Cum au ajutat tradatorii nationali pe cotropitorii globali! Părinţi şi “păstori” din toată lumea, aflaţi că roadele credinţei voastre, a tradiţiei, datinei, idolatriei, dimpreună cu ritualurile, formalismul şi pocăinţa voastră-străstrămoseasca (ne)Cristică, se întorc asupra voastră şi asupra copiilor voştri! Ei vă vor snopi şi cu icoana Fiarei, care “deformează “şi înlocuieşte pe Creatorul infinit prin făcătura(creatura) voastră icoanată, pe care i-aţi învăţat s-o pupe ca pe moaşte; Şi astfel,” Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî… Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.” (Mat.10/21 -36) Dintotdeauna, ce seamăna omul, culege- plata- după propria răsplată!” Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară…

SUA: Donald Trump vrea  o ”armată spaţială”…  A) Si României “ I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! “(Ap 2/21) Poporule, nu mai (prea) curvi şi cu moaşte, formalisme, datini, iconării, idolatrii şi cu alte urâţenii globaliste, căci se preaînalţă turnul păcătuirilor şi… străpunge Cerul; Iată, Sângerarea se întoarce, precum bumerangul asupra ta! De mii de ani se roagă la uşa ta să-L primeşti pentru ÎNDUMNEZEIRE, dar tu, pentru că l-ai înlocuit şi comprimat pe Dumnezeu cel infinit, atotputernic, viu şi adevarat- cu unul cartonat, pictat, aurit, dar mut, surd, poţi să te ascunzi de furtuni, de războaie -si de alte plăgi (în gaura de şarpe), căci propriile fapte te lovesc, dacă nu te pocăieşti, ca să-i dai lui –blestemul apocaliptic de peste acest popor ! “El zice: “Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici,…xa
A)) Pentru ca Poporul Român să ajungă în Cananul Ceresc,…” Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Ap.1/3)… Dar, din păcate,” Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! Pe Domnul Îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?.” (Deut.32/5-6)… Domnul a zis lui Moise: “Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră.zxDIN CUPRINS NU LIPSESC  :Ce stiu fermierii despre neteroristul Soros…străinii au ajuns să controleze până la 40% din terenul arabil al României// Budapesta luptă ca terenul agricol să rămană în proprietatea ungurilor. Noi îl vindem străinilor!// Surpriză- Biblia și fizica cuantică susțin același lucru!//Cum ne putem pricopsi din cresterea porcului,daca globalistii nu dicteaza preturi contraproductive//Pentru ca fermierii din Romania sunt dezbinati si pentru ca au capetenii care nu   reprezinta interesele agricultorilor,pierd...Americanii sunt cei mai mari “porcari”din lume…Vaticanul S-A PUS ÎN slujba lui Antichrist… Şi la noi, iese babilonia de sub sutane… Turbarea lui Bartolomeu: B) INVITAŢIE LA TREZIREA Agricultorilor- Cum au pus stăpânire multinaţionalele occidentale pe agricultura noastră etc

focc  Insula Mare a Brăilei a invins imposibilul din Romania,depasind …Noutatile de ieri, prezentate la expozitia AGRITECHNIKA de la HANOVRA ,sunt deja umbrite de alte  inovatii!- Cum poate un om lucra simultan cu doua tractoare sau,ce este un sistem de conducere in conexiune Guide Connect “Electronic Drawbar”

SUA: Donald Trump vrea  o ”armată spaţială”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că şi-ar dori să creeze o ‘armată spaţială’ alături de trupele terestre, marină (US Navy) şi forţele aeriene (US Air Force), dar punând imediat la îndoială seriozitatea propunerii sale, potrivit Agerpres.

‘Noua mea strategie de securitate recunoaşte că spaţiul este o zonă de luptă, la fel ca pământul, cerul şi marea’, a declarat Trump în cursul unei scurte vizite la baza aeriană Miramar, într-o suburbie a San Diego (în sudul Californiei). ‘Vorbeam despre aceasta zilele trecute pentru că noi facem o muncă extraordinară în spaţiu’, a adăugat el, în cadrul unui discurs rostit în faţa puşcaşilor marini.’Am spus, poate, că avem nevoie de o armată nouă şi care se va numi armata spaţială’, a afirmat preşedintele american. ‘Nu am fost cu adevărat serios, dar mi-am zis că este o idee bună’, a concluzionat preşedintele american. ‘Poate că o vom face’, a sugerat totuşi el.

De fapt, propunerea de a crea o armată spaţială este mai veche: Camera Reprezentanţilor a votat chiar în iulie 2017 un text ce prevede crearea unui ‘Corp spaţial’ distinct, separat de armata aerului care gestionează în prezent activităţile spaţiale.

Cel mai înverşunat adversar al acestei idei este însuşi ministrul apărării Jim Mattis, care se opune cu înverşunare.

‘Într-o perioadă în care încercăm să adunăm funcţiile de luptă ale ministerului, nu vreau să adăugăm un serviciu separat care, cel mai probabil, ar oferi o abordare mai îngustă şi chiar restrictivă operaţiunilor spaţiale’, a afirmat Jim Mattis într-o scrisoare trimisă unui parlamentar care se opune creării acestei ramuri.

Şefa forţelor aeriene Heather Wilson a declarat că şi ea se opune acestei măsuri, ceea ce ‘ar face să mergem într-o direcţie greşită, să ne încetinească’.

Armata americană are deja patru ramuri: terestră, maritimă, aeriană şi Corpul expediţionar (al puşcaşilor marini) al SUA. Operaţiunile în spaţiu au fost trecute în subordinea forţelor aeriene din anii 1950, aminteşte AFP.

Părinţi şi “păstori” din toată lumea, aflaţi că roadele credinţei voastre, a tradiţiei, datinei, idolatriei, dimpreună cu ritualurile, formalismul şi pocăinţa voastră (ne) Cristică, se întorc asupra voastră şi asupra copiilor voştri! Ei vă vor snopi şi cu icoana Fiarei, care “deformează “şi înlocuieşte pe Creatorul infinit prin făcătura(creatura) voastră icoanat ă, pe care i-aţi învăţat s-o pupe ca pe moaşte; Şi astfel,” Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî… Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.” (Mat.10/21 -36) Dintotdeauna, ce seamăna omul, culege-plata-după propria răsplat ă!” Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară,

 

 Care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană   de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Ap.13/10-18)… Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare:

 

“Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

 

 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”” (Ap. 14/9-12) Iisuss, care nu a avut păcat, a suferit Dumnezeieşte, cu plăcere,   când satana şi -a  zdrobit capul de pereţi,la Golgota, pentru ca şi noi să suferim cu bucurie, să răbdăm, şi să-i zdrobim şi coada sub călcâiele noastre, prin autoritatea şi atotputernicia Lui.” Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: “Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei. “Ap. cap. 16

Oricâte încercări şi dureri apocaliptice vin asupra noastră, să rămânem una cu El printr-o moarte şisuferintă  -asemanatoare cu a Lui, ca să înviem şi să rodim, să umblăm dimpreună cu El”, mai ales că suntem atenţionaţi:” Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.” (1 Tim.4/1-3) 

 

“Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

 

 

Fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplină cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.” (2 Tim. 3/1-9) “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Tim.4/3-4)

 

Omul s-a făcut una cu satan pentru plăcerile de o clipă ale senzualităţii, dar se va pierde şi va pierde totul, căci…” Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.”

 

 

 

Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au falit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

 

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;

 

Tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţă lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Rom.1/18-32)

 

 

 

112

   A)…Si României  “ I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! “(Ap 2/21) Poporule, nu mai (prea) curvi şi cu moaşte, formalisme, datini, iconării, idolatrii şi cu alte urâţenii globaliste, căci se preaînalţă turnul păcătuirilor şi… străpunge Cerul; Iată, Sângerarea se întoarce, precum bumerangul asupra ta! De mii de ani se roagă la uşa ta să-L primeşti pentru ÎNDUMNEZEIRE, dar tu, pentru că l-ai înlocuit şi comprimat pe Dumnezeu cel infinit, atotputernic, viu şi adevarat- cu unul cartonat, pictat, aurit, dar mut, surd, poţi să te ascunzi de furtuni, de războaie -si de alte plăgi (în gaura de şarpe), căci propriile fapte te lovesc, dacă nu te pocăieşti, ca să-i dai lui –blestemul apocaliptic  de peste acest popor ! “El zice: “Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici,

şi să te întorci iarăşi la Mine? – Zice Domnul. Ridică-ţi ochii spre înălţimi şi priveşte: unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri ca arabul în pustiu şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta! Măcar că ploile au fost oprite, şi ploaia de primăvară a lipsit, totuşi tu ţi-ai păstrat fruntea de curvă şi n-ai vrut să ai ruşine! Acum, nu-i aşa?, strigi la Mine: “Tata! Tu ai fost Prietenul tinereţii mele!? Îşi va ţine El mânia pe vecie? O va păstra El întotdeauna?” Iată, aşa ai vorbit, şi totuşi ai făcut lucruri nelegiuite cât ai putut!” Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: “Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo.

 

 

  Eu ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Şi sora ei, vicleană Iuda, a fost martoră la aceasta Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei,

 

 

 

şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi sora sa, vicleană Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curveasca la fel. Şi astfel, prin necurăţia ei strigătoare,  Israel (si Romania s.n.) a spurcat tara, a preacurvit cu piatră şi lemnul. Cu toate acestea vicleană Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie, zice Domnul.” Domnul mi-a zis: “Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleană Iuda. Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte şi zi: “Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe vecie.

 

 

Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul. Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion.

 

 

 Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune. Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului şi nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa şi nici nu vor mai face altul. În vremea aceea, Ierusalimul se va numi “Scaunul de domnie al Domnului”; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele. În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreună din ţara de la miazănoapte în ţara pe care am dat-o în stăpânire părinţilor voştri. Eu ziceam: “Cum să te pun printre copiii Mei şi să-ţi dau o ţară plăcută, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor?” Mă gândeam că Mă vei chema: “Tata!” şi nu te vei mai abate de la Mine. Dar, cum este necredincioasa iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel, zice Domnul! Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel; căci şi-au sucit calea şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.

 

 

 Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile.” – “Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru.

 

 

În adevăr, zadarnic se aşteaptă mântuire de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel. Idolii, dimpotrivă, au mâncat rodul muncii părinţilor noştri, din tinereţea noastră, oile şi boii lor, fiii şi fiicele lor. Să ne culcăm în ruşinea noastră şi să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi şi părinţii noştri, din tinereţea noastră şi până în ziua de azi, şi n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru.”(Ieremia,cap.3)

 mn

 

A A)) Pentru ca Poporul Român să ajungă în Cananul Ceresc,…” Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Ap.1/3)… Dar, din păcate,” Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! Pe Domnul Îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?.” (Deut.32/5-6)… Domnul a zis lui Moise: “Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră.

 

Pe Mine Mă va părăsi şi va calca legământul Meu pe care l-am încheiat cu el. În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde faţa de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice: “Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?” Şi Eu Îmi voi ascunde fata în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei. Acum, scrieţi-vă cantarea aceasta. Învaţă pe copiii lui Israel (si Poporului Roman s.n.) s-o cânte, pune-le-o în gură, şi cântărea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. Căci voi duce pe poporul acesta în ţara pe care am jurat părinţilor lui că i-o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mânca, se va sătura şi se va îngrăşa; apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legământul Meu.” (Deut.31/16-20)

azz

… ÎN TIMP CE FERMIERII luptă cu bolovanii privaţi de subvenţii şi SE CHINUIE CU LEGISLAŢIA POTOPITOARE (ROMANO-EUROPEANA), Vaticanul S-A PUS ÎN slujba lui Antichrist… Şi la noi, iese babilonia de sub sutane… Turbarea lui Bartolomeu: B) INVITAŢIE LA TREZIREA Agricultorilor- Cum au pus stăpânire multinaţionalele occidentale pe agricultura de la vest la est! Etc

 

 

 

bray

Reprezinta un sistem in care un tractor  in camp urmeaza in mod automat un alt tractor de conducere ce se deplaseaza in fata. Cele doua vehicule comunica prin radio si sunt coordonate de catre un sistem de inalta precizie de conducere prin GPS. Mecanizatorul de pe tractorul de conducere monitorizeaza ambele vehicule si are acces deplin la controlul si  functionarea tractorului urmator. Deplasarea a doua tractoare in acelasi timp mareste foarte mult productivitatea.

 

Presa NON-STOP combinata pentru baloti rotunzi si infoliat cu control ISOBUS

 

Masinile moderne de balotat realizeaza productivitati mari dar procesul este intrerupt pentru legarea si golirea balotului. Dezvoltarea unei prese Non-Stop permite deplasarea continua a agregatului de balotat care leaga si descarca balotul format fara a fi necesara oprirea tractorului. Controlul inteligent camerei de presare preliminara  permite operarea automata. Viteza de deplasare a tractorului este adaptata prin sistemul ISOBUS, la debitul de material care intra in presa. Prin utilizarea automatizarii se reduce considerabil efortul mecanizatorului si se diminueaza eroarea umana.

 

Sistem de reglare antialunecare on-line– pentru tavalugi

 

Tavalugii cu diametre mari pot sa adune in fata lor sol ridicat ceea ce inrautaeste procesul de lucru si conduce la impiedicarea rotirii. Viteza de rotatie a rotii de pe masina de semanat este comparata cu viteza de rotatie a tavalugului. Prin integrarea sistemului ASR al tavalugului intr-un sistem TIM (punerea in aplicare a controlului echipamentelor de pe tractor), masurarea alunecarii  poate fi folosita pentru  reglarea ridicatorului hidraulic al tractorului. Greutatea este mutata de la tavalug la rotile din spate ale tractorului pana cand este eliminata alunecarea.

 

Masina de fertilizat cu compensarea vantului

 

“WindControl” a fost dezvoltat pentru a compensa influenta vantului la distributia ingrasamintelor chimice solide prin centrifugare. Obiectivul este acela de a fertiliza uniform , chiar si in conditii de vant. Masina de fertilizat este echipata  cu o statie meteo care masoara parametrii vantului dominant si directia acestuia in zona discului de distributie . Un mecanism de reglare, combinat cu un software de control schimba viteza de rotatie si unghiul de imprastiere la discurile de distributie.  Se tine cont de asemenea de proprietatile fizico-mecanice ale materialelor distribuite si de viteza lor de plutire. Aceste date sunt stocate in calculatorul de proces , astfel incat este posibil sa se utilizeze  aceste proprietati pentru elaborarea unui model de calcul corespunzatoar. Datele preluate de catre statia meteo montata pe masina sunt utilizate pentru a calcula corectiile necesare in computerul de proces si unitatea  de distribuitie iar prcesul de imprsatiere este reglat corespunzator. Rezultatul este un model de distributie transversala ce ramane stabil  chiar si sub influenta vantului. Acest lucru optimizeaza procesul de fertilizare si ajuta la prevenirea poluarii. Se extinde, de asemenea, perioada posibila de aplicare.

 

Monitorizarea functionarii duzelor cu senzori

 

Debitul de lichid print fiecare duza este inregistrat de senzori montati la fiecare corp de duza  Acest tip de monitorizare senzoriala are avantaje distincte in comparatie cu cea conventionala de monitorizare prin verificari vizuale. Orice duza deteriorata sau colmatata poate fi rapid identificata.   Defectiunile sunt afisate automat si fara nici o intarziere pe ecran.

 

Cheie electonica inteligenta  -Smart Key

 

Aceasta noua cheie universala utilizabila la flote de tractoare sau masini, care permite mecanizatorilor sa lucreze numai cu utilajele deblocate pentru el.Astfel se poate urmari exact unde, cat si cu ce utilaj a lucrat fiecare mecanizator.

Sincronizarea masinilor de transport cu combinele de recoltat

 

La recoltarea cerealelor cu combinele, descarcarea  in mijloacele de transport este o problema prin prisma faptului ca conducatorul de pe sistemul de transport nu cunoaste pozitia combinelor, directia lor de deplasare si nici gradul de umplere a buncarelor.  Sistemul  de optimizare a logisticii consta intr-un sistem de emisie-receptie intre combine si tractoarele de transport. Conducatorul de pe  tractor vede pozitia prin GPS, directia de deplasare si nivelul de umplere a buncarului la combina pe un monitor iar combina cea mai plina este preluata prima.

 

Analizand noutatile prezentate se poate constata  tendinta tot mai pronuntata de automatizare computerizata a proceselor si tehnologiilor din agricultura. Acest fapt aduce foarte multe avantaje, dar personalul care trebuie sa deserveasca aceste sisteme trebuie sa fie bine instruit si calificat.

 

Insula Mare a Brăilei a depasit imposibilul din Romania,depasind 20 TONE/HA pentru PRODUCŢIA DE PORUMB

 

Pentru cultura de porumb irigată, Porumbul de aur a plecat în Insula Mare a Brăilei, la Agricost, acolo unde producţia fizică obţinută a ajuns la 20.350 kg/ha. „Expunerea geografică a terenului agricol administrat de Agricost, suma gradelor de temperatură pe care le înregistrăm anual, capacitatea uriaşă de irigat de care dispunem ne-au permis să decidem la alegerea de hibrizi de porumb semitardivi şi tardivi, care prin genetica lor au făcut posibilă depăşirea barierei de 20 tone de boabe/ha”, a explicat Octavian Blănaru, reprezentant Agricost.

Planta premergătoare a fost rapiţa, terenul a fost prelucrat la adâncimea de 25 cm, cu încorporarea simultană a 120 kg triplu super fosfat la 17 cm adâncime. „La semănat exista o rezervă în sol de 150 kg azot, 80 kg fosfor, 250 kg potasiu, 30 kg de sulf, la un pH de 7,6. S-a semănat hibridul P1535, cu o densitate de 75.000 boabe germinabile/ha. Odată cu semănatul, la 16 aprilie, s-au încorporat 230 kg de îngrăşământ strater 20:20:0. Lotul care a participat la concurs a fost de 70 ha. Pe 17 aprilie s-a făcut o fertirigare cu 130 litri One, pentru a reduce pierderile de azot cauzate în trecut cu volatilitarea granulelor de îngrăşământ solid. Răsărirea a fost pe 23 aprilie, când am numărat 73.000 plante/ha. La stadiul de 12 frunze, pe 10 iunie, s-a făcut o fertirigare cu One, 150 litri/ha, cu o normă de irigare de 300 mc, ceea ce a permis ca îngrăşământul să ajungă la 20-25 cm, unde aparatul radicular era pe deplin dezvoltat. În perioada 25 iunie -31 iulie, au fost 3 udări cu un total de 1.600 mc/ha. Recoltarea a fost la 1 noiembrie. Am recoltat 71.000 de ştiuleţi, cu MMB 400 g şi umiditate de 21%. Producţia medie fizic a fost de 20.350 kg/ha, iar producţie stas de 19.014 kg/ha”, a declarat Octavian Blănaru.

 

 

Pentru al doilea an, APPR şi-a desemnat câştigătorii pentru trofeul Porumbul de aur. Membrii APPR s-au înscris pentru cele două categorii, cultură irigată şi neirigată.

„A fost un an greu pentru cultura porumbului, extrem de greu. Între membrii asociaţiei, în concursul Porumb de aur 2016 s-au înscris mai mulţi, dar unii au renunţat pe parcurs, pentru că nu au mai vrut să-şi compare rezultatele tocmai din cauza anului dificil din anumite zone. Am avut rezultate foarte bune în anumite ferme, cu care şi noi ca organizaţie ne mândrim şi cu care trebuie să se mândrească agricultura din România. Nivelul nostru este cel puţin european, având în vedere rezultatele din fermele comerciale din România”, a declarat Alina Creţu, director executiv al APPR.

Castigatori-Porumbul-de-aur_b

Trofeul Porumbul de aur a fost înmânat de câştigătorii primei ediţii – Jean Ilie Cezar fermier din judeţul Ialomiţa, pentru cultura irigată şi Gheorghe Alexandru, fermier din judeţul Ialomiţa, pentru cultura neirigată.

 

Cea mai mare producţie, pentru cultura neirigată, a fost obţinută de Carol Costandache, fermier din Perieţi, judeţul Ialomiţa, care a avut, pe sola intrată în concurs, 11.403 kg/ha. În total lucrează 2.465 ha, din care 906 ha cultivate cu porumb. Pentru trofeul Porumbul de aur a avut un lot de 27 ha, cultivat cu hibridul P0023. „Planta premergătoare a fost porumbul, arătura a fost făcută în octombrie 2016, iar după 2 săptămâni, o discuire. La jumătatea lui martie s-a fertilizat cu 200 kg de uree la hectar, care a fost încorporată cu combinatorul. S-a semănat la 5 aprilie. Densitatea a fost 73.600 boabe/ha. Odată cu semănatul s-a fertilizat cu complex YaraMila. La stadiul de patru frunze am fertilizat cu azotat, 130 kg azot/ha. Recoltarea a fost la 2 septembrie, cu umiditate de 13,8%”, a explicat Carol Costandache tehnologia folosită.
Producţia obţinută este un motiv de mândrie, mai ales că în zonă, timp de două luni nu a căzut nicio picătură de apă. „Ori să faci producţii care sar de 10 tone este o dovadă de pricepere şi muncă”, a declarat Gheorghe Alexandru, câştigătorul din 2015 al Porumbului de aur şi totodată, vecin cu Carol Costandache.

 

 

Greșelile pe care fermierii români le fac la cultura de porumb-”Dacă la 3.000 de lei investiție nu reușești să faci 6,5 tone la hectar, nu ești profitabil”

cultura de porumb

În agricultura mare, marja de profitabilitate devine din ce în ce mai strânsă, ceea ce face ca anumite culturi, așa cum este și cea a porumbului să devină rentabile doar dacă fie se obțin producții  mari, fie se investește în suprafețe semnificative, a explicat Jean Ionescu, Director Operațiuni Comerciale România și Moldova al companiei Pioneer, în cadrul unei întâlniri cu presa ce s-a desfășurat vineri.

 

Principala problemă care, în România, duce la obținerea unor producții destul de mici în comparație cu potențialul de producție al solului este legată de faptul că fermierii români nu investesc în fertilizanți, nici la cultura de grâu și nici la cea de porumb.

”Sunt foarte mulți fermieri în România care nu aplică o tehnologie performantă. Exemplul clasic pe care îl ofer este ca și atunci când ai o mașină de ultimă generație și dacă nu ești șofer bun, ai toate șansele să o strici de la prima cheie. Nu poți să crezi că achiziționând AQUAmax vei obține producții foarte mari fără să faci nimic. Din păcate suntem ultima țară din Europa din punct de vedere al performanțelor în ceea ce privește producția la porumb. Inclusiv Bulgaria, din 1996, seamănă numai sămânță certificată. Acesta este primul semnal că tehnologia aplicată la noi nu este la cel mai înalt nivel. La producțiile scăzute la cultura de porumb concură multe elemente, precum lipsa irigațiilor. Investiția în infrastructură așa cum arată ea va duce la o productivitate însemnată. Cu toate acestea, sunt de părere că ținta de 6,5-7 tone la hectarul de porumb este realizabilă în 7 ani din 10. Nu vreau să vă spun că recordul mondial în producția de porumb este obținut cu un hibrid Pioneer. Pentru a fi profitabil în cultura de porumb trebuie să ai de la 30 de hectare în sus, să aplici o tehnologie înaltă, să ai recoltare mecanizată. Trebuie să dispui de resurse financiare pentru că o producție de 6,5-7 tone la hectar se obține cu un consum de azot de 70-80 kilograme de substanță activă”, a explicat reprezentatul Pioneer.

 

Sămânța necertificată, încă folosită pe un milion de hectare

Potrivit acestuia, la cultura de porumb, România are ”cam un 1,8 milioane de fermieri – noi îl considerăm fermier și pe cel cu 0,3-04 hectare, dar fermieri de interes productiv sunt cei 13-14.000 cu adevărat performanți”.

 

”Fermierul care nu poate produce pentru piață nu poate rezista, tehnologia este cea care face diferența. Fermierul mare este clar concentrat pe productivitate de 8-10 tone la hectar, dar costul inputurilor pe unitate de suprafață este net superior. În 2015, media producției la porumb în România a fost de 3,5-3,6 tone la hectar în România, în condițiile unei suprafețe cultivate cu sămânță necertificată de maximum un milion de hectare. Ca și cost pe unitatea de suprafață nu poți să faci porumb fără o investiție minimă de 3.000 de lei în România. Dacă la 3.000 de lei investiție nu reușești să faci 6,5 tone la hectar, să-ți scoți banii, nu ești profitabil. Avem multe exemple de fermieri care nu investesc în tehnologie. România este o țară, un lot demonstrativ pentru fermieri care nu au resurse să investească în tehnologie, plantele de cultură nu pot lupta cu seceta fără elemente nutritive care să le ajute să crească în primele faze de vegetație. Cea mai mare greșeală a unui fermier este să nu investească în fertilizanți care să ajute planta în primele stadii de vegetație, pentru a avea un start bun. Acesta este un lucru pe care majoritatea îl tratează greșit, pentru că atunci când aplică reducerea de costuri renunță la cantitatea recomandă de îngrășăminte prima dată. Probabilitatea ca ceva scump să fie bun este mult mai mare decât probabilitatea ca ceva ieftin să dea rezultatele așteptate. În programele noastre de marketing recomandăm fermierilor să se bazeze pe cea mai performantă tehnologie care nu este deloc ieftină. Avem și hibrizi rustici care au un preț cu 50% mai mic decât categoria premium. Am reușit de-a lungul anilor să-i facem pe fermieri să migreze către produsele premium. Noi trăim din performanțele pe care le înregistrează fermieri”, a declarat Jean Ionescu.

b

O pirghie a succesului  din Insula Mare a Brailei consta in cresterea fertilitatii solului

Domnul dr. ing. Lucian Buzdugan, preşedintele consiliului de administraţie Agricost din Insula Mare a Brăilei, a fost prezent la evenimentul organizat de firma Agrium-Agroport România, unde a avut o prezentare referitoare la importanţa îngrăşămintelor chimice şi, în mod special, a fosforului.

 

Acesta a tras un semnal de alarmă asupra faptului că solul din România este slab aprovizionat cu fosfor – un element esenţial în determinarea cantităţii şi calităţii producţiei agricole, şi că această realitate ar trebui să îngrijoreze şi să determine Guvernul să ia măsurile necesare, subliniind că pământul este al generaţiilor viitoare şi drept urmare o datorie morală de a fi lăsat în stare bună.

 

Circa „63-64% din suprafaţa României este slab aprovizionată cu fosfor, 20% are un conţinut mediu şi doar 4,5% are un conţinut foarte ridicat. Situaţia din România este alarmantă, comparativ cu celelalte ţări din Europa, care au o suprafaţă slab aprovizionată cu fosfor de până la 20%. Pentru a creşte cu 1 mg per kilogramul de sol aprovizionarea cu fosfor a solurilor cu conţinut foarte scăzut ne-ar trebui 34 de ani. Pentru a ajunge la un conţinut mediu, România are nevoie de 1 milion de tone de fosfor”, a afirmat dl Buzdugan.

 

În opinia sa, factorii decidenţi ar trebui să găsească soluţii de stimulare şi chiar de impunere a creşterii dozelor de fosfor pe unitatea de suprafaţă, pentru ca într-un timp rezonabil să se refacă conţinutul de fosfor din sol şi să se apropie de nivelul mediu.

 

„Politicienii ar trebui să se implice şi să ştie că cel puţin 60% din solul ţării noastre se află într-o stare gravă, bolnavă. Nu este admisibil ca România să bată pasul pe loc, cu producţii mici la hectar, acum când nevoia de hrană în lume este din ce în ce mai accentuată”, a susţinut dl Buzdugan.

 

Potrivit acestuia, pentru a asigura o fertilitate ridicată a solului nu este de ajuns să aplici îngrăşăminte chimice, ci trebuie să acţionezi cu un complex de factori. Apa este cel mai important element de producţie, care pune în valoare elementele nutritive. În Insula Mare a Brăilei, 43% din suprafaţă are conţinut mediu de fosfor, 47% conţinut ridicat şi 8% foarte ridicat.

 

„Pentru a creşte conţinutul de fosfor din sol ne-au trebuit 13 ani, pornind de la nivelul mediu de aprovizionare. Am reuşit să evoluăm prin aplicarea nutrientului în doze mari, respectând schema de fertilizare care ţine seama şi de cantitatea care se exportă din sol. Structura îngrăşămintelor chimice folosită a făcut ca producţia totală în IMB să crească de la 90 mii tone la 327 mii de tone în 2013 şi pentru acest an ne-am propus o cantitate de 350 de mii de tone. Doza de îngrăşăminte chimice pe unitatea de suprafaţă folosită anul trecut a fost de 209 kg s.a, iar în 2014 vom administra 261 kg s.a/ha. Nu sunt doze foarte mari, însă creşterile de producţie din ultimul timp au fost determinate şi de utilizarea îngrăşămintelor cu sulf, care au rol important în mobilizarea fosforului în sol, transformându-l în forma accesibilă plantelor. Nu concepem să nu aplicăm îngrăşăminte chimice starter o dată cu semănatul, în medie 80 kg/ha. Practicăm lucrări minime ale solului din 2011 şi chiar avem suprafeţe cu „0” tillage, după un model argentinian, şi ne-am propus ca pe minimum 2.000 ha să practicăm zero lucrări şi să nu mai mobilizăm solul. Resturile vegetale le încorporăm şi acordăm importanţă şi culturii de soia, care aduce un aport important de azot în sol. 25% din suprafaţa IMB este cultivată cu soia, mai precis 8.000 ha, la care se adaugă alte 4.000 ha pe care se practică cultura dublă”, a afirmat dl Buzdugan.

 

În cadrul societăţii, un sistem nou de administrare a nutrienţilor chimici constă în introducerea îngrăşămintelor o dată cu prelucrarea solului, la 15-20 cm, în funcţie de cultura care urmează să fie înfiinţată, urmând ca la semănat, în zona de germinare a seminţelor, să fie lăsată o doză mică, circa 20% din cantitatea de fosfor aplicată.

 

„Am comandat de la firma Horsch două utilaje care ne permit să încorporăm îngrăşământul o dată cu lucrările solului. Este practic inovaţia firmei noastre, în colaborare cu firma germană. Pe măsură ce sistemul radicular al plantelor se dezvoltă, va fi imposibil să nu găsească îngrăşământul necesar şi astfel reducem şi cheltuielile cu fertilizanţii”, a susţinut dl Buzdugan. În vegetaţie, se realizează fertilizarea foliară prin sistemul de irigare, exploataţia agricolă dispunând de 350 de pivoţi.

 

„Nu de mult timp ne pregătim pentru un nou sistem de fertilizare ce constă în utilizarea îngrăşămintelor lichide şi aşteptăm cu nerăbdare soluţii de îngrăşăminte lichide cu fosfor. Ne dotăm cu depozite speciale, unde punem îngrăşămintele lichide, pe care le folosim cu multă eficienţă. Solul din IMB este de tip aluvial, nu este unul dintre cele mai bune. Ne găsim ca într-o farfurie, cu cât creşte nivelul Dunării, cu atât creşte nivelul pânzei freatice. 10% din suprafaţa insulei nu poate fi folosită, cu tot sistemul de drenaj de care dispune. Managementul apei freatice este o preocupare deosebită, greu de realizat. Din cei 1.400 km de canale, în ultimul an şi jumătate am reabilitat 600 km. În Insula Mare a Brăilei avem 29 de ferme, cu soluri diferite în privinţa conţinutului de elemente nutritive, de humus şi pH, însă 60% din suprafaţa totală a insulei este în faza a III-a de fertilitate, având între 41 şi 60 puncte de bonitate”, a afirmat dl Lucian Buzdugan, preşedintele consiliului de administraţie Agricost.

 

Ce a vorbit Lucian Buzdugan cu Horsch12

 Lucian Buzdugan a facut o vizita la fabrica Horsch din Germania. Acolo, a convenit cu proprietarul sa îi produca o semanatoare special pentru Insula Mare. De altfel, inginerii Horsch vin în fiecare an la Braila. “Noi am facut masini agricole împreuna, am testat masini pentru ei si vom continua sa testam”, spune Lucian Buzdugan. “Acum cautam masini no-tillage. Noi în Insula facem deja minimum-tillage, dar am dori sa ne ducem spre no-tillage, sa facem semanatul direct în teren, fara alte lucrari. Avantajul zonei temperate este ca, pe o adancime de 25 cm, solul îngheata. Iar înghetul produce afanare în mod natural.

Apoi, tasarea se face la arat, atunci cand o roata merge pe fundul brazdei. Unde nu am arat, am vazut ca nu se mai face hardpan si asa lasam solul sa lucreze. Deci, teoretic, putem merge fara lucrari”, îsi explica decizia Lucian Buzdugan.
Horsch i-a promis ca-i trimite, în cursul acestei veri, un agregat complex, foarte mare, bun pentru semanat atat cereale, cat si prasitoare.
“Este o semanatoare noua, care n-a mai lucrat în Romania. Eu o voi testa în terenuri lasate cu resturi vegetale. Deocamdata nu am. Dar, în vara, voi testa noua tehnologie pe 1.000 de hectare, în miristea de dupa rapita, grau si orz.”
Semanatoarea de care vorbeste Lucian Buzdugan este una construita special pentru Insula Mare. Este, cum i-am spune, un prototip care va primi multe modificari, în functie de ce se obtine în conditii reale de camp.

Ce îsi doreste Lucian Buzdugan de la semanatoarea Horsch
“Vrem sa obtinem o semanatoare cu care sa reducem norma de samanta la hectar. Pentru asta, trebuie sa mergem cu un sistem de precizie la paioase. Eu am discutat cu Horsch ca în ultimul timp am remarcat ca as putea coborî la 80 de kg la hectar. Un bob fix la 6 cm. Fiecare bob are capacitatea sa faca frati fertili. Asta ne-ar permite sa folosim samanta hibrida, scumpa.
Noi deja am scazut în Insula densitatea la grau la 400 si la orz la 200. Alte terenuri le-am însamantat cu o norma de 300, doar ca sa vedem ce productii obtinem.
Apoi, trebuie sa obtinem o semanatoare care sa aiba o distanta între randurile de grau marita, ca soarele sa intre mai bine si aerul sa ventileze planta. Asta va forma mai bine clorofila si va reduce caderile.
Masina pe care ne-a propus-o Horsch este o masina cu sistem de reglaj pe baza de variatie electrica. Este un sistem simplu, dar la care nu s-a gandit nimeni pana acum.”

Andrei OSTROVEANU,Profitul Agricol

Iata care este Tractorul Anului 2016 si ce  alte tractoare au fost premiate!

Tractor Of the Year 2016 – în traducere Tractorul Anului 2016 este unul dintre cele mai râvnite premii în rândul companiilor producătoare de mașini agricole. Câștigătorii celor patru categorii de jurizare de anul acesta– Tractorul anului, Utilitar (Best Utility), Specializat (Best of Specialized) și Design (Golden Tractor For The Design) au fost anunțați și premiați duminică, 8 noiembrie, în cadrul unei festivități organizate la Agritechnica, eveniment ce mâine își deschide oficial porțile.

Titlul de ”Tractor al anului 2016” a fost adjudecat de către compania Fendt pentru puternicul 1050 Vario, apreciat ca fiind cel mai puternic tractor compact din lume.

”Monstrul” agricol cu 500 de CP, este vârful gamei 1000 a celor de la Fendt și a impresionat juriul format din 23 de jurnaliști independenți prin exploatarea facilă şi manevrabilitate. Are înălţimea maximă de 3,60 metri şi o greutate (fără încărcătură) de 14 tone, ceea ce, prin comparaţie cu alte tractoare din clasa sa de putere, înseamnă că este considerabil mai uşor.

Pentru a se putea adapta diverselor lucrări şi condiţii, tractorul are integrat sistemul de umflare a roţilor, VarioGrip, care permite utilizatorului să regleze presiunea anvelopelor din cabină, în mişcare. Graţie colaborării cu producătorul suedez Trelleborg, tractorul are cea mai mare anvelopă pentru agricultură din lume, cu diametrul de 2,35 m.

FENDT_1050_VarioFendt Vario 1050

Premiul pentru Best Utility din concursul ”Tractor Of The Year” a fost acordat tractorului Massey Ferguson 5713 SL. Acest model a fost apreciat mai ales prin dimensiunile sale compacte și prin sistemul ”All in One” (Totul într-unul singur) implementat de contructorul de mașini agricole. Modelul 5713 SL vine cu un motor AGCO Power de 4,4 litri, în patru cilindri și îndeplinește cele mai riguroase standarde de emisie de noxe. A fost punctat totodată și ”botul” foarte îngust, care oferă un grad ridicat de manevrabilitate și o vizibilitate perfectă în operare.

MF 5713 SL

Premiul pentru cel mai bun tractor ”specializat” a fost decernat unui model special creat pentru muncile în podgorie sau în livadă – Same Frutteto 90.3 Active Drive.

Same Frutteto 3 90.3S

Premiul pentru tractorul cu cel mai bun design a fost adjudecat de către Valtra N174 V, un model lansat de curând și care poate dezvolta până la 185 de cai putere. Jurnaliștii de specialitate au considerat că facelift-ul adus tractoarelor Valtra merită toată atenția, cu atât mai mult cu cât noul N 174 a intrat pe piață detronând locul 1 la cel mai puternic tractor cu patru cilindri. Din punct de vedere al design-ului, ajustările făcute s-au remarcat prin mai multă sticlă, stâlpi curbați și, deci, o vizibilitate mai bună. În plus, s-a lucrat la nivelul de zgomot din cabină și s-a simplificat board-ul de comandă al mașinii. Totul pentru ca operațiunile cu noul tractor Valtra, în special cele de încărcare, să fie o adevărată plăcere.

ValtraN174_TractorOftheYear_900x600

Selectarea tractoarelor premiate s-a făcut anul acesta din 17 modele incluse în concursul ”Tractor Of The Year”, iar juriul a fost format din 23 de jurnaliști independenți, care activează în mass-media de profil, majoritatea la reviste de tehnică agricolă.

 

Bilantul energetic negativ la vacile pentru lapte

Vacile care prezinta productii mari de lapte, in mod tipic, sunt afectate de bilantul energetic negativ in perioada de debut a lactatiei. Reducerea duratei si intensitatii nivelului bilantului energetic negativ reprezinta un aspect nutritional important in gestionarea perioadei de tranzitie (perioada peripartala) la vacile pentru lapte. In medie perioada de tranzitie reprezinta intervalul de timp cuprins intre trei saptamani inainte de fatare si pana la trei saptamani dupa fatare. Efectele negative ale bilantului energetic negativ se regasesc in productia de lapte, dar mai ales in activitatea de reproductie postpartum.

 

Soldul negativ de energie se produce atunci cand necesarul zilnic de energie pentru o vaca producatoare de lapte nu poate fi asigurat prin energia consumata intr-o singura zi. De obicei aportul de substanta uscata, in cazul vacilor pentru lapte scade aproximativ cu o saptamana inainte de fatare, moment care reprezinta perioada de start a bilantului energetic negativ. Dupa parturitie, amploarea bilantului energetic negativ creste deoarece aportul de substanta uscata ramane in urma necesarului de energie pentru cresterea rapida a productiei de lapte. Practic primele 7 zile postpartum reprezinta perioada in care bilantul energetic este puternic negativ, deoarece efectele negative mentionate anterior se suprapun peste stresul produs de actul parturitiei, dar si peste cel produs de debutul lactatiei.

Un predictor foarte bun de evaluare a bilantului energetic negativ (NEB) il reprezinta scorul conditiei corporale (BCS), care poate fi apreciat, pe o scara de evaluare de 6 puncte (0 – 5) in care la valoarea 0 se incadreaza animalele cahectice, foarte slabe, iar la valoarea 5 se incadreaza cele obeze. Impactul pe care il are scorul conditiei corporale asupra evaluarii bilantului energetic negativ, dar mai ales a efectelor negative ale acestuia asupra activitatii de reproductie a fost demostrat de cercetatorul Lopez-Gatius si col. care au evaluat 11 articole de cercetare in acest sens. Studiile indica faptul ca vacile care au pierdut intre 0.5 si 1 unitate scor conditie corporala prezinta intervalul fatare-primul estru cu 3,5 zile mai mare decat vacile care nu pierd din conditia corporala. Acest interval creste cu 11 zile pentru vacile care pierd mai mult de 1 unitate conditie corporala. Butler si col. au raportat faptul ca rata conceptiei a scazut proportional cu crestera pierderilor in conditia corporala din perioada de debut a lactatiei.

In concluzie bilantul energetic negativ reprezinta un factor nutritional major care afecteaza in sens negativ performantele de reproducere a vacilor pentru lapte. Atunci cand pierderile in conditia corporala sunt excesive, intervalele fatare- prima ovulatie- estru si fatare-insamantarea fecunda cresc, iar rata conceptiei scade. In acest sens practicienii in domeniu, medicii veterinari, fermierii trebuie sa monitorizeze vacile in perioada de gestatie avansata si postpartum si sa ia masuri in cazul constatarii unor deficiente nutritional- metabolice, cat mai repede pentru ca interventia lor sa fie urmata de succes.

 

In acest sens Richard Pursley (profesor in cadrul Michigan State University Extension), specialist in managementul activitatii de reproductie la vaci, recomanda monitorizarea scorului conditiei corporale trei saptamani inainte de fatare si trei saptamani dupa fatare, pentru identificarea deficientelor nutritionale. In medie scorul conditiei ar trebui sa se incadreze la valoarea 3,25 – 3,5 inainte de fatare si la fatare si la valoarea de 3,0 la trei saptamani dupa fatare.

Utilizarea unor suplimente enrgetice pentru a creste valoarea energetica a ratiilor furajere in perioada de debut a lactatiei ar putea reprezenta o alternativa viabila de interventie a medicilor veterinari.

Studii recente arata faptul ca utilizarea Propilenglicolului sau a Glicerolului prezinta capacitatea de crestere a densitatii energetice a ratiilor furajere, reducand efectele negative ale bilantului energetic puternic negativ la vacile pentru lapte din perioada de lactatie timpurie..


Infiintarea unei  livezi9999

 

O livada de pomi are o durata de viata de zeci de ani si orice gresala facuta la infiintarea plantatiei are consecinte nefaste. Cresterea si dezvoltarea normala a pomilor si mai ales productivitatea si calitatea fructelor depind de o serie de factori cum sunt: zonarea (alegerea locului), alegerea terenului, sursa de apa,alegerea speciei/soiurilor.

 

Trebuie sa stiti de la inceput ca infiintarea unei plantatii pomicole implica niste costuri semnificative atat la infiintare cat si in urmatorii 3-4 ani pana cand plantatia intra pe rod si fructele se pot valorifica.

 

Zonarea. Cum alegem terenul optim pentru livada

 

Zonarea reprezinta alegerea locului/zonei unde doriti sa infiintati plantatia pomicola si presupune culegerea tuturor informatiilor cu privire la conditiile pedo-climatice si daca zona este sau nu una cu traditie pomicola.

 

Relieful terenului are o importanta deosebita, prin relief intelegand loc drept pe ses sau podis, coasta de deal, loc drept pe vale, la cumpana apelor, etc.

 

Relieful terenului influenteaza si determina in buna masura regimul climatic al locului, inclinarea pantei influenteaza mecanizarea lucrarilor.

 

Important este ca terenurile alese sa aiba dispozitie S, SV, SE, sa nu fie expuse in calea vanturilor puternice, in vai cu potential pericol de inghet tarziu de primavara sau devreme de toamna.

 

Terenurile expuse accidentelor climatice frecvente, instabile, excesiv de umede si fara drenaj sau panza freatica sub 2m, saraturate vor fi excluse.

 

Livezile pot fi amplasate pe terenuri cu  panta de 6 – 12% cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel. In cazul pantelor de 18-20 % acestea trebuie sa fie uniforme.

 

 

Cele mai bune terenuri sunt cele cu panta de 3–6% care permit intretinerea corecta a plantatiilor dar si recoltarea si transportul fructelor.

 

Din punct de vedere al solului se prefera solurile fertile cu textura mijlocie, permeabile, cu pH ϵ 6–7.

 

Bine ar fi ca terenul sa se afle in apropierea unei surse de apa. Pomicultura moderna reclama sistem de irigare altfel calitatea si productia sunt compromise din start.

 

Pe terenurile lipsite de protectie contra vanturilor puternice, pomii se prind greu, cresterile sunt slabe, trunchiul si coroana sunt indoite, deformate, ramurile se rup iar fructele sunt scuturate. Pentru a elimina acest neajuns se vor planta perdele de protectie cu 2-3 ani inainte de plantarea pomilor fructiferi iar daca nu este posibil acest lucru atunci plantarea se face  odata cu pomii fructiferi. Aceste perdele se seaza la marginea livezii perpendicular pe directia vanturilor dominante. Ca specii se folosesc plop, stejar, mesteacan, ulm, dud, alun si se planteaza la distanta de 2 m intre randuri si 1,5 m intre pomi pe rand. Pentru a nu crea concurenta pentru hrana si lumina intre pomii din perdeaua de protectie si pomii fructiferi se lasa un spatiu intre acestia de 10 – 12 m.

 

Pregatirea terenului in vederea plantarii livezii

 

Se curata terenul de vegetatia existenta, se scot resturi de radacini, cioate si se erbicideaza cu un produs sistemic daca solul este infestat cu pir.

 

Se niveleza terenul si apoi se face lucrarea de scarificare  ( la adancimea de 60 cm) de 2 ori, una  perpendiculara pe directia celeilalte. Daca este necesar se reniveleaza terenul si se administreaza ingrasaminte 50 – 60 t/ ha gunoi de grajd bine descompus, 160 – 180 kg/ ha superfosfat si 200 kg/ ha sare potasica.Fertilizantul se incorporeaza in sol printr-o aratura adanca de 38 cm.Pentru a mai scadea din cheltuieli puteti face fertilizarea direct la groapa cu gunoi de grajd 10 – 12 kg/groapa.Toate aceste pregatiri se fac cu cel putin 2 luni inainte de plantarea propriu–zisa.

Daca viitoarea plantatie pomicola se realizeaza pe terenul unei foste plantatii pomicole recent defrisate, atunci terenul se cultiva pentru urmatorii 3-4 ani cu plante perene sau prasitoare pentru a reface si imbunatati structura si fertilitatea solului si pentru a scapa de boli si dunatori.Ca plante bune  pentru ingrasaminte verzi sunt mazarea, mazarichea, lupin, borceag, etc.

Parcelarea terenului

 

O exploatatie pomicola ca sa devina rentabila trebuie sa aiba minim 1 ha si poate atinge 20–30 ha. Pentru ca lucrarile de ingrijire a livezii, recoltarea si transportul fructelor sa se faca mai usor, terenul se parceleaza  E bine ca parcelele sa nu aiba mai mult de 500 m lungime iar randurile se orienteaza pe directia N-S ( pe terenurile plane) ca sa primeasca o cantitate cat mai mare de lumina. Daca terenul este in panta, directia randurilor se orienteaza pe directia curbelor de nivel pentru a se evita degradarea solului.De regula, forma parcelelor este dreptunghiulara si la proiectarea livezii se vor amenaja drumuri, cu latimea de 6 m, pentru transportarea fructelor si constructii de productie unde vor fi depozitate, temporar, fructele.Nu uitati sa imprejmuiti livada!!!Distantele de plantare in vederea pichetarii trebuie alese cu grija intrucat distantele prea mari sau prea mici influenteaza productia.De regula se stabileste intai tipul de livada. Daca se doreste o livada in sistem intensiv distantele de plantare vor fi mai mici si se vor alege pomi de vigoare mica.

 

Am sa va prezint distantele de plantare pentru pomi de vigoare mijlocie intr-o plantatie clasica sau exploatatie de tip familial.

 

SPECIA

DISTANTA

Mar

4 x 3 m ptr. diverse forme de coroana. Ptr. sistemul spur (fructificare pe ramuri scurte) se practica 4 x 1.5 m

Par

4 x 3 m

Gutui

4 x 3 m

Prun

5 x 4 m sau 4 x 4 m sau 4.5 x 3.5 m functie de vigoarea pomului

Cires

5 x 4 m

Visin

4 x 2 m

Nuc

10 x 8 m

Cais

5 x 4 m

Piersic

5 x 4 m sau 4 x 4 m sau 4 x 3 m functie de vigoarea pomului

Prima valoare reprezinta distanta dintre randuri iar a doua distanta dintre pomi pe rand.

 

Pichetatul in quinconce ( in triunghi)

 

Se dispun pomii cate cinci, patru dintre acestia formeaza un patrat iar al cincilea se va afla la intersectia diagonalelor. Distantele dintre randuri vor fi mai mici decat cele intre pomi pe rand. Este un mod de plantare intalnit pe terenurile in panta pentru a reduce distantele de plantare dar totodata se asigura o buna iluminare a pomilor.

 

Pichetatul in triunghi echilateral ( hexagon sau paralelogram)

 

Fiecare pom se va afla la ½ distantei dintre 2 pomi de pe randul vecin. Astfel, fiecare pom ( exceptand cei din capetele randurilor) au cate 6 pomi in jur egal distantati ce formeaza un hexagon. In acest mod de pichetare, distanta dintre randuri reprezinta 0,866 din distanta dintre pomi pe rand. Acest tip de pichetare este intalnit atat in livezile in panta cat si la cele plane si permite un numar mai mare de pomi pe unitatea de suprafata.

 

Pichetarea in patrat

 

Asigura un spatiu uniform distribuit pomilor si este utilizat cu precadere pe terenuri plane, distanta dintre randuri este egala cu distanta dintre pomi pe rand.

 

Pichetatul in dreptunghi

 

Se realizeaza atunci cand se doreste un spatiu mai mare intre randuri pentru a permite utilajelor horticole sa intretina livada. Acest tip de pichetare se practica pe terenurile plane sau cu panta mica.

 

Distanta dintre randuri ˃ distanta dintre pomi pe rand.

Pentru pichetare se  utilizeaza picheti vopsiti cu alb si rosu pentru a fi vizibili, ruleta sau panglica din otel de 50 m, picheti, tarusi, maiuri, sarma cu noduri din metru in metru, lunga de 50 m, triunghi compas cu deschiderea reglabila de 2–2,5 m.

 

Pe terenurile plane se incepe cu trasarea laturii lungi luandu-se drept reper un drum, un gard, o perdea forestiera, etc, care exista si nu se modifica.

 

In zonele colinare, orientarea si pichetarea este ceva mai complicata si se face paralel cu curbele de nivel pornind de la aliniamentul facut la baza pantei sau de-a lungul potecilor existente. E bine ca pe astfel de terenuri pichetarea sa se faca de catre oameni calificati dotati cu aparate de masura.

 

Alegerea speciilor/soiurilor de pomi 

 

Tineti cont de zonarea speciilor  functie de pretentiile fiecarei specii pentru lumina, caldura, rezistenta la geruri, variatii mari de temperatura sau accidente climatice.Mar, par, gutui, prun, cires, visin se cultiva in zona dealurilor subcarpatice iar in zonele calde de campie, cais, piersic, migdal, smochin dar si celelalte specii din zona colinara.De asemenea se recomanda folosirea a cel putin 2-3 soiuri din aceeasi specie  pentru o mai buna polenizare chiar daca s-au creat soiuri autocompatibile.

Stabilirea polenizatorilor

 

Multe soiuri de  pomi sunt autosterile, chiar si la soiurile care se polenizeaza cu polen propriu legarea si dezvoltarea fructelor prin autopolenizare e mai slaba decat la soiurile polenizate cu polen de la alte soiuri.De aceea, soiurile trebuie alese astfel incat sa se asigure o buna polenizare incrucisata.

 

Soiurile polenizatoare trebuie sa aiba urmatoarele insusiri :

 

Sa intre in productie odata cu soiul pe care trebuie sa-l polenizeze

Sa infloreasca regulat, abundent si in acelasi timp cu soiul de baza (polenizat)

Sa produca polen mult si fertil

Zona de influenta a unui polenizator este de 50 m iar efectul este in raport invers cu distanta.

Raportul intre soiul polenizator si soiul de baza poate fi de 1/3, 1/2, sau 1/1 dar toti polenizatorii se aseaza pe acelasi rand  sau in bloc ( in parcela) si nu intercalati intre soiurile de baza pentru a nu ingreuna recoltarea fructelor pe soiuri.

 

Lista polenizatorilor pentru Mar

 

SOI DE BAZA

SOI POLENIZATOR

Ardelean

Jonathan; Golden delicious; Starkrimson

Ciprian

Generos; Pionier; Frumos de Voinesti

Florina

Pionier; Voinea; Prima; Idared

Frumos de Voinesti

Jonathan; Generos; Pionier

Generos

Pionier; Romus 3; Jonathan

Golden delicious

Florina; Pionier; Idared; Jonathan

Granny Smith

Idared; Golden delicious; Jonathan

Idared

Golden delicious; Jonathan

Jonathan

Pionier; Idared; Starkrimson; Golden delicious

Mutzu

Golden delicious; Idared; Prima

Pionier

Romus 2; Florina; Prima

Lista polenizatorilor pentru Par

 

SOI DE BAZA

SOI POLENIZATOR

Untoasa Bosc

Favorita lui Clapp; Untoasa Harden; Decana de iarna; Williams

Ducea de Angouléme

Favorita lui Clapp; Williams

Favorita lui Clapp

Untoasa Bosc; Untoasa Hardy; Williams

Untoasa Hardy

Favorita lui Clapp; Decana de iarna

Abatele Fetel

Favorita lui Clapp; Passé Crassane

Conference

Highland; Passé Crassane; Williams; Untoasa Hardy

Lista polenizatorilor pentru Prun

 

SOI DE BAZA

SOI POLENIZATOR

Anna Späth

Centenar; Stanley

Renclod Althann

Stanley

Stanley

Anna Späth

Tuleu gras

Anna Späth; Stanley

Tuleu timpuriu

Anna Späth; Stanley;D’angen; Silvia

Grasa romaneasca

Anna Späth; D’angen; Kirke

Lista polenizatorilor pentru Cires

 

SOI DE BAZA

SOI POLENIZATOR

Germersdorf

Boambe de Cotnari; Van

Rosii de Bistrita

Boambe de Cotnari

Boambe de Cotnari

Van

Pietroase

Galbene Donisseu

Stella

Stella

Van; Bing

Lista polenizatorilor pentru Visin

 

SOI DE BAZA

SOI POLENIZATOR

Crisana

Germersdorf

Meteor

Nana; Morella Neagra

Morella Neagra

autopolenizator

Lista polenizatorilor pentru Cais

 

SOI DE BAZA

SOI POLENIZATOR

Dacia

Carmela; Excelsior

Excelsior

Comandor; Dacia; Favorit; Olimp

Favorit

Comandor; Olimp; Selena; Sirena

Rosii de Baneasa

Comandor; Dacia; Olimp; Excelsior

Rosu timpuriu

autopolenizator

Lista polenizatorilor pentru Piersic/ SOI DE BAZA SOI POLENIZATOR

Cardinal

autopolenizator

Early Redhaven

Cardinal; Dixired; Redhaven

Redhaven

Dixired; Early Redhaven

Splendid

autopolenizator

Soiurile de gutui sunt autofertile si nu necesita polenizatori.

 

Plantarea propriu-zisa a pomilor

 

Dupa ce ati parcurs toate etapele de mai sus va apucati sa faceti gropile.De regula, pe suprafete mari,acestea se executa mecanizat.Se distribuie pomii la groapa si se incepe plantarea.

