Primarii Titi Constantin Vieru, com. Dumesti si Radu Valerica, com. Rebricea , Vaslui va prezinta : 1. Citeva conditii fundamentale de care trebuie sa se tina cont la infiintarea plantatiilor pomicole(CONTINUARE DE PE Agropedia);2. Amplasarea livezii sa se face numai in zonele unde este maximul de potential natural pentru obtinerea de PROFIT; 3. Plantarea detaliata a pomilor ;4. Ce sisteme de taiere moderne avem la piersic? 5. Lucrari de formare pentru coroanele pomilor; 6. Specificul culturii marului (VII) 7. Cultura părului – Pyrus sativa Lam; 8 GHID DE CALATORIE PE COASTA AMALFI

Revista Informatii Agrorurale va ofera ,fara bani,spatiul pentru publicat orice text si  oferte sau cereri la Anunturi Gratuite  pe www.informatii-agrorurale.ro

1 .Dintre speciile pomicole, mărul şi cireşul se situează pe primele locuri sub raportul secreţiei de nectar/floare, cât şi sub raportul productivităţii în polen, care a fost apreciat ca fiind foarte bun şi foarte necesar pentru creşterea puietului şi pregătirea familiilor de albine înaintea culesului principal de la salcâm. Producţia de miere (kg/ha) este la cireş 36,măr 36, vişin 30, prun 24 ,păr 8 gutui 3 .

  • • Din asocierea apiculturii cu pomicultura rezultă avantaje mult mai mari pentru pomicultură decât pentru apicultură, DATORITĂ SPORURILOR DE PRODUCŢIE CARE SE OBŢIN ÎN URMA POLENIZĂRII
    • Apare întrebarea “ Ce se întâmplă cu pomii din livadă ? ” Florile nu formează fructe pentru că nu are loc procesul de fecundare, adică polenul dintr-o floare deşi este foarte abundent , el nu este capabil să fecundeze ovulele propriei flori, datorită fenomenului , numit de oamenii de ştiinţă AUTOSTERILITATE
    • Avem nevoie de cunoaşterea interdependenţei dintre procesele de fecundare şi polenizare mai precis cunoaşterea faptului că polenizarea nu conduce la formarea fructelor, dac ă nu sunt asigurate condiţiile de fecundare
    • În cadrul plantaţiei trebuie să există cel puţin un soi polenizator compatibil cu soiul care urmează a fi polenizat; în cadrul plantaţiei trebuie să fie asigurată sincronizarea între perioada de înflorire a soiului polenizator cu soiul ce urmează a fi polenizat; În cadrul plantaţiei trebuie să existe un număr corespunzător de arbori polenizatori.
    Adică:
    Unele specii şi soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite “soiuri androsterile”, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.
    Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sau parţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).
    Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au “afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.
    Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formează perechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.

Autofecundarea şi polenizarea străină

O serie de soiuri şi specii sunt adaptate la autofecundare, adică florile sunt fecundate şi formează fructe prin polenizarea cu polen propriu. Ele se numesc “soiuri autofertile” şi se întâlnesc frecvent la cais, piersic, măr şi la căpşuni. Această caracteristică este importantă mai ales la soiurile şi la speciile cu înflorire timpurie, când zborul insectelor polenizatoare este redus sau inexistent, precum şi în zonele cu condiţii climatice nefavorabile perioadei înfloritului.
Cercetările au dovedit că toate soiurile autofertile preferă totuşi polenizarea cu polen străin şi au tendinţa de a respinge autopolenizarea, care asigură recolte mult mai mici. Experimentele realizate la măr, prun şi la vişin au confirmat utilitatea biologică a polenizării străine şi acţiunea vătămătoare a autopolenizării.
Procentul de fructe legate prin polenizarea florilor cu polen de pe acelaşi pom a variat între 0,0 şi 28,75% (în medie de 9,89%) la prun şi între 0,0 şi 13,87% (în medie de 2,27%) la vişin. Unele soiuri de prun au capacitate de autofecundare pronunţată (Anna Spath, Grase româneşti), iar numărul fructelor legate se poate chiar dublă în condiţiile asigurării transportului de polen de la alţi pomi cu ajutorul insectelor polenizatoare.
Recoltele slabe, care se obţin adesea în livezi de vişin, cireş, migdal, coacăz negru şi chiar de prun sunt în mare măsură rezultatul necunoaşterii sau cunoaşterii insuficiente a complexităţii acestor raporturi între componentele florilor de la acelaşi soi sau de la soiuri diferite, precum şi a condiţiilor polenizării şi fecundării florilor. De asemenea, productivitatea scade şi din cauza lipsei totale sau parţiale a insectelor polenizatoare, precum şi a riscului de îmbolnăvire a acestor polenizatori în perioada de fecundare.
Totuşi, recolta nu depinde numai de numărul fructelor rezultate prin polenizare liberă, ci şi de alţi factori specifici soiurilor, printre care trebuie menţionaţi: modul de tăiere al pomilor, gradul de diferenţiere al mugurilor floriferi, numărul florilor şi inflorescenţelor, raportul dintre ramurile fructifere şi cele vegetative.

