelor atacate

– defolierea de la baza plantei pentru a asigura circulatia aerului

– sub 20 º C se evita irigarea prin aspersiune

9. Mana

Mana la rosii

specifica la solanacee, castraveti, pepeni, mazare, spanac, salata, andive, ceapa, varza, conopida.

Atacul se manifest ape toate organele plantei si apare in general in anii cu precipitatii abundente si temperaturi moderate, sub forma unor pete mici de culoare bruna care apoi se extind si ataca intreaga planta omorand-o.

Masuri preventive:

  • nu se cultiva tomate in preajma randurilor de cartof
  • aveti grija la rotatia culturilor (cartoful face parte din aceeasi familie cu tomata, vanata si ardeiul) nu cultivati tomate anul urmator pe o parcela pe care a fost cultivat cartof

Masuri curative:

  • bio: solutie de urzica (Urtica dioica) 1 kg planta proaspata la 10 l apa. Se lasa la macerat cateva zile si apoi se filtreaza si se dilueaza de 20 ori inainte de utilizare.

10. Fainarea – Erysiphe

Fainarea - Erysiphe

Apare la morcov, telina, patrunjel, pastarnac

                  Leveillula – la solanacee

                  Spheroteca – la castraveti, pepeni, dovlecei

Factorii favorizanti sunt tº ϵ 18 – 24 º C si U = 70 – 82 %.

Se manifesta prin pete decolorate pe frunze iar pe fata inferioara a frunzelor (in dreptul petelor) veti observa o pasla fina, albicioasa, prafoasa. Cand boala avanseaza, intreaga planta este cuprinsa de sporii ciupercii si ai renzatia ca planta a fost pudrata cu faina. Fructele plantei atacate raman mici, deformate.

Masuri preventive:

  • cultivare de soiuri rezistente
  • in sere se incearca cresterea temperaturii cu 2 – 3 ºC peste 24 ºC si se scade umiditatea aerului la sub 70 %.

Masuri curative:

  • bio: macris (Rumex crispus) 150 g radacina proaspata + 10 l apa se lasa la macerat cateva ore, apoi se filtreaza si se stropeste.
  • chimice: Kumulus DF – 0,4 %; Tilt – 0,02 %; Saprol 0,125 %.

Am  lasat la urma cea mai de temut boala care se transmite usor in cultura dar care nu poate fi combatuta!!

11. Virusul mozaicului tutunului (Tobacco Mosaic Virus)

Tobacco Mosaic Virus

Ataca tomatele in general

Transmisia acestei boli este facuta de catre afide (paduchii de frunza), unelte nedezinfectate sau chiar mana fermierului daca acesta a atins o planta bolnava si nu s-a spalat pe maini!

Boala se manifesta prin aparitia pe frunza a unor pete decolorate dispuse ca un mozaic. Frunzele se incretesc si capata culoarea verde cu pete galbui. Fructele sunt mici, deformate si nu se dezvolta.

Masuri generale de combatere a bolilor la legume

Acolo unde nu am indicat prea multe masuri (sau deloc) preventive sa stiti ca sunt valabile cele de la primele descrieri.

Important:

  1. Adunati resturile an de an
  2. Dezinfectati uneltele dupa fiecare folosire

Toate patarile si bolile produse de ciuperci se trateaza cu fungicide pe care le gasiti in magazinele de specialitate (fitofarmacii ). Pe ambalaj scrie intotdeauna doza optima pentru faza de vegetatie in care se gaseste planta (rasad, inflorire, fructificare, etc.) si timpul de pauza intre 2 tratamente.

Folositi 2–3 substante active diferite alternandu-le pentru a nu crea rezistenta adica ciuperca devine rezistenta la substanta si tratamentul nu-si mai face efectul.

Substante chimice care pot fi folosite la toate patarile si manarile:

  • Ridomil – 0, 25 %;
  • Dithane M45 – 0,2 %;
  • Bravo 500 – 0,2 %;
  • Champion – 0,3 %

Tratamente bio pentru combaterea bolilor legumelor:

Lapte+zer in proportie de 1:1 (nediluat) se aplica plantelor contra bolilor foliare in special mana. Acest tratament este preventiv pentru virusuri la tomate.

Solutie nediluata de hrean, 100 g radacina + 1 l apa pentru tratarea semintelor iar pentru plante se utilizeaza 150 g frunze tocate de hrean + 5 l apa clocotita. Se lasa sa se raceasca si se pulverizeaza pe plante.

Musetel (Matricaria chamomilla) 50 g flori uscate + 10 l apa (dilutie 1: 1) pentru dezinfectia semintelor, rasadurilor, fortificarea plantei.

Usturoi, 150 g usturoi pisat + 5 l apa clocotita. Dupa racire se utilizeaza ca atare, combatand mana, rugina, putregaiul cenusiu.

Principalii daunatori ai culturilor de legume

1. Coropisnita (Grylotalpa grylotalpa)

Coropisnita

Ataca toate speciile

Se fac tratamente la sol (cu incorporare usoara) cu Sintogril 5 G – 50 kg / ha sau Galithion 5G – 30 kg/ ha.

2. Limaxul cenusiu (Duoceras agreste)

Limaxul cenusiu

Ataca salata, castravetii, varza, fasolea

Mesurol 4 G – 3-6 kg/ ha – seara in zonele de atac, pe sol

Solutie de alaun: 40 g alaun in apa fiarta pana obtineti o pasta pe care o diluati cu 10 l apa.

3. Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae)

Tetranychus Urticae

Vinete, castraveti, ardei, fasole, bame.

Combaterea

Stropiri pe plante cu timp de pauza de 10 – 12 zile.

Omite 570 EW – 0,10%

Nissorun 10 WP – 0,04 %

Solutie de coada calului  (Equisetum arvense) – macerat 1 kg planta proaspata la 10 l apa care se dilueaza apoi de 5 ori.

4. Tripsul comun (Thrips tabaci)

Thrips

Se intalneste la ceapa, castraveti, vinete

Combatere

Diazol 60EC – 0,2 %

Mospilan 20 SC – 0,04 %

5. Gargarita mazarii si fasolei (Buchus pisorum, Achanthoscelides obtectus)

Buchus

Combatere

Carbetox 37EC – 0,05 %

Fastac 10EC – 0,02%

6. Paduchele cenusiu al verzei (Brevicoryne) + alte afide

Brevicoryne

Sinoratox 35EC – 0,15 %

Diazol 60EC – 0,15 %

Sumi – alpha 2,5EC – 0,03 %

7. Gandacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata)

Gandacul de colorado

Ataca vinete, tomate, cartof

Combatere

Decis 2,5EC – 0,05 %

Fastac 10EC – 0,02 %

Hostathion 40EC – 0,1 %

8. Buha verzei (Mamestra brassicae)

Mamestra brassicae

Se intalneste la conopida, ridichi, varza

9. Omida fructelor (Helicoverpa armigua)

Helicoverpa armigera

La bob, naut, bame, fasole, tomate, ardei

10. Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae)

Pieris brassicae

Apare la varza, conopida, mustar, ridichi

Pentru toti cei 3 daunatori se aplica tratamente cu Fastac – 0,02 %; Decis – 0,05 % sau Sumi- alpha – 0,03%

Pentru Pieris  se poate face solutie din 2 pumni de frunze de tomate tocate in 2 l apa, infuzie la rece 2 ore.

11. Musca miniera (Liriomyza trifolii)

Musca Miniera

Apare la castraveti, tomate, vinete, pepeni

Combatere

Vertimec 1,8EC – 0,09 %

Trigard 75WP – 0,02%

12. Musca cepei (Delia antiqua)

Musca cepei, Delia Antiqua

Ataca ceapa de consum si semincera

Combatere

Diazol 60EC – 0,15 %

Zolone 35EC – 0,2 %

13. Musca verzei (Delia brassicae)

Delia brassicae

Ataca varza

Combatere

Carbetox 37EC – 0,4 %

Dipterex 80SP – 0,2 %

Combatere daunatorilor legumelor prin metode bio

  • insecticid din sapun de casa (de preferat cel din uleiuri vegetale), exclus cel produs chimic. 300 g fulgi se sapun + 10 l apa, Solutia nediluata se aplica pe plantele atacate.
  • contra afidelor, limacsi (melci), efect repelent in compost Feriga vulturului (Pteridium aquilium) 1kg planta proaspata + 10 l apa. Dilutie 1: 10.
  • Paduchii lanosi pot fi combatuti cu solutie din feriga de padure (Dryopteris filis – mas) 5g pulbere + ½ l apa de ploaie.

 

D)

Sfaturile doamnei Silvia Preda, director al SCDP Valcea- cu pvivire la achizitionarea unui nuc altoit

 

De cele mai multe ori, comerciantii care vand nuc altoit se mandresc cu un randament de prindere de circa 90 – 95%. Cu toate acestea, in decurs de 30 de ani de cercetare, specialistii de la Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicola din Ramnicu Valcea, afirma ca doar in conditii protejate se poate obtine un randament de altoire de maxim 86%. Mai mult decat atat, cei care doresc sa achizitioneze nuc altoit trebuie sa fie atenti la tipul si culoarea etichetei, aceasta oferind informatii pretioase cu privire la port-altoi, soi, precum si detalii privind pasaportul fitosanitar al pomului.

 

„Un client ar trebui sa fie foarte atent, atunci cand vrea sa cumpere nuc altoit, la punctul de altoire. De asemenea, orice pom trebuie sa fie insotit de o eticheta. Cea albastra atesta faptul ca pomul este certificat si testat din punct de vedere virotic, al bolilor. Etecheta galbana de exemplu ne spune ca acel pom a fost inspectat si monitorizat doar vizual. Fireste, garantia cea mai mare a sanatatii pomului o ai in cazul etichetei albastre. De asemenea, daca vorbim de un soi strain trebuie sa se descifreze foarte usor pe eticheta date despre: portaltoi, soi, pasaportul fitosanitar, daca a fost testat sau nu pomul”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Silvia Preda, directorul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicola (SCDP) din Ramnicu Valcea.

 

De asemenea, directorul SCDP Valcea afirma ca, doar in conditii de laborator, Statiunea de Cercetare pe care o conduce a reusit sa aiba un radament de prindere al nucului de 85-86 %.

 

„Va pot spune ca randamentul de prindere la nuc nu ajunge la 90-95%. Noi, in decurs de 30 de ani de cercetare, nu am avut asemenea randamente de prindere. Cel mult 85-86%, in conditii de laborator. Recomand celor care vor sa cumpere nuc sa achizitioneze de la Institute bine organizate, de la Statiuni, cat si de la firme, care pot face dovada cu documente asupra provenientei pomilor”, a mai precizat Silvia Preda.

 

Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicola din Ramnicu Valcea detine in prezent una dintre cele mai performante instalatii de altoire a nucilor din Europa, capabila sa monitorize numerosi indicatori, precum umiditatea sau temperatura, care pot influenta procesul de altoire.

 

„Butasii stau 28 de zile in aceste instalatii pentru a le creste mugurii, la o temperatura de 26 de grade Celsius, iar apoi sunt mutati in depozit. Aici sunt tinuti la o temperatura de cinci grade Celsius, iar dupa aceea ii plantam in camp. In prezent, Statiunea are circa 110 specii de nuc si peste 2.000 de hibrizi Suntem singurii care avem aceasta tehnologie pusa la punct. Este unica deoarece randamentul de prindere este mai mare decat altoirea in camp. Se pot urmari de asemenea foarte usor factori precum umiditate, temperatura, practic toate conditiile care pot influenta altoirea nucului”, mai spune directorul SCDP din Ramnicu Valcea.

 

Pentru acest an, statiunea de cercetare se astepta la comenzi de circa 20.000 de puieti de nuc altoit, insa va putea onora doar jumatate.

 

„Avem comenzi foarte mari. Sunt limitati in productia de nuc altoit, deoarece procesul tehnologic este dependent de instalatia noastra. Avem comenzi din Italia, Turcia, Spania, Ungaria. Sunt interesati pentru ca au achizitionat teren la noi in tara si doresc sa infiinteze livezi de nuc. Noi detinem plantatii-mama pentru ramuri altoi. Avem plantantiile noastre certificate. Ca numar, comenzile, sunt peste 15.000, insa noi vom putea onora doar jumatate”, mai afirma Silvia Preda.

 

In anul 2010, cu o productie de 34,4 mii de tone de nuca, Romania ocupa primul loc in randul producatorilor din Europa si locul al optulea in lume, dupa China, Statele Unite, Iran, Turcia, Ucraina, Mexic si India. Suprafata cultivata cu nuci a scazut de la 3.800 de hectare in 1989, la numai 1.490 de hectare in 2010.

 

Nu sub Lege, ci sub har

3. Ce vrea să spună Pavel în Romani 6:14? Spune cumva că poruncile Decalogului nu mai sunt obligatorii pentru noi? Dacă nu, de ce?

Romani 6:14
Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Romani 6:14 este una dintre declaraţiile cheie din Romani. Cei care susţin că Sabatul zilei a şaptea nu mai trebuie respectat fac adesea referire la acest text.

Însă textul nu afirmă aşa ceva. Repetăm întrebarea: Dacă Legea morală a fost anulată, atunci cum de mai există păcat? Doar Legea morală defineşte păcatul! Dacă citim pasajele precedente din Romani, chiar şi numai cele din capitolul 6, unde Pavel vorbeşte despre realitatea păcatului, ar fi greu de crezut că el ar spune brusc: „Legea morală, Cele Zece Porunci care definesc păcatul, a fost abolită.” Nu ar avea nicio logică!

Pavel le spune romanilor că acela care trăieşte „sub Lege”, adică sub sistemul iudaic, aşa cum era practicat în zilele lui, cu toate regulile lui făcute de oameni, va fi stăpânit de păcat. Prin contrast, cel care trăieşte sub har va obţine biruinţa asupra păcatului, deoarece Legea este scrisă în inima lui, iar Duhului lui Dumnezeu Îi este îngăduit să-i îndrume paşii. Dacă Îl recunoaştem pe Isus Hristos ca Mesia, dacă primim îndreptăţirea prin El, botezul în moartea Sa, care înseamnă îngroparea „omului vechi” şi învierea la o viaţă nouă, acestea sunt lucrurile care vor detrona păcatul din viaţa noastră. Nu uita contextul în care apare Romani 6:14: făgăduinţa biruinţei asupra păcatului.

Nu ar trebui să definim prea restrictiv expresia „sub Lege”. Cel care în aparenţă trăieşte „sub har”, dar calcă Legea lui Dumnezeu nu va găsi har, ci condamnare. „Sub har” înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Isus, condamnarea pe care Legea o aduce inevitabil asupra celor păcătoşi a fost înlăturată. Noi suntem eliberaţi acum de condamnarea la moarte adusă de Lege şi trăim o „viaţă nouă”, o viaţă caracterizată de faptul că nu mai suntem robi ai păcatului, pentru că am murit faţă de eu.

Evaluează-ţi modul de viaţă în lumina informaţiilor de mai sus şi, dacă găseşti aspecte care lasă de dorit, roagă-L pe Domnul Isus să te ajute să le biruieşti!

 

Sub Lege? Sau sub Har?

 

riotTrăim într-o epoca a răzvrătirii îndărătnice și sfidătoare.

Păcatul a predominat în această lume de la căderea lui Lucifer. Satana a încălcat legea Cerescă și acum vrea ca toți oamenii să-L sfideze pe Yahuwah, de asemenea. Dar va avea el succes?

Satana a folosit o multitudine de tactici pentru a-i încuraja pe oamenii lui Yahuwah să încalce legea divină. Cea mai eficientă metodă a fost să infiltreze credințele noastre cu convingerea că nu mai este nevoie să păstrăm legea lui Yahuwah.

Mulți creștini mărturisesc despre Yahushua și Cuvântul Său, totuși, fără să bănuiască că unele dintre convingerile lor sunt oarbe și înșelătoare și sprijină revolta lui Satana.

Conceptul de “lege și har” este adesea înțeles greșit și, în consecință, a făcut pe mulți să se poticnească. O înțelegere greșită a modului divin al harului se referă la legea care a condus milioane de creștini să creadă că nu mai trebuie să ținem Poruncile.

Pentru a ne elibera de această neînțelegere, trebuie să înțelegem ce înseamnă să fii “sub har”, conform Scripturii. Harul înseamnă că nu mai trebuie să ținem Cele Zece Porunci?

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul? Yahuwah interzice … (vezi Romani 6:1-2)

Scriptura este clară: Nu ar trebui să continuăm să păcătuim datorită harului.

Dar ce este păcatul?

“… păcatul este fărădelege.” (1 Ioan 3: 4)

PĂCAT = FĂRĂDELEGE (1 IOAN 3:4)

Atunci, harul nu ne scapă de păzirea Poruncilor, iar păcatul, prin definiție, este încălcarea legii Lui Yahuwah. A sugera că harul ne eliberează de obligația de a respecta Cele Zece Porunci, ne sugerează faptul că harul este permisul la păcătuire! Yahuwah interzice aceasta.

Biblia spune mai multe despre încălcarea legii [păcatul]:

“Fiindcă plata păcatului este moartea…” (Romani 6:23)

“Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2:10)

Păstrarea legii este în mod clar importantă. Dar, pe de altă parte, nu putem fi mântuiți doar prin păstrarea legii:

“Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele legii…” (Romani 3:20)

Scriptura declară că nimeni nu va fi mântuit prin faptele legii. Atunci, cum putem fi salvați? În ce fel se referă legea la har? Apocalipsa 14:12 ne spune că sfinții vor fi cei care țin poruncile și au credința lui Yahushua. Numai prin harul lui Yahuwah ei sunt capabili să țină legea.

Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Yahuwah, și credința lui Yahushua. (A se vedea Apocalipsa 14:12.)

under graceUn verset, înțeles de obicei greșit, este folosit pentru a explica harul:

Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, căci nu sunteți sub Lege, ci sub har. (Vezi Romani 6:14).

Ce spune acest verset? Înainte de a trage concluzii, să continuăm cu versetul următor:

Atunci ce? Să păcătuim, pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Yahuwah interzice. (Vezi Romani 6:15).

Așa cum am văzut mai devreme, păcatul este încălcarea legii lui Yahuwah (1 Ioan 3: 4). Atunci, acest verset spune, “Ar trebui să călcăm legea lui Yahuwah deoarece suntem sub har?” Răspunsul: “Yahuwah interzice.”

Legea se comportă ca o oglindă, ca să ne arăte unde am păcătuit.

Nu am cunoscut păcatul, decât prin Lege. (Vezi Romani 7:7)

Legea ne arată unde am păcătuit, astfel încât să putem fi conduși la Yahushua. Noi nu păzim poruncile ca să fim salvați. Noi păzim poruncile pentru că suntem mântuiți. Păzirea poruncilor este rodul mântuirii noastre, nu rădăcina. Suntem mântuiți prin har divin.

Yahushua a păzit poruncile, și atunci când Îl cunoaștem, devenim asemănători Lui.

“Cine zice: Îl cunosc, și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, și adevărul nu este în el.” (1 Ioan 2: 4)

Sfinții sunt cei “care păzesc poruncile lui Yahuwah, și credința lui Yahushua.” (Apocalipsa 14:12)

“Căci, după cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.” (Iacov 2:26)

<table “margin-right:=”” 10px”=”” align=”center” height=”” border=”1″ cellpadding=”5″ cellspacing=”0″ width=”700″>man being pulled over by the police for breaking the lawO mașină care accelerase a fost oprită pentru încălcarea legii. Conducătorul auto care a făcut excesul de viteză ar fi trebuit să fie pedepsit în consecință. Dar după ce a cerut milă, polițistul i-a dat conducătorul auto doar un avertisment. Conducătorul auto s-a aflat acum sub har. Va încălca șoferul legea pentru că este sub har? Sau acum, el va conduce cu mai multă responsabilitate în semn de recunoștință pentru harul revărsat asupra lui?

Bible

Totul a început cu un singur păcat. Pentru că legea a fost încălcată, Yahushua a ales să plătească pedeapsa cu moartea ca să ne răscumpere. Deci, după moartea Sa, legea nu mai este valabilă? Yahushua Însuș a păzit Poruncile.

“Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, și rămân în dragostea Lui.” (Ioan 15:10)

Cum este dragostea noastră pentru Yahushua dezvăluită?

“Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15)

Cum este relația noastră cu Yahushua evidențiată?

“Cine zice: Îl cunosc, și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, și adevărul nu este în el.” (1 Ioan 2: 4)

“Mulți Îmi vor zice în ziua aceea:, Învățătorule, Învățătorule, nu au am proorocit noi în Numele Tău? Nu am scos noi draci în numele Tău ? Și n-am făcut noi multe minuni în numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut, depărtașivă de la mine, voi toți care lucrați fărădelege [fărădelege]”. (Vezi Matei 7:22-23)

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Yahuwah, vom căuta în permanență harul Lui care să ne permită să păstrăm toate poruncile Lui.

Căci dragostea de Yahuwah stă în păzirea poruncilor Lui: și poruncile Lui nu sunt grele. (Vezi 1 Ioan 5: 3).

happy family

 

 

Dumnezeul cel adevărat și idolii de nimic

Introducere
-Dumnezeul nostru este adevăratul Dumnezeu. Cel mai greu este să recunoști aceasta când treci prin diferite probleme.
-Totuși și atunci El rămâne singur Dumnezeu. Nimic nu te poate ajuta nici prietenii nici o altă făptură pe pământul acesta, ci numai Dumnezeu.
-Un idol este ceea ce iubești mai mult decât pe Dumnezeu. Un idol este și un lucru material sau spiritual în care îți pui încrederea în viața aceasta.
-Cam acum este perioada în care biserica majoritară din România scoate oasele diferitelor personaje considerate sfinte pentru poporul român. Aceste moaște ajung să fie ia locul idolilor pe care omul firesc i-a tot inventat ca să aibă o religie. Scanam știrile și am văzut că doamna Prim Ministră a fost și ea să se închine la moaștele scoase afară din morminte de biserica ortodoxa.
-Cu tot respectul pentru persoanele din conducerea statului aceste manifestări nu ajută la nimic nici pe ele, nici poporul și nici partidul.
Dumnezeu nu se poate compara cu idolii
-idolii sunt doar niște realizări omenești

-toate icoanele cât sunt de mestegiuit alcătuite nu pot fi de un folos nu pot să facă nimic. Icoanele făcătoare de minuni nu sunt decât niște înșelăciuni. De altfel ne spune cuvântul în Apocalipsa să avem grijă pentru că în vremea sfârșitului va veni balaurul cel mare și va face o icoană care va fi însuflețită ca să omoare pe oricine nu se va închina acesteia:
Revelation 13:14–15 BDC
Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. *Rev. 12:9; Rev. 19:20. **2Thes. 2:9, 10. †2Ki. 20:7 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. *Rev. 16:2; Rev. 19:20; Rev. 20:4
Rev
-Așadar, dacă nu reziști acum în fața icoanelor ce vei face când ți se va impune să te închini înaintea uneia cu prețul vieții.
-
-efectul idolilor este ca cel al unor sperietori de păsări într-un ogor de castraveți. Nu știm dacă ar speria nici măcar acele păsări dacă ar fi puse acolo.
-înțelepciunea tuturor neamurilor este prostie și înțelpciunea aceasta care ni se proclamă în spatele idolilor, icoanelor nu este decât deșertăciune, e lemn sau piatră sau sticlă și nimic altceva.
-Oamenii se căznesc să facă un idol cât mai valoros, oricât aur textile scumpe ar avea sunt făcuți de mâna omului. La Mânăstirea Curtea de Argeș era o icoană făcătoare de minuni care nu s-a apărat singură de gura și dinții celor ce o pupau. Pentru că era făcătoare de minuni au îmbrăcat-o în perle dar femeile mai șirete se duceau și ziceai că sunt tare pioase și sărutau icoana rămânând în gură cu câteva perle pe care apoi le vindeau , Astfel că la câțiva zeci de ani de când a adus-o un voievod al Țării Românești cu bani multi de la turci nu mai putea fi observată din icoană doar un colț unde nu ajunseră pupăturile oamenilor.
-Dumnezeu este viu, Dumnezeu este singur adevărat și veșnic v.10. Astăzi unii se încred în zeul banului care a fost unul vechi și a înșelat pe mulți. Acest zeu nici nu este viu și nici nu este veșnic. Se duce așa ușor din buzunarele noastre oricât de mulți am avea.
1 Timothy 6:17 BDC
Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. *Eph. 3:21; Php. 4:20; Jude 1:25; Rev. 1:6; Rev. 4:11; Rev. 7:12. **Job 31:24; Ps. 52:7; Ps. 62:10; Mark 10:24; Luke 12:21. †Prov. 23:5. ††1Thes. 1:9; 1Tim. 3:15; 1Tim. 4:10
1 Tim 6:
-Dumnezeu este cel care poate să îți dea tot ceea ce ai nevoie chiar dacă nu poți să-l ți în portofel sau într-o casă de valori.
-Pământul tremură de urgia pe care o poate declanșa El. Când Dumnezeu se înfurie pe pământul acesta el tremură, de asemenea va veni timpul când mânia mielului încredințată de Tatăl Fiului îi va face pe oameni să alerge la grote în munți ca să se pitească de urgia ce va veni.
Revelation 6:14–17 BDC
Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. *Ps. 102:26; Isa. 34:4; Heb. 1:12, 13. **Jer. 3:23; Jer. 4:24; Rev. 16:20 Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. *Isa. 2:19 Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; *Hos. 10:8; Luke 23:30; Rev. 9:6 căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” *Isa. 13:6, etc.; Zeph. 1:14, etc.; Rev. 16:14. **Ps. 76:7
-Așadar, ca să nu ajungi să întâlnești mânia Mielului este important ca acum să te prezinți înaintea Domnului și să faci un legământ cu El. Să renunți la încrederea pe care o ai în oameni relații și bani și să te încrezi în Domnul.
-
Oamenii trebuie avertizați
-Ieremia este chemat de Domnul să fie prorocul neamurilor și pentru aceasta ne avertizează că toți care ne-am pus nădejdea în Domnul avem rolul de a atenționa și pe ceilalți oameni că acești idoli sunt o nimica înaintea Domnului.
-Dumnezeii aceștia vor pieri de pe pământ și de sub ceruri.
-În schimb El, Dumnaezeu a făcut pământul și cerurile.
-toate fenomenele naturale funcționează după legile Lui.
-omul când este pus să dovedească puterea acestor idoli în fața dezlănțuirii naturii rămân de rușine cu siguranțelor lor în idolii deșerți.
-Aduceți-vă aminte de urgiile pe care le-a trimis Domnul pe fața pământului. Până la un punct și acei vrăjitori ai lui Faraon reușeau să facă semne dar ceea ce nu puteau să facă era să oprească un semn, o urgie pe care o declanșa Domnul.
Exodus 8:18–19 BDC
Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace. *Exod. 7:11. **Luke 10:18; 2Tim. 3:8, 9 Şi vrăjitorii au zis lui faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. *1Sam. 6:3, 9; Ps. 8:3; Mat. 12:28; Luke 11:20. **Exod. 8:15
Ex 8:
-Toți idolii sunt minciună și nu este suflare în ei.
-Este o lucrare înșelătoare orice idol.
-Dumnezeu lui Iacov nu este ca idolii, iar Israel este sămânța. Numele Lui este Domnul oștirilor. Pe acesta dacă îl facem Domn nu vom fi dați de rușine.
Singura seminție este cea pe care a realizat-o Domnul Isus din orice popor care se încrede în Domnul.
Dumnezeu pedepsește pe cei din Iacov ce au trăit în adulter cu idolii
-păstorii au prostit și nu au căutat pe Domnul.
-vine pedeapsa dinspre Nord.
-Nu Dumnezeu este prea neputincios ci poporul iudeu este vinovat că nu a respectat termenii legământului cu Dumnezeu.
-Soarta omului nu stă în puterea lui. Acest vers poate crea confuzia că omul nu este responsabil de deciziile lui bune sau rele. Aici Domnul spune că direcționarea omului către calea pe care trebuie să meargă nu stă în puterea omului, ci a Domnului. Ieremia pledează înaintea Domnului soarta poporului știind că este păcătos și nu poate să se ridice dacă nu îl ajută Domnul. De aceea cere o pedeapsă mai blândă.
1 Corinthians 6:19–20 BDC
Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? *1Cor. 3:16; 2Cor. 6:16. **Rom. 14:7, 8 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. *Acts 20:28; 1Cor. 7:23; Gal. 3:13; Heb. 9:12; 1Pet. 1:19, 19; 2Pet. 2:1; Rev. 5:9
1 Cor 6
-Dumnezeu ne-a cumpărat cu prețul vieții Fiului Său. De aceea trebuie să umblăm în calea Domnului.
-umblarea către țintă nu stă în puterea omului
-De aceea Domnul este chemat să-și verse pedeapsa cu măsură dar urgia peste neamurile care nu cheamă Numele Domnului.
-Am avut posibilitatea să stau de vorbă în particular cu profesorul de Acadiană ce era atunci angajat la Chaphel Hill University în Raleigh. Jack M Sasson este un evreu care era foarte atent la atitudinea pe care o au oamenii împotriva evreilor, a antisemitismului în general. El mi-a spus că apreciază pe români că nu au trimis la camerele de gazare pe evrei cum au făcut majoritatea popoarelor vestice. M-a întrebat cum consider cultura noastră națională în raport cu alte culturi și eu i-am răspuns la un nivel mediu iar el mi-a spus ceva care m-a surprins că și evreii sunt cu o cultură medie între popoare. Mă gândesc că evreii au trebuit să se lupte cu băieții mari din jurul lor: Acadienii, Asirienii, Egiptenii care veneau și-și dădeau ifose cu zeii lor. Ei nu aveau decât unul singur Dumnezeu. Cu toate acestea acesta era și este singurul Dumnezeu adevărat. De aceea, și noi românii dacă suntem ca națiune nu se datorează unor zei ci ar trebui să vedem că Dumnezeu ne-a dat un rost aici între băieții mari rusia, ungaria, germania nu să învățăm de la aceștia sau să primim idolii lor sf. Dimitrie este de la ruși ci ca să ne punem nădejdea în singurul Dumnezeu adevărat.
-Urgia lui Dumnezeu este direcționată către cei ce îl înghit pe Iacov.
-Istoria arată că popoarele mari pe care le-a folosit Domnul ca un bici împotriva poporului Israel au fost făcute una cu pământul mai târziu de Domnul. De aceea, zeii lor au fost făcuți praf împreună cu ei exemplificând astfel ceea ce spune Ieremia aici. Totuși nu așa s-a întâmplat cu Israel ci acest popor cu un singur Dumnezeu a renăscut mereu pentru că Dumnezeul lor a fost cel care i-a scos din cele mai dificile momente prin care poate trece un popor.
-Poporul român are ce învăța de la acest popor și poate vedea că numai Domnul îți poate direcționa viitorul așa cum face El pentru fiecare om care primește mântuirea cumpărată prin acest preț minunat al jertfei Domnului Isus.
Chemare
-Domnul ne chiamă să ne ferim de idoli
-Domnul este singurul Dumnezeu adevărat care luptă cu dușmanii oștirii Lui.
-Domnul nu poate fi îmbunat decât prin ascultare de valorile morale pe care le propune.
-Domnul ne face o împărăție de preoți care vor avea pentru veșnicie harul de a fi în preajma Lui.
-Haide să ne întoarcem la Domnul Isus și să îndepărtăm idolii de lângă noi ca să avem parte de o viață direcționată către glorie nu către necaz veșnic.
-când îți întorci privire către idolii de nimic vei ajunge de nimic dar când îți întorci privirea către Domnul ți se luminează sufletul de bucurie.
E o anecdotă cu privire la un om care a ajuns la porțile cerului și acolo i s-a spus că poate să meargă să aleagă unde se duce. Mai întâi s-a dus în rai și acolo toți stăteau în rugăciuni și laude la adresa lui Dumnezeu. Apoi omul a fost dus în Iad acolo muzică femei băutură dansuri etc. Când s-a întors să spună unde se duce a zis mă duc în Iad. Ești sigur? Foarte sigur! Când a ajuns în iad acolo chin, foc nimic din ceea ce văzuse înainte. L-a întrebat pe tartorul iadului de ce nu mai este ceea ce a văzut când a venit prima dată. I s-a răspuns aceasta era pentru reclamă.
-Idolii au reclamă bună dar la urmă duc la pieire.
-Domnul însă ne poartă de grijă pentru că el singur este adevărat și viu în vecii vecilor.

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!”

June Hunt, în cartea Cheile consilierii biblice, vol. I, explică când mânia este păcat şi când nu. Efeseni 4:26-32: v.26 “Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului. v.27 Cine fura, să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. v.28 Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. v.29 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. v.30 Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. v.31 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. Mânia este potrivită uneori. (v 26) Mânia trebuie să fie controlată, dacă nu, este păcat. (26) Mânia nu trebuie să fie continuă. (v.26) Mânia este folosită deseori de satan şi dacă durează, îi oferă ocazia Acestuia să acţioneze. (v.27) Mânia trebuie rezolvată (v.31) Mânia este păcat dacă duce la amărăciune, dacă devine necontrolată, dacă are ca rezultat bătaia, dacă produce răutate (v.31) Mânia poate fi stăpânită prin blândeţe şi compasiune, poate fi învinsă prin iertare. (v.32) Câteva dintre situaţiile în care Isus s-a mâniat: – El s-a mâniat, după cum scrie în Evanghelia după Marcu cap.3:5, pe ipocrizia şi inimile împietrite ale liderilor religioşi – Isus s-a mâniat pe comercianţii din curtea Templului, după cum scrie în Luca 19. Şi mai sunt şi alte referiri cu privire la mânia lui Isus, şi mult mai multe despre Mânia lui Dumnezeu ( de exemplu în Romani 1:18, Psalmul 30:5, Romani 12:19, etc). În Apocalipsa, Ioan face referire la o Mânie a Mielului. Tipuri de mânie neîndreptăţită, J. Adams: – când o descărcăm asupra celorlalţi. Explozia este îndreptată spre alte persoane, şi aceasta îi răneşte în primul rând pe ei, dar şi pe cel ce răbufneşte. Ea poate distruge relaţiile importante din viaţa acelei persoane. – când o interiorizăm. Interiorizarea, închiderea în sine, direcţionează emoţiile distructive împotriva propriei persoane, aceasta devenind iritabilă, încordată, ursuză. Această modalitate afectează nu numai persoana în cauză, ci şi persoanele dragi ei. La unele situaţii care produc mânie, sunt persoane care reacţionează prin negare, şi aceasta nu le ajută în vindecarea lor. Este important ca să scoatem la lumină şi să recunoaştem rănile pe care ni le-au făcut alţii, pentru că inconştient atunci când le ţinem în noi, reacţionăm în moduri care ne surprind, şi poate uneori răbufnim şi nu ştim din ce cauză.

Mine coins – make money: http://bit.ly/money_crypto

Să Continuăm în Păcat Ca Să Se Înmulţească Harul?


Romani 6:1-14

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? 2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? 3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? 4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. 5 În adevăr, dacă ne-am fãcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9 întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. 10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11 Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12 Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. 13 Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. 14 Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

UNA DINTRE CELE MAI MARI PROBLEME ÎN VIAŢĂ

Acum când începem să studiem Romani 6, abordăm una dintre cele mai mari probleme ale vieţii creştine. Şi aceasta înseamnă că este pur şi simplu una dintre cele mai mari probleme ale vieţii. Deoarece singura viaţă care va duce la viaţa veşnică este viaţa creştină. Aşadar, ceea ce vom vedea aici este relevant şi crucial pentru fiecare om, fie că se numeşte creştin sau nu. Musulmani, budişti, hinduşi, evrei, spiritualişti, atei – fiecare om care descinde din Adam trebuie să cunoască învăţătura din Romani 6. Ceea ce descrie Pavel aici nu este provincial sau parohial, sectar sau regional sau etnic. Ci se relaţionează la fiecare om pentru că descrie singurul fel de viaţă care duce la viaţa veşnică. Noi toţi suntem păcătoşi şi vinovaţi pentru că suntem uniţi cu primul Adam. Vom fi mântuiţi, sau nu, dacă suntem uniţi prin credinţă cu Isus Hristos, al doilea Adam. Şi există un fel de viaţă care vine din uniunea cu Hristos. Această viaţă duce în cer. Şi numai această viaţă. Aceasta este miza din Romani 6.

Puteţi vedea lucrul acesta dacă mergeţi direct la finele capitolului şi priviţi la versetul 22: “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.” Remarcaţi cu atenţie: Viaţa veşnică este rezultatul a ce? Este rezultatul “sfinţirii” sau “sfinţeniei” sau “izbăvirii de păcat şi al robiei faţă de Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, Romani 6 are de a face cu acel fel de viaţă care duce la viaţa veşnică: Ce este şi cum trebuie trăită această viaţă?

Dar acum să ne întoarcem la începutul capitolului şi să descoperim cum a fost introdus acest subiect şi cum se relaţionează la învăţătura despre îndreptăţire prin har prin credinţă care a predominat în Romani 1-5.

SĂ PĂCĂTUIM CA SĂ SE ÎNMULŢEASCĂ HARUL?

Pavel a ajuns la finele capitolelor 1-5 din Romani punând un accent foarte puternic pe îndreptăţirea prin har, prin credinţă, fără faptele legii. El ne-a învăţat (în Romani 5:18) că “După cum printr-o singură greşeală [a lui Adam], a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare [a lui Hristos] a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” Cu alte cuvinte, uniunea noastră cu Adam ne-a adus condamnare datorită neascultării sale şi uniunea noastră cu Hristos ne aduce îndreptăţire datorită ascultării Sale. Acesta este un har extrem: ascultarea lui Hristos, nu a noastră, este baza îndreptăţirii noastre. Dumnezeu ne socoteşte neprihăniţi, şi ne acceptă, nu datorită faptelor făcute de noi în neprihănire (Tit 3:5), ci datorită faptelor făcute de Hristos în neprihănire (Romani 5:18). Singurul motiv pentru care l-a adus pe Adam în imaginea de aici la finele capitolului 5 este de a face periculos de clară această cale a îndreptăţirii plină de har. Suntem condamnaţi în Adam în urma faptului că păcatul lui ni se creditează nouă; suntem îndreptăţiţi în Hristos în urma faptului că neprihănirea Lui ni se creditează nouă.

Acum ce urmează? De ce spun că această învăţătură despre Adam şi Hristos face îndreptăţirea prin har „periculos” de clară? Din cauza a ceea ce ar putea face cu ea oamenii – a felului în care ar putea să o distorsioneze, a felului în care oamenii văd implicaţii care decurg din ea care par a fi corecte, dar care sunt foarte greşite. Pavel ştie cum este distorsionată cel mai adesea învăţătura sa despre îndreptăţirea prin har prin credinţă fără fapte (Romani 3:28). De aceea aduce lucrul acesta în discuţie.

În Romani 6:1 Pavel joacă rolul propriului adversar de cea mai mare duritate. Tocmai a spus în Romani 5:20, „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Acum el întreabă, „Ce vom spune dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” Aici este marea obiecţie faţă de îndreptăţirea numai prin har prin credinţă fără faptele legii. Pare că deschide uşa păcătuirii fără limite. De fapt, pare că invită şi mai multă păcătuire în viaţa omului pentru că dacă harul este actul lui Dumnezeu de iertare şi de acceptare al păcătoşilor pe baza neprihănirii lui Hristos, şi nu a noastră, atunci nu ar străluci harul mai tare dacă am continua să păcătuim? Cu cât este mai mult păcat, cu atâta este mai multă neprihănire. Şi cu cât este mai multă păcătuire, cu atât trebuie să fie neprihănirea lui Hristos mai mare ca să compenseze pentru păcătuirea aceea. Deci, nu cumva învăţătura radicală a lui Pavel despre îndreptăţire deschide uşa pentru o vieţuire neglijentă şi indiferentă faţă de sfinţire?

Aceasta este întrebarea din Romani 6 (de fapt din Romani 6-8) la care se dă un răspuns. Iată răspunsul lui Pavel: Versetul 2: “Nicidecum!”

DE CE NU?

Mai întâi răspunsul lui este, “Nu!” “Nicidecum!” Noi nu trebuie să continuăm în păcat pentru ca harul să se înmulţească. Aceasta este o concluzie greşită care poate fi trasă din învăţătura lui radicală despre îndreptăţirea numai prin har prin credinţă. Dar de ce? Acesta este conţinutul capitolului 6 din Romani – de ce să nu continue să păcătuiască oamenii care sunt îndreptăţiţi prin har prin credinţă? Vedeţi cât de extraordinar de practică devine problema aceasta. Oamenii îndreptăţiţi nu continuă în păcat ca harul să se înmulţească. De ce nu? Cum este posibil? Aceasta este problema acum.

Astăzi vreau să prezint pe scurt răspunsul lui Pavel. Apoi vom păşi puţin înapoi şi ne vom uita la câteva lucruri specifice. Deci, care este răspunsul lui Pavel la întrebarea: de ce cei care sunt îndreptăţiţi pe baza neprihănirii lui Hristos, prin har, prin credinţă nu continuă în păcat ca harul să se înmulţească?

Înainte de a da răspunsul lui Pavel, asiguraţi-vă că înţelegeţi ceea ce nu este răspunsul lui. Lucrul acesta este crucial. Răspunsul lui nu spune că obiecţia ridicată aici a înţeles greşit caracterul radical al harului care îndreptăţeşte. Pavel nu a spus: O, n-aţi înţeles – nu am vrut să spun de fapt că îndreptăţirea este toată prin har şi toată bazată pe neprihănirea lui Hristos şi este obţinută doar prin credinţă fără fapte. El nu a spus: Ceea ce am vrut să spun de fapt este că îndreptăţirea se bazează în cele din urmă pe comportamentul vostru. El nu a spus că îndreptăţirea nu va conduce la nelegiuire din cauză că păzirea legii este parte a ceea ce trebuie să faci ca să fii îndreptăţit. Ar fi putut să-şi corecteze adversarii în felul acesta, dacă ar fi crezut că aceasta era greşeala lor, dar nu a făcut-o. Nu aceasta era greşeala lor. Ei au văzut ceva corect: îndreptăţirea este într-adevăr numai prin har, prin credinţă, pe baza neprihănirii lui Hristos. În modul acesta suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este temelia vieţii creştine. Este imaginea radicală a harului, care pare să cauzeze problema aceasta.

Atunci, care este răspunsul lui Pavel la întrebarea: de ce nu continuă în păcat oamenii care sunt îndreptăţiţi prin har prin credinţă? Răspunsul lui este în versetul 2. După ce spune, “Nicidecum!” el ne dă baza răspunsului lui sub forma unei întrebări: “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Acesta este răspunsul lui în forma cea mai scurtă. Restul capitolului explică răspunsul dat.