Citeva notiuni aducatoare de profit la pregatirea patului germinativd8

Pat germinativ reprezinta stratul de sol de la suprafata terenului care este prelucrat si in care urmeaza sa fie asezata samanta.Lucrarile de realizare a unui pat germinativ sunt foarte importante constituind primii pasi pentru obtinerea unei culturi care sa rasara uniform si care ulterior sa asigure premizele obtinerii unei recolte bogate. Obiectivele acestor lucrari sunt de a crea un pat germinativ bine afanat si maruntit pe aadmincimea de semanat, care sa ofere semintelor conditii identic egale pentru germinare si rasarire.Un pat germinativ de calitate trebuie sa indeplineasca cateva cerinte calitative: afanarea solului sa fie realizata numai pana la aadmincimea de semanat, solul sa fie asezat in continuare pe aadmincime, samanta sa fie pusa in contact cat mai strans cu solul pentru o buna absorbtie a apei, iar embrionul tinerei plante aflata in crestere sa poata strabate cat mai rapid solul afanat de deasupra astfel incat rasarirea sa fie uniforma.

 

In practica se intalnesc situatii foarte diferite in pregatirea patului germinativ, in functie de:

 

umiditatea solului (atat la suprafata cat si in aadmincime);

tipul de sol lucrat (argilos, nisipos, etc);

sistemul de lucrari a solului  utilizat (daca se poate executa sau nu o lucrare de arat de calitate);

gama de masini agricole existenta in ferma;

cantitatea de resturi vegetale  ramase de la cultura precedenta;

admincimea de semanat si marimea semintelor care se seamana (in cazul semintelor mici patul germinativ trebuie foarte bine maruntit).

 

  1. In cadrul sistemului cel mai raspandit de lucrare conventionala a solului, patul germinativ se pregateste initial prin lucrarea de arat, urmata de lucrarile solului cu diferite tipuri de masini: grapa, tavalug, nivelator, combinator, cultivator.

 

  1. Graparea – se realizeaza cu grapa cu discuri in scopul maruntirii bulgarilor de pamant si afanarii terenurilor arate si are eficienta maxima atunci cand solul este reavan. Ideal se realizeaza imediat dupa arat.

 

Avantajele lucrarii: afaneaza stratul de sol la suprafata impiedicand pierderea apei din straturile mai aadminci ale solului si faciliteaza crearea unui pat germinativ favorabil.

 

  1. Tavalugirea – se realizeaza cu tavalugi netezi sau inelari si prin lucrare se efectueaza atat tasarea, cat si nivelarea solului, precum si maruntirea bulgarilor de pamant.

 

Avantajele lucrarii: taseaza stratul de sol la suprafata cand este foarte afanat, sfarama bulgarii de pamant si usureaza in continuare lucrarea cu grapa cu discuri, faciliteaza punerea in contact a semintelor cu solul. Tavalugirea este eficienta in cazul in care aratura s-a efectuat in conditii de seceta si au rezultat bolovani, precum si inainte de semanatul plantelor cu seminte mici.

 

  1. Nivelarea – se realizeaza cu nivelatorul sau lame nivelatoare si inlatura denivelarile existente pe unele terenuri plane.

 

Lucrarea prezinta cateva avantaje, cum ar fi: impiedica pierderea apei din sol, rasarirea semintelor este uniforma pe terenurile nivelate, se impiedica stagnarea apei din precipitatii.

 

  1. Lucrarea cu combinatorul – se realizeaza cu combinatoare alcatuite din cultivator si diferite tipuri de grape (cu colti rigizi, elicoidale, etc.) cateodata succedate in agregat de diverse tipuri de tavalugi. Lucrarea care are rolul de a marunti bulgarii de pamant, nivela solul si de a realiza un pat germinativ de buna calitate.

 

Avantaje: afaneaza si taseaza un strat subtire de sol si creeaza conditii optime pentru semanat si rasarirea uniforma a plantelor.

 

  1. Cultivatia totala – se realizeaza cu cultivatoare echipate cu diverse tipuri de organe active (cutite de tip sageata, unilaterale, etc) si are rolul de a pregati solul in scopul insamantarii

 

Avantajele lucrarii: In zone cu umiditate mai mare, prima lucrare se face initial la suprafata, si apoi se repeta lucrarea la aadmincimi de lucru mai mari pe masura ce solul isi mai pierde din umiditate. In zone mai secetoase se poate utiliza cultivatorul in agregat cu grapa usoara sau elicoidala, iar prima lucrare se face initial la aadmincime mai mare si se repeta lucrarea la aadmincimi de lucru mai mici pentru a se preveni pierderea apei din sol.

 

In ultima vreme si in tara noastra au inceput sa fie utilizate sisteme de lucrari ale solului de tip conservativ care folosesc si se bazeaza pe o gama noua de masini agricole.

 

 

 

  1. Lucrarile de tip conservativ – se realizeaza cu agregate formate din diverse tipuri de utilaje si echipamente care efectueaza concomitent mai multe tipuri de lucrari la o singura trecere pe suprafata terenului. Utilajele folosite (combinatoare care au in componenta cultivatoare si grape cu discuri si grape rotative, etc.) efectueaza atat afanarea si lucrarea solului fara intoarcerea brazdei, terenul fiind astfel pregatit pentru semanatul clasic, cat si semanatul direct. Lucrarile de semanat direct se realizeaza cu semanatori speciale care pot include in fata organelor active ale semanatorii si echipamente de prelucrare a solului specifice cultivatorului sau combinatorului insotite si de echipamente de fertilizat.

 

Avantajele lucrarii: conserva umiditatea solului, reduce tasarea terenurilor, afaneaza solul in aadmincime distrugand hardpanul (urma lasata in sol de talpa plugului), maresc capacitatea solului de inmagazinare a apei, iar costurile sunt mai reduse decat in sistemul conventional.

 

Asadar implementarea unor sistemele de lucrari ale solului de tip conservativ, pe langa principalul avantaj legat de reducerea costurilor pot aduce pe termen lung beneficii in privinta mentinerii si sporirii fertilitatii solurilor.

 

Totusi indiferent de sistemul utilizat, realizarea lucrarilor solului la umiditatea optima in vederea pregatirii unui pat germinativ de calitate constituie una din primele conditii tehnologice importante pentru obtinerea unei productii agricole ridicate.

Fermele solare plutitoare  sunt o soluție ecologică și sustenabilă pentru criza alimentarăui

”Smart Floating Farms” pare o propunere demnă de luat în seamă. Este o idee oarecum năstrușnică, mai ales dacă ne gândim că, în mod tradițional, agricultura se face pe uscat. Și totuși, propunerea spaniolilor de la Forward Thinking Architecture e departe de a fi o idee SF, având multe argumente pentru a fi fezabilă în realitate.Aceasta e o fermă destul de normală. Doar că este pe apă…

O astfel de fermă plutitoare este formată din mai multe module, inspirate de ”fermele” de pești din Asia. Fiecare modul are o lungime de 350 m, respectiv o lățime de 200 m. Fiecare modul este gândit pe trei nivele.

 

Nivelul de bază este potrivit pentru acvacultură, dar și pentru tehnologii de desalinizare a apei. Pe al doilea nivel se poate face agricultură hidroponică (în locul solului sunt folosite soluții minerale care conțin nutrienți). Iar pe nivelul superior sunt montate panourile fotovoltaice și sistemele de colectare a apei de ploaie.

Aceste ferme plutitoare ar putea aduce un mare beneficiu industriei alimentare planetare

Totul este gândit cât mai eficient, astfel încât un modul poate asigura anual, în teorie, peste 8.000 de tone de legume, respectiv peste 1.000 de tone de pește. Foarte important, proiectanții au avut în vedere posibilitatea de a construi aceste ferme plutitoare cu materiale existente astăzi, care să prezinte costuri cât mai rezonabile – deocamdată, însă, nu au fost publicate și cifre, care să atragă eventualii investitori.

Aceste alimente pot satisface fără probleme nevoile populației globului

Agricultura intensivă de astăzi și utilizarea peste măsură a fertilizatorilor ne îndreaptă spre un scenariu pesimist, în care suprafețele de sol care se pretează agriculturii se vor diminua considerabil, de unde și temerile privind o iminentă criză alimentară mondială. Asfel de soluții pot fi răspunsuri viabile, dar numai în condițiile unui plan sustenabil de viitor. Cu siguranță, indiferent de costuri, aceste ferme solare plutitoare ar putea avea un impact pozitiv uriaș la nivel global. Deci viitorul sună interesant.

Controlul semanaturilor de toamna in anotimpul recexxx

 

Obiectivele acestei actiuni sunt:

 

vizualizarea starii terenurilor in ceea ce priveste gradul de acoperire cu zapada, aprecierea grosimii stratului de zapada si a gradul de afanare al acesteia;

identificarea portiunilor de teren neacoperite cu strat de zapada, acoperite cu gheata, a portiunilor cu zapada topita sau a celor in care balteste apa;

testarea rezistentei plantelor la ger prin metoda “monolitilor” ce consta in recoltarea unor probe de sol care contin mostre de plante de cultura aflate in repaus vegetative in scopul evaluarii rezistentei culturilor peste iarna;

verificarea aparitiei atacurilor de daunatori (rozatoare, etc.).

Metoda monolitilor de testare a rezistentei plantelor la ger presupune o serie de lucrari in camp si o alta parte de lucrari ce se desfasoara in spatii incalzite:

 

Dintre aceste obiective cel mai laborious este cel de ridicare a mostrelor de plante si are ca scop determinarea viabilitatii culturilor in anotimpul rece.   Practic, in camp lucrarea presupune:

 

alegerea aleatorie a unei suprafete de proba din care se vor ridica mostrele;

se delimiteaza o suprafata de 1 m2 sau mai mica de pe care se indeparteaza stratul de zapada cu ajutorul unei lopeti;

cu ajutorul unei cazmale se extrage stratul de sol de la suprafata cu tot cu plante (de grau, orz, etc.) incercandu-se pe cat posibil sa nu fie deranjat pamantul in care sunt fixate radacinile plantelor.

Intr-un spatiu incalzit se desfasoara urmatoarele operatiuni:

 

se introduc mostrele de sol intr-un spatiu incalzit la temperaturi pozitive mici de pana la 50C, dar intunecos;

dupa cateva zile se mareste treptat temperatura pana in jurul valorii de 180C, se iriga cu apa la temperatura spatiului incalzit si se asigura lumina suficienta.

se determina numarul de plante care repornesc in vegetatie, numarul de frati, etc.

Importanta acestei lucrari este covarsitoare pentru agricultori. Prin determinarea viabilitatii culturilor fermierii capata in acel moment cheie premizele obtinerii viitoare a unor recolte statornice.

 

In cazul producerii unor evenimente nefavorabile ce apar de regula in lipsa stratului de zapada, inspectarea terenurilor poate preveni si limita producerea pagubelor.

 

Atunci cand se produc fenomene meteo extreme de scurta durata care influenteaza negativ starea de vegetatie a culturilor, fermierii au de cele mai multe ori posibilitatea, in functie de situatia aparuta, sa intervina aplicand una dintre urmatoarele solutii:

 

In cazul in care:

 

se produc ingheturi sau dezgheturi repetate – fermierii pot efectua lucrarea de tavalugire cu un tavalug usor, atunci cand se produce “descaltarea” plantelor de grau (scoaterea nodului de infratire la suprafata solului);

se produc ingheturi la sol – fermierii pot efectua lucrarea de tavalugire cu tavalugul stelat sau dintat, in scopul spargerii crustei de gheata ce poate sufoca plantele;

prin topirea zapezii se formeaza zone in care balteste apa – fermierii vor incerca pe cat posibil sa elimine excesul de apa stagnanta prin crearea de canale de scurgere a apei catre zonele mai joase sau sa intervina cu ajutorul motopompelor.

Prin urmare, controlul culturilor semanate in iarna este recomandat sa se faca de cel putin trei ori, data fiind importanta acestei actiunii ce ofera fermierilor informatii pretioase asupra starii de vegetatie a culturilor.

Despre specificul si diversitatea ingrasamintelor foliarexz

Desi ingrasamintele foliare sunt cunoscute inca din anii 50, cand testele au aratat ca elementele nutritive aplicate pe frunze si tulpina patrund in planta, in special prin stomate dar si prin cuticula, utilizarea lor in agricultura romaneasca este inca redusa. La noi, aplicarea este mai intensa la grau si la pomi fructiferi, dar mai restransa la restul culturilor.

In esenta, fertilizarea foliara inseamna aplicarea oricarei substante fertilizatoare, in stare lichida, direct pe frunze. Evident, aceasta metoda este mai complicata, cere timp si atentie si permite administrarea unui volum redus de substante nutritive. Diferentierea se face prin calitatea fertilizatorilor, care, in cazul produselor de calitate, sunt solutii concentrate cu elemente de inalta puritate tehnica si care combina azot, fosfor si potasiu, pe baza unor retete stiintifice. Exista atat produse standard cat si combinatii de elemente realizate in functie de specificul culturilor. Specialistii au aratat ca pentru cresterea si dezvoltarea plantelor sunt necesare 16 elemente esentiale, impartite in doua grupe majore: macronutrienti (necesari in cantitati mari) si micronutrienti (necesari in cantitati mici).

 

Combinatiile acestor elemente contribuie la efectul mai mare mai mai mic al ingrasamintelor in functie de specificul fiecarei culturi. Aceste combinatii se realizeaza in laborator, in conditii controlate. Exista tabele complexe care coreleaza tipul de cultura cu macro sau micro nutrientii necesari cresterii productivitatii. Prin urmare, trebuie folosite ingrasaminte foliare create special pentru o anume cultura. La fel de importanta este si etapa vegetativa in care se aplica fertilizarea. In functie de acest moment se poate influenta: inflorirea, legarea fructelor, marimea, cantitatea de masa vegetala etc sau chiar opta pentru o recolta mai timpurie.

 

Aceste ingrasaminte se aplica foliar (pe frunzele si tulpinile plantelor), iar aici apare diferentierea: desi cantitatea de elemente nutritive absorbita nu este foarte mare, gradul de absorbire a elementelor nutritive este foarte ridicat (poate ajunge si la 100%), mai ales prin comparatie cu ingrasamintele traditionale, administrate la nivelul solului. Acestea din urma sunt in general solide si au nevoie de apa (ploaie sau irigatii) pentru a patrunde in sol si a fi absorbite de plante prin sistemul radicular. Aplicabilitatea ingrasamintelor foliare este foarte larga si dupa cum spuneam la inceput, suprafete mari de grau sunt tratate astfel in Romania, insa culturile unde se inregistreaza cele mai mari beneficii sunt cele de legume, zarzavaturi si livezi.

 

De asemenea, aplicarea ingrasamintelor foliare se face intr-un mod specific. Solutiile trebuie sa fie foarte diluate pentru a nu arde plantele, iar pH-ul sa fie slab acid-neutru. Aplicarea trebuie facuta cu atomizorul de preferat pe partea inferioara a frunzelor (aici sunt cele mai multe stomate). Deoarece stomatele sunt inchise la temperaturi mari, aplicarea trebuie facuta sub 25-26 grade Celsius, de preferat dimineata (mai ales pe roua) fara sa bata vantul.

 

Pe piata locala, atat pe canalele traditionale cat si pe cele online, se gasesc astfel de produse, intr-o oferta destul de diversificata. Deoarece calitatea elementelor esentiale conteaza foarte mult, este de preferat alegerea unor producatori consacrati care garanteaza aceasta calitate. Din pacate exista si produse contrafacute. De aceea se impune o atentie marita in ceea ce priveste produsul si sursa acestuia.

 

Fertilizarea organica  gg

Se apreciaza ca la nivel general aplicarea de ingrasaminte poate duce la o crestere cu 40-60 % a productiei. Tipul de ingrasamant (organic sau chimic) reglementeaza foarte mult calitatea produsului obtinut. Fermierii din toata lumea folosesc ingrasaminte chimice dar in ultima perioada se observa o revenire la folosirea ingrasamintelor organice datorita beneficiilor de lunga durata obtinute prin aplicarea lor.

 

Dintre beneficiile aplicarii ingrasamintelor organice amintim:

 

mentinerea fertilitatii solului: Materia organica inmagazineaza macro si microelemente care sunt eliberate treptat in sol sub influenta microorganismelor si a factorilor de mediu. Pe langa aportul de nutrienti prin aplicarea de ingrasaminte organice se imbunatateste structura solului, aerarea, capacitatea de retinere si infiltrare a apei in sol.

productie locala: fie in ferma proprie sau la ferme locale. Prin urmare costul cu acestea este mult redus fata de cele chimice;

reduce eroziunea solului: prin prezenta unei cantitati mai mari de materie organica in sol, in special la solurile nisipoase se reduce eroziunea cauzata de vant;

permite reducerea dozelor de azot mineral: cu 20 – 50%, fara ca sporul de productie sa scada daca se administreaza impreuna cu ingrasaminte minerale, in special cu cele fosfatice

mediu sigur: ingrasamintele organice sunt usor bio-degradabile si nu provoaca o poluare a mediului.

alimente non-toxice: Utilizarea acestor ingrasaminte creaza premisele ca produsele alimentare obtinute vor avea un continut redus de substante chimice nocive;

Ingrasamintele organice prezinta mai multe avantaje fata de cele chimice dar de asemenea in anumite situatii pot prezenta anumite dezavantaje. Dintre acestea amintim:

 

disponibilitatea limitata a nutrientilor: plantele care au nevoie urgenta de nutrienti ar putea fi afectate de timpul mai indelungat de eliberare a nutrientilor, acesta fiind influentat de temperaturile ambientale si de prezenta microorganismelor in sol;

pot prezenta potential de infestare a culturilor: ingrasamintele organice, in special gunoiul de grajd, pot contine seminte de buruieni care nu au fost distruse daca gunoiul nu a fost pregatit anterior prin fermentare. Aceste seminte pot infesta ulterior terenul pe care s-au aplicat ingrasamintele.

volumul de munca mai mare: pentru aceeasi cantitate de nutrienti volumul de munca poate fi de cateva ori mai mare la folosirea ingrasamintelor organice fata de cele chimice.

cererea in crestere fata de aprovizionare: odata cu cresterea cererii pentru ingrasamintele organice satisfacerea cererii incepe sa fie o problema resursele fiind limitate.

Din categoria ingrasamintelor organice fac parte: gunoiul de grajd, gunoiul de pasari, composturile, resturile vegetale, ingrasamintele verzi, gunoiul artificial, mranita, gülee, urina si mustul de gunoi, etc.

 

Gunoiul de grajd

 

Un amestec de asternut si dejectiile solide si lichide ale animalelor. Se foloseste in stare proaspata sau in diferite faze de descompunere si contine in cantitati apreciabile azot, fosfor, potasiu, calciu si diferite microelemente. Pe langa aprovizionare cu substante nutritive, contribuie si la imbunatatirea caracteristicilor solului imbunatatind continutul in humus si structura solului, marind permeabilitatea si capacitatea de retinere a apei si chiar o corectare in o anumita masura a reactiei solului.

 

Dozele care se aplica se stabilesc in functie de cultura premergatoare si cea la care urmeaza a fi aplicat ingrasamantul, tipul de sol, etc. La  culturile de camp se aplica de obicei doze de 20-30 t/ha dar se poate mari cantitatea pana la 40-50 t/ha.

 

 

 

Gunoiul de pasari

 

Este un ingrasamant cu actiune rapida si cu continut aproape dublu de N, P si K, comparativ cu gunoiul de grajd, Se poate folosi fie in stare uscata, fie sub forma lichida (in amestec cu apa). Are anumite restrictii in ceea ce priveste aplicarea in stare proaspata, avand un efect de crestere al aciditatii solului.

 

 

 

Compostul

 

Este un ingrasamant rezultat prin fermentarea resturilor vegetale cu sau fara resturi organice pana la o consistenta asemanatoare particulelor de sol. In unele tari se utilizeaza acceleratori ai procesului de fermentare (bacterii sau ciuperci). Compostul se foloseste mai mult in legumicultura dar poate fi folosit si la cultura mare, cantitatile care se aplica fiind de 15-20 t/ha.

 

 

 

Resturile vegetale

 

Dupa recoltarea culturii resturile ramase pot fi tocate si ingropate sub aratura, reprezentand un ingrasamant ieftin si valoros.

 

Ingrasamintele verzi

 

O tehnica tot mai des folosita o reprezinta reinsamantarea terenurilor dupa recoltarea culturii principale cu specii de plante putin pretentioase, cu ritm rapid de dezvoltare si o masa vegetativa mare. De regula plantele folosite sunt din familia leguminoaseleor (mazare, lupin, trifoi) valorificandu-se astfel si capacitatea acestora de fixare a azotului, dar mai pot fi folosite rapita, floarea-soarelui, mustarul, secara etc.  Cand plantele sunt in plina vegetatie, se toaca si se introduc sub brazda, efectul lor benefic fiind pe mai multi ani. Pentru o maximizare a efectului se poate aplica si o cantitate de 10 t/ha gunoi.

 

Gunoiul artificial

 

Se obtine prin fermentarea resturilor vegetale, de regula paie in combinatie cu ape reziduale, must de grajd sau urina de la animale. Se poate completa cu ingrasaminte chimice in timpul procesului de fermentare iar gunoiul astfel obtinut are valoare calitativa apropiata de a gunoiului de grajd.

 

Mranita

 

Rezulta din gunoiul de grajd in urma fermentarii avansate. Se foloseste de obicei in legumicultura si se poate aplica impreuna cu ingrasaminte chimice pentru un maxim de eficienta.

 

Gülee

 

Amestecul cunoscut sub aceasta denumire reprezinta dejectiile lichide si solide, rezultate in urma colectarii acestora pe durata exploatarii animalelor, apa de la igienizarea adaposturilor si apa de ploaie. Acestea se colecteaza in bazine unde fermenteaza, apoi sunt aplicate pe teren.

 

Urina si mustul de gunoi de grajd

 

Sunt ingrasaminte lichide bogate in  azot si potasiu. Colectarea acestora se face in bazine acoperite. Se folosesc fie ca  ingrasaminte suplimentare fie ca ingrasaminte de baza. Se pot aplica si in timpul vegetatiei, fiind foarte eficace la culturile de legume si in livezi.

 

La aceste ingrasaminte se recomanda incorporarea in sol imediat dupa aplicare pentru a evita pierderile prin volatilizare.

 

In concluzie, folosirea ingrasamintelor organice este o alternativa demna de luat in considerare de catre toti fermierii. Pe langa avantajele deja enumerate, prin folosirea ingrasamintelor verzi se pot accesa subventii care ajung pana la 130 euro/ha. De asemenea o parcela de teren care a fost fertilizata doar cu ingrasaminte organice, in timp, poate fi certificata eco. Aplicarea tuturor tehnologiilor eco pe suprafetele detinute asigura obtinerea unor produse de o calitate superioara, a caror piata este din ce in ce mai mare.

Formele de conditionare ale erbicidelor  ppp

Produsele comerciale din gama erbicidelor se gasesc pe piata sub diferite forme de conditionare. Forma de conditionare este indicata de cele mai multe ori de catre initialele care se gasesc in denumirea comerciala a erbicidului.

 

Aplicarea erbicidelor pe teren se face in principal folosind ca agent de dispersie apa, dar sunt cazuri in care se folosesc granule sau pastile uscate. Solubilitatea erbicidelor in apa sau alti solventi este diferita si de aceea erbicidele au diferite forme de conditionare si tehnici de preparare a amestecului care va fi aplicat.

 

Dupa forma de conditionare exista pe piata forme principale de utilizare si forme utilizate mai putin frecvente.

Formele principale de conditionare a erbicidelor sunt:

 Solutie concentrata (SC; WS) – un amestec de doua sau mai multe substante in stare lichida, care nu pot fi separate prin mijloace mecanice (ex. prin centrifugare). Aceste erbicide se dizolva in apa si foarte rar in ulei sau petrol.

Avantaje:

se amesteca usor cu apa

echipamentul se curata cu usurinta

sunt in esenta nevolatile

nu sunt abrazive cu echipamentele

nu infunda sitele

Dezavantaje:

unele saruri produc iritatii ale ochilor

unele produse sunt reactive cu rezervoare de otel

amestecate impreuna cu alte produse ar putea prezenta probleme de compatibilitate

Concentrat emulsionabil (CE; EC) – aceste erbicide sunt dizolvate de obicei in ulei. In prepararea amestecului cu apa, solutia de aplicat este o emulsie.

Avantaje:

nu este necesara o agitare puternica a amestecului in timpul aplicarii,

reziduuri putin vizibil pe suprafetele aplicate.

Dezavantaje:

pericol de fitotoxicitate

sunt usor de absorbit prin piele de oameni sau animale

solventii pot provoca deteriorari la furtunurile de cauciuc sau de plastic, garnituri si piese de pompare

sunt potential volatile

echipamentele sunt mai dificil de curatat

Pulbere umectabila, muiabila sau dispersabila (PU; WP) – acestea reprezinta amestecuri sub forma de pulbere dintre erbicid si anumite solutii ajutatoare. Aceste erbicide formeaza o suspensie in solutia de aplicat, fiind greu solubile. Din aceasta cauza amestecul trebuie amestecat continuu.

Avantaje:

usor de depozitat, transportat si manevrat

produse relativ ieftine.

Dezavantaje:

pericol de inhalarea in timp ce se toarna pulberea

necesita agitarea amestecului in timpul aplicarii

abraziv pentru  utilaje

reziduurile pot fi vizibile pe suprafetele aplicate

Granule dispersabile (DF; GD; WG) – erbicide astfel conditionate sunt usor de folosit. Introduse in apa disperseaza imediat si se pot introduce direct in rezervorul masinii de erbicidat.

Avantaje:

usor de depozitat, de transportat  si utilizat

expunere redusa a utilizatorului in momentul utilizarii

Dezavantaje:

 reziduurile pot fi vizibile pe suprafetele aplicate

abraziv pentru  utilaje

poate fi putin mai scump decat alte forme uscate

turnarea rapida dintr-un  container mare poate cauza probleme de amestecare cand masa de  produs se depune in partea de jos a rezervorului

Pasta (PA; CS; FW) – aceste erbicide sunt erbicide solide diluate de regula in apa si cu aspectul unui lichid vascos. Inainte de folosire amestecul trebuie agitat puternic.

Avantaje:

poate fi amestecat cu apa

pericol de inhalare redus

Dezavantaje:

inainte si dupa amestecare cu apa este necesara o agitare puternica a amestecului

poate lasa un reziduu vizibil pe suprafetele aplicate

Granule sau pastile (G; TCA) – acestea se aplica direct, fiind uscate. Erbicidul se elibereaza treptat pe o perioada mai lunga de timp.

Avantaje:

gata de utilizare

usor de aplicat

pericol redus de intoxicare prin inhalare sau cutanat

echipament de aplicare simplu

Dezavantaje:

pretul mare pentru  ingredientul  activ dina cauza cantitatii necesare pentru aplicare

are nevoie de umiditate pentru activarea actiunii erbicidului

pot fi atractive pentru pasari

dificil de aplicat in jurul obstacolelor

Pe langa aceste forme principale exista pe piata diferite forme mai putin utilizate, acestea fiind variatii de la formele principale de conditionare. Variatiile sunt date de dezvoltarea continua a domeniului de combatere a buruienilor si gasirea unor noi molecule de erbicid, care impun diferite moduri de conditionare. Dintre formele putin utilizate in tara noastra acestea sunt cateva exemple:

erbicide usor dizolvabile: concentrate solubile in apa (SL), granule solubile in apa (GS) si pulberi solubile in apa (PS, SP);

erbicide cu continut de uleiuri: emulsii in ulei (EO), suspoemulsii (SE),

erbicide cu aplicare in volume mici de apa: suspensii pentru aplicare in volum redus (SVR) si suspensie pentru aplicare in volum ultraredus (SVUR, ULV), lichide pentru aplicare cu volum redus (VR) si lichide pentru aplicare cu volum ultraredus (VUR).Indiferent de forma de conditionare a erbicidului, la folosire trebuie avut in vedere respectarea cantitatilor indicate de catre producator pentru evitarea unui efect fitotoxic care poate aparea in cazul utilizarii unei concentratii prea mari de substanta. De asemenea respectarea normelor de siguranta a muncii este la fel de importanta.

 

Care este justificarea protejarii culturilor de rapita toamna?7p

Sunt probabil 450-500 de mii de hectare cu rapita cultivate in Romania si chiar daca entuziasmul fermierilor s-a mai temperat, rapita ramane o cultura atractiva din punct de vedere financiar. Beneficiile, in termen de cost pe tona si cerere pe piata sunt evidente si cunoscute. Ce se remarca insa local, este ca preocuparile pentru cresterea productivitatii sunt inca reduse. Pentru a da cele mai bune rezultate, rapita are insa nevoie de o ingrijire foarte buna, plata tolerand foarte greu buruienile. Unele studii de specialitate spun ca rapita isi formeaza 50% din productie inca din toamna, prin urmare, fermierii trebuie sa acorde destul de multa atentie culturilor in acest anotimp. Scopul prezentului articol nu este sa propune un tratament ci doar sa evidentieze necesitatea acestuia.

 

De ce are nevoie rapita de protectie in perioada de toamna?

 

Buruienile sunt principalul dusman al culturilor agricole si afecteaza serios cantitatea si calitatea recoltelor. In cazul rapitei, toamna, buruienile concureaza cultura in unul din cele mai critice momente, cand plantele sunt slab dezvoltate si nepregatite pentru intrarea in iarna. Stirul, loboda salbatica, zarna sunt doar cateva dintre buruienile care germineaza simultan cu rapita dar se dezvolta mai rapid. Astfel, afecteaza cultura, iar plantele nu ajung la nivelul optim: colete de 1 cm si 8-10 frunze. Combaterea buruienilor este recomandata in primele faze de vegetatie, cand rapita nu e dezvoltata prea mult si afectata deja de imburuienare, evident in functie si de fenofaza buruienilor. Eliminarea timpurie a buruienilor face ca rapita sa se dezvolte puternic pe tot parcursul anotimpului, deoarece plata are o capacitate naturala mare de suprimare a buruienilor care apar mai tarziu. Mai mult, erbicidele au eficienta mai redusa daca sunt administrate toamna tarziu pe buruieni afectate de ger sau de lipsa precipitatiilor. Un alt aspect este ca buruienile duc la reducerea densitatii culturii de rapita, mai ales in cazul samulastrei de cereale, unde rapita nou incoltita este sufocata de catre graul sau orzul ramas pe camp. Exista fermieri care considera ca buruienile nu rezista peste iarna si prin urmare nu este necesara eliminarea lor. Ce nu stiu acestia este ca pagubele sunt deja facute inainte de venirea iernii prin reducerea densitatii. Sau ca exista buruieni (turita, spre exemplu) imune la ger si care intra in primavara bine dezvoltate. Combaterea buruienilor este bine de facut si inaintea semanatului. Aceasta se poate face prin metode mecanice sau cu erbicide, important este sa fie avute in vedere tipurile de buruieni din fiecare sola, culturile anterioare, rezerva de apa din sol etc.

Nu doar combaterea buruienilor trebuie facuta toamna ci si administrarea regulatorilor de crestere, acolo unde fermierii considera necesare aceste tratamente si au la dispozitie fondurile necesare. In linii mari, regulatorii de crestere au rol in marirea rezistentei la iernare, eliminand astfel pierderile din timpul iernii. Sunt recomandati, deoarece majoritatea specialistilor considera ca rapita trebuie sa intre bine in iarna si sa reziste la temperaturile scazute pentru ca primavara sa poate continua ciclul vegetativ. La sfarsitul toamnei, o cultura de rapita trebuie sa se prezinte in urmatoarele conditii: 50-60 de plante pe metru patrat, colet de pana la 2 cm lungime, 6 pana la 10 frunze/planta, radacina pivotanta la circa 20 cm adancime si 8-10 mm grosimea tulpinii la baza.

 

 7oVa prezentam cultura anului 2016,nu doar  pentru ca este   aliment – medicament;Ea este si  o excelenta  premergatoare, valorifica umiditatea iernii, are un preț bun ,”innobileaza “solul și este  cerută la export 

 

 Mazarea a cunoscut celebritatea in evul mediu, cand era o delicatesa pe masa regilor europeni. Foarte hranitoare si bogata in proteine, ea s-a raspandit pe toate continentele lumii, castigand si statutul de aliment-medicament.

Boabele de mazare au cea mai intensa actiune terapeutica atunci cand sunt gatite proaspete. Cea mai “sigura” este mazarea din pastai. In ce priveste gatitul, se aplica principiul cu cat mai bland si mai scurt, cu atat mai bine.

Mazarea fiarta in apa se obtine prin punerea boabelor, spalate si alese de eventualele impuritati, intr-o oala de inox, in care apa deja fierbe. Se lasa sa clocoteasca la foc mic. In momentul cand boabele au devenit moi si furculita le zdrobeste cu usurinta, fierberea s-a incheiat. La mazarea fiarta se pot adauga ciuperci, sos alb si condimente, obtinandu-se soteul de mazare. O alta varianta este sa adaugam in timpul fierberii o lingurita de miere, o lingurita de unt si sare dupa gust, mazarea astfel preparata consumandu-se cu paine prajita.

Mazarea fiarta in aburi se obtine cu ajutorul asa numitelor “steamere”, aparate electrice care se gasesc in comert. Inainte de a le fierbe, boabele se spala bine si se curata de impuritati. Dupa expunerea la abur, mazarea se lasa sa se raceasca si se poate consuma simpla (cu ulei de masline si cu sare) ori cu diferite alte legume (morcov, ardei, telina, patrunjel verde, rosii), in salate vegetariene delicioase. Fierberea mazarei in abur este cea mai sanatoasa metoda de preparare termica descoperita pana in prezent, prin care sunt pastrate foarte multe din vitaminele, mineralele in forma asimilabila, pigmentii si alte substante active din aceasta leguminoasa.

Supa crema – se obtine din 300 grame de mazare (proaspata sau congelata), dintr-un morcov, o jumatate de telina si o ceapa de marime medie. Se pun la fiert in doi litri – doi litri si jumatate de apa – morcovul, telina si ceapa, iar dupa 20-30 de minute de fierbere, se adauga si boabele de mazare. Se lasa pe foc pana au fiert toate ingredientele. Se strecoara, zeama se pune deoparte, iar legumele se piseaza sau se mixeaza, pana cand devin ca un piure. Acest piure se combina cu zeama anterior obtinuta prin strecurare, se adauga ulei, sare si piper dupa gust. Supa-crema astfel obtinuta se consuma simpla ori cu smantana si crutoane

Vitamina A – o portie de mazare (160 de grame) contine nu mai putin de 35% din necesarul de vitamina A pentru o zi. Vitamina A este esentiala pentru piele, pentru ochi, pentru sistemul imunitar, pentru prevenirea si combaterea unor afectiuni tumorale.

Vitaminele complexului B – boabele de mazare contin vitaminele B1, B2, B3, B6. Mazarea este cunoscuta mai ales ca una din cele mai bune surse alimentare naturale de vitamina B1, doua sute de grame de boabe verzi continand aproximativ 32% din necesarul zilnic din aceasta vitamina foarte importanta pentru activitatea cardiovasculara, a sistemului nervos si digestiv.

Vitamina C – este supranumita si vitamina imunitatii, deoarece are un rol esential in mentinerea sanatatii si functionalitatii sistemului natural de aparare al organismului. Dar rolul sau nu se limiteaza la atat, vitamina C fiind esentiala si pentru sistemul cardiovascular, pentru sistemul muscular si cel nervos. Ei bine, si la acest capitol mazarea verde este pe podium, doua sute de grame din acest aliment preparat corespunzator asigurand nu mai putin de 40% din necesarul zilnic de vitamina C.

Vitamina K – alaturi de fasolea verde, mazarea verde este un lider de necontestat in acest domeniu, o portie de 160 de grame de boabe verzi asigurand aproximativ 52% din necesarul zilnic din aceasta vitamina, foarte importanta pentru inchiderea ranilor si pentru coagularea sangelui, dar si pentru rezistenta oaselor, ea ajutand la “sudarea” moleculelor de calciu din os.

Fosfor – intr-un sfert de kilogram de mazare gasim aproape o treime din ratia zilnica necesara de fosfor. Fosforul este un oligoelement esential pentru sistemul nervos, pentru regenerarea celulelor si pentru consolidarea oaselor.

Potasiu si magneziu – o portie de 160 de grame de mazare verde contine 22% din necesarul zilnic de potasiu al unui adult si 15% din necesarul de magneziu. Ambele minerale sunt esentiale pentru mentinerea functionalitatii inimii (ele alcatuiesc si celebrul “Aspacardin”, folosit in aritmia cardiaca), pentru sanatatea sistemului nervos si al celui muscular.

Zinc – este un oligoelement necesar pentru activarea sistemului imunitar, pentru refacerea tesuturilor distruse, precum si pentru functia de reproducere (atat la femei, cat si la barbati). Intr-o portie de mazare gasim aproximativ 12,6% din necesarul zilnic de zinc.

Seleniu – ne referim, evident, la seleniul in forma organica, asimilabila, care este un remediu extraordinar pentru prevenirea si combaterea cancerului, dar si pentru intarirea imunitatii, pentru combaterea infertilitatii la barbati, pentru sustinerea functiei pancreasului. Un studiu facut in Slovenia arata ca boabele de mazare sunt printre cele mai bune surse naturale pentru acest oligoelement. Procentajul de seleniu depinde foarte mult si de tipul de sol pe care aceasta leguminoasa creste.

Hipertensiune arteriala – un grup de cercetatori de la Universitatea Manitoba (Canada) au descoperit in boabele mazarei o proteina care administrata pe cale orala duce la o scadere cu 20% a tensiunii arteriale. Studii de medicina experimentala, menite sa clarifice mecanismele prin care aceasta substanta are efecte hipotensoare, sunt in plina desfasurare, insa un lucru este cert de pe acum: consumul de mazare este un remediu excelent contra valorilor ridicate ale presiunii sanguine. Ca atare, mai ales in perioadele cu risc ridicat pentru hipertensivi (cum ar fi zilele caniculare sau cele cu nivel ridicat de stres), se recomanda consumul de mazare verde. Doza zilnica recomandata este de 150-250 de grame de boabe proaspete.

Ischemie cardiaca, ateroscleroza – vitaminele si flavonoidele din boabele de mazare impiedica oxidarea colesterolului si trigliceridelor pe peretii arterelor, prevenind sau stopand procesul de ingrosare a acestora. Se recomanda o cura cu o durata de 4-8 saptamani, timp in care se recomanda consumarea de trei ori pe saptamana a 150 de grame de mazare verde, eventual in alternanta cu fasolea pastai, care are efecte similare contra ischemiei cardiace.

Anemie feripriva – mazarea verde este bogata in fier, o portie de 250 de grame din aceasta leguminoasa continand aproximativ 40% din necesarul zilnic din acest oligoelement. Mai mult, mazarea este bogata si in magneziu si vitamina B6, care sunt esentiale pentru asimilarea fierului si pentru combaterea anemiei. Contra acestei afectiuni se recomanda o cura de o luna cu mazare, din care se consuma cate 150-250 de grame o data la doua-trei zile. Pentru o mai mare eficienta se introduc in dieta si alte alimente bogate in fier, cum ar fi galbenusul de ou, fasolea verde, spanacul, urzica.

Adjuvant in bolile renale – consumul de mazare ajuta in mod special persoanele cu afectiuni renale (infectii cronicizate, chisturi, litiaze recidivante) la care apar si probleme cum ar fi edemele, hipertensiunea arteriala si alte tulburari cardio-vasculare. Profesorul Rotimi Aluko, un biochimist canadian, a prezentat aceste concluzii la conferinta organizata de “American Chemical Society” din 2008, cercetarile sale fiind primele care demonstreaza faptul ca un produs alimentar natural poate sa atenueze semnificativ simptomele maladiilor renale.

Diabet – mazarea face parte dintre alimentele recomandate pentru stabilizarea glicemiei pacientilor cu diabet de tip I si II. Desi este bogata in hidrati de carbon, avand chiar un gust dulce pronuntat, mazarea contine fibre alimentare si unii compusi cu efect usor hipoglicemiant, ceea ce o face usor de tolerat de catre diabetici. Ea are, de asemenea, efecte diuretice si previne complicatiile cardiovasculare ale diabetului.

Infectia cu Helicobacter – boabele de mazare germinata sunt o specialitate a bucatariei chineze. Semintele plantei se umezesc periodic cu apa calduta si se tin la intuneric, unde se lasa pana le ies primii coltisori, care arata inceperea procesului de germinare. Germenii de mazare astfel obtinuti se consuma in salatele de cruditati, impreuna cu morcov, telina si sfecla rosie. In procesul germinarii, in boabele de mazare este sintetizata o substanta fenolica, ale carei proprietati antibiotice asupra Helicobacter pylori sunt incredibil de puternice. Studii facute in laboratoarele Facultatii de Medicina a Universitatii din Massachusetts (S.U.A.) arata ca aceasta substanta, pur si simplu, distruge, chiar in concentratii incredibil de mici, aceasta bacterie “vinovata” de multe din cazurile de ulcer si de gastrita. Se recomanda, asadar, germenii de mazare consumati ca atare (50 grame pe zi) sau chiar ceaiul obtinut prin infuzarea acestor germeni (10 lingurite la un litru de apa), in cure de 14 zile.

Constipatie – fibrele alimentare continute de mazarea verde, laolalta cu polizaharidele pe care aceasta leguminoasa le secreta in boabele sale, au darul de a debloca tranzitul intestinal si de a elimina toxinele din colon. Se recomanda mazarea fiarta, preparata cu miere si cu unt, cate o portie de 250 de grame pe zi.

Epuizare, sindromul oboselii cronice – in boabele mazarei gasim o combinatie de vitamine din complexul B, dar si unele minerale (magneziu, fier, seleniu) cu efecte exceptionale in combaterea starilor de oboseala. Mai mult, mazarea este un aliment usor digerabil, bogat in zaharuri usor asimilabile (care sunt hrana creierului) si in proteine cu grad scazut de toxicitate. Ca atare, atunci cand avem nevoie de o regenerare rapida, fizica sau psiho-mentala, o portie de supa-crema de mazare sau o salata cu multa mazare fiarta poate face adevarate minuni.

Imbunatatirea capacitatii de efort fizic – prin continutul sau de vitamina B1, B2, B3, B6, dar si de fier usor asimilabil, mazarea este un sustinator de efort redutabil. Este un aliment care furnizeaza multa energie ce favorizeaza o mai buna oxigenare celulara, fiind folosita tot mai mult in hrana loturilor sportive. Se recomanda consumul a 1-1,2 kilograme de mazare saptamanal in perioadele de efort intens, mai ales facut in conditii termice extreme (frig sau caldura exagerata).

Mazărea furajeră este cultura viitorului,pentru c a  este o excelenta  premergatoare,valorivica umiditatea adunata din timpul iernii,are un preț bun și este  cerută la export66

Mazărea furajeră se numără printre culturile verzi susținute prin noua Politică Agricolă Comună pentru că îmbunătățesc calitățile solului, reducându-se astfel folosirea fertilizanților sau a îngrășămintelor chimice. Fermierii care aleg să cultive acest tip de mazăre primesc, pe lângă schemele clasice de subvenționare, un sprijin suplimentar de 126 euro/ha pe an, bani plătiți pe Axa II – Măsura 10, Agro-mediu și climă (fosta Măsură 214), mai exact prin Pachetul 4 al acesteia.

 Mazărea furajeră (Pisum arvense L.) se cultivă aproape exclusiv pentru furaj și este apreciată datorită productivității ridicate și a cerintelor modeste față de sol.

Este excelentă ca plantă premergătoare pentru cultura de grâu

Pe lângă faptul că este foarte profitabilă și beneficiază de un sprijin suplimentar la subvenție, mazărea este un premergător excelent pentru cultura de grâu. Practic, îl scutește pe cultivator de cheltuieli semnificative la păioase.

“De obicei noi punem minim 50 de hectare pentru că în urma acestei culturi o înființăm pe cea de sămânță de grâu. Este cultura ideală ca plantă premergătoare pentru că fixează cel mai bine azotul în sol. Economia pe care o face un cultivator pentru anul următor, cel puțin pentru azot, este de 50 la sută. Unde pui mazăre, scutești clar la jumătate îngrășămintele.

 Cultura se poate înființa și în “mustul” zăpezii

Mazărea este o cultură care poate fi însămânțată și pe 1 februarie dacă sunt bune condiții climatice.

“Se seamănă foarte, foarte devreme în mustul zăpezii odată cu lucerna, cu ovăzul sau coriandrul. Este foarte rezistentă și ieftină iar cultura se realizează foarte ușor. Se face doar o erbicidare și fertilizare, ambele foarte ușoare pentru că ea singură își fixează azotul iar doar dacă vrei să o ajuți poți să aplici în plus substanțe nutritive”.

 El spune că mazărea este foarte căutată iar de când culturile verzi au fost introduse la subvenții este foarte solicitată și pentru sămânță.

Are și un preț foarte bun dar și o subvenție pe măsură. Sămânța noi o producem singuri, dar în zonă sunt mai mulți producători recunoscuți deci cultivatorul nu duce lipsă de oferte. Kilogramul costă în jur 2,5 – 3 lei, în funcție de potențial și soi, iar la un hectar nu se pun mai mult de 170-180 de kilograme. Cei care își permit pun și 200”

Se produc ușor 4-5 tone la hectar

 Soiurile noi de mazăre furajeră sunt foarte productive și., se pot ușor obtine 4-5 tone în funcție și de tehnologie.  Deci se poate scoate, cel puțin la noi în zonă, ca și grâul dar vorbim de un supliment de preț de peste 30 % peste grâu la cultura convențională iar la cea de sămânță deja vorbim de mai mult. Este cea mai bună premergătoare odată cu soia, măzărichea și alte leguminoase .

Este foarte cerută la export

Prețul cu care s-a vânzut anul acesta mazărea furajeră a fost de 230 de euro pe tonă, iar toată cantitatea produsă la Agigea a mers la export. “Exportul înghite foarte multă mazăre. Practic nu producem cât se cere, este foarte căutată mai ales în perioada recoltatului”.

“Noile soiuri de pe piață sunt erecte iar în loc de frunze fac foarte mulți cârcei și stau ca o saltea. Oricât ar avea de suferit ele se ridică din nou. Perioada optimă de recoltare a unui lan de mazăre este foarte scurtă, de numai 4-5 zile. Ca urmare trebuie recoltate cu prioritate faţă de alte culturi Nu se recomandă amplasarea culturilor de mazăre după alte leguminoase pentru a evita riscurile excesului de azot”.

Nelipsită din fermele de animale

In furajarea animalelor se folosesc boabele mature care intră în diferite proporții în compoziția unor rețete de nutrețuri combinate pentru diverse categorii de animale crescute în sistem industrial (pui pentru carne, găini pentru ouat, tineret porcin sau la îngrășat, bovine la îngrășat) și se pot folosi ca atare în hrana oilor și caprelor.Mazărea intră în compoziția borceagurilor alături de secară sau ovăz și se consumă în stare verde, fân sau siloz.

Soiuri de mazare timpurie

Mazarea, Pisum sativum, apartine familiei Leguminoase. Este o planta anuala, cu sistem radicular bine dezvoltat, prezinta nodozitati mai ales pe ramificatiile tinere ale radacinii care au capacitatea de a fixa azotul atmosferic. Mazarea este cultivata in principal datorita semintelor (boabele), foarte bogate in proteine, substante nutritive si vitamine.

In Romania culturile de mazare timpurii se infiinteaza, devreme la mijlocul lunii martie. Soiul timpuriu ofera numeroase avantaje. Aceasta cultura valorifica foarte bine umiditatea din sol, acumulata in sezonul rece si lasa pamantul bogat in azot pentru cultura urmatoare.

Soiul de mazare timpurie Ashton, produs de Seminis, ajunge la maturitate la 94 de zile de la semanare. Primul internod de fructificare este 13 sau 14.Planta ajunge la 70 cm inaltime. Acest soi este rezistent la numeroase boli precum: Fusarium wilt, Fusarium oxysporum f.sp. pisi, BYMV (Bean Yellow Mosaic Virus), PM (Fainarea, Erisiphe pisi) si prezinta rezistenta intermediara la: DM (Mana, Peronospora viciae). Boabele recoltate sunt de culoare verde deschis, moi dulci si pline de proteine.

Soiul extratimpuriu de mazare SHERWOOD, este rezististent la numeroase boli, BYMV (Bean Yellow Mosaic Virus), DM (Mana, Peronospora viciae), PEMV si PM (Fainarea, Erisiphe pisi). Ajunge la maturitete la 86 de zile de la semanat, primele pastai apar la interodul 9 si formeaza 2-3 pastai pe internod. Boabele sunt de dimensiune medie si foarte dulci.

Soiul de mazare GLORIOSA, este unul extratimpuriu, are o perioada de vegetatie de 50-60 de zile. Producatorii recomanda insamantarea la 15 cm intre randuri si 5 cm intre plantele din rand. Este un soi prolific, ce are o germinatie de aproximativ 90%.

Soiuri de mazare de gradina

Diana;

Perla de Mai;

Soiul  Diana.

Soiul Diana are talie mare (96 cm).

Epoca de inflorire este mijlocie (37 zile).

Sunt 13 pastai pe planta, iar pastaia are lungime mijlocie (9 cm) cu 6 boabe.

Epoca de maturare a semintei este semitardiva (84 zile).

MMB in stadiu uscat este mica (149,5 g.).

Saminta prezinta zbircire pe cotiledoane.

Soiul este semitardiv (68 zile de la rasarit la maturitatea tehnologica a boabelor).

Soiul prezinta rezistenta la Virusul mozaic galben al fasolei verde si la Ascochyta pisi, este tolerant la Erysiphe polygoni.

Densitatea recomandata este de 1000-1100 mii plante/ha

Perla de Mai

Soiul Perla de Mai prezinta o talie mijlocie (49 cm) cu grad mijlociu de ramificare.

Epoca de inflorire este foarte timpurie (28 zile).

Formeaza un numar de 5 pastai pe planta iar pastaia este lunga (11 cm) cu 6 boabe.

Epoca de maturare a semintei este timpurie (75-80 zile).

MMB in stadiu uscat este 271,3 g.

Samanta prezinta zbarcire pe cotiledoane.

Soiul este extratimpuriu (54 zile de la rasarit la maturitatea tehnologica a boabelor).

Este rezistent la Virusul mozaic galben al fasolei verde si prezinta toleranta la Erysiphe pisi polygoni, Peronospora pisi si Ascochyta pisi.

            Densitatea recomandata este de 1100-1200 mii plante/ha .

Cultura de mazare boabe ecologica

Mazarea este putin pretentioasa fata de factorii de vegetatie, fiind planta zonei temperate, cu climat mai umed si racoros, arealul sau de cultura atingand paralela de 67 grade latitudine nordica si 1800 m altitudine in Muntii Alpi.

Temperatura minima de germinatie a semintelor este de 1-2 grade C (3-4°C la soiurile zaharate, cu bobul zbarcit), optima fiind de 25 grade C, iar maxima de 35 grade C. Plantele tinere suporta, pe perioada scurta, temperaturi scazute de –5, –6 grade C, in unele zone cultivandu-se si ca forma de toamna (cand plantele pot rezista pana la –10, -12 grade C). Cresterea plantelor incepe primavara la temperatura de 4- 50 C, dar pe masura avansarii in vegetatie cerintele fata de temperatura cresc.

In perioada de crestere, temperatura optima este de 14-15 grade C, in timpul infloritului 15-18 grade C, iar la coacere 18-20 grade C. Temperaturile de peste 30 grade C impiedica fecundarea si umplerea bobului si favorizeaza atacul de gargarita (Bruchus pisorum). La maturitate are cerinte termice moderate, iar pentru intreaga perioada de vegetatie necesita 1350-1800 grade C.

Mazarea are cerinte moderate fata de umiditate, fiind mai rezistenta la seceta decat fasolea si soia. Pentru incoltire, necesarul de apa, raportat la masa semintei, este de 95-120 %. Pretinde mai multa apa in perioada de la inflorire pana la formarea boabelor. Sunt favorabile mazarii precipitatiile din lunile mai si iunie care trebuie sa ajunga la 120-140 mm. Seceta si caldurile mari din aceasta perioada determina formarea unui numar redus de pastai si de boabe si favorizeaza atacul de gargarita. Este foarte daunator excesul de umiditate pentru ca prelungeste infloritul, esaloneaza coacerea si favorizeaza atacul de boli. Ploile din timpul maturarii determina caderea si putrezirea plantelor, iar alternanta dintre ploi si perioade de arsita mareste dehiscenta pastailor cauzand pierderi de boabe.

Mazarea este o planta de zi lunga, dar exista si soiuri ce fructifica in conditii de zi scurta si chiar indiferente fata de acest factor de vegetatie.

Cele mai favorabile pentru mazare sunt solurile mijlocii, luto-nisipoase sau nisipo- lutoase, calde, profunde, bogate in humus, bine aprovizionate in fosfor, potasiu si calciu, bine structurate, cu capacitate mare de retinere a apei, cu reactie neutra (pH=6,7-7,5), cum sunt cernoziomurile, solurile brun-roscate si aluviunile. Nu da rezultate bune pe soluri grele, argiloase, cu exces de umiditate, neaerate, acide, nisipoase, saraturoase etc.

Mazarea gaseste conditii favorabile de cultura in majoritatea zonelor agricole din tara noastra. Zona foarte favorabila se intalneste in Campia de Vest, in centrul si nord-vestul Banatului, unde precipitatiile sunt bine repartizate, iar temperatura din perioada fructificarii se situeaza in jurul a 20 grade C. Zona favorabila I cuprinde sudul Campiei Romane (cu exceptia Baraganului si a zonei nisipurilor din Oltenia), Campia Transilvaniei, Valea Muresului si Tarnavelor, Depresiunea Sibiului, Tara Barsei, Campia Crisurilor, nord- vestul tarii.

Soiurile aflate in cultura la noi in tara apartin varietatii vulgatum, avand seminte mici-mijlocii, netede, de culoare galbena, galbena-portocalie.

Avand o crestere lenta in primele faze de vegetatie, mazarea trebuie sa urmeze dupa plante care lasa terenul curat de buruieni, cum sunt culturile prasitoare (porumb, cartof, sfecla pentru zahar, floarea-soarelui) si cerealele paioase.) Mazarea nu trebuie sa revina pe acelasi teren mai devreme de 3-4 ani, deoarece determina fenomenul de “oboseala a solului” si nici nu se cultiva dupa alte leguminoase pentru a se evita bolile (fuzarioza) si daunatorii specifici.

La randul sau, mazarea este o planta buna premergatoare pentru majoritatea culturilor, in special pentru graul de toamna, deoarece se recolteaza timpuriu si are o influenta deosebit de favorabilă asupra structurii si fertilitatii solului (lasa in sol 30-100 kg N/ha), putandu-se incadra usor in rotatii. Prin incadrarea mazarii in rotatii de 3-6 ani se asigura planta amelioratoare in cadrul asolamentului.

Soiurile de mazare de camp cultivate in Romania sunt:

 

Alina, Corina, Dora, Magistra, Marina, Mona, Rodil, Vedea, Alfetta, Atol, Baccara, Bastille, Eiffel, Grafila, Loto, Montana, Monique, Profi, Renata, Erecta, Turbo, Romania, Franta.

