 – Domnişoară Corina Mocanu, pentru mine eşti un copil. Care nu e doar al părinţilor. E şi al Basarabiei. E şi al întregului spaţiu românesc. Din respect pentru hărnicia la carte, de care dai dovadă întruna, îţi voi spune mereu Dumneata. Slavă Domnului, eşti lacomă la carte, nu şi la altceva. E necesar să te cunoască cititorii noştri. Să-ţi cunoască inclusiv părinţii. Începem deci de la atât de necesara prezentare.
– Sincer să vă spun, nimeni, din ţara mea, nu mi s-a adresat cu asemenea calificative. Mă simt onorată.
Părinţii sunt nişte oameni obişnuiţi, dar care s-au preocupat mult de educaţia mea, au avut mare grijă să nu-mi lipsească ceva, întotdeauna au ştiut să-mi fie aproape, chiar şi atunci când ne despărţeau sute de kilometri. Tata, Valeriu, cu studii universitare în filologie şi în domeniul medicinei preventive, este de mai mult timp şomer, cu toate că are o vastă experienţă profesională, inclusiv în diverse funcţii de conducere, şi sunt sigură că ar putea fi încă de un real folos societăţii.
– Când şi cum a ajuns Corina în România?
– Eram în clasa a VIII-a la Liceul “M. Berezovschi” din Chişinău când, la îndemnul bunicului meu Leonid Cozmulici, care înainte de Facultatea Pedagogică a absolvit Şcoala Normală de la Deva, dar şi al bunicii mele Emilia, fostă profesoară de chimie, am convocat un “consiliu familial” la care am luat decizia să mă înscriu la o şcoală Generală din municipiul Sibiu. Un an mai târziu am luat cu succes examenele de capacitate şi am obţinut diplomă de gradul I, dar şi «coroniţa de merit».
În acel moment ne-am gândit că ar fi mai bine să merg la un liceu mai prestigios şi m-am înscris la Liceul Teoretic “C. A. Rosetti” din Bucureşti. Acolo am devenit şefă de promoţie printre cei circa 300 de absolvenţi.
– E har de la bunul Dumnezeu să reuşeşti, concomitent, la examenele de admitere de la patru facultăţi din capitala României. Să urmezi studiile la secţia de zi, la trei dintre ele. E har de asemenea când iei cu succes şi la timp licenţa la trei instituţii de învăţământ superior. Îmi dau seama, a fost deosebit de greu. Dar ai reuşit. Hai să deschidem paranteza – cum?
– Acel an, 2004, era ultimul din învăţământul românesc în care se mai susţineau examene de admitere la facultăţi (din anul următor s-au făcut doar înscrieri pe baza mediilor obţinute la bac). Pentru a-mi asigura o rezervă, m-am înscris la examenele de admitere la patru facultăţi şi am susţinut, rând pe rând, acele examene, luându-le în final pe toate. Atunci m-am pomenii studentă la toate odată. Am decis să renunţ la una dintre ele ca să rămân la secţiile de zi ale Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul A.S.E. şi Colegiului de Studii Europene al Universităţii Sorbona din Paris cu sediul la Bucureşti (la ultima instituţie studiile se fac doar în franceză, cu profesori din Franţa, pe baza programei de studii de la Sorbona şi cu sistemul de notare de 20 de puncte, nu 10, ca în celelalte).
Îmi amintesc şi acum cu mari emoţii de prima zi de sesiune din viaţa mea. Era 20 ianuarie 2005, ziua când împlineam 20 de ani. Exact în acea zi aveam primele două examene, la două universităţi şi la două materii diferite. Am susţinut cu succes primul examen dimineaţa, ca să fug apoi în altă zonă a Bucureştiului pentru a susţine şi cel de-al doilea examen.