Necesitatea soiurilor polenizatoare

De aceea, vă recomandăm aşezarea în livezi a stupilor în număr cât mai mare, deoarece majoritatea speciilor pomicole sunt polenizate cu ajutorul insectelor, îndeosebi al albinelor. Doar la nuc, alun, corn şi parţial la castanul comestibil polenul este transportat de vânt.
Pentru polenizarea livezilor sunt necesare minimum două familii de albine la hectar, având cel puţin 4-6 rame de puiet la fiecare stup. Momentul optim pentru transportarea stupilor în livezi este la începutul înfloririi soiurilor timpurii.
Stupii pentru polenizare se aşează în imediata apropiere a livezii sau chiar în mijlocul ei, preferabil dispersaţi printre pomi, pentru ca albinele să asigure o polenizare completă şi uniformă şi, deplasându-se pe distanţe mai mici, să nu obosească. Astfel, insectele produc recolte mai mari de miere şi realizează un procent mare de fecundare. Acest mod de aşezare a stupilor permite albinelor să viziteze de mai multe ori aceeaşi floare, ceea ce are mare importanţă pentru producţia de fructe.
Cercetările făcute în diferite ţări au demonstrat că cel mai ridicat procent de fructe legate se înregistrează după ce florile au fost frecventate de 25 ori la măr, de şase ori la coacăz şi agriş şi de 21-25 ori la căpşuni.

Secreţia de nectar e decisivă

Vizitarea repetată a florilor, respectiv gradul de polenizare al unei specii entomofile, depinde de cantitatea de nectar pe care o secretă florile speciei respective. Cu cât secreţia de nectar este mai mare, cu atât frecvenţa şi intensitatea de vizitare este mai ridicată şi deci polenizarea este mai completă.
• Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.

Unele soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite „soiuri androsterile„, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.

Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sauparţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).

Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au „afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.

Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formeazăperechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.

  • Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
  • Polenizarea făcută de albine sau de alte insecte, precum şi cea făcută de vânt, se numeşte polenizare naturală sau polenizare liberă.
  • Cum într-o livadă poate exista un număr mare de soiuri, iar albinele le pot vizita pe toate şi fac amestec de polen, valoarea biologică a acestuia (facultatea germinativă, compatibilitatea etc.) este foarte variabilă. Eficacitatea hibridării libere între soiuri este cu atât mai mare cu cât sunt asigurate mai bine condiţiile unei alegeri libere a polenului de către plantele avizate la polenizare.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.

2.  Amplasarea livezii sa se face numai in zonele unde  este  maximul de potential  natural pentru  obtinerea de PROFIT

 

Stabilirea polenizatorilorIntalnim deseori in livada de langa casa sau in plantatiile cu scop comercial, pomi care desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice, agrotehnice, ingrijiti cu multa migala si maiestrie de bunul gospodar, au inflorit dar nu au legat fructe. Acesti pomi care sunt din anumite specii si soiuri au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (fiind autosterile), de la alte soiuri autofertile pentru ca fructele lor sa lege.
Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari si de calitate, care trebuie avut in vedere chiar de la infiintarea livezii, este distribuirea soiurilor in livada, pentru a asigura polenizarea reciproca.
Toate soiurile de mar sunt autosterile, adica nu leaga fructe prin polenizare cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cercetari s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi si care este efectul polenizarii cu unul sau altul dintre polenizatori. Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicola in urmatoarele capitole.Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizarii dintre soiuri, trebuie respectate cateva reguli si anume:
– soiurile sa aiba aceeasi perioada de inflorire;
– distanta dintre soiul de baza si soiul polenizator sa nu fie prea mare;
– polenizarea se face cu ajutorul albinelor si al vantului (nuc, alun, castan);
– pentru o buna polenizare sunt necesare minimum doua familii de albine la hectar;
– pentru protejarea albinelor in perioada infloritului, se recomnda sa nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar daca acestea se executa, se vor folosi insecticidele care nu omoara albinele;
– asezarea stupilor in livada pentru pole-nizare, se va face in imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia si neaparat la inceputul infloritului;
conitia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului;– se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna;

- se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, luto-nisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pana la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3;- din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3-6%, ce permit o buna intretinere a solului cat si un transport usor al fructelor;- livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pana la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme;– trebuie de avut in vedere, ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cand pentru remedieri este prea tarziu;– sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m.1.1. Pregatirea terenului si dimensionarea liveziiDupa ce am ales terenul, acesta va fi supus unor lucrari complexe de pregatire, care sa asigure conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani dupa plantare.Desfundarea terenului constituie lucrarea principala, care se poate face la o adancime de 50-60 cm. Daca terenul este greu, inainte de desfundat se va face o scarificare a terenului la 70-80 cm, urmata de desfundat sau de o aratura adanca.Aceasta lucrare se executa de obicei in lunile august – septembrie, cu doua luni inainte de plantatul pomilor.Daca terenul este saracacios si daca este posibil, se va administra gunoi de grajd inainte de desfundat pana la 150-200 t /ha.Va urma apoi, maruntirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi maruntirea si tasarea solului cu combinatorul.In cazul livezilor de agrement unde, datorita suprafetei reduse de teren nu se poate executa desfundatul, este de preferat sa se mareasca de peste 2,5 ori dimensiunile gropii de plantat, fiind folosit la plantare pamant de imprumut sau de padure.Ca dimensionare, exploatatia pomicola devine rentabila incepand de la 1 ha si pana la 20-30 ha.In cadrul acestor livezi, se asigura un control tehnologic permanent si riguros, pentru obtinerea unor fructe de calitate si usor de vandut.1.2. Parcelarea terenului

In vederea usurarilor lucrarilor de intretinere si ingrijire a lucrarilor din livada, a recoltarii si transportului fructelor, terenul se imparte in parcele.