NU PUTEM!

Să ne asigurăm că vedem clar această mică propoziţie. Este o întrebare retorică. Aceasta înseamnă că Pavel nu se aşteaptă la un răspuns. Ci se aşteaptă ca să vedem răspunsul deja din întrebare, atunci când spune, “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Răspunsul este, Nu putem. Cu alte cuvinte, întrebările retorice nu aşteaptă răspunsuri; ci fac afirmaţii.

De exemplu, copiilor, dacă tata spune, “Cum îţi vei păstra camera curată dacă îţi arunci hainele pe jos şi nu le pui niciodată pe umeraş sau în şifonier?,” el nu se aşteaptă la un răspuns. Ci face o afirmaţie: Nu-ţi vei menţine camera curată dacă îţi arunci hainele pe jos şi nu le pui la loc. Sau dacă mama spune, “Cum să te aştepţi ca oamenii să fie prieteni cu tine dacă tu nu eşti prietenos?, ea nu se aşteaptă la un răspuns. Ci face o afirmaţie: Nu vei avea prieteni dacă nu eşti prietenos.

Ei bine, acesta este modul în care Pavel foloseşte întrebarea retorică din Romani 5:2. El nu se aşteaptă la un răspuns; ci face o afirmaţie: “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Nu este nici un răspuns la această întrebare. Noi nu mai putem trăi în păcat dacă am murit faţă de acesta. Acesta este răspunsul lui la obiecţia care i se aduce.

Aşadar, în rezumat:

  • Obiecţie: Dacă îndreptăţirea este pe baza neprihănirii lui Hristos, şi nu a noastră, prin har prin credinţă, atunci n-ar trebui să continuăm în păcat ca să se înmulţească harul?
  • Răspuns: Nu!
  • Motiv: Pentru că dacă ai murit faţă de păcat, nu poţi continua să trăieşti în el. Sau foarte direct: Oamenii morţi nu păcătuiesc.

Restul capitolului 6 este explicaţia acestui lucru. Să privim astăzi la structura explicaţiei, şi apoi peste două săptămâni să ne adâncim în învăţătura practică referitoare la modul cum funcţionează aceasta în vieţile noastre de zi cu zi.

DE NE NU PĂCĂTUIESC OAMENII MORŢI?

Este important să cunoaşteţi lucrul acesta? Uitaţi-vă la versetul 3 ca să vedeţi răspunsul lui Pavel. După ce dă explicaţia aceasta scurtă – oamenii morţi nu păcătuiesc – el întreabă, “Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?” “Nu ştiţi?” Nu aţi fost învăţaţi? Cu siguranţă că ştiţi aceste lucruri. Cu siguranţă că cineva v-a explicat ce înseamnă botezul vostru. Cu alte cuvinte, Pavel crede că lucrul acesta este important de cunoscut şi că este surprinzător când creştinii nu-l cunosc. Deci dacă am falimentat aici şi nu v-am învăţat lucrul acesta, să creştem acum în cunoaşterea harului Domnului nostru Isus Hristos (2 Petru 3:18).

Explicaţia pe care o dă Pavel faptului că oamenii morţi nu mai păcătuiesc poate fi rezumată în trei paşi.

1) Când Hristos a murit, credincioşii au murit în El şi cu El într-un anumit sens care este crucial.

2) Când Hristos a înviat, credincioşii au fost aduşi la viaţă în El într-un anumit sens care este crucial.

3) De aceea, credincioşilor li se porunceşte să devină în fapt ceea ce sunt în Hristos: morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu.

Uitaţi-vă la un text sau două pentru aceşti trei paşi.

1. Când Hristos a murit, credincioşii au murit în El şi cu El într-un anumit sens care este crucial.

  • Romani 6:5, “Dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui…”
  • Romani 6:6, “Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.”
  • Romani 6:8, “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos …”

Deci există o uniune cu Hristos care face ca ceea ce I s-a întâmplat Lui să fie valabil pentru noi în El. Când El a murit, noi am murit. Aceasta este cheia pentru care cei îndreptăţiţi nu mai păcătuiesc. Oamenii morţi nu păcătuiesc. Desigur, aceasta ridică întrebarea cu privire la perfecţionism şi la cât de liberi suntem de fapt faţă de păcat. De aceasta ne vom ocupa în săptămânile viitoare.

2. Când Hristos a înviat, credincioşii au fost făcuţi vii în El într-un anumit sens care este crucial.

  • Romani 6:4b: “…pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”
  • Romani 6:5, “ În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.”

Uniunea credinciosului cu Hristos nu înseamnă doar că am murit când a murit El, ci că în învierea Lui ne-a fost asigurată viaţa nouă în Dumnezeu. Într-un anumit sens am murit împreună cu El şi am devenit vii faţă de Dumnezeu cu El. Pavel este atent aici, şi nu spune că am înviat cu El [timpul trecut]. Ne vom uita la aceasta în săptămânile care vor veni (vedeţi 2 Timotei 2:18).

3. De aceea, credincioşilor li se porunceşte să devină în fapt ceea ce sunt în Hristos: morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu.

  • Romani 6:11, “Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.”
  • Romani 6:13, “Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi.”

Remarcaţi cu atenţie, Pavel nu trage concluzia unei ascultări mecanice sau automate care decurge din moartea şi învierea noastră cu Hristos. Nu spune, “Din moment ce voi toţi aţi murit în Hristos faţă de păcat şi sunteţi vii faţă de Dumnezeu în El, nu este nevoie să vă poruncesc să faceţi ceva, şi nu este implicat nici un act de ascultare. Este doar un comportament de a nu mai păcătui care rezultă în mod automat, mecanic. Aţi murit faţă de păcat; deci voi în mod automat nu mai păcătuiţi. Sunteţi vii faţă de Dumnezeu; deci automat îl slujiţi pe Dumnezeu. Nu mai este nevoie de nici o poruncă.” Nu, nu spune aşa ceva. Ci spune: voi aţi murit, deci consideraţi-vă morţi. Voi sunteţi vii, deci consideraţi-vă vii faţă de Dumnezeu. Voi sunteţi … deci acum deveniţi ceea ce sunteţi.

Noi suntem îndreptăţiţi numai prin har prin credinţă datorită uniunii noastre cu Hristos, a cărui neprihănire ni se socoteşte ca fiind a noastră. Şi acum vedem că aceeaşi uniune cu Hristos explică de ce nu vom mai continua în păcat. Sper că vedeţi cât de important este lucrul acesta şi veţi rămâne şi veţi învăţa împreună cu mine cum să trăiţi ca oameni îndreptăţiţi. O, cât de liberi, plini de pace, plini de bucurie şi cât de radicali am fi dacă am învăţa adevărul acesta împreună. Voi face tot ce pot ca să-l explic pentru noi. Rugaţi-vă împreună cu mine ca să-l vedem şi să-l trăim – spre slava lui Hristos: neprihănirea noastră.

 

Poate un credincios păcătui cu voia?
Evrei 10.26; 1 Ioan 2.1; 1 Ioan 5.16,17

Albert von der Kammer

 

© A. v.d. Kammer, Online începând de la: 14.01.2019, Actualizat: 14.01.2019

Versete călăuzitoare: Evrei 10.261 Ioan 2.1

Evrei 10.26: Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate.

1 Ioan 2.1: Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi; şi, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept.

Întrebare

Pot copiii lui Dumnezeu „păcătui voit” (Evrei 10.26)? Şi ce este „păcatul spre moarte” (1 Ioan 5.16,17)?

Răspuns

Un copil al lui Dumnezeu poate păcătui. De aceea multele atenţionări şi îndemnuri ale Scripturii, să nu păcătuim. Noi nu mai suntem sub domnia păcatului. Pentru căderea în păcat a unui credincios Dumnezeu în harul Său a purtat de grijă (1 Ioan 2.1). Într-un anumit sens şi un copil al lui Dumnezeu poate păcătui voit. Însă nu va fi nici un copil al lui Dumnezeu care să fi păcătuit cu voia în sensul că a făcut ceva, despre care el ştia că nu ar fi plăcut lui Dumnezeu: dacă în pasajul nostru „a-păcătui-voit” ar avea sensul acesta, atunci nici un copil al lui Dumnezeu nu ar putea fi mântuit.

Ca să înţelegem „păcătuirea-voită” din pasajul acesta, trebuie să ţinem seama că această epistolă a fost scrisă la iudeii care au devenit credincioşi, şi care din cauza prigoanelor erau în pericol să se reîntoarcă la iudaism. Însă întoarcerea la iudaism includea în sine lepădarea Fiului lui Dumnezeu (compară cu pasajul întreg!). Cine făcea aceasta, acela purta caracterul „împotrivitorului”.

Astfel de persoane trebuie să fi fost cunoscute iudeilor credincioşi. Nu că aceştia ar fi fost vreodată mântuiţi, însă ei au fost prezenţi în strângerile laolaltă ale credincioşilor; au primit cunoaşterea adevărului (Evrei 10.26), prin sângele legământului au fost sfinţiţi în sensul că prin aceasta s-au despărţit de mulţimea oarbă a iudeilor, aşa cum se spune şi despre bărbatul necredincios, că el este sfinţit prin soţie (1 Corinteni 7.14), dar nu este salvat (mântuit). Cu toate acestea şi împotriva unei cunoaşteri mai bune ei au respins pe Fiul şi prin aceasta au respins singura jertfă dată pentru păcat, aşa că nu mai rămânea altceva, decât aşteptarea judecăţii. La întrebarea, dacă un copil al lui Dumnezeu poate păcătui voit în sensul din locul acesta, trebuie răspuns cu nu.

Copiii lui Dumnezeu neconsolidaţi au ajuns uneori în necazuri mari prin locul acesta. Ei au văzut lipsa lor de atenţie şi necredincioşia lor. Cu simţul înnoit al inimii lor urau păcatul. După aceea a venit ispita. Ajutorul venit de la tronul harului a fost neglijat, au acordat atenţie, chiar dacă numai pentru un moment, vrăjmaşului şi astfel au fost biruiţi. Cu groază şi deznădejde, dar şi cu fidelitate, au gândit să aplice pasajul acesta la ei înşişi. Dar va respinge harul un astfel de suflet înfricoşat? Nu, el strigă după har. Va călca el în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va desconsidera sângele? Nu, nicidecum! Deci pasajul acesta nu este valabil pentru el!

În ceea ce priveşte partea a doua a întrebării trebuie să ţinem seama că ea stă în legătură cu versetele 14 şi 15, încrederea în rugăciuni. Aici este vorba de un frate, şi expresia fraţi în această epistolă înseamnă credincioşi. Orice nelegiuire este păcat, şi păcatul trebuie judecat, dacă se vrea să fi curăţit; dar sunt păcate, care nu sunt spre moarte. În adunarea din Corint era un credincios, care a trebuit dat afară ca frate, însă nu era un păcat spre moarte. Acolo erau unii, care din cauza păcatelor lor au fost scoşi afară prin moarte (1 Corinteni 11.30). [Nu este deplin clar, dacă aceia care au fost scoşi afară au păcătuit cu adevărat sau dacă a fost o judecată generală pentru adunarea din Corint; remarca redacţiei.] Compară şi cu Faptele apostolilor 5.1-10Leviticul 10.1,2Psalmul 106.32!

Dumnezeu nu a făcut cunoscut ce este păcat spre moarte; de aceea nici noi nu putem spune. Însă din căile lui Dumnezeu putem învăţa că acelaşi păcat a fost tratat în mod diferit pentru fiecare persoană în parte. Aici nu este dată nici o interdicţie de a se ruga. Un copil al lui Dumnezeu, care umblă în lumină, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, va avea simţământul cum trebuie să se roage potrivit cu voia lui Dumnezeu, chiar şi la acelaşi păcat al diverselor persoane. Dacă Dumnezeu dă viaţa, – şi eu cred că aici este vorba de viaţa temporală în lucrarea pentru Domnul -, El va da răspunsul la rugăciunea fiecăruia.

De ce a spus Isus, „Du-te și nu mai păcătui,” dacă asta este imposibil?

Chiar este posibil să „nu mai păcătuiești?”

De ce a spus Isus, „Du-te și nu mai păcătui,” dacă asta este imposibil?

În Ioan 8:11 Isus îi poruncește femeii curvare „Du-te și nu mai păcătui.” De ce ar ar spune El asta dacă ar fi imposibil să te oprești să mai păcătuiești?

Multe explicații diferite au fost sugerate, în grade variate de ridiculozitate. Unii oameni zic că Isus a intenționat același lucru ca și un părinte care le spune copiilor lui să înceteze să își mai muște unghiile – sperând să se oprească, dar realistic, neașteptând ca aceștia să renunțe la acest obicei. Alți oameni sunt de părere că Isus a vrut să fie sarcastic și i-a spus femeii să se ducă și să nu mai păcătuiască pentru că a vrut să îi demaște pe farisei. Se pare că toți au o explicație pentru versetul acesta, una mai elaborată și mai îndepărtată decât alta. Aproape nimeni nu a îndrăznit să privească versetul în modul acesta: dar dacă Isus a vorbit serios în ce a spus?

Ce înseamnă să „nu mai păcătuiești”

Dar dacă „du-te și nu mai păcătui” este de fapt o poruncă la a te duce și a nu mai trăi în păcat? Este asta imposibil? Ce a vrut să zică Isus? Până la urmă, Ioan scrie că noi suntem mincinoși dacă spunem că nu avem păcat. (1 Ioan 1:8)

Versetul din Iacov 1: 14-15 ne dă o descriere  bună la acest păcat pe care îl avem toți. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.”

A avea păcat în trupul nostru nu înseamnă că noi trebuie să cedăm în aceste ispite.

Păcatul locuiește în interiorul tuturora. Până la urmă, propriile pofte sunt cele care ne atrag și ne ispitesc. Același lucru vrea să spună și Ioan când scrie că avem păcat. Dar faptul că noi avem păcat în trupurile noastre nu înseamnă că trebuie să cedăm în aceste ispite. Doar atunci când pofta a zămislit, noi face păcat. Cu alte cuvinte, doar atunci când eu sunt de acord cu gândurile și ispitele care se ridică, se poate spune că eu am păcătuit.

Așadar, atunci când Isus spune, „Du-te și nu mai păcătui”, El nu așteaptă ca această femeie să își lase firea ei păcătoasă la ușă și să nu mai fie ispitită niciodată. El îi zice să spună nu păcatului care locuiește în ea și să oprească pofta de la a zămisli; să împiedice ispita să devenă păcat.

Și nu este aceasta oare aceeași poruncă pe care ne-o dă și nouă?

Puterea crucii

Nu spune oare Isus însuși, „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze?” (Luca 9:23) Ce a vrut să zică El atunci cu aceasta că noi ar trebui să ne lepădăm de gândurile și poftele care ne atrag și ne momesc? Că noi ar trebui să ne luăm crucea și omorâm aceste gânduri înainte de a deveni păcat? În acest mod urmăm noi exemplul lui Isus, ispitiți, dar totuși, fără păcat? (Evrei 4:15)

Să ne luăm crucea – aceasta este cheia. Dacă noi facem asta – dacă nu lăsăm niciodată aceste pofte să devină păcat – atunci noi Îl urmăm pe Isus, întocmai cum a poruncit El. Atunci noi împlinim porunca „Du-te și nu mai păcătui.”

„Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Romani 8:13.

„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” Coloseni 3:5

„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” Galateni 5:24.

Este clar că pentru a fi ei lui Hristos, noi trebuie să facem exact aceasta „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile” Ioan 14:15.

Este deci posibil?

Când vei încerca să trăiești această viață de biruință asupra păcatului, vei afla repede că este mai ușor de zis decât de făcut. În ciuda intențiilor noastre bune, noi cădem din nou, din nou și din nou.

„Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” Galateni 5:16. Cheia este a umbla în Duhul. Iar a umbla în Duhul înseamnă să fii ascultător de Duhul. Dacă noi facem asta, atunci este scris destul de clar ce se va întâmpla. Noi nu vom împlini poftele firii. Și dacă noi nu împlinim pofta firii – ispita de a păcătui – atunci nu am păcătuit!

A umbla în Duhul înseamnă a fi ascultător de Duhul.

Este ușor să inventezi o sumedenie de motive din care reiese de ce este imposibil să „Te duci și să nu mai păcătuiești.” Te poți gândi că Isus i-a vorbit în mod special femeii în cauză și doar cu privire la curvie. Poți spune că El a zis aceasta doar să le dea o lecție fariseilor și că nici măcar nu a vorbit serios când a spus aceasta. Poți spune că El a intenționat-o ca un îndemn să încercăm din răsputeri până când inevitabil vom cădea.

Dar de fapt, Isus nu a spus niciunul dintre aceste lucruri

Ceea ce a spus El a fost „Du-te și nu mai păcătui.” Iar eu personal sunt convins că Isus a intenționat ce a spus. Îmaginează-ți o secundă că Isus ar fi știut că lucrurile aveau să decadă. Imaginează-ți că El știa că cuvintele lui vor fi înregistrate și împărtășite și propovăduite printre credincioși, 2000 de ani după întâmplare.

Îmaginează-ți că El a ales să spună „Du-te și nu mai păcătui” pentru că intenția Lui a fost ca noi să mergem și să nu mai păcătuim. Niciodată. Nici măcar o singură dată. Și El nu S-a referit doar la acea femeie, doar în această situație, ci la noi toți. La toți credincioșii Lui.

Biblia nu este făcută pentru a se reduce din ea și să fie examinată, explicată și interpretată. Este făcută să fie citită și să asculți de aceasta. Ce spune aceasta? Este de fapt ce înseamnă. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scrisă de oameni cu frică de Dumnezeu, inspirați de Dumnezeu. Nu este nimic din ce este acolo care nu ar trebui să fie acolo. Dumnezeu a știut ce va face. Eu am încredere în El.

Tu ai?

Reflecţii ale unui evanghelic curios asupra cinstirii moaştelor Sfintei Parascheva

Atenţionare: Următoarele rânduri pot supăra pe unii dintre cititori, chiar dintre amicii mei într-ale blogăritului. Vă rog să le primiţi şi să le priviţi ca pe nişte reflecţii ele unui evanghelic care încearcă să priceapă ceva din acest gen de practică ortodoxă, nu ca pe expresii ale unui angajament dogmatic faţă de această chestiune.

 *

Este greu de descris repulsia pe care majoritatea evanghelicilor o au faţă de multe din practicile ortodoxie care îi au în vedere pe cei ce au adormit. Pomenile, rugăciunile pentru morţi, lumânările aprinse pentru ei şi parastasele sunt câteva dintre acestea. Cinstirea moaştelor sfinţilor este parcă şi mai provocatoare spiritului evanghelic; ea îmbină onorarea în sine, însoţită adesea de clamarea unor minuni înfăptuite în astfel de ocazii, cu un ambalaj întreg de manifestări mai mult sau mai puţin sfinte, tot mai mult mediatizate de către canalele de informare: cozi interminabile, îmbulzeli, pomeni atipice, afaceri conexe tot mai prospere, pelerinaje ale politicienilor şi alte nevoinţe, după specificul sărbătorii.

Idolatrie! Păgânism! Dacă nu sunt aruncate astfel de calificative atunci sunt şanse mari să vezi în evanghelici o ostentativă milă pentru acei nenorociţi care se scaldă în false speranţe, un supărător aer de superioritate, condescendenţă, toate acestea scăldate în rareori rostitul, dar în aer plutitorul “Mulţumescu-Ţi Doamne că nu sunt ca ei!” …

Cu greu se poate înfiripa un dialog între ortodocşi şi evanghelici pe acest subiect, unul extrem de inflamabil. De ambele părţi se iese din pepeni, se aruncă cu invective şi se coboară dezbaterea la nivelul afurisirilor. Astfel, după încă o sărbătoare a Sfintei Parascheva, rămânem în continuare pe baricade: noi, evanghelicii, mulţumiţi cu perdaful aplicat “păgânilor”, în timp ce ei, orotdocşii, mai hotărâţi ca oricând să lupte împotriva sectanţilor de orice fel …

Am văzut că Marius Cruceru şi-a publicat predica ocazionată de sărbătoarea Sfintei Parascheva sub parolă. Asta înseamnă că mesajul său este unul destinat doar celor ce l-au auzit la faţa locului şi acelora care, după ce au binevoit a-i cere accesul, au avut voie să-l urmărească pe blog. Eh, în condiţiile în care privesc la un blog ca la o invitaţie la cină, nu mi se pare deloc în regulă sa cer dreptul de a citi un post, aşa cum nu cred că se cuvine ca oaspetele să fie nevoit să îi ceară gazdei acces la frigider; prin asta vreau să spun că eu nu sunt unul dintre privilegiaţii care au auzit predica lui Marius Cruceru şi nu am o idee (încă) despre ce poate predica un baptist conservator român pe subiectul în cauză.

Vă voi spune în primul rând că sunt de acord cu Cristian Pascu în privinţa faptului că esenţa unei sărbători ca cea de la Iaşi nu stă în îmbulzeli, în coate şi înjurături, sau în manifestările accidentale (deşi termenul accident implică absenţa unei regularităţi, or aceste fapte, prin repetabilitate, au tot mai mult aspectul de normalitate …) pe care mass-media ni le serveşte cu nesaţ la ştiri. În adevăr, esenţa sărbătorii trebuie să stea în semnificaţia ei, în caracterul ei pedagogic, în dogmatica ce o fundamentează şi, nu în ultimul rând, în urmele pe care ea le lasă în cei ce participă la ea.

Îşi împart ortodocşii coate la sărbători? Să vedeţi când se înghesuie baptiştii la predicanie prin unele biserici: faulturi, croşee spirituale, ironii şfichiuitoare, săgeţi otrăvite. Ce unul zice, un altul dărâmă, se bat ca chiorii pentru “a avea cuvânt” din locul de (mare) prestigiu al majorităţii bisericilor neo-protestante: amvonul. Să fie el, amvonul, vinovat de toate astea? Nu cred, după cum nu cred nici că biata femeie devenită simbol al trăirii religioase moldoveneşti are vreo vină pentru tot ce se întâmplă în urbea Ieşilor cu prilejul sărbătorii ce-i poartă numele.

Dar … să mergem la esenţă. În spatele acestor practici din “întunecata” ortodoxie există o perspectivă dogmatică, o fundamentare doctrinară. Acelaşi Cristian Pascu era întrebat la postarea sa de către un comentator despre “referinţe”. Cristian, un ortodox pe care îl apreciez pentru agerimea gândirii şi sinceritatea cu care discută cu cei ce gândesc altfel decât el, nu avea de unde să ştie că aceasta este întrebarea fundamentală a oricărui evanghelic serios când vine vorba de a lua în discuţie practici religioase: referinţa, dom’le, versetele biblice, anunţate sub forma Carte capitol:verset. Asta este: meteahnă pocăiască grea, reflex al unui minimalism în gândirea teologică, prin care totul se explică prin citate din Biblie meşteşugit alese. Orice lucru din lumea asta trebuie fundamentat măcar pe un verset biblic sau pe un puzzle împletit din mai multe “referinţe”.

Înţeleg că în chestiunea cinstirii sfintelor moaşte fundamentul teologic este însăşi conceptul cheie al Bisericii Ortodoxe în explicarea mântuirii: theosis (îndumnezeire). Dacă scopul vieţii creştine este îndumnezeirea omului, următorul pas devine oarecum firesc: sfinţii, cei ce au atins în timpul vieţiilor lor pământene pragul acestei stări binecuvântate, lasă după moarte în urma lor prin oseminte sămânţa unor binecuvântări ulterioare pentru Biserică, motiv pentru care şi sunt numite “făcătoare de minuni”.

Cred însă că punctul de plecare, unul de divergenţă desigur, între perspectiva ortodoxă şi cea evanghelică este chiar dincolo de conceptul de îndumnezeire – care, la urma urmelor, a şi fost reformulat uneori în manieră reformată de către unii (eu zic că şi Iosif Ţon a făcut, până la un punct, asta) – în însăşi perspectiva asupra a ceea ce s-a întâmplat cu această lume prin lucrarea Domnului nostru Isus Cristos. El pleacă de la următoarea întrebare:

Ce s-a întâmplat cu Universul material în urma acestei lucrări?

Nimic, răspund aproape la unison evanghelicii. Cristos S-a întrupat, a trăit şi a murit pentru oameni. Materia a rămas la fel, atât din punct de vedere ontologic cât şi funcţional. Sub incidenţa acestei perspective intră şi trupurile noastre, desigur. Dacă este ca trupul nostru să sufere oarecari transformări, acest lucru se întâmplă eventual prin intervenţii directe ale lui Dumnezeu (de ex. vindecări) şi cam atât. Evanghelicii au tendinţa de a supralicita sufletul în dauna trupului, fapt pe care l-am mai observat odată, recent, citind un referat al Dr. Alexa PopoviciNemurirea sufletului, asupra căruia poate voi avea timp să mă opresc mai în detaliu. Mi-aduc aminte ca astăzi “structura” omului predicată de cei de la Grace Ministries: “Omul este un duh, care are un suflet şi locuieşte într-un trup.”. O mare gogomănie teologică, după părerea mea … În orice caz, pentru mulţi dintre noi trupul este un simplu vehicol al sufletului şi nimic mai mult.

Extrema evanghelică în abordarea materiei este una searbădă, lipsită de orice taină (ştiinţele naturii sunt suficiente pentru “pătrunderea” ei); materia este modelabilă – de către om sau de către alte fiinţe – dar din punct de vedere ontologic ea nu poate să primească în sine energiile lumii spirituale.  Materia este privită de către protestanţi ca uniformă din punct de vedere ontologic: nici apa botezului, nici pâinea şi nici vinul Cinei, nici spaţiul clădirii bisericii, nici straiele ceremoniale, nimic nu se ridică din punct de vedere al sacrului deasupra unui peisaj de toamnă, de pildă.

Ortodocşii se plasează înspre cealaltă extremă. Universul material, în viziunea ortodoxă, nu este uniform. Există obiecte sfinţite, atenţie nu după o definiţie a funcţionalităţii (“pus la dispoziţia lui Dumnezeu”), ci după o definiţie ontologică: obiectul sfinţit este deschis energiilor duhovniceşti, le primeşte şi nu mai este ce a fost. Odată cu împlinirea lucrăiri lui Cristos, îndeosebi prin Întrupare, materia devine şi ea parte din lumea răscumpărată: iat-o începând să asculte de Fiul lui Dumnezeu – apa se preface în vin, furtunile se potolesc, pâinile şi peştii se înmulţesc, apa Îl ţine pe suprafaţa ei, ochii orbilor se deschid … Astfel există obiecte ce transcend semnificaţia lor trivială, datorată naturii lor anterioare: pâinea şi vinul Împărtăşaniei, icoanele, moaştele …

Da, moaştele sfinţilor, iată că am ajuns şi la ele. În timp ce pentru un evanghelic ele sunt ţărână ca oricare alta, pentru ortodox sunt, cum spuneam, obiecte transfigurate de energiile divine. Nu e loc de împăcare aici, să fim sinceri. Suntem plasaţi pe extreme mult prea agresiv evidenţiate dogmatic de către fiecare dintre părţi. Eu unul le deplâng pe amândouă. Nu cred nici în uniformitatea sacră a protestanţilor, nici în sfinţenia unor obiecte care au devenit pricină de multe excese în practica vieţii creştine. Cred că Cristos a făcut prin lucrarea Sa mult mai mult decât ceea ce înţelegem noi prin mântuirea oamenilor, că a lăsat urme duhovniceşti în această lume materială dar nu până la consecinţa cinstirii moaştelor sfinţilor.

Cel mai important lucru, acela pentru care am încercat să vă spun, în puţine vorbe, cum privesc ortodocşii problema: nu cred că cinstirea moaştelor este un obicei păgân. Cel ce îşi pune mintea cu cercetarea dogmatică a problemei va putea observa lesne că ea este o rezultantă directă a unei perspective asupra lucrării lui Cristos, una schiţată în liniile ei generale încă de către Sfântul Irineu. Cu toate astea, nu cred că este o practică folositoare; cel mult, noi evanghelicii, am putea învăţa din asta să ne respectăm înaintaşii, nu să îi aruncăm la stâlpul imfamiei atunci când nu ne mai sunt de folos.

Mă opresc aici, până nu spun prea multe … Judecaţi voi dacă am dat dovadă în cele spuse mai sus de răutate, de lipsă de discernământ sau de lipsa bunei credinţe. În ce priveşte înţelegerea, mda, vă dau voie să-mi ziceţi că n-am înţeles nimic din toate cele dezbătute în postare. Părerea voastră …

Intrarea sub har înseamnă eliberare de păcat (Romani 6:15-23)

15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. 

I. Schimbarea poziției noastre 

Expunerea principiului robiei

16. Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Dedicarea arată domnia

Deși pare o afirmație atât de naturală Pavel vede necesar să o precizeze la începutul discuției sale despre sfințire. Cine se dedică cuiva, va asculta de acela și el îi va fi domn.

Pavel în nici un fel nu dorește să sugereze că omul se află mereu la o răscruce de drumuri sau că omul are măcar un moment de acesta în viața lui așa încât să-și decidă cursul vieții și destinul. In primul rând, apostolul nu vorbește aici despre starea naturală în care ne naștem, ci specific despre procesul în care ne aflăm ca oameni aflați într-o dimensiune morală a vieții. În al doilea rând, Pavel prezintă totul din perspectivă umană pentru că urmează să afirme convertirea credinciosului de la robia păcatului la robia neprihănirii.

Dedicarea arată destinul

Omul care ascultă de păcat va avea parte de moarte. Pavel îl prezintă întâi de toate pe omul necredincios în privința căruia fapta arată – păcatul duce la moarte. Omul păcătos este mort spiritual dar va fi mort veșnic, adică despărțit total și definitiv de Dumnezeu.

Dar când vorbește despre credincios nu spune că rezultatul dedicării sale în ascultarea de Dumnezeu duce la viață veșnică pentru că el nu dorește să transmită confuzia potrivit căreia viața veșnică ar fi o răsplată a faptelor făcute în sfințenie. De aceea, el spune că rezultatul dedicării în ascultare este neprihănirea. Apostolul nu vorbește despre neprihănirea pozițională – adică despre justificare, ci despre neprihănirea practică.

Experimentarea principiului robiei

17. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o. 18. Și, prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii.

Autorul convertirii 

Pavel mulțumește lui Dumnezeu pentru convertirea lor deși ei au fost cei care s-au convertit însă apostolul stie să identifice în mod precis și corect sursa convertirii lor, care era Dumnezeu.

Metoda  convertirii 

Metoda convertirii lor a fost „dreptarul învățăturii„. Fără predicarea cuvântului nu se poate produce convertiri biblice. Ieșirea din robie este făcută prin adevărul Scripturii.

Esența convertirii 

Esența convertirii lor a constat în „ascultare din inimă„. Nu a fost o ascultare fizică sau doar mentală ci una spirituală și sinceră. Mai mult ei au ascultat cu toată ființa iar acest lucru este dovedind fiindcă și-au direcționat întreaga viață după această învățătură.

Pavel mai folosește expresia “ați primit-o” pentru a descrie convertirea. Și această expresie este pusă în relație cu învățătura care le-a fost predicată – adică Evanghelia.

Efectele convertirii 

Rezultatele convertirii sunt: izbăvirea de sub păcat și intrarea sub robia neprihănirii. Apostolul arată aici o realitate ignorată în general de oameni – că toți sunt robi. Distincția între oameni se află între stăpânii față de care sunt robi.

Mai mult, a fi izbăvit de păcat duce automat la robia față de neprihănire; formularea lui Pavel arată acest lucru foarte clar: odată ce are loc izbăirea de păcat, omul se face rob neprihănirii. Nimeni nu poate fi izbăvit de robia păcatului și să rămână în continuare nesfânt sau inactiv în sfințirea practică.

II. Schimbarea predării mădularelor (două perspective)

Dedicarea nelegiuită

19. Vorbesc omenește, din pricina neputinței firii voastre pământești: după cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și fărădelegii, așa că săvârșeați fărădelegea,

Modalitatea apostolului de a vorbi nu anulează realitatea transformării de care acești oameni au vorbit, ci înseamnă că apostolul se coboară la nivelul omenesc și vorbește așa încât ei să înțeleagă exact ce înseamnă sfințirea practică. Pentru început el descrie felul în care trăiau în păcat și arată că același proces trebuie repetat dar în sens invers, pentru a produce sfințirea.

Dedicarea neprihănită 

tot așa, acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeți la sfințirea voastră!

Apostolul arată responsabilitatea creștinilor de a pune trupul împreună cu mădularele sale în sclavia neprihănirii. Aceștia trebuie să hotărăscă ca trupul lor să acționeze în vederea sfințirii. Tot ceea ce trupul face, sub coordonarea minții regenerate, trebuie să ducă la fapte de sfințenie.

III. Schimbarea procesului 

Procesul mortal (trei etape)

20. Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire. 21. Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine: pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea. 

Robia păcatului 

Apostolul descrie incapacitatea omului carnal de a trăi în neprihănire. Acesta este rob păcatului. El are o anumită libertate, dar nu de a face binele, ci o libertate de a nu face fapte neprihănite. Așadar, atunci când vorbim despre libertatea păcătosului trebuie să o definim corect deoarece el este rob și liber în același timp, trebuie doar să raportăm libertatea și robia la anumiți factori. A spune că un om este doar liber este greșit doctrinar, practic și spiritual. A spune că un om poate fi total liber spre păcat și neprihănire în mod egal este iarăși greșit pentru că Pavel arată că acestea două se exclud reciproc. Doctrina noastră despre libertatea omului trebuie extrasă din Scriptură, din pasaje ca acesta, și nu din filozofiile umaniste foarte populare chiar și în cercurile religioase.

Roadele rușinoase

Ceea ce produce omul aflat în robia păcatului sunt roade de care credinciosului îi este rușine. Omul transformat de Dumnezeu se uită în trecutul lui și se rușinează de tot ceea ce a făcut întrucât el are o scârbă profundă față de faptele păcătoase văzând natura lor detestabilă și felul în care Dumnezeu le privește. Doar un om regenerat poate să aibă rușine pentru păcatele din trecut. Un creștin fără rușinea pentru păcatele trecute este o contradicție în termeni, un asemenea creștin nu există.

Rezultatul fatal

Mai mult, un creștin știe nu doar că a fost rob păcatulu, că starea aceasta îl făcea să înfăptuiască lucruri rușinoase dar și știe că sfârșitul faptelor sale era moartea – moartea spirituală și moartea veșnică, adică despărțirea totală de Dumnezeu.

Înțelegerea sfârșitului stării de păcat și a faptelor păcătoase este necesară pentru a vedea care este natura păcatului care ne este ascunsă de multe ori datorită modului în care lumea și diavolul împachetează cele mai perverse și înșelătoare pofte.

Procesul mântuitor (trei etape)

22. Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică. 

Poziția de rob

Ca și omul rob păcatului, și robul lui Dumnezeu este liber față de păcat și rob lui Dumnezeu. Nici el nu se află într-o stare neutră. Pavel descrie poziția creștinului prin evenimentul convertirii. El nu prezintă starea de fapt a creștinului, ci poziția acestuia prin două verbe: “ați fost izbăviți” și “v-ați făcut robi”.

Produsul sfințitor

Rodul omului aflat în robia lui Dumnezeu este sfințirea. Dar este ușor să trecem cu vederea că această sfințire este un rezultat clar al poziției noi în care se află creștinul. Sfințirea vine din poziția de rob al lui Dumnezeu. La fel cum robia față de păcat duce inevitabil și sigur la păcat, la fel robia față de Dumnezeu, prin responsabilitatea credinciosului, duce la o sfințire sigură.

Plinătatea vieții veșnice

Finalul vieții de sfințire și a robiei față de Dumnezeu este viața veșnică. Viața veșnică nu este răsplata vieții de sfințire pentru simplul motiv că acest proces arată diferit de la credincios la credincios. Gradul de slujire și dedicare se va vedea în răsplătire, nu în destinul creștinului. Apostolul însă arată că există o legătură clară între viața veșnică, locul sfințirii, și procesul sfințirii. Legătura este inevitabilă și infailibilă.

IV. Schimbarea produsului 

Plata păcatului

23. Fiindcă plata păcatului este moartea, 

Oamenii care vor fi condamnați vor fi despărțiți de Dumnezeu datorită faptelor lor păcătoase. Pavel numește păcatul la singular nu pentru că omul moare pentru un singur păcat înfăptuit, de parcă n-ar avea altele, ci pentru că un singur păcat îl face pe om atât de vinovat încât merită moartea la fel cum Adam a fost pedepsit pentru un singur păcat.

Plinătatea harului

dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Pentru a nu introduce vreo confuzie Pavel nu spune că plata sfințeniei noastre este viața veșnică. Dacă în cazul celor condamnați motivul stă în spatele faptelor lor, în ce privește mântuirea, ea nu se bazează pe sfințirea credinciosului, ci pe “darul fără plată a lui Dumnezeu”. Viața veșnică nu se bazează nici măcar pe convertirea credinciosului, ci pe darul lui Dumnezeu. Nu există nici un fel de confuzie în cuvintele apostolului.

 

Jertfa sub lege și jertfa adusă sub har

   Tind să cred ca jertfele aduse sub Lege erau obligatorii dar jertfele aduse sub har sunt cele mai bine primite de Domnul.
Creștinul darnic va pune în acea jertfă: dragostea, mulțumirea, recunoștința și toată ființa sa demonstrând astfel lui Dumnezeu abandonul vieții lui în mâna Salvatorului.
A aduce jertfele la altar, este un fapt deosebit de important, astfel se va vedea în această jertfă curăția inimii…
N-o să putem niciodată să dăruim (și să fie primit) un dar într-un vas murdar!
Nu o să putem mânca oricât ne-ar fi foame un anumit fel de mâncare servită într-un vas murdar…
Așa înțeleg eu, aşa este și cu jertfa întreagă.
Să avem un suflet liber, o conștiință curată, un izvor sănătos (al banilor) dacă despre ei este vorba-adică banii, să provină din muncă cinstită și doar așa vom putea fi siguri dar și mulțumiţi că ne este jertfa primită.
Mai este un lucru ce-ar putea împiedica primirea închinării noastre. Acela de-a fi certați cu anumite persoane sau în familie.
Dumnezeu nu este cerșetorul nostru şi nici magazinul “second hand”.
Cred că ar trebui să fim foarte atenți cu starea personală când vrem să facem jertfe să nu ne complicăm situația spirituală…

După Noul Testament, noi, creaţia lui Dumnzeu suntem sub har. În acest caz legea mai este valabilă? Sau sunt legate amândouă?

Legea, cuprinsă ȋn cele 10 porunci, a fost dată Israelului trupesc pentru a menține un cadru ponderat de armonie între Dumnezeu și oameni și odihnă trupească și mentală. Ținută în mod perfect și fără cea mai mică abatere ea ar fi adus viață celui ce reușea să o țină. Leviticul 18:5 – „Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!” Dar desigur că nimeni nu a reuşit să ţină legea perfect, din moment ce toti suntem păcătoşi,  „…după cum este scris: “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.’” (Romani 3:10)

Deci, scopul principal al legii era de a ţine naţiunea lui Israel separată şi deosebită de toate naţiunile din jur, şi de a o pregăti pentru venirea lui Messia, cel atât de aşteptat. Biblia ne mai spune că, ȋn acest context, legea a slujit ca şi ȋndrumător către Christos, singurul care a fost fără păcat pe acest pământ. „Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.” (Galateni 3:24).

La venirea Lui, El a deschis o nouă cale, a harului, sau ȋndreptăţirii prin credinţă. „Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.” (Galateni 3:23). Pavel clarifică in continuare: “După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.” (Galateni 3:25,26)

Dar desigur, lucrul acesta nu a fost uşor de ȋnţeles imediat. Aşa cum am văzut până acum, Dumnezeu lucrase doar cu naţiunea lui Israel până la Isus. Dar când favoarea cerească şi invitaţia de a fi urmaşi al lui Isus a fost deschisă neamurilor, acestea au ȋntrebat, ca şi tine, dacă ţinerea legii este o cerinţă a credinţei ȋn Isus. Şi biserica timpurie a fost frământată de această ȋntrebare.

Astfel a avut loc prima conferinţă creştină ȋn Ierusalim, cu scopul de a adresa exact acest subiect. Petru, vorbind cu ȋnţelepciune, a arătat de ce neamurilor nu trebuie să li se ceară să ţină legea: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă. Acum, dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?

[Jugul fiind legea] Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”Isus ȋnsuşi declară ȋn Matei 5:17-18 “Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Pavel ne explică faptul că Isus a fost singurul ȋn stare să ȋmplinească legea, şi prin aceasta la moartea lui, “… a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.” (Coloseni 2:14)

Dar ce găsim scris ȋn Biblie că face Isus ȋn continuare? El ȋnlocuieşte aceste porunci ale legii evreieşti cu o lege şi mai mare şi mai cuprinzătoare, legea iubirii. „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13:34)

La fel vedem scris ȋn Marc 12:29,31, când un cărturar se apropie de Isus şi ȋl ȋntreabă care este cea mai mare dintre porunci. “Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‚Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’; şi: ‚Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‚Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Ȋn concluzie, legea iubirii ne arată că nu litera legii este importantă ci spiritul ei. Legea iubirii nu neagă cele 10 porunci ci le ridică la un nivel mult mai ȋnalt si mai nobil, care de la venirea Lui trebuie să motiveze pe orice urmaş al Lui. Acum ele trebuie să fie scrise nu pe table de piatră, ci ȋn inima fiecărui adevărat credincios, fie el evreu sau dintre neamuri.

In cuvântarea de pe munte, Isus subliniază superioritatea acestei legi a iubirii faţă de legea veche: „ Aţi auzit că s-a zis: ‚Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.’ Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri…” (Matei 5:43-45).

Nu Sunteti Sub Lege, Ci Sub Har – Vdm 22.4

R 5072 W. T. 1 august 1912 (pag. 242-243)

Dumnezeu are o Lege numai pentru creaturile Sale inteligente. Această Lege, în oricare formă ar fi declarată, fie mai elaborat fie mai condensat, se aplică la îngeri, la oameni şi la Creaţia Nouă. Nu există o Lege mai înaltă şi nici n-ar putea fi.

Această Lege este bazată pe Dreptate şi este exprimată în Deuteronom 6:5; Matei 22:37-40; Leviticul 19:18. N-ar fi raţional să se ceară cuiva să facă mai mult pentru altul decât pentru sine. Ar putea să se facă o invitaţie, o sugestie să se facă astfel, dar nu s-ar porunci ca un om să facă mai mult pentru altul decât pentru sine; căci astfel de poruncă ar fi nedreaptă. Astfel facem deosebire între Dreptate şi Iubire. „Dragostea deci este împlinirea Legii” (Rom. 13:10) şi ar putea merge mult mai departe decât Dreptatea. În cazul Bisericii însă, s-a făcut o propunere specială — nu doar să iubim, ci să iubim pe cel mai înalt plan al vieţii.

