Iisus a luptat până la sânge o dată pentru totdeauna, când ne-a scos din casa robiei lui satan, ne-a strămutat în Templul Noului Legământ, ne-a stropit cu Sânge Dumnezeiesc, ne-a scos egiptul adamic din sânge ,ne-a pecetluit cu propriul sânge, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor (Mat.26/27-28), CA SĂ NU MAI PĂCĂTUIM! El a înlocuit toate jertfele şi arderile de tot, pentru a ne hrăni cu Pâinea vieţii şi Apa vie (Ioan, cap.6 şi 7); Prin Atotputernicia Sângelui să ne aducem trupurile noastre (nu a animalelor),ca o jertfă vie, plăcută, sfântă, fiindcă botezul în apă ne spală de „viruşi”, dar Botezul în Moartea (Rom. cap.6) şi în Viaţa lui – în Sângele Noului Legământ, ne Îndumnezeieşte ! Sângele purificator şi hrănitor al Mielului, plin de Har şi de Adevăr nu este precum cel din vechime –redat în Exod şi Evrei… Acesta ne face una cu El, (nu în casele „protectoare” din Egipt- Ex.12/23-), ci în „Casa Noului Legământ” sub stropirea protectoare a Duhului Sfânt! Pentru că nu este iubire, curăţire, veşnicire şi iertare fără vărsare de sânge, El ne-a iubit până la moarte, ne-a scăpat de propria sângerare, ca să rămânem în părtăşie- prin transfuzia cu Gândirea, Învăţătura, cu veşnicia izvorâtă din Sângele Cristic; Prin naşterea din nou să intrăm în Noul Legământ, unde omul înnoit este umplut cu Plinătatea Duhovnicească; Toate mădularele înzidite în Trupului/Bisericii Lui să fie ochi şi urechi spre Venirea Lui, dacă iubim şi grăbim Răpirea

David Wilkerson ;(Păstori sau ciobani?!)   Părtăşie frăţească sau idolatrie ?!? Preţuind părtăşia creştină autentică, scris de :   Zac Poonen Creati sa fim ca El… Moștenirea de la Smith… Stâlpii Bisericii… Aksel Johan Smith – «Eu și Tatăl una suntem »… CUM SĂ AVEM PĂRTĂȘIE- WILLIAM M BRANHAM… De John Piper Despre Învierea lui Hristos… Părtăşia cu Dumnezeu: Legile după care funcţionează… PREOT AUREL SAS -Corabia lui Noe și Biserica lui Hristos în Salvarea Lumii… CITIREA SFINTELOR SCRIPTURI PE UN AN… Cultivarea părtăşiei Duhului Sfânt,de A. W. Tozer… De ce permite Dumnezeu suferinţa? Billy Graham
 REGULILE CASEI PENTRU FAMILIA LUI DUMNEZEU Eu sînt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănîncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac... Ioan 6:51
  1. Trăiţi în pace unii cu alţii. (Marcu 9:50) …Iubiţi-vă unii pe alţii. (Ioan 13:34)…Fiţi uniţi, ca mădulare unii altora. (Rom. 12:5)…Fiţi devotaţi unii altora. (Rom. 12:10)…Respectaţi-vă unul pe celălalt. (Rom. 12:10)…Bucuraţi-vă unii cu alţii. (Rom.12:15)…Plângeţi unii cu alţii. (Rom.12:15)…Trăiţi în pace unii cu alţii. (Rom.12:16)…Îngăduiţi-vă unii pe alţii. (Rom.15:7)…Sfătuiţi-vă unii pe alţii. (Rom.15:14)…Salutaţi-vă unii pe alţii. (Rom.16:16)…Cădeţi de acord. (1 Cor. 1:10)…Aşteptaţi-vă unii pe alţii. (1 Cor. 13:33)…Purtaţi-vă de grijă unii altora. (1 Cor. 12:25)…Slujiţi unii altora. (Gal. 5:13)…Purtaţi-vă poverile unii altora. (Gal. 6:2)…Fiţi buni unii cu alţii. (Efes. 4:32)…Iertaţi-vă unii pe alţii. (Efes. 4:32)…Supuneţi-vă unii altora. (Efes. 5:21)…Fiţi îngăduitori unii cu alţi. (Col. 3:13)…Învăţaţi-vă, îndreptaţi-vă unii pe alţii. (Col. 3:16)…Încurajaţi-vă unii pe alţii. (1 Tes. 5:11)…Zidiţi-vă unii pe alţii. (1 Tes. 5:11)…Îndemnaţi-vă unii pe alţii. (Evrei 10:24)…Fiţi primitori de oaspeţi. (1 Petru 4:9)…Slujiţi unii altora cu darul primit. (1 Petru 4:10)…Fiţi smeriţi unii cu alţii. (1 Petru 5:5)…Mărturisiţi-vă păcatele unii altora. (Iacov 5:1)…Rugaţi-vă unii pentru alţii. (Iacov 5:16)…Trăiţi în părtăşie unii cu alţii. (1 Ioan 1:7)…Pavel ChirilăCum au incercat guvernele Nastase si Tariceanu sa-i ucida pe romani cu iodul din sare si fierul din paine… Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania…Un personaj sinistru al PSD = ciuma roşie = mafia pe nedrept uitat: Nicolae Văcăroiu… Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti

  mm

Să avansăm în părtășia noastră cu Domnul ca să fim un tovarăș al lui Dumnezeu care cunoaște inima Sa

Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbește un om cu prietenul (tovarășul) lui... Exodul 33:11
Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbește un om cu prietenul (tovarășul) lui… Exodul 33:11

Moise a fost un tovarăș al lui Dumnezeu, căci Domnul vorbea cu Moise față în față; el a fost intim cu Dumnezeu, fiind o persoană care cunoștea inima lui Dumnezeu și avea prezența lui Dumnezeu într-o măsură deplină.

Trebuie să avansăm în viața noastră spirituală venind la Domnul așa cum suntem și de oriunde suntem, ca să putem merge mai departe cu El, să ne apropiem de El, până când vom fi tovarășul Său, partenerul Său în întreprinderea divină, cei care cunosc inima lui Dumnezeu și au prezența Sa într-o măsură deplină.

Titlul din Cuvântul Sfânt pentru Înviorarea de Dimineață și studiul aprofundat de săptămâna aceasta asupra cărții Numeri este „Vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii gloriei.”

Finalizarea ultimă și completă a unui asemenea fapt este văzut în Apocalipsa 22 cu Noul Ierusalim, orașul sfânt, care are dimensiunile unui cub (aceeași lungime, lățime și înălțime), arătând faptul că Noul Ierusalim este lărgirea completă a Sfintei Sfintelor.

Destinul nostru este să facem parte din locuința eternă a lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor eternă, ca să fim pe deplin în prezența lui Dumnezeu.

Sfânta Sfintelor avea o anumită dimensiune în cartea Exodul, o dimensiune mai mare în 1 Împărați și o dimensiune finalizată în Apocalipsa 21-22.

Principiul Sfintei Sfintelor este că noi, credincioșii în Cristos, putem trăi și umbla direct în prezența lui Dumnezeu; nu există nici un văl sau o separare, și nu doar că trăim în prezența Sa în timp ce petrecem timp cu El dimineața, dar toată ziua trăim și umblăm direct în prezența lui Dumnezeu.

În Apocalipsa 21:4-5 vedem că cei din Noul Ierusalim vor vedea fața Sa și numele Său va fi pe frunțile lor; destinul nostru ca și credincioși în Cristos este să vedem neîncetat fața lui Dumnezeu și numele Său va fi pe fruntea noastră! Aleluia!

Astăzi noi toți suntem la diferite nivele în părtășia noastră cu Domnul; unii pot fi mai departe de Domnul, alții sunt un pic mai aproape, în timp ce și alții sunt foarte intimi cu Domnul. Ce trebuie să facem nu este să ne auto-analizăm sau să ne facem o autoevaluare, ci pur și simplu să venim la Domnul așa cum suntem și acolo unde suntem, ca să putem merge mai departe cu El.

Când aprofundăm acest subiect, mințile noastre trebuie să fie protejate de gândurile subtile ale inamicului care sunt că a fi una cu Dumnezeu și a trăi direct în prezența lui Dumnezeu este ceva dincolo de noi înșine, ceva care este numai pentru oamenii mai în vârstă care sunt profund spirituali…

Cartea Apocalipsei ne include pe noi toți; noi toți vom fi parte a Sfintei Sfintelor finalizată, noi toți vom trăi pentru totdeauna și vom funcționa și vom servi pentru totdeauna în prezența directă a Domnului în glorie!

Aleluia, Îi vom vedea fața, El va străluci peste noi și, sub această strălucire, vom împărăți în împărăția eternă!

Pur și simplu trebuie să ne exersăm duhul de credință și să nu devenim subiectivi, analizând unde suntem; mai degrabă, trebuie să venim la Domnul oricând, oriunde, așa cum suntem, să Îl experimentăm și să avem părtășie cu El, fiind conștienți de faptul că toți suntem într-un proces de a merge mai departe cu El dintr-un stadiu al gloriei într-un alt stadiu al gloriei!

Noi toți suntem în procesul de a avansa cu Domnul până când vom fi în Sfânta Sfintelor, stând pe Cristos ca locul împăcării, locul unde păcătoșii răscumpărați se întâlnesc cu Dumnezeu.

Vom fi sub strălucirea Domnului gloriei, vom intra în contact cu tronul Său și vom primi o infuzie continuă, ascultând vocea Sa! Acesta este destinul nostru. Aleluia!

Moise era un tovarăș al lui Dumnezeu intim cu Dumnezeu, cunoscând inima lui Dumnezeu și având prezența Sa

Nu tot așa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri greu de înţeles, ci el vede chipul Domnului... Numeri 12:7-8
Nu tot așa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri greu de înţeles, ci el vede chipul Domnului… Numeri 12:7-8

În Exodul 33:11 vedem că Iehova vorbește lui Moise față în față, la fel cum un om ar vorbi cu tovarășul său.

Biblia recunoaște faptul că Moise a fost tovarășul lui Dumnezeu; acest cuvânt pentru „tovarăș” (companion) este diferit de cuvântul pentru „prieten” folosit în legătură cu Avraam în 2 Cronici 20:7 și Isaia 41:8.

Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu – el a fost separat de poporul idolatru înspre Dumnezeu (Iosua 24:2-3) și a intervenit pentru Lot (Geneza 18:16-33). Chiar și apostolul Iacov ne-a spus că Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu (Iacov 2:23).

El nu a fost doar îndreptățit de către Dumnezeu, ci a și devenit un prieten al lui Dumnezeu; Dumnezeu l-a privit pe Avraam ca pe un preaiubit, o persoană față de care manifesta afecțiune.

Dar Moise nu era doar un prieten al lui Dumnezeu, ci și un tovarăș al lui Dumnezeu. Cuvântul tovarăș include prietenia, dar merge mult mai departe; include și gândul unei asocieri intime (un înțeles al acestui cuvânt în ebraică este “asociat”).

Moise a fost tovarășul lui Dumnezeu, un asociat al lui Dumnezeu; el și Dumnezeu aveau un interes comun, o întreprindere comună, o carieră comună.

Aceasta nu înseamnă că nu a existat vreun interes comun între Avraam și Dumnezeu, căci ei au împărtășit un interes comun, dar nu în aceeași măsură în care Moise a împărtășit un interes comun cu Dumnezeu.

Moise și Dumnezeu erau parteneri într-o mare întreprindere; ei au fost implicați în „aceeași carieră” și au fost parteneri până la capăt. Moise nu a fost doar un prieten intim cu Dumnezeu; el și Dumnezeu erau asociați, parteneri, tovarăși.

Domnul i-a vorbit cu Moise față în față, la fel cum un om vorbește cu tovarășul său (Exodul 33:11), iar Moise a fost credincios în toată casa Sa și a văzut forma lui Iehova (Num. 12:7-8).

Deoarece Moise era intim cu Dumnezeu, el era o persoană care cunoștea inima lui Dumnezeu și care era potrivit cu inima Sa. Moise a atins inima lui Dumnezeu, căci el știa ce era în inima Sa și avea prezența lui Dumnezeu într-o măsură deplină.

Trebuie să fim astfel de persoane, cei care sunt după inima lui Dumnezeu; constituția noastră organică trebuie să fie casa Sa și trebuie să fim un duplicat al inimii lui Dumnezeu.

Trebuie să fim un tovarăș al lui Dumnezeu, cei care nu doar cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și caracterul lui Dumnezeu, ci și inima lui Dumnezeu, fiind după inima lui Dumnezeu, fiind intimi cu Dumnezeu și având prezența Sa într-o măsură deplină.

Chiar și în aspirația noastră de a fi formați și pregătiți pentru a fi armata de care Domnul are nevoie să lupte împreună cu El pentru interesul Său, trebuie să ne dăm seama că această armată este preoțească, adică, această armată este compusă din cei care Îl contactează pe Dumnezeu și sunt intimi cu Dumnezeu, cei care sunt tovarășii lui Dumnezeu pentru întreprinderea Sa măreață pe pământ.

Ca preoți avem dreptul prin sângele lui Isus ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să ne împărtășim cu Dumnezeul gloriei pe Cristos ca locul întâlnirii.

Aici avem conducerea Sa, îndrumarea Sa și vorbirea Sa; în timpul nostru față în față cu Domnul, în timpul nostru intim, personal, spiritual, afectuos cu El, Îi cunoaștem inima și avem prezența Sa într-o măsură deplină.

Doamne Isuse, vrem să fim un tovarăș al lui Dumnezeu așa cum și Moise a fost, cei care sunt intimi cu Dumnezeu și care cunosc inima lui Dumnezeu. Fă-ne cei care sunt după inima lui Dumnezeu, cei care pot atinge inima lui Dumnezeu și care au prezența lui Dumnezeu într-o măsură deplină. Amin, Doamne Isuse, Te iubim. Ne deschidem Ție. Înaintăm prin sângele lui Isus Cristos, ca să putem intra în Sfânta Sfintelor și să ne împărtășim cu Domnul gloriei pe Cristos ca locul întâlnirii. Fă-ne tovarășul Tău, Doamne, cei care cunosc inima Ta, au prezența Ta și ating inima Ta.

Să avansăm în părtășia noastră cu Domnul pentru a fi în prezența Sa, față în față cu Dumnezeu

Moise s-a suit pe munte, și norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a așezat pe muntele Sinai și norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopţi. Exodul 24:15-18
Moise s-a suit pe munte, și norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a așezat pe muntele Sinai și norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopţi. Exodul 24:15-18

În Exodul 24:15-18 vedem că Moise era în Sfânta Sfintelor pe munte, unde era gloria shekina a lui Dumnezeu; acolo Dumnezeu Și-a deschis inima și i-a vorbit despre dorința inimii Sale de a avea o locuință pe pământ printre poporul Său.

Existau acolo cel puțin trei clase de oameni la distanțe diferite față de Muntele Horeb, în ce privește apropierea lor față de Dumnezeu.

Prima clasă, majoritatea copiilor lui Israel, erau la baza muntelui, care stăteau la distanță și tremurau (Exodul 20:18); acesta este locul unde începem cu toții.

A doua clasă, Aaron, Nadab, Abihu și cei șaptezeci de bătrâni, erau pe munte și se închinau la distanță și priveau (24:1, 9). Ei erau sub un cer senin; au mâncat, L-au văzut pe Dumnezeu și au avut o anumită viziune a lui Dumnezeu și a intenției Sa, dar erau la jumătatea drumului spre vârf.

A treia clasă, Moise, se afla pe vârful muntelui, fiind infuzat cu Dumnezeu sub gloria Sa și primea viziunea tabernaculului în calitate de locuința lui Dumnezeu pe pământ (vezi v. 13, 16; 25:1, 8-9).

Aceste trei locații corespund și celor trei părți ale tabernaculului: curtea de afară, Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor; am putea spune că poporul Israel era în curtea de afară, Aaron, fiii săi și bătrânii erau în Locul Sfânt, iar Moise era în Sfânta Sfintelor.

Aceste trei locații ilustrează faptul că printre poporul lui Dumnezeu există diferite stadii de părtășie cu El și, indiferent unde suntem acum, trebuie să avansăm în părtășia noastră cu Domnul pentru a fi în prezența Sa față în față cu Dumnezeu.

Este normal ca în viața de biserică și în viața Trupului universal ca sfinții să fie la diferite nivele în creșterea lor în viață, în diferite stadii de dezvoltare.

Trebuie ca pur și simplu să Îl experimentăm pe Domnul acolo unde suntem, și El ne va aduce la un alt nivel și la alt nivel până când vom fi pe vârful muntelui în gloria shekina!

Acestea fiind spuse, este dăunător și chiar ridicol să ne măsurăm cu altcineva sau să comparăm creșterea noastră în viață și dezvoltarea în Domnul cu altcineva; noi suntem acolo unde suntem în viața noastră cu Domnul și trebuie ca să avansăm încetul cu încetul în părtășia noastră cu Domnul.

Trebuie ca doar să venim la Domnul așa cum suntem, pe baza sângelui Său; nu ar trebui să așteptăm până când devenim mai buni (în ochii noștri), până când dispoziția noastră se va schimba, până când va trece ceva timp după ultimul nostru faliment… De îndată ce suntem conștienți de acest lucru, ar trebui să venim înaintea Domnului pe baza sângelui lui Isus!

Există un alt nivel în afara celor trei – Moise, Aaron și bătrânii, și restul poporului; acesta este Iosua, care îl slujea pe Moise într-un mod credincios de mult timp, care a fost constituit și pregătit ca să fie un războinic.