Trebuie sustinut faptul ca, la plantare, atat cat este posibil, lungimea randurilor de pomi sa fie orientata pe directia nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumina pe tot timpul zilei intregii plantatii si a evita fenomenul de umbrire. In cazul terenurilor in panta, orientarea randurilor se va face de-a lungul curbelor de nivel, pentru a evita degradarea solului.

Forma unei parcele este de regula dreptunghiulara iar latimea reprezinta aproximativ jumatate din lungimea acesteia.

In vederea transportului fructelor si nu numai, trebuie avuta in vedere amenajarea de drumuri, de preferat perpendiculare pe lungimea parcelelor.

La parcelarea terenului trebuie avut in vedere si stabilirea locurilor unde se va depozita temporar productia in asa numite constructii de productie.

Odata cu parcelarea terenului, trebuie avut in vedere si imprejmuirea viitoarei livezi.

1.3. Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului

Distantele dintre randurile de pomi si pe rand intre pomi se vor stabili in principal avand in vedere, vigoarea pomilor ce urmeaza a fi plantati, cat si de forma de coroana pe care o vom alege.

Distantele de plantare prea mari sau prea mici prezinta un mare inconvenient de productie.

Sistemul de pichetat ales este dat de figura geometrica, ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4 picheti si care poate fi: un patrat, un dreptunghi sau un triunghi. Denumirea acestor forme este atribuita si sistemelor de pichetat:

– Pichetatul in patrat, la care distantele dintre randuri sunt egale cu cele dintre pomi pe rand. Acest tip de pichetat se foloseste in general, pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenuri plane;

- Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre randuri si mai mici intre pomi pe rand, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara pentru toate tipurile de livezi; 

- Pichetatul in triunghi, ofera pomilor conditii mai bune de captare a luminii directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul.

Pentru executarea unui pichetat sunt necesare:
– jaloane de 2 m vopsite cu rosu si alb, pentru a fi vizibile;
ruleta sau panglica de otel de circa 50 m lungime;
– sarma cu noduri marcata din metru in metru de circa 50 m lungime;
– picheti, tarusi si maiuri din lemn;
– triunghi compas cu deschidere reglabila (2 – 2,5).

Pe terenurile plane pichetatul incepe cu jalonarea laturii lungi, luandu-se ca aliniament fix un drum, un gard, o perdea de copaci etc, care exista si nu poate fi mutat usor.

In zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt framantate si au diferite expozitii si pante, orientarea si pichetarea randurilor solicita o atentie si o pricepere deosebita.

Pe versantii scurti, cu pante mici si uniforme, pichetatul randurilor de pomi se face paralel cu curbele de nivel, plecandu-se de la un aliniament jalonat la baza pantei sau de-a lungul potecilor facute de animale in timpul pasunatului.

Pe versantii lungi ai dealurilor inalte, pichetatul constituie o lucrare mai complexa, care se executa de catre cadre calificate cu ajutorul aparatelor de masurat.

3. Plantarea detaliata a pomilor

Zonarea speciilor pomicole

Zonarea speciilor se va face in functie de pretentiile fiecarei specii si chiar a soiurilor fata de lumina si caldura, precum si de rezistenta la geruri, oscilatii de temperatura si alte accidente climatice.

Marul, parul, gutui, prunul, ciresul, visinul, se pot cultiva in zona dealurilor subcarpatice,iar in zonele calde de campie, se vor planta mai ales: cais, piersic, fara a exclude celelalte specii. Desi in cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri autocompatibile, se recomanda folosirea a cel putin 2-3 soiuri, pentru o mai buna polenizare.

Plantarea pomilor fructiferi
Perioada optima de plantare a pomilor fructiferi este toamna, incepand cu 15 octombrie si pana la venirea primului inghet. Exista avantajul ca prinderea este sigura, deoarece exista in sol umiditate suficienta. In perioada de iarna ranile de pe radacini au timp suficent sa se cicatrizeze, emitand noi perisori absorbanti, care permit reluarea vegetatiei primavara timpuriu.

Plantarea de primavara da rezultate bune cu cat se face mai devreme. Plantarea pomilor fructiferi primavara, este recomandata a se efectua inainte de umflarea mugurilor, prinderea fiind conditionata de udarile repetate, ce devin absolut obligatorii in perioada de seceta.

