Drajonarea: Este o metodă de multiplicare practicată la unele specii ca agave, bromeliacee, palmieri. Drajonii sunt lăstari prelevaţi din muguri de pe rădăcina, bine dezvoltaţi şi cu rădăcini, care se desprind de planta mama şi se plantează, individual, în ghivece. Perioada optimă de înmulţire prin drajoni este primăvara, dar se poate efectua în tot cursul anului. 

Înmulţirea prin stoloni: Se practică la unele plante flexibile, târâtoare, care poartă la extremităţile lor rozete de frunze ce dezvoltă treptat rădăcini. Acestea se detaşează uşor de planeta-mamă şi se pun în ghivece, într-un amestec uşor, din turba, mraniţa şi nisip. În cazul în care plantele nu au rădăcini, se pun la înrădăcinat ca şi butaşii sau se lasă legate de planeta mamă prin stoloni, 2-3 săptămâni.

Înmulţirea prin muguri adventivi: Unele specii floricole au capacitatea de a forma plăntuţe mici, din mugurii adventivi situaţi pe pendunculi florali (de exemplu, Bryphyllum tubiflorum), pe marginea limbului foliar (Bryophyllum daigremontianum) sau pe nervura mediană (Bryophyllum viviparum). Mugurii se desprind de planetamamă, se pun în amestec de pământ şi în scurt timp formează noi plăntuţe.
Marcotajul: Se aplică la plantele ale căror tulpini, puse în contact cu pământul, au capacitatea de a emite rădăcini, se aplică la plantele ai căror butaşi înrădăcinează mai greu şi la cele degarnisite de frunze la bază. Marcotajul seamănă cu butăşirea, dar se deosebeşte prin faptul că marcotarea rămâne ataşată de planeta-mamă. Aceasta se separă de planeta-mamă numai după înrădăcinare.

Plantele pot fi înmulţite prin doua tipuri de marcotaj: marcotajul terestru şi marcotajul aerian. Marcotajul terestru se aplică plantelor verzi, cu tulpini flexibile, târâtoare (iedera, plectrantus, ficus repens, filodendron, pothos, etc.) sau anthurium, prin muşuroirea bazei tuplinii. Se alege o tulpină tânără, se pregăteşte ghiveciul cu amestecul de pământ, se curbează, se fixează şi se îngroapă tulpina în pământ. Pentru a uşura înrădăcinarea, la plantele cu tulpini mai groase se efectuează incizii pe partea inferioară. Extremitatea tulpinii care iese în exteriorul ghiveciului se palisează vertical pe un tutore. Se udă cu regularitate şi se detaşează marcota de planeta-mamă, numai după apariţia noilor frunze şi muguri. Marcotajul aerian este practicat la plantele care au tulpini şi ramificatii rigide, lignificate, ca: ficus, dracena, croton, aralia, leandru, care nu pot fi curbate. Metoda este folosită mai mult pentru recuperarea sau regenerarea
unor plante degarnisite de frunze. Marcota se efectuează între internodii, sub frunze, cu o lama sau cu un briceag ascuţit, crestând oblic tulpina şi efectuând o incizie circulară.
Incizia nu trebuie făcută prea adânc, iar scurgerile de latex de la ficus, de exemplu, se opresc cu apă călduţă. Crestătură se menţine deschisă prin inserarea unei pene (de exemplu, un băţ de chibrit), pentru ca ţesuturile să nu se sudeze. Se fixează un manşon din plastic, umplut cu turba umedă sau muşchi de jur împrejurul tulpinii. Manşonul se închide deasupra şi sub crestătură. Se udă cu regularitate turba şi după circa o lună sau o lună şi jumătate, în manşon apar rădăcini. Tulpina marcotată este tăiată sub rădăcini şi se
pune în alt ghiveci. Operaţiunea se poate efectua cu succes din aprilie până în iulie.
Altoirea: Se practică la unele specii de cactuşi (echinopsis, ericereus) şi constă în alipirea unei porţiuni de tulpină pe o plantă inradacinata (portaltoi). Se taie orizontal, cu o lamă de ras, tulpina portaltoiului, la 10- 12 cm de la bază. Se recoltează altoiul (excrescenţa sau partea terminală a tulpinii) şi se pune pe portaltoi, având grijă ca părţile să se suprapună perfect. Se asigură alipirea cu ajutorul unui elastic, trecut pe sub ghiveci şi deasupra altoiului. Fuziunea dintre altoi şi portaltoi se produce în câteva săptămâni.