Pentru o productie de 1000 kg boabe plus tulpinile, mazarea consuma in medie, după diferiti autori: 57,5 Kg N, 15,5 kg P2O5, 30,5 K2O si 32 kg CaO. Mare parte din necesarul de azot (42-78 %) si-l procura din aer prin intermediul bacteriilor simbiotice, iar restul este asigurat din rezervele solului. De aceea reactioneaza mai slab la ingrasamintele azotate administrate in agricultura ecologica si ele se aplica numai ocazional la aceasta planta. Pe terenurile fertile si dupa premergatoare bine fertilizate, utilizarea azotului la mazare nu este oportuna, acesta putand avea chiar o influenta negativa asupra activitatii bacteriilor fixatoare de azot.

Avand radacini cu mare capacitate de solubilizare a fosforului din combinatii mai greu solubile, mazarea valorifica bine rezervele de fosfor din sol. Fosforul stimuleaza dezvoltarea sistemului radicular si formarea nodozitatilor, avand o influenta favorabila asupra fructificarii. Ingrasamintele organice nu se aplica direct mazarii, aceasta valorificand bine efectul remanent al gunoiului administrat plantei premergatoare.

La randul sau, mazarea este o planta buna premergatoare pentru majoritatea culturilor, in special pentru graul de toamna, deoarece se recolteaza timpuriu si are o influenta deosebit de favorabilă asupra structurii si fertilitatii solului (lasa in sol 30-100 kg N/ha), putandu-se incadra usor in rotatii. Prin incadrarea mazarii in rotatii de 3-6 ani se asigura planta amelioratoare in cadrul asolamentului.

Tratarea semintelor de mazare cu biopreparatul “Nitragin” aduce insemnate sporuri de recolta si imbunatateste continutul de proteine în boabe. Pe solurile acide se folosesc amendamente calcaroase in doze de 4-6 t/ha, incorporate in sol sub aratura de baza.

Lucrarile de pregatire a terenului sunt asemanatoare cu cele executate la culturile de primavara cu insamantare timpurie. In functie de perioada cand elibereaza terenul planta premergatoare, aratura se executa vara sau toamna, la adancimea de 20-25 cm, cu plugul in agregat cu grapa stelata si trebuie sa asigure incorporarea in sol a resturilor vegetale. Se recomanda ca aratura sa fie lucrata cu grapa cu discuri pana la venirea iernii pentru nivelarea terenului, maruntirea bulgarilor si distrugerea buruienilor. Nivelarea araturii inca din toamna determina o zvantare mai rapida si mai uniforma a terenului, ceea ce permite un semanat mai timpuriu in primavara si usureaza recoltatul mecanizat. Pregatirea patului germinativ se face primavara foarte devreme, dar numai dupa zvantarea terenului, folosind discuitorul in agregat cu grapa cu colti reglabili, combinatorul sau grapa rotativa combinata printr-un numar cat mai redus de treceri pe teren cu agregatele agricole pentru a evita pierderea apei si tasarea solului.

Pentru semanat se folosesc seminte sanatoase, neatacate de gargarita, cu puritatea minima de 97 % si capacitatea germinativa de cel putin 80 %. In vederea stimularii activitatii bacteriilor fixatoare de azot, samanta de mazare se trateaza in ziua semanatului cu biopreparatul Nitragin, folosind 3-4 flacoane pentru samanta necesara la un hectar (se eviaă actiunea directa a razelor solare asupra semintelor inoculate).

Mazarea se seamana primavara in prima urgenta, in luna martie (in prima jumatate a lunii in sud si in a doua parte a lunii martie in celelalte zone din tara), cand in sol la 6-8 cm adancime, temperatura este de 1-2°C (3-4°C pentru soiurile cu bob zbarcit). Prin semanatul timpuriu se valorifica din plin umiditatea acumulata in sol pe perioada de iarnă, care asigura germinatia semintelor si cresterea mai intensa a plantelor de mazare. Intarzierea semanatului fata de epoca optima determina pierderi insemnate de producţie.

Desimea de semanat recomandata este de 120-140 boabe germinabile/m.p., pentru a se realiza 100-120 plante recoltabile/mp, in functie de talia plantelor, fiind necesara o norma de samanta de 200-350 kg/ha, in functie de valorile diferite ale masei a 1000 de boabe si de valoarea utila. Mazarea se seamana cu semanatorile universale, la 12,5 cm intre randuri si la adancimea de 5-8 cm, in functie de textura si umiditatea solului (5-6 cm pe solurile grele si 7-8 cm pe cele cu textura usoara).

Prin tehnologia de cultura aplicata trebuie sa se realizeze o rasarire rapida si uniforma a plantelor de mazare si un lan cu o densitate corespunzatoare. Avand insa o crestere inceata in primele saptamani de vegetatie, mazarea este usor napadita de buruieni care creeaza dificultati la recoltare si diminueaza productia. Pentru prevenirea imburuienarii culturii se evita amplasarea pe terenuri imburuienate, se foloseste samanta curata, se asigura o densitate corespunzatoare a plantelor in lan etc. In loturile semincere se inlatura plantele de mazare furajera (Pisum arvense) care se recunosc după florile colorate in rosu-violaceu si inelul violaceu de la baza stipelelor. Impotriva principalelor boli (antracnoza, bacterioza) si daunatori (gargarita mazarii) se recomanda rotatia culturii, folosirea de samanta sanatoasa, cultivarea de soiuri rezistente (soiuri de tip „afila”) etc.

La recoltarea mazarii se intampina unele dificultati datorita coacerii esalonate a pastailor (de la baza spre varful tulpinii), scuturarii boabelor si pozitiei culcate a plantelor. Momentul optim de recoltare este atunci cand plantele s-au ingalbenit, frunzele s-au uscat si 70 % din pastai sunt galbene si boabele s-au intarit. Culturile semincere se recolteaza ceva mai tarziu. Pentru prevenirea pierderilor prin scuturare se recomanda ca recoltarea sa se faca intr-un timp foarte scurt, in zile noroase, dimineata devreme, pe roua si spre seara. Recoltarea se face divizat (in doua etape): in prima etapa se smulg sau se taie plantele (manual sau mecanizat), care raman pe teren, in brazda continuă, 2-3 zile pentru uscare, iar in a doua etapa se treiera direct in camp.

Pentru recoltarea mecanizată se foloseste masina de recoltat mazare (MRM-2,2 M) care smulge sau taie plantele si le lasa pe teren in brazde continui, late de 1 m, cateva zile pentru uscarea completa a boabelor. Treieratul se face cu combina de cereale prevazuta cu ridicator de brazda. Pentru evitarea spargerii boabelor, la combina se reduce turatia tobei (maximum 600 rotatii/minut) si se mareste distanta dintre batator si contrabatator. Lucrarea de treierat se face cu pierderi minime la umiditatea boabelor cuprinsa intre 18-20 %.

Introducerea si extinderea in cultura a soiurilor de tip “afila” (cu plante erecte la maturitate), cum este soiul Dora, face posibila recoltarea directa a mazarii printr-o singura trecere cu combina.

Dupa treierat, in vederea depozitarii, semintele de mazare sunt supuse operatiilor de conditionare (uscarea pana la 14% umiditate si selectarea pentru eliminarea impuritatilor si a boabelor atacate de gargarita).

 

Productiile medii obtinute la noi in tara la aceasta cultura sunt in jur de 1500 kg/ha, dar in conditiile aplicarii unor tehnologii corespunzatoare se pot obtine 2000-4000 kg/ha. In Franta se realizeaza curent productii medii pe tara de peste 4000 kg/ha. Din productia totala a plantelor, boabele reprezinta 35-50 %.

Tehnologia de cultivare a mazarei de gradina in camp

Mazărea este cultivată exclusiv în câmp deschis, prin semănare, fie în asolamente legumicole, fie în asolamente de câmp.

Rotaţia culturilor

În privinţa plantei premergătoare, mazărea de grădină poate fi cultivată după orice cultură care nu părăseşte prea târziu terenul în toamnă şi dă posibilitatea ca lucrările de pregătire a terenului să se execute în bune condiţii. Sunt indicate ca bune premergătoare varza, cartoful, tomatele şi castraveţii, mai ales dacă au fost fertilizate cu gunoi de grajd şi părăsesc toamna terenul cât mai devreme. Nu este indicat ca mazărea să urmeze în succesiune după leguminoase, din cauza unor boli comune, dar mai ales pentru că, după leguminoase, terenul fiind mai bogat în azot, este mai bine valorificat de alte culturi. Mazărea constituie deci o excelentă premergătoare pentru majoritatea culturilor legumicole (V. Voican şi colab., 2002).

Mazărea de grădină se pretează foarte bine în sistemul culturilor succesive întrucât are o perioadă scurtă de vegetaţie şi poate fi semănată primăvara foarte timpuriu. Mazărea este cultivată exclusiv în câmp deschis, prin semănare, fie în asolamente legumicole, fie în asolamente de câmp.

Pregătirea terenului

Nivelarea de exploatare a terenului (mazărea este sensibilă la băltirea apei) este necesară atât pentru efectuarea în condiţii optime a semănatului, cât şi pentru a asigura efectuarea recoltării mecanizate, fără pierderi. Nivelarea se face după recoltarea culturii premergătoare pe teren uscat, prin afânarea terenului cu grapa cu discuri şi 1-2 lucrări cu nivelatorul. Fertilizarea de bază se face cu îngrăşăminte fosfatice şi potasice. Arătura de bază se efectuează la adâncimea de 22-25 cm, efectuată cu plugul, în agregat cu grapa stelată. Arătura trebuie să fie de bună calitate şi să asigure încorporarea în sol a resturilor vegetale. În vederea reducerii numărului de lucrări în primăvară, care duc la tasarea terenului şi la importante pierderi de apă din sol, se recomandă ca arătura să fie lucrată cu grapa cu discuri până la venirea iernii. Pregătirea patului germinativ se efectuează primăvara cât mai devreme, printr-o singură lucrare cu combinatorul, în cazul discuirii din toamnă a arăturii, care să asigure o bună afânare a solului pe adâncimea de 8 cm. Dacă este necesar, această lucrare poate fi precedată de o grăpare sau, pe terenurile nediscuite din toamnă, de o lucrare cu grapa cu discuri. Înaintea acestor lucrări se aplică îngrăşăminte chimice necesare şi, eventual, erbicidul care trebuie încorporat.

Înfiinţarea culturii

Pentru obţinerea de producţii extratimpurii, semănatul se poate face fie din toamnă, folosindu-se soiuri care rezistă la temperaturile scăzute din timpul iernii, fie primăvara foarte timpuriu, în ambele cazuri, cu precocitate accentuată.

Semănatul din toamnă se practică în condiţiile din ţara noastră în acele zone în care temperaturile din timpul iernii nu scad sub minus 12-14 grade Celsius la nivelul solului. Rezistenţa cea mai bună a plantelor se manifestă în primele faze de vegetaţie, de aceea epoca optimă de semănat este înaintea îngheţului solului (de obicei în primele zile ale lunii noiembrie). Se pot folosi soiurile româneşti, alături de material săditor străin.

Semănatul în primăvară se face atunci când nu s-a semănat în toamnă. Pentru obţinerea de producţii timpurii se poate semăna fie în ferestrele iernii (februarie), fie primăvara foarte timpuriu (în mustul zăpezii). Având în vedere rezistenţa ridicată a tinerelor plăntuţe la temperaturi scăzute, nu trebuie să existe reticenţă cu privire la semănatul prea timpuriu decât acolo unde, în urma topirii zăpezii sau în urma ploilor, apa poate bălti. Pe terenurile care se zvântă uşor, pregătirea terenului din toamnă va permite intrarea timpurie în câmp pentru semănat.

 Pentru obţinerea de producţii mai tardive, necesare pentru eşalonarea ofertei de materie primă la fabricile de conserve sau în gospodăriile individuale, este mai indicat să se eşaloneze producţia mai degrabă prin folosirea soiurilor tardive, decât prin semănatul întârziat, din motivele prezentate anterior. La aceste soiuri există şi pericolul ca în majoritatea anilor să se producă un puternic atac de făinare (Erysiphe pisi), deci ar trebui alese soiuri tolerante la această maladie. În unităţile care produc mazăre ca materie primă pentru fabricile de conserve, scopul este de a asigura funcţionarea acestora în mod ritmic, o perioadă cât mai lungă. Se începe semănatul cât mai timpuriu, atunci când se poate intra pe teren cu utilajele fără a distruge structura solului (de exemplu, cam la 10 martie).

În prima etapă se poate semăna 20% din suprafaţa cu soiuri precoce, urmată de o a doua etapă, la circa o săptămână, cu o gamă completă de soiuri (precoce, mijlocii şi tardive) pe 40-50% din totalul suprafeţelor, în acest caz eşalonarea fiind făcută prin soiul cultivat. În a treia etapă de semănat (sfârşitul lunii martie), se seamănă restul suprafeţei cu soiuri tardive. Controlul şi pregătirea seminţei sunt foarte necesare, cu toate că sămânţa de mazăre îşi păstrează facultatea germinativă timp de 2-3 ani la soiurile cu bob zbârcit şi 3-4 ani la cele cu bob neted. Controlul seminţei înainte de semănat din punct de vedere al însuşirilor fiziologice, care sunt reglementate prin legislaţie (Legea 75/1995), priveşte încadrarea în indicatorii pentru elementele de calitate ale seminţei.

Tratarea seminţelor

Înainte de semănat, sămânţa trebuie să fie tratată împotriva gărgăriţei mazărei (Bruchus pisorum), a agenţilor patogeni de sol şi, eventual, împotriva manei. De obicei, tratamentele se fac în unităţi producătoare sau distribuitoare de sămânţă, dar unele tratamente se pot face şi în unităţile de producţie. Împotriva gărgăriţei, seminţele se tratează prin gazare, folosind produsul Phostoxin (delicia), care se prezintă sub formă de tablete (de obicei de 3 grame). Se administrează 30 grame/tona de sămânţă. Împotriva principalilor agenţi patogeni, se vor folosi substanţe indicate de specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean, aplicate prin prăfuire, cu 2-3 zile înainte de semănat.

Desimea culturii variază în funcţie de dezvoltarea vegetativă caracteristică fiecărui soi şi a aprovizionării cu apă şi elemente fertilizante. Astfel, pentru soiurile cu dezvoltare vegetativă puternică în condiţii bune de aprovizionare cu apă şi elemente fertilizante se recomandă 90-100 plante/metrul pătrat, în timp ce pentru soiurile mai precoce, densitatea optimă tinde spre 120 de plante/metrul pătrat. Densităţile de 100-110 plante/metrul pătrat sunt corespunzătoare pentru majoritatea soiurilor mijlocii sau tardive din actualul sortiment cultivat. Norma de sămânţă necesară pentru semănat se stabileşte în funcţie de MMB şi de facultatea germinativă a fiecărui lot, în funcţie de densitatea aleasă şi variază în limite largi (cel mai adesea, între 180 şi 220 kilograme/hectar).

Schema de semănat

Intervalul între rânduri este de 12,5 cm cu actualele maşini de semănat, dar pot fi folosite şi distanţe între rânduri de 15-20 cm. În cazul folosirii semănătorilor de mare precizie, pneumatice, distanţa între rânduri se poate mări până la 30 cm.

Adâncimea de semănat variază de la 3 cm în condiţii mai dificile de sol (frig şi umiditate ridicată) până la 5 cm pe solurile mai uşoare sau la semănatul întârziat. Este important ca seminţele să fie bine acoperite de sol, altfel porumbeii şi ciorile pot aduna seminţele neîncorporate suficient, producând goluri în cultură.

Fertilizarea

În general, fertilizarea organică nu se practică la mazărea de grădină decât pe solurile foarte sărace în humus. Pe solurile acide se impune administrarea de amendamente calcaroase, mazărea fiind pretenţioasă la prezenţa calciului în sol. Aplicarea îngrăşămintelor minerale trebuie astfel făcută încât acestea să nu ajungă în imediata vecinătate a seminţei. Azotul disponibil în sol este utilizat mai ales în primele stadii de cultură. De obicei, cunoscând conţinutul solului în azot, se aplică o fertilizare de completare cu 20-30 de kilograme de azot/hectar sub formă de azotat de amoniu, mai ales pentru semănatul foarte timpuriu, când mineralizarea este foarte lentă.

La semănatul mai târziu, de obicei această fertilizare nu mai este necesară. În privinţa îngrăşămintelor cu fosfor, la modul general, se consideră că în solurile normal aprovizionate cu acest element este suficientă aplicarea a circa 50 de kilograme/hectar. Pe solurile slab aprovizionate cu fosfor (sub 18 ppm P sau 4 mg P2O5/100 grame sol) dozele se majorează cu 20-30 de kilograme/hectar. Aplicarea se face, de regulă toamna, prin încorporare sub arătura de bază. Îngrăşămintele cu potasiu se aplică o dată cu fosforul, în doză de 40-60 kilograme K2O pe solurile cu un conţinut de potasiu sub 120 ppm K şi care nu au fost fertilizate în anii anteriori cu gunoi de grajd. Pe solurile în care se manifestă carenţa de Mg, S, Mb, B, se iau măsuri pentru aplicarea unor îngrăşăminte care să conţină aceste elemente.

Întreţinerea culturii

Prăşitul: pentru culturile care se înfiinţează în rânduri rare, atunci când plantele au circa 10 cm, se poate face un prăşit mecanic, superficial, cu viteză mică. Erbicidarea: în tehnologia clasică, combaterea buruienilor se face prin tratamente cu erbicide. Se folosesc erbicide cu încorporare în sol înainte de semănat. O serie de erbicide se aplică după semănat şi înainte de rărirea culturii. Tratamentele se completează cu aplicări ale unor erbicide specifice în perioada de vegetaţie. Irigarea: pentru o bună reuşită a culturii, mazărea trebuie să fie irigată în zonele sau în perioadele în care apare această necesitate. Irigarea trebuie condusă cu grijă pentru a nu produce o dezvoltare excesivă a masei foliare şi a posibilităţi de intensificare a atacului bolilor. Perioada critică este înainte şi imediat după înflorit, când se pot aplica două udări, în caz de necesitate, cu 200-300 metri cubi apă/hectar. Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor din culturile de mazăre de grădină se face prin folosirea şi/sau aplicarea substanţelor indicate de specialiştii fitosanitari la nivelul fiecărei zone.

Recoltarea

În culturile de mazăre de grădină destinate vânzării pe piaţă sau sub formă de păstăi se practică 3-4 recoltări manuale succesive, ultima fiind făcută pe plantele smulse din sol. La soiurile cu maturare grupată a păstăilor, în vederea creşterii productivităţii, se pot smulge sau tăia plantele în momentul când majoritatea boabelor sunt apte pentru consum, iar recoltarea păstăilor se poate face sub şoproane sau locuri umbrite. Cât mai rapid posibil, păstăile se ambalează în saci sau coşuri şi se trimit la piaţă, de preferinţă în aceeaşi zi.

Pentru vânzarea în stare proaspătă, păstăile trebuie să prezinte forma, dezvoltarea şi coloraţia tipică soiului, să fie fragede, suculente şi să conţină cel puţin 5 boabe. Păstăile nu trebuie să prezinte nici o alterare din cauza încingerii. De asemenea, boabele trebuie să fie bine formate, fragede (presate între degete, ele trebuie să se spargă, fără a se diviza în cele două cotiledoane) şi să aibă gustul dulce. Orice alte abateri de la regulile de mai sus pot duce la declaşarea mazărei de consum.

Mazărea destinată industrializării poate fi recoltată în modalităţi diferite, în funcţie de gradul de dotare a unităţilor: smulgere manuală, urmată de încărcarea în remorci şi batozarea la posturi fixe; recoltarea mecanizată cu MRM -2,2, după care vrejii recoltaţi sunt transportaţi la staţiile de batozare; recoltarea şi batozarea într-o singură fază cu ajutorul combinelor de mare productivitate. Boabele verzi se transportă imediat după recoltare la fabricile de conserve, unde cu aceeaşi urgenţă intră în procesul de fabricaţie sau pot fi congelate imediat, având aceeaşi valoare alimentară şi gust ca acelea proaspete. Accentuăm asupra scurtării la maximum a timpului între recoltare şi conservare, de care depinde calitatea produselor.

Producţia de păstăi variază între 6 şi 9 tone/hectar păstăi verzi, deşi potenţialul de producţie al soiurilor actuale este mult mai ridicat (14-16 tone/hectar pentru soiurile productive). Randamentul la batozare este de 40-45%, ceea ce conduce la obţinerea unei producţii de 3-6 tone boabe verzi/hectar.

ll

 

Un studiu comandat de parlamentarii europeni arată că străinii au ajuns să controleze până la 40% din terenul arabil al României7u

 

Un studiu realizat anul acesta de către Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul Comisiei Europene atrage atenţia asupra fenomenului de “acaparare” a terenurilor agricole din Europa de Est de către cetăţeni străini din afara UE, analizând, totodată, şi cât teren a fost cumpărat de cetăţeni ai Uniunii Europene, dar din alte ţări decât acelea în care se află terenurile.

 

Potrivit studiului, România este unul dintre statele care au vândut cele mai mari suprafeţe străinilor. “Concentrarea fenomenului de acaparare a terenurilor agricole din Europa de Est este în mod particular alarmantă având în vedere faptul că în tratatele de aderare la UE noile membre state din Europa de Est au obţinut perioade de tranziţie pentru liberalizarea pieţei de fond funciar (…) Informaţiile sugerează că România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia sunt în mod particular puncte fierbinţi ale acestei probleme”, se arată în raport. Menţionăm că în România, potrivit negocierilor pentru aderarea la UE, liberalizarea pieţei funciare a avut loc începând cu 1 ianuarie 2014, moment din care cetăţenii străini au putut cumpăra teren în ţara noastră şi pe persoană fizică.

 

Citeşte şi Danezul care vinde românilor terenuri în România

 

40% din terenul românesc este exploatat de străini

 

Potrivit studiului (în care se menţionează că România nu are date oficiale despre acest fenomen, autorii folosind date obţinute din diverse alte surse), în jur de 20%-30% din terenul arabil al ţării aparţine cetăţenilor străini din UE, în timp ce alte 10% aparţin unor persoane rezidente în alte state decât cele UE. Altfel spus, din estimările Transnational Institute, aproximativ 5,3 milioane de hectare (40% din aproximativ 13,3 milioane de hectare) sunt exploatate de străini. Numai în Timiş, spun analiştii Transnational Institute, se estimează că în jur de 150.000 de hectare de teren arabil, adică o treime din total, sunt exploatate de companii italiene.

 

Citeşte şi Efervescenţă pe piaţa terenurilor agricole. Străinii marchează profitul după 7 ani de creştere a preţurilor

 

Mai mult, din datele Institutului, în România se găsesc şi cele mai numeroase ferme atipice deţinute de cetăţeni străini. “Cea mai mare fermă din România (deţinută de străini n. red.) aparţine companiei libaneze Maria Group şi se întinde pe 65.000 de hectare. Având propriul port şi depozit de cereale, grupul exportă carne şi cereale în special în Orientul Mijlociu şi Africa de Est”, se arată în raport.

 

Citeşte şi Cine exploatează terenul statului. Surpriza vine de la americani şi libanezi

 

Analiştii dau şi exemplul Bardeau Holding, un business legat de contele austriac Andreas von Bardeau, al cincilea cel mai mare proprietar de terenuri arabile din UE, care controlează 21.000 de hectare în Arad, Timiş, Caraş Severin şi Argeş. Compania are propria infrastructură de transport, două centre de depozitare cu o capacitate totală de 32.000 de tone, capacităţi de procesare şi activităţi de marketing.

 

Citeşte şi Cine exploatează cele mai scumpe terenuri ale României

 

Fondurile de investiţii cumpără teren în România

 

Motivând că îşi diversifică portofoliul şi grupurile bancare, fondurile de pensii şi marii jucători europeni de pe piaţa asigurărilor au devenit în ultimii ani interesaţi de pământurile arabile din Estul Europei, inclusiv din România. După criza financiară din 2008, aceştia au creat fonduri de investiţii specializate care operează prin filiale locale şi care cumpără teren pentru a-l arenda mai departe pe perioade limitate de timp. Este cazul Rabo Farm Europe Fund, un vehicul investiţional de 315 milioane de euro deţinut de grupul olandez Rabobank şi care operează în Polonia şi România prin intermediul a 14, respectiv trei companii înregistrate naţional. Rabo Farm Europe Fund cumpără teren cu ajutorul unor intermediari locali, pentru a-l arenda ulterior unor fermieri sau antreprenori din ţara respectivă. “Investitorilor în aceste fonduri li se promite un profit de 8-9% pe an, urmare a creşterii preţurilor la terenuri”, se arată în raport.

 

Totodată, italienii de la Generali, actori importanţi pe piaţa europeană a asigurărilor, deţin 4.500 de hectare în Vestul României printr-o subsidiară locală.

 

Citeşte şi Patru dintre cei mai mari 10 latifundiari ai României sunt străini. Danezii, ultimii intraţi în top 5

 

Efectele asupra economiei locale

 

Studiul vorbeşte şi despre efectele acestui fenomen asupra economiei locale. Creşterea numărului de astfel de exploataţii duce la creşterea numărului de şomeri din agricultură, dar şi a celor care pleacă din ţară pentru a-şi găsi un loc de muncă.

 

“Acest mod de a face agricultură se bazează pe monoculturi, folosirea intensivă a produselor chimice şi a medicamentelor (uz veterinar) în mod preventiv. Efectele apar nu numai asupra mediului şi animalelor, cât şi asupra ratei şomajului din mediul rural. Aceasta întrucât în astfel de exploataţii se lucrează cu foarte puţini oameni. Spre exemplu, Genagricola, divizia pentru agricultură a Generali, care controlează 4.500 de hectare de teren în România, a generat doar 62 de joburi în 2013. În Europa există o corelaţie între scăderea numărului unităţilor de producţie şi numărul de oameni angajaţi în agricultură. (…) Noul val de investitori străini, coroborat cu fuziunile dintre marile corporaţii nu fac altceva decât să crească viteza cu care oamenii din mediul rural pleacă peste graniţe pentru a-şi găsi un loc de muncă”, se mai precizeaza in raport.focc

 

ONU dezvaluie ca  România are resurse pentru a scăpa de sărăcie, dar nu există voință politică///

 

 

România are resurse pentru eradicarea sărăciei, dar nu există voinţă politică, arată un studiu al Naţiunilor Unite. Deşi rata sărăciei a scăzut în ultimii 10-15 ani, România rămâne pe ultimele locuri în Uniunea Europeană din punct de vedere al nivelului de trai.

 

Datele arată că aproape o treime din populaţie se confruntă cu lipsuri majore – un procent de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene.

 

Mai mult, doi din cinci români sunt în pragul sărăciei, iar oficialii Naţiunilor Unite atrag atenţia că nu există politici guvernamentale pentru eradicarea sărăciei.

 

Experţii ONU au studiat şi sistemul de sănătate, iar concluzia este gravă: corupţia este agresivă. Unul din patru români oferă atenţii pentru a putea beneficia de îngrijiri medicale – faţă de doar unul din 24 – media din blocul comunitar. Şi nici nu e de mirare, în condiţiile în care România alocă pentru sănătate doar 4,3% din PIB, un procent ce ne plasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană.

 

Sărăcie este şi în sistemul de educaţie. Raportul estimează că aproape jumătate dintre copii se află în pragul sărăciei. Asta în contextul în care învăţământul nu este nici pe departe gratuit, aşa cum prevede legea.

 

Situaţia este dramatică în mediul rural, unde părinţii nu-şi mai trimit copii la şcoală, pentru că nu au bani pentru rechizite şi uniforme şcolare.

 

Sărăcia în România:- 40% dintre români sunt în risc de sărăcie

– 29% dintre români au lipsuri grave

– 24% dintre români recunosc că dau mită

– România alocă 4,5% din PIB pentru Sănătate

– 48,5% dintre copii sunt în risc de sărăcie

– 34,1% dintre copii au lipsuri majore

 

Budapesta luptă ca terenul agricol să rămană în proprietatea ungurilor. Noi îl vindem străinilor!CX

 

Investitorii straini nu mai pot sa cumpere terenuri agricole in Ungaria, potrivit unei legi votate de Parlament in decembrie. O decizie istorica care va deschide o noua „era pentru agricultura din aceasta tara”.

„Doar ungurii vor putea sa cumpere terenuri in viitor”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Dezvoltarii Rurale. Legea a fost votata de Parlament in data de 17 decembrie, 263 de parlamentari fiind de acord cu noile modificari, in timp ce 87 s-au opus.

„Constitutia garanteaza pamantul ca fiind o avere nationala, o mostenire comuna (…) si o protejeaza de speculatori”, se mai arata in comunicat.

Potrivit agrointel.ro, Guvernul ungar condus de primul ministru Viktor Orban a luat aceste masuri deoarece terenul agricol trebuia protejat fata de marii speculatori si bancheri in favoarea proprietarilor mici si medii de terenuri agricole, dar si a agricultorilor.

Actul de aderare a Ungariei la UE in 2003 prevedea mentinerea interdictiilor privind achizitia de terenuri agricole de catre straini doar pentru o perioada tranzitorie.

Interdictia trebuia sa reprezinte o exceptie temporara cu privire la libertatea de circulatie a capitalurilor garantate de catre tratatele europene pentru a raspunde temerilor autoritatilor ungare in ce priveste majorarea preturilor la terenuri. Exceptia a fost autorizata de Ungaria intr-o prima etapa pana in 2011, dupa care a fost prelungita pana la 30 aprilie 2014, dupa care nu va mai putea fi prelungita.

 

Cum au pus stăpânire multinaţionalele occidentale pe agricultura de la vest la est!

 

agricultura

În timp ce multinaţionalele occidentale au ocupat agricultura Timişului cu organismele lor modificate genetic (OMG) şi aproape că au otrăvit pământul cu substanțele lor experimentale, iar surorile lor, hypermarket-urile, au copleşit comerţul bănăţean şi românesc, punându-ne în farfurie aceleași periculoase OMG-uri, cercetarea agricolă autohtonă e la un pas să îşi dea obştescul sfârşit, după 27 de ani de agonie.

E nevoie de bani!

Câteva cifre pentru comparație! În timp ce Institutul de Cercetări Agricole din Franţa primeşte anual de la bugetul ţării 1 miliard de euro, Guvernul României a alocat o sumă echivalentă cu 10 milioane de euro, în 2017, cercetării în domeniul agricol. Rezultatul? În acest moment sunt cel puţin trei supercompanii franceze care oferă inputuri pentru agricultură nu numai fermierilor din Timiş, ci în zeci de țări din lume de pe patru continente.

De cât ar avea nevoie cercetarea agricolă românească pentru a face faţă competiţiei ucigătoare a companiilor mulţinaţionale producătoare de inputuri? Prof. dr. Valeriu Tabără, fostul ministru al agriculturii şi actualul vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), spune că este nevoie de o sumă de cel puţin 10 ori mai mare, decât cea oferită acum.

„Ca să poţi activa oarecum, ar trebui minim 50 de milioane de euro, iar în acest moment se finanţează cu 10 -12 milioane de euro, ceea ce este incredibil, bani care se dau mai mult sectorial, decât în sistemul de cercetare, dar ca să avem performanţă, ar trebui 100 milioane de euro, la care să se adauge şi veniturile proprii. Noi importăm material biologic în fiecare an pentru zootehnie de peste un miliard de euro, iar asta nu e normal. Eu am nevoie de 50 de milioane ca să produc să funcţionez. Din cauza aceasta, nu de puţine ori sunt probleme legate de adaptabilitate a unor hibrizi, aduși de dincolo, chiar la porumb şi floarea soarelui. O altă problemă gravă este faptul că este o inegalitate crasă nu numai în ceea ce înseamnă sistemul de finanţare pentru producţia de cercetare, cât şi de a putea asigura sistemul financiar. Institutele publice de cercetare nu pot amâna plăţile mai mult de 30 de zile. În timp ce companiile concurente pot să procedeze cum vor ele, iar asta îi costă pe fermieri”, explică prof. Tabără. Scopul producătorilor agricoli este de a obţine producţii cât mai mari cu costuri cât mai puţine, iar multinaţionalele occidentale și americane exact aceasta le oferă: sămânţă de hibrizi super-performanţi, capabili să dea producţii record, chiar dacă trebuie trataţi cu substanţe chimice foarte periculoase care otrăvesc pământul şi apele subterane pe vecie. De ce companiile multinaţionale au copleşit agricultura atât din Timiş, cât şi din întreaga ţară?

„S-a ajuns aici, fiindcă a fost sabotat sistemul naţional cu bună ştiinţă, ca şi celelalte domenii ale economiei. Uitaţi-vă ce se întâmplă în zootehnie, unde deşi avem efective de oi şi rase diverse, noi importăm în continuare material biologic. Care este rostul lui? Astfel, s-au adus în ţară şi unele boli la ovine. De ce statul român este indiferent faţă de cercetarea agricolă românească? E vorba de expansiunea multinaţionalelor şi, cu rost sau fără rost, îţi dai la o parte elementele tale autohtone fundamentale, care dau trăinicie agriculturii. Oricât de bun ar fi un soi, un hibrid străin sau o rasă de animale, tot are câteva probleme. Totuşi e bine să fie competiţie. Multinaţionale vin cu materiale şi tehnologii foarte bune, sunt foarte bine finanţate şi de aceea au şi rezultate performante. Problema este că rezultatele lor nu se potrivesc întotdeauna pe condiţiile pedoclimatice de la noi din ţară. Una este seceta în Franţa, Germania, SUA sau Italia şi alta este aici şi tu vii şi propui unele produse pentru agricultura românească. De multe ori nu merge”, este de părere prof. Tabără.

Ce șanse mai avem?

La nivel naţional sunt 60 de unităţi de cercetare românești în funcţiune, dar finanţarea este foarte slabă pentru a putea face faţă multinaţionalelor.  Cel mai performant rămâne Institutul de la Fundulea, dar agricultura românească are nevoie de mult mai mult.  La Ministerul Agriculturii sunt peste 20 de proiecte de cercetare şi s-a reuşit ridicarea restricţiei din legea bugetului care a fost introdusă de ministrul Constantin în 2013, care a blocat orice finanţare a cercetării în agricultură.

Cum stăm cu cercetarea agricolă în Timiş?

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Lovrin (SCDA) Lovrin funcţionează de peste 60 de ani şi a fost, după Institutul Fundulea din Bucureşti, cea mai bună din România, cu rezultate formidabile, care au avut efecte şi la nivel european. În 1990, deţinea mai mult de 3.000 ha. Aici au fost create patru soiuri de grâu: Ciprian, cel mai bun din ţară, Alex, cu mare succes în Ungaria, Lovrin 34 şi Romulus. La porumb a fost hibridul Lovrin 400, cel mai vechi care se găseşte în acest moment în cultură. La un moment dat se cultiva pe 1 milion de ha în Ucraina şi în România. Un alt hibrid a fost Andreea.

Tabără a activat la Lovrin din 1970 şi este autorul a două soiuri de cânepă, unul care poartă numele nepoatei profesorului, Silvana,  iar altul e Armanca şi el este şi coautor al soiului Lovrin 110. Aici se continuă cu mare succes ameliorarea hibrizilor la porumb şi la cânepă, fertilizare şi rotaţia culturilor, cu rezultate superioare de zeci de ani.

Staţiunea a fost cândva perla Banatului. În 2016, a împlinit 70 de ani de existenţă. Înainte de 1989, instituția avea în proprietate sute de vaci, oi, porci, 5 ha de viţă de vie şi o cramă unde se producea vin de calitate superioară. La Lovrin s-au creat patru soiuri de grâu, două soiuri de porumb, trei de cânepă, trei de ovăz , trei de floare soarelui şi alte trei de sfeclă furajeră. Din păcate, după evenimentele din decembrie 1989, a început decăderea. O parte din pământ a fost revendicat, cercetarea agricolă nu a mai fost finanţată, iar angajaţii au început să plece după salarii mai bune, de obicei la multinaţionalele occidentale și americane sau la alte companii.

agricultura

Din 2015, la cârma unităţii a fost numită o conducere nouă, în frunte cu Marinel Horablaga, cadru didactic la USAMVB Timişoara, iar acum se fac eforturi uriaşe pentru ca unitatea să fie relansată. Producţia de seminţe a crescut foarte mult. Dotările tehnice au fost îmbunătăţile, prin achiziţia de maşini agricole, activităţile devenind mult mai operative, dar este nevoie de finanțare puternică pentru performanțe și a face față competiției ucigătoare a multinaționalelor.

„Acest domeniu extrem de important nu este finanţat. Cercetarea în agricultură trăieşte numai din autofinanţare. Totuşi, în ultimul timp, actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, e dispus să susţină financiar domeniul. Eu zic că s-au şi făcut unii paşi, măcar declarativ, dar până nu ştim exact ce se va face, asta e situaţia în 2017. Eu în continuare voi dezvolta bugetul destinat cercetării. În 2017, voi aloca  10 milioane de lei din venituri proprii pentru dezvoltarea laboratoarelor şi cercetărilor pe care le avem în desfăşurare”, spune Horablaga.

E vorba de laboratorul destinat grâului, unde există o nouă linie pentru omologare, cel pentru cânepă, cu o nouă linie de omologare, cel pentru ovăz, unde există un nou hibrid destinat omologării. E în dezvoltare şi laboratorul de horticultură, pentru a se pune pe picioare o frumoasă livadă la Lovrin şi via. Un foarte important proiect este şi crearea microfermei ecologice numită Biobază.

„Spun că, în doi – trei ani, SCDA Lovrin poate deveni una dintre unităţile etalon în cercetarea agricolă, aşa cum a fost întotdeauna, de-a lungul timpului. Marinel Horablaga e un profesionist capabil, este ambiţios are şi o altă viziune şi e corect. Am încredere totală în el. Atunci când ai o bază materială serioasă trebuie folosită. De ce ar avea nevoie, în primul rând, staţiunea Lovrin? De bani. Statul român să spună exact ce vrea, iar dacă îşi stabileşte proiecte de cercetare serioase pe agricultură, atunci vin şi oamenii. Dar dacă nu ai surse financiare nu poţi face nimic”, a conchis fostul ministru al Agriculturii.

America aruncă Europa într-un uriaș războiXS

George Friedman, fondator și președinte al Stratfor, a făcut recent declarații incendiare despre planurile SUA în Europa și Orientul Apropiat, informează cunoastelumea.ro.

 

Prezent la Consiliul de Afaceri Globale de la Chicago, acesta le-a vorbit celor din sala de conferințe, cu un cinism incredibil, despre modul în care SUA obișnuiește să facă alte țări să se războiască între ele, despre faptul că armata ucraineană este… a lor (!!!), ca și despre politica principală a americanilor care constă în blocarea relațiilor dintre Rusia și Germania.

 

Mai mult decât atât, conform cunoastelumea.ro, rolul României și a țărilor care formează un cordon între Rusia și Europa Occidentală se dovedește a fi, după spusele lui Friedman, acela de teritoriu tampon și de sacrifiu în folosul SUA! Curat murdar, coane Iancule!

 

În condițiile în care cei ca Friedman conduc de facto Statele Unite ale Americii, nu ne putem aștepta la nimic bun din această direcție…

 

Pentru edificare, iată câteva citate din declarațiile lui George Friedman:

“Relațiile SUA cu Europa?… Nu avem relații cu Europa… Nu există o Europă cu care să avem relații.”

“Interesele externe ale SUA după Primul și al doilea Război Mondial și Războiul Rece au vizat relațiile dintre Germania și Rusia deoarece, dacă se unesc, reprezintă singura forță care poate să ne pună în pericol. Scopul nostru principal este să știm că acest lucru nu o să se întâmple niciodată!”

“Acum 10 zile, comandantul șef al forțelor terestre din Europa, generalul Ben Hodges, a mers în vizită în Ucraina. A anunțat oficial că instructorii militari ai SUA vor veni în Ucraina… De fapt, a afost acolo să distribuie medalii militarilor ucrainieni, deși protocolul SUA precizează că medaliile nu pot fi acordate străinilor; dar a făcut-o, arâtând prin aceasta că armata ucraineană este a lui (noastră).”

„Dacă Rusia mai atacă în Ucraina, SUA trebuie să o oprească. De aceea SUA crează trupe de intervenție în România, Bulgaria, Polonia și statele baltice.”

„Cum putem să împiedicăm ca resursele Rusiei și Germaniei să se unească? SUA dorește să lovească această combinație cu linia dintre Marea Baltică și Marea Neagră” (cordonul tampon de țări, printre care și România – n.m.)

„Scopul manevrelor pe care SUA le face în Europa, în afara NATO, este să creeze un cordon sanitar în jurul Rusiei, iar Rusia știe. Nu vrem să îi omorâm pe ruși, ci doar să îi rănim, să le producem pierderi. În orice caz, ne-am întors la vechiul joc.”

„Politica pe care eu o recomand, este politica pe care Regan a făcut-o în Iran și Irak. El provoacă ambele părți să se bată între ele, dar nu împotriva noastră. Este cinic, nu este moral, dar a funcționat. SUA nu este în măsură să îi ocupe pe toți (…), dar avem abilitatea să susținem diferite forțe care se confruntă între ele, prin suport politic, economic, militar și în cazuri extreme procedăm ca în Japonia (vezi Hiroșhima și Nagasaki – n.m.), Vietnam, Irak și Afganistan, prin atacuri pentru stricăciuni. Tactica acestor atacuri nu este aceea de a învinge dușmanul, ci de a-l destabiliza.”

După cum puteți vedea, cinismul personajului nu are limite. Ceea ce este de subliniat este faptul că cei ca el nici măcar nu se mai ascund. Prin urmare, naivii care se gândesc la americani ca la promotorii libertății și umanismului, ar trebui să-și revizuiască părerea. În realitate, ei sunt principalii creatori de războaie și crize economice!

Surpriză- Biblia și fizica cuantică susțin același lucru!PO

 

Autorul Mark Hicks a realizat o conexiune incredibilă între Biblie și fizica cuantică în noua sa carte Surpriză: Acordul dintre fizica cuantică, relativitate și Biblie. Știința Modernă și Biblia susțin același lucru.

Hicks susține că atunci când privim fizica dintr-o perspectivă spirituală, totul capătă sens și, dacă ne gândim bine, acest lucru nici măcar nu e „ciudat”, scrie Christian Post.

 

 

 

„Fizicienii de astăzi confirmă de fapt ceea ce Biblia afirmă despre natura lui Dumnezeu, a creației Lui și a realității”, afirmă Hicks.

Hicks le reamintește cititorilor că relativitatea și fizica cuantică au condus la numeroase inovații ce au transformat planeta noastră în ultimii 100 de ani. La fel ca în cazul explicației lui Newton cu privire la gravitație și călătoriei lui Magellan în jurul lumii, descoperirile privitoare la relativitate și la fizica cuantică au schimbat tot ceea ce credeam că știm despre universul care ne înconjoară.

surpriseÎn noua sa carte, Hicks reunește descoperirile minților uimitoare ale lui Albert Einstein, Neils Bohr și Werner Heisenberg, arătând beneficiile pe care acestea ni le-au adus – incluzând televiziunea, telefoanele mobile și computerele.

Descoperirea centrală a relativității este că lumina (și nu spațiul sau timpul) reprezintă singura constantă din Univers. În același timp, Biblia afirmă că Dumnezeu este Lumină, singura constantă în tot Universul. „Biblia afirmă că Dumnezeu este Lumină, iar Dumnezeu este constanta noastră.”

Atât învățăturile biblice, cât și fizica cuantică, afirmă că lumina este mecanismul prin care totul există (sau „pare” să existe). Fiecare atom emite sau absoarbe lumină, așa că fiecare gând, cuvânt, faptă sau obiect se manifestă prin intermediul aceluiași proces. Totul este energie, iar fundația elementară a universului este pur potențială. Biblia este în acord cu această idee, afirmând că lumina este mijlocul prin care Dumnezeu a creat Universul și prin care El continuă să țină toate lucrurile laolaltă.

Fizica cuantică a descoperit că atomii există într-o stare semi-reală, pur potențială și virtuală până când cineva îi privește cu o expectativă. Această expectativă, sau așteptare a privitorului, determină natura lor „reală” din acel moment. Tot așa, afirmă Biblia, credința – adică ceea ce observatorul crede și se așteaptă să vadă – determină natura realității unei persoane.

„Orice ar fi adevărul, el nu se va schimba, indiferent cine este cel care încearcă să-l afle. Există oare vreun motiv

 

Cum ne putem pricopsi din cresterea porcului,daca globalistii nu dicteaza preturi contraproductiveXC

In poreclita economie de piata fermierii investesc,muncesc,isi fac destule calculi si…cistiga,daca printre altele,respecta si aceste reţete de furaje combinate pentru de la înţărcare până la sacrificare.Dela înţărcare până la sacrificare un porc trebuie să consume trei feluri de furaje combinate şi anume: unul de la înţărcare până la greutatea de 25-30 kg, de la 25 la 50-60 kg şi de la 50 la 100-110 kg. Structurile se schimbă, pentru că diferă cerinţele în substanţe nutritive ale porcilor şi ar fi neeconomic să furajăm un porc cu acelaşi fel de furaj combinat până la sacrificare.

 

Pentru perioada de la înţărcare la 25 kg cerinţele unui porc sunt următoarele:

 

EM (kcal/ kg ) – 3150-3200, PB 18 %, Ca 0,65 %, P 0,50 %, Lizină 0,95 %, metionină ­ cistină 0,56 %. Pentru a asigura aceste valori una din structurile pe care le puteţi face, este formată din următoarele componente: porumb 61,8 %, orz 10 %, şrot de soia 15 %, şrot de floarea soarelui 7 %, făină de peşte 3 %, L lizină 0,2 %, Ca CO 3 1 % fosfat monocalcic 0,5 % , sare 0,5 % şi premix vitamino-mineral 1 %.

Pentru prima perioadă de îngrăşare respectiv de la 25 la 50 de kg un porc trebuie să consume un furaj combinat cu următoarele caracteristici: EM 3050-3150 kcal / kg furaj, PB 16 %, Ca 0,65%, P 0,5 %. lizină 0,75 % metionină + cistină 0,5 %. Aceste condiţii de calitate pot fi asigurate de următoarele componente: porumb 64 %, orz 10 %, şrot de soia 13 % şrot de floarea soarelui 7 % făină de peste 3 % Ca CO 3 1 % fosfat monocalcic 0,5 %, sare 0,5 % premix vitamino-mineral 1 %.

Şi în final în ultima perioadă de îngrăşare 50-110 kg furajul combinat trebuie să aibă următoarele caracteristici: EM 3050-3150 kcal / kg furaj, PB 13 %, Ca 0,5 %, P 0,4 %, lizină 0,60 % metionină + cistină 0,43 %. Aceste condiţii de calitate pot fi asigurate de următoarea structură: porumb 65 % , orz 19 %, şrot de floarea soarelui 13 %, L lizină 0,2 % Ca CO3 0,8 %, fosfat monocalcic 0,5 % sare 0,5 % şi premix vitamino-mineral 1 %.

Întrucât cerinţele porcilor în aminoacizi sunt mici comparativ cu alte categorii, aşa după cum se poate constata, acestea se asigură foarte uşor prin componentele care se introduc în furajul combinat. Doar la categoria de la înţărcare la 25 kg şi în faza a doua de îngrăşare se înregistrează un deficit în lizină care se poate acoperi prin introducerea în structura furajului combinat a 0,2 % L lizină.Aceşti aminoacizi sintetici se pot folosi mai ales în situaţiile în care nu se dispune de furaje de origine animală. Ca şi conduită de utilizare L lizina se introduce într-un furaj combinat în proporţii cuprinse între 0,2-0,5 % iar DL metionina 0,03-0,1 %, corelat cu structura furajului combinat.

Americanii sunt cei mai mari “porcari”din lume

In SUA ,din ferma de reproductie (din care la 21 de zile, purceii care n-au mancat altceva decat laptele de la mama), sunt trecuti direct in ferma de ingrasare, unde sunt intarcati in acelasi moment. Aici raman pana la livrare.

American Pork Shipped to China

Purcelul intra in ferma de ingrasare la 6,5 kg in medie si iese la 130 kg (circa 6 luni de la nastere pana la livrare). Productivitatea este de 23 – 24 purcei/scroafa/an, iar mortalitatile de la nastere si pana la livrare sunt intre 3 si 3,5%.

Porcul viu cu 0,8 dolari/kg

Este greu de crezut, spre exemplu, ca purcelul sta numai 21 de zile cu scroafa si nu primeste nici un fel de mancare decat laptele de mama.
In a 22-a zi este dus direct in ferma de ingrasare, unde este intarcat fara nici o pregatire prealabila. La noi se obisnuieste intarcarea treptata, pana la 25-30 de zile. In SUA, in cresterea porcului gasim o cu totul alta mentalitate, o cu totul alta tehnologie, si, mai ales, o cu totul alta productivitate comparativ cu Europa. Ce poate fi mai important decat faptul ca americanii vand porcul viu cu 0,8 dolari kilogramul? Ori, in Europa porcul se vinde cu 1,2 – 1,4 dolari/kg.

Fermele de porci situate in camp

Pe camp unde sunt situate fermele, drumurile sunt pietruite si se poate merge cu 100 – 120 km/ora.
In camp sunt tarlale dreptunghiulare de 300, 500, 800 ha in care exista una, doua sau trei ferme de porci. Intr-o ferma sunt una sau mai multe case-locuinte, in functie de numarul membrilor dintr-o familie. Din drum principal se vad fire de curent electric ca se duc in camp la fermele de porci.

Investitie pe maxim 20 de ani

Fermierii americani nu fac investitii care sa dureze o vesnicie. Stiu clar ca o ferma trebuie sa dureze 20 de ani. Asa incat, investesc exact atat cat sa se amortizeze in aceasta perioada. Ei stiu ca vine peste ei tehnologia noua; ca totul se schimba rapid… Fac in asa fel incat sa le fie usor sa se adapteze la nou. Aici se darama tot si se construieste din nou. De altfel, fermele sunt construite cu materialele cele mai ieftine. De obicei, din lemn. Si casele sunt construite la fel.

Fermieri dupa 50 de ani

Oameni de succes in alte profesii incep sa faca agricultura dupa varsta de 50 de ani. Acestia dupa ce au strans ceva bani, in jurul varstei de 50 de ani, s-e intorc in locurile natale. Avand proiecte pentru ferme de 5000 de scroafe acestia se unesc in societati tip cooperativa cu zeci de mii de scroafe. Nu exista ferme mai mari de 12.000 de scroafe in SUA. Dar nici ferme cu 100 sau 200 de scroafe.

Hala cu 1600 de scroafe

Halele unde sunt montate scroafele si stau pe perioada gestatiei sunt uriase. O hala cu 1600 de scroafe are 30 m latime si 160 m lungime. Scroafele stau in boxe individuale. Fermierul tine o evidenta stricta a montelor si fatarilor. Din aceste hale se duc in camere special amenajate pentru fatari. Utilajele de hala sunt simple., respectiv din cornier si fier beton vopsit, care costa putin.

Fosa betonata sub grajd, si hranire fara jgheab

Adapostul este din beton si lemn. Acoperisul si peretii laterali sunt din lemn, iar constructia subterana este din beton. Porcii stau pe gratar din beton. Dejectiile nu se stocheaza ca in Europa, separat, in fose septice. Exista o fosa betonata chiar sub hala in care se cresc scroafele. Fosa este foarte adanca, de 2,5 – 3,5 m, izolata. Dejectiile cad singure in fosa de unde sunt evacuate o data pe an.
De asemenea, sistemul de hranire este diferit. In timp ce la noi, hranirea se face in jgheaburi, la americani mancarea se pune jos, direct pe beton. Este un culoar de un metru latime plin, in sensul ca nu are gauri de gratar. Acolo se pune mancarea.

5-7 dolari profit / purcelul de 6 kg

De la o scroafa se obtin in medie 12 purcei la fatare. Sunt doua fatari pe an. Purceii stau cu scroafa 21 de zile dupa care sunt vanduti fermelor de ingrasare. In tot acest timp nu li se da altceva sa manance decat laptele care il sug de la scroafa. Pretul pentru grasuni variaza intre 35-40 $ la greutatea medie de 5,6 – 6 kg. Profitul unei ferme de reproductie este de 5 – 7 $/porc. Investitia intr-o ferma de 6.500 de scroafe, se ridica la 6 milioane de dolari.

2000 de porci pe serie, pentru a fi rentabil

O ferma de porci la ingrasat a are hale cu 1.600 capete/hala. Doar proprietarul are grija de porci.Nu are nici un salariat, nici macar zilier. Il ajuta doar familia.
Intr-un an, fermierul vinde in jur de 12.000 de porci. Profitul pe porc este de 3$. Prin urmare, de la 12.000 de porci, fermierul american castiga maximum 36.000$ intr-un an. In SUA pentru a fi rentabil trebuie sa cresti minimum 2.000 de porci pe serie.
Ei sacrifica porcul la greutatea de 130 kg. E mai rentabil sa tina porcul mai multe zile ca sa il vanda la o greutate cat mai mare.

Hale fara stalpi de sustinere

Halele sunt lejere, fara stalpi in interior, pentru a nu impiedica circulatia aerului. Hala trebuie sa fie libera pentru ca toti porcii sa traiasca in acelasi mediu. Hala are o inaltime de 2,10 m, latimea de 15 m si 47 m lungime. Este din lemn. Pe pereti laterali nu are zid ci numai o prelata. Jos este fosa de dejectii. Deasupra pamantului se ridica un parapet inalt de 60 cm din beton pe care stau stalpii din lemn. Apoi sunt doua straturi de plasa, cu gauri diferite, ca sa protejeze impotriva pasarilor, sobolanilor etc. Acoperisul este din lemn.
Prelata este dintr-o bucata si se lasa in jos sincron, peste toata lungimea halei. Acolo nu patrundea nici un firicel de vant. Prelata se umfla, cat ii dadea voie plasa metalica, dar nu trecea vantul prin ea.

Dejectiile se vand ca ingrasamant, cu 40 $/ha

Pardoseala halei este din gratare de beton prin care se evacueaza dejectiile in fosa de sub hala. La 8 – 10 luni, cand aproape se umple, fosa este golita cu ajutorul unei pompe actionata electric sau la tractor. Dejectiile se incarca in vidanje speciale. Insa de evacuarea dejectiilor nu se ocupa fermierul, ci o firma specializata.
Dejectiile sunt inca o sursa de venituri pentru crescatorii de porci. Ei vand dejectiile cultivatorilor de teren care le folosesc ca ingrasamant. Cel care vrea sa-si ingrase terenul cu dejectii de la porci, plateste 40 $/ha.
Incalzirea halei se face cu aeroterme. In ce priveste incalzirea, porcii mici se incalzesc local, cate 30 de porci, sub becuri cu infrarosu. Sub bec, temperatura este intre 29 – 310C. Cand porcii ajung la 15 – 20 kg, se trece la incalzirea generala de hala (20 – 210C) cu aeroterme pe butan gaz. Totodata, exista ventilatoare speciale care, in functie de temperatura din hala, pornesc sau se opresc.

Furajele vin de la o firma specializatae

Cea mai mare parte dintre fermierii crescatori de porci au si terenuri agricole pe care cultiva porumb sau soia. Recolta o duc la o fabrica de furaje care le aduce periodic reteta recomandata de un specialist in nutritie. Fermierul aproape ca nu stie ce contine. El are cate doua buncare la fiecare hala. Dintr-un buncar consuma, iar celalalt e plin. Exista cooperative specializate care livreaza furajul in functie de programare. Din contractul incheiat intre fermier si furnizor rezulta cantitatea necesara, calitatea si perioada cand trebuie sa i se aduca furajul in ferma. De pilda, un buncar are 7 tone si ajunge pentru 7 zile. Cand mai are furaj pentru 2 zile, furnizorul aduce furajul si umple buncarul gol. Asa are tot timpul furajul asigurat.
In zona unde mananca purceii se pun peste gratare niste presuri din cauciuc de 1,5 m / 1,5 m.