O PORUNCĂ MAI MARE

Ideea pusă în faţa lui Isus şi a urmaşilor Săi pentru realizarea acestei propuneri este slava, cinstea şi nemurirea — natura divină; şi pentru această bucurie ne-am angajat nu numai să ţinem Legea, ci mai mult, să căutăm să avem iubire mai presus de poruncile Legii. Sub acest aranjament am consimţit să facem mai mult decât să iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Am consimţit să ne dăm viaţa pentru fraţi. Aceasta este o cerinţă specială care n-ar putea fi aşteptată de la cineva aparte de sacrificiu.

Relaţia noastră cu Domnul este sub acest aranjament special de sacrificiu, aşa cum este exprimat în cuvintele: „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Ps. 50:5). Aceştia, ne spune apostolul, nu sunt fără Lege, ci sunt sub Lege în Cristos. Legea în Cristos este legea legământului lor, care este Legea Iubirii. Iubirea sacrificatoare depăşind orice cerinţă a Dreptăţii, în mod necesar înseamnă că orice ar face ei peste cerinţa Iubirii, ar împlini şi cerinţele Legii stabilite pentru Dreptate — cea mai mică fiind cuprinsă în cea mai mare. Această Lege a Iubirii ar fi o lege încă mai înaltă; aşa cum a spus Isus: „Vă dau o poruncă nouă îo poruncă mai înaltăş; Să vă iubiţi unul pe altul: Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul”. Ioan 13:34.

Când apostolul spune, „Voi nu sunteţi sub lege, ci sub har”, el probabil se referă în mod special la faptul că creştinii care veniseră dintre neamuri n-au fost niciodată sub aranjamentul Legii, ci prima lor experienţă sub lege a fost sub acest aranjament al Harului în Cristos. Totuşi, în cazul evreilor care fuseseră sub Legământul Legii, el spune că ei au fost eliberaţi de Legea de care fuseseră legaţi; şi el vorbeşte ca şi cum Legea era o cerinţă foarte severă pe care ei n-au putut-o respecta, şi eliberarea de ea era o foarte mare binecuvântare. Legământul Legii propunea viaţă veşnică în condiţiile ţinerii Legii. „Faceţi aceasta şi veţi trăi.” Lev. 18:5; Rom. 10:5; Luca 10:28.

Deoarece toţi evreii, ca şi restul omenirii, erau imperfecţi din pricina căderii, de aceea nici un evreu n-a putut ţine acea Lege, şi ca atare nici un evreu n-a putut obţine viaţă veşnică. Nefiind în stare să ţină Legea, n-a putut primi o răsplată. Dar a fost cu adevărat legat de acel Legământ, căci nu era alt Legământ oferit lui până când i-a fost oferită Evanghelia. Atunci s-a făcut pentru el un aranjament special — un Legământ de jertfă. A fost eliberat de Legământul Legii în sensul că a fost eliberat de Lege.

Dar ajungând să fie morţi faţă de Lege, evreii au avut ocazia să obţină viaţă în alt mod. Abandonând orice speranţă de a obţine viaţă veşnică prin Lege, ei au putut primi o nouă speranţă prin Cristos; adică, sub aranjamentul în Cristos, marele Avocat, ei să poată avea părtăşie cu El acum în suferinţele Lui, iar mai târziu în slava Lui, care, prin aranjamentul Tatălui, El o va împărtăşi cu toţi aceia care vor deveni urmaşii Lui.

Deci, de când evreul a murit faţă de Lege, abandonând toate speranţele de a obţine viaţă prin ascultare de ea, el a intrat în această singură speranţă care poate fi obţinută numai prin sacrificiu. Dar el a fost totuşi obligat să facă ceea ce este drept. Însă acest aranjament de a face ceea ce este drept este pentru Noua Creatură, nu pentru vechea creatură, care este socotită moartă. Noua Creatură însă are ca scop să împlinească Legea lui Dumnezeu şi încă mai mult. Ea sacrifică toate speranţele pământeşti. Astfel despre aceştia se spune: „Cele vechi s-au dus, iată, toate s-au făcut noi!” (2 Cor. 5:17.) Ei nu mai sunt sub Legământul Legii, ci sub aranjamentul harului, sau favorii lui Dumnezeu.

Este un mare privilegiu să ne oferim în sacrificu şi să primim în schimb aşa o mare răsplată. Aceasta este o mare favoare sub har. Dar mai este un sens în care suntem sub har; şi anume, s-a făcut un aranjament prin care nu numai primim o răsplată aşa de mare pentru aşa de puţin cât facem noi, dar prin care sacrificiul nostru este făcut acceptabil. Şi acesta este un har. Har înseamnă ceea ce face Dumnezeu pentru noi gratuit, nu ca răsplată de vreun fel.

Ceea ce face Domnul nostru pentru noi este să ne facă acceptabil sacrificiul. Apoi harul continuă şi ne acordă binecuvântări toată calea; căci, chiar după ce am întreprins să-L urmăm pe Isus, noi nu ne-am putea îndeplini sacrificiul. Găsim că ne este imposibil să facem lucrurile perfect, fiindcă avem corpuri imperfecte. Dar prin aranjamentul făcut pentru noi în Cristos, aceste imperfecţiuni ne vor fi iertate. Pentru ca acestea să ne fie iertate, este necesar să ne apropiem curajos de Tronul harului ceresc, ca să primim ajutor la timp de nevoie. ei 4:16.

O RĂSPLATĂ NU ESTE DIN HAR

Aşadar, vedem trei lucruri: Întâi, există o Lege mai înaltă ca Dreptatea, o Lege a Iubirii, o Lege a Sacrificiului; apoi, Dumnezeu ne dă o răsplată pentru mersul în urmele lui Isus, sacrificând eul chiar până la moarte; şi în al treilea rând, El ne acoperă imperfecţiunile fără de voie cu Haina Dreptăţii lui Cristos, pentru a ne putea face în mod acceptabil partea noastră de contract.

Acum, o răsplată nu este din har. Dacă îi oferim unui om 5 lei pentru că face ceva pentru noi, să nu spunem după ce a terminat de făcut, „Aceasta este o chestiune de îndurare, şi nu-ţi voi da 5 lei, ci 1 leu”. A face aşa n-ar fi corect. A plăti ceea ce ne-am învoit este o chestiune de dreptate. Aşadar, a fost har să se ofere o răsplată pentru mersul în urmele lui Cristos Isus. Dar odată ce s-a făcut oferta, ea devine o obligaţie. Este un contract; este un legământ, de sacrificiu din partea noastră, de răsplată din partea lui Dumnezeu. Isus a zis: „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe Scaunul Său de domnie”. A da răsplata după ce condiţiile au fost îndeplinite, n-ar fi har, ci dreptate.

Mai mult, harul dă sacrificiul Răscumpărătorului pentru noi — nu numai pentru păcatul nostru originar, ci pentru toate încălcările de pe cale. Când apostolul zice că dreptatea Legii se împlineşte în noi, el nu vorbeşte despre Biserică şi că ea este sub Legământul Legii; ci spune că deşi evreii n-au putut ţine Legea din cauza imperfecţiunilor cărnii lor, Biserica însă ţine Legea, căci ea nu se aplică la carnea noastră, ci la spiritul nostru. Prin umare, noi nu avem capacitatea să ţinem Legea ca creaturi vechi; şi nici noi n-am putea-o ţine întocmai cum nici ei n-au putut. Dar ca Noi Creaturi, trebuie să fim socotiţi că ţinem nu numai acea Lege, dar că ţinem Legea Sacrificiului.

Turma Mică va ţine Legea Sacrificiului. Mulţimea mare va ţine Legea în spiritul minţii lor; dar nefăcând mai mult, ei vor pierde marea răsplată a slavei şi onoarei. Aşadar, aceia dintre consacraţi care ţin Legea Iubirii, Legea Sacrificiului, vor fi socotiţi vrednici de slavă şi onoare cu Isus Cristos. Iar cei care nu ţin Legea Sacrificiului, dar care menţin Legea Dreptăţii, vor fi socotiţi în final vrednici de viaţă veşnică, dar nu de nemurire.

Ora Adevărului – Lecţia 31

Sub lege sau sub har?
 

Ecranul 1

Să cerem împreună ajutorul Domnului:

Tatăl nostru care eşti în ceruri,

Studiem legea Ta de câteva lecţii, şi ne întrebăm care este rolul pe care îl joacă această lege în viaţa creştinului.

Din moment ce am fost salvaţi de sângele sfânt al lui Isus Hristos, mai este necesar să cercetăm legea Ta? Trebuie să-Ţi urmăm poruncile?

Deschide mintea şi inima noastră, prin Duhul Tău, atunci când vom căuta răspunsuri la întrebările noastre în Cuvântul Tău.

În Isus Hristos.

Amin.


Ecranul 2

Psalmi 19:8

Legea Veşnică este perfectă.

———————

Romani 7:12

Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

———————

Psalmi 119:165

Multă pace au cei ce iubesc legea Ta.

—————————————————-

În cele trei lecţii precedente (pe care vă sfătuim să le revedeţi înainte de a continua), am văzut că în momentul Creaţiei, Dumnezeu a dat lui Adam şi Evei o lege perfectă, iar ei, urmând-o ar fi fost fericiţi.


Ecranul 3

Geneza 2:17

[Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta:]

«Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.»

———————

1 Ioan 3:4

Şi păcatul este fărădelege.

———————

Romani 6:23

Plata păcatului este moartea.

—————————————————-

Din nefericire, omul a încălcat legea lui Dumnezeu, devenind astfel păcătos.

El îşi pierde dreptul la viaţa veşnică, şi devine expus morţii.


Ecranul 4

Romani 5:12

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.

———————

Romani 3:23

Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

—————————————————-

Despărţit de Dumnezeu prin păcatele sale, omul se află într-o condiţie disperată.

Încălcând legea, el era păcătos; şi fiind păcătos, era condamnat la moarte.


Ecranul 5

Romani 7:14-16

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

———————

Romani 8:7

Firea pământească este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, deoarece ea nu se supune legii lui Dumnezeu, şi nici nu se poate supune.

—————————————————-

În plus, fiind separat de Dumnezeu, omul păcătos nu mai avea puterea necesară pentru a se supune legii lui Dumnezeu.


Ecranul 6

1 Corinteni 15:56

Puterea păcatului este Legea.

———————

Romani 7:10

Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

—————————————————-

Cum omul păcătos nu poate să se supună legii prin propriile eforturi, starea sa spirituală se degradează zi după zi.

Cele zece porunci îi dictează calea spre fericire, dar el este incapabil să le observe singur.

Nesupunerea sa constantă îl plasează, deci sub condamnarea legii.


Ecranul 7

Galateni 2:16

Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii (…).

———————

Romani 3:20

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui [Dumnezeu], prin faptele Legii.

———————

Isaia 64:6

Toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită.

—————————————————-

Natura noastră păcătoasă ne face incapabili să ne supunem perfect legii lui Dumnezeu, este deci oricum imposibil să fim salvaţi prin studierea legii.

Ce să facem pentru a fi salvaţi?


Ecranul 8

Galateni 3:24

Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

—————————————————-

Aruncând o privire asupra legii lui Dumnezeu, descoperim starea noastră disperată de păcătoşi.

Legea scoate în evidenţă mizeria noastră spirituală, accentuând nenumăratele nesupuneri, şi arătându-ne clar nevoia noastră de a avea un Salvator.

Astfel, Legea ne conduce spre Isus, singurul care poate să ne îndreptăţească şi să ne salveze de păcatele noastre.


Ecranul 9

Efeseni 2:8,9

Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

———————

Romani 3:23,24

Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.

—————————————————-

Nimeni nu merită salvarea: ea ne este dată de Dumnezeu, datorită sacrificiului lui Isus Hristos pe cruce.


Ecranul 10

Romani 4:2,3

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura?

«Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s’a socotit ca neprihănire.»

—————————————————-

Ce li se va întâmpla celor care au trăit înainte de venirea lui Hristos? Au fost ei salvaţi prin respectarea Legii? Nu.

La fel ca noi, ei trebuie să creadă că-i va salva harul lui Dumnezeu, şi nu propriile lor fapte.

Ei şi-au pus încrederea în Mesia care trebuie să vină, cum ne punem şi noi încrederea în Mesia care a venit, Isus Hristos.


Ecranul 11

Matei 5:17

[Isus a spus:]

«Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.»

———————

Luca 16:17

[Isus a spus:]

«Este mai lesne să treacă cerul şi pămîntul decît să cadă o singură frîntură de slovă din Lege.»

—————————————————-

Unii oameni cred că Isus a desfiinţat Legea lui Dumnezeu. Totuşi, chiar cuvintele lui Isus afirmă clar că nu este cazul.

Moartea lui Isus a desfiinţat legea ceremonială, dar nu şi Legea morală, cum am văzut în ultima noastră lecţie, «Există lege… şi lege».


Ecranul 12

Romani 6:14

Nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

—————————————————-

Dacă este adevărat că cele zece porunci nu au fost desfiinţate, ce semnifică deci această declaraţie a apostolului Pavel?

Ce vrea el să spună prin exprimarea «nu sub lege, ci sub har»?

Ca urmare, creştinul nu trebuie să păzească Legea lui Dumnezeu?


Ecranul 13

Galateni 4:4,5

Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege.

———————

Galateni 3:13

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii.

———————

Romani 8:1

Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.

—————————————————-

Mai întâi, ce înseamnă a fi «sub Lege»?

A fi sub Lege semnifică pur şi simplu a fi sub condamnarea Legii.


Ecranul 14

Romani 6:14,15

Nu sînteţi sub Lege, ci sub har.

Ce înseamnă aceasta? Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.

—————————————————-

Deseori, ne oprim din citit la pasajul: «Nu sunteţi sub lege, ci sub har».

Totuşi, urmarea arată clar că expresia «nu sub lege, ci sub har» nu dă în nici un fel creştinului permisiunea de a trăi ca şi cum nu ar mai exista Lege!

Într-adevăr, păcatul este încălcarea Legii, iar apostolul Pavel afirmă că nu trebuie să păcătuim, chiar dacă suntem sub har.


Ecranul 15

Galateni 5:13

Voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească.

—————————————————-

Dacă un poliţist vă opreşte pentru exces de viteză, vă avertizează şi vă lasă să plecaţi fără să vă pedepsească, dv. sunteţi deci «în harul» acestui poliţist.

Vă dă acest lucru dreptul de a încălca regulile de circulaţie? Bineînţeles că nu! Dacă recidivaţi, poliţistul vă va opri din nou şi de data asta pentru a vă amenda!

În acelaşi fel, harul lui Dumnezeu ne iartă, dar aceasta nu ne permite să încălcăm Legea Sa.


Ecranul 16

Romani 3:31

Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea?

Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

—————————————————-

Să luăm din nou exemplul poliţistului: care ar fi cel mai bun mod de a vă manifesta recunoştinţa faţă de el, pentru faptul de a vă fi lăsat să plecaţi fără să vă amendeze?

Nu ar fi acela de a vă strădui să respectaţi regulile de circulaţie începând din acel moment?

La fel, dacă suntem într-adevăr recunoscători pentru că am obţinut harul lui Dumnezeu, vom căuta să respectăm mai bine poruncile Lui, zi după zi, prin puterea Sa care se află în noi.


Ecranul 17

Evrei 5:9

[Hristos] S’a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice.

———————

Faptele Apostolilor 5:32

Noi sîntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfînt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

—————————————————-

Dumnezeu se aşteaptă ca noi să ne supunem Lui.

Prin puterea Sa care se află în noi, va fi posibil ca noi să-i păzim Legea, nu pentru a fi salvaţi, ci pentru că suntem salvaţi, démontrant la sincérité de notre repentance et de notre conversion.

Répétons ici ce point essentiel: nous ne gardons pas la loi de Dieu pour être sauvés, mais bien parce que nous sommes sauvés.


Ecranul 18

Dumnezeu ne cere să facem după voia Lui, exprimată în legea Sa:

«Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.» (Psalmi 40:8)

«Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.» (Matei 7:21)

«Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v’a fost făgăduit.» (Evrei 10:36)

«Cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac.» (1 Ioan 2:17)

«Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.» (Ecleziast 12:13)


Ecranul 19

Ascultându-i poruncile, ne dovedim dragostea faţă de Dumnezeu:

«Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.» (Ioan 14:15)

«Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sînt grele.» (1 Ioan 5:3)

«Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: “Îl cunosc,” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.» (1 Ioan 2:3,4)

«Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legămîntul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de ceice Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!» (Neemia 1:5)

«Ferice de cei ce păzesc Legea!» (Psalmi 106:3)


Ecranul 20

Lui Dumnezeu nu-I plac cei care uită Legea Sa, şi îi iubeşte pe cei care o păzesc:

«Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa, şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul.» (Proverbe 28:24)

«“Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.” Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.» (Marcu 7:7,8)

«Dar bunătatea Domnului ţine în veci (…) pentru ceice păzesc legămîntul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.» (Psalmi 103:17,18)

«Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!» (Psalmi 112:1)


Ecranul 21

Dar ce spuneţi despre aceste versete ale Psalmului 119, asupra poruncilor lui Dumnezeu:

«Dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!» (Psalmi 119:29)

«Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s’o ţin din toată inima mea!» (Psalmi 119:34)

«Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc.» (Psalmi 119:47)

«Eu iubesc poruncile Tale, mai mult de cît aurul, da, mai mult decît aurul curat.» (Psalmi 119:127)

«Eu nădăjduiesc în mîntuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale.» (Psalmi 119:166)

«Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.» (Psalmi 119:176)


Ecranul 22

Galateni 2:20

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.

—————————————————-

Ne este imposibil, doar prin propriile noastre eforturi, să păzim poruncile lui Dumnezeu.

Din contră, acceptându-L pe Isus ca pe Salvatorul nostru personal, nu numai că vom primi iertarea pentru păcatele noastre trecute, dar vom primi şi puterea de a face în viitor voia lui Dumnezeu, prin prezenţa lui Hristos care trăieşte în noi prin Sfântul Duh.


Ecranul 23

Ioan 15:5

[Isus a spus:] «Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.»

———————

Galateni 5:22,23

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor.

Împotriva acestor lucruri nu este lege.

—————————————————-

Dacă Isus este în noi, vom produce fructe bune, ca şi copacul.

Să reţinem că «împotriva acestor lucruri nu este lege».


Ecranul 24

Ezechiel 36:27

Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.

———————

Evrei 8:10

Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

—————————————————-

Aceste minunate promisiuni pot să se îndeplinească în noi, dacă vom cere cu sinceritate acest lucru Domnului.

Într-adevăr, Dumnezeu doreşte să ne transmită Duhul Său, pentru ca noi să putem să-I urmăm poruncile!


Ecranul 25

Psalmi 119:47

Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc.

———————

Romani 7:22

Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu.

———————

1 Corinteni 7:19

Păzirea poruncilor lui Dumnezeu este totul.

—————————————————-

Un om cu adevărat convertit nu va încerca să diminueze rolul poruncilor lui Dumnezeu în viaţa sa.

Din contră, el va păzi cu plăcere Legea, ştiind că Dumnezeu i-a dat puterea necesară pentru a face acest lucru.


Ecranul 26

Dragi prieteni, să ne rugăm împreună:

Doamne,

Ce mesaj măreţ ne-ai dat astăzi! Acum, noi ştim că ceea ce aştepţi Tu de la noi, este să facem voia Ta, pe care ai exprimat-o clar în cele zece porunci.

Dar singuri, noi nu putem face nimic; de aceea ne întoarcem către Tine pentru a-Ţi cere, după cum ne-ai promis, să ne umpli de Duhul Tău Sfânt pentru ca noi să învăţăm să păzim mai bine legea Ta, în fiecare zi.

Îţi mulţumim, în Isus Hristos.

Amin.

 

Idolii noștri…

 

Mulți oameni au idolii lor, și că realizăm sau nu, s-ar putea ca și noi să avem cel puțin unul.

Probabil că această afirmație pare puțin șocantă, dar acesta este adevărul. O mătușă a avut doi copii. Pe primul l-a iubit așa de mult, i-a făcut toate mofturile. Cu cât băiatul a crescut, a devenit tot mai neascultător și mai obraznic cu ea. Mătușa mea a suferit mult, plângea și spunea mereu: ,,…se comportă așa cu mine pentru că l-am făcut idolul meu.” Când ea spunea acest lucru despre copilul ei, nu am realizat că este un lucru des întâlnit la mulți părinți. De când lucrez cu copiii am putut să văd acest lucru.

Este frumos și bine să-ți iubești copiii, dar trebuie să ai mare grijă să nu îi idolatrizezi. Poate de multe ori faci atât de multe sacrificii pentru ei, doar să faci mai mulți bani, să le cumperi tot ce vor și nu mai timp să stai cu ei, să clădiți o relație frumoasă împreună. Poate iubești soțul sau soția atât de mult că îl faci idolul tău. Am întâlnit oameni care iubeau mașina, alții casa, nici nu știai cum să stai la ei în casă să nu o deranjezi nici un pic. Atunci când dai mai multă importanță casei decât omului care intră în casa ta, atunci să știi că e o problemă.

Alți oameni iubesc  foarte mult munca lor și de multe ori  Dumnezeu nu are loc în viața lor.

Un alt  idol foarte des întâlnit azi este persoana noastră. Lângă locuința mea este o sală de sport. La ora 6.30 dimineața barbați și femei sunt prezenți la sală să-și construiască un trup perfect. Foarte mulți dau o importanță exagerată trupului lor. Cea mai mare preocupare pe care o au este ce să mănânce, cu ce să îmbrace trupul,  cum să-l mențină veșnic tânăr. Ei iubesc așa de mult trupul lor, încât îi fac toate mofturile, mai mult decât este necesar, și unii  mai și spun: ,,Dacă îmi permit, de ce nu?” Ce a început să fie foarte la modă, este să-ți faci idol cățelul sau pisica. Aceste animale care înainte ne slujeau, acum au ajuns să stăpânească, să fie atât de iubite și cinstite. Apoi banii, internetul și exemplele pot continua.

Exod 34:14 ,,Să nu te închini  înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu  gelos.  Probabil că ori de câte ori ai auzit vorbindu-se în predici sau alte discuții despre idoli, te-ai gândit că sunt acele icoane sau obiecte cioplite din biserici sau alte locuri, la care oamenii se închină. În dicționarul român, explicația cuvântului  idol este ,,ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri.” Deci IDOL este ceea ce IUBEȘTI cel mai mult. A idolatriza ceva este acțiunea noasră de a iubi, obiect sau ființă, mai mult decât pe Dumnezeu. A idolatriza, a te închina sau a iubi, cred că sunt la fel aici în acest context.

Dumnezeu ne iubește foarte mult de aceea a dat ceea ce El a iubit cel mai mult, pe Fiul Său Isus, să moară pentru păcatele noastre. El dorește ca noi să-l iubim cu toată inima. Dumnezeu nu este mulțumit cu jumătăți de măsură din partea noastră ci ne vrea în întregime pentru El. Copilul, soțul, soția, munca, mașina, casa, cățelul sau altceva, nu trebuie să fie între noi și Dumnezeu. Dumnezeu să fie primul în inima noastră și după aceea celelalte. M-am gândit personal cum pot să mă testez dacă îl iubesc mai mult pe Dumnezeu, sau celelate persoane, sau lucruri care îmi plac?  Când Dumnezeu este primul în mintea mea și mă concentrez în a păzi poruncile Lui și a fi pe placul Lui! Când iubești pe cineva, dorești să-i împlinești toate dorințele, prin asta îți manifești dreagostea față de el.

Exod 20:6: ,,Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”   Ce promisiune frumoasă avem din partea Lui atunci când Îl iubim cu toată inima. El se va îndura de noi și de urmașii noștri, și-i va binecuvânta.

IUBEȘTE pe Dumnezeu cu toată inima!

Rodica Pele

 

ÎNCHINAREA LA IDOLI

În secolul VIII îCr. Iehova l-a inspirat pe profetul Isaia să scrie cuvinte de mare importanţă atât pentru contemporanii săi cât şi pentru generaţiile viitoare: „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor” – Isaia 42:8.Motivul pentru care Iehova a rostit aceste cuvinte a fost acela de a accentua o cerinţă esenţială pentru cei care se consideră a fi poporul Său, şi anume: necesitatea practicării închinării exclusive la El, o închinare care nu poate fi împărţită cu nimeni. Iehova – încă de când a încheiat aşa-numitul legământ al legii prin Moise, cu urmaşii lui Avraam, Isac şi Iacov pentru a fi Dumnezeul lor, iar ei poporul său – a dezvăluit pretenţiile sale referitoare la închinarea pretinsă după cum urmează: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti”- Exod. 20:35. Iehova avea tot dreptul să pretindă devotament şi închinare exclusivă întrucât este Creatorul tuturor lucrurilor şi Supremul care există din veşnicie în veşnicie, astfel nu poate tolera nimănui să stea la nivel de egalitate cu El, iar supremaţia Lui nu a dat-o şi nici nu o va da niciodată nimănui.

Poporul lui Israel fiind înconjurat de naţiuni care se închinau fie la nenumăraţi dumnezei falşi, fie la corpuri cereşti, animale sau obiecte, exista un real pericol ca închinarea naţiunii să fie afectată şi de aici se naşte necesitatea avertizărilor repetate cuprinse în primul rând în Legea lui Moise. Aşadar, Iehova căuta prin aceste articole ale Legii să ofere protecţie împotriva închinării false, arătând în acelaşi timp consecinţele dezastruoase care vor rezulta din neascultarea acestor legi: „Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Dacă, cu toate acestea, nu mă veţi asculta şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile idolilor voştri şi sufletul Meu vă va urî” – Leviticul 26:1,28,30.

Deşi aveau acea declaraţie clară înaintea lor, totuşi practica izraeliţilor s-a legănat asemenea unei pendule uriaşe, de la dreapta la stânga, când îndepărtând complet toate formele de închinare la chipuri, când violând direct legea lui Dumnezeu prin închinare deschisă la chipuri de animale, stele şi oameni şi la dumnezeii naţiunilor păgâne din jurul lor. (Jud. 2:11-17Ezechiel 16:17Amos 5:26).

Mai târziu această practică a devenit tot mai des întâlnită şi a ajuns atât de generalizată încât a constituit unul din principalele motive pentru care naţiunea a fost lepădată şi a încetat să mai existe ca naţiune aleasă. (Deuteronom 4:23-28Ieremia 22:8,9).

Câteva sute de ani mai târziu, Isus Cristos, când a venit pe pământ, ştia că Tatăl său pretinde şi din partea lui închinare exclusivă, de aceea a dat dovadă de integritate faţă de El şi cu fermitate a respins ispitele Diavolului, una din ele vizând chiar împărţirea închinării din partea lui Isus între Tatăl său şi El: „Drept răspuns, Isus i-a zis: Înapoia mea Satano! Este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai lui să-i slujeşti.” – Luca 4:8.

Discipolii au fost învăţaţi de Învăţătorul Isus Cristos că: „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celălalt.” – Matei 6:24. Învăţaţi astfel, primii discipoli au ţinut strict la închinarea exclusivă dată „stăpânului” Iehova şi îi sfătuiau şi pe alţii să evite închinarea la doli, după cum citim:

„Copilaşilor, păziţi-vă de idoli”; „De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli”- 1Ioan 5:211Corinteni 10:14. Este demn de remarcat că datorită poziţiei ferme faţă de împotrivirea închinării la idoli ei au fost consideraţi la început chiar o ramură sau o sectă a iudaismului. Oroarea faţă de o asemenea întrebuinţare idolatră a fost un lucru care a separat pe creştini într-un timp şi în ţări în care existau nenumăraţi dumnezei şi zeităţi reprezentaţi prin chipuri de lemn şi de piatră. Enciclopedia lui McClintock & Strong spune în volumul IV, pagina 503: „Chipurile erau necunoscute în închinarea primilor creştini; acest fapt a fost, într-adevăr, motivul acuzaţiei de ateism din partea păgânilor împotriva creştinilor”.

Regretabil este însă că această atitudine fermă a existat doar până la moartea apostolilor, deoarece după aceea au început să apară conform avertizărilor făcute „lupi răpitori care nu vor cruţa turma” şi „vor învăţa lucruri stricăcioase ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Faptele 20:29,30). Astfel, era previzibilă o mare „lepădare de credinţă”, iar una din manifestările acestei lepădări era tocmai introducerea de chipuri, statui, icoane şi simboluri în închinarea la Dumnezeu. Cardinalul Newman, în cartea sa „Un eseu despre dezvoltarea doctrinei creştine” pagina 373, pe lângă o listă lungă de alte lucruri, a admis acest lucru: „…icoane sau statui de o dată mai târzie … toate sunt de origine păgână şi sfinţite prin adoptarea lor în Biserică [romano catolică]”.

Astfel, în aşa-zisa „biserică a lui Cristos”, a apărut închinarea la cruce, închinarea la statui şi diverse obiecte şi la o multitudine de sfinţi, motivul invocat fiind acela că de fapt închinarea este adusă nu obiectelor, ci la ceea ce reprezintă acestea. Acest lucru este dovedit de Enciclopedia catolică volumul 12, pagina 742, care citează poziţia oficială catolică: „Religia creştină a permis folosirea statuilor şi a picturilor pentru a reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, sfinţi şi îngeri, iar aceste chipuri sunt un ajutor legitim pentru devotament, deoarece cinstea care le este dată este numai relativă, fiind dirijată prin ele spre fiinţele pe care le reprezintă”.

O asemenea poziţie nu ţine seama însă de faptul că Dumnezeul Cel Viu şi adevărat cu numele de Iehova nu acceptă o închinare relativă ci pretinde o închinare exclusivă. Cinstea relativă adusă lui Dumnezeu printr-un înger, a fost condamnată prin aceste cuvinte: „Ai grijă! Nu face asta! … Închină-te lui Dumnezeu” – Apocalipsa 19:10. La Cezareea şi Listra, apostolul Pavel şi Petru au mustrat de asemenea plecăciunea înaintea lor a unora, ca o închinare relativă lui Dumnezeu. (Faptele 10:24-26Faptele 14:11-18). Orice astfel de închinare relativă prin icoane sau statui, ca ajutoare vizuale pentru închinător, este contrară principiului creştin declarat la 2Corinteni 5:7: „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. David întăreşte cugetul de mai sus atunci când spune: „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti. Au gură dar nu vorbesc, au ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud, au nas dar nu miroase […] ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei”. (Psalm 115:3-8, vezi şi Habacuc 2:18,19).

Astfel, Dumnezeu detestă categoric închinarea la simboluri, chipuri, icoane dar şi la organizaţii sau instituţii, şi atât idolii cât şi cei care făuresc asemenea idoli sunt sortiţi nimicirii. Iată câteva dovezi biblice incontestabile în acest sens:

  • „voi nimici cu desăvârşire idolii tăi şi stâlpii tăi idoleşti din mijlocul tău şi nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale” – Mica 5:13;
  • „ […] au făcut idoli din argintul şi aurul lor, de aceea vor fi nimiciţi” – Osea 8:4;
  • „Toţi idolii vor pieri […] În ziua aceea oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe cari şi-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci […]” – Isaia 2:18-20;
  • „ În ziua aceea […] voi stârpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei” – Zaharia 13:2
  • „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: […] închinarea la idoli, […] Vă spun mai dinainte că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dummnezeu” – Galateni 5:19,20.

Dacă dorim să avem parte de binecuvântările Împărăţiei, bine facem dacă punem la inimă îndemnurile Sfintelor Scripturi şi ne străduim să evităm orice formă de idolatrie, căci „ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” – Apocalipsa 1:3.

 

Idolii din preajma amvonului

DEREK TIDBALL
  • „Predicator” si „idolatrie” – au ce cauta aceste doua cuvinte unul langa altul?
    Apostolul Ioan isi incheie cea dintai epistola cu rugamintea urmatoare: „Copilasilor, paziti-va de idoli” (1 Ioan 5:21) – credinciosii sunt indemnati sa fie vigilenti fata de tentatiile insidioase de orice natura.

     

    Tot ceea ce e valabil pentru viata crestina si pentru orice lucrare, in general, se aplica si predicarii, in particular, iar avertismentul lui Ioan trebuie aplicat si predicatorilor care pot cadea lesne prada diverselor forme de idolatrie asociate cu chemarea lor.

     

    Cu perspicacitate si intelepciune, Derek Tidball inventariaza o lista de idoli la care predicatorii sunt in mod deosebit vulnerabili, incadrandu-i in patru categorii: idolii sinelui, idolii veacului, idolii slujbei de predicare si idolii lucrarii.

     

    „Derek Tidball are iarasi dreptate. Intr-o maniera creativa, el se ocupa de riscul potential ca predicarea sa devina un idol pentru predicator, insistand mai ales pe modul in care amvonul poate fi deturnat pentru a consolida autoritatea si popularitatea predicatorului si dovedeste ca alunecarea in aceasta ispita reprezinta, de fapt, o forma de idolatrie… Cartea merita cantarita cu atentie.”
    Kenneth L. Swetland, Gordon-Conwell Theological Seminary

     

    În secolele 8 și 9, în Imperiul și în Biserica Bizantină au avut loc vreme de peste o sută de ani, lupte sângeroase între cei care au susținut introducerea icoanelor în biserici și cei care erau împotriva icoanelor.

    Este cunoscut faptul că în primele cinci secole ale erei creștine nu existau deloc icoane în Bisericile creștine, deoarece creștinii din acele timpuri considerau că a face asemenea obiecte ar fi reprezentat o încălcare flagrantă a primelor două porunci din Decalog. (Ieșirea 20:1-5).

    Catacombele și Bisericile creștine care s-au păstrat din această perioadă ne arată că aceste locașuri de închinare erau cel mai adesea neîmpodobite iar atunci când erau totuși decorate, se foloseau numai motive florale îmbinate cu imagini de plante, păsări și animale și anume din cele care sunt menționate în Sfintele Scripturi (de exemplu: grâul, vița de vie, floarea de crin, palmierul, smochinul, măslinul, apoi mielul, peștele, porumbelul etc.).

    ​Toate aceste reprezentări aveau un rol pur decorativ. Totuși spre sfârșitul secolului trei, pe alocurea apar și reprezentări de chipuri umane, de exemplu reprezentarea Bunului Păstor, ducând pe umeri oaia cea pierdută și acum regăsită.

    Însă decorarea caselor de rugăciune cu chipuri umane a fost interzisă de către Sinodul de la Elvira, ținut în anul 306 (articolul 39).

    Chiar și în următoarele două secole nu existau icoane în Biserici.

    Un exemplu în acest sens este ceea ce spune scriitorul latin Lactanțiu, în cartea sa „De mortibus persecutorum” („Despre morțile persecutorilor”) spune că în ziua de 23 februarie

    303 când, din ordinul împăratului Dioclețian și a ginerelui său Galeriu, s-a dat semnalul de declanșare a unei progoane contra creștinilor, prefectul orașului Nicomidia împreună cu o puternică gardă militară, au venit la Biserica Creștină din oraș. ​​Au spart porțile clădirii bisericii și intrând acolo, au căutat reprezentări (statui, icoane) ale Dumnezeului creștinilor, deoarece romanii nu-și puteau imagina un cult fără reprezentări ale Divinității. Dar nu au găsit nimic din toate acestea, decât numai niște Scripturi, cărora le-au dat foc imediat, după care au devastat și jefuit Biserica, iar în cele din urmă, au și demolat-o.

     

    ​​​​​Au pictat primii creștini icoane?

    Poate ați auzit de părerea pe care o au astăzi unii creștini care spun că doctorul Luca, autorul Evangheliei care îi poartă numele, ar fi fost și pictor și ar fi pictat icoane cu chipul Maicii Domnului. Există astăzi Biserici și mănăstiri care chiar pretind că posedă astfel de icoane pictate de însăși mâna Evanghelistului Luca.

    De asemenea, o altă legendă spune că atunci când Domnul Iisus mergea cu crucea în spate pe străzile Ierusalimului, fiind dus la răstignire, o femeie miloasă, numită Veronica, I-a șters fața obosită și chinuită, cu o maramă curată, iar pe maramă în mod miraculos, s-a imprimat chipul Domnului.

    Se susține că ulterior, de pe această maramă, chipul Domnului a fost copiat pe icoane.

    Dar primii creștini erau evreii care cunoșteau foarte bine poruncile care interzicea facerea de chip cipolit (statui) și de înfățișări (icoane) ale lui Dumnezeu (Ieșirea 20:4; Deuteronom 5:8; Avacum 2:18).

     

    Sunt oare adevărate aceste relatări? 

    În Sfânta Scriptură nu găsim nimic care să le confirme. De asemenea, din datele istorice prezentate mai sus, se vede că în primele secole, creștinii nu aveau și nu se închinau la icoane, deci aceste povești sunt pure fantezii ale unora!

    ​Adevărul este că asemenea relatări nu sunt decât niște legende basme și mituri, inventate cu sute de ani mai târziu de către închinătorii la icoane. Ei au dorit ca prin asemenea povestiri care au mare priză în popor, să dea un răspuns celor care, pe bună dreptate, se întrebau: de unde au știut pictorii de icoane cum arăta Domnul Iisus la față?

    Însă, pe măsura trecerii timpului, sub pretextul că ar fi picturi cu caracter didactic, icoanele au pătruns treptat în locașurile de cult, din secolele următoare, susținându-se că asemenea reprezentări pot fi foarte grăitoare și explicative, mai ales pentru neștiutorii de carte.

    Așa se face că în secolul 7, Sinodul numit „cvintisext” (adică al 5-lea și al 6-lea împreună), ținut în anii 691-692, a permis zugrăvirea și chiar cinstirea icoanelor în Biserici. Această hotărâre a deschis drumul pentru multe exagerări din partea credincioșilor, mai ales a femeilor, care erau foarte atașate de icoane. Așa se face că unele icoane au început să fie considerate ca „făcătoare de minuni”. Au mai apărut și așa-numitele icoane „acheropoete”, despre care se spunea că nu sunt pictate de mână omenească, ci de către… îngeri. Aceasta ducea în mod clar la idolatrie, întrucât oamenii își dirijau închinarea lor către obiectul material, deci către icoana propriu-zisă.

    După mai multe lupte, în așa zisul Sinod iconodul din anul 787 la Niceea, ținut între 24 septembrie – 13 octombrie 787, s-a hotărât că închinarea la cruce, la Evanghelie, la icoane și la moaștele sfinților este bună.

    Să vedem ce învață Biblia care este Cuvântul adevărului (Ioan 17:17; 2Timotei 3:16-17).

     

    Care este diferența dintre „latreia” şi „proskyneo”?

    Cultul ortodox susţine că ei nu se închină la icoane, doar le cinstesc. Ei aduc ca argument, cuvintele din limba greacă, și anume: „latreia”, închinarea rezervată doar lui Dumnezeu, tradus în Biblia ortodoxă, tradus cu slujire sau închinare, şi cuvântul: „proskyneo”, referindu-se la cinstirea lui Dumnezeu, dar în Vechiul Testament şi a regilor, profeţilor, oamenilor proeminenţi („proskyneo”).

    Noi cunoaștem din Scripturi că „latreia”: serviciu, sacru, este un serviciu ce trebuie adus doar lui Dumnezeu (vezi: Luca 2:37; Fapte 7:7 Fapte 24:14; Fapte 27:23; Romani 1:9,Romani 1:25; Filipeni 3:3; 2Timotei 1:3; Apocalipsa 7:15; 22:3).

    Tot din Biblie știm, că termenul ebraic: şa-ha şi corespondentul lui din greacă: proskyneo, este folosit pentru Creator, pentru a-L cinsti pe El în calitatea Lui de Dumnezeu, iar când se aplică la oameni, el are sensul de cinstire sau onoare pentru poziția respectivă a omului.

    Să dăm câteva exemple din Scripturi cu cuvântul ebraic şi cuvântul grec din Septuaginta:

     „Lot…s-a plecat până la pământ  [ebr. şa-ha, gr. proskynéo,] înaintea a doi din cei doi îngeri – Geneza 19:1.

    „Avraam s-a plecat până la pământ  [ebr. şa-ha, gr. proskynéo,] înaintea poporului din Canaan – Geneza 23:7,Geneza 23:12.

    Isaac a binecuvântat pe Iacob spunând: „Neamuri să se închine [ebr. şa-ha, gr. proskynéo,] înaintea ta! … şi fiii mamei tale să se plece înaintea ta [ebr. şa-ha, gr. proskynéo,] – Geneza 27:29.

    „David s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat [ebr. şa-ha, gr. proskynéo,] înaintea regelui Saul – 1Samuel 24:8.

    Abigail „s-a închinat [ebr. şa-ha, gr. proskynéo,] până la pământ” înaintea lui David şi apoi înaintea reprezentanţilor lui David – 1Samuel 25:23,1Samuel 25:41.

    Însă cercetând toate versetele din Noul Testament, unde apare acest termen în toate formele lui gramaticale, în nici un verset care vorbește de închinarea creștină, nu se referă la o închinare la alte persoane în afară de Tatăl și Fiul!

    Vezi: Matei 2:2,Matei 2:8,Matei 2:11; Matei 4:9-10; Matei 8:2; Matei 9:18; Matei 14:33; Matei 15:25; Matei 18:26; Matei 20:20; Matei 28:9,Matei 28:17; Marcu 5:6; Marcu 15:19; Luca 4:7-8; Luca 24:52; Ioan 4:20,Ioan 4:21,Ioan 4:22,Ioan 4:23,Ioan 4:24; Ioan 9:38; Ioan 12:20; Fapte 7:43; Fapte 8:27; Fapte 10:25; Fapte 24:11; 1Corinteni 14:25; 1Corinteni 11:21; Evrei 1:6; Apocalipsa 3:9[1]Apocalipsa 4:10; Apocalipsa 5:14; Apocalipsa 7:11; Apocalipsa 9:20; Apocalipsa 11:1,Apocalipsa 11:16; Apocalipsa 13:4,Apocalipsa 13:8,Apocalipsa 13:12,Apocalipsa 13:15; Apocalipsa 14:7,Apocalipsa 14:9,Apocalipsa 14:11; Apocalipsa 15:4; Apocalipsa 16:2; Apocalipsa 19:4,Apocalipsa 19:10,Apocalipsa 19:20; Apocalipsa 20:4; Apocalipsa 22:8-9.

    Astfel, din păcate clerul ortodox nu și-a făcut bine lecțiile nici la această problemă, chiar dacă în Vechiul Testament, „proskyneo” era folosit pentru cinstirea oamenilor de vază, el nu mai este folosit în Noul Testament!