Iosua trebuie să fi fost pe vârful muntelui, dar nu știm unde; din punct de vedere spiritual, probabil că era în tranziție de la mijloc spre vârf – ar fi putut atinge Sfânta Sfintelor, dar nu era pe deplin acolo.

De multe ori și noi suntem astfel: atingem Sfânta Sfintelor, ne întoarcem în Locul Sfânt și apoi atingem din nou Sfânta Sfintelor – suntem în tranziție.

Nu ne este de folos să ne analizăm cu privire la locul unde suntem, dar este o binecuvântare și o alimentare să ne rugăm Domnului în timpul nostru cu El:

Doamne Isuse, luminează-ne pentru a vedea unde suntem în stadiul nostru de creștere în viață, în dezvoltarea noastră în viața divină. Nu vrem să fim înșelați și nu vrem să acceptăm minciunile lui Satan. Doamne, vrem să mergem mai departe cu Tine, ca să putem avea o părtășie autentică cu Tine sub un cer senin. Fă-ne să avansăm în părtășia noastră cu Tine până când vom fi în Sfânta Sfintelor, pe vârful muntelui, văzându-Te față în față și având vorbirea Ta! Adu-ne mai departe cu Tine, Doamne, puțin câte puțin și zi de zi, până când vom trăi în prezența Ta tot timpul, fiind infuzați cu Tine și primind viziunea Ta ca să fim reședința Ta pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Advancing in our Fellowship with the Lord to be a Companion of God knowing His Heart (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 1.

Trebuie să avem o schimbare a alimentației pentru a-L mânca pe Cristos și pentru a fi reconstituiți cu Cristos

Eu sînt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănîncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac... Ioan 6:51

Dumnezeu vrea să ne schimbe alimentația într-o alimentație a lui Cristos ca adevărată mană, astfel încât să fim reconstituiți cu Cristos și să trăim datorită lui Cristos pentru a deveni locuința lui Dumnezeu.

Scopul lui Dumnezeu este de a avea o locuință pe pământ; această locuință nu este zidită cu piatră sau lemn, ci cu însuși poporul lui Dumnezeu, cu ceea ce sunt ei în constituția lor.

Dumnezeu dorește să locuiască printre poporul Său și în poporul Său. Cerurile sunt tronul Său și pământul este așternutul picioarelor Sale, dar unde este casa Sa de odihnă, locuința Sa (Isaia 66:1-2)? Aceasta este cu un anumit tip de om, cel cu un duh umil și supus, care se teme de Cuvântul Său.

Dumnezeu dorește să locuiască cu noi și în noi. Dar ce fel de persoane suntem pentru ca El să locuiască cu noi? Va locui El oare printre cei naturali sau zeloși? Se poate oare identifica pe Sine Însuși cu noi?

Dacă vrem să devenim locuința lui Dumnezeu, trebuie să fim la fel la Dumnezeu Însuși în viață, natură, esență și element, astfel încât să ne permitem pentru El o locuință în care să trăiască.

Așadar, pentru a deveni o asemenea locuință, trebuie ca nu numai la exterior să trecem prin multe experiențe care să ne modeleze după chipul Său, ci și în interior, trebuie să fim reconstituiți cu elementul lui Dumnezeu.

Pentru a deveni locuința lui Dumnezeu, trebuie să avem o schimbare de alimentație de la orice altceva la Cristos Însuși, pentru a putea fi reconstituiți cu Cristos, chiar rezidiți cu Cristos; atunci, în realitate și în mod practic, vom fi locuința lui Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care, în Ioan 6, Domnul a repetat faptul că El este pâinea vie, pâinea vieții, pâinea care vine din ceruri, iar noi, ca poporul Său, trebuie să mâncăm această pâine și să trăim datorită Lui, la fel cum și El a trăit datorită Tatălui.

Cum Îl putem mânca pe Domnul? Îl mâncăm noi oare doar gândindu-ne la El, citind Biblia și rugându-ne?

Domnul este Duh și, pentru ca noi să-L mâncăm și să fim constituiți cu El, trebuie să ne exersăm duhul omenesc cu cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele din Biblie să devină cuvântul rostit al Domnului, cuvântul instantaneu, care transmite duh și viață.

Cuvintele pe care ni le vorbește Domnul sunt duh și sunt viață; cuvintele Bibliei sunt litere negru pe alb, dar atunci când ne exersăm duhul, viața și duhul din aceste cuvinte vor fi eliberate și noi vom primi alimentarea vieții.

Trebuie să avem o schimbare de alimentație pentru a-L mânca pe Cristos și pentru a fi reconstituiți cu Cristos

Copiii lui Israel au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până când au ajuns într-o țară locuită. Au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaan. Exo. 16:35 Acum însă ni s-a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noștri, decât mana aceasta!“ Num. 11:6În istoria copiilor lui Israel vedem că, chiar dacă Dumnezeu i-a eliberat din Egipt și i-a dus în pustiu unde i-a hrănit miraculos timp de patruzeci de ani cu “pâine din cer”, constituția lor – mai ales la început – a fost la fel ca a egiptenilor.

Deși poporul lui Dumnezeu a fost scos din Egipt în pustiul separării, ei încă erau constituiți cu elementul Egiptului – care simbolizează lumea; intenția lui Dumnezeu a fost să le schimbe elementul prin schimbarea alimentației, ca natura lor să fie schimbată.

Dumnezeu vrea ca noi, poporul Său, nu doar să fim eliberați din lume, ci și să avem o schimbare a alimentației, pentru a putea fi reconstituiți cu Cristos pentru locuința lui Dumnezeu.

Constituția noastră trebuie schimbată de la a fi oameni naturali, oameni lumești, la a fi un popor ceresc care este constituit cu Cristos și transformat prin Cristosul ceresc.

După ce credem în Domnul, pe de o parte am primit viața lui Dumnezeu, dar pe de altă parte, constituția noastră rămâne aceeași; trebuie să vedem nevoia noastră de a avea o schimbare de alimentație, pentru a fi reconstituiți cu Cristos.

La fel ca în cazul copiilor lui Israel, Dumnezeu ne oferă o alimentație miraculoasă, o hrană miraculoasă – Cristos, astfel încât, pe măsură ce mâncăm din El zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună și an de an, să fim reconstituiți cu Cristos în toate părțile ființei noastre.

Timp de patruzeci de ani, Dumnezeu nu le-a dat copiilor lui Israel nimic altceva de mâncat decât mană (Numeri 11:6); acest lucru arată că intenția lui Dumnezeu în mântuirea Sa este să Se introducă pe Sine Însuși în credincioși în Cristos și să le schimbe constituția, hrănindu-i cu Cristos ca hrana lor cerească unică!

Amin, Dumnezeu vrea să Se introducă pe Sine Însuși în noi, sub formă de hrană, pentru a putea fi constituiți cu El, fiind astfel calificați să zidim biserica în calitate de locuință a lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 3:16-17; 6:19; 2 Cor. 6:16; 1 Tim. 3:15; Evrei 3:6; Apoc. 21:2-3).

De fapt, după ce suntem reconstituiți cu Cristos, noi înșine devenim locuința lui Dumnezeu.

Dacă luăm în considerare situația și istoria copiilor lui Israel, probabil că am fi murmurat și ne-am fi plâns așa cum au făcut-o ei atunci când au fost nevoiți să mănânce aceeași mâncare în fiecare zi din nou și din nou… dar scopul lui Dumnezeu este să ne schimbăm alimentația într-o alimentație cu Cristos.

Dumnezeu a dat poporului Său o hrană ușoară, fără gust, pentru că El are un scop; dându-le aceeași hrană zi de zi și an de an, Dumnezeu i-a făcut să fie reconstituiți în interior și, de asemenea, carnea lor a fost expusă.

La un moment dat, poporul lui Israel nu a mai putut continua: s-au plâns, deoarece aveau aceeași mâncare zi de zi, și sufletul li se scârbise de ea.

Cum rămâne cu noi: când citim Biblia zi de zi, și an de an, ne plictisim oare de aceleași cuvinte ale lui Dumnezeu? Oare ne săturăm să auzim și să citim despre planul lui Dumnezeu, economia Sa, scopul Său?

Pe măsură ce venim zilnic la Domnul în Cuvântul Său, suferim oare această hrană aparent ușoară? Oare căutăm ceva interesant, ceva nou, ceva care să stimuleze?

Dumnezeu intenționat ni-L dă numai pe Cristos în Cuvântul Său, astfel încât carnea noastră să fie expusă.

El poate face multe lucruri miraculoase; El a putut despica Marea Roșie, El poate face multe lucruri exterioare uimitoare, dar aceste lucruri nu ne vor schimba carnea și nu o vor atinge.

Prin faptul că mâncăm zilnic, continuu și constant din Domnul în cuvântul Său, pentru a ne constitui, El poate face cea mai măreață lucrare, lucrarea de a ne reconstitui cu Cristos pentru locuința Sa.

Ne putem gândi că trebuie să avem “o alimentație echilibrată”, să “alternăm hrana” …dar cu Dumnezeu există doar un fel de hrană, un singur fel de alimentație – Cristos. Acest aliment unic poate satisface nevoia noastră și poate furniza toate elementele nutritive de care avem nevoie pentru a crește în viață și pentru a fi zidiți ca locuință a lui Dumnezeu.

Trebuie doar să fim credincioși și sârguincioși să venim zilnic la Domnul și să ne rugăm cu cuvântul Său, fără a aștepta să se întâmple ceva măreț, ci să-L savurăm pe Domnul și să-L luăm pe Cristos în noi prin credință.

Cu cât ne rugăm mai mult, ne rugăm cu cuvântul lui Dumnezeu și avem părtășie cu Domnul, cu atât suntem mai constituiți cu Cristos.

În toate situațiile noastre obișnuite, Cristos vrea să ne constituie cu El Însuși; trebuie să vedem nevoia noastră de a ne schimba alimentația într-o alimentație a lui Cristos, pentru a putea fi reconstituiți cu El pentru clădirea Sa.

Doamne Isuse, arată-ne nevoia noastră de a avea o schimbare a alimentației, de la a mânca alte lucruri la a-L mânca pe Cristos, pentru a fi reconstituiți cu Cristos și pentru a deveni parte a locuinței lui Dumnezeu. Mântuiește-ne din a aștepta un miracol sau ceva mișcător; fie ca să avem zile normale de a-L savura pe Domnul în cuvântul Său, pentru a putea fi schimbați în interior și reconstituiți cu Cristos! Doamne, ne deschidem Ție; expune-ne constituția și arată-ne nevoia noastră de a avea o schimbare de alimentație, ca să putem fi reconstituiți cu Cristos, mana cerească, pentru a fi resursa noastră zilnică!

Cristosul care este hrana noastră este Cristosul care a devenit subiectiv pentru noi prin faptul că Îl mâncăm

Cristosul care este hrana noastră este Cristosul care ne-a devenit subiectiv. El este Dumnezeul procesat care locuieşte în duhul nostru în calitate de Duh atotinclusiv. Pe de o parte, Cristos este în cer ca Domn al tuturor; pe de altă parte, El  locuieşte în duhul nostru în calitate de Duh dătător de viaţă atotinclusiv...Noi avem părtăşie cu Duhul din duhul nostru...El este în noi într-un mod subiectiv! Scopul principal al faptului că El este atât de subiectiv pentru noi este ca El să ne fie hrană, rezervă de viaţă. Orice ne va fi hrană şi rezervă de viaţă trebuie să fie ceva care poate intra în noi şi apoi să fie asimilat de noi. Trebuie să fie luat în noi şi să devină parte chiar din ţesuturile şi fibrele fiinţei noastre...De fiecare dată când mâncăm o anumită hrană, ne unim cu acea hrană. Witness Lee, Studiul-viaţă Exod, msj. 35Când Domnul strălucește asupra noastră cu privire la situația și nevoia noastră reală, ne vom da seama că nu numai oamenii din lume, ci chiar și noi dorim și ne hrănim cu multe “alimente” lumești, psihologice și chiar religioase, și nu cu Cristos.

Nu există doar supermarketuri fizice, ci și supermarketuri psihologice și religioase pentru alimentările psihologice și religioase.

Odată eram în lume și din lume, dar prin regenerare am fost transferați în împărăția lui Dumnezeu; cu toate acestea, constituția noastră este încă în cea mai mare parte lumească, și de multe ori savurăm lucruri în lume foarte asemănătoare cu cele din lume.

Este posibil să mai vrem “să ne mai așezăm lângă oalele cu carne din Egipt” și să ne hrănim cu “castraveți, pepeni, ceapă, praz și usturoi” așa cum au făcut israeliții. S-ar putea ca nu doar să studiem ca să ne facem o educație bună pentru Domnul, ci și să ne “hrănim” cu educația noastră și ne “hrănim” cu cariera noastră.

Este posibil ca nu doar să ne uităm la știri pentru a afla ceea ce se întâmplă, ci să ne “hrănim” cu fluxul de știri online, și este posibil să dorim să aflăm tot mai multe lucruri, hrănindu-ne cu atât de multe lucruri, altele decât cu Cristos.

Domnul vrea să avem o schimbare de alimentație; El nu vrea să fim în biserică doar din punct de vedere pozițional ca împărăția lui Dumnezeu astăzi – El vrea ca noi să fim reconstituiți cu Cristos, pentru a deveni locuința Sa.

Cristosul care este hrana noastră este Cristosul care a devenit subiectiv prin faptul că Îl savurăm și Îl mâncăm.

Pe de o parte Cristos este în ceruri, întronat ca Domnul tuturor; pe de altă parte, El locuiește în duhul nostru contopit ca Duhul atotinclusiv dătător de viață.

El dorește să fie hrana noastră într-un mod subiectiv ca să fie resursa noastră de viață, astfel încât să se poată introduce în noi pentru a deveni însăși fibrele ființei noastre.

Pentru ca ceva să devină hrana noastră, trebuie să fie organic și trebuie să intre în noi pentru a fi asimilat în noi.

Care este mâncarea noastră reală? Orice ne satisface, ne întărește și ne susține este mâncarea noastră; dacă verificăm cu experiența noastră, există încă multe lucruri în afara lui Cristos care ne satisfac și ne susțin, lucruri pe care le dorim și cu care ne hrănim.

Lucrurile cu care ne hrănim devin parte din ființa noastră și suntem uniți cu ele; când Îl mâncăm pe Cristos ca hrana noastră reală, suntem uniți cu El și devenim un singur duh cu El (1 Cor. 6:17), dar când mâncăm alte lucruri, ele ajung în ființa noastră și devin parte a constituției noastre interioare.

Fie ca să fim cei care avem o schimbare a alimentației înspre a ne hrăni cu Cristos și a trăi prin El nu doar ocazional, ci constant, chiar douăzeci și patru de ore pe zi. Este bine să aducem această problemă în fața Domnului și să-i spunem:

Doamne Isuse, fie ca Tu să devii subiectiv pentru noi ca hrana noastră de zi cu zi. Mântuiește-ne din a ne hrăni cu alte lucruri în afara Ta. Vrem să cooperăm cu Tine ca să avem o schimbare a alimentației, ca să-L mâncăm pe Cristos zilnic și să fim reconstituiți cu Cristos pentru locuința lui Dumnezeu. Amin, Doamne, ne exersăm ființa pentru a Te mânca din nou și din nou, astfel încât să fii digerat și asimilat în ființa noastră și astfel să fim reconstituiți cu Tine. Fie ca Tu să devii atât de subiectiv pentru noi, încât să fii hrana noastră, resursa noastră de viață, constituția noastră.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to have a Change of Diet to Eat Christ and be Reconstituted with Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 3 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

 

Biserica vizibilă

În următorul articol tratăm învăţătura despre aşa-numita “biserică invizibilă”, explicată de multe ori pe baza unor versete biblice, pe care le vom cerceta amănunţit. Această învăţătură şi practică este departe de viziunea Noului Testament. Nu numai că acest termen lipseşte din Noul Testament, dar gândurile şi intenţiile lui Isus şi ale apostolilor nu arată deloc în această direcţie. Biserica este lumina lumii, adică Isus a vorbit despre o Biserică vizibilă.

1 Introducere

Membrii “devotaţi” ai aşa-numitelor denominaţiuni creştine sunt conştienţi că în afară de ei (“credincioşii”, “cei convertiţi”) în “biserică” mai sunt şi “cei pseudo-religioşi” sau “creştinii de duminică” care nu au decis pentru Isus sau care n‑o vor face niciodată. Şi aceştia din urmă iau parte la întâlnirile comunităţii, se roagă, cântă şi iau cina Domnului împreună cu ceilalţi, deşi nu au relaţie cu Isus.

Cum este aceasta posibil? Aşa este corect sau avem de‑a face cu o situaţie care contrazice învăţătura Bibliei?