Medicul veterinar plateste daca greseste

Americanii, indiferent de marimea fermelor, nu au un medic veterinar angajat permanent. Fermierul incheie un contract ferm de asistenta sanitara veterinara cu un medic veterinar care are cabinet propriu. Acesta ii asigura asistenta contracost.
Acolo medicul raspunde cu capul de tot ce se intampla in ferma din punct de vedere sanitar veterinar. Asa e mult mai economic decat cu un veterinar angajat permanent. Pe de alta parte, un veterinar care sta numai intr-o ferma se plafoneaza, nu este la curent cu noutatile. Medicul american e obligat prin contract sa stie absolut tot si sa-l informeze pe fermier. Fermierul plateste serviciile prestate, iar medicul ii plateste daune fermierului daca ceva nu merge bine, daca sunt probleme din vina lui.

Ecarisarea cadavrelor

In SUA crescatorii de porci dispun de mai multe variante de ecarisare a cadavrelor din ferma. In afara incineratoarelor, exista un cilindru din inox cu diametrul de 3 m si lungimea de 10-12 m care se aseaza pe orizontala. In el se introduc animalele moarte, se adauga rumegus si substante de descompunere. Cilindrul este perfect inchis. La 16 zile, pe partea opusa, se scoate gunoiul descompus. Se impacheteaza in forma de dreptunghi intr-o folie de plastic si se duce direct in camp.
O alta metoda de ecarisare este celula betonata. Arata ca o celula de siloz de porumb. Pentru fermele de scroafe are latimea de 3 m si lungimea de 12 m. Dimensiunile sunt ceva mai mici pentru fermele de porci la ingrasat. In celula, se pune un strat de 20-30 cm de compost din frunze si rumegus si se pun animalele. Sa nu se atinga unul de altul. Peste ele se toarna substante de dezinfectie si compost, iar in 45 de zile se transforma in gunoi de grajd gata pentru imprastiere pe camp.

 Pentru ca fermierii din Romania sunt dezbinati si pentru ca au capetenii care nu   reprezinta interesele agricultorilor,pierd

 

Fermierii români tot au avut pierderi, chiar dacă s-au primit derogări pentru folosirea neonicotinoidelor. “La rapiță, 90% din sămânța care se vinde în România venea din afară și venea direct tratată. Nemaiputând fi adusă direct tratată, unii vânzători de inputuri nu au avut timp să o trateze local. La fel s-a întâmplat la porumb și la floarea-soarelui, la care derogarea a venit târziu și iarăși nu a mai fost timp să fie făcute tratamente… Conform evaluării, s-a pierdut 5% din suprafața cu rapiță, 10% din cea cu porumb și 7% din cea cu floarea-soarelui.

Dacă s-ar interzice total neonicotinoidele, ar fi afectată de dăunători 70% din suprafața cu rapiță și 80% din cea cu porumb și floarea-soarelui. Tanymecus a fost identificat ca principalul pericol pentru porumb. Doar zona Transilvaniei este mai protejată. Evaluarea s-a făcut pe baza informațiilor adunate de la toată lumea: firme de semințe, pesticide și fermieri.  Tratamentele cu neonicotinoide ar presupune 162 euro/ha pentru rapiță, 88 euro/ha pentru porumb și 80 de euro pentru floarea-soarelui.Fără neonicotinoide, costul pentru controlul dăunătorilor ar fi de 61 euro/ha (rapiță), 92 euro (porumb) și 85 de euro (floarea-soarelui). Adică tratamentele ar fi mai ieftine la rapiță, dar ar fi mai puțin eficiente.În 2014, în România au fost cultivate 450.000 hectare cu rapiță, 2.430.000 cu porumb și 920.000 cu floarea-soarelui.

 

 

7e

 

Bolile si daunatorii plantelor legumicole – combatere si tratamente

Combaterea bolilor si agentilor patogeni la plantele legumicole

Factorii care determina aparitia agentilor patogeni (ce produc boli plantelor) si a unui numar mare de daunatori sunt:

  • temperaturile nefavorabile
  • umiditatea din sol si aer in afara limitelor cerute
  • fertilizare abundenta cu azot
  • picaturi de apa pe frunze (provenite din irigarea prin aspersiune, condens in cazul culturilor din spatii protejate, ploi abundente)
  • managementul defectuos al buruienilor

Toti acesti factori, la un loc sau separat pot provoca pagube in culturile de legume si de aceea trebuie luate masuri de prevenire si combatere adecvate  pentru a limita aceste pagube.

Multi ignora aceste masuri si renunta la combaterea eficace a bolilor si daunatorilor care se inmultesc necontrolat si contamineaza legumele cu toxine “naturale” dar care sunt, uneori, mai periculoase decat cele de sinteza.

„Am sa ma abat un pic de la articol si sa va povestesc un episod din viata mea care are legatura cu paragraful de mai sus.

In 2007–2008 am avut o bursa de studiu in afara tarii (ma laud si eu ). Am studiat sustainable agriculture, mai pe romaneste agricultura durabila, unde am invatat despre agricultura bio/organica.  Am avut un profesor pe nume Yannis Vlachoyanis care lucra la Biroul de Certificari Bio/ Organic din Grecia. L-am intrebat daca el consuma alimente produse in sistem organic si mi-a raspuns: “ Never, ever NU consuma produse cereale si alune obtinute in sistem organic. De ce? Acestea sunt atacate de o goanga care atunci cand inteapa bobul de grau (cereale) ca sa extraga sucul celular, isi lasa saliva in graunte. Aceasta este mai periculoasa  (chiar cancerigena) decat daca ar consuma boabele dintr-o cultura stropita chimic cu doza optima. “

No comment! Fiecare are dreptul sa aleaga in cunostinta de cauza!”

Sa revenim la articol si sa va precizez ca exista variate masuri de protectie a plantelor care au ca scop obtinerea de productii sigure, de calitate si cu pierderi reduse datorate bolilor si daunatorilor.

Masurile preventive

Primele masuri pe care ar trebui sa le luam ar fi cele de preventie. Aceste masuri sunt cele mai adecvate, mai putin costisitoare si mai prietenoase cu mediul. Cum prevenim? Prin dirijarea corecta a conditiilor climatice si a celor agro-fitotehnice in care se efectueaza culturile de legume.

Masurile agro-fitotehnice cuprind:

  • alegerea celui mai adecvat loc de cultivare pentru specia din cultura
  • respectarea rotatiei culturilor
  • executarea de lucrari de ameliorare si imbunatatire a solului
  • executarea in conditii optime a lucrarilor de pregatire a terenului
  • semanatul/ plantatul sa se faca in conditii si la epoca optima
  • fertilizarea cu NPK in doze si epoci optime
  • utilizarea de soiuri ameliorate sau hibrizi cu diverse rezistente la boli si daunatori
  • indepartarea organelor plantelor deteriorate sau atacate din cultura
  • tratamente profilactice a materialul saditor cu substante fungice si insecticide

In momentul cand atacul de boli si daunatori este mult prea puternic sau masurile  preventive nu s-au luat, masurile curative de protectie a plantelor se aplica imediat folosind produse specifice bolii si alternand aceste produse pentru a nu crea rezistenta in planta.

Combaterea integrata (C.I.)

O directie moderna care s-a extins si la noi in tara este combaterea integrata (c.i.).

C.I. este un concept ecologic ce presupune folosirea tuturor masurilor de limitare a pagubelor, apeland numai in ultima instant la produsele chimice. Cu alte cuvinte nu sunt excluse produsele fitosanitare de sinteza ci se recomanda utilizarea lor rationala adica tratamentele se aplica doar atunci cand atacul patogenilor sau al daunatorilor depaseste Pragul Economic de Daunare (PED).

PED este atins atunci cand valoarea pagubei produsa de boli si daunatori, fara a lua masuri de protectie, este cel putin egala sau mai mare decat costul tratamentului.

Aceasta metoda favorizeaza coexistenta organismelor daunatoare in cultura dar la un nivel la care sa nu produca pagube importante astfel pastrand un echilibru in lantul trofic (fauna utila se hraneste cu acesti daunatori, daca-i eliminam complet va disparea si fauna utila sau va migra spre alte zone).

Masurile curative

Masurile curative (de combatere) de protectie a plantelor se grupeaza in:

  • Combatere biologica, utilizand diferite organisme vii sau substante de tip feromoni, hormoni, repelenti, atractanti pentru distrugerea daunatorilor si agentilor patogeni.
  • Combatere microbiologica – foloseste microorganisme (virusuri, bacterii, fungi, protozoare) pentru diminuarea si distrugerea bolilor, buruienilor  si daunatorilor.
  • Combatere prin mijloace fitoterapeutice utilizand infuzii, macerate, extracte din plante
  • Combatere chimica cu insecticide, acaricide, fungicide, etc.

Utilizarea produselor chimice a dus la sporuri de productii agricole dar a creat o serie de efecte cu consecinte grave asupra mediului, reziduuri chimice in produsele alimentare si hrana animalelor.

Cele mai intalnite boli ale legumelor si combaterea lor

 

1. Patarea cafenie a frunzelor (Fulvia fulva)

Patarea cafenie a frunzelor - Fluvia Fulva

Boala este specifica tomatelor cultivate in spatii protejate (sere, solar). Apare la temperaturi ridicate de peste 22º C si umiditate peste 95 %. Atacul se manifesta sub forma unor pete galbene pe fata frunzei iar pe spate, corespondent petei se observa un puf alb (in prima zi) care apoi devine cafeniu → brun inchis

Masuri preventive:

  • cultivare de hibrizi cu rezistenta genetica
  • irigare prin picurare
  • aerisirea corespunzatoare a spatiilor protejate
  • distrugerea totala a resturilor (prin ardere) si dezinfectia locului
  • defolierea etajului inferior al plantei pentru o mai buna circulatie a aerului
  • controlul umiditatii relative a aerului.

Masuri curative:

  • bio: vetrice (Tanacetum vulgare) 30 g planta uscata + 10 l apa (decoct). Se dilueaza de 1,5 – 2 ori si se pulverizeaza dupa inflorire.
  • chimice: Bravo 500 SC, Antracol, Cabrio top

2. Patarea frunzelor si basicarea fructelor (Xanthomonas)

Patarea frunzelor si basicarea fructelor  - Xanthomonas

Specifica la tomate, ardei, varza, conopida, fasole. Este o boala bacteriana foarte periculoasa, cel mai sensibil la aceasta boala fiind ardeiul. Transmiterea se face prin buruieni, resturi vegetale infectate, samanta infectata! Bacteriozele sunt influentate de temperaturi ridicate (24 – 30 º C) si umiditate crescuta mai ales pe frunze. Primele semene apar inca din faza de rasad apoi la plantele din cultura se manifesta prin pete verzi- galbui pe frunze care apoi devin negricioase (semn ca tesutul s-a necrozat). Pe tulpini si fructe apar pete negricioase si verucozitati (basici).

Masuri preventive:

  • dezinfectia materialului saditor (semintele se trateaza cu apa calda la 50 º C timp de 25 minute), a uneltelor de lucru, a rasadurilor (cu produse cuprice) inainte de plantare la locul definitiv
  • aerisiri repetate a spatiilor protejate
  • irigare prin picurare sau rigole
  • rotatia culturilor
  • distrugerea buruienilor

Masuri curative:

  • Produse cuprice: zeama bordeleza, Triumf, Champ 77 WG, Alcupral 50 PU
  • Produse pe baza de mancozeb: Dithane M 45, Vondozeb sau Kasumin (produs sistemic)

3. Patarea unghiulara (Pseudomonas)

Patarea unghiulara - Pseudomonas

Boala specifica fasolei si castravetilor. Fiind o boala bacteriana se transmite la fel ca precedenta.

Pe frunze apar pete mici neregulate cu aspect umed si culoare gri. Aceste pete cresc si iau forma poligonala  (delimitate de nervurile frunzei) si capata culoarea verde pal – galben pai iar pe suprafata petelor se observa exudatul bacterian. Pe fructe se observa leziuni circulare scufundate in tesuturi cu aspect umed si culoare maro.

Masuri preventive:

  • dezinfectia materialului saditor (semintele se trateaza cu apa calda la 50 º C timp de 25 minute), a uneltelor de lucru, a rasadurilor (cu produse cuprice) inainte de plantare la locul definitiv
  • aerisiri repetate a spatiilor protejate
  • irigare prin picurare sau rigole
  • rotatia culturilor
  • distrugerea buruienilor
  • atentie la fertilizarea excesiva cu azot!

Masuri curative:

  • Produse cuprice: zeama bordeleza, Triumf, Champ 77 WG, Alcupral 50 PU
  • Produse pe baza de mancozeb: Dithane M 45, Vondozeb sau Kasumin (produs sistemic)

4. Putregaiul alb (Sclerotinia)

Putregaiul alb - Sclerotinia

Boala prezenta la solanacee, castraveti, pepeni, varza, conopida, morcov, salata, ceapa, usturoi.

Apare la tº ϵ 18 – 24º C si U = 70 – 80 %

Ciuperca se transmite anual prin resturi vegetale sau plante gazda cum sunt: plantele radacinoase, rapita, tutun, floarea soarelui sau alte plante din flora spontana.

Boala apare la baza tulpinii sub forma unor pete brune, apoase acoperite cu un praf alb- cenusiu pe care-l regasim si in interiorul tulpinii. Odata instalat putregaiul pe tesuturi, planta se ofileste si moare.

Masuri preventive si curative:

Aceleasi ca la boala anterioanra

5. Patarea bruna (Alternaria)

Patarea bruna - alternaria

Prezenta la solanacee, varza, conopida, ceapa, morcov.

Plantele sunt atacate in toate stadiile de dezvoltare incepand din faza de rasad. Se manifesta prin pete circulare concentrice (pe frunzele bazale) si cu zone mai inchise la culoare. Infectia cuprinde toata planta si se transmite usor si la plantele vecine.

Masuri preventive:

  • arderea resturilor
  • dezinfectie sol,unelte, seminte

Masuri curative:

  • tratamente cu fungicide la interval de 10 – 12 zile

6. Patarea alba (Septorioza)

Patarea alba - septiroza

Prezenta la tomate, telina, leustean, patrunjel.

Se manifesta prin aparitia unor pete circulare, la inceput brune iar apoi alb – cenusii inconjurate de un halou  (margine) brun. Pe pete se observa si niste puncte negre.

Atacul apare pe frunzele de la baza plantei iar in perioadele cu umiditate ridicata si temperaturi de 15 – 28 º C aceste pete se extind si pe tulpini.

7. Ofilirea sau Fuzarioza

Ofilirea - fuzarioza

Apare la solanacee, castraveti, pepeni

Este o boala vasculara produsa de ciuperca Fusarium oxysporum. Boala debuteaza cu ingalbenirea si apoi ofilirea frunzelor de la baza plantei dupa care boala avanseaza si ajunge pana in varful plantei.

Apare la tº ϵ 28 – 32º C si umiditate ridicata.

Atentie la nivelul crescut de azot si nivelul scazut de potasiu care favorizeaza aparitia bolii.

Masuri preventive

  • se evita udarea pe rigole, risc de propagare a bolii.

8. Putregaiul cenusiu (Botrytis)

Putregaiul cenusiu - Botrytis

Apare la solanacee, castraveti, varza, fasole, ceapa, salata. Este boala specifica culturii de tomate in spatii protejate mai rar in camp.

Pe frunzele de la baza apar pete galben- verzui ce se necrozeaza. La umiditate ridicata si temperaturi moderate apar pete pe diferite organe ale plantei.

Masuri preventive:

indepartarea frunzelor si fructelor atacate

– defolierea de la baza plantei pentru a asigura circulatia aerului

– sub 20 º C se evita irigarea prin aspersiune

9. Mana

Mana la rosii

specifica la solanacee, castraveti, pepeni, mazare, spanac, salata, andive, ceapa, varza, conopida.

Atacul se manifest ape toate organele plantei si apare in general in anii cu precipitatii abundente si temperaturi moderate, sub forma unor pete mici de culoare bruna care apoi se extind si ataca intreaga planta omorand-o.

Masuri preventive:

  • nu se cultiva tomate in preajma randurilor de cartof
  • aveti grija la rotatia culturilor (cartoful face parte din aceeasi familie cu tomata, vanata si ardeiul) nu cultivati tomate anul urmator pe o parcela pe care a fost cultivat cartof

Masuri curative:

  • bio: solutie de urzica (Urtica dioica) 1 kg planta proaspata la 10 l apa. Se lasa la macerat cateva zile si apoi se filtreaza si se dilueaza de 20 ori inainte de utilizare.

10. Fainarea – Erysiphe

Fainarea - Erysiphe

Apare la morcov, telina, patrunjel, pastarnac

                  Leveillula – la solanacee

                  Spheroteca – la castraveti, pepeni, dovlecei

Factorii favorizanti sunt tº ϵ 18 – 24 º C si U = 70 – 82 %.

Se manifesta prin pete decolorate pe frunze iar pe fata inferioara a frunzelor (in dreptul petelor) veti observa o pasla fina, albicioasa, prafoasa. Cand boala avanseaza, intreaga planta este cuprinsa de sporii ciupercii si ai renzatia ca planta a fost pudrata cu faina. Fructele plantei atacate raman mici, deformate.

Masuri preventive:

  • cultivare de soiuri rezistente
  • in sere se incearca cresterea temperaturii cu 2 – 3 ºC peste 24 ºC si se scade umiditatea aerului la sub 70 %.

Masuri curative:

  • bio: macris (Rumex crispus) 150 g radacina proaspata + 10 l apa se lasa la macerat cateva ore, apoi se filtreaza si se stropeste.
  • chimice: Kumulus DF – 0,4 %; Tilt – 0,02 %; Saprol 0,125 %.

Am  lasat la urma cea mai de temut boala care se transmite usor in cultura dar care nu poate fi combatuta!!

11. Virusul mozaicului tutunului (Tobacco Mosaic Virus)

Tobacco Mosaic Virus

Ataca tomatele in general

Transmisia acestei boli este facuta de catre afide (paduchii de frunza), unelte nedezinfectate sau chiar mana fermierului daca acesta a atins o planta bolnava si nu s-a spalat pe maini!

Boala se manifesta prin aparitia pe frunza a unor pete decolorate dispuse ca un mozaic. Frunzele se incretesc si capata culoarea verde cu pete galbui. Fructele sunt mici, deformate si nu se dezvolta.

Masuri generale de combatere a bolilor la legume

Acolo unde nu am indicat prea multe masuri (sau deloc) preventive sa stiti ca sunt valabile cele de la primele descrieri.

Important:

  1. Adunati resturile an de an
  2. Dezinfectati uneltele dupa fiecare folosire

Toate patarile si bolile produse de ciuperci se trateaza cu fungicide pe care le gasiti in magazinele de specialitate (fitofarmacii ). Pe ambalaj scrie intotdeauna doza optima pentru faza de vegetatie in care se gaseste planta (rasad, inflorire, fructificare, etc.) si timpul de pauza intre 2 tratamente.

Folositi 2–3 substante active diferite alternandu-le pentru a nu crea rezistenta adica ciuperca devine rezistenta la substanta si tratamentul nu-si mai face efectul.

Substante chimice care pot fi folosite la toate patarile si manarile:

  • Ridomil – 0, 25 %;
  • Dithane M45 – 0,2 %;
  • Bravo 500 – 0,2 %;
  • Champion – 0,3 %

Tratamente bio pentru combaterea bolilor legumelor:

Lapte+zer in proportie de 1:1 (nediluat) se aplica plantelor contra bolilor foliare in special mana. Acest tratament este preventiv pentru virusuri la tomate.

Solutie nediluata de hrean, 100 g radacina + 1 l apa pentru tratarea semintelor iar pentru plante se utilizeaza 150 g frunze tocate de hrean + 5 l apa clocotita. Se lasa sa se raceasca si se pulverizeaza pe plante.

Musetel (Matricaria chamomilla) 50 g flori uscate + 10 l apa (dilutie 1: 1) pentru dezinfectia semintelor, rasadurilor, fortificarea plantei.

Usturoi, 150 g usturoi pisat + 5 l apa clocotita. Dupa racire se utilizeaza ca atare, combatand mana, rugina, putregaiul cenusiu.

Principalii daunatori ai culturilor de legume

1. Coropisnita (Grylotalpa grylotalpa)

Coropisnita

Ataca toate speciile

Se fac tratamente la sol (cu incorporare usoara) cu Sintogril 5 G – 50 kg / ha sau Galithion 5G – 30 kg/ ha.

2. Limaxul cenusiu (Duoceras agreste)

Limaxul cenusiu

Ataca salata, castravetii, varza, fasolea

Mesurol 4 G – 3-6 kg/ ha – seara in zonele de atac, pe sol

Solutie de alaun: 40 g alaun in apa fiarta pana obtineti o pasta pe care o diluati cu 10 l apa.

3. Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae)

Tetranychus Urticae

Vinete, castraveti, ardei, fasole, bame.

Combaterea

Stropiri pe plante cu timp de pauza de 10 – 12 zile.

Omite 570 EW – 0,10%

Nissorun 10 WP – 0,04 %

Solutie de coada calului  (Equisetum arvense) – macerat 1 kg planta proaspata la 10 l apa care se dilueaza apoi de 5 ori.

4. Tripsul comun (Thrips tabaci)

Thrips

Se intalneste la ceapa, castraveti, vinete

Combatere

Diazol 60EC – 0,2 %

Mospilan 20 SC – 0,04 %

5. Gargarita mazarii si fasolei (Buchus pisorum, Achanthoscelides obtectus)

Buchus

Combatere

Carbetox 37EC – 0,05 %

Fastac 10EC – 0,02%

6. Paduchele cenusiu al verzei (Brevicoryne) + alte afide

Brevicoryne

Sinoratox 35EC – 0,15 %

Diazol 60EC – 0,15 %

Sumi – alpha 2,5EC – 0,03 %

7. Gandacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata)

Gandacul de colorado

Ataca vinete, tomate, cartof

Combatere

Decis 2,5EC – 0,05 %

Fastac 10EC – 0,02 %

Hostathion 40EC – 0,1 %

8. Buha verzei (Mamestra brassicae)

Mamestra brassicae

Se intalneste la conopida, ridichi, varza

9. Omida fructelor (Helicoverpa armigua)

Helicoverpa armigera

La bob, naut, bame, fasole, tomate, ardei

10. Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae)

Pieris brassicae

Apare la varza, conopida, mustar, ridichi

Pentru toti cei 3 daunatori se aplica tratamente cu Fastac – 0,02 %; Decis – 0,05 % sau Sumi- alpha – 0,03%

Pentru Pieris  se poate face solutie din 2 pumni de frunze de tomate tocate in 2 l apa, infuzie la rece 2 ore.

11. Musca miniera (Liriomyza trifolii)

Musca Miniera

Apare la castraveti, tomate, vinete, pepeni

Combatere

Vertimec 1,8EC – 0,09 %

Trigard 75WP – 0,02%

12. Musca cepei (Delia antiqua)

Musca cepei, Delia Antiqua

Ataca ceapa de consum si semincera

Combatere

Diazol 60EC – 0,15 %

Zolone 35EC – 0,2 %

13. Musca verzei (Delia brassicae)

Delia brassicae

Ataca varza

Combatere

Carbetox 37EC – 0,4 %

Dipterex 80SP – 0,2 %

Combatere daunatorilor legumelor prin metode bio

  • insecticid din sapun de casa (de preferat cel din uleiuri vegetale), exclus cel produs chimic. 300 g fulgi se sapun + 10 l apa, Solutia nediluata se aplica pe plantele atacate.
  • contra afidelor, limacsi (melci), efect repelent in compost Feriga vulturului (Pteridium aquilium) 1kg planta proaspata + 10 l apa. Dilutie 1: 10.
  • Paduchii lanosi pot fi combatuti cu solutie din feriga de padure (Dryopteris filis – mas) 5g pulbere + ½ l apa de ploaie.

rege  

  • s3

POP 

ss

 

Românii au obținut un soi de grâu care ar putea REVOLUȚIONA industria panificației

“Ciprian” ar putea revoluționa industria panificației, o spun specialiștii de la o stațiunea de cercetare din Timiș. Este vorba despre un soi de grâu românesc dezvoltat de aceștia.
Bogat în proteine și gluten, “Ciprian” este ingredientul principal pentru o pâine sănătoasă. A fost nevoie de 15 ani de muncă pentru a obține acest soi de grâu. Specialiștii spun că nivelul de proteine și de gluten este de două ori mai mare decât la cele obișnuite.
Soiul a fost cultivat pe aproape șapte sute de hectare. Cercetătorii și-au propus să îl exporte în străinătate, începând de anul viitor.
“În general, soiurile românești se primesc și se privesc cu o oarecare reticență, vom încerca cu niște loturi demonstrative, în Italia”, spune Marinel Horablaga, director al stațiunii de cercetare Lovrin.
Agricultorii l-au adoptat deja pe “Ciprian”. O doamnă nu mai cumpăra pâine din comerț. O prepară acasă și folosește făină pură, din noul soi de grâu. Specialiștii susțin că pâinea rezistă mai multe zile, fără amelioratori artificiali, dacă faina folosită are un conținut ridicat de proteine.

O șansă uriașă pentru agricultură. O companie din România va lansa cel mai ieftin tractor

Cătălin Stroe, proprietarul Ruris, producător de moto-utilaje, a declarat că a proiectat un tractor de mici dimensiuni care va costa câteva mii de euro și va putea fi achiziționat de oricine care are câteva hectare de teren agricol, potrivitzf.ro.
Utilajul agricol urmează să aibă între 12 și 30 CP, tracțiune 4X4 sau doar spate și cutie de viteze manuală.
“Tractorul va costa sub 10.000 de euro. Am realizat deja primele prototipuri. Spre exemplu, vom avea motoare diesel de generație nouă și acesta va putea ara cu două trupițe”, a spus Cătălin Stroe pentru sursa citată.
În comparație, un tractor pentru o fermă mare costă în jur de 250.000 de euro.
Cătălin Stroe crede că cererea de utilaje agricole va crește în următorii ani, în condițiile în care aproape jumătate din populația țării trăiește în mediul rural.

Cum a ajuns ferma de familie baza agriculturii naționale în Polonia

Politica agricolă a guvernului de la Varșovia sprijină fermierii, care sunt încurajați să își cumepere terenurile. Terenuri care, spre deosebire de România, nu sunt lăsate pe mâna străinilor care ar dori să le achiziționeze.
În agricultura poloneză, prioritate au fermierii autohtoni, îi place să spună ministrului Stanislav Kalemba, cel care a discutat recent despre situația agricolă din țara unde nu există latifundiari
Un element important l-a reprezentat în Polonia o dispensă obținută de la UE și prin care terenurile sunt protejate de achiziții străine. Până în 2016, investitorii de afară pot să doar arendeze maximum 300 de hectare, iar firmele străine au dreptul la 500 de hectare.
Fermierii iau în rate teren de la stat
De cealaltă parte, fermierii polonezi sunt încurajați să își cumpere propriul teren pentru care dau 10% avans, iar restul sumei îl achită în rate pe 15 ani, cu o dobândă fixă de 2% pe an. Măsura s-a aplicat și se aplică încă pentru toate terenurile care au fost mai demult exploatate de stat și care acum sunt administrate de o agenție special creată pentru a comercializa terenurile ce odinioară formau cooperative și care, după 1991, au început să fie vândute.
Cu astfel de măsuri, în Polonia există doar circa 1.000 de ”mari gospodării”, iar numărul celor care au mii de hectare este extrem de mic și ar putea fi numărat pe degetele mâinilor, mai ales că și Constituția Poloniei prevede că ”baza proprietății funciare este ferma de familie”, potrivit oficialului de la Varșovia .

RINCIPALELE LUCRARI AGRICOLE

  1. DEZMIRISTITUL

Este lucrarea care se executa cu grapa cu discuri, la adancimea de 8-12 cm, pe suprafetele eliberate de culturilr care se recolteaza in timpul verii ( grau, orz, mazare, rapita;).

Dezmiristitul prezinta urmatoarele avantaje:

Înlesneste patrunderea si inmagazinarea in sol a apei provenite din precipitatii;

Asigura pastrarea umiditatii in sol prin distrugerea capilaritatii si astuparii crapaturilor, prin formarea unui strat izolator la suprafata, un mulci rezultat din amestecarea miristei cu solul;

Determina germinarea si rasarirea semintelor de buruieni care se gasesc in stratul de munci si care ulterior vor fi incorporate sub brazda;

Asigura conditii optime pentru activitatea microbiologica din sol, pentru descompunerea materiei organice, pentru procesele de nitrificare;

Se distrug cuiburile de insecte,sporii, ouale si alte organe de inmultire ale bolilor si daunatorilor, preturbind ciclul de dezvoltare normala al acestora;

Pe suprafetele dezmiristite aratura se executa mai usor, cu un consum redus de energie si cu randament superior.

Se recomanda ca lucrarea de dezmiristit sa se efectueze imediat dupa recoltarea culturilor de vara.

Dezmiristitul se poate face cu o gama variata de agregate agricole precum:

U-302+GDD-1,3; U-445+GDD-2,5; U-650+GDU-3,4; U-1010DT+GDD-4,4 etc.

Principalele reglaje care se efectueaza la grapele cu discuri sunt:

  1. reglarea adincimii de lucru se prin:

-modificarea unghiului de atac (fata de directia de inatintare ) al bateriilor cu discuri, operatie realizata prin actionare manuala sau hidraulic;

-variatia apasarii specifice pe fiecare disc, asigurata prin lestarea grapei( adaugare de greutati suplimentare)

-limitarea adincimii de patrundere in sol a discurilor, prin reglarea corespunzatoare a rotilor de sprijin sau de la dispozitivul hidraulic al tractorului.

  1. reglarea paralelismului cadrului grapei cu suprafata terenului: se realizeaza prin cuplarea corecta a grapei la dispozitivul de tractiune a tractorului si actionarea tirantilor tractorului.
  2. reglarea distantei dintre cutitele razuitoare si suprafata activa a discurilor: se realizeala prin deplasarea razuitoarelor la 3-6 mm de suprafata discurilor cu ajutorul suruburilor de fixare a razuitoarelor.
  3. ARATURA

Este luvrarea de baza a solului, prin care se intoarce, se marunteste, se amesteca si se afineaza un anumit strat de sol nubit barazda.

Dupa timpul cand se efectueaza aratura poate fi:

  1. Aratura de vara. Se efectueaza pe suprafetele care au foet ocupate cu culturile recoltate in timpul verii, la 2-3 sapramani dupa dezmiristit sau direct, imediat dupa eliberarea terenului. Este destinata insamintarii culturilor de toamna sau de primavara.
  2. Ararura de toamna. Se efectueaza pe suprafetele care au fost ocupate cu culturilr care se recolteaza in timpul toamnei. Se executa imediat dupa eliberarea terenului, cu sau fara o prealabila discuire pentru maruntirea resturilor vegetale. Aratura este cu atat mai valoroasa, cu cat se executa mai devreme si pe cat posibil, inainte de aparitia inghetului. Pentru insamantarea culturilor de toamna este necesar ca aratura sa se efectueze cu cel putin doua saptamani inainte de semanat, pentru a se asigura ,,asezarea” araturii.
  3. Aratura de iarna. Este o situatie exceptionala de executare a araturii in ,,ferestrele iernii”, cand lucratea nu s-a putut efectua la instalarea inghetului la sol. Aratura se executa cand solul nu este acoperit de zapada sau stratul de zapada este subtire, iar terenul nu este inghetat sau inghetul este usor, numai la suprafata. Lucrarea de arat poate fi continua atat timp cat se mentine fenomenul de inghet-dezghet, care contribuie la imbunatatirea insusirilor solului. Araturile efectuate in timpul iernii sunt inferioare araturilor de toamna, dar sunt de preferat araturilor de primavara.
  4. Aratura de primavara. În principiu nu se recomanda pentru conditiile din tara noastra, unde primaverile sunt scurte, adesea secetoase, si cu vanturile uscate care favorizeaza pierderea apei din sol. In plus, este asteptandu-serealizarea conditiilor pentru efectuarea araturii, se intarzie foarte mult epoca de semanat, in special pentru culturile din urgenta I. Pentru aceasta, suprafetele care nu au fost arate din toamna sau in ferestrele de iarna se vor lucra cat mai timpuriu, cu gripa cu discuri, iar in preajma semanatului se vorlucra cu combinatorul pana la adancimea de semanat. Se poate executa aratura de primavara pe terenurile grele, umede, batatorite, unde nu se pune problema rezervei de apa din sol. La fel pe terenurile nisipoase, cele supuse fenuomenului de eroziune etc. Aratura de primavara se executa cat mai timpuriu posibil, la adancime de 16-18 cm si obligatoriu in agregat cu grapa stelata.

Araturile, indiferent de timpul cand se executa, trebuie grapate, pentru a asigura maruntirea si nivelarea solului nsi pentru a evita pierderile mari de apa din sol. În terenurile in panta, araturile se vor efectua obligatoriu pe curba de nivel, unde coamele araturii pot constitui obstacole in calea apei ce se scurge la vale.

Lucrarea de baza a solului se mai poate executa cu grapa cu discuri grea, cu cizelul, cu paraplow-ul etc.

Dupa adancimea la care se efectueaza, araturile se pot clasifica in:

  1. Araturi superficiale, se efectuaza la 13-17 cm;
  2. Araturi normale, efectuate la 18-20 cm;
  3. Araturi adanci, efectuate la 21-25 cm;
  4. Araturi foarte adanci, efectuate la 26-30 cm;
  5. Araturi de desfundare, efectuate la 31-80 cm.

Pentru conditiile din tara noastra adancimea recomandata este de 18-20 cm pentru culturile de cereale paioase, 22-25 cm pentru porumb, floarea – soarelui si leguminoase pentru boabe si 28 – 30 cm pentru cartof si sfecla de zahar.

Afanarea se poate efectua si cu alte cu unelte care nu rastoarna brazda cum ar fi:

-lucrarea plug fara cormana(paraplow);

-lucrare cu cizelul;

-lucrare cu scarificatorul sau cu masini de afanat solul(MAS),dotata cu unul sau doua organe active, prevazute sau nu cu vibrator.

Agregate folosite la executarea araturii, mai des la noi in tara sunt:U-302+P-2; U-445+P-2 sau PP-2-30; U-650+P2VA sau PP-3(4)-30 sauPP-2-35; U-1010Dt+PV sau PP-4-30.

Principalele reglaje efectuate la pluguri

Reglarea latimii de lucru a primei trupite la PP-3-30 M se realizeaza prin deplasarea axului de suspendare cu coturi spre campul arat (pentru marirea latimii) sau spre campul neatat (pentru reducerea latimii de lucru). Aceasta deplasare se executa dupa ce in prealabil au fost slabite suruburile care fixeaza axul cu coturi pe cadrul plugului.

La P2VA acest reglaj se realizeaza prin deplasarea corespunzatoare a punctelor de prindere pe tractor, cu ajutorul axului filetat prevazut cu marcaje, care deplaseaza suportul tirant central de pe cadrul plugului, impreuna cu bara de tractiune care se fixeaza pe tirantii laterali ai tractorului.

La aceste tipuri de pluguri, latimea de lucru a celei de-a doua trupita se realizeaza cu ajutorul tirantului dublu filetat, prin lungirea sau scurtarea corespunzatoare a acestuia. Valoarea latimea de lucru se urmareste pe un sector gradat si ea trebuie sa fie egala cu latimea primei trupite.

Reglarea adancimii de lucru se realizeaza cu ajutorul rotii de copiere care se ridica, fata de nivelul brazdarelor, cu o distanta egala cu adancimea de lucru.

Reglarea orizontalitatii plugului, astfel incat cadrul sau sa fie paralel cu suprafata solului, se obtine:

  • În plan longitudinal, orizontalitatea se realizeaza prin lungirea sau scurtarea corespunzatoare a tirantului central al tractorului.
  • În plan transversal, orizontalitatea se realizeaza cu ajutorul tirantilor verticali(se lungesc sau se scurteaza) care actioneaza ridicare sau coborarea tirantilor laterali(longitudinali) de care este prins plugul.

Reglarea paralelismului plugului cu directia de inaintare a agregatului de arat, se obtine prin rasucirea corespunzatoare a barei de tractiune cu coturi.

Reglarea cormanei suplimentare si a prelungitorului cormanei, se face cu scopul de a se asigura o mai buna rasturnare si maruntire a brazdei, o mai buna incorporare a resturilor vegetale. Aceste componente se monteaza pe trupita prin suruburi si sunt pevazute cu orificii oval-alungite (slituri), prin care se pot deplasa in pozitia necesara.

Reglarea adancimii de lucru a scormonitorilor urmareste ca acestia sa lucreze cu pana la 10 cm mai jos fata de nivelul de taiere al brazdelor. Pentru aceasta, se slabesc suruburile de fixare a scormonitorilor, se deplaseaza in pozitia dorita si se strang la loc suruburile.

Reglarea pozitiei calcaiului plazului ultimei trupite urmareste o cat mai buna stabilitate a plugului in brazda. Calcaiul trebuie sa atinga fundul brazdei fara a exercita o presiune prea mare asupra acesteia. Se slabesc suruburile de prindere a calcaiului pe plaz si se deplaseaza in pozitia care asigura cea mai buna stabilitate.

Reglarea pozitiei cutitului disc se  face astfel incat acesta sa calce cu 2-3 cm spre campul nearat, fata de pieptul cormanei. Pozitia in adancime se realizeaza astfel incat sa lucreze la cel putin 1/3 din adancimea de lucru a trupitelor. Pozitia fata de trupita de realizeaza astfel incat perpendiculara coborata din centrul discului sa fie cu 2-4 cm in fata varfului brazdarului.

Reglarea pozitiei grapei care lucreaza in agregat cu plugul se obtine cu ajutorul colierului aflat pe bara – suport, plasat in pozitia necesara, astfel incat coama ultimei brazde rasturnate sa nu fie atinsa.

Deplasarea agregatelor de arat in lucru se efectueaza dupa mai multe metode, urmarindu-se realizarea de suprafete cat mai nivelate.

  • Aratura intr-o singura parte asigura cea mai buna nivelare (dispare santul de incheiere) si se executa cu plugurile reversibile.
  • Aratura an parti presupune inceperea lucrarii de la marginile parcelei si incheierea la mijloc cu un sant.
  • Aratura la cormana se incepe cu primele brazde trase la bijlocul parcelei, unde se formeaza o coama si se termina la margini, unde raman santuri.
  • Deplasarea agregatului prin acoperire presupune o portiune brazdata la cormana, iar urmatoarea, in parti. Astfel ca numarul santurilor de incheiere se reduce la jumatate.

III. LUCRAREA CU GRAPA SI SAPA ROTATIVA

Lucrarea se face cu grapa cu colti si cu grapa stelata, precum si cu sapa rotativa.

Prin aceste lucrari se urmareste mentinerea terenului curat de buruieni si fara crusta, maruntit si nivelat in scopul gospodaririi eficiente a apei si a dirijarii regimului de aer si temperatura din sol.

            Lucrarea cu grapa cu colti ficsi sau reglabili se foloseste la grapatul araturilor de vara, dupa ploi, cind s-a format crusta si au inceput sa rasara buruienile.

Se mai foloseste primavara timpuriu, pentru nivelarea terenului, distrugerea crustei si a buruienilor mici, slab inradacinate.

Grapele cu colti se mai folosesc in agregat cu discuri. La grapele cu colti reglabili se poate regla inclinarea coltilor intre 5º si 110º.

Grapa stelata lucreaza in agregat cu plugul si are rolul de a se asigura maruntirea, nivelarea si o usoara asezare a solului. Poate fi folosita, in situatii speciale, primavara pe semanaturile de toamna ,,descaltate” si la distrugerea crustei pe aceste semanaturi.

Grapa inelara se foloseste in agregat cu plugul, cind se executa araturi dupa premergatoarele tarzii, destinate insamantarilor de toamna. Întrucat epoca optima de semanat este deja depasita, nu se mai poate astepta cca doua saptamani pentru ,,asezarea” araturii. În asemenea situatii, se recomanda folosirea grapei inelare care exercita o presiune asupra stratului arat realizeaza ,,asezarea” solului.

Sapa rotativa se foloseste la executarea lucrarilor de intretinere a culturilor, dar cu mult discernamant. Se foloseste atat inaintea rasaririi culturii, cat si dupa rasarire, cand plantele sunt mici. Aceasta lucrare distruge crusta si buruienile slab inradacinate. Co sapa rotativa se lucreaza dupa ce se ridica roua, cand plantele sunt maiputin fragede. Pentru o buna eficacitate agregatul cu sapa rotativa trebuie sa se deplaseze cu viteza mare(11-13 km/ora). O actiune enegica a sapei rotative se obtine atunci cand sectiile de lucru sunt montate cu coltii avand curbura spre directia de anaintare si prin adaugarea de greutati suplimentare.

            PREGATIREA PATULUI GERMINATIV

Patul germinativ este cpnstituit din stratul de la suprafata solului in care se introduce samanta. Pe terenul maruntit si nivelat patul germinativ se poate pregati printr-o singura trecere cu combinatorul, care lucreaza pe o adancime egala cu adancimea de semanat. Deasupra semintei se gaseste stratul de sol maruntit s afanat ( plapuma moale ) prin care patrunde aerul si caldura la nivelul seminteisi este usor strabatut de tinerele plante.

Nu este recomandat ca la pregatirea patului germinatv sa se foloseasca grapa cu discuri, deoarece aceasta lucreaza la adancimi mai mari, rascoleste pamantul si favorizeaza pierderea apei din sol.

În cazul araturilor bolovanoase si denivelate se poate folosi grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti, dar aceasta cu 1-2 saptamani inaintea semanatului pentru ca terenul sa aiba timp sa se aseze, iar in preajma semanatului sa se lucrezu combinatorul, pana la adancimea de semanat.

Agregate folosite- la pregatirea patului germinativ, in functie de marimea tractoarelor care le actioneaza, pot fi:

  • U-302 si U-445 cu combinatorul C-1.9
  • U-650 cu combinatorul C-3,9 sau CPGC-4.

Reglajele  care se efectueaza la un combinator sunt:

  • Reglarea orizontalitatii cadrului combinatorului pentru a fi paralel cu suprafeta solului atat in plan longitudinal, cat si in plan transversal cu ajutorul tirantilor
  • Reglarea adancimii de lucru se realizeaza cu ajutorul rotilor de sprijin sau cu ajutorul ridicatorului hidraulic al tractorului.
  • Reglarea adancimii de lucru se realizeaza cu ajutorul rotilor de sprijin sau al grapelor elicoidala prevazute numai in spate sau in fata, ori cu ajutorul ridicatorului hidraulic al tractorului, care lucreaza in pozitia ,, efort controlat”.
  • Reglarea fortei de apasare a grapeiu elicoidale pe sol se obtine cu ajutorul intinzatorului cu resort, prin tensionarea corespunzatoare a arcurilor spirale de la paralelogramelor de sustinere.

La combinatoare se folosesc cutite tip sageata, pe terenurile imburuienate, sau cutite dalta, cand se urmaresc afanarea si mobilizarea solului pe adancimea se semanat.

  1. SEMANATUL

Semanatul este lucrarea care conditioneaza in buna masura nivelul si calitatea productiilor obtinute.

La executarea semanatului se tine seama de pregatirea patului germinativ, de cerintele fata de umiditatea si temperatura solului, de adancimea de semanatspecifica fiecarei culturi etc. În acest scop trebuie sa fie respectate epoca de semanat optima, distanta intre randuri si intre plante pe rand si folosirea cantitatii de samanta care asigura densitatea stabilita.

Agregatele folosite  la semanat difera in ceea ce priveste productivitatea in lucru, cat si in privinta speciilor semanate( in randuri dese sau si culturi care pretind distanta mai mare intre randuri-plantele prasitoare).

Pentru semanatul cu randuri dese, la 12,5 cm, cum sunt cerealele paioase, se folosesc agregatele: U-302+SUP-15(17); U-445+sup-21, U-650+SUP-29. pe langa aceste semanatori s-au mai realizat si SC-2,6 cu 21 randurisi SC-3,6 cu 29 randuri.

Pentru culturile prasitoare,cu distanta intre randuride 40-80 cm, se folosesc agregatele: U-302 + SP-4;U-445 + SPC-6(8); U650 + SERO-6(8).

Reglajele efectuate la semanatorile de tip SUP

 Reglarea distantei intre randuri se realizeaza prin deplasarea simetrica a a sectiilor pe bara – cadru, incepand de la centru spre margini. Se slabesc bridele si se deplaseaza sectiile pe locul cuvenit, masrand distanta intre varfurile brazdarelor. În prealabil, s-a determinat centrul barei si s-a verificat in ce masura exhaustorul este montat pe centru. Pentru distanta de 70 cm intre randuri, sectiile centrale se monteaza pe bara – cadru cu cate o brida care fixeaza placa suport cu suruburile prin oficiul suportului exhaustorului.

Reglarea distantei intre boabe pe rand se obtine prin schimbarea rotilor dintate de lant ale transmisiei si a discului distribuitor cu numarul de orificii diferit. Mecanismul de transmisie poate realiza 8 randuri de transmisie prin montarea rotilor de lant cu 9, 10,11 si dinti pe axul rotii tasatoare si cu 22 si dinti pe axul distribuitor. Numarul si diametrul orificiilor discului distribuitor difera in functie de cultura si densitate. În caz ca discurile existente nu asigura densitatea dorita, se confectioneaza discuri corespunzatoare din discuri ,,oarbe”. Exista diferite tipuri cu care se pot stabili rotile dintate si discul, pentru a avea o anumita densitate.

În tabelul urmator, pe cele 4 coloane, se cauta distanta dorita intre boabe pe rand si, in functie de valoarea gasita, se extrag toate celelalte elemente.

Exemplu: pentru distanta de 19 cm intre boabe pe rand trebuie sa se asigure o roata cu 10 dinti pe axul rotii tasatoare, ci 30 dinti pe axul distribuitorului, iar discul sa aiba 22 orificii.

Distantele intre boabe pe rand

Nr.Crt. Numar de dinti al rotii pe axul distribuitorului Numarul de orificii al discului distribuitor Distantele reale intre boabe pe rand, in cm, calculate la o patinare de 10%
9 dinti 10 dinti 11 dinti 16 dinti
1. 30 3×2 154 138.6 127.6 85.8
2. 30 6×2 77 69.3 63.8 43
3. 30 7 66 59.4 55 37
4. 30 14 33 29.7 27.5 18.5
5. 30 16 28.6 26.2 24 16.3
6. 30 22 20.9 19 17.4 11.8
7. 30 34 13.5 12.4 11.3 7.7
8. 30 40 11.5 10.5 9.6 6.6
9. 30 68 6.7 6.1 5.6 3.8
10. 22 3×2 114.4 102.3 92.4 63.8
11. 22 6×2 57.2 51.1 46.2 31.9
12. 22 7 49.3 44 39.6 27.5
13. 22 14 24.6 22 19.8 13.7
14. 22 16 21.5 19 17.5 11.9
15. 22 22 15.7 14 12.5 8.8
16. 22 34 10.1 9. 8.1 5.6
17. 22 40 8.6 7.7 7 4.8
18. 22 68 4.9 4.4 4 2.7

 

Ce stiu fermierii despre neteroristul Sosos

George Soros, interviu CBS, 20 decembrie 1998: „Cred că am fost învinuit pentru orice… Dar eu, în principiu, sunt interesat să fac bani. Nu pot și nu imi pasă de consecintele sociale ale acțiunilor mele. Nu mă simt vinovat, pentru că sunt angajat într-o activitate imorală care nu are nici o legatură cu sentimentul de vină”

„Zilele acestea, toată lumea vorbește liber despre George Soros și despre influența pe care acest om a avut-o asupra vieții politice și sociale din Statele Unite ale Americii, dar și din România.

În 1998, însă, opinia publică românească nu știa prea multe despre Soros, care pe-atunci investea serios în recrutarea și pregătirea celor ce urmau să formeze viitoarea „societate civilă” a țării. Acum aproape 20 de ani, însă, Soros oferea un interviu televiziunii americane CBS, în cadrul faimoasei emisiuni „60 de minute”.

În cadrul emisiunii, realizatorii arătau cum George Soros era introdus mai-marilor lumii de către Prima Doamnă a SUA din vremea aceea, o anume Hillary Clinton, drept un filantrop și „om de bine” (Captură din clip).

Puțini știu că Soros a investit în războiul din fosta Iugoslavie, susținând tabăra bosniacilor musulmani cu 5 milioane de dolari, acțiunile sale fiind lăudate la vremea respectivă de către diplomatul american Richard Holbrooke, cel care s-a ocupat de „dosarul” iugoslav.

În cadrul acelei emisiuni, însă, Soros a făcut niște afirmații realmente șocante despre trecutul său și despre perspectiva sa asupra vieții.

Realizatorul a abordat subiectul copilăriei lui Soros, atunci când acesta a trăit în Budapesta ocupată de naziști, în 1944. Bănuind ce urmează să se întâmple cu evreii, tatăl lui George Soros, Tivadar Schwartz (numele real al miliardarului), a cumpărat acte false pentru familia sa, reușind să convingă un oficial al Guvernului de la Budapesta să-l adopte pe micuțul György, sub pretextul că este finul său de botez.

Dar în timp ce mii de evrei unguri erau trimiși către lagărele morții, George Soroș își însoțea tatăl adoptiv în misiunile acestuia de confiscare a bunurilor evreilor condamnați de regimul de la Budapesta( minutul 7:31). Unii dintre aceștia erau chiar vecinii sau cunoștințe de-ale familiei Soros.

Reporter: „Sunteți un evreu maghiar care a scăpat de Holocaust…și ați privit cum familii întregi erau trimise la moarte..

Soros: Corect. Aveam 14 ani și aș spune că acela a fost momentul în care mi s-a format caracterul. Am înțeles atunci că o persoană ar trebui să privească în viitor, să anticipeze evenimentele ce vor urma”, spune Soros ( minutul 8:01)
Reporter: „Ați fost împreună cu protectorul dvs și ați ajutat la confiscarea proprietăților evreilor…
Soros: Da, e adevărat.

Reporter: Pare o experiență traumatizantă pentru o persoană…V-a fost greu?
Soros: Nu…nu, deloc. Poate ca și copil nu vezi anumite conexiuni, dar nu mi-a creat nicio problemă ce s-a întâmplat.

Reporter: Nu aveți niciun sentiment de vină asupra celor întâmplate?
Soros: Nu. Aș fi putut fi de cealaltă parte a baricadei…Într-un mod amuzant, a fost la fel ca pe piața de capital: dacă nu aș fi fost eu acolo, ar fi fost altcineva și proprietatea ar fi fost confiscată oricum. Nu aveam niciun rol în confiscarea proprietăților”.

Puțin mai departe, Soros este întrebat dacă este o persoană religioasă și dacă are credință în Dumnezeu: „Nu cred în Dumnezeu, nu sunt religios”. Realizatorul adaugă credința lui Soros că Dumnezeu este o creație a omului și nu invers.

Tot în cadrul emisiunii, Soros afirma că nu-l interesează consecințele sociale ale acțiunilor sale economice.

Conform cărților de specialitate, sociopatul este o persoană șarmantă, spontană, care caută să-i domine pe ceilalți, foarte inteligente, capabili de un discurs atractiv, dar incapabili să iubească și lipsiți de remușcări pentru faptele lor.”[1]

george-soros-interviu-cbs-20-decembrie-1998

George Soros, interviu CBS, 20 decembrie 1998: „Cred ca am fost invinuit pentru orice… Dar eu, in principiu, sunt interesat sa fac bani. Nu pot si nu imi pasa de consecintele sociale ale actiunilor mele. Nu ma simt vinovat, pentru ca sunt angajat intr-o activitate imorala, care nu are nici o legatura cu sentimentul de vina.”

Reporter: „Sunteti o persoana religioasa?”

George Soros: „Nu.”

Reporter: „Credeti in Dumnezeu?”

George Soros: „Nu.”

 

SURSE

  1. http://www.activenews.ro/externe/Acesta-e-patronul-%E2%80%9Esocietatii-civile-romanesti-In-1998-Soros-declara-senin-ca-nu-are-nicio-remuscare-asupra-participarii-sale-la-confiscarea-bunurilor-familiilor-evreiesti-deportate-din-Ungaria-desi-pe-unii-ii-cunostea.-Magnatul-nu-crede-in-Dumnezeu-138308
  2. Foto: Internet
  3. Video: Dailymotion
  4. Video: Romania TV

Mesaj din Israel: „Europenii trebuie să se ridice împotriva Rețelei Soros și să-și apere tradițiile și valorile naționale de planurile subversive ale megalomaniacului”

by „Despre George Soros și rețeua pe care a creat-o se vorbește foarte des în ultima perioadă. Numele magnatului apare în campania electorală din SUA. Nici România nu a fost ocolită de interesele lui Soros, existând mulți politicieni care au beneficiat de fondurile unor ONG-uri în spatele cărora se află […]

Despre George Soros și rețeua pe care a creat-o se vorbește foarte des în ultima perioadă. Numele magnatului apare în campania electorală din SUA. Nici România nu a fost ocolită de interesele lui Soros, existând mulți politicieni care au beneficiat de fondurile unor ONG-uri în spatele cărora se află acesta.

Ziarul israelian Jerusalem Post a publicat o serie de dezvăluiri despre George Soros. Iată articolul din presa israeliană:

„Lumea noastră: Campania de haos global a lui Soros

Primul lucru pe care îl vedem este natura megalomană a proiectelor filantropice ale lui Soros. Niciun colț al lumii nu a scăpat de eforturile sale.

Presa din SUA a ignorat scurgerea a mii de emailuri de la Open Society Foundation a lui George Soros. FSD este vehiculul prin care Soros a canalizat miliarde de dolari de-a lungul ultimelor două decenii pentru organizații non-profit din Statele Unite și în întreaga lume.

Conform documentelor, Soros a dat mai mult de 30 milioane $ pentru grupuri de lucru pentru alegerea lui Hillary Clinton, în noiembrie, făcându-l cel mai mare donator al campaniei sale. Așa că este înțeles de ce presa care o sprijină pe Clinton a îngropat povestea.

Este posibil, de asemenea, ca unii editori de știri să nu înțeleagă motivul pentru care documentele dezvăluite ar merita să fie publice.

Cele mai multe dintre informațiile apărute erau deja cunoscute publicului. Soros a finanțat masiv grupuri de extremă din stânga în Statele Unite și în întreaga lume, lucru cercetat de mai mult de un deceniu.

La suprafață, numărul mare de grupuri și oameni pe care îi sprijină par independenți. La urma urmei, ce schimbările climatice trebuie să facă cu imigrația ilegală din Africa pentru Israel? Ce are Ocupați Wall Street pentru a face cu politicile de imigrare din Grecia? Dar de fapt este că proiectele Soros-sprijinite împărtășesc caracteristicile comune de bază.

Toți au de lucru pentru a slăbi capacitatea autorităților naționale și locale în democrațiile occidentale să respecte legile și valorile națiunilor și comunităților lor.

Aparent, numărul vast al grupurilor și persoanelor pe care le sprijină pare ireal. Până la urmă, ce legătură are schimbarea climei cu imigrarea ilegală a africanilor în Israel? Sau ocuparea Wall Street cu politica legată de imigranții din Grecia? Adevărul este că proiectele lui Soroș au un numitor comun. Scopul lor este să slăbească abilitatea autorităților naționale și locale din Vest de a-și păstra legile și valorile națiunilor și comunităților.