    Prin urmare, cultele care îl folosesc pentru alte ființe decât Dumnezeu și Fiul Său, acest termen: sunt idolatre și nu sunt creștine! Și sunt împotriva învățăturii Domnului, care a spus atunci când a fost ispitit de Diavolul, că atât închinarea („proskyneo”), precum şi slujirea sau serviciul sacru („latreia”) îi aparţine strict lui Dumnezeu!

    Domnul a învăţat: „Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini („proskyneo”şi Lui singur să-I slujeşti („latreia”)» – Matei 4:10 BO, vezi şi Luca 4:8.

    De fapt, chiar închinarea adusă Fiului, El o dă mai departe Tatălui (comp. cu Ioan 16:26), căci de la El a primit autoritatea și ungerea (Matei 28:18; Fapte 5:31; Evrei 1:9) de aceea, rămâne pentru creștini:

    „«Domnului Dumnezeului tău să te închini („proskyneo”şi Lui singur să-I slujeşti („latreia”)»!

    În Noul Testament apare închinarea la icoane, dar în sensul negativ de închinare la icoana fiarei și i se va aduce „proskyneo”, de către cei apostați (Apocalipsa 13:15; Apocalipsa 14:9), dar ei vor fi pedepsiți etern (Apocalipsa 16:2; Apocalipsa 14:11; Apocalipsa 19:20).

    Apostolul Ioan dorește să-i de-a „proskyneo”, la îngerul care i s-a arătat, dar îngerul nu acceptă închinarea și îi spune lui Ioan: Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin [proskynéolui. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te [proskynéo], căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei” (Apocalipsa 19:10, BO, vezi și: Apocalipsa 22:9)

    Prin urmare orice cinstire dată altcuiva decât Tatălui și Fiului, încalcă învăţătura Domnului și Mântuitorului nostru!

     

    De ce icoanele sunt idoli și închinarea la ele este: idolatrie?

    Să vedem în primul rând: ce este idolatria?

    Idolatrie însemnă conform cu Orthodox Wiki: Închinarea la idoli reprezintă un caz particular al închinării la dumnezei străini”. – Închinarea la dumnezei străini

    Ce însemnă cuvântul închinare?

    Închinare însemnă conform cu Orthodox Wiki: Închinarea (gr. proskynesis) este termenul general în teologia și limba bisericească pentru actul general de venerare sau de cinstire… închinarea se exprimă în acte de prosternare (v. metanie) specifice și distincte, rugăciuni, în gesturi de pietate și reverență”.

    Ținând cont de aceste definiri de teremeni așa cum îi definește Enciclopedia creştinismului ortodox online, atunci din start faptul că ortodocși și catolici și alții, se închină la o icoană, adică o sărută (comp. cu 1Regi 19:18), se prostearnă în fața ei (îngenunchiază), este: IDOLATRIE! Dacă nu consideră acea icoană Dumnezeul lor, Mântuitorul lor, atunci de ce se închină în fața ei și o sărută?

    Dacă Dumnezeul lor este în cer (Matei 6:9), atunci s-ar închina la Cel din cer, ar privi în sus și inima lor ar fi la El, dar faptul că se închină la un obiect, și face rugăciuni și gesturi de reverență, ca sărutul, plecăciunea, adorarea, față d eobiect nu este altceva decât IDOLATRIE!

    Faptul că majoritatea icaonelor zugrăvesc creaturi ca „Maica Domnului”, diferiți „sfinți”, „îngeri”, aceasta indică că închinătorii la icoane au mai mulți dumnezei pe care îi adoră și în fața cărora se plecaă! Și atunci toate aceste ființe create, care devin idoli prin închinarea la ei, devin o idolatrie, adică o închinare la Dumnezei străini diferiți de Dumnezeul Creator, care a spus în Exod 20:2-3, Biblia Ortodoxă 1988 (sigla BO): «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” Noul Testament susține acest principiu în 1Corinteni 8:5-6; 2Corinteni 6:14-18; 1Ioan 5:21.

    În Biblie plecăciunea în faţa unui obiect şi sărutul lui prin care îl adori, însemna: idolatrie!

    Când profetul Ilie se plânge la Iahve, că a rămas singur dintre închinătorii adevăraţi, Dumnezeu îi spune în 1Regi 19:18 (BO): „Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!”

    Noul Testament susţine acelaşi lucru. În Romani 1:22-25 (Biblia Ortodoxă), se spune: „Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor…Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” Nu se poate nega că icoana și crucea indiferent din ce material e făcută, lemn, aur, argint, piatră, fier, aramă, etc. este un obiect creat de mâna omului, chiar crucea pe care a fost răstignit Iisus a fost un obiect creat de mâna omului.

    Apostolul Pavel avertizează că nu cinstim făptura, sau creatura, în locul Creatorului sau Făcătorului, adică în locul lui Dumnezeu!

    Faptul că trebuie să ne închinăm doar lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său în toate rugăciunile este scris în Coloseni 3:17 și în Efeseni 5:20, BO, unde se spune: “Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl”. Vedem că Biblia este exclusivă TOTDEAUNA să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru TOATE! Nu există loc în porunca divină de rugăciune la altcineva!

    Astfel rugăciunile la altcineva este: idolatrie, închinare la un dumnezeu străin și contrar poruncilor divine!

     

    Cum este închinarea la o imagine care chipurile l-ar reprezenta pe Dumnezeu?

    Conform Bibliei îdolatrie este și închinarea la Dumnezeu prin imagini, chipuri cipoplite sau simboluri!

    Vă voi da mai multe exemple din Biblie, că idol înseamnă să mă închin la Dumnezeu (Exod 34:6; Ioan 17:3), printr-un chip cioplit.

    Toţi care au citit Biblia, ştiu că viţelul de aur făcut de Aron, din Exodul 32, era un idol, dar mulţi nu realizează ca el a fost făcut cu intenţia de a-L reprezenta pe Dumnezeu, pe Iahve Dumnezeul lui Israel care l-a scos pe Israel din Egipt. Exod 32:4-5 (BO), spune„Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului! Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a strigat Aaron şi a zis: „Mâine este sărbătoarea Domnului!”.  A călcat Aron şi poporul Israel, porunca lui Dumnezeu de a nu face chipuri cioplite şi de a nu se închina decât Lui? Păi potrivit teoriei tradiţionale cu privire la icoane-cruce, nu a călcat, căci doareau să-L cinstească pe Iahve, prin viţel, ei nu au dorit să cinstească un Zeu străin! Doar să-şi aducă aminte de Iahve Dumnezeu prin viţel şi să-L sărbătorească pe Dumnezeu. Observaţi sărbătoarea nu este în cinstea viţelului, ci în cinstea Domnului, în original în cinstea lui Iahve. Care a fost reacţia lui Dumnezeu?

    În Exod 32:7-10, se descrie reacţia lui Iahve: „Atunci a zis Domnul către Moise: „Grăbeşte de te pogoară de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a răzvrătit. Curând s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o, şi-au făcut un viţel turnat şi s-au închinat la el, aducându-i jertfe şi zicând: “Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!” Şi a mai zis Domnul către Moise: „Eu Mă uit la poporul acesta şi văd că este popor tare de cerbice; Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd şi să fac din tine un popor mare!”

    Curios Dumnezeu nu susţine teoria cultelor tradiţionale. Dumnezeu nu-i spune lui Moise: ‚ce bine că au făcut ceva să-şi aducă aminte de Mine şi să mă sărbătorească, şi aşa le-am dat cam puţine sărbători’. Nu, El a descrie fapta lor ca act de idolatrie, ca o răzvrătire, o abatere de la calea Lui, şi în consecinţă Dumnezeu doreşte să-i distrugă.

    În lucrarea: ,,Dicţionar al Noului Testament” făcut de Editura Institutului Biblic şi de misiune Al bisericii ortodoxe române p. 216, se spune despre această relatare cu viţelul de aur: „israeliţii n-aveau intenţia să adore un zeu egiptean; dar totuşi influenţaţi din perioada când au asistat la o asemenea adorare, au reprezentat şi ei, sub forma unui viţel, pe Iahve care-i eliberase din Egipt”. Iată că acest dicţionar ortodox, recunoaşte că viţelul nu a fost un alt Zeu; ci o reprezentare a lui Iahve. Oare câte biserici ortotoxe nu au reprezentări ale lui Iahve pictate în interiorul lor? Iahve potrivit teologiei ortodoxe, este Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, câţi oameni, nu îngenunchiază, sărută, se roagă în faţa unei astfel de interpretări, care este diferenţa dintre ei şi Israel apostat care nu a ascultat de Dumnezeu?

    În 1Regi 12:28 (BO), Ieroboam regele a 10 triburi din Israel, temându-se ca multimea se va întoarce spre regele Roboam a lui Iuda şi Beniamin (două triburi), deoarece acolo la Ierusalim era templul lui Iahve, a conceput un plan: „Şi sfătuindu-se, regele a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: “Nu trebuie să vă mai duceţi la Ierusalim; iată Israele dumnezeii tăi, care te-au scos din pământul Egiptului!”

    În limba ebraică pentru traducerea: „dumnezeii”, este Elohim, aceiaşi expreie care este folosită şi în cazul lui Iahve în Geneza 1:1 şi urm. Aceşti viţei reprezentau pe Dumnezeul care a scos pe Israel din Egipt.

    În DICŢIONARUL BIBLIC ILUSTRAT, se spune: „Principalele forme de idolatrie în care a căzut Israel foloseau *chipuri cioplite şi turnate, stâlpi, *aşera şi *terafimi. masseka, sau chipul turnat, era confecţionat prin turnarea metalului într-un tipar şi apoi modelarea lui cu unelte (Exod 32:4,Exod 32:24). Nu se ştie dacă acest chip, ca şi viţeii făcuţi mai târziu de Ieroboam, au fost destinaţi să-L reprezinte pe Iahve, sau dacă au fost consideraţi piedestalul pe care era întronat Iahve. Analogia cu heruvimii (cf. 2Samuel 6:2) sugerează a doua idee, care este sprijinită şi de dovezile arheologice (cf. G. E. Wright, Biblical Archaeology, p. 148, o ilustraţie a zeului Hadad călare pe un taur). Heruvimii, însă, erau ascunşi vederii şi aveau o înfăţişare „nepământeană”. Ei nu pot indica nici o afiliere inacceptabilă a Dumnezeului întronat, cu paralele pământeşti. Viţeii, pe de altă parte, nu erau ascunşi vederii (din câte sugerează naraţiunea) şi nu puteau decât să indice participarea lui Iahve la religia şi teologia fertilităţii”.

    Relatarea continuă cu cuvintele:

    1Regi 12:29-33 (BO): „Şi a pus unul în Betel, iar pe celălalt în Dan. Însă fapta aceasta a dus la păcat, căci poporul a început să meargă pentru a se închina unuia din ei, până la Dan, şi a părăsit templul Domnului. Şi a zidit el şi capişti pe înălţimi şi a făcut preoţi, luaţi din popor, care nu erau fii ai lui Levi. Şi a aşezat Ieroboam şi o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, asemenea cu sărbătoarea care era în Iuda, şi a adus jertfe pe jertfelnic. Tot aşa a făcut el şi la Betel, ca să aducă jertfe viţeilor pe care-i făcuse. Şi a aşezat la Betel preoţi pentru înălţimile făcute de el. Şi a adus jertfe pe jertfelnicul pe care l-a făcut la Betel în ziua a cincisprezecea din luna a opta, lună pe care şi-o alesese el după placul lui pentru sărbătorire. Şi a făcut sărbătoare pentru fiii lui Israel şi s-a apropiat de jertfelnic, ca să săvârşească tămâiere”.

    În această închinare la viţei, Ieroboam a încercat să copieze adevărata închinare, a rânduit preoţi ca la Ierusalim (dar nu din tribul lui Iuda), a făcut o sărbătoare la data care se ţinea şi în Ierusalim, a făcut şi altare de închinare.

    La care se mai adaugă invenţii proprii, cum şi Ieroboam, a inventat o sărbătoare. Câte sărbători nu sunt inventate de oamenii faţă de cele din Biblie?

    Închinarea la Dumnezeul care i-a scos din Egipt prin statui era: păcat, după cum spune textul: „fapta aceasta a dus la păcat”.

    Chiar dacă cineva dorește să facă o imagine care chipurile l-ar reprezenta pe Dumnezeu ea în ochii lui Dumnezeu este idolatrie!

    Să vedem în continuare:

     

    Poate fi Dumnezeu reprodus într-o icoană?

    Cuvântul lui Dumnezeu condamnă fabricarea de icoane religioase și a te închina lor, căci Dumnezeu spune în Deuteronom 4:12-24, BC: „Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, DAR N-AŢI VĂZUT NICI UN CHIP, ci aţi auzit doar un glas. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei…şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare… Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos”.

    Deci observăm, căci Dumnezeu interzice confecţionarea de chipuri cioplite (statui) dar și de înfățișarea sau chipul (icoane) a vreunui bărbat care ar semăna chipurile cu divinitatea, și prin care să ne închinăm, căci Dumnezeu Cel Adevărat este nevăzut, nu l-a văzut nimeni (Ioan 1:18), deci El nu poate fi reprezentat printr-o imagine fizică, căci El este duh, ceva nevăzut, de aceea noi trebuie să ne închinăm în duh (Ioan 4:23-24).

    Iar în Deuteronom 5:8, Biblia Ortodoxă 1988, la fel se spune: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ”. Deci porunca lui Dumnezeu interzicea atât confecționarea de statui (chipuri cipolite) cât și de icoane (înfățișări), ale lucrurilor “ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ”.

    Iar reprezentarea Dumnezeului nevăzut într-o icoană este o necinstire a Lui şi o nebunie după cum spune Romani 1:22-25, BC, unde se precizează:

    „S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor… căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Da este o nebunie, să-l pictezi sau să-l sculptezi pe Dumnezeu în formă de chip de om material, este o necinstire a Sfântului şi Nevăzutului Dumnezeu.

     

    Atunci de unde vin așa zisele minuni ale icoanelor?

    Având în vedere că icoanele sunt idoli și închinarea le ele este idolatrie, iar în spatele icoanelor (idolilor) stau demonii după cum se arată în Deuteronom 32:17; Osea 12:12; 1Corinteni 10:20!

    Iar demonii sau dracii din fiecare icoană doresc să dirijeze închinarea omului, spre Satan, Diavolul, tatăl minciunii, care a dorit să fie asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14:14 BO), care susținea: “Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu” (Iezechiel 28:2, BO).

    Și atunci nu ne mirăm de așa zise minuni care apar pe icoane sau prin intermediul acestor icoane (idoli), icoane care plâng, așa zise vindecări, etc.

    Chiar dacă unele sunt mistificări făcute de oamenii, unele sunt lucrări demonice ale demonilor care sălășuiesc în acești idoli!

    De pildă, “Maica Domnului cu pruncul”, zugrăviți în multe icoane, de fapt nu este Maria o evreică monoteistă care se închina doar la Dumnezeul lui Israel și care nu acceptă închinarea la ea, și nici pruncul Iisus, căci Fiul lui Dumnezeu a fost uns ca Rege, Domn, Mântuitor, doar de la botez, al 30 de ani (Matei 3:16-17; Fapte 5:31; Fapte 10:38), și doar după botez, El a făcut minuni de la Dumnezeu (Ioan 2:1-11).

    Ci această femeie este demonul: înțelepciunii firești, drăcești (Iacob 3:15-16), la care se închinau păgânii și chiar evreii când s-au apoztaziat au numit-o: “împărăteasa cerului” (Ieremia 7:18;  Ieremia 44:17-19,Ieremia 44:25). În Biblia ortodoxă ca să falsifice adevărul biblic: „zeița cerului” în loc de “împărăteasa cerului”, în Biblia catolică: „regina cerului”, așa cum este și în textul ebraic și în Septuagina, vezi Ieremia 44:19, așa cum o numesc ortodocși pe Maria, dar de fapt nu este Maria din Biblie; ci, duhul demonic al înțelepciunii firești, drăcești care conduce activitățile religioase false!

    Iar pruncul din icoane nu este altul decât: anticrist, care lucrează în cei care nu rămân în învățătura lui Christos (2Ioan 1:7-11).

    Antihrist prin duhul lui uitați ce minuni poate face: Iar venirea aceluia [aticristului] va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,
    Şi de amăgiri nelegiuite
    , pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni,
    Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea
     (2Tesaloniceni 2:8-12 BO).

    Iubite cititor, întreabă-te în mod sincer: iubești tu adevărul? Citești, crezi și urmezi Cuvântul lui Dumnezeu? Faci lucruri religioase învățat de Cuvântul Adevărului sau de oameni?

    Observați ce se întâmplă cu cei ce se închină la icoana fiarei adică a lui anticrist din necazul cel mare, cele din prezent sunt doar o avam premieră a lucrării anticriste de atunci: Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei” (Apocalipsa 14:9-11 BO).

    Și în Apocalipsa 21:8, BO, se precizează: “Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua”.

     


    [1] În Apocalipsa 3:9, vorbește de „proskyneo”, față de îngerul bisericii din Filadelfia, dar această plecăciune a evreilor în fața lui, nu este una literală; ci, este una figurată, în sensul că îi va supune lui, adică că și aceștia vor recunoaște autoritatea lui dată de Domnul și învățătura creștină la care ei se împotriveau până atunci!

    Idolii aduc intunerec in viata oamenilor

    Referințe

    Idolii neamurilor sunt argint si aur, lucrare  facuta de mainile oamenilor. Au gura, si nu vorbesc, au ochii si nu vad, au urechi si totusi n-aud, da n-au suflare in gura. Ca ei sunt cei ce-i fac, toti cei ce se incred in ei. Ps 135:15-18.

    Dumnezeu cand a creat pe om, l-a facut dupa chipul si asemanarea Lui, apoi a suflat duh de viata in om, si omul s-a facut  astfel un suflet viu( Geneza 2). In lucrarea mainilor lui Dumnezeu toate au miscare si viata, ochii vad, urechile aud, gura vorbeste, picioarele merg, mainile se misca.  Dumnezeu, din tarana pamantului a facut pe om, nu din aur, si nici din argint, si nici din vreo piatra si nici din lemn. Omul – lucrarea mainilor lui Dumnezeu a ajuns sa fie un suflet viu beneficiind de libertate atat in ce priveste alegerile lui cat si  dorintele lui. Dumnezeu a aratat omului ce trebuie sa faca, si cum trebuie ca sa umble ca sa ramana prieten cu Dumnezeu. Oamenii,din acest punct s-au despartit, unii au ramas oameni ai lui Dumnezeu, umbland in voia lui Dumnezeu, ceilalti macar ca au duhul de viata de la Dumnezeu in ei, au fugit si inca sunt fugari de voia lui Dumnezeu, facand voia firii lor pamantesti, implinindu-si poftele si patimile care se nasc in inimile lor. Aceasta, departare de Dumnezeu a facut ca sa apara un gol in viata omului, chiar si asa departat, si acest gol trebuia umplut cu ceva. Si, in dorinta de a avea ceva palpabil, de a fi dependenti de ceva, de oricine altcinenva, numai de Dumnezeu nu, oamenii au gasit solutia; si-au facut dumnezeii si idolii dupa poftele lor, dupa gusturile lor, asa incat, sa multumeasca golul din suflet. Si-au ajuns sa sape in  tinuturile cele mai adanci, sa faca cuptoare, sa cearna pamantul, sa topeasca aur si argint, sa il adune, si din ele, oamenii sa isi faca  idolii. Si ce fel de idolii? Idoli care au gura, au ochii, au urechi si totusi n-au viata. Lipseste viata. Ce poti face cu un aur fara de viata? Nimic. Ce poti face cu un aur plin de viata? Multe. In primul rand sa te imbogatesti fata de Dumnezeu.(Apocalipsa 3:18). La ce ar folosi taranei sa ajunga aur si argint, daca nu ar putea nici sa vada, nici sa auda si nici sa aibe viata? La ce ti-ar folosi sa ajungi mare daca acolo  ai sa iti pierzi toate simturile Dumnezeiesti? Uitati-va ce zice Cuvantul aici: ‘Ca ei sunt cei ce-i fac, toti ce se incred  in ei. ‘ Adica, ti-ar place sa ajungi si tu sa ai stralucire ca si idolii neamurilor, cu pretul ca iti vei pierde vederea, auzul si viata? Atat facatorii de idoli cat si cei ce se incred in idoli, sunt asemenea idolilor. Ce trist lucru. Sa iti ancorezi increderea in lucrarea facuta de mana unui om. Cine va merge sa-i gaseasca pe astfel de naufragiati? In scoli, pe strazile unde locuiti, in casele voastre, in societatea noastra. Fie-va mila de acesti oameni, ajutati-i sa iasa din intunericul in care sunt, fiti lumina pentru ei, in fata lor, ca ei sa vada lumina si sa vina la viata. Luati in mana voastra si voi aur si argint si ziditi-l pe temelia care este Hristos, poate ca vor vedea, poate ca vor invata, ca aurul acesta este inspre viata. Faceti-i sa se increada in Dumnezeu, pentru ca exista in vremurile noastre o criza de incredere. Nimeni nu mai are incredere in nimeni si in nimic. Daca il vezi pe cel de linga tine ca are gura si nu vorbeste ( cuvintele lui Dumnezeu), au ochii si nu vad ( orbirea spirituala, nu vad lucrarea mantuirii, nu vad bunatatea lui Dumnezeu care indeamna la pocainta), au urechi si totusi n-aud ( nu aud Cuvantul Evangheliei, nu il inteleg, nu il pricep, nu aud cum Isus bate la usa inimii lor), sa stii ca nu la voia intamplarii Dumnezeu  te-a ingaduit sa locuiesti in mijlocul lor, pe strazile lor, sa lucrezi in ogoarele lor, in gospodariile lor. Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa vina la pocainta ca sa aibe viata vesnica. Dumnezeu vrea ca toti sa vina la lumina. Daca aveti idoli in casele voastre, in vietile voastre, scoate-ti-i in graba, scapati-va de ei, veniti la viata, veniti la lumina, veniti la mantuire, veniti la Hristos. Scapati-va de jugul diavolului si veniti de luati jugul lui Hristos asupra voastra. Mantuiti-va din mijlocul idolilor. Dumnezeu ti-a dat ochii ca sa vezi cu ei. Dumnezeu ti-a dat  o gura ca  sa vorbesti cu ea si sa marturisesti  lucrarile marete ale Lui. Dumnezeu ti-a dat urechi ca sa auzi cu ele, si sa pricepi in inima ta dragostea Lui, tainele Lui si lucrurile care iti aduc pacea si nadejdea de impreuna cu cei care iubesc pe Dumnezeu. Rupe-te din intunericul idolilor si vino sa te asemeni cu Hristos, vino ca sa ai crucea lui Hristos, vino ca sa iti duci si tu crucea cum si-a dus-o Hristos! Fugiti de idolii si de stralucirea lor! Si cum zicea preaiubitul nostru frate apostolul Ioan: Copilasilor, paziti-va de idoli. Amin1 Ioan 5:21

     

    Valoarea fiecărui om este dată și trasată de lucrurile pe care le prețuiește. Scopul vieții noastre este sau ar trebui să fie o viață cu scop și în mare parte sigur că este însă scopul vieții fiecăruia se lămurește în raport de valorile pe care are și de lucrurile pe care pune cel mai mare preț și puțini știu că defapt lucrurile cele mai importante în viață nu sunt lucruri… Da: atenție ce prețuiți, ce scop v-ați fixat, la ce priviți pt că uitându-te în stânga, mergi rău spre dreapta, te mai împiedici, te îndeparți… te atingi de „lucruri spurcate”, te întinezi și culmea e că începe repede să-ți placă așa…
    „ Copilasilor, paziti-va de idoli. Amin. 1 Ioan 5:21”

    Un mesaj mereu autentic și binevenit. Fii binecuvântat frate Ciprian!

    Adăugat în 26/06/2017 de Ioanhapca

    Orce depărtare de Dumnezeu în ultimă instanţă e o apropiere de idoli: că întoarcerea la Dumnezeu, este de la idoli la Dumnezeu, iar căderea de la credinţa e căderea în idolatrie.

    De ce nu putem trăii fără Dumnezeu? ( Adevărat sau fals) Pentru că duhul omului e dependent de un dumnezeu ca trupul de aer. Când un om nu mai are nici un sprijin tremură de groaza morţi ca Belşaţar când a văzut acea mână scriind singură pe perete. De aceea oameni fără Dumnezeu aleargă la idoli, ca şi cum aleargă oameni fără aer, la aer.

    Dacă ceea ce am afirmat e adevărat, atunci creştinătatea e în mare pericol. De ce? Pentru că cei mai mulţi creştini au părăsit pe, Domnul, izvorul apelor vii şi s-au alipit de idoli moderni, care pustiesc lumea creştină modernă.

    În Matei 24 Domnul Isus vorbeşte despre două pustiiti despărţite de mii de ani de istorie. Pustiirea iudaizmului şi pustiirea creştinizmului , El tratează cele două pustiiri în acelaş pasaj deoarece prima pustiire e umbra iar a doua e realitatea. Ce s-a întâmplat în anul 70 cu iudaizmul aceia se va întâmpla la revenirea Fiului omului cu creştinizmul. Creştinizmul nu va fii salvat ci pustiit, doar o rămăşiţă va fi salvat, acei care s-au păzit de idoli care pustiesc creştinizmul .

    De aceea îndemnul de a ne păzi de idoli e pentru fiecare creştin în parte, că idolatria e la ea acasă în creştinătatea de azi.

    Cum ne putem păzi? Nu prin concepte teologice despre idolatrie, ci prin rămânerea în Adevăr în toate relaţile pe care le avem.

    Semnul că un om nu se încrede în idoli e faptul că el caută fie curat în toate relaţile lui. Citiţi Iov 31 ca să vedeţi cum a reuţit Iov să rămână curat la suflet, în toate relaţile lui În versetul 1 el îşi păzeste ochii iar în versetul 30 îşi păzeşte limba, dar între cele două versete uitaţi-vă de câte lucruri se păzeşte iov: de curvie, de asuprire, de corupţie, de lăcomie, de încredete în bogăţi, de lene, etc. Fiecare din aceste lucruri deveni idoli cînd ne încredem în ele ca să scăpăm de necazul zilei. De aceeea scumpii mei fraţi şi surori haideţi să ne păzim de aceşte lucruri , care din nefericire au câştigat mult teren în lumea creştină, şi o pustiesc de tot ce-i sfânt şi adevărat.

    Dragii mei fraţi şi surori vă rog să mă ascultaţi că ştiu ce vorbesc, fugiţi de aceşti idoli moderni, că din pricina acestor păcate nevinovate noi pustiim creştinizmul…..şi nu vom putea face parte din rămăşiţă, la revenirea Domnului

    Mulţumesc din inimă frate Ciprian pentru provocarea pe care mi-aţi făcut-o. Har şi Pace de la Dumnezeu.

     

      Erezii:

    IDOLATRIA 

    Din Wikipedia, enciclopedia gratuită

    Idolatria este un păcat major în religiile avraamice, referitor la ilustraţie. În creştinism este definită ca adularea unei ilustraţii, idei ori obiect, ca opus al închinării la o fiinţă supremă. În iudaism şi islam, crearea imagisticii în sine, la fel ca şi adularea ei, este însumată idolatriei. În religiile în care o astfel de activitate nu este considerată un păcat, termenul propriu-zis de “idolatrie” este absent. Unele autorităţi şi grupări religioase au folosit termenul penru a descrie alte religii decât cea a lor.

    Conţinut

    [ascunde]

    1 Etimologie
    2 Idolatria în multe forme
    3 Idolatria în Biblia Ebraică

    3.1 Se închină idolatrii cu adevărat la idoli?
    4 Idolatria în gândirea evreiască
    5 Opiniile creştine asupra idolatriei
    6 Opiniile musulmane asupra idolatriei
    7 Religiile estice şi idolatria

    7.1 Opiniile hinduse asupra idolatriei
    7.2 Opiniile shintoiste asupra idolatriei
    7.3 Opiniile creştine privind confucianismul ca idolatrie
    7.4 Opiniile budhiste asupra idolatriei
    7.5 Opiniile daoiste asupra idolatriei
    8 Opiniile politeiste asupra idolatriei (în general)
    9 Mai vezi şi…
    10 Referiri
    11 Note
    12 Linkuri externe

    Etimologie

     

    “Adorarea Viţelului de aur” de Nicolas Poussin

    Cuvântul idolatrie vine (prin haplologie) de la cuvântul grecesc eidololatria, compus din  eidolon, “imagine” sau “figură”, şi latreia, “închinare”. Chiar dacă grecescul pare să fie o traducere împrumutată a propoziţiei ebraice avodat elilim, care este atestată în literatura rabinică (de ex., bChul., 13b, Bar.), termenul grecesc în sine nu se regăseşte în SeptuagintPhiloJosephus, sau în alte scrieri iudeo-elenistice. Nu se regăseşte nici în literatura greacă păgână. În Noul Testament, cuvântul grecesc se găseşte doar în scrisorile lui Pavel1 Petru1 Ioan, şi în Apocalips, unde are un sens negativ. Termenii ebraici pentru idolatrie includ avodah zarah (închinare străină) şi avodat kochavim umazalot (închinare la planete şi constelaţii).

    Idolatria în multe forme

    Multe religii susţin că scopul închinării este de a aduce pe cineva în legătură cu divinitatea. Orice ansamblu de credinţe sau practici care se interferează semnificativ cu aceasta poate fi numit, dintr-o anume perspectivă, idolatrie. Exemplele pot include:

    Închinarea la orice lucru creat (Soarele, luna, apa, o vacă, oaie, sau un rege) în locul Acelei Entităţi care le transcede.
    Direcţionarea devotamentului cuiva către cartea sfântă în sine, sau spre o practică religioasă sau lucru, în locul direcţionării acelui devotament către Entitatea în numele căreia acea practică religioasă se face şi lucrul există.
    Un foarte puternic ataşament faţă de ţară, pe care religia îl consideră necuvenit. În acest caz naţionalismul poate fi considerat o formă de idolatrie.
    O foarte puternică dorinţă de a căpăta sex şi bogăţie, pe care religia o consideră nelalocul ei. În acest caz lăcomia poate fi considerată formă a idolatriei.
    O dorinţă puternică de a căpăta faimă şi recunoaştere, lucru considerat de religie deplasat. În cazul acesta egocentrismul se poate considera o formă de idolatrie.
    O dorinţă obsesivă de a aduna bani poate fi clasificată ca idolatrie.

    Idolatria în Biblia ebraică

    Conform Bibliei ebraice, idolatria îşi are originea în vremea lui Eber, chiar dacă unii interpetează textul ca fiind în timpul lui Serug; închinători la icoane au existat în timpul lui Iacob, de la relatările despre Rachela luând icoanele cu ea când a părăsit casa tatălui său, după cum apare în cartea Genezei. Tatăl lui AvraamTerah, a fost deopotrivă meşteşugar de idoli şi adulator. Este istorisit atât în tradiţionalele texte iudaice cât şi în Coran că atunci când Avraam L-a descoperit pe adevăratul Dumnezeu, a distrus idolii tatălui său (Vezi Terah pentru povestire).

    Poruncile împotriva idolatriei din Biblia ebraică au interzis credinţele şi practicile păgânilor care trăiau printre israeliţi în acea vreme, îndeosebi religiile anticelor AccadMesopotamia şi Egipt.

    Unele dintre religii, se spune în Biblie, aveau o serie de practici care erau interzise de legea iudaică, cum ar fi rituri sexuale, prostituţie masculină şi feminină de cult, trecerea unui copil prin foc întru Molech şi sacrificiul unui copil.

    Nu este nici o secţiune care să definească clar idolatria; mai curând este un număr de porunci pe acest subiect, răspândite în cărţile Bibliei ebraice, unele dintre ele fiind scrise în epoci istorice diferite, ca răspuns la diferite cerinţe. Punând aceste versete laolaltă, idolatria în Biblia ebraică este definită cam aşa:

    închinarea la idoli (sau zugrăviri)
    închinarea la zei politeistici prin folosirea idolilor (sau zugrăvirilor)
    închinarea la animale sau oameni
    folosirea idolilor pentru închinarea la Dumnezeu.

    În anumite locuri Biblia ebraică spune clar că Dumnezeu nu are formă sau contur, şi este profund de neasemuit; astfel că nici un idol, zugrăvire, idee, sau altceva comparabil cu creaţia nu poate prinde vreodată esenţa lui Dumnezeu. De pildă, când israeliţii sunt vizitaţi de Dumnezeu în Deut. 4:15, ei nu văd formă sau contur. Multe versete din Biblie filosesc antropomorfisme pentru a-L descrie pe Dumnezeu, (de ex. Mâna atotputernică a lui Dumnezeu, degetul lui Dumnezeu, etc.) dar aceste versete au fost întotdeauna înţelese ca imagini poetice mai degrabă decât descrieri literare. Asta este reflectat în Hosea 12:10 care spune: “Şi am cuvântat către profeţi, şi am înmulţit viziunile, şi prin mâna profeţilor am făcut asemuirile.”

    Biblia consemnează o luptă între încercarea proorocului de a răspândi monoteismul curat şi tendinţa unor oameni, îndeosebi conducători precum Ahab de a accepta sau încuraja pe  alţii în  crezuri politeiste sau idolatre. Patriarhul Avraam a fost chemat să răspândească adevărata cunoaştere de Dumnezeu, dar cărţile profetice still încă reflectă o luptă neâncetată împotriva idolatriei. De pildă, proorocul biblic Ieremiah se plânge: “Câte oraşe ai la număr, atâţia sunt şi dumnezeii, O Iudee” (2:28).

    Biblia are mulţi termeni pentru idolatrie, iar uzul lor reprezintă oroarea cu care i-a umplut pe scriitorii Bibliei [Adepţii credinţei iudaice menţin ideea că Tora este exactă şi etrn legată de cuvântul lui Dumnezeu]. Astfel că idolii sunt stigmatizaţi ca “non-Dumnezeu” (Deut. 32:17, 21 [1]; Ier. 2:11 [2]), “lucrurile zadarnice” (Lev. 19:4 et passim [3]), “zădărnicia” (Deut. 32), “nedreptatea” (1 Sam. 15:23 [4] ), “vorba goală şi confuzia” (Isa. 41:29 [5]), “morţii” (Ps. 106:28 [6]), “trupurile morţilor” (Lev. 26:30; Jer. 16:18), “minciuna” (Isa. 44:20 et passim [7]) şi epitete similare.

    Idolii păgâni sunt descrişi ca fiind făcuţi din aur, argint, lemn şi piatră. Sunt descrişi ca fiind doar munca manuală a oamenilor, incapabili să vorbească, să vadă, să audă, să miroase, să manânce, să priceapă sau să simtă, neputincioşi şi la vătămări, şi la privilegii.

    Idolii au fost asociaţi în ebraică fie unui termen cu semnificaţie generală, fie au fost numiţi conform materialului sau felului în care erau făcuţi. Se spune că erau plasaţi pe piedestaluri şi fixaţi cu lanţuri de argint sau piroane de fier pentru ca nu cumva să se răstoarne sau să fie strămutaţi (Isa. 40:19, 41:7; Ier. 10:14; Solomon/Cartea Înţelepciunii 13:15), şi erau şi înveşmântaţi şi vopsiţi (Ier. 10:9; Ezec. 16:18; Solomon/Cartea Înţelepciunii 15:4).

    La început, zeii şi ilustrările lor erau concepute ca identice; dar mai târziu s-a făcut o distincţie între zeu şi zugrăvirea sa. Cu toate astea, era ceva obişnuit să îndepărtezi zeităţile celor pe care i-ai învins (Isa. 10:10-11, 36:19, 46:1; Ier. 48:7, 49:3; Hosea 10:5; Dan. 11:8), şi un obicei similar este adeseori menţionat în textele cuneiforme.

    Se închinau idolatrii într-adevăr la idoli?

    Idolatrii din timpurile biblice credeau că idolii cărora se închinau chiar erau zei sau duhuri, sau credeau că aceşti idoli erau doar reprezentări ale acelor zei şi spirite? Biblia nu clarifică acest aspect, iar aceasta aparent proscrie astfel de practici şi credinţe, în ambele forme (conform unor interpretări).

    Yehezkel Kaufman (1960) a sugerat că autorii biblici au interpretat idolatria în cea mai literală formă a ei: potrivit Bibliei, cei mai mulţi idolatri credeau într-adevăr că idolii lor erau zei, susţinând că autorii Bibliei au greşit afirmând că toate idolatriile erau de acest  tip, când de fapt în anumite cazuri, idolii puteau fi doar reprezentări ale lui Dumnezeu. Kaufman scrie că “Am putea probabil spune că Biblia vede în păgânism doar nivelul lui cel mai de jos, nivelul de credinţe în mana…proorocii ignoră ceea ce cunoaştem noi a fi păgânism autentic (de ex., mitologia sa elaborată despre originea şi isprăvile zeilor şi supunerea lor fundamentală  către un rezervor meta-divin de putere impersonală reprezentând Soarta şi Necesitatea.) Întreaga lor [a autorilor Bibliei] acuzare orbitează în jurul chestiunii fetişismului.”

    În orice caz, Kaufman susţine asta pe alocuri, unii autori biblici au înţeles că idolatrii se închinau unor zei şi spirite care au existat independent de idoli, ci nu sub formă de idoli propriu-zişi. De pildă, într-un pasaj din 1 Împăraţi 18:27 [8], proorocul evreu Ilie îi provoacă pe preoţii lui Baal din vârful Muntelui Carmel să-l conjure pe zeul lor pentru a face un miracol, după ce aceştia începuseră să încerce a-i convinge pe iudei să adere la idolatrie. Preoţii păgâni s-au rugat stăruitor la zeul lor fără a folosi vreun idol, ceea ce în opinia lui Kaufman indică că Baal nu a fost un idol, ci mai curând unul dintre zeii politeistici care lesne pot fi veneraţi prin folosirea unui idol.

    Orestes Brownson afirmă că păgânii în Biblia ebraică nu se închinau literal la obiectele în sine, astfel că chestiunea idolatriei este mai curând legată de adularea unui Dumnezeu adevărat sau fals..

    Idolatria în gândirea iudaică

    Articol principal: Idolatria în iudaism

    Iudaismul interzice strict orice formă de idolatrie, susţinând că idolatria nu se limitează la venerarea unei statui sau picturi în sine, ci mai include şi închinarea la Atotputernicul Însuşi prin folosirea unui mediator şi / sau a unei reprezentări artistice a lui Dumnezeu. Conform acestei accepţiuni, chiar dacă cineva îşi îndreaptă adularea către Atotputernicul Însuşi şi nu către statuie, pictură, sau alt lucru meşteşugit, însă foloseşte acest lucru ca reprezentare a Atotputernicului pentru a-l ajuta în închinarea către Atotputernic, asta este şi ea considerată formă a idolatriei. De fapt, Maimonides explică în capitolul 1 din Hilkhot Avodat Kokhavim (Avoda Zarah) din Mishneh Torah că aceasta este una din căile în care începe idolatria.

    În timp ce astfel de mărimi ale istoriei iudeilor, precum rabinul Saadia Gaon, rabinul Bahya ibn Paquda şi rabinul Yehuda Halevi au elaborat un monoteism adecvat şi chestiunea idolatriei, fără îndoială rabinul Mosha ben Maimon (Maimonides) a fost cel mai elocvent dintre ei în elucidarea monoteismului şi problemele idolatriei. Aceasta se vede în lucrarea sa cunoscută ca Mishneh Torah, în Îndreptarul celui nedumerit, precum şi în diferite scrieri scurte concepute de el. În Mishneh Torah, dorită a fi o culegere completă a legii Talmudului, tema proclamării Unităţii Creatorului şi a eradicării idolatriei nu este limitată la părţile specificate acestor subiecte. Mai curând, ea străbate fiecare parte a acestei lucrări, ca scop şi fundament a întregii Tora. În Îndreptarul celui nedumeritMaimonides clarifică astfel comprehensiunea sa asupra monoteismului şi idolatriei, în lumina căreia chiar anumite comunităţi iudaice ale vremii sale, dar şi de astăzi, devin suspecte de idolatrie. Acesta a fost miezul motivului controversei sale, chiar mai mult decât chestiunea filosofică ca atare.

    Pe scurt, definiţia iudeică adecvată a idolatriei este înfăptuirea unui act de închinare către orice lucru creat, credinţa că un anume lucru creat este o putere de sine stătătoare, sau să faci ceva drept intermediar între noi şi Atotputernic. Aceste legi sunt reunite în Mishneh Torah, în principal în secţiunea numită Hilkhot Avodat Kokhavim (Avodah Zarah) – Legile închinării neobişnuite (Idolatria). Este considerată o mare insultă la adresa lui Dumnezeu închinarea la una din creaţiile Sale în locul lui sau laolaltă cu El. Potrivit Legilor lui Noe, cele 7 legi pe care iudeii le consideră legate de lumea non-iudeică, naţiunilor neisraelite le este de asemenea interzisă închinarea la orice altceva decât Creatorul Absolut. Doritorii pot afla asta în Hilkhot Melakhim u’Milhhamotehem (Legile regilor şi războaiele lor), capitolul 9 din Mishneh Torah. Iudaism susţine că orice credinţe sau ritualuri care se interferează semnificativ cu relaţia unui evreu cu Dumnezeu, poate fi, la un anumit moment, considerat idolatrie.

    Opiniile creştine asupra idolatriei

    Articol principal: Idolatria în creştinism

    Opinia creştină asupra idolatriei poate fi împărţită în două mari categorii. Opiniile catolică şi ortodoxă (nu neapărat limitată la ortodoxia răsăriteană sau la ortodoxia orientală, iar uneori mai complicate când adaugi anglicanii şi metodiştii în ecuaţie) şi punctul de vedere fundamentalist. Grupurile puritane protestante au adoptat o opinie similară despre islam, acuzând toate formele de obiecte religioase, fie tridimensionale, fie bidimensionale. Problema izvorăşte din diferenţele de interpretare ale Decalogului mai cunoscut drept Cele Zece Porunci“Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (RSV Exodus 20:3-6).

    S-ar părea că atât opiniile ortodoxă şi protestantă despre idolatrie o condamnă când este practicată în religiile necreştine. Misionarul catolic Sfântul Francis Xavier se referea la hinduism ca idolatrie, iar apologiile creştine protestante fac afirmaţii similare despre diferite religii necreştine.

