INTRODUCERE

1. Părtăşia – cuvânt grecesc „koinonia” – asociaţie, tovărăşie, comuniune, conţine în esenţă ideea de comunitate, a sta împreună, a lua parte, a fi parte din ceva

2. Părtăşia este o caracteristică a fiinţelor vii (cine se aseamănă, se adună); lumea vegetală, animală, umană şi  angelică se dezvoltă normal în colectivităţi

3. Părtăşia creştină (Fapte 2:42); era a doua  prioritate a Bisericii lui Dumnezeu; o împărăţie, cetate sau casă dezbinată nu dăinuieşte  (Matei 12:25)

I. PĂRTĂŞIA CREŞTINĂ – PREZENTARE

A. Domenii ale părtăşiei (împreună cu unii şi despărţiţi de alţii):

1. Relaţiile noastre cu lumea spirituală (cerul):

            a) părtăşie cu Dumnezeu (1 Ioan 1:3, 6); Isus Hristos (1 Corinteni 1:9); Duhul Sfânt (2 Corinteni 13:14); îngerii slujitori (Apocalipsa 22:9)

            b) despărţire (lipsa oricărei legături) cu Satan (Ioan 14:30); spiritele căzute (1 Corinteni 10:20-21)

2. Relaţiile cu lumea umană (pământul):

            a) părtăşie cu familia (Genesa 2:24 –  un singur trup); Biserica (1 Corinteni 12:13 – alt trup)

            b) despărţire de lume (Iacov 1:27; 4:4; Romani 12:18); Biserica apostată (Apocalipsa 18:4; 2 Corinteni 6:14-18)

–  Părtăşie la bine (Romani 15:6) şi despărţire la rău (Romani 11:7-9; 1:6)

B. Caracteristici şi principii ale părtăşiei

1. Părtăşia este determinată de:

            a) natura comună: o fire dumnezeiască – Duhul (2 Petru 1:4; Evrei 6:4); naşterea din nou în   familia Bisericii (Romani 12:5; Efeseni 3:6)

            b) activitate şi destin comun (Apocalipsa 1:9; Fapte 2:44)

            c) dragostea Duhului – legătura desăvârşirii (2 Corinteni 5:14; Coloseni 3:14)

2. Părtăşia în Biserică este modelul unei familii mari (Matei 12:48-50; Marcu 10:28-29):

            a) simţiri comune şi acceptare reciprocă (Romani 15:1-7; Filipeni 2:1-3)

            b) relaţii de întrajutorare, chiar posesiuni colective (Fapte 2:44-46; 4:32-37)

            c) întâlniri comune şi vizite reciproce (Fapte 2:46; Evrei 13:1-3)

3. Evoluţia părtăşiei creştine:

            a) geneza părtăşiei – lucrarea lui Isus Hristos (Efeseni 2:13-22), când intervine despărţirea de lume – de păcat (1 Petru 4:4). Păcatul sau harul – germenele părtăşiilor

            b) continuitatea părtăşiei, a stării de har şi bucurie (Romani 5:1) se realizează prin trăirea în neprihănire – lumină (1 Ioan 1:5-7); în dragoste (Romani 14:15-19)

            c) dezvoltarea, creşterea părtăşiei are loc la o nouă cunoaştere, stăruinţă (Luca 24:29-35; Evrei 13:1; 1 Tesaloniceni 4:9-10)

            d) dispariţia părtăşiei intervine prin păcat – autodespărţire (2 Timotei 4:10), prin retragerea lui Dumnezeu (2 Cronici 15:2) şi a fraţilor (1 Corinteni 5:9-11)

II. PĂRTĂŞIA CREŞTINĂ – MODELE PRACTICE

A. Părtăşia în Vechiul Testament (evrei păstrând  religia lor au rămas neamestecaţi cu alte popoare)

1. Părtăşia Cortului Întâlnirii (Deuteronom 16:11, 14-15; Psalmul 133:11)

2. Părtăşia cuceriri Canaanului (Iosua 3:3, 17)

3. Părtăşia în slujbă: Moise-Iosua (Numeri 27:20)

B. Părtăşia în Biserică

1. Părtăşia adunării (bucuriei): la Cină (1 Corinteni 10:16); la rugăciune (Fapte 1:14; 4:24; 12:5); în slujbă (1 Corinteni 14:23, 26); în luarea  deciziilor (1 Corinteni 5:4); în  bucuria mântuirii (Luca 15:6-7, 9, 32). Modele: Isus cu ucenicii (Ioan 1:38-39; Fapte 1:13, 17); Pavel cu echipa de misiune (2 Corinteni 8:23)

–  Despărţirea în slujbă şi adunare de cei ce resping părtăşia cu Dumnezeu (Fapte 19:9; Romani 16:17; 2 Timotei 3:5; Tit 3:10-11; 2 Ioan 10-11)

2. Părtăşia suferinţelor, necazurilor (Romani 12:15; 1 Corinteni 12:26):

a) Pavel şi filipenii – împreună cu Isus Hristos  (Filipeni 1:5-7; 3:10)

b) credincioşii evrei din Biserică – relaţia cu valorile eterne (Evrei 10:32-34; 13:3, 5-6)

3. Părtăşia ajutorării reciproce – prin fapte (Filimon 1:6):

a) Macedonia şi Ierusalim – ajutoare pentru sfinţi (2 Corinteni 8:1-7;  9:13)

b)  filipenii şi Pavel – daruri pentru apostol şi lucrarea de misiune (Filipeni 4:14)

ÎNCHEIERE

1. Părtăşia creştină începe pe pământ la intrarea în Biserică cu Dumnezeu şi toţi sfinţii (1 Ioan 3-7)

2. Părtăşia creştină va continua veşnic în cer (1 Petru 5:1; Ioan 17:24), fără suferinţe şi la parametri desăvârşiţi, cereşti (1 Tesaloniceni 4:17)

Părtăşia cu Dumnezeu: Legile după care funcţionează

PREOT AUREL SAS

Corabia lui Noe și Biserica lui Hristos în Salvarea Lumii

Scris de Preot Aurel Sas Categorie: Preot Aurel Sas Publicat: 27 Iulie 2012

„Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ți o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară” (Facere 6, 13-14).

„Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 6, 23).
„… Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi nici porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

„Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Matei 8, 27).

Mesajele biblice de mai sus sunt de o mare actualitate în vremurile noastre, venind ca un strigăt de deșteptare a popoarelor lumii în Noul An 2012, spre iluminarea divină din Sfintele Scripturi și nu întunecarea din filosofiile înșelătoare ale lumii: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Col. 2, 8).

Astfel, toate popoarele lumii, toate instituțiile, familiile și toate sufletele la început de An Nou își fac noi planuri de viață și se gândesc la călătoria în Noul An cu ceva tot mai sigur pentru că a crescut nesiguranța vremurilor. Tot așa și-or fi făcut planuri și popoarele și oamenii din vremea dinainte de potop, numai Noe nu și-a făcut planuri ci a pregătit Corabia salvării pentru că Dumnezeu l-a găsit numai pe „el drept și neprihănit” (Facere 6, 8-9) și i-a zis: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ți o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară” (Facere 6, 13-14).

Când Corabia era gata și a venit ziua potopului, Dumnezeu în purtarea de grijă a zis, către Noe: „Intră în Corabie tu și casa ta, că în neamul acesta numai pe tine te-am găsit drept înaintea Mea” (Facere 7, 1), și i-a mai zis: să ia cu el din toate viețuitoarele pământului perechi de parte bărbătească și femeiască (Facere 7, 2-9). Așa a salvat Dumnezeu continuarea omenirii pe pământ după potop, prin familia lui Noe cu fiii lui, și a viețuitoarelor, prin cele salvate în Corabie, căci toate celelalte din univers au murit, pentru că apele potopului au crescut pe pământ 150 de zile (Facere 7, 21-24).

În vremurile noastre de după potop, Dumnezeu în providența Sa divină pentru mântuirea lumii, vine la toate popoarele și zice: intrați în corabia Bisericii Fiul Meu, Iisus Hristos pe care: „nici porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), ca să fiți salvați la revărsarea valurilor potopului de păcate pe care le grăbiți să vină peste voi, pentru că nu vreți să vă întoarceți la Mine: „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul” (Isaia 45, 22). „Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: În ce trebuie să ne întoarcem?” (Maleahi 3, 7). Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele! Dar n-au ascultat şi n-au lut aminte la Mine, zice Domnul (Zaharia 1, 4). Iar Mântuitorul Hristos cheamă popoarele la El, ca Fiu al lui Dumnezeu, zicând: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 28-30). Ferice de cei care vor urma chemarea Domnului anul acesta și vor intra în corabia Bisericii lui Hristos.

Despre popoarele și neamurile înainte de potop

Stimate cititorule, te invit să facem o incursiune binecuvântată în Sf. Scripturi și să vedem ce ne vor descoperi Scripturile despre popoarele înainte de vremurile potopului, din timpul lui Noe, și salvarea prin Corabie, anunțată de Dumnezeu.

Iar în a doua parte, vom vedea despre salvarea unică a lumii prin corabia Bisericii lui Hristos, până la a Doua Lui Venire. Nu voi căuta să aduc prezentări în acest articol privind viața economică a popoarelor din timpurile acelea sau alte aspecte, ce ne-ar placea nouă, ori numărul populației din vremea aceea, căci ar fi oricum relative, ci voi aduce revelațiile Sf. Scripturi privind viața morală și imorală a popoarelor de atunci, care în lumina revelațiilor biblice din partea lui Dumnezeu, vom vedea cum au condus la potop, la stoparea vieții omului pe pământ!