Toate aceste proiecte ale miliardarului au menirea să împiedice piețele libere, indiferent dacă aceste piețe sunt financiare, ideologice, politice sau științifice. Iar acestea proiecte , într-un mod înșelător, sunt făcute în numele democrației, drepturilor umane, economie și alte „scopuri” nobile.

Cu alte cuvinte, scopul finanțărilor lui Soroș este de a distruge democrația din Vest și să devină imposibil ca guvernele să mențină ordinea sau societățile să-și păstreze indentitatea unică și valorile.

Mișcarea activistă „Black Lives Matter”, care a primit 650.000 de dolari de la grupurile controlate de Soros în ultimul an, este un exemplu clasic a acestor eforturi ale miliardarului. Până nu demult, poliția a fost admirată în SUA, era privită ca echivalentul domestic al militarilor.

Disputa principală este că, în Statele Unite, poliția nu este o forță care reprezintă binele, obligând astfel societatea să funcționeze singură menținându-și legea și ordinea. Mai degrabă poliția este o unealtă a represaliilor albilor asupra persoanelor de culoare.

Agitația Black Lives Matters, care a fost acuzată că a contribuit la moartea unor polițiști în mai multe orașe americane, a scos la lumină două răspunsuri legate de poliție.

Mai întâi, polițiștii au fost demoralizați deoarece au fost incriminați pentru faptul că încearcă să-și țină orașele sigure, ferite de infractori.

În al doilea rând, folosirea forței de către polițiști, s-a diminuat, chiar și în situații care necesită acest lucru. Teama că ar putea fi acuzați penal pe de-o parte și condamnarea publică ca fiind „rasiști”, pe de altă parte, îi îndeamnă pe polițiști să aleagă lipsa de acțiune, chiar și atunci când situația o cere.

Demoralizarea și intimidarea polițiștilor e, cel mai probabil, cauza pentru creșterea abruptă a infracțiunilor și violențelor.

Nu trebuie scăpate din vedere nici acțiunile lui Soroș legate de imigrările ilegale. Din SUA, Europa și Israel, Soros a implementat un impuls global folosindu-se de imigrări pentru a submina identitatea națiunilor. E-mail-urile scurse evidențiază faptul că aceste grupuri au intervenit în alegerile europene pentru ca să fie aleși politicienii care sprijină granițele deschise pentru imigranții arabi și a susținut financiar, sau prin alte metode, jurnaliști care s-au arătat de acord cu imigranții.

Grupurile lui Soroș sunt pe teren facilitând intrarea imigranților ilegali în SUA și Europa. Ele au urmărit să influențeze deciziile Instanței Supreme a SUA legate de imigrările ilegale din Mexic. Aceste grupuri au cooperat cu musulmanii și alte grupuri pentru a-i demoniza pe americanii și europenii care se opun granițelor deschise.

În Israel, de asemenea, Soros s-a opus eforturilor guvernului de a opri valul de imigranți ilegali din Africa prin granița cu Egipt.

Dacă pentru greci este rasist că doresc să-și protejeze identitatea națională prin blocarea intrării a milioane de sirieni pe teritoriul lor, atunci este rasist pentru Grecia sau Franța, Germania, Ungaria, Suedia, SUA sau Polonia să existe.

Pe lângă aceste eforturi, mai sunt și alte eforturi orientate spre refuzarea drepturilor din democrațiile Occidentale pentru a susține normele sociale existente de mult timp. De exemplu, Soros a ajutat grupuri care au susținut nu doar căsătoria între persoane de același sex, dar și înființarea toaletelor publice unisex.

În ceea ce privește Israelul, grupurile lui Soroș lucrează să decredibilizeze fiecare aspect al societății israeliene. Soros se folosește de palestinieni pentru a acuza Israelul ca este un stat rasist. Miliardarul a finanțat grupuri moderate de stânga, grupuri radicale de stânga, grupuri israeliene arabe și grupuri palestiniene. În diferite moduri, aceste grupuri transmit audienței lor faptul că Israel nu are niciun drept să se apere sau să-și impună legile spre cetățenii care nu sunt evrei.

În SUA, Soros a ajutat grupuri din BLM pentru ca organizația non-profit J Street să facă acceptabilă opoziția cu Israel, atât social, cât și politic.

Soros a făcut aceste eforturi din Ferguson, Berlin până la Ierusalim pentru a induce haosul prin paralizarea autorităților locale, făcând ca autoritățile să nu mai poată să-și apere societățile.

În multe feluri, campania lui Donald Trump este un răspuns direct, nu către Clinton, dar către Soroș însuși.

Prin faptul că a cerut înălțarea unui zid la graniță, susținând Brexit-ul, susținând Israelul, susținând interdicția temporară a musulmanilor imigranți și susținând poliția împotriva BLM, Trump acționează împotriva eforturilor multimilionarului.

DCLeaks a expus vasta campanie a lut Soroș de a finanța politicile de stânga, politici împotriva liberalilor. Mișcările de „democrație directă” pe care Soros le susține nu pledează pentru altceva decât pentru o conducere a mulțimilor.

Persoanele care locuiesc în Vest trebuie să recunoască scopurile acțiunilor lui Soros. Trebuie, de asemenea, să-și dea seama că singurul răspuns al acestor campanii premeditate ale lui Soroș este ca oamenii să își susțină drepturile naționale și individuale la siguranță. Ei trebuie să apere instituțiile care le garantează securitatea, conform legii și să susțină și să apere valorile naționale și tradițiile”.

Oamenii lui Soros din România

Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budiș), persoană care, nu întâmplător, a emigrat din România în anii ’70. Andreea Pralong a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu.

Din 1990 și până acum, George Soros a dezvoltat o adevărată rețea de ONG-uri, cu care a acaparat noul concept de „societate civilă”, necunoscut românilor, astfel că a reușit să influențeze, în mod major, deciziile la nivel guvernamental. Pe lângă GDS și Fundația Soros, s-au dezvoltat o puzderie de ONG-uri legate de numele magnatului american.

 

Enumerăm doar câteva din ONG-urile apărute după 1990: „Soros Advising and Placement Center”, „Soros Educational Advising Center” , „Uniunea pentru Reconstructia Romaniei”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economica”, Fundatia „Concept” , „Centrul pentru Drepturile Omului – București”,  „Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)”, „Asociația „Pro Democrația”, „Societatea Academică Română” etc, care la rândul lor au „născut” alte ONG-uri.

Printre membrii acestor organizatii găsim foști miniștri, consilieri ai președinților României, directori de instituții ale statului, jurnaliști influenți. De remarcat este că trei din cei patru președinți ai României au sau au avut consilieri oameni din cercul lui Soros.”[1]

SURSE

  1. http://www.activenews.ro/externe/Mesaj-fara-precedent-din-Israel-Europenii-trebuie-sa-se-ridice-impotriva-Retelei-Soros-si-sa-si-apere-traditiile-si-valorile-nationale-de-planurile-subversive-ale-megalomaniacului-137855

Donald Trump: „Germania și Franța sunt un dezastru. Vor distruge Europa”

by „Cunoscut ca un om slobod la gură, care spune ce gândește fără să își pună prea mult problema curtuaziei și a principiilor așa-zisei Politici Corecte (pe care o și consideră o mare nenorocire pentru USA), noul președinte american a făcut în luna septembrie o declarație care le-a stat în gât […]

Cunoscut ca un om slobod la gură, care spune ce gândește fără să își pună prea mult problema curtuaziei și a principiilor așa-zisei Politici Corecte (pe care o și consideră o mare nenorocire pentru USA), noul președinte american a făcut în luna septembrie o declarație care le-a stat în gât nemților și francezilor, într-o vreme în care șansele lui de a câștiga erau considerate mici.

Un adversar declarat al politicii ușilor deschise în fața imigranților musulmani, Trump spunea foarte supărat acum două luni, criticând politica Germaniei și a Franței, următoarele:

„Este un dezastru. Este un dezastru total, în frunte cu migrația care distruge Europa. Uitați-vă la Merkel, la ce s-a întâmplat cu ea în alegeri, este incredibil. Germania este un dezastru acum. Franța este un dezastru. Și când te uiți la rezultatele alegerilor, sunt atât  rele. Oamenii vor spune oh, va fi bine. Dar nu cred că va fi bine.”

Dacă în urmă cu două luni declarația lui putea fi trecută cu vederea, ea capătă astăzi o altă consistență. Pentru că dacă până acum, la nivel oficial, SUA, prin Obama, Hillary Clinton și păpușarul George Soros (consilierul lui Obama), susținea politica dementă prin care Angela Merkel și Francois Hollande lucrau la Planul Kalergi de metisare a populației europene prin colonizarea arabă a Europei, demersul globaliștilor care doreau acest amestec rasial menit să atomizeze identitățile etnice ale națiunilor europene este acum sub semnul întrebării.

 

Nu mai vorbesc despre faptul că partidele patriotice, naționaliste din Europa (calificate ca extremiste de birocrații din UE) vor prinde aripi, având în politica celui mai puternic stat al lumii un model pe care liderii UE se vor feri să îl numească extremist.”[1]

Mai multe, pe larg, aici -> http://www.cunoastelumea.ro/donald-trump-germania-si-franta-sunt-un-dezastru-vor-distruge-europa-in-replica-islamizatorii-sefi-ai-europei-se-declara-nemultumiti-de-alegerea-lui-trump/

SURSE

  1. http://www.cunoastelumea.ro/donald-trump-germania-si-franta-sunt-un-dezastru-vor-distruge-europa-in-replica-islamizatorii-sefi-ai-europei-se-declara-nemultumiti-de-alegerea-lui-trump/
  2. Foto: cunoastelumea.ro

“ROMÂNIA SUB ASEDIU” – disparitia Romaniei prin VANZAREA PAMANTURILOR si PADURILOR “E un mare pericol! Ne pierdem incet teritoriul tarii!”; “Voi aveti padure ieftina si guvern la fel de ieftin”

“E aceeaşi politică pe care o întâlnim şi în cazul înstrăinării altor resurse: să se vândă totul, să se cumpere totul. La un moment dat vor veni şi vor spune: ‘Voi nu mai sunteţi proprietari aici, noi suntem proprietari. Luaţi-vă bagajul şi mutaţi-vă unde vedeţi cu ochii, că aici e proprietatea noastră!’ Se va întâmpla, probabil.” (Bogdan Tudor)


„Nu mi-aţi putea da atâţia bani, cât să vreau să-mi văd pământul. Sunt lucruri care nu pot fi măsurate în bani. Pământul nu se poate înmulţi, îl poţi vinde doar o dată. Nu-i pentru afaceri. Nu este o bijuterie sau un business. Pământul nu e investiţie, e însăşi viaţa. Deci, cine îşi vinde pământul, îşi vinde viaţa.” (fermier ungur de la care am avea de invatat)

Vedeti si:

Ilie Serbanescu despre “DRAMATICA EXPROPRIERE A SARACILOR DE LA PERIFERIE”. Semnificatia liberalizarii vanzarii de terenuri agricole:“SFARSITUL TARII”, “DEFINITIVA RUPERE DE GLIE A ROMANULUI”
Cel mai grav subiect (video): ROMANIA ISI PIERDE PAMANTUL, UNGARIA SE PREGATESTE SA IL IA IN STAPANIRE. In Ardeal ne intoarcem in trecut: SLUGI IN PROPRIA TARA. Ilie Serbanescu, Pavel Abraham si Lucian Bolcas despre cea mai antinationala lege: VANZAREA TERENURILOR AGRICOLE STRAINILOR de la 1 ianuarie 2014

Transcript: RAZBOI INTRU CUVANT

“Prinşi în scandaluri politice interminabile, liderii noştri nu par să observe că ne vindem ţara parcelă cu parcelă şi că, dacă nu suntem atenți, vom rămâne fără ea.

Ţările pot fi distruse în multe feluri. Unele pot fi fărâmiţate pe timp de război, cum nu e exclus să vedem în Ucraina. Altele se pot pierde, însă, pe timp de pace prin neatenţie, ignoranţă şi conflicte interminabile duse pentru interese individuale sau de grup.

În doar un deceniu şi jumătate, patru milioane de hectare din teritoriul naţional al României au ajuns pe mâna străinilor, iar suprafaţa se va mări considerabil. A intrat în vigoare legea europeană care ne obligă să permitem vânzarea de pământ către persoane private din Uniune. Iar ele vor veni, pentru că pe continent nu prea mai există terenuri libere. Şi astfel, nu numai că teritoriul ne va fi cumpărat de alţii, dar şi ce produc ei aici va pleca tot în Occident. Dacă nu luăm imediat măsuri, spun experţii, vom regreta amarnic“.

“Decembrie 2012, Nădlac. Sute de fermieri ies în stradă ca să protesteze față de proiectul de autostradă care leagă România de Ungaria, aşa cum a fost ea gândită de specialiştii guvernului Boc.Fără pasaje rutiere şi treceri pentru utilajele agricole, noua autostradă va izola aproape 8.000 de hectare de teren aflate la graniţa cu Ungaria, mai precis cel mai fertil teren din vestul României, dacă nu chiar din ţară. Iar proprietarii arădeni se tem că vor fi nevoiţi să vândă terenurile vecinilor de peste graniţă, pur și simplu pentru că nu vor mai avea acces la ele decât, poate, cu costuri foarte mari.

Februarie 2012. La doi ani după protest, cele mai negre gânduri ale agricultorilor din vest sunt pe cale să devină realitate; proiectul autostrăzii nu a fost schimbat, şi a mai intervenit ceva: în curând, cetăţenii străini persoane fizice vor primi, conform prevederilor UE, dreptul de a cumpăra pământ în România, fără limite şi fără oprelişti. Iar presiunile din exterior, spun oamenii, au început deja.

Ştefan Mihuţ, fermier: “De teren s-au interesat şi înainte să se înceapă cu autostrada, dar nu chiar atât de mult. Mai mult au început acum, ştiu ei că dincolo de autostradă avem cea mai mare parte a terenurilor agricole şi cele mai fertile.”

Familia lui Ştefan Mihuţ munceşte și se hrăneşte de câteva generaţii din cele câteva hectare de pământ. Până acum doar comuniştii au reuşit să le ia avuţia pentru o vreme. Capitalismul şi proasta administrare din ţară ameninţă, însă, din nou, iar familia Mihuţ şi alţi fermieri din Nădlac sunt presaţi de conjunctură să vândă tot ce au străinilor care au invadat localitatea, în special nemţi şi unguri, ajutaţi de speculanți din zonă. Peste noapte, preţurile au explodat, iar pământul din Nădlac a devenit cel mai scump din ţară – peste 5.000 de euro pentru un hectar, bani pe care străinii sunt fericiţi să-i plătească, pentru că în ţara lor ar da chiar şi de cinci ori mai mult.

Reporter: „De unde au ei informaţii cu privire la terenurile astea?”

Ştefan Mihuţ, fermier: „Informaţia zboară. Acuma să audă că este teren de vânzare, deja ştiu chiar mai repede decât noi, localnicii. Din ăştia care mai fac un ban pe spinarea noastră sau pe spinarea lor, dau un telefon şi zic hai că ţi-am găsit. Aceştia nu se ocupă de agricultură adevărată, sunt numai aşa, mascote…”

Ştefan Mihuţ îşi iubeşte pământul și nu vrea să-l dea, dar îi e teamă că nu va avea încotro. terenul lui e, în cea mai mare parte, dincolo de autostradă. Dacă autorităţile nu se trezesc şi nu vor construi pasaje, nu va mai avea cum să ajungă la câmp. Tractoarele şi combinele cu număr românesc vor rămâne blocate în hambare. Nu acelaşi lucru se va întâmpla cu cele ungureşti, spun oamenii.

Ștefan Mihuţ: „E posibil să se extindă, asta intenţionează. Sau intenţionează statul român! Să mute graniţa aici. Şi terenul pot foarte uşor ungurii să-l cumpere sau în arendă. Şi aşa se pierde terenul nădlăcanilor şi al României. Nu ne vindem ţara, o dăm pe gratis.”

E drama tuturor fermierilor din Nădlac. Din 2000 încoace au fost asaltaţi de oferte de cumpărare din străinătate, dar ei au decis să reziste şi şi-au unit forţele. Vitregiţi de legi, au muncit pământul cu greu, dar nu l-au vândut. Acum îşi văd moştenirea amenințată pentru că oficialii sunt surzi şi orbi la nevoile lor. Nu înțeleg că dezinteresul lor poate pune în pericol însăşi integritatea teritoriului naţional și oamenii locului sunt copleşiţi de durere.

Reporter: „Ce înseamnă pentru dumneavoastră pământul?”

Porubszki Gheorghe, fermier, cu lacrimi în ochi:

„Nu cred că pot să răspuns la această întrebare, care este… Opriţi [filmarea]! Opriţi! Bunicul meu era să fie împuşcat de comunişti. Lăsaţi, nu pot. Ce înseamnă pământul?… E SACRU! Puteam să plec din ţară în ’80 liniştit. Nu plec pentru că aici m-am născut şi aici rămân. Nici nu mă mut dincolo de Carpaţi! Nici să-mi dai 7.000 de Toyote şi 10.000 de hectare, eu nu mă duc.”

Reporter: „N-am vrut să…”

Porubszki Gheorghe: „Nu, nu, n-aveţi nicio vină! Eu sunt de vină, mi-am adus aminte de bunicul.”

Balint Jaroslav, vicepreşedinte Asociaţia Ţăranului Nădlăcan:

„Tot timpul am spus căpământul pentru noi este cel mai sfânt şi o să luptăm în continuare, n-o să ne lăsăm niciodată, asta este clar. Pentru că nu vrem să ne înstrăinăm obligat, forţat. Pentru că statul român, dacă nu ne ajută, ne obligă să recurgem la ultima metodă: să înstrăinăm pământul. Nu spun că neapărat cetăţenilor din Ungaria, care sunt la doi paşi, aici. Mai ales dacă intrăm în Schengen, n-or să aibă nevoie de nimic! Statul maghiar se extinde, noi ne… Nu l-am cedat din 1918, o să-l cedăm acum! Asta e! Dureros. Dureros.”

Dar nu-i doare decât pe ei. În vâltoarea evenimentelor politice, cu toată vrajba care a cuprins această ţară, n-a avut nimeni timp să observe că în doar 14 ani România a pierdut 3.000.000 de hectare de pământ fertil, adicăo treime din totalul terenurilor arabile la nivel naţional a fost preluată de italieni, nemţi, francezi, englezi, norvegieni, danezi, olandezi, unguri, libanezi, egipteni.

Oficial, companiile cu capital străin au cumpărat deja un milion de hectare de teren agricol şi lucrează în arendă alte 2.000.000, o suprafaţă echivalentă cu cea a 5 mari judeţe din România: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău însumate.Neoficial, însă, ar putea exista terenuri cumpărate de străini prin interpuşi români care, o dată cu noua lege, vor deveni proprietari la vedere. Şi, dacă o dată cu liberalizarea pieţei la cererea Europei, vor veni și alţi particulari,foarte curând străinii ar putea deveni stăpâni peste jumătate din terenurile fertile ale ţării. Potrivit agricultorilor români, acest asediu ar putea fi încurajat de guvernele multor state şi e abia la început.

Ca si legiuitorii,si altii bat apa in piua-Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR:

„Am fost contactat până acum de foarte mulţi din departamentele comerciale ale unor ambasade din toată Europa, ca să nu vă mai zic şi din Orientul Mijlociu, care şi-au exprimat dorinţa că vor să cumpere în România 2.000.000 de hectare, este vorba de o ţară din Orient. Au venit din Danemarca, au venit din Italia, au venit din Franţa: ‘Vrem şi noi, ştiţi, vrem şi noi de cumpărat, că ştim că aveţi, știți, să ne îndrumaţi; care ar fi mai bune? Ce zonă ne-aţi recomanda?’Bineînțeles, le-am tăiat-o din prima şi le-am zis: ‘Voi vorbiţi de funie în casa spânzuratului. Eu sunt contra vânzării terenurilor către străini!’ Le-am tăiat-o aşa cum mă vedeţi!”

Laurenţiu Baciu spune, însă, că n-a reuşit să descurajeze vânzările. Căci străinii reuşesc să afle informaţii despre potenţiale achiziţii direct din teren.

Laurenţiu Baciu:

„Lucrează în echipe. Îşi iau avocat, notar, doi-trei trepăduşi din ăştia, le pun o maşină sub fund şi umblă din poartă în poartă, fac documente, se duc, pac! le aduc moştenitori, ia baba, o bagă în maşină, o duc la notar, o aduc, o spală, îi pun și o mie de euro și la revedere!”

Şi asta îl îngrozește pentru că, spune el, vede imaginea de ansamblu:

„E un mare pericol! Nicio ţară nu şi-a pierdut din teritoriu, noi ni-l pierdem încetul cu încetul! Noi nu realizăm acum ce facem! Reţineţi că pentru pământul ăsta, aveţi numai cruci prin Rusia şi prin Moldova! Şi noi ce facem? Îl dăm de pomană! Or să ne blesteme stră-stră-strănepoţii!”

În Europa, ca noi nu mai e nimeni. Suntem primii în topul țărilor care îşi permit să vândă teren cetăţenilor străini.Toate celelalte state au găsit diverse subterfugii pentru a opri fenomenul. Nu vor concurenţă pentru fermierii lor și nici cargouri care să le scoată hrana din ţară.

 

Ungurii au interzis cu totul! Au făcut gălăgie cei de la Comisia Europeană puţin, dar văd că le-a trecut şi nu mai spune nimeni nimic şi legea merge înainte.Dar nu numai la unguri, uitaţi-vă la francezi!Toată lumea cumpără la noi, nu-i nicio problemă. Dar dacă vii dumneata din altă ţară în afară de Franţa să cumperi [pământ în Franţa], ai atâtea condiţii de îndeplinit, încât nici nu-l mai cumperi! Noi n-am făcut nimic! Ştiţi criza mondială de alimente de care se tot vorbeşte că ne va paşte, şi atunci fiecare ţară caută să-şi facă rezerve, pentru că, cât om fi noi de mari și de tari, până la urmă tot stomacul vorbeşte.”

Într-adevăr, în timp ce statul român vinde de ani buni fără nicio problemă bucăţi din teritoriul naţional, guvernul de la Budapesta încearcă să se protejeze în faţa valului de străini. A interzis prin lege vânzarea de teren arabil către companii, de oriunde ar fi ele, şi a permis străinilor să cumpere pământ doar dacă pot face dovada că sunt agricultori de profesie. Dar chiar şi aşa, accesul la terenurile ungurilor va fi limitat, pentru că, din luna mai, toate tranzacţiile vor fi supravegheate de comisii agrare formate din fermieri locali, care vor avea ultimul cuvânt.

Gyorffy Balasz, preşedinte Camera Agricolă din Budapesta:

„Ungaria interzice din start cumpărarea de teren de către companii pentru că, în cazul persoanelor fizice, terenul poate fi urmărit. În cazul unei companii, aceasta poate fi vândută oricând, oricui, şi nimeni nu poate interzice acest lucru. Şi, o dată cu vânzarea companiei, este vândut și pământul.Consider că România a făcut o mare greşeală când a permis companiilor să cumpere teren. Îmi cer scuze dacă vă critic acum. Din punctul meu de vedere, legislaţia maghiară e foarte puternică, pentru că oferă drept de veto comunităților locale.”

În ultimii ani, la fel ca România, Ungaria a fost și ea asaltată de cumpărători străini, în special nemţi și austrieci, care au încercat să achiziționeze pe ascuns terenuri arabile. Pentru că legea nu le permitea astfel de investiţii, au folosit ca interpuşi cetăţeni maghiari, cu ajutorul cărora au luat sute de mii de hectare de pământ la graniţa de vest, urmând să le declare proprietate personală după liberalizarea pieţei, în mai 2014. Ungurii au fost, însă, atenţi şi au luat măsuri: guvernul lor a scos în afara legii contractele semnate şi ameninţă cu închisoarea pe oricine va intermedia astfel de tranzacţii. Gyorffy Balazs:

„Aceste contracte de buzunar contravin legii şi regulilor ţării, chiar dacă semnatarii sunt cetățeni ai unui stat membru UE. Mai mult decât atât, în Codul Penal din Ungaria a fost introdus un articol prin care oricine realizează astfel de contracte poate primi cinci ani de închisoare. Şi asta e valabil pentru toţi cei implicaţi: cetăţeanul maghiar care și-a folosit numele, cetăţeanul străin care a venit cu banii pentru tranzacţie și notarul care a legalizat contractul.”

Fermierii au făcut şi ei front comun, asociindu-se, ca să poată fi mai puternici în faţa eventualelor presiuni făcute de cumpărătorii din vest.

Buzek Menyhert, fermier:

„Încercăm să ne apărăm împotriva lor, ca asta să nu se întâmple. Facem front comun şi, dacă este teren agricol de vânzare, ne unim forţele şi încercăm să cumpărăm noi pământul. Pentru că, pentru numele lui Dumnezeu, cel cu banii n-are scrupule. El vrea un singur lucru: să obţină ce vrea şi să tragă foloasele. Care vor fi consecinţele, pe el nu-l mai interesează. Iar consecinţa e foametea.”

Şi par să fi înţeles, cu mult înaintea românilor, că nu e ruşine mai mare decât să-ţi vinzi moşia, după care să munceşti cu ziua la străinul pe care l-ai făcut stăpân peste pământul tău.

Buzek Menyhert, fermier:

Dacă un străin se mută într-un sat şi vrea să cumpere pământ, atunci oamenii care-i vând rămân fără nimic şi nu vor mai avea din ce să trăiască. Pentru cei care au vândut, nu va fi mai bine. Poate că investitorul le oferă un loc de muncă, dar îi va plăti foarte puţin, deci or să lucreze ca nişte sclavi, iar asta este inadmisibil. Ţările mai sărace ar trebui să-şi unească forţele pentru că, altfel, vor fi călcate în picioare de state mai puternice. Şi ce dacă eşti membru al Uniunii Europene? Pe săraci nu-i apără nimeni, trebuie să se apere singuri.”

Asta a învățat şi Endre, care lucrează 20 de hectare de pământ și are o fermă de porci la câţiva kilometri de Budapesta. După 15 ani de muncă, şi-a dat seama ce răspuns va da primului agricultor străin care îi va bate la poartă pentru a-i face ofertă de cumpărare.

Tugyi Endre:

„Nu mi-aţi putea da atâţia bani, cât să vreau să-mi văd pământul. Sunt lucruri care nu pot fi măsurate în bani. Pământul nu se poate înmulţi, îl poţi vinde doar o dată. Nu-i pentru afaceri. Nu este o bijuterie sau un business. Pământul nu e investiţie, e însăşi viaţa. Deci, cine îşi vinde pământul, îşi vinde viaţa.”

Nu e clar cine l-a învățat asta, dar pare să aibă o mare responsabilitate faţă de ţara lui. A înţeles că de importantă e agricultura şi cât de valoros va fi pământul Ungariei într-unviitor apropiat, când criza economică, spun pesimiştii, va fi devansată de cea alimentară.

„Eu spun că nu e voie să se vândă pământul Ungariei, pentru că acest pământ înseamnă traiul nostru şi ne va asigura existenţa şi pe viitor. Populaţia pământului creşte continuu, nevoia de alimente, la fel, iar noi putem face agricultură pe 65-70% din suprafaţa Ungariei. N-avem voie să ne oprim.”

Şi ţine neapărat să ne transmită un mesaj: că va veni ziua când vom regreta dacă nu suntem atenţi la ce se întâmplă.

„Aş vrea să atrag atenţia fraţilor mei fermieri din România căîşi vând viitorul. Vând viitorul copiilor și al nepoţilor lor. Acum, străinii cu capital îşi pun bazele afacerilor la voi. Deci gândiți-vă: dacă pământul din România va fi stăpânit de 5 familii străine, ele vor impune preţul la carne, pâine, ouă, lapte. Chiar vreţi asta? Nu contează din ce ţară vin. Ideea este că vă veţi pierde definitiv autonomia.”

Avertismentul vine puţin cam târziu. La noi, o mână de firme străine a achiziţionat deja pământurile cele mai mănoase şi controlează nu doar preţurile produselor agricole, dar mai şi lucrează uneori cu reţele evazioniste internaționale prin care se scurg peste graniţă banii din agricultură.

Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR:

„Vedeţi ce s-a întâmplat cu producţia de anul ăsta [2013, n.n.]. Toată lumea a zis: <E supraproducție, vai de mine, ce facem…!> Suntem în luna decembrie. Vreau să vă informez că la câteva produse, mă refer la porumb și la grâu, la porumb în două luni de zile a crescut [preţul] cu 30% şi la grâu a crescut în patru luni de zile cu 40%. Şi atunci mă întorc înapoi, la acele declaraţii din luna august şi iulie: <Unde-i producția aia a României că noi nici n-am trecut în celălalt an şi deja preţurile au ajuns unde au ajuns și au ajuns de ce? Pentru că cererea este mai mare decât oferta. Nu credeţi că vom importa cât de degrabă? Atunci să vedeţi preţuri! Şi vă fac băieţii treaba şi ne aduc grâul înapoi, probabil al nostru, nu ştiu dacă-i chiar al nostru, c-al nostru e, în general, de foarte bună calitate şi nu cred că ni l-ar mai da cineva înapoi. Şi vom mânca din vapor.”

Unui astfel de mare exportator străin aflat în România îi vinde şi Marco Chiaradia, unul dintre cei mai mari agricultori ai Banatului. Italianul cultivă orez, soia, grâu şi porumb pe mai bine de 5.000 de hectare. Chiaradia a venit în România în urmă cu mai bine de 10 ani şi de atunci şi-a construit silozuri uriaşe în care depozitează toată producţia micilor agricultori din zonă, plus ce realizează el. Are o cifră de afaceri de peste 7.000.000 de euro şi înregistrează an de an profit. A învăţat repede că, atâta timp cât produce mâncare, nu poate ieşi în pierdere. Sunt şapte miliarde de guri de hrănit pe întregul glob.

Marco Chiaradia, fermier:

„Agricultura nu este un sector care să-ţi ofere profit mare. Este un sector care, în mod normal, oferă un profit mic spre mediu, dar constant, iar în aceste momente de criză se observă că alte sectoare sunt în dificultate – imobiliar, industrial – în timp ce agricultura merge înainte. Agricultura este baza materiilor prime alimentare. Noi vorbim despre agricultură, dar, de fapt, este vorba de agroindustrie.”

Pentru că are mai multă viziune decât românii, dar şi bani de investit, întreprinzătorul din Peninsulă intenționează să se extindă. Este în plin proces de negociere pentru achiziţionarea altor suprafeţe de teren şi vrea să o facă repede, pentru că piaţa se mişcă şi ea rapid.

Marco Chiaradia:

„Terenurile agricole cresc, dar nu cu rapiditatea care să permită speculaţii imobiliare pentru cei care nu au legătură cu activitatea agricolă. Important e că terenul rămâne în România, e al vostru. Noi, momentan, îl lucrăm, nu i-am pus alt drapel şi nici nu avem intenţia să o facem. Dimpotrivă, din punctul meu de vedere şi al colegilor mei străini, avem respect maxim pentru acest teritoriu, care e al vostru.”

Şi totuşi, nu înţelege cum de n-a anticipat niciun guvern din ultimii 24 de ani că retrocedările greşite şi ignorarea micilor agricultori va duce într-o zi la înstrăinarea pământului.

Marco Chiaradia:

„Şi eu sunt uimit că au existat şi există aceste vânzări masive. Principalele motive pentru careromânii îşi vând pământul suntdistanţa mare până la terenuri, care, cu siguranţă, îi împiedică să le lucreze, suprafeţele mici, pentru că parcelarea terenurilor de după ’89 face dificilă activitatea agricolă. Mulţi tineri au plecat la oraş, neputând să-şi construiască viitorul în aceste sate, au abandonat terenurile, iar părinţii, deja bătrâni, sunt constrânşi să le vândă. E trist, foarte trist, dar aceasta este realitatea întâlnită de mai toţi colegii mei străini.”

Aşa au ajuns străinii să pună stăpânire pe tot Banatul. Şi, din câte se vede, ei chiar ştiu să facă treabă. Deşi încă nu e timpul de ieşit la câmp, în ferma lui Marco Chiaradia e forfotă mare; se lucrează la noua fabrică de biodiesel pe care italianul o ridică în parteneriat cu primăria locală. Mai construieşte şi silozuri noi. Tot business-ul se extinde.

Marco Chiaradia: „Terminăm până diseară?”

Angajat: „Eu v-am promis. Sperăm să terminăm.”

Doar că nimic din ce depozitează în aceste imense silozuri nu va rămâne în ţară. Totul va merge la export.

„Aici o să vă arăt soia, e un produs care mie îmi place foarte mult. Soia nu se prea face în România. Are un conţinut proteic foarte mare şi are o proteină nobilă. Acum, toată soia pe care o producem aici o vom procesa în presa de ulei pe care o vom face.”

Dar până la faza de ulei, soia trebuie transformată în şrot, iar pentru asta e nevoie de un ocol extern. Noi n-avem unităţi de procesare. Mare păcat, spune italianul.

„E o prostie foarte mare din punctul meu de vedere, pentru că trebuie să plimbăm trenuri, o dată în Italia sau Germania, vin înapoi cu şrot de soia. Am fi procesat aici. Aveţi toată puterea, nu vă lipseşte nimic. Produsul trebuie să rămână aici. Aici sunt animale, populaţie căreia îi trebuie mâncare şi e o materie primă formidabilă. Se poate!”

Numai că la asta nu s-a gândit niciun guvern postdecembrist. Aşa am ajuns în situaţia în care pe de o parte înstrăinăm pământul, iar pe de alta le permitem celor veniţi la noi să scoată din ţară tot ce produc.

Adela Cristea, preşedinte Camera de Comerţ Româno-Italiană:

„Asta este realitatea. De-asta se duc grâul şi porumbul, că nu mâncăm grâu şi porumb cu furculiţa. Deci alea merg să intre într-un lanţ de procesare pentru ceva, că-i pâine, că-i biscuit, că-i napolitană, că-s paste.. Şi atunci el se întoarce produs finit şi-l cumpărăm. Ajunge în fabrica de paste din Italia, unde lucrează muncitorul italian, care e plătit cu 1.000 de euro, nu cu 250 de euro, da? Deci evident că preţul produsului finit va fi mai mare când se întoarce, lăsând la o parte costurile logistice, că transport marfa până în Italia, o aduc înapoi ca produs finit, se plătesc nişte taxe în Italia, că firma aia care produce acolo este subiect juridic italian, deci aia plăteşte un impozit pe profit în Italia, care-i mult mai mare decât în România…”

Adela Cristea e preşedintele filialei Camerei de Comerţ Româno-Italiene, înfiinţată anul trecut la Arad. Sunt atât de mulţi italieni în vestul României şi atât de mulţi cei care se pregătesc să vină, încât guvernul de la Roma s-a gândit că este mare nevoie de o reprezentanţă în vestul ţării.

Adela Cristea:

„A existat un adevărat fenomen de delocalizare a companiilor italiene spre

vestul României. 

Noi estimăm ca în acest an şi în următorii trei-patru ani să existe un aflux destul de mare de investiţii italiene în România, cu accent tot spre zona de vest. Există un interes al unor grupuri care îşi doresc să facă astfel de exploatări aici, mai cu seamă că în alte zone din Europa suprafeţele de teren sunt limitate. Ultimele solicitări au fost de genul: <Ne interesează 100 de hectare> sau <Ne interesează de la 200 de hectare în sus>.”

Aceste cifre ar trebui să fie îngrijorătoare pentru români. Statisticile Camerei de Comerţ arată că în vestul ţării aproape că nu mai există fermieri români care să lucreze suprafeţe semnificative de teren.

Adela Cristea:

„Cele mai mari suprafeţe de teren care sunt lucrate sunt lucrate de companii italiene, de companii olandeze, daneze, germane, chiar. Avem lângă Arad, la Curtici, un caz de companie mare românească, în rest fermierii români au loturi mici de teren comparativ cu investitorii străini, nu au tehnologie suficient de performantă. Există companii care au început achiziţii în toată zona de la nord de Dunăre. În final, trendul ăsta va fi: în momentul în care suprafeţele de teren aici în vest fie se vor epuiza, fie vor deveni prea scumpe raportat la alte zone din România, cu siguranţă valul va merge mai departe.”

Sesizând nevoia tot mai mare de hrană, până nu demult, guvernul italian a avut chiar o strategie interesantă, menită să-i încurajeze pe proprii agricultori să cumpere teren în Europa de Est.

Adela Cristea:

”Au existat nişte programe guvernamentale în baza cărora companiile italiene care achiziţionau proprietăţi aici, în România, primeau o anumită sumă per hectar achiziţionat, scopul statului italian fiind, la momentul respectiv, ca aceste companii, pentru că nu mai aveau suprafeţe pe care să-şi extindă producţia, să poată să producă la un preţ chiar mai mic în străinătate, în aşa fel încât să reaprovizioneze piaţa locală.Cea mai mare parte a producției companiilor italiene existente în România este exportată în Italia. Cam tot ce se face în România are ca destinaţie piaţa din Italia.”

În asta şi constă afacerea: ei ne cumpără terenul, noi le importăm produsele, iar profitul mare se impozitează tot la ei. Şi statul român se alege cu mai nimic.

Adela Cristea:

„Cazul ideal ar fi ca toţi aceşti bani să rămână în România, dar, până la urmă, între a avea un pământ nelucrat şi o rentabilitate extrem de scăzută şi a avea, totuşi, o activitate agricolă, chiar dacă bună parte din ea merge în exterior, eu cred că este, până la urmă, un avantaj.”

Problema şi mai mare, spun agricultorii, este că undeva, pe traseul oficial românesc, pare să fi existat mereu un sprijin ascuns dar susţinut pentru străinii care vin să cumpere pământ.

Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR:

„Ce informaţii au!… Mă uitam la cei din Franţa, măi, aveau informații până şi asupra actelor normative, tot! Monitorizează tot! N-aţi văzut scandalul ăsta, cum au sărit ambasadele? Ştiu tot! Nu le ştiu eu cum le ştiu ei.

Ascultaţi ce vă spun: suntem în mare, mare pericol! Noi până în anul 2050 mai bine de jumătate din România este vândută către străini.”

O perspectivă neagră, care n-ar trebui neglijată. Nu numai ungurii sau italienii şi-au luat bilet pentru România; fermierii francezi au primit şi ei semnalul că la noi e raiul pe pământ. Atât de mult se vorbeşte în Franţa de aceste terenuri ce par a fi la dispoziția străinilor, încât jurnalista Marianne Rigaux a venit să se convingă cu ochii ei.

Marianne Rigaux, jurnalistă:

„În Franţa există un fel de zvon, o fantezie privind România, cum că ar fi noul El Dorado, noul paradis pentru agricultorii francezi. Am întâlnit agricultori francezi care au ferme în România şi am întâlnit diferiţi actori din acest sector pentru a verifica dacă a avea o exploatare agricolă în România este cu adevărat paradisul.”

Zvonul, spune preşedintele agricultorilor români, ar fi pornit chiar de la unii oficiali francezi care, la o întâlnire cu fermierii străini, ar fi pomenit de mai multe ori de oportunităţile colosale pe care le oferă România şi Laurenţiu Baciu crede că acest fenomen ar fi trebuit să ţină deja de competenţa serviciilor secrete.

„Întâmplător, am fost convocat la un simpozion unde erau numai francezi şi care vreau să vă spun că puneau la cale cum să arendeze şi să cumpere teren în România. Şi în speech-ul fiecăruia de acolo, l-am urmărit, se spunea: <Să profităm acum de vidul legislativ din România, când terenurile sunt la preţurile la care sunt.> Şi asta spuneau şi se îndemnau unul pe altul acolo. Cineva de la dânşii spunea: <Aş dori, când vin prima dată în România, să găsesc mai mulţi fermieri francezi decât români.> Atunci mi-am pus eu întrebarea: unde sunt serviciile, de se coace ceva la un hotel din Bucureşti şi serviciile nu ştiu nimic?!”

Într-adevăr, ambasadorul Franţei pare pasionat de agricultura de la noi şi de perspectivele pe care le au aici conaţionalii săi.

Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti:

„Este adevărat că România este un El Dorado. Şi eu am spus asta: este un paradis agricol. Ştim că un investitor care vine în România e atras de calitatea pământului, de solul care nu a fost poluat de îngrăşăminte, de mâna de lucru disponibilă şi ieftină.Sunt suprafeţe mari de teren pe care le putem obţine mult mai uşor decât în Franţa. Dar este un paradis şi, aşa cum am mai spus, trebuie să avem grijă să nu se transforme într-un infern.”

De fapt, cuvântul-cheie e preţ. În timp ce în România hectarul costă între 1.500 şi 5.000 de euro, în Franţa şi Italia el depăşeşte 10.000 de euro, în Belgia e 25.000 de euro şi în Danemarca – 30.000. Şi, oricum, în toate aceste ţări terenul agricol deja o raritate.

Marianne Rigaux, jurnalistă:

„Agricultorii francezi sunt atraşi de posibilitățile pe care le oferă România, pentru că în Franţa nu mai există teren care să poată fi cumpărat. Totul este deja exploatat agricol. Pământul se transmite din tată în fiu. Aşadar, în prezent, agricultorii francezi care vor să se extindă trebuie să se orienteze spre alte ţări: Polonia, Ucraina sau România.”

Ei se extind pe unde pot, dar ţările lor nu vând pământ străinilor. Deşi teoretic e permis prin aceeaşi legislaţie europeană care le obligă, guvernele din Occident au găsit modalităţi inteligente de a se eschiva. În Franţa, de exemplul toate tranzacţiile cu pământ sunt supervizate de o agenţie a statului care are un rol foarte bine stabilit.

Philippe Gustin, ambasadorul Franţei:

„Această structură are posibilitatea, dacă este cazul, când există oferte de vânzare pentru terenuri agricole, să poată interveni prin dreptul de preemţiune, adică are dreptul să evite vânzarea şi să cumpere pământul în locul celuilalt ofertant, care ar vrea să facă speculă imobiliară. În Franţa, doar 1% din tranzacţiile agricole, adică vânzare-cumpărare de pământ arabil, sunt realizate de străini. Concret, pământul Franţei rămâne al Franţei.”

Pământul Franţei rămâne al Franţei; al României e al tuturor, pentru că nu pare nimeni să ţină la el.Până şi străinii care vin aici se miră de dezinvoltura cu care îl înstrăinăm. Francezul Alfred Wittmann , de exemplu, s-a instalat în anul 2000 la Buziaş, lângă Timișoara. Mai întâi, a luat în arendă 500 de hectare de la Agenţia Domeniilor Statului, apoi a început să lucreze pământul oamenilor şi, ulterior, să-l cumpere.

Alfred Wittmann, fermier:

„Prima dată am venit în România într-o excursie, în 1999. Şi, fiind fermieri, am văzut această ţară complet distrusă. Şi în sectorul unde suntem acum, în Buziaş, aproape 95% din pământ nu era lucrat absolut deloc. Noi suntem pasionaţi de agricultură şi am zis că e mare păcat, mai ales că în Franţa nu mai există pământ liber şi, dacă aici pământul era abandonat, am zis să facem ceva în sensul ăsta.”

Pârloagă; pământ nelucrat cu anii. Pentru că niciun oficial român de după ’89 n-a fost în stare să-i ajute pe ţărani să-şi păstreze şi să-şi exploateze terenurile. De aceea, nici pe ei nu i-a durut inima să le dea, uneori pe nimic.

Alfred Wittmann:

„La început au vândut un hectar pentru a-şi cumpăra un televizor. Apoi, dacă au vrut să-şi renoveze casa, au mai vândut din teren. Pentru că românii nu au aceeaşi concepţie pe care o avem noi, în Vest, unde pământul înseamnă un capital. E ceva ce păstrezi, nu vinzi niciodată. În România, voi aveţi o cu totul altă mentalitate.”

Aşa, televizor cu televizor, s-a făcut francezul cu 5.000 de hectare. Şi nu se va opri, probabil, pentru că are o strategie:

„Ideea iniţială era de a lucra 1.500 de hectare. Acum avem 5.000 de hectare, pentru a limita concurenţa. Asta înseamnă că sunt mulţi străini care vin din Olanda, din Danemarca, din Anglia, care visează un pic şi care cred că în România agricultura se face la fel ca în Vest şi oferă oricât pentru a arenda sau cumpăra un hectar de teren.”

Dar nu e chiar paradis-paradis. Condiţiile oferite de România lasă de dorit, spune francezul. Producţia e mică la hectar, iarna e prea multă apă, vara – prea puţină, guvernul întârzie cu subvenţia, dar şi cu rambursarea de TVA. Aşa se face că, deşi are o cifră de afaceri de peste 4,5 milioane de euro, pe hârtie firma lui Alfred Wittmann pare să stea foarte prost cu profitul. Ba chiar în 2012 a lucrat în pierdere. Nu poate să nu recunoască, totuşi, că acasă ar fi stat mult mai rău:

„În Franţa, dacă facem profit, îi dăm statului 70%. Sunt mulţi care muncesc din greu pentru a câştiga bani şi care se întreabă pentru ce muncesc. Şi de aceea vor să se îndrepte spre alte ţări.”

Şi, exact ca în cazul italienilor, tot ce produce el ajunge la export, de unde se întoarce în România sub formă de produse, dar mai scump. Ar putea prelucra aici, dar nu are unde. Păcat, spune el; nu va trece mult şi tot pământul nostru va fi exploatat de străini.

„Dacă românii nu vor să facă agricultură, cineva trebuie să o facă în locul lor. Acum sunt francezi, germani, suntem toţi europeni, cred. Nu suntem străini, suntem europeni. Deci, suntem o mare familie acum.”

O familie care e pe care să ne transforme în altceva, însă, crede preşedintele Ligii Agricultorilor. Laurenţiu Baciu:

„Probabil, cât de curând, devenim o enclavă. Vedem noi dup-aia. Prin sud o să fim o enclavă arăbească, prin aia italienească, prin Moldova – daneză… Deci o chestie de genul ăsta. O să auziţi şi alte limbi. Deci într-un viitor foarte apropiat… Dacă vă întoarceţi de undeva peste vreo 50 de ani, de plecaţi, nu ştiu, prin Australia sau prin altă parte, n-o să regăsiţi România, chiar dacă GPS-ul vă duce acolo unde ştiţi că ar trebui să vă ducă.”

Iar Marianne Rigaux îi dă dreptate. Din Franţa, situaţia din România se vede dramatic:

„Ceea ce este paradoxal este că înstrăinarea terenurilor din România este prea puţin studiată în afara graniţelor. Frecvent e studiată şi denunţată acapararea de pământ în Asia şi Africa. Dar nu putem admite că acest fenomen există şi în mijlocul Uniunii: ţări bogate din Vest care acaparează ţări mai sărace din Est.”

Şi aşa, în sărăcia noastră, am vândut tot. Inclusiv munţi întregi cu subsol bogat şi pământ foarte bun, peste care străinii au devenit stăpâni absoluţi. Au profitat de preţurile de nimic de la noi ca să ia cât pot. Dacă în Austria un hectar de pădure costă 10.000 de euro şi în Germania 20.000 de euro, aici se cumpără cu preţuri între 1.000 şi 3.000 de euro. Aşa au ajuns proprietari de munţi împăduriţi americanii de la Universitatea Harvard, care au cumpărat 35.000 de hectare, finlandezii de la Tornator, care deţin aproape 15.000 de hectare sau austriecii marelui concern Schweighofer care, în cele două fabrici de la noi, prelucrează anual aproape toate coniferele tăiate în România. Iar cea mai recentă tranzacţie este parafată de nemţii de la Prokon, care au fost dispuşi să cumpere 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău.

În total, am vândut munţi care se întind pe mai mult de o jumătate de milion de hectare, o suprafaţă cât a judeţului Vaslui, fără ca vreun guvernant să se gândească la consecinţe.

Bogdan Tudor, reprezentant Nostra Silva:

„Practic, şi masa lemnoasa se vinde la sfert de preţ, şi teritoriul se înstrăinează pentru totdeauna, cu toate sursele şi resursele lui, că mai sunt şi bogăţii ale subsolului. Se pot face analize şi din punct de vedere strategic, militar, sau la nivel naţional dacă este bine ca teritoriul să se înstrăineze pentru totdeauna. Mai ales că românii este evident că nu vor mai avea niciodată bani să recupereze, să reintre în posesia acestor teritorii.”

Un fenomen similar, cu înstrăinări masive de păduri, a avut loc şi acum 100 de ani, spune Bogdan Tudor. Dar liderii români de atunci s-au sesizat şi au dat o lege dură care a oprit achiziţiile de suprafeţe mari. Acum, nu numai că nu se sesizează, dar nici nu ascultă pe nimeni.

Bogdan Tudor:

„Noi am aflat, am făcut acum câțiva ani o statistică, ce proprietăţi s-au cumpărat, cine le-a cumpărat, în ce judeţ,am sesizat instituţiile statului, nimeni nu a avut nicio reacţie. Nu, aşa sunt oamenii politici, nu intervin decât când e prea târziu, poate. Sau nici atunci. E aceeaşi politică pe care o întâlnim şi în cazul înstrăinării altor resurse: să se vândă totul, să se cumpere totul.La un moment dat vor veni şi vor spune: <Voi nu mai sunteţi proprietari aici, noi suntem proprietari. Luaţi-vă bagajul şi mutaţi-vă unde vedeţi cu ochii, că aici e proprietatea noastră!> Se va întâmpla, probabil.”

Şi proprietăţile date străinilor se vor înmulţi. Chiar acum se face lobby puternic pentru ca legislaţia să fie îndulcită, să se vândă suprafeţe cât mai mari şi să se exploateze că mai mult lemn. Şi, se pare, au găsit aliaţi printre politicienii români. Bogdan Tudor:

„În prevederile noului Cod Silvic se regăseşte mai mult influenţa firmelor austriece. Presiunea mai mult de aici vine, pentru că ei au ajuns la o limită, nu mai au de unde să cumpere suprafeţe mari, lobby-ul lor s-a văzut la modul concret în nişte iniţiative legislative ale unor parlamentari care au vrut să schimbe legislaţia şi să se poată să se vândă comunităţile istorice de proprietari, ca să aibă ei de unde să cumpere.”

Liderul Partidului Verde din Parlamentul Austriac înţelege perfect ce se întâmplă şi ne priveşte compătimitor.

Peer Pilz, politician:

„Este vorba despre bani, este vorba despre corupţie. Dacă aş fi o companie internaţională şi ar trebui să aleg între a cumpăra pământ sau pădure în Austria sau în România, cu siguranţă aş cumpăra o pădure în România. Din cauza preţului şi a guvernului.Voi aveţi pădure ieftină şi guvern la fel de ieftin.”

Peer Pilz spune că niciun occidental n-ar fi îndrăznit să vină în România, să cumpere ce vrea şi să taie cât doreşte, dacă n-ar fi ştiut cât de neatenţi suntem cu teritoriul nostru şi cât de slabă şi de uşor manipulabilă e legislația de la noi:

„În Austria, nimeni nu ar accepta ca dezastrul din pădurile voastre să se producă şi în pădurile noastre. Nimeni nu ar accepta.”

Într-adevăr, austriecii se protejează bine la ei acasă. Legislaţia privind exploatările forestiere e foarte aspră, iar taxele impuse companiilor – enorme. Aşa că statul austriac e cel mai mare proprietar de păduri din ţară, cu 4 milioane de hectare, iar restul aparţine marilor familii nobiliare sau fermierilor mici și mijlocii. Și nici unii, nici alţii nu se gândesc să vândă, aşa cum fac românii.

Michael Johann, proprietar de pădure:

„Pădurea am moştenit-o de la mama, dar vreau s-o administrez, s-o îmbunătăţesc şi să las ceva bun copiilor mei.”

Reporter: „Ai vinde-o?”

Michael Johann: „Nu, nu aş vinde-o! Cred că, dacă aş vinde-o, cel care o va cumpăra o va distruge și nu va aprecia investiţia mea, a părinţilor şi a bunicilor mei.”

Michael Johann, moştenitor a 7 milioane de hectare de pădure în sudul Austriei, spune că ştie din istoria familiei lui cât de valoroasă este pădurea şi în timp de pace şi în timp de război:

„Au fost vremuri în care viaţa era mult mai grea, în război, de exemplu, dar familia mea nu a renunţat la pădure. Au investit în ceva ce nu-şi pierde valoarea. Pădurea va rămâne mereu acolo! Lemnul, pământul, vânatul, toate vor rămâne acolo. Aşadar, pădurea nu îşi poate pierde valoarea.”

De aceea, nici nu îi înţelege pe românii care şi-au vândut ieftin teritoriul şi s-au bucurat de un profit pe termen scurt, cu riscul de a pierde însutit pe termen lung:

„România avea nişte păduri foarte vechi, bogate şi sălbatice, dar mă tem că multe dintre ele au fost deja distruse.Şi mi-e teamă că anii ce vor veni vor pune şi mai multă presiune pe pădurile existente, pentru că se construiesc fabrici imense, una după alta.Asta este o mare problemă, pentru că noii cumpărători nu au respect pentru legislaţie, nu au interesul să menţină infrastructura regională şi nu au interesul să dezvolte economia locală. Ei doar vin acolo, iau toată materia primă şi duc banii în altă parte. E altceva când proprietarii sunt oameni ai locului, au banii, îi vor cheltui în baruri sau magazine locale şi, în felul acesta, banii rămân în zonă şi vor îmbunătăți situaţia economică pe termen lung.”

Doar că, până acum, niciun guvern de la noi nu s-a gândit la o astfel de strategie. Mai grav, în anii 2005-2006 s-a dat liber la retrocedări pe suprafeţe foarte mari, dar fără un program de susţinere financiară a proprietarilor. Neavând cu ce să întreţină şi să păzească pădurile, oamenii au vândut masiv. Aşa se face că,pe lângă cele 500.000 de hectare înstrăinate, alte 400.000 au fost tăiate până la ultimul copac. Iar de lemn au profitat companiile străine. Astăzi, asistăm la dezastru şi nimeni nu ne ajută, fie pentru că nu se vrea, fie pentru că nu se ştie.

Peer Pilz, politician:

„De ce eu, ca politician verde în Parlamentul Austriei, şi nu sunt parlamentar de câteva luni, ci de 27 de ani, de ce trebuie să aştept ca o echipă de televiziune din România să-mi ofere informaţii la prima mână despre această problemă majoră privind comportamentul unor oameni de afaceri din Austria? De ce există această incredibilă lipsă de informaţie? Ce fac ONG-urile voastre? Pentru mine, asta este o situaţie foarte ciudată.”

Ciudată este şi pentru noi toţi, milioane de români atraşi fără voie în războaie duse în interes propriu sau de grup, şi care-şi văd an de an ţara devastată, sărăcită, cumpărată; oameni care nu înţeleg de ce, până acum, nu a reuşit nimeni până acum să pună la punct o strategie pe termen lung, care să ne ajute să păstrăm şi pământul, şi roadele lui, dar şi investiţiile străine. Şi, mai ales,de ce nu există o supraveghere atentă a celor care ne cumpără terenurile şi pădurile. Pentru că printre ei există personaje și companii care nu numai că demonstrează o crasă lipsă de respect pentru ce găsesc aici, dar mai şi păcălesc de ani buni această ţară care a fost atât de îngăduitoare cu străinii

DUPA 26 DE ANI. Economia Romaniei – PRADA DE RAZBOI SI PARADIS AL MULTINATIONALELOR. Unicul program de guvernare: “GARANTAM SCLAVIA PE BANI PUTINI!”

Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem şi mai săraci şi un pic mai bătrâni… Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile pe semestru, investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă secretă”, originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul” economic al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.

„În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa”

Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?

În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi. Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian. La Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania. Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.

În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?

A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane. Producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!

„Practic, întreaga economie naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război”

Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?

Iată situaţia la zi în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nici o încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane. Produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?

După 1990 s-a schimbat, deci, peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

Au venit „sfaturi” de la competitorii nostri europeni: faceţi IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria siderurgică de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată şi ca un „bonus” pentru admiterea în UE.

Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?

Prima a fost restituirea „părţilor sociale” – o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunţat totodată că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat, controlul total, fără luptă, şi fără niciun câştig, asupra întregii economii. Practic, economia naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.
„«Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea». Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani”

Vă rog să continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la 26 de ani de la răsturnarea „dictaturii de dezvoltare”.

A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus aproape în totalitate sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.

Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF cu „terminatori”?

Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă; astăzi, avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 14 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent de dezvoltare?

Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de competitivitate. „Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”. Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguvernare.

Care sunt predicţiile dv. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?

Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.

 

 

Nota noastra:

A nu se trece cu vederea si partea de solutie avansata de prof. Ciutacu. Nu avem doar o analiza de tip lamentatio, ci o critica a unui program care a distrus economia, din perspectiva unui model alternativ de dezvoltare. Ideea cu incurajarea salariatilor de a reinvesti din salariu in propria companie nu se rezuma, de altfel, doar strict la partea financiara. Co-participarea la actionariat inseamna si co-participare a lucratilor/angajatilor la deciziile si la conducerea companiei. Pe scurt, nu mai face patronatul sau manageriatul doar ceea ce vrea sau doar ceea ce e in profitul marilor actionari (de pilda, expatrierea profiturilor, scoaterea plusvalorii din tara). Devine, deci, mai evident de ce nici macar nu e luat in discutie un asemenea model – cine sa vrea sa “imputerniceasca” neoiobagul roman, sa-i dea drepturi?!

 

România a pierdut în ultimii 25 de ani mai mult decât în timpul celor 2 războaie mondiale! Care este prejudiciul?

Aproape ca nu-ti vine sa crezi aceste lucruri, dar potrivit unor studii facute de catre analisti americani, Romania a pierdut active in valoare de peste 1600 de miliarde de dolari. Industria, agricultura, infrastructura si unele ramuri strategice ale economiei si industriei romanesti au fost distruse in mare parte, toate acestea insumand peste 1600 de miliarde de dolari in doar 25 de ani.
Nici macar in cele doua razboaie mondiale Romania nu a mai suferit asemenea pierderi. Potrivit unui studiu al specialistilor de la academia militara, se demonstreaza cu cifre ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, atat prin pierderile suferite prin distrugeri, bombardamente, jafurile armatelor germane si ruse, iar mai apoi prin despagubirile de razboi platite intre anii 1945-1965, costurile totale suportate de Romania pentru acest razboi se ridica undeva la aproximativ 500 de miliarde de dolari, valoare echivalenta la cursul dolarului din zilele noastre.
Putem spune fara nici o frica de a ne insela ca Romania nu a pierdut dupa doua razboaie mondiale, cu toate distrugerile sau despagubirile de razboi platite, cat a pierdut in doar 25 de ani de jaf institutionalizat si sistematic din timpul asa numitului capitalism salbatic sau capitalism de cumetrie. Cum a fost posibil ca Romania sa piarda pe timp de pace aproape de trei ori mai mult decat in timpul celor doua razboaie mondiale? Cat o sa mai lasam oare sa continuie jigodiile din fruntea tarii cu acest jaf de proportii astronomice?
Intr-o tara cu atatea resurse naturale, bogatii minerale, in care avem toate formele de relief si aproape toate resursele pe care le-a dat Dumnezeu omenirii, nu e voie sa existe saracie!

SINODUL TÂLHĂRESC

http://sinodultalharesc.tk/turbarea-lui-bartolomeu-cere-caterisirea-ips-serafim-de-pireu-pr-prof-theodor-zisis-pr-matei-vulcanescu-si-altor-opozanti-ai-adunarii-din-creta/

GATA,A DAT CANDREALA SI IN POPIME…Turbarea lui Bartolomeu: Cere caterisirea IPS Serafim de Pireu, Pr. prof. Theodor Zisis, pr. Matei Vulcănescu și a altor opozanți ai adunării din Creta

 

În înregistrarea de mai sus părintele Nikolaos Manolis anunță un cutremur mare la temelia Bisericii noastre. După cum zice părintele Nikolaos Manolis maine la DIS (Sinodul Permanent al Bisericii Eladei) se va discuta cererea patriarhului Bartolomeu pentru caterisirea părintelui Theodor Zisis. Da, ați auzit bine.
La ce să ne uităm mai întâi? La faptul că Patriarhia (Ecumenica n.n) se bagă în cazurile interne ale Bisericii noastre sau la faptul că încearcă să impună caterisirea unui mare teolog contemporan al Bisericii noastre?
Iubiți frați pregătiți-vă de lupte mari, încă nu am văzut nimic.

sursa: glasulstramosesc.ro/blog

Totodată, sursele noastre din Grecia spun că același lucru l-a cerut Bartolomeu și în ce-i privește pe IPS Serafim de Pireu și pr. Matei Vulcănescu. Iată de ce vor ei să tot amâne discuțiile și „definitivarea” sinodului din Creta, adică noi să sperăm că vor rediscuta, iar ei trec deja la măsuri de intimidare și excludere a opozanților. „Nu te teme turmă mică!”

 http://www.glasulstramosesc.ro/blog/petitie_de_sustinere_a_memoriului_vietuitorii_si_credinciosii_schitului_radeni_neamt_resping_erezia_cretana/2016-12-08-248

-Petiţie de susţinere a memoriului “Vieţuitorii şi credincioşii Schitului Rădeni Neamţ resping erezia cretană”

Ca urmare a cererii exprimate de foarte mulţi cititori ai memoriului Viețuitorii și credinciosii Schitului Rădeni resping erezia cretană de a semna demersul adresat Exarhatului Arhiepiscopiei Iașilor și Mănastirii Petru Vodă, am redactat o Petiție de susținere a memoriului “Viețuitorii și credincioșii Schitului Rădeni resping erezia cretană”, adresată Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Cei ce vor să susțină acest demers pot descărca modelul de Listă de semnatari ai Petiția de susținere a memoriului “Viețuitorii și credincioșii Schitului Rădeni resping erezia cretană”.
Pe această listă puteți scrie numele și prenumele, județul din care proveniți și semnatura personală.
   Lista de semnaturi poate fi trimisă, indiferent de numărul de semnături de pe ea, pe adresa de email contact@aparam-ortodoxia.ro sau prin poștă pe adresa:
Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Sat Rădeni, Comuna Păstrăveni, Județul Neamț

Vă rugăm să semnați numai după ce luați la cunoștință textul memoriului și al petiției în sprijinul Schitului Rădeni, să nu semnați cu nume fictive, să nu semnați în numele unor persoane care nu și-au dat acordul, să nu semnați de mai multe ori.

  
   Vă mulțumim.

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Am luat cunoştinţă de petiţia-mărturisire publicată pe siteul www.aparam-ortodoxia.ro şi pe alte publicaţii electronice, pe care vieţuitorii şi credincioşii de la schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” au adresat-o Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Mănăstirii Petru Vodă, manifestându-şi dorinţa de a li se respecta dreptul canonic şi cetăţenesc de a se ruga în linişte în biserica Schitului, fără a fi supuşi presiunilor pentru faptul că nu pomenesc ierarhul locului.

Suntem de acord cu argumentarea teologică a scrisorii, în care se afirmă că sinodul din Creta a fost eretic, deoarece a adoptat erezia ecumenistă ca mod de gândire eclesiologică şi de acţiune misionară a Bisericii Ortodoxe.

Suntem de acord cu faptul că, prin participarea şi semnarea documentelor sinodului din Creta, dar şi prin ratificarea acestuia, în cadrul sesiunii din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia eclesiologică ecumenistă, adoptată de acest sinod.

Suntem de acord cu faptul că, din motivele mai sus menţionate, măsura de nepomenire a ierarhului pe motivul părtăşiei sale la erezie este corectă, în conformitate cu canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, şi că orice abuz contra vieţuitorilor Schitului Rădeni şi a sutelor de credincioşi din toată ţara, care îşi găsesc un refugiu spiritual acolo, este atât necanonic, de vreme ce canonul 15 I-II interzice “cercetarea canonică” a celor care se îngrădesc prin nepomenire de ierarhul părtaş la erezie, cât şi neconstituţional, deoarece este interzisă de Constituţie încercarea de a obliga pe cineva să accepte o opinie contrară convingerilor sale, în speţă opinia că sinodul din Creta este “Mare şi Sfânt” şi că episcopii care au participat la el trebuie pomeniţi, în condiţiile în care ei au semnat documente eretice.

Împărtăşim poziţia vieţuitorilor şi credincioşilor din Rădeni faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă: aceştia nu se despart de Biserică, nici nu aderă la vreo organizaţie religioasă, nu contestă prezenţa harului în Biserică sau valabilitatea Sfintelor Taine, nu au intrat sub autoritatea altor episcopi, nu au cerut antimise de la alţi episcopi pentru a sluji, respectă ierarhul locului, dar şi pe  clericii şi credincioşii care încă nu au întrerupt pomenirea şi se roagă  pentru toţi, pentru ca Dumnezeu să izbăvească Biserica Ortodoxă de contaminarea cu erezia eclesiologică ecumenistă a sinodului din Creta.

Respingem ca nefondate acuzaţiile că, prin nepomenirea episcopului pentru motiv de părtăşie la erezie şi participarea la slujbele unde episcopul părtaş la erezie nu este pomenit, vieţuitorii şi credincioşii din Rădeni, precum şi preoţii şi credincioşii care au făcut acest lucru în alte locuri din ţară ar fi devenit schismatici, ar fi ieşit din Biserică sau ar participa la liturghii nevalide. Toate aceste acuzaţii sunt contrazise de prevederile sfintelor canoane 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.

Pentru toate aceste motive, în calitate de credincioşi ortodocşi din toată ţara, respectuos Vă rugăm să dispuneţi încetarea oricărei forme de presiune la adresa vieţuitorilor şi credincioşilor din Schitul Rădeni şi a preoţilor şi credincioşilor din întreaga Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei.

Problemele cu care se confruntă Biserica noastră ca urmare a pseudosinodului din Creta se pot rezolva numai într-o atmosferă de deschidere frăţească, de respect, de dialog sincer şi de dragoste, de respectare a învăţăturii Sfintei noastre Biserici şi a prevederilor canonice. Este obligatoriu ca ierarhii noştri să dea dovadă faţă de credincioşii ortodocşi pe care îi păstoresc măcar de aceeaşi deschidere, predispoziţie la dialog, dragoste şi onestitate pe care o arată faţă de partenerii de “dialog teologic” eretici din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă întărească să daţi dovada ortodoxiei gândirii şi mărturisirii Înaltpreasfinţiei Voastre, prin lepădarea publică de actele sinodului din Creta.

07.12.2016

Cu deosebit respect,

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Sursa: aparam-ortodoxia.ro

Vaticanul-In slujba lui Antichrist!       https://www.youtube.com/watch?v=mJb02hVBxD8

 

Ce boli poţi lua dacă pupi icoanele

Creştinii merg des la biserică, iar acolo iau la rând toate icoanele şi le sărută. Medicul avertizează că prin acest gest pot contacta foarte multe boli, printre care cele virale sau anumite ciuperci de care pot scăpa numai printr-un control specializat. “Igiena nu are nicio treabă cu credinţa. Atunci când tuşim sau strănutăm este la fel. (…) Contactăm microbi. Cel care intră în contact cu flora microbiană poate primi cu mare uşurinţă aceste mici organisme. Acest fapt, indiferent că este în biserică se poate transmite astfel de boli. Bătrâne ajung la spital des cu stări de rău, chiar la urgenţe, ele care merg la biserică. Este bine să aveţi grijă la acest regim alimentar de post. Trebuie să ţinem cont de toate că altfel ne punem sănătatea în pericol şi sunt sigur că divinitatea va accepta aceste lucruri. (…) De la boli virale, la herpesuri, boala sărutului poate fi luată sau o întreagă serie de ciuperci. (…) Contactul cu secreţiile altuia nu e sănătoasă. Flora microbiană supravieţuişte ceva timp. Trebuie să fie respectate aceste reguli de igienă chiar şi la obiectele de cult.” a declarat medicul la Antena Stars

 

Dr. Virgiliu Stroescu spune adevărul despre cafea. ”Ce ni s-a spus până acum sunt minciuni, cafeaua poate duce la…”

Dr. Virgiliu Stroescu spune adevărul despre cafea. ”Ce ni s-a spus până acum sunt minciuni, cafeaua poate duce la…”

Doctorul Virgiliu Stroescu a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre cafea și despre efectul devastator al acesteia.

”Cea mai prestigioasă revistă medicală americană a publicat un articol, în 2015, după studii îndelungate în care se spune următorul lucru: cafeaua în cantitate mare favorizează cancerul de ficat. Prin prăjire, boabele dezvoltă 19 substanțe procancerigene. În momentul în care ajung în celule provoacă mutații genetice. În cazul gravidelor, cafeaua e și mai nocivă. Dacă o femeie însărcinată stă la soare și bea cafea, cofeina poate produce malformații fătului”, a explicat cunoscutul doctor.

Cât despre antioxidanții care se găsesc în cafea, dr. Stroescu susține că aceștia sunt distruși în momentul în care boabele sunt prăjite la temperaturi înalte. Cel mai sănătos ar fi să înlocuim cafeaua cu ceai, potrivit medicului

 

 

Cum au ajutat tradatorii nationali pe cotropitorii globali!

Studii recente au scos la lumină faptul că în timpul războiului rece, în Europa Occidentală, au existat armate secrete. Aceste grupări para-militare au fost formate şi coordonate de NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) şi au fost organizate şi conduse de serviciile secrete ale armatelor din ţările occidentale, în strânsă colaborare cu serviciul secret al SUA, CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) şi cu serviciile secrete britanice SIS şi MI6.

Mercenarii NATO au fost antrenaţi de Beretele Verzi din SUA şi de paraşutiştii britanici (SAS). Aceşti soldaţi clandestini ai NATO au dispus de depozite de arme, şi iniţial au fost antrenaţi pentru a preveni „o invazie” a Europei de către Uniunea Sovietică (acesta pare să fi fost mai degrabă un pretext la care a recurs SUA pentru a justifica represiunea stângii în Europa, pentru că nici azi nu e recunoscut faptul că Stalin a propus occidentalilor să lase Germania unificată dar să îşi retragă bazele militare din Europa de vest, propunerea sa fiind refuzată).

Extrase din „Armatele secrete ale NATO”, de Daniele Ganser

Reţeaua internaţională clandestină a NATO a funcţionat în ţările europene din NATO – Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania şi Turcia – dar şi în ţări neutre cum ar fi Austria, Finlanda, Suedia şi Elveţia.

Existenţa acestor armate de mercenari ai NATO a rămas un secret bine păstrat în timpul războiului rece până în anii 1990, când o falangă a reţelei internaţionale a fost descoperită în Italia. Primise numele de cod “Gladio,” care în latină înseamnă pumnal cu dublu tăiş.

Deşi presa a pretins că armatele secrete ale NATO au fost „cel mai bine ascuns şi cel mai incriminator secret militar şi politic după al doilea război mondial”, guvernul italian, criticat din toate părţile, a promis să dezmembreze armata secretă de pe teritoriul său.

Italia a insistat să spună că armate clandestine au existat şi în alte ţări din Europa occidentală. Această acuzaţie s-a dovedit a fi corectă şi investigaţii ulterioare au scos la iveală că, în Belgia, armata secretă a NATO avea numele de cod SDRA8, în Danemarca se numea Absalon, în Germania TD BDJ, îGrecia LOK, în Luxemburg Stay-Behind (armata din spatele frontului)îOlanda I&O, îNorvegia ROC, îPortugalia Aginter, îElveţia P26, îTurcia contra-gherilă şi în Austria OWSGV. Armate secrete ale CIA şi NATO au existat şi în Franţa, Finlanda, Spania, Suedia, dar nu e cunoscut cum se numeau.

Parlamentul European a votat o rezoluţie în care a criticat dur existenţa armatelor secrete ale NATO:  Aceste organizaţii funcţionează şi continuă să funcţioneze total în afara legii. Nu se află sub nici un fel de control parlamentar, şi cerem o investigaţie completă asupra naturii, structurii, scopurilor şi altor aspecte ale acestor organizaţii clandestine.”

Cu toate acestea, doar Belgia şi Elveţia au făcut anchete parlamentare, în timp ce administraţia preşedintelui american George H. W. Bush a refuzat să comenteze, ascunzându-se la umbra primul război din Golf împotriva Irakului.

După al doilea război mondial, ideea de a crea armate secrete s-a bazat pe teama de o „invazie comunistă”, sau de ajungerea partidelor comuniste la putere în Europa de vest. Reţeaua a fost concepută de serviciile secrete britanice (SOE), create de Winston Churchill în 1940.

Potrivit investigaţiilor Senatului belgian, pregătirile pentru războiul fără orice reguli aucontinuat după al doilea război mondial şi au precedat crearea NATO.

După crearea NATO în 1949, comitetul secret al ofiţerilor armatelor din vest, care au creat armatele de mercenari NATO, a fost integrat în NATO, în secret, şi începând din 1951, a funcţionat ca departament de planificări clandestine (CPC). Pe lângă CPC, un al doilea centru de comandă secret, numit comitetul clandestin aliat (ACC), a fost creat în 1957 la ordinele comandamentului suprem aliat al forţelor NATO din Europa (SACEUR). Această structură militară a fost de fapt o acoperire pentru coordonarea de către SUA a armatelor secrete de mercenari folosite în Europa de vest, întrucât SACEUR, de-a lungul istoriei NATO, a fost în mod tradiţional condus de un general american care răspundea doar în faţa Pentagonului şi care îşi avea biroul în sediul NATO din SHAPE, în Mons, Belgia.

ACC se ocupa inclusiv de elaborarea de directive pentru reţelele de mercenari, şi de organizarea bazelor secrete de antrenament în Marea Britanie şi Statele Unite. Pe timp de război, ACC urma să se coordoneze cu SHAPE. Potrivit fostului director al CIA, William Colby, „acesta a fost un program de maximă importanţă”.

Pentru a se asigura că nu vor recruta decât mercenari anti-comunişti, CIA şi MI6 selectau oameni de dreapta şi conservatori. Foşti nazişti şi terorişti de dreapta au fost recrutaţi fără nici o reţinere.

Judecătorul italian Felice Casson a descoperit că o armată secretă a NATO opera în Italia chiar şi în vara lui 1990, coordonată din Roma. A făcut această descoperire când a dat peste documente în arhivele serviciilor secrete ale armatei care dovedeau că terorişti de dreapta au comis atentate teroriste, sub coordonarea NATO, în Italia. Concluzia sa a fost că “în Italia existau în mod evident legături între NATO şi operaţiuni teroriste.

(Pentru a distruge stânga în Italia – care nu ar fi servit Uniunii Sovietice, aşa cum pretinde propaganda NATO, ci clasei muncitoare din Italia – NATO a antrenat, sponsorizat şi comandat acte de terorism. Acestea au fost comise împotriva populaţiei civile din Italia de către terorişti de dreapta şi de neo-nazişti care lucrau pentru NATO. Scopul atentatelor a fost terorizarea populaţiei din Italia şi distrugerea stângii şi mai ales a mişcării sindicale, care era foarte bine organizată, avea o susţinere publică solidă şi permitea muncitorilor să organizeze greve pentru a-şi câştiga drepturile confiscate de capitalişti).

Judecătorul italian care a anchetat atentatele teroriste comise de neo-nazişti pentru NATO a ajuns la aceeaşi concluzie. Casson spune că strategia urmărea să creeze tensiuni incendiare în Italia pentru a aduce la putere partide şi oameni care serveau „interese reacţionare şi, social şi politic, conservatoare”.

NATO s-a asigurat că teroriştii neo-nazişti sunt protejaţi în statele unde acţionau.

Cel mai bine documentat exemplu al diabolicei „strategii de tensiune” vine din satul Peteano unde, în 1972, explozia unei maşini-capcană a ucis trei Carabinieri, forţa para-militară a poliţiei italiene. Mulţi ani, acest atac terorist a fost pus pe seama stângii din Italia, în special a organizaţiei Brigăzile Roşii, până când Casson a redeschis cazul şi a descoperit că de fapt un terorist de dreapta, Vincenzo Vinciguerra, a fost cel care i-a omorât pe Carabinieri. La proces, în 1984, Vinciguerra a depus mărturie că a putut să se ascundă atâta vreme pentru că a fost protejat de segmente largi din aparatul serviciilor secrete, care îi împărtăşeau convingerile anti-comuniste, şi prin urmare l-au acoperit în tăcere pentru a putea discredita stânga din Italia. După explozia maşinii, Vinciguerra şi-a amintit: „Un întreg mecanism a fost pus în funcţiune…” Carabinierii, ministerul de interne, vameşii, poliţia de frontieră, agenţii civili şi militari din serviciile secrete l-au protejat pentru că toţi împărtăşeau aceeaşi ideologie, fascistă, care a stat la baza atacului.

Vinciguerra a explicat că asasinatele din Peteano, şi toate celelalte masacre care au urmat, au fost posibile pentru că au fost organizate de o structură reală, vie, funcţională, bine sincronizată, clandestină, ocultă care avea capacitatea de a canaliza furia opiniei publice în urma actelor de teroare spre cei pe care dorea să-i distrugă politic şi fizic.

Această structură funcţiona în interiorul statului. În Italia (şi nu numai) forţa secretă funcţiona în paralel cu armatele oficiale, şi era formată din civili şi militari, iar în anii 1970-1980 se numea Gladio: armata secretă a NATO.

În faţa judecătorilor, Vinciguerra a recunoscut că armata secretă Gladio a fost implicată în actele de terorism din Italia şi a insistat că aceasta era „o organizaţie secretă, o super-organizaţie formată din reţele de comunicaţii, de aprovizionare cu arme şi bombe, şi cu bărbaţi antrenaţi care ştiau să le folosească.”

Pe baza mărturiei lui Vinciguerra, confimată de anchete, numeroşi italieni, mai ales cei de stânga sunt convinşi că Gladio a fost o organizaţie teroristă şi că atât CIA cât şi NATO au comis atentate teroriste în Italia şi au susţinut o politică de teroare în Italia.

Un raport de 375 de pagini al unei comisii de anchetă a parlamentului din Italia, asistată de judecătorul Casson, a concluzionat în 1995, după investigarea Gladio că “CIA s-a bucurat de o maximă discreţie în Italia” în timpul războiului receÎn 2000, o a doua comisie parlamentară a investigat Gladio, sub coordonarea grupului de stânga Gruppo Democratici di Sinistra şi a concluzionat că politica de teroare (cunoscută ca „strategia de tensiune”) a fost susţinută de Statele Unite pentru a distruge partidele comuniste din Italia: “Toate aceste masacre, toate bombele, toate acţiunile militare au fost organizate sau promovate sau susţinute de bărbaţi din instituţiile statului italian şi, recent a ieşit la iveală, şi de bărbaţi care aveau legături cu structurile serviciilor secrete ale Statelor Unite.” În martie 2001, generalul Giandelio Maletti, un fost şef al contra-spionajului italian, a confirmat că CIA a susţinut terorismul în Italia.

După masacrul din Piazza Fontana, din 1969, în care au fost ucişi 16 oameni şi 80 au fost mutilaţi şi răniţi, părţi din bomba care a fost explodat în piaţă au fost plantate în casa jurnalistului de stânga Giangiacomo Feltrinelli pentru a înscena un proces politic partidului comunist. Monstruozitatea planului diabolic a fost dezvăluită treptat, dar chiar şi azi rămân foarte multe necunoscute mai ales că foarte multe documente originale au dispărut.

După masacrul de la Pateano şi celelalte care au urmat”, a explicat Vinciguerra în timpul procesului său din 1984, „ar trebui să fie clar de acum că a existat o structură reală, secretă, care avea capacitatea de a canaliza furia publică în urma atacurilor.” Această structură funcţiona în interiorul aparatului de stat: „În Italia există o forţă secretă, care funcţionează în paralel cu forţele armate, şi care e formată din civili şi militari”, Gladio fiind „o organizaţie secretă, o super-organizaţie formată dintr-o reţea de comunicaţii, oameni care distrubuie arme şi oameni care antrenează mercenari” pentru NATO.

Această forţă acţionează în numele NATO, a spus el, pentru a preveni alunecarea Italiei către stânga, şi, în acest sens, această forţă primeşte tot sprijinul din partea serviciilor secrete oficiale şi din partea forţelor militare şi politice ale statului.”

Miceli, anterior responsabil pentru biroul de securitate al NATO, a recunoscut furios în timpul procesului său din 1974: „O armată secretă? Sigur că există. Dar nu am organizat-o ca să dau eu o lovitură de stat. NATO şi SUA mi-au cerut să mă ocup de ea.”

După 16 ani, forţat de presiunile publice, premierul Andreotti a recunoscut existenţa Gladio în faţa parlamentului.

În închisoare, cel care a comis asasinatele de la Peteano, Vinciguerra, i-a explicat judecătorului Casson că nu doar organizaţia sa neo-nazistă Ordine Nuovo (Noua Ordine), ci şi organizaţii foarte cunoscute de dreapta, cum ar fi Avanguardia Nazionale, au cooperat cu serviciul militar şi cu armata secretă Gladio pentru a slăbi şi distruge stânga politică în Italia„Cei care au participat la comiterea de acte teroriste în Italia au fost oameni în camuflaj, oameni din aparatul serviciilor secrete şi cei care colaborează cu acest aparat.” Teroriştii neo-nazişti, de dreapta au fost recrutaţi pentru a coopera cu Gladio cu scopul de a executa cele mai sângeroase atacuri împotriva italienilor: „Avanguardia Nazionale, Ordine Nuovo au fost principalele mobilizate în bătălia împotriva comunismului în urma unei strategii care a fost pusă la cale de stat, în special de cei din aparatul de stat care lucrau cu NATO.”

Parlamentul European a cerut dezmembrarea acestor armate secrete, dar atât. Parlamentarul grec Ephremidis: „Aceste armate secrete au fost create de CIA şi de NATO sub pretextul că vor să apere democraţia, când de fapt scopul lor era să o submineze pentru a-şi urmări propriile interese nefaste”.

Numai Belgia, Italia şi Elveţia au investigat armatele secrete ale NATO, dar rapoartele lor au fost total ignorate de NATO şi de preşedintele de atunci al SUA, George Bush Sr.

În cele 16 ţări membre ale NATO, descoperirea armatelor secrete a produs şoc şi stupoare. „Armata secretă a NATO, legături cu teroriştii,” „Bomba din gara de la Bologna a provenit de la o unitate NATO” – doar câteva din titlurile ziarelor. Foşti oficiali ai serviciilor britanice şi americane au început să vorbească cu presa şi să admită că armatele secrete erau de fapt menite a distruge stânga, în special pe comunişti.

Încă din 1948, poliţia politică armată împotriva stângii a fost coordonată de o organizaţie care se numea „Comitetul clandestin al Europei de vest” (CCWU). Când NATO a fost formată, acest comitet a fost incorporat în secret în aparatul militar internaţional al alianţei, şi din 1951 a funcţionat oficial sub numele de CPC. În acea vreme sediul NATO era în Paris, şi tot de acolo funcţiona şi CPC. Numai anumiţi ofiţeri NATO aveau voie în birourile CPC care era coordonat de MI6 şi de CIA. Când în 1966, preşedintele francez Charles de Gaulle a expulzat NATO din Franţa, sediul european al alianţei a fost obligat să se mute la Bruxelles, ceea ce i-a mâniat nespus pe cei de la Pentagon şi pe preşedintele SUA de atunci, Lyndon Johnson. În secretşi CPC s-a mutat în Belgia, aşa cum investigaţia asupra Gladio belgian a arătat.

Expulzarea istorică a NATO din Franţa a aruncat câteva raze de lumină asupra unora dintre cele mai întunecate colţuri şi secrete ale alianţei militare. „Existenţa unor protocoale secrete ale NATO semnate în secret de serviciile secrete din ţările care aderau la alianţă prevedeau explicit că aceste servicii au misiunea de a preveni prin orice mijloace ca partidele comuniste să ajungă la putere. Prima dată existenţa acestor protocoale a fost dezvăluită în 1966”spune istoricul Philip Willan, când preşedintele de Gaulle a scos Franţa din structura de comandă a NATO, şi a denunţat protocoalele ca pe o încălcare a suveranităţii Franţei.”

Deşi documentele originale ale protocoalelor secrete anti-comuniste ale NATO rămân clasificate, speculaţiile privind conţinutul lor s-au înmulţit după descoperirea armatelor secrete ale NATO.

Jurnalistul american Arthur Rowse spune într-un articol despre Gladio că „În tratatul iniţial al alianţei din 1949, există o clauză secretă care impune oricărei ţări ca, înainte de a fi primită în alianţă, să îşi stabilească deja o autoritate naţională de securitate pentru a lupta cu comunismul folosind clandestin cetăţeni-cadre.”

Un expert italian asupra serviciilor secrete, Giuseppe de Lutus, a descoperit că, atunci când a intrat în NATO în 1949, Italia nu a semnat doar pactul atlantic, ci şi protocoale secrete care prevedeau crearea de organizaţii neoficiale însărcinate să garanteze că Italia va rămâne aliniată blocului occidental [capitalist] chiar dacă electoratul ar înclina în altă parte [spre comunism].”

Un istoric care a studiat Gladio în Italia, Mario Coglitore, a confirmat existenţa protocoalelor secrete ale NATO. Un fost oficial al serviciilor secrete din NATO a declarat, sub anonimat, după ce în Italia s-a aflat de Gladio, în 1990, că aceste protocoale secrete prevedeau explicit ca teroriştii de dreapta, nazişti, neonazişti, fascişti, neofascişti să fie protejaţi de legile statului italian în cazul în care îndeplineau misiuni pentru NATO împotriva comuniştilor.

Preşedintele SUA Truman şi cancelarul german Adenauer au semnat un protocol secret între SUA şi Germania când Berlinul a intrat în NATO, în mai 1955, care obliga autorităţile din Germania de vest să se abţină de la orice acţiune legală împotriva teroriştilor de dreapta, nazişti sau fascişti.

Generalul italian, Paolo Inzerilli, care a condus Gladio în Italia între 1974 şi 1986, a insistat că „omniprezenta SUA domina întâlnirile secrete ale CPC care duceau războiul secret împotriva comunismului.

Potrivit lui Inzerilli, CPC a fost format din ordinul comandantului suprem al forţelor NATO din Europa şi era interfaţa între comandamentul suprem al NATO al puterilor aliate în Europa (SHAPE) şi serviciile secrete ale ţărilor membre ale alianţei.  Statele Unite împreună cu Marea Britanie şi Franţa au dominat CPC şi în interiorul unui aşa-zis comitet executiv şi lucrau împreună cu SACEUR, care a fost întotdeauna controlat de SUA. La întâlnirile acestor organizaţii însărcinate cu coordonarea armatelor secrete participau mereu oficiali de rang înalt din CIA şi de la Pentagon. Directiva SHAPE” era denumită doctrina alianţei de formare, antrenare, înarmare şi coordonare a „gladiatorilor în Europa”, adică a mercenarilor nazişti ai NATO.

Creată în 1947, cu doi ani înainte de formarea NATO, principala misiune a CIA în timpul războiului rece a fost de a combate comunismul pe tot globul prin operaţiuni secrete şi de a promova influenţa şi interesele Statelor Unite.

Prin operaţiuni secrete,” preşedintele SUA Richard Nixon a declarat, „vreau să spun acele activităţi care, deşi implementează programele oficiale şi politicile SUA, sunt planificate în aşa mod şi executate în aşa manieră că mâna guvernului SUA nu este vizibilă iar persoanele care le execută par a fi neautorizate.”

De atunci, istoricii şi analiştii politici au descris în detaliu cum CIA împreună cu forţele speciale ale SUA au participat la războaie silenţioase şi nedeclarate în America Latină pentru a influenţa evoluţiile politice şi militare de pe acest continent, precum şi din multe alte zeci de ţări, inlcusiv prin participarea directă în răsturnarea preşedintelui ales al Guatemalei, Jakobo Arbenz, în 1954 (care se opunea intereselor United Fruit)numeroasele tentative de lovituri de stat şi de asasinat împotriva lui Fidel Castro în Cuba, inclusiv la invazia din 1961, asasinarea lui Ernesto Che Guevara în Bolivia în 1967, răsturnarea şi asasinarea preşedintelui socialist, ales, al Chile, Salvador Allende, cu scopul instalării unui regim de teroare fascistă (numit „miracol al pieţelor” de către Hayek şi M.Friedman) condus de dictatorul Augusto Pinochet în 1973, sponsorizarea gherilelor Contras în Nicaragua după revoluţia sandinistă din 1979.

În afara Americilor, CIA a participat la numeroase operaţiuni secrete în Asia şi Africa, printre care cele mai răsunătore au fost răsturnarea guvernului Mossadegh din Iran în 1953, sprijinirea terorii albe în Africa de sud în operaţiunea de capturare a lui Nelson Mandela, încarcerat în 1962, sprijinirea reţelei teroriste Al Qaeda a lui Osama Bin Laden în Afghanistan în timpul invaziei sovietice din 1979 şi ulterior asasinarea sa, sprijinirea lui Pol Pot, liderul kmerilor roşii, din interiorul bazelor militare din Cambogia în urma înfârngerii SUA în Vietnam în 1975.

Dintr-o perspectivă sistemică şi ştiinţifică, departamentul de operaţiuni secrete al CIA, potrivit definiţiei folosită de FBI, este o organizaţie teroristă. Pentru că, „terorism”, potrivit FBI, „înseamnă folosirea nelegitimă a forţei şi violenţei împotriva persoanelor pentru a intimida sau forţa un guvern, o populaţie civilă sau un segment al acestei populaţii să accepte o politică sau anumite obiective sociale.”

Când la mijlocul deceniului 1970, Congresul SUA şi-a dat seama că CIA şi Pentagonul şi-au mărit puterile dincolo de a face posibil orice control, şi că au comis nenumărate abuzuri, senatorul american Frank Church a observat că „numeroasele abuzuri din partea serviciilor secrete reflectă un eşec general al instituţiilor de bază ale SUA.” 

Amiralul Stansfield Turner, directorul CIA din 1977 până în 1981, a refuzat în mod categoric să răspundă la întrebări legate de Gladio într-un interviu pentru o televiziune din Italia în decembrie 1990Când jurnaliştii au insistat să răspundă din respect pentru victimele numeroaselor masacre comise de Gladio în Italia, fostul director al CIA şi-a smuls mânios microfonul şi a urlat: „Am spus: gata cu întrebările despre Gladio!” şi a plecat, fără a mai răspunde la vreo altă întrebare.

Rolul Londrei în crearea armatelor secrete în toată Europa a fost absolut fundamental”, o emisiune de anchete a BBC a recunoscut cu întârziere de câteva decenii într-o ediţie din 4 aprilie 1991. Realizatorul Newsnight, John Simpson, a criticat MI6 şi ministerul apărării din Londra pentru secretomanie. Simpsom a povestit cum, de la căderea zidului Berlinului, britanicii şi-au dezvoltat o fascinaţie pentru poveştile de groază despre serviciile secrete din est, Stasi, Securitate şi altele. „Ar fi posibil ca serviciile britanice să fi comis aceleaşi fapte? Sigur că nu,” a răspuns el sarcastic şi ironic: „Şi totuşi, iată că serviciile occidentale, cele mai secrete, ale NATO… sunt bănuite că ar avea legături cu atentatele teroriste şi cu bombele plasate în Italia.”nato_expansion_1990_2009

Primul război secret de tip Gladio: teroarea albă din Rusia

Războiul rece este văzut de cei mai mulţi istorici din vest ca un război împotriva comunismului purtat de guvernele Occidentale. În timpul acestui război, Londra şi-a pierdut poziţia de superputere a lumii în faţa SUA. SUA a folosit lupta împotriva comunismului pe tot globul pentru a-şi mări puterea de la deceniu la deceniu. După dezmembrarea URSS în 1991 şi încheierea războiului rece, imperiul Statelor Unite domina lumea cum nici un alt imperiu nu a mai făcut-o vreodată în istorie.

Clasa conducătoare conservatoare din Londra a intrat într-o teribilă panică când, pentru prima dată în istoria omenirii, un sistem comunist (de stat) a fost instalat într-o îndepărată şi predominant agrară ţară din estul Europei, în urma revoluţiei ruse de la 1917. După revoluţie, comuniştii au expropriat fabricile şi de acum mijloacele de producţie au fost transferate controlului public. Investitorii, în multe cazuri, au pierdut totÎn cartea sa, ‘OriginileRăzboiului Rece‘, istoricul Denna Frank Fleming a remarcat că multe dintre schimbările sociale aduse de revoluţia rusă, inclusiv abolirea puterii de stat a bisericii şi abolirea moşierilor aristocraţi, „ar fi putut fi acceptate de conservatorii din restul lumii la acea vreme, dar naţionalizarea industriei, a afacerilor şi a pământului – niciodată.”

Exemplul revoluţiei ruse nu a mai fost repetat în nici o altă parte niciodată. ‘J. B. Priestly a spus odată că minţile conservatorilor englezi au explodat la vestea revoluţiei ruse şi de atunci nu şi-au mai revenit niciodată.”

Necunoscut în Occident, războiul secret împotriva comunismului a început de fapt imediat după revoluţia rusă când Marea Britanie şi Statele Unite au trimis armate secrete împotriva abia formatei Uniuni Sovietice. Între 1918 şi 1920, Londra şi Washington au participat la teroarea albă, de partea dreptei din Rusia, şi au finanţat 10 intervenţii militare împotriva URSS pe teritoriul sovietic, nici una neputând să ducă la răsturnarea noii conduceri sovietice. Aceste atacuri au creat o suspiciune considerabilă printre elita comunistă şi în special în mintea lui Stalin cu privire la motivele occidentului capitalist în privinţa Rusiei.

În anii următori, Uniunea Sovietică îşi va întări aparatul de securitate şi va aluneca în totalitarism.

Cum dificultăţile răsturnării de la putere a comuniştilor în Rusia au devenit de nedepăşit, Londra şi aliaţii ei au trecut la altă strategie, motivând că vor să prevină răspândirea comunismului în alte ţări.

În iulie 1936 dictatorul fascist Franco dat o lovitură de stat împotriva guvernului de stânga, ales, al Spaniei. În războiul civil care a urmat, Franco, susţinut de industriaşii americani, de Hitler şi de Mussolini, şi beneficiind de sprijinul tacit al guvernelor de la Londra, Paris şi Washington a zdrobit revoluţia socială a anarhiştilor şi comuniştilor.

În timpul războiului civil, guvernele occidentale le-au permis lui Hitler şi Mussolini să-şi antreneze aviaţia bombardând oraşele controlate de anarhiştii şi de comuniştii spanioli. Guernica a fost rasă de pe faţa pământului, a fost primul oraş bombardat de aviaţia nazistă cu doi ani înainte ca Hitler să înceapă cel de-al doilea război mondial.

După ce a declanşat cel de-al doilea război mondial, Hitler a lansat trei ofensive masive împotriva Rusiei: în 1941, 1942 şi 1943, care aproape au dat o lovitură de moarte comunismului în Rusia. (nt: Ofensivele sale au fost tolerate de guvernele occidentale din motive ideologice.)

Uniunea Sovietică a pierdut cei mai mulţi oameni în timpul celui de-al doilea război mondial: 15 milioane de civili, între 7 milioane de soldaţi, iar alte 14 milioane de oameni au fost răniţi sau mutilaţi pe viaţă. Aceste cifre sunt estimări. Numărul exact al victimelor din URSS nu va putea fi cunoscut niciodată. Istoricii ruşi au arătat că în ciuda apelurilor disperate ale Moscovei către SUA să deschidă un al doilea front în vestul Europei, ocupat de nazişti, pentru ca Hitler să nu poată folosi atâtea forţe împotriva URSS, Statele Unite şi Marea Britanie au refuzat sistematic. (SUA au pierdut 300.000 de oameni în tot războiul pe frontul din Europa şi Asia.) Dacă SUA şi Marea Britanie ar fi deschis un al doilea front în vestul Europei, numărul de oameni masacraţi de nazişti în Estul Europei şi în URSS ar fi fost mai mic.

Abia după Stalingrad, şansele s-au întors de partea Armatei Roşii care i-a învins pe germani şi i-a forţat să capituleze. Abia atunci, şi doar de teamă că vor pierde teren în Europa, SUA au planificat rapid deschiderea unui al doilea front în vestul Europei, prin debarcarea în Normandia în 1944. Ulterior armatele aliaţilor s-au întâlnit cu trupele sovietice în Berlin.

Istoricii britanici au confirmat faptul că „Anglia, în timpurile moderne, întotdeauna a fost un centru de subminare a altora, dar niciodată a ei înşăşi.” [În timpul războiului, Churchill a negociat cu naziştii în Italia să întoarcă armele împotriva URSS, dar americanii au refuzat. După război, Churchill a presat SUA să lansese atacuri nucleare împotriva URSS.] Istoricul britanic Mackenzie a observat, după al doilea război mondial că Londra a recurs la războaie secrete încă din momentul în care a început să-şi impună imperiul, cu secole în urmă.

Primele armate secrete de tip Galdio în Europa au fost create de britanici în spatele liniilor de front germane în al doilea război mondial. Serviciul secret care le-a creat, SOE, a apărut aşa. A devenit o forţă armată paramilitară de 13.000 de oamenicare opera pe tot globul, în strânsă coopeare cu MI6.

Principalul lor teatru de operaţiuni era Europa, dar au fost trimişi şi în Asia de est, India, Australia.

Oficial armatele secrete ale SOE au fost dezmembrate în ianuarie 1946, dar doar pe hârtie. MI6 nu avea de gând să renunţe la un asemenea instrument, cum erau aceste armate de mercenari, iar ele au fost folosite şi în timpul războiului rece, sub un alt nume Special Operations, în cadrul MI6. Istoricii olandezi susţin că aceste trupe de şoc au fost menţinute pentru că erau strict anti-comuniste şi ele sunt cele care format alte armate secrete în Germania de vest, Italia şi Austria. Aceste reţele de mercenari anti-comunişti s-au extins apoi şi au operat în Germania, Austria, ItaliaGrecia (unde au masacrat în public stângişti) şi Turcia. Aceste trupe de şoc ale englezilor operau în baza unei directive din 1945 care spunea explicit că principalul lor duşman era comunismul şi URSS, pentru că interesele britanice „se vedeau ameninţate de Uniunea Sovietică şi de comunismul european.”

Pe 22 ianuarie 1948, ministrul de externe de la Londra a cerut sprijinul unei comisii parlamentare în crearea de unităţi armate speciale pentru a fi folosite împotriva Uniunii Sovietice; le-a denumit „coloana a 5-a”. Doar anumiţi parlamentari au fost selectaţi pentru a fi informaţi în legătură cu existenţa acestor unităţi speciale. Aceste unităţi sunt cele care au cooperat ulterior cu CIA şi cu trupele speciale americane.

SAS (trupele de paraşutişti britanice, cei mai cruzi ucigaşi ai Londrei) şi trupele speciale Beretele Verzi ale Statelor Unite au antrenat în secret şi au planificat multe operaţiuni în timpul războiului rece. Recruţii Gladio din Italia au fost antrenaţi de SAS la Fort Monckton lângă Portsmouth în Anglia, unde MI6 îşi antrena agenţii împreună cu trupele SAS. Agenţi SAS au participat la anumite operaţiuni Gladio în Italia. Printre cei antrenaţi de SAS a fost şi Decimo Garau, un instructor al unui centru Gladio Addestramento Guastatori (CAG) din Capo Marargiu în Sardinia. „Am participat la antrenamente în Anglia, invitat de trupele lor speciale, timp de o săptămână,” a spus el în 1990.

În timpul celui de-al doilea război mondial, echivalentul trupelor SAS din Anglia erau trupele SS create de Heinrich Himmler, ucigaşi de elită, care în Estul Europei au masacrat 3 milioane de civili şi au coordonat „holocaustul nevăzut” împotriva evreilor din Belarus, Ucraina, Moldova şi estul Rusiei, dar al căror comandant a fost adoptat ulterior de SUA. SS au fost dizolvate în urma proceselor de la Nurnberg din 1946.

După război, şi SAS au fost dizolvate în octombrie 1945. Pe hârtie. În 1947 au reapărut oficial când imperiul britanic le-a trimis să distrugă rezistenţa comunistă din Malaezia, (unde au reprodus atrocităţile naziştilor împotriva populaţiei civile, au decapitat oameni în public, au torturat în public, au închis populaţia în lagăre de concentrare pentru a-i putea deposeda pe ţărani de pământ şi a-i transforma în proletari ieftini.)

În 1948, SAS l-au ajutat pe sultanul dictator al au unui stat client al imperiului britanic, Oman, să distrugă gherilele de stânga. Cea mai vizibilă operaţiune a SAS a fost în 1980 când au luat cu asalt ambasada iraniană din Londra. Mult mai silenţioasă a fost implicarea lor în invadarea Insulelor Falkland de către Londra în 1982. În 1991 au participat la războiul din Golf, şi câţiva ani mai târziu, împreună cu Beretele Verzi din SUA au antrenat şi înarmat armata de eliberare din Kosovo (de sorginte neo-nazistă) înainte şi în timp ce NATO a bombardat Serbia în 1999.

Cu doi ani înainte ca Europa să afle de atentatele teroriste comise de armata secretă a NATO în Italia, un documentar BBC, în 1990, a scos la lumină cooperarea dintre trupele de şoc britanice şi cele americane. ‘The Unleashing of Evil’ a arătat cum SAS din Anglia şi Green Berets din SUA au torturat oameni, pe care i-au capturat, timp de 30 de ani în fiecare operaţiune în care au fost implicate, din Kenya până în Irlanda de Nord (în Irlanda de Nord, MI5 au recurs inclusiv la violarea de minori pentru a distruge rezistenţa irlandezilor), Oman, Vietnam, Yemen, Cipru şi multe alte ţări.

Într-o operaţiune strict secretă, Green Berets din SUA i-au antrenat pe Kmerii roşii pentru a comite genocid în Cambogia, în urma unei înţelegeri convenite între Pol Pot şi un înalt oficial al CIA, Ray Cline, şi un trimis special al preşedintelui SUA, Ronald Reagan. După ce scandalul armelor de contrabandă către Iran (Iran Contra) a izbucnit în SUA, în 1983, Reagan a cerut Londrei să preia antrenarea Kmerilor roşii. A discutat direct cu Margaret Thatcher, care a acceptat şi a trimis SAS în Cambogia să antreneze brigăzile morţii ale lui Pol Pot.

Când scandalul Gladio a izbucnit în 1990, presa britanică a susţinut „de acum e clar că trupele de elită SAS sunt implicate total în armatele secrete ale NATO şi, împreună cu MI6, au acţionat ca forţe care au antrenat trupe para-militare pentru război de gherilă şi sabotaj.”

O unitate a Gladio a fost antrenată în Marea Britanie – unitatea 44. Serviciile britanice au colaborat strâns cu armata secretă din Elveţia (P26). Judecătorul elveţian Cornu a investigat această armată secretă P26 şi descrie colaborarea cu serviciile britanice ca fiind „intensă”. Cadre P26 au fost antrenate în mod regulat în Marea Britanie. Britanicii, a descoperit acest judecător, ştiau mai multe despre P26 decât ştia serviciul secret al armatei din Elveţia sau guvernul federal.

Britanicii au antrenat această armată secretă elveţiană inclusiv pe viu, în operaţiunile împotriva IRA din Belfast, potrivit unui instructor Gladio, Alois Hurlimann.

Acesta a declarat că în mai 1984 a participat la un antrenament pe viu care a constat în atacarea IRA, în timpul operaţiunii un activist IRA fiind omorât.

Britanicii şi CIA au creat armate secrete inclusiv în Suedia, nu doar în ţările NATO. Unul dintre comandanţii Gladio, Reinhold Geijer, un fost militar care a fost recrutat în 1957 pentru Gladio, a declarat în 1996 la televiziunea suedeză TV 4 că britanicii l-au antrenat pentru operaţiuni spepciale în Anglia. „În 1959 am ajuns, via Londra, undeva la periferia Eaton… cu un paşaport fals. Am fost învăţat cum să trimit scrisori capcană şi altele. Britanicii erau foarte duri.” Guvernele britanice au negat asta constant. În 1991, jurnaliştii de la emisiunea Newsnight au afirmat că „rolul Londrei în crearea armatelor secrete din Europa a fost absolut fundamental,” şi au subliniat că aceste armate secrete aveau un caracter criminal şi că au comis nenumărate orori.

Aceste armate secrete au fost implicate activ şi în manipulări politice în ţările occidentale, a afirmat BBC: „La fel ca pumnalul cu două tăişuri al unui gladiator,” aceste trupe secrete au comis atentate cu scopul de a discredita și submina stânga politică din interiorul ţărilor occidentale. Aceşti agenţi ai statului au fost responsabili de valurile inexplicabile de terorism din Europa Occidentală? Şi dacă da, care a fost rolul Londrei?”, au întrebat public jurnaliştii. „Avem dovezi că Gladio din Italia au fost antrenaţi în Anglia.

Pe 17 aprilie 1997, un realizator de documentare, Allan Francovich, a murit în zona de verificare a paşapoartelor de pe aeroportul Houston din Texas. Guvernul american a susţinut că a murit de inimă.

În 1992, BBC a difuzat un documentar realizat de Allan Francovich despre Gladio în care au fost prezentate interviuri cu cei care au făcut parte din Gladio din Belgia şi Italia. Printre cei intervievaţi a fost şi Ray Cline, directorul adjunct al CIA între 1962 -1966, care a declarat care era de fapt scopul armatelor secrete ale NATO şi ce urmăreau atentatele teroriste la care acestea au recurs: „Aceste armate aveau de fapt scopul să se asigure că dacă un partid comunist era cât pe ce să ajungă la putere, noi trebuia să fim informaţi. Probabil în acest sens, (NATO) a recrutat agenţi din grupurile de dreapta…. Dacă recrutezi şi foloseşti agenţi din grupările de dreapta şi îi foloseşti nu pentru un scop politic, ci pentru a strânge informaţii, e ok, poţi să faci asta.”

Allan Francovich a mai făcut un documentar despre CIA, în 1980, ‘On Company Business’ care a dezvăluit activităţile criminale ale CIA. În alt documentar, ‘The Maltese Double Cross’, din 1995, Francovich a dezvăluit legătura dintre prăbuşirea în 1988 a avionului comercial Pan Am zborul 103 deasupra Lockerbie şi doborârea accidentală a unui avion comercial iranian Iran Air 655 de către aviaţia SUA de pe portavionul USS Vincennes, tot în 1988.

CIA a încercat să infiltreze o armată secretă în China pentru a distruge revoluţia chineză, dar această încercare a eşuat. În 1949 Mao şi partidul comunist chinez au preluat controlul Chinei. La fel au făcut şi în Vietnamul de nord în 1954.

După războiul din Korea, CIA a încercat să obţină controlul asupra unor ţări din Estul Europei şi în acest sens a folosit armatele secrete ale NATO. A eşuat şi de această dată. În ţările cunoscute ca lumea a treia, în America Latină şi în părţi din Asia, diferite variaţii de comunism şi socialism au câştigat teren, fiind văzute ca mijloace politice de redistribuire a bunăstării într-un mod mai egalitar şi mai drept, dar şi ca mijloace de asigurare a independenţei de ţările industriale capitaliste din Occident.

În Iran, Mossadegh a încercat să pună în practică un program socialist şi să distribuie către populaţie o parte din profitul obţinut din petrol. I-a fost fatal. După ce India a obţinut independenţa de sub imperiul britanic, în Africa stânga anti-colonială a devenit puternică, iar lupta de eliberare de occidentali a atins punctul culminant în 1960, când Cameroon, Togo, Madagascar, Somalia, Niger, Nigeria, Cad, Congo, Gabon, Senegal, Mali, Coasta de Fildeş, Mauritania şi Republica Central Africană şi-au declarat independenţa. În Asia de sud-est, după retragerea forţelor de ocupaţie japoneze, în Filipine şi Vietnam se dezvoltaseră mişcări de stânga foarte puternice, anti-coloniale, care au fost reprimate de occident prin atacarea militară a acestor ţări. Invazia Vietnamului de către armata franceză a fost preluată de SUA, iar războiul împotriva Vietnamului a durat până în 1975, şi s-a finalizat cu victoria comuniştilor vietnamezi.

În minţile războinicilor de la Casa Albă, prin urmare, al doilea război mondial nu s-a terminat în 1945, ci a continuat în surdină, în secret, pe măsură ce serviciile secrete au devenit instrumentul dominant al puterii în stat.

CIA a fost creată în 1947 pentru a fi braţul secret al Casei Albe, odată cu „Consiliul Naţional de Securitate” (NSC), care era un fel de „Gestapo american”, format din preşedinte, ministrul de externe, cel al apărării, directorul CIA, şeful trupelor armate. NSC era cea mai puternică organizaţie din Washington. Cum tendinţa era să concentreze toată puterea, au urmat abuzurile. NSC acţiona adesea în afara oricăror legi. NSC a oferit baza „legală” pentru operaţiunile secrete ale SUA şi pentru războaiele secrete ale CIA împotriva altor ţări, stabilind că asta era datoria CIA.

Prima victimă a fost Italia, care în 1947, „deşi avea un guvern care înclina ideologic către occident, se confrunta cu un partid comunist puternic”. Ordinele împotriva comuniştilor din Italia au fost scrise doar în trei exemplare, strict secrete. Unul dintre acestea a ajuns la George F. Kennan de la departamentul de stat. Atacurile împotriva comuniştilor italieni i-au slăbit, iar CIA a considerat că aceasta a fost un succes. De-acum preşedintele Truman era fascinat de operaţiuni secrete ca un instrument de politică de stat şi a cerut ca puterea CIA să fie extinsă în afara Italiei. Pe 18 iunie 1948, NSC a autorizat CIA să lanseze operaţiuni secrete în orice ţară de pe glob şi împreună cu CIA să formeze un departament de operaţiuni secrete.

Operaţiunile secrete înseamnă activităţi legate de propagandă, război economic, atacuri preventive, sabotaj, atacuri cu bombe, extrageri de personal, acţiuni ostile împotriva unor state, inclusiv asistenţă şi antrenarea unor mişcări clandestine subversive, trupe paramilitare, trupe de şoc, de gherilă, şi mai ales sprijin pentru elementele anti-comuniste.  Prin urmare, e clar de la bun început că americanii vedeau armata secretă Gladio din Italia ca pe o armată anti-comunistă, iar „teama de o invazie sovietică era un pretext”, nu o posibilitate.

În primii 5 ani după al doilea război mondial, în SUA deja începusese să se extindă un puternic complex al serviciilor secrete care opera în afara oricărui control legal atât în SUA cât şi în afara SUA. După invazia Cubei, acest complex se consolidase împotriva oricăror încercări de a fi adus sub control. Până şi George Kennan, un fanatic susţinător al operaţiunilor secrete şi un fanatic anti-comunist, din departamentul planificări al departamentului de stat în administraţia Truman, a admis că ce-au creat le-a scăpat total de sub control.