In vederea plantarii de toamna trebuie efectuate o serie de pregatiri absolut necesare si anume dupa care se executa plantarea propriu-zisa. De asemenea trebuie stabilite dinainte speciile ce se planteaza in livada.

Stabilirea corecta a distantei
dintre randuri si dintre pomi pe rand se face pentru fiecare specie in parte de pe grupe de soiuri cu vigoare asemanatoare, tinandu-se seama si de portaltoiul utilizat, deoarece el are importanta foarte mare asupra cresterii pomilor.

Distanta intre randuri trebuie sa nu fie mai mica de 3,5-4,5 m, pentru a asigura spatiul de lumina necesar. Sunt foarte pretentiosi la acest factor caisii, piersicii, migdalii, ciresii, ca si unele soiuri de mar si par. Pe solurile cu fertilitate naturala ridicata, distantele de plantare trebuie marite, deoarece pomii cresc mai voluminosi.

Pregatirea gropilor
Sapatul gropilor se face cu 40-60 zile inainte de plantarea propriu-zisa, cu scopul de a crea conditii de aerare a pamantului si de a activa dezvoltarea microflorei din sol. Pamantul rezultat de la sapatul gropilor se asaza de o parte si de alta a randului sub forma de musuroaie (se are grija ca peretii gropii sa fie verticali).

Stratul de la suprafata (30-35 cm) se asaza in aceeasi parte a randului la toate gropile (de exemplu spre est), iar stratul inferior in cealalta parte (spre vest). De aceasta asezare a straturilor de pamant in musuroaie se va tine cont la umplerea partiala a gropilor inainte de plantare.

Umplerea partiala a gropilor se executa cu 2-3 saptamani inainte de plantare. La fundul gropii se arunca 15-20 cm pamant din stratul inferior, apoi se completeaza pana la jumatate sau doua treimi cu pamant din stratul de la suprafata. Se urmareste ca pamantul cel mai fertil sa se gaseasca in zona radacinilor pomului.

Procurarea pomilor fructiferi
Pentru pomilor fructiferi, se face o alegere riguroasa a materialului saditor. Este indicat ca materialul saditor sa fie procurat din toamna, din pepiniere  autorizate , recunoscute oficial si controlate, care garanteaza autenticitatea, calitatea si sanatatea pomului.

Pomii fructiferi cumparati se vor transporta direct in gospodarie, mentinand radacinile protejate de contactul cu aerul, de caldura sau curent, pentru a nu se deshidrata. In functie de data cand are loc plantarea, pomii fructiferi se pot tine in beciuri, cu umiditate corectata prin udarea radacinilor.

Pentru pastrarea un timp mai indelungat, pomii fructiferi se vor stratifica in santuri sau gropi adanci de 30-40 cm, cu latimea de 30-50 cm, facute la adapostul cladirilor, in scopul protectiei pomilor. Materialul saditor se va aseza in picioare, in legaturi, cu eticheta, si se va acoperi pe radacini si pe 20-30 cm din tulpina cu nisip sau pamant bine maruntit.

Se vor planta numai pomi fructiferi bine dezvoltati, sanatosi, cu radacini lungi de peste 25-30 cm, neofilite, turgescente. Se inlatura toti pomii cu tumori canceroase pe radacini, oricat de mici ar fi acestea.

Alegerea portaltoilor
trebuie facuta in functie de calitatile solului. Pentru solurile uscate din zona de campie se prefera ca portaltoi zarzarul pentru cais, eventual pentru prun; migdalul amar si piersicul pentru piersic; mahalebul pentru cires si visin, corcodusul pentru prun, parul franc pentru par, marul franc pentru mar.

Cum trebuie sa arate un pom corespunzator pentru plantare?
- sa aiba 1-2 ani, si o inaltime de peste 1m;
– radacinile principale sa fie sanatoase, de peste 20-30 cm, iar in cazul pomilor altoiti pe portaltoi vegetativi sa fie cu un smoc de radacini subtiri;
– tulpina si radacina nu trebuie sa fie deshidratate sau cu rani;
– la pomii de 2-3 ani, coroana trebuie sa fie deja formata.

Fasonarea radacinilor
se face pentru improspatarea sectiunii la radacinile de schelet mai groase de 3-4mm. Tinand cont ca prinderea se face pe baza radacinilor groase, de schelet, acestea se lasa cat mai lungi daca nu sunt ranite, in caz contrar acestea se fasoneaza deasupra ranii. Prin aceasta se innoiesc taieturile facute la scos, operand cu foarfeca; se scurteaza radacinile frante ori ranite, imediat deasupra ranii, lasandu-se intregi cele sanatoase principale. Radacinile subtiri, sub un milimetru diametru, se scurteaza la 1-2 cm, iar cele uscate se pot suprima de la baza, pentru a stimula aparitia altora noi.

Mocirlirea radacinilor
consta in scufundarea repetata a radacinilor pomilor intr-un amestec alcatuit din parti egale de balega proaspata de vaca, pamant de telina si apa. Aceasta mocirla stimuleaza vindecarea ranilor si aparitia de noi radacini. Pomii se vor planta imediat dupa aceasta operatiune pentru ca mocirla sa nu se usuce pe radacini.