Exemplu în această direcție este terminarea vieții populației orașelor Sodoma și Gomora (Facere 8, 24-29), unde nu se mai găseau nici zece persoane cu viață morală, ca Dumnezeu să mai poată continua existența celor două orașe (Facere 18, 32). Erau numai șase persoane, Lot cu femeia lui, cele două fete ale lui Lot cu bărbații lor (Facere 19, 12-17), care nu realizau o balanță. Prin oprirea vieții în Sodoma și Gomora vedem că Bunul Dumnezeu a dat o nouă lecție omenirii, după potop, de terminare a vieții omului, când ajunge la o decădere imorală în păcat, care conduce la dezumanizarea lui, pentru a salva pervertirea mai departe.

Ceea ce descoperă Scripturile este că popoarele dinainte de potop erau numeroase. Ele veneau din Adam și Eva și din urmașii fiului lor Cain, care omorâse pe fratele lui Abel (Facere 4, 1-24). După moartea lui Abel, Adam cu Eva au mai avut copii pe Set, care a avut urmaș pe Enos și din aceștia oamenii au început a chema numele Domnului Dumnezeu (Facere 4, 25-26). Capitolul 5 din Cartea Facerii prezintă neamurile de la patriarhul Adam la Noe, printre care se amintește de Enoh, care a trăit treisute șaizeci și cinci de ani și a umblat înaintea lui Dumnezeu cu neprihănire și astfel Dumezeu l-a luat la cer (Facere 5, 22-24). Ca Enoh a mai fost luat la cer și proorocul Ilie (4 Regi 2, 1-11), ce vor veni în vremurile din urmă să se lupte cu antihrist.

Din revelația Scripturilor vedem că urmașii lui Adam, prin fiul său Set și Enoh, au chemat numele Domnului Dumnezeu, dar urmașii lui Cain, care omorâse pe fratele lui Abel, nu chemau numele lui Dumnezeu, deoarece Cain adusese blestemul asupra lui (Facere 4, 11), când l-a omorât pe fratele lui Abel (Facere 4, 8). Blestemul se transmite în urmași prin generații până la al treilea și al patrulea neam (Deutronom 5, 9). Lungimea vieții oamenilor pe pământ înainte de potop se poate vedea din vârsta diferitelor persoane prezentate de relatările biblice în lungimea vieții lor de atunci. Oamenii au început să se înmulțească, născându-li-se fiice pe care, văzându-le oamenii că sunt frumoase, le-au luat de soții (Facere 6, 1-2), ca să-și facă familii, ca strămoșii lor Adam și Eva (Facere 2, 21-24), dar nu au respectat legile lui Dumnezeu.

Standardul de viață al populației pământului din acele timpuri era destul de ridicat, pentru că descoperirile biblice vorbesc de la început, când Cain a construit un oraș cu numele fiului său Enoh (Facere 4, 17). Urmașii lui Set de la Adam, care chemau numele Domnului Dumnezeu, erau lucrători de pământ, cum se menționează la nașterea lui Noe, că el va fi lucrător de pământ spre mângâiere (Facere 5, 29). Aceste binecuvântări au venit pentru că mila lui Dummnezeu este mare și ține în veac (Psalm 135, 26). Însăși construirea Corăbiei de către Noe dovedește o stare avansată în diferite construcții.

Vestea potopului și cauzele lui în fărădelegile oamenilor

„Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut” (Facere 6, 7).

De ce această veste îngrozitoare a potopului? Din cauza fărădelegilor în care trăiau popoarele de atunci, în tot felul de păcate, care le-au depărtat de la ascultarea de Dumnezeu și le-au condus la dezumanizarea ființei umane, sfârșind în potopul din vremea lui Noe. Iată cum descoperă Scripturile cauza potopului pentru oameni, zicând: „Fiii lui Dumnezeu (adică urmașii lui Adam creat de Dumnezeu), văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” (Facere 6, 1-3). Din cuvintele lui Dumnezeu că: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup (Facere 6, 3), înțelegem că unirea bărbaților cu femeile, înainte de potop, a fost pentru plăcere în păcat și nu pentru a avea „odrasle (copii) pentru Dumnezeu” (Maleahi 2, 15), din care cauză Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia (Facere 6, 3). „Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1 Ioan 2, 16).

Păcatul oamenilor, ca și cauză a potopului, în urma pervertirii lor de la chemarea numelui lui Dumnezeu, a condus la o omenire decăzută din standardele morale ale Creatorului și la imposibilitatea continuării vieții pe pământ. Așa fărădelegile oamenilor au adus pedeapsa cu terminarea vieții, prin potopul de la Dumnezeu, din vremea lui Noe. În acest scop, iată ce descoperă Scripturile, care zic: „În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău și S-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut” (Facere 6, 4-7). Dumnezeu a redus în urma păcatului și anii vieții omului pe pământ, la o sută douăzeci de ani (Facere 6, 3), deși oamenii trăiau înainte la o mie de ani.

Revelarea următoarelor Scripturi ne aduce să vedem că păcatul săvârșit de omenire înainte de potop nu a avut numai efect în dezumanizarea ființei umane ci și asupra pământului, pe care nelegiuirile oamenilor l-au stricat înaintea lui Dumnezeu: „Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ (Facere 6, 11-12). Da, atât de mult s-a înmulțit păcatul popoarelor din vremea aceea, încât s-a stricat tot pământul și s-a umplut de răutatea oamenilor. De aceea a zis Dumnezeu: „Și iată Eu îi voi pierde și pe ei și pământul”. Pentru că oamenii, prin faptele lor nelegiuite, s-au dus pe ei înșiși la pieire, Dumnezeu a adus peste ei potopul și i-a pierdut și a curățat și pământul de murdăria atâtor păcate, pentru a se putea continua o nouă viață în univers într-un mediu curat.

O altă Scriptură vine și revelează din partea lui Dumnezeu stricarea pământului de păcatul săvârșit de Cain la omorârea fratelui său Abel (Facere 4, 8), când Dumnezeu i-a zis lui Cain: „Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ” (Facere 4, 11-12).

Despre Apă ca cel mai esențial element

Apa, ca un element esențial al vieții, ne este descoperită de Însuși Dumnezeu la Creație, când a zis: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor… Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa… A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei… Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. Și s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul… Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine” (Facere 1, 1-10).

Astfel, putem vorbi de Apă ca element al Genezei; în Biblie, dar și în concepția multor popoare, este cunoscut faptul că omul a fost creat de Dumnezeu din lut, adică din apă și pământ (Facere 2, 7), elemente ce alcătuiesc lumea însăși. Așa omul devine o miniatură a lumii prin armonizarea apei cu pământul.

Apa este element al vitalității, al regenerării și al învierii, inspirat din „Apa cea vie” (Ioan 4, 11) despre care a vorbit Mântuitorul. Apa este element al nemuririi, prin nașterea din apă și din Duh, în Taina Botezului (Ioan 3, 5). Apoi, Apa este folosită și ca un mijloc al distrugerii și curățirii. La potopul lui Noe apa a terminat viața oamenilor din păcat și a spălat pământul de nelegiurile oamenilor.

Prin urmare, termenul de potop se referă la o revărsare de ape pe care a lăsat-o Dumnezeu în vremea lui Noe, pentru a nimici întreaga omenire a păcatului, cu excepția câtorva suflete din familia lui Noe, care erau drepți înaintea lui Dumnezeu și pentru a curăța pământul. În mitologie, apa este un element primordial, simbol al vieții, al regenerării și al purității. Lumea apelor, a mărilor, a oceanelor este mult diferită de cea a uscatului, având tărâmuri și adâncimi necunoscute.

Și pământul aștepta restaurarea în Mesia (Rom. 8,21-22)

Iar pământul întinat și stricat de fărădelegile oamenilor aștepta izbăvirea, după Scriptura care zice: „Pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum” (Rom. 8, 21-22). Această izbăvire a pământului stricat a venit la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), prin venirea lui Iisus Hristos, care a adus răscumpărarea omenirii și a universului în Jertfa Crucii de pe Golgota.

Sângele Domnului Iisus Hristos, care a picurat pe pământ în Grădina Ghetsimani după Scriptura, care zice: „Și fiind în zbucium, cu mai mare stăruință Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ” (Luca 22, 44), a curățat pământul. Apoi, Sângele Domnului, care a picurat din fruntea Lui în urma coroanei de spini și din rănile bătăilor din pretoriul lui Pilat (Matei 27, 24-29) și pe drumul Crucii până la Golgota, la fel a contribuit la spălarea pământului. În continuare, Sângele lui Iisus, care a curs din rănile cuielor din înaltul Crucii Golgotei și din coasta Domnului, când: „Unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă, Și cel ce a văzut a mărturisit și mărturisirea lui e adevărată; și acela știe că spune adevărul, ca și voi să credeți” (Ioan 19, 34), a curățat și restaurat pământul și întregul univers fizic, ca și întreaga umanitate, în Jertfa lui Iisus de pe Cruce (Evrei 10, 10).

De când Sângele lui Iisus a curățat pământul și până în prezent oamenii l-au întinat din nou, prin păcatele și fărădelegile generațiilor de-a lungul istoriei, încât la ora actuală Terra se găsește în fața judecății lui Dumnezeu, unde omul aduce potopul păcatelor. În această stare de suferință a pământului sub povara păcatului, se ridică glasul lui Dumnezeu, de deșteptare a popoarelor, prin dezastrele din univers și prin strigătul pietrelor, după Scriptura în care Hristos Domnul zice: „Şi El (Iisus) răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19, 40). Ferice de cei ce vor auzi acest strigăt de deșteptare al lui Dumnezeu prin dezastrele din univers, ca să nu cadă sub potopul păcatelor. Scriam cu câțiva ani în urmă două articole, care prezentau cauzele crizelor din univers: „Colaps moral egal colaps economic” și „Dezastrele din univers sunt urmarea păcatelor”, pentru deșteptare și întoarcere la pocăință și la credința în Dumnezeu.