După Watergate, o comisie a congresului a investigat CIA şi NSC şi a descoperit că structurile secrete ale statului american au fost create pentru a exercita control asupra alegerilor din Europa în 1948. 

Aceste structuri secrete au încercat să influenţeze rezultatul alegerilor – şi au făcut asta cu un succes considerabil”, adică au blocat accesul partidelor comuniste – au scris senatorii în concluziile anchetei din 1976. În 1952, într-o singură ţară din Europa centrală, serviciile secrete americane au declanşat „40 de operaţiuni secrete”. La cererea expresă a Pentagonului, aceste operaţiuni secrete au avut ca scop şi crearea de armate secrete de tip Gladio în Europa de vest pentru a-i submina şi distruge pe comunişti.

În acest scop, George Kennan l-a ales pe Frank Wisner să fie primul comandant al departamentului de operaţiuni secrete al CIA. Wisner era un avocat care lucra pe Wall Street, crescut în Mississippi şi care în timpul celui de-al doilea război mondial a comandat trupele de şoc ale precursorilor serviciilor secrete americane în Bucureşti şi Istanbul. Wisner şi alţi ofiţeri de rang înalt din aceste structuri erau „bărbaţi albi, patriarhali, care proveneau din familii aristocrate şi foarte bogate… şi care moşteniseră mentalitatea tradiţională britanică cu privire la oamenii de culoare sau la alte popoare din lume,” adică erau rasişti şi autoritari. Spiritul pe care l-au impus celor care erau selectaţi pentru aceste operaţiuni secrete era agresiv, entuziast, secretos şi lipsit de orice moralitate. Wisner a devenit arhitectul principal al reţelelor de armate secrete din Europa de vest. Wisner a deprins prima dată ce înseamnă operaţiuni secrete în timpul celui de-al doilea război, în Iugoslavia, unde a fost implicat în subminarea comuniştilor. În primul an, Wisner avea deja 300 de oameni trimişi în 7 baze în Europa de vest, care participau la numeroase operaţiuni clandestine. 3 ani mai târziu, în 1951, numărul lor era de 10 ori mai mare, aveau 47 de baze în afara SUA, 3.142 de agenţi în alte ţări şi un buget care a sărit de la 4,7 milioane de dolari la 82 de milioane de dolari pe an.

Allen Dulles, care a devenit şeful CIA în 1953, era convins că operaţiunile secrete erau „un instrument formidabil” de a combate comunismul şi de a promova clandestin interesele SUA în alte ţări.  Aceste operaţiuni erau planificate, coordonate şi executate prin NATO. Pentagonul participa cu forţe speciale în războiul secret împotriva comuniştilor din Europa de vest.

În America Latina, sediul operaţiunilor secrete era în Panama, iar în Asia de sud est sediul acestor forţe speciale a fost stabilit pe insula Okinawa, pe teritoriul Japoniei. După ce scandalul Gladio din Italia a izbucnit în 1990 s-a aflat că Gladiatorii au fost antrenaţi în tabere de antrenent ale grupului 10 al forţelor speciale în Bad Tolz din Germania şi că Gladiatori europeni din numeroase ţări au făcut parte din programe de antrenament speciale pe care le-au primit din partea US Green Berets, la Fort Bragg în State. Aici erau antrenaţi şi de CIA.

Împreună cu Wisner, directorul CIA Dulles a organizat răsturnarea preşedintelui iranian Mossadeh în 1953, şi lovitura de stat pentru răsturnarea preşedintelui socialist al Guatemalei din 1954. Iar în 1956 într-un comentariu referitor la preşedintele care avea înclinaţii de stânga al Indoneziei, Sukarno, Wisner a comandat diviziei trupelor speciale britanice din estul îndepăratat, al căror şef era Alfred Ulmer. Wisner i-a spus acestuia că „A venit ca Sukarno să fugă mâncând pământu’.” A urmat masacrarea unui milion de oameni ceea ce a schilodit şi distrus Indonezia, dincolo de orice recunoaştere.

În 1965, Wisner, arhitectul armatelor secrete de tip Gladio, s-a sinucis.

După ce a format armate de mercenari ai NATO în Scandinavia Gladio networks in Scandinavia, William Colby a fost transferat în 1953 la staţia CIA din Roma pentru CIA pentru a combate comunismul în Italia şi pentru a promova Gladio. În 1959, Colby a fost trimis din Italia în Saigon şi de acolo a condus operaţiuni secrete împotriva Vietnamului. Printre ele, şi operaţiunea Phoenix a CIA, care avea scopul de a distruge organizaţiile clandestine ale Vietcong şi de a lichida fizic pe cei care făceau parte din ele. Audiat de congresul SUA în 1971, Colby a recunoscut că peste 20.000 de Vietcong au fost masacraţi cât s-a ocupat el de Phoenix dar a refuzat să comenteze dacă CIA i-a torturat, spunând că „probabil, da”. CIA a folosit tortura ca procedură standard în Vietnam şi nu numai.

În 1974, Colby a fost promovat de Nixon şef al CIA, dar a fost obligat să demisioneze în 1976 în urma scandalului Watergate, care mediatic a fost folosit pentru a acoperi represiunea sângeroasă şi teroristă dusă de FBI, de poliţie şi de guvernul SUA împotriva Black Panther, stângii şi mişcării privind drepturile civile. Colby s-a înnecat într-un râu în Maryland în 1996. Colby a fost urmat la şefia CIA de George Bush Senior, numit de Ford.

Bush a continuat războaiele secrete împotriva comuniştilor în Europa de vest, şi în mandatul lui Reagan a fost promovat vicepreşedinte SUA. Din această poziţie a sponsorizat trupele morţii Contras în Nicaragua. În 1990, în momentul în care premierul italian Andreotti dezvăluia existenţa armatelor secrete ale CIA şi NATO în Europa de vest, George Bush era deja preşedinte al SUA şi fabrica primul război din Golf.

Pentru „a vinde” atacarea Irakului, a fost fabricată o operaţiune de propagandă pentru a stârni ura şi dorinţa de răzbunare din partea americanilor. O fată de 15 ani prezentată ca ‘Nayirah’ a depus mărturie, plângând, în faţa comisiei pentru drepturile omului din Congresul SUA, pe 10 octombrie 1990 şi a povestit cum atunci când s-a oferit să fie asistentă medicală într-un spital din Kuweit a fost martora atrocităţilor comise de soldaţii irakieni. A spus că după invadarea Kuweitului, soldaţii irakieni au atacat un spital şi au luat bebeluşi din incubatoare „aruncându-i pe podeaua rece să moară de frig”.

Această poveste a creat un val de furie în opinia publică din SUA, iar preşedintele Bush a repetat-o în fiecare discurs despre Irak, minţind că 312 de bebeluşi au murit în acest mod. Amnesty Internaţional a dus o campanie de popularizare şi credibilizare a acestei minciuni. Abia după război, s-a aflat că totul a fost inventat. Fata nu a muncit niciodată în Kuweit, şi de fapt era fiica ambasadorului Kuweitului în Statele Unite, un fapt pe care organizatorii audierii din comisia congresului îl ştiau prea bine.

În februarie 1992, Middle East Watch a declarat că această poveste a fost „în mod evident propagandă de război”. În anii 90, războiul economic dus de SUA, prin ONU, pentru slăbirea Iraqului a rezultat în 500.000 de copii irakieni morţi, conform unui raport al unui oficial ONU, forţat să demisioneze după ce a dezvăluit „politica de genocid” dusă de ONU şi SUA împotriva Iraqului.

În 2003, SUA au invadat din nou Iraqul sub pretextul „războiului împotriva terorii”, Iraqul e şters de pe hartă acum, sistematic. În 2001, Bush jr a minţit că Saddam ar fi fost implicat în atentatele din 11 septembrie din SUA. Parlamentul European a condamnat verbal în termeni tăioşi războiul nedeclarat dus de SUA împotriva Irakului înainte de invazia din 2003.

UE a protestat „viguros” faţă de „presupunerea unor ofiţeri ai SUA de la SHAPE şi de la NATO că ar avea dreptul să încurajeze stabilirea de reţele de informaţii secrete şi de operaţiuni secrete în Europa.” Preşedintele Bush nu a comentat nimic legat de vastele reţele de mercenari ale armatelor secrete şi de actele de terorism de care erau responsabile în Europa. Şi Congresul SUA a păstrat o tăcere desăvârşită.

Desigur, şi presa din SUA a păstrat tăcerea, cu foarte puţine excepţii, printre care şi un articol din Washington Post publicat doar pentru a exonera Statele Unite de orice răspundere în crearea Gladio în Italia. Americanii au dat vina exclusiv pe italieni pentru ce au conceput şi făcut ei în Italia: „Gladio a fost exclusiv o operaţiune italiană. Noi nu avem nici un fel de control asupra ei”, a spus oficialul CIA pentru WaPo, insistând: „Dacă există acuzaţii că CIA a fost implicată în activităţi teroriste în Italia, acestea sunt nişte prostii”. Investigaţiile care au avut loc în Europa, deşi parţiale, au demonstrat, faptic că fiecare cuvânt al oficialului CIA a fost o minciună.

Anticomunismul SUA a dominat istoria sângeroasă şi tragică a primei republici italiene (1945-1993). Dovezile descoperite în 10 ani de anchetă asupra armatei secrete a NATO, Gladio, coordonată de serviciul secret al armatei din Italia în alianţă ideologică şi politică cu terorişti de dreapta au arătat că CIA a fost profund implicată în operaţiunile teroriste ale Gladio, al căror scop a fost de a manipula spectrul politic din Italia şi de a-l împinge spre extrema dreaptă. O investigaţie a senatului din Italia asupra Gladio şi asupra masacrelor care au terorizat Italia a dovedit că şi după încheierea războiului rece în Italia „CIA s-a bucurat de discreţie totală”, şi a susţinut prin operaţiuni teroriste drepta politică – conservatori, nazişti, fascişti.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Italia, condusă de dictatorul fascist Benito Mussolini a fost de partea lui Hitler. După ce puterile axei au fost înfrânte, preşedintele SUA, Franklin Roosevelt, premierul englez Winston Churchill şi liderul URSS Iosef Stalin s-au întâlnit în Ialta pentru a-şi împărţi sferele de influenţă în Europa. În privinţa Italiei au luat o decizie de moment, plasând Italia în sfera de influenţă a SUA. Pentru a limita forţa comuniştilor italeni, CIA a lucrat cu Mafia şi cu extremişti de dreapta

Mafia siciliană, aliata CIA împotriva comunismului

Agentul CIA Victor Marchetti a explicat că „mafia este unul dintre elementele pe care CIA le foloseşte pentru a controla Italia şi face asta pentru că natura mafiei este anti-comunistă.”

Încă din al doilea război deja, Earl Brennan, şeful biroului din Italia al serviciului secret al marinei SUA, OSS, a sfătuit ministerul de justiţie din SUA să reducă pedeapsa de 50 de ani pentru şeful mafiei Charles ‘Lucky’ Luciano ca să poată stabili o colaborare cu el: în schimbul eliberării sale, Luciano a oferit armatei SUA o listă cu toţi mafioţii importanţi din Sicilia, care au sprijinit ulterior Statele Unite când armata SUA a acostat în Sicilia în 1943.  După război, CIA „s-a bucurat să păstreze o prietenie clandestină cu mafia siciliană” şi „în numele combaterii comunismului în Italia şi în Sicilia, americanii au abandonat insula stăpânirii mafiei, care persistă şi azi.”

În timpul războiului, americanii erau speriaţi că, după dictatura fascistă, Italia înclina din ce în ce mai mult spre comunism, şi se temeau că situaţii ca în Iugoslavia sau Grecia s-ar putea repeta şi în peninsulă. Prin urmare în timpul războiului, Londra şi Washington au încetat orice ajutor către partizanii comunişti din Italia, care, datorită rezistenţei lor eroice la atacurile trupelor fasciste, se bucurau de sprijinul total din partea populaţiei.

Această schimbare de politică a provocat stupoarea comuniştilor italieni, care vedeau cu ochii lor cum Statele Unite începeau să recruteze pentru aparatul de stat al Italiei, în clandestinitate, fasciştii şi pe cei de dreapta pe care ei îi învinseseră în luptă. Imediat după război a început propaganda virulentă împotriva comunismului, care în sine era un ingredient cheie al promovării fascismului. Virulenţa propagandei a făcut ca anti-comunismul să devină neaşteptat de popular.

Aceşti fascişti nu au fost folosiţi de CIA doar ca să strângă informaţii, aşa cum a minţit directorul adjunct al CIA, Ray Cline, într-un documentar despre Gladio. Aceşti fascişti au fost susţinuţi şi promovaţi de SUA în posturi cheie de putere în statul italian.

Pentru a ridica o barieră în calea comunismului, SUA au format Partidul Dreptei creştine DCI, „format din colaboratori, monarhişti şi fascişti declaraţi”. Alice de Gasperi din acest partid al dreptei creştine a fost făcut premier şi din 1945 până în 1953 a condus 8 guverne. „N-a avut loc nici un proces de îndepărtare a fasciştilor, după al doilea război, prin urmare vechea birocraţie fascistă a supravieţuit.” Premierul De Gasperi şi ministrul de interne Mario Scelba s-au ocupat personal de „restaurarea funcţionarilor care se compromiseseră total sub regimul fascist”.

Prinţul Valerio Borghese, poreclit ‘Prinţul Întunericului’, a fost printre cei mai infami fascişti recrutaţi de Statele Unite. În timpul lui Mussolini, a condus o campanie de teroare împotriva partizanilor. Freikorps-ii săi se numeau Decima MAS (XMAS), trupe speciale care ajunseseră la 4.000 de ucigaşi, fondate în 1941. Au fost oficial recunoscute de Înaltul Comadament Nazist şi erau specializate în vânarea şi masacrarea comuniştilor italieni.

La sfârşitul războiului, partizanii l-au capturat pe Borghese şi, înainte să-l spânzure, pe 25 aprilie 1945 amiralul Ellery Stone, consulul Statelor Unite din Italia ocupată de aliaţi şi un prieten apropiat al familiei Borghese, au plănuit evadarea prinţului, executată de agentul CIA James Angleton, care ulterior a fost prezentat ca un erou. Angleton l-a îmbrăcat pe Borghese într-o uniformă de ofiţer a Statelor Unite şi l-a escortat la Roma, pentru a fi judecat pentru crimele de război pe care le-a comis. Din cauza protecţiei de care s-a bucurat din partea SUA, Borghese a fost declarat ‘nevinovat’. Agentul CIA Angleton a fost premiat cu Legiunea de Merit de către Armata SUA pentru ‘meritele sale excepţionale’ şi a avut o carieră de succes în CIA, devenind „personalul principal care a controlat grupările de dreapta şi neo-fasciste, politice şi para-militare, din Italia în perioada post-război”.

După formarea CIA în 1947 şi a NSC, Italia a fost nefericita ţară care a devenit ţinta războaielor în surdină, secrete, ale SUA împotriva comuniştilor. Sarcina CIA era clară: să oprească stânga din Italia să câştige alegerile, care au avut loc pe 16 aprilie 1948.

Prin urmare, CIA a format armate secrete de mercenari, împreună cu britanicii, şi a pompat 10 milioane de dolari în partidul creştin de dreapta. În acelaşi timp, comuniştii şi socialiştii au fost ţintele unor campanii de denigrare sinistre. CIA a folosit cele mai murdare „şmecherii” împotriva lor: viaţa sexuală a candidaţilor comunişti a fost denigrată, viaţa lor personală a fost murdărită, şi au fost mânjiţi de acuzaţii de colaborare cu fascismul sau cu/împotriva bisericii.

Această tactică de a alege ţinte specifice pentru a fi distruse cu scopul de a-i promova pe candidaţii dreptei creştine a dat roade, dreapta creştină a obţinut 200 de locuri în Parlament, adică 48%. Stânga a obţinut doar 31 la sută. Populaţia a protestat vehement, plină de furie, iar protestele au fost zdrobite în urma unei represiuni sângeroase din partea forţelor de poliţie. Protestatarii au fost atacaţi fizic iar cei care susţineau stânga s-au trezit deposedaţi de pământ.

Preşedintele Statelor Unite Harry Truman a fost deosebit de încântat şi s-a convins că armatele secrete sunt indispensabile politicii externe a SUA. În mult discutata sa „Doctrină Truman” din martie 1947, a susţinut că „SUA vor refuza să recunoască orice guvern impus asupra unei naţiuni prin forţă de către o putere străină”, şi a declarat că politica externă a SUA se baza pe „dreptate şi pe justiţie” fără a face „vreun compromis cu forţele răului”.

Este clar că dacă SUA nu puteau impune partidul conservator al dreptei creştine în Italia, armatele secrete ar fi declanşat un război civil, la fel cum au făcut în Grecia în aceeaşi perioadă.

Alegerile din Italia au avut loc în timp ce ţara era sub ocupaţie militară. Navele de război ale SUA staţionau în apele Italiei iar trupele SUA ocupau teritoriul.

George Kennan a cerut intervenţia militară directă a SUA în cazul în care campania împotriva comuniştilor ar fi eşuat, iar aceştia ar fi câştigat alegerile.

Preşedintele italian, Francesco Cossiga, a confirmat după ce s-a aflat de existenţa Gladio că, în timpul alegerilor din 1948, o aripă paramilitară a partidului dreapta creştină era pregătită să intervină armat în cazul unei victorii a comuniştilor. Cossiga a făcut parte personal din această grupare paramilitară: „Eram înarmaţi până la dinţi.” Gruparea paramilitară a partidului dreapta creştină avea arme „care au fost obţinute cu fondurile aflate la dispoziţia partidului” (banii CIA, adică).

După ce comuniştii au fost învinşi, Italia, condusă de braţul SUA, partidul dreapta creştină DCI, a fost primită în NATO, creată pe 4 aprilie 1949, ca membru fondator.

Crearea NATO a fost precedată de formarea cu numai câteva zile înainte, pe 30 martie 1949, a primului serviciu miliar în Italia, în strânsă colaborare cu CIA. Unitatea clandestină a fost plasată în ministerul apărării şi a fost numită SIFAR, generalul Giovanni Carlo a fost numit primul ei director. În timpul primei republici, SIFAR în mod repetat a manipulat politica italiană prin departamentul său ‘ Biroul R’, şi a fost cea care a condus armata secretă anti-comunistă Gladio în Italia.

Philipp Willan un expert în servicii secrete a declarat că SIFAR de la bun început a fost organizat pe baza unui protocol strict secret impus de SUA care a însemnat în realitate „o reală şi totală renunţare la suveranitatea Italiei.”

Potrivit acestui protocol, întocmit de NATO, SIFAR avea obligaţia să dea CIA orice informaţie iar CIA avea dreptul de a superviza, apropa şi respinge selectarea personalului SIFAR. De fapt SIFAR funcţiona ca departament extern al CIA. Paulo Taviani, ministerul italian al apărării între 1955 şi 1958, a spus în timpul investigaţiilor Gladio că „serviciile secrete italiene erau conduse şi finanţate de „băieţii din Via Veneto”, adică de agenţii CIA staţionaţi în ambasada SUA din Roma.

Pe 21 aprilie 1950, Truman a semnat un document secret al Consiliului de Securitate al SUA care spunea că „în cazul în care comuniştii ajung la guvernare, prin mijloace legale (alegeri democratice), dar şi în cazul că guvernl nu mai arată aceeaşi opoziţie puternică atât internă cât şi externă faţă de ameninţarea comunistă, Statele Unite trebuie să fie pregătite să ia contra-măsuri,” care în mod explicit includeau şi invadarea militară a Italiei dacă „părţi din Italia ajung sub controlul comuniştilor în urma unei insurecţii armate.”

Gladio au fost antrenaţi de CIA în Marea Britanie şi în preajma alegerilor din 1958, pentru a preveni câştigarea alegerilor de către comunişti. „Misiunea mea era clară: să-i opresc pe comunişti să ajungă la putere”, a scris directorul CIA de atunci, Colby, în memoriile sale.

Când a ajuns la putere, Kennedy a încercat să-i susţină pe socialiştii italieni, dar s-a lovit de opoziţia totală a Departamentului de Stat şi a CIA, care au făcut tot ce-au putut pentru a împiedica asta.

În alegerile din aprilie 1963, CIA a primit o grea lovitură: comuniştii au câştigat mai multe mandate în timp ce celelalte partide au pierdut mai mult decât se aşteptau.

Partidul marionetă al SUA, DCI partidul dreapta creştină, s-a prăbuşit la 38%, cel mai prost rezultat de când a fost creat după război.

Socialiştii şi comuniştii aveau majoritatea, în primul parlament de stânga de după război. Suporterii stângii au sărbătorit pe străzi vestea că socialiştii vor intra în guvernul condus de Aldo Moro, care făcea parte din aripa de stânga a DCI. Preşedintele Kennedy a fost încântat şi a vizitat Italia în iulie 1963

Italienii erau bucuroşi că SUA a permis ţării să încline spre stânga pentru prima dată de la război. Pentru CIA era un coşmar. În special, CIA s-a temut că cei din armata secretă Gladio care aveau posturi sub acoperire în poliţie şi ca agenţi în civil aveau să fie descoperiţi, după ce aceştia au zdrobit o demonstraţie a stângii rănind 200 de oameni. Dar, pentru Italia, coşmarul abia începea. În noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat în Dallas, Texas.

Cinci luni mai târziu, CIA, SIFAR, şi armata secretă Gladio precum şi grupări paramilitare ale poliţiei au dat o lovitură de stat a dreptei politice obligându-i pe socialişti să plece din guvern. Lovitura de stat aveae numele de cod ‘Piano Solo’ şi a fost condusă de generalul Giovanni De Lorenzo, pe care ministrul apărării de atunci Giulio Andreotti, din partea partidului dreptei creştine DCI, l-a trasferat de la şefia SIFAR la şefia poliţiei paramilitare italiene, Carabinieri.

În strânsă colaborarea cu agenţii CIA, cu unităţile militare ale Gladio din interiorul serviciului secret SID, De Lorenzo a escaladat războiul secret.

Prima dată, armata secretă Gladio a fost folosită să bombardeze birourile partidului dreapta creştină DCI şi sediile unor ziare de dreapta pentru a putea arunca vina asupra stângii cu scopul de a-i discredita pe comunişti şi pe socialişti. Dar cum guvernul din care făceau parte socialiştii a rezistat, pe 25 martie 1964, De Lorenzo i-a instruit pe mercenarii NATO cum „să ocupe sediul guvernului”, cele mai importante centre de comunicaţii, sediile partidelor de stânga, şi sediile ziarelor, radiourilor şi televiziunilor de stânga. Sediile agenţiilor de presă trebuia ocupate doar cât a durat să fie distruse tipografiile ca să facă apariţia ziarelor imposibilă. De Lorenzo a insistat că operaţiunea trebuia dusă la îndeplinire cu maximă vigoare şi hotărâre, fără îndoieli sau ezitări. Gladiatorii, mercenarii NATO, au primit o listă neagră de câteva sute de persoane – socialişti şi comunişti – care trebuia arestate şi deportate în Sardinia, unde un centru secret al Gladio urma să fie folosit ca închisoare pentru ei.

Armata secretă era pregătită de acum să dea lovitura de stat. Apoi, pe 14 iunie 1964, De Lorenzo a dat ordinul şi trupele sale au intrat în Roma cu tancuri, blindate jeepuri și lansatoare de grenade, în timpul ce trupele NATO au organizat o masivă manevră militară – i-au spus exerciţiu – în apropiere de Roma cu scopul clar de a intimida guvernul.

Viclean, generalul a pretins că demonstraţia de forţă era legată doar de aniversarea fondării Carabinierilor, şi împreună cu preşedintele anti-comunist Antonio Segni din aripa de dreapta a paridului creştin de dreapta DCI, au salutat trupele care urmau să dea lovitura de stat, zâmbindu-le larg. Socialiştii italieni au observat parada neobişnuită de tancuri şi lansatoare de grenade şi s-au alarmat după ce au văzut că, după paradă, acestea nu au fost retrase din Roma. Premierul Aldo Moro era alarmat şi s-a întâlnit în secret cu generalul De Lorenzo în Roma. După această întâlnire, socialiştii s-au retras în tăcere din posturile din guvern şi au trimis socialişti mai moderaţi într-un alt cabinet condus tot de Moro. „Dintr-o dată, partidele politice şi-au dat seama că puteau fi înlocuite. În cazul unui vid de putere ce ar fi rezultat în urma prăbuşirii stângii, singura alternativă ar fi fost un guvern de stare de urgenţă”, adică „un guvern de dreapta”. După lovitura de stat, urmele lăsate de mercenarii NATO din Gladio au fost şterse. Câţiva ani mai târziu, în iulie 1968, investigatorii au dorit să-l chestioneze pe comandantul Gladio Renzo Rocca în legătură cu această lovitură de stat. Gladiatorul a fost de acord, dar cu o zi înainte să depună mărturie a fost găsit mort în apartamentul său din Roma, împuşcat în cap. Un judecător care a încercat să investigheze asasinatul a fost demis imediat.

Generalul De Lorenzo avea misiunea de a urmări în secret întreaga elită din Italia, mai ales să strângă informaţii despre „comportament neobişnuit”, cum ar fi relaţii în afara căsătoriei, relaţii homosexuale, şi alte relaţii cu prostituate femei şi bărbaţi. În jargonul CIA folosit la Langley, asemenea dosare permiteau CIA şi SIFAR „să strângă de c…e” pe oricine din elita Italiei, care dacă ar fi încercat să iasă din linie era ameninţat cu dezvăluiri publice despre viaţa sa personală. În acest mod CIA controla politicieni, preoţi, oameni de afaceri, sindicalişti, jurnalişti şi judecători. De Lorenzo a mers până acolo că a plasat microfoane la Vatican şi în vila primului ministru permiţând CIA să asculte tot ce se discuta în cele mai secrete întâlniri între politicienii din Italia.

Când s-a aflat, şocul în Italia a fost total. O investigaţie parlamentară a arătat că CIA şi SIFAR urmăriseră şi aveau dosare de poliţie politică despre vieţile a 157.000 de oameni din Italia.Unele dosare erau enorme. De exemplu, dosarul profesorului Amintore Fanfani, un senator DCI Senator care făcuse parte din mai multe guverne era format din 4 volume uriaşe, de dimensiunea unor dicţionare.

Aceste persoane au fost spionate cu camere video, cu sisteme secrete care le controlau corespondenţa, cu înregistrări ale conversaţiilor lor telefonice, existau fotografii din timpul relaţiilor lor sexuale în familie sau în afara familiei.” Scopul acestor dosare de poliţie politică era de a fi folosite ca arme de coerciţie şi şantaj de către CIA. În faţa comisiei parlamentare, De Lorenzo a recunoscut că NATO şi SUA au comandat serviciului său să facă aceste dosare de poliţie politică. „Cel mai grav aspect al funcţionării acestui serviciu, SIFAR, era că activitatea sa era de a strânge informaţii pentru ţările NATO şi pentru Vatican.” Senatorii au fost şocaţi.

Dar războiul secret al CIA era dincolo de orice control din partea parlamentarilor italieni.bush-hitler_00000

Serviciul SIFAR discreditat în urma scandalului a rămas dar şi-a schimbat numele în SID iar un alt general Giovanni Allavena a fost numit şeful său. Acesta şi parlamentarii i-au ordonat lui De Lorenzo să distrugă toate dosarele secrete. De Lorenzo le-a distrus, dar numai după ce a salvat copii, pe care le-a trimis atât şefului său din NATO Thomas Karamessines, cât şi noului director al SID, generalul Giovanni Allavena. Acest lucru i-a permis noului şef al serviciului secret al NATO să controleze Italia din interior. În 1966, Generalul Allavena a fost înlocuit la şefia SID de generalul Eugenio Henke dar şi după asta a continuat lupta clandestină împotriva stângii din Italia. În 1967, Allavena s-a alăturat grupării anticomuniste ‘Propaganda Due’, pe scurt P2, iar şefului ei Licio Gelli i-a trimis în dar alte copii ale celor 157.000 de dosare secrete. Ani mai târziu s-a aflat că CIA şi directorul Licio Gelli au putut controla în acest mod politica din Italia pentru a-i ţine pe comunişti departe de putere.

Gelli a făcut parte din cămăşile negre ale lui Mussolini când avea 17 ani şi a luptat împotriva revoluţiei sociale din Spania, de partea fasciştilor lui Franco. În al doilea război mondial al fost sergent major într-o divizie a SS şi a scăpat de partizanii comunişti fugind la trupele americane care ocupau Italia.

Când Ronald Reagan a devenit preşedinte al SUA în 1981, Gelli a fost mândru când i s-a rezervat un loc în primul rând al ceremoniei de inaugurare de la Washington. Era omul Washington-ului în Italia şi credea că îşi salvează ţara de stânga: ‘Merit o medalie pentru asta.’ În aprilie 1981, magistraţii din Milano au descins în vila sa din Arezzo şi au descoperit dosarele care confirmau existenţa P2, de care nu ştia nimeni nimic până atunci. O investigaţie parlamentară condusă de Tina Anselmi a avut şocul total să vadă că gruparea secretă anti-comunistă P2 avea 962 de oameni foarte activi dintr-un total de 2.500, printre aceştia se aflau cei mai conservatori dar şi cei mai puternici oameni din societatea italiană: 52 erau ofiţeri de rang înalt din poliţia paramilitară Carabinieri, 50 erau ofiţeri de rang înalt din armata italiană, 37 erau ofiţeri de rang înalt din fisc, 29 ofiţeri de rang înalt din marina italiei, 11 erau şefi de poliţie, 70 erau industrialişti bogaţi şi influenţi, 10 erau preşedinţi de bănci, 3 făceau parte din guvernul italiei, 2 erau foşti miniştrii, 1 era preşedintele unui partid politic, 38 erau parlamentari şi 14 erau judecători susţinători ai dreptei politice. Erau şi primari, directori de spitale, avocaţi, notari şi jurnalişti. Cel mai proeminent membru era Silvio Berlusconi, care a fost ales premier al italiei în mai 2001, o coincidenţă, exact la 20 de ani de la descoperirea P2.

Practic, P2 era un guvern paralel al Italiei, finanţat şi susţinut de Statele Unite, şi avea armata sa personală şi secretă, finanţată tot de SUA, anti-comuniştii mercenari din Gladio.

Când s-a aflat de P2, Gelli a reuşit să fugă în America Latină de unde s-a lăudat public mereu că cei din gladio erau mercenari anti-comunişti plătiţi foarte gras de americani. Realizatorul de documentare care a investigat Gladio, Francovich, l-a întrebat pe Gelli, referindu-se explicit la numeroasele masacre comise de Gladio în Italia: „Cât de departe aţi fi mers împotriva comunismului” iar Gelli a răspuns vag: ‘Ah, duşmanul numărul 1 era comunismul… [tăcere]. Eram o grupare de credincioşi, nu admiteam atei, şi doream să oprim comunismul şi să luptăm împotriva comunismului”.

Extremiştii de dreapta au organizat un congres al reacţionarilor din toată lumea la Roma, în 1965, cu tema „război contra-revoluţionar” şi au stabit că „al treilea război mondial a început deja, chiar dacă se duce la o intensitate militară scăzută.”

Richard Nixon, a ajuns preşedinte al SUA în 1969, la un an după ce CIA a avut parte de-o altă înfrângere în Italia, când socialiştii şi comuniştii au învins din nou dreapta creştină iar protestele împotriva războiului americanilor în Vietnam dominau oraşele. În 1970, criminalul în masă fascist Valerio Borghese, care fusese salvat de agentul CIA James Angleton după al doilea război mondial, a dat încă o lovitură de stat în Italia, la comanda CIA. Operaţiunea s-a numit „Tora Tora” şi această lovitură de stat a fost copiată de CIA în 1973 în Chile când l-au răsturnat şi asasinat pe preşedintele socialist Allende, care tocmai fusese ales, pentru a instaura dictatura sângeroasă a fascistului Pinochet. Planul secret pentru Tora Tora a fost pus la cale de SUA şi de NATO pe navele de război staţionate în Meditareană.

Exact ca în timpul loviturii de stat din Piano Solo din 1964 operaţiunea prevedea arestarea în masă a stângiştilor – politicieni, jurnalişti, sindicalişti – şi deportarea lor într-o închisoare a NAOT din Sardinia. În toată ţara sute de bărbaţi înarmaţi din trupele de commando ale lui Borghese au ocupat poziţii cheie în Italia, iar unităţile de elită s-au grupat la Roma. În toiul nopţii, sub comanda teroristului internaţional neonazist Stefano Delle Chiaie, o unitate paramilitară a intrat în ministerul de interne cu complicitatea poliţiei. Conspiratorii au confiscat 180 de mitraliere şi le-au trimis trupelor lor. O altă unitate comandată de paraşutistul neonazist Sandro Saccucci avea sarcina de a aresta funcţionarii politici. Un alt grup armat, împreună cu Carabinieri, aşteptau într-o sală de sport de pe strada din Roma Via Eleniana să primească ordinul de atac. O unitate clandestină sub comanda generalului Casero urma să ocupe ministerul apărării din Roma. O trupă de şoc comandată de generalul Berti urma să-i aresteze pe jurnaliştii de la postul public de radio şi de la televiziunea publică.

Un alt grup armat condus de colonelul Amos Spiazzi urma să ocupe pe timp de noapte un cartier de muncitori din Milano, care era inima fortăreţei comuniştilor din Italia şi unde CIA nu a putut niciodată să-şi impună oamenii. Lovitura de stat era cât pe ce să aibă loc, dar cu câteva ore înainte de ora planificată, pe 8 decembrie, şeful atacatorilor, Borghese, a primit ordinul să abandoneze totul iar Gladio au fost retraşi. Conspiratorii s-au retras iar posturile strategice pe care deja le ocupaseră au fost abandonate. În Chile şi în Grecia, guvernele de dreapta au fost instalate tot în urma unor lovituri de stat după ce stânga politică victorioasă în alegeri a fost răsturnată de la putere. De ce a fost oprită lovitura de stat în ultimul moment în Italia? Cei din mafia italiană care colaborau strâns cu CIA au depus mărturie ulterior că serviciile secrete sovietice aflaseră de planul americanilor şi au trimis nave de război să patruleze în Mediterană. Asta i-a oprit pe americani.

Borghese a primit telefonul misterios ca Gladio să abandoneze totul chiar de la preşedintele Nixon, a sugerat şeful CIA din acea vreme. Colby a declarat că lovitura militară de stat fusese organizată de CIA la ordinul direct al lui Nixon. Implicarea lui Nixon a fost confirmată şi de un magnat italian de dreapta care fusese implicat în pregătirea loviturii militare, Remo Orlandini. El a spus că detaliile loviturii de stat au fost discutate la sediul SID în 1973 de el şi de căpitanul Antonio Labruna. Conspiratorii Tora Tora au fost puşi sub acuzare, dar numai 78 au fost judecaţi şi doar 46 condamnaţi de un tribunal din Roma numai ca să fie puşi în libertate la apel de o altă instanţă. Toţi gladiatorii au scăpat de justiţie în ceea ce a fost unul dintre cele mai ruşinoase scandaluri pentru justiţia din Italia.

Spre disperarea CIA şi a lui Nixon, stânga din Italia nu a fost nici o clipă intimidată de lovitura de stat abandonată, Tora Tora. În alegerile din 1972 partidul marionetă al SUA, DCI a obţinut doar cu un procent peste comunişti şi socialişti. În 20 de ani, CIA a pompat 65 de milioane de dolari în DCI, dar tot n-au putut să distrugă sprijinul pentru comunişti şi socialişti, care au fost incluşi în guvern. Nixon s-a opus vehement de teamă că socialiştii vor spune public ce făcea NATO în Italia.

Scandalul Watergate care s-a finalizat cu demisia lui Nixon n-a schimbat cu nimic politica externă americană. Într-o confruntare dură dintre Henry Kissinger şi de acum preşedintele american Ford, reprezentanţilor Italiei li s-a spus în faţă într-o vizită la Washington că în nici un caz stânga din Italia nu trebuie inclusă în guvern. La revenirea în Italia, Moro s-a îmbolnăvit. A găsit puterea să se opună SUA abia în iunie 1976, când în alegeri comuniştii au obţinut cele mai multe mandate pe care le-au avut vreodată, 34,4 %, şi împreună cu socialiştii au învins categoric partidul marionetă al SUA, DCI. În 1978 era pregătit să-i primească pe comunişti în guvernul Italiei. Maşina să se îndrepta spre locuinţa sa din Roma, când la intersecţia dintre Via Mario Fani şi Via Stresa, un Fiat alb a întors brusc şi a blocat drumul. Bărbaţi înarmaţi blocau calea de ieşire. Au deschis focul şi i-au ucis pe bodyguarzii lui Moro. După ce s-a întors din SUA, cu câţiva ani înainte, Moro a devenit foarte precaut şi, cum purta o vestă anti-glonţ, a scăpat, dar a fost luat ostatic şi ţinut în captivitate 55 de zile în centrul Romei.

După 55 de zile, trupul ciuruit de gloanţe al lui Moro a fost găsit într-o maşină abandonată în centrul Romei, parcată în mod simbolic la jumătatea drumului între sediul DCI (dreapta creştină) şi cel al PCI (partidul comunist).

Italia a fost în şoc. Serviciul armatei şi premierul în funcţie Giulio Andreotti imediat au dat vina pe gruparea militantă de stânga Brigăzile Roşii şi au declanşat represiunea de stat împotriva stângii.

72.000 de drumuri au fost blocate, 37.000 de locuinţe au fost luate cu asalt. 6 milioane de oameni au fost interogaţi în mai puţin de 2 luni.

Din captivitate, Moro şi-a dat seama că era victima unei crime politice pe care dreapta politică şi Statele Unite încercau să o folosească pentru a înscena şi distruge Brigăzile Roşii.

În ultima sa scrisoare, a cerut ca nimănui de la partidul dreapta creştină să nu i se permită accesul la înmormântarea sa. Ştia că va fi ucis.

Comisia senatorială care a investigat asasinarea lui Moro a bănuit că acesta a fost capturat şi asasinat de CIA şi de serviciul secret al armatei din Italia, împreună cu trupele lor de şoc Gladio. După dezvăluirile referitoare la Gladio, ancheta a fost redeschisă, dar toate dosarele şi probele privind răpirea şi asasinarea lui Moro au dispărut misterios din arhivele ministerul de interne din Italia. Comisia senatorială a concluzionat că asasinarea lui Moro a făcut parte dintr-un proiect politic mai vast care urmărea distrugerea şi discreditarea Brigăzilor Roşii.

Tragedia Italiei a atins punctul culminant în timpul mandatului lui Nixon când dreapta politică a răspândit atentatele teroriste, vărsarea de sânge şi panica în Italia, aducând ţara pe marginea războiului civil.

Teroriştii de dreapta au pus bombe în spaţii publice şi au dat vina pe comuniştii italieni pentru a distruge sprijinul popular pentru comunişti şi socialişti în alegeri.

Bomba care a explodat în gara din Bologna a provenit de la o unitate Gladio a mercenarilor NATO şi aceasta a fost cea mai vizibilă legătură dintre terorismul de dreapta, CIA şi NATO.

Raportul comisiei senatoriale a acuzat CIA direct de crearea şi răspândirea în toată Europa de vest a armatelor secrete cu misiunea clară de a distruge mişcările de stânga din Europa.

Vărsarea de sânge sponsorizată de CIA în timpul primei republici italiene a dus la între 1969 şi 1987 a dus la asasinarea a 491 de civili şi la rănirea şi mutilarea pe viaţă a alte 1.181 de oameni doar în Italia, pentru distrugerea stângii.

Acele masacre, acele bombe, acele atentate miliare au fost organizate, susţinute şi promovate de bărbaţi din instituţiile de stat ale Italiei care aveau legături cu structurile de informaţii ale Statelor Unite,” au spus senatorii italieni în 2000 în raportul comisiei de anchetă asupra Gladio, care avea 326 de pagini. Gladiatorii au declarat în faţa senatorilor că sarcina lor nu era doar de a plasa bombe în spaţii publice ci şi de a spiona comuniştii, socialiştii şi alte mişcări de stânga pentru ca aceştia să nu ajungă la putere.

Senatorul Bielli a declarat că în timpul războiului rece, Europa de vest a devenit o colonie americană.

Presiunile făcute de Italia pentru ca NATO să-şi deschidă arhivele aşa cum a făcut URSS s-au lovit de refuzuri constante.

An Anti-NATO protester holds up a banner reading 'NATO= legal terrorism' in front of riot police during a demonstration on April 4, 2009 in Strasbourg. The NATO summit, which marks the organisation's 60th anniversary, is taking place on April 3 and 4, 2009 in Strasbourg and the neighbouring German cities of Baden-Baden and Kehl. AFP PHOTO/DDP/Axel Schmidt (Photo credit should read AXEL SCHMIDT/AFP/Getty Images)

CIA împotriva greviştilor de la Renault

De la bun început CIA a pornit la drum cu misiunea clară de a bloca accesul stângii la putere, şi mai ales orice participare a comuniştilor în guvern. Pentru CIA aceasta e prioritatea priorităţilor în toate ţările NATO,” a declarat fostul agent CIA Philip Agee referindu-se la războiul secret al NATO împotriva Franţei.

Nicăieri în Europa de vest, cu exceţia Italiei, comuniştii nu erau atât de puternici ca în Franţa în anii de după război.

Premierul de Gaulle a inclus doi comunişti în guvernul său şi în noiembrie 1944 a putut să-i convingă pe comuniştii francezi din puternica rezistenţă să depună armele paşnic, promiţându-le şanse egale şi oneste în alegeri democratice.

Alegerile locale din 1945 au fost câştigate de comunişti cu 30%, urmaţi de mişcarea populară republicană şi de socialiştii francezi cu 15 şi 11% respectiv. Aceste rezultate au fost confirmate în alegerile naţionale din 21 octombrie 1945, când comuniştii au obţinut cele mai multe mandate, urmaţi de socialişti şi de MPR. De Gaulle şi-a încălcat însă promisiunile şi a refuzat să le dea posturi cheie comuniştilor în guvern.

Comuniştii au condamnat vehement Franţa pentru încercarea de a recâştiga controlul asupra coloniei din Vietnam.

Conservatorii din Franţa erau foarte panicaţi de radicalismul comuniştilor şi au fost şocaţi când aceştia au cerut ca bugetul apărării să fie tăiat cu 20%.

Când două legi propuse de parlamentul dominat de comunişti au fost votate, De Gaulle a demisionat într-un act teatral pe 20 ianuarie 1946.

Casa Albă făcea presiuni enorme asupra Franţei. În Elveţia deja, partidul comunist fusese interzis, partidul comunist din Marea Britanie era foarte slab.

Ambasadorul SUA în Franţa, Jefferson Caffrey, un anti-comunist feroce îi trimitea telegrame panicate în fiecare săptămână preşedintelui SUA Truman. Washington şi serviciile secrete americane au fost convinse că numai printr-un război secret vor putea fi învinşi comuniştii în Franţa.

La iniţiativa SUA, trupele de şoc din Londra, SAS, au format o armată secretă care urma să obţină controlul asupra Franţei într-o operaţiune care se numea ‘Plan Bleu’ (Planul Albastru). Scopul acestei operaţiuni era distrugerea comuniştilor.

SAS a conlucrat în acest scop cu nou creatul serviciu secret al Franţei Direction Generale des Etudes et Recherches (DGER) şi împreună au format o armată secretă de mercenari în nordul Franţei.

Această armată a răspândit apoi celule în toată Franţa.

Dar întrucât în DGER erau şi comunişti din fosta rezistenţă franceză, la presiunile SUA, serviciul a fost dezmembrat în 1946 şi înlocuit de un nou serviciu secret al armatei, care a fost format numai din anti-comunişti fanatici, SDECE, condus de Henri Alexis Ribiere.

Odată cu distrugerea DGER comuniştii au pierdut o bătălie importantă în războiul secret dus împotriva lor, şi au realizat târziu că SDECE devenise duşmanul lor mortal.

Anti-comunişti care fuseseră folosiţi în războiul civil din Grecia au fost recrutaţi pentru SDECE, care era un serviciu de dreapta al armatei. În timp ce comuniştii organizau greve, SDECE strângea bani de la industriaşi pentru a-i distruge.

I-am întâlnit pe fraţii Peugeot în biroul lor”, agentul Vergnes a declarat ulteiror. „Am discutat cum putem distruge ocupările şi cum putem sparge grevele muncitorilor. Două luni am lucrat la un plan minuţios. Am primit maşini şi acces în hoteluri.” Când la Renault a izbucnit o grevă masivă, susţinută de comuniştii francezi şi de sindicatul CGT, în Franţa tensiunile au explodat. Premierul socialist Paul Ramadier a ordonat îngheţarea salariilor, împotriva cererii muncitorilor pentru salarii mai mari. Era un război al nervilor. Comuniştii au votat împotriva îngheţării de salarii propusă de Ramadier, în timp ce socialiştii i-au cerut acestuia să nu demisioneze. Pe 4 mai 1947 premierul i-a dat afară pe comunişti din guvern. Surprinşi, aceştia au acceptat înfrângerea stoic şi au plecat, crezând că va fi doar pentru moment. Şi totuşi 30 de ani, comuniştii vor fi excluşi de la guvernare în Franţa. Ulterior s-a aflat că Washingtonul a fost implicat în secret în lovitura de stat din 1947. „Generalul Revers, comandantul forţelor armate al Franţei, a declarat ulterior că guvernul american i-a cerut imperativ să-i îndepărteze pe comunişti din guvern.”

La o lună după ce i-au scos pe comunişti din guvern, socialiştii francezi au atacat aripa militară de dreapta şi pe cei din CIA şi au expus public Planul Albastru al armatei secrete. Pe 30 iunie 1947 ministrul socialist de interne, Edouard Depreux, a declarat public că o armată secretă de dreapta a fost formată în Franţa, fără ştiinţa politicienilor cu scopul de a destabiliza guvernul francez. Din acest grup făceau parte extremişti de dreapta, colaboratori ai regimului Vichy şi monarhişti.

Aveau un plan secret, planul Albastru, pe care ar fi urmat să-l pună în aplicare pe 6 august 1947”. Ministrul de interne a declarat că CIA şi MI6 împreună cu grupări paramilitare de dreapta au plănuit să dea o lovitură de stat în Franţa în vara lui 1947.

Au urmat arestări şi anchete. Printre conspiratorii arestaţi a fost şi Earl Edme de Vulpian. Castelul său Pădurea‘ din Lamballe în nordul Franţei a fost comandamentul central pentru pregătirea loviturii de stat. Conspiratorii planuiseră să comită atentate teroriste ca să dea vina pe stânga pentru a crea condiţiile prielnice unei lovituri de stat, acest tip de „strategie de tensiune” fiind pusă în aplicare în acel moment şi în Grecia, Italia şi Turcia. „Au plănuit chiar să-l asasineze pe de Gaulle pentru a discredita stânga”a spus un expert al serviciilor secrete Faligot. Conspiratorii au negat şi au susţinut că intenţia premierului era de a lovi în armată care avea tendinţa de a se implica în politică.

La sugestia ambasadorului SUA în Franţa, Caffery, care a supravegheat atent războiul secret împotriva comuniştilor din Franţa, după lovitura de stat în urma căreia comuniştii au fost școşi din guvern, CIA a luat în vizor sursa puterii comuniştilor: puternicul sindicat comunist, CGT.CIA a reuşit să provoace o schismă în sindicatul dominat de comunişti, CGT, în urma căreia o aripă mai moderată, Force Ouvriere, s-a rupt de CGT la începutul anilor 1950, după ce a primit o finanţare de la americani de 1 milion de dolari pe an.

Această ruptură a diminuat serios forţa partidului comunist.
Apoi a venit rândul poliţiei din Franţa să fie „reformată” de CIA. După ce în primăvara lui 1947 miniştrii comunişti au fost expulzaţi din guvernul francez, a urmat o epurare politică în întreg aparatul administrativ, iar cei cu simpatii comuniste au fost daţi afară, în timp ce anti-comunişti virulenţi au fost promovaţi în posturile lor, mai ales în forţele de poliţie.

Printre aceştia, cel mai cunoscut era comisarul Jean Dides, care, în al doilea război, a colaborat strâns cu OSS şi care acum a fost promovat de americani în postul de comandant al unităţii de poliţie anti-comuniste, paramilitare, clandestine, care opera în ministerul de interne condus de Jules Moch.

Ambasada SUA a fost încântată de progresele făcute de CIA şi a informat departamentul de stat în 1949 că pentru a „putea lupta cu pericolul comunismului, Franţa a organizat celule de poliţişti eficienţi. Şi Italia îşi forma asemenea trupe de şoc de poliţie anti-comunistă sub controlul ministrului de interne Mario Scelba, numind la conducerea lor foşti şefi ai poliţiei fasciste”.

Împreună cu alţi comandanţi de poliţii anti-comuniste, în timpul războiului secret dus în Europa de vest, Dides a participat la întâlniri ale ‘Paix et Liberte’ (Pace şi Libertate)o grupare a CIA aflată sub conducerea anti-comunistului francez Jean-Paul David.

Istoricul american Christopher Simpson a estimat că acţiunile sub acoperire ale unor unităţi de tipul ‘Paix et Liberte’ au fost finanţate de CIA în timpul războiului secret împotriva comuniştilor cu „peste un miliard de dolari pe an”.

Având filiale în toate ţările europene, ‘Paix et Liberte’ a executat operaţiunile CIA în războiul psihologic din Europa de vest şi a răspândit propagandă anti-comunistă prin postere, programe radio, materiale publicate în diverse reviste, proteste.

În Italia filiala condusă de Edgardo Sogno se numea Pace e Liberta, cu sediul la MilanoÎn 1995, senatul italian a descoperit că, parte a operaţiunilor de tip Gladio, Paix et Liberte a operat la ordinele directe ale NATO.

Războiul secret împotriva comuniştilor nu s-a încheiat cu scoaterea lor din guvern şi abandonarea Planului Albastru în 1947. Dimpotrivă, premierul socialist Paul Ramadier a avut grijă ca cei implicaţi în acest plan şi care erau şefi în serviciile secrete să nu fie daţi afară în urma conspiraţiei.

Când furtuna a trecut, i-a cerut lui Henri Ribiere, şeful serviciului SDECE, şi lui Pierre Fourcaud, adjunctul SDECE, la sfârşitul lui 1947, să formeze o armată secretă anti-comunistă care să primească numele de cod ‘Rose des Vents’ (Roza vânturilor, adică busola cu cele patru puncte cardinale)al cărei logo în formă de stea în patru colţuri va deveni simbolul oficial al NATO.

Numele de cod a fost bine ales, pentru că atunci când NATO a fost creată în 1949 cu sediul la Paris, SDECE a coordonat războiul secret împotriva comuniştilor împreună cu NATO.

Potrivit planurilor CIA şi NATO, pentru războiul secret din vestul Europei, armata Roza Vânturilor din interiorul SDECE avea sarcina de a localiza elemente comuniste subversive în interiorul republicii franceze. Cel mai faimos membru al acestei armate a fost anti-comunistul Francois Grossouvre, care, în 1981 a devenit consilierul preşedintelui socialist al Franţei Francois Mitterand pentru operaţiuni secrete.

În timpul celui de-al doilea război, Grossouvre făcuse parte din miliţiile fasciste care susţineau regimul Vichy cu scopul de a infiltra rezistenţa comunistă împotriva armatei de ocupaţie naziste.

Grossouvre e cel care a organizat şi coordonat Gladio francez pentru CIA şi NATO. La 76 de ani s-a împuşcat în cap în Palatul Elysee Palace pe 7 aprilie 1994.

Unele estimări spun că în jur de 10.000 de mercenari NATO făceau parte din Gladio francez: în viaţa de zi cu zi mulţi erau fermieri, funcţionari în primării, comercianţi.

Când scandalul Gladio a izbucnit în 1990, s-a aflat că gladiatorii francezi s-au antrenat în Anglia şi în Spania, în Munţii Pirinei, în Corsica şi pe insula Sardegna. Cele mai bine brutale unităţi ale Gladio francez au fost folosite în războaiele coloniale din Vietnam şi AlgeriaÎn Algeria au dus un război secret între 1954 şi 1962, cei trimişi acolo făcând parte din trupele de şoc ale paraşutiştilor. 300 în total, cei mai mulţi trimişi în Algeria direct din Vietnam după ce Franţa a pierdut colonia în urma bătăliei de la Dien Bien Phu.

Unul dintre cei mai cunoscuţi mercenari Gladio era din trupele de şoc ale paraşutiştilor, unitatea a 11-a, era Yves Guerain-Serac, care fusese şi în războaiele din Corea şi Vietnam şi mai târziu a fost implicat şi în operaţiunile împotriva comuniştilor din Portugalia. Vincenzo Vinciguerra a declarat că Serac era un strateg al terorii.

Spre anii 60, mercenarii NATO deveniseră un fel de stat în stat în Franţa. Politicienii au pierdut controlul asupra lor, ţara întreagă a fost târâtă într-o criză majoră care a culminat cu sfârşitul celei de-a patra republici. Îmai 1958 lupta de independenţă a algerienilor nu a mai putut fi oprită. În Franţa a început o luptă brutală, de stradă chiar între armata secretă, susţinătorii lui de Gaulle şi serviciile secrete. De Gauliştii au încercat să scape de şeful SDECE, generalul Paul Grossing. Când acesta a aflat a chemat trupele de şoc ale paraşutiştilor care au încercuit sediul SDECEFranţa s-a cufundat în haos în mai 1958.

Şeful puternicului serviciu secret intern DST (Direction de la Surveillance du Territoire), Roger Wybot, era cât pe ce să activeze un plan de atac secret anti-comunist numit ‘Operation Ressurection’ (Operaţiunea Resurecţia) care ar fi vizat ocuparea cu trupe de şoc a instituţiilor guvernului, presei şi centralelor cheie din Franţa şi arestarea mai multor politicieni printre care Francois Mitterand, Pierre Mendes France, Edgar Faure, Jules Moch, precum şi toţi comuniştii francezi. Activarea planului a fost oprită în ultimul timp când de Gaulle a anunţat că reia procesul normal de stabilire a unui guvern republican. „A patra republică a ales sinuciderea ca să nu fie asasinată de armată şi de serviciile secrete”.
Mulţi dintre militarii şi cei din servicii care l-au susţinut pe de Gaulle au sperat că acesta va face orice ca să menţină colonia Algeria. Când acesta a susţinut acordarea independenţei Algeriei, mercenarii NATO şi-au ieşit din minţi. În 1961 soldaţii secret au format o Organizaţie Armată secretă (OAS) pentru a lupta împotriva Franţei şi pentru menţinerea controlului colonial asupra Algeriei şi pentru a-l răsturna de la putere pe de Gaulle pentru a-l înlocui cu un şef de stat care să fie un anti-comunist autoritar. Lovitura de stat dată de OAS a avut loc pe 
22 aprilie 1961 când 4 generali francezi sub conducerea Generalui Challe au preluat puterea în Algeria pentru a menţine ţara într-o uniune forţată cu Franţa. În această lovitură de stat au fost implicaţi direct soldaţii secreţi ai CIA şi ai NATO care făceau parte şi din OAS.

Armatele secrete ale CIA şi NATO fost implicate şi în loviturile de stat din Grecia din 1967 şi din Turcia în 1980.

Dar în 1961, lovitura de stat din Franţa a eşuat.