La sfârşitul primului an de studii s-a întâmplat ceva ce mi-a influenţat hotărâtor parcursul profesional. Situându-mă pe locul I în ordinea rezultatelor la Colegiul Universităţii Sorbona, am fost premiată cu o bursă de 1000 de euro pentru a face un stagiu de o lună la Consiliul de Stat din Paris. Era pentru prima dată când descopeream Parisul, şi oamenii pe care i-am întâlnit cu ocazia stagiului, viaţa pe care am descoperit-o, oportunităţile profesionale pe care le intuiam, toate astea m-au marcat într-un mod pozitiv şi m-au făcut să-mi doresc să mă întorc. După revenirea în România, au mai urmat stagii la instituţiile Avocatul Poporului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Conturi din Bucureşti.
La Colegiul Universităţii Sorbona am luat licenţa în 2007, după care m-am înscris la cursurile postuniversitare ale aceluiaşi Colegiu, care s-au desfăşurat în paralel cu anul IV la celelalte două universităţi.
– Dumneata mai cunoşti cazuri similare – fie cu basarabeni, fie cu tineri din lumea largă, ai avut drept exemplu pe cineva sau acesta este parcursul Corinei Mocanu, pe care îl descoperi, avansând pas cu pas?
– Din câte ştiu, mai sunt persoane care aleg să studieze concomitent la mai multe facultăţi, limitându-se însă, de obicei, la două! În prezent sunt foarte apreciate dublele specializări (de exemplu, Economie-Drept) de către angajatori.
Cazuri oarecum apropiate de al meu au existat şi la unii înaintaşi de ai mei: un frate al străbunicului meu pe linia tatei, Petru Bobernaga, a învăţat pe timpul ţarului rus. După ce a absolvit liceul cu doi ani mai devreme decât ceilalţi, şi-a făcut studiile la Universitatea din Petrograd, luând licenţa cu menţiune şi, din nou, cu un an înaintea colegilor săi. A fost ulterior profesor universitar, apoi rector la o universitate din Ucraina, apoi profesor la Universitatea din Bucureşti. Un unchi de-al mamei, Ghenadie Stratan, a avut şi el rezultate excelente la studii: a fost un chimist şi un profesor universitar de excepţie la Chişinău.
– Zborul te-a condus şi la Sorbona. În scopul de a te apropia şi mai mult de ceea ce se cheamă competenţă şi perfecţiune. Ce mai lipsea în vastul dumitale bagaj de cunoştinţe?
– Colegiul Universităţii Sorbona cu sediul la Bucureşti, pe care l-am absolvit în 2007, este parte componentă a Universităţii-mamă din Paris. Calitatea studiilor e de necontestat. Îmi amintesc că în 2005, cu ocazia primului stagiu la Paris, am vizitat şi Universitatea Sorbona, fără a bănui că mă voi întoarce peste câţiva ani în calitate de studentă.
După ce am luat ultimele două licenţe în 2008, am trimis CV-ul la Consiliul Uniunii Europene, şi peste câteva luni am aflat că am fost acceptată în calitate de stagiară la Departamentul Juridic al Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles. Astfel, am participat la numeroase şedinţe plenare ale Parlamentului European, dar şi la activităţile altor instituţii şi organe europene. În urma şedinţelor importante mi se cereau ample rapoarte în franceză sau în engleză pe baza discursurilor unor personalităţi precum Preşedintele Comisiei Europene, Barroso, Preşedintele Parlamentului European, ale unor invitaţi speciali, cum ar fi liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu… În repetate rânduri m-am aflat în preajma şefilor de state membre ale U.E.