Explicație despre „fiii lui Dumnezeu” (Facere 6, 2)

Cred potrivit să lămurim aceste cuvinte: „Fiii lui Dumnezeu” (Facere 6, 2). În Scriptura cu „fiii lui Dumnezeu” intră Adam, care a fost creat de Dumnezeu direct și nemijlocit, cât și urmașii lui Adam. Altă Scriptură zice: „Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 6). Ori, Dumnezeu este Duh și doar „ce este născut din Duh, duh este”. Adam are dreptul sa fie numit „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38) pentru că a fost creat direct și nemijlocit de Dumnezeu din pământ în care a suflat Duh de viață (Facere 2, 7), făcându-l astfel pe om după chipul și asemănarea Sa (Facere 1, 27). „Atunci, luând Dumnezeu țărână din pământ a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facere 2, 7). La fel și urmașii lui Adam sunt chemați „fiii lui Dumnezeu” ca unii ce rezultă din primul fiu al lui Dumnezeu – Adam, creat de Dumnezeu direct, precum am văzut. Tot așa, acum, cei ce sunt „în Hristos”, făcuți părtași naturii divine printr-o „nouă creație” „în Hristos” și ajunși să fie „născuți din nou”, „de sus” din „apă și din Duh” în Taina Botezului (Ioan 3, 5-8) sau „din Dumnezeu” (2 Cor. 5, 17; Efes. 2, 10), aparțin acestei categorii privilegiate de „copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 13; Rom. 8, 14-15; 1 Ioan 3, 1) înfiați prin harul divin. Îngerii sunt creați direct de Dumnezeu și poartă și ei numele de „fii ai lui Dumnezeu” (Iov. 1, 6; 2, 1; 38, 7; Psalm 29, 1; 89, 6; Daniel 3, 25) și „duhuri” (Psalm 104, 4; Evrei 1, 7, 14). Iar îngerii, ca duhuri, intră în universul spiritual al lumii nevăzute creată de Dumnezeu.

Ce mare revelație divină pentru oamenii din toate popoarele este că Dumnezeu îi numește copiii Lui, care au fost răscumpărați obiectiv, apoi, prin Iisus Hristos, Fiul Său.

Pot oamenii pierde calitatea de „fii ai lui Dumnezeu”?

Da, oamenii pot pierde calitatea de „fii ai lui Dumnezeu”! Este trist, dar adevărat. Cum pot ei pierde această calitate? Oamenii pot pierde această calitate de „fii ai lui Dumnezeu” prin ascultarea de diavol, în lumina și descoperirea următoarelor Scripturi, care zic: „Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său” (1 Ioan 3, 10).

Aceasta s-a împlinit in viața viața omului prin ascultarea de duhul lumii (Efes. 2,2), care s-a făcut apoi lucrator în faptele trupului: „Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Gal. 5,19-21), pentru că omul a ieșit prin neascultare de Duhul Sfânt cu darurile Sale de: … înțelepciunea, … cunoștinței, … credinței, … vindecărilor, … facerii de minunii, .. proorociei, … “ (1Cor. 12,7-11), care îl cășăuzeau în viață.

Cine rămâne în Duhul Sfânt, nu în duhul lumii (Efes. 2,2), acela va avea în viața lui roadele Duhului Sfânt: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Gal. 5,22-23). Așa va ramânea fiul a lui Dumnezeu prin Har.

Referitor la crearea omului, pentru oamenii necreați direct de Dumnezeu, ca Adam, ci „născuți din nou” prin lucrarea Duhului Sfânt în Taina Sf. Botez, ori născuți dintr-o altă ființă umană în urma căsătoriei, este valabilă terminologia folosită în Faptele Apostolilor 17, 28: „Suntem din neamul Lui” (adică din neamul celor creați de Dumnezeu), unde cuvântul grec este genos (genos), cu semnificația de rudenie sau „gen” originat de Dumnezeu. În Noul Testament aceasta înseamnă că acești oameni deși nu au devnit fii ai lui Dumnezeu prin Har în urma „nașterii din nou” din „apă și din Duh” în Taina Botezului (Ioan 3, 5; Matei 28, 19), ca să se poată chema „fii a lui Dumnezeu” prin Harul adus de Hristos, ei „sunt din neamul Lui” (Fapte 17, 28) adică, a celor creați de Dumnezeu. Astfel, oamenii din popoarele necreștine au orientare să facă binele din legea firii, pe care Dumnezeu a așezat-o în om de la Creație (Rom. 2, 14).

Revelația Scripturilor următoare lămuresc pe deplin, zicând: „Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său” (1 Ioan 3, 9-10). Iar ca să rămâi în Dumnezeu, ca urmaș a lui Adam, sau „născut din nou” din „apă și din Duh” în Taina Botezului, în Hristos (2 Cor. 5, 17), ca a doua creație în Har, iată ce revelează Scriptura: „Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat” (1 Ioan 3, 24). De aici rezultă foarte clar că: „Cel ce păzeşte poruncile Lui (Dumnezeu) rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el (1 Ioan 3, 24), iar cei ce nu păzesc poruncile intră în lumea de păcat și: „Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său” (1 Ioan 3, 10).

Ceea ce înseamnă acum foarte clar că oamenii dinainte de potop nu au rămas în ascultare și în chemarea numelui lui Dumnezeu și astfel nu au putut „rămâne în Dumnezeu” și nici Duhul lui „Dumnezeu în ei” (Facere 6, 3) nu a putut rămâne, cauza potopului fiind păcatul de tot felul, care a adus moartea popoarelor sub valurile apelor. La fel, în vremurile noastre, din cauza necredinței și a păcatului mor atâția oameni în dezastrele de tot felul, care se întâmplă în univers. Pentru a vedea în zilele noastre căderea omului în păcat și dezumanizarea lui, recomand citirea cărții: The Red Market de Scott Carney, unde se poate citi despre: On the Trail of the World’s Organ Brokers, Bone Thieves, Blood Farmers, and Child Traffickers etc. Înspăimântător, dar adevărat!!!

Construirea Corăbiei de salvare

„Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului. Şi i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi Iafet (Facere 6, 8-10). Mesajul Domnul este că „Noe a aflat har înaintea lui Dumnezeu” pentru că era „om drept și neprihănit între oamenii timpului său și mergea pe calea Domnului” (Facere 6, 8-9) și din această cauză Noe a fost salvat de la potop împreună cu cele trei familii ale fiilor săi: Sem, Ham și Iafet, din care Dumnezeu după potop a binecuvântat înmulțirea oamenilor.

Iar în contextul prezentat mai sus, a omenirii căzute în păcat și a pământului stricat, viața acelor oameni nu mai putea fi continuată. Astfel Dumnezeu a anunțat pe Noe de „sfârșitul a tot omul” și de salvarea lui prin construirea unei Corăbii, pentru care Dumnezeu îi dă și dimensiunile, zicând: „Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ți o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară” (Facere 6, 13-14). „Corabia însă să o faci aşa: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coţi, lăţimea ei de cincizeci de coţi, iar înălţimea de treizeci de coţi. Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiş, iar uşa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc şi sus” (Facere 6, 15-16).

Deci, Noe nu a construit corabia după planul lui, ci a construit-o după planul lui Dumnezeu, astfel: Corabia avea trei etaje: Primul etaj, cel inferior, este destinat reptilelor și șerpilor veninoși, pentru că ei trăiesc lipiți de pământ; pe patrupedele și animalele care sar pe munți, Dumnezeu a poruncit să fie așezate în cel de-al doilea compartiment, pentru ca ele trăiesc la suprafața pământului și pe munți; iar în ceea ce privește păsările și omul, Dumnezeu porunci să stea în cel de-al treilea compartiment, pentru că păsările zboară în aer, iar omul este destinat să devină locuitor al cerului.

Așa primind Noe și familiile copiilor lui mesajul lui Dumnezeu, de zidire a unei Corăbii de salvare, au început prin credință construirea corăbiei și așa au fost salvați, în contrast cu ginerii de mai târziu ai lui Lot din Sodoma și Gomora (Facere 19, 14), care au luat în glumă și în râs vestea căderii orașelor și așa au murit acolo (Facere 19, 16-17). La fel a murit și femeia lui Lot, care nu a crezut și nu a ascultat ce au zis îngerii, ca să nu se uite înapoi, ci: „să-și mântuiască sufletul lor” (Facere 19, 17), dar ea „s-a uitat înapoi și s-a prefăcut în stâlp de sare!” (Facere 19, 26). Acest stâlp de sare l-am văzut în față la Marea Moartă, în Februarie 2011, când am vizitat Israelul. La fel și în vremurile de azi, se întâmplă catastrofe în lume, pentru că oamenii și popoarele nu cred și nu ascultă de ceea ce zice Dumnezeu în Biblie și se propovăduiește în Biserică.

Corabia în salvarea lui Noe de la potop

După ce Corabia a fost gata de construit, Dumnezeu a zis lui Noe: „După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea. Să iei cu tine din toate animalele…, parte bărbătească și parte femeiască, De asemena și din păsările cerului…, parte bărbătească și parte femeiască. Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcut”. Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit Domnul Dumnezeu (Fac. 7, 1-5). „Și a închis Domnul Dumnezeu Corabia pe dinafară” (Facere 7, 16).