    Bisericile Romano-catolică şi în special ortodoxă citează din lucrarea Sf. Ioan din Damasc “Despre ilustrarea divinului” întru apărarea folosirii icoanelor. El scria, ca răspuns direct la controversa iconoclastă that care începuse în secolul al optulea de la împăratul bizantin Leo al III-lea şi a continuat prin successorul său, Constantine V. Sf. Ioan susţine că pictarea lui Dumnezeu cel invizibil este într-adevăr greşită, dar argumentează că întruparea, unde “Cuvântul devine carne” (Ioan 1:14), indică faptul că  invizibilul Dumnezeu devine vizibil, iar ca rezultat este permisă zugrăvirea lui Isus Hristos. El argumentează”Când El ce este fără de trup şi formă… existând în chip de Dumnezeu, se lasă pe Sine şi ia formă de om umil în fapt şi făptură şi se află în trup de carne, atunci săI zugrăveşti imaginea…” El mai observă că în Vechiul Testament, ilustrările şi statuile în sine nu erau condamnate la modul absolut: examplele include imaginile gravate ale heruvimilor de pe Chivotul Legământului sau şarpele de bronz menţionat în cartea Numerilor. El apără şi venerarea exteriorizată a icoanelor, afirmând că există “diferite feluri de închinare” şi că venerarea arătată icoanelor diferă complet de adorarea lui Dumnezeu. El continuă citând din Vechiul Testament exemple de feluri de “onorare”: “Iacob a făcut temenea până la pământ în faţa lui Esau, fratele său, cât şi dinaintea fiului său Iosef şi alor lui (Geneza 33:3). El s-a plecat până la pământ, dar nu a adorat. Iosua, fiul lui Nun, şi Daniel s-au închinat cu veneraţie în faţa unui înger al Domnului (Iosua 5:14) dar nu l-au adorat. Pentru că adoraţia este un lucru, iar ce ce este făcut pentru a onora ceva de mare valoare este altceva”. El citează din Sf. Vasile care spunea: “onorul acordat unei icoane se transferă prototipului ei”. Sf Ioan argumentează astfel că venerarea unei imagini a lui Hristos nu se termină la imaginea în sine -materialul imaginii nu este obiectul adoraţiei – ci aceasta merge dincolo de imagine, către prototip

    Teologia creştină cere prozelitism, răspândirea credinţei prin câştigarea de noi adepţi prin folosirea unor misionari. Asta a cauzat adeseori relaţii ostile cu religiile pagâne şi alte comunităţi creştine care foloseau ilustrările în anumite feluri ca parte a practicilor religioase.

    Fundamentaliştii protestanţi deseori îi acuză pe creştinii catolici şi ortodocşi de tradiţionalism, idolatrie, păgânism şi iconolatrie odată ce ei nu îşi “curăţă credinţa” de folosirea icoanelor.

    Creştinii catolici şi ortodocşi folosesc obiecte religioase precum icoaneletămâiaEvangheliaBiblia, lumânări şi veşminte religioase. Icoanele sunt în principal în două şi rareori în trei dimensiuni ca formă . Acestea sunt în teoria dogmatică venerate ca obiecte pline de slava şi puterea lui Dumnezeu – (de altfel Ortodoxia Răsăriteană declară că ele nu sunt “forme goale” {vezi idol} şi ca atare, nu sunt idoli). Dovada pentru uzul acestora, susţin ei, se găseşte în Vechiul Testament şi în închinarea creştină timpurie (vezi Wikipedia – articolul de lângă titlul “Icoane”).

    Ofrandele de venerare sub formă de latreía (veneraţia cuvenită lui Dumnezeu) este interzisă doctrinar de Biserica Ortodoxă; oricum, venerarea picturilor religioase sau icoanelor sub formă de douleía nu este numai îngăduită, ci obligatorie. Distincţia între nivelurile de venerare, care este tehnică din punct de vedere doctrinar şi nu este desluşită în forma actualelor practici, a fost şi este deseori pierdută pentru un observator normal. Distincţia este susţinută şi gândită de credincioşi în multe dintre odele şi rugăciunile cântate şi rostite în cursul anului liturgic.

    În apologiile ortodoxe ale icoanelor, o similaritate este afirmată între icoane şi manufactura lui Moise (la porunca lui Dumnezeu) Şarpele de bronz, care era, spune ortodoxia, dăruită de slava şi puterea lui Dumnhezeu cu lecuirea celor muşcaţi de şerpii adevăraţi. “Moise a făcut un şarpe de aramă, şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă, trăia“(Numerii 21:9). O altă similaritate este aceea cu Chivotul Legământului , descris ca obiect ritual asupra căruia Yahweh era prezent (Numerii 10:33-36); sau cu tufa de flăcări prin care, conform Exodului, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise; sau Cele Zece Porunci care erau Cuvântul lui Dumnezeu, “Dabar Elohim“, aşternute pe tăbliţe. Aceste obiecte neânsufleţite au devenit un medium prin care Dumnezeu lucra spre a învăţa, vorbi, încuraja şi vindeca credinciosul evreu.

    Venerarea icoanelor sub formă de latreía a fost reglementată la Al Şaptelea Consiliu Ecumenic în timpul controversei iconoclaste bizantine, în care Sf. Ioan din Damasc a fost esenţial. Venerarea icoanelor este practicată şi în Biserica Catolică, care acceptă declaraţiile celui de Al Şaptelea Consiliu Ecumenic, dar este practicată într-o proporţie mai mică, odată ce catolicii de astăzi nu obişnuiesc să se prosterneze şi să sărute icoanele, iar Al Doilea Consiliu de la Vatican subscrisese moderaţiei în folosirea icoanelor. Biserica Catolică de rit Răsăritean încă foloseşte icoanele în Liturghia divină, totuşi.

    Cele mai multe grupări protestante evită folosirea ilustrărilor în orice context sugestiv de venerare. Protestantismul încă de la începuturi a tratat icoanele ca obiecte de inspiraţie şi educaţie mai curând decât de veneraţie şi închinare. Ocazional, icoanele pot fi văzute printre unele “înalte” comunităţi bisericeşti, precum anglicanii, dar ele nu sunt privite şi folosite în aceeaşi manieră descrisă în doctrina ortodoxă, iar prezenţa lor cauzează uneori dispute.

    Grupările protestante foarte conservatoare evită orice folosire a ilustrărilor religioase, chiar şi pe cele inspiraţionale sau educative, ca fiind incitare la ceea ce ei privesc ca idolatrie.

    Opiniile musulmane asupra idolatriei

    Articol principal: Shirk (idolatria)

    Islamul interzice idolatria şi politeismul. Cele mai multe secte islamice interzic orice zugrăvire artistică a figurilor umane, chiar şi pe cele ale lui Mahomed, aceasta fiind shirk, care iniţial însemna “asociere”: păcatul asocierii cu altă fiinţă a unicului Dumnezeu, Allah. Aceasta este considerată înrudită cu idolatria, dacă nu chiar idolatrie. Mai mult, ilustrările cu Dumnezeu sunt înlăturate de cele mai multe secte islamice, pentru reântărirea monoteismului absolut în Islam şi încercarea de a elimina orice şi toate formele de idolatrie.

    Kafir: o persoană care refuză să I se încredinţeze lui Allah (Dumnezeu), un necredincios întru Dumnezeu.
    Kuffar: pluralul de la kafir.
    Kufr (verb): a arăta nerecunoştinţă lui Allah şi a nu crede în religia lui / a ei.

    Aceste cuvinte sunt folosite de majoritatea musulmanilor, drept sinonime sau traduceri pentru idolatri şi idolatrie, chiar dacă unii le-au folosit pentru a defini toţi nemusulmanii.

    Religiile răsăritene şi idolatria

    Chiar dacă există interpretări diverse ale termenului ‘idolatrie’, el ste un termen ce aparţine ca esenţă credinţelor avraamice (vezi etimologia mai sus), unde chestiunea idolatriei este un miez al eticii lor (vezi A 3-a Lege Noahidă, etc), fiind ceva interzis.

    Ca regulă, orice interpretare a termenului de către religiile non-avraamice care cred că au fost catalogate cu marca de ‘idolatrie’ nu va reprezenta efectiv motivele pentru care au fost categorisite astfel.

    Mai mult, apărându-şi activităţile bazate pe existenţa chipurilor cioplite, picturi sau alte aspecte ale închinării lor nu va afecta statutul lor de idolatri în faţa celor care i-au acuzat de idolatrie.

    Mulţi avraamici moderni resaping orice păreri despre idolatrie adresate împotriva principalelor religii ale lumii şi simt o puternică înrudire cu alte religii din lume, chiar dacă în istorie s-au semnalat uneori atitudini foarte diferite.

    Opiniile hinduse asupra idolatriei

    În cadrul hinduismului contemporan cele mai populare trei zeităţi sunt Shiva,Vishnu şi Devi, cunoscut şi ca Shakti. Închinarea la ei se face sub forme vizuale, cunoscute drept Murti.

    Monsimul Rig Vedic timpuriu a fost înfăptuit în Upanişade şi hinduismul are mai multe curente de gândire care ajung de la monoteism la monism. Multiplele divinităţi hinduse (“aspecte divine”,) reprezintă diferite aspecte ale unei puteri naturale, sau mai precis, a unui singure “fiinţe care nu există”  Brahman. Conceptul de zeitate fără formă, Nirguna Brahman există şi el în hinduism. Hinduismul modern justifică nevoia de ilustrări în diverse feluri – pentru a da un exemplu -sugerând că fiinţele umane sunt fiinţe senzoriale şi ca atare au nevoie de vizualizarea formei unei zeităţi. Formele personale ale zeităţii sunt exprimate în diverse feluri, depinzând de zeitate.

    Când hinduşii folosesc ilustrări pentru închinare, ei se închină la Brahman şi nu la ilustrări în sine. Această zugrăvire este doar o bucată de piatră până ce o anumită zeitate este invocată prin ea, iar atunci ea serveşte scopului concentrării şi meditaţiei la zeu. Nu se crede că ar fi o zeitate în sensul fizic. Mulţi hinduşi cred că zeităţile sunt omniprezente; că Dumnezeu este în orice şi în toate; că sufletul şi supremul nu sunt diferite; ca atare, închinarea la zeităţi diferite înseamnă închinarea la Cel Suprem deoarece orice şi totul este Dumnezeu.

    Hinduşii nu adulează idolul ca pe Dumnezeu, ci adulează Atotputernicul care sălăşluieşte în acel ‘idol’, odată ce Dumnezeu este pretutindeni. Imanenţa Sa în tot ce este însufleţit şi în tot ce este neînsufleţit este o dogmă fundamentală a hinduismului. Vezi ‘Idolul unei zeităţi este zeitatea însăşi’

    Adepţii lui Vishnu folosesc saligrama (o piatră din rocă neagră, care se găseşte doar la râul Gandaki din Mukti Kshetra şi Damodar Kunda, unul din cele mai sacre lpcuri de pelerinaj din nord-vestul Nepalului) sau alteori nişte clei de ierburi agregat într-o formă conică, în locul idolului, semnificând că forma nu este atributul esenţial al lui Dumnezeu. La fel, adepţii lui Shiva au ca intermediar Siva linga.

    La fel ca unii adepţi ai Islamului, creştinismul şi iudaismul îi numesc pe hinduşi idolatri sau kafiri pentru că nu se închină la Yahweh ori Allah, hinduşii au un termen identic pentru a-i numi pe adepţii of religiei non-Vedice, (de ex., străinii) yavanas şi mlecchas.

    Opinia shintoistă asupra idolatriei

    Shintoismul este o religie care venerează kami sau spiritele naturii; adesea ea foloseşte diverse obiecte pentru a reprezenta aceste spirite în altarele sale, ceea ce deseori dă aparenţa de idolatrie pentru occidentali. Afirmaţiile de idolatrie sunt prezente.

    Opiniile creştine privind confucianismul ca idolatrie

    Întrebarea dacă confucianismul, ca şi religie populară chineză, consistă în închinarea la un Dumnezeu sau în venerarea unui sfânt a fost importantă pentru Biserica Catolică în timpul controversei riturilor chineze de la începutul secolului al XVIII-lea. Această dispută a avut loc între dominicani, care susţineau că confucianismul şi religia populară chineză erau idolatrie, ca atare incompatibile cu catolicismul, şi iezuiţi care susţineau contrariul. În cele din urmă papa a înclinat în favoarea dominicanilor; o decizie care a redus masiv rolul misionarilor catolici în China.

    Opiniile budhiste asupra idolatriei

    Arta budhistă comportă diferite metode de a-l reprezenta pe Budha. Locuri goale au fost mai întâi folosite pe fresce sau în alte cazuri, urma unei tălpi. Statuile au apărut cu jumătate de secol mai târziu, în cadrul şcolii Mahayana şi au fost adesea folosite pentru a-l reprezenta pe Gautama Budha exact în poziţia lui din timpul Iluminării de sub copacul bodhi. Odată ce Budha apare doar sub formă de om, această practică nu a fost considerată idolatrie de celelalte şcoli; a fost un (exemplar) uman înfăţişat şi nu starea Nirvanică (care se crede a fi absolută, nemărginită; fără de formă) în care Cel Luminat a intrat.

    Budhiştii nu venerează obiectele propriu-zise, ci mai degrabă înţelesurile şi simbolismul reprezentat de acele obiecte, ceea ce este o practică benefică pentru meditaţie. Deseori Budhiştii vor face plecăciuni unei statui, nu ca un act de închinare la chipul sculptat, ci pentru evocarea credinţei şi a respectului din individ privind simbolul statuii; doctrina şi disciplina pe care Gautama Budha a fondat-o. Este considerată o greşeală gravă în gândirea budhistă riscarea vieţii cuiva (sau primejduirea cuiva) pentru a salva o statuie – chiar şi stauia celui adulat.

    Opiniile daoiste asupra idolatriei

    Într-una din forme, Daoismul (foarte es scris şi Taoism) este o religie politeistă şi animistică care include conceptul unui principiu unviersal răspândit numit Dao , care se manifestă printr-o energie de tip mana numită qi . (În altă formă Daoismul se  referă la o şcoală filosofică, nu la o religie.) Daoismul timpuriu a fost de fapt doar parţial aniconic, zugrăvind majoritatea zeităţilor (chiar şi pe cele importante, ca Xiwangmu) în acelaşi timp nepermiţând reprezentarea antropomorfă a zeităţii principale Taishang Laojun . Ca manifestare a inefabilului Dao, el a fost înfăţişat deopotrivă pe un tron gol sau baldachin, sau ca locţiitor prin Shakyamuni Budha.

    Oricum, cel puţin din timpul dinastiei Tang, daoismul includea folosirea ilustrărilor divine (numite shen2xiang4) chiar şi pentru cea mai înaltă trinitate a sa, San Qing. Atât în daoism cît şi în religia populară chineză, statuile, picturile, sau frescele zeităţilor au un loc central pentru concentraere şi închinare în temple şi case. În vreme ce la toate reprezentările zeităţilor se impune smerenie şi respect, ilustrările care au fost ritualic “deschise spre lumină” (kai1 guang1 dian4 yan3) sau au fost venerate prin închinări pioase sunt deosebit de hărăzite şi conduc către persoana divină a zeului, cunoscut ca  ling2qi4. Prin ofrande de ritual şi cânturi religioase, se crede că astfel de icone menţin vie prezenţa zeităţii, care dăruieşte călăuzire şi binecuvântări către cel devotat.

    Oricum, în timp ce zeii suspuşi din Dao pot fi zugrăviţi în icoane, ei tot sunt priviţi ca fiind fundamental transcendenţi deopotrivă ca formă şi persoană într-un mod inaccesibil zeităţilor religiei populare. Ca fiind descendenţi direcţi din şi învăluiţi în primordialul Dao, ei pot lua formă prin întrupări, icoane şi prin lucruri vizuale în principal pentru a ajuta dezvoltarea spirituală a oamenilor.

    Teologiacosmologia şi prevederile animistice complexe ale daoismului ar putea fi respinse de concepţia avraamică despre idolatrie ca nihilism materialist. Ca religie transpusă în viaţa obişnuită, ea presupune că lumea nu este considerată a fi un rău intrinsec. Mai mult, fiind cunoscută ca o religie politeistă, criticismul bazat pe idolatrie este un non sequitur. Icoanele daoiste sunt deopotrivă mult mai mult decât simple simboluri, totuşi fără a fi propriu zis sinonime cu zeii. Într-adevăr, monoteismul care  anunţă tabu-ul idolatriei poate fi privit ca antropocentrism blasfemiator de Dao, negând divinitatea ca manifestare multiplă şi nemijlocită în lume, vasăzică “o părere deviantă” (xie2jian4).

    Opiniile politeiste asupra idolatriei (în general)

    Susţinătorii politeismului şi animismului resping acuzaţia de idolatrie ca fiind o descriere inexactă a a credinţelor şi practicilor lor religioase. Politeiştii în general nu cred că statuile lor (sau alte obiecte fizice) sunt zei; mai curând, ele sunt simboluri ale zeilor imateriali. Prin urmare, ei susţin că idolii materiali sunt simple forme reprezentative ale unei zeităţi divine — actul “închinării” nu este către obiect, ci către divinitatea pe care se crede că obiectul o reprezintă.

    Credinţele politeiste şi animistice care au dus la apriţia acuzaţiei de idolatrie includ:

    Anumite obiecte şi locuri au puteri supranaturale ce nu ţin de Dumnezeu.
    Rugăciuni ori ritualuri în cadrul unor locuri sau a prezenţei anumitor obiecte au un alt efect decît dacă ar fi făcute în alte locuri .
    Rugăciunea se îndreaptă către ilustrări, picturi sau statui ale panteoanelor politeiste, sau spre moaşte ale figurilor religioase politeiste.

    Aceste credinţe sunt în general privite ca o variaţiune a monoteismului, care susţine că toată puterea vine numai de la unicul Dumnezeu, de la nici un alt zeu sau intermediar. În astfel de sisteme, “Dumnezeu” cel mai bun este doar cel mai puteernic dintre alţi mulţi zei, iar astfel Dumnezeu nu va mai fi omnipotent sau atotştiutor.

    Erudiţii religioşi în general nu pun semnul egal între idolatrie şi politeism, în primul rând pentru că politeiştii acuzaţi de idolatrie îndeobşte nu au credinţele care li se atribuie. Mai exact, majoritatea politeiştilor susţin că idolii sau icoanele lor sunt doar simboluri ale zeilor pe care ei îi venerează, iar respectivii idoli sau icoanele nu posedă puteri supranaturale.

    Mai vezi şi:

    Aniconism
    Antropocentrism
    Etnocentrism
    Pluralismul religios
    Sociologia

    References

    “Idolatry”, article in “The Encyclopedia Judaica”, Keter Publishing
    Brichto, Herbert Chanan (1983). “The Worship of the Golden Calf: A Literary Analysis of a Fable on Idolatry“. Hebrew Union College Annual 54.
    ^ Kaufman, Yehezkel (June 1, 1960). translated by Moshe Greenberg The Religion of Israel: From its Beginnings to the Babylonian Exile. Chicago, IL: University of Chicago Press. ISBN 0226427285.
    “Judaism and the Varieties of Idolatrous Experience” by Bary S. Kogan in Proceedings of the Academy for Jewish Philosophy Ed. David Novak and Norbert M. Samuelson, University Press of America, 1992
    “Judaism and Idolatry: In Defense of Images” by Elliot N. Dorff in Proceedings of the Academy for Jewish Philosophy Ed. David Novak and Norbert M. Samuelson, University Press of America, 1992
    ^ Brownson, Orestes Augustus [????] (March 2004). Saint Worship and the Worship of Mary. Manchester, NH: Sophia Institute Press. ISBN 1-928832-88-1, 116.

    Notes

    2See The Shroud of Turin Story
    3Whether the adoration of latria is to be given to the image of Christ?

     (courtesy of http://en.wikipedia.org )

     

    Este Dumnezeu o Persoană? Da, dar nu şi idolii.

    Persoanele sunt definite de regulă ca indivizi cu conştienţă de sine, cu calităţi de natură fizică şi cu calităţi de natură spirituală. Din această definiţie Dumnezeu este exclus deoarece Dumnezeu nu are un trup material. Anumite ajustări se impun acestei definiţii, după ce vom înţelege cum este Dumnezeu.

    Când definim o entitate putem încerca să o definim în raport cu genul proxim (cu entităţile de care se apropie cel mai mult) şi cu genul opus (cu entităţile de care diferă cel mai mult). Idolul şi îngerul sunt de folos în această încercare de definire. Studiul comparativ cu omul ar putea adăuga definiţiei un plus de focalizare.

    Profeţilor le-a făcut mare plăcere să-l definească pe Dumnezeu în opoziţie cu idolii.

    „Idolii lor sunt din argint şi din aur,

    Sunt lucrarea mâinilor omeneşti.

    Ei au gură, dar nu vorbesc,

    Au ochi, dar nu văd,

    Au urechi, dar nu aud,

    Au nas, dar nu pot mirosi,

    Au mâini, dar nu pot pipăi,

    Au picioare, dar nu pot umbla cu ele,

    Iar din gâtlej nu pot scoate niciun sunet.

    Ca ei sunt cei care-i fac

    Şi toţi cei care se încred în ei.

    Israel să se încreadă în Domnul –

    El este ajutorul şi scutul lui!

    Casa lui Aaron să se încreadă în Domnul –

    El este ajutorul şi scutul lui!

    Cei ce se tem de Domnul să se încreadă în Domnul –

    El este ajutorul şi scutul lor!” (Psalm 115:4-11; 135:15-21)

    Spre deosebire de idoli, Dumnezeu este în cer şi face tot ce vrea în cer şi pe pământ (Ps. 115:3). Spre deosebire de idoli, Dumnezeu nu are un trup făcut de mâini omeneşti: nu are gură, ochi, urechi, nas, mâini şi picioare. Cu toate acestea El vorbeşte omului, vede chiar şi ascunzişurile inimii, aude şi dorinţele nerostite, miroase sacrificiile aduse, Îşi întinde mâna şi se deplasează oriunde doreşte pe rotocolul pământului. Aşadar calităţile despre care oamenii fără Dumnezeu cred că ne oferă prerogativele observării ştiinţifice a lumii, nu sunt strict legate de trupul material.

    Diferenţa dintre Dumnezeul Personal al revelaţiei şi idolii popoarelor păgâne a fost subliniată în repetate rânduri în istoria lui Israel de către profeţi. Israeliţii au continuat să rămână fascinaţi de „cultura canaaneană” a ţării în care s-au aşezat, pentru ca mai târziu să adopte „cultura” egiptenilor, filistenilor, arameilor, asirienilor şi babilonienilor. Presiunea unui cult religios adecvat închinării prin simţuri, cu o divinitate vizibilă, cu nevoi asemenea omului şi indulgentă cu închinătorii săi a fost mai puternică decât învăţătura autorizată a închinării înaintea unui Dumnezeu invizibil şi sever. Idolii sunt imagini, reprezentări ale unor idei, pe care omul le inventează şi le  întreţine. Dumnezeu este o Persoană care stabileşte şi întreţine relaţii cu omul.

    Chemarea Bisericii

    Autor: Chris Ratiu  

    Referințe

     

    Efeseni 1:3-14

    ,,3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.

    4 În El, Dumnezeu ne -a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

    5 ne -a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Iisus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale,

    6 spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui.

    7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,

    8 pe care l -a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;

    9 căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care -l alcătuise în Sine însuşi,

    10 ca să -l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ.

    11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale,

    12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, cari mai dinainte am nădăjduit în Hristos.

    13 Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul Adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit,

    14 şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”

     

    Termenul acesta ne separă de toate celelalte instituții umane. Noi suntem Biserica Domnului Iisus Hristos, cumpărată cu Însuși sângele Său. Nici o altă instituție nu poate face această afirmație și dacă vom înțelege ce înseamnă biserica, vom înțelege ce am fost până aici, ce suntem astăzi și ce vom continua să fim și de-acum înainte și mai ales ce ar trebui să fim.

     

    Este foarte adevărat că termenul românesc nu surprinde în întregime complexitatea conceptului. De 20 de veacuri bogăția a dispărut, nuanțele s-au împuținat și cuvântul biserică ne duce cu gândul la tencuieli și cărămizi, la clădirea înaltă de la colț de stradă. Biserica însă nu poate fi definită ca fiind clădirea de la colțul străzii. Ca să înțelegem bogăția conceptului de biserică trebuie să ne întoarcem la Noul Testament unde vedem termenul folosit în mod repetat. Este traducerea grecescului ekklesia, al cărui rădăcină se găsește în verbul kahleo care înseamnă a chema. Acesta pare să fie un cuvânt potrivit pentru a ne defini. Suntem CHEMAȚI. Definiția dată de Pavel la finalul versetului 28 din Romani capitolul 8 este extraordinară.

    ,,De altă parte știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

     

    Noi suntem cei chemați după planul Său. Biserica este deci adunarea celor chemați, puși împreună de Dumnezeu pentru scopurile Sale. Nu suntem o organizație umană, nu suntem produsul ingeniozității vreunui om sau grup de oameni. Am fost chemați în existență de Însuși Dumnezeu. Asta este definiția noastră – cu ea ar trebui să ne identificăm. Noi suntem cei chemați iar Dumnezeu este Cel ce ne cheamă. Această idee este subliniată în întreg NT.

     

    În Romani 1:6 Pavel ne numește ,,cei chemați să fiți ai lui Iisu Hristos”

    1 Cor 1:2 ,,Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce am fost sfințiți în Hristos Iisus, chemați să fie sfinți”

    1 Cor 1:26 ,,…voi care ați fost chemați…”

    Efeseni 4:1 ,,vă sfătuiesc dar, eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o”

    Efeseni 4:4 ,, este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre.

    1 Tes 2:12 ,, să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu care vă cheamă la Împărăția și slava Sa.

    2 Tim 1:9 ,,El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă nu pentru faptele noastre,ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Iisus, înainte de veșnicii.

     

    De fapt ideea aceasta apare în Scripturi de peste 700 de ori. Biserica este adunarea celor chemați, cei chemați după planul Său.

     

    1 Petru 5:10 ,, Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Iisus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

     

    Vom avea o imagine corectă vis a vis de această biserică doar când vom înțelege că Dumnezeu ne-a chemat și că Dumnezeu trebuie să decidă încotro. Pentr a avea succes, biserica aceasta nu poate fi condusă de oameni – ea trebuie slujită de oameni dar Dumnezeu trebuie să o conducă prin domnia lui Hristos, mijlocită de Duhul Sfânt prin cuvântul Său în viețile oamenilor. Ca să avem speranță de succes această biserică trebuie zidită de Hristos – Este Biserica Lui: El o zidește, El o conduce, El ne cheamă.

     

    Doar asta poate explica tot ce ați găsit bun, toate binecuvântările, succesul, puterea și bogățiile spirituale. Pe de altă parte slăbiciunile, eșecurile, rateurile și greșelile au și ele o explicație la fel de simplă – Toate ne aduc aminte că Dumnezeu alege să se folosească de oameni imperfecți care se lasă duși de val, cu ambiții cu slăbiciuni defecte și neajunsuri. Toate ne aduc aminte că acești oameni au nevoie de suportul fiecăruia dintre noi în rugăciune. Toate ne aduc aminte că nevegherea aduce eșec și că doar dependența totală de El ne ține în perimetrul promisiunii Lui: ,, Eu voi zidi biserica…”

     

    Au apărut zeci și sute de volume care vin cu fel de fel de rețete vis a vis de metodele de creștere ale bisericii. Când înțelegem însă unicitatea fiecărei congregații realizăm că există o singură constantă în ecuația succesului. Succesul este garantat doar când Hristos zidește, când Hristos conduce.

     

    Să-l lăsăm pe Dumnezeu să lucreze, El să fie activ, El să-și extindă Împărăția, El să-și zidească biserica! Cum?

     

    Rămânând supuși și ascultători de Cuvântul Său și de Duhul Sfânt.

    Noi suntem cei chemați. Chemați însă la ce? Deși am lămurit unele lucruri am făcut-o folosindu-ne de un concept care trebuie lămurit și el  Chemarea.

     

    Haideți să privim la textul nostru și cu ajutorul Duhului Sfânt să încercăm să  analizăm și să înțelegem complexitatea acestui concept. Am ales textul acesta pentru că nu cred că există un alt bloc de text în Sfânta Scriptură care să prezinte o definiție mai completă a bisericii din punct de vedere teologic. Pentru a avea succes în această incursiune aș dori să luam aminte la câteva dimensiuni sau fațete ale chemării.

     

    1. Mai întâi de toate să observăm că am fost chemați dinainte.

    (V4-5) ,,În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Iisus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.

     

    (V11) ,,În El am fost făcuți și moștenitori fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale.

     

    El ne-a ales în baza hotărârii voii Sale înainte de întemeierea lumii. Suntem chemați dinainte dragii mei. Cum am spus și adineauri, biserica nu este rezultatul înțelepciunii sau talentului sau îngeniozității vreunui om. Biserica este rezultatul chemării făcute de Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii. Reamintesc 2 Tim 1:9 ,,El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă nu pentru faptele noastre,ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Iisus, înainte de veșnicii.

    Am fost chemați dinainte, aleși de Dumnezeu înainte să fie întemeiată lumea. Suntem ceea ce suntem datorită alegerii suverane a lui Dumnezeu. Înțelegând asta vom realiza unicitatea acestei biserici și potențialul ei nelimitat. Am fost solicitați de Însuși Dumnezeu în baza unei chemări ce transcende spațiul și timpul să împlinim destinul prevăzut de El.

     

    Uită-te la viața ta, prin câte ai trecut, câte bune și rele ai făcut și cum într-un mod miraculos Dumnezeu te-a adus aici la timpul hotărât de El pentru ca și tu împreună cu ceilalți să răspunzi, să te dedici, să lucrezi, pentru ca lucrarea prevăzută de El să meargă înainte. Ești chemat să lucrezi acum și aici. Nu la voia întâmplării, nu dintr-un accident sau vreo neprevăzută ci după un plan minunat dinainte stabilit.

    Chemați dinainte – asta este alegerea noastră. 

    Asta ar trebui să ne dea tuturora o doză enormă de încredere, că fiecare dintre noi aparținem în acest metru pătrat de istorie a răscumpărării. Toți suntem aici ca și Estera ,,tocmai pentru o vreme ca aceasta

    Domnul își zidește biserica și toți facem parte din planul Său suveran. Înțelegând asta panica nu are loc în slujire, frustrarea nu are loc în slujire. Nu trebuie să inventăm nimic, nu trebuie să tulburăm noi apa. Trebuie doar să fim dedicați în totalitate lui Hristos și El își va zidi biserica.

     

    2.Nu suntem chemați doar dinainte ci suntem și chemați afară din sau dela. Această dimensiune a chemării este numită răscumpărare.

     

    (V7) ,,În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.

     

    (V13) ,,Și voi, după ce ați auzit Cuvântul Adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt.

     

    Așadar Pavel definește biserica, ca fiind adunarea celor răscumpărați. Cei care au fost iertați, cei care au primit harul, cei care au auzit Cuvântul, cei care au fost mântuiți pentru că au crezut. Biserica este răscumpărată și este chemată afară din… Afară din ce? Afară din păcat, afară din moarte, afară din felul deșert de viețuire, din întuneric, din disperare, din pierzare.

    Col 1:13-14 ,,afară de sub puterea întunericului și ne- a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor.

     

    Suntem chemați afară din lume să fim o comunitate a celor mântuiți și născuți din nou. Este o distincție între cei ce se joacă de-a biserica și cei ce formează biserica. Altfel nu am avea pilda neghinei și nici întrebarea din Luca 6:46 ,,De ce-mi ziceți Doamne, Doamne! și nu faceți ce spun eu?”

     

    Mulți Îl numesc Stăpânul dar nu i se supun, Îl numesc Lumină dar nu-L văd, Îl numesc Calea dar nu merg după El, Îl numesc Viața dar nu-L trăiesc, Îl numesc înțelept dar nu-L ascultă, Îl numesc bun dar nu-L iubesc, Îl numesc bogat dar nu-I cer nimic, Îl numesc veșnic dar nu-L caută.

     

    Vrem să fim o adunare a răscumpăraților, a mântuiților chemați afară din întuneric, afară de sub blestemul, pedeapsa și puterea păcatului. Prețul răscumpărării a fost imens – Să nu-L nesocotim și să-I rămânem pentru totdeauna recunoscători.

     

    3.A treia dimensiune a chemării  pe care aș vrea să o urmărim este Sfințirea și o nouă identitate. – Chemați La.

     

    Am fost chemați de la întuneric la lumină, am fost chemați la o despărțire de lume nu în sensul izolării. Să nu uităm că mandatul nostru este acela de a fi sare și lumină. Izolarea despre care vorbim este sfințirea noastră.

     

    În 1 Pet 1:15  Dumnezeu proclamă prin Scriptură: ,,Fiți sfinți că Eu sunt sfânt.” Suntem chemați la integritate și aici nu încape nici umbră de compromis. Dumnezeu ne cheamă la sfințenie, la puritate, la virtute, la asemănarea cu Hristos și acesta trebuie să fie și să rămână mesajul nostru. Despre asta trebuie să predicăm, despre asta trebuie să ne rugăm, despre asta să vorbim. Trebuie să se manifeste în noi sfințenia Tatălui, asta trebuie să radieze din noi, asta trebuie să vadă lumea în noi. Trebuie să fim un popor sfânt.

    1 Tes 5:23-24 ,,Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi fără prihană până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.”  Suntem biserica Lui chemată dinainte de întemeierea lumii, chemată din întuneric la lumină, afară din lume, chemată la curăție și sfințenie fără compromisuri. – Chemați după planul Său.

    Toate acestea sunt posibile în Hristos. Uitați-vă în textul nostru de câte ori apare nuanța aceasta. Suntem în Hristos asta ne face unici, aceasta este noua noastră identitate. Nu suntem doar o organizație religioasă subordonată unui set de reguli. Noi suntem în Hristos și asta face părtășia noastră cu adevărat specială.

     

    1 Ioan 1:3 ,,și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Iisus Hristos.” Vedeți ce intimitate?

    Efeseni 1:5 ,,ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Iisus Hristos după buna plăcere a voii Sale.

     

    Romani 6 explică mântuirea ca fiind o identificare cu Hristos atât în moarte cât și în învierea vieții noi – O uniune în care nu mai știm unde începe Hristos și unde ne terminăm noi, asemenea experienței marelui apostol descrisă de el însuși în Gal 2:20 ,,Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe sine Însuși pentru mine.” Ăsta da răspuns : El s-a dat pe Sine Însuși pentru mine și când înțeleg asta ce se întâmplă? – Trăiesc dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine.

     

    4.În al patrulea rând, potrivit cu planul Său, chemarea noastră, chemarea bisericii are și o dimensiune a revelației.

    (V7-9),,În El avem răscumpărarea, prin sângele lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug prin noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale.”

    Înțelepciunea de aici are în vedere lucrurile veșnice, viața și moartea, timpul și eternitatea, Dumnezeu și omul.

    Cum și unde ni s-a revelat Dumnezeu dragii mei? În Cuvânt, aici în cartea aceasta – Biblia. Avem Cuvântul Său și suntem chemați sub autoritatea acestui Cuvânt. Nu noi trasăm direcția, nu noi stabilim viziunea, nu noi decidem sistemul de valori sau prioritățile. Când ne întâlnim să facem orice fel de plan, să ne organizăm sau să ne rugăm, când ne adunăm să ne închinăm un lucru ar trebui să fie și să rămână pivotal – Cuvântul lui Dumnezeu. Preocuparea noastră în orice situație și întrebarea care trebuie să răzbată dincolo de absolut orice  este: Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre asta?

    Biserica este deci locul unde suntem chemați sub autoritatea Cuvântului.

    Cuvântul ne învață să ne închinăm în Duh și-n adevăr, Cuvântul ne învață să fim mulțumitori, Cuvântul ne călăuzește, el ne deschide de fiecare dată noi perspective în taina și misterul acesta pe care-L iubim – ADONAI. Cuvântul și sabia lui ne ajută în lupta împotriva celui rău. Prin el chemăm oamenii la mântuire și toată puterea și autoritatea bisericii este posibilă doar în contextul adevărului – Cuvântul lui Dumnezeu. Speranța mea este să ajungem în punctul în care suntem gata în care suntem gata să ascultăm și să ne supunem oricărui aspect integrant al Cuvântului lui Dumnezeu. Întrebarea care ar trebui să și-o pună  fiecare la sfârșitul predicii de azi sau din orice altă zi nu este : Mi-a plăcut? Întrebarea cu prioritate absolută este alta: A fost corect? Atunci vom fi gata să ascultăm și să ne supunem oricărui cuvânt venit de la Dumnezeu și vom fi motivați să cercetăm la rândul nostru precum congregația bereană, să vedem dacă ce am auzit este potrivit cu adevărul. Scriptura este autoritatea noastră!

    • Suntem chemați dinainte de întemeierea lumii.
    • Suntem chemați afară din întuneric, de la moarte, din păcat și pierzare.
    • Suntem chemați la integritate, sfințenie și o nouă identitate în care compromisul nu are absolut nici un loc.)
    • Suntem chemați sub autoritatea Cuvântului și va fi ferice de noi dacă revelația lui Dumnezeu prin Cuvântul Său va avea un loc primordial.
    • Suntem chemați ca toți împreună să lucrăm cu toată inima. Importanța unității nu poate fi minimalizată decât cu un preț foarte mare.
    • Suntem chemați în vederea unei moșteniri nestricăcioase (V11). Doar când vom privi  lucrurile de acum în prizma eternității vom vedea și înțelege că nu au nici o valoare și moștenirea ce ne așteaptă este atât de mare. Fil 3:20 ,,Cetățenia noastră este în ceruri.
    • Suntem chemați pentru a proclama. (V6) ,,spre lauda slavei harului Său.” (V12) ,,ca să slujim de laudă slavei Sale” (V14),,…spre lauda slavei Lui.

    Biserica există pentru a lăuda slava harului Său. Asta este ceea ce proclamăm. Asta este ceea ce suntem ca și biserică a lui Hristos – Manifestarea gloriei harului lui Dumnezeu.

    Când înțelegem această realitate responsabilitatea devine copleșitoare. Mandatul nostru de sare și lumină capătă noi valențe.

    Matei 5:16 ,,Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.

     

     

    EFESENI – Chemarea Bisericii

    5573987

    Aşa cum s-a putut observa deja, Romani şi Galateni sînt „visteriile” în care se găsesc comorile de adevăr despre mîntuirea personală prin credinţa în Crucea Domnului Isus Cristos. Ele au adus lumii mesajul mîntuirii prin credinţă:

    „Dar acum s-a arătat o altă neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără Lege…  şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire” (Rom. 3:21-22).

    Următoarele trei epistole de care ne vom ocupa în continuare, Efeseni, Filipeni şi Coloseni, ne pun în faţa unui tablou care depăşeşte cadrul mîntuirii personale, ajungînd să ne descopere, dincolo de poziţia noastră în Cristos şi a lui Cristos în noi, poziţia pe care o ocupă Domnul Isus Cristos în economia planului pe care-l are Dumnezeu cu lumea.

    Ideea centrală a lor este prezentarea lui Cristos drept „Cap” al întregii creştinătăţi care-i formează „trupul”.

    Titlul:

    Numirea „Pro Efesious” – „Către Efeseni” nu există în toate copiile găsite.

    O avertizare !

    Aceasta este o carte despre Biserică, dar nu veți găsi în ea însă nimic din ceea ce se înțelege astăzi prin acest termen. Nu veți citi despre un „patriarh” sau „papă”, nimic despre „sinoade, convenții, eparhii, mitropolii, parohii, comunitați, uniuni și convenții”, nimic despre liturghii, închinare la sfinți, sărbători, moaște, odăjdii, lumânări, tămâie, constituții, mărturisiri de credință, beatificări, închinare la sfinți, maica Domnului, înscăunări și pomeni, nimic despre seminare, universități creștine, diplome, doctorate, ordine preoțești, edicte, enciclice și bule papale, nimic despre băieți de altar, cântat în strană, toacă, clopote, picturi și icoane, nimic despre naos și pronaos, turlă, clopotniță, cantor, cor, dirijor de cor, despre baptister, orchestră, trupe, soliști și compozitori celebri de „mise” sau oratorii, nimic despre ceea ce majoritatea oamenilor de azi asociază cu termenul de „Biserică”.

    Efeseni este manualul Bisericii așa cum a gândit-o Dumnezeu și a împământenit-o Pavel.

    Diferența dintre textul epistolei și termenii amintiți mai sus marchează cât de mult ne-am îndepărtat de începuturi, evoluînd, vor spune unii, sau decăzând, vom spune noi, în tendința multimilenară de a înlocui calitatea conținutului cu coloratura înșelătoare a ambalajului, esența interioară cu efervescența manifestărilor exterioare, divinul transcendent cu materialismul firii pământești, spiritualitatea cea dumnezeiască cu specializarea profesională confesională. Biserica poate exista și prin toate cele de mai sus, dar nu întotdeauna și nu în mod necesar. Biserica poate fi însă întotdeauna „altceva” decât cele de mai sus.

    Va invit la o mare aventură: să redescoperim împreună „taina Bisericii”. Lăsați prejudecățile la o parte, țineți Biblia deschisă alături și … să începem.

    Autorul:

    Efeseni, Coloseni, Filimon şi Filipeni sînt supranumite şi „epistolele captivităţii”, deoarece au fost scrise de Pavel în timpul cînd se afla în închisoare. De fapt, patru cincimi din textul epistolei către Coloseni se găsește și în textul epistolei către Efeseni.

    Data:

    În timpul primei detenţii în închisoarea Romei (60-62 d.Cr.)

    Contextul scrierii: 

    Pavel se afla din nou închis. De data aceasta nu la Cezareea, ci la Roma. Apostolul se numeşte pe sine: „întemniţatul lui Isus Cristos pentru voi” (Efeseni 3:1). El îşi sfătuieşte cititorii cu autoritatea unuia care este „întemniţat pentru Domnul” (Efes. 4:1), devenind pentru Evanghelie „un sol în lanţuri” (Efes. 6:20). Epafra vine să-l viziteze şi-i aduce veşti nu prea bune despre Biserica din Colose. Pavel tocmai vroia să-l trimită la Colose pe Onisim, sclavul fugit de la stăpîn şi acum „încreştinat” de apostol. Profitînd de această „potrivire”, Pavel se aşterne iarăşi la masa de scris şi le adresează Colosenilor o scrisoare în care tratează „rătăcirea” care apăruse în această Biserică. În timpul scrierii, apostolul îşi dă seama însă că subiectul este mult prea important pentru a nu fi împărtăşit şi celorlalte Biserici. De aici se naşte hotărîrea lui de a dezvolta tema abordata în scrisoarea către Colose, amplificînd-o într-un fel de „scrisoare circulară” către toate bisericile. Iniţial, această scrisoare le-a fost adresată celor din Laodicea. Intenţia lui Pavel a fost ca între biserici să se facă apoi un schimb de scrisori, astfel ca toţi să le citească pe toate:

    „După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica Laodicienilor; şi voi, la rîndul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodicea” (Coloseni 4:16).

