Să luptăm contra tuturor relelor, dacă am primit transfuzia Sângelui Ceresc,” căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic “(Ioan 15/5 b)

Suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte donarea de sânge. Doar 1,7% dintre români se află pe lista donatorilor, în comparaţie cu alte state europene, unde procentul ajunge la 6,8% din populaţie în Danemarca,sau 5,5% în Germania.

De ce nu vrem vindecarea? Medicamentul Total şi Medicul care ne cunoaşte cel mai bine este însuşi Creatorul.
El ne cheamă să Ne vindece şi, gratuit, să ne doneze Sânge “Albastru”, fără HIV şi fără alţi viruşi păcătoşi. Este sângele Complet, Veşnic, Pur, Desăvârşit, Atotputernic şi Dumnezeiesc. Singurul din tot Cosmosul de care Satana se îngrozeşte şi în faţa căruia se predă, este Sângele lui Isus. Să acceptăm Transfuzia cu Sângele Vieţii Veşnice, pentru a ne vindeca, purifică, fortifică, lupta şi câştigă, datorită biruinţei lui dăruită oricui crede, îl primeşte şi îl lasă să domnească în gândire, simţire, vorbire, privire, trăire.

Să mergem pe mâna aceluia care “este mai mare decât toţi”

Siguranţa este garantată tuturor celor ce-L primesc şi vin la Isus, căci “Eu le dau viaţă veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat El, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” (Ioan 10/28-29)
Să nu uităm viclenia şi hidoşenia satanei care ne-a îmbolnăvit şi tot el ne împietreşte să ne ascundem de Dumnezeu şi ne înşală să nu apelăm la Medic şi la Sângele Lui Purificator, Iertător:”Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2 Corinteni 11:14-15) O fi el, viclean, fals, seducător, dar Tata ne învaţă în Biblie următorul lucru:” „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Diavolul este ispititorul (Matei 4:3), dar Isus este Biruitorul, Izbăvitorul, Răscumpărătorul şi Iertătorul oricărui om, indiferent cât este de batjocorit de păcat.

După ce Tata a creat totul DUMNEZEIEŞTE, satana a transformat pământul în pustiu, gol, întunecat

Puterea Diavolului este în minciună. Dacă îndepărtezi prin Isus minciuna şi toate celelalte seminţe ale păcatului, alungi însăşi puterea satanei. Împotrivindu-ne tari în credinţă, chiar dacă mai vine cu întărituri, nu ne învinge, datorită rămânerii în Biruitorul Isus. Cum ieşim din Cuvânt, de sub poruncă lui, cum ne înghite “leul” care stă la pândă să pârască la Tata pentru pedepsire. Diavolul este persoana rea, periculoasă, sursa tuturor fărădelegilor şi vărsărilor de sânge din toată lumea. Prin lucrarea desăvârşită a Fiului lui Dumnezeu, fiecare om are posibilitatea să fie eliberat de sub puterea lui Satan prin credinţă şi pocăinţă.

Cine crede într-un Dumnezeu pictat pe carton, iconat, este un “sfânt” de carton, un creştin rece, dur, egoist, cartonat

Pentru că este foarte importantă imaginea pe care o avem despre Dumnezeu, supun atenţiei acest “portret “la care ne raportăm şi pe care îl apreciem, lăudăm, cinstim, răsplătim. Cine a ajutat pe oameni să aibă o părere deformată despre Creator, este un creştin deformat. Cine are o părere proastă, micită, este neam prost. Cine nu crede în Dumnezeu Adevărat, este mai rău decât un animal, pentru că şi boul “crede”, îşi cunoaşte stăpânul…! Micimea omului este dependentă de părerea lui dobândită de la preoţi despre Dumnezeu. Cine crede în cartoane pictate, este un creştin de carton. Cine se închină la pereţi pictaţi, este un perete văruit pe dinafară şi îngrozitor de periculos pe dinăuntru. Cine nu pune preţ pe naşterea din nou este un creştin cârpit, murdar pe dinăuntru. Cine crede într-un Dumnezeu Viu, învie şi el. Cine se încrede într-un Dumnezeu Sfânt, Sfânt, Sfânt, devine şi acel om Sfânt. Cine se închină la tablouri, la statui, la fotografii mute, surde, reci, neputincioase, nu are decât să aştepte de la ele ceea ce cere!

De ce noi, păcătoşii, primim onoarea de a-l aprecia, respecta, cinsti, lăuda, sluji şi preamări pe Dumnezeu!

Deşi Biblia abundă de trăsături unice ale Lui Dumnezeu, cel Bun, Iubitor, Iertător, Milos, dar şi mistuitor al răului şi urâtului, extragem câteva trăsături de caracter din Ieremia 10:6 “Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu şi mare este Numele Tău prin puterea Ta”; “Ieremia 10:7 Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor?…”;“Ieremia 10:10/b Dar Domnul… este un Dumnezeu viu”; “Ieremia 10:10/c Dar Domnul este… un Împărat veşnic.”; “Ieremia 10:12/a Dar El a făcut pământul…”
Dumnezeul meu este Creatorul lumii
“Ieremia 10:12/b Dar El (…) a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui”; Dumnezeul meu este Întemeietorul a tot ce există “Ieremia 10:16/b… căci El a întocmit totul, (…)

Isus s-a coborât în cele mai josnice locuri omeneşti pentru salvare, „de aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume “(Filipeni 2.9).

