Fosforul   trebuie sa fie echilibrat in dieta animalelor cu  ponderate concentratii  de calciu (Ca) si vitamina D pentru crestere, reproducere, gestatie, lactatie. In corpul animal, circa 80 la suta din P se gaseste in schelet. Rolul sau principal este de constituent al oaselor si al dintilor. Restul este distribuit larg in organism, in combinatie cu proteine si grasimi si ca saruri anorganice.Fosforul este esential in transferul si utilizarea energiei. Fosforul este prezent in fiecare celula vie din fractia de acid nucleic.Calciul (Ca) si Fosforul (P) sunt strans asociate in metabolismul animalelor. Nutritia adecvata cu Ca si P depinde de trei factori:  

• suplimentarea cu o cantitate suficienta din fiecare nutrient,
• un raport adecvat intre ele, si
• prezenta vitaminei D. Acesti factori sunt interdependenti.
• raportul ideal Ca: P este de multe ori 2:1 si 1:1.

Vitamina D3 este esentiala pentru utilizarea Ca. Aportul inadecvat de vitamina va dezechiliba complexul Ca: Pdisponibil. Suplimentarea cu Ca si P este esentiala in lactatie. Ca si P reprezinta aproximativ 50 % din cenusa din lapte.

Primele simptome ale deficitului de Fosfor sunt:

•  
• scaderea poftei de mancare,
• reducerea P in sange,
• reducerea ratei de crestere,
• “pica”, in care animalele au o pofta de alimente neobisnuite, cum ar fi lemn sau alte materiale,
• daca deficitul devine sever, se vor instala probleme ale sheletului grave,
• productia de lapte scade in cazul deficitului de P,
• Scade eficienta de utilizare a hranei.

Pe termen lung rezultatele carentei in P se reflecta in modificari osoase, schiopaturi, imobilizarea articulatiilor (incheieturi intepenite)
Echilibrati dieta furajera a animalului de productie cu elementele nutritive specifice. Urmariti articolele urmatoare cand vom tratat carenta de fosfor pentru fiecare specie in parte.

SMD Animal Food si alte firme va ofera o solutie simpla, ideala pentru a corecta deficientele de nutritie si pentru a asigura performanta productiva a animalului tanar si adult.
 Lucerna  face parte dintre plantele leguminoase   cu un conţinut ridicat în proteină

Se stie ca prin conţinutul ridicat în aminoacizi esenţiali, vitamine, săruri minerale şi substanţe estrogene, pe care-l deţine lucerna, o situează printre cele mai valoroase plante furajere

De aceea  este importanta si obtinerea  fosforului pentru animale   din  silozul de lucerna . Prin ofilire (veştejire), creşte conţinutul în substanţă uscată şi în zaharuri (condensate) al lucernei, mărind şansele obţinerii unui siloz de calitate. Scăderea umidităţii din lucerna proaspăt cosită, de la 75-80 la sută, la 55-65 la sută, pe timp favorabil (însorit), se realizează în decurs de 5-6 ore. Pe timp nefavorabil, cînd umiditatea din aer este mai ridicată (peste 70 la sută), această perioadă este mult mai lungă, iar pierderile sunt mai mari. Aditivii de natură furajeră, biologică sau enzimatici contracarează efectul de tamponare (opus acidifierii) pe care îl are lucerna, menţinând aciditatea din siloz la un pH de 4,5-5. Un astfel de siloz este mai bine consumat de animale, comparativ cu un altul mai acid (acru), obţinut prin adaos de acizi organici sau anorganici.De aceea ,dintre suculente, cel mai utilizat este furajul conservat sub formă de siloz. Nevoia de proteină organică în hrana animalelor, ca produs ecologic, este una din cauzele pentru care la ora actuală se recurge tot mai frecvent la însilozarea lucernei. Este de aşteptat ca, sub formă însilozată, lucerna să-şi păstreze calităţile de furajare prezente în stare verde, sau unele cât mai apropiate de acestea  .Pretabilitatea plantelor la însilozare este determinată de diferiţi factori. Plantele leguminoase, din care face parte şi lucerna, au un conţinut ridicat în proteină. Totuşi, conţinutul lor scăzut în substanţă uscată şi în zahăr, ca şi înaltă capacitate de tamponare (contrară efectului de acidifiere), le reduce pretabilitatea la însilozare.