Așa, prin ascultare de Dumnezeu, a intrat Noe în Corabia salvării cu toată familia lui și cu toate câte aveau viață, parte bărbătească și femeiască, și au fost izbăviți. Apoi a plouat pe pământ „patruzeci de zile și patruzeci de nopți” ridicându-se Corabia deasupra pământului, căci apa a crescut atât de mult încât a acoperit munții înalți și a murit toată ființa, stingându-se toate de pe pământ, rămânând doar Noe și ceea ce era cu el în Corabie. Apa a crescut pe pământ „o sută cincizeci de zile” (Facere 7, 6-24). Trist, dar adevărat! Astfel a spălat Dumnezeu pământul stricat de păcatul omului și a continuat viața după potop, prin urmașii familiei lui Noe, într-o lume nouă. Cu alte cuvinte, omul a hotărât stricarea vieții și a pământului, iar Dumnezeu a trebuit să hotărască curățirea lui prin apele potopului. Corabia construită de Noe, după învățăturile lui Dumnezeu, în toate dimensiunile, precum am văzut, a fost mijlocul prin care a fost salvat Noe de Dumnezeu de la potop cu toată familia lui și suflările de viață ce erau înăuntru!

Încetarea potopului și ieșirea lui Noe din Corabie

După o „sută cincizeci de zile” apa a scăzut pe pământ. „Iar în luna a șaptea, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munții Ararat” (Facere 8, 3-4), iar Noe a deschis fereastra și a dat drumul corbului, ca să vadă dacă a scăzut apa, dar acesta nu s-a mai întors până a secat apa de pe pământ. Apoi a trimis Noe un porumbel, care s-a întors pentru că apa nu se scursese de pe pământ. După șapte zile a trimis Noe din nou porumbelul, care s-a întors spre seară cu o ramură de măslin în ciocul său, iar Noe a înțeles că apa a început să treacă de pe fața pământului. A șaptea zi Noe a trimis iarăși porumbelul, care nu s-a mai întors (Facere 8, 1-14), iar Noe a înțeles că apa a scăzut, dar nu a ieșit din Corabie până nu i-a zis Dumnezeu.

„Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe: „Ieşi din corabie tu şi împreună cu tine femeia ta, fiii tăi şi femeile fiilor tăi”. Scoate de asemenea împreună cu tine toate vietățile…, Atunci a ieşit Noe din corabie; şi împreună cu el au ieşit fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui;… Apoi a făcut Noe un jertfelnic Domnului și a adus jertfă din animale … Apoi a zis Domnul Dumnezeu căci cât va trăi pământul nu va înceta semănatul și secerișul și anotimpurile nu vor înceta (Facere 8, 15-22). Putem să ne imaginăm ce fericit era Noe cu copiii lui, cu întrega familie când au ieșit din Corabie, văzând că mila lui Dumnezeu i-a scăpat de apele potopului. Ei au intrat într-o lume nouă și într-un pământ curățat. Noe cu familia lui a realizat că singuri nu puteau să-și salveze viața de la valurile care acoperiseră și cei mai înalți munți, „ridicându-se cu cinsprezece coți mai sus de ei” (Facere 7, 20), iar Corabia s-a ridicat deasupra pământului (Facere 7, 17). Oare noi realizăm că numai Dumnezeu ne-a salvat în viață de la atâtea catastrofe, care urmau să se întâmple, precum l-a salvat pe Noe?

Despre realitatea potopului biblic din vremea lui Noe sunt atestări nenumărate în scrierile caldeene, chineze, indiene, grecești, mexicane, semite, americane, egiptene, feniciene și nu numai, la care se adaugă importante dovezi arheologice și celebrele rămașițe ale presupusei corăbii a lui Noe de pe Muntele Ararat, ca să nu mai vorbim de cea mai veche scriere literară a umanității, din Mesopotamia antică, Epopeea lui Ghilgameș.

Legământul lui Dumnezeu cu Noe și Curcubeul ca semn al legământului

„Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: „Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!…” (Facere 9, 1-7). Următoarele Scripturi prezintă Legământul Domnului cu Noe și cu fiii lui, zicând: „Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis: „Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri. Și cu tot sufletul viu care e cu voi: cu păsările, cu animalele… Apoi a mai zis iarăși Domnul Dumnezeu către Noe: „Iată, ca semn al Legământului…, Va fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!”… și nu va mai fi apa potop spre pierzare a toată făptura” (Facere 9, 8-15).

Iar fiii lui Noe, cu care a ieșit din Corabie, au fost: Sem, Ham și Iafet și din aceștia s-au înmulțit oamenii pe pământ (Facere 9, 18-19). Astfel și omul când scapă în viață din atâtea pericole trebuie să se gândească la un legământ cu Dumnezeu pentru a-și schimba viața. După ce Iisus l-a vindecat pe slăbănog și l-a găsit în Templu, i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14).

Corabia lui Noe în prefigurarea Bisericii lui Hristos

Cărțile Vechiului Testament vestesc prin Scripturile lor și prin persoanele biblice pozitive, cu faptele ce le săvârșesc, venirea lui Mesia, Hristos Iisus, Cel făgăduit de Dumnezeu ca Mântuitor al lumii. Toate Scripturile din Vechiul Testament oglindesc venirea lui Mesia cu vestirea cuvântului lui Dumnezeu, cu Patimile, cu Învierea și întemeierea Bisericii Sale ca o Corabie a mântuirii.

Corabia lui Noe simbolizează toată taina mântuirii în corabia Bisericii lui Hristos Iisus, despre care Domnul zice: „Biserica Mea şi nici porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Lui Noe, în vremea aceea, Dumnezeu i-a dăruit Corabia pentru a fi salvat el, cu toată familia și toate câte aveau suflare, precum știm, iar în Noul Testament Dumnezeu a dăruit omenirii corabia Bisericii lui Hristos, pentru salvare de la „plata păcatului, care este moartea” (Rom. 6, 23). Astfel, de la această sentință a morții în urma păcatului pot fi salvați numai oamenii care intră cu credință în corabia Bisericii lui Hristos. Corabia lui Noe a fost o icoană prevestitoare despre mântuirea omenirii în Jertfa Mântuitorului și în corabia Bisericii Sale. Domnul Hristos a intrat cu trupul Său în mormânt ca să izbăvească omul din apele morții păcatului.

Dumnezeu i-a zis lui Noe să-și facă Corabie din lemn de salcâm, care pentru a putea fi folosit la corabie trebuia tăiat la pământ și pregătit. Lemnul verde de salcâm din corabie îl simboliza pe Pomul verde Iisus Hristos, după Scriptura în care, chiar Domnul Iisus zice despre Sine: „Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” (Luca 23, 31). Așa și Domnului Iisus, precum „lemnul verde” sau „pomul verde”, I s-a luat viața și a fost așezat în mormânt ca să devină Biserică mântuitoare, ca și lemnul de salcâm din corabia lui Noe. Dacă Domnul Iisus nu ar fi primit ca „pomul verde” să moară în locul omului, omenirea s-ar fi înecat în valurile păcatelor. Așadar, pe vremea lui Noe, printr-o corabie de lemn s-a salvat viața, iar pe vremea lui Iisus s-a dăruit viața veșnică prin darul Jertfei Lui de pe lemnul Sfintei Cruci.

Noe, cu corabia salvării de la potop, simbolizează pe Mântuitorul Iisus Hristos cu corabia Bisericii Sale mântuitoare, pentru mântuirea omului credincios, care va intra în ea. Noe a fost drept înaintea lui Dumnezeu, Hristos este mai mult decât drept. El este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului desăvârșit și sfânt. Dacă Noe a fost chemat să conducă o Corabie în salvarea unor suflete, Iisus este chemat să conducă corabia Bisericii, cu salvarea întregii omeniri și a universului. Lameh, tatăl lui Noe, profețea despre fiul său astfel: „Acesta ne va mângâia în lucrul nostru și în munca mâinilor noastre, la lucrarea pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu” (Facere 5, 29) în urma păcatului. Așa Noe, ca lucrător bun al pământului, prevestea pe Iisus, care a venit și a ridicat blestemul, pe care l-a adus omul prin fărădelegile lui, deasupra pământului.

Corabia lui Noe, ca simbol al vasului spiritual, a salvat oamenii drepți, care vor constitui germenii buni ai lumii viitoare, pentru a-i însămânța în pământul unei lumi noi. Corabia lui Noe mai prefigura și Biserica lui Hristos, ca o cristelniță spirituală, ce v-a „naște din nou”, în Taina Botezului, oamenii noi, pentru o lume și o viață nouă în Hristos. Precum Corabia lui Noe a fost o trecere dintr-o lume în alta, tot așa și Biserica lui Hristos este o trecere din lumea de păcat în viața veșnică a Împărăției lui Dumnezeu. Astfel, Corabia devine simbolul Bisericii mântuitoare a lui Hristos.

Dacă Noe a construit corabia în 125 de ani, Domnul Iisus Hristos a construit corabia Bisericii Sale mântuitoare în numai 3 ani, 3 luni și douăzeci de zile, timpul activității Sale pământești, în care au avut loc următoarele lucrări mântuitoare: Botezul Domnului (Marcu 1, 9-11), propovăduirea Evangheliei mântuirii (Marcu 1, 14-15), plătirea prețului răscumpărării omenirii prin Jertfa Sa pe Cruce (Luca 23, 33) și Învierea cea de a treia zi (Matei 28, 6), care este chezășia învierii omenirii. La aceste evenimente, în continuare, trebuie adăugat evenimentul Înălțării Domnului (Luca 24, 51) la patruzeci de zile de la Înviere și al trimiterii Duhului Sfânt, la zece zile după Înălțare (Fapte 2, 1-4).

