Guvernanţii şi Legiuitorii de după 1990 împreună cu “pretini “ străini de neam şi ţară,precum cei de la FMIsi “au împins comunităţile noastre spre insolvenţă, din cauza lipsei de lichidităţi şi a imposibilităţii de a-şi plăti datoriile,” a declarat,Gheorghe Piperea, partener coordonator la societatea de avocatură Piperea şi Asociaţii.
“Peste 90% dintre comunele României sunt în insolvenţă şi nu în criză financiară, cum se afirmă unele primării sunt în faliment, pentru că datoriile lor depăşesc cu mult posibilitatea de a mai aduce venituri la Bugetul de Stat.Considerăm că apariţia Ordonanţei de Urgenţă 46/2013 este un moment de cotitură în relaţia comercială dintre administraţiile publice locale şi creditorii acestora. Această ordonanţă este, din păcate, una dintre cele mai proaste reglementări pe care le-am văzut în ultima vreme, privind unităţile teritorial administrative”, consideră Piperea, care a subliniat că reglementarea are multe vicii de procedură, în ceea ce priveşte răspunderea persoanelor care au contribuit la apariţia insolvenţei” a spus Cornea-Victora Dumitru, primar, comuna Albeni, judetul Gorj
“Păcat că profesiunea de credinţă ,Meseria de primar,a devenit periculoasă, pentru că dacă nu se declară insolvenţa primăriei la timp, potrivit ordonanţei, primarul poate face chiar închisoare”.
Potrivit reglementarii, “legea pare a fi făcută de un nejurist”, când face referire la modalităţile de denunţare a contractelor şi acordarea despăgubirilor, cât şi în ceea ce priveşte mijloacele procedurale privind contestarea denunţării contractelor. “Primarii, s-ar putea să nu mai fie atât de doritori să ocupe funcţii, dacă vor trebui să răspundă şi pecuniar pentru acţiunile lor şi pentru crearea de prejudicii financiare. Cred că ar trebui să răspundă pentru situaţia de insolvenţă creată unei primării şi cel care a dat un ordin politic celui care conduce primăria să acţioneze într-un anumit mod, care a condus la intrarea în insolvenţă a unităţii teritorial administrative respective”, a arătat Ioan Gârbacea, primar, comuna Hălchiu, judeţul Braşo