Aşa cum şi comunismul s-a ruinat din interior, prin proprii slujitori şi credinţa strămoşească în pomeni, în lumânări, în taxe şi dări va dispare. Duhul Sfânt ne confirmă prin 1 Petru 1/18 “căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” Dintotdeauna improvizaţiile, fardările, imitaţiile şi minciuna au picioare scurte. Căci:” omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos,… căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos. Credinţa strămoşească este impusă pentru slujbaşii care se îngraşă din sudoarea turmei, dar este aducătoare de iad pentru contribuabili. Un exemplu falit al credinţei strămoşeşti şi al nepocăinţei îl întâlnim în Vechiul Testament, Cartea -Iona. Din Cap.1, v.1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: “Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!”

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se intră pe baza credinţei preoţeşti, ci dacă ne naştem din nou…

Şi pentru România, Cuvântul Domnului vorbeşte şi azi la fel. Însă noi, ca şi fidelul credinţei stramosesti-Iona, ne facem că plouă. Ţinând foarte mult la credinţa strămoşească prin care era învăţat să se bată cu pumnii în piept că numai el ţine monopolul, şi că TOŢI CEILALŢI sunt rătăciţi,” preotul” Iona nu contenea să lucreze contra Domnului şi omului! El n-a făcut ce i-a spus Tata, ci “Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului.” S-a retras în credinţa lui strămoşească şi, nepăsător, indiferent, egoist şi nepăsător a adormit somnul care naşte monştri!… S-a dat la fundul corabiei, unde…” s-a culcat şi a adormit dus”. Numai că analfabetul cârmaci s-a apropiat de el şi i-a zis: “Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi şi nu vom pieri!”

Cu preţul vietii, (ne)pocăitul egoist Iona, n-a renunţat la credinţa lui strămoşească, deşi se scufunda corabia cu oameni

Preotul cel mai de seamă Iona, n-a renunţat la credinţa strămoşească, acceptând în cunoştinţă de cauză, mai bine moartea -cu preţul vieţii: “Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!”. Puţin credincioşii din corabie “au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit… Numai că prorocul nu putea fi mai mare decât Tata.
Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. În acest timp a avut timp de pocăinţă, de căinţă, de lepădarea pomenilor, lumânărilor şi închinării la picturi şi la oase moarte, de lepădarea falsei credinţe strămoşeşti, formaliste, falite şi falimentare. N-a mai apelat la sărutat icoane de pe pereţi, nu s-a închinat la ziduri mute şi surde. În fundul mării şi în întunericul pântecului de peşte a avut timp să vadă filmul vieţii pigmentat cu egoismul şi nepăsarea faţă de semeni, cu falsele dări şi impozite impuse contribuabililor, cu falsele pomeni de iertat păcate. Tot acolo s-a convins că lumânările nu ajută la iluminarea căii, ci sunt pentru rentabilizat fabricile slujbaşilor de carton, căci numai cine îl primeşte pe Isus, are lumina lumii şi vede unde duce pe oameni credinţa adevărată…

Dumnezeu nu are nevoie de tradiţii, de datini şi alte formalisme de compromis credinţa adevărată

Dacă analfabeţii vâslaşi de pe corabie, fără credinţa lor strămoşească au strigat fiecare în legea lui la “dumnezeul” lor şi au fost ascultaţi, cum nu va fi ascultat poporul minţit şi de comunismul şi de tradiţionalismul şi formalismul strămoşesc?!
Dacă Dumnezeu s-ar fi luat după credinţa strămoşească a lui Iona, ar fi trebuit să intre la apă şi corabia încărcată cu oameni, şi cetatea Ninive, scufundată deja în mari întunecimi. Numai că Tata este mai mare şi mai tare decât toţi preoţii şi pastorii dintotdeauna – la un loc şi face tot ceea ce trebuie, nepăsându-i de tradiţii, de datini, de icoane-pomeni, de diplome şi diplomaţi în religii, sau de alte formalisme de compromis credinţa adevărată.

De ce nu propovăduiţi pocăinţa pentru care Isus şi-a dat Viaţa?

În cap. 2, Iona –numai în mormântul peştelui-primeşte lecţia de pocăinţă pe care preoţii noştri şi înainte şi după 1990 au batjocorit-o cu vorbe care nici nu pot fi scrise. Iona s-a căit de învăţătura dată prin greşita închinare la icoane, s-a rugat Domnului Dumnezeului sau din pântecele peştelui. Tot acolo a învăţat să înalţe nu vorbe în vânt, ci să se roage în duh şi în Adevăr astfel:” Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei. Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.”
Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.

Totuşi, vicleanul “Patriarh” nu a renunţat definitiv la reziduurile strămoşeşti, după cum aflăm din cap. 4/1

“Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat…” Nu i-au fost de ajuns 3 zile de pocăinţă în pântecul chitului îngropat în cavoul mării –botez în moarte. Fapt pentru care, după ce a scăpat de moarte, iar s-a împietrit. Totuşi Tata, în cap. 3,1 Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel:
“Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!” Şi Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după cuvântul Domnului, strigând şi zicând: “Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”. Ninivenii nu aveau credinţa strămoşească a prorocului Iona. Nu se dădeau mari creştini în religia lor strămoşească de 3% la nivel mondial… Dimpotrivă, Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici… că să nu pierim!” Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.

Dacă “preotul n-a renunţat la credinţa sa unică şi unicată, a renunţat ea la Iona şi Creatorul tot şi-a salvat propria creaţie

Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat… trântind uşa în faţa Domnului, ordonându-i:” Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!”
Domnul a răspuns: “Bine faci tu de te mânii?”
…”Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit.
Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!”Cum să nu-i fie milă Tatălui de Propria Creaţie, greşit învăţată de preoţii care i-au “încreştinat” cu strămoşeasca lor credinţă –care nu iartă, nu salvează, nu înnoieşte omul şi nu-l pregăteşte pentru rai.