Revista Informatii Agrorurale va ofera ,fara bani,spatiul pentru publicat orice text si oferte sau cereri la Anunturi Gratuite pe www.informatii-agrorurale.ro
1 .Dintre speciile pomicole, mărul şi cireşul se situează pe primele locuri sub raportul secreţiei de nectar/floare, cât şi sub raportul productivităţii în polen, care a fost apreciat ca fiind foarte bun şi foarte necesar pentru creşterea puietului şi pregătirea familiilor de albine înaintea culesului principal de la salcâm. Producţia de miere (kg/ha) este la cireş 36,măr 36, vişin 30, prun 24 ,păr 8 gutui 3 .
- • Din asocierea apiculturii cu pomicultura rezultă avantaje mult mai mari pentru pomicultură decât pentru apicultură, DATORITĂ SPORURILOR DE PRODUCŢIE CARE SE OBŢIN ÎN URMA POLENIZĂRII
• Apare întrebarea “ Ce se întâmplă cu pomii din livadă ? ” Florile nu formează fructe pentru că nu are loc procesul de fecundare, adică polenul dintr-o floare deşi este foarte abundent , el nu este capabil să fecundeze ovulele propriei flori, datorită fenomenului , numit de oamenii de ştiinţă AUTOSTERILITATE
• Avem nevoie de cunoaşterea interdependenţei dintre procesele de fecundare şi polenizare mai precis cunoaşterea faptului că polenizarea nu conduce la formarea fructelor, dac ă nu sunt asigurate condiţiile de fecundare
• În cadrul plantaţiei trebuie să există cel puţin un soi polenizator compatibil cu soiul care urmează a fi polenizat; în cadrul plantaţiei trebuie să fie asigurată sincronizarea între perioada de înflorire a soiului polenizator cu soiul ce urmează a fi polenizat; În cadrul plantaţiei trebuie să existe un număr corespunzător de arbori polenizatori.
Adică:
Unele specii şi soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite “soiuri androsterile”, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.
Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sau parţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).
Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au “afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.
Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formează perechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.
Autofecundarea şi polenizarea străină
O serie de soiuri şi specii sunt adaptate la autofecundare, adică florile sunt fecundate şi formează fructe prin polenizarea cu polen propriu. Ele se numesc “soiuri autofertile” şi se întâlnesc frecvent la cais, piersic, măr şi la căpşuni. Această caracteristică este importantă mai ales la soiurile şi la speciile cu înflorire timpurie, când zborul insectelor polenizatoare este redus sau inexistent, precum şi în zonele cu condiţii climatice nefavorabile perioadei înfloritului.
Cercetările au dovedit că toate soiurile autofertile preferă totuşi polenizarea cu polen străin şi au tendinţa de a respinge autopolenizarea, care asigură recolte mult mai mici. Experimentele realizate la măr, prun şi la vişin au confirmat utilitatea biologică a polenizării străine şi acţiunea vătămătoare a autopolenizării.
Procentul de fructe legate prin polenizarea florilor cu polen de pe acelaşi pom a variat între 0,0 şi 28,75% (în medie de 9,89%) la prun şi între 0,0 şi 13,87% (în medie de 2,27%) la vişin. Unele soiuri de prun au capacitate de autofecundare pronunţată (Anna Spath, Grase româneşti), iar numărul fructelor legate se poate chiar dublă în condiţiile asigurării transportului de polen de la alţi pomi cu ajutorul insectelor polenizatoare.
Recoltele slabe, care se obţin adesea în livezi de vişin, cireş, migdal, coacăz negru şi chiar de prun sunt în mare măsură rezultatul necunoaşterii sau cunoaşterii insuficiente a complexităţii acestor raporturi între componentele florilor de la acelaşi soi sau de la soiuri diferite, precum şi a condiţiilor polenizării şi fecundării florilor. De asemenea, productivitatea scade şi din cauza lipsei totale sau parţiale a insectelor polenizatoare, precum şi a riscului de îmbolnăvire a acestor polenizatori în perioada de fecundare.
