România a primit un semnal de atenţionare din partea Comisiei Europene pentru a-şi pune la punct un sistem de ecarisare integrat şi cât mai eficient, a declarat preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.
Un parteneriat public-privat ar soluţiona problema.
“Încercăm să găsim varianta legislativă care să înglobeze toate autorităţile şi lucrăm la acest proiect de act normativ. Vrem să facem o lege pe activitatea de ecarisare, dar trebuie să o gândim ca un proces foarte amplu pentru că nu se referă numai la cadavrele din gospodăriile populaţiei, ci la ecarisarea întregului teritoriu al României pentru a evita răspândirea sau perpetuarea unor boli care au impact, în primul rând, asupra sănătăţii animalelor dar şi asupra sănătăţii omului. În anul 2010, statul a eliminat subvenţia pentru transportul şi neutralizarea subproduselor de animale care nu sunt destinate consumului uman şi de la acea dată totul pică în sarcina autorităţilor locale. Ele trebuie să suporte aceste cheltuieli cu cadavrele de animale pe care le colectează de la populaţie şi de pe marginea drumului”, a subliniat Vladimir Mănăstireanu.
În perioada următoare va avea loc o primă discuţie pe marginea acestui proiect de act normativ cu toţi reprezentanţii ministerelor implicate pentru a evalua costurile şi modul de funcţionare a unui astfel de sistem.
În România se acordă doar 230 lei/tonă la transportul cadavrelor de animale
În sistemele de ecarisare ale altor state din Uniunea Europeană, contribuţia publică este între 25 şi 100% pentru transport şi eliminare, însă în România mai există doar un ajutor minim de 230 de lei pe tonă la transportul cadavrelor de animale şi doar a acelora care provin din exploataţiile comerciale de animale, nu şi din gospodăriile populaţiei, ceea ce înseamnă 0,05 euro pe kilogram. În alte state membre sprijinul este de 150 de euro, dar poate ajunge şi la 220 euro pe tonă pentru transport şi pentru eliminare, sprijinul fiind existent în mod semnificativ în majoritatea Statelor Membre ale UE. “Trebuie să vedem raţionamentul pentru care s-a eliminat această subvenţie în 2010, chiar dacă a fost considerat ajutor de stat. Dacă ne uităm şi la legislaţia din alte ţări poate găsim o variantă astfel încât şi pentru transportul şi eliminarea cadavrelor de animale din gospodăriile populaţiei să se beneficieze de o anumită subvenţie notificată evident la Bruxelles”, a mai adăugat preşedintele interimar al ANSVSA.
România are la ora actuală 1,152 milioane de gospodării, iar anual în sistemul de ecarisaj sunt distruse în total circa 25.000 de tone de cadavre de animale, din care aproape 230 de tone prin sistemul veterinar.