Motto: „Când un Guvern este
Dependent de banii bancherilor, aceştia sunt cei care controlează de fapt ţara, şi nu conducătorii Guvernului, pentru că atunci mâna care dă este deasupra mâinii care primeşte, iar cei care finanţează nu sunt patrioţi şi nu au bună cuviinţă.”
– Napoleon Bonaparte
Lincoln, SUA, a afirmat: „Puterea banilor ruinează ţara pe timp de pace şi conspiră împotriva ei în momentele critice. Este mai despotică decât monarhia, mai insolentă decât autocraţia şi mai egoistă decât birocraţia. Prevăd în viitorul apropiat o criză care mă va descuraja şi mă va face să mă tem pentru ţara mea. S-au întronat multe corporaţii şi va urma o eră de corupţie la nivel înalt, iar puterea monetară va încerca să domnească în dauna oamenilor, până când bogăţia se va afla în totalitate în mâinile a doar câteva persoane, iar Republica va fi distrusă. În acest moment simt mai multă nelinişte pentru siguranţa ţării mele decât atunci când ne aflam în război.” La 4 aprilie 1865, Lincoln a fost împuşcat de John Wilkes Booth.De altfel, istoria SUA este un lung şir de asasinate. Toate personalităţile care s-au opus ferm oligarhiei bancare au fost rând pe rând asasinaţi. Cel de-al 20-lea preşedinte Preşedintele al SUA, James A. Garfield, a realizat şi el pericolul pe care îl reprezentau bancherii. El a spus în acest sens: „Cei care controlează banii unei naţiuni, controlează acea naţiune”. Şi el a fost asasinat în 1881, în timpul primului an de mandat. William Paterson, Marii Britanie, a spus: „Banca are avantajul de a încasa dobândă pe bani creaţi din nimic.” În aceeaşi ordine de idei, Reginald McKenna, ministru de finanţe al Marii Britanii, avea să spună 230 de ani mai târziu: „Băncile pot, şi chiar creează bani, iar cei care controlează creditul unei naţiuni, conduc politica guvernelor şi ţin în mâinile lor destinul oamenilor.” În ianuarie 1815, Thomas Jefferson îi scria lui James Monroe (care mai târziu a devenit cel de-al cinci lea preşedinte al SUA): „Dominaţia pe care instituţiile bancare o exercită asupra minţilor cetăţenilor noştri trebuie să fie înlăturată, altfel ne va sfărâma.”