Totuşi, recolta nu depinde numai de numărul fructelor rezultate prin polenizare liberă, ci şi de alţi factori specifici soiurilor, printre care trebuie menţionaţi: modul de tăiere al pomilor, gradul de diferenţiere al mugurilor floriferi, numărul florilor şi inflorescenţelor, raportul dintre ramurile fructifere şi cele vegetative.
Necesitatea soiurilor polenizatoare
De aceea, vă recomandăm aşezarea în livezi a stupilor în număr cât mai mare, deoarece majoritatea speciilor pomicole sunt polenizate cu ajutorul insectelor, îndeosebi al albinelor. Doar la nuc, alun, corn şi parţial la castanul comestibil polenul este transportat de vânt.
Pentru polenizarea livezilor sunt necesare minimum două familii de albine la hectar, având cel puţin 4-6 rame de puiet la fiecare stup. Momentul optim pentru transportarea stupilor în livezi este la începutul înfloririi soiurilor timpurii.
Stupii pentru polenizare se aşează în imediata apropiere a livezii sau chiar în mijlocul ei, preferabil dispersaţi printre pomi, pentru ca albinele să asigure o polenizare completă şi uniformă şi, deplasându-se pe distanţe mai mici, să nu obosească. Astfel, insectele produc recolte mai mari de miere şi realizează un procent mare de fecundare. Acest mod de aşezare a stupilor permite albinelor să viziteze de mai multe ori aceeaşi floare, ceea ce are mare importanţă pentru producţia de fructe.
Cercetările făcute în diferite ţări au demonstrat că cel mai ridicat procent de fructe legate se înregistrează după ce florile au fost frecventate de 25 ori la măr, de şase ori la coacăz şi agriş şi de 21-25 ori la căpşuni.
Secreţia de nectar e decisivă
Vizitarea repetată a florilor, respectiv gradul de polenizare al unei specii entomofile, depinde de cantitatea de nectar pe care o secretă florile speciei respective. Cu cât secreţia de nectar este mai mare, cu atât frecvenţa şi intensitatea de vizitare este mai ridicată şi deci polenizarea este mai completă.
• Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.
Unele soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite „soiuri androsterile„, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.
Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sauparţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).
Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au „afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.
Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formeazăperechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.
- Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
- Polenizarea făcută de albine sau de alte insecte, precum şi cea făcută de vânt, se numeşte polenizare naturală sau polenizare liberă.
- Cum într-o livadă poate exista un număr mare de soiuri, iar albinele le pot vizita pe toate şi fac amestec de polen, valoarea biologică a acestuia (facultatea germinativă, compatibilitatea etc.) este foarte variabilă. Eficacitatea hibridării libere între soiuri este cu atât mai mare cu cât sunt asigurate mai bine condiţiile unei alegeri libere a polenului de către plantele avizate la polenizare.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.
2. Amplasarea livezii sa se face numai in zonele unde este maximul de potential natural pentru obtinerea de PROFIT
Stabilirea polenizatorilorIntalnim deseori in livada de langa casa sau in plantatiile cu scop comercial, pomi care desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice, agrotehnice, ingrijiti cu multa migala si maiestrie de bunul gospodar, au inflorit dar nu au legat fructe. Acesti pomi care sunt din anumite specii si soiuri au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (fiind autosterile), de la alte soiuri autofertile pentru ca fructele lor sa lege. Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari si de calitate, care trebuie avut in vedere chiar de la infiintarea livezii, este distribuirea soiurilor in livada, pentru a asigura polenizarea reciproca. Toate soiurile de mar sunt autosterile, adica nu leaga fructe prin polenizare cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cercetari s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi si care este efectul polenizarii cu unul sau altul dintre polenizatori. Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicola in urmatoarele capitole.Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizarii dintre soiuri, trebuie respectate cateva reguli si anume: – soiurile sa aiba aceeasi perioada de inflorire; – distanta dintre soiul de baza si soiul polenizator sa nu fie prea mare; – polenizarea se face cu ajutorul albinelor si al vantului (nuc, alun, castan); – pentru o buna polenizare sunt necesare minimum doua familii de albine la hectar; – pentru protejarea albinelor in perioada infloritului, se recomnda sa nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar daca acestea se executa, se vor folosi insecticidele care nu omoara albinele; – asezarea stupilor in livada pentru pole-nizare, se va face in imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia si neaparat la inceputul infloritului;conitia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului;– se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna;