Deşi am fost acceptată la programul de studii pe care mi-l alesesem la Sorbona, mai exista o piedică, şi anume taxa de 4000 de euro. Nu aveam nici eu, nici părinţii acei bani. Am contactat Universitatea şi le-am spus că renunţ, mai ales că cetăţenii români sau moldoveni nu erau eligibili pentru vreo bursă. La puţin timp însă am avut surpriza de a fi recontactată de către cei de la Universitate, care mi-au propus, în urma reexaminării dosarului, o reducere a taxei la jumătate. Cum nu dispuneam nici de această sumă, a trebuit să refuz, spunându-le adevărul, că apreciez enorm concesia pe care mi-o acordă, dar că îmi este imposibil să plătesc. Într-un final, o persoană responsabilă m-a anunţat că, în mod excepţional, Universitatea mă poate accepta cu o taxă de doar 400 de euro. Pe care o puteam plăti în tranşe. Astfel am ajuns la Paris. Sfârşitul stagiului la U.E. s-a suprapus cu începutul studiilor postuniversitare la Sorbona. Un timp a trebuit să fac naveta între Bruxelles şi Paris pentru a fi şi la cursuri, şi la stagiu.
Studiile la Sorbona s-au desfăşurat într-un mod extrem de bine organizat. Una dintre profesoare chiar s-a oferit să îmi fie conducător ştiinţific pentru a pregăti o teză de doctorat în domeniul dreptului concurenţei. Până la urmă, am decis să aleg calea mai practică a vieţii profesionale şi nu pe cea a cercetării ştiinţifice, care ar fi necesitat o finanţare timp de câţiva ani. În iulie 2009 am obţinut diploma de studii postuniversitare la Universitatea Sorbona cu specializarea în analiză juridică şi economică a Uniunii Europene.
– Ulterior, drumul dnei dr. Nicole Fontaine, fostă ministru francez şi fostă preşedintă a Parlamentului European, al dlui Michel Bongrand, fost şef de campanie electorală pentru preşedinţii francezi Georges Pompidou, Valéry Giscard d’Estaing, François Miterrand, s-au intersectat cu drumul basarabencei noastre Corina Mocanu. În ce împrejurări, în care anotimp, în ce an?
– La scurt timp după absolvirea studiilor la Sorbona, cineva m-a apelat într-o zi pe telefonul mobil prezentându-se: Nicole Fontaine, fosta preşedintă a Parlamentului European. Am crezut iniţial că e o glumă. Dumneaei mi-a zis că are numărul meu de telefon de la Consiliul Uniunii Europene, unde făcusem mai înainte stagiul. Mi-a spus că, după 25 de ani de carieră la Uniunea Europeană, se întorsese de curând în Paris şi intenţiona să se consacre avocaturii. Avea nevoie de o stagiară.
Astfel am ajuns să lucrez pentru Nicole Fontaine începând din luna septembrie 2009. Stagiul efectuat mi-a deschis noi uşi. Am fost acceptată în cadrul departamentului juridic al companiei Société Generale, una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase instituţii financiare din Europa, prezentă inclusiv în ţara noastră sub denumirea Mobiasbanca.
– Corina, ai răsărit la noi, dar creşti peste hotare. Poate şi pentru “peste hotare”. Oare de ce se întâmplă aşa? Câtă vreme se va mai întâmpla la fel? De ce să nu răsari aici, să creşti în casa părintească, să rămâi aici şi pentru Basarabia?
– Sunt de acord cu problema evocată de dumneavoastră. Ţin foarte mult la casa părintească, la ţara mea, la neamul meu, dar realitatea este de aşa natură încât viaţa dictează uneori cu totul alte condiţii. Tendinţa fiecărui tânăr de a-şi face studiile în marile centre universitare din lume e firească, mulţi şi-ar dori să asculte prelegerile unor profesori de valoare, în nişte instituţii de învăţământ cu tradiţii de secole.
În situaţia mea adevărul e că momentan nu văd cum aş putea să-mi desfăşor activitatea în Basarabia cu calificările pe care le am, poate să mai treacă ceva timp, să înaintăm spre integrare şi să fie cu adevărat nevoie de specialişti în domeniu, nu de funcţionari care îşi cumpără de la şefii corupţi un loc de muncă. Cred că aici, în inima structurilor europene, va fi de un mai mare folos experienţa acumulată de mine. Voi rămâne însă chiar şi aici receptivă la nevoile, problemele şi doleanţele ţării mele în tendinţa de integrare europeană.
