Specialiştii Constantin Dulute, administrator – Insula Mare a Brailei – unde Universităţi Agricole pot lua lecţii despre biotehnologii, mecanizare, marcheting şi Gavrilă Tuchilus, administrator al SC AGRIMAT S A Matca, judeţul Galaţi, au fost, şi rămân repere distincte ale agriculturii viabile din România. Ei fac parte din generaţia de aur a profesioniştilor de top, de la care vom publica frecvent câteva lecţii profitabile.
Împreună cu alţi colegi, până în 1989, au contribuit la eliberarea ţării de sub povara datoriei externe. Îmreună cu alţi colegi ,pâna în 1989 ,au contribuit la eliberarea ţării de sub povara datoriei externe . Acum,ambii sunt coautori ai unor performanţe demne de invidiat,fapt pentru care redam unele soluţii ale profitului, prezentate de aceşti deschizători de drumuri.
Tractoarele teleghidate pun agricultura pe roate inteligente
Tractoarele care sunt ghidate de computer cu ajutorul sateliţilor ară, seamănă , recoltează, sau execută alte lucrări singure.Pentru a face un tractor să meargă singu,r avem o opţiune din fabrică, care se numeşte AutoTrac Ready. Asta înseamnă că tractorul are senzor de direcţie montat pe puntea faţă şi vede cât de mult este virat tractorul, apoi instalaţia hidraulică are ceva îmbunătăţiri ca să poată să vireze singur-sunt două calculatoare în plus, practic;la un tractor AutoTrac Ready trebuie doar să-i pui antena sus pe cabină şi monitorul în cabină şi atât.
Cele mai ieftine sisteme de ghidaj prin satelit costă câteva mii de euro, dar costurile pot urca până spre 20.000 de euro, în cazul în care fermierii optează pentru cele mai performante sisteme. La cel mai performant sistem de autoghidare, numit RTK, abaterea maximă este de 2,5 cm şi, în plus, sistemul oferă şi repetabilitate. Tractorul dotat cu GPS-ul merge fără reproş şi noaptea şi în condiţii de ceaţă şi în condiţii de praf.Adică tractorul ţine minte parcela şi peste câteva luni, când va executa o altă lucrare a solului, sau în anul următor se va întoarce pe aceeaşi linie de lucru cu o abatere de maxim 2,5 cm.
Un tractor dotat cu un astfel de sistem RTK, pentru acurateţe maximă, se foloseşte nu doar de date de la sateliţi, ci are nevoie şi de repere amplasate pe scoarţa terestră, la care se raportează pentru a elimina abaterile de poziţionare.
În cazul în care un tractor cu autoghidare lucrează întâia oară o anumită parcelă de teren, pentru ca utilajul să nu are din greşeală şi parcela fermierului vecin, operatorul introduce în computerul de bord coordonatele topo care definesc colţurile parcelei.
Dacă fermierul nu deţine acele coordonate GPS, e obligat să se urce la volan şi să se plimbe cu tractorul pe conturul parcelei, pentru ca utilajul inteligent să memoreze perimetrul zonei respective. Odată memorate graniţele terenului, tractorul le va copia fără ABATERI,pentru totdeauna.
Alte noutăţi
Pentru productivitate şi precizia semănătorii de prăsitoare Tempo,i se adăuga, conectivitate prin IsoBus şi E-control- un sistem universal de control, un standard agreat de aproape toţi producătorii de utilaje. Dacă tractorul la care va fi cuplata semănătoarea Tempo ştie această tehnologie, atunci fermierul nu va avea nevoie de un alt monitor de control al semănătorii, ci îl va folosi pe cel de pe tractor.
E-control este un sistem de control a semănătorilor Tempo F şi Rapid A
Pe lângă controlul semănătorii ,acum este posibilă deservirea ,la nevoie,printr-un sistem de comandă a pieselor de schimb în camp -service-ul agricol. Se numeşte E-parts şi cere, pe lângă tableta Apple iPad şi o conexiune la internet, cu o cartelă de telefon.
Grafica E-parts este foarte simplă, se bazează pe informaţii vizuale clare. Tractoristul accesează E-parts şi acolo găseşte un desen detaliat al maşinii desfăcută în bucăţi. El identifică piesa de care are nevoie şi da click pe ea pentru a o comanda de la dealer. Acum computerul ştie să trimită comanda ori întâi acasă la proprietarul utilajului, pentru al informa sau poate trimite direct la dealerul de aprovizionare. Iar dacă are şi GPS-ul activ, dealerul îi poate aduce piesa direct în câmp, inclusiv prin comenzi online.
Dintre medaliile decernate la Agritechnica 2013 amintim:
Medalia de aur pentru Merlo: Încărcător telescopic hibrid – Turbofarmer 40.7 Hybrid.
Pentru prima dată un vehicul cu alimentare electrică este destinat utilizării în agricultură, având posibilitatea schimbării între electric și diesel-electric.
Noul Sistem de ghidare a rampei Cuple hidraulice “schimbate din mers”minimizează pierderile
Semănătorile cu sistem de control multihibrid
“Tractorul de aur”
Continuare pe site www .informaţii-agrorurale ,ro



Publicat la:
Aprilie 12, 2014