Noe a stat în Corabie vreme de un an de zile, cu încredere în Dumnezeu, liniștit, în care timp Corabia era purtată de valuri. Tot așa stau cei credincioși în Biserica lui Hristos, liniștiți, în viața pământească, în ascultare, călătorind pe marea vieții învolburate, cu pace, spre Împărăția lui Dumnezeu, deși valurile necredincioșilor lovesc puternic în corabia Bisericii.

După timpul îndelungat de 125 de ani, al construirii Corăbiei de către Noe, putem vedea timpul de pocăință pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor de atunci să se întoarcă de la fărădelegile lor. Dumnezeu a adus în anul al 600-lea potopul ca să dea timp de întoarcere și pocăință oamenilor, prin iubirea și milostivirea Sa. Dar oamenii din vremea aceea nu au vrut să asculte ce zicea Noe, din partea lui Dumnezeu, și nici să creadă, ca oamenii de azi. Au venit la Noe să asculte ce zice după ce ușa Corăbiei a fost închisă de Dumnezeu și valurile au început să vină peste ei. Ne închipuim cum s-or fi cățărat pe corabie să nu-i ia valurile, dar era prea târziu pentru că vremea pocăinței trecuse, iar Dumnezeu închisese ușa corăbiei. Pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1-13), cinci înțelepte și cinci fără minte, este edificatoare, pentru că s-a închis ușa la venirea Mirelui, iar fecioarele neînțelepte nu au putut intra la nuntă neavând untdelemn în candelele lor!

Simboluri din familia și lucrările lui Noe

Lui Noe i s-au născut cei trei fii: Sem, Ham si Iafet când avea cinci sute de ani (Facere 5, 32) înainte de potop, ce au fost martorii oculari ai salvarii lor prin Corabie (Facere 9, 18-19; 10, 1). Din cei trei fii s-a înmulțit neamul omenesc. Ham simbolizează nemurile care nu L-au primit pe Hristos, iar Sem și Iafet, care au acoperit goliciunea tatălui lor, simbolizează Legea și Harul lui Dumnezeu. Din Sem, prin Avraam, a rezultat poporul Israel, iar prin Iafet, în locuința lui Sem, au rezultat celelalte națiuni, care au primit credința în Hristos. Astfel, am putea spune că prin urmașii lui Sem s-a dat Vechiul Testament, iar prin urmașii lui Iafet, care sunt popoarele Europei, s-a primit Noul Testament.

Noe este singurul care a trăit 950 de ani (Facere 9, 28-29), iar după el umanitatea și-a pierdut longevitatea datorită păcatului. Așadar, putem vedea că întreaga creație este salvată prin omul drept, precum întreaga creație suferă prin omul păcătos. Ca și ceilalți patriarhi dinainte de potop, Noe a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o viață lungă. Așadar, Noe a avut 500 de ani când i s-a născut primul fiu, 600 când a venit potopul și a murit la vârsta de 950 de ani.

De când Dumnezeu a vestit potopul lui Noe și până când a venit apa asupra pământului, Domnul a lăsat pentru oamenii fărădelegii un timp de pocăință foarte mare, timp în care Noe a construit corabia, prin care va fi salvat el si familia lui de potop.

Povestea lui Noe și frica potopului sunt dezvăluite de multe Scripturi, iar simbolurile cele mai importante descoperite de scriitorii creștini sunt că: potopul simbolizează Judecata, Învierea, pedeapsa, pocăința, nădejdea, omul drept în prefigurarea Tainei Botezului. Noe prefigurează pe Hristos, Corabia sau Arca lui Noe simbolizează pe Fecioara Maria și întemeierea Bisericii, prin venirea Domnului, în care cel care va intra își va salva viața.

Referitor la dimensiunile Corăbiei lui Noe, Origen zice că: dimensiunile corăbiei (de 300 coți lungime, 50 coți lățime și 30 coți înălțime) au o semnificație anume și sunt puse în legătură cu credința, nădejdea și dragostea din Efeseni 3, 17-18. 300 de coți lungime – este de trei ori o sută și indică plenitudinea și perfecțiunea credinței creștine, care zice că: „Este un Domn, o credinţă, un botez …” (Efes. 4, 5).

Potopul se desfășoară după un plan perfect al lui Dumnezeu

Desfășurarea potopului are loc după un plan perfect stabilit de Dumnezeu, cu date foarte precise. Durata potopului, de la intrarea la ieșirea din corabie, este un an de zile, deci un ciclu rotund, împărțit în mai multe etape, evaluate în zile, în care apare cifra șapte (Facere 2, 1-3), un număr atât de simbolic, care stă la baza întregii creații, atât a începutului cât și a sfârșitului (citiți, Apoc. cap. 17 și 2).

Aceasta prefigurează că și sfârșitul lumii, simbolizat de potopul lui Noe, va fi după un plan perfect al lui Dumnezeu. Un alt număr simbolic este cel de 40 de zile, durata ploilor potopului, ca și a scăderii apelor, simbol al încercărilor, al așteptărilor venirii lui Hristos, pentru a începe salvarea omenirii, prin postul de patruzeci de zile și patruzeci de nopți (Matei 4, 1-12), de înfrângere a diavolului și de începere a construirii corăbiei Bisericii de mântuire.

Diferite simboluri ale potopului

Și, iarăși, putem zice că potopul vestește Taina Botezului, în care păcatul este omorât, urmând să se nască un om nou și liber, în Hristos, de patimile păcatului. Astfel, primul botez a fost botezul potopului, pentru curmarea păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: că apa potopului a fost necesară nu pentru că a ucis trupul, ci pentru că a tăiat răutatea sufletului. Prin urmare, dacă potopul este simbol al Botezului, corbul (Facere 8, 6-7), care nu se mai întoarce, semnifică ștergerea păcatului prin Botez: corbul poate avea semnificația de a curăți templul de stârvurile păcatului.

Iar porumbelul este cel care anunță un pământ nou, curățit și purificat după ploaie (Facere 8, 8-12). Porumbelul deasupra apelor este simbol al Duhului Sfânt, iar ramura de măslin îl prefigurează pe Hristos și pe cei 70 de ucenici trimiși în lume la propovăduirea Evangheliei. Ramura de măslin (Facere 8, 11) adusă de porumbel mai simbolizează și roadele Duhului Sfânt. A treia trimitere a porumbelului și neîntoarcerea lui (Facere 8, 12) prefigurează rămânerea Duhului Sfânt, după Pogorâre, să locuiască în cei credincioși, devenind „temple ale Duhului Sfânt” (1 Cor. 3, 16).

Creștinii fac analogie între porumbelul lui Noe și cel care s-a pogorât peste Iisus la Botez, zicând că: porumbelul este Duhul Sfânt (Matei 3, 16), iar Iisus este adevăratul Noe cu corabia Bisericii, care va salva omenirea. Așa, porumbelul simboliza pe Duhul Sfânt mișcând apele Botezului creștin, spre nașterea din nou a omului, pentru o nouă viață. Așadar, potopul, corabia și porumbelul slujesc ca simboluri ale învățăturii creștine. Precum Noe a triumfat cu corabia peste potop, așa și Iisus și creștinii, cu corabia Bisericii, au triumfat și vor triumfa peste valurile potopului de păcate, învingând pe diavolul și moartea prin apa Botezului, în care lucrarea nevăzută a Duhului Sfânt îl naște din nou pe cel botezat și îl trece într-o nouă lume.

Alte simboluri ale Corăbiei lui Noe după Sf. Părinți

Sfinţii Părinţi au numit Biserica, pornind de la imaginea Arcei lui Noe, o „Corabie ce ne poartă pe marea vieţii la mântuire”. În Scriptura Noului Testament întâlnim corabia ca loc de predică (Luca 5, 1-9) pentru Domnul Iisus Hristos. Depărtarea corăbiei de la ţărmuri înseamnă înălţarea sufletelor şi a inimilor de la cele pământeşti la cele cereşti. Predicarea Evangheliei de către Iisus din corabie, în vremea aceea, închipuie învăţătura Bisericii, care străbate şi în depărtări din corabia Bisericii.

Furtuna de pe mare îl simbolizează pe diavol, prigonirile lumii, poftele şi patimile cu toate ispitele şi primejdiile vieţii. În valurile lumii ni se pare adesea că Mântuitorul Hristos doarme, cum li se părea Apostolilor (Matei 8, 23-27), dar la cererea Sf. Liturghii cu rugăciunile slujite de preoţii Bisericii, El ne vine în ajutor. În catacombele creştine din primele veacuri, credincioşii reprezentau Biserica prin simbolul corăbiei.

Potopul prefigurează și sfârșitul lumii

Mântuitorul Hristos a anunțat despre sfârșitul lumii că va fi ca în vremea lui Noe și a lui Lot, ca să înțeleagă oamenii, zicând: „Și precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: Mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți” (Luca 17, 26-7). Apoi: „Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17, 28-30).

În tălmăcirea Sf. Chiril al Alexandriei, Sfinții Părinți au zis, referindu-se la potop, despre râsul batjocoritor al lui Ham, când a văzut goliciunea tatălui său Noe, că: râsul lui Ham a fost o prefigurare a batjocoririi îndurate de Iisus, dezbrăcat înaintea răstignirii, iar amețirea de vin a lui Noe prefigura Patimile lui Hristos din partea poporului.