|
4. Ce sisteme de taiere moderne avem la piersic?
Taierea moderna urmareste sa amplifice sistemul clasic care necesita multa mana de lucru calificata. Principiul ramane tot reinoirea ramurilor mixte.Taierea lunga sau californian consta din alegerea pentru fructificare numai a ramurilor mixte cu o pozitie laterala care au o vigoare mai mare sau mijlocie inserate pe ramurile de schelet la o distanta de 20 ~ 30 cm una de alta.
Toate celelalte ramuri de rod (salbe, buchete mari, anticipate) se elimina. Ramurile anuale concurente, precum si celelalte ramuri anuale situate pe partea superioara a bratelor cu o pozitie verticala se taie la 0.5 ~ 1 cm de la baza (Cociu V. si colaboratorii, 1981), deoarece au tendinta sa creasca prea viguroase si sa devina elemente de schelet. De asemenea se elimina toate ramurile anuale mixte ce cresc pe partea inferioara a bratelor, deoarece fiind umbrite, sunt slab productive.
Ramurile mixte lasate pentru fructificare nu se scurteaza (Baldassari T., 1967, Borza M. 1996) sau se elimina o mica portiune din varful lor (Childers N. 1961, Bordeianu T. 1961, Liacu A. 1964) cand depaseste 60 ~ 70 cm. Aceste ramuri, la lungimea respectiva, au cea mai mare capacitate productiva atat sub raport cantitativ cat si calitativ (Sonea V., Elena Voinea 1975).
Taierea lunga da rezultate bune daca se aplica soiurilor viguroase cultivate pe soluri fertile si suficient de umede (Childers N. 1961, Velkov V. 1962). Ramurile mixte lasate pentru fructificare, sub greutatea fructelor care este mereu crescanda, se arcuiesc in mod natural. Arcuirea favorizeaza pornirea in crestere a mugurilor vegetativi de la baza si in consecinta se formeaza lastarii de inlocuire. in cursul vegetatiei nu se fac pliviri sau ciupiri de lastari si nici taieri in verde.
Ramurile anticipate necesita un tratament diferentiat. Cele mai viguroase, asemanatoare cu ramurile mixte, pot fi retinute pentru fructificare, in cazul ca pomul nu are suficiente ramuri mixte.
Deoarece mugurii floriferi de pe ramurile anticipate au o rezistenta mai mare la ger, este prudent ca pe pomii taiati in cursul iernii sa se retina si o parte din ramurile anticipate, chiar cand ramurile mixte sunt in cantitati suficiente.
Ramurile anticipate debile produc fructe mici. De aceea ele se elimina taindu-se la 0.5 ~ 1 cm de la baza, ele pot fi retinute numai daca au muguri floriferi si cand ramurile mixte sunt in cantitate insuficienta (Cociu V. si colaboratorii 1981).
Aceasta metoda este relativ recomandata a se aplica la pomii cultivati pe soluri cu fertilitate redusa si lipsite de umiditate (Baldini E. 1965).