Situaţia actuală este deseori explicată prin ”învăţătura aşa-numitei biserici invizibile”, care poate fi rezumată după cum urmează:

Conform acestei învăţături

  • Există o diferenţă între biserica vizibilă şi cea invizibilă.
  • Biserica vizibilă este văzută de cei din exterior, din aceasta fac parte atât “creştinii” credincioşi cât şi cei necredincioşi. Sunt multe “biserici” de felul acesta (ortodoxă, catolică, protestantă, luterană, şi multe alte “biserici” diferite, mici sau mari).
  • Biserica invizibilă însă este una singură. Ei îi aparţin toţi acei creştini “convertiţi” care sunt împreună cu necredincioşii din bisericile vizibile. Isus îi va lua la El când se va întoarce. Doar atunci biserica invizibilă va deveni vizibilă.
  • “Credincioşii” cred despre “necredincioşii” cu care se află împreună că numai Dumnezeu le vede inima şi poate că odată se vor converti, dar este posibil şi ca ei să moară necredincioşi. Îşi văd datoria de a fi lumină pentru necredincioşii din cadrul “bisericii” pentru a împlini astfel o “evanghelizare internă”.1

Ei încearcă să explice această învăţătură cu anumite pasaje din Biblie pe care le vom analiza mai târziu. Dar mai întâi am vrea să subliniem pe baza altor pasaje cât de departe este această învăţătură şi practică de sistemul de valori al Bibliei. Doar un credincios poate fi membru unei comunităţi creştine, nu cineva care nu a decis încă pentru Isus şi care este mulţumit cu starea sa spirituală.2

2 Situaţia în Biserici primare

Despre comunitatea din Ierusalim, care s‑a înfiinţat după predica lui Petru de la Cincizecime, putem citi următoarele:

Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,  şi nici unul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult; (Fapte 5:12–14)

Faptul că “niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei” nu înseamnă nici că cei ce erau creştini au format o comunitate izolată, nici că îi îndepărtau pe cei care erau dornici să li se alăture. Putem vedea cât de plini de râvnă evanghelizau şi cum Dumnezeu a mărit comunitatea adăugând pe cei care aveau să fie mântuiţi (Fapte2:47). Prin “ceilalţi” trebuie să  îi înţelegem pe cei care nu voiau să‑I slujească lui Isus cu toată viaţa lor. Propovăduirea şi viaţa creştinilor îi făcea pe oameni să decidă. Cei care se converteau prin ei, li se alăturau. Nu s‑a întâmplat că o mare mulţime li s‑a alăturat, o mulţime din care unii au decis cu adevărat să‑l urmeze pe Isus şi alţii s‑au pocăit după ani de zile sau după zeci de ani sau au practicat nişte forme religioase până la sfârşitul vieţii lor. Prima comunitate creştină nu a cunoscut  problema: ce să facă cu acei membri necredincioşi care iau parte la părtăşie din moment ce era imposibil ca un necredincios să devină membru al comunităţii fără să se pocăiască.

Dacă un necredincios intra în adunare toţi judecau “tainele inimii” sale:

Deci, dacă s‑ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi de cei fără daruri sau necredincioşi, n‑ar zice ei că Sunteţi nebuni? Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui Sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. (1 Corinteni 14:23–25)

Întreaga comunitate se străduia ca “oaspetele” să înţeleagă din ce trebuie să se pocăiască. Acest proces era în unele cazuri mai scurt, în altele mai lung. Dacă, totuşi, “oaspetele” nu dorea să se convertească în momentul când auzea discernământul celorlalţi creştini, atunci, în mod evident, nu era nicio bază pentru a‑l boteza. Iar acesta nu se alătura şi nici nu era prezent la părtăşie.

Totuşi, s‑a întâmplat ca în urma evanghelizării să se alăture astfel de oameni, cum ar fi Simon, vrăjitorul. Se pare că, fiind aşa de mulţi convertiţi, Filip nu  a observat că gândirea lui Simon nu se schimbase şi astfel acesta a reuşit să‑i înșele şi pe ceilalţi creştini pentru o perioadă de timp. Lucrul acesta însă a ieşit la iveală repede şi Petru a acţionat într-un mod hotărât:

Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le‑a dat bani, şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.” Dar Petru i‑a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s‑ar putea căpăta cu bani! Tu n‑ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te, deci, de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă; căci văd că eşti plin din fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.” Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis.” (Fapte 8:18–24)

O astfel de purtare strictă putem vedea şi în alte cazuri când unii oameni, care trăiau sau gândeau în mod diferit de ceea ce Isus sau apostolii au învăţat, s‑au strecurat în comunitate.

Căci s‑au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos. (Iuda 4)

Scopul lui Iuda a fost de a arăta că nu este loc în comunitate pentru aceşti oameniChiar dacă s‑a întâmplat ca să vină în adunare cineva care nu-şi avea locul acolo, din versetul de mai sus putem vedea că era posibil să fie prezent doar pentru scurt timp şi nu era deloc privită ca fiind o situaţie normală. Autorii epistolelor au mustrat întotdeauna adunările şi au îndemnat să lupte şi să se separe de astfel de persoane. (Fapte 20:29–31; Matei 24:23–26; 1 Timotei 4:1–3; 6:3–5; 2 Timotei 3:1–9; 1Ioan 2:18–19)

3 Puritatea şi sfinţenia Adunării

Dacă un membru al comunităţii păcătuia într-un fel care îl făcea nevrednic de părtăşia cu sfinţii şi nu voia să se schimbe din păcatele sale în ciuda ajutorului şi a mustrărilor repetate, comunitatea înceta părtăşia cu el: era exclus. Acest lucru era bazat pe porunca lui Isus:

Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră‑l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.  Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune‑l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer. (Matei 18:15–18)

În ceea ce priveşte “să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş” trebuie să remarcăm că evreii nu aveau părtăşie cu neamurile pentru că le considerau necurate (vezi Fapte 10:28). În acelaşi fel se gândeau şi despre vameşii avari care făceau compromisuri cu romanii (vezi Matei 9:10–11). Această respingere categorică nu a fost corectă, totuşi aşa a fost practica evreiască. Isus s‑a bazat pe acest fapt arătând care este adevăratul sens al separării: motivul nu trebuie să fie nici starea socială sau etnică a celuilalt, ci faptul că nu acceptă ajutorul şi vrea să rămână în păcatul său.

Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. Şi voi v‑aţi fălit! Şi nu v‑aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru! Cât despre mine, cu toate că n‑am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am Hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei3, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi Sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. (1 Corinteni 5:1–7)

Peste câteva versete Pavel continuă astfel:

Ci v‑am scris să n‑aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate” totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi. În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, deci, din mijlocul vostru pe răul acela. (1 Corinteni 5:11–13)

Cineva ar putea întreba: “Unde este mila aici? Unde este răbdarea? Nu a avut Pavel nădejdea că Dumnezeu va deschide inima acestui păcătos?” Ba da, a avut!4 Dar, deşi consideră pocăinţa posibilă, el condiţionează sever apartenenţa la comunitate. Adunarea lui Dumnezeu nu poate avea părtăşie cu cel care se menţine în păcat. Dar, dacă el se pocăieşte mai târziu, atunci se poate întoarce în adunare cu o nouă decizie de a trăi o viaţă sfântă, pură.

În acest fel vegheau asupra curăţiei primele comunităţi creştine. Astfel a fost posibil  să nu fie necredincioşi între ei. Dacă nu ar fi fost aşa, cum ar fi putut Pavel să li se adreseze numindu‑i sfinţi? (Ex. 1 Corinteni 1:1–3, 2 Corinteni 1:1–2)5

În Noul Testament termenul “sfânt” are acelaşi înţeles ca şi “creştin” (Fapte 9:13; Efeseni 5:3; Filipeni  4:21–22; Evrei 3:1). Toţi creştinii sunt sfinţi şi bisericii îi aparţin numai cei care L‑au lăsat pe Dumnezeu să le conducă viaţa şi să‑i sfinţească (Evrei 12:14; Efeseni 5:5; Galateni 5:19–21). Aceasta se vede printr‑o viaţă sfântă şi prin lupta împotriva păcatului. Nu este vorba de oameni fără păcat (vezi epistolele către Corinteni), ci de oameni care “sunt sfinţiţi în Isus Christos”, care au acceptat iertarea şi mântuirea lui Isus. Chiar dacă se întâmplă să păcătuiască, ei vor accepta mustrarea şi vor dori să se schimbe. Întreaga biserică, fiecare membru al ei luptă împotriva păcatului. Un creştin nu poate trăi o viaţă dublă. Nu poate să‑i slujească lui Dumnezeu în timp ce inima lui este în lume. În acelaşi fel nici biserica nu poate să îi accepte pe păcătoşii care nu vor să se schimbe (Matei 6:24; 10:38–39; 1 Ioan 2:15–17; Ioan 12:25–26; 1 Ioan 2:4–6).

În cazul în care creştinii nu se separă de oamenii lumeşti ci au părtăşie cu ei, arată o imagine falsă lumii. Mai mult decât atât, îi înşeală şi pe “cei religioşi” care se consideră creştini (ceea ce se înţelege de mai sus). În cele din urmă ei înşişi îl vor abandona pe Dumnezeu.

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi Suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic. (2 Corinteni 6:14–18)

Dumnezeu îi primeşte ca şi copii ai Săi pe aceia care s‑au separat de necredincioşi6. Şi cuvântul grec ecclesia are înţelesul de comunitate care este chemată afară. Aceasta face aluzie la obiceiul mesagerilor oraşelor Greciei antice de a‑i chema pe cetăţeni să iasă afară din case şi să vină la adunările oficiale. La fel mesagerii Evangheliei cheamă afară din lume adunarea lui Dumnezeu.

Putem vedea din cele de mai sus că practica primelor comunităţi creştine era complet diferită de cea a denominaţiunilor de astăzi. Astăzi oricine poate deveni membru al “bisericii” (după câteva formalităţi) şi, de obicei, nu se practică nici excluderea. Pentru aceste lucruri ar fi necesară o părtăşie  intensivă: ar trebui să se îngrijească mai mult unul de celălalt, ar trebui să vegheze cu atenţie asupra vieţii celorlalţi. Gândirea oamenilor religioşi de astăzi este următoarea: “Este adevărat, dar cine are timp pentru aceasta în ziua de astăzi?” “Trăim în secolul al 21-lea.” (Aceasta înseamnă: Cine are timp în secolul al 21-lea să împlinească porunca lui Isus?)

4 Pilda grâului şi a neghinei

Însă practica greşită nu a început chiar în zilele noastre, deci şi suportul teoretic (= învăţătura despre biserica invizibilă) s‑a format deja mai devreme. Acest proces s‑a derulat paralel cu întinarea bisericii. Pe măsură ce comunitatea se îndepărta tot mai mult de Dumnezeu şi de o viaţă sfântă a devenit din ce în ce mai puţin sensibilă la păcat. Deja în secolul al 4‑lea în controversa donatistă 7 Augustin a abuzat de un pasaj biblic pentru a susţine reprimirea în biserică a episcopilor apostaziaţi: interesul a fondat o învăţătură falsă.

Augustin pretindea pe baza pildei neghinei şi grâului (Matei 13:24–30, 36–43) şi a pildei năvodului (Matei 13:47–50) că adunarea este un “trup mixt” (corpus permixtum) în care răul se găseşte împreună cu binele.

Isus le‑a pus înainte o altă pildă, şi le‑a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.  Robii stăpânului casei au venit, şi i‑au zis: „Doamne, n‑ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, deci, neghină?” El le‑a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i‑au zis: „Vrei, deci, să mergem s‑o smulgem?”„Nu” le‑a zis el „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi‑o în snopi, ca s‑o ardem, iar grâul strângeţi‑l în grânarul meu.” (Matei 13:24–30)

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. După ce s‑a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi‑i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 13:47–50)

Augustin a echivalat ţarina şi năvodul cu comunitatea fără a lua în considerare că Isus însuşi a interpretat propria pildă într-un mod diferit!

Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s‑au apropiat de El, şi I‑au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.” El le‑a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului. Ţarina, este lumea; sămânţa bună Sunt fiii Împărăţiei; neghina, Sunt fiii Celui rău. Vrăjmaşul, care a semănat‑o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, Sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care Sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi‑i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor  Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.” (Matei 13:36–43)

Conform versetului 38 ţarina este lumea. Cel care echivalează ţarina cu biserica pe baza acestei pilde recunoaşte că adunarea sa este una cu lumea. Pavel însă scrie comunităţii vizibile din Filipi:

… ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,  ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Christos, să mă pot lăuda că n‑am alergat, nici nu m‑am ostenit în zădar. (Filipeni 2:15–15)

Biserica este în lume, este lumină pentru ea şi deci nu poate să fie identică cu lumea!

Dacă totuşi în Matei 13:41 Fiul Omului îi strânge pe făcătorii de rele din împărăţia Sa, atunci, luând în considerare faptele de mai sus, prin împărăţia Fiului Omului trebuie să înţelegem lumea creată — din moment ce Isus este Domnul întregii lumi — şi nu comunitatea.

Doar datorită faptului că Isus compară Împărăţia cerurilor cu năvodul nu este necesar să înţelegem că năvodul se referă la comunitate. În alte pilde El compară Împărăţia cerurilor cu un împărat, un negustor…(Matei 18:23, Matei 13:45–46). Desigur nimeni nu se gândeşte că împăratul sau negustorul simbolizează adunarea. Isus a folosit expresia “Împărăţia cerurilor” atunci când a vrut să explice ceva legat de Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru evrei “Împărăţia lui Dumnezeu” (în Matei ”Împărăţia Cerurilor”) a însemnat împărăţia lui Mesia. Isus a vrut ca prin pildele Sale mai degrabă să corecteze această imagine greşită.

Evreii aşteptau de la Mesia ca să acţioneze ca un împărat glorios şi un judecător drept: să‑i elibereze din robie şi să nimicească răul de pe pământ. Isus a vrut să corecteze această gândire: El nu a venit ca să împărăţească asemenea unui împărat pământesc sau ca să judece. Judecata va fi în ziua de pe urmă şi până atunci binele şi răul trebuie să coexiste în lume. Împărăţia Sa este una spirituală, care a învins lumea într-un mod spiritual:

V‑am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33)

5 Alte pasaje interpretate greşit

• 2 Timotei 2:16–21

Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora Sunt Imeneu şi Filet, care s‑au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce Sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!” Într‑o casă mare nu Sunt numai vase din aur şi din argint, ci şi din lemn şi de pământ. Unele Sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.  Deci dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.

Casa menţionată de Pavel (v. 20) este identificată cu biserica. Şi vasele pentru o întrebuinţare de cinste şi cele pentru o întrebuinţare de ocară sunt de obicei identificate cu credincioşii, respectiv necredincioşii, care se află împreună în comunitate.

Este corect să identificăm casa cu biserica din moment ce şi contextul se referă la viaţa comunităţii: erau învăţători falşi gnostici care trebuia să fie îndepărtaţi pentru că învăţătura lor se răspândea ca o gangrenă şi îi clătinase deja pe mulţi în credinţa lor. Dar cine sunt vasele pentru întrebuinţare de cinste şi cele pentru întrebuinţare de ocară? În textul din greacă cuvintele time = cinste, valoare şi  atimia = ocară, antonimul lui time sunt folosite (ele derivă de la verbele timao = a aprecia, a onora şi atimadzo = a nu aprecia, a desconsidera). Şi în 1 Corinteni 12:23 Pavel foloseşte un cuvânt derivat de la time:  atimoteros = mai dispreţuit. Acest pasaj poate să ne ajute să ne apropiem de ceea ce Pavel a vrut să spună în 2 Timotei 2:20 prin vase de întrebuinţare de cinste şi întrebuinţare de ocară:

Ba mai mult, mădularele trupului, care par mai slabe, Sunt de neapărată trebuinţă. Şi părţile trupului, care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, pe când cele frumoase n‑au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste. (1 Corinteni 12:22–24)

Aici membrele frumoase şi cele mai puţin frumoase (mai slabe, mai puţin cinstite) se referă în mod clar la creştini pentru că mesajul acestui pasaj este că fiecare creştin este vrednic în aceeaşi măsură datorită Duhului Sfânt care locuieşte în el, independent de darurile sale. Aşa cum fiecare mădular al corpului este legat de cap şi ascultă de eltot aşa fiecare membru al adunării este legat de Christos. Acest pasaj anulează invenţia lui Augustin al corpului mixt “corpus permixtum” (corpul este mixt doar în măsura în care membri diferiţi au daruri diferite sau sunt la niveluri diferite în ceea ce priveşte ascultarea şi nu pentru că unii au relaţie cu Dumnezeu, iar alţii, nu) şi ne ajută să înţelegem înţelesul vaselor din 2 Timotei 2. “Vasele de cinste” şi “cele de ocară” nu se referă la membrii credincioşi şi la cei necredincioşici - pe baza contextului — la acei membri care stau neclintiţi în credinţa lor şi în învăţătură şi cei care sunt mai slabi, pot fi influenţaţi de învăţături false. Sensul expresiei “a te curăţi de acestea” (în greacă este folosit pronumele demonstrativ  apo touton care înseamnă: “de acestea”) este asemănător gândului exprimat în versetul 19: “Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!”. Deci, pronumele demonstrativ “acestea” nu se referă la vasele pentru întrebuinţare de ocară (nici cei care cred în învăţătura despre biserica invizibilă nu pot să interpreteze aşa pentru că nu vor să se separe de necredincioşii din biserică), ci la învăţăturile şi învăţătorii falşi. Probabil că “vasele de întrebuinţare de ocară” începuseră să se lase influenţate, dar, dacă se separau de învăţătorii falşi, puteau deveni “vase pentru întrebuinţare de cinste, sfinţite, folositoare stăpânului său, destoinice pentru orice lucrare bună.”

• 1 Corinteni 15:34

Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci Sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.

În context se vorbeşte despre imaginea corectă a învierii. Câţiva creştini din Corint — lăsând loc influenţei spiritului grecesc — se gândeau greşit despre înviere (în loc de înviere în trup îşi închipuiau doar nemurirea sufletului). Pavel consideră această gândire ca fiind departe de Dumnezeu. Cel care se gândeşte în mod greşit în acest punct nu are o imagine corectă despre Dumnezeu. Pavel îi mustră cu astfel de cuvinte tari (“sunt unii între voi care nu cunosc pe Dumnezeu”) pentru a arăta că nu pot să rămână cu această concepţie, ci trebuie să o schimbe. Din urarea iniţială a scrisorii citată mai jos este totuşi clar că în comunitatea din Corint fiecare îl “cunoştea” pe Dumnezeu, avea relaţie cu el.