După toate, să învățăm și să nu uităm că trebuie să ascultăm de Hristos Domnul, care prefigurează pe Noe, și să intrăm în corabia Bisericii Lui, până nu va fi prea târziu, ca pentru cei din vremea potopului. Iisus a zis: „Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și fariseilor, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 5, 20). Astfel, să ne judecăm pe noi înșine în loc să judecăm pe aproapele și să nu trecem cu ușurință chemarea lui Hristos la intrarea în corabia Bisericii Sale mântuitoare. Ca să ne dăm seama bine și să ne trezim, să intrăm în corabia de salvare a Bisericii lui Hristos, trebuie să ne gândim la câți au murit, în ultimii ani, sub valurile păcatelor, în dezastrele din univers, ca și aceia din vremea lui Noe sub valurile potopului!

Potopul – simbol al Judecății de apoi

Unul din simbolurile triste ale potopului este Judecata de apoi, cu sentința dureroasă pentru cei de-a stânga: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Aceștia vor fi aceia care nu au vrut să intre în corabia Bisericii mântuitoare a lui Hristos înaintea venirii Judecății, precum nu au vrut să vină cei dinainte de potop la corabia lui Noe să asculte de Dumnezeu

Când a venit vremea potopului și apele s-au ridicat deasupra munților, cu 15 coți, au murit toți oamenii și toate câte aveau suflare de viață, rămânând în viață numai Noe cu cei ce erau în Corabie (Facere 7, 10-24). Văzduhul o fi fost plin de strigătele de disperare ale oamenilor și de urletele animalelor! Ce priveliște groaznică poate fi această imaginare a morții sub apele potopului, a celor ce au râs de Noe când își pregătea Corabia salvării sub ascultarea de Dumnezeu. Sfârșitul groaznic al celor de sub apele potopului prefigurează moartea cu sfârșitul îngrozitor al celor necredincioși la Judecata de apoi, care nu au vrut să intre în corabia mântuitoare a Bisericii lui Hristos.

Așa va fi pentru cei din ziua Judecății, care nu au crezut și au râs de corabia Bisericii lui Hristos și de preoții care i-au invitat să intre în corabia mântuirii. Plânsete și lacrimi pentru că au trăit o viață fără Dumnezeu. Au trăit în păcat. Ei vor merge în potopul „focului cel veșnic” (Matei 25, 41), căci vremea pocăinței și a mântuirii a trecut.

Dar nu așa va fi pentru cei credincioși

Ei au intrat în corabia Bisericii Domnului de la Botez și au dus lupta sfântă a mântuirii „ca un bun ostaș al lui Hristos Iisus” (2 Tim. 2, 3) de a rămâne în Biserică. Ei așteaptă moartea în liniște, pentru că intrând în corabia Bisericii mântuitoare a lui Hristos „au trecut din moarte la viață” (Ioan 5, 24). Aceștia vor asculta sentința fericită la Judecata de apoi, când: „Va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).

Iar venirea zilei Judecății de apoi, Mântuitorul o prezintă prin asemănarea cu potopul din vremea lui Noe, astfel: „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24, 36-39). Din această cauză Domnul Hristos ne îndeamnă, zicând: „Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42).

Contrastul cu cei ce nu vor să intre azi în corabia Bisericii

Iată, câteva Scripturi, care ne descoperă cum va fi în ziua cea înfricoșată a Judecății, pentru cei ce nu au intrat în corabia mântuitoare a Bisericii lui Hristos în această viață, precum nu au putut intra în corabia lui Noe cei păcătoși și au murit sub apele potopului. „Am văzut apoi, un tron mare și alb și pe Cel ce ședea pe tron,… Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este Cartea Vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale … Iar cine n-a fost aflat scris în Cartea Vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc” (Apoc. 20, 11-15; Daniel 7, 10).

Cei scriși în Cartea Vieții sunt cei care au intrat în corabia mântuitoare a Bisericii lui Hristos în viața aceasta pământească, prin Sf. Taină a Botezului în urmarea lui Hristos. Iar cei care nu au fost găsiți scriși în Cartea Vieții, sunt cei care nu au vrut să intre în corabia Bisericii lui Hristos în această viață.

Lumea aceasta cu oamenii ei va trece printr-un nou potop, nu de apă, ci „de foc”, după Scriptura care zice: „Și prin apă lumea de atunci a pierit înecată. Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt (al lui Dumnezeu) şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi” (2 Petru 3, 6-7).

Corabia Bisericii lui Hristos în salvarea lumii de la potopul păcatelor

Un dialog direct cu cititorul pentru salvare. Astfel, stimate cititorule, te chem, în numele Domnului, să vii la un dialog direct prin aceste rânduri, a reflecta la intrarea neîntârziată în corabia Bisericii lui Hristos ca să te mântuiești, îndată ce citești aceste scrieri, ca să nu fie prea târziu în vremurile lui antihrist ce le trăim. Pentru că, precum în afara Corăbiei lui Noe nu era salvare de la potop în vremea aceea, cu atât mai mult trebuie să înțelegem că nu este salvare și mântuire în afara corăbiei mântuitoare a Bisericii lui Hristos, deoarece: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt Cer nici un alt Nume (în afară de numele lui Iisus) dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4, 12), decât numai numele lui Isus Hristos.

Hai, să intrăm în corabia Bisericii salvatoare a lui Hristos și să nu ne mai preocupăm numai de comorile vremelnice și lumești ale acestei vieți, cum ar fi: cinstea, slava deșartă, bogăția și celelalte din lumea de azi, ci să așezăm cu prioritate în viața noastră îndemnul Domnului Hristos, care zice: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6, 33), și să ne mulțumim cu mai puțin, ce avem normal din mila Domnului și să reflectăm la filosofia Scripturii, care zice: „Noi n-am adus nimic în lume, tot așa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci, având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulați” (I Tim. 6, 7-8). Să primim învățătura Mântuitorului, care zice: „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” (Matei 6, 26).

Iar când se va ridica furtuna pe marea vieții noastre vom fi înțelepți ca și corăbierii, care atunci când se pornește furtuna pe mare și vremea este rea, corăbierii au obiceiul să arunce în adâncul mării ancora și astfel să-și întărească și să-și păzească corabia. Tot așa și noi, ca și adevărații creștini, când se va ridica împotriva noastră marea furtună a ispitelor și a necazurilor, o să ne aruncăm ancora credinței și a nădejdii în adâncul milostivirii și bunătății lui Dumnezeu (Evrei 6, 17-19) și vom fi salvați. Ne vom apropia cu rugăciune și cu lacrimi de Iisus, ca de Cârmaciul corăbiei noastre salvatoare, Biserica, rugându-ne: „Doamne, mântuiește-ne, că pierim” (Matei 8, 25), precum au strigat ucenicii și au fost mântuiți.

Să ne amintim că toți oamenii și toate viețuitoarele universului, care au rămas în afara Corăbiei lui Noe au murit, tot așa întreaga populație a globului de azi, care nu intră în corabia Bisericii salvatoare a lui Hristos, va pieri prin potopul păcatelor, în dezastrele din univers, ce au început să se arate. Învățații de azi invită popoarele lumii să intre în vaporul globalizării și al secularizării, cu un singur guvern mondial și cu antihrist în frunte. Oricât de Titanic va fi vaporul lor, se va scufunda, ca și Titanicul de dinainte, dar în Biserica lui Hristos suntem asigurați de făgăduința Domnului: „că nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Să ne cercetăm pe noi înșine

Iar dacă tu, stimate cititorule, ești în corabia Bisericii lui Hristos, trebuie totuși să te cercetezi și să reflectezi asupra vieții tale în lumina Sfintelor Scripturi, dacă suntem, ca și creștini, o zidire nouă: „Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efes. 2, 21-22).

Ca și creștini trebuie să fim oameni noi în Hristos, după Scripturile care ne revelează, zicând: „Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu dați loc diavolului. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie. Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efes. 4, 24-30).

Astfel, ce folos să ne numim creștini, dacă nu suntem creștini. Să ne numărăm printre oamenii Bisericii, dar înaintea feței lui Dumnezeu suntem nelegiuiți, care în lumea aceasta petrecem, după Scriptura care zice: „Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1 Ioan 2, 16). Din care lume? Din lumea de păcat. Chiar dacă cineva mărturisește numele Domnului Hristos trebuie să se cerceteze în ce stare mărturisește, căci și dracii cred: „Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei însă să înțelegi, omule ușuratic, căci credința fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 19-20).

Răspunsul Domnului la cei ce nu mărturisesc cu viața lor

„Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: „Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta? Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta. De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai. Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.

Şezând împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală. Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea feței tale păcatele tale. Înțelegeți dar aceasta, cei cei uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească și să nu fie Cel ce izbăvește” (Pslamul 49, 17-23).

Mânia lui Dumnezeu vine peste fiii neascultării, ne descoperă Scriptura. În această vreme a secularizării, mulți gândesc că pot să fie membri ai Bisericii cei care mint, care umblă cu viclenii și șiretlicuri, ca vulpoiul; cel care răpește ca un lup; cel care se înfurie și turbează de mânie, ca leul cel feroce; cel ce desfrânează; cel care este plin de răutate, ca vipera; cel care se mândrește ca păunul; cel care se îmbuibă și este iubitor de desfătări ; cel care dorește și caută lucruri lumești, ca și cum ar fi păgân; cel care nu caută odihna vieții veșnice, ca și cum ar trăi veșnic în lumea aceasta și ca și cum nu ar fi auzit de învierea morților și de judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, cu sentința raiului și a iadului, cu focul cel veșnic! Iată răspunsul și sentința de judecată a lui Dumnezeu pentru fiecare: „Carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu” (I Cor. 15, 50), „Afară câinii și vrăjitorii și desfrânații și ucigașii și închinătorii la idoli și toți cei ce lucrează și iubesc minciuna!” (Apoc . 22, 15).