Taierea moderna cu cepi si ramuri mixte
Aceasta metoda duce la concluzia ca la piersic, cu ocazia taierilor de fructificare, o mare importanta o are structura unor ramuri mixte sub forma de ”cepi” cu 7 ~ 8 grupari de muguri care vor forma rodul, dar si o ramura de inlocuire. Se vor transforma in cepi, acele ramuri mixte bine lemnificate, dar nu cele excesiv de viguroase, sau cele cu o directie de crestere spre verticala. Alte ramuri mixte se scurteaza slab taindu-se numai varful cu scopul de a norma incarcatura de fructe.
Raportul intre cepii lasati si ramurile mixte trebuie sa fie de unu la trei. Acest cuplu de rod trebuie sa aiba o distributie judicioasa in ansamblul coroanei.
Suprimarea alternativa a rodului pe sarpante
Aplicarea acestui sistem de taiere necesita formarea coroanelor cu un numar par de sarpante, 4 sau 6, care sa fie foarte bine echilibrate intre ele si bine imbracate cu ramuri de semischelet. Este o taiere rezultata din combinarea taierii clasice cu taierea lunga. Aceasta metoda este descrisa in literatura pomicola, de specialitate de catre Bordeianu T. (1961) si Liacu A. (1964).
Reinoirea ramurilor fructifere se obtin prin taierea diferentiata pe sarpante a ramurilor mixte dupa cum urmeaza: pe sarpantele 1, 3, 5 toate ramurile care au rodit cat si eventualele ramuri mixte sau vegetative se taie in cepi cu 1 ~ 2 muguri (chiar 3 ~ 5 muguri, numarul lor apreciindu-se dupa vigoarea si pozitia ramurei pe sarpanta) cat mai apropiati de baza.
Sarpantele 2, 4, 6 nu sunt supuse la nici un fe de taiere de fructificare. Eventual este necesara o rarire a acestora daca sunt prea dese. in acest caz, jumatate din numarul sarpantelor (2, 4, 6) vor fi incarcate cu rod, in timp ce pe cealalta jumatate (1, 3, 5) se vor obtine numai cresteri tinere, (ramuri mixte) care asigura rodul in anul urmator. Lipsa completa a fructelor pe aceste sarapante permite cresterea mai lunga si mai puternica a ramurilor mixte. in aceste conditii ele pot suporta un numar mai mare de fructe incat recolta nu este prejudiciata din punct de vedere cantitativ cat ai calitativ. Suprimarea alternativa a rodului pe sarpante, simplifica operatiunile de taiere, reduce mana de lucru si micsoreaza simtitor numarul ranilor cauzate pomilor.
Arcuirea piersicului sau metoda Re
Este o varianta a taierii lungi si consta in reinoirea anuala si integrala a sarpantelor. Pentru executarea lucrarii pomii trebuie sa aiba 2 ~ 3 ani. in acest sens sarpantele se arcuiesc in primavara anului al treilea sau al patrulea legandu-se de sarmele spalierului. Arcuirea sarpantelor trebuie facuta in asa natura incat varful lor sa fie cat mai jos posibil. Dupa arcuire se suprima toate ramificarile cu pozitie verticala situate pe partea superioara a sarpantelor. Asupra ramurilor de rod nu se face nici o taiere.
In cursul verii (iunie) dintre lastarii crescuti catre baza sarpantelor se aleg 6 ~ 8 lastari vigurosi, asezati la baza sarpantelor, care vor avea rolul de a inlocui sarpantele arcuite care au fructificat. Asupra lor nu se executa nici un fel de operatiuni (ciupiri sau taieri). Dupa recoltarea fructelor, sarpantele arcuite se taie deasupra celor ce urmeaza a le inlocui. Primavara urmatoare noile sarpante se inlocuiesc dupa acelasi sistem, lucrare ce se aplica in fiecare an.
Reinoirea continua a sarpantelor exclude orice alt fel de taiere de formare sau fructificare. Inaltimea pomilor arcuiti neatingand mai mult de 1,50 ~ 1,60 m creeaza posibilitatea combaterii brumelor prin coperirea pomilor.