La doi ani de la înființare Federația Națională PRO AGRO și-a consolidat poziția în sectorul agricol, devenind cea mai reprezentativă organizație pentru producătorii agricoli. În 2011 a pornit la drum cu 8 membrii fondatori, iar în prezent reuneşte 14 entităţi profesionale, organizaţii interprofesionale pe filiera de produs, federații, uniuni, patronate reprezentative la nivel național pe filiera producerii, prelucrării, depozitării, distribuţiei şi comercializării produselor agricole. În total 1300 persoane juridice şi câteva mii de producători agricoli care exploatează cel puțin 30% din suprafața arabilă a țării sau echivalentul în UVM și care reprezintă toate sectoarele agricole. Cel mai nou membru al federației este Asociația Română a Cărnii, care a desăvârșit prin aderarea sa reprezentativitatea PRO AGRO în domeniul producției și procesării cărnii.
De anul acesta Federația Națională PRO AGRO a fost inclusă oficial în cele două organizații europene de reprezentare a agricultorilor, COPA-COGECA. Astfel, PRO AGRO este singura organizație a agricultorilor din România membră în cea mai puternică organizație a agricultorilor europeni. În acest moment federația are experţi pentru 23 de grupe de lucru din cadrul Copa Cogeca, în vederea reprezentării intereselor producătorilor din sectorul agroindustriei româneşti la nivel european.
Un alt obiectiv important este Fondul Mutual PRO AGRO, aflat în curs de înființare. Va fi primul fond mutual agricol din România şi urmează să fie acreditat de ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la sfârșitul acestui an. Astfel, din 2014 fermierii se vor putea înscrie în cadrul Fondului Mutual Agricol PRO AGRO. Acesta le va acorda compensaţii membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor, de un incident de mediu sau orice alt risc neasigurabil.
Înscrierea la fondul mutual se face prin semnarea unei cererii de adeziune, iar în condițiile legislației actuale, înscrierea va deveni o opțiune inevitabilă. Fermierii care nu vor să participe ca membrii în cadrul fondului mutual vor suporta penalități de 80% din sprijinul acordat de la bugetul național.
***
Federația Națională PRO AGRO, cu ocazia împlinirii a doi ani de activitate va organiza Congresul și Conferința Națională PRO AGRO în data de 31 octombrie 2013. Evenimentele vor avea loc în incinta Complexului Expozițional Romexpo, sala Titulescu, începând cu ora 9:00. În cadrul acestor evenimente va fi dezbătută pe larg tema fondurilor mutuale.