    Manuscrisele cele mai timpurii nu păstrează precizarea: „către Efeseni”, iar noi sîntem îndreptăţiţi să credem că această epistolă este de fapt o copie a acelei scrisori adresate celor din Laodicea. Epistola ar putea purta de fapt orice nume ca destinaţie, căci ea nu se adresează unei situaţii locale, ci prezintă învăţături pe care trebuie să le cunoască Bisericile de pretutindeni şi din totdeauna.

    Filimon, Coloseni şi Efeseni pleacă deci împreună din mîna lui Pavel într-un timp în care acesta se găsea în închisoare. Scrisorile sînt purtate probabil de Tihic despre care găsim scris şi în Efeseni şi-n Coloseni (Col. 4:7-9; Efeseni 6:21).

    Conţinutul cărţii: 

    Efeseni este cea mai profundă scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor” lui. Efeseni şi Coloseni seamănă foarte mult în limbaj una cu alta. Nu mai puţin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii către cei din Efes se găsesc aproximativ identic în scrisoarea adresată Colosenilor. Şi acest fapt întăreşte convingerea noastră că, plecînd de la o problemă locală, apostolul a dezvoltat-o apoi într-o lucrare adresată tuturor Bisericilor.

    Tema epistolei către Efeseni este strîns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gîndul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficienţa lui Isus Cristos”.

    În Isus Cristos locuiesc „toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. (Col. 2:3) „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătateasă locuiască în El”. (Col. 1:19) „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. (Col. 2:9) El este singurul prin „care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor”. (Col. 1:14) Toată epistola adresată Colosenilor este clădită pe ideea că Cristos este „atotsuficient” pentru toate nevoile noastre.

    Epistola scrisă Efesenilor este o dezvoltarea a acestei idei. Întreaga epistolă poate fi rezumată în două versete plasate în primul capitol:

    „…căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Cristos, toate lucrurile; cele din ceruri şi cele de pe pămînt” (Efes. 1: 9-10).

    Mesajul central al epistolei este: refacerea acelui „Unu” cosmic dinaintea căderii; redobîndirea unităţii prin Cristos; unirea cerului cu pămîntul prin poziţia şi lucrarea lui Isus Cristos.

    Cristos este în acelaşi timp şi centrul în care trebuie să se întîlnească toate lucrurile şi substanţa care le leagă pe toate împreună. Toate sînt unite „în El”, dar şi „prin El”. Există în lume o „rupere” care a adus durere şi suferinţă. Păcatul neascultării i-a separat pe cei vinovaţi de Dumnezeu producînd o stare de tensiune, un dezechilibru în tot ceea ce există. Scrisoarea către Efeseni ne ajută să ne dăm seamă mai întîi de existenţa acestei stări de conflict care este în natură, în om, între oameni, în timp, în eternitate, între neamuri, între fiinţele cereşti, între om şi Dumnezeu şi ne îndreaptă apoi spre convingerea că această stare se poate îndepărta numai atunci cînd toate lucrurile, toate puterile şi toţi oamenii se vor uni „în Cristos”. Sarcina supremă a Bisericii, aşa cum o vede Pavel, este să spună tuturor celor vii că unitatea dintre toţi oamenii şi dintre oameni şi lumea în care trăim, unitatea după care tînjim cu toţii în familie şi în societate nu poate fi realizată în afara lui Cristos. Mesajul Bisericii trebuie însoţit de o demonstraţie practică a realizării unei vieţi noi în perimetrul celor ce l-au primit pe Cristos. Iată de ce Stott numeşte comentariul său în epistola către Efeseni: „Societatea cea nouă a lui Dumnezeu”.

    Chiar şi un cititor superficial observă imediat că cele 6 capitole ale scrisorii sînt împărţite în două jumătăţi distincte. „Doxologia” de la sfîrşitul capitolului 3 este un fel de piatră de hotar între două secţiuni clar deosebite.

    Prima parte a epistolei, cuprinzînd capitolele de la 1 la 3, este doctrinală, iar cea de a doua jumătate, aşezată în capitolele 4, 5 şi 6 este practică.

    Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Prima jumătate a epistolei se ocupă cu dezvăluirea „poziţiei” noastre în Cristos, iar a doua jumătate ne arată „practica” în care trebuie să se evidenţieze această poziţie. În primele capitole vedem ceea ce a cîştigat Cristos pentru noi la Golgota, iar în cele de la urmă vedem ce fel de viaţă vrea El să desfăşoare în noi şi prin intermediul nostru. Fiecare din cele două secţiuni debutează cu cîte un verset care-i anunţă tema:

    Despre POZIŢIA noastră în Cristos: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos” (Efes. l:3).

    Despre PRACTICA pe care trebuie s-o manifestăm: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care a-ţi primit-o…” (Efes. 4:1)

    Caracteristic epistolei către Efeseni este şi „Taina ascunsă de veacuri în Dumnezeu” despre care vorbeşte Pavel în cap. 3:4-10. Ea este o învăţătură despre care a vorbit Domnul Isus, dar nu a explicat-o în timpul vieţii Sale pămînteşti. Proclamarea acestei învăţături a fost misiunea specifică pentru care l-a ales Dumnezeu pe apostolul Pavel. Pusă în cuvinte foarte simple „taina” descoperită este vestea că Cristos, în loc să preia imediat după venirea pe pămînt „domnia” în împărăţia terestră pe care o aşteptau evreii, va accepta dimpotrivă să fie lepădat, să sufere, să moară pe o cruce şi după înviere şi înălţare, să dispară complet de pe scena lumii pămîntene. Taină fusese că, după ce se va aşeza la dreapta Tatălui, primind o autoritate şi o putere superioară tuturor creaturilor din veacul acesta sau din veacul viitor, El va strînge la Sine un număr de „aleşi” indiferent din ce neam fac parte, pe care îi va duce într-o intimitate atît de mare cu Sine însuşi, încît ei nu vor mai putea fi numiţi cu alţi termeni decît aceia de: „trupul” Său, „mireasa” Sa şi „Templul” Său. Aceste trei metafore definesc, fiecare, unitatea credincioşilor cu Cristos în viaţă („trupul”), în dragoste („mireasa”) şi în slavă („templul ).

    Imaginea luptătorului îmbrăcat cu „toată armătura lui Dumnezeu” din finalul epistolei este un tablou cum nu se poate mai nimerit pentru încheierea epistolei. În faţa a tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi credincioşii, nu trebuie să ne culcăm pe perna moale a delăsării, ci trebuie să veghem şi să ne apărăm împotriva atacurilor Diavolului.

    Apostolul Pavel ne spune tuturor: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

    SCHIŢA CĂRŢII

    Cuvînt de salut (cap.1:1, 2)

    1. Poziţia noastră în Cristos (cap. 1-3) 
    a. Recunoştinţă pentru binecuvîntările duhovniceşti (1:3-14)
    b. Rugăciune pentru pătrundere duhovnicească a lucrurilor (1:15-23)
    c. O nouă poziţie în Cristos (2:1-10)
    d. O nouă relaţie prin Cristos (2:11-22)
    e. Priceperea Tainei divine (3:1-12)
    f. Primirea Plinătăţii divine (3:13-21)

    2. Practica unei vieţii în Cristos (cap. 4-6) 
    În viaţa Bisericii (4:1-16)
    În viaţa fiecărui credincios (4:17-32)

    Viaţa creştină este o viaţă:
    a. trăită în dragoste (5:1-20)
    b. trăită separat de imoralitate (5:3-7)
    c. trăită în lumină (5:8-14)
    d. trăită în înţelepciune (5:15-20)
    e. trăită în supunere reciprocă (5:21-6:9)
    f. trăită în biruinţă (6:10-20)

    Cuvînt de încheiere (6:21-24)

    https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/efeseni/

     

     

    Ce legătură este între „taină” şi „chemarea cerească”?
    Ce înseamnă „taina” pentru practica noastră creştină?

    The Present Testimony

    © SoundWords, online seit: 04.02.2019, aktualisiert: 04.02.2019

    Din remarcile anterioare s-a putut vedea cum chemarea poporului lui Dumnezeu îşi trage existenţa din natura binecuvântărilor lor şi din natura speranţei, care le-a fost pregătită.

    Binecuvântările pământeşti şi făgăduinţele pământeşti, care au fost date israeliţilor, au făcut chemarea lor să fie o chemare pământească. Binecuvântările spirituale din cer şi speranţa credincioşilor în Domnul Isus fac chemarea lor să fie o chemare cerească.

    Dar există un adevăr de o natură deosebită cu privire la Adunare (Biserică) şi la relaţia ei cu Hristos, şi cum stă ea în El înaintea lui Dumnezeu, un adevăr care deschide privilegii care au o orânduială mai înaltă chiar decât aceea despre care este vorba în epistola către Evrei. Şi acestea fac chemarea Adunării (Bisericii) să fie în mod necesar cerească, cu toate că această expresie specială nu se întâlneşte în locurile din Scriptură care se referă la ea.

    Acest adevăr este numit „taina”; şi eu sunt pe deplin convins că adevărata natură a Adunării (Bisericii) nu poate fi înţeleasă, dacă nu se are o cunoaştere clară a adevărurilor pe care le cuprinde noţiunea „taină” şi care o caracterizează.

    Voi încerca să arăt pe scurt în diverse pasaje ceea ce eu consider important din punct de vedere practic cu privire la „taină”:

    1. Ea se referă la natura şi poziţia înaltă a Adunării (Bisericii).
    2. Din ea sunt trase motivaţiile cele mai înalte pentru o umblare sfântă şi spirituală.
    3. Adorarea şi slujirea se văd prin ea în adevărata lor valoare.
    4. Interpretarea şi aplicarea corectă a Scripturi depind de atenţia acordată însuşirilor specifice tainei.

    Epistola către Efeseni şi epistola către Coloseni conţin afirmaţiile cele mai complete şi cele mai directe referitoare la taină, cu toate că şi în celelalte epistole se fac referiri la ea. Vreau să studiem acum adevărurile cuprinse în ea.

    În Efeseni 1.8,9 citim că Dumnezeu a făcut harul Său „să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea, făcându-ne cunoscut taina voii Sale”. În versetul zece ne este explicat ce este această taină, şi anume „pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune împreună sub un Cap, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ”. Deci „taina voii Sale” cuprinde planul complet al lui Dumnezeu de binecuvântare în aceste două sfere. Însă după aceea apostolul vorbeşte despre Hristos şi Adunare (Biserică) şi spune: „Taina aceasta este mare” (Efeseni 5.32); şi pretutindeni în aceste epistole şi în celelalte scrieri, unde el foloseşte această noţiune, el o face cu referire la acele adevăruri care sunt în legătură directă cu Adunarea. Să cercetăm aceasta:

    1. Taina se referă la fiinţa şi poziţia înaltă a Adunării (Bisericii)

    Aceste epistole, la fel ca celelalte scrieri, vestesc răscumpărarea, împăcarea, iertarea păcatelor prin sângele vărsat la cruce, precum şi speranţa cerească a credincioşilor în Hristos, însă pe o bază deosebită şi diferită – nu numai că Hristos a murit pentru noi, ci că noi am murit cu El şi am înviat împreună cu El.

    • Coloseni 2.12: … înmormântaţi împreună cu El în botez, în care aţi şi fost înviaţi împreună cu El, prin credinţa în lucrarea [textual: puterea activă a] lui Dumnezeu.
    • Coloseni 3.1,3,4: Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos …, pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, …
    • Efeseni 2.5,6: Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos … şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus. (vezi şi Coloseni 2.13,20)

    Învăţăm din aceste locuri din Scriptură, că despre Adunare (Biserică) se spune că ea a murit cu Hristos, a înviat împreună cu Hristos şi în El a fost aşezată în locurile cereşti – adusă la viaţă împreună cu El, da, că El este viaţa noastră. [Nota redacţiei: se fapt aceasta nu se spune despre Adunare (Biserică), ci despre credincioşii creştini ca persoane individuale, care apoi împreună constituie Adunarea; după părerea noastră se merge prea departe să se spună că Adunarea a murit.] Aceasta este caracteristica cea mai esenţială şi mai distinsă a tainei. Viaţă în Hristos – să fi una cu Domnul nostru înviat.

    • Efeseni 5.30,32: … pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale. … cei doi vor fi un singur Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare.
    • 1 Corinteni 6.17: Dar cel care se lipeşte de Domnul este un singur Duh cu El.
    • Binecuvântările Adunării (Bisericii) sunt spirituale, partea ei este în cer în Hristos (compară cu Efeseni 1.2). [remarca redacţiei: şi aici nu este vorba de binecuvântările corporative ale Adunării, ci de binecuvântări individuale.]
    • Adunarea este martor al înţelepciunii nespus de felurite a lui Dumnezeu pentru domniile şi stăpânirile din locurile cereşti (compară cu Efeseni 3.10).
    • Luptele ei spirituale sunt cu duhurile răutăţii din lumea cerească (vezi Efeseni 6.12).

    Toate acestea caracterizează fiinţa ei cerească; dar sunt şi alte privilegii de remarcat:

    • Adunarea (Biserica) a fost aleasă în Hristos, înainte să fie puse temeliile lumii – înainte să înceapă timpul (Efeseni 1.4; vezi şi 2 Timotei 1.9 şi Tit 1.2); nu numai o ceată aleasă ci şi alegerea ei îşi are originea în planul veşnic al lui Dumnezeu, pe care El l-a întocmit în Hristos Isus (Efeseni 3.11).
    • „Rânduit dinainte pentru înfiere” (Efeseni 1.5). Înaintea lui Dumnezeu în toată desăvârşirea şi dragostea lui Hristos. „… împliniţi în El” (Coloseni 2.10). „Făcuţi plăcuţi [puşi într-o poziţie de har] în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6).
    • „Pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii … pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 1.13; 4.30).
    • În care şi voi sunteţi zidiţi împreună, pentru a fi o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2.22).

    Acestea sunt privilegiile minunate ale Adunării, care ne-au fost deschise prin revelarea tainei. Hristos ne este prezentat în epistola către Evrei în toate situaţiile şi slăbiciunile şi suferinţele noastre aici jos pe pământ; sau aşa cum El acolo sus în cer îngrijeşte pentru noi, în timp ce noi mergem prin pustie; dar prin revelarea tainei aflăm că noi suntem una cu Hristos în viaţă şi în binecuvântare şi am fost mutaţi cu El în cer. Chiar dacă aceasta este o realitate, ea ne este făcută cunoscut prin credinţă.

    Pavel a fost unealta aleasă, ca să facă cunoscut Adunării (Bisericii) această „taină”. Lui i s-a încredinţat această administrare a harului lui Dumnezeu, aşa cum spun pasajele următoare:

    • Coloseni 1.25,26: Am devenit slujitor al Adunării, potrivit administrării lui Dumnezeu care îmi este dată pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu: taina cea ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi.
    • Efeseni 3.2-5: Mie mi-a fost dată administraţia harului lui Dumnezeu pentru voi: că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina … care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duhul.
    • Efeseni 3.8,9: Mie … mi-a fost dat harul acesta, … să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu.

    Dar mai este şi o altă caracteristică a tainei, pentru care apostolul s-a ostenit în mod deosebit s-o prezinte clar şi care, dacă este trecută cu vederea, ne-ar lăsa cu o înţelegere greşită a fiinţei Bisericii şi a dimensiunii tainei. Această caracteristică este: Cine sunt grupările din care este compus acest trup, care este unit cu Domnul Isus Hristos? Ca să răspundem satisfăcător la această întrebare, trebuie să studiem planurile trecute şi viitoare ale lui Dumnezeu cu privire la Israel; căci prin contrastul mare între rânduiala binecuvântărilor lui Israel şi cele ale Adunării (Bisericii) iese în evidenţă fiinţa deosebită a Adunării înaintea ochiului spiritual.

    S-a revelat clar că Israel trebuia să fie centrul acţionării lui Dumnezeu şi al planurilor Sale cu pământul (Deuteronomul 32.8). Am văzut cum ei au fost recunoscuţi de Dumnezeu ca popor deosebit al Său (Exodul 19.5,6), am citit despre domnia lor asupra celorlalte popoare, care le-a fost făgăduită, şi despre natura binecuvântărilor lor (Deuteronomul 28.1-13).

    Şi cu toate că Israel este acum Lo-Ami [nu-i poporul Meu: Osea 1.9] şi este împrăştiat în toată lumea, s-a revelat clar că el va trebui restabilit, că lui i se va ierta şi fiecare făgăduinţă, care i-a fost dată, va trebui să se împlinească. „Şi Răscumpărătorul va veni pentru Sion şi la cei din Iacov care se vor întoarce de la fărădelege” (Isaia 59.20,21). Israel va trebui atunci să stea ca popor în glorie deosebită, păgânii vor trebui să se plece înaintea lui şi să-i slujească, şi orice popor, care nu vrea să-i slujească, va trebui să piară (Isaia 60.12).

    În afară de aceasta Ierusalim va fi centrul adevăratei închinări. „Multe popoare vor merge şi vor zice: «Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; şi El ne va învăţa căile Sale şi vom umbla pe cărările Sale». Pentru că din Sion va ieşi legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului” (Isaia 2.3). „Cortul Meu va fi peste ei; şi Eu le voi fi Dumnezeu, şi ei Îmi vor fi popor. Şi naţiunile vor cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Cel care sfinţesc pe Israel, când locaşul Meu cel sfânt va fi în mijlocul lor pentru totdeauna” (Ezechiel 37.27,28).

    Scos în relief prin mărimea naţională şi glorie, scos în relief în privilegiile religioase, ei vor fi întotdeauna un popor clar demarcat, în timp ce adevărul şi binecuvântarea vor curge din Ierusalim, şi „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă fundul mării. Şi va fi aşa: în ziua aceea, rădăcina lui Isai va sta ca steag al popoarelor; naţiunile o vor căuta şi locul său de odihnă va fi glorios” (Isaia 11.9,10).

    Nu trebuie să citez mai multe locuri, căci acesta este un adevăr bine cunoscut. Hristos este Izvorul tuturor acestor binecuvântări, atât pentru Israel cât şi pentru păgâni. „El este Mântuitorul lui Israel”, Mijlocitorul noului legământ pentru ei; dar El a fost dat şi pentru ca să fie „Lumina naţiunilor” şi mântuirea lui Dumnezeu până la marginile pământului (Isaia 49.6).

    Vechii profeţi vorbesc categoric despre aceste două puncte. Aceasta este rânduiala binecuvântării viitoare – în timp ce diferenţa între iudei şi păgâni în cadrul binecuvântării generale există încă şi va fi permanent păstrată. Esenţa unică în felul ei a „tainei” dă toate acestea la o parte în timpul administrării tainei. Israel este lipsit pentru un timp de privilegiile lui mari, deoarece el a respins pe Hristos, şi stă pe aceeaşi treaptă cu toţi păcătoşii.

    Predica despre Isus Hristos potrivit revelării tainei se adresează la toţi, iudei şi păgâni, ca păcătoşi pierduţi şi din ambele grupe adună o ceată de credincioşi, care primesc aceleaşi privilegii, au parte de aceeaşi viaţă şi aceleaşi făgăduinţe în Hristos, aparţin aceluiaşi trup şi toţi sunt în aceeaşi măsură comoştenitori. Cei care erau departe (păgânii) şi cei care erau aproape (iudeii) au acum prin Hristos aceeaşi intrare printr-un Duh la Tatăl: „El …, care din cei doi a făcut unul şi a surpat zidul din mijloc al îngrădirii, … pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace; şi ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, după ce, prin ea, a omorât vrăjmăşia. Şi El a venit, a vestit Evanghelia păcii; pace vouă celor de departe şi pace celor de aproape. … Aşadar nu mai sunteţi [voi păgânii] străini şi locuitori temporari [fără drept de cetăţenie], ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu” (Efeseni 2.14-19).

    Nu având parte de privilegiile iudaice, ci a fi împreună în binecuvântările noi tocmai descrise: toate acestea erau ciudate în urechile credincioşilor iudei, da, la început chiar şi ale apostolilor; ele erau total contrare rânduielii binecuvântări pe care ei o căutau.

    Ei erau foarte inerţi în a duce Evanghelia la păgâni. Petru a fost condus să facă aceasta în urma viziunii cu faţa de masă de in şi prin discuţia lui cu Corneliu, şi după aceea i s-a cerut de adunarea din Ierusalim să dea socoteală pentru cele făcute, chiar dacă după aceea ei s-au bucurat cu bucurie mare că „Dumnezeu a dat şi naţiunilor pocăinţa spre viaţă” (Faptele apostolilor 11.18).

    Aceasta face suplimentar clar că taina nu era cunoscută bisericii de Rusalii de la început [remarca redacţiei: prin aceasta este vorba de biserica din timpul de după coborârea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii şi până la începutul slujirii lui Pavel în lucrarea de vestire a tainei.] A fost predicată Evanghelia cu vestirea morţii şi învierii lui Isus şi înălţarea Lui ca Domn şi Hristos, răscumpărarea prin Numele Lui, iertarea păcatelor şi făgăduinţa Duhului Sfânt pentru toţi credincioşii; însă a fost rezervat pentru Pavel, după ce Ierusalimul a respins mărturia prezentată lui, să dezvăluie privilegiile mari şi deosebite care au fost deschise acum pentru credincioşi.

    Însuşirile remarcabile ale „tainei”, care constituie esenţa reală a Adunării (Bisericii), sunt:

    • Părtăşia la viaţa de înviere a lui Hristos
    • Înviat împreună cu El
    • Aşezat împreună cu El în cer
    • Binecuvântat în El cu tot felul de binecuvântări spirituale în cer
    • Martor pentru puterile şi autorităţile din lumea cerului
    • Lupta cu duhurile răutăţii din lumea cerului
    • Speranţa gloriei cereşti
    • Nici o deosebire între iudei şi păgâni
    • Amândoi mădulare ale unui singur trup şi acest trup este locuinţa Duhului Sfânt.

    Acestea sunt puncte care nu pot fi neglijate fără să se lezeze caracterul complet al „tainei”.

    Deosebit de bogat în binecuvântare este adevărul, pe care epistola către Evrei ni-l dă ca învăţătură; în multe privinţe mai necesar pentru experienţele noastre zilnice, decât orice altă parte a Scripturii, şi cu toate acestea acolo nu se învaţă privilegiile depline şi esenţa unică în felul ei a Adunării (Bisericii): în timp ce epistola tratează, de exemplu, detaliat „chemarea cerească”, un principiu sau un adevăr în legătură cu ea nu ar fi lezat sau minimalizat, dacă nici un păgân nu ar fi intrat în binecuvântările ei. Însă păgânii constituie o parte componentă a „tainei”, şi locul, pe care ei îl ocupă în ea, trebuie arătat clar, pentru ca să fie integraţi în esenţa tainei.

    2. Cele mai mari motive pentru o umblare sfântă şi spirituală rezultă din taină

    Căci noi învăţăm clar, că noi suntem oameni care au murit şi au înviat; că noi suntem una cu Hristos – „binecuvântaţi cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, în Hristos” (Efeseni 1.3); că noi posedăm o viaţă, o natură nouă, singura care poate avea părtăşie cu El, Cel care este viaţa noastră. Deci noi suntem chemaţi să umblăm ca cetăţeni ai cerului şi totuşi pe pământ. Cât de categorică este Scriptura în privinţa aceasta!

    • Coloseni 3.1-5: Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus … gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu … Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ (vezi şi Romani 6).

    Când apostolul ne îndeamnă să nu ne minţim unii pe alţii, atunci el face aceasta pe baza naturii vieţii noi şi a unităţii trupului – „pentru că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte în cunoştinţă, după chipul Celui care l-a creat” (Coloseni 3.9,10), „cel creat după Dumnezeu este în adevărata dreptate şi sfinţenie. De aceea, fiindcă aţi lepădat minciuna, … pentru că suntem mădulare unii altora” (Efeseni 4.24,25).

    Pe de altă parte dragostea lui Hristos pentru Adunare şi unitatea Lui cu ea ca trup al Său este motivul bogat în binecuvântare, recomandat cu insistenţă soţului ca s-o iubească şi s-o îngrijească pe soţia lui ca pe propria carne. Subordonarea Adunării faţă de Hristos este pentru soţie modelul pentru subordonarea ei faţă de soţul ei (Efeseni 5.22-24).

    Adunarea (Biserica) este locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul, şi trupurile noastre sunt templul Duhului Sfânt. Ce motiv să glorificăm pe Dumnezeu în trupul nostru şi în duhul nostru, şi cu câtă grijă şi temere de Dumnezeu ar trebui să umblăm, ca să nu întristăm pe Duhul Sfânt, cu care am fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării (1 Corinteni 6.18,19Efeseni 4.30)! În mod deosebit prin „taină” aflăm harul suveran al lui Dumnezeu. Noi suntem luaţi în binecuvântările ei „spre lauda slavei harului Său … după bogăţia harului Său. … Prin har aţi fost mântuiţi.” Ca urmare principiile harului trebuie să regleze umblarea noastră aici: să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri; să facem bine celor care ne urăsc; să nu ne împotrivim celor care ne fac rău; să iertăm celor care ne rănesc, „aşa cum Dumnezeu ne-a iertat din pricina lui Hristos”.

    Din cele spuse deja se poate vedea cum adevărul acesta are efect în orice privinţă asupra umblării noastre. Ce forţă de despărţire este în el, dacă noi am învăţat din principiile „chemării cereşti”, că drumul nostru în lume este acela al unui pelerin şi străin, că noi nu putem lua parte la uneltirile şi politica ei, cu atât mai mult atunci când învăţăm că noi am murit faţă de lume şi că într-adevăr suntem în lume, însă suntem cetăţeni ai cerului. Aceasta nu ne scoate afară din relaţiile în care Dumnezeu ne-a aşezat, şi nici nu ne învaţă să fim pustnici şi să neglijăm obligaţiile pe care le avem, ci să acţionăm conform principiilor lui Dumnezeu, în timp ce le împlinim. Este adevărat, că noi nu putem introduce principiile Lui în părtăşia cu lumea; oamenii lumii acesteia nu ne vor dori, dacă vom încerca să facem aceasta: noi nu ne putem uni cu ei fără să coborâm nivelul sfinţeniei, care ne-a fost dat. Însă prin faptul că ne ţinem departe de mersul lumii, de energia ei şi de aşteptările ei nejustificate, duhul nostru va deveni liber de rătăcirile ei şi distragerile ei şi vom fi mai bine capabili să exprimăm pe Hristos în tot ceea ce facem. Hristos este al nostru „în chemarea cerească a lui Dumnezeu” (Filipeni 3.14), şi aceasta condamnă orice gândire legată de pământ şi orice plăceri carnale şi ne învaţă să avem o orientare cerească, mai cu seamă să aşteptăm pe Mântuitorul nostru, pe Domnul Isus Hristos, din cer.

    Este o „chemare sfântă” (2 Timotei 1.9): „Pentru că Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie” (1 Tesaloniceni 4.7). Este o chemare la glorie: Dumnezeu „v-a chemat prin Evanghelia noastră ca să dobândiţi gloria Domnului nostru Isus Hristos” (2 Tesaloniceni 2.14). „V-am îndemnat să umblaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi gloria Sa” (1 Tesaloniceni 2.12).

    3. Adorarea şi slujirea sunt puse în adevărata lor lumină prin taină

    În epistola către Evrei adoratorii sunt solicitaţi să se apropie de Dumnezeu curăţiţi de păcate, cu deplină îndrăzneală, prin sângele lui Isus, al Aceluia care a făcut ispăşirea pentru ei şi care nu Se ruşinează să-i numească fraţi, şi ca Mare Preot al lor stă pentru ei în prezenţa lui Dumnezeu.

    Ce binecuvântare minunară este aceasta: creatura este adusă aproape de Dumnezeul cel viu, Creatorul ei! Însă noi ne apropiem într-o natură şi relaţie mult mai bogată în binecuvântare, aşa cum ne învaţă „taina”: ca şi copii avem intrare la Dumnezeu ca Tată al nostru: „plăcuţi [puşi într-o poziţie de har] în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6), „în care avem îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El” (Efeseni 3.12). „Vedeţi ce dragoste ne-a dat Tatăl, să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3.1). Deci în timp ce noi ar trebui să ne apropiem de Dumnezeu în duhul înfierii cu încredere copilărească şi inimile noastre ar trebui să fie conştiente de simţămintele fericite şi gândurile, care sunt legate cu această relaţie, noi ar trebui să ne apropiem de El cu reverenţă şi niciodată să nu uităm că noi, deşi suntem copiii Lui, suntem încă creaturi în prezenţa Dumnezeului veşnic, „măreţ în sfinţenie, înfricoşător în laude, înfăptuind minuni” (Exodul 15.11).

    Duhul Sfânt este puterea adorării aduse de noi. „Prin El avem şi unii şi alţii intrare la Tatăl, într-un singur Duh” (Efeseni 2.18). „Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere” (Efeseni 6.18). „Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” (Iuda 20). În lumina tainei putem deci recunoaşte ţelul pe care-l urmărea Domnul în discuţia cu femeia samariteancă, când El vorbea despre adevărata natură a adorării şi a darului Duhului.

    Însă baza oricărei adorări este împăcarea şi pacea cu Dumnezeu. Cât de completă este această bază prin „taina”! Dacă eşti una cu Hristos, adus la viaţă şi înviat cu El, atunci întrebarea referitoare la primire este clarificată pentru totdeauna. Dacă credinţa nu a apucat aceasta şi nu se vede lucrarea terminată a lui Hristos, atunci carnea va lucra mereu şi va căuta altceva, în care ea se poate lăuda.

    Se pare că credincioşii din Colose aveau nevoie de o atenţionare, în mod deosebit cu privire la aceia care puteau să-i înşele prin vorbiri ademenitoare, şi Pavel arată cum adevărul despre „taină” duce la căderea tuturor argumentelor acelora. El a dus o luptă mare pentru ei, „pentru ca să le fie încurajate inimile, fiind strâns uniţi în dragoste, şi pentru toate bogăţiile siguranţei depline a înţelegerii, pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei. … Vedeţi să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie şi amăgire deşartă, după tradiţia oamenilor, după cunoştinţele elementare ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni 2.2,3,8).

    Putem împărţi această atenţionare în patru părţi diferite:

    1. Filosofia sau înţelepciunea şi raţiunea omenească
    2. Amăgirea deşartă – superstiţia
    3. Tradiţia sau porunci ale oamenilor
    4. Principiile lumii – regulamente/rânduieli

    1. Filosofia
      doreşte să stabilească prin raţiunea omenească ce Îi place şi ce nu Îi place lui Dumnezeu, în loc să primească în credinţă smerită ceea ce Dumnezeu a revelat. Ea caută să înalţe puterile duhului omenesc şi doreşte cu sentiment de mândrie să ascundă stricăciunea naturii umane şi starea nenorocită, distrusă, în care păcatul a adus omenirea.
    2. Amăgirea deşartă
      Probabil superstiţia recunoaşte distrugerea, caută însă un alt drum pentru înlăturarea răului. Filosofia tinde spre necredinţă, însă ea poate sfârşi în superstiţie, dacă conştiinţa devine neliniştită.

      „Nimeni să nu vă facă să pierdeţi premiul, făcându-şi voia lui însuşi în smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în cele pe care nu le-a văzut, îngâmfat zadarnic prin gândirea cărnii sale” (Coloseni 2.18). Superstiţia funcţionează în felul acesta: smerenie aparentă mare, elogierea îngerilor. Dumnezeu spune, că El este singurul căruia trebuie să I se aducă adorare. Hristos este singurul mijlocitor, şi despre El se spune: „Şi toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine” (Evrei 1.6). Însă superstiţia, îngâmfată zadarnic prin gândirea cărnii sale, caută ajutorul acelora care sunt numiţi „duhuri slujitoare” (Evrei 1.14), şi se închină lor; şi pentru că se închină lor, caută să convingă că este smerită – însă prin toate acestea Hristos este tratat dispreţuitor.

      O altă formă de superstiţie este neglijarea sau chinuirea trupului. Dar s-a spus destul, pentru a descrie natura şi felul de acţionare al superstiţiei. Ea pătrunde în totalitate în lucrurile nevăzute, are o aparenţă de înţelepciune prin evlavia aleasă de ea însăşi, dar ea rezultă dintr-o inimă stricată şi „satisface numai carnea” (Coloseni 2.18-23). Avocaţii unui astfel de sistem pot părea plini de o sfinţenie adâncă, şi severitatea disciplinei lor şi a lepădării de ei înşişi şi serviciile lor divine solemne şi impozante au scopul de a produce un efect asupra duhului natural şi de a excita venerarea lui; însă omul spiritual îşi dă seama de adevărata ei natură, „carnea”, şi ştie că toate acestea iau locul lui Hristos şi al lucrării Sale şi că lipseşte credinţa simplă în El şi în sângele Lui preţios.

    3. Tradiţia (sau poruncile oamenilor)
      Impune ori ascultarea de poruncile Legii, pe care Dumnezeu a rânduit-o odinioară, ori caută chiar să facă ceva obligatoriu, pentru care în Scriptură nu este nici o autoritate. Domnul arată esenţa tradiţiei şi la ce conduce ea în evanghelia după Marcu 7.

      De îndată ce se permite ca ceva făcut de oameni să devină autoritate şi obligaţie pentru conştiinţă (indiferent cât de simplu şi nevătămător ar părea) – în momentul în care acel ceva ocupă în suflet locul care se cuvine lui Dumnezeu şi Cuvântului Său, devine veneraţie goală, micşorează autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi pregăteşte duhul pentru a da la o parte Cuvântul şi a îndeplini formalităţi (Marcu 7.1-8). Dar să luăm seama la stadiul următor, la care conduce tradiţia. După ce ea a pus poruncile omeneşti pe aceeaşi treaptă cu poruncile lui Dumnezeu, renunţă curând la acestea din urmă şi instituie în cele din urmă ceva care este în opoziţie directă cu Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-L pe acesta fără efect. Ea anulează poruncile lui Dumnezeu, pentru ca poruncile omeneşti să poată fi respectate. Cele două se ciocnesc. Dumnezeu porunceşte, de exemplu, copiilor să onoreze pe tatăl lor şi pe mama lor, iar tradiţia spune: „nu, noi suntem liberi să le ajutăm sau nu” (Marcu 7.1-13).

    4. Principiile lumii, rânduieli
      S-a spus destul, ca să se arate înclinarea mare a inimii de a ţine cu tărie la rânduieli, şi care este motivul pentru aceasta.

      Apostolul pare să fi avut în vedere o afirmaţie, care era foarte răspândită în zilele acelea: „Dacă nu sunteţi circumcişi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi” (Faptele apostolilor 15.2). Să observăm cum adevărul tainei eliberează imediat sufletul de astfel de învăţături. De ce? „În care [Hristos] aţi şi fost circumcişi … în circumcizia lui Hristos, fiind înmormântaţi împreună cu El în botez, în care aţi şi fost înviaţi împreună cu El, … v-a înviat împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile, după ce a şters înscrisul cu porunci, care era împotriva noastră, care ne era potrivnic, şi l-a înlăturat din cale, pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2.11-14). Ce răspuns triumfal la o astfel de învăţătură! Carne, băuturi, zile de sărbătoare, luni noi, sabate – toate înlăturate din cale prin acelaşi adevăr; „care sunt o umbră a lucrurilor ce aveau să vină; dar trupul este al lui Hristos” (Coloseni 2.17). „În El aţi fost aduşi la plinătate.” El este marele sacrament [joc de cuvinte: „ordinance” = sacrament, dar şi rânduială / prescripţie]. „Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de cunoştinţele elementare ale lumii, pentru ce, ca şi cum aţi fi încă în viaţă în lume, vă supuneţi la rânduieli?” (Coloseni 2.20).

    Dacă studiem lumina pe care taina o aruncă asupra lucrurilor, atunci sunt două lucruri, pe care trebuie să le păstrăm în amintire:

    1. Plinătatea lui Hristos, a Capului trupului, care este Adunarea (Biserica).
    2. Adunarea (Biserica) este locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul
    1. Hristos este nu numai Capul Adunării (Bisericii), ci El „ca şi Cap peste toate a fost dat Adunării” (Coloseni 1.21,22)

      După ce El a triumfat peste toate puterile, El este Capul tuturor puterilor şi autorităţilor, şi „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2.9,10).  Când El S-a suit în înălţime, El a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor. El S-a înălţat peste toate cerurile, pentru ca El să umple toate, şi a rânduit „apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor”, pentru păzirea lor de înşelători şi pentru creşterea lor în toate privinţele spre El, Cel care este Capul, „din care tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură de întărire, după lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, făcând creşterea trupului, spre zidirea sa în dragoste” (Efeseni 4.8-16). La fel şi în Coloseni 2.19, unde vedem că tot ce este pentru hrană, pentru unitate şi spre creşterea trupului vine de la Hristos, Capul. Dacă lucrul acesta este necunoscut sau de îndată ce credinţa slăbeşte, se înalţă puterea, înţelepciunea şi calificarea omenească; şi în loc să se creadă în plinătatea Capului, se sprijină pe ele.

    2. Este un singur trup şi un singur Duh 

      Duhul Sfânt locuieşte în trup, şi din puterea şi lucrarea Lui, prin aceea că El împarte fiecăruia aşa cum vrea El – din activitatea Lui nemijlocită şi directă are loc orice lucrare de slujire.Lucrarea Duhului este prezentată mai deplin în 1 Corinteni 12, în timp ce în epistola către Efeseni şi epistola către Coloseni suntem îndrumaţi să vedem mai mult plinătatea Capului. Deci baza oricărei lucrări este: plinătatea Capului şi desfăşurarea activităţii Duhului Sfânt, care locuieşte în trup. Legătura între adevărata esenţă a Adunării şi slujire este aşa de strânsă, că păreri greşite despre prima vor conduce foarte probabil la păreri incomplete despre a doua.

    4. Interpretarea şi aplicarea corectă a Scripturi depind de atenţia acordată însuşirilor specifice ale tainei.

    Nu se poate tăgădui, că Sfânta Scriptură ne prezintă istoria unui popor [Israel] sfânt, credincios, care suferă din pricina loialităţii, dar despre care nu se poate spune că el savurează privilegiile Adunării (Bisericii). Dacă se spune că aceste scrieri [cărţile Vechiului Testament] se referă la unii din poporul lui Dumnezeu înainte de Hristos – atunci trebuie scoasă în evidenţă natura lor diferită: ei simt cum mâna lui Dumnezeu apasă greu asupra lor, că ei suferă pentru fărădelegile lor (cu toate că ei acum în inimile lor sunt dedicaţi absolut cu fidelitate lui Dumnezeu); ei Îl cheamă să nu-i lepede pentru totdeauna, să nu-Şi ascundă faţa de ei, ci să-i cureţe de păcatele lor. Este clar, ei nu sunt în poziţia de împăcare şi primire, sau ei nu ştiu nimic despre aceasta. Vedem deci imediat cât de nepotrivite ar fi astfel de afirmaţii pe buzele acelora care sunt una cu Hristos şi stau în toată buna plăcere şi primire despre care ne învaţă taina, că noi suntem aşezaţi în ele. În timp ce noi tragem multe învăţături şi foloase mari din ele şi prin ele învăţăm multe despre Dumnezeu şi căile Lui, ne-am îndepărta cu totul de principiul harului, dacă experienţele noastre ar fi ca ale lor. De aceea necesitatea să ţinem cu tărie la principiile chemării noastre, pentru ca noi să nu aplicăm spre paguba sufletului nostru astfel de pasaje din Scriptură.

    Pe de altă parte aceşti credincioşi se roagă pentru răzbunare pe vrăjmaşii lor – ei cheamă judecata dreaptă a lui Dumnezeu să vină asupra lor. Toate acestea stau în contrast mare cu starea inimii acelora care cunosc harul lui Dumnezeu şi cărora le-a fost poruncit să ierte pe oricine şi să se roage pentru vrăjmaşii lor. Speranţa lor este pământească – împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu făcute părinţilor. Această speranţă nu păzeşte inima noastră în suferinţă, ci speranţa cerească, cea care ne-a fost pregătită, ne păzeşte inima. Vedem în cântarea de laudă a lui Zaharia cum arătau aşteptările unui iudeu temător de Dumnezeu şi la ce se aştepta el prin adevărul lui Hristos (Luca 1.68-79). Noi, dimpotrivă, aşteptăm revenirea lui Hristos, ca să ne ia la Sine, ca să intrăm în casa Tatălui Său. Atâta timp cât El nu a venit, este timpul de necaz: el poate avea intensităţi diferite, însă soarta caracteristică a Adunării (Bisericii) pe pământ este necaz: „În lume veţi suferi prigoane!”

    Dacă punem înc-odată înaintea ochilor ce am spus cu privire la anumite scrieri şi aplicarea lor la sfinţii din timpurile de demult – dacă aceste scrieri descriu experienţele acelor sfinţi, care le vor folosi înainte de revenirea Domnului nostru Isus Hristos în glorie şi care vor primi răscumpărarea şi primirea la venirea Sa -, trebuie să fim foarte precauţi să nu confundăm pe aceşti sfinţi cu Adunarea (Biserica), sau să tragem concluzia că ei vor fi cândva cu Adunarea (Biserica) din cauza credinţei lor şi a devotamentului lor. Prin „anumite scrieri” mă refer în mod deosebit la profeţi şi la Psalmi, chiar dacă există şi alte scrieri, la care se referă aceste remarci, pe care acei cititori, care s-au preocupat cu ele, le recunosc uşor.

    Am parcurs ceea ce am considerat eu necesar să fie remarcat şi de reţinut cu privire la chemarea cerească şi la taină. În lumina tainei vedem ce a intenţionat Domnul în discuţia Sa cu ucenicii Săi şi în îndrumarea suplimentară pe care Ioan a notat-o în mod deosebit în capitolele 14 până la 16 din evanghelia sa, la care este vorba de prezenţa şi misiunea Duhului Sfânt în Adunarea (Biserică), de care trebuie neapărat să ţinem seama în strângerile laolaltă pentru adorare şi slujire.

    Prima epistolă a lui Ioan este în concordanţă cu această temă, conducându-ne până la izvorul tuturor binecuvântărilor noastre, şi anume la dragostea lui Dumnezeu şi la cunoaşterea acesteia, precum şi unităţii noastre cu Hristos, şi la puterea şi izvorul poruncii noi din noi.


