Regionalizarea in agricultura ne aduce mai multi “elefanti” si o noua” revolutie” agro-rurala,platita tot din banii amarastenilor

imagesDupă ce Legea descentralizării va fi adoptată și de Camera Deputaților, autoritățile locale vor prelua actualele Direcții Agricole Județene, fără unitatea fitosanitară, Oficiile Județene de Studii Pedologice și Agrofizice și Casele Agronomului.

Camerele Agricole actuale, care sunt în subordinea consiliilor județene, se vor reuni într-o structură care se va numi Oficiul Județean Agricol și care va trece sub autoritatea consiliului județean.„Unităţile fitosanitare din cadrul Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene şi a Municipiului Bucureşti alături de Laboratorul Central Fitosanitar și Agenţia Naţională Fitosanitară formează Autoritatea Naţională Fitosanitară. Prin înființarea Autorității Naționale Fitosanitare se reglementează, în principal, următoarele:

– optimizarea activităţilor în domeniul fitosanitar prin desfiinţarea instituţiei publice centrale şi a structurilor centrale şi teritoriale existente aflate sub coordonarea mai multor instituţii şi crearea unei singure autorităţi cu atribuţii extinse în acest domeniu, respectiv întărirea capacităţii tehnice şi administrative a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul fitosanitar;
– asigurarea compatibilităţii legislaţiei naţionale în domeniul fitosanitar cu acquis-ul Uniunii Europene;
– consolidarea acţiunilor în special în ceea ce priveşte organizarea sistemului de autorizare (omologare / reomologare) a produselor de protecţie a plantelor, controlul calităţii şi derularea programelor de monitorizare în domeniul fitosanitar;
– consolidarea cadrului instituţional de acţiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României;
– promovarea şi implementarea programelor specifice cu finanţare de la bugetul de stat, precum şi din fonduri provenite de la instituţii şi organisme europene şi internaţionale;
– redefinirea colaborării profesionale cu instituţii şi organisme corespondente la nivel naţional, european şi internaţional”, potrivit lămuririlor MADR.
Totodată, descentralizarea în Agricultură va însemna că activitățile de inspecție, de verificare și de control de la Direcţiile pentru Agricultură Judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti și personalul aferent sunt preluate de Direcția de Inspecții, Verificare și Control în Agricultură, care se înființează în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La nivelul fiecărui județ și al municipiului București se organizează și funcționează în subordinea Direcției de Inspecții, Verificare și Control în Agricultură, un Serviciu de Inspecții, Verificare și Control în Agricultură.

Proiectul bate cimpii si acolo unde  boierii de carton au luat de pomana  Casele Agronomului

Direcția pentru Agricultură Județeană, respectiv a municipiului București, după ce predă Unitatea Fitosanitară către Autoritatea Națională Fitosanitară și activitățile de inspecție, de verificare și de control și personalul aferent Direcției de Inspecții, Verificare și Control în Agricultură, comasează prin fuziune cu Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice și cu Casa Agronomului formând Direcția pentru Agricultură și Studii Pedologice Judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
Nu în ultimul rând, proiectul de lege crează cadrul necesar pentru realizarea descentralizării administraţiei agricole pe teritoriul României şi dezvoltarea sistemului agricol integrat prin elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare locală, judeţeană şi regională adaptate la necesitatea zonelor de referinţă, concomitent cu identificarea potenţialului judeţean de dezvoltat, în directă colaborare cu camerele agricole judeţene.
De asemenea, prezentul proiect reglementează descentralizarea Direcțiilor pentru Agricultură și Studii Pedologice Judeţeane, respectiv a municipiului Bucureşti, care vor trece din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în subordinea consiliilor județene, respectiv în subordinea Consiliului General al Municipiului București.
Proiectul de lege este supus consultării publice,dar iese tot cum vor …Elefantii Globalisti 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*