Senatorii au aprobat proiectul de lege pentru infiintarea fondurilor mutuale, dar au schimbat termenul pana la care producatorii agricoli trebuie sa adere.
Plenul Senatului a amendat astfel OUG nr. 64/2013 si a extins termenul de aderare la fondurile mutuale pentru producatorii agricoli de la 1 martie 2014 la 15 mai 2014. Membrii Comisiei si-au motivat propunerea prin faptul ca astfel se va realiza o mai buna corelare cu data depunerii la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura a documentatiilor pentru sprijin.Amendamentul, aprobat cu 104 voturi pentru, un vot impotriva si o abtinere, a fost formulat in Comisia pentru agricultura a Senatului.
Proiectul de lege a fost aprobat cu 105 voturi pentru si doua abtineri de catre Senat, in calitate de prima Camera sesizata in acest caz.