Mântuirea este pocăința și intrarea în corabia Bisericii lui Hristos, care salvează precum a salvat odinioară Corabia lui Noe. Când a venit potopul Dumnezeu a închis ușa Corăbiei, dar corabia salvatoare a Bisericii plutește peste apele pierzării ale istoriei noastre cu porțile deschise și primitoare, ținute de Hristos pentru cei care vor să se întoarcă din calea fărădelegilor și să intre în corabia cea mântuitoare a Bisericii Sale.

Biserica, ca și corabie a mântuirii, are toate medicamentele harului divin pentru vindecare înăuntrul ei. Cele șapte Taine ale Bisericii, cu revărsarea harurilor lor, au puterea de tămăduire a sufletelor și trupurilor celor îmbolnăviți de păcat. Taina pocăinței, cu mărturisirea păcatelor, puterea preotului de a dezlega păcatele și cele ce se întâmplă în poporul lui Dumnezeu, Sfânta Împărtășanie cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului Hristos, au puterea să ne „nască din nou”, spiritual, la o viață nouă și să ne absolve de păcate.

O falsă corabie a salvării în Olanda

Un constructor olandez se zice că a realizat o copie a faimoasei Arce a lui Noe din Biblie, ținând cont de toate detaliile din Evanghelie.

La o oră de mers de Amsterdam, în localitatea Dordrecht, din Olanda, o navă se află în construcție. Dar, aceasta nu este o barcă tradițională cu pânze, ci este chiar o copie la scara celebrei Arce a lui Noe, informează Yahoo News.

Corabia se spune că ar fi identică cu Arca lui Noe și că a fost construită de catre Johan Huibers, un expert constructor, care nu a neglijat detaliile. Nava este realizată ținând cont de specificațiile biblice. Johan a cules informații cu privire la dimensiunea și forma corăbiei direct din Cartea Sfântă. Corabia are patru etaje și lungimea unui teren de fotbal și este aptă pentru transportul maritim. Nava este impresionantă, mai ales dacă ținem cont de faptul că ea reprezintă visul unui om sau poate un coșmar. Potrivit unui interviu realizat de NBC, Johan a visat că în Olanda s-a petrecut un potop. A doua zi dimineața s-a trezit hotărât să înceapă pregătirea pentru cel mai rău scenariu, care s-ar putea întâmpla. Ambarcațiunea nu este încă terminată, dar este în faza de finisare. Planul final este ca această corabie să navigheze pe Tamisa… „Vineri, 24 Iunie 2011, ora 10:24” (puteți vedea pe Google).

Nava nu trebuie confundată cu tema din parcul din Kentucky, realizată în cinstea vechii Arce a lui Noe, care generează un interes deosebit în lume. În ultimele 24 de ore căutările de pe Internet privind „fotografii cu Arca lui Noe” și „adevărata Arcă a lui Noe” au crescut.

Răspunsul, în lumina Sf. Scripturi, la această apariție în Olanda este că mulți hristoși mincinoși vor apărea în zilele din urmă, care vor amăgi, dar nu mergeți după ei: „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24). Istoria mai cunoaște marele Titanic, care s-a scufundat etc. Iar alții caută salvare pe altă planetă…

Pentru a nu ne înșela, iată, răspunsul lui Dumnezeu, care s-a adeverit, se adeverește și se va adeveri în viitor: „Întâi trebuie să ştiţi că în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor” (2 Petru 3, 3). „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera” (Gal. 6, 7).

Reflecție la sfârșitul lumii „prin foc !” și nu prin apă

Potopul păcatelor, în aceste vremuri, nu va mai pieri cu apă, a zis Dumnezeu, ci cu foc, după Scriptura care descoperă, zicând: „Şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată, Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt (al lui Dumnezeu) şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi… Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie… Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (2 Petru 3, 6-14).

Așadar, prin focul din ziua Judecății vor arde și corabia olandezului și mașinăriile celor ce vor zbura pe alte planete să se salveze. Numai cel care va intra în corabia Bisericii lui Hristos va fi salvat, pentru că Domnul Iisus zice: „Biserica Mea nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Stimate cititorule, vino și intră, te rog, cu mine în corabia Bisericii salvatoare cu Hristos Iisus, și vom călători cu pace pe marea învolburată a vieții, spre malurile mării sfinte ale Împărăției lui Dumnezeu.

Pentru trezire la adevăr și realitate din vise cu coșmare, ca olandezul amintit, și din iluzii amăgitoare, să luăm aminte la vorbirea lui Dumnezeu, prin Scriptura care zice: „Pentru aceea zice: „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14). Hristos este: „Lumina lumii” (Ioan 8, 12). Olandezul (ca și toți ceilalți ca el), cu banii ce i-a cheltuit pe corabia lui, care nu salvează, mai bine ar fi dat acei bani la săraci și astfel și-ar fi făcut o casă, o comoară în cer (Matei 19, 21), cu adevărat salvatoare.

Oamenii de știință ai vremii noastre se cred înțelepți, pentru că au pregătirea unei facultăți sau a mai multora, un master sau un doctorat, și se consideră mari călăuzitori ai lumii, dar religios nu sunt pregătiți și nici spiritual, și astfel ei sunt niște călăuze oarbe, după pilda dată de Hristos Domnul, care zice: „Le-a spus şi pilda următoare: ,,Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?” (Luca 6, 39). Apoi, pentru că sunt bogați: milionari, miliardari etc, spre a-i ajuta, iată răspunsul Domnului, prin Scriptura ce zice: „Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns şi sărac şi orb şi gol!” (Apoc. 3, 17). Hristos Domnul propovăduiește pentru fiecare din iubirea salvării, prin intrarea în corabia Bisericii Sale mântuitoare, zicând: „Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!” (Marcu 13, 37).

Unii oameni bogați și de știință din zilele noastre caută reducerea populației pe orice căi și cu orice preț! Trist, dar adevărat! Cred că nimeni nu este străin de această veste. Astfel de oameni nu vor intrarea popoarelor în corabia salvatoare a Bisericii lui Hristos.

Reflecție la Pilda bogatului nebun (Luca 12, 16-21)

Unui om bogat i-a rodit țarina și cugeta și se întreba în sine: ce va face, că nu are loc unde să-și adune roadele? Apoi și-a zis: voi strica hambarele și mai mari le voi zidi și voi aduna acolo bogățiile mele, și voi zice sufletului meu: „suflete, ai multe bogății adunate pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor mai fi? Și încheie Domnul Hristos parabola înțelepțirii, zicând: „Așa se întâmplă cu cei ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățesc în Dumnezeu” (Luca 12, 16-21).

De două ori, Dumnezeu îi zice omului: „Nebune!”, pentru a-l trezi din nebunia sa în robia diavolului, sub povara păcatului. Prima dată în Psalmii 13, 1 și 52, 1, când omul zice că „nu este Dumnezeu!”: „Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” și, a doua oară, în cazul bogatului căruia i-a rodit țarina, din Pilda de mai sus: „Nebune!”. De unde vine nebunia la om, cu diferite duhuri diavolești ale necredinței în Dumnezeu, ale bogăției, mândriei, trufiei, fățărniciei, vicleniei etc., ne răspunde tot Dumnezeu, în Scriptura care zice: „Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalm 13, 1). „Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi. Nu este cel ce face bine” (Psalm 52, 2).

Stările de nebunie ale omului în viață sunt de multe feluri. Nu este vorba aici de nebuni mintali, care sunt nevinovați. Cea mai gravă și diabolică nebunie este la om când zice în inima lui că: „nu este Dumnezeu!” și când își adună bogății pământești negândindu-se la moarte, care este cea mai mare filosofie.

A zice că „nu este Dumnezeu!”, este cum ai zice că ai venit în lumea aceasta fără a te naște, fără a avea părinți! Iar a zice că: „nu există Dumnezeu!” este cum ai zice că lumea aceasta și ființa umană nu a avut un Creator. De la nebunia unor asemenea oameni s-au născut în istorie filosofiile și ideologiile ateiste, astăzi antihriste, care au făcut din oamenii normali, oameni cu diferite nebunii, care au creat lucruri ce au produs explozii în viață cu pierderi de vieți omenești. Nebunia acelor oameni s-a transmis apoi din generație în generație!

De exemplu: în vremurile noastre trăim sub diferite filosofii nebune, care vin din faptul că oamenii zic „nu este Dumnezeu!”. Spre trezire, întrucât: „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui și să fie viu” (Iezechil 18, 23), Dumnezeu îi zice omului în diferite stări de nebunie, ca bogatului: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor mai fi? (Luca 12, 20).

Reflecții comparative

Stricarea vieții și a pământului atunci și acum!

Scripturile biblice ne descoperă că în timpul lui Noe pământul se stricase înaintea lui Dumnezeu, pentru că tot omul se abătuse de la calea lui cea bună (Facere 6, 12). Atunci a hotărât Dumnezeu să piardă de pe fața pământului pe tot omul păcatului și curățirea pământului. Numai Noe a fost găsit ca om drept, împreună cu cei trei fii ai lui, și astfel a hotărât salvarea lor de la apele potopului (Facere 6, 1-14).

Cine a făcut stricarea vieții oamenilor de atunci și a pământului? Ascultarea omului de diavolul și nu de Dumnezeu, pentru că „păcatul este conspirația minții omenești cu diavolul” (în definiția Părintelui Arsenie Boca). Urmașii lui Set, fiul lui Adam după Abel, care chemau numele lui Dumnezeu, s-au unit cu urmașii lui Cain, ce era blestemat pentru că îl omorâse pe fratele său Abel, dar aceștia nu chemau numele lui Dumnezeu și așa au păcătuit toți (Facere 6, 4). Dumnezeu a despărțit binele de rău, lumina de întuneric, cele duhovnicești de cele lumești (Rom. 8; 1 Cor. 2, 14). Astfel, oamenii trebuie să ia aminte la aceste deosebiri în unirile lor diferite în viață.