Clasificarea butasilor se face după mai multe criterii:
1. După natura părţii prelevate, există:- Butaşi de vârfuri de lăstari (muscată, cerceluş, tradescanţia, etc.);- Butaşi de tulpină (dracena, filodendron);- Butaşi de muguri (aucuba, ficus);- Butaşi de frunze întregi (violeta africană);- Butaşi de fragmente de frunză (sansevieria, begonia);- Butaşi de rădăcină (clerodendron, aralia).
2. După consistenţa ţesuturilor se disting:
– Butaşi erbacei, prelevaţi din tulpini verzi moi (majoritatea speciilor de apartament);-Butaşi semilemnoşi sau semimaturi, tăiaţi din tulpini lemnoase la bază, dar încă erbacee la extremităţi (croton, ficus, leandru, dafin, bougainvillea). Se mai numesc şi butaşi de august;- Butasi semnificaţi (clerodendron).
3. După perioada de realizare:
– Butaşi de primăvară;- Butaşi de astă-toamnă.Butasi de lăstari: • Înainte de tăierea butaşului udaţi bine planta mamă şi rupeţi bobocii; • Tăiaţi lăstarul sau tulpina cu un briceag/cuţit bine ascuţit, deasupra unui nod; • Lăsaţi numai 3- 4 perechi de frunze pe butaş, faceţi o tăietură jos, imediat sub nod şi îndepărtaţi frunzele de la baza butaşului pe o lungime de 2-3 cm; • Baza butaşilor se poate trata cu substanţe rizogene (hormoni) pentru înrădăcinare, de tip Radi Stim sau Rhizopon;
• Puneţi butaşii individual în ghivece cu amestec de nisip şi turbă, după care aşezaţi uşor pământul în jurul lor; • Udaţi cu o stropitoare cu sită fină sau cu un pulverizator, având grijă să nu deranjaţi butaşii; • Puneţi ghivecele cu butaşi în condiţii de mediu corespunzătoare, asigurând o temperatură de aproximativ 20C, lumina strălucitoare, cu lumină multă dar filtrată;
• Ca să menţineţi umiditatea atmosferică, fie aşezaţi tăviţe cu apă lângă ghiveci, fie îl acoperiţi cu o pungă de plastic, perforată.
Butasi din frunze întregi: • Se taie, cu o lamă ascuţită, o frunză complet dezvoltată, cu petiol (cât mai aproape de baza plantei); • Petiolul se pudrează (de preferat) cu hormoni pentru înrădăcinare şi se introduce în amestecul din turbă şi nisip, astfel ca baza frunzei să rămână la suprafaţă şi se apăsă uşor pentru o bună fixare.

Butasi din fragmente de frunze:
– Se taie o frunză şi, în funcţie de forma ei, se secţionează în fragmente (fâşii) orizontale sau despicate pe lungime, prin mijlocul nervurii principale. Fiecare porţiune (care trebuie să aibă o porţiune din nervura principală) se introduce în amestecul din
turbă şi nisip, circa 20 mm, astfel încât fragmentul să aibă contact strâns cu acesta;
– Tăvile sau ghivecele se udă cu o stropitoare cu sită fină şi apoi se aşează într-un loc călduros, dar nu în lumina directă;
– În funcţie de specie şi de natura butaşului, înrădăcinarea durează de la 3 săptămâni până la 2 luni.
Butasi înrădacinati în apă
Multe plante de apartament se înmulţesc prin aceastătehnică, simplă şi la îndemâna oricui (începător sau cuexperienţă). Ea constă în punerea în apă a butaşilor (fie fragmentede tulpină, fie din vârfuri de lăstari sau frunze întregi cupetiol). Exemple de plante care se pretează la această tehnicăsunt plantele erbacee (tradescanţia, pothos, impatiens, cissus,
etc.) ai căror butaşi trebuie să aibă 7-12 cm lungime, plantelesemilemnoase (difenbachia, ficus, dracena, etc.), ai căror butaşi
trebuie să aibă 15-20 cm lungime şi frunze de begonia rex,Sansevieria, violetă africană. Tehnica efectuăriibutaşilor este aceeaşi ca la butaşii înrădăcinaţi în amestec de pământ, cu excepţia butaşilor de papirus (Cyperus alternifolius). Butaşii de cyperus se fac din umbreala de bractee, tăiată cu câţiva centimetri din tulpină. Frunzele (bracteele) se taie la o treime din lungimea lor şi se pun răsturnate (cu tijă în sus) pe suprafaţa apei într-un vas. După maxim 3 săptămâni se observă formarea rădăcinilor şi a noilor plăntuţe la nivelul părţii scufundate în  apă.
Butaşi de plante grase, suculente
După prelevare, butaşii plantelor grase, suculente se lasă să se usuce la aer 2-3 zile, timp în care partea tăiată se
cicatrizează. După cicatrizarea tăieturii, butaşii se pun în amestec de turbă şi nisip, înfigând baza butaşului sau a frunzei
în amestecul de pământ, superficial. Se udă foarte puţin. Viata florilor poate fi prelungită Prin tăierea oblică a tulpinilor e florale, înainte de a pune florile într-un vas, dar să fie în apă în acelaşi timp deoarece apa care se va lipi de capătul tulpinii nu va permite aerului să pătrundă. Astfel, aerul nu va împiedica asimilarea apei sau a substanţelor nutritive.
Dacă doriţi ca bobocii florilor dumneavoastră să se deschidă cât mai repede puteţi folosi apă caldă. De asemenea apa la flori trebuie schimbată la fiecare două sau trei zile iar apa folosită trebuie să fie la temperatura camerei. Conform horticultorilor columbieni dacă o să puneţi o tabletă de aspirină, o linguriţă de zahăr sau un pic de cola în apa florilor acestea vor fi mai mult timp proaspete. Florile care sunt puţin ofilite pot fi revigorate adesea dacă se introduce tulpina acestora în apa fierbinte aproximativ 10 minute iar în acelaşi timp petalele să fie stropite cu apă rece. Pentru a evita ofilirea prematură a acestora ţineţi-le departe de surse de căldură şi de locurile în care sunt expuse direct la razele soarelui. Nici curenţii de aer nu le fac bine acestora.