Pentru a asigura condiţii de viaţă microflorei, responsabilă cu desfăşurerea proceselor de fermentaţie din masa însilozată, este necesar un anumit substrat nutritiv, şi anume: substratul proteic (azotat), pentru înmulţire, precum şi substratul de zahăr fermentescibil, pentru activitatea vitală. Între cele două grupe de substrat trebuie să existe un anumit raport, rolul cel mai important avându-l conţinutul în glucide (zahăr fermentescibil).Lucerna cu un conţinut în glucide de sub zece la sută, alături de trifoiul roşu, de sparcetă sau de alte leguminoase anuale, în cultură pură, cum este mazărea furajeră sau soia, face parte din categoria plantelor greu însilozabile. De retinut ca  prin însilozarea obişnuită a lucernei, fără alte amestecuri de plante sau de adaosuri (aditivi), se pierd nutrienţi. De fapt, procesul de proteoliză, prin care plantele furajere bogate în proteină îşi pierd o bună parte din azotul de conţinut utilizabil, începe din momentul recoltării, continuă în perioada de ofilire şi se termină odată cu încetarea proceselor de fermantaţie din siloz.

Creşterea pretabilităţii în cazul lucernei însilozate este posibilă prin folosirea unor procedee de însilozare menite să corecteze unele neajunsuri

  Pentru reuşita însilozării, se urmăreşte, în primul rând, creşterea conţinutului în zahăr şi în substanţă uscată a lucernei, aspect esenţial pentru dezvoltarea fermentaţiei lactice dorite. În urma acesteia, şansele păstrării, şi chiar a creşterii calităţii de furajare, cresc, mai ales dacă, pe lângă procesul de veştejire, se folosesc pentru însilozare unul sau mai mulţi aditivi.

• Aditivi furajeri. Cei mai simpli şi la îndemână sunt:

– melasa, adăugată în timpul însilozării în cantitate de 1,5-2 kg/100 kg masă verde, diluată cu două părţi apă;
– uruielile de cereale (porumb, orz, ovăz, zoană), în proporţie de 2-3 la sută sau chiar terci de cartofi, în proporţie de 5-10 la sută (1:3 părti apă);
– însilozarea lucernei în amestec cu plante verzi bogate în zaharuri: ovăz, orz, porumb furajer, sorg sau floarea soarelui, în proporţie de 1:1 sau 1:2, tocate mărunt şi bine presate.

• Aditivi biologici. O etapă calitativ superioară de însilozare a lucernei constă în inocularea unor cantităţi mici de culturi bacteriene, care au rolul de a suplimenta natural activitatea bacteriilor lactice. Aceste bacterii acţionează cu eficacitate dacă nivelul de zaharuri este de cel puţin 25 g/kg de furaj însilozat.

Studii mai recente, ce au vizat şi procesul de proteoliză amintit, cu rezultate deosebit de încurajatoare, s-au efectuat cu ajutorul unor culturi bacteriene de Lactobacilus Plantarum şi de Pediococus. Într-un siloz de lucernă recoltată şi tocată la 1,5 cm lungime, aflată în faza de înflorire deplină, când masa vegetativă a atins nivelul maxim, iar conţinutul în substanţă uscată a fost de 30 la sută, s-a inoculat un preparat conţinând tulpini specifice de L. Plantarum.

La adaosuri de 34,05 g/tonă m.v. preparat Micro Manager, s-a obţinut o scădere semnificativă a proteinei degradate, o îmbunăţire a calităţii silozului şi a valorii nutritive a acestuia, precum şi o remarcabilă intensificare a digestibilităţii materiei organice

 Pentru micii fermieri se  practică  însilozarea lucernei, fără amestecuri cu alte plante furajere sau cu aditivi, şi chiar fără a toca masa verde

 Procedeul constă în amenajarea unor silozuri de suprafaţă   cu ajutorul unor panouri confecţionate din fier beton de 6 sau 8 mm, înalte de 2-2.5 m, montate sub formă circulară, cu diametre cuprinse între 3 şi 6 m şi care pot înmagazina 15-30 tone m.v. pentru siloz.Succesul se datorează faptului că lucerna verde, recoltată la început de înflorire, după o prealabilă veştejire timp de cinci-şase ore, chiar în aceeaşi zi sau în ziua următoare dacă a fost recoltată după-amiaza, este introdusă într-o astfel de amenajare căptuşită în interior cu folie rezistentă, de culoare neagră. Umplerea se face prin partea superioară şi, pe măsură ce conţinutul interior se înalţă, se uniformizează cu furca şi se preseaza În final, în partea de sus se lasă un spaţiu gol, de aproximativ 25-50 cm înălţime, în care, peste o altă folie, se toarnă apa care va presa lucerna însilozată. Se realizează astfel una din condiţiile de bază ale însilozării, şi anume: tasarea în scopul asigurării condiţiilor de anaerobioză, favorabile fermentaţiei lactice şi, totodată, se menţine o perfectă etanşeizare.După ce perioada de fermentaţie a expirat, apa de elimină cu ajutorul unui furtun şi se recurge la extragerea porţionată a silozului, pentru a se administra animalelor.Lucerna însilozată după această metodă îşi păstrează, în bună parte, calităţile organoleptice şi nutriţionale, şi mai puţin pe cele ce privesc pierderile survenite prin procesul de proteoliză. – În general, se recomandă crearea unui anumit raport între fânul şi nutreţurile însilozate, şi anume de 1:6, adică la o parte de fân îi corespund şase părţi de nutreţ însilozat, socotite în funcţie de greutate. Dacă celelalte nutreţuri din raţie sunt sărace în proteină, în cazul silozului de lucernă acest raport poate fi mai larg, de până la 1:10.

