“Comisioanele de utilizare a cardurilor bancare în România, sunt excesive şi nu reflecta costurile. Nivelul acestora este prea mare, este prea scump faţă de ceea ce ar fi justificat din punct de vedere economic. .. În România, reducerea comisioanelor se va face cel mai probabil mai devreme decât la nivel european, deoarece proiectul de lege în acest sens ar putea să fie adoptat până în vară”, a spus Chiriţoiu, la conferinţa “Mediafax Talks about Digital Europe”.El a arătat că proiectul de lege ar putea intra în Guvern săptămâna viitoare, iar Parlamentul să-l aprobe până în vară.Pina atunci se mai poate fura si la vedere si in ascuns.
“Reducerea comisioanelor la utilizarea cardurilor va încuraja comercianţii să accepte aceste tipuri de plată, deci efectul va fi în primul rând la nivelul acestora, dar cu timpul efectele se vor resimţi şi la nivelul consumatorilor”, a explicat Chiriţoiu.Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul lunii februarie că plafonarea plăţilor în numerar şi limitarea comisioanelor interbancare la tranzacţiile prin carduri vor fi aprobate prin lege de către Parlament.După o dezbatere pe tema comisioanelor interbancare organizată de Finanţe la finele lunii februarie, secretarul de stat Dan Manolescu a spus că Guvernul ar putea lua în considerare reducerea în două trepte, reprezentanţi ai mediului de business şi ai procesatorilor de plăţi solicitând să fie reanalizate nivelurile comisioanelor sau chiar amânarea proiectului.
Reprezentanţii celor două mari companii de carduri, MasterCard şi Visa, au reacţionat imediat după lansarea publică a proiectului, avertizând asupra efectelor negative care ar putea apărea în urma reducerii comisioanelor interbancare.
Cătălin Creţu, directorul Visa Europe pentru România, a afirmat că autorităţile trebuie să ia în calcul şi să analizeze toate efectele posibile ale unei reduceri “drastice şi bruşte” a comisioanelor interbancare pentru plăţile cu cardul prin legislaţie, astfel încât să nu impacteze negativ investiţiile în tehnologiile de plată şi utilizarea cardurilor.
La rândul său, Cosmin Vladimirescu, directorul general al MasterCard pentru România şi Moldova, şi-a exprimat îngrijorarea privind efectele măsurii.



Publicat la:
Martie 26, 2014