– În ce condiţii ţi-ai făcut studiile? Cum ai reuşit să aduni de fiecare dată pentru o gură de pâine?
– Odată stabiliţi în România, în 1999, părinţii mei au încercat din răsputeri să găsească nişte locuri de muncă. Zadarnice însă le-au fost căutările. În tot acest răstimp am existat doar cu economiile făcute la Chişinău. Ne-a fost destul de greu. Locuiam în apartamente închiriate. Într-un sfârşit tata a reuşit să-şi găsească un loc de muncă. Eu primeam o alocaţie pentru elevi şi astfel familia dispunea de un strict necesar pentru existenţă.
În 2004, pentru a mă înscrie la examenele de admitere la cele patru facultăţi, a fost nevoie de o groază de bani pentru taxe de examen, dar şi alte taxe administrative, părinţii însă le-au suportat pe toate. Evident că şi la şcoală, şi la liceu, dar mai ales la cele trei facultăţi, era nevoie de mari sume de bani pentru manuale, caiete şi altele necesare studiilor.
La un moment dat, a sosit însă şi vremea să părăsesc cuibul părintesc. M-am stabilit într-un cămin studenţesc, pomenindu-mă pentru întâia dată în viaţă în condiţii necunoscute de mine: eram în cameră patru fete, fiecare cu caracterul şi interesele proprii.
În timpul aflării mele în cămin a avut de suferit şi latura materială, părinţii nu mai erau alături, iar banii încă nu eram obişnuită să-i împart proporţional, pentru fiecare zi. De cele mai dese ori mă salvau pachetele cu mâncare de casă trimise de la Chişinău, de către părinţii mei. De altfel, şi acum primesc pachete cu mâncare dar şi cu pâine moldovenească de acasă.
A trebuit însă să găsesc o soluţie şi m-am angajat cu jumătate de normă într-un centru de apel (call center), unde beneficiam şi de un program flexibil, astfel încât puteam alege să lucrez în week-end sau în ture de noapte, pentru a nu se suprapune cu cursurile.
În Franţa, e ceva obişnuit ca studenţii să lucreze în paralel pentru a se putea întreţine la studii, totul fiind foarte scump.
– Dacă am studia istoria adevărată-adevărată, s-ar schimba întrucâtva aerul spiritual din Basarabia noastră: conştiinţa naţională, demnitatea, orientarea dinspre Răsărit mai spre Apus…
– Cea mai mare parte a populaţiei din Basarabia de azi a trăit şi s-a format în Imperiul Sovietic. În instituţiile de învăţământ de atunci se preda o istorie denaturată. Mulţi factori de decizie de la noi şi acum sunt stăpâniţi de acele dogme ale grandioasei maşini propagandistice comuniste. Mulţi dintre ei nu realizează cât de important e să promovezi studierea unei istorii adevărate a neamului nostru. Oamenii nu o cunosc, dar doresc să o cunoască. Doar atunci se va dezvolta sentimentul de demnitate naţională, felul de a fi şi chiar mentalitatea oamenilor, care a fost supusă unei necruţătoare terori în negrele decenii de bolşevism.
Valori adevărate au existat şi există atât în Răsărit, cât şi în Apus. Noi, zeci de ani în şir, le-am putut cunoaşte doar pe primele. Ar trebui neapărat să tindem să le cunoaştem şi pe cele din Apus. Există nenumărate valori şi la noi, dar e nevoie de un efort şi de multă voinţă din partea autorităţilor pentru a le scoate în evidenţă şi a le oferi publicului larg spre a le cunoaşte.