Atentie

– La alcătuirea raţiilor furajere trebuie ţinut cont de faptul că prin însilozarea lucernei fără alte adaosuri, chiar şi în condiţiile cele mai bune de pregătire şi de păstrare, adică în baloţi înfoliaţi sau prin procesul de proteoliză, silozul este “dijmuit” de o parte din azotul de conţinut.

– Dacă pentru însilozarea lucernei se folosesc aditivi furajeri şi biologici, prin care se adaugă un plus de calitate, cel puţin pentru proteină, structura suplimentelor de concentrate din raţie poate fi direcţionată înspre utilizarea cu precădere a porumbului,   triticalelor şi a orzului, care au un conţinut mai bogat în energie şi care sunt mai ieftine decât şroturile.

– La extragerea din siloz, porţiunile mucegăite se vor îndepărta, deoarece acestea conţin produşi toxici ce pun în pericol sănătatea animalelor. Cele mai afectate sunt femelele gestante, care fie vor avorta, fie vor naşte produşi neviabili.

– Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul consumului de siloz îngheţat. Lunile februarie şi martie sunt considerate critice din acest punct de vedere, în special pentru oi şi capre. De aceea, silozul îngheţat se dezgheaţă mai întâi păstratla temperatura din adăpost, după care se dă în hrana animalelor, dar nu mai târziu de trei-patru ore de la dezgheţare, prevenindu-se astfel alterarea.

– În cadrul furajării zilnice, silozul de lucernă se administrează după suplimentul de concentrate, sau în amestec cu acesta, intercalat cu fibroase (fân, otavă), în două-trei tainuri.– Se va evita prezenţa în adăpost a silozului în timpul mulsului manual sau al celui mecanic, la conductă, pentru ca laptele să nu prindă miros de siloz.

Mici amanunte pentru furajarea  viteilor si a vacilor adulte

In furajarea viteilor si a vacilor adulte intilnim citeva aspecte care trebuiesc strict evidentiate si urmarite in ceea ce priveste furajarea.Hranirea vacilor in perioada de repaus mamar. Perioada de repaus mamar este absolut necesara si chiar cruciala pentru vacile de lapte, fiindu-i caracteristice urmatoarele: vitelul realizeaza o crestere ce reprezinta ¾ din greutatea corporala la nastere; vacile isi intensifica metabolismul, continuarea depunerii rezervelor corporale in saptamina a 8-a inainte de fatare; apetitul scade, devenind cel mai redus; vacile manifesta activitati comportamentale specifice pregatirii pentru fatare si inceputul lactatiei; furajele trebuie sa aiba un continut mai mic de calciu deoarece in aceasta perioada se definitiveaza osatura vitelului, iar prin depuneri masive de calciu, acesta creste in volum, rezultind probleme la fatare. Cu aproape doua luni inainte de fatare, vaca trebuie lasata din muls (intarcata) pentru a-si reface rezervele din organism si pentru ca fatul (vitelul) sa se dezvolte normal. In tot acest timp, gospodarul are grija ca furajarea sa fie bine echilibrata, mai bogata in finuri si mai saraca in nutreturi concentrate si se elimina total din ratie nutreturile suculente acide (porumb siloz, borhot, etc.). Furajele trebuie sa fie de calitate, fara mucegaiuri, ne-inghetate sau cu pamint pe ele, iar apa  sa aiba temperatura normala (din put, fintina), nu rece sau cu gheata. Furajele se administreaza in 2-3 tainuri, la distante de 6-7 ore intre ele, tainul de seara fiind in cantitate mai mare, in special grosiere sau fin.

Hranirea vacilor dupa fatare

Dupa fatare, organismul vacii trece prin transformari importante: scade in greutate, are loc o deshidratare puternica si o modificare a metabolismului in vederea producerii unor cantitati mari de lapte. Pentru eliminarea deshidratarii datorita fatarii si a laptelui produs, se impune ca timp de 2-3 zile, vaca sa primeasca zilnic cite o galeata cu suspensie de tarita de griu in apa calda, la care se adauga 30-50 grame sare (o lingura). In aceasta perioada de refacere care dureaza aprox. 40 de zile si in cea imediat urmatoare, este necesara o furajare de virf in care se administreaza furaje suculente, completate cu fin si concentrate care stimuleaza productia de lapte.