    Tradus de la: Welche Verbindung besteht zwischen dem “Geheimnis” und der “himmlischen Berufung”?
    Titlul original: „What is meant by ‘the Mystery’; and what connexion is there between it and ‘the Heavenly calling’?“
    din The Present Testimony, Anul 1, 1849, pag. 17–32

    Traducere: Ion Simionesc

     

    DARURILE LUCRĂRII

    Capitolul optsprezece

     

    Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos… Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos (Efeseni 4:7, 11-13; subliniere personală).

    Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi (1 Cor. 12:28; subliniere personală).

    Aceste darurile lucrării, aşa cum sunt adeseori numite, sunt chemări şi diferite abilităţi date anumitor credincioşi pentru a-i ajuta în slujba de apostoli, profeţi, evanghelişti, pastori şi învăţători. Nimeni nu se poate pune pe sine într-una din aceste poziţii, decât dacă este chemat şi înzestrat de Dumnezeu.

    Este posibil ca o persoană să ocupe mai mult decât una din aceste cinci funcţii, dar nu sunt posibile decât anumite combinaţii. De exemplu, este posibil ca un credincios să fie chemat să fie pastor şi învăţător sau profet şi învăţător. Dar este puţin probabil să fie chemat la slujbele de pastor şi evanghelist, din simplu motiv că lucrarea pastorului îl obligă să rămână într-un singur loc pentru a sluji turma, neputând astfel îndeplini şi chemarea de evanghelist care îi cere să călătorească frecvent.

    Deşi aceste cinci slujbe sunt înzestrate diferit şi cu scopuri diferite, toate au fost date bisericii pentru un singur scop general: „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire“ (Efes. 4:12).[1] Scopul fiecărui lucrător ar trebui să fie desăvârşirea (echiparea) sfinţilor pentru slujire. Totuşi, cei care sunt implicaţi în lucrare acţionează de multe ori ca şi când ar fi chemaţi nu pentru a echipa sfinţi în vederea slujirii, ci pentru a face să simtă bine oamenii fireşti care stau în bănci în timpul bisericii – al serviciilor divine. Fiecare persoană chemată pentru a împlini una dintre aceste slujbe ar trebui să îşi evalueze în mod constant contribuţia adusă la „desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire“. Dacă fiecare lucrător ar face acest lucru, mulţi ar elimina numereoase activităţi considerate în mod eronat „lucrare“.

    Au fost anumite daruri ale lucrării specifice doar bisericii primare?

    Cât timp vor fi date bisericii aceste daruri ale lucrării? Isus le va oferi atâta timp cât sfinţii Lui vor avea nevoie să fie echipaţi pentru slujire, adică cel puţin până la venirea Sa. Biserica primeşte constant creştini născuţi din nou care au nevoie să crească spiritual, iar pentru ceilalţi este întotdeauna loc de o maturitate spirituală şi mai mare.

    Din nefericire unii au concluzionat că în prezent există doar două feluri de lucrare – pastorală şi evanghelistică – ca şi când Dumnezeu şi-ar fi schimbat planurile. Nu, încă mai avem nevoie de apostoli, profeţi şi învăţători la fel de mult pe cât a avut şi biserica timpurie. Motivul pentru care nu vedem prea multe exemple de astfel de daruri în cadrul bisericilor de peste tot din lume este acela că Isus dă aceste daruri bisericii Sale, nu celor false, nesfinte sau bazate pe o evanghelie falsă. În bisericile false pot fi găsiţi doar aceia care încearcă în mod deplorabil să împlinească rolurile corespunzătoare unora dintre darurile lucrării (în special cele de pastori şi, mai rar, de evanghelişti), dar cu greu pot fi asemănate cu chemarea divină şi darurile pentru lucrare date de Isus bisericii Sale prin ungere. Aceştia cu siguranţă nu desăvârşesc sfinţii în vederea lucrării de slujire, deoarece însăşi Evanghelia pe care o proclamă nu are ca rezultat sfinţenia; ea doar înşeală oameni, lăsându-i să creadă că sunt mântuiţi. Şi aceşti oameni nu doresc să fie echipaţi pentru slujire. Ei nu au nici o intenţie de a se lepăda de ei înşişi şi de a-şi lua crucea.

    Cum poţi şti că eşti chemat?

    Cum poate şti cineva dacă este chemat să împlinească în biserică una dintre aceste funcţii? În primul rând şi cel mai important, va simţi chemarea divină a lui Dumnezeu. Se va simţi responsabil să îndeplinească o anumită sarcină, ceea ce este mai mult decât a vedea pur şi simplu o nevoie ce trebuie împlinită. Este mai degrabă o dorinţă puternică pusă de Dumnezeu în profunzimea fiinţei care îl îndeamnă să îndeplinească o anumită lucrare. Dacă această chemare vine într-adevăr de la Dumnezeu, persoana respectivă nu se va simţi împlinită până când nu va începe să împlinească chemarea. Acest lucru nu are nimic de a face cu o învestire dată de către altcineva sau de către oamenii din comitet. Dumnezeu este Cel care lansează chemarea.

    În al doilea rând, o persoană chemată într-adevăr de Dumnezeu va fi echipată deja de El pentru a împlini misiunea respectivă. Fiecare dintre cele cinci slujbe poartă cu ele ungerea supranaturală care o ajută să facă ceea ce a chemat-o Dumnezeu să facă. Odată cu chemarea vine şi ungerea. Dacă nu există ungere, nu există chemare. Putem aspira la o anumită slujbă duhovnicească, ne putem instrui în institute biblice timp de patru ani de zile şi ne putem pregăti pentru acea lucrare, dar fără ungerea lui Dumnezeu nu avem nici o şansă de reuşită reală.

    În al treilea rând, persoana respectivă va vedea că Dumnezeu deschide anumite uşi, anumite oportunităţi prin care să îşi manifeste darurile specifice. Astfel, aceasta îşi poate dovedi credincioşia şi, în cele din urmă, i se vor da oportunităţi, responsabilităţi şi daruri şi mai mari.

    Dacă o persoană nu a simţit o constrângere interioară divină şi chemarea la unul dintre cele cinci daruri ale lucrării sau dacă nu este conştientă de ungerea specială de a împlini o sarcină încredinţată de Dumnezeu sau dacă nu s-a deschis nici o perspectivă pentru folosirea darurilor pe care crede că le posedă, acea persoană nu ar trebui să încerce să facă ceva ce Dumnezeu nu a chemat-o să facă. Ar trebui mai degrabă să înveţe să fie o binecuvântare printre membrii trupului lui Hristos din biserica locală, printre vecini şi la locul de muncă. Deşi nu este chemată la „cvintetul“ lucrării, ea este chemată la slujire prin folosirea darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu şi ar trebui să-şi dea silinţa să se dovedească credincioasă.

    Deşi Scriptura menţionează cinci daruri ale lucrării, aceasta nu înseamnă că persoanele care ocupă una dintre aceste slujbe vor face aceaşi lucrare. Pavel a scris că există „felurite slujbe“ (1 Cor. 12:5), făcând deosebire între lucrătorii care ocupă aceleaşi slujbe. Mai mult, se pare că sunt mai multe niveluri de ungere revărsată asupra celor care ocupă aceste slujbe, deci am putea clasifica fiecare slujbă şi în funcţie de măsura ungerii divine. De exemplu, există învăţători care par a fi mult mai unşi decât ceilalţi în anumite aspecte. Acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte celelalte daruri ale lucrării. Eu personal cred că fiecare lucrător poate face lucruri ce pot avea drept rezultat o ungere şi mai mare în lucrare, lucruri precum dovedirea credincioşiei pentru o perioadă de timp sau un devotament mare faţă de Dumnezeu.

    O analizare mai detaliată a slujbei de apostol

    Cuvântul grec tradus cu apostol este apostolos şi literal înseamnă „unul care este trimis“. Apostolul nou-testamental veritabil este credinciosul care a fost trimis în mod divin într-un anumit loc sau în anumite locuri pentru a planta biserici. Acesta pune temelia spirituală a „clădirii“ lui Dumnezeu şi este într-un fel asemănător unui „antreprenor“, aşa cum a scris Pavel, el însuşi apostol:

    Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra (1 Cor. 3:9-10a; subliniere personală).

    Un „meşter-zidar“ sau antreprenor supraveghează întregul proces de construcţie – el conceptualizează produsul finisat. Acesta nu este un specialist precum tâmplarul sau zidarul. El poate fi capabil să execute munca unui tâmplar sau zidar, dar probabil nu la fel de bine ca ei. Tot aşa, apostolul are abilitatea de a face lucrarea unui evanghelist sau pastor, dar numai pentru o perioadă determinată, deoarece el plantează biserici. (Apostolul Pavel a rămas de obicei în acelaşi loc de la şase luni la trei ani.)

    Apostolul se pricepe cel mai bine la plantarea bisericilor şi apoi le supraveghează pentru a rămâne aproape de Dumnezeu. Apostolul este responsabil pentru numirea prezbiterilor/pastorilor/supraveghetorilor care să păstorească fiecare biserică plantată (vezi Fapte 14:21-23; Tit 1:5).

    Apostoli veritabili şi apostoli falşi

    Se pare că anumiţi lucrători contemporani, tânjind după autoritate asupra bisericii, se grăbesc să-şi proclame presupusa chemare de a fi apostoli, dar majoritatea au o mare problemă. De vreme ce nu au plantat nici o biserică (sau poate au plantat doar ună sau două) şi nu au darurile şi ungerea apostolică biblică, aceştia trebuie să găsească pastori naivi care să le permită să aibă autoritate asupra bisericilor lor. Dacă eşti pastor, nu te lăsa păcălit de astfel de apostoli falşi plini de sine şi avizi după putere. Ei sunt de obicei lupi în haine de oaie. De cele mai multe ori vânează banii. Scriptura ne atrage atenţia asupra apostolilor falşi (vezi 2 Cor. 11:13; Apoc. 2:2). Dacă trebuie să îţi spună ei că sunt apostoli, acesta este probabil un indiciu că nu sunt. Fructele lor ar trebui să vorbească de la sine.

    Pastorul care îşi plantează propria biserică şi rămâne să o păstorească ani de zile nu este apostol. Pe aceştia i-am putea numi cel mult „pastori apostolici“ de vreme ce şi-au format propria biserică. Totuşi, ei nu pot deţine slujba de apostol deoarece apostolul plantează în mod continuu biserici.

    Un „misionar“, aşa cum îl numim astăzi, cu adevărat trimis şi uns de Dumnezeu şi a cărui chemare este aceea de a planta biserici ar deţine slujba de apostol. Pe de altă parte, misionarii a căror lucrare constă în deschiderea de institute biblice şi în instruirea pastorilor nu sunt apostoli, ci învăţători.

    Lucrarea unui apostol veritabil este caracterizată de semne şi minuni supranaturale, care contribuie la plantarea de biserici. Pavel a scris:

    Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai pe jos de aceşti apostoli aşa de minunaţi. Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi (2 Cor. 12:11b-12).

    Dacă lucrarea unei persoane nu este însoţită de semnele şi minunile adecvate, atunci nu este apostol. Evident, adevăraţii apostoli sunt rari şi nu există în bisericile false, lipsite de sfinţenie sau bazate pe o evanghelie greşită. Eu îi descopăr în special în acele locurile din lume care sunt încă nepătrunse de Evanghelie.

    Înalta funcţie de apostol

    În ambele enumerări ale darurilor lucrării din Noul Testament, prima listată este slujba de apostol, indicând că este cea mai înaltă chemare (vezi Efeseni 4:11; 1 Cor. 12:28).

    Nimeni nu îşi începe lucrarea de pe poziţia de apostol. Un om poate fi chemat în cele din urmă la slujba de apostol, dar nu va începe de pe această poziţie. Trebuie mai întâi să dea dovadă de credincioşie în propovăduire şi învăţătură mai mulţi ani la rând şi apoi, în final, va îndeplini slujba pentru care l-a pregătit Dumnezeu. Pavel a fost chemat la slujba de apostol încă din pântecele mamei lui, dar a petrecut mulţi ani dedicaţi în întregime (fulltime) lucrării până a ajuns în cele din urmă la această poziţie (vezi Gal. 1:15-2:1). A început ca învăţător şi profet (vezi Fapte 13:1-2) şi a fost promovat să fie apostol când a fost trimis de Duhul Sfânt (vezi Fapte 14:14).

    Sunt menţionaţi şi alţi apostoli în afară de cei doisprezece în Fapte 1:15-26; 14:14; Rom. 16:7; 2 Cor. 8:23; Gal. 1:17-19; Fil. 2:25 şi 1 Tes. 1:1, 2:6. (Cuvântul tradus cu trimis în 2 Cor. 8:23 şi Fil. 2:25 în greacă este apostolos.) Aceste menţionări combat teoria că slujba apostolică a fost deţinută doar de doisprezece bărbaţi.

    Totuşi, doar doisprezce apostoli pot fi numiţi „Apostolii Mielului“ şi numai aceştia doisprezece vor deţine un loc deosebit atunci când va sta Fiul Omului pe scaunul de domnie al măririi Sale (vezi Mat. 19:28; Apoc. 21:14). Nu mai avem nevoie de apostoli precum Petru, Iacov şi Ioan, singurii inspiraţi să scrie Scriptura, deoarece revelaţia biblică este completă. Totuşi, şi astăzi mai avem nevoie de apostoli care să planteze biserici prin puterea Duhului Sfânt, aşa cum au făcut Pavel şi ceilalţi apostoli, după cum este scris în cartea Fapte.

    Slujba de profet

    Profetul este cel care primeşte revelaţie supranaturală şi vorbeşte inspirat de Duhul. În mod normal profeţia se manifestă prin intermediul darului profeţiei, dar şi prin cel al darurilor revelaţiei: vorbirea despre înţelepciune, vorbirea despre cunoaştere şi darul deosebirii duhurilor.

    Orice credincios poate fi folosit de Dumnezeu prin darul profeţiei, după cum doreşte Duhul, dar asta nu îl face profet. Profet este mai întâi de toate lucrătorul care poate predica sau da învăţătură prin ungere divină. Deoarece se pare că profeţia este cea de a doua mare chemare (vezi ordinea enumerată în 1 Cor. 12:28), nici măcar lucrătorul dedicat permanent (fulltime) nu poate fi pus în această slujbă dacă nu a fost implicat în lucrare mai mulţi ani de zile. Dacă va ocupa această poziţie, va avea echipamentul supranatural necesar. Iuda şi Sila sunt doi oameni numiţi profeţi în Noul Testament. În Fapte 15:32 citim că au transmis multe cuvinte profetice bisericii din Antiohia:

    Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci, au îndemnat pe fraţi, şi i-au întărit cu multe cuvinte.

    Un alt exemplu din Noul Testament de profet este cel al lui Agab. În Fapte 11:27-28 citim:

    În vremea aceea, s-au pogorât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.

    Observă că lui Agab i-a fost dată vorbirea despre înţelepciune – o revelaţie a viitorului. Desigur, Agab nu ştia tot ce urma să se întâmple în viitor, ştia doar ceea ce i-a revelat Duhul. În Fapte 21:10-11 există un alt exemplu al vorbirii despre înţelepciune manifestat prin lucrarea lui Agab. De data aceasta se referea la o singură persoană – Pavel:

    Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a pogorât din Iudea, şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile, şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: «Aşa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta, şi-l vor da în mâinile Neamurilor.»“

    Este biblic, conform Noului Legământ, să cauţi călăuzire personală prin profeţi? Nu. Motivul este acela că toţi credincioşii au Duhul Sfânt în ei care îi călăuzeşte. Profetul ar trebui doar să confirme unui credincios ceea ce acesta ştie deja în sinea lui că este direcţia dată de Dumnezeu. De exemplu, când Agab i-a profeţit lui Pavel, acesta nu i-a dat nici o indicaţie referitor la ceea ce trebuia să facă; el doar a confirmat ceea ce Pavel ştia de mult timp.

    După cum am menţionat anterior, Pavel a îndeplinit slujba de profet (şi învăţător) înainte de a fi chemat în lucrare ca apostol (vezi Fapte 13:1). Ştim că Pavel a primit revelaţii de la Domnul conform Galateni 1:11-12 şi a avut, de asemenea, câteva viziuni (vezi Fapte 9:1-9; 18:9-10; 22:17-21; 23:11; 2 Cor. 12:1-4).

    Ca şi în cazul apostolilor autentici, nu găsim profeţi adevăraţi în cadrul bisericilor false. Aceste biserici ar ocoli (şi aşa şi fac) profeţi adevăraţi precum Sila, Iuda şi Agab. Motivul este acela că profeţii autentici ar revela nemulţumirea lui Dumnezeu faţă de neascultarea lor (aşa cum a făcut Ioan cu majoritatea bisericilor din Asia Mică în primele două capitole din Apocalipsa). Bisericile false nu sunt deschise spre aceste profeţii.

    Slujba de învăţător

    Conform ordinii enumerate în 1 Corinteni 12:28, slujba de învăţător este cea de a treia chemare importantă. Învăţătorul este cel uns în mod supranatural să dea învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu. Doar pentru că cineva dă învăţătură din Biblie nu înseamnă că este şi învăţător nou-testamental. Mulţi dau învăţătură doar pentru că aşa le place sau se simt obligaţi, dar cel care deţine această slujbă de învăţător este abilitat într-un mod supranatural să dea învăţătură. De multe ori i se dă revelaţie supranaturală referitoare la Cuvântul lui Dumnezeu şi poate explica Biblia într-un mod uşor de înţeles şi aplicabil.

    Apolo este un exemplu din Noul Testament de persoană care a îndeplinit această slujbă. În 1 Corinteni, Pavel şi-a comparat lucrarea apostolică cu lucrarea de învăţătură a lui Apolo spunând:

    Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească… După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra (1 Cor. 3:6, 10b; subliniere personală).

    Învăţătorul Apolo nu a plantat biserica şi nici nu i-a pus temelia. În schimb, el a udat noile roade prin Cuvântul lui Dumnezeu şi a ridicat zidurile pe temelia deja existentă.

    Apolo este menţionat şi în Fapte 18:27-28:

    Fiindcă el [Apolo] voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă, şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră; căci înfrunta cu putere pe Iudei înaintea norodului, şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.

    Remarcă că Apolo a „ajutat mult“ oamenii care erau deja creştini şi că învăţătura lui era descrisă ca fiind puternică. Învăţătura unsă de Duhul are întotdeauna putere. Pentru biserică, lucrarea de învăţătură este chiar mai importantă decât lucrarea de săvârşire a minunilor sau decât darul vindecărilor. De aceea este listată în 1 Corinteni 12:28 înaintea acestor daruri:

    Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi (subliniere personală).

    Din nefericire, credincioşii sunt uneori atraşi mai mult de minuni decât de ascultarea învăţăturii clare din Cuvânt care produce creştere spirituală şi sfinţenie în viaţa noastră.

    Biblia vorbeşte atât despre predicare cât şi despre învăţătură. Învăţătura este mai logică şi mai instructivă, în timp ce predicarea este mai inspirativă şi mai motivatoare. De obicei evangheliştii predică. Apostolii predică şi dau învăţătură. Este regretabil că unii credincioşi nu recunosc importanţa învăţăturii. Unii chiar consideră că singurul moment în care vorbitorii sunt unşi de Duhul este acela când predică repede şi tare. Nu este adevărat!

    Isus este cel mai bun exemplu de învăţător uns. Învăţătura Lui a reprezentat o parte atât de predominată din lucrarea Sa, încât mulţi I se adresau cu „Învăţătorule“ (Mat. 8:19; Marcu 5:35; Ioan 11:28).

    Pentru un studiu mai aprofundat despre învăţători şi învăţătură vezi Fapte 2:42; 5:21, 25, 28, 42; 11:22-26; 13:1; 15:35; 18:11; 20:18-20; 28:30-31; Rom. 12:6-7; 1 Cor. 4:17; Gal. 6:6; Col. 1:28; 1 Tim. 4:11-16; 5:17; 6:2; 2 Tim. 1:11; 2:2 şi Iacov 3:1. Ultimul verset biblic din această listă ne spune că învăţătorii vor primi o judecată mai aspră şi că de aceea trebuie să fie foarte atenţi la învăţătura pe care o dau. Ar trebui să dea învăţătură doar din Cuvânt.

    Slujba de evanghelist

    Evanghelistul este cel uns să propovăduiască Evanghelia. Mesajele sale au menirea de a conduce oameni la pocăinţă şi la credinţa în Domnul Isus Hristos. Aceştia sunt însoţiţi de miracole care atrag atenţia necredincioşilor şi îi convinge de adevărul mesajului lor.

    Fără îndoială că au fost mulţi evanghelişti în biserica primară, dar numai unul singur este enumerat în cartea Faptele Apostolilor. Numele lui este Filip: „Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el“ (Fapte 21:8; subliniere personală).

    Filip şi-a început lucrarea ca slujitor (sau poate „diacon“) care servea la mese (vezi Fapte 6:1-6). El a fost promovat în slujba de evanghelist în vremea persecuţiilor bisericii care au venit după martirajul lui Ştefan.

    Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele, pe care le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta (Fapte 8:5-8).

    Observă că Filip avea un singur mesaj – Hristos. Scopul lui era acela de a face ucenici, adică urmaşi supuşi lui Hristos. El îndemna oamenii să se pocăiască şi să Îl urmeze pe Domnul lui.

    De asemenea, remarcă că Filip era echipat cu semne supranaturale şi minuni care îi certificau mesajul. Cel care deţine slujba de evanghelist va fi uns cu darul vindecărilor şi alte daruri spirituale. Bisericile false nu au decât evanghelişti falşi care proclamă o evanghelie falsă. Lumea este plină astăzi de astfel de evanghelişti şi este evident că Dumnezeu nu le confirmă mesajul prin minuni şi vindecări. Motivul este simplu – nu predică Evanghelia Lui. Nu Îl propovăduiesc pe Hristos. De obicei propovăduiesc nevoile oamenilor şi cum le poate da Hristos viaţă din abundenţă sau formula care le atenuează vina, dar nu le mântuieşte sufletul. Rezultatele predicării lor constau în faptul că oamenii au chiar mai puţine şanse de a fi născuţi din nou, deoarece acum nu mai văd nici o nevoie să primească ceea ce consideră că au deja. Asemenea evanghelişti îl ajută de fapt pe Satan să îşi clădească împărăţia.

    În 1 Corinteni 12:28 slujba de evanghelist nu este enumerată împreună cu celelalte daruri ale lucrării, dar este enumerată în Efeseni 4:11. Totuşi, presupun că referinţa făcută la „minuni şi darul tămăduirilor“ se aplică slujbei de evanghelist de vreme ce acestea au caracterizat şi lucrarea de evanghelizare a lui Filip şi având în vedere că ele reprezintă confirmarea divină a lucrării evanghelistului.

    Pentru un studiu mai aprofundat în ceea ce priveşte slujba de evanghelist citeşte Fapte 8:4-40, consemnarea lucrării lui Filip.

    Observă acolo importanţa interdependenţei existentă între darurile pentru lucrare (vezi în special versetele 14 şi 25) şi felul în care Filip nu numai că a propovăduit Evanghelia mulţimilor dar a şi fost condus de Dumnezeu să lucreze şi cu persoane individuale (vezi Fapte 8:25-39).

    Se pare că evangheliştii sunt împuterniciţi să îi şi boteze pe cei convertiţi, dar nu le este încredinţată obligatoriu sarcina de a-i boteza cu Duhul Sfânt pe noii creştini. Aceasta este în special responsabilitatea apostolilor şi a pastorilor/prezbiterilor/supraveghetorilor.

    Slujba de pastor

    În două dintre capitolele anterioare am comparat rolul bilbic de pastor cu cel al pastorului instituţional. Totuşi, sunt mult mai multe lucruri de spus despre lucrarea de păstorire.

    Pentru a înţelege pe deplin ce ne învaţă Scriptura despre slujba de pastor, trebuie să înţelegem trei cuvinte greceşti cheie. În limba greacă acestea sunt (1) poimen, (2) presbuteros şi (3) episkos. Ele sunt în mod constant traduse prin (1) pastor (2) prezbiter sau bătrân şi (3) supraveghetor sau episcop.

    Cuvântul poimen se găseşte de optsprezece ori în Noul Testament şi este tradus cu pastor. Numai o singură dată este folosit cu sens de slujba bisericească. Forma verbală poimaino este folosită de unsprezece ori şi este cel mai adesea tradus cu a păstori.

    Cuvântul grec presbuteros este menţionat de şaizeci şi sase de ori în Noul Testament şi este tradus cu bătrâni sau prezbiteri şaizeci de ori.

    În final, cuvântul grec episkopos este folosit de cinci ori în Noul Testament şi este tradus cu supraveghetor sau episcop.

    Toate aceste trei cuvinte se referă la aceeaşi poziţie în biserică şi sunt folosite alternativ. Ori de câte ori apostolul Pavel a plantat o biserică, el a rânduit bătrâni (presbuteros) pe care i-a lăsat să păstorească comunitatea (vezi Fapte 14:23; Tit. 1:5). Responsabilitatea lor era aceea de a acţiona ca supraveghetori (episkopos) şi de a păstori (poimaino) turma. De exemplu, în Fapte 20:17 citim:

    Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe prezbiterii [presbuteros] Bisericii (subliniere personală).

    Ce le-a spus Pavel acestor prezbiteri (sau bătrâni)?

    „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi [sau supraveghetori; episkopos], ca să păstoriţi [poimano] Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său“ (Fapte 20:28; subliniere personală).

    Observă folosirea alternativă a cuvintelor greceşti. Ele nu reprezintă trei funcţii diferite. Pavel le-a spus bătrânilor că erau supraveghetori ce trebuiau să acţioneze ca pastori.

    Sfătuiesc pe prezbiterii [sau bătrân; presbuteros] dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi [poimano] turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei (1 Petru 5:1-4; subliniere personală).

    Petru le-a spus prezbiterilor să-şi păstorească turma. În Efeseni 4:11 verbul este tradus prin substantivul pastori:

    Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii proroci; pe alţii evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători (Efes. 4:11; subliniere personală).

    Şi acest verset ne încurajează să credem că prezbiter şi pastor este unul şi acelaşi lucru.

    Pavel a folosit, de asemenea, cuvântul prezbiter [presbuteros] alternativ cu cel de supraveghetor [episkopos] în Tit 1:5-7:

    Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit…Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană… (subliniere personală).

    Astfel, orice obiecţie referitoare la faptul că slujba de pastor, prezbiter şi episcop nu este una şi aceeaşi nu îşi are fundamentul. De aceea, orice menţiune despre episcopi şi prezbiteri în epistolele Noului Testament este aplicabilă şi pastorilor.

    Conducerea bisericii

    Este de asemenea foarte clar din pasajele scripturale menţionate anterior nu numai că prezbiterilor/pastorilor/supraveghetorilor li s-a dat responsabilitatea de a supraveghea biserica, dar şi autoritatea conducerii. Cu alte cuvinte, prezbiterii/pastorii/ supraveghetorii au autoritatea, iar membrii bisericii se supun lor:

    Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos (Evrei 13:17).

    Desigur, nici un creştin nu ar trebui să se supună unui pastor care nu se supune la rândul său lui Dumnezeu, dar ar trebui să admită, de asemenea, că nici un pastor nu este perfect.

    Prezbiterii/pastorii/supraveghetorii au autoritate în biserică aşa cum un tată are autoritate în familie:

    Dar trebuie ca episcopul [prezbiterul/pastorul] să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? (1 Tim. 3:2-5; subliniere personală).

    Pavel a continuat spunând:

    Prezbiterii [pastorii/episcopii] care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora (1 Tim. 5:17; subliniere personală).

    Este clar că prezbiterii trebuie să conducă biserica.

    Prezbiteri nebiblici

    Multe biserici consideră că structura de conducere este biblică deoarece au un grup de prezbiteri care o cârmuiesc, însă problema constă în faptul că acest concept de prezbiter este greşit înţeles. Prezbiterii lor sunt aleşi în mod regulat şi prin rotaţie din cadrul comunităţii. Aceştia formează ceea ce este numit „Comitetul prezbiterilor”. Însă asemenea oameni nu sunt prezbiteri conform definiţiei biblice. Dacă examinăm doar cerinţele enumerate de Pavel pentru un bărbat în funcţia de prezbiter, acest lucru aduce multă lumină. Pavel a scris că slujba prezbiterului este fulltime, deci este plătit, că trebuie să dea învăţătură, să predice şi să coordoneze biserica (vezi 1 Tim. 3:4-5; 5:17-18; Tit 1:9). Foarte puţini, dacă nu chiar nici unul dintre oamenii care sunt în comitetul prezbiterilor nu îndeplineşte aceste criterii: nu sunt plătiţi, nu dau învăţătură, nu predică, nu lucrează fulltime pentru biserică şi rareori ştiu să coordoneze biserica.

    Cele mai multe problemele din bisericile locale se datorează în mare parte unei conduceri nebiblice. Atunci când la conducerea bisericii se află oameni nepotriviţi vor apărea întotdeauna probleme. În aceste condiţii pot apărea dezbinări, compromisuri şi chiar dizolvarea bisericii. O structură organizatorică nebiblică este o invitaţie deschisă diavolului.

    Sunt conştient că mă adresez pastorilor care conduc şi biserici instituţionale, dar şi biserici în case. Unii dintre pastorii bisericilor instituţionale s-ar putea să păstorească biserici care au deja o formă de guvernare nebiblică în cazul în care prezbiteri sunt aleşi din comunitate. Această structură de guvernare nebiblică nu poate fi schimbată fără dispute.

    Sfatul meu este ca fiecare pastor să facă tot ce ştie cu ajutorul lui Dumnezeu pentru a schimba organizarea bisericii şi să reziste posibilelor conflicte inevitabile temporare, întrucât conflictele viitoare vor fi oricum inevitabile dacă nu va lua atitudine. Dacă reuşeşte să treacă de această perioadă dificilă, va evita orice dezbinare viitoare. Dacă nu reuşeşte, poate începe o nouă biserică, punând bazele unei structuri biblice încă de la început.

    Deşi este dureros, pe termen lung va aduce mai multe roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă cei care sunt în prezent la conducere sunt ucenici autentici ai lui Hristos, atunci pastorul are şanse mari să-i convingă să schimbe organizarea dacă le aduce cu respect argumente biblice care să evidenţieze această nevoie de schimbare.

    Pluralitatea Prezbiterilor?

    Unii preferă să sublinieze faptul că despre prezbiteri se vorbeşte întotdeauna la plural în Biblie, explicând astfel că este nebiblic să existe un singur prezbiter/pastor/supraveghetor care să conducă turma. Totuşi, această dovadă nu este definitorie, după părerea mea. Biblia menţionează într-adevăr acest lucru – în anumite oraşe supravegherea bisericii era făcută de mai mult de un singur prezbiter, dar nu spune că aceştia făceau parte din aceeaşi biserică. De exemplu, când Pavel i-a adunat pe prezbiterii din Efes (vezi Fapte 20:17), este foarte clar că aceştia făceau parte dintr-un oraş în care trupul lui Hristos era format din mii, poate chiar zeci de mii, de oameni (vezi Fapte 19:19). Astfel, probabil că erau multe turme în Efes şi este destul de posibil ca fiecare prezbiter să fi supravegheat o biserică în casă.

    Nu există nici un exemplu în Scriptură în care Dumnezeu să fi chemat un comitet întreg să îndeplinească anumite sarcinii. Când a vrut să elibereze Israelul de sub stâpânirea egiptenilor, El a chemat un singur om, pe Moise, pentru a fi lider. Alţii au fost chemaţi să îl ajute pe Moise, dar toţi i se subordonau şi, ca şi el, fiecare era responsabil la rândul lui pentru un anumit grup de oameni. Această caracteristică este menţionată de mai multe ori în Biblie. Când Dumnezeu are o însărcinare, El cheamă o singură persoană pentru a-şi asuma acea responsabilitate şi îi cheamă pe alţii să ajute acea persoană.

    Astfel, pare puţin probabil ca Dumnezeu să fi chemat un comitet de prezbiteri care să aibă o autoritate egală în supravegherea unei biserici în casă de douăzeci de persoane. Pare o invitaţie la dezbinare.

    Aceasta nu înseamnă că fiecare biserică în casă ar trebui supravegheată numai de un singur prezbiter. Dar, dacă există mai mult de un singur prezbiter în biserică, prezbiterul (prezbiterii) mai tineri şi mai puţin maturi spiritual ar trebui să se supună celui mai în vârştă şi mai matur spiritual. Biblic vorbind, nu seminariile biblice, ci biserica ar trebui să constituie terenul pentru instruirea pastorilor/supraveghetorilor/prezbiterilor mai tineri. De aceea este destul de posibil şi chiar dezirabil să existe mai multi pastori/episcopi/prezbiteri într-o biserică în casă, astfel ca cei mai tineri din punct de vedere spiritual să fie ucenicizaţi de cei mai maturi spiritual.

    Am observat acest fenomen chiar şi în bisericile care se presupune că sunt conduse de prezbiteri „egali“ ca funcţie. Totuşi, unul dintre ei este întotdeauna respectat mai mult de ceilalţi. Sau unul dintre ei domină, în timp ce ceilalţi sunt mai pasivi. Altfel s-ar ajunge tot la conflicte. Este o realitate că şi comitetele îşi aleg un conducător. Atunci când se stabileşte un grup de persoane pentru a împlini anumite sarcini, acestea recunosc că trebuie să fie un singur lider. La fel este şi în biserică.

    Mai mult, în 1 Timotei 3:4-5 responsabilitatea prezbiterilor este comparată cu responsabilitatea unui tată. Prezbiterii trebuie să îşi chivernisească bine casa, altfel nu sunt calificaţi pentru a conduce biserica. Dar cât de bine ar putea fi condusă o casă care are doi taţi? Presupun că ar fi ceva probleme.

    Prezbiterii/pastorii/supraveghetorii din trupul lui Hristos local ar trebui să ţină legătura unii cu alţii şi să existe o dare de socoteală reciprocă între fraţii prezbiteri, care se pot ajuta reciproc dacă apare o problemă pe care ar putea-o rezolva împreună. Pavel a scris că lucrarea de prezbiter (vezi 1 Tim. 4:14) trebuie să înceapă printr-o întâlnire a prezbiterilor (presbuteros) şi poate şi a altor oameni ce au darurile lucrării. Dacă există un apostol, şi el poate fi de ajutor în cazul în care există probleme în trupul local al lui Hristos datorită unui prezbiter care a păcătuit. Când pastorii instituţionali se îndepărtează de la calea cea dreaptă, rezultatul va consta întotdeauna în probleme mari datorită structurii bisericii. Există clădiri şi programe ce trebuie menţinute. Dar bisericile în case se pot dizolva instantaneu atunci când un pastor greşeşte, iar membrii se pot alătura unui alt grup.

    Autoritate în vederea slujirii

    Chiar dacă Dumnezeu dă pastorului autoritate spirituală şi organizatorică asupra bisericii sale, acestea nu îi dau dreptul de a-şi domina turma. Nu el le este Domn, ci Isus. Ei nu sunt turma lui – sunt turma Domnului.

    Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei (1 Petru 5:2-4; subliniere personală).

    Fiecare pastor va trebui să dea socoteală pentru lucrarea lui în faţa tronului de Judecată a lui Hristos. Mai mult, de aspectele financiare nu ar trebui să se ocupe un singur pastor/prezbiter/supraveghetor. Dacă, din anumite motive, se colectează regulat sau sporadic bani, ar trebui să fie responsabili şi alţi oameni din biserică pentru a nu exista pricină de neîncredere referitoare la folosirea fondurilor (vezi 2 Cor. 8:18-23). Aceştia pot fi organizaţi într-un grup prin nominalizare directă sau prin alegeri.

    Plata Prezbiterilor

    Scriptura spune foarte concret că prezbiterii/pastorii/supraveghetorii trebuie să fie plătiţi, deoarece sunt lucrători fulltime în biserică. Pavel a scris:

    Prezbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate“; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui“ (1 Tim. 5:17-18).

    Subiectul este foarte clar – Pavel chiar foloseşte cuvântul plata. Fraza mai generală în care spune că prezbiterii care cârmuiesc ar trebui să fie consideraţi demni de o onoare dublă este uşor de înţeles dacă este luat în calcul contextul. Chiar în versetele anterioare, Pavel a scris fără urmă de îndoială despre responsabilitatea bisericii de a-şi susţine financiar văduvele care nu aveau alt sprijin şi a început prin folosirea aceleiaşi formulări: „Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve“ (vezi 1 Tim. 5:3-16). Deci, în acest context, a „onora“ înseamnă a sprijini financiar. Prezbiterii care cârmuiresc bine sunt demni de o cinste îndoită, primind cel puţin dublu din ceea ce le este dat văduvelor şi chiar mai mult dacă au şi copii de întreţinut.

    Cele mai multe biserici instituţionale îşi subvenţioanează financiar pastorii (chiar şi în naţiunile sărace), dar se pare că cele mai multe biserici în casă, în special cele din Vest, nu fac aşa.

    Cred că acest lucru se datorează în parte faptului că majoritatea celor care frecventează bisericile în case au o inimă răzvrătită şi caută să găsească cea mai puţin costisitoare formă de creştinism existent pe lume. Ei spun că s-au alăturat bisericii în casă deoarece doresc să se elibereze de barierele impuse de biserica instituţională, dar de fapt doresc să scape de orice nivel de dedicare faţă de Hristos, căutând biserici ce nu cer nici un fel de angajament financiar, biserici ce sunt în contrast cu ceea ce aşteaptă Hristos de la ucenicii Săi. Aceşti oameni, ai căror dumnezeu sunt banii şi care dovedesc acest lucru prin strângerea comorilor pe pământ şi nu în cer, nu sunt ucenici autentici ai lui Hristos (vezi Matei 6:19-24; Luca 14:33). În cazul în care creştinismul nu este manifestat şi prin felul în care îşi administrează banii, acea persoană nu este creştină.

    Bisericile în case care susţin că sunt biblice ar trebui să îşi susţină financiar pastorii, să aibă, de asemenea, grijă şi de săraci şi să finanţeze misiunile. În ceea ce priveşte dărnicia şi toate elementele financiare, ar trebui să depăşească cu mult bisericile instituţionale, de vreme ce nu au clădiri şi programe în care să se investească. Este nevoie de doar zece oameni care să îşi dea zeciuiala pastorului. 10 oameni care dau 20% din veniturile lor pot sprijini atât un pastor, cât şi un alt misionar care are acelaşi nivel de trai ca şi pastorul.

    Ce fac pastorii?

    Imaginează-ţi că întrebi participanţii la slujbă: „Cine trebuie să îndeplinească următoarele sarcini: să ducă Evanghelia la oamenii nemântuiţi, să trăiască o viaţă sfântă, să se roage, să mustre, să încurajeze sau să ajute credincioşii, să îi viziteze pe cei bolnavi, să-şi pună mâinile peste cei bolnavi şi să-i vindece, să poarte poverile celorlalţi, să îşi manifeste darurile în trupul bisericii, să se lepede de sine, sacrifindu-se de dragul Împărăţiei Domnului, să facă ucenici şi să-i boteze, învăţându-i să păzească tot ce a poruncit Hristos?“

    Majoritatea vor răspunde fără ezitare: „Toate acestea sunt responsabilităţile pastorului.“ Să fie oare adevărat?

    Conform Scripturii, fiecare credincios ar trebui să vestească Evanghelia oamenilor nemântuiţi:

    „Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.“ Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă (1 Petru 3:15).

    Fiecare credincios trebuie să trăiască o viaţă sfântă:

    Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“ (1 Petru 1:15-16).

    Fiecare credincios trebuie să se roage:

    Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat (1 Tes. 5:16-17).

    Fiecare credincios trebuie să mustre, să încurajeze şi să îi ajute pe ceilalţi credincioşi:

    Vă rugăm, de asemenea, fraţilor să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi (1 Tes. 5:14; subliniere personală).

    Fiecare credincios trebuie să îi viziteze pe cei bolnavi:

    „Am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine“ (Mat. 25:36).

    Alte responsabilităţi

    Însă nu ne oprim aici. Fiecare credincios ar trebui să îşi pună mâinile peste cei bolnavi şi să îi vindece:

    Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnav,i şi bolnavii se vor însănătoşi“ (Marcu 16:17-18; subliniere personală).

    Fiecare credincios trebuie să poarte poverile fraţilor credincioşi:

    Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos (Gal. 6:2).

    Fiecare credincios trebuie să îşi manifeste darurile spirituale:

    Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie (Rom. 12:6-8).

    Fiecare credincios trebuie să se lepede de sine şi să se sacrifice de dragul Evangheliei:

    Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui“ (Marcu 8:34-35; subliniere personală).

    Fiecare credincios trebuie să facă ucenici şi să îi boteze, învăţându-i să păzească tot ce a poruncit Isus:

    „Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor“ (Mat. 5:19; subliniere personală).

    În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare (Evrei 5:12; subliniere personală).

    „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Mat. 28:19-20; subliniere personală).[2]

    Toate aceste responsabilităţi sunt date fiecărui credincios, şi totuşi majoritatea participanţilor la slujbele bisericii consideră că aceste sarcini revin pastorilor! Motivul este probabil faptul că pastorii înşişi consideră că aceste responsabilităţi le sunt atribuite doar lor.

    Deci care este responsabilitatea pastorilor?

    Dacă aceste responsabilităţi sunt date fiecărui credincios, atunci ce ar trebui să facă pastorii? Este foarte simplu, ei sunt chemaţi să echipeze sfinţii să facă toate aceste lucruri (vezi Efes. 4:11-12). Ei sunt chemaţi să îi înveţe pe aceşti credincioşi sfinţi să păzească toate poruncile lui Hristos (vezi Mat. 28:19-20) prin cuvânt şi faptă (vezi 1 Tim. 3:2; 4:12-13; 5:17; 2 Tim. 2:2; 3:16-4:4; 1 Pet. 5:1-4).

    Scriptura nu putea fi mai clară în acest sens. Rolul biblic al pastorului nu este acela de a aduna cât mai mulţi oameni la slujbele de duminica dimineaţa, ci acela de a „înfăţişa pe orice om desăvârşit în Hristos“ (vezi Col. 1:28). Pastorii biblici nu gâdilă urechile oamenilor (vezi 2 Tim. 4:3); ei învaţă, instruiesc, îndeamnă, mustră, îndreaptă, ceartă, încurajează – toate acestea conform Cuvântului lui Dumnezeu (vezi 2 Tim. 3:16-4:4).

    În prima scrisoare către Timotei, Pavel a enumerat câteva calităţi pe care trebuie să le aibă un om în slujba de pastor. Paisprezece dintre aceste cincisprezece enumerări se referă la caracter, subliniând faptul că exemplul vieţii personale este cel mai important lucru:

    Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.“ Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului (1 Tim. 3:1-7).