Ingrasarea la plantare
este o alta conditie esentiala. In pamantul destinat plantarii (stratul provenit de la suprafata) se amesteca 10-15 kg (1-2 galeti) de gunoi de grajd bine putrezit, plus 50-60 g superfosfat si 50-60 g sare potasica.

Stabilirea corecta a adancimii de plantare a pomilor fructiferi
Pomii se aseaza in gropi astfel ca punctul de altoire sa ramana deasupra nivelului solului.Pe fundul gropii se face un musuroi din pamant reavan pe care se aseaza radacinile pomulu. Se arunca apoi pamant marunt si reavan (din cel amestecat cu ingrasaminte), introducandu-se usor cu degetele rasfirate printre radacini.

Dupa ce au fost acoperite radacinile, se scutura usor pomul (fara sa fie tras afara) pentru ca pamantul sa patrunda bine intre toate radacinile. Dupa ce s-a nivelat solul tras peste radacini, se taseaza foarte bine prin calcare insistenta. Se trage apoi tot pamantul in groapa, pana la nivelul superior al acesteia si se calca din nou.

Daca este cazul se mai adauga 5-10 kg mranita, o galeata de apa, apoi se mai calca o data si se face un musuroi larg in jurul trunchiului pentru a proteja radacinile de ger. Cu restul pamantului ramas se executa apoi o copca (farfurie) in jurul pomului. In aceasta copca se toarna 1-2 galeti de apa.

Udarea este absolut necesara la plantare pentru ca apa dreneaza toti graunciorii de pamant intre radacini, elimina aerul, previne aparitia mucegaiului, iar pomul se lasa putin in jos, „se asaza” revenind astfel cu coletul exact la nivelul suprafetei solului; adica la fel cat a fost in pepiniera.

Dupa ce apa a patruns in sol, se strange tot pamantul din jurul pomului sub forma de musuroi. Acesta are rolul de a proteja radacinile pomului impotriva inghetului din timpul iernii.

Coroana sau partea aeriana a pomului ramane nefasonata;  Taierile se fac  in primavara, la sfarsitul lunii februarie, inceputul lunii martie.

 

4. Ce sisteme de taiere moderne avem la piersic?

Taierea moderna urmareste sa amplifice sistemul clasic care necesita multa mana de lucru calificata. Principiul ramane tot reinoirea ramurilor mixte.Taierea lunga sau californian consta din alegerea pentru fructificare numai a ramurilor mixte cu o pozitie laterala care au o vigoare mai mare sau mijlocie inserate pe ramurile de schelet la o distanta de 20 ~ 30 cm una de alta.

Toate celelalte ramuri de rod (salbe, buchete mari, anticipate) se elimina. Ramurile anuale concurente, precum si celelalte ramuri anuale situate pe partea superioara a bratelor cu o pozitie verticala se taie la 0.5 ~ 1 cm de la baza (Cociu V. si colaboratorii, 1981), deoarece au tendinta sa creasca prea viguroase si sa devina elemente de schelet. De asemenea se elimina toate ramurile anuale mixte ce cresc pe partea inferioara a bratelor, deoarece fiind umbrite, sunt slab productive.

Ramurile mixte lasate pentru fructificare nu se scurteaza (Baldassari T., 1967, Borza M. 1996) sau se elimina o mica portiune din varful lor (Childers N. 1961, Bordeianu T. 1961, Liacu A. 1964) cand depaseste 60 ~ 70 cm. Aceste ramuri, la lungimea respectiva, au cea mai mare capacitate productiva atat sub raport cantitativ cat si calitativ (Sonea V., Elena Voinea 1975).

Taierea lunga da rezultate bune daca se aplica soiurilor viguroase cultivate pe soluri fertile si suficient de umede (Childers N. 1961, Velkov V. 1962). Ramurile mixte lasate pentru fructificare, sub greutatea fructelor care este mereu crescanda, se arcuiesc in mod natural. Arcuirea favorizeaza pornirea in crestere a mugurilor vegetativi de la baza si in consecinta se formeaza lastarii de inlocuire. in cursul vegetatiei nu se fac pliviri sau ciupiri de lastari si nici taieri in verde.

Ramurile anticipate necesita un tratament diferentiat. Cele mai viguroase, asemanatoare cu ramurile mixte, pot fi retinute pentru fructificare, in cazul ca pomul nu are suficiente ramuri mixte.

Deoarece mugurii floriferi de pe ramurile anticipate au o rezistenta mai mare la ger, este prudent ca pe pomii taiati in cursul iernii sa se retina si o parte din ramurile anticipate, chiar cand ramurile mixte sunt in cantitati suficiente.

Ramurile anticipate debile produc fructe mici. De aceea ele se elimina taindu-se la 0.5 ~ 1 cm de la baza, ele pot fi retinute numai daca au muguri floriferi si cand ramurile mixte sunt in cantitate insuficienta (Cociu V. si colaboratorii 1981).

Aceasta metoda este relativ recomandata a se aplica la pomii cultivati pe soluri cu fertilitate redusa si lipsite de umiditate (Baldini E. 1965).