CIA şi directorul ei, Allen Dulles, împreună cu soldaţii mercenari ai NATO din Franţa şi cu Pentagonul din Washington au susţinut lovitura de stat împotriva lui de Gaulle. Imediat după lovitura de stat, oficialilor de rang mediu din Palatul Elysee li s-a spus că trebuie să înţeleagă faptul că elemente anti-comuniste extrem de puternice din SUA şi din serviciile armatei au susţinut conspiraţia generalilor.

Înainte de lovitură, generalul Challe deţinuse poziţia de comandant NATO al forţelor aliate din Europa, şi a cultivat relaţii strânse nu doar cu oficialii NATO ci și cu armatele secrete ale NATO.

Generalul Challe executa ordinele CIA. Înainte de lovitura de stat, pe 12 aprilie 1961, în Madrid a avut loc o întâlnire clandestină la care au participat agenţi ai CIA şi conspiratorii din Algeria. În timpul acestei întâlniri, americanii şi-au exprimat furia că politica lui de Gaulle „paraliza NATO şi făcea ca apărarea Europei să fie imposibilă”. Agenţii CIA le-au dat asigurări generalilor pucişti că dacă îl îndepărtează pe de Gaulle de la putere, Washingtonul va recunoaşte noul guvern algerian în 48 de ore.

De Gaulle, într-adevăr încerca în diverse moduri şi strategii să facă Franţa şi Europa mai puţin dependentă de SUA şi de NATO, şi a fost furios când a aflat de josnicia CIA.

Nu se ştie dacă CIA i-a spus lui Kennedy de lovitura de stat din Franţa, acesta fiind preocupat de invazia Cubei pe care CIA o declanşase în aprilie 1961. Se ştie însă că Kennedy a fost furios când lovitura de stat a CIA în Cuba a eşuat, şi nu a recunoscut guvernul pucist din Algeriei care s-a prăbuşit după 4 zile. După eşecul loviturii de stat, soldaţii secreţi ai NATO din Franţa au scăpat de sub orice control. OAS a escaladat războiul din Algeria, prin asasinarea unor oficiali guvernamentali din Algiers, masacrarea la întâmplare în public a musulmanilor şi atacarea băncilor.

În noiembrie 1961 soldaţii OAS omorau în voie în Algeria pentru a distruge orice şansă a procesului de pace. OAS era susţinut puternic de serviciile secrete şi de armată şi aşa a putut să extindă războiul secret din Algeria în Franţa: l-au asasinat pe primarul din localitatea din sudul Franţei exact când acolo aveau loc negocieri între guvernul Franţei şi FLN. Soldaţii secreţi ai NATO au atacat şi guvernul din Paris, iar de Gaulle era cât pe ce să fie asasinat la Pont-sur-Seine. Parisul a răspuns cu furie şi în noiembrie 1961 şase cafenele din Algiers care erau frecventate de simpatizanţii OAS au fost aruncate în aer de explozia unor bombe.

După Franţa, soldaţii OAS au dus războaie secrete de la bazele lor din Algeria nu doar împotriva Franţei ci şi împotriva altor ţări din Europa – Spania, Elveţia şi Germania, unde trupe de şoc ale mercenarilor NATO au asasinat lideri ai FLN, dar şi pe sponsorii lor financiari şi pe cei care le dădeau arme. ÎGermania, soldaţii secreţi ai OAS au colaborat cu soldaţii secreţi ai NATO din Germania care erau coordonaţi de serviciul secret BND.

Tensiunile au atins punctul culminant când şeful poliţiei Maurice Papon a impus legea marţială în Paris după asasinarea de către FNL a 11 ofiţeri de poliţie. FLN a răspuns prin organizarea unui protest la care 40.000 de alegerieni din Franţa au participat pe 17 octombrie1961. Papon, un rasist notoriu care îl al doilea război mondial a participat la deportarea a peste 1.500 de evrei în lagărele nazistea ordonat ofiţerilor de poliţie să reprime demonstraţia. A urmat un masacru. Poliţia a asasinat între 200 şi 300 de oameni care erau însetaţi de răzbunare şi doreau să-i pedepsească pe algerieni pentru moartea celor 11 ofiţeri. Melnik era consilierul pe securitate în guvernul de Gaulle şi a fost şeful tuturor serviciilor secrete din 1959 până în 1962. El a sugerat că armatele secrete ale NATO ar fi putut fi implicate şi în acest masacru.

Am văzut cum au fost masacraţi oameni. Unii au fost omorâţi în bătaie cu bâtele. Trupurile au fost încărcate în camioane şi aruncate în Sena”, Saad Ouazene, un supravieţuitor al masacrului a declarat ulterior. „Imediat cum alegerienii au coborât din autobuze, au fost aşteptaţi de poliţişti şi omorâţi cu bâte,” a recunoscut Joseph Gommenginger, unul dintre poliţiştii era de serviciu în aceas zi.

Nu a existat nici o investigaţie. Războiul secret dus de OAS, la care au participat şi soldaţi mercenari ai NATO, nu a reuşit nici să-l dărâme pe de Gaulle şi nici să oprească independenţa Algeriei, care a fost recunoscută în martie 1962. A fost momentul în care OAS s-a prăbuşit. Numai o parte din fanaticii OAS, conduşi de colonelul Jean-Marie Bastien-Thirty, nu a renunţat şi au încercat să-l captureze pe de Gaulle într-o ambuscadă în apropiere de Paris pe 22 august 1962. De Gaulle a supravieţuit pentru că era foarte precaut. De Gaulle era teribil de mânios pentru că asasinii l-au atacat în timp ce era împreună cu familia. În septembrie, agresorii OAS au fost prinşi în Paris, toţi au fost condamnaţi la moarte, dar numai Bastien-Thirty a fost executat.

Amiralul Pierre Lacoste care a condus serviciile militare ale armatei în mandatul lui Mitterand, între 1982 şi 1985 a confirmat că armatele secrete Gladio au fost implicate direct în atentate teroriste împotriva lui de Gaulle pentru a distruge procesul de pace algerian.

De Gaulle, care a condus rezistenţa franceză împotriva lui Hitler, a bănuit întotdeauna că CIA organiza războaie secrete şi manipulări politice.

De Gaulle intenţiona să facă politică externă cu diplomaţi, nu cu „servicii secrete iresponsabile”, cărora le-a ordonat să înceteze orice colaborare cu CIA, pentru că erau prea dependente de ea. „Franţa era atacată de forţe secrete. Cine era de vină? CIA, cu siguranţă, aşa credea de Gaulle” (59)

Washington a suferit un şoc total când în februarie 1966 – din motive strategice şi personale încă neclare – de Gaulle a decis să atace SUA direct şi a ordonat NATO şi SUA ori să îşi mute bazele din Franţa, ori să le treacă sub control francez, ori să le desfiinţeze cu totul. SUA şi NATO nu au acceptat ultimatumul iar de Gaulle a scos Franţa din comanda militară a NATO pe 7 martie 1966 şi a expulzat toată organizaţia NATO împreună cu toţi agenţii ei secreţi din Franţa.

NATO s-a mutat la Bruxelles, Mons şi Casteau.

O investigaţie parlamentară asupra armatelor secrete şi războaielor duse de acestea a confirmat ulterior că în 1968 şi „comandamentul CPC s-a mutat la Bruxelles odată cu NATO”.

Istoricul belgian, Jan Willems, care a studiat Gladio a explicat că atunci când de Gaulle a scos Franţa din structura integrată de comandă a NATO, unele acorduri secrete între Franţa şi SUA au fost anulate.

Aşa s-a aflat de existenţa protocoalelor secrete care prevedeau explicit subminarea comuniştilor, care au fost semnate între SUA şi aliaţii ei din NATO.”

De Gaulle a denunţat protocoalele ca o încălcare a suveranităţii Franţei. Clauze secrete similare au existat şi între NATO şi alte state din Europa.

În Italia, Giuseppe de Lutus a dezvăluit că atunci când Italia a devenit membră NATO în 1949 a fost obligată să semneze nu doar pactul Atlantic, ci şi protocoale secrete care prevedeau crearea de organizaţii neoficiale, „însărcinate cu garantarea alinierii interne a Italiei la blocul occidental prin orice mijloace, chiar dacă electoratul ar arăta că doreşte altceva”.

Jurnalistul SUA Arthur Rowse a arătat că „în tratatul iniţial al alianţei din 1949, există o clauză secretă care impune oricărei ţări ca, înainte de a fi primită în alianţă, să îşi stabilească deja o autoritate naţională de securitate pentru a lupta cu comunismului folosind clandestin cetăţeni-cadre.”

E chiar surprinzător că după tot ce au făcut în criza algeriană, serviciile din Franţa nu au fost desfiinţate total ci doar reformate. În 1998 un expert în servicii secrete Jacques Baud a observat că „deşi nu sunt dovezi, mulţi au sugerat că activităţile armatelor secrete în Franţa au avut loc cu acoperirea Service d’Action Civique”.

După ce OAS s-a prăbuşit, de Gaulle a făcut astfel încât armata Rosa Vânturilor să fie slăbită şi ‘Service d’Action Civique’ (SAC) să fie consolidată. Armata secretă SAC a devenit un fel de gardă pretoriană gaulistă, un refugiu al purităţii gauliste care reflecta lipsa de încredere a acestui general în partidele politice, inclusiv în propriul său partid.

Misiunea SAC era să îl susţină pe de Gaulle. Fondată imediat după război, SAC era braţul de fier al partidului lui de Gaulle RPF (Rassemblement du Peuple Francais), care după război tot încerca în zadar să-i învingă pe socialişti şi pe comunişti în alegeri. Oficial „un serviciu de menţinere a ordinii”, în realitate SAC era o banda de anticomunişti a RPF care se ocupa de treburile murdare. Unităţile SAC au participat la operaţiuni secrete de spargere a grevelor, sau de boicotare a mitingurilor comuniştilor.

În 1958 SAC a susţinut lovitura de stat care a pus capăt celei de-a patra republici şi l-a readus pe de Gaulle la putere.

O anchetă parlamentară asupra în 1981 a conlcuzionat că reţelele SAC, SDECE, şi OAS din Africa erau strâns interconectate.

Parlamentarii au descoperit că SAC se finanţa în moduri misterioase, inclusiv prin fondurile obţinute de SDECE în urma traficului de droguri.

Un caz tipic în care armatele secrete NATO ar fi intervenit a fost revolta studenţilor şi muncitorilor din Franţa din 1968, când SAC ajunsese deja la 30.000 de oameni. În 1981, SAC avea 10.000 de oameni. Între 10 şi 15 la sută dintre ei erau în poliţie. Oportunişti, gangsteri, şi extremişti de dreapta făceau parte din SAC. O comisie parlamentară a denunţat ulterior SAC ca fiind o armată secretă periculoasă, care funcţiona ca o poliţie paralelă, inflitrase organizaţiile publice pentru a influenţa deciziile şi comisese numeroase acte de violenţă.

În ce a fost cea mai detaliată investigaţie parlamentară asupra armatelor secrete franceze de până acum, comisia parlamentară din Franţa a cerut ca SAC să fie desfiinţată pentru că „era incompatibilă cu legile republicii”. Guvernul lui Francois Mitterand a comandat desfiinţarea SAC în iulie 1982. Din ce în ce mai temător faţă de rolul jucat de serviciile secrete în democraţii, guvernul Mitterand, a atacat serviciile secrete ale armatei franceze, care decenii la rând au fost creierul războaielor secrete şi a poliţiei politice împotriva stângii în Franţa. Investigaţia parlamentară din 1982 a fost condusă de parlamentarul socialist Jean-Michel Bellorgey şi a concluzionat că agenţi secreţi obsedaţi de războiul rece şi de găsirea „duşmanilor din interior” au încălcat în mod repetat legile, şi au acumulat o listă imensă de „eşecuri, scandaluri şi operaţiuni dubioase”. După această concluzie şocantă, Mitterrand a susţinut cererea comuniştilor ca serviciul secret militar SDECE să fie desfiinţatÎnsă nu s-a întâmplat, iar acest serviciu a fost doar „reformat”. Şi-a schimbat numele în Direction Generale de la Securite Exterieure (DGSE) iar amiralul Pierre Lacoste a devenit şeful său. Lacoste a continuat să comande armata secretă Gladio din DGSE în strânsă cooperare cu NATO. Pe 10 iulie 1985, în ceea ce a fost numit ‘Operation Satanique’, o operaţiune secretă a DGSE, o bombă a dus la scufundarea şalupei Greenpeace, Rainbow Warrior, care protestase paşnic împotriva testelor nucleare pe care Franţa le făcea în Pacific. A fost sfârşitul carierei amiralului Lacoste, care a fost obligat să demisioneze după ce investigaţiile au dovedit că scufundarea şalupei a fost pusă la cale de DGSE, de ministrul apărării Charles Hernu şi de preşedintele Francois Mitterand. În martie 1986 dreapta politică a câştigat alegerile parlamentare în Franţa şi Mitterrand a trebuit să guverneze cu premierul gaullist Jacques Chirac. Când armatele secrete Gladio au fost descoperite în toată Europa în anii 1990, Chirac a făcut tot ce-a putut pentru a bloca orice investigaţii asupra armatelor secrete din Franţa.Pentru că o asemenea investigaţie ar fi ruinat chiar cariera politică a lui Chirac care ulterior a devenit preşedintele Franţei. Până în 1975, Chirac a fost preşedintele armatei sectete SAC.Prin urmare, Franţa avea mari probleme în a confrunta lunga sa istorie de război secret şi poliţie politică împotriva comuniştilor. Nu a existat nici o anchetă parlamentară asupra armatelor Gladio în Franţa. Oficialii guvernului au făcut tot ce-au putut pentru a minimaliza scandalul şi a bloca dezvăluiririle publice despre Gladio. Pe 12 noiembrie 1990, Ministrul apărării Jean Pierre Chevenement a confirmat cu jumătate de gură că o asemenea armată secretă a existat şi că a funcţionat încă din anii 1950, dar a minţit că a fost desfiinţată.

Premierul italian, Giulio Andreotti, nu a fost deloc încântat să vadă cum oficialii francezi încercau să muşamalizeze Gladio şi rolul jucat de guvernul Franţei în războaiele secrete împotriva comunismului şi prin urmare Andreotti a declarat presei că oficialii francezi au minţit şi că dimpotrivă, nu doar că armatele secrete nu au fost desfiinţate, dar reprezentanţii serviciilor franceze participau încă la şedinţele comitetului care le organiza din partea NATO, ACC, în Bruxelles chiar şi în 24 octombrie 1990. Această dezvăluire i-a pus în dificultate pe oficialii francezi şi a provocat furie în Franţa.

ukrainebanderanaziuniform1.000 de atentate comise de teroriştii NATO în Spania

În Spania, atacurile dreptei împotriva comuniştilor şi a stângii au luat formă unui război brutal, care a durat 3 ani şi care a dus la 600.000 de morţi, la fel de mulţi ca în timpul războiului civil american.

Istoricul Victor Kiernan a observat că „armata, despre care se presupune că ar apăra populaţia, de fapt este un dulău care e antrenat să-i ţină sub supraveghere pe cei despre care spune că i-ar proteja şi să-i muşte când aceştia ies din linie.”

În Spania, pe 19 iulie 1936, un grup de conspiratori din armată, conduşi de generalul fascist Franco au dat o lovitură de stat pentru a îndepărta de la putere guvernul de stânga al lui Manuel Azana care câştigase alegerile în februarie 1936 şi care începuse numeroase proiecte în beneficiul celor mai slabi şi vulnerabili din societate. Dar pentru puternica armată, alegerea stângii era văzută ca o cucerire a ţării de către socialişti, comunişti, anarhişti şi de incendiatori de biserici (în Spania, Biserica catolică era una dintre cele mai brutale şi represive instituţii din Europa în acea perioadă.)

Mulţi din armată erau convinşi că trebuie „să apere ţara şi să salveze naţiunea” de „ameninţarea roşie”

Armata a răsturnat un guvern ales. Aici taberele sunt clare. De o parte sunt săracii şi împotriva lor sunt marile afaceri, fascismul, moşierii şi biserica,” a scris Kiernan. În timp ce în lovitura de stat dată de armată în Grecia în 1967, armata a preluat puterea în mai puţin de 24 de ore, în Spania, în iulie 1936, opoziţia civililor coordonaţi de anarhişti faţă de lovitura de stat a fost atât de masivă că republica a luptat trei ani înainte ca dictatura militară a lui Franco să poată fi instaurată.

Bătălia a fost lungă şi intensă, nu doar pentru că largi segmente din populaţia Spaniei au pus mâna pe arme împotriva armatei spaniole, dar şi pentru că au primit ajutor din partea a 12 brigăzi internaţionale formate spontan pentru a întări rezistenţa republicii faţă de agresiunea lui Franco.

Socialiştii şi comuniştii din Spania au fost învinşi în cele din urmă de Franco pentru că Hitler şi Mussolini i-au sprijinit pe fascişti în timp ce guvernele de la Londra, Paris şi din Washington au optat să nu le acorde socialiştilor nici un fel de sprijin.

Au preferat ca Spania să devină fascistă.

În contextul preludiului la al doilea război mondial, multe s-au scris despre eşecul (refuzul) premierului britanic şi neputinţa premierului Franţei Daladier de a-i opri pe Hitler şi Mussolini în Munich îseptembrie 1938, dar sprijinul tacit al Londrei şi Parisului pentru anti-comunismul din Germania şi Spania şi din alte părţi a fost trecut cu vederea.

Deşi Uniunea Sovietică a trimis arme republicanilor spanioli, Hitler şi Mussolini au trimis 90.000 de soldaţi antrenaţi şi înamaţi în Spania. Aviaţia germană a bombardat populaţia civilă a Spaniei, crime surprinse în pictura-protest Guernica de Pablo Picasso. În 27 februarie 1939 guvernul de la Londra a pus capăt luptei Republicii spaniole când a anunţat că îl recunoaşte pe Franco drept lider legitim al Spaniei.

Hitler şi Mussolini şi-au asigurat flancul vestic şi s-au înţeles cu Franco ca Spainia să rămână neutră în timpul celui de-al doilea război mondial.

Cum bătălia împotriva comunismului a continuat pe o scară masivă, Hitler invadând în mod repetat Uniunea Sovietică, şi eşuând de fiecare dată, cu preţul a milione şi milioane de victime, dictatorul Franco a întors favoarea lui Mussolini şi Hitler şi a trimis Divizia Albastră să lupte alături de Wehrmacht pe frontul din RusiaDupă al doilea război mondial, lupta împotriva comuniştilor din Europa de vest a fost adesea descrisă ca fiind o luptă împotriva „celei de-a 5-a coloane”.

Termenul original se referea la armatele fasciste secrete care au fost create prima dată în timpul războiului civil din Spania, şi au fost numite aşa de generalul lui Franco, Emilio Mola. Când în octombrie 1936, la 3 luni după lovitura de stat, capitala Spaniei era încă controlată de republicani şi de brigăzile internaţionale, Franco i-a ordonat lui Mola să cucerească Madridul declanşând un război secret şi forţe masive împotriva oraşului.

Într-o operaţiune legendară de război psihologic, Mola a anunţat presei că 4 armate aşteptau în afara oraşului şi o „a cincea coloană” de suporteri ai lui Franco era deja în Madrid. Nu purtau nici uniforme, nici insigne, şi puteau să se ascundă printre inamicii lor, a susţinut Mola. Acest lucru a stârnit teamă şi confuzie printre comunişti şi socialişti. „Poliţia a început azi-noapte raiduri în toate casele din Madrid ca să-i prindă pe rebeli”, a scris New York Times, şi a relatat că o misterioasă coloană 104 se ocupa de asta. Relatarea din NYT, care a fost parte din proapaganda psihologică împotriva stângii, a apărut la o zi după conferinţa de presă a lui Mola.

Deşi atacul lui Mola a fost învins, teama de coloana a 5-a secretă a dreptei a persistat pe toată durata războiului.

Expresia a 5-a coloană a continuat să fie folosită după războiul civil spaniol cu sensul de armate secrete sau grupări de agenţi subversivi care în mod clandestin operează în zona de influenţă a duşmanului lor.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Hitler a format coloane a 5-a naziste pe care le-a trimis în Norvegia care pregăteau terenul pentru invazia armatei germane.

Numai când scandalul Gladio a izbucnit în 1990, s-a aflat că poate cea mai mare reţea de coloane a 5-a a fost constituită din armatele secrete ale NATO care au acţionat împotriva stângii din Europa de vest.

Franco a condus Spania ca un dictator între 1936 până când a murit în 1975. Nu existau alegeri libere. Arestările arbitrare în masă, procesele spectacol, procesele înscenate, tortura, asasinatele nu au putut distruge sprijinul pentru comunişti şi socialişti care au devenit din ce în ce mai puternici în ciuda represiunii statului spaniol. Când în 1990 Calvo Sotelo, premierul spaniol între februarie 1981 şi decembrie 1982, a fost întrebat de existenţa Gladio în Spania, el a spus cu o ironie amară că în timpul dictaturii fasciste a lui Franco, „însuşi guvernul a fost Gladio”.

În timpul războiului rece, unii din OSS, din Washington, au încercat să-l îndepărteze de la putere pe Franco. În 1947, când CIA a fost creată, OSS a declanşat Operaţiunea Banana’. Cu scopul de a-l răsturna pe Franco, anarhiştii catalani au fost echipaţi cu arme şi au fost trimişi în peninsulă. Însă segmente puternice din structurile de putere de la Washington şi Londra considerau că Franco era un personaj foarte valoros pentru ele. În cele din urmă, MI6 a trădat şi a informat serviciile lui Franco de operaţiunea Banana. Subversivii au fost arestaţi.Franco şi-a întărit poziţia pe plan internaţional şi în 1953 a încheiat un pact cu Washington şi a permis Statelor Unite să folosească teritoriul Spaniei pentru a instala rachete, trupe, baze militare, portavioane şi antene SIGINT.

SUA au susţinut Spania lui Franco pe plan internaţional. Ca o dovadă publică de sprijin pentru „lupta lui Franco împotriva comunismului”, ministrul de externe american, John Foster Dulles, fratele directorului CIA, Allen Dulles, s-a întâlnit cu cel mai loial ofiţer al lui Franco, Carrero Blanco, în 1957 care a cultivat numeroase legături ale dictaturii din Spania cu CIA. La sfârşitul deceniului 1950, “legăturile au fost consolidate, ceea ce a făcut ca serviciile secrete ale lui Franco să fie cei mai buni aliaţi ai CIA în Europa”. Franco, împreună cu dictatorii din America Latină, a devenit un aliat public al Washington-ului.

De la etajele superioare ale ambasadei americane din Madrid, agenţii CIA şi echipele lor clandestine au ţinut sub supraveghere atent şi au influenţat evoluţia vieţii politice din Spania.

Washington-ul l-a răsplătit pe Franco permiţându-i să devină un oligarh clasic. Dictatorul spaniol şi-a mărit averea, şi-a consolidat puterea personală şi a transformat Spania într-o piramidă de privilegii şi corupţie. Generalii săi aveau averi de milioane din afaceri dubioase, ofiţerii îşi primeau şi ei partea, şi tot aşa până la cei de jos din sistemul ierarhic.

Întreaga structură a puterii militare a fost cooptată de Caudillo iar supravieţuirea ei depindea de el.

Aparatul serviciului secret al armatei s-a extins masiv fără ca cineva să-l mai poată controla şi a participat la trafic de arme, trafic de droguri, a torturat.

Dictatura lui Franco a avut nu doar un singur ministru al apărării, ci trei: unul pentru armată, unul pentru aviaţie şi unul pentru marină. Fiecare dintre ei avea propriul său serviciu secret. Comandantul unit al forţelor armate avea şi el propriul său serviciu secret care era condus direct de Franco. Ministerul de interne avea două servicii secrete, Direction General De Seguridad (DGS) şi Guardia Civil.

În 1990 s-a aflat că numeroase segmente din serviciile secrete spaniole lucrau direct cu CIA şi au coordonat şi condus o armată secretă Gladio, situată în Las Palmas în insulele Canare. Această bază a fost creată în 1948, şi a fost operaţională inclusiv în anii 1970. Instructori SUA, diplomaţi britanici şi consulul Olandei au fost implicaţi în conducerea acestei armate.

Armata secretă din Spania a colaborat cu cea din Franţa şi Belgia pentru a-i suprima pe comunişti. SDRA a îmbogăţit o mulţime de oficiali din Spania, creându-şi propriile rute împreună cu belgienii pentru trafic de droguri şi de arme.

În 1968, proteste revoluţionare ale studenţilor de stânga au izbucnit şi în Spania. Franco a fost şocat. Armatele NATO au fost folosite împotriva studenţilor în două operaţiuni secrete, mercenarii NATO au fost trimişi să infiltreze universităţile.

Amiralul Carrero Blanco, a coordonat aceste operaţiuni împreună cu CIA, şi în octombrie 1968 a creat o nouă unitate specială pentru a duce războaie secrete, numită OCN, în interiorul SIAEM. Aceasta armată secretă avea misiunea de a face poliţie politică împotriva studenţilor şi profesorilor şi împotriva întregii mişcări revoluţionare. Au înăbuşit protestele şi au distrus mişcarea studenţilor. Ulterior acest serviciu a fost extins şi redenumit, se numea acum SECED şi avea legături foarte strânse cu mercenarii NATO din Gladio. Mulţi agenţi din SECED şi din Gladio au fost trimişi să-i atace fizic pe studenţi şi pe profesorii care criticau dictatura.

Dictatura lui Franco a fost un paradis pentru mulţi terorişti de dreapta care participau la războaiele secrete împotriva comuniştilor în Europa de vest.

Teroristul italian Marco Pozzan, care făcea parte din organizaţia neo-nazistă Ordine Nuovo, ia spus în ianuarie 1984 judecătorului Felice Casson, care a descoperit Gladio în Italia, că o întreagă colonie de fascişti italieni fusese instalată în Spania în ultimii ani ai lui Franco. Mulţi dintre aceştia au fugit din Italia după ce au încercat să dea o lovitură de stat în 1970.

Teroriştii de dreapta din Italia, conduşi de Borghese, s-au regrupat în Spania sub conducerea faimosului terorist internaţional de dreapta, Stefano Delle Chiaie, care a participat la tentativa de lovitură de stat din Italia, ocupând ministerul de interne. În Spainia, Delle Chiaie a asigurat legătura teroriştilor italieni cu alţi fascişti din Europa, cum ar fi Otto Skorzeny, un fost criminal nazist, şi Yves Guerain Serac, un ofiţer francez care făcea parte din organizaţia fascistă Organisation Armee Secrete (OAS) şi cu liderul armatei secrete CIA de tip Gladio din Portugalia, Aginter-Press. Skorzeny a fost angajat de serviciul secret al lui Franco pentru a fi ‘consultant pe probleme de securitate‘ şi l-a angajat pe Delle Chiaie să elimine opozanţii lui Franco atât în Spania, cât şi în străinătate. Delle Chiaie a executat peste 1000 de atentate şi atacuri sângeroase, inclusiv 50 de asasinate.

Războiul secret din Spania a fost caracterizat de asasinate şi de acte de teroare.

Bărbaţii din armata secretă a lui Delle Chiaie, inclusiv extremistul de dreapta italian Aldo Tisei, mai târziu au declarat judecătorilor italieni că în timpul exilului lor în Spania au urmărit şi au ucis anti-fascişti la ordinul serviciului secret al Spaniei.

Printre ţintele teroriştilor NATO au fost şi cei din ETA (Euskadi Ta Askatasuna) care luptau pentru independenţa bască. Pentru ca poliţia din Spania să nu fie acuzată de represiune violentă nejustificată, Caccola şi gruparea sa a avut sarcina de a provoca şi de a crea haos. În acest caz particular mercenarii NATO au ucis 10 oameni. Asta se întâmpla în 1976, la un an după moartea lui Franco.

După moartea lui Franco în 1975, Delle Chiaie a decis că Spania nu mai e un loc sigur pentru el şi s-a mutat în Chile. Acolo dictatura fascistă instalată de CIA a dictatorului fascist Pinochet l-a recrutat pentru a asasina dizidenţii de stânga, în ceea ce s-a numit ‘Operation Condor (Operaţiunea Condor)‘ nu doar în Chile, ci în toată America Latină.

Caccola s-a mutat în Bolivia unde a format brigăzi ale morţii – de tipul SS – pentru a proteja guvernul de dreapta (controlat de CIA) şi au urmat din nou asasinate fără număr.

Stefano Delle Chiaie, născut în Italia în 1936, rămâne cel mai cunoscut terorist, membru al armatelor secrete, care a ucis nenumăraţi comunişti în Europa şi în afara Europei în timpul războiului rece.

În 1980 a fost suspectat de poliţia din Italia că a participat la atentatul terorist (al NATO) care a dus la masacrul din gara Bologna. A fost arestat abia în 1987 de serviciul secret din Venezuela. La câteva ore după arestarea sa, agenţii serviciilor secrete italiene şi ai CIA au apărut în locul unde-a fost arestat.

Cacolla nu a exprimat nici un regret pentru acţiunile sale şi a spus că toate masacrele şi asasinatele comise împotriva stângiştilor au fost comandate şi protejate de multe guverne: „Masacrele au avut loc. Asta e un fapt. Serviciile secrete au acoperit urmele. Asta e un alt fapt.”

Când Franco şi-a dat seama că i se apropie sfârşitul, l-a promovat pe ofiţerul de legătură al CIA şi pe arhitectul serviciilor secrete din Spania, Carrero Blanco, pe postul de premier în iunie 1973. Dar Blanco era teribil de detestat şi urât de largi segmente din populaţie din cauza brutalităţii sale şi în decembrie maşina sa a sărit în aer, după ce ETA a plasat o bombă artizanală pe traseul său.

După moartea lui Franco, transformarea aparatului ucigaş al serviciilor secrete spaniole a fost extrem de dificilă, iar războiul secret dus de spanioli împreună cu teroriştii de dreapta din armatele secrete ale NATO a continuat. După descoperirea Gladio, s-a aflat şi de armata secretă din Spania: Acum o săptămână, El Pais a descoperit o legătură între Spania şi această armată secretă. Carlo Cicuttini, avea legături cu Gladio, şi a participat la masacrul din Atocha din ianuarie 1977 în Madrid’, a scris presa spaniolă. „Apoi un comando al extremiştilor de dreapta a luat cu asalt biroul unui avocat care avea legături cu partidul comunist spaniol şi a ucis 5 oameni. Atacul a provocat o panică imensă.”

Membru al armatelor secrete NATO, teroristul de dreapta, Cicuttini, a fugit din Spania cu un avion după ce în 1972 o bombă a explodat în Pateano, ucigând trei Carabinieri. Urmele lăsate de această bombă au dus la teroristul de dreapta Vincenzo Vinciguerra şi la descoperirea reţelelor de armate secrete Gladio în toată Europa.

In Spania, Cicuttini a participat la războiul secret pentru Franco care la rândul său l-a protejat de justiţia din Italia, care îl condamnase la închisoare pe viaţă pentru asasinatele de la Peteano. Dar în Spania chiar şi după ce aceasta a devenit o democraţie politică aparatul militar a continuat să-şi exercite influenţa din umbră: teroristul s-a căsătorit cu fiica unui general spaniol şi a primit cetăţenia spaniolă. În aprilie 1998, când avea 50 de ani, Cicuttini a fost arestat în Franţa şi predat Italiei.

Ca toate armatele secrete din Europa de vest, reţeaua anti-comunistă a Spaniei a cultivat relaţii strânse cu NATO.

Armatele secrete ale NATO au funcţionat şi după ce premierul socialist Felipe Gonzalez a ajuns la putere în 1982. Îaugust 1983 s-a aflat că agenţii CESID monitorizau în secret discuţiile care aveau loc în guvernul socialist. Directorul CESID nu a fost concediat însă.

Parlamentarul comunist spaniol Carlos Carnero a susţinut că bănuiala sa era că Spania a fost o bază majoră de operare a Gladio în toată Europa, unde neo-fasciştii din multe ţări, găseau protecţie în timpul dictaturii lui Franco.

În 1990, un fost colonel în armata spaniolă, Amadeo Martinez, a declarat că structuri de tip Gladio au funcţionat în timpul lui Franco în Spania şi că misiunea lor era să spioneze politicienii disidenţi, printre altele. Instructorii Gladio erau aproape toţi din SUA.

Nu a existat nici o anchetă parlamentară în Spania asupra armatelor secrete Gladio.

nato_the_imperialist_by_domain_of_the_public-d39og3xUcide un comunist pentru Cristos”

Armata secretă coordonată de serviciul secret danez avea numele de cod ‘Absalon’. Nomen est omen, numele de cod sublinia misiunea anti-comunistă a acestei armate. Absalon era numele unui episcop medieval danez care i-a învins pe ruşi cu sabia în mână în evul mediu.

Armata secretă era formată din celule de 30 de oameni. Potrivit unor surse anonime, E. J. Harder a fost mulţi ani şeful armatei daneze. ‘Harder era poreclit “Bispen”‘, ceea ce în daneză înseamnă episcopîn memoria episcopului medieval Absalon. Pe lângă faptul că Harder conducea armata secretă, a menţinut relaţii foarte strânse cu NATO. A lucrat la sediul NATO din1966 până în 1970. Harder urmărea o agendă politică de dreapta şi pentru foarte mulţi în Danemarca era un personaj compromis.

După scandalul Watergate şi instalarea dictaturii fasciste în Chile, directorul CIA William Colby a publicat o carte încercând să spele imaginea agenţiei, care se compromisese în toată lumea.

În această carte, Colby a spus cum el însuşi a participat la formarea armatelor secrete din Scandinavia când abia intrase în CIA şi coordona aceste armate din Stockholm. “Aceste reţele erau coordonate după planuri ale NATOechipamentele lor trebuia să fie transportate în siguranţă de la CIA şi ascunse foarte bine pentru a fi folosite ulterior. ‘Berlingske Tidende poate confirma că Absalon este aripa daneză a reţelei internaţionale Gladio. Acest lucru I-a fost confirmat lui Berlingske Tidende de un membru din Absalon” a publicat în 1990 un ziar danez. Sursa acestei informaţii, numită Q, a confirmat spusele lui Colby: ‘Ce spune Colby e corect. Absalon a fost creată la începutul anilor 1950s’. Reţeaua secretă era formată din oameni de dreapta pentru a garanta o orientare virulent anti-comunistă.

Colby făcea parte din organizaţia catolică a Vietnamului, Opus Dei, care era virulent de drepta. Opus Dei a jucat un rol central în formarea reţelelor Gladio în toată Europa, dar şi în Danemarca‘, a explicat sursa Q. ‘Liderul Gladio în Danemarca era Harder care probabil nu era catolic. Dar nu erau foarte mulţi catolici în Danemarca şi cei mai mulţi din Gladio făceau parte din luptători din mişcarea de rezistenţă din al doilea război mondial.

La fel ca în celelalte ţări, şi în Danemarca, Gladio era integrată în structurile serviciilor secrete ale armatei FE (Forsvarets Efterretningstjeneste). Armata secretă de dreapta era plină de ofiţeri militari: ‘95 la sută erau oameni din armată. Erau şi unii din unităţile teritoriale şi din armata de rezervişti.

Anumiţi politicieni danezi special selectaţi au fost informaţi despre existenţa acestei armate secrete pentru că relaţia ei cu partidul conservator era extrem de puternică. Baza ei ideologică era anti-comunismul. Unul dintre cei care au făcut parte din Absalon a confirmat că au fost antrenaţi de NATO în timpul unor exerciţii militare în Troms [Norvegia].’ La aceste antrenamente au participat CIA, personal din NATO şi MI6, antrenaţi în operaţiuni secrete şi război secret.

Armata daneză a participat la operaţiuni secrete în ţări din Europa de est.

Armele Absalon proveneau direct de la CIA.

Singura dată când publicul a observat operaţiunile interne ale Absalon a fost în 1974. În acel an Absalon încercase în zadar să oprească un grup de profesori universitari de stânga să fie aleşi în directoratul universităţii daneze Odense, pe care Absalon o considera oricum prea de stânga. Când s-a aflat, presa a încercat o lungă perioadă să afle ce e cu această organizaţie clandestină mistică‘.

La acea vreme, nimeni nu a putut să dezvăluie legăturile ei cu NATO şi CIA şi cu reţeaua internaţională de armate secrete. După scandalul de la Odense, Absalon s-a retras în clandestinitate şi mai mult şi şi-a format grupări publice pentru a-şi promova ideologia. Absalon a funcţionat inclusiv în 1990 când existenţa sa a fost confirmată în urma descoperirii Gladio în Italia.

Şeful spionilor lui Hitler, protejat de SUA, creatorul serviciului secret al Germaniei

Parlamentul german (Reichstag) din capitala Berlinului a fost incendiat la 9 seara pe 27 februarie 1933. Deşi pompierii au reuşit să oprească incendiul, Adolf Hitler (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, NSDAP, cunoscut ulterior ca partidul Nazist), a devenit premierul Germaniei la doar o lună după misteriosul incendiu şi imediat a dat vina pe partidul comunist german (Kommunistische Partei Deutschlands, KPD). Împreună cu ministrul nazist de interne, Wilhelm Frick şi cu ministrul nazist al poliţiei, Hermann Goring, Hitler a ordonat arestarea a 4.000 de opozanţi politici şi de jurnalişti criticiprintre care mulţi făceau parte din KPD şi din partidul socialist german SPD (Sozialdemokratische Partei Deutschland).

După ce comuniştii au fost capturaţi şi mulţi socialişti au fost arestaţi, parlamentul german la o lună după misteriosul incendiu a votat o lege prin care parlamentul a fost efectiv abolit (Gesetz zur Behebung der Not von Volk und Reich) şi toate puterile statului I-au fost transferate lui Hitler.

În aceeaşi lună, primele lagăre de concentrare au apărut în Germania. În aprilie 1933 în aceste lagăre au fost aruncaţi deja peste 25.000 de opozanţi politici capturaţi de forţele speciale ale lui Hitler, Schutzstaffel (SS), şi de serviciul secret german, Gestapo. Pentru incendierea Reichstagului a fost blamat comunistul olandez Marinus van der Lubbe care fusese arestat în clădire în noaptea incendiului, judecat, condamnat şi omorât.

Chiar înainte de procesul împotriva lui van der Lubbe, o anchetă făcută de britanici a susţinut că naziştii au fost cei care au dat foc parlamentului pentru a crea un pretext care să le permită să confişte controlul asupra întregului aparat de stat.

La începutul lui 1933, Hitler împreună cu mulţi suporteri, a transformat Germania într-o dictatură condusă de el şi de partidul nazist. După şase ani, a declanşat al doilea război mondial care a dus la moartea a 60 de milioane de oameni, la 50 de milioane de refugiaţi şi la suferinţa mult mai multoraA fost cea mai neagră şi sângeroasă perioadă din istorie. Când Armata Roşie a capturat capitala Germaniei şi a ridicat steagul URSS pe Reichstag, Hitler a renunţat şi s-a sinucis în Berlin pe 30 aprilie 1945.

În 1990, un raport oficial al guvernului german a confirmat că „formarea de organizaţii secrete armate ale NATO în ţările NATO a început imediat după al doilea război mondial.”

După înfrângerea Germaniei în 1945 haosul din Europa de după război a permis SUA să organizeze aceste armate secrete, formate din gherile anti-comuniste, care erau antrenaţi pentru război şi ştiau să pună bombe. Statele Unite au recrutat în secret nazişti pentru armata secretă din Germania. Primele revelaţii despre aceste armate au fost difuzate pentru primat dată de o televiziune din Germania în 1990: un raport special asupra armatelor Gladio arăta că naziştii lui Hitler din SS, care în Germania lui Hitler au vânat şi au masacrat comunişti în masă (nt: şi în Europa de est au comis Holocaustul necunoscut), au fost recrutaţi pentru a face parte din armata secretă Gladio a Germaniei

La ordinele Pentagonului, noul creat serviciu american Counter Intelligence Corps (CIC) era însărcinat să-i captureze pe nazişti şi să-i ducă la tribunalul de la Numberg. Dar numai cei mai puţini importanţi au fost daţi pe mâna tribunalului. În secret, CIC prindea nazişti pentru a-i recruta să facă parte din armata anti-comunistă din Germania. Această practică a Pentagonului a fost dezvăluită abia în 1986 când departamentul de justiţie din SUA a declarat într-o conferinţă de presă că CIC a recrutat nazişti de rang înalt în anii de după război.

Un raport de 600 de pagini, coordonat de Allan Ryan pentru departamentul de justiţiea confirmat că ofiţerul SS, care făcuse parte şi din Gertapo, Klaus Barbie, a fost recrutat în secret de CIC în 1947, iar statul american l-a ascuns de tribunalul pentru crimele de război, ajutându-l să fugă în Argentina în 1951, folosind aşa-zisa „rută a şobolanilor”. Barbie a fost recrutat de SUA pentru a fi folosit la formarea armatelor secrete ale NATO din Germania.

Printre cei care au fost recrutaţi a fost şi SS Obersturmfuhrer, Hans Otto,” a scris presa britanică.

Klaus Barbie a fost folosit să recruteze nazişti şi pe cei care făcuseră parte din fascistul Bund Deutscher Jugend (BDJ). În timpul războiului, Barbie a fost poreclit „măcelarul din Lyon” pentru că atunci cât a ocupat oraşul francez, între 1943 şi 1944, a fost responsabil de asasinarea a 4.000 de muncitori şi evrei care făceau parte din rezistenţa comunistă şi a deportat 15.000 de evrei în lagărele morţii (cu primit aprobarea legală a primarului din Lyon).

Barbie a fost condamnat la moarte de un tribunal francez, in absentia, pentru crime împotriva umanităţii, după ce martorii au declarat că tortura cu sadism pe cei pe care-i captura, că teroriza localnicii, femeile şi copii, biciuindu-i şi asmuţind câinele său asupra lor.

În timpul conferinţei de presă din 1986, departamentul de stat nu a recunoscut că SUA l-a folosit pe Barbie pentru armatele secrete ale NATO şi a minţit că, în afară de Barbie, nici un alt nazist nu a mai fost salvat folosind ruta şobolanilor de către guvernul SUA sau de aliaţii acestuia.

Unul dintre cei mai importanţi nazişti din ierarhia lui Hitler a fost însă recrutat de americani cu scopul de a forma armate secrete în estul Europei care să fie folosite la atacarea URSS. E vorba despre generalul lui Hitler, Reinhard Gehlen.

General Gehlen şi-a început cariera în serviciile secrete ale lui Hitler în aprilie 1942 când a devenit şeful Fremde Heere Ost (FHO, Serviciul pentru Armatele străine din Estiar sarcina sa era de a submina Uniunea Sovietică. „Gehlen a obţinut multe informaţii de pe poziţia de pe care a comis cele mai mari atrocităţi: tortură, asasinarea prin înfometare a 4 milioane de prizonieri sovietici de război”, a scris istoricul american Christopher Simpson. Gehlen era foarte conştient că din cauza crimelor pe care le-a comis era căutat cu prioritate de serviciul secret sovietic NKVD. Când şi-a dat seama că Germania va pierde războiul, s-a asigurat că ruşii nu-l vor prinde predându-se americanilor de la CIC pe 20 mai 1945. Gehlen a presupus corect că datele pe care le-a obţinut în urma torturării comuniştilor în timpul ocupaţiei Uniunii Sovietice erau de mare interes pentru SUA. A microfilmat cu alţi nazişti toată arhiva de război a FHO referitoare la URSS, şi a ascuns aceste documente în Alpii din Austria.

După ce a fost reţinut de CIC, Gehlen a intrat în contact cu generalul american Edwin Luther Siber căruia i-a spus despre aceste arhive secrete. Generalul american a fost atât de impresionat că a făcut tot ce-a putut pentru a-l ajuta pe Gehler să avanseze în carieră în anii următori. L-a prezentat pe Gehlen ofiţerilor de rang înalt din serviciile secrete, inclusiv generalului Walter Bedell Smith, care atunci era generalul cu rang cel mai înalt din serviciile secrete americane trimsi în Europaşi care ulterior a devenit directorul CIA între 1950 şi1953. Siber l-a prezentat pe Gehlen şi generalului William Donovan, şeful serviciului secret al marinei Office of Strategic Services (OSS), şi lui Allen Dulles de la OSS, care ulterior a devenit şeful CIA, precum şi lui Frank Wisner care ulteior va deveni unul dintre cei mai importanţi oameni ai CIA în crearea armatelor secrete în Europa de vest.

Cu ajutorul lui Gehlen, SUA a recuperat arhiva FHO ascunsă în Alpii din Austria în august 1945 şi a trimis datele la Washington. Preşedintele Truman a fost foarte impresionat de Gehlen, şi l-a numit pe acesta, împreună cu trupa sa de nazişti, şeful primului serviciu secret de după război al Germaniei, pe care l-a numit Organisation Gehlen (ORG). “În cele din urmă, Gehlen”, scrie istoricul Simpson, “şi câteva sute de ofiţeri nazişti, de rang înalt, au făcut înţelegeri cu Londra şi cu Statele Unite… Generalul Gehlen, însăs-a dovedit a fi cel mai important dintre aceşti nazişti.”

Cu ajutorul financiar al SUA, sediul ORG a fost prima dată amenajat în Oberursel lângă Frankfurt, iar apoi mutat în fosta tabără de antrenament a Waffen SS din Pullach lângă Munich, unde şi azi e sediul serviciului secret al Germaniei Bundesnachrichtendienst (BND).

CIA şi ORG au semnat înţelegeri de cooperare, iar ofiţerul CIA James Criitchfield a fost trimis în Germania. Poreclit ‘Herr Marshall’ de către germani, acesta a lucrat direct cu cei 150 de nazişti. CIA avea un dosar pentru fiecare dintre ei. Serviciul secret al Germaniei era astfel ferm controlat de CIA. Erhard Dabringhaus care a lucrat cu CIC în Germania între 1948 şi 1949 a declarat într-un documentar despre Gladio că el însuşi a participat la recrutarea de nazişti.

Şeful spionilor lui Reinhard Gehlen a devenit astfel tatăl spiritual al armatelor secrete din Germania, iar rolul său era bine cunoscut de liderul Germaniei de vest, Konrad Adenauer, de la bun început.

Potrivit unui ofiţer NATO, preşedintele Truman şi cancelarul german Adenauer au semnat un protocol secret când Germania a intrat în NATO în mai 1955 prin care autorităţile germane se angajau în mod explicit şi ferm să nu îi urmărească legal pe extremiştii cunoscuţi de dreapta. Mulţi alţi politicieni de frunte din Germania ştiau despre acest protocol. Unul dintre aceştia era secretarul de stat al Germaniei, şi un fost nazist de rang înalt Hans Globke.

În 1952, s-a aflat public despre una dintre reţelele de nazişti a SUA numită ‘Bund Deutscher Jugend’ (BDJ) şi gruparea sa paramilitară ‘Technischer Dienst’ (TD).

Klaus Barbie a jucat un rol principal în crearea reţelei BDJ-TD.

Pe 10 octombrie 1952, New York Times a publicat un material al cărui titlu era manipulator: „Sabotorii germani au trădat încrederea SUA. O investigaţie răspândită are loc după ce s-a aflat că SUA au finanţat gherile de război.” New York Times a insistat că dezvăluirile din Germania erau foarte jenante pentru departamentul de stat şi pentru Pentagon, mai ales că „s-a aflat că aceste gherile au infiltrat grupările politice şi participau la activităţi politice. Liderii lor aveau liste negre de persoane care trebuia să fie „lichidate”.”

Mulţi socialişti, inclusiv oficiali guvernamentali, erau pe acea listă, pe care erau şi comunişti.

Această dezvăluire a provocat o criză transatlantică.

Pe 29 octombrie 1952, ziarul german Der Spiegel a relatat ceea ce presa americană evita să spună, şi anume că asemenea reţele de armate secrete au fost organizate de americani în tot vestul Europei: „Scandalul BDJ a provocat panică în sediile serviciilor secrete americane din Europa. Pentru că

“Technischer Dienst” din Germania nu e decât o aripă a unei reţele vaste de gherile, susţinute de SUA, care e răspândită în toată Europa de vest.”

În mod specific, a relatat Spiegel, “aceste armate sunt foarte puternice în Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia şi în peninsula iberică. În Franţa, armatele secrete existau deja în 1948, şi au fost susţinute de liderul socialiştilor [ministrul de interne] Jules Moch.”

Cum s-a aflat de toate acestea? Pe 9 septembrie 1952, un fost ofiţer SS, Hans Otto a intrat în sediul unei secţii de poliţie din Frankfurt şi a spus că face parte dintr-o armată secretă coordonată de americani care intenţionează să asasineze politicieni comunişti şi socialişti pentru a distruge partidele lor. Unitatea din care făcea el partea era formată din 100 de bărbaţi, cei mai mulţi foşti piloţi în armata lui Hitler, în armata nazistă sau în Waffen-SS.”

Sprijinul financiar era oferit de un cetăţean american pe care îl chema Sterling Garwood.”

Ce nu s-a aflat a fost dacă unitatea lui Otto era folosită ca acoperire pentru Technischer Dienst (TD, Serviciu tehnic), care era o super-secretă unitate paramilitară germană, formată numai din nazişti plătiţi de SUA şi care erau echipaţi cu bombe şi arme.

BDJ avea oficial 17.000 de oameni în toată Germaniaiar TD în jur de 2.000.

Garwood, care era probabil CIA, i-a învăţat cum să omoare fără să lase urme, şi cum să tortureze: „Persoana care era interogată trebuia să aibă ochii acoperiţi. Apoi, în apropiere de camera unde avea loc interogatoriul o bucată de carne trebuia pusă la prăjit pe un grătar, în timp ce bucăţi de gheaţă trebuie ţinute pe trupul celui care e interogat. Senzaţia provocată de gheaţă, combiantă cu fumul de la carnea prăjită, îi dădeau impresia celui interogat că era torturat cu un fier încins.”

130 de nazişti au fost antrenaţi de CIA în centrul Wamiba, cum să tortureze, cum să împuşte, cum să folosească bombe artizanale, să pună capcane, să comunice radio şi cum să asasineze.

Lista neagră găsită de poliţie când a descins la sediul armatelor secrete conţinea nume de politicieni socialişti şi comunişti, de jurnalişti şi de sindicalişti: Heinrich Zinnkann, ministrul socialist al Hessesocialistul Hans Jahn, liderul sindicatului căilor ferate, Emil Carlebach, journalistul de la Frankfurter Rundschau, şi mulţi alţii.

Jurnalistul german care a investigat Gladio, Leo Mullerpovesteşte că şocul a fost aşa de mare în Germania că lista prezentată de poliţie nu a fost crezută: „comuniştii germani erau în capul listei, urmaţi de socialişti. TD plănuia să asasineze peste 40 de funcţionari înalţi ai social-democraţilor, printre ei fiind şi Erich Ollenhauer, preşedintele acestui partid.”

După negocieri cu SUA, oficialii înalţi din partidul creştin-democrat şi din guvernul conservator al lui Adenauer au muşamalizat şi au blocat investigaţia pe care au închis-o pe 30 septembrie 1952, provocând o revoltă printre magistraţii din Germania. Curtea supremă din Karlsruhe a ordonat ca toţi cei din TD care fuseseră arestaţi şi care făceau parte din Gladio să fie eliberaţi.

Premierul statului Hesse, August Zinn, a fost atât de furios încât i-a acuzat direct pe americani: „Singura explicaţie pentru ce s-a întâmplat vine de la magistraţii din curtea supremă din Karlsruhe care au declarat că au acţionat aşa pentru că asta le-au ordonat americanii.” Zinn era livid de furie şi a decis să ceară parlamentului să investigheze, indiferent de presiunile pe care SUA le făceau pentru a-l opri. Aşa a fost posibil ca pe 8 octombrie 1952, publicul şi presa din Germania şi din lume să afle pentru prima dată de existenţa unei armate secrete formată din nazişti plătiţi de SUA în Germania. Zinn le-a spus parlamentarilor cum a fost creată această armată şi că pe „1 octombrie procurorul curţii supreme a comandat ca suspecţii să fie eliberaţi, pentru că organizaţia a fost creată la ordinul agenţiilor din SUA”. Parlamentarii şi-au exprimat şocul prin exclamaţii: „incredibil”. „TD a plănuit asasinate politice”, a continuat Zinn abia auzit în sala în care parlamentarii nu-şi puteau abţine indignarea. „S-au antrenat la Waldmichelbach în Odenwald. Din TD au făcut parte piloţi, soldaţi şi SS (din armatele lui Hitler).” Când un parlamentar a strigat din sală, „Cine îi plătea?” Zinn a răspuns: „Banii veneau de la o agenţie din SUA”. „Foarte multe dintre documentele lor au fost distruse şi multe au fost recuperate de un oficial SUA, şi nu ne sunt accesibile. Banii şi armel au fost oferite de un american…”

În discuţia directă dintre parlamentari şi Zinn, acesta le-a spus că această organizaţie avea scopul de a comite acte de terorism în interiorul Germaniei. A promis că va desfiinţa armatele secrete. Desigur că asta nu s-a întâmplat pentru că nu erau sub controlul lui. Gladio în Germania exista în 1990 când s-a aflat de armatele secrete după dezvăluirile făcute de premierul italian.

Nu doar armata secretă Gladio a supravieţuit, ci şi serviciul secret creat de şeful spionilor lui Hitler, ORG, pentru că se bucurau de totala protecţie a CIA. Generalul nazist Reinhard Gehlen a rămas la conducerea acestui serviciu şi în 1956 ‘Organizaţia Gehlen’ şi-a schimbat numele în ‘Bundesnachrichtendienst’ (BND).

Când directorul CIA, Allan Dulles, a fost întrebat dacă nu îi e ruşine că a colaborat cu nazistul Gehlen, a răspuns: ‘Nu ştiu dacă e un nenorocit. Sunt puţini arhiepiscopi în spionaj…”

În 1995 a apărut raportul Mercker asupra modul în care funcţiona BND, şi care a fost imediat considerat „un raport de groază pentru BND”, motiv pentru care e ţinut secret. Concluzia sa e devastatoare pentru BND, au scris ziarele germane: „O organizaţie coruptă.”

Reinhard Gehlen, atacat virulent în acest raport întocmit în urma unei anchete guvernamentale, nici măcar nu a avut voie să citească raportul. Iar socialiştii germani, care pentru prima dată după război, au intrat în guvernul federal, au fost atât de umiliţi când au citit acest raport şi când au văzut câţi nazişti erau în aparatul de stat, că l-au dat imediat afară pe Gehlen, după 20 de ani de la terminarea războiului. Socialiştii l-au concediat pe şeful nazist al BND pe 1 mai 1968. Dar pentru a nu supăra prea tare Casa Albă, Gehlen a fost înlocuit de Gerhard Wessel care a fost ataşatul militar la ambasada de la Washington după 1945 şi care de atunci a cultivat relaţii strânse cu CIA şi cu aparatul de securitate al SUA. E ştiu că raportul clasificat Mercker conţine şi date despre armatele secrete ale ORG şi BND, dar şi dovezi care au ieşit la suprafaţă în timpul investigaţiilor asupra Gladio.

Glahn, fost membru în Gladio german, susţine că CIA era cel mai înalt nivel de comandă. 

După descoperirea legăturilor dintre mai multe atentate teroriste din Germania și armatele secrete ale NATO, e surprinzător că nu a existat nici o investigaţie parlamentară în privinţa acestei armate secrete, şi cu atât mai puţin un raport public. Jurnaliştii din Germania cred Gladio exista chiar şi în 2002 în Germania.

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*