Credincios este Dumnezeu, care v‑a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Christos, Domnul nostru. (1 Corinteni 1:9)

• Matei 25:1–13

Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n‑au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit. La miezul nopţii, s‑a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi‑i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s‑au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s‑a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le‑a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc.” Vegheaţi, deci, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Fecioarele neînţelepte sunt într-adevăr împreună cu cele înţelepte, dar de ce să credem că aici este vorba despre biserică? Mai sus am arătat că Biblia nu cunoaşte o astfel de situaţie. Pilda putea să fie provocatoare atât pentru evreii care l‑au ascultat pe Isus şi nu s‑au pocăit, cât şi pentru ucenicii Săi. Evreii se gândeau că din moment ce ei erau poporul ales toţi aveau să împărăţească împreună cu Mesia când acesta avea să vină. Pilda arată că nu toţi care gândesc astfel vor lua parte la nuntă (nu toţi vor intra în împărăţia Lui). Există o condiţie pentru a intra: a fi pregătit. A fi pregătit în cazul evreilor însemna să‑L accepte pe Acela pe care Dumnezeu l‑a trimis, pe Isus. Deşi pilda putea fi o mustrare şi pentru ucenici: nu este de ajuns a începe ceva împreună cu Isus, trebuie să persevereze cu El până la sfârşit. Este valabil şi pentru Biserică. Isus s‑a adresat evreilor şi noi, creştinii, trebuie să tragem concluzia că trebuie să perseverăm în veghere şi în ascultare de Domnul căci numai în acest fel putem să ajungem la ţintă. Şi în Biserică pot fi astfel de creştini care s‑au pocăit şi şi-au dăruit viaţa lui Dumnezeu, dar mai târziu au apostaziat şi L‑au abandonat. (Sunt mai multe versete în Noul Testament care vorbesc despre apostazie de exemplu: Evrei 6:4–8; 10:24–31). Dacă cineva decide să nu trăiască cu Dumnezeu, nu are loc în comunitate. Dar aceasta nu înseamnă că pilda s‑ar referi la credincioşi şi la necredincioşi care trăiesc împreună în adunarea creştină. Din păcate aceasta a fost starea Israelului în Vechiul Testament. Însă cetăţenii “noului Israel” nu pot fi decât credincioşii care Îi slujesc lui Iahve din toată inima. Altfel comunitatea nou testamentară ar fi în această privinţă la nivelul celei vechi testamentare.

• Ioan 10:14–16

Eu Sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu Sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

Isus vorbeşte despre o singură turmă folosind timpul viitor. De aceea mulţi înţeleg prin turmă acei credincioşi pe care Isus îi va strânge din diversele denominaţiuni creştine în ultima zi; atunci credincioşii răspândiţi în multe turme diferite vor fi uniţi într-una singură. Dar de ce să referim folosirea timpului viitor la ultima zi? Poate să se refere la orice alt eveniment viitor. Isus vorbeşte despre cei care sunt “din acest staul” şi despre cei care nu sunt. El a chemat deja oile din acest staul şi pe celelalte oi le va chema mai târziu. Acele oi care vor asculta de glasul bunului păstor vor forma o singură turmă. La ce ar putea să se refere primul staul conform teoriei despre biserica invizibilă? La care biserică? Cum ar fi putut să vorbească despre biserică din moment ce aceasta nici nu exista încă? În versetul 16 foloseşte adjectivul pronominal demonstrativ “acesta”: “din acest staul”. Acest staul trebuie să simbolizeze Israelul din moment ce în timpul lucrării sale pe pământ Isus I‑a chemat pe fiii lui Israel:

Aceştia Sunt cei doisprezece pe care i‑a trimis Isus, după ce le‑a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeţi mai de grabă la oile pierdute ale casei lui Israel Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!” (Matei 10:5–7)

Celelalte oi se referă evident la neamuri. Isus a vrut să facă aluzie la faptul că şi printre neamuri erau oameni care aveau să‑I asculte chemarea. Într-adevăr ucenicii aveau să experimenteze acest lucru după câţiva ani. Această experienţă este surprinsă pe scurt de către Pavel în epistola către Efeseni:

De aceea voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care Sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Christos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Christos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Christos.  Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care‑i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Aşa dar, voi nu mai Sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci Sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,… (Efeseni 2:11–19)

Prin urmare unirea oilor celor două staule a avut loc chiar în acel timp, în bisericile vizibile. Deci este evident că nu există niciun motiv pentru care să deducem din Ioan 10 învăţătura despre biserica invizibilă.

Concluzii

Fără a mai cerceta alte pasaje biblice, putem afirma că această învăţătură nu are o bază Biblică (nu găsim nici măcar expresia “biserică invizibilă”). Nici măcar un gând sau o afirmaţie a lui Isus sau a apostolilor nu face aluzie la aceasta. Ea poate fi menţinută numai printr‑o interpretare conştient greşită a pasajelor biblice şi printr‑o ignorare completă a adevărului.

Chiar dacă sunt diferenţe între membrii unei biserici creştine în ceea ce priveşte maturitatea în credinţă sau ascultarea, toţi se aseamănă într‑o privinţă: fiecare are legătură cu Capul, Christos (1 Corinteni12:12–27; Efeseni 4:15–16). Această biserică este văzută de lume, aceasta este biserica vizibilă aşa cum a spus chiar Isus:

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v‑am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că Sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii. (Ioan 13:34–35)

… Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis, şi că i‑ai iubit, cum M‑ai iubit pe Mine. (Ioan 17:23)

Cum să judece lumea dacă nu pe baza a ceea ce vede, pe baza bisericii vizibile? Comunitatea de creştini trebuie să fie întotdeauna conştientă de această responsabilitate. O adunare care există ca un “trup mixt” nu este trupul lui Christos şi nu îndeplineşte datoria pe care Isus a încredinţat‑o bisericii. Creştinii trăiesc într‑o părtăşie adâncă bazată pe învăţătura lui Christos. Numai în acest fel mărturia lor despre dragostea lui Christos poate fi autentică în faţa lumii.

Scroll to top ↑


Note de subsol:
  1. J. Calvin a formulat învăţătura despre Biserica invizibilă în felul următor: „Am observat că Scriptura vorbeşte despre Biserică în două moduri. Câteodată când  vorbeşte despre Biserică se referă la Biserică aşa cum este ea în faţa lui Dumnezeu  – Biserica în care nimeni altcineva  nu este admis, decât cei care prin darul înfierii  sunt fiii lui Dumnezeu,  şi prin sfinţirea Duhului devin adevărate mădulare ale lui Christos. În acest caz îi cuprinde nu numai  pe sfinţii care locuiesc pe pământ, dar şi pe toţi cei aleşi care au existat de la întemeierea lumii. Deseori, deasemenea, prin numele Bisericii este desemnată toată omenirea împrăştiată prin toată lumea, care arată că se închină unui singur Dumnezeu şi lui Christos, care prin botez sunt iniţiaţi în credinţă; prin participarea la Cina Domnului arată unitatea în doctrina adevărată şi în dărnicie, sunt de acord să ţină cuvântul Domnului şi observă misiunea  pe care Christos a încredinţat‑o pentru răspândirea Lui. În această Biserică este o mare amestecătură de ipocriţi care nu au nimic din Christos, doar numele şi apariţia exterioară: oameni ambiţioşi, avari, mânioşi, vorbitori de rău, unii cu viaţă necurată, care sunt toleraţi pentru un timp, fie pentru că vina lor nu poate fi dovedită legal, fie pentru că datorită stricteţii disciplinei nu se observă întotdeauna. Deci, după cum este necesar să credem în Biserica invizibilă, care se manifestă numai în faţa lui Dumnezeu, tot astfel ne bucurăm de această Biserică care este numită aşa cu referire la oameni şi pentru a practica părtăşia.” Calvin: Instituţia religiei creştine, cartea 4, cap. 1 
  2. Bineînţeles, nu este vorba despre solicitanţi (oaspeţi în biserică). Vezi explicaţia de la 1 Corinteni 14. 
  3. Nu este vorba că Satan ar avea o putere specială ca să îl tortureze pe păcătos, ci el nu este în părtăşie, ci este în lume, unde, conform cuvintelor lui Isus, Satan este prinţul (Ioan 14:30). O confruntare cu lumea în cazul cel mai fericit poate conduce la distrugerea cărnii şi renunţarea la atitudinea păcătoasă. 
  4. Este evident din 1Corinteni 5:5:” ca duhul lui să fie mântuit în ziua  Domnului Isus”. 
  5. Un mod asemănător de adresare vedem şi în alte scrisori: Romani 1:1–7; Filipeni 1:1; Coloseni 1:1–4; 2Petru 1:1–4. 
  6. Vezi predica lui Petru la Cincizecime: Fapte 2:40 :”Mântuiţi-vă din această generaţie coruptă!” 
  7. Donatiştii erau un grup creştin nord-african care nu acceptau influenţa crescândă a bisericii din Roma în  Africa de nord. Ei spuneau că biserica este „trupul“ sfinţilor şi că nu este loc pentru păcătoşi în ea. Această problemă a devenit în mod special actuală atunci când în 303 în timpul domniei lui Diocleţian a început din nou persecuţia creştinilor care a durat până în timpul lui Constantin (313). În timpul persecuţiilor, când oamenii nu aveau voie să aibă Sfânta Scriptură, mulţi creştini şi-au dat Bibliile autorităţilor. Cei din Africa de Nord care  totuşi au rezistat acestei presiuni au tras concluzii imediate.  Când persecuţia a încetat, mulţi dintre cei care şi-au dat Bibliile (traditores) s‑au întors în biserică. Donatiştii cereau excluderea lor. Augustin a argumentat într-un alt mod. După părerea sa biserica este „trupul mixt“ (corpus permixtum) atât al sfinţilor, cât şi al păcătoşilor. El pretindea că validitatea slujbei şi bisericii nu se baza pe sfinţenia celui care serveşte (se referă la episcopi), ci pe persoana lui Isus Christos. Faptul că cel care slujeşte se dovedeşte nevrednic nu periclitează validitatea sacramentelor. 

 

Părtăşia biblică şi cea actuală


În începutul vieţuirii primului om pe pământ, Adam, a simţit nevoia de părtăşie. Atunci când a pus nume tuturor vieţuitoarelor Adam a simţit că are nevoie de un ajutor. Astfel Dumnezeu a adus lui Adam pe Eva, persoana potrivită.
În Geneza 2:18, Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” În aceste cuvinte se găseşte esenţa nevoii persoanei umane.
De-a lungul istoriei vedem cum oamenii s-au asociat pe familii, clase sociale, statut etc. Cel mai important lucru este că o persoană se simte bine atunci când se găseşte în preajma altor persoane care îi împărtăşeşte ideile, convingerile şi chiar greşelile.

Părtăşia în Vechiul Testament

Pe tot parcursul Vechiului Testament se vorbeşte despre întâlnirile pe care le avea poporul Domnului pentru citirea Legii sau cu ocazia unei sărbători sau în vederea unui război sau hotărâri generale.
În Judecători 20 vedem cum poporul Israel, cu excepţia seminţiei Beniamin, se adună la Miţpa cu un scop bine definit şi comun. În cartea lui Ezra, capitolul 8, citim cum tot poporul a stat să asculte Legea Domnului citită de cărturarul Ezra. Psalmul 133 arată beneficiile locuirii familiei împreună: „Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui.” Untdelemnul, asociat cu marele preot Aaron şi veşmintele sale sfinte, semnifică binecuvântarea spirituală.
A doua binecuvântare este cea materială: “Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului”. Pe cei ce locuiesc împreună au şi beneficii materiale. Iar cea mai mare binecuvântare este cea a vieţii veşnice: „Căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.”

Părtăşia în Noul Testament

Lucrarea lui Isus a debutat cu botezul Lui în râul Iordan, după care a fost dus de Duhul în pustie unde a postit patruzeci de zile. Întors între oameni, Isus Şi-a ales doisprezece ucenici care să fie permanent în prezenţa Lui.
Din viaţa lui Isus uşor se desprind învăţături despre unitatea congregaţiei şi buna înţelegere între fraţi. „Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18: 19, 20). Din aceste versete înţelegem că unitatea se produce atunci când acei doi sau trei se vor aduna pentru a-şi împărtăşi scopurile şi motivele de rugăciune.
Isus se ocupă şi de disciplinarea celor aflaţi în dezacord cu principiile Sale şi acceptă autoritatea bisericească. „Cristos Se ocupă aici de „chestiuni de familie” şi trece de la copii la relaţiile de fraţi. Dacă toţi creştinii ar fi perfecţi, nu ar fi nevoie de sfaturi, dar pentru că toţi falimentăm şi păcătuim, trebuie să ştim cum să menţinem familia creştină bucuroasă şi sfântă.”
Pogorârea Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii a fost atunci când ucenicii lui Isus au fost „toţi împreună în acelaşi loc” (Fapte 2:1). Nu ne putem imagina ca acei o sută douăzeci de oameni să fie adunaţi cu scopuri diferite sau să se roage pentru cauze diferite.
După convertirea celor trei mii la predica lui Petru, toţi se adunau la Templu şi ei „stăruiau în… legătura frăţească” (Fapte 2:42). Ei au fost atraşi laolaltă de o legătură puternică a iubirii frăţeşti şi a părtăşiei. Se adunau împreună pentru că aveau un ţel comun şi o dorinţă clară pentru unitatea spirituală. Chiar şi ameninţările din partea iudeilor îi constrângeau să stea în comunitate pentru că liderii religioşi îi persecutau pe cei care susţineau că Isus este viu. Astfel se întăreau şi se puteau încuraja unul pe celălalt.

Părtăşia în Cultul Penticostal din România

Încă de la apariţia convingerilor penticostale în ţara noastră, penticostalii au fost persoane cu dor de părtăşie. Ei şi-au bazat convingerile lor pe adevărul revelat al Sfintelor Scripturi. Din Biblie s-a învăţat că părtăşia este esenţa vieţii bisericeşti.
În Fapte 2:42 ni se spune că primii ucenici „stăruiau în învăţătura apostolilor”. Putem spune că ei aveau întâlniri de studiu bazate pe învăţăturile date de apostoli. Ei stăruiau în „legătura frăţească”; când o persoană era în nevoie era ajutată şi se încurajau unii pe alţii. Stăruiau în „frângerea pâinii”, adică luau parte la mesele de dragoste şi la Cina Domnului. Stăruiau şi în „rugăciuni”. Putem spune că avea întâlniri consacrate rugăciunii pentru că îi vedem pe Petru şi pe Ioan care se duceau la Templu la „ceasul rugăciunii” (Fapte 3:1).
La Cina Domnului din cultul penticostal ia parte doar persoanele născute din nou şi botezate într-o biserică locală neoprotestantă. Nu au voie să se împărtăşească cu trupul şi sângele Domnului orice persoană pentru Isus a stat la masă doar cu cei doisprezece ucenici ai Săi.
Dumnezeu, Tatăl nostru, ne poartă de grijă şi ne dă hrană fizică, dar ne dă şi hrană spirituală. Putem spune că ne hrănim din Cuvântul Domnului atunci când îl studiem la întâlnirile de părtăşie, dar ne hrănim şi din trupul şi sângele Domnului care este susţinerea şi menţinerea vieţii spirituale (Ioan 6:51).
Fiecare Biserică locală este condusă de principiile generale găsite în Biblie, dar şi de specificul zonei. Hans Klein spune că „dreptul reglementează viaţa cotidiană şi relaţia oamenilor în cadrul comunităţii, pe când cultul reglementează zilele de sărbătoare şi relaţia cu Dumnezeu.” Adică viaţa bisericească se întinde pe toate domeniile vieţii. Cine vrea să facă parte din Trupul Domnului trebuie să se supună regulilor Bisericii.
În 1 Corinteni 14:26 ni se spune ce trebuie să facem atunci când ne adunăm. „Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tâlmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” Iar cultul penticostal a înţeles acest lucru şi nu se pune accentul pregătirea persoanelor din Biserică sau pe poziţia lor ci la întâlnirile de părtăşie se are în vedere zidirea sufletească a membrilor ei.

Încheiere

Viaţa de copil al lui Dumnezeu este frumoasă şi cuprinsă în toate domeniile, mai ales cel religios. „Dacă crede cineva că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică.” (Iacov 1:26). Viaţa de membru într-o Biserică locală nu este scrisă într-o condică ci atunci când, împreună cu fraţii noştri ce caută pe Domnul dintr-o inimă curată, fugim de pofte şi urmărim lucrurile spirituale (2 Timotei 2:22).

Creati sa fim ca El

Intelegerea planului lui Dumnezeu cu privire la partasie, conduita, conflict si maturitate

,,Trăiţi cu El, trăiţi ca El, trăiţi pentru El.” Iată mottoul găsit de noi pentru cartea scrisă de J. Dwight Pentecost, Creaţi să fim ca El. J.Dwight Pentecost a fost Profesor emerit de Expunere biblică la Seminarul Teologic Dallas deţinând o Diplomă de licenţă de la Colegiul Hampden-Sydney, Masterat în teologie şi Doctorat în teologie de la Seminarul Teologic Dallas. Dintre numeroasele sale lucrări amintim: Creaţi pentru ucenicie; Duşmanul tău, Diavolul; Mângâietorul divin; Credinţa care rezistă; Vie Împărăţia Ta.