Taierea moderna cu cepi si ramuri mixte

Aceasta metoda duce la concluzia ca la piersic, cu ocazia taierilor de fructificare, o mare importanta o are structura unor ramuri mixte sub forma de ”cepi” cu 7 ~ 8 grupari de muguri care vor forma rodul, dar si o ramura de inlocuire. Se vor transforma in cepi, acele ramuri mixte bine lemnificate, dar nu cele excesiv de viguroase, sau cele cu o directie de crestere spre verticala. Alte ramuri mixte se scurteaza slab taindu-se numai varful cu scopul de a norma incarcatura de fructe.
Raportul intre cepii lasati si ramurile mixte trebuie sa fie de unu la trei. Acest cuplu de rod trebuie sa aiba o distributie judicioasa in ansamblul coroanei.

Suprimarea alternativa a rodului pe sarpante

Aplicarea acestui sistem de taiere necesita formarea coroanelor cu un numar par de sarpante, 4 sau 6, care sa fie foarte bine echilibrate intre ele si bine imbracate cu ramuri de semischelet. Este o taiere rezultata din combinarea taierii clasice cu taierea lunga. Aceasta metoda este descrisa in literatura pomicola, de specialitate de catre Bordeianu T. (1961) si Liacu A. (1964).
Reinoirea ramurilor fructifere se obtin prin taierea diferentiata pe sarpante a ramurilor mixte dupa cum urmeaza: pe sarpantele 1, 3, 5 toate ramurile care au rodit cat si eventualele ramuri mixte sau vegetative se taie in cepi cu 1 ~ 2 muguri (chiar 3 ~ 5 muguri, numarul lor apreciindu-se dupa vigoarea si pozitia ramurei pe sarpanta) cat mai apropiati de baza.
Sarpantele 2, 4, 6 nu sunt supuse la nici un fe de taiere de fructificare. Eventual este necesara o rarire a acestora daca sunt prea dese. in acest caz, jumatate din numarul sarpantelor (2, 4, 6) vor fi incarcate cu rod, in timp ce pe cealalta jumatate (1, 3, 5) se vor obtine numai cresteri tinere, (ramuri mixte) care asigura rodul in anul urmator. Lipsa completa a fructelor pe aceste sarapante permite cresterea mai lunga si mai puternica a ramurilor mixte. in aceste conditii ele pot suporta un numar mai mare de fructe incat recolta nu este prejudiciata din punct de vedere cantitativ cat ai calitativ. Suprimarea alternativa a rodului pe sarpante, simplifica operatiunile de taiere, reduce mana de lucru si micsoreaza simtitor numarul ranilor cauzate pomilor.

Arcuirea piersicului sau metoda Re

Este o varianta a taierii lungi si consta in reinoirea anuala si integrala a sarpantelor. Pentru executarea lucrarii pomii trebuie sa aiba 2 ~ 3 ani. in acest sens sarpantele se arcuiesc in primavara anului al treilea sau al patrulea legandu-se de sarmele spalierului. Arcuirea sarpantelor trebuie facuta in asa natura incat varful lor sa fie cat mai jos posibil. Dupa arcuire se suprima toate ramificarile cu pozitie verticala situate pe partea superioara a sarpantelor. Asupra ramurilor de rod nu se face nici o taiere.
In cursul verii (iunie) dintre lastarii crescuti catre baza sarpantelor se aleg 6 ~ 8 lastari vigurosi, asezati la baza sarpantelor, care vor avea rolul de a inlocui sarpantele arcuite care au fructificat. Asupra lor nu se executa nici un fel de operatiuni (ciupiri sau taieri). Dupa recoltarea fructelor, sarpantele arcuite se taie deasupra celor ce urmeaza a le inlocui. Primavara urmatoare noile sarpante se inlocuiesc dupa acelasi sistem, lucrare ce se aplica in fiecare an.
Reinoirea continua a sarpantelor exclude orice alt fel de taiere de formare sau fructificare. Inaltimea pomilor arcuiti neatingand mai mult de 1,50 ~ 1,60 m creeaza posibilitatea combaterii brumelor prin coperirea pomilor.

 5. Lucrari de formare pentru coroanele pomilor

Interiorul coroanei devine steril din cauza proastei iluminari si a unei aerisiri necorespunzatoare. Pentru evitarea acestor ne a junsuri fiecarei ramificatii trebuie sa i se creeze, de la bun inceput, un spatiu suficient fata de cele inconjuratoare.