Mie personal nu-mi este clar de ce, până în prezent, nu s-a pus în mod serios problema ca în instituţiile de învăţământ să existe discipline care să pregătească din punct de vedere psihologic, dar şi practic, tinerii pentru viaţă, precum codul bunelor maniere, psihologie etc. În plus, în aceste condiţii vitrege de viaţă, tinerii ar avea mare nevoie de o asistenţă psihologică accesibilă în orice instituţie de învăţământ s-ar afla, precum şi de servicii de orientare profesională. În ţara noastră ies în fiecare an de pe băncile şcolilor, facultăţilor, specialişti care apoi nu îşi găsesc locul pe piaţa muncii de la noi. O consiliere avizată legată de alegerea domeniului de studii şi de construirea viitoarei profesii încă de pe băncile şcolii ar putea îmbunătăţi considerabil situaţia. În aceste condiţii guvernanţii au obligaţia să găsească soluţiile potrivite pentru a stopa torentul imens de tineri emigranţi, inclusiv cu studii superioare, care formează o clasă de muncitori necalificaţi din cele mai diverse domenii în ţările europene de refugiu, dar şi pe alte continente. Marea lor majoritate nu are deja nici o perspectivă de a se mai ridica vreodată peste calitatea de servitori sau chiar de robi.
– Corina, încă nu suntem, dar mi-aş dori să fim şi să rămânem prieteni. Ai timp să mai comunicăm din când în când? Sunt şi eu un basarabean flămând, inclusiv de dialog…
– Mult stimate maestre, nu pot fi decât onorată de această propunere. Eu v-am considerat, într-un fel, un adevărat prieten încă de pe când, mică fiind, vă admiram în sălile cinematografelor. Pot spune că mi-aţi fost şi un adevărat profesor de viaţă, din clipa când am citit cartea „Nimeni nu rămâne singur”, dar şi volumul „Viaţa mai târziu”. Aş fi mândră să vă am aproape. Astfel mă simt mai sigură în tot ceea ce fac zi de zi.
– Corina, în final îţi doresc un drum cât mai larg prin Europa şi te îndemn: poartă Basarabia cu dumneata, dar programează-ţi şi o cotitură absolut necesară măcar puţin mai târziu, dar spre Basarabia.
– Mulţumesc din suflet pentru urările de bine. Sper să-mi reuşească escaladarea cu succes a culmilor profesionale aici, în inima Europei.
Am încredere însă că într-un timp nu foarte îndelungat se va produce în Basarabia acea schimbare necesară pentru ca ea să devină membru cu drepturi depline al comunităţii bătrânului continent, Europa.
Eu sper că mai târziu voi reuşi să lucrez în cadrul Uniunii Europeane, în domeniul pentru care m-am pregătit, servind în acelaşi timp şi interesele ţării mele. Aceasta ar fi împlinirea profesională ultimă spre care tind.
– Îţi mulţumesc pentru dialog şi te rog de mă iartă că ţi-am furat din timp.
– Mulţumesc pentru amabilitatea de a întreţine cu mine acest dialog.
A formulat doar întrebările:
Haralambie MORARU
|
|
|
|
Publicat la:
Ianuarie 22, 2014
2 Comentarii
adauga un comentariu
Exact cu un an în urmă, la 16 ianuarie 2013, Corina a păşit pentru întâia oară pragul Comisiei Europene din Bruxelles, în calitate de expert oficial în domeniul legislaţiei şi politicilor în energie. Mult succes, Corina Mocanu!
În luna octombrie a reprezentat deja CE la o conferinţă internaţională la Istanbul şi la una similară, la Bucureşti. Vă oferim linkul celei de-a doua reuniuni:
http://globuc.com/events/black_sea_offshore/0/0/2077
Si cind te gindesti ca dupa lovitura de teatru regizata de hitleilici cel Ion au fost avortati si aruncati pe toaleta sambeteii mii de mii de romani care puteau forma inca o Romanie,prunci in singele carora pulsau alte genii Eminesciene Enesciene,te apuca plinsul de nedesteptarea ortodoxismului Guvernamental stramosesc Naste te din nou Popor Roman si Uneste te cu Unirea Tatalui Fiului si Duhului Sfint,daca vrei unire pentru vesnicie Daca nu ,uneste te prin poezie si prin cite
o portie de fasole cu cuci nati