Una dintre propunerile nelipsite din partea vreunui primar, viceprimar, contabil, secretar sau din partea cetateanului de rând, care este cel mai interesat, constă în refuzul comasării comunelor în general şi mai ales a felului în care se doreşte regionalizarea administrativ-teritorială în special. Aceasta trebuie să se realizeze de jos în sus adică pornind de la nevoile contribuabilului. O eventuală comasare a comunelor trebuie realizată doar prin voinţa părţilor şi nu administrativ. Dacă se presează unirea, comasarea unor comunităţi cu forţa, fără să ţii cont de voinţa, de tradiţii, de specific, faci mai mult rău decât este acum. Primarii care au cheltuit bani, timp şi chiar sănătate pentru proiecte eligibile, dar nu au fost aprobate pentru finanțare, să li se returneze banii cheltuiți pentru realizarea documentațiilor respective. “Cheltuielile pentru proiectare ar trebui să fie returnate bugetelor locale în toate cazurile în care proiectele au fost declarate eligibile, dar nu au fost finanțate, deoarece nu este nimic imputabil autorității locale. Pentru “vindecarea sănătăţii”, deci pentru repunerea în funcțiune a spitalelor desființate, să fie acordate fonduri speciale. Este de aşteptat schimbarea legislației alocării fondurilor pentru drumuri, modificarea Legii Învățământului, astfel încât să se repartizeze toți banii destinați acestui domeniu încă de la începutul anului, nu prin rectificări repetate. Totodată, este nevoie de autonomie financiară, prin eliminarea restricțiilor la plăți. Dar câte alte of-uri şi propuneri utile nu rod oamenii de la ţară sau de la oraş, pentru că de ani de zile, pentru lucrurile bune, suntem lăsaţi să vorbim singuri… Vorba cetateanului neturmentat, încă se vorbeşte mult şi se face puţin.
Este vremea faptelor, că de vorbe şi promisiuni ne-am săturat. În locul promisiunilor vrem un Parteneriat concret între guvernanţi şi primarii comunelor. Nu mai vrem ca primarii să fie văzuţi de oamenii politici numai atunci când sunt alegeri…