În vremurile noastre. Oamenii vorbesc de instabilitatea pământului, a vremurilor, dar nu vorbesc de adevărata cauză a lor. Cauza este depărtarea oamenilor de la credința în Dumnezeu, conspirarea minții omenești cu diavolul, care conduce la săvârșirea păcatului și stricarea pământului. Să știm, însă, că la stricarea vieții și a pământului de azi, de către omul necredinței și al păcatului, dreptatea lui Dumnezeu cere judecata. Crizele de tot felul din vremurile noastre sunt judecata lui Dumnezeu pentru trezire, iar dacă omul nu se va trezi, Dumnezeu va lăsa asupra lui revărsarea valurilor cu potopul păcatelor care le-a săvârșit, ca în vremea lui Noe. Mântuitorul Hristos ne previne, zicând: „… zic vouă: dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel! (Luca 13, 1-5).

Reflecție la chefurile din vremea lui Noe și din vremea noastră

În timp ce Noe zidea Corabia salvării, popoarele lumii de atunci petreceau și chefuiau. Ei ascultau de ce le spunea lumea de atunci nu de cele ce le spunea Noe. Toată lumea știa ce face Noe. Știa că Dumnezeu i-a spus să-și pregătească Corabia că vine sfârșitul, pentru că Noe le spunea neîncetat. Ne imaginăm cum oamenii râdeau de el, dar el continua lucrul la corabie împreună cu familia, precum Dumnezeu le spusese. Planul lui Dumnezeu, cu toate dimensiunile date lui Noe, nu era simplu. Dar lucrul lui Noe, cu ascultare și cu credință în Dumnezeu, i-a adus înțelepciunea. Corabia salvării de la potop o construia Dumnezeu, pe când imensul vapor Titanic a fost construit de mândria și trufia oamenilor! Din această cauză Titanicul s-a scufundat, așa cum multe altele făcute în istorie de mândria oamenilor au fost distruse. „Pentru aceea, zice: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6).

Popoarele din vremea lui Noe s-au trezit când Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu și toată casa ta…” (Facere 7, 1), dar a fost prea târziu. Dumnezeu a închis ușa corăbiei (Facere 7, 15-16), valurile au crescut, iar ei au murit cu toții și împreună cu ei toate vietățile ce nu erau în corabie.

În vremea noastră. Preoțimea lui Hristos Domnul și credincioșii corăbiei lui Iisus lucrează la Biserica mântuirii și salvării lor, iar oamenii ceilalți petrec în chefuri și distracții lumești, ascultând de filosofiile rătăcitoare ale vremii lui antihrist. Știința de azi duce popoarele pe drumul globalizării, cu un singur guvern mondial și cu antihrist în frunte!!! Știința omenească pentru cei necredincioși este mai mare decât propovăduirea Evangheliei cu atotpreștiința lui Dumnezeu.

Întunericul păcatului este mare. Dumnezeu zice prin cuvântul Lui: Intrați în corabia mântuitoare a Bisericii, iar cei necredincioși râd, petrec, dau afară din Biserică preoții, care le propovăduiesc despre rai și iad, ori sfârșitul lumii. Trezirea, când va veni sfârșitul fiecăruia și închiderea ușii corăbiei mântuitoare a Bisericii, ca la Fecioarele cele fără minte (Matei 25, 1-13), va fi prea târziu. Răspunsul Domnului o să fie clar, ca în cazul fecioarelor neînțelepte, care nu și-au luat untdelemn în candelele lor: „Nu vă cunosc pe voi” (Matei 25, 12).

Reflecție la Babilonul împrăștierii și la Golgota adunării popoarelor

Din familiile fiilor lui Noe, Sem, Ham și Iafet au ieșit toate neamurile, care s-au răspândit pe întreaga față a pământului (Facere 9, 32). Ham a râs de tatăl său Noe, drept pentru care Noe l-a blestemat să se supună fraților săi. Aceasta a condus la stricarea armoniei înțelegerii între frați și la despărțire. Dar s-au reîntâlnit în câmpia lui Șinear (Facere 11, 2). Acolo au hotărât să-și zidească o cetate și un turn (Babel), care să ajungă până la cer, ca să-și facă un nume mare înainte de a se împrăștia pe fața pământului (Facere 11, 4). Orașul Dubai de azi nu este departe de locul unde a fost începută cetatea cu turnul Babel!

Turnul Babilonului era rezultatul uitării omului de Dumnezeu, al mândriei și trufiei sale sub inspirația diavolului. Așa au ajuns urmașii fiilor lui Noe: de la corabia salvării, după planul lui Dumnezeu, la Turnul Babel, după inspirația diavolului! Dumnezeu a venit la ei și nu i-a nimicit ca la potop, ci le-a amestecat limbile, încât nu s-au mai înțeles unii cu alții. Așa Domnul i-a împrăștiat pe toată fața pământului (Facere11, 6-9).

În vremurile erei noastre. Era nouă începe odată cu Iisus Hristos, așa precum știm. La începutul acestei ere, Dumnezeu i-a chemat pe urmașii lui Noe, împrăștiați, la răscumpărarea și unirea în Iisus Hristos prin Golgota salvării. Dar cum Dumnezeu nu a adus un potop, ca în vremea lui Noe, s-au adunat în jurul Golgotei răscumpărării lui Hristos numai unii. Aceștia au fost înfiați prin harul lui Hristos și au devenit fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12).

Dar, de două mii de ani, din generație în generație, acești fii ai harului dumnezeiesc sunt în permanentă luptă cu cei care nu au vrut să vină în corabia mântuitoare a Bisericii Golgotei lui Hristos. Cei care au venit în corabia Bisericii construiesc mântuirea sufletească, cu dobândirea vieții veșnice, iar ceilalți au rămas să construiască Turnul Babel, sub ispita și inspirația diavolului, spre orbirea și distrugerea lor. Rezultatul se va vedea la Judecata finală, unde Dreptul Judecător Dumnezeu va zice celor din corabia Bisericii lui Hristos, ce vor sta de-a dreapta: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc…” (Matei 25, 34-40), iar celor de-a stânga, care au trecut de partea lui antihrist în această viață, și nu au vrut să vină în corabia Bisericii, le v-a zice sentința dureroasă: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc…” (Matei 25, 41-46). „… mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Matei 20, 16).

Cu Iisus în corabia Bisericii pe marea vieții furtunoase (Matei 8, 23-24)

„Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Matei 8, 27). Este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în corabie cu Apostolii Săi pe marea Galileei, unde ridicându-se o furtună mare încât se „acoperea corabia de valuri”, ucenicii au strigat: „Doamne, mântuiește-ne, că pierim!” Iar Iisus, despre care ei credeau că doarme, le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină, iar ei s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Matei 8, 23-27).

Stimate cititorule, în concluzie, pe marea vieții atât de învolburate, pe care călătorim spre Împărăția lui Dumnezeu, eu aleg această corabie mântuitoare a Bisericii, cu cârmaciul Iisus Hristos, de Care ascultă și „vântul și marea”! Pentru mine nu mai trebuie o altă dovadă. Nu știu dacă tu mai cauți alte dovezi!? Gândește-te bine, căci toate prețurile biletelor și asigurărilor sunt plătite de Iisus și ajungem cu siguranță la malurile mării sfinte și vom intra în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo vom fi fericiți cu toții, cei care am ales această Corabie a Bisericii.

Precum Noe a ajuns într-o altă lume, pentru că a ascultat de Dumnezeu să aleagă construirea Corăbiei despre care El a zis, aceasta este o dovadă în plus, că tot așa vom ajunge și noi cu corabia Bisericii. Privește în jur, stimate cititorule, în toată istoria, și vei vedea că toate corăbiile făcute după planurile oamenilor s-au scufundat, inclusiv Titanicul, și au pierit cu toții. Singura corabie care a scăpat de potop a fost corabia lui Noe, făcută după planul lui Dumnezeu și corabia Bisericii lui Hristos cu ucenicii Săi.

Aștept din nou să ne întâlnim la Corabie. Eu sunt acolo un mic slujitor. Nu te poți rătăci, pentru că pe ușa corăbiei scrie numele de Biserică, iar în locul lui Noe este Iisus Hristos cu coroana de spini pe cap și semnul cuielor, pe care eu și tu și toți I le-am lăsat, când L-am răstignit pe Cruce. Dar El ne-a iertat (Luca 23, 34), așa precum știm, și ne-a înviat din moartea păcatelor prin Învierea Sa cea de a treia zi, după cum descoperă Scriptura, care zice: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: căci Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; Și că a fost îngropat şi a Înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15, 3-4).

Și acum, stimate cititorule, să încheiem cu Psalmul 66 de rugăciune: „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fața Ta spre noi şi ne miluieşte! Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile, mântuirea Ta. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate! Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povățui. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului” (Psalmul 66).

Astfel, „… să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus…” (Evrei 12, 1-2), la „Marele Dumnezeu și Mântuitor al nostru Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să-Și curățească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2, 13-14). Numai așa, spre viitor, în corabia Bisericii lui Hristos, de care ascultă și „vântul și marea!” (Matei 8, 27), călătoria pe marea furtunoasă a vieții va fi cu pace, spre Împărăția lui Dumnezeu. Amin.