    Comparând aceste calităţi cu cele enumerate de bisericile instituţionale în căutare de noi pastori, descoperim problema principală a multor biserici. Ele caută un angajat manager/carismatic/cu predici scurte/administrator/psiholog/director de activităţi şi programe/strângător de fonduri/prietenul tuturor/cal de cursă lungă. Vor pe cineva care să „întreţină lucrarea bisericii“. Totuşi, supraveghetorul biblic trebuie să fie mai presus de toate un om de mare caracter şi supus lui Hristos, un adevărat slujitor, deoarece scopul lui va fi acela de a se multiplica în alţii. El trebuie să fie în stare să spună turmei pe care o conduce „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos“ (1 Cor. 11:1).

    Pentru un studiu mai aprofundat referitor la slujba de pastor vezi, de asemenea, Fapte 20:28-31; 1 Tim. 5:17-20 şi Tit 1:5-9.

    Slujba de Diacon

    În încheiere, permite-mi să menţionez pe scurt câteva lucruri despre diaconi. Slujba de diacon este singura slujbă din biserica locală care nu face parte dintre darurile pentru cele cinci lucrări. Diaconii nu au autoritatea de a conduce biserica, aşa cum o au prezbiterii. Cuvântul grecesc tradus cu diacon este diakonos, ceea ce literal înseamnă „slujitor“.

    Cei şapte bărbaţi aleşi pentru această slujbă zilnică de a hrăni văduvele din biserica din Ierusalim sunt de obicei consideraţi a fi primii diaconi (vezi Fapte 6:1-6). Aceştia au fost aleşi de biserica lor şi împuterniciţi de apostoli. Cel puţin doi dintre ei, Filip şi Ştefan, au fot mai târziu promovaţi de Dumnezeu pentru a fi evanghelişti influenţi.

    Despre diaconi se mai menţionează şi în 1 Timotei 3:8-13 şi Filipeni 1:1. Se pare că această slujbă poate fi îndeplinită atât de un bărbat cât şi de o femeie (vezi 1 Tim. 3:11).


    [1] Acesta este un alt mod de a spune „Pentru formarea de ucenici pentru Hristos“.

    [2] Dacă ucenicii lui Isus trebuiau să îşi înveţe ucenicii să păzească tot ceea ce le poruncise El, atunci fiecare dintre aceştia, la rândul lor, trebuia să îşi înveţe ucenicii să facă şi ei alţi ucenici, botezându-i şi învăţându-i să păzească tot ce poruncise Hristos. Astfel, formarea, botezarea şi învăţarea ucenicilor era o poruncă perpetuă, transmisă fiecărui nou ucenic.

     

    Doctrina alegerii (Efeseni 1:1-12)

    Alegerea necondiţionată este una dintre cele mai ignorate doctrine în bisericile evanghelice contemporane. Ignoranţa cu privire la această doctrină ne face să fim „nenorociţi, trăind într-o teamă constantă.” (Jean Calvin). Cei care refuză să accepte predestinarea ca pe o doctrină biblică, regăsită în Sfânta Scriptură, „Îi aduc pe faţă reproşuri lui Dumnezeu, ca şi cum El ar fi lăsat în mod nesăbuit să-I scape ceva dăunător Bisericii.” (Jean Calvin)

    Pe de altă parte, o curiozitate excesivă cu privire la acest subiect ne poate pune într-o postură „insolentă şi neruşinată”, deoarece „nu este drept ca omul să cerceteze fără nicio limită lucrurile pe care Domnul a vrut să le ţină ascunse în Sine… El a prezentat prin Cuvântul Său acele secrete ale voii Sale pe care a decis să ni le dezvăluie… pentru că a văzut dinainte că ele ne vor preocupa şi ne vor fi de folos.” (Jean Calvin)

    De aceea, singura sursă pentru înţelegerea acestei doctrine trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Cea mai bună descriere a predestinării o găsim în Efeseni 1:4-6 În El (Hristos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.

    Este interesant să observăm că în capitolul 1 din Efeseni este prezentat Dumnezeul trinitar care lucrează pentru mântuirea noastră. Noi suntem aleşi de Dumnezeu Tatăl, în Hristos Fiul, prin Dumnezeu Duhul Sfânt. Sau putem spune că mântuirea este administrată de Tatăl, realizată de Fiul şi aplicată de Duhul. Mântuirea care a fost planificată de Tatăl, a fost obţinută de Fiul şi este acum aplicată de Duhul. Indiferent ce cuvinte folosim pentru a o descrie, important este că mântuirea noastră de păcat depinde de cooperarea plină de har din cadrul Divinităţii.

    Tatăl de bună voie îşi binecuvântează, alege şi predestinează poporul. El îşi depozitează, descoperă şi oferă harul Său plin de dragoste. Toate acestea fac parte din planul veşnic al Celui care face toate după sfatul voii Sale (1:11).

    Mântuirea care a început cu Tatăl este localizată în Fiul. Primele versete din Efeseni îşi îndreaptă toată atenţia asupra persoanei şi lucrării lui Isus Hristos, făcând referire la persoana şi lucrarea Lui de mai mult de doisprezece ori. Tot ceea ce face Dumnezeu (a făcut şi va face) pentru mântuirea noastră, face în Hristos.

    Observaţii de ordin lingvistic

    Verbul tradus prin a ales (v. 4) este eklegomai, verb care înseamnă „a alege sau a selecta pentru sine”. Este la timpul aorist, indicând realitatea unei acţiuni precise a lui Dumnezeu. Deşi prin timpul aorist se sugerează un anumit moment în timp, acesta din urmă face loc ideii de fapte reale şi precise. Forma substantivală, eklektos, este folosită de douăzeci şi patru de ori în Noul Testament, iar şase dintre acestea se găsesc în scrierile pauline. În cele douăzeci şi patru de uzanţe, cuvântul se referă o dată la îngeri, o dată la o persoană numită, de trei ori la Isus şi, posibil, de două ori la o biserică. Toate celelalte cuvinte fac referire la oameni care, spre deosebire de restul lumii, sunt numiţi cei aleşi. Verbul eklegomai este folosit de douăzeci şi unu de ori. Marea majoritate a acestora nu se referă la un scop salvator. Totuşi, ele dovedesc că acest cuvânt este folosit pentru a comunica actul deliberat de a prefera unul sau mai multe obiecte specifice spre excluderea celorlalte (Luca 14:7; Luca 6:13; 10:42). Acele pasaje care au un caracter salvator întăresc această impresie. Unii oameni sunt în mod deliberat aleşi de Dumnezeu pentru Sine numai din plăcerea Sa, şi nu pentru că o anumită trăsătură a celui ales îl recomandă lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:27-28; Iacov 2:5). Legat de acest lucru, o trăsătură interesantă a acestui cuvânt este aceea că apare întotdeauna la diateza reflexivă. El are astfel un caracter reflexiv – „a selecta pentru sine”. Aceasta măreşte caracterul necondiţionat al acţiunii divine şi accentuează că originea şi sfârşitul ei se găsesc în plăcerea lui Dumnezeu.

    Verbul din versetul 5 este proorizo care înseamnă să alegi înainte sau să ordonezi în avans. Incluzând apariţia acestui verb aici şi în versetul 11, el este folosit de şase ori în Noul Testament, de cinci ori în scrierile pauline şi o dată în Faptele Apostolilor.

    O descriere a doctrinei

    Obiectul alegerii este desemnat prin pronumele „noi”, ceea ce înseamnă că acele persoane specifice (noi) au fost obiectele selecţiei divine. Cu toate că în unele locuri alegerea poate fi interpretată ca fiind îndreptată spre grupuri mai generale, aspectul pe care îl accentuează apostolul Pavel aici este că indivizii din bisericile care au primit această epistolă erau indivizi aleşi.

    Sfera alegerii noastre este „în El” sau „în Hristos”, însemnând că noi am fost aleşi pentru Sine prin Isus Hristos. Acesta nu este un decret care va avea loc separat de lucrarea lui Hristos. El este împlinit numai în El – adică datorită lucrării Sale. Alegerea veşnică este legată de persoana lui Hristos într-un mod atât de strâns, încât, în lumina scopului divin, cei aleşi sunt descrişi ca fiind „în Hristos” înainte de crearea lumii. Hristos şi lucrarea Sa sunt mijlocul prin care această alegere divină devine eficace în istorie. Acesta este argumentul concret din Efeseni 1:7-12.

    Timpul când s-a dat acest decret a fost „înainte de crearea lumii”. Din nou, elementul referitor la timp exclude din desfăşurarea lui orice accident istoric. Cei pe care Dumnezeu i-a ales nu devin aleşi în istorie; ei sunt deja aleşi înainte de crearea lumii. Acesta este lucrul pe care îl accentuează apostolul Pavel şi în Romani 9:11-12, atunci când vorbeşte despre prioritatea lui Iacov înaintea lui Esau în planul lui Dumnezeu: Căci, cu toate că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă – s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic. (Romani 9:11-12)

    Acelaşi adevăr este anunţat într-un mod surprinzător în 2 Timotei, când se face referire la harul acordat nouă înainte de începerea timpului: El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veşnicii. (2 Timotei 1:9)

    Fiind făcută înainte de crearea lumii, alegerea se manifestă în istorie prin chemarea eficace şi justificare, atingându-şi scopul cuvenit în glorificare (Romani 8:30). De aceea, ea nu are loc datorită vreunui lucru din noi înşine. Spurgeon a spus: „Trebuie că Dumnezeu m-a ales înainte ca eu să fi venit pe lume. Cu siguranţă n-ar fi făcut-o după aceea”.

    Scopul acestui decret (nu cauza acestuia) a fost ca noi să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui (Efeseni 1:4 ca să fim sfinţi). Acest lucru are loc pe de o parte prin imputarea dreptăţii Sale şi pe de altă parte prin lucrarea de sfinţire a Duhului, care va fi desăvârşită numai în starea de slavă. Scopul lui Dumnezeu produce, în vieţile celor aleşi, un răspuns spiritual. Urmărirea sfinţeniei – sau perseverenţa sfinţilor – va fi întotdeauna semnul celor aleşi. Aceasta nu este o doctrină care scade forţa morală, ci mai degrabă are cele mai mari pretenţii de la cel credincios.

    Versetele din Efeseni 1:6,11-12 introduc scopul final al înţelepciunii de predestinare a lui Dumnezeu: „spre lauda slavei harului Său” şi „ca să slujim [să existăm veşnic] de laudă slavei Sale” sunt expresii care captează extraordinarul punct culminant al întregii activităţi de predestinare a lui Dumnezeu care face toate conform voii Sale (v. 11).

    Fiecare creştin ar trebui să aibă ca obiective ideile şi activităţile care evidenţiază şi care oferă un respect total slavei lui Dumnezeu. Comportamentul personal ar trebui să reflecte caracterul lui Dumnezeu. Ce aduce cea mai mare slavă lui Dumnezeu? Nimic nu împlineşte acel scop atât de semnificativ precum lauda adevărată la adresa harului Său şi înţelegerea adecvată a caracterului gratuit al darului mântuirii Sale. Primul pas spre a lăuda în mod adecvat harul lui Dumnezeu este să înţelegem că El este infinit liber în împărţirea harului şi că acel har îşi împlineşte întotdeauna scopurile. Totuşi, Dumnezeu nu a lăsat ca împlinirea deplină a laudei harului Său glorios să depindă de modul în care omul percepe în prezent caracterul gratuit al acestuia. În loc de aceasta, sau pe lângă aceasta, El va împlini acest lucru în toţi cei răscumpăraţi pentru ca ei să-L laude veşnic.

    Concluzii

    Parcurgând cu atenţie primele 12 versete din Efeseni 1 putem da o definiţie mai complexă predestinării. Predestinarea este o parte specială a planului cosmic al lui Dumnezeu, este decizia Sa suverană, luată în veşnicia trecută, privind destinul final al păcătoşilor în mod individual. Alegerea este opţiunea lui Dumnezeu de a-i mântui pe păcătoşi în mod individual, alegându-i pentru a primi orice binecuvântare duhovnicească în Hristos.

    Nimic din ceea ce noi facem nu ne poate mântui, deoarece suntem păcătoşi, incapabili şi nedoritori să venim la Dumnezeu prin credinţă. Aşadar, dacă trebuie să fim mântuiţi, Dumnezeu este Cel care trebuie să realizeze mântuirea. Acum înţelegem că mântuirea noastră nu depinde de o decizie imediată, ci de hotărârea din veşnicii a lui Dumnezeu. Când alegem să venim la Dumnezeu, o facem pentru că El ne-a ales mai întâi.

    Bibliografie

    Mesajul mântuiriiPhilip Ryken, Editura Reformatio, Oradea, 2003

    Prin harul şi pentru slava Lui, Thomas J. Nettles, Editura Reformatio, Oradea, 2006

    Învăţătura religiei creştine, Jean Calvin, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2003

    BISERICA – TRUPUL VIU AL LUI ISUS HRISTOS

    Biserica secolului 21: se accentueazã relaţia personalã cu Dumnezeu, experimentarea credinţei personale, hotãrârea individualã de a-L urma pe Hristos etc. Acest lucru este esenţial şi absolut necesar pentru o credinţã puternicã şi sincerã, dar nu este suficient. Ea trebuie sã fie însoţitã de o învãţãturã completã şi biblicã despre bisericã, rolul şi poziţia fiecãruia în bisericã şi despre necesitatea de a aparţine unei biserici. Poate cã nouã ne place sã ne considerãm mai mult creştini decât oameni ai bisericii, şi accentuãm faptul cã Isus Hristos a murit „ca sã ne rãscumpere din orice fãrãdelege” dar uitãm cã planul lui Dumnezeu este „sã-şi curãţeascã un popor ca sã fie al Lui.”

    Domnul Isus iubeşte biserica. Nu ai cum sã-L iubeşti pe Domnul Isus şi sã dispreţuieşti sau sã ignori biserica. Dacã Îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti ce iubeşte El, urãşti ce urãşte El. (nu poţi sã-i spui unui om cã-ţi place de el dar cã nu-ţi place de nevasta lui)Efeseni 5:25-27 „…Hristos a iubit biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţeascã, curãţind-o prin spãlarea cu apã prin Cuvânt, ca sã înfãţişeze înaintea Sa aceastã Bisericã slãvitã, fãrã patã, fãrã încreţiturã sau altceva de felul acesta, ci sfântã şi fãrã defect.” (exemplul negativ: tineri care dispreţuiesc biserica, care considerã cã n-au nevoie de bisericã pentru a fi nişte creştini adevãraţi, care considerã cã credinţa este o chestiune atât de privatã încât nu o mãrturisesc, nu vorbesc despre ea, nu cautã prezenţa celor care la rândul lor cred etc. încât pânã la urmã începi sã te îndoieşti de existenţa ei). Dumnezeu vrea sã iubim biserica, nu sã ne plângem de ea sau sã ne folosim de ea.

    Biserica a fost instituitã de Dumnezeu. Prima referire despre bisericã se gãseşte în Matei 16:18 „Tu eşti Petru şi pe aceastã stâncã voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei Morţilor nu o vor birui.” Stânca pe care este ziditã biserica este afirmaţia lui Petru „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Hristos este temelia bisericii, sau, în altã metaforã, capul bisericii, iar biserica este, în prima situaţie, clãdirea bisericii, în a doua trupul bisericii. Biserica nu este o instituţie omeneascã aşa cum este o universitate, o bancã, un club. Omul a inventat o arhitecturã pentru bisericã, un stil de închinare…a fãcut multe lucruri reprobabile în numele Bisericii, dar acest lucru nu desfiinţeazã biserica, pentru cã ea nu a fost creatã de om ca sã poatã avea vreo autoritate asupra ei. Biserica în sensul biblic este comunitatea de oameni credincioşi puşi deoparte de Dumnezeu pentru a-L reprezenta în aceastã lume. Faptul cã de-a lungul secolelor Biserica s-a instituţionalizat, cã au intervenit alte motive decât cele spirituale (de exemplu politice, legate de putere sau de bani) sunt lucruri pe care nimeni nu le neagã, dar asta nu desfiinţeazã Biserica aşa cum a creat-o Dumnezeu, şi nu e de competenţa noastrã sã le dezbatem. Noi trebuie sã vedem care este sensul biblic al bisericii, şi sã dorim noi sã fim o bisericã aşa cum vrea Dumnezeu. Biserica este indestructibilã şi va exista veşnic. Ea va supravieţui acestui univers.În F.A. Când fariseii erau strânşi ca sã discute despre crestinii ce începuserã sã propovãduiascã credinţa în Isus, Gamaliel a spus un lucru care este valabil şi pentru bisericã: F.A. 5:38, 39 „Dacã planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va distruge; dar dacã este de la Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici.”

    Biserica este condusã de Domnul Isus: El este capul (biserica ca trup), piatra unghiului (clãdire). Nimeni nu are dreptul de a stãpâni biserica lui Hristos în afarã de El. De aceea metaforele despre bisericã nu sunt o piramidã (care are un vârf şi o bazã), nu este un autobuz unde cineva conduce iar ceilalţi privesc liniştiţi pe geam în cãlãtoria prin aceastã viaţã. (detalii mai tarziu).

    Biserica îşi primeşte creşterea de la Hristos. Mlãdiţele primesc creşterea de la viţã. (Ioan 15). Pavel spune: eu am semãnat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a fãcut sã creascã. Noi suntem lucrãtori împreunã cu Dumnezeu, dar lucrarea principalã o face Dumnezeu. Noi facem seminarii, conferinţe, ne gândim la metode de a aduce oameni în bisericã, toate sunt foarte utile, sunt necesare, dar sã nu uitãm cã nu sunt suficiente. Fãrã binecuvântarea lui Dumnezeu totul nu este decât un program care vine şi plecã şi este repede uitat. Noi trebuie sã facem tot ce depinde de noi omeneşte vorbind (1 Corinteni 11, 12 „Cãci nimeni nu poate sã punã o altã temelie decât aceea care este pusã şi care este Isus Hristos. Iar dacã cineva clãdeşte pe aceastã temelie: aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecãruia va fi datã pe faţã, ziua o va face cunoscutã, cãci se va descoperi în foc şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecãruia.” ) dar nu trebuie sã purtãm asupra noastrã responsabilitatea pe care numai Domnul o poate purta, altfel obosim în lucrare, suntem deznãdãjduiţi şi aşteptãm rezultate pe mãsura efortului nostru. Dar acesta nu este niciodatã o garanţie pentru o trezire spiritualã etc.

    Biserica a fost instituitã de Dumnezeu dintr-un motiv (sau mai multe) cât se poate de clar(e). Dumnezeu nu este niciodatã arbitrar în ceea ce face. Uneori nu cunoaştem toate motivele acţiunilor Sale, dar referitor la bisericã Scriptura este cât se poate de clarã şi putem sã vedem exact de ce existã biserica, de ce avem nevoie de bisericã, de ce biserica are nevoie de noi, de ce viaţa de credinţã nu poate fi trãitã în afara bisericii etc. Dupã ce am vãzut poziţia lui Dumnezeu faţã de bisericã (Dumnezeu iubeşte Biserica) şi autoritatea cu care este investitã Biserica (este creaţia lui Dumnezeu de aceea ea nu poate fi distrusã sau contestatã de om şi nici un este opţionalã pentru credincios), mergem mai departe cercetând mai exact ce este biserica şi care este locul nostru în bisericã.

    În Biblie existã douã metafore care denumesc biserica şi care ne ajutã sã înţelegem ce este biserica:
    1. Biserica este o familie.
    2. Biserica este un trup.

    Biserica este o familie

    Existã o greşealã destul de frecventã în viaţa de credinţã: oamenii acceptã învãţãtura despre naşterea din nou, chiar se nasc din nou, înţeleg lucrurile fundamentale ale credinţei, legate de mântuirea prin harul Domnului Isus Hristos dar…refuzã sã meargã mai departe, ca şi cum totul începe dar se şi terminã cu naşterea din nou, cu însuşirea unor noţiuni elementare despre credinţã. E ca şi cum un copil nou-nãscut rãmâne nou nãscut tot timpul şi refuzã sã creascã, ceea ce este nenatural şi chiar cumplit de dureros (pentru pãrinţi de ex.). Este contrar legilor naturii. Acelaşi lucru este valabil şi cu rãmânerea la statutul de creştin nou-nãscut: este împotriva legilor spirituale. Oprindu-se din creştere, viaţa nouã a unui creştin începãtor este stopatã, atrofiatã, stinsã şi în final moare. Planul lui Dumnezeu depãşeşte cu mult primii paşi pe care îi face un creştin începãtor, scopul lui este sã ajungem la starea de om matur, la mãsura staturii plinãtãţii lui Hristos. (Efeseni 4:3) Existã o ordine corectã în viaţa de credinţã, ordine pe care o vedem repetându-se de fiecare datã în Biblie atunci când oamenii primesc evanghelia Domnului Isus şi sunt nãscuţi din nou: cred în Isus Hristos, se boteazã şi devin membri ai bisericii, slujesc Domnului şi cresc în credinţã. (credinţa, botezul, creşterea). – citate din Faptele Apostolilor. Rick Warren are un joc de cuvinte legat de acest adevãr: believe, belong, become. Logica e clarã: mai întâi crezi şi te naşti din nou, apoi aparţii familiei spirituale şi prin sprijinul, grija, hrana spiritualã primitã de la bisericã ajungi sã creşti şi sã devii asemenea lui Hristos, scopul ultim al lui Dumnezeu
    Primul lucru pe care îl face Dumnezeu în viaţa noastrã este sã ne ierte pãcatele, sã ne ofere astfel mântuirea şi sã ne nascã din nou prin Duhul Sfânt, deci sã ne ofere o viaţã nouã.
    Urmãtorul lucru, urmare directã a naşterii din nou, este faptul cã începem sã aparţinem familiei lui Dumnezeu.(aşa cum un nou nãscut aparţine familiei în care s-a nãscut) Tatãl nostru este Dumnezeu (Gal. 3:26 „Cãci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus”), iar Isus este Fratele nostru ( Matei 12:49, 50 „Iatã mama mea şi fraţii mei. Cãci oricine va face voia Tatãlui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, sorã şi mamã”). De asemenea, alţi credincioşi devin fraţii şi surorile noastre şi prin urmare, Biserica devine familia noastrã spiritualã.

    BOTEZUL

    Este actul prin care te identifici cu familia lui Dumnezeu. El simbolizeazã multe lucruri: declarea publicã a credinţei în Hristos, identificarea cu Hristos în moartea şi învierea Lui, moartea vieţii vechi şi începerea unei vieţi noi. Dar este şi un ritual prin care este sãrbãtoritã includerea credinciosului în familia lui Dumnezeu ( )
    Botezul nu este o opţiune, este o poruncã (F.a. ) Poţi sã-l amâni, poţi sã te îndoieşti de necesitatea lui, poţi sã eziţi…toate aceste atitudini reflectã o problemã la nivelul credinţei: ruşinea de a mãrturisi public credinţa ta, ruşinea de a te identifica cu fraţii tãi în credinţã, mândria (n-am nevoie de bisericã), ignoranţa etc.
    Botezul nu te face membru în bisericã, ci credinţa în Hristos; botezul este semnul vizibil al dedicãrii tale interioare faţã de Hristos şi faţã de biserica pe care Hristos o iubeşte; singura condiţie este credinţa, nu maturitatea.

    Familia spiritualã are nişte caracteristici care depãşesc familia trupeascã în importanţã: relaţia noastrã cu fraţii credincioşi va continua în veşnicie, care presupun o legãtura mai durabilã, mai trainicã decât relaţiile de sânge care pot fi distruse prin divorţ, distanţã, îmbãtrânire, moarte. (Matei 12:50 „Cãci oricine va face voia Tatãlui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, sorã şi mamã.”)

    Familia spiritualã satisface o nevoie adâncã care existã în fiecare om: nevoia de pãrtãşie, de a fi împreunã cu ceilalţi. Dumnezeu preţuieşte relaţiile, El este dragoste şi natura Lui (Sfânta Treime) este relaţionalã; viaţa unui creştin este definitã prin relaţiile cu ceilalţi creştini (Nu e bine ca omul sã fie singur); în Biblie nu existã exemple de creştini pustnici, izolaţi, care cautã sfinţenia şi maturitatea în afara bisericii; creştinul singur este un copil orfan, fãrã familie, privat de multe beneficii şi binecuvântãri pe care le aduce apartenenţa la o familie.
    Relaţia cu Isus este personalã, dar nu privatã.

    Pãrtãşia

    Pãrtãşia este un cuvânt creştin, vine de la cuvântul a împãrtãşi, adicã a avea o experienţã comunã cu cineva, a face pãrtaş la o emoţie, trãire, experienţã, activitate etc. Dumnezeu ne cheamã la pãrtãşie. Viaţa a fost conceputã pentru a fi împãrtãşitã. Noi nu putem trãi singuri. Existã nevoie de pãrtãşie în familie, altfel nu mai este o familie, ei trebuie sã petreacã timpul împreunã, sã comunice sincer unii cu alţii, sã treacã împreunã prin bucurii sau tristeţi. Din punct de vedere spiritual se întâmplã acelaşi lucru.
    Pãrtãşia înseamnã mai mult decât a participa la serviciile divine, a luat ceaiul împreunã sau a schimba trei cuvinte dupã un seminar. Pãrtãşia înseamnã „a experimenta viaţa împreunã” (dragoste altruistã, slujirea practicã, dãrnicia, mângâierea plinã de înţelegere şi toate celelalte porunci care se referã la relaţiile „unii cu alţii”)…..

    Principii esenţiale ale unei pãrtãşii reale:

    1. numãrul grupului de pãrtãşie (max. 10) Marcu 3:13 „A rânduit dintre ei doisprezece ca sã-i aibã cu Sine.”

    2. sinceritatea (a comunica de la inimã la inimã: a fi cinstit în legãturã cu cine eşti, a-ţi exprima sentimentele, îndoielile, temerile, a recunoaşte slãbiciunile, a solicita ajutorul şi rugãciunile celorlalţi; opusul este fãţãrnicia, politeţea superificialã, impresia cã toate sunt bine etc.) 1 Ioan 1:7 „Dar dacã umblãm în luminã, dupã cum El Însuşi este luminã, avem pãrtãşie unii cu alţii.” Întunericul ascunde rãnile, cãderile, temerile, eşecurile şi defectele, lumina scoate totul la ivealã şi recunoaştem cine suntem. E nevoie de curaj şi de smerenie ca sã depãşim frica de fi expuşi, rãniţi, respinşi, judecaţi. Numai aşa putem fi sãnãtoşi din punct de vedere spiritual şi emoţional. Iacov 5:16 „Mãrturisiţi-vã unii altora pãcatele şi rugaţi-vã unii pentru alţii ca sã fiţi vindecaţi.”

    3. reciprocitate Reciprocitatea înseamnã a da şi a primi, a împãrţi responsabilitãţile, a purta sarcinile unii altora. Romani 1:12, 13 „..sã fim mângãiaţi laolaltã în mijlocul vostru, fiecare prin credinţa care este în celãlalt, atât a voastrã cât şi a mea.” Biblia porunceşte responsabilitatea reciprocã, încurajarea reciprocã, slujirea reciprocã şi cinstirea reciprocã. Efeseni 6:2 „Purtaţi-vã sarcinile unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Hristos.” (exemplu: evanghelizarea împreunã) Existã foarte multe îndemnuri însoţite de precizarea: unii pentru alţii, unii altora. Tot ce facem trebuie sã fie spre zidirea tuturor.

    4. simpatie (empatie) Coloseni 3:12 „…îmbrãcaţi-vã cu o inimã plinã de îndurare, cu bunãtate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungã rãbdare.” Fiecare om are nevoie sã fie înţeles şi sã i se împãrtãşeascã sentimentele. Domnul Isus spune cã noi trebuie sã plângem cu cei care plâng şi sã ne bucurãm cu cei care se bucurã. Este mai mult decât a oferi soluţii facile, reţete imediate care sã rezolve orice problemã. Oamenii au nevoie sã fie ascultaţi, înţeleşi, mângâiaţi, compãtimiţi. De multe ori suntem prea grãbiţi şi nu avem rãbdare sã înţelegem şi sã simpatizãm cu oamenii, sã-i înţelegem. Rick Warren spunea cã cel mai profund nivel al simpatiei este pãrtãşia suferinţei. În momentele de crizã, de necaz, de nesiguranţã avem cel mai mult nevoie unii de alţii doarece în acele momente credinţa noastrã se clatinã, şi avem nevoie de prieteni credincioşi care sã ne susţinã, sã ne încurajeze.

    5. iertare, milã Coloseni 3:13 „Îngãduiţi-vã unii pe alţii şi, dacã unul are sã se plângã de altul, iertaţi-vã unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vã şi voi.” Suntem cu toţii oameni imperfecţi, putem sã greşim în multe feluri, şi invitabil acest lucru se întâmplã atunci când petrecem mai mult timp împreunã. Toţi ne poticnim, cãdem şi avem nevoie de ajutor. Resentimentele şi supãrarea distrug pãrtãşia. Iertarea o învãţãm de la Dumnezeu; ceea ce le iertãm celorlalţi nu va fi niciodatã mai mult decât ne-a iertat Dumnezeu nouã. Iertarea trebuie fãcutã imediat, iar rãzbunarea nu are ce cãuta în viaţa unui creştin.

    6. înţelegerea diferenţelor 10% din oameni sunt mai dificili decât ceilalţi 90%. Într-o bisericã oamenii pot fi foarte diferiţi în ceea ce priveşte nevoile spirituale şi emoţionale. Au un comportament care ne poate pãrea iritant, sunt nesiguri, plin de îndoialã, nu ştiu sã socializeze sau sã lege prietenii, sunt inconsercvenţi etc. Fiecare dintre noi este unic prin temperament şi educaţie, de aceea nu existã o compatibilitate perfectã. Dificultãţile care apar într-o bisericã sunt o ocazie de creştere şi un test continuu al caracterului nostru, ele sunt spre binecuvântarea noastrã şi a celor care „necesitã un har suplimentar”. Într-o familie relaţiile nu se bazeazã pe simpatie, frumuseţe, inteligenţã, împãrtãşirea gusturilor etc., ci pe natura relaţiilor dintre membri: aparţinem unii altora şi cu toţii aparţinem lui Dumnezeu. Dacã facem efortul de a înţelege oamenii vom vedea cã existã motive pentru care unii oameni sunt altfel: mediul în care au trãit, suferinţele prin care au trecut. Romani 15:1 „Noi care suntem tari suntem datori sã rãbdãm slãbiciunile celor neputincioşi şi sã nu ne plãcem nouã înşine.” Romani 14:1 „Primiţi pe cel slab în credinţã fãrã sã-i judecaţi întrebãrile îndoielnice” Aceste îndemnuri ne feresc de judecatã, dispreţuire, şi ne îndeamnã la dragoste şi acceptare a oricãrui om. Multe din dificultãţile care apar în relaţiile dintre noi nu au legãturã cu pãcatul, ci cu diferenţele de temperament.

    7. asumarea responsabilitãţii Dacã ne pasã suficient de mult vom spune adevãrul în dragoste. De multe ori fugim de conflicte şi pãstrãm o pace şi o armonie aparentã. Frica şi lipsa de sinceritate împiedicã pãrtãşia. Galateni 6:1 „Fraţilor, chiar dacã un om ar fi prins în vreo greşealã , voi care sunteţi duhovniceşti sã-l îndreptaţi cu duhul blândeţii; şi ia seama la tine însuţi, ca sã nu fi ispitit şi tu.” Sinceritatea este temelia intimitãţii; conflictele muşamalizate creeazã frustrare şi bariere adânci între noi. Noi trebuie sã apreciem mai mult sinceritatea decât mãgulirea sau lauda. Sinceritatea nu-ţi dã însã voie sã spui tot ce vrei si cum vrei sau când vrei. Existã un moment potrivit în care un conflict poate fi rezolvat. Vorbele nechibzuite pot provoca rãni adânci şi în loc sã-l câştigi pe fratele tãu, poţi sã-l pierzi. 1 Timotei 5:1, 2 „Nu mustra cu asprime pe un bãtrân, ci sfãtuieşte-l ca pe un tatã; pe tineri, ca pe nişte fraţi; pe femeile bãtrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toatã curãţia.” Efeseni 4:15 „Spunând adevãrul în dragoste, sã creştem în toate pânã la Cel care este Capul, Hristos.”

    8. evitarea bârfei Bârfa submineazã încrederea şi face mult rãu relaţiilor dintre oameni. Existã lucruri pe care nu le putem încredinţa sau mãrturisi altora, şi în loc sã vorbim despre o problemã, Dumnezeu ne îndeamnã sã o rezolvãm direct cu persoana implicatã.

    9. regularitatea Pãrtãşia adâncã nesesitã timp, relaţiile adânci se construiesc în timp. Faptul de a ne întâlni cu ceilalţi trebuie sã devinã un obicei, întâlnirile trebuie sã fie frecvente. Acest lucru presupune sã mergi la întâlnire chiar dacã nu ai dipoziţia necesarã. Dacã consideri pãrtãşia şi relaţiile mai importante decât dispoziţia ta, atunci te duci. Creştinii din primele secole se întâlneau zilnic.

    Biserica ca trup

    Dumnezeu ne cheamã sã credem dar şi sã aparţinem bisericii, familiei spirituale sau trupului lui Hristos. Romani 12:5 „…noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mãdulare unii altora.” Noi suntem aşezaţi împreunã, zidiţi împreunã, moştenitori împreunã, adunaţi împreunã şi vom fi rãpiţi împreunã.

    1. Viaţa Trupul ne duce la ideea de organism viu iar fiecare membru este un organ vital, o parte indispensabilã a Trupului, parte legatã de celelalte. Organul nu poate sã funcţioneze dacã nu este legat de trup. El se va usca şi va muri, la fel este şi cu credinţa, fãrã o legãturã vitalã cu biserica, credinţa noastrã se usucã şi moare. O bisericã localã are o putere de viaţã care este trasmisã fiecãrui membru. Persoana care spune cã nu are nevoie de bisericã este ori mândrã, ori ignorantã.

    2. Rolul Trupul este cel care dã semnificaţie şi funcţie mãdularului şi nu invers. Fiecare mãdular are un rol specific. Dacã nu facem parte din trupul lui Hristos noi ratãm scopul pe care Dumnezeu l-a dat vieţii noastre.

    3. Pãrtãşia 1 Corinteni 12:26 „Dacã un mãdular suferã, toate mãdularele suferã împreunã cu el; dacã un mãdular este cinstit, toate mãdularele se bucurã împreunã cu el.” Nu poţi fi legat de Cap dacã nu eşti legat de tot trupul, şi invers. Eşti unic, dar valoarea ta este completatã de rolul pe care îl ai în raport cu ceilalţi.

    Creştinii ca mãdulare:

    1. fiecare este indispensabil 1 Cor. 12:21 „Ochiul nu poate sã zicã mâinii „nu am nevoie de tine”; nici capul nu poate sã zicã piciorelor: „N-am nevoie de voi”” Oamenii au nevoie sã le fie confirmatã valoarea. Tuturor ne place sã fie nevoie de noi. Nu ne place sã ne simţim inutili. Nici nu suntem…Locul nostru nu poate fi luat de altcineva înaintea lui Dumnezeu. Sigur, în bisericã oamenii vin şi pleacã, dar înaintea lui Dumnezeu eşti de neînlocuit.

    2. fiecare are importanţã egalã Existã o lege a compensaţiei prin care Dumnezeu are grijã ca nici un mãdular sã nu se simtã desconsiderat. 1 Cor. 12:22, 23 „…mãdularele trupului care par mai slabe sunt necesare. ªi pãrţile trupului care par vrednice de mai puţinã cinste, le îmbrãcãm cu mai multã cinste. ªi pãrţile mai puţin frumoase sunt cele mai împodobite.”

    3. fiecare mãdular are un dar (rol, funcţie) 1 Cor. 12: 4, 5 „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn.” Nu existã om care sã nu poatã fi util în lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie sã descoperim darul pe care Dumnezeu ni l-a dat şi sã-l folosim. Nu existã mãdular inutil.

    4. fiecare mãdular îşi foloseşte darul pentru zidire Darul nu îţi este dat spre lauda ta şi spre satisfacţia pesonalã, ci pentru zidirea şi creşterea celorlalţi. 1 Cor. 12:7 „ªi fiecãruia i se dã manifestarea Duhului spre folosul tuturor.” Efeseni 4:11, 12 „ªi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evaghelişti, pe alţii pãstori şi învãţãtori, pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Unii spun: n-am nici un dar, sunt prea timid sã-mi folosesc darul, în bisericã trebuie sã fim smeriţi şi sã stãm la locul nostru, sã nu ne credem prea importanţi etc. Aceasta este o falsã smerenie (desconsiderarea, sentimentul inutilitãţii) etc. Smerenia înseamnã sã te gândeşti mai mult la cei de lângã tine decât la tine însuţi. Nevalorificându-ne darul pe care Dumnezeu l-a pus noi, îi privãm pe ceilalţi de slujirea, zidirea şi ajutorul nostru. Rolul nostru în bisericã nu are legãturã cu smerenia sau mândria, ci cu mãsura de credinţã pe care ne-o dã Domnul fiecãruia. Efeseni 4:11, 12 „ªi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evaghelişti, pe alţii pãstori şi învãţãtori, pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.”

    Creşterea spiritualã este imposibilã în izolare şi singurãtate. Nici prezenţa la serviciile divine nu este suficientã. Fiecare membru trebuie sã participe la întreaga viaţã a bisericii locale. Maturitatea realã se manifestã prin relaţii. În singurãtate poţi sã studiezi Biblia, poţi sã asculţi predici, poţi sã te uiţi la filme creştine etc, dar nu vei putea creşte decât interacţionând cu oameni pãcãtoşi ca şi tine. Noul Testament ne porunceşte: sã ne iubim unii pe alţii, sã ne rugãm unii pentru alţii, sã ne încurajãm unii pe alţii, sã ne sfãtuim unii pe alţii, sã ne slujim unii pe alţii, sã ne acceptãm unii pe alţii, sã ne învãţãm unii pe alţii, sã ne cinstim unii pe alţii, sã ne purtãm poverile unii altora, sã ne iertãm unii pe alţii, sã ne supunem unii altora, sã ne dedicãm unii altora.. Pe lângã Biblie, pentru a creşte avem nevoie de alţi credincioşi; creştem mai repede şi mai puternici dacã învãţãm unii de la alţii şi dãm socotealã unii altora. Creşterea ne fereşte de cãderi, oscilãri, îndoieli: Efeseni 4:14 „…ca sã nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi-n colo de orice vânt de învãţãturã, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rãtãcirii.” Caracteristica copilului este imaturitatea, lipsa de dicernãmânt, oscilaţia, sunt instabili (trec de la entuziasm la deprimare, iau o hotãrâre şi nu o duc pânã la capãt) şi uşor de înşelat (un bun orator îi poate convinge, nu au capacitatea de a filtra mesajul, aleargã mereu dupã ultima carte sau ultimul mesaj care le propune spiritualitate instantanee) Creşterea noastrã urmãreşte un scop clar: pregãtirea noastrã pentru slujire. Efeseni 4:12 „Pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Dumnezeu vrea sã slujim, vrea sã ne foloseascã, şi în acest scop de a creşte. Acest lucru nu înseamnã cã încep sã slujesc atunci când sunt perfect pregãtit, ci slujind mã pregãtesc, mã maturizez, pentru ca în final, toate lucrurile care acţioneazã asupra mea (studierea cuvântului lui Dumnezeu, relaţiile cu fraţii, practica mea în slujire) cã conveargã spre o maturizare şi mai mare. Matur nu înseamnã perfect, ci complet.

    Dumnezeu ne cere dedicare faţã de bisericã:

    Dumnezeu ne cere sã iubim Biserica: dragostea de Dumnezeu este doveditã de dragostea faţã de fraţi. 1 Ioan 4:12 „Nimeni n-a vãzut vreodatã pe Dumnezeu; dacã ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rãmâne în noi şi dragostea Lui este desãvârşitã în noi.”

    Dumnezeu ne cere sã ne sacrificãm pentru Bisericã 1 Ioan 3:16 „Noi am cunoscut dragostea prin aceea cã El ªSi-a dat viaţa pentru noi; şi noi trebuie sã ne dãm viaţa pentru fraţi.”

    Dumnezeu ne cere sã investim în Bisericã. 1 Tim.4:14 „Nu fi nepãsãtor de darul care este în tine…Ocupã-te cu aceste lucruri, fii în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta sã fie evidentã petru toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învãţãturii. Stãruie în aceste lucruri, cãci fãcând aşa, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultã.” Romani 12:7 „Cine este chemat la o slujbã, sã se ţinã de slujba lui. Cine învaţã pe alţii, sã se ţinã de învãţãturã. Cine înseamnã, sã se ţinã de îndemnare. Cine sã, sã dea cu inimã largã. Cine conduce sã fie cu grijã. ..”

    Dumnezeu ne cere sã aparţinem unei biserici locale. Toate referirile la bisericã din N.T. sunt la adresa unor biserici locale, cu mici excepţii. Slujirea într-o bisericã, consecvenţa, maturizarea pesonalã şi relaţiilor în timp mã ajutã sã aduc roadã şi sã fiu eficient în slujirea Domnului. Spuneţi stop migrãrilor dintr-o bisericã în alta, investiţi într-un singur loc şi rãmâneţi pe baricadã şi în situaţii dificile pentru cã ele sunt spre creşterea noastrã.

    Dumnezeu alege biserica în care sã slujim, nu noi. Dacã o facem noi, cu siguranţã am alege dupã criterii subiective (îmi place, nu-mi place), plec când vreau sau când lucrurile încep sã devinã prea serioase. Suveranitatea lui Dumnezeu vizeazã şi acest lucru. Domnul poate sã ne cheme sã slujim ca misionari, sã întemeiem noi o bisericã, sã ne integrãm în altã bisericã, dar totul dupã voia Lui nu dupã bunul meu plac. El ştie cel mai bine în ce bisericã e bine sã slujesc şi în ce bisericã vrea sã mã creascã.

     

     

    1 Comentariu adauga un comentariu

    1. Arhire Viorel says:

      De ce nu apreciati frumusetea idolilor -euroi banii au ochiul dra gului De ce nu pupati poala si oase reci,icoane ,sa va imbogatiti Nu faceti rost de ab daca nu ingenuncheati in fata unor tablouri pictate,aghezmuite cu tamiiasa Se ce nu vcredeti in pareti si icoane fotografii din care pot curge bani si abonamente Fi ti buni cu (ne)buniica va scriu pe toaca

      iohan@ianis.com

    Adauga un comentariu

    Nume*

    Adresa de email* [Nu va fi publicata]

    Comentariu*