Ramificatiile care nu reprezinta ramuri de schelet vor fi dirijate spre orizontala prin indepartare. Formarea coroanei incepe atunci cand primele ramificatii principale au fost alese. Cel mai probabil, acest moment apare dupa un an de la plantarea puietului la locul definitiv.
In cazul speciilor cu crestere abrupta, unghiul dintre ramificatiile principale si ax trebuie sa fie aproximativ 45 grade, iar in cazul speciilor cu tendinta de dezvoltare spre orizontala acest unghi va fi aproximativ 60 grade sau mai mult.O ramificatie principala crescuta intr-o pozitie apropiata de verticala este favorizata in crestere si este posibil sa fie mai dezvoltata decat celelalte ramificatii principale. O astfel de ramificatie poate fi indepartata de ax cu ajutorul unor proptele astfel incat unghiul ei de ramificare sa devina mai mare decat pentru celelalte ramificatii principale crescute natural sub un unghi convenabil. In acest fel se poate ajunge in final la o uniformizare a ramificatiilor principale. Influentarea cresterii se poate face si pentru ramificatii in varsta de mai multi ani.
Pentru realizarea distantierelor se va folosi un lemn de aproximativ grosimea unui deget sau mai mult si care sa aiba maduva moale (soc, salcie) pentru a nu rani scoarta in punctele de reazem. Dupa alegerea lemnului din care va fi fi facut distantierul, se taie in forma de pana la unul din capete. Urmatorul pas este alegerea locului de amplasare a distantierului. Nu se va incerca amplasarea foarte aproape de ramificare deoarece aici tensiunea este foarte mare si poate produce despicarea in punctul de ramificare.
Daca punctul de reazem se alege inspre varful ramurii, aici tensiunea este foarte redusa, ramura are mobilitate mare si la vant distantierul poate sa cada. De aceea se alege un punct convenabil aflat cam la jumatatea inaltimii ramificatiei principale. Este de preferat ca acest punct sa se afle sub o ramificatie laterala care va impiedica distantierul sa alunece.
Apoi se indeparteaza cu mana ramificatia ce trebuie corectata pana cand aceasta ajunge la unghiul dorit. Se va in semna punctul de taiere. Este important ca unghiul facut de ramificatia principala si distantier sa fie de apro ximativ 90 grade, iar cel dintre distantier si axa principala sa nu fie sub 45 grade.PROPTIREAProptirea se face atunci cand nu se urmareste indepartarea unei ramificatii fata de ax ci apropierea fata de el, precum si atunci cand este necesara corectarea cresterii unui altoi. Pentru proptire sunt necesare: bete de grosimi convenabile, sfoara sau rafie.
Daca pe o ramura laterala a fost plantat un altoi care are tendinta puternica de crestere in sus atunci un bat de lungime si grosime adecvate se leaga in doua locuri pe partea inferioara a portaltoiului. Celalalt capat al batului trebuie sa ajunga pana deasupra punctului de ancorare pentru corectia portaltoiului. Se aduce portaltoiul in pozitia dorita si se leaga de proptea. Trebuie sa se aiba in vedere ca sfoara sa treaca pe deasupra unui mugure al altoiului impiedicand astfel alunecarea spre baza. Atunci cabd altoiul are o puternica tendinta de crestere in jos, batul va fi legat pe aceeasi parte cu altoiul. De la caz la caz, altoiul va fi legat de proptea in doua sau mai multe locuri.Un astfel de baston poate fi folosit pentru corectarea in acelasi sens (indepartarea sau apropierea de ax) a doua ramificatii principale.

Procedee de dirijare a ramurilor:
a) dresarea ramurilor;
b) inclinarea ramurilor;
c) arcuirea ramurilor
Palisarea si legarea ramurilor:
S=schelet;
O=sarma

ANCORAREA SI IMPOVARAREA

In formarea coroanelor pomilor legarea joaca un rol important. Legarea este necesara atunci cand o ramificatie principala, de exemplu, are o crestere accentuata spre orizontala fiind astfel impiedicata in dezvoltare. Legarea este necesara si atunci cand se urmareste ca din baza ramificatiei sa se obtina o noua mladita. In acest caz ramura va fi puternic arcuita in jos si legata eventual de un tarus batut in pamant. Legarea se foloseste cel mai des pentru determinarea cresterii mai aproape de orizontala. Prin aceasta creste fructificarea. Aplecarea spre orizontala determina schimbarea functiei ramurii prin modificari de metabolism si de repartizare a substantelor nutritive. Prin aplicarea acestei metode se scurteaza perioada nerodnica a pomior tineri. Activitatea de aplecare a crengilor prea apropiate se va face in cadrul lucrarilor de taiere in uscat (martie) atunci cand se poate opera asupra mladitelor de un an, dar si asupra unor crengi mai mari. Pentru legare este nevoie de rafie artificiala sau sfori din fibre sintetice. Pentru ca ramurile corectate sa se dezvolte in grosime, sfoara nu trebuie sa se lege strans, ci se va lasa o bucla larga legata in asa fel incat sa nu se stranga. Nu se va folosi sarma. Dirijarea mladitelor se poate face si in vegetatie (august), atunci cand ciclul vegetal nu este incheiat inca si mladitele sunt doar partial lemnificate. Pentru interventiile din aceasta perioada din vara se folosesc fel de fel de metode, altele decat cele descrise mai inainte. Se pot folosi niste piese din plastic care incadreaza bine axul principalsi printrun brat lateral si tin ramificatia in pozitie orizontala. Pomicultorul isi poate confectiona niste calupi de beton cu cate un carlig de sarma, folosind ca forme pentru calupi ambalaje din plastic (pahare de inghetata). Greutatile calupilor trebuie sa fie diferite, de la 100 grame pana la 1 kg. La indemana este folosirea unor pietre asezate in pungi si legate de crengi. Se adauga sau se scot pietre pentru a se obtine pozitia dorita.