Creaţi să fim ca Elo carte în care autorul ne dezvăluie cel mai important scop al vieţii credinciosului şi anume, să trăiască pentru Domnul Isus Cristos aşa încât oamenii să-L poată cunoaşte pe Tatăl. Mergând împotriva curentului de creştinism consumerist, Dr. Pentecost îi reaminteşte cititorului că viaţa creştină nu înseamnă în primul rând să-L ai pe Isus ca prietenul tău cel mai bun, să găseşti secretul fericirii, sau să ajungi în cer. Interesant şi provocator, în această examinare a vieţii creştine, unul dintre cei mai respectaţi şi cei mai practici teologi ai Americii discută principiile esenţiale care cuprind fiecare aspect al vieţii. Astfel pentru descrierea coerentă şi practică a acestor principii cartea este împărţită în patru părţi şi anume: Creaţi pentru părtăşie; Creaţi pentru o conduită nouă; Creaţi pentru conflict; Creaţi pentru maturitate.

Partea întâi: Creaţi pentru părtăşie

Dr. Pentecost accentuează de la începutul cărţii că mai presus de orice, omul există ca să Îl glorifice pe Dumnezeu şi să se bucure de El pentru totdeauna. Dumnezeu Şi-a descoperit oamenilor slava Sa, iar oamenii trebuie să răspundă la această revelaţie dând glorie, cinste şi onoare acestui Dumnezeu glorios. Se naşte următoarea întrebare: Cum Îl putem glorifica pe Dumnezeu? Răspunsul este: Prin părtăşia cu Dumnezeu. Am fost creaţi pentru a avea părtăşie cu Dumnezeu şi am fost făcuţi o creaţie nouă sau o făptură nouă în Domnul Isus Cristos ca să avem părtăşie deplină cu El şi cu Tatăl. Omul, ca şi coroană a creaţiei lui Dumnezeu se diferenţiază de toate celelalte creaturi prin faptul că are personalitate, astfel încât ca persoană să poată avea părtăşie –comuniune – cu Dumnezeu. Dumnezeu a făcut posibilă părtăşia între mintea lui Adam (primul om) şi mintea Sa, între inima lui Adam şi inima Sa şi între voinţa lui Adam şi voinţa Sa. Şi părtăşia aceasta înseamnă exersarea în armonie a celor trei caracteristici ale personalităţii umane – intelect, sentiment şi voinţă – în vederea apropierii de Dumnezeu. Neascultarea sau căderea lui Adam a constat în exersarea voinţei sale contrar voinţei lui Dumnezeu, rupând astfel imediat şi complet părtăşia ce exista între Adam şi Dumnezeu. Păcatul a despărţit creatura de părtăşia cu Creatorul său, iar consecinţele au fost complexe şi de lungă durată. Datorită păcatului, mintea (intelectul omului) a fost întunecată încât omul în gândirea sa să nu Îl poată cunoaşte pe Dumnezeu, inima (sentimentul omului) şi-a pierdut orice fel de simţire direcţionată spre Dumnezeu, iar deciziile (voinţa omului) fiinţei umane sunt în vrăjmăşie cu planurile lui Dumnezeu.

Pentru ca scopul iniţial al lui Dumnezeu să se îndeplinească, Domnul Dumnezeu a plănuit o nouă creaţie cu totul diferită, în Domnul Isus Cristos. Prin miracolul noii creaţii cel ce crede în Cristos devine copil al lui Dumnezeu care implicit intră în părtăşie cu Tatăl său şi Îl poate glorifica din nou. Aici Dr. Pentecost pune faţă în faţă mintea cea nouă cu mintea cea veche, inima cea nouă cu inima cea veche, voinţa cea nouă cu voinţa cea veche, dezvăluind conflictul neîntrerupt din viaţa credinciosului. În omul credincios sunt două naturi, două potenţiale:dragoste şi ură. Amândouă se luptă pentru supremaţie. Cine va câştiga? Autorul ne aminteşte că firea veche a omului este controlată de Satan, duşmanul lui Dumnezeu şi distrugătorul părtăşiei dintre om şi Dumnezeu. Doar că acesta este un duşman înfrânt de către Cristos prin moartea Sa pe cruce. Astfel victoria lui Cristos este garanţia victoriei credinciosului care luptă cu firea veche, care se împotriveşte lui Satan, dorind şi căutând părtăşia cu Dumnezeu. Umblarea zi de zi în părtăşie cu Dumnezeu şi triumful nostru final, sunt legate indisolubil de moartea Domnului Isus pentru noi.

Partea a doua: Creaţi pentru o conduită nouă

În această parte a cărţii Dr. Pentecost ne arată cum viaţa creştină este viaţa lui Cristos reprodusă în copilul lui Dumnzeu, prin puterea Duhului Sfânt. Trăirea creştină constă în faptul că Cristos Îşi trăieşte viaţa în şi prin credincios. Copilul lui Dumnezeu trebuie să recunoască faptul că Dumnzeu îi dă anumite responsabilităţi, obligaţii şi cerinţe. El trebuie să se vadă pe sine sub imperativul divin de a împlini porunca să se dezbrace de ,,omul cel vechi” şi să se îmbrace cu ,,omul cel nou” în viaţa cotidiană. Acest imperativ este exprimat de apostolul Pavel în Romani 6:1: ,,Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu în Isus Cristos Domnul nostru”. Soluţia lui Dumnezeu la problema păcatului în viaţa credinciosului este bazată pe identificarea cu Cristos. Această identificare se referă la răstignirea credinciosului împreună cu Cristos, moartea credinciosului împreună cu Cristos, învierea credinciosului împreună cu Cristos şi în final glorificarea credinciosului împreună cu Cristos. Răstignirea, îngroparea şi învierea împreună cu Cristos sunt experienţe ale credinciosului care îl ajută să poată umbla în viaţa cea nouă împreună cu Cristos, până la glorificare. Este posibil de unii singuri, prin propriile forţe să trăim în deplină conformitate cu cerinţele vieţii noi în Cristos? Răspunsul e evident. Să fim plăcuţi lui Dumnezeu, să avem deplină părtăşie cu El prin eforturi proprii, e imposibil. Şi atunci de ce Dumnezeu aşază pe umerii copiilor Săi cerinţe pe care ştie că nimeni nu le va putea îndeplini? Din nou găsim răspuns şi la această întrebare. Pentru a fi epistole vii care să Îl proclame pe Domnul Isus, Dumnezeu ne-a oferit ajutorul Său, ne-a dăruit pe Cineva pe care să ne putem baza oricând şi oriunde, un sprijin interior, Duhul Sfânt. Pe măsură ce o persoană este controlată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Duhul va reproduce viaţa lui Cristos şi o conduită creştină, prin care Dumnezeu este glorificat. Rugăciunea noastră ca şi creştini ar trebui să fie aceea ca Duhul Sfânt să ne controleze, să ne stăpânească şi să ne călăuzească comportamentul în tot adevărul, zi de zi, aşa încât cei necredincioşi să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl.

Partea a treia: Creaţi pentru conflict

Titlul acestei părţi sună cam ciudat. De ce suntem creaţi pentru conflict? Cu cine suntem în conflict? Dr. Pentecost  răspunde atent acestor întrebări cel puţin îngrijorătoare. Suntem într-o călătorie destul de lungă, cât viaţa de lungă şi totodată într-o luptă istovitoare şi continuă, purtată pe un teren străin cu combatanţi din cale afară de ostili. Creştinul devotat lui Dumnezeu va avea de înfruntat pe calea asemănării cu Domnul Isus, la fiecare pas păcatul, care va pândi la uşa gândurilor, vorbelor sau faptelor sale. Apoi o altă confruntare apare în domeniul părerilor îndoielnice, unde deciziile nu sunt uşor de luat şi unde credincioşii trebuie să fie ghidaţi de principiile Cuvântului scris, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Prin urmare copilul lui Dumnezeu trebuie în mod continuu să se păzească împotriva ispitei de a fi lumesc şi împotriva firii pământeşti. Conflictul deschis al creştinului este însă cu sistemul lumii acesteia, un sistem care nu Îl are cuprins în componenţa sa şi pe Dumnezeu. ,,Dumnezeul acestei lumi” aşa cum se exprimă apostolul Pavel, este Satan, duşmanul adevăratului Dumnezeu şi duşmanul copiilor lui Dumnezeu. Această lume este instrumentul care a fost acaparat de Satan şi este folosită pentru promovarea scopurilor, ţelurilor şi ambiţiilor sale, ca în definitiv să răstoarne Împărăţia lui Dumnezeu, autoproclamându-se stăpân peste tot universul. Metodele de luptă ale lumii şi ale ,,prinţului acestei lumi” sunt pervertirea, întinarea şi pângărirea a tot ce este bun, curat, adevărat şi sfânt. Porunca apostolului Pavel în acest sens scrisă în Epistola către Romani 12:2 este: ,,Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”, adică să nu ne lăsăm modelaţi după matriţa lumii, sau să nu ne pliem după sistemul pervertit de Satan. Unul din adevărurile glorioase ale Evangheliei este că moartea lui Cristos a schimbat relaţia credinciosului cu sistemul lumii. Pe de o parte credinciosul este scos din lume (mort faţă de lume) şi aşezat în Împărăţia lui Dumnezeu (viu pentru Cristos), pe de altă parte credinciosul – ca cetăţean al cerului – este trimis în lume ca ambasador al lui Cristos. Un ambasador este un reprezentant personal al unui suveran care este absent. Ca ambasadori am fost trimişi în lume ca să împlinim lucrarea pentru care Cristos Însuşi a venit în lume: să-L facem cunoscut pe Tatăl, oamenilor. Cât de profesionist activăm în lucrul încredinţat, cât de pregătiţi suntem pentru confruntare? Copiii lui Dumnezeu sunt nu doar slujitori, ci şi soldaţi. Ei sunt instruiţi şi echipaţi pentru viaţa pe care sunt chemaţi să o trăiască şi pentru războiul pe care sunt chemaţi să îl lupte. Din nou autorul apelează la învăţătura apostolului Pavel unde acesta porunceşte fiecărui ostaş al lui Cristos: ,,Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor Diavolului.” Astfel ne este prezentat întregul echipament şi întregul arsenal al unui creştin angajat în cel mai cumplit conflict posibil. Dumnezeu, Comandantul nostru, este interesat nu doar de apăratea soldaţilor Săi ca niciunul să nu piară, ci şi ca soldaţii Săi să iasă victorioşi, triumfători. Ascultând şi urmând ordinele Comandantului Suprem, oastea Lui are victoria asigurată şi este purtată într-o procesiune triumfătoare până la final.

Partea a patra: Creaţi pentru maturitate

În dezvoltarea fizică normală, vedem creşterea de la naştere la pruncie, la adolescenţă şi apoi la maturitate. Dacă în creşterea fizică este imposibil ca un copil să fie matur fără trecerea timpului, maturizarea spirituală poate urma un tipar mai încet sau mai accelerat. Creşterea copilului spiritual nu trebuie să fie legată neapărat de trecerea timpului, deşi atingerea maturităţii spirituale se produce în timp. Autorul J. Dwight Pentecost, ne reaminteşte că pentru a reflecta gloria lui Dumnezeu într-o lume ostilă, un creştin trebuie să fie în părtăşie constantă cu Dumnezeu Tatăl, trebuie să aibă o conduită demnă de un copil al lui Dumnezeu, trebuie să fie capabil să poarte lupta spirituală urmându-Şi Comandantul, şi toate acestea putându-se atinge doar printr-un înalt nivel de maturitate spirituală. Astfel ne sunt prezentate contrastele dintre a fi prunc sau a fi om matur în viaţa creştină, între pruncia spirituală şi maturitatea spirituală şi fiecare dintre noi purtăm responsabilitatea pentru ceea ce suntem. Pruncul se caracterizează prin lipsă de cunoştinţă, prin dependenţă faţă de altcineva, pe când omul matur se caracterizează prin cunoaştere deplină şi completă şi prin independenţă. Singura dependenţă a omului matur este de Cuvântul şi Duhul Sfânt. Aici găsim o definiţie a credinciosului matur. Este omul care cunoscând adevărul, îl acumulează pentru a-i învăţa şi pe alţii, îl pune în aplicare în propria-i viaţă, fiind capabil să discearnă ce este bine şi ce este rău în experienţa creştină. Ţinta urmărită în viaţa de credinţă este maturitatea, asemănarea cu Cristos. Cristos a reflectat din plin slava Tatălui iar ca urmaşi ai Lui, suntem chemaţi la asemănare cu El. Transformarea nu se produce peste noapte, fiind un proces cultivat constant, zi de zi, sfârşindu-se doar la capătul vieţii.

Concluzia cărţii în viziunea autorului este că viaţa noastră în Cristos redefineşte scopurile şi remodelează perspectivele noastre. Având destinaţia eternă stabilită, pornim într-o călătorie de o viaţă înspre evlavie, fiind transformaţi în asemănarea Domnului Isus Cristos şi trăind viaţa prin puterea Duhului Sfânt. Purtaţi pas cu pas pe o cale sănătoasă din punct de vedere teologic, discutând în detaliu într-un limbaj accesibil, Dr. Pentecost urmăreşte ca prin părtăşia, conduita, conflictul şi maturitatea vieţii creştine să ajungem la scopul pentru care am fost creaţi: să fim ca El.

*************************************************

„Cel mai important scop al vietii credinciosului nu este sa se bucure de propria mantuire… ci sa traiasca pentru Domnul Isus Cristos asa incat oamenii sa-L poata cunoaste pe Tatal.” – J. Dwight Pentecost

Mergand impotriva curentului de crestinism consumerist, dr. Pentecost ii reaminteste cititorului ca viata crestina nu inseamna, in primul rand, sa-L ai pe Isus ca prietenul cel mai bun, sa gasesti secretul fericirii, sau sa ajungi in cer. In aceasta examinare patrunzatoare a vietii crestine, unul dintre cei mai respectati si cei mai practici teologi ai Americii discuta principiile esentiale care cuprind fiecare aspect al vietii.

Viata noastra in Cristos redefineste scopurile si remodeleaza perspectivele noastre. Avand destinatia eterna stabilita, pornim intr-o calatorie de o viata inspre evlavie, fiind transformati in asemanarea Domnului Isus Cristos si traind viata prin puterea Duhului Sfant. Fiind o carte focalizata pe Scriptura, Creati sa fim ca El te conduce pas cu pas pe o cale sanatoasa din punct de vedere teologic spre maturizarea in Cristos. Partasia, conduita, conflictul si maturitatea sunt discutate in detaliu, intr-un limbaj accesibil.

J. Dwight Pentecost (1915-2014) a fost Profesor emerit de Expunere biblica la Seminarul Teologic Dallas din 1955 si pana la moartea sa in 2014. A obtinut Diploma de licenta (B.A.) la Colegiul Hampden-Sydney, Masterat in teologie (Th.M) si Doctorat in teologie (Th.D.) de la Seminarul Teologic Dallas. Dintre numeroasele sale lucrari mentionam Design for Discipleship (Creati pentru ucenicie); Your Adversary, the Devil (Dusmanul tau, Diavolul); The Divine Comforter (Mangaietorul divin); Faith That Endures (Credinta care rezista); si Thy Kingdom Come (Vie Imparatia Ta).

Moștenirea de la Smith

În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pentru viața lui Smith.

Moștenirea de la Smith

În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pentru viața lui Smith.

În octombrie 1871, în același an în care Germania a devenit un imperiu și francezii s-au predat la Prøysen, Johan Oscar Smith s-a născut în orașul pașnic de lângă mare, Fredrikstad. Acolo el a crescut într-o casă creștină, într-o societate norvegiană, cu 34 de ani înainte de încheierea uniunii Suedia-Norvegia.

După ce a terminat școala primară, Johan a început gimnaziul. Aici dreptatea moștenită i-a fost trezită. Profesorii din acel timp făceau diferență clară între copiii de la părinții bogați și de la cel săraci. Johan nu a putut suporta aceasta. El a renunțat la gimnaziu, și după jumătate de an a plecat pe mare pe bricul «Ørnen» la vârsta fragedă de 15 ani. Doi ani mai târziu, după doi ani grei pe mare, el s-a înrolat în marina norvegiană unde a slujit timp de 40 ani.

Noul prieten al lui Smith

Pe 19 mai 1989, în Horten, Smith a trimis o scrisoare familiei sale din Fredrikstad.

Dragi părinți, frați și surori, vă pot comunica o mare noutate, anume aceea că sunt foarte fericit. Și din ce cauză? Pentru că L-am primit pe Isus ca prieten și frate; El mi-a devenit totul. Înainte n-am avut nicăieri pace, dar, mulțumire lui Dumnezeu din cer, acum am pace pretutindeni. 

Veți întreba: Cum ai primit această pace? De mult am înțeles, că fără Dumnezeu nu am adevărată bucurie. Într-o Duminică după-amiază, l-am întâlnit pe O., care a intrat în aceeași zi cu mine în serviciul marinei. Împreună am mers în biserica Metodistă. Șezând acolo l-am întrebat, dacă nu vrea să vină cu mine acasă pentru a cina împreună, iar el a primit bucuros invitația. Pe când vorbeam am devenit foarte neliniștit. Plângând ne-am apucat de mâini și el s-a rugat lui Dumnezeu pentru noi amândoi. Nu pot să uit ce am simțit atunci. Desigur diavolul a venit, dar rugăciunea a avut efect, căci în noaptea următoare am avut cartul după miezul nopții pe bord, și într-un turn mic m-am rugat lui Dumnezeu. A fost foarte întuneric, dar deodată am devenit așa fericit, încât, atunci când mergeam, mi se părea că nu mai ating bordul. Da, numai Dumnezeu ne poate face așa fericiți, El fie preamărit pentru toate.