Hranirea vacilor in functie de productia de lapte

 Un aspect deosebit de important si mai putin respectat, este acela legat de stabilirea cantitatii de concentrate pe care fiecare animal il primeste functie de productia zilnica de lapte. Pentru obtinerea unui litru de lapte, in medie, se administreaza aproximativ 350-400 g concentrate de buna calitate . Imediat dupa fatare, vaca va primi zilnic o cantitate de concentrate mai mare decit cantitatea de lapte  obtinuta prin muls. La o mulsoare zilnica de 10 litri  lapte pentru care in mod normal se administreaza aproximativ 4 kg concentrate  acesta va primi 7-8 kg conc. In acest fel cantitatea de lapte zilnic va creste pina cind se va obtine un maxim ce nu mai este influentat de furajare celelalte componente zilnice din hrana fiind oarecum la discretie. In acest moment se va scadea  ratia de concentrate pina cind se va mulge o cantitate mai mica de lapte. Crescind din nou ratia de concetrate pina la revenirea laptelui la cantitatea maxima am stabilit ratia finala la un randament ideal de valorificare al furajelor , fara pierderi.

Hranirea tineretului taurin. 0-3 luni

 Alimentatia de baza este constituita din laptele matern, respectindu-se cu strictete perioada colostrala si cel putin 25 zile perioada de alaptare cu lapte integral, intarcarea producindu-se in general la 30 – 35 de zile. Pentru categoria de la 0 la 3 luni, furajarea  se completeaza cu concentrate care au un continut de proteina ridicat (tip I), consumindu-se in medie 55-60 kg. Concentratul va fi administrat la discretie si va fi completat cu finuri de foarte buna calitate.Hranirea tineretului taurin 3-6 luni. In aceasta perioada furajul de baza este constituit din concentrate cu continut mediu de proteina (tip II), ele reprezentind principala sursa de furajare, consumindu-se aproximativ 150 kg /perioada. Finurile se dau in continuare la discretie.Hranirea tineretului taurin 6-12 luni, 12-18 luni. In aceasta perioada se administreaza concentratul tip III, in medie de 2 –2,5 kg/zi, iar finul se da pe baza de ratii (2 kg/zi) introducindu-se in acelasi timp in ratie si suculentele.Hranirea tineretului taurin peste 18 luni Cand vitica a fost montata, se administreaza concentrate de tip III in medie de 2 kg/zi, in rest, alimentatia este ca la vacile gestante.Erorile de alimentatie determina afectiuni metabolice si functionale. Acestea se inregistreaza cu precadere in perioada de repaus mamar, cit si in perioada de inceput de lactatie.  Pe ansamblu, erorile alimentare provoaca nu numai stare de boala, determinind si scaderea productiei de lapte.Carentele si dezechilibrele nutritionale produc o serie de tulburari cum ar fi: cetoza (acetomenia) care apare la inceputul lactatiei si sfirsitul gestatiei si se datoreaza cantitatilor prea mari de suculente in ratie si cantitate mica de fibroase. Se manifesta prin scaderea semnificativa a productiei de lapte si apetit capricios, animalul degaja un miros pronuntat de acid butiric (fructe fermentate). Alcaloza ruminala apare in momentul dezechilibrului ratiei, cind aceasta contine prea multa creta furajera sau faina de oase. Aceasta se depune in rumen, ducind la perturbarea miscarilor intestinale pina la disparitia acestora. Animalul prezinta asa numita “febra a laptelui” care se intilneste la vacile cu productii mari de lapte aflate la 3 –a sau a 4-a lactatie. Aceasta survine in prima sau a doua zi dupa fratare si evolueaza cu pareze temporare, glanda mamara se modifica fiind mult marita si fierbinte. Tetaniade iarba apare la vacile cu productie mare de lapte datorita continutului mare de potasiu si substante azotate din iarba si continutului redus de magneziu. Este o boala de adaptare si pentru a fi prevenita, trebuie facuta o trecere traptata de la regim de hrana uscata la pasune, care trebuie facuta in mimimum 8 zile, cind pasunatul nu trebuie sa depaseasca 1-2 ore/zi.Carentele alimentare prelungite duc la modificari metabolice importante ale proteinelor, lipidelor si in dinamica hormonala, ducind in cele din urma la sindrom de infecunditate si sterilitate, boli ale oaselor. Toate aceste tulburari nutritionale pot fi prevenite prin adoptarea unei strategii rationale in hranirea bovinelor, respectiv respectarea cerintelor nutritionale in functie de starea fiziologica a animalului, de anotimp (furajele de sezon), virsta animalului si zona geografica.