6. Specificul culturii marului (VII)

- tehnica formarii coroanelor –

cultura_marului_

Taieri de formare a coroanei in forma de – Palmeta libera

Aceasta forma de coroana este recomandata pentru soiurile de vigoare mijlocie, altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie.

Taierea pomilor in anul intai dupa plantare este conditionata de cativa factori. Pomii plantati sub forma de vergi se scurteaza la 75/80 cm de la nivelul solului, in scopul proiectarii primelor doua ramuri principale si a axului pomului. Odata cu dezmugurirea se suprima toti mugurii din zona trunchiului pe o distata de 50 cm de la nivelul solului.

In luna mai, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm, se aleg doi pe directia randului, la un interval de 8-12 cm unul de altul, pentru formarea etajului intai si unul pentru prelungirea axului. Ceilalti lastari se suprima.

In anul al doilea – primavara se corecteaza unghiul de insertie al sarpantelor (ramuri principale) din primul etaj prin inclinare si se echilibreaza intre ele prin scurtarea ramurii mai viguroase. Daca lungimea ramurilor alese pentru primul etaj este mai mare de 60 cm, ele se scurteaza la 45-50 cm de la baza.

In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 10-15 cm, se suprima concurentii lastarilor de prelungire a axului si ai ramurilor de schelet. De asemenea, se plivesc lastarii verticali de pe latura superioara a sarpantelor (ramurilor principale) si de la baza lor. Lastarul de prelungire al axului nu se ciupeste, pentru a obtine lastari anticipati. Dat fiind faptul ca lipseste spalierul, reglarea unghiului de ramificare se face in fiecare an, prin transferul directiei de crestere a sarpantei pe o ramura exterioara orientata de-a lungul randului.

In anul al treilea – inainte de pornirea pomilor in vegetatie, primavara devreme se scurteaza axul la 50 – 70 cm fata de punctul de insertie al celei de-a doua sarpante (ramura principala) a etajului intai.

In acest an, precum si in anii urmatori se urmareste ca unghiul de ramificare sa fie cuprins intre 50-60°. Daca ramurile de prelungire a sarpantelor sunt prea lungi, ele se scurteaza la 50-55 cm. De asemenea se scurteaza si ramurile ramase pe ax si la baza sarpantelor la o lungime de maxim 20 cm (o lungime de foarfeca). Ramurile concurente ale sarpantelor (ramurilor principale) si cele ce cresc pe partea superioara (pe creasta) se elimina. Ramurile cu pozitie laterala fata de sarpanta se scurteaza la circa 50 cm lungime.

Pe ax se lasa 2-3 ramuri de vigoare mijlocie, orientate preponderent spre intervalele dintre randuri, care se scurteaza slab si in anii urmatori se transforma in formatiuni fructifere. Daca ramurile lasate sunt viguroase, atunci se scurteaza la 10-12 muguri, pentru ca in anul urmator sa se transfere cresterea la o ramificare orientata spre orizontala. Celelalte ramuri aflate pe ax se suprima.

In timpul vegetatiei cand lastarii au lungimea de 15-20 cm, se aleg doi pentru formarea sarpantelor si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi pentru sarpante trebuie sa fie vigurosi, cu un unghi larg de insertie (prindere) si orientati preponderent de-a lungul randului de pomi in directii opuse. In anul al patrulea, primavara inainte de pornirea sevei, se corecteaza unghiul de insertie (prindere) a sarpantelor din primul etaj prin transferarea directiei de crestere a lor, pe o ramura orientata de-a lungul randului sub un unghi necesar, dupa aceasta procedandu-se la o scurtare a ei la 55 cm sau la nivelul celei mai putin viguroase.

Ramurile concurente, lacome, precum si cele amplasate pe ramura superioara a sarpantei (pe creasta) si la baza lor se suprima.

formarea_palmetei_libere

Formarea palmetei libere. Aspectul pomilor dupa taiere in anul I (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa plantare

Ramurile 3 – 4, alese ca sarpante se scurteaza slab iar daca sunt viguroase scurtarea se face la 50 cm. Ramurile lasate pe ax intre sarpante se scurteaza transferandu-le cresterea la o ramura orientata spre orizontala. Axul se scurteaza in functie de vigoarea pomului la 50-60 cm de la punctul de insertie a celei de-a patra sarpanta.

Pe sarpante se aleg lastarii de prelungire, se suprima concurentii, cei lacomi si care cresc pe partea superioara (pe creasta). Lastarii aparuti pe ax intre sarpante se ciupesc la 4-5 frunze, pentru a-i obliga sa fructifice.

Dupa formarea coroanei, in anii urmatori prin taieri de productie se urmareste structurarea sarpantelor, o garnisire corespunzatoare cu formatiuni de rod si atingerea parametrilor specifici formei de coroana.

7. Cultura părului – Pyrus sativa Lam

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*