Descoperire din adevărurile lui Dumnezeu

După pocăință, Smith a avut o dorință puternică de a trăi o viață personală cu Dumnezeu. Aceasta a dus acolo că el a găsit lucruri rele pe care le făcuse oamenilor înainte să fie mântuit, dar când a cerut sfat de la predicatori în această privință, i s-a explicat că el era sub sângele lui Isus. El putea avea pace de la astfel de gânduri; căci tu nu trebuie să te mântuiești singur. Johan Oscar Smith nu a fost mulțumit cu acest răspuns și de aceea a început să pună în ordine lucrurile atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii. Astfel și-a creat el o temelie care, mai târziu, s-a arătat a fi o temelie bună pentru ca mai departe să aibă o viață de creștin bogată.

Ascultarea credinței. Unul dintre primele versete biblice care a devenit viu pentru Smith a fost Rom. 1: 5: «prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile». Smith a înțeles că dacă el voia să experimenteze sfințire, el trebuia să fie ascultător de ceea ce Isus a poruncit.

«Hristos descoperit în trup». Expresia a creat o dezbatere mare, și explicația lui Smith a fost ștampilată de mulți ca fiind învățătură falsă, dar Smith a avut mare interes în această imagine a lui Isus. Dacă el trebuia să-L urmeze pe Isus care nu a făcut păcat, era important să știe dacă Isus a fost cu adevărat ispitit ca și el. Dacă pentru Isus nu a fost la fel de dificil ca pentru noi, atunci Smith socotea că ar fi derezonabil ca să se aștepte ca oamenii să trăiască în același fel.

A-ți urma propria voie și a-ți urma firea proprie, este unul și același lucru, spunea Smith. Isus a avut o fire (voie proprie) ca om (Mat. 26: 39), dar El și-a lepădat-o întotdeauna, și astfel n-a păcătuit. «Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.» (Evr 4: 15). Tocmai această înțelegere că Isus S-a lepădat în clipa ispitei i-a dat lui Johan Oscar Smith credință într-o viață de biruință asupra păcatului conștient în viața lui proprie.

Hristos descoperit în trup (fire) este marea taină a evlaviei «Și aceasta trebuie toți să recunoască – mare este taina evlaviei: Dumnezeu descoperit în fire, făcut neprihănit în Duhul …» (trad. norv.) 1. Tim. 3:16

Biruință asupra păcatului conștient. Smith a experimentat că prin puterea Duhului Sfânt era posibil să biruie tot păcatul conștient (ceea ce Biblia numește faptele firii), după ce Isus a creat o cale pentru noi. Ce scrie în Evrei 2: 18: «Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.», semnifică faptul că Isus a avut Duhul Sfânt și a biruit prin puterea acestuia când a fost ispitit. Când noi venim la Isus, și noi putem face același lucru.

Sfințire. Johan Oscar Smith a înțeles că exista o cale după ce omul se pocăia, primea iertare și punea în ordine lucrurile sale. Trebuia să meargă pe calea transformării către desăvârșire, astfel ca să devină asemenea lui Isus. Duhul Sfânt arată ce nu este desăvârșit în ochii lui Dumnezeu. Dacă condamni și urăști ceea ce Duhul îți arată, atunci ești în dezvoltare dumnezeiască – sfințire.

Hristos și Biserica. Biserica este trupul lui Hristos, Hristos este Capul, și fiecare mădular are locul lui în trup. «Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.». 1. Cor. 12:27. Smith a spus la festinul lui de sărbătorire a vârstei de 70 de ani că cel mai important lucru din slujba lui a fost de a aduna diferitele mădulare către Capul, Hristos.

Din momentul în care Smith a început să primească aceste descoperiri de la Dumnezeu, el a început să țină convorbiri cu cei din jurul lui. Era esențial pentru el să paseze mai departe ceea ce Dumnezeu îl învăța. Această lucrare nu a adus rezultate imediate, iar în Norvegia religioasă de atunci era un flux de predicatori carismatici și populari care îi capta mult mai ușor pe oameni decât învățătura despre Hristos descoperit în trup. Smith nu avea interes nici să schimbe adevărurile pentru a aduna mulți oameni și nici să creeze spectacol mare pentru a capta atenția. «Dumnezeu vrea cu plăcere să aibă pe cineva care să stea în fața ochilor lui căci sunt destui cei care trăiesc în fața oamenilor a scris el fratelui său în 1909.

Primii «prieteni»

Într-o scrisoare de pe 31 mai 1933, Smith descrie începutul mic și invizibil al bisericii.

Eu mergeam la biserica metodistă pe vremea aceea, dar nu am găsit hrană destulă. Apoi am început cu ceva strângeri mici, de tineret. Ne-am rugat și am citit în Biblie. Duhul lui Dumnezeu a lucrat puternic asupra mea să mă curățesc. Nu a mers atât de repede, dar eu am luat totul ca de la Dumnezeu, și El mi-a dat putere. Ani după pocăință, în anul 1900, a venit Duhul lui Dumnezeu asupra mea pe bord în vasul canonier Sleipner. Scripturile au devenit tot mai ușor de înțeles decât înainte. Dar era ciudat că nimeni din credincioșii pe care i-am cunoscut nu m-a înțeles. Am devenit singur, dar am mai întâlnit pe câte unul ici și colo pe vas și pe șantierul naval. Ne-am strâns în timpul  serilor și ne-am rugat la Dumnezeu și am citit în scripturi.

Johan Oscar Smith cu Theodor Ellefsen (la stânga)

Au trecut șase ani de când Smith s-a pocăit, până să-l întâlnească pe  primul care îi împărtășea gândirea și care avea aceeași inimă.

Subcanonierul Theodor Ellefsen, un bărbat sfios din Grimstad, a intrat în contact cu Smith la o adunare în 1904. Ei au vorbit, și Ellefsen a venit împreună cu un cerc de oameni care-l doreau pe Smith ca predicatorul lor principal. Ei erau încântați de învățătura lui Smith, dar nu erau preocupați de a trăi ceea ce el spunea. Dar nu  acesta era interesul lui Smith – el nu voia să fie un preot pentru niște ascultători pasivi. La o adunare în care s-a discutat pe acest subiect, el le-a cerut tuturor celor care nu voiau să trăiască această viață să părăsească localul. Nimeni n-a mai rămas – nici Ellefsen, care cu plăcere ar fi rămas. Când toți au plecat, lui Smith i s-a amintit de versetul biblic din Proverbele lui Solomon 24: 11: «Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi.». A ieşit apoi să vadă dacă era cineva «tremurând» afară. Acolo l-a găsit pe Ellefsen plângând. El nu dorea să părăsească acel ajutor pentru o viață în Dumnezeu pe care o experimenta la Smith. Ellefsen a devenit așadar primul dintre «Prietenii lui Smith», și restul vieții, cei doi au avut o părtășie intensă ca frați ai lui Isus.

În aceeași perioadă Smith a început să lucreze cu fratele lui mai tânăr cu nouă ani, dentistul Aksel Smith, atât prin convorbiri directe, cât și prin scrisori. În 1905, Aksel a scris o scrisoare fratelui său, că el s-a pocăit la Isus – și cu aceasta Smith a început o învățare temeinică a fratelui său. Multe lucruri au fost scrise în scrisori, și acestea au fost adunate în Scrisorile lui Johan Oscar Smith.

Trei ani mai târziu, în 1908, Smith îl întâlnește pe extraordinarul tânăr cadet Elias Aslaksen. El era cel mai bun elev la toate disciplinele marinei de război, și avea o carieră strălucitoare în fața sa. Totuși când l-a întâlnit pe Smith și a auzit adevărurile pe care el le primise de la Dumnezeu, a lepădat tot ce avea pentru a sluji lui Isus. Aslaksen a devenit mai târziu unul dintre cei mai apropiați conlucrători ai lui Smith și a preluat răspunderea acestuia după moartea lui în 1943.

Pauline și copii

În 1901 Smith a observat o femeie foarte sinceră și temătoare de Dumnezeu, Pauline Pedersen. El era comerciant în Horten și din cauza dreptății și sincerității, a primit răspundere pentru unul dintre magazine. În același an ei s-au logodit și în noiembrie 1902 s-au căsătorit într-o simplă biserică metodistă din Kristiansand. În următorii ani până în 1918 ei au primit șase copii.

Comori Ascunse

Cei doi frați Aksel și Johan Oscar Smith au fost scribenți activi în reviste creștine, dar cu cât învățătura lui Smith a avut tot mai multă împotrivire, el experimentat tot mai des articole care erau returnate, ceea ce i-a determinat să se gândească la o revistă proprie. Gândul lui Smith era o revistă «lucrătoare» care face direct referire la frică de Dumnezeu, și nu o revistă «povestitoare» de care erau destule. Pe 1 ianuarie 1912, condusă de o dorință și o convingere interioară, a apărut primul număr al revistei Comori Ascunse.  Această revistă a fost de atunci principala publicație a bisericii, tradusă în 28 limbi și distribuite către toate colțurile lumii.

«A lucrat mai mult ca toți»

Restul vieții sale, Smith a fost interesat doar în aceste două descoperiri: Hristos descoperit în trup și Hristos și Biserica. Toți cei cu care el intra în contact vedeau tocmai cum această învățătură merge mână în mână cu viața zilnică. Tot ceea ce Dumnezeu îi descoperea și care se întâmpla în viața sa, el învăța mai departe cu râvnă mare. Diferit de mulți predicatori care deseori pun accent pe a aduna cât mai mulți, el lucra minuțios cu fiecare suflet în parte. El prefera să aibă câțiva frați și surori, care erau în legătură cu Hristos, decât mulți membri. Smith nu accepta o altă dezvoltare decât aceasta și el ar fi rămas mai bine singur cu această credință decât să începă să schimbe adevărul.

În primăvara anului 1943 Smith și-a încheiat viața. El era slăbit de diabet, avea vederea slabă și a trebuit să stea la pat timp de mai multe zile. În noaptea de 1 mai, Johan Oscar Smith a plecat acasă la Isus – el a murit de infart, în timp ce mergea în cameră a căzut pe podea. Și astfel profeția lui Ludvig, fratele lui Smith s-a împlinit. Pe patul lui de moarte în 1931 el a spus: «Când vei muri, Johan, vei muri cu capul sus.».

După moartea lui Smith, Elias Aslaksen a dat această mărturie: «Niciodată n-am mai văzut un astfel de om. Niciodată în timpul meu n-am auzit și n-am văzut și nimeni altcineva nu mi-a spus despre un astfel de om, atât în această țară, cât și în vreo altă țară.»

Înmormântarea lui Smith a fost cea mai mare care a fost vreodată în Horten de atunci și de până atunci, în ciuda resctricțiilor de transport de atunci. A curs cu suflete recunoscătoare, telegrame și flori.

«Noi nu am devenit urmașii unor doctrine, ci urmași ai unei credințe vii, care aduce viață. […] Fratele Smith a fost un înaintaș, un războinic, nu pentru niște doctrine, ci pentru creștinism adevărat, pentru viață adevărată în Dumnezeu, pentru neprihănire, adevăr, dragoste, înțelepciunea lui Dumnezeu, curăție, bunătate.» Așa a rezumat Aslaksen viața lui Johan Oscar Smith care a căpătat semnificație pentru veșnicie atât pentru el, cât și pentru cei prin care el i-a câștigat pentru Hristos prin harul lui Dumnezeu.

«Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.» 1. Tim 4:16

1- “Albinutele” contribuabile muncesc din greu pe salarii de mizerie si trintorii nationali ne consuma haotic cite 2.250 de lei pe secundă;2 – CEREM CETATENILOR ROMANIEI SA SEMNEZE PENTRU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI;3- Ilie Serbanescu -Scrisoare deschisa catre toti romanii

 

1-  Iata de ce ingropam de vii in datorii pe nenascutii oameni! Pentru ca ,printre alte gauri NEGRE,pe minut , cheltuie  135.000 de lei şi ne ducem spre 16 miliarde de euro pierdute anual.

România pierde anual 16 miliarde de euro din caza unui sistem de colectare a taxelor şi impozitelor ineficient. Informaţia a fostă făcută publică cu ocazia semnării Pactului pentru fiscalitate, un demers al comunităţii academice şi al mediului de afaceri şi o invitaţie la consens pentru dezvoltarea ţării adresată mediului public şi celui privat. “România pierde în fiecare secundă 2.250 de lei din cauza evaziunii fiscale. Pe minut avem 135.000 de lei şi ne ducem undeva la 16 miliarde de euro pierdute anual. Asta reprezintă cam 70% din evaziunea fiscală pe care entităţi şi instituţii ale statului, ONG-uri, Consiliul Fiscal, le-au calculat. În total, sunt aproximativ 23 de miliarde de euro care se pierd în fiecare an din cauza unui sistem de colectare ineficient”, a declarat cu acest prilej Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Majoritatea oamenilor de afaceri consideră că fiscalitatea ca fiind un factor cu impact nagativ asuspra activităţii desfăşurate. “Aproape jumătate dintre companiile româneşti reclamă ambiguitatea şi instabilitatea legislaţiei fiscale. 80% dintre companiile care au răspuns studiului au declarat că reglementările fiscale sunt împovărătoare”, a spus hai Daraban. “După 25 de ani de capitalism, nu mai vrem să aşteptăm ca în România, Guvernul să rezolve toate problemele, ci vrem să contribuim efectiv la crearea unui pact transpartinic şi de durată, care să guverneze principiile privind fiscalitatea. Fără a sugera că există soluţii general valabile şi deja formulate”, a precizat Angela Roşca, reprezentantul Romanian Business Leaders.

Evaziunea fiscală la TVA este cea mai răspândită formă de fentare a Fiscului, acoperind 60% din cazurile de încălcare a legii. În contabilitatea unor companii sunt trecute cheltuieli fictive iar administratorii sau proprietarii solicită rambursări de TVA, practică evident ilegală. În domeniul comerţului cu materiale de construcţii, de exemplu, se practică metoda de trecere prin mai multe companii achiziţiile intracomunitare de materiale. Se înregistrează operaţiuni nereale în contabilitate astfel încât să urmărească o reducere a valorii reale a TVA. Pe lângă evaziunea generală la TVA, statul mai pierde bani din cauza evaziunii la impozitul pe venit, la CAS, la impozitul pe profit, la accizele la ţigări, alcool.

Munca la negru generează o gaură anuală care ar putea acoperi minusurile din bugetul de pensii, adică diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Un sfert dintre angajaţii care lucrează fără forme legale sunt cu studii superioare. Evaziunea fiscală cu alcool reprezintă aproape 80% din piaţă. Oficialii patronatului Garant susţin că produsele au devenit atât de scumpe încât oamenii produc la cazan. O altă mare problemă cu care se confruntă societatea este evaziunea cu ţigări. De cele mai multe ori, contrafacerile şi contrabanda înseamnă bani care merg către crima organizată.

 

2- CEREM CETATENILOR ROMANIEI SA SEMNEZE PENTRU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI

Initiativa Legislativa are nevoie de 500.000 de semnaturi – Semneaza si tu !
CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI.

Suntem cetateni ai Romaniei si vrem sa dispunem ca si popor de toate resursele naturale pe care le-am avut si acum nu le mai avem.

Resursele naturale ale Romaniei: aur, argint, cupru, carbune, petrol, gaze, gaze din platform continentala a Marii Negre, etc…au fost instrainate in ultimii 25 de ani fara ca proprietarii lor de drept Cetatenii Romaniei sa fie intrebati daca sunt de acord!

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI !

CEREM REINTRODUCEREA IN CONSTITUTIA ROMANIEI A URMATORULUI ARTICOL

Noul Articolul din Constitutia Romaniei – despre Proprietate va fi:

(1) Statul ocroteste proprietatea

(2) Proprietatea este publica sau privata.

(3) Proprietatea publica, in intregul ei, apartine statului. Ea nu poate fi impartita si trecuta in proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale.

(4) Bogatiile de orice natura ale subsolului, padurile, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

(5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile.

(6) Bunurile proprietate publica pot fi concesionate ori inchiriate unor privati sau date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice, in conditiile legii, numai in urma unui referendum national prin care cetatenii Romaniei sa aprobe acest lucru.

(7) Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila.

(8) Proprietatea publica a Romaniei va fi gestionata de Fondul National al Romaniei, fond suveran de stat. Conducerea Fondului National al Romaniei va fi aleasa, in conditiile legii, prin votul direct al cetatenilor.

CEREM CA CEI CARE AU INSTRAINAT RESURSELE ROMANIEI IN ULTIMII 25 DE ANI FARA A INTREBA IN NICI UN FEL CETATENII ROMANIEI DACA SUNT DE ACORD CU ACEST LUCRU SA FIE TRASI LA RASPUNDERE SI JUDECATI PENTRU FAPTELE LOR.

Daca si TU te-ai saturat ca altii sa profite de resursele naturale ale tarii noastre, in timp ce parintii si copiii nostri se zbat in saracie, alatura-te acestui demers si distribuie acest mesaj !

AVEM NEVOIE DE 500.000 DE SEMNATURI PENTRU A DEMARA O INITIATIAVA LEGISLATIVA IN ACEST SENS!

SEMNEAZA AICI ACEASTA PETITIE

Citeste si da mai departe !

Va Rugam sa indicati adrese de email corecte ca sa puteti fi contactati in momentul in care vom depune listele nominale cu persoanele si cu cele 500.000 de semnaturi ale lor, la Curtea Constitutionala, pentru a valida aceasta initiativa legislativa.

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! – Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi – Semneaza si tu !

Care e procesul prin care se revizuieste Constitutia?

TITLUL VII

Revizuirea Constituţiei

Iniţiativa revizuirii ARTICOLUL 150

(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Procedura de revizuire ARTICOLUL 151

(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Limitele revizuirii ARTICOLUL 152

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! – Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi – Semneaza si tu !