Scopul venirii Sale aici pe pământ a fost glorificarea lui Dumnezeu, nimicirea puterii lui Satan şi împăcarea omului cu Dumnezeu.El a găsit mijlocul de a-l ajuta pe omul păcătos, ca să se poată întoarce “Acasă”. Isus „a fost luat sus“ (Fapte 1.9),a devenit Mâna Dreaptă şi a fost aşezat la dreapta Tatălui. Acolo mijloceşte la Dumnezeu pentru toţi cei care, în acest timp de har, îl cred şi îl primesc ca Mântuitor personal. Domnul Isus nu ne-a lăsat singuri în această lume. A dăruit Duhul Sfânt, prin care “fraţii” pot fi una cu toţi cei care cred în Numele Său. Duhul Sfânt întăreşte pe credincioşi, îi înviorează şi îi îndeamnă să stăruiască în credinţă,pocăinţă,în fapta duhovnicească.

Nici o minte omenească nu îl poate cuprinde pe cel de necuprins în icoane, statui, inimi şi minţi nenăscute din nou

Dumnezeu este o Persoană care aude, vede, vorbeşte, lucrează, care răsplăteşte. Este un Dumnezeu întreit: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt; trei Persoane şi totuşi un singur Dumnezeu.
Înainte să plece de pe pământ, a promis că va veni iarăşi pentru a-i lua pe ai Săi în locaşul păcii veşnice. Ce va fi Domnul Isus mâine pentru cei necredincioşi? După închiderea Uşii harului, Domnul Isus va spune: „Adevărat vă spun, nu vă cunosc “(Matei 25.12). „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor “(Matei 22.13). Astăzi Isus poate fi Salvatorul tău; dacă respingi oferta Lui, mâine îţi va fi Judecător. El a acoperit şi a intrat în spărtura care s-a creat între Dumnezeu şi om.

Cine nu-l primeşte pe Cristos ca slujnic “ŞEF” înăuntru, nu este creştin, nu crede în Dumnezeu

Oamenii atei sau care nu cred în Creator îi seamănă lui Pavel cel nenăscut care a spus că nimic bun nu locuieşte în mine. Ei duc de râpă lumea, de aceea suntem chemaţi să ne naştem din Sămânţa fără păcat. În contrast cu răufăcătorii, Isus este milos; este dragoste; este înţelepciune ; este atotputernic. El dă putere celui ce o cere, nu pentru a-şi bate joc de Dar. El este pace şi împăciuire; este armonie; este bucurie; este mângâiere; este dreptate; Este de o mie şi una de ori Sfânt, Sfânt, Sfânt (Isaia). Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt una. Cine poate să pună la îndoială pe Dumnezeul veşnic ; Dumnezeul Infinit ; Suveranitatea lui Dumnezeu ; Înţelepciunea lui Dumnezeu Omniprezenţa, Omnipotenţa şi Omnicunoaşterea lui Dumnezeu ; Imuabilitatea şi Credincioşia lui Dumnezeu ?
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:130,105) „Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” (Psalmul 25:3)

Nu lumânarea, ci “Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric»” (Ioan 12:44-46)

Iisus le-a vorbit din nou, spunând: “Eu sunt Lumina lumii. Cine mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii „… (Ioan 6:37-40).
„Iisus i-a zis: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu…»” (Ioan 14:6-9).
„Iisus le-a spus din nou: «Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt uşa oilor… Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să omoare şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi»” (Ioan 10:7-11).

Nu darurile costisitoare, ci Pâinea Vie, dăruită gratis, ne dă putere de luptă cu păcătuirea, ne învie şi scoate din noi păcatele

„Atunci Iisus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci pâinea lui Dumnezeu este Acela care se coboară din cer şi dă lumii viaţa». Ei I-au cerut: «Doamne, dă-ne totdeauna această pâine». Iisus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată»” (Ioan 6:32-35).
«Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.»” (Ioan 11:21-27).

Dacă nu lucrăm cu Dumnezeu ne prelucrează Groparul adâncurilor, până ce ne afundă

Dacă ne place să răbdăm de foame, să umblăm anemici, uşor de spulberat de păcat, putem refuza hrana tare şi veşnică. Dar, să nu ratăm oportunitatea unică:” Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii… Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el… Şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. (Ioan 6:51-56).

1 Comentariu adauga un comentariu

  1. Pastorul Petrica Postu al Bisericii Penticostale Eben- Ezer din Vaslui says:

    Eu am si scame in singe de nu mai poate sa scoata nimeni boala sezualo-sexualo-vomistaO fi bun singele albastru dar eu sunt negru de pacate.Mai vedem .Daca chiar se poate sa scap de crucile sifilitice din singe,ma dau cu pocairea

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*