Cum ne vom organiza

Rugam ca fiecare semnatar sa si distribuie petitia la cat mai multe persoane. E necesar ca ea sa fie distribuita de fiecare la cel putin inca 10 pesoane.

De aceea rugam ca fiecare semnatar sa si trimita petitia la cat mai multe persoane: parinti, frati, surori, rude, prieteni, vecini, colegi…

Acest lucru e necesar pentru a avea o sansa sa crestem in numar.

Cand o distribuiti, va rugam, cereti-le celor care sunt de acord sa o semneze, sa o distribuie la randul lor.

Daca se vor strange cele 500.000 de semnaturi, vom trimite petitia tuturor institutiilor statului si tuturor parlamentarilor, si vom trece la faza redactarii listelor oficiale de semnaturi dupa formatul cerut de Curtea Constitutionala (vom notifica fiecarui semnatar sa completeze formularul tipizat cu detaliile necesare si-i vom indica unde anume trebuie sa-l trimita)

Dupa ce vom redacta si vom centraliza listele finale cu semnaturi, le vom depune la Curtea Constitutionala in formatul cerut, pentru a declansa procedura de Modificare a Constitutiei.

Desi numarul de semnaturi e urias, avem speranta ca vom reusi.

Va multumim,

Fluierul.ro

Sursa: Fluierul.ro

 

 

3- Ilie Serbanescu / Scrisoare deschisa catre toti romanii

Dragii mei concetățeni, sînt și  eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit  oraș Bucuresti. Aici m-am născut,  mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am  muncit pînă cînd am ieșit  la pensie.
Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea  socialismului și 20 pentru  dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am  sperat mult mai mult. Acum sînt la pensie. Să nu credeți cumva că m-am  pricopsit. Îmi petrec anii  chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată  facturilor.
Știți și dumneavoatra, poate mai bine ca mine, că  viața de bucureștean te  obligă la folosirea unor  servicii și facilitate  publice indispensabile  cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv,  internet, telefon și  cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant un  lucru pe care aș vrea  să vi-l împărtășesc și dumneavoastră.  Și anume  că eu, ca și  dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o  companie frantuzească dar îmi vinde apă românească  pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța.  Deci eu, atunci cînd fac duș sau  cînd îmi fac un ceai, îl  fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în  Franța.

Curentul electric îl plătesc la o companie italiană  numită Enel.  Deci, cum am  aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se  scurg în Italia.  Sînt  convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez),  firmă tot franțuzească  ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar  banii noștri pleacă  la Paris să se integreze în UE.

Telefonul, indifferent  că-l plătesc la  Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura  să zic ceva la  telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani  către zări străine.

Cablul  TV și internetul le plătesc la RCS & RDS.   Ăștia,  mărturisesc că nu știu de  unde sînt dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan  Teszary, locuiește la  Budapesta și nu știe  nici el dacă mai e român sau  european.

Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor,  m-am integrat și cu mașina  în Europa, că nu mai e în tot Bucureștiul un PECO  românesc.   Ferească Dumnezeu  de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu  l-am făcut, dar sînt  sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum  plătesc dobînzi grele și  comisioane către bănci străine fiindcă în București,
în afară de CEC, nu mai e  nici o bancă românească. Deci ne integrăm cu succes și  în sistemul financiar  European, cu portofel cu tot.

Dacă umplem coșul cu merinde  la supermarket,  pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii  peste mări și țări  fiindcă marfă e aproape 90% de  import.

Deci cam astea sînt urmările politicii de privatizare a  celor care au condus  țara în ultimii 24 de ani.   Am fost  predați la  pachet, pe post  de  consumatori captivi, unor companii străine care ne  calculează prețurile în  euro, deși noi sîntem plătiți în lei!  Pe facturi  prețurile cresc fără să ne  întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare din aceste companii de  utilități.
Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară?  Dar  să știți că situația  asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește  în toate marile orașe  din țara . Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce  nimic, iar banii  românilor se scurg în afară țării.

Pagubele sînt  uriașe!

 Au dispărut, în ultimii 24 de ani peste 1200 de  întreprinderi productive: fabrici,uzine, combinate, cooperative, sisteme de irigații  și cîte altele!   În România, primul război mondial + al doilea război  mondial + cutremurul din  1977 nu au distrus 1200 de întreprinderi.   Politicienii
ultimilor 24 de ani au  reușit performanța!
Nici bomba de la Hiroșima + bombă de la Nagasaky nu au  reușit performanță asta,  e dovedit statistic .   Deci politicienii noștri din ultimii  24 de ani sînt mai  răi că bomba nucleară.

Nu mai vorbesc de recordul de a  crește datoria publica  la 20 miliarde de euro. I-au spus datorie publica, deși nu  ne-au întrebat pe  noi, poporul, atunci cînd au contractat-o, dar ca să fie  siguri că e datoria  noastră, a poporului și că noi o vom plăti… noi și  nepoții noștri!

Cît mai poate dură o asemenea situație? Ce fel de țara  vom lasă noi moștenire  copiilor și nepoților noștri?! Mulți dintre ei caută de  pe acum să-și facă o  situație prin alte țări. Cifre neoficiale spun că vreo 4  milioane de tineri  români muncesc în străinătate și din generațiile care  se ridică mai toți vor să  plece, fiindcă este o adevărată performanță să-ți găsești un loc de muncă în  țara ta.

Nimeni nu cere de pomană . Toată lumea dorește un loc de  muncă ! Fără producție autohtonă de bunuri, doar cu consum și servicii și alea  livrate de străini vom  pieri ca țara și ca neam în cîțiva ani de zile.
Acest lucru trebuie să înceteze și România să-și  recapete controlul asupra  serviciilor publice și asupra întregii economii!
Serviciile publice sînt afaceri cu clienți captivi.  Ele  trebuie să fie în mîna  românilor, a statului român, altfel ne vom trezi cu  prețuri din ce în ce mai  mari !
Dumnezeu să ne lumineze mintea!    În caz contrar vom trage apa la București și vom face plata la Paris,ca și pînă  acum!
Fă un bine țării tale!  Citește și dă mai departe!

Cu drag,  Ilie  Serbanescu

Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania

 

PSDFPS sau Frăția Perpetuului Șmen

Mecanismul așa-zisei spargeri a economiei planificate, moșmondite de Ceaușescu și pus la cale de reforma Coșea-Văcăroiu (anal-istu’ lu’ Pește Mircea Coșea este invitat și azi la tembelizor să ne explice cum e treaba pe partea economică – n.m.), un fel de Salva-Vișeu a erei Iliescu, nu este decât cheia prin care marii șacali ai României de după 1989 (majoritatea foști securiști și foști nomenclaturiști comuniști – n.m.), deghizați în inocenta redingotă a investitorilor strategici, a dat iama în iatacul patrimoniului public. După micile găinării încropite de înghițitorii de râme din MEBO și apoi din Asociațiile Salariaților, iată că megaploșnița Fondului Proprietății de Stat (FPS) suge vârtos grosul zestrei de fată mare și fără datorii externe a României. FPS gestionează 70% din averea țării; deși pe hârtie este subordonat Parlamentului, funcționează, în realitate, independent; Parlamentul primește, o singură dată pe an, o informare de la FPS. Pentru a le adormi vigilența și a-i lua copărtași, o liotă de reprezentanți ai celor două Camere a fost cooptată de tandemul Coșea-Văcăroiu, în Consiliul de Administrație al FPS.

Investiția lupului paznic la stână

Hărtănirea prefențială a avuției naționale i-a inventat pe așa-zișii investitori strategici, care au beneficiat de credite uriașe, din partea unor bănci mânjite până în măduva oaselor, pentru acțiunile de transfer de proprietate. De cele mai multe ori, așa cum s-a dovedit, creditele au fost acordate fără garanție.

  • Exemplu: Scoaterea la mezat a hotelului Inter, pe spezele/complicitatea FPS și câștigarea licitației, făra niciun ban pus la bătaie, de către frații Păunescu (fratele mai mare, din cei trei, a fost nașul de cununie al “prințișorului” Nicu Ceaușescu; tot cei trei frați au lansat postul B1 TV, unde zburdă în voie, în fiecarea seară mafia PSD-istă; tot cei trei frați au “privatizat” cea mai cunoscută echipă de fotbal din România (erau acționari acolo), Steaua București, încăpută pe mana unui bișnitar, ulterior mafiot și pușcăriaș, George Becali, cel care trimitea interlopi să-i amenințe pe părinții elevilor din galeria Stelei și care nu a investit nimic în performatele sportive (neinvestind în copii și juniori) ale celebrei Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor, în 1986, ci doar a muls-o de bani – n.m.).

Inspectoratul General al Poliției (IGP) controlează afacerea Inter, până la limita de acces, și nu descoperă nicio neregulă, după care depune armele, întrucât intră în zona unui tabu. IGP nu are competența de a controla FPS-ul, întrucât Fondul Proprietății de Stat este subordonat Parlamentului și, într-un stat de drept precum România anului 1996, există o clară separație a șpăgilor.

Diversiunea Dima

Numit în martie 1993 președintele Consiliului de Administrație al FPS, Emil Dima a lăsat de înțeles, în primă fază, c-ar avea de tranșat un conflict de calibru național, cu Patronatul lui George Constantin Păunescu (fratele mai mare – n.m.). Diferendul s-a dovedit a fi, ceva mai târziu, o diversiune tipică a SRI și al cărei scenariu încearcă să acrediteze, și astăzi (în 1996 – n.m.), ideea că frații Păunescu s-ar afla, chipurile, în dizgrația președenției (la Cotroceni era KGB-istul criminal Ilici Iliescu – n.m.), a IGP și SRI. Nimic mai fals! Cum tot falsă este și perioada disidenței lui Dima. Căci cum altfel ar fi posibil ca un fost deținut politic să intre în PDSR, să ajungă senator și prefect de Dâmbovița și apoi președintele unui organism controlat in corpore de SRI? Și când spunem asta, ne gândim, în primul rând, la rolul jucat de SRI, prin Emil Dima, la privatizarea Sc CELROM SA, de către ROMCARTON-ul lui Vladimir Cohn.

IGP face ordine

Scandalul de la SC CELROM, cea mai mare fabrică de carton ondulat din Europa de Est, continuă să țină și astăzi cohortele de greviști în stradă. Greviști cărora, după ce li s-au rupt spinările, la propriu, de către trupele de intervenție ale Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți și de cele ale Jandarmeriei, li s-au desfăcut contractele de muncă, taman în Săptămâna Patimilor. Ordinul de atac asupra CELROM a fost dat, zice-se, de inspectorul șef al IJP Mehedinți. În fond, venea direct din cabinetul ministrului de Interne (e vorba de PSD-istul, PDSR cum se numea atunci, Doru Ioan Tărăcilă, la acea vreme – n.m.) D.I. Bumbăcilă.

Legea conservării masei

Pe scurt, maniera în care s-a privatizat SC CELEROM, în favoarea ROMCARTON/FPS, este de-a dreptul monstruoasă și dă cu capul de pereți lege după lege (și pe atunci, mafioții PSD-iști se ștergeau la fund cu legile țării, așa cum o fac și astăzi; în prezent, fac și mai rău, încercând să modifice legile în favoarea lor – n.m.). Abia după declanșarea grevei și după ce sinistrul V. Cohn a mistuit complet mitul caidului cartonului ondulat, Corpul de Control al Guvernului s-a învrednicit să întreprindă o anchetă la Tr. – Severin, în urma căreia justifică greva sindicatului CELROM și revocă contractul nr. 102/31.03.1994, de vânzare cumpărare a acțiunilor SC CELROM, dintre ROMCARTON și FPS. Adică, prin mânăriile FPS-ului, Cohn câștigă pachetul majoritar de acțiuni (51%), cu plata în rate și la valoarea de 12.260 lei/acțiune (lei vechi; 10.000 lei vechi = 1 leu nou, de astăzi – n.m.), încălcându-se astfel legea prin care investitorii străini nu pot cumpăra decât cel mult 49% din societățile comerciale ale unei singure ramure economice. Asta în timp ce asociația salariaților (1170 membri acționari) a cumpărat pachetul de acțiuni de 20%, la valoarea de 57.241 lei/acțiune. Specularea diferenței de preț a celor două tipuri de acțiuni, egală cu 44.981 lei aduce ROMCARTON-ului un cadou de 68.838.939.954 lei din averea statului. Totul s-a realizat prin acțiunea discreționară a Consiliului de Administrație al FPS, adică a lui Dima, via SRI.

Un microcosmos al samavolniciei

Când a fost nevoit să dea explicații cu privire la acest imens matrapazlâc, Dima a motivat că a optat în favoarea invetitorului strategic, pentru că CELROM, neputând contribui cu bani lichizi la programul investițional, nu a solicitat niciodată 51% dintre acțiunile societății, din pachetul deținut de FPS. Adevărul este că oferta CELROM-ului depășește cu 2,5 milioane $ pe cea a ROMCARTON-ului. Cum era de așteptat, Legile lui Cohn nu s-au oprit aici. După ce a pus mâna pe CELROM, Cohn dublează prețul produselor finite, încălcând, astfel, preavizul de 30 de zile, privind modificarea regimului prețurilor. O lună mai târziu, Cohn scade cu 30% prețurile industriale, instituind monopolul pe cartonul ondulat românesc. Și cine credeți că-i sare într-ajutor? Nimeni altul, decât Valentin Păunescu, într-un recent număr (era în 1996 – n.m.) din Curierul Național, după sfânta lege a corbului care nu scoate ochii la corb.

Dinamovibilitatea investitorului strategic Vladimir Cohn

Vladimir Cohn, zis Vova, se naște la 26 noiembrie 1944 în București, în vecinătatea panteonului unor figuri ilustre, care l-a aliniat pe Valter Roman lui Silviu Brucan și pe Teohari Georgescu, Anei Pauker. Și tot acolo în bătătura vilei, amirosind la pulan de milițian, a birou de anchetator și a cravașă de securist, Vova va auzi pentru prima dată de Clubul Dinamo, unde va face polo și-l va cunoaște mai târziu, după ce va fi plecat din România prin anii 1970, pe cel de-al doilea socru al său, fostul jucător dinamovist Liță. Vova se recăsătorește în 1984 cu Andreea Liță, care primește, în cel mai scurt timp și contrar tuturor habitudinilor securisto-ceaușiste, aprobarea de a părăsi România, în SUA, via Israel. Și nu numai s-o părăsească, dar s-o și viziteze când vor mușchii ei. Împreună cu Vova, evident. Tot contrar procedurilor regimului comunist, tata-socru nu este destituit din fruntea Clubului Dinamo, după plecarea fiicei în Occidentul decadent. Cuplul de proaspeți însurăței își petrece vacanțele, dacă nu în Franța, la Trois Valees, atunci cu siguranță la ski, pe Valea Prahovei. Vova făcea afaceri în România încă de prin anii 1980, importând mobilă în SUA.

Cătunie, grade grele

Se întoarce în România în 1990, prezentând la graniță un pașaport american și în scurtă vreme este introdus la Iliescu, de Bujor Sion. Dă primul tun financiar în vara aceluiași an, când pune mâna cu piciorul stâng, pe fabrica ICOA din București, la prețul neliberalizat al unei ciorbe de burtă. Cu ajutorul fostului secretar de stat, Marin Nicolae, demis în urma unui uriaș scandal de corupție, înființează ROMCARTON. Societate, căreia, după cum bine știți, îi fac reclamă (se întâmpla în 1996 – n.m.) pe tricouri jucătorii Clubului de fotbal Dinamo. Ceva mai târziu, obține pe semnătura lui Petre Roman, prietenul său din copilărie, Clubul Dacia pe care îl rebotează “Ilie Năstase”. Nasty, care nu ia niciun sfanț din afacerea asta, îl obligă pe Vova să revină la vechea denumire a clubului. Tot pe semnătura lui Roman primește o vilă în str. Gogol nr. 1. Pentru cei 187 m2 ai vilei plătește strivitoarea chirie de 1198 lei (vechi, adică 0,1198 lei noi – n.m.) pe lună. În cercurile intime îi place să se dea general de securitate, dar în fond se pare că n-a fost decât colonel.

Orgasme pe carton ondulat

Vova a bigamizat, până de curând, cu vestitul manechin Cătălina Isopescu, reprezentanta prestigioasei firme Elite în România, fata lui nea’ Isopescu de la TVR 1. După izbucnirea scandalului CELROM/ROMCARTON, Cătălina a șters putina în Germania. Nu înainte de a-i restitui amorezului Mercedesul pe care Vova i-l făcuse cadou. Nu însă și ceasul de platină. Scandalul economic este precedat, în ordine cronologică, de cel provocat de nevasta legitimă a lui Cohn, Andreea, care află cu lux de amănunte de legătura lui Vova cu Isopeasca și intentează acțiune de divorț. Și nu pe gratis, ci contra sumei de 2 milioane $, pe care o pretinde drept despăgubiri. Dupa ce Cătălina părăsește ringul, Andreea își retrage acțiunea și se întoarce în patul conjugal, de carton ondulat, al lui Vova.

Concubinajul cu frații Păunescu

Este asociat la Melody Bar, cu Viorel Păunescu, și la ANA PAN SRL, cu George Copos. În acțiunea de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni CELROM este sprijinit direct de Virgil Măgureanu, cu care este prieten de familie. După ce a cumpărat și societatea AMBRO-Suceava, Vova a ajuns să dețină 95% din ramura de producție a cartonului ondulat românesc. Când a discutat cu directorul societății AMBRO preluarea pachetului majoritar de acțiuni, Vova era însoțit de ofițerul de obiectiv SRI. Așa se face că, de aici și până la legenda că Vladimir Cohn ar fi folosit adesea SRI-ul în acțiuni de spălare a banilor negri, distanța a devenit amețitor de scurtă. (“Academia Cațavancu”, nr. 232/1996)

Citeste si articolele:

 

Cum au incercat guvernele Nastase si Tariceanu sa-i ucida pe romani cu iodul din sare si fierul din paine

Pavel Chirilă

 

Profesor universitar Pavel Chirilă, reputat medic român: “Iodul în sare a fost introdus printr-o hotărâre a guvernului Nastase. Guvernul Tăriceanu a decis dublarea procentului de iod din sare. Tot guvernul Tăriceanu a mai avut o idee nebunească: a vrut să introducă fier în pâinea românilor, pe motiv că românii sunt anemici.”

Cred cu sinceritate că Tăriceanu este un criminal și, alături de Adrian Năstase, trebuie judecat pentru genocidul practicat împotriva poporului român. A parții sănătoase a acestui popor. Fiți atenți ce guvern de criminali a condus acest Kalin Căcăriceanu, cel care dorește, s-a exprimat public în acest sens, desființarea DNA-ului. Un glonț nu-i o avere. Ori punem toți bani și cumpărăm un glonț pentru aceste Mafioticeanu, ori împărțim prețul glonțului la 5 și le punem pe cele 5 soții ale acestui jeg (la catolici, Tăriceanu este catalic, o fi voie cu 5 soții?) să plătească, deși ele, săracele, nu au nicio vină.

Dr. Pavel Chirilă: „Să vă mai spun ceva interesant… La un moment dat m-a căutat domnul Cioloș, în calitate de Ministru al Agriculturii (anii 2007-2008 –n.m.), și mi-a solicitat un studiu despre efectul fierului în pâine; și eu l-am întrebat, în mod firesc, pentru ce îl doriți, domnule ministru? – “Păi, a apărut, așa, o propunere, să punem fier în pâine.” L-am întrebat care ar fi justificarea acestei măsuri și dânsul mi-a spus că: “Am întrebat și eu și mi s-a răspuns: Păi, dumneata nu știi că poporul român este anemic?” … Am urmărit fenomenul și știu că domnul Ciloș a fost onest și s-a opus acestei hotărâri. Prima dată poporul român era hipotiroidian, după aceea întregul popor român era și anemic și guvernele care se succedau nu puteau să doarmă noaptea de grija suferinței poporului român… Din fericire, introducerea fierului în pâine nu s-a făcut, pentru că, dacă se făcea, procentul de cancere în România era mult mai mare, infinit mai mare, fără să exagerez! Pentru că fierul este un substrat nutritiv foarte bun pentru celula canceroasă.”

Sursa (citeste materialul integral)

Vezi si inregistrarea emisiunii, in care profesorul universitar Pavel Chirilă prezinta pe larg tentativa de asasinare a poporului roman.

Citeste si articolele:

Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti

 

Nicolae VacaroiuVă mai amintiţi de tovarăşul Nicolae Văcăroiu? Omul de paie al lui Ion Iliescu, prim-ministrul din perioada 1992-1996, perioadă în care inflaţia era galopantă, nu s-au făcut reforme, iar la plecarea guvernului Văcăroiu visteria ţării era goală, acesta este Nicolae Văcăroiu. Dacă mai adăugăm şi faptul că în perioada 2000-2008 a fost preşedintele Senatului, adică numărul 2 în stat, plus două săptămâni preşedinte al României, avem imaginea acestui beţivan care, vorba unui Barbu de la zero_TV, a fost un mare politician (poate pentru unguri, cehi sau polonezi care făceau reforme în timp ce tovarăşul Văcaroiu se juca cu Săniuţa). Dar tovarăşul Văcăroiu mai avea şi protejaţi în teritoriu. Despre unul dintre ei povestea “Academia Caţavencu” în nr.37/2008.

Se numea (şi se numeşte) Dan Bălă, protejatul tovarăşului Văcăroiu. Era (şi probabil este) primarul comunei Redea, pe aproape de Caracal. Tovarăşul Bălă a fost ales, în 2008, ca primar al comunei cu 70% dintre voturi, reprezentând PSD=PCR. Vecinătatea cu Caracalul, locul unde s-a răsturnat carul cu proşti, cum spune legenda, i-a determinat, probabil, pe acei votanţi să pună ştampila pe un individ care: 1) cu câţiva ani în urmă a scăpat de o condamnare de zece luni pentru lovirea unui cetăţean cu parul în cap; 2) în iulie 2008, aflat într-un local din Caracal (Karma pe numele lui), împreună cu şeful de post din Redea, Laurenţiu Geapana, ei bine, cei doi, beţi mangă, s-au luat la bătaie cu badigarzii cârciumii. Pentru această faptă măreaţă, respectivul nu a păţit nimic.

Şi acum motivul pentru care şmecherul de PSD=PCR are aşa o “trecere” în faţa organelor. Tovarăşul Bălă este, în timpul liber, omul care are grijă de moşia de 0,92 de hectare moştenită în zonă de soţia lui Văcăroiu. Recoltele raportate de dumnealui proprietarilor de la Bucureşti l-ar face invidios până şi pe Ceauşescu. Singura diferenţă este că, spre deosebire de Ceaşcă, familia Văcăroiu chiar încasează banii pentru recoltele alea fabuloase. Drept răsplată tovarăşul Văcăroiu voia (o fi reuşit?) să-l propună candidat pentru un fotoliu de senator. Stima noastră şi mândria/ PSD-ul şi hoţia.

Citeste si articolele:

Un personaj sinistru al PSD = ciuma roşie = mafia pe nedrept uitat: Nicolae Văcăroiu

 

Nicolae VacaroiuGalaxia Văcăroiu – un cocktail PSD de 5 stele

Campania anticorupţie violentă din 2000 a adus PSD (ex-PDSR) din nou în fruntea bucatelor guvernamentale. După trei ani de guvernare am aflat ce ştiam: PSD îşi schimbă părul, dar năravul ba. Organigramele ministerelor au fost desfiinţate şi reînfiinţate cu alţi funcţionari publici dependenţi, clienţi sau membri ai PSD. Peste 20.000 de funcţionari publici au luat calea pribegiei, pe motive de incompatibilitate politică. Un lucru mai puţin cunoscut ne-a atras atenţia. Unul dintre criteriile pe care pesediştii le-au folosit pentru selectarea oamenilor de încredere a fost nu numai afilierea politică sau gradul de rudenie, ci chiar prietenia în afacerile de tot felul, multe dintre ele penale.

Cine conduce Jenatul României

Senatul României este condus (era în 2004 – n.m.), părerea mea, de către senatorul PSD Nicolae Văcăroiu. Cine este Nicolae Văcăroiu? Fost premier al României în perioada 1992 – 1996, apoi senator PDSR. Din 2000, senatorul de Argeş, judeţul unde se produce celebra “ţuică de Piteşti vioaie”, a fost numit preşedinte al Senatului României. Background-ul său de funcţionar public are la activ, din perioada Opoziţiei, tinicheaua BID-FNI-Vântu, care răsună la fel de strident ca şi creditele neperformante ale Bancorexului. Mai mult, o bună perioadă, Văcăroiu a stat în funcţia de preşedinte cu un salariu de mii de parai de la BID. Prezentarea acestui mic trecut profesional are rostul de a ne lămuri, pe mai departe, din ce sistem solar se trag colaboratorii lui Nicolae Văcăroiu şi cum au ajuns ei să stăpânească funcţii centrale pe Terra. Iar cheia acestei apropieri cu tentacule a fost înregistrată la Registrul Comerţului sub denumirea Fineco SA. Unde acţionar fruntaş a fost chiar Banca de Investiţii şi Dezvoltare, condusă de Văcăroiu.

Cine şi ce se învârte în jurul lui Văcăroiu?

N-aţi ghicit, răilor, Pământul nu se învârte cu dl. Văcăroiu, ci după domnia sa! Pentru că, în mijlocul sistemului solar de pile-relaţii-cunoştinţe, în jurul Soareluigravitează celelalte planete, fiecare cu horoscopul ei politic şi de interese. Lunaeste deputatul Alexandru Stănescu, şef PSD Argeş. Mercur este Mihai Ungheanu, secretar general al Camerei Deputaţilor. Venus este Petru Crişan, fost ministru al Guvernului Soare, înainte de 1996. Războinicul Marte a atacat şi s-a retras prin persoana lui Micky Şpagă (Şerban Mihăilescu – n.m.), integrat perfect în orice sistem solar. Şi Jupiter – Teodor Gavrilă fost secretar de stat în Guvernul Soare. Saturn şi Uranus – Sorin Panaitescu şi Dan Fruntelată – sunt planetele-consilier ale Soarelui, vechi amici de la explozia solară Bancorex. Neptun, greu la funcţie şi la influenţă, este fostul secretar de stat Gheorghe Oană. Pluto este mare şi acum, guvernează activitatea APAPS sub numele de terrian Ovidiu Muşetescu. În jurul Soarelui mai gravitează discret doi meteoriţi: Mircea Hamza, şeful Biroului de Presă al Senatului Solar, şi Octavian Partenie, fost înalt funcţionar guvernamental prin Guvernul Soare. Bătălia pentru Terra în acest sistem solar nu s-a încheiat încă.

Umbra lui Văcăroiu. La Camera Deputaţilor

Există funcţionari publici la Camera Deputaţilor care îşi ţin ascunse în sertar averea şi meandrele afacerilor personale, că doar n-o îndrăzni cineva să cotrobăie în biroul în biroul secrtarului general Mihai Ungheanu-Mercur, de exemplu. Numele acesta vă sună cunoscut: e tovarăşul care a propus construirea unui ţarc special, ca pentru vite, la Palatul Parlamentului, pentru a ţine sub bici jurnaliştii mai îndrăzneţi. Cum să-l întrebi pe tovarăşul Ungheanu, când îl prinzi pe vreun culoar solar, de ce e aşa modestă declaraţia sa de avere laolaltă cu trecutul său bancorexist. Sau despre afacerile sale bine legate de Văcăroiu sau Micky Şpagă? Discuţia purtată cu Mercur a fost un agreabil exerciţiu de ventriloc. I-auzi, ia! ”La Fineco SA mai sunt acţionar?! Ha! Ha! Ha! Am dat 3 milioane acolo la constituirea firmei, mai multe nu ştiu. L-am mai sunat pe Octavian Partenie care mi-a zis că firma mai lucrează, dar nu sţiu nimic. Rep.: Sunteţi administrator şi acţionar la Getica SRL şi Saint George SRL. ”Care Getica? Nu ştiu. Apar eu într-o firmă ca asta? Cum, sunt administrator? Ha! Ha! Ha! Da, îmi amintesc ceva-ceva. Da’ e o firmă care nu merge, o să mă scot de-acolo. Am uitat cu desăvârşire de ea. În cealaltă firmă, Saint George, am ieşit demult, am făcut act notarial, e vina acţionarului că n-a făcut demersurile necesare.” (Minciuna, sufletul nepieritor la comunismului. – n.m.)

Văcăroii vechi…

Prins cu trei firme nedeclarate, unde mai este şi administrator, Ungheanu-Mercurn-are mustrări de conştiinţă. Doar ”în octombrie 2000, înainte de alegeri, deci ar trebui să-i mulţumesc preşedintelui Constantinescu, m-au scos de sub urmărire penală din lotul Bancorex. N-a intervenit nimeni pentru mine.” Ce alţi grei sunt în sistemul solar al prieteniei? Unul dintre ei este fostul secretar general al Guvernului, Şerban Mihăilescu, alintat Micky Şpagă, alias Marte. Însă s-a retras imediat când s-a aflat de participarea sa în Fineco. Cot la cot cu el, tot acţionar, este Octavian Partenie, meteoriticul, acţionar la Fineco şi prieten cu Mercur. Partenie este un fost mare amploiat de la diferite departamente din Guvernul Soare.
Îl mai găsim pe lista acţionarilor Fineco SA pe Neptun, un anume Gheorghe Oană. Ştiţi cu ce s-a ocupat el o perioadă? A fost ministru secretar de stat la Finanţe şi era responsabil cu negocierea cu Asociaţia Păgubiţilor FNI. Adică omul lui Văcăroiu negocia şi cu cei care-l acuzau pe Soare că le-a topit banii la FNI. Lista coincidenţelor de horoscop guvernamental continuă: Venus, Petru Crişan, fost ministru al Comerţului în Guvernul Soare, şi Jupiter, Teodor Gavrilă, fost secretar de stat la MApN, tot în Guvernul Văcăroiu. Pe Venus l-au prins acţionar în vreo 13 firme chiar în timpul mandatului de ministru. Noroc cu lumina Soarelui, care l-a protejat de un loc umed şi întunecos.

…şi văcăroii noi

Nu e nevoie să vă stoarceţi memoria pentru a descoperi cine sunt ăştia noi. Arcom, celebrul exportator de muncitori la Krivoi-Rog, a fost unul dintre ei. Nu vă spune multe, dar poate veţi descoperi un nume care vă spune: Pluto – Ovidiu Muşetescu, a fost administrator la Arcom. Da, e una şi aceeaşi persoană cu actualul (era în 2004 – n.m.) ministru al Privatizării. Un alt acţionar important este Luna – Alexandru Stănescu, deputat PSD de – de unde altundeva?! – Argeş, şef al organizaţiei locale. Declaraţiile sale de avere şi de interese nu coincid întru totul ce evidenţa de la Registrul Comerţului de pe Terra. Fostul ministru al Industriilor din Guvernul Soare este acţionar la firma Lasfin Instruments. Tot din constelaţia business-Văcăroiu vi le prezentăm pe Saturn şi Uranus – Sorin Panaitescu şi Dan Fruntelată. Saturn e directorul de cabinet şi şeful consilierilor lui Văcăroiu de la Senat. Şi el acţionar la Fineco. Concidenţele planetare încep să se lege. Tot consilier al lui Văcăroiu la Senat este Uranus – Nicolae Dan Fruntelată. Cercetat în lotul Bancorex, a ieşit cu fruntea curată. Aşa mult s-a bucurat că a şi făcut două firme pe care nu le-am putut găsi în declaraţia sa de avere. Prima este Stizo-Gim, iar pentru a doua firmă, mai aveţi un pic răbdare. L-am contactat pe şeful Biroului de Presă al Senatului pentru a obţine un punct de vedere oficial. ”Nu ştiu cum au ajuns Frunte şi Panait consilieri ai dlui Văcăroiu. Fac parte din aparatul propriu al Preşedintelui. Pleacă dl. Văcăroiu, pleacă şi ei de la Senat. Eu sunt însă permanent, am venit aici prin concurs. Dl. Văcăroiu îşi alege propria echipă fără să fie obligat să dea vreun concurs. Panaitescu a fost directorul de Cabinet al domnului Văcăroiu, pe vremea când era premier” – ne-a declarat apăsat Mircea Hamza.

Senatul Solar al României SA

Consilierul lui Văcăroiu de la Senat, Uranus-Fruntelată este acţionar în Grupul de Companii Opalin SA, firmă pe care n-am regăsit-o prin declaraţiile de avere sau de interese, pentru că nu au fost ele însele de găsit. Dar, stupoare, să vedeţi ce mic e sistemul solar! Acţionar la Opalin este şi Simona Hamza, chiar soţia şefului Biroului de Presă al Senatului. Vizibil surprins de întrebarea noastră, Mircea Hamza ne-a răspuns prompt, cu date din actele firmei soţiei, acte pe care le avea la el la birou. Cum nu prea se pupa activitatea de funcţionar public la Administraţia Financiară a Sectorului 1 a soţiei sale cu obiectul de activitate al firmei – producţie de publicitate şi film – Hamza ne prezintă scenariul. ”În 1997 am fondat firma şi, pe atunci, nu eram funcţionar public. Eram încă director la “Sahia” şi n-am putut să mă trec eu în cate pentru că era conflict de interese. Firma avea acelaşi obiect de activitate cu “Sahia”, producţie de publicitate, filme, chestii de-astea. Când am demarat procesul de înfiinţare al firmei eram în incompatibilitate.” Cum s-a cunoscut soţia sa cu Fruntelată? Nu se întâlniseră niciodată, în schimb Hamza, da: ”Am lucrat împreună în Guvernul Văcăroiu, aşa ne-am cunoscut.” Îi servim o gogoaşă: da, e cu profit zero, nu prea aţi făcut bani cu ea. În realitate, Grupul de Firme Opalin SA a făcut un profit de 100 de milioane de lei cu un singur angajat. ”Da, n-a mers, aţi văzut că n-are profit. În septembrie 2003 am făcut actele pentru a ieşi din firmă, că nu merge.” (Minciuna, sufletul nepieritor la comunismului. – n.m.)

Aştia sunt oamenii care gravitează în jurul Soarelui Senatului României. Amploiaţi, prieteni, foşti subalterni, majoritatea colegi de firme şi interese întortocheate, au ajuns “inexplicabil” în poziţii foarte înalte. Cine i-a promovat în aceste funcţii înalte: prietenia şi interesele, horoscopul sau competenţa lor? Judecaţi singuri.

Fostul adjunct al lui Viorel Hrebenciuc, actualul (era în 2004 – n.m.) secretar al Camerei Deputaţilor, acelaşi Ungheanu-Mercur, acţionar nu numai la Fineco, explică de ce au făcut firma. ”Ideea cu Fineco ne-a venit în 1997, în Opoziţie. Era un prilej de a ne întâlni o dată pe an la un pahar cu vin, eram într-un fel legaţi să ne vedem măcar o dată pe an.” Deci, tot vinul îi lega mai mult în sistemul solar Văcăroiu. (“Academia Caţavencu”, nr. 630/2004)

Citeste si articolele:

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*